Cuprins

Introducere

1.Conditiile angajarii raspunderii transportatorului………………………………2-6

1.1 Vinovatia……………………………………………………………………..…4

2.Raspunderea carausului pina la incheerea contractului de transport….2-13

2.1Intirzierea carausului la livrare a marfii………………………………………8

2.2Raspunderea carausului pentru distrugirea, pierderea sau deteriorarea marfii……………………………………………………………………………..….9

2.3 Plata dezpagubirilor…………………………………………………..……13

3.Exonerare de raspundere a transportatorului…………………………….………14-19

3.1Cauzele speciale de exonerare de raspundele ……………………………16

3.2.Exonerarea de raspundere………………………………………………18

1

1.Conditiile angajarii raspunderii transportatorului

Încheind contractul de transport, atât cărăușul, cât și clientul mărfii își asumă o serie de obligaţii. Încălcarea acestor obligaţii atrage răspunderea civi-lă pe seama celui vinovat.

Pentru a explica condiţiile angajării răspunderii cărăușului, trimitere se face la răspunderea civilă în general. Aceasta se antrenează ori de câte ori sunt întrunite câteva condiţii cumulative, și anume: fapta ilicită, numită și fapta prejudiciabilă, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilici-tă și prejudiciu, și ultima este vinovăţia autorului faptei ilicite.

Pentru a putea angaja răspunderea cărăușului este suficient să există un prejudiciu, și acesta să survină în timpul transportului. Fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăţia cărăușului se prezumă că există. Prezenţa lor nu trebuie dovedită.

Fapta ilicită poate apărea sub forma acţiunii sau a inacţiunii. Cel mai frec-vent, litigiile din transport au la bază acţiunea de pierdere și deteriorare a măr-furilor. Fapta ilicită poate apare și sub forma inacţiunii în cazul în care cărău-șul sau clientul sunt obligaţi să acţioneze, dar nu o fac la timp.

E x e m p l e d e f a p t e i l i c i t e . În Capitolul XII „Transportul” din Codul civil sunt prevăzute opt cazuri de răspundere a părţilor din transportul de mărfuri. Fiecare dintre aceste cazuri are la bază o faptă ilicită:

1) incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură (art.996);

2) ambalarea necorespunzătoare a mărfii (art.998);

3) erori, caracterul fals ori incomplet al documentelor anexate la scrisoarea de trăsură (art.999 alin.(2));

4) cheltuielile cauzate de predarea, transportul, descărcarea și distrugerea mărfurilor periculoase (art.1013 alin.(2));

5) pierderea sau utilizarea necorespunzătoare a documentelor anexate la scri-soarea de trăsură (art.999 alin.(3));

2

6) neîndeplinirea indicaţiilor primite de la client (art.1005); 7) distrugerea, pierderea și deteriorarea mărfii (art.1007);

8) întârzierea livrării mărfii la destinaţie (art.1014 alin.(4));

Prejudiciul reprezintă urmările negative cu conţinut patrimonial sau nepa-

trimonial (moral) ale faptei ilicite și poate apărea sub două forme, prejudiciul efectiv și venitul ratat.

Prejudiciul efectiv reprezintă cheltuielile pe care proprietarul mărfii le-a avut de pe urma pierderii, deteriorării sau întârzierii livrării mărfii la desti-naţie, iar venitul ratat se consideră beneficiul care ar fi fost posibil de obţinut dacă prejudiciul lipsea.

Încasarea acestuia a devenit o problemă controversată. În perioada sovie-tică venitul ratat se acorda, de regulă, în favoarea statului și rare erau cazurile când de el beneficiau și cetăţenii.

În alte surse se indică că răspunderea cărăușului nu poate cuprinde veni-tul ratat, aducându-se ca exemplu o fabrică care a staţionat mai mult timp pe motiv că cărăușul a întârziat livrarea materiei prime. Cărăușul nu este obligat să restituie daunele fabricii, cu toate că la bază a stat executarea necorespunză-toare a contractului de transport.

O altă situaţie este prezentă în cazul pierderii și deteriorării mărfurilor. Nici Codul civil și nici alte coduri din transport nu prevăd în mod expres obligaţia cărăușului de a restitui celeilalte părţi cheltuielile legate de venitul ratat. Curtea Supremă de Justiţie a R.M. s-a expus că: „destinatarul mărfii pierdute (deteriorate) nu poate pretinde repararea prejudiciului său comercial sau a unei scăderi a profitului uzual. Mai mult ca atât, se exclude recuperarea prejudiciu-lui indirect, cauzat de stoparea prelungită a activităţii de producere a uzinei sale, ca efect al pierderii încărcăturii (materiei prime) ce era necesară procesu-lui de fabricaţie” (pct.7).

Există și situaţii când legea prevede anumite obligaţii ale cărăușului, dar fără ca aceste obligaţii să fie însoţite de o răspundere pentru neîndeplinirea lor. În asemenea cazuri, când legea nu stabilește o răspundere pentru

3

1neexecutarea obligaţiilor, se susţine că cărăușul poate fi atras la răspundere numai dacă ne-executarea de către el a obligaţiilor va atrage după sine încălcarea unor clauze din contractul de transport în care o

asemenea răspundere a fost stabilită1.

Obligaţia cărăușului de a restitui celeilalte părţi cheltuielile legate de venitul ratat. Curtea Supremă de Justiţie a R.M. s-a expus că: „destinatarul mărfii pierdute (deteriorate) nu poate pretinde repararea prejudiciului său comercial sau a unei scăderi a profitului uzual. Mai mult ca atât, se exclude recuperarea prejudiciu-lui indirect, cauzat de stoparea prelungită a activităţii de producere a uzinei sale, ca efect al pierderii încărcăturii (materiei prime) ce era necesară procesu-lui de fabricaţie” (pct.7).

Există și situaţii când legea prevede anumite obligaţii ale cărăușului, dar fără ca aceste obligaţii să fie însoţite de o răspundere pentru neîndeplinirea lor. În asemenea cazuri, când legea nu stabilește o răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor, se susţine că cărăușul poate fi atras la răspundere numai dacă ne-executarea de către el a obligaţiilor va atrage după sine încălcarea unor clauze din contractul de transport în care o asemenea răspundere a fost stabilită.

Pentru angajarea răspunderii civile este necesar ca între fapta ilicită și pre-judiciu să existe un raport cauzal. De regulă, legătura de cauzalitate o stabileș-te instanţa de judecată.

În temeiul probelor de care dispune, instanţa mai întâi elucidează care sunt împrejurările în care a survenit pierderea sau deteriorarea mărfii (ambalajul ne-corespunzător, încălcarea regulilor de îmbarcare și debarcare, defectele trans-portului, felul încărcăturii ș.a.), ulterior determină care dintre împrejurările no-minalizate intră în sfera de activitate a cărăușului, clientului sau a destinatarului.

1 În Codul civil sunt utilizate un șir de noţiuni cu înţeles apropiat, ca: vinovăţie (art.999 alin.(2), art.1008 alin.(1)), intenţie, culpă gravă (art.988 alin.(2), art.1019) și vină (art.989 alin.(1)), dar fără a fi definite de legiuitor.

4

1.1Vinovăţia

Vinovăţia o constituie atitudinea psihică a autorului prejudiciului faţă de propriile acţiuni și urmările acestora. Persoana care nu și-a executat obligaţia poartă răspundere în caz de dol (intenţie), culpă (imprudenţă sau neglijenţă) și culpă gravă (art.603 Cod civil).

Dolul este acţiunea făcută cu intenţie rea, cu viclenie2. Intenţia poate fi directă și indirectă. Directă este atunci când făptuitorul își dădea seama de ca-racterul prejudiciabil, prevedea urmările și dorea survenirea lor, iar indirectă, dacă își dădea seama de caracterul prejudiciabil, prevedea urmările și admitea în mod conștient survenirea lor.

Culpa este asimilată cu greșeala. Ea se poate manifesta sub formă de im-prudenţă și neglijenţă. Dacă cărăușul prevede rezultatul, acceptă producerea lui, dar fără să-l fi urmărit, săvârșește o imprudenţă, iar dacă nu a întrevăzut rezultatul faptei, deși putea și trebuia să o facă, săvârșește o neglijenţă’’

În cazul culpei grave se încalcă cerinţele obișnuite, elementare, evidente, pe care nu le-ar fi încălcat nici cel mai mărginit om, reieșind din împrejurările concrete ale cazului. Se consideră că debitorul nu ia nici cele mai elementare măsuri. Nu manifestă nici cel mai mic grad de diligenţă și precauţie. Culpa ușoară trebuie înţeleasă ca o greșeală neînsemnată.

Prezumţiile

Stabilirea vinovăţiei în transportul de mărfuri este bazată pe două prezumţii: – Prezumţia vinovăţiei cărăușului. În caz de neexecutare sau de executare ne-corespunzătoare a obligaţiilor asumate în contract, cărăușul este cel

dintâi responsabil3. Cărăușul se poate elibera de răspundere numai dacă dove-dește în instanţa de judecată nevinovăţia sa.2

2 2.S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Creţu I., op.cit., p.426.

5

1

– Prezumţia nevinovăţiei cărăușului. Se aplică pe cale de excepţie și numai pentru împrejurările indicate expres în Codul civil (art.1008 alin.(3)).

Pen-tru a putea răsturna prezumţia de nevinovăţie, clientul și destinatarul vor trebui să aducă împotriva cărăușului dovezi.

Delimitarea dintre aceste două prezumţii este aproape că neînsemnată, din motiv că pentru a fi eliberat de răspundere, cărăușul oricum va trebui să aducă dovezi care să confirme nevinovăţia sa.

Dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau culpă gravă din partea cărău-șului, el nu poate invoca prevederile legii care exclud sau limitează răspunde-rea sa ori care răstoarnă sarcina probaţiunii (art.1015 Cod civil).

2. Răspunderea cărăușului până la încheierea contractului de transportOrice organizaţie care prestează servicii de transportare a mărfurilor în scop de profit, se află în stare permanentă de ofertă publică, fiind obligată să accepte cererile de transport parvenite la adresa sa.

Cărăușul este obligat să încheie contractul de transport, cu excepţia cazuri-lor în care există motiv serios de a refuza (art.981 Cod civil). Dacă cărăușul nu aduce temeiuri justificative privind refuzul de a contracta, în privinţa lui poate fi angajată răspunderea.

Mai frecvent, problema răspunderii cărăușului pentru refuzul de a încheia contractul survine la transportul regulat și la transportul pe termen lung. În cazul transportului ocazional de mărfuri, părţile sunt în drept să negocieze orice clauze contractuale, motiv din care în lipsa unui consens, contractul nu va fi încheiat.

Dintre temeiurile serioase pe care cărăușul le poate invoca în refuzul de a încheia contractul sunt: destinaţia pe care îl interesează pe client (de pildă Australia), diferă de itinerarul obișnuit al cărăușului (bazinul Mediteranei); lipsa de spaţiu în vehicul sau lipsa de mijloace de transport, la data solicitării făcute de client; încărcarea, transbordarea sau descărcarea mărfii face necesar

6

7

2.1. Întârzierea cărăușului în livrarea mărfii

Ţinând cont de faptul că neexecutarea obligaţiilor contractuale de livrare a mărfii la termenul stabilit produce prejudicii considerabile destinatarului, legiuitorul a stabilit o clauză destul de drastică. Pentru întârzierea transportă-rii încărcăturii la destinaţie, cărăușul poartă răspundere în proporţie de 100% din taxa de transport și este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel (art.1007 alin.(2) Cod civil).

Răspunderea în proporţie de 100% din taxa de transport este exagerat de

mare și poate aduce companiile de transport la incapacitate de plată3.

Suplimentar, reglementări consacrate întârzierilor există în legislaţia fiecărui tip de transport în parte.

Dacă cel îndreptăţit să dispună dovedește că prin aceasta a suferit un pre-judiciu, cărăușul va plăti o despăgubire, însă numai până la valoarea transpor-tului (art.1014 alin.(4) Cod civil).

În practică, mărimea răspunderii cărăușului pentru livrarea mărfii cu întârziere la destinaţie este stabilită prin contract. Companiile de transport obișnuiesc să alcătuiască contracte model și să le propună clienţilor pentru semnare. De regulă, contractele sunt asemănătoare și cuprind penalităţi pen-tru situaţiile de întârziere.

3 Căpăţînă O., Stancu Gh. Dreptul transporturilor. Partea generală. Editura Lumina Lex, București, 2003, p.201-202.

8

2.2. Răspunderea cărăușului pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfurilor

Cărăușul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori pentru deteriorarea încărcăturii în măsura în care aceste daune au avut loc între momentul preluării mărfii și predării acesteia.

„Distrugerea” este un proces de descompunere a integrităţii mărfii în așa mă-sură, încât ea nu mai poate fi restabilită. Prin „pierderea mărfii” se înţelege că ea nu a fost eliberată la destinaţie. Motivele pot fi diferite ca: distrugere, rătăcire, eliberarea ei către altă persoană decât destinatarul,

folosirea de către cărăuș etc.4

La rândul ei, pierderea poate fi totală sau parţială. Pierderea este totală când marfa a fost integral distrusă, a dispărut sau a ieșit altfel din posesiunea cărăușului. Pierderea este parţială în cazul lipsei unei părţi, a unor colete din totalul încărcăturii sau a unei părţi din conţinutul coletului.

Atunci când vorbim de „deteriorare a mărfii” înţelegem o modificare a ei sub aspect exterior. Are loc o scădere a valorii mărfii transportate, atât sub aspect cantitativ, cât și sub aspect calitativ, din motive de spargere,

ruginire, decolorare, pătare etc. După anumite intervenţii, modificarea dată este posi-bil a fi înlăturată și marfa poate fi adusă la starea ei iniţială. Marfa urmează a fi considerată deteriorată nu doar în cazul schimbării mecanice a formei, dar și în cazurile când după reparare, uscare, curăţare, de-gazare, dezinfectare ș.a., ea poate fi folosită conform destinaţiei la care

a fost chemată din început5.

4 Potrivit Codului transportului feroviar, în cazul sosirii mărfurilor cu întârziere, răs-punderea pentru depășire o poartă partea culpabilă (art.100 alin.(2)), iar pentru reţi-nerea la încărcare-descărcare, calea ferată plătește amendă pentru vagon-oră (art.135). Codul transporturilor auto și Regulamentul transporturilor auto de mărfuri nu con-ţin careva prevederi sub acest aspect. Codul navigaţiei maritime comerciale stabilește că „pentru întârzierea transportării încărcăturii la destinaţie, răspunderea cărăușului pentru întârziere nu poate depăși navlul” (art.183 alin.(2)).

9

5 Manolache O. Dreptul transporturilor. Curs universitar. Editura All Beck, București, 2001, p.80.

10

Deteriorarea se produce prin influenţa factorilor mecanici din exterior (fisuri, zgârieturi, rupturi) sau a unor schimbări chimice și biologice ale

mărfii în timpul transportării6.

Principala deosebire dintre distrugere și deteriorare constă în capacitatea de a putea restabili calitatea pe care o avea marfa până la modificarea ei. În cazul distru-gerii, se calculează cu cât s-a micșorat costul mărfii de pe urma distrugerii și suma dată o restituie partea vinovată. Costul părţii distruse nu poate depăși valoarea iniţială a mărfii. Pe când la deteriorarea mărfii, ea de regulă este trimisă pentru a fi renovată, iar toate cheltuielile pentru reparaţie le acoperă persoana vinovată.

Răspunderea pentru pierderea mărfii

În practică există situaţii de incertitudine, când marfa nu ajunge la timp în punctul de destinaţie, iar destinatarul continuă să aștepte sosirea ei. Din aceste considerente, legiuitorul a instituit termenii respectivi, pentru a elimina starea de așteptare continuă a mărfii.

Potrivit Codului civil, cel îndreptăţit să dispună, fără a mai aduce alte do-vezi, poate considera pierdută încărcătura care nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuș (art.1011 alin.(1)).

Dacă marfa nu a ajuns la destinaţie la data și ora care au fost indicate de comun acord în contract, se consideră că marfa întârzie. Prezumţia 7 întârzi-erii mărfii durează 30 de zile, și numai la împlinirea termenului dat, marfa prin efectul legii este considerată ca pierdută. Până atunci, destinatarul este în așteptarea mărfii. Dacă se aduc dovezi clare că marfa a fost distrusă, atunci prezumţia întârzierii ei dispare și din acel moment cărăușul va trebui să achite celeilalte părţi costul mărfii.

6 Pascari C. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Volumul II. Editura ARC. Chișinău, 2006, p.595.

7 Морозов С.Ю. Транспортное право. Издательство: Волтерс Клувер, Москва, 2007, p.248

11

Cărăușul poartă răspundere pentru marfă până la data eliberării ei, adică limitele răspunderii sale se extind începând cu momentul preluării de la client, se continuă în cursul transportării și în perioada de aflare a mărfurilor la de-pozitele cărăușului, apoi încetează odată cu remiterea către destinatar.

Nu este corect a spune că faptul înștiinţării de către cărăuș a locului lui de aflare, duce la încetarea curgerii termenului de 30 de zile. Contează numai fap-tul predării mărfii către destinatar, iar orice înștiinţare pe care cărăușul o poate face prin telefon, fax, e-mail sau alte mijloace posibile, nu are nici o importanţă.

La fel, este greșită și părerea că pierderea ar fi totală, dacă cărăușul nu are cunoștinţă unde se află marfa pe care preluat-o spre transport. Problema se pune dacă marfa a fost sau nu predată destinatarului în termenul

stabilit pentru transportare”8, în caz contrar, începe a curge termenul stabilit de legea civilă.

Răspunderea pentru deteriorarea mărfii

Deteriorarea mărfii include și alterarea mărfurilor perisabile. Dacă aces-tea au fost primite de către cărăuș fără ca să facă rezerve în scrisoarea de trăsu-ră, avinovat de alterare este prezumat cărăușul.

Cele mai frecvente cauze de alterare sunt: nerespectarea temperaturii fri-gorifice în timpul transportării, amplasarea incorectă a mărfurile în caroseria vehiculului, depășirea vitezei de deplasare, alte situaţii prevăzute în Regula-mentul transporturilor de mărfuri perisabile (pct.78-83; anexele nr.1 și nr.3)

În cazul alterării mărfurilor este necesar ca la punctul de destinaţie să fie întocmit un act de primire, în care să fie indicată cantitatea de marfă alterată. Actul de primire trebuie semnat de cărăuș, destinatar și un expert al Camerei de Comerţ, invitat în mod special pentru aceasta.3

38.Морозов А.В. Классификация видов несохранности груза при железнодорожной перевозке, publicat în Правоведение (Federaţia Rusă), nr.6, 1988, p.92-93

12

Dacă procedura dată nu este respectată, destinatarul cu greu va putea adu-ce dovezi că la momentul preluării mărfii de la cărăuș, aceasta era de acum de-preciată. Întocmirea unilaterală a actului de către deţinătorul mărfii nu poate fi reţinută în calitate de probă în instanţa de judecată. În asemenea litigii, clien-tul (destinatarul) urmează să prezinte probe care să confirme faptul că marfa s-a alterat din cauza încălcării de către cărăuș a regimului

termic negociat la încheierea contractului”9.

Printre cele mai frecvente cauze de deteriorare a mărfurilor se numără ne-

respectarea regimului de temperatură în perioada de transportare și păstrare.

Dacă marfa a fost adusă în stare deteriorată, nu se recurge imediat la plata sumelor bănești, ci se constată posibilitatea reparaţiei bunului. Dacă bunurile pot fi supuse reparaţiei, cheltuielile sunt pe seama cărăușului. Dacă reparaţia este imposibilă, prejudiciul se va încasa de la cărăuș proporţional cu diminuarea valorii mărfii.

4

49.Hotărârea explicativă a Curţii Supreme de Justiţie a R.M., privind aplicarea unor preve-deri ale legislaţiei referitoare la răspunderea cărăușului în contractul transportului de bunuri”, publicată în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a R.M., nr.1, 2010,

13

2.3. Plata despăgubirilor

Cărăușul va răspunde doar în limitele valorii mărfurilor pierdute sau dete-riorate, iar acest lucru va fi apreciat la locul și în momentul preluării mărfurilor de către destinatar.

Valoarea în bani a mărfurilor, cu care urmează a fi despăgubit clientul (sau destinatarul, după caz), se calculează luând în considerare preţul ei la bursa de mărfuri sau preţul pe piaţă. În lipsa acestora, se ţine seama de valoarea obișnu-ită a mărfurilor de același fel și de aceeași calitate

Alături de aceste despăgubiri, cărăușul va trebui să restituie: – taxele de transport (dacă aceasta n-a fost inclusă în costul mărfurilor); – taxele vamale; – alte cheltuieli de transport (art.1014 alin.(3) și (4) Cod civil).

Cel îndreptăţit să dispună, mai poate pretinde de la cărăuș și dobânzile de întârziere. Întinderea acestora depinde de rata de refinanţare a Băncii Naţiona-le a Moldovei pentru acea zi, la care se adaugă 9% din creanţa pe care o deţine clientul faţă de cărăuș (art.619).

Dacă pierderea sau deteriorarea mărfii a avut loc în trafic naţional, despă-gubirile vor fi restituite conform dispoziţiilor Codului civil, și anume: la de-teriorarea mărfii, cărăușul va purta răspundere egală cu diminuarea valorii mărfii; în cazul pierderii sau distrugerii – în mărimea valorii pierdute sau dis-truse a mărfii; pentru pierderea, lipsa, alterarea sau vătămarea mărfurilor cu valoare declarată – în mărimea valorii declarate. Asemenea prevederi găsim și în codurile fiecărui tip de transport în parte (auto, feroviar, maritim).

O altă situaţie există la transportul din trafic internaţional. Prin convenţii sunt stabilite sume concrete ce urmează a fi restituite pentru fiecare kilogram de marfă pierdută sau deteriorată

14

3. Exonerarea de răspundere a cărăușului

Prin exonerarea de răspundere a cărăușului înţelegem eliberarea lui de răspundere. Chiar dacă mărfurile sunt prejudiciate, la întrunirea unor situaţiistrict prevăzute de lege, cărăușul nu este răspunzător. Pagubele vor fi pe seama clientului sau a altor persoane.Cauzele exoneratorii de răspundere a cărăușului au fost divizate în două categorii: cauzele generale și cauzele speciale. Dintre cauzele generale fac parte forţa majoră, cazul fortuit, fapta cocontractantului și fapta unui terţ.

Forţa majoră este descrisă la art.606 din Codul civil și se poate manifesta prin fenomenele naturale, ca: cutremure, inundaţii, alunecări de

teren, furtuni, alunecări de zăpadă, revărsarea albiilor râurilor, epizootii

sau și evenimentele sociale: acţiuni militare, acte de terorism, revoluţii, epidemii, dispoziţiile orga-nelor competente, actele de piraterie și grevele.

Cărăușul poate invoca forţa majoră dacă se întrunesc anumite condiţii: evenimentul trebuie să aibă o origine exterioară, de cele mai multe ori sunt fe-nomenele naturale: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, furtună, alunecări de zăpadă, epizootii etc.; să fie imprevizibil, atât producerea sa, cât și efectele. Cu toate că unele evenimente pot fi prevăzute: furtunile, inundaţiile ș.a., însă efectele lor nu pot fi preîntâmpinate, utilizând chiar și mijloacele cele mai mo-derne; să fie inevitabil, adică în situaţia în care se afla, cărăușul nu putea să împiedice sau să înlăture consecinţele, dar în practică acest lucru este lăsat la aprecierea instanţelor judecătorești.

Cărăușul este exonerat de răspundere pentru deteriorarea mărfii dacă aceasta a survenit din circumstanţe pe care cărăușul nu putea să le știe și ale căror consecinţe nu le putea preveni” .

Uneori, cărăușul aflat în situaţie de forţă majoră va răspunde pentru preju-diciul cauzat: a) dacă a comis o faptă cu vinovăţie, fără de care evenimentul de forţă majoră nu s-ar fi produs; b) dacă prin contract cărăușul și-a luat asupra sa cazurile de forţă majoră.

15

4

În Codul civil forţa majoră este enunţată ca cauză exoneratoare de răspun-dere doar pentru pierderea bagajelor (art.989 alin.(1)). În acest sens, legiuitorul a comis o scăpare, deoarece forţa majoră poate exonera de răspundere și cără-ușul de mărfuri.

Dacă paguba survine din exploatarea navelor aeriene, forţa majoră nu exo-nerează cărăușul de răspundere (art.1410 alin.(1) Cod civil). În așa mod, cără-ușul din transportul aerian este răspunzător și pentru pagubele pricinuite de evenimentul de forţă majoră.

. Cazul fortuit

Cazul fortuit este un eveniment posibil de înlăturat, dar care din cauza ca-

racterului lui spontan nu a putut fi prevăzut și evitat10. Deși putea fi preîntâm-pinat, cazul fortuit nu a fost preîntâmpinat de persoana responsabilă din cauza apariţiei sale inopinate. La baza apariţiei cazului

fortuit stau cauzele interne11. Cazul fortuit se plasează în zona care desparte forţa majoră de culpă. El în-cepe unde încetează culpa și se sfârșește unde

începe forţa majoră12.

Distincţia dintre forţa majoră și cazul fortuit în acest domeniu nu prezintă interes prac-tic, nici sub aspect probator, nici din punctul de vedere al

efectelor juridice13.

În ce ne privește, apreciem părerile doctrinare cu privire la conceptul de caz fortuit și considerăm oportun de a înainta o definiţie proprie, specifică obiectului nostru de studiu:

– cazul fortuit în transportul de mărfuri constituie acel eveniment, care se da-torează unor factori posibil de înlăturat, însă din cauza apariţiei sale sur-prinzătoare, nu a putut fi prevăzut și nici evitat.

10 Codul civil nu definește cazul fortuit, lăsând acest lucru pe seama doctrinei.11 Гражданское право в 4-х томах. Общая часть. Том I. Учебник. 3-е издание (Аutor

– Е.А.Суханов). Под ред. Е.А.Суханова, Москва: „Wolters Kluwer”, 2007, p.611.

16

12 Bojoga M. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Volumul II. Editura ARC. Chișinău, 2006, p.139.

13 Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Creţu I., op.cit., p.436.

3.1 Cauze speciale ale exonerării cărăușului de răspundere

Temeiurile de eliberare a cărăușului de răspundere pentru daunele surveni-te în timpul transportării mărfurilor sunt prevăzute în Codul civil (art.1008), dar și în codurile fiecărui tip de transport în parte.

Exonerarea de răspundere a cărăușului având la bază prezumţia vinovăţiei sale presupune că cărăușul din start este vinovat. El poate răsturna această pre-zumţie, eliberându-se de răspundere, dacă dovedește nevinovăţia sa.

La apariţia unui prejudiciu, cărăușul poate fi exonerat de răspundere nu-mai dacă prezintă dovezi că: a) aceasta se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de încărcătură; b) reprezentantul clientului a însoţit transportarea încărcăturii; c) se datorează indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună de încăr-cătură; d) se datorează unui viciu propriu al încărcăturii; e) se datorează peri-sabilităţii naturale a încărcăturii (art.1008 alin.(1) Cod civil).

Vinovăţia celui îndreptăţit să dispună de marfă

Cărăușul poate fi eliberat de răspundere dacă aduce dovezi că prejudicierea mărfii s-a datorat vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de marfă. Se are în ve-dere situaţia în care cărăușul va dovedi că distrugerea, deteriorarea, pierderea mărfii au avut loc din vina clientului sau a destinatarului.

Mai frecvent poate fi vina clientului, însă uneori și a destinatarului, dacă acesta întârzie să preia la timp mărfurile ușor alterabile. De exemplu, clientul nu a efectuat corespunzător încărcarea, descărcarea, aranjarea și

17

fixarea mărfii în vehicul, a înscris date greșite în scrisoarea de trăsură, nu a oferit cărăușului toate documentele necesare pentru transport ș.a.5

Reprezentantul clientului a însoţit transportarea mărfii

Pentru unele categorii de mărfuri legea obligă prezenţa unui însoţitor pe tot parcursul transportării. În acest caz, clientului îi va reveni obligaţia să pună la dispoziţia cărăușului însoţitori.

Însoţirea poate fi obligatorie sau facultativă. Obligatorie este însoţirea măr-furilor periculoase, ca armele, muniţiile, rachetele, hărţile militare secret etc., iar facultativă se instituie ori de câte ori părţile au convenit la aceasta. Însoţito-rul este obligat să supravegheze asupra mărfurilor, asumându-și răspunderea în legătură cu distrugerea, pierderea și deteriorarea ei.

Indicaţiile persoanei îndreptăţite să dispună de marfă

Până la momentul predării mărfii și a scrisorii de trăsură către destinatar, proprietar al mărfii se consideră clientul. El poate acorda indicaţii cărăușului de a preda marfa unui alt destinatar, de a renunţa la transportare, de a întoarce marfa la punctul de pornire, de distrugere a ei ș.a.

Dacă cărăușul a acţionat conform indicaţiilor primite de la client, va fi exo-nerat de răspundere în caz de prejudiciere a mărfii.

Viciile mărfii

Viciul este considerat „defectul sau insuficienţa mărfii, de natură să o dete-

rioreze pe parcursul transportului” sau „cusurul” ce afectează marfa.

În mare parte, viciile mărfii transportate se datorează unor procese chimi-ce, precum fermentarea, acidularea, coagularea, încingerea, uscarea unor 5 Морозов С.Ю. Транспортное право. Издательство: Волтерс Клувер, Москва, 2007, p.248.

18

sub-stanţe expuse prea mult timp căldurii, mucegăirea sau oxidarea unor lucruri ţinute la umezeală, îngheţarea alimentelor.

Curtea Supremă de Justiţie a R.M. se pronunţă că pentru a putea fi invocată exonerarea de răspundere, viciul trebuie să existe încă din momentul preluării mărfii de către cărăuș de la client.

Perisabilitatea naturală a mărfii

La categoria de produse perisabile se includ produsele de provenienţă ve-getală – fructe, legume, ciuperci, plante vii, material de înmulţire și săditor, arbuști fructiferi, flori vii etc.; cele de provenienţă animală: carnea și produ-sele din carne, pește, icre, lapte, ouă etc.; produsele prelucrate: lactate, grăsimi, fructe congelate, mezeluri, cașcaval, unt etc.

Dacă la momentul preluării nu a făcut menţiuni în scrisoarea de trăsură, cărăușul va fi considerat vinovat pentru deprecierea mărfurilor. În procesul de ambalare și încărcare a mărfii în vehicul, se prezumă că clientul a respectat întru totul normele prescrise de Ministerul Economiei.

Cu toate acestea, cărăușul va putea prezenta orice alte mijloace de probă, pentru a răsturna prezumţia respectivă, dovedind că cauza deprecierii mărfu-rilor este pe seama capacităţii ei de a fi ușor alterabile, în timp ce transportarea a fost realizată cu respectarea tuturor obligaţiile asumate prin contract.

3.3 Exonerarea de răspunderea a cărăușului având la bază prezumţia nevinovăţiei sale

Este prezentă în cazurile indicate la art.1008 alin.(3) din Codul civil:

a) uti-lizarea unor vehicule deschise, fără prelată, dacă această utilizare a fost conve-nită expres și consemnată în scrisoarea de trăsură;

b) lipsa sau defectele amba-lajului;

c) manipularea, încărcarea, aranjarea sau descărcarea au fost efectuate de client, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru client sau destinatar; d) pagubele sunt rezultatul caracteristicilor naturale ale unor încărcături; e) transportarea animalelor vii.

19

Au fost utilizate vehicule deschise și fără prelată

Anumite categorii de mărfuri pot fi ușor expuse și deteriorate de pe urma frigului, zăpezii, umezelii, vântului, arșiţei ș.a. Pentru a evita

asemenea situaţii, legea prescrie acoperirea lor cu prelată în timpul transportării.

Dacă clientul insistă ca marfa să rămână neacoperită, cărăușul poate să accepte, dar numai pe riscul clientului, cerându-i în acest scop ca abaterea de la normă să fie menţionată cu semnătură în scrisoarea de trăsură. În caz contrar, cărăușul va fi nevoit să răspundă, deoarece în instanţa de judecată nu va putea dovedi că clientul și-a luat asupra sa riscul.

Defectele ambalajuluiObligaţia de ambalare a mărfii este pe seama clientului. Înainte de

pornire, cărăușul va face o scurtă verificare a mărfii, fără a cunoaște cerinţele legii cu referire la fiecare categorie de marfă în parte. De aceea, dacă se constată că ambalajul a constituit cauza deteriorării mărfii, răspunderea o poartă clientul și nu cărăușul.

Pentru eliberarea de răspundere a cărăușului în legătură cu prejudicii-le provocate de ambalaj, sunt necesare respectarea următoarelor condiţii:

a) prejudiciul să apară din cauza ambalării necorespunzătoare; b) deficienţele nu erau evidente la momentul preluării încărcăturii; c) deficienţele să nu fi fost cunoscute de cărăuș la preluare.Dacă deficienţele erau evidente la momentul preluării mărfii sau dacă

că-răușul știa despre aceasta și nu a făcut rezerve în scrisoarea de trăsură, clientul nu poartă nici o răspundere. Răspunzător va fi cărăușul.

Animalele viiTransportarea animalelor este considerată cauză exoneratoare de

răspun-dere pentru cărăuș (art.1008 alin.(3) pct.(e) Cod civil).14Animalele vii prezintă particularităţi atât de accentuate, încât se

înţelege de la sine faptul că formează o categorie aparte. Transportarea lor impune respectarea cerinţelor sanitaro-veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, ca: suprafaţă, compartimente de separare, condiţii de alimentare și adăpare, instalaţii de

20

iluminare, ventilarea, localizarea deșeuri-lor, dezinfectarea salonului etc., precum și regulilor de transportare cerute de companiile de transport.

Nu poate fi acceptată opinia că cărăușul este exonerat numai pentru moartea animalelor mici. Or, legislaţia civilă nu face nici o diferenţierea sub acest aspect6

.Furtul mărfiiÎn practică sunt rare cazurile când cărăușul a fost exonerat de răspundere

pentru furtul de mărfuri. Regula generală este că cărăușul nu poate să invoce dispoziţiile legii pentru a fi exonerat de răspundere.

Se consideră că printr-o atenţie mai sporită, s-ar fi putut evita asemenea pa-gube. În atare situaţii, cărăușului i se invocă neglijenţă în efectuarea transpor-tului, deoarece nu a luat măsuri îndeajuns pentru a preveni sustragerea mărfii.

Furtul întregii mărfi sau a unei părţi din marfă poate fi comis în orice pe-rioadă, cât marfa se află în paza juridică a cărăușului (în depozitele sale), întimpul acţiunilor de încărcare, transportare și descărcare.

Profesorii Octavian Căpăţînă și Gheorghe Stancu sunt de părerea că furtul mărfii poate fi asimilat unui eveniment de forţă majoră (n.n. – și poate elibera

că-răușul de răspundere) numai dacă a fost săvârșit prin agresiune cu mâna înarmată, ceea ce exclude o rezistenţă eficientă din partea cărăușului (n.n. –

prepușilor săi)81. Curtea Supremă de Justiţie a R.M. reţine că furtul încărcăturii nu consti-tuie o cauză exoneratorie de răspundere dacă

autovehiculul a rămas pe timpulnopţii nesupravegheat82.

614. Paulin Ch. Droits des transports. Editura Litec, Paris, 2005, p.252

21

Bibliografie

1. Codul Civil al Republicii Moldova

2. Căpăţînă O., Stancu Gh. Dreptul transporturilor. Partea generală. Editura Lumina Lex, București, 2003;

3. Manolache O. Dreptul transporturilor. Curs universitar. Editura All Beck, București, 2001

4. Hotărârile explicative ale Curţii Supreme de Justiţie din R.M

5. Chibac Gh., Băieșu A., Rotari A., Efrim O.,; Bloșenco A. Drept civil. Partea specială. Note de curs.Chișinău, 2003

22

23