Date post: | 21-Jul-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | danalexandrujoita |
View: | 92 times |
Download: | 6 times |
1
FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII
Anul universitar 2012– 2013
SINTEZĂ DE CURS
EDITAREA ÎN LIMBAJE SPECIALIZATE
Titular de curs: Lector univ. drd. GHEORGHE COJOCARIU
Obiective
1. Iniţierea în domeniul prelucrării computerizate a informaţiei pentru media.
2. Introducere în utilizarea aplicaţiilor specializate pentru produse mediatice.
3. Deprinderea cunoştinţelor pentru a putea înţelege modul cum se desfăşoară procesele
de prelucrare şi editare a materialelor destinate difuzării media, în funcţie de specificul
canalului.
4. Realizarea unor proiecte, cu teme stabilite, prin intermediul cărora se va determina
modul în care au fost însuşite noţiunile şi tehnicile de lucru.
5. Evidenţierea specificului fiecărei aplicaţii utilizate – editare, tehnoredactare, design
de presă, editare audio, editare video, editare de imagine – şi limbajul jurnalistic.
6. Analizarea unor proiecte reuşite, care îndeplinesc atributul de „model”, pentru a
înţelege mai bine cum au fost realizate.
7. Evidenţierea proceselor de diversificare a formelor de comunicare şi de transmitere a
informaţiei pentru opinia publică.
Tematică
Tema 1a
Informaţia pentru presă în contextul societăţii informaţionale Tema 1b
Implicaţiile utilizării informaticii şi microelectronicii în media (presă)
Tema 2a
Redacţia informatizată în era digitală
Tema 2b
Standarde de editare în presa scrisă din România
Tema 3a
Noile media şi noile tehnologii
Tema 3b
Componentele unui calculator personal – „anatomia” unui PC
Tema 4a
„Constelaţia” software utilizată în presă
Tema 4b
Editoarele de texte – baza de pornire Tema 5a
Tehnoredactarea computerizată şi designul de presă
Tema 5b
2
Prelucrarea imaginii (fotografia şi filmul) în epoca imaginii
Tema 6a
Culegerea şi colectarea informaţiei pentru presă în condiţiile exploziei
informaţionale
Tema 6b
Internetul – sursă de informare fără frontiere pentru presă
Tema 7a
Jurnalismul on-line – o profesie datorată noilor tehnologii
Tema 7b - Studii
Impactul Internetului asupra mijloacelor de comunicare în masă şi
jurnalismului
Viitorul Internetului
PROBLEMATICĂ
Tema 1a
Informaţia pentru presă în contextul societăţii informaţionale
Introducere
Moto: „Societatea informaţională nu este totuna cu o societate ai cărei membri
sunt mai bine informaţi” - (Denis McQuail şi Sven Windahl, Modele ale comunicării, p.
17)
Obiectivul lecţiei
Dacă în anii ´90, la întâlnirile formatorilor de presă (în 1994, am avut ocazia să
particip la Lille, Franţa, la Adunarea Generală a formatorilor de presă la nivel european
– organizat de European Journalism Training Association), subiectul fierbinte al
discuţiilor îl reprezenta viitorul profesiei de jurnalist în contextul noilor tehnologii,
astăzi realitatea confirmă punctele de vedere exprimate, respectiv faptul că noile
oportunităţi tehnologice nu schimbă premisele profesiei de jurnalist, ci lansează noi
provocări tehnice. De aici şi nevoia de a încerca o apropiere a celor care vor utiliza atât
mijloacele de comunicare tradiţionale, cât şi cele noi.
Rezumatul temei
Ceea ce se întâmplă în presă, şi nu numai, la începutul noului mileniu depăşeşte
ceea ce anticipau teoreticienii. Derutaţi sau încercând să identifice cât mai exact noul
model de evoluţie, cercetătorii au ezitat iniţial în privinţa denumirii ce i s-ar cuveni noii
perioade. Sintagme precum: „epoca informaticii”, „epoca tehnocratică” (Zbigniew
Brejinski), „epoca spaţială”, „societatea supraindustrială” (Alvin Tofler), „societatea
postindustrială” (Daniel Bell) au făcut carieră. Ele au constituit semnele noii epoci.
Apariţia aproape explozivă – dar nu imprevizibilă – a unor astfel de structuri a făcut ca
viitorul să fie cercetat aproape în paralel cu prezentul.
„Calculatorul a bulversat existenţa informaţiei. A obligat-o să iasă din viteza
obişnuită, i-a imprimat un metabolism nou, a plasat-o pe traiectorii nebănuite.
Calculatoarele sunt în măsură să execute un miliard de operaţii pe secundă, ştiaţi asta?”–
se întreba retoric Neagu Udroiu în lucrarea citată (p.143).
Progresele tehnologice spectaculoase au mai avut un efect important. Ele au
favorizat producerea unui volum imens de informaţii, a unor informaţii ieftine şi
3
accesibile, asigurând totodată transportul lor rapid, aproape instantaneu, în orice colţ al
lumii.
„Societatea informaţională este o societate traversată de reţele electronice de
informaţii şi de comunicare, o societate care alocă o bună parte din resursele sale
producerii de informaţie, deoarece îşi dă seama că informaţia devine principala materie
primă a propriei sale dezvoltări. Oferta de informaţie creşte într-un ritm de 8-10% anual.
Ceea ce înseamnă dublarea sa la fiecare 5-6 ani. Este un ritm imposibil de acoperit de
către fiinţa umană.
În acelaşi timp, cresc spectaculos posibilităţile de acces. Ştim sau putem şti în
orice moment o mulţime de lucruri despre aproape orice. Apare ceea ce literatura de
specialitate numeşte «paradoxul abundenţei».” (Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu –
Mass media şi societatea, Ed. a doua, rev. – Bucureşti : comunicare.ro, 2003, p.100)
Avalanşa de informaţii, de date, de evaluări pe care o prilejuieşte tehnica
facilitează cu adevărat o comunicare reală, favorizează un spor veritabil de cunoaştere
sau, dimpotrivă, generează un proces de mimare a unei comunicări efective, induce o
percepţie artificială despre o realitate care nu există. (…) „Omniprezenţa tehnologiei“ –
spune Lucien Sfez – „hrăneşte impresia că astăzi cunoaştem mai mult, că ne aflăm în
contact cu fiecare problemă fierbinte, importantă, semnificativă, că dispunem de un
sistem închegat şi operativ de cunoaştere“. În realitate, „nu realizăm altceva decât
maşini (…) pentru produs comunicare”, un sistem închegat de instrumente tehnologice
care nu facilitează accesul la şi dialogul cu probleme reale, ci diversifică doar formele
de transmitere a unor mesaje care au puţină legătură cu viaţa adevărată. Într-o epocă în
care creaţia la modă este „maşina de comunicat”, de la telefon şi variantele sale
moderne la computer, – conform autorilor citaţi mai sus – se comunică din ce în ce mai
puţin.
Concluzii asupra temei tratate
Într-o epocă în care oferta de informaţii creşte într-un ritm de 8-10% pe an,
oamenii au din ce în ce mai multe probleme cu adaptarea la această rată de creştere,
impusă de noile tehnologii care ne-au invadat. Acestea au reuşit să comprime timpul
într-un mod de neimaginat. Practic, reducerea costurilor din domeniul microelectronicii
a făcut ca preţul unui mesaj transmis prin intermediul acestor tehnologii să coboare sub
o cincime de cent. Şi lucrurile continuă să evolueze.
Tema 1b
Implicaţiile utilizării informaticii şi microelectronicii în media
Introducere
Moto: „…microprocesorul ar putea fi cheia porţii Utopiei”. [Gunter Friedrichs,
Adam Schaff – Microelectronica şi societatea la bine şi la rău (Raport către Clubul de
la Roma), Editura Politică, Bucureşti, 1985, p. 59].
Obiectivul lecţiei
Cunoaşterea momentelor decisive, a etapelor şi a datelor semnificative, care au
marcat evoluţia şi procesele de schimbare din mass media. Iar pentru a înţelege încotro
ne îndreptăm, trebuie să-l cităm pe sociologul şi viitorologul englez John McHale,
autorul lucrării The Future of the Future (Viitorul viitorului): „Viitorul trecutului este în
viitor. Viitorul prezentului este în trecut. Viitorul viitorului este în prezent”. [John
Naisbitt – Megatendinţe, 1989, p. 7].
4
Rezumatul temei
Motto: „Presa – o noţiune care a trebuit să adopte geometria variabilă a
evenimentelor. Telegraf, telefon, radio, cinema, televizor. Fiecare în parte – un braţ al
organismului prin arterele căruia informaţia pulsează fără ostenire în drum spre
consumatorul de pretutindeni”. (Neagu Udroiu, Eu comunic, tu comunici, el comunică,
Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 13)
Ce a determinat o asemenea mutaţie? Care este evenimentul ce a permis evoluţia
presei? Fără îndoială informatica şi dezvoltarea ei. Să vedem cum arată acest proces în
viziunea lui Giovanni Giovanini, unul din cercetării cei mai avizaţi atunci când vine
vorba de istoria mijloacelor de comunicare: „Toate tehnologiile sunt implicate, dar una
se impune, şi anume aceea legată de generarea, culegerea, transmiterea, elaborarea şi
răspândirea informaţiei”.
Revoluţia digitală
Putem începe prin a enunţa o paradigmă: „Suntem martori şi participanţi la o
revoluţie globală fără precedent”. Este vorba de revoluţia digitală. Aceasta se desfăşoară
la nivel planetar. Nicio altă revoluţie de până acum – şi mă refer aici la revoluţiile
tehnologice sau sociale – nu au avut un impact atât de profund asupra modului de viaţă
a individului sau a sistemului social în sine.
De altfel, autorul lucrării „Satul global”, Marshal McLuhan, atrăgea atenţia încă
din anii ’60 asupra schimbărilor dramatice din societate produse de mass media şi de
tehnologiile ce urmau să vină.
Concluzii referitoare la temă
Răspândirea rapidă şi într-un număr foarte mare a calculatoarelor personale
provoacă o dinamică nemaiîntâlnită în ceea ce priveşte schimbarea. Este vorba atât de
accelerarea proceselor de obţinere a unor produse sau servicii, cât şi de apariţia,
respectiv dispariţia, unor profesii. În tot acest proces, avem de-a face cu noi provocări,
cărora trebuie să le răspundă atât societatea, cât, mai ales, individul. Datorită
posibilităţilor specifice, calculatorul personal a pătruns în domenii iniţial nebănuite.
Atunci când vine vorba de activităţi de rutină, calculatoarele sunt neîntrecute. Dacă ne
referim la aria de folosire a calculatorului personal în zona presei, trebuie precizat că nu
există specializare în care acestea să nu fi pătruns.
Tema 2a
Redacţia informatizată în era digitală
Introducere
Oricine are un calculator personal acasă sau la serviciu poate deveni un
factotum. Poate alege subiectul, unghiul de abordare, modul de tratare, felul în care va
arăta în final respectivul document. Mai mult, poate alege o anumită formă deja
existentă (utilizând un şablon).
Şi, totuşi, ce ne desparte de clasica redacţie, având în vedere că astăzi
majoritatea ziariştilor îşi transferă munca prin intermediul reţelelor informatice?
Obiectivul lecţiei
Familiarizarea studenţilor cu felul în care arată redacţiile informatizate.
Conturarea profilului jurnalistului, având în vedere impactul erei digitale asupra
modului de lucru. Apropierea de realitate ţinând cont că standardele de lucru din
redacţiile existente sunt într-o continuă adaptare la normele jurnalistice şi la cele de
organizare mai eficientă a activităţii.
5
Rezumatul temei
Activitatea redacţională se desfăşoară într-o permanentă „stare de veghe”. Dacă
în urmă cu câteva decenii aveam de-a face cu un singur aparat – telexul – care permitea
accesul la unul sau mai multe canale de informaţii de presă, în prezent, fiecare angajat al
unei redacţii poate accesa, cu foarte mare uşurinţă, un număr nelimitat de surse de
informare. Iar aceasta, cum altfel, decât, prin intermediul calculatorului personal. La un
„clic” sau mai multe distanţă se află agenţiile de presă, site-urile marilor organizaţii
media, cele ale producătorilor autohtoni de ştiri... şi lista poate continua.
Procesoarele de cuvinte Zicerea biblică „la început a fost cuvântul” poate fi valabilă şi pentru ce s-a
întâmplat în redacţii. În timp ce maşinile existente în anii ’80 tipăreau cu o viteză ce
varia între 5 şi 100 de rânduri pe minut, un nou tip de imprimare putea oferi cópii în
ritmul de 18.000 de rânduri pe minut. Implicaţiile prelucrării cuvântului trec dincolo de
funcţiile convenţionale de dactilografiere şi dictare. „Firma «Ragan Information
Systems» susţine că poate înlocui 250 de birouri de cartare cu un singur terminal
modular, cu aceleaşi cheltuieli” – [Gunter Friedrichs, Adam Schaff – Microelectronica
şi societatea la bine şi la rău (Raport către Clubul de la Roma), Editura Politică,
Bucureşti, 1985, p.110]
Tehnoredactarea computerizată Cine nu a auzit de DTP? Adică de Desktop Publishing în varianta engleză. Cât
despre PAO, (Publication Assistée par Ordinateur) – varianta franceză –, nu ne îndoim
că pentru cunoscători această abreviere nu mai reprezintă de mult un secret. În acest
context să menţionăm că, în principiu, documentele tipărite (imprimate) se împart în
două categorii. Documentele simple, cum ar fi scrisorile sau notele pentru un produs şi
cele care necesită un grad ridicat de cunoaştere. Tehnoredactarea computerizată a
schimbat radical ideea de prelucrare a documentelor imprimate.
Prelucrarea de imagine
Fotografie de presă sau imagine-document, fiecare „poză” trebuie prelucrată. De
ce? Simplu. Tipografiile utilizează descompunerea de culoare, un mod de lucru denumit
CMYK. Adică cyan, magenta, yellow, black. Despre ce este vorba? Retina ochiului
uman sesizează cu ajutorul „conurilor” şi „bastonaşelor” lumina puternică şi detectează
culorile în timp ce bastonaşele lucrează la lumină slabă şi detectează imaginile alb-
negru. Există trei tipuri de conuri care detectează fie lumina roşie, fie verde, fie albastră.
Binecunoscutul RGB (red, green, blue). De aceea, tiparul în culori este realizat printr-un
amestec diferit al culorilor, pentru că ochiul percepe culorile depuse pe un suport
material altfel decât percepe lumina colorată.
Grafica vectorială
Una din cele mai spectaculoase apariţii pe scena utilizării de către „marele
public” o reprezintă cu siguranţă programele vectoriale. Adobe Illustrator permite în
prezent lucruri irealizabile în urmă cu ceva vreme. Un obiect poate fi mărit sau micşorat
de la câţiva milimetri la dimensiunea unui bloc de locuinţe, păstrându-şi caracterul de
perfecţiune de la care pleacă fără a-şi modifica în niciun fel calitatea. De altfel, această
aplicaţie şi-a pus amprenta într-un mod decisiv asupra „feţei presei” – fie ea tipărită, ori
electronică – încât la această oră nicio publicaţie serioasă nu realizează un număr în care
să nu existe o infografie, un grafic, o siglă, o schemă care să nu fie realizate cu ajutorul
acesteia.
Concluzii referitoare la temă
6
Odată cu apariţia calculatoarelor personale, în anii ’80, la uşile redacţiilor se
adunau proiectele atâtor generaţii de ziarişti. Un acces mai rapid, mai direct la
informaţie, o dorinţă acută de exprimare pe alte orizonturi jurnalistice. Băncile de date
au primit, de asemenea, un nou suflu. Practic, cu ajutorul noilor tehnologii, se putea
comunica în timp real, se putea transfera informaţia în orice colţ al planetei aproape
instantaneu, iar economia mondială şi-a mai asigurat nişte pieţe care altfel nu ar fi
existat.
Tema 2b
Standarde de editare în presa scrisă din România
Introducere
Atunci când întrebi cine are calculator personal – mă refer la studenţi în general
– răspunsul este invariabil. Cel puţin 90% deţin sau utilizează în mod curent un
asemenea instrument. Ei bine, surpriza apare în momentul în care soliciţi un articol
redactat corect!
Obiectivul lecţiei
Fixarea unor reguli, aproape universale, de editare a unui text – norme valabile
în orice redacţie în care se foloseşte computerul. Însuşirea acestor standarde va permite
oricui să elaboreze un document corect, uşor de citit şi de convertit ulterior la orice
format. Exigenţele impun acurateţe, concizie, claritate. Ei bine, atunci când le ai pe toate
şi un document corect lucrat, eficienţa este maximă.
Rezumatul temei
Motto: „Patul lui Procust există şi în presă. În ziare nu putem introduce text fără
milă, iar în eter – radio şi televiziune – timpul ne obligă să „aducem în discuţie” doar
cuvintele rostite corect şi firesc, în formulări plăcute! Probabil, pe Internet faimosul „pat
al lui Procust” nu-şi mai găseşte utilitatea! Aceasta cel puţin din punct de vedere al
dimensiunilor, întrucât spaţiul se poate dilata foarte mult (nu îndrăznim să facem
aprecieri, însă un lucru este cert privind cum evoluează lumea virtuală). Apare însă o
problemă. Cea a timpului de lectură, care este foarte importantă, dar şi cea a celui de
căutare, de găsire a informaţiei. Aşadar, există o măsură, însă diferită de presiunea
tiparului şi a ceasului.
În acest context trebuie să aducem în discuţie specificul naţional. În ceea ce ne
priveşte avem de-a face cu câteva semne „pur sânge româneşti”: â, Â, ş, Ş, ţ, Ţ, î, Î, ă,
Ă. La fel cum francezii au: ç, è, é, ê, iar germani: ß, ü, ë şi exemplele pot continua
pentru fiecare ţară în care se utilizează ca bază semnele grafiei latine.
Selectarea tastaturii pentru scrierea în limba română În cazul în care porniţi la redactarea unui material cu ajutorul computerului, este
necesar să alegeţi scrierea cu diacritice. Nimic mai simplu. Dacă a fost instalat, după
pornirea computerului, pe bara de sarcini, în dreapta există un „buton” (language bar) pe
care scrie „EN” de la engleză. Dacă dorim să trecem la scrierea în limba română, putem
accesa rapid o combinaţie de taste Alt+Shift sau cu ajutorul mouse-ului click pe „buton”
şi selectăm RO. La fel şi pentru orice altă limbă pe care urmează o folosiţi: franceză,
spaniolă etc.
Semne şi reguli pentru editare
Revenind la scrierea în care utilizăm litere latine, aceasta se bazează pe
abstractizarea a 26 de semne. În toate ţările în care „semnul” deţine monopolul s-a creat
7
un anume mod de aranjare a textului. Facem precizarea că semn înseamnă orice literă,
semn de punctuaţie, inclusiv pauzele dintre cuvinte (o pauză este considerată un semn).
Alineatul sau paragraful Fiecare idee nouă începe cu un spaţiu alb. Acesta se realizează cu tasta TAB şi
nicidecum cu bara de spaţiu. Această tastă permite alinierea şi organizarea textului
rapid şi uniform.
Spaţiul dintre cuvinte După fiecare cuvânt, urmează un spaţiu alb. Aici nu trebuie decât să apăsăm pe
bara de spaţiu o singură dată. În situaţia în care ţinem prea mult degetul apăsat pe
această tastă, vor fi introduse două sau mai multe pauze, ceea ce va afecta dimensiunile
textului. Iar în orice redacţie din lume (sau în oricare editură) aceasta însemnă spaţiu
consumat sau un tehnoredactor care vă bombăne că nu ştiţi să folosiţi calculatorul,
pentru că el trebuie să corecteze ce aţi greşit. Şi vă mărturisesc că am auzit de atâtea ori
aceste remarce, încât mă întreb cum de e posibil ca oameni care sunt învăţaţi să citească
şi să scrie de la vârste mici să producă asemenea erori.
Semnele de punctuaţie
Vorba lui Creangă: „nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul
naşterii mele…” Ei bine, la această temă ştiu sigur că, începând cu primele lecţii de
scriere, la caligrafie, după fiecare cuvânt aşezam semnele de punctuaţie: virgula,
punctul, semnul de întrebare, cel de exclamare, ş.a.m.d. (şi aşa mai departe) sau etc.!
Particularităţi ale utilizării tastaturii în limba română
Atunci când a fost creată tastatura – pornind de la tastatura maşinii de scris – s-a
considerat suficientă elaborarea uneia care poate fi considerată „universală”. Tocmai de
aceea, în momentul în care selectăm tastatura pentru a o folosi în limba română, avem
de-a face cu câteva modificări majore.
Utilizarea semnelor de punctuaţie
Apar anumite inversări faţă de ce vedem gravat pe tastatură. În mod concret,
situaţiile sunt următoarele:
pentru ghilimele „xxxxxx” – atât deschiderea cât şi închiderea acestora se realizează cu
combinaţia de taste Shift+2. Precizare importantă. În limba română ghilimele se pun la
început jos şi la sfârşit sus. Dacă apar probleme cu poziţionarea acestora verificaţi din
meniul „Instrumente” (Tools) dicţionarul să fie selectat pentru limba română;
pentru : (două puncte) – folosiţi Shift+. (punct)
pentru ; (punct şi virgulă) – folosiţi Shift+, (virgulă)
pentru ! (semnul exclamării) – folosiţi Shift+1 (unu, cifra numerică)
pentru ? (semnul întrebării) – folosiţi Shift++ (plus)
pentru - (liniuţă sau cratimă) – folosiţi / (linie)
Inversări de taste pentru litere
În cazul folosirii tastaturii pe limba română literele „z” şi „y” sunt inversate.
Aşadar pentru a obţine litera dorită va trebui să vă obişnuiţi să tastaţi diferit cele două
semne.
Concluzii asupra temei tratate
O poveste simplă. Povestea standardelor de editare din orice redacţie
românească sau în care se utilizează fonturi (caractere) latine. Şi cum timpul ne
presează, datorită noilor tehnologii, e bine ca ea să fie însuşită chiar de la început. Ce
bine ar fi ca atunci când eşti supus unei presiuni formidabile, şi mă gândesc la lupta
permanentă cu timpul, să dispui de abilităţi care te ajută. Nimeni nu mai are timp de
pierdut cu un text prost elaborat, cât despre editare… măcar se poate învăţa. Este vorba
de temelia necesară oricărui utilizator de calculator personal care doreşte să scrie corect.
8
Tema 3a
Noile media şi noile tehnologii în contextul globalizării comunicării
Introducere
Redacţia tradiţională a rămas undeva în tunelul timpului. Imaginaţi-vă că sunteţi
responsabil al unei publicaţii şi urmează să plecaţi pe un alt continent. De acolo, în timp
ce vă deplasaţi dintr-un oraş în altul, din când în când, utilizaţi telefonul mobil pe care
aveţi şi conexiune de Internet pentru a putea vedea ce se întâmplă cu numărul la zi. Nu,
nu este un exerciţiu de imaginaţie. Este o realitate trăită. Mai mult, după vizualizarea
informaţiilor respective, solicitaţi retuşurile cuvenite. O lume în mişcare! Şi toate
acestea la o diferenţă de 10-12 ore şi la mii de kilometri distanţă.
Obiectivul lecţiei
Sociologul şi viitorologul englez John McHale, autorul lucrării „The Future of
the Future” (Viitorul viitorului), aprecia: „Omul supravieţuieşte numai prin capacitatea
sa de a acţiona în prezent, pe baza experienţei trecute, în termenii consecinţelor viitoare.
Prin asumarea viitorului, omul îşi face prezentul suportabil şi trecutul semnificativ.
Trecutul, prezentul şi viitorurile alternative se întreţes în anticiparea şi predicţia
acţiunilor viitoare”. [John Naisbitt – Megatendinţe,Bucureşti, 1989, p. 7]
Rezumatul temei
Să revenim însă la zilele noastre. Clasicele media s-au multiplicat într-un ritm
nemaiîntâlnit. Când afirmam că toţi ştim cum arată presa, ne refeream la explozia
mediatică fără precedent. Locurile de vânzare a presei tipărite sunt mai mult decât „bine
garnisite”. Sute de titluri aşteaptă ordonat să fie cumpărate. În acelaşi spaţiu,
descoperim „specialităţi” asemănătoare. Publicaţiile aparţinând aceluiaşi domeniu stau
grupate în aşteptarea pasionaţilor sau a celor interesaţi.
Radioul a făcut trecerea de la „vocile unice” la „corul radio”. Spaţiul hertzian a
fost cucerit. Abia de mai ai loc pe scala radioului pentru câte o pauză de linişte. Fiecare
zonă are un public ţintă, care vibrează la „grila de programe”. În realitate, studiile
sociologice au coborât din lucrările de specialitate, generând noi şi noi modele pentru
cei care modelează… economia de piaţă.
Televiziunea a depăşit cu mult tot ce ne puteam imagina. În fiecare apartament
convieţuiesc nu doar familii umane. Există două, trei, ba chiar şi patru televizoare.
Oferta este mai mult decât diversă. Dacă „pachetul standard” nu te satisface – are doar
40 de programe – mai poţi beneficia de un supliment; după care de încă unul, iar
lucrurile sunt departe de a fi încheiate. S-a ajuns acolo încât simultan urmărim două
programe pe acelaşi televizor.
„Datorită noilor mijloace de comunicare în masă, mai ales televiziunii, părem a
fi o societate a întâmplărilor, mişcându-ne de la un incident – uneori chiar de la o criză –
la altul, luându-ne doar rareori răgazul (sau având grijă) să observăm procesul care are
loc în profunzime. Şi totuşi, doar prin înţelegerea tiparelor mai cuprinzătoare
evenimentul individual capătă un sens.” [John Naisbitt – Megatendinţe (Zece noi
direcţii care ne transformă viaţa), Editura Politică, Bucureşti, 1989, p. 27]
Trăsături ale noilor media
Probabil cea mai importantă mutaţie o reprezintă faptul că tehnologia analogică
a fost înlocuită aproape în totalitate de tehnologia digitală. Clasica imagine, sunetul
şi/sau semnul au fost date la o parte de 1 şi 0. Nimic altceva decât baza sistemului binar.
În acest context trebuie menţionată contribuţia savantului român – Ştefan Odobleja care
9
publică în 1938-1939, la Paris, lucrarea în două volume „Psihologia consonantistă”, în
care pune bazele ciberneticii ca ştiinţă. Este prima lucrare despre cibernetică apărută în
literatura universală.
Concluzii referitoare la temă
Noile media se referă la rezultatul convergenţei dintre sistemul mediatic
tradiţional (televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicaţii, tehnologia digitală şi
sistemele informatice şi computerizate. Această convergenţă între media contemporane,
telecomunicaţii, electronică şi computer – care datează aproximativ din anii ’70 –
justifică prezenţa determinantului „noi”, nu doar în sensul de ultimele despre care
ştim/ultimele care au apărut, ci noi în sensul că prezintă trăsături speciale şi impun
regândirea substanţială a modului de organizare şi de dezvoltare a unei societăţi.
Tema 3b
Componentele unui calculator personal – „anatomia PC-ului”
Introducere
Cum arată şi ce conţine un calculator personal, având în vedere faptul că
dialogul dintre calculatorul personal şi om se realizează prin afişare vizuală, prin
producerea sunetelor, iar tipurile de informaţii vehiculate sunt: numerele, textele,
imaginile (statice sau dinamice) şi sunetele. Cum păstrează calculatorul aceste
informaţii şi cum le prelucrează?
Obiectivul lecţiei
Familiarizarea viitorilor jurnalişti cu structura internă a unui calculator personal,
având în vedere răspândirea pe care această unealtă o are în aproape toate redacţiile din
întreaga lume. Într-un domeniu în care schimbările au o viteză ameţitoare, important
este să reuşeşti să înţelegi ce se întâmplă în interior.
Rezumatul temei
Din punct de vedere al funcţionării, părţile componente ale unui calculator se pot
clasifica în următorul mod:
- dispozitive de intrare – pentru introducerea datelor în calculator (tastatură,
mouse, scanner, lightpen, joystick, touchscreen);
- unitatea centrală – pentru prelucrarea datelor (procesor, memorie internă);
dispozitive de ieşire – pentru a prezenta utilizatorilor datele prelucrate (monitor,
imprimantă, plotter, difuzor);
- suporturile de memorie externă – pentru stocarea datelor (hard disk, dischetă,
CD, ZIP, DVD, memory stick). Aceste suporturi de date sunt numite externe deoarece
nu fac parte din unitatea centrală. Pentru prelucrarea datelor, unitatea centrală foloseşte
memoria internă.
Toate dispozitivele „palpabile” constituie hardware-ul. Sau, astfel spus,
hardware-ul este noţiunea care cuprinde toate dispozitivele ce alcătuiesc fizic un
calculator. Hardware-ul cuprinde două părţi:
- unitatea centrală;
- perifericele. Acestea constau din dispozitivele de intrare, dispozitivele de
ieşire, mediile de memorare.
Într-un calculator există cinci părţi esenţiale:
- procesorul (numit uneori şi unitatea centrală de prelucrare UCP sau CPU,
Central Processing Unit în limba engleză);
10
- memoria - care este de mai multe tipuri;
- circuitele de intrare-ieşire prescurtate de obicei I/O;
- discul de stocare a datelor;
- programele sau aplicaţiile.
În interiorul calculatorului există şi alte componente care asigură funcţionarea
celor amintite. De exemplu: sursa de alimentare, placa de bază (motherboard),
magistrala de date (parte componentă a circuitelor I/O) şi plăcile pentru echipamente
periferice.
Conceptul de „placă de bază” (motherboard) era unul nou atunci când
calculatoarele personale au început să câştige în popularitate. Înainte de miniaturizarea
produsă prin introducerea circuitelor integrate, diferite părţi ale calculatorului erau
plasate pe plăci separate sau chiar în unităţi separate, alcătuite din mai multe plăci.
Astăzi, majoritatea componentelor care alcătuiesc calculatorul propriu-zis sunt plasate
pe un singur suport cu circuite imprimate, numit placă de bază.
Conform standardelor, unitatea centrală (UCP/CPU) conţine cel puţin trei
părţi:
1. - procesorul – „creierul calculatorului”. El transmite instrucţiuni
calculatorului la un nivel foarte scăzut; cu alte cuvinte procesorul execută programe. De
asemenea, el ştie cum să adune, să scadă şi să efectueze operaţii logice simple (de tip
adevărat/fals);
2. - memoria de lucru – este locul unde procesorul găseşte programele şi datele
atunci când îşi îndeplineşte sarcinile, locul unde este păstrat tot ceea ce este folosit la un
moment dat. Este vorba de un spaţiu temporar, pe care calculatorul notează tot felul de
lucruri atunci când lucrează.
Dimensiunea memoriei de lucru este un criteriu important pentru viteza de lucru
a unui PC. Este vorba de o regulă simplă: cu cât este mai mare memoria de lucru, cu atât
mai rapid este calculatorul;
3. - controlerul de intrare/ieşire (I/O - control) cu sistemul de magistrale (bus-
uri).
Acestei părţi a unităţii centrale îi revin următoarele sarcini:
- transportul datelor în interiorul unităţii centrale;
- comanda legăturilor cu perifericele.
Dispozitivele de intrare
Dispozitivele de intrare reprezintă sursele de date care alimentează CPU. În
funcţie de tipul datelor, pentru introducerea lor în calculator se utilizează diferite
dispozitive:
- tastatura – cel mai important dispozitiv de intrare/ieşire, fiind destinat
introducerii textelor formate din litere, numere şi caractere speciale;
- mouse-ul face parte, împreună cu tastatura, din grupa standard a dispozitivelor
de intrare;
- scanner-ul – este comparabil cu un copiator. El transformă informaţia optică în
informaţie digitală indiferent dacă este vorba de imagine fotografică, desen sau text;
- touchscreen-ul – este vorba de un monitor care reacţionează la atingere. Prin
atingerea uşoară a unei pictograme de pe suprafaţa ecranului va fi executată comanda
care corespunde pictogramei;
- microfonul – sunetele şi vorbirea pot fi digitizate prin intermediul acestuia.
Utilizarea microfonului se face atât pentru utilizarea la telefonia prin intermediul
Internetului, cât şi pentru muzică, sau comenzi verbale;
11
- touchpad-ul – cursorul mouse-ului poate fi deplasat pe ecran prin mişcarea
degetului pe o suprafaţă plană. În locul celor două butoane clasice ale mouse-ului se află
două taste.
Dispozitive de ieşire - monitorul (ecranul) – este dispozitivul de ieşire standard
-imprimanta - după preluarea datelor de către calculator, avem nevoie ca
rezultatele să fie tipărite pe hârtie.
- difuzoarele - dispozitive de ieşire pentru sunet.
Memoria externă (suport de informaţie). Memoria de lucru (internă), în care
datele se află în momentul prelucrării. Este o memorie volatilă, deci este dependentă de
alimentarea cu energie electrică. Pentru ca datele să nu se piardă, este nevoie să fie
stocate într-o memorie nevolatilă externă.
Tipuri de memorie externă:
Plăcile de extensie
Pentru a degreva unitatea centrală de anumite sarcini, mărindu-i în acest fel
capacitatea de procesare, se pot conecta la placa de bază plăci de extensie. Acestea sunt
de mai multe categorii, în funcţie de sarcina pe care trebuie să o îndeplinească:
- placa grafică - imaginile afişate pe ecran sunt de o calitate mai bună sau mai
slabă, în funcţie de calitate şi de performanţă;
- placa audio - pentru datele din domeniul acusticii (numită în mod curent
„SoundBlaster”);
- placa modem - leagă calculatorul de reţeaua telefonică, astfel încât putem
comunica prin intermediul reţelei de telefonie cu restul lumii;
- placa video - pentru a putea viziona imagini video pe monitorul PC-ului;
- placa de reţea - prin intermediul acesteia pot fi legate mai multe PC-uri într-o
reţea de lucru.
Concluzii referitoare la temă
O radiografie a felului în care arată cea mai răspândită noutate tehnologică –
calculatorul personal (în limba engleză – personal computer, de unde şi prescurtarea
PC). Acestea sunt calculatoare numerice, care prin costul lor redus şi prin accesibilitate
au pătruns în toate domeniile vieţii. Şi, cum în viaţa obişnuită, tot ceea ce ne înconjoară
ne oferă informaţii, iar în mass media informaţia de presă este digializată cu ajutorul
computerului, e bine să ştim cum păstrează calculatorul aceste informaţii şi cum le
prelucrează. Calculatorul personal reuneşte într-un tot unitar şi funcţional două părţi:
hardware-ul şi software-ul.
Tema 4a
„Constelaţia” software utilizată în presă
Introducere
Pentru a elucida o anumită problemă cu ajutorul calculatorului personal avem
nevoie de o aplicaţie care să îi permită acestuia rezolvarea respectivei chestiuni. Aceste
programe sunt reunite sub noţiunea software pentru utilizator.
12
Obiectivul lecţiei
Familiarizarea viitorilor jurnalişti cu pachetele de programe utilizate în mass
media. Programele de sistem contribuie la funcţionarea calculatorului, în timp ce
programele de aplicaţii ne ajută în activitatea curentă, executând tot ce le vom solicita,
indiferent dacă este vorba de adunarea unei coloane de cifre sau de verificarea
ortografiei unui text scris. Pe scurt, programele de aplicaţii ne uşurează munca, iar
programele de sistem ajută calculatorul să se organizeze (să lucreze).
Rezumatul temei
Programele spun calculatorului ce are de făcut. Există două tipuri de programe:
programe de sistem şi programe de aplicaţii.
Tipuri de software
În principiu, se deosebesc două tipuri de software:
- software-ul de sistem (de operare);
- software pentru utilizator sau specializat;
O încercare de definire a sistemului de operare ne relevă faptul că este vorba de
un pachet de programe, care sunt necesare pentru funcţionarea şi administrarea
calculatorului. Acesta este primul program care este încărcat în memoria de lucru după
pornirea calculatorului. El îndeplineşte următoarele sarcini:
- organizarea procedurilor de start ale calculatorului;
- administrarea memoriei interne;
- dialogul cu operatorul sistemului;
- coordonarea programelor utilizatorului.
În concluzie, software-ul de sistem (sistemul de operare) comandă calculatorul.
Fără sistem de operare nu funcţionează nici un calculator.
Aplicaţii (software pentru utilizatori)
Pentru a rezolva o anumită problemă cu ajutorul calculatorului, avem nevoie de
o aplicaţie care să ne permită rezolvarea respectivei chestiuni. Aceste programe sunt
reunite sub noţiunea software pentru utilizator.
Clasificarea software-ului după scop:
- software standard – se poate utiliza în multe domenii, oferind soluţii pentru un
număr foarte mare de utilizatori;
- software specific ramurii – specializat pentru un anumit domeniu, cum ar fi cel
medical, adesea, fiind scump, nu este uşor de achiziţionat;
- software individual – pentru o anume problemă. Dezavantajul constă în faptul
că este foarte scump.
Tipuri de software:
- utilitar (tools and utilities) – simplifică lucrul cu calculatorul, trebuind să-l facă
tot mai accesibil;
- diverse – sunt mici programe care comandă componentele hardware. Unele
sunt incluse în sistemul de operare, iar altele împreună cu echipamentul achiziţionat la
instalare;
- de asistenţă – permite utilizatorului ce are de făcut în cazul instalării unui
anumit program;
- jocuri – de la utilizare individuală la utilizare în reţea, de la reflexe bune la
descoperire şi inteligenţă;
- viruşi – programe care provoacă daune şi care sunt extrem de rapid răspândite,
provocând pagube software-ului sau colecţiei de date.
Instalarea software-ului
13
Instalarea programului se face de regulă prin căutarea purtătorului de date pe
care este montat programul – un fişier executabil, cu numele Setup sau Install, care
rulează după ce s-a realizat un dublu clic. Parcurgerea celorlalţi paşi este realizată de un
program asistent. Odată terminate procedurile de instalare, la o nouă pornire a
calculatorului, programul care a fost instalat se află la dispoziţia utilizatorului.
Concluzii referitoare la tema tratată
În multe din activităţi, programele utilizate nu au fost proiectate special, ci
pentru a rezolva o problemă specifică, indiferent de domeniul în care sunt folosite. Este
vorba de sort-urile utilitare (editoarele de texte, sistemele de gestiune a bazelor de date,
programele de machetare computerizată, de prelucrare de imagine etc.). În momentul de
faţă este foarte greu de găsit un domeniu în care utilizarea calculatorului personal să nu
fie însoţită de aplicaţii specializate pentru respectivul domeniu. Din fericire, mass-media
este şi ea beneficiara acestei stări de fapt, în care lucrurile se schimbă rapid.
Tema 4b
Utilizarea editoarelor de text – baza de pornire
Introducere
Paşii necesari pentru o parcurgere eficientă a temei referitoare la procesarea
textelor pot fi rezumaţi astfel: înţelegerea principiilor de respectat pentru optima
procesare a cuvintelor (semnelor), utilizarea abilităţilor de organizare a activităţii,
valorificarea cunoştinţelor de bază (de uz general), aplicarea eficientă a cunoştinţelor
generale, transferarea şi adaptarea cunoştinţelor de procesare a textelor de la un program
la altul (de la un sistem la altul – de la Windows la Macintosh), utilizarea cunoştinţelor
avansate şi punerea în valoare a acestora.
Obiectivul lecţiei
Această temă nu poate acoperi toate programele specializate în editarea de texte.
Încearcă însă să fixeze cunoştinţe şi deprinderi (îndemânări) pentru a diminua cât mai
mult efortul pentru viitori utilizatori ai editoarelor de texte: de la textul zilnic pe care
trebuie să-l predaţi spre publicare la mesajele primite prin intermediul poştei
electronice, ori de la mesageria instant şi până la siteul sau la blogul personal pe care îl
întreţineţi, totul trece prin „procesarea textului”.
În mod normal, ar trebui început cu un program care să vă ajute să folosiţi
„metoda oarbă”, preluată, de altfel, din dactilografie. Programele există în varianta de
aplicaţii gen Typing Master Pro sau RoDactilo, succesoarele metodelor de învăţare din
vremea maşinilor de scris. În România „metoda oarbă de dactilografie” a fost pusă la
punct de profesorii Bosianu şi Brezeanu.
Rezumatul temei
Ceea ce astăzi constituie o stare de normalitate, prin anii ‘80 constituia o situaţie
de criză. Cine îşi mai aduce aminte de problemele de la „Washington Post”, când a fost
introdusă culegerea computerizată fără acordul sindicatelor? În timpul disputei ce a
urmat, 25 de cadre de conducere au asigurat funcţionarea sistemului computerizat,
preluând munca a 125 de linotipişti. Dar de situaţia din Marea Britanie de la „Times”
care a avut drept rezultat întreruperea lucrului de către muncitori din noiembrie 1978 şi
până în octombrie 1979? Toate acestea pentru că editoarele de texte schimbau modul de
lucru.
14
Programe pentru editarea şi prelucrarea textelor
Pentru a scrie o scrisoare, un articol sau o carte avem nevoie de un procesor de
text cum ar fi: WordPad, Notepad, Microsoft Word, Word Perfect, Ami Pro, Mac Write,
Adobe Acrobat Reader. Acestea servesc la editarea, formatarea şi memorarea textelor.
Scopul Indiferent de numele aplicaţiei, scopul principal al programelor de editare se
referă la memorarea unor informaţii tip text. De precizat că fiecare firmă producătoare
de soft a încercat să-şi impună propriile standarde astfel încât anumite formate de fişier
se regăsesc mai puţin la concurenţii direcţi.
O sugestie: evitaţi „carnavalul tipografic”
Atunci când ne decidem să realizăm o lucrare care trebuie să arate cât mai
elaborat, trebuie să subordonăm tot ceea ce facem unui anumit stil, altfel există riscul să
obţinem un carnaval tipografic. Din cauza facilităţilor oferite de editorul de text, apar
probleme legate de felul în care arată un document. Trebuie ales cu grijă fontul pentru
text, precum şi celelalte elemente pe care le vom integra. Nu trebuie exagerat printr-o
diversitate mare de caractere sau de chenare, la fel cum nu trebuie să folosim în mod
exagerat culori.
Considerăm că o prezentare succintă a editoarelor de text ar trebui să înceapă cu
precizarea că sistemul de operare Windows pune la dispoziţie mai multe programe
utilitare pentru prelucrarea textelor care pot fi accesate din meniul Accessories:
aplicaţiile Notepad şi WordPad. Prima este un editor de text, iar cea de-a doua este un
procesor de text.
Şabloanele (template) sunt modele de document care pot fi folosite la realizarea
propriului document. Şabloanele sunt păstrate în fişiere de tipul .dot. Pe lângă
şabloanele predefinite, pot fi construite propriile noastre şabloane. Există o gamă largă
de şabloane pentru aplicaţii de birotică: scrisori, note profesionale, faxuri, curriculum
vitae.
Salvarea şi restaurarea unui document Pentru a salva un document nou, selectăm meniul „Fişier” (file), apoi comanda
„Salvează ca” (save as), urmând a stabili: denumirea fişierului (documentului), pe care
o recomand cât mai concisă – gen titlu de articol, scrisă fără diacritice întrucât uneori
există probleme cu deschiderea fişierului –, locul de depozitare (destinaţia) şi formatul
fişierului (tipul).
Realizarea cópiilor de siguranţă se face dacă optaţi pentru „Întotdeauna creaţi o
copie de siguranţă” (always create backup copy). Prin selectarea acestei comenzi,
Word salvează versiunea anterioară a documentului ca o copie de rezervă, având acelaşi
nume, însă cu extensia .BAK. Utilizând aceste opţiuni – de salvare automată şi de
creare automată a unor cópii de siguranţă ale fişierului – programul permite restaurarea
documentului în cazul unor probleme.
Parole pentru restricţionarea accesului la documente Uneori (atenţie la denumiri!) este bine să alocaţi o parolă documentului. În acest
fel, alţi utilizatori nu pot accesa fişierul respectiv. De asemenea, documentul se poate
proteja la scriere pentru a nu permite altor persoane salvarea unor eventuale modificări
în documentul respectiv.
Concluzii asupra temei tratate
Având în vedere diversitatea tipurilor de informaţii şi gama largă de prelucrări
electronice ale informaţiei, există o tipologie specifică. Astfel, procesarea textelor
reprezintă un ansamblu de operaţii specifice lucrului cu aplicaţiile dedicate procesării
textului. Acesta, structurat în documente (fişiere), pagini, capitole, subcapitole,
15
paragrafe, fraze şi cuvinte, este supus unor operaţii pentru determinarea aspectului din
punct de vedere al fontului utilizat, al mărimii, al stilului.
Tema 5a
Tehnoredactarea computerizată şi designul de presă
Introducere
Cine nu a încercat vreodată să aranjeze cât mai frumos posibil un text şi nişte
imagini cu ajutorul editorului de text. Ei bine, acea „unealtă” nu este o aplicaţie
specializată pentru aşa ceva. Asta nu înseamnă că pentru anumite lucruri nu poate fi
folosită. Uneori au apărut rezultate mai puţin mulţumitoare. Motivul? Altul este drumul.
Poarta tehnoredactării şi a designului vă este acum deschisă. Cu această ocazie veţi
descoperi zona în care informaţia text şi imaginea digitală sunt prelucrate şi asamblate
pentru a deveni bune pentru tipar, astfel încât să capete „BT”-ul – binecunoscutul leit
motiv – pentru care trudesc colectivele din mai toate redacţiile.
Obiectivul lecţiei
Tehnoredactarea unui document reprezintă procesul de pregătire tehnică şi
grafică a unui manuscris în vederea tipăririi. Asupra unui document sunt aplicate o serie
de operaţii de prelucrare. Documentul poate fi o entitate formată din text şi diferite
obiecte (imagini, tabele, grafice), ce aparţin aceleiaşi lucrări şi care au o legătură de
conţinut. De regulă, atunci când ne referim la document avem în vedere o revistă, un
ziar, o broşură, un pliant, o carte etc.
Designul de calitate este rezultatul unei bune planificări, ce se realizează înainte
de a trece la treabă. E nevoie de timp pentru a face un lucru de calitate. La început,
trebuie să analizaţi scopul documentului şi problemele pe care urmează să le depăşiţi.
Nu trebuie să scăpaţi din vedere că este foarte important să cunoaşteţi informaţii
concrete despre publicaţia în care urmează să fie apară.
Rezumatul temei
Pentru a crea un ziar, o broşură sau un pliant publicitar avem nevoie de
programe de tehnoredactare (DTP – desktop publishing din limba engleză, ori PAO –
publication assistée par ordinateur din limba franceză) cum ar fi: QuarkXPress, Aldus
PageMaker, Microsoft Publisher, Ventura Publisher şi, mai nou, InDesign. Acestea sunt
capabile să „asambleze” într-un document informaţii complexe: texte, imagini diferite:
fotografii, grafice, infografii – realizate cu ajutorul altor programe, precum şi alt tip de
informaţii gen diagrame, facsimile etc.
„Bun de tipar”, finalul unui produs tipărit începe la DTP Particularităţile pe care programele amintite le conţin se regăsesc şi în modul în
care arată publicaţiile din ziua de azi. Evident că procesele de prelucrare a informaţiei
sunt strâns legate şi de posibilităţile de tipărire. Facem menţiunea că tipografiile actuale
pot reproduce un document realizat cu ajutorul unui calculator personal în aşa fel încât
produsul final poate fi etichetat drept „perfect” din punct de vedere al tiparului. Altfel
spus, ceea ce am creat în minte a putut fi realizat cu ajutorul computerului, iar, în final,
am obţinut nici mai mult nici mai puţin decât… ideea!
Organizarea departamentului de tehnoredactare Având în vedere experienţele pe care le-am trăit (de la „As” – devenit „Formula
As” la „Zigzag” putând însuma circa 30 de redacţii) am să mă opresc asupra unor
„puncte-cheie” pe care procesul redacţional le impune. Evident că aceste propuneri ţin
de context, evoluţie, posibilităţi (financiare, de dezvoltare şi, cel mai adesea, de
16
înţelegere!) astfel încât modelul propus poate suferi adaptări, în conformitate cu
formulele „casei”.
Chiar de la început, precizez că esenţial ar fi: crearea şi utilizarea unui folder
(director) care să poarte denumirea generică „LA ZI” pentru transfer, destinat
întregii redacţii. Indiferent de numele pe care îl va purta folderul, acesta trebuie să
uşureze comunicarea informaţiei şi nu să o îngreuneze. Fiecare om din redacţie – de la
simplul redactor la redactorul-şef – trebuie să aibă acces rapid (eventual printr-un
shortcut) la acest spaţiu de depozitare temporară, în aşa fel încât timpul risipit cu
accesarea unei anumite locaţii, pentru fiecare material, să fie folosit pentru punerea în
valoare a informaţiei şi nu cu „transferul sau «rătăcitul» prin reţea”.
Ca orice spaţiu în care se foloseşte calculatorul personal, următorul lucru care
trebuie achiziţionat este software-ul. Cele mai utilizate aplicaţii în domeniul
tehnoredactării sunt:
QuarkXPress – programul de asamblare a tuturor informaţiilor care provin din
redacţie;
InDesign – o aplicaţie recentă, care tinde să concureze serios QuarkXPress
întrucât reuşeşte să înglobeze facilităţi ale QuarkXPress şi cele ale lucrului cu obiecte
vectoriale;
Adobe Creative – de la Photoshop la Illustrator, pentru prelucrarea de imagine –
Photoshop, iar la lucru vectorial – Ilustrator;
Adobe Font Folio Open Type Edition CD (America Vector). Colecţie de
fonturi cu licenţă. Necesitatea achiziţionării rezultă din nevoia de a utiliza fonturi din
generaţia nouă, precum şi dreptul de utilizare;
Fontographer – aplicaţie pentru modificarea sau adaptarea fonturilor (în limba
română), atât ca formă, cât şi ca stil; în principal, se utilizează la implementarea
diacriticelor.
DeltaGraph – aplicaţie specializată pe realizarea informaţiilor grafice sub
diferite forme. Este foarte uşor de utilizat, iar informaţiile pot fi convertite în diferite
variante, într-un timp extrem de scurt;
ArtExplosion – colecţie de pictograme (clipart), desene convertite vectorial care
ocupă un spaţiu foarte mic. Necesare la personalizarea unor elemente gen: vreme (nori,
soare etc.). Ajută la elaborarea unei linii grafice;
Extensis Portfolio – aplicaţie pentru catalogare vizuală a imaginilor; se
foloseşte la arhivarea fotografiilor, reducând durata căutărilor;
FlightCheck – program utilizat la verificarea documentelor gata paginate,
înainte de a fi transmise;
TypeStyler – aplicaţie cu ajutorul căreia pot fi construite diferite elemente
grafice sub formă de text;
Adobe Streamline – program pentru vectorizarea imaginilor; necesar la
realizarea infografiilor – gen Grafic News;
Extensii Quark – pentru a putea utiliza facilităţile grafice oferite: de la umbre la
efecte pentru chenare, imagini etc.
Crearea unor standarde de lucru unitare referitoare la modul de lucru pentru
produsul respectiv:
- stilurile de lucru unitare pentru toţi operatorii;
- adoptarea unor setări pentru imagine, procesare, culoare, tipar – adaptate
produsului respectiv;
- programe de pregătire specializate cu operatorii (prelucrarea de imagine,
grafică, infografii, teoria culorilor, tehnici de lucru pentru aplicaţiile utilizate).
Identificarea unor tendinţe referitoare la :
17
- designul de presă pentru produsul căutat;
- ţinuta grafică (atenţie la amestecul stilurilor);
- machetare (concept unitar, după un sistem modulat);
- secretariat de redacţie (adoptarea unor proceduri standard);
- impunerea unui mod cât mai creativ (eliminarea rutinelor);
- respectarea reţetei (stilul ziarului).
- analiza produsului şi prezentarea de variante.
Având în vedere impactul imaginii de presă în evidenţierea mesajului,
departamentul foto trebuie să se adapteze noilor condiţii impuse de tehnologia digitală.
Conceptul acestor departamente ar trebui să fie: producător de imagine. Actualitatea,
prospeţimea publicaţiei se relevă şi prin noutatea imaginii, dar şi prin calitatea acesteia
Reguli de bază pentru punerea în pagină (machetare)
Principiul contemporan după care sunt machetate paginile în presa scrisă, atât
din România, cât şi din străinătate, este: puternic şi clar. De altfel, din acest punct de
vedere, publicaţiile româneşti au ceea ce s-ar putea numi un aer contemporan, aproape
identic cu cele străine. Ne referim nu doar la preluarea unor modele, ci la efectul general
al identităţii de marcă, pe care produsele vândute la magazinele specializate îl emană.
Programe pentru aranjarea în pagină.
Până la apariţia QuarkXPress-ului şi a InDesign-ului, existau două tipuri de
programe pentru aranjarea în pagină: programe bazate pe cadre (chenare): Microsoft
Publisher şi CorelDraw (fostul Ventura), dar şi programe bazate pe coloane:
PageMaker.
Programul QuarkXPress permite alegerea oricărui mod de lucru. Cu ajutorul
programelor bazate pe cadre se delimitează spaţii pentru text şi elementele celelalte care
ar urma să fie asamblate în pagină. Programele care funcţionează pe principiul
coloanelor oferă ceva mai multă libertate de mişcare, chiar şi de creaţie. Dacă tot am
aruncat o privire în legătură cu modul de concepere a programelor de tehnoredactare, în
cele ce urmează vă propun şi o comparaţie între programele de aranjare în pagină de
nivel înalt şi cele de nivel scăzut, realizată de Roger C. Parker, „specialistul numărul 1”
în design şi tehnoredactare asistată de calculator, conform National Association of
Desktop Publishers Journal
QuarkXPress, prezentare generală
Interfaţa acestui program este atât de cunoscută în redacţii, în departamentele de
tehnoredactare, încât majoritatea specialiştilor în domeniu l-au adoptat ca pe propriul
copil. Indiferent de sistemul de operare pe care rulează (Windows sau Macintosh),
programul de asamblare este preferatul celor care produc documente pentru a fi
imprimate.
Concluzii referitoare la tema
Tehnoredactarea computerizată reprezintă un mod de utilizare eficientă a
tehnicilor informatice şi electronice pentru receptarea, memorarea şi prelucrarea grafică
a imaginilor introduse anterior în documente. Prelucrarea informaţiilor se realizează cu
programe specializate. Tehnoredactarea computerizată este bazată pe tehnologie.
Designul contribuie, în mod cert, la crearea unei imagini. De regulă, spunem
„actuală” sau „contemporană”. Important este ca mesajul creat să aibă un impact cât mai
18
bine apreciat. Cititorii sunt grăbiţi. Ei nu au timp să citească orice primesc sau cumpără.
Un design de calitate furnizează o ierarhizare a informaţiei, care îi ajută pe cititori să
separe rapid ceea ce este important de ceea ce este banal.
Tema 5b
Prelucrarea imaginii ( fotografia şi filmul) în epoca civilizaţiei imaginii
Introducere
Procesarea de imagini constituie unul din cele mai noi domenii. Născut la
confluenţa dintre tehnologii – informatică, microelectronică – şi arta vizuală, procesarea
de imagini deschide oricărui utilizator de calculator personal posibilităţi nebănuite de
generaţiile care nu au beneficiat de aceste descoperiri. Informaţia vizuală, statică sau
dinamică, a devenit un bun comun, pe care aproape orice persoană poate să şi-l permită.
Să nu uităm că în urmă cu circa 20 de ani aceste domenii puteau fi caracterizate ca fiind
destul de exclusiviste. Dacă fotografia a beneficiat de o integrare mai rapidă în cultura
de masă, nu acelaşi lucru îl putem spune despre cinematografie. În mod curent,
prelucrarea informaţiei vizuale este însoţită şi de prelucrarea informaţiei sonore, după
cum imaginea este însoţită de voce, muzică sau efecte sonore.
Obiectivul lecţiei
În ce fel trebuie să procedăm pentru a evidenţia că deprinderile dobândite în
utilizarea calculatorului sunt pe drumul cel bun? Pentru utilizatorii preocupaţi de
proiectele multimedia şi care doresc să deprindă principiile de funcţionare şi
fundamentele utilizării aplicaţiilor specializate în prelucrarea de imagine, această temă
îşi propune să facă o prezentare generală a două programe diferite. Unul pentru
prelucrarea fotografiilor (Adobe Photoshop CS), iar celălalt pentru realizarea unui film
sau a unui clip (Windows Movie Maker). Primul program se adresează profesioniştilor
şi tocmai de aceea vom face o trecere în revistă a câtorva particularităţi. Datorită
calităţilor sale, aplicaţia este disponibilă atât pentru sistemul de operare Windows, cât şi
pentru Macintosh.
Windows Movie Maker este o aplicaţie care face parte din sistemul de operare
Windows şi care sunt convins că vă va provoca! Este simplă, accesibilă, iar produsele
media pe care le veţi obţine vă vor da infinit mai multe satisfacţii decât v-au oferit
programele despre care am discutat până acum.
Prin intermediul acestor programe veţi putea înainta şi dumneavoastră în
„civilizaţia imaginii”. Dacă la început veţi fi în situaţia neconfortabilă de a descoperi ce
de lucruri puteaţi face şi nu aţi ştiut, este cazul să vă mobilizaţi pentru a descoperi paşii
pe care trebuie să-i urmaţi.
Rezumatul temei
De câte ori nu ne-am aflat – inclusiv autorul acestor rânduri – în faţa unui proiect
pe care am dorit să-l facem ca nişte adevăraţi „profesionişti”. Aveam fotografii, care
spuneau ceva anume, uneori secvenţe filmate, ba chiar şi sunet. Iar comentarii tip text
erau cu duiumul. Ca orice aspirant la profesia de jurnalist, aveam ceva de spus. Ba chiar
voiam mai mult. Doream să realizăm un produs de calitate. Consideram că ne trebuie
ceva special, că avem nevoie de ceva anume, de o soluţie miraculoasă.
Aplicaţia Movie Maker
Cum puteţi deveni „creativi multimedia”
19
Un program „uitat”, care cu siguranţă nu a atras foarte mult atenţia, este instalat
odată cu sistemul de operare în Windows. Numele său integral este Microsoft Windows
Movie Maker. Argumentele pentru care vom face o prezentare generală a acestei
aplicaţii ţin de faptul că avem de-a face cu un program care conţine toate caracteristicile
de care avem nevoie pentru a realiza un film interesant şi plăcut (conform formulei
prezentate mai sus), dar şi fiindcă este gratuit – fiind livrat odată cu Windows XP.
Opţiuni şi configurări generale pentru proiecte Atunci când începeţi lucrul cu Movie Maker este bine să configuraţi comanda
Save AutoRecover, bifând căsuţa de validare din meniul Tools la Options. În acest fel,
vă protejaţi munca în eventualitatea în care calculatorul suferă o cădere de tensiune.
Este bine să vă obişnuiţi să salvaţi proiectul în mod frecvent, pentru a nu avea probleme.
O altă problemă des întâlnită o reprezintă codecurile (tehnologii de comprimare,
utilizate pentru a putea randa proiectul şi a-l expedia la ieşire). Recomandăm să bifaţi
căsuţa de la acelaşi meniu Options din Tools, pentru a fi actualizate permanent.
Construirea filmelor
După colectarea materialelor în proiect se va face o vizualizare în Storyboard,
care ne ajută la ordonarea secvenţelor. Acolo putem rearanja clipurile cu uşurinţă.
Selectaţi clipul, ţineţi apăsat butonul mouse-ului şi trageţi clipul spre locaţia dorită.
Programul deplasează celelate clipuri pentru a crea loc.
După ce v-aţi aranjat clipurile în Storyboard, puteţi comuta în vizualizarea
Timeline. Aceasta permite vizualizarea completă a întregului proiect, cu pista Audio şi
cu Trasition vizualizate.
Salvarea proiectului
Spre deosebire de alte aplicaţii uzuale, este cazul să reţinem că după ce am
început să lucrăm este recomandat să salvăm proiectul selectând comanda Save Project
As… În această fază nu se utilizează comanda Save Movie File! Comanda aceasta se va
utiliza abia la final, când vom considera că am încheiat definitiv proiectul. Operaţia se
numeşte randare şi constă în procesul de producere a unui film. El poate dura câteva
minute sau chiar zeci de minute, în funcţie de setări şi de dimensiunile fişierelor
importate.
Inserarea tranziţiilor Tranziţiile sunt efecte audio şi vizuale utilizate pentru treceri de la un clip la
altul. Nu este nevoie să le inserăm întotdeauna între toate clipurile din proiect. În
această situaţie, clipurile se vor succeda de la unul la altul. Atunci când veţi folosi
tranziţii ele vor crea o anume stare. Este recomandat să căutaţi să „asortaţi” efectele
tranziţiilor cu ceea ce se întâmplă în clip
Efectele speciale
Este vorba de filtre care modifică aspectul secvenţelor video. Ele pot accentua
anumite secvenţe la fel de bine cum pot schimba din punct de vedere artistic materialul.
Este bine ca ele să fie folosite cu parcimonie. Orice exagerare duce la situaţii neplăcute.
Crearea titlurilor
Informaţiile text – generic, titrare, capitol, rol de final – au două trăsături
distincte. Textul şi schema de animaţie. Programul permite alegerea unor variante de
animaţie prestabilite, care pot fi vizualizate foarte uşor, precum şi un control asupra
fonturilor, culorii, mărimii, poziţionării şi transparenţei scrisului.
Salvarea finală După ce aţi terminat proiectul, este momentul să-l randaţi. În afara acestui
proces, programul oferă o serie de formate pentru ieşire. În funcţie de situaţie, stabiliţi
care anume vă este de folos şi apoi continuaţi procesul de salvare.
20
În panoul Movie Tasks, daţi clic pe Save to my computer. Din acest moment
veţi fi însoţit de fereastra Save Movie Wizard, în care urmează să stabiliţi numele
fişierului şi locul de depozitare. Revin cu o sugestie. Salvaţi filmul în dosarul (folderul)
în care aţi adunat toate materialele, inclusiv salvările proiectului – care pot fi de la prima
variantă la cea pe care o consideraţi a fi cea mai bună pentru randare.
Aplicaţia Adobe Photoshop CS
În privinţa fotografiei digitale, programul Adobe Photoshop CS este cel mai
bun produs pe care industria software l-a produs până în prezent. Experţii, dar şi
utilizatorii obişnuiţi, apelează la programul Photoshop pentru efectele speciale de
compoziţie pentru imagini. Capacitatea programului de a prelucra imaginile digitale, de
restaurare a fotografiilor vechi, dar şi de creare a lucrărilor de artă digitală au făcut din
Photoshop un lider în acest domeniu.
Programul lucrează în general cu documente rastru. Acestea sunt imagini
compuse din pixeli. Un pixel este o unitate de informaţie. O comparaţie plastică este cea
în care reclamele de pe clădiri sunt văzute de la distanţă ca un întreg, iar pe măsură ce
ne apropiem sunt alcătuite din puncte. Aceste puncte sunt pixelii. Documentele deschise
în Adobe Photoshop CS au o anumită rezoluţie. Rezoluţia se referă la numărul de
pixeli conţinuţi de aceasta. Cu cât documentul are mai mulţi pixeli, cu atât imaginea este
mai bună din punct de vedere a rezoluţiei. Adobe Photoshop CS este un program care
permite utilizarea oricăror formate de imagine realizate cu camerele fotografice digitale.
Crearea unui nou document Spre deosebire de alte aplicaţii, Photosop necesită mai multă rigurozitate atunci
când urmează a fi creat un nou document. Trebuie decis încă de la început rezoluţia la
care vom salva fişierul şi, de exemplu, modul de culoare. Întrucât deschiderea mai
multor documente necesită un spaţiu mai mare în ceea ce priveşte puterea de calcul, se
recomandă să lucraţi cu mai puţine documente – fiindcă se presupune că pentru fiecare
sunteţi nevoiţi să aveţi deschise mai multe imagini.
Salvarea unui document Un lucru simplu, care presupune însă existenţa câtorva întrebări ce necesită un
răspuns înainte de salvarea fişierelor. Care este forma finală de ieşire a imaginii? Dacă
documentul este destinat tiparului, atunci avem nevoie de o imagine CMYK, în cazul în
care vrem să publicăm lucrarea pe Internet, cel mai probabil vom folosi unul din
formatele JPEG, GIF sau PNG. Fiecare produs şi fiecare echipament funcţionează şi
necesită de un anumit format.
Stabilirea parametrilor în caseta Preferences
Parametrii pe care îi alege fiecare utilizator permit stabilirea unor moduri de
lucru personalizate. Aceşti parametri au mai multe scopuri. Ei ajută la particularizare şi
permit utilizarea resurselor disponibile ale calculatorului astfel încât să valorificaţi la
maximum performanţele generale ale programului. De exemplu, stabilind parametrii
preferaţi în paginile Image Cache, Scratch Disks şi RAM Memory, puteţi obţine
creşteri de până la 20% ale vitezei de lucru.
Parametrii din pagina General a casetei Preferences din program vă ajută să
configuraţi unele dintre cele mai obişnuite caracteristici. Aici puteţi configura
parametrii de calitate a imaginii, registrul History, dar şi utilizarea ghilimelelor
„inteligente”.
Concluzii referitoare la temă
Fluxul de informaţii creşte exponenţial. Prelucrarea pe computer este pe cale să
devină o deprindere pentru mulţi utilizatori. Deşi nu se ştie întotdeauna ce fel de
21
conţinut se găseşte în spatele unui titlu jurnalistic şi nici cine îl creează, volumul de
informaţii creşte.
Convergenţa media a devenit trăsătura caracteristică. Ea permite combinarea
tuturor formelor de conţinut – text, video, audio – şi livrarea acestuia prin intermediul
Internetului pretutindeni în lume. Tehnologia de azi oferă utilizatorilor şansa unor
schimburi de streaming (flux media) video, chiar şi în direct, dacă folosesc o cameră
web, un microfon şi un calculator personal lucrând în Windows XP. În acest fel, oricine
poate contribui cu gândurile şi cunoştinţele de care dispune la conturarea lumii on-line.
Tema 6a
Culegerea şi colectarea informaţilor pentru presă în condiţiile exploziei
informaţionale
Introducere
Lipsa hotarelor geografice şi cantitatea nemăsurată de informaţii care circulă
neîncetat creează o mare problemă pentru toţi jurnaliştii implicaţi în prezentarea
succintă a evenimentelor în derulare. Conform axiomei Internetului: dacă există ceva în
lumea reală atunci, pe Internet, vei găsi 100 de site-uri despre acest subiect. Şi asta nu
este totul. Lumea se schimbă. Mai mult, timpul s-a comprimat incredibil din cauza
noilor tehnologii.
Obiectivul lecţiei
Cum trăiesc responsabilii cu „modelarea şi procesarea” informaţiei? Am avut
ocazia să cunosc, la ei acasă, atât jurnalişti americani, cât şi francezi sau belgieni. În
acelaşi timp, am cunoscut şi modul de lucru german sau cel elveţian din România. Şi,
totuşi, ce îi animă, ce îi atrage atât de mult încât nu se pot depărta de informaţiile de
presă, mai ales că din noianul de date recompun o imagine a realităţii după reţete numai
de ei ştiute? Răspunsul se află, probabil, în puterea de a te adapta condiţiilor în care
trăieşti. Eşti informat, poţi decide asupra modului în care doreşti să evoluezi.
Rezumatul temei
În prezentarea obiectivului temei ne întrebam retoric: cum trăiesc responsabilii
cu „modelarea şi procesarea” informaţiei? Încercând să anticipăm, precizăm că
răspunsul se află, probabil, în puterea de a te adapta condiţiilor în care trăieşti. Eşti
informat, poţi decide asupra modului în care doreşti să evoluezi. Faci corecţii,
revizuieşti planurile, totul pentru a-ţi atinge ţinta.
Care sunt căile cele mai rapide de acces la informaţie? Internetul, în primul rând,
evident, acolo unde există. Deşi pe Internet există un număr uriaş de informaţii, e foarte
greu să ştii unde anume găseşti informaţia de care ai nevoie. Pentru aceasta există
servicii specializate: motoarele de căutare. Acestea funcţionează în două moduri: ca
directoare sau ca indexuri.
Directoarele. Directoarele sunt administrate de organizaţii mari, care adună
informaţii despre website-uri, pe care le grupează pe bază de categorii şi subcategorii.
Categoriile sunt interconectate prin link-uri, în aşa fel încât să poţi naviga de la una la
alta, ceea ce va permite o căutare cât mai precisă.
Căutările de cuvinte. În momentul în care o anumită informaţie devine
interesantă, ea poate fi căutată rapid, de la opţiuni generale la căutări rafinate, în care
pot fi folosite mai multe cuvinte, într-o ordine anume sau nu.
22
Indexurile. E vorba de un program care explorează permanent Internetul în
căutarea de site-uri noi, pe care urmează să le adauge, respectiv catalogheze. Atunci
când utilizezi un index, acesta va căuta în memorie cuvintele pe care le-ai solicitat, iar
rezultatul va fi ordonat după „hit-uri”. Fiecare răspuns (rezultat) de pe lista returnată de
index e conectat la pagina respectivă, conţinând şi o mică descriere a ceea ce se află
acolo.
Căutarea inteligentă. Atunci când dorim eliminarea paginilor mai puţin
interesante, indexurile dispun de anumite instrucţiuni numite „operatori”. De regulă,
fiecare index are proprii săi operatori şi e bine să consulţi instrucţiunile de folosire.
Majoritatea recunosc operatorii – (excludere) şi + (şi).
Metamotoarele. Acestea sunt motoare de căutare care caută prin motoarele de
căutare, furnizând rezultate din zeci de surse. Ele vor reţine numai primele rezultate
obţinute de la fiecare sursă, lăsând deoparte rezultatele irelevante. Un alt avantaj este cel
legat de faptul că nu vor fi incluse rezultate identice, furnizate de mai multe surse
diferite.
Programele de căutare avansată. Ei bine, dacă nici metamotoarele nu au reuşit
să identifice informaţiile dorite pe Internet, există programe şi mai puternice, cum ar fi
Copernic şi Sherlock. Ele nu vor căuta doar în motoarele de căutare, ci vor clasifica
„hit-urile” în funcţie de relevanţă. Metoda se bazează pe criterii precum: termenii
căutării sunt incluşi în titlu sau în descrierea paginilor.
Dacă veţi căuta de mai multe ori informaţii pe Internet este posibil ca la un
moment dat să ajungeţi să vizitaţi anumite site-uri. Fie pentru a fi direcţionat, fie pentru
a citi informaţiile. Un site pe care îl vizitezi de mai multe ori se numeşte „portal”,
„hub” („centru”) sau „comunitate”.
Portal. Un portal este un website care funcţionează ca loc de îndrumare către
alte site-uri. În realitate, toate directoarele şi toate indexurile sunt portaluri, de vreme ce
sunt folosite pentru a găsi şi a vizita alte site-uri. Există şi un număr de portaluri
specializate, care conţin o mulţime de link-uri către site-uri specializate pe un subiect
anume.
Hub. Pe unele site-uri putem pătrunde pentru a citi informaţii actualizate
periodic şi aflate chiar pe el. De regulă, acestea sunt site-uri de ştiri, precum şi site-uri
care prezintă informaţii recente despre Internet.
Scopul portalurilor şi al hub-urilor este acela de a atrage cât mai mulţi vizitatori
în mod constant. Site-urile care permit vizitatorilor să spună ceea ce cred sunt cunoscute
sub numele de „comunităţi”.
Internetul mobil
Una dintre cele mai interesante direcţii de dezvoltare este aceea a conectării mobile cu
ajutorul PDA-urilor şi a telefoanelor mobile.
PDA-urile (Personal Digital Assistants) au devenit populare şi au fost utilizate
sub forma agendelor digitale. Unele pot fi conectate la laptop-uri sau computere
obişnuite şi pot transfera fişiere, ceea ce permite lucrul în timpul deplasării. PDA-urile
pot fi conectate la Internet prin intermediul unui modem. Pot rula variante adaptate de
aplicaţii pentru PC, cum ar fi Microsoft, Windows, Outlook Express şi Internet
Explorer. Pentru a naviga pe Internet, PDA-urile se folosesc de un browser special,
numit „micro browser”, care poate arăta o pagină web pe un ecran mult mai mic decât
cel de PC.
Telefoanele mobile simple sau cu Internet Probabil că a devenit „unealta de bază” a jurnaliştilor. Vechile legături realizate în cazul
radioului tradiţional sau al televiziunii cu ajutorul „carului de transmisiuni” au fost
comprimate într-un produs mult mai ieftin. Telefoanele mobile pot fi folosite pentru a
23
transmite SMS-uri (Short Messaging System) de până la 160 de caractere. Acestea pot
fi folosite şi pentru diverse servicii: ştiri, meteo, rezultate sportive etc.
Mod-i. Telefoanele mod-i pot accesa o mulţime de servicii, de la ştiri şi hărţi
până la jocuri şi karaoke. Aparatele încorporează tehnologia GPS (Global Positioning
System), care se foloseşte de sateliţi pentru a putea localiza poziţia pe glob într-un
anume moment. GPS este util prin faptul că prin intermediul său putem obţine
informaţii, hărţi, inclusiv detalii despre zona în care ne aflăm.
Telefoanele 3G. Telefoane de „generaţia a treia”, care folosesc GPRS (General
Packet Radio Service), o tehnologie care permite transmiterea unor pachete mari de
informaţii la viteză ridicată. Pentru început, GPRS poate opera la o viteză de 384K, deci
de aproape opt ori mai repede decât un modem de 56K, şi oferă conectare permanentă,
pentru ca Internetul să poată fi accesat oricând.
BlackBerry. Integrează într-un singur echipament funcţionalităţile unui telefon
mobil, ale unui laptop şi ale unui PDA. La această oră, este cea mai bună soluţie
integrată de e-mail, navigare pe Internet şi telefon mobil.
Generaţia a patra de telefoane mobile? Telefoanele 3G reprezintă un uriaş pas
înainte, însă specialiştii în tehnologii lucrează deja la conexiuni 4G, undeva prin
preajma lui 2010. În acest caz, nu ne rămâne decât să aşteptăm noile oferte de transfer
de informaţii şi de servicii la care vom avea acces.
Concluzii referitoare la tema tratată
Spre deosebire de difuzarea convenţională, difuzarea web permite audienţei să
interacţioneze cu autorul sau cu cei interesaţi de subiectul respectiv. De aici rezultă o
nouă formă de comunicare, în care informaţiile se multiplică într-un ritm de neimaginat.
Să reamintim că atunci când a fost descoperit telegraful se credea că spaţiul şi timpul au
fost învinse. Era oarecum adevărat întrucât se puteau diminua duratele de transfer a
informaţiei, însă doar pentru un public restrâns (doar pentru deţinătorii tehnologiei şi
pentru cunoscători nemailuînd în calcul şi monopolul asupra instalaţiilor).
În noul context, constatăm că avem de-a face cu o tehnologie de masă care nu
necesită o licenţiere specială, costurile de achiziţie sunt situate la un nivel accesibil, iar
aplicaţiile utilizate permite oricui este interesat să acceseze sau să producă informaţii.
Într-un fel e vorba de triumful comunicării de masă – cu adevărat oriunde pe glob - (în
masă) spre deosebire de perioadele în care doar câţiva deţineau privilegiul de a
transmite la distanţă.
Tema 6b
Internetul – sursă de informare fără frontiere pentru presă
Introducere
În acest moment, libertatea de exprimare permite oricui să poată să-şi difuzeze
ideile în format electronic. Pe de altă parte, dispariţia frontierelor de orice natură
conferă oricărui posesor de calculator personal posibilitatea de-a accesa orice informaţie
existentă în World Wide Web. Care sunt principiile şi normele ce fixează actualul cadru
de funcţionare („sistemul legislativ”) şi cât de pregătiţi suntem pentru a face faţă noilor
provocări?
Obiectivul lecţiei
Cine nu cunoaşte ce înseamnă www? Cu toţii am tastat – aşadar, utilizat –
combinaţia specială www. La întrebarea: ce înseamnă aceste semne? (de fapt unul şi
24
acelaşi repetat) există un singur răspuns. Ei bine, World Wide Web! Unii îi spun „pânza
de păianjen”. În afara binecunoscutei formule, mai există câteva analogii, mai ales că ne
aflăm în lumea media:
- wait, wait, wait – formula are un trecut şi, uneori, ne mai reaminteşte de timpul
pe care îl pierdeam aşteptând până când pagina documentului se încărca (durata mare de
transfer);
- we will win – o apreciere interesantă în contextul convergenţei media; rămâne
de văzut dacă şi cine va învinge – utilizatorul sau reţeaua, ori poate va fi o victorie
comună;
- what, where, why – această formulă, pe care o propun în premieră într-un curs
tipărit, dar pe care am prezentat-o la Forumul Balcanic de Comunicare, corespunde
foarte mult spiritului presei.
Rezumatul temei
Adunările publice pe Internet În conformitate cu art. 36 din Constituţia României, mitingurile, demonstraţiile,
procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în
mod paşnic, fără niciun fel de arme. Îşi găseşte oare acest text constituţional
aplicabilitate şi în cazul formelor de protest on-line?
Probabil că elementul care a determinat reacţia extremă a autorităţilor publice germane,
de a nega, în principiu, aplicabilitatea libertăţii întrunirilor în Internet, a fost caracterul
manifest agresiv şi potenţial distructiv al acţiunii protestatarilor.
Documente internaţionale privind libertatea de exprimare pe Internet
Ceea ce se întâmplă în ultima vreme, la nivel internaţional, ne duce cu gândul la
o mobilizare menită să consolideze libertatea de exprimare în spaţiul virtual, în
detrimentul unor forme nerezonabile de cenzură şi control. O serie de organizaţii
internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale, au adoptat în această privinţă
documente al căror conţinut juridic afirmă extinderea principiului constituţional al
liberei expresii asupra mediului electronic.
a) Comitetul de Coordonare al Organizaţiilor privind Libertatea Presei, întrunit
la Viena, în data de 21 noiembrie 2002, a emis o declaraţie (Textul Declaraţiei de la
Viena asupra libertăţii presei în Internet poate fi accesată la adresa
http://www.wpfc.org/index.jsp?page=Statement%20of%20Vienna) care cuprinde
următoarele principii fundamentale:
(…)
b) La nivelul Consiliului Europei, Comitetul de Miniştri a adoptat Declaraţia
privind libertatea comunicării în Internet (Strasbourg, 28 mai 2003) – (Textul
declaraţiei poate fi accesat la adresa http://www.legi-internet.ro/lib_com.htm).
(…)
c) Un document relevant a fost emis şi în cadrul Conferinţei O.S.C.E. de la
Amsterdam (13 – 14 iunie 2003) privind libertatea de exprimare în Internet.
Documentul, intitulat „Recomandările de la Amsterdam – Libertatea mediilor de
informare şi a Internetului” (Disponibil la adresa
www.osce.org/events/fom/amsterdam/documents), se concentrează asupra următoarelor
idei esenţiale:
(…)
Concluzii referitoare la tema tratată
Preocupările organismelor internaţionale – Comitetul de Coordonare privind
Libertatea Presei, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi Conferinţa OSCE –
25
conturează libertăţile dobândite, în ceea ce priveşte libertatea noilor medii de informare
şi a Internetului. Trăim într-o perioadă în care prevederile Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului se fac simţite şi în reţea.
Tema 7a
Jurnalismul on-line, o profesie datorată noilor tehnologii
Introducere
Odată cu dezvoltarea Internetului, a apărut o nouă formă de jurnalism, cu
caracteristici noi, incluzând accesul la informaţia globală, posibilitatea realizării de
reportaje instantanee, o mai mare interactivitate şi facilităţi multimedia. Din multe
puncte de vedere, această formă de jurnalism are un potenţial uriaş, pentru că poate
provoca o creştere a audienţei printre cei dezinteresaţi până acum de presa „clasică”.
Obiectivul lecţiei
Prezentarea tendinţelor din mass-media românească şi internaţională.
Evidenţierea noilor ipostaze generate de aplicarea tehnologiilor informatice. Care sunt
provocările şi ce aşteptări putem avea de la aceste noi specializări în condiţiile în care
presiunea pe factorul timp a crescut enorm, iar normele şi standardele profesionale
trebuie respectate cu stricteţe? Ceea ce odinioară părea un vis astăzi este realitate. Cum
influenţează deprinderile noilor jurnalişti?
Rezumatul temei
Jurnalismul on-line rămâne, deocamdată, un nou val, care se alătură presei
tradiţionale: ziarelor, radioului şi televiziunii. Aceasta nu înseamnă că marile corporaţii
internaţionale nu acordă atenţie acestui domeniu. Dimpotrivă, valorificarea noilor
oportunităţi apărute constituie o ţintă bine precizată în planurile de afaceri.
Simplul act al publicării pe Internet a unui articol nu poate fi numit jurnalism on-line. El
trebuie adaptat noului mediu, în care tratarea informaţiei şi organizarea conţinutului
devin cutume ale noilor media.
Evoluţia Internetului în România
La 26 februarie 1993, domeniul „.ro” a fost înregistrat în baza de date a IANA
(Internet Assigned Numbers Authority), organismul internaţional care se ocupă cu
administrarea domeniilor de Internet.
Pentru a vedea evoluţia acestui domeniu, o căutare pentru pagini de Web în româneşte
cu sufixul .ro a găsit 236.000.000 de pagini, în iunie 2006, iar la sfârşitul lunii mai 2008
există 7.720.000!
Referitor la presa din România, trebuie să remarcăm faptul că majoritatea
instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul media sunt prezente pe Internet.
Majoritatea conţinuturilor site-urilor de ştiri este în general de tip „showelware”.
Articolele publicate în variantele tradiţionale sunt preluate şi transferate în pagina de
web. Această situaţie are tendinţa de a se modifica. În acest sens, putem exemplifica
prin faptul că redacţiile au început să se îngrijească mai mult de site-uri. Dacă, la
momentul lansării, acesta erau considerate mai mult un mediu de publicitate, în prezent,
resimţim o presiune pentru adaptarea la cerinţele pieţei prin:
aduceri frecvente la zi;
- un design cât mai atrăgător;
- crearea de secţiuni în care utilizatorii – cititorii, ascultătorii, telespectatorii –
sunt invitaţi să-şi spună părerea;
26
- reproiectarea integrală a site-ului, prin aducerea la zi cu facilităţile oferite de
noile software.
Afirmam într-o temă anterioară că suntem martori şi participanţi ai unei revoluţii
globale, aceasta implicând şi comunicarea; concret, este vorba de trei aspecte:
dispariţia „Patului lui Procust” – spaţiul limitat de numărul de semne din presa scrisă,
presiunea teribilă din radio şi televiziune dispar datorită noului mediu, respectiv
Internetului. Putem comunica fără oprelişti din punct de vedere al spaţiului tipografic şi
al timpului.
- apariţia unui nou model de comunicare, diferit de cel tradiţional, în care un
emiţător transmitea pentru unul sau mai mulţi receptori-utilizatori.
- toate informaţiile difuzate pe Internet sunt egale din punctul de vedere al
vizibilităţii.
Specificul jurnalismului on-line
Publicarea pe Internet permite informaţii ca: text, imagine, animaţie, sunet
(muzică, voce, efecte sonore), video sau orice combinaţie între acestea. Internetul este
multimedia. Jurnalismul on-line poate fi definit ca o formă de presă produsă (adaptată) pentru
World Wide Web.
În general, actualii jurnalişti on-line din România s-au adaptat din mers la noile
provocări tehnologice. Producând materiale pentru noul mediu, ei au fost nevoiţi să se
„aclimatizeze”. Unii au reuşit, alţii s-au retras în alte zone ale comunicării (relaţii
publice, publicitate etc.).
Cei care au reuşit să se adapteze decid în privinţa formatelor folosite pentru
transmiterea mesajului, folosind caracteristicile specifice Internetului: multimedia,
interactivitatea şi hypertext.
Referitor la cele prezentate, putem afirma că va fi o „luptă” interesantă între
caracterul imediat al Internetului şi reţeta clasică din media tradiţională prin care omul
îşi primeşte „obişnuita ceaşcă plină cu informaţii la o anumită oră”.
Concluzii referitoare la tema tratată
Jurnalismul on-line rămâne, deocamdată, un mediu complementar presei
tradiţionale: ziarelor, radioului şi televiziunii. Aceasta nu înseamnă că marile corporaţii
internaţionale nu acordă atenţie acestui domeniu. Dimpotrivă valorificarea noilor
oportunităţi apărute constituie o ţintă bine precizată în planurile de afaceri.
Simplul act al publicării pe Internet a unui articol nu poate fi numit jurnalism on-line. El
trebuie adaptat noului mediu, în care tratarea informaţiei şi organizarea conţinutului
devin cutume ale noilor media. Structura nonlineară, link-urile, elementele care
stimulează interactivitatea sunt câteva dintre atributele principale care disting media on-
line de alte jurnalism tradiţional.
PARTEA A DOUA: Studii de referinţă
7b.1
Impactul Internetului asupra mijloacelor de comunicare în masă
şi a jurnalismului
Acest studiu a fost prezentat – în luna mai a anului 2006 – studenţilor Facultăţii de
Filosofie şi Jurnalism din Universitatea Spiru Haret de Dr. Nikos Leandros, Profesor
Asistent la Departamentul de Comunicare, Mass-media şi Cultură al Universităţii de
Ştiinţe Sociale şi Politice Panteion, Grecia
27
„Modelul” comunicării în masă se află în criză
Astăzi, sectorul lărgit al comunicării, mass-media şi jurnalismului se confruntă
cu schimbări rapide şi profunde. „Modelul” comunicării bazate pe mass-media ca
paznic al cetăţii se află într-o criză adâncă. Era comunicării în masă a debutat în secolul
al XIX-lea, cu accesul omului de rând la ziare şi la medii electrice, cum ar fi telegraful
şi telefonul. Cu toate acestea, ziarul reprezenta o extensie a epocii tipăriturilor, iar
celelalte medii nu erau cu adevărat folosite de o enormă parte a populaţiei. Vorbind în
termeni realişti, era comunicării în masă a început odată cu secolul XX, cu inventarea şi
răspândirea pe scară largă a filmului, radioului şi televiziunii.
Noile modele de comunicare şi organizaţionale
Faptul ca Internetul se afirmă drept structura de bază a Societăţii Informaţionale
în curs de structurare afectează modelele de comunicare şi organizaţionale tradiţionale
(Castells, 2000 şi 2001; Leandros, 2005). Modelul tradiţional de a face afaceri bazate
pe producţia de masă şi în serie a unor bunuri fizice se află în criză profundă, mai ales în
cazul publicaţiilor naţionale, unde revoluţia tehnologiei informaţiei şi a comunicării
accentuează declinul suportului fizic al paginii citite şi al reclamei. Uriaşa creştere a
ofertei din domeniul serviciilor media digitale, prin intermediul Internetului şi al
televiziunilor digitale, conduce la o fragmentare a audienţei. Ca rezultat, devine din ce
în ce mai dificil de atins masă critică într-un mediu concurenţial atât de accentuat.
Importanţa Internetului ca sursă de informaţii şi divertisment
Una dintre cele mai importante întrebări la care încearcă să răspundă diverse
proiecte de cercetare este cum privesc utilizatorii Internetul din punct de vedere al
furnizării de informaţie şi divertisment. Potrivit Raportului UCLA despre Internet,
acesta ocupa o poziţie importantă în rândul utilizatorilor din SUA, ca sursa de
informaţie. Concret, 60,5% din totalul utilizatorilor consideră Internetul ca fiind o sursă
de informaţie importantă sau foarte importantă. Dacă îi adăugăm şi pe cei care au
răspuns că Internetul este o sursă de informare de o importanţă moderată, procentajul
total este de 90,6%. Şi mai semnificativ este faptul că printre utilizatorii experimentaţi
(cu 6 sau mai mulţi ani de navigare la activ) Internetul este cotat mai sus decât cărţile,
televiziunea, radioul, ziarele şi revistele. Şi utilizatorii mai recenţi consideră Internetul
ca o sursă importantă de informaţie, dar în cazul acestora, el ocupă poziţia a patra, după
ziare, cărţi şi televiziune.
Decalaj de o generaţie
Alte studii au reliefat o ruptură între generaţii, nu numai din punct de vedere al
accesului la noile tehnologii, ci şi din punct de vedere al activităţilor pe care utilizatorii
din diferite grupe de vârsta le dezvoltă în ciberspaţiu. În general, generaţiile mai tinere
par să exploateze într-o mai mare măsură posibilităţile oferite de Internet pentru a-şi
lărgi comunicarea, ca şi pentru a crea conţinut (chaturile, mesageria instant, blogurile,
etc.).
Anarhia informatică şi rolul jurnaliştilor
Până de curând, accesul la tehnologiile prin care era posibilă transmiterea de
mesaje către un public larg era restrâns la un număr mic de oameni, deoarece tehnologia
era foarte costisitoare, atât ca să devii proprietarul lor, cât şi ca să operezi cu ele. Din
aceste cauze, existau anumite reglementari şi restricţii în privinţa mass-media majore.
Sistemul media este organizat în asemenea mod, încât ne putem aştepta la un anume
28
standard de etică şi competenţă profesională în manevrarea şi operarea mesajelor media
(Hallin & Mancini, 2004).
7b.2
Viitorul Internetului (Provocări media produse de Internet)
Materialul prezentat în cele ce urmează reprezintă rezumatul studiului realizat de
Fundaţia Pew Internet împreună cu Universitatea Elon – fiind dat publicităţii în 24
septembrie 2006. Titlul original al studiului „The Future of the Internet II” reflectă
preocuparea specialiştilor faţă de provocările mediatice produse de Internet.
În anul 2020, Internetul va fi o reţea aproape omniprezentă, foarte ieftin de
utilizat, care va integra miliarde de echipamente individuale, arată un important studiu
realizat în rândul specialiştilor în domeniu de către Universitatea Elon şi Fundaţia Pew
Internet. Subiecţii intervievaţi, 742 de experţi în tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor, economie, sociologie şi politică, au avut de făcut o serie de previziuni
legate de implicaţiile pe care le va avea Internetul, dar şi pleiada de aparate şi programe
care îl alcătuiesc sau vor intra în componenţa sa, mulţi formulând ipoteze ce se
constituie în adevărate semnale de alarmă. Apariţia maşinăriilor inteligente, dispariţia
intimităţii, formarea unor grupuri culturale violente în afara „reţelei” sunt doar câteva
dintre avertismentele ce se desprind.
Concret, specialiştii au fost invitaţi să descrie cum ar vedea ei evoluţiile
desfăşurându-se în şapte domenii: dezvoltarea reţelei globale, controlul omului asupra
tehnologiei, transparenţă versus intimitate, „refuznicii” tehnologiei şi violenţa,
dependenţa dată de lumile virtuale, soarta limbajului on-line şi priorităţile de investiţii.
Subiecţii au avut de aprobat/dezaprobat scenariile concepute de Pew pentru fiecare
dintre domenii, având şi ocazia de a detalia răspunsul sau de a oferi scenarii alternative.
Bibliografie minimală
1. Cojocariu, Gheorghe, Utilizarea calculatorului în presă, Bucureşti, Editura
Fundaţiei România de Mâine, 2008
2. Bird, Linda, Internet (Ghid complet de utilizare), Bucureşti, Corint, 2005
29
3. Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina, Massmedia şi societatea, ediţia a doua,
revizuită, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2003
4. Johnson, Steve, Perspection, Inc., Microsoft Windows XP, Editura Teora,
Bucureşti, 2004
5. Miloşescu, Mariana, Învaţă singur Microsoft Word, Editura Teora, Bucureşti,
2004
6. Ozer, Jan, Realizarea filmelor cu Windows XP, Editura Corint, Bucureşti, 2004
Bibliografie facultativă
1. Gates, Bill, Inside out (Microsoft – In our own words), Penguin Books
2. Giovanninni, Giovani, De la silex la siliciu (Istoria mijloacelor de comunicare în
masă), Editura Tehnică, Bucureşti, 1989
3. Gruman, Galen & Assadi, Barbara, QuarkXPress pentru toţi, Editura Teora,
Bucureşti, 1995
4. Gunter, Friedrichs, Schaff, Adam, Microelectronica şi societatea, la bine şi la rău,
Editura Politică, Bucureşti, 1985
5. Habraken, Joe, Microsoft Office 2003 (6 în 1), Editura Teora, Bucureşti, 2004
6. Naisbitt, John, Megatendinţe (Zece noi direcţii care ne transformă viaţa), Editura
Politică, Bucureşti, 1989
7. Nechita, Elena, Crişan, Gloria-Cerasela, PC pentru toţi (Aplicaţii curente: descriere şi
utilizare), Editura Polirom, Iaşi, 2003
8. Norton, Peter, Secrete PC, Editura Teora, Bucureşti, 1998
9. Sfez, Lucien, O critică a comunicării, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2002
10. Tanebaum, S., Andrew, Organizarea structurată a calculatoarelor, Editura
Computer Press AGORA, Tg. Mureş, 1999
ITEMI PENTRU AUTOEVALUARE
Tema 1a
1) Enumeraţi câteva sintagme folosite de cercetători cu referire la perioada ce a
pătruns atât de adânc în existenţa noastră.
2) Descrieţi societatea informaţională actuală.
3) Cum este caracterizat impactul calculatorului asupra informaţiei?
30
4) Definiţi „paradoxul abundenţei”.
5) La ce se referă studiul „Impactul sistemelor electronice asupra editării
ştirilor”?
Tema 1b
1) Ce înseamnă „compatibil IBM”?
2) Ce anume a determinat răspândirea extrem de rapidă a calculatorului?
3) Care este evenimentul care a permis evoluţia presei?
4) Când au fost lansate pe piaţă primele calculatoare personale?
5) Cum a fost definită perioada contemporană de evoluţie?
Tema 2a
1) Prezentaţi succint modul în care este organizată o redacţie informatizată.
2) Care este rolul procesoarelor de cuvinte?
3) Care sunt cele mai folosite aplicaţii în departamentele de tehnoredactare?
4) Cum trebuie să fie descompusă imaginea pentru a putea fi tipărită?
5) Cu câte articole se înmulţea banca de date de la „New York Times” într-o
lună?
Tema 2b
1) Ce tastă trebuie să folosim pentru realizarea alineatului (paragrafului)?
2) Cu ce tastă se realizează o nouă idee?
3) Cum se realizează selectarea tastaturii pentru scrierea în limba română?
4) Cu se aşează semnele de punctuaţie?
5) Cum estima „Journal” costul transmiterii documentelor informatice către
tipografii?
Tema 3a
1) Cum se numeşte prima lucrare despre cibernetică şi cine este autorul?
2) Cum definea James Cook în publicaţia Forbes noua economie?
3) Exemplificaţi hiperrealitatea.
4) Cum este caracterizat mediul societăţii informaţionale?
5) Care este prima invenţie umană prin intermediul căreia au fost învinşi spaţiul
şi timpul?
Tema 3b
1) Cum este organizată unitatea centrală?
2) Ce înseamnă RAM?
3) La ce se referă Read Only Memory?
4) Ce înseamnă CPU?
5) Care este rolul plăcilor de extensie?
Tema 4a
1) Ce este sistemul de operare?
2) Cum se face instalarea software-ului în general?
31
3) Ce reprezintă programele ROM?
4) La ce se referă MS-DOS?
5) Ce înseamnă BIOS?
Tema 4b
1) Care sunt avantajele utilizării editoarele de text?
2) De ce nu este recomandată ţinerea apăsată a tastei „caps lock”?
3) La ce se foloseşte tasta „enter”?
4) Când anume utilizăm tasta „tab”?
5) De ce trebuie să evităm „carnavalul tipografic” în cazul editoarelor de text?
Tema 5a
1) Enumeraţi câteva din avantajele utilizării unui folder de transfer pentru
întreaga redacţie.
2) Care este avantajul tipăriturilor în comparaţie cu media electronică în viziunea
lui Bodo Hombach?
3) Atunci când ne referim la standarde unitare de lucru, ce avem în vedere?
4) Care este principiul contemporan pentru machetare (design)?
5) Când ne referim la un layout modular (punere în pagină modulară), la ce
anume ne gândim?
Tema 5b
1) Cum se numeşte aplicaţia cu ajutorul căreia prelucrăm imaginile fotografice?
2) Care este programul gratuit, instalat în sistemul de operare al Windows, cu
ajutorul căruia putem produce clipuri video?
3) Ce tip de informaţii poate prelucra aplicaţia Microsoft Windows Movie
Maker?
4) Care sunt elementele formulei „I la puterea a şaptea”?
5) Prezentaţi particularităţile salvării unui fişier cu ajutorul programului Adobe
Photosop.
6) Ce sunt tranziţiile în programul Microsoft Windows Movie Maker?
7) În ce situaţii se folosesc efectele vizuale (Microsoft Windows Movie
Maker)?
8) Cum se prefigurează viitorul în ceea ce priveşte televiziunea interactivă,
conform studiului de caz?
Tema 6a
1) Care este materia prima a mass-media?
2) Care sunt căile cele mai rapide de acces la informaţie?
3) Ce înseamnă „căutare inteligentă”?
4) Care sunt avantajele utilizării metamotoarelor?
5) Ce este acela un portal?
Tema 6b 1) Comentaţi „Declaraţia privind libertatea comunicării în Internet” adoptată de
Consiliului Europei, prin Comitetul de Miniştri.
32
2) Prezentaţi „Recomandările de la Amsterdam – Libertatea mediilor de
informare şi a Internetului”.
3) Argumentaţi declaraţia Comitetul de Coordonare al Organizaţiilor privind
Libertatea Presei.
4) Pot fi aplicate norme de cenzură pentru informaţiile difuzate pe Internet?
5) Cum a fost caracterizat de către mass-media internaţională editorialul „An
Ode to America”?
Tema 7a 1) Care sunt principale modificări tehnologice care au dus la apariţia
jurnalismului on-line?
2) Care sunt cele trei trăsături esenţiale ale noilor media?
3) Care este mediul cu cea mai rapidă reacţie? Argumentaţi.
4) Ce fel de lectură este specifică Internetului?
5) Cum s-a născut primul radio public pe Internet?
Analiza lucrările de laborator (proiecte realizate)
La stabilirea notei finale se va ţine cont de:
- finalizarea unui proiect stabilit (minim un proiect din trei);
- activitatea desfăşurată în laborator (atât ca prezenţă, cât şi ca implicare în realizarea
activităţilor practice);
- progresele realizate de-a lungul derulării activităţii;
- modul în care sunt stăpânite tehnicile de lucru predate şi însuşite;
- abordarea activităţii practice;
- numărul şi conţinutul proiectelor finalizate în cadrul orelor de laborator;
- evaluarea cunoştinţelor teoretice acumulate - pe bază de întrebări la finalul activităţii;
- analizarea unor imagini sau referate, proiecte, studii de caz elaborate şi modul de
răspuns la întrebările teoretice şi solicitările practice;
- examen computerizat, la sfârşitul semestrului.
Pentru proiectele finalizate cu ajutorul aplicaţiei „Windows Movie Maker”
VEZI CASETA URMĂTOARE!
RESPECTAREA STANDARDELOR
(PROCEDURILOR DE LUCRU).
33
Standarde
(proceduri de lucru)
pentru prezentarea proiectelor
Crearea unui folder cu denumirea proiectului (exemplu: Moştenire de familie).
Acest folder va conţine următoarele:
Imagini: video, foto, grafice, infografii, desene, tabele, facsimile etc.;
Sunet: muzică, efecte sonore, înregistrări vocale – comentariu, vocea persoanei,
jingle-uri etc.
Fişier text cu informaţii, date, idei. Acestea vor fi incluse în proiectul final;
Orice altceva consideraţi necesar pentru reuşita proiectului.
În folder (de la punctul 1) vor exista:
Proiectul, salvat cu comanda „save project as” (pe acest material vom putea reveni
de câte ori este nevoie, inclusiv să facem variante);
Filmul, salvat cu comanda „save movie as” (pentru vizionare, prezentare şi final).
Fiecare „Proiect” va avea o Idee. Pe cât posibil, aceasta trebuie să fie:
nouă – din punct de vedere informativ;
originală – din punct de vedere al abordării proiectului;
clară – din punct de vedere a realizării;
cu impact – din punct de vedere al efectului (mesaj).
Durata medie a fiecărui proiect trebuie să se situeze între 30-40 secunde minimum
şi până la 120 de secunde. Excepţiile trebuie să fie întemeiate. Dacă proiectul
durează mai mult de 120 de secunde înseamnă că are şi un conţinut informativ care
justifică durata.
Proiectele vor avea la început un Generic (Titlu jurnalistic). Acesta poate fi
amplasat şi după început, la câteva secunde.
La sfârşit – OBLIGATORIU – va exista Rolul (Credit):
Realizator – nume şi prenume;
Imagini – dacă sunt personale, atunci vă treceţi numele, iar dacă sunt preluate –
veţi nota sursa (ex: www.numelesiteului.domeniu;). Pentru imaginile foto şi video,
obligatoriu precizaţi sursa; TRECEŢI TOATE SURSELE!
Sunet – dacă sunt personale atunci vă treceţi numele, iar dacă sunt preluate – veţi
nota sursa (ex. www.numelesiteului.domeniu). Precizaţi sursele!
Alte surse – tot ce aţi folosit în documentare pentru realizarea proiectului.
RECOMANDĂRI: Proiectul şi folderul complet vor fi salvate pe un CD
rewritable!
O copie a proiectului o veţi păstra în calculatorul personal pe post de backup.