+ All Categories
Home > Documents > Drept Roman 1

Drept Roman 1

Date post: 26-Jun-2015
Category:
Upload: bogdan-ionescu
View: 503 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
66
Introducere I. Obiectul dreptului privat roman Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si complex, format dintr`o multitudine de ramuri si institutii juridice. Acest system de drept a trait o viata milenara caci el s`a nascut in epoca fondarii statului Roman si s`a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica din secolul VI inainte de Ch. Pana in sec VI d.C. Pentru a intelege specificul dreptuluo roman, trebuie sa retinem ca la origine, si romanii ca si celelalte popoare alke lumii antice, au confundat dreptul cu morala si cu religia, dar *spre deosebire de celelalte popoare ale antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie, si au realizat o distinctie foarte clara intre normele dreptului, normele religioase, si normele de morala. Dovada ca inca din epoca foarte veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar normele religioase prin cuvantul fas. La romani, gandirea juridica, ideologia juridica, si`a pus amprenta asupra intregii vieti spirituale. De aceea in antichitate se spunea “Ca asa cum grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi”, iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada si proba ca a fost discipol al unui jurist consult celebru (jurist-consultii romani erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului). Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista in mod ciudat, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala. Astfel, printr`un text care ni s`a transmis prin opera legislativa a Imparatului Justinian, se da o definitie a jurisprudentei sau a stiintei dreptului. Potrivit acelei definitii : “iurisprudenteia est divinarum atcve humanarum rerum notitia iusti atcve iniusti scientia” (“jurisprundenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane stiinta a ceea ce este drept si nedrept”) .
Transcript
Page 1: Drept Roman 1

Introducere

I.Obiectul dreptului privat roman

Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si complex, format dintr`o multitudine de ramuri si institutii juridice. Acest system de drept a trait o viata milenara caci el s`a nascut in epoca fondarii statului Roman si s`a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica din secolul VI inainte de Ch. Pana in sec VI d.C. Pentru a intelege specificul dreptuluo roman, trebuie sa retinem ca la origine, si romanii ca si celelalte popoare alke lumii antice, au confundat dreptul cu morala si cu religia, dar *spre deosebire de celelalte popoare ale antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie, si au realizat o distinctie foarte clara intre normele dreptului, normele religioase, si normele de morala. Dovada ca inca din epoca foarte veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar normele religioase prin cuvantul fas. La romani, gandirea juridica, ideologia juridica, si`a pus amprenta asupra intregii vieti spirituale. De aceea in antichitate se spunea “Ca asa cum grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi”, iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada si proba ca a fost discipol al unui jurist consult celebru (jurist-consultii romani erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului). Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista in mod ciudat, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala. Astfel, printr`un text care ni s`a transmis prin opera legislativa a Imparatului Justinian, se da o definitie a jurisprudentei sau a stiintei dreptului. Potrivit acelei definitii : “iurisprudenteia est divinarum atcve humanarum rerum notitia iusti atcve iniusti scientia” (“jurisprundenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane stiinta a ceea ce este drept si nedrept”) .

In aceasta definitie, dreptul se confunda si cu religia si cu morala.

Printr`un text atribuit marelui jurisconsult Ulpian ni s`au transmis Principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit acestuia, “iuris precepta sum hec” : honeste vivere, alterum non ledere, suum cuicve tribuiere “ principiile dpretului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau” . De data aceasta dreptul se confunda cu morala, intrucat primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele doua sunt de domeniul dreptului.

Jurisconsultul Celsus ne`a transmis o definitie a dreptului : “Ius est ars boni et ecvi” (“dreptul este arta binelui si a echitabilului”). Si de data aceasta dreptul se confunda cu morala, intrucat conceptul de bine tine de sfera moralului, iar conceptul de echitate avea la romani 2 sensuri :-moral -juridic

Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala *in ciuda faptului ca aceasta confuzie fusese de mult depasita in practica, se explica in primul rand, prin faptul ca romanii au fost profund conservatori, un popor traditionalist,

Page 2: Drept Roman 1

un popor care nu a renuntat niciodata la valoriile sale traditionale, chiar daca erau depasite de noile realitat.

In al 2lea rand, romanii au fost inzestrati cu un ascutit simt practic. Aceasta trasatura a psihologiei lor si`a pus amprenta si asupra cercetarii fenomenului juridic, caci jurisconsultii romani nu isi incepeau prelegerile cu introduceri teoretice sau istorice, ci incepeau cu expunerea unor spete, adica unor cazuri din practica judiciara, pe care le analizau impreuna cu discipolii lor, si constatau ca intre acele spete exista baze comune. Astfel incercau sa formuleze reguli generale sau principii de drept. Insa acele principii erau consacrate, adica recunoscute ca atare de toti jurisconsultii numai daca erau in masura sa ofere solutii optime pt. toate cazurile dintr`un anumit domeniu.

In al 3lea rand, roamnii nu aveau mania teoretizarii, spre deosebire de greci. De aceea, romanii au dat putine definitii (definitiile nu se confunda cu principiile juridice, caci definitiile au caracter teoretic, iar pricipiile caracter practic ) . iar atunci cand dadeau totusi anumite definitii, romanii le preluau gata elaborate de la greci, iar grecii nu au facut distinctie intre drept si morala, dimpotriva ei considerau ca dreptul este o componenta a moralei.

Practica juridica romana a creat concepte, categorii, principii si institutii care s`au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice. Iata de ce ele au fost preluate si utilizate cu deplin succes atat in societatea medievala sau feudala, cat si in societatea moderna. Aceasta evolutie a fost posibila datorita faptului ca romanistii s`au preocupat foarte serios de reconstituirea tezaurului ganditii juridice romane, inca de la inceputul Evului Mediu. ( se numesc romanisti cercetatorii dreptului roman de dupa caderea Imperiului Roman. ).

In sec VII d.C. in orasul Ravenna, s`a fondat prima scoala de Drept roman, care si`a propus sa reconstituie valoriile juridice romane.

In sec X d.C. s`a fondat o scoala similara si la Pavia. Lucrariile elaborate de profesorii celor 2 scoli s`au pierdut. Le cunoastem numai din izvoare indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific remarcabil, notabil, pt ca in mod sigur, reprezentatii acelor scoli nu au cunoscut digestele Imparatului Justinian (digestele lui Justinian sunt o culegere de fragmente din lucrariile jurisconsultilor clasici, lucrari care s`au pierdut, pe cand digestele s`au pastrat pana in ziua de azi. Astfel, prin intermediul digestelor, au putut fi reconstituite lucrariile jurisconsultilor clasici.

In sec XI. D.C. in orasul Bologna, prof. Irnelius a fondat Scoala Glosatorilor. Glosatorii s`au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica, in sensul ca ei au comentat testele juridice romane de asa maniera incat acele texte sa poata fi intelese si de profani (fara pregatire specialitate), iar comentariile lor au fost denumite glose. Acele comentarii nu s`au aplicat in practica insttelor judecatoresti, incat scoala Glosatorilor nu a avut finalitate practica. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Acursius, care a scris “Marea Glosa”, care cuprinde 96.260 de glose/comentarii.

In sec. XIV d.C , tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala post-glosatorilor, de numita si Scoala Bartoliana. Post-glosatorii s`au condus dupa metoda dogmatica, intrucat ei nu au cercetat nemijlocit direct textele juridice romane, ci au studiat glosele cu scopul de a extrage din acele glose principii care sa fie aplicate in practica istantelor judecatoresti. Asadar, scoala Bartoliana a avut o finalitate practica, iar

Page 3: Drept Roman 1

pricnipiile formulate de reprezentatii acestei scoli s`au aplicat nu numai in Italia, ci in intreaga Europa de apus, mai ales in Germania, deoarece in secolul XV, germanii au renuntat la dreptul lor national, si au preluat principiile formulate de post-glosatori, leau adaptat si leau aplicat la realitatiile din Germania medievala. Pe aceasta cale, in sec. XVI d.C., in Germania s`a format un nou sistem de drept, denumit “Uzuz modernus pandectarum” sau “Uzuz Hodiernus Pandectarnum” , adica “Dreptul modern al pandetelor sau “Dreptul de astazi al pandetelor.” (grecii desemnau digestele lui Justinian drept pandecte)

In sec. XVI, in FR , profesorul Alciat a fondat Scoala Istorica a Dreptului Roman care a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman intrucat reprezentatii acestei scoli au valorificat pe langa textele juridice romane si cunostinte din alte domenii cum ar fi istoria, filosofia si mai ales filologia. Cel mai valoros reprezent. Al Scolii Istorice a fost prof. Jaque Cujas, care pt. prima oara a incercat si a si reusit partial sa reconstituie lucrariile jurisconsultilor clasici pe baza digestelor lui Justinian.

In anul 1802, prin prelegeriile pe care le`a tinut la Univ. Din Marburg, marele profesor Sagvny a fondat noua Scoala Istorica a Dreptului Roman. Aparitia acestei scoli a marcat o noua inflorire a cercetariilor de drept roman, deoarece in conceptia prof. Sagvny, normele juridice nu pot imbraca forma legii, intrucat spunea el “statul nu este legitimat sa creeze drept, ci dreptul izvoraste din psihologia poporului sau din sufletul national” astfel incat normele dreptului pot fi exprimate in mod legitim numai in forma nescrisa a obiceiurilor, sau in forma traditiei juridice creata de popor. Ori, asa cum am vazut, traditia juridica germana s`a format pe baza principiilor preluate de la post-glosatori, astfel incat intelegerea corecta a traditiei juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. De aceea, cercetatorii romani, au elaborat lucrari de o valoare inestimabila.

In a 2° jumatate a sec al XIXlea, s`a remarcat profesorul Theodor Mommsen care a scris cea mai buna istorie a Romei si care s`a condus dupa metoda dialectica, intrucat el a cercetat fenomelnul juridic roman in evolutia sa istorica si in stransa relatie cu realitatiile economice, sociale si politice.

La inceputul secolului XX s`a remarcat prof. Girarld, la Paris, este autorul unui tratat de drept “tratatul Girarld”, modern pt toti romanistii, si de asemenea, autor al unei colectii care cuprinde toate documentele dreptului roman.

In perioada interbelica, in Italia s`a remarcat profesorul Pietro Borfante, autorul celei mai bune editii a operei legeislative a Imparatului Justinian.

La noi la romani, cercetarea stiitifica in domeniul dreptului roman a inceput odata cu Titu Liviu Maiorescu, eminent jurist, a aratat in stiudiul sau intitulat “In contra scoalei Barnutiu” prin care a aratat ca intelegerea corecta a institutiilor juridice romane este conditionata de raportarea lor la formele de organizare pe care le`a cunoscut statul roman in evolutia sa istorica.

La inceputul sec. XX, la Universitatea din Bucuresti, s`a remarcat cu rezultate deosebite, prof. Stefan Loginescu, autor al unui tratat de drept roman , “ Tratatul Loginescu”, deosebit de si in tara si in strainatate.

In per. Interbelica s`au remarcat , la Cluj, Ion Catuneanu, iar la Bucuresti, Nicolae Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dimitrescu (autorul celui mai accesibil curs) si Gheorghe Dumitriu.

Page 4: Drept Roman 1

Dupa al 2lea razboi mondial, catedrele de Drept Roman au fost ilustrate in mod stralucit , la Bucuresti de prof. Constantin Tomulescu, membru al Academiei constantiniene de Drept Roman de la Perugia. La Cluj, profesorul Vladimir Hanga, iar la Iasi de prof. Mihai Jakota.

***nu vom studia intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman, deoarece dreptul privat este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul prin care romanii au creat principii si institutii, care se aplica si astazi. Romanii au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat, dar nu au teoretizat aceasta distinctie; abia la sf sec II d.C, jurisconsultul Ulpian ne infatiseaza criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpian, “publicum ius est cvod ad statum rei romane spectat privatum cvod ad singulorum utilitatem “ [:dreptul public este acela care se refera la organizarea statului, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia”]. Aceasta este criticabila deoarece, in conceptia lui Ulpian, ar exista anumite norme juridice care dau expresie unor interese generale ale societatii alaturi de alte norme juridice care exprima interese individuale, ale indivizilor. In realitate, toate normele juridice, fara exceptie, dau expresie unor interese generale ale societatii. De aceea criteriul de distinctie spre dreptul public si dreptul privat este altul, si anume, criteriul sferei de reglementare juridica, deoarece normele dreptului public reglementeaza anumite categorii de relatii sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale, astfel, normele dreptului public reglementeaza relatiile sociale care iau nastere in legatura cu organizarea statului precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cand normele dreptului privat reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial (este patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat in bani), precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private. Sunt private acele procese care au un obiect patrimonial.

****Dreptul privat roman cuprinde ansanblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial, precum si relatiile care se formeaza intre persoane care se formeaza cu ocazia judecarii persoanelor private.

CURS II

Importanta dreptului privat roman

Inca din epoca renasterii, romanistii s`au preocupat sa puna in lumina importanta istorica a dreptului privat roman deoarece, acest sistem juridic* a supravietuit societatii care l`a creat si s`a aplicat atat in Evul Mediu cat si in societattea moderna . Spre deosebire de celelalte sisteme de drept ale antichitatii, care au ramas simple documente arheologice. Si nu prezinta o importanta istorica, ci numai o valoare si o importanta

Page 5: Drept Roman 1

culturala (prezinta importanta istorica , acele valori care au fost preluate din societatea antica in cea moderna).

Acest fenomen, cu totul neobisnuit, a fost explicat de cercetatori, fie prin factori de natura obiectiva, fie prin factori de natura subiectiva, inclusiv de natura psihologica. Fenomenul acesta se explica in primul rand prin faptul ca dreptul privat roman este expresia juridica generala si abstracta a realitatiilor dintr`o societate care se intemeiaza pe proprietatea privata si pe economia de schimb. Astfel, orice societate, care cunoaste proprietatea privata si economia de schimb, gaseste gata elaborate in dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare in vederea reglementarii relatiilor din aceea societate.

In al 2lea rand, dreptul privat roman, este un vast teren de verificare a doctrinelor cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic, intrucat societatea este un ansamblu organizat, este un sistem format din mai multe componente, intre care si componenta juridica. Toate aceste componente se afla intr`o stransa relatie de interconditionare, iar aparitia si evolutia dreptului privat roman ne ofera prilejul sa urmarim dialectica relatiilor dintre componenta juridica si toate celelalte componente ale sistemului social (comp. Economica, morala, religioasa s.a).

In al 3lea rand, pt prima oara in istoria lumii, romanii au creat un sistem de concepte rezervat exprimarii ideilor juridice. Aceste concepte *care sunt distincte de limbajul comun* se numesc :-alfabetul dreptului - limbajul dreptului - terminologia juridica

Pe aceasta cale, romanii au creat un criteriu de ordin formal sau de ordin lingvistic, pe baza caruia putem distinge intre ceea ce este juridic si ceea ce este nejuridic. Toate celelalte popoare ale antichitatii, nu au fost in masura sa creeze un asemenea limbaj, si au exprimat *toate categoriile* de norme sociale prin acelasi limbaj, iar consecinta a fost ca acele popoare nu au reusit niciodata sa realizeze distinctia dintre normele dreptului, cele religioase si cele morale.

Pt noi romanii, dreptul privat roman, prezinta o importanta speciala, intrucat dreptul romanesc s`a format si a evoluat sub influenta dreptului privat roman, iar in cadrul acestui proces de evolutie, distingem 3 momente definitorii:

1.momentul formarii legii Tarii pe fondul juridic daco-roman2.momentul elaborarii dreptului feudal romanesc scris 3.momentul elaborarii operei legislative a lui A.I. Cuza

Mom. 1 – trebuie sa retinem ca in Dacia Traiana, s`a realizat un proces de impletire pana la contopire a dreptului privat roman, cu dreptul geto-dac. Din aceasta impletire, a rezultat un nou sistem de drept. Un sistem de drept original in cadrul caruia valoriile juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitati. Acel sistem de drept este denumit *Dreptul Daco-Roman*, iar in epoca feudalismului timpuriu s`a format dreptul romanesc feudal nescris, denumit legea Tarii, obiceiul tarii, sau Obiceiul Pamantului, care are la temelia sa dreptul daco-roman.

Cercetatorii moderni au cosntatat ca intre institutiile dreptului privat roman si institutiile legii tarii exista numeroase elem comune. Iar aceasta unitate de continut

Page 6: Drept Roman 1

juridic, a fost explicata prin faptul ca Institutiile dreptului privat roman au ajus nin legea tarii prin intermediul dreptului daco-roman.

Mom 2 – in epoca feudalismului dezvoltat, incepand din sec XV s`au adoptat legiuirile scrise, care s`au inspirat toate din dreptul bizantin, iar dreptul bizantin nu este altceva decat dreptul lui Iustinian, adica dreptul cuprins in Opera legislativa a imparatului Iusitinian, care a fost adaptat la realitatiile din societatea feudala bizantina. De aceea se afirma ca legiuirile noastre feudale au preluat influenta dreptului privat roman prin filiera bizantina adica, prin intermediul d bizantin.

Mom 3 – Al. I. Cuza a elaborat o uriasa opera legislativa care marcheaza formarea sistemului romanesc modern de drept. Locul central revine codului civil , care a fost elaborat prin preluarea valorilor juridice romane in forma pura, adica fara adaptari.

III. Diviziunile dreptului privat roman

Asa cum dreptul roman, in ansamblul sau se divide in drept public si drept privat, la randul lui, dreptul privat roman este structurat in 3 ramuri distincte de drept :

- dreptul Civil sau iuscivile- dreptul gentilor sau iusgentium - dreptul natural sau iusnature

Conceptul de Drept Civil are in textele juridice romane 3 acceptiuni:I. dreptul civil roman cuprinde ansamblul normelor juridice care

reglementeaza relatiile dintre cetatenii romani; si intrucat cetatenii romani erau denumitii *cviriti*, dreptul civil mai este denumit si dreptul cviiritar sau dreptul cetatenilor romani.Actele juridice consacrate prin ... presupun respectarea unor conditii de forma extrem de complicate, iar formalismul extrem de rigid al dreptului civil se explica in 1mul rand prin faptul ca in epoca foarte veche, romanii nu aveau experienta vietii juridice . De aceea romanii, au conditionat incheierea actelor juridice de forme solemne, pt ca cetatenii romani sa isi dea seama de gravitatea consecintelor acelor acte juridice. In al 2lea rand, romanii, au conditionat incheierea actelor juridice de respecaterea unor forme solemne pt a le face inaccesibile strainilor. De altfel, la origine, nici nu se punea problema unor relatii juridice intre cetateni si straini pt ca in Roma foarte veche, se aplica principiul conform caruia orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie. Cu timpul insa, odata cu dezvoltarea comertului (economie de schimb), romanii au inceput sa ii tolereze pe straini. Mai intai, sub forma ospitalitatii, si mai apoi sub forma clientelei. Oaspetii erau aceea care veneau la Roma pt un timp determinat, si se puneau sub protectia unor cetateni romani, iar clientii erau acei straini care veneau la Roma pe timp nedeterminat, si care, de asemenea, se puneau sub protectia unor cetateni.

Page 7: Drept Roman 1

Incepand din sec III i.C. , locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii, puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie, si se numeau peregrini. Insa relatiile juridice dintre cetateni si peregrini nu erau reglementate prin normele dreptului Civil, ci prin normele de drept al Gentilor. *In al 2lea sens, dreptul civil se confunda cu jurisprudenta (stiinta dreptului).*In al 3lea sens, dreptul civil se confunda cu intregul drept privat roman, mai putin dreptul pretorian, care a fost creat de magistratii denumiti pretori prin utilizarea unor mijloace procedurale, sau pe cale procedurala.

Conceptul de Drept al Gentilor este si el utilizat cu 3 sensuri:I. Dreptul gentilor cuprinde totalitatea normelor juridice care

reglementeaza relatiile dintre cetateni si peregrini. Fata de faptul ca normele de drept al Gentilor au aparut in legatura cu relatiile de schimb (comerciale), ele nu reprezinta un caracter formalist in sensul ca actele de drept al gentilor se incheiau de regula, prins simpla manifestare de vointa a partilor. Datorita acestor avantaje, cu timpul, normele de drept al gentilor au preluat functiile normelor de drept civil, iar in vremea imparatului Iustinian, dreptul Gentilor a devenit un drept general, astfel incat, pe vremea lui Iustinian dreptul Gentilor se confunda cu intregul drept privat roman.

II. Dreptul Gentilor cuprinde ansamblul normelod juridice care reglementeaza relatiile dintre statele antichitatii. Astazi, ar corespunde dreptului International Public.

III. Dreptul Gentilor se confunda cu Iusnature . Pt ca in conceptia unor jurisconsulti clasici, ar exista anumite norme de drept privat cu aplicatiuni universala. Norme care sunt valabile pt toate popoarele , toti oamenii din toate timpurile. Mai multe de atat, unii clasici sustineau ca exista norme ale dreptului natural care sunt valabile pt toate vietuitoarele, pornind de la teoria romana a dreptului natural in preajma revolutiei burgheze din Franta, Jean Jacque Roussou a elaborat teoria “contractului social”.

IV. Scurt Istoric (istoria sociala si statala a Romei)

Istoria milenara a Romei poate fi periodizata in 2 mari epoci :

I. Epoca prestatalaII. Epoca statala

Epoca prestatala a durat de la jumatatea sec VIII i.C. pana la jumat sex VI i.C. In legatura cu istoria foarte veche a Romei trebuie sa retinem ca istoriografia romana, adica

Page 8: Drept Roman 1

istoria scrisa a romanilor a inceput abea in sec III inainte de Cristos, incat toate informatiile pe care le detinem in legatura cu evenimentele anterioare secolului 3 au parvenit fie prin surse indirecte (izvoare grecesti) fie prin traditie si legenda. De aceea, toate aceste informatii trebuie privite cu reticenta fiind nesigure. Asadar, potrivit acestor informatii orasul Roma, s`ar fi fondat in anul 753 i.C. de catre 3 triburi denumite *triburile fondatoare formate din sabini, latini si etrusci*.

Membrii celor 3 triburi fondatoare, precum si urmasii lor, erau denumiti patricieni. Alaturi de patricieni, in epoca prestatala, la Roma traiau si plebeii, care proveneau in principal dintre autohtoni. Insa conducerea era exercitata numai de catre patricieni, prin 3 organisme de conducere sociala, fara caracter statal. Este vorba despre *comitia curiata* despre rege si despre Senat.

Comitia Curiata era structurata in 3 triburi , 30 de curi si 300 de ginti. Si intrucat fiecare dintre curi dispunea de un vot, aceasta adunare a fost denumita “Comitia Curiata” sau Adunarea Uriilor. Aceasta adunare adopta toate hotarariile cu privire la viata cetatii. Regele era ales de Comitia Curiata si exercita atributiuni de ordin religios si militar.

Senatul era un Sfat al batranilor format din sefii gintilor si cuprindea 300 de membrii.; fata de faptul ca plebeii participau la viata economica a cetatii, dar nu aveau acces la conducerea ei, intre patricieni si plebei s`a declansat un conflict, care s`a agravat si care s`a finalizat cu fondarea statului Roman, deoarece pe la jumatatea sec VI, regele Servius Tulius, in dorinta de a solutiona acel conflict, a initiat 2 reforme prin care a pus bazele statului roman. Avem in vedere o reforma sociala, si o reforma administrativa, in virtutea reformei sociale, Servius Tulius a impartit intreaga populatie a Romei in 5 categorii sociale, pe criteriul averii . La randul lor, cele 5 categorii sociale, au fost impartite in centurii, care erau in acelasi timp si unitati militare, si unitati de vot, caci fiecare centurie avea un vot. Insa centuriile nu aveau un nr egal de membrii, caci centuriile din prima categorie numarau cateva zeci de membri, pe cand centuriile din urmatoarele categorii sociale numarau sute de membrii. Asa a fost posibil ca prima categorie sociala, desi era minoritara in cetate, sa dispuna de majoritatea centuriilor, adica de majoritatea voturilor, de vreme ce , prima categorie dispunea de 98 de centurii din totalul de 193.

De aceea istoricii afirma ca in momentul fondarii sale, statul Roman s`a intemeiat pe un regim politic de aristrocatie sclavagista. Prin ferorma Administrativa, Servius Tulius a impartit teritoriul Romei in circumscriptii administrativ teritoriale denumite triburi (la vechii romani, cuvantul trib desemna si o forma de comunitate umana, si o unitate administrativ teritoriala sau un cartier.). In total, el a creat 4 triburi/cartiere urbane , si 17 triburi/cartiere rurale. Din acel moment, in cazul Romei, s`au intrunit cele 2 criterii pe baza carora putem distinge intre societatea prestatala si societatea organizata in stat (statala). Este vorba despre criteriul stratificarii sociale introdus prin reforma socialasi despre criteriul teritorial introdus prin reforma administrativa (societatea care cunoaste stratificarea sociala si impartirea pe circumscriptii administrativ teritoriale este organizata in stat). In virtutea criteriului teritorial, apartenenta individului la comunitatea umana nu se mai face in functie de rudenia de sange, cum se facea in epoca prestatala, ci in functie de teritoriul locuit, in sensul ca, fac parte din aceeiasi comunitate umana toti aceea care locuiesc pe acelasi teritoriu indiferent daca sunt sau nu rude de sange.

In istoria sa, statul Roman a cunoscut 3 forme distincte de organizare. Regalitatea, Republica si Imperiul.

Page 9: Drept Roman 1

Epoca Regalitatii

- a durat de la jum. Sec VI i.C. pana in anul 509 i.C. , cand s`a fodnat Republica Romana.

Epoca Republicii – de la 509 i.C. pana la 27 i.C. cand s`a fondat Imperiul

Epoca Imperiului – 27 i.C. pana in anul 565 d.C. la moartea lui Iustinian- a evoluat in 2 faze – Principatul - Dominatul

Perioada Principatului – din 27 i.C. pana in 284 d.C.Perioada Dominatului – din 284 d.C pana la 565 d.C.

In Epoca Regalitatii, pe plan social, a continuat sa se manifeste conflictul dintre patricieni si plebei datorita discriminariilor la care erau supusi plebeii pe plan politic, juridic, si pe plan economic.

Discriminarea pe plan politic decurgea din faptul ca desi plebeii aveau acces la adunarea centuriilor sau la Conditia Centuriata , ei nu aveau acces si la Comitia Curiata, care a ramas si pe mai departe inchisa, accesibila doar patricienilor.

Pe plan juridic, inegalitatea decurgea din faptul ca la aceea epoca normele juridice erau exprimate in forma nescrisa a obiceiurilor, iar obiceiurile juridice nu erau cunoscute de poporul roman, ci erau tinute in secret, decatre pontifi care erau preotii cultului pagan roman, si erau alesi nuam idintre patricieni. Daca se declansa un litigiu intre un patrician si un plebeu, partile in litigiu se adresau pontifilor, pt a afla care este reglementarea juridica in aceea materie. Pontifii erau suspectati ca dau raspunsuri partinitoare, favorabile patricienilor.

Pe plan economic, inegalitatea consta in faptul ca pamanturile cucerite de la dusmani treceau in proprietatea statului cu titlul de Ager Puplicus (pamanturile statului) , pamanturi care erau atribuite spre folosinta numai patricienilor.

Pe plan statal, in epoca regalitatii functionau 3 organisme de conducere politica, anume : Adunariile Poporului, Regele si Senatul.

Adunarile poporului erau in numar de 2. -Comitia Curiata - Comitia Centuriata

Comitia Curiata exercita atributiuni limitate in domeniile privat si religios, pe cand Comitia Centuriata exercita cele mai importante atribuitiuni de ordin judiciar si legislativ.

Regele a devenit un veritabil sef de stat si exercita atributiuni de ordin administrativ, judiciar, si militar.

Page 10: Drept Roman 1

Senatul s`a transformat intr`un organism al statului, insa hotararile sale nu erau obligatorii pt rege, ci aveau un caracter consultativ.

In epoca Republicii, pe plan social, conflictul dintre patricieni si plebei a continuat , insa ca urmare a concesilor succesive facute de patricieni prin sec III , cele 2 categorii sociale s`au nivelat si nu mai existau criterii clare de distinctie intre patricieni si plebei, cu atat mai mult cu cat intre timp stravechile genti incare erau organizati patricienii s`au dizolvat. Insa, pe fondul dezvoltarii economiei de schimb, au aparut noi categorii sociale. In primul rand, nobilii si cavalerii.

Nobilii – erau inaltii magistrati, demnitari, ai statului precum si urmasii lor; - ei militau cu fermitate pt forma de stat Republicana, deoarece toate institutiile

republicii se aflau in mainile lor,

Cavalerii – erau denumiti oameni noi, imbogatiti de pe urma comertului (bancheri, camatari , negustori s.a.)

- militau pt centralizarea statului, considerand ca numai un stat puternic si centralizat poate asigura ordinea necesara economiei de schimb

Intre nobili si cavaleri s`a declansat un conflict care a degenerat in razboaie civile la sfarsitul carora , prin victoria cavalerilor, s`a instaurat Imperiul sub forma Principatului.

O alta categorie sociala era formata din Proletari. Cuvantul PROLETAR vine de la [proles = copii] , intrucat proletarii erau oameni saraci, ruinati , ce nu aveau alta avere decat copiii. Ei veneau la Roma, din intreaga Italie, pt a trai pe seama statului, ca o masa parazitara, intrucat statul roman, prin institutiile sale, facea distribuiri periodice de alimente, bani si de vesminte. Insa acei proletari, erau cetateni romani. Aveau drept de vot, iar voturile lor puteau fi cumparate. De aceea, Caius Iulius Caesar, afirma ca “datorita masei parazitare a proletarilor, Republica Romana a devenit o forma goala de continut, si trebuia inlocuita.”

Tot pe plan social, in epoca republicii, sclavia a atins nivelul clasic al dezvoltarii sale in sensul ca viata economicase intemeia in principal pe munca sclavilor.

*Pe plan statal, in epoca republicii, societatea romana era condusa de 3 organisme politice :- Adunariile poporului -Senatul - magistratii

Adunarile Poporului erau in numar de 4. :- Comitia Curiata -Comitia Centuriata -Concilium Plebis -Comitia Tributa

Comitia Curiata – s`a intrunit pana in sec 3, cand, o data cu dizolvarea Gentilor, ea si`a incetat activitatea

Page 11: Drept Roman 1

Comitia Centuriata – a fost reorganizata, si a exercitat cele mai importante atributiuni de ordin legislativ

Concilium Plebis – era adunarea plebeilor, care initial adopta hotarari obligatorii numai pt plebei, denumite [plebiscite]

- mai tarziu, acele hotarari au devenit obligatorii si pt patricieni; din acel moment , patricienii au inceput sa participe si ei la lucrarile Adunarii Plebeilor, pt a`si apara interesele. Din acel mom, Concilium Plebis s`a transformat in Comitia Tributa, o adunare la lucrariile careia participa intregul popor roman, organizat pe triburi sau cartiere; intrucat in aceasta epoca, numarul cartierelor a crescut pana la 35, in aceasta Adunare se expirmau 35 de voturi

Senatul – a devenit in Epoca Republicii factorul de echilibru in stat. - adminstra tezaurul public (statului) , provinciile, - coordona politica externa a statului roman- supraveghea respectarea traditiilor si moravurilor poporului roman - in sens formal, nu avea atributii de legiferare- horarile sale nu aveau putere de lege / nu erau obligatorii- (totusi ) influenta procesul legiferarii prin faptul ca legiile votate de popor

intrau in vigoare numai daca erau ratificate de Senat

Magistratii – erau inalti demnitari ai statului care exercitau atributiuni administrative, judiciare si militare

- erau alesi de Adunariile Poporului, de regula pe termen de 1 an, si nu erau retribuiti pt activitatea lor

- magistraturiile erau colegiale, in sensul ca aceleais atributii erau exercitate de regula, de cel putin 2 magistrati.

- Magistraturile republicane erau elegibile, anuale, onorifice si colegiale- Ele nu erau organizate ierarhi, in sensul ca nu se subordonau unele fata de

altele; dimpotriva, prin competentele lor, magistratii se controlau reciproc; cu toate acestea, unii magistrati erau investiti cu Imperium, iar altii cu Potestas

Imperium – inseamna drept de comanda- desemneaza posibilitatea magistratiilor de a convoca poporul roman in

Adunari si de a comanda legiunile- de Imperium se bucurau consulii, preatorii, si dictatorii;

Potestas – desemneaza dreptul de a administra- de Potestas se bucurau tribunii plebei, cenzorii, cvestorii si edilii;

Page 12: Drept Roman 1

Magistraturile republicane nu au aparut concomitent; ci intr`o anumita succesiune. Astfel, in anul 509, dupa alungarea ultimului rege, poporul roman a ales 2 consuli care au preluat toate atributiunile laice ale fostilor regi, incat aparent, consulii aveau puteri nelimitate, dar in realitate, dupa expirarea magistraturii (1an) ei deveneau simplii particulari, si puteau fi judecati de popor pt eventualele abuzuri comise.

In anul 494, s`a creat Tribunatul. Plebeii au dobandit dreptul de a`si alege 5 tribuni. Acei tribuni erau investiti ci IUS INTERCESIONIS sau dreptul de VETO, in baza caruia puteau anula orice act juridic de natura sa lezeze interesele plebeilor.

In anul 443 (probabil) , s`a creat Cenzura. Cenzorii erau alesi din 5 in 5 ani, nu anual, pt ca atributia lor cea mai importanta era efectuare Recensamantului persoanelor si bunurilor in vederea stabilrii impozitelor. Recensamant care, se facea din 5 in 5 ani. Dura cam 18 luni. Totodata, cenzorii supravegheau impreuna cu Senatul, respectarea traditilor si moravurilor, iar ulterior , au preluat de la consuli, dreptul de ai numi si de ai revoca pe senatori.

In anul 367, a aparut Preatora. Preatorii au juact un rol f important in formarea si evolutia dreptului privat roman intrucat ei exercitau cele mai importante atributiuni de ordin judiciar , intrucat ei organizau judecarea proceselor private. Ocazie cu care, daca se convingeau ca pretentiile reclamantului sunt legitime, ii dadea posibilitatea acelui relcamant sa isi valorifice pretentiile pe cale judiciara, adica prin proces, ceea ce echivala cu sanctionarea unor noi drepturi subiective, si cu extinderea sferei de reglementarea juridica, pe cale procedurala. Initial, preatorii organizau judecarea proceselor, dintre cetatenii romani, si se numeau preatori urbani, iar incepand din anul 242, au aparut si preatorii perigrini , care organizau judecarea proceselor dintre cetateni si perigrini.

Cvestorii organizau strangerea impozitelor statului , si administrau arhivele statului;Edilii asigurau ordinea publica, aprovizionarea Romei, si organizau judecarea proveselor, declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri.

Dictatura a fost o magistratura cu caracter exceptional, deoarece in mom de mare primejdie pt stat, romanii suspendau toate magistraturile si alegeau un dictator pe termen de 6 luni, care exercita intreaga putere, iar daca pericolul nu era inlaturat, dictatorul putea fi reales.

Catre sfarsitul Republicii, in conditiile razboaielor civile, C.I.Caesar a incercat sa introduca fatis despotia de tip oriental dupa modelul egiptean, dar tentativa sa a esuat. A fost asasinat in Senat. De aceea, nepotul sau Octavian, a initiat mai multe reforme prin care a creat aparenta ca vechile magistraturi republicane continua sa funtioneze, dar in fapt, Octavian a concetnrat intreaga putere politica in mainile sale. In acest scop, el a determiant Senatul sa il aleaga Consul si Tribun pe viata. Totodata, el a fost proclamat Princeps sau [primul dintre egali ] , si totodata a fost proclamat Imperator Caesar Augustus.

Imperator – inseaman Comandant Glorios al legiunilor romane

Page 13: Drept Roman 1

Caesar – urmas demn al lui C.I.Caesar Augustus – inseamna sfant sau demn de a fi venerat

Forma de stat pe care a creat`o Octavian a fost denumita Principat, si a durat din 27 i.C. pana in 284 d.C.

In epoca Principatului, pe plan social, s`a adancit si mai mult prapastia dintre cei bogati si cei saraci; in documntele vremii, cei bogati erau denumiti [homestiores] , adica ‘cei mai onorabili’, iar saracii erau denumiti [humiliores] , sau ‘cei mai umili’. Totodata, a inceput sa se manifeste primele semne ale decaderii sistemului sclavagist, intrucat munca sclavilor devenise nerentabila. In aceste conditii, a aparut o noua categorie sociale, denumita [Coloni]. Initial, ei erau mici arendasi care luau in arenda anumite suprafete de pamant in schimbul unor sume de bani. Si intrucat obligatiile acestor arendasi erau stabiliteprin contract sau pe baze contractuale, ei au fost denumiti coloni voluntari.

Incepand cu jumatatea sec II, in vremea lui Marc Aurelius , au aparut si coloni siliti, deoarece unii prizonieri de razboi nu mai erau transformati in sclavi, ci in coloni. Si pt ca deveneua coloni fara voia lor, au fost denumiti coloni siliti.

Incepand cu sec III, au aparut colonii servi, care erau legati de pamant si puteau fi vanduti odata cu mosia.

Pe plan statal, in epoca Principatului, societatea romana, era condusa de 3 factori:- Principele - Senatul - Magistratii

Principele : - era in sens formal un magistrat, alaturi de ceilalti, dar in fapt, prin atributiile care ii reveneau, el putea conduce statul ca un autocrat.

Senatul Romei : - si`a sporit atributiile, in sensul ca hotararile sale, denumite [senatusconsulte] au dobandit putere de lege, adica obligatorii; dar in realitate, Senatul era o simpla anexa a politicii Imperiale;

Vechile magistraturi republicane au continuat sa functioneze, dar atributiile lor au fost restranse tot mai mult, si in paralel au aparut noi magistraturi subordanate nemijlocit Principelui.EX : Prefectus Urbis – seful politiei Romei

Prefectus Preatorio – seful garzilor Imperiale – indeplinea atributiile unui premier intrucat el coordona intreaga adminsitratie a statului

Dupa anul 284, vremea imparatului Diocletian, s`a instaurat Dominatul. Epoca Dominatului se caracterizeaza prin decaderea generala a societatii romane. Noile conditii, marii proprietari funciari denumiti [potentiores] sau ‘cei mai puternici’, exercitau pe domeniile lor o parte din functiile statului , caci aveau armate proprii, aveau un aparat administrativ propriu, si judecau procesele pe domeniile lor. Totodata, populatia a fost

Page 14: Drept Roman 1

impartita in categorii sociale inchise si ereditare, denumite caste sau caste sociale, organizate pe criterii profesionale, religioase, si pe criterii etnice.

Sclavia a ajuns in ultimul stadiu al decaderii, iar rolul sclavilor in viata economica a fost preluat de colonii servi.

Pe plan statal, Imparatul a fost proclamat Dominus et Deux [Stapan si Zeu] , iar dupa edictul de la milano din anul 313, stapan si Dumnezeu. In fapt insa, statul era condus de un consiliu restrans denumit Consistorium Principis in subordinea caruia se afla un urias aparat administrativ, militarizat si birocratizat.

Senatul Romei a decazut la nivelul senatelor municipale iar vechile magistraturi au devenit simple functii decorative. Pe planul structurii de stat, dupa anul 395, statul roman a fost impartit definitiv in Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus.

Imperiul Roman de Apus, a supravietuit pana in anul 476, iar Imperiul Roman de Rasarit pana in anul 565, cand s`a bizantinizat, adica s`a transformat in Imperiul Bizantin. Inseamna ca pe plan economic, relatile de tip sclavagist au fost inlocuite cu relatii de tip feudal, iar pe plan cultural, limba latina a fost inlocuita cu limba greaca.

In stransa impletire cu istoria statului roman s`a desfasurat si istoria dreptului roman, care poate fi periodizata in 3 mari Epoci :

1. Epoca Veche2. Epoca Clasica3. Epoca Post-Clasica

Epoca Veche – a durat de la fondarea statului roman pana la fondarea Principatului, adica de la jumatatea sec VI`lea i.C pana in anul 27 i.C. ; ceea ce insemana ca pe plan statal, Epocii Vechi ii corespund Regalitatea si Republica.

Epoca Clasica – a durat din anul 27 i.C. pana in anul 284 d.C., iar acestei epoci , pe plan statal, ii corespunde Principatul.

Epoca Post- Clasica – a durat din 284 d.C. pana in 565, si ii corespunde Dominatul.

Aceasta periodizare prezinta un caracater artificial, are caracter didactic, este o periodizare facuta pt scoala, deoarece institutile juridice romane nu pot fi integrate mecanic in una din cele 3 epoci.

In realitate, cele mai multe institutii juridice romane au aparut in Epoca Veche, au ajus la apogeu in Epoca Clasica, si au decazut in Epoca Post-Clasica. De aceea , in expunerea materiei , vom pune accentul pe fizionomia institutiilor juridice romane din Epoca Clasica.

Page 15: Drept Roman 1

PARTEA I

Izvoarele dreptului privat roman

In literatura juridica, notiunea de izvor al dreptului este utilizata cu 3 sensuri :

1. Izvoarele dreptului desemneaza totalitatea conditiilor materiale de existenta care determina un anumit tip de reglementare juridica. Toate aceste conditii sunt denumite izvoare de drept in sens material.

2. Izvoarele dreptului desemneaza documentele pe baza carora putem reconstitui fizionomia unor institutii juridice; toate aceste doc sunt denumite surse sau izvoare de cunoastere a dreptului.

3. Izvoarele dreptului desemneaza totalitatea procedeelor prin intermediul carora normele sociale sunt transformate in norme juridice si devin obligatorii. Toate aceste procedee sunt denumite izvoare de drept in sens formal sau forme de exprimare a dreptului .

In epoca veche, normele dretpului privat roman au fost exprimate prin obiceiuri, prin legi, prin edictele magistratilor si prin jurisprudenta. Cel mai vechi izvor al dreptului privat roman, este obiceiul, pe care romanii il denumeau [nos maiorum] = obiceiul mostenit din batrani, precum si [ius non scriptum] = dreptul nescris.

Obiceiurile se formeaza prin repetarea anumitor comportari. In epoca prestatala, obiceiurile nu aveau caracter juridic, fiind nejuridice intrucat, nu exista Statul, care sa le impuna prin forta sa de cosntrangere, dar in procesul de tranzitie, de trecere catre societatea organizata politiceste, anumite obiceiuri, acelea care erau convenabile celor ce detineau puterea in stat au fost sanctionate juridiceste, iar sanctionarea juridica a obiceiurilor se realizeaza in practica instantelor judecatoresti, caci repetarea aceleiasi hotarari judecatoresti in toate cazurile similare duce la formarea unui obicei juridic.

Pana in sec V, obiceiul a fost unicul izvor al dreptului privat roman, iar obiceiurile nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute in secret de catre pontifi. De aceea plebeii, au cerut in mod repetat ca obiceiurile sa fie codificate/sistematizate si afisate in forum, pt ca toti cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept. Asta s`a intamplat in anul 451 i.C.

Cu timpul, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, in conditiile revolutiei economice, functiile obiceiurilor au fost preluate de alte izvoare ale dreptului, mult mai evoluate precum legea, edictele magistratilor sau jurisprudenta.

Cu toate acestea, obiceiul a continuat sa fie izvor de drept si in Epoca Clasica, dovada ca, potrivit marelui jurisconsult Salviul Iulianus care a trait in

Page 16: Drept Roman 1

vremea lui Hadrian, obiceiul exprima vointa intregului popor roman si indeplineste atat o functie creatoare, cat si o functie abrogatoare.

In Epoca Post-Clasica, pe fondul decaderii generale a societatii romane, obiceiul si-a redobandit importanta de odinioara, imbogatindu`se cu elemente ale obiceiurilor din provincii, intrucat romanii tolerau obiceiurilor popoarelor din provincii, daca nu veneau in conflict cu principiile fundamentale ale dreptului roman. Tot in Epoca Veche, normele dreptului privat roman, au fost exprimate si prin lege [lex – legis]

Cuvantul LEX inseamna conventie.

Atunci cand Conventia se incheia intre 2 persoane fizice, cuvnatul lex era utilizat cu intelesul de contract. Atunci cand conventia se incheia intre magistrat si popor, cuvantul lex era utilizat cu intelesul de lege, ca izvor formal de drept. Caci, intr-adevar, adoptarea legii romane presupunea o conventie incheiata intre magistrat si popor. In cadrul acestei proceduri, unul dintre magistrati prezenta proiectul de lege printr`un edict in fata poporului constituit in una dintre Adunari.

Dupa ce poporul lua act de textul proiectului de lege, acel text era dezbatut timp de 24 de zile in Adunari Ad-Hoc. Dupa expirarea termenului, poporul era convocat din nou pt a se pronunta. -> daca era de acord cu textul acelui proiect, poporul pronunta cuvintele [Uti Rogas] , iar daca nu erau de acord se pronunta [Anticvo] = Lucrurile sa raman ca inainte.

Prin urmare, poporul nu putea aduce amendeamente la proiectul de lege, adica nu putea produce modificari, fie accepta lege in bloc, fie o respingea in bloc (in intregime).

Daca legea era votata de popor urma sa fie inaintata Senatului, in vederea ratificarii, iar daca Senatul ratifica legea, ea intra in vigoare.

Legile romane aveau o structura formata din 3 parti.1) Prescriptio [cuvinte scrise in frunte] 2) rogatio 3) sanctio

In prescriptio, se mentionau numele magistratului de care era propus, de asemenea, adumarea care a votat legea, locul si data votarii, precum si ordinea in care unitatiile de vot si`au expriamt vointa.

In rogatio, erau dispuse reglementarile legii, iar daca erau mai multe dispozitii, ele erau sistematizate in capitole si in paragrafe.

In sanctio se mentiona ce consecinte vor decurge, in ipoteza incalcarii dispozitiilor din rogatio.

Cea mai veche si totodata, cea mai importanta lege romana, este Legea celor XII table sau [Lex XII Tabularum]. Aceasta lege a fost adoptata pe fondul

Page 17: Drept Roman 1

conflictului dintre patricieni si plebei, caci, plebeii au cerut cu insistenta ca obiceiurile juridice sa fie codificate si publicate in forum.

Fata de aceasta cerere, in anul 451 i.C s`a fomat o comisie din 10 barbati denumiti Decenviri Legibus Scribundis sau Cei 10 Barbati Care Sa Scrie Dreptul.Comisia a sistematizat obiceiurile si le`a afisat pe 10 table de lemn in acelasi an. Dar plebeii au afirmat ca acea codificare nu este completa. De aceea, dupa 2 ani, in 449 i.C. s`a foarmat o noua comisie, din 5 patricieni si 5 plebei, care a elaborat o codificare completa a obiceiurilor si le`a publicat in forum pe 12 table de bronz.

Aceasta lege mai este denumita si Codul Decenviral sau Codul Decenvirilor, deoarece cuprindea intregul drept public si privat de la aceea epoca, iar in domeniul privat, cele mai importante dispozitii se refereau la organizarea familiei, la proprietatea privata si la materia succesiunilor.

Multa vreme s`a afirmat in mod gresit ca aceasta lege nu ar fi originala, si ca , ar fi fost imprumutata de la greci. In realitate, ea este profund originala, caci oglindeste in mod fidel, modul de viata al romanilor din sec 5, precum si psihologia lor, mentalitatea lor. Pe de alta parte, s`au facut studii comparative intre legea celor 12 Table , si legiile lui Solon (cel mai mare ... atenian) si s`a constata ca exista nuami 3 elemente comune.

Cele 12 table de bronz, nu s`au pastrat, fiind distruse de gali, cu ocazia incendierii Romei. Probabil, in anul 387, iar dupa alungarea galiilor, romanii nu au reprodus textul legii, si nici nu era nevoie, intrucat acel text se fixase definitiv in constiinta si in memoria poporului roman.

In acest sens, Cicero (cel mai mare avocat al Antichitatii) spunea ca, copiii erau obligati la scoala sa invete pe de rost Legea celor 12 table, iar invatarea pe de rost a legii celor 12 table era [carmen necesarium] = lectie obligatorie fara de care nu se putea trece clasa. De aceea, in Epoca Moderna, s`a pus problema reconstitutirii Legii. Care s`a facut pe baza textelor istorice si literare, si mai ales pe baza lucrarilor jurisconsultilor care au comentat textele legii celor 12 table.

In Epoca Veche, inainte de Cicero, cei mai buni comentatori ai legii au fost Acilius Sapiens si Sextus Elius Petus Catus. Se pare ca, cea mai buna reconstituire ii apartine lui Paul Frederich Girard, care a publciat aceasta reconstituire in Colectia sa.

In sens formal, aceasta lege a fost in vigoare 11 secole, pt ca romanii nu au admis niciodata ideea de aborgare a legilor, ei considerand ca legiile provin de la zei, .... . Pe de alta parte, spre sfarsitul Republicii, dispozitiile legii au devenit anatronice/inaplicabile. De aceea Cicero spune ca, in sec I i.C, in practica instantelor judecatoresti, locul legii celor 12 table fusese luat de Edictul Praetorelui. Caci, in Epoca Veche, normele dreptului privat roman, au fost exprimate si prin Edictele Magistratilor, intrucat magistratii se bucurau de IUS EDICENDI = Dreptul de a publica/afisa un Edict la intrarea in functie, prin care aratau cum isi vor exercita atributiunile si ce procedee juridice vor utiliza. Unele edicte erau valabile pe termen de 1 an, si se numeau EDICTA PERPETUA.

Page 18: Drept Roman 1

Alaturi de aceste edicte, mai existau si altele, mai putin importante, care se dadeau ocazional, si erau valabile cateva zile, fiind numite EDICTA REPENTINA.

Dintre toate edictele magistratiilor, de departe cel mai important este Editul Praetorelui, intrucat praetorul exercita cele mai importante atributiuni de ordin judiciar, cu ocazia organizarii judecarii proceselor.

Prin edictele lor, praetorii puneau la dispozitia partilor cele mai potrivite, cele mai adecvate mijloace procedurale, pt a`si valorifica pretentiile legitime, ori de cate ori vechile legi nu cuprindeau dispozitii corespunzatoare. Pe aceasta cale, ei au reusit sa ii influenteze evolutia dreptului civil, care era cuprinsa in legi, imprimandu`i o noua finalitate. Totodata, ei au creat institutii juridice noi, care, spre srarsitul republicii s`au constituit intr`o ramura distincta de drept, denumita dreptul preatorian. In sens formal, edictul preatorului era valabil pe termen de 1 an. Dar in fapt, anumite dispozitii din edict, acelea care se dovedeau utile, erau preluate si de preatorii urmatori astfel incat , prin preluari succesive , ele se fixau definitiv in corpul edictului. De aceea Cicero spunea ca pe vremea lui, edictul preatorului era format din 2 parti :

1) Edictum Vetus = Edictul Vechi2) Edictum Novum = E. Nou

Edictul Vetus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un preator la altul, iar in Edictum Novum, erau cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare preator in parte. Activitaea creatoare a preatorului a ajuns la apogeu pe vremea lui Cicero, dar in Epoca Clasica, Imparatul Hadrian i`a ordonat marelui jurisconsult Salvius Iulianus sa codifice edictul preatorului si sa ii dea o forma definitiva, forma de la care preatorii urmatori nu se mai puteau abate. Din acel moment, activitatea creatoare a preatorului a incetat. Iar edictul codificat de Salvius Iulianus a fost denumit Edictum Perpetuum, ca si cel valabil pe un an.

Edictul codificat s`a pierdut, fiind distrus, de aceea in Epoca Moderna, s`a pus problema reconstituirii sale. Reconstituire care s`a facut pe baza lucrarilor jurisconsultilor care au comentat EDICTUM PERPETUUM.

Cea mai valoroasa reconstituire ii apartine romanistului german Otto Lenel, care a publciat o lucrare celebra intitulata tot Edictum Perpetuum.

Potrivit acelei reconstituiri, edictum perpetuum cupridnea 4 parti :1) Despre organizarea proceselor2) Mijloace procedurale de drept civil3) Mijloace procedurale de drept preatorian4) Despre executarea sentintei.

Page 19: Drept Roman 1

Tot in Epoca Veche, normele dreptului privat roman si`au gasit expresia si in jurisprudenta, iar jurisprudenta sau iurisprudentia, este stiinta dreptului roman creata de jurisconsulti prin interpretarea textelor din vechile legi.

Jurisprudenta a jucat un rol foarte important in evolutia dreptului privat roman. Devreme ce multe din vechile dispozitii ale legiilor devenisera inaplicabile. In acele conditii, printr`o subtila interpretare stiintifica, jurisconsultii au identificat in vechile legi procedeele juridice necesare in vederea solutionariinoilor cazuri ivite in practica istantelor judecatoresti, de aceea se afirma ca, praetorii au influentat evolutia dreptului civil, prin utilizarea unor mijloace procedurale, iar jurisconsultii prin activitatea de cercetare stiintifica.

Jurisconsultii romani nu erau juristi in sensul tehnic al cuvantului, caci nu erau functionari publici, si nu erau remunerati pt activitatea lor de cercetar. Dimpotriva, ei desfasurau activitatea de cercetare stiintifica din proprie initiativa si pe cont propriu, insa activitatea lor era atat de apreciata, incat Cicero spunea :DOMUS IURISCONSULTI TOTIUM ORACULUM CIVITATIS.

Oracolul jurisconsultutlui este oracolul intregii cetati. Insa la origine, jurisprudenta a avut un caracter sacral, sau religios, intrucat, la aceea epoca, fiecarui tip de proces ii corespundeau anumite formule solemne, iar gresita pronuntare a formulelor solemne atragea dupa sine pierderea procesului, ori acele formule solemne erau cunoscute numai de catre pontifi, dupa cum numai pontifii cunosteau zilele faste, adica zilele in care se puteau organiza procese. Iata de ce, numai pontifii erau in masura sa desfasoare o activitate de cercetare in domeniul dreptului.

In anul 301 i.C. un liber (sclav dezrobit) pe nume Gneus Flavius a afisat in forum si formulele solemne ale proceselor, si zilele faste. Din acel moment, jurisprundeta a devenit laica, in sensul ca orice persoana se putea dedica activitatii de cercetare stiintifica in domeniul dreptului. Cu toate acestea, vreme de aproximativ 2 secole, jurisprudenta a avut un caracter empiric, adica un caracter de speta, in sensul ca, jurisconsultii nu se preocupau de formularea unor principii juridice sau de sistematizarea materiei, ci se margineau sa ofere consultatii cu privire la solutionarea anumitor cazuri.

Spre sfarsitul Republicii, jurisprundenta a dobandit caracter stiintific, dovada ca profesorul lui Cicero, marele jurisconsult Cvitus Mucius Scevola a elaborat un celebru tratat de drept civil, in cadrul caruia materia era sistematizata pe baza unor principii juridice. Cu toate ca, jurisconsultii din epoca veche ca si cei de mai tarziu, nu erau practicieni, totusi activitatea lor a avut unele implicatii practice, exprimata in cuvintele RESPONDERE, CAVERE si AGERE.

Cuvantul RESPONDERE desemneaza consultatiunile oferite in cele mai diverse probleme de drept

Cuvantul CAVERE desemneaza consultatiunile oferite de jurisconsulti in legatura cu forma actelor juridice .

Cuvantul AGERE desemneaza consultatiunile oferite judecatorilor in legatura cu solutionarea unor procese.

Page 20: Drept Roman 1

In Epoca Clasica, jurisprudenta a ajuns la apogeu, caci in aceasta epoca s`au afirmat cei mai mairi jurisconsulti romani, au fost elaborate cele mai valoroase lucrari si s`au creat conceptele, principiile si institutiile juridice care se aplica si astazi cu deplin succes.

De altfel, inca din vremea lui Octavian Augustus, s`au creat 2 scoli de drept: Scoala Sabiniana si Scoala Proculiana.

Scoala Sabiniana avea o orientare conservatoare, traditionala, caci promova solutiile legii celor 12 table;Scoala Proculiana avea o vedere inovatoare intrucat urma linia de gandire a edictului praetorului.

Dupa jumatatea sec I d.C. , s`a afirmat in mod deosebit jurisconsultutl Caius Casius Longinus , care a fost atat de apreciat, incat la un moment dat, Scoala Sabiniana a fost denumita Scoala Casiana. In vremea lui Hadrian, s`a remarcat Salvius Iulianus care a codificat Edictul Praetorului. Dupa Hadrian, pe vremea lui Antonim Piul, s`a afirmat jurisconsultul Pomponius care a scris O Istorie A Jurisprundetei Romane denimta Liber Singularis.(Carte intrun singur volum)

S`a afirmat jurisconsultul Gaius. Gaius este o adevarata enigma a dreptului roman, deoarece nici unul din presupusii sai contemporani nu il mentioneaza. Pt a constata ca dupa secole, lucrarile lui Gaius se bucurau de o mare faima. Cu privire la Gaius, s`au scris in epoca moderna cele mai multe lucrari, si nu pt ca Gaius ar fi fost foarte original, ci pt ca una dintre lucrarile sale denumita Institutiones, pe cale directa, printr`un manuscris palimsesc.

Palimsescul este un papyrus de pe care s`a sters textul initial. In cazul nostru, prin secolul VI, un calugar a sters textul institutelor lui Gaius, si in locul lui a scris un il religios. Iar dupa sute si sute de ani, cercetand biblioteca episcocpala de la Verona, profesorul german Nibur, a descoperit acest manuscris. El si`a dat seama ca este vorba despre un palimsest si a aplicat reactivi chimici pt a descifra textul initial, si spre marea lui satisfactie a constatat ca a descoperit Institutele lui Gaius.

Aceste institute sunt un manula de scoala. Un manual adresat studentilor in drept, iar pe baza acelui manual au putut fi reconstituite institutiile dreptului privat roman, din epoca veche si de la inceputul Epocii Clasice.

Cei mai mari jurisconsulti ai Romei, au trait a sf sec II si la incep sec III d.C. Este vorba despre Emilius Papinianus sau Papinian despre Iulius Paulus si depsre Ulpius Domitius.

Papinian a fost considerat si de contemporanii sai si de posteritate , cel mai mare jurisconsult al Romei. De altfel, el a fost supranumit Primus Omneum sau

Page 21: Drept Roman 1

Princeps Jurisconsultorum , adica primul dintre jurisconsulti , deoarece prin lucrariile sale a oferit solutii optime tuturor cazurilor reale sau imaginare.Paul si Ulpian au fost elevii sai. Paul a fost foarte original/valoros , dar avea un stil ermetic, pe cand Ulpian, contemporanul si rivalul sau, nu era atat de original, dar avea un stil foarte clar/accesibil, avand talent didactic. De aceea, o treime din Digestele lui Justinian este formata din fragmente care au fost extrase din lucrarile lui Ulpian.

Ultimul jurisconsult care a depus o activitate creatoare in Epoca Clasica, a fost Herenius Modestinus.

CURS 6 LIPSA

Formula cuprinde pe langa partiile principale, si 2 parti accesorii, care sunt denumite prescriptiuni sau prescriptiones, si exceptiuni sau exceptiones.

Prescriptiunile sunt anumite precizari facute in fruntea formulei fie in favaorea reclamantului fie in favoarea paratului. Precizariile facute in favaorea reclamantului erau denumite [prescriptiones pro actore], intrucat reclamantul era denumit actor, iar precizariile in favoarea paratului erau denumite [prescriptiones pro reo], intrucat paratul era denumit reus.

Exceptiunile sunt mijloace de aparare prin care paratul nu neaga pretentiile reclamantului, dar invoca anumite fapte de natura sa paralizeze acele prezente. Spre exemplu, paratul nu neaga ca a primit po suma de bani de la reclamant dar afirma ca ulterior a platit, sau ca a fost iertat de datorie.Pt ca exceptiunea sa poata fi invocata in fata judecatorului, ea trebuia sa figureze in formula. Era introdusa in formula, numai la cererea expresa a paratului, formulata in fata magistratului, caci asa cum spunea Gaius, judecatorul este sclavul formulei, in sensul ca el trebuie sa judece procesul in stricta conformitate cu indicatiile pe care le`a primit prin formula, incat daca exceptiunea nu figura in formula, nu putea fi luata in considerare.

O alta inovatie care s`a introdus in procedura formulara este in legatura cu sensul conceptului de litis contestatio. In procedura legislatiunilor, prin [litis contestatio] se inte;legea luarea de martori care sa constate vointa partilor, a reclamantului si a paratului, de a se prezenta in fata judecatorului. Pe cand, in procedura ‘formulara, prin litis contestatio se intelege dictarea formulei de catre

Page 22: Drept Roman 1

reclamant paratului, sau emiterea unei copii de pe formul, de catre reclamant paratului, a.i. in faza a 2a , paratul sa stie cum sa se apere.

In procedura formulara, [litis contestatio] prezinta o importanta deosebita, deoarece prin valorificarea efectelor sale, praetorii si jurisconsultii au creat noi institutii juridice, mai ales in materia obligatiilor. Caci, [litis contestatio] produce 3 efecte :- efectul extinctiv- efectul creator- efectul reglator (fixator)

In virtutea efectului extinctiv, dreptul initial al reclamantului, adica drpetul pe care relcmanatul l`a dedus in justitie se stingea. Spre ex. daca reclamantul afirma ca este proprietarul unui teren, in mom lui [L. C.] , dreptul lui de proprietate se stingea. Dar, in virtutea efectului creator, locul dreptului initial care s`a stins se nastea un drept nou, care il denumim dreptul nou creat, drept care purta in mod invariabil asupra unei sume de bani. Asadar, oride cate ori castiga procesul, reclamantul primea o suma de bani, indiferent de obicetul pretentilor sale, de aceea jurisconsultii clasici spuneau ca in procedura formulara sentitna de condamnare prezinta un caracter pecuniar (banesc).

In virtutea efectului reglator, in mom lui [Litis Contestatio] se stabileau definitiv atat elem reale cat si cele personale ale procesului. Prin elem reale ale procesului, intelegem pretentiile formulate de reclamant in fata magistratului, ori in virtutea efectului fixator, in fata judecatorului, reclamantul trebuia sa formuleze aceleasi pretentii, caci, daca formula alte pretentii, judecatorul nu le putea lua in considerare. Prin elem persoanle ale procesului, intelegem identitatea judecatorului, si identitatea partilor, prin urmare, in faza a 2a procesul trebuia sa se desfasoare in fata acelui judecator care era mentionat in fruntea formulei, si trebuia sa se desfasoare intre acele parti care erau mentionate in formula.Pe de alta parte, in procedura formulara s`a schimbat si sensul conceptului de actiune in justitie, caci asa cum spuneam, in vhechea procedura, actiunile in justitie denumite legizatiune au fost create intr`un numar determinat, si se aplicau numai la cazuri determinate, adica nu aveau o aplicatiune generala, pe cand in procedura formulara, actiunea in justitie a devenit mijlocul procedural prin care se putea valorifica pe cale judiciara sau prin proces orice pretentie legitima, deoarece in noua procedura ori de cate ori magistratul constata ca pretentiile reclamantului sunt legitime, remitea acelui reclamant o formula, iar remiterea formulei de catre magistrat reclamantului ecvhivala cu acordarea actiunii in justitie. Si totodata, cu posibilitatea reclamantului de a`si valorifica pretentiile prin proces. De aceea, jurisconsultii spuneau ca in noua procedura, actiunea are aplicatiune universala.

Actiunile se clasificau dupa diverse criterii :- cea mai veche este clasificarea in actiuni [in rem] si actiuni [in personam]

adica, actiuni reale si actiuni personale.

Page 23: Drept Roman 1

Prin actiunile reale, erau sanctionate drepturile reale, iar prin actiunile personale erau sanctionate drepturile personale sau de creanta. Intrucat fizionomia celor 2 drepturi patrimoniale este diferita, si formulele celor 2 actiuni vor avea redactari diferite, astfel dreptul real se naste din raportul juridic stabilit intre o persoana determinata si toti ceilalti membrii ai societatii, ceea ce inseamna ca, drepturile reale sunt opozabile [erga omnes], adica sunt opozabile fata de toti. In sensul ca toti membrii societatii trebuie sa respecte exercitarea drepturilor reale, iar acela care il impiedica pe titularul unui drept real sa isi exercite dreptul, va fi chemat in justitie. Spre exemplu, acela care incalca dreptul de proprietate, va fi chemat in justitie de catre proprietar. De aceea, [in intetio] a formulii reale, se va mentiona numai numele reclamantului, nu se va mentiona si numele paratului, deoarece parat poate fi oricine. Pe cand, drpetul personal sau de creanta izvoraste din raportul juridic stabilit intre 2 persoane determinate care sunt denumite creditor si debitor, a.i. drepturile personale sau de creanta nu sunt opozabile fata de toti, ci numai fata de debitor, in sensul ca titularul dreptului de creanta poate cere plata numai de la debitor, care este o persoana determinata, de aceea [in intentio] a formulei actiunii personale se vor mentiona si numele reclamantului, si numele paratului, de vreme ce parat poate fi numai debitorul, care este o persoana determinata.

Actiunile se mai clasifica in -civile-praetoriene sau honorare

Actiunile civile, nu erau originale. Nu erau create de praetor, ci aveau un model in legisanctiuni. Actiunea in revendicare prin care era sanctionata proprietatea civila in procedura formulara, avea un model in legisactiunea denumita [sacramentum in rem].

Actiuniile praetorinene nu aveau un model, ci erau create de praetor, si se clasificau la randul lor in 3 categorii :

- actiuni [in factum]- actiuni [fictici]- actiuni cu formula cu transpozitiune

In cazul actiunilor [in factum] , praetorul descria in formula toate faptele care au dus la declansarea litigiului a.i. judecatorul sa stie cum sa solutioneze acel proces

In cazul actiunilor [fictici] , praetorul intruducea in formula o fictiune cu scopul de a extinde sfera de aplicare a unei actiuni. Ex Actiunea in revendicare, este o actiune civila si ca atare, ea putea fi intentata numai de cetatenii romani. Daca insa , praetorul introducea in formula actiunii in revendicare fictiunea, ca un strain (peregrin) este cetatean roman, atunci actiunea in revendicare putea fi intentata si de acel strain.

Formula cu transpozitiune are o redactare care se abate de la regula generala intrucat potrivit regulii generale, si [in intentio] si [in condemantio] figurau aceleasi nume . Pe cand , la formula cu transpozitiune, in mod exceptional, in [intentio] figureaza un nume iar in [condemantio] alt nume. Ex prin formula cu trnaspozitiune se putea realiza pe cale indirecta , reprezentarea in justitie, caci reprezentarea in justitie nu era admisa de catre romani, dar ea reprezenta o necesitate practica, iar reprezentarea in justitie este sistemul conform caruia o persoana denumita reprezentant participa la proces din imputernicirea altei persoane denumita reprezentat. In acest scop, in [intentio] a formulei

Page 24: Drept Roman 1

era mentionat numele reprezentatului deoarece reprezentatul era titularul dreptului dedus in justitie, iar in [condemnatio] era mentionat numele reprezentantului , deoarece reprezentantul participa la dezbaterile procesului si urma sa suporte efectele sentintei. Fata de aceasta redactare a formulei, in faza a 2°a, judecatorul verifica daca cel mentionat in [intentio] adica reprezentatul , este titularul dreptului dedus in justitie, si daca se convingea ca este ii dadea castig de cauza reprezentantului, intrucat el participa la proces, si suferea efectele sentintei.

Actiuni :- directe- utile

Actiunile directe erau cele create pt anumite cazuri determinate, iar actiunile utile erau cele extinse de la cazuri pt care au fost create la cazuri similare. Prin urmare actiunile [fictici] sunt utile;

Actiuni :-private-populare

Actiunile private puteau fi intentate numai de titularul dreptului, care este o persoana determinata, pe cand actiunile populare puteau fi intentate de oricine, intrucat prin intermediul acelor actiuni erau protejate interese generale ale societatii.

Actiuni :- penale- persecutorii

In cazul actiunilor penale, paratul era condamanat la o amneda baneasca, iar in cazul actiunilor persecutorii era condamant dupa caz, fie la restituirea lucrului, fie la repararea prejudiciului cauzat.

Actiuni:- de drept strict- de buna credinta

Clasificare intemeiata pe criteriul INTERPRETARII ACTULUI JURIDIC din care izvorasc pretentiile reclamantului.

La actiunile de drept strcit, actul juridic din care izvorau pretentiile reclamantului, era intepretat ad-literam, ceea ce presupune ca judecatorul nu lua in considerare intentia partilor, pe cand la actiunile de buna credinta, judecatorul interpreta actul juridic din care izvorau prentetiile reclamantului cu scopul de a stabilii care a fost intentia partilor atunci cand au incheiat actul juridic. Actiunile arbitrarii au fost create cu scopul de a se atenua caracterul pecuniar al sentintei de condamnare, deoarece in practica, uneori reclamantul era interesat sa obtina o condamanre in natura, adica sa intre in stapanirea lucrului pe care l`a reclamat, si nu in stapanirea unei sume de bani.

Page 25: Drept Roman 1

Astfel, s`au creat actiunile arbitrarii, in care judecatorul avea o dubla calitate: calitate de arbitru si calitatea de judecator propriu-zis.

In calitate de arbitru, dupa ce se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul ii ordona paratului sa dea satisfactie acelor pretentii. Spre exemplu sa il puna pe reclamant in posesia unui lucru. Dar paratul nu era obligat sa execute acel ordin, iar daca nu il executa, arbitrul se transforma in judecator propriu-zis si pronunta conform regulii generale, sentinta de condamnare la o suma de bani, cu precizarea ca la actiunile arbitrarii, in mod exceptional, acea suma de bani nu era stabilita de judecator, ci era stabilita de reclamant, iar reclamantul avea tot interesul sa supra-evalueze obiectul litigios. In practica, paratul avea tot interesul sa execute ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru, caci altfel risca sa plateasca o suma de bani mult mai mare decat valoarea obiectului litigios, si astfel se ajungea pe cale indirecta la condamnarea in natura, iar reclamantul intra in posesia lucrului.

PARTEA A 3° a - DREPTUL CIVIL ROMAN

I. Persoanele

In zilele noastre, cuv persoane desemneaza subiectele raporturilor juridice sau subiectele de drept, caci oamenii participa la viata juridica fie individual in calitate de persoane fizice, fie in cadrul unor colectivitatiin calitate de persoane juridice, iar aptitudinea fiintei umane de a participa la viata juridica se numeste capacitate juridica.

La romani, aceasta posibilitate era denumita [caput]. Daca astazi, orice fiinta umana este o persoana, si prin urmare are capacitate juridica, este subiect de drept, la romani erau persoane numai oamenii liberi, caci sclavii erau asimilati cu lucrurile si nu erau subiecte, ci obiecte de drept. Pe de alta parte, daca astazi capacitatea este unitara, la romani capacitatea era foarte diversificata. Iar ca o capacitate sa fie deplina, erau necesare 3 conditii, si anume, status libertatis sau calitatea de om liber, status civitatis sau calitatea de cetatean roman si stasus familiae sau calitatea de sef al unei familii civile romane., asadar, aveau capacitate deplina numai cetatenii romani care erau sefi de familii. Toate celelalte categorii de persoane aveau o capacitate juridica limitata.

Personalitatea incepea in mom nasterii, insa de la aceasta regula exista o exceptie conform careia [infans conceptus pro nato habetur cvotiens de comodis eius agitur] = copilul conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale. In virtutea acestei exceptii, copilul conceput va veni la succesiunea tatalui sau deoarece este in interesul copilului conceput sa fie considerat ca nascut.

In mod simetric, personalitatea inceta in mom mortii, dar si de la aceasta regula exista o exceptie conform careia [hereditas iacens sustinet personam defuncti] = mostenirea deschisa dar neacceptata inca prelungeste personalitatea defunctului. Aceasta exceptie a fost admisa deoarece la romani se aplica un principiu de maxima generalitate conform caruia nu exista patrimoniu fara titular, incat se pune intrebarea cine este titularul patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre mom mortii unei persoane si mom acceptarii succesiunii acelei persoane. Defunctul nu poate fi titular al patrimoniului pt ca

Page 26: Drept Roman 1

nu mai este in viata. Nici mostenitorul nu poate fi titular al patrimoniului pt ca nu a acceptat inca succesiunea. De aceea s`a admis ca in aces caz, titular al patrimoniului este chair defunctul a carui personalitate se prelungeste pana in mom acceptarii succesiunii.

Asa cum se precizeaza in opera legislativa a Imparatului Justinian, oamenii se clasificau in Liberi si Sclavi, insa statutul juridic al oamenilor liberi nu era unitar, caci ei se clasificau in cetateni si necetateni.

Necetatenii se clasificau in latini si peregrini.Cetatenii si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti. Se num ingenui aceia care au

fost intotdeauna oameni liberi, pe cand dezrobitii erau sclavii eliberati de stapanii lor.

Inca din Epova Foarte Veche, numai cetatenii romani se bucurau de plelitudinea drepturilor politice si civile. De altfel, la origine, cetatenia se confunda cu libertatea de vreme ce in Epoca Foarte Veche, orice strain venit Roma cadea in sclavie automat, asadar la aceea epoca puteau fi oameni liberi numai cetatenii romani.

Cu timpul, strainii au inceput sa fie tolerati dar, statutul lor juridic era inferior in sensul ca aveau o capacitate limitata. Spre deosebire de cetatenii romani care se bucurau de [ius comercii] =dreptul de a incheia acte juridice in conformitate cu cerintele dreptului civil roman. Aveau si [ius conubii] = dreptul de a incheia o casatorie civila romana. Aveau si [ius militiae] = dreptul de a fi soldati in legiunile romane, si [ius sufragii] = dreptul de vot, si [ius honorum] = dreptul de a fi ales magistrati.

Cetatenia romana se dobandea in primul rand prin nastere. Cel nascut in sanul casatoriei dobandea statutul juridic al tatalui sau, din mom in care l`a conceput. Pe cand, cel nascut inafara casatoriei dobandea statutul juridic al mamei sale din mom in care l`a nascut. De asemenea cetatenia se mai dobandea prin lege, caci romanii votau legi speciale prin care se acorda cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate. Se mai dobandea si prin beneficiul legii intrucat anumite legi romane, prevedeau care sunt conditiile necesare pt dobandirea cetateniei a.i. toti aceia care intruneau conditiile legii, deveneau cetateni romani.

Cetatenia se mai dobandea si prin efectul dezrobitii, intrucat dezrobitul urma statutul juridic al patronului sau, asa incat dezrobitul cetateanului roman devenea si el cetatean.

Cetatenia romana se pierdea in primul rand prin pierderea libertatii, intrucat libertatea era cea dintai premiza a cetateniei. In al 2lea rand, cetatenia se pierdea prin efectul principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii, ceea ce inseamna ca acela care dobandea cetatenia altui stat pierdea automat cetatenia romana, dupa cum pierdeau cetatenia cei care sufereau pedeapsa exilului.

***Curs***

ADOPTUNEA SI LEGITIMAREA

Puterea parinteasca se dobanda si pe cale artificiala prin ADOPTIUNE si LEGITIMARE.

Page 27: Drept Roman 1

ADOPTIUNEA este actul juridic prin care o persoana [alien juris] trece de sub puterea unui [pater familias] sub puterea altuia. Acest act a fost creat de jurisconsulti si se desfasura in doua faze:

1. prima faza presupune 5 operatiuni juridice, adica 3 vanzari si 2 dezrobiri succesive (aveau loc in aceeasi zi). Dupa ceade-a treia vanzare, fiul de familie iese de sub puterea lui [pater familias] din familia de origine si ramane sub puterea cumparatorului, numie [mancipium].

2. a doua faza consta intr-un proces fictiv, numit [in iure cesio] proces care avea loc intre adoptant si cumparator. Adoptantul, in calitate de reclamant, afirma ca fiul de familie este al sau; cumparatorul in calitate de parat, tace, iar magistratul ratifica declaratia parti si recunoaste astfel, puterea adoptantului asupra fiului de familie

EFECTE JURIDICE:

Adoptatul, trecand sub puterea adoptantului, devine agnat cu el, si vine la succesiunea acestuia , in timp ce rel. de rudenie cu fam. de origine inceteaza, prin urmare adoptatul nu mai vine la succesiune la familia de origine.

AdrogatiuneaEste actul prin care o persoana [sui juris] trece sub puterea unei alte persoane [sui juris]. Aceasta operatiune se facea in scopuri politice. Spre ex. Un patrician putea fi ales tribun al plebei numai daca era adrogat de un plebeu.

Legitimarea Este actul juridic prin efectul caruia copilul natural (nascut in afara casatoriei) este asimilat copilului legitim.’In dreptul roma legitimarea s-a realizat prin 3 forme:

1. prin oblatiune la curie (prin ridicarea fiului de familie la rangul de membru al senatului municipal (decurion), ocazie cu care copilul devenea fiu legitim, iar in calitate de decurion i se atribuia o suprafata de pamant. Papinian ne spune ca ridicarea la rangul de decurion nu era un avantaj, intrucat decurionii erau insarinati cu strangerea impozitelor iar daca nu reuseau sa colecteze suma stabilita, plateau cu bunurile proprii.

2. prin casatorie subsecventa adica prin casatoria parintilor naturali, incheiata dupa nasterea copilului natural

3. daca aceasta casatorie nu era posibila legitimarea se realiza prin rescript imperial

Puterea parinteasca se stinge pe cale naturala prin moartea lui [pater familias] si prin cale artificiala prin emancipare.

Emanciparea Este actul juriic prin intermediul caruia, fiul de familie se tranforma din persoana [alien juris] in persoana [sui juris]. Se realiza in doua faze:

1. prima faza este identica cu cea a adoptiunii, deci presupune 3 vanzari si 2 dezrobiri succesive

Page 28: Drept Roman 1

2. cea de-a doua faza consta intr-o dezrobire de sine statatoare, adica o [vindicta]. Astfel, dupa primele doua dezrobiri fiul de familie revine sub putere parinteasca -iar dupa cea de-a triea dezrobire devine peroana [sui juris]

Efecte: - fiul de familie dobandea capacitate civila deplina, avea proprietate si putea

incheia acte juridice in nume propriu, insa emancipatul pierdea drepturile succesorale in familia de origine astfel incat unii jurisconsuli ca emanciparea echivala cu dezmostenirea, ca atare praetorul a initiat o serie de reforme prin care emancipatul a fost chemat la succesiune in familia de origine in calitate de ruda de sange, cu conditia de a face raportul bunurilor, adica, cu conditia de a adauga la masa succesorala toate bunurile pe care le obtinuse in calitate de persoana [sui juris] pentru ca altfel i-ar fi pagubit pe fratii lui ramasi sub puterea parinteasca.

PERSOANA JURIDICA

Pe langa conceptul de persoana fizica, romanii au cunoscut si conceptia de persoana juridica, desemnata prin termenii [corpora] sau [universitates].Persoana juridica este o colectivitate cu patrimoniu propriu care dobandeste drepturi si isi asuma obligatii distincte de cele ale membrilor care o compun.Cea mai veche persoana juridica din comeniul public a fost STATUL ROMAN.Dupa incheierea perioadei statului roman, s-au organizat coloniile si municipiile statului roman, apoi din provincii, dar si biserica, asociatiile de publicani (cei insarcinati cu strangerea impozitelor). Persoanele juridice din comeniul privat, se formau prin conventia partilor si se numeau [societas] (ex. “Asociatia lucratorilor”)Caesar a constat ca, spre sfarsitul republicii, unele asociatii, s-au impicat in viata politica, si, ca atare, au desfiintat persoanele juridice de drept privat, cu exceptia celor traditionale iar imparatul Augus a conditionat dobandirea personalitatii juridice de aprobarea expresa a Senatului.

TUTELA SI CURATELA

Roamnii au avut reprezentarea distinctiei dintre capacitatea de drept, adica aptitudinea de a fi subiect de drept, si capacitatea de fapt, adica aptitudinea persoanei de a avea reprezentarea consecintelor actiunilor si faptelor sale.Nu toti cei care au capacitate de drept au si capacitate de fapt. Cauzele care determina imposibilitatea ....... consecintelor unor fapte si acte,se numesc incapacitati, sau incapacitati de fapt”, si se impart in 2 cat:

- firesti (naturale): varsta frageda- accidentale : nebunia

Romanii i-au protejat pe cei loviti de incapacitati naturale prin tutela iar pe cei loviti de incapacitati accidentale prin curatela.

Page 29: Drept Roman 1

Tutela reprezinta un procedeu juridic prin care erau protejate interesele agnatilor in calitatea lor de mostenitori prezumtivi. Astfel, potrivit legii celor 12 table, tutela era oferita agnatilor in ordinea venirii la succesiune. Abia spre sfarsitul republicii tutela a devenit un mijloc de protectie a incapabililor de fapt, evolutia functiilor tutelei rezulta din definitia data de Servius Sulpicius, si anume: “tutela est vic ac potestasin capitae libero ad tuendum eum qui propter etatem suas ponte se defendere nequit” adica : “tutela este o forta si o putere pentru a-l proteja pe acel om liber care, din cauza varstei fragede nu se poate apara singur”.

Aceasta definitie este alcatuita din 2 parti contradictorii. Prima parte exprima stravechea conceptie potrivit careia tutela era o forta si o putere in interesul agnatilor.

Cea de-a doua parte a definitiei exprima conceptia eoluata potrivit careia tutela il proteja pe nevarstnic si a fost adaugata primei parti spre sfarsitul republicii.

Categorii de tutela:in functie de persoanele puse sub tutela juridica, tutela era de 2 feluri:1. tutela impuberului sui juris. Impuberul, daca era [sui juris], trebuia pus sub

tutela. La romani, copilul care avea sub 5-6 ani se numea [infans]. Impuberul era copilul care avea intre 6-14 ani, iar cel care avea intre 15-20 ani se numea [minor]. .................................................................................................Imparatul August, a creat [jus liberorum], prin care femeile [ingenue] cu 3 copii si femeile dezrobite cu 4 copii erau scoase de sub tutela, iar in dreptul post-clasic jus liberorum s-a generalizat.In functie de modul in care era deferita, tutela era de 3 feluri:a. tutela legtima – acordata de legea celor 12 table celor mai apropiati agnatib. tutela testamentara – acordata prin clauza testamentarac. tutela dativa – deferita de praetor celor care nu aveau agnati si nici tutore

numir prin testament.La romani tutela era administrata prin 2 procedee administrative

EXAMEN : Drept Roman seriile 1-10 : 18 ianuarie- izvoare- obligatiuni- prededura / persoane / bunuri (Ex: structura formulei)

Cele doua procedee administrative sunt: Negotiorum gestio erau folosite pentru negocierea bunurilor lui [infans]. Toate

actele juridice, inclusiv cele prin care se transmitea dreptul de proprietatea asupra bunurilor lui [infans] erau incheiate de tutore in nume propriu, incalcandu-se astfel un principiu fundamental al dreptului roman, conform caruia nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi. In cazul nostru tutorele transmitea dreptul de proprietate asupra unor bunuri ce nu-i apartineau. La sfarsit intervenea o reglare de conturi prin care tutorele dadea socoteala pentru felul in care administrase tutela iar [pupilul] trebuia sa-l despagubeasca pentru eventualele cheltuieli pe care le facuse pt el.

Page 30: Drept Roman 1

Cel de-al doile procedeu auctritatis interpozitio era utilizat pt administrarea bunurilor femeii [sui juris] si a [impuberului]. Actele juridice erau incheiate de incapabili in prezenta tutorelui prezenta care nu semnifica ratificarea acelor acte ci doar completarea capacitatii incapabilului.

CURATELAEste un procedeu juridic prin care erau protejati cei loviti de incapacitati nefiresti.

(nebunul, risipitorul si, incepand din sec II, minorul)Curatela putea fi deferita doar prin lege sau prin ordinul praetorului NU si

printestament, si putea fi administrata doar prin [negotiorum gestium] astfel ca toate actele juridice erau incheiate de curator.

*pt seminarul din 26.11 curs

BUNURILE

In dreptul moder bunurile sunt acele lucruri susceptibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate.

In dreptul modern se face distinctia intre lucruri, ca obiecte ale naturii, si acele lucruri susceptibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate.

Aceasta distinctie se reflecta si in plan terminologic, primele sunt lucruri, cele din urma sunt bunuri.

La romani, nu se facea aceasta distinctie, astfel ca ei desemnau si lucrurile in general, si lucrurile susceptibile de apropriere, sub forma dreptului de proprietate, prin cuvantul [res], astfel ca, la romani, clasificarea bunurilor este inclusa in clasificarea lucrurilor.

Cea mai importanta clasificare cunoscuta in epoca veche consta in [res patrimonio] si [res extrapatrimonium]. [Res inpatrimonio] berau acele lucruri care puteau fi stapanite cu titluri de proprietate, prin urmare, bunurile de azi, iar [res extrapatrimonium] erau acele bunuri care nu puteau fi stapanite cu drept de prorpietate, fie prin natura lor (cerul, marea) fie prin destinatia lor (zidurile cetatii).

[Res inpatrimonio] se clasifica in:- [res mancipi] – erau lucrurile mai valoroase d.p.d.v. economic- [res nec mancipi] – lucrurile mai putin valoroase

Valoarea economica era apreciata in raport cu realitatea din acea vreme. Romanii fiind agricultori si pastori, lucrurile valoroase erau pamantul, vitele si sclavii, iar cele mai putin valoroase, banii, obiectele de arta etc.

Sau -[res mobiles] – lucrurile care se pot misca, fie singure, fie printr-o forta exterioara, fara a-si schimba substanta- [res soli] – imobilele, cele care, daca sunt miscate, isi schimba forma

Sau

Page 31: Drept Roman 1

-[res corporales] – cele care au forma materiala- [res incorporales] – cele care nu au forma materiale, ci sunt abstracte (inclusv drepturile patrimoniale). La romani, dreptul de proprietate era considerat un lucru corporal, intrucat vechii romani au confundat dreptul de proprietate cu obiectul sau, astfel, romanii nu spuneau “am drept de prop. Asupra acestui lucru” ci spuneau “acest lucru este al meu”.

Sau - [res genera] – lucruri de gen. Sunt cele care se indentifica prin trasaturi

proprii categoriei din care fac parte. Ex. un sclav- [res species] – lucrurile individual determinate. Sunt cele care se

identifica prin trasaturi proprii doar lor. Ex. sclavul Filip

[res species] prezinta imortanta numai in materia riscului in contracte. Astfel, daca debitorul datoreaza un lucru individual determinat, care piere fara vina sa, va fi exonerat de raspundere, deci nu va plati despagubiri. Daca, insa datoreaza un lucru de gen care piere fara vina sa, nu va fi exonerat de raspundere, deoarece lucrurile de gen nu pier. [genera non pereunt].

Sau-fructe – sunt cele create de alte bunuri, periodic, potrivit destinatiei lor- produsele – nu au caracter periodic

In dreptul roman, lucrurile puteau fi stapanite cu 3 titluri juridice:1. posesiunea2. detentiunea3. proprietatea

Posesiunea.Este o stare de fapt, ocrotita de drept, care presupune intrunirea a doua elemente, [animus] si [corpus].[animus] reprezinta intentia persoanei de a stapani lucrul pt sine, posesorul se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar

[corpus] consta in totalitatea actelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui lucru. (Ex. locuirea unei case)

Textele romane ne infatiseaza 4 tipuri de posesiuni.

-[posesio ad uzucapionem] este acea posesie care duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune daca sunt indeplinite toate conditiile uzucapiunii.- [posesio ad interdicta] este posesia care se bucura de protectie juridica prin intermediul interdictelor posesorii.- [posesio in justa] ([vitiosa]) este posesia care nu se bucura de protectie juridica prin interdicte deoarece este lovita de vicii si anume,violenta, clandestinitatea si precaritatea.

Page 32: Drept Roman 1

Prin urmare nu sunt protejati juridiceste cei care au dobandi lucrul prin mijloace violente, cei care stapanesc lucruri cu titlu precar (cei care trebuie sa il restituie la cerere) sau cei care il stapanesc in mod clandestin (pe ascuns).- [posesio juris] este posesia de drept. In dreptul evoluat romanii au admis ca sunt susceptibile de posesiune nu doar lucrurile patrimoniale, ci si drepturile patrimoniale.

Efectele juridice ale posesiunii:1. posesorul are perspectiva de a deveni proprietar prin uzucapiune.2. posesiunea se bucura de protectie juridica prin interdictele posesorii3. intr-un proces in revendicare posesorul are calitatea de parat, el se apara afirmand

“posed pt ca posed, iar daca tu reclamant, vrei sa ma deposedezi trebuie sa dovedest ca esti proprietar” prin urmare sarcina probei incumba reclamantului.

Prin protectia juridica a posesiunii s-a asigurat ordinea sociala, ordine de neconceput fara posesiune. Intrucat toti proprietarii sunt posesori, prin protectia posesiunii se protejeaza si proprietatea, iar daca posesorul nu este proprietar, el va putea fi deposedat doar de catre proprietar.

***CURS 9 ***Interdictele posesiunii

Posesiunea era protejata juridiceste prin intermediul interdictelor denumite [interdicte posesorii] care erau de 2 feluri:

- [interdicte recuperdande poesionis cauza]- [interdicte retinende posesionis cauza]

Interdictele recuperande posesionis cauza erau utilizate in vederea redobandirii unei posesiuni pierdute.Interdictele retinende posesionis cauza erau utilizate in vederea pastrarii unei posesiuni existente. Insa solutiile pe care praetorul le dadea pri interdictele posesorii nu aveau un caracter definitiv ci un caracter provizoriu in sensul ca praetorul solutiona litigiul cu privire la posesiune numai pe moment urmand sa se org procesul in revendicare, ocazie cu care se stabilea cine este proprietarul lucrului si totodata se stabilea, de data aceasta definitiv, si cine este posesorul devreme ce toti proprietarii sunt posesori.

Al doilea titlu juridic, pe langa posesiune este detentiunea. Si detentiunea presupune intrunirea a doua elemente, [animus] si [corpus].[corpus] al detentiunii este identic cu cel al posesiunii caci consta in totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui lucru.Pe can [animus] al detentiunii consta in intentia persoanei de a stapani lucru, nu pentru sine, ci pt proprietar astfel incat, detentorul nu se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar, caci el, intentioneaza sa restituie lucru proprietarului, fie la cerere fie la termenul stabilit. Pe de alta parte spre deosebire de posesor, detentorul nu are perspectiva de a deveni proprietar, asadar romanii au creat figura juridica a detentiunii pt a faca posibile o serie de operatiuni juridice, cum ar fi inchirierea unei case, sau arendarea unui

Page 33: Drept Roman 1

teren. Caci, spre exemplu, arendarea unui teren nu ar fi posibila daca terenul respectiv ar fi transmis cu titlu de posesiune.

Al treilea titlu juridic, cu care lucrurile pot fi stapanite de persoane este proprietatea. Conceptul de proprietate are 2 sensuri largi. Un sens economic,si un sens juridic. proprietatea in sens juridic, este denumita drept de proprietate.Dreptul de proprietate este un concept cu 2 sensuri:

- dreptul de proprietate in sens subiectiv- reptul de proprietate in sens obiectiv

Dreptul de proprietate in sens subiectiv desemneaza aptitudinile sau capacitatea persoanei de a stapani lucrul prin putere proprie si in interes propriu si personal. Dreptul de proprietate in sens obiectiv desemneaza totalitatea nomelor juridice care reglementeaza stapanirea lucrurilor de catre persoane. Asadar dreptul de proprietate in sens obiectiv se confunda cu instittutia juridica a proprietatii sau, mai simplu, cu totalitatea normelor juridice care se referea la prorpietate.Insa distinctia dintre dreptul de prop in sens subiectiv si dreptul de prop in sens obiectiv nu este mecanica este o distinctie artificiala, de scoala (creata de teoreticieni) pt ca in realitate, dr de prop in sens subiectiv este definit prin normele juridice care formeaza dreptul de proprietate in sens obiectiv; dreptul de proprietate in sens subiectiv este inclus in dr de prop in sens obiectiv.

Astfel, potrivit normelor juridice care formeaza dr de proprietate in sens obiectiv, continutul juridic al dreptului de proprietate in sens subiectiv, isi gaseste expresia in [ius utendi] , [ius fruendi] si [ius abutendi]. Adica in dreptul de a folosi lucrul, deptul de a-i culege fructele si dreptul de a dispune de lucru.

In textele juridice, dreptul de a dispune sau dreptul de dispozitie mai este denumit si [ius disponendi] sau [ius distrahendi]. Prin urmare, acela care exercita in acelasi timp, asupra unui lucru [ius utendi], [ius fruendi] si [ius abutendi] are calitatea de proprietar. La romani, dreptul de prop a cunoscut o evolutie milenara. Astfel, in epoca prestatala romanii au cunoscut formele primitive de prop. In epoca veche dreptul roman a consacrat proprietatea colectiva a statului si proprietatea [quiritara]. In epoca clasica, pe langa prop quiritara, care a supravietuit, a mai aparut prop praetoriana, proprietatea provinciala si proprietatea peregrina ia rin epoca postclasica asistam la un proces de unificare a proprietatii.

Formele primitive de proprietate sunt in numar de 2: - prop colectiva a gintii – este atestata de vechii autori latini si grec, astfel

Varro, afirma ca regele Romulus a impartit pamantul Romei, in 3 mari loturi intre cele 3 triburi fondatoare. Iar grecul, Dionis din Halicarnas, spunea ca Romulus ar fi impartit pamantul Romei in 30 de loturi intre cele 30 curii. In aparenta cele 2 texte se contrazic dar in realitate ele se sustin reciproc, devreme ce, ambele se refera la prorpietatea colectiva. Pe de alta parte, prop colectiva a gintii a lasat urme puternice asupra unor institutii juridice de mai

Page 34: Drept Roman 1

tariu, din epoca veche, spre ex modul originar de dobandire a prop private a fost mancipatiunea, iar mancipatiunea presupunea, printre altele si aducerea lucrului in fata martorilor, ceea ce inseamn ca la origine puteau fi transmise cu titlul de proprietate privata, numai lucrurile mobile pt ca cele imobile, la origine nu se aflau in prop privata, ci colectiva.totodata regele romulus a atribuit fiecarei familii dua iugare de pamant pe casa si gradine. Cele doua iugare de pamant erau denumite [heredium] iar noi le denumim prop. Familiala, care prezinta 3 caractere: caracter inalienabil, indivizibil (fii dobandeau la moartea lui pater familias cele doua iugare de pamant in indiviziune, iar legea celor XII table le dadea dreptul sa le divizeze pt a fi impartite intre frati.) si un caracter de coproprietate (caci potrivit lui Paul, in cazul prop familiale, ne afla mai degraba in fata continuarii unei prop preexistente, decat in fata unei mosteniri propriu-zise, in sensul ca, la moartea lui pater familias fiii de familie dobandeau un bun pe care il stapanisera si inainte de moartea lui pater familias, impreuna cu el. In epoca veche a aparut pro colectiva a statului, care purta asupra lui ager publicus si asupra sclavilor publici, caci, pamanturile cucerite de la dusmani treceau in prop statului cu titlu de [ager publicus]. De asemenea, unii dintre prizonierii de razboi, treceau in prop statului care ii folosea ca fnctionari inferiori si totodata a aprut prima forma a prop private, denumita [prop quiritara]. Proprietatea quiritara este desemnata printr-un termen conventional. Intrucat romanii denumeau aceasta forma de prop [dominium ets jure quiritium] adica “stapanirea in conformitate cu dreptul cetatenilor romani” intrucat cetatenii se numeau [quiriti].Aceasta forma de pro prezinta 3 caractere:

- exclusiv – prop putea fi exercitata numai de cetatenii romani, purta numai asupra unor lucruri romane, se transmitea numai prin acte de drept civil si putea fi reclamata in justitie numai prin actiuni civile

- absolut – intrucat titularul acestui drept putea exercita toate drepturile (detinere, folosinta uzufrusct) fara vreo ingradire, avand inclusiv, dreptul de a distruge lucruri.

- Perpetuu – intrucat ea nu se stinge prin exercitare, (ca orice alt drept roman) ci dimpotriva, se consolideaza, spre deosebire de drepturile de creanta care sunt, prin excelenta temporare, in sensul ca, in momentul exercitarii sale dreptul de creanta se stinge.

In epoca clasica au aparut si alte forme de prop:

1. proprietatea praetoriana – a aparut cu ocazia transmiterii unui lucru [mancipi] prin traditiune. Caci, in epoca veche, proprietatea asupra lucrurilor mancipii se transmitea prin mancipatiune iar prop asupra lucrurilor [nec mancipi] e transmitea prin traditiune. Insa mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma ft complicate pe cand traditiunea nu presupunea respectarea unor conditii de forma de aceea,spre sf epocii vechi, odata cu dez comertului, din ratiuni de ordin practic, romanii au inceput sa ransmita lucruri mancipii prin traditiune.Acela care transmitea Un lucru prin traditiune se numea [traens]. Daca

Page 35: Drept Roman 1

tradens era de rea-credinta, dupa ce transmitea un lucru mancipi prin traditiune, intenta, impotriva lui [accipiens], actiunea in revendicare, facea dovada ca un lucru mancipi, s-a transmis prin traditiune si castiga procesul, deposedandu-l de lucru pe accipiens, cu toate ca accipiens fusese de buna credinta si platise pretul. O asemenea solutie i s-a parut praetorului inechitabila, de accea a venit in sprijinul lui accipiens prin 2 mijloace procedurale denumite [exceptio rei vendite et tradite] (“exceptia lucrului vandut si transmis”) si printr-o actiune denumita “actiunea publiciana”. Din acel moment, in practica, in ipoteza in care, tradens intenta impotriva lui accipiens actiunea in revendicare, accipiens se apara cu succes, opunandu-i [exceptio rei vendite et tradite] iar daca accipiens pierdea posesiunea bunului el intenta impotriva posesorului actiunea publiciana si reintra in posesia lucrului, prin urmare, indiferent de calitatea procesuala 9reclamant sau parat) pe care o avea, accipiens castiga mereu procesul si ramanea in posesia lucrurlui. De aceea jurisconsultii spuneau ca proprietatea praetoriana a fost creata pe cale procedurala.Tot in epoca clasica a aparut si prop provinciala, intrucat si terenurile din provincii treceau in prop statului roman cu titlul de [ager publicus] iar statul avea tot interesul ca acele terenuri sa fie cultivate incat le atribuia spre folosinta provincialilor. Insa asa-zisa folosinta exercitata de provinciali prezinta trasaturile unui veritabil drept real, pe care, noi modernii il denumim “prop provinciala” iar romanii il numeau [posesio] sau [usus fructus]. Proprietarul prvincial putea dispune de teren, caci il putea vinde, dona, il putea lasa mostenire, il putea greva cu ipoteci sau cu servituti si il putea reclama in justitie printr-o actiune reala, totusi provincialii recunosteau prop suprema a statului roman asupra acelor terenuri prin faptul ca, plateau un impozit anual, denumit stipendium, sau tributum. Prop provinciala este modelul pt prop divizata din soc feudala caci, asa cum terenurile provinciale se aflau intr-o dubla prop tot asa, in evul mediu, teritoriul statului se afla in prop suprema a regelui sau a domnului denumita [dominium eminems] si totodata teritoriul statului se afla in prop subordonata a nobililor si a taranilor, a clerului, prop denumita [dominium utile].Tot in epoca clasica a fost sanc si prop peregrina, caci peregrinii erau prin parteneri de comert ai romanilor iar romanii aveau tot interesul ca acei peregrini sa poata exercita si ei un drept de prop. Drept ce a fost sanctionat printr-o actiune reala cu fictiune, caci in formula actiunii in revendicare se introducea fictiunea ca peregrinul este cetatean roman astfel incat, actiunea in revendicare putea fi intentata si de acel peregrin.In epoca post-clasica, in urma unor reforme succesive, cele patru forme de prop s-au unificat intr-o singura forma de prop denumita [dominium], care, dupa cum spunea Heigel, “se caracteriza printr-un inalt grad de subiectivizare”, in sensul ca titularul dreptului de prop putea dispune de obiectul dreptului sau printr-o simpla manifestare de vointa.Alte texte juridice romane, se refera la dobandirea prop, de altfel conceptul de dobandire a prop a aparut abea in epoca clasica deoarece toate institutiile juridice create de romani, in frunte cu intitutia juridica a prop, au fost considerate expresii ale ideii de putere, caci dreptul roman a fost un drept al fortei, inteleasa ca

Page 36: Drept Roman 1

putere, ori puterea nu putea fi transmisa, ea putea fi numai creata, de aceea, la origine, romanii considerau ca dreptul de prop nu se transmite, ci se creaza.Cele mai imp moduri de dobandire a prop sunt ocupatiunea, mancipatiunea, uzucapiunea, [in jure cesio], traditiunea, specificatiunea si accesiunea.

.....

Din aceasta cat faceau parte, in primul rand, [res hostiles], sau lucrurile dobandite de la dusmani, pentru ca, in conceptia romanilor, dusmanii lor nu aveau niciun drept, prin urmare, nici dreptul de prop, iar lucrurile lor erau considerate fara stapan, ale nimanui si treceau in prop statului roman care ulterior le vindea persoanelor particulare prin intermediul cvestorilor.Tot prin ocupatiune erau dobandite si lucrurile parasite de proprietari denumite [res derelictae] care treceau in prop primului venit printr-o prescriptie achizitiva instantanee.Alt mod de dobandire al prop este [mancipatio] sau mancipatiunea.La origine, in epoca foarte veche, mancipatiunea a fost actul prin care se crea proprietatea putere, caci in conceptia vechilor romani, proprietatea era o expresie a ideii de putere iar puterea nu se transmitea ci se crea. In realitate insa, mancipatiunea ete primul procedeu juridic, sau prima forma tehnica prin care s-a realizat operatiunea juridica a vanzarii, care consta in transmiterea unui lucru in schimbul unui pret.Acela care transmitea prop prin mancipatiune era denumit mancipant iar dobanditorul era denumit accipiens.Prin mancipatiune se transmiteau numai lucruri mancipii. Ea presupunea respectarea unor conditii de forma:1. in primul rand era necesara prezenta partilor (mancipantul si accipiens) in fata a

cel putin 5 martori cetateni romani.2. de asemenea era necesara si aducerea lucrului care urma a fi transmis in fata

martorilor de unde rezulta ca la origine puteau fi transmise numai lucruri mobile intrucat numai ele se aflau in prop privata.

Mai tarziu, cand a aparut proprietatea privata si asupra imobilelor, in fata martorilor se aducea o parte simbolica din lucru (un bulgare de pamant pt teren / o tigla pt casa)Totodata era necesara prezenta lui [libripens] sau cantaragiul, care cantarea metalul pret cu o balanta de arama deoarece pana in secolul III I. Hr. Moneda romana consta in bare de arama care se cantareau, deoarece asul (moneda romana) cantarea 327 gr. de arama. In acest cadru, dobanditorul lucrului (accipiens) pronunta formula solemna a mancipatiunii “afirm ca acest lucru este al meu in conformitate cu dreptul quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de... prin aceasta arama si prin aceasta balanta de arama”.

Formula solemna a mancipatiunii este formata din 2 parti care sunt contradictorii deoarece, prin prima parte a formulei accipiens afirma ca este proprietar iar prin partea a 2a afirma contrariul, ca este cumaprator. Aceasta fizionomie contradictorie a formulei solemne oglindeste evolutia conceptiei romane cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, caci prima parte a formulei dateaza din epoca foarte veche pe cand romanii

Page 37: Drept Roman 1

considerau ca proprietatea nu se transmite ci se creaza; iar partea a doua a formulei solemne a fost adaugata mai tarziu intr-un stadiu evoluat pe cand romanii au admis ideea transmiterii proprietatii dar, intrucat erau conservatori, nu au renuntat la prima parte a fomulei.

Proprietatea se mai dobandea si prin uzucapiune sau [usus capio] ce insemna dobandirea proprietatii unui bun prin indelunga folosinta a acestuia si preuspune urmatoarele elemente: -posesiunea- termenul- justul titlu- buna credinta- un lucru susceptibil de a fi uzucapat

La origine, simpla posesiune a lucrului, nu era suficienta, ci era necesara chiar folosirea lui in conformitate cu destinatia economica pe care o avea. Termenul era de 1 anpentru lucrurile mobile si de 2 ani pentru imobile.Justul titlu era actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in posesie a lucrului, spre exemplu, la romani contractul de vanzare era un just titlu pt uzucapiune, intrucat vanzatorul, in dreptul roman, avea obligatia sa transmita posesiunea linistita a lucrului, si nu proprietatea, incat cumparatorul devenea un simplu posesor urmand sa devina proprietar dupa ce, pe langa justul titlu, se intruneau celelalte conditii necesare uzucapiunii.

Buna credinta, este convingerea posesorului, ca a dobandit lucrul de la proprietar sau cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pentru a transmite acel lucru.

Nu orice lucru putea fi uzucapat. Spre ex nu puteau fi uzucapat lucrurile nepatrimoniale, lucrurile dobandite prin violenta sau cele furate si ascunse.

La romani uzucapiunea a ideplinit 2 functii: economica si juridica.In virtutea functiei economice, uzucapiunea asigura exploatarea lucrurilor in conformitate cu destinatia economica pe care o aveau.Functia juridica a uzucapiunii, s-a exercitat in legatura cu proba dreptului de proprietate, deoarece inainte de aparitia uzucapiunii, cel ce intenta actiunea in revendicare trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai. Adica, trebuia sa faca proba ca toti cei care au stapanit lucrul inaintea lui, au fost proprietari, proba pe care Cicero o denuma proba draceasca [probatio diabolica], imposibila, pe cand, dupa aparitia uzucapiunii era suficient ca reclamantul sa faca proba ca intruneste toate conditiile necesare uzucapiunii pentru a castiga procesul in calitate de uzucapant.De aceea Cicero spunea, [usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium] (“uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese”).

Proprietatea se mai dobandea si prin [in jure cesio] (renuntare in fata magistratului).Acest mod de dobandire a prop imbraca forma unui proces fictiv, simulat deoarece partile, in intelegere cu praetorul se prefaceau ca se judeca; dobanditorul lucrului

Page 38: Drept Roman 1

participa la proces in calitate de asa-zis reclamant iar cel ce transmitea la proces in calitate de asa-zis parat.In acest cadru reclamantul afirma, in cuvinte solemne ca este proprietarul lucrului,asa-zis litigios, iar paratul tacea, nu il contrazicea, astfel incat, fata de afirmatiile reclamantului, si fata de tacerea paratului magistratul pronunta cuvantul [adico] prin care ratifica declaratia reclamantului recunoscandu-i dreptul de proprietate.

Traditiunea a fost la origine un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor [nec mancipi], insa fata de avantajele pe care le prezinta cu timpul, traditiunea s-a aplicat si lucrurilor [mancipi] iar in dreptul lui Justinian a devenit modul general a=de transmitere a proprietatii (unicul mod).Ea presupune intrunirea a 2 conditii:

1. remiterea materiala a lucrului2. justa cauza [justa causa traditionis]

Remiterea materiala era necesara si in cazul imobilelor, spre ex remiterea unui teren presupunea parcurgerea hotarelor sale cu pasul, Iar remiterea unei case presupunea vizitarea tuturor incaparilor.[justa causa] este actul juridic prin care se explica sensul remiterii materiale a lucrului intrucat traditiunea era utilizata nu numai pt transmiterea proprietatii ci si pentru transmiterea posesiunii si a detentiunii iar din faptul material al remiterii unui lucru nu rezulta cu ce titlu s-a transmis acel lucru, de aceea era necesar un act juridic din care rezulta ca lucrul s-a transmis fie cu titlu de proprietate, de posesiune sau de detentiune.

Specificatiunea este un mod de dobandire a proprietatii confectionat din materialul altuia, in acest caz jusrisconsultii si-au pus intrebarea cine este proprietarul lucrului noi creat. Proprietarul materiei sau cel care l-a confectionat si care se numeste specificator.Intrucat solutiile au fost controversate imparatul Justinian a dat o solutie de compromis spunand ca atunci cand lucrul nou creat poate fi readus la starea initiala sa apartina proprietarului materiei iar daca nu mai poate fi readus la starea initiala sa apartina specificatorului.Indiferent de solutie urma sa se plateasca despagubiri, fie pt materie fie pt munca.

Accesiunea este un mod de dobandire a propietatii prin absorbirea juridica a lucrului accesor de catre lucrul principal. Se numeste princiipal acel lucru care isi pastreaza identitatea dupa ce se uneste cu un alt lucru. (Spre ex daca se unesc un inel cu o piatra pretioasa, prop inelului va fi si prop pietrei). In textele romane sunt infatisate 3 tipuri de accesiune:-accesiunea prin unirea a 2 lucrui mobile- accesiunea prin unirea a 2 lucrui imobile- accesiunea prin unirea a unui lucru mobil cu unul imobil.

Page 39: Drept Roman 1

OBLIGATIILE

Materia obligatiilor prezinta o parte ft importanta in drept deoarece obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb iar economia de schimb romana a cunoscut o dezvoltare fara precedent, de aceea conceptele, categoriile, principiile si institutiile pe care romanii le-au creat in materia obligatiilor au fost preluate in dreptul modern fara adaptari semnificative.

Definitia si elementele OBLIGATIEI:

Textele romane ne-au transmis 2 definitii ale obligatiei: prima ii apartine lui Paul a doua ii apartine lui Justinian

intrucat definitia lui Justinian este mai apropiata de cea moderna ne vom opri asupra ei.

Potrivit lui Justinian, [obligatio est juris vinculum quo necesitate ad stringimur alicuius solvende rei secundum nostre civitatis jura]. Obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva potrivit dreptului cetatii noastre.

Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este o legatura de drept desemnata in definitie prin cuvintele [juris vinclum] legatura de drept pe care noi modernii o numim raport juridic obligational (obligatie).Aceasta obligatie prezinta 3 elemente:

- subiectele- obiectul- sanctiunea

Subiectele obligatiei sunt creditorul si debitorul.Creditorul este subiectul activ al obligatiei intrucat el poate pretinde o plata.Debitorul este subiectul pasiv intrucat el poate fi constrans pe cale judiciara sa efectueze plata.

Obiectul obligatiei este desemnat prin cuvantul plata.Insa cuvantul plata nu are intotdeauna semnificatia remiterii unei anumite sume de bani, ci are un inteles exprimat prin cuvintele [dare] [facere] si [prestare]. [dare] desemneaza obligatia de a transmite proprietatea sau de a contitui un alt drept real.[facere] desemneaza obligatia de a face ceva pentru creditor, de a presta un serviciu.[prestare] desemneaza obligatia de a procura folosinta unui lucru fara a constitui un drept real. In zilele noastre, cuvantul prestare desemneaza orice obiect al obligatiei.

Obiectul obligatiei presupune intrunirea unei conditii:- obiectul obligatiei trebuie sa fie licit – in conformitate cu cerintele legii si ale

moralei

Page 40: Drept Roman 1

- obiectul obligatiei trebuie sa fie posibil, imposibiliatea este de 2 feluri: fizica si juridica – imposibilitatea fizica apare atunci cand.....

- imposibilitatea juridica apare atunci cand se promite un lucru nepatrimonial

- obiectul obligatiei trbuie sa fie determinat sau cel putin determinabil- obiectul obligatiei trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o

face creditorului sau intrucat obligatiile sunt guvernate de principiu relativitatii si produc efecte numai intre parti nu si fata de terti.

- Obiectul obligatiei trebuie sa prezinte interes pentru creditor

Sanctiunea.Deoarece atunci cand debitorul nu face plata de bunavoie creditorul il poate chema in justitie printr-o actiune personala, de drept strict sau de buna credinta, pentru a-l constrange pe cale judiciara sa efectueze plata.

Pe langa intelesul generil de raport juridic, notiunea de obligatie mai are si alte intelesuri. Astfel: cuvantul obligatie poate desemna si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorul, dupa cum notiunea de obligatie mai poate desemna si dreptul debitorului, drept numit si drept de creanta.Sensul cu care este utilizat cuvantul obligatie rezulta intotdeauna din context.

Textele romane ne prezinta numeroase criterii de clasificare a obligatiilor dintre care cele mai importante sunt:

1. izvoarele2. sanctiunea3. numarul participantilor la raportul juridic obligational

clasificarea obligatiilor in funtie de izvoare a fost facuta de Gaius, care initial a afirmat ca obligatiile pot izvori, fie din conracte fie din delicte, dar ulterior, Gaius si-a dat seama ca exista si alte izvoare de obligatii care nu sunt nici contracte, nici delicte, si le-a denumit [varie causarum figure] (alte izvoare de obligatii).Imparatul Justinian ne-a transmis o alta clasificare a izvoarelor de obligatii, caci potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc, 1 din contracte, 2. din cvasicontracte ,3 din delicte 4. din cvasidelicte.Intr-un cuvant contractul este conventia generatoare de obligatii sau, conventia care genereaza drepturi de creanta si datorii. La romani, contractele se alcatuiau din sanciune efecte si forma.

In functie de sanctiunea lor, contractele puteau fi:- de drept strict – erau interpretate de judecator ad-literam- de buna credinta – erau interpretate de judecator cu scopul de a stabili care a

fost intentia partilor atunci cand au incheiat contractul.

Page 41: Drept Roman 1

In functie de efectele lor, contractele sunt:- unilaterale – una dintre parti are numai calitatea de creditor iar cealalta are

numai calitatea de debitor- bilaterale – ambele parti au in acelasi timp si calitatea de creditor si calitatea

de debitor- bilaterale imperfecte – acelea care se nasc unilaterale dar pe parcursul

executarii pot deveni bilaterale (ex depozitul, se naste unilateral deoarece in momentul incheierii contractului numai depozitarul are obligatia de a restitui lucrul la cererea deponentului. Daca insa pe parcursul executarii depozitarul face cheltuieli pe cont propriu in vederea pastrarii lucrului, el are dreptul la despagubiri)

In functie de forma lor, contractele sunt:- solemne – presupun respectarea unor conditii de forma iar in functie de aceste

conditii, ele sunt contracte solemne in forma religioasa, in forma verbala, in forma autentica, si in forma scrisa

- nesolemne – nu presupun respectarea unor conditii de forma si se clasifica in 3 categorii : contracte reale, consensuale si contracte nenumite.

Contractele reale se formeaza prin conventia partilor si remiterea lucrului.Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventie a partilor.Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de executarea obligatiei de catre una din parti, ceea ce inseamna ca la contractele nenumite pentru una din parti formarea contractului, coincide cu executarea lui.


Recommended