+ All Categories

Doruri

Date post: 23-Dec-2015
Category:
Upload: sabo-radu
View: 10 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
Description:
Poezie născută din disperarare la limita normalului, medicină parcă născută din viitor și despre arta dea a gândi,
76
Radu-Teodor SABO DORURI Singurei persoane care poate spune: niciodată nu vei ști cât de mult te-am iubit, mamei, ocazie care îmi amintește versurile Simt că mă topesc Ca un sloi de gheață Dacă nu iubesc
Transcript
Page 1: Doruri

Radu-Teodor SABO

DORURI

Singurei persoane care poate spune: niciodată nu vei ști cât de mult te-am iubit, mamei, ocazie care îmi amintește versurile

Simt că mă topesc

Ca un sloi de gheață

Dacă nu iubesc

Pentru înc-o viață.

Page 2: Doruri

Dinu Virgil, Trilogia luminii.

„El, de fapt, purta bolile noastre și se împovărase cu durerile noastre, prin rănile Lui ni s-a adus vindecare. Toți ne rătăcisem ca o turmă de oi și de capre, fiecare ne vedeam de drumul nostru, iar Iahvé a prăvălit asupra Lui strâmbătatea noastră a tuturor...” (Isaia 53, 4.6)

„O întunecime adâncă ... a îmbrăcat crucea. În întunericul acela dens era ascunsă prezența lui Dumnezeu. El face din întuneric acoperământul Său”. (D.A., Cap. Golgota)

Page 3: Doruri

În loc de prefață

Prov. 30

1 The words of Agur son of Jakeh. The oracle. Thus says* the man: I am weary, O God, I am weary, O God. How can I prevail?

2 Surely I [am more] brutish** than anyone; and I do not have the understanding of a man.

3 I have not learned wisdom, nor have I knowledge of the holy ones.***

_______________

* Or: The words of Agur the son of Jakeh. An oracle. The man spoke to Ithiel [even] to Ithiel and Ucal, [saying]

** brutish: The particle י ”functions in an asseverative sense, „surely; indeed; truly (ki) כhttp://net.bible.org/#!bible/Proverbs+30:1

*** Or: I have not learned wisdom, but I do know the knowledge of holiness.

Prov. 30, 2. 3, Revised English Bible: I am a dumb beast, scarcely a man, without a man’s power of understanding; I have not learnt wisdom.

________________

An appendix. The styles is ironical, scorning those who know too much about God, but the mood is agonized sadness.

NET: The construction uses repetition to make the point emphatically: „I do not know the knowledge of the Holy One.” He is not one of those who has knowledge or understanding of God. C. H. Toy thinks the speaker is being sarcastic in reference to others who may have claimed such knowledge.

1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache – un oracol*. Oracolul acestui om pentru Itiel, pentru Itiel și pentru Ucal:**

2 „În mod sigur, sunt cel mai neinstruit dintre oameni și nu am priceperea oamenilor.

3 N-am învățat înțelepciunea și nu am cunoștința Celui Sfânt***. Proverbe 30, 1-3.

________________

*Cuvântul „oracol” poate fi tradus și prin „ale lui Massa” (RVS)

Page 4: Doruri

**30:1 TM; o diviziune diferită și posibilă a cuvintelor ebraice ne permite să traducem: „Sunt obosit, o, Doamne; / sunt obosit, o, Doamne, și istovit.”

***Sau: N-am învățat înțelepciunea dar am cunoștința Celui Sfânt. / Cunoștința Celui Sfânt: sau Înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. TOB

«Biblia și neamul evreiesc provin dintr-o cultură orientală care prețuiește izbucnirile emoționale și sentimentele intense. [...] Acest stil pătimaș creează un contrast uriaș cu civilizațiile antice ale Greciei și Romei care căutau calea de mijloc în exprimarea sentimentelor, o reacție plină de stoicism prin care pasiunea era ținută în frâu.

Faptul că Dumnezeu îngăduie, ba chiar încurajează, asemenea izbucniri pasionale arată puterea alianței Lui cu noi. Adevărații prieteni și adevărații parteneri își cer socoteală unul altuia. (...) Dacă trec prin viață afișând un zâmbet fals în vreme ce sufletul îmi plânge, nu fac decât să dezonorez această relație.» (Philip Yancey, Rugăciunea are puterea de a schimba ceva?, Editura Kerigma, Oradea, 2008, pag. 80-81. Dependența desăvârșită de Dumnezeu apare când nu vedem nici o salvare. Ca urmare, atunci El face minuni. Dacă nu face pentru mine, atunci pentru cei din jur va avea ceva de dat prin tine. Așa cum cineva spunea mai bine în întunerec cu Dumnezeu decât în lumină fără El, am întâlnit și astfel de formulare: «și îți mulțumesc, Doamne, că nu ai îngăduit să îmi moară toți prietenii odată... Ci să moară așa, pe rând, dureros” (Silviu Dachin, Răsfrângeri, Editura Napoca Star, Cluj, 2006, pag. 79). Ecouri ale acestei lupte de a nu ceda disperării o găsim și într-o poezie de Nichifor Crainic, doar că aici pare că aceasta s-a produs. Redau câteva versuri: «Aici pământul s-a-ngustat de-o șchioapă / Iar timpul, scos din lume, e pustiu. / Eu sunt cel care s-a trezit în groapă / Şi nu-și aduce-aminte c-a fost viu. / O zi se scurge cât o mie, / Dar zece mii s-au scurs ca un minut. / Sunt abur ce se pierde-n veșnicie / Şi cad țărână-n golul absolut.» (Nichifor Crainic, Şoim peste prăpastie, pag. 55). Acestea sunt poezii create în închisoare. Dependența de Dumnezeu nu ne va face slabi, nu ne va lua inspirația, aceasta aduce cu sine putere, și mai repede ne va face teribili, înspăimântători – vezi Cântarea Cântărilor 6, 4.10 – în fond puterea necesară pentru excelența care se cere unui creștin nu este neglijabilă, după cum spune și în Filipeni 4,13: «Am putere să fac toate în [Cel] care mă dinamizează lăuntric (gr. En-dinamoo)». Putem folosi poezia pentru a ne ajuta se ne creem o experiență cu Dumnezeu așa cum putem folosi pentru aceasta și poezia următoare, după Ioan Andrei, volumul Cruci de grati.

Rugă și tânjire

Pe cărarea fără mângâieri

rozele ți-se-pletesc cu crinii,

surâzând în crâncene dureri

tu-ai ales din trandafiri doar spinii.

Page 5: Doruri

Chinul l-ai schimbat, pe culme sus,

prin credință-n bucurie adâncă,

crești de dragul Pruncului Isus

ca regina florilor, pe stâncă.

Îți ascultă Domnu-nlăcrimat

rugăciunea - mistică văpaie,

inima ce nu i-a refuzat

pe pământ o singură bătaie.

http://my.opera.com/teraradu

Page 6: Doruri

Ce este de oferit?

Idei răzlețe

Se vor mărețe,

Versuri sacadate

Şi voit ritmate

Un chin ce lovește pe la spate.

Sau liniște, pace senină

Doar intimitate deplină

Cu-Acel ce pentru noi dori

Durerea-o primi.

Primirea iubirii

Prin El iubirea-I am simțit –

Atâta doar cât El în inimă ni s-a găsit

Căci fost-am mult prea reci, nesimțitori

Pentru-a veghea spre-a fi umpluți de dor.

Ce-i pământesc de a-ncetat

Iar biruința-i câștigat,

Mâna-I nu va apăsa

Învățându-te-a visa

Spre-a știi să umbli-n calea Sa.

Speranță

Page 7: Doruri

În negură-n afund

De-ar fi tot voia Ta

Plăcerea să-mi ascund

Cât viață voi purta.

De doare dorul Tău

Rănește voia Ta,

De viața mi-o păstrez

Iubirea-Ţi voi purta

Cât timp voi mai avea.

Doamne

Străpunge astăzi, Doamne, platoșa obișnuinței

Gândirii ce-n tiparu-i viața ne-a format

Să nu cădem iar în iluzii din calea biruinței

Uitând din ceea ce cândva, cumva ne-ai învățat.

Însă vrem noi să primim

Durere-amară, foc și chin

Cu ce ne-ndeamnă a veni

Cu El a ne-ntâlni?

Credință

Demonii stăruie,

Page 8: Doruri

Timpul mă-nvăluie

În neputință,

În neștiință.

Învață ce e bine

Acum, când nu e prea târziu,

Privind iar în mine

Să pot să reviu

Din iureșul vieții

În gândul adânc.

În mersul lumii în zadar

Vei căuta iubire

Nu s-a născut, e un coșmar

De nu tronează El în fire.

Speranța în van

În Domnul ne-am pus

În zadar apelăm la un nume – Isus

Absurdul e tot ce se cere să faci:

Să lupți cu putere și iar să te zbați

Să scapi din strânsoarea vieții, să cați,

Prin freamătu-I dorinței după tine să-ncerci

Răsplata – iubirea pentru El s-o primești.

Page 9: Doruri

Zbatere

De durerea împresoară

Pace nu primesc de sus

Întunericu-nconjoară

Legătura Ta s-a dus

Doar urme ale pașilor Tăi

Doamne, azi le mai căutăm noi.

Într-o margine de lume

Iarăși, Tu, m-ai căutat

Căci am dorit iar anume

Ce Te-a-ndepărtat.

Nebun ce visează din durere

Să-nvețe ce dă mângâiere

Ești alinat, dar vrei să fii nesimțitor

Acum când știi cum te-a umplut Isus cu dor.

Pentru mine

Pentru ce-mi așterni în drum,

Dă-mi iubirea-Ţi ce-o visez,

Doar așa pot să-Ţi urmez

Prin pietriș și scrum.

Vis, mister și poezie

Mi-ai pregătit Tu, Doamne, mie.

Page 10: Doruri

Fă să le doresc nespus

Pe cale, pân’ la apus.

Umbre, taine, prin dureri,

Duce te-au învăluit, până ieri.

Azi, de vrei să le primești,

Jertfa să ți-o împlinești,

Cu-ai luminii soli cerești.

Page 11: Doruri

Un glas

Un glas din răsărit

Mi-a vorbit:

„Ţi-am dat în brațe tot cerul

Ţi-am pus în gând misterul

Iar eu am oferit

O cale ce de tot s-a pustiit”.

Adevărul

În ce se sfărâmă Adevărul?

În rațiune – fiară dezlănțuită,

Tăioasă pentru cei ce-o alintă

Ce duce departe al științei izvor

Viziunea ce dă la o parte vălul

Totul jucat de maimuța nebună –

Pasiunea, plăcerea ce cântă din strună.

Cu ce rămâi din nebunia

Ştiinței ce nu poți s-o urmezi

Unde-i pierdută duioșia,

Ce doruri o să mai visezi?

Doborât

Pacea ninsorilor chinuie

Page 12: Doruri

Pe cel ce singurătatea-l biruie

Şi-o tânjire dup-un suflet

Ce-aduce greșire-n umblet

Poate să o mai îndrepte

Doar iubirea de sine –

Privirea Acelui Copil-minune

O dragoste ce, luând chip de copil

E tot ce-a mai rămas ca să trăim.

Fulgere şi flori

Din tot ce-a fost –

Un glas

Ce strigă-n noapte

A mai rămas

Şoapte

Şi liniște

Noapte.

Naşterea poeziei

Pe calea spre lumină

Ai nopți de beznă grea;

Iar bolta este plină

Page 13: Doruri

De nori – e calea ta!

Când pe calea spre izbândă

Vin iar lupte de purtat

Demonii ne stau la pândă,

Terenul e minat,

Când totul îți arată că iar ești părăsit

Când cerul nu-ți șoptește – glasul a muțit

Poezii disperării, ce te-ndrumă spre Isus,

Din golurile nopții când totu-i apus,

Naște fiorul jertfei c-un farmec nespus.

Depresie

Iubesc afundul

Iubesc să zac

În groapa din urmă ce astăzi mi-o fac.

Urăsc cuvântul și tot ce sunt

Simțirea – cu ea

Spre Tine mă avânt,

Iar negura, cu ea mai străpung

Doar milă cerând.

Page 14: Doruri

Durere

Sfâșiat,

Aruncat,

De ce acest haos

De ce această durere

Să fie doar o vrere

Sau o cădere ușa din dos?

Mie niciodată nu mi-am trăit viața

Doar mi-a ajuns ce scrie.

Nicicând nu mi s-a spart gheața

Destinului ce-a fost să-mi fie.

Mă-nvață să trăiesc vibrând

Mă-nvață să visez plângând

De dor din dulce prea durut

E tot ce s-a putut, ce-am vrut.

Ultima decădere

În loc să am ca paznic un înger păzitor

Mie îmi dă târcoale demonu-njositor.

Copilăria, viața, mi-e prinsă într-un ieri

Eu nu mai am nimic la care să mai sper.

Eu nici măcar prin vis nu mă mai văd zburând

Page 15: Doruri

Spre împlinirea tainei, spre voia Sa arzând,

N-aș vrea să cred că tot ce-a fost s-a terminat

Că-i prea târziu și ce-a fost bun s-a-ntunecat.

Sunt, totuși, ani de zile de când aici tot stau

Pe calea Sa a merge mai pot să spun: eu vreau?

Căci cerul lumii mele e îngrădit în fier

Iubirea de îmi seacă, de nu știu s-o ofer.

Din nuca cea mai tare, prin El, iese un pom.

Sădește, Doamne,-n mine, sămânța mea de om.

Găsește Tu pământul în care-o poți sădi

Mai poate fi speranță? Doar Tu-o poți făuri!

– Cătați-vă în suflet, atunci când judecați

Priviți copiii. Ca ei, în valuri, oameni sunt purtați

– Gândiți-vă mai bine, băgați mai multă seamă

Măcar vă fie milă. Din dor, s-a născut rană.

După deținut Vasile Florea, Penitenciarul Iași, „Semnele timpului”, IV, 2003.

Menirea

Pricepe adâncul

Misterul și gândul,

Lasă-te mai mult purtat

Spre-un abis, neant căscat.

Page 16: Doruri

Mulțumesc pentru rugăciune

Născută din durerea din mine

E singura mângâiere ce-o voi avea,

Născută pur, doar din voința Ta.

Căderea încercării,

O culme-a disperării,

Spre cer nu-i altă cale, stai să te ia furtuna;

Lucrările mâinilor Sale, sunt pentru totdeauna.

Un drum al vieți trece chiar pe la cruce,

Doritorii, merg unde ea-i va duce.

Trăiesc

Morminte-peșteri părăsite

De demonzați sălășuite...

Trăiesc în locuri

care duhnesc a moarte.

Spre care oamenii

arată cu degetul înspăimântat,

departe.

În țoale vărgate,

uzate,

un suflet se zbate,

Page 17: Doruri

ciopârțit,

sfârtecat,

la câini aruncat.

Ce-ai dorit

S-a terminat.

Prea târziu

Ai încercat?

Aș dori să scriu

Ca să iau aminte

De mai pot să viu

La Cel ce nu minte.

De nu-i prea târziu,

Voi încerca

Ultima șansă

În viața mea,

De nu cad în plasă,

A inimii mele,

Care-mi taie calea,

Drumul spre stele,

Şi ține locul

Dorurilor mele,

Ce se uscă-n noapte

Şi îmi iau totul –

Pe Cel ce cheamă-n șoapte

Rogu-Te să nu-Ţi ia locul

Page 18: Doruri

Du-mă Tu mai departe.

Trăind moartea

„Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea;

iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”

(Matei 21, 44)

Aș cere o minune

Dar nu-ndrăznesc a-I spune

Deși spre cer mi-e-nchisă poarta

Că vreau să-mi schimbe soarta:

Aș vrea să se curme

Ce-a mai rămas din mine, urme,

Să cad în genune

E tot ce pot a spune,

Dacă mai pot ceva gândi

E tot ce pot dori.

Mă cere moartea

Tenebrele mi-s deschise,

Nu mai pot crede-n vise

Ea-și cere partea.

O singură cale-a mai rămas

Mai poți găsi, poți face-un pas:

De vrei adâncul,

Când vrei să cazi

Page 19: Doruri

Isus Își dă cuvântul:

Dă-ți drumul: Azi

Ce crucea cea de stâncă

Să fii zdrobit,

Cât mai poți încă

Cât poți fi răstignit.

Şi-ai să găsești

Ce-ai căutat

Adâncul ce-l dorești

Dar, binecuvântat.

Iar de te lași, vei fi zdrobit

În stânca cea ce-i de granit

Şi de va fi, fi spulberat!

E tot ce ți-ai dorit, e ce-ai sperat.

Poezie horror

Animalele aşteaptă ajutor de la noi, şi noi... ce facem?

Ah, te doresc!

Căutându-te mă prăbușesc,

Târându-mă pe vine

Caut o pâne,

Specifică

Mirifică,

Page 20: Doruri

O pâine vie,

Așa să fie?

Fibre frăgezite

Printre dinți poposite

Se zbat înnebunite

Şi omul zâmbește:

Ăsta e pește!

Cu-omega 3 te-mbie

Îmi place carne vie!...

Animăluțe povestesc:

Oamenii înnebunesc!

Sunt canibali și ne doresc

Şi tot pe noi ne potopesc.

Zbârnâie văzduhul

Pe oameni îi bate gândul:

Ţânțari!

Mă ling pe buze

Îi sug cu ventuze.

Iară mesenii-s mulțumiți

C-au fibră vie între dinți.

Se luptă

Oameni și ciori

Se-nfruntă.

Până la nori!

Te trec fiori...

Pentru-o halcă

Page 21: Doruri

De carne moartă

Ce zace-n poartă.

Page 22: Doruri

Ce este de oferit?

Idei răzlețe

Se vor mărețe,

Versuri sacadate

Şi voit ritmate

Un chin ce lovește pe la spate.

Sau liniște, pace senină

Doar intimitate deplină

Cu-Acel ce pentru noi dori

Durerea-o primi.

Primirea iubirii

Prin El iubirea-I am simțit –

Atâta doar cât El în inimă ni s-a găsit

Căci fost-am mult prea reci, nesimțitori

Pentru-a veghea spre-a fi umpluți de dor.

Ce-i pământesc de a-ncetat

Iar biruința-i câștigat,

Mâna-I nu va apăsa

Învățându-te-a visa

Spre-a știi să umbli-n calea Sa.

Speranță

Page 23: Doruri

În negură-n afund

De-ar fi tot voia Ta

Plăcerea să-mi ascund

Cât viață voi purta.

De doare dorul Tău

Rănește voia Ta,

De viața mi-o păstrez

Iubirea-Ţi voi purta

Cât timp voi mai avea.

Doamne

Străpunge astăzi, Doamne, platoșa obișnuinței

Gândirii ce-n tiparu-i viața ne-a format

Să nu cădem iar în iluzii din calea biruinței

Uitând din ceea ce cândva, cumva ne-ai învățat.

Însă vrem noi să primim

Durere-amară, foc și chin

Cu ce ne-ndeamnă a veni

Cu El a ne-ntâlni?

Credință

Demonii stăruie,

Page 24: Doruri

Timpul mă-nvăluie

În neputință,

În neștiință.

Învață ce e bine

Acum, când nu e prea târziu,

Privind iar în mine

Să pot să reviu

Din iureșul vieții

În gândul adânc.

În mersul lumii în zadar

Vei căuta iubire

Nu s-a născut, e un coșmar

De nu tronează El în fire.

Speranța în van

În Domnul ne-am pus

În zadar apelăm la un nume – Isus

Absurdul e tot ce se cere să faci:

Să lupți cu putere și iar să te zbați

Să scapi din strânsoarea vieții, să cați,

Prin freamătu-I dorinței după tine să-ncerci

Răsplata – iubirea pentru El s-o primești.

Page 25: Doruri

Zbatere

De durerea împresoară

Pace nu primesc de sus

Întunericu-nconjoară

Legătura Ta s-a dus

Doar urme ale pașilor Tăi

Doamne, azi le mai căutăm noi.

Într-o margine de lume

Iarăși, Tu, m-ai căutat

Căci am dorit iar anume

Ce Te-a-ndepărtat.

Nebun ce visează din durere

Să-nvețe ce dă mângâiere

Ești alinat, dar vrei să fii nesimțitor

Acum când știi cum te-a umplut Isus cu dor.

Pentru mine

Pentru ce-mi așterni în drum,

Dă-mi iubirea-Ţi ce-o visez,

Doar așa pot să-Ţi urmez

Prin pietriș și scrum.

Vis, mister și poezie

Mi-ai pregătit Tu, Doamne, mie.

Page 26: Doruri

Fă să le doresc nespus

Pe cale, pân’ la apus.

Umbre, taine, prin dureri,

Duce te-au învăluit, până ieri.

Azi, de vrei să le primești,

Jertfa să ți-o împlinești,

Cu-ai luminii soli cerești.

Page 27: Doruri

Un glas

Un glas din răsărit

Mi-a vorbit:

„Ţi-am dat în brațe tot cerul

Ţi-am pus în gând misterul

Iar eu am oferit

O cale ce de tot s-a pustiit”.

Adevărul

În ce se sfărâmă Adevărul?

În rațiune – fiară dezlănțuită,

Tăioasă pentru cei ce-o alintă

Ce duce departe al științei izvor

Viziunea ce dă la o parte vălul

Totul jucat de maimuța nebună –

Pasiunea, plăcerea ce cântă din strună.

Cu ce rămâi din nebunia

Ştiinței ce nu poți s-o urmezi

Unde-i pierdută duioșia,

Ce doruri o să mai visezi?

Doborât

Pacea ninsorilor chinuie

Page 28: Doruri

Pe cel ce singurătatea-l biruie

Şi-o tânjire dup-un suflet

Ce-aduce greșire-n umblet

Poate să o mai îndrepte

Doar iubirea de sine –

Privirea Acelui Copil-minune

O dragoste ce, luând chip de copil

E tot ce-a mai rămas ca să trăim.

Fulgere şi flori

Din tot ce-a fost –

Un glas

Ce strigă-n noapte

A mai rămas

Şoapte

Şi liniște

Noapte.

Naşterea poeziei

Pe calea spre lumină

Ai nopți de beznă grea;

Iar bolta este plină

Page 29: Doruri

De nori – e calea ta!

Când pe calea spre izbândă

Vin iar lupte de purtat

Demonii ne stau la pândă,

Terenul e minat,

Când totul îți arată că iar ești părăsit

Când cerul nu-ți șoptește – glasul a muțit

Poezii disperării, ce te-ndrumă spre Isus,

Din golurile nopții când totu-i apus,

Naște fiorul jertfei c-un farmec nespus.

Depresie

Iubesc afundul

Iubesc să zac

În groapa din urmă ce astăzi mi-o fac.

Urăsc cuvântul și tot ce sunt

Simțirea – cu ea

Spre Tine mă avânt,

Iar negura, cu ea mai străpung

Doar milă cerând.

Page 30: Doruri

Durere

Sfâșiat,

Aruncat,

De ce acest haos

De ce această durere

Să fie doar o vrere

Sau o cădere ușa din dos?

Mie niciodată nu mi-am trăit viața

Doar mi-a ajuns ce scrie.

Nicicând nu mi s-a spart gheața

Destinului ce-a fost să-mi fie.

Mă-nvață să trăiesc vibrând

Mă-nvață să visez plângând

De dor din dulce prea durut

E tot ce s-a putut, ce-am vrut.

Ultima decădere

În loc să am ca paznic un înger păzitor

Mie îmi dă târcoale demonu-njositor.

Copilăria, viața, mi-e prinsă într-un ieri

Eu nu mai am nimic la care să mai sper.

Eu nici măcar prin vis nu mă mai văd zburând

Page 31: Doruri

Spre împlinirea tainei, spre voia Sa arzând,

N-aș vrea să cred că tot ce-a fost s-a terminat

Că-i prea târziu și ce-a fost bun s-a-ntunecat.

Sunt, totuși, ani de zile de când aici tot stau

Pe calea Sa a merge mai pot să spun: eu vreau?

Căci cerul lumii mele e îngrădit în fier

Iubirea de îmi seacă, de nu știu s-o ofer.

Din nuca cea mai tare, prin El, iese un pom.

Sădește, Doamne,-n mine, sămânța mea de om.

Găsește Tu pământul în care-o poți sădi

Mai poate fi speranță? Doar Tu-o poți făuri!

– Cătați-vă în suflet, atunci când judecați

Priviți copiii. Ca ei, în valuri, oameni sunt purtați

– Gândiți-vă mai bine, băgați mai multă seamă

Măcar vă fie milă. Din dor, s-a născut rană.

După deținut Vasile Florea, Penitenciarul Iași, „Semnele timpului”, IV, 2003.

Menirea

Pricepe adâncul

Misterul și gândul,

Lasă-te mai mult purtat

Spre-un abis, neant căscat.

Page 32: Doruri

Mulțumesc pentru rugăciune

Născută din durerea din mine

E singura mângâiere ce-o voi avea,

Născută pur, doar din voința Ta.

Căderea încercării,

O culme-a disperării,

Spre cer nu-i altă cale, stai să te ia furtuna;

Lucrările mâinilor Sale, sunt pentru totdeauna.

Un drum al vieți trece chiar pe la cruce,

Doritorii, merg unde ea-i va duce.

Trăiesc

Morminte-peșteri părăsite

De demonzați sălășuite...

Trăiesc în locuri

care duhnesc a moarte.

Spre care oamenii

arată cu degetul înspăimântat,

departe.

În țoale vărgate,

uzate,

un suflet se zbate,

Page 33: Doruri

ciopârțit,

sfârtecat,

la câini aruncat.

Ce-ai dorit

S-a terminat.

Prea târziu

Ai încercat?

Aș dori să scriu

Ca să iau aminte

De mai pot să viu

La Cel ce nu minte.

De nu-i prea târziu,

Voi încerca

Ultima șansă

În viața mea,

De nu cad în plasă,

A inimii mele,

Care-mi taie calea,

Drumul spre stele,

Şi ține locul

Dorurilor mele,

Ce se uscă-n noapte

Şi îmi iau totul –

Pe Cel ce cheamă-n șoapte

Rogu-Te să nu-Ţi ia locul

Page 34: Doruri

Du-mă Tu mai departe.

Trăind moartea

„Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea;

iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”

(Matei 21, 44)

Aș cere o minune

Dar nu-ndrăznesc a-I spune

Deși spre cer mi-e-nchisă poarta

Că vreau să-mi schimbe soarta:

Aș vrea să se curme

Ce-a mai rămas din mine, urme,

Să cad în genune

E tot ce pot a spune,

Dacă mai pot ceva gândi

E tot ce pot dori.

Mă cere moartea

Tenebrele mi-s deschise,

Nu mai pot crede-n vise

Ea-și cere partea.

O singură cale-a mai rămas

Mai poți găsi, poți face-un pas:

De vrei adâncul,

Când vrei să cazi

Page 35: Doruri

Isus Își dă cuvântul:

Dă-ți drumul: Azi

Ce crucea cea de stâncă

Să fii zdrobit,

Cât mai poți încă

Cât poți fi răstignit.

Şi-ai să găsești

Ce-ai căutat

Adâncul ce-l dorești

Dar, binecuvântat.

Iar de te lași, vei fi zdrobit

În stânca cea ce-i de granit

Şi de va fi, fi spulberat!

E tot ce ți-ai dorit, e ce-ai sperat.

Poezie horror

Animalele aşteaptă ajutor de la noi, şi noi... ce facem?

Ah, te doresc!

Căutându-te mă prăbușesc,

Târându-mă pe vine

Caut o pâne,

Specifică

Mirifică,

Page 36: Doruri

O pâine vie,

Așa să fie?

Fibre frăgezite

Printre dinți poposite

Se zbat înnebunite

Şi omul zâmbește:

Ăsta e pește!

Cu-omega 3 te-mbie

Îmi place carne vie!...

Animăluțe povestesc:

Oamenii înnebunesc!

Sunt canibali și ne doresc

Şi tot pe noi ne potopesc.

Zbârnâie văzduhul

Pe oameni îi bate gândul:

Ţânțari!

Mă ling pe buze

Îi sug cu ventuze.

Iară mesenii-s mulțumiți

C-au fibră vie între dinți.

Se luptă

Oameni și ciori

Se-nfruntă.

Până la nori!

Te trec fiori...

Pentru-o halcă

Page 37: Doruri

De carne moartă

Ce zace-n poartă.

Arta de a gândi

«Rațiunea nu este ceva înnăscut. Rațiunea este ceva învățat. Există FOARTE mulți oameni care nu știu să-și folosească rațiunea. Noi ne naștem cu capacitatea de a gândi rațional. Dar nu știm să gândim rațional. Decât dacă învățăm.» Edmond Constantinescu (Pe site-ul Oxigen2, emisiunea Anno Domini 01 – Ratiune si Revelatie)

*

Sunt câteva lucruri care sunt cărămizile gândirii și cu acestea trebuie să începem în viață. Să învățăm să gândim corect. De exemplu, noi nu avem cum să știm motivațiile gândirii celuilalt.

*

80% din hotărârile pe care le luăm, le luăm pe bază emoțională. Aceasta face ca nici unul dintre noi să nu fie om normal în felul cum reacţionăm. Suntem fiinţe simţitoare în primul rând şi nu raţionale, şi trebuie să ne tratăm ca atare, ca fiinţe simţitoare şi nu ca fiine raţionale. În multe situaţi simţirea scurtcircuitează gândirea, raţiunea. O altă greșeală în gândire pe care o putem face alături de a gândi mânaţi de sentimente este că putem să nu observăm, să asimilăm datele problemei despre care discutăm. «Tendința de a tăia firul în patru și de a explica și a argumenta totul, de a realiza unitatea de sens, de a ajunge la un punct de vedere global, de a descoperi adevărurile finale universale. ("Când iau cuvântul, simt o dorință irezistibilă de a împinge raționamentul meu tot mai departe, cu toate că nu am o temă concretă; ajung la niște absoluturi, la timp și spațiu, la problema de a ști cine a fost primul".) E vorba de ceea ce numim uneori intoxicație filozofică; poate că este reversul unui fel de lipsă de intuiție; pe deasupra se observă o hipertrofie a logicii, o raționalitate excesivă. ("În viață nu există decât munca și plăcerea; munca supremă e știința; plăcerea supremă e femeia; [...] fiecare dintre ele cere totalitatea timpului meu: cui să-i acord preferința? Cine are întâietatea?")» (pag.64) «Intoxicația filozofică e starea normală a unei minți tinere asupra căreia, într-o bună zi s-a abătut infinitul, și moartea, și insesizabilul sens al vieții. Şi nu numai a unei minți tinere... E o criză obligatorie a individului; ea poate și trebuie să se producă, și destul de mediocră ar fi mintea care nu dorește să sesizeze insesizabilul.

Page 38: Doruri

Cine va determina doza necesară? [Pentru a trece de la normal la patologic?] La Einstein, intoxicația filozofică a început de la vîrsta de șase ani și s-a continuat toată viața. Ce aspect ar avea Templul gîndirii fără Spinoza, Kant, Fiche, astenici tipici, schizotimici tipici? Fără îndoială că au avut și ei o intoxicație prelungită...” (pag.66), Vladimir Levi, Noi și eu, Editura didactică și pedagogică, București, 1978.

Într-o întâmplare biblică, o persoană, Eliab îl acuză pe David. Fiecare din acuzațiile lui Eliab se referă la motivele lui David. Felul cum cineva interpretează motivele altuia este PUR subiectiv. Refuzați să discutați despre motivele dumneavoastră. Numai Dumnezeu are dreptul să judece motivele. Şi nu dați nimănui voie să judece motivele dumneavoastră, refuzați să vă justificați motivele, să le explicați, nu le criticați pe ale altuia. Greșeala pe care o facem de cele mai multe ori este că încercăm să ne explicăm motivele. Nu faceți aceata că nu duce nicăieri. De la http://www.oxigen 2 .net/page/ 14 / Emisiunea - Nervi ca praștia

*

Despre erori în gândirea oamenilor religioși. Mistica este un drog din cauză că creează un regim de activitate electrochimică a creierului care este identică cu cea cauzată de fosirea drogurilor exogene. Într-un experiment double blind s-au dat la unii o cantitate mică de amfetemine, și la ceilalții le-a fost dat ceva niacin, ceva ca să fie un efect placebo. I-a drogat. Şi le-a dat un halucinogen. Şi 9 din 10 din cei pe care s-a făcut acest experiment - erau studenți la teologie, au avut o experiență ce schimbă viața sub drog. Şi ei știu că este drog. Dar spun că atunci l-au înțeles pe Dumnezeu, și atunci și-au deschis sufletul lui Dumnezeu. Drogurile mimează anumiți neurotransmițători cum ar fi dopamina, sau adrenalina pe care metabolismul nostru îi produce în mod natural. Şi mimând această producție de neurotransmițători, drogurile de fapt mimează în mod perfect experiența mistică a omului. În ultimă instanță experiența mistică a omului este o experiență mistică în creierul său. Şi indiferent ce stil de mistică practicăm, că practicăm isihasmul, sau practicăm yoga, vorbirea în limbi sau avem viziunile noastre, d. p. d. v. al activității creierului efectul este totdeauna același. Rezultatul experiențelor psihedelice, de mimare a experiențelor mistice, concluzia, a fost că orice experiență mistică poate fi reprodusă pe cale chimică. Ca atare se-nțelege că acel drog care provoacă o experiență mistică mimează de fapt, o reacție chimică în creierul celui care a avut experiența mistică respectivă. Cel ce devine dependent de alergare, yoga, alcool, fiecare este dependent de ceva, devine dependenți de anumite secreții de neurotransmițători în creierul nostru. Şi încercăm să reproducem fie pe cale chimică, fie manipulând chimicalale din creierul nostru, prin postură, prin respirație, prin vorbire în limbi, prin exerciții spirituale, le manipulăm ca să ne jucăm cu chimicalele endogene din creierul nostru. Așa cum alții se joacă cu cele exogene inhalând droguri. Ca atare vreau să spun că experiența mistică este un drog.

Dacă Isus s-a întrupat, s-a întrupat pentrucă Dumnezeu s-a decis să fie om și noi trebuie să fim oameni. Noi nu trebuie să încercăm să fim Dumnezeu. Omul nu trebuie să devină asemenea unui dumnezeu abstract. Ci unui Dumnezeu întrupat, uman în Isus. Ceea ce are de făcut omul nu este să se ridice la Dumnezeu ci să meargă pe orizontală spre semenul său. Prin întruparea lui Dumnezeu umanitatea este pe deplin acceptată și umanitatea este scopul întregii istorii a salvării. Ca atare scopul nostru este să fim pe deplin oameni. Samariteanul milos a urmat impulsul uman. La fel în Matei 25. Şi scopul nostru este ca și samariteanul milos să dezvoltăm latura umană în noi. Isus îl laudă pe samariteanul milos nu pentru c-a fost un mistic. Levitul și preotul erau mistici, erau sectari.

Page 39: Doruri

Isus îi laudă pe cei care urmează impulsul lor uman de a face bine. Nu pe cei care au făcut bine gândindu-se la o răsplată. De aici e rolul întrebării când Doamne te-am văzut noi și nu ți-am făcut sau când te-am văzut și ți-am făcut. Pentru că cele două categorii nu au avut o motivație religioasă. Ci unii dintr-o motivație pur umană au ajutat. La fel în Matei 25.

Despre Holy Movement un teolog spunea că este mântuire de sine emoțională. Mântuirea constă într-o transformare emoțională, ideea este să-l iubești cât mai mult pe Isus, să vorbești cât mai mult despre El, să cânți cât mai mult, să te rogi cât mai mult, să trăiești cât mai mult într-un extaz religios. Şi acest extaz religios pe deoparte este un drog, devine o stare de dependență, pe de altă parte convingerea mea este că destructurează creierul așa că mă uit în jur și văd unde îi duce pe unii, iar pe de altă parte îl face pe creștin să nu mai își asuma responsabilitatea pentru lumea aceasta. El vrea să se izoleze într-un cerc restrâns de alți credincioși asemenea lui cu care să cânte, să se roage, să aibă aceleași preocupări, să aștepte acolo venirea Domnlui, și să trăiască aceeași experiență mistică a sfințirii, și a eradicării păcatului în general, să fie asemenea lui Isus. Ceea ce caută un creștin mistic nu este de fapt responsabilitatea față de semeni. Nu este responsabilitatea față de lumea aceasta. El nu iubește lumea aceasta. Ceea ce caută el este o transformare lăuntrică, după chipul lui Dumnezeu abstract. Este o distragere din această lume. Emoțional devine tot mai detașat de această lume. Şi asta se numește sfințire în ghilimele. Întotdeauna emoțional fanaticul sau misticul din orice biserică este detașat de lumea aceasta. Chiar și de familia lui. Toate emoțiile lui sunt investite în ceva abstract. Într-un anumit concept despre cer, sau despre Dumnezeu, sau despre Isus, care de fapt este un produs al imaginației lui, este o abstracție. Dacă s-a întrupat Isus este tocmai ca să nu mai rătăcim ca yoghinii ca budiștii, ca călugării din Tibet, căutându-ne liniștea undeva într-o fuziune cu Dumnezeu, pentru că deja Dumnezeu a fuzionat cu natura umană și lucrul cu care avem noi să intrăm de fapt este natura noastră umană, umanitatea noastră. http://goo.gl/m 1 Ydk

*

Dacă-i vei povesti unui creștin câteva din legile mecanicii cuantice (pentru acestea vezi http://www.oxigen2.net/2011/03/geneza-19-geneza-si pisica-lui-schroedinger/ ), îți va spune că așa ceva, legile acestea nu există, sau că noi nu avem voie să intrăm în lucrările ascunse ale lui Dumnezeu. În schimb există astfel de subiecte de discuție care dacă sunt explicate unui necredincios, acesta le va putea accepta pe loc, iar explicate unei persoane credincioase, aceasta nu va fi capabilă să suporte măcar o discuție deschisă despre aceste subiecte. Acesta se întâmplă din cauza unei minți pe care am putea-o numi bătătorită. Un astfel de subiect este cel al exegezei cărții Geneza: poate fi interpretată, literal sau nu? Persoana credincioasă simte în mod implicit că adevărul poate fi doar cel cu care a fost deja obișnuit, situație asemănătoare cu cea când Isus, înainte de moartea Lui le spunea ucenicilor că va fi răstignit, iar aceștia nu suportau această idee. Creștinii spun că Geneza trebuie interpretată literal pentru că implicit aceasta sugerează ea. Cei ce sunt în favoarea unei exegeze a cărții Geneza spun că aceasta se întâmplă pentru că așa s-a intenționat, să fie interpretată literal, să se creadă că cele descrise acolo s-au întâmplat cu adevărat, astfel, cartea Genezei a fost scrisă pentru cei care credeau în zei, pentru a le întoarce mintea de la aceștia. Pentru exemplificare, este o situație identică cu cea din parabola omului bogat și a săracului Lazăr, Lc, 16, 19-31, unde Isus și-a formulat parabola în așa fel, încât să-i învețe adevăruri importante, folosindu-se chiar de preconceputele lor convingeri. Acești oameni pentru care a fost scrisă Gen. 1 aveau o gândire mitică, astfel nu avea rost să li se vorbească adevărul științific despre

Page 40: Doruri

apariția lumii, căci ei tot la fel ar fi gândit. Redau după prezentarea - A greșit Einstein de la http://goo.gl/PSS6J de Edmond Constantinescu. Acesta spune că cineva i-a trimis un post. I-a spus că el știa, el bănuia că există particule care merg mai repede decât viteza luminii, și că există undeva prin Orion și pe lângă centrul galaxiei niște ființe maiestoase, și frumoase care trăiesc fără păcat, unele chiar fără oxigen ca cele de pe Jupiter și Saturn, și aceștia se uită la televizor, și văd prin particule care merg mai repede decât viteza luminii. El știe că acolo există niște ființe maiestoase, fără păcat, frumoase, blonzi, ochi albaștri, care se uită la televizor. „Oamenii aceștia trăiesc într-un univers mitologic. Ceea ce caracteriza omul de acum 5000 de ani, este faptul că el făcea sinteza evenimentelor într-o interfață mitologică. Şi acest lucru e valabil cu privire la Geneza. Ei nu gândeau științific. Ei gândeau mitologic. Inspirația nu modifică modul omului de a argumenta și gândi logic spune Ellen White. Nu modifică logica și retorica. Ei aveau logica, retorica, aveau modul de a gândi, al unui om primitiv. Şi omul primitiv prin toate culturile, toate popoarele, toate timpurile, percepea realitatea într-o interfață mitologică și Geneza este o astfel de interfață. Nu înseamnă că omul primitiv nu caută adevărul și prin această interfață nu pot veni adevăruri veșnice, spirituale, etice sau filozofice. Acestea pot fi inspirate. Dar interfața este mitologică. În secolul 21 să privești lumea printr-o interfață mitologică, de exemplu să crezi că nu există legi ale naturii, că totul depinde de capriciile unui Dumnezeu care e un simplu magician, este contraproductiv, o renunțare la a gândi inteligent. Un om inteligent care este confruntat cu o provocare, o analizează intelectual pentru a găsi ceea ce trebuie să facă în acea situație. Un om care este primitiv în gândire se va lăsa copleșit de emoții, acestea îi vor forma gândirea, el nu va mai gândi în același fel. Aceasta se poate observa în legătură cu subiectul cum a creat Dumnezeu omul, prin creație sau evoluție. Ce putem spune atunci când omul se lasă copleșit de instincte tribaliste? Aici se vede puterea evangheliei. Omul nu este o ființă rațională care are sentimente ci o ființă emoțională care are rațiune: un animal acționează cum îi dictează instinctele și emoțiile. Şi omul are instincte, unele foarte puternice. Femeia are instinctul matern, la bărbat instinctul sexual este cam tot atât de dezvoltat ca și instinctul matern la femeie iar aceste instincte ne dirijează comportamentul. Dacă facem abstracție de partea instinctelor care dirijează comportamentul animalelor, putem să spunem că comportamentul animalelor este dirijat de emoții. Un om care are rațiunea formată cu totul de emoții și, nu poate raționa făcând abstracție de ele, am putea face asemănarea că, d.p.d.v. intelectual gândește animalic, primitiv. Dacă consultăm statisticile cu privire la violența domestică , violența în familie, constatăm că procentul în care apare aceasta în familii arată că primitivismul în gândire este cea mai mare problemă. Creștinismului la început s-a răspândit deoarece a înglobat în doctrinele sale toate cunoștințele existente la data aceea – știința care exista în vremea acea (includea modul de a gândi al filozofiei grecești care însemna știința pentru acel timp), azi creștinii în marea lor majoritate ne servesc primitivism. Şi ne așteptăm ca religia acestora să aibă impact?

Să facem diferența între mit și miturile urbane. Mitul este ceva onorabil. Omul tribal, omul primitiv folosește mitul ca o interfață prin care explică lumea. În acest sens mitul este o formă de gândire preștiințifică. Mai mult decât preștiințifică. Prerațională, prelogică a lumii. În care lucrurile sunt văzute ca însuflețite, și totul este explicat prin legende cu privire la persoane supranaturale. Şi prin urmare omul nu poate să facă ordine în percepțiile lui fără un mit. Mitul urban este dovada unei

Page 41: Doruri

minți rămase primitive în vremurile moderne. Este dovada cum spuneam a unui copil care nu se maturizează. În sensul că pentru a face ordine în lume, ei creează niște mituri. Niște mituri care să explice de ce lucrurile se petrec așa cum se petrec. Şi în sensul acesta vorbim de mituri urbane, nu mai vorbim despre zeități și astfel de lucruri. Ci despre anumite forțe care sunt în spatele evenimentelor, și care le explică dar ca orice mit, are o istorie. Cutare a fost acolo, s-a întâmplat, a văzut, deci ca orice mit implică o narațiune. Există mituri urbane care circulă între creștini, care încearcă să reducă complexitatea lumii la o paradigmă care se potrivește bine cu concepția creștinului respectiv despre lume. Există și o anume căutare a senzaționalului. Totdeauna lucrurile mai deosebite, mai ciudate, atrag o anume categorie din populație, și sunt fabricate în mod deliberat asemenea mituri și puse în circulație, tocmai pentru a satisface curiozitatea, setea de senzațional a unora, sau, unele dintre ele, cum este vorba de cele care grevează creștinismul, reprezintă niște răspunsuri la nivelul posibilităților omului, răspunsul la probleme mai serioase, mai complexe. Legate de evoluția evenimentelor, escatologie, și așa mai departe. Cei care le cred sunt minți primitive și manipulabile. Sunt studenți, intelectuali care cred în mituri, sunt totuși minți primitive, școala nu te aduce în secolul tău dacă nu ai acea bază a gândirii care înțelege lumea în mod matur. Omul are o anumită concepție despre existență. Să zic un neamț crede ceva despre Germania. Şi atunci el nu poate accepta că Germania a făcut un război total idiot contrar statelor lui Bismarc în primul război mondial, că al doilea război mondial a fost nebunesc, că toată înfrângerea lor s-a datorat faptului că era imposibil să câștige de la început, ei se gândesc nu evreii ne trag înapoi. În România cineva a venit cu o idee cu protocoalele secrete la Chișinău, ca să-i facem pe români să nu mai aibă respect de sine, să-și uite naționalitatea, și așa mai departe. Adică cu alte cuvinte de aceea sunt un fiasco în economie, și avem corupție, și scuipăm pe stradă, și mâncăm semințe în stația de autobuz, și nu ne astupăm gropile, fiindcă rușii s-au gândit să ne facă pe noi să devenim așa. Deci aceste mituri încearcă să explice ceva dar sunt și un mecanism defensiv. Mitul încearcă să raționalizeze lucrurile ca să nu distrugă, să nu afecteze o anumită credință pe care o ai în tine sau biserica ta, organizația ta. Deci eu aici văd aspectul de primitiv. Adică lumea se schimbă. Dar tu nu ești capabil să accepți că schimbarea există. Şi-ți închipui că e undeva un complot. Exemple de mituri sunt că Papa l-a omorât pe Kennedy, a fost candva un mit faptul ca numărul 666 care înseamnă Vicarius Fili Dei, despre care a scris Anderson și anume faptul că Papa are acest nume pe tiară, chiar daca azi avem date care duc la aceasta concluzie modul în care a fost răspândită aceasta informatie de evangelicii din America care sunt în jur de 30 de milioane, fiind o subcultură marginalizată a fost în așa fel ca și cum s-ar fi știut acest lucru din surse directe. Toți oamenii sunt vulnerabili la mituri. Dar în general cred că există o paradigmă de gândire care-l face pe om să fie susceptibil la mituri, care se poate depăși. http://youtu.be/blyu5f-kE6Q

Pentru noi, cei care trăim într-o lume de haos, dincolo de mesajul pentru acel timp, Gen. 1 este modul oferit de Dumnezeu de a ne pune ordine gândurile. Pentru că trebuie să luăm seama și la ce au de spus și cei care ne oferă și o alfel de interpretare decât cea literală a Genezei 1, voi reda modul de gândire a unei persoane care crede în creaționismul biblic dar crede și că creaționismul științific nu există. Bazându-se pe ceea ce spune E.G.W., că știința este studiul revelației lui Dumnezeu în natură, acesta spune: „Teologul care intepretează Biblia nu este mai presus decât savantul care intepretează natura. Atunci când Dumnezeu desigilează o carte pregăteștete pentru un șoc. În gură dulce, în pântece amară. Din acest motiv iudeii au respins evanghelia iar evanghelicii profeția. Şi din același motiv cel mai retrograd și intolerant segment al protestantismului modern

Page 42: Doruri

face război împotriva științei. E trist că noi cei care i-am recunoscut în vocea balaurului din Ap. 13 ne aliem cu ei. Eu cred ca dacă Dumnezeu a găsit cu cale să dea la o parte naframa de pe anumite taine ale naturii (Daniel ne-a spus-o dinainte) însemnează că suntem (sau putem fi) suficient de maturi ca să nu pierdem terenul de sub picioare. Singurul lucru care nu ni se garantează este adevărul prezent fără experiența marii dezamăgiri”. „trebuie să avem curajul să spunem că nu avem dovezi științifice și istorice pentru concepția tradițională despre vârsta pământului și potop. Şi trebuie să le acordăm celor care cred că și natura este o carte a lui Dumnezeu dreptul și încurajarea să facă o sinteză între știința reală și Biblie. Nu cred că lupt împotriva lui Dumnezeu. Cred că lupt împotriva unei înțelegeri limitate care coboară adventismul la epoca bronzului și le interzice celor curioși și însetați de cunoaștere știintifică un loc în biserică. Este o atitudine demnă de inchiziția evului mediu și trebuie denunțată fără timiditate.”

Pentru unii care țin la interpretarea literală a Genezei, știința nu valorează nimic, spun aceștia, pe aceasta nu te poți baza, alții spun că știința greșește în aceasta. Pe de altă parte cei informați știu că știința este de încredere pentru că o înțeleg. Există o contradicție între știință și interpretarea literală a Genezei. Şi aceștia știu că științific, Geneza 1 nu stă. (Pentru informații vezi ca exemplu cartea Pământul de la origini la preistorie, Casa de Editură Viață și Sănătate.) Cei ce spun că există doar o interpretare a Genezei 1 acea literală, prin atitudinea lor îi îndepărtează pe aceștia de la Dumnezeu. Şi Dumnezeu este ceva prea bun ca cineva să fie îndepărtat de la El. Toată lumea are dreptul la Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul să îl ia pe Dumnezeu de la altcineva. Dar tocmai aceasta fac creștinii ghidați de obișnuințele lor de a gândi, cei care nu suportă interpretarea Genezei 1 altfel decât literal. Ei fac lucrarea Satanei. Există unii care în loc să construiască o lume a armoniei, înțelegerii, construiesc în mintea lor o lume a injuriilor, atunci când când este vorba despre acest subiect, totuși cred că sunt în ordine d.p.d.v. în relația lor cu Isus. Acesta le spune totuși, nu știți de ce duh sunteți însuflețiți. Corectitudinea în gândire, orice ar însemna la un momendat aceasta nu este cultivată. Aceasta în timp ce, cei religioși cred că sunt susținătorii Celui care spune: Eu sunt calea, adevărul și viața. Cu cât suntem mai legați emoțional, cu atât suntem mai legați de opinie cu atât suntem mai siguri că ea este adevărată. Când de fapt ar trebui să fie invers. Cu cât suntem mai emoțional legați de o opinie cu atăt ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva emoțile noastre ne-a orbit. Burtland Russel spunea că dacă cineva prezintă o opinie cu pasiune, dacă cineva ține cu pasiune la opinia lui, această persoană sută la sută nu are adevărul. Se înșeală. Lucrarea lui Dumnezeu este lucrarea toleranței. Dacă pentru psihologi aceasta nu vine de la sine ci se învață, atunci ne pare normal ca acest lucru să fie rar și la creștini, întocmai cum scrie, largă este poarta care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea, iar poarta pe care trebuie să intre creștinul este strâmtă, mulți vor vrea să intre pe ea, dar nu vor putea, este prea strâmtă. Calea (jugul Mt. 28. 30) Lui Dumnezeu este ușoară, dar este greu să intri pe ea cu eul tău. Există o mare luptă între forțele binelui și ale răului. Cei ce marginalizează persoane din cauza vederilor lor, nu știu care este poziția lor în această luptă. „Este un mare efort să ajungem să fim confortabili cu conflictul și diferența, și să fim capabili să întâmpinăm diferențele fără luptă ci cu obiectivitate și claritate. Acest lucru este o dimensiune esențială a formării în terapie.” Emmy van Deurzen & Martin Adams, Psihoterapie & Consiliere existențială, București, Editura Herald, 2011, pag. 149. Care este indicată ca fiind cu adevărat cea mai sănătoasă hrană pentru cei care interpretează literal Geneza 12? În Geneza 1,29 Dumnezeu indică omului să mănânce fructe și iarba cu sămânță, aceasta include cereale și leguminoase, adică fasolea, lintea. Doar după căderea omului în păcat în Gen, 3,18 se indică omului să consume și zarzavaturi și legume, care nu erau incluse în dieta dintâi. O concluzie pe care o tragem

Page 43: Doruri

de aici este că mâncarea doar de crudități nu este cea mai indicată hrană, și faptul că dintre fructe și legume este mai indicat să consumăm fructe. În perioada imediată după potop s-a indicat omului să consume carne, aceasta coincide cu o perioadă în care nu mai exista o așa de mare abudență de verdeață, de unde tragem concluzia că această hrană a fost lăsată omului ca o îngăduință selectivă căci carnea ”necurată”, nesănătoasă vezi partea din această carte privitoare la porc, a fost oprită să fie mâncată. Concluzia pe care o tragem este că omul nu este omnivor. Textul din Deut. 12,5 indică mâncarea cărnii cum se mănâncă din căprioară și din cerb, prin faptul că nu aveau turme de căprioare și de cerbi, israeliți trebuiau să alerge mult până să prindă una, și când o prindeau mâncau câte puțin.

Redăm un fenomen care se poate constata la creștini. În dicționarul făcut de Emanuel Goldstein cu privire la mecanismul puterii în 1984 apare un termen, crimestop. Este un mecanism care te face ca oridecâte ori gândul tău se apropie de un punct în care poți face crimă de gând, adică să gândești în afara rutinei partidului - pe pragul oricărui gând primejdios - gândul să se oprească automat. Include puterea de a nu înțelege analogii, de a fi plictisit sau a respinge orice tendință în gândire care poate duce într-o direcție eretică, de a nu sesiza contradicții logice când două propoziții se contrazic de exemplu în război este pace. Ignoranța-i putere. Libertatea-i sclavie. Aici sunt antinomii, sunt contradicții. Dar ceea ce face crimestop este ca să te oprești ca să nu sesizezi aceste contradicții. Pe scurt … stupiditate protectivă. Crimestop este un exercițiu pe care oamenii religioși îl cunosc foarte bine. Vorbeam odată cu o tânără și spuneam - cum este posibil ca Dumnezeu să te iubească, și să-ți ardă tatăl în iad, pentru un miliard de ani, ridicat la puterea un miliard și iar ridicat la puterea, un miliard, dacă vreți, da? Tatăl tău e un om decent e un om de treabă a avut grijă de tine.

- Da nu l-a primit pe Isus!

-Pentru asta nu este un monstru. Monștri care l-au primit pe Isus vor ajunge în cer. Cum este posibil ca Dumnezeu să-l ardă în iad? Şi fata a început să plângă și zice eu nu-ndrăznesc să-mi pun asemenea întrebări. Eu nu gândesc. Aici n-avea voie să gândească întrebări pentru că pregătești terenul lui Satana pentru ispite. Vă dau un alt exemplu. Mai multe persoane mi-au atras atenția că faptul că te ocupi cu gânduri, îți pui anumite întrebări studiezi anumite domenii ale științei însemnează că stai de vorbă cu șarpele sub pomul cunoștinței binelui și răului. Aluneci pe un teren pe unde nu te mai poți întoarce. Te duci la vale. Trebuie să te oprești înainte să pui piciorul pe terenul alunecos că nu te mai oprești de-acolo. Asta se numește crimestop. Sau cliperistop în termeni de gândire critică. http://www.oxigen2.net/2011/10/anno-domini-35-orwell/

Etichetarea, marginalizarea, ecranarea, sunt comune printre creștinii devotați, din biserici. Să nu credem că acestea nu fac victime, că nu sunt victime reale printre cei asupra cărora se manifestă aceste tendințe.

Idei spirituale. Natura umană

Noi nu condamnăm faptele şi omul. Noi condamnăm natura umană. Și condamnând natura umană ne condamnăm pe noi înşine. Natura umană este expresia unui cod genetic remodelat de mii de ani de nelegiuire. Și singura soluție nu este să judeci, ci să oferi har, să salvezi. Soluția nu este focul iadului ci crucea. În cartea Romani 2, 1 citim: tu care judeci pe altul nu te poți dezvinovăți căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur. Fiindcă tu care judeci pe altul practici aceleaşi lucruri. Ceea ce vrea să spună este că ceea ce fac ei este expresia unei naturi umane decăzute. Aceeaşi natură umană o avem şi noi. Chiar dacă faptele noastre d.p.d.v. exterior nu sunt ca ale lor. În esență faptele noastre sunt acelaşi lucru. Sunt forme mai subtile de egoism şi răutate, care depind de la o cultură la alta, de la om la altul. Martin Luther spunea că faptele bune sunt o cârpă murdară la fel ca şi faptele rele. Toate faptele noastre sunt o cârpă murdară. Ceea ce-a

Page 44: Doruri

vrut să spună este faptul că o faptă bună sau rea, o rugăciune, o cântare de slavă la biserică, în ultimă instanță au aceeaşi motivație egoistă (poate fi banii, plăcerile, a avea prestigiu, a fi respectat şi bine văzut, a fi admirat) ca şi o crimă sau un adulter, sau o fraudă, un jaf de bancă dacă vreți, pentru că exprimă aceeaşi natură umană decăzută. Natura umană este aceeaşi la toți oamenii. Natura noastră umană a noastră nu diferă de natura umană a altuia. Concepțiile morale superioare nu schimbă natura lăuntrică. Cel care-l judecă pe altul pentru ceea ce face uită că are nevoie de har. Nu poți chema judecata asupra altuia, şi harul asupra ta. Ori invoci harul asupra ta şi a altuia, ori invoci judecata asupra altuia şi asupra ta. Dacă invoci judecata să nu crezi că tu vei scăpa spune Pavel, şi ne îndeamnă la pocăință ca la o rezolvare. Dacă faptele bune ale unui creştin condus de firea pământească sunt tot atât de grave ca ale celui mai mare păcătos, înseamnă că forme mai subtile de egoism şi răutate, care depind de o cultură la alta, de la om la altul fac mult rău. Cunoaştera acestor tendințe, a ceea ce suntem afectează relația cu Dumnezeu: „Tinerii au de învățat multe lucruri, spune pana inspirată, şi cel mai de seamă este să învețe să se cunoască pe ei înşişi. Pentru că cine nu se cunoaşte pe sine, nu-L cunoaşte nici pe Dumnezeu”. Aurora Szentagotoy în revista Încotro?, nr.1, 1993. Cuvântul în limba greacă metanoia tradus româneşte prin pocăință, nu înseamnă atât de mult aspectul emoțional al regretului, cât mai degrabă înseamnă schimbarea minții sau dacă vreți literal dincolo de minte. O autodepăşire. A minți omului. O trecere dincolo de motivația, de scopurile lui, de capacitatea naturală a minții. O transformare atât de radicală, încât mintea trece dincolo de minte. Motivația care nu este naturală este ceva supranatural. Pe care evanghelia aşezat-o în inima noastră. Și aşa se ajunge la viața veşnică, care începe aici şi acum. Este o schimbare lăuntrică. Această schimbare în motivație nu este acompaniată imediat de o schimbare a deprinderilor exterioare care se obțin într-o viață întreagă. Dacă credeți în evanghelie Dumnezeu a aşezat deja în inima dumneavoastră aceea căutare, motive fundamentale ale inimii noi, interesarea după „slavă, cinste şi nemurire” despre care se vorbeşte în Rom. 2, 7, Rom 2, 13. 14. Prin stăruința în bine căutăm slava cinstea şi nemurirea. Aici este vorba de o motivație, de un proces, de un scop al vieții. De a face binele. Dacă mergem la o biserică în fiecare sabat, sau în fiecare duminică, dacă citim Biblia în fiecare dimineață, dacă stilul nostru de viață reflectă teologia noastră creştină, şi d.p.d.v. etic nu suntem aşa cum este poate un om fără Dumnezeu, un agnostic, un umanist sau un om de pe stradă, şi dacă vedem pe omul acesta de treabă şi spunem: păcat că nu vine şi el la biserică că-i atât de cumsecade, e posibil ca Dumnezeu să spună: păcat că acel copil al Meu care merge la biserică nu este şi el ca cel de pe stradă. Pe Dumnezeu îl interesează stăruința în bine mai mult decât teologia noastră. "Aşadar, Cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine, care ai codul scris şi circumcizia, dar nu asculți de Lege." Rom. 2,27, NTR. Adică cel necircumcis, necredincios, te va condamna pe tine, cel credincios, dar nu asculți de Lege. O etică care caută binele este superioară unei conduite egoiste care dpdv formal respectă legea Lui Dumnezeu. Dacă tu ai codul scris, dacă tu ai o teologie revelată a legii morale şi dacă din punct de vedere etic, (din punct de vedere a faptului de a dori ceea ce este bine, de a-ți păsa de aproapele tău), cel care este netăiat împrejur, cel care este un păgân este superior ție, el te va osândi. Pe tine. Lucru de care au nevoie oamenii este oameni cu o etică puternică.

Noi nu suntem mântuiți altfel decât prin faptele Sale, nu suntem mântuiți prin faptele făcute prin Duhului Sfânt - faptele pregătite de Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. Dumneavoastră astăzi veți merge la lucru, şi veți merge pe străzi, şi veți conduce maşina, şi veți lupta, vă veți lupta cu firea dumneavoastră, şi veți avea victorii şi veți avea eşecuri, împliniri şi neîmpliniri. Victoriile şi eşecurile dumneavoastră ca persoane care caută slava, cinstea şi nemurirea (un caracter strălucit, a fi onorați în ochii Lui Domnezeu, şi nemurirea) Rom. 2,7, care nu se împotriveşte adevărului, nu ascultă de nelegiuire, aceste împliniri şi neîmpliniri, nu au nici o contribuție la mântuirea dumneavoastră. Mântuirea dumneavoastră este bazată pe o lucrare care s-a încheiat în anul 31, după Christos, când Isus a strigat s-a sfârşit pe cruce. Și din cauza aceasta, putem merge cu pasul sigur şi cu confidență, şi din cauza aceasta mergem pe cărarea sfințirii cu bucurie fără să tremurăm pentru mântuirea noastră. Și acesta este un motiv foarte important de a da slavă Lui Dumnezeu. Cei care vor fi condamnați, nu vor fi condamnați pentru relele pe care le au făcut ci pentru că au respins evanghelia; natura umană este condamnată, refuzul pocăinței ne face să rămânem în această natură umană. http://youtu.be/lAaz_LS0vFM

Evoluționismul nu poate fi considerat adevărat (un susținător al interpretării neliterale a Genezei 1 indica nevoia unei noi sinteze), adevărată fiind “creația” nu “creaționismul”, -ismul” indicand o ideologie, redau totuși, o idee care ar putea aduce unele clarificări în mintea unora, aparținând unui evoluționist teist: Dumnezeu a ales această metodă de a crea omul pentru a putea se putea vedea lucrarea lui Dumnezeu în natură.

XXXXXXXXXX De la http://www.cronici.tv/ 16 -de-ce-dumnezeu-nu-joaca-zarurio-noua-abordare/

Page 45: Doruri

Idei spirituale. De la crimestop la ghetoizare

Rom. 13, 12 ”Noapea aproape a trecut şi ziua este aproape.” Întunericul, evenimente profetice care pot fi descrise ca întuneric, ca apostazie de exemplu, nu sunt altceva ca vestitori ai dimineți. Și ca atare chiar momentul de maxim întuneric care urma după moartea lui Pavel, trebuia să fie privit ca pe un vestitor al dimineții. ”Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii.” Când se vorbeşte de faptele întunericului, se vorbeşte de un lucru cu care te îmbraci. Și motivul pentru care te îmbraci este ca să te ascunzi. Ca oamenii să nu vadă cine eşti de fapt. Biserica din secolul 1, era foarte puternic influențată de mentalitatea iudeilor. Și în fața persecuției, în fața apostaziei, în fața păgânismului, iudeii aveau o reacție pentru care au fost cunoscuți în evul mediu. Numită ghetoizare. Un gheto este un loc în care te retragi, ca să te protejezi cât mai mult de influențe din afară, cu scopul de a-ți păstra puritatea. Și atuncea reduci cât se poate informația culturală, informația de gândire filozofică, informația socială, este o informație filtrată. Și tu îți construieşti o lume a ta, un univers al tău. De fapt pentru Apostolul Pavel acesta este un mod de a te îmbrăca cu întunericul. Îmbrăcarea are ca scop să ne protejeze. Și cumva, omul se îmbracă din cauza naturii lui păcătoase, din cauza naturii lui decăzute. Ideea este că natura decăzută, ne poate duce la două situații. Să ne îmbrăcăm cu faptele întunericului sau să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Și îmbrăcarea cu faptele întunericului este o atitudine de retragere într-un gheto. În care tu te înconjori cu întuneric ca să te protejezi. Și viața ta este un continu somn. În care omul nu este conştient de ce se întâmplă afară. Ci este ca un somnambul care trece prin rutina şi ritualurile religiei lui. Lumina expune totul. Și armele luminii implică o atitudine a unui om care nu se ascunde de lume. De informație. Spunea Isus nu te rog să-i scoți din lume ci să-i ocroteşti de cel rău. Nu se fereşte de a privi lumea cu ochii deschişi. Nu se păzeşte de fapte sau de realități sau informații, care sunt şocante, sau sunt inconfortabile pentru un credincios. Ci omul acesta are ochii deschişi. Dar ochii lui deschişi sunt pentru că el nu mai este defensiv. Omul care-i defensiv se îmbracă în hainele întunericului. Se închide într-un gheto. Creştinul care este în ofensivă se îmbracă în hainele luminii. El ştie totul, şi acceptă să se ştie totul despre el. Într-un gheto, oamenii nu ştiu ce se întâmplă în gheto, şi gheto nu ştie ce se întâmplă în afară. Pavel vrea să ne atragă atenția că momentul eshatologic, criza finală nu trebuie întâmpinată refugiindu-ne ca şobolanii, se ne ascundem într-un gheto. Să devenim şi mai defensivi, şi mai subculturali, şi mai sectari. Ci dimpotrivă, să ieşim în lumea largă, să deschidem ochii şi să fim gata pregătiți pentru bătălia finală. Este un pasaj în care Pavel se relaționează la profeție. Însăşi profeția are ca scop să ne deschidă ochii asupra lumii, să ne facă să o-nțelegem mai bine. Vers.13 ”Să trăim frumos.” Oamenii trebuie să vadă ceva: frumusețe. Oamenii trebuie să aibă ideea aceasta: mi-ar place să fiu ca ei. Trebuie să vadă un ideal de frumusețe. Frumusețea este ceva ce atrage de la prima vedere. Și dacă viața unui creştin nu se recomandă prin ea însăşi, prin frumusețe la prima vedere, ca oamenii să se îndrăgostească de ea, ca oamenilor să le placă, atunci este un eşec. Vers.14 Cu cât omul se gândeşte la interdicțile pe care şi le pune, cu atât trezeşte mai mult poftele firii pământeşti. Cele mai mari scandaluri sexuale sunt în bisericile cele mai conservatoare. Cea mai mare rată de molestarea copilului, de incest de exemplu, de abuz sexual este la mormoni. Mai ales la mormonii fundamentalişti. Aceştia sunt oameni la care până şi lenjeria de corp este calculată să-i ferească de ispită. Creştinul face binele de dragul binelui în sine nu aşteptând o răsplată, pentru a câştiga cerul prin el, mântuirea a fost deja plătită de Christos, el nu este un infantil moral.

Atunci când vorbește despre faptul că problema atotștiinței Lui Dumnezeu poate fi înțeleasă în mai multe feluri (vezi http://iup.ro/s/2750 la fel, http://goo.gl/l4qHa) precum și despre alte probleme asemănătoare, persoana respectivă este întrebată în cele din urmă: ce rost au toate astea? Rostul este pentru a nu fi în situația descrisă mai departe: gândirea noastră poate să fie doar o copiere, un xerox al gândirii altora, părerile noastre să aibă la bază incapacitatea de a gândi într-un mod nou. Această întrebare este echivalentă cu întrebarea ce rost are să ai cultură? Pentru un răspuns la întrebarea ce rost are cultura, din ceea ce voi reda mai departe, ne putem gândi ce am fi noi dacă nu ar exista acesata. De la adresa http://www.oxigen2.net/2011/06/anno-domini-23-mladic-criminal-sau-erou/ :

Page 46: Doruri

Până acum câteva sute de ani trei pătrimi din populația planetei erau culegător vânător. Deci trăiau s-ar putea spune în epoca pietrei. Şi cea mai mare parte a istoriei omenirii în timp adânc a fost în epoca de culegător vânător - înainte de apariția agriculturii. Putem spune că natura umană este cea a culegătorului vânător. Este cea a omului din pleistocen ca să zic așa, sau în timpul glaciațiunii. Aceea e adevărata natură umană. Există o tendință de a idealiza aceste populații, omul tribal, la ecologiști, mișcarea verzilor. Ideea este că civilizația, și mai ales capitalismul și iudeocreștinismul este cel care a adus violența în lume. Omul care nu a fost alterat de iudeocreștinism cu concepțiile lui patriarhale, de capitalism este inocent, este bun, recunoaște egalitatea între sexe, conflictele armate sunt numai cât sunt strict necesare, în filmul Avatar avem idealizarea unei astfel de societăți așezată pe o altă planetă. O societate strâns legată cu natura, în care fiecare este integru, și bărbatul și femeia sunt egali, și cu toate că societetea este războinică se pare că nu luptă prea mult între ei ci luptă mai mult oamenii sau cu albii, vis a vis de imperialistul capitalist care vine să le distrugă planeta. Ei bine, lucrurile nu sunt chiar așa. În societățile tribale între 40 și 50 la sută dintre bărbați mor de tineri în conflictele militare în război. Şi este dovedit că în societățile tribale care sunt poligame, oamenii care omoară mai mulți au mai multe soții și au mai mulți copii. Deci spunem este un avantaj selectiv Darvinist în a fi un ucigaș. De asemenea există în aceste societăți o tendință care se pare că este instinctivă fiindcă este universală. A bărbaților de a creea anumite legături între ei. De a face raiduri în triburi vecine. De de a omorâ pe alții, de a le lua femeile, și a le aduce la ei în trib, de a le viola, de a le face sclave sexuale, deci aceasta este o practică în toate triburile, departe de a fi acel bun sălbatic. Regula este violența de fapt. Şi, așa cum am spus cea mai mare parte a istoriei a fost petrecută de om într-o astfel de societate. Așa că, trebuie să recunoaștem că avem în ADN-ul nostru, această atitudine a războinicului criminal violent. Şi aceasta nu este caracteristic femeilor ci doar bărbaților. În sensul că bărbații sunt cei care întotdeauna se unesc în grupe și fac incursiuni, ucid, aduc femei. Aceste mecanisme de fapt, se întâlnesc la băieții la vârsta pubertății: jocurile copiilor de-a războiul, în grupe de războinici care se bat între ei. De fapt cei care ca și mine au petrecut ceva timp în copilărie sau în adolescență prin cartierele marilor orașe știu că nu era doar o joacă ci erau bătăi reale între cartiere. Şi atuncea când un băiat dintr-un alt cartier intra la tine în cartier era bătut, sau de asemenea, se făceau incursiuni în alte cartiere cu scopul de a ciomăgi pe cineva, un băiat care se plimba cu o fată prin cartierul străin, o sfârșea rău de tot. Deci lucrurile acestea sunt reguli generale în TOATE orașele din lume. Nu sunt învățate, sunt instinctive. Atașamentul bărbatului tânăr față de grupul lui de războinici este ceva mistic.

Există în sufletul omului - mă refer la bărbați aici nu la femei - o anumită tendință irațională de a creea un atașament foarte strâns între bărbați, o legătură de sânge. Care este obiectul unor simțăminte mistice și religioase, unor pasiuni foarte puternice. Ţineți minte poemul lui David către Ionatan: dragostea ta Ionatane era mai mult decât dragostea de femeie pentru mine. Era vorba de o anumită afecțiune, o anumită legătură foarte strânsă, care se creea între războinici. Şi care spune David depășește dragostea față de femeie, sau dragostea de femeie. Pentru că ca intensitate emoțională, depășea orice altă relație din lume. În numele acestei relații oamenii omorau. Şi David care este atât de afectat de moartea lui Ionatan nu are nici o mustrare de conștiință să omoare bărbați și femei și copii nevinovați. În același timp însă, e condamnat pentru uciderea lui Urie Hetitul care este camaradul lui. Şi David are serioase probleme de conștiință după ce l-a omorât pe Urie și i-a luat soția. Nu că pentru David ar fi o problemă să omoare pe alții și să le ia soțiile. Dar era camaradul lui. Așa că este aici un dublu standard. Pe deoparte există un idealism și simțăminte mistice și

Page 47: Doruri

religioase, față de grupul tău de bărbați, iar pe de altă parte există o totală desconsidrare a vieții din celălalt grup.

Orice armată eficientă din lume știe să exploateaze acest instinct care există în psihicul nostru în mod ereditar când creează legături puternice între bărbați. Orice soldat din toate timpurile nu și-a dat niciodată viața pentru țara lui, sau pentru regele lui, dar soldații își dau viața pentru grupul lor. Pentru camarazii lor. Acolo există adevărata loialitate și adevăratul eroism. În același timp, oamenii aceștia sunt de obicei capabili de mari crime în afara grupului.

Cartea Exodului este scrisă pe undeva la limita între preistorie și istorie. Şi în cartea Exodului avem situații în care evreii de exemplu, fac un raid între Madianiți. Şi omoară toți bărbații și toate femeile și toți copii da țin fetele de vârstă reproductivă, care n-au cunoscut încă bărbat. Ba se dă și zecime la templu dintre ele. Ei bine uneori încercăm să înmuiem lucrul acesta ori să-i dăm o justificare religioasă, adevărul este că era o practică universală.

Tendința instinctivă este de a-i împărți pe oameni între noi și ei. Şi odată ce oamenii sunt împărțiți între noi și ei restu nu contează. Noi suntem cei buni, ei sunt cei răi. Diferența între om și animal, sau dacă vreți diferența între societățile evoluate și societățile tribale este că în societățile evoluate asemenea comportament întotdeauna implică o suprastructură culturală și religioasă. Care justifică dorința brutală de a ucide. Această dorință irațională. Este ceva înnăscut în om. Dar acest sentiment primitiv îl are cimpanzeul, îl are omul tribal, acest simțămănt devine foarte complicat. Pentru că pe măsură ce omul se civilizează are nevoie de anumite mecanisme de dezinhibiție. Acest instinct sălbatic care este în om este inhibat de morală, de etică, de lecțiile de comportament pe care le învățăm din copilărie, noi nu suntem niște psihopați. Pentru a dezamorsa acest mecanism de inhibiție, este nevoie de ceva care să justifice moartea și vărsarea de sânge, în mod idealist. Ca făcând apel la o autoritate superioară. De obicei cel mai bun argument este religia, de exemplu teroriștii islamici. Un alt dezinhibant este naționalismul care este un drog de fapt.

În acestea este vorba de un instinct. Biblia ni-l descrie foarte bine în cărțile lui Moise. Ţineți minte episodul cu îngeri veniți la Sodoma și Gomora. Şi dorința locuitorilor de a-i viola. Şi cum Iov și-a oferit fetele care erau de mai puțină valoare decât bărbații în ochii lui, ca să nu se dezonoreze ca gazdă. Sau țineți minte episodul levitului, care a fost amenințat de asemenea cu viol într-o cetate a lui Beniamin și până la urmă i-a fost luată țiitoarea și i-a fost violată și omorâtă în timp ce el dormea liniștit. De asemenea țineți atâtea episoade sălbatice în istoria lui Israel. În care populațiile sunt măcelărite fără milă. Şi le sunt luate femeile. Şi lucrul acesta nu se întâmpla doar în Israel, se întâmpla în toată istoria. Şi ceea ce spun este că atât ADN-ul nostru cât și preistoria noastră ne spune că asta-i natura masculină.

Omul nu este ceea ce își închipuie că este. Omul se minte pe el însuși. Omul are psihicul unui primitiv, și poate chiar psihicul unui cimpanzeu. Dar acest psihic este sublimat, și este decorat cu idealuri religioase și naționaliste și filozofice care nu fac altceva decât să justifice care nu fac altceva decât să justifice pornirile iraționale din sufletul său.

O parte a reflectării chipului Lui Dumnezeu

Page 48: Doruri

Omul nu se aseamănă cu maimuța ci cu primatele. Este o diferență. Omul este genetic vorbind 98,5% ca cimpanzeul. Ca apucături, este destul de apropiat de cimpanzeu. Adică omul are înclinații animalice care-l fac să se comporte ca celelalte primate. Agresivitate gratuită, sexualitate necontrolată, comportament adictiv, înclinații de a face politică, de a ucide ca să se distreze. Omul are preobleme pe care le au și alte manifere. Glandele lui cu secreție internă sunt prea mari. Pentru ca să fie controlate de o scoarță atât de subțire. Însăși structura lui subcorticală este prea puternică ca să fie controlată de cortex. Lobul lui frontal și scoarța sunt prea mici în relație cu restul creierului care este centrul activității instinctuale a omului și deși omul este capabil să raționeze, și să formuleze idealuri etice, omul totuși nu este în stare să se conducă după rațiune. Omul este condus de instincte. Are pulsiuni sexuale mai puternice decât le poate ține scoarța sub control. Deci omul prin structură, prin constituția pe care-o moștenește, care-l face să fie om, este se pare, un eșec. Ca și chip al Lui Dumnezeu. Însă omul are niște trăsături unice. Aceste trăsături unice, pe care le definim ca fiind după chipul Lui Dumnezeu, nu pot fi explicate prin procesul de selecție naturală. Selecția naturală selectează acele trăsături care sunt în favoarea reproducerii și supraviețuirii, și este minimalistă. Adică selectează costul minim pentru supraviețuire și reproducere. Tot ceea ce este după chipul Lui Dumnezeu în om implică un cost foarte mare. Nașterea copiilor cu durere, este un preț pe care-l plătim. Şi reflectă foarte bine această tensiune între natura noastră animală, și natura noastră divină. Omul are poziție bipedă. Din cauză că are o poziție bipedă și ideea este că poziția bipedă este o parte a reflectării chipului Lui Dumnezeu, bazinul nu poate fi mai larg decât este. Dar având un bazin îngust, femeia nu poate să nască ușor un copil inteligent. Când spun inteligent înțeleg cu craniu mare. Pentru că suntem după chipul Lui Dumnezeu, avem un creier mare. Şi fiindcă avem un creier mare avem un craniu mare. Din cauza aceasta pe lângă că copilul uman este născut prematur, față de alte manifere care cum se nasc pot să meargă, craniul este atât de mare când se naște, vizavi de pelvisul femeii, încât femeia nu numai că naște în chinuri, dar își riscă viața ca să nască, își riscă și viața copilului. Practic după selecția naturală, ori mersul biped ori craniul mare, deci creierul mare al omului ar fi trebuit eliminat. După aceea creierul uriaș al omului, necesită un consum energetic foarte foarte mare. Omul trebuie să se hrănească altfel ca alte animale. Pentru că are un creier deosebit de hrănit. Şi pentru aceasta omul cum spune al doilea blestem din Geneza, trebuie să-și câștige pâinea în sudoarea frunți. Rațiunea îl face să fie conștient că va muri. Şi iarăși acesta este un preț foarte mare plătit. Pentru că în mod normal dacă trăim toată viața știiind că vom muri viața noastră este umbrită de gândul morții. Cunoștința binelui și a răului ne pune în situații foarte dificile. Noi acționăm împotriva intereselor și dorințelor noastre pentru că trebuie să facem ceea ce este bine. Şi când nu facem ceea ce este bine ne rănim pe noi înșine. Deci omul e după chipul Lui Dumnezeu, și ceea ce e după chipul Lui Dumnezeu nu poate fi în nici un caz produsul evoluției sau selecției naturale. Este un preț care trebuie plătit. Dar în același timp este un animal. Şi partea animală și partea rațională superioară a omului, ceea ce este după chipul Lui Dumnezeu sunt într-un permanent conflict. Noi am moștenit o natură, natura noastră deci glande cu secreție internă, sistemul nervos, creierul, toate acestea, această natură umană ne face să fim sclavi ai fricii față de moarte, a păcatului, a vinovăției. Şi istoria din Eden, Adam și Eva și căderea în păcat este o explicație a naturii noastre umane. Pe de altă parte, există o forță cosmică a răului care nu ține de natura noastră. Este ceea ce Biblia numește diavolul. Şi când vorbește Biblia despre diavol vorbește și literal și alegoric, de multe ori nu ști ce-i literal și ce-i alegoric. Dar cert este că există o forță cosmică a răului căruia îi suntem supuși. Natura noastră umană reală nu este natura noastră carnală. Este chipul Lui Dumnezeu. Rom. 8, 19. http://youtu.be/YLKYo8agzZg http://x.co/lRwy

Page 49: Doruri

Arta de a gândi și supranaturalul. Ne este atinsă gândirea de posibile influențe supranaturale? Mai departe vom fi introduși în lumea entităților implicate în supranatural. Putem fi influențați de coltura în care trăim, de filmele vizionate ca atunci când auzim de supranatural să ne așteptăm la lucruri spectaculoase, însă de aceată dată vom vorbi despre lucrururi mai comune. O idee demnă de a ne influența modul cum ne raportăm la gândurile pe care le avem, este că s-ar putea ca acesteasă nu ne aparțină, să nu ne reprezinte cu adevărat. Există determinismul fizic pentru gândurile pe care le avem, cel genetic, obișnuințele care ne formează, probleme de ordin fizic sau psihologic etc., dar alteori se poate ca omul să fie sub influența dezastruoasă a unor entități spirituale. Este nevoie de protecție divină pentru bararea acestor influențe. „Ne asigurăm casele cu încuietori și cu zăvoare pentru a ne asigura proprietatea și viața de oameni nelegiuiți; dar rareori ne gândim la îngerii cei răi, care caută încontinuu intrarea la noi și împotriva atacurilor cărora, prin puterea noastră, nu avem nici o metodă de apărare. Dacă le îngădium, ei ne pot lua mintea, pot produce dezordine și suferință în trupurile noastre, ne pot distruge proprietățile și viața. Singura lor bucurie este în nenorocire și distrugere....Dar aceia care urmează pe Hristos sunt totdeauna siguri sub grija lui ocrotitoare.” Tragedia Veacurilor, ed. 1992, pag. 474.

În experiența noastră individuală, noi am selectat acele lucruri care ne plac, care ne duc la afirmarea eului, de cele care sunt inconfortabile, cele care ne umilesc, care nu ne plac, și pe baza acestei experiențe individuale care de-a lungul unei vieți a selectat acestea, noi ne formăm concepția despre adevăr. Din cauza aceasta un om cu cât este mai bătrân cu atât are mai multe prejudecăți.

*

„Experimentul lui Libet, si altele efectuate de atunci, au arătat cum creierul inițiază acțiunea cu cel puțin o treime de secundă înainte ca noi să devenim conștienți de „decizia” noastră. Atunci când credem că B (gândurile) determină C (comportamentul) nu luăm în calcul existența unui A (procese neuronale inconștiente,) care îi determină de fapt și pe B și pe C. [...] Cu toate acestea, nu ne este deloc la îndemână să recunoaștem că este vorba doar de niște iluzii, iar experiența noastră subiectivă ne păcălește să credem în continuare că noi decidem când vrem să ne mișcăm degetul (chiar și limbajul este astfel structurat încât depășirea gândirii dualiste este extrem de dificilă) [...] Baumesteir a arătat cum iluzia controlului voluntar reduce comportamente nocive precum lenea, egoismul sau tentația de a trișa. Pentru a fi altruist și corect trebuie să te lupți cu insticte mai puțin nobile, ceea ce presupune tocmai încrederea că poți să te lupți cu ele, pe când a te gândi mereu că orice comportament este predeterminat scade motivația de a încerca, de exemplu, să ții o dietă sau să faci acte de caritate.”Adrian Nuta http://www.scoala-de-psihologie.ro/faptul_ca_citesti_acest_articol/

Principala revoluție pe care poate să o producă în viața noastră cuvintele înțeleptului Solomon, Proverbe, este împărțirea dpdv cognitiv a oamenilor în două categorii, oameni care pot să primească informații noi și oameni care nu pot, fiind numiți acolo înțelepți și nebuni: mustră-l pe înțelept și îți va mulțumi, nu-l mustra pe nebum ca să nu te urască; dacă se crede cineva înțelept, poți să ai încredere mai mult într-un nebun decât în el. Trecând la probleme de importanță majoră pentru omenire, la învățătura Lui Isus, aceeași idee, capacitatea de a primi informații noi, o vedem ca fiind hotărâtoare în una dintre cele mai mari și importante pentru totdeauna pentru oameni decizii pe care trebuia să o ia în viața Lui: alegerea ucenicilor. Acesta a spus: Duceți-vă și faceți ucenici toate

Page 50: Doruri

neamurile. Ce înseamnă aceasta? Ce este un ucenic? Un ucenic a fost pentru Isus, pentru situația aceea specială în care se afla El, o persoană care avea o mare capacitate de a învăța lucruri noi, iar după acest criteriu au fost aleși ucenicii. N-au fost alese persoane care au fost învățate în școlile publice religioase. Învățarea se făcea acolo prin repetare, mod în care era eliminată capacitatea de a gândi singur, pe cont propriu. Problema vine pentru noi și când informația nouă trebuie înregistrată peste informații vechi, greșite, atunci efortul de a înregistra aceste informații este mult mai mare pentru omul obișnuit. Cât de mult am putea deveni ucenici adevărați? Să ne încercăm singuri:

Vechiul Testament este un manifest antirațional prin natura lui. Proverbe capitolul 1 versetul 7 Frica de Yahve este începutul cunoașterii. Logica și rațiunea este după greci esența naturii divine. Atunci când cineva își dezvoltă facultățile raționale, cănd face știință și geometrie și logică, omul acesta nu ajunge să înțeleagă doar lumea, ci-L înțelege mai bine pe Dumnezeu. În timp ce evreii considerau că rațiunea este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. «Începutul înțelepciunii este teama de Dumnezeu.” Cel care se ridică și pretinde că-L poate descoperi pe Dumnezeu prin rațiune, este antihristul. Evreii sunt dominați de amintiri biblice. Fructul oprit. Pomul cunoașterii binelui și răului. Turnul Babel. Şi refuză înțelepciunea babilonienilor și a egiptenilor din care s-a dezvoltat logica greacă mai târziu, Pentru evrei, înțelepciunea lui Solomon bazată pe teama de Dumnezeu este superioară înțelepciuni grecilor și babilonienilor. Şi din cauza aceasta descrierea templului lui Solomon în mod deliberat ignoră cuceririle geometriei egiptene și babiloniene, care cunoșteau valoarea lui pi. Şi ne dă o valoare inexactă și empirică a număru lui pi. De la adresa http://www.oxigen2.net/2010/11/anno-domini-01-ratiune-si-revelatie/

«Înălțimea uriașului Goliat este precizată în 1 Samuel 1,4: „șase coți și o palmă”, adică aproximativ3,25 metri. În schimb, în manuscrisele de la Marea Moartă și alte dovezi textuale timpurii, apare o înălțime de doar 2, 25 metri, care, deși gigantică, pare mai rezonabilă.” Citat din Conexiuni salvatoare, trimestrul IV, 2007, pag. 30. De la adresa http://www.oxigen2.net/page/14/ Emisiunea - Nervi ca praștia: Omul nu poate să fie de 3 metri. Omul nu funcționează bine la 3 metri. Vertebrele lui, încheieturile lui nu sunt făcute pentru asemenea înălțime. Goliat suferea de gigantism. Era impresionant. Dar la înălțimea și statura lui fiți sigur că nu era un om agil, în nici un caz nu era sănătos. Cu siguranță că deja Goliat dădea simptome de boală de inimă. Cred că mulți evrei puteau cu sabia sau sulița să-l învingă pe Goliat.

Este Biblia Cuvântul Lui Dumnezeu? Nu este. Ea cuprinde doar gândurile unor oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu, și cărora Dumnezeu li s-a revelat. Si toată această istorie a Bibliei, istorie sacră te face să înțelegi cum se descoperă Dumnezeu, și să-ți deschizi sufletul pentru revelație personală. Deci nu este gândul Lui Dumnezeu. Biblia nu este un manual de comportare și filozofie dictat de Dumnezeu pentru noi astăzi ci experiența oamenilor care l-au căutat și l-au găsit pe Dumnezeu, și felul cum l-au găsit pe Dumnezeu a fost redat în paginile Bibliei. Ori oamenii aceștia au trăit într-un timp și loc deosebit de al nostru. Experiența lor ne inspiră. Problemele lor, dilemele care le-au avut nu s-au rezolvat întotdeauna. Rămân fără răspuns la întrebări. Vorbind despre credință,

Page 51: Doruri

unii scriitori ai secolului 19 ca Kierkegaard sau Dostoievski au definit aceasta ca un salt în noapte, în ultimă instanță. Dar omul nu are de ales decât să facă acest salt în noapte. De pe :

http://my.opera.com/Mysteries-deepmysteries/albums/showpic.dml?album= 2357301 & picture=36774491

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

Christine Hayes ne spune: Biblia nu este pentru copii. Am un copil de 12 ani și unul de 8 ani și nu îi las să o citească. Ştiți cărțile „Povestiri biblice pentru copii?” Mă sperie. Mă sperie cu adevărat. Biblia nu e pentru copii. Subiectul este foarte mult pentru adulți, în special textele narative. Există episoade de trădare, incest, crimă și viol. Biblia nu este pentru optimiști naivi. Conține lucruri serioase. Nu este pentru copii și în alt sens. La fel ca orice capodoperă literară, Biblia este caracterizată de o sofisticare a structuri și stilului și o măestrie a metaforelor și credeți-mă pe care deseori nici adulții nu o înțeleg destul de des. Biblia își obligă cititorii să gândească și moralizează foarte rar. Explorează și pune oamenii în situații și probleme morale. Cititorul este cel care trebuie să tragă concluziile. Există acolo tot felul de paradoxuri, jocuri de cuvinte și ironii subtile.

Biblia nu este un manual de teologie. În ciuda faptului că mai târziu vor apărea sisteme teologice complexe bazate pe interpretările pasajelor biblice. Şi nu este nimic în Biblie care într-adevăr corespunde noțiunii moderne de ”religie”. Odată cu răspândirea creștinismului religia vestică a ajuns să fie definită, în mare parte de aderare intelectuală la anumite puncte doctrinale. Asta e cu totul străin lumii biblice. Este clar că în timpurile biblice și în Orientul Apropiat, religia nu era un set de doctrine la care aderai. Pentru a deveni israelit, și mai târziu evreu, te alăturai pur și simplu comunității israelite și trăiai o viață israelită, mureai o moarte israelită, respectai legea și obiceiurile israelite, onorai învățăturile israelite, intrai în comunitatea israelită acceptând că soarta lor și a ta ar trebui să fie aceleași. Un fel de proces de naturalizare. Idei preluate în totalitate de la Christine Hayes, Introducere in Vechiul Testament (Biblia ebraica) (Universitatea Yale: Cursurile Open Yale), http://youtu.be/_y1CfXSGffA

Viața poate fi cel mai bine definită ca un fenomen digital: Walter Craig, are o bază imensă de date. De structuri genetice. Pe computer. Banca lui de date. Şi a făcut un experiment care, d. p. d. v. biologic n-a fost nimic nou. A luat de pe computer din banca de date informația care era înregistrată digital pe banca de date, cu privire la structura unui ADN-u de bacterie, și a refăcut acest ADN-u plecând de la elementele chimice elementare. Nu de la bucăți de ADN-uri luate din alte bacterii ci de la elemente de chimie anorganică. Şi a refăcut pas cu pas tot ADN-ul bacteriei, și ADN-ul a funcționat. Craig n-a creat viața n-a inventat viața. Viața este digitală. Craig a transpus-o de la informația pe computer la informația bazată pe carbon. Viața este informația. Edmond Constantinescu, de la emisiunea Geneza 21 – Naratiunea Fundamentala, adresa http://www.oxigen 2 .net/ 2011 / 04 /geneza- 21 -naratiunea-fundamentala/

Noi credem că animalele se împerechiază ca să se înmulțească specia lor. Nu este adevărat. Animalele se împerechează pentru ca genele respective să se poate înmulți. Animalele doar sunt folosite de gene pentru ca ele să se poată înmulți. Odată cu încetarea capacității animalului de a le

Page 52: Doruri

reproduce, acesta este abandonat de ele. «Procesele biologice au rolul de a te proteja numai atâta timp cât te poți reproduce și-ți poți crește copii.»

Există un argument care nu este demolat, dar a fost revizuit: Principiul cauzei ințiale, ideea că există cauze secundare, care sunt naturale ale fenomenelor dar cauza primară este un fenomen supranatural. Argumentul cosmologic susține că indiferent câte explicații naturale am avea noi undeva la baza existenței trebuie să existe o explicație supranaturală care implică răspunsul la întrebarea de ce există cava mai degrabă decât nimic. Mai precis cum poate să apară ceva din nimic înainte sau după sau la baza lui Big Bang. Şi aceasta implică o activitate a Lui Dumnezeu. Aceasta ar fi o gaură în legile naturii care este astupată de ceea ce ştim şi ne spune modelui matematic despre particula Higgs. Dacă luăm în seamă ceea ce aduce această reviziure, aceasta duce la o întărire a credinţei în Dumnezeu. Indiferent ce ar face legile naturii numai Dumnezeu poate face ceva din nimic, existena materiei este explicată în întregire. Ceea ce putem să studiem nu mai este materia ci ce este nimicul. Tradiţional nimicul a însemnat spaţiul gol. Spaţiul este ceva în sine şi are un început şi un sfârşit. Ca şi timpul. Spaţiul nu este niciodată cu adevărat gol. Spaţiu, ceea ce numim vid e un câmp slab de energie. Nimicul este un câmp de energie virtual sau dacă vrei materie virtuală, este particule virtuale, nimicul este spaţiu imaginar şi timp imaginar.

Cam cât de puternic este instinctul sexual la femeie, atât de puternic este instinctul sexual la bărbat. Amândouă fiind instincte, şi amândouă sexele ghidându-se la fel de mult după instincte, oricum amândoi ar fi la fel de animalici. Doar că la bărbat ghidarea după instinct este văzută ca fiind animalică datorită religiei, deci tabuurilor, iar instinctul matern, deoarece produce o comportare altruistă nu intră în categoria tabuurilor şi nu este văzut ca o comportare animalică. Însă să nu uităm că toate mariile genii ale omenirii au fost hipersexuali. Gândirea superioară se asociază cu sexualitatea. Nu este ceva animalic. Totuşi pentru creativitate, progres este necesară sublimarea, este concluzia care o trag deoarece există un fapt, şi anume că toate popoarele care au alunecat în promiscuitata sexuală, ca popor, au decăzut, nu au avansat în cultură, tot aşa cum se ştie despre sportivii de performanţă faptul că atunci când încep viaţa sexuală, le scad foarte mult performaneţele.

Universul nu se supune legilor logicii noastre. Şi pentru a înţelege lumea, oarecum trebuie să mergi ca Eclesiastul. Adică să renunţi la sistem să faci observaţii disparate, să vezi paradoxuri şi aparente contradicţii. În modelul matematic, în care avem de-a face cu numere imaginare nu lumea reală ci lumea imaginară nimic, în neant, viteza luminii este viteza minimă, particula merge de la viitor în trecut, iar Freineman ne spune că particula care iese din spaţiu şi timp şi intră în imaginar, iese din spaţiul timp virtual, înapoi, în trecut. Acesta este factorul care crează relaţia de nedeterminare a sistemelor cuantice nu faptul că privirea noastră determină ceea ce se întâmplă. Concluzia este că între nimic, netimp şi existent există o fluctuaţie naturală de particule subatomice. Este o intersecţie între relativitate şi fizica particulelor. Energia întunecată implică o permanentă fluctuaţie în sensul că radiaţii de energie intră din spaţiul real în

Page 53: Doruri

spaţiu imaginar şi invers, deci practic acestă membrană între nimic şi existent este tot timpul ruptă.

Ce tip de gândire îi lipseşte eclesiastului? Există 3 moduri a omului de a raționa, 3 moduri e cunoaștere, de a descoperi lucruri noi. Modul cel mai primitiv este cel analogic. Eclesiastul gândește analog de la particular la particular. Nu știe despre cunoașterea de la general la particular. Există un alt mod de gândire de la particular la general numit deducție. Cunoașterea merge doar prin inducție nu prin deducție. Adică merge prin inducție ȘI prin reducție dar procesul principal prin inducție. Faci observații, acumulezi, generalizezi, și de acolo poți trage concluzii la particular. XXXXXXXXXXXXX

Eclesiastul este un gânditor liber. Nu este un dogmatic. Are curaj să iasă din sinagogă, să gândească cu mintea lui. Şi faptul că se găsete în Biblie, în Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu aprobă asemenea experimente de gândire. Ele sunt condamnate în bisericile noastre, cum erau condamnate în sinagoga de atuncea. Dar Dumnezeu aprobă gândirea liberă. Şi gândirea critică.

Eclesiastul din Biblie are o descurajare, este un personaj prea sceptic, împrejurările şi vremea au un impact, totuşi nu este așa cum scrie în cap. 9, 11 <<nu cei iuţi câştigă cursa şi nu cei puternici biruiesc, nu cei înţelepţi câştigă pâinea şi nu cei iscusiţii au bogăţiile, nu cei pricepuţi au parte de bunăvoinţă, ci toate atârnă de timp şi de evenimente neprevăzute.>> Eclesiastului îi lipseşte acea forţă a vieţii. Şi are atitudinea tipică a iudeului pentru care singurul mod în care viaţa poate să aibă sens, este litera legii. În care ştie că cel care face fapte bune îl va răsplăti Dumnezeu, face un rău îl va pedepsi Dumnezeu, dacă face binele îl aşteaptă o răsplată, totul este programat dinafară, el e popor ales, şi asta-i dă siguranţă. Altfel lumea i se pare prea nesigură. Ceea ce este bun la greci şi la romani nu se găseşte la evrei şi la orientali, este punctul slab al eclesiastului este, acest caracter efeminat, sceptic. Remarc acest lucru pentru că datorită legăturii cu iudaismul în creştinism, mai ales în bisericile conservatoare s-a menţinut foare mult această teamă de viaţă, această teamă de risc, de aventură, de cunoaştere, de explorare, această prudenţă evreiască de gheto. În care stai şi bei, mănânci, trăieşti viaţa cu soţia ta, faci busines, nu fi nici prea aşa, nici prea aşa, Dumnezeu are grijă de restul... Să nu adoptăm ceea ce este cultural la Eclesiast.

Eclesiastul crede că omul nu poate să cunoască. Convingerea că viaţa îţi oferă ceva îi deosebeşte pe greci de orientali. Creştinismul a apărut ca o sinteză între gândirea iudaică şi gândirea greacă. De la greci creştinismul a luat principiul de a organiza raţional conceptele teologice, şi convingerea în faptul că lumea poate fi transformată, că cunoaşterea este posibilă. În acelaşi timp cele două moşteniri au fost contradictorii, şi noi avem o contradicţie în religia noastră. Există acea prudenţă a Eclesiastului care te descurajează. Nu cerceta, nu căuta... Există azi o respingere oricărei aventuri a intelectului, sau a spiritului, stai aicea, nu trece marginile, aicea eşti cu Dumnezeu. Să folosim Eclesiastul ca un punct de referinţă pentru a depăşi această filosofie. Christos ne-a oferit un bine absolut etic, nu legalist. Christos a mers până la cruce, acesta este gândul care trebuie să-l avem şi noi în a crede că omul trebuie să facă ce este bine să facă în viaţa lui. Şi în aceasta să nu jertfească nimic. Eclesiastul nu are aceasta. Eclesiastul este foarte precaut, şi lasă pe Dumnezeu să facă restul.

Page 54: Doruri

Prăbuşirea Lui Dumnezeu

Am vorbit mai devreme despre sănătate, dar experiența dovedește că cei care acceptă să facă schimbări în viața zilnică pentru aceasta sunt doar cei care acceptă să cunoască creștinismul din interiorul lui. Voi trece direct la o prezentare care are un caracter spiritual. În Matei 12, 40-41 citim că, după cum Iona a fost 3 zile și 3 nopți în pântecele chitului, tot așa va fi și Fiul Omului 3 zile și 3 nopți în inima pământului. De ce perioada aceasta se repetetă de 2 ori în același verset și nu ni se spune - după cum Iona a stat în pântecele unui pește, tot așa voi sta și eu în mormânt? Inima pământului înseamnă centrul pământului. Este semnificativ că și trei zile și trei nopți a stat în acel loc. Isus a murit vineri după-amiază, a stat sabatul în mormânt, duminică dimineață a înviat, stând în mormânt 2 nopți și 2 zile – dacă punem împreună orele, cea de-a treia noapte petrecută în mormânt nu există. Expresia inima pământului nu este niciodată folosită în restul bibliei. Expresia inima mărilor, este folosită. În cartea lui Iona, unde ni se spune că acesta a fost la rădăcina munților. Pe fundul mării. Iona a fost ținut pe fundul mării, separat de Dumnezeu. Abandonat de Dumnezeu, de trei zile și trei nopți. Domnul Christos spune după cum Iona a fost abandonat de Dumnezeu pentru trei zile și trei nopți, tot așa și Fiul Omului va fi abandonat pentru trei zile și trei nopți în inima pământului. Inima pământului fiind centrul pământului. Concepția ebraică despre pământ era că, în momentul în care ajungi în inima pământului, ești la distanță maximă de Dumnezeu. Dumnezeu este deasupra norilor, Dumnezeu este deasupra universului, Dumnezeu este undeva foarte sus, în ceruri; cât de mult poți să mergi în jos? Până când dai de rădăcina pământului. Mentalitatea ebraică nu recunoștea un pământ rotund. Deci inima pământului reprezenta punctul de depărtare maximă de Dumnezeu. Iona fusese abandonat de Dumnezeu, a fost trimis în inima mărilor, Domnul Christos va fi trimis în inima pământului. Va fi abandonat de Tatăl. Pentru trei zile și trei nopți. Abandonarea Domnului Christos a început în Ghetsemani. Cu o seară înainte de răstignire. A fost joi seară. Este momentul în care simte abandonarea Tatălui. Tatăl, își ia mâna protectoare de pe El, este dat, abandonat în mâna oamenilor. Joi spre seară Tatăl își ridică slava protectoare de deasupra lui Isus, totul ținând 3 zile și trei nopți la socoteală avem și a treia seară. Inima pământului înseamnă abandonat de Dumnezeu. Taina mântuirii înseamnă trei zile și trei nopți de abandonare de la fața Tatălui. Plata pentru păcat a durat așa de mult. Plata pentru păcat a fost consumată pe cruce. Ea a fost trei zile și trei nopți de detașare completă de fața Tatălui. Semnificația jertfei lui Isus se extinde la o anumită traumă psihică care a durat trei zile și trei nopți. Trei zile de continuă tortură și umilință.

Atunci când vorbim de întunerec vorbim de absența lui Dumnezeu. Înțelegem că nu mai există sens, semnificație. Viața nu mai are rost. Isus se află în acest moment în întuneric. Şi strigătul pe care-l scoate Eloi Eloi Lama Sabactani vrea să ne spună că pentru Isus în acel moment pe cruce tot ce știe despre Dumnezeu, toate cunoștințele Lui, toată experiența Lui, nu mai valorează. Isus în momentul acela, este ca orice persoană, care a pierdut realitatea lui Dumnezeu în Sine. Momentul acesta este foarte periculos. Întunericul în care a fost învăluit Isus a fost simbolic. De fapt întunericul este înăuntrul Său. Şi în acest moment Isus se poate prăbuși în această prăpastie fără fund; așa cum mulți s-au prăbușit în timpul nostru. Cel puțin unii dintre noi trec prin asemenea momente. Sunt oameni pentru care vechile certitudini se prăbușesc. Şi se prăbușesc pentru simplul motiv că nu sunt rupți de realitate. Unii se ghetoizează, alții se ghetoizează. Să-L privim pe Isus, să-L redescoperim pe Dumnezeu într-o lumină nouă, într-un context nou. Când Isus spune Eloi Eloi Lama Sabactani, care tradus înseamnă Dumnezeul Meu Dumnezeul Meu pentru ce m-ai părăsit, este primul rând din

Page 55: Doruri

psalmul 22, 1. Înțelegem de aici că Isus a strigat cu glas tare primul rând din acest psalm, dar puterile nu erau suficiente ca să continue cu voce tare.

În Osea 11 versetul 8 în ebraică scrie:

Totuși cum să te dau , Efraime?

Cum aș putea să te predau, Israele?

Să mă port cu tine ca și cu Ţeboimul?

Inima mi se zbate în Mine

Mă prăbușesc ( ר מ; כ; נ , kâmar, strong 3648) înlăuntrul Meu.

Biblia ne prezintă un Dumnezeu foarte vulnerabil. Adma și Ţegoimul erau cetăți lângă Sodoma și Gomora care au fost distruse. Cartea lui Osea a fost scrisă înainte de invazia Asiriană. Care a distrus Israel și Efraimul. Deci vorbim aici de cineva, chiar ca entitate colectivă, care se pierde. Şi Dumnezeu afirmă că atunci când cineva se prăbușește, El se prăbușește înlăuntrul Său. Limbajul Bibliei este uneori, înșelător. În ce sens? Eu am avut ocazia și eu să lucrez cu copii străzii circa un an și ceva de zile. Şi am observat că acești copii crescuți pe stradă, și dormiți prin canale, și educați în legea junglei prin orfelinate, nu sunt în stare să înțeleagă limbajul iubirii. Așa că atunci când încercam să le arăt dragoste și bunăvoință crezând că că voi primi răspuns din partea lor, ei încercau să manipuleze. Fiindcă credeau că sunt slab. Şi-am învățat foarte curând că trebuie să fii dur cu acești copii. Nu pentru că-i natura mea să fiu dur. Nu sunt un om dur prin natura mea. Nici pentru că n-aveam dragoste față de ei. Ci pentru că ei nu-nțelegeau decât limbajul pumnului. Şi nu dădeam cu pumnul, dar mă încruntam. Așa că înțeleg că Biblia folosește un limbaj dur, ca și cum Dumnezeu ar fi mâniat pe păcătoși, și ar fi așa de plin de indignare că abia așteaptă să nimicească pe păcătos, din cauză că omul nu-nțelege alt limbaj. Şi îl consideră pe Dumnezeu slab dacă El vorbește altfel. Dar acest limbaj este înșelător. Eu cred că atunci când oricine spune despre cineva că este pierdut Dumnezeu vede semne că persoana aceea încă răspunde. Dumnezeu este imprevizibil din punctul acesta de vedere, și ne putem aștepta chiar în cazuri disperate El să reușească să facă ceva bun dintr-un caz în aparență fără speranță. Eu cred că Dumnezeu nădăjduiește împotriva oricărei nădejdii. Cred că Dumnezeu este mult mai ”naiv” decât suntem noi. Mi-aduc aminte de cazul lui Ahab. Din istoria lui, v-ar impresiona pe dumneavoastră dacă l-ați vedea pe Ahab îmbrăcat în sac, și mergând încet? Nu. Pe Dumnezeu L-a impresionat. Şi l-ai văzut pe Ahab, Îi zice lui Ilie. Ai văzut cum s-a smerit? Hai Doamne ești chiar așa naiv. Lasă-mă-n pace cu Ahab. Nu știm noi? Nu. Dumnezeu a fost impresionat. Dumnezeu nu poate accepta că cineva nu mai are speranță. Era în Atlanta o persoană baptistă. A cărei soție avea o formă foarte gravă de bipolar disorder. Soția a reușit să-i strice creditul, a pus mâna pe cartea de credit, a ras 50 000 de milioane pe cartea de credit, era o shopalcoholic. Deci i-a distrus creditul și l-a ruinat, nu putea să țină un job, n-a putut să-și continue educația, era într-un continuu conflict cu copii, suspecta tot felul de lucruri în jurul ei, era într-un continu conflict. În familie. Ce-ați fi făcut dac-ați avea o asemenea soție, ați divorțat sau stăteați cu ea? Avea dreptul să-și trăiască viața. N-avea decât vreo 40 de ani. Să vă spun ce mi-a spus el mie. Am avut o discuție cu el. Şi l-am întrebat: ce ai de gând să faci? Şi mi-a zis uite care-i situația zice: dacă eu divorțez de soția mea, va ajunge la shelter în cel mai fericit caz. Probabil va ajunge la jail. Nu este în stare să-și chivernisească viața. Sunt conștient de asta. Nu pot s-o las. Simplu. E un iad viața mea. Da când mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă aș lăsa-o,

Page 56: Doruri

prefer să suport acest iad decât să mă gândesc ce s-ar întâmpla. S-o văd pe străzile din Atlanta, sau mai știu eu unde, s-o văd la news. C-a găsit-o moartă pe undeva. Femeia nu era în stare să-și organizeze viața. Așa că omul zice: nu pot. Aș vrea să folosesc această comparație, încerc să explic ce vrea Dumnezeu să spună în Osea 11,8 când spune mă prăbușesc înlăuntrul meu împreună cu tine. Dumnezeu realizează că Efraim nu mai poate fi salvat că Israel nu mai poate fi salvat. Şi spune, mă prăbușesc împreună cu tine, te duci tu Mă duc și Eu. Nu pot să te las. Vreau să prezint imaginea concretă în viața Domnului Christos. Eu am o convingere, că Dumnezeu nu poate fi înțeles decât în Isus. Noi suntem prea mici să-l înțelegem pe Dumnezeu în natura Lui divină. În Matei 26, 36-38 când Isus a venit în Ghetsemani, să se roage , în cuvintele sunt cuprins de o întristare de moarte, transpirarea aceea a sângelui, toate vorbesc de o prăbușire lăuntrică. Isus nu era o persoană egocentrică, care să se gândească la sine. Cred că motivul prăbușirii lăuntrice a fost că Isus a fost conștient că omul se pierde, și Isus s-a prăbușit și a transpirat sânge și a agonizat spunând cum să te dau? Asta a fost. Pe cruce, când era batjocorit de cei care l-au torturat, și l-au trădat și l-au răstignit, și când era trădat de ucenici, Isus a nu plâns și a suferit pentru Sine. Ci din cauză că se uita la oamenii aceștia: cum să-i las? Era foarte simplu. Când cei care-L tachinau și spuneau dacă ești Fiul lui Dumnezeu coboară-te de pe cruce vom crede în Tine, nimic nu era mai simplu pentru Sine decât să coboare de pe cruce. Şi problema Lui era rezolvată. Problema care-L frământa pe Isus nu era durerea și batjocura. Atunci când știi că poți să rezolvi o problemă nu există suferința reală. Problema era, cum să las omul din mână? Cum să las omul să se prăbușească? A fost un gimnast, Dan Grecu care era fantastic la inele. Pentru că stătea cu brațele pe orizontală perfect. Şi mă gândesc, ceea ce a trăit Isus pe cruce era o tensiune asemănătoare. Adică Isus ținea cu o mână tronul Tatălui, cu alta ținea mâna noastră. Şi era foarte greu. Să nu dai drumul nici lui Dumnezeu, nici omului. Era foarte simplu să dea drumul omului. Se ducea-n abis. Şi ideea a fost cum să de dau? Prăbușirea lui Isus pe cruce, nu a fost legată de simțămintele Sale. Pentru El însuși. Ci de faptul că vedea că omul se prăbușește în abis și Isus nu putea să renunțe la om. Pentru Dumnezeu nu există viitor fără om. Pentru Isus nu putea exista un mâine fără om. Pentru Isus care era Dumnezeu, existența Lui nu ar mai fi avut sens dacă renunța la om. Şi aș vrea să spun în ceea ce privește iubirea Sa, că existența Lui Dumnezeu nu mai are sens dacă nu există omul. Aceasta se numește iubire. În sensul că noi, noi oamenii putem să trăim și fără Dumnezeu. Nu-i așa? Da. Dacă nu există Dumnezeu există găsim noi ceva de lucru cu viața noastră. Dumnezeu n-are ce face cu veșnicia, și cu viața Lui fără om. Fără creatura Lui. Acesta este mesajul Bibliei. Nu-i logic. E absurd. Dumnezeu este atotsuficient, Dumnezeu are tot ce-i trebuie, Dumnezeu nu are nevoie de noi. Şi totuși mesajul Bibliei este cum să te dau, mă prăbușesc împreună cu tine. Şi probabil că singura comparație pe care o putem folosi este acea dragoste omenească în care cineva, se duce la fund cu altcineva. Da nu poate să-l lase. Această iubire a Lui Dumnezeu ne ajută să înțelegem că Dumnezeu este o persoană în care merită să investim. Dumnezeu este o persoană care investește totul în om, și așteaptă un răspuns cât de mic de la om. Dumnezeu urmărește fiecare semn care arată că omul răspunde. Şi se bucură. Şi investește în continuare în noi. Dumnezeu nu poate să ne dea, nu poate să ne lase. Ştie că fără El totul ar fi ruină, și nu poate să accepte ideea aceasta.

Se spune că oamenii din marile orașe cum e Chicago, care sunt orașe cosmopolite, experimentează fenomenul de ”singurătate cosmică” (nu socială, când cineva-i singur, trebuie să caute un prieten). Se spune că în marile orașe cum e Chicago, Londra, Bombay oamenii au o anumită singurătate. Se simt pierduți într-o noapte fără sfârșit. Într-o viață fără sens. Din cauza aceasta sunt sinucideri, droguri, alcoolism și toate aceste fonomene sau aberații sexuale și așa mai departe.

Page 57: Doruri

Aceasta ne duce cu gândul la un alt întuneric, cel al crucii. Crucea era o rușine. „O dezonoare. Omul pe cruce, era nu numai torturat, într-un mod greu de imaginat pentru noi. Dar era și umilit în clipa morții într-un mod inexprimabil. Gândiți-vă de exemplu la faptul că pe cruce, omul defeca. Şi defeca pentru că nu putea să facă altfel. Gândiți-vă la mirosul și spectacolul abject al unui om, care a devenit deja un cadavru viu, exprimând tot ce-i mai dezgustător. Tot ce este mai puțin de admirat, în natura umană. Şi gândiți-vă că Isus Christos a fost supus la astfel de tratament, și că apostolul Pavel ne spune că de fapt asta a fost victoria lui Dumnezeu. Crucea a fost rușine. Chiar și ucenicii lui Isus niciodată n-au pictat sau n-au desenat crucea. Li s-a părut c-a fost un moment rușinos din viața Mântuitorului lor. Momentul victoriei este momentul ieșirii din mormânt. În putere divină. Dar Pavel spune momentul victoriei Lui Dumnezeu, este momentul rușinii umane. Momentul supremei înfrângeri d.p.d.v. omenesc. Şi din cauza asta mie nu mi-e rușine de evanghelia lui Christos. Victoria lui Dumnezeu pentru dumneavoastră, victoria dumneavoastră, poate fi în momentul de maximă rușine, de maximă dezamăgire, în momentul de vinovăție obsesivă, în momentul când nimeni, nici tu nu mai ai încredere în tine însuți. Când toți te părăsesc. În momentul când te înconjoară întunericul și când toate simțămintele tale te fac să strigi Dumnezeul Meu Dumnezeul Meu pentru ce m-ai părăsit? În acest moment este de fapt, momentul în care Dumnezeu câștigă în viața dumneavoastră victoria. Şi Pavel când spune mie nu mi-e rușine de evanghelia Lui Christos, ne spune că puterea aceasta care ne mântuiește lucrează în viața noastră, așa cum a lucrat în Christos prin cruce, El se manifestă în viața noastră prin cruce. <<Dacă nu învățăm să gândim și să medităm la lucrurile de sus, vom manifesta și noi superficialitatea unei lumi care se mişcă repede însă gândește încet.>> <<În experiența umană există realități care nu pot fi îmblanzite decât dacă sunt privite în față. Răul și dragostea sunt două dintre aceste realitați. Nimic nu este mai îngrozitor ca răul, totuși încercam să-i negăm realitatea. Hinduşii il numesc Maya – adica ireal, iluzoriu – având în cadru o teorie și altul în realitate. Musulmanii neagă păcatul originat. Budiştii cred că putem să ne croim drum prin labirintul reîncarnărilor, până când ne eliberăm de orice rău, adică de dorință, și ajungem să nu mai dorim nimic.

Să ne uităm acum la Cruce. Aici răul este văzut așa cum este el în realitate – toată ticăloșia inimii omenești e prezentată inaintea Aceluia de o perfecțiune

absolută. De data asta răul nu mai este mușumalizat.>> Ravi Zacharias,

Redescoperă mirarea, Oradea: Cartea Creștină, 2011, pag.156. Jertfa ispăşitoare nu implică ideea că mânia Lui Dumnezeu a fost potolită de Fiul Său. Ci mai repede jertfa ispăşitoare este ceva ce Dumnezeu dă, pentru a arăta atitudinea Lui faţă de compromis. Că El nu negociază cu păcatul. Având în vedere natura inimii omeneşti, Dumnezeu poate să ducă pe oricine în cer, însă vom fi noi fericiţi să trăim în cer o veşnicie? Nu cumva cerul ni se va pare o dictatură, un fel de Coreea de Nord dacă vom ajunge acolo? Şi din cauza aceasta cel care va ajunge în cer este nevoie ca natura lui lăuntrică să reflecte în mod desăvârşit principiile cerului. Prin credinţă să avem acea transformare pentru ca principiile noastre personale şi principiile cerului puse una lângă alta să corespundă perfect.

Lăsați imaginația să îl reprezinte pe Isus, cu mâinile străpune, pe cruce și privindu-te pe tine cu simpatie, pentru că acesta este adevărul, Isus a spus pe cruce iartă-i Tată că nu știu ce fac. Pentru că Isaia ne amintește adevărul despre Dumnezeu: Dar Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi. Is. 45,

Page 58: Doruri

15. Dumnezeu se ascunde, dar se descoperă pe cruce. http://youtu.be/wufmO9Qmew8 http://goo.gl/4hNWa http://youtu.be/utK00QPoJyE

ANEXE

Creaționismul

McReady Price a luat viziunile Ellenei White ca ipoteza stiintifica. Henry Morris “Potopul Biblic”, este o dezvoltare a ideilor lui Price.

Dispozitia fosilelor in straturile geologice. Fosilele indica o evolutie gradata de la formele cele mai primitive la cele moderne. Creationistii explica aceasta prin sortarea hidraulica a animalelor inecate la potop, incepand cu cele de pe fundul marii si terminand cu mamiferele de pe inaltimi. Explicatia este satisfacatoare pentru cineva care nu cunoaste distributia fosilelor decat in linii generale. Insasi viata marine, incluzand-o cea de pe fundul marii, evolueaza dintr-u strat in altul, la fel ca fiecare alta zona ecologica. Apoi fiecare forma de viata apare clar ca o adaptare noua a alteia din stratul inferior. In sfarsit, gradul de fosilizare creste de sus in jos.

Datarea radiometrică. Literatura creationista aduce argumente anecdotice despre cazuri de exceptie in care mostra a fost probabil contaminata. Masuratorile radiometrice, dezvoltate la mai bine de un secol dupa datarea stratigrafica, au confirmat cronologia relativa a fosilelor, si au impins mult inapoi vechimea lor absoluta. Nici un creationist nu a reusit să explice consistenta acestor masuratori, sau de ce ar gresi ceasurile atomice. Se apeleaza la anecdotic (ignorand marja de erori acceptabile prin contaminare), sau argumente stupide de genul ca potopul ar fi modificat constantele fizice fundamentale.

Raspunsul clasic al creaționistului pentru evoluționist este că acesta este doar o teorie. De aceea se preferă ceea ce ofera ceva mai mult decat maimuta si moartea.

secretul exceptionalismului american. O natiune fara trecut se orienteaza cu toata forta spre viitor.

Un model geologic care se afla la baza teoriei lui Price este Istoria sacra a Terrei scrisa de teologul anglican Thomas Burnett. Burnett incearca sa explice istoria biblica a planetei asa cum apare in Geneza si Apocalips, prin legile mecanicii. Urmeaza sugestia că Dumnezeu a lasat lumea sa se faca singura prin legeile naturii. Cartea a fost condamnata pentru erezie de geologia moderna. Oricine citeste cartea lui Burnett nu poate sa nu recunoasca influenta pe care a avut-o asupra geologiei potopului sustinuta de Ellen White si dezvoltata de Price.

Page 59: Doruri

In 1957, Geoscience Research Institute a fost format cu scopul de a proba stiintific varsta fosilelor independent de teorii evolutioniste. Geologia de fotoliu a lui Price a fost inlocuita cu cercetarea riguroasa.

Daca controversa este stiintifica, ambele parti sun supuse testului falsificabilitatii. Daca Biblia si SP nu sunt falsificabile, nu contin stiinta, si ca atare nu pot intra in controversa cu teorii stiintifice

CUPRINS

În loc de prefață

Ce este de oferit?

Primirea iubirii

Speranță

Doamne

Credință

Speranța în van

Zbatere

Pentru mine

Un glas

Adevărul

Doborât

Fulgere și flori

Nașterea poeziei

Depresie

Durere

Ultima decădere

Menirea

Căderea încercării

Trăiesc

Trăind moartea

Poezie horror

Page 60: Doruri

Oprirea îmbătrânirii

Usturoiul, varza roșie, nuca, inul ..

Teoria unificată a îmbătrânirii, principiile de sănătate

Cum să devii un superman

Apa - la 80 de ani ca la 45

Ω 3, gândire cu 40% mai mult

-Obiceiuri bune

Rezistența fizică triplă

Lobul frontal

Cum să trăiești sute de ani

Genele şi a fi noi înșine

Principiile de sănătate: 1 Exercițiul fizic

Neaccelerând ritmului îmbătrânirii

Frecvența cardiacă, 3 bătăi/min=3 ani de viață

Stresul

Cum se face exercițiul fizic

Bolile psihice

Coenzima Q10

Bolile și neurogeneza

Genele i alimentaș ţia

2 Alimentația

Idealul începe de la 10000 ORAC/zi - 100 ani

Antioxidanți:

Page 61: Doruri

-Picnogenolii, resveratrolul, varza roșie, melatonina 120 ani

-Pudra de roșcove vs. Cacao După Dr. Mărginean Călin

-Tipuri de alimentație - durata vieții +40 ani

Tumorile latente

Clasificarea alimentelor, negru vs roșu

Cancerul

-Deuteriu

-Zahărul

Barajul de membrană

Produsele lactate și animale

2/3 din boli - fito-estrogeni, soia

Spirulina

– Grăsimea -Sarea xxxxxxxxxxxxxxx

3 Odihna şi apa

Reducerea somnului în senescență

Hormonii de reântinerire

4 Genele şi chipul lui Dumnezeu în om, încrederea în Dumnezeu

5 Soarele

Memoria

Produse naturale

Rețete

Creativitatea

Arta de a gândi

-O parte a reflectării chipului Lui Dumnezeu

Page 62: Doruri

Eclesiastul

Prăbușirea Lui Dumnezeu


Recommended