Dieceza de Vicenza Parohia „Araceli” Piazza Araceli, 21

36100-Vicenza

Tel cel. 393 482 9000

Tel fix. 0444 149 6055;

Fax. 0444 183 3500

E-mail: parohiavicenza@gmail.com Website: www.parohiavicenza.it

Facebook => Parohia Vicenza

4 DUMINICA A 7-A DUPĂ RUSALII (Vindecarea orbilor şi a mutului din Capernaum).

Sf 7 tineri din Efes; Aducerea moaştelor Cuv M Eudochia; Sf Ioan Vianney

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

11 DUMINICA A 8-A DUPĂ RUSALII (Înmulţirea pâinilor). Sf M Euplu; Sf Clara de

Assisi

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

18 DUMINICA A 9-A DUPĂ RUSALII (Isus umblă pe mare și potolește furtuna). Sf M

Flor, Laur, Polien şi Leon; Sf Ioan Eudes

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

25 DUMINICA A 10-A DUPĂ RUSALII (Vindecarea lunaticului). Aducerea moaştelor

Sf Ap Bartolomeu; Sf Ap Tit

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

31 S Aşezarea în raclă a brâului Maicii Domnului

ora 10.00: Botez Beatrice

1 DUMINICA A 11-A DUPĂ RUSALII (Pilda datornicului nemilos). Cuv Simeon

Stâlpnicul şi Marta, mama lui. (Anul nou bisericesc)

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

7 S Sf M Sozont (Sâmbăta dinaintea Înălţării Sf. Cruci). (Înainteserbarea Naşterii Maicii Domnului)

ora 16.00: Botezuri: Miriana, Raul, Letizia

8 DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI. (Convorbirea lui Isus cu Nico-

dim). NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

ora 12..00: Binecuvântarea copiilor la început de an școlar

14 S ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

ora 15.00: Botez Kevin

ora 16.00: Botez Sofia

15 DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (Luarea Crucii şi urmarea lui

Isus). Sf Fecioară Maria Îndurerată; Sf M Nichita Romanul

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

21 S Sf Ap Cuadrat; Sf Pf Iona (Sâmbăta după Înălţarea Sf Cruci). (Întroptirea sărbătorii

Înălţării Sf Cruci)

ora 10.00: Cununie Bruno - Simona

ora 15.00: Cununie Sorin - Loredana

ora 17.00: Cununie Andrei - Simona Nicoleta

22 DUMINICA A 18-A DUPĂ RUSALII (Pescuirea minunată). Sf M Focas al Sinopei

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

29 DUMINICA A 19-A DUPĂ RUSALII (Iubirea vrăjmaşilor). Cuv Chiriac Sihastrul

ora 09.30: Sf. Spovedanie;

ora 10.30: Sf. Liturghie

Pentru botezuri, cununii (cu starea civilă gratuită tot la Biserică), sfeştanii, molifte etc., vă puteţi adresa la Pr

Raimondo: Tel fix: 0444 149 6055; Cel.: 393 482 9000 sau în fiecare duminică la Biserică

(înainte sau după Sf. Liturghie).

Schimbarea la Faţă a lui Isus Hristos Pe 6 august, prăznuim Schimbarea la Faţă a lui Isus Hristos, care are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au con-vins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe muntele Tabor, pe când Isus se ruga, apostolii, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus des-pre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba des-pre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi în-seamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)

În perioada 1-14 august, creștinii de pretutindeni se vor afla în Postul Adormirii Maicii Domnului, care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.

Acest post este rânduit de Biserică spre aducerea aminte a virtuților alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Pentru credincioşii care respectă toate canoanele biseri-ceşti, postul Sfintei Mării este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului.

În timpul acestui post se citesc în special rugăciuni către Maica Domnului. Pos-tul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.

Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea, iar nunţile sunt interzise în această perioadă, precum şi în celelalte posturi.

Întru naştere fecioria ai păzit-o, în adormire lumea nu o ai părăsit, Născătoare de

Dumnezeu. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii şi, cu rugăciunile tale,

mântuieşti din moarte sufletele noastre.

(Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)

Adormirea Maicii Domnului. Salvaţi de mijlocirea sa vigilentă

În calendarul Bisericilor de tradiţie bizantină Adormirea Maicii Domnului este ultima dintre marile sărbători. Ciclul liturgic anual are prima sărbătoare la 8 septembrie cu celebrarea Naşterii Maicii Domnului şi se încheie cu adormirea sa. Textele li-turghiei abundă în exegeza cu caracter cristologic şi ecleziologic a multor texte din Vechiul Testament, propunând mai ales imagini biblice aplicate Mariei şi rolului său în misterul Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu.

Una dintre imaginile care este mai prezentă în Liturgia de astăzi este aceea a chivo-tului, „în întregime din aur, nou chivot al alianţei care este adus în sanctuar”, o imagine luată din Cartea Exodului (25,10). Aşa cum chivotul alianţei este dus în tem-plu, şi Maria este aici comparată în trecerea sa, în intrarea sa în gloria lui Dum-nezeu. Acest titlu aplicat Maicii Domnului se află şi într-o altă mare sărbătoare din anul liturgic, cea din 21 noiembrie, adică intrarea sa în templu.

Maria, dusă la templu de copilă, şi intrând acum în gloria cerului, este prezentată ca noul chivot al alianţei care îl poartă în sânul său pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. În unele texte liturgice există imagini care scot în evidenţă raportul dintre cer şi pă-mânt, dintre divinitate şi umanitate în misterul celebrat în această zi: "O, minune ex-traordinară! Izvorul vieţii este depus într-un mormânt şi mormântul devine scara pen-tru cer. Bucură-te, Ghetsemani, sfânt sanctuar al Mamei lui Dumnezeu". Aceste ima-gini aproape opuse între izvorul vieţii şi înmormântare, între mormântul pe pământ şi scara care urcă în ceruri, se regăsesc şi în textele din Sâmbăta Sfântă când se cântă moartea şi îngroparea lui Cristos.

Liturgia din sărbătoarea de astăzi este şi o mărturisire de credinţă în adevărata întru-pare a Cuvântului lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi om adevărat: în timp ce înăl-ţarea lui Cristos subliniază adevărata sa natură divină, adormirea şi ridicarea la cer a Mamei sale subliniază adevărata sa natură umană: "Era cuvenit ca martorii oculari şi slujitorii Cuvântului să vadă şi adormirea Mamei sale după trup, ultimul dintre mistere-le care se referă la ea, pentru ca să nu fie spectatori numai ai înălţării Mântuitorului de la pământ, ci şi martori ai trecerii celei care i-a dat naştere”.

Textele subliniază raportul de maternitate al Mariei faţă de fiul său, dar şi raportul nup-ţial: "Mireasa complet neprihănită şi mamă a consimţământului Tatălui, cea care a fost aleasă dinainte de Dumnezeu ca loc al unirii sale fără amestecare, îşi încredinţează astăzi sufletul neprihănit lui Dumnezeu Creatorul”.

Exegeza cristologică şi mariologică în special a psalmilor este foarte prezentă în tex-tele liturgice ale sărbătorii. Diferite tropare preiau versetul 6 din psalmul 30: "În mâini-le tale îmi încredinţez sufletul, Doamne, Dumnezeule adevărat", aplicat trecerii Mariei în cer şi evidenţiat şi în icoana sărbătorii de imaginea sufletului Mariei primit în braţele Fiului: "Cea care domneşte peste toţi, îşi încredinţează sufletul în mâinile Fiului. După ce ai depus sufletul în mâinile celui care, Creator şi Dumnezeu al tău, din tine pentru noi s-a întrupat, în mâinile celui care din tine, fără sămânţă de bărbat, s-a întrupat".

Liturgia, folosind acest verset din psalm, subliniază două imagini pe care le regăsim în multe tropare: Maria în mâinile Fiului şi în mâinile Creatorului. În afară de psalmul 30, sunt aplicaţi alţi psalmi în mod alegoric la misterul care se celebrează astăzi (23,7 şi 44,15), şi în special psalmul 131 în diferite versete, îndeosebi în versetul 8: "Ridică-te, Doamne, şi vino în locul tău de odihnă, tu şi chivotul puterii tale".

Unul dintre troparele de la vecernie pune în paralel în mod contrastant pe Maria care l-a născut pe Cuvântul întrupat şi cerul care deschide sânul său pentru a o primi, aproape pentru a o naşte la viaţa nouă: "Vino, adunare a prietenilor sărbătorii, veniţi şi să formăm un cor în ziua în care chivotul lui Dumnezeu ajunge la locul odihnei sale. Într-adevăr astăzi cerul îşi deschide sânul său pentru a o primi pe cea care l-a născut pe cel pe care universul nu-l poate conţine; şi pământul, încredinţând izvorul vieţii, se împodobeşte cu binecuvântare şi frumuseţe. Îngerii fac cor împreună cu apostolii, pri-vind-o plini de teamă pe cea care l-a născut pe autorul vieţii noastre în timp ce trece de la viaţă la viaţă". Corul dublu, al îngerilor din cer şi al apostolilor de pe pământ, de-vine şi el o icoană a mărturisirii credinţei Bisericii în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Şi alte texte preiau această comparaţie între sânul Mariei care primeşte în întrupare Cuvântul lui Dumnezeu şi cerul care o primeşte glorioasă în această zi: "Mormânt şi moarte n-au reţinut-o pe Mama lui Dumnezeu, mereu trează cu mijlocirea sa şi spe-ranţă imutabilă cu ocrotirea sa: ca mamă a vieţii, la transferat la viaţă pe cel care în sânul său mereu feciorelnic şi-a făcut locuinţă. Cel care, întrupându-se, o, Mamă a lui Dumnezeu, a locuit în mod extraordinar în sânul tău neprihănit, el primind sufletul tău preasfânt, în el însuşi îi dăruieşte odihnă. Astăzi Mama lui Dumnezeu a făcut paradis mormântul în care a locuit". Sânul şi braţele Mariei primesc întruparea Fiului lui Dum-nezeu, cerul şi braţele Fiului devin tron pentru Mama lui Dumnezeu.

În sfârşit, multe tropare o cântă pe Maria ca aceea care mijloceşte. Într-un dintre texte se găseşte o imagine foarte frumoasă a mijlocirii, a rugăciunii Mariei care veghează pentru Biserică: "Pentru adormirea unicei Mame a lui Dumnezeu să tresalte inima tu-turor credincioşilor, salvaţi de mijlocirea sa vigilentă”. Maria este aceea care, aseme-nea călugărilor în Biserică, veghează trează în rugăciune. În multe alte tropare ale sărbătorii găsim această insistenţă pe rugăciunea de mijlocire a Mariei la Fiul: "Nu ui-ta, stăpână, de cei care sărbătoresc cu credinţă adormirea ta preasfântă". Ea "care fără încetare mijloceşte pentru ca întregului pământ să-i fie dăruite pacea şi marea milostivire”.

(Pr. Manuel Nin, în L'Osservatore Romano) Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul În data de 29 august Biserica comemorea-ză tăierea capului Sfântului Ioan Botezăto-rul, sărbătoare care are o origine veche (în Franţa din sec. al V-lea şi la Roma din sec. al VI-lea), este legată de sfinţirea bisericii construite la Sebaste, în Samaria, pe mor-mântul presupus al Înainte-mergătorului lui Cristos. Cu numele de „Patima” sau de „Tăierea capului”, sărbătoarea apare la da-ta de 29 august în Sacramentarium romanum şi, după Martirologiul Roman, această dată corespunde unei a doua regă-siri a capului Sfântului Ioan, transportat atunci în Biserica „Sf. Silvestru” din Roma. În afară de aceste date istorice, despre Ioan Botezătorul avem relatările evanghe-liştilor, cu deosebirea că Sfântul Luca ne vorbeşte despre naşterea, viaţa în pustiu şi despre predica lui, iar Sfântul Marcu se referă la moartea lui. Din Evanghelie şi din tradiţie putem reconstitui viaţa Înainte-mergătorului, al cărui cu-vânt aprins părea într-adevăr pătruns de spiritul proorocului Ilie. În anul al 15-lea al împăratului Tiberiu (27-28 după Cristos), Botezătorul, care ducea o viaţă aspră, ur-mând legile naziratului, şi-a început misiunea invitând poporul să înceapă pregătirea căilor Domnului, deoarece pentru a-l primi era necesară o sinceră conversiune, adică o schimbare radicală a dispoziţiilor sufleteşti. Adresându-se tuturor claselor sociale, a trezit un entuziasm puternic în popor, dar şi nemulţumiri între farisei, aşa-numita aris-tocraţie a spiritului, a cărei ipocrizie o condamna în mod deschis. Ajuns de acum un personaj popular, a tăgăduit cu hotărâre că ar fi Mesia cel aşteptat, recunoscând superioritatea lui Isus, pe care l-a arătat ucenicilor săi cu prilejul botezu-lui în apele Iordanului. S-ar părea că, afirmând prezenţa „celui mai puternic”, el ar fi urmat să se retragă. Cu toate acestea, „cel mai mare dintre profeţi” nu a încetat să-şi facă auzită vocea acolo unde a fost necesar de a îndrepta „căile strâmbe” ale răului. A dojenit în public purtarea scandaloasă a lui Irod Antipa şi a cumnatei sale, Irodiada; mânia lor, pe care el a prevăzut-o, l-a aruncat în temniţa grea de la Macheronte, pe malul de Răsărit al Mării Moarte. Sfârşitul acestui incident este cunoscut. Cu prilejul unui banchet organizat la Macheronte, fiica Irodiadei, Salome, dovedind excelente calităţi de dansatoare, l-a en-tuziasmat pe Irod; drept răsplată, la sfatul mamei sale, a cerut şi a obţinut de la Irod capul lui Ioan Botezătorul. Astfel, a încetat să mai vorbească deschizătorul de drum al lui Mesia, glasul cel mai puternic dintre vestitorii apropiatului mesaj evanghelic. Ioan Botezătorul este ultimul profet şi primul apostol; el şi-a dat viaţa în împlinirea misiunii sale; pentru acest motiv, Biserica îl așează în rândul Sfinţilor Martiri.

Sursa: e-communio.ro

Naşterea Maicii Domnului În omilia sa, „La Naşterea Maicii Domnului”, Sfântul Andrei, epis-cop din Creta, spunea: „Sărbătorirea de astăzi cinsteşte naşterea Maicii Domnului, dar însemnătatea şi scopul acestui eveniment decurg din întruparea Cuvântului dumnezeiesc. De fapt, Maria se naşte, este alăpta-tă şi creşte pentru a fi Mama Re-gelui nemuritor al veacurilor, Ma-ma lui Dumnezeu. Tot pentru acest motiv, Biserica sărbătoreşte şi ziua venirii în lume a Mariei – aşa cum face numai pentru Ioan Botezătorul şi, natural, pentru Cristos –, spre deosebire de ceilalţi sfinţi, pe care-i sărbătoreşte de ziua «naşterii pentru cer»”. Naşterea Ma-riei este minunată şi sublimă, nu prin ceea ce cărţile apocrife istorisesc cu bogăţie de amănunte şi cu naivitate, ci prin faptul că reprezintă un moment hotărâtor în realiza-rea planului de mântuire urmat de iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Mulţi Sfinţi Părinţi au cinstit sărbătoarea naşterii Maicii Domnului cu sublime cântări de laudă izvorâte din cunoaşterea adâncă a Bibliei, din sensibilitatea şi elanul lor poetic. Să citim câteva frânturi din a doua Predică despre Naşterea Mariei a Sfântului Petru Damian: „Dumnezeu atotputernicul, mai înainte de căderea omului în păcat, a prevăzut aceas-tă cădere şi a hotărât, înaintea tuturor veacurilor, mântuirea omului. A hotărât deci să se nască din Maria. Astăzi este ziua în care Dumnezeu începe să realizeze planul său veşnic, deoarece este necesar să fie construită casa, mai înainte ca Regele să coboare şi să locuiască în ea. Casă frumoasă, căci, aşa precum înţelepciunea şi-a construit o locuinţă cu şapte coloane splendid ornamentate, la fel, acest palat al Mari-ei se sprijină pe cele şapte daruri ale Duhului Sfânt. Solomon a sărbătorit în modul cel mai solemn inaugurarea unui templu de piatră; cum nu vom sărbători şi noi naşterea Mariei, templul Cuvântului Întrupat? «În ziua aceea, mărirea Domnului a coborât asu-pra templului din Ierusalim sub forma unui nor, care l-a întunecat. Domnul, care face să strălucească soarele pe cer, drept locuinţă a lui între noi şi-a ales întuneri-cul» (1 Regi 8, 10-12), spunea Solomon în rugăciunea înălţată de el către Domnul. Noul Templu, Maria, se va vedea umplut de însuşi Dumnezeu, care vine să fie lumina tuturor neamurilor. După întunericul păgânismului şi lipsa de credinţă a iudeilor, reprezentate de templul lui Solomon, urmează lumina zilei în templul Mariei. Se cuvine deci să înălţăm cântări de laudă pentru această zi şi pentru Acela care se naşte într-însa. Dar cum o vom pu-tea lăuda cu vrednicie? Nu este cu putinţă să arătăm faptele eroice ale unui martir sau virtutea unui sfânt, deşi sunt omeneşti. Şi cum ar putea cuvântul muritor, vremel-nic şi trecător să o preamărească pe Aceea care a adus la lumina zilei Cuvântul care rămâne în veci? Cum să îndrăzneşti a spune: Creatorul se naşte din creatură?”

Sursa: e-communio.ro

Înălțarea Sfintei Cruci Prima sărbătorire solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu prilejul consacrării celor două bazilici ridicate la propunerea mamei împăratului Constantin, Sfânta Elena: Bazilica Martyrium sau Ad Crucem, pe Golgo-ta, şi Bazilica Anastasis, adică a Învi-erii. Consacrarea s-a făcut în ziua de 13 decembrie. Sub numele de „Înălţare”, sărbătoarea a trecut în Oc-cident şi, cu începere din secolul al VII-lea, la 14 septembrie se comemora redobândirea preţioasei relicve de către împă-ratul Heraclie, în anul 628. Cu paisprezece ani în urmă, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, a luat ca pradă şi racla cu lemnul Sfintei Cruci. Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de episco-pul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfân-ta Elena la Constantinopol şi la Roma. Sărbătoarea Sfintei Cruci are o semnificaţie mult mai înaltă decât amănuntele în parte legendare istorisite în legătură cu descoperirea făcută de către mama îm-păratului Constantin, Elena. Glorificarea lui Cristos urmează chinului crucii şi antite-za suferinţă - mărire devine fundamentală în opera Răscumpărării. Cristos, în fiinţa sa concretă divină şi umană, se supune de bunăvoie condiţiei de sclav – crucea era tor-tura rezervată sclavilor – şi umilitorul supliciu este transformat în mărire nepieritoare. Astfel, crucea devine simbolul şi miezul religiei creştine. Evanghelizarea înfăptuită de apostoli este prezentarea „lui Cristos răstignitul pe cru-ce”. Creştinul, primind acest adevăr, „este răstignit cu Cristos”, adică trebuie să poarte zilnic crucea proprie, suportând injurii şi suferinţe, după cum şi Cristos, purtând pe spate patibulum (braţul transversal al Crucii, pe care condamnatul îl pur-ta pe spate până la locul execuţiei unde se afla îngropat fix în pământ stâlpul vertical), a fost silit să primească insultele mulţimii pe drumul spre Golgota. Suferinţele, care continuă în trupul mistic al Bisericii, starea de crucificat a lui Cristos sunt o contribuţie la răscumpărarea oamenilor şi asigură participarea la gloria Celui înviat. Aceasta este energia care a dat putere martirilor creştini să treacă prin atâtea suferinţe. „Mai de folos este pentru mine să mor în Isus Cristos”, scria Sfântul Ignaţiu de Antiohia înainte de a fi martirizat, „decât să poruncesc întregului pământ. Îl caut pe acela care a murit pentru noi; pe acela îl vreau, care pentru noi a înviat. Se apropie pentru mine clipa naşterii. Aveţi milă de mine, fraţilor. Nu mă împiedicaţi să ajung la viaţă, împotrivindu-vă ca eu să mor; pe mine, care doresc să fiu al lui Dumnezeu, nu mă predaţi lumii şi nici nu încercaţi să mă ademeniţi cu cele pământeşti; lăsaţi-mă să ies la lumina cea curată; când voi ajunge acolo, voi fi om întreg şi viu. Îngăduiţi-mi bu-curia de a fi imitatorul dragostei Dumnezeului meu. Dacă cineva îl are în el însuşi, să înţeleagă ce vreau eu şi să-i fie milă de mine, ştiind cât dor mă apasă”.

Sursa: e-communio.ro