EDUCAEDUCAŢŢIA PRIN IA PRIN IUBIREIUBIRE

“Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici atinse … ci se simt în inimă.“

Helene Keller

• În primii ani ai vieţii, atunci când copilul este foarte receptiv la stimulii din jurul său, este foarte important ca el să nu audă certuri, sugestii negative, de ură, gelozie sau răzbunare. Spiritul copilului este asemeni unei plăci fotografice, el păstrând imaginea oricărui model de gândire şi toate sugestiile pe care le primeşte. De aceea, dacă părinţii vor cu adevărat să-şi ajute copiii pentru ca aceştia să-şi dezvolte calităţile şi să-şi folosească potenţialităţile trebuie să-i crească în sugestii de dragoste, de speranţă şi optimism.

• Copilului îi este necesar să-i fie inspirată încrederea în el, nu pentru a se crede superior celorlalţi ci pentru a-şi pune în valoare înzestrările cu care s-a născut.Mulţi părinţi nu-şi dau seama cât de intens resimt copiii lor descurajarea, critica şi observaţiile care-i fac să creadă că sunt mediocri, anormali sau că nu vor reuşi în viaţă. Certurile şi criticile repetate îi determină pe copii să devină închişi, dar mai ales îi fac să-şi dorească să plece cât mai curînd de acasă.

• Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar nu toţi îşi exprimă afecţiunea astfel încât să se facă înteleşi.

• Unii părinţi îşi educă copiii prin metoda reacţiei care are la bază un sistem de pedepse, alţii prin metoda proactivă, prin care se anticipează şi se încearcă satisfacerea nevoilor copiilor. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinţii să satisfacă necesităţile copiilor lor şi ca aceştia să se simtă iubiţi cu adevărat. ”Metaforic vorbind, nevoile emoţionale ale copilului satisfăcute prin iubire, înţelegere şi o disciplină blândă s-ar putea numi “rezervorul emoţional.” Atâta timp cât rezervorul emoţional e plin, copilul poate funcţiona la cote maxime.

Nevoile copiilor pot fi Nevoile copiilor pot fi grupate în patru categorii :grupate în patru categorii :- Satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului;- Asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar şi formarea unei discipline a copilului;- Asigurarea unei protecţii fizice şi emoţionale pentru copil;- Explicarea şi exemplificarea controlului mâniei pentru copil.

• Cea mai importantă nevoie a copiilor este aceea ca ei să se simtă iubiţi.

• Iubirea noastră pentru copiii trebuie demonstrată, aceasta fiind mai eficientă decât simpla vorbă; trebuie să fie o iubire necondiţionată: ”este imposibil să disci-plinezi un copil fară iubire necondiţionată.”

• Există patru componente principale de care se pot folosi părinţii pentru a le oferi copiilor lor iubirea necondiţionată:

- contactul vizual- contactul fizic- atenţia acordată- formarea propriu-zisă

• Contactul vizual este uşor de oferit şi totuşi puţini părinţi o fac pentru că nu sunt conştienţi de importanţa sa.

• Contactul fizic-adică îmbrăţi-şări, sărutări, o mângâiere pe umăr sau pe spate, o mână prin păr - însoţite de contactul vizual îi demonstrează copilului dragostea părintească. Într-un studiu realizat de revista Reader’s Digest se arată că: ”acei copii care au beneficiat de contactul fizic şi vizual al părinţilor au dat dovadă de mai multe calităţi fizice şi mintale.”

• Cea de-a treia modalitate de satisfacere a nevoilor copiilor este atenţia. Dacă dorim să devenim părinţi excepţionali trebuie să ne stabilim nişte prioritaţi. Dacă nu le vom stabili, vom cădea în “tirania nevoii imediate” adică ne vom ocupa doar de lucrurile urgente neglijând lucrurile importante. În fruntea listei de priorităţi trebuie să fie copiii. Trebuie să petrecem cât mai mult timp împreună cu ei.

• A patra modalitate este formarea propriu-zisă prin pregătire şi disciplină. Pentru a educa trebuie să fie pregatiţi atât părinţii cât şi copiii, “când sunt istoviţ, părinţilor le lipseşte energia şi răbdarea de a-şi aborda copiii în mod pozitiv.” Părinţii trebuie să deţină controlul în orice moment, să fie fermi, dar nu inflexibili. Relaţia cu propriii copii nu se impune a fi una de frică. Disciplina nu e sinonimă cu pedeapsa. Pedeapsa se cere să reprezinte doar o mică parte din disciplină. Dar, ce inseamnă disciplina? “Cel mai important lucru în privinţa unei bune discipline este ca părinţii să îi facă pe copii să se simtă iubiţi.” Apoi “să-i formeze din punct de vedere al minţii şi al caracterului astfel încât să poată deveni nişte membri activi şi stăpâni pe sine ai societăţii.”

• Atunci când un copil se poartă urât, înseamnă că nu i-a fost satisfacută o nevoie. Majoritatea parinţilor îşi pun o altă întrebare:”Cum pot corecta comportamentul copilului meu?”- această întrebare ducând automat la pedeapsă. Întrebându-vă de ce are nevoie copilul dumneavoastră şi acţionând în funcţie de nevoia respectivă, veţi realiza mult mai multe. De exemplu: La întoarcerea dintr-o călătorie aţi ignorat copilul, discutând cu partenerul diverse lucruri. De câte ori vă intreabă ceva îl neglijaţi. Într-un târziu, s-a apucat să plângă. Unii părinţi l-ar fi apostofat şi pedepsit, alţii ar constata că rezervorul emoţional al copilului tocmai s-a golit din pricina felului cum a fost tratat. Copilul avea nevoie disperată de părinţi. În loc să-l certe, părintele l-a strâns în braţe şi i-a dăruit afecţiunea mult aşteptată. La scurt timp copilul şi-a reluat activităţile mai încrezator.

• O altă cauză a unui comportament nedorit poate fi o problemă fizică.

• Anumite probleme impun limite mai drastice şi uneori chiar pedepse; trebuie să folosiţi mijloace de control adecvate:

• cerinţe, • ordine, • manipulări fizice

blânde, • pedepse • modificări

comportamentale.

• Copilul crescut cu cerinţe se bucură de avantajul unei educaţii proactive; el e într-un fel de parteneriat cu părinţii lui.

• Dacă nu se reuşeste cu cerinţele, se trece la ordine, dar folosite cu măsură. ”Cu cât folosiţi mai mult aceste tehnici autoritare - ordinele, certatul, observaţiile, ţipatul - cu atât deveniţi mai ineficienţi. Ca părinte, aveţi multă putere şi autoritate dar nu în cantităţi nelimitate.”

• Manipularea fizică blândă este eficientă mai ales la copiii mici. Atunci când îl rugaţi ceva şi vă respinge, îl puteţi lua în braţe sau îmbrătişa. Dacă nu doreşte acest lucru înseamnă că recurge la o formă de sfidare şi trebuie să treceţi la următorul mijloc de control: pedeapsa. Aceasta trebuie să fie pe măsura delictului, să fie eficientă pentru copilul dumneavoastră (pentru că, ceea ce este eficient la un copil nu înseamnă nimic pentru altul) şi să fie aleasă în funcţie de vârstă şi de nivelul de dezvoltare al copilului.

• O formă de pedeapsă este bătaia, cea mai la îndemână pentru că nu presupune un plan dinainte stabilit şi nici prea multă gândire. Bătaia îi poate lăsa copilului cicatrici emoţionale adânci şi veşnice. Durerea fizică poate dura zile dar teama emoţională, resentimentul şi chiar sentimentul de respingere pot fi de mult mai lungă durată.

• Modificarea comportamentală - cea de-a cincea cale de a deţine controlul asupra comportamentului copilului - presupune o determinare pozitivă (includerea unui element pozitiv în mediul copilului respectiv), determinare negativă (excluderea unui element pozitiv din me-diul copilului) şi pedeapsa (introducerea unui element negativ în mediul copilului). Modificarea comportamentului trebuie folosită cu zgârcenie. Utilizată exagerat, copilul nu se va mai simţi iubit datorită condiţionării: primeşte o răsplată doar când se comportă într-un anumit fel.

• O piedică în calea educaţiei este mass-media. ”Binele copiilor noştri nu depinde numai de cum îi hrănim, dacă îi ţinem la soare sau dacă fac sport, - de prietenie, muncă şi iubire, ci şi de felul cum percep ei lumea. Subtil şi profund, mass-media ajută la modelarea imaginii lor despre lume. Normalitatea e plicticoasă. Accidentele, crimele, conflictele şi scandalurile sunt interesante.

• Copilul de vârstă şcolară petrece săptamânal o jumătate de oră cu tatal său, două ore şi jumătate cu mama sa, cinci ore făcându-şi lecţiile, aproape o jumătate de oră citind în afara programului şcolar şi treisprezece ore de privit la televizor. De asemenea, internetul şi jocurile video, filmele şi revistele, mai mult sau mai puţin decente, creează o dependenţă”

Ce pot face părinţii pentru Ce pot face părinţii pentru a-i proteja emoţional?a-i proteja emoţional?

• Să folosească mass-media ca pe o modalitate de a forma copiii în aşa fel încât să poată aborda toate faţetele complexe ale societăţii;

• Să le ofere alte forme de distracţie benefică;• Să pună televizorul într-o zonă centrală a casei,

accesibilă tuturor;• Să fixeze un termen limită de vizionat programe la

televizor;• Să se implice în activitatea copiilor direcţionându-i

spre un sport, lectură, activităţi artistice;• Să vizioneze împreună cu copiii lor programe tv,

după care să discute şi să comenteze ideile şi reacţiile;

• Să instaleze filtre de software pentru trierea conţinutului programului.

• După cum bine ştim, copiii-problemă apar în familii-problemă. Un pedagog chiar afirma că “părinţii sunt veriga lipsă în ce priveşte îmbunătăţirea educaţiei”. Părinţii trebuie să-i pregătească pe copii, să-i înveţe să se confrunte cu problemele, încă înainte ca ele să aibă loc. De exemplu: o mamă îi spune băiatului ei că a doua zi îl va duce la Grădina Zoologică. În realitate, au mers la spital unde băiatului i s-au scos amigdalele. Ea n-a ştiut să-l pregătească emoţional iar după operaţie, băiatul a plâns ore întregi. Un alt băiat din acelaşi salon fusese pregătit de părinţi spunându-i-se exact ce se va întâmpla. Deşi îl durea gâtul, s-a bucurat de îngheţata primită. Dacă mama primului băiat l-ar fi dus la spital cu o zi înainte, i-ar fi explicat ce se va întampla, atunci toate acestea nu s-ar fi întâmplat şi i-ar fi dat încredere .

• Să-i invăţăm pe copii să-şi stăpânească mânia reprezintă cea de-a patra piatră de temelie în educarea lor şi, în acelaşi timp, cel mai dificil aspect al educaţiei. Oamenii reacţionează diferit la mânie: prin vorbe sau prin fapte. Dacă copilul îşi exprimă mânia verbal sau comportamental îi pedepsim; ca urmare, n-are de ales decât să-şi refuleze această mânie pe viitor. Modalitatea cea mai matură de a-şi stăpâni mânia e:- Verbal,- Agreabil,- Depăşirea momentului de mânie împreună cu persoana care l-a declanşat, sau- Descoperirea unor căi de rezolvare interioară.

Datoriile Datoriile părinteluipărintelui fa faţă de ţă de copil:copil:

• Copilul este o persoana – respectă-l;

• Copilul caută un model - fii pentru el un exemplu;

• Copilul vrea să-şi afirme personalitatea – ajută-l să se cunoască;

• Copilul îşi descoperă corpul - arătă-i că sănatatea este o forţă;

• Copilul este curios – vorbeşte cu el;

Datoriile Datoriile părinteluipărintelui fa faţă de ţă de copilcopil

• Copilul se îndoieşte de el însuşi – dă-i încredere în el;

• Copilul se minunează – ajută-l să caute frumosul;

• Copilul vrea să fie independent - învaţă-l să fie responsabil;

• Copilul nu se cunoaşte decât pe el - ajută-l să-i descopere şi pe alţii;

• Copilul are nevoie de un ideal – ajută-l să ofere un sens vieţii.

BibliografieBibliografie::

• Campbell, Ross & Chapman, Gary (2001). ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, Bucureşti, Editura Curtea Veche.

• Campbell, Ross (2002). ”Educaţia prin iubire”, Bucureşti, Editura Curtea Veche.

• Material realizat de psiholog Vlad Liliana