economia_turismului

8/20/2019 economia_turismului

1/93

ECONOMIA TURISMULUI Lect. univ. drd. Carmen Boghean

DISCIPLINĂ DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA

ECONOMIA COMER ŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICILOR


2/93

CUPRINS

CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE...........................................31.1 Concepte şi clasificări folosite în turism.......................................................... ................................................... 3 1.2 Forme ale activităţii turistice....................... ............................................................... ......................................... 4 1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale ............................................................ ............................ 6

CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI...............................10

2.1 Impactul macroeconomic al turismului............................................................ ................................................. 10 2.2 Efectul multiplicator al turismului......................... ............................................................... ............................ 11 2.2.1 Turismul şi ocuparea for ţei de muncă ....................................................... ................................................. 12 2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe............................................................ ...... 12

2.3 Impactul social al turismului...................................................... ................................................................ ....... 14 CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI.............................15

3.1. Organisme internaţionale de turism ................................................................ ................................................. 15 3.2. Rolul statului în turism............................... ............................................................... ....................................... 16 3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice............ ............................................................... .................. 19 3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria călătoriilor şi turismului...........22 3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în România .......................................................... ........................... 27

CAPITOLUL IV RELAŢIILE MANAGER-SUBORDONAŢI ÎN ÎNTREPRINDERILETURISTICE.................................................................................................................................31

4.1. Funcţiile manageriale de conducere operativă ............................................................. ........................................ 31 4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism .......................................................... ....... 33

4.3.1. Necesitatea creativităţii în întreprinderile turistice ......................................................... ................. 38 4.3.2. Procesul de creativitate .............................................................. ............................................................ 38 4.3.3. Tehnici de stimulare a creativităţii ........................................................... ................................................. 39 4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativităţii............................................... ...................................... 41 4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în relaţiile conducători-subordonaţi .................. 41

CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA ..........................................................................435.1. Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol ........................................................ ....................................... 43 5.2 Analiza macromediului .............................................................. ................................................................ ....... 45

5.2.1 Mediul economic....................................................... ................................................................ ................. 45 5.2.2 Mediul socio-cultural .......................................................... ................................................................ ....... 45

5.2.3. Mediul politic .......................................................... ............................................................... .................. 46 5.2.4 Mediul tehnologic ........................................................ ................................................................ ....... 49 5.2.5 Mediul ecologic.................................................. ............................................................... .................. 49

CAPITOLUL VI. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI ...................................516.1. Cererea turistică .............................................................. ............................................................... .................. 51

6.1.1. Tipologii de cerere turistică........................................................... ............................................................ 53 6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistică ........................................................... ............................. 55

6.2. Oferta turistică....................................................... ............................................................... ............................ 58 6.2.1. Caracterizare conceptuală ............................................................. ............................................................ 58 6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României ....................................................... .................. 59

6.3. Capacitatea de cazare turistică ............................................................. ............................................................ 60 6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism............................................................ ...................................... 61 6.3.2. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică ............................................................. ................. 63

6.4. Turismul şi economia în ţara noastr ă .............................................................. ................................................. 64 CAPITOLUL VII TURISMUL ŞI MEDIUL..........................................................................657.1. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului .............................................65 7.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism ............................................................ ....................................... 66 7.3. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism................................ ............................................................... ....... 68 7.4. Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism ........................................................ ...................................... 71 7.5. Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic .......................................... 72

CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINAŢIE TURISTICĂ –ANALIZA S.W.O.T....758.1 Puncte forte. Puncte slabe .......................................................... ................................................................ ....... 75

8.1.1 Puncte forte ............................................................... ................................................................ ................. 75 8.1.2 Puncte slabe ............................................................. ................................................................ ................. 80

8.2 Oportunităţile şi ameninţările .............................................................. ............................................................. 84 8.2.1 Oportunităţi .............................................................. ............................................................... .................. 84 8.2.2 Ameninţări ................................................................ ............................................................... .................. 86

Teste grilă ....................................................................................................................................88BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................92

2


3/93

CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to

tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor

1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. Larândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare,

mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

Termenul francez are r ădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi, respectiv,

din cel latin „turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel

de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist". Profesorul englez F.

W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel pu ţ in două condi ţ ii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioad ă care nu depăşe şte un an şi cheltuiesc

bani în acele locuri f ăr ă ca să-i câ ştige ". Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C. Norwal

(1936), care considera că turistul „este acea persoană care intr ă într-o ţ ar ă str ăină pentru orice

alt scop decât de a- şi stabili o re şedin ţă permanent ă sau pentru afaceri şi care cheltuie şte, în

ţ ara unde se stabile şte temporar, banii câ ştiga ţ i în alt ă parte". Cel care a elaborat o definiţie a

turismului - acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta

apreciind că: „Turismul este ansamblul de rela ţ ii şi fenomene care rezult ă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate

printr-o stabilire permanent ă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940).

Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineşte

turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera căl ătoriilor; căl ătoria fiind de pl ăcere", iar

turistul drept „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru

recreere; cel care căl ătore şte de pl ăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri

pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".

Dic ţ ionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a

turismului: „ Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu

diferite mijloace de transport a unor distan ţ e, pentru vizitarea regiunilor pitore şti, a localit ăţ ilor,

a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare: „Turismul

reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desf ăşurarea unor

călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi

sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria

care concur ă la satisfacerea nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic internaţional

3


4/93

(1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana

în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru

satisfacerea plăcerii sale".

Sintetizând cele enunţate, prin turism se înţelege:

• în primul rând, ansamblul de activit ăţ i prin care omul î şi petrece timpulliber căl ătorind în alt ă localitate sau ţ ar ă , pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi

muzee, pentru a- şi îmbog ăţ i cuno ştin ţ ele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru

odihnă sau tratament;

• în al doilea rând, industria creat ă pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi

serviciilor solicitate de turi şti la locul de destina ţ ie, la un înalt nivel calitativ şi în condi ţ iile

protec ţ iei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjur ător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social încare se desf ăşoar ă turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind

turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la

Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se refer ă la activit ăţ ile unei persoane care căl ătore şte în afara mediului

său obi şnuit, pentru mai pu ţ in de o perioad ă specificat ă de timp şi al cărei scop principal

de căl ătorie este altul decât exercitarea unei activit ăţ i remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a

Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara

re şedin ţ ei obi şnuite pentru o perioad ă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de

căl ătorie sunt altele decât exercitarea unei activit ăţ i remunerate în locul vizitat . Astfel sunt

consideraţi turi şti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii

stării de sănătate;

• se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa la competiţii sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale,

reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc;

• se deplasează în scopuri culturale.

1.2 Forme ale activităţii turistice

In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în

propria ţar ă;

4


5/93

• turismul interna ţ ional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea

unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul interna ţ ional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări

date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism: • turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism na ţ ional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

• turism interna ţ ional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător

(outgoing).

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul

românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise

până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagr ă au fost principalele ţinte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în

prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine. După ce a pierdut clar

cursa cu Turcia şi Grecia, iar destinaţii precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate,

din acest an şi litoralul bulgăresc pare să fi luat o felie consistentă din piaţa românească. În

ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanţa litoralului a scăzut,

iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii

câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunării. Specialiştii sunt de părere că

ar putea apărea noi staţiuni cu potenţial turistic.

În ţara noastr ă sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii

atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desf ăşurate de către unităţile prestatoare de

servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le

suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:

a) după motivele căl ătoriei.

• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);

• vizite la rude şi prieteni;

• afaceri şi motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:

• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).

• turismul itinerant (de circulaţie);

• turismul de tranzit.

5


6/93

c) în func ţ ie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al presta ţ iilor turistice distingem: • turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

e) după vârsta participan ţ ilor:

• turismul pentru preşcolari;

• turismul pentru elevi;

•

turismul pentru tineret (18-31 ani);• turismul pentru adulţi (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin

anumite caracteristici comune.

1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel

mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici,

politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere

datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi

datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii

mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori:

sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.

Tabel nr. 1: Sosirile şi încasările din turismul interna ţ ional perioada 1950-1999

Anul Sososiri de turişti

mii

Încasări (mld) (USD)

1950 25.3 2.1

1960 69.3 6.9

1970 165.8 17.9

1980 287.8 102

1990 266.2 1995

1995 566.4 393.3

1999 664.4 455.5 Sursa: WTO, Compendium of Statistic

6


7/93

Din informaţiile prezente în tabel se poate observa o creştere accentuată a turismului

internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.

Indicatorul „încasări" prezintă o creştere mult mai accentuată, care se datorează şi

fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a

duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanţei de deplasare). Previziunile WTO se refer ă la o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a

încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4%

(echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a

circulaţiei turistice internaţionale.

WTO consider ă că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la

1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi

0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale). In tabelul 2 se poate observa creşterea susţinută a zonei Asia-Pacific care, în perioada

2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea ce priveşte cota

de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are zona Orientului

Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi interval.

Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a

Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul

american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.

Tabel nr. 2: Previziunea sosirilor de turi şti interna ţ ionali pe regiuni

Anul de

bază

Previziuni Creşterea

anuală

(%)

Cote de piaţă

1995 2010 2020 1995-2020 1995 2020

Lumea 565.4 1006.4 1561.1 4.1 100 100 Africa 20.2 47.0 77.3 5.5 3.6 5.0

America 108.9 190.4 282.3 3.9 19.3 18.1

Asia de Est şiPacificul

81.4 195.2 397.2 6.5 14.4 25.4

Europa 338.4 527.3 717.0 3.0 59.8 45.9Orientul

Mi lociu

12.4 35.9 68.5 7.1 2.2 4.4

Asia de Sud 4.2 10.6 18.8 6.2 0.7 1.2

Intraregional 464.1 790.9 1183.3 3.8 82.1 75.8

Long-Haul (b) 101.3 215.5 377.9 5.4 19.9 24.2

Sursa: World Tourism Organization

(a) Intraregional include sosirile din ţări de origine nespecificate.

(b) Long-Haul este definit ca restul, mai pu ţ in turismul intraregional.

Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an)

7


8/93

decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe

distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa

turismului internaţional.

In privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de

2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi înîntreaga lume.

Până în anul 2020, numărul turiştilor, la nivel mondial, va ajunge la 1,6 miliarde, mai

mult decât dublu faţă de evidentele existente la nivelul anului 2005, aproximativ 700 milioane.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, responsabil de politicile

întreprinderilor şi industriei, a declarat: „Sectorul european al turismului se află în plină

expansiune. Politica noastr ă vizează, în principal, ameliorarea şi competitivitatea sectorului

european al turismului, precum şi crearea a noi locuri de muncă, susţinând dezvoltareadurabilă a sectorului", în turism lucrează circa şapte milioane de persoane în două milioane de

unităţi turistice - hoteluri, restaurante, baruri, agenţii de turism. Contribuţia la Produsul Intern

Brut în UE este de 5%. Din sectoarele conexe, cum ar fi transportul, alte sectoare dezvoltate pe

orizontală, contribuţia la PIB ajunge până la 11%, şi mai mult de 20 de milioane de locuri de

muncă. La Forumul european de turism, găzduit de Malta, au fost abordate teme, cum ar fi:

dezvoltarea în domeniul turismului, ameliorarea reglementarilor cu un mai mare accent pe

directiva „servicii", legătura dintre competitivitate şi pregătirea profesională. Comisia

Europeană a lansat prima ediţie a forumului în anul 2002.

Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică următoarele

tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:

• Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în

2020 cu o creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe

lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.

• Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mul ţi turişti decât ţările

din Europa de Vest.

• Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o

creştere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a

Europei.

• Franţa va r ămâne cea mai importantă ţar ă receptoare de turişti din Europa (până

în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).

• Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti,

92% dintre ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează unei

creşteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.

8


9/93

• Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22%

din totalul mondial al sosirilor).

Pe lângă aceste previziuni de natur ă pur economică sunt necesare şi anumite previziuni

de natur ă social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile / dorinţele noilor turişti şi a veni în

întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora. OMTidentifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa europeană:

• Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice

obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

• Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a

timpului liber.

• Creşterea importanţei Internetului ca mijloc de promovare şi vânzare.

•

Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prinoferirea unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă.

• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului

de călătorii intraregionale.

• Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines" va avea ca efect creşterea

călătoriilor intraregionale.

• Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea" operatorilor de

dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa.

• In societăţ ile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului

persoanelor în vârstă, a ratei divor ţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la

vârste mai înaintate şi a respectului faţă de natur ă.

• Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.

Aceste previziuni, atât cele de natur ă economică, cât şi cele psiho - sociologice sunt

necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei.

Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe

termen scurt ale pieţei.

9


10/93

CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al

sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care

antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o

adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea

producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii

de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc. Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un

semnificativ spor de producţie.

2.1 Impactul macroeconomic al turismuluiCu toate c

ă are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are

şi o contribu

ţie aparte la

realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi

creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsur ă mai mare decât alte

ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de

specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de

nevoile turismului.

Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări.

Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe

ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu.

În primele patru luni ale anului, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi, calculat ca

sumă între soldurile operaţiunilor cu bunuri şi servicii, veniturile înregistrate şi transferurile

curente de bani din str ăinătate, a înregistrat 1,39 miliarde de euro, cu 77% mai mult decât anul

trecut. Tendinţa este totuşi de descreştere a deficitului, cum după primele trei luni ale anului

curent dezechilibrul era superior cu 85% faţă de primul trimestru al anului 2004. Schimburile

comerciale în primele patru luni înregistrează un dezechilibru în favoarea importurilor de

1,8 miliarde de euro, cu aproape 70% mai mult decât în perioada similar ă din 2004. Sectorul

Serviciilor a înregistrat, de asemenea, un deficit de 210 milioane de euro, un maxim negativ

fiind atins pe segmentul transporturi, respectiv 108 milioane de euro. în domeniul

serviciilor turistice a fost înregistrat un excedent de 20 milioane de euro. Potrivit datelor

remise de BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu 14,2% faţă de finele

anului trecut, până la nivelul de 20,7 miliarde de euro. Din aceasta, peste jumătate, respectiv

10,6 miliarde de euro, a fost datoria externă publică şi public garantată. în primele patru luni

ale anului curent, românii din str ăinătate au trimis în ţar ă 897 milioane de euro, cu aproape o

10


11/93

treime mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. (Adevărul, 28/06/2005).

Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de

valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale:

frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.

Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistică, darşi ţări cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7% PIB) care au ponderi ridicate ale

activităţii turistice în PIB. Faţă de această situaţie, în România, turismul contribuie cu 2-3% la

realizarea PIB.

Pentru ţara noastr ă - în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice

neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramur ă cu posibilităţi

însemnate de creştere şi deci r ămâne o sfer ă de activitate care poate absorbi o parte din for ţa de

muncă r ămasă disponibilă prin restructurarea economică. Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone

defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea

unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive

resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de

atenuare a dezechilibrelor interregionale.

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia

sa la asigurarea unei circula ţ ii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului

intern şi internaţional.

2.2 Efectul multiplicator al turismuluiEste vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea

veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-

operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite

perioade de timp, de obicei un an. în al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează

impactul creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta

turistică la parametri competitivi. In fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus

asupra întregii economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism,

cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea

procur ării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare

a cererii agregate la scar ă macroeconomică.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit cavolumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat

11


12/93

în economie.

Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de

specialitate se indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:

R = l / 1 -c'

R = multiplicatorul turistic care arat ă de câte ori se multiplică în economia na ţ ional ă fiecare unitate monetar ă cheltuit ă de turist.

c' = înclina ţ ia marginal ă spre consum turistic care arat ă cu cât cre şte cheltuiala

pentru consumul turistic la cre şterea cu o unitate monetar ă a veniturilor din turism.

2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important

rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului

de for ţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al

celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilităţile de mecanizare-

automatizare a operaţiunilor turistice sunt limitate.

De la jocul copiilor, la distracţia adulţilor, animatorul a început să fie o persoană din ce în

ce mai căutată şi în România. Acum, în ofertele de joburi de var ă se întâlnesc şi anunţuri de

genul „Animatori Grecia care vor lucra în hoteluri. Responsabilităţi: buna desf ăşurare a

programului de animaţie, propunerea programului către oaspeţii hotelului, activităţi

sportive în timpul zilei (polo de apă, volei, ping-pong, aerobic, sporturi de apă), precum şievenimente culturale şi sportive din cursul serii. Trebuie să fie o persoană dinamică, să aibă

spirit de echipă şi capacitate de comunicare. " Din păcate, în toţi aceşti ani, în România nu au

debutat, decât sporadic, cursuri de specializare reală a animatorilor, nici pentru copii, nici pentru

adulţi. Chiar dacă, aparent, jobul lui este distracţia, responsabilitatea este enormă.

De asemenea, r ămânând tot în sfera relaţiei turism-for ţă de muncă, trebuie amintit efectul

indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă

direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse. Aceasta se explică prinaceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează benefic

utilizarea for ţei de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentar ă,

construcţii).

2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externeUna dintre tr ăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi

diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă

a relaţiilor economice internaţionale. Turismul egiptean reprezintă o industrie care a adus în 2004 un profit de 6,6 miliarde

12


13/93

de dolari, bani scoşi de pe urma celor peste 8 milioane de turişti care au vizitat ţara. Pentru

multe alte naţiuni, între care ne număr ăm şi noi, aceste cifre ar reprezenta un obiectiv fantezist,

numai că egiptenii au priceput de foarte mult timp că turismul poate fi un colac de salvare pentru

o ţar ă săracă, dar care are ce ar ăta, şi au reuşit să transforme acest sector într-o veritabilă

maşină de f ăcut bani.Adevărata lecţie egipteană nu este însă felul în care au reuşit locuitorii Ţării Faraonilor să

scoată 6,6 miliarde de dolari de la nemţi, americani, englezi, francezi sau ruşi, ci faptul că

egiptenii n-au nici cea mai mică intenţie să se oprească aici. Recent, preşedintele Hosni

Mubarak a anunţat că guvernul egiptean a realizat un program, în urma căruia numărul de turişti

care vizitează statul ar trebui să se majoreze, anual, cu circa un milion. În acest fel, până în

2015 numărul vizitatorilor ar urma să depăşească 18 milioane pe an, iar dacă sumele câştigate de

pe urma fiecărui turist r ămân constante, este de aşteptat ca veniturile realizate anual de Egiptdin turism să „sar ă" de 15 miliarde de dolari.

Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comer ţ ului invizibil

mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comer ţul

invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca obiect o marf ă.

Comer ţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă" sau „balanţa serviciilor",

componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. In cadrul balanţei

serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turistică se înregistrează în

contul balanţier numit „călătorii". Astfel, în creditul acestui cont se înscriu veniturile rezultate

din activitatea turistică, iar în debit cheltuielile ocazionate de desf ăşurarea activităţii turistice.

În leg ătur ă cu rolul turismului în echilibrarea balan ţ ei de pl ăţ i externe a unei ţări, în

funcţie de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii", dar şi de mărimea şi semnul

soldurilor celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din următoarele situaţii:

a) Contul „călătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie

şi de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:

• reducerea deficitului balanţei de plăţi;

• echilibrarea balanţei de plăţi;

• creşterea excedentului balanţei de plăţi.

b) Contul „călătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:

• creşterea deficitului balanţei de plăţi;

• reducerea excedentului balanţei de plăţi;

• dezechilibrarea balanţei de plăţi.

Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi

externe a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care ţin de

13


14/93

obiectivele majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii externe, în general.

2.3 Impactul social al turismuluiPe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană.

El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din

zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se r ăsfrâng şi asupra calităţii mediului, a

utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.

Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de

idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în

calitatea sa de a contribui la regenerarea capacit ăţ ii de muncă a popula ţ iei, atât prin formele

de odihnă , cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezint ă un

mijloc de educa ţ ie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultur ă şi civiliza ţ ie a oamenilor.

Aşadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la

satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei căl ătorii devine o aventur ă a

cunoa şterii; la fiecare pas mori şi învingi de bucurie, ineditul te face să rena şti, natura te

reînal ţă pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”.

R ăspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de

utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată de

tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizareaeficientă a acestuia.

Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intr ări şi ieşiri, se observă că

aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol

fundamental. în consecinţă, turismul exercit ă influen ţă asupra mediului şi componentelor sale.

Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important

al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. într-

adevăr, alături de comer ţul propriu-zis, turismul interna ţ ional tinde să devină una din formele principale de leg ătur ă dintre oameni situa ţ i pe continente diferite.

14


15/93

CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de

funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale

activităţii lor se refer ă la promovarea turismului, reglementarea unitar ă a raporturilor juridice şi

economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,

înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă

în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

3.1. Organisme internaţionale de turism

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de

funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale

activităţii lor se refer ă la promovarea turismului, reglementarea unitar ă a raporturilor juridice şi

economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,

înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă

în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

Una dintre cele mai mari organiza ţ ii interna ţ ionale de turism cu caracter

interguvernamental este Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), care a fost înfiinţată în

1975 (prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid). O.M.T. preia şi confirmă experienţa pozitivă de colaborare internaţională în domeniul turismului, dobândită de Uniunea

Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Spre deosebire de fosta

U.I.O.O.T., O.M.T. este o organiza ţ ie interna ţ ional ă guvernamental ă , în sensul că reprezentarea

în cadrul ei se face în numele guvernelor ţărilor membre. Obiectivele fundamentale ale O.M.T.

sunt, conform statutului, "promovarea şi dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui ia

expansiunea economică , la în ţ elegerea interna ţ ional ă , la pace şi la prosperitate, ca şi la

respectul universal, la respectarea drepturilor şi libert ăţ ilor umane fundamentale, f ăr ă deosebire de rasă , sex, limbă sau religie". Pentru realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie să

acorde o atenţie deosebită intereselor ţărilor în curs de dezvoltare.

O.M.T. are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date

asupra turismului naţional şi internaţional, în special sub formă de culegeri statistice, prin

schimbul de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în

statele membre sau în legătur ă cu evenimente din domeniul turismului. Organizaţia este un

instrument de iniţiativ

ă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooper

ări în domeniul

turismului, în special în domeniul formării şi perfecţionării cadrelor (O.M.T. dispune de un

centru internaţional specializat în acest domeniu), în sectorul concepţiei produsului turistic,

15


16/93

organizării şi promovării ofertei turistice (prin cooper ări cu P.N.U.D. sunt organizate diverse

misiuni de sprijin sectorial). Organizaţia furnizează membrilor săi studii, rapoarte, analize,

manuale şi alte materiale de referinţă în domeniul economiei, finanţelor şi turismului.

Ţara noastr ă, ca membru fondator al O.M.T., a fost prezentă în toate fazele impuse de

procesul de organizare şi de delimitare programatică a noii organizaţii, începând din 1979,România a fost aleasă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T.,

candidând din partea grupului ţărilor europene, iar în 1981 a fost aleasă vicepreşedinte al acestui

organ de conducere. Pe linia colabor ării multilaterale, ţara noastr ă participă la activitatea a 12

organisme şi forme guvernamentale şi neguvernamentale de cooperare turistică. în grupa

formelor de colaborare cu caracter interguvernamental, alături de O.M.T., se înscrie

Consf ătuirea Organelor Guvernamentale de Turism din Ţările Balcanice - formă de

consultare periodică în cadrul aplicării Acordului de colaborare multilaterală balcanică din mai1971.

Dintre organiza ţ iile cu caracter neguvernamental (la care participă şi România, prin

intermediul asociaţiilor profesionale, menţionăm: Federaţia Universală a Asociaţiilor

Agenţiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de faţă, cea mai

reprezentativă organizaţie internaţională neguvernamentală cu profil turistic, Alianţa

Internaţională de Turism (A.I.T.) şi Federaţia Automobilistică Internaţională (F.I.A.),

Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (F.I.T.E.C.), Federaţia

Internaţională a Scriitorilor şi Ziariştilor din Turism (F.I.J.E.T.), Academia Internaţională

de Turism, Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor, Organizaţia Internaţională a

Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.A.F.), Biroul Internaţional de Turism Social (B.I.T.S.)

etc.

3.2. Rolul statului în turism

Încă de la sfâr şitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică şi până în zilele

noastre, dezvoltarea turismului a atras atenţia cercurilor guvernamentale din diverse ţări cu

potenţial turistic, care au început să tragă importante foloase de pe urma acestei activităţi. Cu

toate acestea, problema promovării turismului a fost lăsată în întregime în seama iniţiativei

private, f ăr ă o coordonare pe plan central a eforturilor instituţiilor şi firmelor care participau la

dezvoltarea turismului (companii feroviare şi de navigaţie maritimă, firme hoteliere, asociaţii de

propagandă, turing-cluburi etc).

Degradarea activităţii economice în perioada primului r ăzboi mondial a determinat

guvernele să adopte măsuri speciale de redresare a economiilor lor naţionale, inclusiv pe linia

dezvoltării turismului. în această perioadă au apărut primele încercări de institu ţ ionalizare a

16


17/93

turismului şi primele organiza ţ ii semioficiale sau oficiale de turism.

Interesele guvernelor pentru promovarea turismului şi măsurile de creare a unor

organisme oficiale, prin care statul să-şi poată exercita rolul de organizare şi coordonare a

turismului, s-au concretizat şi în diverse acorduri şi convenţii de colaborare internaţională,

semnate în perioada interbelică, precum şi în legi menite să contribuie la dezvoltarea acesteiactivităţi.

În perioada de reconstrucţie de după cel de-al doilea r ăzboi mondial o serie de guverne

europene au continuat eforturile pentru stimularea dezvoltării, în continuare, a turismului. în

acest scop au fost alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale şi a

infrastructurii turismului, finanţate atât din bugetele de stat, cât şi prin contribuţia unor

organizaţii internaţionale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Naţiunilor Unite

pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).Progresul rapid a fost susţinut şi de investiţiile masive de capital ale întreprinzătorilor

privaţi, care necesitau şi o îndrumare şi coordonare pe linie de stat. în consecinţă, guvernele au

ajuns la concluzia că singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de

interese de stat. semistatale, de grup sau private, constă în coordonarea dezvoltării turismului sub

directa îndrumare a organismelor guvernamentale.

Pe de altă parte, importanţa naţională crescândă a industriei turistice, privită sub aspect

economic, social, politic şi cultural, precum şi relaţiile care s-au statornicit pe linie

guvernamentală între ţări, au determinat coordonarea treptată a politicii de organizare şi

promovare a turismului de către autorităţile statale.

În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri

guvernamentale de colaborare turistică, a elabor ării unor proiecte de legi, decrete etc. legate de

reglementarea unitar ă pe plan naţional a activităţilor turistice etc), statele exercită totodată o

importantă funcţie de dezvoltare a turismului şi în politica de investiţii şi amenajări turistice. Este

vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajări turistice de mari

propor ţii, cum este cazul creării unor noi zone şi staţiuni de interes turistic, - montane sau de

litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea reţelei de căi ferate, de autostr ăzi,

şosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depăşeşte puterea financiar ă

a agenţilor economici investitori.

Competiţia pentru atragerea traficului turistic internaţional spre ţările primitoare creşte

considerabil o dată cu intrarea în circuitul turistic a unor noi ţări, cu noi atracţii turistice, ceea ce

impune în toate ţările - chiar şi în cele cu un turism dezvoltat şi cu o bază materială modernă -

elaborarea unor programe guvernamentale de dezvoltare şi amenajare complexă a unor zone şi

sta ţ iuni de interes turistic, posibil a fi realizate numai cu sprijinul statelor.

17


18/93

În consecinţă, se remarcă o creştere accentuată a rolului coordonator al organismelor

guvernamentale şi în ceea ce priveşte exploatarea complexă şi controlată a resurselor naturale şi

antropice ale teritoriului naţional, păstrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate

prioritar activităţilor turistice, în cadrul unor programe generale de dezvoltare.

Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistică variază, fireşte, în funcţie de condiţiile politice, economice şi sociale din fiecare ţar ă şi chiar din

fiecare zonă de interes turistic.

Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională a adăugat noi dimensiuni

intervenţiei statului în domeniul turismului. O dată cu recunoaşterea turismului ca factor al

dezvoltării social-economice, pe plan internaţional s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa

în programele de asistenţă şi cooperare tehnică ale unor organisme internaţionale, precum şi în

programele bilaterale de asistenţă.În scopul ridicării productivităţii industriei turistice, statul are un rol important în

procesul de pregătire şi perfecţionare profesională, a personalului la toate nivelurile. Acest

proces de pregătire şi perfecţionare este întreprins în strânsă cooperare cu instituţiile private şi

departamentele direct interesate în formarea profesională a cadrelor şi în continua ridicare a

calificării profesionale a personalului din industria turistică. Eforturile depuse în acest proces

trebuie apreciate, prin urmare, ca fiind la fel de importante ca şi cele din infrastructur ă sau

promovare.

Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii

turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţărilor,

respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea

turismului de masă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice şi la

eşalonarea concediilor şi vacanţelor; statele au f ăcut şi continuă să facă eforturi pentru rezolvarea

acestor probleme.

Statele participă la acţiunile de promovare a turismului şi prin procesul elabor ării

diverselor reglementări legate de activitatea turistică. Importantele beneficii pe care le aduce

turismul economiilor naţionale au determinat majoritatea ţărilor să faciliteze dezvoltarea

circulaţiei turistice internaţionale, prin desfiinţarea sau simplificarea la maximum a formalităţilor

de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii str ăini.

Evident, legislaţia turistică trebuie să ţină pasul permanent cu orientarea şi dezvoltarea

în perspectivă a circulaţiei turistice şi cu noile circumstanţe în cadrul cărora se derulează

fluxurile turistice.

Din cele prezentate rezultă că, în condiţiile unei economii moderne, politica de realizare

a obiectivelor economice şi sociale de interes major pentru economia naţională (printre care

18


19/93

implicit şi obiectivele turistice sau cele care servesc interesele turismului) sunt în competen ţa

directă a organismelor de stat, singure în măsur ă să decidă utilizarea fondurilor publice.

Sintetizând experienţa internaţională cu privire la modalităţile de acţiune ale guvernelor

diferitelor ţări, în vederea coordonării eforturilor organismelor publice şi private pentru

promovarea turismului, rezultă următoarele posibilităţi de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltăriiturismului:

- definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea

priorităţilor şi a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienţă maximă, utilizarea

prioritar ă a terenurilor şi amenajarea turistică a teritoriului);

- evaluarea, în cadrul dezvoltării generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare

şi alte obiective de bază materială turistică;

-

coordonarea cercetărilor în domeniul turismului, incluzând şi sistemeleinformaţionale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetărilor, cât şi pentru

fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern şi internaţional;

- punerea în aplicare, prin unităţi de stat şi private, a programelor de formare şi

perfecţionare profesională a cadrelor necesare industriei turistice;

- reglementarea şi controlul funcţionării diferitelor compartimente sau componente ale

industriei turistice, în vederea stimulării, protejării şi asigur ării cadrului legal al activităţii,

corespunzător intereselor industriei turistice, în general, şi intereselor turiştilor naţionali şi

internaţionali, în special;

- furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;

- desf ăşurarea campaniilor de promovare turistică generală şi sprijinirea campaniilor

de publicitate turistică comercială ale agenţilor economici din industria turistică.

3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii şi

activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale. Apare evident, în acest caz, că

turismul, ca sector de activitate social- economică, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui

singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte

sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente

guvernamentale şi organizaţii care se ocupă cu activitatea turistică. în consecinţă, în afara

coordonării centrale a activităţii turistice la nivelul economiei naţionale, trebuie să existe o

coordonare şi între reprezentanţii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal şi,

respectiv, local.

Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se

19


20/93

realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism.

Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională,

constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice

naţionale.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membr ă este şi ţara noastr ă, aelaborat următoarea tipologie a organismelor naţionale de turism:

- ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);

- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comer ţului şi Turismului, Ministerul

Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor,

Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);

- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor

ministere mixte;- departamente în cadrul unor ministere mixte;

- comitete de stat sau comisariate pentru turism;

- oficii naţionale de turism (guvernamentale);

- autorităţi naţionale de turism;

- direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente

etc.

După cum se observă în această grupare, există o multitudine de organisme naţionale de

coordonare a activităţii de turism şi o considerabilă dispropor ţie între natura şi responsabilitatea

organului însărcinat cu coordonarea activităţii turistice.

Responsabilităţile organismelor guvernamentale de turism, în afara acţiunilor de

publicitate, includ funcţiile vitale de coordonare a tuturor activităţilor de turism, elaborarea şi

punerea în aplicare a programelor naţionale de dezvoltare turistică, reprezentarea pe plan intern

şi internaţional nu numai a organizaţiilor turistice, ci şi a guvernelor ţărilor respective.

Mai trebuie menţionat şi faptul că industria turistică, prin legăturile ei cu aproape toate

sectoarele vieţii economice, impune ca organismele de turism să menţină o legătur ă continuă cu

toate departamentele, organismele, firmele şi organizaţiile interesate şi implicate în dezvoltarea

turismului.

În acest scop, în multe ţări - printre care şi România - au fost create consilii

interdepartamentale de turism, înfiinţate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate

ministerele, departamentele, instituţiile şi alte organisme guvernamentale, a căror activitate are

tangenţă cu industria turistică. în aceste consilii sunt reprezentate şi organizaţiile

neguvernamentale şi principalele firme prestatoare de servicii turistice.

Pe plan teritorial, funcţiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea şi promovarea

20


21/93

turismului sunt exercitate de o multitudine de instituţii, uniuni, federaţii, patronate, societăţi,

agenţii, filiale etc, ale căror competenţe, atribuţii, structuri organizatorice etc. sunt adaptate

cerinţelor specifice locale ale turismului receptor şi emitent din raza administrativă a unui

teritoriu (regiune, zonă, centru turistic, staţiune etc).

Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economiceangrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a

activităţii turistice desf ăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în

următorul mod:

1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):

1.1. Organizaţii naţionale:

- organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);

- organizaţii publice.1.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private;

- organizaţii publice.

2. Organizaţii verticale:

2.1. Organizaţii naţionale:

2.1.1. Organizaţii private

- cu caracter local ( societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă, asociaţii de interes);

- cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);

- cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale)

2.1.2. organizaţii publice:

- cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism, Comisariate, Ministere ale

Turismului);

- cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);

- cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)

2.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.

- organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.

Mai trebuie menţionat rolul organismelor consultative private care activează în

zonele, staţiunile sau localităţile de interes turistic (societăţile de dezvoltare, asociaţiile de

interese, comitetele şi centrele de iniţiativă, sindicatele de iniţiativă etc), create cu scopul de a

sprijini acţiunile colective de promovare a activităţilor desf ăşurate de firmele turistice şi agenţiile

private de voiaj, societăţile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unităţile de agrement,

societăţile de transport etc.

21


22/93

Cele mai reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de iniţiativă, care

constituie celula de bază a întregii activităţi organizatorice şi promoţionale a industriei turistice

în majoritatea ţărilor cu o industrie turistică dezvoltată.

Sindicatele de iniţiativă sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe

ori sub forma unor asociaţii sau comitete f ăr ă scop lucrativ, având ca obiect de activitate promovarea turismului pe plan local, propaganda turistică colectivă şi furnizarea de informaţii

pentru turişti, apărarea intereselor prestatorilor de servicii şi asigurarea celor mai favorabile

condiţii de primire a turiştilor.

3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria

călătoriilor şi turismului

Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum şicomplexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de

prestatori se regăsesc în cele mai diferite propor ţii, au creat o multitudine de organizaţii şi firme

care mijlocesc sau prestează direct serviciile solicitate de turişti.

Aceste firme turistice pot îmbr ăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice,

purtând în consecinţă, variate denumiri. Ţinând seama de profilul şi volumul de activitate, de

sfera lor de interese (în funcţie de raza lor de activitate, de condiţiile specifice în care-şi

desf ăşoar ă activitatea, de formele de proprietate etc)', de legislaţia existentă în această materie în

diverse ţări, categorisirea lor riguros ştiinţifică nu este posibilă, mai ales dacă se are în vedere şi

faptul că unele firme pot avea funcţii turistice exclusive, iar altele numai funcţii turistice

ocazionale sau tangenţiale.

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în

industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de

mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în

vederea satisfacerii cererii turistice.

Una din clasificările mai des întâlnite în literatura turistică de specialitate împarte

întreprinderile economice care activează în turism, în funcţie de prestaţiile oferite, în două

categorii principale:

- firme turistice primare, care se consacr ă exclusiv sau preponderent activităţii de

turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei

activităţi.

Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care ofer ă servicii de

cazare, alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi

clinicile din staţiunile turistice care ofer ă servicii de tratament balneomedical, societăţile

22


23/93

comerciale specializate în transporturi turistice (carreers), firmele producătoare de mărfuri pentru

necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.

- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii

are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o

anumită măsur ă prestează şi servicii turistice.Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii generale, care

dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice primare. Gama de servicii

prestate de aceste firme fiind foarte diversă, delimitarea funcţiilor lor turistice nu este posibilă în

toate cazurile.

În cadrul întreprinderilor turistice primare, o poziţie deosebită o ocupă întreprinderile

profesionale de mijlocire a serviciilor turistice, al căror prototip clasic îl constituie agenţiile de

voiaj, birourile de turism, operatorii de tururi - într-un cuvânt, agenţiile de turism. Agen ţ iile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării circulaţiei

turistice, având rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilitarea contactelor

organizate între clientela turistică potenţială din ţara (zona, localitatea etc.) de reşedinţă a

turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri şi restaurante, de transport, de

agrement etc.) din ţara (zona, localitatea etc.) receptoare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru

vizitare şi petrecerea concediilor.

În consecinţă, agen ţ iile de turism organizează , ofer ă şi derulează o gamă diversificat ă

de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul acestora în cadrul

călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se materializează nu numai

serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale

agenţiilor, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai ridicat de originalitate produselor

turistice şi a unei mai mari satisfacţii pentru consumatorii serviciilor cumpărate.

Spre deosebire de reţelele clasice de distribuţie a mărfurilor şi produselor, în condiţiile

specifice ale activităţii turistice se comercializează de fapt doar "imaginea" unui produs turistic şi

nu produsul însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al produsului

turistic şi momentul consumului efectiv al pachetului de servicii programate există un decalaj

considerabil de timp şi spaţiu. în consecinţă, agen ţ iile de turism îndeplinesc, pe lâng ă func ţ iile

comerciale de intermediere şi func ţ ii de informare-promovare a ac ţ iunilor turistice, care devin o

fază deosebit de importantă a valorificării produselor respective.

În evoluţia ascendentă a circulaţiei turistice s-a format, în fiecare ţar ă, o reţea vastă de

agenţii de voiaj şi de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea

unor aranjamente specifice pentru turismul intern şi pentru turismul internaţional. în acest scop,

agenţiile de voiaj stabilesc contacte permanente, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii

23


24/93

din ţar ă şi din str ăinătate.

De exemplu, în condi ţ iile unei activit ăţ i turistice pronun ţ at sezoniere, unit ăţ ile de

alimenta ţ ie, comerciale, de transporturi generale, de asigur ări etc. vor servi, în vârf de sezon, cu

preponderen ţă interesele turismului, restrângându- şi activitatea la satisfacerea aproape

exclusivă a cerin ţ elor popula ţ iei locale în perioadele de extrasezon. În procesul de dezvoltare a reţelei agenţiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie de

organizaţii turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradiţională de intermediere pentru

vânzarea pe bază de licenţe a biletelor de călătorie (de tren, de avion etc), au preluat organizarea

de călătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR",

"RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le revând agenţiilor mici de voiaj şi birourilor de turism;

acestea, la rândul lor, devin subagenţi pentru vânzarea aranjamentelor respective.

Ca rezultat al intensificării competiţiei, în ultimii ani, organizarea călătoriilor externe seconcentrează tot mai mult în mâinile unui număr relativ restrâns de organizaţii sau agenţii

puternice de voiaj, unele dintre acestea deţinând practic poziţii monopoliste pe piaţa turistică din

ţările lor

În aceste condiţii, o serie de firme turistice mici nu au putut rezista presiunilor

monopoliste; unele au fost nevoite să-şi înceteze activitatea, iar altele au fuzionat cu organizaţiile

turistice mai puternice, respectiv acţionează exclusiv ca subagenţi ai acestor firme.

Din cete de mai sus se poate desprinde următoarea situa ţ ie ierarhică a organiza ţ iilor

turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe pieţele turistice din

ţările economic dezvoltate:

- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopoliste,

dispunând de o reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea ocupă cea mai mare

pondere în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa turistică internaţională din ţările

respective;

- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele proprii,

contractate cu partenerii externi, şi preiau par ţial aranja mente de la alţi organizatori de turism

mai puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a marilor concerne turistice, limitându-se

în general la nivel regional;

- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai multe ori

f ăr ă programe turistice externe proprii, ele activând în turismul internaţional, în principal, ca

vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de voiaje. Spre a face fa ţă competiţiei

marilor concerne şi a agenţiilor de voiaj mai puternice, aceste agenţii şi birouri de turism îşi

concentrează activitatea pe formele turismului intern sau ofer ă programe de călătorii externe care

ocolesc turismul de masă (călătorii de studii şi profesionale, programe pentru tineret, turism

24


25/93

cultural, turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot numărul lor mare, agenţiile şi

birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în volumul de activitate turistică din ţările

respective.

Sintetizând cele prezentate anterior, agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele

lor de proprietate şi de volumul tor de activitate, următoarele func ţ ii de coordonare a activit ăţ iituristice;

- de creaţie: agenţiile de voiaj promovează şi organizează pentru public noi excursii

către noi destinaţii; unele din aceste acţiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate,

fiind doar executate de agenţia de voiaj;

- de promovare: agenţiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor

ţări, zone, staţiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propagandă, publicitate şi informare

turistică;- de informare; agenţiile de voiaj acordă toate informaţiile turistice solicitate de

clienţii potenţiali la sediul acestora;

- de distribuire; agenţiile de voiaj vând călătorii şi servicii ale prestatorilor: bilete de

transport, de spectacole culturale, sportive etc;

- de realizare; agenţiile de voiaj organizează aranjamente (programe) special

comandate pentru turişti individuali şi pentru grupuri organizate. Unele agenţii de voiaj dispun

de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care execută excursiile oferite (de exemplu:

tururi de oraş sau în circuit); în acest caz, devin organizatori şi realizatori ai activităţii comerciale

proprii. Complexitatea acestei profesiuni face foarte dificilă elaborarea unei definiţii a agenţiilor

de voiaj. în literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definiţii: de exemplu, F.U.A.A.V.

(Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte esenţa profesiunii de agent de voiaj, în

timp ce alte definiţii enumera numai esenţa activităţii (statutul profesional) în virtutea legilor

naţionale de organizare a agenţiilor de voiaj.

O definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea:

"Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale,

industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă - o parte prin el însuşi, o parte prin

ter ţi (contra unui comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de

turişti."

Activitatea complexă a agenţiilor de voiaj ridică multiple probleme juridice şi

economice, rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii turistice şi

prestatorii de servicii turistice.

Trebuie precizat că agenţiile de voiaj îşi asigur ă beneficiile şi acoperirea costurilor din

comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora acţionează, turiştii

25


26/93

achitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, f ăr ă a plăti comisioane suplimentare pentru

serviciile agenţiilor de voiaj.

Pornind de la specificul activităţii turistice desf ăşurate, responsabilitatea agen ţ iilor de

voiaj poate fi:

- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toateserviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;

- sporită, pentru activitatea desf ăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator

(de antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu în cazul

voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T'-urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi

în cazul activităţii desf ăşurate direct (pentru mijloacele de transport sau unităţile de cazare

închiriate de agenţiile de voiaj în sistemul pauşal).

În funcţie de volumul şi specificul activităţii desf ăşurate, agenţiile ele voiaj pot organizafiliale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu funcţii de organizatori sau numai de

intermediari.

În majoritatea ţărilor s-au adoptat reglementări legale privind statutul juridic profesional

al agenţiilor de voiaj, asigurând condiţiile de practicare a profesiunii de agent de voiaj pe baza

unor licenţe speciale.

În ceea ce priveşte ţara noastr ă, agenţii economici cu activitate de turism sunt persoane

fizice sau juridice care realizează serviciile turistice, de agrement-divertisment, servicii balneare,

organizarea şi prestarea serviciilor turistice şi alte acţiuni cu caracter turistic.

Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai pe baza licenţei şi a brevetului

eliberate de Autoritatea Naţională pentru Turism şi după înscrierea agenţiilor de turism în

"Registrul Naţional al Turismului."

Agentul economic cu activitate de turism are următoarele drepturi:

a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;

b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind strategia şi

programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului Turismului şi a instituţiilor din

subordinea sa;

c) să fie inclus, la cerere, în programele ele pregătire profesională iniţiate de Ministerul

Turismului;

d) să participe la acţiunile de promovare naţională şi internaţională şi să fie inclus în

cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii turistice;

e) să beneficieze de facilităţile acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii,

conform prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;

f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează

26


27/93

servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;

g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse nivelului

de dotare şi calităţii serviciilor.

Agentul economic din turism are următoarele obliga ţ ii:

a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei prin care afost abilitat ca prestator sau comercializator în turism;

b) să se înscrie în Registrul Naţional al Turismului;

c) să presteze servicii turistice la nivelul unităţii respective;

d) să practice tarife şi preţuri corespunzătoare categoriei de încadrare, potrivit

certificatului de clasificare acordat şi normelor Ministerului Turismului;

e) să funcţioneze cu personal brevetat şi calificat, după caz, în conformitate cu

Nomenclatorul de profesiuni şi funcţii elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cuMinisterul Muncii şi Protecţiei Sociale;

f) să afişeze, în formă vizibilă şi clar ă, lista serviciilor şi tarifelor practicate;

g) să apere interesele şi să asigure securitatea turiştilor, informarea lor adecvată, precum

şi despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform prevederilor legale;

h) să asigure, potrivit legii, exploatarea raţională a patrimoniului turistic, asigurând

totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului;

i) să transmită datele statistice conform sistemului informaţional al turismului şi

reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică.

Profesiunile specifice turismului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni al

turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a căror capacitate profesională

este atestată conform reglementărilor de specialitate.

Asociaţiile şi organizaţiile înfiinţate în scopuri culturale, ştiinţifice, profesionale,

religioase sau sociale, pot fi autorizate să exercite şi servicii turistice, exclusiv prin mijloace

proprii, f ăr ă scop lucrativ, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în RomâniaPrimele încercări de a organiza activitatea turistică în ţara noastr ă datează încă din

secolul XIX. Din iniţiativă privată au apărut o serie de asociaţii, organizaţii sau societăţi, cluburi

etc. care desf ăşurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, căutând să

atragă în mişcarea turistică şi păturile sociale cu posibilităţi de a sponsoriza amenajarea unor

obiective de bază materială turistică.

Asociaţiile şi organizaţiile de turism din România şi-au desf ăşurat activitatea înainte de

primul r ăzboi mondial şi în perioada dintre cele două r ăzboaie. Preocuparea acestor asociaţii s-a

27


28/93

îndreptat în special spre construirea de cabane şi case de adă post în munţi, spre amenajări de

drumuri, poteci, marcaje, precum şi spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii

turistice, de almanahuri, ghiduri, hăr ţi etc.

Printre primele societăţi care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane pot fi

citate: Societatea Română de Geografie (1875), care se remarcă prin numeroase excursiigeografice sau de plăcere şi Societatea Carpatină din Sinaia (1895), avându-i ca întemeietori

pe Tache lonescu si scriitoarea Bucura Dumbravă. în programul acestei societăţi se înscriu

deschiderea şi amenajarea Peşterii Ialomiţei, amenajarea de poteci în Munţii Bucegi, construirea

primelor cabane pe Caraiman şi Omu, organizarea de excursii colective.

Societatea Turiştilor Români (1903-1916) a avut ca membri figuri de intelectuali ai

vremii: S. Mehedinţi, Al. Tzigara-Samurcaş, Munteanu-Murgoci, L Mrazec etc. Realizări:

construcţia casei "Grindu" din Piatra Craiului, a unei cabane pe Muntele Negoiu şi publicareaunui anuar. Această societate a constituit prima pepinier ă de turişti iubitori ai muntelui: N.

Bogdan, dr. A. Ureche, Mihai Haret şi alţii, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asociaţii de

după r ăzboi - Hanul Drume ţ ilor, cu scopul de a organiza şi dezvolta "turismul pe jos" sau

"drumeţia" - singura în măsur ă să fie accesibilă tuturor păturilor sociale.

În Transilvania, printre organizaţiile turistice private, o activitate remarcabilă a

desf ăşurat Asociaţia Carpatină Transilvania, fondată în 1880, cu sediul la Sibiu

(Siebenburgische Karpathen Verein - S.K.V.). Asociaţia îşi propunea ca obiectiv cultivarea

spiritului turistic, f ăcând cunoscute şi accesibile populaţiei or ăşeneşti frumuseţile naturale ale

Carpaţilor. Activitatea Asociaţiei s-a orientat spre Munţii Făgăraşului, Cibinului, Sebeşului,

lărgindu-se treptat şi spre Piatra Craiului, Bucegi, Parâng, Căliman şi Rodna.

În anul 1920 asociaţia număra 4.456 de membri cotizanţi, care au contribuit la

dezvoltarea turismului montan prin organizarea de excursii, şcoli de că lăuze, posturi de prim-

ajutor, amenajarea căilor de acces şi marcarea potecilor, totalizând circa 700 km. S.K.V. a

construit case de adă post în zonele montane. Pe linie de propagandă turistică, asociaţia a editat

broşuri, hăr ţi, căr ţi poştale ilustrate şi un anuar - "Jahrbuch fur Sibenburgische Karpathen

Verein", în care s-au publicat descrieri

Date post:	07-Aug-2018
Category:	Documents
Upload:	dana4339
View:	217 times
Download:	0 times

economia_turismului

Documents