INFRACŢIUNILE DE CORUPŢIE. Aspecte teoretice şi practice Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu Petre Florescu, Dan Safta, Marieta Safta

Copyright © 2000, Editura ALL BECK. Toate drepturile rezervate Editurii ALL BECK. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL BECK. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii.

Administrativ a C.S.J.Dr. Dumitru Andreiu Petre Florescu pjSJţSSSAvocat Baroul Bucureşti consilier u.^.r.r.^

Copyright © 2000 by ALL BECK. tswlrIITrxAaawiIAII rights reserved. tri U11 >Ji\M 1 r 11The distribution of this book outside România, without the written permission of ALL BECK, is Strictly prohibited.

Descrierea CIP a Bibliotecii NaţionaleInfracţiunile de corupţie: aspecte teoretice şi practice /

Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu Petre Florescu, Dan Safta, Marieta Safta Bucureşti: Editura ALL BECK, 2000 p. 304; cm. 21, (Praxis) ISBN 973-655-042-7

■ ' ■

■

INFRACŢIUNILE DE CORUPŢIEAspecte teoretice şi practice

I. Theodor MrejeruII. Dumitru Andreiu Petre FlorescuIII.Dan SaftaIV. Marieta Safta

Editura ALL BECK BucureştiBd. Timişoara nr. 58, sector 6 Tel: 402 26 00; 402 26 01 Fax: 402 26 10

Departamentul distribuţie Tel: 402 26 20Fax: 402 26 30

Redactor: Nadia Simona Ţăran, Andreea StraubCoperta: Dominic Cernea

JllBECKmm

6: JSecţiunea I. Consideraţii generale

"ii § U-,Noţiunea de, corupţie. Factori determinanţi

i)^Corupţiaeste definită ca fiind o stare de abatere de la moralitate, de la datorie. Cuvântul provine de la termenul latin coruptio, caracterizând comportarea funcţionarului care, în schimbul banilor sau al altor foloase necuvenite, îşi comercializează atributele funcţiei cu care a fost învestit. Faptele de acest fel pun în pericol desfăşurarea activităţii staT tului şi a tuturor sectoarelor vieţii sociale. ;/ r^jjjp^^tfai |ţ)TFactorii care determină existenţa corupţiei sunt de o mare diver-sitate, putând fi grupaţi în două categorii: factori de ordin general şi factori specifici, y( l j ;Se pot enumera, ca şi cauze de ordin general, costul ridicat al vieţii, cu o tendinţă de creştere continuă, degradarea economiei cu consecinţa pauperizării cetăţenilor, lipsa de elasticitate a politicii fiscale, inexistenţa unor reglementări legale adecvate realităţii din ţara noastră la acest moment, i

Cauzele specifice pot fi de ordin politic, juridic, administrativ, socio-cultural etc. în cadrul acestora, o influenţă deosebită considerăm că o au factorii de ordin administrativ. Astfel, perpetuarea birocraţiei face aproape obligatorie obţinerea bunăvoinţei funcţionarului pentru rezolvarea oricărei probleme. Numai prin înlăturarea sistemului greoi de rezolvare administrativă a cererilor cetăţenilor se poate promova un climat social defavorabil luării şi dării de mită, traficului de influenţă, primirii de foloase necuvenite precum şi altor fapte de abatere dela morală. > f

De asemenea, o influenţă considerabilă asupra fenomenului corupţiei o are şi salarizarea insuficientă a funcţionarilor publici care, pe fondul general al costului ridicat al vieţii, determină coruptibilitatea acestora precum şi o anumită toleranţă socială de a se ajunge pe căi nelegale la rezolvarea unor probleme."/(«^Apreciem că analiza aprofundată a factorilor care determinăfenomenul de corupţie constituie un pas, important în combatereaacestui fenomen. >.. --.j I j Z f ^P^*^:t f m ^M^

3; în Codul penal, infracţiunile dejQgrupţie sunt cele prevăzute în art. 254, 255, 256 şi 257. Luarea de mită ;este definită ca fapta funcţionarului care, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu sau, dimpotrivă, pentru

a îndeplini un act ce intră în atribuţiunile sale primeşte sau pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogăţire; infracţiunea are şi o formă agravantă în cazul în care funcţionarul respectiv are atribuţii de control. / . M j»i 8 yDarea_de_rnită este fapta de corupere a unui funcţionar prin promisiunea, oferirea sau darea unor foloase materiale pentru ca acesta să-şi încalce îndatoririle de serviciu sau pentru a şi le îndeplini necorespunzător, y£ţvJĂceste două infracţiuni sunt corelative, iar raţiunea introducerii lor în Codul penal este de a preveni şi de a combate corupţia unor funcţionari, în scopul unei mai bune desfăşurări a relaţiilor de/în legătură cu serviciul, i I!?>■'' i- * Traficul de influenţă prevăzut în art. 257 C.pen. este o infracţiune în legătură cu serviciul, ce constă în fapta unei persoane de a primi sau pretinde bunuri sau acceptarea unor promisiuni în acest sens,

pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplineascăun anumit act, în scopul de a-1 determina să-l facă sau nu; deci, autorulprimeşte foloase necuvenite, deoarece pretinde că are o anumită influenţă pe lângă un funcţionar.' '

rjMpacă infracţiunea este săvârşită de un funcţionar, care are şi el atribuţii în legătură cu actul ce intră în competenţa celuilalt funcţionar, va exista un concurs ideal de infracţiuni între luarea de mită şi traficul

( j , 3,. )§ 2. Necesitatea prevenirii şi combaterii faptelor de corupţie

j' 7" în prezent, corupţia cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile,

actele de corupţie cuprinzând aproape toate laturile vieţii economice şi sociale.Astfel, majoritatea infracţiunilor complexe descoperite în economie privind

procesul de privatizare, transferurile nelegale de capital, sustragerile de mari proporţii etc. sunt însoţite de acte de corupţie, comise de multe ori de către persoane cu funcţii de conducere sau atribuţii de control.

Implicarea în activităţi cu caracter privat a unor factori de conducere, prin înfiinţarea directă sau prin intermediari, de firme cu profil similar unităţilor cu capital de stat şi parazitarea acestora din urmă, au determinat, de asemenea, numeroase acte de corupţie.

Numeroase persoane fizice şi juridice, profitând de imperfecţiunile reglementărilor legale precum şi de insuficienta exercitare a controlului financiar şi fiscal, ignorând regulile elementare de protecţie a intereselor statului, au desfăşurat şi desfăşoară ample acţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală fundamentate pe acte de corupţie.

în toate domeniile productive, în instituţii de stat, administraţie etc, actele de corupţie se manifestă în legătură cu menţinerea salariaţilor pe funcţii şi la locurile de muncă, angajarea persoanelor fără ocupaţie şi încadrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ.

Gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă faptele de corupţie impun controlarea şi sancţionarea acestora prin crearea unui cadru normativ adecvat, a unor organisme anticorupţie eficiente la nivel instituţional şi, hu în ultimul rând, prin luarea de măsuri de ordin educaţional.

în legislaţia românească nu există o definire a noţiunii de corupţie şi nici o reglementare de sine stătătoare a infracţiunilor de corupţie. Infracţiunile ce se pot circumscrie acestei noţiuni sunt cuprinse în Codul Penal, în Titlul VI, Capitolul I, intitulat "Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul".

De remarcat, faptul că cele patru infracţiuni reglementate de Codul penal în art. 254-257, respectiv luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă, nu- acoperă diversitatea faptelor de corupţie ce se săvârşesc în societatea noastră.

Având în vedere ascensiunea fenomenului de corupţie în prezent, apreciem că se impune o reglementare distinctă a faptelor de corupţie, cu instituirea unor măsuri adecvate de prevenire şi combatere a tuturor faptelor ce se pot circumscrie noţiunii de corupţie.

Nu în ultimul rând, înlăturarea corupţiei presupune măsuri de ordin educaţional, respectiv eliminarea mentalităţii de tip orientalo-balcanic şi a toleranţei faţă de mica corupţie, percepută de opinia publică drept o dovadă de bună creştere şi recunoştinţă faţă de funcţionarul care îndeplineşte un act conform atribuţiilor sale.

în prezent, în România se manifestă o preocupare sporită faţă de acest fenomen, concretizată în crearea de organisme specializate, înăsprirea sancţiunilor, cooperarea cu alte ţări şi organisme internaţionale, în acest sens, la data de 27.01.1999, reprezentantul permanent al României la Consiliul Europei a semnat, alături de reprezentanţii altor 18 state membre, Convenţia penală privind corupţia, adoptată la data de 4.11.1998, în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a

3 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 5

Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei. Dispoziţiile acestui document le completează pe cele ale Convenţiei Uniunii Europene din mai 1997 şi pe cele ale Convenţiei OCDE din decembrie 1997. ^

Secţiunea a Il-a. Infracţiuni de corupţie

§1. Aspecte comune

Infracţiunile cuprinse în noţiunea generică de "infracţiuni de corupţie" nu formează un grup distinct în Codul penal. Acestea fac parte din primul capitol al titlului consacrat în partea specială a Codului penal infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, capitol intitulat "infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Faţă de celelalte infracţiuni reglementate în acest capitol, infracţiunile de corupţie se disting mai ales prin caracteristicile elementului material care constă, în esenţă, în traficarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute în schimbul unor foloase sau specularea în acelaşi scop a influenţei faţă de alţi funcţionari. Această grupă de infracţiuni are o serie de aspecte comune pe care le vom analiza în cele ce urmează.

jj) A) Obiectul juridic. Infracţiunile de corupţie au ca obiect juridic relaţiile "sociale referitoare la buna desfăşurare a îndatoririlor de serviciu. Acesta este şi motivul pentru care aceste infracţiuni au fost încadrate în capitolul din Codul penal care reglementează infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul.VjBuna desfăşurare a activităţilor de interes public este incompatibilă cu ideea de

funcţionari coruptibili, ce ar putea fi influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de alte persoane sau de oferirea unor foloase materiale necuvenite. ll , X j - B) Subiectul activ^Din punct de vedere al subiectului activ, infracţiunile de corupţie se împart în două categorii: infracţiuni cu subiect necircumstanţiat, respectiv darea de mită şi traficul de influ

enţă, şi infracţiuni cu subiect calificat, respectiv luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite.ţ\

În cazul infracţiunilor de corupţie cu subiect calificat, existenţa acestora este condiţionată de calitatea specială a făptuitorului care trebuie să fie funcţionara Noţiunea de "funcţionar" este explicată în

art. 147 C.pen:, în sfera acesteia intrând şi noţiunea de "funcţionar public". Astfel, potrivit art. 147 C.pen., "prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, ' indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată la alin.(l), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane juridice decât cele prevăzute în acest alineat".

Aşadarf) subiect al infracţiunilor de corupţie menţionate (luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite) poate fi un funcţionar public sau orice salariat care exercită o

însărcinare în serviciul unei persoane juridicei ^ Ambele categorii de subiecţi comportă o serie de discuţii. Astfel, f f mj^eajcej>riveşte funcţionarul public, art. 147

C.pen. trebuie raportat ^Ha art. 145 C.pen. precum şi la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici^ Până la apariţia acestei legi,

definirea f funcţionarului public se făcea prin coroborarea celor două articole din ( C.pen., atât în doctrină cât şi în practică reţinându-se ca fiind funcţionar public "orice

persoană care exercită permanent sau1 temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare\ de-orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unui organ sau instituţii

de stat, judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale, sau al uneiregii autonome sau societăţi comerciale cu capital integral sau

majoritar de stat"2.

Legea nr. 188/1999 dă o definiţie mai precisă şi mai succintă a acestei noţiuni. Astfel, potrivit art.2 alin.(l) din Legea nr. 188/1999, "funcţionar public este persoana numită într-o funcţie publicăm/Lista funcţiilor publice este cuprinsă în anexa la lege, după cum urmează:

I. Aparatul Guvernului şi al Parlamentului

A. Funcţii publice de conducere1. Secretar general al Guvernului2. Secretar general al Senatului3. Secretar general al Camerei Deputaţilor4. Secretar general adjunct al Guvernului5. Secretar general adjunct al Senatului

1 M. Of. nr. 600 / 8.12.1999.2 Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Casa de

editură şi presă "Şansa" S.R.L., Bucureşti, 1994, pag. 319.

6 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 4

Aspecte teoretice 9

6. Secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor7. Şef departament8. Director general9. Director, director adjunct

10. Şef serviciu, şef sector, şef birou

B. Funcţii publice de execuţie1. Consilier2. Expert3. Consultant

11.Aparatul propriu al ministerelorşi al celorlalte organe centrale

A. Funcţii publice de conducere1. Secretar general, secretar general adjunct2. Director general, inspector de stat şef3. Director general adjunct, inspector de stat adjunct4. Director, inspector-şef5. Director adjunct, inspector-şef adjunct6. Şef serviciu, şef sector, şef birou.

B. Funcţii publice de execuţie1. Consilier, expert, consultant2. Inspector de specialitate, referent de specialitate3. Inspector

III. Servicii descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale

A. Funcţii publice de conducere1. Director general, inspector-şef2. Director general adjunct, inspector-şef adjunct3. Director, director adjunct

B. Funcţii publice de execuţie1. Consilier, expert, consultant2. Inspector de specialitate, referent de specialitate3. Inspector4. Referent

Notă:Funcţiile publice specifice unor autorităţi sau instituţii publice centrale ori

unor instituţii subordonate acestora se stabilesc de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor respective, cu acordul autorităţilor ierarhic superioare şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

IV. Aparatul de lucru al prefectului şial autorităţilor administraţiei publice locale

A. Funcţii publice de conducere1. Secretarul judeţului, secretarul municipiului Bucureşti, secretarul

general al prefecturii2. Secretarul municipiului, oraşului, comunei3. Şef departament4. Arhitect-şef, arhitect-şef adjunct5. Director general, director general adjunct6. Director, director adjunct7. Şef serviciu, şef birou, şef sector

B. Funcţii publice de execuţie1. Consilier, expert, consultant2. Inspector de specialitate, referent de specialitate, gradele I

şi II3. Inspector, referent

In ceea ce priveşte calitatea de funcţionar, este esenţial ca persoana să exercite o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, fără ca aceasta să fie "funcţie publică", în sensul Legii nr. 188/1999.

în practica judiciară s-a reţinut că au calitate de funcţionari, deci pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de luare de mită şi de primire de foloase necuvenite, expertul care, primind de Ia instanţa judecătorească însărcinarea de a efectua o expertiză, primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a întocmi raportul de expertiză în favoarea ei'. Aceeaşi calitate se reţine şi cu privire la revizorul contabil, care omite să menţioneze în actul de control existenţa unui plus în gestiune, în schimbul unor foloase materiale primite de Ia gestionar2, cadrul didactic care primeşte o sumă de bani pentru a favoriza un

1 TMB, sec.II pen , dec. nr. 2481/1984.

5 Infracţiunile de corupţie

■I

candidat la examen1, ofiţerul de poliţie care primeşte o sumă de bani pentru a nu îndeplini actele de cercetare penală în legătură cu o infracţiune descoperită2, conducătorul de tren care, în schimbul unor sume de bani nu încheie procese verbale de contravenţie persoanelor care călătoresc fără legitimaţie de călătorie3.

în doctrina şi practica judecătorească au avut loc controverse asupra chestiunii dacă avocatul, medicul sau notarul public au calitatea de funcţionari în sensul art. 147 C.pen. şi, deci, dacă aceştia pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de corupţie cu subiect calificat.

în ceea ce priveşte avocatul, împărtăşim opinia exprimată în doctrina şi practica judiciară în sensul că acesta nu este un funcţionar şi, ca urmare, nu poate fi subiect activ al infracţiunilor de luare de mită, respectiv de primire de foloase necuvenite. Aşa cum s-a mai argumentat în susţinerea acestei opinii, profesia de avocat este liberă şi independentă, avocaţii exercitându-şi profesia în nume propriu şi nu din însărcinarea cabinetelor avocaţiale, individuale sau asociate, ori a societăţilor civile create în acest scop4. Avocatul are statutul juridic de liber- profesionist, care cuprinde drepturile şi obligaţiile stabilite de lege g! de normele deontologice. Aceste drepturi şi obligaţii sunt destinate asigurării unei apărări libere a justiţiabililor, fără vreo subordonare faţă de o autoritate publică5.

S-a mai reţinut în acest sens în practica judiciară că angajarea avocatului se face de către justiţiabili, şi acesta îndeplineşte, în cadrul procesului, rolul de mandatar al persoanelor care l-au angajat, având împuternicirea de a le reprezenta sau asista înaintea instanţelor judecătoreşti. Subordonarea faţă de vreo autoritate ar fi de natură să impieteze asupra rolului apărării, încălcându-se în acest mod garanţiile unei apărări obiective, drept înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Persoanele care îndeplinesc, însă, funcţii în organele de conducere sau în aparatul administrativ al barourilor de avocaţi, fiind

retribuite din fondurile comune ale acestora pentru însărcinările pentru care au fost angajaţi, sunt funcţionari în sensul art. 147 alin.(2) C.pen.

în ceea ce priveşte statutul medicului, problema dacă acesta este funcţionar impune o serie de distincţii şi nuanţări. Astfel, medicul poate fi funcţionar public, funcţionar sau poate să nu aibă nici una din aceste calităţi.

Potrivit Legii nr. 188/1999, medicul veterinar din structura aparatului de lucru al prefectului şi al autorităţilor administraţiei publice locale are calitatea de funcţionar public.

Este funcţionar, în sensul art. 147 alin.(2) C.pen., medicul din unităţile medico-sanitare finanţate de la bugetul statului precum şi medicul din reţeaua medico-sanitară privată care exercită însărcinări în serviciul unei asemenea unităţi, organizată şi funcţionând ca persoană juridică. Această teză este susţinută atât de dispoziţiile legale, întrucât art. 147 C.pen. nu face distincţia între public şi privat, cât şi de jurisprudenţa CSJ1. Aşa cum s-a mai precizat, desprinderea medicului de calitatea de funcţionar public vizează doar raporturile dintre acesta şi pacient pentru asigurarea libertăţii şi responsabilităţii actului medical. Medicul trebuie să fie stăpânul, liber de orice subordonare, al deciziei şi al acţiunii sale medicale. Această libertate nu poate fi însă opusă răspunderii penale ce poate reveni medicului în baza statutului său de persoană c^re exercită o însărcinare în serviciu, ca reprezentant al unei persoane juridice2.

Nu au calitatea de funcţionari medicii titulari sau asociaţi ai cabinetelor medicale particulare, deoarece acestea funcţionează pe baza resurselor financiare proprii şi prin activitate proprie. Aşadar, aceştia nu sunt angajaţi şi nu sunt în subordinea unei persoane juridice. Sunt însă susceptibili de răspundere penală pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Pentru identitate de raţiune, se poate conchide că notarul public nu are calitatea de funcţionar, întrucât nu îndeplineşte cerinţele art. 147 C.pen. Totuşi, există opinii în sensul că notarul s-ar putea asimila funcţionarului public, întrucât îndeplineşte un serviciu de interes public3. Considerăm că această opinie nu mai este de actualitate, faţă de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 188/1999, care definesc funcţionarul public.

1 TS, sec. pen., dec. nr. 1785 / 1982.2 TS, sec. pen., dec. nr. 566 / 1973.3 TJ Dolj, dec. pen. nr. 370 / 1987.4 Pentru puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infracţiunii de luare de

mită, vezi Horia Diaconescu, art. în Revista Dreptul nr. 10/1998, p. 74.5 TS, dec. nr. 569 /1990.

1 Sec. pen., dec. nr. 983 / 1996.2 Pentru puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infracţiunii de luare de

mită, vezi Horia Diaconescu, art. în Revista Dreptul nr. 10/1998.3 Idem, Revista Dreptul nr. 10 / 1998.

6 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 11

12 Infracţiunile de corupţie___________________________________C\________________------------------------------_------------------

/ 7 C) Latura obiectivăr^Sub aspectul elementului material al laturii obiective7ihTrăc],TuhiIe de corupţie se realizează de cele mai multe ori printr-o acţiune. în cazul infracţiunilor care nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar public sau de alt funcţionar, acţiunea constă într-o încălcare a îndatoririlor de serviciu. Acesta este motivul pentru care, în cazul acestor infracţiuni, trebuie stabilită sfera atribuţiilor de serviciu ale celui învinuit de săvârşirea faptei, pe baza actelor normative care reglementează activitatea serviciului respectiv, în cazul celorlalteinfracţiuni, respectiv darea de mită şi traficul de influenţă, acţiunea

este distinctă de activitatea proprie serviciului dar o influenţează pe aceasta într-un fel oarecare, f * \*lh ^ ^ Laturajsubiectivă(^lnfracţiunile de corupţie se săvârşesc, de regulă, cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe. ^ <> ' E) Desfăşurarea activităţii infracţionalei'1 Fiind infracţiuni comi-sive săvârşite cu intenţie, infracţiunile de corupţie sunt susceptibile atât de acte pregătitoare cât şi de tentativă. Legea nu prevede însă nici sancţionarea actelor de pregătire, nici a tentativei. Consumarea are loc, de regulă, în momentul când acţiunea făptuitorului este dusă până la

klÂ' - i j ) F) Sancţiuni* Sancţiunea, în cazul infracţiunilor de corupţie, este închisoarea în diferite limite, însoţită, în unele cazuri, de interzicereaunor drepturi, precum şi de măsura confiscării specialei

§ 2. Trăsături specifice / . Luarea

de mită

i

A) Noţiune. Funcţionarul trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu

în mod corect, cu respectarea legalităţii, fără a face din aceasta o sursă de venituri

ilicite.Legiuitorul a incriminat, în dispoziţiile art. 254 C.pen., sub denu-

mirea de "luare de mită", fapta funcţionarului care, direct sau indirect,pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, oriacceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, înscopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unuiact privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face unact contrar acestor îndatoriri. %v

Pe lângă varianta tip a infracţiunii, legiuitorul a reglementat şi două variante agravante, în ari. 254 alin.(2) C.pen., respectiv art. 5 din

' Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 42/1991.

în varianta agravantă, reglementată de art. 254 C.pen., fapta reglementată în varianta tip trebuie să fie săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, iar în varianta agravantă reglementată de art. 5 din Legea nr. 12/1990, fapta trebuie să fie săvârşită de "agenţii constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii şi infracţiuni" prevăzute de această lege.

B) Obiectul juridic special. Acesta este constituit din relaţiilesociale legate de corectitudinea, probitatea, cinstea funcţionarilor,condiţii obligatorii pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şifuncţionarea autorităţilor şi a instituţiilor public* ori a altor persoanejuridice la care aceştia sunt angajaţi.

C) Obiectul material. Suntem de opinie că infracţiunea de luare_Jde mită nu are obiect material, întrucât legea incriminează activitatea. ce nu se răsfrânge asupra unui obiect material, respectiv pretinderea,acceptarea promisiunii, nerespingerea acesteia. Sumele de bani sau bunurile primite nu sunt decât lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii. Trebuie distins, aşadar, între obiectul infracţiunii de luare > de mită şi obiectul mitei. Acesta din urmă este constituit din bani sau alte foloase.

în doctrină s-a exprimat şi opinia în sensul că infracţiunea de luare de mită are obiect material atunci când acţiunea făptuitorului priveşte * în mod direct unbun, obiectul material fiind chiar respectivul bun. „ D) Subiecţii: Subiectul activ nemijlocit este calificat, acesta fiind funcţionar în sensul art. 147 C.pen. întrucât acest aspect a fost ana-( lizat în capitolul anterior, ne vom opri doar asupra subiectului activ al I infracţiunii de luare de mită în cazul celor două agravante reglementate de art. 254 alin.(2) C.pen., respectiv art. 5 din Legea nr. 12/1990. ' ' - Astfel, în varianta agravată prevăzută de art. 254 C.pen., subiectul activ nemijlocit este calificat, fiind un funcţionar cu atribuţii de control. -.Specificul atribuţiilor de serviciu ale acestuia impune o sancţionare mai drastică decât în cazul unui simplu funcţionar. * în varianta agravată prevăzută de art. 5 din Legea nr. 12/1990, subiectul activ al infracţiunii de luare de mită poate fi agent constatator, organ de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie infracţiuni sau contravenţii prevăzute de această lege. Organe constatatoare, în sensul Legii nr. 12/1990 (art. 2), aşa cum a

fost modificată prin O.G. nr. 126/1998, sunt "funcţionarii din aparatul

Aspecte teoretice 13

propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii Financiare, organele controlului Financiar şi ale poliţiei".

Infracţiunea de luare de mită poate fi comisă în orice formă a participaţiei penale, coautorii trebuind să fie funcţionari. Instigator sau complice poate fi însă orice persoană.

Cel ce dă mita (mituitorul) nu este participant la infracţiunea de luare de mită, ci autor al unei infracţiuni distincte, darea de mită.

Subiectul pasiv este autoritatea publică, instituţia publică, persoană juridică de drept public sau privat în serviciul căreia făptuitorul îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

E) Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realiza atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.

Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani ori alte foloase necuvenite ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase.

"Pretinderea" înseamnă formularea unei pretenţii. în acest caz, iniţiativa aparţine făptuitorului, fără a fi necesar că pretenţia să fie satisfăcută. Pretinderea se poate realiza în diverse moduri, respectiv prin cuvinte, gesturi, scrisori, orice mijloc, cu condiţia ca acestea să fie înţelese de cel căruia îi sunt adresate.

"A primi" înseamnă a prelua ceva în posesie. în acest caz iniţiativa aparţine mituitorului, între acţiunea acestuia şi primirea de către făptuitor trebuind să existe o relativă concomitentă. Dacă ar fi avut loc o acceptare a unei promisiuni de bani sau alte foloase anterior primirii, infracţiunea de luare de mită s-ar fi consumat în momentul acceptării.

"Acceptarea" reprezintă acordul explicit al făptuitorului la oferta de mituire. Şi în acest caz, iniţiativa aparţine mituitorului. \ Inacţiunea constă în nerespingerea de către făptuitor a promisiuni unor foloase necuvenite. în acest caz, acceptarea este tacită, implicită. Iniţiativa aparţine mituitorului. Legiuitorul a prevăzut nerespingerea unei promisiuni ca modalitate a săvârşirii luării de mită, deoarece a considerat că cel ce nu respinge o promisiune, o acceptă implicit. Se sancţionează în acest mod pasivitatea funcţionarului, care trebuie să reacţioneze cu fermitate în cazul unei oferte de mituire.

O primă cerinţă esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni este că pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noţiunii de "alte foloase" este foarte largă, vizând atât avantaje patrimoniale cât şi nepatrimoniale. Concret, acestea pot fi: lucrări gratuite, promovări în funcţie, schimburi avantajoase pentru funcţionar etc. în practica judiciară s-a

decis că şi solicitarea unui împrumut de către funcţionar, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu realizează infracţiunea de luare de mită, deoarece împrumutul constituie folosul necuvenit, în sensul art. 254 C.pen.1.

în practica judiciară s-a mai reţinut că, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este necesar ca între prestaţia pretinsă funcţionarului, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzip-ea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi folosul ce se acceptă, primeşte sau nu se refuză să fie o oarecare proporţie. în cazul în care între actul cerut funcţionarului şi plata ilicită există o mare diferenţă, ca valoare sau ca importanţă, nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită, lipsind echivalenţa care, potrivit art. 254 C.pen., trebuie să se stabilească între ele. Acest raport de echivalenţă are şi un aspect subiectiv, cel mituit trebuind să vadă în "folosul" ilicit de care beneficiază, răsplata corespunzătoare ca valoare sau ca importanţă pentru actul ce i se cere să îndeplinească sau să nu îndeplinească2.

0 altă cerinţă esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni este ca banii sau celelalte foloase la care se referă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului să fie necuvenite, adică funcţionarul să nu fie îndreptăţit a le pretinde sau primi.

De asemenea, este necesar ca acţiunea de pretindere, primire, acceptare, nerespingere a ofertei să fie anterioară sau concomitentă neîndeplinirii sau întârzieri] unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Pentru situaţiile în care primirea folosului necuvenit a~ avut loc după efectuarea actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, legiuitorul a creat un alt regim sancţionator, sub forma infracţiunii de primire de foloase necuvenite, reglementată de art. 256 C.pen. Fapta constituie tot luare de mită, iar nu primire de foloase necuvenite, în cazul în care funcţionarul primeşte banii sau foloasele după îndeplinirea actului, dar în baza unei înţelegeri anterioare. Infracţiunea subzistă chiar dacă folosul pretins de făptuitor nu i se mai remite efectiv.

O altă cerinţă pentru existenţa infracţiunii este ca actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire funcţionarul primeşte, pretinde etc, bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia. Nu are relevanţă dacă actul funcţionarului, în vederea căruia

1 TS^ dec: nr. 2596 / 1971, RRD nr. 6 / 19722 TS\ CAf non Hor> i-»v OAOZL^J. in7C2 TS^sec. pen., dec. nr. 2

14 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 8

se dă mita, priveşte o îndatorire de serviciu specifică sau generală, întrucât legea nu distinge. Dacă actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire funcţionarul primeşte sau pretinde bani sau foloase nu este un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie infracţiunea de luare de mită ci, eventual, altă infracţiune.

De exemplu, în ipoteza în care funcţionarul nu este competent să îndeplinească actul, dar a lăsat să se înţeleagă acest lucru de către cel ce i-a dat banii sau foloasele pentru ca să influenţeze funcţionarul competent a îndeplini actul, suntem în prezenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la normala desfăşurare a activităţii persoanelor juridice, organelor, instituţiilor publice etc. Această urmare rezultă implicit din acţiunea incriminată, întrucât legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unei urmări. Ca urmare, şi legătura de cauzalitate rezultă ex re, adică nu necesită o probaţiune specifică, rezultând din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de făptuitor.

F) Latura subiectivă. Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se realizează cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii sau foloasele sunt necuvenite şi au drept scop îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu. Cu voinţă el pretinde ori primeşte banii sau alte foloase, ori acceptă sau nu refuză promisiunea în acest sens. Cerinţa săvârşirii faptei cu intenţie directă în toate modalităţile comiterii infracţiunii rezultă din scopul special urmărit de făptuitor: îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Pentru existenţa elementului subiectiv specific infracţiunii de luare de mită este necesar ca în momentul realizării elementului material al laturii obiective, făptuitorul să fi urmărit scopul special prevăzut de lege. Practica este constantă în sensul că dacă făptuitorul nu a urmărit acest scop prevăzut de lege, fapta sa nu constituie infracţiunea de luare de mită.

Legea nu cere, însă, ca scopul urmărit prin săvârşirea faptei să fie efectiv realizat. Chiar dacă ulterior săvârşirii acţiunii sau inacţiuniifăptuitorul nu are atitudinea la care s-a angajat, fapta sa se încadreazăîn dispoziţiile art. 254 C.pen.

G) Consumarea. Infracţiunea de luare de mită fiind o infracţiuneconiisivă, este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii.Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.

8 . Infracţiunea se consumă îrrt*\omentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, adică în momentul primirii, pretinderii, acceptării sau nerespingerii bunurilor sau a altor foloase necuvenite. Ca urmare, orice activitate ulterioară acestui moment nu are nici o influenţă asupra existenţei infracţiunii. Fapta constituie luare de mită, chiar dacă făptuitorul restituie folosul primit, ori refuză să primească folosul promis sau ulterior acceptării promisiunii este înlăturat din funcţia pe care o ocupă. Este irelevant, de asemenea, faptul că inculpatul nu avea posibilitatea îndeplinirii actului promis (acesta trebuind să fie însă în atribuţiile sale de serviciu) sau că, încă de la început, el nu a avut intenţia de a-1 îndeplini 1. Nu are relevanţă nici faptul că foloasele primite nu au fost determinate, în sensul că nu s-a precizat, în concret, în ce va consta fiecare în parte2.

H) Sancţiuni. Pentru varianta tip a infracţiunii, reglementată deart. 254 alin.(l) C.pen., sancţiunea este închisoarea de la 3 la 12 anişi interzicerea unor drepturi.

în varianta agravată prevăzută de art. 254 alin.(2) C.pen., sancţiunea este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în varianta agravată reglementată de art. 5 din Legea nr. 12/1990, limitele pedepsei se majorează cu câte 2 ani, aşadar pedeapsa este închisoarea de la 5 la 14 ani.

Art. 254 alin. ultim stabileşte că banii, valorile sau orice alte bunuri ce au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, făptuitorul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Este vorba de confiscarea specială reglementată de art. 118 C.pen., legiuitorul prevăzând-o expres pentru a-i sublinia caracterul obligatoriu şi pentru a reglementa situaţia neprevăzută de art. 118 C.pen., şi anume aceea în care banii sau celelalte foloase care au făcut obiectul mitei nu se găsesc, în sensul că se va confisca contravaloarea lor în bani.

Aşa cum s-a statuat în practica judiciară, împrejurarea că inculpatul ar fi cheltuit unele din sumele primite ca mită pentru nevoile unităţii, nu-1 exonerează, deoarece existenţa infracţiunii nefiind

' TS, sec. pen., dec. nr. 1906 / 1987. 2 TS, sec. pen., dec. nr. 1906 / 1987.

9 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 17

18 Infracţiunile de corupţie VAspecte teoretice 1

9

condiţionată de destinaţia banilor sau al foloaselor ce au constituit obiectul mitei, acestea trebuie confiscate în totalitate1.

în acelaşi timp însă, dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită prin pretinderea unei sume, pe care cel căruia i-a cerut-o i-a promis că i-o va da, ceea ce ulterior nu a mai făcut, inculpatul nu poate fi obligat în baza textului art. 254 alin.(3) la plata acelei sume.

II. Darea de mită

A) Noţiune. Potrivit art. 255 C.pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile arătate Ia art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. în acest mod, legiuitorul a incriminat darea de mită, infracţiune adesea corelativă luării de mită, în sensul că persoana particulară dă, iar funcţionarul primeşte folosul necuvenit, ori persoana particulară promite sau oferă un astfel de folos, iar funcţionarul îl acceptă ori nu îl respinge.

Infracţiunea de dare de mită poate exista şi independent de cea de luare de mită, atunci când persoana promite sau oferă folosul funcţionarului, acesta din urmă neacceptându-1 sau respingându-1. )

Raţiunea incriminării acestei fapte este dată de necesitatea unei protecţii eficiente a funcţionarului împotriva actelor de corupţie la care poate fi expus.

Infracţiunea de dare de mită nu este o infracţiune de serviciu, ci în legătură cu serviciul, reprezentând latura activă a mitei, respectiv actul de corupere exercitat asupra unui funcţionar.

B) Obiectul juridic special. Acesta este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare nu ar fi posibilă fără combaterea acţiunilor de corupere exercitate de diverse persoane care încearcă, în acest mod, să-şi atingă interesele. Incriminarea acestor fapte este de natură să contribuie la restrângerea sferei corupţiei active, ceea ce atrage după sine şi restrângerea sferei corupţiei pasive.2

x

C) Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material.D) Subiecţii. Subiectul activ al infracţiunii este nedeterminat, putând fi orice

persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege subiectului unei infracţiuni. rl

Darea şi. luarea de mită fiind două infracţiuni distincte, cu autor propriu, mituitorul este întotdeauna autor al infracţiunii de dare de mită şi nu instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită. Aşadar, calitatea de autor al uneia dintre aceste infracţiuni exclude posibilitatea ca aceeaşi persoană să fie, în acelaşi timp, participant sub orice formă la cealaltă infracţiune.

Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoană sau în parti-cipaţie, atât în forma coautoratului cât şi în forma instigării sau a complicităţii!

Fapta poate fi comisă de către autor, direct sau indirect, respectiv prin intermediar. în cazul dării de mită prin intermediar, există infracţiune numai dacă promisiunea, oferta sau folosul ajunge la funcţionar, nu şi când acţiunea tipică se opreşte la intermediar. Dacă intermediarul a fost cel care 1-a determinat pe mituitor să comită fapta, el devine instigator la darea de mită.

Subiectul pasiv este orice persoană juridică din cele prevăzute la art. 145 C.pen., în al cărei serviciu îşi desfăşoară activitatea funcţionarul căruia i se promite, oferă sau se dă mită.

E) Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective este alcătuit din trei modalităţi normative şi alternative: promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase unui funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri.>7

"Promisiunea" constă în făgăduiala care se face de către subiectul activ funcţionarului, de a-i remite bani ori alte foloase. Nu are relevanţă dacă aceasta este sau nu acceptată.

"Oferirea" reprezintă înfăţişarea, prezentarea folosului injust funcţionarului, pentru ca acesta, dacă este de acord, să şi-1 însuşească. Oferta trebuie să fie precisă, să se concretizeze într-o acţiune efectivă, reală şi să pornească din iniţiativa mituitorului.

"Darea" folosului reprezintă remiterea lui efectivă funcţionarului. Darea presupune întotdeauna actul corelativ al primirii. Nu are importanţă dacă banii sau folosul au fost daţi din proprie iniţiativă sau cedând solicitărilor funcţionarului, pentru existenţa infracţiunii fiind suficientă transmiterea banilor sau al altor foloase. Este lipsit de relevanţă, de asemenea, dacă mituirea nu a reuşit, adică funcţionarul nu a fost determinat să ia mită.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar să fie îndeplinite o serie de cerinţe speciale.

1 TS, sec. pen., dec. nr. 2976 / 1982.2 O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură şi

presă "Şansa" S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 334.

Astfel, se impune ca promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Aceasta deoarece legea nu incriminează simplele rugăminţi sau insistenţe, chiar dacă, urmare acestora, funcţionarul a acţionat cu încălcarea îndatoririlor sale de serviciu.

Banii sau alte foloase trebuie să aibă caracterul de recompensă în vederea

efectuării unui act determinat.

Promisiunea, oferirea de bani au alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului avut în vedere de mituitor. în cazul în care elementul material a constat în promisiunea de bani ori alte foloase, darea efectivă a acestora poate avea loc şi după îndeplinirea actului de serviciu solicitat, deoarece fapta s-a consumat în momentul efectuării promisiunii. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferta să fie urmată de executare, adică de darea efectivă a banilor sau foloaselor.

Este necesar, de asemenea, ca actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, fără a avea relevanţă dacă acest act este licit sau ilicit. în acest sens, în practica judiciară s-a reţinut ca fiind dare de mită fapta unei persoane cercetată pentru o sustragere, de a da o sumă de bani unui lucrător de poliţie, spre a-1 determina să nu înainteze dosarul organelor de procuratură. Nu se poate susţine în acest caz că suma de bani a fost dată lucrătorului de poliţie în legătură cu un act ce nu ar privi îndatoririle sale de serviciu întrucât acesta, fiind sesizat despre săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, avea obligaţia de a efectua cercetări penale'.

Nu va exista dare de mită când funcţionarul căruia i s-au oferit, promis, dat bani ori alte foloase nu are competenţa de a efectua actul în vederea căruia a fost comisă fapta. în practica judiciară s-a reţinut că nu constituie dare de mită fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani secretarului tehnic al unei comisii pentru soluţionarea litigiilor de muncă, în vederea obţinerii unei sojuţii favorabile, deoarece acesta nu face parte din compunerea comisiei2.

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru îndeplinirea corectă a îndatoririlor de serviciu de către un funcţionar. Urmarea rezultă din însăşi săvârşirea acţiunii incriminate

deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat determinat.

F) Latura subiectivă. Infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul realizează că promiţând, oferind sau dând unui funcţionar bani sau alte foloase efectuează o acţiune de corupere a acestuia, în sensul îndeplinirii, neîndeplinirii etc, unui act referitor la atribuţiile sale de serviciu.

Dacă făptuitorul nu a fost conştient că săvârşeşte una din acţiunile incriminate, fapta sa nu constituie infracţiune.

Latura activă a infracţiunii de dare de mită include şi cerinţa unui scop special urmărit de făptuitor şi anume îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia se comite actul de corupere. Este suficient ca făptuitorul să fi urmărit acest scop în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, chiar dacă acţiunea sa nu este urmată de neîndeplinirea sau îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale celui asupra căruia se comite actul de corupere. S-a decis în practica judiciară că predarea unei sume de bani pentru ca funcţionarul, în cadrul atribuţiilor salede serviciu, să falsifice un înscris oficial, constituie infracţiunea de dare de mită, iar nu instigare la infracţiunea de fals intelectual'. în acest caz, nu are relevanţă că fapta de corupere se referă la un act ce constituie prin sine însuşi conţinutul unei infracţiuni. Totuşi, în doctrină s-a exprimat opinia în sensul că, într-un asemenea caz, s-ar pune problema răspunderii penale a făptuitorului atât pentru infracţiunea de luare de mită cât şi pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual, în concurs formal, deoarece prin aceeaşi infracţiune, care a avut urmări diferite, făptuitorul a realizat conţinutul ambelor infracţiuni2.

G) Consumarea. Infracţiunea de dare de mită este o infracţiune momentană, consumându-se în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau foloasele în scopul arătat în norma de incriminare, moment în care se produce şi starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Intrarea autorului în posesia folosului necuvenit are relevanţă din punct de vedere al consumării faptei, numai în ceea ce priveşte modalitatea "primirii".

' TS sec. pen., dec. nr. 2113 / 1971, RRD nr. 9 / 1971, p. 164. 2 TS, sec. pen., dec. nr. 1862 / 1959, CD 1959, p. 39.

1 TS, sec. pen., dec. nr. 5027/1970, CD, p. 406.2 O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 347.

11 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 21

i

Deoarece promisiunea sau oferta, ce constituie de fapt un început de executare a hotărârii infracţionale, au fost asimilate de legiuitor cu forma consumată a infracţiunii, Ia fel ca în cazul luării de mită, sancţionarea tentativei de dare de mită nu a fost prevăzută de lege.

I) Cauze care exclud existenţa infracţiunii. Potrivit art. 255 alin.(2) C.pen., darea de mită nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel ce a luat mita. Este vorba despre o cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei, care se întemeiază, ca şi cauzele generale reglementate de art. 44-51 C.pen., pe lipsa vinovăţiei făptuitorului.

Această constrângere se deosebeşte de cea prevăzută de art. 46 C.pen., deoarece este întemeiată nu pe un pericol grav pentru persoana făptuitorului sau a altuia, ci pe alte considerente. Constrângerea poate consta, în acest caz, chiar în refuzul funcţionarului de a îndeplini actul solicitat fără acordarea unor foloase, perspectivă de natură a-1 determina pe solicitant să dea aceste foloase.

Dacă în cazul constrângerii morale prevăzută de art. 46 C.pen., celui constrâns nu-i rămâne nici o posibilitate de opţiune, pericolul de care este ameninţat neputând fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei la care este silit, în cazul art. 255 alin.(2) C.pen., cel constrâns ar avea, în principiu, şi alte posibilităţi, de exemplu renunţarea la actul pretins funcţionarului. Importanţa pentru sine a actului pe care îl solicită, îl determină însă să opteze pentru alternativa de a ceda în faţa constrângerii1.

S-a decis, în practica judiciară, că nu se poate reţine constrângerea, ce presupune existenţa unei presiuni exercitate prin orice mijloace de natură a determina o persoană la săvârşirea faptei, în ipoteza în care mituitorul, în dorinţa de a obţine un avantaj, a dat inculpatului o sumă de bani, în loc de a sesiza organele de stat spre a lua măsurile necesare pentru asigurarea^ unor condiţii legale de soluţionare a cererii sale2.

S-a mai reţinut, în practică, inaplicabilitatea art. 255 alin.(2) C.pen., atunci

când iniţiativa dării de mită a aparţinut mituitorului, chiar dacă ulterior

funcţionarul care a luat mită a stăruit, pe lângă cel dintâi, să-i aducă bunurile3.

Constrângerea trebuie să aibă un caracter real şi să fie anterioară promisiunii sau ofertei efectiv înfăptuite.

I) Cauza de nepedepsire. Potrivit art. 255 alin.(3) C.pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracţiune.

în consecinţă, pentru a beneficia de această cauză de nepedepsire, mituitorul trebuie, în primul rând, să denunţe fapta. Aceasta nu presupune neapărat introducerea unui denunţ propriu-zis, în forma prevăzută de lege. Fapta se consideră denunţată şi în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală fapta sa, precum şi fapta funcţionarului care a primit mită1.

Nu constituie denunţare, în sensul art. 255 alin.(3) C.pen., recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organelor de urmărire penală care au constatat săvârşirea infracţiunii2.

Denunţarea trebuie făcută unei autorităţi, chiar necompetentă de a efectua urmărirea penală în această materie întrucât, în acest caz, autoritatea care primeşte denunţul este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală competent. S-a reţinut în acest sens înpractica judiciară că este apărat de răspundere, în baza art. 255 alin.(3) C.pen., gestionarul unei unităţi comerciale care, cu ocazia unei verificări, a denunţat revizorului contabil că la inventarul precedent a dat o sumă de bani unui alt revizor contabil, pentru a-i acoperi o lipsă în gestiune. Revizorul contabil căruia gestionarul i-a făcut denunţul este o persoană cu atribuţii de control, în sensul art. 227 C.proc.pen., obligată să sesizeze de îndată procurorul sau organul de control, astfel încât condiţiile de aplicare a art. 255 alin.(3) C.pen. sunt îndeplinite, denunţarea având loc înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune3.

Denunţarea trebuie făcută înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire. Cerinţa legii nu este îndeplinită când constatarea infracţiunii fiind făcută de un alt organ de cercetare penală decât cel competent, mituitorul a recunoscut în faţa acestuia fapta4.

1 V. Dongoroz şi colab., op. cit., voi. IV, p. 142.2 TS, sec. pen., dec. nr. 786/1977, RRD nr. 11/1977, p. 61.3 TS, sec. pen., dec. nr. 2878/1972, CD 1972, p. 358.

1 TJ Mureş, dec. nr. 169/1968, RRD nr. 21/1969, p.74.2 TS, sec. pen., dec. nr. 417/1970, RRD nr. 4/1971, p. 138.3 TS, sec. pen., dec. nr. 3924/1972, RRD nr. 3/1973, p. 161.4 TJ Constanţa, dec. nr. 1.3682/1984, RRD nr. 8/1985, p. 71.

22 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 12

Cu privire la justificarea acestei cauze de nepedepsire, în literatura de specialitate s-au exprimat diverse opinii. S-a arătat în acest sens că aceasta are menirea de a preveni săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin crearea, pentru cel care ar fi ispitit să ia mită, a temerii că va fi denunţat1.

într-o altă opinie, s-a considerat că pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracţiunii întrucât, dacă şi acesta ar fi pedepsit, n-ar îndrăzni să denunţe funcţionarul incorect, care în felul acesta, s-ar afla la adăpost de răspunderea penală pentru fapta săvârşită. în sfârşit, într-o altă opinie, denunţarea faptei de către mitu-itor ar trebui să constituie doar o cauză de reducere a pedepsei, iar nu o cauză de nepedepsire2.

I) Sancţiuni. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Nu se confiscă bunurile promise, ci doar cele oferite sau efectiv remise sau primite. Când bunurile se confiscă la funcţionarul care le-a primit, nu mai poate fi incidenţă încă o confiscare a contravalorii aceloraşi bunuri de la mituitor.

Bunurile confiscate se restituie persoanei care le-a dat în situaţia în care operează cauzele de înlăturare caracterului penal al faptei sau a răspunderii penale pentru aceasta. Restituirea operează chiar dacă bunurile au fost confiscate de la cel care a luat mita.

Bunurile nu se restituie mituitorului apărat de pedeapsă atunci când se constată că acesta le-a oferit sau le-a dat funcţionarului, a aşteptat să beneficieze de atitudinea lui incorectă, obţinând avantaje, apoi 1-a denunţat pentru a reintra în posesia bunurilor respective.

III. Primirea de foloase necuvenite| 'l-^'y O^oţiune. în dispoziţiile art. 256 C.pen., legiuitorul a incriminat, -^sub

denumirea de "primire de foloase necuvenite", fapta funcţionarului de a primi, direct sau indirect, bani sau alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale

şi la care era obligat în temeiul acesteia.

Pe lângă varianta tip a infracţiunii de primire de foloase necuvenite, legiuitorul a reglementat şi o variantă agravată, în art. 5 din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 42/991. în varianta agravată, fapta este săvârşită de către "agenţii constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni" prevăzute de această lege. >*J

B) Obiectul juridic special. Acesta este constituit din relaţiilesociale referitoare la normala desfăşurare a activităţii autorităţilor, insti-tuţiilor publice, persoanelor juridice, care presupune un comportamentcorect şi cinstit al funcţionarilor, chiar şi după îndeplinirea atribuţiilorde serviciu de către aceştia.

Sub aspectul obiectului juridic special, această infracţiune se aseamănă cu cea de luare de mită, unii autori apreciind-o chiar ca o "variantă de specie a infracţiunii de luare de mită"1.

Spre deosebire însă de luarea de mită, funcţionarul nu condiţionează îndeplinirea actului de primirea foloaselor. Acesta îndeplineşte corect actul la care este obligat în virtutea atribuţiilor de serviciu, primind foloasele după efectuarea acestuia.

Primirea de foloase necuvenite are o aptitudine mai redusă de a afecta relaţiile de serviciu în raport cu luarea de mită deoarece, dacă într-un caz darea de bani sau alte foloase se face nevoit, deci oarecum obligat, în celălalt caz se face ca o "mulţumire" pentru îndeplinirea actului. De asemenea, luarea de mită presupune un comportament mult mai periculos al funcţionarului care îşi comercializează funcţia, condiţionând îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de primirea unor foloase, pe când în cazul primirii de foloase necuvenite, funcţionarul acceptă favoruri pentru un act îndeplinit în mod legal.

Fapta este incriminată deoarece îndeplinirea atribuţiilor de serviciu nu trebuie să constituie o sursă de foloase necuvenite.

C) Obiectul material nu există, banii sau foloasele necuvenite constituind bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii, în sensul art. 118 lit. d C.pen., iar nu obiect material al infracţiunii. Aceste bunuri sunt supuse confiscării speciale, potrivit art. 256 alin.(2) C.pen.

D) Subiecţi. Subiectul activ nemijlocit este calificat, acesta fiind un funcţionar în sensul art. 147 C.pen. în cazul variantei agravate, regle-

1 V. Dongoroz şi colab., op. cit, voi. IV, p. 144.2 D. Octavian, Propuneri de lege ferenda privind sancţionarea infracţiw

nilor de serviciu şi în legătură cu serviciul, RRD nr. 11/1981, p. 28.

1 V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, Drept penal Partea specială, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1996, p. 174.

13 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 25

Aspecte teoretice 27

mentată de art. 5 din Legea nr. 12/1990, subiectul activ poate fi agent constatator, organ de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de această lege.

Participaţia, în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, este posibilă în orice formă. Există coautorat în ipoteza în care actul de serviciu s-a îndeplinit de mai mulţi funcţionari iar foloasele au fost date întregului colectiv respectiv. Condiţia esenţială pentru existenţa coautoratului este ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege. Există complicitate în ipoteza în care o persoană cooperează nemijlocit la săvârşirea faptei, dar nu are calitatea de funcţionar.

Primirea banilor sau a altor foloase se poate face direct sau indirect, aşadar printr-un intermediar. în acest caz, cel ce primeşte folosul necuvenit este autor al infracţiunii de primire de foloase necuvenite iar intermediarul este, de regulă, complice. Dacă intermediarul a fost cel ce a determinat la comiterea faptei, el va răspunde şi în calitate de instigator.

Persoana care dă banii sau foloasele nu este participantă la infracţiune, fapta sa nefiind incriminată de lege.

Subiectul pasiv este autoritatea publică, instituţia publică, orice altă persoană juridică în serviciul căreia se află făptuitorul.

E) Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea făptuitorului de a primi bani sau alte foloase.

"Primirea" înseamnă, aşa cum am mai arătat, luarea în posesie a banilor sau a foloaselor remise direct sau indirect.

Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de primire de foloase necuvenite, este necesară întrunirea unor condiţii. f

Astfel, este necesar ca banii sau foloasele primite de funcţionar să fie necuvenite, fiind o "răsplată" pentru munca sa. Noţiunea de "necuvenite" nu apare în textul art. 256 C.pen., ci doar în denumirea infracţiunii. Este de la sine înţeles că orice primeşte funcţionarul, în îndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu, peste retribuţia acordată de persoana juridică la care este angajat, este necuvenit. Aşa cum s-a mai arătat, foloasele sunt necuvenite nu doar atunci când, după îndeplinirea unui act gratuit, se primeşte mai mult decât ce se datora în mod legal'.

Este esenţial, pentru existenţa infracţiunii, ca primirea banilor sau a altor foloase să aibă loc ulterior îndeplinirii actului determinat şi fără existenţa unei înţelegeri anterioare sau în timpul efectuării actului. Dacă primirea se realizează anterior, fapta constituie infracţiunea de luare de mită. Există infracţiunea de luare de mită şi în cazul în care, chiar dacă făptuitorul a primit banii sau foloasele ulterior îndeplinirii actului, a existat o înţelegere ori o acceptare anterioară a promisiunii referitoare Ia primirea acestora. S-a mai reţinut în acest sens, în practica judiciară, că fapta unei persoane care, în scopul îndeplinirii unui act de serviciu, pretinde o sumă de bani, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 256 C.pen., şi nu cea de primire de foloase necuvenite, chiar dacă banii au fost luaţi după îndeplinirea actului. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 256 C.pen. sancţionează pe funcţionarul care primeşte banii ori alte foloase necuvenite după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, iar nu pe funcţionarul care condiţionează îndeplinirea actului de această primire sau, cu alte cuvinte, îşi trafica funcţia1. Nu are rele-vanţă dacă actul de primire s-a datorat iniţiativei funcţionarului sau celui ce dă folosul, întrucât art. 256 C.pen. incriminează doar primirea, nu şi pretinderea, ca în cazul luării de mită.

O altă condiţie pentru existenţa acestei infracţiuni este ca actul pe care îl efectuează funcţionarul să fie "în virtutea funcţiei sale", şi, în acelaşi timp, făptuitorul să fie obligat la efectuarea actului în temeiul atribuţiilor sale de serviciu. Cu alte cuvinte, se cere ca actul să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului şi îndeplinirea actului să constituie îndatorirea sa de serviciu. Aşa cum s-a reţinut şi în practica judiciară, este vorba de un act întotdeauna licit, şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru funcţionar2. Dacă ulterior îndeplinirii unui act, cu încălcarea îndatoririlor de serviciu, făptuitorul primeşte o sumă de bani de la persoana favorizată prin îndeplinirea acelui act, fapta nu constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite ci, după caz, infracţiunea de abuz în serviciu, dacă s-au produs consecinţele prevăzute de textul de incriminare a acestei fapte.

Urmarea imediată constă în starea de pericol ce se instituie în raport cu evoluţia normală a relaţiilor de serviciu, iar raportul de cauzalitate rezultă ex re.

1 V. Dongoroz şi colab., op. cit., voi. IV, p. 149.

1 TS, sec. pen., dec. nr. 1505/1979, RRD nr. 3/1980, p. 72.2 TS, sec. pen., dec. nr. 427/1974.

14 Infracţiunile de corupţie

F) Latura subiectivă. Forma de vinovăţie în cazul acestei infracţiuni este intenţia directă. Funcţionarul vrea să primească banii sau foloasele ce i se oferă după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat prin aceasta, ştiind că acestea nu i se cuvin. în acelaşi timp, funcţionarul ştie că prin fapta sa creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţilor de serviciu.

Legea prevede un mobil al faptei fără de care vinovăţia nu poate fi concepută. Acesta constă în ideea celui ce primeşte folosul de a se considera recompensat în acest mod nelegal pentru îndeplinirea propriilor îndatoriri de serviciu.

în lipsa intenţiei, fapta nu constituie infracţiune. Dacă folosul necuvenit este remis funcţionarului din eroare, fapta acestuia va constitui abuz în serviciu şi nu primire de foloase necuvenite.

G) Consumarea se produce în momentul în care făptuitorul, după

îndeplinirea actului, primeşte banii sau folosul necuvenit. Tentativa,

deşi posibilă, nu se pedepseşte, fiind incriminată doar fapta în forma

consumată.H) Sancţiuni. în varianta tip, infracţiunea se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani. în varianta agravată prevăzută de art,5 din Legea nr. 12/1990, limitele pedepsei se majorează cu câte 2 ani,

Potrivit art. 256 alin.(2) C.pen., banii, valorile sau orice alte bunuri obţinute de inculpat prin săvârşirea infracţiunii se confiscă. în ipoteza în care acestea nu se găsesc (fiind distruse, consumate, înstrăinate etc), inculpatul este obligat la plata echivalentului în bani.

Aşa cum s-a reţinut în practica judiciară, bunurile sau valorile obţinute de inculpat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de primire de foloase necuvenite sunt supuse confiscării chiar dacă au fost restituite persoanelor de la care infractorul le-a primit. Dacă, după restituire, bunurile sau valorile au fost distruse, consumate sau înstrăinate de aceste persoane, ele, iar nu inculpatul, vor fi obligate la plata echivalentului bănesc.

în situaţia în care bunul supus confiscării nu se mai află în posesia

inculpatului, persoana care îl deţine sau care urmează să fie obligată la plata

echivalentului bănesc trebuie să fie introdusă în proces, în caii' tate de deţinător

al bunului.în ipoteza în care infracţiunea a fost săvârşită în participaţie, instanţa este

obligată, dacă bunurile şi valorile date pentru săvârşirea infracţiunii nu se mai găsesc, să stabilească ce bunuri şi valori au

revenit fiecărui participant şi să-1 oblige, pe fiecare separat, la plata echivalentului în bani al acelor bunuri şi valori de care a profitat'.

Dacă persoana de la care inculpatul a primit suma de bani a înştiinţat organele de poliţie înainte de a da banii, instanţa nu poate dispune confiscarea sumei respective, ci trebuie să o restituie persoanei care a dat-o autorului infracţiunii2. De asemenea, în aceeaşi situaţie, dacă banii i-au fost restituiţi între timp, aceştia nu vor mai fi confiscaţi.gfjpHiM-'"- ■ ;•' ţ-'

IV. Traficul de influenţă

A) Noţiune. Prin dispoziţiile art. 257 alin.(l) C.pen., legiuitorul aincriminat, sub denumirea de "trafic de influenţă" primirea saupretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni,direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de o persoanăcare are sau care lasă să se creadă că are influenţă asupra unuifuncţionar, pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intraîn atribuţiile sale de serviciu.

Pe lângă varianta tip a infracţiunii de trafic de influenţă, legiuitorul a reglementat şi o variantă agravată, în art. 5 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea împotriva unor activităţi comerciale ilicite, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 42/1991. în acest caz, fapta se săvârşeşte de agenţii constatatori, organele de urmărire penală, organele de judecată în materia contravenţiilor şi a infracţiunilor reglementate de această lege.

B) Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, pentru a căror normală desfăşurare este necesară combaterea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, lasă să se creadă că acesta ar putea fi determinat să facă sau să nu facă acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

C) Infracţiunea nu are obiect material, bunurile ori foloasele pretinse sau primite de făptuitor fiind lucruri date pentru săvârşirea infracţiunii.

D) Subiecţii. Subiectul activ poate fi, în varianta tip, orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege subiectului unei infracţiuni.

1 T.S., sec. pen., dec. nr. 3/1973 , RRD nr. 6/1973, p. 97.2 T.S., sec. pen., dec. nr. 25/1975, RRD nr. 6/1975, p. 69.

15 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 29

La săvârşirea infracţiunii pot participa şi alte persoane, în calitate de instigatori sau complici. Astfel, în cazul în care autorul infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a pretins un anumit folos pentru a deter. I mina pe un funcţionar să facă un act ce intră în atribuţiile sale de L serviciu, a primit folosul printr-o altă persoană, cel care 1-a ajutat în acest mod la realizarea unuia dintre conţinuturile alternative ale infracţiunii, este complice1.

în situaţia în care chiar intermediarul a conceput infracţiunea, determinându-1 pe autor să o comită cu ajutorul său, intermediarul va cumula calităţile de instigator şi complice. întrucât instigarea absoarbe complicitatea, el va răspunde doar pentru instigare2.

Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar, iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul ce urmează să fie îndeplinit de funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există concurs de infracţiuni între luarea de mită şi trafic de influenţă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de serviciile ce intră în compe-tenta sa3.

S-a mai reţinut în practică următoarea situaţie: la rugămintea unui coleg de muncă, inculpatul a intervenit pe lângă şeful biroului administrativ din cadrul întreprinderii, pentru ca acesta să înlesnească celui dintâi ocuparea unei camere în căminul de nefamilişti. Cel solicitat, condamnat în cauză pentru luare de mită, a fost de acord, dar a pretins, prin intermediul inculpatului o sumă de bani care i-a fosl remisă tot prin intermediul acestuia. în speţă, nerezultând că inculpatul ar fi pretins de la colegul său vreo sumă de bani, în scopul de a determina pe şeful biroului administrativ să înlesnească acestuia repartizarea unei camere, nu sunt întrunite elementele infracţiunii de trafic de influenţă. întrucât însă el a intermediat şi, prin aceasta, a înlesnit primirea de către un funcţionar a unei sume de bani pentru a îndeplini un act privitor la atribuţiile sale de serviciu, fapta sa întruneşte elementele complicităţii la infracţiunea de luare de mită4.

Subiectul pasiv este organul de stat, instituţia publică, orice altă persoană juridică în al cărei serviciu este funcţionarul pentru a cărui influenţare făptuitorul primeşte ori pretinde foloase ori acceptă daruri

Persoana care cumpără influenţa reală sau presupusă a autorului infracţiunii nu are calitatea de subiect, aşadar nu răspunde penal.

E) Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de traficare a influenţei de către o persoană care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-1 determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Acţiunea de traficare a influenţei se poate realiza prin primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul.

"A primi" bani ori alte foloase înseamnă a le prelua, iar "a pretinde" înseamnă formularea, de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumă de bani sau un bun. "A accepta" promisiuni sau daruri înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Aşadar, iniţiativa comiterii infracţiunii poate porni de la făptuitor ori de la persoana care are interes. Când iniţiativa porneşte de la traficant, fapta de a fi pretins este suficientă pentru existenţa infracţiunii. Când iniţiativa porneşte de la terţul interesat, nu este suficientă doar oferta sau promisiunea ci este necesară şi primirea banilor sau a foloaselor oferite ori acceptarea promisiunii sau a darurilor de către făptuitor.

Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesară întrunirea unei serii de condiţii esenţiale.

Astfel, se impune ca făptuitorul să aibă influenţa sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului ori a altui salariat. Dubiul va profita subiectului activ deoarece revine organului judiciar sarcina de a proba că făptuitorul realmente a lăsat să se creadă că are o astfel de influenţă.

"A avea influenţă" înseamnă a se bucura de încrederea funcţionarului, a fi în raporturi bune cu acesta. "A lăsa să se creadă" că făptuitorul are influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a crea persoanei falsa impresie că se află în raporturi bune cu funcţionarul, că are trecere pe lângă acesta. Este realizată această cerinţă şi atunci când făptuitorul nu infirmă susţinerile făcute de o altă persoană în sensul că ar avea influenţă asupra funcţionarului.

în acest sens, s-a reţinut în practica judiciară că pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 257 C.pen. nu este necesar ca influenţa asupra unui funcţionar sau alt salariat, de care se prevalează făptu-

1 T.S., sec. pen., dec. nr. 4.748/1972, RRD nr. 8/1973, p. 161.2 V. Dobrinoiu, op.cit., p. 195.3 O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 351.4 TS, sec. pen., dec. nr. 4/1976, RRD nr. 7/1976, p. 62.

30 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 16

itorul, să fie reală, fiind suficient ca acesta să lase să se creadă că are o astfel de influenţă'. De asemenea, fapta inculpatului care, afirmând în mod mincinos că are influenţă pe lângă un executor judecă-toresc, a promis persoanei vătămate că îl va determina pe acesta să f o ajute la adjudecarea unui imobil, cu prilejul unei licitaţii, cerând şi primind în acest scop o sumă de bani, sub pretext că o va înmâna executorului, constituie infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.2

Nu interesează dacă făptuitorul a precizat numele funcţionarului, fiind suficientă determinarea numai prin calitatea acestuia. în acelaşi sens se pronunţă şi instanţele judecătoreşti.

S-a reţinut astfel, că fapta aceluia care primeşte o sumă de bani de la o persoană, pentru a interveni în vederea obţinerii transferului acesteia, într-o altă localitate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, iar nu cea de înşelăciune, chiar dacă atunci când a promis această intervenţie nu a menţionat numele funcţionarului pe lângă care va face intervenţia, şi indiferent dacă transferul solicitat a fost sau nu obţinut3.

De asemenea, fapta inculpatei de a pretinde că are influenţă pe lângă comisia de examinare a unei şcoli profesionale, asigurând pe părinţii unor tineri care voiau să fie primiţi în acea şcoală, că va obţine promovarea la examenul de admitere, cerând în acest scop o sumă de bani, sub pretextul că o va da preşedintelui şi unor membri din comisie, constituie infracţiunea de trafic de influenţă. împrejurarea că inculpata nu a precizat pe lângă care funcţionar ori altă persoană încadrată în muncă îşi va exercita influenţa, netrădând numele acestora, nu poate înlătura incidenţa textului care incriminează traficul de influenţă, întrucât, pentru existenţa acestei infracţiuni, nu sunt necesare astfel de precizări, în speţă fiind suficientă referirea la persoana preşedintelui şi a unor membri ai comisiei4.

Tot astfel, constituie infracţiunea de trafic de influenţă fapta inculpatei care, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui inspector de la spaţiul locativ al primăriei, a pretins şi a primit de la mai multe persoane, foloase materiale pentru a obţine repartizarea de locuinţe. împrejurarea că inculpata a nominalizat persoana asupra căreia pretinde că are influenţă şi că la data respectivă acea persoană

nu mai deţinea calitatea de inspector la spaţiul locativ, este indiferentă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă câtă vreme inculpata a pretins că va rezolva favorabil cererile celor de la care a primit foloase, prin influenţa sa asupra unui funcţionar competent să soluţioneze cererile acestora. în asemenea condiţii, identitatea acelui funcţionar nu mai contează'.

O altă cerinţă esenţială este ca făptuitorul să promită intervenţia pe lângă un funcţionar spre a-1 determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Aşadar, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca persoana juridică din care face parte funcţionarul să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia este traficată influenţa şi, de asemenea, funcţionarul respectiv, făcând parte din acel organ, să aibă competenţa de a efectua actul solicitat2.

Dacă actul pentru care se promite intervenţia nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă ci, eventual, infracţiunea de înşelăciune. Nu are relevanţă dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau nelegal. Este suficient, pentru existenţa infracţiunii, ca folosul să fie primit sau pretins pentru a-1 determina pe funcţionar să efectueze un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Se arată în doctrină că dacă făptuitorul face în mod efectiv intervenţia pentru a-1 determina pe funcţionar la o acţiune sau inacţiune ilicită, răspunderea penală se stabileşte atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă cât şi pentru instigare la abuz în serviciu, iar dacă făptuitorul cumpără favoarea funcţionarului, răspunderea sa penală se stabileşte pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de dare de mită3.

Practica judiciară s-a confruntat cu o problemă de încadrare juridică a faptelor săvârşite de acele persoane care, lăsând să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul unor consulate, spre a-i determina să le faciliteze obţinerea vizelor de paşaport pentru statele occidentale, au pretins şi au primit de la cetăţeni români diverse sume de bani. S-a decis în acest sens că

1 TS, sec. pen., dec. nr. 1.202/1983, RRD nr. 5/1984, p. 67.2 TMB, sec. II pen., dec. nr. 307/1993.3 TJ Ilfov, dec nr. 60/1969, RRD nr. 4/1969, p. 185.4 TS, sec. pen., dec. nr. 19/1973, RRD nr. 2/1974.

1 TMB, sec. I pen., dec. nr. 193/A/1993.2 TS, sec. pen., dec. nr. 146/1974, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în

materie penală pe anii 1969-1975.3V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu,

V. Roşea, Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, Partea specială, voi. IV, p. 156.

17 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 33

funcţionarii consulari ai unui stat sunt funcţionari în sensul art. 257C.pen. Ca urmare, fapta de a se prevala de influenţă asupra acestora,pentru a obţine foloase, constituie infracţiunea de trafic de influenţăprevăzută de art. 257 C.pen. Oficiul consular funcţionează legal şi Idesfăşoară o activitate socialmente utilă, fiind în serviciul cetăţenilor 1statului trimiţător ca şi al statului de reşedinţă şi are, între alte atribuţii, Iacordarea de vize. De asemenea, potrivit art. 40 din Convenţia de la IViena cu privire la relaţiile consulare, intrată în vigoare pentru Româniaîn data de 25.03.1972, "statul de reşedinţă va trata pe funcţionariiconsulari cu respectul cuvenit şi va lua toate măsurile necesare pentrua împiedica orice atingere adusă persoanelor, libertăţii şi demnităţiilor". Ca urmare, rezultă că statul român este obligat să asigureprotecţia funcţiei consulare şi să-i apere de orice atingere a demnităţii,prestigiului lor, prin orice mijloace de drept intern. în aceste condiţii,funcţionarii consulari aflaţi în exerciţiul atribuţiilor lor specifice,urmează să fie asimilaţi funcţionarilor, iar fapta descrisă mai sus să fiecalificată trafic de influenţă1.

Este esenţial, de asemenea, pentru existenţa acestei infracţiuni, ca acţiunea ce constituie elementul material să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei. Aceasta, deoarece, potrivit art. 257 C.pen., scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a-1 determina pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. în cazul în care făptuitorul a primit sau pretins bunuri ori foloase după ce funcţionarul a îndeplinit actul şi cunoştea acest lucru, fapta sa va constitui înşelăciune şi nu trafic de influenţă.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru normala evoluţie a relaţiilor de serviciu la care se referă traficul de influenţă. Raportul de cauzalitate rezultă ex re.

G) Latura subiectivă este dată de vinovăţia sub forma intenţiei directe. Făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a pretinde şi a primi bani ori alte foloase şi urmăreşte acest lucru. Vinovăţia făptuitorului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influenţă, în sensul că acesta are un interes real de a obţine favoarea unui funcţionar. Dacă acest interes nu există sau este imaginar, lipseşte obiectul intervenţiei impli-

cată de traficul de influenţă, fapta constituind fie infracţiunea de înşelăciune, fie cea de şantaj, în funcţie de manoperele, respectiv metodele folosite de autor în scopul obţinerii folosului material injust1.

H) Consumarea. Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul pretinde, primeşte ori acceptă promisiunea unor foloase, spre a-1 determina pe un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă a avut sau nu loc intervenţia pe lângă funcţionar sau dacă acesta a executat sau nu actul ce intra în atribuţiile sale de serviciu. Este de asemenea indiferent dacă pretenţia a fost sau nu satisfăcută, ori dacă promisiunea a fost respectată.

Infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune cu conţinuturi alternative; ea se realizează prin primirea sau pretinderea de bani ori alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, daruri, în vederea determinării unui funcţionar pe lângă care făptuitorul pretinde că are influenţă, să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Datorită dependenţei ce există între aceste conţinuturi alternative, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate aceste conţinuturi, săvârşite de aceeaşi persoană, chiar la intervale de timp diferite, reprezintă, în ansamblu, acte de executare a aceleiaşi infracţiuni. Deşi odată cu "pretinderea" foloaselor sau cu "acceptarea" promisiunii, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi considerată consumată, activitatea ulterioară, de "primire" a acestor foloase constituie, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate infracţională naturală2.

Infracţiunea de trafic de influenţă nu este susceptibilă, în principiu, de săvârşire în formă continuată, deoarece infracţiunea presupune nu doar rezoluţia infractorului, ci şi acordul unei alte persoane, aceasta determinând o nouă rezoluţie la fiecare repetare a actului de trafic de influenţă3. în acest sens, în practica judiciară s-a reţinut că pretinderea unei sume de bani de la o persoană şi a unei sume de bani de la altă persoană, în scopul intervenţiei pe lângă un funcţionar, constituie fapte distincte iar nu o faptă unică, din moment ce, atât într-un caz cât şi în celălalt, inculpatul a desfăşurat activităţi materiale specifice infracţiunii de trafic de influenţă, ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în parte. împrejurarea că cele

1 CSJ, dec. pen. nr. 2.343/1995, Revista Dreptul nr. 1/1996, p. 127.

1 TS, sec. pen., dec. nr. 2.287/1970, RRD nr. 9/1970, p. 159.2 TS, sec. pen., dec. nr. 4.748/1972, RRD nr. 8/1973, p. 161. 1

3 V. Dobrinoiu şi colab., op. cit., p. 359.

34 Infracţiunile de corupţie Aspecte teoretice 18

două persoane au fost implicate în aceeaşi cauză, urmărirea penaljv fiind concomitent făcută pentru ambele fapte, nu prezintă relevanţi sunt aspectul examinat1.

I) Sancţiuni. Pentru varianta tip, legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. în varianta agravată, minimul şi maximul ! se majorează cu câte 2 ani.

Potrivit art. 257 alin.(2) C.pen., coroborat cu art. 256 alin.(2) C.pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.! Aceste dispoziţii legale nu se aplică dacă persoana ce a dat banii autorului infracţiunii de trafic de influenţă, a denunţat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracţiune; f în asemenea situaţie, suma se restituie celui care a plătit-o2.

Dacă foloasele date făptuitorului au fost confiscate de la acesta, nu mai pot exista pretenţii din partea solicitantului de trafic de influenţă asupra foloaselor respective.

Dacă infracţiunea de trafic de influenţă s-a comis în participaţie, instanţa este obligată ca în cazul în care bunurile sau valorile date nu se mai găsesc, să stabilească ce anume bunuri au revenit fiecărui participant şi să-1 oblige pe fiecare, separat, la plata echivalentului în bani al acestor bunuri sau valori de care a profitat3.

Câtă vreme confiscarea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri primite în cazul săvârşirii faptei de trafic de influenţă este prevăzută în mod expres, ca o măsură specială, în textul incriminator, dispoziţiile acestui text sunt cele care îşi găsesc aplicarea în atare situaţii, iar nu prevederile generale ale art. 118 C. pen.4

în continuare vom prezenta soluţii din practica judiciară care sunt relevante pentru aspectele de doctrină la care am făcut referire în lucrare.

■

PARTEA A II-AASPECTE DE JURISPRUDENŢĂ PRIVIND

INFRACŢIUNILE DE CORUPŢIE

•

1 TS, sec. pen., dec. nr. 146/1974.2 TS, sec. pen, dec. nr. 65/1983, RRD nr. 3/1984, p. 74.3 TS, sec. pen, dec. nr. 3/1973, RRD nr. 6/1973, p. 97.4 TS, sec. pen, dec. nr. 4/1976, RRD nr. 7/1976, p. 62.

19 Infracţiunile de corupţie