Altarul 1-3 (2015).inddDUMNEZEIASCA EUHARISTIE, CA VIRTUTE ÎN VIAA
CREDINCIOILOR I ÎN MISIUNEA BISERICII
Preot prof. univ. dr. Sorin Cosma
Apreciind dup cuviin valorile spiritualitii promovate de-a lungul
vremii de ctre Rsritul cretin, mai muli reprezentani oficiali ai
Bisericii Luterane au evideniat faptul c „Biserica Ortodox triete
în Liturghia sa pe care o numete «divin». Liturghia îi este totul.
Ea este închinare i preamrire, rug- ciune i mrturisire, propovduire
i învtur, catehumenat i via comunitar”. 1 Iar esena i punctul
culminant al Sfintei Liturghii este Dumnezeiasca Euharistie, care,
dup cum bine s-a observat, „exprim palpabil c comuniunea
credincioilor cu Dumnezeu se face în comuniunea lor cu jertfa lui
Hristos”. 2
Într-adevr, Biserica Ortodox „a trit dogmele în slujbele bisericeti
i dogmatica obinuit a fost Sfânta Liturghie – aceast dogmatic în
aciune” 3. Astfel se poate spune c pentru Biserica Ortodox învtura
despre Dumnezeiasca Euharistie este o dogm. „Nimnui nu i-ar trece
mcar prin gând s fac deosebire, ca autoritate, între învtura despre
Dumnezeiasca Euharistie, denumit curent «Dogma euharistic» i una
din dogmele formulate la un sinod ecumenic, dei ea n-a fost vreodat
obiectul unei definiii din partea organului autoritativ al
Bisericii” 4.
În acest context, înelegem fr prea mare greutate c Biserica Ortodox
pune în centrul vieii duhovniceti a credincioilor Dumnezeiasca
Euharistie, ca posi- bilitate concret i eficient de unire cu Iisus
Hristos i de colaborare a firii cu harul divin în actele morale
cretine, spre a realiza ceea ce am putea numi „teandrism
euharistic”, înelegând sinergismul moral-duhovnicesc de neîntre-
rupt renatere spiritual (Ioan 3, 3) prin continua cretere în
virtutea care este viaa lui Hristos întruchipat în viaa fiecrui
cretin, ce permanent se strduiete s ajung la „statura de brbat
desvârit, la msura vârstei deplintii lui
1 Remarca aparine lui D. Wilm, pe când era preedintele Bisericii
Luterane din Westfalia, i a fost fcut cu prilejul vizitei efectuate
cu mai bine de o jumtate de secol în urm la Biserica Ortodox Rus –
vezi Opferdienst und Wachteramt, Atena, 1958, p. 373
2 Dr. Hildegard Schaeder, Ibidem. 3 Prof. Nicolae Chiescu,
Condiiile însuirii mântuirii, în rev. „Studii Teologice”, nr.
1-2/1950, p. 17. 4 Prof. Nicolae Chiescu, Noiunea de dogm în
teologia ortodox contemporan, în rev.
„Ortodoxia”, nr. 3/1951, p. 358.
25Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
Hristos” (Efeseni 4, 13), prin „omorârea omului vechi” (II
Corinteni 5, 17) întiprit în firea ce poart în sine rnile pcatului,
i învierea omului nou, „cel zidit dup Dumnezeu întru dreptate i
întru sfinenia adevrului” (Efeseni 4, 24; Coloseni 3, 10), tiut
fiind c „ne-am îngropat prin botez împreun cu Hristos în moarte,
pentru ca aa cum Hristos s-a sculat din mori spre mrirea Tatlui, aa
s umblm i noi întru înnoirea vieii” (Romani 6, 4).
În cadrul acestui teandrism sau sinergism, Dumnezeiasca Euharistie
se afirm dinamic ca virtute cretin spre desvârirea vieii
duhovniceti în comuniunea ecclesial i cosmic ptruns de lucrarea
harului Duhului Sfânt. Dar, ca virtute, Dumnezeiasca Euharistie
impune ca la împrtirea din Izvorul harului (adic din Hristos cel
mort, înviat i înlat în slav) s adugm strdania noastr constant de a
face mereu vie i activ mulumirea i recunotina adus lui Dumnezeu
pentru marele Dar al rscumprrii oferit nou ca Jertf i Înviere
permanent în comuniunea venic a Sfintei Treimi. În felul acesta
putem defini, aborda i adânci sensul virtuii euharistiei în viaa
credincioilor i în misiunea Bisericii, acela de restabilire a vieii
lui Dumnezeu în lumea pcatului.
1. Determinarea virtuii Euharistiei Este cunoscut faptul c, în
gândirea antic precretin, virtutea, adic ρετ,
definea excelena, înelegând strdania de continu perfecionare sau
desvârire a naturii umane. Spre deosebire de acest mod de abordare
a virtuii, în cretinism virtutea se realizeaz printr-o neîntrerupt
conducere a firii cu harul divin dat nou prin Hristos ca lucrare a
Sfântului Duh spre continua ridicare a naturii umane la asemnarea
cu Dumnezeu.
Asemenea razelor de soare, care czând pe o suprafa prismatic, sau
pe lup, sau pe oglind, dezvolt un focar luminos spre a le rspândi
în jurul su, ca i cum ar deveni el însui un alt soare, tot astfel i
razele harului, revrsându- se asupra sufletului, îl lumineaz,
dându-i putere de a cultiva virtutea ca ple- nitudine a chipului
duhovnicesc al lui Hristos de care ne împrtim prin Taina
Dumnezeietii Euharistii.
Pe de alt parte, dat fiind faptul c de la Dumnezeu avem viaa,
darurile i toate bunurile necesare bunei împliniri a vieii,
virtutea cretin se definete cel mai bine prin εχαριστα sau
gratitudine, ambii termeni incluzând pe χρις (sau gratia), ca
mijloc definitoriu i indispensabil realizrii ei în viaa cretin. i
aceasta pentru c „toate binefacerile lui Dumnezeu, întreaga lume –
din veac pân în veac – aparin domeniului i manifestrilor harului”
5. Mai mult îns, virtutea specific cretin este o iluminare special
a harului divin, dup cum arat Sfântul Maxim Mrturisitorul:
„Puterile de cutare i de cercetare
5 N. Glubokovski, Întrebuinarea i aplicarea expresiei χρις la
prinii greci, pân la Sfântul Ioan Damaschin, trad. rom. Dimitrie
Preotul, în rev. „Glasul Bisericii”, nr. 10/1956, p. 525.
26 Altarul Banatului
a lucrurilor dumnezeieti sunt sdite în firea oamenilor, fiinial, de
ctre Fctor, prin însi aducerea ei la existen. Iar descoperirile
lucrurilor dumnezeieti le împrtete prin har puterea Preasfântului
Duh” 6.
Pentru a determina mai îndeaproape sensul propriu al euharistiei ca
mulumire sau recunotin adresat lui Dumnezeu, în sens de virtute
specific cretin, vom urmri felul în care a fost sintetizat unitatea
virtuii de ctre Sfântul Ignatie Teoforul (+ 107), ca un deschiztor
de drumuri în aceast direcie. El spune c începutul (ρχ) virtuii
cretine îl are credina (πστις), iar desvârirea (τλος) o realizeaz
dragostea (γπη). „Când aceste dou sunt unite, este Dumnezeu, iar
toate celelalte virtui, care decurg din ele, duc la frumuseea
moral” 7.
În acest context se include i recunotina, alturi de celelalte
virtui. i astfel putem spune c credina genereaz recunotina ca form
de cunoatere a prezenei lui Dumnezeu în lume i în viaa noastr prin
darurile Sale. Concret vorbind, este recunoaterea c „orice dare bun
i orice dar desvârit de sus este, coborându-se de la Printele
luminilor, la care nu este schimbare nici umbr de mutare” (Iacob 1,
17).
Desigur, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului este cel
al vieii. Dat fiind îns faptul c pcatul ruineaz acest dar,
degradându-l spre moarte, din iubire Dumnezeu salveaz darul Su,
oferindu-ne darul vieii Fiului Su, pentru ca „tot cel ce crede în
El s nu piar, ci s aib via venic” (Ioan 3, 16). Iar dac Hristos
este Darul salvrii vieii noastre, înseamn c euharistia noastr fa de
Dumnezeu reprezint o iubire-rspuns iubirii Lui milostive. De aceea,
„noi iubim pe Dumnezeu, fiindc El ne-a iubit mai întâi” (I Ioan 4,
19), „i a trimis pe Fiul Su ca ispire pentru pcatele noastre” (I
Ioan 4, 10). În felul acesta, euharistia noastr devine recunotin,
adic mulumire. Nu fiindc Dumnezeu ne-ar cere aceasta, ci fiindc El
este acela care ni se ofer ca dar în favorul nostru, dup cuvântul
Apostolului: „Suntei mântuii din har prin credin, i aceasta nu de
la voi, a lui Dumnezeu este darul” (Efeseni 2, 8). Nu vom înelege c
Dumnezeu are nevoie de mulumirea noastr ca de o recompens, ci ca de
o recunoatere din partea noastr c avem nevoie de binefacerile Lui
atât în prezent, cât i în viitor. Dac ar lipsi aceast recunoatere,
binefacerea lui Dumnezeu s-ar consuma în prezent. Euharistia noastr
face din ea un prezent continuu, stabilind o comuniune de iubire ce
nu se stinge niciodat… E dorina arztoare din partea noastr de a ne
afla neîntrerupt ca beneficiarii darului lui Dumnezeu, permanent
actualizat în Jertfa Euharistic, unde Hristos-Mântuitorul nostru
este „Cel ce o aduce Tatlui” ca mulumire venic i, în acelai timp,
El „se aduce pentru noi”, iar noi, recunoscând Druitorul în darul
Su, Îi aducem euharistic (cu mulumire) viaa noastr, ca dar primit
din partea Lui, spre continua ei
6 Rspuns ctre Talasie, în Filocalia, vol. 3, Sibiu, 1948, p. 310. 7
Epistola ctre Efeseni, XIV, 1, PSB, 1, p. 162.
27Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
desvârire, prin strdania noastr de a face mereu vie, în tot ceea ce
svârim, viaa lui Hristos ca lucrare a Duhului Sfânt.
Referindu-se, în continuare, la credin, ca virtute, sau început al
virtuii i vieii cretine, Sfântul Ignatie Teoforul atrage atenia c
nu este suficient simpla ei mrturisire, ci se cuvine s urmrim
totdeauna rodirea ei: „Se cunoate pomul dup roada lui” (Matei 12,
33), tot aa cei care mrturisesc c sunt ai lui Hristos, se vor arta
prin cele ce fac. C acum nu-i vorba de o simpl mrturisire a
credinei, ci de a fi gsit pân la sfârit cu o credin puternic” 8.
Virtutea credinei are un caracter dinamic i creator, în urma
faptului c permanent „se exerseaz în evlavia” (I Timotei 4, 6-8)
care implic lucrarea harului divin, devenind roditoare prin fapte
(Iacob 2, 17-26) i, împlinindu-se în dragoste, primete aureola
„credinei care lucreaz în dragoste” (Galateni 5, 6).
Fermentul care anim i impulsioneaz lucrarea credinei în dragoste
este contiina dependenei noastre fa de Dumnezeu, ca recunoatere
smerit c toate ale vieii noastre le avem de la El: „…i ce ai pe
care s nu-l fi primit? Iar dac l-ai primit, de ce te lauzi ca i cum
nu l-ai primit?” (I Corinteni 4, 7).
Prin smerenie, noi recunoatem cu mulumire c Dumnezeu este „Tatl
atotiitorul, fctorul tuturor celor vzute i nevzute”, adic, este
Creatorul vieii, a tot ce exist, precum i Printele nostru de la
care ne vin toate darurile, i care poart grij vieii noastre prin
dragostea, buntatea i milostivirea Sa. Altfel spus, recunoatem c aa
„cum miluiete un tat pe copiii Si, aa milostivete Dumnezeu pe cei
ce se tem de El” (Psalmul 102, 13); „c toate de la Tine ateapt s le
dai hran la vreme. Dac le-o dai, ele o primesc; de-i deschizi mâna
Ta, toate se umplu de bunti, iar de-i întorci Tu faa, se ofi- lesc;
de le iei duhul, mor i se prefac în rân… Când trimii Tu îns Duhul
Tu, toate iari se zidesc i înnoiesc faa pmântului” (Psalmul 103,
28-31).
La fel, noi recunoatem prin smerenie i aducem mulumire lui Dumnezeu
c numai prin harul Lui ne învrednicim de lucrarea virtuii, dup
cuvântul Apostolului: „Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, i
harul care este în mine nu a fost în zadar, ci m-am ostenit mai
mult decât ei toi, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu
mine” (I Corinteni 15, 10), motiv pentru care lui Dumnezeu i se
cuvine în primul rând mulumirea (euharistia) noastr. Sfântul
Clement Romanul, evideniind acest aspect al virtuii, îndeamn ca „…
cel curat cu trupul s nu se mândreasc, tiind c altul este Cel ce
i-a dat înfrânarea. S ne gândim, dar, frailor, din ce materie am
fost fcui, cum eram i ce eram când am venit pe lume; din ce mormânt
i întunerec ne-a adus în lumea Lui Cel ce ne-a plsmuit i ne-a
creat, gtindu-ne nou binefacerile Lui, înainte de a ne nate, dar
toate acestea fiind de la El, se cuvine s-I mulumim pentru toate,
Cruia este slava în vecii vecilor” 9.
8 Idem, XIV, 2, PSB 1, p. 162. 9 Epistola I ctre Corinteni,
XXXVIII, 2-4, PSB 1, p. 66.
28 Altarul Banatului
Dac virtutea, adic ρετ exprim, dup cum am vzut, ideea de excelen i
se constituie prin drumul care duce la perfeciunea firii, virtutea
cretin are menirea s desvâreasc firea prin har i se întemeiaz pe
adâncul smereniei, ca „zdrobire a inimii” 10, ceea ce înseamn c cu
cât spm mai adânc pmântul smereniei, cu atât mai mult rodete harul
ce anim credina lucrtoare în dra- goste. i cu cât dragostea fa de
Dumnezeu este mai mare, cu atât încrederea în El este mai desvârit,
i mai desvârit este i mulumirea, sau recunotina (euharistia) noastr
fa de darurile Sale.
Contientizând c avem darurile lui Dumnezeu ca o „comoar în vase de
lut”, recunoatem c „puterea covâritoare este a lui Dumnezeu i nu de
la noi” (II Corinteni 4, 7), „c nu suntem vrednici s cugetm în noi
înine ceva de la noi, ci vrednicia noastr este de la Dumnezeu” (II
Corinteni 3, 5). Astfel euharistia ca virtute se definete ca fiind
o lucrare sinergic, de conlucrare liber a voinei noastre cu harul
divin, care începe i desvârete viaa cretin. Aceast realitate
sinergic, specific virtuii cretine, este cel mai bine ilustrat de
imaginea Mântuitorului, care bate la ua sufletului cerând
încuviinarea de a fi primit, pentru ca împreun s trim bucuria
comuniunii dat de prezena Lui (Apocalipsa 3, 20). Vedem c iniiativa
o are harul divin, fr a anula îns libertatea noastr ca
disponibilitate de a-l primi spre împreun lucrare a virtuii menit s
desvâreasc firea, tot prin lucrarea lui.
Abordând virtutea euharistiei ca lucrare a harului roditor prin
smerenie, în dinamismul creator al credinei lucrtoare în dragoste,
vom spune c aceasta se definete ca fiind capacitatea de recunoatere
a Druitorului nostru, de la care avem viaa i toate bunurile
necesare existenei noastre, animat de dorina i de strdania de a
înmuli talanii sau darurile primite din partea Lui, spre a ne putea
legitima fiii Printelui nostru, care svârim în lume lucrarea Lui de
Druitor, devenind i noi, cei ce purtm chipul Su, darnici, asemenea
Lui, împlinind astfel porunca Mântuitorului de „a fi milostivi,
precum i Tatl nostru este milostiv” (Luca 6, 36).
Prin urmare, caracterul hristocentric, specific euharistiei ca
virtute cretin, o definete ca mulumire rspuns iubirii milostive a
Tatlui, primit de noi ca dar prin jertfa lui Hristos, rmânând o
constant a vieii i comportamentului nostru moral-spiritual, menit s
fac mereu activ în lume dragostea lui Dumnezeu artat în
Hristos.
Pentru Sfântul Apostol Pavel, euharistia este laitmotivul
încrederii noastre iubitoare în buntatea lui Dumnezeu artat în
Hristos. Astfel îneleas, ea a devenit normativ în Biserica
apostolic i în spiritualitatea cretin de-a lungul vremii, conform
îndemnului: „De nimic s nu v îngrijorai, ci cererile voastre s fie
aduse la cunotina lui Dumnezeu în toat rugciunea i cererea,
cu
10 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoin, trad. rom., Bacu,
1997, p. 343.
29Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
mulumire (μετ εχαριστας). i pacea lui Dumnezeu, care depete toat
mintea, va pzi inimile i cugetele voastre în Hristos Iisus”
(Filipeni 4, 5-7).
„Mulumirea întru toate”, la care se referea Apostolul, reprezint
lucrarea tainic prin har a iubirii lui Hristos, care genereaz pacea
Sa ca rod al Duhului Sfânt, spre a crea disponibilitatea ca toate
„cele ce i se întâmpl s le primeti ca bune, tiind c nimic nu se
face fr Dumnezeu” 11, sau încrederea c „toate se lucreaz spre
binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 29).
În detaliu, Apostolul arat c virtutea euharistiei se formeaz din
credina pe care harul o fortific în sufletele celor „înrdcinai i
zidii în Hristos” (Coloseni 2, 8). Ea se aduce în numele lui
Hristos: „Mulumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului
nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (i) Tatl” (Efeseni 5, 20;
Coloseni 3, 17). i prin El: „orice ai face, cu cuvântul sau cu
lucrul, toate s le facei în numele Domnului Iisus i prin El s
mulumii lui Dumnezeu-Tatl” (Coloseni 3, 17), spre a împlini voia
lui Dumnezeu: „Dai mulumire pentru toate, cci aceasta este voia lui
Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 18).
De aceea, virtutea euharistiei, fiind o constant a vieii, trebuie
cultivat în toate împrejurrile i situaiile (Coloseni 3, 17; Efeseni
5, 20; I Tesaloniceni 5, 18), deoarece se refer la întreaga
activitate pe care o intreprindem: „Orice ai face cu cuvântul sau
cu lucrul”, s fie svârit cu mulumire – Coloseni 3, 17). Pentru
aceea, spune Apostolul, referindu-se concret la euharistia noastr
adresat lui Dumnezeu ca libertate moral, „… cel ce ine ziua,
Domnului o ine; i cel ce nu ine ziua, Domnului nu o ine. i cel ce
mnânc, pentru Domnul mnânc pentru c mulumete lui Dumnezeu (εχαριστε
γρ τ θε); i cel ce nu mnânc, pentru Domnul nu mnânc, i mulumete lui
Dumnezeu… Cci dac trim pentru Domnul trim, i dac murim pentru
Domnul murim; deci, i dac trim i dac murim, ai Domnului suntem”
(Romani 14 6-8).
Fiind trstur specific evlaviei cretine, virtutea euharistiei
trebuie mereu cultivat prin „struina în rugciune i priveghere”:
„Struii în rugciune, priveghind în ea cu mulumire” (Coloseni 4,
2).
Tritorii acestui lsmânt apostolic au artat c nimic nu-i ofer omului
mai deplin satisfacie i împlinire, decât atunci când pentru toate
poate fi recunosctor lui Dumnezeu. Venind buntatea, i mulumind lui
Dumnezeu, aceasta va fi mai puternic. Când a venit nenorocirea,
aceeai mulumire ctre Dumnezeu a curmat-o. De aceea, trebuie s-I
mulumim lui Dumnezeu când El ne d bunurile Sale i s nu pierdem
rbdarea când El nu-i revars îndurarea Sa prin ele, fiindc nu-i cu
putin a sluji lui Dumnezeu cu recunotin, dac nu-i mulumim pentru
toate; deopotriv pentru încercri i pentru viaa linitit. 12 Numai aa
putem înelege c euharistia ca virtute cretin este mai mult
decât
11 Didahia 3, 10, PSB 1, p. 27. 12 Se poate vedea în acest sens
Omilia IV „Despre mulumire”, aparinând Sfântului Vasile cel
Mare, PSB 1/2009, p. 84-96.
30 Altarul Banatului
un simplu rspuns dat unei binefaceri primite în trecut sau în
prezent. Ea poart în sine taina proniei divine i a încrederii
noastre depline în ea, realizându-se ca druire total lui Dumnezeu
întru rbdare i ndejde. E vorba de μακροθυμα – îndelunga rbdare ca
rod al Duhului (Galateni 5, 22), care nu este resemnare oarb,
apstoare i pasiv, cum abordau stoicii rbdarea ca rod al curajului
inimii, ci este συνεχς εχαριστα, înelegând o neîntrerupt (continu)
mulumire, exprimat printr-o acceptare iubitoare a voinei lui
Dumnezeu, într-o recunoatere a slavei Sale, cum este, de pild,
cazul Sfântului Ioan Gur de Aur, care, prin spasmele sufocante ale
suferinelor, aduce la sfârit, cu bucurie, „slav lui Dumnezeu pentru
toate”…
Noi îns nu ne dm totdeauna seama i nu putem înelege lucrarea tainic
a lui Dumnezeu în viaa noastr. Judecm de multe ori lucrurile doar
în prezent, asemenea bolnavului care acuz numai amrciunea leacului
sau durerea rnii pe care medicul i-a creat-o, fr a privi în viitor
i a-i da seama c acestea constituie tocmai salvarea lui… De aceea,
cu cât întârzie mai mult împlinirea cererii, cu atât se cuvine s ne
rugm mai încreztori i mai recunosctori, fr nici un fel de îndoial
în suflet, i atunci vom dobândi linitea i pacea. Nu fiindc Dumnezeu
nu tie de ce avem nevoie, sau c nu vrea s ne dea darul Su, ci
pentru c struina noastr în rugciune ne apropie i ne leag tot mai
mult de dragostea milostiv a Printelui nostru. Numai aa vom înelege
c a fi recu- nosctor totdeauna lui Dumnezeu pentru toate cele
primite i a atepta în tcere i linite totul ca din partea Lui, „cu
mulumire întru toate” (Filipeni 4, 6), reprezint caracterul de
jertf i tain a euharistiei ca virtute cretin. Iar prin „pacea care
depete toat mintea” (Filipeni 4, 7), ca har al Duhului, întreaga
via cretin devine o bucurie euharistic (de mulumire, de recunotin)
druit lui Dumnezeu: „Ale Tale dintru ale Tale, ie îi aducem de
toate i pentru toate!”.
Pentru a înelege mai bine aceast realitate duhovniceasc,
experimentat de sfini, ca adânc tritori ai virtuii euharistice,
sunt edificatoare îndemnurile de încurajare ale Sfântului Ioan Gur
de Aur adresate diaconiei Olimpiada din Constantinopol, aflat în
situaia disperat de a-i pierde ndejdea, datorit rutii oamenilor,
care îi apsa sufletul pân la insuportabil: „Nimic din cele ce i se
întâmpl în via s nu te tulbure… roag necontenit pe Iisus, cruia-i
slujeti, s fac un semn numai; i toate se vor limpezi într-o clipit.
Iar dac L-ai rugat i nu i s-a împlinit ruga, afl c aa a rânduit
Dumnezeu; El nu pune capt de la început relelor, ci când rul a
crescut, când s-a mrit, când dumanilor notri nu le-a mai rmas
aproape nici un ru de svârit, atunci dintr-o dat Dumnezeu preface
totul în linite i d dezlegri neateptate lucru- rilor. Da, Dumnezeu
poate s dea nu numai atâtea bunti câte ateptm i ndjduim, ci chiar
cu mult mai multe i nesfârit de mari. De aceea i Pavel spunea: „Iar
Celui ce poate s fac pe toate mai cu prisos decât cele pe care le
cerem sau le gândim” (Efeseni 3, 20)… Sfântul Ioan Gur de Aur
folosete,
31Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
în continuare, cazul biruinei celor trei tineri din cuptorul de
foc, spre a-i încuraja fiica i ucenica sa, spunând: „… Cuptorul a
ajuns biseric, izvor i rou i mai de pre decât curile împrteti. Prul
capetelor lor a fost mai tare decât focul, care înghite totul, care
biruie i fierul i pietrele, care subjug orice materie. S-a alctuit
acolo un cor armonios, corul acelor sfini, care chemau la aceast
cântare minunat i firea cea vzut i firea nevzut. Cântau, înlând
imnuri de mulumire, pentru c au fost legai, pentru c au fost dai
focului, atât cât depindea de dumani, pentru c au pierdut ara,
pentru c au ajuns fr patrie, fr cas, nite surghiunii, pentru c
triau într-un pmânt strin i barbar. Aa face un suflet recunosctor.
Dup ce rutatea dumanilor a mers pân la sfârit… i dup ce atleii au
împlinit totul, dup ce a fost împletit cununa, dup ce au fost
adunate rspltirile lor i nimic nu mai lipsea spre slava lor, atunci
relele au luat sfârit. Iar cel ce a aprins cuptorul, cel ce i-a
supus pe tineri la o pedeaps atât de mare, chiar el îi luda minunat
pe sfinii aceia i ajunge crainicul minunii lui Dumnezeu… Ai vzut
miestria lui Dumnezeu? Ai vzut înelepciunea Lui? Ai vzut minunea
Lui? Ai vzut iubirea Lui de oameni i purtarea Lui de grij? Nu te
tulbura, dar, nu te neliniti, ci continu s mulumeti mereu lui
Dumnezeu pentru toate, s-L slveti, s-L rogi, s-I ceri. De se
npustesc asupra-i mii de tulburri i mii de necazuri, de vin în faa
ta furtuni, nimic s nu te tulbure. Dumnezeu iese în întâmpinarea
noastr chiar când totul ne duce la pieire…” 13.
În felul acesta, tritorii virtuii euharistiei îndeplinesc misiunea
spiritual a Bisericii în lume, oferind exemplul prezenei lui
Dumnezeu i a proniei Sale în viaa oamenilor, odat cu îndemnul plin
de încredere de a depi angoasa existenial: „De nimic s nu v
îngrijorai, ci cererile voastre s fie artate lui Dumnezeu cu
mulumire întru toate…” (Filipeni 4, 6); sau: „Smerii-v sub mâna cea
tare a lui Dumnezeu, ca s v înale la timpul cuvenit. Lsai-i Lui
toat grija voastr, cci El are grij de voi” (I Petru 5, 6-7); sau:
„Încredineaz Domnului cile tale. Ndjduiete în el i el te va cluzi”
(Psalmul 36, 5); „Înfieaz Domnului lucrrile tale i gândurile tale
vor izbuti” (Pilde 16, 3) etc.
2. Caracterul comunitar al virtuii Euharistiei i misiunea Bisericii
Prin lucrarea harului divin, euharistia ca virtute primete un
caracter comu-
nitar, tiut fiind c harul lucreaz harismele, ca daruri ale Duhului,
menite s înfptuiasc în Biseric i în lume viaa lui Hristos. Dei
Duhul realizeaz diferit harismele (Romani 12, 6; I Corinteni 7, 7;
I Petru 4, 10), euharistia ca virtute le împlinete în comuniunea
reciprocitii dintre druitor i primitor, prin credina i iubirea care
îi unete în aceeai vieuire eclesial, devenind comuniune euharistic
i diaconal.
13 Op. cit., XXXVIII, 1-2, PSB 1, p. 66.
32 Altarul Banatului
Acest fapt evideniaz înc o dat c virtutea euharistiei are un
caracter propriu i specific, raportându-se cu prioritate la
darurile lui Dumnezeu, care o definesc organic i funcional. Ea se
încadreaz în unitatea virtuii cretine ca via în Hristos, realizat
ca „rod al Duhului” (καρπς το πνεματος – Galateni 5, 22), în
multitudinea darurilor Sale. Sunt convingtoare în acest sens
cuvintele Sfântului Clement Romanul, care evideniaz caracterul
euha- ristic al reciprocitii darurilor în Biserica apostolic: „… S
se mrturiseasc, dar, întreg trupul nostru (adic Biserica) în
Hristos Iisus i fiecare s se supun semenului su (Romani 12, 4-5; I
Corinteni 12, 12-13), aa cum a fost rânduit în harisma lui: cel
tare s se îngrijeasc de cel slab, iar cel slab s respecte pe cel
tare; bogatul s ajute pe cel srac, iar sracul s mulumeasc lui
Dumnezeu c i-a dat s-i împlineasc prin cel bogat lipsurile”
14.
În acest context putem spune c atât de mult valoreaz în faa lui
Dumnezeu iubirea noastr milostiv, concretizat în darul binefacerii,
încât El însui se raporteaz la ea, deopotriv ca beneficiar i
rspltitor al ei: „Cel ce are mil de srman împrumut pe Dumnezeu, i
El va rsplti fapta lui cea bun” (Pilde 19, 17). Întrucât i iubirea
noastr milostiv e darul lui Dumnezeu, El vrea ca aceasta s fie
mereu activ i dinamic, exersându-se ca act de comuniune cu El, i în
acelai timp de frietate cu semenii notri, fiii Si. Aceasta demon-
streaz c numai comunitar iubirea milostiv a lui Dumnezeu îi aduce
pe deplin roadele sale. Dac ofer darul meu aproapelui aflat în
nevoi, fr a atepta darul lui întors, fiindc nu are posibilitatea s
mi-l ofere, este ca i cum l-a fi oferit lui Dumnezeu, care nu m va
lsa pgubit, ci cu harul Su va plini toate cele materiale i
spirituale, fiindc El le are pe toate… Hrana material dat celui
lipsit se va preface în hran spiritual din partea Druitorului
Dumnezeu, care le va împlini pe toate…
În comuniunea darurilor, lucrarea Duhului rodete totdeauna
euharistic prin aceea c bucuria primirii darurilor din partea lui
Dumnezeu se împrtete filan- tropic i caritativ cu bucuria druirii
de „bunvoie” (II Corinteni 9, 7). Aceast libertate este specific
lucrrii Duhului (II Corinteni 3, 17), deoarece El face rodi- toare
credina în dragoste (Galateni 5, 6), generând capacitatea de
înelegere c „mai bine este a da, decât a lua” (Fapte 20, 35), i de
a aciona, ca atare, cu bucuria ce reprezint, de asemenea, „darul
Duhului” (Galateni 5, 22). În felul acesta, libertatea druirii
altora nu este altceva decât recunoaterea cu mulumire a faptului c
darurile cu care Dumnezeu te-a înzestrat, sau bunurile pe care
Dumnezeu te-a învrednicit s le acumulezi, reprezint în cele din urm
darul lui Dumnezeu revrsat asupra vieii i aciunilor tale… Iar
aceast recunoatere cu mulumire a Druitorului prin împrtirea cu El
în cadrul Liturghiei euharistice convertete egoismul în
generozitate. Când Zacheu s-a apropiat cu credin i cu dragoste de
Iisus, i când Hristos a fost „primit cu bucurie” în casa lui (Luca
19, 6), aceast bucurie a
14 Op. cit., XXXVIII, 1-2, PSB 1, p. 66
33Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
comuniunii cu Mântuitorul s-a dovedit rodnic, transformând egoismul
vameului, avar i zgârcit, în generozitatea druirii dezinteresate:
„Iat, jumtate din avuia mea, Doamne, o dau sracilor, i de am
nedreptit pe cineva cu ceva, întorc împtrit” (Luca 19,8).
Aceast iubire-rspuns (euharistie – mulumire – recunotin) iubirii
bine- fctoare a lui Dumnezeu artat în Hristos, ca lucrare a Duhului
Sfânt, s-a generalizat ca filantropie, concretizat în lucrarea
caritativ a Bisericii, prin instituirea, înc din perioada
apostolic, a Liturghiei diaconale, urmând Liturghiei
euharistice.
Sfântul Apostol Pavel arat lmurit c în Biserica apostolic liturghia
ca slujire public are dou aspecte bine definite (II Corinteni 9,
11-13). În primul rând, Liturghia ca rugciune de mulumire, adus de
întreaga comunitate lui Dumnezeu, având în centrul ei taina
mulumirii (εχαριστα) ca actualizare a jertfei de mulumire adus de
Mântuitorul la Cina cea de Tain. În al doilea rând este liturghia
diaconal ( – II Corinteni 9, 12), reprezentând, de asemenea,
mulumirea (εχαριστα) adus lui Dumnezeu prin druirea acordat
comunitii, spre a împlini nevoile ei (τ στερματα τν γων – lipsurile
sfinilor – II Corinteni 9, 12), aducând astfel „slav lui Dumnezeu
prin ascultarea i mr- turisirea Evangheliei lui Hristos (II
Corinteni 9, 13) 15.
Opera caritativ a Bisericii, ca liturghie diaconal, reprezentând un
lsmânt apostolic, s-a statornicit ca o regul de via cretin, spre a
împlini porunca Mântuitorului c „mai fericit este a da decât a lua”
(Faptele Apostolilor 20, 35). Iat i mrturia unui document din
secolul II privind modul concret în care caritatea cretin era
organizat i practicat ca diaconie liturgic: „… Încetând rugciunile,
noi ne îmbrim unii pe alii cu srutarea pcii. Apoi, se aduce celui
ce prezideaz adunarea frailor pâine i un pahar de vin ames- tecat
cu ap, pe care acesta luându-le, înal laud i slav Printelui
tuturor, în numele Fiului i al Duhului Sfânt i rostete o lung
rugciune de mulumire, pentru ca acestea s fie primite de El… Dup ce
întâistttorul a terminat euharistia i tot poporul a rostit „Amin”,
slujitorii aceia care la noi sunt numii „diaconi”, dau fiecruia
dintre cei ce se gsesc de fa s se împrteasc din pâinea i vinul care
s-au transformat în euharistie…” 16. „Cei ce se gsesc cu dare de
mân i voiesc, dau fiecare ceea ce voiete, dup intenia lui, iar ceea
ce se adun se depune la întâistttor, iar el se îngrijete i ajut pe
orfani i pe vduve, pe cei lipsii dintr-o astfel de cauz, pe cei ce
se gsesc în închisori, pe strinii care se gsesc în trecere, i
într-un singur cuvânt, el devine purttorul de grij al tuturor celor
ce se gsesc în nevoi” 17.
Din cele pân aici tratate vedem c euharistia ca virtute cretin se
împlinete ca misiune prin harul lui Dumnezeu care nate i dezvolt în
suflet bucuria
15 Pr. Prof. Ion Bria, Eclesiologia pastoral, în rev. Studii
Teologice, nr. 1-4/1979, p. 316-323. 16 Sfântul Justin Martirul,
Apologia I, LXV, PSB 2, p. 70. 17 Idem, cap. LXVII, p. 71.
34 Altarul Banatului
recunoaterii i a mulumirii fa de iubirea lui Dumnezeu artat în
Hristos, precum i dispoziia de a aciona, prin lucrarea Sfântului
Duh, fcând prtai de darurile noastre pe cei aflai în nevoi, spre a
eterniza împria lui Dumnezeu în lume, spre mântuirea ei.
În acest context se cuvine s artm c liturghia euharistic nu se
termin în locaul sfinit de cult, ci se continu ca misiune. Aceast
realitate o evideniaz „rugciunea amvonului”, de la sfâritul Sfintei
Liturghii, când preotul spune: „Cu pace s ieim”, înelegând s ieim
în lume pentru a-i transmite roadele împriei lui Dumnezeu de care
noi ne-am împrtit. Rspunsul credincioilor: „În numele Domnului”,
exprim tocmai adeziunea la acest angajament misionar.
Din cele pân aici expuse, putem conchide c abordarea euharistiei
(recunotinei, mulumirii) ca virtute se evideniaz prin aceea c
Druitorul se afl în darul Su, stabilind o relaie de reciprocitate
cu primitorul darului, spre a dovedi c în comu- niunea euharistic
darul nu se ofilete niciodat… Întru atât a rodit harul Duhului
„prin druirea adus ca mulumire (euharistie) lui Dumnezeu” (II
Corinteni 9, 11), încât „prisosul de bucurie” (II Corinteni 8, 2) a
generat entuziasmul de a drui dezinteresat i jertfelnic, adic nu
numai din surplus, ci i din necesar (II Corinteni 8, 2-3), simind
chiar un har (favor) în posibilitatea de a participa la opera
caritativ a Bisericii (II Corinteni 8, 4), dovedind astfel c „cine
iubete pe Dumnezeu, iubete i pe fratele su” (I Ioan 4, 21); i „nu
numai cu cuvântul, ci cu fapta i cu adevrul” (I Ioan 3, 18; Iacob
2, 14-16).
Iubirea milostiv a Druitorului Dumnezeu a devenit o realitate vie
în misi- unea Bisericii în lume, ca un lsmânt apostolic. Bunoar,
când oamenii înstrii au devenit mrturisitorii noii credine, tiind c
„împria lui Dumnezeu nu st în vorbe, ci în puterea faptelor” (I
Corinteni 4, 20), i-au schimbat mentalitatea de alt dat,
dovedindu-se darnici prin lucrarea credinei în dragoste, fcând
mereu vie prezena Druitorului Dumnezeu în lume. Sfântul Apostol
Pavel îndeamn pe Timotei „s porunceasc celor bogai s nu se
semeeasc, nici s nu ndjduiasc în nestatornicia bogiei, ci în
Dumnezeu cel viu care d toate din belug spre folosin, s svâreasc
binele i s se îmbogeasc în fapte bune, s fie darnici cu inim larg”
(I Timotei 6, 17-18). i astfel, transformând bunurile acestei viei
trectoare în bunuri spirituale venice, muli cretini filan- tropi
i-au înscris numele în calendarul sfineniei cretine.
Prin unitatea dintre Liturghia euharistic i cea diaconal realizm
virtutea euharistiei în comuniunea darurilor, în sensul c noi,
primind pe Hristos ca dar al iubirii lui Dumnezeu, îl oferim sub
forma darurilor noastre semenilor cu care El se identific, spre a
împlini cuvintele Sale, ca pe o norm de via cretin: „întrucât ai
fcut unuia dintre aceti frai ai mei prea mici, Mie mi-ai fcut”
(Matei 25, 40). Sfântul Ioan Gur de Aur, supranumit „doctor
euharis- ticus” i „ambasador al sracilor”, evideniaz
responsabilitatea noastr fa de Hristos, prezent printre noi atât
sub forma darului euharistic, cât i a fratelui
35Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
aflat în dificultatea vieii, spunând: „Vrei s cinsteti Trupul lui
Hristos? Nu-L trece cu vederea când El este gol. Nu-L cinsti doar
în biseric, prin haine de mtase, în timp ce afar îl lai gol,
tremurând de frig. Cel ce a spus: „Acesta este Trupul Meu” i a
împlinit cuvântul acesta prin lucrare, tot Acela a spus: „Întrucât
n-ai fcut unuia dintre acetia prea mici, nici Mie nu mi-ai fcut!”…
Cinstete-L, deci, împrind averea ta cu cei sraci, cci lui Dumnezeu
nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur” 18.
3. Aspectul ascetic, ecclesial-sacramental i eshatologic al virtuii
euharistiei
Identificarea lui Hristos – cruia îi datorm totul pentru darul
jertfei Sale pe care ne-o ofer – cu semenul aflat în dificulti i în
nevoi, dezvolt senti- mentul firesc al milei în iubirea milostiv a
comuniunii freti, pe msur s ofere i ea darul binefacerii sale,
ridicat la rangul de jertf. Un exemplu concret în acest sens îl
relev drnicia comunitii cretine primare, despre care un document al
vremii d mrturie, artând c „dac la ei era cineva nevoia i srac, i
ceilali nu aveau bucate prisositoare, atunci postesc dou sau trei
zile ca s împlineasc nevoia de hran a sracilor” 19.
Acest caz al ascezei caritabile, specific vieii cretine, exclude
orice form de interes, deoarece este mai presus de orice norm moral
a datoriei… Fiind deasupra sentimentului firesc al milei, el se
constituie în actul iubirii lui Hristos. Este o form de actualizare
a jertfei lui Hristos, ca lucrare a harului, pornit din lepdarea de
sine i orientat „spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4,
12). Mai precis, aceast îndtinat form a practicrii postului
reprezint aspectul ascetic al virtuii euharistice, îndreptat spre
viaa semenului aflat în nevoi, cruia îi ofer jertfa vieii mele, dac
darul pe care a dori s-l ofer îmi lipsete i mie… Postul interpretat
ca jertf în numele lui Hristos i pentru Hristos devine euharistie
închinat lui Dumnezeu, adic act de cult, dup îndemnul Apostolului:
„V îndemn, frailor, pentru îndurrile lui Dumnezeu, s înfiai
trupurile voastre ca pe o jertf vie, sfânt i bine plcut lui
Dumnezeu, ca închinarea voastr duhovniceasc (Romani 12, 1). Ca act
de cult, postul reprezint jertfa noastr euharistic, drept rspuns
iubirii jertfelnice druit de Hristos nou. De aceea, postul este
implicat i în liturghia euharistic, constituind modul vrednic de
împrtire de roadele ei, con- form rânduielii apostolice: „Oricine
va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie,
va fi vinovat de trupul i sângele Domnului. S se cerceteze îns omul
pe sine, i aa s mnânce din pâine i s bea din pahar. Cci cel ce
mnânc i bea cu nevrednicie, îi mnânc i îi bea osând, nesocotind
trupul Domnului. Pentru aceasta sunt între voi muli neputincioi i
bolnavi i muli au murit. Cci de ne-am judeca noi singuri, nu am mai
fi judecai; dar fiind
18 Omilia L, III la Evanghelia dup Matei, PSB 23, p. 584. 19
Apologia lui Aristide, XV, 9, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, în rev.
Mitropolia Banatului, nr.
7-8/1983, p. 432-433.
36 Altarul Banatului
judecai de Domnul, suntem pedepsii” (I Corinteni 11, 27-32).
Acordând importana cuvenit aspectului ascetic al virtuii
euharistice, Biserica a rânduit ca alturi de cercetarea contiinei
prin Sfânta Tain a Spovedaniei, credincioii s se apropie curai
duhovnicete, deopotriv cu sufletul i cu trupul, de Sfintele Daruri,
reco- mandând, pe lâng canonul rugciunii, i exerciiul postului, ca
abinere de la mâncare i butur pe timp limitat, precum i de la alte
îndtinate obiceiuri fireti, care ar putea duce la pcat…
Îngemnat cu aspectul sacramental, aspectul ascetic al virtuii
cretine, în general, se coreleaz organic i funcional cu perspectiva
ei eshatologic. Bunoar, prinii filocalici i asceii cretini au artat
c virtutea postirii „desem- neaz (în trup) prin frumuseea sa o
icoan a vieii nemuritoare; purtarea pe care el o implic sugereaz
starea veacului celui nou i ne înva ce hran duhovni- ceasc vom
primi la înviere. În aceast perspectiv eshatologic i în strâns
relaie cu rugciunea, postul apare legat în chip esenial de viaa
îngereasc”. 20
La fel, caracterul eshatologic al virtuii euharistice este dat de
faptul c Biserica celebreaz primirea lui Hristos cel mort i înviat
pentru noi, ca lucrare a Duhului, întru ndejdea bucuriei venice a
comuniunii cu El: „Cci de câte ori vei mânca pâinea aceasta i vei
bea paharul acesta, vestii moartea Domnului pân va veni El” (I
Corinteni 11, 26).
Numit fiind „leacul nemuririi i doctorie pentru a nu muri ci a tri
venic cu Iisus Hristos” 21, euharistia confirm c – prin rugciunea
de consacrare a Bisericii – elementele sale materiale sunt
transformate în Trupul i Sângele lui Hristos, fiind astfel
purttoare de via venic, spre a deschide perspectiva eshatologic a
vieii celor ce s-au împrtit de sfinenia darurilor euharistice:
„D-ne nou s ne împrtim cu Tine, mai cu adevrat în ziua cea
neînserat a împriei Tale”, confirmând astfel c împria lui Dumnezeu
este deja trit, dar nu înc împlinit…
Mai departe, se cuvine s artm c aceast corelare dintre ascetic i
eshatologic în promovarea virtuii euharistiei se desfoar deopotriv
eclezial i sacramental, fiindc modul de existen al Bisericii se
realizeaz prin trupul euharistic. Sunt convingtoare în acest sens
consideraiile unui reputat teolog ortodox privind caracterul
ascetic i eshatologic al Tainei Cstoriei realizat „în Hristos i în
Biseric” (Efeseni 5, 32), prin corelarea sacramental i eclezial a
acesteia cu Taina Euharistiei. Astfel, Christos Yannaras arat c
Taina Cstoriei realizat în trupul euharistic anticipeaz eshatologic
împria lui Dumnezeu ce va s vin sub form ascetic dat de faptul c
„fiii învierii nu se însoar i nici nu se mrit i nici s moar nu pot,
cci sunt asemenea cu îngerii i fii ai lui Dumnezeu sunt, fiind fii
ai învierii” (Luca 20, 34-36). Prin participarea la viaa
sacramental a Bisericii, fiii împriei anticipeaz eshatologic viaa
îngereasc sub form ascetic
20 Tomas Spidlik, Spiritualitatea Rsritului Cretin, vol. I, Manual
sistematic, trad. Diac. Ioan I. Ic jr., Sibiu, 1997, p. 264.
21 Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola ctre Efeseni XX, 2, PSB 1, p.
164.
37Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
i pe plan familial, spre a arta c „omul îi aduce Bisericii viaa lui
natural ca s-i fie altoit pe modul de existen eclezial, modul care
imortalizeaz natura. Prin aceast tain, cstoria nu mai este pur i
simplu un eveniment de relaie i de cunoatere reciproc, limitat la
„puterea iubitoare” a naturii. Relaia i cunoaterea dintre soi devin
un eveniment eclezial, ele au loc nu numai în interiorul naturii ci
i al Bisericii. Ele sunt o experien de participare la comuniunea
sfinilor: brbatul întâlnete i cunoate femeia, aceasta întâlnete i
cunoate brbatul, nu numai simplu, în cadrul relaiilor naturale ale
„eros”-ului i familiei, ci în cadrul relaiilor care fac din Biseric
o imagine a Modului treimic. Asta nu înseamn devalorizarea relaiei
naturale, ci transformarea dinamic a impulsului erotic, care devine
eve- niment de comuniune personal, imitând felul în care Biserica
svârete comu- niunea: ca un har – o harism de alteritate i de
libertate personal. Astfel cstoria nu mai perpetueaz exclusiv
natura. Ea se transfigureaz în relaie personal de perihorez
iubitoare, relaie între persoane care au primit ipostasul lor
existenial participând la unitatea i comuniunea euharistic a
Bisericii”. 22 În aceast form, „taina cstoriei face ca iubirea
natural s devin asemntoare iubirii lui Hristos, acelei iubiri care
a luat forma crucii, i s împlineasc minunea crucii lui Hristos”. 23
Un astfel de ipostas, spune cunoscutul teolog Ioannis Zizioulas,
„primete natura biologic, dar vrea s-o ipostazieze nebiologic, s-o
fac a fi cu adevrat, s-i dea o ontologie veritabil, adic o via
venic. De aceea trebuie s nu se renune nici la eros nici la trup,
ci s fie ipostaziate dup «modul de existen» al realitii – al
ipostazului – ecleziocentric. Caracterul ascetic al persoanei, ivit
din forma euha- ristic a ipostazului ecleziocentric, exprim
persoana veritabil, tocmai atunci când ea nu refuz, ci ipostaziaz
ecleziocentric «eros»-ul i trupul” 24. Ipostaziind eclezi- ologic
«eros»-ul i trupul, cstoria „transfigureaz legtura trupeasc fcând
din ea o unitate de libertate i de iubire a persoanelor în raportul
lor cu Hristos în Euharistie. Chiar rmânând o amar experiere a
despririi, moartea nu poate terge, nici aboli, aceast unitate care
se desvârete de fiecare dat în Potirul Euharistiei, ca s se
sfâreasc definitiv în timpul din urm al împriei. Realitatea
ecleziologic a unitii naturale a soilor, care se împlinete în Taina
Cstoriei, învinge moartea, fiindc depete împrtirea individualitilor
biologice: ea este împrtirea cu carnea i sângele lui Hristos care
le unific viaa. În relaia natural a cstoriei, cei doi sunt unii
„într-un singur trup”, iar în relaia euharistic a Tainei Cstoriei,
acest unic trup – viaa comun a celor dou persoane – devine
nestriccioas i se învenicete” 25.
În alt ordine de idei, privind virtutea euharistiei în devenirea ei
eshatologic, s-a remarcat faptul c la judecata din urm vor fi
prezeni cei care s-au bucurat
22 Christos Yannaras, Libertatea moralei, trad. Mihai Cantuniari,
Ed. Anastasia, Bucureti, 2004, p. 167-168.
23 Ibidem, p. 172. 24 Ibidem, p. 170. 25 Ibidem.
38 Altarul Banatului
în aceast via de faptele bune ale altora, pentru a le aduce
mulumirea (euha- ristia) lor. Acest act de mulumire (euharistie)
face parte din „rsplata pregtirii celor drepi. De aceea, judecata
nu este ziua rzbunrii, ci ziua rspltirii, când fiecare va da seama
de lucrul care i s-a încredinat (Marcu 13, 34). Pentru unii,
judecata va fi un act de binecuvântare i de mulumire; pentru alii
va fi un act de separare i de izolare, precum cel din pilda
Mântuitorului, care neavând hain de nunt a fost dat afar,
spunându-i-se: „Prietene, cum ai intrat aici fr hain de nunt?…
Legai-l i aruncai-l în întunerecul cel din afar” (Matei 22, 12-13)
26.
4. Virtutea Euharistiei i darul creaiei Prin raportarea euharistiei
la darul creaiei analizm i definim misiunea
ecologic a Bisericii în lume. Euharistia reprezint mulumirea i
recunotina noastr fa de iubirea milostiv a lui Dumnezeu, prin care
avem darurile creaiei, menite s ne asigure existena i buna
desfurare a vieii, i fa de care se cuvine s adoptm o atitudine
responsabil.
Faptul c recunotina ca virtute se definete prin euharistia
(mulumirea) noastr fa de darul lui Dumnezeu, înseamn a re-cunoate
întru smerenie i credin lucrtoare în dragoste c „în El trim, ne
micm i existm” (Fapte 17, 28), de unde i „încrederea pururea în
Domnul, cci Domnul Dumnezeu este stânca veacurilor” (Isaia 26, 4).
Iar când contientizm c „prin îndurarea Sa se bucur omul de via i
prin ea avem suflare” (Isaia 38, 16), ochiul sufletului se îndreapt
spre Dumnezeu cu mulumire, având încredinarea c „toate lucrurile
noastre pentru noi le-a fcut” (Isaia 26, 12).
Pe de alt parte, Dumnezeu, fiind prezent i activ prin energiile
Sale în creaia Sa, în înelepciunea Sa a binevoit s stabileasc înc
dintru început o coexisten ontologic între om i creaie, potrivit
creia omul este pus de Dumnezeu ca stpân al creaiei, de care îns
depinde însi existena sa. Astfel, „în primele pagini ale Sfintei
Scripturi citim c Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale
pmântului i i le-a dat omului „spre hran”. Hrana, care ne face s
introdu- cem în noi direct lumea, care face din om i din realitatea
lumii un singur trup, care transform roadele pmântului în carnea i
viaa noastr, este totuna cu binecuvântarea de ctre Dumnezeu a
omului. Este o relaie real între om i Dumnezeu. Comuniunea omului
cu Dumnezeu dinainte de cdere lega realmente viaa de actul
mâncatului i butului, prin participarea total a trupului la bine-
cuvântarea dat, i nu prin moduri fragmentare, intelectuale, etice
sau religioase. Etica i religia apar când s-a risipit i pierdut
relaia vie, organic i direct a omului cu Dumnezeu; ele se strduiesc
s înlocuiasc lipsa relaiei prin acte individuale de ispire i de
merit. Etica i religia sunt rezultatul cderii omului, al refuzului
sau neputinei lui de a face din relaia cu lumea o „euharistie”,
o
26 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatic i Ecumenic,
Bucureti, 1999, p. 206.
39Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
aciune de mulumire ctre Dumnezeu, de a face s devin euharistie însi
viaa lui, i tot euharistie s-i fie hrana i butura care îi fondeaz
viaa cosmic” 27.
4.1. Euharistia ca virtute în cadrul liturghiei cosmice Am vzut c
euharistia reprezint comunicarea interpersonal a iubirii
noastre
primit de la Dumnezeu i, prin extindere, comunicarea iubirii
milostive a lui Dumnezeu întregii creaii, pe baza recunoaterii ei
ca dar al lui Dumnezeu. Sfinirea vieii noastre, prin sfinirea
darului pe care ni-l ofer Dumnezeu, ne înfrete cu creaia într-o
comuniune euharistic de mulumire i de recunotin fa de Druitor, spre
a putea împreuna liturghia euharistic i cea diaconal, cu liturghia
cosmic.
Potrivit Tradiiei patristice, lumea reprezint darul lui Dumnezeu.
„Creaia îneleas ca dar nu ne oprete privirea la lucrurile vizibile,
la obiectele perce- pute în mod sensibil, ci ne trimite la
Arhetipul i Subiectul acestor lucruri. Caracterul iconic al creaiei
se reflect în relaia dinamic dintre Druitor i dar, prin care se
concretizeaz dialogul învluit de iubire dintre Dumnezeu i creaie.
Lucrul redus la sine însui, închis în propria lui imanen, un obiect
care nu e îneles ca dar, opacizeaz relaia dintre om i Dumnezeu. În
felul acesta, creaia nu mai este o icoan ctre Dumnezeu, ci devine
un idol… Numai iubirea adevrat ne ajut s-L contemplm pe Dumnezeu ca
pe o realitate transcendent i totui prezent în creaie, pentru c
Druitorul este prezent în darul Su. Cretinismul, prin perceperea
iconic a lui Dumnezeu i a creaiei, depete egoismul idolatru i
permite dialogul dintre Dumnezeu îneles ca Druitor, Care se
întâlnete cu lumea perceput ca dar în atmosfera autentic a unei
iubiri învluitoare… Creaia ca mijloc de dialog între Dumnezeu i om
nu presupune darul exclusiv din partea lui Dumnezeu. Orice dar
implic o reciprocitate. Omul primete cosmosul ca dar dumnezeiesc,
dar, pe msura contientizrii acestui lucru i a înduhovnicirii lui,
el va resimi nevoia s întoarc acest dar lui Dumnezeu, sporindu-l cu
eforturile lui asupra creaiei” 28.
Pe de alt parte, precum mântuirea adus nou de ctre Fiul lui
Dumnezeu se refer la restabilirea întregii creaii, tot aa i Jertfa
euharistic are o adresare i o desfurare cosmic. Dup cum remarc un
Printe al Bisericii, „în jertf facem amintire de cer, de pmânt, de
mare, de soare, de lun i de toat creaia” 29. În acelai timp, „prin
sfinirea elementelor naturii, universul se transform într-un templu
al prezenei i aciunii lui Dumnezeu. Totul e pus în legtur cu
Dumnezeu, se refer la El, cretinul fiind astfel contient c el
triete, se mic i acioneaz nu într-o lume ostil, ci într-o lume a
lui Dumnezeu, ptruns de puterea i iubirea Lui” 30.
27 Christos Yannaras, Libertatea moralei, p. 88-89. 28 Lect. univ.
dr. Adrian Lemeni, Perspectiva transfigurrii cosmosului în Hristos
– o ans de
depire a unei concepii consumiste despre lume, în vol. Cosmosul,
între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 52-53.
29 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze mistagogice, V, 6,
trad. Pr. D. Fecioru, Bucureti, 2003, p. 361. 30 Paul Evdokimov,
Présence de l’Esprit Saint dans la tradition ortodoxe, Paris, 1977,
p. 109.
40 Altarul Banatului
S-a remarcat în acest sens c „elementul sacramental al Euharistiei
nu este jertfa, ci oferirea ctre Dumnezeu a propriei Sale creaii”
31. Pe lâng caracterul de comemorare a Jertfei lui Hristos i cel de
hran duhovniceasc pentru suflet, „Euharistia este o binecuvântare a
lumii materiale, a roadelor naturii i o raportare a tuturor cu
recunotin i evlavie la Creator” 32. Aceast pertinent constatare ne
duce cu gândul la jertfa lui Abel, vzut în toat strlucirea ei ca o
„cluz spre Hristos” (Galateni 3, 24), sau ca „umbr a celor
viitoare” (Coloseni 2, 17), menit s confirme c euharistia noastr
este o iubire-rspuns milostivirii Druitorului, „Ziditorul a toat
fptura” (Evrei 3, 4). În viziunea acestei „cosmologii euharistice”
33, se recunoate împreun-lucrarea dintre Dumnezeu, om i lume,
într-o desfurare liturgic, pe msur s evidenieze dimensiunea
euharistic a întregii existene, precum i vocaia sacerdotal a omului
în raport cu creaia lui Dumnezeu, dup cum bine remarc un teolog:
„Dac seva se urc de la pmânt, dac apa descrie în univers un ciclu
roditor, dac cerul i pmântul se srut în soare i în ploaie, dac omul
muncete, seamn, ar i culege, dac floarea tresare i este încrcat de
parfum, dac smâna de grâu moare în pmânt i rsare din nou spicul
încrcat de semine, este pentru ca s apar hrana necesar vieii, este
pentru ca, în sfârit, omul s fac din potirul pmântului un potir
oferit lui Dumnezeu… Hristos a slobozit cosmosul de zeitile pgâne i
asupririle magice ale acestora asupra vieii omeneti. Întruparea Sa
a distrus dualismul care fcea din trup un mormânt pentru suflet i
din pmânt un exil. El a înviat cu trup adevrat, transfigurat, i s-a
artat Apostolilor în «carne» i «oase». Învierea Sa a desfiinat
lumea ca mormânt i a descoperit-o ca euharistie” 34. Aceasta
înseamn c „creaia desfigurat de pcat devine, prin restituirea lui
Hristos cel înviat în Euharistie, un cosmos liturgic, care
celebreaz continuu”, iar liturghia este însi Biserica în actul ei
de mulumire comun, încât liturghia cosmic definete starea de
slujire în care se afl universul transfigurat i recapitulat de
Hristos cel înviat 35. Astfel, „cretinul este preot al creaiei
potrivit restaurrii lui în Hristos. El respect cosmosul din dou
motive: întâi c universul a devenit purttorul unei prezene divine,
„sacralitatea euharis- tic”, descoperindu-l drept un templu al
Dumnezeului celui viu, dar i pentru c omul a ajuns s fie veriga de
legtur între Dumnezeu i creaie… Omul aduce ofrand lui Dumnezeu
darurile creaiei, recunoscând prin aceasta c fptura nu aparine
omului, ci lui Dumnezeu, singurul stpân absolut. Oferit lui
Dumnezeu, creaia se elibereaz de limitele naturale… Tocmai pentru c
le-am oferit, ele nu mai aparin morii, ci vieii…” 36.
31 Ioannis Zizioulas, Creaia ca euharistie, trad. Caliope Papacioc,
Ed. Bizantin, Bucureti, 1999, p. 44. 32 Idem, p. 39-40. 33 Ibidem,
p. 36. 34 Olivier Clément, Questions sur l’homme, Paris, 1972, pp.
159-163. 35 Conf. dr. Mihaela Palade, Podoaba exterioar a
bisericilor ortodoxe, simbol al cosmosului
restaurat, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba
Iulia, 2007, p. 424. 36 Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Dimensiunea
euharistic a ecologiei formative…, în vol. Cosmosul,
între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 295.
41Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
Lumea este transfigurat i devine sacrament în Sfânta Liturghie,
care este în mod esenial celebrare comunitar. Sfântul Maxim
Mrturisitorul înelegea universul ca pe o vast „liturghie cosmic” în
care cerul i pmântul se unesc în doxologie. Omul are misiunea de a
fi microcosmos i mediator în aceast liturghie cosmic, adic de a fi
preotul creaiei, ceea ce înseamn c mântuirea omului nu poate fi
separat de transfigurarea cosmosului, atât timp cât el este legat
prin natura sa în mod indisolubil de lumea vizibil 37.
Credincioii ofer darurile creaiei (pâinea i vinul) lui Dumnezeu
prin mâna preotului, svârindu-se, prin sfinirea lor în Sfânta
Euharistie, sfinirea lumii. „Lumea care se revars în spaiul
liturgic este lumea aceasta striccioas, iar prin primirea ei
înuntrul Bisericii se svârete o afirmare a ei… Liturghia este
«leacul nemuritor» tocmai pentru c, prin acceptarea i afirmarea
lumii, refu- zându-i stricciunea, o sfinete i o ofer Creatorului
drept creatur autentic: „Ale Tale dintru ale Tale, ie îi aducem de
toate i pentru toate” 38. Prin urmare, „prin actul euharistic omul
percepe lumea ca dar al su adus lui Dumnezeu” 39.
Armonizând întreaga creaie, Sfânta Liturghie este pregustarea
„plinirii eshatologice din Împria lui Dumnezeu. În Sfânta Liturghie
Mântuitorul Hristos triete anticipat cu Biserica Sa viaa i lumina
zilei a opta. La Liturghia Bisericii particip întregul cosmos,
bucurându-se de înnoirea prin ea. Liturghia capt dimensiuni
universale, iar Biserica, prin Sfânta Liturghie, îmbrieaz cosmosul
întreg i toat omenirea” 40.
S-a subliniat c „abordat euharistic, lumea este ceva ce a fost fcut
s fie primit, druit i împrtit. Prin om, lumea intr în circuitul
euharistic: Dumnezeu, preotul, lumea (Mitropolit Kallistos Ware).
Învtura patristic i trirea duhov- niceasc pun mereu în eviden
faptul c natura nu este un obiect sau un lucru, ci este o fiin care
coopereaz cu alt natur, care este omul 41. Iar pentru a depi criza
ecologic, omul trebuie s devin o fiin liturgic. „Superioritatea
omului în comparaie cu restul creaiei nu rezid în raiunea pe care o
posed, ci în posibilitatea lui de a comunica, adic de a crea relaii
de aa natur încât fiecare fiin în parte s fie eliberat de egoismul
i de limitele ei i s se raporteze la ceva dincolo de sinele
propriu, la ceva de dincolo – la Dumnezeu” 42. Aceast oferire, prin
comunicare cu Dumnezeu, cu semenii i cu întreaga creaie se
realizeaz desvârit în Sfânta Liturghie, ca i în celelalte slujbe
ale Bisericii.
37 Dr. Daniel Munteanu, Criterii dogmatice ale ecoteologiei
ortodoxe, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia,
2007, p. 517.
38 Ioannis Zizioulas, op. cit., p. 15. 39 Pr. prof. univ. dr.
Constantin Coman, O perspectiv filocalic asupra problemei
ecologice,
în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p.
168. 40 Ieromonah Mihail Stanciu, Sensul creaiei, actualitatea
cosmologiei Sfântului Maxim
Mrturisitorul, Slobozia, 2000, p. 94. 41 Pr. lect. dr. Dan Sandu,
Al Domnului este pmântul i plinirea lui, în vol. Cosmosul,
între
frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 593-595. 42 Ioannis
Zizioulas, op. cit., p. 33.
42 Altarul Banatului
Prin Dumnezeiasca Euharistie în care este prezent Mântuitorul
Hristos, Dumnezeu adevrat i om adevrat, se restabilete armonia
firii umane i a cosmosului întreg. Euharistia este antidotul crizei
ecologice, „este frâma de drojdie care face s dospeasc mistic
frmânttura moart a lumii… Ea transform lumea în eveniment de
comuniune divino-uman… Ea d vieii i existenei raiunea i sensul lor
divin… Euharistia se prelungete dinamic în toat viaa credincioilor,
în fiecare faz de folosire a lumii, ea o transform pe aceasta
într-un prezent continuu de comuniune i relaie care salveaz i
reveleaz alteritatea i libertatea persoanei dincolo de spaiu-timp i
de necesitate. Astfel, Euharistia definete o nou moral uman.
Efortul etic al credinciosului este prelungirea personal a
Euharistiei în fiece faz a vieii. Meseria, economia, familia, arta,
tehnica, poli- tica, civilizaia sunt situate în relaia euharistic a
omului cu Dumnezeu” 43. Concluzia practic ce se desprinde din
dorina depirii crizei ecologice privete viaa omului care particip
la Sfânta Liturghie, s devin ea însi o Liturghie, adic o druire
total lui Hristos i a tuturor lucrurilor, lui Dumnezeu, pentru a le
primi pe toate înapoi sfinite, îndumnezeite i pline de via divin
44.
4.2. Împlinirea virtuii Euharistiei prin înfrirea cu creaia
Îndreptând atenia ctre Dumnezeu, omul se îndreapt spre darul
creaiei într-o
form euharistic prin înfrirea cu ea, i nu prin dominarea ei
despotic, abuziv. Faptul c la temelia comuniunii euharistice st
lucrarea harului divin, înfrirea
cu creaia se constituie în aceeai lucrare. Prin har noi dobândim o
inim milos- tiv, care se deschide cu iubire fa de darul creaiei
oferit nou de Dumnezeu. „i ce este inima milostiv?” se întreab
Sfântul Isaac Sirul. Este „o inim care arde pentru întreaga zidire,
pentru oameni, pentru psri, pentru dobitoace i pentru orice fptur.
i când îi aduce aminte de ele, sau când le vede, lacrimi izvorsc
din ochii (celui milostiv). Din mila cea mult i mare, care îi
stpânete inima, i din suferina cea mult, inima omului se mânie i nu
poate rbda, sau auzi, sau vedea c vreo fptur este pgubit sau
mâhnit. i din pricina aceasta, se înal rugciune i lacrimi, i pentru
dobitoace i pentru vrjmaii adevrului, i pentru cei ce-l necjesc în
tot ceasul, asemenea i pentru fpturile cele târâtoare, se roag el,
din mare i nemsurat mil, a lui, care curge din inima sa, dup
asemnarea lui Dumnezeu. El se roag s fie pzit i iertat” 45.
Înfrirea euharistic cu darul creaiei lui Dumnezeu sensibilizeaz
inima omului i, printr-un elan de admiraie, iubirea lui se dilat
mereu spre a cuprinde întregul cosmos. Sunt convingtoare, în acest
sens, cuvintele stareului Zosima din romanul Fraii Karamazov de
F.M. Dostoievski, când constat c „taina lui Dumnezeu este întreg
universul… Toate mrturisesc despre taina lui Dumnezeu…” De
aici
43 Christos Yannaras, op. cit., p. 91-92. 44 Pr. lect. dr. Gheorghe
Istodor, Criza ecologic, în vol. Cosmosul, între frumos i
apocaliptic,
Alba Iulia, 2007, p. 582-585. 45 Cuvinte despre nevoin, LXXXI, cit.
pag. 343-344.
43Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
îndemnul: „Iubete creatura lui Dumnezeu, iubete întreg universul,
ca i fiecare firicel de nisip. Iubete orice frunz, orice raz a lui
Dumnezeu. Iubete animalele, iubete plantele, iubete orice lucru…
dac vei iubi orice lucru, i se va descoperi în fiecare taina lui
Dumnezeu. Cerul e limpede, aerul curat. Ce ginga e iarba! Ce
frumoas i curat este natura! Numai noi nu înelegem c viaa este un
paradis. Dac am vrea s înelegem acest lucru, pmântul în toat
frumuseea lui ar deveni un paradis i ne-am îmbria unul pe altul i
am plânge de bucurie…”. i, într- adevr, un om înduhovnicit, ptruns
de harul rugciunii lui Iisus, a simit în prea- plinul sufletului su
aceast realitate, mrturisind-o cu mult admiraie i adevrat evlavie
fa de creaia lui Dumnezeu: „i când m rugam în reculegerea intim a
inimii mele, tot ceea ce m înconjura îmi apru fermector i
miraculos: arborii, iarba, psrile, pmântul, aerul, lumina preau
c-mi spun c totul a fost creat pentru om, c totul dovedea dragostea
lui Dumnezeu pentru om, c totul se ruga lui Dumnezeu i toate îi
aduceau laude i adorare. Atunci pricepui eu semnificaia cuvintelor
din Filocalie: înelegerea graiului tuturor fpturilor i vzui c de
acum încolo pot s vorbesc cu toate i s m fac îneles de ele” 46. La
temelia acestei realiti st faptul c natura ca i creaie a lui
Dumnezeu este pentru omul credincios o carte deschis în care poate
descifra tainele lui Dumnezeu. „Misterul divin e dezvluit prin
frumuseea i diversitatea naturii. Lumina soarelui strlucitor ofer
experiena de neînlocuit prin care exprimm metaforic iluminarea care
vine din partea elementului divin. La fel, prospeimea aerului i a
vântului reprezint baza fizic a ideii noastre despre Duh. Efectul
de curare a apei curgtoare limpezi e un simbol al experienei
profunde de reînnoire pe care o poate produce o întâlnire cu
sacrul. Iar fertilitatea solului i a vieii, împreun cu înnoirea
anotimpurilor, sunt indispensabile pentru sperana religioas în
înviere” 47.
Pe de alt parte, „natura înconjurtoare nu este o structur închis în
sine i izolat. Lumea vegetal, animal i cea uman sunt într-o strâns
legtur, ca o cas în care omul nu este stpân, ci administrator, i un
templu în care el este preotul care slujete Creatorului” 48. Aceast
abordare a creaiei conduce la înfrirea omului cu ea. Sfântul
Francisc de Assisi face din aceast înfrire un imn de slav adus
Creatorului cu recunotin pentru creaia Sa atât de folositoare
omului: „Ludat fii, Domnul meu, cu toate ale Tale fpturi, / i mai
presus de toate pentru fratele soare, Cel ce face ziua i ne
lumineaz… / Ludat fii, Domnul meu, pentru sora lun i pentru stele…
/ Ludat fii, Domnul meu, pentru fratele vânt, pentru aer i nori,
senin i orice vreme, prin care Tu pori de grij fpturilor Tale. /
Ludat fii, Domnul meu, pentru sora ap, ce-i prea de trebuin i umil…
/ Ludat fii, Domnul meu, pentru fratele foc… care-i frumos i voios
i puternic i tare / Ludat
46 Nichifor Crainic, Sfinenia – împlinirea umanului, Iai, 1993, p.
162. 47 John F. Haught, tiin i religie de la conflict la dialog,
Bucureti, 2002, p. 268. 48 Pr. lect. dr. Gheorghe Istodor, op.
cit., p. 582.
44 Altarul Banatului
fii, Domnul meu, pentru sora noastr rân mam, care ne hrnete i ne
poart de grij / i ne d tot felul de roade i flori colorate i
iarba…” 49.
Raportarea euharistic la darurile creaiei lui Dumnezeu se evideniaz
sub forma reciprocitii dintre binefacere i recunotin, mai ales în
relaiile omului cu animalele i cu psrile. Prima form se refer la
domesticirea lor, creându-se, prin oblduirea necuvânttoarelor de
ctre om, o adevrat prietenie cu acestea. A doua form este
recunotina animalelor fa de binefacerea ce le-a fost acordat de
ctre om. Din multitudinea unor asemenea cazuri relatate în Vieile
Sfinilor, ne vom referi la unul mai cunoscut, devenit de referin în
acest sens. Se spune c un leu a fost vindecat de o ran ce o avea la
picior de ctre Sfântul Gherasim, tritor în secolul V, ca anahoret
într-o peter întemeiat de el pe malul Iordanului. De atunci, leul
i-a rmas recunosctor, slujind cu fidelitate sfântului, care îl
hrnea. Dup moartea btrânului anahoret, leul a rmas neclintit la
mormântul acestuia, mugind i izbindu-i capul de pmânt, pân a murit
i el 50. Reflectând asupra acestui caz, se apreciaz c „aceasta s-a
întâmplat nu pentru c leul avea suflet cugettor, ci pentru c
Dumnezeu a vrut s arate pe cei care îl slvesc pe El, nu numai în
timpul vieii lor, ci i dup moarte, i s arate cât de supuse erau lui
Adam animalele înainte de clcarea poruncii i alungarea din
desftarea raiului” 51.
Nimic mai potrivit în acest sens decât constatarea Sfântului Maxim
Mrturisitorul c omul poate transforma pmântul în paradis, dac are
raiul în sufletul su. În lumina acestei idei, comentariul lui
Nichifor Crainic este edificator: „Dup dispoziia luntric a
sufletului omenesc se modific natura lucrurilor. i dac, în stare de
pcat, omul vede toate lucrurile din jurul lui otrvite de suferin,
suspinând dup mântuire – din pricina sfrâmrii acor- dului dintre el
i ele – omul, ridicat din nou la starea desvâririi, va avea cu
totul alt perspectiv asupra lumii; perspectiva acordului restabilit
între el i ea… Lui Adam lucrurile i se supuneau fiindc el însui era
subordonat legii dumnezeieti a universalei armonii. Un om ridicat
din nou la desvârire retriete fa de lume sentimentul de înfrire
paradisiac a lui Adam. Ochiul lui vede acum lucrurile din
perspectiv divin…” 52.
La sfâritul acestei expuneri, se cuvine s formulm o concluzie
practic. i anume, vom spune c criza ecologic i economic, pe care cu
greu o strbatem, este determinat de criza moral i spiritual în care
ne adâncim tot mai mult… Aceasta rezid în antropocentrismul
secularizat al lumii moderne i postmoderne, care dizolv triada
euharistic: Dumnezeu – om – creaie, prin excluderea fac- torului
primordial determinant i decisiv, adic pe Dumnezeu, rmânând domi-
nant omul care se raporteaz arbitrar la creaie. Iar aceast criz
pornete din
49 Trad. Alexandrina Mititelu, în rev. „Floarea Darurilor”, nr. 6 /
1934, p. 156-157. 50 Ioan Moshu, Limonariu sau livada duhovniceasc,
trad., note i comentarii de Pr. T. Bodogae
i Pr. D. Fecioru, Alba Iulia, 1991, p. 109. 51 Idem, p. 30. 52 Op.
cit., p. 164-165.
45Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
interiorul sufletului omenesc dominat de egoism. Mântuitorul ne
înva c în inima omului se zmislete virtutea i pcatul, afirmarea i
desvârirea vieii, sau prbuirea ei (Marcu 7, 18-23)… În fond, criza
ecologic i cea economic au la baz nesbuita i insaiabila dorin de
dominaie a omului asupra creaiei, în scopul acumulrii nelimitate a
bunurilor materiale, spre satisfacerea bunstrii i confortului, ca
baz a declanrii nelimitate a plcerii sub multiplele ei forme. Din
nefericire îns, tocmai de aici rezult tragicul existenial al vieii
omului i al creaiei, fiindc „cel ce vrea s-i câtige viaa o va
pierde…” (Matei 16, 25). Aceast realitate dovedete c vitalismul
hedonist, antrenând tot mai mult instinc- tul de proprietate, duce
la dereglarea lui, iar aceast dereglare genereaz patima
înrobitoare, fiindc patima, dup ingenioasa definiie a lui Nicolae
Paulescu, nu este altceva decât dereglarea instinctelor omeneti
determinate de plcere, care din mijloc devine scop în sine… 53 În
cazul de fa, patima care-l înrobete pe om în detrimentul creaiei,
pe msur s rstoarne tabla de valori, rezid în distonia dintre „a fi”
i „a avea”, adic dintre existen i posesie…
În cadrul acestui vitalism neopgân, vocaia euharistic a omului se
dizolv, transformându-se în idolatrie „care schimb adevrul lui
Dumnezeu în min- ciun i cinstete fptura i îi slujete ei în locul
Creatorului, care este bine- cuvântat în veci” (Romani 1, 25).
Aceast idolatrie st sub imperiul iraionalitii exacerbate a
instinctelor i afectelor, desfurându-se pe fondul libertii auto-
permisive, lipsit de responsabilitate…
Dup cum s-a artat la cea de a aptea Adunare General a CEB de la
Canberra (1991), „faptul de a înelege c întreg universul este
creaia lui Dumnezeu trebuie s transforme comportamentul nostru fa
de ea. Noi nu o contemplm din exterior, ci cutm noi forme de relaie
cu ea, într-o atitudine de respect plin de atenie. Noiunea ortodox
de „theosis” – modul tririi în Hristos cel înviat care are ca scop
transfigurarea umanitii i a creaiei – vestete înnoirea vieii umane
i a creaiei. Spiritualitatea noastr trebuie trit în serviciul
scopului rscumprtor i transformator al lui Dumnezeu care îmbrieaz
întreaga creaie” (Rapport du Secretaire general, p. 3.). Scriptura
ne reamintete c opera de rscumprare înfptuit de Domnul Iisus
Hristos a reînnoit nu numai viaa uman, ci întregul cosmos” (Rapport
Section, I, p. 3).
5. Virtutea Euharistiei i pcatul ingratitudinii în viaa comunitar
În comunitatea eclesial, pe lâng cei care au cultivat euharistia
caritativ prin
hrnicie i drnicie, înscriind cea mai înltoare pagin de generozitate
din istoria omenirii, s-a ivit, din nefericire, i ingratitudinea
celor care nu s-au apropiat „cu fric de Dumnezeu, cu credin i cu
dragoste” de Darul vieii celei adevrate, de Hristos cel mort i
înviat pentru mântuirea noastr… S-au ivit profitorii necinstii,
care în nesbuita lor ingratitudine, ca pierdere a simului moral,
i-au propus s
53 Instincte, patimi i conflicte, Editura Anastasia, 1995, p.
100.
46 Altarul Banatului
duc o via parazitar, beneficiind abuziv de iubirea freasc plin de
ospitalitate ce se cultiva în comunitatea cretin. Îi dovedesc
astfel împlinirea cuvintele Scripturii c „prietenii celui bogat
sunt fr numr” (Pilde 14, 20); sau c „muli sunt cei care linguesc pe
un om darnic i toi sunt prieteni ai celui ce d daruri” (Pilde 19,
6). Pe unii ca acetia, Apostolul neamurilor îi include în categoria
celor care au fcut din „evlavie un mijloc de câtig”,
stigmatizându-i ca fiind „stricai la minte i lipsii de adevr” (I
Timotei 6,5), iar Biserica, luând pe mai departe atitudine ferm fa
de ingratitudinea profitorilor parazitari, a stabilit discernmân-
tul, ca judecat de valoare, în cultivarea euharistic a caritii i
ospitalitii cretine. Cartea numit Didahia sau Învtura celor 12
Apostoli 54 indic precis i concert atitudinea ce trebuie adoptat fa
de comportamentul abuziv i ingrat al celor pe care îi numete:
„traficani de Hristos”: „… Dac cel ce vine la voi este un drume,
ajutai-l cât putei; dar s nu rmân la voi decât dou sau trei zile,
dac e nevoie. Dac vrea s se stabileasc la voi ca meseria, s lucreze
i s mnânce; dar dac nu are vreo meserie, socotii-v dup priceperea
voastr, ca s nu triasc împreun cu voi un cretin trândav. Iar dac nu
vrea s fac aa, atunci face negutorie cu Hristos. Fii cu luare
aminte cu unii ca acetia (cap. XII, 2-4); „Orice apostol, care vine
la voi, s fie primit ca Domnul; dar s nu rmân decât o zi; iar dac e
nevoie i a doua zi; dar dac rmâne trei zile, este profet fals.
Apostolul, când pleac, s nu ia nimic decât pâine, pân ce gsete alt
sla; dar dac cere bani, este profet fals” (cap. XI, 4-7);
Discernmântul în svârirea faptei de binefacere impune totdeauna
prudena, ca „mam a înelepciunii”, de unde rezult îndemnul: „S asude
milostenia ta în mâinile tale, pân cunoti cui o dai” (cap. I, 5).
Punând stavil abuzurilor, nu oprim la nici un caz opera caritativ,
ci punem rânduial în relaiile noastre, nelsând ca generozitatea s
devin dezordonat. Bunoar, dei Sfântul Ioan Gur de Aur consider
milostenia ca fiind βασιλδα τν ρετν (regina virtuilor) 55, nu ezit
s combat pe διασκορπζειν (a risipi miluind fr discernmânt) –
identificat la Olimpiada. Acesta face ca iubirea sau generozitatea,
devenind slbiciune, s întrein trândvia, parazitismul i abuzurile de
tot felul, tiut fiind c deviza apostolic este ca „cel ce nu vrea s
lucreze, nici s nu mnânce” (II Tesaloniceni 3, 10).
Pentru a înltura neajunsurile abuzive i ingrate, începând cu
secolul al IV-lea, dup încetarea persecuiilor, opera caritativ a
Bisericii a fost organizat instituional, i dezvoltat în aceast form
de-a lungul vremii.
În alt ordine de idei, considerm potrivit s prezentm i alte aspecte
ale ingratitudinii întâlnite în relaiile interpersonale. Înainte
îns vom preciza c situaiile de ingratitudine reprezint o înclcare a
normalitii relaiei de recipro- citate dintre druitor i beneficiar,
precum i o disociere a druitorului de darul
54 PSB 1, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureti, 1979. 55 Omilia III, 1,
„Despre peniten”, PG 49, 293.
47Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
su, înfrângând regula c druitorul se afl totdeauna în darul su,
încât atitudinea fa de darul primit se rsfrânge negativ asupra
persoanei druitorului.
Situaiile de ingratitudine au o gam foarte larg, variat i
contradictorie de manifestare în relaiile interpersonale, în funcie
de contiina, credina, caracterul, i mai ales de interesele
fiecruia.
Concret vorbind, sunt, de pild, situaii când druitorul nu poate
continua sau repeta binefacerea ateptat. Pentru unii recunotina se
menine ca memorie activ… Pentru alii recunotina se stinge,
transformând entuziasmul de alt dat în uitare… Pentru alii, îns,
locul recunotinei îl ia revolta nesbuit… În fond, aceast ultim
atitudine nu este altceva decât autodemascarea interesului egoist i
camuflat de ipocrizia i laitatea ce poart stigmatul
ingratitudinii.
Ne putem referi tot la falsificarea virtuii euharistiei i atunci
când hipocrizia, sub masca mulumirii plin de gratitudine, ascunde
dorina de a obine binefaceri i mai mari… Druitorul va realiza
înelarea atunci când, aflându-se în situaii dificile, beneficiarul
linguitor i ingrat îl prsete, dei l-ar putea ajuta… Dar
ingratitudinea poate deveni de-a dreptul violent atunci când
binefacerile mult râvnite sunt „recompensate” cu invidie, ur,
clevetire, defimare, sau chiar cu aciuni potrivnice i dumnoase. La
astfel de situaii, reaciile sunt variate. Unii pot depi situaia
afectiv i trec mai uor, chiar cu indiferen, peste nedreptile ce se
abat asupra lor… Alii îns se simt profund lezai de nedreptatea
ingrati- tudinii, care, devenind obsesie, îi angajeaz în aciune
adversativ… i când nu poate fi depit «legea talionului» ca lege a
dreptii intransigente, atunci amorul propriu frustrat vine prin
instinctul su de compensare cu replica rzbunrii, generatoare a tot
felul de animoziti personale i conflicte sociale…
În abordarea aceluiai raport dintre binefacere i recunotin ne putem
referi i la aspectul în care accentul cade pe refuzul darului
oferit cu afeciune, bunvoin i generozitate. Dac Apostolul ne
îndeamn s ne „bucurm cu cei ce se bucur i s plângem cu cei ce
plâng” (Romani 12, 15), înseamn c se cuvine s participm i la
bucuriile vieii semenului, întrucât nu numai dificultile vieii, ci
i bucuriile se doresc a fi comunicate cu acelai elan al iubirii.
Refuzul darului pe care semenul ni-l ofer din afeciune produce tot-
deauna mâhnire, fiindc iubirea neîmprtit este dureroas i las un gol
în suflet prin decompensarea ei. Dar bucuria darului primit este
deplin atunci când generozitatea oferit ca dar primete rspuns
printr-un dar restituit bene- ficiarului cu aceiai afeciune sincer.
În acest caz, primitorul devine la rândul su druitor sau binefctor,
i astfel bucuria comuniunii se amplific, primind aureola de lumin a
iubirii dezinteresate care a generat-o.
Privind mulumirea reciproc dintre druitor i beneficiar, vom remarca
faptul c este un drept natural, firesc, ca druitorul s se bucure în
urma darului oferit, primind cel puin i numai rspunsul de mulumire
din partea primito- rului. Dar bucuria druitorului este deplin
numai dac vede rodirea darului
48 Altarul Banatului
su. De aici rezult responsabilitatea celui ce primete darul de a-l
înmuli, precum este evideniat acest lucru în cunoscuta pild a
talanilor, în care vedem c Druitorul Dumnezeu cere socoteal i
pedepsete pe cei lenei care nu au fructificat darurile Sale…
În relaiile interumane, acest aspect îl întâlnim în situaiile în
care druitorul, nerealizând scopul binefacerii sale, triete
apstoarea dezamgire a eecului, mai ales atunci când darul oferit a
fost obinut prin trud… E cazul prinilor care investind capital i
ndejdi entuziaste în viitorul fiilor lor, nu realizeaz obiectivul i
scopul aciunii întreprinse… Cu voie sau fr voie, acest eec poart în
sine gustul amar al neîmplinirii, i pe undeva al
nerecunotinei…
În replic la aceste atitudini de ingratitudine, recunotina îi poate
arta faa luminoas a iubirii dezinteresate, chiar în lipsa
binefacerii. Un caz poate fi acela al fiilor generoi, care pot fi
recunosctori fa de prinii lor aflai în nevoi i în dificulti, fr a-i
judeca dac acetia i-au neglijat, sau chiar i-au prsit în via. Aici
e vorba de recunotina impulsionat de puterea iubirii care depete i
uit nedreptatea, spre a rmâne, în final, biruitoare. Acest aspect
moral poate fi întâlnit îns i invers, când prinii ofer darurile lor
copiilor care, prin atitu- dinile i comportamentul lor, dovedesc c
nu-l merit. E ceva asemntor cu tatl fiului risipitor din
Evanghelie, care primete în braele iubirii ierttoare i se bucur de
venirea fiului care i-a cheltuit averea… Faptul c tatl îi recunoate
cu maxim afeciune fiul care de-a dreptul l-a sfidat prin faptele
sale, apropie aceast iubire de iubirea fa de vrjmai. E „iubirea
crucificat”, ce poart în sine suspinul sfânt al rbdrii, revrsând
binefacerile sale fr a primi nimic în schimb… i într-un caz i în
altul e vorba de generozitatea sufletelor mari, ce pot depi
ingratitudinea pornit din egoismul iresponsabil al nepsrii… E ceva
ce parc depete firescul uman, de aceea spunem c este lucrarea
harului lui Dumnezeu, pe msur s le anime în suflet credina ce
rodete totdeauna pacea i bucuria, spre a prisosi ndejdea (Romani
15, 13), care niciodat nu moare, ci mereu încurajeaz binefacerea…
Unii ca acetia primesc aureola binecuvântrii lui Dumnezeu, dovedind
prin lumina faptei lor a fi „fiii Celui Preaînalt, care este bun cu
cei nemulumitori (χαρστοι – ingrati) i ri (Luca 6, 35) 56.
6. Cultivarea virtuii Euharistiei în viaa cretin Pe baza
reciprocitii dintre druitor i beneficiar, se cuvine s precizm
c numai binefacerea dezinteresat poate pretinde ca i recunotina s
fie la fel: sincer i dezinteresat. În acest caz, binefacerea
trebuie fcut „din suflet, ca pentru Domnul (κ ψυχς, ς τ κυρω), nu
ca pentru oameni… tiind c
56 Aprofundând acest aspect, vom spune c în acest caz e vorba de
μακροθυμα (îndelunga rbdare), ca rod al Duhului (Galateni 5, 22),
care împrtete iubirea lui Dumnezeu (I Corinteni 13, 4). Ea nu poate
fi îns îneleas decât printr-o „judecat duhovniceasc” (πνευματικς
νακρνεται – spiritualiter examinatur – I Corinteni 2, 14), care în
fond i în fapt reprezint „gândul lui Hristos” (νος Χριστο – I
Corinteni 2, 15). Altfel spus, cel ce are gândul lui Hristos, este
cel care, orice lucrare ar face, o svârete „în numele Domnului
Iisus, mulumind (εχαριστοντες – gratias agentes) prin El lui
Dumnezeu i Tatlui” (Coloseni 3, 17).
49Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
de la Domnul vei lua rsplata… iar cel ce face nedreptate va lua
nedreptatea ce a fcut” (Coloseni 3, 23-25).
Adesea pot fi auzii muli oameni exprimând doleana fa de
ingratitudinea celor din jur, fr îns a-i analiza propriile fapte…
Mântuitorul ne-a învat ca totdeauna judecata s o începem cu noi
înine, adic cu judecata faptelor proprii: „Nu judecai ca s nu fii
judecai…” (Matei 7, 1). Pentru acest motiv, se cuvine s premergem
cu exemplul faptei noastre de binefacere i de recunotin. Ca oricare
alt fapt moral chemat s îndeplineasc un rol bine determinat în edu-
carea caracterului, tot astfel i virtutea euharistiei (recunotinei)
se cuvine a fi predicat altora prin exemplul personal. „Exempla
trahunt” este deviza care atrage i convinge s urmezi îndemnul ce i
se adreseaz, fiindc numai învtura trit se ofer model de încredere i
de imitaie. Adevrul care convinge este în primul rând verificat
prin trirea lui efectiv, deoarece felul transpunerii lui în via
ofer modelul concret de aciune. Evanghelia lui Hristos a convins i
a schimbat chipul lumii, fiindc cei care înc de la început au
propovduit-o, au confirmat, prin trirea lor, viabilitatea învturii
transmise. Sfântul Apostol Pavel, bunoar, poate cere credincioilor
s-i „fie urmtori” (I Corinteni 4, 16), deoarece i el este „urmtorul
lui Hristos” (I Corinteni 11, 1). Acelai îndemn îl poate da
Apostolul Pavel i lui Timotei, fiindc acesta „tie de la cine a
învat” (II Timotei 3, 14); i prin el, nou tutu