Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Înălțarea Domnului Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului la 40

de zile după Înviere, în Joia din cea de-a patra săptămână după Paști. În anul 2017, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Domnului la data de 25 mai. Această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ispas. Înălțarea Domnului marchează ziua în care creștinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înăltat!„. În această

zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri. Aceștia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, și le-au cerut să nu fie copleșiți de durerea despărțirii de Mântuitor. Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor” din anul 332 menționează pentru prima oară sărbătoarea Înălțării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Înălțarea Domnului se ținea în aceeași zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere. Abia la sfârșitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălțării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decât Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), și anume, la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

Sf. Liturghie, joi 25 mai, h 9:00 (Înălțarea Domnului). Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a VI-a a Paștilor: Duminică: FA 16, 16-34; In 9, 1-38 - Sf. Mari Împărați Constantin și Elena. Luni: FA 17, 1-9; In 11, 47-57 - Sf. Sf. Mc. Vasilisc, episcop de Comana.

Marţi: FA 17, 19-28; In 12, 19-36 - Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, ep. Sinadei. Miercuri: FA 18, 22-28; In 12, 36-47 - Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul. Joi: FA 1, 1-12; Lc 24, 36-53 - Sf. Ier. Urban I, episcopul Romei. Vineri: FA 19, 1-8; In 14, 1-11 - Sf. Ap. Alfeu și fiii Averchie și Elena. Sâmbătă: FA 20, 7-12; In 14, 10-21 - Sf. Mc. Iuliu Veteranul de la Durostor.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An X, Nr. 17 (21 mai 2017)

În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naştere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac,

până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerşetor, se întrebau: nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau că acesta este, iar alţii ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns şi a zis: omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului şi te spală. Deci, mergând şi spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu ştiu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Şi era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină şi a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte ziua sâmbetei. Dar alţii ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea?

Şi astfel era dezbinare între ei. Deci iarăşi l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ţi-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb şi şi-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinţii celui vindecat de orbire. Aşadar i-au întrebat şi le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceţi că s-a născut orb? Atunci părinţii lui au răspuns şi l-au zis: ştim că acesta este fiul nostru şi că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinţii lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinţii lui au zis: este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu ştiu; eu una şiu, că eram orb şi acum văd. Deci l-au întrebat iarăşi: ce ţi-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă şi n-aţi auzit! De ce voiţi să auziţi încă o dată? Nu cumva voiţi şi să vă faceţi şi voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât şi i-au zis: tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L ştim de unde este. Răspuns-a omul şi le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este; şi totuşi El a deschis ochii mei. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui

Duminica a VI-a a Paștilor (Vindecarea orbului din naștere) Ioan 9, 1-38

Duminica a 6-a după Paşti este dedicată unui om orb din naştere, pe care Mântuitorul Hristos îl vindecă, redându-i vederea trupească şi duhovnicească, unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. Minunea vindecării orbului din naştere survine după o întâlnire extrem de dură avută între Mântuitorul şi iudeii din Ierusalim, în prezenţa poporului care-L urma şi pe care-l învăţa în templu. Iudeii tocmai au adus la Iisus o femeie prinsă în adulter, pe care după legea lui Moise trebuia să o ucidă cu pietre, dar aveau nevoie de confirmarea Învăţătorului. Replica lui Iisus a fost neaşteptată: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei“. Cei prezenţi au plecat rând pe rând, rămânând doar Iisus cu femeia. Mântuitorul o iartă, dar îi dă şi un canon: „Mergi, de-acum să nu mai păcătuieşti“. Şi îndată după această întâmplare, Iisus le spune celor care-L urmau: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“. Această mărturisire directă şi fermă a căzut ca un fulger peste adversarii Lui. Şi a început o dispută între iudei şi Mântuitorul, care avea să se termine prin intenţia acestora de a-L ucide, aruncând cu pietre asupra Lui. Pe acest fond al disputei, Iisus iese din templu ferindu-Se de ei, trecând mai departe. Evanghelistul Ioan ne relatează în capitolul 9 al Evangheliei sale că, după acest incident, Iisus întâlneşte un om orb din naştere, pe care-l vindecă şi pe care-l câştigă ca pe un adevărat apostol şi mărturisitor al Lui. Legătura dintre cele două evenimente, al iertării femeii păcătoase şi al vindecării orbului din naştere, rezidă în cuvintele Mântuitorului: Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Toate duminicile după marele și luminosul praznic al Învierii Domnului caută să ne încredințeze pe toți mărturisitorii lui Iisus Hristos, în chip

deosebit, despre puterea Sa dumnezeiască, care s-a manifestat și se manifestă în diferite moduri și chipuri. Această putere s-a arătat în chip neașteptat, impresionant și copleșitor în propria Sa Înviere din morți; Domnul a făcut părtași pe diferiți oameni de Izvorul acestei puteri, care a însemnat pentru ei de fiecare dată ceva esențial: încredințarea acestora, începând cu femeile mironosițe și cu Apostolii Domnului, despre propria Sa Înviere. Domnul Cel înviat S-a arătat și altor persoane, dovedindu-le și acestora, în mod direct și personal, că El este Domnul și Stăpânul vieții și al morții. Tot după Învierea Sa din morți, Mântuitorul a dat Apostolilor puteri și îndemnuri speciale, de exemplu, puterea de a învăța și de a boteza. Hristos Domnul a dat Ucenicilor Lui puterea aceasta, pentru ca și ei să poată săvârși lucrări pe care le-a săvârșit El Însuși în timpul vieții Sale pământești: iertarea păcatelor, săvârșirea de minuni. Aceste puteri le-au primit Apostolii de la Domnul Cel înviat, pentru ca și ei să poată ierta păcatele oamenilor (cf. Ioan 20, 21-23), or, primind puterea de Sus, ei au putut săvârși minuni prin puterea lui Iisus Hristos. În acest orizont luminos și plin de putere se află și faptele minunate săvârșite de Cel care are „toată puterea în cer și pe pământ” (cf. Matei 28, 18), iar despre unele dintre ele ne relatează pericopele evanghelice ale acestor duminici de după Învierea Domnului, numite duminici ale Penticostarului. Prin toate mărturiile Sfintelor Evanghelii ce se aud în sfintele noastre biserici în această perioadă a anului bisericesc, străbate o lumină spirituală deosebită, care luminează viețile oamenilor, le vindecă, le sfințește și le înnoiește: este Lumina lui Iisus Hristos, care devine Lumină a vieții oamenilor, dar, în chip special, despre această Lumină a Binefăcătorului de la scăldătoarea

orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la

Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei

însă au răspuns şi i-au zis: în păcate tu

te-ai născut întreg şi tu ne înveţi pe noi?

Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat

afară şi găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în

Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a

întrebat: cine este, Doamne, ca să cred

într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El,

căci cel care vorbeşte cu tine, Acela este.

Atunci el a grăit: cred, Doamne, şi s-a

închinat Lui.

Siloamului ne învață Evanghelia acestei duminici. Deci, Evanghelia Duminicii a 6-a după Sfintele Paști o putem numi și Duminica Luminii lui Iisus Hristos, de care se pot împărtăși oamenii, pentru ca aceasta să devină și Lumină a vieții lor.

Duminica orbului din naștere este una care a cutremurat de-a lungul timpului sufletele celor care au ascultat mesajul ei. Evanghelistul Ioan ne relatează că Iisus Hristos a întâlnit un orb din naștere. Ucenicii Lui, văzându-l pe cel orb, L-au întrebat pe Domnul: cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le răspunde că n-a păcătuit nici acesta, nici părinții lui, dar el s-a născut cu această deficiență fizică, ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu (cf. Ioan 9, 3). Mântuitorul Iisus Hristos a arătat apoi că El a venit în lume pentru ca să împlinească scopul pe care îl are de realizat pentru lume, lucrând cum se cuvine, până este ziuă, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să mai lucreze. După aceea, rostește atât de frumoasele și pline de speranță cuvinte, cu semnificație pentru întreaga umanitate și chiar pentru întreg cosmosul: „Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 9, 5). Evanghelistul Ioan continuă relatarea sa cu privire la orbul din naștere, spunând că Domnul Iisus Hristos a făcut apoi tină din scuipat, i-a uns ochii orbului și l-a trimis pe acesta la scăldătoarea Siloamului, pentru ca să se spele. El, ducându-se așa cum l-a îndemnat Iisus Hristos, și-a primit vederea ochilor lui tru­pești (cf. Ioan 9, 6-7). Toți cei care l-au cunoscut cu neputința vederii trupești nu știau ce s-a întâmplat cu el. Unii îl confundau cu altcineva, alții spuneau că doar seamănă cu orbul din naștere. Când orbul din naștere le-a spus că nu este vorba de nici o confuzie, ci că el este cel care fusese orb, iar acum vede, a fost întrebat insistent despre cele ce s-au petrecut cu el. Cel vindecat de orbire a fost dus apoi la farisei, care l-au chestionat și ei, în mod insistent, despre modul în care și-a dobândit vederea. Fariseii au fost cu atât mai contrariați și revoltați, cu cât minunea vindecării orbului din naștere a avut loc într-o zi de sâmbătă. Orbul vindecat le-a spus și lor că a fost orb, iar acum vede, și că Iisus a fost Acela care l-a făcut pe el sănătos. L-au întrebat din

nou pe cel vindecat ce crede despre Iisus Hristos. Orbul a mărturisit că El este Proroc. Mai mult decât atât, mulți dintre iudei nu puteau crede că un orb din naștere poate fi vindecat. De aceea, ei i-au chemat pe părinții celui orb din naștere, ca să confirme și ei că cel vindecat este fiul lor. Aceștia l-au recunoscut că este fiul lor, dar nu au dorit să spună mai mult despre vindecarea lui, de frica iudeilor, de a nu fi dați afară din sinagogă. Apoi, fariseii l-au întrebat, din nou, despre modul vindecării lui și i-au cerut să nu recunoască pe Cel care l-a vindecat, pentru că ar fi păcătos săvârșind lucrări ce nu s-ar cădea a fi săvârșite în ziua sâmbetei. Orbul vindecat le-a zis: „Tocmai în aceasta constă minunea: că voi nu știți de unde este (Iisus Hristos, n.n.), iar El mi-a deschis

ochii. [...] Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 30 și 33). Cel vindecat a fost apoi dat afară din sinagogă. Mântuitorul, auzind cele întâmplate, l-a întrebat pe orbul din naștere vindecat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” După ce s-a

convins că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, a răspuns: „Cred, Doamne!” și „s-a închinat Lui” (Ioan 9, 35 și 38).

Minunea vindecării orbului din naștere evidențiază cu o mare forță de convingere că, în ciuda vrăjmășiilor de care au avut parte Iisus Hristos și cei care au primit darurile Lui, puterea Sa dumnezeiască a triumfat. În același timp, a biruit Lumina Lui, care a alungat întunericul neputinței, al bolilor de tot felul, al orbirii trupești și sufletești, și lumina cunoștinței de Dumnezeu s-a proiectat în sufletele oamenilor sinceri, deschiși și dornici să primească de la Mântuitorul Lumina Lui cea inepuizabilă.

Manifestarea lui Iisus Hristos ca Lumină este menționată tot de Evanghelistul Ioan, în Prologul Evangheliei sale, unde aflăm că Iisus Hristos este Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, Care a adus viață întregii creații și, totodată, în această viață primită de la El, oamenii s-au putut bucura de Lumina Sa: „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). (fragment, preluat din Ziarul Lumina)