UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” BRAŞOVFACULTATEA DE DREPTSPECIALIZAREA DREPT - ZI

Drepturile, obligaţiile şi regimul de munca al deţinuţilor

Student: Coordonator:Popoiu Alexandra Grupa 3 Prof.Univ.Drd. Gabriel- Silviu Barbu

Braşov 2011-2012

CUPRINS

Indroducere……………………………………………………1Drepturile deţinuţilor…………………………………………21. Dreptul la corespondenţă…………………………………..52. Dreptul la asistenţă medicală…………................................63. Dreptul la convorbiri telefonice…………………………....84. Dreptul de a respecta libertatea religioasă………………..95. Dreptul încheierii unei căsătorii………………………….106. Dreptul de a primii pachete………………………………117 . Dreptul la asistenţa diplomatică………………………....13 8. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite..14Obligaţiile si interdicţiile detinutilor………………………..16Regimul de munca al deţinuţilor…………………………....18

1

INTRODUCERE

Ca toate fiinţele umane, ca cetaţeni cu drepturi prevăzute în Constituţie, condamnaţii au drepturi, dar si obligaţii pe care le pot exercita, deoarece penitenciarele funcţionează în virtutea legii, nu în afara ei. Drepturile pe care condamnaţii le au pe timpul executării pedepselor sunt limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de natura pedepsei ce i s-a aplicat de instanţa de judecată. Cu prilejul intrării in închisoare , fiecare condamnat primeşte informaţii referioare la regimul aplicat categoriei din care face parte , regulile ce trebuiesc respectate conform “Regulamentului de ordine interioară a penitenciarului”, drepturile şi obligaţiile ce îi revin , modul lor de exercitare , procedura de realizare a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora, în asa fel încât , condamnatul să se poată adapta mai uşor condiţiilor vieţii în penitenciar.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate este prevăzută în art. 38 - 39 din Legea 275/2006, nimănui nefiindu-i permis să limiteze exercitarea acestor drepturi mai mult decât o face legea şi Constituţia. Drepturile legale ale condamnaţilor sunt prevăzute în art. 38-56 din Legea privind executarea pedepselor, astfel:

Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase; Dreptul la informaţie; Dreptul la consultarea documentelor de interes personal. Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi

documentele privind executarea pedepselor privative de libertate; Dreptul de petiţionare; Dreptul la corespondenţă; Dreptul la convorbiri telefonice; Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite; Dreptul de a primi bunuri; Dreptul la asistenţă medicală; Dreptul la asistenţă diplomatică; Dreptul la încheierea unei căsătorii în contextul îndeplinirii cerinţelor

raportului juridic de drept execuţional penal mai apar unele drepturi pentru condamnaţi, ce derivă din obligaţiile administraţiei penitenciare. Aceste obligaţii creează condiţii de viaţă, normalitate şi îngrijire datorate de stat, care este obligat să-şi asume întreţinerea tuturor persoanelor care sunt în custodia sa, acestea neputând să se îngrijească material şi financiar de propriile nevoi. Aceste obligaţii ale administraţiei se constituie pe de altă parte în drepturi pentru condamnaţi, ele fiind şi garantate de prevederile legale.

2

Astfel, Legea privind executarea pedepselor, precum şi Regulamentul de aplicare a Legii de executare a pedepselor 275/2006, stabilesc şi alte drepturi decât cele enumerate astfel:

Dreptul la hrană caldă de trei ori pe zi; Dreptul la odihnă şi repaus săptămânal; Dreptul la plimbare a celor care nu desfăşoară activităţi în aer liber; Dreptul de a intra în contact cu avocatul său angajat sau numit din

oficiu; Dreptul de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale.În conformitate cu prevederile legale, condamnaţilor care dau dovadă de

o conduită foarte bună, de receptivitate la acţiunile şi programele educative şi de reinserţie socială li se acordă anumite facilităţi care vin să stimuleze comportamentele pozitive, să fie prin puterea exemplului atractive şi pentru alţi condamnaţi. Astfel, condamnaţii în anumite condiţii pot beneficia de:vizite fără dispozitive de separare între condamnat şi vizitatori;acordarea de recompense cum sunt cele prevăzute în art. 68 din Legea privind executarea pedepselor, astfel:

încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor socio-educative sau cu privire la reintegrarea socială după punerea în libertate;

suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite; acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale; permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult o zi, dar

nu mai mult de 15 zile pe an; permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar

nu mai mult de 25 de zile pe an; permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile,

dar nu mai mult de 30 de zile pe an.Drepturile legale, drepturi ce derivă din obligaţiile administraţiei

penitenciare, facilităţile ce se pot acorda condamnaţilor sunt de natură a crea în penitenciare un climat de bunăvoinţă faţă de aceştia, de încurajare pentru atragerea spre propria reeducare, de schimbare a concepţiilor infracţionale, de însuşire a regulilor de comportament civilizat în societate, stabilirea unor legături normale cu comunitatea.În exercitarea drepturilor, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, nu li se poate face nici o îngrădire, acestea având posibilitatea de a face plângere împotriva administraţiei penitenciare către judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Judecătorul delegat va asculta în mod obligatoriu persoana condamnată care s-a plâns şi va soluţiona cererea sa dând următoarele soluţii:a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului;

3

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile da la comunicarea încheierii.

Pentru asigurarea drepturilor condamnaţilor în afara existenţei instituţiei judecătorului delegat cu executarea pedepselor, în penitenciare activează organizaţii neguvernamentale care au ca scop protejarea drepturilor omului şi care pot lua contact cu persoanele condamnate, prin acreditarea lor de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Reprezentanţii acestor organizaţii pot lua legătura cu persoanele condamnate în condiţii de confidenţialitate în ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor, vizita putând fi supravegheată vizual pentru protecţie şi securitatea membrilor organizaţiei.

Urmărind scopurile noii reglementări europene vom observa că s-au avut în vedere mai multe obiective, astfel: În primul rând, actualizarea regulilor europene la nivelul de dezvoltare al civilizaţiei Europene, a anului 2006, astfel încât instituţia penitenciară să poată beneficia de un instrument european care să creeze posibilitatea de armonizare a legislaţiilor tuturor statelor mai vechi sau mai noi intrate în comunitatea europeană democratică. Deşi ţările care au intrat în uniunea europeană au aderat la Regulile penitenciare europene din 1987, legislaţia fiecăreia a avut şi încă mai are conotaţii şi influenţe ale vechii legislaţii dinainte de anii "89 când cortina de fier şi-apus amprente deosebite mai ales pe drepturile fundamentale ale omului, şi a restrâns până la suspendare unele drepturi ale cetăţenilor arestaţi sau condamnaţi; În al doilea rând, reformularea „regulilor" trebuie să fie un proces continuu, pentru adaptarea lor la nivelul de dezvoltare mondial, la nivelul evoluţiei conţinutului drepturilor fundamentale în condiţiile dezvoltării tehnologiei, a comunicaţiilor, a libertăţii de gândire şi mişcare, a dezvoltării culturii şi tehnicii, a dezvoltării libertăţii şi comportamentului liber, neconstrâns de o putere statală; În al treilea rând, necesitatea corectării unor formulări insuficient de clare, sau cu posibilităţi de interpretare care au dus la formularea de cereri, reclamaţii, plângeri şi chiar procese numeroase la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procese împotriva administraţiilor penitenciare, nu o dată soluţionate cu soluţii împotriva statelor membre ca urmare a unor texte din „reguli" insuficient de corect interpretate;În al patrulea rând, introducerea unor reguli noi, neformulate până în prezent, cum ar fi, folosirea mijloacelor de imobilizare din alte materiale decât cele de fier (cătuşe, etc), precum şi reguli de organizare, de lărgire a cadrului educativ şi recuperativ, de introducere a obligativităţii sprijinului pentru reintegrare socială. Dintre regulile noi formulate an dori să amintim

4

câteva, urmând ca să le dezbatem atunci când vom trata fiecare dintre drepturile condamnaţilor în parte.

Dreptul la corespondentă Dreptul la corespondenţă este garantat si nelimitat, corespondenţa

deţinutului cu familia constituind o bună premisă pentru îndreptarea acestuia, prin garanţiile şi suportul afectiv pe care membrii familiei le pot asigura. În acest sens, menţionăm prevederile art. 45 din Legea nr. 275-2006 , unde se arată că dreptul la corespondenţă al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat şi nelimitat pentru toate categoriile de personae privative de libertate. Forma si conţinutul corespondenţei nu pot fi modificate decât de persoana aflată in executarea pedepsei privative de libertate. Corespondenta are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă sau reţinută decât în limitele si condiţiile prevăzute de lege.

Corespondenţa primită de către persoana privată de libertate este supusă controlului antiterorist şi de specialitate art. 51 alin. (3) din Regulament. De asemenea, corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, acestea urmând a se face numai pe baza dispoziţiilor emise, în scris şi motivate, de către conducătorul penitenciarului. Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este înştiinţată , în scris, de îndată , cu privire la luarea acestor măsuri, iar corespondenţa reţinută se clasează intr-un dosar special care se păstrează de administraţia penitenciarului. 1 Dispoziţiile cu privire la deschiderea şi reţinerea corespondenţei nu se aplica în cazul corespondenţei cu apăratorul sau cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfaşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului. Cheltuielile ocazionate de exercitare a dreptului la corespondenţă sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept. Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele băneşti necesare , cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă sunt suportate de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Lege.

Potrivit art. 53 din Regulament , procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de petiţionare şi la corespondenţă se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Dreptul la asistenţă medicală

1 G.S. Barbu, A. Serban - Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 p. 218

5

Dreptul la asistenţă medicală derivă din prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ce se referă la bunăstarea fizică şi mintală afirmând la art. 25 că: "Fiecare are dreptul la un standard de viaţă adecvat pentru sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei..."în Codul Naţiunilor Unite pentru responsabilii cu respectarea legii, la art. 6 se arată că: "Aplicarea oficială a legii va asigura protecţia deplină a sănătăţii persoanelor în custodie şi, în particular, va acţiona imediat pentru asigurarea asistenţei medicale ori de câte ori este cerut acest lucru ". Acest cod include, desigur, şi personalul din închisori, care trebuie să se aplece cu conştiinciozitate asupra nevoilor de ocrotire a sănătăţii persoanelor închise.în cadrul Recomandării nr. R(98)7 a Comitetului de Miniştri către statele membre, cu privire la aspectele etice şi organizaţionale ale asistenţei medicale în mediul penitenciar, se recomandă:1.Cu ocazia admiterii lor în aşezământul penitenciar şi, ulterior, petimpul sejurului lor, deţinuţii ar trebui să aibă acces, dacă starea lor de sănătate o necesită, în orice moment şi fără întârziere, la un medic sau la un (o) infirmier (ă) cu diplomă, oricare ar fi regimul lor de detenţie. Toţi deţinuţii ar trebui să beneficieze de o vizită medicală la admitere. Accentul ar trebui să fie pus pedepistarea tulburărilor mintale, adaptarea psihologică la închisoare, simptomelede oprire a consumului de droguri, de medicamente sau de alcool şi afecţiunile contagioase şi cronice.2.Pentru a răspunde nevoilor sanitare ale deţinuţilor, marile aşezăminte ar trebui să dispună de medici şi de infirmieri calificaţi cu normă întreagă, în funcţie de numărul şi de rotaţia deţinuţilor, precum şi de starea lor medie de sănătate. Un serviciu de sănătate de penitenciar ar trebui să asigure la minimum consultaţiile ambulatorii şi îngrijirile de urgenţă. Atunci când starea de sănătate a deţinuţilor necesită îngrijiri care nu pot fi asigurate în închisoare, ar trebui pus în aplicare totul cu scopul ca aceştia să poată fi împărţiţi în deplină securitate în aşezăminte de sănătate în afara închisorii.3.Deţinuţii ar trebui să aibă acces la un medic la orice oră din zi şi din noapte. în fiecare aşezământ, o persoană competentă pentru a da primele îngrijiri ar trebui oricând să fie prezentă. în caz de urgenţă, medicul, un membru al personalului care îngrijeşte şi direcţia ar trebui să fie alertate. Participarea activă şi angajarea personalului de supraveghere sunt primordiale.4.Ar trebui să fie garantate liberul acces la consultaţii şi la sfaturi psihiatrice. în marile aşezăminte penitenciare, o echipă psihiatrică ar trebui să fie prezentă. în lipsă, în micile aşezăminte, consultaţiile ar trebui să fie asigurate de un psihiatru din spital sau unul privat.5.Fiecare deţinut ar trebui să poată beneficia de îngrijirea unui chirurg-dentist calificat.6.Administraţia penitenciară ar trebui să facă necesarul pentru a stabili contactele şi colaborarea care se impun cu instituţiile medicale publice şi

6

private. În măsura în care anumiţi deţinuţi toxicomani, alcoolici sau dependenţi de medicamente nu pot fi trataţi în mod corespunzător în închisori, este bine să apelăm la consultanţi externi, care, făcând parte din serviciile de ajutor specializate, să muncească în sânul comunităţii, în general, care vor putea da sfaturi, vor avea în vedere asigurarea unor îngrijiri.7.Deţinutele însărcinate ar trebui să fie urmărite medical şi să poată naşte într-un serviciu spitalicesc extern închisorii, cel mai bine adaptat stării lor.8.Pentru drumurile spre spitale, bolnavul ar trebui să fie însoţit la nevoie de membri ai personalului medical sau de îngrijire.

Legea executării pedepselor art. 50-52 prevede norme ce concretizează dreptul la asistenţă medicală, procedurile pentru menţinerea unui nivel adecvat de igienă şi sănătate, atribuţiile corpului medical şi a asistenţilor, asistenţa medicală în cazuri speciale sau pentru categorii care trebuie avute în atenţie în mod deosebit ( minori, tineri, femei gravide, bolnavi, infirmi sau deţinuţi cu handicap). Astfel:

Dreptul la asistenţă medicală, art. 50:(1) Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea

pedepselor privative de libertate este garantat.

(2) Asistenţa medicală în penitenciare se asigură , ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.

(3) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază în mod gratuit de tratament medical şi de medicamente.

În primul rând asistenţa medicală în penitenciar se realizează numai cu personal calificat şi este acordată în mod gratuit. în acest scop în fiecare penitenciar există medici, stomatologi, farmacişti şi asistenţi calificaţi în reţeaua Ministerului Sănătăţii, care îşi realizează atribuţiile în cadrul cabinetelor medicale înfiinţate la fiecare penitenciar. Pentru intervenţii de anvergură sau de lungă durată există spitale - penitenciar21 unde se pot efectua majoritatea analizelor, tratamentelor şi unele operaţii. în cazul în care posibilităţile reţelei Ministerului Justiţiei este depăşită ca problematică sau dificultate, se poate apela la reţeaua Ministerului Sănătăţii, unde se respectă acelaşi principiu de asistenţă calificată şi gratuită pentru condamnaţi.2

În al doilea rând, un principiu care guvernează asistenţa medicală este acela că persoanele condamnate sunt obligate să se supună controlului medical, în toate aşezămintele penitenciare, de la primire şi până la liberare, condamnaţii sunt urmăriţi din punct de vedere medical, se fac analize ale stării de sănătate în mod periodic, controale asupra nivelului de igienă şi curăţenie colectivă şi individuală, vaccinări periodice pentru prevenirea

2 Ioan Marcel Rusu - Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007p. 122

7

îmbolnăvirilor, controale specializate pentru depistarea bolnavilor T.B.C., cu boli venerice, cu hepatită, S.I.D.A. şi altele.

În al treilea rând, un principiu director al asistenţei medicale este acela al protejării persoanelor deţinute de orice agresiune fizică, prin informarea obligatorie a organelor parchetului în toate cazurile, în care la controlul medical se depistează că persoana a fost supusă la rele tratamente. Această obligaţie legală a medicului penitenciarului vine să ridice statutul medicului peste acela de angajat al sistemului penitenciar, dându-i dreptul să acţioneze ca reprezentant personal al condamnatului agresat. Din acest punct de vedere, medicul penitenciarului are îndatorirea legală de a acţiona:

-ca medic personal al deţinutului;-ca cel mai apropiat consilier al directorului închisorii pentru probleme

specifice cu privire la tratamentul deţinuţilor (folosirea la muncă, stabilirea regimului, propunerea de suspendare, întrerupere sau liberare condiţionată);

- medicul este un organ de control asupra stării de igienă, supraveghind în întregul ei instituţia penitenciară.

Aceste funcţii ale medicului penitenciarului nu este obligatoriu a fi îndeplinite de aceeaşi persoană, ci chiar de medici diferiţi sau de asistenţi medicali specializaţi pe un anumit domeniu, dar indiferent care dintre cadrele sanitare constată probleme privitoare la rele tratamente aplicate condamnaţilor sunt obligate prin lege să informeze de îndată pe judecătorul delegat cu executarea pedepselor care supraveghează locul de deţinere.

Îndeplinirea obligaţiilor cu privire la dreptul de asistenţă medicală creează responsabilizarea medicului pentru valorificarea însuşirilor pozitive ale condamnaţilor pentru activitatea de reabilitare. în acest scop serviciile medicale ale penitenciarului trebuie să aibă o atitudine activă, prin aceea că trebuie să descopere toate deficienţele sau maladiile fizice sau mintale care ar putea fi un obstacol în reclasarea unui deţinut. Condiţiile de mediu din închisoare nu-i afectează doar pe cei alienaţi, ci şi pe cei sănătoşi, fapt care impune cu necesitate responsabilizarea factorilor medicali.

Dreptul la convoribiri telefonice

Acest drept este prevăzut de art. 47 din Legea nr. 275/2006. Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă, instalate în penitenciare , convorbiri care au caracter confidenţial. Potrivit art. 54 din Regulament, orice persoană privată de libertate are dreptul de a efectua săptămânal, pe cheltuiala sa, cel puţin o convorbire telefonică de la telefoanele instalate în incinta locului de deţinere, cu persoane din exteriorul locului de deţinere, atât în ţară , cât şi din stăinătate. Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile de către persoanele private de libertate , în interiorul locului de deţinere. Numărul, priodicitatea şi durata convorbirilor

8

telefonice pot fi efectuate de persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate se stabilesc de către administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul persoanelor deţinute şi al posturilor telefonice publice instalate, iar cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de catre persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate.

Dreptul de a respecta libertatea religioasă

Libertatea credinţelor religioase se manifestă în opţiunea pe care o persoană condamnată o are, de a participa la forme exterioare de credinţă într-o forţă divină sau de a fi ateu şi ca urmare, de a nu fi obligat în nici un fel la participarea la activităţi ce presupun vreo credinţă.

Legea executării pedepselor la art. 40 alin.(2) stipulează că " Persoanele condamnate pot participă, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de cult".

În cadrul "Regulilor penitenciare europene din anul 2006" transpare ideea că la baza regulilor cu privire la respectarea religiei ceea ce contează este responsabilitatea personală a condamnatului. Regula 29 din documentul amintit tratează problema religiei ca o parte a tratamentului şi a programelor la care participă condamnaţii, astfel:„Deţinuţilor trebuie să li se respecte libertatea de gândire, a conştiinţei şi areligiei.

Regimul penitenciar trebuie să fie organizat astfel încât să permită deţinuţilor să-şi manifeste religia şi convingerile, să participe la slujbe sau la întruniri, să primească vizitele reprezentanţilor religiei lor şi să aibă cărţi sau publicaţii cu caracter religios sau spiritual.

Deţinuţii nu pot fi obligaţi să practice anumite religii sau să aibă anumite convingeri, să participe la slujbe sau reuniuni religioase, la practici cu caracter religios sau să accepte vizita unui reprezentant al unei religii" 3.

Libertatea manifestărilor religioase din penitenciare trebuie văzută ca o componentă specială a libertăţii de gândire, a opiniilor şi conştiinţei. Particularitatea constă din faptul că pe timpul deţinerii persoana condamnată nu este complet liberă să gândească sau să acţioneze aşa cum ar dori şi tocmai din acest motiv ocrotirea manifestării religioase trebuie făcută cu grijă deosebită. Condamnaţii de cele mai multe ori, în conştiinţa lor acceptă că au greşit, faţă de lume şi faţă de puterile supranaturale în care au fost crescuţi şi educaţi. în penitenciare sentimentele de vinovăţie se accentuează, deţinuţii putând fi uşor atraşi şi manipulaţi dacă li se promite o „ispăşire a păcatelor", „iertare completă", ori „împăcarea cu lumea". Aspectele sensibile

3 Petrache Zidaru - Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 p. 125

9

a credinţei religioase pot crea stări deosebit de periculoase, mai ales când reglarea conturilor cu lumea se realizează prin acte de sinucidere. îndrumarea confesională trebuie făcută cu precădere în penitenciare, tocmai pentru a suplini posibilităţile altor factori de influenţare pozitivă care nu mai se manifestă în mediul carceral. îndrumarea spirituală specializată, calificată vine să completeze trendul pozitiv al activităţilor socio- culturale şi educative. Existenţa în închisori a unor persoane practicante fervente a religiei, creează nevoia pentru aceştia de a continua aceste practici, iar limitarea ori interzicerea acestora ar atenta la un drept fundamental.

Este foarte important ca toţi cei care participă la proiecte de resocializare prin religie, să fie lăsaţi şi încurajaţi, să lucreze cu condamnaţii mai mult individual, pentru a dezrădăcina concepţiile violente, unele chiar în numele unor convingeri religioase sau mistice (sataniştii), aceasta fiind primul pas spre inocularea unor valori morale unanim acceptate şi de aici la respectarea legilor şi o viaţă normală.

Dreptul încheierii unei căsătorii

Este prevăzut la art. 54 din Legea 275/2006 astfel: "(1) Persoanele în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condiţiile legii.

(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei.

(3) După încheierea căsătoriei soţii pot rămâne în penitenciar, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.

(4) în certificatul de căsătorie la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul.

(5)Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regimsemideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea unde domiciliazăsau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, şi pot primi în acest scop o învoire de până la 5 zile".

Pentru realizarea acestui drept condamnaţii pot cere administraţiei să asigure condiţiile necesare, să realizeze analizele medicale necesare, să înainteze autorităţilor locale cererea şi să fixeze cadrul în care se va oficia căsătoria. Pentru consumarea căsătoriei soţii pot rămâne împreună, într-o cameră separată timp de 48 de ore cu aprobarea conducătorului penitenciarului, fără supraveghere, în condiţii decente şi de intimitate necesare consumării căsătoriei. în situaţia condamnaţilor care execută pedepsele în regim deschis sau semideschis, căsătoria se poate încheia în localitatea de domiciliu, ori în localitate de dispunere a penitenciarului, scop în care condamnatul se va adresa directorului aşezământului cu o cerere pentru a solicita ca vizitele medicale să fie realizate de către cabinetul

10

medical al unităţii sau de către o policlinică exterioară. Demersurile necesare depunerii actelor se vor realiza cu ajutorul administraţiei care îl va prezenta pe condamnat în faţa ofiţerului stării civile la data solicitată de comun acord de cei doi viitori soţi. Deşi nu este prevăzut expres, corelativ cu dreptul la încheierea unei căsătorii este acela de a renunţa la căsătorie prin divorţ. Pe timpul executării pedepsei intervin adesea împrejurări care pot determina pe soţi să divorţeze, ceea ce nu se poate refuza. Administraţia penitenciarului trebuie să faciliteze condamnatului posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pentru intentarea divorţului atunci când acesta consideră că căsătoria este iremediabil compromisă.

Dreptul de a primii pachete

Bunurile ce le pot primi condamnaţii sunt de o mare diversitate, dar ele nu depăşesc condiţia de bunuri de folosinţă personală. Aceste bunuri pot face ca în cadrul detenţiei camerele de deţinere să aibă un aspect personalizat prin aceea că, provenind de la familie reprezintă gustul şi cultura persoanei deţinute. Astfel condamnaţii primesc articole de îmbrăcăminte, sportive, de igienă personală, rechizite, cărţi, aparatură audio şi video cu accesoriile aferente, ţigări, medicamente şi materiale sanitare. Uneori cu acceptul directorilor penitenciarelor pot primi covoare, carpete, lenjerie proprie de pat, plapumă sau pături, precum şi costume de haine ori îmbrăcăminte de sezon lenjerie personală, proteze , ochelari, obiecte mici cum ar fi albume cu fotografii, ustensile de scris etc. Până în prezent nu se primesc în penitenciare calculatoare personale şi piese exterioare acestora, i-pod-uri ori alte surse de înmagazinare de date, aparate de fotografiat şi camere de luat vederi, tehnică digitală şi antene satelit, deşi în condiţiile dezvoltării drepturilor de comunicare aceste tipuri de aparatură ar putea fi folosită la videotelefonie prin Internet, ceea ce ar facilita permanenta legătură cu familia şi alte persoane.

Cea mai mare parte a bunurilor primite de condamnaţi cu ocazia vizitelor este constituită din alimente, fructe, sucuri şi alte produse preparate de casă de la familii. Primirea de alimente de la familii este un inconvenient pentru asigurarea securităţii aşezămintelor penitenciare, dar legiuitorul a apreciat acest tip de legătură personală tradiţională din ţara noastră. Cu ocazia vizitei, un pachet cu mâncare constituie amintirea meselor de acasă, o prăjitură făcută de mama sau soţia condamnatului poate consolida o relaţie familiară deteriorată, pachetul de acasă consumat cu colegii de celulă evidenţiază statutul material al condamnatului, ori posibilităţile de „om bogat". Mâncarea bună, ţigările scumpe, sucurile naturale, cafeaua, ciocolata, dulciurile, conservele, specialităţile de carne, sunt monede de schimb, surse de aservire a unor condamnaţi, modalităţi de corupere a unor cadre cu venituri mai mici sau cu probleme financiare. Tot în conserve ori

11

alimente se pot disimula băuturi alcoolice, obiecte ascuţite şi tăioase, arme, droguri, bani, scrisori şi alte asemenea fiind locuri unde controlul nu poate fi total niciodată, fapt pentru care pachetele constituie canalul de tranzit spre condamnaţi a obiectelor interzise

Într-un penitenciar mediu de 1000 persoane intră lunar 4 -5 tone de alimente prin colete aduse la vizite ori prin poşta română.

Evidenţa bunurilor primite cu ocazia vizitelor ori prin colete poştale trebuie să fie deosebit de exactă pentru a se constata corelaţia dintre bunurile aflate asupra condamnatului şi cele ce le-a primit, sau afirmă că le-a primit de acasă, deoarece este posibil şi frecvent ca unii condamnaţi să le ia cu forţa celorlalţi

Bunurile primite. Bunurile primite sub forma alimentelor sunt depozitate în „camera de alimente" de pe lângă fiecare celulă, gestiunea acestei camere fiind făcută de un condamnat desemnat de către ceilalţi,. Bunurile care sunt de folosinţă personală sunt evidenţiate în fişa de magazie şi pot fi păstrate în bagajul de cameră al condamnatului sau în magazia de bagaje a penitenciarului -, de unde la nevoie, condamnaţii pot să le ridice pentru folosire.

Banii trimişi pentru condamnaţi se depun în contul acestora, putând să fie folosiţi la cumpărarea de bunuri şi alimente de la unităţile de desfacere din penitenciare. Dreptul la cumpărături este reglementat de "Regulamentele de ordine interioară", regula fiind aceea ca bunurile cumpărate să nu depăşească nevoile obişnuite ale condamnatului, alimentele să nu fie alterabile, iar toate bunurile, ţigările şi alimentele să nu fie folosite la schimb, vânzare, jocuri de noroc sau pentru plata unor servicii sau corvezi în favoarea unor condamnaţi mai bogaţi. Pentru cumpărături în fiecare penitenciar există un magazin, chioşc, sau punct alimentar, gestionat în mod particular de unde se pot cumpăra de către condamnaţi bunuri de folosinţă proprie, valoarea acestora fiind virată din banii personali existenţi în contul fiecărui condamnat.

Dreptul de la asistenţă diplomatică

Persoanele de cetăţenie străină sau apatrizii pot solicita să intre în contact cu reprezentanţi diplomatici sau consulari. Acest drept este cuprins în conţinutul "Convenţiei de la Viena despre relaţiile consulare" - ( 24.04.1963) care la art. 36 stabileşte regulile speciale şi obligatorii pentru ţările semnatare, deci şi pentru ţara noastră. Astfel ţările semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte următoarele prevederi:

-personalului consular trebuie să i se permită să comunice cu compatrioţii şi să aibă acces la ei. Compatrioţii trebuie să aibă aceeaşi libertate cu privire la comunicarea şi accesul la personalul consular reprezentat al statului.

12

-dacă deţinutul cere, autorităţile competente trebuie să informeze fără întârziere consulatul ţării respective că un conaţional este arestat sau închis în aşteptarea judecării sau este reţinut în alt fel. Orice comunicare adresată consulatului de către persoana arestată sau închisă, trebuie să fie comunicată fără întârziere de către autorităţi.

-personalul consular trebuie să aibă dreptul de a vizita conaţionalii care se află în închisoare, arest sau custodie, să converseze şi să corespondeze cu ei şi să le aranjeze un reprezentant legal. Totuşi, personalul consular trebuie să se oprească să întreprindă astfel de acţiuni atunci când persoana respectivă se opune în mod expres acestui demers.

Din diverse cauze unii cetăţeni străini care se află în închisori nu doresc să se comunice situaţia lor ambasadelor sau reprezentanţelor diplomatice, ba mai mult, nu doresc ca după executarea pedepsei să fie expulzaţi în ţările de origine. Administraţia închisorii trebuie, în primul rând, să informeze deţinuţii despre dreptul lor susţinut de Regula 38 din Convenţia de la Geneva. Dreptul de a contacta ambasadele sau consulatele se completează cu prevederile art. 36.c al aceleiaşi „Convenţii" care stabileşte, de asemenea, dreptul deţinuţilor de a se opune acţiunilor întreprinse de reprezentanţii diplomatici în interesul lor. Un organism deseori menţionat în asistenţa

Către cabinetul medical al unităţii sau de către o policlinică exterioară. Demersurile necesare depunerii actelor se vor realiza cu ajutorul administraţiei care îl va prezenta pe condamnat în faţa ofiţerului stării civile la data solicitată de comun acord de cei doi viitori soţi. Deşi nu este prevăzut expres, corelativ cu dreptul la încheierea unei căsătorii este acela de a renunţa la căsătorie prin divorţ. Pe timpul executării pedepsei intervin adesea împrejurări care pot determina pe soţi să divorţeze, ceea ce nu se poate refuza. Administraţia penitenciarului trebuie să faciliteze condamnatului posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pentru intentarea divorţului atunci când acesta consideră că căsătoria este iremediabil compromisă.

Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite

Dreptul la plimbare este specific pentru persoanele condamnate, el ne mai fiind întâlnit în alte instituţii. Pentru a se păstra starea de sănătate a condamnaţilor, fizică şi psihică, mai ales pentru cei care sunt cazaţi în celule de mici dimensiuni ori care nu sunt folosiţi la activităţi zilnice în aer liber, precum şi cei cu afecţiuni medicale care nu pot desfăşura activităţi ocupaţionale ori lucrative în mediu deschis, se organizează în fiecare penitenciar zone de plimbare. în penitenciarele de maximă siguranţă, ori în astfel de secţii sunt construite „curţi de plimbare" , separate între ele cu zid şi acoperite cu plasă se metal, pentru ca plimbarea să poată respecta şi criteriile de securitate. Pentru ceilalţi condamnaţi, de regulă se amenajează terenuri de

13

sport sau spaţii largi de plimbare, unde se poate efectua această activitate zilnică. în curţile de plimbare şi pe terenurile de sport există posibilitatea de a se efectua mişcări de gimnastică, ori de instruire fizică, se pot folosi aparate de forţă, ori se pot organiza jocuri colective de fotbal, volei, baschet, şi altele. în unele penitenciare moderne există şi săli de forţă, folosite mai ales pentru cei care practică sportul specific tinerilor, ori care doresc să-şi întreţină corpul la parametri fizici în mod deosebit. Activitatea de plimbare mai are rolul de a genera un confort psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decât pentru astfel de activităţi ori muncesc sau sunt folosiţi la activităţi în spaţii închise.

Dreptul de a primi vizite se concretizează prin aceea că în cadrul penitenciarelor, indiferent de regimul de executare a pedepsei închisorii, condamnaţii pot fi vizitaţi de membrii familiilor lor sau de alte persoane, cu acordul lor şi cu aprobarea directorului aşezământului. în carul Regulilor europene 2006 la art. 24 alin. 2 şi 4 se prevede:

„ Orice restricţie sau supraveghere a comunicărilor şi vizitelor, necesară în cadrul urmăririi şi anchetei penale, menţinerii ordinii, securităţii şi siguranţei, precum şi prevenirii infracţiunilor penale şi protecţiei victimelor - inclusiv în urma unui ordin specific dat de o autoritate judiciară - trebuie, totuşi, să permită un nivel minim acceptabil de contact.

Modalităţile de realizare a vizitelor trebuie să permită deţinuţilor să menţină şi să dezvolte relaţiile cu familiile, cât mai normal posibil."

De obicei vizita poate avea loc într-un spaţiu anume destinat unei astfel de activităţi, unde legătura dintre vizitator şi condamnat se poate realiza vizual şi auditiv, între aceştia existând un sistem de separare. Există, de asemenea, săli de vizită unde vizitatorii pot fi în contact nemijlocit unii cu alţii, la mese sau pe bănci şi într-o ambianţă mai puţin austeră.

Vizitele se desfăşoară cu o evidenţă strictă, ca urmare a diferenţierii acestui drept conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 3131/2005, astfel că fiecare condamnat poate beneficia de contactul cu familia sau alte persoane chiar dacă conduita sa nu este deosebită. Cu toate acestea între recompensele cele mai importante ce se pot acorda condamnaţilor este şi suplimentarea dreptului la vizită care poate înlesni contactul mai des decât periodicitatea stabilită prin ordin, aceasta depinzând de conduita şi receptivitatea la activităţile socio-educative.

Diferenţierile dintre maniera de vizită este stabilită de conducătorul penitenciarului, ca urmare a regimului de deţinere aplicat condamnaţilor, de necesitatea asigurării siguranţei celor care vizitează şi a personalului, precum şi ca urmare a aplicării progresivităţii în trecerea de la un regim penitenciar la altul. Condamnaţii la detenţiune pe viaţă şi cei condamnaţi la închisoare în regim închis, primesc vizite în sistem de separare dintre ei şi familii. Este

14

posibil ca să primească cu aprobarea directorului închisorii, ca stimulent, chiar cu valoare de recompensă vizită fără dispozitiv de separare.4

Pentru condamnaţii periculoşi organizarea vizitelor se realizează numai cu o barieră totală între vizitatori şi condamnaţi pentru realizarea securităţii depline a locului de deţinere şi a vizitatorilor, deşi se reduce semnificativ calitatea socială a contactului cu exteriorul. Există posibilitatea, ca şi condamnaţii periculoşi să beneficieze de vizita fără sisteme de separare, dar în aceste condiţii trebuie realizate percheziţii totale înainte şi după vizită, supravegherea vizuală să fie permanentă, iar personalul să fie pregătit pentru intervenţie în ori ce moment.

Condamnatul poate lua legătura cu avocatul şi prin scrisori sau convorbiri telefonice, pe cheltuiala sa, păstrându-se confidenţialitatea comunicărilor.

Avocatul este obligat să respecte regulile de ordine interioară. în caz contrar directorul aşezământului de detenţie poate suspenda dreptul de acces în penitenciar".

Prezentarea la penitenciar a avocatului se poate realiza prin angajarea sa şi emiterea unei delegaţii, precum şi prezentarea legitimaţiei eliberate de baroul din care face parte. Convorbirile se poartă de regulă în încăperi special amenajate, din cadrul sectorului vizite, sub supravegherea vizuală a personalului, interceptarea discuţiilor fiind interzisă.

Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor

În cadrul regimului penitenciar , regim ce presupune privaţiuni şi restrictionări ce decurg din executarea pedepsei cu închisoarea deţinuţii trebuie să respecte o serie de obligaţii , după cum urmează :- obligaţia de a se supune internării în penitenciar şi percheziţiei care se efectuează la încarcerare ori de câte ori este necesar;- obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere stabilit (maximă siguranţă , închis , semideschis , sau deschis) ;- obligaţia de a respecta programul zilnic de activitate , precum şi regulamentul de ordine interioară ( urmărindu-se prevenirea dezordinii , încercărilor de evadare şi formarea unor deprinderi pozitive)ş- obligaţia de a depune o muncă utilă şi de a respecta regimul de muncă stabilit;- obligaţia de a se încadra într-un sistem de calificare sau recalificare profesională , de comunicare sau completare a pregătirii şcolare ( urmărindu-se astfel înlăturarea convingerilor greşite despre viaţă şi contribuind la reintegrarea deţinuţilor într-o viaţă socială normală;

4 Ioan Marcel Rusu - Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007p. 135

15

- obligaţia de a suporta şi executa sancţiunile disciplinare stabilite de comisia de disciplină de la nivelul penitenciarului , pentru încălcarea ordinii şi disciplinei în penitenciar;Articolul 55 din Legea nr. 275/2006 stabileşte , în mod expres , obligaţiile persoanelor condamnate , acestea fiind următoarele 5:

a.) să respecte prevederile acestei legi , ale regulamentului de aplicare a dispozoţiilor acestei , ale ordinelor emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului , după punerea lor la dispoziţie potrivit art. 43 al aceleiaşi legi;

b.) să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală;c.) să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este

necesară , în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare a legii;d.) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de

administraţia penitenciarul şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează muncă;

Articolul 62 din Regulament vine în completarea dispoziţiilor din Lege stabilind că persoanele private de libertate au urmatoarele obligaţii:a.) să se conformeze restricţiilor ce decurg din Lege , din Regulament ,

din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al locului de deţinere;

b.) să se execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere;

c.) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în locul de deţinere , precum şi pe parcursul privării de libertate , ori de câte ori este necesar;

d.) să respecte regulile stabilite de administraţia locului de deţinere pe perioada cât au permisiune de iesire din penitenciar;

e.) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;f.) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă , precum şi

indicaţiile medicului;g.) să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea

publică şi privată;h.) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;i.) să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii

administraţiei penitenciare sau altor persoane;j.) să respecte programul zilnic;k.) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care

intră în contact;l.) să aibă o ţinută decentă , curată şi îngrijită;m.) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă ;

5 . G.S. Barbu, A. Serban - Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 p. 230

16

Pe lângă obligaţii , Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 prevede şi interdicţiile persoanelor private de libertate în art. 63 , după cum urmează :

a.) exercitarea de acte de violenţă asupra personalului , persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită , aupra celorlalte persoane private de libertate , precum şi asupra oricăror alte persoane;

b.) organizarea , sprijinirea sau participarea la revolte , răzvrătiri , acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente , în grup , de natură să pericliteze ordinea , disciplina şi siguranţa locului de deţinere;

c.) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor privative de libertate;

d.) deţinerea , comercializarea sau consumul de stupefiante , băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără prescripţie medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament;

e.) sustragerea în orice mod de executare unei sancţiuni disciplinare;f.) instigarea altor persoane private de libertate la săvarşirea de abateri

disciplinare;g.) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;h.) tulburarea liniştii după ora stingerii până la deşteptare;i.) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;j.) fumatul în alte locuri decât cele permise;k.) exprimarea , in public , prin gesturi sau gesturi sau acte obscene ori

care atrag oprobriul;Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil ,

material , disciplinar sau penal , după caz , pentru faptele săvârşite în timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.

Regimul de muncă

Element esenţial în executarea pedepsei cu închisoarea , munca reprezintă una dintre principalele activitaţi care trebuie să-i fie asigurate unei persoane condamnate. Aceasta întrucât prin muncă se pot păstra , pe de o parte , integritatea fizică si psihică a individului , iar pe de altă parte , i se asigură o mai bună reintegrare socială , după liberare.Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci , cu acordul lor , pot presta o muncă în raport cu calificarea şi aptitudinile lor , precum şi activităţi necalificate , conform art. 57 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Munca nu trebuie să lezeze ân niciun fel persoana acestuia , astfel cum reiese şi din prevederile art. 52 alin. (2) C. Pen. : „ Prin executarea

17

pedepsei se urmareşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului” , în acest mod statuându-se necesitatea plasării acestei materii în cadrul larg al sistemului drepturilor fundamentale ale omului.

De aceea , educaţia realizată în condiţiile mediului penitenciar trebuie să deschidă celui ce învaţă perspectiva acestei conexiuni sociale generale. 6

Regulile Europene pentru Penitenciare statuează că „ în limitele compatibile cu o selecţie profesională raţională şi cu exigenţele administraţiei şi ale disciplinei din penitenciar , deţinuţii trebuie să îşi poată alege genul de muncă pe care doresc să o îndeplinească”. 7

Condiţiile legale ale muncii în penitenciar sunt urmatoarele 8 :- este obligatorie prestarea unei munci de către toţi condamnaţii apţi de muncă ( selecţionarea la mmuncă realizându-se după un prealabil examen medical);- în funcţie de necesitaţile procesului de producţie , durata unei zile de muncă se încadrează între 6 şi 10 ore , fiind diferenţiată în funcţie de natura pedepsei , starea de recidivă , categoria penală din care fac parte deţinuţii ;- remunerarea muncii prestate de deţinuţi constă în primirea unei sume de bani care nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie;- deţinuţii răspund pentru pagubele materiale provocate din vina lor pe timpul executării pedepsei , fără a răspunde însă pentru pagubele provenite din riscul normal al muncii sau din uzura normală a bunurilor încredinţate spre folosinţă;- munca deţinuţilor se va desfăşura numai cu respectarea normelor privitoare la protecţia muncii;În ceea ce priveşte durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate , aceasta este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 de ore pe săptămână , urmând a beneficia de cel puţin o zi pe saptămână de odihnă. 9

Munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se realizează:- în regim de prestări de servicii pentru operatorii economici , persoane fizice sau persoane juridice , în interiorul sau exteriorul penitenciarului;- în regie proprie;- în interesul propriu;6 A.T Moldovan , Munca persoanelor condamnate , R. A Monitorul Oficial , Bucureşti , 1999, p. 337 A pune regulile în acţiune – Un manual internaţional privind o bună practică în penitenciare – Munca în penitenciare , Regula 71 , parag. 6 , p. 1538 A. Bălan , E. Stănişor , M. Mincă , op. Cit., p. 121 si urm.9 G.S. Barbu, A. Serban - Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 p. 238

18

- în caz de calamitate;

BIBLIOGRAFIE

19

1. G.S. Barbu, A. Serban - Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

2. Petrache Zidaru – Drept Execuţional Penal , Editura All Beck , Bucureşti, 2005;

3. Ioan Marcel Rusu – Drept Execuţional Penal , Editura Hamangiu , Bucureşti 2007;

4. Sursa Internet – www. Referate.ro , www. Wikipedia. ro

20