Domeniul de aplicare al procedurii privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul

uzucapiunii (art. 1050-1053 C. proc. civ.)

I. Precizări prealabile

În practica judiciară au fost pronunțate soluții contradictorii cu privire la domeniul de aplicare al

procedurii speciale reglementate în Codul de procedură civilă actual, în art. 1050-1053.

Potrivit unei prime soluții, această procedură este aplicabilă nu numai cererilor prin care se invocă

uzucapiunea extratabulară, pe temeiulart. 930 C. civ., ci și cererilor prin care se invocă uzucapiunea

întemeiată pe dispozițiile Codului civil din 1864 sau pe dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938[1].

În sens contrar[2], s-a hotărât că această procedură este aplicabilă numai cererilor prin care se invocă

uzucapiunea extratabulară, întemeiată pe dispozițiile art. 930 C. civ., adică numai în cazul în care posesia

a început după intrarea în vigoare a Codului civil actual, ținând seama de dispozițiile art. 82 alin. (1) din

Legea nr. 71/2011*3+. Cum termenul acestei forme de uzucapiune este de 10 ani, ar rezulta că această

procedură specială nu s-ar putea aplica mai devreme de 1 octombrie 2021. Mai mult, urmând logica

acestei soluții, pentru aplicarea procedurii reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ., ar mai fi necesar

ca în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul în legătură cu care se invocă uzucapiunea

extratabulară prevăzută în art. 930 C. civ. să se fi finalizat lucrările de cadastru și să se fi deschis cărțile

funciare, ținând seama de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 care amână efectul constitutiv al

înscrierilor drepturilor reale principale imobiliare în cartea funciară până la momentul respectiv. În

ritmul în care se desfășoară lucrările de înregistrare sistematică având ca obiect aceste drepturi este

greu de crezut că ele se vor finaliza pentru toate unitățile administrativ-teritoriale până la 1 octombrie

2021. Consecința ar fi că nu s-ar putea aplica procedura specială în discuție în acele unități administrativ-

teritoriale în care aceste lucrări nu vor fi fost finalizate.

Există argumente în favoarea ambelor soluții. Înainte de a le discuta trei precizări sunt utile.

Mai întâi, problema pusă în discuție prin aceste soluții de practică judiciară nu este una de aplicare a

legii în timp cum pare să reiasă din motivarea instanțelor judecătorești.Problema reală este acea a

raportului dintre domeniul de aplicare al normelor de drept comun cuprinse în art. 192-526 C. proc. civ.

(indiferent dacă este vorba de invocarea uzucapiunii pe calea unei acțiuni în realizare sau în constatare

ori pe cale de excepție) și domeniul de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C.

proc. civ. În niciuna dintre soluțiile evocate nu s-a susținut că s-ar putea aplica normele Codului de

procedură civilă din 1865 unei cereri formulate în instanță după intrarea în vigoare a noului Cod de

procedură civilă. Trimiterile făcute de unele instanțe la dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011 nu

pun în discuție în niciun fel dispozițiile tranzitorii cuprinse in art. 25-27 C. proc. civ. și în art. 3-6 din Legea

nr. 76/2012[4], adică nu contestă că, în măsura în care este vorba de o cerere formulată după intrarea în

vigoare a noului Cod de procedură civilă, vor fi aplicabile numai normele acestuia indiferent dacă este

vorba de normele de drept comun cuprinse în art. 192-526 sau de procedura specială reglementată în

art. 1050-1053.

Cum vom vedea, prin aceste trimiteri la anumite dispoziții tranzitorii din Legea nr. 71/2011 s-a încercat

identificarea unui criteriu suplimentar de delimitare a domeniului de aplicare al procedurii speciale

reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ. de domeniul de aplicare al procedurii de drept comun,

respectiv procedura contencioasă reglementată în art. 192-526 C. proc. civ.

În al doilea rând, am optat anterior în favoarea soluției potrivit căreia domeniul de aplicare al acestor

norme speciale este limitat la cererile prin care se invocă uzucapiunea extratabulară reglementată în art.

930 C. civ, ceea ce presupune că posesia a început după data intrării in vigoare a noului Cod civil (1

octombrie 2011) și doar în măsura în care au fost finalizate lucrările de cadastru și au fost deschise toate

cărțile funciare în unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul respectiv*5+. Această

opinie foarte restrictivă a fost întemeiată numai pe argumente de logică juridică, fără a face o corelație

cu ritmul și durata lucrărilor de realizare a sistemului integrat de cadastru și de carte funciară. Soluțiile

pronunțate în jurisprudență în legătură cu domeniul de aplicare al procedurii speciale în discuție pun în

lumină importanța practică deosebită a acestei probleme și nevoia de a revizui opinia anterioară pentru

a o pune de acord cu exigențele realității. Nu trebuie să uităm că, parafrazându-l pe Nicolae Titulescu, nu

viața este făcută pentru drept, ci dreptul este făcut pentru viață.

În al treilea rând, domeniul de aplicare al procedurii analizate nu include cererile referitoare la

uzucapiunea mobiliară și nici pe cele referitoare la uzucapiunea imobiliară tabulară. În legătură cu

primul aspect, nu există soluții de practică judiciară, iar doctrina nu conține controverse*6+. Sub cel de-al

doilea aspect, s-a arătat că, „in ipoteza uzucapiunii tabulare, dreptul posesorului este deja înscris in

cartea funciara, considerent pentru care nu și-ar mai găsi rațiunea instituirea art. 1053 C. proc. civ.”*7+.

Într-adevăr, uzucapiunea tabulară nu este un veritabil mod de dobândire, ci numai o modalitate de

validare a drepturilor reale principale imobiliare*8+, înscrise în cartea funciară fără cauză legitimă*9+.

II. Capcanele interpretării

Dacă analiza se referă la texte separate sau chiar la economia de ansamblu a normelor care alcătuiesc

procedura specială de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii (art. 1050-1053 C. proc.

civ.), fără a fi înțeleasă finalitatea reglementării, nu se poate ajunge la o concluzie convingătoare.

Într-adevăr, prima lectură a textelor lasă impresia că redactorii lor și legiuitorul care le-a adoptat au avut

în vedere înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii extratabulare,

reglemente în art. 930 C.civ. Astfel, dispozițiile art. 1050 alin. (3) C. proc. civ., care indică anexele la

cererea de uzucapiune, trimit la ipotezele în care este posibilă invocarea uzucapiunii extratabulare,

potrivit art. 930 alin. (1), lit. a)–c) C. civ, respectiv la situațiile în care a decedat sau și-a încetat existența

proprietarul înscris în cartea funciară, declarația de renunțare la proprietate a fost înscrisă în cartea

funciară ori imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. Altfel spus, ar părea să fie exclusă folosirea

acestei proceduri speciale când se invocă uzucapiunea întemeiată pe dispozițiile Codului civil din 1864

sau pe cele ale art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În plus, se face trimitere expresă în art. 1052 alin.

(7) C. proc. civ. la “cerințele prevăzute de Codul civilpentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul

uzucapiunii”, or, cât timp nu se prevede expres altfel, o asemenea trimitere nu poate avea în vedere

decât legea în vigoare, iar nu actele normative abrogate cum este cazul Codului civil din 1864 sau cel al

Decretului-lege nr. 115/1938, ținând seama de normele de tehnică legislativă. Tot astfel, în art. 1053

alin. (3) este menționat efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate

dobândit în temeiul uzucapiunii, ceea ce ar însemna că este vorba numai de cereri introduse pe temeiul

uzucapiunii extratabulare reglemente în art. 930 C. civ., și numai după finalizarea lucrărilor de cadastru

și de deschidere a cărților funciare în unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul.

Tot la prima lectură, s-ar putea crea și impresia contrară, în sensul lărgirii domeniului de aplicare al

acestei proceduri speciale. O asemenea impresie rezultă atât din formularea titlului acestei proceduri

speciale, cât și din redactarea art. 1050 C. proc. civ., în care nu se face distincția nici între tipurile de

uzucapiune, nici între momentele în care a început posesia, făcându-se doar o trimitere la uzucapiune în

general.

Pe de altă parte, dacă s-ar ține seama de sensul literal al sintagmei “înscrierea drepturilor dobândite în

temeiul uzucapiunii” din titlul acestei proceduri speciale, s-ar putea ajunge la concluzia absurdă potrivit

căreia dispozițiile art. 1050-1053 C. proc. civ. nu s-ar aplica tocmai uzucapiunii extratabulare, întrucât se

face referire la drepturi dobândite anterior înscrierii, în timp ce, conform art. 1053 alin. (3) C. proc. civ.,

data dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate este data înscrierii în cartea funciară (mai

exact data cererii de înscriere în cartea funciară, dacă cererea a fost admisă, ținând seama de

dispozițiile art. 890 C. civ.,).

Tot astfel, o interpretare literală a textelor ar putea duce la concluzia, cu totul nejustificată, că această

procedură specială limitează efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară, acolo unde acesta este sau

va fi efectiv, în funcție de finalizarea lucrărilor de cadastru și de deschiderea cărților funciare în fiecare

unitate administrativ-teritorială, numai la înscrierea dreptului de proprietate, întrucât numai acest drept

este expres menționat în art. 1053 alin. (3) C. proc. civ. În realitate, cum se precizează chiar în

formularea titlului XII din Cartea a VI-a, este vorba de “înscrierea drepturilor dobândite în temeiul

uzucapiunii”, mai exact de toate drepturile reale principale imobiliare care intră în domeniul de aplicare

al acestui mod de dobândire[10].

Rezultă din cele de mai sus că, pentru a evita capcanele și confuziile, este necesar ca înțelesul textelor

legale, inclusiv al celor în discuție, să rezulte din aplicarea coordonată a metodelor de interpretare. Chiar

dacă argumentele de logica juridică par să fie privilegiate în acest demers hermeneutic, finalitatea legii

este și rămâne întotdeauna punctul de referință esențial. Cea mai profundă exprimare a acestei finalități

o găsim în adagiul formulat de Celsus: ius est ars boni et equi. Așadar, inventariind sensurile diferite, de

multe ori chiar contradictorii, ale textelor de lege, trebuie să alegem pe acela care, într-un context

determinat, in funcție de timp și loc, este compatibil cu ideea de dreptate, ca formă de manifestare a

binelui in societate. Doctrina și practica judiciară au datoria, chiar mai mult decât legiuitorul, sa caute și

să lumineze acest înțeles. Altfel spus, ceea ce numim „scopul urmărit de legiuitor” este, nu de puține ori,

ceea ce descoperă doctrina și practica judiciară în procesul de interpretare și de aplicare a legii la o

realitate socială specifică. Cu referire la domeniul de aplicare al procedurii speciale analizate, este

potrivit acel înțeles care răspunde cel mai bine nevoilor justițiabililor, într-o perioadă în care, în mod

regretabil, după aproape două decenii de la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996*11+, nu a fost încă

realizat sistemul integrat de cadastru și de carte funciară la nivelul întregii țări.

III. Delimitarea domeniului de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C. proc.

civ.

1. Atât din titlul procedurii speciale analizate, cât și din formularea art. 1050 C. proc. civ., rezultă că toate

drepturile reale imobiliare[12] dobândite în temeiul uzucapiunii se înscriu în cartea funciară conform

acestei proceduri, fără a se face distincție între momentul începerii posesiei și normele de drept

substanțial aplicabile. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în absența unui

argument dedus dintr-un principiu de drept mai general.

Aceste formulări legale sunt un temei pentru a include în domeniul de aplicare al acestei proceduri

speciale nu numai cererile care au ca obiect uzucapiunea extratabulară supusă dispozițiilor Codului

civil actual, ci și cele prin care se invocă uzucapiunea de 30 de ani sau uzucapiunea de 10 la 20 de ani,

ambele reglementate de Codul Civil de la 1864, precum și uzucapiunea extratabulară reglementată în

art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în funcție de momentul începerii momentului si locul situării

imobilului[13].

2. Este adevărat că în art. 1051 C. proc. civ. sunt evidențiate ipotezele de uzucapiune extratabulară

reglementate în art. 930 C. civ., chiar dacă nu se face trimitere expresă la acest ultim text legal. Astfel, în

art. 1051 alin. (3) C. proc. civ., lit. a) și b), se face vorbire de decesul titularului dreptului înscris în cartea

funciară și de încetarea existenței persoanei juridice, titular al dreptului înscris în cartea funciară, adică

tocmai ipotezele de uzucapiunea extratabulară precizate în art. 930 alin. (1), lit. a) și b) C. civ. Cât

privește a treia ipoteză de uzucapiune extratabulară, menționată la lit. c) din același alineat, ea este

evocată în art. 1051 alin. (2) C. civ., în care se arată că reclamantul trebuie să arate în cererea de

înscriere, între altele, faptul că dacă imobilul posedat este înscris sau nu în cartea funciară. Dar această

formulare trimite nu doar la situațiile în care nu există carte funciară, adică la a treia ipoteză de

uzucapiune extratabulară, ci și la orice alte situații în care reclamantul ar invoca una sau alta din formele

uzucapiunii reglementate de Codul civil de la 1864 ori uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28

din Decretul-lege nr. 115/1938.

Dispozițiile art. 1051 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privind conținutul cererii de înscriere și probele care o

însoțesc pot fi aplicate, mutatis mutandis, nu numai atunci când se invocă uzucapiunea extratabulară

reglementată în art. 930 C. civ., ci și în situațiile în care se invocă una sau alta din formele uzucapiunii

reglementate de Codul civil de la 1864 sau uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din

Decretul-lege nr. 115/1938. Mai mult, se poate observa că exigențele procedurale privind conținutul

cererii de înscriere și probele anexate la aceasta sunt tocmai rezultatul experienței dobândite în practica

judiciară de-a lungul timpului în cauzele referitoare la uzucapiune, soluționate sub imperiul Codului de

procedură civilă de la 1865 prin aplicarea cerințelor de fond prevăzute fie în Codul civil din 1864 fie în

Decretul-lege nr. 115/1938. Aceste exigențe procedurale pot fi aplicate în mod nuanțat de către

judecători în funcție de probele specifice necesare pentru fiecare tip de uzucapiune.

3. Fără o aplicare nuanțată a normelor care alcătuiesc această procedură specială nu s-ar înțelege nici

sensul art. 1052 alin. (1) C. proc. civ., în care se prevede că “instanța dispune, prin încheiere, citarea

titularului înscris în cartea funciară”. Este evident că această dispoziție nu poate fi aplicată în cea de-a

treia ipoteză de uzucapiune extratabulară menționată în art. 930 alin. (1) C. civ., întrucât în această

situație nu există carte funciară. În consecință, instanța va putea dispune citarea titularului dreptului de

proprietate asupra imobilului, dar numai în măsura în care aceasta este cunoscut. Procedură grațioasă

nu este guvernată de principiul contradictorialității, astfel încât reclamantul nu este obligat să indice un

pârât cu care să se judece. Numai în măsura în care, în urma emiterii somației, se fac opoziții, această

procedură specială își pierde caracterul grațios și devine contencioasă, conform art.1052 alin. (6) C. proc.

civ.

Ar fi deci lipsită de consistență interpretarea art. 1052 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că are în vedere

numai uzucapiunea extratabulară, întrucât se referă la titularul dreptului înscris în cartea funciară. Or

chiar uzucapiunea extratabulară se poate invoca, conformart. 930 alin. (1) lit. c) C. civ., în situațiile în

care nu există carte funciară. Nimic nu se opune ca această procedură specială să se aplice în toate

cazurile de uzucapiune tabulară din Codul civil actual, precum și atunci când se invocă uzucapiunea

reglementată în Codul civil din 1864 sau uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-

lege nr. 115/1938.

De altfel, în art. 1052 alin. (2) lit. d) se arată în mod expres că, în lipsa numărului cadastral sau topografic

și a numărului de carte funciară, deci în lipsa cărții funciare, indicarea imobilului se va face prin

precizarea vecinătăților. Concluzia este că procedura specială în discuție se aplică și în cazurile în care nu

există carte funciară, indiferent dacă se invocă uzucapiunea extratabulară sau uzucapiunea guvernată de

Codul civil din 1864, în funcție de jocul normelor de aplicare a legii civile în timp și spațiu.

Aceeași concluzie se poate desprinde și din lectura atentă a textului art. 1052 alin. (5) C. proc. civ.

Ipoteza reglementată în acest text include două situații: prima este aceea în care nu s-au făcut opoziții,

iar a două este aceea în care “cel înscris în cartea funciară este decedat, ori și-a încetat existența juridică

sau a renunțat la proprietate”. Prima situație se referă, în primul rând*14+, la cazurile în care nu există

carte funciară, în timp ce a doua ipoteză include cazurile în care, deși există carte funciară, titularul

înscris fie a decedat, fie și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate. Ca urmare, în

cazurile în care nu există carte funciară, procedura specială în discuție se aplică nu numai cererilor de

înscriere a uzucapiunii extratabulare, indiferent de reglementarea ei, ci și cererilor de înscriere a

uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864.

4. Trimiterea la Codul civil cuprinsă în art. 1052 alin. (7) C. proc. civ. nu este un temei suficient pentru a

trage concluzia că această procedură specială se aplică numai în cazul cererilor de înscriere a drepturilor

dobândite în temeiul uzucapiunii reglementate în Codul civil actual. Este adevărat că, potrivit normelor

de tehnică legislativă, trimiterile se fac la legile în vigoare, dacă nu se prevede expres altfel, dar sensul

mențiunii cuprinse în art. 1052 alin. (7) C. proc. civ. nu este acela de a trimite la o reglementare a

uzucapiunii dintr-un act normativ special, ci la condițiile de fond ale acestui mod de dobândire a

drepturilor reale principale imobiliare, iar aceste condiții nu sunt numai acelea din Codul civil în vigoare,

ci și acelea din reglementarea aplicabilă în funcție de momentul începerii posesiei.

5. Sub semnul ambiguității se află și textul art. 1053 C. proc. civ. La prima vedere, redactarea lui ar părea

să furnizeze un argument în sensul că procedura specială în discuție se aplică numai cererilor de

înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii extratabulare reglementate în art. 930 C. civ.

Astfel, dispozițiile celui de-al doilea alineat din acest text reiau, în prima parte, impedimentul la

uzucapiune prevăzut în art. 930 alin. (2) C. civ, în care se arătă că “În toate cazurile, uzucapantul poate

dobândi dreptul numai dacă și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță

persoană să își fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze

legitime, în cursul sau chiar după îndeplinirea termenului de uzucapiune”. În a doua parte a art. 1053

alin. (2) C. proc. civ. se adaugă, față de art. 930 alin. (2) C. civ. că, “în cazul în care s-a făcut numai o

notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut

notarea”. Reluarea ideii din art. 930 alin. (2) C. civ. în prima parte a art. 1053 alin. (2) C. proc. civ. ar

putea duce la concluzia că procedura specială în discuție se aplică numai uzucapiunii extratabulare

reglementate în Codul civil actual.

În realitate, reluarea acestei ideii are rațiunea de a extinde acest impediment la uzucapiune chiar și

atunci când se invocă, ca temei, reglementarea uzucapiunii cuprinsă în Codul civil din 1864, desigur

numai în măsura în care există carte funciară. Chiar dacă, în reglementarea respectivă, efectul achizitiv al

uzucapiunii operează în mod retroactiv, dispozițiile art. 1053 alin. (2) C. proc. civ. extind impedimentul

prevăzut în art. 930 C. civ. și la situațiile în care se invocă uzucapiunea reglementată în Codul civil din

1864, împiedicând producerea acestui efect retroactiv. Impedimentul se extinde și uzucapiunea

extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Cât timp procedura specială în

discuție se aplică în toate aceste cazuri este firesc ca și impedimentul la uzucapiune prevăzut în art. 1053

alin. (2) C. proc. civ. să aibă aceeași sferă de aplicare. În acest fel, prima parte a acestui ultim text legal

nu este o simplă reluare a dispozițiilorart. 930 alin. (2) C. civ., ci o extindere a sferei de aplicare a acestor

dispoziții la toate cazurile de uzucapiune care se invocă prin cererile reglementate de procedura

specială. Desigur, în toate aceste cazuri se va ține seama de data introducerii cererii la judecătorie;

impedimentul la uzucapiune va opera numai dacă terțul și-a înscris dreptul în cartea funciară înainte de

această dată, iar notarea făcută de către terț ulterior acestei date nu va limita opozabilitatea față de el a

înscrierii dreptului uzucapantului. Pentru mai multă siguranță este bine ca posesorul sa-și noteze în

cartea funciară cererea introdusă la judecătorie.

Tot astfel, întrucât în art. 1053 alin. (3) C. proc. civ. se precizează că efectul achizitiv al uzucapiunii

operează de la data înscrierii în cartea funciară, mai exact de la data cererii de înscriere, conform art.

890 alin. (1) C. civ., ar rezulta că procedura specială are în vedere numai uzucapiunea extratabulară

reglementată în art. 930 C. civ. și, cel mult, uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din

Decretul-lege nr. 115/1938, cu excluderea uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864, întrucât

efectul achizitiv al acesteia operează în mod retroactiv, de la data începerii posesiei*15+.

Înțelesul real al acestei precizări se conturează însă prin corelarea textului art. 1053 alin. (3) C. proc. civ.

cu textul art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Din această corelare rezultă că precizarea menționată

are în vedere numai data de la care se produce efectul achizitiv al uzucapiunii extratabulare și doar în

măsura în care au fost finalizate operațiunile de cadastru și au fost deschide cărțile funciare în unitatea

administrativ-teritorială în care se află imobilul, ținând seama de dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr.

71/2011. În celelalte cazuri de uzucapiune, efectul achizitiv se produce conform normelor de fond

aplicabile, fie de la data începerii posesiei, dacă este vorba de reglementarea Codului civil din 1864, fie,

în cazul uzucapiunii extratabulare prevăzută înart. 930 C. civ., dar înainte de împlinirea condițiilor

menționate în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, de la data introducerii cererii de chemare în

judecată prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii cerințelor legale ale acestui mod de dobândire,

dacă acțiunea a fost admisă, respectiv de la data invocării excepției uzucapiunii, dacă această excepție a

fost admisă.

6. Cel mai puternic argument în sensul că procedura specială analizată se aplică numai cererilor de

înscriere a drepturilor reale imobiliare principale dobândite prin uzucapiunea extratabulară

reglementată în art. 930 alin. (1) C. civ. și doar după finalizarea lucrărilor de cadastru și deschiderea

cărților funciare într-o anumită unitate administrativ-teritorială poate fi dedus însă din dispozițiile art. 82

alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr. 60/2012. Conform acestor dispoziții,

dreptul potestativ de opțiune al uzucapantului de a dobândi dreptul de proprietate se poate exercita,

înainte de acest moment, fie prin „cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea

îndeplinirii cerințelor legale ale acestui mod de dobândire”, fie prin invocarea excepției uzucapiunii în

procesul în care posesorul este pârât în acțiunea în revendicare.

Este evident că a doua ipoteză în care se poate invoca dreptul potestativ de uzucapiune, pe temeiul art.

930 C. civ., are în vedere numai procedura contencioasă, respectiv procedura de drept comun, cu

excluderea procedurii speciale reglementate în art. 950-953 C. proc. civ. Această concluzie nu trebuie să

fie extinsă însă și la prima ipoteză prevăzută în art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2012, în formularea dată

prin Legea nr. 60/2012.

Într-adevăr, nimic nu se opune să se aplice procedura de drept comun în ipoteza în care, de la bun

început, există un litigiu între reclamantul revendicant și pârâtul posesor, caz în care nici nu s-ar putea

recurge la o procedura grațioasă, iar atunci când posesorul are inițiativa înscrierii dreptului său real

imobiliar în cartea funciară să se aplice procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ.,

care, în faza inițială, are caracter necontencios. Numai dacă se formulează opoziții de către persoanele

interesate, procedura își pierde caracterul grațios, caz în care se vor aplica nu doar dispozițiile art. 1052

alin. (6) C. proc. civ., ci și orice dispoziții relevante din procedura contencioasă.

Așadar, textul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr. 60/2012, are două

semnificații.

Prima semnificație ține de aplicarea în timp a normelor din Codul civil care instituie efectul constitutiv al

înscrierilor în cartea funciară și este corelată cu dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 în

formularea dată prin Legea nr. 60/2012. Dispoziția tranzitorie precizează că, deși este vorba

uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 930 C. civ., totuși efectul ei achizitiv nu se produce de la

data înscrierii dreptului real imobiliar principal în cartea funciară, ci fie de la data introducerii cererii de

chemare în judecată prin care s-a cerut constatarea îndeplinirii condițiilor acestui mod de dobândire,

dacă acțiunea a fost admisă, fie de la data invocării excepției uzucapiunii în procesul în care posesorul

este pârât în acțiunea în revendicare, dacă excepția a fost admisă. Numai după finalizarea lucrărilor de

cadastru și după deschiderea cărților funciare într-o anumită unitate administrativ – teritorială efectul

achizitiv al uzucapiunii se va produce de la data înscrierii dreptului real imobiliar principal în cartea

funciară a imobilului. Ulterior acestui moment, uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 930 C.civ.

nu va mai putea fi invocată decât prin utilizarea procedurii speciale în discuție*16+, întrucât înscrierea în

cartea funciară și efectul ei constitutiv nu vor fi posibile decât pe această cale. Cât privește uzucapiunea

extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, ea nu poate fi nici în prezent

invocată pe cale de excepție, ci numai pe cale principală, deoarece, în măsura în care posesia a început

sub imperiul acestei reglementări, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv, iar acesta nu poate

fi asigurat decât prin utilizarea procedurii prevăzute în art. 950-953 C.pr.civ. În schimb, dacă uzucapiunii i

se aplică normele Codului civil din 1864, adică ori de câte ori posesia a început sub incidența lor, ea va

putea fi invocată, după caz, pe cale principală, potrivit art. 950-953 C. proc. civ., respectiv pe cale de

excepție.

A doua semnificație oferă un criteriu pentru delimitarea domeniului de aplicare al procedurii de drept

comun, cu caracter contencios, de domeniul de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-

1053 C. proc. civ., procedură care are, în primă etapă, caracter grațios, dar care poate deveni

contencioasă în a doua etapă. Până la intrarea în vigoare a efectului constitutiv al înscrierilor în cartea

funciară, adică până la îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în

formularea dată prin Legea nr. 60/2012, procedura specială va fi aplicabilă ori de câte ori uzucapiunea

este invocată pe cale principală, adică prin cerere introdusă la instanța de judecată competentă, iar

procedura de drept comun, cu caracter contencios, va fi aplicabilă ori de câte ori uzucapiunea

reglementată în Codul civil din 1864 sau uzucapiunea reglementată în art. 930 C. civ. este invocată pe

cale de excepție, deci în cadrul unui proces început de reclamantul revendicant împotriva pârâtului

posesor.

7. Pentru delimitarea celor două domenii de aplicare, în practica judiciară a fost avute în vedere și

norma tranzitorie din art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în care se precizează că dispozițiile art. 930–

934 C. civ., referitoare la uzucapiunea imobiliară, se aplică numai în cazurile în care posesia a început

după data întrării în vigoare a Codului civil actual, respectiv după data de 1 octombrie 2011, iar în

cazurile în care posesia a început anterior, vor fi incidente reglementările referitoare la uzucapiune în

vigoare în momentul în care a început posesia. S-a apreciat astfel că această normă tranzitorie restrânge

aplicarea procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ., numai la cazurile de

uzucapiune prevăzute în art. 930 și 931 C. civ.*17+. Aprecierea conține o dublă eroare: mai întâi, norma

tranzitorie evocată nu conține – nici explicit, nici implicit – un criteriu pentru delimitarea domeniului de

aplicare al procedurii speciale de domeniul de aplicare al dreptului comun; apoi, nu rezultă din această

normă că procedura specială ar trebui să fie utilizată și în cazul uzucapiunii tabulare reglementate în art.

931C. civ; dimpotrivă, efectul uzucapiunii tabulare care nu este unul achizitiv, ci unul de validare a

cauzei, inițial nelegitime, de înscriere în cartea funciară a unui drept real imobiliar*18+, efect care se

produce de drept, astfel încât nu se mai pune problema aplicării procedurii speciale analizate.

8. Considerațiile expuse anterior arată că nu există argumente irefutabile în favoarea tezei potrivit căreia

procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. s-ar aplica numai cererilor de înscriere a

drepturilor reale principale imobiliare dobândite prin uzucapiune extratabulară potrivit art. 930 C. civ., și

numai după îndeplinirea cerințelor menționate în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Am identificat

argumente suficient de puternice care permit aplicarea acestei proceduri speciale și în cazurile în care

cererile de înscriere sunt întemeiate pe uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 sau pe

uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în funcție de

momentul și de locul în care a început posesia.

Cel mai puternic argument în favoarea acestei ultime teze ține însă de finalitatea reglementării cuprinse

în art. 1050-1053 C. proc. civ. Desigur, nu este vorba doar de finalitatea urmărită în mod explicit de

legiuitor sau de redactorii textelor, ci și de finalitatea care se conturează ca urmare a problemelor care

apar în practica judiciară. Rezolvarea acestor probleme trebuie să țină seama de echilibrul necesar care

trebuie să existe între valorile pe care legea le apără și interesele justițiabililor. Ori de câte ori acestea

sunt compatibile, judecătorii trebuie să adopte acele soluții care nu sacrifică interesele justițiabililor. Ori

aceștia au interesul să recurgă la procedura specială analizată chiar și în cazurile în care își întemeiază

cererile introduse la instanțele judecătorești pe uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 sau pe

uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Această procedură

prezintă multiple avantaje.

În primul rând, ea face posibilă depășirea dificultăților constante în practica judiciară în legătură cu

calitatea procesuală pasivă a pârâtului chemat în judecată pe calea procedurii de drept comun; cum este

cunoscut, au fost pronunțate soluții contradictorii iar unificarea practicii judiciare nu a fost posibilă până

în prezent. Procedura grațioasă analizată nu mai este condiționată de identificarea unui pârât care să

conteste dreptul titularului cererii, asigurând totodată, ca toți cei care invocă drepturi proprii să

intervină în procedură pe calea opoziției, caz în care procedura devine contencioasă potrivit art. 1052

alin. (6) C. proc. civ.

În al doilea rând, reglementarea cuprinsă în art. 1050-1053 C. proc. civ. sintetizează experiența

anterioară a instanțelor judecătorești în legătură cu probele necesare pentru a dovedi îndeplinirea

cerințelor uzucapiunii, indiferent dacă temeiul este în Codul civil din 1864, în art. 28 din Decretul-lege nr.

115/1938 sau în art. 930 C. civ.

În al treilea rând, această procedură specială asigură o mai bună respectare a principiului celerității

judecății.

În al patrulea rând, sunt înlăturate și ezitările din practica judiciară cu privire la stabilirea competenței

materiale în funcție de criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată, criteriu care trebuie să

fie întotdeauna aplicat în procedura contencioasă, conform art. 94 pct. 1, lit. k) C. proc. civ. În toate

cazurile, cererile de uzucapiune sunt de competența judecătoriei din circumscripția în care este situat

imobilul, conform art. 1051 alin. (1) C. proc. civ., iar încheierea sau, după caz, hotărârea pronunțată este

supusă numai apelului, cum se precizează în art. 1052 alin. (8) C. proc. civ.

Dacă s-ar acredita în continuare teza adoptată prin unele soluții de practică judiciară în sensul că

procedura specială analizată s-ar aplica numai în cazurile în care se invocă uzucapiunea extratabulară

reglementată în art. 930 C. civ. și numai după finalizarea lucrărilor de cadastru și deschiderea cărților

funciare în fiecare unitate teritorială, ar însemna să se amâne aplicarea acestei proceduri cel puțin până

în anul 2021, ținând seama că, pe de o parte, termenul uzucapiunii extratabulare este de 10 ani, iar, pe

de altă parte, activitățile de realizare a sistemului integrat de cadastru și de carte funciară s-ar putea să

continue în unele unități administrativ-teritoriale chiar și după anul 2021. Or nu se poate accepta ideea

că o procedură legală, care este teoretic aplicabilă din momentul întrării în vigoare a Codului de

procedură civilă, se amâna totuși în practică pentru un termen nedefinit. O asemenea idee nu poate fi

primită cu atât mai mult cu cât, cum am arătat, procedura specială prezintă multiple avantaje în raport

cu procedura de drept comun.

IV. Alte aspecte procedurale

În motivarea soluțiilor de practică judiciară evocate mai sus*19+ s-a precizat, printre altele, că cererile

introduse la instanțele judecătorești în cazurile în care se invocă uzucapiunea reglementată în Codul civil

din 1864 sau în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 trebuie să fie soluționate potrivit art. 35 C. proc.

civ., iar nu conform procedurii speciale în discuție. Această afirmație nu numai că trimite la procedura de

drept comun, adică la procedura contencioasă, dar califică acțiunile (cererile)*20+ care au ca obiect

valorificarea efectului achizitiv al uzucapiunii ca fiind acțiuni în constatare. Altfel spus, hotărârea prin

care se admite o asemenea acțiune nu constituie titlu executoriu, deci nu este susceptibilă de executare

silită*21+. O asemenea calificare este corectă dacă se are în vedere efectul achizitiv retroactiv al

uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864[22] (efect care se produce numai ca urmare a exercitării

dreptului potestativ de uzucapiune, de cele mai multe ori chiar prin introducerea cererii la instanța de

judecată) și dacă uzucapiunea este obiectul capătului de cerere principal, reclamantul fiind în posesia

imobilului.

Dacă însă reclamantul introducere o cerere de revendicare, în care invocă uzucapiunea reglementată în

Codul civil din 1864 ca titlu de proprietate și cere obligarea pârâtului la predarea posesiei, suntem

evident în prezența unei cereri în realizare de drepturi, chiar dacă, așa cum se întâmplă ori de câte ori

este vorba de o cerere din această categorie, realizarea dreptului nu este posibilă fără constatarea

prealabilă a acestuia*23+.

Cererile introduse înainte de întrarea in vigoare a Codului de procedură civilă actual, prin care se

urmărea valorificarea uzucapiunii reglementate în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, cereri aflate

sub incidența procedurii contencioase, puteau fi calificate mai degrabă ca fiind în constituire de drepturi,

decât în constatare. Într-adevăr, hotărârea judecătorească pronunțată pe acest temei nu constata un

drept preexistent, ci era o condiție pentru înscrierea dreptului real principal imobiliar în cartea funciară,

efectul achizitiv producându-se numai pe temeiul acestei înscrieri.

Cât timp se acceptă că după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă toate cererile având ca

obiect uzucapiunea, indiferent de normele substanțiale aplicabile, se soluționează potrivit procedurii

speciale reglementate în art. 1050-1053 din acest Cod, clasificarea în discuție nu mai este operantă cât

timp procedura rămâne grațioasă. Numai în măsura în care se formulează opoziții, iar procedura devine

contencioasă, cererea inițială dobândește fie caracter de constatare, fie de constituire de drepturi, în

funcție de normele substanțiale care reglementează uzucapiunea.

Astfel, dacă se aplică, în funcție de momentul și locul începerii posesiei, dispozițiile cuprinse în Codul civil

din 1864, cererea, care a dobândit caracter contencios ca urmare a opoziției formulate de persoana

interesantă, este una în realizare, întrucât această uzucapiune are efect achizitiv retroactiv, iar dreptul

potestativ de uzucapiune s-a exercitat, de cele mai multe ori, chiar prin cererea inițială. Hotărârea

pronunțată constată doar existența acestor drepturi.

Când se aplică dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în măsura în care procedura a devenit

contencioasă, cererea inițială dobândește caracter de realizare de drepturi, întrucât efectul achizitiv se

produce numai ca urmare a înscrierii dreptului real principal imobiliar în cartea funciară. Într-adevăr,

norma tranzitorie cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 amână numai efectul constitutiv al

înscrierii în cartea funciară reglementat în Codul civil în vigoare, dar acest efect constitutiv operează în

continuare dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Decretul -lege nr. 115/1938.

Nu mai este posibilă o calificare univocă în cazurile în care se aplică dispozițiile art. 930 C. civ., ținând

seama de jocul normelor tranzitorii cuprinse în art. 56 și art. 82 din Legea nr. 71/2011, în formularea

dată prin Legea nr. 60/2012. Astfel, până la îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din legea

menționată, efectul achizitiv al uzucapiunii se produce de la data cererii inițiale conform art. 82 alin. (2)

din aceeași lege; ca urmare, dacă s-a formulat opziție, cererea inițială devine una în constatare.

Dimpotrivă, după îndeplinirea cerințelor menționate în art. 56 alin. (1) din acest act normativ, cererea va

fi una în realizare de drepturi, desigur numai dacă s-a formulat opoziție. Cum am văzut, o asemenea

situație nu va putea să apară în practică mai devreme de 1 octombrie 2021, ținând seama de termenul

de 10 ani al uzucapiunii extratabulare reglementate de art. 930C. civ.

Întrucât în prima etapă procedura reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. este grațioasă, ea se va

putea completa cu dispozițiile procedurii contencioase de drept comun cuprinse în 527-537 C. proc. civ.

Din momentul în care această procedură devine contencioasă conform art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., ea

se va completa cu dispozițiile procedurii de drept comun cuprinse în art.192-526 C. proc. civ.

Este însă de observat că legiuitorul a instituit, prin art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., o excepție de la regula

cuprinsă în art. 531 C. proc. civ. Potrivit acestui ultim text “Dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei, ori prin

obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va

respinge”. Conform primului text, chiar dacă cererea de înscriere a drepturilor reale principale imobiliare

dobândite în temeiul uzucapiunii devine contencioasă ca urmare a formulării unei opoziții de către o

persoană interesată, instanța nu va mai respinge cererea, ci va comunica opoziția reclamantului, pentru

a formula întâmpinare potrivit dispozițiilor de drept comun. Totuși, spre deosebire de această

procedura, care, prin prevederile art. 209 alin. (5) cu trimitere la art. 201 C. proc. civ., instituie și cerința

formulării unui răspuns la întâmpinare, dispozițiile art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., prevăd că, după

primirea întâmpinării de către reclamant, “se va fixa termen pentru soluționarea cererii de înscriere, cu

citarea reclamantului și a oponenților, cărora li se va comunica și câte o copie de pe cererea de înscriere

și întâmpinarea depusă de reclamant”.

V. Concluzii

Pe temeiul argumentelor înfățișate mai sus, pot fi formulate mai multe concluzii:

1. Procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. se aplică tuturor cererilor prin care

se invocă uzucapiunea, formulate după data intrării în vigoare a acestui Cod, indiferent de normele

substanțiale aplicabile în funcție de jocul normelor tranzitorii.

2. Indiferent de valoare, aceste cereri sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia este

situat imobilul, potrivit art. 1051 alin. (1) C. proc. civ.

3. În prima etapă această procedură are caracter grațios, iar dacă se formulează opoziții, ea devine

contencioasă, potrivit art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., caz în care se vor aplica în completare, mutatis

mutandis, și unele dispoziții de drept comun.

4. Efectul achizitiv se produce: din momentul începerii posesiei când uzucapiunea se întemeiază pe

normele Codului civil din 1864; din momentul introducerii cererii la instanța de judecată, dacă

uzucapiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 930 C. civ., ținând seama de norma tranzitorie cuprinsă

în art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 în formularea dată prin Legea nr. 60/2012; din momentul

înscrierii în cartea funciară (mai exact din momentul înregistrării cererii de înscriere în cartea

funciară), când uzucapiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 sau pe

dispozițiile art. 930 C. civ., dar, în acest ultim caz, numai dacă în unitatea administrativ teritorială în

care se află imobilul au fost finalizate lucrările de cadastru și au fost deschise cărțile funciare.

5. Dacă procedura devine contencioasă, cererea inițială va fi calificată după caz ca fiind în constatare

sau în realizare de drepturi, în raport cu momentul în care se produce efectul achizitiv.

6. În toate cazurile, drepturile reale principale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii se vor

înscrie în cartea funciară conform art. 1053 C. proc. civ., cel puțin pentru asigurarea opozabilității, iar

efectul achizitiv se va produce în mod diferit, în funcție de normele de fond și momentele precizate

mai sus.

7. Uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 va putea fi invocată în continuare pe cale de

excepție, ori de câte ori posesia a început sub incidența acestui Cod. Uzucapiunea extratabulară

reglementată în art. 930 C. civ. va putea fi invocată pe cale de excepție numai până la îndeplinirea

cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr.

60/2012. Uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu poate

fi invocată pe cale de excepție.

8. Realizarea sistemului integrat de cadastru și de carte funciară este o prioritate națională. Multe din

dificultățile evidențiate în practica judiciară, inclusiv cele prezentate mai sus, n-ar fi apărut daca acest

sistem era realizat la vreme.

[1] În acest sens s-au pronunțat Jud. Râmnicu Vâlcea, s. civ. nr. 1162/2014, rămasă definitivă prin dec.

civ. nr. 41/A/2015 pronunțată de Trib. Vâlcea; Trib. Buc., s. civ. nr. 789/2014 (nepublicate).

[2] Astfel s-au pronunțat Jud. Sec. 6, încheierea din 14 octombrie 2013, Jud. Sec. 3, s. civ. 4340/2014,

Jud. Constanța, s. civ. nr. 8888/2014, Jud. Beiuș, s. civ. nr. 780/2014 (nepublicate).

[3] Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în M.

Of. nr. 409 din 10 iunie 2011, modificată prin OUG nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri

necesare întrării în vigoare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr.696 din 30

septembrie 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2011, publicată în M. Of. nr. 255 din 17

aprilie 2012.

[4] Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012.

[5] În acest sens a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, ediția II, Ed. C. H. Beck,

București, 2013, pp. 391-393; Dreptul potestativ de uzucapiune imobiliară extratabulară, Revista

Română de Drept Privat nr. 3/2013, p.16 și 17.

[6] În sensul că procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. pr. civ. nu se aplică cererilor care

au ca obiect uzucapiunea mobiliară, a se vedea D. N. Theohari, Comentariu la art. 1050 C. pr. civ, în G.

Boroi ș.a, Noul Cod de procedură civilă, comentarii pe articole, Vol. II, Art. 527-1103, Ed. Hamangiu,

București, 2013, p. 657; C. C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul

Juridic, București, 2013, p. 260 (autorul precizează că această procedură specială se aplică “pentru orice

cerere de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare”, reluând astfel formularea cuprinsă

în art. 1050 C. proc. civ.).

[7] D. N. Theohari, op.cit., p. 657; În mod judicios, această autoare observă că uzucapiunea tabulară și

uzucapiunea mobiliară, reglementate în Codul civil ar putea fi invocate conform procedurii de drept

comun, cu precizarea că, în cazul uzucapiunii tabulare ar fi vorba doar de o acțiune în constatare,

întrucât, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, validarea titlului se produce de drept, cu începere de la

data cererii de înscriere a titlului inițial nelegitim.

[8] Posesia, ca stare de fapt, corespunde drepturilor reale principale, iar nu și drepturilor reale accesorii

(în acest sens, a se vedea V. Stoica, op. cit., pp. 54-55, 58 și 59), or posesia este o condiție și pentru a

opera uzucapiunea tabulară.

[9] În acest sens a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. II, Ed. Humanitas,

București, 2006, pp. 468-470. În cazul uzucapiunii tabulare nu se mai naște un drept potestativ de

uzucapiune, întrucât nu ne mai aflăm în prezența unei veritabile prescripții achizitive, motiv pentru care

nu mai operează constrângerea prevăzută în art. 2056 C. civ., alin. (1) C. civ.; ca urmare, efectul

uzucapiunii tabulare operează fără a mai fi necesară invocarea ei de către beneficiar; într-adevăr,

manifestarea de voință a acestuia s-a produs încă din momentul formulării cererii de înscriere în cartea

funciară a dreptului său, chiar dacă fără cauză legitimă; în sens contrar, a se vedea M.

Nicolae,Uzucapiunea tabulară în noul Cod civil. Aspecte de drept material și de drept tranzitoriu

(intertemporal),în Revista “Dreptul” nr. 3/2013, p. 29, text și nota 37 (autorul citează o opinie a noastră,

care se referea însă la uzucapiune în general, iar nu la uzucapiunea tabulară).

[10] Pentru domeniul general de aplicare al uzucapiunii a se vedea, V. Stoica, op. cit., 2013, pp. 364-366

și p. 389.

[11] Republicată în M. Of., Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006 și modificată succesiv, ultima

modificare fiind făcută prin Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a

publicitații imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of., Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015.

[12] Desigur este vorba numai de drepturile reale principale, întrucât numai acestea se dobândesc prin

uzucapiune, nu și drepturile reale accesorii; în acest sens, a se vedea, V. Stoica, op. cit., p. 365.

[13] În cazul imobilelor situate în Vechiul Regat, uzucapiunea întemeiată pe o posesie începută anterior

de 1 octombrie 2011, este în continuare reglementată de dispozițiile Codului Civil din 1864. Pentru

imobilele situate în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, dacă posesia a început înainte de data

intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, respectiv 24 iunie 1996 (pentru problema intrării în vigoare și

punerea în aplicare a Legii 7/1996, a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, Ed. C. H.

Beck, București, 2009, p. 421-425), uzucapiunea extratabulară este reglementată de dispozițiile art. 28

din Decretul-lege nr. 115/1938; pentru situațiile în care în aceste regiuni posesia asupra un imobil a

început între data de 24 iunie 1996 și data de 1 octombrie 2011, va fi aplicabilă reglementarea Codului

civil din 1864 cu privire la uzucapiunea de 30 de ani sau, după caz, de 10 la 20 de ani; pentru problema

aplicării în timp și spațiu a reglementării uzucapiunii în regimul de carte funciară din Decretul-lege nr.

115/1938, a se vedea V. Stoica, op. cit., 2006, pp. 459-465.

[14] Prima parte a art. 1052 alin. (5) C. proc. civ este inabil redactată, întrucât s-ar putea trage concluzia

că, atunci când reclamantul cere înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune pe temeiul art. 930

alin. (1) lit. a) și b) C. civ., ar fi exclusă formularea opozițiilor. În realitate, chiar atunci când cel înscris în

cartea funciară este decedat ori și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate, există

interes pentru formularea opoziției din partea succesorilor sau din partea altor posesori care invocă și ei

uzucapiunea. Dacă aceste persoane au formulat opoziții, instanța nu se va mai putea pronunța în

camera de consiliu, întrucât procedura devine contencioasă și se vor aplica dispozițiile art. 1052 alin. (6)

C. proc. civ. Ca urmare, instanța trebuie să astepte să treacă termenul de 6 luni prevăzut de art. 1052

alin. (2) lit. e) C. proc. civ., nu numai în ipoteza prevăzută în art. 930 alin. (1) lit. c) C. civ., când nu exista

carte funciară, ci și în ipotezele menționate în art. 930 alin. (1) lit. a) și b) C. civ., când cel înscris în cartea

funciară este decedat ori și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate. În acest sens

dispozițiile art. 1052 alin. (2) lit. e) C. proc. civ instituie obligația de a se preciza în somație termenul de 6

luni în care cei interesați pot să facă opoziție, fără a menționa nicio excepție de la această regulă.

Pe lângă opoziție, succesorii au la îndemână calea mult mai facilă de a cere înscrierea drepturilor lor în

cartea funciară, ceea ce ar împiedica înscrierea dreptului uzucapantului în cartea funciară, ținând seama

de dispozițiile art. 930 alin. 2 C. civ și art. 1053 alin. (2) C. proc. civ.

[15] Pentru problema caracterului retroactiv al efectelor uzucapiunii reglementate în Codul civil din

1864, inclusiv a temeiului acestui efect, a se vedea V. Stoica, op. cit., 2006, pp. 454-459.

[16] Pentru punerea acestei probleme, dar fară a se adopta o soluție fermă, a se vedea V. Stoica, op. cit.,

2013, pp. 392 și 393.

[17] În acest sens s-a pronunțat Jud. Constanța, sent. civ., nr. 8888/2014, cit. supra.

[18] A se vedea supra, pct. I.

[19] A se vedea supra, nota nr. 2.

[20] Cum s-a precizat în doctrină, este mai corect să se vorbească nu de acțiuni, ci de cereri în realizare,

în constatare și în constituire de drepturi, întrucât se clasifică cererile, iar nu acțiunile. În acest sens, a se

vedea V. M. Ciobanu în V. M. Ciobanu, M. Nicolae ș.a, Noul Cod de procedură civilă – comentat și

adnotat, Vol. I, art. 1-526, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p.122. Inerția terminologică este greu

de învins; important este însă ca, indiferent de terminologia folosită, să se înțeleagă că este vorba de

clasificarea cererilor, iar nu de clasificarea acțiunilor. Mai exact, cum vom arăta în text, clasificarea

privește cererile de chemare în judecată, adică cererile soluționate conform procedurii contencioase, iar

nu și cererile soluționate potrivit procedurii grațioase.

[21] A se vedea V. M. Ciobanu, op. cit., p. 123.

[22] A se vedea supra, nota nr. 14.

[23] În acest sens, a se vedea V. Stoica, op. cit., p. 475.

Prof. univ. dr. Valeriu Stoica