NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SUCCESIUNEA

Secţiunea 1: Noţiunea, felurile şi caracterele juridice ale moştenirii.

Succesiunea reprezintă unul dintre modurile de dobîndire şi transmitere a proprietăţii

private, care a aparţinut unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice,

juridice sau către stat şi este una dintre cele mai importante verigi ale vieţii sociale. Astfel, art.9

din. Legea nr. 459-XII din 22.01.1991 prevede că dreptul de proprietate apare pe baza

producerii sau dobîndirii bunurilor în urma unei tranzacţii, prin moştenire, prin restabilirea

dreptului de proprietate, prin alte mijloace care nu contravin legislaţiei RM, iar art. 15 din Lege

prevede că dreptul de transmitere prin moştenire şi cel de moştenire a proprietăţii private sînt

asigurate prin lege.

Dreptul de proprietate precum şi dreptul la succesiune, sînt garantate de art.46 din

Constituţia RM, legislaţia naţională, precum şi de art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care stipulează: „Orice persoană fizică sau juridică,

are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din

motive de utilitate publică şi în condiţiile prevazute de lege şi de principiile generale ale

dreptului internaţional”.Succesiunile - hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a

aparţinut unei persoane ce a murit, succesorilor săi. Succesiunea înseamnă continuarea unei

situaţii juridice a unei persoane de către altă persoană. O astfel de înlocuire a unei persoane poate

avea loc în întregul său patrimoniu, constituind o succesiune cu titlu universal sau numai într-un

raport juridic, constituind o succesiune cu titlu particular. Hereditatea difunctului este continuată

de succesorii săi.Proprietatea nu s-a putut transmite pe timpuri pentru că se făcea confuzie între

dreptul de proprietate şi însuşi lucrul la care ea se raporta. La concepţia unei succesiuni care se

poate transmite s-a ajuns mai târziu, când s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi

acela a dreptului, şi când s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului

altuia.

Instituţia succesiunii este intim legată de cea a proprietăţii private, căci a apărut şi s-a

consolidat în procesul acaparării mijloacelor, de producţie şi a produselor de către minoritatea

dominantă, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea

sistemului exploatării sclavagiste.

Romanii au ajuns la această concepţie abia mai târziu, în procesul evoluţiei generale a

ideilor privind transmiterea patrimoniului de la defunct către succesorii săi, aşa cum nu au admis

nici ideea transmiterii proprietăţii între vii. Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără

titular, vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa.

În acea epocă, raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură

materială întemeiată pe ideea de putere care se stinge odată cu moartea titularului patrimoniului.

Întrucât dreptul defunctului se stinge odată cu personalitatea sa, romanii considerau că

succesorii dobândesc un drept nou, un drept de proprietate - putere. În epoca clasică, cuvântul

succesiune era întrebuinţat, numai în interesul de succesiune cu titlu universal. În timpul lui

Justinian se vorbea despre o succesio in res sau in singularis res, în opoziţie succesio per

universitatem sau in universitatem.

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor

patrimoniale care pot fi evaluate în bani, privite ca o sumă de valori active şi pasive, strâns legate

între ele, aparţinând unor persoane fizice sau juriduce determinate) unei persoane fizice decedate

către una sau mai multe persoane în viaţă (persoane fizice, persoane juridice, ori stat).Prin

urmare, normele care guvernează instituţia moştenirii sînt aplicabile numai în cazul morţii unei

persoane fizice, dar nu şi în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. Prin moştenire mai

înţelegem stingerea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, cauzată de moartea ultimei şi

naşterea unor drepturi sau obligaţii similare, prin conţinutul său sau a unor drepturi şi obligaţii

analogice în activul şi pasivul persoanelor recunoscute de lege sau testament în calitate de

moştenitori. A moşteni sau a succede înseamnă a lua locul unei alte persoane.

Pe lângă noţiunea de „moştenire”, în mod frecvent, se utilizează şi aşa noţiuni cum ar fi:

”succesiune” sau „ereditate”. Noţiunea de succesiune are un înţeles mai larga decât moştenire

sau ereditate. Prin succesiune înţelegem orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta,

fie prin acte încheiate între vii, fie pentru cauză de moarte. Prin noţiunea de moştenire se mai

desemnează şi patrimoniul care se transmite după moartea unei persoane. Instituţia moştenirii

este intim legată de instituţia proprietăţii şi constituie unul din modurile de dobândire a

proprietăţii.Cel care lasă moştenirea poate fi orice persoană fizică, indiferent de capacitatea de

exerciţiu al acesteia

Transmiterea moştenirii are loc numai la moartea unei persoane fizice şi prin efectul

acestei morţi, fie că este vorba de moartea fizică constatată, fie că este vorba de moartea

declarată prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Astfel, ceea ce deosebeşte transmisiunea

succesorală de transmiterea prin acte între vii, este faptul morţii persoanei fizice, patrimoniul

căreia urmează a fi transmis către moştenitorii săi. Numai moartea unei fiinţe umane poate avea

ca efect transmiterea moştenirii. Un astfel de efect nu este de conceput în cazul încetării

existenţei unei persoane juridice, aceste efecte fiind reglementate prin acte normative cu caracter

special. În schimb, în cazul în care statul sau o persoană juridică aparte în calitate de dobânditor

ale unor bunuri sau a întregului patrimoniu succesoral vor fi aplicabile normele care

reglementează transmiterea succesorală.

Obiectul transmiterii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei fizice decedate,

privit ca o universalitate juridică. Altfel spus, obiectul transmisiunii succesorale îl constituie

totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, care au valoare economică şi au aparţinut celui care lasă

moştenirea.

După izvorul ei, moştenirea poate fi de două feluri: legală şi testamentară. Moştenirea este

testamentară dacă transmisiunea moştenirii are loc în baza uni testament, adică cel ce a lăsat

moştenirea a desemnat prin propria voinţă acele persoane care îl vor moşteni.

Moştenirea este legală dacă cel ce a lăsat moştenirea nu a întocmit un testament sau dacă

deşi există testament, ultimul nu este valabil. Astfel moştenirea legală intervine în următoarele

cazuri:

a)defunctul nu a dispus prin testament asupra bunurilor sale, în acest caz moştenirea

purtând denumirea şi de moştenire ab intestat.

b).Deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii nu sunt

valabile.

c).Defunctul a dispus numai de o parte din bunurile sale prin testament, restul moştenirii

urmând a se transmite moştenitorilor legali.

d).Defunctul a dispus de întreaga succesiune prin testament dar, existând moştenitori

rezervatari, dispoziţiile testamentului care afectează rezerva acestora nu sunt valabile.

Se vor aplica normele cu privire la moştenirea legală şi în cazul în care cel care lasă

moştenirea a întocmit testament, însă acesta nu conţine dispoziţii referitoare la transmisiunea

patrimoniului succesoral.

Între devoluţiunea succesorală legală şi transmisiunea testamentară există deosebiri

referitoare la natura transmisiunii şi la calitatea beneficiarului transmisiunii. Moştenitorii legali

chemaţi la succesiunea lui „de cujus” sunt consideraţi continuatori ai persoanei defunctului ceea

ce le atribuie unele obligaţii, în timp ce legatarii sau beneficiarii unei dispoziţii testamentare au

numai calitatea de simpli succesori la bunuri, fără să reprezinte persoana testatorului.

Reieşind însăşi din definiţia moştenirii rezultă că transmiterea succesorală are

următoarele caractere juridice:

Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate unei

persoane fizice sau juridice (stat).Normele care guvernează instituţia moştenirii sînt aplicabile

numai în cazul morţii unei persoane fizice nu şi a celor juridice, acestea încetându-şi existenţa în

condiţii specifice, anume prevăzute de lege. Prin moştenire mai înţelegem stingerea drepturilor şi

obligaţiilor unei persoane cauzată de moartea ultimei şi naşterea a unor noi drepturi şi obligaţii

analogice în activul şi pasivul persoanelor recunoscute de lege sau testament în calitate de

moştenitori.

Moartea persoanelor fizice poate fi constatată nemijlocit sau, în lipsa acestei posibilităţi,

declarată de instanţele judecătoreşti. Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia

acesteia ca subiect de drept, dar patrimoniul ei, care continuă să fiinţeze, se transmite, după

anumite reguli, fie unor alte persoane fizice, fie unor persoane juridice, fie statului. În cazul în

care statul sau o persoană juridică apare în calitate de dobânditor al unor bunuri sau al întregului

patrimoniu succesoral, vor fi aplicate normele ce reglementează transmiterea succesorală.

Succesiunea este o transmisiune specifică, ea se delimitează de toate celelalte transmisiuni

patrimoniale, care nu se pot realiza decât între persoane în fiinţă la data care survine.

Caracterul unitar al transmisiunii succesorale

Pornind de la principiile dreptului roman, doctrina admite în unanimitate ca transmisiunea

succesorală are un caracter unitar. Întrucât patrimoniul celui care lasă moştenirea este privit ca

un tot unitar, rezultă că şi moştenirea este în principiu tot unitară. Transmisiunea succesorală este

guvernată de aceleaşi norme juridice, fără a se face deosebire între bunurile succesorale după

natură şi originea

lor. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale va subzista şi dacă cel care lasă

moştenirea a dispus de o parte din bunurile sale prin testament, restul atribuindu-se potrivit

regulilor moştenirii legale

Însă se admite şi existenţa unor excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.

Astfel de exemplu, dreptul la moştenire al soţului supraveţuitor, dacă acesta vine la moştenirea

soţului decedat în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii, el are dreptul, afară de partea

succesorală, precum şi de darurile de nuntă .Aceasta înseamnă că pentru bunurile menţionate

legiuitorului a înţeles să deroge de la caracterul unitar al moştenirii.

Caracterul universal al transmisiunii succesorale

Problema transmisiunii succesorale se pune întotdeauna ca urmare a decesului unei

persoane fizice, fapt care are drept consecinţă rămânerea unui patrimoniu fără tutelar. Indiferent

de faptul că succesiunea se deferă în puterea legii sau prin voinţa celui decedat, are loc o

transmisiune a unui patrimoniu, deci a unei universalităţi cuprinzând nu numai drepturi dar şi

obligaţii-la succesori, se poate afirma că spre deosebire de transmisiunile inter vivos, care de

regulă cel puţin între persoanele fizice, nu pot avea ca obiect universalităţi ci numai bunurile

luate individual, transmisiunea succesorală are un caracter universal.Drepturile transmise prin

moştenire nu sunt privite în individualitatea lor,ci numai ca părţi alcătuitoare ale patrimoniului.

Faptul că prin legate cu titlu particular se pot transmite şi bunuri succesorale privite

individual nu este în măsură să contrazică universalitatea transmisiunii succesorale ,chiar şi în

prezenţa unor asemenea transmisiuni, care epuizează activul succesoral, cineva- moştenitorii

legali, legatarii universali sau cu titlu universal, ori în cazul succesiunilor vacante, statul, are

totuşi vocaţie la universalitatea succesorală.

Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale

Principiul indivizibilităţii transmisiunii moştenirii rezultă din unitatea patrimoniului

succesoral. Acceptarea sau renunţarea la moştenire comportă un caracter indivizibil, neputînd

avea ca obiect numai o parte din moştenire, el va accepta moştenirea conform vocaţiei

succesorale sau va renunţa la ea.Datorită indivizibilităţii succesiunii, dacă la moştenire sunt

chemaţi mai mulţi moştenitori cu vocaţie, întreaga avere succesorală, renunţarea sau

nedemnitatea unuia dintre aceştia face să crească de drept părţile celorlalţi comoştenitori.

Secţiunea 2: Deschiderea moştenirii

Deschiderea succesiunii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a persoanei fizice-

încetarea calităţii de subiect de drept a celui despre a cărui moştenire este vorba, şi produce

efectul transmiterii de drept a patrimoniului său către moştenitorii legali sau testamentari,

marcând ,implicit, momentul în care începe să acţioneze prevederile legale referitoare la

instituţia moştenirii. Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de moştenitori sau de

patrimoniu succesoral, persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său (un om viu nu poate fi

moştenit),iar moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.

Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul

persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărâre judecătorească.

Simpla declarare, judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect

deschiderea moştenirii.

Deschiderea succesiunii necesită analiza a două elemente:

a) data deschiderii succesiunii

b) Locul deschiderii succesiunii

a) Data deschiderii moştenirii

Art. 1440 Cod Civil al Republicii Moldova ne stipulează ,, Succesiunea se deschide în

urma decesului persoanei fizice sau deschiderii morţii ei de către instanţa de judecată, adică

data deschiderii acesteia nu poate fi decât momentul morţii celui care lasă moştenirea.

Potrivit regulilor de drept comun, persoanele care pretind o moştenire trebuie să facă atît

dovada morţii celui pe care vor să–l moştenească, cît şi a datei la care a acesta a survenit.

Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de moştenitori sau de patrimoniu succesoral ,

persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său – un om viu nu poate fi moştenit iar

moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.

Dovada morţii şi datei la care ea survenit se face după caz , cu certificatul de deces

întocmit de serviciul de stare civilă al primăriei din localitatea în care s-a produs evenimentul sau

cu hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, care cuprinde data stabilită ca

fiind cea a morţii.Momentul deschiderii succesiunii are loc concomitent cu încetarea din viaţă a

celui ce a lăsat moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua calendaristică, ora şi minutul

survenirii ei.

Moartea fiind un simplu act material, dovada momentului survenirii acesteia se poate face

prin orice mijloc de probă şi chiar în contra menţiunilor cuprinse în mijloc de probă şi chiar în

contra menţiunilor cuprinse în certificatul de deces sau în hotărârea judecătorească de declarare

a morţii prezentate. Se admite dovada, atunci când este nevoie , chiar a orei şi minutului

survenirii morţii.

Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o deosebită

importanţă practică din următoarele motive:

La această dată primesc aplicare normele dreptului la moştenire;

În cazul unui conflict în timp a unor legi succesorale succesive, în funcţie de această dată

se determină legea aplicabilă. Determinarea cercului de, moştenitori chemaţi să culeagă

moştenire se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii succesiunii, iar

acceptarea sau renunţarea la moştenire vor fi reglementate de legea în vigoare la data când aceste

acte se săvârşesc potrivit principiului aplicării imediate a legii noi.

În funcţie de acest element se determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari;

La această dată se determină compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral;

La data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul de 6 luni de opţiune succesorală.

Data deschiderii succesiunii marchează data la care retroactivează acceptarea sau

renunţarea la moştenire;

În cazul pluralităţii de moştenitori data deschiderii succesiunii marchează ziua în care

începe starea de indiviziune.

b) Locul deschiderii moştenirii

Art.1443 Cod Civil al Republica Moldova prevede că locul deschiderii succesiunii este

ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea iar dacă locul nu este cunoscut locul unde se

află locul unde se află bunurile succesorale.

Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde el îşi are locuinţa statornică sau principală.

Dacă o persoană are mai multe locuinţe statornice domiciliul acesteia este la locul locuinţei

principale.

Regula ultimului domiciliu a celui care a lăsat moştenirea se impune şi din considerenţe de

ordin practic deoarece la ultimul domiciliu se află de obicei înscrisurile defunctului şi tot acolo

se pot culege informaţiile despre moştenitorii defunctului şi despre masa succesorală. De regulă

dovada domiciliului se face cu actul de identitate.Moştenirea minorilor cărora legea le fixează

domiciliul legal la părinţi sau la tutorii după caz se deschide la acest domiciliu.

În cazul persoanelor decedate având domiciliul în străinătate indiferent de cetăţenia lor şi

care lasă bunuri succesorale în Republica Moldova, locul deschiderii moştenirii este acela unde

sunt situate bunurile cele mai importante ca valoare ale defunctului. Având în vedere că locul

ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt dovada lui se poate face prin orice

mijloace de probă permise de lege.

Legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu este cunoscut ultimul

domiciliu al defunctului. Deci în primul rând se va ţine cont de situarea bunurilor imobile. Dacă

nu există bunuri imobile atunci se va considera drept ultim domiciliu locul situării bunurilor

mobile şi dacă ultimele se află în locuri diferite-locul deschiderii succesiunii va fi locul situării

părţii celei mai valoroase a acestor bunuri.

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importante consecinţe practice legate de

determinarea organelor competente teritoriale să rezolve problemele contencioase sau

necontencioase ale unei moşteniri anume . Astfel, în funcţie de locul deschiderii moştenirii se

determină:

secretarul primăriei competent teritorial să ceară deschiderea procedurii succesorale

notariale în cazul în care moştenirea cuprinde imobile;

Notarul public competent teritorial să efectueze procedura succesorală notarială; Instanţa de judecată competentă teritorial să judece acţiunile privitoare la moştenire;

Secţiunea 3: Condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni

Pentru a putea moşteni trebuie ca succesorul să întrunească două condiţii pozitive şi o

condiţie negativă.

Condiţiile pozitive care trebuie întrunite sunt:

1. Capacitatea succesorală.

2. Vocaţia succesorală.

Condiţia negativă fiind: Nedemnitatea succesorală.

Capacitatea succesorală

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi

obligaţiilor pe care calitatea de moştenitor le implică. Adică capacitatea succesorală este vocaţia

unei persoane de a culege moştenirea lăsată de altă persoană, pentru a putea succede trebuie

neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. De aici rezultă

că orice persoană care există în momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a moşteni

deci de a dobândi succesiunea. A nu se confunda capacitatea succesorală cu capacitatea de

folosinţă sau cu capacitatea de exerciţiu. Capacitatea succesorală se referă la existenţa în viaţă (la

momentul deschiderii succesiunii) a persoanei chemate la moştenire. Au capacitate succesorală

următoarele categorii de persoane:

Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii;

Persoanele dispărute;

Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii;

Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii;

Persoanele care sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii. Deci pentru a putea

succede persoanele care are o astfel de vocaţie trebuie neapărat să existe la momentul deschiderii

succesiunii. Dovada existenţei la momentul deschiderii succesiunii revine acelei persoane care

pretinde drepturi la acea moştenire sau reprezentantului (legal sau convenţional) persoanei

interesate cu actele de stare civilă. Tot astfel dovada se va putea face şi cu certificatul de deces

sau hotărârea judecătorească definitivă de declarare a morţii din care reiese că decesul

moştenitorul a survenit ulterior deschiderii succesiunii.

Persoana declarată dispărută până la momentul intervenirii unei hotărâri judecătoreşti

declarative de moarte rămasă definitivă are capacitate succesorală aceasta fiind relativă şi poate

fi înlăturată prin proba contrarie, sunt posibile 2 ipoteze:

1.Prima-în cazul în care o persoană este declarată judecătoreşte dispărută, atunci

capacitatea succesorală a acesteia depinde de data morţii stabilite în hotărârea declarativă de

moarte în situaţia în care această dată este anterioară celei a deschiderii succesiunii se consideră

că persoana dispărută nu a avut capacitatea succesorală şi deci bunurile care s-au primit prin

moştenire vor fi reduse la masa succesorală.

2.A doua ipoteză în cazul în care data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească

declarativă de moarte rămasă definitivă este posterioară celei a deschiderii succesiunii. În acest

caz se consideră că persoana dispărută a păstrat capacitatea succesorală.

Persoanele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-

au născut vii după decesul acestuia.Conform art. 18 alin.(2) din Codul Civil al RM capacitatea de

folosinta a persoanei fizice începe de la naşterea ei. Excepţie de la aceasta regula îl constituie

alin.(3) al aceluiaşi articol care prevede ca „dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la

concepţiune daca se naşte vie”. Din această prevedere rezulta ca persoanei fizice (copilului) îi

este recunoscuta posibilitatea (aptitudinea) de a avea drepturi , şi nu şi obligaţii, chiar din

momentul concepţiei sale. Copilul conceput se consideră că există, înca din dreptul roman se

admitea că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţia acestuia: „Infans conceptus pro

nato habetur quoties de commodis ejus agitur”(copilul conceput trebuie să fie socotit ca fiind

născu ori de cîte ori aceasta este în interesul său). Spre deosebire de alte legislaţii care pretind în

plus condiţia viabilităţii copilului conceput dar nenăscut Legislaţia RM nu pretinde acest lucru

fiind suficientă şi o singură respiraţie a copilului născut ceea ce dovedeşte că el s-a născut viu şi

că deci cerinţa minimă a legii este întrunită. Concepţia copilului fiind o problemă de fapt poate fi

dovedită prin orice mijloc de proba, în legătura cu aceasta Codul Civil nu conţinu nici o

dispoziţie, dar în materie de filiaţie Codul Familiei stabileşte că timpul legal al concepţiunii este

cuprins între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului. Nu va avea

capacitatea succesorală copilul conceput la data deschiderii succesiunii. Dacă s-a născut mort în

cazul succesiunii testamentare nu este necesar ca cei născuţi după decesul celui care a lăsat

moştenirea să întrunească calitatea de copil al acestuia.

Persoanele juridice au capacitate succesorală (capacitate de a primi prin

testament o moştenire sau bunuri de moştenire) de la data dobândirii personalităţii juridice

(capacităţii juridice civile)capacitatea succesorală a persoanelor juridice nu depinde de durata

existenţei persoanei juridice după data deschiderii succesiunii, dacă încetarea persoanei juridice a

intervenit după deschiderea moştenirii drepturile succesorale vor trece asupra persoanei fizice

sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei juridice indicate în testament

aflate în reorganizare sau respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării în caz de

dizolvare.

Persoanele care nu au capacitate succesorală sunt :

1. Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă

după cum prevede articolul 1433 Cod Civil au capacitatea succesorală numai persoanele care

există la data deschiderii succesiunii rezultă că persoanele fizice predecedate precum

şi ,persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă înaintea deschiderii succesiunii nu au

capacitatea succesorală.

2. Inacapacităţii speciale de a dobândi anumite bunuri prin succesiune. În legislaţia

noastră actuală există unele dispoziţii cu caracter de excepţie care limitează capacitatea străinilor

apatrizilor capacitatea de a dobândi anumite bunuri prin succesiune şi anume este vorba de

terenuri. Legea permite străinilor şi apatrizilor să dobândească terenuri pe cale succesorală

obligându-i doar să le înstrăineze în termen de un an de la data dobândirii.

Comorienţii şi codecedaţi

Comorienţii sînt persoanele care având vocaţia succesorală una faţă de alta decedează în

aceiaşi împrejurare şi în acela timp fără a se putea stabili dacă una a supraveţuit alteia (de

exemplu, moartea ambilor soţi într-o catastrofă aeriană).

Codecedaţii sunt persoanele fizice care au decedat în acela timp dar în împrejurări diferite

fără a se putea stabili ordinea deceselor şi care nu sînt comorienţi (de exemplu, unul din soţi a

decedat din cauza bolii în spital, iar celălalt într-un accident rutier în drum spre spital).

Dacă în cazul morţii mai multor persoane nu se poate stabili faptul că una a supraveţuit

alteia, ele sunt socotite că au murit deodată. Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai

persoanelor care sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii şi dovada acestei existenţe trebuie să

fie făcută cu cel care reclamă moştenirea,înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii

supraveţuirii drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale urmând

ca moştenirile să fie considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi

diferite separat moştenitorilor fiecărei dintre persoanele decedate în acelaşi timp fără ca în mod

reciproc sau una din ele să poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte persoane.

De exemplu, dacă soţii având vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe părinţii lor

decedează în aceiaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supraveţuit celuilalt în

lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt, deoarece

nu se poate dovedi capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii celuilalt soţ.

Moştenirile lăsate de soţi vor fi culese ca două moşteniri distincte de către părinţii fiecăruia.

Dacă două sau mai multe persoane cu capacitatea succesorală reciprocă sau unilaterală au

dispărut fără veste în aceleaşi circumstanţe în hotărîrile judecătoreşti declarative de moarte

urmează a fi indicată aceiaşi dată a morţii pentru toate persoanele dispărute. În acest caz este

irelevantă data intrării în vigoare a hotărârilor declarative de moarte. Moştenirea lăsată de fiecare

dispărut va fi culeasă de proprii săi moştenitori.

Vocaţia succesorală

Pe lângă capacitatea succesorală o altă condiţie pozitivă ce trebuie întrunită de o persoană

pentru a putea moşteni este acea a vocaţiei succesorale. O persoană poate avea capacitatea

succesorală şi să nu fie nedemnă, dar nu va putea moşteni pe o altă persoană decât dacă are

vocaţie la succesiunea acesteia. Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie

de lege fie de voinţa lui de cujus prin testament. Determinarea persoanelor cu vocaţie la

moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală.

Vocaţia succesorală poate fi de două feluri: vocaţie legală generală şi vocaţie legală

concretă.

1. Vocaţia legală generală (eventuală). Instituţia moştenirii este concepută în cadrul

devoluţiunii legale ca o moştenire de familie şi numai în cazul moştenirii vacante masa

succesorală este culeasă de către stat. Astfel sunt chemate la moştenire în temeiul legii-şi deci au

vocaţie succesorală legală-persoanele care sunt în legături de familie cu defunctul, adică rudele

defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie şi alături de acestea, soţul

supraveţuitor al defunctului. Vocaţia succesorală a acestor rude nu înseamnă că ele toate

împreună şi deodată vor culege moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor la moştenire este

numai generală, potenţială, vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moşteni prin

efectul legii patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia lor concretă de a culege efectiv această

moştenire este determinată prin devoluţiunea succesorală legală, legea instituind o anumită

ordine de chemare legală la moştenire.Avînd în vedere că transmiterea moştenirii este o

transmisiune pentru cauză de moarte, principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează

statul şi nici persoanele juridice, pentru că deşi statul are(iar persoanele juridice pot avea vocaţie

succesorală) aceştia nu pot trnsmite o moştenire. Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale

generale guvernează însă- fără a fi expres prevăzut de lege- materia moştenirii legale între

persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocaţie succesorală lagală

generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă persoană are aceiaşi

vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului).În concret vocaţia lor va depinde de

ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele(şi bineînţeles, de concursul celorlalţi

moştenitori).De exemplu, dacă copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia

succesorală operează şi în sens invers. Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un

sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie la moştenire unei altei persoane, nici aceasta din

urmă nu are vocaţie la moştenirea primei.Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale cunoaşte o

singură excepţie: este cazul constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei prin hotărârea

judecătorească intervenită după decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul

dintre ei a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie

putativă).În acest caz dacă soţul supraveţuitor (în viaţă la data morţii celuilalt) a fost de rea

credinţă el nu va moşteni în schimb dacă soţul de bună credinţă a supraveţuit celuilalt el va avea

vocaţia succesorală. Dacă ambii soţi au fost de bună sau de rea credinţă, principiul resiprocităţii

vocaţiei succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se stabileşte.

2.Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă). După cum am văzut rudele cu vocaţie

succesorală legală generală nu sunt chemate toate deoadată şi împreună la moştenire. Dacă toate

rudele vocaţiei generale ar fi chemate împreună şi deodată la moştenire „averile succesorale s-ar

fărâmiţa în părţi de o valoare neînsemnată iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini

rosturile ei sociale, economice” pe de altă parte, nu s-ar ţine seama de caracterul diferit al

legăturii de afecţiune dintre cele care lasă moştenirea şi rudele sale.

Pentru a se evita asemenea consecinţe, în cadrul devoluţiuni legale a moştenirii legiuitorul

a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moştenirea defunctului. Prin urmare, pentru

ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, deci să aibă vocaţie legală

concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moştenitorilor legali cu vocaţie generală, ci

trebuie să mai fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume, să nu fie înlăturată de la moştenire

re o altă persoană, cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi

vocaţie concretă utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală, legea

foloseşte două criterii tehnico – juridice : clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul

acestor criterii legea stabileşte vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului.

Nedemnitatea succesorală

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă

vocaţie şi capacitate succesorală, fiind necesar să îndeplinească o condiţie negativă şi anume, să

nu fie nedemnă de a moşteni.

Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din

dreptul de a culege o moştenire determinată, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de

cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia.

Nedemnitatea succesorală, ca sancţiune civilă, se caracterizează prin următoarele:

a) se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi

numai în domeniul moştenirii legale, textele de lege care o prevăd fiind imperative şi de strictă

interpretare;

b) operează de drept, cel care lasă moştenirea neputînd înlătura efectele ei prin

iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasă moştenirea putea

totuşi să-l grafice pe nedemn(evident, în limitele şi potrivit regulelor prevăzute pentru

liberalităţi).În general, nedemnitatea care desfiinţeaza numai vocaţia succesorală legalănu

influenţează eficacitatea liberalităţilor prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute în

favoarea nedemnului de către cel care lasă moştenirea, aceste liberalităţi fiind guvernate de reguli

proprii.

c) Fiind o sancţiune se aplică şi produce efecte doar în privinţa autorului faptei. Faţă

de alte persoane chemate de lege la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare

(cum ar fi de exemplu, copii nedemnului), ea poate produce efecte numai în mod excepţional.

d) Domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul

fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit faptele, în acest sens

nedemnitatea producînd efecte relative. De exemplu săvârşind fapte faţă de un frate, poate veni

la moştenirea unui alt frate sau săvârşind fapta faţă de un părinte, poate veni la moştenirea

bunicului.

e) Sancţiunea nedemnităţii fiind prevăzută pentru fapte săvârşite cu vinovăţie,

moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernămînt, în lipsa descernămîntului neputîndu-se vorbi

de vinovăţie.

Codul Civil al RM enumeră la art. 1434 cazurile în care operează nedemnitatea

succesorală şi acestea sunt următoarele:

a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate

în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de

judecată.

a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a

contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majoritatea cotei

succesorale ale tuturor acestora.

nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care la

data deschiderii succesiunii nu sunt restabiliţi în aceste drepturi.

nici părinţii şi copii maturi care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei

de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa

de judecată.

Spre deosebire de cazurile de nedemnitate enumerate de legislaţia RM, Codul Civil al

Romîniei prevede săvîrşirea unor fapte mai grave de către persoana care vine la moştenire, astfel

art. 655 din Codul Civil al Romîniei prevede alte trei cazuri de nedemnitate succesorală:

a) atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea;

b) acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea;

c) nedenunţarea omorului a căui victimă a căzut cel care lasă moştenirea;

Astfel, în practica judiciară a Romîniei, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat

de reclamanta N.E. împotriva pîrîtului T.S. prin care aceasta a solicitat să se constate

nedemnitatea succesorală a pîrîtului faţă de defuncta sa soţie; reclamanta a susţinut că prin

comportamentul său, pîrîtul i-a pricinuit soţiei sale, în timpul căsătoriei suferinţe fizice şi morale

ce nu constituie atentat la viaţa celui ce lasă moştenire, neexistînd în acest sens o hotărîre de

condamnare definitivă.Curtea a respins apelul ca nefondat argumentînd că pentru faptul că o

persoană a avut o conduită necorespunzătoare în timpul căsătoriei faţă de soţ, aceasta nu poate fi

declarată nedemnă, întrucît fapta nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv

dispoziţiile art.655 CC care sînt de strictă interpretare.

Dată fiind gravitatea faptelor sancţionate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată de

orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moştenire a nedemnului sau

a copiilor săi, cum sunt comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi ori legatarii sau

donatorii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moştenitor rezervatar a cărui prezenţă putea

determina reducţiunea liberalităţii sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispoziţiilor

testamentare. Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acţiunii oblice, şi de către creditorii

acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal pentru că sancţiunea înlăturării de

la moştenire a nedemnului intervine ope legis şi nici cel care lasă moştenirea nu poate să-l ierte

pe nedemn.

Conform art.1438 Codul Civil al RM. Acţiunea de declarare a persoanei ca succesor

nedemn trebuie să fie invocată de persoana interesată în termen de un an din data deschiderii

succesiunii.

Nedemnitatea poate fi invocată şi în consecinţă constată de instanţa judecătorească numai

după deschiderea succesiunii şi numai dacă vocaţia succesorală a nedemnului este

concretă,nefiind înlăturată de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cît timp acesta este în viaţă, iar dacă-

după deschiderea succesiunii a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale şi a decedat înainte de

constatarea nedemnităţii, împotriva moştenitorilor săi legali sau testamentari care stăpînesc

aceste bunuri, ei neputînd dobândi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorită

efectelor retroactive ale nedemnităţii. Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea

moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului pentru a-i împiedica să

vină la moştenire prin reprezentare.

Efectele nedemnităţii. Desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din

momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage

nedemnitatea. În consecinţă, hotărârea instanţei civile prin care se constată nedemnitatea

operează retroactiv, avînd caracter declarativ şi nu constitutiv. Deoarece titlul de moştenitor al

nedemnului este desfiinţat de la data deschiderii moştenirii, el nu va putea reclama partea de

moştenire ce i s-ar cuveni ca moştenitor legal, nici măcar rezerva. Partea sa va fi culeasă de cei

care ar fi venit la moştenire împreună cu el sau pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la

moştenire.

Dacă înainte de constatarea nedemnităţii nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii,

va fi obligat să le restituie peroanelor îndreptăţite, neavînd nici un temei pentru a le reţine.

Restituirea se face, în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru că bunul supus

restituirii a pierit el va fi obligat să plătească despăgubiri.

În privinţa fructelor - naturale, industriale sau civile nedemnul este privit, de asemenea, ca

un posesor de rea-credinţă de la data deschiderii succesiunii, indiferent de data constatării

nedemnităţii şi, în consecinţă, este obligat să le restituie de la data folosirii bunurilor moştenirii.

Restituirea fructelor se face în natură, iar dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le

perceapă, va restitui valoarea lor. Pentru sumele încasate de nedemn de la debitorii moştenirii va

fi obligat să plătească dobânzi din ziua încasării.

Pe de altă parte însă, şi nedemnul va avea dreptul să i se înapoieze sumele ce le-a plătit

pentru achitarea datoriilor moştenirii şi cheltuielile necesare şi utile-nu şi voluptorii făcute cu

privire la bunurile din moştenire, inclusiv cheltuielile făcute sau munca depusă pentru perceperea

fructelor.

Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului. Nedemnitatea fiind o pedeapsă

civilă strict personală, ar trebui să nu aibă nici un fel de efecte. Cu toate acestea, descendenţii

nedemnului nu pot veni la moştenirea unui ascendent prin reprezentarea nedemnului, ci numai în

nume propriu.

În cazul în care însă descendenţii nedemnului vin la moştenire în nume propriu şi nu prin

reprezentare, ei au dreptul de a moşteni pe ascendentul ascendentului lor.

Întrucât nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv,

nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi, soluţie ce se justifică în cazul terţilor de rea-credinţă,

dar nu şi în cazul terţilor de bună-credinţă care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al

nedemnului. Astfel:

* actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii se menţin deoarece ele

profită adevăraţilor moştenitori şi interesul economic general impune ca aceste bunuri să fie

conservate şi puse în valoare.

* plata făcută cu bună-credinţă de debitor moştenitorului nedemn posesor al creanţei este

valabilă

* actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale se menţin dacă dobînditorul posesor

este de bună credinţă.

* în privinţa actelor de dispoziţie (înstrăinare sau constituire de drepturi reale)asupra

imobilelor.

Actul încheiat cu moştenitorul nedemn se menţine dacă este cu titular particular şi cu titlu

oneros, iar terţul a fost de bună credinţă el dovedind în plus că a existat o eroare comună şi

invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului. În aceste condiţii actul rămâne valabil şi

opozabil moştenitorilor adevăraţi, dobândirea dreptului de către terţ, producîndu-se în momentul

încheierii actului şi independent de intrarea sa în posesia imobilului sau de bună ori reaua-

credinţă a moştenitorului aparent.

În toate cazurile în care se menţine, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri

moştenitorilor adevăraţi ca posesor de rea-credinţă, iar dacă actul va fi desfiinţat cu efect

retroactiv nedemnul va putea fi acţionat de către terţi pentru evicţiune.

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care actul a fost încheiat cu terţii

nu de către nedemn, ci de către copii lui care au venit la moştenire prin reprezentare, ulterior

constatându-se nedemnitatea celui reprezentat.

CAPITOLUL II: REGULILE GENERALE APLICABILE

DEVOLUŢIUNII

LEGALE A MOŞTENIRII.

Secţiunea 1: Persoanele chemate la moştenire

Problema devoluţiunii legale a moştenirii se pune în mod obişnuit atunci când cel ce lasă

moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale; este motivul pentru care această

moştenire poartă denumirea de moştenire ab intestat. Moştenirea se deferă prin lege şi în cazul în

care deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii de ultimă voinţă nu

sunt valabile. Există situaţii în care una şi aceiaşi moştenire se deferă atât prin lege, cît şi prin

testament: este cazul când, existând moştenitori rezervatori, defunctul nu poate dispune prin acte

de ultimă voinţă decât de o anumită parte din moştenire (cotitatea disponibilă, restul,

rezerva)revenind în virtutea legii anumitor moştenitori legali.

În principiu, legea cheamă la moştenire rudele apropiate ale defunctului indiferent dacă

legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie, precum şi pe soţul

supraveţuitor al acestuia.

Astfel, potrivit Codului Familiei al RM „rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei

persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun”.

Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. Gradul de rudenie este distanţa

dintre două rude care se stabileşte astfel:

în linie dreaptă, după numărul generaţiilor care separă pe defunct de moştenitorii săi,

astfel încât de exemplu, tatăl şi fiul sunt rude de gradul întâi, bunicul şi nepotul sunt rude de

gradul doi.

în linie colaterală, după numărul naşterilor care separă pe defunct de moştenitorii săi,

urcînd de la defunct la ascendentul comun şi coborând de la acesta la cel chemat la moştenire,

aşa încît,de exemplu, fraţii defunctului sunt rude de gradul doi, unchii şi mătuşile sunt rude de

gradul trei.

Rudele în linie dreaptă ale defunctului-atât ascendentă cît şi descendentă-pot moşteni la

infint, adică indiferent de gradul lor. În linie colaterală însă posibilitatea practică de a moşteni

este limitată prin lege la gradul patru de rudenie inclusiv. Deşi legea stabileşte cercul persoanelor

chemate să culeagă moştenirea, acestea nu vor putea să culeagă toate împreună patrimoniul

succesoral. Este evident că dacă s-ar proceda astfel, s-ar fi ajuns la o excesivă fracţionare a

patrimoniului succesoral. De aceea legiuitorul a instituit două criterii de bază şi anume: clasa de

moştenitori şi gradul de rudenie.

Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui care lasă moştenirea, determinat

potrivit legii, chemate de alte grupe de rude dintr-o altă clasă.

Rudele de acelaşi grad vor culege moştenirea cu drept de cotă egală, acesta constituind

principiului împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad în părţile egale(pe capete).În

conformitate cu acest principiu, în cazul în care la moştenire sunt chemate rude din aceeaşi clasă

de moştenitori şi au acelaşi grad de rudenie cu cel care lasă moştenirea, fiecare din succesibili va

moşteni o parte egală cu a celorlalţi succesibili.

În anul 2002 a fost elaborat un proiect al Codului Civil, care însă nu a intrat în vigoare,

autorii acestui proiect propuneau cinci clase de moşenitori şi anume:

- În prima clasă de moştenitori legali au fost incluşi descendenţii în linie dreaptă ai

defunctului.

- În clasa a II-a de moştenitori autorii au inclus părinţii defunctului şi descendenţii

acestora în linie dreaptă.

- Din clasa a III-a de moştenitori legali fac parte buneii şi bunicile celui ce a lăsat

moştenirea şi descendenşii în linie dreaptă ai acestora.

- În clasa a IV-a de moştenitori au fost incluşi străbunicii şi străbunicele defunctului şi

descendenţii acestora în linie dreaptă.

- În clasa V-a de moştenitori legali autorii au inclus stră-străbunicii şi stră-străbunicele

defunctului şi descendenţii în linie dreaptă ai acestora.

Proiectul Codului Civil este total diferit de prevederile Codului Civil în vigoare atît în

privinţa claselor şi subclaselor de moştenitori legali cît şi în privinţa drepturilor acordate soţului

supravieţuitor, în schimb prevederile acestui proiect se asemănau foarte mult cu prevederile

Codului Civil al Romîniei stabilind aceleaşi clase de moştenitori şi acordînd soţului

supravieţuitor dreptul la ¼ din moştenire în cazul cînd vine la moştenire în concurs cu prima

clasă de moştenitori;1/2 cînd vine la moştenire în concurs cu clasa a II-a de moştenitori iar în

lipsa moştentorilor de clasa I şi a II-a sau dacă aceştia sînt renunţători sau nedemni, soţul

supravieţuitor culege întreaga moştenire.

În cele ce urmează vom examina ordinea de preferinţă în care rudele defunctului sunt

chemate la moştenire de art.1500 Codul Civil al RM în comparaţie cu ordinea prevăzută de

Codul Civil al Romîniei astfel:

a).clasa I- Conform art.1500 alin.(1) pct.a) fac parte din prima clasă de moştenitoruîi

descendenţii (fii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui,

precum şi cei înfiaţi),soţul supraveţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a

lăsat moştenirea, legiuitorul romîn însă include în prima clasă de moştenitori doar descendenţii

în linie dreaptă, alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ai defunctului fără limită în grad;

b).clasa a II-a – Codul Civil al RM include în clasa a doua de moştenitori colateralii

privilegiaţi (fraţii şi surorile)şi ascendenţii ordinari (bunicii atât din parteatatălui cît şi din partea

mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea, iar Codul Civil al Romîniei include în această clasă

ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor

pînă la gradul al IV-lea inclusiv);

c).clasa a III- a- În această clasă de moştenitori legiuitorul moldav a inclus colateralii

ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea, iar legiuitorul romîn a inclus în clasa a

treia de moştenitori ascendenţii ordinari ai defunctului fără limită în grad;

În afară de faptul că ordinea în care rudele defunctului sînt chemate la moştenire este

diferită mai diferă si numărul claselor, astfel Codul Civil romîn prevede şi o a patra clasă de

moştenitori, din această clasă fac parte colateralii ordinari(unchii şi mătuşile, verii primari şi

fraţii-surorile bunicilor defunctului).

În ceea ce priveşte dreptul soţului supravieţuitor de a veni la moştenirea soţului decedat,

după cum am observat, legislaţia RM îl plasează în clasa I de moştenitori, legiuitorul romîn însă

instituie vocaţia succesorală generală a soţului supravieţuitor care vine la moştenirea defunctului

în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali.

În sistemele de drept germanice (Germania, Austria, Elveţia) rudele defunctului sînt

împărţite în trei linii de rudenie, chemate la moştenirea legală în această ordine:

a) descendenţii defunctului;

b) tatăl şi mama defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor care nu sunt

descendenţii defunctului (fraţi-surori cu defunctul şi descendenţii lor la infinit), cu precizarea că

rudele colaterale ale defunctului din această categorie moştenesc numai prin reprezentarea

părintelui sau părinţilor dacă părinţii sau unul dintre ei nu pot ori nu vor să vină la moştenire

(predeces, nedemnitate, exheredare, renunţare la moştenire);

c) bunicii defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor (care nu fac parte din

primele două linii) la infinit (unchi-mătuşi, veri primari). Rudele colaterale ale defunctului şi din

această categorie moştenesc numai prin reprezentarea capatelor de linie absente de la moştenire.

Vocaţia legală la moştenirea defunctului este, în principiu, reciprocă, atât în sens pozitiv cît

şi în sens negativ. În sens pozitiv, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală la moştenirea

unei persoane, atunci şi aceasta va avea vocaţie în raport cu prima. În sens negativ, dacă o

persoană nu are vocaţie succesorală la moştenirea altei persoane, nici aceasta din urmă nu o va

moşteni pe prima.

Chemarea rudelor în această ordine la moştenire se explică atât prin afecţiunea prezumată a

defunctului faţă de aceştia, cît şi prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a

defunctului faţă de cei apropiaţi. În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici

una din cele trei clase, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin

testament ,moştenirea este vacantă şi se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane.

Principiile care guvernează moștenirea legală şi

excepţiile de la acestea.

Clasele de moştenitori şi gradele de rudenie sunt mijloace tehnice-juridice ce stabilesc

sfera persoanelor chemate de lege la moştenire. Această sferă este însă destul de extinsă şi legea

nu doreşte o fărâmiţare excesivă a succesiunilor. De aceea, dintre persoanele cu vocaţie legală la

moştenire, legea stabileşte o anumită ordine concretă de chemare la moştenire.

Astfel pentru stabilirea corectă a moștenitorilor și masei succesorale core va fi culeasă de

aceștea, vom ține cont de trei principii, care urmează să fie aplicate în ordinea stabilită. Aceste

principii sunt:

1. Principiul clasei superioare;

2. Principiul proximității;

3. Principiul egalității

a) principiul clasei superioare.. Conform acestui principiu, moştenitorii legali din clase

diferite sunt chemaţi la moştenire în ordinea anume stabilită de lege. Astfel, sunt chemaţi în

primul rând la moştenire, moştenitorii din clasa I cu excluderea celor din clasele II şi III. În lipsa

moştenitorilor din clasa I dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni, vin la succesiune

moştenitorii din clasa a II-a. Moştenitorii din clasa a III-a vin la moştenire doar în cazul lipsei

moştenitorilor din primele două clase sau în cazul în care aceştia sunt renunţători sau nedemni.

Trebuie subliniat faptul că, în cazul existenţei unor moştenitori din clase diferite, ceea ce

este esenţial pentru prioritatea chemării la moştenire este ordinea claselor de moştenitori stabilită

de lege şi nu gradul de rudenie cu defunctul.

Precizăm că venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase deosebite este

posibilă numai în caz de exheredare prin testament a moştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă

aceştia sunt rezervatari (descendenţii şi colateralii defunctului).În acest caz ei culeg totuşi ca

moştenitorii legali, rezerva prevăzută de lege(contrar voinţei defunctului),restul moştenirii-

cotitatea disponibilă, fiind dobândită de moştenitorii din clasa I sunt exheredaţi ei culeg totuşi

rezerva legală, iar restul se cuvine moştenitorilor legali din clasa a II-a sau a III-a, după caz,

care culeg moştenirea în calitate de moştenitori legali, iar nu în ceea de legatari.

Trebuie să precizăm că soţul supravieţuitor al definctului din sistemul de drept romîn,

nefiind rudă cu defunctul, nu face parte din nici o clasă, însă vine la moştenire în concurs cu

oricare clasă chemată la moştenire; deci el nu înlătură nici o clasă de moştenitori, dar nici nu este

înlăturat de la moştenire indiferent de clasă, fie şi prima, chemată de lege la succesiune.

Clasele de moştenitori.

Potrivit art.1500 alin.(1) pct.a) din Codul Civil al RM, din clasa I de moştenitori fac parte:

descendenţii ( fii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel cei născuţi vii după decesul lui,

precum şi cel înfiaţi) soţul supraveţuitor şi ascendenţii privilegiaţi ( părinţii, înfietorii) celui ce a

lăsat moştenirea, spre deosebire de moştenitorii din alte clase, moştenitorii care fac parte din

clasa I sînt moştenitori rezervatori: rezerva cuccesorală este de ½ din cota ce s-ar fi cuvenit

fiecăruia din ei în caz de succesiune legală, dacă sunt incapabili de muncă.

a) Din categoria descendenţilor fac parte:

- copii din căsătoria celui care lasă moştenirea. Constatarea nulităţii căsătoriei nu va

produce efecte asupra copiilor rezultaţi dintr –o astfel de căsătorie, aceştia păstrîndu –şi

drepturile care revin copiilor din căsătorie , chiar dacă ambii soţi au fost de rea credinţă la

închierea acesteia, astfel vocaţia succesorală reciprocă dintre păruinţi şi copii nu suferă

nici o atingere;

- copii celui care lasă moştenirea sau descendenţii lui din afara căsătoriei, cu singura

condiţie ca paternitatea să fie stabilită potrivit legii. Aşadar, principiul în această privinţă

este asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Provenienţa copilului

de la tată prezintă unele dificultăţi în cazul în care copilul este născut în afara căsătoriei .

potrivit alin 3 art. 17 codului familiei al Republicii moldova copilul născut din părinţi

căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei , declarării

căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul ( fostul soţ) al

mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul. Această prezumţie de paternitate a soţului

( fostului soţ) poate fi înlăturată printr– o declaraţie a soţilor ( foştilor soţi) depusă

personal. În cazul în care unul din soţi , nu se poate prezenta personal, declaraţia

autentifică notarial se expediază organului de stare civilă (alin 14) art. 47 c fam. RM.).

Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl sau

printr –o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului depusă la organul de stare

civilă. Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei

comune a părinţilor sau a tatălui, paternitatea se stabileşte de către instanţa de judecată în

baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui ( curatorului) sau a copilului însuşi la

atingerea majoratului ( art. 48 C. Fam. RM). Contestarea paternităţii se face conform art.

49 C. Fam RM, doar pe cale judecătorească, de către persoanele şi în condiţiile prevăzute

de lege. Astfel spus, copilul din afara căsătoriei care şi –a stabilit paternitatea ,are aceiaşi

situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, atât faţă de părinte, cît şi faţă de rudele acestuia.

Spre deosebire de Codul Civil al RM care asimilează copii din căsătorie cu cei din afara

căsătoriei legiuitorul francez a prevăzut un caz cînd copilul din afara căsătoriei are

drepturi reduse în raport cu copilul din căsătorie. Este vorba de copilul din afara căsătoriei

a cărui tată sau mamă în timpul concepţiei sale era căsătorit cu o altă persoană. Aceste

drepturi reduse nu se aplică decît în cazul cînd acest copil „adulterin” vine în concurs cu

un copil care a rezultat din căsătoria în timpul căreia a avut loc adulterul.

- Copii înfiaţi. Înfierea este actul juridic în temeiul căreia se stabilesc raporturi de rudenie

între înfiat şi descendenţii săi, pe de o parte , şi înfietor şi rudele acestuia, pe de altă parte

asemănător acelora care există în cazul rudeniei fireşti. Raporturile dintre înfietor şi

înfiat sunt asemănătoare clor existente între părinţi şi copii, adică înfiatul şi descendenţii

săi dobîndesc , prin efectul înfierii, aceleaşi drepturi pe care le are copilul din căsătorie

faţă de părinţii săi. Înfiatul şi descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală la moştenirea

lăsată de defunct, deoarece ei devin rude nu numai cu înfietorul dar şi cu rudele acestuia,

între care şi ascendentul înfietorului care lasă moştenirea;

- Copii concepuţi, dar născuţi vii după decesul părinţilor sau al unuia dintre ei.

Nu sunt consideraţi succesori şi nu pot să moştenească copii ,, luaţi de suflet”, adică minorii

care au fost adăpostiţi, crescuţi, îngrijiţi, educaţi în unele familii, de obicei, de rudele

îndepărtate sau chiar de străini ce nu a au copii proprii. În toate aceste cazuri copii luaţi ,,de

suflet” nu au fost oficial înfiaţi ( adoptaţia), din care considerente nu pot pretinde la

succesiune în cazul decesului părinţilor care i –au crescut şi i –au educat.

Descendenţii pot culege moştenirea în nume proprii sau prin reprezentare.

b) Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii celui care lasă moştenirea, adică, tatăl şi mama din

căsătorie, din afara căsătoriei şi di înfiere. Aceştea pot fi:

tata şi mama din a căror căsătorie s-a născut cel care lasă moştenirea. Drepturile

succesorale ale părinţilor sunt expres reglementate de către Codul Civil al Republicii

Moldova . Părinţii vor avea vocaţie succesorală şi la moştenirea copilului născut dintr –o

căsătorie declarată nulă sau anulată, fiind irelevant faptul dacă au fost de bună credinţă

sau de rea - credinţă la încheierea acesteia. Cât priveşte relaţia dintre copii şi părinţi,

nulitatea nu produce efecte retroactive, astfel încât drepturile succesorale între părinţi şi

copii rămân neatinse;

mama din afara căsătoriei. Vocaţia succesorală a mamei din afara căsătoriei nu poate fi

pusă la îndoială, proba principală a maternităţii constituind faptul înregistrării mamei

copilului în certificatul de naştere;

tatăl din afara căsătoriei în cazul în care şi –a stabilit paternitatea potrivit legii. Vocaţia

succesorală a tatălui din afara căsătoriei la moştenirea lăsată de copilul său nu se pune la

îndoială, fiind reclamată de raporturile de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin

stabilirea , paternităţii de principiul egalităţii între sexe şi de principiul reciprocităţii

vocaţiei succesorale legale;

înfietorii. Ţinând cont de faptul că în cazul înfierii înfiatul devine rudă cu înfietorul ( şi cu

rudele acestuia) , ca şi un copil firesc , iar raporturile cu părinţii şi alte rude fireşti

încetează, înfietorul va avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de înfiat. Totodată,

părinţii fireşti ai înfiatul, indiferent de faptul că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei,

pierd orice vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de cel înfiat. În cazul în care unul

dintre soţi înfiază copilul firesc al celuilalt soţ, părintele firesc, care este soţul

înfietorului, îşi păstrează vocaţia succesorală la moştenirea copilului. Dacă adopţia a fost

desfăcută sau a fost declarată nulă, relaţiile personale şi cele patrimoniale dintre adoptat

şi adoptator încetează, iar adoptatorii nu vor putea culege succesiunea lăsată de la cujus.

Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume proprii, nu şi pe calea

reprezentării .

c) Soţul supravieţuitor de asemenea face parte din prima clasă de moştenitori.

Soţul supravieţuitor are în momentul deschiderii succesiunii soţului defunct o dublă calitate

juridică: acea de proprietar devălmaş al comunităţii de bunuri a soţilor şi aceea de succesibil al

defunctului.

Pentru a avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de soţul predecedat, soţul supraveţuitor

trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale ale dreptului la moştenirea legală, o

condiţie specială şi anume: să aibă calitate de soţ la data deschiderii moştenirii .

Dreptul de moştenire recunoscut soţului supraveţuitor se întemeiază pe o calitate care se

poate pierde . Numai căsătoria încheiată la organele de stat de stare civilă dă naştere la drepturi

şi obligaţii între soţi. De aceea numai persoana care a fost căsătorită legal cu cel care a lăsat

moştenirea are vocaţie succesorală la moştenirea acestuia.

Soţul supraveţuitor este chemat la succesiunea soţului său predecedat, indiferent de sex, durata

căsătoriei cu defunctul, starea materială, dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii ori dacă soţii

conveţuiau la data deschiderii moştenirii sau erau despărţiţi în fapt. Prin hotărârea

judecătorească un soţ poate fi privat de dreptul la succesiunea legală, dacă se confirmă că de

facto căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu trei ani înainte de deschiderea

succesiunii şi soţii au locuit separat.

Concubinajul – conveţuirea a două persoane de sex diferit nu conferă concubinului

supraveţuitor vocaţie succesorală legală de moştenirea concubinului predecedat.

Calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ, şi datorită desfiinţării căsătoriei prin hotărârea

judecătorească de constatare a nulităţii căsătorie ori când instanţa pronunţă nulitatea căsătoriei.

Conform art. 39 C. Familiei al Republicii Moldova , căsătoria este desfăcută din ziua când

hotărîrea judecătorească prin care a fost pronunţat divorţul la oficiul de stare civilă, în cazul

desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă.

Deoarece divorţul produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, calitatea de soţ se

păstrează pînă la data cînd hotărîrea judecătorească prin care sa pronunţat divorţul a rămas

definitivă sau pînă la ziua înregistrării divorţului la oficiul de stare civilă, chiar dacă moartea a

intervenit în cursul procesului sau chiar după pronunţarea divorţului, dar înainte ca hotărârea să

fi devenit definitivă sau să fi fost înregistrat divorţul la oficiul de stare civilă. Aceasta înseamnă

că în situaţia în care unul din soţi decedează în cursul procesului sau după ce sa pronunţat

divorţul, dar înaintea ca hotărârea să fi rămas definită sau să fi fost înregistrată, efectele

divorţului nu se mai produc, căsătoria nedesfiinţîndu –se prin divorţ, ci încetând prin decesul

unuia dintre soţi, soţul supraveţuitor urmând să moştenească .

Calitatea de soţ se mai poate pierde în urma desfiinţării căsătoriei prin hotărârea

judecătorească de constatare a nulităţii căsătoriei ori instanţa pronunţă anularea căsătoriei . În

cazul nulităţii, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, astfel încât, din punct de vedere

juridic se consideră că soţii nu au fost nici odată căsătoriţi între ei şi deci problema unor drepturi

succesorale nu se mai pune, calitatea de soţ pe care soţul supraveţuitor o avusese la data

deschiderii succesiunii desfiinţîndu –se cu efect retroactiv.

Soţul supraveţuitor face parte din prima clasă de moştenitori şi va culege o cotă egală cu cea

a copiilor şi a părinţilor. Masa succesorală a soţului predecedat este alcătuită din bunurile

proprii ale celui care lasă moştenirea şi din bunurile rămase după scăderea părţii ce se cuvine

soţului supraveţuitor din bunurile comune. Soţului supraveţuitor îi revine o parte din bunurile

comune ce se cuvine acestuia în calitate de codevălmaş, plus o cotă egală cu cea a copiilor şi a

părinţilor din masa succesorală. Soţul suparveţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi

prin reprezentare, este moştenitor rezervatar , dacă este incapabil de muncă. Aşadar, după cum

am văzut soţul supravieţuitor va veni la moştenirea soţului său predecedat în comun cu copiii şi

părinţii defunctului şi va culege o cotă egală cu a acestora.

Codul Civil al Romîniei însă, instituie vocaţia succesorală generală a soţului supravieţuitor la

moştenirea defunctului în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali, îi

creează o rezervă succesorală şi îi acordă o serie de drepturi succesorale speciale. Mărimea părţii

sale succesorale este în funcţie de clasa de moştenitori legali cu care vine în concurs (sau

subclasa în cazul clasei a II-a a ascendenţilor şi a colateralilor privilegiaţi) şi nu depinde de

numărul de moştenitori din clasa (respectiv subclasa) respectivă, după cum urmează:

a) cînd vine în concurs cu clasa I a descendenţilor defunctului, moşteneşte ¼ din succesiune;

b) cînd vine în concurs cu clsa a II-a a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi,

moşteneşte 1/3 din succesiune;

c) cînd vine în concurs numai cu subclasa ascendenţilor privilegiaţi sau numai cu subclasa

colateralilor privilegiaţi, moşteneşte ½ din succesiune;

d) cînd vine în concurs cu clasa a III- a a ascendenţilor ordinari sau respectiv cu clasa a IV-a a

colateralilor ordinari, moşteneşte ¾ din succesiune;

e) în sfîrşit, în lipsa vreunui moştenitor legal din orice clasă, soţul supravieţuitor moşteneşte

întreaga masă succesorală.

Rezultă că întotdeauna, indiferent de clasa cu care vine în concurs, partea soţului supravieţuitor

se impută asupra moştenirii, adică se scade din moştenire, şi diferenţa urmează să se împartă

între moştenitorii legali cu vocaţie succesorală concretă cu care este în concurs. Cu alte cuvinte,

dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudele defunctului, moştenitori legali,

stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întîietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care

concurează. Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu şi este moştenitor

rezervatar. Deasemeni legiuoitorul romîn mai prevede şi dreptul succesoral special al soţului

supravieţuitor asupra mobilelor aparţinînd gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă,

precum şi dreptul de abitaţie sl soţului supravieţuitor. Prin mobile şi obiecte aparţinînd

gospodăriei casnice a soţilor se înţeleg numai bunurile care prin natura şi afecţiunea lor au fost

destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop,

corespunzător nivelului de trai obişnuit al soţilor „chiar dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o

comoditate sau o plăcere comună a soţilor”.Soţul supravieţuitor, care nu are o altă locuinţă

proprie, va avea, pînă la ieşirea din indiviziune şi în orice caz cel puţin un an de la deschiderea

succesiunii , în afara celorlalte drepturi succesorale conferite de lege, un drept de abitaţie asupra

casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune. Dreptul de abitaţie al soţului

supravieţuitor este un drept real, care are ca obiect casa de locuit, inclusiv părţile comune şi

terenul aferent acestuia. Este un drept temporar, strict personal, inalienabil, insesizabil şi acordat

cu titlu gratuit. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor nu va putea fi cedat sau închiriat [28

p.56-60].

2. Din clasa a doua de moştenitori legali fac parte : fraţii şi surorile defructului –

colaterali privelegiaţi şi bunicii lui - ascendenţi ordinari atât din partea tatălui, cît şi din

partea mamei celui ce a lăsat moştenirea.

a) Colateralii privelegiaţi sunt fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea precum şi

descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv ( nepoţii şi strănepoţii de frate ori soră), care

vin la moştenire prin intermediul reprezentării succesorale.

Fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea pot fi:

Din aceeaşi căsătorie a părinţilor, fraţii buni şi surori bune;

Din căsătorii deosebite: în cazul în care copii au tată comun firesc sau înfietori şi mame

diferite ei sunt numiţi fraţi ( surori) consîngeni; în cazul în care copiii au aceeaşi mamă

firească sau înfietoare şi taţi diferiţi , copiii sunt numiţi fraţi(surori) uterini;

Din afara căsătoriei;

Din înfiere;

Spre deosebure de Codul Civil al RM care nu face nici o distincţie dintre fraţii şi surorile

rezultaţi din aceeaţi căsătorie a soţilor cît şi a celor rezultaţi din căsătorii diferite recunoscîndu-le

ambelor categorii de moştenitori vocaţia succesorală egală , Codul Civil romîn face această

distincţie astfel, în cazul în care colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului) provin din

căsătorii diferite, împărţirea moştenirii se va face pe linii. Succesiunea se va împărţi în două părţi

una se va împărţi liniei paterne (dimidia paternis) şi alta liniei materne (dimidia maternis) Fraţii

consanguini iau parte din linia paternă, iar cei uterini numai în linia maternă, în timp ce fraţii

buni iau parte în ambele linii, deci ei vor primi de două ori cît primesc fraţii consanguini sau

uterini (privilegiul dublei legături).

Fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea făcând parte din clasa a II –a de moştenitori vor

culege o cotă egală cu cea a bunicilor . Colateralii privelegiaţi ai celui care lasă moştenirea pot

veni la succesiune numai în nume propriu, în schimb descendenţii pot să culeagă moştenirea şi

prin intermediul reprezentării succesorale.

b)ascendenţii ordinari sunt bunicii - atât din partea tatălui cît şi din partea mamei celui, ce a lăsat

moştenirea, precum şi străbunicii acestuia la infinit. Ca şi în cazul celorlalţi moştenitori este

indiferent dacă legătura de rudenie dintre defunct şi ascendenţii săi ordinari izvorăşte din

căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

Bunicii vor moşteni o parte egală cu ce a fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenire.

Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordine proximităţii gradului de rudenie , cu cel ce a

lăsat moştenirea, respectiv bunicii / străbunicii în indiferent de sex şi linie. Între ascendenţii

ordinari chemaţi la moştenire se aplică principiul egalităţii

3. Din clasa a III – a de moştenitori fac parte : unchii şi mătuşile – colateralii ordinari ai celui

care lasă moştenirea;

În cazul în care nu există moştenitori din primele două clase sau dacă acestea sunt nedemni sau

renunţători, legea cheamă la moştenire clasa a III - colateralii ordinari, adică rudele colaterale

ale celui care lasă moştenire, care nu sunt fraţi surori ori descendenţi ai acestora. Colateralii

ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu prin reperezentare şi moştenesc părţi

egale.

Între colateralii ordinari moştenirea se împarte în părţi egale. Dacă există colaterali ordinari de

diferite grade de rudenie, cei mai apropiaţi în grad îi vor înlătura pe cei mai îndepărtaţi

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă .

Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudele mai apropiate în grad înăuntru de la

moştenire rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem).De exemplu, în clasa I

de moştenitori, fiul defunctului, care este rudă de gradul I cu aceasta înlătură de la moştenire pe

nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul al doilea. Vocaţia concretă a unui succesibil în

cadrul fiecărei clase de moştenitori, este în funcţie de apropierea gradului de rudenie faţă de cel

care lasă moştenirea.

O excepţie de la acest principiu caracteristică atît legislaţiei RM cît şi Romîniei o constituie

reprezentarea succesorală care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în

locul şi gradul unui ascendent predecedat şi să moştenească în locul acestuia.

O altă excepţie caracterisrică doar sistemului de drept romîn şi anume, în cadrul clasei a II-

a (clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi) părinţii defunctului (rude de

gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii lor(rude de

gradul II-IV), ci ei vin împreună la moştenire, primind anumite cote stabilite de lege.

c) Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de chemare la

moştenire. Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sunt de acelaşi

grad, ele împart moştenirea în părţi egale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai

defunctului fiecare va primi o jumătate. Tot astfel, dă în lipsă de moştenitori din prima clasă,

sunt chemaţi la moştenire doi fraţi ai defunctului, aceştia de asemenea vor primi câte o jumătate

din moştenire.

Şi de la acest principiu există două excepţii:

prima este împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de

acelaşi grad prin reprezentare succesorală, atît în legislaţia RM cît şi în cea a Romîniei

cea de a doua excepţie este reglementată doar de legislaţiei Romîniei se manifestă prin faptul

că dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi(fraţi-surori)

proveniţi din părinţi diferiţi (indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei

sau din adopţia cu efecte depline), între ei (adică fraţi buni, fraţi consangvini sau fraţi

uterini cu defunctul) şi, dacă este cazul, între descendenţii fraţilor-suroriţor de diferite

categorii(indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare) moştenirea

nu se împarte în părţi egale, legea prevăzînd împărţirea pe linii, egalitatea păstrăndu-se

numai între fraţii pe aceeaşi linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte

pe ambele linii(privilegiul dublei legături). Precizăm că nici în raporturile dintre părinţi,

pe de o parte, şi fraţi-surori sau descendenţii lor, pe de altă parte, (moştenitori din clasa a

II-a), nu se aplică principiul egalităţii (ei nici nu sunt rude de grad egal), părinţii culegînd

o cotă fixă stabilită de lege indiferent de numărul colateralilor privilegiaţi cu care vin în

concurs. Tot astfel, soţul supravieţuitor culege o cotă în funcţie de clasa de moştenitori cu

care vine în concurs, neavînd importanţă numărul moştenitorilor din acea clasă (sau

subclasă de moştenitori privilegiaţi din cadrul clasei a II-a.

Moştenirea vacantă.

Devoluţionare legală a moştenirii ar fi incompletă, dacă în actele normative nu s-ar indica

persoana cărei îi revine moştenirea în cazul când nu vor rămâne moştenitori legali din nici o

clasă. În acest sens, Codul Civil al Republicii Moldova, cartea IV Titlul IV intitulat ,,

Succesiunea vacantă”, stabileşte în art. 1515 al. (1) că patrimoniul succesoral trece în

proprietatea Statului în baza dreptului de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu

există nici succesori testamentari, nici legali sau dacă unul din succesori nu a acceptat

succesiunea , sau dacă toţi succesorii sunt privaţi de dreptul la succesiune.

Patrimoniul succesoral trece în proprietatea Statului în total sau în parte în care – în cazul în

care fie nu există moştenitori ( legali sau testamentari), fie chiar dacă acestea există, vocaţia lor

succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale( fiscus post umnes ). Astfel,

Statul va avea capacitate succesorală în următoarele cazuri:

- Dacă bunurile au fost testate statului – orice persoane poate lăsa prin testament întregul

său patrimoniu sau o parte din el Statului, alături de ceilalţi moştenitori;

- Dacă toţi moştenitorii au decăzut din drepturi la succesiune;

- Dacă nici unul din moştenitori nu a acceptat succesiunea;

- Dacă unul din moştenitori au renunţat la succesiune în folosul Statului

- Dacă nu există moştenitori legali şi cel care a lăsat moştenirea a testat numai o parte din

moştenire.

Conform acestui text de lege, Statul culege moştenirile rămase în desherenţă, adică rămase fără

succesori care să le poată culege întrucît la data deschiderii moştenirii fie nu există nici un

succesor legal sau succesor testamentar în viaţă, fie succesorii legali în viaţă la data deschiderii

succesiunii au fost dezmoşteniţi total de către testator fiind cu toţi nerezervatari, fie succesorii

legali sau testamentari în viaţă nu au acceptat succesiunea sau toţi ei sunt nedemni.

În doctrină se face precizarea că desherenţa, nu se confundă cu vacanţa succesorală.

Moştenirea aflată în desherenţă este vacantă, dar există situaţii în care testatorul, deci lasă

moşteniri acestea nu au vocaţie la întreaga moştenire, ei numai la o parte din ea, restul fiind

deferit Statului cu titlul de moştenire vacanţă.

Astfel, dacă testatorul a instituit prin testament unul sau mai muţi moştenitori testamentari, dar

care nu au vocaţie la întreg patrimoniul succesoral în condiţiile în care nu există moştenitori

legali, Statul va culege partea rămasă, cu titlul de moştenire vacanţă.

Dacă prin testament testatorul nu a instituit nici un moştenitor testamentar în schimb a

prevăzut exheredarea moştenitorilor legalii , atunci, dacă unul sau mai mulţi dintre moştenitori

exheredaţi sunt moştenitori rezervatari, ei vor culege din moştenire – ca moştenitori legali – cota

corespunzătoare rezervei lor, restul patrimoniului succesoral ( cotitarea disponibilă) revenind

Statului. În acest sens sa afirmat că vocaţia completă a Statului poate coexista şi cu drepturile

moştenitorilor legali iar patrimoniul succesoral trece, total sau parţial, în proprietatea Statului în

cazul în care nu există moştenitori ( legali sau testamentari), iar dacă şi există – vocaţia lor

succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Prin sintagma ,, nu există

moştenitori legali sau testamentari”, trebuie să înţelegem nu numai lipsa fizică a moştenitorilor,

ci şi lipsa lor juridică determinată de renunţarea lor la moştenire ori de înlăturarea lor la

moştenirea ca urmare a exheredării, nedemnităţiii sau dacă testamentul revocat, caduc sau nul, ,,

cu condiţia că nu există moştenitori legali” .

Asupra fundamentului vocaţiei succesorale a Statului la moştenirile vacante se confundă două

teorii :

1. Teoria dreptului legal la moştenire;

2. Teoria dreptului la suveranitate;

1. Această teorie şi –a găsit reglementare în legislaţia Germaniei Elveţiei, Italiei, Spaniei.

Noul cod civil al Republicii Moldova de asemenea consacră teoria dreptului legal la

moştenire a Statului ca fiind fundamentul vacanţei succesorale a Statului asupra moştenirii

vacante. Acest fapt rezultă din prevederile art. 1433 alin. (2) C. Civil RM: ,, Statul dispune de

capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra patrimoniul

succesoral vacant”.

Concepţia de Stat moştenitor corespunde unei viziuni socializate şi colectiviste, dreptul

Statului la moştenirile vacante fiind întemeiat pe aceleaşi raţiuni ca şi dreptul la moştenirea

legală al familiei defunctului.

2. Potrivit celei de a doua teorii Statul culege moştenirile vacante nu în calitate de

moştenitor, ci de putere suverană ţinută la exercitarea funcţiilor sale de politică statală

promovată pentru prevenirea de dezordini pe care le – ar putea crea existenţa unor bunuri

fără stăpân ce ar tenta pe mulţi pentru ale dobândi prin ocupaţiune.

Concepţia de Stat suveran spre deosebire de cea de Stat moştenitor este una individualistă,

care vrde în dreptul statului de a culege moşteniri vacante cu o soluţie ultimă şi excepţională

care funcţionează doar în lipsa oricăror pretenţii din partea rudelor defunctului sau

persoanelor ce ar putea moşteni.

Interesul practic cal determinării naturii juridice a dreptului Statului asupra moştenirii vacante

se evidenţiază:

a) din punctul de vedere al exheredării tuturor moştenitorilor;

b) din punctul de vedere al rezolvării conflictelor de legi în cazul decesului unui cetăţean al

unui stat care lasă bunuri mobile de teritoriul altui stat

a) dacă defunctul exheredează printr-o dispoziţie testamentară pe toţi succesorii săi, în

concepţia teoriei Statului moştenitor, statul ne fiind rezervatar ar fi şi el îndepărtat de la

moştenire, ajungîndu –se în aşa zisa situaţie de mână moartă adică imposibilitatea de a

transmite bunurile pe cale succesorală , pe care însă ordinea publică nu a acceptat – o .

De a aceea în această concepţie o asemenea clauză ar urma să fie considerată ca

nevalabilă , moştenirea revenind rudelor defructului conform regulilor devoluţiunii

legale.

În concepţia culegerii moştenirii vacanţe cu titlu de drept de suveranitate, statul nu va putea fi

inclus în categoria moştenitorilor exheredaţi, astfel încât el va fi cel care va culege moştenirea,

nu însă rudele defunctului. Soluţia este aceeaşi dacă termenii în care este formulată exheredarea

se referă şi la stat, deoarece o asemenea clauză este nulă, întrucât o voinţă privată nu poate

înlătura un drept de suveranitate.

b) A doua ipoteză vizează situaţia în care în cadrul devoluţiunii succesorale legale intervine

un element de extraneitate.

Este vorba de situaţia în care un cetăţean al Republicii Moldova decedează fără a avea

moştenitori şi lasă bunuri imobile în străinătate sau când un cetăţean străin, domiciliat în

Republica Moldova sau în străinătate, decedează fără moştenitori şi lasă bunurile mobile pe

teritoriul R.M

Dacă se acceptă teoria statului moştenitor, atunci bunurile mobile sunt culese de statul al cărui

cetăţean a fost defunctul, iar dacă se acceptă teoria suveranităţii – de către statul pe al cărui

teritoriu se află bunurile.

Specificul dobândirii succesiunii vacante de către stat se manifestă prin:

1.Inexistenţă dreptului de opţiune succesorală. În ce priveşte dreptul la moştenire vacantă ce-i

revine statului, acesta, spre deosebire de ceilalţi moştenitori, nu are drept de opţiune succesorală

cu privire la moştenirea vacantă pentru că dacă ar renunţa la moştenirea vacantă, tot statul ar

culege bunurile din succesiune ca bunuri fără stăpân. Astfel, el nu poate renunţa la moştenirea

vacantă. Această concluzie se întemeiază pe prevederile art. 1534 C. Civil RM: „Reprezentantul

statului nu este în drept să nu accepte succesiunea”. Neavînd drept de opţiune, termenul de

prescripţie de şase luni prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil.

Organul competent poate solicita eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii, iar notarul

sau instanţa de judecată pot constanta vacanţa moştenirii nelimitată în timp.

2.Statul intră în posesia patrimoniului succesoral prin eliberarea unui certificat de succesiune

vacantă.

Poziţia specifică a statului în circuitul civil presupune existenţa unei ordini speciale de moştenire

a succesiunilor vacante. Constarea faptului că o succesiune este vacantă se face prin eliberarea

unui certificat de succesiune vacantă.

Indiferent de calea pe care pe care se constată vacanţa succesorală şi indiferent de data la care

aceasta survine, statul, ca orice moştenitor, succede la moştenire de la data decesului defunctului.

În acest sens, art. 1559 C. Civil. RM prevede că în cazul în care nu există nici succesori

testamentari nici succesori legali, notarul constată, la cererea reprezentatului statului, că

succesiunea este vacanţă şi, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii,

eliberează certificatul de succesiune vacantă.

Dacă moştenirea nu este vacantă, însă statul a fost gratificat prin testament, urmează urmează

să i se elibereze certificatul de moştenitor testamentar, iar nu certificatul de succesiune vacantă.

Dacă statul este gratificat prin testament, iar restul moştenirii devine vacantă, notarul urmează a

elibera statului două certificate: unul de moştenitor testamentar şi altul de succesiune vacantă.

Statul dobândeşte succesiunea vacantă prin efectul legii de la data deschiderii acesteia, deci

retroactiv; certificatul de vacanţă succesorală, are efect declarativ de drepturi şi nu constitutiv

deoarece în caz contrar s-ar admite că între momentul deschiderii succesiunii şi data eliberării lui

moştenirea a rămas fără titular, ceea ce este inadmisibil.

După eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, bunurile din masa succesorală vor intra

în proprietatea statului şi vor avea regimul juridic al acestei proprietăţi.

După eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii, cei care au pretenţie la moştenire şi care

au fost prejudiciaţi prin emiterea lui pot să ceară în justiţie anularea lui şi stabilirea drepturilor

lor, în condiţiile dreptului comun, după care pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi

irevocabile să solicite eliberarea noului certificat de moştenitor.

Întrucât statul dobândeşte prin moştenire o universalitate, el va succede atât la activul, cît şi la

pasivul succesoral şi va fi răspunzător fată de creditorii moştenirii ca orice succesor universal sau

cu titlu universal acceptant al moştenirii sub beneficiu de inventar. Statul răspunde de pasivul

moştenirii dobândite numai în limita activului succesoral ( intră vires hereditatis). Restrângerea

răspunderii statului în limitele activului succesoral nu este condiţionată de întocmirea

inventarului bunurilor succesorale.

Certificatul de vacanţă succesorală este şi instrumentul probatoriu al calităţii procesuale active

sau pasive a statului în procesele în care fie ar realiza activul succesoral, fie ar fi chemat să

răspundă de datoriile şi sarcinile succesiunii.

Secţiunea 3: Reprezentarea succesorală

Reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în virtutea căruia un

succesibil de un grad de rudenie mai îndepărtat urcă în locul şi gradul ascendentului său precedet

la data deschiderii moştenirii, pentru a culege partea de moştenire legală ce s-r fi cuvenit celui pe

care îl reprezintă (ascendentul, dacă s-ar fi aflat în viaţă).

Ascendentul predecedat se numeşte reprezentant, în timp ce persoana care vine la

moştenire prin reprezentare se numeşte reprezentant.

Motivele pentru care se admite această reprezentare sunt două: întâi, afecţiunea presupusă

a defunctului care, de vreme ce a existat faţă de un moştenitor, se presupune că există şi faţă de

descendenţii lui; al doilea, echitatea-pentru că nu ar fi drept ca hazardul morţii luând pe fiu

înaintea tatălui, să priveze pe copii fiului, de o succesiune pe care ar fi primit-o împreună cu a

tatălui lor. Reprezentarea deci se poate defini o ficţiune a legii care are drept efect de a pune pe

reprezentant în locul, în gradul şi în drepturile reprezentantului. Reprezentarea succesorală este o

excepţie atît de la principiul proximităţii gradului de rudenie cît şi de la principiul egalităţii între

rudele de acelaşi grad.

Este o excepţie de la principiul proximităţii deoarece prin reprezentare moştenitorul în grad

mai îndepărtat de rudenie urcă în locul ascendentului predecedat alături de rudele care vin la

moştenire pe baza acestui principiu şi care sunt rude în grad mai apropiat cu defunctul decât

reprezentantul.

În acelaşi timp este o excepţie de la principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad

întrucât, dacă sunt mai mulţi reprezentanţi ai persoanei predecedate aceştia nu vor primi o cotă

egală cu rudele în grad mai apropiat, revenindu-le atât cît i-ar fi revenit autorului lor dacă ar fi în

viaţă(împărţirea pe tulpini şi nu pe capete).

Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică suis generis, diferită de reprezentarea

convenţională a mandantului de către mandatar precum şi de reprezentarea legală a minorului ori

interzisului judecătoresc, de către părinţi sau tutori, la încheierea actelor juridice. Pentru a

înţelege raţiunea acestei instituţii succesorale, să examinăm un exemplu. Astfel, într-un prim

exemplu (schema 3), să presupunem că în urma celui despre a cărui moştenire este vorba au

rămas în viaţă un fiu (A) şi doi nepoţi (C şi D) în linia dreaptă- nepoţii, fiind copiii unui al doilea

fiu (B) al defunctului, fiu, care a decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt

chemaţi fiul în viaţă, care va culege ½ din moştenireşi cei doi nepoţi care, reprezentînd pe

părintele lor predecedat, cor culege cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce i-ar fi revenit

părintelui lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii. Fiecare grupă de

reprezentanţi primeşte doar partea, care s-ar fi cuvenit ascendentului lor predecedat, dacă acesta

ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii, parte care, însă, se va împărţi echitabil între ei,

în mod egal, adică pe capete.

Moştenitorii care beneficiază de reprezentare.

Există trei categorii de moştenitori prevăzute expres de lege: care beneficiază de

reprezentare şi anume:

1. descendenţii în linie dreaptă ai defunctului până la infinit(nepoţii, strănepoţii).

Potrivit art.1500 alin 3 lit. a).din Codul Civil al R M .se aplică reprezentarea

descendenţilor la infinit. Această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că descendenţii de

gradul II reprezintă pe descendenţii de gradul I, că descendenţii de gradul III reprezintă pe

descendenţii de gradul II, şi aşa mai departe, fără limite de grade(schema 3). Reprezentarea are

loc atît cînd există succesibili în viaţă în grad de rudenie mai apropiat cu defunctul (cum este,

spre exemplu, cazul fiului care vine la moştenirea tatălui său împreună cu fii fratelui său

predecedat, nepoţii defunctului),cît şi în cazul în care nu există asemenea succesibili, fiind cu

toţii predecedaţi, la moştenire venind rude de acelaşi grad(cum este spre exemplu, cazul în care

la moştenirea defunctului vin trei nepoţi ai săi, unul-fiul unui fiu al său predecedat, iar ceilalţi doi

–fiii unui alt fiu al său predecedat).

Deci, fiecare grupă de reprezentanţi primeşte doar partea care i s-ar fi cuvenit părintelui lor

predecedat, dacă acesta ar fi fort în viaţă la data deschiderii succesiunii, parte care se va împărţi

între ei în părţi egale, adică pe capete.

2 .descendenţii colateralilor privilegiaţi (a fraţilor şi surorilor)a defunctului (nepoţii de

frate şi soră, strănepoţi de la frate şi soră).Pentru aînţelege cum operează reprezentarea

succesorală în acest caz să luăm un exemplu (a se vedea schema nr.4): Astfel, să presupunem că

în urma celui despre a cărui moştenire este vorba au rămas în viaţă numai un frate şi doi nepoţi

de la alt frate, care a decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt chemaţi fratele

în viaţă, care va culege ½ din moştenire li cei doi nepoţi de la frate care, reprezentând pe

părintele lor predecedat, vor culege în părţi egale cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce

i-ar fi revenit părintelui lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

La fel ca şi în cazul descendenţilor în linie dreaptă, reprezentarea are loc atât în cazul în

care există succesibili în viaţă în grad de rudenie mai apropiat cu defunctul(cum este, spre

exemplu, cazul fratelui care vine la moştenirea fratelui său împreună cu fiii unui alt frate

predecedat, nepoţii de frate a defunctului (vezi schema nr. 4)),cît şi în cazul în care nu există

asemenea succesibili, fiind cu toţii predecedaţi, la moştenire venind rude de acelaşi grad (cum

este de exemplu cazul în care la moştenirea defunctului vin trei nepoţi ai săi de frate, unul, fiul

unui frate predecedat al său, iar ceilalţi doi fiii unui alt frate al său predecedat).

3.descendenţii colateralilor ordinari (a unchilor şi mătuşilor )a defunctului (veri primari).

Reprezentarea colateralilor ordinari ai defunctului este caracteristic doar sistemului de drept al

RM (vezi schema nr.5). Astfel ,să presupunem că în urma celui despre a cărui moştenire este

vorba au rămas în viaţă numai un unchi (A) şi doi veri primari (C şi D), fii unchiului (B),care a

decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt chemaţi unchiul în viaţă, care va

culege ½ din moştenire şi cei doi veri primari care, reprezentând pe părintele lor predecedat (B)

vor culege în părţi egale cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce i-ar fi revenit părintelui

lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii. Şi aici, la fel ca şi în cazurile

precedente, repezentarea are loc atît în cazul în care există succesibili în viaţă în grad de rudenie

mai apropiat cu defunctul(cum este, spre exemplu, cazul unchiului care vine la moştenirea

nepotului său de la frate împreună cu fiii unui alt frate predecedat, veri ai decedatului (a se vedea

schema nr.5)), cît şi în cazul în care nu există asemenea succesibili, fiind cu toţii predecedaţi, la

moştenire venind rude de acelaşi grad (cum este spre exemplu, cazul în care la moştenirea

defunctului vin trei veri, unul,fiul unui unchi al său predecedat, iar ceilalţi doi-fiii unui alt unchi

al său predecedat.

Reprezentarea descendenţilor pe linie colaterală este permisă numai până la gradul al IV-

lea inclusiv, întrucât moştenirea legală în linie colaterală este admisă doar până la gradul al IV-

lea inclusiv. Dispoziţiile care reglementează reprezentarea succesorală fiind derogatorii de la

principiile care reglementează devoluţiunea legală sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse

prin analogie.

Prin urmare, nici o altă persoană, în afară de cele menţionate, nu poate beneficia de ea.

Astfel, ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului nici

soţul supraveţuitor nu poate beneficia de reprezentare pentru a moşteni un frate sau părinţii ori

alte rude ale soţului predecedat (cumnaţi,socri sau alţi afini ai lui).La fel nu poate veni la

moştenire prin reprezentare ascendenţii privilegiaţi pentru a moşteni un copil al său.

Condiţiile reprezentării succesorale

Pentru ca reprezentarea succesorală să poată opera, se cer întrunite anumite condiţii: unele

în persoana celui reprezentant, altele în persoana celui care reprezintă (a reprezentantului).

*Condiţiile cerute în persoana celui reprezentat

a) Locul celui reprezentat să fie vacant. Locul celui reprezentat este vacant dacă

acesta este mort la deschiderea succcesiunii. În această privinţă legea prevede că „dacă

moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la art.1500 alin.(3)

culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit

moştenitorului decedat”, prin urmare o persoană în viaţă la data deschiderii succesiunii nu poate

fi reprezentată, chiar dacă ea renunţă la moştenirea lui de cujus sau este înlăturat de la aceasta

pentru nedemnitae, ori există alte împrejurări în care el nu poate veni la moştenire. În situaţia în

care o persoană care ar putea fi reprezentată la moştenirea unui ascendent al său decedează nu

înaintea acestuia ci după el, problema reprezentării succesorale nu se mai pune deoarece această

persoană moşteneşte în nume propriu, iar descendenţii săi, la rîndul lor, o vor moşteni pe ea tot

în nume propriu.

Locul celui reprezentat nu este vacant atunci când el este declarat dispărut, deoarece atâta

vreme cît el nu a fost declarat mort printr-o hotărâre judecătorească, se prezumă că este în viaţă.

Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar ca dată a morţii se stabileşte o dată

anterioară sau concomitentă cu data deschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă. În

schimb, dacă data morţii stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschiderii succesiunii

cel declarat, mort va moşteni el, iar descendenţii lui vor culege această moştenire prin

reprezentare ci odată şi în cadrul patrimoniului de acesta(prin retransmitere).

Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii moştenirii mai are drept

consecinţă că reprezentarea nu poate opera per saltum sau amissio medio, ci numai din grad în

grad vacant, trecând prin toate gradele intermediare.

b) Locul celui reprezentat să fie util. Această condiţie presupune că pentru a putea fi

reprezentat,reprezentantul dacă ar fi în viaţă în momentul deschiderii succesiunii lui de cujus, el

ar fi putut să-l moştenească pe acesta. Altfel spus reprezentantul trebuie să întrunească celelalte

condiţii pentru a putea moşteni pe defunct.

Se consideră că locul celui reprezentat nu este util dacă el a fost nedemn faţă de cujus, şi

prin urmare descendenţii săi nu-l vor putea reprezenta. În acest caz, nedemnitatea produce efecte

şi asupra descendenţilor nedemnului. Lucrul celui reprezentat nu este util şi deci nu va putea fi

reprezentat când acesta decedat la data deschiderii moştenirii, nefiind moştenitor rezervatar al

defunctului a fost dezmoştenit anterior prin testament de către defunct. Însă dacă repreznetantul

este un copil rezervatar precedat al defunctului care în timpul vieţii a fost dezmoştenit de către

acesta reprezentarea va putea opera, deoarece copilul dacă este rezervatar locul este util în

privinţa părţii din moştenire care este rezerva.

Condiţii cerute în persoana celui care reprezintă.

a).Reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă sau descendentul din fraţii surorile ori

din unchii şi mătuşile lui de cujus.

Numai aceste persoane, limitativ prevăzute de lege pot beneficia de reprezentare. Astfel,

soţia supraveţuitoare nu are calitate de succesoară a socrului ei prin reprezentarea soţului

predecedat.

b).Reprezentantul să aibă vocaţie proprie la moştenirea lui de cujus. Dacă este chemat să

moştenească pe defunct, reprezentantul trebuie să întrunească toate condiţiile cerute de lege

pentru a-l moşteni pe acesta, şi anume, să aibă capacitatea succesorală, să nu fie nedemn faţă de

acesta şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea defunctului.

În privinţa vocaţiei la moştenire se impune să facem două reprecizări: în primul rînd,

descendenţii din fraţi şi surori, unchi şi mătuşe, pot veni la moştenire prin reprezentare numai

până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate-soră), fiindcă, pe linie colaterală, legea conferă

vocaţie succesorală generală numai până la acest grad. A doua precizare referitoare la vocaţia

succesorală proprie vizează situaţia descendenţilor din adopţie indiferent că este vorba de

descendenţi în linie directă (adopţie, făcută de cel care lasă moştenirea ori de descendenţii

săi)sau de descendenţii pe linie colaterală(adopţie făcută de colateralii privilegiaţi sau ordinari ai

defunctului).

Codul Familiei reglementează două feluri de adopţie (înfiere):adopţie cu efecte restînse şi

adopţie cu efecte depline.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu

adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia. În schimb adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu

părinţii, fireşti şi rudele acestora(cu familia firească).În cazul adopţiei cu efectele unei filiaţii

fireşti (adoptaţiei cu efecte depline)adoptatul şi descendenţii lui devin rudă cu adoptatorul şi cu

rudele acestuia ca şi un copil firesc, încetând raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele

acestora. Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor două feluri de adopţii, în privinţa

reprezentării se impun următoarele concluzii. În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi

descendenţii lui pot beneficia de reprezentare ca şi copiii din filiaţia firească, pentru că adoptatul

şi descendenţii săi devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi cu rudele acestuia.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse-întrucât adoptatul şi descendenţii săi devin rudă numai

cu adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia-descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin

reprezentare numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cujus, el având calitatea de

adoptator (vezi schema nr.6). În schimb dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cel

reprezentat (descendent al defunctului sau frate-soră ori nepot de frate-soră), respectiv de părinţii

defunctului, reprezentarea nu mai poate avea loc, fiind că reprezentantul nu are vocaţie proprie la

moştenirea lăsată de defunct ( schema 7 şi 8).

Precizăm că, dacă adoptatul cu efecte restrânse şi descendenţii săi nu pot veni prin

reprezentare şi nici în nume propriu la moştenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei beneficiază

de reprezentare în raport cu rudele din familia firească, pentru ca această adopţie nu întrerupe

legăturile de rudenie a adoptatului şi descendenţilor săi cu familia firească. În schimb, o

asemenea posibilitate nu există în cadrul adopţiei cu efecte depline, fiind că prin efectul acestei

adopţii încetează orice legătură de rudenie a adoptatorului şi descendenţilor săi cu familia

firească din care provine. Face excepţie ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline

copilul firesc al celuilalt soţ ,caz în care raporturile de rudenie ale adoptatului şi descendenţilor

săi se menţin cu părintele firesc care este soţul adoptatorului, şi pe cale de consecinţă, cu rudele

acestui părinte şi încetează faţă de celălalt părinte firesc şi rudele acestuia.

Modul cum operează reprezentarea

În ipoteza în care condiţiile arătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă.: a )în toate

cazurile, b) la infinit şi c) operează de drept şi imperativ

a) potrivit legii reprezentarea este ,, admisă în toate cazurile”, nu numai atunci când

unul sau mai mulţi descendenţi ai unui copil decedat al defunctului vin la moştenire în concurs

cu altul sau mai mulţi descendenţi, în viaţă ai defunctului de grad mai apropiat şi când fără

beneficiul reprezentării, nici nu ar putea moşteni, dar şi atunci când descendenţii copilului sau

copiilor decedaţi ai defunctului sunt de acelaşi grad. Tot astfel dacă în lipsa de moştenitori din

clasa I , la moştenire sun chemaţi colateralii privilegiaţi şi problema reprezentării se pune pentru

descendenţii din fraţi – surori.

b) Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit). Aceasta înseamnă că nu numai

nepoţii, dar şi strănepoţii, răstrănepoţii pot veni la moştenire prin reprezentare, condiţiile

reprezentării trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad. De aceea descendenţii din fraţi

sau unchi beneficiază de reprezentare numai pînă la gradul IV.

c) Pentru ca în toate cazurile în care reprezentarea este admisă – împărţirea să se facă pe

tulpini, ea operează de drept şi imperativ, voinţa descendenţelor putând influenţa regulile

reprezentării numai prin renunţarea la moştenire, dar nu şi prin acceptarea ei cu efecte parţiale

sau sub condiţie [24 p.83-89].

Efectele reprezentării

Potrivit art. 1504 alin ( 2) din Codul Civil al Republicii Moldova, principalul efect al

reprezentării este ,, punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentantului” . Aceasta

înseamnă că reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor - deoarece urcă ,, în locul, în

gradul şi în dreptul reprezentantului” – vor lua din moştenire partea ce s-ar fi cuvenit

ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii; ei nu pot pretinde mai

mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin.

Dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data

deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor vor împărţi moştenirea nu pe capete ci pe tulpini

(schema 9). De exemplu , dacă defunctul a avut trei copii A, B şi C, dintre care la momentul

deschiderii succesiunii A este în viaţă, C fiind nedemn, predecedat este reprezentat de fiul său K,

iar B fiind predecedat, este reprezentat de cei doi copii ai săi E şi F moştenirea împărţindu-se

între ei în părţi egale, iar F la rîndul său fiind predecedat este reprezentat de copiii săi G,H şi I

catre deasemeni vor împărţi noştenirea între ei în părţi egale. Prin urmare, copilul A care este în

viaţă va culege ½ din moştenire, K - copilul lui C nu va culege nimic deoarece acesta este

nedemn şi chiar dacă ar fi fost în viaţă nu ar fi cules nimic, iar cei doi copii ai lui B vor culege

partea de ½ care i s-ar fi cuvenit părintelui lor şi pe care o împart între ei în două părţi egale (cîte

¼ din moştenire fiecare), iar cei trei copii ai lui F reprezentîndu-l pe părintele lor predecedat, vor

împărţi între ei partea de ¼ a părintelui lor (cîte 4/12 din moştenire fiecare).Deci, dacă o tulpină

a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpină în fiecare ramură partea cuvenită

împărţîndu-se între ei în mod egal.

Moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi , dar şi obligaţii în raport cu

vocaţia succesorală a fiecărui, răspunzând pentru pasivul moştenirii.

Deşi reprezentarea operează de drept şi imperativ, reprezentantul nu este obligat să

accepte moştenirea, iar în caz de pluralitate de reprezentanţi, fiecare păstrează dreptul de

obţinere succesorală, putând accepta ori renunţa la moştenire.

Secţiunea 3: Rezerva succesorală

Rezerva succesorală reprezintă una dintre cele mai controversate instituţii ale dreptului civil.

De-a lungul timpului au existat concepţii diverse, pornind de la negarea totală a acestei instituţii

şi pînă la recunoaşterea ei într-un cuantum care conferă titularului patrimoniului o posibilitate

destul de restrînsă de a dispune de bunurile sale prin liberalităţi.

În prezent după intrarea în vigoare a Codului Civil al RM din 2003 rezerva succesorală şi-a

dobîndit contur şi o reglementare proprie, ceea ce îi dă un specific ca instituţie de drept civil.

Deşi confruntarea de idei, pe plan mondial, în privinţa necesităţii recunoaşterii dreptului la

rezerva succesorală a fost deosebit de aprinsă, cu argumente multiple şi solide într-un sens sau

altul, majoritatea legislaţiilor moderne consacră dreptul la rezerva succesorală, ca unul dintre

limitele dreptului de a dispune, prin acte juridice, de bunurile moştenirii.

În literatura de specialitate s-a arătat că recunoaşterea dreptului la rezerva succesorală în

favoarea anumitor moştenitori este reclamată, în esenţă, de următorul argument: justificarea

rezervei succesorale se găseşte în existenţa unei datorii naturale de pietate, între ascendenţi şi

descendenţi, precum şi între soţi, datorie care este şi izvorul obligaţiei de întreţinere reglementată

de Codul familiei.

Rezerva sccesorală este acea cotă-parte a averii defunctului pe care legea o atribuie unor

anumiţi moştenitori legali şi de care de cujus nu poate dispune prin liberalităţi, nici între vii-

donaţii şi nici mortis cauza- legate.

Cotitatea disponibilă este acea parte a averii succesorale care excede rezervei succesorale şi de

care defunctul poate dispune în mod discreţionar, atît prin liberalităţi între vii, cît şi mortis cauza.

Actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit care nu sînt liuberalităţi, ci simple acte

dezinteresate ca spre exemplu împrumutul fără dobîndă, nu comportă limitări în materie

succesorală, pentru că nu au drept consecinţă micşorarea patrimoniului succesoral. O persoană

poate să dispună de toate bunurile sale prin acte cu titlu oneros, fără ca moştenitorii rezervatari să

se poată prevala de dreptul la rezervă, deoarece nimeni nu este obligat să lase moştenire. Numai

dacă se va dovedi că actele cu titlu oneros, încheiate de cel care lasă moştenirea deghizează

donaţii, moştenitorii rezervatari se vor putea prevala de dreptul lor asupra rezervei succesorale.

Rezerva se deferă în puterea legii, astfel încît clauza de exheredare a moştenitorilor rezervatari

inclusă de defunct într-un testament nu este valabilă decît în limitele cotităţii disponibile.

Trebuie de precizat că rezerva şi cotitatea disponibilă reprezintă dreptul la fracţiuni din

valoarea succesiunii şi dreptul la părţi din fiecare bun succesoral privit individual. Defunctul are

libertatea de a stabili ce bunuri anume revin rezervatarilor şi ce bunuri anume le revin legatarilor.

În legătură cu aceaastă îngrădire a dreptului de a dispune se impun anumite precizări. Trebuie

de menţionat că legea îngrădeşte doar dreptul de dispoziţie prin liberalităţi al titularului dreptului

de proprietate, iar nu şi dreptul de dispoziţie prin acte cu titlu oneros. Dreptul de dispoziţie prin

liberalităţi al lui de cujus este îngrădit doar de ipoteza în care există moştenitori legali

rezervatari, iar nu şi în cazul în care nu există asemenea moştenitori.

Reglementarea actuală a instituţiei rezervei succesorale o regăsim în Codul Civil a RM, Cartea

IV, Titlul III, Capitolul II, art.1505 şi următoarele. Codul civil consacră principiul libertăţii

testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru

cauză de moarte. Pentru a proteja pe anumiţi moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului,

numiţi moştenitori rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea,

legiuitorul a stabilit o parte din moştenire, numită rezerva succesorală, care li se cuvine

moştenitorilor rezervatari în mod imperativ, independent de voinţa defunctului.

Rezerva succesorală este acea parte din moştenire care se cuvine, în puterea legii,

moştenitorilor rezervatari şi de care cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin liberalităţi.

Prin urmare, rezerva sucesorală limitează dreptul de dispoziţie al celui care lasă moştenirea

numai cît priveşte liberalităţile, indiferent că este vorba despre liberalităşi mortis cauza

(dispoziţii testamentare) sau donaţii.

Actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit care nu sînt liberalităţi, ci simple acte

dezinteresate (cum ar fi, de exemplu, împrumutul de folosinţă, împrumutul fără dobîndă), nu

suportă limitări în materie succesorală, pentru că nu au drept consecinţă micşorarea

patrimoniului succesoral. O persoană poate să dispună de toate bunurile sale prin acte cu titlu

oneros, fără ca moştenitorii rezervatari să se poată prevala de dreptul la rezervă, deoarece nimeni

nu este obligat să lase moştenire. Numai dacă se va dovedi că actele cu titlu oneros, încheiate de

cel care lasă moştenirea deghizează donaţii, moştenitorii rezervatari se vor putea prevala de

dreptul lor asupra rezervei succesorale

Rezerva succesorală comportă următoarele caractere juridice:

A. Rezerva succesorală este o parte a moştenirii (pars hereditatis), deci are caracter succesoral, ea

atribuind-o în mod imperativ moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei liberale a defunctului.

Rezerva este o parte a moştenirii în sensul că reprezintă o fracţiune din succesiune iar nu din

fiecare bun individual determinat din averea defunctului cum era în dreptul roman. Nu are

importanţă din ce bunuri este formată ea în concret, cum nici cotitatea disponibilă, ci este

important să se asigure moştenitorilor rezervatari fracţiunea reglementată de lege din sucesiune.

Defunctul are libertatea de a stabili, de pildă, ce anume bunuri revin moştenitorilor rezervatari şi

ce bunuri vor reveni legatarilor, cu condiţia de a asigura moştenitorilor rezervatari fracţiunea

valorică stabilită de lege din întregul moştenirii. În acest sens se va avea în vedere nu numai

patrimoniul defunctului la data morţii sale, ci donaţiile făcute în timpul vieţii care se vor adăuga

la activul net al succesiunii.

Rezerva nu poate fi pretinsă decît de acei moştenitori stabiliţi de legiuitor ca fiind rezervatari, dar

care vin efectiv la moştenire. Cu alte cuvinte, vor culege rezerva succesorală numai aceea dintre

ei care avînd, prin clasa şi gradul de moştenitori din care fac parte, chemare la acea moştenire, au

capacitate succesorală, nu sunt nedemni şi nu au renunţat la moştenire.

B. Rezerva succesorală se acordă în natură.

Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură şi în plină proprietate, fără a putea fi

obligaţi să primească numai contraechivalentulei în bani. Acest lucru se poate întîmpla cu titlu de

excepţie numai, de exemplu atunci cînd bunul donat a fost înstrăinat de către donatar mai înainte

de deschiderea succesiunii. Moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi a primi bunurile care

alcătuiesc rezerva, fără ca acestea să fie afectate de sarcini cu uzufruct, ei trebuind să se bucure

de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate asupra lor.

C. Caracterul, în principiu, colectiv al moştenirii.

În cazul în care există mai mulţi moştenitori rezervatari ce fac parte dintr-o categorie omogenă

(de exemplu, 3 copii ai defunctului), rezerva ce li se cuvine acestora se determină şi li se atribuie

în mod colectiv, global. Legea stabileşte cotitatea disponibilă, iar restul bunurilor se atribuie cu

titlu de rezervă, în indiviziune, moştenitorilor rezervatari care pot şi vor să moştenească. Din

caracterul ei global nu se poate trage concluzia că, dacă unii din moştenitorii rezervatari renunţă

la moştenire sau sunt nedemni, de partea lor de rezervă ar profita ceilalţi moştenitori rezervatari

căci, ea se calculează în funcţie de numărul moştenitorilor care vin efectiv la moştenire. Numai

soţului supravieţuitor rezerva i se atribuie individual.

D. Caracterul imperativ (de ordine publică) al rezervei.

Fiind una dintre instituţiile fundamentale ale dreptului sucesoral, rezerva succesorală este

guvernată de norme imperative. Astfel, categoriile de moştenitori rezervatari şi cuantumul

rezervei ce se cuvine fiecăreia dintre aceştia sunt stabilite în mod imperativ de lege. Nici

defunctul nu poate să modifice aceste reguli prin testamentul întocmit şi nici potenţialii

moştenitori rezervatari nu ar putea să renunţe cu anticipaţie la dreptul lor la rezervă sau să

consimtă la diminuarea cuantumului acesteia. Sunt, aşadar interzise orice dispoziţii, sarcini,

condiţii, clauze care ar aduce atingere rezervei succesorale, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Moştenitorii rezervatari nu pot nici să o accepte şi nici să renunţe la ea înainte de deschiderea

moştenirii.

E. Caracterul propriu al dreptului la rezervă.

Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari la data

deschiderii succesiunii, iar nu dobîndit de la defunct împreună cu patrimoniul succesoral.

Aceasta înseamnă că moştenitorii rezervatari au calitatea de terţi în raport cu liberalităţile

consimţite de defunct şi prin care se aduce atingere dreptului la rezervă. În consecinţă, aceste

acte sînt inopozabile moştenitorului rezervatar şi acesta poate folosi orice mijloc de probă spre a

dovedi, de exemplu, faptul că un act deghizat sub forma unui contract cu titlu oneros ascunde în

realitate o donaţie deghizată sau făcută prin persoane interpuse şi care îi lezează rezerva

succesorală.

F. Caracterul indisponibil al rezervei

În fine, în privinţa caracterului indisponibil al rezervei, acesta trebuie înţeles în sensul că rezerva

nu trebuie să fie încălcată prin donaţii, legate sau exheredări, iar nu în sensul că de anumite

bunuri din patrimoniul său proprietarul nu ar putea dispune. În literatura de specialitate se

vorbeşte de caracterul indisponibil al rezervei, afirmîndu-sre că ea este relativă şi parţial lovită de

indisponibilitate, practica judiciară declarînd rezerva chiar ca fiind inalienabilă şi insesizabilă.

Rezerva s-a spus, este relativ lovită de indisponibilitate, căci fiind o parte a moştenirii ea se

cuvine de drept moştenitorilor rezervatari. Altfel spus numai în prezenţa moştenitorilor

rezervatari această parte din moştenire este indisponibilă. Apoi de asemenea s-a precizat că ea

este parţial lovită de indisponibilitate pentru că pe de o parte, indisponibilitatea se referă la o

parte din moştenire, iar pe de altă parte, pentru că vizează numai o anumită categorie de acte

juridice şi anume cele cu titlu gratuit., actele cu titlu oneros nu sunt limitate în nici un fel. Cîtă

vreme o persoană este în viaţă, bunurile sale nu se poate spune că sunt inalienabile şi insesizabile

căci orice proprietar este îndreptăţit să le înstrăineze, chiar cu titlu gratuit. Creditorii pot, de

asemenea, urmări bunurile celor datornici chiar şi după moartea lor.

Сodul Civil al RM prevede expres care moştenitori pot culege rezerva succesorală şi care

este mărimea acesteia :“Succesorii din clasa I inapt pentru muncă au dreptul de a moşteni,

independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cot ace i s-ar cuveni

fiecăruia în caz de succesiune legală”. Potrivit art. 566 C.C. la cercul moştenitorilor legali se

referă persoanele inapte de muncă, care au fost întreţinute de către decedat nu mai puţin de un an

de zile pînă la decesul lui. Dată fiind existenţa altor succesori, ei moştenesc în egală măsură cu

succesorii de acel grad care sînt chemaţi să moştenească.

Aplicînd stipulările acestui articol, urmează să se reţină că persoanele inapte de muncă sînt

considerate: persoanele pensionare în legătură cu atingerea limitei de vîrstă, invalizii de grupa

1,2 şi 3, indiferent de faptul dacă primesc pensie de bătrîneţe sau pensie de invaliditate, precum

şi persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani, iar elevii şcolilor de învăţămînt general ,

instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate şi superior- pînă la absolvirea acestor instituţii,

dar nu mai mult decît pînă la vîrsta de 23 de ani. Se consideră întreţinute de către cel care a lăsat

moştenirea persoanele inapte de muncă care au fost întreţinute completamente de către cel care a

decedat sau ajutorul ce le-a fost acordat a constituit pentru ele o sursă esenţială şi permanentă de

existenţă. Persoanele inapte de muncă care dispun de venit de sinestătător pot fi recunoscute

drept întreţinute de către decedat dacă o parte din venitul celui ce a lăsat moştenirea a fost pentru

ele un mijloc permanent de existenţă. Incapacitatea de muncă se va dovedi prin carnetul de

invaliditate, carnetul de pensionar şi certificatul de naştere pentru dovedirea minorităţii sau

atingerii vîrstei de pensionare pentru limită de vîrstă.

În privinţa persoanelor care au calitatea de moştenitori rezervatari atît Codul Civil al RM cît şi

Codul Civil al Romîniei includ la categoria de moştenitori rezervatari aceleaşi persone astfel,

sunt moştenitori rezervatari:

- descendnţii defunctului la infinit;

- ascendenţii privilegiaţi;

- soţul supravieţuitor.

În ceea ce priveşte mărimea rezervei succesorale Codul Civil al RM stabileşte la art. 1505 că

aceasta o constituie o doime din cota ce s-ar fi cuvenit fiecărui succesor legal în caz de

succesiune legală, adică o doime din ceea ce ar fi cules în calitate de moştenitor legal dacă

defunctul nu ar fi lăsat testament.

Iar în ceea ce priveşte mărimea rezervei succesorale stabilită de Codul Civil al Romîniei

aceasta este diferită în funcţie de numărul moştenitorilor rezervatari care vin la moştenire, astfel:

Rezerva descendenţilor este fixată de art. 841 şi 842 Cod Civil al Romîniei. Dacă

defunctul lasă ca moştenitor un singur descendent, rezerva acestuia este de jumătate din

emolumentul succesoral, restul de jumătate constituind cotitatea disponibilă a defunctului.

În cazul în care la deschidera succesiunii vor fi chemaţi la moştenire doi descendenţi

rezervatari, rezerva lor colectivă va fi de 2/3, în timp ce cotitatea disponibilă va fi numai

de 1/3. Cînd la succesiune vor fi chemaţi trei descendenţi de gradul I, rezerva acestora va

fi de ¾, iar cotitatea disponibilă a defunctului de ¼.Cota rezervatară a copiilor rămîne

aceeaşi de ¾ , chiar dacă numărul descenddenţilor de gradul I va fi mai mare de trei.

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi, tatăl şi mama defunctului, aste stabilită de art. 843 Cod

Civil al Romîniei. Potrivit acestei prevederi, dacă la deschiderea succesiunii defunctului

nu sunt descendenţi, tatăl şi mama vor beneficia de o rezervă de jumătate din bunurile

succesorale, urmînd ca restul de jumătate să reprezinte cotitatea disponibilă. Dacă în

aceeaşi situaţie (cînd nu există descendenţi) a supravieţuit numai unul din ascendenţii

privilegiaţi, rezerva acestuia va fi de un sfert (1/4) în timp ce cotitatea disponibilă de trei

sfeturi(3/4).

Dreptul la rezervă a soţului supravieţuitor care diferă în funcţie de calitatea moştenitorilor

cu cu care vine în concurs este garantat în limita a ½ din acest drept. Cotele sale

rezervatare nu sunt părţi succesorale, deoarece ele se impută asupra cotităţii disponibile.

Totodată ele variază în funcţie de calitatea moştenitorilor cu care vor intra în concurs.

Moştenitorii, chiar dacă sînt rezervatari, nu pot dobîndi nici un drept asupra patrimoniului

succesoral pînă în momentul deschiderii moştenirii prin moarte, deoarece patrimoniul unei

personae fizice nu poate fi transmis şi dobîndit decît la moartea titularului. De fapt, înainte de

deschiderea moştenirii nici nu se poate vorbi de moştenitori sau rezervă succesorală, persoana în

viaţă fiind titularul patrimoniului său, iar moştenitorii urmează să fie determinaţi numai la data

deschiderii moştenirii.

Deşi rezerva este o parte a moştenirii, dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în

persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii şi nu un drept dobîndit de la

defunct pe cale succesorală. Cu toate acestea, în situaţia în care moştenitorul rezervatar a decedat

înainte să fi reuşit să accepte rezerva succesorală, acest drept se va transmite prin moştenire

succesorilor legali ai titularului dreptului la rezerva succesorală. Nu este necesar ca moştenitorii

lui să întrunească condiţiile pentru calitatea de moştenitor rezervatar.

După cum am menţionat, rezerva succesorală constituie ½ din ceea ce ar fi cules în calitate de

moştenitor legal dacă defunctul nu ar fi lăsat testament. Rezerva succesorală se va calcula din

masa succesorală sau masa de calcul. Dacă există moştenitori rezervatari şi cel care lasă

moştenirea a dispus de bunurile sale prin donaţii şi/sau testament, masa succesorală se împarte în

două părţi: rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă.

Rezerva succesorală constituie partea moştenirii care este sustrasă liberalităţilor şi care se

cuvine în mod imperativ moştenitorilor rezervatari.

Cotitatea disponibilă, care se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei, constituie

partea din moştenire de care cel ce lasă moştenirea poate dispune cum doreşte, fie prin acte cu

titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros. Pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile este

necesar să se determine, în prealabil. Masa de calcul (moştenirea) asupra căreia se vor aplica

fracţiunile rezervei şi a cotităţii disponibile. Pentru aceasta se impune reconstituirea

patrimoniului defunctului prin calculul pe hîrtie, aşa cum ar fi arătat el dacă cel care lasă

moştenirea nu ar fi făcut donaţii. O astfel de soluţie se impune deoarece instituţia rezervei

succesorale îl ocroteşte pe moştenitorul rezervatar nu numai împotriva legatelor, ci şi împotriva

donaţiilor în situaţiile în care aceste liberalităţi depăşesc limitele disponibilului

Pentru determinarea masei succesorale Legislația română se prevede trei operaţiuni care se

execută succesiv. Este de menționat că legislația RM nu prevede și nu reglementează aceste

operațiuni, însă în continiare totuși le vom expune în detalii pentru a sesiza specificul acestora.

1. Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii

succesiunii – stabilirea activului brut al moştenirii;

2. Scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obţine activul net al

moştenirii;

3. Reunificarea fictivă pentru calcul, la acest activ net, a valorii donaţiilor consimţite de către

cel care lasă moştenirea.

A. Stabilirea valorii bnurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.

Pentru realizarea acestei operaţiuni se iau în calcul toate bunurile cu valoare patrimonială care

la data deschiderii succesiunii există în patrimonial defunctului.

Înainte de a exemplifica cele mai importante bunuri ce fac parte din activul brut al moştenirii se

impun a fi făcute două precizări:

În ipoteza în care cel decedat a fost o persoană căsătorită, reconstituirea patrimoniului său prin

calcul de hîrtie va trebui să fie precedată de lichidarea comunităţii de bunuri a soţilor. Această

operaţiune are drept scop, determinarea părţii cuvenite soţului decedat din comunitatea de

bunuri, care va intra în masa succesorală, alături de bunurile proprii ale defunctului, iar pe de altă

parte, determinarea părţii ce aparţine soţului supravieţuitor şi care îi revine acestuia în totalitate,

nefăcînd parte din masa succesorală.

În categoria bunurilor ce compun activul brut al moştenirii sunt cuprinse şi bunurile care

constituie obiectul unor legate consimţite de către de cujus, întrucît aceste bunuri nu au ieşit încă

din patrimoniul celui care lasă moştenirea.

Principalele bunuri ce compun activul brut al moştenirii sunt următoarele:

a. Dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile. Se are în vedere atît bunurile

asupra cărora defunctul a avut un drept de proprietate exclusivă, cît şi acela care s-au

aflat în proprietatea comună pe cote-părţi a defunctului şi a unor terţe persoane. În activul

brut al moştenirii va fi cuprinsă numai cota-parte ce a aparţinut defunctului;

b. Drepturile reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, care nu au caracter viager,

cum ar fi dreptul de superficie sau dreptul de servitute;

c. Drepturile reale accesorii, cum ar fi dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul

de retenţie;

d. Drepturile de creanţă, cum ar fi dreptul de a incasa preţul unui lucru vîndut de de cujus

sau chiria ce i se cuvenea acestuia ori de a obţine restituirea unui împrumut consimţit de

de cujus. Tot astfel, dreptul la salariul neincasat de către salariatul decedat în cazul în

care nu există soţ supravieţuitor, copii majori sau părinţi ai salariatului decedat;

În această categorie vor fi incluse şi drepturile de creanţă pe care cel ce lasă moştenirea le

are împotriva moştenitorului rezervatar. Deşi aceste creanţe s-au stins prin confuziune,

ele reprezintă valori active ale patrimoniului succesoral şi vor fi avute în vedere cu ocazia

efectuării partajului între moştenitori. Acţiunile patrimoniale la care avea dreptul

defunctul, cum ar fi acţiunea în revendicare, în rezoluţie sau în reziliere, în nulitate în

revocare, cu condiţia ca aceste acţiuni să poată fi promovate sau continuate de

moştenitori. Legat de acest aspect se admite că se transmite prin succesiune chiar dreptul

la acţiunea pentru recuperarea creanţelor ataşate persoanei defunctului, cum este cazul

dreptului la repararea prejudiciului corporal sau moral cauzat acestuia.

e. Drepturile de proprietate intelectuală cu un conţinut patrimonial, transmisibile prin

moştenire,

cum ar fi: dreptul de folosire exclusivă privitor la brevet de invenţie, un desen sau model

industrial, o topografie privitoare la un circuit integrat, o marcă, o indicaţie geografică, o

firmă, o emblemă, precum şi drepturile patrimoniale de autor.

Nu vor fi incluse în activul brut al moştenirii bunuri cum ar fi:

a) drepturile viagere, dreptul de uzufruct viager, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, o creanţă de

întreţinre sau de rentă viageră, dreptul la pensie, dreptul de folosinţă locativă, căci acestea se

sting prin moartea titularului;

b) bunurile care nu au făcut niciodată parte din patrimoniul defunctului, cum ar fi:

1. fructele naturale percepute după data deschiderii succesiunii, fructele civile scadente

posterior acleiaşi date, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de moştenitor unui bun rămas de la

defunct.

2. indemnizaţia de asigurare datorată de asigurător terţului beneficiar al asigurării de persoane,

această indemnizaţie de asigurare fiind formată în patrimoniul asigurătorului, iar nu în cel al

asiguratului. Întruct beneficiarul are poziţia unui terţ beneficiar dintr-o situaţie pentru altul, el se

bucură de o acţiune directă împotriva asiguratorului, care are statut de promitent. Indemnizaţia

de asigurare nu provine din patrimoniul asiguratului şi nu intră în acest patrimoniu nici în timpul

vieţii, nici după moartea asiguratului.

Pentru restabilirea masei de calcul, în cazul în care a fost desemnat un terţ beneficiar pentru

cazul decesului, se poate solicita de către moştenitorii rezervatari reunirea la activul succesoral a

valorii primelor de asigurare plătite de către defunct în timpul vieţii, în special în acele ipoteze în

care primele de aigurare au o valoare considerabilă. În această situaţie ne-am afla în przenţa unei

donaţii indirecte, făcută prin intermediul unei stipulaţii pentru altul, cel ce lasă moştenirea fiind

stipulant, societatea de asigurare fiind promitent, iar cel ce urmează să primească indemnizaţia

de asigurare la data decesului stipulantului avînd statutul de terţ beneficiar.

c) bunurile primite de către de cujus prin donaţie cu clauza de reîntoarcere în caz de predeces al

donatarului. Se are în vedere situaţia în care, printr-un contract de donaţie, cel ce lasă moştenirea

a dobîndit un bun, însă s-a stipulat că, în cazul în care donatarul ar deceda înaintea donatorului,

bunul se va reîntoarce în patrimonil donatorului. Astfel de donaţie este afectată de o condiţie

rezolutorie cauzală expresă, care în caz de realizare produce efecte retroactive.

d) bunurile lipsite de valoare patrimonială cum ar fi: hîrtiile de familie, fotografii diplome,

portrete etc., sau care nu pot fi valorificate.

Bunurile existente se evaluează după starea şi valoarea lor din momentul deschiderii

succesiunii şi se obţine astfel activul brut al moştenirii.

Probleme speciale privind evaluarea bunurilor ce fac parte din activul brut al moştenirii se pun

în situaţia în care din masa succesorală fac parte drepturi de proprietate intelectuală. Se are în

vedere situaţiile în care cel ce lasă moştenirea a fost titularul unui drept de folosire exclusivă

asupra unei invenţii, a unei mărci, desen sau model industrial sau a unor drepturi patrimoniale de

autor. În toate aceste situaţii la data decesului titularului drepturilor nu se poate cunoşte cu

exactitate valoarea patrimonială a acestor drepturi. Neputînd fi comensurate cu exactitate,

drepturile de proprietate intelectuală pot crea dificultăţi arît în privinţa operaţiunii de calcul al

rezervei şi al cotităţii disponibile, cît şi sub aspectul aplicării instituţiei reducţiunii liberalităţilor

excesive. Nici un fel de problemă nu se va pune în cazul în care cel ce lasă moştenirea a avut

moştenitori rezervatari, iar întregul său patrimoniu a fost lăsat prin testament unui legatar

universal. În acest caz în limita cotităţii disponibile toţi moştenitorii, atît cei rezervatari, cît şi

legatarul, vor dobîndi o cotă-parte din patrimoniul succesoral, cota-parte ce se va aplica şi asupra

dreptului de proprietate intelectuală.

Moştenitorii rezervatari vor fi titularii dreptului de proprietate intelectuală, proporţional cu

rezerva lor, numai în situaţia în care valoarea dreptului de proprietate intelectuală va depăşi

cotitatea disponibilă. Din acel moment, dreptul de proprietate intelectuală va reprezenta o

liberalitate care a încălcat rezerva succesorală şi va trebui redusă în limitele cotităţii disponibile.

După ce dreptul de proprietate intelectuală va epuiza din punct de vedere valoric cotitatea

disponibilă, acest drept va avea ca şi cotitulari atît pe moştenitorii rezervatari, cît şi pe legatarul

cu titlu particular.

B. Scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obţine activul net al

moştenirii.

Aceastăa doua operaţie care presupune scăderea din activul brut al pasivului moştenirii,

resapectiv a abligaţiilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii se

impune întrucît rezerva succesorală este o parte din activul net al moştenirii şi nu din activul

brut. Dacă nu s-ar proceda astfel, s-ar putea aduce o atingere gravă drepturilor moştenitorilor

rezervatari.

În principiu, vor fi scăzute din valoarea bunurilor moştenirii toate obligaţiile existente în

patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, vom include în această categorie atît

datoriile defunctului existente la data decesului şi care rămîn în fiinţă şi după această dată, cît şi

sarcinile succesiunii, adică acele obligaţii care fără a fi existat în patrimoniul defunctului se nasc

în perioada moştenitorilor la data deschiderii succesiunii sau ulterior.

Se scad din activul brut următoarele componente ale pasivului succesoral:

a. Datoriile succesorale, acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul

succesoral la data deschiderii succesiunii, în categoria datoriilor succesorale se includ:

- datoriile defunctului faţă de moştenitori;

- datoriile aleatorii, cum ar fi o rentă viageră datorată de către defunct sau obligaţia de

întreţinere asumată de acesta în schimbul dobîndirii unor bunuri.

b. Sarcinile succesiunii, cum ar fi:

- cheltuielile de înmormîntare, inclusiv cheltuielile efectuate de moştenitori cu parastasele

pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiului

locului.

- plata legatelorcu titlu particular, atunci cînd obiectul legatului îl reprezintă un drept de

creanţă.

Nu vor fi incluse în pasivul succesoral:

a) Obligaţiile care se sting prin moartea defunctului cum ar fi: pensia de întreţinere datorată de

defunct în temeiul obligaţiei de întreţinere, obligaţiile contractate de defunct intuituu personae

cum ar fi, efectuarea unei lucrări în calitate de antreprenor sau încheierea unor acte juridice în

calitate de mandatar.

b) Obligaţiile civile naturale sau imperfecte cum at fi obligaţiile stinse prin prescripţie.

c) Obligaţiile morale ale defunctului, de exemplu nu va fi inclusă în pasivul succesoral obligaţia

defunctului de a transmite anumite bunuri unei persoane în temeiul fideicomisului fără opbligaţie

dacă defunctul nu a întocmit nici un legat în favoarea persoanei desemnate de către dispunător ca

eventual să primească bunurile.

d) Obligaţiile sub condiţie suspensivă nu se vor scădea din pasivul succesoral, căci este posibil

ca ele să nu se nască niciodată; la împlinirea condiţiei însă, ele vor fi scăzute din actiul brut

printr-o operaţiune de lichidare suplimentară.

e) Cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori cu întreţinerea lui de cujus pe timpul

vieţii acestuia, fără participarea celorlalţi, în condiţiile în care şi ceilalţi viitori moştenitori aveau

obligaţia legală de întreţinere, cel care a prestat singur întreţinerea se poate îndrepta împotriva

comoştenitorilor cu o acţiune directă, fără implicarea patrimoniului succesoral.

Pentru a obţine activul net, prebuie să scădem pasivul succesoral din activul brut. Pasivul ar

urma să fie scăzut numai după reunirea fictivă la valoarea bunurilor existente a valorii donaţiilor.

Ordinea operaţiilor nu prezintă nici o importanţă în cazul în care moştenirea este solvabilă

indiferent de ordinea în care se vor efecrua operaţiile, rezultatul va fi acelaşi. Dacă însă,

moştenirea este insolvabilă valoarea pasivului este mai mare decît aceea a activului moştenirii,

ordinea operaţiilor prezintă mare importanţă.

C. Reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de

către cel care lasă moştenirea.

Această reunire a valorii bunurilor donate este fictivă, necesară doar pentru calcul. Ea nu

presupune reducerea efectivă a bunurilor donate la masa succesorală.

Sînt supuse operaţiei de reunire fictivă toate donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea, fără a

deosebi, după cum este vorba, donaţiile făcute prin act autentic, donaţiile deghizate, donaţiile

indirecte sau darurile manuale. De asemenea, nu are importanţă dacă donatar este o terţă

persoană sau un moştenitor. Din cele expuse rezultă că masa de calcul se calculează după

următoarea formulă:

Mc = Activ – Pasiv + Donaţii

Prin efectuarea acestor trei operaţiuni se obţine o valoare care este masa succesorală, moştenirea

sau masa de calcul. Apoi din masa succesorală se va scădea mai întîi rezerva succesorală (care

este A din ceea ce ar fi cules în calitate de moştenitor legal dacă defunctul nu ar fi lăsat

testament) , unde în rezultatul acestei operaţiuni se va obţine cotitatea disponibilă, şi doar după

aceasta asupra cotităţii disponibile se vor imputa liberalităţile făcute de defunct.

Astfel cotitatea disponibiă poate fi calculată după formula:

Cd = Mc – Rezervă

De reţinut faptul că, liberalităţile făcute de defunct se vor acorda întotdeauna din cotitatea

disponibilă, adică după ce s-a dat rezerva succesorală moştenitorilor rezervatari.

În practică apare întrebarea ce se întîmplă în situaţia în care liberalităţile făcute de defunct

depăşesc cotitatea disponibilă, se impută ele şi asipra rezervei sau nu. În vederea asigurării

respectării în totalitate a rezervei moştenitorilor rezervatari se propun trei reguli care vor avea

drept scop respectarea şi menţinerea rezervei succesorale (deoarece liberalităţile făcute de

defunct niciodată nu vor afecta rezerva succesorală ci ele se vor imputa asupra cotităţii

disponibile) şi reducerea liberalităţilor în limita cotităţii disponibile.

Aceste reguli sunt următoarele:

1. Testamentele se reduc înaintea donaţiilor. Această regulă se întemeiază pe următorul

argument, indiferent de momentul în care au fost făcute testamentele ele îşi produc efectele

numai la data deschiderii moştenirii, ele fiind ultimele liberalităţi consimţite de defunct, spre

deosebire de donaţii care îşi produc efecte din momentul încheierii lor valabile, de unde rezultă

că acestea au fost făcute în tot sau în parte din cotitatea disponibilă. Mai mult ca atît, donaţiile

sunt guvernate de principiul irevocabilităţii.

2. Testamentele se reduc toate deodată şi în mod proporţional. Această regulă poate fi aplicată

doar dacă testatorul a făcut legate cu titlu universal (prin care a testat o fracţiune determinată din

patrimoniu) sau legate cu titlu perticular (prin care a testat un bun determinat), deoarece

moştenitorii testamentari universali vor culegeîntreg patrimoniul, unde prioritate va avea ultimul

testament.

3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei întocmirii lor începînd cu cea mai nouă.

Astfel, donaţiile mai vechi vpr fi menţinute, iar cele mai noi, posterioare se vor reduce în limita

cotităţii disponibile. Această regulă reprezintă o concretizare a principiului potrivit căruia

liberalităţile cu o dată anterioară sunt făcute din cotitatea disponibilă, astfel ele trebuie

menţinute.

MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Evoluția istorică a testamentului

Prin cercetarea aspectului istoric s-a stabilit, că mai întâi a apărut testamentul apoi succesiunea

legală. Aceasta era succesiunea deferită contra testamentului şi avea loc în două cazuri: dezmoştenirea

neregulată sau omisiunea şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. Dezmoştenirea

neregulată exista încă din timpul Legii celor XII Table.

În Atena testamentul de prima dată este menționat în legislația lui Solon ( VI î.e.n.). Drepturile

testatorului erau însă limitate. Dreptul de a testa îl avea doar bărbatul, care nu avea fii. Capul familiei,

care avea copii de gen masculin, adoptații cît și femeile nu aveau dreptul de a lăsa moștenire prin

testament. De asemenea marele filozof Platon era contra testamentului considerând că„ dreptul de a

testa să fie cît mai restrîns”, ceea ce nu l-a împiedicat pe Platon de a lăsa el însuși testament.

Dreptul roman a avut un impact foarte important în dezvoltarea succesiunii testamentare.

Ulpian denumea testamentul astfel: ,,testamentul este manifestarea , în conformitate cu legea , a

voinței noastre pentru a avea tarie după moarte”.1

Originea cuvintului testament – rezultă din latinescu testari - a lua marturie, a desemna.2

Testamentul îndeplinea și alte roluri, cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav, dar

în nici un caz testamentul roman nu a avut vreodata ca rol unic îngrijirea cultului privat. Cu timpul

pentru protecția succesorilor pretorieni s-a creat o excepție contra succesorilor indicate de dreptul civil.

Astfel dreptul lui pater familias de a dispune de bunurile sale prin testament, la început a suferit

restrictia pentru a asigura chiar contra vointei lor o parte din bunurile anumitor persoane. 3

Cu timpul testamentul a suferit o interesantă evoluție nu numai în ceea ce privește solemnitățile

sale externe, dar și structura conținutului.

În vechiul drept roman existau trei forme de testament ți anume:

1 Teodor Sambreanu : Drept roman .Principii, institutii si texte celebre. Casa de editura si presa ‘Sansa-SRL’ Buc.19942 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.2273 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.227

testamentul calatis comitiis ;

testamentum in procinctu ;

testamentum per aes liberam;

Testamentul calatis comitiis îmbraca forma unei legi votate de către comitia curiata , de unde se

deduce că la început romanii priveau cu o anumită reticența testamentul , act prin care succesiunea

prevăzută în lege putea fi modificata. Comitiile calate erau întrunite într-un scop religios, prin ele

înfaptuindu-se totodata și adoptarea testamentelor. Ele se întruneau de doua ori pe an , respectiv la 24

martie și 24 mai, pentru ca în zilele de 23 ale acestor luni avea loc ceremonia trimbetelor care serveau

la convocarea poporului în curii.4 Un herald traversa orasul și chema cetățenii în curii. Comitiile jucau

un rol de simpli martori sau legislatori, ca marturie a actului solemn. Testamentul era un vot al

comitiilor calate dupa propunerea noului pontif. În forma initiala, el avea înteles de adrogatiune, fiind

un act de completare a familiei, adică facut în lipsa copiilor. Femeile, care nu aveau acces în comitiile

calate nu puteau să faca testament sub aceasta forma. De asemenea, nici puberii care nu puteau lua

parte la viața cu caracter religios, rezervata patricienilor , nu puteau face testament și nici înstitui sub

aceasta forma. Testamentul trebuia să fie facut cît mai simplu. O declarație în fața poporului sub arme;

ținea locul formalitatilor prin comitiile calate.5

Testamentul in procintu prezenta dezavantajul că era accesibil numai militarilor, deci cetățenilor

ce aveau vîrstele cuprinse intre 17 și 46 de ani. 6

Testamentul per aes et libram reprezenta o aplicatiune a mancipatiunii. Cel care voia sa faca un

act de dispoziție a bunurilor sale după moarte - testatorul - transmite prin mancipațiune patrimoniul

unei persoane numite emptor familial. Acesta se efectua printr-o vînzare fictivă, însărcinînd pe

cumparator să dispuna de bunuri după indicatiile lui, încheind așa numitele pacte fiduciare, în care se

arăta numele succesorului, precum și felul în care să fie împarțite. Aceasta forma de acte între vii era

accesibila și pentru plebei. Familiae emptor nu este un herede, el detine doar locul unui herede.

Testatorul putea să dea dispoziții oral. Romanii nu cunoșteau iscălitura modernă, martorii întrebuințind

drept pecete un inel ce se aplică în dreptul numelui lui.7 Testamentul per aes et libram publicum se

numea astvel deoarece numele moștenitorului era comunicat celor prezenți care știau că vor fi

moștenitori. El era tot o aplicație a mancipațiunii dar de data aceasta mancipatiunea era deturnată de la

scopul ei, deoarece nici unul din efectele sale reale nu se mai produceau. Emptor familiae nu mai

devine proprietar al bunurilor mancipate și el declara în mod solemn cu ocazia mancipatiunii că în

baza însărcinării testorului bunurile se afla în paza lui, deși le-a cumparat. Testamentul per aes et

liberam publicum cuprinde doua acte distincte , respectiv ‘mancipatio’ si ‘nuncupatio’. Nuncupatio era

4Teodor Sambreanu : op.cit. p.955 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.2286 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.2297 Teodor Sambreanu : op.cit. p.96

partea principala a testamentului, mancipatio întervenind numai de forma. Totuși, strins legate unul de

altul, aceste două acte trebuiau să se îndeplineasca , adică fără a fi întrerupte de nici un act străin

testatorului.

Testamentul per aes libram a prezentat trei faze de evoluție după cum urmează : mancipatio

familie; per aes libram publicum; per aes libram secretum

În perioada dreptului clasic apar noi forme de testament :

testamentul noncupativ - era actul care se înfăptuia sub forma unei declarații, nuncupatio;

pronuntate cu voce tare în prezența a șapte martori prin care face să se cunoască numele heredelui și

ultimile sale acte de voință. Această formă de testament se folosea de către cei cei care nu aveau timp

să-și scrie testamentul, fiind surprinși de apropierea morții și totodata pentru cei ce nu cunoșteau carte . 8

testamentul pretorian - consta într-un înscris care purta sigilii a șapte martori în care găsim

ramașițe de la testamentul per aes et libram. 9

Pretorul abandonează actul sub forma mancipațiunii, devenit fără conținut juridic. Testamentul

se reduce numai la un înscris cu șapte peceti ale martorilor. Pretorul a transformat pe emtori familiae în

martori alaturi de cei cinci necesari pentru procesul de mancipatiune .

testamentul militar nu presupune vreo condiție de forma. El putea fi făcut oricum cu condiția

din partea testatarului, care trebuia să fie clar exprimata . 10

Mai tîrziu , în perioada dreptului imperial, apar noi forme de testament specifice acestei

perioade:

testamentul civil in forma orală - manifesta vointa testatarului , clar exprimata verbal fata de

martori, cinci la început apoi șapte ;11

testamentul în forma scrisă - nu se mai executau pe table de ceara ci erau scrise pe papirus și

pergament. Testamentul se putea prezenta martorilor, înfășurat sub forma unui sul, atît cît este scris, ca

numele și pecetile lor în subscriptio să fie puse în reliqua parte, fără ca ei să vadă continutul. 12 Pentru

ca testamentul să fie valabil nu era necesar să fie încrisă o anumită dată.

Testamentul tripartit – creat de către Theodosiu al II-lea și Valentin al III-lea, era compus din

trei categorii de formalități: din dreptul civil s-a luat unitatea actului, uno contextu; din drept pretorian

s-a luat numărul martorilor și pecețile; din drept imperial s-a luat subscrierea martorilor și a

testatorului.

8 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.232

9 Teodor Sambreanu : op.cit. p.9710 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.23311 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.23312 Teodor Sambreanu : op.cit. p.97

Între timp au aparut și alte forme de testament ca testamentul olograf - recunoscut de Valentin al

III, trebuia să fie scris în totalitate de testatar. Testamentul public ( apud acta conditium) a fost

recunoscut ca o constitutie a lui Testamentul public este o declarație verbală făcută înaintea

autorităților judecatorești sau municipale, în urma careia se închee un proces verbal . Testamentul

principi obligatum, era scris și apoi remis pentru păstrare în cancelaria imperială. Acesta era folosit de

personalitațile de baza ale imperiului. Testamentul exceptional este acela facut în conditii speciale,

cînd testatarul era în imposibilitate de a vorbi , auzi sau vedea. Astfel pe timpul lui Iustinian a aparut

testamentul orbilor, care spre deosebire de alte forme de testament, trebuia scris nu de un martor ci de

un tabularnes, ofițer public al cetății, iar conținutul actului de testament trebuia adus la cunoștință și

martorilor. Testamentul surdo-mutilor era actul prin care acestea trebuiau să-și scrie singuri

testamentul. La țara, unde gradul de instruire era mai scazut, era de ajuns că la întocmirea actului să fie

prezenți cinci martori. Pe parcurs, s-au facut derogări în favoarea militarilor, astfel încît Caesar și apoi

Traian le-au dat un caracter permanent. Testamentul militar putea fi întocmit oricum, numai să poată fi

aprobat. El era valabil atîta timp cît se gasea cineva sub arme sau un an după ce a fost eliberat printr-o

misii a hortesa. 13

Ceea ce prevede, evoluţia dreptului succesoral al Republicii Moldova s-a stabilit, că testamentul

a apărut foarte devreme, şi în întreaga perioadă de dezvoltare a sa, a fost modificat. Spre deosebire de

dreptul Europei continentale în materie de succesiuni s- a stabilit că în Statele Unite ale Americii,

Dreptul common - law a deţinut supremaţia în materie o perioadă de 40 ani, până când Model Probate

Code a fost adopt de AMERICAN BAR ASSOCIATION. În epoca modernă, dreptul succesoral

american s-a schimbat ca urmare a transformării componentului principal al patrimoniului şi a

proprietăţii imobiliare în proprietate mobiliară, existând chiar o tendinţă recentă pentru o mai mare a

membrilor supravieţuitori şi a familiei defunctului.

Conținutul testamentului

În conformitate co codul civil al RM (art.1449) testamentul este un act juridic solemn, unilateral,

revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiut, pentru momentul încetării sale din

viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Patrimoniu succesoral al unei persoane fizice

decedate poate fi transmis către succesorii săi atît în temeiul legii, cît şi prin act de ultimă voinţă a

celui ce lasă mostenirea – prin testament.

Dat fiind faptul, că oricare persoană este interesată să-şi hotărască soarta patrimoniului său,

legislatorul dă prioritate moştenirii testamentare, recunoscînd dreptul oricărei persoane de a dispune

liber pentru cauză de moarte, prin manifestare de ultimă voinţă, cui să transmită bunurile sale sau o

parte din ele. Prin urmare, moştenirea legală are o funcţie doar de întregire, normele ei fiind aplicabile

13 Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.235

în cazul în care persoana nu a dispus pentru cauză de moarte, prin testament, cu privire la bunurile sale

sau o parte din ele au rămas netestate.14 Codul civil din 1964 al RM cît și legislatorul Federației Ruse-

testamentul reprezintă dispoziția personală a persoanei pentru momentul încetării sale din viaţă, de

toate bunurile sale sau de o parte din ele întocmită în conformitate cu forma reglementată de

legislația15. Astfel testamentul este declarația voinței a proprietarului despre patrimoniul pentru

momentul încetării sale din viață.16 Legislatorul Italiei de asemenea dă prioritate moștenirii

testamentare

Legislația fixează principiul libertății testamentare, în conformitate cu care testatorul este liber de

a dispune prin testament întreg patrimoniu sau o parte din el, de a testa bunurile sale rudelor sale sau

unei sau mai multor persoane, de a stabili cota-parte a fiacărui moștenitor sau a determina bunul care

va trece în proprietatea moștenitorului sau de a dezmoșteni pe unul sau pe toți moștenitorii legali. Cu

atît mai mult dispunerea prin testament a patrimoniului său n-îl obligă de respecta principiul clasei

superioare, principiul proximității sau principiul egalității, el are dreptul de a testa oricărei persoane

întregul său patrimoniu sau o parte din el. În conformitatea cu legislația Russă pînă la adoptarea

legislației civile din 1961 principiul libertății testamentare era posibil de realizat numai în cazul lipsei

moștenitorilor legali. Modificarea legislației în privința principiului libertății în doctrină russă se

apreciază negativ de către unii autori ruși ( Aslanin). Deoarece interesele defunctului, care

dezmoștenește membrii familiei sale contrazic principiului dreptății sociale. Suhanov nu este de acord

cu această părere, deoarece testatorul liber expunînd voința sa, decide „soarta” patrimoniului său luînd

în considerație relațiile sale cu persoanele apropiate, cu atît mai mult cercul persoanelor apropiate

poate să nu coincidă cu cercul moștenitorilor legali.17 Dar liberatatea testamentară nu este absolută,

legea privind imperativ anumite îngrădiri, în special cele care se referă la rezerva succesorală

prevăzută în favoarea unor moștenitori legali.18

Astfel testatorul poate desemna una sau mai multe persoane, care la decesul lui urmează să

dobîndească cu titlu gratuit patrimoniul său. Testamentul urmează să cuprindă elemente cu ajutorul

cărora se vor indentifica moștenitorii. Prin urmare, moștenitorul trebuie să fie o persoană determinată

sau cel puțin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Persoana poate fi determinată prin

indicarea numelui și prenumelui, precum și a domiciliului acesteia.19

Dacă testatorul a determinat persoana moștenitorului prin caracteristici care pot fi proprii mai

multor persoane și nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în vedere, toate persoanele se

consideră moștenitori cu drept la cote-părți egale ( art. 1454 Cod civil al RM ).

14 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.112615 Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 22916 Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 62917 Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 23018 Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 26319 Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.616

De asemenea testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moștenitorii

menționași în el sau poate indica în mod concret cărui moștenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în

proprietate. Dacă în testament lipsesc astfel de indicații, patrimoniul succesoral se împarte egal între

moștenitori (art. 1450 Cod civil al RM)

Astfel moştenitorii testamentari pot fi:

universali - atunci când culeg întreg patrimoniul defunctului;

cu titlu universal - când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral;

cu titlu particular - când culeg doar un bun sau anumite bunuri determinate.

Testatorul poate testa numai o parte din patrimoniul. În acest caz, precum și atunci cînd cotele-

părți determinate în testament nu includ întregul patrimoniu succesoral, pentru partea ne testată se

aplică prevederile succesiunii legale sau vacante ( art. 1453 Cod civil al RM).

În conformitate cu art. 1451 Cod civil al RM testatorul este în drept să substituie succesorul

desemnat dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moștenirii, nu acceptă sau renunță la

moștenire, sau este privat de dreptul la moștenire. Substituirea succesorală reprezintă o dispoziție

specială prin care testatorul desemnează în subsidiar un al doilea moștenitor, denumit substituit, care

va primi bunurile testate, dacă primul moștenitor nu le va primi din motivele menționate mai sus. 20

Substituirea succesorală este reglemtată și de către legislația russă (art. 1121 Cod civil al FR),

legislația Italiana (art. 688 Cod civil al IT).

De asemenea în conormitate cu art. 1455 CC al RM, legislația russă art. 1137 CC al FR ,

legislația română (art.1085 Cod civil al României din 11.03.2209), testatorul poate dezmoșteni

moștenitorul legal. Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară de ultimă voinţă a testatotului prin care

aceasta înlătură de la moştenire pe unul, pe cîţiva sau pe toţi miştenitorii legali. Moştenitorii legali pot

fi dezmoşteniţi de înterg patrimoniu sau numai o parte din el.

În funcție de modul de manifestare a voinței de dezmoștenire, ea poate fi de mai multe feluri:

directă – cînd în testament se înscrie o dispoziție expresă în acest sens. Moștenitorii

dezmoșteniți direct nu vor putea pretinde asupra părții netestate din patrimoniu și nici asupra cotelor

părți la care au renunțat moștenitorii testamentari.

Indirectă – cînd testatorul, fără să menționeze expres înlăturarea de la moștenire a

moștenitorilor legali, desemnează unul sau mai mulți moștenitori testamentari care urmează să culeagă

moștenirea. Acești moștenitori legali vor putea pretinde la moștenire în cazul ineficacității

testamentului.21

Însă, dreptul de dezmoştenire este limitat doar în privinţa moştenitorilor legali de clasa I inapți

de muncă, care dispun de dreptul la cotă din rezerva succesorală. Astfel, testatorul poate dezmoşteni

moştenitorul legal doar în limitele cotitaţiei disponibile, fără a atinge cota rezervei succsorale, stabilită 20 Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.61721 Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 264

prin Art.1505 CC al RM. 22Astfel în dreptul nostru, cît și în legislația russă, legislația română și

legislația italiană- liberalitatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând anumite îngrădiri, cea

mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali, în

scopul protejării intereselor lor. Aceste îngrădiri îl deosebesc de alte acte juridice de liberalitate şi după

condiţiile de valabilitate.

Astfel testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac

parte din acesta, precum si la desemnarea directa sau indirecta a moștenitorului testamentar,legatarului.

Alaturi de aceste dispozitii sau chiar si în lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate sa contina

dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, dezmostenire, numirea

de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, revocarea dispozițiilor

dintr-un testament anterior, retractarea revocării dispozițiilor unui testament anterior, recunoașterea

unui copil din afara căsătoriei, dispoziții cu privire la îngroparea și funeraliile defunctului și alte

dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului.

Caracterile juridice ale testamentului

În conformitate co codul civil al RM (art.1449) testamentul este un act juridic solemn, unilateral,

revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiut, pentru momentul încetării sale din

viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele.

Testamentul în dreptul romînesc - este actul unilateral, personal si revocabil prin care o persoana,

numita testator, dispune, într-una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viata

(art. 1046 Cod civil al României din 2009). Actele prin care defunctul dispune de bunurile sale după

moartea sa sunt legate, dar noțiunea de testament nu trebuie confundată cu noțiunea de legat. În

conformitate cu legislația românească, cuprinsul este foarte variat al testamentului – care poate

cuprinde nu numai legate, dar şi dispoziţii de altă natură, care nu vizează (cel puţin în mod direct)

transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un

testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne aflăm “în faţa a doua (sau

mai multe) acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament”, iar aceste acte pot fi

independente între ele. Testamentul este un act de liberalitate, o formă juridică pe care o poate îmbrăca

o multitudine de acte juridice independente între ele şi cu regimuri juridice distincte, iar definiţia

cuprinsă Cod civil român vizează legatul ca dispoziţie testamentară, iar nu testamentul care poate

cuprinde în conţinutul său şi alte (chiar şi numai alte) dispoziţii de ultimă voinţă cu regimuri juridice

deosebite.23

22 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

23 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 72-73

Testamentul este un act juridic special, prin care persoana, numită testator îşi realizează dreptul

de dispoziţie pentru cauză de moarte cu pivire la patrimoniul său. O noţiune mai amplă a testamentului

este dată în alin. 1 art. 1449 CC al RM ,din care rezultă că testamentul are următoarele caractere

juridice:

testamentul este un act juridic, deoarece cuprinde manifestarea de voință a testatorului cu intenția

de a produce efecte juridice și, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate ale

actelor juridice. Testamentul întocmit cu încălcarea condiţiilor de validitate a actului juridic este nul;24

testamentul este un act juridic solemn pentru a cărui validitate testatorul trebuie să-şi exprime

voinţă prin una din formele prevăzute la Art.1458 CC al RM. Nerespectarea formei testamentului

atrage nulitatea lui;

testamentul este un act juridic unilateral, întrucît efectele sale se datoresc unei singure voințe -

aceleia a testatorului, iar nu și voinței beneficiarelor acestuia;25

testamentul este un act juridic revocabil în sensul că testatorul în timpul vieţii sale poate reveni

oricînd asupra conţinutului testamentului, modificînd sau anulînd unele dispoziţii testamentare, ori

revocîndu-l în întregime. Testatorul nu poate renunţa la acest drept, iar orice clauză de renunţare la

dreptul de revocare este nulă. Testamentul devine irevocabil odată cu decesul testatorului;

testamentul este un act juridic personal, deaceea nu poate fi întocmit la decizia terţelor persoane

prin reprezentare, sau de către un terţ. Testatorul poate pune în sarcina terţei persoane doar desemnarea

executorului testamentar. Reieşind din caracterul unilateral şi personal al testamentului nu se admite

întocmirea unui testament de către două sau mai multe persoane;26

testamentul este un act juridic cu titlu gratuit, adică un act de liberalitate, prin care testatorul

pentru cauză de moarte transmite gratuit toate bunurile sale sau o parte din ele. Testamentul prin care

testatorul testează bunurile sale în contul achitării unei datorii sau recunoaşterii şi executării altei

obligaţii asumate de către testator este nul;

testamentul este un act juridic prin care se dispune pentru cauză de moarte (act mortis cauza).

Deşi, testamentul este valabil din momentul întocmirii lui, el produce efecte juridice doar în momentul

încetării din viaţă a testatorului. Astfel, testatorul fiind în viaţă păstrează toate drepturile asupra

bunurilor de care a dispus prin testament, iar moştenitorul testamentar sau legatarul dobîndeşte dreptul

de a accepta sau renunţa la bunul testat din momentul decesului testatorului;

testamentul este un act juridic prin care persoana poate dispune liber de bunurile sale sau o parte

din ele prin desemnarea unui moştenitor sau cîtorva moştinitori. Astfel, punctul esenţial al

testamentului îl constitie desemnarea moştenitorului sau/şi a legatarului. Dacă testatorul a testat unei

24 Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 26225 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7426 I. Bănărescu, Aspecte generale privind noţiunea, caracterele juridice şi conţinutul testamentului, "Revista Naţională de Drept", 2006, nr.6, pag.79

persoane întreg patrimoniu sau o parte din patrimoniu, o asemenea dispoziţie se consideră ca

desemnare a moştenitorului, chiar dacă această persoană nu a fost numită direct moştenitor. În cazul în

care persoanei i-a fost testat un anumit bun, determinat sau determinabil această persoană va fi

recunoscută legatar, dacă din sensul dispoziţiei testamentare nu rezultă, că persoana a fost desemnată

în calitate de moştenitor.

testamentul fiind un act juridic unilateral, personal şi revocabil sub sancţiunea nulităţii nu poate

fi întocmit prin reprezentant. Astfel, testatorul nu poate încredinţa unui terţ întocmirea din numele său

a testamentului. 27

Condiții de validitate ale testamentului

Testamentul trebuie să întrunească condițiile de validitate ale actului juridic în general, precum și

unele condiții specifice. Aceasta оnseamnă că el trebuie să exprime un consimțămînt valabil al

testatorului, testatorul să aibă capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament,

obiectul testamentului să fie licit și posibil, și, în sfîrșit, cauza acestuia să fie licită și morală. 28

Consimțămîntul

Consimțămîntul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic — deci și al

testamentului - , întrucât exprimă voința autorului la încheierea actului juridic respectiv.

Lipsa consimțămîntului, adică a manifestгrii unilaterale de voință în cazul testamentului, este

sancționată cu nulitatea absolută, acestuia lipsindu-i în acest caz unul din elementele de validitate fără

de care nu poate exista.29

Ca rezultat lipsa acestui element esențial, testamentul este nul persoanelor cu deficiențe mintale,

și anume nebune, smintite și alienate, cînd el este întocmit în perioada tulburării psihice cauzate de

bolile mintale. Testamentul este nul persoanelor cu deficiențe mintale, chiar dacă ele nu sunt

recunoscute ca persoane incapabile în conformitate cu legislația. Tulburări psihice ale testatorului pot

fi demonstrate prin de tot felul de probe aduse de către persoanele interesate. Astfel nulitatea

testamentului depinde de tulburări psihice în timpul întocmirii testamentului.30

Este posibil ca în anumite situații să existe consimțămînt, dar acesta să nu fie valabil. Astfel

potrivit coduli civil al RM art. 199, pentru formarea valabilă a oricărui act juridic consimţămîntul

trebuie să fie liber şi dat în cunoştinţă de cauză. Aceste condiţii nu sunt întrunite atunci cînd

consimţămîntul este alterat de vicii: eroare (art.227 CC al RM ), dol (art.228 CC al RM ), violenţă

(art.229 CC al RM ) sau leziune (art.230 CC al RM ).

27 Comentariu . Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.112728Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7529 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7630 Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 629

În genere, în afară de dol, viciile de consimțămînt nu prezintă elemente specifice în materie de

testamente. În ce privește dolul, în materie de testamente se înfățișează sub formele specifice ale

captației și sugestiei.

Conform practicii judiciare și doctrinei, în esență, captația constă în manoperele dolosive și

mijloacele frauduloase folosite de o persoană în scopul de a cîștiga încrederea dispunătorului și a înșela

buna lui credință, pentru a-1 determina să o gratifice prin testament, în timp ce sugestia constă în

folosirea unor mijloace ascunse și tendențioase în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a

face o liberalitatea pe care nu ar fi făcut-o din propria inițiativă. Ca rezultat captația și sugestia

reprezintă atrag anularea testamentului numai dacă mijloacele folosite au fost dolosive sau frauduloase

și au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului nu ar fi făcut actul de liberalitate.31

Viciile de consimțămînt, deci inclusiv dolul sub forma captației și sugestiei, atrag sancțiunea

nulității relative a testamentului.32

Capacitatea

Potrivit Codului civil român, este posibil ca o manifestare de voință (consimțămînt) să fie valabilă, deci

neafectată de vicii, dar acest lucru singur nu este suficient pentru a asigura validitatea testamentului,

impunîndu-se în plus ca, pe de o parte, ea să emane de la o persoană cu capacitate de a dispune prin

liberalități, iar pe de altă parte ca persoana în favoarea căreia este făcut testamentul să aibă capacitatea de

a primi liberalități.33

Alin. (2) art. 1449 CC al RM stabileşte că testator poate fi doar persoana cu capacitate de

exerciţiu, iar Art.52 din Legea nr. 1453/2002 concretizează că persoana trebuie să posede capacitate de

exerciţiu deplină. Potrivit Art.20 (1) CC al RM, persoana fizică dispune de capacitate de exerciţiu

deplină la împlinirea vîrstei de 18 ani sau prin dobîndirea acestei capacităţi de către minorul care a

atins vîsta de 16 ani în modul şi temeiurile prevăzute de lege. Nu pot dispune prin testament minorii,

persoanele declarate incapabile (Art.24) CC al RM, precum şi persoanele limitate în capacitate de

exerciţiu (Art.25) CC al RM. Interzişii judecătoreşti, nu pot face nici un fel de testament deoarece

interdicţia constituie o măsură de ocrotire a patrimoniului lor, care trebuie folosit exclusiv în vederea

refacerii sănătăţii lor

În legislația României (art. 1002 CC al României), legislația Federației Russe (art. 1118 CC al FR),

legislația Italiei (ar 591 CC al IT) incapacitățile de a dispune dispune prin testament, sunt :

- incapacitatea, potrivit căreia minorul sub 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin testament;

31 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7732 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7833 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 78

- incapacitatea, potrivit căreia minorii оntre 16-18 ani nu pot dispune decît de jumătate din ceea ce ar

putea dispune ca majori;

- incapacitatea, potrivit căreia minorii între 16-18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui

lor; incapacitatea se menține și după vîrsta majoratului pînă la predarea- primirea socotelilor tutelei

Această incapacitate de a dispune nu funcționează în ipoteza în care tutorele este un ascendent al

minorului;

- Interzişii judecătoreşti, și a persoanelor care fără a fi puse sub interdicție, sunt lipsite de

discernămînt la monentul încheierii actului de dispoziție testamentară.

Persoana trebuie să aibă capacitate de a testa cînd îşi manifestă voinţa, adică la momentul

întocmirii testamentului. Pentru validitatea testamentului este necesar ca persoana să aibă nu numai

capacitate deplină de exerciţiu dar să aibă şi descernămînt, adică să poată să conştientizeze acţiunile

sale şi să le dirijeze, fiind în stare să aprecieze efectele juridice ale manifestării sale de voinţă.

Persoana care nu poate aprecia efectele juridice ale manifestării de voinţa din cauza dereglărilor

psihice, alienaţiei sau debilităţii mintale, stării vremelnice de inconştiinţă, hipnozei, beţiei alcoolice,

folosirii de stupifiante, etc., nu poate dispune prin testament.

Testamentul încheat cu încălcarea prevederilor privind capacitatea de exerciţiu sau lipsei de

descernămînt este nul.

De menționat faptul că toate cazurile de incapacitate de a dispune prin testament fiind instituite în scop

de protecție a testatorului, sunt sancționate cu nulitatea relativă, care, în principiu, poate fi invocată doar de

cei ocrotiți și de succesorii lor în drepturi. Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare a

testamentului începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, cînd actul de liberalitate începe să producă

efecte, iar nu de la data întocmirii testamentului.

Testamentul fiind un act juridic unilateral, personal şi revocabil sub sancţiunea nulităţii nu poate fi

întocmit prin reprezentant. Astfel, testatorul nu poate încredinţa unui terţ întocmirea din numele său a

testamentului. 34

De asemenea acceptarea liberalităților testamentare fără respectarea normelor legale este

sancționată cu nulitatea relativă. expres Legislația Republicii Moldova nu reglementează expres

incapacitîți de a primi libertățile testamentare. În ceea ce priveşte incapacităţile speciale de a primi prin

testament legislația română reglementează :

Incapacităţile absolute de folosinţă:

- Incapacitatea de a primi testament a persoanelor încă neconcepute pînă la data deschiderii

succesiunii și a persoanelor juridice care nu au luat ființă.

- Incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalități care nu corespund scopul

lor, determinat prin lege, actul de înființare sau statut. Incapacități absolute de folosință sunt

34 Comentriu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1128

lovite de nulitatea absolută, întrucât nimeni nu poate dispune în favoare celor la care ele se

referă.

Incapacități relative de folosință se referă la:

- Incapacitatea de a primi prin testament medicilor și farmaciștilor ( nu pot primi legate de

la cei pe care i-au îngrijit în ultima boală de la care aceștea au decedat, dar liberalitatea a fost

făcută în cursul acestei boli ), preoților ( de la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei

boli), ofițeri de marină (de a primi legate de la călătorii aflați la bordul navelor în cursul

călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul), a minorilor fără capacitate de exerciţiu sau

cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a interzişilor judecătoreşti, ori a surdo-muţilor care nu ştiu

carte, având ca scop protecţia voinţei incapabilului precum şi a intereselor familiei sale.35

Legislația Italiană reglementează reglementează și alte incapacități reletive de folosință:

icapacitatea de a primi tutorului sau curatorului, sunt nule dispoziții testamentare persoanei supuse

tutelei sau curatelei. Sunt însă valabile dispoziții în favoarea fratelui, surorilor, sau soțului(soției)

testatorului, art. 596 CC al Italiei; incapacitatea notarului, martorilor, interpretului.

În sec XIX în Russia nu avea puterea juridică testamentul bunurilor imobile, întocmit în favoarea

polonejilor, evreilor sau străinilor în acele locuri în care ele nu pot dispune de bunurile imobile sau le

pot obține numai prin moștenirea legală. De asemenea testamentele întocmite în favoarea călugăriei,

dacă în perioada deschiderii moștenirii a avut loc ceremonia călugăririi.36

Obiectul

Ca orice act juridic , testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat , licit și

posibil.

Legislatorul român menționează că testamentul nu este un act juridic cu obiect unic, ci un tipar

cuprinzînd mai multe acte juridice, condițiile legalității obiectului trebuie analizate în raport cu fiecare

act juridic pe care acesta îl cuprinde; nevalabilitatea obiectului unuia sau altuia dintre actele juridice

cuprinse în testamnet atrage nulitatea absolută a acelui act juridic și nu a testamentului în întregul său,

dacă acesta mai conține și alte acte juridice care sunt valabile.37

Datorită faptului că testamentul își produce efecte doar de la data deschiderii succesiunii,

înseamnă că valabilitatea obiectului testamnetului se apreciază în raport cu acest moment și nu cu acela

al întocmirii testamentului.

Cauza

Cauza constituie motivul impulsiv și determinant al testamentului, care, prin reprezentarea

mentală a unui scop anume, diferă de la caz la caz. Pentru ca testamentul să fie valabil este necesar să

35 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 7836 Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 63737Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 86

aibă o cauză licită și morală. Cauza testamentului, ca și cauza oricărui act juridic, care cade sub

cenzura instanțelor de judecată. Testamentul întemeiat pe o cauză imorală, fiind sancționat cu nulitatea

absolută.38

Capitolul II

Condiții de formă

Pentru a produce efecte juridice, testamentul trebuie să corespundă anumitor condiţii de formă.

Prin condiţiile de formă legiuitorul tinde să protejeze voinţa testatorului de diferite presiuni şi

influenţe, având în vedere efectele lui de mare importanţă. Pe de altă parte, în acest mod se înlătură

îndoiala asupra manifestărilor de voinţă a testatorului şi se asigură certitudinea în privinţa conţinutului

dispoziţiilor testamentare.

Legea prevede anumite forme ale testamentelor în care poate fi materializată voinţa testatorului

pentru a produce efectele juridice dorite. Formele testamentelor pot fi împărţite în două categorii:

forme ordinare şi forme extraordinare.39

Formele ordinare sunt impuse de lege pentru împrejurări normale, când nu sunt dificultăţi în

întocmirea lor :

testamentul autentic;

testamentul olograf;

testamentul mistic;

În legislația Italiană ( art. 601 CC al Italiei) fomele ordinare al testamentului reprezintă:

testament olograf, testament autentic, care este de două tipuri- public și secret, legislația română de

asemenea reglementează – testamentul olograf și testamentul autentic (art. 1052 CC al României). În

legislația Federației Russe formele ordinare al testamentului reprezintă: testamentul autentic și

testamentul mistic ( art. 1125 CC al FR; art. 1126 CC al FR).

De asemenea și în Letonia testamentul poate fi atît privat cît și public ( testamentul autentic și

testamentul mistic ).40

Dimpotrivă, formele extraordinare sunt impuse de lege pentru împrejurări extraordinare, când

nu este posibilă îndeplinirea formelor ordinare (testamente asimilate cu cele autentificate notarial

(art.1459 С.civ. RM ; art. 609-611 CC al Italiei; art. 1127 CC al FR)). Caracteristica acestora constă în

simplitatea şi în adaptarea formalităţilor testamentelor autentice la anumite împrejurări.

Diferitele feluri de testamente, aşa cum sunt reglementate de lege, au valoare juridică legală,

întrucât legea nu prevede o ierarhizare a acestora. De altfel, o asemenea ierarhizare ar fi greu, chiar

imposibil de făcut, iar condiţiile excepţionale în care sunt întocmite unele acte de ultimă voinţă fac

38 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 8739 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1040 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31

chiar contraindicată o asemenea ierarhizare. În acest sens, se poate vorbi despre un principiu al

echivalenţei formelor testamentare. În consecinţă, la revocarea sau modificarea dispoziţiilor

testamentare nu se cere respectarea unei simetrii a formelor.

Fiind un act solemn, testamentul trebuie, în mod obligatoriu, să fie înocmit în una din formele

menţionate.41

Testamentul în orice formă trebuie să fie întocmit cu respectarea condiţiilor de validitate a

actelor juridice, stabilite prin lege, a regulilor comune stabilite pentru toate felurile de testamente,

precum şi a dispoziţiilor legale stabilite pentru fiecare formă de testament.

Testamentul se deosebește de la celelalte acte juridice prin aceea, că forma reprezintă condiție

cea mai esențială, pentru valabilitatea lui. Ceea ce înseamnă că neajunsurile în formele testamentare

pun în pericol forța lui juridică. Deja în anii ’30 din sec. XX juriștii scriiau că:„ Forma este făcută ca

cetatea împotriva falsificărilor și expunerilor neserioase ale voinței sale, ca testatorul să prezinte serios

expunerile voinței sale.” 42

Pentru întocmirea testamentului în formele menţionate este necesară respectarea următoarelor

reguli comune: forma scrisă şi forma actului separat.

Astfel, orice formă de testament aleasă de testator trebuie să îmbrace forma scrisă. Cerinţa

formei scrise este o condiţie de validitate (ad solemnitatem) şi nu o condiţie de dovadă (ad

probaţionem). Voinţa testatorului, neputînd fi dovedită nici printr-un mijloc de probă, decît printr-un

testament întocmit în scris cu respectarea cerinţelor stabilite de lege. Prin urmare, sub sancţiunea

nulităţii absolute, testamentul trebuie întocmit în întregime în formă scrisă.

A doua condiţie comună de valabilitate a testamentelor este aceea că nu se admite întocmirea

testamentului de două sau mai multe persoane, nici chiar de către soţii care locuiesc împreună.

Testamentul poate fi întocmit de o singură persoană printr-un act separat, garantîndu-se, în aşa mod,

libertatea de voinţă a testatorului.43

Formele ordinare

Testamentul Olograf

vansareTestamentul olograf- formă apărută o dată cu adoptarea noului Cod civil al Republicii

Moldova, 2002 în comparație cu codul Civil din 26.12.1964 reglementa numai forma notarială a

testamentului (art. 575, testamentul trebuie să fie întocmit în formă scrisă, cu indicarea locului și datei

întocmirii lui, să fie semnat cu mîna proprie a testatorului și autentificat pe calea notarială). Legislația

Russă reglementează numai forma notarială și secretă- este posibil întocmirea testamentului olograf,

doar în circumstanțe excepționale și în situații care atentează la viața cetățianului. Testamentul trebuie

41 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1042 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31 43 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1134

să fie întocmit în forma scrisă și să fie semnat cu mîna proprie a testatorului în prezența a doi martori.

Însă el devine nul dacă în perioada de o lună după finisarea împrejurărilor excepționale, testatorul nu a

întocmit testamentul conform formelor reglementate de legislația. Întocmirea testamentului olograf în

situații excepționale reprezintă–modificarea în legislația civilă a Federației Russe (art. 1129 CC al

FR).44

Cuvântul olograf provine din combinarea a doi termeni greceşti: "holos" (întreg, total) şi

"grafos" (a se scrie) şi înseamnă scris întreg, adică este opera personală a testatorului.45

Testamentul olograf poate fi definit ca act solemn atît în legislația RM (art.1458 С.civ. RM) cît

și în legislația Italiei (art. 602 CC ”testamento olografo deve essere scritto per intero, datato e

sottoscritto di mano del testatore” ), legislația României cuprinzând dispoziţii de ultimă voinţă, "scris

în întregime personal, datat şi semnat de testator" ( art. 1053 CC al României).

În aceste condiţii, se pot reţine următoarele caracteristici ale testamentului olograf:

-  este un înscris sub semnătură privată;

-  este un act juridic solemn, sancţionat cu nulitatea absolută, dacă nu sunt îndeplinite cumulativ cele

trei condiţii de validitate prevăzute de lege – condiţii prevăzute "ad validitem" şi nu "ad probationem"

sau pentru opozabilitate (scris în întregime personal, datat şi semnat de testator). Reieşind din

conţinutul dispoziţiilor legale, observăm că nu orice scriere olografa, chiar având ca obiect

transmiterea bunurilor după moarte, va putea fi considerată testament olograf, ci numai acea care va fi

scrisă integral de persoana testatorului, semnată de el şi datată.

Scrierea de mâna testatorului

Codul civil cere ca testamentul olograf să fie scris în întregime personal de testator (art.1458).

Scrierea trebuie să fie manuscris, deoarece numai astfel înscrisul va purta amprenta personală a

autorului, putând evidenţia cel mai bine identitatea autorului şi garanta că testamentul provine de la

testator.46

În comparația cu legislația noastră și legislația României și legislația Itlaiei, care de asemenea

reglementează că testamentul olograf să fie scris în întregime personal de testator ( art. 1053 CC al

României; art. 602 CC al IT ), legislația din Letonia nu reglementează expres că testamentul olograf

obligatoriu trebuie să fie scris în întregime personal de testator, de aceea testamentul olograf poate fi

întocmit și prin utilizarea mijloacelor tehnice, de ex. Calculatorul.47

Nu există limite legale în ceea ce priveşte limba în care poate fi redactat testamentul olograf

(acesta putând fi scris în orice limbă, modernă sau moartă, cunoscută de către testator), suportul

material al scrierii (putând fi redactat pe hârtie obişnuită sau hârtie specială, pe o suprafaţă de lemn sau

44 И.А. Косарева "Экономический лабиринт"45 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1046 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1047 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31

de sticlă etc.), instrumentul de scris (stilou cu cerneală, creion, cărbune, diamant - pentru suprafeţe de

sticlă etc.). De asemenea, poate fi folosită orice fel de scriere, pornind de la scrierea obişnuită (în

alfabet latin, chirilic etc.) şi sfârşind cu scrierea stenografiată sau alfabetul special pentru orbi.48

Testamentul olograf poate fi întocmit dintr-o singură dată sau pe etape, la anumite intervale de

timp. Nu sunt impuse reguli stricte în ceea ce priveşte numărul de pagini pe care poate fi redactat un

asemenea testament. Condiţia esenţială este ca între diferitele pagini ale unui testament olograf să

existe o legătură şi o uniate intelectuală. Nu se cere ca fiecare foaie să fie datată şi semnată, fiindcă

atunci am avea tot atâtea testamente deosebite.

Pentru ca un înscris să aibă valoare juridică de testament olograf, nu este necesară intitularea

acestuia ca "testament", nici să fie închis într-un plic sau sigilat.

Stersăturile, adăugările sau alte rectificări făcute cu mâna testatorului trebuie datate şi semnate

de testator, dacă ele cuprind dispoziţii testamentare noi faţă de redactarea iniţială. Modificările

ulterioare, deasemenea, trebuie să fie semnate şi datate de către testator. Ştersăturile sau adausurile

făcute în testament de către terţe persoane sînt nule.49

La întocmirea unui testament olograf nu se exclude participarea unei persoane care să ajute la

redactare (oferind un model scris sau indicaţii verbale), fără a se vicia consimţământul testatorului prin

sugestie sau captaţie. Testatorul se poate folosi de un model la scrierea testamentului, fapt care nu va

afecta valabilitatea lui, dacă el înţelege sensul semnelor pe care le reproduce.

Testamentul olograf va fi nul dacă, deşi a fost scris de către testator, acesta nu a fost decât

instrumentul pasiv al unui terţ care i-a susţinut şi i-a călăuzit mâna.50

Datarea testamentului olograf

Alte elemente de validitate a testamentului constituie datarea lui de mâna testatorului. Data

trebuie să cuprindă anul, luna şi ziua cînd a fost întocmit testamentul.51

Este posibil ca data să fie scrisă şi în termeni echivalenţi, dacă aceştia exprimă evident

elemente ce trebuie să o alcătuiască (de exemplu, testamentul a fost întocmit în prima zi a anului sau în

ziua ori în ajunul unei sărbători care poartă aceeaşi dată în fiecare an). Va fi însă nul testamentul care

cuprinde menţiunea "întocmit într-o vineri, în postul Paştelui", deoarece data nu este corect precizată.

Data trebuie să fie completă, astfel că va fi nul testamentul olograf care ar cuprinde numai anul, numai

luna sau numai ziua ori două din aceste elemente. Testamentul redactat pe parcursul mai multor zile

este legal datat dacă poartă menţiunea ultimei zile, când a fost finisat şi semnat. Ora întocmirii

48 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1049 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti

a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

50 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1051 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1135

testamentului poate fi menţionată, dar nu este obligatorie. În caz de necesitate (cum ar fi cazul a două

testamente întocmite în aceeaşi zi), ora poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.52

Legislația României reglementează că nu are importanţă locul unde este menţionată data pe

înscris (la începutul, mijlocul sau sfârşitul testamentului).

Datarea eronată sau falsă atrage nulitatea absolută a testamentului.

Datarea testamentului prezintă importanţă pentru următoarele considerente:

a)  contribuie la stabilirea capacităţii testatorului de a testa şi a discernământului acestuia;

b)  ajută la stabilirea ultimului testament în cazul pluralităţii de testamente succesive, cu dispoziţii

contrare sau incompatibile;

c)  stabileşte împrejurările în care testamentul a fost redactat;

d)  contribuie la interpretarea testamentului şi a condiţiilor ambigue, raportate la data întocmirii

testamentului.

Spre deosebire de scriere şi semnătură, data nu este în mod real un element de esenţă al testamentului,

de aceea şi sancţiunea va fi mai atenuată. Având în vedere că data nu are o importanţă în sine, ci

constituie un element probatoriu privind capacitatea şi discernământul testatorului, lipsa datei sau

datarea incompletă nu întotdeauna atrag nulitatea testamentului. Potrivit art.1464 С.civ. RM, lipsa

datei atrage nulitatea testamentului doar dacă. nu sunt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu

a testatorului la momentul întocmirii, precum şi în cazul existenţei a câtorva testamente. Lipsa totală

sau parţială a datei nu duce la nulitatea testamentului, dacă persoana interesată să-i salveze

valabilitatea reuşeşte să probeze data întocmirii lui, cu ajutorai elementelor sau indicaţiilor rezultând

din cuprinsul testamentului.53

Semnătura

Testamentul olograf scris de mână testamentul la sfîrşit trebuie semnat pentru certificarea

conţinutului testamentului. În lipsa semnăturii, testamentul se consideră un simplu proiect de testament

lipsit de efecte juridice, adică este lovit de nulitate absolută.54

Semnătura scrisă de mâna testatorului constituie o condiţie esenţială a testamentului olograf.

Semnătura permite identificarea autorului actului, făcând dovada angajamentului propriu-zis, adică

dovada faptului că actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitivat.

Legea nu dă o definiţie strictă a noţiunii de "semnătură", de aceea literatura de specialitate a

ţinut să precizeze că semnarea unui testament nu trebuie să cuprindă neapărat numele şi prenumele

testatorului, fiind suficient să reproducă grafic ceea ce în mod obișnuit reprezintă semnătura

testatorului. Semnătura trebuie să fie "de mână" şi nu poate fi suplinită prin aplicarea unei parafe, a

unui sigiliu ori prin punerea de deget.

52 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1053 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1054 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1135

Poate fi semnată doar o filă, dacă testamentul este compus din mai multe foi. Semnătura

aplicată pe plicul în care este închis testamentul nu suplineşte semnătura de pe testament, căci în plic ar

putea fi introdus orice fel de înscris, chiar şi un simplu proiect de testament.55

În doctrină și jurisprudență există diferite păreri cu privire la locul în care trebuie pusă

semnătura. Legislația RM nu conține reguli privind locul în care trebuie pusă semnătura, respectiv

există opinia că semnătura poate fi situată oriunde, la început, în cuprinsul sau la sfîrșitul testamentului

în comparație legislația Italiană care susțin că avînd în vedere că testamentul, în conformitate cu

dispozițiile art.602 CC al Italiei, trebuie să fie "subsemnat" de testator, s-a concis că semnătura trebuie

pusă la sfîrșitul testamentului.

Din punctul de vedere al calității semnăturii, aceasta poate fi executată în diferite modalități,

important fiind ca aceasta să permită identificarea autorului.56

Cu părere de rău, legislaţia noastră nu conţine reguli privind prezentarea testamentului olograf

pentru executare şi recunoaşterea valabilităţii lui în comparație cu normele din România ( art. 1054

CC al României ), care ar putea fi preluate şi de către practica noastră.

Astfel, după decesul testatorului, este necesară prezentarea testamentului olograf la biroul

notarial de la locul deschiderii moştenirii, pentru a se constata deschiderea lui şi starea în care s-a găsit.

Prezentarea testamentului olograf notarului o poate face nu numai moştenitorul, dar şi orice persoană

care l-a găsit. Notarul va întocmi un proces-verbal de constatare a stării materiale a testamentului

olograf. În acest proces-verbal vor fi cuprinse date cu privire la: persoana care l-a prezentat; starea în

care se găseşte; numărul de rânduri sau de pagini; suportul material pe care acesta este redactat;

instrumentul cu care a fost redactat; particularităţile sale (ştersături, corecturi); reproducerea identică a

conţinutului său.57

Testamentul autentic

Testamentul autentic este acel testament autentificat în condiţiile prevăzute de lege de către

organele competente. Potrivit Art.3 din Legea nr. 1453/2002 pe teritoriul ţării testamentul poate fi

autentificat de către notarii de stat, notarii privaţi şi alte persoane abilitate prin lege, iar Art.37 din

Legea menţionată şi Art.44 pct. p) din Legea nr. 123/2003 concretizează că sînt abilitaţi să autentifice

testamente secretarii consiliilor locale ale satelor, comunelor, oraşelor şi municipiilor, unde nu

funcţionează birouri notariale. În conformitate cu legislația FR “ Cu privire la notariat” testamentul

poate fi autentificat de către : a) notarii de stat (art. 36 ); b) notar privat (art. 35); persoanele cu funcții

de răspundere a autorităților publice (art. 37).

55 A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.1056 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005 57 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 101

Autentificarea testamentului în conformitatea cu normele din România este de competența

notarului public sau de către alt funcționar competent, potrivit legii ( art. 1055 CC al României).

Testamentele cetăţenilor Republicii Moldova care se află în străinătate pot fi autentificate de

către consulii misiunilor diplomatice (Art. din Legea nr. 1453/2002).

De menționat faptul că testamentul autentic se autentifică cu respectarea condiţiilor generale de

întocmire a actelor autentice precum şi a regulilor speciale prevăzute de lege.

Testamentul autentic prezintă avantajul că poate fi folosit și de persoanele care nu știu sau nu pot

să scrie. De asemenea, primind girul unei autorități care verifică la autentificare conținutul său, este

mai puțin expus invalidității și contestațiilor, iar dezavantajul-de a nu putea fi păstrat secret de

testator.58

Testamentul se întocmeşte în cel puţin 2 exemplare, unul dintre care se păstrează în arhiva

persoanei ce desfăşoară activitate notarială. Toate exemplarele testamentului se semnează de testator şi

au aceeaşi putere juridică (Art.54 din Legea nr. 1453-XV din 08.11.2002). Dacă testatorul nu poate

semna dintr-o anumită cauză, testamentul poate fi semnat de o altă persoană conform prevederilor

Art.1460 CC al RM.

Testamentul autentic poate fi întocmit personal de către testator. La indicaţia şi voinţa

testatorului, testamentul poate fi întocmit de altă persoană, notar sau persoana împuternicită să

autentifice testamente. La redactarea testamentelor autentice ca şi la redactarea actelor juridice se

admite utilizarea mijloacelor tehnice. De asemenea la întocmirea testamentului autentic, la solicitarea

testatorului pot fi prezenți martori. Martorul poate fi numai persoana care are capacitatea deplină de

exercițiu, persoanele cu capacitatea de exercițiu restrînsă sau care este declarată incapabilă nu pot avea

calitatea de martor. De asemenea nu pot fi martori- moștenitori testamentari și lagatari; se interzice de

a fi martori rudelor pe linie ascendentă și descendentă, surorilor, fraților, soțului( soției) care potrivit

art.1500 sunt recunoscuți ca moștenitori legali.

Legislația Română prevede că cu ocazia autentificării pot fi asista unul sau doi martori-art. 1055

CC al României.

Legislația Italiană (testament public art. 603 CC al Italiei ) prevede prezența a doi martori

obligatoriu la întocmirea testamentului autentic ( ”testamento pubblico”), iar legislația Russă prevede

că după dorința testatorului poate fi prezent și martorul, care trebuie de asemenea să semneze

testamentul, și pe care sunt indicate datele de identitate ale martorului (numele, prenumele,

patronimicul, domiciliul) - art.1125 CC al FR.

De asemenea și legislația Letoniei prevede prezența a doi martori obligatoriu la întocmirea

testamentului autentic.59

58Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 103

59 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31

Dacă persoana care dorește să facă un testament este analfabetă sau oarbă, atunci persoana

împuternicită să autentifice testamentul îi va citi conținutul testamnetului în prezența a doi martori,

care de asemenea, semnează testamentul personal. Dacă testatorul este surd, mut, sau surdomut și

analfabet, atunci la întocmirea testamentului vor asista doi martori și o persoană ce va comuniva cu ei,

prin semnătura sa confirmînd manifestarea de voință a testatorului, iar dacă această persoană este

cărturară ea va semna testamentul personal ( art. 1461 CC al RM). În comparație cu legislația RM și

legislația României unde prezența obligatorie este a doi martori în cazul în care testatorul este este

surd, mut sau surdomut și încă analfabet, legislația Italiană prevede patru martori (art.603 CC al IT) .

Persoana care desfăşoară activitate notarială este obligată să stabilească identitatea şi să verifice

capacitatea de exerciţiu a testatorului (Art.42, 43 din Legea nr. 1453/2002). La autentificarea

testamentelor persoanelor care se află la tratament, în instituţii medicale, sanatorii, aziluri pentru

bătrîni şi invalizi, precum şi în alte cazuri de boală gravă, notarul (persoana care desfăşoară activitate

notarială) poate fi asistat de mediul respectiv. Dacă pune la îndoială capacitatea testatorului de a

aprecia acţiunile sale şi de a le diriga, persoana care desfăşoară activitate notarială poate solicita

concluzia medicilor, referitor la faptul, dacă testatorul dispune de deccernămînt la momentul întocmirii

testamentului.

Persoana împuternicită cu autentificarea testamentului trebuie să dea citirii conţinutul

testamentului şi să verifice dacă dispoziţiile înscrise în testament reprezintă ultima voinţă a

testatorului, ulterior, testatorul semnează testamentul, iar notarul sau persoana împuternirită să

autentifice testamentul, îl autentifică, prin aplicarea girului de autentificare (Art.46 din Legea nr.

1453/2002). Testamentul se înregistrează în registrul general ca o acţiune notarială, precum şi în cartea

testamentelor. Notarul este obligat să informeze imediat Camera Notarială despre testamentul

autentificat, în ordinea stabilită de lege.60

Persoanele împuternicite să autentifice testamentul sînt obligate să verifice dacă dispoziţiile

testamentare sînt clare şi complete, dacă nu conţin dispoziţii contrare legii. La autentificarea

testamentului, testatorul nu este obligat să prezinte dovezi pentru confirmarea dreptului de proprietate

asupra bunurilor testate.

Un alt avantaj al testamentului autentic constituie faptul că el se bucură de forța probantă a

oricărui înscris autentic, posibilitatea de a fi contestat fiind redusă. Întrucît notarul păstrează un

exemplar al testamentului autentificat, pierdirea sua distrugerea testamentului nu va avea impact

negativ asupra moștenitorului, deoarece se va putea solicita o copie de la notar.61

Nerespectarea regulilor de întocmire şi autentificare a testamentului de forma dată atrage

nulitatea lui. Însă, testamentul va putea fi valabil dacă va îndeplini condiţiile unui testament olograf.62

60 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.113661 Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.61462 Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.614

Testamentul mistic sau secret

Conform art.1458 CC al RM testamentul mistic sau secret reprezintă testamentul “scris în

întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia

de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.”

Testamentul mistic asigură secretul dispozițiilor testamentare.

Cuvîntul “mistic” înseamnă “secret”. Strîngerea şi sigilările testamentului are drept scop

asigurarea secretului testamentului şi face imposibilă deschiderea plicului şi substituirea testamentului

cu alte hîrtii.63

Cum deja am menționat în legislația noastră , de asemenea legislația Federației Russe ( art. 1126

CC al FR ) testamentul mistic ca şi testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime, datat şi semnat

de testator. Astfel, nu se admite scrierea testamentului de o altă persoană sau dactilografierea lui, în

comparație cu legislația României sau Italiei (art. 604 CC al It. ), care prevede că testamentul mistic

sau secret poate fi întocmit și de o terță persoană, cu singură condiție ca să exprime voința testatorului

și nu a unei alte persoane. În cazul în care testamentul este scris în întregime sau în parte de către

persoana terță, sau este scris cu ajutorul mijloacelor tehnice ( dactilografat ), în toate cazurile trebuie

să poartă semnătura testatorului.

Testamentul poate fi întocmit pe hîrtie obişnuită, iar hîrtia pe care este scris testamentul, în mod

obligatoriu trebuie să fie strînsă (împăturită) şi întrodusă într-un plic care se sigilează. Sigilarea se face

în sensul lipirii plicului, în aşa mod, ca el să nu poată fi deschis, decît prin distrugerea plicului.

Aplicarea unui sigiliu în sensul adevărat al cuvîntului ar duce la imposibilitatea întocmirii

testamentului mistic de către persoane care nu dispun de sigilii proprii. Totodată, persoana care

dispune de un sigiliu propriu îl poate aplica pe plicul în care este întrodus testamentul său.

Testatorul prezintă notarului plicul sigilat, declarînd că textul scris alcătuieşte testamentul său, că

este datat şi semnat. Dacă declaraţia este falsă, testamentul va fi nul. Notarul este obligat să aplice pe

actul sigilat înscripţia de autentificare pe plic. Legislatorul nu reglementează ce trebuie să conţină

înscripţia de autentificare, însă reieşind din legislaţia ţărilor care au o asemenea formă de testament, în

înscripţia de autentificare se va indica numele, prenumele şi domiciliul testatorului precum şi

declaraţia testatorului că testamentul este al său. Actul de suprascriere (inscripţia de autentificare)

trebuie datat şi semnat de către testator şi notar. Ca şi orice act notarial, testamentul mistic se

înregistrează în registrul actelor notariale.64

63 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1137

64 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1137

În conformitate cu legislația FR (art. 1126 al.3 CC al FR ) și legislația Italiei (art. 605 CC al It. )

testatorul prezintă notarului plicul sigilat în prezența a doi martori, care depun semnăturile sale pe plic.

Pe plicul semnat de către martorii, notarul este obligat să aplice înscripția de autentificare, în prezența

lor. Actul de suprascriere conține informația cu privire la datele de identitate ale testatorului, de la care

notarul a primit testamentul mistic, locul și data primirii lui, de asemenea datele de identitate ale

fiecărui martor. Notarul este obligat să informeze testatorul despre drepturile necesare moștenitorilor,

menționînd acest fapt pe al II-lea plic, de asemenea de a înmîna testatorului documentul care confirmă

primirea testamentului mistic.65

Notarul este obligat să respecte condiţiile necesare pentru autentificarea actelor notariale, adică

să verifice identitatea şi capacitatea de exerciţiu al testatorului (Art.Art. 42, 43 din Legea nr.

1453/2002).

Dacă testatorul nu se poate prezenta la biroul notarial, testamentul mistic, la solicitarea

testatorului, poate fi autentificat la locul indicat de el (Art.38 din Legea menţionată).

Deoarece, legislatorul nu reglementează că testamentul mistic rămîne la păstrare la biroul

notarial, după efectuarea înscripţiei de autentificare, el va fi restituit testatorului. Însă, testatorul poate

transmite testamentul mistic spre păstrare, persoanelor care desfăşoară activitate notarială, în ordinea

stabilită de Art.77 din Legea nr. 1453/2002).

Testamentul mistic ca şi cel olograf trebuie prezentat notarului după decesul testatorului la locul

deschiderii moştenirii.

Datorită faptului că această formă de testament cuprinde două înscrisuri, și anume unul sub

semnătura privată și altul autentic, în cazul deteriorării plicului sigilat, testamentul va fi valabil, dacă

va întruni condiţiile testamentului olograf.

Formele extraordinare

Testamentele asimilate celor autentificate notarial

Pentru anumite situații deosebite, ieșite din tiparul vieții obișnuite, legea prevede posibilitatea de

a se dispune pentru cauza de moarte în anumite forme simplificate.66 Astfel din dispozițiile art. 1459

CC al RM rezultă existența a patru asemenea forme întocmite de către :

65 З. Крылова, Новеллы наследственного права в части третьей ГК РФ, "Российская юстиция", 2002 г., N 3, стр.12

 

66 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 107

a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei

alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi

bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări,

expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;

b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;

În comparație cu Codul Civil din 06.06.2002, Codul Civil al Italiei (art. 616), Codul Civil al

României (art. 1058 CC al României ) care reglementează testamentul întocmit și de către căpitanul

aeronavei, codul civil din 26.12.1964 al RM reglementează numai testamentul întocmit de către

căpitanul navei „cetăţenilor, aflaţi în călătorie cu navele maritime sau cu  navele  de navigaţie internă,

care navigează sub pavilionul  Uniunii RSS, - certificate de căpitanii acestor nave;” De asemenea

legislația russă (art. 1127 CC al FR ) reglementează numai testamentul întocmit de către căpitanul

navei - testamentul ” maritim ”.

Conform doctrinei această formă de testament este practicabilă doar atâta timp cât vasul se află

în călătorie pe mare, iar nu și în cazul în care se află ancorat la țărm. În cazul în care vasul se apropie

de un țărm străin unde se află un agent consular, în acest caz nu se poate testa decât în formele

ordinare. Testamentul maritim se întocmește în fața comandantului navei sau a unui înlocuitor al său,

asistat de ofițerul intendent de bord și doi martori. Când testatorul este însuși comandantul navei sau

unul din cei desemnați de lege să primească testamentele făcute de alții, testamentul se face în fața

persoanei care urmează testatorului în ordine ierarhică.67

c) comandamntul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului militar dacă la locul aflării lor

nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este

persoană civilă sau membru al familiei acestuia;

Legislația Italiană și legislația română reglementează că testamentul militarilor sau persoanelor

care își îndeplinesc serviciul în unitatea militară poate fi primit de către comandantul militar al unității

sau în prezența unui alt ofițer superior, cu asistarea a doi martori. În cazul militarilor răniți sau bolnavi

internați în spital, testamentul se poate încheia valabil în fața medicului-șef al spitalului, cu asistarea

comadantului militar al spitalului.

d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.

Necesitatea întocmirii testamentului poate apărea în împrejurări care fac imposibilă prezentarea

testatorului la notar. Pentru ca testatorul să nu se afle în imposibilitate de a testa din cauza piedicilor

cauzate de împrejurările speciale, legislatorul prin articolul comentat, a stabilit lista instituţiilor şi

persoanelor cu funcţii de răspundere care pot autentifica testamentele persoanelor care se află în

67 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 108

asemenea împrejurări. Lista persoanelor şi instituţiilor indicate este exhaustivă şi nu poate fi supusă

unei largi interpretări.68

Codul Civil din 26.12.1964 al RM și Legislația României în comparația cu Codul Civil din

06.06.2002 pe lângă formele de de testamente ordinare și priviligiate mai conține unele dispoziții în

legătura cu testamentul privind depunerile la CEC Titularul depunerilor de sume de bani la CEC poate

dispune de acestea în oricare din formele de testamente ordinare sau priveligiate.  „ Cetăţenii

care  au  depuneri  la casele de economii  din  muncă  ale statului sau la Banca de Stat a Uniunii RSS

au dreptul să dee dispoziţii casei  de economii sau băncii, ca în cazul morţii lor să elibereze  suma

depusă oricărei persoane indicate de ei sau statului.  Regulile privitoare  la dispoziţiile pentru caz de

moarte, date prin indicaţiile  speciale ale depunătorilor asupra sumelor depuse la  casele de  economii

din muncă ale statului sau la Banca de Stat a Uniunii  RSS, sînt  stabilite de  statutele instituţiilor de

credit menţionate  şi  de regulamentele emise conform legii.  Dacă depunătorul  moare fără să fi dat

dispoziţii casei de  economii sau   băncii,   sumele  depuse  de  el  trec  la  moştenitori  pe baza

dispoziţiilor generale.”(art. 595 CC al RM din 26.12.1964)

Ca rezultat clauza testamentară inserată în libretele CEC este supusă condițiilor de validitate la

care sunt supuse testamentele obișnuite, este revocabilă și supusă reducțiunii în cazul în care depășește

limita cotității disponibile. În ceea ce privește condițiile de formă, clauză nu trebuie să fie scrisă și

datată de testator, ea fiind completată de funcționarii CEC și doar semnată de testator.

Legislația Federației Russe de asemenea conține unele dispoziții în legătura cu testamentul

privind depunerile la „Bănci sau alte depuneri financiare ” - art. 1128 Codul Civil al Federașiei Russe.

Testamentele făcute în instituţiile respective sînt asimilate celor autentice şi se mai numesc

speciale, reieşind din împrejurările specifice în care se întocmesc.

Testamentul special poate fi autentificat doar dacă testatorul, care se află în instituţia respectivă,

este în imposibilitate de a autentifica testamentul la notar sau de a invita notarul în instituţia respectivă.

Testamentul special se întocmeşte în formă scrisă şi forma înscrisului separat. El poate fi redactat

de către testator, o terţă persoană sau persoana împuternicită să-l autentifice, fără a fi viciată ultima

voinţă a testatorului. 69În comparația cu legislația noastră, legislația Italiei ( art.609 CC al IT ),

legislația României (art. 1058 CC al Ro), legislația Federației Russe (art.1127 CC al FR) prevede că

testamentul special obligatoriu să se semneze în prezența a doi martori. Sub sancţiunea nulităţii

testamentul trebuie să fie semnat de testator, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Datarea testamentului este obligatorie pentru a stabili dacă testatorul s-a aflat în împrejurări

specifice şi dacă a avut descernămînt în momentul întocmirii testamentului. Deoarece, acest testament

este asimilat celui autentic, persoana ce autentifică testamentul este obligată să verifice indentitatea şi

descernămîntul testatorului la momentul întocmirii lui.68 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.113869 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1138

Autentificarea testamentului se trece într-un registru de înregistrare a acţiunilor notariale ale

instanţei respective. Neîndeplinirea regulilor stabilite de lege pentru întocmirea unui testamen autentic,

atrage nulitatea testamentului special.

Testamentul special trebuie expediat cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notari de

la locul înstituţiei date. Astfel, testamentul special se întocmeşte în cel puţin trei exemplare, dintre care

unul se restituie testatorului, altul se expediază notarului, iar al treilea rămîne la instituţia care l-a

legalizat. În comparațiaCare sînt efectele neexpedierii testamentului notarului, legea nu stabileşte.

Probabil că neexpedierea, în genere, a testamentului notarului ar putea atrage nulitatea lui, cu excepţia

cazurilor cînd testamentul, prezentat notarului la data deschiderii succesiunii, corespunde cerinţelor

unui testament olograf.70

Capitolul IIIonomiCCccă a statului.

Modificarea sau revocarea testamentului

Testamentul fiind un act esențialmente revocabil, pînă la ultima clipă a vieții, testatorul poate

reveni oricând asupra dispozițiilor sale testamentare anteriore. Acest drept poate fi exercitat

discreționar, fără nici un fel de îngrădire și pentru aceasta, testatorul nu trebuie să motiveze cauza unei

asemenea hotărîri, nici să inştiinţeze moştenitorul testamentar sau legatarul şi nici să coordoneze cu ei

aceste acţiuni. Este nulă, clauza, prin care testatorul declară că renunţă la dreptul de revocare sau

modificare a testamentului, sau a unor dispoziţii testamentare.71

După modul de manifestare a voinței, revocarea poate fi expresă sau tacită și este valabilă dacă

testatorul are capacitatea de exercițiu deplină. Astfel în conformitatea cu ligislația noastră revocarea

sau modificarea testamentului se admite în formele prevăzute de articolul 1465 CC al RM.

a) Revocarea sau modificarea testamentului, prin întocmirea unui nou testament, care revocă în mod

direct total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament. (revocarea tacită)72

Modificarea testamentului se admite prin întocmirea unui noi testament, prin care testatorul altfel

stabileşte cercul moştenitorilor testamentari, în alt mod dispune de bunurile sale, stabilind

moştenitorilor săi alte cote-părţi etc. În testamentul modificat poate fi determinată şi soarta bunurilor

rămase netestate.73

Testamentul poate fi revocat total sau parţial prin întcomirea unui nou testament, care revocă în

mod direct, total sau parțial, testamentul anterior ce contravine noului testament. Dacă testamentul

posterior contravine deplin testamentului anterior, atunci primul testament se consideră deplin revocat.

Spre exemplu, prin testamentul anterior, testatorul testează casa de locuit fiului său, iar prin

70Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114171 Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 23672 Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 26673 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1142

testamentul posterior această casă este testată unui frate. În acest caz, noul testament anulează deplin

primul testament, iar la moştenire va fi chemat fratele în baza celui de al doilea testament, care deplin

anulează primul testament.

Revocarea tacită a unui testament anterior intervine numai dacă între acesta și cel posterior există

incompatibilitate sau contrarietate.74

De asemenea o modalitate, recunoscută de lege, de revocare sau modificare a testamentului este

acea de depunere a unei cereri la notar „Modificarea sau revocarea testamentului prin depunerea unei

cereri la notar”(art. 1465 lit.„ b” CC al RM ) ( revocarea expresă). Cererea poate fi depusă şi

persoanelor abilitate să autentifice testamente. Cererea de revocare sau modificare a testamentului se

autentifică cu respectarea regulilor de autentificare notarială a testamentelor (Art.52 din Legea nr.

1453/2002).

Notarul sau persoana abilitată cu autentificarea testamentelor în baza cererii de modificare sau

revocare a testamentului trebuie să facă pe exemplarele testamentului anterior menţiunea respectivă.

În cazul în care testamentul se află la păstrare la alt birou notarial sau instituţie, cererea de

modificare sau revocare a testamentului se expediază de către testator biroului notarial sau instituţiei

respective.

În conformitate cu legislația Italiană revocarea sau modificarea testamentului autentic are loc în

prezența a doi martori.( art. 680 CC al IT )

Prin distrugere trebuie înţeles nimicirea testamentului olograf, adică ruperea sau arderea lui

„Revocarea testamentului prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf” (art. 1465

lit„c” CC al RM ); ( art. 684 CC al Italiei). Se consideră că testamentul este distrus dacă este şters

textul sau este făcută o cruce pe cuprinsul testamentului, sau este şters un element esenţial al

testamentului, cum ar fi, semnătura sau data. Testamentul olograf poate fi distrus parţial, prin ştergerea

numai a unor dispoziţii testamentare, dacă părţile esenţiale ale testamentului au rămas.

În cazul în care testamentul olograf este întocmit în mai multe exemplare, atunci revocarea se va

considera făcută numai dacă vor fi distruse toate exemplarele. Analogic poate fi distrus şi testamentul

mistic. Distrugerea numai a exemplarului testamentului autentic rămas la testator nu atrage revocarea

lui.

Distrugerea testamentului olograf poate fi făcută numai de către testator, prin libera sa voinţă. În

cazul în care testamentul a fost distrus cu ştirea testatorului de către o altă persoană, iar testatorul nu a

întocmit un nou testament, testamentul se consideră revocat.

Distrugerea testamentului olograf sau mistic trebuie să fie reală. Intenţia testatorului de a

distruge testamentul, neurmată de executare, nu atrage distrugerea testamentului. Nu se consideră

74 Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 125

distrus testamentul nici în cazul în care terţul la care se afla testamentul la păstrare, nu a executat

ordinul testatorului şi nu a distrus testamentul.

Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi restabilit nici în cazul în

care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri (art.1466 CC al RM). Adică

testamentul primar, revocat printr-un testament ulterior, nu poate fi pus din nou în vigoare, adică

rămîne revocat, chiar dacă testamentul posterior a fost revocat printr-o cerere autentică.

Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul

pe altul, toate testamentele rămîn în vigoare ( art 1467 CC al RM ). Testamentul anterior îşi păstrează

puterea legală în limita în care prevederile lui nu sînt modificate prin testamentele ulterioare.

Dispoziţiile testamentului anterior sînt revocate numai în cazul sau în măsura în care sînt incompatibile

sau contrarii dispoziţiilor din testamentul posterior.

Nulitatea testamentului

Nulitatea este o sancţiune civilă prin care actele juridice încheiate cu încălcarea condiţiilor de

validitate de fond sau de formă sînt lipsite de efecte juridice.

În conormitatea cu art. 1469 CC al RM testamentul ca orice act juridic poate fi lovit de nulitate

în cazul încălcării regulilor comune tuturor actelor juridice, precum şi acelor speciale, prevăzute de

lege pentru întocmirea testamentului.

În legislația Federației Russe nulitatea testamentului este reglemtată de art. 1131 CC al FR, prin

încălcarea dispozițiilor Codului Civil, atragînd nulitatea testamentului, în dependență de temeiul

nulității, testamentul este recunoscut nul de către instanța de judecată (оспоримое завещание) sau

independent de astfel de recunoaștere (ничтожное завещание).

După cum s-a menţionat, testamentul, fiind un act juridic poate fi recunoscut nul în baza

temeiurilor prevăzute de Art. 220-229 CC al RM. Astfel, testamentul poate fi recunoscut nul în baza

temeiurilor de nulitate comune tuturor actelor juridice, cum ar fi: incapacitatea de a încheia acte

juridice, viciile de consimţămînt, cauză sau obiect ilicit, lipsa formei cerute de lege pentru validitatea

actului etc.

În dependenţă de încălcările comise poate interveni nulitatea absolută sau relativă a testamentelor

Nulitatea testamentului se apreciază în raport de elementele şi temeiurile existente la data întocmirii

testamentului.

Testatorul este liber de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte, de a alege persoana în

favoarea cărei dispune moştenirea sau legatul, de a încredinţa executarea moştenirii, precum şi de a

obliga moştenitorii sau legatarii să execute anumite acţiuni sau să se abţină de la ele. Însă, în orice caz,

dspoziţiile testamentare care contravin legii sau ordinii publice sînt nule (art. 1469 al.„ 2” CC al RM).

Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispoziţii testamentare, fiecare constituind în parte un

act juridic îndependent. Astfel, în cazul cînd o dispoziţie testamentară contravine altei, ea este nulă.

Însă, pînă la declararea nulităţii dispoziţiei testamentare, instanţa trebuie să analizeze şi să interpreteze

dispoziţiile testamentare în contextul întregului testament, ţinînd cont de voinţa reală a testatorului.75

Testamentul fiind un act juridic solemn, unelateral, revocabil şi personal pentru a produce efecte

juridice, pe lîngă condiţiile de fond, trebuie să îndeplinească şi condiţiile de formă generale (art.1469

al. „3” CC al RM), comune tuturor testamentelor, cum ar fi: forma scrisă şi întocmirea testamentului

personal printr-un act separat (Art. 1458 CC al RM), nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a

testamentului. Testamentul întocmit cu nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă stabilite de lege

pentru toate felurile de testamente, poate fu recunoscut nul de către instanţa de judecată de drept

comun.

Însă, în unele cazuri încălcarea condiţiilor speciale de formă pentru un anumit fel de testament,

poate să nu atragă nulitatea testamentului. Spre exemplulegislația Italiană reglementează expres

(art.607 CC al IT), testamentul autentic sau mistic pentru viciile de formă admise de către testator sau

persoana împuternicită cu autentificarea lor, poată să nu atragă nulitatea lor, dacă ele vor îndeplini

condiţiile de formă ale tesamentului olograf, fiind scris în întregime, datat şi semnat de către testator.

Nu atrage nulitatea testamentului nici lipsa datei, dacă nu există dubii privind capacitatea de exerciţiu a

testatorului la momentul întocmirii, sau mai multe testamente, dacă se poate stabili cînd a fost întocmit

ultimul testament.

De menționat faptul că testatorul, poate dispune pentru cauză de moarte, prin testament doar de

bunurile sale. Testamentul sau dispoziţia testamentară prin care testatorul testează bunurile ce aparţin

altei persoane este nul (art. 1470 CC al RM), deoarece în acest caz se prezumă că testatorul a fost în

eroare asupra obiectului actului juridic, crezînd că este proprietarul bunului testat. Nulitatea dispoziţiei

testamentare survine dacă la data deschiderii moştenirii, testatorul nu are nici un drept, actual sau viitor

asupra bunului, obiect al testamentului.76

Trebuie distinsă şi situaţia cînd testatorul testează un bun, ştiind că el aparţine altei persoane,

adică face o dispoziţie cu sarcini, prin care obligă executorul testamentar de a procura un anumit bun

de la proprietar şi de a-l transmite moştenitorului sau legatarului în proprietate. În asemenea situaţie,

testamentul va fi valabil, exectorul testamentar, fiind obligat să execute această dispoziţie. În cazul în

care va fi imposibilă executarea, executorul testamentar va plăti moştinitorului valoarea bunului testat,

apreciată la data deschiderii moştenirii, dacă din testament nu rezultă altfel.

În cazul în care testatorul testează un bun individual determinat, care se află în indiviziune la

data deschiderii moştenirii, testamentul va fi valabil pentru cota-parte care a aparţinut testatorului,

indiferent de faptul, după cine este deţinătorul titlului de proprietate, iar soarta bunului va fi

determinată numai la ieşire din indiviziune adică la data partajării lui.75 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114576 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1156

Dat fiind faptul, că fiecare dispoziţie testamentară constituie un act juridic independent,

legislatorul stabileşte că în cazul în care unele dispoziţii testamentare sînt nule sau caduce, celelalte

dispoziţii testamentare sînt valabile, producînd efecte juridice respective ( art. 1471 CC al RM).

Moştenitorii legali pot contesta valabilitatea testamentului, dacă consideră că acesta a fost

întocmit cu încălcarea condiţiilor de fond şi de formă generale, inclusiv condiţiilor speciale de formă,

care atrag nulitatea testamentului ( art.1473 CC al RM).

De menționat faptul că atăt legislația RM cît și legislația României, Italiei (art.606 CC al IT),

Russiei (art.1131 CC al FR) reglementează modalitatea de înaintare a acţiunii privind declararea

nulităţii testamentului sau a unei dispoziţii testamentare: moştenitorii testamentari şi rezervatari,

legatarii, persoanele a căror bunuri au fost testate de către testator şi alte persoane a căror interese ar

putea fi atrase prin dispoziţia testamentară .

Termenul înaintării acţiunii privind declararea nulităţii testamentului este de un an de la data

deschiderii moştenirii ( art. 1474 CC al RM), iar în conformitatea cu legislația Italiana termenul

înaintării acțiunii privind declararea nulității testamentului este de cinci ani ( art. 606 CC al IT ). Acest

termen este un termen special de prescripţie extinctivă şi deaceea persoana îndreptată, poate fi repusă

în termen în modul şi ordinea stabilită de Art. 279 CC al RM. Dacă testatorul a testat un bun străin,

atunci persoana a cărei drept a fost lezat poate înainta o acţiune de revindecare a bunului din

patrimoniu succesoral în termenul general de prescripţie extinctivă, adică în termen de 3 ani de la data

cînd i-a fost încălcat dreptul ( art.1474 CC al RM).

prest Temeiurile în care testamentul este considerat fără putere legală

Testamentul întocmit valabil și nerevocat ulterior poate deveni caduc din cauzele intervenite

ulterior întocmirii testamentului și care fac imposibilă executarea lui. Spre deosebire de nulitatea

testamentului, care se datorează unor cauze existente la momentul întocmirii lui, caducitatea se

datorează unor împrejurări ulterioare. Ea se deosebește și de revocare, deoarece se produce

independent și chiar împotriva voinței testatorului.77

Articol 1468 CC al RM prevede 4 cazuri cînd testamentul îşi pierde puterea legală, adică devine

caduc:

a) dacă unica persoană în a cărei favoare a fost lăsat testamentul decedează înaintea

testatorului;

Testatorul poate face liberalităţi pentru cauză de moarte prin desemnarea moştenitorului concret

(intuitu personal). Astfel, cînd unicul moştenitor desemnat decedează înaintea testatorului, executarea

testamentului devine imposibilă din cauza incapacităţii succesorale a moştenitorului, iar testamentul

77 Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 267

devine caduc. Datorită caracterului personal al liberalităţii, moştenirea nu se transmite moştenitorilor

legali al celui decedat. 78

Însă, dacă testatorul a dispus prin testament că, în caz de deces al moştenitorului desemnat,

moştenirea va fi culeasă de moştenitorii acestuia sau va desemna alt substituit, atunci caducitatea nu

operează. Însa în cazul în care testamentul este întocmit sub condiție sau cu sarcina, el poate deveni

caduc dacă moștenitorul a decedat după deschiderea moștenirii, nereușind să realizeze condiția sau

sarcina sau nu a survenit evenimentul de care depindea transmiterea moștenirii.79

Dacă la data deschiderii moştenirii moştenitorul testamentar este în viaţă, el dobîndeşte dreptul la

moştenire, iar în caz de deces pînă la expirarea termenului de acceptare a moştenirii, moştenirea

testamentară va fi transmisă moştenitorilor legali ai acestuia.80

Testamentul făcut în favoarea unei persoane juridice va fi caduc, dacă la data deschiderii

moştenirii persoana juridică va fi desființată și radiată din registrul de stat.81

b) în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea;

Mostenitorul testamentar ca şi cel legal, după deschiderea moştenirii poate renunţa la moştenire

în condiţiile legii, însă, moştenitorul testamentar nu poate renunţa la moştenire în favoarea altor

persoane (Art. 1451). Astfel, în cazul în care unicul moştenitor testamentar renunţă la moştenire,

testamentul devine caduc, dacă testatorul nu a desemnat un substituit. Caducitatea testamentului

survine şi atunci cînd unicul moştenitor testamentar nu a acceptat moştenirea şi nu a prelungit termenul

de acceptare în ordinea stabilită de lege.82

Testamentul poate să devină caduc şi în cazul în care unicul moştenitor este recunoscut nedemn.

c) dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta;

Testamentul îşi pierde valabilitatea în cazul în care în timpul vieţii testatorului a dispărut (pierit)

averea testată, indeferent de cauza dispariţiei (forţa majoră, furt, distrugere de către un terţ etc.). Pentru

ca dispariţia bunului să ducă la caducitatea testamentului, el trebuie să dispară în întregime. Dacă au

dispărut numai o parte din bunuri, testamentulrămîne valabil, deoarece în acest caz se micşorează doar

valoareabunului, moștenitorul dipunînd de dreptul la rămășitele și accesoriile bunului.83 În cazul în

care a fost testat numai un anumit bun determinat, testamentul va deveni caduc, dacă acest bun va pieri

în întregime.

78 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114379 Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la

examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005 80 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114381 Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la

examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005 82 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114483Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la

examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

Dacă averea dispare după deschiderea moştenirii, testamentul nu devibe caduc, iar dreptul

moştenitorului depinde de cauza care a provocat dispariţia averii:

- dacă averea a dispărut din culpa debitorului, atunci moştenitorul (legatarul) are dreptul la

despăgubiri;

- dacă averea a dispărut fortuit, atunci debitorul este eliberat de răspundere, moştenitorul,

dispunînd doar de dreptul la rămăşiţele şi accesoriile averii sau bunului.84

Astfel testamentul devine caduc şi în cazul înstrăinării averii de către testator, deşi, în acest caz

caducitatea survine prin voinţa testatorului, adică - revoarea tăcită a testamentului de către testator.

d) în partea în care încalcă rezerva succesorală.

Testamentul devine caduc în partea în care încalca rezerva succesorala.

Prin urmare, dacă testatorul a testat întregul patrimoniu moştenitorilor testamentari, lipsindu-i pe

moştenitorii rezervatari de rezerva succesorală sau o parte din această rezervă, atunci testamentul, în

partea care încalcă rezerva succesorală, devine caduc. Caducitatea testamentului nu survine dacă

moştenitorii rezervatari au decedat pînă la data deschiderii moştenirii, nu au acceptat moştenirea sau au

renunțat la ea sau au fost recunoscuți nedemni.85de aplic

Dat fiind faptul ca caducitatea testamentului operează de drept, ea nu urmează a fi contestată prin

hotărîre judecatorească decît în caz de litigiu.

a

OPȚIUNEA SUCCESORALĂ

Capitolul 1.

Subdiviziunea 1. Aspecte generale privind dreptul de optiune succesorala.

Dreptul de optiune succesora constituie un drept fundamental ale mostenitorilor in

raport cu patrimoniul succesoral. Cunoscind o veche reglementare in dreptul majoritatii statelor

lumii dar si in dreptul civil succesoral al Republicii Moldova , insitutia dreptului de optiune

succesorala si acceptarea mostenirii prezinta un element indispensabil al mostenirii in ansamblul

84 Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.114485 Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la

examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

sau. In raport cu patrimoniul succesoral ,mostenitorul , fie in cazul mostenirii testamentare, fie

în cazul mostenirii legale , are de ales între două soluţii: să accepte succesiunea sau sa refuze

mostenirea.

Posibilitatea de a accepta sau de a refuza succesiunea este comună tuturor moştenitorilor,

fiind cunoscuta in doctrina dreptului civil ca drept de acceptare a mostenirii sau altfel zis, drept

de optiune succesorala . Exerciţiul acestei opţiuni are drept efect a fixa în mod definitiv asupra

lor drepturile ce le aveau de la lege, sau de a-i îndepărta în mod irevocabil de la succesiunea la

care au renunţat86.

La deschiderea succesiunii , proprietatea bunurilor persoanei trece de drept asupra

moştenitorilor chemaţi a succede. Calitatea de moştenitor şi vocaţia ereditară n-au nici o legătură

cu acceptarea sau renunţarea la succesiune, care nu intervin decât ulterior, pentru lămurirea

situaţiei. De asemenea nici un succesibil nu poate fi silit să accepte succesiunea, după sistemul

dreptului nostru civil la fel ca si in dreptul roman. Manifestarea de voinţă a succesibilului, când

acceptă, este o tarificare a transmisiunii patrimoniului ereditar, transmisiune deja operată în

virtutea legii sau a voinţei defunctului. Pentru a opta in sensul exercitarii sau nu a dreptului de

optiune succesorala, mostenitorul trebuie să fie în deplină cunoştinţă a situaţiei; în acest scop,

succesibilul va încerca să obţină lămuriri prealabile asupra activului şi pasivului succesoral,

pentru a-şi da seama dacă are interes să accepte succesiunea.

Toate aceste investigaţii necesită însă timp. Legea, ţinînd seama de această situaţie, acordă

moştenitorului prin art. 1517 al Codului Civil un termen de şase luni.

La data deschiderii succesiunii, moştenirea se transmite către toţi moştenitorii celui care a

decedat, pentru fiecare dintre aceştia născîndu-se un drept subiectiv de opţiune scucesorală, acest

drept de opţiune succesorală poate fi exercitat de către toţi moştenitorii legali, testamentari, de

moştenitorii subsecvenţi, de creditorii personali ai moştenitorilor legali sau testamentari (prin

efectul actiunii oblice, a se vedea art.599 al Codului Civil).

Dezvăluind conţinutul dreptului nominalizat, urmează să avem în vedere că opţiunea

succesorală acordă moştenitorilor alternativa de a accepta sau a renunţa la succesiune. In scopul

obtinerii mostenirii, moştenitorul trebuie să o accepte. Efectuînd alegerea în favoarea acceptării

succesiunii, moştenitorul urmează să-şi manifeste voinţa de acceptare a succesiunii într-un mod

ori altul, deoarece concomitent cu acceptarea succesiunii, atît pentru moştenitori, cît şi pentru

alte persoane apar consecinţe juridice. În caz că voinţa nu este manifestată în nici un mod,

trebuie de înţeles că moştenitorul a renunţat la moştenire, ce deasemenea atrage după sine un şir

întreg de consecinţe juridice87.

86 Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999, p.120.

87 Safta-Romano E. Dreptul de moştenire. Iaşi, 1995. pag25

In virtutea principiului caracterului universal al succesiunii, urmează că actul de acceptare

a succesiunii cuprinde întreaga succesiune ce i se cuvine moştenitorului care a acceptat-o, unde

nu s-ar afla şi din ce nu ar consta.

De asemenea nu se admite acceptarea succesiunii sub vreo condiţie (ex. Acceptarea

succesiunii cu condiţia livrării ei la domiciliul succesorului, acceptarea succesiunii cu condiţia că

cel ce a lăsat moştenirea să nu fi avut datorii, etc). Succesiunea poate fi acceptată de unul din

moştenitori, de cîţiva moştenitori.

Dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent

de alegerea făcută de ceilalţi.

Principiul libertăţii de alegere este atenuat numai de dreptul creditorilor moştenitorului prin

acţiunea oblică. Se pune întrebarea dacă creditorii moştenitorului (sucesibilului) neglijent, pot

sau nu să exercite dreptul de opţiune pe calea acţiunii oblice. Deoarece dreptul de opţiune

succesorală este de natură patrimonială (iar nu de natură exclusiv personală) ce poate fi exercitat

şi de către creditorii personali ai succesibilului pe calea acţiunii oblice (subrogatorii).

Pentru ipoteza acceptării se poate adăuga şi argumentul că ea nu face decît să

consolideze dobîndirea care a avut loc la data deschiderii moştenirii. Opţiunea pe cale oblică

ar putea fi refuzată creditorului – atît în cazul moştenirii legale, cît şi a celei testamentare -

numai dacă se dovedeşte, în concret, că alegerii făcute de el i se opun considerente de

ordin moral, caz în care opţiunea ar averea caracter exclusiv personal.

Manifestare de voinţă , in scopul exercitarii dreptului de optiune succesorala, se poate

exprima de succesor şi prin declaraţia, semnătura pe care este autentificată de secretarul

primăriei satului/comunei, în termenul de 6 luni, prin care se indică compunerea masei

succesorale şi calitatea de moştenitor. Problema acceptării moştenirii prin intrarea în posesie

presupune o examinare atentă a actelor săvîrşite de succesibil în stabilirea intenţiei lui reale cu

privire la voinţa de a păstra sau nu calitatea de moştenitor.

Subdiviziunea 2 . Natura juridica a dreptului de optiune succesorala

Natura juridica a dreptului de optiune succesorala este determinata de o serie de elemente

indisolubile, sau altfel zis conditii juridice determinate de exercitarea respectivului drept. Astfel,

dreptul de optiune succesorala este determinata de urmatoarele elemente care-i determina

intinderea si exegibilitatea:

1. Exercitarea dreptului de optiune succesorala este un act juridic al subiectului titular al

respectivui drept;

2. Exercitarea dreptului de succesiune este realizabila de catre mostenitorii legali ori

testamentari, de catre reprezentantii legali ai acestora ori de creditorii lor in modul

stabilit de lege;

3. Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune vointa titularului respectivului

drept de a accepta mostenirea deci patrimoniul ori partea din parte din patrimoniul

succesoral asupra caruia comporta dreptul de optiune succesorala;

4. Dreptul de optiune succesorala cunoaste mai multe modalitati , fie prin intrarea in

posesiunea patrimoniului succesoral fie prin procedura notariala;

5. Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune o conditie referitoare la

termenul dreptului de optiune;

2.1. Actul de opţiune succesorală

Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune , in primul rind o manifestare de

vointa facuta de catre titularul respectivului drept ori din numele acestuia, in scopul de a obtine

efecte juridice, deci de a obtine o parte sau intreg patrimoniul succesoral , in dependenta de tipul

mostenirii si exercitarea acesteia. Anume din acest motiv exercitarea dreptului de optiune

succesorala este un act juridic (art.198 al Codului Civil).

Din redactia legala a art.1516 al Codului Civil rezulta si caracterele juridice ale actului de

exercitare a dreptului de optiune succesorala . Si deci acceptarea succesiunii este:

Act juridic unilaterat- deoarece opţiunea succesorală se realizează prin manifestarea de

voinţă a succesibilului în sensul acceptării pure şi simple a moştenirii sau sub beneficiu

de inventar ori în sensul renunţării la moştenire. În toate cazurile, opţiunea trebuie să

reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind, prin urmare, un act juridic unilateral. În

consecinţă, dacă există mai mulţi succesibili, ei nu pot exercita dreptul de opţiune în mod

„colectiv”; fiecare în parte urmează să se pronunţe individual, iar soarta juridică a

opţiunii făcută de unul dintre ei nu afectează opţiunea făcută de ceilalţi. Actul de

opţiune poate fi săvîrşit nu numai personal de către succesibil, dar şi prin reprezentare -

legală sau convenţională – sau cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Deci actul de opţiune

nu este un act esenţialmente personal88.

Act juridic voluntar - libertatea de alegere care caracterizează actul de opţiune se

manifestă pe mai multe planuri. În primul rînd, după cum am văzut, nimeni nu este

obligat să accepte moştenirea ce i se cuvine . Principiul nemo invitus heres (nimeni nu

poate fi moştenitor fără voia lui sau în tălmăcirea din Codul Caragea: „Cel ce nu

voieşte cu sila moştenitor nu se face”), domină materia dreptului de opţiune succesorală.

88 Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II Revista Naţională de Drept, 2002, nr.12, p.25-30.

În acelasi timp, în principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege între

posibilităţile conferite prin dreptul de opţiune. El nu poate fi obligat să justifice motivele

pentru care a acceptat (pur şi simplu ori sub beneficiu de inventar) sau a renunţat la

moştenire şi nici să răspundă pentru consecinţele alegerii făcute. În sfîrşit, dacă există o

pluratitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent de

alegerea făcută de ceilalţi. Este deci posibil ca unii să accepte moştenirea, iar alţii să

renunţe la ea. Principiul libertăţii de alegere – libertate atenuată numai de dreptul

creditorilor succesibilului la acţiunea oblică şi acţiunea pauliană – cunoaşte şi unele

excepţii (ultima cunoscuta dreptului civil al Romaniei).

2.2. Subiecţii titulari ai dreptului de opţiune succesorală

Exercitarea dreptului de succesiune este realizabila de catre mostenitorii legali ori

testamentari, de catre reprezentantii legali ai acestora ori de creditorii lor in modul stabilit de

lege- este, in privinta celor precizate mai sus o conditie fundamentala a intinderii si efectelor

drepturilui acceptare a mostenirii. In sensul dat, evident, un rol fundamental revine statutului

juridic al mostenitorului, reglementat in prim plan de prevederile art.1433 al Codului Civil.

Astfel, un rol fundamental in sensul dat revine conditiei capacitatii succesorale,

indispensabile pentru existenta calitatii de mostenitor (sau succesibil) al celui decedat (de cujus).

Astfel, capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al

drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de moştenitor. Altfel spus, capacitatea

succesorală este vocaţia unei persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană. Aceasta

nu poate fi confundata cu capacitatea de folosinţă sau cu capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea succesorală se referă la existenţa în viaţă (la momentul deschiderii

succesiunii) a persoanei chemate la moştenire89.

Astfel, conform prevederilor art.1433 al Codului Civil regulile capacitatii succesorale a

mostenitorilor se vor aplica dupa cum urmeaza:

I. In cazul succesiunii testamentare au capacitatea succesorală următoarele categorii de

persoane:

1. Persoanele care sînt în viaţă la momentul deschiderii succesiunii. Deci,

pentru a putea succede, persoana care are o astfel de vocaţie trebuie neapărat să

existe la momentul deschiderii succesiunii. Dovada existenţei la momentul

deschiderii succesiunii revine acelei persoane care pretinde drepturi la acea

moştenire sau reprezentantului (legal sau convenţional) persoanei interesate cu

actele de stare civilă. Tot astfel, dovada se va putea face şi cu certificatul de

89 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. Pag.18.

deces sau hotărîrea judecătorească definitivă de declarare a morţii din care reiese

că decesul moştenitorului a survenit ulterior deschiderii succesiunii. Persoana

declarată dispărută – pînă la momentul intervenirii unei hotărîri judecătoreşti

declarative de moarte rămasă definitivă – are capacitate succesorală, aceasta fiind

relativă şi poate fi înlăturată prin proba contrarie. Sînt posibile două ipoteze.

Prima – în cazul în care o persoană este declarată judecătoreşte dispărută, atunci

capacitatea succesorală a acesteia depinde de data morţii stabilită în hotărîrea

declarativă de moarte. În situaţia în care această dată este anterioară celei a

deschiderii succesiunii, se consideră că persoana dispărută nu a avut capacitate

succesorală şi deci bunurile care s-au primit din moştenire vor fi readuse la masa

succesorală. A doua ipoteză – în cazul în care data morţii stabilită prin hotărîre

judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă este posterioară celei a

deschiderii succesiunii, în acest caz se consideră că persoana dispărută a păstrat

capacitatea succesorală.

2. Persoanele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat

moştenirea şi s-au născut vii după decesul acestuia. Copilul conceput este

considerat că există. Nu va avea capacitate succesorală copilul conceput la data

deschiderii succesiunii, dacă s-a născut mort. În cazul succesiunii testamentare nu

este necesar ca cei născuţi după decesul celui care a lăsat moştenirea să

întrunească calitatea de copii al acestuia.

3. Persoanele juridice au capacitate succesorală (capacitate de a primi prin

testament o moştenire sau bunuri din moştenire) de la data dobândirii

personalităţii juridice (capacităţii juridice civile). Capacitatea succesorală a

persoanelor juridice nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după

data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit

după deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra

persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei

juridice indicate în testament, aflate în reorganizare sau, respectiv, vor intra în

masa patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.

II. Pentru ca o persoană să fie moştenitor legal nu este suficient ca ea să aibă capacitate

succesorală, este necesar ca aceasta să fie chemată de lege la moştenire, adică să aibă

vocaţie succesorală legală. Legea conferă vocaţie succesorală rudelor (inclusiv celor din

adopţie) a celui despre a cărui moştenire este vorba, soţului supravieţuitor şi statului.

De asemenea merita a fi amintit faptul, ca pe linga integrarea mostenitorilor legali la una

dintre categoriilor de mostenitori legali prevazute la art.1500 al Codului Civil, va fi necesara

aplicare in ordine succesiva a celor trei reguli fundamentale ale mostenirii legale: 1. regula clasei

de mostenitori; 2. regula proximitatii (apropierii) gradului de rudenie; 3. regula egalitatii cotelor

mostenitorilor legali din masa succesorala la culegerea mostenirii90.

De asemenea este mentionabil faptul ca conform art.1499 al Codului Civila deschiderea

mostenirii legale este privita ca o modalitate a mostenirii , aplicabila in mod subsidiar fata de

mostenirea testamentara. Astfel moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului

către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care:

cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;

a fost declarată nulitatea testamentului;

succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;

succesorul testamentar este nedemn.

In acelasi timp, in sensul celor sus mentionate, legea civila reglementeaza un singur caz

cind de jure subiectul succesibil este lipsit total de dreptul de optiune succesorala si anume, cazul

succesiunii vacante, in cazul careia statul nu are dreptul de optiune succesorala. Astfel conform

art.1515 al Codului Civil patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de

moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testatmentari, nici legali

sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de

dreptul la succesiune.

In doctrina dreptului civil in sustinerea teoretica a unei asemenea conditii speciale a

statului ca subiect mostenitor se aduc urmatoarele argumente:

1. prevenirea existentei de bunuri fara stapin;

2. principiul responsabilitatii pe care urmeaza a se baza activitatea statului in genere;

3. statutul special al statului ca subiect de drept civil.

In continuare ma voi referi la fiecare dintre cele 3 conditii pe care le prezinta doctrina

dreptului civil succesoral in sustinerea lipsei dreptului de optiune a statului. Astfel in privinta

prevenirii existentei de bunuri fara stapin este mentionabil faptul ca in ipoteza in care s-ar

admite prezenta posibilitatii statului de a opta in privinta acceptarii ori nu a mostenirii unui

patrimoniu ramas vacant am ajunge la situatii in practica in care in mod nejustificat din conditii

practice anumite bunuri ar ajune fara stapin. In sensul dat este nevoie sa precizez iarasi ca avind

in vedere faptul ca statul nu raspunde pentru datoriile subsecvente patrimoniului succesoral decit

in marimea activului, ceea ce pune la adapost interesele statului in cazul mostenirii unui

patrimoniu succesoral vacant in cadrul caruia pasivul domina asupra activului. Desi in acest caz

ar parea ca interesele creditorilor celui care a lasat mostenirea sint considerabil stirbite, totusi ar

90 Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale.pag.626.

fi impropriu sa admitem ca statul sa devina raspunzator in fata creditorilor pentru datoriile

subsecvente unui patrimoniu succesoral, ceea ce ar duce la aplicare unei solutii mult mai injuste

si deci inadmisibile, atit din perspectiva celor sus mentionate cit si din perspectiva ordinii

publice91.

Principiul responsabilitatii pe care urmeaza a se baza activitatea statului in genere –

acest principiu presupune ca statul, prin intermediul sistemului lui de organe trebuie sa-si

fundamenteze activitatea pe protectia bunurilor (res corporalis) si drepturilor care au ca obiect

respectivele bunuri situate pe teritoriul sau. Altfel zis, in cazul succesiunii vacante sintem in

prezenta unei modalitati a mostenirii menite sa asigure, in primul rind, protectia bunurilor aflate

pe teritoriul statului, care in virtutea lipsei mostenitorilor in urma decesului celui care a lasat

mostenirea vacanta urmeaza a fi protejate prin valorificare dreptului si in acelasi timp a obligatiei

de succesor vacant de stat, in modul stabilit de lege.

Statutul special al statului ca subiect de drept civil – statutul special al statului ca subiect

de drept civil de asemenea poate fi considerat ca o justificare a lispei dreptului de optiune

succesorala a acestuia in cazul succesiunii vacante. Astfel statul participa in linii generale ca o

persoana juridica in raporturile de drept privat, in limitele legii (art.194 al Codului Civil) ceea ce

nu inseamna insa ca statul este asimilat oricarei alte persoane juridice. Aceasta datorita faptului

ca actul care reglementeaza functionalitatea statului este legea fundamentala a oricarui sistem de

drept, Constitutia, care acorda acestuia un statut juridic cu totul aparte, care isi gaseste per

effectum reflectarea in toate celelalte ramuri ale sistemului de drept. Deci spre deosebire de

celelalte persoane juridice care dispun de o libertate mai mare in valorificarea drepturilor si

obligatiilor lor cu continut patrimonial, in cazul statului existenta si exercitarea unor astfel de

drepturi si obligatii este subordonata unor conditii fixe, de cele mai dese ori imperative , dictate

in primul rind de faptul ca statul trebuie sa satisfaca interesul general al comunitatii, in sensul dar

prin comunitate intelegindu-se societatea umana si elementul teritorial precum si puterea publica

inerente existentei statului. Deci lipsa dreptului de optiune succesorala a statului in cazul

succesiunii vacante ca regula speciala a dreptului civil succesoral se datoreaza in mare masura

prezentei unui statut juridic special al acestuia in raport cu alti subiecti ai raporturilor de drept

civil, de drept civil succesoral in particular.

O alta chestiune deosebit de semnificativa in sensul prezentului capitol al lucrarii mele

este posibilitatea exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul legal al

titularului de drept. In acest sens este nevoie sa precizam ca legislatia civila stabileste inclusiv

legea ca temei al existentei unui raport juridic de reprezentare (art.242 al Codului Civil), deci a

unui raport in care reprezentantul incheie acte juridice in numele si in cazurile in care legea nu

91 Op.cit. pag.639.

prevede altfel si pe seama celui care este reprezentat. Evident raportul juridic de reprezentare

extinde , dupa cum voi arata mai jos rindul de subiecti care pot exercita dreptul de otpiune

succesorala al titularului (adica, in sensul celor precizate a subiectului titular al dreptului de

optiune succesorala care este reprezentat de reprezentantul lui legal).

Astfel , avind in vedere faptul ca acceptarea succesiunii deci exercitarea dreptului de

optiune succesorala este un act juridic civil unilateral la fel ca si oricare alt act juidic el poate fi

încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă in acest caz din

lege sau din hotarirea instantei de judecata in cazul exercitarii dreptului de optiune din numele

adoptatului de catre adoptator, sau de catre tutore ori curator din numele persoanei puse sub

tutela ori respectiv curatela. In sensul dat la fel ca si in cazul altor acte juridice , acceptarea

succesiunii de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele

împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.

In continuare voi exemaina situatiile care pot exista in practica, legate de exercitarea

dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul legal in numele celui care este

reprezentat cu prezentarea explicatiilor corespunzatoare si trimiterilor legale necesare.

2.3. Exercitarea dreptului de opţiune succesorală prin reprezentant.

Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre parinti din numele copiilor - este

intemeiata in particular pe prevederile art.46 al Codului Familei care stabileste ca drepturile şi

obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul

stabilit de lege. In acelasi limitele legale ale drepturilor inclvusiv cu continut patrimonial ale

parintilor in raport cu copiii lor sint reglementate expres de art.58 al aceleiasi legi care stabileste

ca părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi

în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat. Drepturile şi

obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute expres de lege , încetează din momentul atingerii

majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil. Astfel in ipoteza situatiei

in care posibilitate exercitarii dreptului de optiune succesorala nu a fost valorificata de parinte

pina la atingerea majoratului sau obtinerii prin emancipare ori casatorie a capacitatii de exercitiu

depline de copil, acceptarea succesiunii nu va mai putea fi efectuata de parinti ulterior.

In temeiul legii (art.61 al Codului Famieliei) drepturile şi interesele legitime ale copiilor

sînt apărate de către părinţii lor. In cazul exercitarii de catre parinti a dreptului de optiune

succesoarala de catre parinti in numele copiilor lor sintem in prezenta unei situatii tipice de

exercitare a unui drept patrimonial al carui titular este copilul respectiv92.

92 Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966, p.120.

In acelasi timp, ca argument in favoarea celor mentionate mai sus poate fi adus si alin.(2)

al art.61 al Codului Familiei care stabileste ca părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi

acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile

administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.

Astfel alin. respectiv stabileste si posibilitatea valorificarii dreptului de optiune succesorala sau a

efectelor acestuia prin intentarea, in limitele stabilite de legislatia procesual-civila a Republicii

Moldova, a unei actiuni civile in instanta de judecata.

În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, autoritatea tutelară este

obligată să numească un reprezentant pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale

copilului, ceea ce este aplicabil si pentru cazul in care valorificarea dreptului de optiune

succesorala este contrara unor interese ale parintilor in raport cu copiii lor.

Exerciatarea dreptului de optiune succesorala de catre tutore ori curator din numele

persoanei plasate sub tutela ori respectiv curatela – astfel un alt temei al reprezentarii legale,

inclusiv in materia exercitarii dreptului de optiune succesorala este raportul juridic de tutela sau

curatela. Astfel (art.32 al Codului Civil al Republicii Moldova) tutela şi curatela se instituie

pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de

exerciţiu restrînsă sau limitate în capacitatea de exerciţiu. In acelasi timp Tutorii şi curatorii

apără drepturile şi interesele persoanelor tutelate de ei în relaţii cu persoane fizice şi juridice,

inclusiv în instanţă de judecată, fără mandat. Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în

cazul în care el nu are părinţi ori înfietori sau cînd instanţa de judecată a stabilit decăderea

părinţilor lui din drepturile părinteşti, sau cînd el a rămas fără ocrotire părintească din alte

motive.

Art.39 al Codului Civil serveste ca temei juridic al existentei drepturilor si obligatiilor

tutorelui ori curatorului in raport cu persona pusa sub tutela ori respectiv curatela, aceste

dispoztitii aplicindu-se deci si pentru cazul exercitarii dreptului de optiune succesorala. Astfel

tutorele şi curatorul sînt obligaţi să aibă grijă de întreţinerea persoanei puse sub tutelă sau

curatelă si să apere drepturile şi interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă.

Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea

minorului, ceea ce presupune faptul ca drepturile si obligatiile acesuia sint practic similare celor

prevazute la art.61 al Codului Familei.

In privinta exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre tutore merita de precizat

faptul ca (art.41 al Codului Civil) tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus

sub tutelă, în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor. La numire,

tutorele, în prezenţa reprezentantului autorităţii tutelare, inventariază bunurile celui pus sub

tutelă şi prezintă autorităţii tutelare inventarul spre aprobare. In acelasi timp tutorele este dator să

întocmească şi să prezinte anual autorităţii tutelare, în termen de 30 de zile de la sfîrşitul anului

calendaristic, un raport privind modul în care s-a îngrijit de cel pus sub tutelă şi despre

administrarea şi dispunerea de bunurile acestuia.

Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul autoritatii tutelare -

protectia intereselor copilului ramas fara ingrijire parinteasca este posibila inclusiv prin

realizarea de catre autoritatile competente conform legii a sarcinilor legate de ocrotire a

drepturilor patrimoniale ale acestuia. Astfel aceasta posibilitate este aplicabila in cazul in care

minorul nu este pus sub tutela ori curatela si nu dispune de grija parinteasca. Astfel conform

art.112 alin.(1) al Codului Familiei al Republicii Moldova apărarea drepturilor şi intereselor

legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii tutelare în cazurile de deces al părinţilor, de

decădere a lor din drepturile părinteşti, de abandon, de declarare a părinţilor ca fiind incapabili,

de boală sau absenţă îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor

şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile

educative, curative sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri de lipsă a

grijii părinteşti.

In sensul respectiv exercitarea dreptului de optiune succesorala in numele minorului in

conditiile art. sus-mentionat al Codului Familiei este o forma de ocrotire a drepturilor

patrimoniale ale acestuia. In acelasi timp merita a fi precizat ca conform art.113 al aceleiasi legi

a autorităţii tutelare sînt:

autoritatea centrală pentru protecţia copilului;

organele executive ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile

administrativ-teritoriale de nivelul II;

autorităţile deliberative din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I.

In acelasi timp exercitarea funcţiilor de autoritate tutelară se pune pe seama:

secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei, Direcţiei pentru ocrotirea şi

protecţia minorilor din municipiul Chişinău - în unităţile administrativ-teritoriale de

nivelul al doilea;

primarilor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), secţiei asistenţă socială şi

protecţie a familiei din municipiul Bălţi - în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul

întîi.

Astfel, in practica vor putea aparea situatii in care dreptul de optiune succesorala nu poate fi

exercitat de catre autoritatile sus-mentionate, prin intermediul reprezentantilor acestora , in

limitele stabilite de lege.

Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre adoptator in numele celui adoptat

- valorificarea de catre adoptator a dreptului de optiune succesorala din numele celui adoptat se

intemeiaza pe faptul ca adoptia per effectum creeza intre acesti subiecti ai adoptiei legaturi

similare celor care apar intre parintii biologici si copiii acestora. Astfel conform art.2 al Legii

privind regimul juridic al adoptiei (Nr. 99 din 28.05.2010) adoptia este o formă specială de

protecţie, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între copilul

adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului

Cap.VI al Legii privind regimul juridic al adoptiei serveste ca temei juridic al posibilitatii de

care dispune adoptatorul de a exercita in numele celui adoptat dreptul acestuia de optiune

succesorala. Astfel conform art.40 al repectivei legi efectele juridice ale adopţiei survin de la

data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei. Din momentul

încuviinţării adopţiei se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile

de rudenie între copil şi rudele adoptatorului. În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia

naturală dintre copilul adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi biologici şi rudele

acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui

biologic. Incetarea raporturilor de rudenie intre parintii biologici ai celui adoptat si acesta din

urma , impiedica pe parintii lui biologici de a exercita dreptul de optiune succesorala din numele

adoptatului, anume datorita dipsaritiei temeiului faptic al exercitarii respectivului drept (deci

anume a relatiei dintre parinti si copii). In acelasi timp, in temeiul art.44 al aceleiasi leg din

momentul încuviinţării adopţiei, copilul adoptat pierde drepturile personale nepatrimoniale şi

patrimoniale şi este exonerat de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi biologici şi de rudele

acestora. De asemenea copilul adoptat are faţă de părinţii adoptivi drepturi şi obligaţii de orice

natură, similare celor pe care le are o persoană faţă de părinţii săi biologici.

In acelasi timp, art.42 al Legii sus-mentionate stabileste ca părintele adoptiv are faţă de

copilul adoptat drepturile şi obligaţiile părintelui biologic faţă de copilul său. De asemenea in

cazul în care părintele adoptiv este soţul părintelui biologic al copilului adoptat, drepturile şi

obligaţiile părinteşti le exercită părintele adoptiv şi părintele biologic căsătorit cu acesta93.

O alta chestiune importanta in materia exercitarii dreptului de optiune succesorala rezida

in posibiliatatea exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre creditorii succesibilului pe

cale actiunii oblice. In acest sens este nevoie de a aminti de prevederile art.599 al Codului Civil

care stabileste conditiile, efectele si exercitarea actiunii oblice in dreptul civil al Republicii

Moldova. Deoarece dreptul de opţiune succesorală este de natură patrimonială (iar nu de natură

exclusiv personală) el poate fi exercitat şi de către creditorii personali ai succesibilului pe calea

acţiunii oblice ( numite si subrogatorie sau indirecta in doctrina dreptului civil).

Astfel creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele

debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna

93 Legii privind regimul juridic al adoptiei (Nr. 99 din 28.05.2010). art.1-5.

creditorului, refuză sau omite să le exercite. In acelasi timp creditorul nu poate exercita

drepturile şi acţiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului. Creanţa trebuie să fie lichidă şi

exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acţiunii. Acţiunea oblică este deci acea acţiune în

justiţie prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci cînd acesta

refuză sau omite să şi le exercite. Această acţiune se mai numeşte indirectă, pentru faptul că este

exercitată de către creditor în locul debitorului său, dar care are acelaşi rezultat ca şi cum ar fi

fost exercitată de debitor.

In sensul art.599 al Codului Civil al Republicii Moldova pentru exercitarea acţiunii oblice

este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

Creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă, adică fermă, existenţa ei să nu dea naştere la

discuţii; să fie lichidă, adică să aibă cuantumul determinat; şi să fie exigibilă, adică ajunsă la

scadenţă, iar nu suspendată printr-un termen sau printr-o condiţie;

Debitorul trebuie să fie inactiv, adică să refuze sau să omită exercitarea drepturilor sau

acţiunilor sale. Dacă debitorul a cărui inactivitate justificase intervenţia creditorului îşi

schimbă atitudinea, atunci el poate prelua acţiunea pornită de creditor, iar creditorul poate

rămîne în proces, alături de debitor, pentru a-şi apăra propriile sale interese. Creditorul nu

este îndreptăţit să exercite acţiunea oblică în cazul în care debitorul îşi exercită el însuşi

drepturile şi acţiunile.

Este necesar ca creditorul să aibă un interes serios şi legitim. Această condiţie fiind

impusă de art.599 pentru luarea oricărei măsuri de conservare a patrimoniului

debitorului, inclusiv şi pentru exercitarea acţiunii oblice.

In acelasi timp este necesar ca creditorul sa nu dispuna de o garantie suficienta pentru

exercitare creantei, ca de exemplu in cazul subzistenţei unui drept de gaj ori a unei

fidejusiuni asupra creanţei in cauză. Astfel creditorii celui care dispune de dreptul de

opţiune succesorala sînt ţinuţi sa beneficieze iniţial de respectivele drepturi, rezervîndu-şi

totuşi dreptul la acţiunea oblica in cazul în care garanţiile respective nu acopera creanţa şi

alte cheltuieli aferente urmăririi.

Este necesar ca în acelasi timp dreptul de opţiune succesorală să subziste asupra unui

patrimoniu activ, deci activul patrimonial să fie excedentar pasivului patrimonial.

Această condiţie o desprindem din regula conform căreia patrimoniul ori partea din

patrimoniul succesoral mostenit va servi în primul rînd pentru stingerea datoriilor

personale ale celui care a lăsat moştenirea şi doar ulterior pentru stingerea datoriilor

moştenitorului respectiv.

După regula generală conţinută în alin.1 al art.599 al Codului Civil acestui articol,

acţiunea oblică poate fi intentată doar în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile

prevăzute de acest articol, inclusiv şi cerinţa ca creanţa să fie lichidă şi exigibilă. Ca

excepţie, prevederile alin.3 al aceluiasi art., permit ca acţiunea oblică să fie intentată chiar

şi în cazul în care creanţa nu este lichidă şi exigibilă, dar care va dobîndi aceste caractere

cel tîrziu la momentul examinării94.

În sensul prevederilor Codului Civil mai pot fi conturate si alte cazuri particulare de

exercitare a dreptului de optiune succesorala. Astfel dreptul de optiune succesorala mai aparţine:

moştenitorului care vine sa culeaga moştenirea prin reprezentare succesorala;

moştenitorului rezervatat;

moştenitorului care vine sa culeaga prin transmisie succesorală.

În cazul moştenitorului care vine sa culeaga moştenirea prin reprezentare succesorală este

menţionabil că conform art.1504 al Codului Civil reprezentarea succesorală este admisă în două

cazuri şi anume:

în linie dreaptă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului;

în linie colaterală

descendenţii fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV îi pot

reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii;

descendenţii unchilor şi mătuşilor a celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV

(verii) îi pot reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii

Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale sînt de strictă interpretare şi,

prin urmare, numărul eventualelor rude, care s-ar bucura de acest beneficiu al legii nu poate fi

mărit. În cazurile în care reprezentarea succesorală este permisă de lege, aceasta operează de

drept şi imperativ. Regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voinţa defunctului,

iar voinţa reprezentanţilor poate influenţa regulile reprezentării succesorale numai prin faptul

renunţării la moştenire, dar nu şi prin faptul acceptării acesteia cu efecte parţiale sau sub

condiţie. .Prin efectul reprezentării, reprezentatul urcă în locul şi gradul ascendentului său

predecedat (reprezentatul)95.

Reprezentarea succesorală poate opera numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiţii:

cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii;

locul celui reprezentat să fie un loc util;

reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lăsată

de defunct.

94 Comentarii la Codul Civil al Republicii Moldova.95 E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 6/162, 2002. pag.5.

Efectul principal al reprezentării succesorale constă în împărţirea moştenirii pe tulpini.

Astfel, în cazul reprezentării succesorale indiferent de numărul reprezentanţilor, aceştea au

dreptul numai la partea din moştenire care s-ar fi cuvenit ascendentului lor, dacă acesta s-ar fi

aflat în viaţă. Prin tulpină se înţelege ascendentul decedat la data deschiderii moştenirii,

reprezentat de către descendenţii săi. În cazul în care o tulpină a produs mai multe ramuri, partea

de moştenire cuvenite acelei tulpini se va divide pe ramuri, descendenţii din aceeaşi ramură

culegând părţi egale.

În toate cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenitorii indiferent de

gradul de rudenie faţă de cel care lasă moştenirea sînt moştenitori legali. În sensul celor

menţionate mai sus, moştenitorii care beneficiază de reprezentarea succesorală pot nu numai să

accepte succesiunea dar şi să renunţe la aceasta.

2.4. Dreptul de opţiune în cazul reprezentării şi transmisiei succesorale

În cazul moştenitorilor rezervatari, conform art.1505 al Codului Civil pentru a proteja pe

anumiţi moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului, numiţi moştenitori rezervatari,

împotriva liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea, legiuitorul a stabilit că o parte

din moştenire, numită rezerva succesorală, li se cuvine acestora în mod imperativ. Rezerva

succesorală este acea parte din moştenire care se cuvine, în puterea legii, moştenitorilor

rezervatari şi de care cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin testament (în cazul deptului

civil al Romaniei indiferent şi de donaţii ).

Deci rezerva succesorală limitează dreptul de dispoziţie a celui care lasă moştenirea

numai în ceea ce priveşte conţinutul testamentului.

Rezerva succesorală comportă următoarele caractere juridice:

este o parte a moştenirii şi anume aceea pe care legea o deferă, în mod imperativ,

moştenitorilor rezervatari, fără a ţine cont de voinţa liberală a celui care lasă

moştenirea. În acelaşi timp, rezerva nu este o parte din moştenire pe care defunctul o

lasă efectiv, ci o porţiune din moştenire pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut

donaţii.

este o parte a moştenirii lovită de indisponibilitate. Această indisponibilitate este

relativă, deoarece dreptul de a dispune a celui care lasă moştenirea este limitat în

măsura prevăzută de lege, numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari. În lipsa

moştenitorilor rezervatari, cel care lasă moştenirea poate dispune de bunurile sale

după cum doreşte, prin testament. Indisponibilitatea este şi parţială deoarece vizează

numai o fracţiune din moştenire şi deci numai testamentul96.

96 D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993, p.49.

Calitatea de moştenitor rezervatar o au succesorii din clasa I (descendenţii, ascendenţii

privilegiaţi şi soţul supravieţuitor), care sînt inapţi de muncă. Sînt consideraţi inapţi de muncă,

conform prevederilor art.1505 al Codului, următoarele categorii de persoane: pensionarii;

invalizii şi minorii.

Conform prevederilor punctului 48 al Hotărîrii Explicative a Plenului Curţii Supreme de

Justiţie cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea

cauzelor despre succesiune (nr.13 din 03.10.2005 ) sînt inapte de munca persoanele care au atins

virsta de pensionare pentru limita de virsta, invalizii de gradul 1, 2 si 3, inclusiv invalizii din

copilarie, indiferent de faptul daca le este stabilita pensia pentru limita de virsta sau invaliditate,

precum si copiii pina la implinirea virstei de 18 ani.

În privinţa exercitării dreptului de opţiune succeorală în cazul transmisiei succesorale

conform art.1523 al Codului Civil , în caz de deces al titularului dreptului de opţiune succesorală

înainte de a-l exercita, acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau

testamentari, alături de celelalte drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire, după cum

opţiunea are ca obiect o moştenire legală sau testamentară.

În caz de transmisie succesorală a moştenirii, moştenitorul legal (în nume propriu sau

prin reprezentare) ori testamentar - supravieţuind un timp cît de scurt defunctului – dobîndeşte el

succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu a refuzat-o) şi –

confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau testamentari (moştenire

succesivă, subsecventă). În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale

prin transmisie succesorală, trebuie să dovedească “existenţa” moştenitorului în momentul

deschiderii primei moşteniri, şi bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate

de acesta. În acelaşi timp urmează a preciza faptul că transmisia succesorală poate fi şi succesivă.

În cazul moştenirii prin transmisie succesorală, termenul se calculează tot de la data

deschiderii succesiunii, moştenitorii, care moştenesc prin transmise succesorală, avînd la

dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl

mai avea succesibilul la data morţii sale, iar dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se

prelungeşte pînă la trei luni. În cazul în care succesibilul a luat cunoştinţa mai tărziu de calitatea

sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este

vorba de moştenire testamentară cînd termenul din care rezultă calitatea de moştenitor a fost

descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la moştenire decît din momentul

descoperirii testamentului). Codul Civil al Republicii Moldova nu limitează numărul de

transmisii succesorale97.

97 D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003, p.95.

Posibilitatea reglementată de art.1523 acordată moştenitorului de a culege moştenirea

prin intermediul instituţiei transmisiei succesorală este strîns legată de persoana a unui asemenea

moştenitor, nu se transmite moştenitorilor lui. Privilegiul stabilizat nu poate să se răspîndească

asupra propriilor săi moştenitori, chiar dacă ei şi ar avea dreptul la cota parte după decesul

ultimului, cota parte ce se cuvinea moştenitorului rezervator trece la alţi moştenitori legali ori

testamentari.

2.5. Succesiunea vacantă ca caz de inexistenţă a dreptului de opţiune succesorală

Cazul succesiunii vacante prezintă o importanţă deosebită din perspectiva inexistenţei

dreptului de opţiune succesorală. După cum am mai precizat dreptul de opţiune succesorală

presupune două elemente, cel pozitiv care constă în posibilitatea de a accepta moştenirea

cuvenită şi altul – negativ, care constă în posibilitatea de a nu exercita respectiva facultate. În

cazul statului este absent elementul volitiv, care consituie o conditie fundamentala a existentei

acestuia. In asemenea conditii de drept care configurează dreptul de opţiune este menţionabil că

statul nu are dreptul de opţiune succesorală.

2.6. Dreptul de opţiune succesorală şi obiectul acceptării succesorale

Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune vointa titularului respectivului

drept de a accepta mostenirea deci patrimoniul ori partea din parte din patrimoniul succesoral

asupra caruia comporta dreptul de optiune succesorala – este nevoie de a preciza că moştenirea

prezintă prin excelenţă o modalitate de transmitere universală ori cu titlu universal de drepturi şi

respectiv obligaţii cu conţinut patrimonial de la cel moştenit către moştenitori (erezi). Natura

juridică a dreptului de opţiunie succesorală rezultă deci din caracterele juridice ale moştenirii şi

anume a acelui care rezultă din redacţia legală a art.1433 al Codului Civil care reglementează

caracterul patrimonial al moştenirii. Respectiv, din conţinutul alin.(2) al respectivului art. rezultă

că moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi

indivizibilă. Asupra caracterelor mortis causa, unitar şi indivizibil nu mă voi opri în contextul

respectiv, referindu-mă deci numai asupra caracterului universal al moştenirii.

Deci obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei fizice

decedate, privit ca o universalitate juridică. Astfel obiectul transmisiunii succesorale îl constituie

totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, care au valoare economică şi au aparţinut celui care lasă

moştenirea. Moştenirea, în sensul celor precizate mai sus, se opune transmisiunii între vii,

deoarece patrimoniul unei persoane fizice este intransmisibil în timpul vieţii acesteia.

Transmisiunea prin acte între vii, spre deosebire de transmisiunea succesorală, nu poate avea ca

obiect un patrimoniu, obiectul acesteia, constituind doar bunurile, drepturile sau obligaţiile,

privite izolat. Transmisiunea succesorală poate fi atît activă cît şi pasivă98.

98 Dumitru Macovei Drept civil, Succesiuni, Editura Fundaţiei  "Chemarea", Iaşi, 1993, pag.5.

Din sensul celor menţionate mai sus se face binevenită iarăşi definirea noţiunii de

patrimoniu, pentru a delimita întinderea dreptului de opţiune succesorală asupra drepturilor

opţinute prin exercitarea acesteia de alte mijloace de ocrotire juridică a drepturilor celui care a

lăsat moştenirea.

Art.284 al Codului Civil defineşte expres noţiunea juridică de patrimoniu, reglementînd

că prin patrimoniu se înţelege ansamblul drepturilor şi obligaţilor unei persoane, care au sau

reprezintă o valoare pecuniară, adică se pot evalua în bani . Patrimoniul desemnează deci

totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, evaluate în bani, care aparţin

persoanei. Deci, patrimoniul cuprinde toate drepturile şi obligaţiile ce revin unei persoane, cu

condiţia ca acestea să aibă un caracter patrimonial adică să poată să reprezinte valoarea bănească.

Drepturile personale nepatrimoniale nu fac parte din patrimoniu. Patrimoniul este o

universalitate juridică şi nu una de fapt, de aceia el se menţine atât pe timpul vieţii titularului său

cît şi după moartea acestuia, pînă cînd patrimoniul trece la succesorii săi universali sau cu titlu

universal, cazul moştenirii fiind o ilustrare perfectă a acestui efect juridic . Patrimoniul va exista

şi atunci când pasivul va depăşi activul, adică şi atunci când datoriile vor fi mai mari decât

activul. Astfel, patrimoniul fiind indisolubil de titularul, îl va însoţi pe acesta pe tot parcursul

vieţii sale, variind dinamic prin schimbul conţinutului său99.

În opoziţie cu cele menţionate mai sus, în cazul altor mijloace de ocrotire a drepturilor

celui care a lăsat moştenirea, care nu pot constitui conţinutul dreptului de opţiune succesorală

menţionez ocrotirea cinstei şi demnităţii celui care a lăsat moştenirea de către moştenitorii lui şi

desigur, protecţia drepturilor personal-nepatrimoniale de autor ale celui care a lăsat moştenirea.

În primul caz este necesară de a fi amintită reglementarea conţinută la art.16 alin.(3) al Codului

Civil care reglementează că la cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei şi

demnităţii unei persoane fizice şi după moartea acesteia. Astfel onoarea şi demnitatea persoanei

fizice poate fi apărată şi după decesul acesteia. Deci dreptul de a cere apărarea onoarei,

demnităţii sau reputaţiei profesionale a persoanei decedate îl au persoanele interesate, în

categoria cărora se includ şi moştenitorii acelei persoane. Anume ele sunt în drept să se adreseze

cu asemenea cerere în instanţa de judecată.

Dacă instanţa de judecată stabileşte că informaţiile răspândite lezează cinstea şi demnitatea

persoanei, ea va satisface acţiunea, pronunţând hotărârea în care trebuie să indice metoda de

dezminţire a informaţiilor care nu corespund realităţii. Dacă informaţiile care lezează onoarea,

demnitatea sau reputaţia profesională sunt răspândite prin mijloace de informare în masă,

99 Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.636.

instanţa de judecată va obliga organul de informare în masă să publice o dezminţire la aceeaşi

rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni, în cel mult 15 zile de la data intrării în

vigoare a hotărârii judecătoreşti.

În sensul celor menţionate mai sus deoarece dreptul de opţiune succesorală este o instituţie

a moştenirii care are un caracter exclusiv patrimonial rezultă că prin moştenire nu se vor ocroti

drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat-o, deoarece dreptul la protecţia cinstei şi

demnităţii personale este un drept persoanal-nepatrimonial. Deci aceste drepturi nu pot face parte

din masa succesorală care poate fi acceptată prin efectul moştenirii, implicit prin cel al exercitării

opţiunii succesorale.

Pe de altă parte este nevoie de a aminti exemplul protecţiei drepturilor personal-

nepatrimoniale de autor.

Astfel, conform art.1447 al Codului Civil drepturile nepatrimoniale ale celui care a

lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către

succesorii în modul prevăzut de lege. În sensul dat conform prevederilor art. 23 alin.(10) al

Legii privind drepturile de autor şi conexe drepturile morale ale autorului sînt protejate pe un

termen nelimitat. După decesul autorului, protecţia drepturilor sale morale este exercitată de

către moştenitori şi de organizaţiile abilitate în modul corespunzător să asigure protecţia

drepturilor autorilor. Astfel de organizaţii asigură protecţia drepturilor morale ale autorilor şi în

cazul cînd aceştia nu au moştenitori sau în cazul de stingere a dreptului lor de autor.

În opoziţie cu cazul protecţiei drepturilor personal-nepatrimoniale de autor, exigibilă prin

interemediul unor ale mijloace juridice decît moştenirea , cazul protecţiei drepturilor

patrimoniale de autor la care se referă moştenirea şi deci şi institutul dreptului de opţiune

succesorală, conform alin.(1) al aceluiaşi art. al Legii privind drepturile de autor şi conexe

de autor drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie, cu excepţia unor drepturi

similare prevăzute în privinţa operelor de artă aplicată, se protejează pe tot timpul vieţii autorului

şi timp de 70 de ani după deces, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului

autorului, dacă prezentul articol nu prevede altfel.

Noţiunea de patrimoniu succesoral ori masă succesorală urmează a fi analizată din

perpsectiva regimului general al moştenirii în dreptul civil. Astfel conform art.1444 alin.(1) al

Codului Civil stabileşte că patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale

(activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce

a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

Deci la decesul unei persoane fizice patrimoniul ei se transmite moştenitorilor

legali sau testamentari. Acesta cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale

ale celui care au aparţinut defunctului. Drepturile personale nepatrimoniale, care sînt strîns

legate de persoană şi încetează în momentul morţii celui care lasă moştenirea sînt

intransmisibile pe cale de moştenire. Este vorba deci despre drepturile intuitu personae prin

natura lor. Concluzionînd specificul bunurilor corporabile şi incorporabile este menţionabil că în

cadrul activului succesoral sînt cuprinse toate drepturile reale sau de creanţă ale celui care lasă

moştenirea, cum ar fi: dreptul de proprietate asupra imobilelor; alte drepturi reale principale care

au aparţinut defunctului şi care nu se sting la moartea lui (de exemplu, dreptul de servitute sau

superficie) şi drepturi reale accesorii (de exemplu ipoteca, gajul); drepturile patrimoniale de

autor (de exemplu, dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei, etc); acţiunile

patrimoniale care au aparţinut defunctului (de exemplu, acţiunea în revendicare, acţiunea în

rezeliere sau rezoluţiune, etc). În privinţa unor anumite categorii de drepturi cu conţintut

patrimonial , există şi unele drepturi care deşi nu fac parte din patrimonial defunctului, la

data deschiderii moştenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral, cum ar fi: fructele

produse de bunurile succesorale, ulterior deschiderii moştenirii, inclusiv echivalentul bănesc

al folosinţei exercitată de un moştenitor asupra unui bun din patrimonial succesoral.

În conţinutul pasivului succesoral intră datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin datorii

succesorale se înţeleg obligaţiile patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul

succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori,

indiferent de izvorul apariţiei lor (contract, delict, lege). Nu reprezintă datorii succesorale

obligaţiile care s-au stins prin moartea celui care lasă moştenirea, deci obligaţiile

executarea cărora depinde de calităţile personale ale defunctului. Aceste obligaţii nu se

transmit prin succesiune, însă sînt opozabile moştenitorilor100.

Prin sarcinile moştenirii se înţeleg acele obligaţii care se nasc pentru moştenitor sau

în momentul deschiderii succesiunii sau după, independent de voinţa defunctului sau din

voinţa lui. Aceste sarcini se nasc fără a fi existat în patrimonial celui care lasă

moştenirea. La ele se referă: cheltuielile de înmormîntare, cheltuielile pentru administrarea

şi lichidarea moştenirii, plata legatelor cu titlu particular.

În sensul celor precizate mai sus este nevoie de a preciza un efect important al dreptului

de opţiune sucesorală asupra intereselor persoanei care îl exercită sau în numele căreia acest

drept este efectiv exercitat şi anume inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral pînă

la expirarea termenului de opţiune succesorală. Astfel , conform art. 1520 al Codului Civil

moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de

el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de

moştenitor.100 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, București. pag.146.

Deoarece prin transmisiunea de drept a succesiunii către moştenitorii legitimi trebuie

înţeleasă numai o transmisiune juridică a proprietăţii nu însă o transmisiune de fapt, unul dintre

efectele exercitării dreptului de opţiune succesorală este inadmisibilitatea dispunerii de

patrimoniul succesoral pînă la împlinirea termenului de opţiune succesorală . Astfel , pînă la

acea dată, transmisiunea succesorală nu permite moştenitorului legal sau testamentar, să intre în

posesiunea de fapt a bunurilor succesorale. Acordarea transmisiunii de drept a succesiunii îi

permite ca după transmiterea moştenirii şi pînă la recunoaşterea vocaţiei sale de moştenitor prin

certificatul de moştenitor, să facă acte de conservare şi chiar de administrare asupra bunurilor

succesorale, dar nu are dreptul să dispună de el.

Deşi cel chemat la moştenire este considerat succesor de drept chiar de la deschiderea

succesiunii, în fapt, acest statut va fi dobîndit numai după declaraţia de acceptare şi primirea

certificatului de moştenitor. Caracterul de moştenitor de drept este atribuit numai în scopul ca

moştenirea să nu devină vacantă.

Pentru toată perioada dintre deschiderea succesiunii şi acceptare, cel chemat la moştenire,

după lege are numai statutul de succesibil.

Capitolul 2.

Subdiviziunea 2.1 Exercitarea dretului de optiune succesorala.

Dreptul de optiune succesorala cunoaste mai multe modalitati , fie prin intrarea in

posesiunea patrimoniului succesoral fie prin procedura notariala – aceasta prezintă una dintre

caracteristicile fundamentale ale exercitării dreptului de opţiune succesorală, care presupune

modalitatea prin care titularul dreptului de opţiune succesorală îşi manifestă în fapt voinţa pentru

acceptarea masei succesorale sau a părţii din masa succesorală care i se cuvine. La fel ca şi în

cazul altor sisteme de drept mecanismul exercitării dreptului de opţiune succesorală presupune

existenţa a două situaţii particulare şi anume cea a acceptării moştenirii prin intermediul

procedurii notariale şi cea a exercitării dreptului de opţiune succesorală prin inrarea în fapt în

posesia cel puţin a unei părţi din patrimoniul succesoral101.

Astfel conform art.1516 al Codului Civil al Republicii Moldova succesiunea trece la

moştenitorul chemat la succesiune, sub rezerva dreptului de a renunţa la ea. De asemena

Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau

succesor legal. Prin efectul respecivului art. succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul

depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau

intră în posesiunea patrimoniul succesoral. În acelaşi timp dacă succesorul a intrat în

posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu,

101 Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.180.

oriunde s-ar află şi din ce ar consta. La respectivul efect al acceptării moştenirii mă voi referi

mai detaliat puţin mai jos.

La data deschiderii succesiunii, moştenirea se transmite către toţi moştenitorii celui care a

decedat, pentru fiecare dintre aceştia născîndu-se un drept subiectiv de opţiune scucesorală, acest

drept de opţiune succesorală poate fi exercitat, după cum am precizat mai sus, de către toţi

moştenitorii legali, testamentari, de moştenitorii subsecvenţi, de creditorii personali ai

moştenitorilor legali sau testamentari. Urmează să avem în vedere că opţiunea succesorală

acordă moştenitorilor alternativa de a accepta sau a renunţa la succesiune.

În scopul obţinerii drepturilor atrimoniale care decurg din moştenire , moştenitorul trebuie

să o accepte. Moştenitorul urmează să-şi manifeste voinţa de acceptare a succesiunii într-un mod

ori altul, deoarece concomitent cu acceptarea succesiunii, atît pentru moştenitori, cît şi pentru

alte persoane apar consecinţe juridice. În caz că voinţa nu este manifestată în nici un mod,

trebuie de înţeles că moştenitorul a renunţat la moştenire, ce deasemenea atrage după sine un şir

întreg de consecinţe juridice.

Ca urmare a aplicării principiului universalităţii succesorale urmează că actul de acceptare

a succesiunii să cuprindă întreaga succesiune ce i se cuvine moştenitorului care a acceptat-o,

unde nu s-ar afla şi din ce nu ar consta. De asemenea nu se admite acceptarea succesiunii sub

vreo condiţie. Succesiunea poate fi acceptată de unul din moştenitori, de cîţiva moştenitori în

partea moştenirii care li se cuvine acestora.

Dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent

de alegerea făcută de ceilalţi. Este nevoie de a preciza că conform art.599 al Codului Civil

principiul libertăţii de alegere este atenuat numai de dreptul creditorilor moştenitorului prin

acţiunea oblică.

În sensul aplicării art.1516 al Codului Civil manifestarea de voinţă pentru exercitarea

dreptului de opţiune succesorală se poate exprima de succesor şi prin declaraţia, semnătura

pe care este autentificată de secretarul primăriei satului/comunei, în termenul de 6 luni, prin

care se indică compunerea masei succesorale şi calitatea de moştenitor. În privinţa

acceptării moştenirii prin intrarea în posesie este necesară o examinare atentă a actelor săvîrşite

de succesibilîn stabilirea intenţiei lui reale cu privire la voinţa de a păstra sau nu calitatea de

moştenitor. Dacă este vorba de actele de conservare şi cele asimitate lor, nu sunt acte de intrarea

în posesiune a moştenirii, dacă cel care le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de moştenitor.

Actele de dispoziţie, presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit moştenirea. Orice

act de dipoziţie, indiferent de valoarea bunului succesoral asupra căruia se ecercită actul,

constituie o acceptare a succesiunii prin intrare în posesie. Ca acte de dispoziţie, care constituie

acceptarea succesiunii prin intrare în posesie se pot considera înstrăinarea bunurilor succesorale

şi constituirea de drepturi reale asupra lor.

Deci acceptarea succesiunii poate fi efectuată prin una din cele două modalităţii:

prin depunerea declaraţii de acceptare a succesiunii la notar;

în fapt, adică prin întrarea în posesia patrimoniului succesoral, care este însoţită de

acţiunile legate de administrarea şi utilizarea acesteia.

Acceptarea succesiunii prin intermediul modalitaţilor enumerate, indiferent de

modalitatea aleasă de moştenitor, trebuie efectuată în termen de 6 luni după deschiderea

succesiunii.

Pentru copiii pînă la 14 ani cererea de acceptare a succesiunii se depune de către

părinţii lor, înfietori sau tutori; pentru cetăţenii, recunoscuţi de către instanţa de judecată

fără de capacitate de exerciţiu, cererea de acceptarea succesiunii de către tutorii lor. Minorii în

vîrstă de la 14 pînă la 16 ani depun şi semnează cererea personal, însă cu acordul părinţilor

(înfietorilor, curatorilor). Cererea de acceptare a succesiunii poate fi înnaintată de către

reprezentantul moştenitorului, care accţionează în baza procurii. Toate cererile de acceptare a

succesiunii înnaintate notarului se înregistrează în registru de evidenţă a dosarelor succesorale.

În cererea de acceptare a succesiunii legale urmează a fi enumeraţi toţi moştenitorii din clasa

chemată la succesiune (la succesiunea legală), iar în cererea de acceptare a succesiunii

testamentare – toţi moştenitorii, care au dreptul la cota obligatorie la moştenire, cu indicarea

domiciliului. Notarul este obligat să informeze despre deschideres succesiunii doar a

moştenitorilor, domiciliul cărora le este cunoscut. În acelaş timp expirarea termenului stabilit de

lege pentru acceptare a succesiunii nu eliberează notarul de obligaţia de a informa moştenitorii

despre succesiunea deschisă, ţinînd cont că ei pot dovedi faptul a.s. în termen sau prelungirea

termenului de acceptare a succesiunii prin judecată102.

Necomunicarea intenţionată de careva din moştenitori despre faptul existenţei celorlalţi

moştenitori sau pe cineva din ei, poate atrage după sine nulitatea certificatului de moştenitor,

însă responsabilitatea în asemenea caz revine nu notarului ci moştenitorului, care nu a comunicat

despre existenţa altor moştenitori. Opţiunea succesorală se realizează şi prin manifestarea de

voinţă a succesibilului în sensul acceptării pure şi simple a moştenirii sau sub beneficiu

de inventar ori în sensul renunţării la moştenire. În toate cazurile, opţiunea trebuie să

reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind, prin urmare, un act juridic unilateral.

Elementele din care reiese voinţa succesibilului de a accepta moştenirea sînt lăsate la

aprecierea instanţelorjudecătoreşti, care vor statua, în caz de litigiu, asupra chestiunii dacă un act

poate fi socotit, după enunţările ce le conţine, drept acceptare a moştenirii.

102 Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova. Art.280-281.

În acelaşi timp acceptarea este tacită atunci cînd succesibilul face un act, pe care n-ar

putea să-l facă decît în calitate de moştenitor şi care lasă a se presupune neapărat şi fără echivoc

intenţia sa de a accepta săvîrşirea anumitor acte de către succesibil implică în mod logic că el

acceptă moştenirea, prin faptul că el se comportă ca stpîn şi proprietar al averii succesorale.

În sensul celor precizate mai sus, o primă şi importantă distincţie trebuie stabilită între

actele de dispoziţie şi actele de administrare provizorie precum şi cele cu caracter conservator.

Actele de dispoziţie, făcute de succesibil asupra averii succesorale, implică întotdeauna

acceptarea succesiunii. Din faptul că un moştenitor dispune de bunurile ereditare şi le

înstrăinează sau le grevează de diverse sarcini, rezultă în mod evident că el a acceptat

succesiunea. În mare măsură ceea ce interesează, în toate actele de dispoziţie, este intenţia

succesibilului, nu validitatea lor, care este indiferentă în ce priveşte învederarea manifestării de

voinţă a succesibilului103.

Calitatea în care a luat parte la exercitarea actului; dacă această calitate nu este cea de

moştenitor, nu se poate spune că succesibilul a avut intenţia să se comporte ca proprietar al

moştenirii şi că actul juridic în chestiune ar echivala cu o acceptare. De asemena intenţia

propriu-zisă a succesibilului, care trebiue dedusă atît din natura actului cît şi din verificarea

faptelor ce au însoţit încheierea lui. Toate acestea sînt chestiuni de fapt, care întră în competenţa

exclusivă a instanţelor de fond, în privinţa constatării circumstanţelor acceptării succesiunii prin

intrarea în posesia patrimoniului succesoral.

Aceleaşi concluzii rezultă din prevederile punctului 53 al Hotărîrii Explicative a Plenului

curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 03.10.2005 cu privire la practica aplicarii de catre instantele

judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune. Astfel persoanele care au

vocatie la mostenire (mostenitorii legali si testamentari) dobindesc calitate de mostenitori prin

acceptarea mostenirii (art.1516 Cod civil). Acceptarea mostenirii se face prin depunerea unei

declaratii la notarul de la locul deschiderii mostenirii sau prin intrarea in posesiunea

patrimoniului succesoral. Daca succesorul a intrat in posesiunea unei parti din patrimoniu se

considera ca a acceptat intregul patrimoniu, oriunde s-ar afla si din ce ar consta. Prin intrarea in

posesiune de fapt se intelege: administrarea, asigurarea, exercitarea folosintei asupra bunurilor

succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc in casa defunctului, achitarea

cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorala, plata impozitelor si alte acte ce

demonstreaza intentia mostenitorului de a accepta mostenirea. Nu se considera ca succesiunea a

fost acceptata, daca mostenitorul a primit depunerea de la institutia financiara in baza dispozitiei

date de catre defunct acestei institutii, iar dispozitia nu a fost facuta pentru cauza de moarte. De

asemenea, nu constituie acte de intrare in posesia de fapt a mostenirii: luarea din patrimoniu a

103 Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996, p.201.

unor obiecte ca amintiri de familie, preluarea de catre succesor a hirtiilor de valoare pentru a le

proteja de pierdere sau furt, declararea unei cai de atac impotriva hotaririi judecatoresti in care

defunctul a fost parte si a fost inlocuit cu succesorii sai in drepturi si alte acte prin care nu se

manifesta vointa de acceptare a succesiunii.

Punctul 54 al aceleiaşi Hotărîri Explicative a Plenului Curţii Supreme de Jsutiţie este

dedicat subiectului procedurii notariale succesorale în privinţa exercitării dreptului de opţiune

succesorală. Deci daca mostenitorul legal sau testamentar a depus cerere de acceptare a

mostenirii in baza art.1516 Cod civil, prezentind la biroul notarial actele necesare, iar notarul

refuza nejustificat eliberarea certificatului de mostenitor, atunci cererea depusa impotriva

actiunilor notarului va fi examinata in ordinea contenciosului administrativ.

In cazul in care succesorul a acceptat in mod tacit mostenirea, intrind in posesiunea

patrimoniului succesoral sau a unei parti al lui, iar biroul notarial refuza sa elibereze certificatul

de mostenitor din motivul incertitudinii dovezilor prezentate, cererea cu privire la constatarea

faptului acceptarii mostenirii va fi judecata de catre instanta in ordinea procedurii speciale,

conform dispozitiilor din Capitolul XXIV al CPC.

In situatiile in care, la examinarea cererilor in ordinea procedurii speciale, apare un litigiu

de drept, care tine de competenta instantelor de drept comun, instanta va dispune printr-o

incheiere scoaterea cererii de pe rol si va explica partilor dreptul lor de a se adresa cu o cerere de

chemare in judecata in ordinea procedurii generale.

Subdiviziunea 2.2. Termenul de opţiune succesorală

Conform prevederilor art.1517 al Codului Civil al Republicii Moldova , indiferent de

modalitatea de acceptarea a succesiunii pentru care optează succesibilul în sensul art.1516 ,

exercitarea dreptului de opţiune succesorală este condiţionată în timp de respectarea termenului

de acceptare a succesiunii. Astfel termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la

data deschiderii ei. Deci dacă înăuntrul acestui termen, succesibilul nu şi-a manifestat

voinţa de a accepta succesiunea, el e considerat că a renunţat la ea.

În cazul în care succesibilul a fost împiedicat dintr-un caz de forţă majoră să-şi

exercite dreptul de opţiune în termenul menţionat, judecătoria în raza căreia a fost ultimul

domiciliu al defunctului poate prelungi termenul, la cererea succesibilului, cu cel mult 6

luni de la data cînd a luat sfîrşit împiedicarea. În acelaşi timp termenul de 6 luni se

explică prin necesitatea lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale prin stabilirea

drepturilor cuvenite moştenitorilor şi eliberarea certificatelor de moştenitor sau declararea

succesiunilor vacante, în cazurile cînd nu există moştenitorii existenţi au renunţat la drepturile

lor. Succesibilulul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărîre cu privire la acceptare sau la

renunţare, este considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită

în virtutea vocaţiei sale legale, întocmai ca şi cum ar fi renunţat. Facultatea de a opta este una

şi singură, iar nu ca două alternative separate. Acest drept de opţiune se prescrie în întregul său,

atît acceptarea cît şi renunţarea104.

În acelaşi timp pentru ca acceptarea ori renunţarea de la succesiune să-şi producă efecte

juridice , este nevoie ca succesibilul să se pronunţe pentru una din ele, înăuntrul termenului 6

luni, căci odată împlinit acel termen, facultatea de a opta, care este una şi singură, se va stinge

prin prescripţie ca orice alt drept.

Conform conţinutului punctului 54 al Hotărîrii Explicative a Plenului curţii Supreme de

Justiţie nr.13 din 03.10.2005 cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a

legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune termenul de 6 luni, prevazut de art.1517 Cod

civil, in care persoana cu vocatie succesorala urmeaza a se pronunta daca accepta mostenirea,

este un termen de decadere care nu poate fi suspendat, intrerupt sau restabilit. Totodata, termenul

de acceptare a mostenirii, potrivit art.1519 Cod civil, poate fi prelungit cu acordul celorlalti

succesori care au acceptat mostenirea, iar in cazul in care acestia refuza sa includa mostenitorul

in cercul persoanelor ce au acceptat mostenirea, el poate inainta in instanta de judecata o actiune

de prelungire a termenului de acceptare a mostenirii.

Reiesind din sensul art.1519 alin.(1) din Codul civil, termenul de acceptare a succesiunii

poate fi prelungit de catre instanta de judecata cu cel mult 6 luni de la data cind au decazut

circumstantele de imposibilitate de acceptare a succesiunii105.

In cazul in care instanta refuza prelungirea termenului de acceptare, mostenirea se

transmite succesorilor care au acceptat mostenirea in termen, iar daca ceilalti mostenitori au

renuntat la mostenire, sint decazuti din dreptul de a mosteni sau nu sint alti mostenitori,

mostenirea devine vacanta si se transmite statului.

Daca dreptul de a accepta apare in cazul in care ceilalti mostenitori renunta la mostenire,

atunci mostenirea trebuie acceptata in partea ramasa din termenul stabilit pentru acceptare. Daca

aceasta parte este mai mica de 3 luni, ea se prelungeste pina la trei luni (art.1518 Cod civil).

Subdiviziunea 2.3. Procedura succesorală notarială

Un rol deosebit de important în materia exercitării dreptului de opţiune succesorală revine

procedurii notariale succesorale, care este constituite dintr-un ansablu de norme care stabilesc

condiţiile procedurale legate de activitatea notarială în procesul exercitării dreptului de opţiune

succesorală. Astfel art.55-65 ale legii cu privire la notariat ( Nr. 1453 din 08.11.2002) cuprinse

în Capitolul VII .PROCEDURA SUCCESORALĂ al legii stabilesc în sensul dat condiţiile de

procedură notarială privind deschiderea procedurii succesorale, depunerea declaraţiilor de

104 Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.633.

105 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, București. pag.218.

acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea, refuzul de a deschide procedura succesorale, paza

bunurilor succesorale , inventarierea bunurilor succesorale şi transmiterea lor spre păstrare,

recompensă pentru păstrarea bunurilor succesorale, acoperirea cheltuielilor din contul bunurilor

succesorale , ridicarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale, modul de eliberare a

certificatului de moştenitor , condiţiile pentru eliberarea certificatului de moştenitor legal sau

testamentar.

În privinţa deschiderii procedurii succesorale, conform art.55 al Legii cu privire la

notariat este menţionabil că notarul, primind informaţia despre decesul persoanei, deschide

procedura succesorală în baza declaraţiei scrise:

a moştenitorilor legali, moştenitorilor testamentari ori a mandatarilor lor legali de

acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea;

a reprezentanţilor organelor de stat;

a creditorilor defunctului.

Art.58 al Legii cu privire la notariat stabileşte în acelaşi timp şi cazurile de refuz de a

deschide procedura succesorală. Astfel notarul refuză să deschidă procedura succesorală în

următoarele cazuri:

declaraţia de acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea a fost depusă de o persoană

incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;

declaraţia de acceptare a succesiunii a fost depusă după expirarea termenului stabilit de

legislaţie;

declaraţia a fost depusă de către creditorul defunctului după expirarea termenului stabilit

de legislaţie; precum şi

în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari,

competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat. Notarul este

obligat să verifice dacă procedura succesorală nu a fost deschisă de un alt notar din acelaşi

teritoriu. În acelaşi timp legea stabileşte că notarul, primind informaţia despre deschiderea

procedurii succesorale de alt notar, este obligat să informeze despre aceasta moştenitorii al căror

domiciliu îi este cunoscut. Notarul poate, de asemenea, chema moştenitorii prin publicarea unui

aviz în mijloacele de informare în masă. Evidenţa dosarelor succesorale şi testamentelor

întocmite o ţine Ministerul Justiţiei.

În scopul exercitării dreptului de opţiune succesorală conform normelor procedurii

notariale urmează a fi depusă declaraţia de acceptarea a succesiunii, succesiblul avînd desigur şi

posibilitatea de a renunţa de la moştenire. Astfel art.56 al Legii cu privire la notariat stabileşte că

la locul de deschidere a succesiunii, notarul primeşte declaraţiile de acceptare a succesiunii sau

de renunţare la ea. De asemenea declaraţia de acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea se

prezintă în scris.

În scopul ocrotirii intereselor creditorilor defunctului în raport cu procedura de

exercitarea a dreptului de opţiune succesorală art.57 al aceleiaşi legi stabileşte că la locul de

deschidere a succesiunii, în conformitate cu legislaţia, notarul primeşte pretenţiile creditorilor

defunctului. Una dintre condiţiile prevăzute la prezentarea pretenţiilor creditorilor defunctului

este că pretenţiile acestora se prezintă în scris.

În scopul protecţiei intereselor patrimoniale ale moştenitorilor şi a altor persoane în raport

cu bunurile care fac parte din masa succesorală art.59 al legii cu privire la notariat stabileşte că

pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul sau

persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa

persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru

paza bunurilor succesorale pînă la expirarea termenului stabilit pentru acceptare. În acelaşi timp

dacă bunurile succesorale sau o parte din ele nu se află la locul deschiderii succesiunii, notarul

sau persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii, trimite

notarului sau, dacă în această localitate nu este notar, persoanei care desfăşoară activitate

notarială de la locul aflării bunurilor succesorale însărcinare de a lua măsuri pentru paza lor.

Notarul sau altă persoană care desfăşoară activitate notarială, luînd măsurile pentru paza

bunurilor succesorale, informează notarul de la locul deschiderii succesiunii despre luarea

acestor măsuri.

O măsură similară de asigurare a procedurii succesorale exigibile de către notar sînt cele

de inventariere a bunurilor succesorale şi transmiterea lor spre păstrare. Astfel conform art.60 al

legii cu privire la notariat pentru păstrarea bunurilor succesorale persoana care desfăşoară

activitate notarială face inventarierea acestor bunuri şi le transmite spre păstrare moştenitorilor

sau altor persoane. Dacă în componenţa masei succesorale sînt bunuri care necesită administrare,

precum şi în cazul înaintării pretenţiilor de către creditorii defunctului pînă la primirea

succesiunii de către moştenitori, notarul numeşte custodele bunurilor succesorale. De asemenea

custodele şi alte persoane cărora li s-au transmis spre păstrare şi administrare bunuri succesorale

sînt preveniţi de răspunderea pe care o poartă conform legii pentru irosirea, distrugerea, tăinuirea

şi înstrăinarea bunurilor succesorale, precum şi pentru cauzarea de prejudicii moştenitorilor.

Conform art.61 al aceleiaşi legi custodele şi alte persoane cărora li s-au transmis spre

păstrare şi administrare bunuri succesorale, dacă ei nu sînt moştenitori, sînt în drept să primească

de la moştenitori recompensa respectivă. Persoanelor indicate mai sus de asemenea li se

compensează cheltuielile necesare pentru păstrarea şi administrarea bunurilor succesorale, cu

excepţia venitului realizat din folosirea acestor bunuri106.

Pînă la acceptarea succesiunii de către moştenitori, după acceptare - cu acordul lor, iar

dacă succesiunea nu a fost acceptată - pînă la eliberare statului a certificatului de moştenitor,

notarul, în cazuri necesare, dă dispoziţie de acordare a unor sume de bani din contul averii

succesorale:

pentru acoperirea cheltuielilor legate de îngrijirea celui care a lăsat moştenirea în timpul

bolii, precum şi de înmormîntarea lui;

pentru cheltuielile de pază şi de administrare a bunurilor succesorale, precum şi pentru

publicarea avizului despre deschiderea succesiunii.

Paza bunurilor succesorale continuă pînă la acceptarea succesiunii de către moştenitori, iar

dacă aceasta nu a fost acceptată - pînă la expirarea termenului prevăzut de legislaţie pentru

acceptarea succesiunii. Notarul de la locul deschiderii succesiunii este obligat să informeze

moştenitorii despre ridicarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale, iar dacă bunurile

succesorale pe baza dreptului de succesiune trec la stat - organului financiar respectiv.

Ca urmare a exercitării dreptului de opţiune succesorală urmează a fi emis certificatul de

moştenitor în scopul stabilirii mărimii cotei moştenitorului din masa succesorală şi certificării

calităţii lui de moştenitor conform procedurii notariale succesorale. Astfel certificatul de

moştenitor se eliberează de notar moştenitorilor sau statului la locul deschiderii succesiunii în

termenul stabilit de legislaţia civilă (art.64 al legii cu privire la notariat). Certificatul de

moştenitor se eliberează moştenitorilor care au acceptat succesiunea în modul stabilit de

legislaţia civilă pe numele tuturor moştenitorilor sau, la dorinţa lor, fiecărui în parte.

Moştenitorii care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluşi în certificatul de

moştenitor cu consimţămîntul tuturor celorlalţi moştenitori care au acceptat succesiunea în

termen. Acest consimţămînt al moştenitorilor va fi prezentat în scris notarului pînă la eliberarea

certificatului de moştenitor. Despre eliberarea certificatului de moştenitor pe numele minorului

sau al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu notarul informează autoritatea tutelară de pe

raza domiciliului moştenitorului în scopul protecţiei intereselor lui patrimoniale. Pînă la

eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul stabileşte cercul de persoane

care au dreptul la succesiune şi la rezerva succesorală, prevenind moştenitorul despre

răspunderea ce îi revine pentru tăinuirea faptului existenţei altor moştenitori. În cazul în care

masa succesorală trece cu drept de succesiune în favoarea statului, certificatul de moştenitor se

eliberează organului financiar respectiv.

106 Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II Revista Naţională de Drept, 2002, nr.12, p.3.

De asemenea, la eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul verifică

faptul decesului celui care a lăsat moştenirea, timpul şi locul deschiderii succesiunii, raporturile

de rudenie, existenţa testamentului, compunerea masei succesorale şi costul ei. Documentele

justificative vor fi prezentate de moştenitori107. Moştenitorii legali lipsiţi de posibilitatea de a

prezenta documentele, care confirmă raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat

moştenirea, ce dau dreptul la moştenire legală, pot fi incluşi în certificatul de moştenitor cu

acordul scris al tuturor celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea şi au prezentat dovezi cu

privire la raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat moştenirea.

Acceptarea si renuntarea la mostenire pot fi contestate de catre ceilalti mostenitori legali sau

testamentari, precum si de persoane interesate, cum ar fi creditorii celui ce a lasat mostenirea, in

termen de 3 luni de la data cind au aflat despre faptul ca pentru aceasta exista motive intemeiate

(art.1538 Cod civil).

In cazul cind procedura succesorala s-a deschis in termenul de acceptare a mostenirii, iar

unii dintre mostenitori se adreseaza notarului dupa expirarea acestui termen, invocind ca au

acceptat mostenirea in termen prin intrare in posesiune, notarul nu va elibera certificatul de

mostenitor nici unuia dintre mostenitori, daca primii contesta acceptarea mostenirii de catre

ultimul. In asemenea situatie, mostenitorii pot solicita, in ordinea procedurii contencioase,

stabilirea faptului acceptarii mostenirii prin intrare in posesie, recunoasterea cotei in patrimoniul

succesoral si partajarea patrimoniului succesoral in natura.

La judecarea cauzei civile privind anularea renuntarii la succesiune, se va lua in consideratie

ca actul de renuntare, la fel ca si cel de acceptare a succesiunii, este un act juridic, fiind

aplicabile dispozitiile generale privind nulitatea actelor juridice. Instanta de judecata va putea

retine ca circumstante de anulare a actului de optiune succesorala: lipsa discernamintului, dolul,

violenta, amenintarea etc. Odata cu declararea nulitatii actului de optiune, se va solutiona si

problema declararii nulitatii totale sau partiale a certificatului de mostenitor al succesorului in

favoarea caruia s-a renuntat prin actul declarat nul.

In cazul in care sunt intrunite conditiile prevazute de art.1515 Cod civil si a expirat termenul

de 6 luni de la momentul deschiderii succesiunii, apare dreptul statului de a solicita, prin organul

financiar teritorial, eliberarea certificatului de succesiune vacanta. Prin eliberarea certificatului

de succesiune vacanta, statul devine proprietar al bunurilor succesorale, carora li se va aplica

regimul proprietatii publice, cu efect retroactiv din momentul deschiderii succesiunii. Dupa

eliberarea certificatului de vacanta succesorala, notarul nu va mai avea dreptul de a elibera un alt

107 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.48-78.

certificat, iar persoanele prejudiciate prin emiterea certificatului vor putea sa adreseze instantei

de judecata o actiune in anulare totala sau partiala a certificatului de succesiune vacanta108.

Potrivit art.1543 Cod civil, mostenitorii sunt obligati sa instiinteze creditorii defunctului

despre deschiderea mostenirii daca au cunostinta despre datoriile defunctului. Reiesind din

sensul art.40 Cod de procedura civila, art.55 (1) lit.c) din Legea cu privire la notariat si art.1544

din Codul civil, creditorul poate inainta pretentia catre mostenitorii celui ce a lasat mostenirea

chiar si in cazul in care ei inca n-au acceptat mostenirea. Pretentia poate fi inaintata nemijlocit

mostenitorilor sau prin intermediul notariatului, precum si prin inaintarea unei actiuni in instanta

de judecata de la locul deschiderii mostenirii.

De asemenea, în scopul dobindirii actelor ce confirma dreptul de proprietate al defunctului

asupra unor bunuri sau al revendicarii unor bunuri succesorale, precum si in alte cazuri necesare

pentru determinarea patrimoniului succesoral, notarul, la cererea mostenitorului care a acceptat

mostenirea, poate emite un certificat de calitate mostenitorului care nu are valoarea unui

certificat de mostenitor (art.1558 Cod civil). Certificatul de calitate de mostenitor poate fi

eliberat la data acceptarii mostenirii si este valabil pina la eliberarea certificatului de mostenitor.

Refuzul de a elibera certificatul de calitate de mostenitor poate fi contestat in ordinea

contenciosului administrativ.

Subdiviziunea 2.4. Acceptare şi renunţare de la moştenire – Elemente ale dreptului de

opţiune succesorală

După cum am precizat mai sus existenţa dreptului de opţiune succesorală presupune atît

dimesniunea pozitivă a acestuia – adică posibilitatea acceptării succesiunii prin exercitarea

respectivului drept, cît şi dimensiunea negativă – adică renunţarea de la sucesiune. Astfel

conform art.1526 al Codului Civil al Republicii Moldova moştenitorul poate renunţa la

succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat

succesiunea prin intrare în posesiune. Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul

altor moştenitori testamentari sau legali. De asemena este nevoie de a preciza faptul că nu este

admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire

sau declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din testament109.

Renunţarea la succesiune, spre deosebire de acceptarea succesiunii, nu poate fi tacită, ci

numai expresă. Renunţarea expresă la succesiune, în principu, nu este valabilă decît dacă este

făcută printr-o declaraţie depusă la notar şi înscrisă într-un registru ţinut anume la notarul de la

locul unde s-a deschis moştenirea; dacă renunţarea la succesiune s-a făcut la un alt notar decît

108 E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de Drept 11/47, 2003. pag.5.

109 Gheorghe Chibac, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.637.

acela de la locul deschiderii succesiunii, renunţarea nu este valabilă decît dacă ea se înregistrează

şi la notariatul de la locul unde s-a deschis moştenirea. Deci nerespectarea acestor cerinţe, atrage

nulitatea absolută a actului de renunţare, fapt care determină, în cadrul termenului de 6 luni,

posibilitatea acceptării succesiunii de către moştenitorul în cauză, alături de alţi moştenitori.

Moştenitorul care renunţa la succesiune este considerat că nu a fost niciodată moştenitor. El este

lipsit de toate avantajele care ar fi reieşit din moştenire şi de orice obligaţie, care ar fi decurs din

calitatea de moştenitor, dacă ar fi acceptat succesiunea. Titlul de moştenitor al renunţătorului este

desfiinţat, cu efect retroactiv, fiind considerat ca o persoană străină de această moştenire.

Renunţarea la succesiune poate avea loc fără indicarea persoanei în folosul cui se renunţă. În

acest caz, cota moştenitorului, care a refuzat, trece proporţional la toţi moşternitorii care au

acceptat succesiunea. Dacă moştenitorul care a refuzat succesiunea este unic moştenitor, atunci

moştenirea trece în folosul statului. Renunţarea poate avea loc şi în folosul altor moştenitori,

legali sau testamentari, în folosul statului sau a unor persoane juridice. Nu este admis refuzul la

moştenire în folosul persoanelor care nu sunt moştenitori.

În practică se întîlnesc situaţii, cînd moştenitorul, care a refuzat de la moştenirea unei

averi concrete, după un anumit timp pretinde la altă avere, pretinzînd eronat că nu a întocmit

vreun refuz asupra ei. În legătură cu aceasta, notarul trebuie să explice moştenitorului care

doreşte să renunţe la moştenire, cît mai accesibil posibil, cerinţa ce ţine de universalitatea şi non-

condiţionarea refuzului. Moştenitorul care a renunţat la moştenire, poate înainta acţiune despre

constatarea refuzului nevalabil numai pe cale judiciară, în condiţiile prevăzute de lege, pentru

recunoaşterea nulităţii actelor juridice .

Acceptarea tacită a moştenirii intervine şi atunci cînd unul dintre succesibili renunţă la

moştenire, în folosul unuia sau mai multor comoştenitori ori cînd renunţarea se face în folosul

tuturor comoştenitorilor. Renunţarea la succesiune în favoarea celorlalţi moştenitori, sau în

favoarea anumitor succesibili determinaţi înseamnă în realitate acceptarea moştenirii, în ambele

situaţii succesibili în favoarea cărora se renunţă la moştenire dobîndind în fapt bunurile

succesorale indirect din patrimoniul defunctului.

Exercitarea dreptului de opţiune succesorală este determinată în mare măsură de existenţa

termenului de acceptare a succesiunii , numit şi termen de opţiune succesorală. Art.1517 al

Codului Civil al Republicii Moldova, aprobat la 06 iunie 2002 şi intrat în vigoare la 12 iunie

2003, stabileşte că termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei.

Prin urmare, dreptul de a accepta succesiunea ia naştere de la deschiderea succesiunii. Actualul

Cod civil, spre deosebire de cel vechi, tratează faptul deschiderii succesiunii din poziţii absolut

noi: în dependenţă de momentul sau data decesului persoanei fizice, care a lăsat moştenire, în

baza al.(2) art.1440 Cod civil al RM, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al

decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti

privind declararea morţii lui. Condiţia de bază pentru acceptarea succesiunii este consimţămîntul

pozitiv al moştenitorului exprimat pe parcursul a 6 luni din momentul sau data deschiderii

succesiunii. Acest termen, după părerea noastră, relativ scurt este suficient, deoarece

moştenitorul, chibzuind toate aspectele pozitive şi negative, care rezultă din faptul acceptării

succesiunii, să decidă după propria sa voinţă. În cazul acceptării succesiunii trebuie să se ţină

cont de faptul că toţi potenţialii moştenitori se împart în două categorii: testamentari şi legali.

Ultimii se împart în diferite clase, în funcţie de gradul de rudenie cu cel decedat. Legea

stipulează ordinea de chemare la succesiune. Astfel, conform art.1501 Cod civil, moştenitorii de

clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitorii din clasele

precedente sau dacă acestea nu acceptă sau refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în

cazul în care toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

În cazul succesiunii testamentare, modul şi ordinea de moştenire pot fi stipulate de către

testator direct în testament, iar dacă în testament nu există astfel de indicaţii - se aplică

prevederile art.1449 -1498 Cod civil al RM110.

Acceptarea sau renunţarea la succesiune este un drept, dar nu o obligaţie a moştenitorului.

Prin urmare, pe parcursul a 6 luni, moştenitorii care sînt chemaţi la succesiune au posibilitate

expres să se pronunţe asupra acestui fapt sau pot să nu întreprindă nici un fel de acţiuni, care ar

confirma consimţămîntul de a accepta sau renunţa la succesiune.

O altă situaţie poate apărea şi în cazul în care pe parcursul a 6 luni de la deschiderea

succesiunii unii moştenitori chemaţi la succesiune pot fi decăzuţi din dreptul la succesiune prin

decizia instanţei de judecată (art.1434 - 1435 CC RM).

În privinţa termenului special de acceptare a succesiunii art.1518 al Codului Civil

stabileşte că dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi

moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit

pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3

luni. Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opţiune priveşte atît pe

succesibilii cu vocaţie succesorală cît şi pe cei subsecvenţi. Prin urmare, şi pentru aceştia,

termenul de 6 luni începe a curge tot de la data deschiderii succesiunii, iar în cazul cînd

toţi succesibilii cu vocaţie succesorală preferabilă, au renunţat, succesiunea trebuie acceptată în

partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de

3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.

110 D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003, p.50.

Faţă de moştenitorii subsecvenţi, legea nu a organizat nici un mijloc de constrîngere pentru

a obliga pe cel chemat să moştenească, a lua o hotărîre cu privire la acceptare sau la renunţare.

Această tăcere a legii constituie o lacună gravă, căci moştenitorii subsecvenţi, cărora succesiunea

ar fi atribuită în caz de renunţare a succesibilului mai apropiat în grad, sunt complet paralizaţi de

inacţiunea acestuia. Cu toate acestea, ei au facultatea de a accepta moştenirea în locul

succesibilului neglijent, care nu se decide a opta. Interesele acetuia nu vor fi întru nimic

prejudiciată prin acceptarea succesibililor subsecvenţi. Dacă el renunţă, atunci acceptarea

celorlalţi este deplin consolidată.Dacă acceptă (şi, prin ipoteză, acceptarea sa este posterioară

acceptării succesibililor subsecvenţi), el va avea deschisă calea eliberării certificatului de

moştenitor pentru a intra în stăpănirea bunurilor ereditare, însă, actele consimţite şi săvîrşite de

primii acceptanţi asupra averii succesorale, pînă la acceptarea succesiunii de moştenitorii

adeveraţi legali ori testamentari, vor fi valabile ca fiind făcute de un moştenitor aparent, şi

revendicantul, adică moştenitorul care a acceptat tardiv va trebui să respecte consencinţele unor

asemenea acte.

Un alt caz particular în privinţa aplicării regulilor privind termenul de opţiune succesorală

este cel referitor la prelunigirea termenului de acceptare a succesiunii. Astfel conform art.1519 al

Codului Civil termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de

judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea

în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată,

persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.

În cazul prevăzut mai sus succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din

averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani

al părţii ce i se cuvine din averea rămasă. Omiterea termenului de opţiune succesorală în

vederea acceptării succesiunii, privează succesibilul de acest drept.

Termenul de prescripţie se calculează de la data deschiderii succesiunii. Chiar şi în

ipoteza în care moştenitorul nu a cunoscut despre moartea celui care lasă moştenirea, termenul

se calculează tot de la data deschiderii succesiunii. În cazul moştenirii prin transmisie

succesorală (art.1523), termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, succesibilii

care moştenesc prin transmisie succesorală avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea

dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar

dacă acest termen e mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni111.

Cazurile particulare privind aplicarea termenului de opţiune succesorală sînt:

111 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.240.

în cazul unui copil conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii (сare are

drepturi succesorale cu condiţia ca el să se nască viu) se admite că termenul de

prescripţie începe să curgă de la data naşterii;

în situaţia declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data

prevăzută în hotărîrea judecătorească definitivă ca fiind dată morţii. Se admite că

deşi data deschiderii succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de

prescripţie al dreptului de opţiune succesorală se calculează de la data rămînerii

definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de moarte, pentru că numai din acel

moment dreptul de opţiune poate fi exercitat;

în ipoteza în care succesibilul a luat cunoştinţă mai tîrziu de calitatea sa de

moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este

vorba de moştenirea testamentară cînd testamentul din care rezultă calitatea de

moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la

moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).

Repunerea în termen nu operează automat; nu în toate cazurile cînd cel chemat la

moştenire este împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune, se prelungeşte termenul legal

înăuntrul căruia este admisă exercitarea acestui drept.

Instanţa de judecată poate dispune repunerea în termen numai atunci cînd

constantă că împrejurările ce l-au împiedicat pe cel chemat la moştenire să-şi execite

dreptul de opţiune nu-i sunt imputabile. Repunarea în termen nu poate fi acordată atunci

cînd se constată că depăşirea termenului de prescripţie se datorează unei culpe a

reclamantului. Trebuie precizat că există o deosebire esenţială între cazul de forţă majoră

şi motive temeinice; forţă majoră produce de drept suspendarea termenului de prescripţie,

pe cînd la motive temeinice, instanţa de judecată admite sau respinge cererea de repunere

în termen, deci, repunerea în termen este considerată ca o măsură care este lăsată la

aprecierea instanţei judecătoreşti, pe cînd suspendarea cursului prescripţiei operează opinii

de drept. În legătură cu repunerea în termen, mai precis în legătură cu producerea

efectelor admiterii cererii de repunere în termen, în literatura juridică există opinii

diferite. Potrivit unei opinii, admiterea acţiunii de repunere în termen este o implicată

constatare a faptului acceptării succesiunii de către succesibilul care a sesizat instanţa. În

urma admiterii cererii de repunere în termen succesibilul redobîndeşte dreptul de opţiune

succesorală. El este repus în termen, pentru a avea la dispoziţie un termen în care să-şi

exercite dreptul de opţiune succesorală astfel încît el are posibilitatea opţiunii între a

accepta moştenirea sau a renunţa la ea. Acţiunea de prelungire a termenului de acceptare a

succesiunii prevăzut la art. 1517 urmează a fi diferenţiată de stabilirea faptului juridic –

faptul acceptării succesiunii în termen prin întrare în posesiune112.

Referitor la efectele exercitării dreptului de opţiune succesorală din perspectiva

termenului de acceptare a succesiunii sînt necesare de a fi precizate următoarele efecte:

Inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral;

Dreptul la fructele obţinute pînă la intentarea acţiunii.

În privinţa inadmisibilităţii dispunerii de patrimoniul succesoral este menţionabil că

moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de

el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de

moştenitor. Deci prin transmisiunea de drept a succesiunii către moştenitorii legitimi trebuie

înţeleasă numai o transmisiune juridică a proprietăţii nu însă o transmisiune de fapt. Această

transmisiune juridică nu este suficientă; va fi nevoie de actul de acceptare a succesiunii pentru

exercitarea tuturor drepturilor transmise prin moştenire.

Pînă la acea dată, transmisiunea juridică nu permite moştenitorului legal sau testamentar, să

intre în posesiunea de fapt a bunurilor succesorale. Acordarea transmisiunii de drept a

succesiunii îi permite ca după transmiterea moştenirii şi pînă la recunoaşterea vocaţiei sale de

moştenitor prin certificatul de moştenitor, să facă acte de conservare şi chiar de administrare

asupra bunurilor succesorale, dar nu are dreptul să dispună de el. Deşi cel chemat la moştenire

este considerat succesor de drept chiar de la deschiderea succesiunii, în fapt, acest statut va fi

dobîndit numai după declaraţia de acceptare şi primirea certificatului de moştenitor. Caracterul

de moştenitor de drept este atribuit numai în scopul ca moştenirea să nu devină vacantă. Pentru

toată perioada dintre deschiderea succesiunii şi acceptare, cel chemat la moştenire, după lege are

numai statutul de succesibil113.

În favoarea respectivelor reglementări vorbesc şi preverderile art.1444 alin.(2) al Codului

Civil al Republicii Moldova, care stabileşte că dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor

succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în

calitate de patrimoniu unic. Astfel dacă succesiunea este culeasă de doi sau mai mulţi

moştenitori, ei dobîndesc patrimoniul lăsat de defunct, în indiviziune. Această stare de lucruri

durează pînă la primirea certificatului de moştenitor. Fiecare dintre moştenitori va dobîndi, de la

data deschiderii succesiunii, o cotă-parte ideală şi abstractă din toate drepturile şi obligaţiile pe

care moştenirea le cuprinde. De fapt, bunurile ce formează patrimoniul succesoral sînt în

indiviziune, deoarece creanţele şi datoriile se divid între moştenitori, potrivit vocaţiei succesorale

112 Deak Francisc. Moştenire legală. Bucureşti 1994 .pag.22.

113 Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.170.

a fiecăruia. De la deschiderea succesiunii, fiecare copărtaş nu are o parte concretă din lucrurile ce

aparţin moştenirii, ci numai o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui bun succesoral. De

exemplu, dacă în patrimoniul succesoral intră o casă cu două camere de dimensiuni egale si

există doi moştenitori, nu va avea fiecare dreptul la cîte o cameră ci, pînă la primirea

certificatului de moştenitor, fiecare are dreptul la jumătate din fiecare moleculă a întregii case.

Indiviziunea succesorală este marcată de două principii importante: nici unul dintre coindivizari

nu are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune; fiecare coindivizar are un

drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine din indiviziune.

În privinţa dreptului la fructele obţinute pînă la intentarea acţiunii , este vorba din

perspectiva art.1521 al Codului Civil , despre un caz particular de drept la fructe exigibil de către

posesorul de bună-credinţă pe durata posesiunii bunului. Astfel , conform regulii generale în

materia posesiunii bunurilor, consfiinţite la art.307 şi 311 ale Codului Civil al Republicii

Moldova, posesorul de bună-credinţă va pierde dreptul de a poseda bunul din momentul cînd a

aflat despre formularea cerinţelor întemeiate ale titularului dreptului asupra bunului. Din acest

moment posesorul de bună-credinţă se transformă în posesor de rea-credinţă. Deci, dacă titularul

dreptului va cere predarea bunului, atunci posesorul de bună-credinţă este obligat să transmită

bunul persoanei îndreptăţite, în caz contrar acesta din urmă va fi în drept să înainteze o acţiune în

justiţie prin care să ceară predarea bunului, respectându-se şi prevederile art. 375 din Codul

Civil. Astfel un efect al posesiei de bună – credinţă este (pe lîngă prezumţia de proprietate şi

dreptul la posesie netulburată şi posibilitatea uzucapării bunului ) este dobândirea dreptului de

proprietate asupra fructelor de către posesorul de bună - credinţă. Astfel dispoziţia art.311 alin.

(2) al Codului Civil stabileşte că în cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează dreptul,

iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea în continuare, fructul

bunului şi drepturile aparţin posesorului. Din redacţia respectivului art. rezultă că până la

momentul încetării bunei credinţe posesorului îi revin fructele, şi anume acesta trebuie

considerat ca fiind efectul prevederii utilizate de legiuitor în cazul în care persoana îndreptăţită

nu-şi realizează dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze

posesiunea în continuare, fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului114.

Astfel din prevederile art.1521 al Codului Civil care urmează a fi aplicat împreună cu

cele ale art.307 şi 311 ale Codului Civil dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea

ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa

testamentului a intrat în posesiunea averii succesorală, sau dacă moştenitorii testamentari şi

legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori

114 Sergiu Baieș, Victor Volcinschi, Aurel Băieșu, Valentina Cebotari, Ion Creţu, DREPT CIVIL, Drepturile reale, Teoria generală a obligaţiilor, Volumul II, Ediţia a 2-a, Chișinău, „Tipografia Centrală”, 2005. pag.61.

legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la

intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului

investit în averea succesorală. Deci moştenitorul aparent este obligat să restituie adevăratului

moştenitor toate bunurile succesorale mobile fie în natură dacă le mai posedă, fie prin echivalent.

Dacă a fost de rea-credinşă va fi obligat să restituie şi fructele.

Un alt caz particular al aplicării normelor privind termenul de opţiune succesorală este cel

reglementat de art.1523 alin.(1) şi (2) al Codului Civil al Republicii Moldova , care consacră

insituţia transmisiei succesorale în dreptul civil succesoral al statului nostru. Astfel, dacă

moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de

a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii

moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit

pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni.

Conform art.1523 alin.(2) la expirarea termenului prevăzut mai sus, succesorii moştenitorului

decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va

considera cauzele omiterii termenului întemeiate.

Deci în caz de deces al titularului dreptului de opţiune succesorală înainte de a-l exercita,

acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau testamentari, alături de celelalte

drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire, după cum opţiunea are ca obiect o

moştenire legală sau testamentară. În caz de transmisie succesorală a moştenirii, moştenitorul

legal (în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar - supravieţuind un timp cît de scurt

defunctului – dobîndeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu

a refuzat-o) şi – confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau

testamentari (moştenire succesivă, subsecventă). În acest caz, persoanele care pretind drepturi

asupra masei succesorale prin transmisie succesorală, trebuie să dovedească “existenţa”

moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri, şi bineînţeles, propriile drepturi

succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta.

Transmisia succesorală operează chiar dacă, moştenitorul – decedat înăunutrul termenului

de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni nu a exercitat acest drept, nici nu a

acceptat-o, dar nici nu a renunţat. Ca consecinţă a faptului patrimoniul transmisiei succesorale

face parte şi acest drept de opţiune, care poate fi exercitat de beneficiarul transmisiei succesorale,

în perioada rămasă pînă la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă, însă, termenul de opţiune

este expirat, beneficiarul transmisie succesorale trebuie să dovedească că moştenitorul a acceptat

moştenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de

el, în caz contrar, stingîndu-se, prin prescripţie, titlul său de moştenitor. La moştenirea prin

transmisie succesorală, termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, moştenitorii,

care moştenesc prin transmise succesorală, avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea

dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar

dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni.

În cazul declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data prevăzută

în hotărîrea judecătorească definitivă, ca fiind data morţii. Se admite că deşi data deschiderii

succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de prescripţie al dreptului de opţiune

succesorală se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de

moarte, pentru că numai din acel moment dreptul de opţiune poate fi exercitat. Dacă succesibilul

a luat cunoştinţa mai tărziu de calitatea sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării

la cunoştinţă a acestei calităţi (este vorba de moştenire testamentară cînd termenul din care

rezultă calitatea de moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la

moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).

În privinţa consecinţelor neacceptării moştenirii prin transmisie succesorală, art.1524 al

Codului Civil stabileşte că neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează

moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului

decedat. La refuzul de a accepta moştenirea prin transmisie succesorală, averea trece la

persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat115.

Astfel în caz că moştenitorul a omis termenul de acceptare a succesiunii prin transmisie

sau el are dreptul să se adreseze în instanţa de judecată pentru restabilirea termenului de

acceptare a succesiunii. În declaraţie va ţine cont de toate circumstanţele şi cauzele din care a

fost omis acest termen primind (luînd) o decizie motivată. În temeiul apariţiei moştenitorilor noi,

vor fi anulate Certificatul de moştenitor şi înregistrările făcute în acest sens la Oficiile Cadastrale

Teritoriale.

Este nevoie de a preciza că faptul exercitării dreptului de a accepta moştenirea , deci a

dreptului de opţiune succesorală determină şi condiţiile de înaintare a pretenţiilor creditorilor în

legătură cu datoriile defunctului. Astfel conform art.1544 al Codului Civil în termen de 6 luni din

ziua când au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să

înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor

pretenţii. Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea

urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii

termenului de înaintare a pretenţiilor. De asemenea, prin consecinţă nerespectarea dispoziţiilor

de mai sus atrage pierderea de către creditori a dreptului de înaintare a pretenţiilor.

115 Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966, p.130.

Deci creditorii celui ce a lăsat moştenirea sunt în drept să înainteze pretenţiile sale

moştenitorilor care au acceptat succesiunea. Respectivul drept al creditorului este limitat în

timp. Limitarea în timp se efectuează în dependenţă de două criterii: a ştiut creditorul despre

deschiderea succesiunii sau nu a cunoscut acest fapt. Dacă creditorul a cunoscut faptul

deschiderii succesiunii, el va fi în drept să înainteze pretenţiile sale moştenitorilor în termen de 6

luni, calculat din data când a aflat despre deschiderea acesteia. Dacă creditorii nu au cunoscut

faptul deschiderii succesiunii, termenul de înaintare a pretenţiilor va constitui un an din

momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretenţiilor. Termenul de înaintare a

pretenţiilor începe a curge din data decesului celui ce a lăsat moştenirea. Omiterea de către

creditor a termenului fixat în prezentul articol (având natura juridică de termen de perimare), are

drept consecinţă pierderea dreptului la urmărire. Asupra lui nu se răsfrâng regulile de întrerupere,

repunere şi suspendare.

Termenului de opţiune succesorală îi sînt aplicabile normele generale cu privire la

termene reglementate de legislaţia civilă (art.259-266 ale Codului Civil al Republicii Moldova).

Astfel termenul de opţiune succesorală face parte din categoria de termene precluzive (punitive),

deci de termene instituite de legislatie pentru realizarea de catre subiectul dreptului civil a

posibilitatilor oferite de dreptul subiectiv116. Acestea stabilesc persoanei imputernicite un timp

strict determinat pentru realizarea drepturilor sale sub sanctiunea pierderii acestui drept. Astfel

pentru acceptarea mostenirii succesorilor se stabileste un termen de sase luni din ziua deschiderii

ei , conform art.1517 al Codului Civil. La expirarea acestui termen dreptul la acceptarea

mostenirii se pierde. Termenele precluzive, dupa esenta sa, sunt sanctiuni pentru realizarea

necorespunzatoare sau nerealizarea dreptului, determinate de imposibilitatea exercitării

dreptului. Particularitatea termenelor punitive consta in aceea ca asupra lor nu se rasfring

regulile de suspendare, intrerupere si restabilire, cum aceasta se intimpla in cazul termenelor de

prescriptie extinctiva.

La fel termenul de opţiune succeorală face parte din categoria termenelor determinate de

scurgerea unei perioade. Termenul se determină printr-o perioadă de timp, dacă este necesar să

evidenţiem un interval de timp, înăuntrul căruia drepturile şi obligaţiile civile trebuie să

acţioneze ( să apară, să existe, să se modifice şi să dispară ). În aşa cazuri durata unei astfel de

perioade se calculează în ani, luni, săptămîni, zile, ore şi chiar în astfel de termen cum este

momentul.

În toate cazurile momentul care va determina începutul termenului de opţiune succesorală va

fi in momentul deschiderii succesiunii (cazul moştenirii legale) sau fie momentul în care

116 E.Safta-Romano. Dreptul la moştenire.  Doctrina şi jurisprudenţa. Vol.II. - Iaşi: Graphix, 1995, p.150.

moştenitorul a aflat desre calitatea sa de succesibil (în cazul moştenirii testamentare). În privinţa

unor cazuri particulare privind începutul curgerii termenului de opţiune succesorale putem

menţiona cazul declarării decesului persoanei şi cel al copilului conceput dar nenăscut încă.

Astfel, conform art.1440 al Codului Civil succesiunea se deschide în urma decesului

persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată. Momentul

deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea

sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.

Deci deschiderea succesiunii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a persoanei

fizice (încetarea calităţii de subiect de drept a celui despre a cărui moştenire este vorba) şi

produce efectul transmiterii de drept a patrimoniului său către moştenitorii legali sau

testamentari, marcînd, implicit, momentul în care încep să acţioneze prevederile legale

referitoare la instituţia moştenirii. Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de

moştenitori sau de patrimoniu succesoral, persoana în viaţă, fiind titularul patrimoniului său (un

om viu nu poate fi moştenit), iar moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii

moştenirii. Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul

persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărîre judecătorească. Simpla declarare

judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect deschiderea moştenirii117.

Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a celui care lasă

moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua (calendaristică), ora, şi minuta

survenirii ei. Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească moartea, precum şi momentul

morţii celui la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a momentului

producerii acesteia se va face, după caz, prin certificatul de deces sau prin hotărîrea

judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, care cuprinde şi data stabilită de judecată,

ca fiind aceea a morţii.

Atît dovada momentului morţii făcută prin certificatul de deces, cît şi dovada morţii

făcută prin hotărîre judecătorească declarativă de moarte au putere doveditoare pînă la proba

contrarie, aceasta putînd fi făcută prin orice mijloc de probă, deoarece moartea este un simplu

fapt material.

Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o deosebită

importanţă practică din următoarele motive: - la această dată primesc aplicare normele dreptului

de moştenire; - în cazul unui conflict în timp al unor legi succesorale succesive, în funcţie de

această dată, se determină legea aplicabilă (astfel, determinarea cercului de moştenitori chemaţi

să culeagă moştenirea se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii

117 M.Eliescu. Transmisiunea şi împărţirea moştenirii în dreptul RSR. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966, p.98.

succesiunii, iar actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi, de exemplu, acceptarea sau

renunţarea la moştenire, vor fi reglementate de legea în vigoare la data, cînd aceste acte se

săvîrşesc, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi); - în funcţie de acest element se

determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari; - la această dată se determină compunerea

şi valoarea patrimoniului succesoral; - de la data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul

de 6 luni de opţiune succesorală; - data deschiderii succesiunii marchează data pînă la care

retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; - în cazul pluralităţii de moştenitori, data

deschiderii succesiunii marchează ziua în care începe starea de indiviziune.

Doctrina romana a dreptului succesoral tratează în mod specific particularităţile

exercitării dreptului de opţiune succesorală şi efectele exercitării respectivului drept. Astfel,

potrivit legii romane, succesibilul, după deschiderea moştenirii, are dreptul de a alege între trei

posibilităţi :

Acceptarea pură şi simplă a moştenirii. Succesibilul care optează în acest sens îşi

consolidează titlul de moştenitor şi va fi obligat să răspundă pentru datoriile şi

sarcinile succesiunii, chiar dacă aceasta ar depăşi ca valoare activul moştenit;

Renunţarea la mostenire. Prin renuntare succesibilul desfiinteaza cu efect retroactiv

vocatia sa succesorala;

Acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar. Succesibilul îşi consolideaza titlul

de moştenitor, dar îşi limitează răspunderea sa pentru datoriile şi sarcinile moştenirii.

Sunt îndreptăţite să exercite dreptul de opţiune succesorală, toate persoanele care au

chemare la moştenire, în temeiul legii sau în temeiul testamentului.

Prin acceptarea pură şi simplă a moştenirii, se produce contopirea patrimoniului

succesoral cu cel al moştenitorului, astfel încât acesta din urma va raspunde pentru pasivul

moştenirii, nu numai în limita patrimoniului dobândit prin moştenire ci şi cu bunurile proprii.

Prin acceptarea pură şi simplă a moştenirii, succesibilul îşi însuşeşte necondiţionat calitatea de

moştenitor. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi: voluntară şi forţată118.

Acceptarea moştenirii sub beneficu de inventar este o variantă interemediară de opţiune,

între acceptarea pură şi simplă şi renunţarea la moştenire. Aceasta nu presupune confuziunea

patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului, altfel spus, suscesibilul accepta, total, definitiv

şi necondiţionat, activul moştenirii, în timp ce pasivul succesoral este acceptat numai în limita

activului moştenit. Ca şi celelalte variante de opţiune succesorala, acceptarea moştenirii sub

beneficiu de inventar este în principiu facultativă, astfel încât succesibilul are dreptul şi nu

obligaţia de a opta cu privire la moştenire. Acceptând sub beneficiu de inventar moştenirea,

118 E. Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune: probleme şi sugestii. (Comentariu la noul Cod civil al Republicii Moldova) // Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 12, p.21.

moştenitorul devine proprietarul patrimoniului succesoral, putând cere ieşriea din indiviziune sau

reducţiunea liberalităţilor excesive.

Legislaţia şi doctrina dreptului roman , a consacrat un rol aparte studierii amănunţite a

aspectelor juridice privind renunţarea la moştenire, ca element al dreptului de opţiune

succesorală. Astfel doctrina dreptului roman enunţă următoarele condiţii ale actului de renunţare

de la moştenire (în categoria condiţiilor de fond, ce se cer a fi îndeplinite):

- renunţarea la moştenire este susceptibilă, în principiu, numai de exercitarea expresă;

- renunţarea la moştenire produce efecte juridice numai dacă succesibilul nu a acceptat

anterior moştenire;

- renunţarea este un act indivizibil, astfel încât succesibilul nu poate renunţa la o parte a

moştenirii, acceptând o altă parte;

- renunţarea trebuie să fie pur abdicativă.

În ceea ce priveşte condiţiile de forma, trebuie menţionat ca în dreptul roman, renunţarea la

moştenire este un act solemn. Aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii de formă, una fiind

cerută pentru validitate , iar a doua pentru opozabilitate. Astfel declaraţia de renunţare trebuie

dată în faţa notarului public şi trebuie înscrisă în registrul special de renunţări la succesiune.

În privinţa constatării acceptări de facto a moştenirii lăsate, legislaţia romana operează cu

noţiunea de petiţie de ereditate, care presupune cererea privind exercitarea dreptului de

moştenitor cu revendicarea bunurilor din mîinile unui terţ neîndreptăţit de a le poseda. Astfel,

conform legislaţiei romane, se consideră a fi petiţie de ereditate acea acţiune reală, prin care

reclamantul (moştenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) cere instanţei de judecată

recunoaşterea titlului sau de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale da către pârât care se

pretinde, de asemenea, successor universal sau cu titlu universal al defunctului.

După cum rezultă din definiţia dată, reclamantul în petiţia de ereditate este persoana care

se pretinde a fi succesorul universal sau cu titlu universal. Pârâtul este acea persoană care se

pretinde a fi succesorul universal sau cu titlu universal şi care poseda bunurile succesoral în

aceasta calitate. Astfel, dacă pârâtul posedă bunurile succesorale şi se apără în calitate de

proprietar sau titular, acţiunea va fi de revendicare chiar dacă reclamantul va trebui să

dovedească calitatea sa de moştenitor pentru a putea acţona. Petiţia de ereditate nu se confundă

cu acţiunea personală prin care reclamantul cere plata datoriei pârâtului faţă de succesiune119.

Majoritatea autorilor califică petiţia de ereditate drept o acţiune reală, căci are ca scop

deposedarea moştenitoriului aparent de bunurile succesorale, iar nu ca un raport juridic

valorificat împotriva debitorului. În cazul acţiunii în petiţie de ereditate, chestiunea disputată

119 Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.120.

este reprezentatat de calitatea de moştenitor a părţilor. Dovada acestei calităţi se face prin

certificatul de moştenitor.

Admiterea petiţiei de ereditate de către instanţă produce în raporturile dintre adevăratul

moştenitor şi moştenitorul aparent următoarele efecte:

reclamantul este îndreptăţit la restituirea de către moştenitorul aparent a bunurilor

succesorale;

reclamantul este îndreptăţit la restituirea creanţelor pe care moştenitorul aparent le-a

încasat;

moştenitorul aparent este obligat să plătească eventualele datorii pe care le are faţă de

succesiune, cu dobânzi din ziua chemării în judecata.

La fel ca şi în dreptul notarial al Republicii Moldova, în drepul notarial roman, certificatul de

moştenitor este actul eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii, în cadrul

procedurii succesorale necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor.

Certificatul de moştenitor este eliberat de către notarul public numai dacă între moştenitori nu

există înţelegere. Acesta se eliberează după expirarea termenului de prescripţie a dreptului de

opţiune succesorală de 6 luni, care curge de la data deschiderii moştenirii. Certificatul de

moştenitor cuprinde precizări referitoare la : defunct; activul şi pasivul moştenirii; numărul şi

calitatea moştenitorilor; cota ce revine fiecarui moştenitor; plata taxelor de timbru şi a onorarilor;

data eliberării sale şi organul care îl eliberează. Certificatul de moştenitor îndeplineşte în dreptul

roman următoarele două funcţii: mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari; mijloc de

probă. Certificatul de moştenitor nu dovedeşte dreptul de proprietate al moştenitorilor, ci numai

calitatea acestora şi cota bunurilor ce revin fiecăruia în parte120.

Capitolul 3.

Subdiviziunea 3.1 Aspecte comparative privind dreptul de optiune succesorala cu

legislatiile altor state ale lumii.

Un rol deosebit de important in procesul de exercitare a dreptului de optiune succesorala

revine ansamblului de norme de drept care reglementeaza exercitarea respectivului drept, care

sint continute in cadrul normative de drept civil succesoral al statelor lumii. In sensul respective,

este nevoie de a preciza faptul ca sistemele de drept ale diverselor state cunosc o varietate de

forme de reglementare a institutiei optiunii succesorale in dreptul civil. Anume din acest motiv

voi incerca sa prezint la prezentul capitol al lucrarii mele aspectele comparative ale dreptului de

optiune succesorala in raport cu prevederile similare , in acest sens, ale legislatiei civile

succesorale a Republicii Moldova. In acest sens, imi propun sa prezint specificul reglementarilor

120 E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de Drept 11/47, 2003.

exercitarii dreptului de optiune succesorala in legislatiile unor state precum Romania, Federatia

Rusa, Franta, ceea ce va conditiiona o imagine cu mult mai clara a varietatilor legale ale

reglementarilor privind dreptul de optiune succesorala in acest sens.

3.2 .Dreptul de optiune succesorala in legislatia Romaniei

Dispozitiile privind dreptul de optiune succesorala sint cuprise in acest sens in Codul

Civil al Romaniei, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011. Astfel

prevederi cu privire la dreptul de optiune succesorala se gasesc in legisltia Romaniei in cadrul

art.1100-1121 ale respectivei legi, art. Continute in cadrul Titlul IV - Transmisiunea si partajul

mostenirii al Codului Civil al Romaniei.

Astfel conform art.1100 al Codului Civil al Romaniei cel chemat la mostenire in temeiul

legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea. In acelasi timp

conform prevederilor art.1101 al aceleiasi legi sint precizate anumite caractere juridice ale

dreptului de optiune succesorala121. Astfel sub sanctiunea nulitatii absolute, optiunea succesorala

este indivizibila si nu poate fi afectata de nicio modalitate. Specificul unor anumite cazuri

particulare de exercitare a adreptului de optiune scuccesorala sint regementate de art.1102 care

stabileste ca mostenitorul care, in baza legii sau a testamentului, cumuleaza mai multe vocatii la

mostenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de optiune distinct.

In privinta legatarului conform prevederilro alin.(2) al aceluiasi art. , este stabilit faptul ca

legatarul chemat la mostenire si ca mostenitor legal isi va putea exercita optiunea in oricare

dintre aceste calitati.

Daca, desi nu a fost incalcata rezerva, din testament rezulta ca defunctul a dorit sa

diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca mostenitor legal, acesta din urma poate opta

doar ca legatar. Similar prevederilor art.1517 al Codului Civil al Republicii Moldova,

exercitarea dreptului de optiune succesorala este pusa in corelatie cu conditia termenului de

optiune, care in cazul legislatiei Romaniei este relgementata la art. 1103 al Codului Ciivl al

Romaniei care stabileste ca dreptul de optiune succesorala se exercita in termen de un an de la

data deschiderii mostenirii. In privinta curgerii termenului de optiune succeorala alin.(2) al

aceleiasi legi stabileste ca termenul de optiune curge:

de la data nasterii celui chemat la mostenire, daca nasterea s-a produs dupa deschiderea

mostenirii;

de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca inregistrarea se face in

temeiul unei hotarari judecatoresti de declarare a mortii celui care lasa mostenirea, afara

numai daca succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotararea de declarare a mortii la o

data anterioara, caz in care termenul curge de la aceasta din urma data;

121 Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. - Bucureşti: Actami, 1999, p.450.

de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatul sau, daca

testamentul cuprinzand acest legat este descoperit dupa deschiderea mostenirii;

de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe

care se intemeiaza vocatia sa la mostenire, daca aceasta data este ulterioara deschiderii

mostenirii.

Spre deosebire de prevederile legislatiei Republicii Moldova care nu admit aplicare

regulilor privind termenul de prescriptie exctinctiva in cazul exercitarii dreptului de optiune

succesorala , alin.(3) al art.1103 al Codului Civil al Romaniei stipuleaza per a contrario ca

termenului de optiune succesorala i se aplica prevederile cuprinse in cartea a VI-a ale Codului

Civil al Romaniei referitoare la suspendarea si repunerea in termenul de prescriptie extinctiva122.

Alte doua cazuri particulare ale exercitarii dreptului de optiune succesorala in legislatia

civila succesorala a Romaniei este cazul de prorogare a termenului de optiune succeorala si cel

de retransmitere a dreptului de optiune succesorala . Astfel , in privinta cazului de prorogarea a

termenului de optiune succesorala este nevoie de a preciza faptul ca conform art.1104 al Codului

Civil al Romaniei in cazul in care succesibilul a cerut intocmirea inventarului anterior exercitarii

dreptului de optiune succesorala, termenul de optiune nu se va implini mai devreme de doua luni

de la data la care i se comunica procesul-verbal de inventariere. Pe durata efectuarii inventarului,

succesibilul nu poate fi considerat mostenitor, cu exceptia cazului in care a acceptat mostenirea.

In privinta cazului de retransmitere a dreptului de optiune succesorala art.1105 al

aceleiasi legi stipuleaza ca mostenitorii celui care a decedat fara a fi exercitat dreptul de optiune

succesorala il exercita separat, fiecare pentru partea sa, in termenul aplicabil dreptului de optiune

privind mostenirea autorului lor.

Secţiunea a 2-a a aceluiaşi cap. al Codului Civil al Romaniei reglementează acceptarea

moştenirii. Astfel art. 1108 al legii stabileşte acceptarea poate fi expresa sau tacita. Acceptarea

este expresa cand succesibilul isi insuseste explicit titlul sau calitatea de mostenitor printr-un

inscris autentic sau sub semnatura privata. Acceptarea este tacita cand succesibilul face un act

sau fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calitate de mostenitor.

Art.1110 stipulează categoriile de acte care au valoare de acceptare tacită a moştenirii.

Astfel actele de dispozitie juridica privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra mostenirii

atrag acceptarea tacita a acesteia. Sunt astfel de acte:

instrainarea, cu titlu gratuit sau oneros, de catre succesibil a drepturilor asupra mostenirii;

renuntarea, chiar gratuita, in folosul unuia sau mai multor mostenitori determinati;

122 Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996, p.245.

renuntarea la mostenire, cu titlu oneros, chiar in favoarea tuturor comostenitorilor sau

mostenitorilor subsecventi.

De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacita a mostenirii actele de dispozitie,

administrare definitiva ori folosinta a unor bunuri din mostenire. Actele de conservare,

supraveghere si de administrare provizorie nu valoreaza acceptare, daca din imprejurarile in care

acestea s-au efectuat nu rezulta ca succesibilul si-a insusit prin ele calitatea de mostenitor. Sunt

considerate a fi de administrare provizorie actele de natura urgenta a caror indeplinire este

necesara pentru normala punere in valoare, pe termen scurt, a bunurilor mostenirii.

Condiţiile declaraţiei de acceptare a moştenirii sînt reglementate de art.1111 al Codului care

stabileşte că succesibilul care intentioneaza sa indeplineasca un act ce poate avea semnificatia

acceptarii mostenirii, dar care doreste ca prin aceasta sa nu fie considerat acceptant, trebuie sa

dea in acest sens, anterior indeplinirii actului, o declaratie autentica notariala.

Ca consecinţă juridică acceptarea consolideaza transmisiunea mostenirii realizata deplin

drept la data decesului. Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal raspund

pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proportional

cu cota fiecaruia.

O formă specială de acceptare a moştenirii este acceptarea forţată , reglementată de art.1119

al Codului Civil al Romaniei care stabileste ca succesibilul care, cu rea-credinta, a sustras ori a

ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului ori reductiunii

este considerat ca a acceptat mostenirea, chiar daca anterior renuntase la ea. El nu va avea insa

niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse si, dupa caz, va fi obligat sa raporteze ori

sa reduca donatia ascunsa fara a participa la distribuirea bunului donat. Mostenitorul aflat in

situatia prevazuta mai sus este tinut sa plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proportional cu

cota sa din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Secţiunea a 3-a a aceluiaşi Cap. al Codului Civil al Romaniei reglementează renunaţarea de

la moştenire. Astfel declaratia de renuntare se face in forma autentica la orice notar public sau,

dupa caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, in conditiile si limitele

prevazute de lege (art.1120). Pentru informarea tertilor, declaratia de renuntare se va inscrie, pe

cheltuiala renuntatorului, in registrul national notarial, tinut in format electronic, potrivit legii123.

În acelaşi timp , succesibilul care renunta este considerat ca nu a fost niciodata mostenitor.

Partea renuntatorului profita mostenitorilor pe care i-ar fi inlaturat de la mostenire sau celor a

caror parte ar fi diminuat-o daca ar fi acceptat mostenirea.

Cazul de renunţare frauduloasă este reglementat de art.1122 care stabileşte că creditorii

123 Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999, p.55.

succesibilului care a renuntat la mostenire in frauda lor pot cere instantei revocarea renuntarii in

ceea ce ii priveste, insa numai in termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renuntarea.

Admiterea actiunii in revocare produce efectele acceptarii mostenirii de catre succesibilul debitor

numai in privinta creditorului reclamant si in limita creantei acestuia.

În privinţa revocaării renunţării de la moştenire, art.1123 al legii stabileşte că în tot cursul

termenului de optiune, renuntatorul poate revoca renuntarea, daca mostenirea nu a fost deja

acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea care i-ar reveni. Revocarea renuntarii

valoreaza acceptare, bunurile mostenirii fiind preluate in starea in care se gasesc si sub rezerva

drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri.

Dreptul la actiunea in anularea acceptarii sau renuntarii (art.1124) se prescrie in termen de 6

luni, calculat in caz de violenta de la incetarea acesteia, iar in celelalte cazuri din momentul in

care titularul dreptului la actiune a cunoscut cauza de nulitate relativa.

Reglementări speciale în contextul exercitării dreptului de opţiune succesorală sînt cele

incluse în textul Secţiunii a 4-a a Codului Civil care reglementează Sezina. Astfel art.1125 al

legii stabileşte că pe langa stapanirea de fapt exercitata asupra patrimoniului succesoral, sezina le

confera mostenitorilor sezinari si dreptul de a administra acest patrimoniu si de a exercita

drepturile si actiunile defunctului. Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, descendentii si

ascendentii privilegiati. Conform art.1127 mostenitorii legali nesezinari dobandesc sezina numai

prin eliberarea certificatului de mostenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii mostenirii.

Pana la intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii, mostenitorul legal nesezinar nu poate fi

urmarit in calitate de mostenitor. În acelaşi timp legatarul universal poate cere intrarea in

stapanirea de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari. Daca asemenea mostenitori nu

exista sau refuza, legatarul universal intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea certificatului de

mostenitor. Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii de la

mostenitorii rezervatari sau, dupa caz, de la legatarul universal intrat in stapanirea mostenirii ori

de la mostenitorii legali nerezervatari care au intrat in stapanirea mostenirii, fie de drept, fie prin

eliberarea certificatului de mostenitor. Daca asemenea mostenitori nu exista sau refuza, legatarul

cu titlu universal intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor124.

În ceea ce priveşte petiţia de ereditate şi efectele acesteia, art.1130, 1131 ale Codului

(conţinute în Sectiunea 5 - Petitia de ereditate) stabileşte că mostenitorul cu vocatie universala

sau cu titlu universal poate obtine oricand recunoasterea calitatii sale de mostenitor contra

oricarei persoane care, pretinzand ca se intemeiaza pe titlul de mostenitor, poseda toate sau o

parte din bunurile din patrimoniul succesoral. De asemena , conform art.1131 recunoasterea

124 E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 6/162, 2002.

calitatii de mostenitor il obliga pe detinatorul fara titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la

restituirea acestor bunuri cu aplicarea prevederilor menţionate mai sus ale Codului Civil al

Romaniei în materia succesiunii.

Reglementările privind certificatul de moştenitor sînt conţinute în art.1132-1134 ale Codului.

Astfel, certificatul de mostenitor se elibereaza de catre notarul public si cuprinde constatari

referitoare la patrimoniul succesoral, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din

acest patrimoniu, precum si alte mentiuni prevazute de lege. Certificatul de mostenitor face

dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al

mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia.

In vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral, notarul public procedeaza, mai intai,

la lichidarea regimului matrimonial. În acelaşi timp , conform art.1134 al Legii, cei care se

considera vatamati in drepturile lor prin eliberarea certificatului de mostenitor pot cere instantei

judecatoresti constatarea sau, dupa caz, declararea nulitatii acestuia si stabilirea drepturilor lor,

conform legii.

La fel ca şi în cazul dreptului civil succesoral al Republicii Moldova, o deosebită importanţă

practică este determinată de procedura notarială succesorală în ceea ce priveşte exercitarea

dreptului de opţiune succesorală în limitele legii. În sensul dat Legea notarilor publici si a

activitatii notariale nr. 36/1995 ind.1 (publicată in Monitorul Oficial nr. 72 din 2/4/2013)

reglementează în cadrul Secţiunii a 3-a a acesteia, aspectele juridice privind exercitarea

dreptului de opţiune succesorală în cadrul Procedurii notariale succesorale125.

Astfel, conform art.102 al legii procedura succesorala notariala se deschide la cererea oricarei

persoane interesate, precum si a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia se aflau

bunurile defunctului la data deschiderii mostenirii Notarul public sesizat are obligatia de a-si

verifica in prealabil competenta teritoriala, iar in cazul in care constata ca succesiunea este de

competenta altui notar public, se desesizeaza, fara a mai cita partile, informandu-l pe solicitant

cu privire la notarul competent sa indeplineasca procedura succesorala. De asemenea , pentru

exercitarea dreptului de opţiune succesorală, conform art.103 al legii în cererea de deschidere a

procedurii succesorale vor fi mentionate datele de stare civila ale defunctului, numele, prenumele

si domiciliul mostenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu mentionarea valorii acestora,

precum si a pasivului succesoral Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi facuta

de oricare dintre succesibili, de catre creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum si de

orice alta persoana care justifica un interes legitim.

Dupa ce constata ca este legal sesizat, notarul public inregistreaza cauza si dispune citarea

125 D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993, p.17.

celor care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament, citeaza si pe legatari si executorul

testamentar instituit (art.105). Conform alin.(3) al aceluiaşi art. daca printr-un testament autentic

s-a instituit un legatar universal, se citeaza, in lipsa de mostenitori rezervatari, numai legatarul;

daca testamentul este olograf sau mistic, se citeaza si mostenitorii legali. In ambele cazuri se va

cita si executorul testamentar, daca a fost desemnat prin testament In succesiunea ce urmeaza a fi

declarata vacanta, notarul public citeaza autoritatea administratiei publice competenta a prelua

bunurile In cazul mostenitorului incapabil, se citeaza reprezentantul legal si autoritatea tutelara.

Conform art.114 al legii încheierea procedurii succesorale se poate face si inainte de

expirarea termenului de acceptare a succesiunii, daca este neindoielnic ca nu mai sunt si alte

persoane indreptatite la succesiune De asemenea, procedura succesorala se poate incheia de

indata, in temeiul unui testament, daca acesta indeplineste conditiile legale de forma, nu contine

dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista

acordul acestora. In aceleasi conditii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului

particular asupra bunurilor determinate prin testament

Ulterior, conform art.115 al legii, pe baza incheierii finale se redacteaza certificatul de

mostenitor sau de legatar, care va avea aceeasi data cu incheierea finala si numar din registrul de

termene succesorale si va cuprinde constatarile din incheiere referitoare la masa succesorala,

numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. Certificatul

de mostenitor va putea cuprinde mentiuni cu privire la modalitatea prin care a fost stabilita

intinderea drepturilor succesorilor, precum si orice mentiune care justifica eliberarea acestuia.

Certificatul de mostenitor face dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si

dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa

succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia. Cate un exemplar al certificatului de mostenitor se

elibereaza fiecaruia dintre mostenitori sau legatari, dupa caz, dupa achitarea taxelor succesorale

si a onorariilor.

Cei care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot

cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pana la

anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada calitatii de

mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor

acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia (art.119 al

legii).

3.3 .Dreptul de optiune succesorala in legislatia Federaţiei Ruse

Legislaţia civilă succesorală a Federaţiei Ruse cunoaşte o poziţe proprie în materia

dreptului de opţiune succesorală şi exercitării acestuia126. Astfel Partea a 3-a a Codului Civil al

126 H.Бондарев, Э.Эйдинова. Право на наследство и его оформление. - Москва, 1971, р.25.

Federației Ruse ( în vigoare din 26.11.2001, legea N 146-FZ) este consacrată în întregime

Moştenirii. În acelaşi timp Cap.64 al respectivei Părţi al Codului Civil al Federaţiei Ruse

(art.1152-1175) reglementează aspectele juridice privind dreptul de opţiune succesorală în

dreptul civil al Federaţiei Ruse.

Astfel (art.1152) pentru a exercita dreptul de moştenitor, moştenitorul urmează a accepta

moştenirea ce i se cuvine. Similar prevederilor art.1516 al Codului Civil al Republicii Moldova ,

dacă moştenitorul acceptă moştenirea se consideră că a acceptat-o în orice ar fi fost și oriunde se

afla. Când un moștenitor este chemat pentru a moșteni simultan în mai multe temeiuri (prin

testament sau prin lege sau prin transmitere ereditară și rezultatul deschiderii moștenirii și altele

similare) moștenitorul poate accepta moștenirea ce i se cuvine în baza la unul dintre aceste

motive, în baza mai multor temeiuri , sau în baza fiecărui temei. Moştenirea nu se va accepta

moștenirea pe condiție sau cu rezerve. Acceptarea moștenirii de către unul sau mai mulți

moștenitori nu înseamnă că restul moştenitorilor au acceptat (acesta consacră carcaterul personal

al acceptării moştenirii). Acceptarea succesiunii presupune acceptarea masei succesorale la

momentul exercitării actului de acceptare indiferent de momentele ulterioare (adică are un

caracter universal ori cu titlu universal).

Art.1153 al Codului stabileşte modalităţile de exercitare a dreptului de opţiune

succesorală. Astfel acceptarea moștenirii se va face prin depunerea la locul deschiderii

succesiunii la un notar autorizat prin lege să emită un certificat de moștenire, a unei declarații

oficială cu privire la acceptarea moștenirii de moștenitor şi solicitarea emiteriii unui certificat

de moștenire127.

De asemenea se consideră că moștenitorul a acceptat moștenirea, în cazul în care el a

comis acțiuni care demonstrează acceptarea efectivă a moștenirii, în special:

a intrat în posesia bunurilor din masa succesorală ;

să ia măsuri pentru a păstra bunurile din masa succesorală, de protecție a acestora împotriva

abuzurilor sau pretentii terţilor (acte de conservare);

a făcut pe cheltuiala proprie acte de întreţinere a bunurilor imobiliare din masa succesorală;

a plătit datoriile personale ale celui care a lăsat moştenirea.

Art.1154 reglementează, la rîndul său termenul de acceptare a succesiunii. Astfel

moștenirea poate fi acceptată în termen de șase luni de la data deschiderii succesiunii.

În privinţa prelungirii termenului de opţiune succesorală, art.1155 al Codului stabileşte că

la cererea unui moștenitor care a omis termenul stabilit pentru moștenire (art. 1154), instanța

poate recupera acest timp și să recunoască moștenitorul a acceptat moștenirea, în cazul în care

127 П.С.  Никитюк.  Наследственное право и наследственный процесс.  -  Кишинэу: Штиинца, 1973, р. 124.

moștenitorul nu au știut sau nu ar fi trebuit să știe despre deschiderea moștenirii sau a ratat

termenul limită pentru alte motive obiective, și sub rezerva că moștenitorul, care a ratat termenul

limită stabilit pentru moștenire a înaintat cerere de repunere în termen instanței în termen de

șase luni de la cauza lipsei acest termen a dispărut.

Art.1156 este consacrat dreptului de opţiune în cazul reprezentării succesorale . Astfel în

cazul în care moștenitorul invitat să moștenească în baza unui testament sau prin lege, a murit

după deschiderea succesiunii, dreptul la moștenire ce i se cuvine, se va transmite moştenitorilor

acestuia (transmitere ereditară). În cazul în care partea rămasă din teremenul de opţiune

succeorală după moartea moștenitorului este mai mică de trei luni, acesta se prelungește până la

trei luni.

Art.1157 reglementează dreptul de renunţare de la moştenire. Astfel moștenitorul poate

refuza moștenire în favoarea altora (art.1158) sau fără a indica în favoare cui renunţă.

Renunţarea unui moştenitor de la moştenire nu poate fi ulterior modificată sau retrasă.

Renunţarea de la moştenire a moștenitorului minor, incapabil sau incapabil este permisă cu

aprobarea prealabilă a autorității tutelare, în baza hotărîrii instanţei de judecată.

Moștenitorul poate renunţa de la moștenire în favoarea altor persoane , din rîndul

moștenitorilor desemnaţi prin testament sau moștenitorii legali, nu însă în favoarea celor

dezmoșteniți, inclusiv poate renunţa în beneficiul celor care sunt chemați să moștenească prin

dreptul de reprezentare sau, în ordinea transmiterii ereditare (art.1156).

Renunţarea parţială a moştenitorului de la moştenire nu este permisă. Cu toate acestea, în

cazul în care succesorul este chemat să moștenească simultan pe mai multe criterii (prin

testament sau prin lege sau prin transmitere ereditară etc.), acesta are dreptul de a refuza o

moștenire ce i se cuvine pe unul dintre aceste motive, pentru mai multe dintre ele, sau pentru

toate motivele.

Elementele de procedură notarială succesorală în dreptul civil al Federaţiei Ruse sînt

reglementate la art.1159 ale Codului Civil al respectivului stat. Astfel Certificarea dreptului de

moştenitor are loc la locul de deschidere a moștenirii, prin eliberearea de către notar a unui

certificat de moștenire.

Dreptul de a renunţa de la moştenire este reglementat de art.1160 al aceleiaşi legi care

stabileşte că moştenitorul poate renunţa de la moştenirea ce i se cuvine prin depunerea la notar a

unei declaraţii de renunţare de la moştenire ori în temeiul unor acţiuni din care rezultă clar lipsa

de dorinţă a moştenitorului de a accepta moştenirea ce i se cuvine conform legii sau clauzelor

testamentelor.

Subdiviziunea 3.2.Exemple din practica judiciară autohtonă privind exercitarea dreptului

de opţiune succesorală

Practica judiciară a instanţelor de judecată din Republica Moldova este în prezent destul

de variată şi voluminoasă în materia cazurilor civile privind exercitarea dreptului de opţiune

succesorală. Pentru a releva mecanismul şi efectele aplicării normelor legislaţiei civile

succesorale a Republcii Moldova privind dreptul de opţiune succesorală voi prezenta cînteva

exemple de pricini civile în materie examinate de instanţele de judecată din Republica Moldova.

3.3.Cazul TA vs ZN privind solicitarea anulării certificatului de moştenitor

La 27.07.2011 TA s-a adresat cu cerere de chemare in judecată către ZN, intervenient

accesoriu notarul public TP, solicitind declararea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor

legal nr.156 din 05.07.2007, eliberat de notarul TP pe numele piritei ZN, potrivit căruia aceasta

din urmă a devenit moştenitoarea tuturor bunurilor succesorale rămase după bunica lor GM,

decedată la 03 septembrie 1996. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, dorind să

inregistreze legal moştenirea după decesul bunicii sale GM, decedată la 03.09.1996, a constatat

că, in baza certificatului de moştenitor legal nr.156, eliberat la 05.07.2007 de către notarul public

TP, sora lui ZN a fost recunoscută succesor al intregii averi succesorale rămase după decesul

bunicii Goldenberg GM, inclusiv asupra casei de locuit din str. H 14, or.N, R.Moldova. De

asemenea, a aflat că ZN a dus in eroare notarul, indicind in cererea de acceptare a succesiunii că

este unicul moştenitor rămas după decesul bunicii GM, tăinuind faptul că mai există un

moştenitor care pretinde la succesiune – fratele ei TA. In procesul judecării cauzei in primă

instanţă reclamantul TA a solicitat anularea integrală a certificatului de moştenitor legal nr.156,

eliberat la 05.07.2007 de către notarul public TP, pe motiv că, la momentul eliberării

certificatului, era incă in viaţă mama lor TF, fiica defunctei GM, care şi trebuia chemată la

succesiune ca moştenitor legal de clasa I. Prin hotărirea Judecătoriei Nisporeni din 01 noiembrie

2011 acţiunea lui TA. a fost admisă, certificatul de moştenitor legal nr.156 din 05.07.2007

eliberat de biroul notarului TP pe numele lui Zubcu Nadejda ca moştenitor 2 al averii defunctei

GM, decedată la 03.09.1996, a fost recunoscut nul. ZN a atacat cu apel hotărirea primei instanţe.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 februarie 2012 apelul declarat de ZN a fost respins,

hotărirea Judecătoriei Nisporeni din 01.11.2011 a fost menţinută.

Pentru a hotări astfel, instanţele de fond şi apel au stabilit, că defuncta GM., nu a intocmit

testament, că la momentul decesului (03.09.1996), precum şi la momentul eliberării certificatului

de succesiune (05.07.2007) era in viaţă fiica defunctei TF (mama lui TA şi ZN.), care a decedat

la 11.04.2010 şi care trebuia chemată la succesiune ca moştenitor legal de clasa I, in temeiul

art.art. 1500-1501 CC.

La 23.03.2012 ZN a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitind casarea

hotăririlor pronunţate in cauza dată şi emiterea unei noi hotăriri, de respingere a acţinii inaintate

de TA. Intru argumentarea cererii de recurs recurenta a invocat, că instanţele de fond şi apel nu

au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii,

au aplicat şi interpretat greşit normele de drept material şi procedural. La 23.03.2012 ZN a

declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd casarea hotărîrilor pronunţate în cauza

dată şi emiterea unei noi hotărîri, de respingere a acţinii înaintate de TA. Întru argumentarea

cererii de recurs recurenta a invocat, că instanţele de fond şi apel nu au constatat şi elucidat pe

deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, au aplicat şi interpretat

greşit normele de drept material şi procedural. Analizînd temeiurile recursului în raport cu

materialele dosarului, normele incidente în cauză, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios

Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia că recursul este inadmisibil din

următoarele considerente: Instanţele de fond şi apel au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept,

au aplicat corect legea materială şi au dat o hotărîre legală şi întemeiată. Colegiul Civil şi

Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a motivat decizia de respingere a

recursului astfel declarat şi în conformitate cu art.1500 alin.(1) lit.a) CC, care reglementează că

în cazul succesiunii legale, moştenitori de clasa I cu drept de cotă egală sînt descendenţii (fiii şi

fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi),

soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea. De

asemenea în conformitate cu art.1501 CC, moştenitorii de clasă posterioară sînt chemaţi la

succesiune legală numai dacă lipsesc moştenitorii de clasele precedente sau dacă aceştea nu

acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii

de clasele prcedente au fost decăzuţi din dreptul de succesiune. Argumentele recurentei, precum

că intimatul TA ar fi omis termenul de adresare în judecată şi termenul de acceptare a

succesiunii, sînt nefondate, au fost obiectul dezbaterilor judiciare în ambele instanţe şi au fost

respinse întemeiat, avînd în vedere că TA nu putea pretinde la culegerea patrimoniului

succesoral înaintea mamei sale TF , decedată la 11.04.2010, despre eliberarea certificatului de

moştenitor legal asupra averii bunicii pe numele surorii sale ZN dînsul a aflat abia în luna aprilie

2011 şi a înaintat acţiunea în judecată la 27.07.2011.

În temeiul celor expuse, conducîndu-se de prevederile art.431 alin.(2), 433 lit.a), 400

CPC, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie a decis că recursul declarat de ZN

împotriva deciziei Curţii de Apel Chşinău din 15 februarie 2012, în pricina civilă la cererea lui

TA către ZN , intervenient accesoriu notarul public TP , privind anularea certificatului de

moştenitor legal, este inadmisibil.

Deşi subiectul exercitării dreptului de opţiune succesorală oferă o gamă vastă de cazuri

practice în procedură litigioasă, totuşi un număr foarte mare de pricini civile în materie ţin de

exercitarea de către instanţele de judecată a competenţei de a constata în procedură specială

faptul juridic de acceptare a succesiunii prin intrarea în posesia bunurilor care fac parte din masa

succesorală (art.280, 281 ale Codului de Procedură Civilă).

3.4.Cazul CV privind privind constatarea faptului acceptării succesiunii

CVs-a adresat în judecată cu cererea privind constatarea faptului acceptării succesiunii.

În motivarea cererii petiţionarul CV a indicat, că la 11.09.2006 a decedat soțul său CV . După

decesul lui CV a rămas patrimoniul succesoral şi anume, bunurile imobile , trei terenuri agricole

cu situatie in extravilanul s. Alexanderfel r. Cahul, în posesia căruia ea a intrat, dar nu a depus la

notar, în modul prevăzut de lege, declaraţia de acceptare a succesiunii, deoarece nu cunoștea

despre faptul că trebuie să accepte succesiunea în termen de 6 luni de la decesul soțului său, fapt

despre care a aflat cînd s-a prezentat la notar pentru a înregistra bunurile imobile pe numele său.

Petiţionarul CV solicită constatarea faptului acceptării de către dînsa a succesiunii după decesul

lui CV la locul ei de deschidere, în s. A, r-nul Cahul.

În şedinţă judiciară petiţionarul CV a susţinut cererea şi a solicitat admiterea ei.

Reprezentantul persoanei interesate Primăria s. Alexanderfeld, r. Cahul, a depus cerere în scris

prin care a susţinut cererea înaintată şi a solicitat ca aceasta să fie admisă și examinată în lipsa

acestuia. Intervenienții accesorii CI și CE în ședința de judecată nu s-au prezentat însă au depus

referință prin care au declarat că cunosc despre cererea înaintată de CV. Audiind petiționarul,

studiind materialele cauzei, instanţa de judecată a ajuns la concluzia, că acţiunea este întemeiată

din următoarele considerente:

Conform art. 1516 alin.(3) CC, succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul

depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau

intră în posesiunea patrimoniului succesoral. De asemena în conformitate cu prevederile art. 313

CC, posesiunea se transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizică sau

juridică succedată. Instanţa a motivat în drept că conform art. 320 alin.(2) CC stipulează, că

dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic,

succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărâre judecătorească atunci când aceasta

este translativă de proprietate.

În cadrul şedinţei judiciare cu certitudine s-a constatat că moștenitori de gradul I a lui CV sunt

CV, CI și CE, care a depus referință precum că nu a acceptat în termen succesiunea lăsată de CV

și nu pretind la aceasta. Din înscrisurile prezentate şi declaraţiile petiționarului rezultă, că

petiţionarul CV a intrat de facto în posesia bunului imobil la locul ei de deschidere, în s. A r.

Cahul. Potrivit declarațiilor moștenitorilor de gradul I CI și CE, acestea nu pretind la succesiune

și nici nu au acceptat succesiunea în termen. Din care considerente instanţa a ajuns la concluzia

de a admite integral cererea lui CV. În baza celor expuse, conducânduse de art. art. 238 – 241 ale

Codului de Procedură Civilă , instanţa de judecată,a hotărât de a admite cererea lui CV privind

constatarea faptului acceptării succesiunii.

Concluzie

Dreptul succesoral prezinta dintre diviziunile dreptului civil contemopran de o importanţă

inconstestabilă atît din perspectiva reglementărilor propriu-zise din materie, cît şi din perspectiva

practicii notariale şi judiciare. La rîndul său dreptul de opţiune succesorală , care are un caracter

fundamental în statutul juridic al moştenitorului (succesibilului) comportă amprenta voinţei

exercitării drepturilor patrimoniale ce rezultă din moştenire, indiferent de temeiul acesteia, fie

legea – în cazul moştenirii legale , fie testamentul în cazul moştenirii testamentare. Avînd în

vedere acest fapt este evident că opţiunea succesorală comportă atît dimensiunea activă a

dreptului, deci posibilitatea moştenitorului de a accepta moştenirea ce i se cuvine , cît şi cea

pasivă, deci alternativa acordată de a renunţa de la exercitarea dreptulurilor ce rezultă din

moştenire128. Constituind un tot întreg, practic indivizibil în statutul juridic al moştenitorului,

acestea configurează întinderea şi efectele juridice ale dreptului de opţiune succesorală în sine.

Posibilităţile acordate prin lege, fie de a accepta prin exercitarea dreptului de opţiune succesorală

în procedură notarială, fie prin fapte de natură să prezinte voinţa incontestabilă de a accepta ,

constituie modalităţi ale exercitării dreptului de opţiune, care crează efecte similare, cu anumite

deosebiri, dar implică, după cum am prezentat pe parcursul prezentei lucrări, condiţii legale de

procedură diferite, reglementate în cazul procedurii notariale succesorale de Legea cu privire la

notariat, iar în cazul acceptarii de facto a moştenirii prin prevederile privind Procedura Specială

în Procesul Civil, reglementate în cadrul Codului de Procedură Civilă. Dreptul de opţiune

succesorală, după cum am prezentat, urmează a fi cercetat din perspectiva trăsăturilor actului

juridic civil lato sensu, prezentînd o veritabilă manifestare de voinţă făcută de către succesibil în

procesul exercitării dreptului de opţiune succesorală ori în numele acestuia de către

reprezentantul legal al acestuia. Un rol fundamental în privinţa dreptului de opţiue succesorală

revine şi practicii judiciare în materie, bazate pe anumite categorii de pricini civile, dintre care

cele mai menţionabile sînt cererile în procedură specială privind constatarea faptului juridic de

acceptare a succesiunii, sau cele în procedură contencioasă generală (litigioasă) privind

solicitarea anulării certificatului de moştenitor, solicitarea anulării testamentului ori clauzelor

testamentare, revendicarea bunurilor aflate în posesia nelegitimă a altuia etc. Dreptul de opţiune

succesorală constituie, în concluizie , una dintre instituţiile majore, de o importanţă fundamentală

pentru dreptul civil succesoral.

128 Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti.pag.221.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

1) Codul civil al Republicii Moldova, adoptat la 6 iunie 2002.2) Codul familiei al Republicii Moldova.3) Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate, Nr.459- XII din 22.01.1991, M.O.

nr.3-4-5-6 din 30.06.1991.4) Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări de Stat, nr. 156-XIV din 14

octombrie1998, MO nr.111-113 .5) Conventia Europenă a Drepturilor Omului, ratificată prin Hotărirea Parlamentului

Republicii Moldova nr.1298-XII din 24.07.1997.

Monografii:

6) Adam I, Rusu A, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.7) Bacaci A,Comăniţă Gh, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.8) Bacaci A, Hageanu Codruţa, Dumitrache V, Dreptul Familiei. Curs Universitar, Ed. All

Beck, Bucuresti, 1999.9) Baieş Sergiu, Drept Civil. Partea generală. Persoana fizică persoana juridică, Chişinău,

1997.10) Bănărescu Iulia, Noţiunea de moştenire vacanţă şi natura ei juridică. Revista naţională

de drept nr. 10 din 2006.11) Barberousse-Guibert Evelyne, Topeza Diana, Le guide pratique du Droit, France, 1985.12) Botea Gh., Ticlea Alex, Drept civil, Arad, 2003.13) Bloşenco A., Drept Civil. Contracte speciale. Dreptul de moştenire, Chişinău, 2003.14) Cantacuzzino Matei B., Elementele dreptului civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.15) Cărpenaru St., Drept Civil. Contracte speciale. Dreptul de m oştenire, Bucureşti, 1983.16) Chibac Gh., Baieşu A., Rotari A., Efrim O., Drept Civil . Contracte speciale, Ed. Cartier

juridic, Chisinau, 2005.17) Culegere de hotăriri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie,( mai 1974-iulie

2002), Chişinău, 2002.18) Chirică Dan, ,, Drept civil succesiuni, editura Lumina Lex, Bucureşti.19) Chirică Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Roseşti, Bucureşti 2003.20) Cocoş Stefan, Drept roman, editura Lumina Lex, Bucureşti 1997.21) Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova,vol II, Ed. Arc,Сhisinau,2006. 22) Costin M, Marile institutii ale dreptului civil romîn, vol I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1982.23) Deak F., Tratat de drept civil.Contracte speciale, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2001.24) Deak Franciuc, Tratat de drept succesoral, ediţia II, Bucureşti 2002.25) Dogaru I., Drept Civil.Succesiunile,Ed. All Beck, Bucuresti, 2003.26) Eliescu M. Transmisiunea şi împarţeala moştenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei,

Bucuresti, 1966.27) Filipescu I, Tratat de dreptul familiei, Bucuresti ,2000.

28) Florescu Dumitru, Drept civil, succesiuni, editura Univers ,, Titu Maiorescu, Bucureşti, 2001.

29) Lupan E., Popescu D.A., Drept Civil. Persoana fizica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,1993.30) Lupascu Dan, Culegere de practică judiciară 1993-1998, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999.31) Lupulescu D., Drept de proprietate comună al soţilor, Ed. Şansa, Bucuresti, 1993.32) Macovei D., , Drept Civil. Succesiuni Iasi, 1993.33) Manoliu J., Drept Civil . Succesiuni, Ed. Chemarea, Iasi, 1993.34) Merişescu Anica, Decanu Nicolae, Drept succesoral, Editura Lumina Lex, Bucureşti

2002.35) Muresan M., Contracte civile speciale, vol.II, Cluj-Napoca, 1998.36) Micescu Istrate, Curs de drept civil. Succesiunile AB INTESTAT, Editura Themis Cart,

Bucureşti 2005.37) Petrescu Raul, Drept succesoral. Moştenirea, devoluţiunea şi împărţeala, ediţia II, Ed.

Oscar Print, Bucureşti 2000.38) Palanciuc V., Reprezentarea succesorala. Legea şi viata, nr.3, 2003.39) Popescu R., Dreptul de mostenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de

bunurile mostenirii, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2004.40) Proiectul Codului Civil. Drept moldovean, nr.1, Ed. Cartier, Chisinau, 2002.41) Robu Oxana, Clasele de succesori legali, Revista naţională de drept, nr. 9 din 2005.42) Safta – Romano Eugeniu, Dreptul de moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă , Editura

Graphix, Iaşi 1995.43) Stanciulescu L., Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Bucuresti, 2002.44) Stoica V., Drept succesoral, Ed. Editas, Bucuresti 2003.45) Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni;46) Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs; 47) Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III ,

Cartier Juridic;48) A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4;49) I. Bănărescu, Aspecte generale privind noţiunea, caracterele juridice şi conţinutul

testamentului, "Revista Naţională de Drept", 2006, nr.6;50) Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов.

2-е изд.51) Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды;52) И.А. Косарева "Экономический лабиринт";53) Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и

жизнь", 2006 г., N 12; 54) З. Крылова, Новеллы наследственного права в части третьей ГК РФ, "Российская

юстиция", 2002 г., N 3;55) Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de

catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

56) Deak Francisc. Moştenire legală. Bucureşti 1994;57) Safta-Romano E. Dreptul de moştenire. Iaşi, 1995;58) Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti;59) Sergiu Baieş, Victor Volcinschi, Aurel Băieşu, Valentina Cebotari, Ion Creţu, DREPT CIVIL,

Drepturile reale, Teoria generală a obligaţiilor, Volumul II, Ediţia a 2-a, Chişinău, „Tipografia Centrală”, 2005;

60) E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de Drept 11/47, 2003;

61) П.С.  Никитюк.  Наследственное право и наследственный процесс.  -  Кишинэу: Штиинца, 1973;

62) E. Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune: probleme şi sugestii. (Comentariu la noul Cod civil al Republicii Moldova) // Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 12;

63) Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. - Bucureşti: Actami, 1999;64) Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II

Revista Naţională de Drept, 2002, nr.12;65) Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995;66) Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996;67) Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti:

Editura Academiei, 1966;68) E.Safta-Romano. Dreptul la moştenire.  Doctrina şi jurisprudenţa. Vol.II. - Iaşi: Graphix,

1995;69) M.Eliescu. Transmisiunea şi împărţirea moştenirii în dreptul RSR. - Bucureşti: Editura

Academiei, 1966;70) Drept civil. Succesiunile / Coordonator I.Dogaru;71) Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999;72) Drept civil. Succesiunile / Coordonator I.Dogaru. - Bucureşti: ALL Beck, 2003;73) E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din

Moldova 6/162, 2002;74) D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993;75) M.Пронина. Право наследования. - Минск, 1989;76) H.Бондарев, Э.Эйдинова. Право на наследство и его оформление. - Москва, 1971;77) D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003;78) O.Robu - Clasele de succesori legali //Revista Naţională de Drept 9/51, 2005;79) Dumitru Macovei Drept civil, Succesiuni, Editura Fundaţiei  "Chemarea", Iaşi, 1993;80) Eugeniu Softa-Romano "Dreptul la moştenire în România", Ed. Graphix, Iaşi, 1995.