EDITORIALUn articol scris de un român. Un articol scris de un om care gândește despre umanitate, umanism și adevăr. Un articol scris de o conștiință care nu se lasă intimidat sau manipulat de Realpolitik și interesele ge-otrategice ale marilor puteri.Un articol scris de un ardelean care vrea să fie el însuși. Ceea ce atrage toată simpatia, soli-daritatea și prietenia mea.

Bedros Horasangian

Primul măcel programat în-făptuit şi asistat cu indifer-

enţă totală de lumea întreagă al unei etnii pe propriul ei teritoriu multimilenar în umbra primei conflagraţii planetare în seco-lul al XX-lea a fost AXOR-ul armenesc care a premers SHO-AH-ul evreiesc. Diplomaţia, strategia, politica şi interese „pragmatice” ale unor state mai mari ori mai mici, le împ-iedică sistematic de un secol în ciuda libertăţii, demograţiei „A dreptului omului” şi nu numai, să meargă pe drumul dreptăţii, istorice, a datoriei morale, a onoarei şi a umanităţii venind şi cu scuza penibilă şi perimată că, pentru armeni „niciodată

nu este cel mai bun moment” după un veac de la aceste crime contra umanităţii săvârşită de turci contra armenilor în urma căreia au fost ucişi sălbatic în Turcia lui 1915, un milion şi jumătate de creştini armeni. În ciuda opoziţiei permanente a unor state, aceleaşi mereu, indiferenţa este abandonată tardiv şi un număr de peste 23 de ţări (ex. Franţa, Germania, Italia, Polonia, Belgia, Olanda, Grecia, Slovacia, Cipru, Argen-tina, Uruguay) au votat pentru adevăr, dreptate şi omenie.

Dacă cu adevărat, s-ar fi luat măsuri energice legale şi efec-tive încă acum 100 de ani con-tra cinicilor şi negaţioniştilor şi a celor care i-au „reaşezat” (de fapt i-au reaşezat definitiv în gropi comune ori i-au aban-donat în agonie pe cei 1,5 mil-ioane de creştini) pe armeni în AXOR-ul cel nelegiuit, SHOH-ul evreiesc ar fi putut evitat ca şi dezastroasele genocide mai recente din Rwanda, Cambogia (Cambodgia, Kampucia), Yu-goslavia, Sudan, Birmania.

Nu este nevoie de compararea genocidelor pe criterii de inter-ese, non interese, pentru a înţel-ege şi recunoaşte suferinţa unor naţiuni. Din păcate şi cu regrete şi la aceste niveluri după cum se vede de o sută de ani, dub-lu standard, dublu etalon există şi se practică intens dincolo de vorbe, principii, legislaţie inter-naţională etc.

Desigur, jocurile politice, stra-tegice şi „pragmatismul” au fost şi sunt încâlcite, sucite, capri-cioase, contradictorii, încren-găturile şi aspiraţiile comune de interese mondiale, mes-chine, cinice şi nemiloase fac ca sănătatea morală a lumii în-tregi de astăzi din aceste cauze să aibă mult de suferit fiind ast-fel previzibile noi măceluri ale unor etnii, noi genocide.

A nu-i recunoaşte martiriul celor 1.500.000 de sfinţişori, mucenici (nu 40… ci 1,5 mil-ioane…) sfinţi, ucişi de mo-hamedani acum zece decenii înseamnă indiferenţă şi con-spiraţie contra lor şi aşa sunt ucişi a doua oară…

Faimosul instrument de su-flat confecţionat din lemn de cais, DUDUK-ul armenesc nu a încetat a cânta pe acorduri tradiţionale, prelung, trist, med-itativ şi obsesiv de mii de ani la el acasă încă, urechile, ochii, creierul, sufletul şi interesele unora înseamnă de fapt, refuz şi încăpăţânare sistematică de a percepe realitatea şi dreptatea.

A nu şti să pierzi, a nu vrea să pierzi deloc niciodată, doar să câştigi mereu şi, mult oricând şi oricum în ciuda realităţii şi dreptăţii. Iată premisele pentru abuz, tragedii, nedreptăţi şi vi-itoare AXOR-uri…

Petru TĂTARU

Primul Genocid al secolului XX nerecunoscut oficial încă nici după 100 de ani

4

Duminică 15 martie a avut loc la Catedrala armeană

din București o slujbă de pomenire a victimelor pogro-murilor anti armenești de la Sumgait (1988), Kirovabad (1988) Baku (1990), și Mara-ga (1992) precum și cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui erou național generalul Andranik.Slujba a fost săvârșită de IPS Episcop Datev Hagopian, Arhim. Dr. Zareh Baronian, preot Bogdan Ezras și diacon Haik Azarian. Au fost depuse coroane și flori la Monumen-tul Genocidului și Statuia generalului Andranik aflate în curtea Catedralei din partea Arhiepiscopiei, Ambasadei Armeniei și Uniunii Arme-nilor după care, la Central Cultural Armean a avut loc o întîlnire/dezbatere cu tema Victime și Eroi.Au vorbit Excelența Sa Ham-let Gasparian, ambasador al Armeniei în România. IPS Episcop Datev Hagopian, Mi-hai Stepan Cazazian, redac-

tor șef revista Ararat

COMEMORARE la BUCUREȘTIVictime și Eroi

și Eduard Antonian, istoric, redactor la revista Ararat. Vorbitorii au subliniat impor-tanța momentelor ce au fost comemorate, subliniindu-se că Generalul Andranik este nu doar un erou ci și un simbol al nației armene. Bustul generalu-lui, aflat în curtea catedralei , a fost dezvelit în anul 1936 și este primul monument închi-nat acestuia după moartea sa survenită în anul 1927. S-a amintit că acest monument a fost mulți ani de-a rîndul sin-gurul loc unde armenii din

România depuneau flori cu ocazia zilei de 24 Aprilie ast-fel că bustul întruchipează atît pe eroul național armean dar și simbolic, victimele pe care le-a dat poporul armean de-a lungul istoriei sale. La final a fost proiectat un scurt doc-umentar, realizat de Televi-z i u n e a A r m e a n ă , d e s p r e Generalul Andranik.

foto Mcrtici Baghdasarian

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

ACTUALITATEPITEȘTI Dublă lansare de carte

La inițiativa doamnei dr. Ines Budan, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România, a avut loc marți, 3 martie 2015 la Biblioteca

Județeană – Argeș – lansa- rea de carte a constănțence-lor prof. Arșaluis Sarchisian Gurău (Al treilea ochi – proză) și Luiza Terzian (Flori de lauri -poeme). Acțiunea a fost orga- nizată și coordonată de Uni-unea Armenilor din România – filiala Pitești – în colaborare cu Biblioteca Județeană Dinicu Golescu din localitate. Cărțile

Joi 6 martie a avut loc la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț vernisajul primei ediții o Expoziției-con-curs de pictură In memoria maestrului picturii pietrene, Constantin Filimon. Locul I a fost adjudecat de pictorul Mir-cea Răsvan Ciacâru din Piatra Neamţ, armean, descendent din vechea familie Missir de boieri armeni din Moldova. În prima imagine artistul lîngă tabloul care i-a adus premiul I.

Emanuel NAZARETIAN

ROMAN / Premiu pentru pictorul Mircea Răsvan Ciacâru

au beneficiat de prezentarea exhaustivă, la un înalt nivel de competență, efectuată de emi- nescologul prof. Lucian Cos-tache – pentru proză – și poe-ta Denisa Popescu, din cadul Bibliotecii Județene – pentru poezie. Acțiunea s-a desfășurat în fața unui public de aleasă ținută culturală și s-a bucurat de un binemeritat succes.

6

E 8 Martie, Uniunea Arme-nilor din România – Sucursala Bacău e sub semnul luminii, al zâmbetelor şi al voii bune.Această sărbătoare ne-a amintit din nou ce este FEMEIA şi, totodată, ce este MAMA pentru fiecare dintre noi. Mai mult de atât, Vasile Agop, preşedintele

BACĂU / O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ!

comunităţii armene din Bacău, ne-a întâmpinat şi dărurit ca un simbol al preţuirii, câte o floare, fiecărei doamne şi domnişoare prezente la acest eveniment.Atmosfera emoţionantă şi plină de caldură sufletească specifică momentului, i-a determinat pe cei prezenţi (membrii comu-

nităţii noastre din Bacău, Ro-man şi Piatra Neamţ; invitaţi ai Forumului German Bacău şi membrii simpatizanţi ai ar-menilor), să intre, în spiritul sărbătorii, bucurându-se de re-vedere şi de armonia primăve- rii, întrecându-se în discuţii şi urări de bine. Printre gustări copioase, prăjituri şi chiar şi un delicios tort, s-au intercalat comentariile, amintirile şi nos-tagiile adiacente, provocaţi şi de ritmuri ademenitoare pentru invitaţie la dans.E primăvară! Comunitatea noastră a renăscut odată cu acest anotimp, pentru noi a în-semnat voie bună, prietenie, apreciere, respect şi multe zâmbete. Şi de aceea, vă dorim, din partea Sucursalei Bacău a UAR, o primăvara frumoasă şi La mulţi ani tuturor doamnelor şi domnişoarelor!

Silvia SAUL

Luni, 2 februarie 2015, la Ate-neul „Mihail Jora” a avut loc spectacolul cu piesa ”Avarul” de Molière, în regia lui Daniel Nițoi.Actorul Florin Kevorkian nu ne-a uitat şi după spectacol, în-soţit de colegii săi Tudorel Fili- mon, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Mariangela Coldea, Jean Lemne, Vasile Filipes-cu, Oana-Gabriela Drăghici, Anne-Marie Zaharia și Daniel Nițoi au poposit la sediul co-munităţii armene din Bacău.

Am avut cu toţii o seară încântătoare la agapa organi-zată de preşedintele sucursa-lei, Vasile Agop unde ne-am desfătat cu multe delicatese din bucătăria armenească, am povestit şi am depănat amintiri.La despărţire oaspeţii noştrii au mulţumit pentru frumoasa seară petrecută alături de armenii din oraşul lui Bacovia.Amintim că, Florin Kevorki-an în luna septembrie 2014, ca regizor, s-a bucurat de un real succes în oraşul nostru la fes-

tivalul „Zilele filmului arme-nesc” unde alături de Izabela Bostan-Kevorkian şi Capriel Dedeian, a prezentat trei medii metraje: “Alogic 11”, “9 min-ute”, “Iubire de-o noapte” şi documentarul “Armenopolis, suflet armenesc”.

Armand AGOP

Întâlnire cu Florin Kevorkian şi trupa din spectacolul „Avarul” de Moliere la sediul U. A. R. sucursala Bacău

ACTUALITATE

AA

AR R

T5- 6 / 2015

Primăvara a început frumos pentru locuitorii băcăuani. Datorită regizorului armean Florin Kevorkian am reuşit să deschidem poarta către lumea minunată a actoriei, acolo unde am avut onoarea şi surpriza să descoperim oameni unici. Luni 16 martie 2015, ora 19 la Ate-neul „Mihail Jora” a luat viaţă, pe scena băcăuană, spectacolul „Părinţi teribili” de Jean Cocte-au. Actori din linia întâi precum Magda Catone, Diana Lupescu, Marius Bodochi, Silviu Biriș şi Cristina Florea au dat naştere unei poveşti tulburătoare, de-spre viaţă şi moarte, despre legătura dintre părinţi şi copii, într-un spectacol de excepţie, în care râsul şi plânsul au fost prezente în mod frecvent.Seara nu putea să ia sfârşit decât într-o atmosferă mirifică, la se-diul U.A.R filiala Bacău, unde preşedintele sucursalei Vasile Agop, alături de comunitatea armeană (din Bacău, Roman) şi simpatizanţii armeni, s-au ocupat impecabil, ca de fiecare dată de distinşii noştri oaspeţi. S-au dat autografe pentru iu-bitorii frumosului, s-au ţesut vorbe de duh, urmând ca dragii noştri mari actori să-şi urmeze paşii spre un alt oraş, un alt

spectacol. Ne-au mulţumit pentru seara minunată petrecută alături de armeni. Plecarea lor a lăsat în urmă un parfum de primăvara cu iz de bogăţie şi frumuseţe, Mulțumin, dragi ac-

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU „PĂRINŢI TERIBILI” la sediul UAR sucursala Bacău

tori…. Mulțumim domnule re-gizor Florin Kevorkian.

Cristina-Elena STOICA

8

11 martie 1990 la Sala Finanţe Bănci din Bucureşti a avut loc primul Congres prin care s-a reînființat U.A.R. (vezi Foto)Prin Decizia Judecătorească 156/1990, în 8 februarie 1990, se înființează Uniunea Arme-nilor din România (UAR), persoană juridică, la Judecăto-ria sector 1 București, ca orga- nizație obștească ce are ca scop apărarea și promovarea inte- reselor comunității armene din România.Uniunea Armenilor din România a fost înființată, in-ițial, în 1919 pentru a ajuta armenii ce își căutau un refu-

giu în România, după

Genocidul din 1915. Cel dintâi președinte al Uniunii a fost Grigore Trancu-Iași. Lui i-a urmat Armenag Manissalian, care și-a dedicat o mare parte a activității ajutorării celor pes-te 10.000 de armeni refugiați, pentru ca aceștia să obțină ce-tățenia română.Organizația a funcționat până la instaurarea comunismu-lui, după care s-a dizolvat. După anul 1990, comunitatea armeană a reînființat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moștenirea cultu- rală și spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri.Primul Congres al UAR după

1990 a avut loc la 11 martie. Delegații l-au ales ca preșe- dinte pe Varujan Vosganian, vicepreședinți — Varujan Pam-buccian și Nșan Bogdan Căuș, iar secretar general — Setin Maganian.În 15 mai 1990, a reapărut la București, revista Ararat, publicație în limba română a armenilor din România. Re-vista Ararat a apărut pentru prima oară în 1924 sub con-ducerea publicistului Vartan Mestugean. A apărut până în 1942, când și-a încetat apariția. După 1990, la inițiativa publi-cistului Arșag Bogdan Căuș, această publicație din perioada

ANIVERSARE25 de ani de la înf i ințarea Uniunii Armenilor din România

( U A R )

-

E V E N I M E N T

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

interbelică a fost din nou ed-itată. Primele numere au fost finanțate din donații ale mem-brilor comunității. Din colec-tivul redacțional mai făceau parte Varujan Vosganian, Anais Nersesian, Bedros Horasangi-an, Dumitru Avachian, Made-leine Karacașian, Mihai Stepan Cazazian.Uniunea Armenilor din România a fost reprezentată permanent, după 1989, în forul legislativ al țării. În cadrul Con-siliului Provizoriu de Uniune Națională (2 februarie — 20 mai 1990), UAR a fost reprez-entată de Varujan Vosganian, Sergiu Selian și Nșan Bog-dan-Căuș.La primele alegeri libere ce au avut loc în România, în mai 1990, Uniunea Armenilor din România a obținut un mandat de deputat în persoana lui Varujan Vosganian, candidatul propus de comunitate, care a reprezen-tat organizația armenilor și în legislatura 1992-1996.După alegerile din 1996, Varu-jan Vosganian a devenit sen-ator din partea Uniunii Forțe-lor de Dreapta și președinte al

Întîlnirea reprezentanţilor U.A.R. cu Preşedintele României Ion Iliescu (1990)

Prima întrunire a oamenilor de cultură de origine armeană

Membrii reprezentanți la primul congres U.A.R. (1990)

10

Comisiei de Buget-Finanțe a Senatului, păstrându-și funcția de președinte al UAR, iar Varu-jan Pambuccian, lector univer-sitar la Catedra de Matematică a Universității din București, a fost ales deputat al UAR.

În legislaturile următoare, U- niunea Armenilor din România fost reprezentată în Parlament de Varujan Pambuccian. La ultimele alegeri legislative, din decembrie 2012, Varujan Pambuccian a obținut un nou mandat de deputat al Uniunii Armenilor din România, iar Varujan Vosganian un mandat de senator pe listele Partidului Național Liberal.La cea de-a VI-a Conferință Națională a UAR, care a avut loc la București în aprilie 2011, Varujan Vosganian a fost reales președinte.Din 1992, deputatul UAR deține funcția de președinte al Grupului Minorităților Națion-ale (altele decât cea maghiară) din Camera Deputaților.Uniunea are filiale în mai multe localități din țară: București, Constanța, Pitești, Iași, Galați, Suceava, Botoșani, Bacău, Fo-cșani, Dumbrăveni, Cluj-Na-poca, Gherla.“Datorită activității Uniunii Armenilor din România și a celor doi reprezentanți ai săi în Parlament, senatorul Varujan Vosganian și deputatul Varujan Pambuccian, putem spune că armenii din România se bucură de o seamă de drepturi care le conferă o poziție cu totul spe-cială în rândul Diasporei ar-mene “, potrivit site-ului oficial al organizației.Cea de-a VI-a Conferință Națională a UAR, care a avut loc la București în aprilie 2011. “Astfel, Uniunea Armenilor din România beneficiază de un

sprijin financiar inclus în legea bugetară anuală. Publicațiile noastre sunt finanțate de către statul român și, de asemenea, volumele apărute sub egida Editurii Ararat. Școlile noas-tre săptămânale sunt incluse în rețeaua școlară oficială, iar pro-fesorii de limbă armeană sunt salarizați de către Ministerul Educației, minister care asigură și tipărirea manualelor de limbă armeană “, precizează sursa ci-tată.“Prin Constituție și Legea elec-torală, Uniunea Armenilor din România are dreptul să parti-cipe la alegerile locale și par-lamentare, reușind să obțină de fiecare dată un loc de de- putat, deputatul UAR fiind prin tradiție liderul grupului parlamentar al minorităților

naționale. În mai multe rânduri, UAR a promovat dintre mem-brii săi, prefecți și subprefecți în județele locuite de armeni. Statul român, prin structuri-le sale specializate, a asigu-rat sume considerabile pentru repararea lăcașurilor noastre de cult ca și pentru o seamă de activități cultural-religioase. Preoții armeni sunt salarizați de către stat, iar șeful Eparhiei are statut diplomatic”, arată aceiași sursă.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, redactor foto: Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea)

La sosirea primului Ambasador al Armeniei la București

Primul marș pentru independența Karabagh-ului - București 1990

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

-

C R E D I N Ț Ă

AA

AR R

T

Joi, 26 Februarie IPS Episcop Datev Hagopian, însoţit de pre-ot Krikor Radu Holca, vicar administrative sau aflat în Mu-nicipiul Roman unde au avut o întrevedere cu Primarul orașu-lui prof. Laurenţiu Dan Leo-reanu, întâlnire la care a parti- cipat şi subsemnatul, președinte al sucursalei Roman a UAR.Cu acest prilej au fost evidenţi-ate bunele relaţii de amiciţie şi colaborare dintre Primăria Roman şi Arhiepiscopia Bi- sericii Armene, cu Comunitatea Armeană din Roman, cu Am-basada Republicii Armenia la Bucureşti.Să reamintit că primăria Roman are un parteneriat cu orașul Di- lijan din Armenia, primul act oficial de acest fel dintre cele două țări. În cadrul discuțiilor sau analizat posibilităţile reale de reabilitare a imobilului fos-tei Şcoli Armene, vechi monu-ment istoric şi de patrimoniu,

aflat în proprietatea Bisericii Armene.După vizita la Primăria Roman oaspeţii sau deplasat spre Su- ceava.A doua zi,vineri 27 februarie venind de la Suceava spre Bu-cureşti, IPS Episcop Datev Hagopian însoţit de preot vicar Krikor Radu Holca s-au oprit din nou la Roman, în vizită la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului unde s-au întâlnit cu ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhi-episcopul Romanului şi Bacău-lui, pe care l-au felicitat şi i-au

Vizita IPS Episcop Datev Hagopian la Roman

transmis gândurile cele bune cu ocazia înscăunării sale în înalta funcţie arhierească.Oaspeţii noştrii au vizitat fosta Şcoală Armeană şi noul sediu al Filialei Roman a UAR, unde au avut o bună impresie despre cele văzute, urându-ne succes în activitate în slujba Comu-nităţii armene din Roman.

Emanuel NAZARETIAN

Preşedinte al sucursalei Roman a UAR

În vizită la ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

12

Asociația OCTAVA a prezen-tat The Gurdjieff Folk In-

struments Ensemble în concert la Sala Radio din București, pe data de 26 martie 2015. Ansam-blul Gurdjieff a fost fondat în 2008 de pianistul și compozi-torul armean Levon Eskenian și poarta numele filozofului, maestrului spiritual, autoru-lui și compozitorului Georges Ivanovitch Gurdjieff. G.I. Gurdjieff s-a născut în orașul armean Kars, situat la granița Armeniei cu Turcia. După

anii de explorare cu grupul sau “Căutătorii adevărului” a adus în Vest o învățătură ne-cunoscută până atunci despre posibila dezvoltare spirituală a Omului, care poate fi urmată în condițiile vieții de zi cu zi. El a numit acea învățătură “A patra cale”.Repertoriul său muzical are la bază muzica pe care a întâlnit-o în Armenia, Caucaz, Orientul Mijlociu și prin multe părți din Asia Centrala, India și nordul Africii. În aceste călătorii a fost

The Gurdjieff Folk Instruments Ensemble la Bucuresti – primul concert susținut în România

adesea și martorul unor dansuri executate în timpul ritualurilor sacre din temple antice.Marea majoritate a muzicii lui Gurdjieff a fost compusă între 1924 si 1927, în colaborare cu compozitorul și pianistul Thomas de Hartmann. Gurd-jieff a dictat continutul fiecărei melodii lui Thomas de Hart-mann, unul dintre elevii săi, iar de Hartmann a reușit să le tran-scrie în partituri muzicale. Din această colaborare au rezultat în jur de 200 de piese și frag-mente muzicale.Până în prezent, compozițiile lui Gurdjieff au fost studiate în America și Europa de Vest, în marea majoritate datorita tran-scripțiilor făcute de Thomas de Hartmann pentru pian. Din-tre pianiștii care au interpretat piesele pentru pian enumerăm: Laurence Rosenthal, Charles Ketcham, Linda Daniel Spitz, Alain Kremsky, Keith Jarett, Alessandra Celletti.Pianistul și compozitorul Le- von Eskenian a fondat ansam-blul cu scopul de a crea aran-jamente autentice etnografic pentru muzica compusă inițial pentru pian. Abordarea artis-tică a lui Eskenian merge ast-fel dincolo de partitura tipărită și sondează tradițiile muzicale cu care Gurdjieff s-a întâlnit în anii călătoriilor sale. Bucățile muzicale pe care Eskenian le-a selectat își au rădăcinile în folclorul și muzica spirit-uală armeană, greacă, arabă, kurdă, asiriană și caucaziană. Re-aranjamentele muzicale au fost făcute având în vedere păstrărea autenticității lor, și astfel abordare compozițiilor lui Gurdjieff este făcută din perspectivă sonorității bogate oferite de interpretarea cu in-strumente muzicale autentice, tradiționale.

A C U M 7 5 D E A N I

M a r t i e 1 9 4 0

Venise în sfârşit şi primăvara în vieţile armenilor din România. Parcă odata cu îmblânzirea vremii şi starea de spirit a co-munităţii trecuse către un opti-mism justificabil. Şi articolele din “Ararat” erau altfel.Pomenindu-l pe Grigore Tran-cu-Iaşi într-un articol de pri-ma pagină Vartan Mestugean ne oferă o mostră din umorul şi spiritul marelui armean sub forma unei amintiri povestite chiar de catre Trancu-Iaşi. Nu ne putem abţine să nu o citam aici: “Viaţa modernă a Galaţilor era în floare. Se dădeau ba- luri grandioase la care venea lume de pretutindeni chiar şi de la Brăila. Eram un mare amator de dans şi cucoanele spuneau că dansez bine. În sa-loanele gălăţene era nelipsită o doamnă armeancă puţin cam urâtă, puţin cam mofturoasă puţin cam antipatică dar înco-lo foarte bine. În general, ca- valerii nu se prea înghesuiau ca să o invite la dans.Într-o seară discutam la un bal cu distinsa doamnă. După primele cuvinte gentile ale mele batrâioara doamnă schiţând un zâmbet voluptuous, îmi zise: – Ah, Dumneata eşti singurul băiat bine crescut, restul băieţilor

cari frecventează saloanele sunt nişte derbedei. N-au le savoir vivre ! Să nu crezi că o spun din ciudă că nu s-a găsit unul care să mă invite la dans, fiindcă eu sunt prea mândră şi l-aş fi repezit imediat. Eu nu pot să-mi închiriez trupul meu de crin (doamna în chestie era fată mare) oricărui vagabond. Dar Dta. Domnule Trancu eşti într-adevăr bine ! În faţa aces-tei avalanşe de complimente m-am simţit dator să mă înclin şi să raspund pe tonul cel mai amabil: – Îmi permiteţi să vă angajez pentru un cadril ? Deo-dată bătrâna domnişoară se în-roşi şi pufnind ca o motocicletă îmi zise: – Cum să mă angajezi Domnule, ce sunt eu, Birjă ?? Şi plecă supărată. Nici azi nu-mi mai vorbeşte !”Însă se pare că nici patri-otismul exagerat uneori nu-i lipsea. Poate a fost de vina formarea sa ca politician sau poate ultra-armenismul nelipsit în acea perioadă. Foarte inte-resant ce scrie/ne povesteşte Vartan Mestugean în acelaşi articol dedicat lui Trancu-Iaşi: “Odată ducându-se la biserica armeano-catolică din Gher-la,Trancu Iaşi e urât impresio- nat văzând că preotul predică

AA

AR R

T5 - 6 / 2014

în limba ungară. El părăseşte ostentativ biserica şi oraşul şi scrie în Ararat un articol ce se termină astfel – Pentru mine, ziua de 23 Septembrie 1928 a fost o zi de mare durere şi am vrut ca prin aceste rânduri să arăt nemulţumirea mea apelând deocamdată pe această cale la patriotismul armenilor din Gherla de care nu m-am în-doit niciodată. – Faceţi predica în armeneşte, dacă nu e posi-bil, în româneşte, în latineşte, în englezeşte în orice limbă a popoarelor care v-au ajutat. Nu o faceţi în ungureşte ! Supăraţi ţara în care trăiţi, supăraţi pe Dumnezeu care cere omului în primul rând sentimentul de omenie !”În final, un excelent articol de amintiri ne este adus în atenţie de catre Andronic Ţăranu un descendent din vechile familii armeneşti din Moldova care ne povesteşte despre “O căsatorie la Botoşani în sec.17” Redăm doar un scurt citat deosebit de relevant: “Şi bătrânii nu rareori faceau chefuri lungi şi late. Mai cu seamă Andrei Vartan care era decanul de vârstă, se plim-ba prin cafenea cu paharul de vin în mână şi lăutarii îi cântau cântecul său – La Fântâna lui Chitic n-avem apă nici un pic ! De aceea eu beau vin ! Vin, vin, vin şi vin pelin ! Exista la Botoşani o fântână cu apă foarte bună, fântâna lui Chitic, însă Andrei zicea că fântâna a secat şi neavând apă de nevoie bea vin ! Şi bea că dacă ar fi su-flat într-un poloboc cu apă de la fântâna lui Chitic, pe dată oţet s-ar fi făcut ! Ce vremuri erau în vechiul târg !”Sosise în sfârşit primăvăra şi în comunitatea armeană din România…

Eduard ANTONIAN

14

La Paris a avut loc, în cadrul comemorărilor centenaru-

lui genocidului armean, prima manifestare oficială: planta- rea a 100 de trandafiri în “Jar-din d’Erevan”, în jurul statuii lui Komitas, în prezenta d-nei Anne Hidalgo, primar al Pari-sului, ambasadorului Armeniei Excelența Sa Viguen Tcheti-chian, a ministrului, Hranouch Hagopian pentru relațiile cu di-aspora a Armeniei, primarului arondismentului 8 al Parisului și al altor aleși ai organizațiilor comunității armene și ai muni- cipalității.

CORESPONDENȚĂ DIN PARIS100 de trandafiri plantați în “Jardin d`Erevan”

Cei 100 de trandafiri în me-moria armencelor dispărute în condițiile tragice ale genocidu-lui sunt, pe de o parte, o floare pe mormântul jertfei lor, iar pe de altă parte un simbol pentru descedentele lor, o mărturie a continuității. A fost subliniat de către doamna primar, că fe-meile au fost unele din primele victime, alături de intelectualii și notabilii armeni uciși de la începutul masacrelor. Femeile au fost ucise, răpite, violate, măritate cu călăul lor, tocmai pentru că ele sunt purtătoarele vieții și a continuității arme-

nești. A adus pe această cale un omagiu femeilor și prin ele întregii comunități armene din Franța, pentru felul în care s-au integrat în viața republicii, fără să-și renege originea, ci mai mult, îmbogățind Franța prin aportul cultural, economic, artistic armenesc. Comunita-tea armeană din Franța a fost omagiată pentru activitatea ei plină de energie, determinare, dusă cu sensibilitate și tact, în vederea aducerii la lumină a tragediei primului genocid al secolului XX.În încheierea comemorării zilei femeii, a fost citat un scriitor care spune că dacă materia cenușie a creierului ar fi mai roză, și gândurile pe care le ge-nerează creierul ar fi mai puțin negre…

Alice Pambuccian GRIGORIAN

În stânga dna. Jeanne d’Hauteserre (primar arondisment 8), la microfon dna. Anne Hidalgo, primar al Parisului, excelența sa dl. Viguen Tchitetchian, dna. Béatrice Ananian, președinta asociației “Croix bleue des arméniens de France”

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

D I A S P O R ALansat la New York proiec-tul 100lives.com are ca scop să adune mărturiile ale su-praviețuitorilor Genocidului Armean. Acest proiect își pro-pune totodată să exprime re-cunoștința față de persoanele și instituțiile care prin actele lor eroice au salvat viețile arme-nilor în timpul genocidului care a avut loc acum 100 de ani.

Scopul inițiativei 100 de Vieți este sensibilizarea populației cu privire la aspectele geno-cidului, încălcările drepturilor omului comise precum și cu privire la faptele bune ce au avut loc prin intermediul a trei

elemente cheie:1. Cunoașterea trecutului prin lansarea unui apel internațio- nal pentru a descoperi poveștile nespuse ale supraviețuitorilor și salvatorilor lor care vor prinde viață pe 100lives.com

2. Poveștile prezentate vor duce la instituirea Premiului Aurora care va recompensa orice acți-une umanitară desfășurată de

NEW YORK George Clooney sprijină inițiativa 100 Lives (100 de vieți) pentru a comemora Genocidul Armean

oameni care și-au pus viața în pericol pentru a ajuta semenii lor ca aceștia să supraviețuiască și să ducă o viață normală;

3. Construirea unui viitor mai bun prin direcționarea unor proiecte de recunoaștere către organizațiile și comunitățile care au jucat un rol important în salvarea armenilor acum un secol.

Partidul Popular European (PPE) a adoptat o rezoluție privind Cen-tenarul Genocidului Armean. În rezoluția PPE se reafirmă re-c u n o a ș t e r e a ș i c o n d a m -narea Genocidului și a Marii De-posedări Naționale a poporului armean acum în ajunul comemo-rării a 100 de ani.

“Genocidul armean, care a fost comis de către guvernul Junilor Turci în ultimii ani ai Imperiului Otoman, este dovedit prin do- cumentele și probele incontes- tabile aflate în arhivele oficiale ale Franței, Germaniei, Italiei, Austriei, Regatul Unit, Canadei, Statele Unite și alte altor țări din

întreaga lume. Acesta a dus nu doar la moartea și deposedarea a mai mult de două milioane de oameni, dar și la decimarea pa- trimoniului armean, a obiceiuri-lor de viață, și a contribuțiilor fundamentale ale poporului armean la cultura și civilizația lu-mii occidentale “, se spune în re-zoluție. Documentul PPE invită, de asemenea, Uniunea Europe-ană Comisia sa, Consiliul și Par-lamentul European ” să evalueze obligațiile și angajamentele Tur-cia și să dea atenție recunoașterii, restaurării și restituirii patrimo-niului nostru comun. ”Trei partide armenești – Partidul Republican din Armenia, Orinaț Yerkir (Statul de Drept) și Jara-mgutiun (Patrimoniului) – sunt membri observatori ai PPE.

Partidul Popular European a adoptat o rezoluție care condamnă Genocidul Armean

16

Fermentul poeziei de mai jos îl aflați cu mult timp în urmă,în-tr-un amurg,la ceas de taină,în grădina Casei Sadoveanu din Copoul Iașilor. Urma să ne luăm rămas bun de la Profira,-care – venită din București – pleca să viziteze Armenia, des- pre care dorea să afle cât mai multe informații…Eram doua invitate:

-Florica Câmpan-colegă și prietenă cu Profira din școala primară, ai cărei strămoși se statorniciseră in Țara Moldovei din timpul primilor domnitori și care proveneau din Armenia (dintr-o localitate aflată lângă lacul Urmia, la granița cu Per-sia),

-Maria Dvoracek, descendentă a unui părinte armean, salvat în anul 1915, la vârsta de 7 ani,-din genocidul turcilor asupra armenilor din Erzerum. Amin-

tirile ne-au impresionat

și răvășit, mai ales pe mine, fidel grămătic al întâmplărilor și cruntelor fapte trecute… Înserarea și tristețea ne-au cu-prins pe toate trei,dar parfumul florilor din grădina de poveste ne-a învăluit…

Ne-a trezit promisiunea Pro-firei, că la întoarcerea din Ar-menia prin Soci, unde urma să stea un timp, ne va trimite o “bucurie” pe care s-o im-părtășim. A fost o mare “bucu-rie”: am primit o scrisoare,cu câte un exemplar din “Mate-nadaran”,în forma sa originală, scris de Profira Sadoveanu.

Maria DVORACEK

Matenadaran*

Prietene armean expatriat,care-ai trimis o foaie de manu-script de la Egipet,si tu, prietenă armeancă de la Iași, soața a primilor mei pași-ce plângi și tot oftezi de dor și de alean,hai, vino să te închini la

Matenadaran!Aici,în turnul alb al vremilor, înalta cetațuie,ce până-n ceruri îngrămădirea anilor îți suie,dorm a străbunilor tăi case,dorm 10 000 de tomuri prețio-ase,pe care sângele,sudoarea și lacrima cursă cu sete

lăsat-au de neșters pecete…Vino să pleci o frunte de savantîn fața manuscriptului “gi-gant”.Bătrân cu piele palidă și în-crețită;‘nalt patriarh cu barba-n două împărțită,ce fost-au fost,ca-n basme, răpit, răscumpărat, căratprin nopți de groază-n spate, îngropat, tăiat în jumatate…apoi găsit ca prin minune într-o ogradăși pus la loc de cinstesă vină să-l admire o lume în-treagă.Să caști ochii mari și să te schimbi la fațăvăzând cum moșul ține-n brațăpe cea mai mica cărțulie -o splendidă bijuterie-

mai strălucită decât orice broșe, diademe,sacrificate-n vecipentru răscumpărarea moș- neaguluide către fetele armene…Vino de bea de la izvoruldin care băut-a credința poporultău cel năzdrăvan,vino,prietena armeană,să te închini la Matenadaran

Profira SADOVEANU, Aug. 1962, Soci

*Celebră în lume,biblioteca de manuscrise din Erevan

INEDITPoezia „Matenadaran” de Profira Sadoveanu

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

A R M E N I A

La împlinirea unui secol de la genocidul din 1915, terito-riul Armeniei istorice nu este cunoscut aproape deloc. Multe dintre monumentele culturale sunt în ruină sau au primit alte utilizări. Volumul recent apărut, intitulat Armenia istorică după 100 de ani semnat de Matthew Karanian aduce în prim-planul atenţiei publicului “şase pro-vincii din Armenia Apuseană împreună cu Ani şi Kars’’ după cum mărturiseşte autorul. Mo- dernă şi atractivă , însumând 176 de pagini şi având 125 de hărţi şi fotografii, cartea ne prezintă istoria şi cultura arme-nilor de altădată.Rod al unui efort îndelungat şi al multor călătorii în estul Tur-ciei, scrierea cuprinde şi im-agini de acum un secol pentru a demonstra măreţia şi splen-doarea biseri cilor, mănăstirilor şi oraşelor armeneşti .Astfel sunt descrise artefactele şi monumentele din Van, Erzu-rum, Kharpert Bitlis, Diyarba-kir, Sebastia ca şi cele din Ani şi Kars.Nu lipsesc din carte nici scurte prezentări ale oraşelor mici din estul Turciei precum Sason, Gurun, Chunkush, Palu, Zara, Muş, Erzincan, Egin ca şi portrete ale locuitorilor armeni din aceste zone.Volumul a apărut la Editura Stone Garden Press în State-

le Unite ale Americii,în luna fe- bruarie, 2015 şi reprezintă un îndemn pentru cunoaşterea istoriei. Autorul, Matthew Karanian,este în prezent avo-cat în Pasadena, California.O peri- oada a lucrat în Republi-ca Armenia, unde împreună cu studenţii săi a înfiinţat Armeni-an Law Rewiew în 2003.Cartea recent publicată Armenia is-torică după o sută de ani a fost prezentată până acum publicu-lui din New York, Conneticut, Rhode Island, Massachusetts, Washington DC, Maryland şi California.

Prizonier al propriei pasiuni, Matthew Karanian este autorul multor volume şi articole des- pre Armenia şi Artsakh publi-cate mai ales în SUA şi Canada. Toate aceste lucrări ar trebui traduse pentru a face cunoscute cercetările şi observaţiile sale extrem de importante privind trecutul poporului armean. În plus studiile sale pot servi ca punct de sprijin pentru alte scri- eri revelatoare legate de acest subiect.

A. BARBU

Armenia istorică după 100 de ani

O nouă apariţie editorială în SUA

18

Pentru că a fost 8 martie ne-am gîndit să aducem în prim plan pa-tru personalități, femei de origine armeană care au marcat societa-tea românească în domeniile unde au activat: medicină, literatură, arte plastic și muzică. Sunt, cu siguranță, mult mai multe femei de succes legate de comunitatea noastră dar credem că Ana Aslan, Jeni Acterian, Ioana Kassargian și Anda Călugăreanu fac parte, deo-potrivă, din Panteonul civilizației românești și armene.

Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București) a fost medic român specialist în gerontologie, aca- demician din 1974, director al In-stitutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distro-fice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geri- atrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități inter-naționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira

Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer,Char-lie Chaplin, Kirk Douglas, Sal-vador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Eugenia Maria Acterian, prin căsătorie Georgescu, cunoscu-tă în teatru ca Jeni Arnotă,[1] (n. 22 iunie 1916, Constanța – d. 29 aprilie 1958, București), a fost o regizoare română, de origine armeană, teatrolog și autoare a unui jurnal intim. Este sora scriito-rilor Arșavir Acterian și a lui Haig Acterian. Ea a lăsat aproape o mie de pagini de Jurnal. Scrise cu ta- lent, unele întîmplări împletite cu note de lectură vădesc indubitabila înzestrare scriitoricească.

Ioana Kassargian s-a născut în-tr-o familie armenească refugiată la Bucuresti unde urmează şi cur-surile şcolare primare şi secunda-re. Fire visătoare şi retrasă, dove-dind reale veleităţi pentru artă se hotărăşte să urmeze o carieră în acest domeniu. A urmat cursurile

de sculpturăla Institutulde Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” sub îndrumarea maestrului Cornel Medrea. Talentul său o impune în scurt timp, lucrările sale atrag a- tenţia şi astfel obţine o importantă bursă la Paris.

Criticii de artă o apreciază îm mod deosebit considerîndu-i lucrările ca fiind de o factură abstractă, iar sculptoriţa are un instinct al for-melor foarte sigur, care îi dezvălu-ie temperamentul prin excelenţă liric, inventiv şi monumental. Lu-crează şi creează în marmură, pi-atră şi bronz, iar operele sale par a fi o întâlnire a spaţiului cu tim-pul, o interferenţa filozofică. Ioa- na Kassargian, apreciau criticii, avea o înclinaţie specială, nativă spre plăcerea senzorială a materiei subordonând întotdeauna materi-alul cu care lucra, respectându-i formele, masivitatea şi echilibrul realizând astfel opere originale, intuitive, simbolistice cu o muzică a formelor aparte. Anda Călugăreanu pe nu-mele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, București – d. 15 august 1992) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk. Prima apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965. A co-laborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzi-cal-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Te- leviziunii. Rămân celebre cuple-tele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festi-valuri și turnee în țară și peste ho-tare.Începând cu jumătatea anilor ’70, Anda Călugăreanu și-a descoperit o nouă vocație – muzica folk, ur-mată de pasiunea pentru actorie.

Patru femei de succes de origine armeană

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

F E M I N AContinuă activitatea muzicală; se înscrie la cursurile I.A.T.C.. Apariția ei în muzicalul Mitică Popescu de Nicu Alifantis (1984) este revelatoare pentru înzestrarea artistică a protagonistei. În anul 1987 i se editează un LP la Elec-trecord pe muzica lui Nicu Alifan-tis și aranjamentul orchestral al lui Doru Căplescu.Și-a împrumutat vocea persona-jului Oache din filmul Maria Mi-rabela (1981) și Maria Mirabela în Tranzistoria (1989), regizate de Ion Popescu-Gopo, iar mai târ-ziu a moderat emisiunea matinală pentru copii “Club Anda” (1990-92), alături de păpușa Omidé.

http://ro.wikipedia.org

Comunitatea armenească din Su-ceava şi-a sărbătorit doamnele. Şi, pentru că 8 martie a picat într-o zi de duminică însorită, după slujba de la ora 11, Uniunea Armenilor a invitat pe cei prezenţi să savureze prăjituri de casă – delicioase de-a binelea! – şi să închine un pahar în cinstea doamnelor. Indiferent că sunt mame, soţii, fiice, prie- tene, gestul a reiterat importanţa doamnelor în comunitate.Ne-am amintit de multele aso-ciaţii ale doamnelor, întemeiate în perioada interbelică. Fiecare etnie pusese bazele unui asemenea cerc

(aceasta era denumirea încetăţe- nită în epocă), rolul acestor cer-curi era de a sensibiliza factorii de decizie, punând astfel în practică proiecte benefice pentru soci-etate. Un astfel de cerc era acela al doamnelor armene din Cernăuţi şi din Suceava, care se dedicau îndeosebi copiilor orfani (adunau fonduri pentru întreţinerea şi e- ducarea copiilor, Margareta Allaci şi Mathilda Hagi implicându-se foarte mult în munca de caritate).Am evocat, de asemenea, vechile case armeneşti de utilitate publică. Vârstnicii îşi amintesc de Cafene-aua Armenească, construită în 1897, care rivaliza cu Cafeneaua Habsburg din Cernăuţi, loc în care se decideau lucruri impor-tante pentru comunitate şi aroma unei cafele calde inspira oamenii de cultură care frecventau locul! Sau de Hanul Langer, un hotel elegant construit în 1808 de ba- ronul Kapri, frecventat de oame-ni de cultură ca Mihai Eminescu (care aprecia fumoarul sau sala de biliard!) şi George Enescu, care a concertat aici, împreună cu so-prana suceveană Iulia Morwitzer, fiica primarului Julius Morwitzer. Casa Prunkul a adăpostit pentru

o perioadă piesele muzeului de istorie (Warteres von Prunkul a construit casa în intervalul 1890-1894 şi, iubitor de cultură, a pus la dispoziţie casa pentru diverse evenimente culturale – concerte de muzică, expoziţia primelor ar-tefacte descoperite de arheologul Romstorfer la Cetatea de Scaun). Aceste trei case nu mai există, re-spectiv nu mai sunt în stare bună (Casa Prunkul). Există fotografii, dar parcă nu este de ajuns….Orfelinatul Hagi şi Şcoala Ar-menească mai există astăzi în patrimoniul comunităţii. Datoria de a le întreţine şi îngriji cum se cuvine este foarte mare, căci, aşa cum spunea avocatul sucevean de origine armeană, Christea Saco, şcoala şi biserica sunt cea mai mare avere a unei comunităţi.Într-o asemenea atmosferă încăr-cată de istorie şi de amintiri s-a celebrat Ziua Internaţională a Fe-meii.

La mulţi ani, Doamnelor! Să în-văţaţi mereu comunitatea numai de bine!

Corina DERLA, 8 martie 2015

SUCEAVA 8 martie 2015

20

Turnul clopotniţă al Bisericii „Sf. Si-mion” din municipiul Suceava, obiec-tiv cunoscut în istoria urbei ca Turnul Roşu, a primit „salopetă” de şantier.

S.C. Construcţii Unu S. A. Iaşi, firma care execută lucrările de restaurare în baza unui proiect co-finanţat de Uniunea Euro-peană prin Fondul European pentru Dezvoltate Regională, a acoperit schela ridicată în ju-rul turnului cu o „salopetă” din plasă de protecţie.

Proiectul, care vizează reabilitarea şi valorificarea du-rabilă a obiectivului, are o valoare totală de 6.434.683, 72 lei

Proiectul, care vizează „Con-solidarea, reabilitarea, prote-jarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII şi XVI, aflate în Patrimoniul Naţional şi cunoscute sub nu-mele de <Turnul clopotniţă> şi <Biserica Sf. Simion din Suceava>”, al cărui beneficiar este Parohia Ortodoxă Română „Sf. Simion”, se derulează din vara anului trecut, dar semnele vizibile ale începerii lucrărilor au apărut acum, odată cu in-stalarea organizării de şantier, aducerea materialelor de con-strucţie şi ridicarea schelei în jurul turnului.Proiectul, care se pune în operă printr-un contract de finanţare încheiat între Parohia Orto-doxă „Sf. Simion” din Sucea- va şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (ca autoritate de ma- nagement), având ca interme-diar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, are o valoare totală de 6.434.683, 72 lei (din care 1.447.284,38 lei reprezintă contribuţia bene-

ficiarului, 388.304,66 lei con-tribuţia Guvernului României şi 4.599.094,68 lei sunt bani ai Uniunii Europene).

Turnul Roşu în „salopetă” de şantier

RESTAURARE

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

Finanţarea se face prin Pro-gramul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1. „Restaurarea şi valorifica- rea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi moderniza-rea infrastructurilor conexe”, iar data finalizării proiectului este 30 decembrie 2015.

Ansamblul Bisericii „Sf. Simion” este al-cătuit din două obiec-tive: lăcaşul de cult şi turnul clopotniţă

Ansamblul Bisericii Sf. Simion este alcătuit din două obiective amplasate la capătul superior al Străzii Armeneşti, lăcaşul de ctitorie atribuit armeanului Donig, închinată Sf. Simion Dzerun /Simion cel Bătrân şi turnul clopotniţă (Turnul Roşu, numit astfel, pentru culoarea roşie a zugrăvelii exterioare – aşa cum consemnează Dimi-trie Dan, dar, mai degrabă, din pricina măcinării cărămizilor din construcţie şi a prelingerii amestecului de praf roşiatic de argilă cu apă pe zidurile turnu-lui).Pentru că Ansamblul Bisericii „Sf. Simion” se afla într-o avansată stare de degradare (în biserică nu se mai slujea pent-ru credincioşii armeni din anul 1969), în urmă cu două decenii, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, menţinând drep-tul de proprietate, a încredinţat lăcaşul de cult Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.A fost astfel înfiinţată Parohia „Sf. Simion”, iar pentru ofi-cierea serviciului religios s-a construit un paraclis în incinta cimitirului armenesc, chiar în apropierea vechii biserici.

Turnul Roşu a fost apreciat ca un obiectiv cu risc în caz de cutre-mur

Dacă Biserica „Sf. Simion”, care datează din anul 1513, a fost reabilitată şi restaurată cu câţiva ani în urmă (lucrările au fost coordonate de arhitectul Dan Kisilevici şi au fost execu-tate de firma suceveană „Resta-co”), Turnul Roşu reprezenta un real pericol de prăbuşire.Construit din anul 1551, cu o înălţime de 28 de metri, tur-nul clopotniţă al Bisericii „Sf. Simion” a fost apreciat ca un obiectiv cu risc în caz de cutre-mur.Expertizele şi simulările pe calculator efectuate de experţii restauratori au indicat că turnul nu rezistă la un cutremur de 5 grade pe scara Richter, iar clo-potele lui nu au mai răsunat de multă vreme, întrucât vibraţiile de rezonanţă accentuau fisurile din zidărie.De aceea, la un moment dat, a fost restricţionată şi circulaţia autovehiculelor de mare tonaj

(la baza turnului instalându-se un limitator de înălţime pentru autovehicule), pentru a preveni slăbirea structurii de rezistenţă a edificiului care încorpora cărămidă îmbătrânită şi friabi-lizată.

Reabilitat, restaurat şi redat comunităţii sucevene ca obiectiv religios şi istoric, Tur-nul Roşu va deveni vizitabil

Turnul Roşu are o serie de par-ticularităţi constructive şi de dotare; este vorba, în primul rând, de clopotele cu o sono- ritate deosebită pusă pe seama procentajului ridicat de argint din compoziţia bronzului din care-au fost turnate (se spunea că atunci „Când trage clopotul lui Filipos de la Sf. Simeon, să tot mori…”), treptele alcătu-ite din lespezi de mormânt (cu inscripţii vizibile în armeana veche, care nu au fost încă de-scifrate), dar şi forma specifică a turlei (în formă de ceapă, aşa cum au bisericile ruseşti).Reabilitat, restaurat şi redat co-munităţii sucevene ca obiectiv religios şi istoric, Turnul Roşu va deveni în curând vizitabil, la primul nivel urmând să se amenajeze un spaţiu muzeal, iar la nivelul următor să se in-staleze o lunetă care să permită vizitatorilor observarea urbană de la înălţime.

Tiberiu COSOVAN

22

Nadia H. Wright, ori- ginară din Noua Zeeleandă și stabilită în Australia, este de formație istoric. Fiică a lui Jack Meikle și a Verei Deukmed-jian, armeancă din Egipt, cu care tatăl ei neo-zeelandez s-a căsătorit în timpul celui de-al doilea război mondial, ea s-a născut în localitatea Oamaru, a studiat la University of Ota-

N O T E D E L E C T O RNadia H. Wright:“Cetățeni respectați”

go, luându-și licența în istorie, după care, măritată de-acum cu Peter Wright, s-a mutat la Mel-bourne. A obținut o a doua cal-ificare ca profesoară, activând după aceea în învățământ. În 1985, când soțul ei a fost trans-ferat cu serviciul la Singapore, Nadia a început investigații asupra istoriei armenilor din Asia de sud-est și totodată a

obținut licența în limba engleză la National University of Sin-gapore. Înapoindu-se, în 1988, la Melbourne, ea și-a re- luat activitatea de profesoară și stu-diile istorice. Rezultatul investi-gațiilor și cercetărilor efectu-ate în Singapore l-a constituit o monografie în care este sin-tetizată evoluția comunităților armene din sud-estul Asiei: Respected Citizens. The Histo-ry of Armenians in Singapore and Malaysia (2003 – Cetățeni respectați. Istoria armenilor din Singapore și din Malae-zia). Întrucât manuscrisul tre-buia publicat și subiectul său avea o particularitate care făcea reticente editurile australiene, autoarea s-a văzut nevoită să-și înființeze propria editură pe care a numit-o Amassia, după locul de baștină al familiei ma-mei sale. De altfel, lucrarea îi este închinată: „Această carte este dedicată mamei mele – Vera Vars[e]nik Deukmedjian, născută în Alexandria, Egipt, la 17 ianuarie 1916, decedată în Oamaru, Noua Zeelandă, la 29 octombrie 1990; o armeancă în exil solitar“. Lucrarea Nadiei H. Wright este o ambițioasă și reușită tentativă de a reconsti-tui panorama societății armene din cele două state menționate în subtitlu. Cele 350 pagini sunt ilustrate cu fotografii ale unor armeni și ale unor familii de armeni, precum și ale unor edificii aparținând armenilor, cu planuri ale bisericii din Sin-gapore, cu hărți și cu tabele genealogice, cu fotocopii de afișe, de firme, de reclame, de anunțuri matrimoniale și fune- rare etc. În prefață, autoarea motivează întreprinderea inves-tigațiilor sale prin descoperirea

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

R E C E N Z I Ebisericii armenești în 1985, când și-a acompaniat soțul la Singapore. Cum interesul stâr-nit având în vedere originea sa după mamă nu a fost satisfăcut de puținătatea informațiilor primite, Nadia și-a început pro-priile cercetări, extinzându-le în Penang, localitate malaeziană cu o comunitate armeană, și în peninsula Malay. Constatând că noțiunea armean nu spune mare lucru localnicilor din cauza numărului redus de armeni sta-biliți în acele locuri, ea remarcă faptul că nu s-a schimbat mare lucru din 1887, când un ziarist constata că se știu atât de puține lucruri despre comunitatea armeană din Singapore, încât cele câteva informații găsite de el trebuie să fi fost noi pentru cititori. Este impresionant volumul de muncă depus de Nadia H. Wright pentru a al-cătui cu acuratețe o istorie cât mai corectă și acoperitoare. Au fost despuiate arhive, studi-ate colecții de presă și registre bise- ricești, toate – consultate cu aten ție și cu scrupulozitate, încât s-au reconstituit oameni și fapte cu o imagine vagă, ne-clară până atunci și s-au resti-tuit istoriei pagini nu neapărat albe, însă date uitării ori încâl-cite. Un singur exemplu: iden-tificând două persoane cu nume similare, Robert Marcar Antho-ny și Robert Malcolm Anthony, perseverenta cercetătoare con-stată că primul a fost armean, iar al doilea – nu. Și cazul se multiplică în persoane scoa-se astfel din uitare și purtând nume străine – Martin, Grego-ry, Edgar, Chater, Stephen etc –, dar care în fapt erau armeni. Per total, doamna Wright consemnează 803 ar-meni care au trăit în Singapore și în Malaezia: 569 în Singa-

pore, 147 în Malaezia și 87 în ambele locuri în diferite perio-ade. Adăugându-i pe cei care au trecut efemer pe acolo, numărul se ridică la 656 în Singapore și 234 în Malaezia, dintre care 175 în Penang. Admițând că îi vor fi scăpat unii documen-tației, autoarea ridică totalul la un maxim posibil de 830 arme-ni, o cifră superioară celei din recensământul din 1891, și în această privință notează că față de numărul minuscul în raport cu populația totală contribuția armenilor la dezvoltarea celor două state a fost incomensura-bil mai mare. Armenii stabiliți în Singapore și în Malaezia au venit în majoritate covârșitoare din Persia/Iran și doar câțiva din imperiile otoman și rus. Cei mai mulți au fost comercianți, alții au făcut carieră în industria hotelieră (vezi frații Sarkies cu hoteluri în Penang și cu mult mai celebrul hotel Raffles în Singapore), dar și în giuvaer-gerie, în ceasornicărie, în vân-zări imobiliare, în avocatură, în alimentație. Cea mai notorie și populară personalitate armeană este, însă, Așkhen Hovaghi- mian, alias Agnes Joacquim, creatoarea primului hibrid de orhidee din lume, care îi poartă numele și care a devenit floarea națională a statului-oraș-insulă, prezentă în stema și pe drapelul naționale. Lucrarea Nadiei H. Wright se ocupă sistematic de subiectul și de subiecții săi. Mai întâi, o introducere îl fa-miliarizează pe cititor cu istoria armeană, cu comerțul armenilor și cu relația dintre armeni și Ori-

ent. Apoi, se perindă capitolele tematice: armenii din Malaezia și în special cei din Penang pe etape cronologice; armenii din Singapore – comunitatea, bise- rica, firmele comerciale, hote- lierii, celelalte profesii și prac-ticanții lor; familiile importante de armeni din Singapore și din Malaezia în ordine alfabetică, dar și individualități, dintre care unele nume sunt transcri-se și în caractere armenești; volumul este completat cu lista clericilor rezidenți în Penang și în Singapore, cu inventarul pietrelor tombale, cu numele prizonierilor de război armeni, cu enumerarea ziarelor și a al-tor surse de referință, cu o bi- bliografie amplă și cu un indice de nume care el însuși poate fi o consemnare a armenilor din Singapore și din Malaezia. Numai citind sau fie și doar răsfoind această mono- grafie excelent documentată (m-aș hazarda să afirmăm, ex-haustivă) putem aprecia efortul îndelungat și uriaș, tenacitatea de a studia toate detaliile și nu în ultimul rând atașamentul et-nic și devotamentul față de su-biectul asumat și abordat, care sunt încorporate în paginile fabulos de informative ale scri-erii semnate Nadia H. Wright.

Sergiu SELIAN

24

Noi mărturii despre genocid

Există o întreagă literatură de specialitate, studii complexe și cercetări extrem de labori- oase semnate de univeristari și istorici de mare prestigiu care să ateste, fără putință de tăgadă dimensiunile crimelor comise de guvernul Junilor Turci în ultimii ani ai Imperiului Oto-man. Genocidul nu s-a con-sumat doar în 1915, ci a fost extins și în următorii ani, sub diverse forme. Cu noi crime și masacre – la Dersim de exem-plu – cu spolierea propietăților și bunurilor așa zis abandonate de către armenii uciși/depor-tați, cu procesul de islamizare forțată a zeci de mii de copii preluați de famiile turcești sau arabe, de frica/teroarea/spai-ma induse în supraviețuitorii

care nu au reușit să plece din Imperiul otoman și Republi-ca Turcia care i-a urmat. Nu spunem lucruri noi, chiar dacă mereu, cu fiecare carte/volum de studii se aprofundează și se fixează adevărul despre cele întîmplate. Propunem în aceste număr al Dosar-ului 1915, scurte prezentări a patru cărți. Și reproducerea, ad integrum al unui articol publicat în coti- dianul Evenimentul Zilei din 13 martie 2015. Semnat de fostul consilier prezidențial al lui Tra-ian Băsescu, sociologul Iulian Chifu.În buna tradiție a consili-erilor prezidențiali ai fostului președinte – și avem în vedere pe alt fost, Iulian Fota, care nici el nu s-a lăsat mai prejos în a repeta tezele negaționiști-lor turci, preluînd și alegațiile propagandei azere – Iulian Chi-fu face cîteva afirmații extrem

de grave la adresa armenilor și a istoriei lor. Cu tragediile lor cu tot. Este cu totul regretabil – dar nu neobișnuit azi – ca ofi-cialii români să preia pe nedi- gerate afirmații ale propagandei negaționiste turcești de astăzi. Nu facem nici un fel de co-mentarii, atragem doar atenția și opunem acestor afirmații ca- lomnioase patru cărți. Una vine din Germania lui Frau Merkel – are tot dreptul să fie invitată la Erevan pentru ceremoniile din 24 Aprilie – alte trei, după cum le vom prezenta pe scurt, pînă să le luăm la mărunțit pe larg, vin de la Paris. (vezi arti-colul Chestiunea armenească, o „Coloană a infinitului”…semnat de Horea Porumb) De unde președintele Francois Hollande a declarat deja, că va veni la comemorarea a 100 de ani de la debutul Primului Gen-ocid al Secolul XX.

Bedros HORASANGIAN

Cu și despre armeni

Volkermord an den Armeniern, Herbig Verlag, 2015, de Mi-chael HesemannCumplitul drum al suferințelor îndurate de cel mai vechi popor creștin a început cu o razie în 24. 04. 1915. Conform estimărilor unor istorici moderni au căzut ca victime a acestui „Armen-ocid” circa 1,5 milioane de persoane. Folosind paravanul unei așa zise conjurații ale ar-menilor împotriva Imperiului Otoman, regimul Junilor Turci și-a pus în aplicare cu o cru- zime înspăimîntătoare viziunea

sa asupra unui stat pur

musulman.Guvernul turc neagă pînă în zilele noastre acest Ge- nocid, amintind cel mult de un ”regretabil masacru”. Dar doc-umentarea evenimentelor,pen-tru prima dată în acest volum utilizând materiale nepublicate din Arhiva Secretă a Vatica- nului, inclusiv corespondența purtată între papa Benedict al XV-lea și Sultanul Mahomet V – avem chiar facsimilul scriso-rilor- demonstrează în mod ne-mijlocit și cutremurător această crimă împotriva umanității.

Constantin Erbiceanu

PS. Volumul, repet, cuprinde tentativele disperate ale Papei Benedict XV-lea și ale diplo-maților săi de a stopa crimele și dovedesc înfrîngerea Omeniei în întrecerea cu Barbaria.

Genocidul negat. Scurtă prezentare

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

DOSAR 1915În 2015 se împlinesc 400 de ani de la publicarea lui Don Qui-chote și 200 de ani de la bătălia de la Waterloo. În aceste zile tulburi, descopăr că se vorbește iar/un pic și despre Genocidul armenesc, de la care se îm-plinesc o sută de ani.

Et in Arcadia ego !

Afirm asta nu pentru că aș fi armean sau că aș fi călătorit în Armenia, ci pentru că, dintr-o (inexplicabilă?) generozitate de moment, am participat, cu ani în urmă, la o manifestație la Paris în favoarea recunoașterii Ge- nocidului armenesc, după care am rămas atașat cauzei[I]. Era o zi de toamnă, prin anul 2000, cred, iar la vremea aceea ter-menul de „genocid” era rezer-vat exclusiv ororilor perpetuate de naziști. Lumea era masată în străzile ce conduc spre Teatrul Odeon. Palatul Luxembourg, sediul Senatului, unde se dis-cuta problema, era situat chiar în spatele Teatrului, dar accesul era, oricum, blocat. A fost o at-mosferă „bon enfant”, am stat locului vreo trei-patru ore (cin-ci?), până se făcu auzit un mur-mur: decizia era pe calea cea bună… Senatorii francezi au îndrăznit să doboare tabu-ul…De atunci, ideea recunoașterii genocidului armenesc s-a ex-tins. Istorici francezi, germani, britanici și americani, dar și opinia publică, au început să scoată la iveală aspecte teri-

bile, până atunci uitate/ascunse. Unele țări au urmat exemplul Franței (nu și Statele Unite, care menajează Turcia), dar însăși Turcia a trebuit să facă un gest, în seara de 23 aprilie 2014, prin vocea primului-mi- nistru islamo-conservator, Re-cep Tayyip Erdogan[II]: „Nous souhaitons que les Arméniens qui ont perdu la vie dans les circonstances ayant caractérisé le début du XXe siècle reposent en paix et nous exprimons nos condoléances à leurs petits-en-fants” – data de 24 aprilie 1915 marcând începutul (oficial al) primului (!!!) genocid al seco-lului XX, din seria altora care vor urma, și care l-a inspirat pe însuși Adolf Hitler: „Errinern Sie sich an die AusrottungAr-meniens! ”[III]Au apărut recent câteva mon-ografii, aș zice monumentale, pe care mă simt dator să vi le semnalez.„Mémorial du génocide des Arméniens[IV]” de Raymond Kévorkian și Yves Ternon, poar-tă girul casei de ediție Seuil.Organizată cronologic, mo- nografia redă, pe bază de fo-tografii, hărți și documente de epocă traduse în franceză, pe 500 de pagini, cvasi-totalita-tea cunoștințelor actuale legate de eveniment, cu o precizie și prestanță demnă de admirat.Pe când, traducerea în limba română?!

Știam, naiv, că genocidul ar fi

fost o lucrătură masonică și kemalistă, junimist-elitistă, la-iciza(n)tă, ori, aflu din carte că s-a bucurat de sprijinul/aproba- rea maselor de turci mohame- dani. Descopăr din documente că au fost cruțați de la moarte femei, fete și băieți creștini ti-ne ri până la 15 ani, care au fost vânduți ca sclavi pe piețele din Orientul Mijlociu, în bună con-tinuitate a tradițiilor turcești, pe care noi le cunoaștem de secole.Culmea ironiei sorții este că practicile ucigașe și persecuțiile continuă și în ziua de azi – în mod dramatic, prin aceleași târ-guri unde și-au lăsat viața, sau libertatea, armenii acum o sută de ani!Și mai recentă e cartea lui Mi-kaël Nichanian, „Détruire les arméniens, Histoire d’un gén-ocide”, apărută la PUF, o altă editură prestigioasă[V].Constat că ceea ce diplomații numeau „chestiunea arme-nească”, începuse deja cu masa-crul a 20 000 de nevinovați în Cilicia, în 1909! Considerați ca „agenți infiltrați” ai puterilor occidentale, le urmează alte 1,2 milioane…, iar la finele război-ului, când toate celelalte state beligerante (Germania, Aus-tria, Ungaria, Bulgaria) erau năruite, Turcia mai are energia/

HOREA PORUMB:Chestiunea armenească, o „Coloană a infinitului”…

26

tupeul să se răzbune pe greci și armeni pentru „pretențiile te- ritoriale” ale acestor popoare, cândva supuse!Dar, cumplit lucru, aflu că Ge- nocidul armenesc s-a perpetuat/desăvârșit cu acordul/coopera- rea noii Puteri Sovietice!Mai menționez cartea lui Aram Andonian, „Sur la route de l’exil”[VI], publicată de o edi-tură elvețiană, și Dosarul „Gén-ocide des Arméniens” apărut în revista „L’Histoire” n°408 din februarie 2015, din care con-sider util să redau bibliografia în integralitate[VII].

… În 1970, cancelarul Willy Brandt îngenunchea la Varșo-via; în 1986, America cerea iertare cetățenilor america-no-japonezi, pe care, după ata-cul de la Pearl Harbor, din 1941, îi izolase în lagăre; în 1990, URSS recunoștea masacrul de la Katyn, din 1940; în 1993, Japonia cerea scuze Coreii; în 2010 Marea Britanie făcea mea culpa în privința Irlandei de Nord, în speță asupra masacru-lui din Bloody Sunday (1972); doar Turcia se mulțumește (în

2014) a cere scuze din vârful buzelor „nepoților” celor uciși…Demonstrația de la Paris în favoarea re-cunoașterii (de către Senat) a genocidu-lui armenesc, despre care am menționat la începutul aces-tei evocări, n-a fost decât începutul unui lung proces de con-fruntări. Ea fost urmată de o ma- nifestație la Palatul Elysée, în 2004, prin care se cerea Preșe- dintelui Republicii să

condiționeze aderarea Turciei la Uniunea Europeană de re-cunoașterea acestui genocid.

Franţa recunoscuse definitiv, în anul 2001, existenţa Geno-cidului armenesc. Pe 12 mar-tie 2010, Parlamentul suedez a adoptat și el, în pofida păre-rii Guvernului, o moţiune prin care recunoştea Genocidul ar-menesc din 1915. Deputaţii francezi au aprobat apoi, la 22 decembrie 2011 (voturile as-tea, în preajmă de Crăciun, îmi stârnesc amintiri neplăcute !), proiectul de lege „privind ne-garea actelor de genocid”, in-clusiv a genocidului armenesc, în pofida ameninţărilor Turciei şi a prezenţei a mii de mani-festanţi ostili în faţa Adunării Naţionale. Textul a fost aprobat prin vot deschis cu o largă ma-joritate a deputaţilor prezenţi în sală.Proiectul de lege, care, pentru a fi adoptat definitiv, trebuia să fie aprobat şi de Senat, prevedea un an de închisoare şi condamnarea la o amendă de 45.000 de euro a oricărei acţiuni de negare pu- blică a Genocidului[VIII].

Nu prea am văzut imagini la TV despre aceste manifestații și realizări legislative, ceea ce nu mă miră, iar presa a re-latat evenimentele pe câte un fragment de coloană. Că n-au avut ecoul mediatic scontat nu mai e ceva neobișnuit în Franța. De pildă, marea „Manif pour tous”, care a antrenat pe Champs Elysée, în 2013, câteva milioane de oameni aparținând „majorității silențioase” (ca să utilizez cuvintele lui Richard Nixon[IX]), mobilizați împotri-va distrugerii valorilor familiei, a fost mușamalizată de vigilii „politicului corect” – în schimb, manifestanții din ianuarie 2015, inclusiv șefii a 80 de state, care nu prea știau ce anume cereau, purtau cu toții insigne „Je suis Charlie”, venite nu se știe de unde, fabricate prompt, nu se știe când și plătite nu se știe de cine…E cu atât mai frustrant/elocvent/provocator faptul că, sub presi-unea istoricilor (???), care, în numele libertății de expresie, se opun „ingeranței legisla-tivului în Istorie”, („ingérence” – termenul a fost re-inventat de Bernard Kouchner, „the French Doctor”) – Consi liul Constituțional a blocat, ca

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

DOSAR 1915fiind ne-constituțională, legea asupra negării genocidului, la o lună abia de la promulgarea ei „definitivă”, din 23 ianuarie 2015…

C’est la vie, c’est la mort…

Aici e vorba, însă, de o ucidere în masă, iar faptul că memoria ei este readusă în actualitate și înscrisă în eternitate… prin cărți e un gest îmbucurător, necesar!

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris[X]!

Horea PORUMBprof. univ. Université Paris 13

---------------------------------[I] La loi française du 29 janvier 2001 relative à la reconnaissance du génocide arménien de 1915, adoptée par le Sénat en première lecture le 7 novembre 2000 et par l’Assemblée nationale le 18 janvi-er 2001 contient un article unique: « La France reconnaît publique-ment le génocide arménien. »

[II]http://www.lapresse.ca/inter-national/europe/201404/23/01-4760115-la-turquie-offre-ses-con-doleances-aux-descendants-des-armeniens-massacres.php[III] « Unmasked: Two Confiden-tial Interviews with Hitler in 1931 »is a book first published in 1968 claiming to comprise transcripts of shorthand notes by Richard Breiting (de) of two confidential 1931 interviews with Adolf Hitler. In addition the book has an essay (in the form of an epilogue) by Dr. EdouardCalic (de) entitled “The Anatomy of Demagogy and Ad-olf Hitler’sBent for Destruction”; a set of comprehensive notes also by Calic and a foreword by Golo Mann. The authenticity of the tran-scripts has been challenged.Vezi : Calic, Edouard (1971). Un-masked: TwoConfidential Inter-

views with Hitler in 1931. Lon-don: Chatto and Windus. pp. 192 pages. ISBN 0-7011-1642-0.Calic, Edouard (1968). Ohne Maske: Hitler-Breiting Ge-heimgespräche. Frankfurt: Frank-furter Societäts-Druckerei GmbH. pp. 233 pages. LCCN 77382596[IV]Editions du Seuil, Date de parution 06/11/2014, 512 pages – 30.00 € TTC.[V] Presses Universitaires de France, paru en 01/2015, 273 p., 21€[VI] Sur la route de l’exil – Sou-venirs. Suivi de: Dans ce feu infernal. Souvenirs. ISBN: 978-2-940406-67-8 ; Date de publica-tion: 16.03.2013 ; 203 p., 23 CHF.[VII] Pour accompagner et pro-

longer le dossier sur le “Géno-cide des Arméniens” (L’Histoire n°408), une bibliographie plus complète.[VIII] Franţa recunoaşte două acte de genocid, cel împotriva evreilor şi cel împotriva armenilor.[IX] « And so tonight—to you, the great silent majority of my fellow Americans—I ask for your support » – http://www.watergate.info/nix-on/silent-majority-speech-1969.shtml[X] « Ex libris », de Tudor Argh-ezi, din Cuvinte potrivite (1927).

Dosar 1915 îngrijit de Bedros HORASANGIAN

28

Editura Ararat mai editează un volum de povestiri ( nu neapărat doar vînătorești) ale lui Alexandru Alaci. Am fost printre primii, dacă nu chiar cu statut de înaintemergător, care am apreciat harul unui om în-tre oameni de a povesti. Și har Domnului, că avea ce să poves-tească. Marea proză se naște – o spun clasicii literturii franceze în cap cu Racine – din nimic. Din nimicurile vieții vînătoreș-ti Alexandru Alaci, altminteri om cumsecade și la locul lui, naște o proză plină de virtuți. Poveștile – reale, chair dacă vînătorii scot din burtă fel de fel de istorii la marginea irealu-lui, poate doar un stereotip – lui Alaci se consumă într-un uni- vers populat de necuvîntătoare. Lumea animală, cu rînduielele ei milenare, lumea oamenilor care multă vreme a trăit și ea la fel după oarece rîndulieli pînă a luat-o razna. „Crîmpeie

de vînătoare” ( Edi-tura Ararat 2014) se păstrează în acest reg-istru stilistic și temat-ic.Vînătoarea este o artă nobilă, ca și scri-sul. Punînd în pagină ceea ce Alexandru Alaci trăiește pe cîmp, vînînd iepuri și dropii sau la munte țintind după un cocoș, ne face părtași la o aventură pentru care nu mai suntem pregătiți. Pen-ru ieșirea din contin-gentul nostru diurn îi rămânem datori, atît prozatorului, cît și vînătorului.

Ion Bedros ( Bedrosian, neam cu fostul campion de triplu salt al României, chestie mai rară la armeni, pentru că toate bunicile ne apostrofează de cum facem ochi să fim cuminți și să stăm lîngă ele, aman, aman, să nu se întîmple ceva rău, totul epericulos, de la înot și bicicletă, pînă la box și alpinism, mai bine lipsă etc) scris poe- zie. Nu este la primul volum, pro- babil nici la ultimul. Așa simte omul că poate să se exprime și nu putem să-i oprim elanul li- ric. „Râul fără margini”( Editu-ra Ararat, 2014, cu interesante interferențe plastice ce aparțin graficienei Margareta Udrescu) este o nouă plachetă ce suc-cede „Viața în trei anotimpuri”, unde un Don Quijote al lui Pi-casso de pe copertă sugerează postura poetului în lumea pro-zaică de azi.O undă de melan-colie și unduioase scrutări ale memoriei afective se strecoare

printre poemele alăturate. Nos-talgia se fixează acolo unde neliniștile timpului trecut se agață de un prezent fără con-tur și un viitor ca o promisiune greu de atins. Lirism bacovian pe alocuri, o bună și flexibilă limbă românească răsfirată în varia formule, poeme ce se vor a fi și o mărturisire. Suntem ce suntem, unii tac, alții vor să ex-prime stările lăuntrice de care sunt potopiți.Prinos-ul din fi-nalul volumului ar fi un fel de chanson triste (anacronice im-bolduri & jindul dezmierdător) al unei poezii de dragoste subli-mate, dar exprimate clar și fără echivoc. Dacă dragoste nu e, nimic nu este!

Gabriel Diradurian (n.1947, Constanța) este un prozator cu vechi stagii în cîmpul literaturii române. A crezut din junețe că menirea lui e să scrie și asta a și făcut. Asta și face. Destinul existențial i-a fost contorsion-at, ceea ce nu l-a îndîrjit să nu cedeze. Proză și publicistică, romane și povestiri, a comis și teatru. A trăit și a scris. Un „Curriculum Vitae” pus în capul recentul roman „Din ad-

Cărți și autori

AA

AR R

T5 - 6 / 2015

C U L T U R Ă

notările unui scelerat” (Editura Tracus arte, 2014, cu o sub-stanțială și bine articulată pre-față a criticului literar Paul Cer-nat). I-am citit cartea de față cu zeci de ani în urmă. Avem acum o ediție mult îmbunătățită, peri-ată la nivel lexical și ordonată la nivelul mesajului. Un roman existențialist, unde frămîntările personajelor sunt sau pot fi și ale noastre, umbra tenebrelor din lăuntrul fiecăruia putînd fi un bun pretext pentru mul-tiple interogații. Paul Cernat, un versat cititor de proză, pune accentele corecte acestui roman atipic literaturii române. Forță epică, suflu narativ de lungă cursă, unde ceea ce nu se vede sau spune poate da răspunsul la cine suntem și de ce. Absurdul vieții și morții sunt îngemănate în acest roman care ar merita citit cu atenția cuvenită unei cărți pentru care autorul a risi- pit o viață. Gabriel Diradurian, un prozator de cursă lungă.

Bedros HORASANGIAN

Vineri, 13 martie, Centrul Armean din Halle (Germania) a găzduit o întâlnire cu senato-rul Varujan Vosganian, preșe- dintele Uniunii Armenilor din România. În debutul întâlnirii, preotul paroh Gnel Gabrielyan a prezentat, pe scurt, biogra-fia autorului Cărții șoaptelor. În continuare Varujan Vosga-

CENTRUL ARMEAN din HALLE ÎNTÎLNIRE CU VARUJAN VOSGANIAN

nian a vorbit despre comuni-tatea armeana din România, despre romanul său și despre provocările ce stau în fața di-asporei armene în acești ani. A urmat un dialog cu cei prezenți într-o atmosferă caldă, îndul-cită o dată în plus de dulciurile pregătite de doamnele comu-nității.

Scris și realizat de Garin Ho- vannisian și Alec Moulhibian, filmul 1915 prezintă, după 100 de ani de la genocid, istoria unui misterios director de tea-tru care pune în scenă o piesă despre Genocid, o crimă uitată timp de un secol.Piesa va genera manifestații de stradă în jurul teatrului. Un misterios accident survine semănând panică între actori. Fantomele trecutului reapar.Filmul invită spectatorii să pună capăt negării fantomelor trecutului. Muzica este semnată

de Serj Tankian. Din distrubuție fac parte Simon Abkarian, Angela Sarafyan, Sam Page, Nikolai Kinski, Jim Piddock , Debra Christofferson.

FILM / 1915 ( Official Trailer)

30

6. Opera din Erevan

Centrul multor întâlniri publice, de la evenimente culturale la demonstraţii anti-guvernamen-tale şi proteste, Piaţa Azatutyan este situată în partea de sud a Operei din Erevan.Purtând această denumire din 1991, populara piaţă semicirculară se animă mai ales seara, datorită teraselor, cafenelelor şi disco-tecilor ce o înconjoară.Cei mai mulţi tineri preferă clubul Atlan-tic pentru muzica antrenantă şi atmosfera plăcută. Artişti locali dar şi trupe din alte ţări se stră-duiesc să ofere nopţi de neuitat tuturor.

Mărginită de străzile Tumanyan, Teryan, Sayat Nova şi de bule-vardul Maştots, această piaţă este înzestrată cu monumente valoroase. În 2010 a fost inau-gurată aici o parcare subterană cu trei etaje pentru 500 de auto-mobile. Peste zece milioane de dolari a costat acest proiect.

Străjuind elegantul edificiu al Operei, în acest faimos loc

sunt amplasate două statui din bronz,creaţii ale sculptorului Ara Sargsyan.Realizate în stil clasic, monumentele se remarcă prin unitate, echilibru ,măsură şi sobrietate. Atât statuia compozi-torului Alexander Spendiaryan cât şi cea a poetului Hovannes Tumanyan impresionează prin rafinament şi armonia liniilor.

În centrul Pieţei Azatutyan se află Opera din Erevan,stârnind interesul şi curiozitatea prin ar-hitectura aparte dar şi prin isto-

ria sa. Pentru a face loc acestui edificiu a fost demolată capela Ghetsimani construită în secolul al şaptesprezecelea pe locul altei vechi biserici care a fost distrusă de cutremurul din 1679. Ţinând seama de resursele locale, arhi-tectul Alexander Tamanyan, au-torul proiectului a propus iniţial în 1926 unirea a două săli mari de spectacole într-o singură clă-dire circulară. Scena imensă era comună, iar sălile aveau forma amfiteatrelor antice. O aseme-nea abordare a spaţiului cu ex-istenţa unei părţi acoperite a clădirii pentru spectacolele de opera şi a alteia, de vară, parţial descoperite atestă ingeniozita-tea,îndrăzneala şi talentul lui Tamanyan. Proiectul şi mache-ta acestui edificiu au fost prez-entate la Expoziţia Universală de la Paris unde au obţinut în 1936 Marele Premiu. Realizarea totală a proiectului a fost însă imposibilă pentru că tehnica din perioada aceea nu permitea construirea unui perete subţire despărţitor care putea fi ridicat şi coborât între cele două săli de spectacole. În plus, în 1936 a murit academicianul Alexan-der Tamanyan. Întregul edificiu început în 1930 a fost finalizat în totalitate în 1953,având de

15 zile în ArmeniaJurnal de călătorie

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T5 - 6 / 2015

REDACŢIA ARARAT

această dată două săli indepen-dente. Cu producţia Almast de Alexander Spandiaryan în 1933 a fost inaugurată sala de spec-tacole a Operei,având 1260 de locuri.Au urmat baletele Feri-cirea şi Gayane de Aram Hacia-turian.Din 1935 a fost prezen-tată publicului şi opera Anuş de Armen Tigranyan. David Bek, o altă creaţie a acestui compozi-tor, a fost reprezentată în 1950. Sala Filarmonicii , având 1400 locuri, a fost construită de fiul lui Tamanyan, Gevork.

În perioada 1978-1980 Teatrul de Opera şi Balet a fost renovat, modernizandu-se,printre altele, scena, fosa orchestrei şi cala. Cu acest prilej au fost puse în operă şi unele idei ale lui Tamanyan care nu au putut fi realizate în anii treizeci ai secolului trecut.Lucrările ample ce au vizat nu numai interiorul clădirii au fost conduse de Gevork Tamanyan. Din mai 2012 până în ianuarie 2013 a fost reconstruită scena în conformitate cu standardele lu-mii moderne.

În completarea producţiilor cla-sice Opera din Erevan a găzduit concerte ale cunoscuţilor artişti precum Charles Aznavour, Ian Anderson şi Akvarium. De-a

lungul timpului la realizarea de-corurilor au contribuit pictorii Martiros Saryan şi Minas Aveti-syan. Din 2000 dirijorul Orches-trei Filarmonicii este Eduard Topchyan, având un repertoriu vast, de la muzică barocă la cea contemporană. În 1999 în faţa intrării în Filarmonică a fost amplasată statuia compozitoru-lui Aram Haciaturyan, realizată de sculptorul Yuri Petrosyan. În apropierea Operei se află Parcul Lacul Lebedelor, oază a picto-rilor şi literaţilor armeni, care găzduieşte la rândul său monu-mentul inedit al renumitului pi-anist şi compozitor Arno Baba-janyan.

În zgomotul lumii de astăzi ne putem regăsi şi în acest loc unde magia spectacolelor alături de rafinamentul sălilor contribuie la conturarea unei atmosfere sublime.

Andeea BARBU

Inaugurarea statuii

generalului Antranic în curtea Catedralei

armenești, 13 aprilie 1936