1

dr. LAURENŢIU-ŞTEFAN SZEMKOVICS

MMMAAATTTRRRIIICCCEEE SSSIIIGGGIIILLLAAARRREEE

AAALLLEEE MMMIIINNNIIISSSTTTEEERRRUUULLLUUUIII

DDDEEE IIINNNTTTEEERRRNNNEEE

(((111888444888---111888888111)))

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor – Bucureşti 2011 –

ISBN 978-973-745-095-1

Cod CNCSIS 270

4

MATRICE SIGILARE ALE MINISTERULUI DE INTERNE (1848-1881)

AFLATE ÎN DEPOZITELE ARHIVELOR NAŢIONALE ISTORICE

CENTRALE ŞI MUZEULUI NAŢIONAL AL POLIŢIEI ROMÂNE

dr. Laurenţiu-Ştefan Szemkovics

Din bogata colecţie de matrice sigilare aflată în depozitele Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, dar şi de la Muzeul Naţional al Poliţiei Române din Târgovişte ies în evidenţă piese care individualizează Ministerul de Interne, în perioada 1848-1881, sub diferitele denumiri pe care le-a avut: Departamentul din Năuntru al Principatului Valahiei1, Ministerul Afacerilor Interne al României2, Departamentul Pricinilor din Lăuntru al Principatului Ţării Româneşti, Ministerul din Năuntru al Ţării Româneşti3, Ministerul celor din Întru, Ministerul Afacerilor din Întru, Ministerul din Întru4 şi Ministerul de Interne5. Aceste matrice, care imprimau

1 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Vornicia din Lăuntru, dosar 919/1848. 2 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de Interne, dosar 26/1857. 3 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de Interne – Divizia Administrativă, dosar 410/1862. 4 Idem, dosar 111/1859. 5 Idem, dosar 40/1860.

5

sigiliul pe documente, au forme octogonale şi rotunde6, au dimensiuni variabile, sunt confecţionate din alamă şi gravate în incizie sau în excizie. În câmpul acestor vestigii sfragistice se disting: stema heraldică a Ţării Româneşti – acvila ţinând în cioc crucea dispusă vertical sau oblic spre stânga sau spre dreapta, uneori încoronată, redată cu aripile deschise, cu capul spre stânga sau spre dreapta, ţinând în gheare, de regulă, însemnele puterii, plasată direct în câmpul sigilar, în scuturi rotunde sau ovale; stema unită – capul de zimbru cu stea între coarne şi acvila cruciată, plasată în scut de tip francez modern, având o dată ca suporţi doi delfini7 afrontaţi şi timbrat de coroană închisă, terminată cu glob cruciger; stemele ţării din 1872 şi 1881 şi legendele scrise, în limba română, cu caractere latine sau chirilice, de regulă, cu litere majuscule, cu textul dispus în exergă fie în sensul acelor de ceasornic, fie în sens invers acelor de ceasornic, demarcat câteodată de asteriscuri, steluţe sau cruciuliţe, pe unul, două sau chiar trei rânduri, care evocă, de la caz la caz, instituţia centrală, denumirea ţării, unităţi din cadrul său.

Acvila cruciată, stema heraldică a Ţării Româneşti, evidenţiază originea latină a poporului român şi indirect ideea de unire8. Pasărea mai semnifică demnitate, curaj, zbor spre înălţimi. Prezentă şi în emblema sigiliilor aparţinând Ministerului de Interne, acvila cruciată a fost plasată deseori alături de capul de bour al Moldovei, făcând aluzie în ansamblu la aspiraţia spre unitate9. Astfel, stema heraldică a Ţării Româneşti apare în câmpul următoarelor piese:

6 Sigiliile rotunde, cu forma considerată fundamentală, reprezintă autoritatea; Laurenţiu-Ştefan Szemkovics, Maria Dogaru, Tezaur sfragistic românesc. I. Sigiliile emise de cancelaria domnească a Ţării Româneşti (1390-1856) – Trésor sfragistique roumain. I. Les sceaux emis par la chancellerie princière de la Valachie (1390-1856), Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2006, p. 64. 7 Cei doi delfini afrontaţi provin din herbul moldav şi evocă regiunea maritimă a ţării. Ei au fost introduşi de Gheorghe Asachi în 1816 pentru a aminti faptul că Basarabia, răpită de Rusia ţaristă în 1812, aparţine Moldovei; Maria Dogaru, Contribuţia lui Gheorghe Asachi la dezvoltarea heraldicii româneşti, în „Memoria Antiquitatis”, Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ, XIX, 1994, p. 473-484. 8 Maria Dogaru, Însemne heraldice reflectând ideea unităţii naţionale, în „Revista Arhivelor”, IV, vol. XI, 1979 (supliment), p. 206-222. 9 Petre Năsturel, Asupra stemelor unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti la începutul veacului al XVII-lea, în „Studii şi Cercetări de Numismatică”, II, 1958, p. 371-376; Constantin Moisil, Primele peceţi cu stemele unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti de la începutul veacului al XVII-lea, în „Studii şi Cercetări de Numismatică”, III, 1959, p. 371-375.

6

I. Matrice sigilară octogonală (36 x 40 mm), gravată în

excizie, având în câmp acvila cruciată, încoronată,

conturnată, cu aripile deschise, ţinând în gheare

însemnele puterii, în dreapta spada, iar în stânga

sceptrul; dedesubt, o goarnă (trompetă) flancată de anul

18-48. În exergă, urmând traiectoria sigiliului, legenda

în limba română cu caractere chirilice: DEPEPT. DIN

N¿ÁNTPÁ AL. PPINC. BALAXII (DEPARTAMENTUL DIN

NĂUNTRU AL PRINCIPATULUI VALAHIEI)10.

10 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 2972; vezi şi Maria Dogaru, Sigiliile, mărturii ale trecutului istoric. Album sigilografic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 176-177.

7

II. Matrice sigilară rotundă (36 mm), gravată în incizie,

conţinând o acvilă asemănătoare cu cea de sus, având

dedesubt gravat anul 1857 flancat de două ramuri de

lauri care se întretaie, în partea de jos, în săritoare11. În

exergă, legenda: MINISTERIUL AFFACERILOR

INTERNE AL ROMÂNIEI12.

11 Săritoarea = piesă onorabilă realizată prin suprapunerea benzii cu bara; (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 186). 12 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 48.

8

III. Matrice sigilară rotundă (40 mm), gravată în

incizie, având în câmp un scut oval, perlat, încărcat cu

acvila cruciată, cu aripile deschise. Scutul, timbrat de o

coroană închisă, terminată cu glob cruciger, este flancat

de o ramură de măslin şi o alta de laur care se întretaie,

în partea de jos, în săritoare. În exergă, legenda în limba

română, cu caractere chirilice: DEPERT2 PRÛ¤ÛNÛLOR

DÛN L¿ÁNTRÁ PRÛNC2 C¿RÛ RÁMÅNEÍÛ

(DEPARTAMENTUL PRICINILOR DIN LĂUNTRU

PRINCIPATUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI)13.

13 Idem, nr. 2975.

9

IV. Matrice sigilară rotundă (39 mm), gravată în

excizie, având în emblemă, în scut oval, acvila cruciată,

încoronată, ţinând în gheare spada şi sceptrul terminat

în cruce. Scutul, timbrat de o coroană închisă, cu glob

cruciger, este înconjurat de o ramură de stejar cu ghinde

şi o alta de laur care se întretaie, în partea inferioară, în

săritoare. În exergă, legenda în limba română cu

caractere chirilice: DEPERT2 PRÛ¤ÛNÛLOR DÛN L¿ÁNTRÁ

PRÛNC2 C¿RÛ ROMÅNEÍÛ (DEPARTAMENTUL

PRICINILOR DIN LĂUNTRU PRINCIPATUL ŢĂRII

ROMÂNEŞTI)14.

14Idem, nr. 96.

10

V. Matrice sigilară rotundă (39 mm), gravată în incizie,

având în emblemă, în scut oval, acvila cruciată,

încoronată, ţinând în gheare spada şi buzduganul.

Scutul, timbrat de o coroană închisă, cu glob cruciger,

este înconjurat de o ramură de stejar cu frunze şi ghinde

şi de o ramură de laur care se întretaie, în partea

inferioară, în săritoare. În exergă, legenda în limba

română cu caractere chirilice: DEPERT2 PRÛ¤ÛHÛLOR.

DÛH. L¿ÁHTRÁ. PRÛHC. C¿RÛ. ROMÅHEÍÛ

(DEPARTAMENTUL PRICINILOR DIN LĂUNTRU

PRINCIPATUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI)15.

15 Muzeul Naţional al Poliţiei Române din Târgovişte, inventar nr. 354. Mulţumim doamnei muzeograf Nica Mihaela-Cristina pentru sprijinul acordat la depistarea şi punerea la dispoziţie a pieselor aflate la muzeul amintit.

11

VI. Matrice sigilară rotundă (39 mm), gravată în

excizie, având în câmp un scut oval, perlat, încărcat cu

acvila cruciată, cu aripile deschise, ţinând în gheare

sabia şi sceptrul. Scutul, timbrat de o coroană închisă,

terminată cu glob cruciger, este flancat de o ramură

formată din frunze şi flori şi o altă ramură de laur care

se întretaie, în partea de jos, în săritoare. În exergă,

legenda în limba română, cu caractere chirilice:

DEPERT2 PRÛ¤ÛNÛLOR DÛN L¿ÁNTRÁ PRÛNC2 C¿RÛ

RÁMÅNEÍÛ (DEPARTAMENTUL PRICINILOR DIN

LĂUNTRU PRINCIPATUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI)16.

16 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 1765.

12

VII. Matrice sigilară rotundă (38 mm), gravată în

excizie, având în câmp acvila cruciată, încoronată,

ţinând în gheare iataganul şi sceptrul. În exergă,

legenda: PRINCIPATELE UNITE * MINISTERUL

DIN NĂUNTRU AL ŢEREI ROMÂNEŞTI17.

17 Idem, nr. 1785.

13

VIII. Matrice sigilară rotundă (38 mm), gravată în

excizie, având în câmp acvila cruciată, încoronată,

ţinând în gheare iataganul şi sceptrul. În exergă,

legenda: PRINCIPATELE UNITE * MINISTERUL

DIN NĂUNTRU AL ŢEREI ROMÂNEŞTI18.

18 Muzeul Naţional al Poliţiei Române din Târgovişte, inventar nr. 356.

14

IX. Matrice sigilară rotundă (38 mm), gravată în

excizie, având în câmp acvila cruciată, încoronată,

ţinând în gheare iataganul şi sceptrul. În exergă,

legenda: * PRINCIPATELE UNITE * MINISTERUL

DIN NĂUNTRU AL ŢEREI ROMÂNEŞTI19.

19 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 1788.

15

X. Matrice sigilară rotundă (36 mm), gravată în excizie,

în emblema căreia, acvila cruciată stând pe o ramură de

măslin şi o făclie încrucişate în săritoare; dedesubt, o

balanţă cu talgerele în echilibru. În exergă, legenda: *

MINISTERVLV QVELLORV DIN INTRU20.

20 Idem, nr. 5.

16

XI. Matrice sigilară rotundă (41 mm), gravată în

excizie, având în emblemă o acvilă cruciată, cu aripile

deschise, încoronată cu o coroană închisă, terminată cu

glob cruciger, ţinând în gheare spada şi sceptrul

terminat în cruce. În exergă, legenda:

* PRINCIPATELE UNITE * MINISTERUL DIN

NÂUNTRU AL ŢERII ROMÂNEŞCI21.

21 Idem, nr. 95.

17

XII. Matrice sigilară rotundă (41 mm), gravată în

incizie, având în emblemă o acvilă ca cea de mai sus. În

exergă, legenda: * PRINCIPATELE UNITE *

MINISTERUL DIN NÂUNTRU AL ŢERII

ROMANEŞCI22.

22 Muzeul Naţional al Poliţiei Române din Târgovişte, inventar nr. 353.

18

Stema unită, reunind stemele heraldice ale Moldovei şi

Ţării Româneşti, apare în emblema următoarelor piese:

XIII. Matrice sigilară rotundă (39 mm), gravată în

incizie, având în câmp, în scut francez modern,

despicat, în cartierul din dreapta capul de bour cu stea

cu şase raze între coarne, iar în cel din stânga acvila

cruciată ţinând în gheare spada şi buzduganul. Scutul,

timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob

cruciger, are ca suporţi doi delfini afrontaţi. În exergă,

legenda: * PRINCIPATELE – UNITE * MINISTERIUL

AFACERILOR DIN ÎNTRU23.

23 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 6148.

19

XIV. Matrice sigilară rotundă (45 mm), gravată în

excizie, având în câmp un scut francez modern, cu

bordură subţire, despicat, în dreapta, acvila cruciată, cu

capul conturnat, în stânga, capul de zimbru cu stea între

coarne. Scutul este timbrat de o coroană închisă, cu

glob cruciger. În exergă, legenda: * MINISTERUL DIN

ÎNTRU * DIRECŢIA GENERALĂ A SERVICIULUI

SANITAR24.

24 Idem, nr. 1986.

20

XV. Stema României din 1872 apare pe matricea sigilară rotundă (39 mm), gravată în incizie, având în câmp un scut polonez, scartelat: în cartierul 1 – acvila cruciată, în 2 – capul de bour cu stea între coarnele ce au vârfurile recurbate în exterior, în 3 un leu încoronat, născând25 dintr-o coroană deschisă, iar în 4 – doi delfini afrontaţi. Scutul, timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob cruciger, are ca suporţi doi lei afrontaţi26, care se sprijină pe o eşarfă aflată sub scut, în care este înscrisă deviza: NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Compoziţia este inclusă sub un pavilion, căptuşit cu hermină şi având în partea superioară un baldachin prins sub o coroană închisă, terminată, de asemenea, cu glob cruciger. Legenda: MINISTERUL DE INTERNE * DIRECT. G – LĂ A SERV. SANITAR * REGIUNEA II CIRC. TĂTĂRENI27. 25 Leul născând dintr-o coroană deschisă este stema atribuită Olteniei în secolul al XIX-lea. La începutul veacului al XVII-lea (1602), familia Buzescu s-a individualizat printr-un leu rampant ieşind dintr-o coroană deschisă şi ţinând în laba dreaptă anterioară o cruce; Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Bucureşti, 1977, p. 302. 26 Cei doi lei care sprijină scutul ţării sunt preluaţi din sigiliul lui Mihai Viteazul, din 1600, ca domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei, incluşi în sigiliul domnitorului unificator, constituiau „simbolul Daciei”; Dan Cernovodeanu, Unirea Ţărilor Române în sigiliul lui Mihai Viteazul, în „Familia”, (Oradea), V, 1975, nr. 10(122), p. 89; Maria Dogaru, Reconstituirea Daciei în simbol heraldic, în „Revista de Istorie”, 1980, nr. 4, p. 743-758; Eadem, Tipare sigilare aparţinând suveranilor României, p. 41. 27Arhivele Naţionale Istorice Centrale, col. Sigilii, nr. 6152.

21

XVI. Stema României din 1881 apare pe două matrice rotunde (37 mm), gravate în excizie, în emblema cărora un scut polonez, scartelat, încărcat în cartierul 1 cu acvila cruciată, în 2 cu capul de zimbru cu coarnele curbate în interior, în 3 cu un leu încoronat, născând dintr-o coroană deschisă, în 4 cu doi delfini afrontaţi; în inimă, blazonul familiei de Hohenzollern reprezentat printr-un scut scartelat, având în cartierele 1 şi 4 argint, iar în 2 şi 3 negru. Scutul, timbrat de o coroană închisă cu glob cruciger, are ca suporţi doi lei afrontaţi, stând pe două arabescuri. Sub scut, deviza: NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Compoziţia este înscrisă într-un pavilion căptuşit cu hermină, având în partea superioară un baldachin prins în partea de sus sub o coroană închisă, terminată cu glob cruciger. Legendele: a) MINISTERUL DE INTERNE * DIRECT. G – LĂ A SERV. SANITAR * REGIUNEA II CIRC. TĂTĂRENI28; b) * ROMÂNIA * MINISTERUL DE INTERNE. SERVICIUL VETERINAR AL ZONEI PREVENTIVE. DESPĂRŢIREA 1029.

28 Idem, nr. 6151. 29 Idem, nr. 6155.

22

Imaginile gravate în câmpul acestor izvoare speciale, deseori atestând

preocupările cotidiene ale posesorilor, atributele şi poziţiile acestora, permit

cunoaşterea mentalităţilor sociale. Gravarea tiparelor sigilare, activitatea migăloasă şi

plină de dificultăţi, întrucât uneori trebuiau realizate în negativ, în proporţii extrem de

reduse, adevărate tablouri pline de mişcare, cerea din partea celor care o efectuau

îndemânare şi talent.

Lucrarea de faţă îmbogăţeşte istoriografia românească de specialitate şi

constituie un nou pas pe calea cunoaşterii acestor plastice izvoare istorice care au

aparţinut cândva Ministerului de Interne, propunându-şi să informeze specialiştii,

istoricii, iubitorii de istorie asupra acestor sigilii care se păstrează în mare parte în

depozitele Arhivelor Naţionale, dar şi la Muzeul Naţional al Poliţiei Române. Totodată,

volumul se constituie şi într-un apel şi permanent imbold spre intensificarea acţiunilor

menite a depista, salva şi pune în circuitul ştiinţific aceste mărturii ale trecutului.

23

GGGLLLOOOSSSAAARRR Acvila pasăre heraldică de prim rang (cea mai intens folosită). Simbolizează

curaj, hotărâre, zbor spre înălţimi. Conform cerinţelor artei heraldice, acvila trebuie reprezentată văzută din faţă, cu capul spre dreapta şi aripile deschise. Este elementul central al stemei heraldice a Ţării Româneşti. Figurează şi în stema Transilvaniei. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 17); stăpâna tunetului şi a trăsnetului, căci loviturile date cu ghearele sunt precum fulgerele, iar asupra prăzii se năpusteşte ca trăsnetul; simbol al regelui solitar şi necruţător; în tradiţia populară este simbol al focului, al incendiului şi al devastării; purtător al luminii; reprezintă persoana şi puterea regelui, dar şi capitala şi imperiul acestuia. (Jean-Paul Clébert, Bestiar fabulos. Dicţionar de simboluri animaliere, Editura Artemis-Cavallioti, Bucureşti, 1995, p. 334-340).

Acvila cruciată pasăre heraldică purtând în cioc o cruce. (Dicţionar al ştiinţelor speciale

ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 17).

Afrontate două personaje, animale sau obiecte plasate faţă în faţă. (Dicţionar al

ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 19).

24

Arabesc poate fi pus în legătură cu pânza de păianjen şi, de asemenea, cu labirintul, al cărui itinerar complex are menirea să conducă de la periferie spre centrul local (simbolul centrului invizibil al fiinţei). (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, I, p. 121-122).

Balanţă cu talgerele în echilibru simbolul justiţiei şi al echităţii. Buzduganul figură heraldică artificială, în forma unui baston având extremitatea

superioară îngroşată, simbol şi atribut al puterii suzerane. De obicei, buzduganul face parte din elementele exterioare ale scutului. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 205).

Bour animal heraldic, din care este reprezentat, de obicei, numai capul,

văzut din faţă. Este elementul central al stemei Moldovei, încă din secolul al XIV-lea. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 55); Vladimir Mischievca, Ion Negrei, Alexandru Nichitici, Simbolurile Ţării Moldovei. Din istoria vexilologiei şi sigilografiei heraldice moldoveneşti din sec. XIV-XIX, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1994, p. 129; Maria Dogaru, Tipare sigilare aparţinând suveranilor României din perioada 1866-1947, Bucureşti, 1999, p. 38.

Capul de zimbru purtător al lumii; simbol al abundenţei (datorită cornului). (Jean-Paul

Clébert, Bestiar fabulos. Dicţionar de simboluri animaliere, Editura Artemis-Cavallioti, Bucureşti, 1995, p. 294-306).

25

Cartier fiecare din compartimentele în care a fost împărţită suprafaţa scutului. Iniţial, reprezenta una din cele patru părţi ale scutului scartelat; ulterior, defineşte fiecare din compartimentele scutului, indiferent de numărul acestora. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 63).

Câmpul sigilar suprafaţa pe care se gravează emblema şi legenda unui sigiliu.

(Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 71).

Coroană simbol al perfecţiunii; simbolizează o demnitate, o domnie, accesul la

un rang şi la nişte forţe superioare. Simbol al victoriei, este un mod de a răsplăti o faptă deosebită sau merite excepţionale. Coroana este un ornament al scutului care simbolizează demnitate, rang nobiliar, suveranitate. După formă, întâlnim coroane închise şi coroane deschise. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 90; Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, I, p. 371-375).

Coroană închisă coroana formată dintr-un cerc frontal de care se prind mai multe arcuri

ce se unesc în partea superioară; de obicei este dotată cu pietre preţioase şi terminată printr-un glob cruciger. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 90).

26

Conturnată termen care precizează poziţia unor mobile în scut, respectiv reprezentarea unor animale sau păsări întoarse spre stânga (poziţia corectă fiind spre dreapta). (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 88).

Creangă (ramură) omagiu meritat pentru triumful învingătorului. Creanga de măslin

anunţă sfârşitul potopului; creanga verde simbolizează victoria vieţii şi a iubirii; creanga de aur este simbolul universal al regenerării şi nemuririi – reprezintă forţa, înţelepciunea, cunoaşterea. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, I, p. 384-385).

Cruce ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul, arătând spre cele patru

puncte cardinale. Crucea este mai întâi baza tuturor simbolurilor de orientare, la diferite niveluri de existenţă ale omului; este simbol al creştinismului. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, I, p. 395-405).

Despicat termen care indică împărţirea în două părţi egale, printr-o linie verticală,

a unei suprafeţe, scut, cartier sau mobile. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 99).

Deviza inscripţie conţinând o maximă morală, o exclamaţie, o formulă de

credinţă, un angajament. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 100).

27

Emblemă totalitatea elementelor dintr-o stemă, figură alegorică reprezentând un simbol şi un atribut. Reprezentarea gravată pe suprafaţa unui sigiliu. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 109).

Exergă spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau

mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate etc.), în care se gravează textul legendei. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 111).

Flancată termen care indică poziţia paralelă cu laturile scutului a unor mobile.

(Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 119).

Floare a cărei semnificaţie se precizează după culori, care relevă orientarea

tendinţelor psihice: galbenul ia un simbolism solar, roşul un simbolism sangvin, albastrul simbolismul unei irealităţi visătoare. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, II, p. 55-58).

Glob cruciger sferă suprapusă de o cruce care se găseşte în vârful coroanelor închise,

în mâna unor personaje sau deasupra unor scuturi; este însemn al puterii suverane, atribut al suveranităţii. În heraldica românească globul cruciger este întâlnit în stemele Ţării Româneşti, în armele Moldovei şi în armeriile statului român. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 127).

28

Goarnă simbolizează o îmbinare importantă de elemente şi evenimente, marcată printr-o manifestare celestă (aer, suflare, sunet). (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 384-385).

Hermină blană utilizată în alcătuirea stemelor, în special la căptuşirea

pavilioanelor şi mantourilor. Este reprezentată convenţional printr-o suprafaţă albă semănată cu codiţe negre. Este blana folosită de obicei la reprezentarea stemelor de stat. Simbolizează măreţia, suveranitatea etc. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 131).

Iataganul mobilă a scutului aparţinând figurilor artificiale din domeniul

armamentului, înfăţişată sub forma unei săbii curbe, cu lama lată. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 134).

Încărcat termen care indică faptul că într-o piesă heraldică s-au plasat una sau

mai multe mobile. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 146).

Laur emblema gloriei, a armelor, a minţii. Ramurile de laur sunt

ocrotitoare şi îndepărtează puterile răufăcătoare. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, II, p. 200).

Legenda textul scris, de obicei, la marginea spaţiului sigilar, circular de la dreapta

spre stânga, indicând numele şi atributele posesorului. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică,

29

genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 153).

Leu animal intens folosit în heraldică, înfăţişat în diferite forme. Când este

reprezentat trecând şi cu capul în profil se blazonează leopardat, iar când este ridicat pe labele inferioare şi are capul văzut din faţă se descrie leopard-lionat. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 156); simbolizează forţa, inteligenţa, vigilenţa, puterea; figurează prezentul. (Jean-Paul Clébert, Bestiar fabulos. Dicţionar de simboluri animaliere, Editura Artemis-Cavallioti, Bucureşti, 1995, p. 162-168).

Matrice sigilară obiectul confecţionat din material dur care, având gravate o reprezentare

şi un text ce-l individualizează pe posesor, serveşte la realizarea amprentei sigilare; Damian P. Bogdan, O străveche matrice de pecete românească, în „Studii şi Materiale de Istorie Medie”, I, 1956, p. 245; Maria Dogaru, Sigiliile, mărturii ale trecutului istoric. Album sigilografic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 5; matrice sigilară = obiect confecţionat dintr-un material dur (fier, oţel, alamă, aur, argint sau diferite pietre preţioase etc.), care poartă gravate pe suprafaţa sa, în negativ, un text şi o reprezentare menite a individualiza posesorul, exprimând atributele sale în viaţa socială. Matricea este alcătuită din două părţi: a) suprafaţa metalică (de obicei, rotundă), pe care se află gravate emblema şi legenda şi b) mânerul, confecţionat din metal, os, lemn, pietre preţioase etc., Sin. tipar sigilar. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 163).

Pavilion ornament exterior al scutului sub formă de mantou, prevăzut în partea

superioară cu un baldachin. Este alcătuit din purpură, căptuşit cu hermină, brodat cu ciucuri şi franjuri din fir de aur. Simbolizează cortul

30

sub care membrii familiilor domnitoare îşi adăposteau armele. Uneori, acesta este reprezentat chiar în armele de stat, fără baldachin, semnificaţia păstrându-i-se, totuşi. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 182).

Ramura de măslin anunţă sfârşitul potopului; creanga verde simbolizează victoria vieţii

şi a iubirii; creanga de aur este simbolul universal al regenerării şi nemuririi – reprezintă forţa, înţelepciunea, cunoaşterea. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, I, p. 384-385). Măslinul = este un copac de o mare bogăţie simbolică: pace, fecunditate, purificare, putere, victorie şi răsplată. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, II, p. 285-286).

Sabie taie, fiind o armă de decizie, un instrument al adevărului în acţiune.

Sabia este un simbol al puterii în stare să dea sau să ia viaţa. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 182-183).

Scartelat suprafaţă împărţită în patru cartiere printr-o linie verticală şi una

orizontală; scartelat în curmeziş, suprafaţă împărţită în patru prin două diagonale încrucişate. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 205).

Sceptrul figură heraldică artificială, în forma unui baston având extremitatea

superioară îngroşată, simbol şi atribut al puterii suzerane. De obicei, sceptrul face parte din elementele exterioare ale scutului. (Dicţionar al

31

ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 205); simbolizează mai cu seamă autoritatea supremă. Sceptrul prelungeşte braţul, fiind un semn al puterii şi autorităţii. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 208-209).

Scut partea centrală a unei steme, simbolizând arma de apărare a cavalerilor

medievali, pe care aceştia îşi reprezentau blazonul. Scutul are forme variate, după epoca şi aria geografică în care a apărut. După formă poate fi triunghiular, rotund, dreptunghiular, rococo (cu marginile neregulate) etc. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 211); este simbolul armei pasive, defensive, protectoare, deşi el poate, uneori, ucide; atributul puterii, al victoriei, al bănuielii. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 215-217).

Sigiliu amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie

de aur, tuş sau fum) în urma aplicării matricei sigilare ce poartă o emblemă şi un text menit a individualiza posesorul; sigiliul este principalul mijloc de garantare a secretului şi de asigurare a autenticităţii actului. Sigiliul ataşat (atârnat), confecţionat din metal sau din ceară (protejat de un căuş, o capsulă metalică ori cutie din lemn), prins de act cu ajutorul şnurului, şiretului sau ţăncuşei. Acest sigiliu cuprinde următoarele părţi: a) întipărirea sigilară; b) căuşul sau cutia protectoare; c) mijlocul de prindere de suport. În această categorie se cuprind şi bulele sigilare. Sigiliul de închidere – sigiliul cu ajutorul căruia se asigură secretul corespondenţei – se aplică în ceară, pe reversul suportului, după plierea acestuia, astfel încât actul să nu poată fi despăturit şi citit fără ruperea hârtiei sau sfărâmarea

32

sigiliului. Pentru sigilarea în acest mod se utiliza, de obicei, matricea sigilară mică sau mijlocie. Sigiliul imprimat este cel realizat prin imprimarea matricei sigilare pe suportul actului după ce aceasta a fost introdusă în tuş, soluţie de aur sau fum. Sigiliul timbrat, confecţionat prin plasarea, deasupra cerii calde, a unei foiţe-timbru peste care se aplică matricea sigilară. Din punctul de vedere al tehnicii de confecţionare se împart în: a) sigiliul cu timbru fix; b) sigiliul cu timbru mobil. La un sigiliu timbrat se disting trei elemente: a) foiţa-timbru; b) ceara sau coca pe care se aplică; c) mătasea sau aţa cu care este prins timbrul. Pentru creşterea puterii de rezistenţă a sigiliului, marginile foiţei-timbru au fost cusute de suport ori pe reversul acestuia; în dreptul impresiunii sigilare s-a lipit un carton. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 213-218).

Spada simbol al stării militare, al vitejiei, al puterii. Poate fi aplicată nedreptăţii şi

poate stabili pacea şi dreptatea. De asemenea, spada este şi simbol al războiului sfânt. În tradiţiile creştine, spada este o armă nobilă, a cavalerilor şi eroilor creştini. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 246-247).

Stema elementele distinctive şi simbolice care alcătuiesc blazonul unei

persoane, instituţie sau stat, exprimând atributele sale. Conform legilor ştiinţei heraldice, o stemă se compune din următoarele elemente: a) scut a cărui suprafaţă poate fi secţionată sau nu; b) mobilele heraldice plasate în câmpul scutului; c) elementele exterioare ale acestuia, incluzând timbrul, coroana, sprijinitorii, pavilionul sau mantoul, deviza etc. Sin. gherb, herb, blazon, arme. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 222-223).

33

Stea simbolul manifestării centrale a luminii, a focarului unui univers în expansiune. Ea este, ca şi numărul cinci, simbol al perfecţiunii. Steaua cu şase raze este emblema iudaismului şi simbolizează legea evoluţiei şi cea a involuţiei. Steaua cu şapte raze figurează lira cosmică, muzica sferelor, armonia lumii, curcubeul cu cele şapte culori, cele şapte zone planetare, fiinţa umană în totalitatea sa. Steaua cu opt raze simbolizează creaţia, încă terminată şi deci imperfectă, dar pe cale de a se îndeplini. (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 257-264).

Stejarul simbolizează atât forţa morală, cât şi cea fizică. (Jean Chévalier, Alain

Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 264-265).

Suporţi element exterior al scutului, reprezentat de un animal având rolul de a

sprijini scutul. V. sprijinitori. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 225).

Timbrat termen care indică poziţia unei mobile faţă de scut. Este propriu coifului

cu cimier şi lambrechini. (Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, colectiv de autori, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 230).

Trompetă simbolizează o îmbinare importantă de elemente şi evenimente, marcată

printr-o manifestare celestă (aer, suflare, sunet). (Jean Chévalier, Alain Ghéerbrant, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Artemis, Bucureşti, III, p. 384-385).

34

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, str. Mihai Vodă nr. 17, sector 5

www.editura.mai.gov.ro e-mail: editura@mai.gov.ro