. .-...DRAGOSTE CU SILA — O singură sărutare, Kaizere, şi pe urmă te ias... prietenului

tău care te-aşteaptă!

¥ U K N i c i Aiîui XIV, No. UI, Vineri 1 Februar ie iiiti?

CE-AM VISAT ŞI CE NE DOARE Generali lor Averescu şi Grigorescu

ii se oferă săbii de onoare , pe cari însă dânşii le refuză, destinând su­mele subscrise pentru scopuri filan­tropice. Ţivilii cari au luat iniţia­tiva acestor meri tate omagii, n 'au ştiut că în t imp de campanie sabia nu se mai poană-, ba că, mai mult , Intr 'un viitor apropiat , sperăm că omenirea p a c i f i c ă va transforma toiite săbiile existente în cuţiSe de masă, satâre pentru tocat carnea, ( •poare pentru tăiat... Era să zic lemne, dar nu ştiu dacă acest cu­vânt mai exislă încă in dicţ ionarul Academiei Române .

Lemnele au devenit azi aşa de ra re şi scumpe, Încât e de prevăzut eă în curând o să le cumpărăm nu cu căratul la domiciliu ca altădată, ci cu carului, cum se vinde auru l .

Dacă, după t e vom isprăvi cu omagiile aduse geneialiîor, vom în­cepe să ne gândim, cum dreptatea cere, şj ia ofiţerii mai modeşt i în {rad şi chiar la simplii soldaţi, dar cari s a u purtat poate mai vitejeşte, !n tot cazul au riscat şi au suferit mai mu l t în război decât unii ge­nerali decoraţi pent ru că au co­manda t în război numai baterii... de şpriţ şi n'au văzut focul decât la maşina de bucate a unei popote deîa laşi, — atunci aş avea de for­mula t o propunere . Deschideţi p a n ­tahuze patriotice, generoaselor co ­mitete, pentru a li se dărui acestora de către recunoştinţa şi admira ţ ia naţională, nu o sabie de onoare, — căci cu sabia n 'au ce face, iar onoarea 'şi-au câştigat-o ei singuri,— ci mai buciiroşi ar fi de li s-'af con­feri un stânjen de lemne de onoare, t> suia kilo untură de porc de o-noare, o pu tmă de brânză de Brăila şi de onoare, ctc.

Pe pieţele noastre asemenea lu ­cruri* (ie Întâia trebuinţă traiului nu se găsesc de loc, sau dacă se gă­s e s c — nu fi chip să găseşli onoarea, de oarece onorabili i negustori p re ­t ind nişte preţur i cari fac să se sbârlească părul chiar pe capiti e loc­ventului ora tor Cincu, deşi e chel şi mil ionar.

In deosebi, cum spuneam mai sus, criza de lemne e cea mai năs t ruş ­nică dintre l ipsuri le mul te ce su­ferim. Cetăţenii c a r i . a u uluci de lentn la case să şi le păzească bine, căci chiar in mintea celor mai o-neşti încep să fermenteze gânduri boîceviste ; iar eu unul , mărtur isesc că «iecâtva t imp, u i t ându-mă la gura sobei ce 'mi cere zadarnic de m â n ­care, a runc priviri sinistre scaunelor, dulapuri lor , bastonului meu, până şi tocului cu care scriu aceste rân­duri. 9 să tiu nevoit să le asvârl

de vii pe m g : e tot ce mai mi-a r ămas de lemn în casă, de oarece chiar păduchi i de lemn, săracii, mi -au mur i t de mul t de frig.

Ah, Românie Mare, mul t ne eşti dragă, dacă te înfăptuim chiar cu preţul a tâ tor jertfe i Ce'i dreptul , Ardealul , chemându-ne să-1 des-robim, nu ne a făgăduit nici a l i ­mente, nici combustibi l . Poetul Goga, sincer şi onest, ne-a prevenit dela î n c e p u t :

„La noi sunt codrii verzi de brad..." Dacă în loc de Goga, a r fi fost

un demagoga, d ai noştri din vechiul regat, ne-ar li m o m i t cu alte chi­l ipiruri , nu cu brazi, — lemne de construcţie, nu" de foc. — şi încă verzi. Un asemenea politician, mai ales acum în ajunul alegerilor, ar fi cârftat şi ne-ar fi încântat bună­oară a ş a :

La noi sunt codrii, fag şi cer, Nu 'i lipsă la cântare, Noi vă vom fi calorifer In România Mare!

... Dar, uite, par'că mă 'ncălzii p o ­men ind de realizarea visului nostru milenar , şi am uitat ca prin vrajă visul meu, ca să zic aşa, m i l e m n a r !

D e s , fraţilor, imi l a ţ i -mă : deo­camdată răbdare şi foc sacru pa ­triotic, că o să avem şi căldură (aşa m 'au încredinţat bunii noştri gu­vernanţi) , ba o s 'âvem atâta că o să ne plângem că'i prea multă...

Probabi l pr in Iunie sau Iulie.

G Ranetti

Revista „FURNICĂ" Proprietar: N. 0. ŢĂRANU

Apare ds doua" ori pe săptămână: Lunea şl Vinerea Preţul: 50 bani faaea

Abonamentul: 50 lei pe an; 25 lei pe şease luni; 12.50 pe trei luni, plătit tnainte prin

mandat poştal.

Adresa: Revista .FURNICA" — Bucureşti

CINEMATOGRAFUL Ce-i cinematograful? lume Ce-şi toarce firul vieţii din lumină, Trăind pe un pământ din păpzâ fina, Şi-având mişcări ce-s hotărâte anume

Acum pe pânza e oceanu 'n spume. Peste-un moment, „contetp orfelina", Pe-acelaş ioc apare într'o grădină, lartreibandiţi stau gat as'o sugrume.,.

Toate se'nvart apoi ca într'o urnă, Şi tontă lumea asta e nocturnă, Fugind mereu de ziua cea senină...

Desi privesc ca orce casâ-gură Când văd pe pânză-atâta 'nvă{ătur&, Pt>'n simbal zie lumină din lumină.

Mit

'•' ;~y toi Siî.-~* wiiJ «W

A v i a ţ i a la a n i m a l e .

Istorioară morală dedicată gran­domanilor . . . scăpătaţi-

Prididit de foame, un epure pă­răseşte valea stearpă şi vine la poa­lele muntelui pleşuv ca să roadă ceva rădăcini. O namilă de vullur, plecat ca şi el în căutarea hranei , cum îl zăreşte se lasă glonţ, îl în­haţă şi din nou se înalţă luând calea văzdulîului .

Hop un erete, frate de p radă cu vul turul dar borfaş în ale meseriei. Din sbor, întreabă :

— Ce mai faci; dragă epure'? — Eşti ch ior? . . . nu vezi că mă

pl imb cu a e r o p l a n u l ? — răspunde m â n d r u urechiatul, sângerând la şub-ţ ioare în ghiarele vul turului .

D i v e r s e .

Viitoarea recoltă.

Sărăcia, de al imente se s imte in toată ţara. Inseminţarea pământu lu i în tâmpină mar i dificultăţi : lipsesc grăunţe şi maşini. D-l minis t ru al agriculturii a şi luat măsur i de în­dreptare, dând ordin ca pe viitor soarele să răsară... fără să fie se­mănat .

Mica Publicitate.

Damăjser ioasă caută să... râdă.

(Ironica teatrală.

In faţa unei săli goale, lipsită chiar de luminoasa cămaşe a becurilor electrice, domnişoara — e aşa de mult d ' a tunc i ! — pr imadonă cântă vestita sa romanţă de rezistenţă... z i lnică.

Pol, ah Pol, cât te ador Bucureşti i "întreg o ştie In aur , lei şi chiar 'hârtie.

Succes colosal; P r imadona p r i ­meşte, grămadă, şeaple buchete de flori; dar pleacă amărâ tă fiindcă... plătise chirie pentru nouă buchete. , Poliţia de siguranţă e pe urma florăresei escroace.

Măsură lăudabilă.

După atâtea „prefaceri" făgăduite, guvernul , luând şi consimţământul sfântului cler, — a hotărât să înceapă cu „calendarul" . Fiind „secret", na­tural noi l-ana aliat întâi. Iată despre ce e v o r b a :

Avându-««. in vedere .scw*»p«p»«

traiul a i" , Statui, Deposedând resurse disponibile pentru o nouă spori re a galarittlui funcţionarilor, spre a le înlesni viaţa, a decis ca pe viitor să li se plătească leala pe treispre­zece luni, în loc de douăsprezece ca până acum, a treisprezecea lună fiind socotită luna... de pe cer.

Accident... fericii

Eri, pe seară, o doamnă 10 vârstă t recând pe stf. Mercur, un câine boeresc s'a repezit pe la spale şi a muşca t -o de... ul t ima silabă a n u ­mitei străzi. •

•

iubeşte pe aproapele t8u.„.

Madam Ionexu ocupă un luxos apar tament înir 'un vast „imobil de raport*. E mări ta tă şi bărba tu-său e dus în oraş, după afaceri. Cănfl soţul nu-i acasă, ce face o femeie cinstită dacă nu-şi face „ toale ta"?

Iat-o în „baduar" , desbrăcându-se Înaintea unei oglinzi pe două p i ­cioare, inallă cât peretele. Ultima, cade cămaşea, colac de spumă in jurul picioarelor fine ca de căprioară. Madam Ionexu s'apleacă. oferind ta­vanului splendoarea unei curbe ce nici un arhitect n'a fost măcar in stare să viseze până 'n prezent, ia cămaşea de jos , porneşte spre cuer.,.

Cineva a deschis uşea brusc .. pro­babil, bărbatu-său — gândeşte tânăra femeie.

Întoarce capul... Un necunoscut... unul din aceia cari cutreeră etajele şi intră pretutindeni, în t rebând dacă „aicea stă d-1 Popescu 7"

Madam Ionexu, s u r p r i n s ă , dă d rumul rămăsei , instinctiv, gest de pudoare, îşi încrucişează mâinile lă­sând braţele în lungul t runchiului , începe să sc retragă dan dara tele spre punctul de unde plecase Ne­cunoscutul, hipnotizat, o urmăreş te cu privirea poftitoare, câznindu-se să-i vadă în oglindă şfspatele! Fiind, însă, drept in faţa ei, imposibil de zărit ceva. Dezamăgit, îngână, fără să se miş te :

— Pardon!. . . Madam Ionexu, indignată, sbuc-

neşte violent : . — Ieşi afară, că'ţi s pa rg* c a p u l ! La care necunoscutul r ă spunde

j u s t : — Decât să 'mi spargi mie capul,

care nu văd nimic mai bine ai sparge oglinda, care 'ţi vede to tu l !

Nae D. Ţâranu

Numărul viitor va fă p « s ?n v3n» tare Luni 4 Februarie.

A c t i v i t a t e a c e l o r J a l a R a t h a u s

O să facă scurtă sfetnicii primarului de atîta alergătură pentru a îndulci a-înărîta viaţă a popula ţiunei. Din zori şi pînă în noapte o bat în loc mădu­larele municipale, ca să agonisească de ale gurei pentru nesăţioşii cari, decînd cu primăria lui Dobrovicz, au rămas cu năravul să reclame pîine în fiecare săptâmîriâ, carne din trei luni în trei luni — şi lemne, barem, mai în fiecare iarnă cîte un braţ cu 320 de lei mia de kilograme.

Vă închipuiţi cîtă osteneală trebuie să'şi dea consilierii comunali casă evite obesitatea pentru populaţia capitalei, cît trebaie să alerge ca să puie pe ar-tritici la adăpost de abuzul hranei cu hoic ş ; , în general, sărăcimea de obi­ceiul, costisitor şi inutil, de a tot pră­pădi lemnele punîndu-le pe foc I

In scopul acesta de înaltă filantro­pie, caii dela brişcă lui Maeedonescu s'au spetit tot umblînd trei-trei ca să încuie depozitele cu zahăr la care s'a spurcat golănimea de cînd vorba lui Rosetti, «ţara a reluat posesiune de ea însăşi» ; cupeaua în care 'şi răstoarnă rînza Clipiciu căutînd fasolea ca să'şi îndestuleze prietenii cu prune gîtlă-no<se, a ajuns ca droşcamaiorului Pa-pazoglu, şi ch'bitca lui «băd'ţn* Pascu s'a hodorogit tot rostcj;ol ;nd minciunile "cu care tovarăşul mc.-, de pribegie îşi hrăneşte alegătorii.

Numai Ulvineanu umblă în automo­bil, căci activitatea lui se exercită ex-tra*m:iros—acest elocuent ora'or, îm­preună cu Arsyhircscu, al Romîniei Mari, fiind însărcinat cu misiunea de trepăduş prin judeţ ca să explice ţara- . nilor cum trebuie să îndoiască buleti­nul dnt de primar p ntru ca, sub re. pimul votului universal, să scoată din urnă pe Agamiţă Dandanacho.

.Şi, cu toate că grămădiţi de treburi —Hălăceanu face şi pe chibiţul la Cer­cul de Studii al generalului Lambru— consilierii comunali au vreme să se q-cupe şi de chestii transcendentale.

Aşa, «băd'ţa» Pascu a propus, într'o şedinţă solemnă, ca, de vreme ce pîine, e din belşug; carne, căcălâu; şi lemne, eu nemiluita în pădnrî, primăria să schimbe 'numele stradelor, în lipsă d« altă preocupare, ca să nu stea cu rrîi-nile în... sacii cu zahăr dela grajduri, şi consiliul, recunoscător pentru acest ghes delicat, 1-a şi autorizat pe Pascu să zică pe vii;»r, stradei Vienei «Wil-sdw», stradei Lueger «general Berthe-lot» ; şi pieţii Matache Măcelaru : piaţa «Dr, Botescu».

Şi şedinţa s'a ridicat rămînînd cala un sfat următor să se ia rezoluţia ca Maidanul Dulapului să se cheme «Vlâ-sia Naţională»; Gropile lui Ouaru: «Tranşeea Liberală»—iar Piaţa Bi-b*sc«-Vodă, p<? porţiun»* dela Hot*l

Avram, să se numească: «Bazarul dr. Drasch».

Păcătueşte, cum vedeţi, col care cre­de că părinţii oraşului huzuresc şi că. nu fac altă treabă decît comandă de­pozitele comunale.

Lucrează de se surpă edilii capitalei.

Un fîămînd

IARĂŞI C R I Z A D E LEMNE — Scrisoare deschisă către Ştefan cel Mare -

\

„Ştefane, Măiia Ta-... (Eicaelera...) BDe'i suna din corn odată, • „Ai saduni Moldova toată; „De'i suna de două ori, ,I(i vin codri 'n ajutorP Astfel Eminescu zice, Dar n'o prea brodi aice. Ce comod, de bună seamă, Ar fi, precum spune el, Ca să suni ca la hotel

• Pentru chelner sau madamă! Un deget pr sonerie S'aşl' pli Moldova să vie, Iar de două ori d'apeşi l(i vin codrii mari şi deşi... Asta'i vis şi poezie! Ştefane, Măria Ta, De 'mi-ar da mie poelul Cornu'li magic, mie bietul. Eu Moldova riaş chema. Căci d'acolo am sosit, Prăpădit si necăjit. Fără gust să mai mâ'nlom. însă aş suv,a din corn, 0, Şle/ait cel sfânt şi mare, Aş suna să asurzeşti, Ca să'mi vie la chemare Codrii toii la Bucureşti!

4 I-aş tăia pe toţi cu drag, Cer, stejar, frasin şi fag, Şi In soba proletară Toate lemnele le-aş pune, împlinind astfel în Iară Cea mai straşnică minune: Să preschimb iarna in vară!

Ştt'ane, Măria Ta, Insă nu te deranja, Căci zadarnic ţi-ar fi mii* S'alini obşliei aler u : Azi pe codrii, iac'aşa, Sunt stăpâni doar Hălăceanu Şi Innescu-Brăila. Singuri ei, la Primărie, Poî chema codrii să vie, Să vie in ajutat Penlru... Mari(ile. Lor!

Kiriak Napadarjan

Subiectele şi explicaţiile ilustraţii­lor din acest număr sunt date de N. D. Ţăran*.

SURMENAJ... MORAL. - INTRE LICEENI

Măi Gică, nu te-am mai văzut de-o lună pe la Ionescu: vă ştiam prieteni buni. Din cauza lui tată-său, monşer: prea schimbă des siujnicile!

Desen de F. Ş i rato

BOLŞEVISMUL FACE RAVAGII IN GERMANIA

Ce carne tare... Dracu m'a pus s'o las să slăbească! Desen de A. Murnu

POPESCU & Comp. — Adaptări —

Cronica teatrală.

In Bucureşt i sunt foarte mul te teatre şi foarte puţini amator i . Se Şopteşte... Cum Ia teatru, în t impul r e p r e z e n t a ţ i e i , singurul care are dreptul si^ şoptească e d l suiler. adresaţi-vâ direct lui şi veţi alia la sigur ce se şopteşte. Destul că tea-trui se m e n ţ i n e — v o r b e s c de tea-t ru l -negoţ : scena r ă m â n e a ceea ş,-indiferent dacă acei cari o calcă in picioare s a u schimbat . Spectatorilor, Jluţin le pasă că marchizul Cutare nu mai e Popescu, odată ce Ionescu, înlocuitorul său, şi-a făcut aceeaş „mască". La teatru ca şi 'n viaţa de toate zilele : haina face pe om ! Ce te faci, însă, când hainele sunt prea

să prosteşti miliţia'?... Uit»-te bine la picioarele mele şi r ă spunde : ce sunt astea ?

— Cisme, să trăiţi. — .Văd eu că's cisme, doar n 'or

fi caltaboşi ! Vorba e că ieri mi te ai p lâns că nu poţi lustrui cişmele fiindcă n'ai avut vax de ajuns. Esîe sau nu adevărat că ţ i-am cumpăra t două cutii de v a x ?

— Este. — Este şi cu uu-e, la (ine e tot

u n a ! Priveşte : azi cişmele sunt fără lustru ca şi ieri. De c e ?

— Trăiţi dom' le căpitan, ieri nu mi s'a ajuns vaxul...

— Dar azi ? — Azi n 'am putui sa* Ie lus t ruesc

bine fiindcă nu mi s'a ajuns scuipatul!

Uh bun părinte de familie.

— Tată, nu ştii ce mi s'a în tâm­plat...

— Ai mai făcut vreo datorie, fiule? — Nici gând tată... — Atunc i? — Ieri a m fost Ia d-şoara P o ­

pescu de i -am cerut mâna şi m'a refuzat.

— P ă c a t ! — Cum, tată : par că alaltăieri nici

nu vreai s'auzi de căsătoria mea cu d-şoara Popescu ?

— Adevărat. Alaltăieri c ream con­vins că d-şoara Popescu t rebue să fie o imbecilă de pr ima c lasă ; refu-zâudu-te , a probat contrariul . P ă c a t !

Nas D. Ţăranu

scumpe Te faci... actor sau ac­hi tă . De c e ? Vârâţi-vă nasul în con­t r a c ţ i e de angajare şi veţi vedea că lefurile au fost triplate şi chiar în­zecite, nu pentrucă actorul are ta­lent triplu sau înzecit, ci fiindcă s'a scumpit „garderoba" ! Nu mai vor­besc de femei. Astăzi, a fi amant de actriţa însemnează a fi cel puţin mil ionar . Inchipuiţi-vă că bietele, femei — vor fi obligate, cu rând-cu-rând să moară.. . fete mar i — nu im­portă in ce piesă. • Bineînţeles că d-şoara Toroipan

hal>ar n 'are de toate acestea. Visul ei este să fie artistă — să intre la Conservator c'apoi să se fasolească pe scena. Familia e ţcontra"! Toroipan clocote de m â n i e :

— Să 'mi văz eu numele pe afiş, de par 'că aş fi un scaun scos ia li­ci taţ ie?!. . . Nu, d o m n i ş o a r ă : prefer mai bine să nu 'ţi mai fiu tată.

— Papa ! — se scânceşte încăpă­ţânata copilă — ce are aface? Dacă numai ăsta ţi-e. focul, atunci fac şi eu ca a l le ie : Îmi iau un pseudonim.

— Cum ai zis?... Să nu 'mi necin­steşti casa, că vâ omor p 'amândoi .

După care, Toroipan iese trântind uşa, furios... ca la teatru.

Cazone.

Cred că aţi auzit de păţania beţi­vului care bea vin cu sifon ?... V 'adu-ceţi a m i n t e : când se isprăvea vinul mai r ămânea sifon ; şi vice-versa. Problemă alcoolică ce nici până 'n prezent u'a ishutit s'o rezolve.

Uite o istorioară care seamănă .. in altă direcţie :

Don Căpitan Stănoagu neputârid „să-şi facă mustaţa" in !>?stîaii cis-melor, zornăe supărat din pintenii ce-i ţin loc şi de sonerie electrică.

— Por 'e i ţ i ! — apare pe vişe cei

• t 'Meidtâ, l ta t * s ! t al â* f*nd

Patriotism şi Patriotism

Citim in Viitorul, organul patr i ­otic pr in excelenţă :

Patriotismul hotelierilor f r anc - z i» hatut recordul. Un g '-rti i i t i so- i t zilele trccitte în Paris, n'a putui «ăsi lo-niniă Ia nici un hotel, d e o a r e ce sindicalul hotelierilor

hotftiftt p& nu mai dea azil nici unui german. Cum Insă, germKnnl în chest iune era o persoană oficială,care însoţia <> sumă do b<i;i în aur pe care Qermania o resti­tuia F-antei, politia a t ieluiit să '1 gfizdn^ ias'-â la nn particular, de oare ce toate Intervenţiile pe lângă sindicatul hotelierilor au fost zadarnica.

Aşa e d e când l umea : găina ve­cinului face ouă mai mari . Viitorul admiră patriotismul hotelierilor din Paris şi n 'are nici un cuvînt de la­udă pentru romîni . cari, din punctul de vedere al acestui frumos sent i­ment, bat recordul ca un ceasornic. Să dau cîta-va exemple, d'a m i n u n e : "în Franţa, un neamţ care 'aduce pa­rale, nu găseşte adăpost — pe când la noi Gross, Gutmann, Schein şi Beldiman, care au luat, cu nemţii, doi ani de zile, cile parale au fost în Muntenia, locueşte în p a l a t ; la Paris , minis trul de răsboj numai pentru oă n'a fost destul de vigilent pe cînd duşmani i unelteau răscoale pe front, a fost pedepsit cu e<j! pe cinci ani—pe când la noi Virgi! Arion, care a redactat chemarea prin c»re boaita de la mitropolie sfătuia pe sol ­daţi să iepede a rmele este t i tularul unei catedre care 'i s'a dat pe te­menii ju rământu lu i de credinţă că­tre capul oş l i re i ; în Franţa , in sfir-şit, Bolo Paşa 'şi-a pus capul pe to­cător fiindcă a Indrăsnit să lucreze pentru pace cu boşii — pe când la noi Stere, care ne biciuia ca să ne ducă în braţele „duşmanilor de azi, prietenilor de ieri şi de .roîine" ru ­megă simbria Ini Schulder şi r ă s ­punde o» piciaral Ia soli*» pe «ar*

i-o tr imite guvernul ca să uite tre­cutul şi să reintre în part id.

Şi ca culme a bunei r indueli , pe cînd amicii lui Berger expiază la temniţă imprudenţa de a fi crezut în perspicacitatea lui BogdarirPiteşli, Neniţeseu, Carp. Lupu Kostake şi Barrioschi, antreprenori i mişcărei pe care o propovăduia Konon, dau cu tifla gogomanilor cari, în ioc să se fi făcut j i rmani , plătesc brînza cu trei zeci de lei k i logramul !

Nu. In materie de patriotism, or fi ei, francezii, harosani, dar nici noi nu ne lăsăm mai pe jos. Dar aşa e r o m â n u l : se uită peste gard şi 'i se pare că e mai cald pe maidan de cit la el în bătătură.

Yo

N u m ă r u l v i i t o r va f i p u s î s i Vân« za r» Lsjini 4 Februarie:.

„ iY lar -uscr ise 'e r u s e î n a n o i a z i 8

(^rn lca)

iVu mi se 'napoiază manuscrisul?! Dar asta nu'i decât o glumă, sper ! O glumă fără sare şi chiper. ' Vai, tnj s'ar spulbera, altminteri, pisull

InJ'aţă 'mi-aş ve-dea atunci abisul! Stimate domnule director, cer, Cer manuscrisul înapoi; prefer, De mii de ori, zău, sâ'mi pierd paradisul!

tiu protestez şi-acum din răsputeri! Dar ştii mata, o domnule redactor. Că face. manuscrisul meu averii

Imensă'i importanta lui ea factor Industrial şi .comercial: Se ştie Cât de enormă! criza de hârtie!

Ouaai* ©rătlinârlţa

CUSUTE Clî AŢA ALBA

Ştiţi dumneavoastră, aşa cum s'a completat acuma comisia delegaţilor români la pacea generală, fine mai lipseşte din ea?

O să'mi răspundeţi că d, Take lonescu Nu. Să nu vă fie cu bănat, d-sa e cu „.bănatul în două luntri,

D. Fleva, care ar fi vrut pentru România toată Dunărea, începând dela Pădurea Neagră ?'

Nici d-sa... şi chiar nici ruda d-saîe, d. Ciorăneanu.

Dar cine atunci? D. Filderman? Poate!

Dar adică de ce tocmai d. Filderman ? De ce nu doctorul Erdreich. sau ra­binul Niemerow«r? • Şi la urma urmei ca veritabil repre­

zentant al majorităţii... ebraice, în de­legaţia de la Paris era musai să intre rab nul dela Buhuşi. Că doar el repre­zintă mai• autorziat ca oricine pe toţi pumuntenii de pe meleagurile astea, afară de spanioli. Dar «spaniolii sunt neutri 1

Deci, ca mai respectabil, rabinuldc-la. Buhuşi trebuia să meargă la Paris. Mai ales că, pe cât ştiu, rabinul dela Bu­huşi n'a semnat manifestul răposatului întru românism mitropolit Konon 1 Şi « şi asta ceva.

De al fel în scopul ăsta chiar, rabi­nul dela Buhuşi a şi venit mai deunăzi la Bucureşti, să stea de vorbă cu d. Vintilâ Brătianu. şi erau cât pe-aci .să se înţeleagă, dar în timpul ăsta, fratele Tonei se şi.învoise din preţ cu Mşu. Cine ştie ce 'miş-mişuri s'au învârtit şi în afacerea asta.

Destul că, dezolat de eşecul tratati­velor sale, rabinul dela Buhuşi s'a dus pe seară Ta un hotel din centru să-şi reţie o cameră.

Portarul hotelului, v?zându-I aşa de plouat, şi gândindu-se să-1 mai învese­lească, 1-a întrebat:

— O cameră cu "un pat întreg, sau cu o jumătate de' pat ?

— Cu un pat întreg! a iăspuns in-terlocat venerabilul rabin.

Şi, când a venit seara după ce mân­case la un restaurant cuşer, să se culce rabinul a găsit în patul lui o fetiţă delicioasă. Un pat întreg, de! Furios rabinul a sunat pe portar:

•— Ce e asta ? — Păi nu mi-aţi poruncit un .pat

întreg ? Dar dacă vreţi, n'ars decât să plece.

Rabinul, milostiv, uitându-se la sim­patica fetiţă din patul-îutreg, a răs­puns blând de tot :

— Lasă acuma, dacă s'a ostenit ai vie, poat» să rămână.

A doua ??«r& noua lui prietenii t-a dus pe rabin la un ot>b*rct.

(O paranteză: la ovrei <? obiceiul o» să-şi adune unghiile când şi le taie. de oarece credinţa lor spun« că Iehgva îi trimete depe lumea cealaltă să şi le adune de unde le-au risipit.)

Şi, la un moment dat, fetiţa vede pe tabii] scoţând o forfecuţâ din buzunar şi tăindu-şi unghiile, împrăştiindu le pe unde nemerea.

— Ce faci ? îi întrebă ea, care era de aceeaş! religie cu el, şi ştia ce nu şe ca do.

— Iacă vreau să vin să le adun de-aici, răspunse candid rabinul, uitân-du se cu jind la dansatoarele ultra-deeoltate ta picioare, care ţopăiau în spaţiul lăsat liber între merele caba­retului.

S a n d y

N u m ă r u l v i i l o r v a f; pus In v â n ­zare L u n i 4 F e b r u á r i g .

ideile iui Pepelea Pentru înlăturarea crizei de încăîţăminte —

încă de pe când s'a poriiit scumpirea traiului şi îmbogăţirea speculantului, atâta am tot auzit spunându-sc, ş chiar scriindu-se, că mai la urmă ce ? şi pu­blicul însuşi, adică publicul căruia i se mai zice încă şi astăzi, in deriziune, consumator, poartă în mare parte vina faptului jupuirii sale proprii, —încât a trebuit să fac şi eu ca acela despre care proverbul zice că atunci când doi inşi îi spun că e beat să se ducă să se culce, şi, în loc să mai molestez cu tânguirile mele onoratele autorităţi, să mă culc şi eu pe cea ureche. Fireşte, a trebuit să mi zic, că şi pub icul poartă în mare parte vina faptului jupuirii sale, căci mai întâi ale cui sunt cele şapte piei ce se trag de pe spinarea lui, dacă nu ale lui proprii ? deci dar, dacă nu vrea să fie jupuit, n'are decât să le lapode de bună voie,—şi al doi­lea.., mărturisesc că al doilea argument nu l-am găsit, dar trebuie să-1 cunoască desig ' r aceia cari i-au găsit publicului această vină vădită.

Acuma, fiindcă e vorba de piele, şi după ce aţi citit în capul studiului a-cestuia cumcă are să trateze despre înlăturarea crizei de încălţăminte, sunt sigur că o să vă ziceţi: las' că ştim unde vrei să baţi, amice Pepelea, vrei să zici că. publicul d'aia e de vină şi aicea, fiindcă, din cele şapte piei de ce nu-şi păstrează şi una pentru argăseală ? şi astfel cu această idee ai fi arătat şi mijlocul înlăturării crizei de încălţă­minte...—Dar nu c aşa, fiindcă eu nu sunt aşa dc spiritual ca d-voastfă, ci vreau să vă încalţ cu o soluţie do o seriozitate iucomparabd mai garantată.

Da, sie, public*! <* de viuă. şi pentru

P A C E N O U A !

însfârşit, sunat-a ora Când măreţul nostru vis Se 'mplineşte! Tuturora, Londra, New-York şi Paris Scumpa veste ne-âu trimis: Că putem să jucăm hora Toţi Românii laolaltă! Eri ? Pe margine de-abis. Azi ? Plutim în slava 'naltă. Ce profet, care oracol, îndrăznea să fi prezis Acest strălucit miracol ?... Să uităm azi tot ce noi Suferirăm în război, Să uităm dureri, păcate!... Când din vis realitate , S'a făcut,—să ni se pară, Azi când ladu'i Paradis, Că realitatea-amarâ Nu a fost decât un v i s !

• Coco

criza dc încălţăminte, şi aceasta pentru că evident el, şi nu autorităţile, este acela care o uzează. Leacul deci, tot atât de evident, are să constea în res­trângerea acestui иг pe care publicul îl transformă în abuz, după cum ori şi cine se poate convinge văzând aler­gătura nebună de fiecare zi a cetăţe­nilor de ambele sexe; după tot felul de obiecte de prima necesitate cari ş'aşa nu se găsesc : deci, prea multă alergătură degeaba!

întrebarea e dar, cum să ajungem la limitarea ei în margini mai rezona­bile, dar în aşa chip, ca să nu se va* teme principiul democratic al egalităţii, — (căci cât pentru, cel al libertăţii — prea vreţi şi d-voastră multe deodată — rămâne pentru mai târziu). R o g să nu fiu timbrat ca trădător, dar rezolvarea acestei chestiuni am descoperit-o în e

'depozitul serviciului gunoaelor unde zac azi mormanele de ordonanţe; al* ocupaţiei germane, acea care îşi pro­pusese, între altele (o, de sigur, între altele 1) să ne înveţe :.i pe noi ce ya să zică ordine, disciplină şi toate ce­lelalte cătuşe singure vrednice de omul aspirând la adevărata libertate. Deci ; să se dea 6 ordonanţă, prin care .să se reglementeze, că plimbarea pe străzi va fi permisă, în zilele de luai, numi acelora al căror nume începe cu literile A. B. şi C.; mart ia celor cu D. E. F.: miercurea. şi aşa mai departe

Contravenienţilor să nu li se aplice sau amenda sau închisoarea sau şi una şi alta, ci numai închisoarea, având în vedere că cu acest chip se va pune un frâu şi mai mult deteriorării intempe-stiv-e a pingelelor. — Aur zis.

Pepel

INCA O VICTIMA A RĂZBOIULUI!

— D'aia am plecat în vizită, că m'am plictisit... U f ! de s'ar încheea pacea mai repede, că tare prost o duc!

— Dar eu ! Inchipueşte'ţi, maşer, că de când bărbatu-meu a fost însărcinat să dis­tribue unt şi zahăr populaţiei sărace, nu mai m'ajunge nici o rochie !

Desen de F. Ş i rato