CUPRINS Tema 1. Turismul – activitate economico-socială. 4 1.1. Conceptele de „turism” şi „turist”. 4 1.1.1. Repere istorice a turismului. 6 1.1.2. Conceptul şi noţiuni fundamentale din turism 9 1.2. Turismul şi dezvoltarea economico-socială. 10 1.2.1. Conexiuni macroeconomice ale turismului. 14 1.2.2. Semnificaţii socio-economice ale turismului. 16 Tema 2. Dimensiunile fenomenului turistic. 18 2.1. Factorii determinanţi ai dezvoltării turismului. 18 2.2. Turismul intern şi internaţional al Republicii Moldova. 22 2.2.1. Fluxuri turistice spre şi din Republica Moldova. 26 2.2.2. Circulaţia turistică internă a Republicii Moldova. 32 Tema 3. Circulaţia turistică. 33 3.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni. 33 1
Transcript
CUPRINS
Tema 1. Turismul – activitate economico-socială. 4 1.1. Conceptele de „turism” şi „turist”. 4
1.1.1. Repere istorice a turismului. 61.1.2. Conceptul şi noţiuni fundamentale din turism 9
1.2. Turismul şi dezvoltarea economico-socială. 101.2.1. Conexiuni macroeconomice ale turismului. 141.2.2. Semnificaţii socio-economice ale turismului. 16
Tema 2. Dimensiunile fenomenului turistic. 18 2.1. Factorii determinanţi ai dezvoltării turismului. 182.2. Turismul intern şi internaţional al Republicii Moldova. 22
2.2.1. Fluxuri turistice spre şi din Republica Moldova. 262.2.2. Circulaţia turistică internă a Republicii Moldova. 32
Tema 3. Circulaţia turistică. 333.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni. 33
3.1.1. Tipologia călătoriilor. 353.1.2. Caracteristicile principalelor forme de turism. 38
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic. 43 3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice. 453.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice. 47
Tema 4. Organizarea activităţii turistice. 484.1. Coordonate ale organizării turismului. 48
4.1.1. Structuri organizatorice în turism. 494.1.2. Forme de integrare a activităţii turistice. 52
4.2. Rolul statului în turism. 544.3. Organisme de turism şi cooperarea în domeniul turismului. 574.4. Organizarea turismului în Republica Moldova. 62
4.4.1. Scurt istoric al turismului din Republica Moldova.4.4.2. Structura instituţională actuală a turismului din Republica Moldova.4.4.3. Strategia dezvoltării turismului în Republica Moldova.
Tema 5. Piaţa turistică. 655.1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice. 655.2. Cererea şi consumul turistic. 68
5.2.1. Particularităţile cererii şi consumului turistic. 685.2.2. Sezonalitatea activităţii turistice.
1
5.3. Oferta şi producţia turistică. 715.4. Preţurile produselor turistice. 755.5. Tendinţe actuale pe piaţa turistică. 77
Tema 6. Baza tehnico-materială a turismului. 796.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale a turismului. 796.2. Structura, dinamica şi distribuţia teritorială a echipamentelor turistice. 816.3. Investiţiile în turism. 84
Tema 7. Resursele umane în turism. 867.1. Particularităţile muncii în turism. 867.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism. 897.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism. 917.4. Cointeresarea personalului. 93
Tema 8. Serviciile turistice. 958.1. Conţinutul şi caracteristicile serviciilor turistice. 958.2. Tipologia serviciilor turistice. 978.3. Transporturile turistice şi formele de transport în structura traficului turistic. 99
8.4. Serviciile de cazare hotelieră.8.4.1. Importanţa şi particularităţile industriei hoteliere.8.4.2. Structura serviciului de cazare hotelieră.
8.5. Serviciile de restauraţie (alimentaţie publică).8.5.1. Conţinutul, rolul şi particularităţile alimentaţiei ca parte integrantă a prestaţiei
turistice.8.5.2. Dezvoltarea şi perfecţionarea serviciilor de restauraţie.
8.6. Serviciile de agrement turistic.8.6.1. Conţinutul şi funcţiile agrementului – componentă de bază a produsului
turistic.8.6.2. Tipologia serviciilor de agrement.
Tema 9. Eficienţa economică şi socială a turismului. 106 9.1. Conţinutul şi particularităţile eficienţei în turism. 1069.2. Criterii de apreciere şi indicatori de cuantificare cu privire la eficienţa economică în turism. 1089.3. Eficienţa socială a turismului şi turismul social. 111
Bibliografie 112
2
Tema. 1:Turismul-activitate econonico-sociala.
1.1Conceptele de ‘’Turism’’ si ‘’Turist’’
OBIECTIVE: Prezentarea turismului ca fenomen specific lumii moderne; Prezentarea etimologica a cuvintului turism; Interpretarea multiplă a turismului; Reprezentarea istorică a conceptului de „turism” si „turist”.
Turismul reprezintă astazi, prin continutul si rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importantă a vietii economice si sociale pentru un număr tot mai mare de tări ale lumii. Din punct de vedere etimologic, cuvîntul turism derivă de la verbul englez „to tour”- ceea ce înseamnă a călători, a face un tur, a înterprinde un turneu ; în limba franceză „tourisme” este considerat un anglicism, deci termenul tur este mai vechi si provine din latinescul “turnus”. Turismul este considerat, în primul rînd, o formă de recreere alături de alte activităti si formule de petrecere a timpului liber, el totodata presupune miscarea temporară a oamenilor spre destinatii situate în afara resedintei obitnuite si activitătile desfăsurate în timpul petrecut la acele destinatii, de asemenea, în cele mai multe situatii, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate. Conform enciclopediei libere Wikipedia turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate. Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general. Pornind de la premisa că turismul se referă la călătoriile oamenilor în afara resedintei obisnuite, definirea continutului acestuia aduce în discutie aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanta si durata deplasării, precum si caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turismului. Ca urmare, cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de „turism” si „turist”. În ceea ce priveste turismul, consacrarea lui ca activitate si evidentierea ca atare sunt localizate spre sfîrsitul secolului XIX-lea, odată cu exploatarea apelor termale în tările europeme, cînd se vorbeste de o „nouă industrie”, cu o evolutie rapidă si o importantă economică în crestere.Astfel, în 1896, E. Guyer Freuler publică studiul „Contributii la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca „un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe cresterea necesitătii de refacere a sănătătii si schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate fată de frumusetile naturii...rezultat al dezvoltării comertului, industriei si perfectionării mijloacelor de transport”. Simultan, în tări ca Austria, Germania, Belgia, Spania, Franta, Italia, apar lucrări consacrate turismului ca fenomen, definirii sau evaluării lui, analizei impactului acestuia asupra economiei. Printre acestea se impune a fi mentionată lucrarea prof. belgian Ed. Picard- Industria călătorului- în care
turismull este înteles ca „ansamblul organismelor si funcsiilor acestora privite deopotrivă din punct de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar si al celor ce profită de pe urma cheltuielilor făcute de acesta”. Unul dintre specialistii consacrati în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrătisată de un număr mare de teoreticeni, este prof. elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin „ansamblul relatiilor si fenomenelor ce rezultă din deplasarea si sejurul persoanelor în afara locului de resedintă, atît timp cît sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”. Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului călătoriei, respectiv a turistului. si în privinta notiunii de turist, în literatura de specialitate există diversitate de opinii; pot fi citate, în acest sens, punctele de vedere exprimate de F. W. Ogilvie, care includea în categoria turistilor toate persoanele care îndeplinesc două conditii si anume: se află în locuri îndepărtate de casă pentru mai putin de un an si cheltuiesc bani în locurile respective fără să-i cîstige acolo, sau de A. J. Norval, după care turistul este acea persoană care intră într-o tară străină pentru orce alt scop decît a-ti stabili o resedintă permanentă sau pentru afaceri si care cheltuie în tara în care se află temporar banii cîstigati în altă parte. Conferinta Natiunelor Unite asupra turismului si călătoriilor internationale, Roma, 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna „orce persoană ce vizitează o tară, alta decît cea în care se află resedinta sa obisnuită, pentru orice alt motiv decît desfăsurarea unei ocupatii remunerate în interiorul tării pe care o vizitează”. Aceasta la rîndul său se clasifică:
turisti- vizitatori temporari ce stau cel putin 24 ore în tara vizitată si ale căror motive de călătorie pot fi grupate în: loisir (recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religii), afaceri, familie, misiuni si reuniuni; excursionisti- vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere si stau mai putin de 24 de ore în tara vizitată.
Cu acelasi prilej a fost definit si călătorul în tranzit, considerat a fi orce persoană, care traversează o tară, chiar dacă rămîne mai mult de 24 de ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurtă durată si/sau să aibă alte scopuri decît cele turistice. Simultan, cu turismul international, turismul intern este considerat „acea persoană care vizitează un loc, altul decît acela unde îsi are domiciliul obisnuit, în interiorul tării sale de resedintă, pentru orice alt motiv decît acela de a exercita a activitate remunerată, efectuînd un sejur de cel putin 24 de ore”.
Concluzie: Considerat fenomen specific lumii moderne, turismul a evoluat secole întregi, mostenind multiple înterpretări în viziunea marelor teoreticeni, care de la o perioadă la alta, de la o tară la alta, si-a păstrat sensul si forma sa reală, de miscare temporară a oamenilor cu scopuri recreative, altele decît cele de a cîstiga bani, ci din contra de a investi bani în ceea ce astazi e considerat margăritarele tărilor si chiar lumii.
4
1.1.1Repere istorice a turismului
OBIECTIVE: Specificarea etapelor distinctive ale turismului; Caracterizarea etapelor turismului: incipient, pseudo-turistică si etapa turismului modern si
contemporan.
CUVINTE CHEIE: etapa incipientă, etapa pseudo-turistică si etapa turismului modern si contemporan.
Primele mentiuni privind preocupările de a voiaja, apar în Antichitate în operele geografului Strabon. Analiza cronologică a fenomenului turistic scoate în prim plan existenta a trei etape evolutive distincte, si anume:
etapa turismului incipient; etapa pseudo-turistică; etapa turismului modern si contemporan.
Etapa turismului incipient îsi are debutul în Antichitatea timpurie, cînd fenomenele si elementele naturale de exceptie reusesc să-ti exercite atractivitatea asupra locuitorilor din proxima vecinătate. Aparitia focarelor de civilizatie în Asia de Est (China), Asia de Sud (India) sau Asia de Vest (Persia, Mesopotamia), a celor din jurul bazinului mediteranean (greacă, romană, feniciană, egipteană) reprezintă premise favorabile ale miscărilor cu caracter turistic. Apare astfel motivatia turistică, sursă directă a numeroaselor călătorii spre aceste centre nodale, respectiv spre edificiile sau institutiile lor. Asa sunt vechile orase Roma, Atena, Alexandria, Cartagina, Tir, Sidon etc. Orice analiză a etapei premergătoare de astazi nu poate omite dificultătile inerente în calea amplificării circulatiei persoanelor în acele epoci de început. Mijloacele de transport limitate si lente, căile de transport precare si nesigure, legislatia restrictivă a unor state s-au constituit ca factori restrictivi cu efect inhibitor asupra deplasării „de plăcere” a oamenilor dintr-un loc în altul. Pe de altă parte, înmultirea centrelor de pelerinej si a manifestărilor cu caracter sportiv sau cultural au stimulat deplasări masive de populatie. Astfel, jocurile de la Olimpia si Nemeea, jubileele regale din Egiptul faraonului Ramses al II-lea serviau drept pretexte favorabile călătoriilor. Se pot delimita cîteva regiuni în interiorul cărora au avut loc miscări de populatie cu caracter turistic, cea mai cunoscută fiind regiunea Mării Mediterane, Asiei Mici, Egiptului si Peninsulei Italice. Grecia Antica se detasează prin renumitele sale edificii cu functie culturală, religioasă sau sportivă, prin oracolele si jocurile sale. Alături de constructiile inegabile ale Atenei, călătorii lumii antice posedau, de asemenea, la Corint, Teba sau Micene, în Cnossos (pentru a vizita celebrul labirint), pe insulele Rtodos, Chios sau Lesbos. Într-un peisaj de o mare diversitate fizionomica se aflau aici implantate constructii cu o functie atractivă certă, adevărate simboluri ale artei universale. Asia Mică adaugă, de asemenea, patrimoniul turistic al Antichitătii, numeroase si inedite elemente. Avem în vedere cetătile grecesti si elenistice, înfloritoarele orase-porturi de pe tărmurile mărilor limitrofe, dar si frumusetele unui peisaj inedit, dar de o fortă atractivă. Miletul, Efesul, Smirna (cel mai frumos oras din lume) sunt vatra unora dintre cele sapte minuni ale lumii. Egiptul faraonilor, cu constructiile lor mortuare impunătoare, cu regatele maritime si fluviale, cu vestitul oras Alexandria, renumită prin biblioteca sa, Teba, Luxor si mai ales Canopesul, prima statiune balneoclimaterică din lume, cunoscută la fel si prin tratamentul maladiilor respiratorii.În Peninsula Italica, obiectivele de interes recreativ si spiritual de înmultesc. Cetatea eternă, Roma, devine răscrucea tuturor drumurilor, nu în zădar se zice că toate drumurile duc spre Roma.
5
În Asia se individualizează doua regiuni mai importante, si anume cea a Orientului Mijlociu, suprapusă cîmpiei Mesopotamiei si Podisului Iranian, respuctiv cea a Asiei de Est si Sud-Est, unde au loc frecvente călătorii ale călătorilor budisti chinezi spre India si Indonezia.
Tot în această etapă apar primele elemente ale infrastructurii turistice viitoare. Asa sunt hanurile construite de-a lungul drumurilor romane, ca urmare a cresterii nevoilor de cazare a persoanelor străine, la fel cum apar si primele statiuni de cură europeană.
Etapa pseudo-turistică se suprapune Evului Mediu timpuriu si mijlociu(pînă în epoca Renasterii, în Europa), cînd premisele atît de favorabile ale afirmării turismului în Antichitate se estompează din cauza fanatismului religios si a circumstantelor politice:fărămitarea domeniilor feudale într-un mare număr de state, fiecare cu legislatia proprie.Deplasarea dintr-o parte în altă regiune îmbracă în această perioadă forma predilectă a pelerinajelor religioase. Roma si Ierusalim pentru crestini; Mecca si Medina pentru musulmani; Lhasa sau sanctuarele din India si Indochina pentru budisti; muntele Fuji pentru japonezi etc. devin poli de gravitatie regională spre care se îndreptau convoaie de bunuri si un profit pentru locuitorii ariilor traversate sau din locuri de destinatie ne relevă si metafora ”pîraielor de aur” prin care erau numite adesea. Alta cauză a deplasărilor era cea prilejuită de schimburile comerciale, acum apar primele drumuri de-a lungul si de-a latul Europei. Concomitent se intensifică legăturile maritime, unde apar primele posturi mari, devenite apoi puteri maritime în toată legea. Circulatia pelerinelor si a comerciantilor a dus la edificarea unei dense retele de hanuri localizate de-a lungul drumurilor continentale, la intersectia oraselor. În aceeasi perioadă se intensifică turismul cultural Etapa turismului de aventură îsi are debutul în Evul Mediu tîrziu, cînd Renasterea si marile descoperiri geografice lărgesc orizontul spiritual al umanitatii, integrîndu-i noi spatii geografice.Această etapă se subdivide, la rîndul ei, în trei perioade si anume:
a) perioada cuprinsă între secolele XV-XVII(inclusiv);b) perioada cuprinsă între începutul secolului XVIII si 1950;c) perioada turismului de masă(după anul 1950).
Prima perioadă coincide cu intervalul de timp în care au loc marile descoperiri geografice si înflorirea culturii europene în epoca Renasterii. Intensificarea călătoriilor este direct proportională cu cresterea numărului persoanelor ce se deplasează dintr-o zonă în alta, concomitent, retelele de transport se îndesesc, circulatia persoanelor este liberalizată, inclusiv prin introducerea pasapoartelor.Etapa revolutiei industriale este benefică si pentru activitătile turistice. De altfel, numai o societate industrializată si nu una agrară a putut genera turismul de masă. Explozia demografică din tările Europei apusene a dus la cresterea bruscă a numărului populatiei respectiv a practilor turismului, iar schimbările în modul de viată, s-au constituit în premise favorabile fenomenului recreativ. Căile de transport si bazele de cazare se diversifică, multiplică si modernizează (căi ferate, avioane, autoturisme, trenuri rapide). Acum apar primele hoteluri (1816-Rigi, 1823-Arcachon), statiuni balneare din Germania, Franta etc. De asemenea, se dezvoltă primele întreprinderii si activitati cu caracter strict turistic. Apare ca formă organizare, călătoria turistică, initiată de Thomas Cook în anul 1841, care ulterior va pune bazele agentiilor de voiaj. Concomitent, în Franta, Germania, Norvegia, Elvetia, Italia, Suedia apar cluburile de turism-alpinism si asociatiile de vacantă pentru promovarea activitătiilor de recreare. În secolul XIX, se pune bazele infrastructurii turistice propriu-zise, a asezărilor cu functie turistică de pe Coasta de Azur, cele de pe riviera italiană sau spaniolă. Primul ghid turistic apare în 1672 în Franta, fiind elaborat de Saint Morice. Generalizarea pasapoartelor, reglementarea timpului liber, concediul plătit, au fost factorii de mare importantă pentru amplificarea activitătilor turistice. Îmbunătătirea conditiilor de viată au fost factorii economici si sociali ce au impulsionat călătoriile de agrement si curative. Perioada turismului de masă, propriu zilelor noastre, începe de la mijlocul secolului XX. Amploarea deosebită a circulatiei turistice mondiale se datorează următoarelor cauze, mai importante:
6
scurtarea zilei de muncă si a săptămînii de lucru în tările cu forta de munca ocupată în industrie sau servicii ori cele cu o agricultură puternic mecanizată; în consecintă, a crescut productivitatea muncii si ponderea timpului liber destinat recreării; cresterea veniturilor a făcut posibilă alocarea unei părti tot mai însemnate din bugetul familial activitătilor de destindere si refacere fizică si psihică; dezvoltarea si diversificarea ofertei turistice în plan teritorial a facilitat satisfacerea cerintelor recreative începînd chiar din locul de resedintă; creterea nevoii de recreare si recuperare, ca urmare a amplificării stresului specific vietii trepitante urbane actuale.
Această perioadă poate fi caracterizată prin intensificarea deosebită a turismului intern în majoritatea tărilor lumii, dar si a celui international, stimulat de înlesnirile consulare si vamale, precum si de aparitia unor organisme internationale de profit, între care mentionam Organizatia Mondială a Turismului, înfiintată în 1970. Se înmultesc, de asemenea, firmele cu activităti turistice: Thomas Travel, Travel Trust, Ibus, Inturist etc.
Concluzie: Timpul este ireversibil, însă el ca si un alt oarecare eveniment, îsi lasă amprenta asupra omenirii. Turismul nu este o excludere, desi a avut o dezvoltare mai rapidă în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, rădăcinele sale sunt mai profunde, debutînd încă din antichitate si de unde si-a desfăsurat si ele pînă în prezent, bucurîndu-ne de tot ce este frumos si tainic.
7
1.1.2 Conceptul si notiuni fundamentale din turism
Schimbarile majore din economia mondiala, concretizate in cresteri semnificative ale productiei din fiecare tara , dar si in reducerea barierelor politice si comerciale dintre tari, au condus, dupa 1970, la o evolutie exploziva a numarului calatoriilor si a tarilor participante la circulatia turistica, intensificind comunicarea in acest domeniu si sporind nevoia de informatii avind caracter turistic. A avut loc o largire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au aparut dificultati in cunoasterea si evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, sau comparatiei internationale relevante. Aceste obiective au fost rezolvate de catre Conferinta internationala asupra statisticii voiajelor si turismului, la Ottawa in 1991 si recomandarile adoptate in 1993 la sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistica a Natiunelor Unite.Claritatile propuse si adoptate au vizat o gama larga de aspecte, ca ar putea fi grupate pe mai multe planuri:
Continutul notiunii de turism si formele turismului; Conceptul de vizitator si, corespunzator, locul, durata si motivul calatoriei; Industria turistica: continutul si clasificarea elementelor componente; Clasificarea activitatilor turistice.
In privinta turismului- activitatile desfasurate de personae, pe durata calatoriilor si sejurilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an, cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate. Corespunzator acestei notiuni, pot fi identificate formele principale ale turismului, si anume:
1. turism intern- rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia;2. turism receptor- non-rezidentii care calatoresc in tara data;3. turism emitator- rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.
Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dind nastere altor categorii ale turismului, si anume:
turism interior, forma ce regrupeaza turismul intern si turismul receptor; turism national, constituit din turismul intern si turismul emitator; turism international, alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.
In ce priveste turistul- este orice persoana care se deplaseaza spre un loc situate in afara resedintei sale obisnuite, pentru o perioada mai mica de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decit exercitarea unei activitati remunerate in locut vizitat.
CONCLUZIE : Parerile cu privire la definirea notiunii de turism sint diferite.Totusi turismul ramine o industrie uimitoare ce reuneşte toate comodităţiile timpurilor noastre şi-i slujesc toate domeniile de activitate. Necesitatea omului de-a călători s-a născut din dorinţa lui de-a profita de avantajele veţii moderne şi de-aşi reface forţele pentru a crea noi şi noi minuni.
1.2Turismul si dezvoltarea economico-socialaOBIECTIVE:
Prezentarea evolutiei activitatii turistice. Diversitatea activitatilor turistice. Evoluţia PIB şi PO în HR în perioada 1998-2001.
CUVINTE CHEIE: PIB, PO;
Turismul- inteles ca ansamblul relatiilor si fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale calatoriilor-raspunde cerintelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentind, in tot mai multe tari, o ramura importanta a economiei. Diversitatea activitatilor incorporate in continutul prestatiei/industriei turistice ca si prezenta unora dintre ele in structura altor ramuri ale economiei, confera turismului caracterul de interferenta si sinteza. De aici decurge amploarea si complexitatea legaturilor dintre turism si celelalte componente ale economiei. Eceste relatii imbraca forme diferite, manifestindu-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfasurarea activitatii turistice sunt necesare intrari din alte ramuri, ca: agricultura, industria alimentara, industria constructiilor si indirect a materialelor de constructii, energetica, constructii de masini etc.; de asemenea, turismul intretine legaturi directe cu transporturile, telecomunicatiile, cultura si arta. La rindul sau, prin produsele pe care le ofera, turismul contribuie la asigurarea consumului populatiei, impartind aceasta sarcina cu educatia si invatamintul, ocrotirea sanatatii, comertul si altele.Toate acestea ilustreaza pozitia importanta a turismului in structura mecanismului economic si rolul sau de dezvoltare si modernizare a economiei si societatii. In acest context, „a analiza impactul economic al turismului inseamna a evalua locul pe care acesta il ocupa in comertul international si in economia nationala; ...a identifica si examina rezultatele activitatilor turistice in comparatie cu alte sectoare ale economiei atit in tarile industrializate cit si in cele in curs de dezvoltare”. Activitatea desfăşurată în sfera turismului, exprimată de principalii indicatori ai circulaţiei turistice (persoane cazate, sosiri, înnoptări, încasări, durata medie a sejurului etc.), reflectă tendinţele înregistrate în dinamica societăţii româneşti, atenţia acordată acestui domeniu în strategia dezvoltării economico-sociale. Evoluţia activităţii turistice este rezultatul acţiunii conjugate a factorilor generali ai progresului şi a factorilor specifici, în contextul unor interdependenţe şi corelaţii cu ramurile şi sectoarele economiei naţionale direct sau indirect implicate în satisfacerea nevoilor călătorilor. Legătura dintre activitatea de turism şi gradul de dezvoltare economico-socială, luând în calcul principalii indicatori de caracterizare a acestora, se analizează utilizând mai mulţi indicatori:
a) Coeficientul de corelaţie statistică simplă
x = indicatorul independent;y = indicatorul dependent;n = numărul de ani.
9
Coeficientul de corelaţie statistică „r” ia valori cuprinse între -1 şi +1. Cu cât valoarea lui „r” se apropie de 0 legătura dintre indicatorul independent (x) şi indicatorul dependent (y) este mai redusă; când rezultatul se apropie de -1 indicatorul independent influenţează puternic şi în sens invers indicatorul dependent, iar când rezultatul se apropie de +1 legătura dintre cei doi indicatori este puternică şi directă (în acelaşi sens).
Pentru acest coeficient se pot folosi atât valorile absolute ale indicatorilor cât şi cele relative.
Exemplu:
Luând în considerare următoarele date privind evoluţia indicilor PIB (x) şi a ponderii populaţiei ocupate în „Hoteluri şi Restaurante” (y) din totalul populaţiei ocupate a României în perioada 1998-2001, să se cerceteze legătura dintre cei doi indicatori cu ajutorul coeficientului de corelaţie statistică (r).
Tabel 1.7.: Evoluţia PIB şi PO în HR în perioada 1998-2001
Anii PIB pe locuitor (mii lei) PO în HR (mii persoane)1998 16.611,2 981999 24.300,2 1002000 35.672,0 932001 52.089,5 79Sursa: INSSE, 2002.
Rezolvare:
În condiţiile în care indicatorul independent x este PIB iar indicatorul dependent y este PO în „Hoteluri şi restaurante”, şi folosind formula
,
rezultă că r = 0, ceea ce înseamnă că nu există nici o legătură între valoarea PIB şi PO sau că indicatorul PIB nu influenţează modificările care apar la nivelul populaţiei ocupate în acest sector.
b) Coeficienţii de corelaţie a rangurilor Spearman şi Kendall
Aceşti coeficienţi pun în evidenţă aceleaşi interdependenţe ca şi coeficientul de corelaţie statistică pe baza datelor privind dezvoltarea serviciilor turistice şi dezvoltarea economico-socială de ansamblu pentru mai multe ţări sau judeţe (la nivelul aceluiaşi an).
d = diferenţa dintre rangul variabilei x şi cel al variabilei y;n = numărul de ţări (judeţe)
Kendall
; unde
Pi = numărul de ranguri superioare rangului după y, în ordinea strictă din tabel;Qi = numărul de ranguri inferioare rangului după y, în ordinea strictă din tabel.
Exemplu: Se cunosc următoarele date privind PIB pe locuitor (x) şi PO în comerţ şi turism (y). Să se caracterizeze, cu ajutorul coeficienţilor de corelaţie a rangurilor Spearman şi Kendall, intensitatea legăturii existente între aceşti doi indicatori (x şi y).
Tabel 1.8.: PIB şi PO în comerţ şi turism în câteva ţări ale lumii
Sursa: INSSE, 2002.Rezolvare:
Ţara PIB pe loc. (USD)(X) PO (mii pers.)(Y) rx ry d2
Pentru a calcula coeficientul de corelaţie a rangurilor Kendall s-au ordonat datele descrescător, în funcţie de rangul lui x (1 este cel mai mare rang).
Daca ; rezultă că
Rezultatele (0,24; 0,18) indică o legătură slabă şi directă între cei doi indicatori, ceea ce înseamnă că modificarea PIB/ locuitor influenţează nesemnificativ ponderea PO în comerţ şi turism.
c. Corelaţia statistică simplă exprimată cu ajutorul unei funcţii matematice:
d. Corelaţia multiplă
.
12
Ţara PIB pe loc. (USD)(X) PO (mii pers.)(Y) rx ryP
Cercetari intreprinse asupra rolului turismului au evidentiat faptul ca el are “un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si culturilor diferitor tari de referinta”. Actiunea sa se manifestat pe o multitudine de planuri, de la similitudinea cresterii economice la ameliorarea structurii sociale, de la valorificarea superioara a resurselor natural-materiale la imbunatatirea conditiilor de viata. Evident, aportul turismului la progresul economico-social, intensificarea actiunelor sale difera semnificativ, de la o tara la alta, in functie de nivelul sau de dezvoltate si de politica promovata fata de el. Desi marea majoritate a specialistilor, inclusive organismele internationale, apreciaza ca turismul exercita influente pozitive si ca el trebuie incurajat, chiar daca uneori are si consecinte nefavorabile, sunt si experti care considera ca aceasta- si in mod deosebit, turismul international- produce mai multe efecte sociale si culturale daunatoare decit alte tipuri de dezvoltare economica; in acest context, se vorbeste chiar de “ neocolonialismul spatial”, exprimat de exploatarea de catre tarile bogate, emitatoare, a resurselor turistice din tarile receptoare, in curs de dezvoltare, ceea ce reclama, in opinia celor in cauza, o revezuire a termenilor in care se realizeaza schimburile turistice. La nivelul economiei unei tari sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, in general, plecind de la relatia lor cu obiectivele fundamentale ale intregului sistem economic; “ se poate determina astfel contributia turismului la cresterea economica, la stabilirea preturilor, la echilibrul balantei de plati, la distributia justa si echitabila a venitului national si utilizarea deplina a fortei de munca.Studiile, realizate de Organizatia Mondiala a Turismului in aceasta directie, identifica si grupeaza efectele turismului in trei categorii:
Efecte asupra strategiei globale a dezvoltarii unei tari sau efecte globale; Efecte partiale asupra economiei nationale, respective asupra agentilor, sectoarelor, variabilelor
si macrodimensiunilor fundamentale ale economiei; Efecte externe, in domeniul socio-cultural, fizic si cel al resurselor umane, cu rezultate
economice indirecte. Evaluarea consecintelor turismului devine o sarcina dificila si complexa, mai ales in absenta unui instrumentar specific de analiza si a unor informatii pertinente, dar si datorita unor imprecizii im delimitarea si conceptualizarea economica a fenomenului. Privit prin prisma continutului sau si in corelatie cu ansamblul economiei nationale, turismul actioneaza ca un factor stimulator al sistemului economic global. Desfasurarea calatoriei turistice presupune o cerere si un consum de bunuri si servicii specifice, ceea ce antreneaza o crestere in sfera productiei acestora. Totodata, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza in dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector si in stimularea productiei ramurilor participante la constituirea si echiparea spatiilor de cazare si alimentatie, modernizarea retelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalatii pentru agrement. Prin dezvoltarea turismului se obtine un semnificativ spor de productie. Aportul turismului la PIB difera sensibil intre zonele si statele lumii in functie de nivelul acestuia si de dezvoltarea si structura economiei tarilor respective. Astfel, in Europa cota de participare a turismului la PIB este de 14,0%, pe continentul American de circa 11,0%, in Asia si Pacific 10,0%, in Africa aproape 9,0%; in privinta situatiei pe tari, in cazul celor mici, cota de participare este foarte ridicata: circa 84% in insulele Maldive, 50% ,peste 34% in Jamaica etc.Desigur, sunt si tari in care turismul este mai slab dezvoltat si aportul lui la crearea PIB este mai modest; in aceasta categorie se include si tara noastra. Turismul genereaza noi locuri de munca, avind o contributie majora la atragerea excendentului de forta de munca din alte sectoare si la antenuarea somajului.Relatia dintre turism si utilizarea fortei de munca se manifesta in plan cantitativ si calitativ, direc si indirect. In concordanta cu acestea s-au inregistrat cresteri semnificative ale numarului celor ce lucreaza in hoteluri si restaurante, transporturi, agentii de turism, prestatii de agrement, conducerea administrativa a aparatului turistic. Din punct de
13
vedere calitativ, relatia turism-forta de munca poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre care: nivelul de calificare al celor ocupati in turism si structura fortei de munca pe trepte de pregatire, raportul intre cei angajati cu timp total si timp partial de munca, proportia angajatilor sezonieri si fluctuatia personalului, costul formarii profesionale. Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.Următoarele categorii de călători nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali:
a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li se alătură;
b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într-o ţară, prin controlul paşaportului,
precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li se permite să debarce.
Definiţia turiştilor internaţionali este, deci, următoarea: Turiştii internaţionali sunt vizitatori temporari, care se află pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
Tabelul nr. 3.1.: Evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional, în perioada 1970 – 2005
Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD)1970 165 181990 457 2681995 551 4052000 698 4772004 766 6322005 808 682
Turismul international face parte din structura comertului invizibil, acesta este o forma a schimburilor internationale, constituit din ansamblul tranzactiilor economice internationale care nu au ca obiect un bun material.el cuprinde operatiuni ca: servicii, salarii, diverse venituri, transferuri banesti de stat etc. Prin aparenta la comertul invizibil, turismul international are o contributiesemnificativa la cresterea si diversificarea exporturilor.
14
1.2.2 Semnificatii socio-economice ale turismului
OBIECTIVE: - Turismul si semnificatia lui pe plan cultural, educativ si intelectual; - Consumul turistic-factor esential în interconexiunea dintre dezvoltarea turistică si cea economică.
CUVINTE CHEIE: economie, cultura, consum turistic, pondere. Turismul are,pe linga consecinţele economice, şi o profundă semnificaţie socio-umană. Acţiunia sa se exercită atât asupra turistilor, cât şi asupra populaţiei zonelor vizitate şi se resimte în planul consumului, instruirii şi educaţiei, utilizării timpului liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni. Prin conţinutul său, turismul are un rol reconfortant, reparator, contribuind la refacerea capacităţii fizice a organismului, atât prin formele generale de odihna, recreere, mişcare, cât şi prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodata, el se manifestă ca un mijloc activ de educaţie, de ridicare a niveluluide intruire, de cultură şi civilizaţie al oamenilor; turismul faciliteaza accesul la valorile culturale, de cunoaştere a turiştilor şi populaţiei locale, cu efect asupra formării intelectuale. În consecinţă, turismul are o importanţă deosebită în satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului.
Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni financiari, de cheltuielile facute de turişti pentru cumpărarea de bunuri şi servicii specifice. Deşi determinat de o gamă largă de factori, de natură obiectivă Si subiectivă, specifică şi nespecifică, cât şi de particularitătile economiilor locale, consumul turistic a înregistrat, de-a lungul timpului, o creştere semnificativă – de 2-3 ori pentru majoritatea ţărilor europene, în perioda 1980-2005 - argumentând integrarea turismului în modul obişnuit de existenţă al unor categorii sociale tot mai largi. Consumul turistic poate fi structurat pe două mari componente: consumul intern, efectuat de turişti autohtoni în propria ţară, şi consumul internaţional sau exterior, cel efectuat într-o altă ţară decât cea de reşedinţă.
Determinarea de exactitate a consumului turistic, mai ales a celui intern, este dificil de realizat, datorită numeroaselor interferenţe între aceasta şi consumul curent de bunuri şi servicii. Cu toate acestea, există mai multe modalităţi de evaluare a acestuia, utilizate în practică turistică internaţională. Astfel, pentru caracterizarea consumului turistic general, unele studii opereaza cu raportul dintre consumul intern şi cel internaţional, raport ce ia valori de la circa 2 (pentru Spania sau Anglia ) la 5 ( în cazul Franţei sau Austriei). În privinţa consumului turistic internaţional, acesta este,cel mai adesea, apreciat prin prisma ponderii cheltuielilor turistice efectuate în afara ţării (cheltuielile pentru călătoriile internaţionale reflectate în balanţa de plăţi) faţă de consumul total privat.Acest indicator înregistrează variaţii mari de la o ţară la alta, în funcţie de amploarea turismului, dar se manifestă multă stabilitate în timp, reflectând interconexiunile dintre dezvoltarea turistică şi cea economică.
Tabelul nr.3Ponderea cheltuielilor privind turismul internaţional (plecări) in consumul final privat:
15
Ţara 1990 1994 Ţara 1990 1994Austria
Belgia –LuxemburgDanemarca
FinlandaFranţa
GermaniaGreciaItalia
Olanda
8.94.65.53.81.73.72.32.14.5
8.55.44.63.01.73.61.61.94.6
SpaniaSuediaElveţia
Marea BritanieCanadaSUA
AustraliaJaponia
1.45.25.42.93.71.02.41.5
1.44.64.23.43.61.02.11.1
Pentru caracterizarea consumului intern se utilizează, de regulă, ponderea cheltuielilor pentru servicii în ,, hoteluri şi restaurante” în totalul consumului final. Sunt ţari cu mai multă experienţă în domeniu şi care operează cu o gamă mai largă de indicatori (consumuri legate de sejur, consumuri turistice şi paraturistice etc.), în funcţie de informaţiile de care dispun sau care folosesc o metodologie mai elaborată de calcul a consumului turistic. În cazul ţarii noastre,potrivit ,, Anchetei bugetelor de familie” , consumul de ,, servicii turistice “ reprezenta, în 2003, 1,5% din cheltuielile pentru servicii, iar grupa ,, Hoteluri, cafenele şi restaurante “ 1,1% din totalul cheltuielilor de consum, demonstrând, odată în plus, nivelul modest de dezvoltare a turismului. Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de utilizare a timpului liber. Tendinţa de creştere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluţia contemporană a economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea şi exploatarea eficientă a acestuia; structura timpului liber, astfel, să asigure atât satisfacerea nevoilor privind refacerea capacităţii fizice si psihice a organismului în vederea reluării muncii, cât şi a cerinţelor dezvoltării fiecărui individ.În aceste condiţii, turismul reprezintă una din modalităţile cele mai complexe si benefice de utilizare a timpului liber. Prin formele sale, turismul contribuie depotrivă la recuperarea capacităţii fizice a organismului şi la lărgirea orizontului de cunoaştere, de informare a călătorului.Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăseşte ca principala destinaţie a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârşitul săptămânii, cât şi pentru cel al vacanţelor sau concediilor de odihnă. Activitatea turistică, înţeleasă ca proces de producţie, cu intrări şi eşiri, presupune şi exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental.În consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale.Datorită complexităţii fenomenului turistic, relaţia dintre acesta şi mediu prezintă numeroase faţete, se manifestă pozitiv şi negativ. Prin ansamblul posibilităţilor pe care le oferă şi condiţiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfăşurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient al destinderii internaţionale, de consolidare şi menţinere a păcii în lume.
Concluzie: În zilele noastre factorii socio-culturali si chiar politici joacă un rol deosebit în turism. Odată cu dezvoltarea turismului se evidentiază transformări radicale si în viata acestor factori, în viata oamenilor, cum ar fi: schimbul de idei, de informatii, lărgirea orizontului cultural, formarea intelectuală etc. El contribuie într-o mare masură la o întelegere mai bună între popoarele lumii si păstrarea pretioasei mosteniri a culturii universale.
16
TEMA 2. DIMENSIUNILE FENOMENULUI TURISTIC.
2.1. Factorii determinanţi ai dezvoltării turismului.
Turismul ca fenomen social se desfăşoară în funcţie de acţiunea mai multor factori, specifici unei anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acţionează izolat, ci simultan în strânsă interdependenţă. Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii demografici, economici, politici, sociali, psihologici etc. Rolul unuia dintre aceşti factori poate deveni primordial într-o anumită perioadă pentru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a importanţei rolului lor pentru acelaşi teritoriu în funcţie de alte criterii (de exemplu: de modă, căci putem vorbi de o „modă” şi în turism). În cele maim lute cazuri aceşti factori acţionează în strânsă interdependenţă asociindu-se în atragerea turiştilor potenţiali. Turismul este prin natura sa o activitate atrasă de mediile înconjurătoare naturale şi sociale, dar mai ales de cele ce au calitatea de a fi unice şi fragile. Discutând relaţia dintre acestea se observă că în cele mai multe cazuri, se calculează consecinţele sale asupra mediului şi societăţii.
Între mediul înconjurător, ca factor, şi turism, ca activitate, există influenţe positive şi negative. Se arată adesea impactul turismului asupra mediului, în special latura negativă, generată de o activitate intensă şi greşit dirijată. Dar trebuie să vedem în ce fel, starea mediului înconjurător, la un moment dat, se reflectă în activitatea turistică. Acest fenomen se resimte mai ales în dezvoltarea locală şi regională a turismului. Valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor naturale şi antropice este determinantă asupra turismului. Exploatarea iraţională la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependentă. Mediul înconjurător, prin calitatea lui, poate trece pe primul loc între factorii actuali determinanţi ai fenomenului turistic.
Factorii demografici. Turismul este o creaţie umană, rezultată din nevoia de recreere. Deci, preutindeni şi în toate timpurile, omul a reprezentat principalul element al apariţiei şi dezvoltării turismului. Creşterea numărului de locuitori ai planetei a determinat sporirea treptată a numărului de turişti; astfel turismul s-a generalizat treptat ca fenomen social. De la 1,8 mld. loc. În 1920 numărul locuitorilor globului a depăşit 6 mld. la sfârşitul anului 2000. După al doilea război mondial, ca urmare a industrializării şi urbanizării a crescut nivelul de trai al populaţiei şi s-a produs explozia demografică. Aceasta a fost mai accentuată în ţările în curs de dezvoltare. Creşterea numerică a populaţiei, în special a populaţiei urbane, a dus la creşterea numărului de turişti. În 1950 ponderea populaţiei urbane pe glob era de 29%, ajungând în 2000 la 50%. În ţările în curs de dezvoltare, proporţia populaţiei urbane a crescut de la 17 la 39%, iar în ţările dezvoltate de la 54 la peste 76%. Ariile cele mai urbanizate, în 2000, sunt Europa (75%), America de Nord (75%) şi America de Sud (73%). Aceasta arată că procesul de urbanizare este în plină dezvoltare în toate ţările de pe glob, ceea ce contribuie la creşterea rezervei de turişti. În funcţie de mărimea aşezărilor urbane
17
creşte şi numărul turiştilor care se deplasează pe distanţe mici. În anul 2000, numărul oraşelor milionare a trecut de 300, ele fiind emiţători importanţi de turişti (şi receptori de asemenea). tructura populaţiei pe grupe de vârstă influenţează volumul fluxurilor turistice, alegerea locului de destinaţie, a perioadei deplasării, a mijloacelor de transport utilizate şi a tipului de turism. Statisticile arată că în ultimii ani a crescut ponderea grupei de vârstă cuprinsă între 15 şi 24 de ani. De asemenea, după al doilea râzboi mondial, creşte substanţial participarea grupei de vârstă de peste 65 ani. Aceasta se explică prin creşterea speranţei medii de viaţă în toate ţările emiţătoare de turişti (în Europa de Vest, peste 80 de ani), existenţa timpului liber, creşterii veniturilor, îmbnătăţirea condiţiilolr de sănătate, în final creşterea nivelului de trai. Structura pe grupe de vârstă influenţează balanţa timpului de ocupare a bazelor turistice. Grupa vârstnică asigură ocuparea bazelor de tratament şi cură balneară în perioadele extrasezonale, când şi preţurile sunt mai mici. Adulţii şi tineretul (elevi şi studenţi) participă la activităţile turistice în timpul concediilor de odihnă şi în perioada vacanţelor, când sunt solicitate bazele de cazare din regiunile litorale şi montane. Ţinând cont de gradul de mobilitate al populaţiei tinere şi de dorinţa de cunoaştere, este necesară crearea unor condiţii optime de practicare a turismului, de vizitare atât a obiectivelor naturale, cât şi a celor culturale şi istorice. În acelaşi sens, trebuie adaptate bazele de cazare oferite, apelându-se la moteluri, hanuri, cabane, campinguri, tabere pentru tineret etc. Turismul practicat de grupa vârstnică este orientat către activităţile de recreere şi îngrijire a sănătăţii şi mai puţin de vizitare. Organizarea transportului se face diferenţiat pe grupe de vârstă. O atenţie deosebită se acordă transportului şi serviciilor oferite grupei vârstnice, dornică de mai mult confort. Tot mai mulţi turişti, în special din ţările dezvoltate, preferă transportul cu autoturisme (pe care la închiriază) sau cu microbuze (10-20 locuri). Structura profesională a turiştilor constituie un factor semnificativ pentru tipurile de turism practicat:
se obesrvă o participare mai mare a celor cu studii superioare (profesori, medici, ingineri etc.) şi cu studii medii, decât a celor ce prestează o muncă fizică (muncitori necalificaţi, agricultori)
dorinţa spre călătorie este în raport cu veniturile obţinute de familie; călătoria depinde de locul şi rolul ocupat în ramurile de activitate, de durata concediilor şi de
repartiţia acestora în timpul unui an calendaristic. În circulaţia turistică apar două extreme: dorinţa spre călătorie ajunge la nivel maxim la liberii profesionişti şi intelectuali (75-80%), şi cote minime la populaţia agricolă (5-10%). Structura profesională a populaţiei influenţează adaptarea fizionomiei unei aşezări turistice la cerinţele ei specifice, şi invers, anumite tipuri de dotări atrag anumite grupe profesionale şi sociale de turişti.
Factorii economici. Transformarea necesităţii de practicare a turismului în realitate depinde de resursele financiare ale populaţiei, în condiţiile existenţei timpului liber. Astfel, factorul economic se impune în geneza turismului prin veniturile reale şi creşterea duratei concediilor plătite. Partea din veniturile personale (familiale) rămasă la dispoziţia fiecărui membru al societăţii după achitarea cheltuielilor curente (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, taxe şi impozite, transport etc) poate fi luată în seamă pentru practicarea turismului pe măsura puterii lor de cumpărare (în funcţie de crize, inflaţie etc) Perioada postbelică se remarcă prin creşterea veniturilor populaţiei ţărilor dezvoltate, în modificarea structurii consumurilor şi cheltuielilor. Se constată o creştere a cheltuielilor pentru activităţi culturale, îngrijirea sănătăţii şi turism. Participarea persoanelor la acitvitatea turistică se diferenţiază după venitul pe locuitor din fiecare ţară şi după categoria socială din care fac parte. Astfel în Italia, intelectualii şi funcţionarii participă cu peste 50% la circulaţia turistică, muncitorii cu 20%; în SUA, persoanele cu venituri sub 3000 USD/lună, practică turismul în proporţie de 25%. Tipul şi formele de turism depind de mărimea venitului. Persoanele cu venituri mari practică turismul de lungă durată şi la distanţe mari, cu mijloace de transport rapide şi confortabile. Persoanele
18
cu venituri mici participă la turism de scurtă durată, la distanţă scurtă şi pe cât posibil la utilizarea unor baze de cazare şi servicii ieftine, eventual în extrasezon. După estimările ONU şi UIOOT, venitul mediu pe locuitor la nivel mondial a atins în anul 2000, 1700 USD, dublu faţă de 1975 (853USD). Cele mai mari venituri medii pe locuitor sunt în America de Nord şi Europa vestică (5000-6000 USD), Australia şi Noua Zeelandă (4300 USD), urmate la mare distanţă de ţările din America de Sud (695 USD), Asia (575 USD), Africca (277 USD). Venitul naţional influenţează fenomenul turistic, prin furnizarea mijloacelor necesare populaţiei pentru practicarea lui, prin stimularea investiţiilor, prin dezvoltarea unei baze tehnico-materiale proprii.Factorii culturali. Aceştia au o importanţă decisivă în dezvoltarea turismului. Din factorii sociali decurge raportul dintre timpul productiv şi neproductiv al omului. Creşterea timpului neproductiv oferă şanse practicării turismului. Timpul neproductiv poate fi constrâns şi util. Timpul neproductiv constrâns se consumă cu activităţi cotidiene: circulaţie, activităţi casnice, cumpărături etc. Timpul neproducitv util se consumă pentru: pregătire profesională (cursuri, biblioteci, pregătire individuală etc.); ridicarea nivelului de cultură generală (citit literatură, ascultat muzică, vizitarea unei expoziţii); activităţi sportive (alergări, gimnastică, tenis etc.); activităţi destinate manifestărilor sociale (întruniri), culturale (teatru, cinema). Din punct de vedere social, timpul liber este supus cerinţelor şi condiţiilor unei perioade istorice. Repartiţia timpului liber în cursul unui an este importantă pentru delimitarea tipurilor de turism şi a modului de amenajare al teritoriului. Timpul liber apare în următoarele perioade:
în timpul săptămânii (după orele de muncă); la sfârşitul săptămânii (week-end); în sărbătorile legale; în perioada concediilor anuale şi a vacanţelor.
Un rol important în dezvoltarea turismului revine concediilor plătite. Acestea se acordă în majoritatea ţărilor în mod diferenţiat (în totalitate sau fracţionat). Existenţa concediilor plătite a contribuit la transformarea turismului într-un fenomen de masă şi la intensificarea turismului internaţional.
În funcţie de durata timpului liber utilizat pentru turism, apar trei categorii principale: *Turismul ocazional, din timpul săptămânii, după orele de muncă. Se practică la distanţă mică sau la imediata apropiere. *Turismul de recreere se practică la sfârşitul săptămânii (fiind numit şi turism de week-end), cu durată de până la 2 1/ 2 zile. În funcţie de mijloacele de transport folosite, se desfăşoară la distanţe diferite de locul de reşedinţă (de preferinţă până la 150 km). Perfecţionarea mijloacelor de transport şi a rutelor atrag tot mai mulţi turişti, cu posibilităţi financiare la distanţe mai mari. *Turismul de recreere şi îngrijirea sănătăţii se desfăşoară în perioada concediilor şi a vacanţelor anuale, cu o durată mai mare şi la orice distanţă. În această categorie se practică turismul intern şi internaţional. Analiza evoluţiei timpului în ţările dezvoltate arată schimbări în următoarele direcţii
micşorarea timpului productiv (4-5 zile de muncă pe săptămână; ziua de muncă de 6-8 ore);
creşterea timpului liber la sfârşit de săptămână (2 1/ 2-3 zile); creşterea duratei concediilor anuale (de la 2 la 4 săptămâni; se prevede să crească la 10
săptămâni în viitor); fracţionarea concediilor anuale (2-4 pe an), este motivată de faptul că un singur
concediu pe an determină o perioadă îndelungată de uzură a forţei de muncă, dar şi de necesitatea corelării cu vacanţele elevilor şi studenţilor;
lărgirea posibilităţilor de opţiune în alegerea perioadei de afectuare a concediilor.
19
Cunoaşterea acestor aspecte reprezintă o condiţie determinată pentru dezvoltarea turismului. Creşterea timpului liber va duce la conservarea sănătăţii populaţiei, la sporirea gradului de cultură şi de educaţie.
Facorii politici. Aceştia trebuie judecaţi prim prisma ideoligiilor şi practicilor politice, dar şi prin situaţii conjuncturale favorabile (pace şi înţelegere între popoare) sau nefavorabile (războaie, conflicte armate, tensiuni internaţionale). Politica economică a statelor influenţează turismul în mod direct prin: liberalizarea circulaţiei persoanelor şi simplificarea formalităţilor de trecere a frontierelor de stat, prin formalităţile de eliberare a vizelor turistice, prin facilităţi bancare (unificarea monedelor) şi vamale. Situaţiile de instabilitaete politică, recesiunile economice, crizele (energetice, alimentare, de apă) determină restrângerea ariei activităţilor turistice şi intensitatea fenomenului turistic. Turismul contribuie la colaborarea şi la dezvoltarea economică a statelor. Stabilitatea politică este foarte importantă, ca şi măsurile de securitate. Cel mai căutat circuit turistic al europenilor şi japonezilor în SUA (San Diego Zoo – Grand Canyon – Disneyland – Florida – San Francisco) a fost afectat prin fragmentarea lui după 11 septembrie 2001. Factorii psihologici. Aceştia se manifestă ca urmare a conştientizării rolului omului în natură şi în societate. Pe măsura dezvoltării societăţii, omul îşi manifestă tot mai mult dorinţele de utilizare a timpului liber. Dorinţa de a pleca în alte locuri decât cele cunoscute zi de zi, curiozitatea de a vedea alte peisaje (de aici şi expresia des întâlnită de exprimă dorinţa de a „schimba peisajul”), nevoia de deconectare şi de eliberare de mediul în care munceşte, stau la baza mişcării turistice. Există şi alte cauze care determină mişcarea turistică: „prestigiul social”, moda de a vizita anumite locuri, imitarea altor persoane cu anumite posibilităţi materiale, considerente religioase, manifestări sportive etc. Există şi factori inhibatori ai mişcării turistice: starea sănătăţii, relaţiile tensionate din familie, sedentarismul, vârsta îniantată, starea vremii şi nu în ultimul rând, costurile etc. Motivaţiile pentru turism sunt diferite:
motivaţii sociale, dorinţa de evadare din peisajul obişnuit, de cunoaştere a altor oameni şi grupuri sociale, nevoia de a se convinge singur de ceea ce aude sau citeşte, nevoia de a imita pe alţii, aspiraţia la cultură etc.
motivaţii familiale: nevoia membrilor familiei de a fi împreună în alte peisaje decât cele cotidiene, nevoia de a participa la educarea copiilor, relaxarea de rigorile vieţii familiale zilnice care devine uneori constrictivă;
motivaţii personale:nevoia de a ieşi din automatismul cotidian, de a practica alte activităţi, recreative (plimbări, sport), de restabilire a echilibrului nervos. Există, de aesmenea, nevoia de a scăpa de presiuni (familiale sau colective), de cunoaştere şi aspiraţie spre realizarea personală.
Factorii psihologici sunt influenţaţi de nivelul veniturilor, de creşterea preţurilor, dar şi de calitatea serviciilor turistice.
Concluzie. Aşa cum am menţionat, factorii care condiţionează activităţile turistice se combină diferit în timp şi spaţiu, astfel încât unul dintre ei devine determinant pentru o anumită perioadă. Pentru acelaşi spaţiu, se manifestă rolul determinant al unui factor în funcţie de dezvoltarea celorlalţi. Factorul politic devine donminant doar în situaţii de crize, conflicte politice (atacuri teroriste, atacuri armate, instaurarea unor dictaturi).
20
2.2. Turismul intern şi internaţional al Republicii Moldova.
OBIECTIVE: Prezentarea voluţiei circulaţiei turistice în Republica Moldova în perioada 2003-2007. Prezentarea evoluţiei sosirilor vizitatorilor străini în Republica Moldova, după scopul vizitelor Hoteluri şi structuri similare Intensitatea circulaţiei turistice după formele de turism Clasamentul primelor 10 ţări după numărul de plecări ale vizitatorilor din Republica Moldova
Determinată de o gamă largă de factori, circulaţia turistică se înfăţişează diferit în timp şi spaţiu, manifestările ei concrete reflectând elasticitatea dorinţelor şi posibilităţilor pentru turism.
În ultimii ani evoluţia circulaţiei turistice în Republica Moldova manifestă o tendinţă de stagnare (vezi tabelul 1).
Tabelul 1.Evoluţia circulaţiei turistice în Republica Moldova în perioada 2003-2007
persoane2003 2004 2005 2006 2007
Numărul de plecări ale vizitatorilor din ţară – total
67328 67846 57231 67826 81790
Numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în ţară – total
23598 26045 25073 14239 14722
Numărul turiştilor şi excursioniştilor interni
62541 75960 70525 50820 53383
Numărul vizitatorilor* – total 153467 169851 152829 132885 149895* Inclusiv turişti şi excursionişti interniSursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
Numărul total al vizitatorilor a scăzut de la 153,5 mii persoane în anul 2003 până la 149,9 mii persoane în 2007, adică cu 2,3%. În 2007 numărul total al vizitatorilor a crescut cu 12,8% faţă de 2006, totuşi, cu 2,3% mai puţin decât în 2003 şi cu 11,8% mai puţin decât în anul de vârf 2004.
Evoluţia circulaţiei turistice pe forme de turism reflectă aceeaşi tendinţă de descreştere (excepţie făcând turismul emitent), dar în proporţii diferite. Turismul emitent depăşeşte pe cel receptor, ceea ce implică o scurgere semnificativă de valută în exterior, Republica Moldova manifestându-se ca o ţară importatoare în turismul internaţional. Astfel, dacă numărul de plecări ale vizitatorilor din Republica Moldova a crescut de 1,2 ori (de la 67,3 mii în 2003 la 81,8 mii în 2007), atunci numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în Republica Moldova a scăzut de 1,6 ori (de la 23,6 mii în 2004 la 14,7 mii în 2007), şi primul indicator îl depăşeşte pe al doilea de 5,6 ori în anul 2007, în uşoară urcare faţă de anul precedent. Din păcate, această discrepanţă se impune începând cu anul 2006: turismul emitent îl depăşeşte pe cel receptor de 4,8 ori în acest an, faţă de numai 2,3 ori în anul 2005. În consecinţă, în ultimii cinci ani ai perioadei de referinţă 2003-2007 se observă o tendinţă constantă de creştere a turismului emitent (+21,5% în 2007 faţă de 2003) şi de scădere a turismului receptor (-37,6% în 2007 faţă de 2003). Totuşi, se observă o uşoară creştere a turismului receptor în anul 2007 în raport cu anul precedent (+3,4% în 2007 faţă de 2006).
Un real stimulent pentru redresarea stării turismului din Republica Moldova îl reprezintă dezvoltarea turismului intern, manifestată prin creşterea interesului turiştilor naţionali faţă de obiectivele turistice din interiorul ţării. Numărul turiştilor şi excursioniştilor interni a sporit de 1,1 ori, de la 62,5 mii în 2003 la 70,5 mii în 2005. Cu toate acestea în ultimii doi ani ai perioadei analizate se
21
observă o scădere a turismului intern, de la 70,5 mii în 2005 la 14,2 în 2006 şi respectiv 14,7 mii în 2007. Ponderea turismului intern în totalul activităţilor de turism a scăzut de la 46,1% în 2005 până la 35,6% în 2007. În 2007 numărul turiştilor şi excursioniştilor interni a crescut cu 5% faţă de 2006, mai puţin, totuşi, decât în 2004, când s-a produs o creştere însemnată de +21,5% faţă de anul precedent, fiind cea mai mare creştere din ultimii ani (vezi tabelul 1).
Analiza evoluţiei sosirilor vizitatorilor străini în Republica Moldova, după scopul vizitelor,indică o creştere a ponderii persoanelor străine care ne vizitează ţara cu scopul de afaceri şi motive profesionale, de la 50% în 2004 la 58,2% în 2007 şi o scădere a ponderii persoanelor străine care ne vizitează ţara cu scopul de vacanţe, recreere şi odihnă, de la 45,2% în 2004 la 39,4% în 2007, precum şi a celor cu alte scopuri, de la 4,9% în 2004 la 2,4% în 2007 (vezi tabelul 2).
Tabelul 2Evoluţia sosirilor vizitatorilor străini în Republica Moldova, după scopul vizitelor
persoane2003 2004 2005 2006 2007
Numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în ţară – total
23598 26045 25073 14239 14722
din care, după scopul viziteivacanţe, recreere şi odihnă 9920 11767 7840 6170 5804afaceri şi motive profesionale 12975 13012 16372 7444 8572alte scopuri 703 1266 861 625 346
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
Evoluţia structurilor de cazare din Republica Moldova în perioada 2003-2006 reflectă o creştere a numărului unităţilor de cazare (de la 63 în 2003 la 76 în 2006: o creştere de 20,6%) (vezi tabelul 3). Se constată o scădere (-6,8%) a capacităţii de cazare unice de la 4850 locuri în 2004 până la 4519 locuri în 2006, respectiv a numărului total de camere în hoteluri şi structuri similare, de la 2576 camere în 2004 până la 2457 camere în 2006 (-4,6%). Această scădere a fost determinată, în principal, de intrarea în reparaţii capitale a unor hoteluri, moteluri, precum şi de schimbarea destinaţiei de utilizare ale unor moteluri şi case pentru vizitatori. Totuşi, această situaţie este compensată de tendinţa pozitivă existentă pe piaţa hotelieră privind creşterea numărul de înnoptări a vizitatorilor în decursul anului, de la 370 mii în 2003 la 483,7 mii în 2006, o creştere de aproximativ 1,3 ori (+30,7 %). Totodată, se observă o creştere susţinută a indicilor de utilizare a capacităţii de cazare, ceea ce sporeşte eficienţa economică a funcţionării acestor structuri de cazare. Astfel, dacă în 2003, gradul de ocupare hotelier era de 22,1%, atunci în 2006 acesta constituia deja 30,9%, de aproape 1,4 ori mai mult. În anul 2006, unei camere de hotel îi revenea 1,84 locuri de cazare. În perioada de referinţă, de asemenea, sporeşte nesemnificativ şi numărul angajaţilor din domeniul hotelier, de la 1,7 mii salariaţi în 2003 la 1,9 mii în 2006, adică o creştere de aproape 1,1 ori (+11,8%).
Hoteluri şi structuri similare2003 2004 2005 2006
Hoteluri şi structuri similare 63 69 71 76Total camere 2565 2576 2475 2457Capacitatea de cazare unică, locuri 4651 4850 4581 4519Numărul de înnoptări în decursul anului, mii
370,0 404,1 434,8 483,7
Indicii de utilizare a capacităţii de cazare, %
22,1 25,2 26,6 30,9
Numărul de salariaţi, mii 1,7 1,8 1,8 1,9Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
22
În perioada de referinţă 2003-2007 intensitatea circulaţiei turistice în Republica Moldova manifestă o uşoară tendinţă de descreştere, totuşi, în urcare în 2007 cu 12,8% faţă de anul precedent, însă cu 11,7% mai puţin decât în 2004 (vezi tabelul 4).
Tabelul 4. Intensitatea circulaţiei turistice după formele de turism
vizitatori pe zi2003 2004 2005 2006 2007
Numărul zilnic de vizitatori – total 421,6 466,6 419,9 365,1 411,8Numărul zilnic de vizitatori – turism emitent 185,0 186,4 157,2 186,3 224,7Numărul zilnic de vizitatori – turism receptor 64,8 71,5 68,9 39,1 40,4Numărul zilnic de vizitatori – turism intern 171,8 208,7 193,8 139,6 146,7
Sursa: Alcătuit şi calculat după datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
Aceeaşi tendinţă de descreştere a intensităţii turistice se menţine pentru două forme de turism – receptor şi intern în ultimii ani, excepţie făcând anul 2007, când s-a înregistrat o creştere nesemnificativă a acestora faţă de anul precedent. Totuşi aceste cifre sunt mai mici decât cele din anii precedenţi. Doar, intensitatea circulaţiei din turismul emitent a înregistrat creşteri. Astfel, în 2007 aceasta a fost de 1,4 ori mai mare decât în 2005 (+42,9%), respectiv de la 157,2 la 224,7 vizitatori pe zi şi de 1,2 ori mai mare decât în 2003 (+21,5%), respectiv de la 185 la 224,7 vizitatori pe zi. Intensitatea circulaţiei în turismul receptor manifestă o tendinţă negativă şi a scăzut în 2007 cu 37,7% faţă de 2003 (de 1,6 ori), cu 43,5% faţă de 2004 (de 1,8 ori), însă, totuşi, a crescut nesemnificativ cu 3,3% faţă de 2006. Intensitatea circulaţiei în turismul intern în perioada 2003-2007 a fost în scădere continuă (excepţie făcând anul 2007), scăzând de aproape1,2 ori în 2007 faţă de 2003 (-14,6%) şi 1,5 ori în 2006 faţă de 2004 (-33,1%).În continuare vom face o analiză a destinaţiilor turistice preferate de turiştii autohtoni şi ţările emitente de turişti pentru Republica Moldova. În tabelul 5 putem urmări destinaţiile străine preferate de vizitatorii moldoveni în anul 2004. Cea mai vizitată ţară de către cetăţenii Republicii Moldova este Turcia cu 31,3% din totalul plecărilor în 2007 (aproape un vizitator din trei a preferat această destinaţie). Începând cu anul 2004, ponderea Turciei în turismul emitent al Republicii Moldova creşte necontenit. Astfel, dacă în 2004 aceasta ocupa doar 15,2%, atunci în 2007 – deja impresionanta cotă de 31,3 % (aproape o treime din piaţa turistică emitentă).
Tabelul 5.Clasamentul primelor 10 ţări
după numărul de plecări ale vizitatorilor din Republica Moldova
Sursa: Alcătuit şi calculat după datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
23
În anul 2007 pe piaţa turistică emitentă a Republicii Moldova au loc schimbări surprinzătoare de poziţii în clasament în comparaţie cu anul precedent. Astfel, locurile doi şi trei sunt ocupate de Ucraina şi România, acestea din urmă urcând cu câte o poziţie în clasament faţă de anul 2006. Turcia de pe poziţia a doua în 2006 a trecut în fruntea clasamentului, dublându-şi aproape numărul de vizitatori din Republica Moldova: o creştere de 1,9 ori (+85,7%). În acelaşi timp, Bulgaria îşi pierde poziţia de lider în clasament, trecând tocmai pe poziţia a patra: o scădere semnificativă de 29,7%. Marii perdanţi în 2007 sunt destinaţiile turistice Polonia (-42%), Rusia (-30,5%) şi Bulgaria (-29,7%). Creşteri importante au cunoscut România (+66%), Turcia (+85,7%) şi Egipt (+100,5, aceasta efectiv dublându-şi vizitatorii din ţara noastră), dar mai ales aşa destinaţii ca Cehia (+427,1%) şi Italia (+611,4), cu creşteri de moment de-a dreptul spectaculoase. Doar patru ţări depăşesc cota de piaţă de 15%: Turcia (+31,3%), Ucraina (+21,2%), România (+18,6%) şi Bulgaria (+16%). Primele două destinaţii turistice din clasament, şi anume Turcia şi Ucraina, reprezintă ceva peste jumătate din cota totală a pieţei turistice emitente (52,5%), iar primele patru destinaţii însumează 87,1% din ponderea pieţei (circa 9 turişti din 10 pleacă în aceste patru ţări).În tabelul 6 putem urmări ţările străine care au preferat Republica Moldova ca destinaţie turistică în anul 2007, după numărul turiştilor acestor ţări cazaţi în structurile noastre de primire turistică.
Tabelul 6.Clasamentul primelor 10 ţări
după numărul turiştilor străini cazaţi în structurile de cazare turistică colective
Poziţia ţării în clasament2006
(vizitatori)2007
(vizitatori)
Abatere (%)
Cota de piaţă (%)
2007/2003 2006 2007Total 62771 70302 12,0 100 100
din care:1. România 13187 14855 12,6 21,0 21,12. Ucraina 7066 7855 11,2 11,3 11,23. Rusia 5904 6798 15,1 9,4 9,74. Turcia 5086 5512 8,4 8,1 7,85. Italia. 3788 4775 26,1 6,0 6,86. S.U.A 4534 3740 -17,5 7,2 5,37. Germania 2872 3471 20,9 4,6 4,98. Marea Britanie 1724 2057 19,3 2,7 2,99. Franţa 1404 1862 32,6 2,2 2,610. Polonia 1220 1389 13,9 1,9 2,0
Sursa: Alcătuit şi calculat după datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
Aceleaşi opt ţări pot fi găsite în clasamentul primelor opt ţări în anul 2007, la fel ca în 2006, cu o singură inversare de poziţii dintre Italia şi S.U.A., Italia avansând cu o poziţie în clasament pe locul cinci, graţie unei creşteri semnificative de 26,1%, în defavoarea S.U.A., care coboară pe locul şase, cu cea mai drastică scădere înregistrată în 2007 de 17,5%. Doar două ţări depăşesc cota de piaţă de 10%: România (+21,1%) şi Ucraina (+11,2%). Acestea două din urmă rămân pe poziţii de lider, cota de piaţă a lor practic rămânând nemodificată, împreună ocupând aproape o treime din cota pieţei de cazare a turiştilor străini (32,3%). Cu alte cuvinte, un turist cazat din cinci provine din România, iar unul din trei – din România şi Ucraina. Primele patru ţări din clasament, şi anume România, Ucraina, Rusia şi Turcia, reprezintă aproape jumătate din cota totală a pieţei de cazare pentru turismul receptor (49,8%). Astfel, un turist cazat din doi provine din una din aceste patru ţări. Creşteri importante s-au înregistrat la cazarea turiştilor din Rusia (+15,1%), Marea Britanie (+19,3%), Germania (+20,9%), dar mai ales la cazarea turiştilor din Italia (+26,1%) şi Franţa (+32,6%).
Toate aceste particularităţi privind evoluţia circulaţiei turistice în Republica Moldova indică necesitatea unui efort deosebit pe linia marketingului turistic în sensul stimulării în continuare a cererii turistice, în scopul ajungerii şi depăşirii nivelului de la sfârşitul anilor 1980 – începutul anilor 1990.
24
Stimularea circulaţiei turistice în ţara noastră, atât pentru turiştii naţionali, cât şi pentru turiştii străini, este cu atât mai necesară cu cât Republica Moldova dispune de un important potenţial turistic deosebit, din păcate, în mare parte nevalorificat.
2.2.1 Fluxuri turistice spre şi din Republica Moldova.
TURISM INTERN- Numarul vizitatorilor interni a constituit 7370 persoane.- Perioada sejurului a fost in mediu de 11,2 zile pentru un turist. - Incasarile din activitatea de turism intern s-au cifrat la 18815,9 mii lei, sau cu 1831,4 mii lei (10,8%) mai mult in comparatie cu trimestru I, a anului 2006.
TURISM INTERNATIONAL - Numarul vizitatorilor straini in Republica Moldova in trimestru I, a anului 2007 a fost de 14076 persoane.Cea mai mare pondere in numarul de sosiri o detin vizitatorii din Romania – 24,8 %, fiind urmati de vizitatorii din Turcia –16,2 % din Rusia – 14,3 % din Ucraina – 8,1 %, din Italia – 5,2 %.In functie de scopul vizitei, sosirile se structureaza astfel: de afaceri si profesional – 63,3%; de agrement, recreare, odihna – 35,1%.
Urmare participarii la expozitiile internationale de turism si promovarii imaginii Republicii Moldova ca destinatie turistica fluxul de turisti straini s-a marit cu 15,9 %, inclusiv: - din Germania – cu 19,5 %- din Grecia – cu 47,3 %- din Regatul Unit al Marii Britaniei – cu 19,6 %- din Turcia – 12,8 %
- Numarul vizitatorilor moldoveni care au plecat in strainatate, in I trimestru a anului 2007 s-a cifrat la 10814 persoane.54,3 % din totalul plecari au fost inregistrate spre Romania; 8,9 % - spre Rusia; 7,7 % - spre Bulgaria; 7,1 % - spre Ucraina; 6,9 % - spre Egipt.Din numarul total de moldoveni plecati in strainatate, 74,7 % au avut scopul de agrement, recreatie, odihna; 13 % – in scop de afaceri si profesional; 9,3% – alte scopuri.Deoarece traseele internaţionale care tranzitau R. Moldova au fost dizolvate odată cu URSS-ul, R. Moldova a pierdut turiştii de tranzit. În prezent Asociaţia Agenţiilor de Turism încarcă să recupereze acest contingent inclusiv prin participarea la diverse expoziţii internaţionale, promovarea imaginii turistice a R. Moldova şi includerea ei în traseele europene. Experţii din turism consideră de asemenea că dezvoltarea zonelor turistice naţionale se poate produce doar dacă statul va rezolva problema infrastructurii drumurilor. În anul curent, se aşteaptă reconstrucţia drumurilor spre Rezina, ceea ce va deschide noi oportunităţi pentru traseele turistice naţionale spre Saharna şi Ţâpova. Datele statistice ale autorităţilor din turism atestă, de exemplu, că, după ce a fost amenajate drumurile, fluxul de turişti spre Orheiul Vechi a crescut 3,5 ori. În acelaşi timp, datele statistice oficiale denotă că structurile de cazare turistică colectivă din R. Moldova în 2006 au fost frecventate de mai mulţi turişti, fiind atestaţi 312 mii turişti (+3,4% comparativ cu anul 2005). De asemenea, se atestă că pensiunile turistice şi agroturistice din R. Moldova au înregistrat creşteri de peste 4,3 ori a numărului de turişti vizitatori: în total 7,8 mii turişti, dintre care 3,1 mii străini. Indicele oficial de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune în anul 2006 a fost de 44,5% la totalul structurilor de cazare turistică colective.
25
Numărul acestora era, la 31 decembrie 2006, de 211, inclusiv 76 hoteluri, 6 structuri de întremare şi 129 structuri de odihnă. Din numărul total de hoteluri, 10 aveau categoria de clasificare de 4 stele, 11 – de 3 stele, 7 – de 2 stele, 3 – de 1 stea, iar celelalte nu aveau o astfel de clasificare.După extinderea UE până la hotarele Republicii Moldova, 2/3 din fluxurile internaţionale de vizitatori (deserviţi de agenţiile naţionale) provin din vest, iar piaţa CSI de turişti pentru Moldova este într-o descreştere dramatică. Turiştii din ţările UE cheltuiesc în medie circa. 500-800 euro/persoană solicitând, respectiv, servicii de calitate şi sunt afectaţi de capacitatea redusă a industriei turistice moldave de a reacţiona adecvat la aşteptările lor. Însă, cu excepţia României, în statele UE nu există nici o structură specializată pentru promovarea Republicii Moldova, „ca nou vecin al UE", în calitate de destinaţie turistică regională. Rarele expoziţii la care participă ţara noastră sunt scumpe şi nu au capacitatea de a motiva un număr consistent de turişti pentru Moldova. Cheltuielile reduse pentru activităţi de promovare, reprezentare şi informare turistică, inclusiv în străinătate (circa. 615 mii lei sau 78% din bugetul Fondului de promovare şi dezvoltare a turismului pentru 2006) nu sunt capabile să pună în valoare atractivitatea destinaţiilor turistice naţionale. Turiştii din Republica Moldova reprezintă segmente importante din piaţa turistică a României, Ucrainei, Bulgariei şi Turciei, în timp ce ţara noastră deserveşte un număr de aproximativ 5 ori mai mic de turişti proveniţi din ţările respective. Acest dezechilibru este amplificat de raportul preţ/calitate nemotivant, de oferta autohtonă concentrată excesiv în municipiul Chişinău şi de lipsa de diversitate pentru agrementul turistic. Cu o cotă de circa. 0,5% în PIB, turismul moldovenesc nu poate pretinde la un rol esenţial pe piaţa turistică regională, fără eforturi considerabile de specializare îngustă pe anumite nişeavantajoase. Marea majoritate a agenţiilor de turism naţionale cooperează cu parteneri din ţările UE, în special cu cele tradiţionale: România, Bulgaria, Germania, Cehia, Cipru, Franţa, Ungaria, Polonia ş.a. La nivelul agenţiilor de turism, performanţele industriei pentru perioada 1997-2006 se caracterizează prin următoarele:
sporirea mai mult de două ori a numărului de călători deserviţi de agenţiile de turism; majorarea numărului de vânzări spre ţările UE până la circa. 2/3 din total; restrângerea ariei de călătorii a moldovenilor în cadrul CSI (din care marea majoritate din ofertă
este comercializată în Ucraina) până la cca.1/3; instabilitatea fluxurilor de turişti străini deserviţi de agenţiile din Moldova; menţinerea cotei înalte de vizitatori cu motivaţie de afaceri (circaa.60% din total), dar care stau
2-3 zile; creşterea în ultimii 5 ani a numărului de călători interni de cca.1,5 ori; un număr important de agenţii turistice au plecat de pe piaţă.
Numărul turiştilor sosiţi în Republica Moldova, pe ţări
2005 2006
Austria 205 147
Bulgaria 448 295
Franţa 464 266
Germania 703 673
Grecia 177 215
Italia 1141 663
26
Lituania 125 110
Marea Britanie 365 291
Olanda 268 199
Polonia 443 262
Republica Cehă 123 126
România 3496 2787
Slovenia 275 35
Ungaria 173 135
Moldova rămâne o destinaţie apreciată de un număr limitat de turişti străini
Ţările generatoare de turişti pentru statul nostru rămân a fi: Rusia, Turcia, România, Ucraina şi, mai nou, Germania, Italia, Bulgaria. Însă agenţiile de turism deservesc anual sub 4 mii de turişti din fiecare din aceste ţări. Acest fapt se datorează numărului mare de vizite turistice neorganizate (deci, şi nemonitorizate de statistica naţională), precum şi de oferta turistică naţională precară.
Sosiri turişti, din ţările tradiţionale
2001 2002 2003 2004 2005 2006
TOTAL 15690 20161 23598 26045 25073 14239
Total CSI 5380 7820 7487 8647 8155 3611
Total UE 5721 6344 7631 9794 9207 6926
3/4 din turiştii europeni provin din 4 ţări
Un număr limitat de ţări membre ale UE sunt furnizori stabili şi, relativ, mari de turişti pentru Republica Moldova: România, Bulgaria, Germania, Italia. Fluxurile turistice de pe celelalte pieţe sunt sporadice şi inconsistente. Acest fapt se datorează numărului limitat de tranzacţii ale companiilor moldovene cu marii operatori de turism europeni, suplimentat cu o ofertă inconsistentă şi o promovare slabă a destinaţiilor turistice naţionale pe piaţa turistică naţională şi regională.
Turiştii europeni nu vin în Moldova pentru vacanţă
Republica Moldova a pierdut capacităţile de găzduire a vacanţelor din ex-URSS (circa 2 milioane persoane până în 1989), şi nici nu a creat facilităţi pentru turiştii europeni odată cu deschiderea frontierelor. Mai mult ca atât, aflarea persoanelor străine în Moldova pentru afaceri şi care, tradiţional, sunt atribuite turiştilor (cca. 60% din total) se datorează capitalei (unde pot fi cazaţi şi deserviţi relativ
27
confortabil) şi obişnuinţei oamenilor de afaceri europeni de a apela la agenţiile de turism. Totuşi, motivaţia de vacanţă îşi recucereşte în ultimul timp simpatia unor turişti europeni, datorită apariţiei anumitor destinaţii turistice în locurile pitoreşti ale Moldovei.
4/5 din turiştii moldoveni au ca destinaţie de vacanţă 4 ţări
România, Bulgaria (membre UE), Ucraina şi Turcia (ţară asociată UE) sunt destinaţiile de vacanţă preferate ale turiştilor moldoveni datorită relativei apropieri geografice, precum şi ofertei turistice considerabile, promovate activ pe piaţa turistică a RM. În acelaşi timp, companiile provenite din aceste ţări tind tot mai frecvent să-şi deschidă filiale în Chişinău, astfel având posibilitatea de a se afla mai aproape de consumatorul moldovean. În ultimul timp, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Grecia devin din ce în ce mai solicitate de către turiştii moldoveni în mare parte datorită ofertelor interesante promovate de către companii sau filiale specializate. Noi bariere impuse de stat
Ca răspuns la solicitările ţărilor europene de a limita fluxul migraţionist al cetăţenilor moldoveni, autorităţile naţionale au instituit un sistem de filtre pentru accesul pe piaţă al agenţiilor de turism (sau instrumente de monitorizare): reînregistrarea şi licenţierea firmelor de turism (din care au rămas doar 1/5), impunerea obligativităţii brevetării fiecărui angajat, monitorizarea fiecărei tranzacţii prin sistemul de vauchere (decupabile la vamă, la destinaţie şi la autoritatea naţională de turism), instituirea unui Registru on-line al turismului (fiecare client poate vedea legalitatea firmei partener) etc. Bineînţeles, în faza iniţială aceste măsuri erau necesare şi impuneau un alt nivel de organizare a sectorului turistic. În această perioadă, Moldova redobândeşte statutul de membru al Organizaţiei Mondiale a Turismului (2001) şi stabileşte alt tip de relaţii (acorduri de colaborare în domeniul comerţului, turismului şi culturii) cu partenerii din ţările actuale membre ale UE. La nivelul firmelor de turism se stabilesc parteneriate sigure cu actori de pe pieţele ţintă ale Moldovei, iar unele companii turistice din ţările membre UE şi asociate acesteia îşi deschid filiale la Chişinău. Totodată, începând cu anul 2004, autoritatea naţională de turism îşi reduce drastic numărul de angajaţi, astfel încât monitorizarea eficientă a sectorului devine, practic, imposibilă.
Disproporţia mare dintre fluxurile turistice
Turiştii moldovenii pleacă în proporţie de 4/5 în ţările UE, comparativ cu numărul turiştilor sosiţi din aceste ţări. Chiar dacă cifrele diferă de la an la an, proporţia rămâne aproape neschimbată în ultimii 5 ani. Acest fapt se datorează mai multor cauze, printre care:
companiile turistice deservesc mai frecvent turiştii autohtoni decât pe cei europeni care, deşi plătesc mai scump, sunt şi mai pretenţioşi;
oferta destinaţiilor străine este promovată mai activ pe piaţa naţională decât cea moldovenească pe pieţele străine;
în UE atitudinea generală faţă de Republica Moldova este ca faţă de o destinaţie care nu are prin ce te surprinde;
dezorganizarea sistemului naţional de destinaţii turistice etc.
Trei probleme mari ale industriei de turism
Industria turistică se confruntă cu 3 probleme mari la nivel naţional:
un grad mare de dezorganizare în sectorul turistic; zonele turistice sunt subdezvoltate, iar oferta lor este foarte restrânsă; legislaţia în domeniul turismului nu este aplicată eficient.
28
Reducerea drastică a numărului de turişti moldoveni cu destinaţia UE
Acest lucru se produce din cauza instituirii sistemului de vize pentru România, ţară ce deservea cca. 30% din clienţii agenţiilor de turism din Moldova, precum şi asigura tranzitul spre alte destinaţii turistice importante din ţările terţe (Bulgaria, Turcia, Italia, ţările balcanice). Totodată, această reducere de turişti moldoveni în Europa nu este compensată de sosirile în Moldova a turiştilor din ţările membre UE. Pierderile agenţiilor de turism autohtone sunt evidente. Unii experţi prognozează o descreştere cu cca. 50% a numărului de turişti moldoveni care vor pleca către destinaţiile turistice din UE.
Reorientarea fluxurilor turistice în afara UE Mulţi turişti, se reorientează către alte destinaţii turistice mai accesibile, de regulă, ca Ucraina sau Turcia. Din păcate, însă, nu toate agenţiile din Moldova au contracte sigure cu parteneri din aceste ţări, care să asigure deservirea fluxului sporit de turişti la preţuri convenabile. Acest lucru duce în egală măsură şi la sporirea presiunii exercitate asupra destinaţiilor naţionale, care nu sunt pregătite şi nu dispun de capacităţi suficiente pentru a oferi confortul solicitat de turişti. În aceste condiţii, aprecierea negativă a turismului moldav sporeşte şi în ochii turiştilor autohtoni.
Pierderea avantajelor concurenţiale. Companiile naţionale au avut posibilitatea unică de a opera aproape fără bariere (pentru turişti) pe piaţa turistică a României şi a ţărilor CSI. Acest fapt oferea avantaje mari agenţiilor turistice din ţară pentru intermedierea unor tranzacţii turistice importante. În prezent, în lipsa acestor avantaje, unele companii vor fi nevoite să-şi limiteze sau chiar să-şi sisteze activitatea. Deocamdată este dificil de estimat costurile concrete ale implicaţiilor problemelor legate de restricţionarea accesului turiştilor moldoveni pe pieţele UE, dar se ştie că în perioada estivală 2007 s-a înregistrat o reducere de circa două ori a fluxului de turişti către destinaţiile UE.
Analiza SWOT a sectorului turistic naţional
Puncte forte Puncte slabe
· parteneriate sigure cu actori de pe pieţele ţintă;
· costul redus al forţei de muncă;
· costul redus al terenurilor;
· segmente de piaţă importante nu sunt acoperite cu oferte de calitate;
· existenţa resurselor turistice cu valoare naţională şi regională;
· promovarea la nivel naţional a unui sistem clar de calitate a serviciilor şi clasificare a unităţilor de cazare şi alimentare a turiştilor;
· iniţierea unui sistem de dezvoltare a zonelor turistice naţionale;
· scutirea de vize pentru cetăţenii UE;
· oferta turistică nu este suficient de diversificată teritorial;
· turismul are un aport de sub 0,5% la PIB-ul naţional;
· capacităţi limitate ale autorităţii turistice naţionale;
· restrângerea ariei de călătorii pentru moldoveni în 2007;
· un număr important de agenţii turistice au plecat de pe piaţă;
· lipsa unei oferte turistice naţionale competitive pe pieţe internaţionale;
· slaba capacitate a industriei turistice de a absorbi fluxurile de turişti pe cont propriu, a persoanelor sosite cu motivaţie de afaceri,
29
· în ciuda unor dificultăţi legislative şi birocratice, există un sprijin instituţional real al autorităţilor publice centrale;
· opţiune fermă pentru atragerea şi dezvoltarea investiţiilor în turism;
· elaborarea strategiei naţionale pentru domeniul turistic;
· instituirea unui registru al agenţilor economici şi angajaţilor din sfera turismului, pentru protecţia consumatorilor;
· existenţa iniţiativelor pentru promovarea destinaţiilor naţionale pe pieţe internaţionale;
· existenţa Fondului pentru susţinerea turismului;
· populaţie ospitalieră şi cunoscătoare a limbilor de circulaţie internaţională.
călătorilor neorganizaţi;
· peste 90% din cazările persoanelor străine se înregistrează în oraşul Chişinău;
· delegarea unor atribuţii turistice secţiilor raionale de cultură, care nu au nici personal pregătit şi nici metodologie clară de sporire a antreprenoriatului;
· industria turistică rămâne a fi una excesiv de reglementată;
· legislaţia ce reglementează domeniul turismului nu este aplicată eficient;
· nu sunt cunoscute cazuri de succes în domeniul funcţionării profitabile pe piaţa turistică a unor obiecte de patrimoniu naţional;
· nu sunt valorificate multe oportunităţi oferite odată cu extinderea UE.
Oportunităţi Riscuri
· calitatea de membru OMT;
· turismul este un sector monitorizat al PAUEM;
· Acorduri de colaborare cu ţări membre ale UE;
· tendinţa consolidării sectorului turistic în Republica Moldova prin eforturi sistematizate şi decizia fermă de a transforma ramura în una capabilă să diversifice economia teritoriilor;
· deschiderea finanţatorilor externi de a investi în ramura turistică.
· în societate s-a creat şi se menţine un stereotip negativ al agenţiilor de turism;
· fluxurile de turişti pot fi uşor deturnate de la destinaţiile naţionale din motive politice; economice, sociale, medicale etc.;
· cheltuieli mari în infrastructura de acces spre destinaţiile atractive naţionale;
· industria turistică naţională este afectată puternic de fenomenul sezonalităţii.
30
2.2.2. Circulaţia turistică internă a Republicii Moldova.
In prezent aportul turismului in economia nationala este relativ nesemnificativ. Nivelul calitativ scazut al capacitatilor de cazare si venitul obtinut din activitatea turistica plaseaza Republica Moldova printre tarile in care turismul este slab dezvoltat. In ultimii 10 ani, evolutia circulatiei turistice in Republica Moldova manifesta o tendinta relativa de reducere a numarului de vizitatori, ca rezultat al efectelor negative din sfera economico-sociala a tarii. In pofida faptului ca numarul total al vizitatorilor s-a redus de la 140,4 mii in anul 1993 pina la 115,9 mii in anul 2002, se observa totusi o tendinta de crestere a acestui indicator incepind cu anul 1999. Astfel, numarul turistilor in anul 2002 a crescut cu 55,5 mii in comparatie cu anul 1998.Evolutia circulatiei turistice in cadrul turismului international organizat reflecta aceeasi tendinta. In periNumarul de vizitatori in cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4 mii in anul 1995 pina la 44,1 mii in anul 2002, iar ponderea in totalul vizitatorilor s-a majorat de la 13,6% in anul 1995 pina la 38,1% in anul 2002. Aceasta tendinta reflecta cresterea cererii populatiei pentru oferta turistica interna.Valorificarea activitatii turistice prin volumul incasarilor provenite din activitatea turistica ne permite sa urmarim contributia relativa a turismului la dezvoltarea economiei nationale. Numarul de vizitatori in cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4 mii in anul 1995 pina la 44,1 mii in anul 2002, iar ponderea in totalul vizitatorilor s-a majorat de la 13,6% in anul 1995 pina la 38,1% in anul 2002. Aceasta tendinta reflecta cresterea cererii populatiei pentru oferta turistica interna.Valorificarea activitatii turistice prin volumul incasarilor provenite din activitatea turistica ne permite sa urmarim contributia relativa a turismului la dezvoltarea economiei nationale.
Analizind evolutia incasarilor turistice in Republica Moldova in ultimii 8 ani, putem remarca o tendinta pozitiva, caracteristica dupa anul 1998, cind volumul total al incasarilor turistice s-a majorat de la 20,9 milioane lei pina la 98,6 milioane lei in anul 2002, desi volumul total al incasarilor turistice in anul 2001 a reprezentat doar 0,3% din PIB.De mentionat ca lipseste informatia referitoare la vizitatorii Republicii Moldova care se deplaseaza in mod individual. Datele analizate anterior se refera doar la calatoriile organizate de firmele turistice din Republica Moldova pentru turistii locali si cei straini.Datele din tabelul 1.5.5 reflecta numarul sosirilor de vizitatori in Republica Moldova din diferite tari cu care republica noastra are regim de viza.
Concluzii:
Dupa cum cunoastem in prezent aportul turismului in economia nationala este relativ nesemnificativ. Republica Moldova avind un nivel foarte slab dezvoltat in sfera turismului si anume nivelul de cazare si deservirea, din acest motiv atragerea turistilor scade o data cu venitul in bugetul statului. Cu cit organelle statului vor investi in dezvoltarea turismului cu mult mai mult bugetul se va largi din acest domeniu.
31
Tema 3. CIRCULAŢIA TURISTICĂ
3.1. Forme de turism:structură,caracteristici,interacţiuni.
OBIECTIVE: Definirea formei de turism. Prezentarea desfasurata a clasificarilor formelor de turism. Prezentarea avantajelor si dezavantajelor activitatii turistice.
CUVINTE CHEIE: Turism general de afaceri, turism urban, turism de reuniuni,
Dezvoltarea turismului,integrarea sa în structura economiilor moderne,în sfera necesitaţilor şi consumului populaţiei se reflectă într-o îmbogaţire continuă a conţinutului sau şi o diversificare a formelor de manifestare.De asemenea participarea la mişcarea turistică a unor categorii sociale tot mai largi,asociată cu varietatea mobilurilor cererii,au favorizat apariţia unor forme de turism,adaptarea lor permanentă la cerinţele turiştilor şi condiţiile călătoriiilor. În general,forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport,cazare,alimentaţie,agrement) ce alcătuiesc produsul turistic,precum şi modalitatea de comercialiyare a acestuia. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea,pe de o parte,a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli ,şi ,pe de altă parte,a responsabilităţilor şi obligaţiilor organiyatorilor de vacanţe(touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau prestatorilor de servicii (societăţi de transport,hoteluri,restaurante etc.). Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat, adică structura societăţii omeneşti, modalităţile de acoperire a motivaţiilor şi posibilităţilor tehnico-economice de procesare a fenomenului turistic. În literatura contemporana de specialitate exista diferite clasificări ale formelor de turism dupa mai multe crieterii. Cele mai importante dintre acestea se regăsesc in prezentarea ce urmează.I. Dupa caracteristicile social-economice ale cererii.1. Turismul particular – practicat de către persoane cu venituri mari, pe cont propriu. El poate fi efectuat atît in scopuri de tratament cît si pentru odihnă si agrement. In genere se apelează la serviciile unor hoteluri cu confort sporit si chiar de lux ce pot oferi servicii personalizate agreate şi de către oamenii de afaceri sau înalţi demnitari. Tot aici putem include si turismul de croazieră si pe cel de vanătoare.2. Turismul social – este practicat cu preponderenta in extrasezon (Programul Litoral pentru toţi) si se adresează în special categoriilor sociale cu venituri mici si chiar foarte mici, el fiind finanţat de către sindicate sau prin cadrul programelor de asigurări sociale. Sunt vizaţi in mod special elevii, studenţii, vîrsta a treia, veteranii de război sau persoanele cu handicap.3. Turismul de masa – se adresează unor categorii de populaţie cu venituri medii si submedii si este practicat in vacanţe, concedii sau week-enduri pe întreg parcursul anului in unităţi cu confort mediu sau chiar redus. Constituie insă cea mai mare parte a turismului naţional şi prin practicarea lui se poate realiza o întreţinere a bazei tehnico-materiale turistice pe întreg parcursul anului.
II. Dupa motivaţia generatoare de calătorie.
32
1. Turismul de tratament balneo-medical – vine în completarea turismului de odihnă, particularizîndu-l într-o măsura apreciabila prin intermediul curelor profilactice, cure active, post traumatice şi de convalescenţă şi chiar si a celor de întreţinere. El se adresează în mod special persoanelor de vîrsta a treia deşi poate fi practicat cu success şi de către tineri şi vine împreună cu agrementul dirijat specific afecţiunilor tratate, fiind lesne de practicat pe toata perioada anului, sub supraveghere medicală, în sejururi medii sau lungi. El constituie totodată o forma modernă de control si refacere a sănătaţii unei naţiuni şi contribuie la valorificarea superioară a resurselor naturale şi turistice prin realizarea unui coeficient ridicat de utilizare a spaţiilor de cazare si alimentaţie publică. 2. Turismul de odihnă si recreere – este cea mai frecventă forma de turism întîlnită. Turismul de odihnă este adesea cel practicat în concediul anual, el reprezentînd o formă de relaxare fizică şi intelectuală. Turismul de recreere se referă la sejururi scurte, preferate în mod special de către tineri si practicat mai ales în week-enduri. 3. Turismul de agreement – este o formă relativ similară celei precendente şi cuprinde vizitarea unor obiective turistice (muzee, case memoriale etc), cunoaşterea de oameni şi locuri noi, de obiceiuri si meştesuguri (tîrguri) şi nu în ultimul rînd participarea la manifestări cultural artistice (concerte, expoziţii, festivaluri etc). 4. Turismul cultural – cuprinde calatoriile şi participările la festivaluri de artă, care conferă individului ceva mai mult decît ieşirea din cotidian, am putea spune chiar hrana spirituală, răspunzînd motivaţiei de cunoaştere, dezvoltării personalitaţii umane, a modului de viaţă, a comportamentului, vestimentaţiei etc. 5. Turismul de reuniuni – se referă atît la reuniunile interne cît şi la cele internaţionale (seminare, congrese, sesiuni stiinţifice, conferinte), atît cele pe teme de cultură cît şi cele pe teme stiinţifice, politice, de apărare sau de activitate sindicală. Se desfăsoară pe tot parcursul anului, necesită spaţii speciale de desfăşurare şi dotări de înalt nivel tehnic (traducere simultană in căşti, sonorizare sistem video, retroproiectoare etc), şi servicii de informaţii si telecomunicaţii rapide (internet, fax, telex), transport, cazare, recepţii, cockteil-uri, banchete, transferuri etc. Majoritatea acestor acţiuni necesită simultan şi programe speciale pentru însoţitori (shoping, tururi de oras, excursii) dar şi acţiuni turistice organizate cu toţi participanţii sau numai cu o parte dintre acestia , înainte sau dupa terminarea lucrărilor reuniunilor. Încasările în cazul acestei forme de turism sunt mai mari ca în alte cazuri, şi deci, serviciile aşteptate sunt şi ele la un nivel ridicat, participanţii fiind înalţi demnitari, savanţi, personalitaţi de primă clasă ale lumii.Această formă este în continuă dezvoltare ceea ce duce inevitabil la creerea de noi spaţii de primire, perfecţionarea personalului dar şi a transportului aerian sau rutier. 6. Turismul de afaceri – vine în completarea celui de reuniuni, dar are ca principală motivaţie întîlnirea cererii cu oferta în cadrul tîrgurilor, expoziţiilor, a tranzacţiilor sau negocierilor dar şi acţiuni de promovare a unei firme, a unor produse. Principalele demersuri se finalizează cu încheierea unor contracte. Acest turism se desfăşoară tot timpul anul, in spaţii special amenajate pentru expunere, tranzacţionare, beneficiind de servicii de presă, alimentaţie publică, transport de persoane şi mărfuri, cazare, mijloace de telecomunicaţii etc.Un sector al acestei pieţe o reprezintă şi shopping turismul, prin achiziţionarea unor bunuri în condiţii avantajoase faţă de piaţa proprie (în special în perioada marilor reduceri). 7. Turismul religios – se practică în masă şi se modernizează continuu, dezvoltînd o cerere specială pentru servicii de cazare, transport, alimentaţie, comercializarea obiectelor de cult şi nu numai, telecomunicaţii, tipărituri şi confecţii specifice (tămîie, lumanări, talismane, cruciuliţe, statuete, icoane etc). Principalele fluxuri turistice de acest gen se indreaptă către: Mecca, Medina, Ierusalim, Vatican, Muntele Athos etc. Anual au loc hramurile unor biserici ce prilejuiesc deplasări de mari mase de oameni pentru a asista la praznice (Hramul Sf. Paraschiva – Iaşi) iar saptămînal, mănăstirile sunt vizitate de un număr mare de oameni.
33
3.1.1. Tipologia calotariilor. Întrucît noţiunea de “voiaj” sau “vizită” – fundamentală pentru definirea turismului-are o sferă de cuprindere extreme de largă şi acoperă o varietate de forme de manifestare,se impune utilizarea unui ansamblu de criterii de clasificare,de delimitare a unor categorii omogene,bine conturate.Clasificarea formelor de turism oferă ,în plus,avantaje în direcţia îmbunătăţirii statisticilor turismului,a realizării compatibilităţii înregistrărilor naţionale şi internaţionale.
In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:
• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;
• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei.
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
34
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul neorganizat
Avantaje si dezavantaje:
●Pentru prestatori – incasări medii/turist mai mari
●pentru vizitator – organizarea vacanţei după propriul plac şi accesul în zone turistice improprii turismului de masa
●buget de vacant mare
●suprasolicitării BTM-ului în perioada de sezon cu riscul de a nu putea beneficia de servicii
• turismul organizat. Angajarea anticipată a serviciilor legate de deplasări şi sejur prin contracte încheiate cu agenţia de turism care menţionează drepturile si obligaţiile de ambele părţi, doua forme ale acestor drepturi sunt: voucher (instrument de plata) si B.O.T. (bilet de odihna si tratament). Cumpărarea întregului pachet de servicii all inclusive (voiaj forfetar) este mai avantajos decît în sistemul în care turistul ar achiziţiona separat fiecare serviciu.
• turismul mixt
Avantaje si dezavantaje
●Pentru prestatorul de turism organizat şi semiorganizat există posibilitatea utilizării raţionale a capacităţii de cazare, transport, de utilizare a forţei de muncă şi certitudinea încasărilor pe parcursul anului
●stimularea mişcării turistice, atenuarea caracterului sezonier al cererii
●pentru turist – garanţia unei vacanţe reuşite, de confort, financiar, utilizarea bugetului de vacant în condiţii avantajoase.
●pentru prestatorul de servicii – incasări mai mici/zi/turist, datorită facilităţilor acordate
●limitează libertatea de mişcare a turistului
35
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
f)după tipul mijlocului de transport:
•drumeţie
•turism rutier
•turism feroviar
•turism naval
•turism aerian
g)după frecvenţa de manifestare:
•turism continuu(permanent),organizat pe întreaga durată a anului calendaristic de ex:cura balneară,turismul cultural,turismul de afaceri.
•turism sezonier,legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente –culturale,artistice,sportive etc.
h) După volumul de activitate:
•de masa / convenţional / standard
•alternativ / pe scară redusă / agroturism, de aventură, sportiv, ştiintific, educativ, cultural
Desigur există încă multe alte posibilităţi şi unghiuri de investigare a circulaţiei turistice; cele prezentate oferă o imagine a compexităţii activităţii,a proprietăţii serviciului turistic de a se particularize în raport cu specificul cerinţelor fiecărui turist sau grup de turişti,a varietăţii problemelor ce trebuie soluţionate de organizatorii de turism.Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune. Un alt aspect demn de a fi menţionat constă în faptul că,între diferite forme de turism există afinităţi şi incompatibilităţi,de exemplu turismulitinerant sau de circulaţie poate fi intern sau internaţional,emiţător sau receptor,cultural sau ştiinţific etc; turismul particular poate îmbrăca oricare dintre formele analizate, cu excepţia celui social ş.a.m.d. Cunoaşterea acestor relaţii,respective a cîmpurilor de interferenţă ca şi a factorilor ce condiţionează evoluţia diferitelor forme de turism, prezintă semnificaţie deosebită pentru conturarea strategiei de dezvoltare turistică, pentru elaborarea direcţiilor de acţiune în vederea diversificării formelor şi apropierii lor e gusturile şi dorinţele consumatorilor. În acelaşi timp,intensificarea călătoriilor – interne şi internaţionale,creşterea rolului turismului în ansamblul relaţiilor economice internaţionale ca şi în
36
viaţa economică şi socială au determinat preocupări pentru evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale ,pentru elaborarea unui sistem unitar de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice.
3.1.2. Caracterizarea succintă a unor forme moderne de turism
În structura circulaţiei turistice, în funcţie de motivaţia deplasării, în practica turistică internaţională, şi mai recent, chiar şi în ţara noastră, s-au produs mutaţii importante, in principal, în sensul diversificării obiectuvilor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor turiştilor. Aceste transformări au condus la apariţia unor noi forme de petrecere a vacanţei, la îmbogăţirea conţinutului celor existente cu noi aspecte, la ierarhizarea lor în structura ofertei.Toate acestea au determinat consacrarea unor forme moderne de călătorii. Dintre acestea, se bucură de o apreciere deosebită din partea clientelei şi corespunzător, de o atenţie mai mare din partea organizatorilor: turismul cultural, turismul de afaceri – ca principala componentă a turismului urban, turismul rural. Turismul de afaceri – definirea conceptului şi particularităţile.Turismul de afaceri este una dintre componentele cele mai dinamice ale activităţii turistice, iar intensificarea relaţiilor internaţionale şi, în deosebi, a celor economice se reflectă în creşterea cererilor pentru călătoriile de afaceri.Turismul de afaceri (business) reprezintă o forma de turism cu scopuri comerciale, guvernamentale sau educaţionale, având partea de agrement (leisure) ca motivaţie secundară. Turismul de afaceri presupune, în general, deplasarea într-o altă localitate, la o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea de origine a turistului de afaceri, deplasare determinată strict de o afacere, de un eveniment sau de un scop educaţional. Turismul de afaceri se referă, în sens larg, la călătoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor, mai exact, de deplasările în interes oficial, comercial sau de altă natură, participările la diverse manifestări organizate de întreprinderile economice sau organisme administrative pentru reprezentanţii lor . Deşi aceste acţiuni presupun desfăşurarea unei activităţi remunerate, ele sunt asimilate turismului deoarece organizarea şi realizarea lor implică utilizarea dotărilor turistice de cazare, alimentare, agrement cât şi consumul unor servicii specifice furnizate de organizatorii de călătorii. Turismul de afaceri are motivaţii şi forme de manifestare proprii, inconfundabile. Ca principală motivaţie a turismului de afaceri se poate considera şi întalnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor si expoziţiilor, al întalnirilor de afaceri, a tranzacţiilor şi negocierilor, în desfăşurarea programelor unor misiuni economice, dar şi a unor ample acţiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutăţi în diferite domenii cu caracter periodic sau conjugal. Principalele demersuri ale acestei manifestări se finalizează cu încheierea unor contracte economice, reciproc avantajoase în cadrul diviziunii internaţionale a muncii, a pieţei bunurilor şi serviciilor, ca forme ale schimbului de valori si valori de întrebuinţare. Turismul de afaceri se desfăşoară în tot timpul anului, în spaţii special amenajate, antrenând servicii specifice de expunere, de tranzacţionare, cazare, securitate, amenajări estetice, mijloace de telecomunicaţii, video-tv, multiplicare, transfer, alimentatie publica, servicii de presa, grafica etc. Principalele caracteristici ale turismului de afaceri sunt urmatoarele: - reprezintă domeniul cu cea mai mare calitate;- atinge cote maxime primăvara si toamna dar înregistrează activităţi şi în lunile de vara şi iarna;- completează sectorul turismului liber;- investiţiile în turismul de afaceri conduc la regenerarea urbană;- multe din investiţiile destinate infrastructurii sunt concepute în special pentru turismul de afaceri ( hoteluri, restaurante, facilităţi în transport şi comunicaţii ) şi furnizează beneficii care pot fi utilizate
37
de turiştii clasici şi de populaţia indigenă;- calitatea superioară a personalului de servire cerută de turistii de afaceri se regăseşte în serviciile prestate de aceştia;- cercetările sugerează că aproximativ 40 % din turiştii de afaceri care se reîntorc cu familiile în aceleaşi destinaţii însă de data aceasta pentru călătorii în scopuri personale; - turismul de afaceri are mai puţine consecinţe negative asupra mediului decât turismul clasic; Formele turismului de afaceri: Călătoriile de afaceri pot avea caracter intern sau extern în funcţie de beneficiarul nemijlocit şi rezultatele acestora.Formele turismului de afaceri având caracter intern se adresează salariaţilor unei întreprinderi şi au ca obiectiv motivarea personalului în scopul creşterii productivităţii muncii şi îmbunatăţirii performanţelor.Ele se concretizează în : - seminare sau întruniri ale conducerii firmei cu salariaţii (pentru cunoastere, rezolvarea unor probleme, pentru împărtăşirea experienţei.);- acţiuni de formare a personalului şi actualizarea pregătirii;- călătorii recompensă (incentive); Acţiunile avînd caracter extern au ca obiectiv buna desfăşurare a activităţilor şi prosperitatea firmelor în ansamblul lor şi constă în deplasări cu caracter profesional (lucru pe şantier, acordarea de asistenţă) şi participarea la târguri, expoziţii, congrese, colocvii;De asemenea, turismul de afaceri poate fi clasificat şi în următoarele forme: a) Turismul general de afaceri se referă, în principal, la activităţile persoanelor care lucrează, pentru o scurta perioadă de timp, în afara locului de reşedinţă (de exemplu ziariştii). b) Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferinţelor, colocviilor, simpozioanelor, congreselor si este considerat una dintre cele mai obişnuite forme ale turismului de afaceri.Principalele destinaţii pentru turismul de reuniuni sunt: SUA cu 894 actiuni, Franta (757), M. Britanie (722), Germania (505), Olanda (385) si orasele Paris (361), Londra (268), Bruxelles (194), Viena (177), Geneva (166). c) Târguri si expoziţii care se definesc prin „prestări de produse şi servicii destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul” Ca formă de turism ele stimulează călătoria a doua categorii de persoane: expozanţii si vizitatorii. Expozanţii –lucrători din întreprinderi economice,camere de comerţ,instituţii cultural-artistice persoane individuale iar vizitatorii sunt reprezentaţi la rîndul lor ,prin specialişti,a căror deplasare este motivată de interese profesionale şi publicul larg,a cărui motivaţie este curiozitatea.d) Turismul urban . Pornind de la faptul că dezvoltarea economică şi socio-culturală a oraşelor s-a reflectat arhitectura acestora, şi ca oraşele, privite ca centre economice şi culturale, sunt deţinătoarele unor variate atracţii determină ca acestea să constituie destinaţie pentru numeroase categorii de vizitatori.Pe masură ce numarul acestora a crescut şi s-a conturat o formă distinctă de turism, au apărut preocupări privind amenajări specifice destinate diferitelor categorii de vizitatori cît şi grijă pentru armonizarea acestora cu exigenţele funcţionării în cele mai bune condiţii a asezărilor urbane. De-a lungul timpului, oraşul s-a dovedit un reper în desfăşurarea călătoriilor în sensul că fie dotările acestuia au fost utilizate ca locuri de popas în derularea circuitelor fie prin arhitectura clădirilor şi ansamblurilor, monumente, sculpturi şi basoreliefuri utilizate în decorarea pieţelor, a edificiilor publice şi private, elemente ale artei decorative, arta peisagistică, atracţiile pe care le adăposteau s-au dovedit a fi ele însele apreciate destinaţii turistice. Dezvoltarea şi modernizarea oraşelor pe de o parte cît şi varietatea ofertelor acestora pe de altă parte au condus în timp la conturarea unei forme specifice de turism – turismul urban. Pe măsura amplificării călătoriilor, această formă de turism a căpătat tot mai mult consistenţa beneficiind astăzi de caracteristicile unei forme distincte de călătorie cu motivaţii foarte diverse. Avînd în vedere necesitatea adaptării oraşului la cerinţele turiştilor, se impune clarificarea cîtorva aspecte legate de conţinutul,
38
determinanţii şi evolutia turismului urban dar şi evaluarea impactului acestuia asupra vieţii economice şi sociale şi în consecinţă a cadrului optim de desfăşurare. Turismul urban îşi are originea încă din antichitate, cunoscută fiind afluenta călătorilor care frecventau tărîmurile Mediteranei şi insulele egeene. Epoca Renasterii se detaşează prin apariţia proprietăţilor aflate la marginea oraşelor, a vilelor cu parcuri şi belvedere din preajma oraselor cetăţi. Călătoriile şi explorările geografice din acea perioadă au favorizat schimburile de idei prin preluarea din Orient şi Bizant a acelor forme, sisteme tehnice şi elemente decorative exotice, contribuind astfel la innoirea artei si stiintei. Caracteristice pentru zona orientala erau caravanseraiurile, cladiri destinate negustorilor călători sau pelerinilor, ale căror vestigii se regăsesc în Asia Mica şi în Persia, pe coastele de nord ale Africii, în Spania sau în Peninsula Balcanica. Ulterior, obiectivele călătoriilor se diversifică, păstrand însă în centrul atenţiei aşezările urbane şi operele arhitecturale. arhitectura clădirilor şi ansamblurilor, sculpturi şi basoreliefuri utilizate în decorarea pieţelor, a edificiilor publice şi private, elemente ale artei decorative folosite în interiorul şi exteriorul edificiilor, arta peisagistică. Începînd cu secolul al-XVI-lea, scrierile din acea perioadă menţionează elementele urbane aparţinînd unor oraşe ca Roma, Paris, Segovia, Karlsruhe, Dresda, Leipzig, Edingburg etc, şi care se constituiau ca obiective de interes turistic: zidurile şi fortificaţiile oraşelor, biserici, mănăstiri, porturi, ruine, palate, gradini, spaţii comerciale, etc. În toată această perioadă, asezările urbane europene cunosc importante transformări prin realizarea de castele, palate, catedrale, gradini,parcuri, amenajări de importanţă edilitară (pavaje, iluminat, transport intern). Mai tîrziu, oraşele premoderne au cunoscut o ascensiune mult mai evidentă ca urmare a dezvoltării economice, a exploziei demografice, cresterii comerţului mondial, progresului înregistrat în domeniul transporturilor. Se dezvoltă astfel oraşele metropolă şi cele predominant industriale, urbanişti şi arhitecţi de renume ca Le Corbusier, R. Unwin, E. Henard, O. Gerson, J. Haussman încercînd să schimbe peisajul citadin. Punerea în valoare a multor resurse economice va conduce la apariţia oraselor mici si mjlocii, cu o arhitectură noua, care îmbină unele tradiţii locale sau regionale cu elementele urbanismului modern. In secolele al-XIX-lea si al-XX-lea societatea contemporană se confruntă cu o explozie a spaţiului urban mai ales după cel de-al doilea razboi mondial, şcolile de urbanism preocupate de dezvoltarea şi modernizarea sistemelor urbane cunoscînd o deosebită amploare. Numeroşi arhitecţi şi urbanişti sunt preocupaţi de realizarea unor noi stiluri arhitecturale, în multe oraşe europene, alături de centrele vechi istorice, dezvoltîndu-se cartiere moderne. S-a conturat chiar şi o tipologie a oraşelor culturale care include urmatoarele tipuri de aşezări urbane: oraşe capitale (Paris, Londra, New York), oraşe istorice (Oxford, Cambridge, Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), oraşe de cultură şi artă (Roma, Florenta, Salonic, Avignon), oraşe revitalizate (portul vechi şi docurile Londrei), etc. Clarificarea noţiunii de turism urban nu poate fi realizată decît în contextul înţelegerii statutului şi a funcţiilor oraşelor, demers ce presupune abordarea intercorelată atît a noţiunii de oraş cu semnificaţiile sale cît şi a conceptului de turism în spaţiul urban. Modul de organizare spaţială a oraşelor şi etapele istorice de evoluţie şi dezvoltare au condus la extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice şi a unor stiluri artistice care conferă acestora statut de oraşe patrimoniale cu reale valenţe turistice punîndu-şi amprenta aşadar şi asupra turismului, fie că se referă la vizitarea oraşelor sau numai la utilizarea acestora ca locaţii pentru alte forme de turism. În majoritatea ţărilor europene, începînd cu anii ’80, s-au remarcat o serie de mutaţii în practica turistică în sensul diversificării şi internaţionalizării destinaţiilor turistice, diminuării duratei sejururilor precum şi unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste evoluţii explicînd amploarea crescîndă a deplasărilor de scurtă durată şi creşterea fluxurilor turistice în spaţiile urbane sau împrejurimile acestora. Într-o accepţiune foarte largă, turismul urban reprezintă petrecerea timpului liber în oraşe, avînd la bază motivaţii dintre cele mai diverse, de la vizionarea de spectacole, vizitarea unor obiective culturale, pînă la efectuarea de cumpărături sau vizite la rude şi întîlniri cu prietenii. e) Turismul rural este un fenomen de dată recentă.În ţări europene se practică de cîteva decenii spontan sau organizat.Ceea ce este nou însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spaţiul rural.
39
Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural ; pe de-o parte este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte de o formă de turism alternativă, la turismul de masă, traditional . În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se defineşte ca fiind valorificarea turistică :-a spaţiilor rustice;-a resurselor naturale;-a patrimoniului cultural;-a imobilelor culturale;-a tradiţiilor satesti ;-a produselor agricole ; prin intermediul unor produse de marcă (consacrate) ilustrative ale identităţii regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi recreative, divertisment şi diverse servicii, în scopul unei dezvoltări locale, durabile şi a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o noua viziune socială oraş- sat. Deşi acţionează in spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite.Practica arată că aceste două categorii se identifică pînă la un moment dat, care scoate în evidenţă elemente de identitate, incluziune, cît şi elemente diferite care le conduc la departajare/diferenţiere. Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală şi care are la bază o strînsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman.Termenul de turism rural are înţelesuri diferite în ţări diferite.Exemple: -în Finlanda – închirierea unor cabane, sau oferirea de servicii în mediul rural de tip hrană sau transport;-în Ungaria – “turism la sat”- presupune activitate şi servicii în sate; cazare la preţuri mici, implicarea în activitaţi agricole.-în Slovenia – “turismul la ferma” – oaspeţii locuiesc cu familiile de fermieri.-în Olanda- cumpărea la ferme unde majoritatea serviciilor sunt legate de activităţi precum ciclismul, plimbări cu cai, etc.-în Grecia - cazare în camere mobilate în stil tradiţional, cu mic dejun tradiţional de multe ori preparat din produse realizate în casă.Turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural, valorificînd resursele turistice locale (naturale, culturale, umane) ca şi dotările şi echipamente turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.În lipsa unei definiţii adecvate a turismului rural agreată pe teritoriul UE, termenul folosit este acel de : “turism verde”. Culoarea-simbol avînd rolul de a distinge această formă de turism de celelalte cum sunt: turismul alb – sporturile de iarna; turismul albastru – vacanţa la mare, turism al luminilor – turismul urban.În acest sens “turismul verde” poate fi definit ca o activitate turistică practicată atît în zonele rurale cît şi în alte locuri de pe litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat; în zonele de dealuri şi montan precum şi în alte spaţii rurale. Atît turismul rural cît mai ales agroturismul se bazează pe potenţialul spaţiului rural, pe oameni şi produse specifice locului care trebuie să se adapteze cerinţelor pieţii turistice, trebuie să-şi amenajeze gosposdăriile pentru a fi la nivelul standardelor de calitate dorite de turişti, să pună în valoare tradiţiile culinare specifice locului. Agroturismul reprezintă acţiunea de deplasare a unei persoane într-o localitate rurală, nepoluată, avînd un specific agrar finalizată pentru un sejur de cel puţin 24 de ore într-o gospodărie ţărănească, consumul de produse locale alimentare şi nealimentare, coabitarea, observaţia, asistenţa şi coparticiparea în comunitatea socială locală prin respectarea normelor ce fac posibilă întreaga acţiune.Agroturismul se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excelentul de cazare existent în gospodăriile ţărănesti spre consumul persoanelor care pe o perioadă determinată de timp, vin în asezările rurale pentru odihnă, recreere, agrement.
40
Această activitate turistica are un caracter ocazional.Spre deosebire de agroturism, turismul rural are un caracter permanent şi dispune de o structură de primire eterogenă reprezentată nu numai prin gospodăriile ţărăneşti ci si prin campinguri, sate.În acest caz activitatea de bază a persoanelor implicate este prestarea de servicii turistice iar veniturile realizate au un caracter permanent.Agroturismul prezită mai multe trăsături care îl diferenţiază de turismul clasic prin :-consumul turistic se petrece în mediul rural unde esenţiale sunt : calitatea pensiunii, serviciilor de primire (ferme) ;-oferta turistică este autentică condusă de oamenii locului ;-este o activitate complementară activităţii agricole şi nu alternativa acesteia ;-oferta populaţiei cu venituri reduse, posibilitatea de odihnă, de recreere în vacanţe, week-end-uri, în peisajul mediului rural cu valori culturale educative şi cu o ospitalitate specifică.
f) Turismul cultural.Cuvântul "cultură" ne trimite adeseori la o înţelegere antropologică (specializată) şi la altele mai puţin specifice cum sunt "divertismentul", "cunoaşterea", "înţelepciunea", "educaţia" (Evrard, 1999; Colbert et Evrard, 2000). După, Edward Hall, cultura este expresia manifestată a unei viziuni unificatoare şi stabile împărtăşită de o comunitate specifică şi creată prin confruntarea comunităţii cu problemele cruciale ale omenirii cum ar fi originea cosmosului, inpredictibilitatea ambientului natural, natura societăţii, locul ocupat de omenire în ordinea lucrurilor.
"Este turism cultural orice deplasare a unei persoane care satisface nevoia umană pentru diversitate, serveşte la sporirea nivelului cultural al persoanei şi produce contacte, experienţe şi informaţii noi"(World Travel Organisation). "Este turism cultural deplasarea unei persoane din motive esenţial culturale cum ar fi circuitele turistice de studiu, artele prezentabile pe viu (dansul, teatrul, muzica etc.), circuite culturale, călătorii la festivaluri sau alte evenimente culturale, vizite în locuri culturale şi la monumente"(World Travel Organisation).
" Turismul cultural reprezintă orice formă de turism într-un alt loc şi care implică experimentarea de către vizitator a tuturor aspectelor "culturale" ale locului, stilurile de viaţă contemporană, mâncarea, topografia, ambientul, oraşele şi satele, cât şi siturile istorice ţi performanţele culturale "(ICOMOS). "Turismul cultural reprezintă vizitarea unei comunităţi, grup, regiuni sau instituţie de către persoane străine motivate în întregime sau în parte de interesul pentru moştenirea istorică, artistică, ştiinţifică, pentru stilul de viaţă, descoperite în acele locuri" (Silbergs). "Turismul cultural este întemeiat pe un conglomerat de locuri, tradiţii, arte, sărbători şi experienţe care portretizează o naţiune şi populaţia sa, reflectând diversitarea şi caracteristicile Statelor Unite ale Americii. Călătorii care se angajează în activităţi de turism cultural vizitează mai frecvent: · Locuri istorice; · Galerii de artă, teatre şi muzee; · Evenimente culturale, festivaluri şi sărbători; · Comunităţi etnice şi ţinuturi; · Obiective arhitecturale şi arheologice; · Parcuri statale şi naţionale. " ( după site-ul web al National Assembly of State Art Agencies in the USA) "Turismul cultural cunoscut şi sub numele de turismul moştenirii culturale este călătoria direcţionată înspre experimentarea artelor, moştenirii naţionale şi a locurilor cu caracteristici unice". (după White House Conference on Travel and Tourism in the United States (1995)) “Turismul cultural -efectuarea de vizite de către persoane din afara comunităţii-gazdă, persoane motivate total sau parţial de interesul pentru istoria, arta, stilul de viaţă, potenţialul ştiinţific, oferta de patrimoniu istoric şi cultural oferită de comunitate, regiune, grup, instituţie". (După LORD Cultural Resources Planning & Management Inc 124 City Tourism & Culture )
Concluzii:Nu putem defini în mod categoric cultura, dar pentru analizarea turismului cultural sunt extrem de utile definiţiile şi îndeosebi acelea comportamentale. Folosind conţinutul ca indicatori criteriali pentru evaluarea consumului de turism cultural, vom reuşi adecvarea produsului turistic la consumator.
41
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic.
OBIECTIVE: Prezentarea calcularii densitatii turistice. Prezentarea fenomenului turistic. Prezentarea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice. Prezentarea indicatorilor de cuantificare a circulaţiei turistice.
Circulaţia turistică include totalitatea tranzacţiilor comerciale cu servicii şi mărfuri care premerg, insoţesc şi decurg din călătoriile turistice.Metodologia de măsurare statistică a activităţii de turism stabilite, modul de organizare a cuantificării circulaţiei turistice prin 4 categorii de unitaţi de observare: a).Punctele de frontieră; b).Unităţile cu activitate de cazare;c).Agenţiile de turism; d).Bugetele de familie. Prin intermediul acestor unităţi de observare este cuantificat obiectul observării statistice, adică traficul de turişti şi excursionişti, activitatea de cazare, modul de participare a populaţiei la turismul organizat sau individual. Se mai cuantifică numarul turiştilor, consumul turismului, se mai stabilesc zonele emiţătoare de turişti, veniturile obţinute din activităţi secundare.Cuantificarea turismului internaţional cu ajutorul următorilor indicatori: -numărul de turişti străini intraţi într-o ţară, detaliaţi pe ţări de provenienţă şi pe mijloace de transport utilizate; -numărul de turişti autohtoni plecaţi în străinătate; -numărul de zile-turist, detaliat pe ţări de provenienţă, forme de turism şi forme de cazare;-încasări valutare din turismul internaţional;-încasări valutare rezultate din vînzările de marfuri directe; -plăţile în valută pentru plecările în străinătate şi pentru acţiunile promoţionale organizate pe piaţa externă.Turismul intern cuprinde: -numărul de turişti la odihnă, tratament, participanţi la excursii interne; -numărul de înnoptări pe forme de cazare; -încasările din turismul intern. Circulaţia turistică se masoară în vederea stabilirii eficienţei economice a activităţilor turistice, a unei societăţi comerciale, a unei zone sau ţări, cu ajutorul următorilor indicatori fizici:-numărul de turişti care poate fi înregistrat sub forma sosirilor şi plecărilor;-numărul de zile-turist obţinut ca produs între numărul de turişti şi durata activităţii turistice exprimată în zile;-numărul mediu de turişti care exprimă circulaţia turistică medie într-o perioadă şi se calculează prin raportarea numărului total de zile-turist la numărul de zile luat în calcul.-numărul de înnoptări;-durata medie a sejurului calculată ca raport între numărul total de zile-turist şi numărul total de turişti;-calitatea ofertei turistice;
42
-motivaţiile care stau la baza deplasării turistice;-nivelul veniturilor alocate activitaţii turistice.
Densitatea circulaţiei turistice se calculează ca raport între numărul turiştilor ce vizitează o zonă sau numărul total de zile-turist şi numărul populaţiei autohtone receptoare. Dimensiunea circulaţiei turistice reflectă atractivitatea teritoriului vizitat de turist.Intensităţile circulaţiei turistice sau preferinţa relativă a turiştilor se obţine ca raport între numărul total al turiştilor dintr-o zona A, care se deplasează spre zona B şi populaţia rezidentă a ţării A. Indicatorii valorici ai circulaţiei turistice cuantifică efectul consumului turistic şi efortul depus în vederea organizării fenomenului turistic.
Efectul se masoară prin volumul vînzărilor în cazul turismului intern şi volumul încasărilor valutare în cazul exportului, iar efortul se cuantifică prin totalul cheltuielilor pentru consum turistic în cazul turismului intern şi prin totalitatea cheltuielilor valutare în cazul turismului internaţional.Acest indicator poate fi detaliat în încasarea medie pe zi-turist sau încasarea medie pe o cameră, pe un pat sau un loc la o masă. Fenomenul turistic a fost cercetat mai întîi exclusiv din perspectiva economică (investiţii, beneficii obţinute din sumele cheltuite de turişti, aport de devize etc.). Primele referiri la aspectele sociale ale turismului se întîlnesc în anii 1930. Într-un studiu apărut în Elveţia, R. Glucksmann se desprinde de punctul de vedere economic, numind turismul „un fenomen social". Lucrările consacrate în întregime analizei sociologice apar în perioada postbelică: M. F. Lanfant Sociologie du tourisme (1978), R. Lanquar Sociologie du tourisme et des voyages (1985). Principalele teme abordate de studierea turismului decurg din însuşi modul în care este analizată natura turismului. Dincolo de multiplele accepţii date termenilor de turism şi turist, se desprind două mari curente de gîndire. Primul dintre acestea consideră turismul ca o activitate exclusivă a timpului liber. Aşadar, călătoria turistică se practică numai în timpul vacanţelor, concediilor, sfîrşitului de săptămî-nă şi are o motivaţie specifică loisirului. Răspunsurile la noile probleme tidicate de practicarea turismului, căutarea celor mai adecvate metode de cercetare a unor activităţi cu o pondere din ce în ce mai mare în ansamblul preocupărilor de timp liber, eforturile de clarificare teoretică şi conceptuală au determinat o delimitare a studierii turismului ca ramură distinctă de sociologia timpului liber. Analiza factorilor şi proceselor care au determinat apariţia turismului ca fenomen de masă: industrializarea şi urbanizarea, creşterea veniturilor şi a timpului liber, progresele tehnologice în domeniul transportului şi al comunicaţiilor, atingerea unui anumit standard al nivelului de instrucţie şi educaţie, diversificarea nevoilor bio-fiziologice, psihologice, şi culturale, ca urmare a traiului într-un mediu intens urbanizat. Din acest motiv turismul este perceput ca un fenomen asimetric: fluxurile turistice sînt orientate dinspre zonele urbanizate către arealele rurale, dinspre ţările bogate către ţările slab dezvoltate, dinspre Nord către Sud. La nivelul populaţiei gazdă se cercetează structurile economice, sociale şi culturale apte să asigure o activitate corespunzătoare în vederea primirii de turişti, valorile naturale, arhitectonice, artistice şi culturale care se constituie în atracţii turistice (potenţialul turistic al unei zone). După A. S. Travis, esenţa turismului trebuie căutată în cultura populaţiei primitoare, în atitudinile şi valorile specifice gazdelor. O altă direcţie de cercetare a fenomenului turistic se referă la studiul impactului turismului atît asupra comunităţii generatoare de turişti, cît şi asupra populaţiei gazdă, în cadrul aşa-numitei teorii a întîlnirii dintre cele două culturi, în care agentul de legătură este turistul. K. Przeclawski subliniază faptul că turistul este totodată receptor şi emiţător de mesaje, iar populaţia locală este un mediu care recepţionează mesaje relevante. Din această perspectivă mai multe studii şi cercetări au pus în evidenţă schimbările intervenite în comunităţile locale, ca urmare a introducerii turismului: procese de transformare a unor comunităţi închise în comunităţi deschise, schimbări în orientările valorice şi în stilul de viaţă ale membrilor societăţii gazdă, reînnoirea interesului pentru moştenirea istorică şi arhitecturală.
43
3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice Transformãrile rapide intervenite în cadrul cãlãtoriilor naţionale sau internaţionale, schimbãrile înregistrate în ceea ce priveşte mijloacele de transport, au accentuat preocupãrile pentru elaborarea unor metodologii statistice comparabile care sã furnizeze informaţii cât mai exacte şi mai complete asupra diensiunilor fluxurilor turistice. Statisticile reprezintã una din sursele de informatii esenţiale, ele constituind un ghid cert de orientare a mãsurilor ce trebuiesc luate pentru a asigura o concordanţã optimã în dezvoltarea tuturor activitãţilor care contribuie la evoluţia turismului. Fãra statistici nu e posibil sã evaluãm fluxurile turistice actuale, nici sã anticipãm ce se va întâmpla în viitor. Una dintre problemele importante ce se ridicã este aceea a gãsirii şi utilizãrii unor metode uniforme de culegere a informaţiilor, pentru a obţine statistici relevante. Metode de înregistrare a numãrului de turiştiModalitãţile de înregistrare a turiştilor şi instrumentele utilizate în acest scop trebuie sã fie bine fundamentate şi foarte clare, în vederea mãsurãrii circulaţiei turistice. De asemenea, este necesar sã se aibã în vedere faptul cã numeroase aspecte ale activitãţii turistice sunt dificil de cuantificat, dacã nu chiar imposibil şi, prin urmare, instrumentele folosite pentru mãsurare trebuie sã asigure obţinerea unei imagini de ansamblu care sã permitã aprecieri de ordin general asupra evolutiei viitoare.Astfel putem spune cã în practica turisticã internã şi internationalã se utilizeazã frecvent urmãtoarele metode de culegere a informaţiilor: - Controlul la frontierã prin intermediul organelor de specialitate (vamale şi de pazã);- Sistemul înregistrãrilor hoteliere prin intermediul documentelor de cãlãtorie sau de evidenţã a populaţiei;- Sondaje sau anchete în rândul turiştilor ori al populaţiei;- Sistemul înregistrãrilor înstitutiilor bancare. Controlul la frontierã prin intermediul organelor de specialitate (vamale şi de pazã), este folosit exclusiv pentru evaluarea circulaţiei turistice internaţionale, eficace şi posibil de realizat numai în ţãrile cu un turism mai puţin dezvoltat, presupune înregistrarea tuturor cãlãtorilor care sosesc sau pleacã. Simplificarea formalitãţilor de frontierã, renunţarea la vize de intrare – ieşire, şi la înregistrarea sosirilor – plecãrilor, au eliminat contactul dintre turist şi autoritãţile de la graniţã şi au exclus posibilitatea utilizãrii unei asemenea metode. Acceptatã şi folositã încã în numeroase ţãri, ea prezintã unele carenţe, datoritã limitelor informaţionale pe care le furnizeazã. Introducerea unor taloane de intrare – ieşire care ar putea suplini aceste deficienţe, dar ar însemna o sporire a formalitãţilor. Metoda furnizeazã indicatorii “sosiri de turişti” şi “plecãri de turişti”, detaliaţi pe ţãri de provenienţã – destinaţie, categorii de vize (diplomaţi, de servici, particulare, tranzit, etc.), tipuri de mijolace de transport. Sistemul înregistrãrior hoteliere este mai uşor de aplicat şi mai indicat pentru ţãrile cu mişcare turistice forte. Metoda furnizeazã informaţii extrase din documentele de evidenţã hotelierã şi foloseşte drept indicator “înnoptarea”. Dintre inconvenientele acesteia putem menţiona faptul cã surprinde parţial circulaţia turisticã, deoarece omite cazarea la particulari, rude, prieteni şi în propriile mijloace (corturi, rulote, caravane, maşini, etc), nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa numãrului de turişti (una şi aceiaşi persoanã fiind înregistratã de fiecare datã când apeleazã la serviciile hoteliere). La imperfectiunile mentionate pentru fiecare din cele douã metode, se adaugã dificultãţile ce apar atunci când se comparã informaţiile furnizate sau când, pentru statisticile internaţionale, se procedeazã la însumarea lor. De obicei, se recurge la transformarea informaţiilor într-un indicator comun, folosindu-se în acest scop medii stabilite statistic sau prin sondaje. Metoda sondajelor oferã doar posibilitatea unor estimãri ale circulaţiei turistice sau ale cheltuielilor efectuate de turişti şi, prin urmare, rigurozitatea este sensibil redusã. Tehnicile diferite folosite în acest
44
scop influenţeazã la rândul lor exactitatea rezultatelor şi impun anumite rezerve, cu deosebire atunci când se procedeazã la comasarea datelor.
Surse primare de Informaţii
Variabile/Indicatori
Alte caracteristici
Puncte de frontieră:-terestre-aeriene-maritime
Cerere Sosiri:-Turişti-Excursionişti-Vizitatori frontieră-Rezidenţi străini-Persoane de transitPlecări-Turişti -Excursionişti
{Pe naţionalităţiPe motive de călătoriePe destinaţii turisticePe categorii socio-profesionistePe mijloace de transportPe intervale de timp}
Mijloace de găzduire:-hoteliere-extrahoteliere-complementare
Cerere -Internaţională-Naţională(Clienţi, Înoptări)Ofertă -Capacitatea echipamentelor (Camere, Locuri)-Forţa de muncă (Salariaţi, Alte categorii)
{Pe intervale de timpPe destinaţiiPe naţionalităţiPe categorii socio-profesioniste}{Pe lună (sezonalitate)Pe zone (localizare)Pe categorii de comfort}{Structura funcţională a forţei de muncă}
Cerere ofertă {Informaţii socio-economice-studii de comportament-studii de piaţă şi demografice-bugete de familieInventarierea resurselor turisticeEchipamente turistice:-de cazare (altele decît cele mentţionate)-de alimentaţie-de transport-de agrement-de comercializare ş.a.}Acţiuni administrative:-marketing-finanţe publice-formare profesională-infrastructură turistică-legi şi normative-intervenţia statuluiInformaţii macroeconomice:-generale-sectoriale
Valoarea producţieiConsumulFormarea brută a capitaluluiVeniturile statuluiForţa de munca/şomajImport/Export
45
-indici de preţ
3.2.2. Indicatorii de cuantificare a circulaţiei turistice Analiza turismului şi urmărirea evoluţiei sale se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial. Cu ajutorul acestor indicatori specifici turismului se pot furniza şi cuantifica informaţiile necesare acţiunilor de politică turistică, permiţînd astfel măsurarea efectelor acestor acţiuni.Indicatorii turismului pot fi grupaţi în două mari categorii:I. Indicatori la nivel macroeconomic II. Indicatori la nivel microeconomic I. Indicatori la nivel macroeconomic Sursa datelor o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor din activitatea de turism, organizate de Comisia Naţională pentru Statistică: rapoartele statistice ( primite de la agenţii economici care au în proprietate sau administrează unităţi de cazare turistică pentru activitatea de turism intern ) şi sursele administrative ( Ministerul de Interne pentru turismul internaţional ). Capacitatea de cazare turisticăUnitatea de cazare turistică furnizează turiştilor în mod permanent sau ocazional prestaţia de cazare. În unităţile de cazare turistică sunt cuprinse unităţile existente la sfîrşitul anului respectiv, exclusive cele care şi-au întrerupt activitatea pentru o perioadă de timp. Se face distincţie între: a) Capacitatea de cazare existentă (instalata), reprezintă numărul de locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare a unităţii de cazare turistică.b) Capacitatea de cazare în funcţiune (disponibilă), reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot beneficia turiştii, ţinînd cont de numarul de zile cît sunt deschise unităţile într-o anumită perioadă. Circulaţia turistică
Măsurarea statistică a circulaţiei turistice are drept scop de a determina dimensiunile acesteia şi de a oferi informaţii utile pentru dezvoltarea în perspective a industriei serviciilor. Indicatorii statistici utilizaţi în comensurarea şi caracterizarea fluxurilor turistice sunt: numărul total de turişti, numărul total de zile-turist, numărul mediu zilnic de turişti, durata medie a sejurului, densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor.a) Numărul total de turişti (£t) este un indicator absolut ce reprezintă numărul persoanelor care calatoresc în afara localităţilor în care îşi au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mica de 12 luni şi stau cel puţin o noapte într-o unitate de cazare turistica. Motivul principal al calatoriei este altul decît acela de a desfăşura o activitate remunerată în locurile vizitate.b) Înnoptarea, reprezintă fiecare noapte pentru care o persoana este inregistrata într-o unitate turistică. c) Numărul total de zile-turist (£zt) este un indicator ce se obţine ca produs între numărul de turişti (t) şi durata activităţii turistice exprimată în zile (z), perioada maximă luată în calcul fiind de un an. d) Numărul mediu de turişti ( ) exprimă circulaţia turistică medie într-o anumită perioadă: = , unde: £zt = numarul total de zile-turist£z = numărul de zilee) Durata medie a sejurului ( ) ofera informaţii complete în legătura cu amploarea activităţii turistice.= , unde : £zt = numărul total de zile-turistice.
Concluzii: Analiza turismului şi urmărirea evoluţiei sale se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial.
concentrări. Organizarea este înţeleasă ca un ansamblu de măsuri, forme, metode şi tehnici, avînd un caracter social-economic şi tehnico-organizatoric destinate realizării unui scop bine definit. Cel mai des, organizarea este privită ca o funcţie a conducerii ştiinţifice a întreprinderii şi, respectiv, a proceselor sale componente-de producţie, de mincă etc. Organizarea presupune un proces de ordonare a componentelor unui domeniu de activitate, precum şi stabilirea unor relaţii între aceste componente, astfel încît săse asigure funcţionarea optimă a întregului.Sincronizarea şi corelarea acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei, integreaza turismul în sistemul funcţional unitar al economiei, în strategia generală a dezvoltării. Organizarea este sinonimă cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc.), capabil să construiască un cadru propriu derulării călătoriilor. Turismul, ca oarecare alt domeniu de activitate, are nevoie-pentru a evolua unitar, coerent, fără convulsii, eficient-de un cadru instituţional corespunzător, un ansamblu de verigi cu atribuţii bine definite, un sistem de relaţii funcţionale între acestea, un sistem informaţional adecvat etc. Pe de altă parte, particularităţile sale, exprimate de sferă largă de cuprindere, conţinutul elogen, dinamismul înalt, dependenţa de alte sectoare ale economiei, numărul mare de participanţi la realizarea şi comercializarea vacanţelor imprimă trăsături specifice organizării turismului. Astfel, acest proces ar trebui să includă probleme referitoare la:
structurile organizatorice; formele de integrare; rolul statului; lanţul de distribuţie a produselor turi
47
4.1.1 Structuri organizatorice în turism
Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii si activitati cu implicatii multiple în toate ramurile vietii nationale. Apare evident, în acest caz, ca turismul, ca sector de activitate social- economica, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte sectoare de activitate, trebuie sa se consolideze o strânsa coordonare între diversele departamente guvernamentale si organizatii care se ocupa cu activitatea turistica. în consecinta, în afara coordonarii centrale a activitatii turistice la nivelul economiei nationale, trebuie sa existe o coordonare si între reprezentantii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal si, respectiv, local.
Functia de coordonare a întregului ansamblu de masuri de promovare a turismului se realizeaza prin intermediul organismelor nationale de turism.
Diversitatea activităţilor componente ale industriei turismului se reflectă în varietatea celor implicaţi în organizarea şi derularea propriu+zisă a călătoriilor. Aceştia pot fi din sectorul public sau privat, societăţi comerciale sau asociaţii profesionale, organisme cu arie de activitate locală, naţională sau internaţională etc. Ca urmare, în organizarea activităţii turistice pot fi identificate:
Organizaţii sectoriale-specializate pe verigi ale lanului de distribuţie a produsului turistic, ca, de exemplu: întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de voiaj, touroperatori, dar şi centre de formare profesională, birouri de promovare etc.
Organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice sau administrativ-teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooperării între diferitele societăţii de turism şi coordonarea activităţii într-un anumit spaţiu, precum şi acţiuni comune de promovare a turismului;
Organizaţii ale turismului privit ca un întreg, pe plan naţional sau la scară mondială, avînd atribuţii în studierea şi previziunea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu.
Între aceste organisme se desfăşoară relaţii de cooperare dar şi de subordonare; aria lor de activitate se intersectează. Se poate vorbi de existenţa unui sistem de rganizare a activităţii turistice, structurat pe trei etape:
Organisme centrale, numite şi administraţia naţională în opinia unor autori, îmbracă una din formele: minister de sine stătător sau departament public, direcţie sau directorat, secretariat în
cadrul unor ministere cu structură mai complexă (în ţările: Anglia, Portugalia, Italia, Turcia);
comisie sau comisariat în Belgia, Liban; oficiu guvernamental în Grecia, Maroc; organizaţie semiguvernamentală, cu atribuţii mai restrînse (Austria, Elveţia, Danemarca,
Finlanda, Norvegia).Indiferent de forma administrativă, aceste organisme reprezintă statul şi au rol de:
coordonare a activităţii turistice în plan naţional, elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului, îndrumare şi control a agenţilor economici specializaţi, promovare a turismului pe plan intern şi internaţional,
48
formare profesională, reprezentare în organismele internaţionale etc.
Colectivităţile locale, considerate de unii autori tot ca reprezentanţi ai administraţiei naţionale, au n multe ţări un rol deosebit în organizarea şi dezvoltarea turismului. Ele beneficiaza de o structură independentă, dispun de autonomie funcţională, au bugete proprii şi atribuţii în coordonarea activităţii şi în promovarea turismului din zone respective.Organizaţii sectoriale sunt cele mai numeroase şi îmbracă farma societăţilor comerciale. Tipologia lor este foarte diversă, rezultat al activităţii pe care o desfăşoară. Din punct de vedere organizatoric, ele pot funcţiona independent sau se pot asocia, pot fi cu rază de activitate locală, naţională sau chiar internaţională.Organismele nationale de turism sunt menite sa coordoneze politica turistica nationala, constituind totodata si instrumentul de executare, îndrumare si control al activitatii turistice nationale. Organizatia Mondiala a Turismului (O.M.T.), a carei membra este si tara noastra, a elaborat urmatoarea tipologie a organismelor nationale de turism:
- ministere de sine statatoare (ex: Ministerul Turismului);
- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comertului si Turismului, Ministerul Turismului si Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului si Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului si Sporturilor etc);
- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine statatoare sau în cadrul unor ministere mixte;
- departamente în cadrul unor ministere mixte;
- comitete de stat sau comisariate pentru turism;
- oficii nationale de turism (guvernamentale);
- autoritati nationale de turism;
- directii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc.
Dupa cum se observa în aceasta grupare, exista o multitudine de organisme nationale de coordonare a activitatii de turism si o considerabila disproportie între natura si responsabilitatea organului însarcinat cu coordonarea activitatii turistice.
Responsabilitatile organismelor guvernamentale de turism, în afara actiunilor de publicitate, includ functiile vitale de coordonare a tuturor activitatilor de turism, elaborarea si punerea în aplicare a programelor nationale de dezvoltare turistica, reprezentarea pe plan intern si international nu numai a organizatiilor turistice, ci si a guvernelor tarilor respective. Mai trebuie mentionat si faptul ca industria turistica, prin legaturile ei cu aproape toate sectoarele vietii economice, impune ca organismele de turism sa mentina o legatura continua cu toate departamentele, organismele, firmele si organizatiile interesate si implicate în dezvoltarea turismului. În acest scop, în multe tari - printre care si România - au fost create consilii interdepartamentale de turism, înfiintate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate ministerele, departamentele, institutiile si alte organisme guvernamentale, a caror activitate are tangenta cu industria turistica. în aceste consilii sunt reprezentate si organizatiile neguvernamentale si principalele firme prestatoare de servicii turistice.
Pe plan teritorial, functiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea si promovarea turismului sunt exercitate de o multitudine de institutii, uniuni, federatii, patronate, societati, agentii, filiale etc, ale
49
caror competente, atributii, structuri organizatorice etc. sunt adaptate cerintelor specifice locale ale turismului receptor si emitent din raza administrativa a unui teritoriu (regiune, zona, centru turistic, statiune etc).
Organismele turistice care functioneaza ca intermediare între firmele economice angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a activitatii turistice desfasurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal si vertical, în urmatorul mod:
1.1. Organizatii nationale: - organizatii private (de transport, de hotelarie, agentii de voiaj etc) - organizatii publice.
2. Organizatii verticale:
2.1. Organizatii nationale:
2.1.1. Organizatii private
- cu caracter local ( societati de dezvoltare, sindicate de initiativa, asociatii de interes);
- cu caracter regional (oficii si asociatii regionale);
- cu caracter national (asociatii si oficii nationale)
2.1.2. organizatii publice:
- cu caracter national (directii, Oficii Nationale de Turism, Comisariate, Ministere ale Turismului);
- cu caracter regional (oficii si administratii regionale de turism);
- cu caracter local (oficii si administratii turistice)
2.2. Organizatii internationale:
- organizatii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
- organizatii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
Mai trebuie mentionat rolul organismelor consultative private care activeaza în zonele, statiunile sau localitatile de interes turistic (societatile de dezvoltare, asociatiile de interese, comitetele si centrele de initiativa, sindicatele de initiativa etc), create cu scopul de a sprijini actiunile colective de promovare a activitatilor desfasurate de firmele turistice si agentiile private de voiaj, societatile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unitatile de agrement, societatile de transport etc. Cele mai reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de initiativa, care constituie celula de baza a întregii activitati organizatorice si promotionale a industriei turistice în majoritatea tarilor cu o industrie turistica dezvoltata. Sindicatele de initiativa sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe ori sub forma unor asociatii sau comitete fara scop lucrativ, având ca obiect de activitate promovarea turismului pe
50
plan local, propaganda turistica colectiva si furnizarea de informatii pentru turisti, apararea intereselor prestatorilor de servicii si asigurarea celor mai favorabile conditii de primire a turistilor.
4.1.2 Forme de integrare a activităţii turistice
Producătorii de vacanţe se prezintă într-o gamă foarte diversă din punct de vedere al conţinutului serviciului oferit, forme de organizare, statutului, mărimii, razei de acţiune etc. Specificul activităţii turistice, exprimat de prezenţa în proporţie mare a muncii vii, de necesitatea adaptării vacanţelor la gusturile şi preferinţele individuale etc., imprimă acesteia un caracter artizanal. Ca urmare, piaţa producătorilor de vacanţe este dominată de întreprinderi mici şi mijlocii şi fărămiţată între diferiţi prestatori de servicii.
In turism competitia este foarte stransa. Pe piata producatorilor de vacante activeaza o multitudine de intreprinderi mici si mijlocii, piata turistica fiind fragmentata de acesti prestatori de servicii. Tendinta pe piata turistica este de integrare a organizatiilor de vacanta, de concentrare pe diferite domenii si componente de activitate.Integrarea activităţii turistice, respectiv a prestatorilor de servicii, prezintă o serie de avantaje esenţiale pentru supraveţuire în condiţiile concurenţei:
Costuri mai mici de productie Facilitati pentru turisti Perfectionarea permanenta a fortei de munca Campanii promotionale de anvergura Studii de piata Organizarea sistemelor de rezervare
În practica turistică internaţională se întilneşte o gamă variată de forme de integrare:-Grupurile cu obiect de activitate limitat
o lanţ voluntaryo sistemul franchisingo asociaţiile profesionale şi/sau sindicale
Grupuri cu obiect limitat de activitate – asocieri voluntare de societăţi comerciale sau organizaţii cu scop nelucrativ, avînd ca obiectiv promovarea propriilor interese pe o piată, în relaţiile cu clienţii, cu partenerii, cu guvernul; se pastrează independenţa juridică şi financiară şi pot parasi oricând întelegerea respectivă (ex. industria hotelieră). Lantul voluntar – este o uniune, asociere intre hotelieri independenti pentru oferirea unui produs sau serviciu turistic cvasiomogen, pentru informarea clientelei si comercializarea in comun a produselor. Se unesc sub aceeasi marca (umbrela) avand obligativitatea respectarii standardelor de calitate pentru produse si servicii, au o politica unitara comerciala, deruleaza in comun campanii publicitare, utilizeaza centre de rezervare, participa la targuri, expozitii, etc. Exemplu: Franta 25%, Elvetia 25%, Germania 11%, Belgia 8%, Spania si Italia 6%. Dintre cele mai importante lanţuri voluntare, expresive pentru dimensiunele ofertei lor, pot fi menţionate:
1. BEST WESTERN Inc – SUA , are 3800 unitati de 3 si 4 stele, cu 280000 de camere. Marca de calitate este ‘Elite’; prezent in peste 70 de tari.
2. LOGIS DE FRANCE – Franta , cu peste 4000 unitati; circa 75000 camere; aparut la nivel national ca promotor al turismului familial si in mediul rural. Extindere:
51
- Logis of GREET BRITAIN - Logis of IRELAND - Logis of d’ ITALIASUPRANATIONAL RESERVATION – Elvetia , 100000 camere capacitate.
Franşiza-un contract de concesiune, prin care o întreprindere producătoare sau prestatoare de servicii turistice, numită franşizor, cedează-în schimbul unor taxe- unei alte întreprinderi nimită franşizat (beneficiar), dreptul de a utiliza/exploata marca sa, numele şi tehnicile de comercializare. Asociaţii profesionale-sunt grupări cu scop nelucrativ, realizate pe diverse domenii componente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor specifice grupului. Sfera de referinţă este extreme de largă, ele întâlnindu-se în transport, hotelărie, alimentaţie, agreement, comercializarea vacanţelor etc. dintre cele mai representative asociaţii profesionale pot fi menţionate:
1. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism;2. Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism;3. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural etc.
Concentrările- sunt asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de către societăţile comerciale puternice a celor mai mici şi/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai mult sau mai puţin apropiate de activitatea lor de bază. Membrii acestora nu dispun de independenţă juridică şi financiară; obiectivul principal fiind promovarea unei strategii comerciale commune şi obţinerea unor rezultate economico-financiare mai bune.
Concentrări orizontale-are loc între întreprinderi care acţionează în acelaşi stadiu al procesului de producţie sau pe aceeaşi treaptă a lanţului de distribuţie: comercializare, transport, hotelărie etc. întreprinderile grupate în această formulă se constituie într-un lanţ integrat, controlat printr-un centru unic de decizie; ele oferă un produs omogen, comercializat sub aceeaşi marcă, ele au o strategie de dezvoltare comună. Concentrarea orizontală este cel mai bine reprezentată în domeniul hotelier, unde lanţurile integrate deţin peste 25% din totalul capacităţilor de cazare. Concentrarea orizontală s-a dezvoltat în trepte, în sensul constituirii de:
- grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri;,- lanţuri independente, unice.
Din categoria lanţurilor hoteliere integrate pot fi menţionate: Holiday Inn- SUA, Sheraton-SUA, Ramada Inns-SUA, ACCORD-Franţa, Hilton-SUA etc Concentrarea verticală-reuneşte întreprinderi care acţionează în diverse stadii ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de distribiţie şi care, în mod obişnuit, se află într-o relaţie de complementaritate; ea fiind realizată în amonte, când un lanţ hotelier îşi creează propria reţea de agenţii de voiaj sau propria companie de transport, în aval, cînd o companie de transport îşi asigură serviciile de cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier şi în ambele sensuri.
Conglomeratul-reprezintă o formă deconcentrare particularizată prin tendinţa de diversificare a activităţii unei firme, prin pătrunderea într-un domeniu mai efficient, de viitor. Conglomeratul se realizează prin fuziunea unor întreprinderi a căror activitate nu este complementară sau înrudită. Între cele mai cunoscute exemple se situează ITT (International Telegraph & Telephone), care a preluat lanţul hotelier Sheraton şi întreprinderea de locaţii de autoturisme Avis.
Concluzie: Tendinţa de regrupare a organizaţiilor/producătorilor de vacanţe se manifestă tot mai accentuat, devenind o trăsătură dominantă a industriei turismului.
Înca de la sfârsitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelica si pâna în zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atentia cercurilor guvernamentale din diverse tari cu potential turistic, care au început sa traga importante foloase de pe urma acestei activitati. Cu toate acestea, problema promovarii turismului a fost lasata în întregime în seama initiativei private, fara o coordonare pe plan central a eforturilor institutiilor si firmelor care participau la dezvoltarea turismului (companii feroviare si de navigatie maritima, firme hoteliere, asociatii de propaganda, turing-cluburi etc). Degradarea activitatii economice în perioada primului razboi mondial a determinat guvernele sa adopte masuri speciale de redresare a economiilor lor nationale, inclusiv pe linia dezvoltarii turismului. în aceasta perioada au aparut primele încercari de institutionalizare a turismului si primele organizatii semioficiale sau oficiale de turism. Interesele guvernelor pentru promovarea turismului si masurile de creare a unor organisme oficiale, prin care statul sa-si poata exercita rolul de organizare si coordonare a turismului, s-au concretizat si în diverse acorduri si conventii de colaborare internationala, semnate în perioada interbelica, precum si în legi menite sa contribuie la dezvoltarea acestei activitati.În perioada de reconstructie de dupa cel de-al doilea razboi mondial o serie de guverne europene au continuat eforturile pentru stimularea dezvoltarii, în continuare, a turismului. în acest scop au fost alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale si a infrastructurii turismului, finantate atât din bugetele de stat, cât si prin contributia unor organizatii internationale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.). Progresul rapid a fost sustinut si de investitiile masive de capital ale întreprinzatorilor privati, care necesitau si o îndrumare si coordonare pe linie de stat. în consecinta, guvernele au ajuns la concluzia ca singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de interese de stat. semistatale, de grup sau private, consta în coordonarea dezvoltarii turismului sub directa îndrumare a organismelor guvernamentale. Pe de alta parte, importanta nationala crescânda a industriei turistice, privita sub aspect economic, social, politic si cultural, precum si relatiile care s-au statornicit pe linie guvernamentala între tari, au determinat coordonarea treptata a politicii de organizare si promovare a turismului de catre autoritatile statale. În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri guvernamentale de colaborare turistica, a elaborarii unor proiecte de legi, decrete etc. legate de reglementarea unitara pe plan national a activitatilor turistice etc), statele exercita totodata o importanta functie de dezvoltare a turismului si în politica de investitii si amenajari turistice. Este vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajari turistice de mari proportii, cum este cazul crearii unor noi zone si statiuni de interes turistic, - montane sau de litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea retelei de cai ferate, de autostrazi, sosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depaseste puterea financiara a agentilor economici investitori. Competitia pentru atragerea traficului turistic international spre tarile primitoare creste considerabil o data cu intrarea în circuitul turistic a unor noi tari, cu noi atractii turistice, ceea ce impune în toate tarile - chiar si în cele cu un turism dezvoltat si cu o baza materiala moderna - elaborarea unor programe
53
guvernamentale de dezvoltare si amenajare complexa a unor zone si statiuni de interes turistic, posibil a fi realizate numai cu sprijinul statelor.În consecinta, se remarca o crestere accentuata a rolului coordonator al organismelor guvernamentale si în ceea ce priveste exploatarea complexa si controlata a resurselor naturale si antropice ale teritoriului national, pastrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate prioritar activitatilor turistice, în cadrul unor programe generale de dezvoltare. Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistica variaza, fireste, în functie de conditiile politice, economice si sociale din fiecare tara si chiar din fiecare zona de interes turistic. Cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala a adaugat noi dimensiuni interventiei statului în domeniul turismului. O data cu recunoasterea turismului ca factor al dezvoltarii social-economice, pe plan international s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa în programele de asistenta si cooperare tehnica ale unor organisme internationale, precum si în programele bilaterale de asistenta. În scopul ridicarii productivitatii industriei turistice, statul are un rol important în procesul de pregatire si perfectionare profesionala, a personalului la toate nivelurile. Acest proces de pregatire si perfectionare este întreprins în strânsa cooperare cu institutiile private si departamentele direct interesate în formarea profesionala a cadrelor si în continua ridicare a calificarii profesionale a personalului din industria turistica. Eforturile depuse în acest proces trebuie apreciate, prin urmare, ca fiind la fel de importante ca si cele din infrastructura sau promovare. Direct sau indirect, statul are un rol însemnat si în procesul de orientare a cererii turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltarii social-economice a tarilor, respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea turismului de masa a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice si la esalonarea concediilor si vacantelor; statele au facut si continua sa faca eforturi pentru rezolvarea acestor probleme.Statele participa la actiunile de promovare a turismului si prin procesul elaborarii diverselor reglementari legate de activitatea turistica. Importantele beneficii pe care le aduce turismul economiilor nationale au determinat majoritatea tarilor sa faciliteze dezvoltarea circulatiei turistice internationale, prin desfiintarea sau simplificarea la maximum a formalitatilor de trecere a frontierei nationale pentru turistii straini. Avînd în vedere complexitatea activităţii turistice şi multitudinea interdependenţelor sale în plan economic şi social, rolul statului se concretizează în:
Stimularea dezvoltării turismului; Coordonarea, controlul şi supravegerea activităţii firmelor specializate; Producerea de servicii sau vacanţe turistice; Promovarea turistică.
Funcţia de stimulare este exprimată prin faptul că statul susţine şi încurajează turismul prin politica sa generală, prin crearea unui climat favorabil investiţiilor, prin facilitatea consumurilor specifice. Statul poate interveni direct sau indirect în creşterea şi diversificarea ofertei, prin atragerea de noi zone în circuitul turistic, prin investiţii în infrastructură sau chiar în echipamente specifice, sporind, în acest fel, atractivitatea şi descurajînd plecările turiştilor în străinătate. De asemenea, prin politicie monetare şi fiscale, prin legislaţia promovată statul poate încuraja producţia sau stimula cererea turistică. În ce priveşte funcţia de coordonare, supraveghere şi control, aceasta constă în elaborarea strategiei turismului, cu fixarea principalelor obiective şi a modalităţilor de realizare a acestora. Trebuie menţionată intervenţia statului în protejarea turismului, avînd în vedere fragilitatea sa, vulnerabilitatea faţă de conjunctura politică, economică, socială. Aceasta se poate realiza prin evitarea dezechilibrelor bugetare, controlul inflaţiei al şomajului, promovarea unei legislaţii adecvate. Statul îndeplineşte şi funcţia de producător de servicii turistice sau chiar de vacanţe şi de manager al unor societăţi comerciale ori al turismului în general. Prin sistemul instituţiilor sale, statul poartă răspunderea organizării şi funcţionării unor servicii publice, de interes general, ca protejarea mediului, sănătate, cultura, învăţămîntul, cu impact direct asupra turismului, ori a unor acţiui specifice, cum ar fi realizarea de rezervaţii şi parcuri naţionale, amenajarea unor porturi de agrement etc.
54
Funcţia de promovare este încredinţată unor organisme guvernamentale specializate şi constă în antrenarea statului-financiar sau administrativ-în acţiuni avînd caracter promoţional.Evident, legislatia turistica trebuie sa tina pasul permanent cu orientarea si dezvoltarea în perspectiva a circulatiei turistice si cu noile circumstante în cadrul carora se deruleaza fluxurile turistice. Din cele prezentate rezulta ca, în conditiile unei economii moderne, politica de realizare a obiectivelor economice si sociale de interes major pentru economia nationala (printre care implicit si obiectivele turistice sau cele care servesc interesele turismului) sunt în competenta directa a organismelor de stat, singure în masura sa decida utilizarea fondurilor publice. Sintetizând experienta internationala cu privire la modalitatile de actiune ale guvernelor diferitelor tari, în vederea coordonarii eforturilor organismelor publice si private pentru promovarea turismului, rezulta urmatoarele posibilitati de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltarii turismului:- definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea prioritatilor si a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienta maxima, utilizarea prioritara a terenurilor si amenajarea turistica a teritoriului);- evaluarea, în cadrul dezvoltarii generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare si alte obiective de baza materiala turistica;- coordonarea cercetarilor în domeniul turismului, incluzând si sistemele informationale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetarilor, cât si pentru fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern si international;- punerea în aplicare, prin unitati de stat si private, a programelor de formare si perfectionare profesionala a cadrelor necesare industriei turistice;- reglementarea si controlul functionarii diferitelor compartimente sau componente ale industriei turistice, în vederea stimularii, protejarii si asigurarii cadrului legal al activitatii, corespunzator intereselor industriei turistice, în general, si intereselor turistilor nationali si internationali, în special;- furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;- desfasurarea campaniilor de promovare turistica generala si sprijinirea campaniilor de publicitate turistica comerciala ale agentilor economici din industria turistica.
Concluzii: Aşa cum s-a demonstrat, statul mai are încă un rol de jucat în organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice, a creşterii experienţei agenţilor economici şi a sporirii dimensiunelor lor, şi implicit a puterii financiare, ca rezultat al afirmării formelor integrate de organizare se manifestă, tot mai accentuat în ultima vreme, tendinţa de dezangajare a statului, de diminuare a rolului său.
55
4.3Organisme de turism şi cooperarea în domeniul turismului.
OBIECTIVE: Prezentarea rolului calatoriilor internationale. Prezentarea unuia dintre cele mai largi si mai reprezentative organisme internationale de turism.
Amploarea deosebita a calatoriilor internationale si cresterea rolului turismului in economic mondiala au favorizat crearea unor organisme internationale specializate si/sau includerea problemelor turismului in activitatea si preocuparile unor organisme internationale déjà existente. Totodata, conexiunea puternica dintre turismul intern ;I cel international, tendinta de globaliare a fenomenului turistic au impus necesitatea ca in multe tari organizarea turismului la nivel macroeconomic (national si regional) sa fie pusa in corespondenta cu organismele internationale si structurile acestora.Potrivit aprecierilor OMT/WTO, in lume exista peste 80 de organisme internationale in competentele carora se regasesc problemele turismului. Ele au o structura foarte diversa in privinta continutului activitatii, caracterului, modului de organizare, ariei teritoriale de actiune etc. Aceste organizatii patronale au ca scop in principal promovarea interesului sectorului turistic in raporturile cu organismele statale, iar in cadrul tarilor cu experienta in domeniul turismului aceste organizatii patronale raspund si de indeplinirea altor obiective. Intre acestea mentionam: -asigura clasificarea si atribuirea categoriilor de incadrare;-participarea la elaborarea textelor legislative;-include acorduri cu sindicatele salariatilor;-incheie acorduri cu sindicatele salariatilor;-se ocupa de supravegherea fiscalitatii in turism;-asigura consultanta in domeniul fiscalitatii, legislatiei sociale si invatamant;-contribuie la elaborarea ghidurilor pentru hotelurile din exploatare;-editeaza publicatii proprii prin care asigura mediatizarea actiunilor organizatiei si transmiterea textelor actelor normative.
Astfel, din punct de vedere al caracterului sau nivelului de reprezentare, organismele internationale pot fi:
1. guvernamentale-reprezentarea fiind la nivel administrative, au responsabilitati majore in domeniul turismului, iar actiunele lor sunt obligatorii pentru tarile membre;
2. nonguvernamentale.
In functie de aria teritoriala de activitate, organismele internationale se grupeaza in:1. organisme globale-cu raza de actiune la scara planetara;2. organisme regionale.
Dupa sfera subiectelor abordate sau continutului activitatii, se disting:1. organisme generale (cu vocatie universala), care se ocupa de intraga arie problematica a
turismului;2. organisme specializate, concentrate pe o problema sau componenta a serviciilor turistice
(transport, hotelarie etc.).
56
Din punct de vedere al modului de organizare-functionare, organismele internationale pot fi deschise sau inchise, iar potrivit statutului acestora- publice sau private etc.
Unul din cele mai largi si mai representative organisme internationale de turism este Organizatia Mondiala a Turismului (OMT/WTO)- cu sediul în Madrid, Spania, este o agenţie a Natiunilor Unite se ocupă cu problemele referitoare la turism. Organizaţia Mondială a Turismului este un organism semnificativ la nivel global, cu atribuţii de colectare şi de colaţionare de informaţii statistice privind turismul internaţional. Această organizaţie reprezintă organismele turstice din sectorul public, din cele mai multe ţări din lume şi publică topuri cu privire la gradul de creştere a turismului la nivel global, regional sau naţional. Organizatia Mondiala a Turismului joacă un rol important în promovarea dezvoltării de fond, durabile şi universal accesibilă a turismului, acordând o atenţie deosebită ţărilor în curs de dezvoltare.Organizaţia încurajează punerea în aplicare a Codului de etică globală pentru Turism, cu scopul de a asigura faptul că ţările membre, să maximizează pozitiv economic, sociale şi culturale efectele turismului şi de a culege pe deplin beneficiile sale, în timp ce minimalizarea impactul aspectele sociale negative asupra mediului. O organizaţie non-guvernamentală (abreviat ONG) este oinstitutie care lucrează independent faţă de activitatea guvernului, deşi unele ONG-uri sunt parţial sau integral finanţate de acesta. Helmut K. Anheier estimează numărul organizaţiilor non-guvernamentale internaţionale la peste 40.000.[Numărul celor naţionale este şi mai mare: Rusia are 400.000 de ONGuri. Se estimează căIndia ar avea 1 până la 2 milioane de ONGuri.Organizatiile internationale neguvernamentale sunt reprezantate de asociatii profesionale, sociale si stiintifice constituite intre organisme similare din diverse tari, organisme implicate direct in productia sau furnizarea unor servicii specifice sau in apararea profesiunelor turistice. Aceste organisme au ca scop promovarea intereselor specifice prin incurajarea schimbului de informatii, a intilnirilor a agentilor din domeniu, elaborarea de studii, organizarea de seminare si sesiuni etc. Printer cele mai importante organizatii neguvernamentale se numara:
Federatia Universala a Asociatiilor Agentiilor de Voiaj ( FUAAV/UFTAA)- cum arata si numele este specializata pe activitatea de comercializare a vacantelor. FUAAV a luat fiinta prin fuziunea Federatiei Internationale a Agentiilor de Voiaj si a Organizatiei Universale a Asociatiilor Agentiilor de Voiaj.
Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism (FIJET)- urmareste in esenta incurajarea publicatiilor in domeniul turistic.
Federatia Internationala de termalism si Climatologie (FITEC)- organism preocupat de stimularea balneoterapiei si climatoterapiei, ca alternative a tratementelor medicamentoase, de incurajare a turismului termal, a schimbului de informatii si experienta in domeniu.
Federatia Mondiala a Bucatarilor si Cofetarilor, constituita in 1928- un promoter de marca al profesiunelor respective, cunoscut si apreciat pentru schimburile de experienta pe care le organizeaza, prin exploziile si concursurile de arta culinara.
Asociatia Internationala a Hotelurilor (AIH/IHA)- cuprinde circa 4500 de membrii din circa 147 de tari, 82 asociatii hoteliere nationale, 945 de lanturi hoteliere. Denumirea actuala este Asociatia Internationala a hotelurilor si restaurantelor. Aceasta asociatie are organizate cateva servicii, unul dintre acestea este serviciul de recuperare a creantelor.Membrii A.I.H.R. pot beneficia de interventia acesteia in litigiile internationale care decurg din derularea contractelor cu agentiile de voiaj. Din 1991 se utilizeaza cadrul de practici pentru contractarea dintre hotelieri si agentii de voiaj in baza caruia se pot solutiona pe baza de arbitraj international diferendele ce pot sa apara intre prestatorii de servicii turistice si intermediari.
Asociatia “Cheile de aur” infiintata in 1990 care are ca scop mentinerea si imbunatatirea calitatii prestatiei lucratorilor .
Organizatia Internationala a Transporturilor pe Cablu etc.
In categoria organismelor internationale de turism mai pot fi incluse si altele organizatii- guvernamentale sau neguvernamentale- pentru care turismul nu reprezinta decit unul dintre sectoarele in care isi exercita atributiile. Printer acestea pot fi mentionate:
57
Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (OACI/ICAO)- organism guvernamental cu rol de organizarea calatoriilor/ transporturilor aeriene; fondat in 1944, cuprinde 183 de membri si este o agenţie aNatiunilor Unite, care codifică principiile şi tehnicile de navigaţie aeriană internaţională, şi care se îngrijeşte de planificarea şi dezvoltarea transportului aerian internaţional pentru a asigrura o creştere în siguranţă şi în ordine;
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE/OECD); Asociatia Internationala a Transporturilor Aeriene (AITA/IATA); Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) etc.
Între fenomenele ce caracterizează dezvoltarea actuală pe plan mondial se înscrie, cu rol tot mai impotârtant, colaborarea şi operarea internaţională.Prezentă în aproape toate domeniile veţii economice şi sociale, cooperarea este rodul amplificării şi diversificării relaţiilor internaţionale al participării tot mai largi a statelor la schimbul mondial de valori, determinate, la rândul lor, de impactul revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, de adâncirea diviziunii muncii, de noile dimensiuni şi exigenţe ale procesului de creştere economică.În economia mondială se manifestă cu pregnanţă o stare marcată de interdependenţă, de complementaritate, mai ales în plan regional. În aceste condiţii, cooperarea, prin conţinutul şi formele sale, favorizează apropierea între parteneri, asigură concordanţa intre interesele naţionale, regionaleşi globale, contribuie la atenuarea decalajelor şi dezechilibrelor, la promovarea unor noi ordini internaţionale.Înfăptuită în spiritul principiilor egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, ea se prezintă, totdată, ca un factor important al întăririi prieteniei şi înţelegerii, al menţinerii şi consolidării păcii. Cooperarea reprezintă, aşadar, una din căile mai importante şi eficiente de realizare a circuitului mondial, o formă superoară de desfăşurare a relaţiilor internaţionale. Ca atare, ae se afirmă ca o preocupare majoră, ca o componentă de bază a politicii economice a statelor, iar tehnicile sşi instrumentele sale de lucru înregistrează o continuă dezvoltare şi modernizare. În sfera de referinţă a cooperării internaţionale se înscrie şi turismul. Rezultat al intesificării călătoriilor internaţionale şi al participării unui număr sporit de ţări la ,işcarea turistică, cooperareaîn acest domeniu are o semnificaţie deosebită, răspunzând, pe de o parte, eforturilor de valorificare superioară a potenţialului turistic prin deschiderea sre noi pieţe şi, pe de altă parte, necesităţii accesului la experienţa ţărilor cu tradiţie, la tehnologiile avansate. Cooperarea economică internaţională este exprimată, în general, prin ‘’ relaţiile bi- sau multilaterale dintre state sau agenţi economici din ţări diferite, vizând realizarea prin eforturi conjugate şi pe baze contractuale a unor activiţăti conexe ( de producţie, de cercetare şi transfer tehnologic, în comercializare şi servicii etc. ), eşalonate în timp în scopul obţinerii unor rezultate comune, superioare sumei celor singulare “ Rezultă de aici câteva trăsături difinitorii ale cooperării, şi anume: în funcţie de numărul partenerilor, poate fi bi- sau multilaterală;se desfăşoară la nivel macroeconomic, atunci când antrenează ca parteneri statele, prin ministere sau departamente şi se realizează pe baza unor tratate , acorduri sau convenţii ce crează cadrul juridic şi intituţional (de ex., comisii mixte ) şi la nivel microeconomic, atunci când angajează unitpţi (firme) din diferite domenii;presupune unirea eforturilor – materiale, umane, tehnice, ştiinţifice, financiare – ale partenerilor;este o relaţie strict reglemntată pe bază de contract şi implică drepturi şi obligaţii pentru parteneri;are un continut complex, multidimensional, rezultat din amploarea lucrărilor şi caracterul lor conex;se caracterizează prin continuitate, este o relaţie de durată, fiind eşalonată pe faze, în timp;rezultatele sunt superioare celor pe care le-ar putea obţine partenerii în ansamblu, prin eforturi individuale. Raspunzând acestor cerinţe, cooperarea internaţională în domeniul turismului se realizează atât pe nivel macro- cât şi microeconomic şi are ca principal obiect schimbul de servicii pe mai multe planuri: formarera profesională, cercetarea ştinţifică, managementulsocietăţilor comerciale, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale. De asemenea, shimburile de turişti sau vânzarea-cumpărarea unor utilaje
58
sau produse turistice se pot constitui în acţuini de cooperare, cu titlu de excepţie, respectiv atunci când au un caracter de continuitate şi stabilitate. În ce priveşte cadrul juridic al acţiunilor de cooperare turistică, acesta este asigurat de :legislaţia specifică fiecărei ţări cu privire la regimul investiţiilor străine, circulaţia terenurilor, dreptul de proprietate, facilităţile fiscale (nivel TVA şi alte taxe, impozit pe profit etc. ). De reţinut că orice acţiune de cooperare se desfăşoară cu respectarea legislaţiei din ţara sediu (pe teritoriul căreia funcşionează); în aceste condiţii, armonizarea legislaţiei şi reglementărilor la nivel mondial sau regional, ca şi permisivitatea acestora (facilităţile acordate) sunt de natură să încurajeze acţiunile de cooperare;acordurile de cooperare, încheiate la nivel guvernamental, care reglementează probleme de principiu – crearea unor organisme comune, instituirea unui sistem de decontări, modalităţi de promovare a turismului etc. –precum şi o serie de aspecte concrete referitoare la schimbul de informaţii sau servicii în domeniu;contractele de cooperare, încheiate între unităţi (firme), pentru fiecare acţiune în parte, şi care cuprind prevederi referitoare la obiectul/natura acţiunii, durata, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţii de realizare, modalităţi de plată, penalităţi, condiţii de încetare a contractului etc.În privinţa formelor de concretzare,din gama largă a tipurilor de acţiuni de cooperare, în domeniul turismului, având în vedere conţinutul în servicii al acestuia, sunt mai frecvent întâlnite :licenţierea (producţia sub licenţă),franşiza(rea) (distribuţia sub franşiză),investiţiile străine directe, în principal, societăţile mixte (joint venture),cooperarea tehnico-ştiinţifică,formarea profesională a forţei de muncă. La rândul lor, aceste forme cunosc o varietate de modalităţi de aplicare în funcţie de conţinutul pripriu al acţiunilor, de condiţiile de realizare, de componenţa activităţii turistice. Licentierea (producţia sub licenţă) este o operaţiune prin care o firmă (licenţiat sau beneficiar) dobândeşte, prin plata unui preţ, dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale unei alte firme (licenţiator). Licenţierea este o formă a transferului de tehnologie, un mijloc de valorificare a dreptului de proprietate industriă, o modalitate de internaţionalizare a afacerilor unei firme. Ea are o aplicabilitate limitată în domeniul turismului, deoarece este dificilă găsirea unor licenţe cu toate calităţile necesare exploatării în totalitate a informaţiilor transferate.Franşiza/franşizarea (distribuţia sub franşiţă) este , în esenţă, un aranjament comercial prin care franşizorul (cedentul) acordă, în schimbul unei plăţi, unei alte firme (beneficiar sau franşizat), permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului.Investiţiile străine directe (ISD) au ca obiect construirea şi darea în funcţiune a unor obiective/echipamente turistice –hoteluri, instalaţii de agrement etc. –în ţara beneficiară, prin efectuarea de către exportator/investitor, singur sau cu terţe firme, a unor lucrări de furnizare de instalaţii, montaj, construcţii, aprovizionare cu factori de producţie, transfer de tehnologie, pregătirea forţei de muncă. Aceste operaţiuni pot lua diferite forme :livrări de echipamente şi utilaje pe credit, rambursabil în produse turistice (sejur în unităţi hoteliere, servicii de transport turistic sau de agrement etc.);contract/societăţi la cheie (turnkey contracts sau turnkey venture);societăţi mixte (joint venture);contracte de management. Un loc aparte în structura acestor forme ocupă societăţile mixte. Ele sunt considerate formula cea mai adecvată de cooperare în domeniul turismului, datorită dependenţei producţiei turistice de condiţii naturale, de resurse locale – cu alte cuvinte, de caracterul ei de producţie/furnizare de serviciu ,,in situ”. Prin societate mixtă se înţelege ,,o societate al cărei capital este alcătuit prin aportul a două sau mai multe societăţi cu capital de stat şi privat, indiferent dacă partenerii provin din ţări diferite sau din aceeaşi ţară”; în cazul de faţă, este vorba vorba de ţări diferite. Aşadar, termenul mixt se referă la natura diferită a proprietăţilor firmelor cooperante.
59
Noua entitate (societate) este persoană juridică distinctă, independentă de cele care au creat-o; la rândul lor, cei care au creat o societate mixtă îşi păstrează independenţa, libertatea de acţiune, personalitatea juridică, nefiind vorba de fuziune sau achiziţie.Spre deosebire de alte forme de cooperare, societatea mixtă are un caracter organic, un obiect de activitate complex şi evolutiv, este de lungă durată. Din punctul de vedere al performanţelor, societatea mixtă este un mijloc facil de a ajunge la noi resurse naturale, umane, financiare, o posibilitate avantajoasă de a pătrunde pe noi peţe, o cale eficientă a transferului de tehnologie. Cooperarea tehnico-ştiinţifică se concretizează în programe de cercetare ştiinţifică, realizate în comun de doi sau mai mulţi parteneri, precum şi în servicii de asistenţă tehnică de specialitate (consultanţă), în vederea organizarii unor activităţi sau modernizării managementului. De asemenea, în această categorie este inclusă şi realizarea diverselor studii de preinvestiţii, de implantare a unor obiective specifice, de pregătire pentru vânzare (licitaţie) a unor societăţi.Se remarcă, din cele prezentate,o diversitate şi o interferenţă a formelor de derulare a cooperării internaţionale în domeniul turismului, ca urmare a complexităţii activităţii şi a acţiunilor; de exemplu, în cazul unei investiţii într-o unitate hotelieră are loc şi un transfer de tehnologie, o colaborare, în privinţa pregătirii forţei de muncă şi a managementului. Acţiunile de cooperare turistică, indiferent de forma particulară pe care o îmbracă, prezintă o serie de avantaje ce se constituie în tot atâtea motivaţii pentru dezvoltarea şi intensificarea lor. Dintre acestea, pot fi menţionate, pentru ţările în curs de dezvoltare, ca gazde/sedii ale acţiunilor:accesul la tehnologiile moderne, avansate, stimulânduse, pe această cale, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice;mai buna valorificare a potenţialului turistic prin atragerea în circuitul economic a unor noi zone, prin comercializarea vacanţelor pe pieţele externe concomitent cu o creştere a încasărilor valutare;utilizarea mai eficientă şi perfecţionarea pregătirii profesionale a forţei de muncă;pătrunderea pe diverse pieţe;economisirea resurselor financiar-valutare prin coparticiparea partenerilor la finanţarea unor obiective turisticeşi, corespunzător, orientarea mijloacelor respective spre alte sectoare;reducerea cheltuielilor de exploatare a echipamentelor turistice prin preluarea unei părţi a acestora de către partenerul extern;vânzarea unor produse mai greu exportabile pe căile clasice. În cazul ţărilor dezvoltate,cooperarea oferă, ca principale avantaje:accesul la noi resurse naturale şi la o forţă de muncă relativ eftină;piaţa de plasare a capitalului şi tehnologiilor, asociată uneori cu o piaţă de desfacere a unor produse, instalaţii, în condiţii avantajoase (scutiri de impozite, taxe vamale);priorităţi şi facilităţi în achiziţionarea produselor turistice. Evident, acţiunile de cooperare implică şi unele riscuri, legate, pe de o parte, de mediul economic şi politic din ţările cooperanteşi, pe de altă parte, de specificul activităţii turistice – societăţi comerciale de dimensiuni mici şi mijlocii, investiţii de valoare mare, funcţionalitate sezonieră etc. Numai că aceasta sunt mult mai reduse comparativ cu alte modalităţi de desfăşurare a relaţiilor internaţionale, ceea ce se reflectă într-o amplificare a cooperării şi diversificare a formelor sale. Având în vedere avantajele cooperării, dar şi pentru a imprima schimburilor de turişti un caracter mai organizat iar cererii mai multă stabilitate, România a dezvoltat, în ultimii ani, numeroase acţiuni de la acorduri guvernamentale şi contracte – de franşiză, management, societăţi mixte etc. – pînă la programe de cercetare ştiinţifică şi de formare profesională.
60
4.4 Organizarea turismului in Republica Moldova 4.4.1. Scurt istoric a turismului din RM. 4.4.2. Structura institutionala a turismului din RM. 4.4.3. Strategia dezvoltarii turismului in RM.
OBIECTIVE: Prezentarea notiunii de parteneriat. Prezentarea imbunatatirilor structurale. Prezentarea recomandarilor de baza.
Parteneriat - Prezenta Strategie a fost elaborata cu concursul si prin consultari intense cu numeroase structuri ale sectorului public si celui privat, ONG-uri si mass-media. Procesul de elaborare a demonstrat clar ca multe sectoare ale societatii si ale economiei au tangenta cu turismul si beneficiaza de el, chiar daca acesta nu reprezinta un interes major pentru sectoarele respective.In scopul dezvoltarii in continuare a industriei turismului, in Republica Moldova este necesar de a crea si a sustine un parteneriat eficient formal si neformal. In aceasta colaborare vor fi implicate ministerele si departamentele, autoritatile administratiei publice locale, asociatiile si uniunile profesionale, ONG, precum si mass-media de profil. O importanta deosebita va avea parteneriatul dintre Departamentul Dezvoltarea Turismului si intreprinderile turistice, atit cele publice, cit si cele private.
Imbunatatiri structurale - Planul de actiuni presupune un lucru enorm in vederea implementarii Strategiei. In aceasta ordine de idei un rol aparte revine Departamentului Dezvoltarea Turismului.In scopul indeplinirii obiectivelor trasate, se recomanda mentinerea/avansarea in viitor a statutului juridic al Departamentului Dezvoltarea Turismului. Recomandari de baza - Deficientele identificate in industria turismului din Republica Moldova au determinat necesitatea elaborarii unor actiuni detaliate, care urmeaza a fi indeplinite intr-o perioada de timp scurt si mediu. Planul de actiuni detaliat de la punctul 6.4 determina directiile strategice mentionate in capitolul 5. Actiunile detaliate ale planului au fost grupate in urmatoarele categorii de activitati. Asigurarea stiintifica si metodologica - Dezvoltarea durabila a turismului in Republica Moldova necesita o asigurare stiintifica si metodologica.Prognozarea si planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de evidenta statistica. In acest sens se recomanda ajustarea surselor si a formelor statistice la standardele internationale. Aceasta implica:- determinarea indicatorilor valorici si fizici si tendintele evolutiei lor;- identificarea necesitatilor pentru dezvoltarea produsului turistic;- identificarea locurilor de munca generate de industria turistica si determinarea cererii de angajare pentru personalul instruit;- efectuarea cercetarilor de marketing;- prognozarea dezvoltarii turismului;- evaluarea efectului multiplicator al turismului;- evaluarea impactului turismului asupra mediului inconjurator.Este necesar realizarea unor investigatii speciale privind evaluarea pietelor turistic efective si potentiale. Aceste studii vor identifica cerintele de dezvoltare, investitii, instruire si marketing.
61
Republica Moldova poate avea succes in turism prin crearea unor produse noi in cadrul urmatoarelor forme de turism, pe care le consideram prioritare:- turismul rural;- turismul ecologic;- turismul vitivinicol;- turismul de sanatate si frumusete;- turismul cultural;- turismul de afaceri.
Dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului si crearea infrastructurii turistice - Actuala infrastructura a turismului in Republica Moldova nu beneficiaza de investitii, ceea ce are un impact negativ asupra turismului. Din aceste considerente sint necesare investitii capitale pentru ameliorarea situatiei create.Un domeniu major care urmeaza a fi dezvoltat in mod prioritar este sectorul de cazare. Renovarea structurilor de cazare existente, precum si construirea in regiuni noi a unor structuri moderne de cazare, impune efectuarea unei analize a evaluarii cererii viitoare pe tipuri, categorii si amplasarea teritoriala a acestor structuri.Intretinerea multor atractii turistice este insuficienta. In acest context urmeaza a fi intocmita o lista a atractiilor majore (in ordine prioritara, conform preferintelor vizitatorilor) care necesita renovare.Se evidentiaza, de asemenea, problemele ce tin de interpretarea atractiilor turistice si orientarea vizitatorilor. Aceasta este o problema de nivel national, de aceea se propune sa se introduca sisteme noi de interpretare la citeva atractii turistice, pentru a servi drept exemplu de efectuare a actiunii de acest gen. Sint recomandate proiectele-pilot in domeniul turismului rural si al activitatilor de artizanat pentru a incuraja crearea unor intreprinderi mici si mijlocii in zonele rurale. Aceste intreprinderi vor crea, respectiv, locuri noi de munca, contribuind la conservarea patrimoniului cultural.Pentru a stimula investitiile aditionale in proiectele si produsele turistice, se propune introducerea unui sistem de facilitati financiare atit pentru investitorii autohtoni, cit si pentru cei straini.
Reglementarea si organizarea activitatii turistice - Pentru ca turismul in Republica Moldova sa prospere, intreprinderile turistice din sectorul public si cel privat trebuie sa opereze cu un minimum de cerinte administrative. Reglementarea activitatii intreprinderilor din industria turistica este necesara pentru a asigura:- calitatea serviciilor si facilitatilor conform standardelor internationale;- protectia si securitatea turistilor;- angajarea unui personal calificat. Se recomanda ca licentele privind activitatile de turism sa fie acordate de Departamentul Dezvoltarea Turismului. In prezent activitatea turistica se desfasoara preponderent in capitala. Este binevenita extinderea si dezvoltarea echilibrata a activitatilor de turism pe tot teritoriul republicii, ceea ce va genera locuri noi de munca si beneficii socio-economice pentru comunitatile locale. Aceasta va necesita masuri de coordonare la nivel local. Departamentul Dezvoltarea Turismului, in calitatea sa de autoritate a administratiei publice de specialitate, reglementeaza activitatea de turism la nivel national, or, la nivel teritorial, este necesara crearea unor servicii de specialitate suplimentare. Autoritatile locale vor fi incurajate sa ia in considerare potentialul turistic din regiunile lor si, in colaborare cu Departamentului Dezvoltarea Turismului, sa determine directiile de dezvoltare a turismului la nivel teritorial si sa creeze servicii teritoriale de specialitate.Imaginea Republicii Moldova ca tara turistica receptoare poate fi serios afectata daca la sosire vizitatorii vor intimpina dificultati de trecere a frontierei, birocratie excesiva, taxe si costuri majorate. Primele impresii ale turistilor sint deosebit de importante in acest sens. Se recomanda o revizuire a procedurilor, taxelor si facilitatilor ce tin de trecerea frontierei, fara a pune in pericol securitatea tarii si
62
obiectivele controlului vamal. Aceasta revizuire trebuie facuta in asa fel, incit procesul de sosire sa fie agreabil pentru vizitatori.
Cadrul normativ - Legea turismului nr. 798-XIV din 11 februarie 2000, precum si alte acte normative in vigoare, constituie cadrul juridic general pentru implementarea prezentei Strategii, insa pentru dezvoltarea anumitor forme de turism (turismul rural, ecologic, vitivinicol, cultural, balnear, social etc.) se impune elaborarea si implementarea unor acte normative aditionale.Se recomanda armonizarea legislatiei turistice nationale cu alte prevederi legale din domeniile conexe, precum si ajustarea acesteia la normele internationale.Indeplinirea acestor recomandari va necesita modificari in Legea bugetului.
Dezvoltarea resurselor umane - Turismul este o industrie intensiva care implica utilizarea activa a fortei de munca cu diverse niveluri de pregatire profesionala, cu virste si sexe diferite. Pentru formarea personalului de calificare inalta se recomanda organizarea unui proces adecvat de instruire si training.Programele si procesul de studii din cadrul sistemului universitar, colegiilor si scolilor profesionale polivalente nu cuprind tot spectrul de profesii necesare industriei turismului. Programele de invatamint trebuie actualizate si extinse, iar profesorii incadrati in cursuri de perfectionare. De mentionat ca nu exista cursuri de recalificare si pregatire de scurta durata pentru angajatii din domeniul turismului.Se recomanda a efectua o evaluare a necesitatilor de instruire pentru industria turismului sub raport cantitativ si structural. In aceasta ordine de idei se propune crearea Centrului National de Instruire Continua in Turism, care va asigura instruirea continua si va organiza cursuri specializate.In cadrul Centrului National de Instruire Continua in Turism se recomanda instituirea unei scoli hoteliere.Pentru constientizarea importantei si beneficiilor turismului, se recomanda introducerea in planurile generale de invatamint la nivel preuniversitar a unei discipline consacrate turismului.
Promovarea produsului turistic national pe piata interna si cea externa - Politica de promovare a produsului turistic si de marketing in domeniul vizat trebuie sa contribuie la crearea unei imagini reale si atractive a Republicii Moldova, menita sa genereze cererea turistica interna, regionala si internationala.Republica Moldova, ca destinatie turistica, este putin cunoscuta in strainatate. Este necesar un ajutor considerabil din partea statului la elaborarea si promovarea unor pachete informationale, care ar face atractiva imaginea tarii noastre. Prestatorii individuali nu dispun de cunostinte sau de mijloace financiare pentru a intreprinde actiuni eficiente de marketing si promovare a produsului turistic.Departamentul Dezvoltarea Turismului a elaborat planuri de marketing si a intreprins masuri de promovare a imaginii turistice. Dar lipsa de resurse financiare nu permite desfasurarea unei campanii de marketing extensive multimedia a Republicii Moldova ca destinatie turistica. Se recomanda a acorda Departamentului Dezvoltarea Turismului resurse financiare necesare pentru implementarea unor programe integrate de marketing pe pietele turistice-tinta. Pentru promovarea imaginii turistice a Republicii Moldova, activitatile de marketing trebuie sa aiba un caracter continuu.
Concluzii:Prognozarea si planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de evidenta statistica . Republica Moldova, ca destinatie turistica, este putin cunoscuta in strainatate. Este necesar un ajutor considerabil din partea statului la elaborarea si promovarea unor pachete informationale, care ar face atractiva imaginea tarii noastre. Prestatorii individuali nu dispun de cunostinte sau de mijloace financiare pentru a intreprinde actiuni eficiente de marketing si promovare a produsului turistic. Bugetul statului s-ar mari considerabil daca investitiile in domeniul turismului ar fi mai mari.
63
Tema 5.Piaţa turistică
5.1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice.
În accepţiunea sa cea mai largă, piaţa turismului şi călătoriilor este formată din totalitatea persoanelor care au dorinţa şi nevoia de a călători şi care au şi resursele necesare pentru a-şi satisface această dorinţă. Viziunea oamenilor de marketing asupra pieţei este puţin diferită de cea a economiştilor. Dacă pentru economişti piaţa este constituită din ansamblul vînzătorilor şi cumpărătorilor care efectuează tranzacţii cu un produs sau serviciu, pentru marketeri piaţa este formată doar din purtătorii cererii (potenţialii clienţi). Vînzătorii – în cazul nostru, prestatarii şi operatorii turistici – alcătuiesc ceea ce se numeste industria sau domeniul de activitate. Piaţa turistică prezintă o serie de particularităţi importante, care rezultă din particularităţile cererii şi ofertei în acest domeniu:1. contactul cu oferta turistică se ia numai la locul consumului. Decizia de achiziţionare a produsului turistic este luată în raport cu „imaginea” ofertei, constituite pe baza informaţiilor acumulate şi sintetizate de potenţialul consumator pe parcursul procesului decizional;2. în al doilea rand, piata turistică este supusă la numeroase fluctuţtii datorită faptului că oferta este rigidă (din cauza inseparabilitătii si perisabilităţii) în timp ce cererea este instabilă şi elastică. Ajustarea ofertei la cerere este foarte dificilă, fiind oricand probabilă apariţia unor neconcordante (oferta abundentă şi cerere mică, cerere mare şi oferta necorespunzătoare etc.);3. în al treilea rînd, pentru a avea loc întîlnirea cererii cu oferta este necesară deplasarea clientului în spaţiu, de multe ori pe distanţe considerabile;4. în al patrulea rînd, piaţa turistica este o piaţa puternic segmentată, mergîndu-se chiar pînă la individualizare;5. în al cincilea rînd, piaţa turistică este o piaţă multidimensională, în sensul ca rareori intervine o singură persoana în procesul de cumpărare a unui produs turistic. În procesul decizional de cumpărare pe această piaţă întalnim iniţiatori, decidenţi, plătitori, utilizatori;6. în al şaselea rand, piaţa turistică este una cu risc accentuat. Riscul este perceput atît de turişti (care achiziţionează un produs fară a avea posibilitatea să-l testeze mai întai, consumul urmînd să aiba loc la un oarecare timp după cumpărare) cît şi de ofertanţi: aşteptarile clientilor sunt dificil de previzionat, iar clientii nesatisfăcuti foarte greu pot fi determinaţi sa revină.
64
Dimensiunile pietei turistice Principalele elemente cu ajutorul cărora se masoara dimensiunea pietei turistice sunt numarul de clienti, capacitatea pietei si potentialul pietei. La calcularea lor trebuie precizata intotdeauna localizarea geografica a pietei (de exemplu piata Romaniei sau piata Bucurestiului), precum si perioada de timp avuta in vedere (de regula un an).
In ceea ce priveste numarul de clienti, putem vorbi de urmatoarele componente ale pietei: piata totala, reprezentata de populatia totala a regiunii geografice respective. In aceasta populatie exista totusi un numar de persoane care este de presupus ca nu vor fi niciodata clientii unei firme de turism, din diverse motive (nu se pot deplasa, duc o viata la limita subzistentei sau sub aceasta limita). Acest grup de persoane formeaza nonconsumatorii absoluti. Ei ar trebui exclusi din calcule atunci cand se evalueaza dimensiunile pietei; piata turistica teoretica, care se obtine dupa ce inlaturam nonconsumatorii absoluti din populatia totala. Si in aceasta piata exista o categorie de nonconsumatori, numiti de data aceasta nonconsumatori relativi. Este vorba de persoane care, dintr-un motiv sau altul, nu fac turism sau il fac foarte rar (nu le place sa calatoreasca, nu au venituri suficiente, sunt prea ocupati etc.); piata turistica reala sau efectiva, reprezentata de persoanele care au fost efectiv clientii unei firme de turism in perioada luata in considerare. Marimea acestei piete se obtine inlaturand nonconsumatorii relativi din piata teoretica; piata produsului sau a destinatiei turistice este intotdeauna o parte a pietei turistice reale (de exemplu, piata statiunii Neptun sau piata sejururilor la munte).
Capacitatea pietei exprima marimea acesteia prin intermediul numarului total de produse sau prestatii care se pot vinde, in unitati fizice. In cazul pietei turistice, capacitatea s-ar putea exprima in numar de innoptari la hotel, numar de mese la restaurant, numar de vizite la muzeu, numar de sejururi sau voiaje achizitionate si altele. Capacitatea pietei se calculeaza cu formula: Cp = Nc ∙ f ∙ q unde Nc este numarul de consumatori (clienti), f este frecventa cumpararii, iar q este cantitatea achizitionata la o cumparare (denumita si cumparatura specifica). Piata turistica este o componenta a mediului economico-social, un element important al pietei serviciilor de consum. Piata serviciilor reprezinta sfera economica in care nevoile de consum se manifesta sub forma cererii de servicii, iar productia sub forma ofertei de servicii si prin confruntarea celor 2 laturi se finalizeaza tranzactiile prin intermediul actelor de vanzare-cumparare. Piata turistica este o sfera de interferenta a ofertei turistice materializata prin productia turistica si cererea turistica materializata in consum.Piata turistica poate fi: - nationala-internationala Piata nationala: atunci cand intalnirea cererii si ofertei se realizeaza intre granitele nationale ale unei tari; Piata internationala: aceasta suprapunere se realizeaza in afara granitelor nationale. Piata turistica poate fi privita ca o piata activa pentru tarile primitoare de turisti si o piata pasiva pentru tarile emitatoare de turisti. Piata turistica poate fi influentata de o serie de factori obiectivi si subiectivi, permanenti si conjuncturali, factori acceleratori si factori cu efect negativ.Factorii esentiali care influenteaza piata turistica: volumul, structura si calitatea resurselor turistice care exprima, de fapt, potentialul turistic al unei zone:-gradul de amenajare turistica;-nivelul de dezvoltare al infrastructurii;-nivelul veniturilor si tarifelor;-durata concediilor si a timpului liber;-factorii conjuncturali. Masurarea sau evaluarea cantitativa a pietei turistice se poate realiza cu ajutorul urmatorilor indicatori:
65
a).-capacitatea pietei turistice care exprima cuantumul necesitatilor pentru un anumit produs turistic ce se manifesta pe piata la un momentdat, fara a se lua in calcul nivelul veniturilor consumatorilor sau nivelul preturilor si tarifelor. b).-potentialul pietei turistice care exprima cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic in functie de veniturile acestora si de pretul practicat pentru acel produs. c).-volumul pietei produsului turistic care se refera la cuantumul tranzactiilor comerciale incheiate pentru un anumit produs intr-un interval de timp determinat. Daca volumul pietei turistice este egal cu potentialul acestuia spunem ca piata este saturata. d).-locul pe piata al unui produs turistic care se refera la acea parte a volumului pietei turistice acoperita din vanzarea realizata pentru un produs turistic determinat. Particularitatile pietei turistice:1.-produsele turistice nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat indirect si partial intrucat produsul turistic este un produs invizibil.2.-este o piata fragmentata fiind alcatuita dintr-o multitudine de subpiete turistice ce apar ca urmare a confruntarii diversitatii de oferte turistice cu fiecare din modalitatile de percepere a acesteia de catre categoriile de consumatori.3.-pe piata turistica oferta este perceputa sub forma unei imagini ce se formeaza ca urmare a informatiilor primite de turist din diverse surse.4.-consumatorul nu decide intotdeauna singur in legatura cu prestatia turistica pa care doreste sa o consume intrucat apar acei participanti la cumparare care decid si influenteaza comportamentul de consum.5.-sfera consumatorilor de turism nu se identifica cu ansamblul populatiei intrucat exista categorii de consumatori ce nu pot consuma produsul turistic din diferite motive.6.-oferta turistica are un caracter teoretic, ea este cunoscuta de consumator numai prin intermediul informarii turistice si prin publicitate.7.-in decursul unui an calendaristic apare o corelatie variabila a ofertei cu cererea ceea ce conduce la o crestere a pretului la o diminuare a rentabilitatii si la dezvoltarea inegala a diferitelor zone turistice. Particularitati ale cererii:1.-cererea turistica se manifesta intr-un numar infinit de variante nuantate de la un client la altul in functie de tipologia socio-profesionala, de forma de turism, de caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat, de sursele financiare disponibile si de motivatiile de consum turistic.2.-cererea turistica nu se caracterizeaza printr-un consum pe al aceluiasi produs turistic oferit la aceeasi destinatie.3.-cererea turistica are un grad de spontaneitate mai mare decat cererea de marfuri.4.-cererea turistica este sustinuta de motivatia turistica, motivatie care este intotdeauna profund personala si subiectiva.5.-cererea turistica este dinamica, este diversa si eterogena cu o sezonalitate accentuata fapt care imprima pietei caracterul de piata opaca.Particularitatile ofertei turistice:1.-oferta turistica cuprinde un ansamblu de servicii a caror materializare se face in functie de capacitatea de primire.2.-oferta turistica se caracterizeaza prin limite de ordin temporal stabilite in functie de conditiile minime pe care trebuie sa le intruneasca resursele naturale pentru a putea fi acceptate intr-o perioada din an.3.-oferta turistica este complexa si eterogena cuprinzand elemente atractive, dar si elemente functionale care fac posibila desfasurarea productiei.4.-in cuprinsul ofertei exista posibilitatea inlocuirii unui tip de oferta cu altul complementar satisfacand motivatii ce se pot substitui una pe alta. Concluzii:
66
Piata turistica poate fi privita ca o piata activa pentru tarile primitoare de turisti si o piata pasiva pentru tarile emitatoare de turisti. Piata turistica poate fi influentata de o serie de factori obiectivi si subiectivi, permanenti si conjuncturali, factori acceleratori si factori cu efect negativ.
5.2 Cererea si consumul turistic.OBIECTIVE:
Prezentarea particularitatilor cererii turistice. Prezentarea desfasurata a functiilor cererii turistice. Ce se include in consumul turistic. Prezentarea factorlori determinanti ai cererii turistice.
Particularitatile cererii turistice.Cererea turistica este formata din ansamblul persoanelor care îsi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar în afara resedintei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activitati remunerate la locul de destinatie. Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populatiei pentru serviciile turistice, care îsi gaseste echivalent în oferta turistica, în timp si spatiu. Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de purtatorii cererii turistice pentru achizitionarea unor servicii si bunuri legate de motivatia turistica. Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei calatorii turistice, în decursul unui sejur de vacanta sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variata, depinzând de însasi forma de turism practicata, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecarei forme de turism, de distanta dintre localitatea de resedinta a turistului si locul unde se va realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activitatii turistice, de felul atractiilor turistice majore care polarizeaza curentele turistice spre anumite destinatii, de puterea de cumparare a clientului potential (cererea solvabila) si, într-o proportie importanta, de gusturile, preferintele, aspiratiile etc, într-un cuvânt, de motivatiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potentiale. Încercând o sintetizare a acestor multiple aspecte, rezulta ca cererea turistica se manifesta practic într-un numar infinit de variante, nuantate de la un client potential la altul, în functie de:
- tipologia socioprofesionala, familia si forma de turism în care se desfasoara calatoria turistica a clientului interesat;
- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport, modalitatile de cazare etc);
- sursele financiare si sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în functie de structura serviciilor;
- motivatiile clientelei si preferintele turistilor pentru atractiile oferite.
Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp si spatiu si tendintele de ale cererii turistice sunt influentate în permanenta, de o serie de factori cu actiune continua sau ocazionala, care determina de altfel si dezvoltarea ansamblului industriei turistice pe plan si mondial. Comparativ cu cererea de marfuri, cererea turistica prezinta o serie de particularitati, ce decurg inerent din Spre deosebire de
67
cererea solvabila de marfuri a populatiei, care se identifica cu consumul propriu-zis al marfurilor (chiar în cazul produselor de îndelungata), cererea de servicii turistice nu se identifica în totalitate consumul turistic, situatie explicabila prin faptul ca acele categorii de populatie care, din diferite motive, nu-si parasesc localitatea de resedinta în timpul concediilor, nu se manifesta de regula ca solicitanti de servicii turistice. Daca în consumul de marfuri se poate stabili o anumita ierarhizare a formelor de modificare a cererii pentru diferite grupe de marfuri, cererea turistica nu se caracterizeaza, de obicei, printr-un consum periodic al aceluiasi produs turistic, oferit la aceeasi destinatie a calatoriilor turistice. Din aceste considerente, desi în practica turistica se accepta clasificarea cererii în periodica si ocazionala (rara), periodicitatea trebuie înteleasa ca o manifestare generala a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinta, avându-se în vedere ca, totodata, periodicitatea consumului turistic nu afecteaza decât într-o mica masura aceeasi oferta de servicii la intervale apropiate. Rationamentul face în mod deliberat abstractie de unele forme impuse de manifestare periodica a cererii turistice, ca de exemplu cazul calatoriilor de afaceri (asimilate cu calatoriile turistice), în cazul recomandarilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical care necesita repetare la intervale regulate de timp si în aceeasi statiune turistica, sau chiar si în cazul unor forme cu predilectie de turism (de exemplu, vânatoarea sau pescuitul sportiv) legate de aceeasi destinatie a calatoriilor. Periodicitatea cererii turistice este o functie a veniturilor disponibile, a timpului liber si a sezonalitatii activitatii turistice, care genereaza diferite forme de turism bazate pe o oferta anuala periodica (de exemplu: turismul în statiunile de sporturi de iarna, turismul estival pe litoral etc). În acest context merita sa fie reamintit faptul ca factorul esential al formarii periodice (sezoniere) a cererii turistice si, în consecinta si a repartitiei inegale în timp si spatiu a cererii, este reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic. Se au în vedere, în primul rând, concediile si vacantele anuale, care reprezinta perioade mai lungi si neîntrerupte de timp liber si care influenteaza formarea cererii turistice prin: - durata concediilor si vacantelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durata, permit fragmentarea lor în mai mare masura si, ca atare atenueaza caracterul sezonier al cererii; - limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând ca, pentru anumite categorii depopulatie activa, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade de an (de exemplu în agricultura). Timpul liber saptamânal are în schimb o influenta mai pronuntata asupra periodicitatii cererii turistice, din cauza frecventei mai constante de utilizare pentru turism a sfârsitului de saptamâna în cursul unui an. Din practica mai rezulta ca cererea turistica are un grad ridicat de spontaneitate în comparatie cu cererea de marfuri. Cu toate ca în turism s-a adoptat clasificarea cererii în ferma si spontana, însasi cererea ferma comporta în toate împrejurarile un grad ridicat de urgenta si se manifesta cu elasticitate variabila la diferite categorii de populatie. Ca rezultat al elasticitatii nevoilor de consum ale populatiei, ordinea de urgenta a satisfacerii nevoilor pentru marfuri si pentru servicii turistice se manifesta si ea diferentiat de la o categorie de populatie la alta. Cu anumite exceptii (de exemplu, în cazul cererii pentru tratament balneomedicale), cererea turistica este mai putin legata de conditiile de existenta ale populatiei decât cererea de marfuri, fiind în general mult mai sensibil influentata de nivelul veniturilor populatiei si de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice. Prin analogie cu cererea de marfuri, elasticitatea cererii turistice se exprima prin intermediul coeficientilor de elasticitate. Evident, valorile pe care le vor îmbraca coeficientii de elasticitate depind de natura produsului turistic si de natura si categoria cumparatorilor virtuali ale caror niveluri de venituri sunt luate în considerare. Nivelul veniturilor, tarifele, distanta si durata calatoriilor nu sunt singurele elemente care pot influenta cererea turistica. În egala masura trebuie cunoscute si obiceiurile de a calatori ale cetatenilor si motivatiile care-i incita sa întreprinda calatorii în scopuri turistice.
Cererea turistica – ansamblul persoanelor care îsi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar în afara resedintei proprii pentru alte motive decât prestarea unor activitati renumerate la locul de destinatie.Consumul turistic – manifestarea cererii solvabile a populatiei pentru produsele turistice oferite pe piata.Particularitatile cererii turisticeCriterii potentiale de diferentiere a cererii turistice (manifestarea
cererii):motivatiile clientelei si preferintele turistilor pt. atractiile oferite;tipologia socio-profesionala, familia, forma de turism;sursele financiare si sumele disponibile pentru cheltuieli turistice;caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejur, forme de transport, modalitatile de cazare etc.) Particularitatile cererii turistice.Gradul ridicat de mobilitate a cererii turistice – schimbari relativ rapide (cantitativ si structural) sub influenta unor factori obiectivi si subiectivi. Evolutie continua a cererii turistice – volum, structura,dispersie spatiala si temporala, însa cresterile nu au o ritmicitate constanta si nici o dispersare unitara spre toate destinatiile turisticeParticularitatile cererii turistice.Cererea turistica este foarte elastica Consumatori împartiti în doua categorii:Consumatori pt. care produsele turistice sunt considerate esentiale – turismul de afaceri, turismul balnear, cel familial, pelerinajele religioase – elasticitate relativ redusaConsumatori pt. care produsele turistice sunt considerate facultativeValoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este superioara consumului la locul de resedinta si superioara veniturilor individuale curente.Cererea turistica nu se identifica în totalitate cu consumul turistic.Cererea turistica este mai putin presanta.Cererea turistica - gradul ridicat de spontaneitateCererea turistica – puternica tendinta de concentrare în spatiu la nivelul destinatiilor turisticeParticularitatile cererii turisticeCererea turistica - concentrare în timp - prioritar intraregionala- se manifesta la locul de resedinta al turistului
Factorii determinanti ai cererii turisticeDupa natura si sensul interventiei:-factori exogeni-factori endogeni-Dupa durata de timp a actiunii lor:-factori cu influenta permanenta-factori conjuncturaliFunctie de importanta determinantilor cererii turistice :-factori primari-factori secundari
69
5.3 Oferta si productia turistica
OBIECTIVE:
Prezentarea elementelor de atractivitate ale ofertei. Prezentarea perioadei de existenta a ofertei turistice. Prezentarea elementelor bazei tehnico-materiale. Centralizarea ofertei. Concentrarea ofertei.
Elementele de atractivitate ale ofertei includ elementele naturale si elementele antropice. In cadrul elementelor naturale enumeram: peisajul, flora si fauna. Elementele antropice: monumentele istorice si de arta, religia, obiectivele economice. In functie de motivatia dominanta a consumatorilor, oferta turistica se clasifica in urmatoarele forme:1.Oferta turismului de vacanta care include turismul balnear, sportiv, recreativ si familial.2.Oferta turismului cultural care se refera la turismul de studii, religios.3.Oferta turismului de afaceri care include turismul itinerant, de congrese si reuniuni si turismul stimulator.4.Oferta turismului pentru ingrijirea sanatatii care include turismul de tratament si turismul profilactic. Productia turistica o definim ca ansamblul de servicii care folosesc echipamente de productie si forta de munca si se materializeaza intr-un consum efectiv in cadrul unei ambiante specifice. Intre productia turistica si oferta turistica exista raporturi care sunt diferite de relatia oferta-productie pe piata bunurilor de consum. Productia turistica este cel mult egala cu oferta.Oferta turistica se manifesta si independent de productia turistica in timp ce productia nu se poate realiza in afara ofertei. Structura ofertei turistice nu coincide intotdeauna cu structura productiei. Oferta turistica exista atata timp cat exista elementele care o compun, pe cand productia turistica exista numai atunci cand se manifesta consumul efectiv.Oferta turistica este sustinuta de urmatorii determinanti: este vorba de teritoriul, sectorul tertiar si baza tehnica materiala.
Teritoriul reprezinta elementul determinant al ofertei intrucat se constituie ca suport al acesteia. Din punct de vedere turistic teritoriul poate fi apreciat cantitativ prin capacitatea optima de primire a teritoriului si calitativ prin gradul de atractivitate. Capacitatea de primire semnifica numarul maxim de turisti care pot fi primiti la un momentdat fara a prejudicia mediul geografic si social. a.O trasatura a teritoriului turistic este accesabilitatea acestuia care semnifica pozitia teritoriului in raport cu bazinul cererii, exprimataprin distanta. Distanta sau accesabilitatea contribuie la cresterea atractivitatii teritoriului pana la un punct de la care atractivitatea scade ca urmare a aparitiei oboselii. Atractivitatea teritoriului poate fi pusa in evidenta prin metoda intitulata analiza diagnostic. Aceasta
70
metoda evidentiaza factorii care pot stimula dezvoltarea activitatii turistice intr-o zona, iar elementele ce se au in vedere in cazul folosirii acestei metode sunt urmatoarele:-accesabilitatea (cai de comunicatie, mijloace de transport);-conditii de relief;-conditii meteorologice (puritatea aerului, frecventa zilelor insorite, durata si grosimea stratului de zapada);-frumusetea peisajului natural;-valoarea terapeutica si volumul unor elemente naturale;-patrimoniul cultural-artistic;-conditiile demografice. Sectorul tertiar se constituie in element determinant al ofertei intrucat grupeaza activitati de prestari de servicii care se constituie in factori pentru dezvoltarea ofertei. Baza tehnico-materiala cuprinde echipamentul turistic sau capacitatea de productie a ofertei care impreuna cu forta de munca creeaza conditiile necesare desfasurarii activitatii turistice.Dimensiunea bazei tehnico-materiale este influentata de cuantumul resurselor natural turistice, iar efectul investitional este invers proportional cu calitatea atractiei turistice a resurselor naturale. Baza tehnico-materiala cuprinde:-baza tehnico-materiala a cazarii;-baza tehnico-materiala a alimentatiei;-baza tehnico-materiala a agrementului;-baza tehnico-materiala a transportului. Baza tehnico-materiala a cazarii se apreciaza prin numarul de locuri sau numarul de camere folosite pentru innoptare. Structurile de cazare cuprind structuri hoteliere, structuri extrahoteliere si structuri nepermanente. Hotelaria este forma traditionala de cazare si primire a turistilor iar principalele categorii de unitati cu cazare turistica de O.M.T. sunt:
a).Dupa caracteristicile fundamentale exista:-unitati hoteliere si asimilate acestora;-unitati extrahoteliere si complementare.
c).Dupa regimul de functionare:-unitati deschise permanent;-unitati sezoniere.
d).Dupa forma de exploatare:-unitati in exploatare individuala;-hoteluri asociate in lanturi hoteliere modulare;-societati sau grupuri hoteliere cum sunt lanturile hoteliere integrate;
e).Dupa forma de proprietate:-hoteluri in proprietate personala;-hoteluri in coproprietate privata;-hoteluri in proprietate de stat;-hoteluri in proprietate mixta.Cazarea extrahoteliera cuprinde: resedintele secundare, apartamentele mobilate si unitatile sociale de cazare.Resedintele secundare reprezinta unitati de primire exploatate in proprietate deplina, multiproprietate sau coproprietate. Acestea dispun de servicii de cazare la preturi mai avantajoase decat hotelul clasic.
71
Cele mai recunoscute sunt condominioanele raspandite in principal pe continentul american si in Franta care presupun programe imobiliare ce includ servicii asigurate de o societate de gestiune. Apartamentele mobilate se constituie in oferte de primire pentru perioadele de varf reprezentand oferte suplimentare (gasim in tarile europene).Unitatile sociale de cazare reunesc satele de vacanta, centrele pentru tineret, hanuri pentru tineret.
Structuri de cazare nepermanenta: campingurile si zonele de agrement.Integrarea ofertei turistice:1.Centralizarea ofertei. 2.Concentrarea ofertei. 1.Centralizarea ofertei reprezinta fenomenul de aparitie a unor intreprinderi de dimensiuni mari alaturi de firmele mici existente.Modalitatile de centralizare a ofertei sunt lanturile hoteliere voluntare, franchiza turistica si asociatia profesionala.Lanturile hoteliere voluntare reprezinta o uniune benevola de hotelieri independenti care oferind un produs relativ omogen sub aspectul confortului si al serviciului, dar diferentiat din punct de vedere al arhitecturii si al amenajarii promoveaza si dezvolta o munca unica.Sub aspect financiar si juridic sunt independente. De regula, acestea apar intr-o anumita regiune si la nivelul fiecarui lant hotelier voluntar se constituie o societate comerciala sau asociatie fara scop lucrativ ca entitate juridica. Aceste lanturi se mai numesc si lanturi de publicitate intrucat scopul principal al acestora este acela de a adopta si aplica strategii promotionale si comerciale comune.Avantajele lanturilor voluntare sunt:-organizarea de campanii promotionale;-editarea de ghiduri care include toate hotelurile membre, ghiduri ce se comercializeaza atat in interiorul lantului cat si in cazul agentiilor de voiaj;-prezenta de birouri de rezervari informatizate;-exista posibilitatea de asociere cu o societate furnizoare de echipamente si produse alimentare, asociere ce conduce la obtinerea unor preturi preferentiale;-posibilitatea oferirii de asistenta tehnica si consultanta la nivelul lantului;-posibilitati de finantare preferentiala.Fiecare hotel care adera la lantul hotelier participa cu o taxa de aderare la care se adauga o redeventa (suma) anuala de 0,5% din cifra de afaceri.Franchiza turistica este o metoda de conlucrare reglementata juridic in care o intreprindere numita franchizor extinde asupra altor intreprinderi dreptul de a efectua operatii de productie si comercializare in principal in domeniul hotelier.Caracteristicile franchizei turistice sunt urmatoarele:-hotelurile franchizate dispun de o mai larga autonomie in functionare decat in cazul incheierii unui contract de management.-conlucrarea reprezinta exclusivitatea teritoriului si planul organizarii;-franchizatul se foloseste de marca si notorietatea franchizorului pentru care ii achita acestuia un drept de participare sau taxa de afiliere sub forma unei sume forfetare precum si redevente anuale.Principalele servicii pe care le asigura franchizorul sunt:-servicii de baza: asistenta tehnica, consultanta, controale periodice, actiuni promotionale, comunicare verbala prin strategii de formare si comunicare scrisa prin manuale de proceduri standard.-servicii ocazionale care constau in consultanta pentru publicitatea locala, experti in gestiune si relatii publice.Asociatia profesionala urmareste promovarea imaginii si sustinerea intereselor categoriilor pe care le reprezinta. 2.Concentrarea ofertei se realizeaza prin urmatoarele modalitati: a).Concentrarea orizontala; b).Concentrarea verticala; c).Conglomeratul. a).Se realizeaza intre intreprinderi ce participa la acelasi stadiu al procesului de productie (Ex: lanturi hoteliere care controleaza unitatile ce le poarta numele, devenind trusturi cu un singur centru de decizie). b).Semnifica gruparea prin fuziune, achizitie sau
72
acord de cooperare a unor societati care practica acelasi gen de activitate in scopul sporirii beneficiilor prin economiile de scara. Lanturile hoteliere integrate de categorie economica se caracterizeaza prin faptul ca isi pastreaza arhitectura, standardele, capacitatile de cazare si tariful care se transforma intr-o norma de produs.Lanturile hoteliere integrate de categorie superioara se caracterizeaza prin faptul ca elimina standardele rigide si conceptia unica de arhitectura si amenajare interioara, fiecare hotel avand o identitate proprie, ceea ce determina ca lantul hotelier respectiv sa fie mai atractiv pentru potentialii aliati. In cazul extinderii in spatiu a lanturilor hoteliere se pot evidentia situatiile:-lanturi hoteliere care acopera numai teritoriul national (Ex: Hilton Hotels si Ibis); -lanturi nationale angajate ulterior in spatiul international ca urmare a legaturii cu companii aeriene (Ex: Sofitel) sau ca urmare a saturarii nationale;-lanturi hoteliere orientate de la inceput catre destinatii externe (Ex: Intercontinental Hotel) sau ca urmare a diversificarii ofertei pe piata turistica (Ex: Group Mediteraneean). Marile grupuri hoteliere includ mai multe lanturi hoteliere integrate. Acestea recurg la segmentarea ofertei, pietei pentru a satisface cerintele mai multor grupuri de consumatori. Segmentarea ofertei determina aparitia unor lanturi hoteliere integrate care propun produse proprii.Grupurile hoteliere se constituie in urmatoarele categorii:-Grupurile hoteliere ce reunesc mai multe lanturi potrivit optiunii strategice de segmentare a ofertei (Grupul Hotelier Hilton);-Grupurile hoteliere care dezvolta in lant independent unic (Ex: lantul hotelier Intercontinental);-Grupuri hoteliere care si-au creat o retea de unitati cu activitate hoteliera de tip club (Ex: Mediteraneean). b.Reuneste in acelasi grup intreprinderi complementare care intervin in diferitele stadii ale procesului de productie turistica.Concentrarea verticala poate fi:-ascendenta atunci cand se porneste de la un T.O.;-descendenta cand se porneste de la transportator. c.Conglomeratul se realizeaza prin fuziunea unor firme sau cumpararea unor intreprinderi care nu includ activitati inrudite din punct de vedere industrial sau comercial (Ex: firma care se ocupa de telecomunicatii si care include in structura sa lantul hotelier Sheradon si o intreprindere de locatie de autoturism Abis…).
Oferta turistica este formata din ansamblul atractiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistica a unei tari (zone, statiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice. Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistica se împarte în primara, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale si secundara, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.). Ansamblul ofertei primare si secundare constituie oferta turistica potentiala a unui teritoriu, care va deveni oferta reala (efectiva) numai în masura în care va întruni o serie de caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta conditiile necesare de primirea turistilor si de petrecere a sejurului lor în ambianta caracteristica a resurselor primare si secundare, ca rezultat al dezvoltarii bazei materiale a turismului si a infrastructurii sale tehnice.
Oferta primara nu are valoare intrinseca: ea se distinge de oferta turistica secundara (produsa de mâna omului) prin faptul ca resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de natura, atât în spatiu, cât si în timp. Oferta turistica primara si secundara constituie deci "materia prima" pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de munca vie, înglobata în prestatiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic. În literatura de specialitate se regasesc si sub numele de resurse turistice antropice. Aceasta "materie prima", desi abundenta în aparenta, devine din ce în ce mai limitata, ceea ce îngusteaza "spatiul turistic" si deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realista a resurselor turistice corespunzând motivatiilor efective,
73
ca si evaluarea corecta a posibilitatilor de a transforma resursele potentiale si resursele utilizabile în scopuri turistice.
Concluzii: Oferta turistica se caracterizeaza printr-un ansamblu de bunuri si servicii, a caror materializare este o functie a capacitatilor receptoare. Deoarece capacitatile de primire limiteaza oferta turistica în spatiu, aceasta se caracterizeaza printr-o rigiditate relativa în comparatie cu elasticitatea cererii turistice.
5.4 Preturile produselor turistice
OBIECTIVE:
Importanta preturilor unui produs pe piata turistica. Prezentarea trasaturilor distinctive a preturilor turistice. Structura tipica a costului unui voiaj.
Pretul reprezinta valoarea de piata a unui produs sau serviciu,intr-o exprimare monetara,iar nivelul lui reflecta o serie de constringeri ale pietei.Iar cazul produselor turistice,formarea preturilor este rezultatul actiunii unei multitudini de factori de natura ecomica,politica, motivationala,geografica etc.,dar si al respectarii numeroaselor cerinte decurgind din specificitatea ofertei si cererei,din complexitatea si etorogenitatea acestora. Ca forma concreta de manifestare a valorii,cu alte cuvinte din punct de vedere economic pretul trebue sa reflecte ,cu fidelitate ,cheltuelile de productie,de comercializare, sa acopere taxele,inpozitele si alte obligatii financiare ale agentilor economici sis a asigure acestora un profit;din punctul de vedere al cumparatorului,pretul este apreciat in functie de utilitatea produsului,de importanta nevoii pe care o satisface,de veniturile disponibile,de preturile concurentei,de rezultatul conparatiei cu alte bunuri si servicii.Totodata,pretul treue sa raspunda legitatilor economiei de piata,in primul rind,legei cererii si ofertei.
Avind in vedere acest continut complex,stabilirea pretului este o chestiune dificila,nivelul acestuia fiind rezultatul unei cautari, unui compromise,unui optim intre fortele implicate(producatori,comercianti,consumatori,conditii de piata).Astfel determinat ,pretul indeplineste o serie de functii,cum sunt cea de instrument de masura a activitatii si a eficientei aesteaia,de mijlocitor al schimbului,de instrument de realizare a echilibrului oferta-cerere.Pe linga aceste calitati pretul ramine o pirghie importanta de concretizare a unor obiective de politica economica in domeniul turismului,intre care:stimularea cererii,dezvoltarea si diversificarea ofertei,patrunderea pe o anumita piata,asigurarea accesului si ,implicit,dreptului la vacanta unui numar cit mai mare de personae ,limitarea cererii spre anumite destinatii la scopul protejarii acestora etc. In privinta realizarii echilibrului oferta-cerere,rolul pretului se circumscrie particularitatilor celor doua categorii correlative, in principal ‘’viscozitatii acestora’’,determinate de rigiditatea ofertei,de intangibilitatea produselor turistice,de conservatorismul si fidelitatea clientelei. Ca urmare a acestor situatii,preturile produselor turistice prezinta citeva trasaturi distinctive,intre care cele mai importante sunt :
Diferentierea, Caracterul inflationist, Formarea relativ independenta de raportul cerere-oferta, Influenta regulatoare limitata asupra pietei
Complexitatea produselor turistice si mecanismul de formare a preturilor pachetului de vacanta,prin acumularea costurilor prestatiilor individuale ,determina un efect al inflatiei sensibil amplificat.Inflatia prin costuri se datoreaza cresterii pretului energiei ,variatiei nivelului salariilor,determinata de munca sezoniera si raritatea fortei de munca superior calificata,in sezon,de specultiile funciare in zonele
74
turistice,de actiunea statului prin intermediul fiscalitatii etc.Inflatia prin cerere consta intr-o crestere artificiala a pretului vacantelor ca urmare a sezonalitatii,a unei oferte inelastice si,corespunzator,unei inadecvari oferta –cerere si unui import de inflatie.
O alta caracteristica a preturilor produselor turistice se refera la faptul ca formarea lor este relativ independenta de raportul oferta-cerere ,de legile pietei.Potrivit teoriei economice, in conditiile economice de piata preturile se stabilesc pe baza legii cererii si ofertei – modalitate proprie situatiei de concurenta perfecta; de asemenea, se pot forma ca urmare a deciziei unui producator care domina piata unui produs – acesta fiind pretul de monopol; ar mai fi mentionata si situatia in care statul intervine – direct sau indirect – in stabilirea pretului.In realitate economica se intilneste o impletire a acestor situatii, rezultind preturi formate in diverse modalitati.In cazul concret al pietei turistice, opacitatea acesteia, determinata de carracterul nematerial, intangibil al produselor, pe de o parte “vascozitatea” cererii si ofertei, pe alta parte, limiteaza afirmarea liberei concurente si rolul mecanismelor pietei in formarea preturilor. Astfel, cel mai adesea, jocul liberei concurente este ingradit, deformat, fie prin intelegeri intre producatori (dub egida asociatiilor profesionale, patronate, sindicate), fie pentru ca forma frecventa intilnita de organizare a activitatii (lanturile integrate, voluntare) creeaza pozitia de monopol. De asemenea, nu de putine ori, interventia statului prin reglementari indirecte (politica fiscala, protejarea mediului, regimul constructiilor) reduce rolul pietei in stabilirea preturilor.
Desi nu se poate spune ca pe piata turistica a disparut orice concurenta, majoritatea preturilor se formeaza independent de actiunea legii cererii si ofertei. Aceasta caracteristica genereaza, la rindul ei, o alta particularitate a preturilor implicit, asupra realizarii ehilibrului pe piata. In privinta modalitatii concrete de determinare a preturilor produselor turistice, ca regula generala, trebuie tinut seama de:
- costurile materiale,- costurile salariale- costurile de functionare,- costurile de gestiune,- taxa pe valoarea adaugata,- marja de profit a producatorului si/sau comerciantului.
Aceasta tehnica inregistreaza ,in practica,o serie de adaptari in functie de specificul serviciului turistic – transport,hotelarie,alimentatie.De o metodologie aparte beneficiaza programele turistice (aranjamente IT), datorita continutului lor complex,de pachete si servicii.In stabilirea pretului unui astfel de produs sunt luate in calcul, sub forma cheltuielilor directe ,preturile prestatiilor individuale standard: transport ,cazare,alimentatie si agrement sau tratament ,dupa caz .Acestora se adauga cheltuieli administrative si de organizare a activitatii ,comisionul agentiei sau touroperator-ului si taxa pe valoare adaugata.Intr-o asemenea structura mai pot fi incluse gratuitati,cheltuieli cu asigurarea turistului,cheltuieli de promovare etc. Concluzii:Desi nu se poate spune ca pe piata turistica a disparut orice concurenta, majoritatea preturilor se formeaza independent de actiunea legii cererii si ofertei. Aceasta caracteristica genereaza, la rindul ei, o alta particularitate a preturilor implicit, asupra realizarii ehilibrului pe piata
Piata turistica se afla intr-o permanenta transformare.Ca tendinta generala,ea inregistreaza o crestere,in ritmuri superioare celor ale dinamicii economiei mondiale.Aceasta evolutie s-a mentinut si in conditiile unor evenimente,ceea ce demonstreaza o oarecare detasare a turismului fata de problemele economico-sociale.Totodata,cresterea turistica deosebit de dinamica s-a concretizat intr-o dimensiune actuala impresionanta a acestui domeniu,circa 3.550 mld. USD,ceea ce face din turism una din cele mai importante industrii ale economiei mondiale si componente ale comertului mondial. Cresterea pietei turistice reprezinta o latura cantitativa-exprimata prin sporirea numarului calatoriilor si a consumurilor aferente-si una calitativa,rezultat al atragerii in circuitul turistic a noi zone si tari ,a unor segmente tot mai largi ale populatiei,de o mare diversitate din punct de vedere economic,socio-cultural si afectiv.Aceste evolutii genereaza,la rindul lor,o serie de mutatii structurale. Turismul creeaza oportunitati de crestere economica regionala si locala si contribuie la crearea de noi locuri de munca prin valorificarea patrimoniului cultural si natural, specific fiecareia din cele opt regiuni de dezvoltare, inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din punct de vedere economic si social. De asemenea, o parte importanta din noile locuri de munca create constituie o oportunitate regionala pentru ocuparea fortei de munca feminine. Valorificarea atractiilor turistice din diferitele zone ale tarii poate contribui la cresterea economica a unor centre urbane in declin sau zone rurale periferice, prin favorizarea aparitiei si dezvoltarii firmelor locale, transformand areale cu competitivitate economica scazuta in zone atractive pentru investitori. Activitatea pietei turistice creeaza cerere pentru o gama larga de bunuri si servicii, achizitionate ulterior de turisti si companii de turism, inclusiv bunuri si servicii produse de alte sectoare economice (comert, constructii, transporturi, industria alimentara, confectii si incaltaminte, industria mica si de artizanat). Dezvoltarea pietei turismului va tine cont de principiile dezvoltarii durabile, in sensul conservarii si protejarii patrimoniului natural si cultural, dar si al reducerii presiunii antropice asupra mediului, inerenta in conditiile practicarii turismului pe scara larga. Cresterea numarului de turisti va suprasolicita mediul inconjurator, afectand echilibrul ecosistemului. Presiunea asupra mediului va fi tinuta sub control in regiunile cu un patrimoniu natural deosebit, pentru a permite valorificarea acestuia intr-o maniera durabila si printr-o repartizare spatiala uniforma a activitatilor turistice. Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural si crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe – Crearea/ dezvoltarea/ modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice – Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare pentru cresterea atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica Aceste domenii de interventie au ca scop sprijinirea valorificarii unor importante categorii de resurse turistice: culturale si resursele naturale.
Modificari semnificative ale consumurilor turistice,respectiv,ale pietei sunt generate si de tendintele unor factori determinanti .Dintre acestia ,un rol mai important revine fenomenului de imbatrinire a populatiei ,in special in tarile dezvoltate ,cresterii duratei timpului liber,ascensiunii factorilor socio-culturali si emotionali asupra celor materiali ,obiectivi in formarea cererii.Asociate unor evolutii economice pozitive,actiunile acestor factori se reflecta in tendintele de fragmentare a
76
vacantelor si efectuarea mai multor calatorii de mai scurta durata,de largirea perioadelor de desfasurare a deplasarilor si ,implicit,atenuarea sezonalitatii,in diversificarea destinatiilor s.a. Pe de o parte ,ponderea in crestere a turistilor debutanti sau a celor cu posibilitati financiare limitate relanseaza cererea pentru vacantele standard .
Exploatarea turistica durabila a ariilor protejate se poate realiza prin practicarea unui turism controlat, prin distribuirea echilibrata a turistilor in toate perioadele anului (reducand astfel si efectul indus de sezonalitate). De aceea, tinand cont si de evolutiile globale ale pietei turistice, este absolut necesara cresterea standardelor de calitate a spatiilor de cazare de tipul hotelurilor, moteluri si campinguri, cabane si hoteluri pentru tineret, structuri de cazare pe vapoare/pontoane. In plus, aceleasi atribute caracterizeaza si structurile de agrement turistic, care furnizeaza facilitatile de petrecere a timpului liber.
Concluzii:Turismul creeaza oportunitati de crestere economica regionala si locala si contribuie la crearea de noi locuri de munca prin valorificarea patrimoniului cultural si natural, specific fiecareia din cele opt regiuni de dezvoltare, inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din punct de vedere economic si social. De asemenea, o parte importanta din noile locuri de munca create constituie o oportunitate regionala pentru ocuparea fortei de munca feminine.satisfacerea nevoilor turiştilor trebuie să fie obiectivul major al oricărui organizator de călătorii. Pentru aceasta, demersul trebuie pornit cu identificarea nevoilor clienţilor potenţiali, continuat cu conceperea de pachete turistice care să corespundă acestor nevoi şi finalizat cu evaluarea: gradului de satisfacţie al turiştilor, al personalului implicat în desfăşurarea actului turistic şi a produsului turistic, ca întreg.
77
Tema 6. Baza tehnico – materiala a turismului.
6.1 Continutul si rolul bazei tehnico-materiale a turismului. OBIECTIVE:
Prezentarea desfasurata a bazei tehnico-materiale a turismului. Prezentarea divizarii resurselor materiale (capitalul tehnic). Prezentarea
CUVINTE CHEIE: Baza tehnico-materiala, capitalul fix,capitalul circulant,
Sub denumirea de baza tehnico-materiala pot fi subintelese urmatoarele mijloace acestea sint resursele,mijloacele adecvate capabile sa asigure satisfacerea cerintelor turistilor pe durata si cu ocazia realizarilor voiajelor. Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale baza tehnico –materiala a turismului este reprezentata potrivit acceptiunii generale a conceptului de ansamblu mijloacelor tehnice de productie utilizate in acest domeniu in scopul optinerii de bunuri si servicii specifice destinate consumului turistic.
In corelatie cu sfera larga de cuprindere a turismului cu rolul sau complex si de ramura de sinteza, baza tehnico- materiala a acestuia include atit mijloace comune altor ramuri cit si echipamente specifice. Ca atare continutul econimic,caracteristicile,modalitatile de clasificare consacrate se regasesc in cazul bazei tehnico-materiale a turismului.Astfel in raport cu modul particular in care se consuma si se inlocuiesc resursele materiale se separa in capital fix si capital circulant.
Capitalul fix componenta a avutiei nationale este format din: bunuri de lunga durata care servesc ca instrumente ale muncii in mai multe etape de productie se consuma treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare.ele se caracterizeaza prin faptul ca-si pastreaza forma initial ape toata durat afunctionarii in timp ce valoacea lor se reduce transferinduse asupra rezultatelor; de-asemenea ele sunt in mare masura specializate in indeplinirea anumitor operatii ceea ce limiteaza destinatiile acestora imprimindule rigiditate si exploatare. Cea mai generala structura a lor include: constructii si echipamente de productie (masini, utilaje, instalatii, mecanisme si dispositive de masurare, control si reglare, mijloace de transport etc.) subdivizate la rindul lor pe grupe si tipuri. Capital circulant, parte a fondurilor de productie se caracterizeaza prin faptul ca se consuma integral in cadrul unui singur ciclu de productie si ca atare trebuie de inlocuit cu fiecare circuit economic. Din sfera acewstui capital fac parte: materii prime, materiale, energie, combustibil etc. aceste componente sunt mai putin specializate fiind susceptibile mai multor destinatii.
78
Potrivit acestei clasificari in concordanat cu specificul activitatii turistice capitalul ethnic este prezentat in proportii covirsitoaredin constructii-cladiri, destinate primirii si servirii turistilor si adapostirii unor masini si utilaje necesare productiei; lor li se adaoga mijloace de transport si diverse instalatii.La rindul lor aceste echipamente sint delimitate pe subgrupe in functie de participarea in diverse etape ale activitatii turistice. Astfel, intre grupele cele mai importante se numara: cladirile unitatilor de cazare si alimentatie, ale unitatilor d eproductie si administrative, parcul de mijloace de transport, instalatii de agreement si tratament, inventarul , mobilierul si echipamentul de unitati de cazare si alimentati, atelliere de reparatii, gospodarii anexe, unitati de invatamint. O zona turistica de mare atractivitate nu se poate constitui in oferta inainte de a beneficia de dotarile necesare primirii si retinerii calatorilor. Amploarea fluxurilor turistice este determinate de o potriva de cererea si factorii acesteia, dar si de gradul de dotare tehnica a teritoriilor. Deasemenea pe masura ce cresc exigentele turistilor fata de calitatea serviciilor si nivelului de confort, apr mutatii in criteriile de selectie a destinatiilor de vacanta, are loc o sporire a importantei bazei tehnico-materiale. Actractia exercitata de potentialul turistic pierde din importanta in favoare acelei determinate de nivelul serviciilor, la rindul lor dependente de structura si calitatea resurselor materiale. Aceasta explica in mare masura atractia diferita a unor zone beneficiind de potential sensibil apropiat dar diferentiat dotate din punct de vedere tehnic. Apropierea de nevoileturistilor de varietatea gusturilor si preferintelor acestora presupune o adaptare permanenta a resurselor materiale la evolutia cantitativa si structurala a cererii. Necesitatea unei corelatii intre aceea ce se ofera si ce se cere este accentuate si de caracteristicile produsului turistic, rigid in timp si spatiu. In aceste conditii devansarea dezvoltarii bazei tehnico materiale in raport cu dinamica circulatiei turistice reprezinta o cerinta si o garantie a valorificarii atractiilor turistice si satisfacerii clientelei. Din cele prezentate rezulta ca nu doar rolul important pe care baza tehnico material ail joaca in desfasurarea si dezvoltarea turismului ci si cresterea continua a acestuia ca rezultat al sporirii exigentelor turistilor in general in fata de confort in special al varietatii tot mai largi a cerintilor manifestate odata cu participarea la circulatia turistica a unor noi segmente ale populatiei a diversificarii agrementului formelor d eturism locurilor si zonelor ce se inscriu in circuitul turistic.
Concluzi:Desfasurarea activitatii turistice presupune existenta si dezvoltarea calatoriilor in masa. Rezultatele cele mai inalte se datoreaza legaturi dintre potentialul turistic, baza tehnico-materiala si cerere, armonizarea si ritmul directiilor de evolutie a sferei turistice se datoreaza anume lantului dat.
79
6.2 Structura, dinamica si distributia teritoriala a echipamentelor turistice. OBIECTIVE:
Prezentarea desfasurata a structurii si evolutiei bazei tehnico-materiale Prezentarea unei componente a bazei tehnico-materiale care este mijloacele de agreement Prezentarea desfasurata a infrastructurii generale in turism
CUVINTE CHEIE: Infrastructura, agrement,
In corespondenta cu multitudinea destinatiilor sau componentelor produsului turistic baza tehnico-materiala are o structura complexa, elementele sale constitutive asociinduse si adaptinduse tuturor tipurilor de nevoi ale turismului. Pe de alta parte dinamica circulatiei turistice si legatura indistructibila dintre acesta si dotarile tehnice au determinat o serie de mutatii cantitative si structurale ale bazei materiale, modernizarea si perfectionarea acesteia. Structurii si evolutiei bazei tehnico-materiale, pornind de la diversitatea echipamentelor turistice analiza acestora si intelegerea rolului lor in desfasurarea activitatii oblige la abordarea lor diferentiata pe categorii omogene, la clasificarea lor. In teoria si practica de specialitate exista mai multe modalitati de structurare a componentelor bazei tehnici-materiale a turismului. Cea mai importanta si fregvent utilizata clasificare foloseste drept criteriu destinatia principala si delimiteaza doua mari categorii:
1. baza tehnico-materiala specific turismului 2. baza tehnico-materiala generala.
In prima grupa se incadreaza resursele materiale care isi datoreaza existenta activitatii turistice – sunt destinate exclusive turistilor – iar in cea de-a doua sint cuprinse dotarile cu statut independent de domeniu turistic, dar care sunt utilizate si pentru nevoile acestuia; cu alte cuvinte aceste echipamente sunt destinate in egala masura rezidentilor si turistilor. Dotarile specific turistice sunt reprezentate de reteaua unitatilor de cazare, o parte din reteua unitatilor de alimentatie, mijloacele de transport din structura turismului – in principal rutiere sip e cablu, instalatiile de agreement si cele specifice tratamentului balneo medical, satele turistice si satele de vacanta ca mijloace complexe si particulare. In infrastructura sint cuprinse:caile de comunicatie si mijloacele de transport iin comun, urban si interurban, reteua de comunicatie, unitatile comerciale, sanitare,de prestari servicii, echipamentele tehnico edilitare etc. Componenta cea mai importanta a bazei tehnico–materiale specifice este: reteaua unitatilor de cazare intru cit raspunde uneia dintre necesitatile fundamentale ale turismului si anume: odihna, inoptarea. Fara existenta unor astfel de echipamente nu se poate realize un consum turistic. Mai mult, dimensiunile, structura si distributia spatiala a mijloacelor de cazare determina caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale ale turismului si implicit amploarea si orientarea fluxurilor turistice.
80
Reteua unitatilor de cazare este a;catuita din obiective de diverse tipuri clasificate dupa continut, functia indeplinita, categoria de comport, perioada functionarii, forma de proprietate. Una dintre cele mai frecvent utilizate grupari separa mijloacele de cazare in
- unitati complimentare sau cazarea extrahoteliera, reprezentate de terenuri de camping si caravanning, casute, camine, sate de vacante,hanuri pentru tineri, cabane si refugii montatne, camere , case si apartamente de inchiriat, sanatorii si stabilimente de sanatate, tabere si clonii de vacante.
Desi in ultimii anis au construit sau au fost redate circuitului turistic o serie de unitati, ritmurile acestei revolutii nu au fost de natura sa compenseze scoaterea din uz. Totodata, dimensiunile si tendintele inregistrate in dinamica principalelor indicatori ai capacitatii de cazare, privite coparativ cu potentialul natural si am=ntropic existent, pun in evidenta o dotare modesta si in consecinta o slaba valorificare a atractiunilor turistice. In privinta structure mijloacele de cazare pot fi abordate din mai multe unghiuri, folosind criterii diferite de segmentare ca:
- tipul unitatii- categoria de confort- forma de proprietate- perioada de functionare- amplasarea in spatiu- importanta
Confortul pentru turisti este puncutul cel mai inalt al succesului ,deci din punct de vedere al nivelului confortului,se constata o concentrare puternica la categorii inferioare, respective unitatii cu doua stele si mai putin . Aceasta situatie se explica in buna masura prin vechimea relativ mareA unitatilor si gradul avansat de uzura si asociat acestora , prin calitatea scazuta a serviciilor. Fata de situatia anilor precedenti unele unitati au beneficiat ulterior de investitii pentru modernizarea si ridicarea nivelului de onfort, la altele insa gradul de uzura s-a accentuat , iar calitatea serviciilor s-a deteriorate , ducind la declansarea acestora . Un alt unghi de abordare a sructurii echipamentelor de gazdurie il constituie forma de proprietate potrivit acestui criteriu proprietatea privata incepe sa fie dominata cel putin din punct de vedere a capitalului , nivelul anilor 2004 si ulterior ; diferentele semnificative intre indicatorii-numar de unitati si numar de locuri-se explica prin faptul ca investitiile , relaiv recente in domeniu sau concretizat in obiective . In legatura cu acest aspect al structurii dotarior ,trebie remarcat efortul deosebit in directia privatizarii activelor din turism ,desfasurat pe parcursul ultimilor ani si chiar in present. O alta componenta importanta a bazei tehnico materiale a turismului o reprezinta unitatile de alimentatie publica. In majoritatea lor,acestea se adreseaza deopotrive rezidentilor si turistilor ceea ce face dificila o analiza riguroasa si detaliata a principalelor tendinte din evolutia si structura celor destinate turismului. Din totalul unitatilor de alimentatie publica existente in tara noastra – aproape 35000 cu o suprafata comerciala utila de 3.7 mil.m.p. si circa 2mil. Locuri de mese . Din punct de vedere structural , si unitatile de alimentatie pot fi grupate pe tipuri ,categorii de confort,forme de proprietate,perioada de functionare etc. destinate sa satisfaca nevoile de hrana dar si de recreere ale turistilor retiaua unitatilor de alimentatie specifica este dominata. O alta caracteristica a acestei componente a bazei materiale specific turistice o constituie sezonalitatea accentuate in primul rind, trebuie mentionat ca din cele circcca 495 mii locuri la mese aproximativ 1/3 sint amplasate pe terase si in gradini deci cu activitate temporara si circa 2/3 in saloane ;in al doilea rind,o buna parte a celor situate in saloane functioneaz in cadrul unor hoteluri sau chiar statiuni cu activitate sezoniera (litoral,statiuni balniare de interes local,zona Montana foarte inalta) Baza tehnico materiala specific turistica inscrie intre componentele sale si mijloacele de transport;este vorba de cele care sint destinate exclusive turistilor si /sau se afla in proprietatea/adnministratrea unor societati comerciale apartinind sferei turismului .
81
Mijloacele de agreement reprezinta o alta componenta bine definite a bazei tehnico-materiale proprii turismului ; aceste echipamente au ca obiectiv crearea conditiilor pentru distractii si recreere ,pentru petrecerea placuta a timpului liber. In concordanta cu varietatea destinatiilor de vacanta , cu diversitatea gusturilor si preferintele turistilor,mijloacelor de agreement se prezinta ,din punct de vedere al continutului,intr-o gama foarte larga si anume:
- terenuri de sport- Sali de jocuri- Jocuri polivalente(specacole,expozitii ,concursuri)- Parcuri de distractie- Centre de echitatie- Plaje si instalatii de sporturi nautice- Pirtii d schi- Cluburi- Cazinouri- Discoteci
Dotarea cu astfel de mijloace poate fi exprimata prin indicatori simpli sau complecsi,prin raportare la numarul turistilor sau a populatiei. In cee ce priveste tara noastra oferta de instalatii de agrementeste slaba, divertismentul nefiind din pacate o prioritate pentru organizatorii de vacante. Baza tehnico-materiala a turismului include in sfera sa de referinta si infrastructura generala. Constituita din transporturi si telecomunicatii,comert si prestari servicii,utilitati publice(alimentarea cu apa ,gaze,nergie electrica si tehnica)sistemul sanitary,institutii financiar-bancare etc. aceasta este menita sa asigure functionarea normala a tuturor sectoarelor economiei prin urmare si a turismului. Indispensabila dezvoltarii turismului a carui amploare o conditioneaza prin dimensiuni,distributiei teritoriala si caracteristici tehnice,infrastructura generala este de o relatie de interdependent ace trebue avuta in vedere in dinamica si sensurile cresterii acestora. In cadrul componentelor infrastructurii generale, locul cel mai important pentru dezvoltarea turiismului revine transporturilor ,in multitudinea formelor sale ;ele asigura accesul spre destinatiile de vacanta ,precum si atragerea diverselor zone in circuitul turistic. In ceea ce priveste nivelul de dezvoltare a transporturilor ,tara noastra detine un loc modest in cadrul continentului European. Astfel in domeniu rutier retiaua de sosele si autostrazi este insuficienta si de slaba calitate. Alaturi de ramura de transporturi ,contributii importante la dezvoltarea turismului au telecomunicatiile ,comertu ,sanatatea ,zestrea edilitara.
Distributia teritoriala a bazei tehnico-materiale a turismului Baza tehnico materiala a turismului ,analizata global sau pe componente ,prezinta diferentieri importante - din punct de vedere al marimii ,structurii tipologice,nivelului si ritmului dezvoltarii – de la o zona la alta. Aceasta distributie este rezultatul actiunii intercorelate a mai multor cause; in primul rind,este vorba de geografia teritoriului,respective de concentrarea atractiilor turistice in anumite perimeter,de valoarea lor si de usurinta cu care pot fi exploatate;in al doilea rind,trebue mentionate tendintele inregistrate,dealungul timpului ,in evolutia cererii care a determinat o anumita orientare a investitiilor in domeniu ; deasemenia ,inegalitatile teritoriale,mai ales in privinta infrastructurii generale,reflecta nivelul diferit de dezvoltare economico-sociala a zonelor,locul acordat turismului in structura economiei regionale. Distributia necorespunzatoare a bazei materiale in profil territorial are la rindul ei efecte negative asupra dezvoltarii turismului si asupra satisfacerii consumatorilor,intre care,aglomerarea statiunilor si reducerea calitatii serviciilor,accelerarea deteriorarii cadrului natural si scaderea atractivitatii zonelor,cresterea gradului de poluare etc. Conclizie :
82
Din punct de vedere a formelor de proprietate, spre deosebire de unitatea retelelor de cazare proprietatea private este mult mai bine reprezentata,situinduse la peste 80% ,ponderii realizata,in principal pe seama unitatilor independente. Alaturi de ramura de transporturi , contributii importante la dezvoltarea turismului au telecomunicatiile, comertul, sanataea, zestrea edilitara,a localitatilor. O analiza a bazei tehnico-materiale din aceste domenii evidentiaz,cel putin sub aspect cantitativ o dotare corespunzatoare.
6.3 Investitii in turism. OBIECTIVE:
Prezentarea desfasurata a dimensiunilor activitatii turistice. Investitiile in turism. Valoarea investitiilor in turism.
CUVINTE CHEIE: aportul propriu, creditul, leasingul, actionariatul si coproprietatea,aportul statului.
Dimensiunile si calitatea activitatii turistice sunt,in buna masura,conditionate – asa cum s-a aratat - de gradul de echipare a teritoriului cu mijloace specifice,dar si de dotarea tehnica a sectoarelor adiacente,acelor care concura. Cu alte cuvinte ,baza tehnico materiala deopotriva cea specifica si infrastructura joaca un rol major in dezvoltarea turismului, cresterile in domeniu nefiind concepute in afara unor sporuri cantitative si calitative ale capitalului ethnic. Pe de alta parte ,baza tehnico-materiala , prin natura proprie, este supusa unui process de uzura fizica si morala ,ceia ce impune ,pentru continuarea activitatii, inlocuirea periodica a componentelor sale. In concordanta cu aceste obiective sau efecte asteptate, investitiile pot fi:de dezvoltare(extindere),de modernizare si de inlocuire , cu precizarea ca in practica este difiila o demarcatie neta intre ele mai ales in situatia ultimilor doua. In privinta continutului investitiile in turism se concretizeaza in obiective specifice – unitati de cazare, alimentatie, agreement – si lucrari de infrastructura(cai de acces, spatii verzi, parcari,alimentare c apa,canalizare etc.)care asigura functionarea normala a primelor. Investitiile in turism prezinta si unele particularitati cu impact asupra riscului asumat si a criteriilor de adoptare a deciziilor. Acestea sunt in primul rind intensive in capital ,prin faptul ca reclama cheltueli mari datorata costurilor ridicate ale infrastructurii dar si a echipamentelor specifice, fiind comparate adeseori cu cele din industria grea; in al doilea rind, ele angajiaza capital pe termen lung,amortizarea facindusew foarte lent mai ales in cazul dotarilor cu functionarea sezoniera;in al treilea rind ele se materializeaza, in principal, in constructii si ca atare sunt supuse intr-o mai mica masura uzurii morale. Aceste caracteristici , carora le pot fi adaugate si cele specifice domeniului precum rotatia lenta a capitalului, rigiditatea in exploatare in mijloacele fixe, rentabilitatea relative redusa – trebue avute in vedere la evaluarea necesarului de capital,a duratei imobilizarii acestora, a randamentului economic. Deciziile privind angajarea unor lucrari de invesstitii se fundamenteaza pe elaborarea unor studii de fezabilitate , care trebuie sa argumenteze necesitatea si oporunitatea investitiei si eficienta functionarii noului obiectiv. In aceste conditii, principalele probleme ce trebue solutionate in vederea realizarii unui proect de investitii - si care se constitue in criterii de adoptare a deciziei se refera la :
- determinarea valorii investitiei- identificarea surselor de capital si a modalitatilor de finantare- evaluarea cheltuelilor de exploatare si calculul eficientei
in ceia ce priveste valoarea investitiei ,aceasta cuprinde costul propriu zis al mijlocului fix si o serie de cheltueli angajate pe parcurs vizind pregatirea si punerea in executie a obiectivului. Pentru stabilirea concreta a nivelului tuturor acestor cheltueli se tine seama de experienta anterioara, interna si
83
internationala si de structura costurilor – teren,patrimonial imobiliar si mobiliar,constituirea societatii ; in toate situatiile se elaboreaza mai multe variante aleginduse cea potrivita. In privinta surselor/modalitatilor de finantare a investitiilor, literature de specialitate consemniaza citeva solutii consecrate si anume:1. aportul propriu 2. creditul3. leasingul4. actionariatul si coproprietatea5. aportul statului si 6. peentru lucrarile de mare amploare , de interes international, aportul organismelor financiar
internationale. Primului tip de solutii ii este specific faptul ca sumele necesare investitiei se constitue prin acumularea profitului din activitatea desfasurata intr-o perioada anterioara. Tipului numarul doi este specific fiind considerat una din cele mai raspindite metode de finantare a investitiilor. Tipul cu numarul trei reprezinta o operatie prin care o societate specializata finanteaza total sau partial o lucrare de investitii de care beneficiaza o alta intreprindere . Tipul cu numarul patru constau in cresterea capitalului subscris prin emiterea de actiuni si atragerea de noi actionari/incvestitori,in cazul actionariatului si prin constituirea de societati mixte in forma coproprietatii. Ultimul tip contribute la finantarea investitiilor turistice ce imbraca forme si proportii diferite,in functie de nivelul de dezvoltare a turismului si importanta acestuia in economie. In anumite situatii, lucrarile de investitii in domeniul turismului pot beneficia si de finantarea internationala; fondurile necesare realizarii proectelor rovin din transferuri sau imprumuturi private si din credite acordate de organizatiile financiare internationale pe baza recomandarilor OMT. De regula , obiectivele incluse in aceasta categorie sint de mare amploare de interes regional, localizate in zonele geografice slab dezvoltate. Experienta internationala evedintiaza ca sunt selectate cu predilectie proiectele cu efect de antrenare mare, cele capabile sa stimuleze, prin cresterea turistica, dezvoltarea economiilor, sporirea calitatii vietii, atenuarea somajului, protejarea mediului .
Concluzii:Activitatea turistica presupune existenta, alaturi de elementelede atractie, a unor mijloace (resurse) materiale adecvate. Investitiile in turism prezinta si unele particularitati, cu impact asupra riscului asumat si criteriilor de abordare a deciziilor, care sint intensive in capital.
84
Tema.7. Resursele umane in turism.
7.1. Particularitatile muncii in turism.
OBIECTIVE: Relizarea activităţii turistice. Caracterizarea dezvoltarii turismului. Relaţia dintre turism si capitalul uman. Contactul direct dintre lucrător şi client /turist. Cum decurge răspunderea materială şi morală in turism.
Relizarea activităţii turistice presupune prezenţa, alaturi de potenţial (natural şi antropic) şi echipamente (baza tehnico-materială), a resurselor umane, factor ce asigură funcţionarea celorlalte componente ale ofertei.Se poate spune că factorul uman transforma resursele naturale si materiale din ponteţiale in efective. Volumul si calitatea activităţii turistice depind de incadrarea cu personal, respectiv, de numarul lucrătorilor si nivelul lor de calificare. In acest context, evolutia turismului se află
85
in corelatie directa cu dinamica si structura personalului, ceea ce argumentează importanţa deosebită a capitalului uman.
Dezvoltarea turismului - caractirizat ca un sector intensiv de muncă- are o serie de consenciţe asupra utilizarii resurselor umane in sensul creării de noi locuri de munca, determinarii unui nivel relativ ridicat de instruire si a unei anumite structuri profesionale si pe funcţii. De asemenea, specificitatea activitaţii turistice, complexitatea sa, data de multitudinea si varietatea componentilor, isi pun amprenta asupra necesarului de personal si structurii acestua, asupra exigentelor privind pregătirea si selecţia, asupra efecienţii utilizării forţe de munca.
Relaţia dintre turism si capitalul uman este ,asadar, una complexă, de intercondiţionare, fiecare din cele două elemente avind de o potrivă felul de cauză si effect. Ca urmare orce politică in domeniul resursilor umane trebuie fundamentata pe cunaşterea trasăturilor distingtive ale muncii din turism, pe evaluarea intensităţii şi modului particular de acţiune a forţei de muncă asupra produţii turistice şi rezultatelor activitaţii.
Beneficiind de o natura proprie, constituita dintr-o multitune şi deversitate de activităţi, turismul imprimă muncii prestate in acest sector o suma de caracteristici care se reflecta, in principal asupra nevoii de forţă de muncă şi efectelor folosirii acesteia. Printe cele mai importante trăsături se numără: consumul mare de muncă vie, răspundere materială şi morală superioară, nivel relativ ridicat şi complex de pregătire, relaţii directe lucrător-client, sezonalitate accentuată, utilizarea modelului muncii cu timp parţial.
Consumul de muncă vie este superior comparativ cu alte ramuri cu dimensiuni şi/sau producţie apropiată. Din acest punct de vedere, turismul răspunde trăsăturilor fundamentale ale componentelor terţiarului; mai mult, necesarul de muncă la unitatea de produs este unul dintre cele mai ridicate, ceea ce presupune un număr mai mare de lucrători şi conduce la o productivitate a muncii mai redusă. Această situaţie este rezultatul faptului că mecanizarea şi automatizarea au o sferă de aplicare relativ limitată, se pot realiza pentru un număr mic de operaţiuni. Pe de altă parte, introducerea progresului tehnic nu se recomandă în toate cazurile. De exemplu, înlocuirea omului cu maşina nu este cea mai inspirată soluţie pentru servicii, cum sunt cele de cazare-recepţie, alimentaţie-servire, conducerea grupurilor-ghid, turiştii dorind ca măcar pentru perioada vacanţelor să evadeze din lumea automatelor, să fie serviţi.
Răspunderea materială şi morală ridicată decurge din implicarea nemijlocită a unei părţi importante a lucrătorilor din turism în procesul servirii consumătorilor şi are o semnificaţie deosebită în selecţia şi pregărirea personalului. Răspunderea material este determinată de valorile materiale pe care le au în grijă, le gestionează şi le manipulează lucrătorii (mobilier, echipamente, utilaje şi instalaţii, materiale prime). La aceste valori se adaugă, pentru multe categorii de personal, responsabilitatea faţă de bunurile turiştilor aflaţi în unităţile de cazare hotelieră şi similară. În privinţa aprecierii răspunderii morale, trebuie pornit de la premiza că între lucrătorul din turism şi consumător intervin raporturi cu un conţinut particular, diferit de cel din alte ramuri. Astfel, munca lucrătorilor presupune, alături de realizarea unor elemente de ordin cantitativ- volum de servicii prestate, de mărfuri comercializate, număr de turişti/clienţi serviţi-şi îndeplinirea unor cerinţe de ordin calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de satisfacere a nevoilor consumătorilor.
Nivelul relativ ridicat şi comlex de pregatire. În turism, există un număr important de funcţii ce nu necesită o calificare deosibită, aşa-numitele, “bad jobs”(femeie de serviciu, liftier, portar, comesionar, ajutator de ospătar sau de bucătar); în afara acestora, munca din turism reclamă pe lînga cunoştinţile de ordin tehnic, specific fiecărui sector: hotelărie, alimentatie, transport, agenţie de voiaj; şi un nivel general de instruire şi cultura ridicat. Lucrătorul trebuie să cunoască o limbă de circulatie internaţională, să fie in masură să prezinte valorile turistice ale zonei în care îşi desfăşoară activitatea, să poată oferi informaţii de larga utilitate, detaliate si corecte. Totodată, el trebuie să aibă un comportament civilizat, elegant chiar, egal faţă de toţi turiştii, să fie convingător, să aibă capacitatea de adăptare la stare pshică a turiştilor, să promoveze şi să întreţină un climat destins, relaxant, de
86
încredere. Îsuşirile fizice si ţinuta- elemente aparent minore sunt la fel de importante in crearea unei atmosfere agreabile, de buna dispoziţie, în stimularea consumătorilor. Aceste cerinţe îţi pun amprenta asupra criteriilor de selectie a peronalului şi direcţilor de orientare a procesului de prigatire profesională.
Contactul direct dintre lucrător şi client /turist . Această trăsătură determină, in primul rind,un efort continuu de adaptare a lucrătorului la cerinţile si personalitatea fiecărui client, ca şi un sistem adecvat de comunicare intre cei doi parteneri.Participarea nemijlocită a turistului la realizarea prestaţiei are o serie de implicaţii asupra organizării producţiei si consumului, asupra necesarului de personal si rezultatelor folosirii resurselor umane. Este vorba de nevoia unei mai bune cunoaşteri a pieţii, a cererii, in vederea specializării unor angajaţi pentru aceste activităţi; o alta consecinţă este cea a practicării vînzării directe, ca principala formă de comercializare a vacanţelor; mai pot fi menţionate: apariţia unor dificultăţi în standardizarea produselor, şi o eterogenitate sporită a ofertei, dependenţa activităţii- ca volum şi performanţe- deopotrivă de calităţile lucrătorului şi beneficiarului, de o productivitate a muncii mai scăzută, mai puţin controlată de prestator, condiţionată de receptivitatea turistului, de nivelul său de cultură, de capacitatea de a se face înţeles.
O altă particularitate a muncii în turism este ocuparea sezonieră/temporară şi, asociat acestuia, fluctuaţia mare a personalului comparative cu alte sectoare de activiate; această caracteristică este rezultatul concentrării sezoniere a circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei importante părţi a bazei tehnico-materiale. Condiţiile natural, organizarea vieţii economice şi sociale determină variaţii semnificative ale intensităţii circulaţiei turistice de la o perioadă la alta. Aceasta antrenează oscilaţii asemănătoare în ocuparea forţei de muncă, cu efecte negative asupra angajaţilor şi rezultatelor muncii lor. Apare astfel necesitatea unui număr sporit de lucrători care să facă faţă cerinţelor din perioadele de maximă activitate, iar de aici o reducere a exigenţelor în procesul de selecţie a acestora. Fluctuaţia mare a personalului reduce nivelul satisfacţiei în muncă a lucrătorilor, ca urmare a veniturilor mai reduse şi nesiguranţei locului de muncă.
Specificarea activităţii turistice generează practicarea muncii cu timp parţial (part time), a modelelor „flexibile” ale ocupării personalului. Este vorba de angajări în week-end, cu prilejul diverselor evenimente sau sărbători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori sportivi, şerpaşi, personal ajutător în cazul partidelor de vînătoare etc.). Aceste formule- întilnite pe scară tot mai largă- răspund nu numai naturii proprii a turismului, ci şi nevoilor unor segmente ale populaţiei (ferme, pensionari, studenţi). Cu toate acestea, ele creează şi dificultăţi în recrutarea forţei de muncă, mai ales în situaţia muncii în contratimp (cînd majoritatea angajaţilor au liber, se odihnesc).Caracteristicilor analizate le pot fi adăugate şi altele, mai mult sau mai puţin evidente, ca ferminizarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată datorată altor cauye decît sezonalitatea, angajarea întregului timp de muncă al unei zile.
Concluzii:
În ansamblul lor, particularităţile muncii în turism influenţează nemijlocit numărul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivităţii muncii, sistemele de cointeresare şi politicile de selecţie şi recrutare, organizarea pregătirii profesionale.
87
7.2.Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism.OBIECTIVE:
Dinamica dezvoltarii turismului.
Influenta angajatilor in turism.
Influenta mutatiilor structurale.
Structura lucrătorilor din turism în funcţie de nivelul de pregătire.
Structura pe sexe a personalului ocupat în hoteluri şi restaurante în câteva.
Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului ocupat în această ramură. Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei, creşterea numărului lucrătorilor reflectă tendinţele şi evoluţia fenomenului turistic şi caracteristicile muncii în acest sector. Astfel, creşterea aproape exlozivă a circulaţiei turistice, modificările în structura acesteia, exigenţele tot mai ridicate ale turiştilor constituie câteva dintre cauzele majore ale volumului şi dinamicii forţei de muncă. Evoluţia personalului trebuie pusă în corelaţie cu particularităţile precum consumul mare de muncă vie şi pătrunderea mai lentă şi relativ limitată a progresului tehnic, contactul direct lucrător-client, complexitatea şi sezonalitatea etc.Corespunzător acestor influenţe, numărul celor angajaţi direct în indistria turismului în ansamblul său se situa la 207 milioane, în 2001, ceea ce reprezintă aproape 8% din totalul populaţiei ocupate la scară mondială. În timp, s-a nregistrat o evoluţie pozitivă şi în ritmuri relativ înalte; astfel, faţă de 1987, creşterea a fost de peste 45%, din cota medie anuală de 3,8%. În ce priveşte perspectiva, se preconizează sporuri importante; potrivit previziunilor W.T.T.C., în 2011, numărul total al lucrătorilor din turism va ajunge la 260 milioane, respectiv 1 din 12 locuri de muncă va fi în industria turistică.Faţă de această evoluţie globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel, ţările situate în top în privinţa circulaţiei turistice- precum Franţa, Spania, SUA- se caracterizează şi printr-o bună dotare cu personal. În al doilea eşantion se situează ţări lansate recent în circulaţia turistică- Turcia, Mexic, Canada- şi de asemenea ţări emiţătoare, ca Marea Britanie cu aproape 2 milioane de lucrători în turism sau Germania cu peste un milion; aceste ţări se particularizează prin dinamica deosebită a angajărilor în domeniu. Un grup distinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde ponderea lucrotorilor în turism, relativ ridicată, se menţine constantă ( ex. Elveţia, Austria, Italia, Belgia, Luxemburg). Ţări cu un număr modest de lucrători în turism, cuo pondere de 1-2% a acestora în total PO, aici incluzîndu-se şi ţara noastră.În ce priveşte evoluţia în timp, după un curs ascendent înregistrat până în 1991, s-a manifestat şi continuă săse manifeste o tendinţă descrescătoare; tendinţa de scădere, ea fiind rezultatul acţiunii conjugate a mai multor factori cum sunt: reducerea dramatică a circulaţiei turistice interne şi internaţionale, scoaterea din funcţiune a unor capacităţi de cazare şi cererea mai mică de personal.În caracterizarea forţei de muncă, alături de evoluţiile cantitative, o semnificaţie deosebită au mutaţiile structurale. Una din cele mai frecvent întâlnite modalităi de grupare a lucrătorilor o reprezintă fucţia îndeplinită; aceasta poate fi asociată unui compartiment de activitate, importanţei şi nivelului de pregătire. Astfel, din punct de vedere al sectorului în care lucrează, se poate vorbi de personal ocupat în:
88
Hotelărie, la scară globală 40-50% din total; Alimentaţie, cu 30-40%; Agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5%; Administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2%; Alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activităţi sportive şi culturale etc.), cu
3-4%.Din punct de vedere al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii din turism îndeplinsc funcţii directe (proprii domeniului)- în hotelărie, alimentaţie, agenţii de voiaj, transport- care antrenează circa 90% din totalul angajaţilor şi funcţii indirecte (secundare conţinutului propriu-zis)- în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de divertisment- cu aproape 10% din personal.Analizele asupra conţinutului muncii din turism evidenţiază un nivel relativ redus de tehnicitate şi o structură din punct de vedere al pregătirii profesionale, dominată de mincă puţin sau deloc calificată. În corelaţie cu funcţia corelată cu nivelul de pregătire, distribuţia personalului este:
Cadre de conducere cu studii superioare- director, director adjunct- circa 10% din totalul angajaţilor;
Tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate- circa 8%; Personal de bază având calificare de specialitate medie şi submedie-42%; Personal de bază fară calificare-40%.
Nivelul mai modest de pregătire cerut de turism asigură o mai facilă atragere a personalului şi ocupare a funcţiilor şi o diminuare a şomajului în rîndul celor fără calificare, dar nu permite oferirea unor servicii de calitate.Tabel nr.1: Structura lucrătorilor din turism în funcţie de nivelul de pregătire;
Nivel de pregătire Hotelărie Alte componente aleactivităţii turisticeUniversitate
Alte forme de pregătire superioarăLiceu
Fără liceuFără calificare
24303232
3545407
Un aspect interesant prezintă structura pe sexe a forţei de muncă în turism. Din acest punct de vedere, se evidenţiază tendinţa de ferminitare a personalului, orientare comună celor mai multe ramuri ale terţiarului. Ponderea mai mare a femeilor în rîndul lucrătorilor din turism şi a celor din hoteluri şi restaurantelor reflectă specificarea muncii din acest domeniu care presupune aptitudini mai apropiate femeilor (răbdare, înţelegere, tact, bună dispoziţie etc).Tabel nr.2: structura pe sexe a personalului ocupat în hoteluri şi restaurante în câteva ţări
Ţara Pondere bărbaţi Pondere FemeiMarea Britanie
AustraliaAustriaBelgiaCanadaFinlandaGermania
SuediaRomânia
39,846,840,546,741,726,741,643,840,4
60,253,259,553,358,373,358,456,259,6
Accentuarea unei astfel de tendinţe poate genera dificultăţi în asigurarea calităţii serviciilor, mai ales în compartimentele ce reclamă un efort fizic deosebit. Este necesară o atentă studiere a particularităţilor muncii în fiecare sector şi promovarea unei politici adecvate şi din punctul de vedere al structurii pe sexe.Asociat caracteristicii de efort fizic mare, trebuie luată în discuţie şi structura pe vârste a personalului din turism. Deşi informaţiile referitoare la acest aspect sunt extrem de sărace, se
89
poate aprecia că forţa de muncă în turism este relativ tânâră, circa 45% din totalul angajaţilor avînd mai puţin de 35 de ani.Concluzii:
Pornind de la tendinţele manifestate în dinamică şi structură, se poate anticipa, pentru perspectivă, o creştere a numărului şi ponderii lucrătorilor din turism, paralel cu o diversificare a profesiunilor, ca rezultat al adaptării la evoluţiile cererii.
7.3. Productivitatea muncii lucratorilor din turism.
Nivelul de pregatire a lucrătorilor – cel mai important factor.
CUVINTE CHEIE: Sporirea productivităţii muncii,
Definită generic prin cantitatea de bunuri şi servicii produse în unitatea de timp, productivitatea muncii constituie şi pentru domeniul turismului unul din principalii indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii utilizării resurselor umane. Este vorba de dificultatea determinării în termeni reali a producţiei de bunuri şi servicii turistice şi de exprimarea acestia în unităţii specifice ,chiar şi atinci cănd efectele muncii pot fi redate prin informaţii tehnice, acestea nu sunt suficient de concludente ,nu refletă aceeaşi cantitate de muncă. Eterogenitatea activităţilor turistice, diferenţile majore între componentele aceluaşi produs sau pachet de vacanţa, care au totodată existenţă de sine stătătoare (cazare, alimentaţie, transport, arement, etc.) fac dificilă, dacă nu shiar imposibilă, gasirea unor indecători fizici, comuni pentru munca tuturor categoriilor de licrători . În aceste condiţii, exprimarea valorică (încasări, PIB, VA pe lucrător sau/şi unitatea de timp) reprezintă modalitatea cea mai potrivită de caracteriyare a productivităţii muncii; ea constituie numitorul cumun al diversităţii activităţilor turistice asigurând, comparabilitatea între procese, verigi organizatorice şi ramuri.Această modalitate de exprimare prezintă însă inconveniente, rezultate din faptul că nu se evidenţiază cosumul de muncă, ci doar efectele care sunt influenţate şi şi de alţi factori extraumani,între care : amplasarea unităţii, gradul de înzestrare tehnică, nivelul tarifelor, structura turiştelor etc. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie productivitatea muncii din industria hotelieră, unde se practică tarife diferenţiate pentru turişti interni şi internaţionali; orice modificare în structura clienteiei va antrena o modifecare a volumului încasărilor şi implicit, a productivităţii muncii, deşi toţi ceilalţi parametri au rămas neschimbaţi. Exprimarea valorică a productivităţii muncii impune, anumite rezerve, atunci când se urmareşte dinamica indecatorul; în acest caz, volumul valoric al serviciilor turistice trebuie determinat în preţuri comparabile, or, aşa cum se ştie, creşterea preţurilor nu este resultat exclusiv al inflaţiei, ci şi al îmbunătăţirii calităţii serviciilor. Rezulta că productivitatea muncii în exprimarea valirică nu oglindeşte în totalitate efectul economic şi, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea combinată a indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine o imagine completă a modului în care este utilizată forţa de muncă şi eficientă ei. Indicatorii productivaţii muncii se calculează atât la nivel macroeconomic, pentru ansamblul activităţii turistice, căt şi pe diverse coponente (hotelărie, alimentaţie etc.) sau structuri în funcţie de
90
obiectivele urmărite Productivitatea muncii în domeniu turismului ia valori mai mici decât în alte ramuri ale economiei, datorită consumului mare de muncă vie şi posibilităţilor redusede introducere a prgresului tehnic. Dacă se iau calcul doar efectele productivitatea muncii în turism are, o evoluţie foarte lentă. Sporirea productivităţii muncii, reprezintă, şi pentru sfera turismului , un deziderat major. Acesta se reflectă poyitiv în rezultate economico-financiare de ansamblu ale domeniului sau ale agenţilor economici, iar pentru personalul ocupat înseamnă venituri mai mari Productivitatea muncii din turism este influenţată de un complex de factori, sensibil asemănători cu cei întălniţi în cadrul altor ramuri de activate. Din punctul de vedere al importanţei şi modului de influenţa asupra rezultatelor muncii cheltuite, se disting factori direcţi şi factori indirecţi. În prima categorie se încadrează nivelul pregătirii profesionale, organizarea muncii şi gradul de înyestrare tehnică, iar în cea de-a doua, nivelul preţurilor şi tarifelor, structura turiştelor, categoria de comfort a unităţilor, seyonalitatea activităţii.Nivelul de pregatire a lucrătorilor reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori ai productivităţii muncii. Fiecare funcţie din domeniul turismului necesită o anumităcalificare, ceea ce permite executarea corespunzătoare şi într-un timp optim a atribuţiilor aferente acesteia. Este de presupus că un nivel mai înalt de pregatire permite exercitarea în mai bune condiţii a funcţiilor şi obţinerea unor performanţe superioare; orice neconcordanţa între cerinţele funcţiei şi pregatirea profesională a angajaţilir se negativ asupra rezultatelir muncii şi, implicit, asupra productivităţii, dar şi asupra lucrătorului şi satisfacţiei în muncă a acestuia. În consecinţa, realizarea unui nivel adecvat al productivităţii muncii reclama, selecţia unor lucrători bine pregătiţi. Totodată, asigurarea unei creşteri a productivităţii muncii este condiţionată de ridicarea permanentă a nivelului de calificare. Un alt determinant major al productivităţii este modul de organiyare a muncii; roul deosebit al acestui factor decurge din consumul mare de muncă vie şi complexitatea proceselor economice proprii turismului. Apare astfel necesitatea organiyării ştiincifice a muncii, în scopul reduceri consumului de muncă şi fli’uidizării activităţii. La nivelul turismului, ca ramura a economiei naţionale sau chiar mondiale, organizarea ştiinţifică a muncii se concretizează în simplificarea structurilor organizatorice, reducerea numărului de intermedeari, dezvoltarea şi organizarea reţelei de unităţi pentru a asigura o mai bună acoperire a pieţei, perfecţionarea sistemului informaţional etc. În cazul societăţilor comerciale cu profil turistic, organizarea ştiinţifică a muncii vizează raţionalizarea formaţiilor de personal şi îmbunătăţirea sistemului de normare a muncii, organizarea fiecărui loc de muncă astfel încât randamentul să fie maxim, simplificarea circuitilui informaţiilor, promovarea metodelor moderne de conducere. Nivelul preţurilor şl tarifelor şi modificarea acestora in timp determinâ volumul valoric al activităţii şi implicit, rezultatele muncii cheltuite. În consecinţă creşterea preţurilor şi tarifelor, materializată în sporirea volumului încasărilor, conduce la o creştere a productivitaţii muncii; în realitate, majorarea preţurilor şi tarifelor este efectul acţiunii conjugate a mai multor cauze; între acestea se număra şi îmbunataţirea calitaţii serviciilor, dar un rol deloc de neglijat revine inflaţiei. Variaţia preţurilir şi tarifelor este, pe de, altă parte, rezultatul structurii tipologice şi pe categorii de confort a unităţilor. În această situaţie, unitarile de categorie superioară, cu profil mai complex, vor înregistra niveluri mai ridicate ale productivităţii muncii. Sezonalitatea activităţii turistice îşi pune, amprenta asupraproductivităţii muncii. Dependentă, în principal, de factorii naturali care favorizează manifestarea efectiva a ofertei, sezonalitatea se exprimă prin concentrarea cererii în anumite perioade şi rămănerea în afara interesului turistic a restulu timpului, cu efecte asupra volumului activitaţii, consumului de muncă şi rezultatelor acestora. Pentru zonele puternic afectate de sezonalitate (litoral, munte) productivitatea va fi, pe ansamblu, mai mica faţa de celelalte areale şi va înregistra oscilaţii mai ample de la un sezon la altul. De asemenea, absenţa imprevizibilă a unor condiţii naturale favorabile (soare, zăpadă, temperaturi adecvate) poate genera modificări ale voliimului actvitaţii, cu efect asupra rezultatelor muncii.Concluzii: Mai pot fi incluşi în categoria determinaţilor productivităţii muncii din turism: amplasarea unităţilor faţa de principatelor orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a
91
diferitelor zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul turiştelor, cu efecte asupra cererii şi volumului activităţii desfăşurate.
7.4. Cointeresarea personaluluiOBIECTIVE:
Dezvoltarea activitatii si imbunatatirea calitatii prestatiilor.
Remuneratia ca aspect social si etic.
Productivitatea muncii.
Principiului echitatii in complexitatea sa.
CUVINTE CHEIE: Remunerare.
Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activitatii si imbunatatirea calitatii prestatiilor, in conexiune cu economisirea muncii sociale si cresterea productivitatii, presupune crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucratorilor, de renumerare a acestora. Un astfel de sistem se refera la un ansamblu de recompense materiale si morale, capabile sa stimuleze angajatii in obtinerea unor performante superioare.Remunerarea este considerate o tranzactie, un schimb intre indivizi si entitati economico-sociale, avind, in principal, un continut economic exprimat de pretul pe care o organizatie il plateste pentru utilizarea unui factor de productie; totodata, ea imbraca si aspecte psihologice, sociale, etice si chiar politice, decurgind din semnificatiile diferite ale acestuia pentru fiecare din cei doi parteneri si din contextul in care se desfasoara tranzactia. Astfel, pentru angajat, remuneratia inseamna o sursa de venit care ii asigura existenta, dar care ii ofera si siguranta, independenta, un anumit statut social. Ca atare, individual va urmari un nivel ridicat al veniturilor si o crestere periodica a acestora. Pentru organizatie, patron sau domeniu de activitate remuneratia reprezinta un cost o cheltuiala ce va afecta rezultatele financiare; apoi este privita ca o pirgie de dezvoltare, de echilibru social, de atragere si fidelizare a lucratorilor. In aceste conditii, organizatia va inscrie intre obiectivele sale reducerea unor asemenea costuri si/sau o maximizare a rezultatelor. Armotizarea intereselor celor doi parteneri se realizeaza prin sistemul de remunerare, respectiv “prin ansamblul de motede, tehnici, reguli si principii pe baza carora se stabileste legatura dintre dimensiunea rezultatelor…obtinute prin munca depusa de angajati si marimea partii din aceste rezultate …, ce se distribuie angajatilor respectiv”. Sistemul de remunerare trebuie sa asigure- sub aspect economic, material- o rasplata a muncii depuse de fiecare lucrator, o recompensa pentru performantele individuale si colective; totodata, tebuie sa tina seama de realizarea obiectivelor generale ale organizatiei, ramurii sau domeniului de activitate. Remuneratia imbraca forma salariului, la care se adauga diverse premii si bonusuri in functie de rezultatele individuale sau ale grupului , precum si alte avantaje si facilitate.Sub aspect social si etic, remuneratia inglobeaza elemente referitoare la cariera si perspectivele de dezvoltare profesionala, statutul social al angajatului, interesul pentru activitatea desfasurata, satisfactia in munca.In stabilirea formelor de remunerare si a nivelului recompenselor este necesara respectarea unor principii, concentrate pe doua directii majore: echitatea si performanta.In privinta echitatii, trebuie urmarita atit cea interna, vizind realizarea unui echilibru intre nivelul recompenselor pentru locurile de munca avind cerinte si responsabilitati apropiate sau situindu-se pe pozitii radical diferite, cit sic ea externa, rezultata din comparatiile cu oferta altor organizatii similare sau chiar altor domenii de activitate. Raportat la
92
acest ultimo aspect, nivelul salariului in “ hoteluri si restaurante” se situeaza, in tara noastra printre cele mai reduse, fapt ce nu raspunde importantei turismului in economie sin u incurajeaza dezvoltarea acestuia. Respectarea principiului echitatii in complexitatea sa are menirea de a atrage si fideliza personalul, de a asigura satisfactia materiala si psihosociala a acestuia. Totodata, prin nivelul remuneratiei se raspunde cerintelor de competitivitate si stimulare a activitatii. Legat de performanta, trebuie avute in vedere realizarile personale si de grup- respective, asigurarea unui echilibru intre contributia angajatilor si retributia lor- precum si rezultatele economice (profit, productivitate) sau indeplinirea altor obiective legate de pozitia pe piata, prestigiul, echilibrul cultural. Intre criteriile de performanta, la nivel macroeconomic, un loc aparte revine celui privind nivelul si evolutia productivitatii muncii; o desfasurare normala si eficienta a activitatii in domeniul turismului presupune o crestere mai rapida a productivitatii muncii (W) fata de cea a salariului mediu (S). Alaturi de criteriul productivitatii muncii, pot fi adaugate si altele, decurgind din caracteristicile pietii muncii, legislatia in domeniul salarizarii, importanta domeniului in structura ramurilor economiei, strategia privind dezvoltarea etc. In concordanta cu aceste elemente, demne de retinut sunt prevederele referitoare la necesitatea stabilirii unui nivel minim al salariului, cresterea controlata a acestuia pentru a nu afecta eficienta si a alimenta inflatia, caracterul negociabil al salariului etc.
Concluzii:Urmare a raportarii la aceste cerinte si principii, in practica turistica se intilneste o gama
larga de forme de recompensare a personalului, adaptate specificului fiecarui compartiment (hotel, restaurant, agentie, transport) si domeniului, in general, concepute astfel incit sa stimuleze dezvoltarea activitatii si cresterea randamentului muncii cheltuite, concomitant cu satisfactia materiala si morala a lucratorului.
93
Tema 8: Serviciile turistic. 8.1. Conţinutul şi caracterisicile serviciilor turisticeOBIECTIVE:
Să numesc principalele caracteristici ale serviciilor turistice;
Să dau noţiunea de servicii turistice,
Să expun succesiunea prestaţiilor turistice;
Să determin principalii factori care permit vizualizarea serviciilor
turistice; CUVINTE CHEIE:
Produs turistic, servicii turistice, intangibilitate
Produsul turistic reprezintă unitatea organică a efectelor produse de resurse, bunuri şi servicii. Conţinutul activităţii de turism include un ansamblu de prestaţii care se refera la organizarea călătoriei, la transport, odihnă şi divertisment. Serviciile turistice reprezintă un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor în perioadă în care turistul se deplasează şi în legătura cu aceasta deplasare
Principalele caracteristici ale serviciilor turistice sunt:
1)Caracterul nematerial al prestatiei - serviciile turistice existînd în forma potenţialî şi concretizîndu-se numai prin întîlnirea cererii cu oferta;
2)Caracterul nestocabil- produsul turistic se consumă pe masura producerii sale, are un caracter intangibil, neputînd fi stocat pentru valorificare;
3)Coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului - consumul turistic presupune prezenţa fizică la locul producţiei, prestatiei turistice;
4)Caracterul complex al prestatiei turistice - act turistic care are un conţinut complex şi variat de servicii, rezultat al contribuţiei unui număr mare de prestatori din diverse domenii;
5)Dependenţa şi inseparabilitatea serviciilor turistice de persoana prestatorului - valorificarea efectivă a serviciilor turistice impune contactul direct între prestatorul de servicii turistice şi consumatorul turistic;
6)Individualizarea serviciilor turistice la nivelul grupului sau persoanei - varietatea motivaţiilor turistice determină o oferta de produse turistice adaptate dorinţelor fiecarui individ, ceea ce nu exclude însă o componentă standard a unui produs turistic;
7)Sezonalitatae serviciilor turistice - decurgînd din sezonul cererii turistice;
94
8)Caracterul eterogen al serviciilor turistice datorită numărului mare de prestatori de servicii implicaţi în producerea unui produs turistic;
9)Derularea serviciilor intr-o ordine riguroasa - caracteristică valabilă numai în cazul turismului organizat. Aceasta succesiune cuprinde: promovarea produsul turistic, contractarea, transportul spre destinaţie, cazare, alimentaţie, agrement, transportul spre locul de reşedinţă;
10)Intangibilitatea care presupune imposibilitatea ca serviciile turistice să fie văzute, gustate înainte de cumparare, aspectele concrete ale acestora referindu-se numai la pret, denumire şi informaţii legate de structură. Serviciile turistice nu pot fi evidentiate (nu pot fi expuse, vazute, simtite etc.) printr-un suport material propriu-zis, motiv pentru care, prestatorii de servicii incearca sa le adauge anumite caracteristici tangibile prin care sa se poata sugera calitatea lor (ambianta, personal, echipamente etc.) si, totodata, sa se poata micsora riscul si incertitudinea actului achizitiei de catre cumparator.
Dintre principalii factori care permit vizualizarea serviciilor turistice amintim:*ambianţa, fie naturală (un anumit peisaj natural), fie creată (design, arhitectură, mobilier etc.), constituie mecanismul iniţial de formare a imaginii despre un anumit serviciu;*comunicatiile referitoare la serviciile turistice, din rîndul cărora se detaşează mijloacele publicitare şi fortele de vanzare; personalul aflat in contact direct cu clientul are un rol esential in evaluarea calitatii serviciului turistic, atat prin modul de exprimare, cat si prin intreaga atitudine non-verbala afisata;*pretul, prin marimea sa, poate permite aprecieri asupra calitatii unui serviciu turistic, cu conditia sa fie dimensionat in mod corespunzator situatiei reale, starii de fapt;
Principalele activităţi incluse în prestaţia turistică sunt serviciile de cazare şi masa, servicii de transport, servicii vizând producerea şi vânzarea de bunuri pentru turişti, servicii de divertisment şi servicii de organizare a turismului. Deci putem clasifica serviciile turistice în modul următor:
1. Acţiunea de informare turistică,2. Contractarea aranjamentului şi stabilirea programului de desfăşurare a acţiunii,3. Transportul spre zona de destinaţie,4. Cazarea şi serviciile suplimentare oferite de unităţile hoteliere,5. Alimentaţia,6. Agrementul în varietatea formelor sale,7. Transportul turiştilor pe rută de întoarcere,8. Activitatea de relaţii publice care urmăreşte asigurarea climatului favorabil desfăşurării consumului turistic.Concluzie: Reprezentînd un domeniu particular de activităţi economice, serviciile turistice prezintă o serie de trăsături care, deşi caracterizează sectorul terţiar în general, prezintă particularităţi specifice, determinate în principal de conţinutul ofertei şi cererii turistice, de formele în care se concretizeaza întîlnirea cererii cu oferta turistică. Pe de altă parte, activitatea turistică presupune prestarea unor servicii turistice diverse, într-o succesiune riguroasă, care alcatuiesc un ansamblu complex şi eterogen.
95
8.2.Tipologia serviciilor turistice
Obiective:
Să clasific după anumite criterii serviciile turistice.
Cuvinte cheie: Servicii de bază şi complementare, servicii cu plata şi gratuite.
Eterogenitatea activităţilor ce dau conţinut produsului turistic, generează numeroase probleme în abordarea unitară a ofertei, în evaluarea importanţei fiecărei componente, în elaborarea unor standarde de structură şi calitate. Apare astfel, necesitatea unor grupări ale serviciilor în categorii omogene, uşor de identificat, localizat şi comparat.Serviciile pot fi abordate şi structurate după numeroase criterii, dintre care reţinem:
I) După conţinutul şi categoria de nevoi: 1)servicii legate de organizarea voiajului; conceperea programului,
publicitate, rezervări de loc, organizarea transportului; 2)servicii legate de sejurul turistilor: cazare, alimentaţie.Serviciile care asigură calatoria sunt
constituite in mare parte de prestatiile oferite de agentiile de voiaj si touroperatori (publicitate-informare, conceperea de produse la cererea expresa a turistilor, comercializarea vacantelor, facilitati de plata). Serviciile de sejur sunt mai complxe si au ca obiectiv satisfacerea necesitatilor de odihna, alimentatie si agrement ale turistului. II) După importanţă:
1)servicii de bază: transport, cazare, tratament; 2)servicii complemntare: imformare, organizare, divertisment sportiv; Potrivit acestui mod de grupare, de altfel unul dintre cele mai utilizate, serviciile de cazare si masa
detin ponderile cele mai mari urmate de cele de transport si agrement si apoi de cele suplimentare. Raportul general dintre serviciile de baza si celelalte, variaza in functie de continutul formelor de turism practicate. III) După modalitatea de plată:
1)servicii cu plata, a caror contravaloare se achiată înainte, în timpul
96
sau dupa consumul produsului turistic; 2)servicii gratuite, suportate din cheltuieli generale ale firmelor de turism; IV) După natura serviciilor: 1)servicii specifice, oferite special turistilor; 2)servicii nespecifice, oferite populaţiei rezidente, dar de care pot beneficia şi turiştii; V) După forma de prezentare: 1)servicii oferite sub forma de pachet global; 2)servicii oferite independent; VI) După momentul solicitării lor: 1)servicii turistice ferme, generate de solicitari formulate în locul de reşedinţă al turistului şi cuprinse în aranjamentul turistic achizitionat; 2)servicii turistice spontane, generate de solicitări formulate în timpul călătoriei sau sejurului, odată cu contactul direct al turistului cu oferta concretă. Concluzie:În concluzie putem spune că necesitatea şi actualitatea proceselor de clasificare a serviciilor sunt
susţinute şi de faptul că acestea cunosc o tendinţă de diversificare ca rezultat al adaptabilităţii la nevoile consumatorului , al modernizării.
97
8.3.Transporturile turistice şi formele de transport în structura traficului turistic;Obiective:. Să descriu importanţa transportului în tuirsm;
Să descriu transporturile turistice aeriene;
Să descriu transporturile turistice rutiere;
Să descriu transporturile turistice feroviare;
Să descriu transporturile turistice navale.
Cuvinte-cheie:Transporturi turistice, forme turistice, Inclusive Tou,charter specializat, servicii.
Transporturile sunt cele care au rolul de a asigura accesul turiştilor în zona de destinaţie turistică şi reprezintă prima forma de consum turistic, prestaţie de altfel indispenasabilă pentru desfaşurarea unei activităţi turistice. Perfecţionarea şi diversificarea de-a lungul timpului a mijloacelor de transport au dus la stimularea turismului. Alegerea unei forme de transport depinde de mai mulţi factori determinanţi: distanăţa care trebuie parcursă, mărimea grupului de turişti şi disponibilităţile băneşti ale acestora. La aceştia se mai adaugă alţi factori care influenţează decizia de alegere a modului de transport: disponibilitatea, frecvenţa şi flexibilitatea fiecărui mijloc de transport, timpul necesar călătoriei, gradul de confort, rapiditatea, siguranţa, caracteristicile itinerariilor, starea căilor de comunicaţie, serviciile la sol, facilităţile din terminale. Viteza/timpul şi orarul plecarea/sosirea ar putea fi cele mai importante variabile pentru călătorul de afaceri, în timp ce costul/pretul ar putea fi primul criteriu pentru turistul de placere. După părerea mea toţi călătorii aleg modalitatea de trasport pe baza greutăşii psihologice a 5 factori: cel funcţional, estetic/emoţional, social/organizational, situational si utilităţii ale diferitelor alternative. Tururile cu autocare sau croazierele au fost catalogate ca fiind proprii pentru persoanele aflate la vîrsta pensionarii. Acest fapt poate sa-i abată pe cei tineri de a utiliza autocarul sau de la o croaziera. Utilităţile de curiozitate se refera la dorinta calatorului de a face ceva nou si diferit.Deoarece timpul total de vacanta al unui turist poate fi considerat, dintr-un anumit punct de vedere, ca este compus din doua elemente si anume, timp de transport si timp de sejur, rezulta necesitatea asigurarii unui transport rapid, care sa permita reducerea timpului de deplasare, atat intre punctele-cheie ale itinerariilor turistice, cat si la nivelul unei statiuni sau localitati.
Caracterizarea formelor de transport turistic, analiza avantajelor şi limitelor lor porneşte, cel mai frecvent , de la gruparea acestora după natura mijlocului folosit. Din acest punct de vedere se poate vorbi de transport aerian, feroviar, naval şi rutier. Tendinţele în evoluţia lor, locul fiecăruia în structura traficului turistic sunt dependente , în egală măsură, de dinamica turismului şi dezvoltarea generală a transporturilor de călători, aliniindu-se mutaţiilor manifestate în dinamica şi structura acestora. Ca urmare, există diferenţe semnificative între traficul internaţional şi cel intern, precum şi între ţări şi continente.
Aprofundarea analizei pe ţări pune în evidenţă un adevărat mozaic în opţiunea turiştilor pentru un anumit mijloc de transport. Preferinţele manifestate reflectă, pe lîngă acţiunea factorilor specifici călătoriei (preţ, confort, rapiditate, securitate, certitudine, etc.) , structura turiştilor în funcţie de locul de origine şi motivul deplasării, precum şi nivelul de dezvoltare a transporturilor din ţările respective. Astfel, în ţările din Extremul Orient, beneficiare ale fluxurilor turistice din Europa şi America, transporturile aeriene sunt folosite în proporţie de peste 90%. În ţări ca Marea Britanie , Belgia, Olanda, Danemarca, poziţia geografică şi dezvoltarea transporturilor se regăsesc în proporţia importantă a acestora în structura traficului turistic;
98
alte ţări europene, între care nFranţa , Italia, Spania, etc., se înscriu în tendinţa generală specifică zonei de dominaţie a transporturilor rutiere.Locul pe care fiecare formă de transport îl deţine în structura traficului turistic este rezultatul unui proces evolutiv complex ce priveşte atît sfera transporturilor, cît şi pe cea a turismului.
8.3.1. Transporturi turistice aeriene.
Transporturile aeriene reprezintă o componentă importantă a economiei mondiale şi joacă un rol deosebit în desfăşurarea activităţii turistice; prin evoluţia lor spectaculoasă, prin avantajele pe care le oferă în privinţa vitezei de deplasare şi a confortului ele stimulează călătoriile, contribuind totodată, la deschiderea de noi pieţe, de regulă, îndepărtate de ţările generatoare de turişti şi inaccesibile cu alte mijloace de transport.
Transportul aerian are următoarele avantaje: Rapiditatea este atributul esenţial al transportului aerian. Pentru pasageri, evoluţia aeronavelor a adus posibilitatea de a călători mult mai repede, dar şi în condiţii de confort şi de servicii net superioare. Serviciile sunt un alt atribut important al călătoriei cu avionul. Numărul şi calitatea acestora a crescut şi s-a diversificat impresionant, ajungând la ora actuală să fie principalul domeniu de concurenţă între companiile aeriene. Serviciile nu se limitează numai la cele din timpul zborului, ci le includ şi pe cele de la sol, răspunzând cerinţelor clienţilor companiilor aeriene. Oportunitatea reprezintă avantajul competitiv major, in prestarea oricărui serviciu. Cu atât mai mult, în cazul serviciilor logistice, oportunitatea lor decurge din necesitatea accesului în timp real la un act de consum, de documentare, de producţie. Economicitatea se referă la posibilitatea clientilor de a beneficia în condiţii avantajoase de serviciile respective. Costurile de operare s-au redus substanţial, în ultimii ani, permiţând practicarea unor preţuri tot mai atractive, accesibile unui public tot mai larg. Regularitatea prestării serviciilor de transport aerian decurge din modul de organizare a acestora. Transportul aerian se efectuează, în cea mai mare parte, prin cursele de linie, pe anumite rute fixe, în condiţii de frecvenţă, orare şi tarife relativ stabile. Respectarea acestor condiţii se reflectă asupra reputaţiei prestatorilor şi poziţiei lor pe piaţă.Confortul se referă nu numai la condiţiile de transport la bordul aeronavei, ci şi la dotările din spaţiile anexe de la sol (din aeroporturi) care adaugă o motivaţie la baza opţiunii privind selecţionarea avionului ca mijloc de transport.
Dar pe lîngă avantaje mai are şi unele dezavantaje:
Dependenţa transporturilor aeriene de condiţiile naturale, ceea ce pune sub semnul incertitudinii respectarea riguroasă a orarului sau chiar realizarea călătoriei, o anumită insecuritate a voiajelor;Investiţiile mari generate de construirea şi exploatarea unor aeroporturi moderne;Imbarcarea şi debarcarea turiştilor se face în afara localităţilor, necesitând transferul la baza de cazare cu alte mijloace de transport, crizele economice şi politice.
Tipuri de curse aeriene de pasageriI. Cursele regulate sunt cursele pe care o companie aeriană le operează în conformitate cu orarul său public, în aceleaşi zile şi aceleaşi ore, pe durata unui întreg sezon, în funcţie de obiectivele lor strategice care sunt, în principal, de natura comercială. Operarea unei curse regulate este determinată de existenţa unui trafic permanent de pasageri şi cu un volum suficient de mare pentru a permite recuperarea cheltuielilor din veniturile încasate. Scopul companiei aeriene este realizarea de profit din activitatea de transport, compania fiind nevoita să-şi maximizeze utilizarea capacităţii oferite la vânzare, respectiv a numărului de locuri (vânzarea unui număr optim de locuri pentru fiecare din categoriile de clase („First Class” şi „Business Class” sau „Economy”, „Budget” şi „Tourist”, fiecare companie având minim două clase din cele enumerate). Aranjamentele turistice propuse pe cursele regulate sunt: a) Inclusive Tour - este o călătorie organizată de către o agenţie de turism împreună cu o companie de transport aerian de linie; o călătorie dus şi întors (round-trip) sau în circuit, efectuată total sau parţial pe
99
calea aerului, contra unui tarif corespunzător, care acoperă: costul transportului, tariful de cazare la hotel, masa, diverse excursii şi alte cheltuieli ale agenţiei.
b) Part charter-ul reprezintă decomercializarea parţială a cursei regulate, considerarea unei porţiuni din spaţiul aeronavei cursa charter şi vânzarea acesteia în sistem charter. Ambele aranjamente turistice sunt practicate mai ales în cadrul transportului turistic intraeuropean. Această formulă reprezintă o altă modalitate de a beneficia de tarife reduse în cursele regulate ale transportului aerian. Este apreciată drept o variantă mai simplă şi mai avantajoasă, constând în cumpărarea pentru un întreg sezon a unui număr de locuri pe o linie aeriană, repartizate pe mai multe zboruri, dar la date şi ore de trafic scăzute. Reprezintă, practic, o închiriere parţială a aeronavelor de către tour-operatori, formulă avantajată şi de creşterea ponderii turiştilor în totalul călătoriilor pe liniile aeriene.
II. Cursele charter (la cerere) reprezintă o alternativă la cursele regulate, la care pot apela tour-operatorii prin închirierea de la companiile prestatoare a uneia sau mai multor aeronave timp de un întreg sezon.Aranjamentele comerciale charter se stabilesc pe baza unui contract între cei doi parteneri în conformitate cu reglementările internaţionale, normele şi restricţiile de operare stabilite prin acorduri guvernamentale între ţările de origine şi cele de destinaţie. Aranjamentele charter sunt, în principiu, de patru tipuri:a)Charter de grup:
Cu afinitate -grup maxim 50000 persoane-in unele cazuri 20000 pers.
-astfel de curse nu pot fi angajate de o organizatie care isi propune exclusiv transportul aerian.Fara afinitate-inchirierea intregii capacitati a avionului-numar minim de locuri Inchiriate – 40-achizitionarea cu cel putin 60 zile inainte
b)Charter Inclusive Tour-călătorie tur-retur (cu sejur la destinaţie) sau în circuit (cu un minim de escale);-durata minimă a călătoriei (4 zile pentru destinaţii ca America de Nord şi 7 zile pentru alte destinaţii în
cazul OSTC – One Stop Inclusive Tour);-includerea în preţ a transportului, cazării şi transferurilor;-organizatorii trebuie sa inainteze autoritatii aeronautice lista de pasageri cu cel putin 15 zile inainte de
data plecarii (destinatiile americane) si cu30 de zile pentru celelalte destinatii. Nu se admit modificari ale acestor liste.
c)Charter own-use (single entity)-o persoana fizica sau juridica inchiriaza un avion pentru uz propriu pentru a transporta persoane sau
obiecte;-cel care inchiriaza nu il poate comercializa d)Charter specializatCurse pentru studenti sau grupuri de studio (Study Group Charter) Curse pentru evenimente speciale (Special Event Charter)
III. Servicii de taxi aerian - sunt oferite de curse charter private, având capacitatea de 4-18 locuri şi independenţa de zbor de 500-600 km; sunt practicate, cu prioritate, în călătoriile de afaceri; ele oferă avantaje de flexibilitate şi confort. Acest mod de deplasare a cunoscut în ultimul deceniu o creştere deosebită; de exemplu, numai în ţările vest-europene există circa 1.300 de terenuri de aterizare pentru astfel de curse.
Preţul de călătorie de pinde de costurile de exploatare ale companiilor aeriene, precum şi de o serie de elemente proprii organizării şi anume: *mărimea şi tipul navei, *densitatea traficului şi nivelul concurenţei, * regularitatea fluxului cererii şi extinderea lui în ambele sensuri, * tipul cererii, * nivelul minim estimat al gradului de umplere a aeronavei.
100
8.3.2.Transporturi turistice rutiere.
Transporturile rutiere ocupă un loc important pe piaţa călătoriilor turistice, deopotrivă interne şi internaţionale.În multe ţări , ele reprezintă forma dominant de deplasare în călătoriile interne, întrunind 60-70% din opţiuni şi adeseori pentru cele effectuate în afara graniţelor.
Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul vehiculelor (mijloace de transport autopropulsate) şi a mijloacelor tractate (remorci, trailere).
O serie de factori influenţează dezvoltarea turismului automobilistic:-producţia industriei de automobile;-evoluţia preţului energiei;-dezvoltarea întreprinderilor care închiriază automobile si tarifele practicate;-reţeaua rutieră şi de autostrazi;-facilităţi vamale şi de frontieră.
Avantajele transportului rutier sunt:*autonomia în alegerea rutelor pe care turiştii vor călători în circuitele lor sau spre destinaţiile de vacanţă pentru care au optat;*o disponibilitate mai mare a mijlocului de transport pe perioada unui sejur în cadrul unei anumite destinaţii turistice;*o posibilitate mai mare pentru turistul automobilist de a controla traseul ales, plecarea şi timpul de sosire, precum şi orice oprire făcută pe parcurs;*uşurinţa în transportul bagajelor personale şi în utilizarea acestora fără constrângeri de vreun fel;*diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane călătoresc cu acelaşi automobil.
Transporturile rutiere se realizeaza cu următoarele mijloace:autocare şi microbuze pentru transporturile de grup; autoturisme proprietate personala pentru transporturile individuale şi familiale; autoturisme închiriate in sistem “rent-a-car”, cu sau fără şofer; autoturisme inchiriate sau comandate in sistem de taximetrie; transport in comun.
Transportul cu autocarul sau microbuzul:• poate fi considerat corespondentul transportului automobilistic adaptat la turismul de grup • pret rezonabil, accesibil• o contributie importanta la dezvoltarea turismului• ameliorare semnificativa a echipamentelor si serviciilor (confort, climatizare, radio, TV, bar, ghizi,
asistenti), securitatii; adaptare la necesitatile turismului• coeficientul de utilizare a capacităţii autocarelor depăşeşte 75%, fiind superior celor din transportul
feroviar şi aerian • clientela turismului cu autocarul este formată, în special, din tineri sau din membrii unor asociaţii,
întreprinderi.• tariful se calculeaza in functie de capacitatea autocarului sau microbuzului, distanţa efectiv
parcursă, numărul de ore sau zile efective, taxele rutiere, parcarea, întreţinerea autovehiculului.
Serviciile oferite de transportatori specialişti în domeniu se divizează în:• Rute expres – interne şi internaţionale.• Închirierea de autocare sau rute la cerere (charter).
101
• Organizarea de circuite sau excursii.• Operaţiuni de transfer.
8.3.3.Transporturi turistice feroviare.
Transporturile feroviare reprezintă una din cele mai vechi forme de călătorie şi a jucat un rol important în dezvoltarea turismului în prima jumătate a acestui secol. Pe măsura consacrării unor tipuri noi de mijloace şi manifestării unor noi tendinţe în desfăşurarea călătoriilor, transporturile feroviare au înregistrat un declin- mai accentuat după 1985- , deţinînd astăzi un loc modest în deplasarea turiştilor.
Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor şi persoanelor cu ajutorul locomotivelor şi vagoanelor, care circulă după un program prestabilit, pe trasee fixate (căile ferate). El are următoarele caracteristici:-Transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute decât cele practicate în transportul auto şi aerian, îndeosebi pe distanţe medii şi lungi.
– Procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi noaptea şi în tot cursul săptămânii, în condiţii de regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite.
– Prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a respectării stricte a normelor de siguranţă a circulaţiei pe căile ferate.
Avantaje:• regularitatea şi certitudinea deplasării, ca urmare a independenţei relative a mijloacelor feroviare
faţă de starea vremii;• costul relativ mai scăzut al călătoriei faţă de mijloacele aeriene, asociat cu viteza mare de
deplasare, comoditatea oferită prin vagonul de dormit şi vagonul-restaurant;• posibilităţi mult mai largi de vizionare a peisajului:• faptul că îmbarcarea şi debarcarea se realizează, în general, în interiorul localităţilor, pentru
ajungerea la hotel nemaifiind necesar transferul.• În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât cursele regulate, cât şi
cele speciale (charter). • Tarifele internaţionale se determină, în principiu, ca o sumă a tarifelor naţionale. Fiecare ţară îşi
fixează propriile reduceri tarifare (pe perioade de timp, categorii de trenuri, tarife de grup). • Agenţiile de turism obţin prin Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, de la reţelele ţărilor membre,
un comision de circa 10% pentru promovarea aranjamentelor turistice feroviare.Aranjamente pe calea ferata:
• Rail Inclusive Tour (RIT) presupune comercializarea de către agenţii de voiaj a unui pachet de servicii turistice pentru grupuri organizate, la un preţ global, folosind ca mijloc de transport trenul.
• În aranjament RIT clasa I sau a II-a, se pot realiza următoarele variante de călătorii: dus-întors pe un anumit traseu, circuite speciale într-o singură direcţie, curse combinate cu folosirea pe anumite parcursuri a autocarului. Restricţiile, legate de acest aranjament turistic, prevăd un număr minim de înnoptări hoteliere care variază de la un aranjament la altul.
• Tariful se stabileşte în contractul încheiat între agentul de voiaj şi calea ferată şi poate fi aplicat în mai multe variante tarifare, în funcţie de tipul de aranjamente RIT.
Îtreaga tipologie a aranjamentelor prezentate, cu impact direct asupra preţurilor – precum şi modernizările în direcţia confortului, vitezei, conectării la sistemele computerizate de rezervare,diversuficării ofertei de servicii- ilustrează eforturile de adaptare a transporturilor feroviare la nevoile turismului de masă şi noile orientări ale cererii, în scopul revitalizării acestora şi creşterii ponderii în structura traficului feroviar.
102
8.3.4.Transporturi turistice navale.
Transportul pe apă , ca modalitate de deplasare spre destinaţiile turistice, deşi are o istorie mai
îndelungată , este mai puţin utilizat, datorită caracteristicilor sale. În primul rind, este vorba de viteza redusă de deplasare şi preţurile ridicate; în al doilea rind , folosirea acestor mijloace de transport este condiţionată de existenţa porturilor şi a unei flote adecvate, component costisitoare, a căror dezvoltare necesită eforturi investiţionale mari; în al treilea rind , trebuie evidenţiat că doar o mică parte a destinaţiilor turistice este situată în vecinătatea locurilor de acostare şi, de aici, necesitatea continuării căclătoriei cu alte mijloace.
Transportul pe apă reprezintă una din formele de deplasare puţin solicitate, datorită condiţiilor mai speciale de realizare, vitezei pe care o realizează navele şi necesităţile continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace.
Drept urmare, transportul naval contează doar cu 2-3% din traficul turistic internaţional şi 1-2% din circulaţia turistică a ţării noastre, ponderea sa menţinându-se relativ constantă.
Transporturile navale se realizează în prezent mai mult sub forma croazierelor, transformându-se de fapt dintr-o modalitate de deplasare într-una de agrement.
Produse turistice oferite de companiile maritime:• Traversari maritime cu preturi preferentiale;• Voiaje forfetare care include transportul dus-intors si servicii de sejur (cazare, masa) in fiecare
escala;• Cvasi-croaziere, care ofera transport, cazare (uneori) si agrement la bordul navelor;• Croaziere, produse turistice forfetare care ofera circuite maritime si fluviale cu plecare si sosire in
acelasi port (circuit)
Croaziera reprezintă, de fapt, un produs turistic (pachet de vacanţă) constând în petrecerea sejurului la bordul unei nave special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj maritim obişnuit, ci şi unele tratamente şi condiţii de agrement deosebite, precum şi vizitarea unor porturi şi localităţi în afara graniţelor ţării, în conformitate cu itinerarul stabilit în prealabil. Ea se poate constitui atât într-un produs turistic distinct, cât şi într-un element component al acestuia, sub forma unui circuit complet sau ca deplasare pe un parcurs iniţial. În combinaţie cu transportul turistic aerian, rezultă un aranjament turistic denumit „fly-cruise” ce permite pasagerilor să atingă puncte de îmbarcare în vase rapide şi să revină, la domiciliu, tot rapid la sfârşitul croazierei, prin continuarea drumului pe calea aerului. Piaţa turismului de croazieră şi-a
103
modificat imaginea în ultimii ani, de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată unui public mai larg şi mai tânăr. Tendinţele recente sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinare a aranjamentelor aer – mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor.
Ca principale destinaţii sau orientări majore ale liniilor de croazieră se evidenţiază:• Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi coastele de est ale Americii Centrale şi de
Sud; este apreciată drept cea mai importantă destinaţie, concentrând jumătate din numărul călătoriilor;• Coasta de Vest a Americii de Nord, cu trasee pe lângă Mexic, SUA, Canada, destinaţia situată
pe locul doi în topul preferinţelor turiştilor;• Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului;• Orientul Îndepărtat – linii între insulele din zonele Pacificului;• Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice;• Africa de vest cu insulele Canare şi Madeira;• Circuite în jurul lumii.
Dezvoltarea în perspectivă a turismului de croazieră este sensibil influenţat de evoluţia capacităţii de transport, caracteristicile clientelei, apariţia de noi destinaţii şi diversificarea ofertei de servicii.
Concluzie: Investigaţiile întreprinse asupra evoluţiei formelor de transport, utilizate în activitatea turistică au pus în lumină principalele tendinţe şi mutaţii structurale înregistrate de acestea de-a lungul timpului, dependenţa lor de o multitudine de factori şi condiţii specifice, necesitatea adaptării şi perfecţionarii lor continue. De asemenea, s-a evidenţiat faptul că orientările viitoare în dezvoltarea şi organizarea diferitelor tipuri de transport turistic şi locul în structura traficului trebuie să răspundă, în egală măsură, preferinţelor turiştilor şi criteriilor eficienţei.
104
Tema 9. Eficienta sociala si economica a turismului
9.1. Continutul si particularitatile eficientei in turism.
OBIECTIVE: Prezentarea eficientei turismului in implicarea diferitor activitati. Prezentarae aspecteloc specifice in turism. Prezentarea relatiei dintre eficienta si semnificatiile sale. Prezentarea desfasurata a continutului eficientei.
CUVINTE CHEIE: Eficienta, eficienta totala,
TURISMUL ca orice componenta a sistemului socio-economic global,pentru a functiona si a-si indeplini misiunea, este consummator de produse si producator de efecte, de rezultate.Eficienta sa prezinta trasaturile definitorii commune tuturor ramurilor si activitatilor din economie.
In acelasi timp, specificitatea acestui domeniu, reflectata in varietatea si naturaresurselor consummate, complexitatea si multitudinea proceselor desfasurate, diversitatea formelor de exteriorizare a rezultatelor imprima eficientii unei determinari proprii si particularitati. Eficienta depinde de eforturi si de efecte dar nu in ultimul rind de modul de evaluare a lor, de faptul ca exprimarea valorica, realizata prin preturi, inglobeaza inflatie si alte influente, denaturind rezultatul real al activitatii desfasurate. In aceste conditii, o analiza complexa si corecta presupune luarea in calcul si a altor elemente, cum sunt structura resurselor si rezultatelor, timpul, calitatea efectelor, impactul lor. Eficienta are, in acest context, un continut larg, cuprinzator, referindu-se la modul de utilizare a tuturor categoriilor de resurse:naturale, umane, materiale si financiare, la toate componentele activitatii: de productie, de comercializare, de servire, la aspectele lor cantitative si calitative, economice si sociale, directe si indirecte. Specificul activitatii turistice raportat de eficienta totala determinate de:eficienta de utilizare a factorilor de productie, definite de rezultatele obtinute cu cel mai redus cost de oportunitate, eficienta de alocare a resurselor, exprimata de combinatia optima a factorilor de productie destinati optinerii de bunuri si servicii produse sint repartizate in corelatie cu dorintele si intentiile consumatorilor de a-si cheltui veniturile disponibile. Astfel eficienta turismului inseamna, in primul rind, gospodarirea rationala a materiilor prime, combustibilului si energiei, fortei de munca si atractiile naturale, ca si folosirea integrala a capacitatilor de cazare, de transport, de alimentatie sau a fondurilor financiare. De asemenea, eficienta exprima oportunitatea unor cheltueli – de introducere a unor tehnologii noi de productie, de dezvoltare si modernizare – ca si masura in care activitatile desfasurate raspund nevoilor turistilor, pot fi procurate in conditii optime si utilizare cu maximum de rezultate. Eficienta in turism prezinta asadar o multitudine de fatete si exprima printr-o paleta larga de indicatori incercind sa surprinda complexitatea activitatii, rezultatele inregistrate la nivelul fiecarei componente sau proces, transport, cazare, alimentatie, agreement, turism intern, turism international;l – si ale domeniului in ansamblul sau , latura economica si sociala, efectele directe si indirecte. De exemplu, la nivel global, macroeconomic, eficienta turismului este sensibil influentata de modul de alocare a resurselor in economie – intre consum si investitii, dar si intre diferite ramuri, pornind de la realitatea ca acestea sunt limitate si ca societatea are, la un moment dat , anumite prioritati. Din acest punct de vedere trebuie evidentiata o fateta social politica a eficientei, o corelare a nevoilor immediate cu cele de perspective.
105
Un alt aspect se refera la raportul dintre latura economica sic ea sociala a eficientei. Fara indoiala, ca obtinerea de profit reprezinta elemental essential, definitoriu al oricarei activitati. Dar avind in vedere functiile turismului, respective contributia sa la inbunatatirea si mentinerea starii de sanatate a populatiei si implicit a fortei de munca la largirea orizontului de cunoastere de cultura a individului, la promovarea unui climat de pace, de intelegere si colaborare pe plan internationmal. In corelatie cu cerinta raportarii la nevoile pietii, eficienta reprezinta si ultimul din principalele mijloace de evaluare a activitatii desfasurate, de apreciere a unitatii unui domeniu, de fundamentare a deciziilor economico-financiare. Sunt tot mai convingatoare argumentele in sprijinul ideii ca in evaluarea unei activitati, la orice nivel, are mai multa importanta eficienta, capacitatea de a face profit, comparative cu alte elemente precum sfera de cuprindere, marimea fondurilor allocate , capacitatea de productie. Eficienta constitue, nu in ultimul rind, o conditie fundamentala a dezvoltarii. Vorbind de eficienta si de semnificatiile sale, se impune a fi mentionata si relatia dintre aceasta si calitatea produselor si serviciilor turistice. Relatia dintre eficienta si calitate are un continut complexsi poate fi abordata atit din punct de vedere al producatorului cit si din punctual de vedere al utilizatorului. Optimizarea relatiei calitate-eficienta ofera farantia desfasurarii unei activitati in concordanta cu exigentele consumatorilor si cerintele pietei.
Concluzi: Turismul, privit ca domeniu distinct si ca parte integranta a economiei poate ferm fi considerat ca ceva foarte important pentru dezvoltarea atit sociala cit si economica.
106
9.2. Criterii de apreciere si indicatori de cuantificare cu privire la eficienta economica in turism.
OBIECTIVE: Prezentarea criteriilor de evaluare a eficientei. Prezentarea sistemului de indicatori ai eficientei economice. Prezentarea detaliata a principalelor categorii de resurse consumate in turism.
CUVINTE CHEIE: Profitul, rata profitului, rata rentabilitatii,
In aprecierea si comensurarea eficientei economice in turism ca in orice alt sector de activitate se utilizeaza o gama larga de criterii si indicatori rezultat al complexitatii, continutului proceselor al diversitatii resurselor consummate si varietatii formelor de concretizare a efectelor. Se intilnesc astfel criterii si indicatori cu valabilitate generala comuni tuturor ramurilor economiei si optiuni specifice decurgind din particularitatile activitatii in domeniu. Eficienta turismului este in aceste conditii exprimata prin sporul devenit net realizat prin economiile de munca vie si materializata optinute in desfasurarea activitatii, prin modul de utilizare a fiecaruia dintre factorii de productie consumati:natura, munca si capitalul corespunzator se pot constitui drept criterii de evaluare a eficientii:
Marimea venitului net si asociat acestuia rentabilitate. Nivelul costurilor. Gradul de utilizare a fortei de munca si a capitalului ethnic si financiar.
Acestora mai poate fi adaugata eficienta investitiilor ca expresie a randamentului efortului de dezvoltare. Totodata complexitatea si sfera larga de cuprindere a turismului, multiplele efecte pe care acesta le are se reflecta in necesitatea utilizarii unui sistem de indicatori de masurare a eficientei care sa surprinda de o potriva rezultatele de ansamblu al domeniului sip e cele obtinute fie prin exploatarea unei singure resurse, fie dintr-o componenta a activitatii ca: hotelaria, transport, turism international etc; de asemenea , prin intermediul acestor indicatori trebuie asigurata cuantificarea efectelor directe cit si a celor indirecte. Mai trebuie de adaugat ca de regula fiecare criteriu are drept correspondent unul sau mai multi indicatori de cuantificare a eficientei. Elaborarea sistemului de indicatori a eficientei economice a turismului se fundamenteaza pe:- principiile generale ale calcului economic- structura resurselor utilizate- forma de concretizare a rezultatelor. Pornind de la formula generala de determinare a eficientei- prin compararea rezultatelor cu resursele – pentru exprimarea acesteia se construesc relatii de tipul: efect / efort; efect / efort ; efect /efect; efort / efort :
107
ceea ce releva multitudinea unghiurilor de abordare a legaturii dintre cele doua elemente definitorii, ca si de evaluare a performantelor; astfel, pe linga raportul classic dintre efect si effort, in aprecierea eficientei turismului este sugestiva si proportia dintrediferentele componente ale rezultatuluisau dintre diferentele categoriei de resurseimplicate in optinerea unui anumit efect. In privinta resurselor consumate, acestea se prezinta intr-o structura diversa, iar exprimarea lor valorica se diferentiaza in functie de natura concreta a acestora. Principalele categorii de resurse consumate in turism si indicatorii acestora sint:
Avem 3 tipuri de resurse: 1. Naturale (potential natural si antropic) 2. Umane (forta de munca) 3. Materiale si financiare (capital fix si circular)
Primului tip ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor implicate:- suprafetele turistice amenajabile (plaje,lacuri,izvoare,domenii schiabile,trasee,pereti stincosi
ect.) expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuielile de amenajare- Monumente cultural – istorice ( cetati, palate, biseric, case memoriale, muzee ect.) expresia
valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli de intretinere si protectie.Tipului cu numarul doi ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor implicate :
- Numarul lucratorilor ( pe total sip e diverse structure ) expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in fond de salarii,cheltuieli pentru asigurari sociale si de sanatate
- Fondul total de timp de munca expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli de scolarizarte, cheltuieli materiale cu personalul
Tipului cu numarul trei ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor implicate :
- Capacitatea de productie ( numar unitati sau locuri in unitati hoteliere, de alimentatie, de agreement, mijloace de transport etc.) expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli cu amortizarea, chirii,impozite, taxe, cheltuieli de transport, cheltuieli de reparatie si intretinere
- Valoarea ( totala, medie) a fondurilor fixe - Marfuri, diverse materii prime, materiale expresia valorica a resurselor consumate se reflecta
in cheltuieli de aprovizionare si stocare- Combustibil si energie expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli cu
combustibilul si energia- Obiecte de inventar expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in uzura obiectelor
de inventar- Capital banesc expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in dobinzi.
Efectele economice ale turismului imbraca si ele mai multe forme, dupa cum se localizeaza la nivel de ramura(macroeconomic) sau de unitate prestatoare de servicii ori pe componente ale activitatii(hotelarie, transport, turism international etc.)Tipologia efectelor economice din turism.
INCASARI DIN: - prestatii hoteliere
- vinzari cu amanuntul in alimentatia publica- alte prestatii de baza sau suplimentare(transport, agreement, tratament etc.)- productia industriala(carmangerii, laboratoare d ecofetarie, gospodarii anexa, ateliere de
reparatii etc.)- turism international(in lei sau in valuta)
VENITURI :- comisionul agentilor de voiaj- adaosul commercial si de alimentatie publica
108
- aportul valutar- profitul
Tinind seama de criteriile de evaluare a eficientei, principiile generale de determinare a acesteia, structura resurselor si efectelor, se poate construi sistemul de indicatori. O prima categorie o constituie indicatorii sintetici, cei care reflecta rezultatul intregii activitati desfasurate; dintre acestea, se remarca, prin insemnatatea lor deosebita: profitul, rata profitului, rata rentabilitatii, volumul si nivelul cheltuielilor. Acesti indicatori se intilnesc de regula la nivel microeconomic si exprima capacitatea firmei de a-si asuma anumite riscuri si de a utilize frontiera posibilitatilor de productie.
Concluzii: Lantul anumitor criterii si indicatori in turism este foarte important. Studierea si satisfacerea nevoilor depinde foarte mult de marimea venitului net si de nivelul costurilor. Turismul fiind considerat si el o ramura economica se confrunta cu diferite conditii de risc necatind la acest fapt este in continua dezvoltare.
109
9.3. Eficienta sociala a turismului si turismul social.
OBIECTIVE: Prezentarea efectelor sociale ale turismului. Prezentarea ca act de cultura. Prezentarea indicatorilor ce caracterizeaza nivelul servirii. Prezentarea formelor de manifestare a turismului social.
CUVINTE CHEIE:Nivelul servirii, turismul social, Desfasurarea activitatii turistice, cu utilizarea resurselor de care acestea dispun, genereaza nu numai efecte economic, ci si sociale, acestea din urma reflectind masura si modul in care acestea sint satisfacute nevoile materiale si spirituale ale celor care calatoresc. In aceste conditii, evaluarea si comensurarea efectelor sociale intregesc aria mijloacelor de apreciere a eficientei in domeniu. In corespondenta cu functiile care acesta le indeplineste, efectele sociale ale turismului se refera la aspecte precum: petrecerea placuta a timpului liber, recreerea si reconfortarea, refacerea capacitatii fizice a organismului, largirea orizontuluide cunoastere si chiar ridicarea nivelului de instruire, satisfacerea unor nevoi psihice de cunoastere si chiar ridicarea nivelului de instruire, satisfacerea unor nevoi psihice de prietenie, asociere, demnitate, respectful din partea celorlalti, promovarea unui climat de pace si intelegere. Desi turismul in ansamblul sau , produce efecte sociale, unele dintre formele sale de manifestare – turismul de tratament si cura balneo-medicala, turismul cultural, turismul rural, turismul de tineret – au o incarcatura sociala mai mare. Daca turismul in general este considerat un act de cultura unele dintre formele sale au o contributie mai mare la largirea fondului de cunoastere, la ridicarea nivelului de instruire, civilizatie si educatie. Participarea la diverse evenimente culturale – spectacole, festivaluri, mese rotunde, vizitarea de muzee, case memoriale sau a unor locuri legate de istoria si traditia unui popor, vacantei destinate invatarii unei limbi straine etc. ca forme de manifestare a turismului cultural permit acumularea de cunostinte in diferite domenii asigurind satisfacerea unor nevoi spirituale ale calatorilor. In aceeasi sfera se inscrie turismul de tineret sau cel cultural. Trebuie de adaugat ca atunci cind se utilizeaza indicatori cantitativi pentru aprecierea eficientei sociale, acestea nu reflecta decit partial rezultatele obtinute. Ca si in cazul eficientei economice, evaluarea efectelor sociale ale turismului presupune:
- Definirea unor criterii de apreciere- Stabilirea unui system de masurare.
Daca in privinta criteriilor situatia se prezinta mai simplu, in sensul posibilitatii convertirii functiilor sociale ale turismului in elemente de evaluare a eficientei si anume:
- Gradul de satisfactie / multumire a turismului- Imbunatatirea starii de sanatate si refacerea fortei de munca- Nivelul de instruire, de cultura- Protejarea mediului s.a.
elaborarea unui sitem de indicatori este dificil, dac nu chiar imposibil de realizat, avindu-se in vedere aspectele calitative la care face referire eficienta sociala. Cu toate acestea, in literature de specialitate sunt mentionate modele, indicatori cantitativi ce cuantifica, adese aindirect si partial, efectele sociale; dintre acestea mai cunoscuti sunt cei cu privire la nivelul servirii si imbunatatirea starii de sanatate. Caracterizarea nivelului servirii se poate realize cu ajutorul unor indicatori ca:
110
1. numarul tipurilor de produse turistice(vacante) sau servicii specifice oferite in general, in limitele unei zone turistice sau de o unitate. Este usor de sesizat ca o gama mai larga d eproduse se va apropia mai bine de produsele consumatorilor, asigurind un nivel superior al satisfactiei acestora;
2. structura pe categorii de confort a mijloacelor de cazare si de alimentatie3. numarul unitatilor / locurilor de cazare4. numarul unitatilor / locurilor la unitatea teritoriala de suprafata5. numarul deturisti ce revin unui lucrator6. timpul de asteptare si / sau timpul de servire.
Turismul social intruneste caracteristicile turismului in general sau ale oricarei forme de calatorie, particularizindu-se prin:
- categoria de consumatori careia se adreseaza- modul in care sint finantate vacantele.
Destinatarii acestui gen de turism sunt categoriile de populatie cu mijloace financiare reduse, reprezentate de cei cu venituri situate la nivelul minim pe economies sau cu statut social care atesta acest lucru: pensionari, someri, elevisi studenti, lucratori in agricultura. In privinta posibilitatilor de calatorie, acestea sunt asigurate, partial sau integral prin subventii acordate de societate prin organismele de protectie sociala sau diverse alte organizatii: case de asigurari sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor, sindicate, organizatii de tineret, fundatii, precum si prin facilitate de plata oferite de agentii economici din turism(reduceri de tarife, nivele inferioare ale comisionului). Aceste trasaturi ale turismului social au condus la o crestere sensibila a cererii de vacante, ceea ce a generat, nu de putine ori, confundarea acestuia cu turismul de masa. Turismul social , conceput in spiritual cerintelor asigurarii accesului la vacanta pentru categorii cit mai largi ale populatiei si respectarii dreptului la calatorie al individului, este stimulat si asigurat prin politica generala de dezvoltare a turismului la nivelul de dezvoltare a fiecarei tari, prin crearea unor organisme specializate in domeniu.
Concluzii: Utilizarea rationala a resurselor si corespunzator desfasurarea eficienta a productiei reprezinta obiective centrale pentru orice agent economic sau sector de activitate si totodata, premise ale dezvoltarii. Dupa cum a fost prezentata informatia anterior este clar ca turismul social intruneste caracteristicile turismului in general sau ale oricarei forme de calatorie . fiecare ramura economica are careva cerinte si aceste sint legate de finante deoarece, cum o vacanta nu se primeste gratuita asa si serviciile nu se presteaza gratuit.
Bibliografie:1. Minciu R.– Economia turismului.2. Turcov E. – Cordonarea turismului.3. google.md4. Cosmescu I. – Turismul ,fenomen complex contemporan.5. Cristureanu C. – Strategii si tranzactii in turismul international. - Economia si politica turismului international.6. Turcov E. – directii de dezvoltare si promovare a turismului in RM
