ECONOMIE ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE REGIONALĂ admitere... · 2017-07-11 · unităţii economice a...

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR

DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE POLITICĂ

Material destinat pregătirii examenului demasterat la specializarea DRD 2017

ECONOMIE ŞIPOLITICI DEDEZVOLTAREREGIONALĂ

2017

CuprinsBIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE................................................................................... 3Întrebări pentru admitere .................................................................................................. 4TEMA 1............................................................................................................................ 6BAZELE TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII REGIONALE........................................ 6

1.1. Definirea şi tipologia regiunilor......................................................................... 61.2. Clasificarea NUTS........................................................................................... 131.3. Regionalizare şi tipuri de regionalizare în Europa........................................... 15Bibliografie ................................................................................................................. 18

TEMA 2.......................................................................................................................... 19POLITICA DE COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ - ISTORIC, PRINCIPII ŞIOBIECTIVE ................................................................................................................... 19

2.1. Istoric – momente cheie şi baza legală ................................................................ 222.2. Principiile politicii de coeziune economică şi socială ......................................... 272.3. Obiectivele politicii de coeziune economică şi socială ....................................... 292.4. Actori instituţionali ai politicii de dezvoltare regională ...................................... 312.5. Instrumentele politicii de coeziune în Uniunea Europeană ................................. 332.6. Strategia EUROPA 2020 ..................................................................................... 39Bibliorgafie ................................................................................................................. 46

TEMA 3.......................................................................................................................... 47MECANISMELE FONDURILOR STRUCTURALE - PROGRAMARE.................... 47

3.1. Definiţia şi principiile programării Fondurilor Structurale ................................. 473.2. Cadrul şi ciclul de programare............................................................................. 473.3. Documente de programare................................................................................... 493.4. Sisteme și organisme de gestiune şi control ........................................................ 51Bibliografie ................................................................................................................. 53

TEMA 4.......................................................................................................................... 54POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA................................... 54

4.1. Politica dezvoltare regională în România - Istoric .............................................. 544.2. Regiunile de dezvoltare ale României în prezent ................................................ 584.3. Obiectivele politicii de dezvoltare regională în România ................................... 59Bibliografie ................................................................................................................. 60

TEMA 5.......................................................................................................................... 61POLITICA DE COEZIUNE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2014-2020 ..................... 61

5.1. Documente de programare................................................................................... 615.2. Cadrul instituţional .............................................................................................. 725.3. Probleme întâmpinate în atragerea de fonduri europene în perioada 2007-2013 78Bibliografie ................................................................................................................. 82

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Constantin, Daniela Luminiţa – Introducere în teoria şi practica dezvoltăriiregionale, Ed. Economica, 2000

2. Edwards, Mary E. – Regional and Urban Economics adn EconomicDevelopment. Theory and Methods, Auerbach Publications, 2007

3. Documente oficiale referitoare la Politica Regională a UE (toate regulamentele):http://ec.europa.eu/regional_policy/information/legislation/index_ro.cfm

4. INFOREGIO – informaţii referitoare la Politica Regională şi instrumentestructurale în UE: http://ec.europa.eu/regional_policy/index_ro.htm

5. Istoricul politicii de dezvoltare regională în Uniunea Europeană -http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index_ro.htm

6. Politica de dezvoltare regională în România: http://www.mdrap.ro,http://www.fonduri-ue.ro

7. Strategia Europa 2020 - http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm8. Politica de coeziune pentru perioada 2014-2020:

http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/what/investment-policy/9. The Web Book of Regional Science, Regional Research Institute, West Virginia

University: http://www.rri.wvu.edu/WebBook/Giarratani/contents.htm10. ***, POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, Seria Micromonografii -

Politici Europene, proiectului Phare RO 0006.18.02 – Formarea funcţionarilorpublici din administraţia locală în afaceri europene şi managementul ciclului deproiect, Institutul European din România

11. ***, Carta Verde a dezvoltării regionale în România, 199712. ***, Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România

(http://www.fonduri-structurale-europene.ro/legislatie/legea-315-2004.html)

Examenul de admitere la masteratul DRD este în scris şi are odurată alocată de 2 ore. Constă în 3 subiecte teoretice stabilite pebaza întrebărilor pentru pregătirea admiterii la masteratprezentate la începutul materialului de admitere.

Întrebări pentru pregătirea admiterii

Tema 11. Ce sunt regiunile? Ce tipuri de regiuni cunoașteți și care sunt criteriile de delimitare

ale acestora? (3 exemple) (pag. 6-12)2. Ce criterii ați utiliza pentru delimitarea unor regiuni de dezvoltare pe teritoriul

României? Argumentați răspunsul. (pag. 10-12)3. Câte regiuni de dezvoltare de tip NUTS II are România și care sunt acestea? În ce

regiune se situează municipiul Cluj-Napoca şi care sunt judeţele componente aleacesteia? (pag. 58-59)

4. Ce reprezintă sistemul NUTS, care sunt scopurile acestuia, ce categorii regionaleexistă și care este echivalentul lor pentru România? La ce nivel se implementeazăpolitica de dezvoltare regională a UE? (pag. 13-15)

5. Ce înseamnă descentralizare și care sunt avantajele acestui proces? (pag. 16)6. Care sunt tipurile de regionalizare în Europa? (diferenţieri şi exemplificări) (pag. 17-

18)

Tema 2

1. Care este criteriul (și limita) pe baza căruia se măsoară dezechilibrele în dezvoltarearegiunilor? (pag. 20-21)

2. Care sunt originile politicii de dezvoltare regională în UE, de ce există aceastăpolitică şi care sunt instrumentele utilizate pentru a implementa această politică?(pag. 20-21)

3. Care este obiectivul principal al politicii de dezvoltare regională? (pag. 29-30)4. La ce se referă principiul programării? (pag. 27)5. La ce se referă principiul parteneriatului? (pag. 27-28)6. Enumerați cele două obiective și cele trei instrumente financiare ale politicii de

coeziune a UE pentru perioada 2014-2020. (pag. 30-33)7. Enumerați fondurile europene structurale și de investiții (FESI) pe care le cunoaștețiși prezentați unul dintre ele. (pag. 34-37)8. Ce este FEDR și ce se poate finanța prin acest fond? (pag. 34)9. Ce este FSE și ce se poate finanța prin acest fond? (pag. 35)10. Ce țări pot beneficia de finanțare prin Fondul de coeziune și ce tipuri de proiecte pot

fi finanțate din acest fond? (pag. 36-37)11. Care sunt cele trei priorități de dezvoltare și țintele stabilite în cadrul Strategiei

Europa 2020? (pag. 39-43)

Tema 31. Care sunt principalele documente programatice cerute conform regulamentelor

pentru perioada 2014-2020? (pag. 49-51)2. Prezentați, pe scurt, conținutul programelor operaționale. (pag. 51)3. Care sunt principalele organisme de gestiune și control? (pag. 51)

Tema 41. Când și cum au fost înființate regiunile de dezvoltare ale României? (pag. 55-59)2. Care sunt obiectivele dezvoltării regionale în România conform legislației în

vigoare? (pag. 59-60)

Tema 51. Ce reprezintă Acordul de parteneriat și la ce folosește? Care sunt principalele

provocări identificate în Acord? Prezentați, pe scurt, provocarea pe care oconsiderați cea mai important. (pag. 61-65)

2. Care sunt documentele de programare ale României pentru perioada 2014-2020 şiprezentați, pe scurt, unul dintre ele? (pag. 68-69)

3. Ce este POR, prin ce fond se finanțează și care sunt axele prioritare ale acestuia?(pag. 71)

4. Cine este autoritatea de management pentru POR și care sunt organismeleintermediare (dacă există)? (pag. 72)

5. Prezentați, pe scurt, cadrul instituțional al dezvoltării regionale în România. (pag.72-78)

6. Care sunt atribuțiile Agențiilor de Dezvoltare Regională în România? (pag. 77-78)7. Enumerați 5 motive pentru care considerați că România a înregistrat un nivel redus

al gradului de absorbție al fondurilor structurale și de coeziune. (pag. 78-81)8. Care considerați că sunt principalele probleme ale României? Argumentați

răspunsul. Cum credeți că ar putea fi eliminate acestea în viitor? (3 exemple)9. Care considerați că sunt principalele atuuri ale României? Argumentați răspunsul.

Cum credeți că aceste atuuri ar putea fi valorificate mai bine în viitor? (3 exemple)10. În ce domenii consideraţi că ar trebui să investească România în viitor? Argumentaţi

răspunsul. (3 exemple)

TEMA 1BAZELE TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII REGIONALE

1.1. Definirea şi tipologia regiunilor

Ce este o regiune? Există o literatură bogată devotată acestei întrebări, cu o varietate derăspunsuri. Un posibil răspuns, irelevant, este că o regiune este acea suprafaţă pentrucare un economist regional primeşte un grant pentru a o studia. Pentru a putea da ceamai potrivită şi utilă definiţie trebuie să se ţină cont de scopul căreia îi serveşte.

Ceea ce aste comun pentru toate definiţiile date este faptul că aceasta reprezintă osuprafaţă geografică reprezentând o entitate, pentru care se pot face afirmaţii importantevalabile pentru întreaga suprafaţă (privită ca un tot unitar). Agregarea este utilă dinpunct de vedere descriptiv, deoarece presupune un număr mai redus de aspecte caretrebuiesc manevrate, prezentate, percepute. E mult mai uşor să prezinţi anumite aspectela un nivel mai mare (regiune), ca şi sumă sau ca şi medie, decât să prezinţi aceleaşiaspecte pentru fiecare nivel mai mic (localitate). Mergând pe acelaşi raţionament,agregarea este utilă pentru analiza economică a informaţiilor şi este cu atât maiimportantă cu cât există legături puternice de interdependenţă între subunităţi sau întreactivităţile desfăşurate în zona respectivă, astfel încât întregul reprezintă mai mult decâtsimpla însumare a părţilor. Agregarea este necesară şi din punct de vedereadministrativ, pentru formularea şi implementarea planurilor şi politicilor publice. Înacest caz trebuie menţionat faptul că cele mai potrivite grupări regionale sunt aceleacare respectă graniţele administrativ-juridice.

Un atribut al regiunii este conştiinţa regională a unui interes regional comun, acest lucrufăcând posibile eforturile comune pentru îmbunătăţirea bunăstării la nivelul zoneirespective. Interesele comune pot fi reflectate în diferite moduri, dar ideea de bază estereprezentată de gradul ridicat de corelare a experienţei economice a ariilor careformează regiunea precum şi a grupurilor de interese din fiecare sub-zonă.

În spaţiul internaţional regiunile se pot constitui:

- pe baza legăturilor existente între zonele de frontieră ale unor ţări învecinate(ex. euroregiunile: Regiunea de Frontieră de Est (Marea Britanie / Irlanda); RegiuneaEms-Dollart (Germania / Olanda); Espace Mont Blanc (Franţa / Italia / Elveţia);Euroregiunea Tatry (Polonia / Slovacia); Euroregiunea Strymon-Stouma (Bulgaria /Grecia); Euroregiuna Polis-Kent (Grecia-Turcia); Euroregiunea Morava-Pcinija-Struma (Bulgaria / Macedonia / Serbia); EUREGIO (Germania / Olanda);Euroregiunea Mării Negre - autorităţile locale şi regionale din Armenia, Azerbaidjan,Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şiUcraina, Euroregiunea Dunarea de Jos – judeţele Galaţi, Tulcea şi Brăila dinRomânia, raioanele Cantemir şi Cahul din Republica Moldova şi regiunea Odesa şiraionul Reni din Ucraina);

- pe baza unor interese economice, comerciale, culturale etc., conducând laconstituirea unor regiuni formate din grupuri de ţări situate într-un spaţiu geografic binedelimitat (ex. ţările scandinave – Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda; ţările dinregiunea Pacific/Asia de Sud-Est – Coreea de Sud, Hong-Kong, Taiwan, Singapore).

În cadrul spaţiului economic naţional, regiunea defineşte o suprafaţă suficient decuprinzătoare din punct de vedere structural pentru a funcţiona independent, fără aneglija totuşi faptul că ea are, în mod inevitabil, strânse legături cu restul economiei.Regiunile sistemului naţional trebuie să acopere întreaga suprafaţă a ţării, fără a existasuprapuneri. De cele mai multe ori regiunea este tratată ca o unitate administrativteritorială, având o determinare geografică şi una administrativă, ce îi conferă o anumităautonomie în raport cu autoritatea centrală.

În afară de termenul de „regiune” se mai folosesc şi termenii „arie”, „zonă”:

- „arie” este termenul generic pentru orice parte a spaţiului, fiind util înanaliza economico-socială spaţială (ex. conceptul de arie de atracţie a unei pieţe,semnificând spaţiul geografic în care producţia unui anumit producător este vândută);

- „zonă” a fost la început doar un termen tehnic, reprezentând o bandătransversală tăiată dintr-o sferă; în prezent acest termen este utilizat pentru a defini osuprafaţă cu caracteristici diferite în raport cu spaţiu înconjurător (ex. zonaadministrativă şi de afaceri, aşa-numitul CBD – Central Business District, într-o maremetropolă. (Daniela-Luminiţa Constantin)

Conform Cartei Comunitare a Regionalizării “prin regiune de dezvoltare se înţelege unteritoriu care formează, din punct de vedre geografic, o unitate netă, sau un ansamblusimilar de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elementecomune şi doreşte să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată, şi să o dezvolte cu scopulde a stimula progresul cultural, social şi economic”.

În accepţiunea Consiliului Europei, regiunea este unitatea administrativ-teritorialăsituată imediat sub nivelul statului – unitar, federal etc. – care are o autoritate aleasă aadministraţiei publice şi mijloace financiare de susţinere a acestei autorităţi.

În UE regiunilor li se conferă un anumit rol, şi anume, acela de a sprijini consolidareaunităţii economice a Statelor Membre şi de a reduce disparităţile dintre Statele Membre:“…să întărească unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă aacestora reducând decalajul dintre diferitele regiuni şi întârzierea celor mai puţinfavorizate” (preambulul tratatului de la Roma, 1957)

Există diferite tipologii de regiuni în funcţie de criteriile luate în considerare. Unii autorispun că există două categorii principale de regiuni: omogene şi funcţionale, alţii leîmpart în funcţionale (operaţionale) şi administrative (politice). Rareori existăsuprapuneri între cele două tipuri de regiuni.

The Web Book of Regional Science, Regional Research Institute:

– Omogene

O regiune omogenă este delimitată pe baza uniformităţii interne. De ex. „winter wheatbelt” (centura grâului de iarnă), situată în centrul Statelor Unite (în SUA se utilizeazătermenul de „belt” în loc de „region”, aşa cum este cazul în UE) este un exemplu deregiune agricolă omogenă deoarece toate părţile acesteia cultivă aceeaşi cereală/culturăde bază în acelaşi mod.

– orice modificare externă - o nouă subvenţie, un nou program definanţare, ani secetoşi, o modificare în cererea de grâu la nivel mondial –va afecta întreaga regiune în mod similar

– ceea ce este valabil pentru o parte a regiunii este valabil şi pentru restulregiunii

– diferitele părţi ale regiunii se aseamănă mult mai mult între ele decât cuzone din afara regiunii

– Ex. “America’s Appalachia” sau “Italy’s Mezzogiorno” sunt regiunidefinite pe baza unui sindrom comun de sărăcie, stoparea dezvoltăriieconomice, oportunităţi limitate pentru cetăţeni

– La nivel micro putem vorbi de zone sau vecinătăţi omogene în cadrulunui oraş – ghetto, zone etnice, suburbie, zonă industrială – privite ca şiregiuni omogene pentru anumite scopuri

– Funcţionale

Regiune funcţională – constituită din zone care prezintă un grad ridicat de interacţiuneîntre ele în comparaţie cu interacţiunile pe care le au cu alte zone din afară; criteriulutilizat pentru delimitarea unei astfel de regiuni este interdependenţa economică dintrepărţile componente

– Există un nivel ridicat de transfer de bunuri şi servicii între activităţi(interdependenţă ridicată între diferitele activităţi desfăşurate în cadrulregiunii, dezvoltarea unei activităţi afectând dezvoltarea altor activităţi)

– Oricine din regiune este atât un cumpărător de la, cât şi un vânzător cătrealtcineva din regiune – se sprijină astfel prezenţa altor activităţieconomice în cadrul regiunii

– Exemplu de interdependenţe între activităţi: O fabrică de mobilăcumpără utilizează electricitatea, forţa de muncă, serviciile publice de lanivel local, cumpărând materii prime, materiale etc. de la firmele dinaceeaşi regiune. Un en-gros aprovizionează firmele di regiune, utilizând,

de asemenea forţăa de muncă, serviciile publice sau alte inputurinecesare tot din regiunea respectivă.

Regiune nodală – poate fi asemănată cu structura unei celule sau a unui atom – încadrul unei astfel de regiuni există un nucleu şi o zonă periferică complementară

– Un caz special de regiune funcţională care are un singur punctfocal/focar şi în cadrul căreia se introduce noţiunea de influenţă sausubordonare

– Un oraş împreună cu zonele adiacente şi zonele comerciale

La nivel macro conceptul de integrare funcţională poate fi utilizat pentru identificareaunor regiuni formate din mai multe subregiuni nodale. Criteriul de bază este intensitateainteracţiunii economice

Ca bază pentru identificarea unor entităţi spaţiale mai mari pot fi utilizate:

– mişcarea bunurilor şi serviciilor,

– fluxurile de forţă de muncă şi financiare,

– frecvenţa apelurilor telefonice (ex. Elveţia),

– alţi indicatori de măsurare a diferitelor tranzacţii care au loc între diferitezone din regiunea respectivă

Edwards, Mary E. – Regional and Urban Economics and Economic Development.Theory and Methods:

– Funcţionale (operaţionale)

– Administrative (politice)

Ideal clasificarea presupune că regiunile pot fi delimitate exact. Totuşi, graniţele potdeveni graniţe naturale, economice, ale unei regiuni reflectând spaţiul social, lingvistic,cultural, psihologic. Este dificil să delimitezi regiunile astfel încât toată lumea să fiemulţumită.

Alte regiuni sunt create prin proximitatea faţă de un centru urban (pieţe, regiuni pentruserviciile medicale de urgenţă, zone deservite de companiile de electricitate etc.

Regiunile funcţionale depind de un anumit grad de omogenitate în zona respectivă (înraport cu un anumit element descriptiv), nu sunt neapărat continue putând transcedegraniţele politice şi naţionale, sau să se fie subunităţi ale unei anumite jurisdicţii

Ex. Blue Banana (SE Angliei, Lille-Franţa, Brussels (Belgia), Luxembourg, Olanda,Ruhr şi Rhine-Germania, Elveţia, nordul Italiei), European Boomerang (oraşele dincentrul Europei - Gdansk, Poznan, Worclaw, Praga, Brno, Bratislava, Viena),Mediteranean Arc, Red River Valley Region, Bible Belt, Corn Belt, Tornado Alley

Regiunile administrative sunt limitate de subdiviziunile politice reprezentând zonele încare sunt implementate deciziile politice

Criteriile de delimitare ale unei regiuni pot fi:

• Atribute fizice: geografie , climă

• Atribute culturale: limbă, etnicitate, istorie

• Caracteristici socio – economice: resurse materiale, activităţi cu un anumitspecific

• Altele: religia

Delimitările curente:

• Limite naturale

• Limite istorice

• Limite administrative

Tipuri de regiuni:

- Regiuni normative administrative /autonome

- Regiuni metropolitane

- Regiuni geografice / naturale

- Regiuni istorice

- Regiuni culturale /simbolice /de identitate

- Regiuni analitice /funcţionale /de analiză

- Regiuni periurbane

- Regiuni economice /agricole /industriale /turistice

- Regiuni statistice

- Regiuni de proiect /programare

- Regiuni de planificare

- Regiuni de dezvoltare /

- Regiuni sub-dezvoltate /rămase în urmă /în declin /problemă

- Regiuni de învăţare /inovative

Aşa cum se poate observa de mai sus, există multe tipuri de regiuni, în funcţie decriteriile care au fost alese pentru delimitarea acestora, totuşi, în cadrul UniuniiEuropene exista două tipuri de regiuni mai frecvent întâlnite şi utilizate atât pentruanalize cât şi pentru colectarea datelor statistice, şi anume: regiunea administrativă saunormativă şi regiunea analitică sau funcţională.

Regiunea administrativă / normativă

De regulă, statele sunt formate din unităţi teritoriale mai mici care asigură oadministrare optimă a ţării:

a. State naţionale (Franţa)

b. State federale (Germania, SUA)

c. State cu autonomie regională ridicată (Belgia, Spania)

Regiunea administrativă sau normativă reflectă o voinţă politică, urmăreşte eficienţaeconomică şi administrativă, implică criterii precum: mărime, structură, funcţiiadecvate.

Regiunea analitică / funcţională

Din punct de vedere analitic, conceptul de regionalizare consideră regiunea drept unadintre cele mai bune forme de organizare spaţială a informaţiei. Criteriile utilizate suntgeografice, economice, sociale. Astfel, avem regiuni omogene (de asemănare),complementare, polarizate sub aspectul economiilor regionale (centre, aşezări polarizateşi relaţii). Regiunile funcţionale sunt socotite de importanţă majoră pentru procesul şiobiectivele planificării dezvoltării.

Un alt tip de regiune frecvent întâlnit este regiunea de dezvoltare /de programare /deproiect. Aceasta este definită şi delimitată în spaţiu, în raport de anumite interese şiobiective specifice. Poate fi:

A. Regiune administrativă dacă mărimea, structura şi funcţiile sale suntadecvate, sau

B. Rezultatul unei agregări complexe de factori şi criterii, care răspund nevoilorde a constitui structuri instituţionale eficace. (Gabriel Pascariu)

Metoda clasică de conceptualizare a regiunilor sugerează separarea în trei tipuri:

1. regiuni omogene din punct de vedere al unor criterii-cheie,unificatoare (ex. economic, geografic, social-politic);

2. regiuni nodale (polarizate) – conexiunea este rezultatul fluxurilorinterne, al interdependenţelor, relaţiilor polarizate în jurul unui centrudominant (nod);

3. regiuni pentru planificare (programare) – unitatea este dată decentrul administrativ-teritorial şi aplicarea unor politici şi programede dezvoltare regională destinate spaţiului respectiv.

Grupările tipologice de regiuni, utilizează caracteristici fundamentale de dezvoltareeconomico-socială pentru a reduce la câteva categorii reprezentative marea varietate deregiuni din cadrul teritoriului unei ţări. Categoriile cu cea mai mare frecvenţă în cadrulgrupărilor tipologice din diferite ţări sunt:

- regiuni agricole în dificultate;

- regiuni industriale în declin sau abandonate;

- regiuni care suportă presiunea unei creşteri rapide;

Regiuni cu probleme în diferite ţări:

- Germania: regiuni de promovare economică

- Franţa: zone de conversie şi reconversie industrială;

- Anglia: zone asistate – zone de dezvoltare şi zone intermediare;

- România: zone tradiţional subdezvoltate (Botoşani şi Vaslui, Giurgiu şiTeleorman, Dolj şi Olt, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud); zone în declinindustrial (Botoşani şi Suceava, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi, Hunedoara,Maramureş şi Cluj, Braşov); zone fragile structural (Neamţ, Galaţi şi Brăila,Prahova, Călăraşi, Teleorman şi Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Satu Mare).(Daniela-Luminiţa Constantin)

1.2. Clasificarea NUTS

O regiune poate fi definită ca o zonă, teritoriu cu un ansamblu de caracteristici interneproprii distincte, fie ele fizice sau umane şi care îi conferă o anumită unitatesemnificativă, şi care o disting pe de altă parte de alte zone învecinate. Numărul decriterii care pot contribui la delimitarea unei regiuni este în mod teoretic nelimitat: de laatribute fizice, caracteristici socio-economice, până la caracteristici de limba, etc.; iartipologia regiunilor comporta de asemenea utilizarea unei scale de diversitate: regiuniaglomerate, regiuni geografice, regiuni istorice, etc.

La nivelul Uniunii Europene, la începutul anilor ’70, teritoriul economic al UE a fostîmpărțit în unități teritoriale standardizate care să ofere un nivel comparabil pentruculegerea de informații privind disparitățile la nivelul statelor membre, astfel încât să sepoată măsura eficiența intervențiilor din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.Se poate observa deci că această divizare s-a realizat din raţiuni statistice şi decolectarea a informaţiei, prin crearea unui sistem teritorial unitar numit NUTS1

(Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice). Această clasificare are un triplu scop:facilitează colectarea, dezvoltarea și armonizarea statisticilor regionale ale UE, permiteanaliza socio-economică a regiunilor şi oferă cadrul de definire a politicilor regionaleale UE. Regulamentul care a atribuit NUTS un statut legal a fost adoptat în mai 2003 şia intrat în vigoare în iulie 20032. Acest regulament a fost modificat odată cu aderarea laUE a noilor 10 state membre în 20043 şi apoi a României şi Bulgariei în 20074. Ultimamodificare a regulamentului s-a realizat în 20115. Clasificarea NUTS trebuie păstratănemodificată pe o perioadă de minim 3 ani.

Sistemul NUTS este o clasificare ierarhică pe trei nivele spaţiale de la unităţile cele maimari până la cele mai mici, având au caracter regional. Prin acest sistem fiecare statmembru este subdivizat într-un număr de regiuni socio-economice majore, de nivelNUTS 1 (pentru ţările mai mici acesta poate să fie chiar nivelul naţional). Fiecare dintreacestea este apoi subdivizată în regiuni de nivel NUTS 2 (regiuni de bază pentruaplicarea politicilor regionale), care, la rândul lor sunt împărțite în regiuni de nivelNUTS 3 (regiuni mici utilizate pentru analize și politici specifice). Trebuie menționat

1 Noenclature des Unites Territoriales Statistiques2 Regulation (EC) No 1059/2003 of the European Parliament and of the Council of 26 May 2003 on the

establishment of a common classification of territorial units for statistics (NUTS) (Official Journal L154, 21/06/2003)

3 Regulation (EC) No 1888/2005 of the European Parliament and of the Council of 26 October 2005amending Regulation (EC) No 1059/2003 on the establishment of a common classification ofterritorial units for statistics (NUTS) by reason of the accession of the Czech Republic, Estonia,Cyprus, Latvia, Lithuania, Hungary, Malta, Poland, Slovenia and Slovakia to the EuropeanUnion (Official Journal L 309, 25 November 2005).

4 Regulation (EC) No 176/2008 of the European Parliament and of the Council of 20 February 2008amending Regulation (EC) No 1059/2003 on the establishment of a common classification ofterritorial units for statistics (NUTS) by reason of the accession of Bulgaria and Romania to theEuropean Union (Official Journal L 061, 5 March 2008).

5 Regulation (EC) No 31/2011 of 17 January 2011 amending annexes to Regulation (EC) No 1059/2003of the European Parliament and of the Council on the establishment of a common classification ofterritorial units for statistics (NUTS).

aici faptul că nu în toate cazurile, regiunile clasificate conform NUTS sunt unitățiadministrativ-teritoriale (ex. regiunile de dezvoltare ale României). De asemenea, nutoate țările au putut fi divizate pe cele trei nivele, datorită dimensiunii mici a unaradintre ele (ex. Luxemburg, pentru care toate cele trei nivele corespund niveluluinațional).

Criteriul principal utilizat în clasificarea NUTS este mărimea populației. Mărimeamedie a regiunilor de tip NUTS 2 este de cca. 2,0 milioane locuitori, respectiv 13.000km2.

Tabel 0-1 Praguri demografice utilizate în clasificarea NUTS (locuitori)

Nivel Minimum Maximum

NUTS 1 3 milioane 7 milioane

NUTS 2 800 000 3 milioane

NUTS 3 150 000 800 000

Sursa: EUROSTAT, Regions in the EU, Nomenclature of territorial units for statistics NUTS 2010/EU-27, 2011

La nivel local sunt definite încă două nivele de tip „Unităţi administrative locale”(LAU). LAU 1 reprezintă districtele (micro-regiunile) şi LAU 2 este nivelul reprezentatde localități, municipalităţi sau altă formă de organizare locală echivalentă.

Nomenclatorul NUTS curent, în vigoare de la 1 ianuarie 2012 până la 31 decembrie2014, divizează teritoriul economic al Uniunii Europene în 97 regiuni de nivel NUTS 1,270 de regiuni de nivel NUTS 2 şi 1294 de regiuni de nivel NUTS 3. Față de variantaanterioară (2006), numărul regiunilor NUTS 2 au scăzut de la 271 la 270, iar al celor denivel NUTS 3 de la 1303 la 1294, ca urmare a modificărilor apărute pe teritoriul unorstate membre, după cum urmează: nivelul NUTS 1 a fost modificat în Italia, nivelulNUTS 2 a suferit modificări în Germania, Italia, Finlanda și Marea Britanie, iar nivelulNUTS 3 a fost modificat în Germania, Italia, Olanda, Finlanda și Marea Britanie. Înplus, au mai apărut modificări în denumirea unor regiuni din Belgia, Irlanda, Grecia,Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia și Slovacia. Există diferențe mari întreregiuni, atât din punct de vedere al suprafeței, cele mai mari regiuni fiind în zonele cudensitate mică a populației (din Finlanda și Suedia), iar cele mai mici în zonele cudensitate mare a populației (regiunile care conțin și capitala țării), cât și din punct devedere al populației, de exemplu la nivel NUTS 2 cea mai mare regiune (Ile de France,Franța) are 11 milioane de locuitori, iar cea mai mică (Aland, Finlanda) are 27.700locuitori.

Deşi scopul este acela de a asigura faptul că la acelaşi nivel NUTS există regiunicomparabile ca şi mărime, există totuşi, la fiecare nivel diferenţe mari în termeni desuprafaţă, populaţie, putere economică sau puteri administrative. Din punct de vedere al

suprafeţei cele mai mari regiuni se află în Finlanda (303.000 kmp NUTS 1, 133.580kmp NUTS 2, 93.000 kmp NUTS 3) şi Suedia (288.450 kmp NUTS 1, 153.440 kmpNUTS 2, 98.250 kmp NUTS 3). Dacă se ia în considerare populaţia avem de asemeneadiferenţe: NUTS 1 – Germania şi Italia cu 18, respectiv 15 milioane, iar la polul opusFinlanda cu 26.000, NUTS 2 – Franţa cu 11 milioane, în timp ce 14 regiuni (Austria,Belgia, Grecia) au sub 300.000 de locuitori.

Politica de coeziune se implementează la nivelul regiunilor de tuip NUTS 2. În cazulRomâniei, corespondența cu sistemul NUTS este prezentată mai jos:

NUTS 1 NUTS 2 NUTS 3

RO Macroregiuni 4 Regiuni 8 Judet + Bucuresti 42

1.3. Regionalizare şi tipuri de regionalizare în Europa

Politica regională comunitară este conectată cu noţiunea de dezvoltare socio-economică având la bază politica de coeziune economică şi socială şi are ca obiectivprincipal promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate şi prevenirea sau reducereadisparitaţilor de dezvoltare. Politica regională (sau de dezvoltare regională) presupuneexistenţa statului şi a regiunilor, ca spaţiu de iniţiativă şi implementare a politicilorregionale dar nu implică automat şi existenţa unui proces de ,,regionalizare” in sensuldefiniţiei de mai jos (ca proces politic). In realitate însă se poate constata că un efect alpoliticii regionale comunitare poate fi accelerarea acestui proces politic.

Regionalizarea poate fi definită ca fiind procesul prin care se realizează instituirea uneicapacităţi de acţiune autonomă, ce are ca obiectiv promovarea unui teritoriu,infranaţional sau supralocal, prin mobilizarea mecanismului său economic şi, dacă estecazul, a resorturilor de solidaritate locală sau regională, precum şi a dezvoltăriipotenţialului său. Acest proces poate fi realizat fie prin intermediul instituţiilorpreexistente, fie prin realizarea unei noi împărţiri teritoriale destinate să răspundă maibine obiectivelor. Acest proces este însă întotdeauna condiţionat de constrângerile pecare le exercită cadrul politic şi instituţional, a cărui evoluţie poate fi guvernată de oserie de tendinţe.

Regionalismul este un termen des întâlnit în discursul politic, a cărui finalitate poateconduce la federalizare (un ansamblu teritorial construit pe baze istorice şi culturale,care dobândeşte competenţe în materie de politici publice – este cazul landurilorgermane), în timp ce regionalizarea este o acţiune administrativă, ce vizează crearea despaţii mai mari de cooperare şi, nu în ultimul rând, definirea unor noi unităţiadministrativ-teritoriale. (Mihaela Pacesila)

Conceptul de regiuni / regionalizare este strâns legat de conceptul de descentralizare şide conceptul de deconcentrare.

Deconcentrarea - Statele membre ale UE au cunoscut procesul de regionalizare de susîn jos, respectiv procesul de deconcentrare, având ca principal obiectiv înătrireaputerilor locale şi regionale în elaborarea şi implementarea politicilor publice. Motivulacestui proces de deconcentrare este atât politic - nevoia pentru mai multă democraţie,cât şi din motive economice - nevoia de o mai mare eficienţă a politicilor publice.Caracteristicile deconcentrării: se menţin caracteristicile centralizării administrative cu oexcepţie: în teritoriu nu mai există simplii agenţi ai centrului ci autorităţi administrativepropriu-zise, care dispun de competenţe proprii; aceste structuri sunt numite şi revocatede centru, faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare; autorităţile desconcentrate potadapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. Deconcentrareapoate îmbrăca 2 forme:

- Pe verticală: sporesc competenţele serviciilor exterioare ale ministerelor şi/sau acelorlalte organe ale administraţiei centrale;

- Pe orizontală: se amplifică competenţele conducătorului serviciilordeconcentrate dintr-o circumscripţie administrativă cum ar fi de ex. prefectul

Descentralizarea – Transmiterea sau transferul unei părţi însemnate din atribuţiile,competenţele şi responsabilităţile guvernului şi celorlalte organe ale administraţieipublice centrale către autorităţile administraţiei publice locale. Motivul descentralizării(al guvernării de jos în sus) stă, în primul rând, în dorinţa regiunilor de a avea un rol înpolitica Uniunii Europene şi în plan internaţional. Caracteristicile descentralizării: statulîncetează a mai fi singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridicăde drept public, colectivităţile teritoriale locale au personalitate juridică şi interesepublice proprii, distincte de cele ale statului, colectivităţile locale dispun de autorităţiadministrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice locale precum şi demijloace materiale, financiare şi umane necesare, autorităţile reprezentative de la nivelulcolectivităţilor locale sunt alese prin vot universal; aşadar puterea şi legitimitateaacestora nu vine de la centru ci de la corpul electoral care le-a ales, controlul ierarhicexercitat de puterea centrala dispare; există doar o tutela administrativă care presupuneexistenţa unui control de legalitate de către instanţele judecătoreşti. Avantajeledescentralizarii: soluţionarea mai rapidă, în funcţie de specificul şi resursele locale, aproblemelor din fiecare unitate administrativ-teritorială; resursele materiale, umane, şifinanciare pot fi utilizate cu mai mare eficienţă şi ghidate spre a răspunde unor nevoiprioritare, pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale;serviciile publice locale sunt organizate, coordonate şi conduse de autorităţile locale înconcordanţă cu nevoile locale; operativitatea deciziei care nu mai necesită aprobări de lacentru; aleşii răspund în mod direct în faţa corpului electoral; permite promovareamanagementului participativ în gestionarea intereselor fiecărei colectivităţi locale.Dezavantaje (minore în comparaţie cu avantajele): descentralizarea poate diminua forţaputerii centrale şi poate să stânjenească acţiunea ei; interesele locale au uneori uncaracter mult mai îngust decât interesele generale ale ţării.

Rezultatul acestui proces dual de deconcentare şi descentralizare a fost creşterea roluluiregiunilor în politica naţională, dar şi în implementarea politicilor europene în plannaţional. Aceasta înseamnă că, în ceea ce priveşte formularea, iniţierea, implementarea

şi monitorizarea politicilor care se implementează pe teritoriul regiunii, regiunile au oinfluenţă din ce în ce mai mare.

Există diferite forme de guverne regionale, fiind practic imposibil să găsim o formăcomună Europeană de guvern regional, datorita diversităţii politice, legislative şiadministrative care caracterizează statele din Uniunea Europeană. Noile state membreale UE, cu excepţia Poloniei, care a realizat o reformă a regiunilor, în paralel cuprocesul de tranziţie, se caracterizează prin:

- procesul de descentralizare, de transfer de putere către autorităţile locale şiregionale alese democratic;

- procesul de regionalizare statistică şi administrativă, coordonat de organizaţiineguvernamentale.

La nivelul Uniunii Europene există o diversitate mare de organizare la nivel regional,datorita diversităţii politice, legislative şi administrative care caracterizează statelemembre. Din punct de vedere al statutului juridic, termenul de regiune, ca şi cel deregionalizare, acoperă realităţi politice şi administrative extrem de diferite dacă negândim la statele europene.

Într-un raport către Parlamentul European (La regionalisation en Europe), G. Marcou,identifică 5 tipuri de regionalizare în Europa, în funcție de locul pe care îl ocupăregiunile în cadrul structurilor constituționale și administrative (Marcou, 1999, p.17-34):

regionalizarea administrativă constă în crearea de către stat a unor autoritățisubordonate guvernului, deconcentrate (delegare), ceea ce implică existența uneianumite autonomii juridice, dar acţiunile sunt controlate de stat. Acest tip deregionalizare nu presupune în fapt existenţa administrativă a regiunii. În UE,regionalizarea administrativă caracterizează Grecia, Portugalia, Marea Britanie,Suedia, Slovenia, Ungaria, Estonia şi Lituania;

regionalizare prin intermediul administraţiilor publice locale. Nici în acest caznu este obligatorie existența regiunilor din punct de vedere administrativ, darunele funcţii de administrare sunt preluate de administraţiile locale prindescentralizare (cooperare în cadru larg). Diferă de regionalizarea administrativăprin faptul că regionalizarea se înfăptuieşte prin intermediul instituţiilordescentralizate care acţionează într-un cadru de putere propriu și se întâlneşte înGermania, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Ungaria;

descentralizarea regională presupune crearea unei noi entități teritorialeadministrative, cu autonomie financiară limitată, fiind dezvoltat și un cadruinstituțional specific. Totuși aceste unități nu dețin putere legislativă.Descentralizarea regională se întâlneşte în Franţa, Marea Britanie, Suedia,Polonia, Cehia, Slovacia;

descentralizarea politică sau autonomia regională (regionalism instituţional)presupune existența regiunilor ca și unități administrativ teritoriale cărora li seatribuie inclusiv putere legislativă. Acest lucru presupune modificareaconstituției și afectează structura statului. Practic se înființează guverne la nivelregional. Acest model de regionalizare este considerat modelul ideal și seregăsește în Spania, Italia, Belgia, Marea Britanie, Portugalia;

regionalizarea prin intermediul autorităţilor federale / structuri federalepresupune existența unui tip de stat caracterizat printr-o descentralizare sporită,funcţionând pe principiul garantării autonomiei unităţilor care îl compun. Seîntâlnește în Belgia, Germania, Austria (sau din afara UE exemple bune în acestsens sunt Elveţia și SUA).

Având în vedere această clasificare, considerăm că România se încadrează în cel de-aldoilea tip, adică regionalizare prin intermediul administrațiilor publice locale. Regiunilede dezvoltare din România nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitatejuridică, dar unele funcţii de administrare sunt preluate de administraţiile locale prindescentralizare și există două instituții cu atribuții la nivel regional (Consiliul dedezvoltare regională și Agenția de dezvoltare regională).

Legat de aceste tipuri de regionalizare putem menționa faptul că, în general, o anumităregiune trece de la o formă la alta pe măsură ce dobândește noi puteri din punct devedere administrativ, legislativ, financiar. Datorită specificului fiecărei unități, în cadrulaceluiași stat pot exista regiuni care se află în etape diferite ale procesului deregionalizare.

Bibliografie1. Barna, Radu Cristian – Dezvoltare regională în Europa, Ed. Fundaţiei pentru

Studii Europene, 20072. Constantin, Daniela Luminiţa – Introducere în teoria şi practica dezvoltării

regionale, Ed. Economica, 20003. Edwards, Mary E. – Regional and Urban Economics adn Economic

Development. Theory and Methods, Auerbach Publications, 20074. Pacesila, Mihaela – Regionalizarea în statele Uniunii Europene, Administraţie şi

management public, Nr. 3/2004(http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/3_15.pdf)

5. Pascariu, Gabriel – Curs dezvoltare regională, UAUIM, Facultatea de urbanism,2006/2007 (http://www.iaim.ro/catedre/urbanism/note/dezvoltare_regionala)

6. Pascariu, Gabriel – Curs Analiză regională şi urbană (instrumente ale dezvoltăriiregionale şi spaţiale), UAUIM, 2006

7. The Web Book of Regional Science, Regional Research Institute, West VirginiaUniversity: http://www.rri.wvu.edu/WebBook/Giarratani/contents.htm

8. Clasificarea NUTS: http://ec.europa.eu/eurostat/ramon/nuts/splash_regions.html

TEMA 2POLITICA DE COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ - ISTORIC,

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE

Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificareaactivităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia lareducerea şomajului şi, nu în cele din urmă, să conducă la o îmbunătăţire a nivelului detrai.

Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şipromovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cudiverşi actori (privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice,dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, înscopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă.

Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltareaîntreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie,dezvoltarea sectorului IMM-urilor, îmbunătăţirea infrastructurii, calitatea mediuluiînconjurător, dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, învăţământ, cultură.

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele maicomplexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său dereducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni aleEuropei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precumcreşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană,protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc.

Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează înprincipal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetulcomunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile socialemai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ otreime din bugetul UE2).

Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în careacesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şisocială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă. Principiulsubsidiarităţii - care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre îndezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare - este prezent şi la nivelul altorpolitici. În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negocierea finanţării dinfondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de priorităţile naţionaleşi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă înimplementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord.

De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracterinstrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile

structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cumar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. (POLITICA DEDEZVOLTARE REGIONALĂ, Seria Micromonografii - Politici Europene, proiectuluiPhare RO 0006.18.02 – Formarea funcţionarilor publici din administraţia locală înafaceri europene şi managementul ciclului de proiect, Institutul European din România)

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea îndiferenţele de nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte, cele maiprospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate şi investesc de trei ori mai multîn unităţile lor de producţie decât cele mai sărace zece regiuni; această problemă s-aaccentuat cu fiecare lărgire a Uniunii; din 1988 aproape o treime din bugetul comunitareste dedicat sprijinirii zonelor mai puţin avantajate, iar această proporţie tinde săcrească. Această politică a fost dezvoltată datorită apariţiei unor dezechilibreeconomice, sociale, politice la nivelul Uniunii Europene.

Principalul obiectiv al politicii de coeziune vizează eliminarea disparităţiloreconomice şi sociale: Uniunea Europeană are 28 de state membre care reprezintă ocomunitate şi o piaţă internă de peste 500 milioane de cetăţeni, ceea ce provoacă cu atâtmai multe disparităţi economice şi sociale între aceste state şi cele 274 regiuni ale lor; oregiune din patru înregistrează un PIB (produs inten brut) pe cap de locuitor sub 75%din media înregistrată în Uniunea Europeană cu 28 de state membre; de asemenea întrestate sunt diferenţe considerabile în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor. Astfel,pentru măsurarea dezechilibrelor în dezvoltarea regiunilor, principalul indicator utilizateste PIB/capita. În funcție de acest indicator, regiunile sunt împărțite în: regiuni slabdezvoltate (PIB/capita sub 75% din media UE), regiuni de tranziție (PIB/capita între 75și 90% din media UE) și regiuni dezvoltate (PIB/capita peste 90% din media UE)(http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/what/future/img/eligibility20142020.pdf).

În prezent, instrumentele folosite în acest scop sunt fondurile europenestructurale și de investiții: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondulsocial european (FSE), Fondul de Coeziune (FC), Fondul european agricol pentrudezvoltare rurală (FEADR) şi Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime(FEPAM).

2.1. Istoric – momente cheie şi baza legală

Obiectivele de bază ale Comunităţii Economice Europene au inclus întotdeaunareducerea dezechilibrelor şi dezvoltarea armonioasa a Statelor Membre.

Principiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel Europeanîncă din 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 ţări semnatare(Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoiireducerii diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puţinfavorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide şi unitare.

Astfel, Tratatul de la Roma (din 25 martie 1957) care pune bazele ComunităţiiEuropene stipulează în Articolul 2 că unul din rolurile acesteia este de a “promova petot cuprinsul Comunităţii o dezvoltare armonioasă şi echilibrată”. Prin urmare, Articolul3, punctul 1.j, precizează că printre activităţile Comunităţii trebuie să se regăsească“întărirea coeziunii economice şi sociale”.

Această nevoie a fost concretizată în 1958, prin înfiinţarea Fondului Social European(FSE – Art. 123) ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat peîmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaţa muncii. Acest fond promova ocuparea forţei de muncă şide îmbunătăţirea mobilităţii acesteia pe teritoriul Comunităţii şi a intrat efectiv învigoare în 1960. Tratatul, acoperea, de asemenea, înfiinţarea Băncii Europene pentruInvestiţii (BEI – Art. 130) pentru crearea de noi resurse pentru îmbunătăţirea regiunilormai puţin dezvoltate, dar instrumentele de asistenţă pentru dezvoltare adresate StatelorMembre ale Uniunii au fost adăugate la momentul diferitelor extinderi.

În 1962, când a fost convenită politica agricolă comună, a fost creat Fondul Europeanpentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) în scopul finanţării politiciiagricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale şi îmbunătăţireastructurilor agricole. În 1964, FEOGA a fost separat în două secţiuni: “orientare” şi“garantare”. Secţiunea “orientare” contribuie la alocarea fondurilor pentru reformastructurală a agriculturii şi dezvoltarea zonelor rurale.

În ceea ce priveşte Politica regională europeană, un prim comunicat al ComisieiEuropene a fost adoptat în 1965, urmat de crearea în 1968 a Directoratului Generalpentru Politică Regională. În 1972, politica regională era descrisă ca fiind „un factoresenţial în întărirea Comunităţii”. Raportul Thompson, publicat de Comisia Europeanăîn 1973 concluziona că „deşi obiectivul de extindere continuă, stabilit în Tratat, a fostatins, asigurarea echilibrului şi a armoniei nu au fost încă atinsă”.(http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index_ro.htm)

În 1974 a fost creat Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), care aintrat în vigoare în 1975, în urma aderării Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei, ocaziecu care a apărut ideea înfiinţării acestui fond. Acest Fond a fost destinat regenerăriiregiunilor industriale în declin din Marea Britanie şi pentru a compensa beneficiilereduse pe care acest stat le-a primit în urma aplicării Politicii Agricole Comune (PAC).

Pe măsură ce Comunitatea s-a extins şi în special după aderarea Greciei, Spaniei şiPortugaliei, Fondul s-a concentrat pe regiunile sub-dezvoltate.

FEDR a fost înfiinţat cu scopul de a redistribui o parte a contribuţiilor bugetare aleStatelor Membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii, în vederea sprijiniriidezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiţiiproductive (pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile) şi în investiţiiîn infrastructură.

Cu toate acestea, conceptul de coeziune economică şi socială nu a fost introdus până în1986 prin Actul Unic European. Acest concept se referă la eliminarea diferenţeloreconomice existente la nivelul diferitelor regiuni - şi crează premisele unei politici decoeziune economică şi socială ca politică de sine stătătoare şi avînd drept scopfacilitarea aderării la piaţa unică europeană a ţărilor din sudul Europei.

În 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operaţiunea fondurilor desolidaritate, reprezentate de fondurile menţionate anterior şi numite acum Fonduristructurale – mai precis creşte considerabil alocaţiile acestora din bugetul comunitar.Astfel, este recunoscută şi declarată oficial importanţa acestor instrumente pentrureducerea disparităţilor regionale la nivel comunitar.

Un element de noutate în cristalizarea politicii regionale îl reprezintă creareaprogramului PHARE, în 1989, în scopul sprijinirii Poloniei şi Ungariei (abia ieşite dinspaţiul blocului comunist) în efortul de reconstrucţie a economiilor lor naţionale şirevizuirea acestuia, în anul 2000, în scopul susţinerii dezvoltării regionale în ţărilecandidate.

Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht) din 1992 a făcut din coeziuneaeconomică şi socială una din preocupările cheie ale Comunităţii(Art. 2). Prin acestTratat a fost creat un nou fond: Fondul de Coeziune (ce are drept scop sprijinireaproiectelor din domeniului protecţiei mediului şi infrastructurii de transport în StateleMembre mai puţin dezvoltate ) şi o noua insituţie: Comitetul regiunilor.

Mai detaliat, Titlul XIV - Articolele 130 a-e (respectiv, în Tratatul de la Amsterdamcare pune bazele Uniunii Europene, din 1997 Articolele 158-162) explică faptul ca ţelulComunităţii este acela de a reduce disparităţile dintre nivelele de dezvoltare alediferitelor regiuni şi întârzierile în dezvoltare a regiunilor şi insulelor (inclusiv a zonelorrurale) cele mai puţin favorizate; sunt enumerate resursele financiare necesare pentrucoeziunea economică şi socială şi sunt explicate regulile Fondului European pentruDezvoltare Regională (FEDR) şi ale Fondului pentru Coeziune.

În cadrul procesului de determinare a criteriilor de convergenţă ce trebuiesc satisfăcuteînainte ca Statele Membre să poată intra în “zona euro”, în 1993, prin Tratatul de laMaastricht, a fost impus controlul deficitelor publice. Pentru statele mai puţinpregătite, asta însemna stabilirea unei politici bugetare stricte şi o creştere a investiţiilorîn infrastructură pentru o dezvoltare accelerată. Pentru Spania, Grecia, Irlanda şiPortugalia acest lucru nu a fost fezabil fără sprijin din partea Uniunii. Ca urmare, pentru

a ajuta ţările Uniunii, al căror PIB a fost mai mic de 90% din media Comunităţii, înprocesul de uniune economică şi monetară.

În anul 1994 este înfiinţat un nou fond structural, al patrulea - Instrumentul Financiarde Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelorcomunitare privind pescuitul existente la acel moment, ca urmare a crizei din acestsector de la începutul anilor 1990. IFOP a fost creat în perspectiva extinderii UE cătrenord, odată cu aderarea Finlandei şi Suediei în 1995. În acelaşi an devine activ şiComitetul Regiunilor - organ consultativ înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht, cu rolulde a emite opinii în procesul de decizie şi de a sprijini Comisia Europeană în activităţilesale din sectorul dezvoltării regionale.

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirmă importanţa politicii de coeziune economicăşi socială şi a reducerii diferenţelor dintre standardele de viaţă ale populaţiei din diferiteregiuni europene, accentuând nevoia unei acţiuni coroborate de reducere a şomajului.

În aceeaşi direcţie se desfăşoară şi procesul de reformă a fondurilor structurale, începutîn 1999 în urma summit-ului de la Berlin, prin care sunt stabilite noile reguli defuncţionare a acestora. Reforma are drept scop creşterea concentrării asistenţeicomunitare prin aceste fonduri, odată cu simplificarea şi descentralizareamanagementului lor. Un element de noutate adus de reformă îl reprezintăcomplementarea programului Phare cu alte două instrumente de pre-aderare – ISPA(Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) şi SAPARD (Programul Special pentruAgricultură şi Dezvoltare Rurală), ce promovează dezvoltarea economică şi socială aţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est.

Un nou instrument de solidaritate a fost creat în 2002, în urma inundaţiilor majoresuferite de ţările Europei Centrale, cu scopul de a interveni în cazul dezastrelor naturalemajore şi cu repercusiuni puternice asupra condiţiilor de viaţă în regiunile afectate,asupra mediului sau economiei acestora.

Reformele Fondurilor Structurale

Cu timpul şi după mai multe serii de aderare, alocarea asistenţei din FondurileStructurale a fost reformată cu diferite ocazii, pentru ca aceasta să devină mai eficientăşi pentru a accelera dezvoltarea celor mai defavorizate dintre regiuni.

Prima reformă, din 1984, a remodelat granturile oferite de FEDR: cotele fixe naţionaleau fost înlocuite cu nişte limite orientative pentru fiecare ţară. Pe lângă acestea, 20% dinfondurile FEDR au fost acordate programelor comunitare iniţiate de către Comisie. Înplus, au apărut primele programe specifice: STAR (Acţiuni Speciale de Telecomunicaţiipentru Dezvoltarea Regională) şi Valoren (Exploatarea potenţialului energetic local).

În acelaşi an, cu scopul de a sprijini structurile economice ale Statelor Membre cele maivulnerabile în faţa aderării Spaniei şi Portugaliei (Grecia şi câteva regiuni din Franţa şiItalia), au fost create Programele Integrate Mediteraneene (PIM). Aceste PIM-uri aveau

ca obiectiv ajutorul acordat agriculturii şi industriei, resurselor umane şi, în cazurispecifice, pescuitului.

Cea de a doua reformă, din 1988, a urmat includerii în textul Actului Unic European atitlului referitor la coeziunea economică şi socială. Apoi, Consiliul European a adoptatperspectivele financiare ale “pachetului Delors”, care propunea dublarea cheltuielilorstructurale între 1988 şi 1993, de la 15 la 31% din totalul cheltuielilor Comunităţii.

În acelaşi timp au fost amendate mai multe regulamente şi au fost adoptate o serie denoi “principii” pentru administrarea alocărilor de fonduri. Acestea au inclus:

- Parteneriatul: deciziile cu privire la proiectele subvenţionate din FondurileStructurale asociază toţi participanţii la proiecte: autorităţi naţionale, operatori locali şiComisia;

- Coerenţa: asigurarea unei coerenţe între acţiunile diferitelor Fonduri şi politicicomunitare, strategii pentru ocupare, politici economice şi sociale ale statelor membre şipoliticile lor regionale;

- Concentrarea: asistenţa structurală s-a concentrat în regiunile cele maidefavorizate şi pe anumite terenuri conform unui număr de Obiective prioritaredinainte stabilit (Obiectivul 1: asistenţă pentru regiunile sub-dezvoltate; Obiectivul 2:conversia regiunilor industriale în declin; Obiectivul 3: reducerea şomajului pe termenlung; Obiectivul 4: oportunităţi de angajare pentru tineri; Obiectivul 5(a): ajustareastructurilor din agricultură; Obiectivul 5(b): dezvoltarea zonelor rurale);

- Adiţionalitatea şi complementaritatea: banii din Fondurile Structurale seadaugă unui sprijin bugetar comparabil din partea Statelor Membre, adică acţiunile şicontribuţiile financiare comunitare sunt concepute a fi complementare celor naţionale;

- Subsidiaritatea: implementarea şi controlul intervenţiilor reprezintă înprincipal responsabilitatea statelor membre;

- Programarea: asistenţa este planificată şi coordonată în programele dedezvoltare care constituie priorităţi pentru Comisie şi pentru Statele Membre.

Cea de a treia reformă, stabilită în cadrul Consiliului European de la Edinburgh din1992, a pus în practică pachetul “Delors II”, care propunea o nouă creştere de 40% afinanţărilor pentru măsuri structurale până în 1999.

Principiile reformei din 1988 au fost general acceptate, dar Obiectivele prioritare care laînceput au fost cinci au devenit şase. Noul Obiectiv 3 combină vechile Obiective 3 şi 4.Acesta avea acum ca obiectiv reducerea şomajului pe termen lung, creştereaoportunităţilor de angajare pentru tineri şi categoriile excluse social, promovând şiegalitatea sexelor la locul de muncă. Noul Obiectiv 4 căuta să adapteze forţa de muncăla schimbările industriale şi la cele din sistemul productiv. A fost adăugat un al şaseleaObiectiv celor stabilite în 1988 şi anume cel referitor la dezvoltarea zonelor cu populaţierăsfirată. În plus, a fost alocat un buget destul de substanţial pentru finanţarea

programelor “Iniţiative Comunitare”, instrumente ale politicii structurale propuse deComisie din proprie iniţiativă pentru sprijinirea măsurilor care să ajute la rezolvareaproblemelor cu o relevanţă deosebită pentru Europa ca întreg. Printre aceste iniţiative senumără “Employment” (care se referă la asigurarea de oportunităţi egale de angajarepentru tineri, femei, persoane cu handicap şi cele excluse social prin “Youthstart”,“Horizon”, “Now” şi respectiv “Integra”), “Leader” (care subvenţionează iniţiativelelocale pentru dezvoltarea economiei rurale şi a cooperării dintre zonele rurale),“Interreg” (ce finanţează cooperarea regională transfrontalieră) şi “Resider” (carecontribuie la regenerarea socio-economica a sectoarelor fierului şi oţelului).

De asemenea, cea de a treia reformă urmăreşte, în cadrul parteneriatului, reducereaprocedurilor formale pentru aprobarea programelor de către Comisie. Noul regulamentpermite Statelor Membre să înainteze Comisiei un “document unic de programare”(DOCUP), care să includă o analiză socio-economică a zonelor în discuţie, urmată de odescriere a strategiei de dezvoltare şi o descriere a principalelor priorităţi şi măsuri,inclusiv bugetul planificat şi analiza financiară. Acest document este negociat de StateleMembre şi Comisie, care acordă aprobarea finală.

La sfârşitul Consiliului European de la Berlin, din 26 martie 1999, şefii de state şi deguverne au convenit asupra unei politici cuprinse în Agenda 2000, un plan de acţiuneînaintat de Comisie, ale cărei obiective principale erau reîntărirea politicilor Comunitareşi asigurarea unui nou cadru financiar pentru Uniune, în vederea extinderii, în perioada2000-2006. Acest nou cadru legal este bazat pe principiile concentrării asistenţei, asimplificării şi clarificării responsabilităţilor Statelor Membre şi ale Comisiei.

Din motive de transparenţă şi eficienţă, cele şase Obiective vechi au fost restrânse îndoar trei: două Obiective regionale şi unul orizontal. Astfel, noul Obiectiv 1 se referă larestructurarea regiunilor sub-dezvoltate, Obiectivul 2 revigorarea socială şi economică azonelor cu dificultăţi structurale şi Obiectivul 3 la dezvoltarea resurselor umane. Pentruregiunile care nu mai sunt eligibile în cadrul vechilor Obiective 1, 2 si 5(b), existăînţelegeri de încheiere graduală pentru o perioadă de tranziţie. De asemenea, numărulIniţiativelor Comunitare au fost reduse de la 13 la doar 4.

Tot în cadrul Agendei 2000, Consiliul a revizuit regulamentul de bază al Fonduluipentru Coeziune şi a simplificat managementul financiar al acestuia. Cele patru StateMembre care sunt erau la momentul respectiv eligibile (Grecia, Spania, Irlanda şiPortugalia) vor beneficia în continuare de acest Fond, cu o revizuire în 2003. În plusnoile condiţii de finanţare a acestor proiecte încurajează utilizarea finanţărilor privatecomplementare, împreună cu aplicarea îmbunătăţită a principiului “cine polueazăplăteşte”.

Urmărind concentrarea geografică şi tematică a muncii, fondurile disponibile a ficheltuite pentru asistenţă structurală în 2000-2006 se vor diminua. Fondurile Structuraleau un disponibil de 195 miliarde Euro pentru perioada 2000-2006. În cadrul pregătiriipentru următoarea extindere şi pentru a asigura mai buna pregătire a statelor candidatecu privire la dezvoltarea structurală, au fost create două instrumente specifice de pre-aderare: Instrumentul Structural de Pre-Aderare (ISPA) şi Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD). Aceste două instrumente

joaca un rol esenţial în ceea ce înseamnă oportunitate politică şi economică pentruUniune.

2.2. Principiile politicii de coeziune economică şi socială

Regulamentul Consiliului Europei nr. 1083/2006 de stabilire a unor dispoziţiigenerale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şiFondul de Coeziune defineşte cadrul legal în care se înscrie politica de coeziune,stabilind: principiile, normele de parteneriat, de programare, de evaluare, de gestionare,inclusiv financiară, de monitorizare şi control pe baza unei împărţiri a responsabilităţilorîntre statele membre şi comisie (Art. 1).

Procesul de programare a asistenţei financiare acordate de Uniunea Europeană prinintermediul Fondurilor structurale, a împrumuturilor BEI şi a altor instrumentefinanciare a fost definit astfel (Art. 10):

Programare - Obiectivele Fondurilor sunt urmate în cadrul unei programărimultianuale (pe o perioadă de 7 ani) efectuate în mai multe etape, care includeidentificarea priorităţilor, finanţarea şi sistemele de gestiune şi control.

Complementaritate, coerenţă, coordonare şi conformitate (Art. 9)

„Fondurile intervin împreună cu măsurile naţionale, inclusiv măsurile la nivel regionalşi local, integrând priorităţile Comunităţii. Comisia şi statele membre asigură coerenţaintervenţiilor Fondurilor împreună cu măsurile, politicile şi priorităţile Comunităţii şicomplementaritatea cu celelalte instrumente financiare comunitare. [...] Cu respectareacompetenţelor lor, Comisia şi statele membre asigură coordonarea dintre intervenţiiledin Fonduri, FEADER, FEP, intervenţia BEI şi celelalte instrumente financiareexistente. Operaţiunile finanţate din Fonduri sunt în conformitate cu dispoziţiileTratatului şi din actele adoptate în temeiul acestuia.”

Parteneriat (Art. 11)

„Obiectivele Fondurilor sunt urmate în cadrul unei cooperări strânse (denumite încontinuare „parteneriat”) între Comisie şi fiecare stat membru. Fiecare stat membruorganizează, după caz şi în conformitate cu normele şi practicile naţionale în vigoare, unparteneriat cu autorităţile şi organismele cum sunt:

o autorităţile regionale, locale, urbane şi alte autorităţi publice competente;

o partenerii economici şi sociali;

o orice alt organism adecvat care reprezintă societatea civilă, partenerii demediu, organizaţiile non-guvernamentale şi organismele însărcinate cupromovarea egalităţii între bărbaţi şi femei. […]”

Statul membru desemnează partenerii cei mai reprezentativi la nivel naţional, regional,local şi în domeniile economic, social, de mediu sau altul, în conformitate cu normele şipracticile naţionale, ţinând seama de necesitatea promovării egalităţii între bărbaţi şifemei, precum şi a dezvoltării durabile prin integrarea cerinţelor în materie de protejareşi îmbunătăţire a mediului. Parteneriatul include elaborarea, aplicarea, monitorizarea şievaluarea programelor operaţionale. În fiecare an, Comisia consultă organizaţiile carereprezintă partenerii economici şi sociali la nivel european privind intervenţiile dinFonduri

Nivel teritorial al aplicării (Art. 12)

„Aplicarea programelor operaţionale menţionate la articolul 32 este responsabilitateastatelor membre la nivelul teritorial adecvat, în conformitate cu sistemul instituţionalpropriu fiecărui stat membru.”

Intervenţia proporţională (Art. 13)

„Resursele financiare şi administrative utilizate de Comisie şi statele membre pentruaplicarea Fondurilor în ceea ce priveşte:

– alegerea indicatorilor de realizare şi rezultate;

– evaluarea;

– principiile generale ale sistemelor de gestiune şi de control;

– întocmirea de rapoarte

sunt proporţionale cu suma totală a cheltuielilor aferente unui program operaţional.”

Gestiunea împărţită (Art. 14)

„Bugetul Uniunii Europene alocat Fondurilor este executat în cadrul gestiunii împărţiteîntre statele membre şi Comisie, în sensul articolului 53 alineatul (1) litera (b) dinRegulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privindRegulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, cuexcepţia asistenţei tehnice.[...]” Comisia îşi asumă responsabilităţile de execuţie abugetului general al Uniunii Europene.

Adiţionalitate (Art. 15)

„Contribuţia Fondurilor structurale nu se substituie cheltuielilor structurale publice sauasimilabile dintr-un stat membru. Pentru regiunile incluse în obiectivul de convergenţă,Comisia şi statul membru stabilesc nivelul cheltuielilor publice sau asimilabile pe carestatul membru le efectuează în toate regiunile în cauză pe parcursul perioadei deprogramare. Nivelul cheltuielilor efectuate de statul membru este unul dintre elementeleincluse în decizia Comisiei privind cadrul strategic naţional de referinţă. În afară de

aceasta, nivelul cheltuielilor se determină în funcţie de condiţiile macroeconomicegenerale în care se efectuează finanţarea şi ţinând seama de anumite situaţii economicespecifice sau excepţionale, cum este privatizarea sau un nivel extraordinar de cheltuielistructurale publice sau asimilabile ale statului membru pe parcursul perioadeiprecedente de programare. [...]”

Egalitatea între bărbaţi şi femei şi nediscriminarea (Art. 16)

„Statele membre şi Comisia asigură promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei şiintegrarea principiului de egalitate de şanse în domeniul respectiv în fiecare dintrediferitele etape ale aplicării Fondurilor. Statele membre şi Comisia iau măsurileadecvate pentru prevenirea oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică,religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în fiecare dintre diferiteleetape ale aplicării Fondurilor şi în special în ceea ce priveşte accesul la Fonduri.[...]”

Dezvoltarea durabilă (Art. 17)

„Obiectivele Fondurilor sunt urmărite în cadrul dezvoltării durabile şi a promovării, decătre Comunitate, a obiectivului de protejare şi îmbunătăţire a mediului înconjurător înconformitate cu articolul 6 din Tratat.”

2.3. Obiectivele politicii de coeziune economică şi socială

Obiectivul general al regulamentului general este acela de a accentua acţiunea efectuatăde Comunitate conform art. 158 din Tratat:

CARE Întărirea coeziunii economice şi sociale a Comunităţii lărgite pentru promovareaunei dezvoltări armonioare, echilibrate şi durabile.

CUM

Susţinerea:

- Fondurilor,

- Băncii europene pentru investiţii (BEI)

- Alte instrumente financiare existente.

DE CE

1. Pentru a răspunde provocărilor legate de diferenţele economice, sociale şiteritoriale provenite mai ales în ţările şi regiunile care înregistrează decalaje îndezvoltare, de accelerarea restructurării economice şi sociale şi de îmbătrânireapopulaţiei.

2. Acţiunea purtată în cadrul Fondurilor integrează la nivel naţional şi regional,priorităţile comunitare în favoarea unei dezvoltări durabile, consolidândcreşterea economică, competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă, integrareasocială cât şi protejarea şi calitatea mediului (Strategia de la Lisabona)

În cadrul Tratatului de formare a Uniunii Europene (1993, modificat în 1997 şi 2001) semenionează faptul că politica de coeziune urmărește: ”reducerea disparităţilor dintrenivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a întârzierilor în dezvoltare aregiunilor şi insulelor (inclusiv a zonelor rurale) celor mai puţin favorizate”. Deasemenea, articolul 174 din Tratatul de la Lisabona (2010) precizează că această politicăa fost creată: „În scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniuni,aceasta își dezvoltă și desfășoară acțiunea care conduce la consolidarea coeziunii saleeconomice, sociale și teritoriale. Uniunea urmărește, în special, reducerea decalajelordintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă aregiunilor defavorizate.”

Rezultă a fi importante cele 63 “considerente” ale regulamentului regional pentruatingerea din plin a obiectivului acestuia.

Evoluţia obiectivelor politicii de coeziune economică şi socială:

Regulament CEE nr.2081/93 şi 2082/93 Regulament CE nr.1260/99

Regulament CE nr.1083/2006


Ob. 1 – promovarea dezvoltării şi ajustăriistructurale a regiunilor a căror dezvoltare esteîn întârziereOb. 2 – reconversia regiunilor gravconfruntate cu un declin economicOb. 3 – combaterea şomajului de lungădurată, facilitarea inserţiei profesionale atinerilor şi integrarea persoanelor expuseexcluderii de pe piaţa munciiOb. 4 – facilitarea adaptării muncitorilor lamutaţiile industriale şi la evoluţia sistemelorde producţieOb. 5a – accelerarea adaptării structuriloragricole la cadrul de reforma a PAC şifacilitarea măsurilor de adaptare a structurilorde pescuit la cadrul de revizie a politiciicomune a pescuituluiOb. 5b – facilitarea dezvoltării şi ajustăriistructurale a zonelor ruraleOb. 6 – Promovarea dezvoltării regiunilor slabpopulate

Ob. 1 – promovareadezvoltării şi ajustăriistructurale a regiunilor cudificultăţi structurale(1+6)Ob. 2 – favorizareareconversiei economiceşi sociale a zonelor cudificultăţi structurale(2+5b)Ob. 3 – favorizareaadaptării şi modernizăriipoliticilor şi sistemelorde educaţie, formare şiocupare (3+4)

Ob. 1 – ConvergenţăOb. 2 –Competitivitatearegională şiocupaţionalăOb. 3 – Cooperareateritorială

Ob. 1 – Investiţiipentru creştere şilocuri de muncăOb. 2 – Cooperareteritorială europeană

Fondul FEDR, fondul FSE, Fondul de coeziune, Banca europeană de investiţii (BEI) şialte instrumente financiare comunitare existente contribuie fiecare în mod corespunzător

la realizarea celor două obiective ale politicii de dezvoltare regională a UniuniiEuropene pentru perioada 2014-2020: ”Investiţii pentru creştere şi locuri de muncă” și“Cooperare teritorială europeană”.

Obiectiv ”Investiții pentru creștere și locuri de muncă”

FEDR

FSE

Fondul deCoeziune

- Investiții în creștere economică (cercetare și inovare, tehnologiileinformației și comunicațiilor, competitivitatea IMM-urilor, economiecu emisii reduse de carbon)

- Investiții în oameni (ocuparea forței de muncă, educație mai bună,incluziune socială, administrație publică mai competentă)

- Investiții în infrastructură de transport și mediu

Eligibilitate:

- toate regiunile UE

Obiectivul “Cooperare teritorială europeană”

FEDR

Este destinat întăririi cooperării transfrontaliere prin iniţiative cumulatelocale, care la nivel transnaţional se concretizează în acţiuni de dezvoltareteritorială integrată legate de priorităţile comunitare, şi prin crearea dereţele şi prin schimbul de experienţe la nivel teritorial adecvat

Eligibilitate:

- regiuni de frontieră şi mari regiuni de cooperare transnaţională

2.4. Actori instituţionali ai politicii de dezvoltare regională

Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică cesubîntinde mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actoriinstituţionali să fie implicaţi în elaborarea şi implementarea ei.

Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurareaimplementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniţia sidefinitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptatevor fi implementate de Statele Membre.

Direcţia Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departamentresponsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea dezvoltării economice şi sociale aregiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 şi 160 ale Tratatului UE. DGPolitica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcţii generale implicate înimplementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DGEducaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG pentru Forţa de Muncă şi Probleme Sociale. Înprezent DG pentru Politică Regională gestionează 3 fonduri: FEDR, Fondul deCoeziune şi ISPA.

Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare lanivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport şi Turism. Deasemenea, acest comitet exercită şi activitate de control asupra instrumentelor instituitepentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, şi implicit asuprapoliticilor economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în vederearealizării Pieţei Interne, precum şi asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziuneşi Băncii Europene de Investiţii.

Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel europeanşi se reuneşte de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor economice ale SM.

Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme decoeziune economică şi socială, reţele de infrastructură trans-europeană, sănătate,educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, probleme de mediu,formare profesională şi transport, fiind şi cea mai nouă instituţie europeană (creat în1991, prin Tratatul de la Maastricht, funcţional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului,în 1993). CR este compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, cereflectă echilibrul politic, geografic şi regional/local din fiecare S.M.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de finanţare a politicilor UE şi aredublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituţional al politicii dedezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare (şi, implicit, implementare aacesteia). Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu dobândă redusă, tuturor statelormembre pentru finanţarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susţinând prinacţiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele FS şi acelorlalte instrumente financiare ale UE.

(POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, Seria Micromonografii - PoliticiEuropene, proiectului Phare RO 0006.18.02 – Formarea funcţionarilor publici dinadministraţia locală în afaceri europene şi managementul ciclului de proiect, InstitutulEuropean din România)

2.5. Instrumentele politicii de coeziune în Uniunea Europeană

2.5.1. Evoluţia instrumentelor politicii de coeziune

Regulament CEE nr.2081/93 şi2082/93




• Fondul Europeanpentru DezvoltareRegională (FEDR)

• Fondul SocialEuropean (FSE)

• Fondul Europeanpentru Orientare şiGarantare înAgricultură (FEOGA)

• Instrumentul Financiarpentru OrientareaPescuitului (IFOP)

• FEDR• FSE• FEOGA• IFOP

Regulament CE nr.1264/99 si 1265/99

• Fondul deCoeziune (FC)

• FEDR• FSE• FC

Fondul European deSolidaritate (FES)Regulament CE nr.1698/2005

• FEADR/FEP

• FEDR• FSE• FC• FEADR• FEPAM

Legătura între obiective şi instrumente:

FEDR FFEESS FCInvestiţii pentrucreştere şi

locuri de muncăă

CooperareEuropeanăteritorială

FEDR

Infrastructură,inovare,investiţii

etc.

Eeducaţievocaţională,ajutor pentru

ocuparea forţeide muncă etc.

Statele membre cuPNB/loc. sub 90%

Infrastructura demediu şi detransport,

energie regenerabilă

Toate statele / regiunile membre

Obiective Instrumente

2.5.2. Fonduri europene structurale și de investiții (FESI)

Fondul European de Dezvoltare Regională

Obiectivul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) este consolidareacoeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene prin corectareadezechilibrelor existente între regiunile acesteia.

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) poate interveni în sprijinul celordouă obiective de politică regională:

1. investiţii pentru creştere şi locuri de muncă;

2. cooperare teritorială europeană.

Pe scurt, în cadrul obiectivului 1, FEDR finanţează:

(a) investițiile productive care contribuie la crearea și salvgardarea locurilor demuncă durabile, prin intermediul unor ajutoare directe pentru IMM-uri;

(b) investițiile productive, indiferent de dimensiunea întreprinderii în cauză, carecontribuie la prioritățile de investiții stabilite pe OT;

(c) investițiile în infrastructuri care le oferă servicii de bază cetățenilor îndomeniul energiei, al mediului, al transportului și al TIC;

(d) investițiile în infrastructurile din domeniul social, al sănătății, al cercetării, alinovării, al afacerilor și al educației;

(e) investițiile în dezvoltarea potențialului endogen prin intermediul investițiilor fixeîn echipamente și infrastructuri la scară mică , inclusiv infrastructuriculturale și infrastructuri turistice sustenabile la scară mică, servicii pentruîntreprinderi, sprijin pentru organisme de cercetare și inovare și investițiile întehnologie și în cercetare aplicată în întreprinderi;

(f) constituirea de rețele, cooperarea și schimbul de experiență între autoritățiregionale, locale, urbane și alte autorități publice competente, partenerieconomici și sociali și organisme relevante care reprezintă societatea civilă,studii, acțiuni pregătitoare și consolidarea capacității .

În ceea ce priveşte obiectivul „Cooperare teritorială europeană” , ajutorul furnizat prinFEDR se grupează în jurul a trei axe:

▪ dezvoltarea de activităţi economice şi sociale transfrontaliere;

▪ stabilirea şi elaborarea cooperării transnaţionale, inclusiv cooperareabilaterală între regiunile maritime;

▪ consolidarea eficacităţii politicii regionale prin promovarea şi cooperareainterregională, prin realizarea de activităţi de conectare în reţea şi prinschimburi de experienţă între autorităţile regionale şi locale.

Fondul Social European

Fondul Social European (FSE) este destinat să îmbunătăţească calitatea locurilor demuncă şi posibilităţile de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană. Acestaintervine în cadrul obiectivului „Investiţii pentru creştere şi locuri de muncă”.

FSE sprijină acţiunile statelor în următoarele domenii:

▪ promovează niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și de calitate alocurilor de muncă,

▪ îmbunătățește accesul la piața forței de muncă,

▪ sprijină mobilitatea geografică și profesională a lucrătorilor și faciliteazăadaptarea acestora la schimbările în domeniul industriei și la schimbăriledin sistemele de producție necesare pentru evoluțiile durabile,

▪ încurajează un nivel ridicat de educație și formare pentru toți și sprijinătranziția de la educație la încadrarea în muncă pentru tineri,

▪ combate sărăcia,

▪ îmbunătățește incluziunea socială și promovează egalitatea de gen,nediscriminarea și egalitatea de șanse.

Fondul de Coeziune

Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs naţional brut (PNB) pe cap delocuitor de mai puţin de 90% din media comunitară să-şi reducă diferenţele dintrenivelurile de dezvoltare economică şi socială şi să-şi stabilizeze economiile. Acestasusţine acţiuni în cadrul obiectivului „Investiţii pentru creştere şi locuri de muncă” şi seaflă sub incidenţa aceloraşi reguli de programare, de gestionare şi de control ca în cazulFSE şi FEDR.

Pentru perioada 2014-2020, Fondul de Coeziune se adresează următoarelor ţări:Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia,Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Fondul de Coeziune finanţează acţiuni care fac parte din următoarele domenii:

▪ reţele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare deinteres european(http://ec.europa.eu/transport/infrastructure/index_en.htm), așa cum aufost identificate de UE. Fondul de coeziune va sprijini proiectele deinfrastructură din cadrul Facilităţii „Conectarea Europei”;

▪ mediu: proiecte legate de energie şi de transport, atât timp cât acesteaaduc beneficii vizibile mediului înconjurător în ceea ce priveşte eficienţaenergetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, dezvoltareatransportului feroviar, susţinerea intermodalităţii, consolidareatransportului public etc.

Suspendarea asistenţei financiare furnizate prin intermediul Fondului de Coeziune seproduce prin decizia Consiliului (hotărând cu majoritate calificată) în cazul în care unstat membru care înregistrează un deficit public excesiv nu a pus capăt situaţiei sauacţiunile întreprinse se dovedesc a fi necorespunzătoare.

Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) contribuie lapromovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga Comunitate, venind încompletarea politicilor de piaţă şi de susţinere a veniturilor aplicate în cadrul politiciiagricole comune, al politicii de coeziune şi al politicii comune în domeniul pescuitului.

Obiectivele FEADR:

- îmbunătăţirea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin sprijinirearestructurării, dezvoltării şi inovaţiei;

- îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, prin sprijinirea gestionăriiterenurilor;

- îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificăriiactivităţilor economice.

Trei axe tematice au fost stabilite în noul regulament privind dezvoltarea rurală:

îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier;

mediul şi regiunile rurale;

creşterea calităţii vieţii şi diversificarea economiei în zonele rurale.

O a patra axă este Axa „Leader” - bazată pe experienţa câştigată în urma iniţiativelorcomunitare Leader, deschide noi posibilităţi pentru abordările locale „de jos în sus” aleproblematicii dezvoltării rurale.

Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime

Fondul European pentru Pescuit (FEPAM) ajută la realizarea durabilităţii economice,sociale şi de mediu prin reducerea efortului de pescuit şi protejarea mediului marin.

Obiectivele care trebuie atinse prin derularea acestor fonduri în România sunt facilitareaimplementării Politicii Comune de Pescuit şi diversificarea activităţilor în comunităţilepescăreşti.

Gradul de susţinere financiară prin FEPAM este de maxim 40% din valoareaproiectului pentru creşterea capacităţilor sau înfiinţarea unităţilor de producţie.

Pentru acele proiecte care vizează investiţii pentru interes colectiv, instruiri, acţiuni depromovare dar şi pentru proiecte pilot, gradul de susţinere este între 80 – 100%.

Fondul European pentru Pescuit este structurat pe cinci axe prioritare:

▪ Adaptarea flotei de pescuit a Comunităţii

▪ Acvacultura, pescuitul intern, procesare şi marketing

▪ Măsuri de interes comun

▪ Dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit

▪ Asistenţă tehnică

Pentru a evita suprapunerile dintre fondurile comunitare, regulamentul privind FEDR şicel privind FEADR stabilesc că Statele şi regiunile trebuie să garantezecomplementaritatea şi coerenţa măsurilor cofinanţate de FEADR şi a celor cofinanţatede FEP, cu programele şi acţiunile cofinanţate de FEDR în zonele rurale.

Trebuie să fie clar stabilite criteriile de diferenţiere a acţiunilor care vor fi finanţate deFEDR şi cele care vor fi finanţate de FEADR:

– infrastructurile destinate îmbunătăţirii accesibilităţii

– dezvoltarea de noi activităţi economice diferite de agricultură şi pescuit

– dezvoltarea turismului şi a centrelor rurale de interes

– accelerarea instalării de reţele şi servicii de telecomunicare în zonelerurale

– consolidarea legăturilor dintre zonele urbane şi cele rurale.

2.5.3. Iniţiative comunitare

În perioada de programare 2000-2006 au existat 4 iniţiative comunitare în UE:

1. INTERREG III – este finanţat prin FEDR şi promovează cooperarea trans-frontalieră, trans-naţională şi inter-regională;

2. EQUAL - este finanţat prin ESF şi susţine dezvoltarea de noi modalităţipentru combaterea discriminării şi inegalităţilor privind accesul la piaţa muncii;

3. LEADER+ - este finanţat prin FEOGA – secţiunea de orientare şipromovează dezvoltarea rurală prin sprijinirea iniţiativelor grupurilor locale de acţiune(dezvoltarea durabilă);

4. URBAN II - este finanţat prin FEDR şi încurajează strategii inovatoarepentru regenerarea economică şi socială a oraşelor şi zonelor urbane în declin.

Pentru perioada de programare 2007-2013 iniţiativele comunitare din perioadaprecedentă au fost incluse sub cele trei noi obiective ale politicii europene de dezvoltareregională şi ale celei pentru dezvoltare rurală:

Interreg III a fost inclus în obiectivul cooperare teritorială europeană;

Misiunile fostelor iniţiative comunitare URBAN (dezvoltare urbană) şi EQUAL(iniţiativă pentru ocuparea forţei de muncă) sunt de acum înainte integrate înobiectivele „convergenţă” şi „competitivitate regională şi ocuparea forţei demuncă”.

Programul Leader + şi Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă(FEOGA) sunt înlocuite de Fondul European Agricol pentru DezvoltareRurală (FEADR), iar Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP)devine Fondul European pentru Pescuit (FEP). Cu toate acestea, în perioada2007-2013, FEADR şi FEP au propriile baze juridice şi nu mai fac parte dinpolitica de coeziune.

Există patru noi iniţiative comunitare pentru politica de coeziune pe 2007-2013,respectiv 2014-2020:

• Jasper (Joint Assistance in Supporting Projects in European Regions):Asistenţă comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile europene este un instrumentde asistenţă tehnică pentru cele douăsprezece ţări care au aderat la UE în 2004 şi 2007.Prin acest instrument, statelor membre în cauză li se oferă sprijinul de care au nevoiepentru a pregăti proiecte importante de înaltă calitate, care urmează a fi cofinanţate dinfonduri ale UE.

• Jeremy (Joint European Resources for Micro to medium Enterprises): Resurseeuropene comune pentru microîntreprinderi şi IMM-uri este o iniţiativă a ComisieiEuropene dezvoltată împreună cu Fondul European de Investiţii. Această iniţiativă

promovează utilizarea instrumentelor de inginerie financiară pentru a spori accesulIMM-urilor la finanţare, prin intervenţii ale fondurilor structurale.

• Jessica (Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas)Sprijin european comun pentru investiţii durabile în zonele urbane este o iniţiativă aComisiei Europene dezvoltată în cooperare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şiBanca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). Această iniţiativă sprijinădezvoltarea urbană durabilă şi regenerarea prin mecanisme de inginerie financiară.

• Jasmine (Joint Action to Support Micro-finance Institutions in Europe)Acţiune comună de sprijinire a instituţiilor de microfinanţare din Europa urmăreşte săofere asistenţă tehnică, dar şi sprijin financiar furnizorilor de microcredite nebancari şisă îi ajute să realizeze o creştere a calităţii activităţii proprii, să se extindă şi sădobândească un caracter durabil. JASMINE urmăreşte, de asemenea, promovareabunelor practici în domeniul microcreditelor şi conceperea unui cod de conduită pentruinstituţiile de microcredite.

2.6. Strategia EUROPA 2020

În 17 iunie 2010 - Consiliul European adoptă noua strategie denumită Europa 2020 - Ostrategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii.Toate politicile comune - inclusiv politica agricolă comună şi politica de coeziune - vortrebui să susţină această strategie.

Obiectiv General

Transformarea UE într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii,caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate șicoeziune socială.

Astfel, în prezent, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional se fac demersuripentru stabilirea direcţiilor strategice pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, precum şi pentru negocierea bugetelor aferente acestei perioade.

Priorităţi

• creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;

• creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul devedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;

• creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată aocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.

Pentru perioada 2014-2020, pentru politica de coeziune a UE vor fi alocate 325 mld.Euro, adică 35% din bugetul UE. Aproximativ jumătate din această sumă se va utilizepentru investiţii în regiunile mai puţin dezvoltate ale UE (164 mld.euro), adică aceleregiuni care au un PIB/capita sub 75% din media UE, iar 49 de mld. Euro vor fi utilizatepentru investiţii în regiunile mai dezvoltate ale UE, regiuni care înregistrează unPIB/capita de peste 90% din media UE şi în care trăiesc aproximativ 61% dintrelocuitorii UE. Restul banilor vor fi alocaţi regiunilor în tranziţie (cu un PIB/capita între75-90% din media UE). În cazul României, 7 din cele 8 regiuni se încadrează în grupulregiunilor mai puţin dezvoltate ale UE, excepţie făcând doar regiunea Bucureşti-Ilfov,care pentru perioada 2014-2020 intră în categoria regiunilor dezvoltate.

Pentru a contribui la cele trei priorităţi stabilite în Strategia Europa 2020, se va acţionape două direcţii principale:

investiţii în creştere (finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională):

cercetare şi inovare

tehnologia informaţiilor şi comunicării

competitivitatea IMM-urilor

economie cu emisii scăzute de carbon

investiţii în oameni (finanţate prin Fondul Social European):

ocupare şi mobilitate

educaţie de calitate

incluziune social

administraţie publică de calitate

Principalele noutăţi aduse pentru perioada 2014-2020

• Coeziune economică, socială şi teritorială, reducerea disparităţilor între regiuni

• Concentrarea resurselor politicii de coeziune asupra obiectivelor StrategieiEuropa 2020

• Concentrare tematică: strategii clare de investiţii, obiective şi indicatori aliniatecu obiectivele tematice pentru 2020 (au fost definite 11 obiective tematice)

• Ţinte clare

• Simplificare printr-o programare mai coerentă, reguli şi măsuri de implementaremai clare (armonizarea criteriilor de eligibilitate, costuri simplificate)

• O orientare clară către eficienţă şi monitorizarea rezultatelor = condiţionalităţimacro-economice şi ex-ante, cadru de performanţă (cu indicatori de rezultateclari şi măsurabili) şi rezervă de performanţă (5% din alocările naţionale)

Coeziunea teritorială

Concentrare pe dezvoltare urbană durabilă

• Cel puţin 5 % din resursele FEDR

Crearea unei platforme de dezvoltare urbană

• Reţele de cooperare între oraşe şi schimburi de experienţă pe politici urbane

Acţiuni inovative pentru dezvoltare urbană durabilă

• Până la un plafon de 0.2 % din finanţarea anuală

Zone cu caracteristici naturale sau demografice specifice

• Alocare suplimentară pentru regiunile periferice şi slab populate

- Abordarea integrată a dezvoltării locale plasate sub responsabilitateacomunității (CLLD)

- Investiţii teritoriale integrate (ITI)

- Abordarea nevoilor specifice zonelor geografice cele mai afectate desărăcie sau grupuri ţintă cu cel mai mare risc de discriminare sau excludere –contribuţie subliniată în conţinutul fiecărui PO

Direcţii strategice de dezvoltare. Obiectivele Strategiei UE 2020 corelate cuRomânia

Cinci obiective măsurabile transpuse în ținte naţionale:

Indicator UE RO

rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani 75% 70%

nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în PIB 3% 2%

obiectivul 20/20/20 în materie de energie şi schimbări climatice:

- emisiile de gaze cu efect de seră sub nivelul înregistrat în 1900 20% 20%

- energia produsă provenită din surse regenerabile 20% 24%

- creşterea eficienţei energetice 20% 19%

rata de părăsire timpurie a şcolii sub 10% 11,3%

ponderea tinerilor cu vârsta între 30-34 ani, absolvenţi ai uneiforme de învăţământ terţiar

cel puţin40%

26,7%

scăderea numărului de persoane expuse sărăciei 20 mil. 580 mii

Acestea vor imprima direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm şi vor reprezentamijloacele de măsurare a succesului nostru.

Corelare priorităţi-obiective temtice-fonduri structurale şi de investiţii (FSI)

FEDR ESF FC FEADR 2020 Cadrul Strategic Comun - obiective tematice

Cre

şter

ein

telig

entă

1. Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării

2. Sporirea utilizării, calităţii şi accesului la tehnologiileinformaţiei şi comunicaţiilor

3. Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor, a sectoruluiagricol, de pescuit şi acvacultură

Cre

şter

e du

rabi

lă

4. Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute deCO2, în toate sectoarele

5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şia gestionării riscurilor

6. Protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente aresurselor

7. Promovarea sistemelor de transport durabile, eliminareablocajelor din reţelele majore

Cre

şter

ein

cluz

ivă

8. Promovarea ocupării şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă

9. Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei

10. Investiţiile în educaţie, competenţe şi învăţare pe totparcursul vieţii

11. Consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţiepublică eficientă

Comisia prezintă șapte inițiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese încadrul fiecărei teme prioritare:

„O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăți condițiile-cadru și accesul lafinanțările pentru cercetare și inovare, astfel încât să se garanteze posibilitateatransformării ideilor inovatoare în produse și servicii care creează creștere șilocuri de muncă;

„Tineretul în mișcare” pentru a consolida performanța sistemelor de educație șipentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;

„O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor deinternet de mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piațădigitală unică gospodăriilor și întreprinderilor;

„O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru apermite decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijinitrecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a crește utilizareasurselor regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor și apromova eficiența energetică;

„O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăți mediul deafaceri, în special pentru IMM-uri, și a sprijini dezvoltarea unei baze industrialesolide și durabile în măsură să facă față concurenței la nivel mondial;

„O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” pentru a modernizapiețele muncii și a oferi mai multă autonomie cetățenilor, prin dezvoltareacompetențelor acestora pe tot parcursul vieții în vederea creșterii ratei departicipare pe piața muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei înmaterie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională;

„Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziuneasocială și teritorială, astfel încât beneficiile creșterii și locurile de muncă să fiedistribuite echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziuneasocială să li se acorde posibilitatea de a duce o viață demnă și de a juca un rolactiv în societate.

Regulamentele pentru perioada 2014 - 2020, se găsesc pe urmatorul link:http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/information/legislation/regulations/

• Regulament (EU) 1303/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de stabilire a unor dispoziții comuneprivind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european,Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală șiFondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadruluistrategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fonduleuropean de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziuneși de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

• Regulament (EU) 1301/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind dispozițiile specifice aplicabileFondului european de dezvoltare regională și obiectivului referitor la investițiilepentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și de abrogare aRegulamentului (CE) nr. 1080/2006

• Regulament (EU) 1300/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Fondul de coeziune și de abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1084/2006

• Regulament (EU) 1304/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Fondul social european și deabrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului

• Regulament (EU) 1305/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind sprijinirea dezvolt[rii rurale prinFondul european agricol pentru dezvoltare rurală și de abrogare aRegulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

• Regulament (EU) 1299/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind dispoziții specifice pentru sprijinuldin partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul decooperare teritorială europeană

• Regulament (EU) 1302/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUIEUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr.1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privindgrupările europene de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce priveșteclarificarea, simplificarea și îmbunătățirea constituirii și punerii în aplicare aunor astfel de grupări

Bibliorgafie1. DG REGIO – informaţii referitoare la Politica Regională şi instrumente structurale

în UE: http://ec.europa.eu/regional_policy/index_ro.htm2. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, Seria Micromonografii - Politici

Europene, proiectului Phare RO 0006.18.02 – Formarea funcţionarilor publici dinadministraţia locală în afaceri europene şi managementul ciclului de proiect,Institutul European din România


4. Rapoarte privind coeziunea economică şi socială, Comunicări din partea Comisiei:http://ec.europa.eu/regional_policy/information/reports/index_en.cfm

5. Istoricul politicii de dezvoltare regională în Uniunea Europeană:http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index_ro.htm

6. Principiile politicii de coeziune economică şi socială a UE:http://ec.europa.eu/regional_policy/how/principles/index_ro.cfm

7. Obiectivele politicii de coeziune economică şi socială a UE:http://ec.europa.eu/regional_policy/how/index_ro.cfm


9. Instrumentele politicii de coeziune economică şi socială a UE:http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/index_ro.cfm

10. Instrumente speciale de sprijin (Jaspers, Jeremie, Jessica, Jasmine):http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/instruments/index_ro.cfm

11. Strategia Europa 2020: http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm12. Politica de coeziune pentru perioada 2014-2020:

http://ec.europa.eu/regional_policy/en/policy/how/stages-step-by-step/13. Propuneri regulamente pentru perioada de programare 2014-2020:

http://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/legislation/regulations/

TEMA 3MECANISMELE FONDURILOR STRUCTURALE - PROGRAMARE

3.1. Definiţia şi principiile programării Fondurilor Structurale

Programarea este obiectivul de baza în Uniunea Europeană, conform căruia se acordafinanţare pentru proiecte de dezvoltare cuprinse într-un program general şi nu pentruproiecte locale izolate. Aceasta reprezintă procesul de organizare, luare a deciziilor şifinanţare, derulat în mai multe etape pentru a implementa, pe bază multianuală, acţiuneacomună a Comunităţii şi a statelor membre, pentru a atinge Obiectivele. Ea trebuie săasigure coordonarea Fondurilor între acestea şi a acestora cu celelalte instrumentefinanciare existente, BEI şi Fondul european de investiţii (FEI). Această coordonare artrebui să includă, de asemenea, elaborarea unor măsuri financiare complexe şi a unorparteneriate între sectorul public şi cel privat.

Pentru a se păstra simplificarea sistemului de programare definit anterior, perioada deprogramare trebuie să aibă o durată unică de şapte ani.

Programarea se desfăşoară la nivel de program operaţional şi axe prioritare.

3.2. Cadrul şi ciclul de programare

Paşii programării strategice şi operaţionale:

Analiza statistică – studiu de evaluare

Elaborarea studiului se bazează pe cunoaşterea şi evaluarea resurselor din zonă. Încadrul studiului vor fi analizate caracteristicile naturale, economice, umane, istorico-culturale ale regiunii. Pentru a crea o imagine reală, de la care să se pornească înelaborarea unei strategii eficiente se poate folosi Analiza SWOT.

Stabilirea priorităţilor

În această etapă se stabileşte direcţia strategică şi priorităţile, pornind de la situaţiaexistentă. Priorităţile sunt indicatoarele care nu ne dau voie să ne abatem de la direcţiapropusă în drumul spre realizarea obiectivelor şi atingerea ţelurilor (imaginea de viitor).

Realizarea programelor, sub-programelor

Această etapă reprezintă o deplasare în direcţia stabilită de priorităţi. Pentru a duce larezultate bune, programele trebuie sa fie interconectate, şi nu îndreptate spre realizareaunor dezvoltări punctuale izolate.

Realizarea măsurilor şi a pachetului de măsuri

Trebuiesc stabilite grupele de măsuri care contribuie la realizarea programelor şi sub-programelor. Prin realizarea pachetului de măsuri (cu specificarea măsurilor) se încheieprocesul de programare strategică, urmând stabilirea grupurilor ţintă, a ariilor dedezvoltare, a cadrului financiar şi planificarea în timp.

Programarea operaţională

Programele operaţionale conţin măsurile şi proiectele care duc la realizarea strategiei dedezvoltare.

Ciclul de programare poate fi reprezentat schematic astfel:

Programare

Eval. Ex-ante

Implementare

Supravegere

Monitorizare

• financiară

• procedurală

•fizică

Evaluareintermediară

• pe parcurs

• finală

Eval. Ex-post Noul ciclu deprogramare

Reprogramare

Control

Logica intervenţiei în cadrul unui program

3.3. Documente de programare

Evoluţia documentelor de programare cerute a fi elaborate pentru implementareapoliticii de dezvoltare regională:

Regulament CEEnr.2081/93 şi 2082/93




• Planul deDezvoltare (PD)

• Cadrul de SprijinComunitar (CSC)

• ProgramOperaţional (PO)

sau

• Document Unic de

• PD

• CSC

• PO + ProgramComplement (PC)

• DOCUP + PC

• Programe

• Cadrul NaţionalStrategic de Referinţă(CNSR)

• PO (POS +POR)

Un singur instrument deprogramare şigestionare (PO) monofond (excepţie FC şi

• Acord de parteneriat

• PO (POS +POR)

Resurse

Impact(efect pe termen

lung)

Rezultate(efecte directeşi imediate)

Realizări(bunuri şi servicii

realizate)

Intervenţiileprogramului

Obiectivegenerale

Obiectivespecifice

Obiectiveoperaţionale

Programare(DOCUP)

multifonduri

• Programe pentruiniţiative comunitare

• Prezentarea şimanagementulprogramului la nivelde masură

FEDR)

• Gestiunea financiarănumai la nivelul axelorprioritare

Acord de parteneriat (art. 14 - 17, Regulament CE nr. 1303/2013) înseamnă un document pregătit de un stat membru cu implicarea partenerilor, în

conformitate cu abordarea bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri, carestabilește strategia, prioritățile și modalitățile statului membru în ceea ce priveșteutilizarea fondurilor ESI într-un mod efectiv și eficient, astfel încât să urmezestrategia Uniunii privind creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii;

acordul de parteneriat este aprobat de Comisie în urma unei evaluări și a unui dialogcu statul membru în cauză

Acordul de parteneriat acoperă toate contribuțiile fondurilor ESI în statul membru încauză.

Acordul de parteneriat prevede:

proceduri de asigurare a alinierii cu strategia Uniunii pentru o creștereinteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii

modalități de asigurare a unei aplicări efective a fondurilor ESI

modalitățile principiului parteneriatului, o listă orien tativă a partenerilorși un rezumat al acțiunilor întreprinse pentru a-i implica și rolul acestoraîn pregătirea acordului de parteneriat și a raportului de progres

Acordul de parteneriat indică și:

o abordare integrată a dezvoltării teritoriale susținută din fondurile ESIsau un rezumat al abordărilor integrate ale dezvoltării teritoriale pe bazaconținutului programelor

modalități de asigurare a unei implementări eficiente a fondurilor ESI,inclusiv o evaluare a sistemelor existente pentru schimbul electronic dedate

Programe operaţionale (art. 26-31, Regulament CE nr. 1303/2013) Fondurile ESI sunt implementate prin intermediul programelor, în conformitate cu

acordul de parteneriat. Fiecare program acoperă perioada cuprinsă între 1 ianuarie2014 și 31 decembrie 2020.

Sunt adoptate de către Comisie.

Fiecare program stabilește o strategie pentru contribuția programului la strategiaUniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii înconcordanță cu prezentul regulament, normele sp ecifice fondurilor și cu conținutulacordului de parteneriat.

Fiecare program include măsuri luate pentru a asigura implementarea eficace,eficientă și coordonată a fondurilor ESI și a acțiunilor în vederea reducerii sarciniiadministrative ale beneficiarilor.

Fiecare program definește prioritățile stabilind obiective specifice, creditelebugetare aferente contribuției din partea fondurilor ESI și cofinanțarea naționalăcorespunzătoare, inclusiv sumele aferente rezervei de performanță, care poate fipublică sau privată, în conformitate cu normele specifice fondurilor.

Fiecare prioritate stabilește indicatori și ținte corespunzătoare, exprimați în termenicalitativi sau cantitativi, în conformitate cu normele specifice fondurilor, pentru aevalua progresul înregistrat în implementarea programului în vederea atingeriiobiectivelor ca bază pentru monitorizarea, evaluarea și examinarea performanțelor.

3.4. Sisteme și organisme de gestiune şi control

Organisme. Pentru fiecare program operaţional statul membru numeşte:

Autoritatea de gestiune/management: o autoritate sau un organism public sau privat,naţional, regional sau local, desemnată de statul membru pentru gestionarea unuiprogram operaţional, sau chiar statul membru, atunci când desfăşoară în mod directaceastă sarcină;

Autoritatea de certificare: un organism sau o autoritate, regională sau locală,desemnată de statul membru pentru certificarea declaraţiilor de cheltuieli şi cererilede plată înainte ca acestea să fie trimise Comisiei;

Autoritatea de audit: un organism în mod operaţional independent de autoritatea degestiune şi de autoritatea de certificare, desemnat de statul membru pentru fiecareprogram operaţional şi responsabil de verificarea corectei funcţionări a sistemului degestiune şi control.

Organismul abilitat care să primească plăţile efectuate de Comisie;

Unul sau mai multe organisme de plată: responsabile de efectuarea plăţilor cătrebeneficiari.

Monitorizarea programului operaţional

Comitetul de monitorizare (art. 47-51, Regulament CE nr. 1303/2013)

Pentru fiecare program operaţional, statul membru instituie – în termen de trei lunide la decizia de aprobare a programului operaţional – un comitet de monitorizare, deacord cu autorităţile de gestiune şi după consultarea cu partenerii.

Fiecare comitet de monitorizare stabilește și adoptă propriul regulament deprocedură în conformitate cu cadrul instituțional, juridic și financiar al statuluimembru în cauză.

Componența comitetului de monitorizare este decisă de statul membru, cu condițiaca comitetul de monitorizare să fie compus din reprezentanți ai autoritățilorcompetente ale statului membru și ai organismelor intermediare și din reprezentanțiai partenerilor.

Comitetul de monitorizare se reunește cel puțin o dată pe an și examineazăimplementarea programului și progresele înregistrate în îndeplinirea obiectiveloracestuia. În acest scop, comitetul ia în considerare datele financiare, indicatoriicomuni și specifici fiecărui program, inclusiv modificările valorice cu privire laindicatorii de rezultat și progresele în vederea atingerii valorilor țintă cuantificate șia obiectivelor de etapă definite în cadrul de performanță.

Fiecare stat membru prezintă Comisiei un raport anual privind implementareaprogramului în exercițiul financiar precedent. Fiecare stat membru prezintă Comisieiun raport final privind implementarea programului pentru FEDR, FSE și Fondul decoeziune și un raport anual de implementare pentru FEADR și FEPAM până latermenul stabilit în regulamentele specifice fondurilor.

Rapoartele de implementare anuale prezintă informații cheie privind punerea înaplicare a programului și a priorităților acestuia, prin referire la datele financiare,indicatorii comuni și indicatorii specifici programelor, valorile-țintă cuantificate,inclusiv, dacă este cazul, modificările valorice ale indicatorilor de rezultat și,începând cu raportul anual de implementare care trebuie prezentat în 2017, aleobiectivelor de etapă definite în cadrul de performanță.

Se pun la dispoziția publicului rapoar tele de implementare anuale și finale, precumși un rezumat pentru cetățeni al conținutului acestora.

Bibliografie1. Documente oficiale referitoare la Politica Regională a UE (toate regulamentele):

http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/information/legislation/regulations/2. Regulament (EU) 1303/2013 REGULAMENT AL PARLAMENTULUI

EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de stabilire a unor dispoziții comuneprivind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european,Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală șiFondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadruluistrategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fonduleuropean de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziuneși de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32013R1303

TEMA 4POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA

4.1. Politica dezvoltare regională în România - Istoric

Iniţiative de creare a unor entităţi “mai mari decât judeţele” au existat din timpuri vechipe teritoriul ţării noastre. Astfel:

- până în 1859 şi 1918: mai multe regiuni istorice

- 1938 – 1940: regiuni incipiente – Ţinuturi

- 1950 – 1968: Regiuni

- 1947- 1989: Regim autoritar / sistem centralizat de planificare

- 1995: Asociere la UE

- 1998: Regiuni de dezvoltare

Sursa: http://hartiromania.celendo.ro

ŢinutulSomeş

ŢinutulNistru

ŢinutulBucegi

ŢinutulMării

ŢinutulOlt

ŢinutulTimiş Ţinutul

Dunărea de Jos

ŢinutulPrut

ŢinutulSuceava

ŢinutulMureş

Dintre activităţile sprijinite de UE, programul Phare 1997 de Creare a Instituţiilor deDezvoltare Regională este de cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea regională înRomânia. Acest proiect a elaborat << Carta verde a dezvoltării regionale >> înRomânia, care a instituit un cadru larg, în care Guvernul României să poată introduce şidesfăşura activitatea de dezvoltare regională.

Aprobarea acestui program a fost condiţionată de instituirea în România a unei legi adezvoltării regionale. Această << Lege a dezvoltării regionale >> (Legea 151/98 aintrat în vigoare în 16 iulie 1998).

Conform acestei legi, obiectivele politicii de dezvoltare regională, care se materializeazăîn ajutoare de stat, se localizează în următoarele direcţii fundamentale:

• diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltăriiechilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelordefavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politiceprecum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

• pregătirea cadrului instituţional pentru a răspunde criteriilor de integrare înstructurile UE şi de acces la Fondurile structurale şi la Fondul de coeziune ale UniuniiEuropene;

• corelarea politicilor şi a activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelulregiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi valorificarea resurselor locale şi regionale, înscopul dezvoltării economico-sociale durabile şi a dezvoltării culturale a acestora;

• stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celeitransfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor dedezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltareaeconomică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interescomun, în conformitate cu acordurile la care România este parte.

<<Una dintre principalele sarcini ale programului este pregătirea unui set de principiifundamentale pentru dezvoltarea politicii regionale în România, prezentat în CartaVerde. Carta include propunerile Grupului de Lucru Interministerial, destinateimplementării politicii de dezvoltare regională de către Guvernul României. Obiectivelepoliticii propuse sunt: 1) pregătirea României pentru integrarea în Uniunea Europeană şipentru a deveni eligibilă în vederea acordării unor ajutoare din fondurile structurale aleacesteia; 2) reducerea disparităţilor regionale între diferite regiuni ale României; 3)integrarea activităţilor din sectorul public, pentru a realiza un nivel superior dedezvoltare a regiunilor. Carta Verde a constituit principala bază de discuţie pentruconferinţa din mai 1997 – Bucureşti, destinată politicii de dezvoltare regională înRomânia. Programul urmareşte să demonstreze că o politică regională, corect proiectatăşi implementată, este nu numai în avantajul regiunilor mai puţin dezvoltate, ci şi aldezvoltării socio-economice globale a României.

Modificată prin Legea 315/2004

Capitolul 2 prezintă nivelul disparităţilor regionale şi tendinţele acestora luând înconsideraţie situaţia judeţelor României dupa 1990. Concluzia este că nivelul relativ aldisparităţilor regionale în România este mai mare decât nivelul corespunzator pentruPortugalia şi Grecia şi mai redus decât pentru cazul altor ţări, precum Germania, Italia şiPolonia. Dupa Revoluţia din Decembrie 1989, disparităţile inter-regionale au rămasrelativ stabile, dar este de aşteptat să aiba loc o creştere considerabilă în următorii ani,ca urmare a tranziţiei economice.

Capitolul 3 descrie obiectivele şi funcţiile politicii regionale şi de concurenţă, în ultimiiani, la nivelul Uniunii Europene şi al unor ţări membre ale acesteia.

Capitolul 4 constituie partea centrală din Carta Verde. La acest nivel sunt prezentatepropuneri de stabilire a cadrului instituţional pentru politica de dezvoltare regională,inclusiv măsuri concrete pentru implementarea programului-pilot de 2 ani, destinatverificării în practică a propunerilor, înaintea aplicării integrale a programului propus.

În subcapitolul 4.2 din Carta Verde se argumentează că structurarea administrativăexistentă, definită prin cele 42 de judeţe, incluzând oraşele şi comunele componente, nueste o bază adecvată pentru politica de dezvoltare regională. Din perspectiva dezvoltării,ar fi mult mai eficient dacă s-ar putea realiza o structurare a ţării într-un număr mairedus de regiuni de dezvoltare, formate prin agregarea judeţelor care au caracteristicicomune şi potenţial de integrare funcţională. Carta Verde propune opt astfel de regiunide dezvoltare.

De importanţă crucială pentru planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicii regionaleeste producerea unor date statistice relevante la nivel regional, utile factorilor centrali şilocali de decizie. Fără îmbunătăţirea sistemului actual de statistică regională, deciziileulterioare în acest domeniu vor fi dificil de luat. De aceea, Carta Verde propuneîmbunătăţiri în producerea datelor statistice regionale şi susţine ideea că GuvernulRomâniei, în negocierile cu EUROSTAT (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene), săadopte cele 8 regiuni, ca bază geografică pentru viitoarele regiuni statistice.

În subcapitolele 4.3 si 4.5 este specificată suma de bani necesară, din bugetul de stat,pentru ca o politică de dezvoltare regională să fie implementată la acelaşi nivel cu celdin ţările membre ale Uniunii Europene. Suma trebuie să fie plasată într-un FondNaţional de Dezvoltare Regională (FNDR), administrat de un nou corp instituţional –Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională (CNDR). În ţările membre ale UniuniiEuropene cheltuielile publice naţionale, destinate politicii regionale, au o gamă largă devariaţie: de la 0,015% din PIB în Danemarca, la 1,04% din PIB în Italia. În general, celemai ridicate cheluieli pe cap de locuitor, pentru dezvoltare regională, se înregistrează înţările sudice, membre ale Uniunii Europene.

Instrumentele esenţiale pentru implementarea politicii regionale sunt granturile deinvestiţii, împrumuturile şi garanţiile de stat pentru împrumuturi, acordate ca ajutorepentru: investiţii private, investiţii în infrastructura publică, consultanţă, formareprofesională şi diseminare de cunoştinţe, combaterea şomajului.

Este esenţial ca, în promovarea programelor de dezvoltare regională, România săurmeze exigenţele UE referitoare la ajutorul de stat. Aceste exigenţe definesc anumitereguli referitoare la plafoanele ajutoarelor acordate de stat, transparenţa modului deacordare a granturilor şi excluderea anumitor sectoare industriale şi regiuni din listacelor eligibile.

Carta Verde propune ca noul organism public, CNDR, să fie instituit sub preşedinţiaunui om de afaceri cu foarte multă experienţă sau a unui expert de rang academic,desemnat de către primul ministru. Membrii în CNDR trebuie să fie reprezentanţi dinpartea: ministerelor şi agenţiilor/comisiilor guvernamentale şi neguvernamentalecentrale (Federaţia Oraşelor, asociaţii de întreprinderi mici şi mijlocii, sindicate,patronate s.a.m.d.); unor sectoare relevante pentru dezvoltarea regională: agricultură,industrie, transporturi şi telecomunicaţii, forţă de muncă, lucrări publice, sănătate,mediu înconjurator, turism, cercetare etc.

CNDR trebuie să aibă un Secretariat executiv, condus de către un secretar. Sarcina debază a CNDR va fi să formuleze Programul Naţional pentru Dezvoltare Regională.Acesta ar trebui să funcţioneze ca un cadru de referinţă pentru planurile sectoriale alefiecarui minister. Programul Naţional pentru Dezvoltare Regională trebuie, deasemenea, să funcţioneze ca program-cadru, în raport cu care să fie evaluate fiecaredintre programele de dezvoltare regională.

O altă sarcină esenţială a CNDR va fi stabilirea priorităţilor pentru alocarea fondurilorde investiţii limitate, din fondul naţional de dezvoltare regională, pentru diferiteprograme de dezvoltare regională. Experienţa în materie de descentralizare a ţărilormembre ale UE a arătat că partenerii locali se implică în dezvoltarea regională, înmăsura în care pot influenţa deciziile în acest domeniu. În consecinţă, Carta Verdepropune ca Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) să fie stabilite, pentru fiecaredintre cele 8 regiuni, pe bază voluntară.

ADR vor fi responsabile pentru coordonarea dezvoltării regionale în cadrul regiunilorrespective. Compoziţia consiliului ADR ar putea fi variabilă în funcţie de dimensiunearegiunii. La nivelul acesteia ar putea fi incluşi reprezentanţi din: consiliile judeţene;asociaţiile intercomunale; prefecturi; camerele de comerţ şi industrie; organizaţiile deafaceri; asociaţiile agricultorilor; asociaţii sindicale regionale; instituţii academice şi/sausectorul cercetării; alte structuri regionale asociate cu dezvoltarea afacerilor.

ADR va funcţiona ca organism responsabil pentru pregătirea programelor de dezvoltareregională, propunând arii prioritare de intervenţie, finanţări etc. Tot acesteia îi va revenişi rolul de a negocia cu CNDR programul de dezvoltare regională propus şi de a solicitafinanţări din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Cel mai important instrument alADR va fi Fondul de Dezvoltare Regională (FDR), care va permite realizareaprogramelor regionale. Agenţiile de Dezvoltare Regională urmează să fie create pe bazăde cofinanţare, utilizând fonduri publice, private şi internaţionale. Din acest punct devedere, sursele de finanţare pentru ADR ar putea fi:

Fondul Naţional de Dezvoltare Regională;

bugetele locale ale oraşelor şi comunelor din diferite regiuni;

sectorul privat;

agenţiile internaţionale de finanţare.

În cazul în care Guvernul va aloca fonduri pentru programele de dezvoltare regională şiva delega autoritatea la nivel regional, pentru alocarea fondurilor unor proiecteindividuale, va fi necesară stabilirea criteriilor pentru distribuirea de fonduri. Acestecriterii vor include reguli pentru tipurile de costuri, pentru cofinanţare, pentru tipurile decontribuţii care pot fi implicate etc.

Capitolul 5 propune 9 paşi în implementarea politicii regionale, descrise pentruRomânia. Primul pas este adoptarea de către Guvernul României a principiilor incluseîn prezenta Carta Verde.

4.2. Regiunile de dezvoltare ale României în prezent

Aşa cum se menţiona anterior, în iulie 1998 a fost adoptată Legea 151 (din 2004înlocuită de Legea 315) privind dezvoltarea regională în România, prin care s-a hotărâtconstituirea regiunilor de dezvoltare, cadru de elaborarea, implementare şi evaluare apoliticii de dezvoltare regională, a consiliilor de dezvoltare regională şi a agenţiilor dedezvoltare regională. Astfel, în România au fost create, prin asocierea voluntară întreconsiliile judeţene şi locale, opt regiuni de dezvoltare, entităţi teritoriale specifice, fărăstatut administrativ şi fără personalitate juridică, care urmăresc sistemul europeanprivind Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică (NUTS) şi corespundnivelului NUTS II, cu o populaţie medie de 2,8 milioane locuitori.

Componenţa regiunilor este următoarea:

1. Nord-Est - Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui

2. Sud-Est - Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea

3. Sud-Muntenia - Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şiTeleorman

4. Sud-Vest Oltenia - Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea

5. Vest - Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş

6. Nord-Vest - Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş

7. Centru - Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu

8. Bucureşti-Ilfov - municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Harta regiunilor de dezvoltare de tip NUTS II

La nivelul fiecărei regiuni funcţionează o Agenţie de Dezvoltare Regională. SediileADR se află în următoarele municipii: Piatra-Neamţ, Brăila, Călăraşi, Craiova,Timişoara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia şi Bucureşti, agenţiile având birouri de lucru înfiecare dintre judeţele componente.

Judeţele componente ale regiunilor au niveluri de dezvoltare diferite şi economiicomplementare. Acesta a fost unul dintre criteriile urmărite la agregarea judeţelor înregiuni, alături de cel al contiguităţii şi mărimii.

Regiunile constituie cadrul de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor dedezvoltare regională şi de culegere a datelor statistice specifice

4.3. Obiectivele politicii de dezvoltare regională în România

Conform Art. 2.a) din lg 151/1998 ( din 2004 Lg 315 ), primul obiectiv de bază aldezvoltării regionale în România îl constituie: “diminuarea dezechilibrelor regionaleexistente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată aîntârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice,geografice, economice, sociale, politice, şi preîntâmpinarea producerii de noidezechilibre”. Al doilea obiectiv al acestei politici este corelarea politicilor şi aactivităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimulareainiţiativelor şi valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării

economico-sociale durabile şi a dezvoltării culturale a acestora; iar ultimul obiectiv înreprezintă stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celeitransfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor dedezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltareaeconomică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interescomun, în conformitate cu acordurile la care România este parte.

Bibliografie1. Carta Verde a dezvoltării regionale în România, 19972. Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România: http://www.fonduri-

structurale-europene.ro/legislatie/legea-315-2004.html3. Pascariu, Gabriel – Curs Analiză regională şi urbană (instrumente ale dezvoltării

regionale şi spaţiale), UAUIM, 20064. Site-urile Agenţiilor de dezvoltare regională:

- Regiunea de dezvoltare Nord–Est: www.adrnordest.ro- Regiunea de dezvoltare Sud–Est: www.adrse.ro- Regiunea de dezvoltare Sud–Muntenia: www.adrmuntenia.ro- Regiunea de dezvoltare Sud -Vest Oltenia: www.adroltenia.ro- Regiunea de dezvoltare Vest: www.adrvest.ro- Regiunea de dezvoltare Nord – Vest: www.nord-vest.ro- Regiunea de dezvoltare Centru: www.adrcentru.ro- Regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov: www.adrbi.ro

TEMA 5POLITICA DE COEZIUNE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2014-2020

5.1. Documente de programare

Schematic, structura documentelor de programare din România, poate fi reprezentatăastfel:

a) Acordul de parteneriat – România 2014-2020 (http://www.fonduri-ue.ro/propunerea-oficiala-a-acordului-de-parteneriat-2014-2020)

Așa cum pentru perioada 2007-2013, documentul de referință, negociat cu comisiaeuropeană a fost Cadrul strategic național de referință, pentru perioada 2014-2020 avemAcordul de parteneriat, care a fost aprobat de CE și pe baza căruia au fost elaborateprogramele operaționale.

Acordul de parteneriat a fost elaborat avându-se în vedere recomandările specifice dețară transmise de CE care vizau acțiuni în domeniul resurselor umane, infrastructurii,competitivitatea, resursele naturale și administrația publică. Potrivit acestui document,cele 5 recomandări făcute de Comisie pentru Românie au fost:

1. Îmbunătăţirea capitalului uman prin creşterea ratei ocupării forţei de muncă şipolitici mai bune de incluziune socială şi educaţie.

Planuri de Dezvoltare Regională

Programe Operaţionale (sectoriale şi regionale)

Acordul de parteneriat

Priorităţi Priorităţi Priorităţi

Măsuri Măsuri MăsuriMăsuriMăsuriMăsuri

2. Dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru creştere economică şi locuri demuncă.

3. Promovarea competitivităţii economice şi a dezvoltării locale.

4. Optimizarea utilizării şi protejării resurselor şi activelor naturale.

5. Modernizarea şi consolidarea administraţiei naţionale şi a sistemului judiciar.

Acordul de parteneriat are ca și obiectiv global Reducerea disparitățile de dezvoltareeconomică și socială între România și statele membre ale UE. Pentru a atinge aspirațiilede creștere economică și pentru a avea o economie modernă și competitivă, Româniatrebuie să răspundă următoarelor provocări: competitivitatea și dezvoltarea locală,oamenii și societatea, infrastructura, resursele și administrația și guvernarea . Încontinuare sunt prezentate principalele tipuri de intervenții vizate în cadrul celor 5provocări identificate în Acordul de parteneriat:

1. Competitivitate

- crearea unui mediu public de C‐D mai compact și mai modern;- promovarea unei culturi a antreprenoriatului și inovării în întregul sistem

educațional și în companii- consolidarea mediului de afaceri digital- extinderea și creșterea continuă, inclusiv pe piața internațională, ale sectoarelor

industriei prelucrătoare și serviciilor cu valoare adăugată mare (autovehicule;produse și servicii TIC; procesarea alimentelor și băuturilor)

- transformarea sectoarelor tradiționale ale României — sănătate/produsefarmaceutice; sănătate‐turism și ecoturism; textile/pielărie; lemn/mobilier;industrii creative; energie/managementul mediului — și în agricultură,silvicultură și pescuit

- restructurarea și consolidarea exploatațiilor agricole, împreună cu adoptarea decătre acestea a unor practici agricole și de gestionare a terenurilor moderne șiinovatoare; Îmbunătățirea la competitivității și a spiritului antreprenorial îndomeniul pescuitului și acvaculturii

- îmbunătățirea radicală a mediului de afaceri în ceea ce privește dis ponibilitatearesurselor financiare pentru investiții, transparența și predictibilitatea politicilorși proporționalitatea administrației și a procesului de reglementare

- liberalizarea piețelor din sectorul public și exploatarea acestora ca mijloace destimulare a unor noi piețe, a formării unor noi întreprinderi și de intensificare aactivităților economice

- atragerea de investiții pentru regiunile mai puțin dezvoltate ale României șipentru zonele sale rurale, printr‐o abordare integrată care să cuprindăinfrastructura, siturile, competențele și sprijinirea investițiilor.

2. Capital uman si aspecte sociale

- îmbunătățirea eficienței sistemului prin utilizarea de instrumente de tehnologie ainformației și comunicării (TI&C);

- exploatarea TIC ca instrument pentru modernizare reformarea managementuluiresurselor umane în sistemele educaţionale şi de sănătate;

- creșterea oportunităților de ocupare;- integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor care nu au un loc de muncă, nu

urmează un program educațional sau de formare (NEETs);- acces la ocupare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru

persoanele inactive, cu accent pe grupurile vulnerabile;- reducerea disparităților regionale și teritoriale și intensificarea mobilității forței

de muncă;- îmbunătățirea alinierii ocupării și a serviciilor de dezvoltare a forței de muncă la

nevoile în schimbare ale pieții muncii;- diversificarea economiei pescuitului și acvaculturii, diversificarea economiei

rurale și crearea de locuri de muncă;- modernizarea sistemului public de ocupare a forţei de muncă;- reducerea incidenței sărăciei și excluziunii sociale în rândul grupurilor

vulnerabile identificate;- îmbunătățirea accesului la servicii sociale și a calității acestora;- îmbunătățirea infrastructurii de bază și a accesului la servicii;- îmbunătățirea incluziunii sociale a persoanelor care locuiesc în zonele rurale și

în enclavele urbane;- îmbunătățirea rezultatelor în materie de sănătate;- îmbunătățirea accesului, participării și calității corespunzătoare educației și

îngrijirii timpurii;- consolidarea accesibilității, calității și rezultatelor educaționale în cadrul

învățământul obligatoriu;- creșterea atractivității învățământului primar și secundar, inclusiv a

învățământului profesional și tehnic iniția l;- intervenții intensive în vederea adresării nevoilor educaționale specifice

grupurilor aflate în risc de excluziune;- îmbunătățirea calității și relevanței învățământul profesional și tehnic și a

învățământului terțiar la nevoile pieței forței de muncă;- îmbunătățirea accesului la învățământul terțiar și susținerea participării la acesta;- îmbunătățirea accesului și a calității ofertei de învățare pentru adulți, cu accent

pe competențele de bază și transversale relevante;- încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale în cadrul

sectoarelor agricultură și sectorul alimentar;

3. Infrastructură

- depășirea incapacității pieței de a furniza infrastructura NGA și serviciile conexeprevăzute de Strategia Agendei Digitale pentru România și de Planul Naționalde Dezvoltare a Infrastructurii pentru Acces de Generația Următoare;

- îmbunătățirea accesibilității României și a regiunilor sale și con ectivitățiiacestora cu piețele;

- îmbunătățirea sustenabilității sistemului mixt de transport d in România șiatractivității alternativelor la transportul rutier.

4. Resurse

- promovarea producției și distribuției de energie din SRE;- promovarea utilizării cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie

termică utilă;- îmbunătățirea eficienței energetice prin dezvoltarea sistemelor de distribuție

inteligentă;- asigurarea sustenabilității sistemelor publice de termoficare municipale prin

reducerea pierderilor din rețele;- creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri rezidențiale și p ublice;- îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului transporturilor;- îmbunătățirea eficienței energetice prin dezvoltarea sistemelor de transport

inteligent;- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură și în sectorul forestier;- creșterea nivelului de sechestrare a carbonului, în special în agricultură,

silvicultură, pescuit;- îmbunătățirea capacității României de a anticipa, preveni și reacționa în caz de

urgențe extreme naturale sau provocate de om;- îmbunătățirea adaptării și rezilienței României la alte riscuri naturale și dezastre

datorate intervenției umane;- exploatarea investițiilor publice în adaptarea la schimbările climatice pentru a

crea noi piețe potențial disponibile pentru IMM‐uri și întreprinderile sociale;- extinderea accesului publicului la serviciile de apă și ape uzate; facilitarea

tranziției modului de gestionare a deșeurilor către un sistem orientat către piață,bazat pe ierarhia deșeurilor, în contextul Directivei cadru privind deșeurile;

- protejarea, conservarea, reabilitarea și exploatarea atentă a bunurilor dinpatrimoniul natural al României, inclusiv a peisajelor, terenurilor agricole,pădurilor, apelor interioare și de coastă, ariilor protejate și a biodiversității;

- dezvoltarea și îmbunătățirea evaluării ca lității aerului;- soluționarea situației privind siturile abandonate și poluate, precum și

gestionarea surselor actuale de poluare;- scăderea gradului de abandon al activităților agricole;- îmbunătățirea eficienței energetice prin dezvoltarea unor sisteme de distribuție

inteligente;- îmbunătăţirea transportului urban sustenabil, cu reducerea poluării;- îmbunătăţirea infrastructurii de bază şi a accesului la servicii pentru a promova

dezvoltarea economică şi a reduce sărăcia aşezărilor rurale, inclusiv în zonelepiscicole.

5. Administrație și guvernare

- îmbunătățirea procesului decizional și eficiența cheltuielilor publice la toatenivelurile;

- reformarea managementului resurselor umane în instituțiile publice;

- reducerea birocrației pentru întreprinderi și pentru cetățeni;- administrația transparentă, prin creșterea transparenței, integrității, accesibilității

și responsabilității guvernului și serviciilor publice;- creșterea capacității la toate nivelurile, pentru îmbunătățirea calității și

accesibilității serviciilor publice pe întreg teritoriul României;- creșterea capacității administrative și financiare la nivel național, regional și

local, pentru adoptarea acțiunilor vizând atingerea obiectivelor de dezvoltare aleRomâniei;

- dezvoltarea unor mecanisme de coordonare între instituțiile publice, pentru omai bună coordonare a acțiunilor de reformă, atât pe orizontală și pe verticală,inclusiv o definire clară a mandatelor instituțiilor publice inclusiv un mecanismde coordonare pentru implementarea strategiilor macroeconomice (de exempluSUERD și Politica Maritimă Integrată); un sistem judiciar mai eficient, maitransparent, mai responsabil, mai accesibil și mai coerent;

- servicii îmbunătățite de înregistrare a terenurilor ‐ integrarea datelor existente șiextinderea sistemului de înregistrare sistematică în zonele rurale;

- dezvoltarea, introducerea și susținerea utilizării instrumentelor TIC și aconceptului de date deschise.

Modificările care au apărut din punct de vedere al programelor operaționale sunt legatede faptul că cele două programe privind transporturile și mediul au fost comasate într-unul singuri PO Infrastructură Mare și a apărut un nou program operațional, cel privindajutorarea persoanelor dezavantajate (vezi schema de mai jos):

b) După cum se poate observa din schema de mai sus, un alt document director de lanivel național l-a reprezentat Programul Național de Reformă (PNR), instrumentul depunere în aplicare a strategiei "Europa 2020“ la nivel de stat membru.

Programul Național de Reformă 2014(http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_romania_ro.pdf) prezintăprincipalele reforme pe termen scurt și mediu pentru România în conformitaterecomandările specifice de țară și obiectivele asumate în cadrul Strategiei Europa 2020.Vedem că aceste reforme vizează 9 domenii și 58 de acțiuni pentru a răspunderecomandărilor specifice de țară făcute de Comisia Europeană:

1. Administrație publică (calitate, locuire, administrare fonduri europene, achizițiipublice)

- Creșterea calității administrației publice

- Îmbunătățirea condițiilor privind locuirea la nivel național

- Îmbunătățirea administrării fondurilor europene

- Continuarea reformei privind sistemul de achiziții publice

2. Îmbunătățirea mediului de afaceri:

- Diversificarea instrumentelor financiare destinate susținerii IMM-urilor cucapacitate de dezvoltare rapidă

- Consolidarea instrumentelor de garantare și contra-garantare pentru stimulareainvestițiilor în sectoarele strategice

- Dezvoltarea mentoratului pentru susținerea IMM-urilor în accesareainstrumentelor financiare

- Creșterea capacității tehnologice a întreprinderilor

- Simplificarea și debirocratizarea procedurilor administrative pentruîntreprinzători

- Îmbunătățirea activității de promovare și dezvoltare a exporturilor realizate deIMM-uri

3. Ocuparea forței de muncă:

- Consolidarea capacității Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă învederea creșterii eficienței și eficacității, inclusiv a gradului de acoperire aserviciilor furnizate beneficiarilor

- Reformarea rețelei EURES România

- Creșterea adaptabilității și dezvoltarea permanentă a forței de muncă corelate cuschimbările structurale ale pieței muncii

- Îmbunătățirea participării pe piața muncii

Reducerea decalajelor economice la nivel regional și crearea de locuri de muncă

4. Cercetare, dezvoltare, inovare:

- Promovarea prioritară a activităților de CDI din sectoarele economice cupotențial de creștere și cu relevanță publică

- Creșterea eficienței investițiilor în domeniul CDI

5. Mediu și schimbări climatice:

- Îmbunătățirea sistemelor de protecție împotriva riscului de inundații

- Demararea operaționalizării Strategiei Naționale privind Schimbările Climatice2013-2020.

6. Surse regenerabile de energie:

- Îmbunătățirea eficienței sistemelor de sprijin pentru energia din surseregenerabile

- Valorificarea surselor regenerabile de energie

7. Eficiență energetică:

- Îmbunătățirea eficienței energetice

c) Programul Operaţional Regional al Romîniei 2014-2020

Programele Operaţionale (PO), reprezintă documentele de programare şi managementprin care se implementează Acordul de parteneriat, prin intermediul unor intervenţiisectoriale şi/sau regionale.

Pentru implementarea obiectivelor din Acodrul de parteneriat, au fost elaborate şaptePrograme Operaţionale (PO) în cadrul obiectivului 1 și 11 programe de cooperareteritorială europeană ((RO-UA, RO-MD, RO-BG, RO-SE, RO-HU, HU-SK-RO-UA,Europa Centrală, INTERREG EUROPE, URBACT III, INTERACT III, DUNĂREA):

• Programul Operaţional Regional (http://www.fonduri-ue.ro/por-2014)

• 6 Programe Operaţionale Sectoriale:

– Competitivitate (POC) - susține investiții menite să răspundă nevoilor șiprovocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, înspecial în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare,dezvoltare și inovare (CDI) și (b) infrastructura subdezvoltată de TIC șiimplicit servicii slab dezvoltate, poziționându‐se astfel ca un factorgenerator de intervenții orizontale în economie și societate, de natură săantreneze creștere și sustenabilitate. Au fost definite 2 axe prioritare.(http://www.fonduri-ue.ro/poc-2014)

– Infrastructură mare (POIM) - finanţează activităţi din patru sectoare:infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şiadaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică,contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şifavorabilă incluziunii. Au fost definite 8 axe prioritare.(http://www.fonduri-ue.ro/poim-2014)

– Capital uman (POCU) - stabilește prioritățile de investiții, obiectivelespecifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselorumane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul SocialEuropean în perioada 2007‐2013 și contribuind, totodată, la atingereaobiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România,şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială

dintre România şi Statele Membre ale UE. Au fost definite 7 axeprioritare. (http://www.fonduri-ue.ro/pocu-2014)

– Capacitate administrativă (POCA) – promovează crearea uneiadministrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investițiiși reglementări de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivelorStrategiei Europa 2020. Au fost definite 3 axe prioritare.(http://www.fonduri-ue.ro/poca-2014)

– Asistenţă tehnică (POAT) - are drept scop asigurarea unui proces deimplementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și deInvestiții în România în conformitate cu principiile şi regulile departeneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusivmanagement financiar, monitorizare şi control, pe bazaresponsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană.Au fost definite 3 axe prioritare. (http://www.fonduri-ue.ro/poat-2014)

– Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) - contribuie laconsolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prindistribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare șimâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentrunou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienăcătre persoanele cele mai defavorizate. (http://www.fonduri-ue.ro/poad-2014)

• Programe de Cooperare Teritorială Europeană (RO-UA, RO-MD, RO-BG, RO-SE, RO-HU, HU-SK-RO-UA, Europa Centrală, INTERREG EUROPE, URBACTIII, INTERACT III, DUNĂREA) (http://mdrap.ro/dezvoltare-regionala/-4970/-7572)

• Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) - program prin care se acordăfonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentrudezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. Prin PNDR vorfi finantate 14 măsuri pentru susținerea următoarelor obiective: Restructurarea şicreşterea viabilităţii exploataţiilor agricole; Gestionarea durabilă a resurselornaturale și combaterea schimbărilor climatic și Diversificarea activităţiloreconomice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii şiserviciilor pentru îmbunătățirea calităţii vieţii în zonele rurale.(http://www.fonduri-ue.ro/pndr-2014)

• Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) - îșipropune în principal creșterea producției în acvacultură și procesare. Deasemenea, îşi propune creșterea profitabilității operatorilor, conservareabiodiversității și protecția mediului, menținerea și crearea de locuri de muncă, înspecial în zonele pescărești. (http://www.fonduri-ue.ro/popam-2014)

Pe lângă aceste programe România și-a mai asumat și o serie de strategii sectorialepentru perioada 2014-2020:

• Îmbunătăţirea capitalului uman prin creşterea ocupării şi îmbunătăţireaincluziunii sociale şi politici educaţionale

– Strategia Naţională pentru Ocupare în perspectiva 2020

– Strategia Naţională de Reducere a sărăciei 2014‐2020

– Plan de Acțiune al Strategiei pentru incluziunea cetățenilor româniaparținând minorității Roma pentru perioada 2012‐2020

– Strategia pentru Sănătate 2014‐2020

– Strategia pentru Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii

– Cadrul strategic pentru educația terțiară

– Strategia Națională pentru Învățarea pe tot Parcursul Vieții– Strategia pentru Dezvoltarea Infrastructurii Educaționale

• Dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru creștere și ocupare

– Master Planuri Generale pentru Transport

– Planuri de mobilitate urbană

– Strategia Națională pentru Agenda Digitală a României

• Promovarea competitivității economice și a dezvoltării locale

– Strategia Națională pentru Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovare

– Analiza și Evidența pieței CDTI în România

– Strategia Națională de Competitivitate

– Strategia pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu și lung‐2020‐2030

– Planul Strategic Național Multianual privind Acvacultura

• Optimizarea utilizării și protecției surselor naturale și valorilor culturale

– Strategia Energetică a României 2007‐2020

– Strategia Națională privind Schimbările Climatice 2013 ‐ 2020

– Strategia Națională privind Managementul Deșeurilor

• Modernizarea și întărirea administrației naționale și a sistemului juridic

– Strategia privind întărirea capacității administrative

Programul Operaţional Regional 2014-2020 (http://www.fonduri-ue.ro/por-2014)este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2013 și unul dintre programeleprin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investițiiprovenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.

POR 2014–2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice șiîmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinireadezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilăa regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să îșivalorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), careau în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euroreprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar1,5 miliarde de euro - contribuția națională:

Axa prioritară 1: Promovarea transferului tehnologic

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii

Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon

Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile

Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificareadurabilă a patrimoniului cultural

Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regional

Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă aturismului

Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale

Axa prioritară 9: Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunitățilordefavorizate din mediul urban

Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Axa prioritară 11: Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor încadastru şi cartea funciară

Axa prioritară 12: Asistență tehnică

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de Ministerul DezvoltăriiRegionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fostadoptat de Comisia Europeană (CE) pe data de 23 iunie 2015. Pentru acest program,Organismele intermediare sunt reprezentate de cele 8 Agenții de dezvoltare regională.

Pentru cadrul financiar 2014 – 2020 (http://www.fonduri-ue.ro/images/files/comunicate/2015/15.12/Alocari.programe.2014.2020.pdf), Româniaare o alocare de aprox. 33 miliarde euro, detaliată pe surse și PO astfel:- FEDR – 11,2 miliarde e uro- FC – 8,1 miliarde euro- FSE – 4,7 miliarde euro- Politica agricolă comună – 8, 127 miliarde euro - pilonul II, la care se adaugă 12,529miliarde euro aferente pilonului I (plăți directe)- Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime – 0,17 miliarde euro- Fondul european pentru ajutorarea persoanelor defavorizate – 0,41 miliarde euro

5.2. Cadrul instituţional

LA NIVEL NAȚIONAL, în ceea ce privește structura instituțională pentru gestionareafondurilor europene pentru perioada 2014-2020, a apărut o modificare față de perioadaanterioară, când fiecare minister gestiona fondurile alocate pentru un anumit programoperațional, în prezent aceste programe sunt gestionate de doar trei ministere

Notă: în prezent (2017), Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul DezvoltăriiRegionale și Administrației Publice au fost comasate sub denumirea MinisterulDezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE)

Rolul cel mai important în gestionarea fondurilor europene revine coordonatoruluiacestora, adică Ministerului Fondurilor Europene (MFE – www.fonduri-ue.ro),organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are personalitate juridică şi seaflă în subordinea Guvernului României, printre atribuțiile căruia putem menționa:

• cooperează cu instituţiile cu atribuţii în domeniul achiziţiilor publice

• cooperează cu Autoritatea de Audit şi cu cea de Certificare şi Plată.

• coordonează, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi AdministraţieiPublice, politica în domeniul celor şapte poli naţionali de creştere din Româniaîn care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţarecomunitară şi naţională.

• este punctul naţional de contact pentru mecanismul financiar al SpaţiuluiEconomic European pentru 2004-2009 şi pentru 2009-2014, şi pentru Programulde cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă pentruaceleaşi perioade.

• coordonează elaborarea, monitorizarea şi evaluarea Programului naţional dereformă, instrumentul de punere în aplicare a strategiei "Europa 2020".

Un alt minister important mai ales din punct de vedere al politicii regionale esteMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP –

www.mdrap.ro), care realizează politica guvernamentală în următoarele domenii deactivitate:

– dezvoltare regională

– coeziune şi dezvoltare teritorială

– cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională

– amenajarea teritoriului

– urbanism şi arhitectură

– locuire

– gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară

– lucrări publice

– construcţii

– turism

MDRAP gestionează atât programe finanțate din fonduri europene, am menționat dejaPOR și POCA, la care se adaugă programele de cooperare teritorială europeană, cât șiprograme naționale, cel mai vast fiind cel pentru dezvoltare locală

Alte ministere și instituții implicate în proces, dar de această dată ca și organismeintermediare sunt:

• Ministerul transporturilor

• Ministerul mediului și schimbărilor climatice

• Ministerul economiei

• Departamentul pentru proiecte de infrastructură, IS, PPP și PE

• Departamentul pentru energie

• Ministerul educației naționale

• Ministerul pentru societatea informațională

• Autoritatea națională pentru turism

• Agenții de dezvoltare regională

• Ministerul muncii, familiei, protecției sociale și PV

• Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale

• Ministerul dezvoltării regionale și AP

LA NIVEL REGIONAL, conform Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională înRomânia principalele structuri teritoriale pentru dezvoltarea regională sunt:

a) Consiliul pentru Dezvoltare Regională

În concordanţă cu Legea 315/2004, privitoare la dezvoltarea regională, Consiliul pentruDezvoltare Regională este un “organism regional deliberativ, fără personalitate juridică,care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei Regiuni deDezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg dinpoliticile de dezvoltare regională.

Consiliul pentru Dezvoltare Regionala este alcătuit din:

preşedinţii consiliilor judeţene ale Regiunii de Dezvoltare;

un reprezentant al consiliilor locale municipale, orăşeneşti şi comunale dinfiecare judeţ al Regiunii;

Consiliul pentru Dezvoltare Regională este condus de către un preşedinte şi unvicepreşedinte (din judeţe diferite), aleşi pentru un mandat de un an.

În funcţie de problematica supusă dezbaterii, la lucrările Consiliului pentru DezvoltareRegională pot participa, fără drept de vot, prefecţii judeţelor, reprezentanţi ai consiliilorlocale, municipale, orăşeneşti şi comunale, ai instituţiilor şi organizaţiilor cu atribuţii îndomeniul dezvoltării regionale, reprezentanţi ai societăţii civile şi parteneri socio-economici relevanţi. La fiecare reuniune a Consiliului pentru Dezvoltare Regionalăparticipă de drept directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională.

În concordanţă cu obiectivele politicii regionale, Consiliul pentru Dezvoltare Regionalăare următoarele atribuţii principale, conform Legii 315/2004:

analizează şi aprobă strategia şi programele de dezvoltare regională;

sprijină elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare;

aprobă proiectele de dezvoltare regională, selecţionate la nivel regional, înconcordanţă cu criteriile, priorităţile şi metodologia elaborate de instituţianaţională cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu organismeleregionale specializate;

transmite Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională, spre aprobareafinanţării, portofoliul propus de proiecte pentru care se aplică o procedura deselecţie la nivel naţional;

aprobă criteriile, priorităţile, alocarea şi destinaţiile resurselor Fondului pentrudezvoltare regională şi urmăreşte utilizarea acestor fonduri

aprobă statutul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru DezvoltareRegională, organigrama acesteia, precum şi rapoartele de activitate semestrialeîntocmite de aceasta;

coordonează şi sprijină dezvoltarea parteneriatelor regionale;

coordonează activităţile de mediatizare la nivel regional a politicilor şiobiectivelor de dezvoltare regională, a programelor regionale finanţate deUniunea Europeană, precum şi pe cele privind utilizarea, la nivelul regiunii, afondurilor, asigurând transparenţa şi informarea corectă, rapidă şi în timp util acetăţenilor, în special a întreprinzătorilor.

numeşte, pe bază de concurs şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii,directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională;

b) Agenţia pentru Dezvoltare Regională

ADR-urile au fost constituite în conformitate cu Legea 151/1998, prin hotărâri de CDR,ca organisme non-guvernamentale, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ceacţionează în domenii specifice dezvoltării regionale. Agenţia pentru DezvoltareRegională este organul executiv al Consiliului pentru Dezvoltare Regională.

Responsabilităţile ce revin Agenţiei pentru Dezvoltare Regională se circumscriuobiectivelor politicii de dezvoltare regională în România, aşa cum sunt ele definite deLegea 315/2004 - Legea privind dezvoltarea regională în România:

Diminuarea dezechilibrelor regionale existente între regiunile de dezvoltare aleRomâniei,

Corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prinstimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, înscopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale aacestora;

Stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, transfrontaliere,inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltarela structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economico-socială şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interescomun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care Romania este parte .

Legea 315/2004 defineşte clar atribuţiile Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională, încalitatea lor de organe executive ale Consiliilor pentru Dezvoltare Regională, respectiv:

Elaborează şi propun Consiliului pentru Dezvoltare Regională, spre aprobare,strategia, planul şi programele de dezvoltare regională, precum şi planurile degestionare a fondurilor;

Asigură realizarea programelor de dezvoltare regională şi a planurilor degestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de Consiliulpentru Dezvoltare Regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspundfaţă de acesta pentru realizarea lor;

Solicită instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale sumedin Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pentru finanţarea proiectelor dedezvoltare aprobate;

Acţionează, împreună cu Consiliul pentru Dezvoltare Regională, pentruatragerea de resurse, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor;

Transmit, spre aprobare, Consiliului pentru Dezvoltare Regională proiecteleselectate în cadrul programelor de dezvoltare regională, în baza priorităţilor,criteriilor şi a metodologiei elaborate de instituţia naţională responsabilă pentrudezvoltarea regională, împreuna cu organismele regionale specializate; în cazullicitaţiilor organizate la nivelul regiunii, proiectele aprobate de Consiliul pentruDezvoltare Regională vor fi trimise spre avizare Consiliului Naţional pentruDezvoltare Regională; în cazul licitatiilor de proiecte organizate la nivelnaţional, proiectele selectate vor fi avizate de Consiliul pentru DezvoltareRegională şi aprobate de Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională;

Asigură şi răspund, pe baza contractelor încheiate cu instituţiile naţionale, deimplementarea, monitorizarea tehnică şi financiară şi controlul execuţieiproiectelor finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltareregională şi/sau, după caz, a proiectelor din cadrul programelor naţionale, carese implementează la nivel regional prin Agenţiile pentru Dezvoltare Regională;pentru atribuţiile delegate Agenţiilor de către instituţiile aparţinândadministraţiei publice centrale sau locale, monitorizarea şi controlul unor astfelde activităţi se fac de catre instituţia care a delegat aceste atribuţii;

Întocmesc rapoarte semestriale, precum şi raportul anual de implementarereferitor la activităţile derulate conform contractelor cu instituţia naţională cuatribuţii în domeniul dezvoltării regionale;

Evidenţiază stadiul, dificultăţile de implementare, precum şi impactulprogramelor/proiectelor de dezvoltare regională şi propun măsuri deîmbunătăţire; rapoartele se aprobă în prealabil de către Consiliul pentruDezvoltare Regională şi sunt transmise instituţiei naţionale cu atribuţii îndomeniul dezvoltării regionale;

Organizează şi dezvoltă, cu sprijinul şi sub coordonarea Consiliului pentruDezvoltare Regională, parteneriatele regionale şi promovează la nivel regionalcunoaşterea politicilor şi practicilor Uniunii Europene, precum şi a principiilorcare stau la baza politicilor de dezvoltare regională;

Identifică şi promovează, în parteneriat, proiecte de interes regional şi local,precum şi proiecte de cooperare intraregională; promovează, cu sprijinulConsiliului pentru Dezvoltare Regională, regiunea şi atragerea de investiţiistrăine; dezvoltă colaborări cu organisme şi instituţii similare din UniuneaEuropeana şi participă la implementarea proiectelor internaţionale de interesregional şi local;

c) Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionale

CRP este format din reprezentanţii ADR-urilor, ai Prefecturilor, Consiliilor Judeţene,serviciilor descentralizate ale instituţiilor publice centrale, instituţii de învăţământsuperior şi institute de cercetare, precum şi din reprezentanţi ai partenerilor economicişi sociali; rolul său este unul consultativ şi constă în formularea de recomandări şipropuneri asupra conţinutului Planurilor de dezvoltare regională.

5.3. Probleme întâmpinate în atragerea de fonduri europene în perioada 2007-2013

Probleme premergătoare:

• întârzierile nejustificate în elaborarea programelor operaţionale

• întârzieri în asigurarea unei construcţii instituţionale solide pentru reţelele deorganisme intermediare şi unităţile regionale

• reticenta/cultura redusă în domeniul managementului de proiect atât pentruorganismele publice, cât şi pentru cele private;

• implicarea slabă a autorităţilor publice în dezvoltarea capacităţii potenţialilorbeneficiari de proiecte;

• întârzieri în definitivarea listelor de cheltuieli eligibile şi a procedurilor de plăţişi rambursare;

• nivel insuficient de pregătire şi calificare pentru personalul din anumiteorganisme

Probleme legate de pregătirea proiectelor și a documentelor necesare pentru finanțare

Nepregătirea la timp a proiectelor şi lipsa de experienţă a solicitanţilor în scrierea deproiecte a determinat o calitate redusă a acestora şi a adus probleme atât în faza deaprobare, cât și în faza de implementare:

• nerespectarea criteriilor şi a condiţiilor de eligibilitate (a solicitantului, aproiectului) sau a condiţiilor administrative menţionate în Ghidul Solicitantului,

• informaţii incomplete sau neclare

• nu s-au stabilit obiective bine definite

• nu s-a asigurat corelarea între obiective şi activităţi

• nu s-au prevăzut activităţi obligatorii (ex. achiziţia de bunuri/servicii)

• realizarea necorespunzătoare a studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice,impactului de mediu sau analizelor cost-beneficiu

Probleme legate de lansarea și derularea cererilor de proiecte:

• nu se cunoștea calendarul lansărilor de proiecte sau numeroase modificări încalendarul lansărilor sesiunilor de depunere de proiecte sau amânări alelansărilor anunțate (lipsa de personal, lipsa planificării) => beneficiarul potențiala trebuit să aloce resurse suplimentare (timp și bani) pentru actualizareadocumentaţiilor necesare finanţării

• anumite măsuri s-au lansat cu mare întârziere sau pe altele nu s-au depusproiecte

• timpul îndelungat necesar elaborării ghidurilor solicitantului (lipsa de experiențăa personalului responsabil cu pregătirea lor)

• amânarea termenelor limită de depunere a proiectelor => modificareacalendarului privind evaluarea și contractarea acestora

• elaborarea necorespunzătoare a Ghidurilor => modificarea documentațieinecesare (numeroase Corrigedum-uri la Ghidul Solicitantului)

Probleme legate de evaluarea și contractarea proiectelor:

• durata procesului de evaluare (din momentul depunerii proiectului și până laanunţarea rezultatelor) variază între 6 și 10 luni – diferenţe în funcţie deprograme, de tipul de proiect (infrastructură mare, infrastructură mică, investiţiiprivate, asistenţă tehnică etc.) și de natura cererii de proiecte (cu depunerecontinuă sau la termen)

• anticiparea incorectă a numărului de proiecte care vor fi depuse =>subaprecierea volumului necesar de activităţi de evaluare, adică insuficienţapersonalului raportat la numărul de proiecte

• aplicarea politicii de reducere a cheltuielilor bugetare => insuficienţapersonalului

• asigurarea cu întârziere a evaluatorilor externi (procedurile de achiziție nu aufost lansate la timp sau au fost contestate)

• lansarea simultană a mai multor operațiuni sau înregistrarea unui număr mare deproiecte în ultimele zile ale perioadei de depunere

• numărul mare de contestații și mecanismul anevoios de soluționarea a acestora

Probleme legate de implementarea proiectelor

Probleme de ordin financiar, procedural, instituţional legate de: prefinanţare, decontareşi rambursare, achiziţii publice, capacitatea financiară şi instituţională a beneficiarului:

• desfășurarea cu dificultate a procedurilor de achiziție publică:

– lipsa unor modele de bune practici și a unor modele de contracte deachiziție pe anumite domenii,

– întârzieri în elaborarea documentaţiilor de atribuire,

– elaborarea deficitară a documentaţiilor de atribuire datorită lipsei deexperienţă a beneficiarilor

– legislaţia din domeniul achiziţiilor lasă loc la interpretări => un numărmare de contestaţii, reluarea procedurii de achiziţie sau anulărealicitaţiilor

• întârziere în atribuirea contractelor de lucrări

• procesul greoi de verificare și autorizare, dar și calitatea redusă a cererilor derambursare => durata mare verificare a cererilor de rambursare și plăților (înmedie între 35 și 65 de zile lucrătoare, dar s-au constatat numeroase depășiri (ex.pe POS CCE s-a ajuns și la 150 de zile, iar pe POS DRU la 86 de zile lucrătoare)

• efectele crizei economice și financiare și înăsprirea condiţiilor de creditare =>asigurarea cu dificultate a contribuţiei proprii la finanţare, a cash-flow-ului şiincapacitatea de acoperire a cheltuielilor neeligibile

• capacitatea instituţională limitată a unor beneficiari de a administra contracteleangajate (personal insuficient şi necorespunzător pregătit în management deproiect sau achiziţii publice)

• calitatea slabă a asistenţei tehnice pentru managementul proiectelor

• nerespectarea cererilor de finanţare sau a documentaţiilor depuse (studii defezabilitate, proiecte tehnice) => corecţii și uneori acţiuni în instanţă

Probleme legate de capacitatea administrativă a instituțiilor responsabile cucoordonarea și implementarea programelor:

• măsurile de austeritate adoptate => restricţii privind atragerea de personal nou însistem, diminuarea drepturilor salariale cu 25% => capacitate de funcţionareredusă a instituţiilor, fluctuaţia personalului şi migraţia acestuia spre mediulprivat => personal insuficient şi fără experienţă în gestionarea fonduriloreuropene

• birocrația a rămas în continuare ridicată la momentul solicitării şi procesăriidocumentaţiilor (ex. solicitarea unor documentaţii suplimentare față de celeprevăzute în ghiduri și care nu sunt luate în considerare la evaluare).

• Comisia Europeană, a identificat în cadrul auditurilor realizate nereguli șisuspiciuni de acte de corupţie generalizată (vezi POST şi POS DRU).

Probleme generate de cadrul legislativ:

• modificarea frecventă și lipsa normelor de aplicare a legislaţiei (legislaţiabugetară şi cea din domeniul finanţelor publice, dar şi legislația specificăanumitor domenii) => probleme atât la nivelul autorităților de management câtși la nivelul beneficiarilor.

• uneori modificarea legislaţiei a generat refacerea aplicaţiilor şi reevaluareaproiectelor depuse (ex. arii protejate, deșeuri, utilități - POS Mediu) saucreşterea costurilor pentru beneficiari (POS Mediu – eliminarea subvenţiiloracordate de stat pentru sectorul termoficare).

• lipsa normelor de aplicare a legislaţiei => întârzieri în implementarea proiectelorpe anumite domenii (vezi POS CCE – energii regenerabile)

• necorelarea între legislaţia românească privind achiziţiile publice şi clauzelecontractuale FIDIC => probleme în autorizarea sumelor provenite din fondurieuropene.

Probleme generate de contextul macroeconomic:

• deprecierea accentuată a monedei naționale în raport cu EURO

• creşterea taxei pe valoare adăugată => dificultăți în rândul furnizorilor debunuri și prestatorilor de servicii și lucrări în ceea ce privește încadrarea înoferta financiară de la momentul atribuirii contractului.

• înăsprirea condiţiilor pentru obținerea de credite bancare, ceea ce a afectatcapacitatea financiară a beneficiarului de a susține proiectul.

Bibliografie1. Acordul de Parteneriat: http://www.fonduri-ue.ro/acord-parteneriat2. Boştinaru V. (coord) (2013), Ultimii paşi – absorbţia fondurilor structurale şi de

coeziune 2007-2013: www.regi.ro şi www.victorbostinaru.roCarta Verde adezvoltării regionale în România, 1997

3. Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România: http://www.fonduri-structurale-europene.ro/legislatie/legea-315-2004.html

4. Pascariu, Gabriel – Curs Analiză regională şi urbană (instrumente ale dezvoltăriiregionale şi spaţiale), UAUIM, 2006

5. Programele operaționale:a. Programul Operaţional Regional (POR) - http://www.fonduri-ue.ro/por-

2014b. Competitivitate (POC) http://www.fonduri-ue.ro/poc-2014c. Infrastructură mare (POIM) http://www.fonduri-ue.ro/poim-2014d. Capital uman (POCU) http://www.fonduri-ue.ro/pocu-2014e. Capacitate administrativă (POCA) http://www.fonduri-ue.ro/poca-2014f. Asistenţă tehnică (POAT) http://www.fonduri-ue.ro/poat-2014g. Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) http://www.fonduri-

ue.ro/poad-2014h. Programe de Cooperare Teritorială Europeană

http://mdrap.ro/dezvoltare-regionala/-4970/-7572i. Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) http://www.fonduri-

ue.ro/pndr-2014j. Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM)

http://www.fonduri-ue.ro/popam-20146. Planurile de Dezvoltare Regională 2014-2020:

- PDR Nord–Est: http://www.adrnordest.ro/index.php?page=pdr_cr_planificare- PDR Sud–Est: http://www.adrse.ro/DezvoltareRegionala/PDR_2014-2020.aspx- PDR Sud–Muntenia: http://www.adrmuntenia.ro/s18/planul-de-dezvoltare-regionala/- PDR Sud -Vest Oltenia: http://www.adroltenia.ro/index.php?id=7&sid=19&news=265- PDR Vest: http://www.adrvest.ro/index.php?page=articol&aid=1106- PDR Nord – Vest: http://www.nord-vest.ro/SERVICIIPentru-Dezvoltare-

Regionala/PLANIFICARE-REGIONALA/Planul-de-dezvoltare-regionala-2014-2020.html- PDR Centru: http://regio-adrcentru.ro/Lista.aspx?t=ADElaborare%20PDR%202014-2020- PDR Bucureşti – Ilfov: http://www.adrbi.ro/consultare-pdr-2014-2020/consultare-pdr.aspx

Date post:	29-Dec-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	1 times
Download:	0 times

ECONOMIE ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE REGIONALĂ admitere... · 2017-07-11 · unităţii economice a...

Documents