DREPTUL LA REPLICA ESTE UN DREPT STABILIT INCA DIN TIMPUL

APOSTOLILOR

Am observat ca cei care îl apara pe fratele „William Branham” fata de cei care il denigreaza in cel mai

josnic fel, aceasta atitudine de multe ori este pornita dintr un sentiment uman ca a lui Petru: a luat sabia

si a taiat urechea robului marelui preot. Apai de 2000 de ani sora noastra Maria mama Domnului este

hulita cat si apostoli prin toate catedralele si Dumnezeu este asa de smerit si tace si asteapta ca oamenii

sa si vina intr o gandire corecta. Pentru că suntem la acest capitol al tăcerii am vrea ca să zăbovim cîteva fraze asupra acestui subiect și să vedem de ce Dumnezeu este acuzat de oameni ca fiind singurul răspunzător de toate nenorocirile din lume. După cum știm că ateismul modern se fundamentează pe existența răului și a suferinței pentru a-l nega pe Dumnezeu. Întrebarea omului de astăzi mai mult decât în alte epoci este aceasta:

-Dacă Dumnezeu există de ce tace ? Dacă el există de ce nu intervine ?De ce nu face nimic pentru a

eradica pentru totdeauna suferința ? Dar logica noastră este așa de îngustă în această chestiune încât creează o întreagă epopee prin care explică natura acestei lumi și destinul său nefericit. Astfel că am cercetat ca să văd dacă tăcerea lui Dumnezeu de care este acuzat, este cu adevărat tăcere sau dacă nu cumva prin această tăcere se ascunde defapt un cuvânt al lui Dumnezeu. Acum prieteni, nu are Dumnezeu un mod de a si apara Cuvantul lui. Nu are Dumnezeu ca si apostolul Pavel oameni care vor apara Evanghelia. Dar cand se clatina carul cu chivotul legamantului, Domnul nu a ingaduit acelui om Uza sa l sprijineasca.Gestul parea deosebit, totusi nu totate gesturile noastre capata si favor din partea lui Dumnezeu. Acum in a apara un lucru nu sunt importante ipotezele noastre umane pentru ca s ar putea ca acestea sa produca conflicte si un limbaj care ne dovedeste cat de spirituali santem. Acum nu stiu cat de mult ati fost acuzati pe nedrept. Dar, indiferent de cantitate si calitate, reactiile pot fi variate. Uneori Scriptura ne indeamna sa vorbim si sa nu tacem. Ucenicilor li se da nadejdea aceasta, chiar din partea lui Cristos, ca vor primi intelepciune sa stie ce sa raspunda acuzatorilor, atunci cand vor fi tarati, fara voia lor, in fata unor comisii omenesti, special adunate sa discrediteze lucrarea lor. Dar, Scriptura vorbeste si despre tacere in timpul procesului Domnului Isus. La fel si psalmistul David vorbeste de multe ori in psalmi lui despre aceasta. Nu este tacerea celui resemnat, ci tacerea celui

care stie cand sa se adreseze si cui, in acelasi timp. Intelepciunea, daca o avem, are capacitatea aceasta in ea, de a ne clarifica situatiile in care este bine sa nu spunem nimic, sa nu raspundem, sau, dimpotriva, sa vorbim cu indrazneala.Vorbesc despre acest subiect deoarece fratele William Branham este acuzat de diferite lucruri la care eu personal nu pot sa stau nepasator. Asa zisele dovezi pe care uni oamenii le aduc in atentia publicului vreau ca sa la spun ca sunt simple inepti rautacioase. Partea ascunsa a anumit or lucruri o cunoaste numai Dumnezeu asa cum este scris: «De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor.» (1 Corinteni 4:5) «Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care -l vor fi rostit.» (Matei 12:36) Acum fratele William Branham este acuzat de diferite presupuse erezi. Personal nu am spatiu necesar ca sa lamuresc in aceasta scrisoare toate punctele de care este acuzat. Dar voi incerca ca sa prezint in aceasta scrisoare cateva acuzati ca presupuse erezi cum ar fi: trinitatea, samanta sarpelui,botezul in Numele Domnului Isus si textul atat de controversat din cartea profetului Maleahi cap 4 vers 4,5.

PENTRU CE ESTE HULIT WILLIAM BRANHAM?

CA AFIRMAT CA ISUS ESTE SINGURUL DUMNEZEU, NU UNUL DIN

CEI TREI CUM IL PREZINTA DOCTRINA TRINITARISMULUI.

Acum pentru inceput vreau sa redau acest subiect Trinitatea in felul in care al predica fratele William Branham: ,,La acest subiect sînt întrebări diferite despre trinitatea lui Dumnezeu ca trei persoane, doctrină despre care nu se vorbeşte absolut în Biblie, dar la care bisericile Protestante se închină, şi le învaţă ca

doctrină; acelaşi lucru pe care mama bătrână prostituată, biserica Catolică le predică, şi astfel au

fost preluate și în biserica Protestantă. Şi ei se închină la acelaşi lucru care este contrar în Cuvântul

lui Dumnezeu. Voi ca să susțineți această doctrină de multe ori vă folosiți de textul din Matei capitolul 19 cu versetul 28 și ziceți : -Bine dar Domnul Isus a zis, "Botezaţi-i în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfînt," Dar prietene Tată nu este nume, şi fiu nu este Nume şi Duh Sfînt nu este nume. -Atunci noi ne întrebăm cine este Isus? Noi vrem să ştim cine este El. Acum, cel mai bun lucru de făcut,este să ne întoarcem înapoi la primul capitol din Matei, în primele versete, şi să citim ca să aflăm cine este acest Tată, Fiu, şi Duh Sfînt. Și iată ce scrie în capitolul 1 de la versetul 18 : ,,Acum naşterea lui Domnului Isus Cristos a fost în acest fel; Maria mama Lui era logodită cu Iosif,și ea s-a aflat însărcinată de (Dumnezeu Tatăl?) Am citit corect? Ce spune aici? [Adunarea zice,"Duhul Sfînt!"] S-a aflat însărcinată de la Cine? ["Duhul Sfînt."] ,,De aceea, cînd Maria, “necunoscând nici un bărbat,” ea era însărcinată, zice scriptura de la Duhul

Sfînt.,, Deci Maria s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfînt. Noi știm că Dumnezeu este Creatorul şi El a umbrit-o pe Maria, El a creat celula de Sânge în pântecele Mariei, “ea nu a cunoscut deloc bărbat.” Acum, eu doar vreau să fac aceasta clar și pentru copii ca şi ei s-o înţeleagă. -Acum ce fel de copil aveţi? Şi Isus în mod deschis a spus că Dumnezeu este Tatăl Lui! Bine, atunci ce are Duhul Sfînt de a face atunci cu aceea?Biblia deci spune în acest capitol că Duhul Sfînt era Tatăl lui Isus și în alte locuri de asemenea este arătat că Domnul Isus a zis că Dumnezeu era Tatăl Lui.

-Acum cîți Tați are acest copil? Vedeți în ce încurcătură ajungeți cu această doctrină?Astfel putem zice că Duhul Sfînt s-au Dumnezeu Tatăl este una și aceeași persoană.Pentru că Dumnezeu este Duh și El deasemenea este și Sfînt de aceea se numește Duhul Sfînt. Acum dacă citiți în Cartea Apocalipsa ve-ți vedea că acolo sunt arătate profetic despre cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, ca cele şapte culori în curcubeu. Și în acest caz nu putem zice că sunt șapte Dumnezei. Aţi observat vreodată, o bucată de sticlă în trei colţuri aceasta va reflecta şapte culori perfecte? Aţi încercat vreodată să aşezaţi în reflecția soarelui o bucată de sticlă în trei colţuri?Dacă ve-ți face acest experiment ve-ți observa că cea lumină a soarelui se va refracta în cele şapte culori ale curcubeului. Aşa este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt Unul care reflectă şapte atribute

spirituale ale lui Dumnezeu. Acum, lăsaţi-mă să explic aceasta din nou, astfel încât să fiţi siguri că înțelegeți. Dumnezeu nu este format din trei Dumnezei. Trinitatea lui Dumnezeu este Unul. Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, nu înseamnă că acolo sunt trei Dumnezei diferiţi. Dacă sunt, atunci am fi păgâni care au

mai mulți Dumnezei în acelaș timp.Acesta este motivul că Iudeii nu pot înţelege și nu ne acceptă cu această doctrină. Pentru că ei nu văd în acest fel Dumnezeirea . Și Biblia noastră actuală o avem de la acest popor. Dar această doctrină trinitară a fost inventată în biserica Catolică și de acolo vine și acest botez trinitar. Acum, în primul rînd în nici un singur loc din Biblie nu este menţionat cuvîntul trinitate. Să-l căutaţi şi să mi-l arătaţi. Nu există un astfel de lucru. Este o eroare Catolică, şi voi Protestanţii vă aplecaţi la ea. Un Evreu odată ne-a întrebat: - Care este Dumnezeul vostru; Tatăl, Fiul, sau Duhul Sfânt? Dar eu i-am răspuns: -Există doar un singur Dumnezeu. Și acest Tatăl, Fiul, sau Duhul Sfânt sunt trei manifestări s-au însușiri ale aceluiaşi Dumnezeu în

care s-a manifestat în slujba sa pentru mîntuirea omului.Acestea sînt trei manifestări ale aceleiaşi

Persoane. Dar dacă vreți ca să știți unde se află trinitatea voastră citiți în Apocalipsa capitolul 16 versetul 13 acolo se află această trinitate, o trinitate de broaşte! Broasca este animalul care priveşte întotdeauna în spate. Ea nu priveşte acolo unde merge; ea

priveşte acolo de unde vine, spre spate. -Nu vedeţi voi unde a fost născut trinitarismul? Observaţi trinitarii privesc ca aceste trei broaște înapoi la Consiliul de la Niceea unde s-a născut doctrina trinitariană, ei nu vor ca să privească în Biblie. Ei privesc în urmă la Consiliul de la Niceea, la Roma, unde s-a născut trinitatea. Şi trinitatea de broaşte naşte o nouă trinitate care este : “balaurul,”

“fiara,” şi “profetul mincinos.” Aceasta este o trinitate nouă.,, Am incheiat citatele.

SA LAMURIM ACEST SUBIECT

Majoritatea celor ce cred in Trinitate recunosc sincer ca acest termen nu apare in nici un loc din textul Sfintei Scripturii. Acum inca de la inceput eu vreau sa afirm ca prin a recunoaste acest lucru cei ce cred in aceasta doctrina nu vad ca au adaugat ceva la terminologia Bibliei. Acum intrebarea este urmatoarea: -Daca apostoli nu au folosit acest termen noi de ce sa il folosim prieteni? Acum multi dintre cei ce cred acesta doctrina pentru a se apara va vor intreba despre alti termeni care zic ca de asemeni nu se afla in Biblie si totusi acestia sant folositi. De exemplu : teologie, teocratie sau catiteza . Apai prieteni intr adevar ar trebui sa citam sau sa vorbim ceva cea ce nu este scris in versetele bibliei.In acest sens Pavel al avertizeaza pe Timotei urmatoarele cuvinte: ,,Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. ,,1Tim 4 vers13 Apoi ar trebui sa tinem cont si de urmatorul verset din 1Corinteni cap 4: 6. Fratilor, pentru voi am spus aceste lucruri, in icoana de vorbire, cu privire la mine si la Apolo, ca prin noi insine sa invatati sa nu treceti peste "ce este scris": si niciunul din voi sa nu se faleasca deloc cu unul impotriva celuilalt. Alte versete ne amintesc cat de serioas si periculos este problema iotelor adaugate care ne sprijina ideia:

"Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lamurite, scut este El pentru cei ce cauta la El scaparea. Nu adauga

nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te traga la socoteala si sa fii gasit de minciuna!” (Pilde 30:5,6)

“Si eu marturisesc oricui asculta cuvintele proorociei acestei carti: De va mai adauga cineva ceva la

ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; iar de va scoate cineva

din cuvintele cartii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea

sfânta si de la cele scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18,19)

Acum „O iotă sau o frântură de slovă” cat este ea de neinsemnata poate schimba periculos o invatatura vitala din Sfanta Scriptura. Reamintesc inca odata si mult as dori ca in mintea

fiecaruia sa fie intiparite si fiecare sa respecte aceste mottou-ri biblice:"Sa nu treceti peste ce

este scris ". Acum termenii de baza ai doctrinei trinitatii sunt urmatorii: 1. Dumnezeu este unul singur - nu exista decat un singur Dumnezeu. 2. Tatal este o Persoana divina distincta de Fiul si Duhul Sfant. 3. Isus a fost cu adevarat Dumnezeu si totusi, a fost o Persoana distincta de Tatal si de Duhul Sfant. 4. Duhul Sfant este de asemenea, o Persoana divina distincta.? (Illustrated Bible Dictionary, 1893)

Dar apostolul Pavel,scrie crestinilor din Roma urmatoarele cuvinte:

"Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu,le este descoperit in ei,caci le -a fost aratat de

Dumnezeu. In adevar,insusirile nevazute ale Lui,puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui,se vad

lamurit,de la facerea lumii,cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se

pot desvinovati."(Rom.1:19-20).

Acum dupa cum am citit, versetul nu a spus; In adevar persoanele Dumnezeirii se vad lamurit de la facerea lumii, ci este aratat ca insusirile nevazute a le lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii......

DESPRE TRINITATE- DOVEZI ISTORICE

CE ADEVĂRURI SACRE NE-AU FOST TRANSMISE DIN ANTICHITATE

DE CĂTRE BISERICA ROMEI?

Auzim astăzi vorbindu-se despre un occident desacralizat și mulți se întreabă: -Care sunt aceste adevăruri sacre care au fost profanate de societatea actuală? Dar mai bine ne-am întreba dacă nouă celor din ziua de azi ni s-au transmis de către biserica din evul mediu vre-un adevăr sacru?! Iată spre ce concluzii ne îndreptăm: Teologul Carl Schneider scrie în legătură cu acest aspect: „Falsificările încep încă din vremea nou testamentară şi nu au încetat niciodată.“ De asemenea și V.G Paleolog recunoaște că în religiile actuale s-a încorporat doctrine și semne păgîne : ¸¸Calendarul religios şi laic actual nu este de altfel decît o copie deformată de pe calendarul magic păgîn.”

Așa cum reda si istoria că împăratul Constantin a inventat acest zis creștinism, cu o sumedenie

de sărbători păgîne şi a pus acestă creaţie a lui în slujba lui proprie. El nu şi-a stricat relaţiile lui

bune cu păgînismul. El a sprijinit atît construirea templelor păgîne, cît şi construirea bisericilor.

De aceeea în ziua de azi avem acest cult religios al ţăranului român care este înecat de o sumedenie de practici necreştine. Este foarte trist referitor la acești oameni, să porţi acest nume

de creștin și care să nu-ți acompanieze viaţa; și apoi să fi condamnat la niște minciuni devenite adevăruri convenabile. Să urmărim pentru o clipă cum au reuşit să-şi găsească un loc învăţăturile păgâne în acest sistem religios contrafăcut pe care l-a introdus Satana printr-un

împărat păgân. În cartea “Creștinism Păgân?” scrisă iniţial de Frank Viola, cu completări şi adăugiri ulterioare de la George Barna, care devine astfel co-autor ne este arătat despre acest

subiect al falsificărilor următorul lucru: ,,În primul rând, creștinismul contemporan se face vinovat de eroarea fariseilor. Altfel spus, acest

creștinism a adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu o mulțime de tradiții născocite de oameni, tradiții

care au suprimat conducerea vie, funcțională a lui Isus Hristos în biserica Sa. În al doilea rând, în tradiția saducheilor, același creștinism contemporan a îndepărtat din peisajul creștin al zilelor noastre majoritatea practicilor bisericii primare. Din fericire, astfel de practici sunt reintegrate, e drept, la o scară mai mică, de către câțiva temerari care și-au asumat înspăimântătorul pas al părăsirii taberei confortabile a creștinismului instituțional.Cu toate acestea, atât fariseii cât și saducheii ne învață o lecție adesea ignorată: este dăunător să diluezi autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu atât prin omitere cât și prin adăugare. Încălcăm Scriptura prin îngroparea ei sub un munte de tradiții omenești tot atât pe cât o facem când îi ignorăm principiile.” (p. 15-16),

ISTORIE

UN ÎMPĂRAT PĂGÂN NECONVERTIT LA CREȘTINISM HOTĂRĂȘTE ÎN

CONCILII DOCTRINELE CREȘTINISMULUI

Iată decorul istoric în care s-a format doctrina Treimii Sfinte. În deceniile acelea iniţiale, după

serviciul, moartea şi învierea lui Isus Hristos, şi acoperind următoarele câteva secole, au apărut

diferite idei despre esenţa Sa exactă.

-A fost El un om?

-A fost Dumnezeu?

-A fost El Dumnezeu apărând ca om?

-A fost El o iluzie?

-A fost El un simplu om care a deveni Dumnezeu?

-A fost El creat de Dumnezeu Tatăl, sau a existat El veşnic împreună cu Tatăl?

Toate ideile acestea au avut preponenţii lor. Unitatea de credinţă a Bisericii originale a

fost pierdută noilor credinţe, multe împrumutate sau adaptate din religiile păgâne, care

au înlocuit învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor. Să fim clari, atunci când s-a ajuns la

dezbateri intelectuale şi teologice în secolele acelea dela început care au condus la formularea

Treimii Sfinte, Biserica adevărată a fost în general absentă de pe scenă, fiind împinsă în

subteran. Pentru acest motiv, în perioada aceasta furtunoasă vedem adesea dezbateri nu

între adevăr şi eroare, ci între o eroare şi o eroare diferită – un fapt recunoscut rareori de

mulţi şcolari moderni şi totuşi hotărâtor pentru înţelegerea noastră. Un astfel de exemplu clasic

a fost controversa asupra esenţei lui Hristos care a condus pe împăratul roman Constantin cel

Mare să convină Consiliul dela Nicea (în vestul Turciei moderne de azi) în 325 A.D. Constantin,

deşi ţinut de mulţi ca fiind primul împărat roman „creştin,” a fost de fapt un închinător al

soarelui care a fost botezat numai pe patul său de moarte. În timpul domniei sale şi-a avut

asasinaţi pe fiul său cel mai mare şi pe soţia sa. El a fost de asemenea un anti semit vehement,

referindu-se într-unul din edictele sale la „gloata detestabilă de evrei” şi „obiceiurile acestor cei

mai detestabili oameni” – obiceiuri care erau de fapt înrădăcinate în Biblie şi practicate de Isus

şi de apostoli. Ca împărat într-o perioadă de mare tumult în Imperiul Roman, Constantin a fost

promovat păstrarea unităţii imperiului. El a recunoscut valoarea religiei pentru unificarea

imperiului său. Aceasta a fost, de fapt, unul dintre motivele principale în acceptarea şi

aprobarea religiei „creştine” (care, la momentul acela, se îndepărtase cu mult de învăţătur i le

lui Isus Hristos şi a apostolilor şi era creştină numai în nume). Dar acum Constantin a avut de

întâmpinat o nouă provocare. Cercetătorul de religie Karen Armstrong explică în A History of God [O istorie a lui Dumnezeu]: „una dintre primele probleme care trebuia să fie rezolvată a fost doctrina lui Dumnezeu ... un nou pericol s-a ridicat din interior care avea să împartă creştinii în tabere contradictorii de neîmpăcat” (193, p. 106-Is God a Trinity - Este Dumnezeu o Treime Sfântă.doc - 12 )

Atfel că împăratul Constantin a convocat Consiliul dela Nicea în anul 325 atât pentru motive politice – pentru unitatea imperiului – cât şi religioase. Prima chestiune în discuţie a ajuns să fie cunoscută ca controversa ariană. Cu speranţa ca să asigure suportul pentru tronul său al corpului tot crescând de creştini el le-a arătat o favoare considerabilă şi a fost în interesul lui să aibă o biserică unită şi viguroasă. Controversa Ariană îi ameninţa unitatea şi puterea. Deci el şi-a luat sarcina să aducă la un sfârşit problema aceasta. I-a fost sugerat, poate că de episcopul spaniol Hosius, care de asemenea avea influenţă la curte, că dacă un sinod, reprezentând estul şi vestul, s-ar fi întrunit, ar mai fi fost posibil să restaureze armonia. „Constantin însuşi bine-nţeles nici n-a ştiut, nici că i-a păsat, ceva despre chestiunea în dispută dar

el a fost nerăbdător să aducă controversa la un sfârşit, şi sfatul lui Hosius i-a apărut ca fiind înţelept”

(Arthur Cushman McGiffert, A History of Christian Thought [O istorie a gândirii creştine], 1954, vol.1, p. 258). Astfel că el ca un diplomat șiret a a sistat în acel timp la aceste dispute teologice. Dezbaterea a fost susținută de Arius și Atanasisus.

*Arius erea un preot din Alexandria, Egipt și învăţa că Hristos, pentrucă el a fost Fiul lui

Dumnezeu,Tatăl. Astfel că Fiul trebuie să fi avut un început şi deci a fost o creaţie specială a

lui Dumnezeu. Mai mult, dacă Isus a fost Fiul, Tatăl trebuie să fie în mod necesar mai bătrân.

*Opus învăţăturilor lui Arius a fost Atanasius, un diacon de asemenea din Alexandria. Părerea lui a fost o formă primitivă de Trinitarianism în care Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au fost unul dar în acelaşi timp distincţi de fiecare. Hotărârea despre care anume punct va avea în vedere să

accepte consiliul bisericesc, a fost în mare parte arbitrară. *Karen Armstrong explică în A History of God [O istorie a lui Dumnezeu]:

„Când episcopii s-au adunat la Nicea în 20 Mai 325, ca să rezolve criza, foarte puţini ar fi împărtăşit părerea lui Atanasius despre Hristos. Cei mai mulţi au păstrat o poziţie între Atanasius şi Arius” (pagina 110). Ca împărat, Constantin, a fost în poziţia neobişnuită de a

decide doctrina bisericii deşi el nu a fost în realitate creştin.,, (În anul următor el şi-a asasinat soţia şi fiul, cum a fost menţionat mai înainte).

Când ajunge la Consiliul dela Nicea, Enciclopedia Britanică declară: „Constantin însuşi a prezidat, conducând activ discuţiile, şi a propus Is God a Trinity - Este Dumnezeu o Treime Sfântă.doc - 13 -personal...formula crucială exprimând relaţia lui Hristos

cu Dumnezeu în crezul produs de consiliu...Intimidaţi de împărat, episcopii, numai cu două

excepţii, au semnat crezul, mulţi dintre ei contra înclinaţiei lor”(ediţia 1971, vol. 6,

„Constantin,” p. 386). Cu aprobarea împăratului, Consiliul a respins vederea minorităţii a lui Arius, şi, ne având nimic

cu care s-o înlocuiască, a aprobat vederea lui Atanasius – de asemenea o vedere minoritară.

Biserica a fost lăsată în poziţia stranie ca suportând oficial, din momentul acela înainte ,

hotărârea luată la Niceea de a aproba o decizie susţinută de numai o minoritate a celor

prezenţi. Iată în ce postură tristă a ajuns Biserica nominală ca un politician să decidă o

doctrină biblică. Este o eroare intenționată atunci când se afirmă că Împăratul Constantin a

fost un creștin?

*Istoricul Henry Chadwick confirmă următorul lucru:

„Constantin, ca şi tatăl său, s-a închinat Soarelui Necucerit”„Convertirea lui nu trebuie interpretată

ca o experienţă interioară a graţiei ... A fost o chestiune militară. Înţelegerea lui a doctrinei creştine

nu a fost niciodată prea clară” (The Early Church [Biserica iniţială ], 1993, p.122,125). *Apoi Norber Brox, un profesor de istorie a bisericii, confirmă că Împăratul Constantin nu a fost niciodată actualmente un creştin convertit:

„Constantin nu a suferit nici o convertire; nu există nici un semn de schimbare a credinţei

în el. El nu şi-a spus niciodată că s-a întors către o altă zeitate...În momentul când el s-a întors

către creştinism, pentru el aceasta a fost Sol Invictus (victoriosul zeu soare)” (A Concise History of the Early Church [O istorie concisă a bisericii de la început], 1996, p. 48).

ISTORIE

CREZUL TRINITAR ESTE O ÎNVĂȚĂTURĂ PĂGÎNĂ

În aproape toate mediile “creștine” se discută acest subiect al trinității, cu argumente pro sau contra. Controversatul text din Matei 28:19 a creat în ziua de azi atâta confuzie în rândul creștinilor. Cu toate că există recunoașteri surprinzătoare că acest text nu a existat niciodată în Scripturi în forma în care îl găsim noi astăzi în Biblie totuși mulți dintre liderii religiilor nu se încumetă să predice împotriva acestei erori. În anul 217, în Septuaginta (varianta biblică cea mai veche) era scris așa:

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Meu“, iar textul din 1Ioan 5:7 a fost deja dovedit ca fiind introdus ulterior în Biblie, și cine studiază subiectul

trinității, o să descopere și mai multe lucruri despre această falsă trinitate care nu este susținută de Biblie, așa cum o să vedem mai departe. Crezul trinitar este o formă barbară preluată din religile păgîne aşa cum recunoaşte şi directorul Ansamblului sculptural C.Brâncuși, Sorin Lory

Buliga în cartea sa, ̧ ¸Cuminţenia pămîntului, Regele Regilor”: ,,Dogma Treimii se poate găsi și în lumea barbară. Origene (filosoful) și Tertullian (juristul), care au devenit credincioşi prin învăţăturile lui Iustin Martirul, schimbă formula de botez a lui Iustin Martirul citînd doar Matei 28:19. În această a doua schimbare (a părintelui Bisericii) din botezul în apă, sunt respinse şi învaţăturile apostolilor.Atât Origene, cât şi Tertullian încep să exprime o diferenţă între Tatăl, Fiul și Sfântul Duh ca trei persoane diferite ale dumnezeirii. În anul 200 d.Hr Tertullian adoptă cuvântul roman păgân„Trinitas” ca o descriere a celor trei persoane ale dumnezeirii creştine. În acest timp, amîndoi au dezvoltatdouă doctrine diferite ale trinităţii creştine care, de fapt, nu este o învățătură creştină, ci sunt modificări şi adaptări din trinităţile păgîne. De remarcat este că Origene a dezvoltat ceea ce este numită trinitatea estică [răsăriteană] care a format învăţăturile de bază ale sistemului religios greco-ortodox, iar Tertullian a dezvoltat trinitatea latină vestică [apuseană] care a devenit învăţătura de baza a sistemului religios romano-catolic. Este semnificativ că cuvântul trinitate a fost folosit pentru prima dată în teologia creştină în anul 200 d.Hr şi acest termen nu apare niciodată în scripturi. Trinitarienii au crezut întotdeauna că pentru a fi un creştin salvat [mântuit], trebuie să fii trinitar. Dacă aceasta ar fi aşa, atunci toţi cei care urmează învăţăturile apostolilor, inclusiv apostolii,

n-au fost niciodată salvaţi pentru că ei n-au crezut niciodată în vreun tip de trinitate.”

RECUNOAȘTERI OFICIALE CĂ DOCTRINA DESPRE SFÎNTA TREIME

NU EXISTĂ ÎN BIBLIE.

Multă lume presupune că Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos Fiul şi Duhul Sfânt formează ceeace este cunoscut în mod obişnuit ca Treimea Sfântă. Doctrina Treimii Sfinte este de obicei

însumată ca o credinţă într-un singur Dumnezeu existând în trei persoane distincte dar egale. Dar îţi dai seama că, deşi este o presupunere obişnuită în lumea religioasă, totuși cuvântul Treime Sfântă nu apare nicăieri în Biblie. De fapt, cuvântul Treimea Sfântă nu a ajuns în

folosirea obişnuită ca termen religios decât cu multe secole mai târziu după ce ultimele cărţi ale Bibliei fuseseră deja completate – cu mult după ce apostolii lui Hristos au dispărut de pe scenă

așa cum notează recunoaşterea aceasta și Noul Dicţionar al Bibliei [New Bible Dictionary]: „Denumirea de „Treime Sfântă” nu poate fi găsit în Biblie. A fost folosit mai întâi de Tertulian la sfârşitul secolului al doilea, dar a primit folosire mare (folosit în mod obişnuit în discuţiile intelectuale) şi elucidare (clarificare) formală numai în secolele IV şi V. (1996, Treimea Sfântă [Trinity]).,,

Aceeaşi sursă continuă să explice că „doctrina formală a Treimii Sfinte a fost rezultatul mai multor încercări insuficiente de a explica cine şi ce este în realitate Dumnezeul Creştin: ,,Pentru a rezolva problemele acestea Fondatorii Bisericii s-au întrunit în 325 AD la Consiliul dela Nicea pentru a produce o definiţie ortodoxă biblică privitor la identitatea divină.” Totuşi, nu a f ost decât în 381, „în Consiliul dela Constantinopol, că a fost afirmată divinitatea Duhului” (ibid.). Permiteţi-ne să redăm câteva mărturi care se ocupă de această temă. Fie ca aceste mărturii limpezi să -l aducă pe fiecare cititor să reflecteze asupra acestui aspect. În lucrarea istorică „The păgânism in our

Christianity”, este scrisă o afirmaţie demnă de amintit: „Această noţiune ‘trinitate’ îşi are originea numai în păgânism.” În Encyclopaedia of Religion este scris: „Teologii de astăzi sunt de acord că învăţătura trinitară nu este de găsit în Biblia ebraică.” Mai departe găsim mărturia: „Teologii sunt de aceeaşi părere şi anume, că nici Noul Testament nu conţine o învăţătură clară despre trinitate.” Iezuitul Fortmann scrie în cartea sa The Triune God: „Scriitorii Noului Testament … nu ne spun nimic despre o învăţătură trinitară formală sau formulată, despre o învăţătură clară că într-un Dumnezeu sunt trei persoane divine la fel de mari. … Nimic nu nearată că vreun scriitor al Bibliei ar fi presupus o trinitate în dumnezeire.” În New Encyclopaedia Britannica se face observaţia:

„Nici cuvântul ‘trinitate’şi nici învăţătura despre aceasta nu este de găsit în Noul Testament.” doilea, dar a primit folosire mare (folosit în mod obişnuit în discuţiile intelectuale) şi elucidare (clarificare) formală numai în secolele IV şi V. (1996, Treimea Sfântă [Trinity]).,, Aceeaşi sursă continuă să explice că „doctrina formală a Treimii Sfinte a fost rezultatul mai multor încercări insuficiente de a explica cine şi ce este în realitate Dumnezeul Creştin: ,,Pentru a rezolva problemele acestea Fondatorii Bisericii s-au întrunit în 325 AD la Consiliul dela Nicea pentru a produce o definiţie ortodoxă biblică privitor la identitatea divină.” Totuşi, nu a fost decât în 381, „în Consiliul dela Constantinopol, că a fost afirmată divinitatea Duhului” (ibid.). Permiteţi-ne să redăm câteva mărturi care se ocupă de această temă. Fie ca aceste mărturii limpezi să-l aducă pe fiecare cititor să reflecteze asupra acestui aspect. În lucrarea istorică „The păgânism in our

Christianity”, este scrisă o afirmaţie demnă de amintit: „Această noţiune ‘trinitate’ îşi are originea numai în păgânism.” În Encyclopaedia of Religion este scris: „Teologii de astăzi sunt de acord că învăţătura trinitară nu este de găsit în Biblia ebraică.” Mai departe găsim mărturia: „Teologii sunt de aceeaşi părere şi anume, că nici Noul Testament nu conţine o învăţătură clară despre trinitate.” Iezuitul Fortmann scrie în cartea sa The Triune God: „Scriitorii Noului Testament … nu ne spun nimic despre o învăţătură trinitară formală sau formulată, despre o învăţătură clară că într-un Dumnezeu sunt trei persoane divine la fel de mari. … Nimic nu nearată că vreun scriitor al Bibliei ar fi presupus o trinitate în dumnezeire.” În New Encyclopaedia Britannica se face observaţia:

„Nici cuvântul ‘trinitate’şi nici învăţătura despre aceasta nu este de găsit în Noul Testament.” Encyclopaedia of Religion and Ethics este scris: „La început, credinţa creştină nu a fost trinitară. … Nu a fost aşa nici în timpul apostolilor şi nici în perioada următoare lor, după cum rezultă din Noul Testamentşi din alte scrieri ale creştinilor de la început.” În New Catholic Encyclopaedia, citim: „Formularea ‘Un Dumnezeu în trei persoane’ s-a impus abia la sfârşitul sec. al-IV-lea, nefiind acceptată până atunci în viaţa şi mărturia credinei creştine.” În Encyclopaedia Americană găsim această exprimare plină de miez: „Învăţătura trinitară a sec. al-IV-lea nu oglindeşte corect învăţătura primilor creştini despre natura lui Dumnezeu; dimpotrivă,ea a deviat de la această învăţătură.” Despre o astfel de triadă din regiunea Mesopotamiei ne relatează Encyclopaedia Larousse of

Mythology:

„Universul a fost împărţit în trei părţi, fiecare parte a devenit domeniul de stăpânire al unui Dumnezeu. … Triada marilor dumnezei.” În cartea The Symbolism of Hindhu Gods and Rituals, se spune despre o trinitate a hinduşilor care a existat cu multe secole înainte de Hristos: „Unul dintre dumnezeii trinităţii este Shiva; el este distrugătorul. Ceilalţi doi dumnezei sunt Brahma, creatorul şi Vishnu, susţinătorul.” Lucrarea The Church of the First Three Centuries face un rezumat: „Învăţătura despre trinitate a apărut treptat şi relativ târziu. Ea provine dintr-un izvor care le este complet străin scrierilor iudaice şi creştine, luând forme succesive şi fiind în final anexată creştinismului de către părinţii bisericii, influenţaţi de Platon.”

New Schaff-Herzog Encyclopaedia of Religious Knowledge confirmă: În Encyclopaedia of Religion and Ethics este scris: „La început, credinţa creştină nu a fost trinitară. … Nu a fost aşa nici în timpul apostolilor şi nici în perioada următoare lor, după cum rezultă din Noul Testamentşi din alte scrieri ale creştinilor de la început.” În New Catholic Encyclopaedia, citim: „Formularea ‘Un Dumnezeu în trei persoane’ s-a impus abia la sfârşitul sec. al-IV-lea, nefiind acceptată până atunci în viaţa şi mărturia credinei creştine.” În Encyclopaedia Americană găsim această exprimare plină de miez: „Învăţătura trinitară a sec. al-IV-lea nu oglindeşte corect învăţătura primilor creştini despre natura lui Dumnezeu; dimpotrivă,ea a deviat de la această învăţătură.” Despre o astfel de triadă din regiunea Mesopotamiei ne relatează Encyclopaedia Larousse of

Mythology: „Universul a fost împărţit în trei părţi, fiecare parte a devenit domeniul de stăpânire al unui Dumnezeu. … Triada marilor dumnezei.” În cartea The Symbolism of Hindhu Gods and Rituals, se spune despre o trinitate a hinduşilor care a existat cu multe secole înainte de Hristos: „Unul dintre dumnezeii trinităţii este Shiva; el este distrugătorul. Ceilalţi doi dumnezei sunt Brahma, creatorul şi Vishnu, susţinătorul.” Lucrarea The Church of the First Three Centuries face un rezumat: „Învăţătura despre trinitate a apărut treptat şi relativ târziu. Ea provine dintr-un izvor care le este complet străin scrierilor iudaice şi creştine, luând forme succesive şi fiind în final anexată creştinismului de către părinţii bisericii, influenţaţi de Platon.”

New Schaff-Herzog Encyclopaedia of Religious Knowledge confirmă: „Învăţătura logos şi trinitară a fost formulată de părinţii greci ai bisericii, care … au fost influenţaţi, direct sau indirect, de filozofia platonică.” *The Internațional Standard Bible Encyclopedia recunoaşte că: „treimea” este un termen din al doilea secol ne găsit nicăieri în Biblie, şi că Scripturile nu prezintă nici o declaraţie trinitariană finită” (1988, vol.4, „Treime Sfântă [Trinity],” p. 914). Declară mai departe că „fondatorii bisericii au cristalizat doctrina în secolele următoare” – cu mult după ce apostolii dispăruseră depe scenă. *The Harper Collins Bible Dictionary[Dicţionarul Bibliei lui Harper Collins] ne spune; „Doctrina formală a Treimii Sfinte aşa cum a fost definită de consiliile marii biserici din secolele IV şi V nu poate fi găsită în NT (Noul Testament)” (Paul Achtemeier, editor, 1996, „Treimea Sfântă [Trinity]”). *The Harper Collins Encyclopedia of Catholicism [Enciclopedia Catolică Harper Collins] declară: „Astăzi, însă, şcolarii sunt de acord în general că nu există o doctrină a Treimii Sfinte ca atare nici în VT [Vechiul Testament] nici în NT [Noul Testament]...Ar merge cu mult peste intenţia şi forma de gândire a Vechiului Testament să se presupună că o doctrină Creştină dela sfârşitul secolului patru sau al treisprezecelea poate fi găsită acolo...La fel, Noul Testament nu conţine nici o doctrină explicită a

Treimii Sfinte” (Richard McBrien, editor general, 1995, „Dumnezeu [God],” pp. 564-565). *The New International Dictionary of New Testament Theology [Noul Dicţionar Internaţional al Teologiei Noului Testament] arată că: ,,Creştinii iniţiali nu au avut o doctrină explicită a Treimii Sfinte aşa cum a fost elaborată mai pe urmă în crezurile bisericii la început” (Colin Brown, editor, vol. 2, 1976, „Dumnezeu [God],” p. 84).

*Istoricul şi scriitorul de ştiinţă fictivă H.G.Wells, în cunoscuta sa lucrare The Outline of History [Delineare a istoriei], indică: „Nu există nici o dovadă că apostolii lui Isus au auzit vre-odată de Treimea Sfântă – şi în orice caz nu dela el” (1920, vol. 2, p. 499). *Martin Luther, preotul german care a iniţiat reformarea protestantă, a admis: „Este într-adevăr adevărat că numele „Treimea Sfântă” nu poate fi găsit nicăieri în Sfintele Scripturi, dar a fost conceput şi inventat de oameni” (reprodus în The Sermons of Martin Luther [Predice de Martin Luther], John Lenker, editor, vol. 3, 1988, p. 406). *The Oxford Companion of the Bible [Însoţitoarea Oxford a Bibliei] declară: „Pentru că Treimea Sfântă este o parte atât de importantă din doctrina Creştină târzie, este uimitor că numele nu apare în Noul Testament, la fel, noţiunea dezvoltată a trei parteneri co -egali în Divinitatea aflată în formulările crezurilor de mai târziu nu poate fi detectată clar în cadrul limitelor canonului [i.e. Scriptura actuală]” (Bruce Metzger and Michael Coogan, editori, 1993, „Treimea Sfântă [Trinity],” p. 782). *Shirlie Guthrie , Jr., profesor de teologie la Seminarul Teologic Columbia, scrie: „Biblia nu învaţă doctrina Treimii Sfinte. Nici cuvântul însuşi „treime[Trinity],” nici asemenea limbaj ca „unul în trei,” „trei într-unul,” „o esenţă [sau substanţă], şi trei persoane” există în limbajul biblic. Limbajul doctrinei este limbajul bisericii antice luat din filozofia clasică greacă” (Christian Doctrine [Doctrina Creştină], 1994, pp. 76-77). Scenariul în care a fost introdusă Treimea Sfântă Pentru că Treimea Sfântă nu se află în Biblie, aşa cum atât de mulţi şcolari şi teologi recunosc, cum s-a ajuns atunci să fie privită ca o învăţătură atât de importantă? *Profesorii de teologie Roger Olson şi Christofer Hall explică parte din această încurcătură în cartea lor The Trinity [Treimea Sfântă]: „Este de înţeles că importanţa plasată asupra acestei doctrine este uimitoare pentru mulţi creştini şi studenţi laici. Nicăieri în Scriptură nu este declarată clar şi fără dubiu... Cum poate fi atât de importantă dacă nu este declarată explicit în Scriptură?... „Doctrina Treimii Sfinte s-a dezvoltat treptat după completarea Noului Testament în focul controversei, dar părinţii bisericii care au dezvoltat-o au crezut că ei simplu interpretau dezvăluirea divină şi nicidecum că speculau sau inventau idei noi. Întreaga doctrină a Treimii Sfinte a fost finalizată în secolul al patrulea la două consilii ecumenice (universale): Nicea (325 AD) şi Constantinopol (381 AD)” (2002, pp.1-2). Vedem de aici precum şi din alte surse citate mai sus că ideea Treimii Sfinte a fost străină scriitorilor Biblici. -În schimb, cât de mulți dintre noi vor accepta aceste dovezi?

ISTORIE

SCHIMBAREA FORMULEI DE BOTEZ

Am arătat mai înainte că domnul director Sorin Lory Buliga recunoaște acest adevăr istoric că: ¸¸Dogma Treimii se poate găsi și în lumea barbară.”,,Origene (filosoful) și Tertullian (juristul), care au devenit credincioşi prin învăţăturile lui Iustin Martirul și astfel schimbă formula de botez a lui

Iustin Martirul citînd doar Matei 28:19. În această a doua schimbare (a părintelui Bisericii) din botezul în apă, sunt respinse şi învaţăturile apostolilor.,, Porunca pentru botez, din Matei capitolul 28 cu versetul 19 este redată în modul următor:

„ Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Dar Biblia de la 1688 traduce prin: ,,Dirept aceaea,mergând, învăţaţi toate limbile, botezând pre ei.. Apoi Biblia de la Blaj 1795 arată în traducerea ei: ,,Drept aceaea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pre ei Ediţia sinodală 1914: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pre ei”, Ediţia Sf. Sinod din 1988 traduce prin: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le..,

Ediţia jubiliară 2001 Bartolomeu-Anania: ,, Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le...”,

Ediţia Ev. după Matei 2009 C. Bădiliţă: ,,Mergeţi, aşadar, şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i”, Ioan I. Ică Jr. traduce acest pasaj in Canonul Ortodoxiei, p. 331-332 ,,Drept urmare, atunci când mergeţi, faceţi învăţăcei toate neamurile păgâne, botezându-i” Dar această poruncă a fost înţeleasă şi practicată corect de apostoli şi de creștinii din timpul imediat următor după apostoli pentrucă formula biblică în primele secole în traducerea corectă a Bibliei a

fost:,,În Numele lui Isus Hristos, şi nu în formula „ În Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfînt , aşa cum se întîmplă de la instituirea bisericii romane.” Cine citeşte cu răbdare va afla că nu este vorba despre o formulă, ci despre Nume: „ …botezîndu-i în

Numele… ” Și acum putem ca să ne întrebăm: -Care este acest Nume? Și am văzut mai înainte că Tată nu este un nume, Fiu nu este un nume, Duh Sfânt nu este un nume. Acestea sunt un titlu la un nume. Dar este un singur Nume a celor trei atribute care aparţin la un singur Dumnezeu. -Atunci care este acest Nume? Îngerul la nașterea lui a zis: “și îi vei pune Numele Isus ,căci El va salva poporul Lui de la păcatul lor.” Acela-i motivul că acei creștini din antichitate au botezat în acel fel . De aceea istoria arată că Sfântul Augustin l-a botezat pe Regele Angliei, vreo sută şi cincizeci de ani după moartea lui Cristos, în Numele lui Isus Cristos. Referitor la acest subiect aș dori ca să redăm câteva date istorice legate de interpolarea frazei: “în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” formulă adaugată de către religia de stat! În primul rând, din acest pasaj studiind în textul grecesc, observăm că acest pasaj a fost modificat ulterior. Dar în unele scrieri ramase de la Eusebiu vom vedea că acest verset este citat cu o formulare complet diferită: ,,Botezați în Numele Meu.” Acest indiciu ni-l oferă și aşa numitul „Aparat critic al Noului testament în limba greacă”, de la ediţia 1 la 25, redactăt de Nestle şi Aland. În această privinţă a modificării textului, observaţi ce spune şi cartea ,,Provocarea” la pag. 63: „Dr.Karlheinz scrie: „Isus nu a cunoscut nici o trinitate. Porunca de a boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, pusă în gura Celui înviat în Matei, este declarată,de cercetarea critică, în unanimitate, ca fiind o

falsificare” Majoritatea covârşitoare a istoricilor bisericii pun această formulare pe seama părinţilor trinitarieni ai bisericii. 1.În „Novum Testamentum Graece et Latine” de Nestle este redată deasemenea într-o notă din josul paginii versiunea originală din Matei 28:19, aşa cum a fost dată de unul din părinţii bisericii, Eusebiu:

„En to onomati mou” = „…în Numele Meu.” 2.Aceiaşi observaţie este scrisă şi în „Greek New Testament”, Second edition, 1954, London, Bible House.” Enciclopedia Catolică, Vol. 2, pag. 236 și recunoaşte că: ,,cuvintele utilizate la ceremonia de botez au fost schimbate de Biserica Catolică .,, 3.Iar în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, afirmă că: ,,botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” în secolul al-II-lea.,, 4.Scribners Dictionary of the Bible, Vol. 1, pag. 241: „Formula originală a cuvintelor este în Numele lui Isus Cristos sau Domnului Isus. Botezul în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt a fost dezvoltat mai târziu”. 5.Dicţionarul Hasting’s al Bibliei (1898), vol. I, pag. 241: „numele original al cuvintelor a fost „în numele lui Isus Hristos” sau „Domnului Isus”. Botezul în numele Trinităţii a fost o schimbare ulterioară”. 6.În limba română, doar traducerea Noul Testament, Traducerea Fidelă (o traducere ultra literală a textului grecesc cumpărată de liderii AZS din RO) – 2007 la nota de subsol, face referire la citatul în varianta lui Eusebiu, iar în text fraza: „botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit”; este pusă în paranteze pătrate [] care semnifică: că cuvintele din text cuprinse între aceste paranteze nu se găsesc în manuscrisele cele

mai vechi, ci doar în unele mai târzii decât acestea; deci sunt nesigure.,,

În mod asemănător, Biblia ne învaţă în Coloseni 3:17 că : „orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Deci porunca este clară, şi anume că tot ce facem deci inclusiv lucrarea botezului să o facem, citez:

,,în Numele Domnului Isus” şi nicăieri în Scriptură nu găsim lucrări efectuate în numele Sfintei Treimi, curios, nu? Nicăieri în Scripturi nu găsim ceva să se facă ,,în numele… Sfântului Duh”. Însă trebuie să precizăm că Formula de botez din toate textele care descriu botezurile,se referă strict la scufundarea în acel nume (persoană) sau pentru acel nume (persoană), şi nu se referă la numele în virtutea căruia acţionează lucrătorul sau cel care botează (Botezătorul). (Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,13; 6:11; Galateni 3:27) Formularea de botez aşa cum o găsim în cartea Faptele Apostolilor şi în epistole, este „În Numele Domnului Isus Hristos” astfel această efectuare se armonizează şi cu botezul simbolic făcut în Marea Roşie de către poporul Israel, care au fost botezați ,,pentru Moise” (1Corinteni 10:2).

Amintiţi-vă, eu am provocat orice predicator, orice episcop peste tot, oricând, să-mi arate o

Scriptură unde vreo persoană a fost cândva stropită, turnată, sau botezată în nume de "Tată, Fiu, Duh Sfânt." Aceea provocare rămîne deschisă. Dar ei nu pot să-mi dovedească acest lucru pentru că această doctrină nu se află niciunde în Scripturi . Este un crez fals început de biserica Catolică. Stropirea deasemenea a fost formată de biserica Catolică, cu vreo şase sute de ani după moartea ultimului ucenic. Nu sunt trei Dumnezei ca Tată, Fiu, Duh Sfânt. Acela este păgânism. Există un singur Dumnezeu cum spune prima poruncă: "Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine." "Ascultă Israele, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, un singur

Dumnezeu." Cît despre Botezul biblic-apostolic, ‘în Numele Domnului Isus Cristos’ acesta este respins de către biserica romană, ca erezie. Astfel că Papa Ioan XIII în 1962, a convocat Consiliul Ecumenic II, la Vatican, şi a spus atât corpului catolic prezent, cât şi liderilor protestanţi să unească cultele lor cu Roma. Papa Ioan a folosit următoarea formulă: „v-aţi putea unii cu noi pentru că aveţi botezul nostru”.

Astfel este timpul ca bisericile creştine evanghelice să lase la o parte obiceiurile şi învăţătur i le acceptate aşa de uşor uneori, din partea unor oameni, chiar teologi sau din partea religii le

tradiţionale, şi să revină la teologia primară aşa cum au înţeles- o şi aplicat-o apostolii despre care Dumnezeu a dat mărturie şi pe care Isus i-a însoţit cu prezenţa Lui (Evrei 2:2-4; Marcu 16:20).

UN CREȘTINISM ABUNDAT DE IDEI FILOSOFICE ȘI UN PLURALISM

PĂGÂN

Mulți într-un efort supraomenesc și distugător au încercat să aducă credința creștină pe terenul „rațiunilor umane”. Astfel că de-a lungul timpului, despre persoana lui Iisus Hristos au apărut o mulţime de minciuni, scoase la suprafaţă de adversarii creştinismului cu scopul de a decredibiliza religia creştină. Una din aceste minciuni, promovată în special de adepţii religiei New Age pretinde că Iisus, atunci când a fost copil, s-ar fi dus în India unde ar fi avut ca maeştri cîţiva guru hinduşi sau buddhişti. Mai târziu, Iisus s-ar fi întors în Israel şi ar fi înfăptuit miracolele învăţate de la aceşti guru şi propăvăduind doctrinele învăţate de la ei. Astfel, prin această teorie se neagă că Iisus ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci un simplu om care a devenit iluminat datorită maeştrilor indieni, iar creştinismul ar avea astfel o origine indiană/buddhistă! Şi în ziua de azi există o mulțime de oameni care cred o asemenea aberaţie! Dar apostolul Pavel mărturisește despre creștinism că el nu are la bază un sistem filozofic, ci numai învățătura Domnului Isus. Însă și în ziua de azi mulți dintre noi au metisat filozofia și religiile orientale cu creştinismul şi astfel a ieşit un amalgam de idei pentru "căutătorii de căi spirituale" din perioada Flower Power(hippi) prin al amesteca pe Buddha cu Isus și filozofia Zen cu Socrate. De exemplu

doctrina Trinitatăți în creștinism este dovada unui astfel de amestec. Această doctrină acceptată în mod universal în bisericile evanghelice (și nu numai) este credința într-un „Dumnezeu în trei persoane”: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, acestea sunt persoane co-egale în putere, autoritate și co-eterne. Fiecare își are funcția lui bine stabilită, dar că lucrează într-o unitate perfectă. Este foarte curios faptul că cei care cred în trinitate neagă triteismul (credința în trei Dumnezei), iar cînd sunt întrebați cum explică faptul că pot exista trei persoane distincte în dumnezeire și în acelașii timp, să fie un singur Dumnezeu, majoritatea răspund prin faptul ca nu înțeleg, atribuind dumnezeirii un mister

nedescifrabil. De fapt, acest concept de „trinitate” este politeism pur, pentru că menționează trei persoane separate și diferite în dumnezeire, fiecare cu individualitatea și voință proprie. De asemenea, trinitatea neagă orice fel de subordonare a vreunei persoane față de cealaltă, și totuși, afirmă că Dumnezeu Tatăl este capul trinității, Dumnezeul Fiul este născut din Tatăl iar Duhul provine din Fiul său, din ambii. Este de remarcat faptul ca în vechime, babilonienii adorau la fel un Dumnezeu în trei persoane și foloseau triunghiul echilateral ca simbol al trinității: 1.Tatăl etern, 2.Duhul lui Dumnezeu întrupat într-o femeie umană, 3.Și Fiul Divin, fructul acelei întrupări. În Egiptul antic, de asemenea avem o trinitate: 1.Ra, 2.Amon 3.Și Ptah, ce erau reprezentanții unei dumnezeiri supreme. Tot la ei, s-a dezvoltat ulterior trinitatea divină: Tatăl, Mama și Fiul în dumnezeii Osiris, Isis și Horus. Termenul de trinitate există de asemenea și în hinduism, budism și taoism. Hinduismul îi are pe: 1.Brahma Creatorul,

2.Shiva Distrugătorul 3.Și Vișhnu Prezervatorul. Această trinitate este reprezentată printr-o statuie ce simbolizează un dumnezeu cu trei capete. Budismul

învață că există cele „trei corpuri” ale „realității budiste”: 1. realitatea eternă și cosmică, 2. manifestarea cerească a primei; 3. manifestarea pămîntească a celei de-a doua. Taoismul, vechea religie mistică a Chinei, are o trinitate reprezentată prin dumnezeii supremi: 1.Jade, 2.Lao Tzu 3.Și Ling Pao. Aceștia se numesc cei trei Puri. Dar trinitatea nu este doar un concept religios ci trinitatea apare și în concepția filozofică încă de pe vremea lui Platon. Desigur, filosofia greacă, în mare parte platonică și neoplatonică, avea o influență deosebit de gravă în dezvoltarea ulterioară a teologiei, în primele secole după Hristos. În această evoluţie, a avut loc prăbuşirea cea mare a creştinismul primar prin ideile filosofice și doctrinele păgâne.

DE CE A AJUNS CREȘTINISMUL ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE?

Folosirea necorespunzătoare a Scripturii de către iudei atunci când se atașau creștinismului, prin falșii profeți din interiorul bisericii și în particular prin gnostici, au slăbit în oarecare măsură credința creștinilor în autoritatea Scripturii. Amestecând filosofia umană cu Cuvântul lui Dumnezeu, forța spirituală și puterea Scripturii au început să lipsească din viața cărturarilor și a poporului. Astfel că ei nu mai aveau discernământ spiritual. Acești presupuși creștini au încercat să împace creștinismul cu filozofia greacă dând naștere unui curent păgâno-creștin numit: Gnosticism. Gnosticismul este un

curent filosofic-religios care caută să îmbine, teologia creștină cu filosofia elenistică târzie și cu

unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoașteri mistice. La începutul secolului al treilea Tertulian scria că Scripturile nu sunt suficiente pentru a face față atacurilor ereticilor, pentru că erticii înșiși foloseau Scripturile pentru a-și susține punctele lor de vedere. (The Prescription Against Heretics 14,19) Așa că prin acestă afirmație eronată în ani următori s-au acceptat idei ambiguie și Sfînta Scriptură nu a mai fost un absolut în creștinism. Și în ziua de azi mulți susțin această teorie când fac următoarea afirmație că: ,,Filosofia a fost un fel de pregătire pentru Evanghelie.,, Într-un simplu înțeles: Creștinismul ar fi rezultat din întâlnirea reflecției evangheliștilor cu filosofia stoică a lui Seneca și cu speculația asupra Logosului datorată lui Filon.Creștinismul ar datora cel mai mult “grecismului roman”.Dar Apostolul Pavel a scris Bisericii din Colose aceste cuvinte în contextul când sfinții de acolo erau supuși atacurilor ereziei gnosticilor, care tocmai au încercat să facă un amestec de filozofie greacă și credință creștină:

„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Cristos” (Col. 2:8). ,,Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N -a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe

Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;….,, (1 Corinteni 1:19-23) Versetele citite ne prezintă un adevăr dezarmant și anume: ,,Că lumea cu toată înțeleciunea ei și cu toată filozofia ei nu vor reuși să-l cunoască pe Dumnezeu în înțelepciunea lui.,, Unii dintre noi ca să contracareze aceste lucruri vor încerca să-mi spună despre Solomon și să încadreze înțelepciunea lui într-un curent filosofic oarecare, dar această încercare este sortită eşecului și asta din câteva motive foarte întemeiate. Pentru început, Solomon a trăit în secolul X, cu mult înainte de formarea curentelor filosofice cunoscute astăzi. Nu-l putem deci „încadra“ în ceva care nu i-a fost contemporan. Solomon a pre-datat fenomenul filosofic. Pe vremea lui, omenirea era, în majoritatea manifestorilor ei, „teistă“. Singura împărţire posibilă era între cei care se închinau adevăratului Dumnezeu şi cei care bâjbâiau prizonieri în mrejele idolatriei păgâne. Fenomenul filosofic, așa cum este el cunoscut astăzi, este un produs la greciei antice, al antichităţii romane şi al vremurilor de după Evul Mediu european. În al doilea rând, Solomon se declară el însuși împotriva unor astfel de exerciţii ale minţii, numindu-le o „deşertăciune“ a gândirii umane „de sub soare“. Am putea spune că geniul lui Solomon, cel mai înţelept dintre oamenii care au trăit vreodată, a anihilat tendințele filosofice care i-au urmat. Cei care i-au citit cartea au fost “vaccinaţi“ împotriva filosofiilor rezultate din căutările sterile ale inteligenţei lipsite de călăuzirea revelaţiei. Așa că nu trebuie să confundăm înțelepciunea bibliei cu filozofia omului. În creștinism înţelepciunea este mult mai mult decât o concepţie teoretică despre viață. Înţelepciunea creștină este un anumit stil de viaţă dobândit de acela care priveşte realitatea din punctul lui Dumnezeu de vedere. Ea nu este rezultatul unor speculaţii sterile, ci are întotdeauna legătură cu o revelație care este așezată în conotaţii practice. Înţelepciunea este un anumit fel de viaţă, un „modus vivendi“ specific celor care se aliniază revelaţiei divine. Dar în viziunea lui Solomon sisteme filosofice sunt drumuri înfundate, incursiuni sterile din care ne vom întoarce întotdeauna cu mâna goală. Există o mare diferență între felul în care-l percepe Solomon pe Dumnezeu și felul în care-l percep filosofii lumii. De exemplu Nietzsche

a strigat retoric: „Unde este Dumnezeu?“ şi tot el a răspuns: „Am să-ţi spun unde e: De bună voie şi cu bună ştiinţă, eu şi cu tine l-am omorât!“ Analizându-l pe Albert Camus, celebrul existenţialist, filosoful Erich Heller notează: „Astfel el ajunge la două concluzii concomitente, amândouă la fel de puternice: că nu există Dumnezeu

şi că Dumnezeu trebuie să existe.“ Prieteni când o ideie te lasă suspendat și fără un răspuns concret, aceasta nu este altceva decât o nebunie a omului neâmplinit. -Atunci în definitiv,ce este filozofia? Și cineva mărturisea în acest sens că: ,,Filosofia, ca îndeletnicire speculativă este o încercare de a găsi cu ochii închiși într-o cameră întunecată o pisică neagră care nici măcar nu este acolo“.

INTREBARI TRINITARE:

LA CINE SE RUGA ISUS?

Acum multi dintre noi afirma ca Domnul Iisus nu a fost surprins niciodată în Biblie spunând exact “ Eu sunt Dumnezeu.” Aceasta nu înseamnă totuşi că El nu a pretins că este Dumnezeu. Iată de exemplu cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: “Eu şi Tatăl una suntem.” La prima vedere, asta nu pare a fi o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Ioan 10:33).

Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. Apoi in Epistola întâi a lui Pavel

către Timotei, capitolul 3, versetul 16 - să citim cu atenţie:

„Şi fără îndoială, mare este taina Sfintei Trinităţi. Dumnezeu a fost arătat în trei persoane:

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.” După spusele unora, se pare că ar trebui să citim astfel. Dar iată cum trebuie citit: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei: DUMNEZEU a fost arătat în trup.” (versiunea

engleză si ortodoxa). Acum doctrina trinităţii susţine că Dumnezeul Bibliei, este format din trei persoane: Tatăl, Fiul

şi Duhul Sfânt, care sunt absolut egale şi eterne. Dar Apostolul Pavel a scris despre Isus următoarele: „El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut din toată creația“ (Coloseni 1:15).

De asemenea si DOMNUL Isus a strigat:

«Cel care crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cel care Mă vede pe

Mine Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine. »” (Ioan 12:44-46). Un frate drag, adept al Trinităţii, a venit la mine într-o zi şi-mi spuse : „Frate, faptul că Isus se ruga trebuie să fie pentru dumneavoastră (care credeţi în Unitatea lui Dumnezeu) un caz stânjenitor.” Am răspuns: „Vă înşelaţi. Este un caz stânjenitor pentru dumneavoastră.” „Cum ar putea, îmi spuse el, să fie un caz stânjenitor pentru mine. Niciodată nu l-am considerat astfel.” Eu 1-am întrebat: „Ce s-a întâmplat în noaptea aceea, în grădină când Isus s-a rugat la Ghetsimani?” „O, spuse el, este simplu. Dacă credeţi în Trinitate este uşor.” I-am cerut să clarifice lucrurile. „Ei bine, spuse el, avem aici a doua persoană a Trintăţii rugându-se la prima persoană. Este foarte simplu.” Eu i-am spus: „Un moment, vă rog, a doua persoană era DUMNEZEU? „Bineînţeles, spuse el, a doua persoană era Dumnezeu.” „Şi Prima persoană? Era Dumnezeu?” El afirmă că prima persoană era Dumnezeu. I-am spus atunci: „Dumnezeu se ruga la Dumnezeu”. „Da”, îmi răspunse el sigur... Eu i-am spus: „Domnule, iertaţi-mă pentru ceea ce vă voi spune, dar felul dumneavoastră de a expune lucrurile constituie pentru mine o dublă confuzie. Puteţi să-mi explicaţi cum poate să se roage o persoană divină în Divinitatea sa, fără să-şi piardă în aceeaşi clipă Divinitatea?” Prieteni, dacă aţi auzit deja pe cineva rugându-se, ştiţi că are nevoie de ajutor şi DUMNEZEU, sigur, nu are nevoie să fie ajutat. O persoană divină nu are nevoie de ajutor. Numai oamenii au nevoie de ajutor. Explicaţia trinităţii din Ioan 17, unde găsim o persoană divină rugându-se unei alte persoane divine, este o absurditate. În Ioan, capitolul 17, vedem Umanitatea rugându-se Divinităţii. Fratele adept al Trinităţii îmi spuse atunci: „Deci, El se ruga Lui însuşi.” „Nu, El nu se ruga Lui însuşi.” „Ce făcea atunci?” Eu am raspuns: „În natura Lui umană, Isus se ruga naturii Sale divine.” „Bine, spuse fratele trinitar, făcînd aceasta El se ruga Lui Însuși.” Puteţi să înţelegeţi astfel dacă Isus ar fi o persoană obişnuită şi atunci aş fi de acord că El se ruga lui Însuşi. Dar Isus nu este o persoană obişnuită. Isus era extraordinar. ISUS era DUMNEZEU şi OM. Dacă Isus are o natură dublă, de ce nu ar putea să joace un rol dublu. Există un fel greşit de a spune lucruri adevărate. Cum am spus în predica mea despre filiaţia veşnică, nu voi afirma că Dumnezeu a murit. Din mai multe cauze, Dumnezeu nu poate muri. Dar, prieteni, nu aş ezita să spun că ACELA care a murit era Dumnezeu. Nu ezit s-o spun. Este modul corect de a spune lucrurile. Amin? Pavel îi spuse lui Timotei: „Reţine din credinţa în Isus-Hristos modelul vorbelor sfinte pe care le-ai primit de la mine.” Există un fel de a se exprima care nu poate fi condamnat. Să spunem lucrurile adevărate despre felul adevărat, bun, de a se exprima.

OMNIPREZENTA LUI DUMNEZEU S AU PLURALITATEA LUI

DUMNEZEU DE PERSOANE?

32. Ioan a facut urmatoarea marturisire: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si

oprindu-Se peste El.

33. Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa mi-a zis: "Acela peste care vei vedea

Duhul coborandu-Se si oprindu-Se este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant."

Unii îşi imaginează că au descoperit o trinitate în acest pasaj. Ei nu fac altceva decât să-şi ia

dorinţele drept realitate. Amintiţi-vă că ceea ce s-a petrecut în Iordan, pe vremea aceea, nu avea

drept scop de a învăţa o doctrină privind Divinitatea (trinitară sau altfel). De fapt, nimeni nu

văzu sau a văzut ,nici nu auzi sau auzit nimic în legătură cu „porumbelul”, cu excepţia lui Ioan

Botezătorul. Pentru Ioan acesta era un semn personal şi sigur pentru el, dat de DUMNEZEU,

care trebuia să-i permită identificarea lui MESIA.

Trinitarii spun că VOCEA auzită în Iordan implică o personalitate. Îl vedeţi pe măgarul din

Numeri 22:28.

ISUS mai declara că „pietrele vor striga şi vor spune «Osana Celui care vine în Numele

Domnului»”. Vom declara că aceste pietre au personalitate?

Adevărul este că Omul botezat de Ioan în Iordan era şi DUMNEZEUL OMNIPREZENT şi că

El era responsabilul audiţiei acestei voci.

Amintiţi-vă că ISUS pretindea că se află în acelaşi timp şi în cer şi pe pamânt (Ioan 3:13 si

1:18).

Pretindea de asemenea că, deşi prezent pe pământ în corpul Său, El era prezent şi în Dumnezeu

în mijlocul Adunării reunite în numele său peste tot, pe pământ (Vezi şi Matei 28:20 şi de

asemenea Matei 18:20)

Lăsaţi-mă să o spun din nou şi fie ca semnificaţia să intre adânc în voi: ISUS care era în acea

zi botezat în râu, ERA OMNIPREZENT, PREZENT PESTE TOT ÎN ACELAŞI TIMP.

Dacă negaţi că El (în Divinitatea Sa) era responsabilul acestei voci, atunci îi negaţi însuş irea

omniprezenţei. Ioan 14:10 pune la punct aceasta problemă. 31

ISUS declară că toate operele miraculoase în legătură cu misiunea lui (şi aceasta include vocea

şi semnul porumbelului) vor trebui atribuite Celui care locuieşte în EL.

„Tatăl, care locuieşte în MINE, EL face aceste lucrări ale LUI.” „DUMNEZEUL MEU,

DUMNEZEUL MEU, PENTRU CE M-Al PĂRĂSIT?” (Matei 27:46). Pentru textul nostru despre această doctrină aș dori ca să citim împreună din Deuteronom capitolul 4 versetele 10 până la 39: ,, Şi Domnul v'a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n'aţi văzut nici un

chip, ci aţi auzit doar un glas. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri,sau chipul vreunui dobitoc care se tîrăşte pe pămînt, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pămîntului.Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de

El. Din cer, te -a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe;şi, pe pămînt, te -a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pămînt, şi că nu este alt Dumnezeu afară de EL.‘' După cum am citit vedem că mulţimea de oameni de la muntele Horeb n-au văzut nici un chip, ci au auzit doar un glas. Si asa cum am citit și despre botezul Domnului Isus, vom vedea că mulţimea de oameni de la rîul Iordan de asemenea n-au văzut nici un chip, ci au auzit doar un glas. Cît despre vedenia cu porumbelul, Ioan Botezătorul a mărturist că doar el singur a văzut-o.(Ioan cap 1 vers 32-34) Astfel putem spune conform asemănării acestor două evenimente, căci Glasul din cer și glasul din mijlocul focului de la muntele Horeb erea glasul unui singur Dumnezeu. Și de asemenea glasul din cer și glasul

Domnul Isus de la râul Iordan la fel erea glasul unui singur Dumnezeu. De aceea putem afirma acum

că în aceste două cazuri Dumnezeu ni se descoperă ca un Dumnezeu omniprezent și nicidecum ca

un Dumnezeu în pluraritatea lui de persoane.

NOTIUNEA DE FIUL LUI DUMNEZEU

Viața lui Isus a început cu mult înainte ca el să se nască într-un grajd, în Betleem. De fapt, Biblia spune că ‘originea sa este din vremuri străvechi, din zilele timpului indefinit’ (Mica 5:2). Dacă Biblia ne învaţă că HRISTOS exista ca FIU înainte de Betleem atunci trebuie să fie uşor de

gasit FIUL existând în Vechiul Testament. Totuşi, trinitarii nu au ajuns niciodată să

demonstreze acest lucru. Da, Fiul este menţionat în Vechiul Testament, dar niciodată ca

existând în momentul acela deoarece profetia ne arata:

Isaia cap 45

5. Eu sunt Domnul, si nu mai este altul, afara de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am incins, inainte ca tu

sa Ma cunosti. 6. Ca sa se stie, de la rasaritul soarelui pana la apusul soarelui, ca afara de Mine nu

este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, si nu este altul.

Isaia 43

„Voi* sunteţi martorii Mei – zice Domnul –, voi şi** Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să

Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte† de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu şi după Mine

nu va fi, Eu, Eu sunt* Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor!

Astfel ca Mesia in Vechiul Testameni erea in forma profetica si nicidecum ca un Dumnezeu nou creat. Prorocirea vorbeşte de El că trebuie să vină si acest lucru Dumnezeu a îndeplinit la Betleem,

fie El binecuvântat. In ceea ce priveste notiunea de fiul lui Dumnezeu noi stim ca Dumnezeu Tatal nu are o soție cu

care să fi adus în existență copii. Totuși, el este Creatorul a tot ce are viață (Apc 4:11). De aceea, Adam, primul om creat de Dumnezeu, este numit un ‘fiu al lui Dumnezeu’ (Luca 3:38).Dar

Biblia arată că Domnul Isus nu a fost creat de Dumnezeu,ci a fost nascut. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).

Dar sa mi fie cu iertare ca intre nastere si creatie este o mare desebire. Acum se naste intrebarea:

-Care parte din EL era FIUL?

Îngerul îi spuse Mariei:

„Maria, copilul sfânt care se va naşte din tine este FIUL.”

Apoi Pavel spune Galatenilor:

„Dumnezeu a trimis pe FIUL Său, născut de o femeie.”

FIUL este Trupul sau Umanitatea. TATĂL este Marele, Veşnicul DUH care locuieşte în FIUL

şi astfel marea Taină este rezolvată. Natura sau constructia Tatalui este de DUH. Si pentru ca

este si Sfant este numit Duhul Sfant.

Astfel Iosif nu era Tatăl lui Isus, era numai tatăl adoptiv. DUHUL VEŞNIC îndeplineşte actul

miraculos al paternităţii în pântecele Mariei asa cum este scis in Matei 1 vers 20:

20. Dar, pe cand se gandea el la aceste lucruri, i s-a aratat in vis un inger al Domnului si i-a

zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta ta, caci ce S-a zamislit in

ea este de la Duhul Sfant. Astfel putem vedea ca Duhul Sfant era TATĂL lui Isus şi tot SFÂNTUL DUH (Dumnezeul

Veşnic care l-a creat) sălăşluia în El. Daca nu credem ca Duhul Sfant este Tatal si credem ca

este a treia persoana inseamna ca acest copil avea doi tati. Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Duhul

Sfant cum se exprima trinitari. Un exemplu clasic al confuziei din gândirea trinitarilor se vede

când, fiind interogaţi, ei sunt obligaţi să mărturisească că HRISTOS avea doi TAŢI: prima

persoană a Trinitaţii la care El se ruga ( spun ei) şi Sfântul-Duh care a înfăptuit actul paternităţ ii

în cadrul virginal. Acum la cest capitol un lucru interesant pe care vreau sa l mentionez este

faptul ca notiunea de ,,FIUL LUI DUMNEZEU,, teologi, farisei si saduchei cunosteau ce

exprima in sine insusi acest termen, pe cand noi celelalte natiuni credem ca acest termen

inseamna relatia umana de doua persoane diferite. Dar Biblia ne arata ca Domnul Isus a fos

rastignit de teologi vremii aceleia din doua motive:

1.Primul motiv: ca dezlga ziua sabatului.

2.Iar al doilea motiv ca: Isus isi atribuia apelativul de FIUL LUI DUMNEZEU sau cum zice

versetul ca Isus numea pe Dumnezeu Tatal sau.

Astfel ca teologii din vremea aceea care cunostea limbajul duhovnicesc al acestui apelativ de

FIUL LUI DUMNEZEU pentru ei insemna ca SE FACE DEOPOTRIVA CU DUMNEZEU

adica asemanator cu Dumnezeu.

Tocmai de aceea căutau* şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar

şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea**, astfel, deopotrivă cu Dumnezeu.

Iata ce intelegeau farisei prin aceasta notiune si cea ce intelegeau, intelegeau corect, DEOPOTRIVA

CU DUMNEZEU, adica asemanator cu Dumnezeu, pe cand religile presupuse crestine din ziua de

azi talmacesc acest termen de fiu ca exact ca fiind o alta persoana. Evrei capitolul 7 versetul 3 ne arata

ca Dumnezeu care sa descoperit in forma lui Melhisedec: fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam,

neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu,

rămâne preot în veac.

Si apostolul Pavel intreaba in versetul urmator Vedeţi bine dar cât de mare a fost el dacă* până şi

patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!

Si zeciuala numai Dumnezeu o putea lua si apoi El a dat in Vechiul Testament aceasta zeciuala

preotilor. Acum la incheiere vreau sa va spun ca atunci când se va termina Mileniul, şi funcţia de FIU se va

termina. Când El va fi îndeplinit mântuirea (ceea ce El a făcut); când El va fi îndeplinit mijloc irea

(ceea ce face acum); când El va reveni ca FIU şi ca OM şi va domni ca FIU timp de o mie de ani; când cei o mie de ani vor fi îndepliniţi, funcţia de FILIAŢIE a lui ISUS HRISTOS va fi terminată,

completă, sfârşită. Cu tot respectul, vom spune că această funcţie va cădea în desuetudine. (1 Corinteni 15:24-28)

Prieteni, există o filiaţie, o funcţie a FIULUI născut pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o învaţă.

Dar nu se vorbeşte niciodată de o aşa-zisă Filiaţie veşnică. Sunt fericit că nu este aşa. Nu doresc ca El să fie cunoscut veşnic ca FIU supus. Dar cer ca să-L văd veşnic ca DUMNEZEU PUTERNIC.

DOCTRINA DESPRE SAMANTA SARPELUI DE CARE WILLIAM

BRANHAM ESTE CONDAMNAT

Pictorul Hugo Van Der sa născut în Gent, în 1440. În 1467, el a devenit membru al breslei pictorilor din Gent. Nu avem prea multe informații cunoscute despre Hugo van der Goes, și nu există nici o dată cunoscută cînd anume a pictat acest tablou sub numele "Păcatul Original.,,

Mulți istoricii au crezut că această pictură a fost realizată mai aproape de sfârșitul vieții sale. Cel mai probabil, după anul 1479. Acest tablou este bazat pe povestea creștină a lui Adam și Eva. Povestea lui Adam și Eva ne vorbește despre originea păcatului din Eden. Se spune că Dumnezeu cînd la creat pe om la numit Adam, dar acesta după un oarecare timp se simte singur, așa că Dumnezeu îi creează o femeie pe care Adam a numit-o Eva. Din acel moment această pereche minunată trăiesc în paradis, unde exista o singură regulă. Regula este că ei pot mânca din rodul tuturor pomilor dar din rodul pomul cunoștinței ei nu trebuiai ca să mănînce. Povestea ne descrie cum șarpele convinge pe Eva să mănânce din acel pom, și după acea Eva convinge pe Adam să facă același lucru. Acesta este modul în care creștinii cred că păcatul a început în acea grădină minunată. Dar în această pictură putem observa un lucru uimitor pe care pictorul în revelația lui la așezat pe pînză și anume că; această creatură numită

șarpele erea defapt o jumătate șarpe și o jumătate de om. Este interesant că și oameni de artă și-

au făcut gînduri asupra faptelor care s -au întîmplat la începutul omenirii, fapte care au adus moartea tuturora. În legătură cu acest subiect există o lucrare a teologiei evreieşti, de origine ocultă,“Targum Pseudo-Jonathan”, care ne prezintă o ipoteză extrem de interesantă privind geneza biblică. Ei bine, această lucrare evreiască spune că ademenirea Evei de către acel şarpe din grădina Edenului nu a fost altceva decât o relaţie sexuală adulteră pe care Eva a avut-o cu şarpele, care n-ar fi

altcineva decât îngerul căzut Samael sau Lucifer. În urma acestei relaţii, s-a născut Cain, care era astfel fiul lui Lucifer. Cain a avut mai mulţi moştenitori, creând astfel o rasă de oameni luciferici. După ce Abel a fost omorât, Adam şi Eva s-au împreunat din nou şi l-au avut ca fiu pe Set, creând astfel rasa “oamenilor lui Dumnezeu”. Din această rasă din urmă provine şi Domnul Iisus Hristos. Interesant e

faptul că nu doar “Targum Pseudo-Jonathan” consideră că Adam n-a fost tatăl lui Cain, ci şi

marele teolog creştin Tertullian e de acord cu faptul că acest Cain este fiul diavolului, fiind jumătate-om, jumătate-angelic, adică un “Nephilim”. După cum am văzut că versiunea ebraică despre căderea în păcat se referă doar la actul sexual. Un comentator scrie: „ ... Îngerul, călăreţul şarpelui, a intrat la Eva, şi ea a rămas însărcinată şi l-a născut pe Cain.” (F. Braun, Blicke ins Wort, pag. 67). Dacă am face o incursine în evenimentele descrise în cartea Genezei despre acest subiect putem spune că în grădina Eden existau mai mulţi pomi și printre aceștia se afla pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui și răului. Din acest moment tabloul nostru se schimbă într-o vorbire simbolică, deoarece în

Apocalipsa putem vedea cum în simbol Mântuitorul este prezentat ca fiind acest Pom al Vieții. Atunci acest fapt ne determină să tragem următoarea concluzie; că acest pom al cunoștinței binelui și răului nu este altcineva decât o altă persoană cu un caracter negativ. Acum priviţi şarpele, să desenăm un tablou despre el. El era un individ puternic și mare. El este între cimpanzeu şi om. Şi diavolul,

Lucifer, ştia că şarpele era singurul sânge care s -ar amesteca cu sângele uman în această pervetire a rasei umane. El nu putea să aibă de a face cu cimpanzeul, deoarece acel sânge nu se putea amesteca cu omul. El nu putea să se folosească de un alt animal; el trebuia să aibă de a face cu şarpele. Şi sângele

animalelor dacă îl examinăm în laborator vom descoperi că nu se poate încrucișa de la un animal la altul. Chiar şi carnea este o „ altă carne ” scrie Apostolul Pavel în 1 Corinteni capitolul 15 cu versetul 39: „ Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.” Astfel că în creație sîngele omului este un sânge mai dezvoltat decît sîngele de animal, o formă mai înaltă de viaţă. Dar de la această ultimă legătură dintre om și cimpanzeu această legătură este întretăiată. Dar oamenii de ștință vor ca pe baza craniilor și diferitelor schelete, să dovedească legătura insiduoasă dintre animale și om printr-o evoluție. Dar totuși ei nu pot găsi acest răspuns deoarece ei văd că este o verigă lipsă. Aici lipseşte veriga de legătură din istoria omenirii, cunoscută în expresia „ the missing link”, după care ştiinţa mai caută şi astăzi. -Câţi ştiu că ştiinţa nu poate găsi veriga lipsă? Toţi dintre voi poate ştiţi aceasta. Și acesta erea şarpele. Dar un lucru știm că acest Cain s -a aflat de

partea șarpelui şi a dorit să facă cum vrea el, în loc de a proceda cum îi poruncise Dumnezeu. Abel a

fost de partea lui Dumnezeu dar în cele din urmă Cain l-a omorât. Această atitudine de ură o ve -ți observa mereu în linia oamenilor proveniți din genealogia lui Cain. Dar un lucru interesant este faptul că cine studiază cu atenţie genealogia biblică va constata că acest Cain nu este amintit ca fiu al lui Adam în nici un registru genealogic, nici în Vechiul şi nici în Noul Testament. Tot aşa, Adam nu este numit niciodată tatăl lui Cain. Aici este motivul pentru care Eva este numită „ mama omenirii” (Gen. 3, 20), însă Adam nu este numit tatăl „ tuturor celor vii”. Dacă cu adevărat Cain ar fi fost cel

întîi născut al lui Adam, atunci lui i s-ar fi dat o atenţie deosebită în registrul genealogic lucru care nu îl vedem descris în Sfânta Scriptură. Apostolul Ioan cunoştea, după cum vedem, ceea ce s-a întîmplat în grădina Eden, pentru că el scrie: „...nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său ” (1 Ioan 3, 12). Prin „ cel rău”, al cărui copil era Cain, nu poate fi vorba de Adam. Satana, împotrivitorul lui Dumnezeu, este cel rău, el este originea tuturor lucrurilor care se împotrivesc lui Dumnezeu. La fel copilul său Cain era plin de ură şi de egoism; el a fost primul ucigaş şi asasin. Satana este ucigaşul de la început (Ioan 8, 44). El nu a ucis însă în cer, ci aici pe pămînt. Astfel este exclus ca acest Cain să fi ieşit din Adam care era creat după chipul Dumnezeului celui Sfînt. Din Dumnezeu nu poate ieşi nimic rău. Dar dacă urmărim în genealogia biblică din Vechiul Testament vom observa că în această genealogie de șapte, Cain nu

este numărat. Dar registrul acesta trece prin: Adam, Set(în locul lui Abel), Enos, Kenan, Mahalalel, Iared, Enoh (Gen. 5, 5-18).De asemenea cînd Evanghelistul Luca se refere la genealogie din nou, el nu se referă la Cain ca fiind fiul lui Adam. (Luca 3, 37). -Găsiţi-mi mie o Scriptură, în care să se afirme căci Cain era fiul lui Adam, dar eu vă arăt vouă în scriptură unde zice, "Cain era de la cel rău," și nu de la Adam.

Acum prin pilda neghinei din tarina Domnul ne lamureste in mod metaforic cea ce sa intamplat la intemeierea lumii.Si chiar cu aceasta expresie se incheie aceasta pilda: 34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, 35. ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri

ascunse de la facerea lumii.” Matei cap 13 Acum Scriptura ne arata ca : ,,Cel ce samănă sămînţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a sămănat -o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii.(Matei 13:37-39) Prin aceasta pilda Domnul vrea sa ne arate ca dupa ce a creat lumea, a vazut ca toate lucrurile create de El sant foarte bune. El a creat lumea perfect si un soi de oameni perfecti dar cineva a semanat un al soi de oameni prefigurati in aceasta pilda ca neghina.Intrebarea care se naste acum este urmatoarea:

-Cum au aparut acest soi de oameni neghina fara ca acestia sa nu aiba un pintec? Acum multi pretind ca adevarul care reiese din aceasta pilda este ca in biserica lui Christos exista si grau si neghina,dar nu acesta este adevarul deoarece Domnul nu arata ca tarina este biserica ci tarina este lumea. Apoi saminta de neghina nu este Cuvantul pervertit ci sant soiul de oameni veniti din alta genealogie si graul sant fii lui Dumnezeu. Astfel putem spune la incheiere că aceasta tarina reprezintă lumea, iar grâul şi neghina reprezintă oamenii buni şi răi care într-o zi vor fi separaţi la tronul de judecata a lui Dumnezeu.

OARE MÎNCAREA UNUI FRUCT A FOST PACATUL ORIGINAR?

Dogma păcatului originar este, pentru mentalitatea modernă, cea mai nepopulară, cea mai șocantă și cea mai ridiculizată dogmă. Mulți dintre critici întreabă ironic: -Ce fel de Dumnezeu este acesta care doar pentru faptul că doi oameni au mâncat dintr-un fruct, a făcut ca atât de cumplit să sufere peste 90 de miliarde de ființe umane până acum și câte miliarde or mai veni de acum până la sfârșitul lumii? Și pentru a ispăși un asemenea fleac a pretins moartea propriului său Fiu? Cum scria, mai în glumă, mai în serios, și Victor Hugo: „Totul de acum se întemeiază pe echilibrul dintre un măr furat și un Dumnezeu asasinat”. Așa cum am spus că mitul lui Adam și Eva care au fost dați afară din Grădina Edenului pentru simplu fapt că au mâncat dintr-un măr fascinează pe mulți și chiar în prezent mulți dintre noi învăță că primii noștri părinți în grădina Eden, au mâncat un măr și prin acest act de neascultare întreaga lume a plonjat în moarte. Dar în legătură cu acest subiect problema e una mult mai profundă și prin urmare ar trebui ca să punem următoarea întrebare: -Au mîncat într-adevăr un măr prima pereche de oamenii? Încă de la început vreau ca să menționez că această ideie a mărului este o ideie pe care o regăsim în toate mitologiile lumii. De exemplu merele de aur, descrise uneori ca gutui sunt fructele sacre ale Afroditei și reprezentau un simbol al frumuseții, al dragostei și fecundității. Dar personal eu vreau ca să vă spun că reprezentarea iconografică a merelor în tema pe care o dezbatem este una profund eronată și a fost preluată din mitologiile păgâne, ideie pe care nu o vom regăsi în nici un loc din Sfânta Scriptură. Dar iată cum a fost dată Domnul Dumnezeu porunca primilor doi oameni: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (...) Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci

din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei care era lângă ea și bărbatul a mâncat și el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au văzut că erau goi (Gen 2,15-17; 3,6-7). Dacă citim acest capitol cu atenție vom constata că în prezentarea acestor evenimente a fost ceva mai mult decît mîncatul unui fruct natural. Dealtfel, în Genesa 3 așa cum am citit nu scrie nimic de mîncatul unui măr, ci numai de satisfacţia folosirii unui fruct care nu i-se menționează literar soiul. Dar interesant este faptul că după această mâncare în versetul 7 putem citi astfel: „ Atunci li s-au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” Astfel că ceva groaznic se întîmplase acolo de ei şi-au acoperit ruşinea goliciunii lor. Ei nu şi-au legat ochii şi nici nu şi-au acoperit gura, ei şi-au acoperit însă partea de jos a trupului cu şorţuri confecţionate de ei. Mai întâi noi știm că Eva a fost amăgită. Ce înseamnă aceasta, cînd este amăgită o

persoană femeiască, ar trebui să știm. De asemenea după căderea în păcat, deci după faptul săvîrşit, Domnul Dumnezeu a vorbit imediat cu Eva: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii ...” (Gen. 3, 16). Aceasta clarifică ceea ce s-a întîmplat cu adevărat în Eden. Eva nu urma să mănînce cu durere, ceea

ce ar fi fost logic dacă ar fi păcătuit cu gura. Pînă azi, nici o femeie nu a rămas însărcinată prin mîncatul unui fruct. Domnul Dumnezeu a ştiut cu exactitate ce s-a întîmplat, şi cum trebuia pedepsită fapta respectivă. De aceea femeile din întreaga lume nasc cu durere copii lor, ca o amintire a căderii

în păcat, aşa cum a spus Domnul. Cel ce se poticneşte de cuvintele: „ şarpele m-a amăgit, şi am mîncat din pom ” (Gen. 3, 13), ar trebui să citească în Prov. 30, 20: „ Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănîncă, şi se şterge la gură, şi apoi zice: ‘N-am făcut nimic rău.” Astfel putem observa acum cu toți că ADULTERUL lui Eva cu Șarpele a fost defapt păcatul original care sa întâmplat în grădina Eden. În legătură cu acest subiect vreau ca să redau și câteva afirmații ale evanghelistul William Branham care ne arată că acest păcat adulterul este prezentat în cartea Genesa într-un limbaj simbolic, prin mâncarea unui fruct. Iată ce mărturisește el: ,,Să-l luăm pe el acum şi să vedem cum arată șarpele. El era un individ măreţ puternic, uriaş preistoric. Asta este unde arheologi în ziua de azi găsesc acele oase mari de uriași .Acum priviţi îndeaproape. Acest individ măreţ puternic, să zicem că el era înalt de zece picioare, cu umeri mari și arăta întocmai ca un om. Şi diavolul a venit în acea zi în grădină și a zis: -Acum eu pot inspira această pereche. Acum prietene când tu mergi să te uiţi la femei, şi să le seduci, ţine minte, tu eşti uns de diavolul, este exact cea-ce a făcut diavolul în Eden. -Observaţi,în acel moment diavolul a coborât şi a intrat în şarpe. -Şi el a găsit-o pe Eva în grădina Edenului, goală, şi el a vorbit despre ,,fructul între - mijlocul

grădinii,,. -Între înseamnă “mijloc,”; voi înţelegeţi, într-o adunare amestecată ce înseamnă. Şi el a zis: -Acum, aceasta este plăcut. Este plăcut ochiului. - Şi ce a făcut el? -El a început să facă dragoste cu Eva, şi el a trăit cu ea, ca un soţ. Şi ea a văzut că aceasta era plăcut, astfel că ea a mers şi i-a spus bărbatului ei, dar ea era deja însărcinată de Satan. Şi ea a născut primul ei fiu, al cărui nume era Cain, fiul lui Satan. Acum, voi poate ziceţi: -Aceasta-i o doctrină greşită. În regulă, noi tocmai vom afla dacă această doctrină este greşită sau nu. Dacă vă aduceți aminte că Dumnezeu a zis după acest păcat următorul lucru: -Vrăjmăşie va fi între Sămânţa ta(femeie) şi sămânţa şarpelui. - Ce? -Sămânţa şarpelui? Vedeți că femeia urma să aibă o Sămânţă(Hristos), şi vedem că și șarpele avea o sămânţă. “Şi El îţi va zdrobi capul, iar tu vei zdrobi călcâiul Lui.”Şi o zdrobire, acolo, înseamnă “a face o Ispăşire.”Cine citeşte Genesa capitolul 3 cu versetul 15 cu atenţie va constata că Domnul Dumnezeu a vorbit, imediat după căderea în păcat despre sămînţă, adică despre urmaşii şarpelui şi despre sămînţa

femeii. Acum, observaţi că după acest eveniment nedorit se nasc aceşti doi oameni în lumea noastră. Acum, acest şarpe, acest individ mare uriaş cînd s-a ridicat acolo, el era vinovat de comiterea de adulter cu nevasta lui Adam. -Vedeți în ce constă păcatul și în ziua de azi? Din ce cauză bărbați și femeile fac lucrurile în felul în care le fac? Desigur voi puteţi să prindeţi despre ceea ce vorbesc eu. i când oameni au făcut acest lucru , Dumnezeu a început să-i strige: -Adame unde ești? Şi el a zis: -M-am ascuns. -De ce te-ai ascuns? -Pentru că eream gol. Şi Dumnezeu l-a întrebat:

-Cine ţi-a spus că ai fost gol? Atunci ei au început să se învinoțească unul pe altul, după moda armatei: - Păi, femeia pe care mi-ai dat-o Tu, a făcut aceasta. Ea a fost acea care m-a îndemnat. Şi femeia a zis: -Şarpele mi-a dat mie un măr? Ei bine, predicatorule, vino-ţi în fire, pentru că ea a zis: - Şarpele m-a amăgit. -Ştiţi voi ce înseamnă a amăgi? Aceasta înseamnă, “întinat.” Şi ea era deja întinată. Diavolul nu i-a dat ei niciodată un măr,nu arată

în nici un loc din Scripturi acest lucru.“Şarpele m-a amăgit.” Şi atunci a venit blestemul. Și Dumnezeu a zis: Deoarece tu ai ascultat de şarpe în loc de bărbatul tău, tu ai luat Viaţa din lume. Şi tu îţi vei înmulţi întristările tale; şi zămislirea ta va depinde de bărbatul tău . Şi tu Adam pentru că tu ai ascultat de nevasta ta, în loc de Mine (Eu te-am luat din pulbere; cea mai înaltă specie), înapoi în pulbere te vei întoarce.Şi, şarpe, deoarece tu ai făcut aceasta, picioarele tale vor cădea. Pe pântecele tău vei merge în toate zilele vieţii tale. Şi tu vei fi urât. Şi ţărâna pământului îţi va fi hrana. Iată-vă, acolo este acea

verigă care lipseşte.

LIMBAJUL DUHOVNICESC ESTE TOATA PROBLEMA

Mulţi oameni găsesc Biblia o carte greu de citit si ai cred deoarece aceasta carte nu este pentru minte ci

pentru inima. Totusi oamenii încep citirea acestei carti cu intenţii bune dar se opresc din lectură înainte

de a termina deoarece ei chiar nu înţeleg ceea ce citesc.Si eu cred ca se intampla acest lucru dupa cum

a zis si Domnul Isus ca nu toti pot intelege tainele lui Dumnezeu pentru ca nu le a fost dat sa le inteleaga.

Acum versetele urmatoare ne lamuresc de unde vine toata neintelegerea limbajului Biblic.

,,Dar OMUL FIRESC nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi

nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. OMUL DUHOVNICESC,

dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 1 Corinteni 2:14,15

Acum oameni fireşti NORMALI pentru ca acesta este intelesul real al acestui termen, citesc şi citează

Biblia, discută teologie, vorbesc despre Dumnezeu, credinţă, ascultare, păzirea poruncilor etc.; oamenii

fireşti evanghelizează pe alţi oameni tot fireşti; oameni fireşti încearcă să simuleze părtăşia şi unitatea

creştină; oamenii fireşti joacă rolul apostolilor, se joacă de-a biserica, de-a organizarea bisericii, de-a

botezul, de-a Cina, de-a tot ce scrie în Scriptură pentru că se folosesc de autoritatea ei în ceea ce fac.

Majoritatea joacă atât de bine rolul, se transpun atât de mult, încât ei înşişi cred cu toată puterea că este

autentică această piesă de teatru.Dar acesti oameni normali ca si ceilalti oameni nu pot sa patrunda cu

nici un efort al inteligentei in intelegerea simbolica a scripturilor.Singura diferenta dintre un om firesc

din biserica si un om firesc din lume este cunostinta biblica pe care a acumulat o prin citire. Acum si

apostolul Petru arata la 2 Petru 3:16 despre scrierile apostolului Pavel ca :

”….în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de

înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea

lor.”

Asa ca ceea ce oamenii numesc limbaj aluziv în Biblie, Dumnezeu numeşte “vorbire duhovnicească”

care poate fi înţeleasă doar de cei ce au Duhul lui Dumnezeu. Iată acum de ce unii oameni înţeleg

Scripturile şi alţii nu:

Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la

Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu

primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege,

pentru că trebuie judecate duhovniceşte. (1 Corinteni 2:7-16)

Astfel, conform celor scrie în versetele de mai sus, nu limbajul Bibliei influenţează înţelegerea mesajului

profund al ei, ci faptul dacă omul are Duhul lui Dumnezeu care îl poate călăuzi în tot adevărul.

TREBUIA SA VINA CINEVA IN DUHUL SI PUTEREA LUI ILIE SA REASEZE

DIN NOU TOATE LUCRURILE?

Dupa cum ne arata Sfanta Scriptura sluja lui Ioan Botezătorul fost confundată în aceea zi cu slujba lui Ilie care va reeașeza din nou toate lucrurile, așa cum citim în Matei capitolul l7 din experiența de pe

muntele Schimbării la Faţă. În acel timp Domnul nostru i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan cu Sine. Și acolo pe Munte s-au arătat Moise şi Ilie şi au vorbit cu Mântuitorul. Petru a fost copleşit de această viziune şi a spus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (vers 4). După ce au coborât de pe munte, acești ucenicii l-au întrebat pe Domnul: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Imediat după aceasta, Domnul a făcut două afirmaţii: prima era pentru viitor, a doua făcea referire la trecut. Prima se găseşte în vers. 11: „Drept răspuns, Isus le-a zis: «Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile»”. Fără nicio urmă de îndoială, acest verset a fost vorbit la timpul viitor şi se referă la slujba care va avea loc înainte de a doua venire a lui Hristos. Dr. Scofield, un învăţat şi traducător recunoscut pe plan internaţional, scrie în explicaţia sa despre textul din Matei capitolul 17 cu versetul 11: „Hristos confirmă profeţia deosebită şi încă neîmplinită din Maleahi 4:5 -6”. Chiar şi apologeţii fundamentalişti sunt de acord cu aceasta.,, Acum personal eu aș dori ca să nu omitem următorul lucru și anume; că ucenicii cînd au pus această întrebare aceasta a fost o întrebare preluată de la farisei și care îşi avea împlinirea peste aproximativ 2000 de ani. Ei au întrebat cum de multe ori și noi suntem tentaţi să punem întrebări și să cunoaștem lucruri în avans care nu au nimic relevant cu prezentul nostru. De exemplu ucenicii au mai pus o astfel de întrebare în avans după învierea Domnului: ,,Doamne în vremea aceasta ai de gînd ca să așezi împărăția lui Israel?,, (Fapt Apost 1: 6) Și răspunsul a fost următorul: ,,Nu este treaba voastră să știți vremile și soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpînirea sa.,, Prin acest răspuns putem vedea că această întrebare a lor nu erea o întrebare actuală pentru ziua lor. Întrebarea actuală pentru ziua lor trebuia să fie: ,,Cînd se va coborî Duhul Sfânt conform profeției lui Ioel?,,( Ioel 2:28-29- Fapt Apost -1: 4,8) Dar omul deviază întotdeauna de la adevăratele lucruri care trebuie să-i atragă atenţia în generaţia lui în repartizarea profetică stabilită mai dinainte de Dumnezeu. Astfel putem înțelege că întrebarea despre acest Ilie care va reașeza din nou adevărurile Biblice nu erea o întrebare actuală pentru timpul lor, deoarece Matei capitolul 17 cât și Maleahi capitolul 4 exprimă clar că acest Ilie care va veni, va veni ca să reașeze, să întoarcă inimile noastre din nou la acele adevăruri biblice ale primilor creștini chiar înainte de ziua cea mare și înfricoșată din vremea sfârșitului. Dar acum se naște următoarea întrebare: -Cine este acest om prin care Dumnezeu va reașeza din nou toate învățăturile pierdute în epocile bisericii? Dar pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să fim atenți acum la repartizarea profetică din cartea profetului Maleahi capitolul 3 și capitolul 4 unde sunt descrise aceste două slujbe diferite. În Maleahi capitolul 3 este arătat: "Iată, voi trimite un mesager înaintea Mea să pregătească calea".(Maleahi 3:1) Dar Maleahi capitolul 4 ne arată despre o altă slujbă : ,,Iată voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima păriţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem! (Maleahi cap 4 vers 5,6) Acum poate o să vă mire acest fapt cea-ce voi afirma, că în această profeție din Maleahi capitolul 4 sunt redate două evenimente pentru timpuri total diferite și care sunt separate prin conjuncția ,,și”.Acum în legătură cu acest subiect noi nu ar trebui ca să omitem următorul lucru; că de multe ori în cuprinsul multor profeții biblice sunt redate evenimente duble repartizate în timpuri total diferite. De exemplu aduceţi-vă aminte de o întîmplare petrecută în sinagoga din Nazaret. Fiul cel mai renumit al locului tocmai se întorsese acasă şi cei din sinagogă i-au dat cinstea să citească textul pentru Sabatul respectiv, care s-a „nimerit" să fie tocmai din cartea profetului Isaia. Domnul a luat sulul şi a început să citească: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozenia, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului". În urmă a închis cartea și a dat-o îngrijitorului și a șezut jos.(Luca 4:18-19.20).

Dar ceea ce este surprinzător în această scenă este că Domnul Isus n-a citat profeţia lui Isaia în întregime. Nu este de mirare că ascultătorii Lui de atunci s-au scandalizat. Mîntuitorul îşi luase libertatea să interpreteze textul desfăcîndu-l în fragmente profetice. Dacă vom citi Isaia 61:1-2, vom vedea că textul continuă cu: ...”şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru". Noi înţelegem astăzi de ce s-a oprit atunci Domnul Isus. El venise pentru prima parte a misiunii Lui: ,,...să vestescă anul de îndurare al Domnului"..... De asemenea și apostolul Petru în Faptele Apostolilor capitolul 2, a citat doar prima jumătate a versetului din profetul Ioel capitolul 2:32, unde este scris: „ Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.....,, Dacă el ar fi citat şi a doua parte a aceluiaşi verset: „Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim... ”, atunci noi toţi ar fi trebuit să mergem în Ierusalim pe muntele Sion, ca să fim mântuiţi. Astfel acum putem spune, că primul Ilie din Maleahi 3, în slujba lui Ioan Botezătorul a fost trimis ,, să pregătească sau să netezească calea lui Mesia,, (Matei 3:3) sau să ,,să întoarcă inimile părinţilor evrei la copii apostoli”conform primei părții din Maleahi capitolul 4 așa cum îngerul Gavril i-a confirmat aceasta lui Zaharia: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii” (Luca l:17-Maleahi 4:6a). Dar acest al doilea Ilie din acelaș capitol din Maleahi 4, este trimis înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată să întoarcă inimile copiilor (creștinii din vremea sfârșitului) la învățătura primilor părinți apostoli. Dar haideți ca să facem încă odată un rezumat pe scurt al acestui subiect. Dacă sunteți atenți în acest verset redat din Matei capitolul 17, sunt prezentate așa de clar aceste două slujbe ,,Ilie care reașează din nou toate lucrurile,, dar acest bărbat nu erea Ilie-Ioan Botezătorul pentru că el nu a aşezat nimic ci el doar a netezit cărarea, a pregătit calea. Aceasta era misiunea lui pentru că el era glasul care strigă în pustie (lumea): ¸¸Iată glasul celui ce strigă în pustie:Pregătiţi calea Domnului, neteziţii carările.”(Matei cap 3 vers 3.) Dar acest Ilie care reașează din nou toate lucrurile este un alt bărbat pe care Dumnezeu îl va trimite aproape de închiderea timpului și care are slujba să reașeze din nou toate învățăturile creștinismului care s-au pierdut în epocile Bisericii. Dar acum poate fiecare dintre voi vă întrebați și următoarea întrebare: -Dar de ce profeția îl numește pe Ioan Botezătorul Ilie, când defapt pe acesta îl chema Ioan? În Matei capitolul 10 versetele 41 și 42 ne este arătat un lucru interesant că numele unui profet din Vechiul Testament se poate atribui spiritual la un alt om pentru o slujbă viitoare pe care Domnul o va face prin el. Iată ce exprimă acest verset: ,,Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.,, Conform cu acest verset putem spune că numele pămîntesc a primului mesager de dinaintea primei veniri a lui Mesia era Ioan, dar numele atribuit de profeție în care acesta și-a desfășurat slujba și în care a fost primit de popor a fost Ilie. La fel numele pămîntesc al celui de-al doilea mesager de dinaintea celei de-a doua veniri a lui Mesia era William Marrion Branham și scriptura ne arată că și acesta trebuie primit de popor în acest nume de Ilie, pentru că: ,,Cine primeşte un prooroc(Ioan), în numele unui prooroc(Ilie), va primi răsplata unui prooroc. şi cine primeşte pe un om neprihănit (William Marrion Branham), în numele unui om neprihănit(Ilie), va primi răsplata unui om neprihănit.,, De aceea, în acest timp, chiar înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos pe norii cerului, Dumnezeu a chemat un bărbat pentru această reașezare prin care să pregătească un popor care să stea în picioare în marea zi a Domnului. Mesajul acestui bărbat va preceda cea de a doua venire a lui Hristos.

ACUZATIE NEFONDATA CA NE INCHINAM INAINTEA FRATELUI

WILLIAM BRANHAM?

Acum un lucru elementar in crestinism ne este aratat in multe texte din Biblie ca veneratia noastra sa fie acordata numai lui Dumnezeu. Este foarte adevarat ca in toate timpurile au fost oamenii care nu au putut face o diferentiere clara intre Dumnezeu si un slujitor al sau. Satan este interesat inca de la inceputuri ca din oamenii lui Dumnezeu si din obiectele lor personale sa devieze pe oameni de la adevarata cale a

mantuiri. Acum aceasta afirmatie din titlu nu inseamna ca noi sa nu cinstim oamenii lui Dumnezeu deoarece cand cinstim pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu asa cum este arata: <<Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine>> Dacă vă referiți la cinstirea sfinților adormiți, adică plecați din viață, așa cum se face în bisericile ortodoxă și catolică, în Biblie nu este menționat să fi existat o astfel de practică la primii creștini. Dacă veți citi cu atenție Noul Testament, nicăieri nu veți vedea niciodată să se fi închinat cineva la sfinții plecați din viață, cu toate că deja erau destul de mulți plecați la Domnul. Nu veți găsi nicăieri să se fi rugat cineva lor, să fi făcut icoane ale sfinților și să se fi închinat înaintea lor, căci aceasta este păgânism adevărat și este în totală contradicție cu învățătura lui Hristos. Dar in Coloseni cap 2 vers 18: ne este aratat: ,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la

îngeri,.......,, Apoi cartea Apocalipsa cap 19 vers 9,10 arata :

,,Apoi mi-a zis:,,Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!̀ `Apoi mi -a zis: ,,Acestea sînt

adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el

mi-a zis: ,,Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, cari

păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”) Astfel ca aceasta invatatura a inchinari este o invatatura elementara in Sfanta Scriptura de care va tine seama fiecare crestin sanatos in credinta. Dar in citatele urmatoare vreau sa redau in intregime cea ce invata fratele William Branham despre slujba lui si vom vedea daca in vre unul prin aceste citate face vre o aluzie ca sa ne inchinam lui. 269.Acum, aş vrea ca voi să ştiţi că aceasta-i sigur, pentru voi care ascultaţi această bandă. Voi aţi

putut gîndi astăzi că eu împachetez acest Mesaj. Eu nu mai am nimic de a face cu El, eu nu sînt decît

un glas. Şi glasul meu, ar putea să fie chiar împotriva judecăţii mele; Eu vroiam să fiu un vînător. Dar este voia Tatălui Meu ca să declar acesta, şi sînt determinat să o fac. Eu nu am fost Acela care a apărut jos la rîu; eu doar am stat acolo cînd El a apărut. Eu nu sînt acela care face lucrările acestea şi prezice aceste lucruri care se întîmplă aşa cum sînt de perfecte; eu sînt numai acela care stă aproape cînd El le face. Aceea era numai o voce care a folosit-o El, ca

să zică. Aceea nu era aşa cum o ştiam eu; este aşa cum eu doar m-am predat ca să vorbească El prin

mine. Acela nu sînt eu, nu era îngerul al şaptelea, oh, nu; aceea era manifestarea Fiului omului; El

este Dumnezeu. Îngerul nu era Fiul omului, El este Hristos; El este acela care vă hrăneşte. Voi nu

vă hrăniţi dintr-un om; vorbele unui om se vor prăbuşi. Dar voi vă hrăniţi din Trupul-Cuvînt al Fiului

omului. O expunere a Celor Șapte Epoci ale Biserici-Pag.329. ”Eu vreau să fac încă o comparație între mesagerul profet Laodicean și Ioan Botezatorul,mesagerul profet care a precedat prima venire a lui Isus.Oamenii în ziua lui Ioan l-au confundat cu Mesia.Ioan 1:19-20, ”Și aceasta este mărturia lui Ioan,cînd Iudeii au trimis preoți și Leviți de la Ierusalim să-l întrebe, Cine ești tu? Și el a mărturisit,și nu a tăgăduit;și a mărturisit, Eu nu sunt Cristosul.”Acum

acest mesager profet al zilei din urmă va avea o astfel de putere înaintea Domnului încât acolo vor fi

aceia care îl confundă cu Domnul Isus. Acolo va fi un duh în lume care va seduce pe unii și-i va face

să creadă asta.Matei 24:23-36, ”Căci acolo se vor ridica Cristoși falși,și profeți falși,și vor arăta semne și minuni mari;într-atît că,dacă era cu putință, ei vor înșela chiar pe cei aleși.Iată, eu v-am spus dinainte.Deaceea dacă ei vor zice către voi, iată, el este în pustie; nu vă duce ți; iată, el este în odăi secrete; să nu credeți aceasta.”Dar să nu credeți voi aceasta.El nu este Isus Cristos.El nu este Fiul

lui Dumnezeu.El este unul dintre frați, un profet, un mesager, un slujitor al lui Dmnezeu.Lui nu-i

trebuie o onoare mai mare să se acorde peste el decît aceea pe care Ioan a primit-o când el era glasul

care a strigat, ”Eu nu sunt el, dar el vine după mine Predica Apocalipsa, Cap.5, partea I pag.947,948,949,950. 26.Am auzit asta de câțiva ani și m-am gândit că era o glumă.Și am întâlnit câțiva frați(nu-i văd pe nici unul la adunarea în această dimineață), doi sau trei odată într-o călătorie de pescuit și s-au apropiat de mine prin subiectul de a spune, ”Frate Branham nu ești tu cumva Mesia, Cel uns, Cristosul?” 27.Și mi-am pus brațele în jurul fraților și le-am zis la toți:”Fraților, din cât am încercat să fiu un slujitor adevărat al lui Cristos, nu aș vrea ca voi să spuneți un astfel de lucru ca acela.Și niciodată să

nu se spună asta despre mine, astfel voi pleca din câmp cu conștiința curată, iar cei ce o faceți veți fi responsabili pentru fiecare suflet care ar fi salvat în acel timp, fiindcă m-ați luat din câmp.”Și m-am

gândit că atunci s-a încheiat. 28.Și am auzit-o încă de câteva ori.Dar aceea nu a fost așa.Și zilele trecute în Canada un frate mi-a arătat un bilețel despre un lucru ce-l purta în buzunar.El zicea ”William Branham este Domnul nostru.” El boteza oamenii în numele lui William Branham.Dacă ar fi fost vreun dușman de al meu, nu aș fi vrut să știu nici măcar că este o glumă.Dar el este un frate scump și drag, care a venit la mine să-și mărturisească erorile spunând că credința lui în mine este că eu sunt chiar Isus Cristos. 29.Am scrisori acasă și m-au sunat unii slujitori din Chicago și din alte locuri diferite.M-au întrebat dacă cred această dogmă. 30.Și am tot felul de scrisori care au venit în ultimele zile și sunări din diferite locuri, să-mi spună că sunt Cristos.Fraților, aceea este o minciună oribilă, și rușinoasă și neevlavioasă a diavolului.Înțelegeți ? Eu sunt fratele vostru.Acum, așa ceva l-ar scoate din câmp pe orice frate.Așa

ceva ar face ca fiecare om care-l iubește pe Cristos să fugă de astfel de lucruri. 33.Și am stat liniștit dacă oamenii m-au numit profet, de multe ori, fiindcă un profet în Testamentul din Engleză este doar ”un predicator, un mărturisitor,un prezicător al cuvântului,” și altele.Voi sta cu aceea,fiindcă știu voi doar o puteți suporta.Dar când venim la a mă numi pe mine chiar Cristosul uns, sau ceva, aceea a fost prea mult pentru mine.Astfel eu nu am putut rezista la așa ceva. 34.Și astfel, atunci, cam după ce am plecat de la adunarea din Canada, am af lat că asta a ajuns până departe la Eschimoși sau la Indieni de acolo sus. 35.Și astfel aceasta ma rupt în bucăți.Și călătoria de vânătoare care am planificat-o de așa mult timp, nu am putut-o face.Mi-a fost teamă de vreun accident de vânătoare, dacă în țelegeți ceea ce spun.Am ajuns așa de prins de tremur, mai rău decât să stau aici acum.Și eu nu am putut rezista în continuare, gândindu-mă că treizeci și unu de ani de slujire se vor duce pe conducta mocirlei diavolului.”Când voi pleca, ce vor spune ei?” ”Iată aceea-i este exact ceea ce a fost el.” Și toată influența ce am adus-o oamenilor...apoi vedeți unde ar fi aceea.Aș fi un anticrist.Eu nu pot rezista la așa ceva. 36.M-am gândit, ”Mai bine aș muri aici în pădure, ca și cum aș cădea pe pușca mea sau ceva, decât... „Apoi m-am gândit la micul meu Iosif, care trebuie crescut și la altele.Nu eram în stare nici să vânez, astfel că am plecat din pădure și am venit acasă.

37.Și am fost frânt cam vreo opt sau zece zile, fiind așa prins... M-am gândit că-mi pierd mintea.Și doar am cerut la fiecare să stea departe de mine, să mă lase în pace, fiindcă am fost așa de fixat și nervos și supărat și frânt în bucăți. 38.Și mi-am spus că dacă ar fi un dușman de-al meu, ar fi în ordine, doar aș fi râs de aceea și mergeam înainte; dar când vine la frații mei scumpi, surori scumpe asta-i ceea ce ma rănit.Și am zis, ”Doamne mare-lucrurile astea sunt prea tari pentru mine.Trebuie să ies și să las totul în mâinile tale.Eu nu mai știu nimic ce să fac.” 39.Cu câteva zile în urmă, să fiu sigur, am avut o cercetare de la Domnul.Și i-am văzut pe cei dragi ai mei, îngrijind un șarpe care era galben cu negru și vorbindum-mi, acela m-a atins la picior.Dar

sângele meu era așa de gras, încât nu ma afectat.Și m-am uitat, și acolo am mai fost înainte.Și m-am

întors repede cu o pușcă și am împușcat acel lucru, l-am atins chiar în mijlocul lui. 40.Și un frate mi-a zis, când m-am întors cu pușca să-l împușc în cap, el mi-a zis, ”Nu o face, doar ia bățul care stă alături de tine.”Când m-am întors să iau bățul, el s-a târât în ceva apă, o baltă mică. 41.Am zis, ”Ei bine, el nu v-a mai răni prea mult, fiindcă,cred că fratele își dă seama(frații)-că aceea-i ce se va întâmpla.El este rănit mortal,astfel va muri.” 42.Și am întrebat pe mulți membrii din Biserica mea de aici, din acest Tabernacol, cu fratele Neville, care s-au apropiat de mine cu aceeași întrebare.Fraților, surorilor, nu am încercat să fiu un slujitor adevărat al lui Cristos, înaintea voastră? (Adunarea răspunde Amin) Nu am încercat să fiu fratele voastru? (Amin). 43.Acum, orice este; acela-i un duh peste oameni scumpi.Mulți oameni m-au întrebat aceea.Dar acela-i, un duh, dar sper că astăzi acela își primește rana mortală și va muri repede ca să mă pot întoarce repede în slujbă.Până atunci voi cere fiecăruia să vă rugați pentru mine.Nu știu cum o voi face.Locul meu de aici de sus este scos pentru vânzare.Și nu pot rezista la aceea; eu stau pe aici, și voi înebuni complect.Și eu vă cer să vă rugați pentru mine. 44.Și amintiți-vă, dacă ma-ți crezut cândva, dacă ma-ți crezut cândva a fi un slujitor al Cristos,

amintiți-vă, ”Aceea este o eroare.Ea este falsă.Așa Vorbește Domnul.Este greșită.Să nu aveți nimic

de a face cu aceea.Eu sunt fratele vostru.”

Fugi de aceasta, fratele meu! Eu te iubesc, cu o dragoste sfântă. Eu nu respect pe unii din frații mei mai

mult decât pe voi, nicidecum. Dacă am facut-o, eu am arătat respect de persoană. Eu nu spun aceste

lucruri ca să vă supăr. Eu arăt, și spun aceste lucruri deoarece ele sunt în Cuvântul lui Dumnezeu.

Și ca un slujitor al lui Dumnezeu, și cu dragostea lui Dumnezeu în inima mea, eu vă spun acele

lucruri ca voi să vedeți și să înțelegeți. Poate că voi nu ați ști dacă eu nu v-aș spune. Vreți să fugiți de

aceasta astăzi?

DOVEZI CA MESAJUL PE CARE LA PREDICAT WILLIAM BRANHAM

ESTE DE LA DUMNEZEU

Acum eu vreau ca sa afirm ca intelepciunea umana intotdeauna duce la contradictie cu supranaturalul si da nastere la multe intrebari chiar impotriva crestinismului. Nu ma mir ca oameni cu mult creer din crestinism astazi simpatizeaza cu religiile orientale. Si nu ma mir de

asemenea ca atunci cand Cuvantul Domnului erea de negasit si atat de necesar Domnul il pune chiar in gura unui om cu vorbirea greoaie ca MOISE. Dupa ce erea asa de greu sa auzi in acea

vreme un Asa vorbeste Domnul sa fie asa greu sa l si intelegi din gura celui cel transmitea. Atunci ca si acum toti ne am fi intreba; VREA DUMNEZEU SA NE DEA CUVANTUL S AU NU VREA?

Acum noi oamenii de obicei cand avem asteptari irealiste de la un lucru in care am crezut ca este adevarul si vedem ca am fost dezamagiti dintr o data ne intoarcem cu inversunare impotriva

acelei credinte care ne a consumat timpul si tineretea. Aceasta este atitudinea oamenilor in general. Si personal cred ca asa cum spun si psihologii ca un esec din viata unui om il face sa aiba un

volum interminabil de cuvinte. Eu vad ca titlurile din aceste site uri dovedesc unele escuri din viata voastra particulara. Care sant aceste esecuri din viata voastra voi sigur vi le cunosti. Acum

eu citesc diferite acuzati cu presupusele dovezi ca acest mesaj predicat de William Branham este un plagiat. Pai in literatura se poate vorbi de un plagiat dar atunci cand predicatori se

aseamana in doctrina, ei nu pot fi plagiatori ci ei sant calauziti intr o unitate a Duhului sa

vorbeasca aceleasi lucruri cum este aratat in 1Corinteni 1 vers 10. Exista un proverb care spune:

,,Si minciuna e vorbă, dar vremea descopera adevarul.,, Astfel ca vremea este singura care va dovedi adevarul predicat de William Branham. Poate este adevarat cea ce ati afirmat ca multi din predicatori de la acest mesaj nu au putut sa va

dovedeasca cum ca aceste invataturi predicate de William BRANHAM sant venite de la Dumnezeu.Si este foarte important în subiectul pe care îl tratăm ca singurul lucru nu este să

vorbești despre cea-ce crezi, ci important este să dovedești despre cea-ce pretinzi. 1.Astfel eu personal vreu ca sa va dovedesc ca unul din semne care dovedeste ca cele sapte

epoci sant inspirate de Dumnezeu profetului sau William Branham este chiar stema Romanie i cu cele patru fapturi. Dar cei care sunt capabili să înţeleagă aceste lucruri din Mesajul de pe

aceasta stema vor vedea ca aceste patru fapturi sant regasite si in predicile lui William Branham. Astfel putem observa foarte simplu că evenimentele istorice nu puteau fi programate de domnitorii României cu sute de ani mai înainte ca această stemă să rezulte în forma actuală și

să acompanieze așa de perfect istoria Bisericii creștine prezentate Sfântului Ioan în Cartea Apocalipsa. Istoricul N. Berdiaev- spunea in lucrarea sa « Sensul istoriei » ca:

,,Numai apelul profetic la istorie şi la trecut poate învia evoluţia moartă, mişcarea moartă poate s-o facă vie, poate s-o facă lăuntric spirituală. Concluzia principală a tuturor prelegerilor mele despre esenţa istoriei, despre esenţa unei filosofii a istoriei, este aceea că nu

poate exista contradicţie între om şi istorie, între lumea spirituală a omului şi marea lume a istoriei.,,

În legătură cu acest lucru si gânditorul creștin Petre Ţuţea mărturisea ca: ,,Istoria nu este un produs al întâmplării, în istorie hazardul nu are nici un rol.,, Aceste afirmati dovedesc că nu se poate întâmpla nimic in istorie fără știrea lui Dumnezeu.

Așadar in zilele noastre Dumnezeu a format stema aceasta conform evenimentelor din istoria poporului Roman si conform viziuni celor sapte epoci ale bisericii aratate in simboluri lui Ioan

si revelate cu istoria lui Willliam Branham in descoperirea celor sapte peceti. Apoi Dumnezeu a pastrat acest semn timp indelungat care intareste ca ceea ce a predicat William Branham este venit de la Dumnezeu. Va recomand tuturor ca sa cititi cartea lansata oficial cu titlul Heraldica

Romaniei un semn supranatural. Acolo gasiti dovezii isorice care sustin urmatoarea afirmatie: ,,că nu poate exista contradicţie între om şi istorie, între lumea spirituală a omului şi marea

lume a istoriei.,, Și personal eu cred că aceste însemne heraldice de pe stemă, vin ca o dovadă istorică într-o perioadă în care mesajul este considerat irevelant şi expirat, iar creştinii de la acest mesaj sunt

consideraţi deseori ipocriţi sau limitaţi.

2. Apoi despre acccidentul care sa petrecut cu William Branham, eveniment pe care voi critici il puneti ca un varf de lance impotriva celor ce sustin acest mesaj. Eu as avea multe dovezi biblice prin care v as intreba personal:

Cum putea Dumnezeu sa ia din viata nevasta unui profet cu numele de Ezechel? Apoi Dumnezeu sa fie asa de dur cu acest profet si sa i ceara sa si coaca turta pe excremente de om

si sa l puna apoi un an si ceva asezat pe o parte si pe alta cu fata spre o piatra sculptata cu cetatea Ierusalim. Ce sa mai zic de viata atat de trista a profetului Ieremia. Apoi dacă voi aţi fi fost unul dintre

ucenicii lui Ioan Botezătorul şi a-ţi fi văzut capul predicatorului vostru tăiat şi pus pe o tipsie, a-ţi mai urma un astfel de predicator?

Eu vă spun că nu, deoarece voi credeţi într-o moarte dintr-un pat moale. Voi oracole moderne să ştiti un lucru că pentru orice trezire se plăteşte un preţ.

Dar eu cred că a venit timpul ca printr o fotografie pe care o deţin să dovedesc criticilor și numai

lor că printr o sculptură realizata inainte de nasterea profetului William Branham Dumnezeu ne lămureşte că în modul acesta a vrut ca slujitorul său plece din viața aceasta. Aceasta sculptura

se intituleaza; Prevazator in limba greaca PROMETEU. Acum acesta erea denumirea profetilor in Vechiul Testament de:VAZATOR. In această fotografie sculptorul singur si a fotografiat sculptura redand doua detali:

1.Primul detaliu ca o lumina misterioasa in forma de nimb a vrut sa fie asezata de sculptor peste un cap de barbat.

Si exista poza recunoscuta oficial de FBI, cum o lumina misterioasa care a fost surprinsa deasupra lui William Branham si nu a fost retusata si cum de asemenea aceasta fotografie este recunoscuta si asezata oficial in Muzeul de Arta.

2.Apoi al doilea detaliu uimitor la alta sculptura tot cu aceeasi denumire de Prevazator erea cum partea stîngă a acestui cap de bărbat se află ascunsă sub o umbra ca un tifon.

-De ce? Pentru că acolo a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală la fratele William Branham. Acum daca sculptorul nu ar fi avut o viziune despre doua evenimente a unui barbat care se va

naste pe pamant sub aceste doua insemne atunci aceasta sculptura nu ar fi fost o sculptura veritabila asa cum este aratat si in predica Capodopera predicata de fratele William Branham.

De aceea prin aceaste doua fotografii vreau să fac o povocare pentru criticii care au afirmat că : ,,Dacă Rev. Branham ar fi fost omul lui Dumnezeu, Dumnezeu nu i-ar fi îngăduit să treacă în acest mod din viaţă.”

Dar primul motiv pentru care Dumnezeu a îngăduit un astfel de accident a fost următorul: ,,La acest Mesaj predicat de acest bărbat s-au atașat și oameni care nu au fost chemați de

Dumnezeu și prin acest eveniment Dumnezeu a făcut să se descopere cine sunt aceștia în inima lor. Astfel în urma acestui eveniment presupus tragic, aceștia au fost tare dezamăgiți și s-au reîntors în religiile lor.,,

-Acum nu este scris în scripturi că bătrînul profet Simeon a proorocit Mariei, mama Domnului Isus că sufletul ei va fi străpuns de o sabie?

-De ce? -Păi profeția răspunde de ce: ,,….ca să se descopere gîndurile multor inimi.,,(Luca cap 2 vers 35)

Acum vreau ca să vă întreb: -A scutit-o Dumnezeu pe Maria ca să nu sufere?

-Nu. Și de asemenea puteți să-mi răspundeți și la următoarea întrebare: -Cum a fost sufletul Mariei străpuns de această sabie a Cuvîntului lui Dumnezeu?

Vă spun cum; Profeția încă din Vechuil Testament cuprindea în sine un mesaj precis pentru ce anume a venit Mesia, și anume El a venit ca să fie răstignit pentru salvarea noastră. Și această

profeție a fost într-adevăr o străpungere pentru sufletul Mariei. Nu a fost ușor ca această sfântă să treacă peste această împlinire profetică care a făcut-o să sufere atît de mult. Dar toată suferința ei a fost pentru ca să se descopere gîndurile multor oameni și în ce privește slujba

Domnului Isus. La fel si prin acest accident, al fratelui William Branham, Dumnezeu a dat pe față gîndurile ascunse ale multor inimi cu privire la această slujbă profetică. Astfel că aceștia

nu au putut rezista la acest test al Cuvîntului lui Dumnezeu. -Apoi nu a spus profeția prin Simeon că acest prunc Isus este ridicat spre prăbușirea și ridicarea multora din Israel?

La fel orice slujbă trimisă de Dumnezeu este ridicată pentru acelaș scop. Acum Dumnezeu nu este dator nimanui dintre noi sa ne reveleze anumite lucruri din Cuvantul

sau sau sa ne de a explicati de ce se intampla anumite evenimente triste in viata unui predicator. Dar eu stiu ca Biblia arata ca:

,,Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. –Proverbe 17:17.

Acum daca o nenorocire a dat peste fratele Branham si multi au fugit de el sa stiti ca nu i au fost prieteni adevarati.

Cu stima Valentin PREDA