în Cipru
Drepturile dumneavoastră de securitate socială
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 2
Informaţiile conţinute în prezentul ghid au fost compilate şi actualizate în strânsă
colaborare cu corespondenţii naţionali ai Sistemului de informare reciprocă privind
protecţia socială (MISSOC). Informaţii suplimentare privind reţeaua MISSOC sunt
disponibile la adresa http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=815.
Prezentul ghid oferă o descriere generală a mecanismelor de securitate socială din
ţările respective. Informaţii suplimentare pot fi obţinute prin intermediul altor
publicaţii MISSOC, toate acestea fiind disponibile la adresa menţionată mai sus. De
asemenea, puteţi contacta autorităţile şi instituţiile competente enumerate în anexa la
prezentul ghid.
Nici Comisia Europeană şi nici persoanele care acţionează în numele Comisiei nu pot fi
considerate răspunzătoare pentru modul de utilizare a informaţiilor conţinute în
prezenta publicaţie.
© Uniunea Europeană, 2012
Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 3
Cuprins
Capitolul I: Introducere, organizare şi finanţare ..................................................... 4 Introducere .................................................................................................... 4 Organizarea protecţiei sociale ........................................................................... 5 Finanţare ....................................................................................................... 7
Capitolul II: Asistenţă medicală ..........................................................................10 Când aveţi dreptul la asistenţă medicală? .........................................................10 Ce se asigură? ...............................................................................................10 Cum puteţi beneficia de asistenţă medicală? .....................................................11
Capitolul III: Prestaţii de boală în numerar ..........................................................12 Când aveţi dreptul la prestaţii de boală în numerar? ...........................................12 Ce se asigură? ...............................................................................................12 Cum puteţi obţine prestaţii de boală în numerar? ...............................................13
Capitolul IV: Prestaţii de maternitate şi paternitate ...............................................14 Când aveţi dreptul la prestaţii de maternitate sau paternitate? ............................14 Ce se asigură? ...............................................................................................14 Cum puteţi obţine prestaţii de maternitate şi paternitate? ...................................15
Capitolul V: Prestaţii de invaliditate .....................................................................16 Când aveţi dreptul la prestaţii de invaliditate? ...................................................16 Ce se asigură? ...............................................................................................16 Cum puteţi obţine prestaţii de invaliditate? .......................................................17
Capitolul VI: Pensii şi prestaţii pentru limită de vârstă ...........................................18 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru limită de vârstă? .......................................18 Ce se asigură? ...............................................................................................20 Cum puteţi obţine prestaţii pentru limită de vârstă? ...........................................21
Capitolul VII: Prestaţii de urmaş .........................................................................22 Când aveţi dreptul la prestaţii de urmaş? ..........................................................22 Ce se asigură? ...............................................................................................23 Cum puteţi obţine prestaţii de urmaş? ..............................................................24
Capitolul VIII: Prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale ....................25 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale? ......25 Ce se asigură? ...............................................................................................25 Cum puteţi obţine prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale? ..........26
Capitolul IX: Prestaţii familiale ...........................................................................27 Când aveţi dreptul la prestaţii familiale? ...........................................................27 Ce se asigură? ...............................................................................................27 Cum puteţi obţine prestaţii familiale? ...............................................................28
Capitolul X: Şomaj ............................................................................................29 Când aveţi dreptul la prestaţii de şomaj? ..........................................................29 Ce se asigură? ...............................................................................................29 Cum puteţi obţine prestaţii de şomaj? ..............................................................30
Capitolul XI: Resurse minime .............................................................................31 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru resurse minime? .......................................31 Ce se asigură? ...............................................................................................32 Cum puteţi obţine prestaţiile pentru resurse minime? .........................................33
Capitolul XII: Îngrijire pe termen lung .................................................................35 Când aveţi dreptul la îngrijire pe termen lung? ..................................................35 Ce se asigură? ...............................................................................................35 Cum puteţi beneficia de îngrijire pe termen lung? ..............................................36
Anexa: Adrese şi site-uri utile ............................................................................37
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 4
Capitolul I: Introducere, organizare şi finanţare
Introducere
Toate persoanele care desfăşoară activităţi lucrative în Cipru, fie ca angajaţi, fie ca
persoane care desfăşoară activităţi independente, sunt asigurate obligatoriu la
Regimul de Asigurări Sociale. Asigurarea voluntară este disponibilă persoanelor care
doresc să fie asigurate şi după o anumită perioadă de asigurare obligatorie prevăzută
sau persoanelor care lucrează în străinătate pentru angajatori ciprioţi. Regimul, care
este administrat de Serviciile de Asigurări Sociale, oferă următoarele prestaţii:
▪ prestaţie de boală;
▪ ajutor de maternitate;
▪ alocaţie de maternitate;
▪ prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale, inclusiv incapacitate
temporară (prestaţie pentru accidente), prestaţie de incapacitate şi prestaţie de
deces;
▪ pensie de invaliditate;
▪ prestaţie de şomaj;
▪ pensie pentru limită de vârstă;
▪ pensie de văduvă;
▪ prestaţie de orfan;
▪ ajutor de înmormântare;
▪ ajutor de căsătorie.
Persoanele salariate au dreptul la toate prestaţiile de mai sus. Persoanele care
desfăşoară activităţi independente nu au dreptul la prestaţie de şomaj sau la prestaţii
pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Contribuabilii voluntari care lucrează în
străinătate pentru angajatori ciprioţi nu au dreptul la prestaţii pentru accidente de
muncă şi boli profesionale. Alţi contribuabili voluntari nu au dreptul la alocaţie de
maternitate, prestaţie de boală, prestaţie de şomaj, pensie de invaliditate şi prestaţii
pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Toate prestaţiile periodice (cu excepţia prestaţiilor în sumă forfetară) includ:
▪ o prestaţie de bază, care include sporuri pentru persoanele aflate în întreţinere şi
care este legată de câştigurile asigurabile ale persoanei asigurate în cadrul
asigurării de bază;
▪ o prestaţie suplimentară, acordată în funcţie de câştigurile asigurabile ale unei
persoane în cadrul asigurării suplimentare.
Principiul general al nesuprapunerii drepturilor se aplică Regimului de Asigurări
Sociale. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are dreptul la mai mult de o prestaţie pentru
aceeaşi perioadă, se plăteşte prestaţia mai mare. Această regulă nu se aplică când
una dintre prestaţii este o pensie de văduv(ă).
Ratele pentru pensiile de bază sunt revizuite la începutul fiecărui an, pe baza
procentului de creştere a câştigurilor asigurabile de bază, în timp ce ratele pentru
pensiile suplimentare sunt revizuite pe baza creşterii indicelui costului de trai
(comparaţie între ultimele semestre ale ultimilor doi ani).
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 5
Mai mult, ratele pensiilor sunt mărite în fiecare an în luna iulie pe baza creşterii
indicelui costului de trai (comparaţie între primul semestru al anului în curs şi cel de-al
doilea semestru al anului anterior), în cazul în care creşterea este de cel puţin 1%.
Această creştere este luată în calcul pentru determinarea creşterii ratelor pensiilor la
începutul anului.
Plata prestaţiilor se face fie prin cec, fie prin transfer bancar.
Cecurile trebuie încasate în termen de trei luni de la data emiterii lor.
Organizarea protecţiei sociale
Serviciile de Asigurări Sociale formează un organism guvernamental aflat sub
controlul şi supravegherea Ministerului Muncii şi Asigurărilor Sociale, care se ocupă de
administrarea tuturor riscurilor sociale. Este responsabil pentru:
▪ punerea în aplicare a politicii guvernamentale în domeniul asigurărilor sociale prin
intermediul unor regimuri şi măsuri specifice;
▪ prezentarea de propuneri cu privire la politica guvernamentală în vederea
îmbunătăţirii permanente a securităţii sociale ca răspuns la evenimentele
internaţionale şi climatul socio-economic actual din Cipru;
▪ întocmirea unei liste de nevoi socio-economice ce pot fi satisfăcute prin măsuri de
securitate socială;
▪ analiza şi evaluarea continuă a regimurilor şi măsurilor introduse de aceste Servicii
pentru atingerea obiectivelor stabilite.
Regimul de Asigurări Sociale acoperă orice persoană care desfăşoară activităţi
lucrative în Cipru, fie ca salariat, fie ca persoană care desfăşoară activităţi
independente, persoanele chemate pentru satisfacerea serviciului militar şi orice alte
persoane considerate persoane asigurate voluntar.
Pentru orice perioadă de incapacitate sau şomaj, veniturile sunt creditate pe baza
câştigurilor asigurabile ale persoanei. De asemenea, câştiguri asigurabile sunt
creditate pentru orice perioadă de la data decesului sau momentul în care a survenit
incapacitatea până la împlinirea vârstei de pensionare în scopul creşterii ratei unei
pensii de văduvă şi/sau de invaliditate. Mai mult, câştigurile asigurabile până la
câştigurile asigurabile de bază sunt creditate pe perioadele de studii.
În plus, sunt acordate credite până la câştigurile asigurabile de bază pentru perioadele
de creştere a copilului, până la 156 de săptămâni, până când copilul atinge vârsta de
12 ani. Aceste credite sunt luate în considerare în scopul plăţii pensiilor către femei.
Riscurile sociale includ riscul de boală, maternitate, şomaj, invaliditate, limită de
vârstă, deces şi urmaş, precum şi toate riscurile legate de accidente de muncă şi boli
profesionale.
Începând cu 2003 se acordă o alocaţie specială tuturor pensionarilor în scopul creşterii
cuantumului pensiilor acestora. De la 1 decembrie 2009, nu s-au înregistrat beneficiari
noi, deoarece „regimul de ajutor pentru familiile de pensionari cu venituri mici”
administrată de Serviciul pentru ajutoare şi prestaţii este aplicată integral.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 6
De asemenea, se acordă o pensie socială persoanelor care au reşedinţa în Cipru, când
acestea împlinesc vârsta de 65 de ani, cu condiţia să respecte condiţiile de reşedinţă
prevăzute şi nu aibă dreptul la o pensie din nicio altă sursă în cuantum mai mare
decât cel al pensiei sociale. Dacă pensia sau plata similară primită este mai mică decât
cuantumul pensiei sociale, atunci persoana poate primi diferenţa dintre cele două
cuantumuri.
Protecţia riscurilor sociale este asigurată cu ajutorul birourilor districtuale, care sunt
principalele responsabile pentru primirea cererilor, colectarea contribuţiilor şi
desfăşurarea inspecţiilor. Sediul principal al Serviciilor de Asigurări Sociale acţionează
în calitate de coordonator al diferitelor birouri districtuale; responsabilităţile acestuia
se concentrează în principal pe aplicarea politicii sociale, precum şi pe luarea de decizii
şi plata prestaţiilor şi pensiilor.
Serviciile de Protecţie Socială reprezintă, de asemenea, un organism
guvernamental aflat sub controlul şi supravegherea Ministerului Muncii şi Asigurărilor
Sociale care oferă şi promovează servicii de protecţie socială. Serviciile de Protecţie
Socială au ca scop abordarea problemei riscurilor sociale şi încurajarea coeziunii
sociale în cadrul general al politicilor de stat pentru dezvoltare socială şi economică.
Serviciile se concentrează asupra persoanelor fizice, familiilor, grupurilor sociale şi
comunităţilor.
Departamentul pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap a fost
înfiinţat în ianuarie 2009 prin Legea bugetului de stat cu scopul de a îmbunătăţi
calitatea vieţii persoanelor cu handicap. Departamentul este controlat şi supravegheat
de Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale. Responsabilităţile acestuia privesc
elaborarea, coordonarea, implementarea, monitorizarea şi controlul politicilor privind
protecţia socială şi integrarea socială pentru persoanele cu handicap. În acest sens,
departamentul cooperează cu alte ministere coresponsabile pentru persoanele cu
handicap, precum şi cu organizaţii pentru persoane cu handicap şi alţi parteneri
sociali.
Serviciul pentru ajutoare şi prestaţii este un organism guvernamental aflat sub
controlul şi supravegherea Ministerului de Finanţe. Acesta a fost reorganizat şi extins
în 2003 cu scopul de a unifica diferitele regimuri sociale înrudite şi de a implementa
noua legislaţie privind prestaţia pentru copii şi alocaţia pentru mamă. Serviciul este
responsabil şi pentru aplicarea unui nou regim: „regimul de ajutor pentru familiile de
pensionari cu venituri mici”. Acesta este un regim de prestaţii în numerar adresat
familiilor de pensionari al căror venit anual total este sub pragul de sărăcie. Sarcina
principală a acestui serviciu este aceea de a oferi servicii eficiente şi prompte tuturor
cetăţenilor.
Ministerul Sănătăţii este principalul responsabil pentru organizarea sistemului de
sănătate din Cipru şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă medicală finanţate de
stat. Obiectivul cel mai important al organizaţiei îl reprezintă promovarea şi protecţia
sănătăţii cetăţenilor. Ministerul Sănătăţii elaborează politici naţionale de sănătate,
coordonează atât activităţile din sectorul privat, cât şi din cel public, reglementează
standardele de sănătate şi promovează aplicarea legislaţiei relevante. În aprilie 2001,
a fost adoptată o nouă lege pentru introducerea unui Sistem naţional de sănătate
(SNS) care să asigure asistenţă medicală tuturor cetăţenilor şi să fie finanţat prin
contribuţii de la stat, angajatori, angajaţi, persoane care desfăşoară activităţi
independentei şi pensionari. Această nouă reglementare nu a fost introdusă încă.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 7
Finanţare
Regimul de asigurări sociale este finanţat prin contribuţii plătite de angajatori, de
persoanele asigurate şi de stat.
Începând cu 1 aprilie 2009, contribuţia pentru salariaţi este de 17,9% din „câştigurile
asigurabile”, aceasta fiind împărţită între angajator, angajat şi stat în proporţie de
6,8%, 6,8% şi, respectiv, 4,3%. „Câştigurile asigurabile” reprezintă venitul pe baza
căruia se calculează contribuţiile şi prestaţiile şi care include orice remuneraţie care
decurge din activităţi salariate, excluzând plăţile ex-gratia şi bonificaţiile ocazionale,
dar incluzând contribuţiile plătibile pentru persoana în cauză la Fondul central pentru
concedii. Legislaţia prevede un cuantum maxim al câştigurilor asigurabile în scopul
achitării contribuţiilor care este revizuit anual. Acest plafon este în prezent de
1 025 EUR pe săptămână sau de 4 442 EUR pe lună. Nu se achită contribuţii pentru
cuantumurile care depăşesc plafonul „câştigurilor asigurabile”.
Pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente, rata contribuţiei este de
16,9%, din care din care persoana care desfăşoară activităţi independente plăteşte
12,6%, iar statul, 4,3%. Pentru fiecare categorie profesională de persoane care
desfăşoară activităţi independente se stabileşte prin reglementări un venit asigurabil
minim obligatoriu. Aceştia au obligaţia de a plăti contribuţiile pe baza acestui venit
minim, dar au dreptul de a opta pentru un venit mai mare, până la limita maximă a
câştigurilor asigurabile. Dacă o persoană care desfăşoară activităţi independente
dovedeşte că venitul său real este mai mic decât venitul asigurabil minim pentru
categoria sa profesională, aceasta are dreptul să achite contribuţii calculate pe baza
acestui venit.
Pentru contribuabilii voluntari, contribuţia se ridică la 14,8% fie din cuantumul
câştigurilor asigurabile de bază, fie din cuantumul câştigurilor acestora din anii
precedenţi. Din procentul total de 14,8%, contribuabilul voluntar plăteşte 11%, iar
statul 3,8%. Contribuabilii voluntari care lucrează în străinătate pentru angajatori
ciprioţi plătesc contribuţii de 13,6% din câştigurile acestora stabilite în contractul de
muncă, până la limita maximă a câştigurilor asigurabile. Statul plăteşte o contribuţie
suplimentară de 4,3%.
Salariaţii trebuie să contribuie, după ce primesc salariul de la angajator, cu cel puţin
2 EUR pe săptămână sau cu cel puţin 7 EUR pe lună. Ucenicii neremuneraţi şi deţinuţii
care desfăşoară o activitate trebuie să achite contribuţii, iar norma de mai sus nu se
aplică.
Persoanele care desfăşoară activităţi independente plătesc o contribuţie pentru fiecare
săptămână în care au desfăşurat astfel de activităţi.
Orice persoană care lucrează simultan sau succesiv ca salariat şi ca persoană care
desfăşoară activităţi independente în aceeaşi săptămână de contribuţie trebuie să
achite contribuţii pentru ambele activităţi. La finalul fiecărui an de contribuţie, se
rambursează orice contribuţii plătite de persoana asigurată pentru activităţi
independente care depăşesc plafonul câştigurilor asigurabile.
Dacă o persoană lucrează pentru mai mulţi angajatori în aceeaşi perioadă de
contribuţie (săptămână sau lună), fiecare angajator trebuie să achite contribuţii pentru
salariul lucrătorului până la plafonul câştigurilor asigurabile. La finalul fiecărui an de
contribuţie, se rambursează contribuţiile personale plătite de un angajat pentru
câştigurile care depăşesc plafonul. Contribuţiile angajatorilor nu se rambursează.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 8
Orice persoană care are dreptul la plata de contribuţii voluntare şi, în acelaşi timp, de
contribuţii obligatorii (persoane salariate sau persoanele care desfăşoară activităţi
independente) are dreptul să achite contribuţii voluntare în cazul în care câştigurile
sale asigurabile sunt sub nivelul venitului pentru care a optat să plătească contribuţii
în mod voluntar.
Angajatorii îşi achită contribuţiile (inclusiv partea angajatului) lunar la scadenţă, în
termen de o lună de la sfârşitul fiecărei luni de contribuţie. Persoanele care desfăşoară
activităţi independente îşi achită contribuţiile trimestrial la scadenţă, în termen de o
lună şi 10 zile de la sfârşitul fiecărui trimestru. Persoanele care doresc să plătească
lunar pot face acest lucru.
Contribuabilii voluntari îşi achită contribuţiile lunar, trimestrial sau anual la scadenţă.
Dacă un contribuabil voluntar nu îşi plăteşte contribuţia anuală (de exemplu, pentru
anul 2012) în următoarele 12 luni (adică în 2013), acesta îşi pierde dreptul de a plăti
contribuţii voluntare pentru anul pentru care acestea sunt datorate (adică 2012).
În cazul plăţii cu întârziere a contribuţiilor de către un angajator sau o persoană care
desfăşoară activităţi independente, se percepe o taxă suplimentară automată fixă,
exprimată ca procent din contribuţiile datorate, care creşte progresiv în funcţie de
durata întârzierii. Pentru prima lună de întârziere, taxa este de 3%, crescând cu 3%
pentru fiecare lună, până la maxim 27%.
Obligaţia de plată a contribuţiilor încetează când persoana asigurată împlineşte vârsta
de pensionare (65 de ani). Cu toate acestea, dacă persoana a împlinit vârsta
necesară, însă nu îndeplineşte condiţiile de asigurare care să îi confere dreptul la
pensie pentru limită de vârstă, aceasta trebuie să continue plata contribuţiilor până
când aceste condiţii sunt îndeplinite. Contribuţiile nu se plătesc, însă, după vârsta de
68 de ani.
Se acordă asimilări persoanelor asigurate pentru următoarele perioade:
▪ orice perioadă de studii la zi sau cursuri de formare autorizate după vârsta de 16
ani;
▪ perioada care precedă ziua în care o persoană este asigurată pentru prima dată
până în prima zi a anului de contribuţie anterior;
▪ orice perioadă de şomaj în cursul căreia se plăteşte prestaţie de şomaj, precum şi
orice perioadă de şomaj de maxim 26 de săptămâni pentru care persoana
asigurată nu are dreptul la prestaţie (doar salariaţi);
▪ orice perioadă determinată de boală, accident, maternitate sau invaliditate pentru
care se plăteşte o prestaţie. Pentru salariaţi, o perioadă de incapacitate fără drept
la prestaţii conferă dreptul la asimilări pentru cel mult 26 de săptămâni. Pentru
persoanele care desfăşoară activităţi independente, această perioadă le conferă, de
asemenea, dreptul la asimilări în cazul în care este precedată de o perioadă în care
au fost plătite prestaţii;
▪ orice perioadă de concediu parental.
Perioadele de creştere a copilului de până la 156 de săptămâni sunt luate în
considerare pentru plata pensiilor femeilor care au dreptul la pensie după
31 decembrie 1992 în primii 12 ani din viaţa fiecărui copil.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 9
În cazul invalidităţii sau decesului unei persoane asigurate cu vârsta sub 63 de ani,
perioada dintre momentul în care a intervenit invaliditatea sau data decesului şi vârsta
de 63 de ani este considerată drept perioadă de asigurare. Câştigurile urmând a fi
creditate pentru această perioadă se bazează în mod normal pe câştigurile asigurabile
medii ale persoanei în cauză din asigurarea suplimentară pentru ultimii cinci ani
anteriori datei decesului sau momentului în care a survenit invaliditatea. Dacă o
persoană nu a acumulat cinci ani de asigurare, media se calculează pe baza numărului
efectiv de ani de asigurare.
Asimilările acordate pentru orice perioadă de şomaj, maternitate, boală, accident sau
invaliditate au valoarea venitului pe baza căruia a fost calculată prestaţia de plată. Alte
asimilări au valoarea câştigurilor asigurabile de bază.
Câştigurile asigurabile de bază sunt fixate în prezent la 170,88 EUR pe săptămână sau
8 886 EUR pe an. Câştigurile de bază marchează limita dintre cele două părţi ale
regimului: asigurări de bază şi asigurări suplimentare.
Câştigurile asigurabile anuale totale ale fiecărei persoane asigurate se împart în două:
asigurarea de bază, care include câştigurile asigurabile până la nivelul venitului de
bază, şi asigurarea suplimentară, care include câştigurile asigurabile peste nivelul
venitului de bază.
În fiecare an, punctele de asigurare sunt creditate fiecărei persoane asigurate. Un
punct de asigurare este echivalent cu cuantumul anual al venitului de bază. Primul
punct de asigurare (până la „1”) este atribuit asigurării de bază, iar orice punct de
asigurare ce depăşeşte „1” este atribuit asigurării suplimentare.
Cuantumul câştigurilor asigurabile de bază se ajustează anual pe baza fluctuaţiei
nivelului general de câştiguri asigurabile în temeiul unei ordonanţe emise de Consiliul
de miniştri.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 10
Capitolul II: Asistenţă medicală
Când aveţi dreptul la asistenţă medicală?
Prestaţiile de asistenţă medicală sunt acordate cetăţenilor ciprioţi, cetăţenilor UE/SEE
şi elveţieni, cu reşedinţa permanentă în Cipru. Acoperirea este legată direct de venitul
persoanelor singure sau familiilor şi include serviciile furnizate în instituţiile medicale
de stat.
▪ Îngrijirea medicală gratuită este acordată persoanelor singure al căror venit anual
nu depăşeşte 15 377,41 EUR şi familiilor al căror venit anual nu depăşeşte 30
754,82 EUR, crescut cu 1 708,60 EUR pentru fiecare copil în îngrijire.
▪ Îngrijirea medicală la tarife reduse este acordată persoanelor singure al căror venit
anual se încadrează între 15 377,42 EUR şi 20 503,22 EUR şi familiilor al căror
venit anual se încadrează între 30 754,83 EUR şi 37 589,23 EUR, crescut cu 1
708,60 EUR pentru fiecare copil în îngrijire.
▪ Oricine altcineva poate folosi serviciile medicale de stat cu plata tarifelor aplicabile
stabilite periodic. Costurile tratamentului scump cu internare pot fi reduse ţinând
cont de nivelul de venit al pacientului.
▪ De asemenea, prestaţiile de asistenţă medicală se acordă gratuit persoanelor care
suferă de anumite boli cronice, oficialilor guvernamentali, funcţionarilor publici,
membrilor familiilor cu trei sau mai mulţi copii, persoanelor care beneficiază de
asistenţă publică etc.
Eligibilitatea pentru prestaţiile de asistenţă medicală este condiţionată de înregistrarea
în Sistemul Naţional de Sănătate.
Ce se asigură?
Serviciile de sănătate asigurate includ:
▪ îngrijire ambulatorie de către medici generalişti şi îngrijire de specialitate atât
ambulatorie, cât şi spitalizată;
▪ medicamente şi material farmaceutic necesar;
▪ diagnostic şi examinări paramedicale;
▪ spitalizare;
▪ prestaţii stomatologice, cu excepţia protezelor dentare, care sunt asigurate doar
anumitor grupuri cu venituri reduse.
Utilizarea limitată a spitalelor private este, de asemenea, disponibilă în circumstanţe
speciale şi este supusă autorizării prealabile. Pacienţii au libertatea de a alege medicii
puşi la dispoziţie de guvern. Aceştia nu sunt obligaţi să se înregistreze la un medic
generalist. Accesul la asistenţă specializată se face pe bază de trimitere de la medic.
Pacientul este trimis la spitalul la care este încadrat medicul curant.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 11
Cum puteţi beneficia de asistenţă medicală?
Se poate beneficia de tratament de asistenţă medicală vizitând orice instituţie
medicală de stat. Persoanele înregistrate în Sistemul Naţional de Sănătate pot
beneficia de reduceri de tarife sau de eliminarea acestora pe baza informaţiilor
indicate pe cardul medical.
În general, pacienţii trebuie să viziteze un medic de stat cu drept de practică, care îi
va trimite către un specialist sau un spital, în funcţie de starea lor de sănătate.
De asemenea, se poate beneficia de tratament de asistenţă medicală vizitând orice
medic privat sau instituţie medicală privată, cu drept de practică în Cipru, dar nu va fi
acordată nicio rambursare.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 12
Capitolul III: Prestaţii de boală în numerar
Când aveţi dreptul la prestaţii de boală în numerar?
Prestaţia de boală este plătită persoanelor salariate şi persoanelor care desfăşoară
activităţi independente cu vârste între 16 şi 63 de ani care prezintă incapacitate de
muncă. Persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de asigurare pentru a avea dreptul la
pensie pentru limită de vârstă la 63 de ani, au dreptul la o prestaţie până la data
necesară, dar în niciun caz după vârsta de 65 de ani.
Pentru a îndeplini condiţiile de asigurare, un solicitant trebuie:
▪ să fi fost asigurat timp de cel puţin 26 de săptămâni şi, până la data la care a
intervenit incapacitatea, să fi plătit o asigurare de bază de cel puţin 26 de ori
cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,50 puncte de
asigurare) şi
▪ să aibă câştiguri asigurabile efective sau creditate în anul de contribuţie anterior
egale cu de cel puţin 20 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de
bază (0,39 puncte de asigurare).
Pentru a se recalifica pentru o prestaţie după epuizarea dreptului, persoana asigurată
trebuie să fi plătit contribuţii pe venit egale cu de cel puţin 26 de ori cuantumul
săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,50 puncte de asigurare) după data
epuizării dreptului. În plus, trebuie să fi trecut o perioadă de 13 săptămâni lucrătoare
de la data epuizării dreptului.
Ce se asigură?
Rata săptămânală a prestaţiei de bază este egală cu 60% din valoarea săptămânală a
punctelor de asigurare la asigurarea de bază din anul de contribuţie relevant, cu o
creştere de 80%, 90% şi 100% pentru una, două şi, respectiv, trei persoane aflate în
întreţinere (maxim trei). Rata săptămânală din prestaţia suplimentară este egală cu
50% din valoarea săptămânală a punctelor de asigurare la asigurarea suplimentară
din anul de contribuţie relevant, care nu poate depăşi valoarea săptămânală a
câştigurilor asigurabile săptămânale de bază. Soţul/soţia este considerat(ă) persoană
aflată în întreţinere dacă primeşte un salariu sau o prestaţie la o rată mai mică decât
sporul pentru persoane aflate în întreţinere.
Prestaţia nu se plăteşte dacă angajatul în cauză primeşte salariul integral. Dacă
salariul este redus, suma prestaţiei şi a salariului parţial plătit nu trebuie să
depăşească salariul total.
Perioada pentru care se plăteşte prestaţia de boală nu poate depăşi în niciun caz 156
de zile pentru fiecare perioadă de întrerupere a activităţii. În cazul în care
incapacitatea de muncă nu este permanentă, perioada este prelungită până la 312 zile
în anumite condiţii speciale.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 13
Cum puteţi obţine prestaţii de boală în numerar?
Incapacitatea de muncă rezultată în urma unei boli poate fi certificată de un medic din
prima zi de boală. În perioada de boală, persoana asigurată poate fi supusă unor
examinări suplimentare efectuate de un medic de securitate socială autorizat sau de o
comisie medicală. Trebuie depus un formular de cerere, împreună cu adeverinţele
relevante, în termen de 21 de zile de la declanşarea bolii. Există o perioadă de
aşteptare de trei zile în cazul persoanelor salariate şi de nouă zile în cazul persoanelor
care desfăşoară activităţi independente. Persoanele care desfăşoară activităţi
independente sunt tratate la fel ca persoanele salariate în caz de accident sau
spitalizare.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 14
Capitolul IV: Prestaţii de maternitate şi paternitate
Când aveţi dreptul la prestaţii de maternitate sau paternitate?
Alocaţia de maternitate este plătită oricărei femei salariate sau care desfăşoară o
activitate independentă pentru o perioadă de 18 săptămâni, între cea de-a şasea şi a
doua săptămână înainte de săptămâna estimată a naşterii. Prestaţia este, de
asemenea, plătită pentru o perioadă de 16 săptămâni mamelor adoptive ale copiilor cu
vârsta sub 12 ani.
Pentru a îndeplini condiţiile de asigurare, un solicitant trebuie:
▪ să fi fost asigurat timp de cel puţin 26 de săptămâni şi, până la data dreptului la
alocaţie de maternitate, să fi plătit o asigurare de bază de cel puţin 26 de ori
cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,50 puncte de
asigurare) şi
▪ să fi plătit şi/sau să fi asimilat asigurări în anul de contribuţie relevant egale cu de
cel puţin 20 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,39
puncte de asigurare).
În plus, se plăteşte un ajutor de maternitate după naşterea fiecărui copil dacă mama
sau soţul acesteia îndeplineşte condiţiile de asigurare.
Ce se asigură?
Alocaţia de maternitate este o prestaţie periodică. Aceasta se plăteşte mamelor
biologice timp de 18 săptămâni, între a noua şi a doua săptămână înainte de
săptămâna estimată a naşterii. În cazul în care copilul este spitalizat într-un incubator
din cauza naşterii premature, alocaţia de maternitate poate fi prelungită cu încă şase
săptămâni (perioada maximă). Mamele adoptive primesc alocaţia timp de 16
săptămâni, începând cu săptămâna adopţiei, în cazul în care copilul are sub 12 ani.
Rata săptămânală de bază a alocaţiei de maternitate este egală cu 75% din valoarea
săptămânală a punctelor de asigurare la asigurarea de bază din anul de contribuţie
relevant, majorată până la 80%, 90% şi 100% pentru una, două şi, respectiv, trei
persoane aflate în întreţinere (maxim trei persoane aflate în întreţinere). Prestaţia
suplimentară săptămânală este egală cu 75% din valoarea săptămânală a punctelor de
asigurare la asigurarea suplimentară din anul de contribuţie relevant. Alocaţia nu se
plăteşte dacă o femeie primeşte salariul integral în perioada în care primeşte alocaţia
de maternitate. Dacă salariul este redus, cuantumul acestuia şi al prestaţiilor plătite
nu poate depăşi salariul integral.
Ajutorul de maternitate este o sumă forfetară, aceeaşi pentru toate femeile care
beneficiază de acesta şi, începând cu 9 iulie 2010, cuantumul pentru fiecare copil este
egal cu 6% din punctul de asigurare de bază anual (8 886 EUR *6% = 533,16 EUR).
Condiţiile de asigurare luate în considerare sunt fie cele ale solicitantei, fie cele ale
soţului acesteia.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 15
Cum puteţi obţine prestaţii de maternitate şi paternitate?
Trebuie depus un formular de cerere, împreună cu adeverinţele relevante, în termen
de un an de la naştere, pentru a solicita ajutorul de maternitate, şi în termen de 21 de
zile de la prima zi de acordare a dreptului la alocaţia de maternitate.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 16
Capitolul V: Prestaţii de invaliditate
Când aveţi dreptul la prestaţii de invaliditate?
Pensia de invaliditate este plătită persoanelor care s-au aflat în incapacitate de muncă
cel puţin 156 de zile şi care vor avea probabil incapacitate permanentă. Cu alte
cuvinte, persoanele incapabile să câştige, printr-o activitate pe care, în principiu, ar
putea să o desfăşoare în condiţii normale, mai mult de o treime din cuantumul câştigat
în general de o persoană sănătoasă cu aceeaşi profesie sau din aceeaşi categorie şi
având acelaşi nivel de studii în acelaşi domeniu sau, în cazul persoanelor cu vârste
între 60 şi 63 de ani, mai mult de jumătate din acest cuantum.
Un solicitant trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de asigurare:
1. să fi fost asigurat timp de cel puţin 156 de săptămâni până la data invalidităţii;
2. să fi plătit asigurarea de bază până la data invalidităţii de cel puţin 156 de ori
cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (trei puncte de asigurare
la asigurarea de bază);
3. numărul punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate pentru
perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau, dacă a împlinit vârsta de 16 ani
după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în care a împlinit această vârstă) sau
de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care această situaţie este mai profitabilă pentru
beneficiar, şi săptămâna dinaintea săptămânii în care survine incapacitatea
acestuia, este egal cu cel puţin 25% din anii incluşi în respectiva perioadă;
4. să fi plătit şi/sau asimilat asigurare în anul precedent anului în care survine
incapacitatea acestuia sau media acestor câştiguri în precedenţii doi ani să fie de
cel puţin 20 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,39
puncte de asigurare).
În cazul invalidităţii cauzate de un accident, persoana asigurată are dreptul la o pensie
de invaliditate dacă îndeplineşte condiţiile de asigurare pentru prestaţia de boală.
Deşi doar contribuţiile salariaţilor şi persoanelor care desfăşoară activităţi
independente se iau în calcul pentru acordarea drepturilor, contribuţiile voluntare sunt,
de asemenea, luate în considerare la calcularea ratei pensiei. Prestaţia de invaliditate
poate fi solicitată până la vârsta de 63 de ani, atât pentru invaliditate totală, cât şi
parţială (nu este precizată o vârstă minimă).
Ce se asigură?
Pensia de invaliditate este alcătuită din pensia de bază şi pensia suplimentară. În cazul
unei pierderi totale a capacităţii de câştig, se acordă o pensie de invaliditate, calculată
după cum urmează:
▪ pensia săptămânală de bază reprezintă 60% din valoarea săptămânală a mediei
anuale a punctelor de asigurare din asigurarea de bază şi asigurarea de bază
asimilată, majorată la 80%, 90% şi 100% pentru una, două şi, respectiv, trei
persoane aflate în întreţinere. În cazul în care beneficiarul este o femeie căsătorită,
nu există drept la spor pentru soţ, cu excepţia cazului în care acesta nu se poate
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 17
întreţine singur. În cazul în care solicitanta nu are dreptul la niciun spor pentru soţ,
sporul pentru copii aflaţi în întreţinere sau alte persoane aflate în întreţinere este
egal cu 10% din pensia de bază pentru fiecare dintre acestea (maxim două
persoane în întreţinere);
▪ pensia săptămânală suplimentară este de 1/52 din 1,5% din valoarea totală a
punctelor de asigurare din asigurarea suplimentară de-a lungul întregii cariere a
solicitantului, plus câştigurile asigurabile asimilate din asigurarea suplimentară
între data la care a survenit invaliditatea şi vârsta de 63 de ani.
În cazul în care pierderea veniturilor este parţială, pensia de invaliditate este redusă
ca procent din pensia integrală, cu un cuantum calculat în funcţie de pierderea
capacităţii de câştig după cum urmează:
▪ între 50% şi 66,66% are dreptul la 60% din pensia integrală;
▪ între 66,67% şi 75% are dreptul la 75%;
▪ între 76% şi 99% are dreptul la 85%.
Partea de bază a pensiei este majorată pentru a reflecta numărul de persoane aflate în
întreţinere. Regimul acordă o pensie minimă, care este:
▪ pentru o persoană singură: 87,15 EUR pe săptămână (85% x 60% x 170,88 EUR);
▪ pentru o persoană care are o persoană în întreţinere: 116,20 EUR pe săptămână
(85% x 80% x 170,88 EUR);
▪ pentru o persoană care are două persoane în întreţinere: 130,72 EUR pe
săptămână (85% x 90% x 170,88 EUR) şi
▪ pentru o persoană care are trei persoane în întreţinere: 145,25 EUR pe săptămână
(85% x 100% x 170,88 EUR).
În cazuri de invaliditate parţială, cuantumurile respective sunt, de asemenea, înmulţite
cu gradul de invaliditate. Nu există pensie maximă prevăzută de lege. Beneficiarii
primesc şi tratament medical gratuit oferit de spitalele şi instituţiile guvernamentale.
Cum puteţi obţine prestaţii de invaliditate?
Prestaţia de invaliditate trebuie solicitată în termen de trei luni de la momentul în care
a survenit invaliditatea.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 18
Capitolul VI: Pensii şi prestaţii pentru limită de vârstă
Când aveţi dreptul la prestaţii pentru limită de vârstă?
Pensie pentru limită de vârstă
Vârsta de pensionare este stabilită la 65 de ani. În anumite condiţii speciale, o
persoană are dreptul să se pensioneze la vârsta de 63 de ani. Pentru mineri, vârsta de
pensionare este de 63 de ani. Minerii care au cel puţin trei ani de muncă au dreptul la
o pensie pentru limită de vârstă cu o lună mai devreme decât vârsta normală de
pensionare pentru fiecare cinci luni lucrate în mină, cu condiţia să se fi pensionat din
minerit, însă nu pot beneficia de pensie înainte de vârsta de 58 de ani. În alte situaţii,
legea nu prevede pensionarea anticipată.
Pentru a îndeplini condiţiile de asigurare, un solicitant trebuie:
pentru perioada 6 octombrie 1980 – 3 ianuarie 2010:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 156 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de pensionare egală cu de cel
puţin 156 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (3
puncte de asigurare),
▪ numărul punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate pentru
perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau, dacă a împlinit vârsta de 16 ani
după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în care a împlinit această vârstă)
sau de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care această situaţie este mai profitabilă
pentru beneficiar, şi săptămâna dinaintea săptămânii care include ziua acordării
dreptului, este egal cu cel puţin 25% din anii incluşi în respectiva perioadă;
pentru perioada 4 ianuarie 2010 – 2 ianuarie 2011:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 260 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de pensionare egală cu de cel
puţin 260 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (5
puncte de asigurare),
▪ numărul punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate pentru
perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau, dacă a împlinit vârsta de 16 ani
după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în care a împlinit această vârstă)
sau de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care această situaţie este mai profitabilă
pentru beneficiar, şi săptămâna dinaintea săptămânii care include ziua acordării
dreptului, este egal cu cel puţin 30% din anii incluşi în respectiva perioadă;
pentru perioada 3 ianuarie 2011 – 1 ianuarie 2012:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 364 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de pensionare egală cu de cel
puţin 364 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (7
puncte de asigurare),
▪ numărul punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate pentru
perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau, dacă a împlinit vârsta de 16 ani
după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în care a împlinit această vârstă)
sau de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care această situaţie este mai profitabilă
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 19
pentru beneficiar, şi săptămâna dinaintea săptămânii care include ziua acordării
dreptului, este egal cu cel puţin 30% din anii incluşi în respectiva perioadă;
de la 2 ianuarie 2012:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 520 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de pensionare egală cu de cel
puţin 520 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (10
puncte de asigurare),
▪ numărul punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate pentru
perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau, dacă a împlinit vârsta de 16 ani
după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în care a împlinit această vârstă)
sau de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care această situaţie este mai profitabilă
pentru beneficiar, şi săptămâna dinaintea săptămânii care include ziua acordării
dreptului, este egal cu cel puţin 30% din anii incluşi în respectiva perioadă,
Pentru ca dreptul să fie acordat la vârsta de 63 de ani, solicitantul trebuie:
▪ să fi împlinit vârsta de 63 de ani, să îndeplinească condiţiile relevante de
asigurare, exceptând faptul că numărul punctelor de asigurare ale asigurării de
bază plătite şi asimilate pentru perioada cuprinsă între 5 octombrie 1964 (sau,
dacă a împlinit vârsta de 16 ani după 5 octombrie 1964, în prima zi a anului în
care a împlinit această vârstă) sau de la 7 ianuarie 1957, în cazul în care
această situaţie este mai profitabilă pentru beneficiar, şi săptămâna dinaintea
săptămânii care include ziua acordării dreptului, este egal cu cel puţin 70% din
anii incluşi în respectiva perioadă sau
▪ să aibă dreptul la o pensie de invaliditate imediat înainte de a împlini vârsta de
63 de ani sau
▪ să aibă între 63 şi 65 de ani şi drept la pensie de invaliditate dacă nu a împlinit
vârsta de 63 de ani.
Prestaţie forfetară pentru limită de vârstă
O persoană pentru care media câştigurilor asigurabile plătite şi asimilate, conform
descrierii de mai sus, nu este cel puţin egală cu 25%/30% are dreptul la o plată
forfetară la vârsta de 68 de ani egală cu 15% din cuantumul total al câştigurilor sale
asigurabile (plătite şi asimilate). Suma forfetară nu este plătită dacă persoana în cauză
are dreptul la o pensie socială.
Pentru a îndeplini condiţiile de asigurare, un solicitant trebuie:
pentru perioada 6 octombrie 1980 – 3 ianuarie 2010:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 156 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de 68 de ani egală cu de cel puţin
156 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (3 puncte
de asigurare);
pentru perioada 4 ianuarie 2010 – 2 ianuarie 2011:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 208 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de 68 de ani egală cu de cel puţin
208 ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (4 puncte de
asigurare);
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 20
pentru perioada 3 ianuarie 2011 – 1 ianuarie 2012:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 260 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de 68 de ani egală cu de cel puţin
260 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (5 puncte
de asigurare);
de la 2 ianuarie 2012:
▪ să fi fost asigurat cel puţin 312 săptămâni,
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la vârsta de 68 de ani egală cu de cel puţin
312 ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (6 puncte de
asigurare).
Alte prestaţii
Se acordă o alocaţie specială tuturor pensionarilor în scopul creşterii cuantumului
pensiilor acestora. De la 1 decembrie 2009, nu s-au înregistrat beneficiari noi,
deoarece „regimul de ajutor pentru familiile de pensionari cu venituri mici”
administrată de Serviciul pentru ajutoare şi prestaţii este aplicată integral.
De asemenea, se acordă o pensie socială persoanelor care au reşedinţa în Cipru, când
acestea împlinesc vârsta de 65 de ani, cu condiţia să respecte condiţiile de reşedinţă
prevăzute şi nu aibă dreptul la o pensie din nicio altă sursă în cazul în care cuantumul
este mai mare decât cel al pensiei sociale. Dacă pensia sau plata similară primită este
mai mică decât cuantumul pensiei sociale, atunci persoana poate primi diferenţa dintre
cele două cuantumuri.
Ce se asigură?
La fel ca în cazul pensiei de invaliditate, pensia pentru limită de vârstă este alcătuită
din pensia de bază şi pensia suplimentară. Rata săptămânală de bază reprezintă 60%
din valoarea săptămânală a mediei anuale a punctelor de asigurare din asigurarea de
bază plătită şi asimilată, ajungând la 80%, 90% şi 100% pentru una, două şi,
respectiv, trei persoane aflate în întreţinere. În cazul în care beneficiarul este o femeie
căsătorită, nu există drept la spor pentru soţ, cu excepţia cazului în care acesta nu se
poate întreţine singur. În cazul în care solicitanta nu are dreptul la niciun spor pentru
soţ, sporul pentru copii aflaţi în întreţinere sau alte persoane aflate în întreţinere este
egal cu 10% din pensia de bază pentru fiecare dintre acestea (maxim două persoane
în întreţinere).
Pensia săptămânală suplimentară este de 1/52 din 1,5% din valoarea totală a
punctelor de asigurare din asigurarea suplimentară plătită şi asimilată de-a lungul
întregii cariere a solicitantului.
Orice pensionar care a plătit contribuţii pentru câştigurile asigurabile între data
acordării dreptului la pensie şi vârsta de 65 de ani are dreptul la o creştere
săptămânală a pensiei egală cu 1/52 din 1,5% din aceste câştiguri asigurabile.
Orice persoană care are dreptul la pensie pentru limită de vârstă poate solicita
amânarea plăţii pensiei până la vârsta de 68 de ani. În acest caz, cuantumul pensiei
pentru limită de vârstă creşte cu 0,5% pentru fiecare lună lucrată în perioada dintre
luna amânării şi luna în care începe plata pensiei. (O creştere corespunzătoare va fi
acordată în cazul pensiei de văduvă.)
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 21
Pensia minimă pentru limită de vârstă reprezintă 85% din pensia de bază integrală.
Cuantumul acesteia este:
▪ pentru o persoană singură: 87,15 EUR pe săptămână (85% x 60% x 170,88 EUR);
▪ pentru o persoană care are o persoană în întreţinere: 116,20 EUR pe săptămână
(85% x 80% x 170,88 EUR);
▪ pentru o persoană care are două persoane în întreţinere: 130,72 EUR pe săptămână
(85% x 90% x 170,88 EUR) şi
▪ pentru o persoană care are trei persoane în întreţinere: 145,25 EUR pe săptămână
(85% x 100% x 170,88 EUR).
Cum puteţi obţine prestaţii pentru limită de vârstă?
Trebuie depus un formular de cerere, împreună cu adeverinţele originale relevante, în
termen de trei luni de la data dreptului.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 22
Capitolul VII: Prestaţii de urmaş
Când aveţi dreptul la prestaţii de urmaş?
Pensie de văduvă
O pensie de văduvă se plăteşte văduvei şi, în anumite condiţii, văduvului unei
persoane care, la data decesului îndeplinea condiţiile de asigurare relevante.
Condiţiile de asigurare pentru pensia de văduvă sunt următoarele:
▪ pentru solicitantele al căror soţ a murit la sau după vârsta de pensionare, condiţiile
sunt aceleaşi ca în cazul pensiei pentru limită de vârstă;
▪ pentru solicitantele al căror soţ a murit înainte de vârsta de pensionare, condiţiile
sunt identice cu condiţiile unu (1) şi doi (2) pentru pensia de invaliditate;
▪ pentru solicitantele al căror soţ a murit în urma unui accident, văduva are dreptul
la pensie în cazul în care condiţiile de asigurare pentru ajutorul de înmormântare
sunt îndeplinite.
Prestaţie de orfan
Prestaţia de orfan se plăteşte unui minor:
1. dacă ambii părinţi au decedat sau dacă părinţii erau despărţiţi, iar părintele în grija
căruia se afla acesta a decedat. Unul dintre părinţi trebuie să fi fost asigurat.
2. dacă unul dintre părinţi a decedat, iar părintele supravieţuitor nu are dreptul la o
pensie de văduv(ă);
3. dacă unul dintre părinţi, care era văduv(ă) şi beneficia de pensie de văduv(ă), s-a
recăsătorit.
În ultimele două cazuri, părintele decedat trebuie să îndeplinească condiţiile de
asigurare pentru pensia de văduv(ă).
Ajutor de înmormântare
Ajutorul de înmormântare este plătit pentru decesul:
oricărei persoane care primeşte pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate, de
văduv(ă), prestaţie de deces sau alocaţie pentru persoane dispărute;
oricărui orfan care primeşte prestaţie de orfan;
oricărei persoane al cărei deces a survenit în urma unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale;
oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile de contribuţie specificate la data
decesului. Condiţiile de contribuţie sunt aceleaşi ca pentru ajutorul de căsătorie.
oricărei persoane care se află în întreţinerea unei persoane asigurate care
îndeplineşte condiţiile de contribuţie sau a unui pensionar.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 23
Ce se asigură?
Pensie de văduvă
La fel ca în cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia de văduvă include pensia de
bază şi pensia suplimentară.
Pensia săptămânală de bază reprezintă 60% din valoarea săptămânală a mediei
anuale a punctelor de asigurare din asigurarea de bază plătită şi asimilată, ajungând la
80%, 90% şi 100% pentru una, două şi, respectiv, trei persoane aflate în întreţinere.
Pensia suplimentară în cazul unei văduve al cărei soţ nu beneficia de pensie pentru
limită de vârstă este de 60% din pensia suplimentară de invaliditate la care persoana
decedată ar fi avut dreptul la data decesului, dacă era considerată invalidă la acea
dată, sau, în cazul unei văduve al cărei soţ beneficia de pensie pentru limită de vârstă,
de 60% din pensia suplimentară pentru limită de vârstă plătită persoanei decedate.
O sumă forfetară se plăteşte unei văduve în cazul în care condiţiile de asigurare nu
sunt îndeplinite. În cazul în care decedatul nu a împlinit vârsta de pensionare, suma
forfetară se plăteşte dacă decedatul a plătit o asigurare de bază egală cu de cel puţin
156 de ori câştigurile asigurabile de bază săptămânale (cel puţin trei puncte de
asigurare). În cazul în care decedatul primea o pensie pentru limită de vârstă sau ar fi
primit o astfel de pensie dacă ar fi solicitat-o, condiţia de asigurare este aceeaşi ca
pentru suma forfetară pentru limită de vârstă. Această sumă reprezintă 15% din
valoarea totală a punctelor de asigurare ale asigurării de bază plătite şi asimilate şi de
9% din valoarea punctelor de asigurare la asigurarea suplimentară. Dacă se
recăsătoreşte, văduva are dreptul la plata unei sume forfetare egale cu pensia pe un
an, fără sporuri pentru persoanele aflate în întreţinere.
Rata maximă a prestaţiilor pentru pensia de văduvă de bază este de 100% din
asigurarea de bază în cazul unei cereri cu trei persoane aflate în întreţinere. Legea nu
prevede o pensie maximă pentru pensia suplimentară.
Prestaţie de orfan
În cazul (1) de mai sus, prestaţia de orfan este compusă din prestaţia de bază şi
prestaţia suplimentară:
▪ prestaţia de orfan de bază săptămânală este de 40% din cuantumul săptămânal al
câştigurilor asigurabile de bază pentru fiecare orfan;
▪ prestaţia suplimentară săptămânală este de 50% din pensia suplimentară de
văduvă care era plătită sau ar fi fost plătită în cazul unui singur orfan şi de 100%
în cazul a doi sau mai multor orfani.
În cazurile (2) şi (3) de mai sus, prestaţia de orfan săptămânală este de 20% din
cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile pentru fiecare orfan şi se plăteşte
pentru până la trei orfani.
Prestaţia de orfan este plătită până la vârsta de 15 ani sau până la 23 de ani în cazul
unei persoane de sex feminin care urmează o formă de învăţământ la zi şi până la 25
de ani în cazul unei persoane de sex masculin care urmează o formă de învăţământ la
zi sau satisface serviciul militar. Nu există limită de vârstă pentru orfanii cu
incapacitate permanentă de a se întreţine singuri. O sumă forfetară ce poate ajunge
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 24
până la o prestaţie pe un an este plătită unui orfan la momentul încetării dreptului,
altfel decât prin deces, înainte de vârsta de 17 ani.
Pentru orfanii care au pierdut un părinte, pensia de bază este de 34,18 EUR pe
săptămână pentru fiecare copil până la cel mult trei copii. Pentru orfanii care şi-au
pierdut ambii părinţi, pensia de bază de 40% din câştigurile asigurabile de bază este în
cuantum de 68,35 EUR pe săptămână pentru fiecare orfan. Pensia suplimentară
pentru mai mult de doi orfani nu poate depăşi cuantumul pensiei suplimentare de
văduvă.
Ajutor de înmormântare
Ajutorul de înmormântare este o sumă forfetară egală cu 8% din punctul de asigurare
de bază anual (8 886 EUR *8% = 710,88 EUR). În cazul decesului unei persoane
aflate în întreţinerea unui pensionar, suma forfetară este egală cu jumătate din
această sumă (355,44 EUR).
Cum puteţi obţine prestaţii de urmaş?
Trebuie depus un formular de cerere, împreună cu adeverinţele relevante, în termen
de trei luni pentru o pensie de văduvă şi pentru o prestaţie de orfan şi în termen de un
an pentru un ajutor de înmormântare.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 25
Capitolul VIII: Prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Când aveţi dreptul la prestaţii pentru accidente de muncă şi boli
profesionale?
Prestaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt următoarele:
Incapacitate temporară (prestaţie pentru accidente)
Prestaţia pentru incapacitate temporară este plătită oricărui salariat aflat în
incapacitate de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale
pentru o perioadă de maxim 12 luni de la data accidentului sau a contractării bolii.
Prestaţie de incapacitate
Prestaţia de incapacitate se plăteşte oricărui angajat care, în urma unui accident de
muncă, suferă o pierdere a facultăţilor fizice sau mintale la un grad de cel puţin 10%,
exceptând cazul în care este vorba de pneumoconioză, care este compensată de la un
grad de 1%.
Prestaţia de incapacitate ia forma unei sume forfetare (ajutor de incapacitate) sau a
unei pensii, în funcţie de gradul de incapacitate. Ajutorul este plătit pentru un grad de
incapacitate între 10% şi 19%, iar alocaţia este plătită pentru un grad de incapacitate
de cel puţin 20% (nu este plătită prestaţie pentru un grad de incapacitate sub 10%).
Prestaţie de deces
Prestaţia de deces este plătită supravieţuitorilor unui salariat care a decedat în urma
unui accident de muncă. Prestaţia include pensia de văduv(ă), prestaţia de orfan şi
alocaţia parentală.
Ajutor de înmormântare
Consultaţi secţiunea despre prestaţii de urmaş.
Ce se asigură?
Rata prestaţiei pentru incapacitate temporară (prestaţie pentru accidente) este
aceeaşi ca în cazul prestaţiei de boală, cu excepţia faptului că prestaţia minimă plătită
persoanelor al căror venit este inferior câştigurilor asigurabile de bază este cea
corespunzătoare venitului asigurabil de bază.
Pensia de incapacitate este alcătuită din pensia de bază şi pensia suplimentară şi este
plătită la rata de:
▪ pensia săptămânală de incapacitate de bază pentru un grad de incapacitate de
100% este de 60% din cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază,
cu creşteri de 80%, 90% şi 100% pentru una, două sau trei persoane aflate în
întreţinere;
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 26
▪ pensia săptămânală suplimentară este de 60% din valoarea săptămânală a mediei
anuale a punctelor de asigurare din asigurarea suplimentară plătită şi asimilată în
perioada dintre prima zi a celui de-al doilea an anterior celui în care s-a produs
accidentul şi ziua accidentului. Pensia de incapacitate pentru un grad de
incapacitate sub 100% este proporţională cu procentul. Cu toate acestea, dacă
handicapul face ca incapacitatea de muncă a persoanei în cauză să fie permanentă,
gradul pensiei de incapacitate este majorat în consecinţă la 75%, 85% şi 100% ca
în cazul pensiei de invaliditate.
O alocaţie pentru îngrijire permanentă este plătită pentru beneficiarii unei pensii de
incapacitate care necesită îngrijire constantă. Aceasta este egală cu 55% din pensia de
incapacitate de bază pentru un grad de incapacitate de 100%. Alocaţia lunară este de
225,56 EUR.
Ajutorul de incapacitate este un cuantum egal cu 7 ori cuantumul anual al pensiei de
incapacitate pentru un grad de incapacitate de 100% (fără sporuri pentru persoane
aflate în întreţinere), înmulţit cu procentul gradului de incapacitate. Un exemplu de
ajutor de incapacitate cu un grad de incapacitate de 10% este: 410,11 EUR*13 (suma
anuală)*7*10% = 3 732 EUR.
Cum puteţi obţine prestaţii pentru accidente de muncă şi boli
profesionale?
Pentru prestaţia de accidente trebuie depus un formular de cerere, împreună cu
certificatele relevante, în termen de 21 de zile de la data accidentului. În cazul
prestaţiei de incapacitate, cererea trebuie depusă în termen de trei luni, pe când
pentru ajutorul de înmormântare cererea relevantă trebuie depusă în decurs de 1 an.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 27
Capitolul IX: Prestaţii familiale
Când aveţi dreptul la prestaţii familiale?
Prestaţia pentru copii constă în prestaţia de bază şi prestaţia suplimentară.
Prestaţie de bază
Familiile al căror loc de reşedinţă obişnuit este în Cipru în ultimii trei ani consecutivi şi
care au cel puţin un copil cu reşedinţa în Cipru au dreptul la o prestaţie de bază, cu
condiţia să locuiască împreună.
Familiile cu copii necăsătoriţi care locuiesc cu părinţii au dreptul la prestaţie în
următoarele cazuri:
▪ până la vârsta de 18 ani;
▪ până la vârsta de 19 ani dacă urmează o formă de învăţământ secundar;
▪ până la vârsta de 21 de ani (bărbaţi) dacă sunt în stagiu militar (Garda naţională);
▪ între 18 şi 25 de ani pentru bărbaţi, în timpul stagiului militar în cadrul Gărzii
naţionale şi în timp ce urmează o formă de învăţământ de zi;
▪ între 18 şi 23 de ani pentru femei, în timp ce urmează o formă de învăţământ de zi;
▪ indiferent de vârstă, dacă nu se pot întreţine singuri din cauza unui handicap fizic
sau mintal.
O familie are dreptul la prestaţie de bază dacă venitul total brut al familiei nu
depăşeşte 49 000 EUR (pentru familiile cu un copil în îngrijire) sau 99 000 EUR
(pentru familiile cu doi până la patru copii în îngrijire) pe an. În cazul a mai mult de
patru copii în îngrijire, limita maximă de venit este majorată cu 10 000 EUR pentru
fiecare copil suplimentar.
În plus faţă de plafonul de venit, dreptul la o prestaţie pentru copii nu există dacă
valoarea totală a bunurilor aflate în proprietatea familiei, inclusiv bunuri imobiliare,
acţiuni, titluri şi garanţii, depăşeşte 1 200 000 EUR.
Prestaţie suplimentară
De asemenea, se acordă o prestaţie suplimentară familiilor pe baza venitului brut.
(vezi mai jos - „Ce se asigură”).
Ce se asigură?
Pentru familiile cu un copil, prestaţia de bază este de 420 EUR pe an. O prestaţie
suplimentară de 105 EUR pe an se acordă familiilor cu un venit anual de până la
19 500 EUR şi de 50 EUR pe an pentru familiile cu un venit anual cuprins între
19 500 EUR şi 39 000 EUR.
Familiile cu doi copii primesc o prestaţie de bază de 840 EUR pe an. O prestaţie
suplimentară de 420 EUR pe an este disponibilă pentru familiile cu un venit anual de
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 28
până la 19 500 EUR. Familiile cu un venit anual cuprins între 19 500 EUR şi
39 000 EUR pot primi o sumă suplimentară de 310 EUR pe an.
Familiile cu trei copii primesc o prestaţie anuală de bază de 840 EUR pentru fiecare
copil. În plus, acestea beneficiază de o prestaţie suplimentară anuală de 315 EUR
pentru fiecare copil, dacă venitul lor anual nu depăşeşte 19 500 EUR, şi de 260 EUR
pentru fiecare copil, dacă venitul lor anual este cuprins între 19 500 EUR şi
39 000 EUR.
Familiile cu patru sau mai mulţi copii primesc o prestaţie de bază anuală de 1 390 EUR
pentru fiecare copil. În acest caz, prestaţia suplimentară este în cuantum anual de
460 EUR pentru fiecare copil pentru familiile cu un venit anual până în 19 500 EUR şi
de 290 EUR pentru fiecare copil pentru familiile cu un venit anual cuprins între
19 500 EUR şi 39 000 EUR.
Cum puteţi obţine prestaţii familiale?
Pentru a primi prestaţie pentru copii pentru un anumit an, familia trebuie să depună
un formular de cerere iniţială nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului
respectiv.
Prestaţia pentru copii este plătită lunar familiilor cu trei sau mai mulţi copii şi anual, la
sfârşit de an, familiilor cu unul sau doi copii.
Începând de la 1 iulie 2012, este introdusă o prestaţie nouă pentru părinte singur, iar
criteriile de eligibilitate sunt aceleaşi ca pentru prestaţia pentru copii. Pentru a primi
prestaţia pentru părinte singur pentru un anumit an, familia trebuie să depună un
formular de cerere nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului respectiv.
O familie are dreptul la următorul cuantum al prestaţiei pentru părinte singur dacă
venitul total brut al familiei nu depăşeşte:
39 000 EUR: 200 EUR lunar pentru fiecare copil,
39 000,01 EUR – 49 000 EUR: 180 EUR lunar pentru fiecare copil,
49 000,01 EUR – 59 000 EUR: 160 EUR lunar pentru fiecare copil,
59 000,01 EUR – 69 000 EUR: 140 EUR lunar pentru fiecare copil,
69 000,01 EUR – 79 000 EUR: 120 EUR lunar pentru fiecare copil,
79 000,01 EUR – 89 000 EUR: 100 EUR lunar pentru fiecare copil.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 29
Capitolul X: Şomaj
Când aveţi dreptul la prestaţii de şomaj?
Prestaţia de şomaj se plăteşte salariaţilor cu vârste între 16 şi 63 de ani pentru şomaj
involuntar. Persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de asigurare privind pensia pentru limită de vârstă la vârsta de 63 de ani au dreptul la o presta’ie până la data necesară,
dar în niciun caz după vârsta de 65 de ani. Persoanele care desfăşoară activităţi
independente nu au dreptul la prestaţie de şomaj.
Un solicitant trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de asigurare:
▪ să fi fost asigurat timp de cel puţin 26 de săptămâni până la data intrării în şomaj;
▪ să fi plătit o asigurare de bază până la data intrării în şomaj de nu mai puţin de 26
de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,50 puncte de
asigurare) şi
▪ să fi plătit şi/sau asimilat asigurare în anul de contribuţie relevant egală cu de cel
puţin 20 de ori cuantumul săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,39
puncte de asigurare).
Pentru a se recalifica pentru o prestaţie (după epuizarea dreptului), persoana în cauză
trebuie să fi plătit contribuţii pe venit egale cu de cel puţin 26 de ori cuantumul
săptămânal al câştigurilor asigurabile de bază (0,50 puncte de asigurare) după data
epuizării dreptului. De asemenea, trebuie să fi trecut o perioadă de 26 de săptămâni
lucrătoare de la data epuizării dreptului.
Persoanele cu vârsta peste 60 de ani, care nu beneficiază de pensie în cadrul unui
regim profesional sau de o prestaţie forfetară din partea unui fond de pensii, se
recalifică pentru prestaţie de şomaj după epuizarea dreptului lor, în aceleaşi condiţii ca
în cazul recalificării pentru prestaţie de boală (13 săptămâni lucrătoare în loc de 26
după data epuizării).
Ce se asigură?
Perioada în care este plătită prestaţia de şomaj nu trebuie să depăşească 156 de zile
pentru fiecare perioadă de şomaj.
Rata săptămânală a prestaţiei de şomaj este aceeaşi cu cea pentru prestaţia de boală
şi se calculează în acelaşi mod. Aceasta constă într-o prestaţie de bază şi o prestaţie
suplimentară. Prestaţia de bază este egală cu 60% din valoarea săptămânală a
punctului de asigurare la asigurarea de bază din anul de contribuţie relevant, majorată
la 80%, 90% şi 100% pentru una, două, respectiv, trei persoane aflate în întreţinere
(maxim trei). Prestaţia suplimentară este egală cu 50% din valoarea săptămânală a
punctului de asigurare la asigurarea suplimentară din anul de contribuţie relevant,
care nu poate depăşi valoarea săptămânală a câştigurilor asigurabile de bază.
Soţul/soţia este considerat(ă) persoană aflată în întreţinere dacă primeşte salariu sau
prestaţie la o rată mai mică decât majorarea pentru o persoană aflată în întreţinere. În
cazul în care cei doi soţi au dreptul la o prestaţie pentru aceeaşi perioadă, sporul
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 30
pentru persoane aflate în întreţinere este plătit soţului/soţiei care are dreptul la o
creştere a prestaţiei la o rată mai mare.
Cum puteţi obţine prestaţii de şomaj?
Este obligatoriu să fiţi înregistrat ca solicitant de loc de muncă la un birou
guvernamental local de ocupare a forţei de muncă şi ulterior şi la biroul local al
Serviciilor de Asigurări Sociale pentru a solicita o prestaţie. Există o perioadă de
aşteptare de trei zile, cu excepţia persoanelor care lucrează în străinătate pentru un
angajator cipriot, pentru care perioada de aşteptare este de 30 de zile.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 31
Capitolul XI: Resurse minime
Când aveţi dreptul la prestaţii pentru resurse minime?
Legea privind asistenţa publică şi serviciile publice
Această lege urmăreşte să asigure un standard de trai minim acceptabil din punct de
vedere social pentru persoanele (şi familiile) cu reşedinţa legală în Republica Cipru, pe
baza criteriilor de eligibilitate. În special, orice persoană al cărei venit şi ale cărei alte
resurse economice nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile sale de bază şi speciale,
astfel cum se defineşte în legislaţie, poate solicita asistenţă publică, care poate fi
acordată sub formă de sprijin monetar şi/sau servicii.
Dreptul la beneficii se acordă pe baza unui drept subiectiv; solicitantului i se
garantează dreptul la prestaţie dacă îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege.
Regimul este de tip necontributiv, deoarece nu se calculează pe baza contribuţiilor
plătite de angajatori, angajaţi sau persoanele asigurate.
Legea privind pensiile sociale
Scopul acestei legi este de a asigura un venit minim persoanelor care au reşedinţa în
Cipru, care au împlinit vârsta de 65 de ani şi care nu au dreptul la o pensie sau alt
venit similar din orice sursă şi care îndeplinesc condiţiile privind reşedinţa conform
legii. Aceste condiţii sunt:
▪ să fi avut reşedinţa legală în Cipru cel puţin 20 de ani de la data la care solicitantul a
împlinit vârsta de 40 de ani sau
▪ să fi avut reşedinţa legală în Cipru cel puţin 35 de ani de la data la care solicitantul a
împlinit vârsta de 18 ani.
Conform principiului agregării, instituţia competentă trebuie să ia în considerare
perioadele de reşedinţă acumulate în baza legislaţiei altor state membre ale Uniunii
Europene.
Pensia socială nu este exportată.
Regimul de ajutor al familiilor de pensionari cu venituri mici
Acesta este un regim de prestaţii în numerar adresat familiilor de pensionari al căror
venit anual total este sub pragul de sărăcie.
Alocaţie pentru handicap motor sever
Beneficiarii sunt persoanele cu handicap motor sever, care nu pot merge şi utiliza
permanent un scaun cu rotile.
Regimul de alocaţie de îngrijire pentru persoane cvadriplegice
Beneficiarii sunt persoanele ale căror membre nu se mişcă sau aproape nu se mişcă.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 32
Regimul de alocaţie de îngrijire pentru persoane paraplegice
Beneficiarii sunt persoanele ale căror două membre inferioare nu se mişcă sau
aproape nu se mişcă.
Alocaţie specială pentru persoane nevăzătoare
Beneficiarii sunt:
persoanele a căror acuitate vizuală este egală sau mai mică de 6/60 la ambii ochii;
persoanele care au urmat Şcoala de nevăzători până în 1990.
Alocaţie de mobilitate
Beneficiarii sunt:
persoanele a căror acuitate vizuală este egală sau mai mică de 6/36 la ambii ochi;
persoanele cu probleme de mobilitate severă la membrele inferioare.
Ce se asigură?
Legea privind asistenţa publică şi serviciile publice
Natura prestaţiei de asistenţă publică este diferenţiată, variind în funcţie de venitul
solicitantului. Pe măsură ce venitul solicitantului creşte, cuantumul prestaţiei scade,
astfel încât să se asigure că beneficiarul îndeplineşte condiţiile setului de standarde
minime. Cuantumul total primit de solicitant variază în funcţie de numărul de persoane
aflate în întreţinere, de nevoile speciale (respectiv, îngrijire, chirie, regim alimentar
special şi nevoi speciale) şi de venitul solicitantului.
Legea privind pensiile sociale
Legea privind pensiile sociale urmăreşte să asigure o pensie persoanelor cu vârsta de
65 de ani sau mai mult care nu au dreptul la pensie sau la altă formă de plată similară
din orice altă sursă. Dacă un solicitant are dreptul la o pensie dintr-o altă sursă, care
este mai mică decât pensia socială, acesta are dreptul la plata diferenţei dintre cele
două pensii. Cuantumul pensiei sociale este acelaşi pentru toţi beneficiarii acesteia şi
se ridică în prezent la 332,19 EUR pe lună, plătibil pe o perioadă de 13 luni.
Regimul de ajutor al familiilor de pensionari cu venituri mici
Regimul completează venitul familial al pensionarilor până la pragul de sărăcie. Suma
dintre ajutorul acordat în cadrul regimului şi venitul familial total nu trebuie să
depăşească acest prag. Este luat în considerare venitul realizat de toţi membrii
familiei. Membrii familiei includ soţii, copiii şi orice altă persoană care domiciliază în
aceeaşi locuinţă.
Alocaţie pentru handicap motor sever
Este plătită o alocaţie de 350 EUR pe lună.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 33
Regimul de alocaţie de îngrijire pentru persoane cvadriplegice
Este plătită o alocaţie de 854,30 EUR pe lună.
Regimul de alocaţie de îngrijire pentru persoane paraplegice
Este plătită o alocaţie de 333,43 EUR pe lună (cuantumul variază în funcţie de
ajustarea de indexare la fiecare şase luni).
Alocaţie specială pentru persoane nevăzătoare
Este plătită o alocaţie de 316,37 EUR pe lună (cuantumul variază în funcţie de
ajustarea de indexare în fiecare an).
Alocaţie de mobilitate
Se plăteşte o alocaţie de:
51 EUR pe lună persoanelor cu probleme de mobilitate severă la membrele
inferioare, care lucrează sau studiază;
102 EUR pe lună persoanelor nevăzătoare care lucrează sau studiază;
102 EUR pe lună persoanelor cu cvadriplegie (indiferent dacă lucrează sau
studiază).
Cum puteţi obţine prestaţiile pentru resurse minime?
Legea privind asistenţa publică şi serviciile publice
Legea privind asistenţa publică este administrată de Serviciile de Protecţie Socială.
Persoana în cauză poate depune o cerere de asistenţă publică la birourile locale de
protecţie socială. Cererea va fi prelucrată de un funcţionar responsabil pentru servicii
sociale, care va verifica mai întâi completarea corectă a cererii şi dacă solicitantul a
trimis întreaga documentaţie necesară. Solicitantul va fi notificat dacă cererea nu este
completă. Dacă cererea este corectă, funcţionarul va vizita solicitantul la locuinţa
acestuia şi va efectua o analiză socioeconomică a situaţiei solicitantului şi a familiei
sale, cu descrierea nevoilor etc. În paralel, funcţionarul va investiga situaţia financiară
a acestuia (prin intermediul instituţiilor de credit, al agenţiilor imobiliare naţionale
etc.) pentru a verifica validitatea situaţiei sale economice. Dacă persoana respectivă
se găseşte în această situaţie ca urmare a şomajului şi nu există alte circumstanţe
(cum ar fi probleme de sănătate), solicitantul trebuie să ofere justificări privind faptul
că îşi caută un loc de muncă şi că este înregistrat la Departamentul Muncii. Înainte de
acordarea finală a asistenţei publice, funcţionarul va verifica, de asemenea, dacă
solicitantul beneficiază de prestaţii de asigurări sociale care urmează a fi deduse din
asistenţa publică.
Legea privind pensiile sociale
Legea privind pensiile sociale este administrată de Serviciile de Asigurări Sociale din
cadrul Ministerului Muncii şi Asigurărilor Sociale. Este necesar să completaţi un
formular de cerere, însoţit de adeverinţele necesare. În cazul în care cererea este
acceptată, beneficiarului i se trimite o adeverinţă anuală prin intermediul căreia acesta
trebuie să informeze Serviciile cu privire la orice modificare relevantă a situaţiei.
Cererea este prelucrată de birourile locale şi districtuale ale Serviciilor de Asigurare
Socială.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 34
Regimul de ajutor al familiilor de pensionari cu venituri mici
Pentru acordarea dreptului la regimul de ajutor al familiilor de pensionari cu venituri
mici, persoana în cauză trebuie să completeze o cerere însoţită de certificatele
necesare. Pentru familiile alcătuite din persoane cu vârsta sub 70 de ani, cererea
trebuie depusă anual.
Alte prestaţii
Celelalte prestaţii (alocaţia pentru handicap motor sever, regimul de alocaţie de
îngrijire pentru persoane cvadriplegice/paraplegice, alocaţia specială pentru persoane
nevăzătoare şi alocaţia de mobilitate) sunt administrate de Departamentul pentru
integrarea socială a persoanelor cu handicap care funcţionează în cadrul Ministerului
Muncii şi Asigurărilor Sociale.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 35
Capitolul XII: Îngrijire pe termen lung
Când aveţi dreptul la îngrijire pe termen lung?
Toate persoanele care au reşedinţa legală în Cipru au dreptul la îngrijire pe termen
lung dacă resursele lor nu sunt suficiente pentru îndeplinirea nevoilor speciale de
îngrijire. Sistemul de îngrijire pe termen lung se bazează pe necesitate şi nu este
obligatoriu. Doar persoanele care au dreptul la asistenţă publică pot beneficia de
îngrijire pe termen lung gratuită (adică persoanele în vârstă, persoanele cu handicap,
familiile disfuncţionale). Nu este necesară nicio durată minimă de afiliere. Evaluarea
dependenţei de îngrijire se bazează pe nevoile individuale ale unui solicitant, în
cooperare cu un funcţionar de protecţie socială, care evaluează şi dezvoltă un plan de
îngrijire personală (de exemplu, tipul de îngrijire, frecvenţa), conform legislaţiei
relevante.
Evaluarea dependenţei de îngrijire a unui solicitant ţine seama de următoarele
elemente:
▪ gradul de handicap şi funcţionalitate, adică abilitatea solicitantului de a-şi acoperi
nevoile personale (igienă personală, curăţenie, gătit, vizite la medici etc.);
▪ existenţa sau lipsa unei reţele familiale;
▪ alegerea solicitantului în funcţie de tipul de îngrijire de care are nevoie.
Frecvenţa reevaluării depinde de nevoile specifice ale beneficiarilor. Funcţionarul de
protecţie socială responsabil pentru reevaluare ţine seama de situaţia specifică a
fiecărui beneficiar, rapoartele medicale şi frecvenţa serviciilor solicitate.
Asistenţa publică nu se acordă în următoarele cazuri:
▪ există bunuri sau economii în valoare de peste 3 417 EUR pentru o singură persoană
şi de 1 709 EUR pentru fiecare persoană aflată în întreţinere. Bunurile sau
economiile deţinute de întreaga familie nu trebuie să depăşească valoarea totală
de 8 543 EUR. Locuinţa personală a solicitantului, în care acesta locuieşte, nu este
luată în considerare;
▪ solicitantul a transferat bunuri către alte persoane în valoare de peste 17 086 EUR;
▪ solicitantul deţine proprietăţi, altele decât casa în care locuieşte;
▪ locuinţa solicitantului poate fi utilizată astfel încât să contribuie la creşterea venitului
acestuia.
Anumite categorii de venituri şi bunuri sunt excluse.
Ce se asigură?
Se acordă atât prestaţii în numerar, cât şi în natură pentru îngrijirea pe termen lung.
Solicitantul poate alege tipul de îngrijire (în numerar şi/sau în natură) de care are
nevoie. Frecvenţa îngrijirii la domiciliu sau a îngrijirii de zi ori nevoia de servicii de
îngrijire cu cazare se bazează pe nevoile individuale. Serviciile de îngrijire includ
îngrijire la domiciliu, îngrijire de zi, îngrijire cu cazare şi îngrijire la distanţă şi pot fi
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 36
asigurate de guvern sau de organizaţii neguvernamentale şi de sectorul privat
(întreprinderi private cu scop lucrativ).
Îngrijirea neoficială este asigurată, în principal, de soţi/parteneri, alţi membri ai
familiei, rude şi vecini. Îngrijitorii la domiciliu privaţi (inclusiv membri de familie) pot fi
recompensaţi (parţial sau integral) de stat. În cazul îngrijitorilor neoficiali, este semnat
un contract între Serviciile de Protecţie Socială, persoana aflată în dificultate şi
îngrijitor.
O altă categorie o reprezintă „asistenţii la domiciliu”, care ar putea fi orice persoană cu
reşedinţa legală în Cipru. Majoritatea acestor asistenţi sunt resortisanţi din ţări terţe.
Asistenţii la domiciliu sunt angajaţi în baza unui contract încheiat cu persoana care are
nevoie de îngrijire la domiciliu. Serviciile de Protecţie Socială plătesc salariul şi
contribuţiile de asigurări sociale, dar contractul rămâne încheiat între asistentul la
domiciliu şi persoana aflată în dificultate.
Cum puteţi beneficia de îngrijire pe termen lung?
Cipru nu are un regim separat de îngrijire pe termen lung; îngrijirea pe termen lung
este organizată la nivel central de Serviciile de Protecţie Socială. Serviciile sunt
asigurate prin intermediul a şase birouri districtuale de protecţie socială din întreaga
ţară. Această îngrijire este prevăzută de legislaţia privind asistenţa şi serviciile publice
şi se bazează pe o filozofie de asistenţă socială (drept acordat în funcţie de
necesitate). Îngrijirea pe termen lung este finanţată de la bugetul de stat. În plus,
programele de îngrijire pe termen lung sunt, de asemenea, puse în aplicare la nivel
local de organizaţii neguvernamentale.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 37
Anexa: Adrese şi site-uri utile
Pentru probleme de securitate socială care privesc mai multe ţări ale UE, puteţi căuta
o instituţie de contact din Europa în registrul public al instituţiilor europene de
securitate socială menţinut de Comisia Europeană şi disponibil la:
http://ec.europa.eu/social-security-directory
Serviciile de Asigurări Sociale
(Υπηρεσίες Κοινωνικών Ασφαλίσεων)
Sediu principal
Lord Byron Avenue 7
1465 Nicosia
http://www.mlsi.gov.cy/sid
e-mail: [email protected]
Serviciile de Asigurări Sociale
Departamentul pentru relaţii cu Uniunea Europeană şi relaţii internaţionale
7 Lord Byron Avenue
1465 Nicosia
Cipru
Tel. +357 22401809 or +357 22401670
Fax +357 22401664
E-mail: [email protected]
http://www.mlsi.gov.cy/sid
Serviciile de Protecţie Socială
(Υπηρεσίες Κοινωνικής Ευημερίας)
63 Prodromou
1468 Nicosia
http://www.mlsi.gov.cy/sws
e-mail: [email protected]
Departamentul pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap
(Τμήμα Κοινωνικής Ενσωμάτωσης Ατόμων με Αναπηρίες)
1430 Nicosia
http://www.mlsi.gov.cy/dsid
e-mail: [email protected]
Serviciul pentru ajutoare şi prestaţii
(Υπηρεσία Χορηγιών και Επιδομάτων)
1489 Nicosia
http://www.mof.gov.cy
e-mail: [email protected]
Ministerul Sănătăţii
10 Markou Drakou
1040 Nicosia
http://www.moh.gov.cy
e-mail: [email protected]
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Cipru
Iulie 2012 38
Ministerul Sănătăţii
Secţia pentru mobilitatea pacienţilor
10 Markou Drakou Street,
1448 Nicosia
Cipru
Tel. +357 2240 020-7, +357 2230 535-4, +357 2240 019-6
Fax +357 2230 534-6
E-mail: [email protected]
http://www.moh.gov.cy
Ministerul de Finanţe
Serviciul pentru ajutoare şi prestaţii
1489 Nicosia
Cipru
Tel. +357 2280 400-0, +357 2280 405-0, +357 2280 405-4, +357 2280 402-0
Fax +357 2266 805-6
E-mail: [email protected]
http://www.mof.gov.cy