„Am pasiunea de a scrie cărţi şi de a avea rezerve asupra lor

când le-am terminat”Montesquieu

Duminică, 15 septembrie, la Sibiu,în „Târgul de carte” (Book Fest), lastandul ce promova exclusiv literaturaevreiască, am zărit, printre mai multeenciclopedii şi albume, volume docu -mentare ample şi comentarii istorice

legate mai ales de antisemitism, o lucrare (un singur exemplar)care mi-a reţinut deosebit atenţia. Este vorba de „Contribuţiaevreilor la progresul industrial în România interbelică”, EdituraHasefer, autorul fiind Avram Rosen, Bucureşti, 2002. AvramRosen, un nume ce îmi spunea foarte mult. Oare este el?

Initiaţivele sociale corporatiste suntactivităţi majore întreprinse de cătreo corporaţie pentru a susţine cauzesociale şi a-şi respecta angajamentulîn favoarea RSC, în timp ce cauzelesunt cele care contribuie la: sănătateacomunităţii – prevenire SIDA, depista -rea la timp a cancerului la sân, imu -ni zare oportuna; siguranţa – preveni -rea criminalităţii, utilizarea măsurilorde siguranţă în transporturi; educaţie– alfabetizare, computere pentru şcoli,

nevoi speciale; ocuparea forţei de muncă – training, practici deangajare, loca lizarea fabricilor; mediu – reciclare, eliminareafolosirii produselor chimice dăunătoare; dezvoltare comuni-tară şi economică – credite pentru locuinte; alte nevoi şi do -rinţe umane fundamen tale – foametea, lipsa unei locuinţe,drepturile animalelor, eforturi antidiscriminare.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Dacă dintr-un apartamentîn flăcări pot să salvez fieun Rembrant fie o pisică,aleg pisica. Şi pe urmă îidau drumul”

Alberto Giacometti

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 394 anul IX vineri, 20 septembrie 2013 1 RON

Odată mai mult, pentru a avea o evalua -re corectă asupra eficienţei reale a ex -

ploa tării de la Roşia-Montană, pentru ca această exploataresă fie reali zată fără imense pierderi sociale, pentru prezent şiperspectivă, este obligatorie calcularea externalită ţilor şi, la felde obligatorie, internalizările lor. Nu mai pe o asemenea calevom putea obţine evalua rea corectă o profitului: toate cheltu -ie lile de con ser vare a mediului, de reabilitare a sa, etc., in -cluse în cheltuielile de producţie. Este un fapt pe care îlsusţin pentru toate cazurile de acest tip, de aproa pe douădecenii. La Copşa Mică, caz, iată, devenit „clasic” în formă,a fost vorba de un proces relativ, asemănător, fiind vorba,totuşi, mai ales de prelucrări şi nu de bogăţii inestimabile.În trecut am mai întâlnit astfel la Reşiţa, la Galaţi, etc. Unnumăr imens de asemenea situaţii, finalizate cu calcule co -recte de eficienţă, s-au vădit şi se vădesc în Uniunea Euro -peană, în America de Sud, etc.

Dan POPESCU

Dan POPESCU

dr. Lucian BELAŞCU,ULBS

16 septembrie. “A început şcoala”: grădiniţe,şcoala primară, liceele... Un an cât mai bun!

Ca punct de pleca rea analizei perspectivelorrelaţiilor econo mice ro-mâno-germane în cadrulUniunii Europene am alesanul 2009, care repre -zintă primul an în cares-au făcut resimţite efec-tele recesiunii economi -ce mondiale în România.

În anul 2009 volumulcomerţului exterior cu Ger-

mania a scăzut la 12193 mil. EUR (17,93% dincomerţul exterior al României şi 24,30% dincomerţul cu Uniunea Europeană), iar soldul co-merţului exterior al României cu Germania a fostde -1261 mil. EUR (12,89% din soldul comerţulexterior al României).

Termenul de globalizare este fo -losit pentru prima dată de TheodoreLevitt, în lucrarea "Globalization andMarkets". În anii 1980, termenul deglobalizare avea în vedere progresele

tehnologi ce care au făcut mai uşoare şi mai rapide tranzacţiileinternaţionale şi de asemenea se referea la extinderea dincolode graniţele naţionale ale ace loraşi forţe de piaţă care au operatde secole la toate nivelele activităţii economice umane.

Globalizarea reprezintă renunţarea la limite teritoriale, ascen-siunea nelimi tată a tehnologiei, circulaţia neîngrădită a informa-ţiei, uniformi zarea economiei, libera circulaţie a capitalului - chiarfinanciarizarea - şi a persoanei, dar nu în ultimul rând alinie -rea politică în perspectiva unei guvernări globale.

Unii istorici asociază <big bang-ul> globalizării momentelor1492, când Cristofor Columba atins Americile, şi 1498,când Vasco da Gama faceocolul Africii, acestea fiindconsiderate cele mai im -portante evenimente aleistoriei.

Alţi istorici susţin că pro-cesul globalizării a apărutmult mai timpuriu, fiind aso -ciat unei pax mongolica.

continuare ^n pag. 4 - 5

continuare ^n pag. 8

Bucureşti. Ministerul Economiei (fost C.S.P.)

Remember

Economistul, omul dr. Avram Rosen }i mediul

s@u profesional– gânduri, repere, marginalii –

Istorie economic@ – file de posibil jurnal

Bucureşti. Academia Română.

Etapele globaliz@rii

continuare ^n pag. 7

continuare ^n pag. 6

Companiile multina]ionale– strategii }i structuri

competitive în contextulglobaliz@rii (III)

Berlin

Consideraţii generale şi aspecteintroductive

Economia Uniunii Europene este o eco-nomie unificată progresiv, atât pe calenaturală, prin schimburile comercialeintense derulate de-a lungul secolelorîntre statele membre, cât şi prin proce -sul integrării formale, început în anii ’50ai secolului XX. Caracteristica esenţială oreprezintă diversitatea culturală, care îşipune amprenta atât asupra elasticităţiiridicate a cererii, cît şi asupra dimensiu -nilor şi specializării ofertei. Ca atare şi po -liticile economice ale Uniunii Europene

reflectă acestă unitate în diversitate. Politicile economice reprezintă o formă de intervenţionism

în mecanismul pieţei prin utilizarea unui număr de instrumente,strategii, planuri şi reglementări juridice.

Aceste politici constituie liniile de acţiune pe care Co muni -tatea decide să le urmeze în anumite domenii în scopul în -deplinirii obiectivelor generale pe care le-a stabilit.

continuare ^n pag. 3

Politici economice la nivelulUniunii Europene

Cazul „Ro}ia-Montan@” (II)- de la dezbateri spre solu]ii -

masterand AndreeaMaria PARASCHIV,Facultatea de Admi -nistraţie şi AfaceriUniv. din Bucureşti

Wiegand HelmutFLEISCHER

Perspectivelerela]iilor economiceromâno-germane în cadrul UniuniiEuropene (I)

master. Elena-Giorgiana OLTEANU, Facultatea deAdministraţie şi Afaceri,Univ. din Bucureşti

continuare ^n pag. 2

DEZVOLTARE2 VINERI 20 SEPTEMBRIE 2013

urmare din pagina 1O a treia opinie consideră că eco -

nomia lumii a fost extrem de frag-mentată şi <deglobalizată> înainteasecolului al XIX-lea. Nici una dintreaceste trei perspective nu a demons -trat în mod explicit diferenţa dintreexpansiunea comerţului mondial con-dusă de vectorul creşterii cererii şi ofer-tei în cadrul partenerilor comerciali na-ţionali (ex. creşterea populaţiei) şi ex -pansiunea comerţului indusă de vec-torul integrării pieţelor (forma de ma -nifestare centrală a globalizării, careconduce la convergenţa preţurilor). Ceidoi autori demonstrează empiric căcele două momente, 1492 şi 1498, nuau avut impactul economic presupusde către istorici, cu toate că nu mini -mizează importanţa istorică a acesto-ra când a apărut transferul de tehno -logie, de produse agricole, de boli etc.la scară globală. Cu atât mai mult acăzut şi teoria apariţiei precedente aglobalizării. Dar au evidenţiat cu nu -me roase argumente (reducerea costu -rilor de transport fără precedent, co -relaţii între preţurile factorilor de pro-ducţie, preţurile mărfurilor etc.) că se -colul al XIX-lea a fost leagănul globa -lizării, iar în a doua jumătate a seco -lului XX acest fenomen a erupt, cutoate că termenul de globalizare s-aîncetăţenit abia în anii ’90”.

Alţi autori au propus ierarhizareafazelor globalizării în care se regă -sesc elemente specifice celor 3 ariide cuprinderedupă cum urmează:

1. faza germinală (Europa, 1400-1750)– apar primele hărţi ale pământului,revoluţionarea astronomiei de Coper -nic, adoptarea calendarului universal,conturarea hotarelor viitoarelor putericoloniale;

2. faza incipientă (Europa, 1750-1875)– apar statele-naţiuni, se dezvoltă di -plomaţia formală dintre acestea, aparprimele convenţii legale internaţionaleşi primele idei despre internaţiona -lism şi universalism;

3. faza decolării (take off, 1875-1925)– “are loc un proces de conceptua -

lizare a lumii în termenii existenţeiunei singure societăţi internaţionale şia unei singure umanităţi, proces fa -vorizat de amplificarea legăturilor co -merciale dintre naţiuni independente, ex-tinderea comunicaţiilor, apariţia unormigraţii de masă (îndeosebi dinspreEuropa spre America)”

4. faza disputelor pentru hegemo-nia mondială (1925-1969) – cele douărăzboaie mondiale, temperate de înfi-inţarea Ligii Naţiunilor şi apoi a ONU– a atras atenţia asupra pericolelor cedecurg din ignorarea unor problemecu caracter global (poluarea, epuizareare surselor naturale, explozia demografică,malnutriţia, subdezvoltarea economi -că etc.);

5. ultimele decenii ale secolului XX.progrese în explorarea spaţiului cos-mic şi în telecomunicaţii, apariţia for -melor de integrare regională.

Unii consideră că au existat 2 valuriale globalizării: 1820-1914 (înainte de1820 toată lumea era săracă şi agra -riană) şi 1960 – prezent (omenireaeste împărţită în naţiuni bogate şisărace). Asemănări: superficiale, referi-toare la comerţ, fluxuri internaţionalede capital, importanţa reducerii piedi-cilor din calea tranzacţiilor economiceinternaţionale. Diferenţe: impactul pecare aceste fapte economice l-au avutasupra dezvoltării mondiale şi evolu -ţiei ideilor referitoare la globalizare.“Primul val a creat premisele apariţieidivergenţei între veniturile realizate destatele industrializate şi cele dezindus -trializate, iar cel de-al doilea val a pusbazele convergenţei între statele dez-voltate aparţinând unui mic grup cu unprodus intern brut foarte înalt pe locuitor”.

Tendinţa de globalizare a vieţii eco -nomice nu este un fenomen nou,însă în lumea contemporană aceastacapătă trăsături distinctive şi se extindecu o viteză uimitoare. Procesul inves-tiţional şi decizia de a investi, de aimobiliza fonduri financiare pentru oanumită perioadă de timp în speranţaobţinerii de profit poate reprezenta,în acelaşi timp, un risc dar şi oportu -nitatea de a face faţă mediului eco-nomic global. Globalizarea reprezintărenunţarea la limite teritoriale, ascen-siunea nelimitată a tehnologiei, circula -

ţia neîngrădită a informaţiei, uniformi -zarea economiei, libera circulaţie a ca -pitalului şi a persoanei, dar nu înultimul rând alinierea politică în per-spectiva unei guvernări globale.

Însă globalizarea nu este influen -ţată doar de avântul tehnologic. Fe -nomenul are şi un puternic aspecteconomic. Expansiunea economiei depiaţă şi a capitalului, în principal occi -dental, a interconectat diferitele re giu -ni ale lumii într-o reţea pe care astăzio numim economie globală. Apariţiabanului electronic şi suportul oferit detelecomunicaţii au determinat mărireaconsiderabilă a numărului de tranza-cţii comerciale între diversele state,în prezent ele efectuându-se timp de24 de ore pe zi. Economiile naţionaleau fost „forţate” să se deschidă sub

presiunea puternicelor companii multi-naţionale. Impulsionate de condiţiilefavorabile privind costurile mici de pro -ducţie în economiile mai puţin dez-voltate, aceşti „giganţi” economici şi-audeschis reprezentanţe sau unităţi deproducţie în diverse regiuni, nemaifi-ind limitate între frontierele unui singurstat. Supremaţia respectivelor corpo-raţii nu mai poate fi contestată. Eleiau decizii peste interesele statelornaţionale, deoarece ele controlează şicoordonează la nivel global toate as -pectele legate de finanţare, producţie,management.

Schimburile tehnologice şi interac -ţiunile de natură economică ar trebui,în principiu, să permită statelor mai pu -ţin dezvoltate o accelerare a procesu-lui de modernizare. Investiţiile străine

creează noi locuri de muncă şi generea -ză noi venituri la bugetul de stat. Im -porturile de tehnologie îmbunătăţescserviciile şi ridică standardele de viaţă.

Mulţi specialişti au atras atenţiaasupra faptului că, în realitate, globa -lizarea consolidează polarizarea dintrestatele bogate şi cele sărace. Existăstate care câştigă şi state care pierd înaceasta competiţie, la toate nivelele.Analizând comportamentul corporaţiilormultinaţionale, afirmaţia devine evi-dentă. Deşi aceste corporaţii deschidfiliale în statele mai puţin dezvoltateşi creează noi locuri de muncă, acesttip de activitate nu este una filantropică.Corporaţiile urmăresc, de regulă, scă -derea costurilor de producţie prindeschiderea unor filiale în statele încare materialele folosite pentru produ -cerea unui bun sunt mai ieftine, iarsalariaţii se mulţumesc cu venituri maimici. Profitul, mult mai mare în ast-fel de cazuri, este repatriat în stateleîn care corporaţiile îşi au sediul cen-tral, de regulă statele dezvoltate. Câş -tigurile sunt obţinute tot de statelebogate, iar deficitul de dezvoltaredintre acestea şi statele sărace seadânceşte.

Globalizarea tinde să devină o dic-tatură la fel de atroce ca şi comunis -mul. Dacă acesta din urmă manipulaoamenii, cerând săracilor să-şi ia soar-ta în mâini şi să producă, obligatoriu,pe seama lor, globalizarea manipuleazăşi ea, cu mai mult succes, oamenii,cerând săracilor să se supună celorbogaţi şi prosperi, întărindu-le aces-tora prosperitatea.

În aceste condiţii, dacă obiectivulglobalizării este instituirea unei domi -naţii complete asupra planetei în toatedomeniile: economic, financiar, comer -cial, politic, militar, cultural şi religios,este evident că viitorul libertăţii treceprin victoria forţelor naţionale asupraideologiei globalizării.

Bibliografie1. Bari I., „Probleme globale con-

temporane”, Ed. Economică, Bucu -reşti, 2003

2. Martin H.-P., Schumann H.,„Capcana globalizării”, Ed. Econo -mică, Bucureşti, ediţia a doua, 1999

3. Site: Wikipedia.org

Etapele globaliz@riimaster. Elena-Giorgiana OLTEANU,Facultatea de Administraţie şi Afaceri,Univ. din Bucureşti

Londra. Aeroportul Heathrow.

Cristoph Colomb

Cristoph Colomb descoperă continente.

3POLITICI ECONOMICEVINERI 20 SEPTEMBRIE 2013

urmare din pagina 1Acestea sunt cunoscute ca politi-

ci „comune” deoarece privesc toatestatele membre ale Uniunii. Acţiuneaarmonizată asigură un punct de spri-jin care facilitează obţinerea de rezul-tate mai bune.

La nivel comunitar, politicile co -mune au apărut, s-au diversificat şiau crescut în complexitate pe fondulnevoii de a răspunde creşterii interde -pendenţelor dintre economiile statelormembre din cel puţin următoareleconsiderente:

1. Pentru a răspunde nevoii de aatenua externalităţile negative care auapărut ca urmare a funcţionării liberea mecanismului pieţei; în această situa -ţie, politicile comune înlocuiesc politi-cile similare naţionale, în cadrul unuiproces de integrare pozitivă. Sub acestaspect, politicile comune sunt instru-mente ale integrării pozitive.

2. Din nevoia de a stabili reguli defuncţionare ale pieţei prin ridicareaobstacolelor de orice natură din calealiberei circulaţii a factorilor, bunurilorşi serviciilor. Aici politicile sunt instru -mente ale integrării negative

Politicile pozitive sunt cele careprescriu un anumit model sau un anu-mit tip de cerinţe instituţionale; celenegative sunt cele care modifică efec-tul interacţiunilor strategice

După scopurile pe care le urmă -resc, politicile comunitare sunt:

- de reglementare, prin care secrează şi se pun în aplicare legi şialte tipuri de reglementări juridice; unexemplu îl reprezintă politica privindconcurenţa;

- redistributive, prin care se urmă-reşte minimizarea pierderilor legate dealocarea resurselor datorate barierelorde orice tip, cum ar fi Politica agri-colă comună sau Politica bugetară.

- de promovare a coeziunii şi con -vergenţei în spaţiul comunitar, catego-rie in care intră Politica de dezvoltareregională sau Politica socială

- de stabilizare macroeconomică, cumar fi politica monetară şi cea fiscală

- externe, care reglementează rela -ţiile Uniunii Europene cu restul lumii,spre exemplu Politica externă şi desecuritate comună

- privind drepturile legislative alecetăţeanului, categorie in care intrăjustiţia şi afacerile interne

- privind guvernarea UE - în sensulstabilirii şi dezvoltării valorilor, struc-turilor şi normelor Uniunii Europene.

Politici conjuncturale

Ansamblul măsurilor prin care seurmăreşte rezolvarea problemelor petermen mediu şi scurt sunt cunos-cute sub numele de politici conjunc-turale. În prezent, creşterea niveluluide trai al consumatorilor reprezintăprincipala ţintă a politicilor economi -ce conjuncturale.

Acestea acţionează pe un orizontde timp de maxim patru ani. Dintre po-liticile conjuncturale, cele mai cunos-cute sunt: politica fiscal-bugetară, poli-tica monetară şi politica veniturilor.

Politica fiscal-bugetarăPolitica fiscal bugetara - constă în

stabilirea ansamblului veniturilor şicheltuielilor statului pe parcursul unuiexerciţiu financiar (sau an fiscal). Estepolitica conjuncturală cea mai puter-nic influenţată de mediul politic şiechilibrul social al momentului.

Eficacitatea politicii bugetare estedemonstrată de posibilitatea de acon-

trola strict modul de utilizare a resur-selor şi de a evalua cu precizie efec -tele presiunii fiscale asupra agenţiloreconomici. Numai politica bugetarăpermite realizarea investiţiilor publice,concentrarea precisă asupra anumitorobiective prin utilizarea cheltuielilorsau a veniturilor fiscale.

Politica monetarăPolitica monetară are ca obiective

asigurarea sumei de bani necesareeconomiei UE astfel încât să se utili -zeze deplin forţa de muncă şi să semenţină stabilitatea preţurilor. Politicamonetară acţionează asupra a douăcategorii de variabile economice: can-titatea de bani (masa monetară) şi„preţul banilor” (rata dobânzii). Politicamonetară contribuie la menţinereaechilibrului economicgeneral, încercândsă menţină inflaţia şi cursul de schimbîn limitefavorabile creşterii activităţiieconomice şi schimburilor externe. Po-litica monetară poate avea şi obiec-tive pe termen scurt şi foarte scurt.De exemplu, Banca Centrală Europeanapoate lua măsuri pentru stimulareainfuziei de capital străin în economianaţională.

Politica veniturilorPolitica veniturilor se defineşte ca

fiind ansamblul mijloacelor princareputerea politică acţionează asupra pro -cesului de formare a veniturilorpri-mare. Obiectivele politicii veniturilorsunt atât economice, cât şi sociale:• economice

- obţinerea unei cât mai bune com-patibilităţi între nivelul şomajului şi ni -velul preţurilor

- îmbunătăţirea raportului competi-tivitate/cost la nivelmicroeconomic• sociale

- reducerea inegalităţilor între ve nituri- garantarea unui nivel minim al

venituluiasigurarea motivării unor categorii

sociale pentru ridicarea nivelului com -pe titivităţii.

Mijloacele prin care este implemen -tată politica veniturilor pot fi tradiţio -nale sau conjuncturale. Dintre mijloa -cele tradiţionale enumerăm:

- garantarea salariului minim- blocarea anumitor tipuri de venituriMijloacele conjuncturale presupun

adaptarea nivelului veniturilor la mo -dificarea nivelului mediu al preţurilorprin indexarea salariilor (creşterea ve-niturilor indiferent de rezultatele ac -tivităţii) şi prin dezindexare (creştereaveniturilor proporţional cu dinamicarezultatelor activităţiieconomice). Po -litica veniturilor impune existenţa unuiconsens, care, de regulă se obţinerelativ uşor în perioadele de expan -siune economică.

Poltici structurale

Dată fiind amploarea lor, fondurilestructurale funcţionează pe bază deprograme, acestea fiind la rândul lorstructurate în funcţie de domeniile şiobiectivele prioritare ale politicii re -gionale. Începând din 1975 UniuneaEuropeană derulează o politică re -gionala robustă, transferând fonduride la statele membre mai bogate că -tre cele mai sărace prin intermediulfondurilor sale structurale.

Obiectivele care trasează liniile deacţiune ale fondurilor structurale suntspecifice fiecărei perioade de progra-mare a acestora şi se stabilesc înfuncţie de principalele priorităţi iden-tificate în vederea reducerii discre -panţelor economice şi sociale la nivelcomunitar. Astfel, ele apar sub denu -mirea de obiective prioritare şi trimitîn mod direct la sectoarele ce nece-

sită intervenţie structurală. Pentru etapa2000-2006 au fost identificate urmă-toarele 3 priorităţi:

1) competitivitatea regională,2) coeziunea economic şi socială, 3) dezvoltarea zonelor urbane şi

rurale (inclusiv a celor dependente depescuit), care au generat obiectiveleprioritare corespunzătoare.

Astfel, obiectivele perioadei 2000-2006 sunt:

• Obiectivul 1(teritorial): dezvolta -rea regiunilor rămase în urmă;

• Obiectivul 2 (teritorial): recon-versia economicăşi socialăa regiu-nilor cu dificultăţi structurale;

• Obiectivul 3 (tematic): dezvolta -rea resurselor umane.

Dacă obiectivele prioritare repre -zintă cadrul operaţional al politicii re -gionale a UE, FS reprezintă cea maiimportant parte din instrumentele fi -nanciare ce servesc la implementareaacesteia. Există patru fonduri structu -rale, fiecare fond putând finanţa maimulte obiective şi fiecare obiectiv pu -tând fi finanţat din mai multe fon-duri, după cum urmează:

1. Fondul European de DezvoltareRegionala (FEDR) - contribuie la fi -nanţarea obiectivelor 1 şi 2;

2. Fondul Social European (FSE) -contribuie la finanţarea obiectivelor 1,2 şi 3;

3. Fondul European de Orientare şiGarantare pentru Agricultură (FEOGA)- contribuie la finanţarea obiectivului1 (secţiunea de orientare a fondului);

4. Instrumentul Financiar de Orien-tare în domeniul Pescuitului(IFOP) -contribuie la finanţarea obiectivului 1;

Finanţarea se face, în cea maimare parte, sub forma unui ajutornerambursabil (şi mai puţin ca ajutorrambursabil, ex: subvenţionarea rate -lor dobânzilor, garanţii etc.) şi res -pectând anumite plafoane.

Politici de dezvoltare

Politica de dezvoltare este unuldintre domeniile-cheie ale relaţiilor ex-terne ale Uniunii Europene. De la crea-rea acesteia, Comunitatea Europeanăsusţine dezvoltarea a numeroase re -giuni din lume: ţările din Africa, Ca -raibe şi Pacific (ACP), precum şi toa -te ţările în curs de dezvoltare, prinajutorul său pentru dezvoltare sauprin acordarea unui regim comercialprivilegiat. Principalul obiectiv al po -liticii europene de dezvoltare este era-dicarea sărăciei. În fiecare an, Comu -nitatea şi statele membre acordă dezvol-tării 55% din ajutorul internaţional.

Articolul 177 din Tratatul CE pre -vede ca politica Comunităţii în dome-niu să vizeze dezvoltarea şi consolida -rea democraţiei şi a statului de drept.În ţările în curs de dezvoltare, politi -ca CE favorizează o dezvoltare econo -mică şi socială durabilă, inserţia ar -monioasă şi progresivă în economiamondială şi lupta împotriva sărăciei.

Includerea de dispoziţii privind po-litica de dezvoltare în Tratatul privindComunitatea Europeană are o impor-tanţă politică deosebită, întrucât dis-poziţiile în cauză consideră politica dedezvoltare drept o politică comunitarăcu drepturi depline. Acesta defineşteobiectivele generale ale politicii de dez-voltare, care sunt adoptate conformprocedurii de codecizie şi atribuie treiobligaţii Comunităţii şi statelor mem-bre. În conformitate cu articolul 178,Uniunea Europeană trebuie să ţină contde obiectivele politicii de dezvoltareîn politicile pe care le pune în aplicareşi care sunt susceptibile să afectezeţările în curs de dezvoltare. Articolul180 obligă Uniunea Europeană şi sta -tele membre să îşi coordoneze politi-cile de cooperare pentru dezvoltare şisă îşi concerteze programele de sprijin.În conformitate cu articolul 181, Uniu -nea Europeană şi statele membrecooperează, în cadrul competenţelorlor respective, cu ţările terţe şi cu or -ganizaţiile internaţionale competente.

Tratatul de la Lisabona nu modi-fică în profunzime politica de dezvol -tare. Acesta reia însă acquis-ul Con -sensului european cu privire la poli -tica de dezvoltare a UE şi face dinlupta împotriva sărăciei obiectivul prin-cipal al politicii de dezvoltare.

Priorităţile privind punerea în apli-care a politicii europene de dezvol -tare au evoluat în ultimii ani. Cadrulpolitic a fost axat pe a situa luptaîmpotriva sărăciei în centrul politiciieuropene, iar cadrul financiar a fostsimplificat în jurul unui instrumentunic, Instrumentul de Cooperare pen-tru Dezvoltare (ICD), chiar dacă coo -perarea pentru dezvoltare cu ţărileACP continuă să fie finanţată de uninstrument interguvernamental (Fonduleuropean de dezvoltare) şi nu dinbugetul general al UE.

În 20 decembrie 2005, cele trei in-stituţii, Consiliul, Parlamentul şi Co -misia, au adoptat în comun primulConsens european cu privire la poli -tica de dezvoltare a UE.

Politica de dezvoltare face din era-dicarea sărăciei obiectivul său primor-dial. Aceasta se bazează pe promo -varea bunei gu vernări, a democraţiei

şi a drepturilor omului, precum şi peo relaţie de parteneriat cu ţările încurs de dezvoltare. Fiind un text co -mun, consensul insistă asupra coeren-ţei necesare dintre acţiunile Comuni -tăţii şi cele ale statelor membre, într-un spirit de com plementaritate, pentruca Uniunea Eu ropeană să ofere o vizi -une reală comună asupra dezvoltării.

Politici regionale

Politica regională a UE este opolitică de investiţii, care îşi propunesă susţină competitivitatea şi creşte -rea economică, îmbunătăţirea calităţiivieţii, crearea de locuri de muncă şidezvoltarea durabilă.

Politica regională îşi concentreazăfondurile în zone şi sectoare în carerezultatele pot fi semnificative, fiindastfel şi expresia solidarităţii UE cuţări şi regiuni mai puţin dezvoltate.Obiectivul politicii regionale este de areduce disparităţile economice, socia -le şi teritoriale majore dintre regiuni -le Europei. În lipsa măsurilor necesa -re, s-ar aduce atingere realizărilor ma-jore ale UE, printre care piaţa unicăşi moneda euro.

Fondurile servesc, de exemplu, laîmbunătăţirea infrastructurii de trans-port şi extinderea reţelelor de inter-net până în zone îndepărtate, la sti -mularea întreprinderilor mici şi mijlociidin zone dezavantajate, la implemen -tarea unor proiecte de mediu şi laîmbunătăţirea nivelului de educaţie şia competenţelor. De asemenea, se in -vesteşte în inovare, în realizarea denoi produse şi metode de producţie,în eficienţa energetică şi combatereaschimbărilor climatice.

Printr-o abordare specifică, politi-ca regionala aduce o valoare în plusacţiunilor întreprinse pe teren, aju -tând la finanţarea unor proiecte con-crete în beneficiul regiunilor, oraşelorşi locuitorilor acestora. Ideea este dea crea potenţial astfel încât regiunilesă poată contribui pe deplin la obţine-rea unei creşteri economice mai marişi, în acelaşi timp, să facă schimb deidei şi practici.

BIBLIOGRAFIE1. http://www.wikipedia.org/2. http://ec.europa.eu3. Tratatul privind Uniunea Euro -

peană modificat prin Tratatul de laLisabona

4. Marin Dinu, Cristian Socol, Ma -rius Marinaş, Economie europeanăediţia a II-a, Editura Economică, Bu -cureşti, 2004

master. Andreea Maria PARASCHIV,Facultatea de Admi nistraţie şiAfaceri, Univ. din Bucureşti

Politici economice la nivelul Uniunii Europene

Bruxelles

ISTORIE ECONOMIC~ VINERI 20 SEPTEMBRIE 20134

c my b

c my b

c my b

c my b

urmare din pagina 1Am întors imediat cartea şi, într-

adevăr, de pe coperta 4 exterioară, dedeasupra unui text foarte succint pri -vind cartea şi autorul, mă privea foto-grafia, pe fond albastru, a dr. A. Rosen(Avram Rosen), omul pe care eu l-amapreciat şi îl apreciez drept una din-tre personalităţile economiei româneştidinainte de decembrie 1989, dar şi dedupă aceea. Am cumpărat imediat car-tea, la modicul preţ de 8 lei, şi, răs-foind-o, l-am regăsit pe A. Rosen. Ace-laşi stil doct, succint de scris, analizeverosimile demonstrate cu tabele, con-sideraţii, cu cifre şi comentarii demnede toată încrederea.

Despre dr. Avram Rosen mi s-aspus la stand că nu mai trăieşte. Nicinu am vrut să aflu exact când a dece-dat, ştiam, oricum, de ce. Ultima oarăcând ne-am întâlnit a fost prin 1987sau 1988. Eu venind cu un bun prie -ten să-l vizităm pe tatăl lui – eminen -tul chirurg de la „Urgenţă”, din Bucu-reşti, Costache Dimitriu – internat înspitalul de pe Panduri, „Theodor Bur -ghele”, pentru a se opera. Când eramacolo, în salon a intrat, în pijama despital, deci internat, şi A. Rosen totpentru a-l vizita pe dr. Costache Di -mitriu. Revăzându-ne după mai mulţiani, am schimbat cu el impresiile derigoare. Era slăbit, suferind de o tu -moare la vezică, maladie care însă seputea opera de 7–8 ori, pronosticul deviaţă fiind chiar şi de 15 ani. Iar A. Ro-sen se afla atunci „abia” la a doua ope -raţie. I-am urat în final, şi lui, multă,multă sănătate... Deci vestea celui dela stand privind decesul de câţiva anial lui A. Rosen mi-a părut verosimilă.Odihneşte-te în pace Avram Rosen...

Dar cine a fost economistul şi omulAvram Rosen? Cel pe care, în afară demine, de vreo câteva ori în studiile şicărţile mele, cred că nu l-a mai amintitnimeni, oricum, foarte puţini în raportcu valoarea sa incontestabilă. Este, deci,momentul să mă refer mai larg la per-sonalitatea lui şi la mediul profesionalîn care a operat (cu pre cădere pentruperioada care o cunosc, 1971–1976).

Avram Rosen (evreu fiind, nu şi-aschimbat niciodată numele potrivitunor practici des întâlnite după 1944,este drept, deseori preferând semnă-tura mai discretă şi prescurtată A.Rosen), s-a născut în 1928, la Bârlad,judeţul Vaslui. Un judeţ apropiat deinima mea, aici aflându-se şi Huşi-ul,unde, alături de câţiva colegi, am pusbazele unei instituţii de învăţământsuperior filială a Universităţii „LucianBlaga” din Sibiu. Sunt foarte mulţioameni de acolo care au apreciat şiapreciază cu caldă recunoştinţă efor-turile noastre astfel. Dar să revin laA. Rosen. După studii economice foartereuşite, a parcurs cu notaţii maximeun doctorat în economie, cu specia -lizare pe venit naţional, la Universitateadin Leningrad (astăzi St. Petersburg),finalizând în 1965. Revenind în ţară,a lucrat vreme de 33 de ani la Bu -cureşti, la Comitetul de Stat al Pla -niicării, Direcţia de Coordonare a Pla -nului, unde a condus Serviciul de „VenitNaţional şi nivel de trai”. Tot în ca -drul acestui serviciu, dar şi în afaralui, în cadrul instituţiei respective, Rosens-a ocupat de probleme de analiză şi

sinteză macroeconomică, comparaţiiinternaţionale, relaţii economice exter -ne, prognoză şi chiar cibernetică eco-nomică. Timp de aproape două deceniia fost un apreciat profesor asociat laASE Bucureşti, cam în paralel cu vre-mea în care am desfăşurat şi eu oasemenea activitate – cursuri şi semi -narii – tot la ASE Bucureşti.

Scriu mai departe preluând din tex -tul de pe ultima copertă a cărţii amin -tite: „În perioada 1988 – 1992 a fostcolaborator pe probleme de istorieeconomică al Centrului pentru Stu -diul Istoriei Evreilor din România alFederaţiei Comunităţilor Evreieşti, iardin 1993, când s-a stabilit în Israel, acontinuat cercetările în acest domeniuîn cadrul Centrului Goldstein – Gorendin Institutul de Cercetări al Diaspo -rei, Universitatea din Tel-Aviv. A publi -cat peste 80 de studii, lucrări şi articoleprivind evoluţia economiei româneşticât şi în legătură cu contribuţia evreilorla dezvoltarea şi modernizarea aces-teia... Pentru unele publicaţii de istorieeconomică privind evreii din Româniai s-a acordat premiul Fundaţiei „Saraşi Haim Ianculovici (Haiffa), pe anul2000”. Odată cu aprecierea parcimo -niei şi insistenţei – demne de admi-rat – cu care instituţiile evreieşti deresort se ocupă de destinul conaţiona -lilor lor, cele scrise pe coperta cărţiidespre Avram Rosen mi se par suc-cinte şi semnificative pentru a puteacontura, cât de cât, o personalitate.O paranteză. Am aflat apoi, târziu,prin anii 1990, că fiica sa devenitămedic în România, dar, cred, trăindacum în Israel, a fost colegă şi estecea mai bună prietenă cu o verişoarăa mea primară, medic şi ea şi emi-grată pe la începutul anilor 1990 înCanada. Închid paranteza. Motive, dar,mai multe pentru a mă referi, iată,acum, la Avram Rosen. Voi relata maimult momente importante din viaţasa profesională, când am fost colegulşi subalternul său cel mai tânăr, maimulte detalii care îi pun în luminăcomportamentul său ca om, caracte -rul său frumos. Am o astfel de obliga -ţie prin deschiderea mea faţă de istoriaeconomică, cât şi faţă de mine însumi...

... Prin 1966, proaspăt angajat de pebăncile facultăţii, având note foarte marişi printr-un sever concurs profesional(pro fitând de numele meu de familie,Popescu, atât de des întâlnit, cât şide faptul că locuinţa mea cu părinţiiera situată la colţ de străzi, părinţiidând o adresă, iar eu o alta, nu men -ţionasem în dosarul meu de cadreoriginea socială burgheză, pe un frateal tatei condamnat la moarte în contu -macie, o soră a mamei cu 3 ani la Ji-lava, pe tatăl meu anchetat şi ares tatpolitic, etc., scriind în dreptul rubricilorrespective „mic-burghez”, „fără con-damnări în familie”. Cum nu începu -se încă epoca calculatorului, a „ţinut”...),la cel mai mare cotidian al ţării, l-amcunoscut pe profesorul universitarDan Grindea. Un excelent specialistşi dascăl în probleme de creştere şidezvoltare economică, cu precăderefinalitatea în sfera venitului naţional.Dan Grindea, evreu şi el, după ce aemigrat în Statele Unite prin anii 1970,a devenit, pentru mai multe luni, pre şe -dinte al unui Comitet Mondial al Ban-cherilor. Revenind la 1966, menţio -nez că D. Grindea mi-a făcut onoranta

propunere de a scrie împreună unarticol pe tema „Cunoaşterea şi folo -sirea legilor economice obiective, te -melie a unei conduceri şi planificărirealiste”. Şi tema şi colaborarea cuDan Grindea m-au atras în mod deo -sebit. Am scris împreună articolul şil-am publicat în „Scânteia”, studiulnostru având un ecou deloc neglija-bil într-o vreme în care economia ro -mânească – „socialistă”, desigur –păşea destul de curajos pe drumulunor investiţii de amploare menitesă-i susţină ample transformări calita -tive şi locuri de muncă corespunză -toare, pe drumul unor ample des -chideri către Vest, etc. Luând de maimulte ori „dejunul de lucru” cu pro-fesorul Grindea, acesta, căruia îi şirecenzasem, elogios, în ziar, lucrareasa „Venitul Naţional în Republica So -cialistă România”, mi-a spus: „Înprobleme de venit naţional – la modăîn acea vreme, păcat că nu şi acum,n.n. – eu sunt considerat cel mai bunîn teoriile respective, iar Nelu Rosen(Avram Rosen) în chestiunile de me -todologie şi calcul”. Am discutat în maimulte rânduri, astfel, de Nelu (aces-ta era diminutivul lui preferat) Rosen.

... Vremea a trecut. În cei 4 anişi jumătate de publicistică economicăparcursesem şi analizasem cele maiimportante obiective industriale dintoată ţara, dobândind ceva experienţă.Între timp, relaţiile mele cu conduce -rea ziarului (unde începea să se des -trame, deşi strânsă cu greu, o trupăde elită din care făceau parte, printrealţii, poetul Grigore Arbore, scriitorulMircea Horia Simionescu, muzicologulSmaranda Oţeanu, criticul George Banu,criticul Iulian Mereuţă, scriitoul PaulAnghel, criticul Marina Preotu, drama -turgul Sergiu Fărcăşan, economistulprofesor N.S. Stănescu, ş.a.) s-au răcitconsistent, eu nemaifiind de acord cuo serie de „impuneri” profesionale şiextraprofesionale, cu atât mai multcu cât nu eram nici membru de par-tid... Era anul 1970, spre noiembrie,un an greu pentru economie, cândindustria trebuia să compenseze oserie de pierderi mari pe care marileinundaţii din luna mai le aduseserăagriculturii. Sunt trimis la Comitetulde Stat al Planificării (C.S.P.) pentru unarticol care să fie semnat de preşedin -tele de atunci al C.S.P Maxim Ber -ghianu, vizând toate aceste probleme.Tipicul era ca, pe datele furnizate deinstituţie, împreună cu câţiva specialiştide acolo, să redactăm articolul pe caresă-l semneze „Şeful”. Cei doi consi -lieri şi specialişti desemnaţi astfel dinpartea instituţiei centrale de planificareau fost ing. Paul Manda (cred că tatălsau unchiul actualului deputat) şi dr.ec. Avram Rosen. Am colaborat foartebine şi a ieşit un articol destul debun, potrivit scopului amintit. Iată, dar,prima mea întâlnire cu Nelu Rosen.„Supărat” însă pe ziar, i-am întrebatpe cei doi dacă au locuri libere deeconomişti la C.S.P. „Pentru cine?”,mi-au răspuns. „Pentru mine, de pildă”,le-am replicat. „Vreţi să plecaţi de laziar, să veniţi în mijlocul unor practi-ci economice foarte dure, în mijloculunor activităţi care comportă, dese-ori, o muncă neîntreruptă de zi şinoapte?” „Da”, am răspuns scurt. Nuau stat nici ei pe gânduri: „Pentrudumneavoastră avem locuri, vă reco-

mandăm la preşedinte”. Cu astfel de„naşi” am început treaba la C.S.P.,prin „transfer în interesul serviciului”,la începutul lui ianuarie 1971, în ca -drul „Direcţiei de Coordonare a Planu-lui”, condusă de admirabilul ing. Con-stantin Caloianu, ca director, ec. Petre(Titi) Cristescu şi ing. Lisette Adrian(soţia profesorului de Energetică dela Politehnică, fost ministru adj. laEnergie), ca directori adjuncţi. Mai în -deaproape, în „Serviciul de Venit Na -ţional” condus cu sobrietate, atent, darşi colegial, de Nelu Rosen.

Peste un an de zile am lucrat caeconomist macrosintezist în serviciuld-lui Rosen, începând în timp con-cursurile ce m-au dus ulterior sprefuncţiile executive (nu am avut nicio-dată funcţii de conducere sau po -litice) de economist specialist (prin-cipal) macrosintezist, urcând relativrapid, pe baza muncii mele, pe scaracategoriilor şi gradaţiilor profesiona -le... Era o muncă foarte grea, demulte ori lucram toată noaptea, iardimineaţa, deseori, nu plecam acasăşi o luam de la început... Eram coleg– ei erau în alte Direcţii – cu cel ceva deveni prim-ministru, ec. NicolaeVăcăroiu (Direcţia de Finanţe şi Ba -lanţa de Venituri şi Cheltuieli Băneştiale Populaţiei) şi cu cel ce va deveni,după Traian Băsescu, ministrul Trans-porturilor, ing. Paul Teodoru, căruia,când era ministru, i-am cununat fiica,un tânăr şi strălucit medic. Printrenuntaşii de atunci, mulţi demnitari,personalităţi din transporturi, era Di -rectorul General Radu Stroe, actualulministru liberal din cabinetul Ponta.Preot a fost părintele Galeriu... Dealtfel, erau în C.S.P. mulţi alţi colegide foarte bună calitate. Printre ei, ceia căror activitate preţuită făcea ca -

duce mai multe din „dezastrele” dindosarele de cadre. De exemplu, direc-torii adjuncţi Protopopescu (bunicul,amiral burghez), Leucuţia (fiul mare-lui ţărănist) sau consilierul VsevolodGrabovschi, patronul, înainte de 1946,al celebrului trust „Beton - Monier”,tatăl meu fiind în acea vreme în Con -siliul de Administraţie al Trustului. Peurmă, venerabilul inginer forestier Gheor-ghe Herăşescu, fiu al unui fost sena torliberal, ofiţerul „deblocat”, de pe frontulde est, matematicianul Turtoiu, ing. Urdă-reanu nepot al lui Ernest Urdă reanu,fostul Mareşal al Palatului în vre mealui Carol al II-lea, etc. Este drept, şitimpul devenise ceva mai tolerant...

Să revin la Nelu Rosen. În calita -tea sa de şef de serviciu şi specialist,ne ajuta cu pricepere să înţelegemceea ce făceam. Să înţelegem proble -mele dificile ale ecartului dintre veni -tul naţional creat şi cel utilizat pre-cum şi explicaţiile respective, cum săcalculăm, cât mai aproape de realita -te, venitul naţional creat, folosind atâtmetoda evaluării componentelor înacest sens – valoarea nouă creată peramuri şi subramuri în industrie,agricultură, transporturi, comerţ, con-strucţii, etc., cât şi verificările astfel,prin scădere din valoarea produsuluisocial din ramurile amintite, a chel-tuielilor materiale. Mi-aduc aminte căodată, sub presiunea termenului depredare a lucrării, am comis o inexac-titate în calcul, este drept, de ordinulcâtorva zecimale. Putea să mă sanc -ţioneze. N-a spus nimic la nimeni şimi-a vorbit numai mie, foarte sobru:„Să nu mai faci niciodată un aseme-nea lucru, respectă cifra”. Parcă sesfârşise pământul. Ceea ce a fost pen -tru mine învăţătură de minte pentrutot timpul de apoi.

Remember

Economistul, omul dr. Avram Rosen }i mediul s@u profesional– gânduri, repere, marginalii –

Dan POPESCU

Istorie economic@ – file de posibil jurnal

Dar „episodul Virgil Pârvu”? Iată,prin toamna lui 1971 sau începutulde iarnă 1972, Nicolae Ceauşescu,probabil că sub impuls asiatic sau alsoţiei – erau şi invidii pe capacităţi re-marcabile –, a decis să înlăture dinfuncţii de demnitari pe unii dintre cei ceaveau „hibe” la dosar. Printre ei, prim-vicepre şedin tele C.S.P., fost ministrude Fi nanţe, cel care îşi arunca ochii şiasu pra lucrărilor mele – avea, deseori,cu vinte de laudă – dr. Virgil Pârvu.Un om deosebit, excelent profesionist,atent, deloc precipitat, calm, cu vorbabine cântărită. Printre altele, avea, însă,el sau soţia lui, tatăl preot, probabilpensionar. A fost dat afară „ca nimeni”.Pe mine, tânăr economist cu speranţetotuşi, faptul m-a revoltat. Imediat ceam aflat, tre când, poate, peste micro-foane sau filmări, m-am dus în biroula el să-i spun că îmi pare rău, călicenţierea lui, nemotivată de nimicdin ce consi deram eu că trebuie luatîn calcul, m-a dezamăgit profund. Cănu cred că poate fi adevărat. Eram,însă, al doilea. În biroul său altădatăplin de lume, era doar el şi încă opersoană care îşi exprima aceleaşi sen-timente. Cine era persoana? AvramRosen. Am mai stat de vorbă cu VirgilPârvu şi Nelu Rosen încă vreo oră,după care am ieşit amândoi, extremde trişti. Au mai fost pe urmă şi alţicolegi, dar noi ne-am dus primii. Iarpentru Virgil Pârvu, trecut atunci di -rector în Co mitetul de Stat al Pre -ţurilor, su fle teşte a contat...

... Am trecut, la peste un an dupăaceea, aşa a apreciat conducerea Di -recţiei, în serviciul de „Sinteză genera-lă a planului”, condus succesiv de in-ginerul Paul Manda, vechea mea cu -noştinţă şi ec. Stelian Ciuraru, şi el,cum am aflat apoi, cu un frate prinAmerica nedeclarat. Cu Nelu Rosenam rămas bun amic. Construiam eu„Tabloul sinoptic al dezvoltării” – pre-lucrând mii şi mii de cifre –, AvramRosen furnizându-mi toate elementelede venit naţional şi oferindu-mi culargheţe, ori de câte ori îl ceream,sfatul său profesional în secvenţe încare, pentru a putea desprinde uneleconcluzii, discutam împreună, uneorişi în contradictoriu, câteva ore... Unepisod, acum, care şi el merită rele-vat. Maxim Berghianu, atunci când aplecat de la C.S.P., primind, cum sespunea oficial, „o altă însărcinare”,dar „mai jos”, renumit prin lenea saproverbială – cântecul de acum „Mi-eo lene de mă doare” nu i s-ar fipotrivit deloc, lui îi era o lene uriaşăfără să-l doară nimic –, a făcut totuşiun gest de onoare şi de curaj: a pro-movat – semnându-le deciziile – şefi deservicii în posturi de directori adjuncţi,pe câţiva dintre directorii adjuncţi înposturi de directori, iar pe vreo patrudintre vechii directori, în posturi device-preşedinţi ai C.S.P. Nu neapărat– aproape deloc, chiar – dintre cei cudosar bun sau bine văzuţi politic, ciexclusiv, indiferent de alte criterii, din-tre cei care munceau cu inteligenţăşi randament. Avea şi el, de altfel,fica dintr-o primă căsătorie rămasăîn America şi începuse să gândeascăşi altminteri. Probabil că o contribu -ţie astfel a avut-o şi cea de a douasa soţie, remarcabila actriţa Silvia Po-povici. Aşa au ajuns C. Caloianu (fiulunui viteaz ofiţer, cu gradul dobândit pecâmpul de luptă) mi nistru (vice-preşe-dinte), iar Nelu Rosen director adjunct.Aşa a devenit vice-preşedinte distinsuldirector, consilier şi omul fermecător,delicat chiar, care era Mircea Zara. Aşas-a menţinut în funcţia de vice-preşe -dinte rafinatul inginer petrolist ŞtefanGabor, cel cu care, deseori, veneam,pe jos, acasă, în Cotroceni, devenind,în ciuda dife renţei de vârstă şi de „po-ziţie”, buni amici. Pe baza accesuluilui Ştefan Gabor la o sumă în valută,eu plătindu-i suma în lei, am ajuns,

cred, uni cul posesor din România alfaimoasei lucrări a lui Raymond Cartier,director şi redactor şef ani de zile alParis-Match-ului, anume „L'Histoire dumonde d'apres la deuxième guerremondiale”. Carte excelentă, format mare,în 2 volume, grafică remarcabilă, apă-rută la Paris prin 1970 şi care, prin eru-diţia autorului şi conţinutul ei, mi-a des -chis mult mintea. Aşa au devenit direc-tori adjuncţi – din economişti sau ingi -neri „simpli” sau din şefi de servicii, co-legii şi prietenii mei, oameni deosebiţi,Napoleon Ene, Eugen Topală, Ionică Şte-fan, Gh. Melinte, Octavian Vlaiculescu,Sergiu Constantinescu, etc. Aşa au re-devenit directori ing. Iancovici, ec. PaulAlexiu, ing. Paul Sfetcu, ş.a. Fără deci-ziile lui M.B., toţi cei amintiţi ar fi rămas„mai jos”, deşi ei lucrau cel mai bine.

... Ne-am bucurat cu toţii şi l-am„reapreciat” pe Berghianu. Dar, dinpăcate, doar pentru vreo săptămână.Noul preşedinte al C.S.P-ului numitde Nicolae Ceauşescu, respectiv ManeaMănescu, cu un caracter îndoielnic,venal, dar şi cu dorinţa de a epata(în mai multe cărţi semnate de el, pecare le ştiu, nu a scris măcar uncuvânt), de a arăta tuturor ce putereare, printr-o primă hotărâre a sa aanulat toate acele decizii semnate deBerghianu. Dezvoltând unele reacţiirele fireşti faţă de el din partea noas-tră, a economiştilor şi inginerilor „exe -cutivi”... Mai trebuie să spun un lu cru:planurile se întocmeau de către spe-cialiştii C.S.P., în mare măsură corect(mă refer mai ales la anii 1971–1976,la cât cunosc). Căutam, însă, să dimi-nuăm, pe cât posibil, amestecul po -litic, cel al unor activişti de partid denivel înalt, prin numeroase „asteriscuri”puse cu tâlc: de exemplu, „nivelulsolicitat la oţel este posibil de atinsdoar în condiţiile în care producţiaGalaţiului ar fi de atât, cea a Reşiţeide atât, cea a Hunedoarei de atât”,etc. Şi cum nu erau... Cu astfel decorective şi cu altele de acelaşi felpot afirma că nivelurile propuse denoi erau destul de realiste. De ce seîntâmpla pe urmă, nu prea mai răs -pundeam noi. Din păcate, decidenţiifăceau deseori o analiză superficialăa proiectelor de plan, nu analizau de -loc „trimiterile” noastre şi, nu o dată,ieşea ce ieşea. Încă un detaliu pecare mi l-au spus colegii mai în vârstă.Când în C.S.P., precum în alte insti -tuţii, marea ma joritate a funcţiilor deconducere erau ocupate de conaţio -nalii lui Nelu, A. Rosen se purta foartebine cu toţi cei de obârşie neaoşă,chiar dacă alţii ca el îi persecutauevident pe aceştia din urmă. Nelu Rosen,însă, era acelaşi om cald, jovial şi atentcu toată lumea. Cum a fost, mi-au spusco legii, până la pensionarea sa...

Şi încă. Deoarece din noiembrie1971, prin bunăvoinţa unei recoman -dări date de directorul Caloianu şidupă mai multe discuţii cu profesorulGheorghe Şiclovan, consilier al pre -

şe dintelui, care mă îndrumase spre do-meniul dezvoltării şi al evoluţiei doc-trinelor economice, fusesem admis, princoncurs, la doctoratul în „Economie”la ASE Bucureşti, Facultatea de Econo-mie Generală, cu o teză despre evo -luţii ale teoriilor privind dezvoltareaindustrială a ţării, sub conducerea prof.dr. Ivanciu Nicolae Văleanu, căruia îi fu -sesem student, şi deoarece în regimuldur de lucru, zi şi noapte, al C.S.P.nu reuşeam deloc să-mi finalizez teza– pentru promovarea examenelor şi areferatelor, mi-am luat, cum am pu -tut, aproape de fiecare dată, concediifără plată –, solicitat de InstitutulCentral de Cercetări Economice, ambeneficiat de susţinerea de a mătransfera în cadrul acestuia. Primulmeu loc de muncă nu mă încurajasedeloc să-mi ridic pregătirea, chiar îmiinterzisese acest fapt, sub pretextulcă astfel nu îmi voi putea îndeplini sar -cinile de serviciu. C.S.P.-ul însă, şefiişi colegii mei, Nelu Rosen în modspecial, dar şi C. Caloianu, profesorulEmilian Dobrescu, Titi Cristescu, Na -poleon Ene, Ghiţă Obreja, Paul Sfetcu,ş.a., m-au încurajat susţinut într-oastfel de pregătire „suplimentară”. Totcu ajutorul lor, devenise o condiţiesine qua non pentru a-mi continuadoctoratul, în septembrie 1973 amintrat în partid... Dar în momentul încare eu singur mi-am dat seama căla C.S.P. nu îmi voi putea terminaniciodată teza, în condiţiile progra-mului de lucru cel puţin suprasolici-tant, am decis să răspund ofertei dincercetare şi să plec la Institut. Mi-ampăstrat însă bunele relaţii cu cei dela C.S.P., printre care Nelu Rosen s-aaflat mereu pe un plan important.Discutam de multe ori împreună, măsfătuia, îl sfătuiam şi eu pe el, colabo -ram. Deseori, ne întâlneam pe culoa -rele ASE-ului unde predam şi semi-narizam amândoi. De altfel, la masape care am oferit-o după susţinereatezei, erau lângă mine Costică Caloia-nu, Titi Cristescu, Nelu Rosen, viitorulacademician Vladimir Trebici, NapoleonEne, Ghiţă Obreja, Stelică Ciuraru, pro-fesorul matematician Turtoiu (excelen -tele manuale şi culegeri de problemede matematică semnate Coşniţă şi Tur -toiu), etc... Într-o altă ordine de idei,mai amintesc din C.S.P. pe simpaticiico legi de la Direcţia de dezvoltare teri -torială, printre care Ştefan Baciu, Ma -rin Cioponea, Dan Istode, Tache Cara-cota – viitorul profesor de programarede la A.S.E. etc. Şi relev, deopotrivă,pe generalul artilerist C. Şandru (fostelev al bunicului meu la Şcoala de Răz-boi, din Bucureşti) şi pe contraamiralulHoria (sibian), pe dr. colonel VasilePopescu, printre altele filatelist de marcă– se ocupau, cu toţii, de proble meleînzestrării armatei. Pe directorul ing.George Lazaride, pe inginerii Leo nardCazan (viitor deputat), Marius Stuparuşi Nicolae Liciu, toţi de la prognoză, etc.

...Apoi legăturile s-au estompat în

timp, mai ales de când Nelu a ple-cat în Israel. Nu prea mai aveamcontacte, în afara urărilor de bine dinpartea mea şi a lui transmise prinfiica lui şi respectiv verişoara mea.Asemenea împrejurări nu au pututniciodată să-mi şteargă amintirea fru-moasă a lui Avram (Nelu) Rosen. Unspecialist impecabil, un om de onoa -re, cu grijă faţă de învăţăceii săi, atentla evoluţia şi progresul lor pe care leîndruma şi le încuraja deosebit. Erafoarte preţuit de fostul său coleg dela Leningrad, devenit ulterior o marevaloare şi prim-vicepreşedinte al C.S.P,şi care era nevoit să pună stavilănefăcutelor lui Manea Mănescu, aca-demicianul de astăzi Emilian Dobres -cu, cercetător de excepţională erudiţieşi, printre altele, Mare maestru inter-naţional în problemistica de şah. Erafoarte preţuit de foştii săi colegi dedoctorat, profesorii Gh. Creţoiu de laUniversitatea din Bucureşti, Ion Ne -gucioiu, fost rector al UniversităţiiBabeş-Bolyai din Cluj-Napoca, de Ivan-ciu-Nicolae Văleanu, de academicianulN. N. Constantinescu, de academi-cianul Iulian Văcărel, de academicia -nul şi coleg al său în ale cercetăriiCostin Murgescu, ş.a...

...Nelu Rosen are o operă. Poatemai puţin cunoscută, dar cred că ar fide mare folos ştiinţei noastre econo -mice ca studiile sale despre venitul naţio-nal, despre dezvoltare şi, iată, desprecon tribuţia evreilor la dezvoltarea so -cie tăţii româneşti, să fie înmănunchiateîn câteva volume alese şi aduse la cu -

noştinţa celor interesaţi. Care nu ar fideloc puţini. Indiferent de formele ei,unele criminale, aberante, cu precădereînainte de 1964–1965, – când totul seames teca cu exterminarea burghezo-mo-şie rimii, a politicienilor, a unor oamenigospodari ce gândeau liber –, altelemai puţin, mai „blânde” după aceea, înnoi condiţii naţionale şi internaţionale,economia a rămas şi rămâne econo -mie. O carte vastă pe care este foarteutil să o consulţi, să o citeşti cu toatevariaţiile şi ipostazele ce le cuprinde.Este drept, timpurile s-au schimbat,moravurile s-au „îndulcit”, însă cines-ar fi putut gândi, cu 50 de ani în urmă,de exemplu, în vest, la ce se gândeş-te, în general, acum: să se impute ban-che rilor datoriile suverane ale statelor.Aceas ta, atunci, se vădea o chestiunederivând numai din critica de tip so -cia list sovietic adusă capitalismului...

Avram Rosen şi cei mai mulţi din-tre colegii de atunci reprezentau unveritabil univers. Cu multe bune şi,desigur, altele mai puţin bune. Erau şilimitele sistemului. În ge neral, însă, erao echipă, se lucra co legial, nu preaaveam timp de bârfe, se vădea – cuexcepţiile de rigoare – o veritabilă so-lidaritate între cei 700 – 800 de spe-cialişti (inclusiv Centrul de Calcul şiIn stitutul de Cercetări pentru Plani -ficare) din C.S.P. Cei mai mulţi din-tre aceşti oameni au trecut, probabilde mult, în lumea umbrelor, a memo -riei. Trăiesc însă alături de noi prinamintirea lor. Nelu Rosen, pentru mine,şi nu doar, un om, o viaţă...

VINERI 20 SEPTEMBRIE 2013 5

c my b

c my b

c my b

ISTORIE ECONOMIC~

c my b

Conclav cu colegi din instituţie şi pofesori, la Casa Universitarilor din Bucureşti (de la stângala dreapta, ing. Ion Bârjac, prof. dr. Vasile Ioţa, Dan Popescu, prof. dr. Vladimir Trebici.

Nelu Rosen este în multe alte fotografii, pe care, din păcate, nu le am la Sibiu)

urmare din pagina 1Susţinerea din partea firmelor ia, de

regulă, următoarele forme: contribuţiibăneşti – direct sau printr-o fundaţie;granturi; publicitate; sponsorizare; ex -pertiză tehnică; contribuţii de tipuldonaţiilor de produse (de exemplu,calculatoare) sau servicii (de exemplu,de tipărire); voluntariat din partea an -gajaţilor; acces la canalele de distri -butie. Firmele se pot angaja în astfelde practici singure sau în parteneria -te cu altele, iar acţiunile propriu-zisepot fi conduse de un departament dincadrul unei firme sau de o echipă cereprezinta mai multe unităţi de afaceri.

Dacă în abordarea tradiţională, RSCsemnifica îndeplinirea unei obligaţii decătre CMN, noua abordare a RSC lanivelul CMN se bazează pe susţinereaobiectivelor corporatiei: este vorba des-pre un nou model, o abordare strate-gică privind problematicile susţinute,construcţia şi aplicarea programelor,precum şi modul de evaluare a aces-tora; deciziile luate reflectă tot maimult nevoia de “a face bine şi a oduce bine”; firmele îşi aleg domeniistrategice – în legătură cu obiectullor de activitate - în care să-şi con-centreze acţiunile de RSC; selecteazăiniţiative care sprijină scopurile orga-nizaţiei; sprijină problematici care oferăoportunităţi pentru a atinge obiec-tivele legate de piaţă (creşterea coteide piaţă, gradul de penetrare a pieţei,crearea unei identităţi de marcă);evaluează problemele în strânsă legă-tură cu potenţialul lor de suport încaz de crize; implică mai multe de -partamente; au în vedere comunita -tea, clienţii, angajaţii, pelcând de laprincipiul “facem tot ceea ce putempt a face cel mai mult bine, nu doarputin bine”, prin asumarea unui an -gajament pe termen lung.

În Europa, bazele RSC au fostpuse (sau, mai corect spus, impuse)firmelor în anii ’90 de către ComisiaEuropeană, prin apelurile făcute la luptaîmpotriva excluderii sociale, Carta Albaasupra creşterii şi ocupării forţei demunca, codul de guvernare în con-formitate cu mediul inconjurator şidrepturile omului. În anii 2000, RSCa devenit parte a Agendei de la Li -sabona prin care şefii de state ai UE

au solicitat întreprinderilor să sprijineRSC. În octombrie 2006, ParlamentulEuropean a organizat o audiere publi -că asupra unei abordări comune înceea ce priveste Responsabilitatea So -ciala a Corporaţiei, iar în anul 2007Parlamentul European a emis Rezo -luţia privind Responsabilitatea socialăa întreprinderilor: un nou parteneriat,prin care, recunoscând definiţia Comi -siei, conform căreia RSC reprezintăintegrarea voluntară a aspectelor so -ciale şi de mediu în operaţiunile co -merciale, dincolo de cerinţele juridiceşi obligaţiile contractuale, îşi afirmăconvingerea că sporirea responsabili -tăţii sociale şi de mediu a întreprin -derilor, legată de principiul responsa -bilităţii întreprinderilor, reprezintă unelement esenţial al modelului socialeuropean, al strategiei Europei pentrudezvoltare durabilă şi permite să răs -pundă provocărilor sociale generatede globalizarea economică.

În SUA, evoluţia vine din directiainversă, dinspre întreprinderile privatespre organismele de reglementare. Fre -derick (1978) distinge două principiicare au stat la baza acestor practici:(1) principiul carităţii sau al filantro -piei – companiile, ca membri înstării,producători de prosperitate, ai socie -tăţii, trebuie să ofere un sprijin volun -tar grupurilor sociale defavorizate orineajutorate; acţiunile voluntare de in -teres comunitar s-au impus pe piaţaamericana încă din 1920, o data cuiniţierea programului de fonduri pu -blice de binefacere Community Chest,predecesor al United Fund; (2) prin-cipiul tutelei sau al tutoriatului – pre -tinde corporaţiilor, ca agenţi deţină-tori de putere economică şi socială,să joace nu numai rolul de agenţ eco-nomici, ci şi pe acela de protectorisau tutori ai interesului public, acţio -nând în sprijinul comunităţilor afecta -te de activităţile lor; principiul tuteleievoluează în practici corporatiste atentela raporturile dintre zona afacerilor şsocietate, şi care caută să echilibrezeinteresele acţionarilor şi ale manage-mentului cu acelea ale comunităţii.

Probabil, ultima importantă inova -ţie conceptuală în domeniul RSC estecivismul corporatist (engl. corporatecitizenship), abordare apărută în anii’90 în SUA. Pornind de la analogiadintre individ, ca membru al comu-nităţii, şi companie, ca membru insti-

tuţional al societăţii, se creează o pa -ralelă între responsabilităţile indivi -duale pe care le are un cetăţean faţăde comunitate şi responsabilităţile co-lective pe care trebuie să le asumeo companie faţă de comunitatea încare operează. Companiile fac partedin comunitate, iar prin interesele lorde afaceri şi prin strategiile lor demanagement trebuie sa se integrezeîn viata comunitatii. Mai mult, Hamannet al. (2003) au propus un model sin-tetic al cetaţeniei corporatiste, sinte-tizat astfel: (1) companiile trebuie consi-derate atât un agent voluntar şi activpentru dezvoltarea durabilă, cât şi osursă a problemelor sociale şi de me-diu; de aceea se impune nevoia adop-tării unor măsuri care să includa re -glementări guvernamentale cu privirela răspundere sau transparenţă; (2)guvernele trebuie să depună eforturipentru a implementa acordurile exis-tente, ca de exemplu Recomandărilecu privire la Practica Multinaţiona -lelor elaborate de Organizaţia pentruCooperare şi Dezvoltare Economică.Totodată, comunitatea internaţionalătrebuie să se implice mai mult în dez-voltarea capacităţii guvernelor din ţă -rile în curs de dezvoltare; (3) organi -zaţiile neguvernamentale pot fi „câinide pază” ai companiilor şi guverne -lor, şi trebuie să se implice în cola -borări critice, însă, pe de altă parte,acestora trebuie saă li se solicite săîşi demonstreze responsabilitatea faţăde partenerii lor de interes; (4) tre-buie pus un accent deosebit asupranegocierilor trisectoriale şi implemen-tării unor structuri locale, naţionale şiinternaţionale, bazate pe mecanismede distribuire a puterii şi de asumarea răspunderii de către partenerii deinteres (Mateescu, 2005).

Importanţa RSC la nivel interna -ţional a primit o recunoaştere supli-mentară din partea The InternationalStandards Organisation – care a pro-pus standardul ISO 26000, standardcreat special pentru ResponsabilitateaSociala a Corporatiei şi dezvoltare du-rabila. Standardul oferă un ghid ar -monizat, relevant la nivel global, bazatpe consens internaţional între experţiireprezentanţi ai principalelor părţi in -teresate şi va încuraja implementareacelor mai bune practici în domeniulresponsabilităţii sociale la nivel mon-dial; el aduce o schimbare semnifica-tivă, în sensul în care pentru primadata se adoptă o terminologie co -mună în acest domeniu. Acest stan-dard este primul document globalcare include principiile şi normele de

implementare; ISO 26000 se adre -sează tuturor organizaţiilor din sectoa -rele publice şi private din ţările dez-voltate şi în curs de dezvolatare, fiindmenit să ajute organizaţiile în scopulgestionării responsabilităţii lor socialeşi să furnizeze o îndrumare practicăreferitoare la operaţionalizarea respon -sabilităţii sociale, să sublinieze rezul-tatele existente, dar şi îmbunatăţireaperformanţei, să crească încredereaşi satisfactia clientilor şi a celorlaltepărţi implicate, să fie legat de, şi nuîn conflict cu alte documente, tratateşi conventii internationale în vigoare,precum şi cu standardele ISO dejaexistente. Prin intermediul ISO 2600,fiecare organizaţie este invitată să de-vină mai responsabilă social prin apli -carea lui. Recunoscand faptul ca or -ganizaţiile se află la niveluri diferitede înţelegere şi integrare a responsa -bilităţii sociale, acest standard interna -ţional este destinat să fie utilizat atâtde cei care încep să abordeze res pon -sabilitatea socială, cât şi de cei maiexperimentaţi în aplicarea ei. Debu -tan ţii pot găsi utilă parcurgerea şiaplicarea acestui standard internaţio -nal ca un manual de responsabilitatesocială, în timp ce utilizatorul experi -mentat poate alege sa îl utilizezepentru îmbunatăţirea practicilor saleexistente şi pentru integrarea în con-tinuare a responsabilităţii sociale înorganizatia sa.

Datorită experienţei ISO, de a atin -ge două niveluri de consens – întreprincipalele categorii de factori inte -resaţi şi între ţări -, se apreciază căISO 26000 va promova o înţelegereglobală relevantă asupra semnificaţieiresponsabilităţii sociale şi necesităţiiorganizaţiilor de a acţiona având învedere aspectele responsabilităţii so -ciale. Potrivit standardului, realitateaşi percepţia performanţelor unei or -ganizaţii în domeniul responsabilităţiisociale pot influenţa avantajele saleconcurenţiale, reputaţia sa, capacita -tea sa de a atrage salariaţii, membrii,clienţii şi utilizatorii săi, menţinereamotivaţiei şi a angajamentului anga-jaţilor săi, precum şi a productivităţii,viziunea investitorilor, proprietarilor, do -natorilor, sponsorilor şi a comunităţiifinanciare, relaţiile sale cu întreprinde -rile, autorităţile publice, mijloacele me-dia, furnizorii, clienţii şi comunitatea.Referinţe bibliografice

Allaire, Y., Fârşirotu, M., 1998. Ma-nagement strategic. Bucureşti: Editu -ra Economică

Cavusgil, S.T., Knight, G., Riesen -berger, J.R., 2008. International Bu -

siness: Strategy, Management, and theNew Realities. Upper Saddle River:Pearson - Prentice Hall

Certo, S., 2002. Managementul mo -dern. Diversitatea, calitatea, etica şimediul global, Bucureşti: Teora

Constantinescu, N.N., 1976. Eco -no mia protecţiei mediului natural, Bu -cureşti: Politică

Dobrotă, N., 1997. Economie po -litică, Bucureşti: Economică

Elkington, J., 1997. Canibals WithForks. The Triple Bottom Line of 21stCentury Business. Oxford: Capstone

Forsgren, M., 2008. Theories of theMultinational Firm. A Multidimensio nalCreature in the Global Economy. Chel-tenham & Northampton: Edward Elgar

Forbes, 2012. Clasamentul FortuneMost Admired Companies. [online] at:http://money.cnn.com/magazines/fortune/most-admired/ [Accesat 1 Decembrie 2012]

Freeman, R.E., Harrison, J.S., Wicks,A.C., Parmar, B.L., DeColle, S., 2010.Stakeholder Theory. The state of the art.Cambridge: Cambridge University Press

Gini, A., 2005. Case Studies in Bu-siness Ethics. New Jersey: PearsonPrentice Hall

Mateescu, O., 2005. Responsabi -li tate sau răspundere? [online] at:<markmedia.ro/article_print.php?g_id=566>

Mercier, S., 2004, L’etique dansles entreprises, Paris: La Decouverte

Mockler, R.J., 2001. Managementstrategic multinaţional. Un proces in -tegrativ bazat pe contexte. Bucureşti:Economică

Oprea, L., 2005. Responsabilitateasocială corporatistă. Bucureşti: Tritonic

Popa, I., 2002. Tranzactii de comertexterior. Bucureşti: Economică

Popa, I., Filip, R., 2001. Mana gementinternational. Bucureşti: Eco nomică

Popescu C., Ciucur, D., Popescu, I.,1996. Tranziţia la economia umană,Bucureşti: Economică Smith, N.C.,Bhattacharya, C.B., Vogel, D., Levine,D.I., 2010. Global Challenges in Res -ponsible Business. Cambridge: Cam -bridge University Press

Voinea, L., 2007. Corporaţiile trans-naţionale şi capitalismul global. Iaşi-Bucureşti: Polirom

Weiss, J.W., 2006. Business Ethics.A Stakeholder and Issues ManagementApproach, Thomson South-Western

Young, S., 2009. Capitalism moral.O reconciliere a interesului privat cubinele public. Bucureşti: Curtea Veche

Yunus, M., 2010. Dezvoltarea afa -cerilor sociale. Noua formă a capitalis -mului, menită să răspundă celor maipresante nevoi ale umanităţii. Bucu -reşti: Curtea Veche

COMPANII DEZVOLTARE VINERI 20 SEPTEMBRIE 20136

dr. Lucian BELAŞCU, ULBS

Companiile multina]ionale – strategii }i structuricompetitive în contextul globaliz@rii (III)

Paris. Turnul Eiffel.

N. N. Constantinescu J. Elkington

urmare din pagina 1În aceeaşi perioadă, exporturile Ro-

mâniei în Germania au fost de 5466mil. EUR reprezentând doar 98,42%faţă de exporturile României în aceastăţară din anul 2008, dar ca şi ponde -re au crescut la 18,77% din totalulexporturilor României şi prin urmarereprezintă un factor de echilibru în re-laţiile economice externe ale Româ -niei, iar importurile României din Ger-mania au fost de 6727 mil. EUR re -prezentând doar 73,21% faţă de im -porturile României din această ţarădin anul 2008 şi ca pondere au cres-cut la 17,29% din totalul importurilorRomâniei şi prin urmare reprezintăun factor de echilibru în relaţiile econo -mice externe ale României. Se con-stată astfel că nu numai volumul co -merţului exterior al României pentruanul 2009 a scăzut faţă de cel al anu -lui 2008 datorită recesiunii economi -ce globale, ci şi volumul schimburilorcomerciale româno-germane a avutaceeaşi tendinţă de declin.

În urma începerii recesiunii eco-nomice mondiale, efectele acesteia auînceput să se resimtă, începând cuanul 2009, şi în relaţiile economiceromâno-germane. În primul rând, acestfapt este valabil pentru evoluţia ex -porturilor FOB şi importurilor CIF aleRomâniei cu Germania.

Din analiza evoluţiei lunare a expor-turilor FOB şi importurilor CIF ale Ro -mâniei cu Germania în anul 2009 re -zultă că în această perioadă asistămla o scădere a volumului schimburi -lor comerciale între România şi Ger -mania, atât a exporturilor FOB cât şila importurile CIF faţă de anul 2008.Dacă scăderea volumului exporturilorFOB a fost mai puţin pronunţată, înschimb scăderea importurilor CIF afost substanţială. Astfel, pe parcursulanului 2009 scăderea medie a expor-turilor FOB a fost în valoare absolutăde 88,2 mil. EUR şi cea procentuală afost de 1,2% faţă de anul 2008, iarcea a importurilor CIF a fost în valoa -re absolută de 2461,9 mil. EUR şi ceaprocentuală de 28,5% faţă de anul2008. Volumul schimburilor comercia -le între România şi Germania a scă -zut de la 14743,0 mil. EUR în anul 2008la 12192,9 mil. EUR în anul 2009. Sol -dul schimburilor comerciale dintre Ro-mânia şi Germania a fost defavorabilţării noastre pe durata întregii pe -rioade analizate. În anul 2009 solduls-a îmbunătăţit substanţial, reprezen-tând în valoare absolută -1261,5 mil.EUR în scădere cu 2373,7 mil. EURfaţă de -3635,2 mil. EUR în anul 2008.

Această îmbunătăţire se datorează scă -derii pronunţate a importurilor CIF aleRomâniei din Germania (care reprezin -tă doar 71,5% faţă de anul 2008), pefondul apariţiei în economia româneas-că a efectelor obiective şi subiectivecauzate de criza economică mondia -lă. În primele 5 luni ale anului 2010am asistat, faţă de aceeaşi perioadă dinanul 2009, la o creştere a exportu -rilor FOB în Germania cu 24,9% şi aimporturilor CIF din Germania cu 21,7%.Soldul schimburilor comerciale dintreRomânia şi Germania a fost defavora -bil ţării noastre şi în perioada 01-052010, şi a rămas relativ stabil, repre -zentând în valoare absolută -396,1mil. EUR faţă de -380,9 mil. EUR înaceeaşi perioadă din anul 2009.

Cele mai importante industrii expor-tatoare din România în Germania înanul 2009 au fost:

• Maşini şi aparate; echipamenteelectrice; aparate de înregistrat sau dereprodus sunetul şi imaginile: 1.877,00mil. EUR (34,34% din exporturile Ro -mâniei în Germania) şi 86,28% faţăde anul 2008;

• Mijloace şi materiale de trans-port: 1569,70 mil. EUR (28,72% dinexporturile României în Germania) şi142,74% faţă de anul 2008;

• Materiale textile şi articole dinacestea: 603,50 mil. EUR (11,04% dinexporturile României în Germania) şi78,71% faţă de anul 2008;

• Metale comune şi articole dinacestea: 320,30 mil. EUR (05,86% dinexporturile României în Germania) şi65,06% faţă de anul 2008.

În anul 2009, cele patru industriiau reprezentat cumulat 79,96% dinexporturile României în Germania. Seconstată că trei din cele patru indus-trii, cu pondere importantă în expor-turile României în Germania, au scă -zut substanţial faţă de anul 2008, iarcea de-a patra (mijloace şi materialede transport) a avut o creştere sub-stanţială, datorată în special creşteriispectaculoase a exporturilor de auto-turisme Dacia în Germania.

Cele mai importante industrii impor -tatoare din Germania în România înanul 2009 au fost:

• Maşini şi aparate; echipamenteelectrice; aparate de înregistrat sau dereprodus sunetul şi imaginile: 2.314,00mil. EUR (34,40% din importurile Ro -mâniei din Germania) şi 78,32% faţăde anul 2008;

• Mijloace şi materiale de trans-port: 839,70 mil. EUR (12,48% dinimporturile României din Germania)şi 41,56% faţă de anul 2008;

• Materiale textile şi articole dinacestea: 472,10 mil. EUR (07,02% dinimporturile României din Germania)

şi 80,08% faţă de anul 2008;• Produse chimice: 752,60 mil. EUR

(11,19% din importurile României dinGermania) şi 99,05% faţă de anul 2008;

• Materiale plastice, cauciuc şi ar -ticole din acestea: 570,30 mil. EUR înperioada (08,48% din importurile Româ -niei din Germania) şi 83,44% faţă deanul 2008.

În anul 2009 cele cinci industrii aureprezentat cumulat 73,57% din im -porturile României din Germania. Cuex cepţia produselor chimice, unde im -porturile României din Germania auscăzut foarte puţin în anul 2009 faţăde anul 2008, celelalte industrii, cu pon-dere importantă în importurile Româ -niei din Germania, au scăzut substan-ţial faţă de anul 2008.

Existenţa a patru industrii care re prezintă aproximativ 80% din exportu -rile României în Germania (maşini şiaparate, echipamente electrice, aparatede înregistrat sau de reprodus sune-tul şi imaginile; mijloace şi materialede transport; materiale textile şi artico -le din acestea; metale comune şi arti -cole din acestea), precum şi a cinciindustrii care depăşesc 65% din im -por turile României din Germania (ma -şini şi aparate; echipamente electrice;aparate de înregistrat sau de repro-dus sunetul şi imaginile; mijloace şimateriale de transport; materiale tex-tile şi articole din acestea; produsechimice; materiale plastice, cauciuc şiarticole din acestea) reprezintă un fac-tor de stabilitate în relaţiile comercia -le ale României şi o oportunitate de a

pune în perioada următoare şi mai multaccent pe aceste industrii în vedereaintensificării relaţiilor comerciale şi pede altă parte aceste demersuri pot ficompletate de identificarea altor indus-triei complementare între cele două ţărişi stabilirea unor relaţii comerciale re-ciproc avantajoase.

În primele cinci luni din anul 2010se observă o creştere a schimburilorcomerciale între România şi Germania.Astfel volumul exporturilor FOB în lunaianuarie 2010 a fost de 421,0 mil.EUR şi a reprezentat o creştere de 63,2mil. EUR faţă de luna ianuarie 2009(reprezentând o creştere de 16,8%),în luna februarie 2010, volumul expor-turilor FOB a fost de 542,5 mil. EURîn creştere cu 185,6 mil. EUR faţă deluna februarie 2009 (reprezentând ocreştere de 49,4%), în luna martie2010, volumul exporturilor FOB a fostde 533,3 mil. EUR în creştere cu 13,3mil. EUR faţă de luna martie 2009(reprezentând o creştere de 1,1%), înluna aprilie 2010, volumul exportu ri -lor FOB a fost de 574,3 mil. EUR încreştere cu 170,3 mil. EUR faţă de lunaaprilie 2009 (reprezentând o creşterede 42,2%), pentru ca în luna mai2010, volumul exporturilor FOB săfie de 532,2 mil. EUR în creştere cu87,2 mil. EUR faţă de luna mai 2009(reprezentând o creştere de 19,6%).Volumul importurilor CIF în luna ianua-rie 2010 a fost de 467,7 mil. EUR şia reprezentat o scădere de -14,4 mil.EUR faţă de luna ianuarie 2009 (re -prezentând o scădere de 0,3%), în lunafebruarie 2010, volumul exporturilorFOB a fost de 546,5 mil. EUR în creş-tere cu 64,4 mil. EUR faţă de lunafebruarie 2009 (reprezentând o creş -tere de 8,5%), în luna martie 2010,volumul importurilor CIF să fie de688,4 mil. EUR în creştere cu 139,4mil. EUR faţă de luna martie 2009(reprezentând o creştere de 20,4%),în luna aprilie 2010, volumul impor-turilor CIF să fie de 660,2 mil. EURîn creştere cu 176,7 mil. EUR faţă deluna aprilie 2009 (reprezentând o creş -tere de 32,2%), pentru ca în luna mai2010, volumul importurilor CIF să fiede 636,6 mil. EUR în creştere cu 134,1mil. EUR faţă de luna mai 2009 (re -prezentând o creştere de 23,4%). Vo-lumul schimburilor comerciale întreRomânia şi Germania a crescut de la888,7 mil. EUR în ianuarie 2010 la

1.089,0 mil. EUR în februarie 2010,1.221,7 mil. EUR în martie 2010,1.234,5 mil. EUR în aprilie 2010, pen-tru ca în mai 2010 să fie de 1.168,8mil. EUR. Soldul schimburilor comer -ciale dintre România şi Germania arămas defavorabil ţării noastre şi înprimele cinci luni din anul 2010, re -prezentând în valoare absolută -46,7mil. EUR în ianuarie 2010, -4,0 mil.EUR în februarie 2010, -155,1 mil.EUR în martie 2010, -85,9 mil. EURîn aprilie 2010 şi -104,4 mil. EUR înmai 2010. În perioada 01.2010 –05.2010 asistăm la o creştere a co -merţului exterior al României în valoriabsolute şi relative pe toate planurileîn raport cu aceeaşi perioadă din anulanterior. Astfel, atât comerţul exteriorgeneral al României (exportul a cres-cut cu 25,58%, iar importul cu 20,18%),comerţul cu Uniunea Europeană (ex -portul a crescut cu 23,78%, iar impor-tul cu 17,95%), precum şi cu Germania(exportul a crescut cu 25,08%, iarimportul cu 21,14%) au crescut înperioada 01.-05.2010 faţă de perioa-da 01-05.2009, iar creşterea schim-burilor comerciale dintre România şiGermania a depăşit procentual pe ceaa schimburilor comerciale general. Astfel,relaţiile comerciale româno-germanereprezintă şi în situaţia actuală de crizăeconomică un factor de echilibru înrelaţiile economice externe ale Româ -niei şi au un efect stabilizator pentrueconomia românească.

(va urma)

Note de subsol:1. Institutul Naţional de Statistică,2008, Buletin Statistic de Comerţ Inter-naţional nr. 12/2008, Bucureşti, pp.16-17; 20-21; Institutul Naţional deStatistică, 2009, Buletin Statistic deComerţ Internaţional nr. 5/2009, Bucu-reşti, pp. 20; 40-43; Institutul Naţionalde Statistică, 2010, Buletin Statisticde Comerţ Internaţional nr. 12/2009, Bu-cureşti, pp. 20-23; Institutul Naţionalde Statistică, 2010, Buletin Statisticde Comerţ Internaţional nr. 5/2010, Bu -cureşti, pp. 40-432. Institutul Naţional de Statistică,2007-2009, Buletin Statistic de ComerţInternaţional nr.1/2007-12/2009, Bucu-reşti, pp. 22-233. Institutul Naţional de Statistică, 2010,Buletin Statistic de Comerţ Internaţionalnr.1/2010-5/2010, Bucureşti, pp. 19-20

COLABORARE COOPERAREVINERI 20 SEPTEMBRIE 2013 7

Perspectivele rela]iilor economice româno-germane în cadrul Uniunii Europene (I)

Wiegand Helmut FLEISCHER

PRINTRE “SCILLA” {I “CARIBDA”... VINERI 20 SEPTEMBRIE 20138

c my b

c my b

c my b

c my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIU

NOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707 Tel. 0269/21.81.33, fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

20 septembrie 1946. Are loc prima ediţie a Festivalului International de Film de la Cannes

urmare din pagina 1Asupra Statelor Unite ne pronun -

ţăm mai greu şi datorită refuzuluipână astăzi al acestei ţări, al acesteimari puteri economice, de a semna„Protocolul de la Kyoto”, între timpînlocuit cu alte tratate. Americanii auapreciat că nu-şi puteau şi nu-şi potcompromite investiţiile mari, de un anu -me tip, acceptând exigenţele de mediuale Protocolului din Japonia. Tocmai în-tr-o astfel de direcţie, „spre Kyoto”, în-su şită de cele mai multe state ale lu -mii, pledează şi Raportul – analiză alAcademiei Române privind Roşia Mon -tană. Raport pe care nu înţeleg deloc– sau înţeleg „prea multe” – de cenu-l aminteşte aproape nici unul din-tre „analiştii” momentului.

... Situaţii relativ similare cu cea acelor câteva sute de mineri – corecţiîn revendicările lor, „vor de lucru”, faptvital pentru ei şi familiile lor –, suntaferen te celor mai multe resurse şinu doar acestei exploatări. Este însănevoie de măsuri şi acţiuni ample dedezvoltare, de reindustrializare cu ba -ni proveniţi şi de la cei ce au furat.Este nevoie de acele politici economi -ce care se întreprind actualmente înmai multe din statele lumii hotărâte săiasă din marasmul unei evoluţii baza-tă cu precădere pe speculaţie şi nu peproducţie. Dintr-o asemenea perspec-tivă trebuie concepute şi realizate şiacţiunile pentru Roşia-Montană şi nudintr-o alta. Dincolo de un in teres saualtul al unor politicieni şi decidenţi,am înţeles că, posibil, sti pendaţi, în -tr-un fel sau altul, de firma canadiană,consider că exploatarea Ro şia-Mon -tană se poate realiza în con diţii maiavantajoase pentru statul ro mân, aleunei dezvoltări „curate” şi du rabile ca -re să ţină seama şi de in teresele ge -neraţiilor ce vin.

Alte consideraţii acum. Într-o lumeîn care se afirmă tot mai mult că numai contează resursele materiale, cicele imateriale, acestea deţinând loculesenţial, iată că resursele materiale –

este vorba şi de ţiţei, de cărbune, alu -miniu, cupru, etc. – rămân, totuşi, vitale.Împrejurul lor şi nu doar în România,se desfăşoară o luptă grea, adevăraterăzboaie, demne de „timpul coloneluluiLawrence”. Se află în continuare, înacest cadru, imense sume de bani,iar cei care le vor sunt dispuşi săfacă orice – ce „adevăr”, ce „corectitu -dine”!?! – pentru a ajunge la ele. Cuatât mai mult cu cât, au avut multăvreme de-a-face în confruntare – înspeţă la noi – cu un stat destul depuţin hotărât, cu o opi nie publicădestul de „departe de lu mea dezlăn -ţuită”. În plus, au fost spuse vorbe ceau ridicat considerabil preţul acţiu-nilor la bursă şi, de aici, s-au câşti-gat sume imense şi se mai pot câşti-ga. Ţinem prea puţin seama de aceaînţelepciune a antichităţii arabe po -trivit căreia „omul este sclavul cu vin -telor pe care le-a spus şi stăpânulcuvintelor pe care nu le-a spus”...

Reabilitarea zonelor şi a mediuluidupă încetarea – epuizarea zăcămân-tului de la Roşia-Montană, mai binespus – după încetarea exploatării, esteşi ea o problemă. Cât se poate deînsemnată. „Canadienii” promit, darnimic nu este sigur. Dar nici sumelepromise se pare că nu ar fi cele aş -teptate. Prea multe îndoieli. Dacă nuse modifică nimic, unii vor rămâne cuaurul, cu imense câştiguri, iar româniivor rămâne cu puţini bani şi fără aurdar şi cu peisaje „selenare”, „cianurate”,catastrofale. O soluţie există, cu vali-dare economică perfectă: acreditivul.Se pot depune de acum, într-un acre-ditiv deschis, 1–2 sau 3 mld. dolari,după caz, urmând ca la închiderealucrărilor să existe deja constituitefondurile de reabilitare. Socotelile, curigoare, s-ar putea face atunci. De ceun astfel de fapt econo mic este în -locuit cu vorbe, vorbe şi iar vorbe?Răspunsul ridică numeroase semnede întrebare. Societatea canadiană aapelat şi apelează la „arbitraje” riguroa -se certificate de „instituţii inter naţio -nale de prestigiu”, afirmând că aplătit astfel sume uriaşe pe care – vezibine – ar trebui, se pare, să le com-penseze statul român. Consider că suntelemente fără consistenţă. De ce nu

au intrat „canadienii” în dialog cu dis-tinşii specialişti de la Academia Româ-nă, profesionişti cu o expertiză valo -roasă şi în domeniul exploatării re -surselor? Dar universităţile româneşti,universităţi de prestigiu, de ce oareau fost excluse sine die de la astfel dedialoguri, confruntări? Sunt fapte carecomportă explicaţii. Cu atât mai multcu cât am plătit greu experienţa atâtde nefastă a anilor 1990. Atunci cândprimeam bani din vest pentru conce -perea unor programe de tranziţie, dedezvoltare, dar aceştia reveneau, prac-tic în exclusivitate, celor ce îi avansaseră.Se plăteau diurne de 1000–1200 do -lari zilnic, pe luni de zile, unor specia-lişti străini care, totuşi, nu cunoşteaunimic din realităţile economiei româ -neşti. Iar din mai toate aceste pro-grame s-a ales praful... Repetăm?

Şi încă. Statele Unite, de pildă,mai bine spus poporul american,posedă imense zăcăminte, de petrol,bunăoară, considerate pe al doilealoc din lume. Au şi o rată de şomajdeloc neglijabilă. De multe ori cufaze dintre cele mai dramatice. De cenu le pun urgent în exploatare sprea diminua şomajul şi „a asiguraprosperitatea Americii”? Iată că nu lepun, preferând, uneori la preţuri în -doielnice, importul de resurse dinalte ţări ale lumii. Fapt pe care, dealtfel, îl apără, deseori, cu armele.Nu trebuie oare învăţat ceva dintr-oastfel de experienţă? Sunt americaniiobtuzi la minte? Eu nu cred nici înruptul capului. Dar într-o altă ordinede idei, să ne amintim de aceaprevedere de plan din anii româneştiai socialismului – fie el de tip sovietic– prin care se stabilea un nivel decel puţin 10 mld. lei producţie indus-trială pentru fiecare judeţ. Problemas-a pus de prin anii 1970 şi se des-făşura în cadrul strategic general al„dezvoltării armonioase a forţelor deproducţie pe întreg teritoriul ţării”. Aiciera vorba, cu precădere, şi de crea -rea şi ocuparea de locuri de muncă.Dincolo de unele aspecte formale cerelevau un amestec prea mare, neave -nit, al politicului în economie, estegreu de spus acum că aveam de-a-face cu o strategie proastă. Nici

vorbă de aşa ceva. Într-o economiecu programare persuasivă, mai alesde la nivelul Uniunii Europene, alecărei decizii numai „persuasive” nu sepot numi şi care localizează Româ -nia, economia ei, „în zone periferice,în afara Axei Dorsale”, nu am puteadesprinde învăţăminte şi valorifica şidintr-o astfel de strategie? Ba binecă nu. Ar trebui să existe însă şivoinţă politică.

Sunt toate acestea problemeasupra cărora Parlamentul Românieitrebuie să reflecteze. Se întâlnesc miide cazuri în toată România. Cu atâtmai mult este re levabil astfel cu câtrata şomajului la noi în ţară nu areîn vedere presiunea „relaxată” a celorplecaţi „afară” pentru a munci. Plecaţinu din plă cerea lor de a călători. Ciexclusiv deoarece economia româneas-că, pră buşită de escroci cărora justiţianu le pretinde – încă? – returnareabanilor, nu oferă de fel posibilităţi dea munci, de a se întreţine, unor oa -meni şi fa milii devenite disperate. Vorface oare şi ei greva foamei, deoarecejudecând în termenii „Roşia-Montană”,sunt perfect îndreptăţiţi să o facă?Ce se va întâmpla atunci? Răspunsuleste „fierbinte”, Cu atât mai mult cucât aurul – şi alte metale valoroase– despre care se spune prea puţin –din localitatea amintită se află însubsolul ţării şi nu sunt proprietateaca atare a cuiva, ci a României. Deasemenea bo găţii trebuie să benefi -cieze toţi cetă ţenii ţării şi nu doar câ -teva mii de oameni. Desigur că firmacanadiană în discuţie a cheltuit banipentru a deveni puternic „atractivă”pentru cei de la faţa locului. Dar acestlucru a privit-o şi o priveşte pe ea şi

nu statul român. Era şi este riscul eişi nu al statului român. Pentru a di -minua acest risc a inflamat şi inflamea-ză cât se poate de tare cu promisiu -ni de tipul „toute est pour le mieuxdans le meilleure du monde posible”.Pro misiuni care, desigur, prind admi -rabil la oamenii disperaţi de la RoşiaMon tană. Dar ca aceştia sunt, cum spu-neam, cu sutele şi sutele de mii şimai mult, în România. Pentru RoşiaMontană este, deci, nevoie de o so -luţie de fond.

P.S. 1. Spuse la grabă, fără cum -pănirea necesară, cuvintele d-nei mi -nistru al Muncii referitoare la tendin -ţa şi tentaţia tinerilor de a urma maimulte masterate. În general, considercă tinerii licenţiaţi fac aceasta nudeoarece doresc să-şi pună la capulpatului cât mai multe diplome, ci deoa-rece speră că având o plajă de ofer-tă mai diversificată, să găsească mailesne un post potrivit specializărilorşi aptitudinilor lor. La acest fapt arfi trebuit să reflecteze doamna minis -tru şi nu la altceva, cu atât mai multcu cât statul nu are cheltuieli în plusşi, deopotrivă, ar putea, poate bene-ficia de tineri specialişti cu un orizontmai larg de gândire şi acţiune potrivită.Dacă mediul de afaceri sau instituţi-ile statului ar putea cere corespunză-tor de lucru, sunt sigur că tinerii li -cenţiaţi ar face mai puţine masterateîn paralel sau „înădite”...

P.S. 2. Din nou penibilă, pe caleaferată, legătura Sibiului cu Bucureştiul.Chestiunea face deliciul transportuluicu autocarele, cu convenienţele şi in -convenienţele – mai multe – de rigoare.Necaz mare. Sper să nu „ţină” 4 –5 ani ca data trecută...

Cazul „Ro}ia-Montan@” (II)- de la dezbateri spre solu]ii -

Roşia Montană

prof. Dan POPESCUPremiul pentru economie „P. S.Aurelian” al Academiei Române