1

conf. univ. dr. IOAN GRIGA judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

secţia Penală

DREPT PROCESUAL PENAL PARTEA GENERALĂ

TEORIE, JURISPRUDENŢĂ ŞI APLICAŢII PRACTICE

2

3

conf. univ. dr. IOAN GRIGA judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

secţia Penală

DREPT PROCESUAL PENAL

PARTEA GENERALĂ

TEORIE, JURISPRUDENŢĂ ŞI APLICAŢII PRACTICE

Oscar Print Bucureşti, 2004

4

Tehnoredactare TRAIAN BĂDICAN

Coperta RĂZVAN BĂLAŞA

Editura Oscar Print

Bulevardul Regina Elisabeta nr. 71, et. 3, ap. 7, 050016 Bucureşti, sector 5, O.P. 1

tel./fax: (021) 315.48.74 e-mail: contact @ oscarprint.ro

COMENZI ŞI DISTRIBUŢIE tel./fax: (021) 315.48.74

mobil: 0724/665.879 e-mail: contact @ oscarprint.ro

© Oscar Print, 2004

ISBN 973-668-092-4

5

CUPRINS

Capitolul 1 Noţiuni introductive privind procesul penal şi dreptul procesual penal ......................................................................... 17 Secţiunea 1

1. Istoricul dreptului procesual penal............................................................ 17 2. Noţiuni generale privind organizarea şi realizarea justiţiei penale........... 20

Noţiunea, scopul şi fazele procesului penal ................................................ 22 Fazele procesului penal.............................................................................. 23

Secţiunea a II-a 1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal ........................ 25 2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept................... 26

Secţiunea a III-a 1. Normele juridice procesual penale ............................................................ 27

Noţiune ...................................................................................................... 27 Structură .................................................................................................... 28 Clasificare .................................................................................................. 28

2. Faptele juridice procesual penale.............................................................. 30 Raporturile juridice procesual penale ......................................................... 30 Noţiune ...................................................................................................... 30 Structura raportului juridic procesual penal................................................ 31 Obiectul raportului juridic procesual penal ................................................. 31 Trăsăturile raportului juridic procesual penal ............................................. 32

Secţiunea a IV-a Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român................................ 32

1. Noţiune................................................................................................... 32 2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal ...................................... 33

Secţiunea a V-a Interpretarea normelor de drept procesual penal ......................................... 35

1. Noţiune................................................................................................... 35 2. Formele interpretării ............................................................................... 35 3. Metodele sau procedeele de interpretare ................................................ 36 4. Rezultatele interpretării........................................................................... 37 5. Limitele interpretării................................................................................ 39

Secţiunea a VI-a Aplicarea legii procesuale penale române .................................................... 39

1. Aplicarea legii procesuale penale în timp ................................................ 39 2. Aplicarea legii procesuale penale în spaţiu ............................................. 40

Capitolul 2 Principiile fundamentale ale procesului penal în România ............ 41 Secţiunea I

1. Noţiunea de principiu fundamental ........................................................... 41

6

2. Sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal român .............. 41 Secţiunea a II-a

Conţinutul principiilor fundamentale ............................................................ 44 1. Legalitatea procesului penal ................................................................... 44

Garanţii pentru respectarea principiului legalităţii ........................................ 45 2. Principiul oficialităţii ............................................................................... 47

A) Noţiune .............................................................................................. 47 B) Conţinut si mod de realizare................................................................. 47 C) Excepţii de la principiul oficialităţii ......................................................... 48

3. Principiul aflării adevărului ..................................................................... 50 A) Noţiune .............................................................................................. 50 B) Conţinut şi mod de realizare................................................................. 51

4. Principiul prezumţiei de nevinovăţie ....................................................... 54 A) Noţiune .............................................................................................. 54 B) Conţinut şi mod de realizare................................................................. 54

5. Principiul rolului activ al organelor judiciare ........................................... 56 A) Noţiune .............................................................................................. 56 B) Conţinut şi mod de realizare................................................................. 56

6. Principiul garantării libertăţii persoanei .................................................. 57 A) Noţiune .............................................................................................. 57 B) Conţinut şi mod de realizare................................................................. 58

7. Principiul respectării demnităţii umane ................................................... 59 Noţiune .................................................................................................. 59

8. Principiul garantării dreptului de apărare ................................................ 60 A) Noţiune .............................................................................................. 60 B) Garanţii ale respectării dreptului de apărare........................................... 63

9. Principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal......................... 64 A) Noţiune .............................................................................................. 64 B) Separarea funcţiilor judiciare – unul din principiile de bază

ale procesului penal european.............................................................. 66 10. Principiul dreptului la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil ... 67 11. Principiul dreptului la tăcere al învinuitului şi inculpatului..................... 68

A) Noţiunea dreptului la tăcere şi a dreptului de a nu face declaraţie contra sie însuşi............................. 69

B) Conţinutul dreptului la tăcere, procedura de realizare a acestuia şi efectele exercitării acestui drept în procesul penal .............................. 70

C) Efecte juridice ale noilor dispoziţii care reglementează dreptul la tăcere ... 71 12. Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal ................................. 74

Noţiune .................................................................................................. 74 13. Principiul operativităţii în procesul penal .............................................. 75 14. Limba în care se desfăşoară procesul penal.......................................... 77

Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 77

Capitolul 3 Participanţii în procesul penal.................................................................. 118 Secţiunea I

Consideraţii generale privind participanţii în procesul penal....................... 118

7

1. Noţiunea de participanţi în procesul penal .............................................. 118 2. Succesorii, reprezentanţii şi substituiţii procesuali ................................. 118

A) Succesorii .......................................................................................... 119 B) Reprezentanţii .................................................................................... 119 C) Substituiţii procesuali .......................................................................... 120

Secţiunea a II-a Organele judiciare.......................................................................................... 120

1. Instanţele judecătoreşti........................................................................... 120 2. Ministerul Public..................................................................................... 124 3. Organele de cercetare penală ................................................................. 127

Secţiunea a III-a Părţile în procesul penal ................................................................................ 128

1. Noţiunea de parte în procesul penal........................................................ 128 A) Învinuitul şi inculpatul .......................................................................... 128

a) Explicaţii prealabile privitoare la calitatea de făptuitor şi învinuit .......... 128 b) Inculpatul ...................................................................................... 130 c) Obligaţiile şi drepturile inculpatului în procesul penal.......................... 132

B) Partea vătămată ................................................................................. 133 C) Partea civilă ....................................................................................... 135 D) Partea responsabilă civilmente............................................................. 136

Secţiunea a IV-a Apărătorul în procesul penal ......................................................................... 137

1. Noţiunea de apărare şi calitatea de apărător ........................................... 137 2. Asistenţa juridică.................................................................................... 139 3. Reprezentarea ........................................................................................ 142

A) Reprezentarea convenţională............................................................... 142 B) Reprezentarea legală .......................................................................... 143

Secţiunea a V-a Alte persoane care participă în cadrul procesului penal .............................. 144 Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 144

Capitolul 4 Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal ....................... 155 Secţiunea I

Noţiuni introductive privind acţiunile în procesul penal............................... 155 1. Noţiunea de acţiune în justiţie................................................................. 155 2. Acţiunile ce se pot exercita în procesul penal ......................................... 156

Secţiunea a II-a Acţiunea penală ............................................................................................ 157

1. Aspecte generale privind factorii acţiunii penale ..................................... 157 A) Noţiunea, temeiul şi obiectul acţiunii penale........................................... 157 B) Subiecţii acţiunii penale ....................................................................... 157

2. Trăsăturile acţiunii penale....................................................................... 158 A) Acţiunea penală aparţine statului .......................................................... 159

8

B) Acţiunea penală este obligatorie ........................................................... 159 C) Acţiunea penală este indisponibilă şi irevocabilă .................................... 159 D) Acţiunea penală e indivizibilă ............................................................... 160 E) Acţiunea penală este individuală .......................................................... 160

3. Momentele desfăşurării acţiunii penale ................................................... 160 A) Punerea în mişcare a acţiunii penale..................................................... 160 B) Exercitarea acţiunii penale ................................................................... 162 C) Stingerea acţiunii penale ..................................................................... 162

Secţiunea a III-a Acţiunea civilă................................................................................................ 169

1. Noţiunea de acţiune civilă – instituţie a dreptului penal........................... 169 2. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă ................................... 169

Teorii. Deosebiri şi asemănări .................................................................. 169 3. Obiectul, scopul şi subiecţii acţiunii civile în procesul penal................... 170

A) Obiectul acţiunii civile .......................................................................... 170 B) Scopul acţiunii civile ............................................................................ 171 C) Subiecţii acţiunii civile.......................................................................... 172

4. Condiţiile de exercitare a acţiunii civile în procesul penal ....................... 172 5. Desfăşurarea acţiunii civile în procesul penal ......................................... 174

A) Dreptul de opţiune în exercitarea acţiunii civile....................................... 174 B) Punerea în mişcare a acţiunii civile ....................................................... 176 C) Exercitarea din oficiu a acţiunii civile ..................................................... 177 D) Introducerea în proces a persoanei responsabile civilmente.................... 178 E) Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă.............................................. 178 F) Cazuri speciale de exercitare a acţiunii civile la instanţa civilă.................. 178 G) Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal.......................................... 179

a) Respingerea acţiunii civile............................................................... 179 b) Admiterea, în totalitate sau în parte a acţiunii civile............................ 179 c) Instanţa nu soluţionează acţiunea civilă ............................................ 179

Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 180

Capitolul 5 Competenţa ..................................................................................................... 194 Secţiunea I

Competenţa şi formele sale ........................................................................... 194 1. Noţiunea de competenţă ......................................................................... 194

Felurile competenţei penale .................................................................. 195 A) Competenţa materială ......................................................................... 195 B) Competenţa teritorială ......................................................................... 197 C) Competenţa personală ........................................................................ 200 D) Competenţa funcţională....................................................................... 201

2. Competenţa instanţelor judecătoreşti în România ................................... 202 A) Competenţa instanţelor penale civile..................................................... 202

a) Competenţa judecătoriei ................................................................. 202

9

b) Competenţa tribunalului .................................................................. 203 c) Competenţa tribunalelor specializate ................................................ 203 d) Competenţa Curţii de Apel .............................................................. 204

B) Competenţa instanţelor penale militare ................................................. 204 a) Competenţa tribunalului militar ........................................................ 204 b) Competenţa tribunalului militar teritorial ............................................ 205 c) Competenţa Curţii Militare de Apel ................................................... 205

C) Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ....................................... 206 Secţiunea a II-a

Prorogarea de competenţă ............................................................................ 207 1. Noţiune şi cazuri..................................................................................... 207 2. Indivizibilitatea........................................................................................ 208 3. Conexitatea ............................................................................................ 209 4. Efectele stării de conexitate sau indivizibilitate ....................................... 210

A) Reunirea cauzelor ............................................................................... 210 B) Prorogarea competenţei ...................................................................... 211

5. Procedura de reunire a cauzelor ............................................................. 211 6. Disjungerea cauzelor .............................................................................. 212 7. Alte cazuri de prorogare a competenţei................................................... 214

A) Prorogarea competenţei în caz de schimbare a încadrării juridice a faptei 214 B) Prorogarea competenţei în cazul schimbării calificării faptei .................... 215 C) Prorogarea competenţei în cazul chestiunilor prealabile.......................... 215 D) Prorogarea competenţei în cazul strămutării judecării cauzei penale........ 216

a) Noţiune ......................................................................................... 216 b) Procedura strămutării ..................................................................... 217

Secţiunea a IV-a Alte instituţii procesuale legate de competenţă............................................ 217

1. Controlul competenţei penale ................................................................. 217 2. Declinarea de competenţă....................................................................... 218 3. Conflictele de competenţă ...................................................................... 219

A) Noţiune .............................................................................................. 219 B) Procedura de rezolvare a conflictului de competenţă .............................. 220

4. Incompatibilitatea ................................................................................... 222 A) Noţiune .............................................................................................. 222 B) Cazuri ................................................................................................ 223

a) Incompatibilitatea judecătorilor ........................................................ 223 b) Alte cauze de incompatibilitate ........................................................ 224 c) Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală,

a magistratului-asistent şi a grefierului .............................................. 226 d) Incompatibilitatea expertului şi interpretului ....................................... 226

C) Invocarea excepţiei de incompatibilitate ................................................ 227 a) Abţinerea ...................................................................................... 227 b) Recuzarea..................................................................................... 227 c) Procedura de soluţionare a declaraţiei de abţinere şi a cererii de recuzare.................................................................... 228

D) Sancţiunea incompatibilităţii................................................................. 229 Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 230

10

Capitolul 6 Probele şi mijloacele de probă ................................................................. 254 Secţiunea I

Probele ........................................................................................................... 254 1. Probaţiunea în procesul penal ................................................................ 254

A) Noţiunea de probe şi mijloace de probă................................................. 254 B) Importanţa probelor în procesul penal ................................................... 255 C) Activitatea de probaţiune şi rolul ei în procesul penal.............................. 256

2. Specificul activităţii de probaţiune şi rolul ei în faza de urmărire penală ....................................................... 257 Particularităţile activităţii de probaţiune

în raport de fazele procesului penal................................................... 257 A) Particularităţile activităţii de probaţiune

în faza de urmărire penală ................................................................... 257 B) Specificul activităţii de probaţiune, particularităţile şi rolul ei în faza de judecată ................................................................ 258

3. Obiectul probaţiunii ................................................................................ 260 A) Noţiunea de obiect al probaţiunii........................................................... 260 B) Faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii ...................... 261

a) Faptele similare, auxiliare şi negative ............................................... 261 b) Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii............. 262 c) Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite................................ 263

C) Cerinţele probelor ............................................................................... 263 D) Clasificarea probelor ........................................................................... 265 E) Procedura probaţiunii .......................................................................... 266

4. Incidenţa principiilor fundamentale ale procesului penal în activitatea de administrare a probelor................................................. 268 A) Prezumţia de nevinovăţie..................................................................... 268 B) Principiul respectării demnităţii umane .................................................. 269

5. Aprecierea probelor ................................................................................ 270 Mijloacele de probă ...................................................................................... 271

1. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă în procesul penal..................................................................................... 271

Loialitatea în obţinerea mijloacelor de probă ......................................... 272 2. Clasificarea mijloacelor de probă........................................................... 273 3. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor........................................................ 274

A) Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului ....................................... 274 a) Noţiune. Importanţa procesuală a declaraţiilor învinuitului

sau ale inculpatului ................................................................... 274 b) Procedura obţinerii declaraţiei învinuitului sau inculpatului ............ 276 c) Valoarea probatorie a declaraţiilor învinuitului

sau inculpatului ........................................................................ 278 B) Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente .................................................. 279 a) Noţiune .................................................................................... 279

11

b) Procedura obţinerii declaraţiilor părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente............................................. 280

c) Valoarea probatorie a declaraţiilor părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente............................................. 280

C) Declaraţiile martorilor ..................................................................... 281 a) Calitatea de martor în procesul penal .......................................... 281 b) Excepţii de la îndatorirea de a fi martor ....................................... 282 c) Obligaţiile şi drepturile procesuale ale martorilor........................... 283 d) Procedura de ascultare a martorilor ............................................ 285 e) Valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor................................ 287

D) Procedee speciale de ascultare a părţilor şi martorilor ....................... 288 a) Confruntarea ............................................................................ 288 b) Folosirea interpreţilor................................................................. 288

4. Înscrisurile, înregistrările audio sau video şi mijloacele materiale de probă ........................................................... 289 A) Înscrisurile..................................................................................... 289

a) Noţiune .................................................................................... 289 b) Procesele-verbale ..................................................................... 290 c) Valoarea probantă a înscrisurilor ................................................ 291

B) Interceptările şi înregistrările audio sau video ................................... 292 a) Noţiune şi importanţă................................................................. 292 b) Condiţiile de efectuare ale interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video ................................................. 293

c) Procedura de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor audio-video ....................................................... 294

d) Valorificarea înregistrărilor audio-video ....................................... 295 e) Verificarea înregistrărilor audio sau video .................................... 296

C) Mijloacele materiale de probă ......................................................... 296 a) Noţiune .................................................................................... 296 b) Procedura folosirii mijloacelor materiale de probă......................... 297 c) Valoarea probatorie a mijloacelor materiale de probă.................... 297

5. Procedeele de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă........................................................ 298 A) Ridicarea de obiecte şi înscrisuri ..................................................... 298 B) Percheziţia .................................................................................... 300

a) Noţiune. Clasificare ................................................................... 300 b) Procedura de efectuare a percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri ............................................. 301

C) Cercetarea la faţa locului ................................................................ 305 a) Noţiune şi importanţă................................................................. 305 b) Procedura cercetării la faţa locului .............................................. 306

D) Reconstituirea ............................................................................... 307 a) Noţiune şi importanţă................................................................. 307 b) Procedura reconstituirii .............................................................. 307

12

6. Constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele ..................... 308 A) Constatările tehnico-ştiinţifice.......................................................... 308

a) Noţiune şi importanţă................................................................. 308 b) Procedura de efectuare a constatării tehnico-ştiinţifice.................. 308

B) Constatările medico-legale ............................................................. 309 a) Noţiune şi importanţă................................................................. 309 b) Procedura de efectuare a constatărilor medico-legale................... 310 c) Valoarea probatorie a raporturilor

de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală ....................... 310 C) Expertiza ...................................................................................... 311

a) Noţiune şi importanţă................................................................. 311 b) Felurile expertizei...................................................................... 312 c) Procedura de efectuare a expertizei ............................................ 314

D) Administrarea probelor prin comisie rogatorie şi delegare .................. 319 a) Consideraţii preliminare ............................................................. 319 b) Comisia rogatorie...................................................................... 319 c) Delegarea ................................................................................ 321 d) Martorii asistenţi........................................................................ 322

Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 323

Capitolul 7 Măsurile procesuale..................................................................................... 417 Secţiunea I

Consideraţii introductive ............................................................................... 417 1. Noţiunea de măsuri procesuale............................................................... 417 2. Clasificarea măsurilor procesuale........................................................... 418

Secţiunea a II-a Măsurile preventive........................................................................................ 419

1. Noţiune, feluri şi natura juridică .............................................................. 419 A) Noţiunea de măsuri preventive ............................................................. 419 B) Felurile măsurilor preventive ................................................................ 420 C) Natura juridică a măsurilor preventive ................................................... 421

2. Luarea, înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive ................................................................................ 421

A) Luarea măsurilor preventive. Condiţii .................................................... 421 Procedura luării măsurilor preventive ................................................... 425

B) Înlocuirea măsurilor preventive ............................................................. 426 Procedura înlocuirii măsurii arestării preventive .................................... 427

C) Revocarea măsurilor preventive ........................................................... 428 Procedura revocării măsurilor preventive.............................................. 428

D) Încetarea de drept a măsurilor preventive.............................................. 429 Procedura încetării de drept a măsurilor preventive ............................... 430

E) Căile de atac ...................................................................................... 430 Căi de atac împotriva măsurilor preventive dispuse în cursul judecăţii ................................................................... 435

13

3. Analiza măsurilor preventive................................................................... 437 A) Reţinerea ........................................................................................... 437

Organele competente pentru luarea măsurii reţinerii şi condiţiile luării acestei măsuri........................................................... 439

B) Obligarea de a nu părăsi localitatea ...................................................... 441 C) Obligarea de a nu părăsi ţara ............................................................... 442 D) Arestarea preventivă ........................................................................... 443

1. Arestarea preventivă a învinuitului.................................................... 443 a) Procedura de arestare a învinuitului

în cursul urmăririi penale ........................................................... 445 b) Procedura arestării învinuitului în cursul judecăţii ......................... 445

2. Arestarea preventivă a inculpatului................................................... 446 a) Procedura arestării inculpatului în cursul urmăririi penale .............. 448

Durata arestării inculpatului ...................................................... 449 Mandatul de arestare ............................................................... 449 Prelungirea duratei arestării inculpatului în cursul urmăririi penale .......................................................... 450 Calea de atac .......................................................................... 452

b) Procedura arestării inculpatului după trimiterea sa în judecată .................................................... 453

Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului trimis în judecată în stare de arest .................... 453 Calea de atac împotriva încheierii de revocare sau menţinere a arestării preventive ..................................... 454

c) Procedura arestării inculpatului în cursul judecăţii......................... 454 d) Verificări privind legalitatea şi temeinicia

arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii ..................... 455 Dispoziţii speciale privind reţinerea şi arestarea preventivă a minorilor ............................................. 456 În cursul judecăţii ..................................................................... 460

4. Liberarea provizorie................................................................................ 460 A) Noţiune. Natură juridică. Caracteristici................................................... 460 B) Liberarea provizorie sub control judiciar ................................................ 461 C) Liberarea provizorie pe cauţiune .......................................................... 463 D) Procedura liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune............. 465 E) Revocarea liberării provizorii ................................................................ 468

Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 468

Secţiunea a III-a Alte măsuri procesuale .................................................................................. 500

1. Măsurile de ocrotire ................................................................................ 500 2. Măsurile de siguranţă ............................................................................. 501

A) Condiţii .............................................................................................. 501 B) Procedura luării măsurilor de siguranţă ................................................. 502

14

3. Măsurile asigurătorii ............................................................................... 503 A) Noţiune. Condiţii ................................................................................. 503 B) Bunurile asupra cărora se pot lua măsuri asigurătorii.............................. 504 C) Bunurile asupra cărora nu se pot lua măsuri asigurătorii ......................... 504 D) Procedura de luare a măsurilor asigurătorii ........................................... 505

a) Sechestrul penal propriu-zis ............................................................ 506 b) Inscripţia ipotecară ......................................................................... 507 c) Poprirea ........................................................................................ 507 d) Contestarea măsurilor asigurătorii.................................................... 508

4. Restituirea lucrurilor ............................................................................... 508 5. Restabilirea situaţiei anterioare............................................................... 509

Capitolul 8 Actele procesuale şi procedurale comune .......................................... 510 Secţiunea I

Actele procesuale şi actele procedurale ....................................................... 510 1. Noţiunea de act procesual şi de act procedural....................................... 510 2. Condiţii de valabilitate ............................................................................ 512 3. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale........................................ 512

A) Acte procedurale comune .................................................................... 513 a) Citarea .......................................................................................... 513

1. Noţiune .................................................................................... 513 2. Conţinutul citaţiei....................................................................... 514 3. Locul de citare .......................................................................... 514 4. Înmânarea citaţiei...................................................................... 516

b) Comunicarea altor acte procedurale................................................. 517 c) Mandatul de aducere ...................................................................... 518

B) Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite......................................................... 519 1. Modificarea actelor procedurale ....................................................... 519 2. Îndreptarea erorilor materiale........................................................... 520 3. Înlăturarea unor omisiuni vădite ....................................................... 520

Secţiunea a II-a Termenele în procesul penal ......................................................................... 520

1. Noţiune şi importanţă ............................................................................. 520 2. Clasificarea termenelor procedurale ....................................................... 522 3. Calcularea termenelor............................................................................. 523

A) Calculul termenelor procedurale ........................................................... 523 B) Calculul termenelor substanţiale ........................................................... 524

4. Acte considerate ca făcute în termen ...................................................... 524 Secţiunea a III-a

Sancţiunile procesual penale ........................................................................ 525 1. Noţiunea de sancţiuni procesual-penale. Scop........................................ 525 2. Categorii de sancţiuni procesual-penale ................................................. 525

A) Decăderea ......................................................................................... 526 Delimitarea decăderii de celelalte sancţiuni procesuale.......................... 526

15

B) Inadmisibilitatea .................................................................................. 526 Delimitarea inadmisibilităţii de nulitate .................................................. 527

C) Nulităţile............................................................................................. 527 a) Noţiune ......................................................................................... 527 b) Clasificare ..................................................................................... 529

Nulităţile prevăzute de Codul de procedură penală........................... 530 1. Nulităţile absolute................................................................. 530

a) Trăsăturile nulităţilor absolute .......................................... 530 b) Cazurile de nulitate absolută ............................................ 531

2. Nulităţile relative .................................................................. 532 a) Trăsăturile nulităţilor relative ............................................ 532 b) Declararea nulităţii şi efectele ei ....................................... 534 c) Efectele nulităţii .............................................................. 534

Secţiunea a IV-a Cheltuielile judiciare şi amenzile judiciare .................................................... 535

1. Cheltuielile judiciare ............................................................................... 535 A) Noţiune .............................................................................................. 535 B) Plata cheltuielilor avansate de stat........................................................ 537 C) Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi .............................................. 539

2. Amenda judiciară.................................................................................... 540 A) Abaterile sancţionate cu amendă judiciară............................................. 540 B) Procedura privitoare la amenda judiciară............................................... 541

Aplicaţii practice – probleme ivite şi rezolvate în jurisprudenţă ........................ 542

16

17

Capitolul 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL PENAL ŞI DREPTUL PROCESUAL PENAL

Secţiunea 1

1. ISTORICUL DREPTULUI PROCESUAL PENAL

În toate domeniile dreptului, inclusiv în cel al dreptului penal, legiuirile cele mai vechi cuprindeau de-a valma norme de drept substanţial şi de procedură penală. Diferenţierea acestor două categorii de norme s-a făcut numai în timp, în urma unui proces lent. Dreptul penal avea, iniţial, un caracter religios şi îndeosebi procedura avea caracterul şi forma unui ritual religios. Primele norme de conduită le găsim prescrise în cărţi care erau în acelaşi timp, biblii şi coduri. O altă trăsătură a dreptului penal primitiv a fost caracterul său privat. Mult mai târziu, după o lungă evoluţie dreptul penal primitiv a ajuns în perioada etatică şi în faza juridică, îmbrăcând treptat însuşirea de drept public. În paralel, acest drum l-a parcurs şi procedura penală, până când, târziu, a ajuns să dobândească trăsături ale dreptului procesual penal.

Prima formă evoluată de proces penal atât sub aspectul formei cât şi sub aspectul fondului, o găsim la romani.

Procesul penal roman avea două forme: proces penal privat şi proces penal public, în raport de modalitatea de intervenţie jurisdicţională a Statului: ca arbitru între părţile litigante şi, respectiv, ca subiect al puterii de a pedepsi în interes social.

Procesul penal privat se întemeia pe actio doli şi intervenea pentru orice fapt injust.

Procesul penal public cuprindea, pe de o parte, valorificarea unei pretenţii juridice a părţii vătămate, iar, pe de altă parte, exercitarea funcţiei de apărare socială a Statului. Avea două forme: cognitio (toate funcţiile procesuale erau atribuite Statului) şi accusatio (acuzarea în interes public care se făcea de către orice cetăţean).

Pe măsură ce relaţiile sociale au evoluat şi s-a simţit nevoia unor noi exigenţe de represiune a criminalităţii, sfera de atribuţii a acuzatorului privat a fost restrânsă, ajungându-se, treptat, la o procedură penală extraordinară, în care acuzarea nu mai era privată, ci din oficiu.

Procedura de desfăşurare avea la bază publicitatea şi formalitatea. Elementele de publicitate şi formalism au însemnat o evoluţie remarcabilă în procesul penal roman care a ajuns, astfel, la un înalt grad de dezvoltare. Edificatoare, este în acest sens, remarca, conform căreia, în materia probelor procesul strălucea „ca model neîntrecut de fineţe juridică şi penetraţiune psihologică”1.

Procesul penal barbaric a avut, de asemenea, normele sale speciale. Deşi la început barbarii nu au avut legi scrise, conducându-se după obiceiuri, cu timpul ei au înscris în legi dreptul cutumiar al poporului, care avea la bază tradiţia.

1 Prof. Eugenio Florian

18

În epoca feudală, justiţia era împărţită de mai multe tribunale; infracţiunea, în principiu, era urmărită în baza acuzaţiei, părţii vătămate sau, în caz de moarte a acesteia, acuzaţia era preluată şi exercitată de rude.

În evul mediu au intervenit modificări importante, atât în ceea ce priveşte organizarea tribunalelor penale, cât şi în privinţa formelor procedurii. A fost introdusă procedura nefastă a inchiziţiei, iar acţiunea din oficiu a luat treptat, tot mai mult locul acuzării exercitate de către partea vătămată.

Inchiziţia este instituţia de la care a derivat denumirea de procedură inchizi-torială sau sistem procedural inchizitorial, care, în cursul istoriei procedurii penale, a alternat cu sistemul acuzatorial. Din îmbinarea acestor sisteme concurente, s-a născut, treptat, un sistem electiv, mixt, care a fost îmbrăţişat de legiuirile pro-cedurale moderne.

În secolul al XII-lea, în Italia, sub influenţa noilor jurisconsulţi bolonezi, se pun bazele procesului penal comunal, din elemente romanistice şi economice.

Reformarea procesului penal a avut loc sub impulsul ideilor filosofiei raţionaliste, al spiritului de libertate şi umanitate, din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea.

Exemplul cel mai reprezentativ în acest sens, este Anglia, cu sistemul său de proces acuzatorial cu juraţi.

O importantă mişcare de reformă o regăsim în legile de procedură promulgate în timpul revoluţiei franceze (1789-1791) şi mai târziu în procesul reformat german (1848).

Codificarea procesuală penală modernă îşi are izvorul în trei coduri funda-mentale: codul de instrucţiune criminală francez (1809); regulamentul de procedură penală austriac (1874); regulamentul de procedură penală german (1870).

În ceea ce priveşte dreptul procesual penal românesc, trebuie remarcat că vechile legiuiri române conţineau de regulă, pe lângă normele de drept penal substanţial şi norme de procedură penală. Aşa se explică că istoricul procedurii penale este aproape identic cu acel al dreptului penal. Codurile penale şi de procedură penală româneşti din 1864 şi 1936 au fost întocmite şi discutate paralel sau succesiv şi puse în aplicare la aceeaşi dată.

Până la unirea Ţărilor româneşti, s-au succedat diferite pravile, codici sau coduri, penale şi de procedură.

La început s-au aplicat obiceiurile (cutumele) pământului şi legile romane. Apoi, în locul dreptului nescris sau alături de acesta, au fost aplicate pravilele. În Moldova s-a aplicat la începutul secolului al XV-lea, legiuirea sau Pravila lui Alexandru cel Bun (1421-1433), iar în 1646 s-a tipărit la Iaşi, Pravila lui Vasile Lupu. În 1652, domnitorul Ţării Româneşti, Matei Basarab a pus în aplicare şi aici, Pravila lui Vasile Lupu, sub numele de Pravila cea mare, şi astfel s-a realizat o unificare legislativă în Principatele româneşti. Această unificare a durat 128 de ani, până la punerea în aplicare, în 1780, a Codului Ipsilanti, în Ţara românească.

În Ţara românească, Codul Ipsilanti a fost în vigoare de la 1780 până la 1818, când s-a pus în aplicare Codul Caragea, rămas în vigoare până la 1832.

Codul Caragea s-a aplicat împreună cu Regulamentul organic, fiindcă acesta nu cuprindea norme penale substanţiale ci numai de procedură.

19

În anul 1841, a intrat în vigoare legiuirea lui Gh. Bibescu Vodă. A urma, apoi în 1850, Codica de procedură criminalicească a lui Barbu Dinu, Ştirbei, până în 1865, după care a intrat în vigoare Codul de procedură penală al Principatelor Unite. În acest timp, în Moldova, Pravila lui Vasile Lupu a continuat să se aplice şi după 1780, până la 1814. Apoi, a urmat Codica lui Donici, care s-a aplicat până în anul 1862. O importantă evoluţie a însemnat Codul Sturza. Acesta a fost o condică penală sistematică, superioară legiuirilor anterioare.

La 1832 a intrat în vigoare Regulamentul organic, alături de acesta rămânând însă în vigoare şi Codul penal şi de procedură Sturza, până la 1865, când s-a pus în aplicare Codul de procedură penală a Unirii Principatelor. Acest cod a fost în vigoare, timp de 72 de ani, până la 31 decembrie 1936. De-a lungul timpului acestui cod i-au fost aduse câteva modificări, dintre care amintim: prin legea din 17 aprilie 1875 au fost completate unele lacune; prin legea din 15 martie 1902 privitoare la libertatea individuală, s-a prevăzut dreptul inculpatului de a avea un apărător în cursul instrucţiei şi de a comunica cu el etc.; prin legea din 13 aprilie 1913 asupra Micului Parchet, privind anumite flagrante delicte, s-a acordat Ministerului Public dreptul de a face instrucţie şi de a emite mandat dearestare; prin art. 2 al Constituţiei din 28 martie 1923, au fost trecute unele infracţiuni din competenţa Curţilor cu juraţi în cea a tribunalelor.

După Unirea Principatelor române cu patria-mamă, în 1918, au fost adoptate noi coduri pentru România unită, dintre care primele sunt Codul penal şi Codul de procedură penală, ambele din 1936, puse în aplicare la 1 ianuarie 1937.

Unirea din 1918 a găsit în vigoare în România unită diferite coduri de procedură penală, şi anume: codul din 1864, pus în aplicare la 22 aprilie 1865; în Transilvania, era codul de procedură penală din 4 octombrie 1896, pus în aplicare la 1 ianuarie 1900; în Basarabia, era codul de procedură penală rus din 1864, pus în aplicarea la 1869; în Bucovina, era codul austriac de procedură penală din 1873, pus în aplicare la 1 ianuarie 1874.

România unită avea astfel patru regimuri procesuale deosebite şi se impunea cu o necesitate imperioasă unificarea codurilor. În acest scop, Codului de procedură penală din 1936, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937, i s-au adus numeroase modificări şi ratificări prin diferite legi: Legea pentru corectarea erorilor materiale din codurile penal şi de procedură penală – 1939; Legea pentru organizarea noilor instanţe criminale – 6 august 1938; Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din legea pentru organizarea noilor instanţe criminale – 2 noiembrie 1938; Legea din 26 ianuarie 1939; Legea din 7 octombrie 1939 pentru accelerarea justiţiei şi judecării afacerilor penale. Modificările importante aduse codului de procedură penală prin Legea din 16 ianuarie 1939 reprezentau un echilibru între garanţiile pro-cedurale şi funcţiunea represivă însăşi, ţinând seamă de noile principii ale ştiinţei penale şi de necesitatea unificării legislative în această materie pe tot teritoriul României întregite2.

2 V. Iamandi, fost ministru al Justiţiei

20

Actualul cod de procedură penală din România a intrat în vigoare la 1 ianua-rie 1969, înlocuindu-l pe cel din 1936. Modificările legislative care au intervenit ulterior au încercat să fie în concordanţă cu transformările socio-economice şi politice ale societăţii româneşti.

Modificări substanţiale au fost aduse acestui cod prin mai multe acte normative, adoptate în ultimii ani, dintre care cele mai recente sunt Legea nr. 281/2003, O.U.G. nr. 66/2003 şi O.U.G. nr. 109/2003.

Modificările istorice intervenite prin Legea nr. 281/2003, pe care le vom ana-liza în cuprinsul capitolelor corespunzătoare materiei respective, au intrat în vigoare la data de 1 iulie 2003 şi au fost puse în aplicare, diferenţiat, după cum urmează:

– dispoziţiile privind arestarea preventivă şi percheziţia, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003 (1 iulie 2003),

– celelalte dispoziţii, de la data de 1 ianuarie 2004. Ulterior, Legea nr. 281/2003 a fost modificată prin O.U.G. nr. 66/2003, intrată

în vigoare la 11 iulie 2003 (aprobată prin Legea nr. 359/2003), cu menţiunea că dispoziţiile referitoare la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, precum şi cele prevăzute la punctele 31-33, 35 şi 36 ale art. I din Legea nr. 281/2003, au fost aplicate chiar cu data de 11 iulie 2003.

Prevederile O.U.G. nr. 109/2003 se aplică de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei-29 octombrie 2003.

Codul actual de procedură penală, cu modificările sus-menţionate, este împărţit în două mari părţi: partea generală şi partea specială.

Partea generală cuprinde principiile fundamentale, instituţiile de bază în procesul penal şi regulile de bază aplicate pe parcursul procesului penal. Această parte cuprinde următoarele titluri:

– regulile de bază şi acţiunile în procesul penal (art. 1-24); – competenţa (art. 25-61); – probele şi mijloacele de probă (art. 62-135); – măsurile preventive şi alte măsuri procesuale (art. 136-170); – acte procesuale şi procedurale comune (art. 171-199).

Partea specială cuprinde o reglementare cronologică a procesului penal, în toate fazele sale, urmărind activităţile şi formele procesuale de realizare a acestora. Această parte cuprinde următoarele titluri:

– urmărirea penală (art. 200-286); – judecata (art. 287-414); – executarea hotărârilor penale (art. 415-464); – proceduri speciale (art. 465-524).

2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI REALIZAREA JUSTIŢIEI PENALE

Într-un stat de drept, realizarea justiţiei penale nu se poate face în mod arbitrar şi dezordonat, ci după norme şi forme bine stabilite şi printr-o activitate disciplinată şi organizată3. Această disciplinare şi organizare este realizată de dreptul procesual penal.

3 Traian Pop., Drept procesual penal, vol.I, Partea introductivă, p. 3

21

Dreptul procesual penal cuprinde norme ce stabilesc organele specializate ale statului chemate să îndeplinească activităţile necesare realizării justiţiei penale prin aplicarea sancţiunilor penale faţă de cei care au încălcat legea prin săvârşirea de infracţiuni; atribuţiile fiecărui organ (competenţa) şi totodată actele, măsurile sau operaţiunile succesive prin care se aduc la îndeplinire toate aceste activităţi, de către organele şi persoanele participante la proces; drepturile şi îndatoririle acestora, formele sau modurile în care trebuie să fie îndeplinite aceste acte (procedura)4.

Dreptul statului de a pedepsi pe infractor ia naştere prin violarea efectivă a normelor dreptului penal substanţial.

Dreptul penal este însă un drept potenţial, o energie potenţială care nu poate acţiona decât prin procedura penală. Statul ca titular al ordinii de drept, prin organele judiciare competente, are obligaţia să constate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, să identifice autorii acestora şi să ceară tragerea lor la răspundere în justiţie, printr-un proces penal. Se naşte, astfel, un raport procesual penal între diferiţi subiecţi ai procesului, care au fiecare anumite drepturi şi obligaţii.

În ţara noastră, înfăptuirea justiţiei penale are loc în numele legii, justiţia fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi (art. 123 alin. 1 şi 11 din Constituţia României revizuită5). Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ea se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Garantul independenţei justiţiei este, potrivit noii legi, Consiliul Superior al Magistraturii.

Aceeaşi lege arată că, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Acesta îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească, sub autoritatea ministrului justiţiei. Procurorii, împreună cu organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare formează organele de urmărire penală, care exercită o activitate specifică, denumită urmărire penală.

Activitatea judiciară are două componente: 1. o activitate prealabilă de urmărire penală auxiliară justiţiei, dar absolut

necesară; 2. activitatea de justiţie penală propriu-zisă.

Prima activitate este desfăşurată de către procurori şi organele de cercetare penală care acţionează pentru prevenirea şi constatarea infracţiunilor, identificarea făptuitorilor, descoperirea şi strângerea probelor, în vederea stabilirii dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

A doua componentă este activitatea de justiţie penală propriu-zisă, realizată de instanţele judecătoreşti penale.

La activitatea judiciară participă, pe lângă organele judiciare, şi două cate-gorii de persoane:

4 Tr. Pop., I, op.cit., p. 3 5 Legea de revizuire a Constituţiei este publicată în M. Of. nr. 669 din 22 septembrie 2003

22

– părţile, în temeiul interesului lor în rezolvarea cauzelor penale (incul-pat, parte vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente);

– alte persoane, care nu au interes direct în rezolvarea cauzei penale (martori, experţi, interpreţi etc.) dar care având cunoştinţe despre date, fapte şi împrejurări ce ţin de stabilirea adevărului sunt chemate să ajute organele judiciare în soluţionarea procesului.

Noţiunea, scopul şi fazele procesului penal

Activitatea de realizare a justiţiei penale sau exerciţiul acesteia, nu se poate face decât cu mijloace şi în forme riguros stabilite de lege, precum şi cu garanţii care să asigure respectarea strictă a acestor mijloace şi forme, toate având ca scop îndeplinirea comandamentelor majore ale procesului penal, arătate de art. 1 C.pr.pen.

Desigur, un proces penal nu poate exista fără raport juridic penal substanţial real, adică fără o violare concretă a dispoziţiilor legii penale.

Pe de altă parte, activitatea statului – ca titular al ordinii de drept – de tragere la răspundere a infractorilor nu se poate exercita oricum.

Faptele şi actele prin care se caracterizează această activitate se succed într-o ordine logică, riguros stabilită de legiuitor, printr-o înlănţuire de manifestări constitutive, în cadrul procesului penal, care se finalizează prin hotărârea jude-cătorească definitivă. În cadrul acestui mecanism complex iau naştere anumite raporturi juridice între organele judiciare şi persoanele participante, interesate sau nu în rezolvarea cauzei penale, raporturi care, evident, implică anumite drepturi şi obligaţii corelative.

Dintre numeroasele definiţii formulate în literatura de specialitate, ne vom opri la una care este apropiată opiniei noastre, căreia îi aducem următoarele modificări: Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfăşurată într-o cauză penală, de către organele judiciare cu participarea părţilor şi a altor persoane, ca titulare de drepturi şi obligaţii, având ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, identificarea autorilor acestora şi tragerea lor la răspundere, în aşa fel încât, orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale, dar, în acelaşi timp, nici o persoană nevinovată să nu fie urmărită, arestată ori condamnată.

Ne vom îngădui, la urmă, unele propuneri de completare a acestei definiţii. Etimologia cuvântului proces (noţiune care provine din latinescul „pro-

cedere” care semnifică „a merge înainte, a avansa”), arată că procesul penal este un fenomen dinamic, evolutiv şi care comportă o suită de activităţi, iar fiecare dintre acestea are menirea de-a împinge, de-a propulsa procesul spre atingerea scopului său final.

În acest sens, art. 1 din C.proc.pen. înscrie cele două finalităţi sau sarcini, pe care procesul penal tinde să le înfăptuiască:

1. un scop direct, imediat al procesului penal şi

2. un scop general, mediat.

23

Scopul imediat al oricărui proces penal rezidă în constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, identificarea persoanelor care le-au săvârşit şi exercitarea procedurilor prevăzute de lege pentru tragerea lor la răspundere în aşa fel încât orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (art. 1 alin. 1 C.pr.pen.).

Scopul mediat, înscris expres în art. 1 alin. 2 C.proc.pen., constă în apă-rarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, prevenirea infracţiunilor, precum şi educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.

Raporturile procesuale multiple şi complexe ce compun procesul penal, impun o sistematizare a acestora, o divizare în trei mari faze: urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale.

Fazele procesului penal Procesul penal este o activitate complexă, riguros organizată, care de la

început şi până la sfârşit se desfăşoară ordonat, într-o anumită succesiune stabilită raţional de lege, în aşa fel încât, să se poată realiza comandamentele prevăzute de art. 1 din Codul de procedură penală.

Sub aspectul organizării riguroase, procesul penal este împărţit în trei faze: urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârii penale definitive.

Fiecare fază din cele trei sus-menţionate îşi are locul, rolul şi funcţiile ei specifice, precum şi organe specializate, abilitate să îndeplinească aceste funcţii judiciare. Prin exercitarea corectă şi operativă a acestor funcţii judiciare, de către fiecare organ, potrivit competenţei sale, în mod treptat şi ordonat, trebuie să se realizeze în fiecare cauză penală scopul procesului penal.

Prima fază, denumită urmărirea penală, sub aspectul locului, este faza de început a procesului penal, în cadrul căreia se exercită funcţia procesuală de urmărire de către procuror sau de către organele de cercetare penală, sub supravegherea procurorului. Ea are rolul de a descoperi şi strânge probele necesare cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului şu stabilirea răspunderii acestuia, pentru a se constata dacă sunt temeiuri de trimitere în judecată (art. 200 C.pr.pen.).

Urmărirea penală este denumită „faza nepublică a procesului penal” pentru că toate actele şi măsurile procesuale şi procedurale se desfăşoară de către procuror şi organele de cercetare penală, cu părţile, fără publicitate. Este o fază premergătoare judecăţii, auxiliară procesului penal, pentru că obiectul urmăririi penale este limitat la descoperirea şi strângerea probelor privitor la existenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii acestuia, în scopul de a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Urmărirea penală se desfăşoară între două limite: – o limită iniţială care marchează începerea urmăririi penale. Actul prin

care se concretizează începerea urmăririi penale îmbracă forma unei rezoluţii sau proces-verbal.

– a doua limită este limita finală. Ea se caracterizează printr-o soluţie dată de procuror care poate fi scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale sau clasarea, realizată printr-o ordonanţă sau re-zoluţie, ori o soluţie de trimitere în judecată, prin rechizitoriu.

24

În cursul acestei faze de urmărire penală instanţa de judecată poate interveni în câteva situaţii excepţionale, cum ar fi cazul luării măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului sau soluţionării căilor de atac îndreptate împotriva unor acte sau măsuri procesuale etc.

În a doua fază a procesului penal are loc judecata în primă instanţă şi ju-decata în căile de atac. În cadrul ei, activitatea se exercită de către instanţele judecătoreşti.

În această fază participă şi procurorul, în calitate de reprezentant al Ministerului Public.

La terminarea judecării cauzei instanţa pronunţă hotărârea. Faza de judecată are şi ea două limite:

1. momentul de început, marcat prin sesizarea instanţei (prin rechizitoriul procurorului sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate) şi

2. momentul final, materializat prin hotărârea judecătorească definitivă. Punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive constituie a treia

fază a procesului penal. Ea cuprinde etapa finală a procesului penal, în care se realizează procedura prin care se pune în aplicare hotărârea penală definitivă.

Limitele acestei faze sunt: 1. o limită iniţială, marcată de hotărârea rămasă definitivă şi prin

începutul fazei de punere în executare (de exemplu, eliberarea mandatului de executare de către instanţă şi trimiterea lui la organele de poliţie pentru a fi adus la îndeplinire);

2. o limită finală, determinată diferenţiat, în funcţie de sancţiunea penală pusă în executare (de exemplu, limita poate fi procesul-verbal în care se consemnează data la care s-a început executarea pedepsei cu închisoarea).

Trecerea procesului penal prin aceste trei faze reprezintă schema sa tipică. Uneori însă, procesul penal poate prezenta o formă atipică. Forma atipică a

procesului penal o întâlnim atunci când el nu parcurge toate aceste faze şi astfel, procesul penal este denumit atipic.

Dintre situaţiile în care procesul penal prezintă formă atipică, menţionăm următoarele:

– când la sfârşitul primei faze de urmărire penală, procurorul constată existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale ori exercitarea ei şi, în consecinţă, dispune, prin rezoluţie sau ordonanţă, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. În asemenea situaţii, procesul penal are o singură fază, urmărirea penală.

– în cazul în care instanţa pronunţă achitarea, nu va exista faza de punere în executare;

– în cazul anumitor infracţiuni, cum sunt cele prevăzute de art. 279 alin. 2 lit. a C.proc.pen., nu există faza de urmărire penală, pentru că plângerea prealabilă, care este actul de sesizare, este adresată direct instanţei de judecată. În asemenea situaţii, procesul penal începe direct cu judecata.

25

Secţiunea a II-a

1. NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI SARCINILE DREPTULUI PROCESUAL PENAL

Activitatea organelor judiciare de descoperire a infracţiunilor, de identificare a autorilor şi de tragere a lor la răspundere penală şi implicit de restabilirea ordinii de drept, este minuţios şi riguros reglementată prin normele Codului de procedură penală şi prin alte dispoziţii cuprinse în legi speciale (legea privind organizarea judiciară, legea privind executarea pedepselor etc.) cu caracter procesual penal.

Fără prestabilirea în lege a organelor, a competenţei, a actelor şi formelor şi a garanţiilor care să asigure respectarea legii sub aceste aspecte, procesul s-ar îneca în dezordine, confuzie, abuz6.

Pentru a-şi putea atinge scopul, justiţia trebuie să procedeze după un anumit ritual, într-un cadru riguros organizat după reguli cuprinse în conţinutul normelor juridice. Totalitatea acestor norme care reglementează desfăşurarea procesului penal sunt cuprinse în Codul de procedură penală şi formează obiectul de studiu al unei ramuri distincte a dreptului: dreptul procesual penal.

În literatura de specialitate, dreptul procesual penal a fost definit ca ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea organelor judiciare, a părţilor şi a persoanelor, precum şi raporturile ce se stabilesc între ele, în vederea constatării tuturor faptelor care constituie infracţiuni şi a aplicării pedepselor şi măsurilor prevăzute de legea penală, celor care le-au săvârşit.

În opinia noastră, definiţia dreptului procesual penal ca şi cea a procesului penal este susceptibilă de unele completări.

Aceste completări nu se referă numai la definiţii doctrinare, dar în primul rând la textul 1 alin. 1 din Codul de procedură penală care reglementează scopul procesului penal, text din care îşi trag, în mod fundamental, seva, definiţiile dreptului procesual penal şi al procesului penal.

În opinia noastră, scopul procesului penal, aşa cum este reglementată în alin. 1 al art. 1 din Codul de procedură penală, nu este numai constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, ci categoric şi identificarea autorilor infracţiunilor. Este o realitate evidentă şi notorie că există în pupitrele organelor de urmărire penală un mare număr de dosare privind infracţiuni de omor, furt etc., care stau în nelucrare pentru că sunt cu autori neidentificaţi (A.N.-uri).

De aceea, de lege ferenda apreciem ca fiind necesară o completare a textului art. 1 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub acest aspect.

Desigur, dreptul procesual penal nu poate fi confundat cu procesul penal. Dreptul procesual penal este îndrumătorul ştiinţific legal şi obligatoriu al activităţii con-crete ce formează procesul penal. Sarcinile acestei ramuri distincte de drept sunt mul-tiple, reflectând complexitatea relaţiilor sociale pe care le reglementează şi constau în studierea ştiinţifică a normelor procesual penale care trebuie să stabilească principiile şi regulile procesului penal, organele competente să participe la desfăşurarea proce-

6 Traian Pop, I, op. cit., p.8

26

sului penal, sfera atribuţiilor acestora; persoanele participante la realizarea procesului penal, drepturile şi obligaţiile lor, şi, de asemenea, garanţiile procesual-penale menite să asigure drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor.

Considerăm că specialişti doctrinari care s-au dedicat dreptului procesual penal trebuie ca, în urma studiului instituţiilor procesului penal, să propună modi-ficări legislative pentru a da o mai mare eficienţă procesului penal.

2. LEGĂTURILE DREPTULUI PROCESUAL PENAL CU ALTE RAMURI DE DREPT

Sistemul unitar al dreptului românesc se caracterizează, printre altele, prin aceea că diferitele sale ramuri se întrepătrund. În cadrul acestui sistem, dreptul procesual penal are strânse relaţii de interacţiune cu alte ramuri, care au domenii apropiate de reglementare.

O primă şi strânsă legătură există între dreptul procesual penal şi dreptul constituţional, „care reglementează relaţiile sociale fundamentale, ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat”7.

Referitor la dreptul procesual penal, în noua Constituţie a României, există mai multe prevederi care interesează drepturile şi libertăţile fundamentale ale per-soanei şi obligaţiile organelor judiciare ale statului în procesul penal (de exemplu, titlul II, capitolul II, privind drepturile şi libertăţile fundamentale, unde sunt arătate condiţiile în care poate fi restrânsă libertatea individuală; art. 16, care conţine prin-cipiul egalităţii în faţa legii şi autorităţilor publice a tuturor cetăţenilor).

De asemenea, în titlul III din Constituţie, privind autorităţile publice, iar în capitolul VI, găsim norme referitoare la autoritatea judecătorească şi la organele prin care se exercită aceasta (instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii).

O foarte strânsă legătură există între dreptul procesual penal şi dreptul penal. Dreptul penal, aşa cum se ştie, este un drept potenţial, care nu-şi poate

îndeplini rolul şi funcţiile sale, decât prin intermediul dreptului procesual penal. În acelaşi timp, dreptul procesual penal, fără existenţa dreptului penal ar rămâne lipsit de viaţă şi fără conţinut. Dreptul penal stabileşte faptele care constituie infracţiuni, condiţiile în care poate fi antrenată răspunderea penală şi sancţiunile care pot fi aplicate persoanelor care sunt trase la răspundere penală, însă mecanismele prin care are loc constatarea infracţiunii, identificarea făptuitorului, pornirea procesului penal şi a acţiunii penale, trimiterea în judecată, judecarea şi aplicarea sancţiunilor o stabileşte numai dreptul procesual penal.

O altă legătură strânsă are dreptul procesual penal cu teoria generală a dreptului. Aceasta din urmă defineşte şi explică anumite noţiuni cu care operează dreptul procesual penal (noţiunea de acte şi măsuri procesuale şi de acte şi măsuri procedurale; noţiunea de raport juridic, de obiect, de subiect al raportului juridic, noţiunea de drept şi obligaţie etc.), principiile fundamentale şi regulile de bază etc.

7 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Univ. Independentă „Titu Maiorescu”, Ed. Naturismul, Buc., 1991, p.3.

27

Legături strânse are dreptul procesual penal şi cu criminalistica, care elabo-rează metodele şi procedeele tehnico-ştiinţifice şi tactice, prin care se descoperă infracţiunile, se identifică autorii acestora, se strâng şi se administrează probele etc.

Dreptul procesual penal are legături şi cu medicina legală, ştiinţă care oferă prin constatări şi expertize medico-legale, mijloacele de probă indispensabile în cazul urmăririi şi judecării infracţiunilor contra vieţii, etc.

Legături ale dreptului procesual penal există şi cu dreptul procesual civil.În cazurile în care, alăturat acţiunii penale, se exercită şi acţiunea civilă, subsidiară celei dintâi, modul de exercitare şi de souţionare a acţiunii civile are loc şi se desfăşoară potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Dreptul procesual penal este într-o strânsă relaţie cu dreptul civil şi cu dreptul familiei. Există instituţii în dreptul procesual penal, cum este, de pildă, partea responsabilă civilmente, care operează pe baza reglementărilor din Codul civil, privind răspunderea comitenţilor pentru prepuşi, a institutorilor şi educatorilor pentru elevi şi ucenici, etc.

Există legături ale dreptului procesual penal cu psihiatria şi psihologia judiciară, care oferă cunoştinţe în materie, în diverse situaţii. Astfel, în cazul în care se urmăresc şi se judecă infracţiuni ce impun recurgerea la anumite mijloace de probă, cum ar fi expertiza psihiatrică în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav ori în situaţiile în care instanţa de judecată are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. De asemenea, în activitatea de ascultare a învinuiţilor şi inculpaţilor, a celorlalte părţi din proces, a martorilor, este indicat să se folosească metode şi procedee oferite de psihologia judiciară.

Secţiunea a III-a

1. NORMELE JURIDICE PROCESUAL PENALE

Noţiune Prin norme juridice procesual penale înţelegem regulile de conduită care au

ca obiect de reglementare desfăşurarea procesului penal. Aceste reguli de conduită particulare8, aşa cum au fost denumite în doctrină,

privesc numai participanţii la activitatea procesuală, spre deosebire de normele dreptului substanţial care se adresează în general, tuturor cetăţenilor.

Normele de drept procesual sunt cele care stabilesc9: – autorităţile publice care au dreptul şi în acelaşi timp obligaţia să

constate infracţiunile, să-i identifice pe făptuitori şi să-i tragă la răspundere, prevăzând în acelaşi timp structura şi atribuţiile auto-rităţilor judiciare abilitate prin lege în acest sens;

– persoanele fizice sau juridice ce pot fi antrenate în activitatea de înfăptuire a justiţiei, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora;

8 V. Dongoroz, Curs de procedură penală, ed. a II-a, Buc., 1942, pag. 8; 9 Gr. Theodoru, op. cit., pag. 43;

28

– actele şi măsurile procesuale şi procedurale precum şi mijloacele ce pot fi folosite de organele judiciare, părţi şi alte persoane în desfă-şurarea procesului penal;

– sancţiunile ce pot fi aplicate în cazul încălcării normei procesuale (nulitatea, inadmisibilitatea, decăderea, amenda judiciară, sancţiuni disciplinare, aducerea silită la organul judiciar, sancţiuni penale). Sancţiunile prevăzute de norma procesuală sunt evident, de grade diferite, în funcţie de importanţa normei încălcate.

Structură Din punct de vedere structural norma procesual penală conţine trei

elemente şi anume: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea (structura trihotomică). În funcţie de gradul de precizare al ipotezei şi al dispoziţiei, normele juridice

procesual penale pot fi determinate sau relativ determinate (de ex.: în art. 52 C.proc.pen., se prevede că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă). În acest caz, atât ipoteza cât şi dispoziţia sunt determinate în mod clar. Sunt şi situaţii când ipoteza este relativ determinată (de ex.: în art. 203 C.proc.pen. se prevede că „atunci când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate”).

În norma juridică procesual penală dispoziţia poate fi şi ea determinată sau relativ-determinată (de ex.; în art. 368 alin. 1 C.proc.pen. se prevede că „părţile pot renunţa expres la calea de atac în termenul de exercitare a acesteia).

În mod justificat, s-a arătat însă în doctrină10 că normele juridice procesual penale nu au, de multe ori, în structura lor toate cele trei elemente, lipsind, fie ipoteza fie sancţiunea.

Astfel, sunt cazuri în care sancţiunea este totuşi prevăzută şi indicată expres, dar într-un alt text de lege (art. 314 alin. 2 C.proc.pen., prevede obligativitatea aducerii inculpatului arestat la şedinţa de judecată; însă sancţiunea nerespectării este prevăzută în mod explicit în art. 197 alin. 2 C.proc.pen. în care se arată că încălcarea dispoziţiei privitoare la prezenţa inculpatului când este obligatorie potrivit legii atrage nulitatea judecăţii).

Clasificare În literatura de specialitate11, normele juridice procesual penale au fost

clasificate în raport de următoarele criterii: a) După sfera de aplicabilitate, normele procesual penale sunt generale

sau speciale. Normele generale poartă şi denumirea de norme de drept comun. Ele sunt

acele norme care se aplică obligatoriu întotdeauna, orice excepţie sau derogare urmând să fie prevăzută în mod expres.

10 I. Ceterchi, Teoria generală a dreptului, Univ. Buc., 1983, pag. 329; 11 Gr. Theodoru, op.cit., pag. 44-45; A. Boroi, ş.a., op.cit. pag. 18;

29

Normele speciale sunt acele norme care se aplică numai în anumite cauze speciale, adică în situaţii cu caracter derogator (ex.: normele înscrise în art. 481-489 C.proc.pen. se aplică numai pentru urmărirea sau judecarea unor infracţiuni săvârşite de minori).

b) În raport de obiectul de reglementare, normele de drept procesual penal se clasifică în norme de organizare, de competenţă şi de procedură.

Normele de organizare sunt cele prin care este reglementată înfiinţarea şi modul de organizare al autorităţii judecătoreşti, cum sunt cele cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Normele de competenţă stabilesc care dintre organele judiciare sunt abilitate să efectueze urmărirea penală, să dispună luarea măsurilor preventive sau să judece o cauză penală, în raport de infracţiunea comisă, de calitatea făptuitorului sau de anumite criterii teritoriale.

Normele de procedură reglementează modul în care trebuie să se desfăşoare activitatea procesual penală de către autorităţile judiciare, de părţi, apărători sau reprezentanţi, actele şi măsurile procesuale şi procedurale prin care se realizează activitatea concretă a acestora în procesul penal.

c) După forţa juridică prin care se impun, datorită sancţiunii pe care o prevăd, normele dreptului penal sunt: – norme absolut imperative, a căror încălcare atrage întotdeauna

nulitatea actelor întocmite sau decăderea din drepturi (de ex.: încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa după materie sau calitatea persoanei, sesizarea instanţei, compunerea acesteia, pu-blicitatea şedinţei de judecată, atrag nulitatea absolută. De ase-menea, dispoziţiile privind prezenţa inculpatului la şedinţa de judecată, participarea procurorului, asistenţa juridică când acestea sunt obligatorii potrivit legii atrag aceeaşi sancţiune);

– norme relative, a căror încălcare atrage nulitatea, dar numai dacă acele încălcări nu pot fi înlăturate altfel (aşa, de exemplu, dacă normele privind conţinutul citaţiei sau al mandatului de aducere au fost încălcate, citaţia ori mandatul vor fi considerate nule şi deci lipsite de eficienţă; neregularităţile din ele vor fi însă aco-perite dacă persoana citată sau prevăzută în mandat se va prezenta la data şi ora judecării cauzei);

d) După sfera de aplicare, normele procesual penale sunt: – generale sau de drept comun. Sunt acele norme care se aplică

întotdeauna, în toate cauzele penale, cazurile de excepţii trebuind să fie menţionate în mod expres;

– speciale. Sunt norme care reglementează şi se aplică în situaţii particulare. Ele derogă întotdeauna de la norma generală, când reglementează aceeaşi materie.

30

2. FAPTELE JURIDICE PROCESUAL PENALE

Faptele juridice procesual penale sunt definite în doctrină ca acele împre-jurări de fapt care potrivit legii dau naştere, modifică sau sting raportul juridic procesual penal ori împiedică naşterea acestuia12.

În literatura juridică există mai multe clasificări ale faptelor juridice procesual penale. În funcţie de efectul pe care îl produc, acestea pot fi clasificate în fapte juridice procesual penale constitutive, modificatoare, extinctive şi impeditive.

Faptele juridice constitutive dau naştere raporturilor juridice procesual penale (sesizarea legală a organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni în urma căreia se poate începe urmărirea penală şi deci se declanşează procesul penal, cererea de introducere în proces a părţii responsabile civilmente)

Faptele juridice modificatoare sunt acelea care – atunci când apar – modifică drepturile şi obligaţiile unui participant la procesul penal (declaraţia persoanei vătămate care, iniţial, fusese ascultată ca martor, iar, ulterior, doreşte să participe în proces ca parte vătămată, situaţie în care drepturile şi obligaţiile sale se modifică; cererea aceleiaşi părţi vătămate de a se constitui parte civilă etc.).

Faptele juridice extinctive sunt acele împrejurări care duc la stingerea raporturilor procesual penale.

Există şi situaţii când, înainte de declanşarea procesului penal intervin unele împrejurări care împiedică naşterea raportului juridic procesual penal, acestea fiind considerate fapte impeditive. Sunt asemenea fapte: prescripţia, amnistia, lipsa sesizării organului competent ori lipsa avizului sau autorizării pentru începerea urmăririi penale în cazul anumitor infracţiuni etc.

Raporturile juridice procesual penale

Noţiune În momentul săvârşirii unei infracţiuni ia naştere un raport de drept penal

substanţial denumit raport substanţial de conflict13. În acelaşi moment ori de îndată, statul, în calitate de titular al ordinii de

drept mandatat de societate să apere valorile sociale fundamentale, trebuie, ca prin organele judiciare, să constate infracţiunea, să-l identifice pe făptuitor şi să pună în mişcare procedurile legale pentru a se stabili dacă sunt temeiuri de trimitere în judecată şi respectiv de condamnare.

Această activitate complexă de constatare a infracţiunii, de identificare a autorului acesteia şi de punere în mişcare a procedurilor pentru a se stabili dacă sunt temeiuri de tragere la răspundere penală înseamnă, aducerea conflictului de drept penal substanţial în faţa organelor de justiţie penală şi determină naşterea unui raport juridic procesual penal.

Acest raport juridic procesual ia naştere prin iniţierea procesului penal, iar apoi se dezvoltă, se amplifică şi se multiplică, progresiv, până în momentul soluţionării definitive a procesului penal.

Procesul penal, aşa cum vom constata, reprezintă o activita