1

'm m DîNR.p.rriLIAU CLI!].

Salutul pAltului o l. JHalăşeaQOi uxmuneui ip.fi eal \n UtAricL

ş t iu t ţ d o t l a â a l t , de Şt. Paşca.

fJ)otZ lL de: Ion Brad, Victor Felea, Aurel Gurghianu, Kiss Jeno, I. Oarcâsu.

'DuuLum i din. SUpnuSeLpAjeiAU-de Aurel Rău

cÂttpL, nuvelă de Vasile Albu

Qu plută aetualitatt,de Dumitru Drumaru

Qmntt Sa&UUe.(Ht£tnzii — OlMi — Qamintarii

16861200

A L M A N A H U L L I T E R A RREVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ

Anul III, Numărul (> (31) luuie, 1952

C U P R I N D ES A L U T U L A U E E S A T U E P O E T U L A N U R E I MALÂŞCO R E D A C T O R IL O R S I COLABO­R A T O R IL O R R E V IS T E I „ A LM A N A H U L L IT E R A R “ ..................... 3

= UN E V E N IM E N T E P O C A L IN V IA ŢA Ş T IIN Ţ E L O R SO C IA LE , de Ş te f a n P a ş c a 5

P O E Z I A

P E Ş A N T IE R U L N O STRU , de Ion Brad . . 1 1EP IST O LĂ . C Ă TR E V O L T A IR E , de Aure] Gurghianu . 19SA L U T C A N A LU LU I VOLGA-DON, de Victor F e le a 23CÂ N TEC S P A N IO L , de Ion Oarcăsu . . . . . . 25SU RÂ SU L L U I R E L O IA N N IS , de Kiss Jen o . . . . ' . . 27A URO RA , Ţ Ă R M II U E L A MURMANSC, I N N O A P T E A PO LA R Ă , S O Ţ IIL E -Ş I IA U R Ă ­MAS B U N , P E P U N T E A VASULUI, IN S U L A M O R Ţ II, S T E L E L E , de S te p a n Scipaciov 28

P R O Z A

A R IP I , nuvelă de V asile AJbu . . . 3 4

C RO N IC A

IN P L IN Ă A C T U A L IT A T E , de Dumitru D ru maru . . . 81

CARNET SOVIETIC

MONOLOG U E S P R E MONOLOG, de Ac Horava . . . . 93

R E C E N Z II - NOTE — COMENTARII

A N U R E I MALÂŞCO I N M IJL O C U L S C R IIT O R IL O R C L U JE N I (G eorge Munteanu). I N D RU M S P R E COMUNISM (G eo rg e Barbu) . LU M IN A V IN E U E L A R Ă S Ă R IT (G . B . ) M IN U N A TA ÎN F L O R IR E A A R T E I U C R A IN E N E (I Valeanu) A. I . ŞTOGAMENCO U E S P R E P R O B L E ­M E L E M U Z IC II (L Văleauu). TA R A S ŞEV CEN CO , P O E T A L P O P O R U L U I (D V ). OSTROV- S C H I P E SC EN A T E A T R U L U I U E S T A T U IN TU RU A (E Naum). C E S O V , N U V E L IS T (A. P o p a ) .......................................... . . . . . , 9 9 ^

SALUTUL POETULUI ANDREI MALÂŞCO ADRESAT REDACTORILOR S i COLABORATORILOR REVISTEI

„ALMANAHUL LITERARA

Transmit din partea scriitorilor Ucrainei Sovietice un călduros salut tovarăşilor redactori şi colaboratori­lor grupaţi în jurul revistei „Almanahul Literaru.

Urez confraţilor muncă spornică şi succese în crea­ţie, spre binele poporului român liber care construeşte socialismul în pătria sa!

Trăiască prietenia noastră!Trăiască făuritorul prieteniei popoarelor, tovară­

şul Stalin/

9. VI. 952.

A. Malâşco

3

^Cca^ -tr ^ c < «t. zf5"

£ ~^/'ş£e/c.

h ^ p -u y ^ ^ e c ^ ^ c ^ c ^ u S tfyt«& 4e^

fala* <Si*£££ e*4& & [ £ ^ & c p e c y £ :

fafeu& A +o p jf& G t------

^C) £4Xif*{, <*ccs cs-^7iy'C*-&~/O &*g/2*~/~<e-

*7-£*£*Z m y e /T & T ^ < f /-£ < ^

/P fĂ T b (P Jh aA f C ^

£ ^ y> (%*<*£&. / -,_

^ 4 ^ C ^ b T ^ y 'iccc

9 p - y / ^ / '^ f^ Q'j^ /o -*<r&4t £â£~

S&VZ-c. A -V i'(«w W ’ .#

Salutul poetului Andrei Malâşco(Textul original)

Ştefan Paşca

UN EVEN IM EN T EPOCAL IN VIAŢA ŞTIINŢELOR SOCIALE

Data de 20 Iunie 1950, marchează în viaţa ştiinţelor sociale un eveniment epocal. Intr’adevă,r studiile lui I V. Stalin în. le­gătură cu lingvistica, studii intitulate modest (Cu privire la marxism in lingvistică, Cu privire la unele probleme de lin­gvistică şi Răspuns unor tovarăşi), depăşesc limitele secto­rului lingvistic, deschid orizonturi nemărginite în domeniul tuturor ştiinţelor sociale, fundamentează teoretic probleme de bază pe care marxism-lettinismul nu ajunsese încă să le clarifice. Ahia azi, [dbpă !doi ani, ne dăm mai bine seama de intensa contribuţie p'e care I V. Stalm a adus-o, prin studiile amintiţe, la dbsvoltanea ştiinţei despre societate, la înavuţirea cu teze şi concluzii (noi a concepţiei materialist dialectice şl. istorice. Aniversăm un evjenimient pe care istoria ştiinţelor îl va menţiona la loc de mare cinste.

I. V. Stalin a desvoltat învăţătura marxist-leninistă despre bază şi suprastructură şi despre interdependenţa lor dialec­tică, a precizat legile dialecticii materialiste, relevând mo­dul specific în cane se manifestă ele în diversele formaţiuni economice-s odaie, şi în special în orânduirea socialistă. A cla­rificat problema construirii bazelor socialismului şi necesitatea unei suprastructuri corespunzătoare, a fundamentat teoretic pro­blema bazei economice a comunismului şi a tiesvoltării supra-

5

.sxructuru pi.1) I. V StaLm a îmbogăţit ştiinţa marxist-lenmistă în legătură cu fenomenele idte suprastructură, a idesvoltat dialec­tica revoluţionară, precizând că în procesul trecerii dela o calitate vechie la alta, nouă, sunt cu putinţă şi Salturi fără ex­plozie. Asemenea salturi“ pe calea „exploziei", sunt necesare, inevitabile, numai în societatea divizată în clase antagoniste,, dar nu sunt obligatorii în societatea socialistă- „In general trebue să spunem spre ştirea tovjarăşjlor care au pasiunea explo­ziilor — ne învaţă J V Stalin2) — bă legea trecerii dela o veche calitate la una nouă prin explozii este inaplicabilă nu numai istoriei desvoltării limbii; ca nu este întotdeauna aplica­bilă nici altor fenomene sociale ale bazei sau suprastructurii Ea este obligatorie pentru societatea împărţită în clase ' duş­man©. Dar nu este , deloc obligatorie pentru societatea în cate nu există clase duşmane.“ I V. Stalin aduce ca exemplu con­cludent colectivizarea cane a avut loc în U. Rj. S’. S. în curs do 8— 10 ani — fapt (desigur revoluţionar, fiindcă a înlocuit vechea orânduire economică dela sate qu una nouă —■, dar care nu s’a produs pe calea exploziei pi pe aceea a lupei treceri treptate dela orânduirea veche, burgheză dela sate, la una nouă, socialistă „Revoluţia14 a fost înfăptuită cu sprijinul maselor principale ale ţărănimii, la iniţiativa puterii existente.

I V. Stalin stăruie asupra necesităţii ea să nu consid'erăm legile (dialecticii marxist-lemuiste în mod dogmatic, fiindcă ast­fel am nesocoti conţinutul revoluţionar şi creator al ^marxis­mului, am cădea inevitabil pe panta vulgarizării lui

** *

Dacă prin studiile sale I V Stalin a îmbogăţit substanţial patrimoniul marxism-leninismului în general, pentru lingvistic^ aceste studii constitue un moment crucial: ele clarifică sau mij­locesc clarificarea ştiinţifică a tuturor problemelor dfe bază ale ştiinţei limbii

Desigur, problema capitală a lingvisticii era înainte de toabe aceea Ide a clarifica raportul (dintre limbă şi gândire. Trecând sub tăcere conaepţia ştiinţifică — amplu documentată pe cale de observaţii şi experienţe — că „limba este realitatea nemijlocită a

') cf. T. Lomtev, în „Molodoi Bolşevic11, nr. 17, 19502) M arxism ul ş i p ro b lem ele lingvisticii, în „Studii şi cercetări

lingvistice11, 1/2 (—1950), Bucureşti, 1950, p 134

6

gâhdini11 (Marx), „ştiinţa.1' burgheză a susţinut şi mai susţine şi azi că poate exista gândire fără limbă, că „expresia lingvis­tică nu acoperă exact cugetarea exprimară, ceea pe echivialează cu a nega paralelismul Idintre cugetare şi vorbire. . . Vorbirea nu poate re!da exact realitatea; ea nu este expresia adecvată a realităţii. Vorbirjea este prin urmare arbitrară şi inexactă11.1)I. V. Sfalin, spulberând multe inepţii de felul acesteia, ca şi peloele ale lui N I. Mţarr, a arătat că „realitatea gândirii semanifestă în limbă11.2) Intre limbă şi gândire există .deci ointerdependenţă indisolubilă Una nu există fără cealaltă: „Gân­durile" pot să se nască şi să existe numai pe baza materialului limbii, pe baza tjermenjilor frazelor limbii113), „gânduri nude, nelegate de materialul limbii nu există la oamenii care au o limbă11.’4)

Lui I V Stahn u datorăm şi faptul de a ne fi clarificat dtefinitiv asupra esenţei limbii ca fenomen social, ca fenomen care nu există în afara societăţii: „Limba este ,un mijlioc, un instrument cu ajutorul căjniia oamenii comunică între ei, fac schimb de idei şi se înţeleg reciproc 115) Concepţia aceasta are0 adâncă rădăcină marxistă. O enunţaseră Marx şi Engeljs.1 V. Stalin precizează „societatea nu poate exista fără limbă116). Iată de Ce „limba şi legile ei de d.esvoltare pot fi înţelese numai în cazul cânJd1 sunt studiate în legătură indisolubilă cu istoria societăţii, cu istoria poporului căruia îi aparţine limba studiată şj care este creatorul şi purtătorul, acestei limbi11.7) Deci istoria limbii e legată dje istoria poporului; studiul limbii — ştiinţă socială — trebue să se întreprindă în strânsă legătură cu stu­diul istonei şi al gândirii.

l)n concepţia genială a lui I V / Stahn limba este produsul unei serii Idie epoCi, ea este produsul, bunul, poporului întreg, bun al naţiunii care se foloseşte dte ea. Limbile naţional^ nu sunt creaţii 'noi, datând 'din ep,oca orânduirii capitaliste, când s’au cristalizat naţiunile, ci sunt continuarea limbilor popoarelor, produs al unei zestre multiseculare, sau chiar milenare, „pro­dusul unui şir de epoci11,8) în care s’au concentrat şi siau con­

*) Al. Rosetti, F iLosofia cuvântului. Bucureşti 1946 p 15—ÎS.*)I V. Slalm, 1 cit 1413) Idem ibid.pldem ibid. 145

Idem ibid 129.cf. idem ibid. 130

b Idern ibid 129sj Idem ibid 132

7

topit, datorită unor condiţii favorabile 'de ordin economic, în- tr'un dialect sau grai, alte dialecte sau graiuri ale aceleeaşi limbi. Limba naţională, comună a Românilor are la bază graiul mua- tean-su'dest-ardlelean.

Limba naţională se distinge pan faptul că serveşte ca mij­loc umtar dfe înţelegere între toţi membru colectivităţii naţionale,. Ea reuşeşte să îndfeplinâască această funcţiune socială numaii fim'dlcă are o structură gramatiqală unitară şi fiindcă dispune de un fond' principal de cuvinte comun Aceste două elemente sunt — după cum ne-a învăţat I V. Stalin — temeiurile fie­cărei limbi naţionale

„Gramatica (morfologia şi sintaxa) este un ansamblu de reguli privitoare ia modificarea cuviinţelor şi îmbinarea lor în propoziţii. Prin urmare, tocmai datorită gramaticii,' limba ca­pătă posibilitatea dfe a îmbrăca gândurile umane în învehşuî material al limbii" t) Gramatica organizează, potriveşte vocabula­rul astfel ca să dea limbii „armonie şi înţeles" Ea nu este ceva cre.at artificial, ci „rezultatul unei îndelungate munci de abstrac­tizare a gândirii umane, un indice al uriaşelor succese ale gândi­rii". 2) Tocmai fiindcă e produsul, unei serii de epoci, structura gramaticală a limbii, alături de o sumă de elemente ale voca­bularului care constitue fondul principal de cuvinte, alcă'tueşte structura limbii, esenţa specificului ei naţional, adică tocmai ceea ce reprezintă „carnea şi sângele limbii" 3)

Fondul principal dfe cuvinte este o noţiune cu totul nouă pentru lingvişti. I. V. Stalin a descopent-o şi l-a vădit sensul şi în­semnătatea. E vorba de suma limitată numeric de cuvinte comune întregii colectivităţi naţionale, cuvinte vechi, bogate în sensuri şi care servesc drept sursă de creare, prin derivare, de cuvinte noi. Prin faptul că sunt foarte vechi şi generale în vorbirea tu­turora, structura gramaticală şi fondul principal de cuvinte se bucură de o rezistenţă extraordinară

Li raport cu baza şi cu suprastructura, prin structura ei gra­maticală şi prin fondul :ei principal ide cuvinte, limba le supra- vieţueşte. Suprastructura serveşte societatea idin punct de vedere ideologic şi politic, „limbă serveşte societatea, ca mijloc de co­municare între oameni, ca mijloc pentru schimbul de idei în societate, qa mijloc cane Idă oamenilor posibilitatea să se înţe­leagă între ei şi să organizeze munca comună în toate sferele

>) Idem îbid 1302) Idem îbid 131.3) Idem îbid 132

8

activităţii omeneşti, atât în domeniul producţiei cât şi în dome­niul relaţiilor economice, atât în domeniul politicii, cât şi în dromeniul culturii, atât în. viaţa socială cât şi în viaţa de toate zilele"1). „Treime să p resu p u n em că elementele limbii contem­porane au fost întemeiate încă în timpuri străvechi"2), ne .în­vaţă I V. Stalin.

Marele învăţător al oamenilor muncii ne arată că limba şi legile ei de desvoltare — fiindcă şi limba, ca tot ce vitează în lume se diesvoltă' —. pot fi înţelese numai dacă ele sunt stu'diate în indisolubilă legătură cu istoria societăţii Fireşte, în această privinţă trebue să facem o distincţie: nu orice modificare de ordin fonetic, nu orice formă morfologică nominală sau ver­bală se ploate explica prin prisma condiţiilor de viaţă socială sau economică a soaetăţn din trecut De cele mai multe ori ase­menea modificări sunt rezultatul acţiunii unor legi interne, proprii fiecărei limbi în parte, legi care dau fiecărei limbi o caracteristică specifică Doar răspândirea, uneori generalizarea unor asemenea modificări se pot explica prin prisma condiţii­lor de ordin istoric în care a tră|it şi s’a' desvoltat poporul care vorbeşte limbja respectivă

I V Stalin numeşte „ramificaţii" ale limbii, dialectele geo­grafice şi jar goanele Acestea dan urmă, care se manifestau în limba literară d!in trecutul apropiat, expresie a cosmopolitismu­lui, reprezintă „o adunătură* de cuvinte specifice care oglindesc gusturile specifice ale aristocraţiei sau ale vârfurilor burgheziei; un anumit număr >de expresii şi întorsături ide frază care se deosebesc prin preţiozitate şi galanterie şi sunt libere de expre­siile „grosolane" şi ''de întorsăturile limbii naţionale, în sfâr­şit, un număr oarecare de cuvinte străine"s) Datorită faptu­lui că „dialectele" — în ceea ce priveşte limba română, grăbi­rile —- şi jar goanele „< . sunt lipsite Idte orice independenţă lingvistică, sunt sortite să vegeteze"4), să se topească în limba comună, să dispară.

Ca metodă de cercetare ştiinţifică a limbii, I. V Stalin ne-o recomandă pe cea 1 s tone - co mpar ativă, deoarece — cu toate lip­surile ei grave —• această metodă ne îndeamnă la studiu, aju- tându-ne să dovedim trăinicia sistemului gramatical şi vigoarea fondului principal care constitue specificul fiecărei limbi în parte.

b Idem ibid 139. a) Idem ibid 132 b Idem ibid 123*j Idem ibid 124.

9

Prin genialele studii în. legătură cu lingvistica ale lui I. V. Stalin, gramatica Jirnbii naţionale — această cenuşereasă a şqolii burgheze — a fost pusă în drepturile ei. Astăzi în şcolile de toate gradele i se acordă o mare însemnătate, fiindcă i se recunoaşte Valoarea d|e „indice al uriaşelor succese ale gân­dirii" româneşti, menite să atragă masele la studiul metodic al limbii materne).

Lucrările cu privire la marxism în lingvistică ale lui I. V. Stalin Ide chid largi orizonturi activităţii tuturor activiştilor frotş- tulni nostru ideologic:. Ele eomstitue un ajutor de nejpreţuit pecr tru toţi cei care contabile la făurirea noii culturi, acest sprijin activ al muncii constructorilor socialismului din Patria noastră.

10

Ion Brad

PE ŞANTIERUL NOSTRU

Pastel

A cântat odată şi pe-aicea cucul Când îl legănară salcia şi nucul.Caprele, în cârduri, mai păşteau pe-aici T uf ele înalte, ierburile mici Şi, vorbind cu sine, Someşul domol Câmpului acesta îi dădea ocol.Insă noi hăţişul'liniştii l-am rupt.Am săpat pământul aspru, dedesubt.Largi, croirăm şanţuri, lungi precum se cer, Din adânc zidite cu beton şi fier Şi le-am dat din focul braţelor să fie Fabricilor noastre temelie.Zidurile roşu, uite-le cum cresc1 Se aude-acuma cântec tineresc. . Disdedimmeaţă, ca flămânde, pare,Muşcă ţărmul apei mari escavatoare.Râul, printre diguri, lunecă la vale . . .Duc în cioc baloturi, patru macarale Şi 3nghiţind fâşia drumului deschis Sbârnăie ’ncărcată o maşină „Zis

Patruzeci de zile şi ’ncă patruzeci N e loviră ’n faţă vânturile reci. Împotriva noastră s’aşternuse ghiaţa

11

Atârnând de schele, polemd mustaţa. Insa noi ţi greul vremii l-am învins:Jur în jur, cu flăcări de metan aprins Străjuirăm zidul

Hala se ridică . . . Drept căciulă-i punem cerul ei de sticlă. Şi înfăşurate ’n ceaţa albăstruie Ca trei plopi de piatră coşurile suie.Sus, la înălţimea lor ameţitoare,Roşu steaguri joacă vântul, lângă soare. Iar pe turnu-acesta care îl zidim, înălţată, mâna scrie CARBOCHIM. Mâine on poimâine vor porni de-aici Albe şi rotunde, pietre mari şi mici,''Şi când alţi tovarăşi vor ciopli cu ele, Prmse ’n polizoare, asprele oţele,In Oraşul Stalm, poate la Sibiu,Prin scântei, simţi-vor focul nostru viu. Mâine ori poimâine, trenuri ca săgeata Vor purta de-aicea electrozii gata Şi ’n furnale ’nalte, la călduri solare, Reşiţa, prin noi, va fi mai tare . . .Tot ce creşte braţul ne ’nfricat să fie Zilelor de mâine temelie

Turnuri

Dm turnul E iffel, pe cât ştiu, S’a aruncat cu capu ’n jos Un tânăr, un şcolar zglobiu Poate examenele grele,Temuţii dascăli v-au dat ghes Să ’ncerce sborul rândunelei. Sau adâncimea îl chemase Şi vântul i s’a prins de gât? Pe tinichele vechi şt roase • Privea Parisul mohorît.

Flămândă, besna-l înghiţise, Stnvindu-i jos pe caldarâm Elanuri tinereşti şi vise. . .

O, tinere pierdut,-în care Adânca inimă de foc A Franţei de-azi şi viitoare,Aprinsă, n’a bătut deloc,

Dece-mi răsan aşa departe.De lângă Eiffelul pustiu?Nu-mi plac elanurile moarte,Nu despre ele vreau să scriu.

Ci toate-mi năvălesc în minte Şi toate ’n jurul meu plutesc Căci uite-mi creşte înainte .Semeţul turn muncitoresc.

.Aici unde se sbate ’n vale . Bătrânul Someş, prăvălit,Stă, rege înălţimii sale,'Turnul acesta de granit.

L-am ridicat sub bolta clară Şi stele roşu i-am aprins Din toamnă până ’n primăvară

.Sub viscol, în văzduhul nins.

Maşini, dm tălpi şi până ’n creştet, l-am dăruit să-i cânte ’ntruna,Iar noaptea, prin văzduhul veşted, Electrici' son, să ’nfrunte luna.

In piscul lui, acolo sus,Un tânăr e stăpân pe toate Şi mâinii sale s’au supus Elevatori, dinamuri, roate.

.Nestăvilit; vârtejul lor,El îl desleagă dmtr’odată.Şi jos, pornesc către cuptor

.Lungi electrozi ca o săgeată.

Miros de cărămizi şi var l-aduce seara de pe-aproape Şi nalte coşuri îi răsar,Cu fumul coborînd pe ape.

Şi vântul cu aripi albastre Din lanuri colective-i poartă Mireasma câmpurilor noastre Desvăluite ca o hartă.

Priveşte tânărul pe rând,Ascultă, stă cu ochiul treaz.Dar ce neliniştit vestmânt Ii pune seara pe obraz?

Vârtejul roţilor nu scade:Ca stupul viu vuieşte turnul.. .Ca ’n vis pa? că aude: — „Haidea! Cuvinte, unul după unul. . .

De jos, în salopetă-o fată 11 cheamă, fluturând un şal,Spre scările tăiate’n piatră Ale liceului seral

Şi viitorii ingineri,Grăbiţi, pe străzi înaintează In turnul de beton şi fier Alt tânăr stă acum de strajă.

O, turnuri, turnuri, ridicate De braţul nostru neînfrânt!Voi sentmele-adevărate Sunteţi acestui scump pământ

O, turnuri, turnuri mohorîte,Din ţările pe unde încă Se lasă noaptea ca un gâde,Ca o vâltoare de adâncă!

In care ceas şi ’n care zi Din piepturile voastre ’nalte

Alţi tineri vor< putea privi Peste oraşe', peste sate, Luminile curgând şuvoi Din stele roşu, ca la noi?

Zidim, zidim...

Zidim, zidim dm zori, de dimineaţă, Pereţi înalţi, până răsare luna . . . Căci uite ’n jur ne mai răsar în faţă Mărunte case umede şi-acuma.'

Vă ’mpmse jos la margine, oraşul, Căsuţe costelive, cuiburi mici.In voi de-atâţia ani şi-avu lăcaşul. Mulţimea lucrătorilor de-aici

t>

Înfipt adânc e plugul vremii grele Pe chipul vostru coşcovit de vânt. Părinţii spun că ’n zilele acele V’au auzit chiar şi pe voi gemând.

In noaptea revărsată ca o smodlă,De câte ori în prag nu v’au călcat, Ascunşi, la vreo şedinţă ilegală Stând topiton şi ceferişti la sfat?

Cocoaşa ţiglelor purtată ’n spate O duceţi ca pe-o mie de poveri.V’au apăsat trufaşele palate Mai până ieri, mai pân’ alaltăieri.

Pe fruntea voastră sură şi plecată Sub vânturi îndârjite şi sub ploi Şi-acum, şi-acum mereu se mai arată Urmele dusului război.

Căsuţe, cuiburi mici, vi se ridică In faţă ziduri roţii, coşuri mari.Dece priviţi prin ochii-adânci de sticlă Mirate-aşa ca de un lucru rar?

Curând vă vom trimite la culcare,Pe lângă Someş pururi să dormiţi.Noi ne zidim sub stalimstul soare Palate noi — zidim neobosiţi.

Tristeţea fetelor

De ce clacsonează şoferul Când trece pe-aici pe la noi?E lung şi e lat şantierulDar nu clacsonează şoferul. . . Ce are, voinicul, cu noi?

Pe schele abia ne zăreşte- Noi dăm cărămizi şi cântăm . . . Şoferul se uită hoţeşte Noi râdem şi nu ne uităm ..

La masă ne şade în faţă Şi tace şi nu ştim ce are.O, cât de frumoasă mustaţă; Privirile parcă-s de soare. .

Adesea ne chiamă ’n cabina Să stăm la volan lângă el.O, cât de frumoasă maşină O, cât' de tăcut băeţel!

Doar seara, când, tremură luna, Noi nu ştim cu care din noi Şoferul vorbeşte întruna. . .Cu ună. şi numai cu una El cântă şi râde vioi.

Cu una şi numai cu una. . .

Meeting

Sub coviltirul cerului pe care II ţin în vârf aceste coşuri mari Ca nişte stâlpi de fum scăldaţi de soare, Se strâng instalatori, dulgheri, z idari. . .

In ochi le arde cerul zilei noastre Şi focul viu al urii tuturor . . .Cum vin, în salopetele albastre,Par valuri de ocean clocotitor.

Şi mima din piept aprinsă bate-a Furtună şi durere şi mânie - . .,,Lui Jacques Duclos iedali-i libei tatea!“ Se-aude glasul ca o apă ine.

Şi încă vm, tot vin constructori. . . vezi: Pe ’ntregul şantier înaintează De parc’ar fi cu ei docheri francezi Strigând: „Plecaţi, americam, acasă!“

Le arde ’n ochi lumina zilei noastre Şi focul viu al urii tuturor . . .Cum vin, în salopetele albastre,Par valuri de ocean clocotitor.

Oraşul fabricilor

Pe când poeţii ce se nasc de-acum Vor scrie multe versuri luminoase, In juru’ acestor fabrici mari şi case Sui-vor dungi albastre ca de fum, Pădurile ce le sădim acum . . .

Alm anahul literar 2 — 1952

17

In mijloc, cu mândrie ridicate Vor stăpâni cetăţile de foc.Aici mai vie ca în orice loc Aprinsă inima-ţi va bate,Oraşule, cu turnuri ridicate . . .

Vem-vor rânduri, rânduri, troleibuze Ca rândunelele sburând sub fir.Vor duce ’n parcul larg, sub plopi subţiri, Să odihnească cei cu-albastre bluze,Tovarăşii trecând în troleibuze . ..

Pe cerul lumii ’ntregi, albastru-alb astru, N’or mai pluti convoaiele de nori.Cu raze vii, ca mii şi mii de sori,Va lumina în lume roşul astru,Pe cerul lumii ’ntrcg albastru-albastru..

Iar noi ce stăm pe ziduri şi pe schele,In turnul svelt, aici la „Carbochima,Pe toate de pe-acuma le zărim Şi facem semn de-aicea de pe schele Urmaşilor din vremurile-acele.

Aurel Gurghianu

EPISTOLĂ CĂTRE VOLTAIRE

Adevăru l este întotdeauna persecutat, d ra ­g ă prietene.

(To lta ire că tre M o n tcn f )

/

Desigur, rătăceşti prin colţi de stei,Bătrâne filo z o f dela Ferney;

Căci prea erai un cinic — • cum se spune —

Să-ţi fie bine în cealaltă lume.

Adesea limba îţi era cam lungă:Avea venin, se pricepea să ’mpungă.

Şi nu odat! sutanele popeştiTe-au blestemat că prea le mai bârfeşti

Absolutismu-l cam priveai de sus.Pe scurt, Voltaire, erai un nesupus.

Şi pentru nişte versuri ce-ai f i scris,De două ori — se pare-ai fost închis

Aşa e lumea, nu te supăra,Bătrâne răzvrătit, domnia ta, —

19

Şi azi in Franţa încă, luptători Stau zăvoriţi în umede ’nchisori —

Şi astăzi adevăru ’ — adevărat E pus la stâlp dm nou şi flagelat.

Dar n’ai ştiut în vremea ta, magistre, Cum poate ’ntreaga Franţă să se mişte.

Trecut-a mult de când nu mai eşti viu, De aceea, iată, m’am gândit să-ţi scriu.

II

Iţi aminteşti? In tinereţea taIţi mai cădea pe cap câte-o belea.

Odată, pentru lipsă de bonton,Ai fost bătut în stradă cun baston.

Ţi-a fost revolta însă de prisos:Pe cinstea mea, — ai fost un norocos.

O, de-ai trăi şi astăzi în Cetate Te-ar ţintui cu arme-automate;

Căci s’a schimbat de-atunci din an în an, Bastonul cavalerului Rohan

Sunt timpuri grele; află-le şi tu.Vezi, secolul luminilor trecu . . .

Imperiul, şubred, se târa pe brânci,Vuiau mulţimi ca valurile-adânci.

De-asupra ta, dm proaspătul mormânt Ai auzit Parisul fremătând.

Pe străzi trecea mulţime de norod.Urcase Ludovic pe eşafod.

20

Coroana prăbuşită din palat Ca bronzu-adânc în lume-a răsunat.

Glorie Franţei, flamurilor ei!Văpăilor ţâşnite din scântei! '

Anii s’au scurs. Războaie’nfricoşate.Mulţi au murit, luptând pe baricade.

Comuna de-a căzut în anii grei,Mai vii sunt astăzi luptătorii ei.

Trec ne’nfricaţi şi străzile sunt pline. Trag poliţiştii iarăşi în mulţime.

Cu arme „cavalerii cutezanţei“ închid în lanţuri libertatea Franţei. •

Şi astăzi adevăru’ — adevărat E pus dm nou la stâlp şi flagelat.

Stă Jacques Duclos în temniţă1ndelung, Dar pân1 la el protestele ajung.

Trec norii viforoşi peste Paris.Sub gratii Stil de-o lună zace’nchis.

Soldaţi streini veniţi de peste-ocean, Trecând grăbiţi iau poze de curcan.

Unde-au luptat vitejii dm Comună Pândeşte, negru, Generalul Ciumă,

Ca un strigoi cu braţe răşchirate. Bătrânul mercenar ar vrea ,armate.

Răspunde „nu!“ eroicul Paris.Zadarnic luptătorii i-aţi închis.

S’aud pe rând Marsilia, Bordeaux: „Vrem libertate, pentru Jacques Duclos/“

Nu mor eroii. Ii vedem acum,Ei trec pe străzi, măreţ, ca un taifun.

9Porneşte vers, — şi ca un stâlp să arzi, Călăuzind pe noii comunarzi.

Tu n’ai pierit, Voltaire. Prin zeci de ani Trăeşti când spada fulgeră’n tirani.

Lumina ta ce bezna-a sfâşiat,Crescut-a mai măreţ şi mai bogat.

Nu s’a oprit in vreme de restrişti.Pe culmi e dusă azi de comunişti,

Ca focuri mari ce mistue şi ard:Duclos şi Aragon şi Eluard.

Cuvântu-ţi creşte azi dm gură ’n gură Când Stil îşi scrie „Prima lovitură“

Ii zăngăne cătuşile de fier,Dar viu va fi, nu va pieri, Voltaire!

Poporul nu se teme de orice.Va dărâma şi temniţa Sânte

Cum la’nceput, în veacul ce trecu,Ca un blestem Bastilia căzu.

Duşmanii, surd s’or prăbuşi în bău, Suntem alături de poporul tău.

Şi peste graruţi, biruind distanţa,Bat inimile noastre pentru Franţa.

Victor Felea

SALUT CANALULUI VOLGA-DON

Mă bucur că şi versurile mele ca o pa^uhe ’n Zori ahau luminat Ide vedtea mare, vestea comunistă — venită 'dela Donul depărtat.

Din ţara mea, de-aici, scrutez văzduhul spre zările 'din răsărit, 'Cărate — şi parcă văd şi 'Stepele întinse si mardle Canal ce le Străbate

Revarsă, oare dimineaţa, Un,din apa-i vie paste faţa-mi trează?. . Lumina Ce-mi bnmidă ochii, e din zorii dormimSrmdm, o rOză

Eu vreau acum cu patrm-mi întreagă prin PersurdernceStea să trimit salut frăţeSc ne ’nvmşilor constructori, din htîrtiă, Ca focul• viu, ţâşnii

Salut, să poarte visele şi-avântul şi gândurile noastre îndrăzneţe spre cei care, schimbând naturii chipul aduc în hirrie-o nouă tinereţe

Izbândii lor 'e ca. itoi fulger viu Ce-şi duce 'Strălucire# ’n depărtare, m besna Celor asupriţi, vestind apropiatul răsărit de soare.

*

Eu poate niciodată rîo i pluti cu-o navă peste apele-ţi albastre, Canal iubit, 1dar ininw-rrii simţi prin tine, ntăreţia muncii noastre.

Curg apele puternice Pe ele ■pluteşte lin vapor după vapor.. . Dar văd trecând, cu pasu-i uriaş, spre, noi victorii, marele popor.

!on Oarcăsu

CÂNTEC SPANIOL

L a Ocana, închisoare franchistă , s e află. copii născuţi în închisoare E i au 12 ani ş i n‘au zărit încă carul albas tru al Spaniei şi aurul, hvezi'or de portocali.

(Ziarele)

Stă tristă închisoarea cenuşie 'ca un colos de veacuri ferecat Şi niciodată-o rază viorie ■prin geamurile scunde n a intrat

Şi niciodată ’<n strâmte coridoare văpaia, huriei î i a lucit senin, învăluind celulele murdare cu foc 'de umbre, vaduri d e htmmi.

Prin încăperi străvechi, medievale de doisprezece ani trăiesc copii, născuţi aici, sub boite ogivale prm subterane umede, pustii.

Sunt fu 'de luptători \ce la Grenada lovit-au în fascişti şi în duşmani şi nici acuma ’mi-şi plecară spada. Sunt fu d e spctnioh republicani

Ei n ou văzut 'nicicând în viaţa lor înmugurind pe dedl castanii, via,

25-

nici dimineţi senine, fără nor, ca toate dimineţile ’n Sevilla;

sau prim ăven învăluite ’n fum gonirid din urmă iernile ursuze, nici străveziul undelor, mdlcum izbind în ţărmurile \andaluze;

şi nun grădinile d e portocali plecâddu-şi crengile în vânt, domol sub arcuirea ’ndllă, d e vietal a cerului albastru, spaniol.

Doar vântul priniăV0rii prm Stere trecând, le dducea din an în an mirosuri 'de livezi şi conifere şi dăpufeh din şesul catalan,

iar uneori, în zorii cenuşii mai adia din Sud, Mediterana De doisprezece Uni aceşti copii trăiesc în bicbisoarea din Ocaua

Dar Spania ce luptă iie’ncetat, BarpeloneZii, tinerii din Nord, pescarii sudici, muncitori din port şi viii d e patrioţi nu iu u uitat

Nu i-au uitat ţăranii catalani, revolta iar mocneşte ’itcet Sub spuză. Nu i-au uitat bătrâni republicani drni închisoare o'dhii lor aâuză

Muriră la Ocana manie, fraţi, rămas-mi mii să lupte Vitejeşte şi’n ochii lor lucind neînfricaţi tot viitorul Spaniei trâeşfe

Şi de-au căzut din vechii luptători, 'afară dlţn ’nfruntă glodfiţe, moarte.

Crescând aceşti copii din închisori vor 'duce mâine lupta mai departe

26

Kiss Jeno

SURÂSUL LUI BELOIANNIS

Sub fo tog ra fia sa apărată în „ l ‘Humaait6“

Pe când l-au condamnat la moarte laşii Ţinea în mâini o floare, surâzând.E armă ’n lupta lui cu ucigaşii Garoafa roşie, surâsul blând.

Astfel cu iarna, primăveri se ’nfruntă:Ţmea în mâini garoafa, luminat.Va mai veni o noapte rece, cruntă Şi gerul va urla din nou turbat.

Dar poţi ucide soare, primăvară Şi stăvili lumina sub picior?Şi faţa-i tânără zâmbeşte iară,Garoafa iar miroase ’mbătător

Surâsul lui în lume-a prins să sboaie, de-asupra ţărilor robite-l vezi.Pătrunde ’n rădăcini, e-amenmţare în mugurii ce cresc pe ramuri verzi.

Scăpare n’are iarna. Beloiannis e timpul nou, puternic fremătând, e raza caldă-a soarelui, potopul, e lupta grea: distrugere şi-avântScăpare n’au zăpezile. De-acum torentul să le poarte înspumat Surâsul cald al marelui erou Să ne avânte ’n lupte ne ’ncetat.

In româneşte de I. Oarcăsu

27

Stepan Şcipacfov

AURORA*

De-un plumburiu cu luciun albăstrii Ea stă în masa-i de oţel ţi pară.Ea din Octombre pentru veţnicii Cu ’n bubuit rămas-a legendară.

Când tunetu-i prin beznă-a săgetat, Nu doar deasupra Nevei, peste noi, Ci peste ’ntreg pământu-a răsunat Şi lumea veche s’a sbătut ciudat

Întunecate vase de război Trimite Trumân; peste-oceane vin Şi, fioroase, pântecul greoi Prin ape verzi ţi-l trag, de arme plin.

Şi fosta mărilor stăpână, iar Spre ţări ţ'rarată ghiara, ca să fure. Lângă Egipt, lângă Iran apar Şi fumegă, la ţărm, corăbii sure.

Cu focul farurilor sub zăvor In rade stau la'rând cruciţătoare,In Anglia ţi-Amenci, vor-nu vor, Supuse-s la stăpâni şi-ascultătoare.

Şi greu pot oamenii ghici azi: care Va fi din ele „Aurora“ lor.

■* Din ciclul dc poezii Pe mările natale şi străine.

28

Ţ ARMII DELA M URM AN SC

Are-aici un chip posac planeta Nu mai dai de-o zi cu soare ’n veci! Totu ’n ploi şin albe, albe ceţuri.. . Vara m’a primit cu zile reci.

Stă pe-a şaptezecea paralelă Sub zăpezi granitul şi sub nori. N’au încins curenţii calzi, se vede, Ţărmu-aceştia albi şi sclipitori.

Insă nu’n zadar tu steag sovietic Fâlfâi şi vapoare vin pe mări. Incălzi-vom ăst pământ cu munca

Şi iubirea ’ntmsei noastre ţări.

IN NOAPTEA POLARĂ

La pol sunt nopţi prelungi, ca şi-altădată, Dar timpii vechi s’au depărtat, streini, De-i noaptea lungă, nu-i şi ’ntunecată.

Oraşe au crescut în larg-întins,Pe râuri hidrostaţii s’au aprins.

Ca stelele înaltului, departe Ele sclipesc. Şi ale lor lumini Poate se văd şi din planeta Marte.

SOŢIILE-ŞI IA U RĂMAS BUN

Pornesc marinam chiar mâine Soţiile-şi iau rămas bun.Vaporul cu fier şi cu pâine Aşteaptă semnalul de drum.

29

Pufnind va pleca ’n dimineaţă,Cu ’n steag fluturat peste bord,Spre surdele ’ntinderi de ghiaţă,Spre albele mări dela nord

Şi poate sub noapte ţi vânt,Orbit de albeaţa neclară,Stingher va ierna aţteptând Târzia trezire polară.Sirenele sună plecarea Ce mult despărţirile dor!Şi cine decât marinariiMai bine ţtiu rănile loriCăci nu ’n dam când vântul s’aţinePrin noapte, cu ţuere vagi,Privesc tot mai des în cabine La pozele soaţelor dragi.Şi inima foc dă privirii Când faruri pe zare se ’nscnu Şi poate ţi taina ’ntâlnirii Tot ei cel mai bine o ţtiu.

DE PE PUNTEA VASU LU I

Discuţia asta pe ape In versuri de mult o doream Văzut-am Bosforul aproape, Luminile lui de mărgean.

Şi Turcia, ţărmu-i, deoparte In lanţul de focuri trecea.Un cer cătrănit ţi noptatec Ţin mmte, plutea peste ea.

Cântarea, ce-o spuse întruna Hicmet, ne ardea mai cumplit,

Strâmbată, pălind, semiluna In beznă s’a strâns şi-a dormit. Din steagul făcut de tânzare De mult nu mai bucură ea Ai Turcilor ochi, lângă mare

In apa grecească, abia Pnmitu-ne-au zorii din zare:In ochi ne-au lovit, viorii,Cu grea, plutitoare lumină,Atât de albastră şi lină Că-'i peste putinţă să scrii.Dar valu-l ţu minte aşa,Oricât ai pluti ’n zarea vastă De-l atingi cu-o batistă de nea Va rămâne albastră-albastră.

Prin locuri străvechi am trecut, Pe cari le-a cântat Iliada. Frumuseţea lor veşnică, mut, îşi trecea prin oglindă zăpada.

Dar ziua ea nu bucura,Durerea sta ’n mimă, grea,Căci umbra ’nchisonlor parcă Pe-această frumseţe plutea

Albastrul cu hnele-i unde Pe zări s’a răsfrânt ca un fum Sub el însă, insule multe Sunt temniţi şi lagăre-acum.

Poeţii atâtor popoare Cântară albastrul de-aci,Dar mamele grece cum oare Prin lacrimi să-l poată privi?

Pe cei torturaţi îi zăresc,Ei tac, ei nu tremură, bieţii. Fascismul e duşman pe veci Poporului. . . şi frumuseţii.

INSULA MORŢII

Bate ’n ţărmul gol mareea,In granit, ca pumnii grei;Este-o insulă ’n Egeea,Liniştea stă ’n preajma ei.

Dar o linişte mai rea Decât asta, nu-i pe lume:Blesteme se-aud' prin ea,Despre gloanţe vântul spune,

Vasele-o feresc, sirena Şi-o opresc, se duc în şoapte . . Numai unul din Atena Trage-acolo ’n miez de noapte.

Iar în el, bătuţi amarnic,Strânşi în lanţ, pe puntea )oasă — Tineri patrioţi. Zadarnic Au să-i mai aştepte-acasă.

Şi ’n Egeea, ca ’ntr’o ramă,Spre iubiţi şi dragi, pe drum,Cu durerea ei de mamă Grecia priveşte-acum.

Ei sunt duşi pe rând să mo ai ă Insă-al lor şi al luptei ţel Nicio armă nu-l doboară. Duşmanii se tem de el.

STELELE

Nu numai constelaţia de-argint A Lebedei, plutind în ceruri line, Şi stelele ce-abia se văd clipind Sunt scrise în tabelele marine.

32

Cârmacii nu orbecăiesc pe cer Deşi drum lung de patrie-i desparte; Sub stelele dm ambii emis feri Corăbii mari trec peste mărit de paj te.

In jurul lumii nu întâia oară Străbate steagul nostru purpuriu Şi stelele nu ard aşa yntdo doară,Ci drumul către patrie-l descriu.

In româneşte de A u rel Rău

Almanahul l tterar " — 1932

33

C on deie. M ii

V asîle A lbu

ARIPI

I

Nicu Luoa sări supărat din carlingă Duse mâna la şale' îl cam dureau Hotărît lucru, el nu e de aviaţiei Dacă a ajuns la al douăzeci şi optulea sbor şi încă nu ştie să aterizeze, înseamnă că pierde timpul degeaba

Nu spuse nimic colegilor când aceştia veniră să ducă planorul Ia start. Şi ei tăcură. O tăcere apăsătoare, care nu se încadra deloc în atmosfera de voioşie a unei şcoli de sbor Ridicară planorul pe căru­cior şi porniră spre start. Luca, ţinând aripa planorului, frământa o hotărîre care încolţise în el odată cu săriturile de lăcustă ce le făcuse la aterizare. Nu mai putea scăpa de aceste „bonturi“ înainte parcă sbura mai bine Acum se prostise de tot. Nu mai era stăpân pe el Nu mai putea coordona comenzile Pierduse armonia sborului, simplici­tatea şi siguranţa m işcărilor în comenzi Nu-şi mai putea da seama când şi cât trebue dată comanda Când trebue să apese cu piciorul pedala „palonierului“ Sus, în aer, se despurca mai uşor înălţim ea îi dădea o oarecare siguranţă Tema dată de instructor o e"ecuta destul de bine Cu cât se apropia. însă pământul, cu atât m işcările comenzilor deveneau mai nesigure; le dădea cu întârziere sau prea devreme e !ea pământul crescând în faţa lui ca o mare uriaşă, verde şi-1 cuprindea teama de a nu se sfărma izbmdu-se de el Viteza îl făcea să-i dea lacrimile. Cablurile şuierau dm ce în ce mai tare. Ştia că nu trebue să „redreseze" planorul decât la un metru deasupra pământului Şi atunci, să tragă încet de manşă Ştia, dar când încerca sa imprime planorului mişcarea de redresare, trăgea prea mult manşa înspre el întotdeauna prea mult Şi planorul se înălţa cu 'botul spre cer Ba, odată uitase pi­ciorul stâng apăsat pe pedală II uitase, sau se sprijinise în pedală în momentul redresării, nu-şi putea da seama nici acum. Destul că pla­

34

norul a atins pământul cu aripa şi a făcut trei piruete Ce-a fost atunci1 Instructorul, palid de mânie, îl pusese să facă de trei ori înconjurul aeroportului în fugă şi două zile nu l-a mai lăsat să sboare.

Soarele frigea. In seninul cerului nuvcutezase să se aventureze nici un nor care să îndulcească arşiţa Vântul ■ amuţise într’un fund de pădure, de unde răsbătea până Ia aeroport uri croncănit p lictisit de - ciori flămânde Roţile pe care se legăna planorul scoteau un scârţâit strident. ■ 1

— Trebuesc unse, îşi zise Luea, apoi se cufundă din nou în gânduri Nu mai putea rămâne în şcoală' Risca să-şi frângă gâtul odată cu aripile planorului". Tocmai acum când era aproape de ţel, când se desprindea tot mai mult de pământ, când vântul vitezei îi îm bujora obrajii, tocmai acum trebuia să plece Da, da. Să plece! I se urcă un nod în gât, dar buzele se strânseră a botărîre Va pleca! In locul lui o să sboare altul care va avea aptitudini; dece să forţeze el lu cru rile? . . Imagini dm şcoală 1 se perindară prm faţă Imagini care-1 dureau, care erau strâns legate de visul lui de â deveni sburător Visul acesta pe care'-l hrănise cu'atâta grijă, încă din iarnă Ningea cu fulgi mari şi moi La lumina felinarelor, zăpada cădea în şiruri neregulate dm care se smulgea câte un fulg şi i se lipea de faţă. Prima seară-Când a început cursurile teoretice de sbor Primul drum spre şcoală Profesorii dela cursuri, pu micile lor metehne ,Instructorii îmbrăcaţi în şube, cu caschete â lb e '~ Tabla pe care a scris şi el de atâtea ori formula profi­lului aerodinamic Toate, toate le revedea ca în tr’un film Exa­menul teoretic, când a încercat să-l încurce profesorul ,,Câş“ Oarn unde o fi acum profesorul Bozdoe’ Cum au îsbucnit ei în hohote când profesorul le-a spus că, pe un vânt care suflă din coastă, avionul merge ,câş“, deviind dela direcţia propusă A rămas cu numele acesta pro­

fesorul Vizita medicală' Cura de usturoi ce a făcut-o împreună cu alţi colegi crezând că au tensiunea prea mare Vizita ochilor Temându-se că poate nu vede birie, învăţase pe dinafară toate literele din tabelul oculistului Şi, culmea ironiei, medicul l-a pus să citească un tabel cu cifre Prima zi de sbor, primul salt, primul sbor . Res­pectul cu dare atingea planoarele Teama să nu le s tr ic e ..

Şi acum trebue să plece' Trebue' Simte el că nu poate pătrunde în tainele acestea ascunse ale sborului Ce vor spune oare prietenii când îl vor vedea prm oraş în timpul zilelor de sbor? II vor întreba desigur dece nu e acolo Ce Ie va răspunde’ Că nu se simte în stare să “boare’ *'Că i-e frică de sbor, de planor’ . . . Vor râde de el halal de aşa pilot! Să râdă! Dacă nu Ie place, să poftească să sboare ei'

F urat de gânduri nici nu observă' când ajunse lâ start. Lăsă repede aripa jos, în bătaia vântului şi porni cu pas nesigur spre instructor, să-i dea raportul:

— Tovarăşe instructor,. am executat tema de sbor.— Ce-ai făcu t’ — se stropşi la eh instructorul, încruntând sprân­

cenele— Am executat tema de sbor, — repetă Luca încet, dar hotărît.

35

Privea ţintă în ochii albaştri ai instiuctorului Ii observa cu aten­ţie fiecare trăsătură, fiecare rid de pe faţă Şi, curios, 1 se păru căochii aspri care-1 priveau fix. cu mânie, sunt blânzi, îl înţeleg I se păru că sub masca de enervare a instructorului observă o nuanţă de linişte iertătoare. încurajatoare

— Păi, ăsta-i sbor9 — îi strigă instructorul şi m âinile-i mari cade hamal rupseră fanionul — Aşa se sboară9 Aşa te-am învăţat9Spune i

— Nu ,— Atunci9 Dece ţi-e irică de pământ9 T i-e teamă c’o să m ori9

H ai9 Aud9 , /— Nu, tovarăşe instructor, dar să vedeţi— Ge să văd9 Ce să mai văd9 Am văzut destul' Am văzut ditai

elev-pilot care se teme de pământ Unde ţue curajul, Luca unde ^i-e cu raju l9 L -ai pierdut9 Aud9 <

— Nu— Dar atunci9 Dece trem uri9 Dece nu poţi să aterizezi9 H ai9— Păi să ved eţi. .— Iar să văd9 Ce să mai văd. frate, ce să mai văd9 Să vezi tu,

să-ţi deschizi ochii mari când vrei să aterizezi Nu săr i închizi şi să tragi de manşă ca de un făcălet, Tu crezi 'că e tot una să faci mămăligă şi să sbori9 U ită-te în juru l tău ' Să .spună ei, — şi arătă cu un gest larg. elevii împrăştiaţi pe aeroport. —• întreabă-1 pe fiecare, dacă Pătraşcu nu aterizează mai bine decât tine Gata. am term inat După sbor să vn la m ine' Aud9

— Am înţeles, rosti Luca încet şi se îndepărtă .Să meargă după sbor la instructor' D a' Ştia el ce înseamnă asta- — băiete, fă -ţi bagajul, îmi pare rău, dar nu eşti pentru aviaţie Asta era deci sentinţa Ăsta era ultimul sbor Poate că e mai bine aşa Poate că n’ar fi avut destul curaj să-şi ceară el însuşi radierea din şcoală

In urma lui veneau Gârlici şi Pătraşcu, trăgând căruciorul după ei— L exi' Ai auzit9 —• îşi întrebă Pătraşcu colegul— Da — răspunse Gârlici cu gândul aiurea— Ce-ai auzit9 — îi repezi Pătraşcu. supărat că nu-i dă atentie— Ce spui9— Zici c’ai auzit Eu te întreb ce9— Ce9 Căruciorul cum scârţâie— D a9 Interesant' Ce lucruri interesante prinde urechea ta Dar

altceva n’ai auzit9— Cum să nu! O moară neferecată— Hai, lasă bancurile, L ex i' Ai auzit ce-a spus instructorul despre

m ine9— Da' Că eşti cel mai mare chiulău dm şcoală şi că tu vrei să înveţi

sborul cum a vrut Nătăfleaţă să mănânce para mălăiaţă— Nu atunci, Lexi, nu atunci' Cred că ai observat şi tu cât de

mult m’am" îndreptat de-atunci— Da, de şale

36

— Cât de mult am prins sborul, cum a spus şi instructorul azi . — Ce-a spus9 — întrebă Gârhci zâmbind.

— Că eu sbor foarte bine, că aterizez mult mai bine decât Luca, ba chiar decât mulţi din grupă

— Zău9— Nu crezi9 Du-te şi-1 întreabăAjunseră la echipă. Se aşezară pe iarbă ca să poată urmări mai

bine planorul care sbura pe deasupra lor Gârhci, fără să slăbească dm ochi" planorul, se adresă colegilor

— Scumpii mei tovarăşi de chinuri şi" bucurii In echipă se făcu linişte Toţi aşteptau zâmbind, discursul lui Gârlici Ştiau ei că numai o năzdrăvănie poate spune

Gârlici trase aer în piept şi, cum planorul aterizase, se întoarse spre ei, continuând

' — Astăzi am onoarea şi nespusa bucurie de a vă prezenta pe cel mai bun pilot planorist dm Republica noastră

Luca se aprinse la faţă de mânie îş i strânse aşa de tare pumnii că-i intrară unghiile în carne Privi cu duşmănie spre Gârlici Vasăzică şi începuseră colegii să-şi bată joc de el! Voi să se ridice, să plece Să fugă undeva, departe, unde să nu mai vadă planoare, să nu mai audă nimic despre aviaţie . . Vru, dar îl năpădi ruşinea Dacă ar fi plecat, colegu l-ar fi socotit un laş. Da, un laş Ce urît sună cuvântul acesta' Oare el, Luca, nu este un laş9 Dn om care fuge de greutăţi, care se lasă înfrânt la prunele încercări9 Dar oare acest al douăzeci şi optulea sbor mai putea să fie socotit ca o primă încercare9 Hotărît, că nu! Se menţinuse pe o linie dreaptă, nu evoluase deloc Aşa că aveau dreptate colegii să râdă de stângăcia lui Să râdă. că lui nu-i mai pasă Şi aşa, mâine va fi radiat

Gârlici. însă, nici nu se gândea să-şi bată joc de neîndemânarea lui Luca la sbor El voia numai să-mai potolească îngâmfarea lui Pătraşcu Continuă pe acelaşi ton, fără să observe frământarea lui Luca

— Da, da' Nu vă u itaţi aşa la mme că nu vă fac nimic Vreau doar să vă prezint .asul“ nostru

— Cm e-i9— Hai, spune, cm e-i'Toată echipa era nerăbdătoare să afle numele aceluia care intrase

în .colimatorul1 lui Gârlici— Ci spune odată!’— îsbucm Ltica — Spune că de nu — ochn-i

aruncau fulgere Buzele i se crispaseră într’o aşteptare chinuitoare Dacă e vorba să-şi bată joc de el, să spună dmtr’odată, pe faţă. Să nu-i mai prelungească chinul

Gârlici păli şi, instinctiv luă o p'oziţie de apărare Deabia atunci îşi dete seama că vorbele sale" pot fi înţelese greşit de Luca, şi că — într’un fel — prin ceea ce spusese, îl jignise fără să vrea Se grăbi să repare, să dea glumei sale adevărata deslegare

— Luca, nu despre tine e vorba Toată lumea ştie că tu nu eşti un ,as“

87

— Ştiu, •— făcu Luca posomorit. — Da, da, nu sunt un as. Toată lumea ştie că eu sbor prost şi de aceea vă bateai ,ioe de rame, Vă mul­ţumesc, sunteţi nişte colegi buni. — Se ridică să plece

Gârlici îl întâmpină cu o privire în ,care-i cerea iertare li părea rău că gluma lui luase o asemenea întorsătură

— Iartă-m ă. Luc (aşa-1 desmierdau). Nu crede că am vrut să-nu bat joc de tine Am trecut toţi prm criza asta Toţi am avut o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care am sburat prost. Mă doare, crede-mă, mă doare foarte mult că tu crezi că Nu zău, mcio clipă nu m’am gândit să-mi bat joc de tine Altul e asul nostru, Luc' Vrei să-l cunoşti1 Uite-1, ş i-l arătă pe Pătraşcu Mi s’a lăudat că ar fi spus instructo­rul că sboară mai bine decât toţi dm grupă Şi eu am vrut să fac n glumă pe socoteala lui

Soarele se stingea încetul cu încetul după dealuri Umbrele so alungeau tot mai mult, tremurând în boarea serii Spre miazăzi, luna prindea o culoare din ce în ce mai lucitoare Iarba se uda cu picături de rouă care scântei au ca globurile de sticlă de pe rondurile de flori E ra timpul când sborul înceta şi liniştea începea să se aştearnă peste aeroport. Fanioanele descriu cercuri tot mai obosite, mosorul îşi strân­ge cablul, planoarele, încărcate pe cărucioare, pornesc agale spre hangar, unde elevii le aliniază pe două rânduri şi le ancorează, punân. du.le cărămizi în carlingă şi pe câte o aripă

Hangarul e în construcţie încă n’are uşi. Deaceea elevii ancorează planoarele Şi cu câtă atenţie controlează Abrudan — responsabilul grupei — ancorarea planoarelor Se uită la fiecare aripă, pune mâna pe fiecare cărămidă, le potriveşte, le îndreaptă, le aşează dm nou Un vânt cât de mic, un vârtej pătruns pe o uşă a hangarului de-ar prmde unul singur neancorat, le-ar putea distruge pe toate Elevii îşi dau seama de aceasta şi mai ales Abrudan De aceea controlează cu grijă, seară de seară, fiecare aripă Iată-1 cum mângâe, ca de atâtea ori, ner­vurile aripilor, cu'gesturi de îndrăgostit Pe pânza lăcuită a unei aripi observă o pată Scoate batista dm buzunar şi o şterge cu grijă Aruncă apoi o privire asupra planoarelor, urîndu-le parcă noapte bună Toaca sună adunarea pentru masă Grupa e aliniată, aşteptând ordinul res­ponsabilului Abrudan îi numără dm ochi: şaptesprezece Lipseşte unui Se uită pe rând la fiecare Gme-i lipsă.oare? Pe locui unde de obicei' stătea Luca, se află acum Gârlici

— Unde-i Luca1 — îl întrebă AbrudanGârlici se înălţă în vârful picioarelor şi îşi roti oehu peste grupă

Luca nu era. Curios lucru' Nici nu observase lipsa lui Unde să f ie 9Luca stătea pe creasta 'dealului de unde se lansau planoarele care

sburau „la panta'1 Se despărţise de coldgi, fără ca aceştia să observe, odată cn lăsarea amurgului şi încetarea sborului II sunau mereu în urechi, ca un ecou, cuvintele instructorului . „După sbor să vn la mme" Aşa dar aceasta era ultima seară când mai respira aerul de pe aeroport. Dacă n’are aptitudini9 Dacă nu poate să sboare ca a lţu 9

38

Privirea îi arnnecă peste aeroportul care se întindea la poalele dealului un şes lung de vreo doi kilometri şi lat de aproape unul, avea aspectul unui gol de munte între porumbiştile şi tarlalele voioase de floarea soarelui. Jos, la poalele dealului, două bărăci şi un hangar Deasupra hangarului o mânecă de vânt Pe una dm bărăci se putea zări o tablă pe care scria cu litere mari roşu : ŞCOALA D E SBOR FĂRĂ MOTOR . Şcoala de sbor' Vântul m işca tabla în tr’o oscilare care-i as­cundea când şi când inscripţia, în tr’o pulverizaţie de scânteieri La fel se mişca tabla aceasta şi când o văzuse întâia oară, tot'd in locul acesta, în urmă cu câteva săptămâni

. Era devreme în dimineaţa aceea. Prim a lor dimineaţă pe aero­port. Soarele, ascuns undeva după deal, urzea o aureolă de suliţi ar­gintii. Prm bura dimineţii străbătea un vânt răcoros care bâzâia în cablurile planoarelor ca un roi de albme Sborul nu începuse încă La marginea aeroportului stăteau, rezemate în câte' o aripă, două pla­noare Pe lângă ele îşi făceau de lucru vreo cincisprezece tineri, cu bo­netele trase ştrengăreşte pe o sprânceană Erau elevii dm grupa a doua Elevi veoh.* luaseră brevetul „B“ şi-şi dădeau aere Ii priveau pe cei noi, de sus, iar nou veniţi se uitau la ei plini de respect şi admira­ţie. erau doar sburători De-abia îndrăzneau să-i roage să le explice câte un lucru ce nu-1 cunoşteau.

— Tovarăşe elev, sunteţi bun să-mi spuneţi ce rost are camioneta aceasta pe aeroport, îl întrebase Luca pe unul, arătând o maşină ce se îndrepta spre celălalt capăt aI aeroportului.

Elevul îl privise oarecum nedumerit Nu-i venea să creadă că noul venit nu ştia un lucru atât de simplu Dar fiindcă 1 se ivise o ocazie minunată să poată arăta „ce ştie“, se îndreptă spre grupul noilor ve­niţi şi începu să le explice:

— Maşma pe care o vedeţi e un bătrân F ia t Koi o desmierdăm cu numele'de .,Otilia“, ca răsplată pentru serviciul ce-1 face pe aeroport Câte-odată îi spunem şi „Trotinetă11 sau „T âr-T âr11 şi anume atunci când se defectează sau când nu vrea să lucreze, — că e cam nărăvaşă Otiha noastră. Ea face toată ziua drumul dela mosor la start

Cum cei noi sosiţi se uitau la el cam întrebător, începu'să ie ex­plice mai pe larg

— Ştiţi ce e un m osor’ O maşină care are ataşat la ea un tambur pe care se înfăşoară cablul Mosorul nostru e un Ford de opt Trage minunat

Astfel făcuseră cunoştinţă Luca şi grupa lui cu elevii vechi, cu aeroportul si cu rânduielile dm şcoală Dela elevul vechi, care prinsese gust de vorbă, aflase că, jos pe aeroport, planoarele se lansează dm re­morcaj de mosor, că un cablu lung de un kilometru se leagă de planor apoi mosorul îl învârteşte pe tambur dând astfel planorului o viteză cu care să poată urca

Primul salt Se urcase în planor şi se legase aşa de strâns că aproape nu se mai putea mişca. Se ridicase la vreo trei-patru. metri dela pământ, dar lui 1 se părea că e sus. sus de tot în înaltul cerului

39

Senzaţia aceasta de mulţumire de sme de biruinţă, n’o va putea uiU niciodată Niciodată Chiar dacă va pleca dm şcoală. Oare va pleca într’adevăr9 Va pleca' Sigur' Doar nu degeaba îl chemase in­structorul la el

Era târziu Elevii ieşeau dela masă Se ridică şi coborî dealul cu paşi înceţi, îndreptându-se spre biroul şcoln

Intră în birou cu mima palpitând de emoţie, cu gândurile concen­trate asupra unui singur punct va pleca sau nu9 Instructorul îl pofti arătându-i un scaun.

— Şezi, Luca'Glasul era molatec, absent Parcă nu-şi da seama de sbuciumul

lui Se gândea la altceva Luca se aşeză pe marginea unui scaun Nu se simţea deloc în largul lui, mai ales că instructorul* tăcea Tăcerea aceasta îl neliniştea şi mai fare Nu se auzea decât scârţâitul peniţei instructorului pe fişele de sbor Şi instructorul trecea sboruri după sboruri în fişe Şi tăcea Dece tace9 Dece nu-i spune să-şi facă ba­gajul şi să plece9 Dece nu ţipă cum face pe aeroport, la sbor9 Dece-1 chm uie9

Aproape că nici nu observă când instructorul ridică privii ea spre el

— Ai citit „Povestea unui om adevărat1' 9— Da, spuse Luca şi în m inte-i apăru chipul lui Meresaev dm film

Pădurea' Omul care se târăşte prm pădure, cu picioarele îngheţate împins şi încurajat de dorul de viaţă, străbătut de valuri de ură împo­triva fasciştilor cotropitori Perseverenţa acestui om care vrea. să sboare chiar fără picioare

După un timp, instructorul îl întrebă iar completând o fişă de sbor

5 — Eşti utem ist9— Da, răspunse Luca Meresiev însă nu-1 lăsa în pace II privea cu

oclu fericiţi, plini de beţia sborului Sbura' După atâtea luni de luptă cu el însuşi, după atâtea necazuri, Meresiev sbura Sbura cu picioarele sale amputate, terminate în proteze. în care pusese cu atâta răbdare vomţa lui de om sovietic - Fără să vrea, privirea îi alunecă spre pi­cioare Picioarele lui erau ale lui Picioare bune, care ascultau de cea mai mică frântură de gând. Oare el dece nu putea să sboare9

Instructorul îşi aprinse o ţigară Trase fumul cu patimă suflă chibritul şi, învârtmdu-1 între degete. îl lăsă să cadă în scrumieră. Apoi se uită drept în ochii lui Luca

— Ca să iei o hotărîre îţi trebue un oarecare timp de gândire Insă ca să te menţii şi să duci la bun sfârşit hotărîrea luată, ai nevoie de vomţă Vomţa, dragul meu, .îl caracterizează pe omul nou, pe omul care nu se mai supune sorţii, ci luptă împotriva ei Aud9 Ga să sbori îţi trebue un aparat de sburat. Dar îţi mai trebue şi altceva Iţi trebue vomţă şi răbdare In aviaţie ai nevoie şi de una şi de alta Din împletirea lor rezultă succesul sborului

40

Luo.j, îl aproba mereu, plecându-"şi capul Instiuctorul coiitmuă. fără să-l slăbească dm ochi Vorbea calm, încet şi cp o nuanţă de mul­ţumire în glas

— Du-te, Luca! E târziu şi mâine la sbor trebue să fu odihnit, ca să poţi fi calm ş i . . să sbori bine

Luca se uită la el uluit Vasăzică nu-1 radiază1 Abia murmură— Dar eu— Da, da1 ş tiu ' Tu trebue să sbori, să te înalţi în albasLrul ceru­

lui, la fel cum se înalţă ciocârlia care ne salută cu triluri în fiecare dimineaţă Şi in special tu trebue să aterizezi bine, să fu atent şi calm la aterizare. Să ai răbdare Să fu hotărît In aviaţie nu trebue să tremuri, să te bâlbâi. Dacă te simte planorul că eşti slab fără sigu­ranţă, apoi s’o ştii dela mine că te conduce el cum vrea Maşina de sburat este foarte perfectă De aceea nu admite greşeli Fu atent, energic 'şi hotărît Cineva, un sbUrător încercat, a spus în aviaţie nu se lucrează cu jum ătăţi de m ăsură1 Hai. noapte bună L u ca1 Du-te şi odihneşte-te 1

Pornind spre dormitor, Luca îşi spuse în gândul lui ce om bun e instructorul nostrui Nici nu se mai gândea la plecare In faţa lui stă­tea pilotul sovietic Meresiev care, cu zâmbetul lui de învingător, îl în­curaja, îi dădea încredere în puterea lui

II

_ Tovarăşe e Ire i1

— Tovarăşe e târziu1— Care târziu ’ — tresări Abrudan şi se frecă la orbi, orbit de lu­

mina felinarului—• E tre i1— Ei ş i ’— Şi trebue să te scoli, să-ţi trezeşti grupa, ca să începeţi sborui,

îl lămuri omul care-i ţinea felinarul aşa de aproape de ochi că nu-i putea deschide.

Abia atunci se desmetici Abrudan E ra ora trei dimineaţa şi ei trebuia să se scoale, să-şi trezească tovarăşii şi să plece la sbor

— Bine, tovarăşe, îţi mulţumesc Numaidecât sunt gata— Să-ţi las felinaru l’— Nu, nu-i nevoie E lună, se vede aproape ca ziua_ No, b ine1 — şi paznicul se îndepărtăAbrudan nu se putea hotărî pe care să-l trezească mai întâi Se

uită la ei cum dormeau şi parcă nu se îndura să-i trezească Şi totuşi trebuia t

— L u ca1 Trezeşte-te, L u ca1 Auzi’Dar Luca sforăia lin iştit în boarea dulce a dimineţii Cu pumnul

vârît sub pernă, sbura în vis, sboruri line şi -frumoase, în pantă nor­mală, sau se răsucea, legat' de „Icar“, în viraje perfecte care-i sco­teau dm când în când mormăieli de bucurie

41

— Luca, îl sgâlţâi Abrudan. E târziu1 La patru începem sborul ..Luca însă îşi continua liniştit visul: intrase în vârtejul unui cu-

Tent termic şi Icarul era scuturat puternic de ascendenta1 vârtejului Dar asta-i făcea plăcere, căci se urca spre bolta nesfârşită a cerului, cu viteză ameţitoare. Aeroportul se făcea din ce în ce mai mic Hanga­rul nu se mai vedea. Ia r el se rotea ca un vultur sub un nor albicios Se înălţa, sie urca mereu . . 'Intr’un moment sau altul putea să intre în nor.' Nu mai putea de bucurie Ii părea totuşi râu că nu luase „baro- grafui“. Ce record ar mai fi tras! Primul în lume care se urca până la o astfel de înălţime cu Icarul

Intrase în nor. Nu mai vedea nim ic' In jur, ceată deasă,şi umedă' Şi "urca, urca m ereu . . Simţea că urcă. după scuturăturile care erau din ce în ce mai puternice Dar ce se întâmplă? Viteza creşte Dece creşte viteza9 Dece e presat cu aşa putere în scaun9 Vântul | şuieră asurzitor în cabluri. Aripile trosnesc D e-ar rezista numai, să nu se rupă' Nu mai ştie dacă e cu capu’n sus, înclinat, sau sboară pe spate Nu mai are după ce se orienta . . In ju r, pustiu. Numai ceată umedă şi scămoasă care-1 înăbuşe Ce să fa că 9 Trage de manşă, dar în zadar Viteza devine a m e ţito are ... Şi norul nu se mai term ină' Cum stă9 Unde e 9 Dece creşte viteza? dece creşte viteza9 dece creşte vi . vor rezista oare aripile? Dacă se frâng9 Dacă ' II săgetau mii de între­bări. Ce-ar fi să sară? Cu ce? N’are paraşută! Atunci9 Ce înfiorător «1 Să aştepte . . Şi to tu şi. să pună comenzile la m ijloc şi să aştepte

Ceaţa se subţiază Jos, undeva, apare un sat scăldat în raze de soare In sfârşit' A scăpat de nor Dar dece se învârteşte satul9 Casele s’au legat într’o horă nebună. Se învârteşte şi se apropie Dece se apropie9 Deabia acum îşi dă seama că se angajase într’o vrie pe dreapta Se înşuruba cu botul spre pământ Dă comenzi contrare, dar calul năzdrăvan nu mai ascultă. Se înşurubează mereu ■ Pământul se apropie uimitor de Lepede Mai are două sute de m e tri. . o sută şi se înşurubează-mereu. E pierdut' Dacă planorul nu-şi revine, e pierdut' Cincizeci de metri . douăzeci Şi coboară mereu Se înşurubează, cade cincisprezece metri . zece m e .

— Ah! răsună un ţipăt înspăimântătorAbrudan îl luase în braţe, îl învârtise odată roată şi-1 împlântase

în podea.— Ai binevoit să te trezeşti, Luca dragă9 M’am săturat de când

te tot sgâlţâi— Ce, n’am căzut? murmură Luca, nedesmeticit încă— De unde să cazi9— Din n o r . . .— -■ !9— Da, da' D intr’un cumulus în care mă urcasem cu Icarul Ce te

m ţi aşa la m ine9— Cum să nu mă uit, măi frate, dacă tu şi acuma visezi ?— Am visat? — întrebă cu părere de rău Luca. Apoi trezmdu-se

deabinelea începu să se îmbrace murmurând . Va-săzică am visat9

42I

Da' In orice caz a fost frum os1 Dacă nu mă trânteai tu, îl scoteam eu singur din vrie Mă miram dece nu răspunde Ia comenzi'

Abrudan nu avea timp să-l asculte Plecase să-i trezească pe cei­lalţi.

— Dan scoală-te!— Nu te îmbătrâni, şefule că-s gata de mult. sări Dan şi începu să

se îm brace. . .— Vesa. sus1— ’Nţeles' .— Drăgan'— E trei 9— Dai— Aşa devreme9 Nici n’am avut timp să mă întorc pe partea cea­

laltă Nu se mai întoarse pe nici o parte, ci sări drept în pantaloni— Fodor'— No, îol von Carevasăzică iar sculăm, o încurcă Fodor în graiul

lui pestriţ. Când venise la şcoală nu ştia o boabă româneşte Acum o mai rupea ^

Şi astfel Abrudan, mai cu gluma, mai cu gâdilituri orj sgâlţăitun îşi trezea tovarăşii Ajunse la patul unde sforăia Gârlici

— L exi'

— L exi' — îl scutură puternic L ex i' Scoală-te1— Ce e 9 — Şi Gârlici ridică un-nas întrebător— Scoală-te' E timpul să plecăm la sbor!— La sbor9 Alia' Perfect, absolut, s’a făcut' In doi timpi şi trei

mişcări sunt gata' şi adormi dm nou într’un dulce şi armonios sfo­răit

Abrudan, crezând că s’a sculat, după ce-i trezi pe toţi. ieşi afară la butoi şi se spălă în apa răcorită peste noapte.

Când se întoarse, îi găsi pe Luca şi Dan cocoţaţi pe paturile cu etaje de lângă patul lui L exi. Luc.a îl ţinea pe acosta cu capul peste marginea patului iar Dan îi turna de sus o găleată cu apă

— Te botez pentru a patruzeci şi noua oară, cu apă dela şapte iz­voare, pentru a îndepărta dela tine duhul rău al somnului, rostea Dan cu glas de patriarh, dm etajul patului vecm , ■,

Amin, întregi Luca, făcând pe diaconul cucernic, apoi când Gâr­lici sări speriat, nedându-şi seama de cele ce se întâmplă, isbucni în­tr ’un' tunet de râs de trem urară aripile planoarelor dm hangar

Erau- de patruzeci şi nouă de zile în şcoală A patruzeci şi noua oară se repeta această scenă, . Căci Dan ţm ea bine socoteala

Scoaseră planoarele din hangar şi le transportară pe aeroport in cântece şi glume tin ere şti; . începea o nouă zi de sbor plmă de far­mec, de fiori încercaţi de atâtea ori şi totuşi încă necunoscuţi şi do­riţi O nouă zi plmă de necazuri şi biruinţi Cerul semn le zâmbea, cli­pind dm stelele ce păleau în faţa zorilor Ceaţa dimineţii se destrăma în fuioare străvezii, ,desvelind aeroportul umed de rouă Ici.colo, ţesă­

43

toare nevăzute urziseră pânze în timpul nopţii şi le agăţaseră de câte o păpădie ca zorii să le u s u c e ... Zi de sbor' Ciocârlia se înălţase sus. sus, poate până în razele soarelui care nu răsărise încă şi de acolo îi salută cu triluri răsunătoare

După ce’ aşezară planoarele pe start, Abrudan se duse să-şi tre­zească instructorul . . in drum se abătu pe la dormitorul fetelor: des­chise încet uşa'

— Victoria, te-ai trezit9— Da!— E timpul să plecăm la sbor Haide, repede1— Aţi sco9 planoarele9— Da.— Iar? Iar nu m’ai trezit la tim p9Abrudan închise uşa. Iar n’avea dimineaţă bună cu Victoria. De

altfel ca întotdeauna . Se necăjea fata eă nu venea s’o trezească la tîmp, odată cu ceilalţi. Să ajute şi ea la scoaterea planoarelor din han­gar Să dea şi ea o mână de ajutor la transportarea lor pe aeroport. Să cânte şi ea alături de ceilalţi. E l n’o trezea, ştiind că n’ar avea ce face. Şi apoi, era aşa de plăpândă . Micuţă ca o‘ jucărie şi neagră ca o ţi- găncuşă, cu ochi mari de tăciune, n’ar fi spus nimeni că e aviatoare Dar nici ei nu-i venea să creadă

Sări repede din pat şi voi să-i stinge ceva lui Abrudan, dar acesta plecase începu să se îmbrace îmbufnată Ce are Abrudan cu ea de o trezeşte întotdeauna târziu9 Crede că nu e în stare să ajute şi ea la transportul planoarelor pe aeroport? Dar ce, pentrucă e fată, ea nu în­ţelege să se sustragă dela muncă Ii va arata ea acestui grijuliu că nu se teme de muncă, la fel cum nu se teme de înălţime sau de viteză'

îşi îmbrăcă bluza şi-şi aranjă boneta în faţa oglinzii. Se examină mult timp în oglindă: pai;că slăbise. Da, slăbise Nu prea mult, dar în­deajuns ca fostele ei colege de şcoală şi în special profesoara de isto­rie să o compătimească, dacă ar fi întâlm t-o Ce î-.nr mai fi zis bătrâna profesoară' Parcă o vedea cum îşi ţuguie buzele a mulţumire. — aşa nu m’ai ascultat Vezi că aviaţia nu e de voi9 Uite, te suflă vântul R e- vino-ţi în fire, fetiţo şi lasă-te de copilării .

Dacă s’ar retrage dela şcoala de sbor, poate că profesoara î-ar ierta felul cum îi vorbise în iarnă, când se aflase in liceu că ea s’a în­scris la şcoala de sbor

B iata profesoară' Cum se enervase atunci că fetele nu o mai as­cultau, şi se foiau în bănci Parcă o vedea şi acum 'strigând cu buzele tremurând de enervare. ,

— L in işte ' Ce s’a întâm plat9 In ciasa a X l-a şi n’aveţi m n un pic de respect faţă de profesori

• Viuca, o svârlugă de fată, se ridicase şi spusese-— Nu tovarăşe profesoară, dar să vedeţi, s’a întâmplat ceiaTreizeci de perechi de ochi se îndreptaseră spre V ictoria Ea ^

roşise până în vârful urechilor Profesoara se uitase cu asprime spre ‘dasă. apoi spre Viuca

44

— Hai, spune ce s’a întâmplat'— O pierdem pe Victoria— Cum’ Te retrag i’— Nu se retrage, tovarăşă profesoară Se duce la' sbor.— L a . . . unde’ — tresări speriată profesoara Ce. v’aţi ieşit din

m inţi? Sbor v i -trebue vouă9 Voi sunteţi băieţi9 Ce-i V ictoria9 Ceţi-a venit? Eu te ştiam o elevă cuminte

Ea se ridicase Nu-i m ai păsa de clasă, de colege Voia să le arate că e hotărîtă şi că orice s’ar întâmpla, ea va urma şcoala de sbor

— Da, tovarăşă profesoară Urmez cursurile şcoalei de sbor, fără motor

— T u 9 Şi nu mai urmezi chim ia? Să-ţi distrugi aşa viitorul' Ah' Tinereţe, tinereţe' — şi bătrâna profesoară clătină de câteva ori din cap — Vei putea tu, o fetiţă plăpândă, să conduci un avion9 Dar dacă te prăbuşeşti?

Profesoara uitase de clasă, de lecţie, de tot. Cu capul Sprijinit în palme, o privea fix pe fată. cu un amestec de uluire şi interes

— Voi putea, tovarăşă profesoară' Vocea era calmă -Voi putea şi nu mă voi prăbuşi. La fel cum fetele dm şcoală joacă voley, ping-pong, eu vor sbura: E şi acesta un fel de sport, numai că sportul acesta îţi dă curaj şi încredere în tine Te îm'aţă să nu bâjbâi în fata greutăţilor'ci să acţionezi cu curaj Asta e!

Clasa tăcuse Elevele se uitau unele la altele cu nedumerire Profe­soara se desimetici, luă catalogul şi înainte de a pleca, îi mai aruncă o privire contrariată, murmurând: „sport, sport!“ Când închisese uşa, toate fetele o imitaseră, pa-rcă la comandă: „sport, sport!" şi îsbucniseră în hohote Apoi s’au strâns în jurul Victoriei, punându-i întrebări despre planoare, despre aviaţie, despre avioane .

Directoarea o felicitase, spunându-i că în Uniunea Sovietică sunt multe femei care sboară că. în război, ele au făcut acte de vitejie, ală­turi de cei mai bum piloţi

. .P ietrişu l dm faţa dormitorului scârţâia sub paşii lui Abrudan L -a trezit şi pe instructor, gândi Victoria. îşi aranjă în grabă ţinuta şi ieşi afară. Planoarele abia se zăreau prin bura dimineţii Abrudan se întorcea dela cortul unde dormea deobicei m ftructorul II aşteptă, fă ­când pe supărata şi porniră spre aeroport, fără să-şi vorbească Abru­dan nu-şi deschidea gura fiindcă ştia că Ia prima vorbă se va revărsa asupra lui un potop de ocări. împănate cu ppitete ce nu-I prea mul­ţumeau

'„Trotineta" aduse cablul dela' mosor şi Gionca se mstală ca remor­cher Era prima zi când îşi remorca singur colegii Trebuia să fie atent Mai ales că acum se sboară cu „Baby", planor de faza a doua, fin, mult mai fm decât Tcarul.

Dar iată-1 şi pe instructor' înalt, cu părul arici, cu şuba albă, pare un cioban care-şi caută oile prin negura dimineţii

Elevii se adună cu toţii în faţa planoarelor şi se aliniază Abrudan iese înTaţa grupei şi comandă:

45

— Atenţiune, grupă, drepţi'Elevu îşi lipesc călcâiele şi încremenesc în poziţia ordonată, în­

tocmai ca o grupă de m ilitari. Abrudan se îndreaptă spre instructor. în pas alergător ş î-i dă raportul:

— Tovarăşe instructor, grupa a treia, cu un efectiv de optsprezece elevi, toţi prezenţi, şi cu două planoare „Baby“ în bună stare, este gata pentru sbor - .

— Bună dimineaţa, băieţi' .— Să trăiţi, tovarăşe instructor, răsună văile de urarea tinerească

a elevilor.Instructorul verifică planoarele, se interesează de starea mosoru­

lui, îi dă prin telefon ultimele instrucţiuni lui Cionca, stabileşte ordi­nea de sbor a elevilor, apoi le spune:

— Azi vom face ,.S“-u n le alungite Se fac exact aşa ca şi cu Tcarul, numai cu comenzi mai fine Un viraj de aproape 180 grade pe dreapta şi unul la fel pe stânga, priza de aterizare şi aterizarea în careu Aveţi grijă Ia careu' Vreau aterizare la punct f ix ' Ei, să începem: clan- şa ţi!

încă mai vorbea când se urcă în planor, gata să decoleze pentru a demonstra noua temă de sbor. Un elev legă cablul de botul planorului, în timp ce altul vorbea cu Cionca-mosoristul la telefon.

— Gata întins a plecat'Cablul s’a întins într’o svâcmtură, apoi a trţis după sine din ce în ce "

mai repede planorul.Şi iar începură aripile să brăzdeze cerul cu vâjâit de vânt în

cabluri 1 ■ ,— Aripi' — exclamă Luca văzând m ăestria din sborul m structo-,

ruluiPrivind planorul se bucura că nu plecase acasă II ascultase

pe instructor şi pe zi ce trecea bonturile dela ultimele sale aterizări se împuţinau Avea dreptate instructorul Sbura ceva mai b in e . De atunci dm seara aceea, începuse să observe cu atenţie sborurile cole­gilor, să fie foarte atent în timpul sborului La aterizare nu mai pri­vea drept în jos spre pământ ca să-l vadă cum creşte, ci'privea înainte peste botul planorului. Şi ateriza din ce în ce mai corect

Acum, dela start, observa cu atenţie sborul Victoriei, care urmase instructorului Sbura bine -fata Rareori făcea câte-un bont la ateri­zare. Şi atunci îşi muşca buzele de necaz Planorul ateriză, fu adus la start şi Luca se urcă în carlingă Instructorul îi repetă tema „S“-ului alungit, cablul se legă de planor, se întinse ş i . sborul începu

.,Baby“ are în faţă un parbriz dm plexi-glass, care apără pilotul de curentul vitezei Luca privea prm el drept la mosor, apoi când mo­sorul dispăru, îşi luă — pe rând — ca puncte de reper: coşul unei fa­brici, dealul dm faţa Iui, linia orizontului, apoi nimic. In faţa lui, numai cer senin, scăldat în razele soarelui care răsărea Puse planorul în „pantă normală11 de sbor şi declanşă' Acum era liber, fără mcio le­gătură cu pământul, liber ca un şoim deasupra piscurilor înalte> Intră

46

în v ira j: picior şi manşă spre dreapta' Planorul se înclină şi începu să se rotească ascultător, şi cuminte Privi la aparatele de Bord: b ila clinometrului era-la mijloc. V iraj corect Acul vitezometrului oscila în iurul lui ,60—65 kilom etri pe oră Viteză normală Privi jo s: instructo­rul ţinea fanionul cu vârful în pământ Nu observa mcio greşală. Inima i se umplu de bucurie Ăsta e sborull Aripile se roteau ascultătoare, după gândul lui. Gândea numai şi planorul executa. Părea că planorul e trup'dm trupul lui, că nu e altceva decât o prelungire a picioarelor,

■a mâinilor, a gândului, V iră pentru a-şi lua panta de coborîre In faţa lui, jos pe pământ, se vedeau cele patru fanioane care formau ca­reul. In careu trebuia, să aterizeze! împinse manşa şi scoase,frânele pe jum ătate Careul se apropia, creştea Trecu pe deasupra porumbului lui badea Dănilă .D ar parcă, faţă de distanţa ce o are până la ca­reu, este prea sus. Da, da. Va trece prm careu şi va ateriza dincolo. Numai puţin îl furase gândul dela sbor şi era să aterizeze greşit Asta. nu trebuia să se întâmple Scoase cu hotărîre frânele . Iarba fugea sub planor . Elevii porniseră cu căruciorul spre careu Mai are- vreo treizeci de metri până la careu Trebue să redreseze Trage încet,' dar hotărît, manşa Planorul îşi recapătă poziţia orizontală; sboară în linie; paralel cu pământul Careul se apropie . Până la pământ mai are o palmă Trage energic manşa Planorul atinse pământul cu „bechia" şi patina^ apoi se opri în mijlocul careului, lăsându-se obo­sit pe o aripă x

Instructorul zâmbea când Luca veni să-i dea raportul:. — Tovarăşe instructor, am executat tema de sbor

— Da, Luca, bine Vezi că poţi să sbori frum os9 Aud9 . Urmă­torul

In locul lui Luca se urcă Vesa, un.flăcăiandru de prm părţile Re­ghinului Elev şi el Era acum secretarul organizaţiei U T.M dm şcoala- de sbor . K

Planoarele se înălţau scăldate în raze de soare, sburau pe deasupra’ aeroportului şi aterizau Zi de sbor

III

Nori plumbui 11 se învolburau deasupra aeroportului şi cerneau o- ploaie măruntă şi deasă Ploaie de primăvară care trezeşte iarba, saltă holdele şi le înspică Ploaia muiase de tot pământul, astfel că aeropor­tul nu mai putea fi întrebuinţat La decolare ori la aterizare patina planorului trăgea o adevărată brazdă peste aeroport

In dupămasa aceasta niciun elev nu ieşise dm dormitor Unu ci­teau, alţii jucau 'şah , ori asciiltau ra!dio.

Gârlici dormea. Cu pătura trasă peste cap, pe semne ca să nu-L supere gălăgia dm dormitor, sforăia în răstimpuri, când mai tare, cflnd' mai încet. , \

Aproape de el, Pătraşcu se întinsese pe un pat şi citea. II cam plicti­sea cartea, dar n’avea altceva mai bun de făcut.

47'

Deşi avea perna sub coate prin mâmi începură să-l străbată fu r­nicături neplăcute Aproape amorţise. Şi umezeala asta rece de afară parcă i se strecurase sub piele Se răsuci pe o parte şi se înveli cu pă­tura.

Dragan, care vorbea cu Luca la o masă, îl văzu şi-1 făcu atent— Pătraşculo, mai dă-o încolo de treabă' Te-am lăsat să citeşti pe

patul meu, că-i mai aproape de geam, dar nu Înţeleg să stai cu pan­tofii pe pătură Ba îi mai şi înveleşti ca s’o murdăreşti mai bine

— Că străluceşte de curăţenie' —- îi răspunse Pătraşcu. îmbufnat— Cum e, cum nu e, îi a mea Eu o am în primire Aşa că ori arunci

panloiu, ori te duci pe patul tău— Bine, mormăi Pătraşcu Uite n’o să-ţi mai murdăresc mân-

•dreţea de pătură F ii liniştitSe ridică Tot nu-i plăcea cartea. Dar ce să facă9 De dormit, nu

mai putea să doarmă De citit nu-i ardea îşi plimbă privirea prin dormitor Cei mai mulţi jucau şah Ce-ar fi să j'oace şi e l9 Dar eu cine9 P n virea-i căzu pe pătura sub care sforăia Gârlici A g ăsit- cu Gârlici. De fnult îi promisese el o partidă

II trezi— Lexi, te fac un şah?— Vai de nune, cu plăcere, îi răspunse Gârlici şi întorcându-i

«patele, adormi dm nouDar Pătraşcu ştia metoda care nu dădea niciodată greş când era

vorba să-l trezeşti pe Gârlici Se urcă pe patul vecm şi cu o voce piţi­găiată (ca să semene cu a Iui Dan) începu-

— Te botez pentruNici m rapucă să termine fraza că Gârlici şi sări în picioare— Nu te speria, Lexi, că n'am intenţia să te botez Vreau doar să

jucăm un şah în dublă comandă— In ce9 — întrebă Gârlici, înăbuşmdu-şi somnoros un căscat— In dublă comandă, repetă Pătraşcu

• — In dublă, ce9 întrebă din nou Gârlici, nefiind pe deplm lămurit.— Comandă'— In dublă comandă9 Şah în dublă comandă9 Eu n’am mai auzit

Ue-i fi văzând tu la expresii aviatice, dar îartă-m ă. asta nu merge Eu ştiu că în dublă comandă se sboară, dar altceva

— Da, băiete, ai dreptate, îi luă Pătraşcu vorba Numai la sbor se întrebuinţează dubla comandă Şi eu cred că ţie nu ţi-ar strica să sibori în „dublă" cu instructorul, măcar vreo doi ani de zile Poate în felul acesta, vei ajunge şi tu să execuţi corect o linie dreaptă în sbor

— E u 9' sări Gârlici Dacă ai face tu un sbor în lmie dreaptă cum îl fac eu, cred că I-ai ruga pe şeful de pilotaj să trim ită un anunţ inAyiaţia • „Elevul Pătraşcu a executat în ziua de cea ma.i perfectă

lmie dreaptă "—■ Bine, bine, îl întrerupse sec Pătraşcu Nu prea îi plăcea ca sbo-

ru n le lui să fie criticate. Apoi, ca să arate că între el şi Gârlici e o di­ferenţă, îi spuse, cu un zâmbet ironic, plin de superioritate.

48

— Ai dreptate! Sigur, tu sbon foarte bine. Ia fă, te rog un tur de pistă prin dormitor şi remorchează un şah Haide, nu mai sta! Ia-ţi sborul!

Gârlici sesiză ironia, se aprinse puţm la faţă, dar nu spuse nimic Pom i să caute un şah. N’avea rost să mai lungească discuţia cu P ă- traşcu II ştia prea bine cine e De când sosise în şcoală, îşi dădea aere

In toate sborunle colegilor găsea câte ceva de criticat. Numai ale luierau bune. Se supăra foc dacă-i spuneai că un sbor de.al lui nu fusese executat corect.

Ajunse la masa unde erau Luca şi Drăgan şi le ceru voie să ia şahul.

— Voi mai ju c a ţi’— Nici n’am jucat, îi răspunse Luca— Dar ce faceţi? se interesă Gârlici— învăţăm ! Ştii, eu n’am prins prea bine felul în care se calcu­

lează „capul compas11 şi l-am rugat pe Drăgan să-mi aratePe masă întinseseră o hartă, pe care legaseră cu linii roşu, mai

multe oraşe, două câte două Alături, multe fiţu ici pe care — Gârlici văzu asta din fugă — scria: viteză, distanţă, derivă, contradenvă, cap compas. Au lucrat mult, gândi Gârlici şi ascultă cum Drăgan îi dădea lui Luca o nouă temă.

— Haide să sburăm dela Bucureşti la Ploeşti, cu un vânt din direc­ţia Nord-Est. Ce gradaţie are Nord-Estul pe compas’

— 15 de grade, răspunse Luca.— Dai Deci vântul are direcţia de 15 grade Viteza vântului să

zicem că e de 20 metri pe secundă Viteza avionului e s te .Gârlici îi părăsi Cu câtă sârgumţă învaţă Luca! Ăsta sigur o să-şi

ajungă scopul. Sigur; va ajunge să sboare pe avioane de m are vitezăAşeză şahul pe patul lui Pătraşcu şi, fără să spună nimic, plecă— 'Unde te duci’ îl întrebă Pătraşcu aşezând figurile— Să mă culc

— Păi, nu joci cu m ine1’— Nu! Te las să joci în „simplu", că tot îţi place ţie să fu singur— Eşti caraghios, se supără Pătraşcu— Cum ai spus’ Gârlici se întoarse dm drum şi-1 fulgeră cu pri­

virea.— .Am zis că eşti un caraghios, repetă Pătraşcu, ridicând voccâ.— D a’ Eoarte bine! Sunt un caraghios Sunt caraghios pentrucă

stau de vorbă cu tine şi nu-ţi trag o mamă de bătaie ca să te înveţi minte şi să-ţi mai cobori puţin capul din nori Dar nu-mi murdăresc eu mâinile cu un chiulău

— Ce’ tună Pătraşcu sărind ca ars. Se apropie de Gârlici ş i-i ţipă, strângând ameninţător pumnii: te poftesc să-ţi măsori cuvintele!

— Mai încet, măi fraţilor, că mai sunt unu care vor să înveţe interveni Luca

— Tu nu te băga, că n’am vorbit cu tine. îi strigă Pătraşcu peste umărAlm anahul literar 4 — 1952

49

— Da, taci odată, cocoşule, se supără Dan închizând aparatul de radio Nu mai poate omu' să mai asculte o muzică din pricina fa

Vesâ juca şah cu Fodor. Ii observa de mult pe certăreţi— Mat! îi zise Fodor satisfăcut Vezi dacă n’ai fost atent’Vesa se ridicase şi acum se îndrepta spre cei doi— Ce-i cu voi, fra ţilo r’ Ce-aveţi de îm păţţit’ îi mustră cu un ton

a ^ ru— Ge ţe priveşte pe tine, îi răspunse Pătraşcu, aranjându-şi un

cârlionţ de păr negru oe-i căzuse peste frunte 1— Vrea bătaie „asul“ nostru şi, ca orice om căruia 1 s’a făcut de

cucum caută nod în papură, încercă Gârlici să-l lămurească— Da, ce, ai lucrat tu în locul meu, de mă faci chiulău’ se repezi"

iar l’ătraşcu— Nu el te-a făcut, Pătraşcule, îi strigă Dan care se cocoţase pe

un pat cu etaj, ca să observe mai bine scenă— Dar cine’— Natura

' Toată grupa izbucni în hohote Gluar şi cei căre n’auziseră gluma lui Dan, ghiciseră că o vorba de Pătraşcu şi râdeau cu hohote, numai ca să-l necăjească

Pătraşcu se întoarse spre Dan şi, cu buzele tremurând de furie, ii spuse

— Eşti un nesim ţit1 Toţi sunteţi nişte nesim ţiţi'îşi luă boneta şi ieşi afară în ploaie, trântind uşa dormitorului

El, chiulău. Auzi' Parcă ei se omoară cu lucrul Se leagă de el ca şi când ar fi Gârlici E l nu e de talia lui Gârlici El sboară b ine1 Gând vor sbura şi ei ca el, atunci să poftească să-i facă observaţii că nu munceşte Şi, în definitiv, el a venit aici să sboare. nu să care toată ziua planoarele în lungul şi în latul aeroportului

Da, să sboare' Numai că ploaia cădea mereu peste aeroport şi pe - cer nu se vedea mciun semn de îndreptare a timpului

Porni îngândurat spre atelier Ploaia îi răcorea obrazul Paroă-1 mai liniştea Dar nu' Trebuia să se întoarcă în dormitor' Să-i arate 'lu i Dan că el nu e Gârlici' Că nu se poate râde aşa pe socoteala lui îşi descheie bluza Ploaia 1 se prelinse pe piept ÎS rece' Prea rece' Un fior îl străbătu prin tot corpul îşi strânse repede bluza şi se în­toarse în dormitor

Când intră, se făcu linişte Poate că vorbeau clnar despre el Se îndreptă spre Dan, care se aşezase dm nou lângă radio

— Ascultă, Dane, începu dar Dan 1-0 tăie =curt— Nu vorbesc ou line'Simţea că toţi îl priveau E ra cu spatele la ei, dar le simţea pri­

virile şi 1 se părea că îl înţeapă zeci de suhţi Ce să facă ’ i Ii venea să-i dea un pumn de să-l facă una cu pământul Şi aparatul ăsta de radio, care-i împuia urechile cu o sârbă oltenească' De l-ar închide măcar

Se apropie mai mult de Dan, şi—i, puse mâna pe umăr

50

— Tu crezi că-ţi merge să-ţi baţi joc de mine9— Dar nu-m i bat joc de tine, îi răspunse Dan, ridicând dm sprân­

cene— Atunci ce fa c i9— Ascult radioGrupa era să izbucnească iar în hohote, când interveni Vesa— Vă rog să terminaţi cu prostule şi să nu mă faceţi să chem pe

tovarăşul instructor.— D u-te ş i-l cheamă, i-o reteză Pătraşcu— Nu: .,du-te ş i-i cheam ă1'1 interveni Luca. Poţi să vorbeşti şi mai ,

frumos, că doar n’ai crescut în pădure Şi te rog să-ţi bagi minţile în cap. Ce-i fi tu, mă, de nu ne laşi în pace9

— Inspector de sbor, sări Dan—• Taci, Dane' îi porunci VesaLuca se aprinsese deabinelea Se ridică dela masă şi se îndreptă

spre Pătraşcu Muşchii-i săltau nervos sub bluza suflecată— Ei, ia spune! Spune s’auzpn cu to ţii: ce a i9 Ce nu-ţi convine9

Hai, zi, dece-ai amuţit aşa dmtr’odată9 Uită-te la nune şi spune-mi dacă n’am dreptate. M’am legat eu vreodată de cineva9 Tu pe aero­port nu faci nimic Nici măcar nu te mai plimbi Te-ai plictisit Alţii să—ţi aducă planorul la start E adevărat9 Spune tu dacă nu e aşa Când vorbeşti eu câte unul, nu te rabdă mima să nu-1 iei peste picior Ia gândeşte-te E bine aşa? Nu cumva vrei să-ţi aducă şi cafeaua la pat9 Cum ai să te porţi tu cu elevii dacă o să ajungi cândva instructor de sbor, când acum, că eşti elev, şi-ţi trebue servitori9 Dacă te porţi tot aşa cum te.ai purtat-până acuma, nu te prea văd bine

— Nu se ştie, pentrucă sbor bine şi am aptitudini—- Cu caracterul tău, poţi să-ţi arunci aptitudinile la coş, îl sgân- -

dări iar Dan— Dinspre partea mea, poţi să faci ce vrei Nu mă interesează1

Eu atâta-ţi spun- pune osul la muncă şi mai lasă-ţi puţm dm în­gâmfare.

Şi- acum, te rog să nu mai faci gălăgie, că am de învăţat Că ştii eu nu chem instructorul' Eu te iau de turul pantalonilor şi te. arunc afară în ploaie

Uşa dormitorului se deschise şi intră Abrudan E ra ud, de se lipea bluza pe el Fusese în sat după lapte

— Dar ce smod o mai fi şi ăsta, le zise în loc de salut Bine că sunteţi aici Vreau să vă aduc la cunoştinţă că prin sat circulă svonuri n ) prea plăcute la adresa noastră

— Ce svonuri, întrebară elevii şi se adunară în juru l lui, uitând dintr’odată tămbălăul iscat de Pătraşcu

Abrudan se aşeză pe un pat, dar, cum Drăgan îi smulse repede pătura, căci 1-0 uda, se mulţumi să se razeme numai de el. începu.

— Staţi să vă povestesc. Intru în sat cu găleţile, ca să aduc lapte întâlnesc un cetăţean, îi dau bunăziua şi nu-mi răspunde întâlnesc altul, la fel. Ce-o fi cu oamenii ăştia, gândesc eu9 Mă priveau de parcă

51

aş fi fost un lup rătăcit prm sat. Noroc că-1 întâlnesc pe Ilie, băiatul lui badea Dămiă 1

— Ge mai veste-poveste, I l ie 9 îl întrebai— E de rău, tovarăşe elev,' îmi -răspunse S ’a svonit în sat că dum­

neavoastră vă lăsaţi cu planoarele peste sămănături. Cică până acum aţi târnuit toată holda lui jupânu-meu, Bârlea Nu ştiu cum e, dar oamenii dm sat îs tare supăraţi pe dumneavoastră Unii, mei nu se mai duc să-şi mai vadă pământurile de acolo. B a tata nici nu mai vrea să-şi sape cucuruzul Zice că dece să-l mai lucreze că şi aşa n’o să-i aibă hazna.

Ei, aşa se vorbeşte în sat Voi ce părere aveţi? încheie Abrudan povestirea

Elevii tăceau. Erau surprinşi de cele auzite dela Abrudan— A aterizat cmeva în săm ănături9 întrebă Vesa Eu ştiu că n' <

aterizat nimeniSigur că nu, întări repede Gârlici, de teamă să nu.şi aducă ci­

neva aminte că el aterizase odată lângă holda lui Bârlea-cârcium arul— Atunci cine-o mai fi scornit-o şi pe asta9 murmură Vesa' Noi,

în orice caz, va trebui să-i lămurim pe ţărani să desmmţim svonul O să vorbesc şi cu tovarăşul instructor.

— Mă gândesc, zise Drăgan, ce s’ar f i întâmplat dacă am fi aterizat cu adevărat de vreo câteva ori în săm ănături9 S’ar fi putut întâmpla.

— Cine ştie9 Am fi avut multă bătaie de cap cu oamenii îi răs­punse Dan.

— Da, întări Vesa Vedeţi9 Trebue s l fim cât mai atenţi la sbor Nu cumva s’atenzăm înafara aeroportului -

. . Gând toaca sună de cmă, elevii intrară direct în sala de me«e, fără să se mai adune Abrudan făcu apelul în timp ce mâncau Numai Pătraşcu lipsea. Stătea întins pe pat în dormitor, cu faţa înfundată în pernă Nu-i era foame

IV

Duminecă dimineaţa, pe .cerul adânc şi semn, începuseră să apară nouraşi ondulaţi), nori prevestitori de Vreme frumoasă şi şjboruri înalte Vântul care până mai ieri bătea în rafale ce-şi schimbau mereu direcţia, se liniştise Numai o ‘boare caldă flutura „mâneca de pe hangar. Până şi boarea aceasta care după spusele staţiunii meteorologice, avea să se transforme într’un vânt de 15—20 metri pe secundă, dădea zilei aceleia o mare însemnătate

Plouase patru zile în şir, ploaie măruntă şi ceţoasă cernută de nori cenuşii; ea făcuse aeroportul impracticabil

Patru zile se odihniseră planoarele în hangar obosite de truda sborului Patru zile, eleva s’au plimbat de îci-colo, au curăţit planoa­rele, au reparat mici stricăciuni, au1 citit, au dormit. Dm când în când, câte unul măsura cu privirea înciudată cerul cenuşiu, scămos de volburile norilor

52

Şi iată că în dimineaţa a cincea cerul se înduplecase Vremea rea fugise cu noaptea, alungată de zoiui zilei

Nu s’au mai odihnit în dumineca aceea Erau sătui de odihnă Au cerut sbor şi h s’a dat.

Planoarele şuerau prm văzduh cântece tinereşti de veselie, de biruinţă. Pe aeroport, zumzet de albine Elevii trăiau fericiţi beţia, sborului Doreau sborul mai mult ca orice In fine, după patru zile de lâncezeală, îl aveau, puteau să-l guste în toată plinătatea

Planoarele decolau şi aterizau unul după altul E leva alergau la start cu planoarele aterizate. „Mosorul11 slobozea aburi de locomotivă dm radiator Instructorul îşi ştergea mereu faţa năduşită de sudoare Telefonul sbârnăia, legând ordine scurte între start şi mosor

— Gata . întins A plecat mai repede'Aeroportul părea un imens cuib în preajma căruia mama-şi în­

vaţă pun să sboare. Şi şoimii se ridicau în slavă pe aripi fermecate făceau înconjurul cuibului şi se reîntorceau Şi alţii şi alţii sburau. Aceleaşi sboruri, aceiaşi şoimi

După amiază, în dormitor, fiecare elev îşi căuta ceva de lucru Ba îşi făcea ordine în geamantan, ba se bărbierea, ba îşi cârpea ceva. sau îşi călca pantalonii Numai Dan şi Gârlici se înţepau în vorbe Nu se putea lămuri care dintre ei făcuse mai multe greşeli la aterizare Dan îl chemă pe Vesa în ajutor.

— Hai, Vesa, spune şi tu de câte ori a aterizat Lexi tocmai în partea cealaltă a aeroportului

— E adevărat, nu zic, recunoscu Gârlici. dar mai ţn minte când prâslea ăsta mă luase pe mme punct de reper şi se ţinea cu planorul după m m e9 Fugeam Ia dreapta, planorul după mme Coteam „pre stânga, planorul în călcâiele mele Poate că-mi ateriza pe ceafă dacă n’aveam fericita inspiraţie şă mă trântesc la pământ

Pe Vesa era mai să-l pufnească râsul, când îşi aminti cât, de caraghios fugea Gârlici, urm ărit de planor Se stăpâni şi nu spuse nimic

Den căută ss se apere-— Am vrut. numai să te mai înviorez puţin, că prea te moleşise

soarele De-abia te târâi pe aeroport.— Nu-i adevărat, îl contrazise Gârlici Nu erai stăpân pe comenzi

Asta-i! " " ' ff!T’— Dar tu ai fost stăpân pe comenzi când ai aterizat dincolo de

aeroport, în marginea’ holdelor9 Dacă toţi elevii ar ateriza ca une. nu cred să mai recolteze ţăranii ceva dm semănăturile din jurul nostru

— Dece, Dane, întrebă Vesa— Cum, dece? Păi dacă am ateriza fiecare în holdă sau în poium -

bişti, nu le-am tace harcea-parcea9— Dar a mai aterizat cineva în afară de Gârlici, dincolo de aero­

port 9 Nu, zise Gârlici Dar, şi eu. numai o singură dată am trecut dincolo

53

— Vezi, Dane, că n’ai dreptate1 zise Vesa Nuuunul dmtre noi n’a aterizat în semănături. Voi ştiţi doar dece badea Dămlă nu-şi pră­şeşte jugărul de porumb din marginea aeroportului’

— Da, răspunse Dan— L -a dădăcit crâşmarul, să nu-1 prăşească Gi-că noi şi aşa o

s;i î-l rupem, aterizând în el— Ia auzi! se m iră Gârlici. Acum îmi dau eu seama cine a lansat

svonul ăsta Ştiţi ce ’ Haideţi să mergem la Dămlă şi să vorbim rit el s l - i arătăm că noi nu avem de.aface decât cu aeroportul!

— Da, ar fi bine şi aşa spuse Vesa gânditor Eu însă m’am izanrit la altceva

— La ce ’ întrebară Gârlici şi Dan, curioşiVeaa se apropie mai mult de ei, ca şi când ar f i vrut să le spună o

taină mare II împinse cu arătătorul pe Gârlici— Tu ai avut vreodată o sapă în mâna ta ’— E u ’ N’ai văzut tu grădiniţa mea de- f lo r i’ Cine o îngrijeşte’ Eu'— Bun, zise Vesa Dar tu, Dane’— In fiecare vacanţă plec Ia ţară Şi acolo lucrez la câmp cu nu-

mcul— Foarte bine, spuse Vesa satisfăcut Uitaţi-vă ce propun eu- cei

mai mulţi dintre noi sunt dela ţară, sau cunosc treburile agriculturii Ge~ar fi să prăşim noi porumbul lui badea Dămlă? Am desminţi şi calomniile cârciumarului şi l-am face şi pe badea Dămlă să-şi schimbe părerile despre noi. Ce ziceţi’

— De acord, zise Gârlici— La ordm, glumi Dan Şi începu să se îmbraceRămaseră înţeleşi cu toţii Luară sape dela magazie şi porniră

spre porumbiştea lui DămlăDan se întoarse în dormitor II văzuse pe Pătraşcu dormind şi

voia să-l cheme şi pe el II trezi— Pătraşcule, tu nu v ii’ '— Unde’— Să prăşim porumbul lui badea DămlăIar se leagă de mine, gândi Pătraşcu Se ridică într’un cot şi-1

privi încruntat— Dar ce. eu am venit aici să prăşesc porumbul leneşilor sau

să învăţ să sbor’ Ce, adică eu îs servitorul lui bad^a Dămlă al tău ’ Auzi, domnule, să-i prăşesc eu porumbul’ Hai virează, până nu-ţi lansez pantoful în cap Cabrează băiete, că te’nscriu în vrie şi ai s’atenzezi forţat pe duşumea’

— Bine, Pătraşcule, îi răspunse Dan. depărtându-se Ştiam că n’o să Vii, dar te-am chemat ca să nu zici că n’ai ştiut Somn u şor’

Pătraşcu privi lung în urma lui Dan, care se îndrepta spre porum- bişte îşi plimbă apoi privirea prin dormitor Nu era nimeni Dece-i spusese Dan că era sngur că n’are să m eargă’ Ar fi trebuit să-i vor­bească mai frumos. Dar nu se putuse stăpâni Auzi, să-l trezească pe el, pentru porumbul lui badea cutare Să-l prăşească ei, dacă n’au

54

altceva mai bun de făcut! Şi totuşi, parcă era aşa de pustiu în dormi­t o r . . . ce-ar fi să meargă şi el? Pe dracu’ l Treaba lor E l nu merge' Luă o carte Şi începu să citească . . .

...G ând ajunse Dan la porumbişte, elevii şi începuseră lucrul II văzu pe Drăgan că nu prea se pricepe Se duse lângă el şi începu să-i explice

'• — Uite, Drăgane, cum se prăşeşte Vezi? Razi toate buruienile de pe lângă tulpină, şi pe urmă adum pământul în ju r Uite aşa' Bine?

. — înţeles, tovarăşe şef de brigadă, glumi Drăgan şi începu să sape' după explicaţiile lui Dân . ■"

1Marţi dimineaţa, veni Dănilă cu sapa pe umăr să-şi vadă po­

rumbul Se uită la, el, intră în pământul .proaspăt scurmat şi nu-i venea să-şi creadă'ochilor, buruienile zăceau ofilite, tăiate din rădă­cină de sape neştiute. îş i răsuci o ţigară şi se Îndreptă spre aeroport.

— Tovarăşe instructor, se adresă instructorului, nu ştiţi dumnea­voastră cine m i-a 'săp at cucuruzul? Mare minune cu cucuruzul meu' Săptămâna trecută era plin de buruieni şi zău că nu mă trăgea inima să intru cu sapa în el"

_ Dece, bade D ănilă’ îl întrebă instructorul— Că zisese crâşmarul Bârlea: „Măi Dăm lă' Degeaba ai semănat

.tu cucuruz acolo lângă aeroport, că tot n’o să' ai haznă de el— Dar dece zicea cârciumarul să nu sameni, îl întrebă Vesa,

din mijlocul grupului de elevi care se adunaseră la startNu se mai sbura Toţi erau curioşi să-l vadă pe Dănilă în faţa

porumbului prăşit F iecare simţea o mulţumire în suflet pentrucă-1 ajutase pe acest om . Până şi Pătraşcu se apropiase şi sta rezemat de aripa unui planor.

Dănilă se scarpină la ceafă. îşi scoase tabachera şi-şi mai răsuci o ţigară

— D’apoi, să vedeţi dumneavoastră, zicea crâşmarul că degeaba prăd sămânţa, că dumneavoastră o să vă lăsaţi cu planoarele tocmai pe cucuruzul meu. Zicea că până o să învăţaţi să le conduceţi o să treacă mult timp şi o să vă lăsaţi unde vor ele- pe case. în lanuri

— Şi în porumbul dumitale'— D a' Tocmai aşa ; -— Şi dumneata l-ai crezut, nu9 — îl întrebă Vesa ”— Păi, cum să nu-I cred, că doar crâşmarul nostru e om cu stare— Da lăsaţi-1 în păcatele lui, continuă Dănilă nerăbdător, lăsaţi-1

şi spuneţi-mi, pentru numele lui dumnezeu, * cine m i-a săpat cucu­ruzul 9

— Noi' îi răspunse Vesa, zâmbindDănilă privi pe rând, când la porumb, când la Vesa, când la grupă ;

Mirarea îi încreţise fruntea. Piloţii îi săpaseră cucuruzul! In' loc să î-l fărâme, să i-l rupă, ei îl îngrijeau Asta n’o mai putea înţelege

55

Nu mai spuse nimic. Nici bUnăziua nu le dădu, ci se întoarse, pă­şind încet, spre pământul Iui

De atunci venea mereu pe la aeroport In fiecare zi strângea lapte dm sat pentru sburători.

Seara îşi aprindea stelele pe bolta albastră a cerului, când Luca şi Abrudan, ca în atâtea seri, de-o vreme încoace, urcau dealul mer­gând spre sat. In mâini aveau câte o găleată în care aduceau laptele pentru cafeaua de dimineaţă. Mergeau în fiecare seară în sat câte doi elevi după lapte. De obicei, mergea Luca, Abrudan sau Vesa cu câte W u l din grupă Lui Luca îi plăcea foarte mult să stea de vorbă cu badea Dănilă, cu băieţii

— Iţi aminteşti, vorbi el, când a venit badea Dănilă la noi şi şi-a găsit porumbul prăşit?

— Da! Gât era de încurcat Nici nu mai ştia ce să spună— Gârciumarul ne pictase în culori prea puţin luminoase Poate

unde ne poartă pică pentrucă am făcut aeroportul pe pământul lui'.— Poate şi asta' zise Abrudan, dar e şi' altceva! Tu eşti orăşan,

n’ai avut de-a face cu ei Eu îs din Vidra, de pe Valea Aneşului Mic. La noi, cercurarii şi dogarii s’au strâns să lucreze în comun Au for­mat o cooperativă. Şi ce crezi că ,a făcut m orarul9 Că la noi în sat morarul e cel mai înstărit Era cât p’aci să destrame cooperativa eu svonuri şi şoapte de-ale lui. Toţi sunt la fel, Luca dragă, toţi sim t .■ făcuţi din aceeaşi plămădeală. Viperele' — şi Abrudan scuipă cu scârbă gândindu-se la bogătoii satului lui şi la domnu’ Pop care le_topise pădurile.

. Ajunseră în sat La margine era căsuţa lui Dănilă, izolată de celelalte Bătură' în stâlpul dela prilaz:

— Bade Dănilă'Uşa dela tindă se deschise şi ieşi în prag o femee înaltă, cu faţa

plină de riduri, cu şuviţe brum ăm în păr Lelea Ana, femeea lui badea Dănilă

' - l

— Bine venirăţi la noi, le ură ea, apoi îi invită să intre Haideţi, intraţi în casă, că am nişte pere bune, anume pentru voi

Tinerii intrară în casă, trecând prin tinda întunecoasă în fundul căreia licărea focul din gura cuptorului. In tr’o oală de tuci m ăm ăli- guţa dădea în clocot. înăuntru, pe perete, deasupra unui calendar îngălbenit de fum ardea o lampă de petrol. La lumina ei pâlpâindă, lucrurile din casă se alungeau şi se micşorau în tremurare de umbre. In tr’un colţ, un pat acoperit cu o cergă roasă de vechime. In mijloc, ' o masă acoperită cu o faţă albă Pe lângă pereţi, în juru l mesei, două lădoaie vechi, moştenite dela cine ştie care strămoş. Pe pereţi, un şir de blide atârnate. L a grindă, linguri, cuţite şi furculiţe înfipte într’o, şipcă Lângă pat, la picioare, soba neagră şi roasă de foc. In juru l

56

s-obei erau înşiruite vreo cinci, şase oale în care elevii-piloţi ştiau că e lapte pentru ei.

' Se aşezară pe un lădoi şi Abrudan întrebă:— Dar cum numai singură, lele Ană9— D’apoi numai, răspunse femeea, punându-le pe masă un blid cu

pere Le-am cules anume pentru voi— Dar badea Dămlă unde-i9— Unde0 La coasă, la Bârlea Că n’o da dumnezeu un trăsnet să-I

tune şi pe crâşmarul ăsta— Dece, Iele Ană? întrebă mai departe Abrudan V’a făcut ceva9— Ceva9 Ne-a făcut, cum să nu ne facă, n’ar avea haznă de ce

'şi-a strâns pe lângă casă Că tot pe nedreptul a strâns Credeţi voi că nu ne albăstream şi noi ’o casă mai ca lumea şi nu mai prindeam - şi noi gura pânzei, dacă n’am fi fost mereu datori la e l9 Ehe, bunu-i dumnezeu, dar cred că până la urmă tot i se şperlesc lui ochii

— Dar dece eşti aşa supărată, lele Ană9 o descusu Luca— Cum să nu fiu supăratăi Uite, pe copilul ăsta al nost, Ilie,

l-a băgat Dămlă slugă la Bârlea Bietul copil, demult tot vrea să iasăEI, cică vrea să se facă pilot, ca voi, aşa Tată-său, să nu-1 audă! Eu am zis că decât Ia Bârlea, mai bine sboare ’n văzduh!

— Dar dece-1 opreşte badea D ăm lă9— Uite, aşa l-a sucit capul crâşmarul Ci-oă să nu-1 lase la şcoală,

că se prăpădeşte Sărăcuţa de mineUşa dela tindă scârţâi şi în casă intră Dănilă Ana îi aruncă o-

privire întunecată, apoi îi întoarse spatele, vârîndu-şi nasul în oale.— Bună searai— Bună, bade Dănilă, îl întâmpină Abrudan Dar ce eşti aşa

plouat9 Parcă nu ţi-s toate oile acasă ■— Nu, măi feciori, măi Oile mele încep să se împrăştieSe aşeză pe lădoi lângă tineri şi oftă Ana îl luă în primire— Oftează, da, oftează, că toată viaţa ai oftat Până la urmă tot

cu oftatul ai să te-alegi— Lasă-mă, muiere. în pace, că-s ostenit şi n’am poftă de ceartă

în seara asta. Am dat cu coasa toată ziua— Că doară nu pe fânaţul meu ai cosit Te-ai legat de Bârlea,

de stăpânu-tău ucigă-1 toaca— Da lasă-m ă focului meu, muiere, nu mai toca atâta. Toată

viaţa m i-ai tocat în urechi Mă mir cum de n’ai făcut bătături pe limbă Lasă-m ă să mai schimb o vorbă şi cu oamenii aceştia

Se întoarse spre ei:— Nu Laţi văzut azi pe I l ie 9 îi întrebă— Nu, răspunse Luca Dar ce-i cu el?— Mare bătaie de cap îmi mai dă şi copilul ăsta, îngână bătrâ­

nul. Iar a fugit dela Bârlea. I-a intrat în cap să plece dm sat Acum ei-că vrea să se facă p ilo t1 Auzi9 de-abia are şapte clase primare şi să se încumete să sboare! Ferească-m ă dumnezeu1

57

— Şi ce-i dacă are numai şapf.e clase? O să înveţe el mai mult, că -are cap, nu ca tine, se oţărî Ana

— O fi având, nu zic bai dar nu.i destul să ai cap Trebue să a.i în el şi glagorie Aşa-i cum zic, muiere ' ,

— Eu, interveni Abrudan, zic că lelea Ana are dreptate Dacă lui Ilie îi place aviaţia, lăsaţi-1 să urmeze şcoala ,

—Eu, sări Dănilă, să-l trim it eu la moarte? Da ce crezi c’am .bolunzit9 Să mi-1 aduceţi schilod ori beteag9 Să n ’aibă cine mă îngriji la bătrâneţe9

— Că aşa cum îi porţi tu de grijă, o să te ţină el bine N’avea teamă că n’o să uite că 1-ai făcut să-şi mânce tinereţea în casa lui Bârlea

— Taci, muiere, taci pentru numele lui dumnezeu, taci Taci moară neferecată, se aprinse Dănilă. Taci meliţă nestăpânită, taci pielea satanei, taci. nu mă face să-mi pară rău că nu ţi-am jucat

•căluşerul pe spate— Na, joacă acum, şi se întoarse cu spatele spre el, pentru a-i

arăta că nu se teme. Joacă, tăntălău bătrân ce eşti Copilul ţi 1-ai dat slugă la Bârlea, la bogătoiul satului şi tu dm mămăligă cu borş nu

-mai ieşi Ce faci tu cu trei jugăre, când toată vara munceşti la bogaţi9 Să-ţi sape alţii cucuruzul' Vezi cât de bine te-a învăţat crâşm arul9 Parcă băieţii ă jtia n’ar avea altceva de lucru decât să-ţi rupă cucuru­zul tău Vezi că în loc să ţi-1 rupă, ţi I-au săpat Ascultă de crâşmar şi nu-1 lăsa pe Ilie la şcoală' Nu-1 lăsa, că poate ţi-a mulţumi el când a fi mare

— Lăsaţi-o, nu vă luaţi după ea1 Aşa e ea' Mai ales de când a învăţat să buchisească şi răsfoieşte gazetele, nu-i mai intri în voie. se scuză

IDănilă, răsucindu.şi încurcat o ţigară Le întinse tabachera: fum aţi^ Hai. faceţi-vă câteo ţigară

Luca zâmbi, refuzând tabachera E ra încurcat rău Dănilă— Ştii bine că tuşim de tutunul dumitale •— Aşa e, bată-vă norocul' Aşa e' Uitasem— Dar voiam să spun, continuă Luca, voiam să spun că lelea

Ana are dreptate— Da, are dreptate, întări Abrudan Dece nu-1 laşi pe băiat la

şcoală9 Câţi piloţi au căzut şi-au murit de când ştii de şcoala asta9—• De murit, n’a murit mciunul, îi drept, răspunse Dănilă, dai

mu-1 poţi pune pe ih e cu ei Nu-1 poţi pune alături de voi E l îi dela ţară, nu se pricepe el la m aşinăriile alea

— Dacă nu se pricepe, are să înveţe, căută Abrudan să-l convingă— Parcă alţii s’au născut învăţaţi, interveni iar Ana— Taci, m uiere' Vezi-ţi de mămăliga ta şi nu te mai băga în vorba

-omului Bău a făcut acela care v’a dat şi vouă drepturi Nu mai poatescăpa omul de voi.

— Ba bine a făcut!— Bine, bine! Pune mămăliga pe masă şi om mai vedea noi Să

vedem cum o mai fi . .

-58

Elevii luară laptele şi porniră spre şcoală Nu era pruna datăcând asistau Ia asemenea discuţii. Se obişnuiseră cu ele. De când cuşcoala lui Ilie. se dusese liniştea din căsuţa lui Dănilă E l trăgea într’o parte, nevasta în alta

Se făcuse târziu.— Să ştii că s’a culcat grupa, zise Abrudan. E târziu— Poate, răspunse Luca gânditor şi iuţi pasul.La şcoală,’ grupa se strânsese în juru l instructorului întinşi pe

iarbă, lângă terenul de volei, cântau. V ictoria îl rugase-— Tovarăşe instructor, mai spuneţi-ne ceva despre aviaţie1— Ge să vă mai spun, copii9 Mi-am golit aproape traista cu în­

tâmplările Mai bine să cântăm ceva. Vreţi să vă învăţ un cântec nou?— Daa, răspunseră în cor, elevii.— Atunci .fiţi atenţi. Cântecul se numeşte „Imnul aviatorilor so­

vietici". Ascultaţ:-11 — şi începu să cânte cu o voce tărăgănată de tSnor: , k

Gând plouă pe înserat, pe înserat, pe înserat,Aviatorii ’ntorşi din luptă veseli stau la "sfat . -

Noaptea u învăluia cu um brele ei calde de vară. Până departe răsuna cântecul elevilor. -

Şi-un cântec drag, cuprihşi de dor, eu cântă ’n cor ..

V

Peste câmpii şi dealuri se revărsa arşiţa verii Sub razele soarelui spicele s® îngălbeneau Lunca Someşului părea o imensă mare de aur pe care vântul o încreţea în valuri fâşâitoare, purtând pe deasupra lor pâcle de praf gălbui. Nouraşi albi din înaltul cerului desenau peste holde umbre’ călătoare ce luau cu ele frânturi dm pâclele galbene şi le duceau departe. . ,

Pe dea’supra lor, planoarele se înălţau tot mai 'sus, spre înaltul cerului. Tot m ai liberi se simţeau elevn-piloţi în aer, tot mai fru ­moase şi mai plăcute deveneau sborurile Fanionul instructorului se ridica dm ce în ce mai rar în aer, corectând dm ce în ce mai puţme greşeli. Se sbura îm curenţi termici, se patrula pe deasupra pantei De dimineaţa dm zori, până seara târziu, pe deasupra aeroportului sburau neîntrerupt câte două, trei planoare

Gârlici, instalat comod iii carlinga planorului, sbura lm peste holde. Aerul era cald, aproape fierbinte Planorul se urca încet, luat în vâr­tejul unui curent termic „Variometrul11 îşi_ oprise arătătorul peste cifra unu, deasupra liniei roşii ' ■>

— Un metru pe secundă, îşi zise Gârlici-, privind aparatele .de bord' Asta înseamnă că urc spre nori în fiecare secundă cu câte un metru. D a1 Urcai Cu fiecare secundă se depărta de pământ cu câte un metru Dacă ar putea să pătrundă mai în spre centrul vârtejului, să-şi accen­tueze urcarea, ce bine-ar fU Uite, colo, deasupra holdei, câtpva. hârtii învârtmdu-se într’un v â rte j’

59

îndrepta planorul spre locul unde credea că e mijlocul vârte­jului şi începu să „spiraloze". Făcând v ira je în contra curentului termic, Gârlici zâmbea satisfăcut Acul variometrului se ridica me­reu. Oscila între doi şi trei metri Cercetă dm nou aparatele de bord Sbura la o înălţim e de şapte sute de metri şi urca mereu . Viteza

i nu i se părea prea mare Dacă ar specula viteza, .ar putea urca mai repe­de! Ia, să încerce! — Şi începu să tragă uşor de manşă, cu privirea aţin­tită asupra variometrului . . . Vântul şuera în aripi. Jos, pe aeroport se lansa alt planor. Oare cine sboarâ9 V ictoria? Ba, nu! Luca îşi adusei aminte că instructorul schimbase ordinea de sbor Luca, da,

da, elj II cunoştea după felul cum se declanşa de cablu Şi aci greşeşte Luca Presează prea mult manşa în momentul declanşării şi, în felul acesta pierde din înălţime . Uite-1 că se apropie. Probabil că' a ob­serv ate i el „termica11 Dar e jos, jos de to t.

Mai trase puţm manşa Gânduri repezi îl năpădeâ.u Nu fuseseniciodată în nor Din grupa lor nu sburase în nor decât Dan Svârlugade Dan stătuse atunci aproape o oră în aer. Cme ar fi zis despre el că osă poată sbura9 Era cel mai firav dm grupă Cel mai firav, dar .şi celmai guraliv Şi nu se lăsa' Oricât de grea ar ii fost munca. Dan şi-oducea la bun sfârşit, cum zicea instructorul

1 »Şi astfel, luat de gânduri, Gârlici urca mereu Departe, se desfă­

şura oraşul cu acoperişurile roşu, cu străzi întortochiate încercă să identifice cartierele, apoi clădirile mai mari, după forma şi felul aco­perişurilor Colo e Teatrul National' I se părea chiar că zăreşte deasupra in trăm cei doi lei înhămaţi la car Lei înhăm aţi' Ce, idee' Zâm br amuzat şi-şi plimbă privirea către oraş Aci, în oraşul acesta se născuse Aci\ copilărise, crescuse, aci învăţa Ii era drag Clujul la fel cum îi era dragă grădina cu flori dm faţa casei Şi florile ' Oare cme o fi stropind acum flo rile0 Desigur, mama. , »

Pe frunte-i apăru o cută care se adânci ş i-i strânse sprâncenele până când se uniră, formând aproape o singură linie dreaptă Oare mama e tot supărată9, . Când începuse şcoala de sbor, a fugit de-acasă Nu voia mama să-l lase. Ii era teamă să nu 1 se întâmple ceva r ă u .Şi de câte ori mergea acasă îl privea cu ochi umezi dar nu-1 mai oprea Ce liniştită s’a prefăcut mama Iui. Sâmbătă, când fusese acasă' Ce linişte era acasă' Ce linişte e şi aici în a er . . Dar oare, dece e linişte? Dece nu mai vâjâe, vântul9 Fulgeră cu privirea vitezometrul, nu cumva se defectase9 Dece arăta numai douăzeci de kilometri, când trebuia să arate cel puţin .cincizeci9 Oare hu se anga­jează în v rie9 îm pinse,m anşa până în tabldul cu aparate, dar prea târziu' Planorul se înclinase spre stânga (întotdeauna apăsa mai

, mult cu stângul pedala palomerului) şi se „angajase" Cădea răsu- 'cmdu-se, ca nn vultur lovit de glonte în mimă

Luca era încă în aer când Gârlici se prăbuşi. Căuta curentul ter­mic care-1 urcase pe Gârlici Intrase în curent şi începuse să urce în spirale, când trecu pe lângă el planorul lui Gârlici, înşurubându-se cu botul spre pământ II urmări cu privirea _şi văzu cum planorul

60

lui Gârlici luă contact cu pământul. Se înfipse cu botul şi cu o aripă in pământ Fuse.a ju l se frânse în două, partea dm urmă sări .la vreo câţiva metri de locul căderii Elevii de pe aeroport se apropiară în grabă de locul accidentului.

D intr’o aruncătură de ochi, Luca îşi controla aparatele de bord totul era în ordine! Mai împinse puţin manşa, părându-i-se viteza prea mică, apoi îşi pironi dm nou ochii asupra planorului căzut Do sub dărâmături, elevii scoteau trupul pilotului. Trupul m ert al unui coleg de-al lor, care-şi frânsese aripile Oare e m ort9 Un fior îi fu r­nică prin şira spinării Un mort în grupa lo r '. . Nu mai putea ră mâne în aer. Risca să se prăbuşească şi el începuse să-i tremure mâna pe manşă Dm nou ura pământul îl îngrozea apropierea de el

Puse planorul în pantă de coborire şi se îndreptă spre aeroport Privi spre pământ şi un nou fior îl străbătu Dar dacă, cme ştie, nu va

putea ateriza bm e9 Dacă se va sfărâma şi el de păm ânt9 Uite-1 cum creşte! Gata, gata să-l înghită! Oare cum va ateriza9 — Bm e! h răs­punse o voce din el şi în fa ţă-i apăru chipul lui Meresiev Lupta aeriană, curajul cu care acest erou înfruntase duşmanul îl mai li­nişti. Nu! Nu trebuia să tremure! Doar e pilot! Şi nu toţi pnoţn cad Scoase frânele şi accentua panta de coborîre Trecu" pe deasupra ca­reului la o înălţime de cmci metri şi ateriza aproape de capătul aero­portului Ateriză bme, dar lung, lung de tot. Ieşi dm carlingă, întoarse planorul cu aripa in vânt şi se aşeză pe vârful aripii Nu mai venea nunen; să-l ducă Ia start Colega parcă uitaseră ne el

Toată grupa era adunată în jurul planorului căzut Victoria era îi' planor, gata să-şi ia sborul când Gârlici cern, val-vârtej, şi se isbi ue pământ m lr’un nor de colb Se deslegă şi iugi, împreună cu cei lalţi colegi, spre locul accidentului U scoaseră pe Gârlici de sub dărâ­mături Era leşinat Galben ca un mort II aşezară pe iarbă şi începură 'ă-1 desbrace N’avea nicio rană serioasă Numai o sgârietură la p i­ciorul stâng, din care se prelingea o dâră de sânge

— Oare e ră n it.ră u 9 — întrebă Dan, privind sgârietură îşi dete însă soama că întrebarea nu prea era potrivită şi se retrase cu teamă Voise numai să spună ceva >că prea tăceau cu toţii *

Gârlici începu să prindă viaţă. Roşeaţa îi rumeni în obraz Auzise pe semne întrebarea lui Dan, căci deschise un ochi şi privind spre planor, m urm uri. \

— Rănit? Da, da' E rănit rău N’o să mai sboare niciodată Păcat, că era un planor ascultător.

— Auzi, lui de planor îi arde acum, zise pătraşcu oarecum revol­tat El ou un picior în groapă, şi se mai interesează de planor!

— Da, se interesează, pentrucă e pilot, nu chmlău ca dumneata, i-o reteză scurt Victoria.

Pătraşcu voi să-i demonstreze că el nu-i „chiuiau1', să-i arate că ea o fată, oricât ar încerca, nu va putea sta niciodată alături de un

61

băiat, dar se retrase Nu era locul şi mei momentul potrivit Luă căru­ciorul şi se îndreptă spre locul unde aterizase Luca,

Gârlici fu aşezat pe targă şi porniră cu el spre infirm erie— Staţi, zise Gârlici şi încercă să se ridice Nu mă duceţi mcăeri.

că doar n’am murit— Nu, Lexi, vedem noi că n’ai murit, dar poale că s’a rupt ce\a

în tine, îl lămuri Abrudan— Ge să se rupă9 N’am nici pe dracu1 Tovarăşe instructor, sa

adresă instructorului, nu-i lăsaţi, că pe urmă iar o să râdă de mine.— Trebue, Lexi, trebue zise instructorul, privindu-1 sever Am

pierdut planorul şi nu vrem să te pierdem şi pe tine Ai aterizat cam brusc, de! — Haide, duceţi-I'

Gârlici se întunecă la faţa se culcă cuminte şi porniră spre in­firm erie

Planorul fu transportat la atelier şi viata de pe aeroport îşi reluă cursul.

Instructorul observa cu multă atenţie sborurile II văzuse pe Luca aterizând şi din sborul lui înţelesese că prăbuşirea lui Gârlici îi in­fluenţase adânc pe unu elevi Trebuia un exemplu plin de tărie ca să le ridice moralul-

Victoria se urcase dm nou în planor şi aştepta, semnalul de plecare Instructorul îi aranjă chingile ce-o legau de planor: t

— Victoria, ai grijă, îi spuse aproape şoptit E primul sbor după accident Vezi cum sbon ' Trebue să faci un sbor bun. Luca s’a cam speriat Tu trebue să-i arăţi că poţi mult

— Voi face un sbor bun, tovarăşe instructor, îi zâmbi fataInstructorul îi puse mâna pe umăr— Victoria, dacă crezi că nu vei putea, dacă eşti şi tu emoţionată,

lasă mai bine pe altul să sboare.Ea se roşi puţin de necaz Oare n’avea încredere în ea9— Nu, tovarăşe instructor, îi răspunse Voi sbura şi voi sbura bine,— Bine, Victoria, am încredere în tine Se întoarse spre telefonist—• Gata'— Gata, repetă telefonistul şi planorul îşi luă sborulPătraşcu luase căruciorul şi pornise, supărat spre Luca Are să-i

ceară el socoteală Victoriei, pentrucă-t insultase în faţa grupei Ce crede ea că dacă e singura fată dm grupă. îşi poate permite to tu l1 Ii va arăta el că nu e chiar aşa

Trecea tocmai prm dreptul colinei, la poalele căreia făcea balan­sări" grupa â patra Grupa aceasta venise de vreo câteva zile la şcoală" şi era formată în m ajoritate din flăcăi din sat Pătraşcu nu prea avea încredere în puterea Io b , însă instructorii erau mulţumiţi până acum' Partea teoretică a sborului mergea destul de greu, însă la practică pro­miteau mult. Când îi zări Pătraşcu îşi aruncă necazul într’o în­

ju ră tu ră :— Mama lor de ţărănoi Şi ăştia vor să facă aviaţiei Toţi elevii cre­

deau în puterea grupei a patra, numai el şi cu Gârlici nu Cu Gârlici

62

putea să discute mult despre această grupă fără să fie contrazis D ar numai despre asta putea vorbi cu Gârlici Cât ce începea să.vorbească despre altceva, Gârlici îl lua peste picior — Să fie al dracului şi ăsta' E la fel ca ceilalţi

Ajunse la Luca Luară planorul şi porniră spre startLuca observase tot timpul sborul Victoriei Sbura ca întotdeauna,

bine Straşnică fată, gândi el şi după ce ea ateriză, căută s’o întâlnească— Victoria, ai sburat mai bine ca niciodată, îi zise strângându-i

mâna. 3— Da, am sburat, răspunse ea serioasă Am vrut să arăt unora ac-

centuă acest cuvânt, că un pilot nu se teme de umbre— Adică eu, se simţi vizat Luca— Poate că şi tu In ultimul timp sburai mai bine Incepuseşi să te

gândeşti mai mult la sbor Azi— Da, V ictoria' Azi mi-am dat din nou seama că acolo sus nu sunt

decât un fulg în puterea vântului Când Gârlici a trecut pe lângă mine, învârtmdu-se in vrie, m i-a p ierit pofta de toate Aproape că invidiam pe cel din urmă om care, oricum ar merge simte sub talpa pantofului siguranţa trotuarului Mi-a fost frică, da recunosc, dm nou m i-a fost frică de pământ ' ’ —

Victoria îl asculta cu atenţie E ra atât de greu de înţeles băiatul' acesta. Să fie fată, cum l-ar lua cu ea, î-ar explica pe larg cum proce­dează ea, cum că comenzile, ce sim te1 L -ar face să înţeleagă, că în avia­ţie curajul joacă un rol foarte m are; şi doar ce-i cu ra ju l9 Răbdarea şi iuţeala în mişcări O scrâşnitură de dinţi şi prim ejdia a trecut Si totuşi ..

La şedinţa de lucru a organizaţiei îşi luase angajamentul să-l ajute Ou ce-1 a ju tase9 Trebuia să întreprindă ceva Dar cum9 Când el o privea în ochi, o cuprindea un fel de neîncredere în puterea ei de a-i explica, de a începe măcar o astfel de discuţie Şi to tu ş i. . tre- buia'»Nu putea să-l lase aşa Trebuia să-l facă să creadă cu putere în forţele sale!

Se aşezară pe iarbă, destul de departe de echipa lor Ea îi luase mâna

r— Ce mâna mare ai tu, Luc' Nici nu-mi vine să cred că tremură când strânge manşa în sbor U ită-te la a mea, — şi-şi alătură mânuţa ei Vezi ce mică e 9 Deabia poate cuprinde manşa .

— Ş i'to tu şi, o întrerupse Luca, mânuţa ta conduce cel puţm de zece ori mai bine planorul decât a mea

— Da, Luc, îl conduce M’aş subaprecia decă aş nega Dar tu nu le-ai întrebat niciodată dece?

El privi undeva în zare Poate că urmărea planorul ce .spirala pe de-asupra lor ' 1

— Haide, spune, Luc, insistă ea— Ce sa spun? E adevărat, m’am gândit eu la asta şi chiar de multe

ori m i-era necaz pe'-fine Dar dacă tu ai aptitudini, dacă tu simţi sbo­rul, cum zice tovarăşul instructor .

63

— Nu e asta, Luo! Nu e! Să-ţi spun eu care e cauza. Eu cred foarte mult că pot să sbor bme. Sunt sigură că pot să sbor Când am plecat la sbor, colegele mă priveau cu neîncredere Ei bme, vreau să le arăt că pot să sbor . . . Când sunt în aer, mă gândesc numai la sbor şi astfel pot să imprim'dm timp planorului orice mişcare vreau Uite, de exemplu, Gârlici El sboară bme. Ca şi m ine' Dece-a căzut9

— Cred că dm neatenţia— Din neatenţie, adevărat1 E l e foarte distrat Dar asta va fi o

‘lecţie bună pentru el, dacă se va mai reîntoarce în av ia ţie ..— Se reîntoarce, Victoria, n’avea grijă, se va reîntoarce chiar

mâme, se repezi Luca, uşurat că a găsit altă temă. Acum stă la in fir­m erie şi probabil j'oacă şah cu san itaru l.

Victoria observă intenţia lui Luca de a-se abate dela subiect şi continuă să vorbească şi ea despre alte lucruri Pentru azi era destul Mâme va încerca iar să trezească mândria în el Şi zi de zi vor sta de vorbă până când Luca va deveni un sburător bun

VI

Trebue să-l ajute pe L u ca ' Era o sarcină ce şi-o luase cu mult înainte de şedinţă Vorbise de multe ori cu instructorul despre felul cum ar putea fi ajutat. întotdeauna instructorul îi spunea:

— Tu vei putea să-l a juţi mult mai bine decât oricare altul Luca e un sburător bun, dar nu prea crede în puterea lui In sborul lui nu 1 vede altceva decât greşelile Tu îi eşti colegă, eşti mult mai aproape de el. E l crede în sborunlo tale Ar trebui să încerci să-i arăţi cum sbon >> tu, să-i descrii pe larg simplicitatea comenzilor Tu ai să p oţi1 In mine vede prea mult pe instructorul dela start Inima voastră e tâ­nără şi plmă de vomţă

Numai că V ictoria nu prea vedea cum ar avea ea o influenţă mai statornică asupra lui L u c a . Vedea în el un om matur, serios Ii ur­mărea îndeaproape sborurile şi parcă-i era ciudă pe ea, când lui' Luca nu-i reuşea un sbor Ce să facă? Cum să se apropie de el, să-i spună că a sbura e un'lucru destul de simplu, să trezească mândria de sburător în e l9

După discuţia ce-o avuseseră, ea se temu un timp că-1 descurajase, pentrucă Luca devenise tăcut. Părea mereu preocupat de o problemă pe care n’o poate deslega.. Nici dumineca nu mai mergea în oraş Se ascundea pe undeva şi nu mai da nimeni de e l . .

In dumineca asta, V ictoria se hotărî să rămână în şcoală Se plimbă toată dupămasa pe deal şi prin apropierea şcolii, nădăjduind că o să-l întâlnească, dar zadarnic Parcă intrase în pământ

II găsi târziu de tot, în hangar Auzise de afară sgomot şi intrase Se strecură încet pe uşă şi se ascunse după un planor. Luca era în­tr ’un „Baby“ şi făcea exerciţii de teme de sbor, comandând cu glas tare

— Ca să luăm priza de aterizare, facem un viraj de nouăzeci de grade, la timp potrivit Dăm, în acelaş timp. manşă şi picior spre stânga.

64

până când planorul se înclină la patruzeci şi cmci de grade. Apoi luăm un punct de reper în direcţia umărului şi a planului stâng şi.revenim cu manşa spre mijloc. In felul acesta menţinem planorul înclinat în viraj

Aripioarele comenzilor se mişcau, ascultând parcă de vorbele lui Victoriei i se păru însă că aceste mişcări sunt prea mari E greu să

&l?oţi imprima planorului comanda când nu sbon, când nu simţi în podul palmei şi în talpa piciorului tăria vitezei şi puterea aerului. Totuşi, Luca făcea bine' Exerciţiile acestea nu-i stricau Trebuia să-i intre în sânge complexitatea comenzilor.

Dm ascunzătoare îi vedea fata Părea obosit Poate că astăzi sbu- rase mult cu gândul, dând aceste comenzi goale Cu toate acestea, fata îi exprima atâta hotărîre şi atâta încăpăţânare' Parcă nu mai era e l . Cu ochu aţintita înainte, cu buzele strânse, cu tot corpul încordat, fă ­cea într’adevăr impresia unui pilot, gata să aterizeze Poate că trăia acest sbor înch ip u it..

Se apropie de el pe nesimţite, şi-i ridică brusc aripa Aproape in­stantaneu, comenzile luară poziţia contrară Ce reflex, gândi Victoria Intr’adevăr Luca, va putea sbura

— Ce faci, Luc, sbori? ,Luca întoarse capul supărat Cine îndrăznea oare să-l tulbure9

Când o văzu, se roşi Ii era oarecum ruşme de ea Ar putea să râdă de el. Să râdă şi să-l spună grupei Să-şi bată joc până şi Pătraşcu de el Păi, desigur, dacă nu poate sbura în aei;, sboară în hangar. F iecare cu plăcerea lui Şi l-ar fi privit cu aerul lui nesuferit de superioritate

Victoria, văzând că nu-i răspunde, scutură aripa— Hei' T inere' Te-am întrebat ce fa c i9— Ce să i'âc 9 Mă joc, răspunse Luca în silă— Te jo c i9 Ba nu' Nu te jo c i' Tu sbori' Te-am văzut eu Asta nu

se cheamă jo c ' Se cheamă exerciţiu în ţelegi9Luca o privea nedumerit Ce-o fi având fata asta cu e l9 Dece mi-1

lasă în pace9 Ce i-a făcu t9— Nu răspunzi9 îl m at sgâltîi Victoria de aripă— Ba da, îngână Luca— Da ce vorbeşti aşa încet9 Parcă n’ai mâncat azi9— Am mâncat, am băut, am dormit şi acum vreau să fiu lăsat în

pace! Auzi9 Dece nu mă laşi în pace? Vreau să mă joc şi ce ai tu cu asta9 D ă-te şi tu de-a berbeleacu pe pantă, că eu n’o să-ţi spun nimic N’o să te întreb nici ce faci, nici cum te sim ţi'

Izbucnise! Nu mai putea! F ata asta prea se ţinea pe urmele lui Iasă-l mai slăbească' Ce e el? Ţ inta glumelor e i9

Victoria rămase îm pietrită Ce i-a făcu t9 Vrea să se certe9 Apoi, nu va reuşi! Ii spuse cu o voce prefăcută1

— Şi chiar n’o să-mi spui nimic dacă m’ai vedea dându-mă de-a berbeleacu pe pantă9

— Nu' ’Almanahul literar - r 1952

65

— Nu cred! Sunt sigură că ai să crezi că sunt în căutarea unei noi exhibiţii aeriene. -

— Ce cred eu, nu te priveşte!— Zăău! Dar ce, te-ai supărat?— Da!— Şi-m i dai voie să te întreb, pe cine te-ai supărat9— Pe tine'— De ce9 Pentrucă am venit' în hangar?— Nu!— Dar pentru ce?— Pentrucă nu mă laşi în pace!— Aha' Vasăzică ăsta-i m otivul9— Da!— Ba'nu, Luc! Nu-i ăsta' Iţi spun eu care e V re i9 Ţie ţi-e frică de

mine. Ţ i-e frică să nu râd de exerciţiile tale Ei bine, află că nu numai că nu voi râde, dar chiar că le aprob. Sunt de acord cu tine şi vreau să te ajut

— N’am nevoie de ajutorul tău!— Ba, aii Ai nevoie, fiindcă greşeşti şi singur nu-ţi poţi îndrepta

greşelile Tu, din carlingă, nu poţi să vezi cât de mult s’au înclinat „eleroanele“ şi nici nu le simţi, pentrucă, aici în hangar, ai un echilibru stabil Planorul e mort, nu se mişcă, n’are viteză Şi chiar în comandă greşeşti Te-am auzit când făceai un viraj' pentru priza de aterizare

— Şi ce-am greşit9, o întrebă Luca, brusc interesat— Ce-ai greşit9 Iţi spun! Gând faci un viraj de nouăzeci de grade,

ca orice viraj de altfel, îţi iei înainte punctul de reper şi apoi înclini planorul Mă înţelegi9 Ai ajuns deasupra punctului unde te-ai liotă- rît să virezi, întorci capul în partea în care vrei să virezi şi-ţi iei un punct de reper care trebue să fie într’o linie cu umărul şi vârful ari­pei Şi abia după aceea dai manşă şi picior, ca să înscrii planorul în viraj .

Ii vorbea şi, ca şi cum ar fi voit să-şi întărească spusele apleca şi ridica aripa planorului

El o privea şi parcă-i părea rău că se purtase urît cu ea O vedea cum se trudeşte să-i explice, cum caută să-l împace şi simţea că fata are dreptate Nu voia să-şi râdă de el' Voia doar să-i arate cum face ea un viraj Cu câtă siguranţă şi simplitate vorbeşte' Parc’ar vorbi unei prietene despre o reţetă culinară şi nu despre un sbor care poate pune în pericol viaţa unui om!

Victoria parcăn ghicise gândul— Aşa, Luc' Numai dând o comandă exactă şi hotărîtă, poţi să dai

viaţă planorului şi să-i pulsezi în aripi gândurile tale Numai astfel planorul sboară şi ascultă de om Altfel se prăbuşeşte. Gârlici o sin­gură dată a greşit' Nu era să-l coste viaţa această greşală9 Şi ce l-a salvat? Tot o comandă hotărîtă! O comandă dată cu sânge rece, cu curaj.

66

— Cu câtă pasiune vorbeşti, V ictoria1 Parc’ai fi îndrăgostită— Eu? se roşi Victoria. Eu îndrăgostită? Ştii că ai haz?—-D ar ce, n ’ai fi în drept9. . Să lăsăm însă glumele Am observat

că în aviaţie nu se glumeşte.—- E adevărat! Mai ales când eşti în aer '— Da, m ai ales în aer, zâmbi Luca Şi cum eu mă cred în sbor?

nu-mi este permis Mai bine să-mi continui sborul Hai, vrei să-mi a ju ţi9 D a9 Atunci, să facem un „tur de pistă“, amândoi. V re i9 1

Aşa se împăcară Aşa începură să facă exerciţii de sbor închipuit, în hangar, pe un planor adevărat, dar care nu sbura

Ridicau planorul şi-1 aşezau pe un cărucior împiedecat .Apoi Luca se urca în carlingă şi se lega. V ictoria ţinea planorul de aripă şi sborul începea, el pilota, spunând cu glas tare comenzile, iar ea le executa..

Deşi ţineau în secret, aceste exerciţii, totuşi grupa aflase. Scurt timp, apoi ştia toată şcoala Se vorbea mult în şcoală de aceste exer­ciţii, dar nimeni nu râdea de ei Mai ales în ultimul timp, de când că­pătase Luca mai multă siguranţă în aer şi sbura din ce în ce mai bme .

Odată, in tră în hangar un elev dm. grupa a patra . . Era într’o Sâmbătă, către seară, când aproape mciun elev nu se mai afla în

s şcoală. Soarele care’ apunea, îşi tremura razele pe aripele planoare- lor dm hangar .

Tocmai executau o „spirală"Elevul se apropie de ei şi se adresă lui Luca, oarecum încurcat_ Toyarăşe elev, vă rog să nu vă supăraţi că v’am întrerupt Nu

ştiam că sunteţi aici şi voiam să mă u it un pic la Icarul nostruVictoria se aşeză pe vârful aripei Poate că era obosită: ridicase

doar de atâtea ori în după masa aceea, aripa planorului Luca se co­borî dm carlingă şi se apropie de elev II vedea că nu se simte bine în prezenţa Victoriei Purta pantaloni scurţi şi.i era ruşine de ea

_ Nu mă supăr, îi spuse Luca Poţi chiar să stai şi să priveşti cum „sburăm" noi.

— Că venisem mimai pentru Icar, răspunse' elevul Voiam să mă uit la el Că astăzi m i-a făcut o poznă

— Ce poznă9 zâmbi Luca.— Apoi. să vă spun Astăzi am avut ,.lmia dreaptă", temă de sbor

Şi aproape toţi au făcut-o strâmbă —— Dece?— Păi asta e, că noi nu prea ştim dece Eu am ţinut manşa drept la

mijloc, că m’am uitat bme la ea, şi totuşi am ' sburat înclinat spre dreapta şi am aterizat, hăt- departe de locul stabilit.

— Şi zici că te-ai uitat bme la m anşă9 interveni Victoria.— Da, cum să nul— Şi, continuă Luca, acum vrei să vezi dacă planorul nu e defect.— Da. • ’

t— Ei, hai s3L-ţi spun eu dece-aţi sburat aproape toţi spre dreapta.’ Voi v’aţi obişnuit'să ţineţi.m anşa la m ijloc Dacă manşa, e .la mijloc, atunci şi planorul sboară bme Nu9

67

— Da— Şi, dm când în când controlaţi cu coada ochiului să vedeţi dacă

e exact la m ijloc— Da, ba eu chiar mă uitam bine de tot, prinse curaj elevul.— Vezi, aici e greşala Şi instructorul a observat-o Voi, în loc să

vă luaţi un punct de reper spre care să sburaţi, fixaţi manşa la m ij­loc. Nu e bine aşa' Aşa nu poţi simţi niciodată sborul Şi sborul se simte, nu se calculează Pilotul nu-şi spune niciodată, dau manşa spre dreapta doi centimetri, ci spune dau manşa spre dreapta, până când am înclinaţia dorită

Bine v’a făcut instructorul' Uite, haide lângă planor' Care e pla­norul vostru9 —

— 463.Se apropiară toţi de planorul cu numărul 463 şi Luca îi spuse, ară.

tându-i manşa— Ei, vezi9 U ită-te puţin la eleroane Pun manşa la m ijloc Vezi9

Eleronul drept e ridicat, iar cel stâng lăsat în jos Deci planorul se în­clină spre dreapta D ece9 Doar manşa e la m ijloc'

— Nu ştiu, răspunse elevul— Iţi spun eu dece. Instructorul a reglat-o mai la stânga, ca voi

să vă desobişnuiţi să priviţi comenzile în timpul sborului In sbor, pi­lotul îşi alege repere şi comenzile Ie dă fără să le privească înţelegi acum dece ai sburat înclinat spre dreapta9

Faţa elevului se lummă Pricepea Vedea clar greşala Acum va şti el ce să facă în sbor

Luca însă continuă— încearcă să te obişnuieşti de pe acum, să priveşti înainte, peste

botul planorului Şi eu obişnuiam să privesc lângă patină, când ve­neam Ia aterizare Şi aterizam prost Mi-era teamă de pământ

Elevul le mulţumi şi se pregătea să plece când Victoria îl în­trebă

— Dar de unde eşti9— Eu, de aici din sat— Chiar dm sa t9 ,

'* — Da, dm sat Mă cheamă Todea Ihe Sunt feciorul lui Dănilă, ştiţi cel care strânge lapte^dm sat pentru şcoală

— Ei, fire -a i să fii, sări Luca. eşti fiul iui badea D ănilă9 Dar parcă mai în vară nu te-am văzut pe-acasă

— Aşa e, că am fost slugă la crâşmar, răspunse în silă Ihe, dar n’am mai vrut să stau Am fugit De-abi& a vrut tata să mă lase. Ii bă­gase crâşmaru în cap fel şi fel de prostii

— Ştiu, spuse Luca gânditor E ra mirat. Dănilă îşi lăsase feciorul la şcoală9 E i care se temea aşa de tare să nu-1 piardă' II lăsase, şi el, Luca, nu ştiuse nimic. Prea se izolase de lume. Prea trăise cu gândul numai la sbor E drept că acum sbura bine, dar îi părea rău că n’a mai stat şi el de vorbă cu unul şi cu altul O făcuse Vesa în locul lui . Şi acum, iată-1 pe acest băiat de ţăran, crescut mai mult între străini şi

68

care până mai ieri lusese slugă oropsită. ig.tS.-l că prindea uimitor de repede tainele sborului. îş i dăduse seama, deşi era numai la al nouă- lea-zecelea sbor, de greşală şi de pricina ei şi venise în hangar să cer­ceteze manşa care-1 înşelase .- Da, da' Prea se izolase în ultima vreme de cele ce se petreceau în şcoală Ii părea rău acum că nu dăduse im­portanţă grupei a patra . E ra totuşi mulţumit că acum se simţea stăpân deabinelea pe planor

Urcară coama dealului. Se aşezară pe iarbă Ziua era pe sfâr­şite Soarele intra încet după crestele munţilor dm zare E ra aşa de frumos apusul acesta de soare' Dealurile şi munţii dinspre asfinţit se zăreau ca nişte spinări uriaşe, pe deasupra cărora pluteau raze roşia­tice Pe cerul pătat dm loc în loc cu nouraşi străbateau mănunchiuri de raze, până departe în nesfârşit, colorându-1 într’un roşu purpuriu Vântul abia adia, stârnind încetişor porumbiştile Era o linişte plă­cută. ce cobora parcă dm albastrul cerului

Luca observa toate acestea şi gânduriţe-i sburau departe E ra fe­ric it'

— La ce ts gândeşti L u c’ îl întrebă Victoria— Eu, la nim ic' Ba nu' Mă gândesc la acest ultim exerciţiu al nos­

tru răspunse Luca— U ltim 9 Dece ultim 9— Dece? Uite dece, Victoria Mâine, poimâine va fi brevetarea

Vreau să reintru iar în viaţa grupei, să trăiesc iar împreună cu voi emoţiile sborului Nu mai vreau să fiu singur. Vezi, voi toţi aţi ştiut că grupa a patra e formată dm flăcăi dm sat Eu n’am ştiut Pe mine nu m’a preocupat decât un singur lucru aterizarea Pământul. Am căutat să-l înving, să fac dm aterizare o simplă parte a unei teme de sbor Am reuşit, datorită ţie, instructorului şi mai ales unui om ce nu m’a părăsit mei o clipă E l îmi şoptea, în momentele de descurajare, când credeam că nu sunt bun de nim ic, curaj, Luca' Nu da înapoi' Omul nou merge mereu înamte Trebue să vrei, Luca. şi vei reuşi'

— Cme9— Cme9 Ei bme, află-1 şi tu Instructorul îl ştie de mult E l mi l-a

arătat, atunci când voiam să plec dm şcoală E omul care a pilotat un avion de vânătoare, cu picioarele amputate: Alexandru Meresiev

— Alexandru Meresiev, îngână Victoria, gânditoare— Da, Victoria, Meresiev Acum înţelegi9 Am ascultat de el şi am

reuşit Şi tu m’ai ajutat, chiar foarte mult Dece oare m’ai ajutat, nu înţeleg' De câte ori m’arn gândit la asta' N’am găsit, însă niciodată r e ­zolvarea Eşti cea mai grea necunoscută dm toată ecuaţia asta. La în­ceput credeam că vrei să faci pe grozava Pe urmă am văzut că nu e aşa Vrei să-mi spui acum pentru ce m’ai a ju ta t9

li luase mâna şi fără să-şi dea seama o mângâia Victoria părea că nu bagă în seamă lucrul acesta Ii spuse.

— Tot instructorul a intervenit şi aici, Luc Tu nu vedeai în el decât omul rece şi ironic dela start Atunci m i-a propus să te ajut Şi am făcut-o cu plăcere Nu te puteam însă găsi' Te ascundeai me­

69

reu de restul grupei Atunci, în hangar am dat întâmplător peste tine Şi tu te-ai purtat aşa de urît

— Da, Victoria, recunosc că nu m ’am purtat frumos cu tine, însă eu credeam că vei râde de mine si că veac informa grupa ca să râdeţi cu toţii. Ştii la ce mă gândeam în momentul acela9 îm i ziceam, bine că s’a mai potolit Pătraşcu, cel puţin scap de bârfelile lui Mi se pare că ai fost de faţă când l-a luat instructorul la rost Ei, ia. spune-mi şi mie cum a fost9

Victoria îl privea Se schimbase mult băiatul acesta' Avea acum atâta siguranţă în el' Şte ce bme sbura Sigur, o să fie printre primii din promoţie Muncise cu perseverenţă şi răsplata o primea acum. Avea dreptate instructorul- Luca va ajunge un pilot bun

— t o i spui9 îi întrerupse Luca gândurile— Ce9 A, da Cum l-a scărmănat instructorul9 Păi. simplu de tot

Cred că ştii şi tu că după povestea cu prăşitul porumbului când Pătraşcu n’a vrut să se scoale, grupa La cam izolat Pătraşcu al nostru nu se simţea deloc bme

In seara aceea, mă nimerisem să fiu în birou Lucram cu instruc­torul la fişele de sbor. Pătraşcu a intrat, s’a prezentat şi î-a spus că vrea să se retragă, că nu mai poate rămâne în şcoală, fiindcă grupa este împotriva lui

— Şi dece este împotriva ta, Pătraşcple9 l-a întrebat instructorull

— Nu ştiu, tovarăşe instructor, poate pentrucă sbor mai bine decât ei, a răspuns Pătraşcu şi mă privea de sus Eu n’am zis nimic. însă in­structorul l-a întrebat scurt!

— Şi nu mai vrei să rămâi în şcoală9— Nu, tovarăşe instructor!— Bine, m âine-ţi fac formele de plecare Poate că la anul vei reuşi

să intri şi să rămâi până la brevetare în şcoală Noapte bună, Pă- traşcule'

Să vezi atunci ce figură a făcut Pătraşcu' O fi crezut poate că in­structorul se va supăra şi va da ordin ca grupa să se poarte mai bme cu el, iar pe el îl va ruga să mai rămână, să nu plece Urît s’a înşelat' N’a mai putut îngâna decât un: bme, dar şi instructorul l-a între­rupt

—- Da, ştiu Pătraşcule' Tu sbon bme. E adevărat Crezi în sboru- rile tale! Şi asta e adevărat. Dar sentimentul acesta de siguranţă, de încredere s’a transformat la tine în îngâmfare Nu toţi elevii sboară la fel. Unii sboară mai bme, alţii mai prost. Cei mai slabi trebue ajutaţi Pe cine ai ajutat tu? Pe nimeni! Eşti prea îngâmfat pentru a putea face lucrul acesta Mult prea îngâmfat Tu ai crezut că poţi să faci tutui smgur, fără ajutorul grupei. Ei, acum cred că te-ai convins de con­trariu l' Aud9

70

— Da, a mai zis Pătraşcu Să-l fi văzut: numai sudoareDar instructorul nu l-a slăbit:— Te-am observat de mult, dar te-am lăsat să te convingi singur

că felul tău de a te purta cu colegii nu e cel just. Aud?Acum, nu-ţi mai rămân de făcut decât două v ira je : sau la stânga,

sau ia dreapta Sbor drept nu mai este pentru tinePe urmă, instructorul l-a întrebat în care parte vrea să vireze. Să

îăm ână în şcoală şi să-şi schimbe atitudinea, sau să plece dm şcoală i i vorbea' numai în termeni aviatici Ştii, cum îi place lui Pătraşcu să vorbească

— Şi ce a făcut Pătraşcu, întrebă Luca9— Ce să facă9 Parcă tu n’ai fost la şedinţă9 Acum sboară iar bine

Grupa La reprim it. Ba chiar s’a îm prietenit cu câţiva In special cu Gârlici şi cu Dan S’a schimbat mult de atunci Cred că o să-ţi fie adver­sar la brevetare

Se însera. La asfinţit, în locul soarelui care se stinsese după dea­luri, zarea pălea

Victoria se ridică In curând va trebui să coboare la. şcoală In cu­rând, la şcoală va suna toaca pentru masa Ii întinse mâna:

— Vasăzică, ne despărţim'— Cum, ne despărţim9 — sări Luca — D ece9 Te-ai supărat9— Nu, L u c' Am vrut'să spun numai că, odată cu term inarea acestor

exerciţii de sbor, ne vom despărţi. Nu vom mai sbura amândoi! T u vei sbura singur, numai cu planorul tău, iar eu la fel. Oare asta nu în­seamnă despărţire9 Ochn-i alunecară peste pumnul în care se as­cundea mânuţa ei.

Luca îi observă privirea şi-şi dete seama că iar îi reţinea mâna. Dar nici de astă dată nu-i dădu drumul Oare într’adevăr se despăr­ţeau? Nu! Nu-i adevărat' Nu se despărţeau' Tot amândoi vor sbura.

Ii strânse mâna, o cuprinse în braţe şi o sărută Ea se smulse din braţele lui şi, cu obrajii aprinşi, fugi spre şcoală.

Luca vru să fugă după ea, s’o ajungă, s’o roage să nu se supere, că nu voise s’o jignească, că era aşa de fericit! Parcă sbura şi acum Sbura Sbura cu viteză ameţitoare spre viaţă, spre împlinirea visului s ă u . . . Pilot pe avioane cu viteză mare Oare se supărase V ictoria9 l-a r fi părut rău Nu voise s’o supere Insă nu găsise cuvinte prm care să-i spună că nu-i adevărat că se vor despărţi

VII

Seara cobora lin de după colinele asfinţitului Gerul se stingea alene, pe măsură ce umbrele se lăsau pe pământ, aprinzând pe boltă dm ce în ce mai multe stele

Pe aeroport se aşternuse liniştea Iarba se înălţa repede, udată de rouă, profitând de răgazul nopţii, parcă în ciuda tinerilor piloţi care a doua zi o vor călca iar cu nepăsare, rupând-o şi bătătorind-o

Dan păşea peste aeroport, îndreptându-se spre mosor. Mergea fără grabă, ştiind că are o noapte întreagă de petrecut sub cerul l ib e r ..

71

Părăsi cărarea făcută de elevi şi o luă de-a dreptul Nu-i păsa că roua îi udă sandalele E i ş i9 Mâine, soarele le va usca dm nou1 Şi dacă la noapte îi va fi frig, se va înveli cu şuba Doar nu luase el degeaba şi pătura şi şuba

Era cel mai tânăr dintre elevi Nu împlinise mei 16 ani Cu multă greutate obţinuse învoirea părinţilor pentru şcoala de sbor. unde se înscrisese şi urma cursurile încă dm iarnă Se aşeza în ultima bancă şi-şi ascundea faţa în caiet, ca şi când î-a r fi fost frică să nu-1 observe cineva şi să-l trim ită acasă.

Părinţii nu 'ştiau la început unde merge el seara De multe ori îl lua la rost tatăl său.

— Unde te1 duci9— Păi, să vezi, tată, am o şedinţă la liceu şi nu pot să lipsesc se

descurca Dan— Acum, noaptea9— Ce noapte, tată, ce noapte9 Nici nu s’a înserat1

i — Bine, bine, mormăia bătrânul, iar Dan se făcea nevăzut Azi aşa, mâine aşa, intrase la idee bătrânul Ce.o fi cu copilul lu i9

In fiecare seară ba şedmţe, ba lucrări de laborator, ba una, ba alta. până noaptea târziu

Ne mai putând răbda, se dusese într’o zi la şcoală Aci vorbise mult timp cu directorul care îi spusese ce şi cum şi-1 lămurise pe deplin- nu, nu era nici vorbă de şedmţe sau de alte lucruri, ci de altceva: avia­ţia ' Merg mai mulţi elevi dela liceu Dece să nu meargă9 Nu Ie strică o meserie în plus

— Meserie, meserie, îngânase bătrânul Dan Dar dacă-şi frânge gâ­tu l9

— Să n’ai moi o teamă, tovarăşe Dani Acolo sunt oameni price­puţi, instructori verificaţi în încercări grele, care-i îndrumă şi în care poţi avea deplină încredere .

Bătrânul s’a întors acasă şi nu şi-a mai întrebat copilul unde se duce seara. II privea doar lung şi în privirea aceea erau amestecate sentimente de grijă şi mândrie Copilul lui avea să fie „pilot"

Ajunse la mosor II verifică, îi acoperi motorul, apoi se îndreptă spre o moviliţă întinse pătura pe pământ şi se aşeză pe ea învelin- du-se cu şuba . u aşteptă Pe Duca. cu care va împărţi noaptea de veghe

In fiecare noapte, câte doi elevi făceau de planton lângă mosor Nu puteau să.l lase singur în mijlocul câmpului' Ar fi putut să-l ducă seara la hangar, dar era prea greu de transportat şi le-ar fi răpit prea mult timp dimineaţa, când începeau sborul

Cerul era adânc şi.străveziu în sem i-obscuritatea puzderiei de stele Luna era încă ascunsă după orizont. . . De undeva, dm nemăr­ginit, a căzut o stea S ’a aprins, a făcut o curbă luminoasă pe cer, apoi s’a stins De unde a venit9 Unde s’a dus9

Linişte Linişte caldă de noapte de vară Gâzele nopţii nu-şi înce­

72

puseră încă ţârii ilurile Nu se auzea decât foşnetul ierbii care creştea^ argintată de rouă siern ..

Un ţârâit de greer a fost semnalul A răsunat ca o trâm biţă care stârneşte mu de ecouri Aşa şi-au început greern şi cosaşii concertul! Aşa au fost trezite şopârlele nopţii Iarba fâşâia de vietăţi: câte stele, atâtea strune' Golea, s’a ivit un jar, dar s’a stins după o păpădie A clipit dm ochiu-i rece şi s’a ascuns a fost un licu ric i.

Se întinse pe iarbă, îi era cald Odată cu lăsarea serii, coborîse parcă din adâncurile cerului, o căldură moleşitoare

In locul unde se stinsese soarele apăruse un nor vânăt care abia se distingea, în noapte Şi norul acoperea, puţin câte puţin, stelele Şi cu cât se ascundeau mai multe stele sub nor, cu atât zăpuşeala, deve­nea mai mare

Dan cercetă cu atenţie norul Se apropia furtuna Şi Luca nu mai vine Oare ce-or fi discutând atâta la şedinţă9

Se apropie de mosor şi strânse prelata bine peste motor. Nu tre­buia ca ploaia să ude motorul Mâme va fi iar zi de sbor şi vor avea nevoie de el.

Abia termină treaba că peste aeroport auzi trecând paşi Sosea Luca' Luă manivela şi o îndreptă spre el. întocmai ca o armă

. — Stai 1Cum cel care venea nu luă în seamă somaţia, lovi cu manivela în-

radiator, se produse un sunet ca şi când ar fi încărcat o armă— Stai că trag— Am stat, zise Luca pnnzându-se în glumă— Cine eşti9

Om bun— Ge feb de om bun poate fi acela caie umblă noaptea teleleu pe

câm puri9 Culcat'— Lasă-mă, Dane, că mă udă rouă— Nu-i nimic, te mai răcoreşti, bătrâne Eu, şă fie Someşul mai

aproape, m’aş bălăci toată noapteaNorul aj'unsese aproape de-asupra lor Vântul se oprise Parcă

i s’a pus în faţă uh zid de netrecut.Era aproape de miezul nopţii când furtuna isbucm, deslănţuită de-

un fulger care cuprinse toată bolta cerului Ploaia porni cu picuri mari şi reci, odată cu vântul care o aducea în rafale

Fulgerele şi trăsnetele umpleau văzduhul Pământul se sguduia dm temelii Vântul sufla cu furie şi smulgea mereu prelata de pe mo­sor Ei, uzi până la piele, se trudeau să ţină motorul învelit Dar vân­tul răzbătea sub prelată şi o smulgea, făcându-le parcă în ciudă

— V âjâie vântul în prelată ca în aripile unui planor, gândi Luca apoi, tresărind, îl apucă pe Dan de mână

— Dane, hangarul nostru n’are uşi— Ş19 Ce-i cu asta9 Nu e o noutate. îi răspunse Dan, încopcnnd un

capăt al prelacei— Da, dar tu nu-ţi dai seama că furtuna poate străbate în hangar

şi că ne poate distruge planoarele9 Tu stai aici> Să nu te mişti de aici. Auzi, să nu te mişti.

Ultimele cuvinte 1 le strigase, în timp ce fugea spre şcoalăNăvăli în dormitor.— Abrudane, Vesa' Sculaţi-vă, că ne distruge furtuna planoarele'

în câteva clipe toţi elevii erau în picioare. Luca, văzând graba cu care se îmbracă Pătraşcu, zâmbi mulţumit Niciodată nu văzuse atâta zel la el

. in hangar, unele planoare se şi desprmseseră dm ancore şi în­cepuseră să se legene. Abrudan împărţi grupa- câte doi-trei de fiecare planor Furtuna se înteţea, vântul sufla cu tărie, rafale de ploaie is - beau fără să aleagă Planoarele tremurau, prinse între furia vântului, care încerca să le ridice în aer şi truda elevilor de a Ie ţine pe pământ In carlinga fiecărui planor intră câte un elev care ţinea manşa îm­pinsă în tablou, în timp ce, de aripe, se agăţau alţi doi Şi chiar aşa, vântul ridica în repetate rânduri planoarele, amenmţându-le . .

Luca încălecase pe botul unui Icar şi se trudea să-l ţină pe pământ Fulgerele îl orbeau aproape Vântul se sbătea cu furie să smulgă pla­norul de sub el Şi simţea că planorul este împins tot mai mult spre •centrul hangarului Oare cât va mai rezista9 îşi dădea bme seama că ■dacă Icarul acesta de lângă uşa hangarului va scăpa în furia vântului, va fi răsturnat peste celelalte planoare dm hangar Şi atunci ar fi fost o catastrofă pentru şcoala lor

— Nu te lăsa, Luca' Ţm e-te bine, că nu mai are mult de trăit fur. ■tuna asta! — răsună o voce din celălalt capăt al hangarului

Luca întoarse capul şi la lumina unui fulger îl văzu pe Gârlici făcându.i semne dm carlinga unui Sohaj

— Nici o teamă, Lexi Pe aici nu va trece furtuna— Al dracului, mormăi Pătraşcu, care dârdâind de frig. cu cămaşa

udă lipită de corp, ţmea aripa Icarului— Taci, îi spuse Luca Ţ ine-te bm e' Atenţie că vine iar o ra fa lă ..Pătraşcu se arcui, pregătmdu-se să primească rafalaIn stânga lor era tot un Icar, pe care îl apăsau Drăgan şi cu Fodor

Văzu cum vântul ridică planorul, cu toate sforţările lui Drăgan. amenin­ţând să-I arunce peste ei. Puse repede două cărămizi pe aripa unde sta ■el şi sări spre celălalt planor, sfrigându-i lui Luca

— Luc, atenţie'Prmse botul planorului lui Drăgan şi încordându-şi toate puterile,

Încerca să-l aşeze pe pământ Vântul era puternic, dar nici Pătraşcu nu se lăsa. Creştea vântul, strângea Pătraşcu dinţa şi trăgea cu toată pu­terea de planor Când vântul încetă brusc, planorul care se ridicase aproape un metru dela pământ, căzu peste el Ii prmse mâna sub pa­tină. Pătraşcu simţi o durere ascuţită care-I săgetă până’n mimă îşi scoase cu greutate mâna de sub palmă şi-i spuse gemând lui Drăgan:

—• Stai mai pe bot, Drăgane, că altfel te dă peste capApoi se târî anevoie spre Luca şi-şi luă locul la planor

74

Luca observase la lumina clătinată a lămpaşelor toata scena li în­tinse tăcut mâna Pătraşcu ir o strânse Un nod 1 se opri în gât. Era pentru pruna oară când simţea căldura apropiem unui coleg. Şi acest coleg era chiar Luca

Lupta cu furtuna dură două ore Ploaia, care pătrunsese în voie în hangar, îi muiase. Dm cămăşile lipite de corp ieşeau aburi calzi Răceala plou îi pătrunsese până în măduva oaselor

Dimineaţa când au început sborul, Gârlici era lipsă L -au căutat peste tot, dar nu l-au găsit Instructorul era neliniştit. I-a întrebat pe toţi, dar nimeni nu ştia de soarta lui Gârlici. II văzuseră noaptea • în hangar, însă după furtună nu mai ştia nimeni ce se alesese de e l . . . Toţi se culcaseră obosiţi, căutând în aşternut căldura lăsată la înce­putul furtunii. /

începură sborul fără elZiua se arăta frumoasă, proaspătă Parcă ceva nou ieşea dm pă­

mânt odată cu aburii treziţi de razele soarelui Mirosul fânului cosit şi miresmele m iilor de flori ce râdeau la soare pe un tăpşan vecin, dădeau sburătonlor un simţământ cald de fericire, de tin ereţe .

Gând deasupra aeroportului începuseră să apară nouraşi lăptoşi. o echipă plecă să scoată „Sohaj“-ul dm hangar Instructorul se pregă­tea pentru sbor de lungă durată '

Odată cu planorul adus dela hangar, apăru ca dm semn şi Gârlici Eu un râs general, când Dan, care venise cu planorul începu să po­vestească amănunţit cum l-au găsit pe G ârlici: dormea în carlinga Sohaj-ului şi sforăia de-ţi venea să crezi că, peste noapte 1 s’a pus mo­tor planorului, iar acum, mecanici nevăzuţi fac turaţii de încălzire

In ziua aceea l-au brevetat pe Gârlici, „pilot de durată": dormise doar peste opt ore în carlinga Sohaj-ului .

V III

E sărbătoare mare la şcoala de sbor în ziua când se brevetează o grupă Toate celelalte grupe se adună la start, de unde urmăresc stoo- rurile ş i-i aplaudă pe cei brevetaţi. Comandantul şi instructorii, stând pe scaune, îşi notează pe foi de carnet părerile despre sborul elevului Tot pe aceste foi scriu şi calificarea, foarte bun, bun, mediocru sau slab.

Şeful de pilotaj, lângă teleiomst, dă elevilor temele de sbor Ală­turi de el stă instructorul grupei care brevetează In spatele lor, stau pe iarbă, aliniaţi pe două rânduri, elevii acestei grupe, cu uniforma călcată şi îngrijiţi ca de sărbătoare In dreapta lor, ca la douăzeci de metri, e marcat cu steguleţe albe careul în care elevii trebue să ateri­zeze La mosor e un instructor, iar transportul planoarelor dela careu la start îl face altă grupă.

Sborunle de brevetare încep de obicei pe la ora nouă, când cu­renţii termici sunt în plmă activitate

75

In ziua brevetăm , grupa a treia era nerăbdătoare să afle cine va . sbura prim ul: Luca sau V ictoria9 Amândoi executaseră cele zece sbo-

ruri premergătoare brevetăm fără pic de greşală. Amândoi aterizaseră de fiecare dată în mijlocul careului, pe cearşaful anume întins

Planoarele aşteaptă la start, rezemate într’o aripă pe vârful căreia stă câte un elev dm grupa a patra „Trotineta" adusese cablul şi acum se îndrepta spre mosor. Instructorii şi-au scos carneţelele Totul e gata Doar şeful de''pilotaj Irebuia să pronunţe un nume şi să ridice fanionul .

Grupa se aşezase pe iarbă şi peste tot se lăsase liniştea Toţi aştep­tau cu înfrigurare începerea sborului Numai Dan şi Gârlici se mai certau în şoaptă Cine va sbura prim ul9 Luca sau V ictoria0 Dan sus­ţinea pe Luca, iar Gârlici pe Victoria

— Facem pariu, îi spunea Gârlici— Ce pariu, bătrâne, ce pariu 9 Eşti tu în stare să susţii un pariu0

— 11 sâcâia Dan Am spus şi aşa va rămâne Luc sboară prim ul1— Asta — dac’ai fi tu şef de pilotaj sau cel puţin instructor Ce tu

n’ai avut ochi9 Tu n’ai văzut că fata a sburat tot timpul bine9 Când tu bâjbâiai, căutând lmia dreaptă, ea făcea v iraje de nouăzeci de grade

— Iar' când tu pupai pământul venind dm înaltul cerului, ca o cioară ameţită, ea te ducea la infirm erie, continuă Dan

— Ce-am făcut eu, nu te interesează Vorba e că V ictoria va. sburn prima

— Zăău? Că aşa vrei tu 9 Ei, ascultă bme ce-ţi spun şi bagă bme în cap Luc va sbura prim ul' Clnar pentru faptul că a muncit mult până să-şi însuşească'sborul Ai să vezi tu

Gârlici vru să mai spună ceva dar şeful de pilotaj îl întrerupse. Se întorsese spre ei şi le spunea:

— Tovarăşi elevi-piloţi! După trei luni de muncă pe acest aero­port, a venit timpul să culegeţi roadele muncii voastre A venit tim ­pul să vă eliberaţi de ochiul griju liu al instructorului şi să sburaţi fără ca cmeva să vă ordone o anumită temă de sbor După acest examen xeţi fi piloţi planorişti, cu dreptul de a urma o şcoală de sbor cu mo­tor sau de a rămâne mai departe în această şcoală ca antrenori şi să vă perfecţionaţi în arta sborului, sburând cu planoare mai perfecte,

-mai fm e: planoare de performanţăGârlici îi dete un ghiont lui Dan— V ictoria'— Luca, răspunse Dan şi amândoi aşteptau ca şeful de pilotaj să

termine şi să se înceapă sborulŞeful de pilotaj le mâi vorbi puţin despre aviaţie şi rolul ei iV

ţara noastră, apoi— Şi acum să începem sborul Elevul-pilot Luca Nicolae să pof­

tească la planor'Luca sbura primul Toate privirile se întoarseră către V ictona.

Ea nu spuse nimic Nu-i era necaz pe Luca pentru că sboară el primul

76

Nluncise doar atâta Şi apoi sbura la fel de bme ca şi ea Dece să nu aibă şi el această satisfacţie, după atâta trudă .

De când o sărutase, sus pe deal, îl ocolea Nici ea nu ştia dece Nu era supărată îşi da seama că între ei e ceva mai mult decât prie­tenie E l încercase mereu s’o întâlnească, voise de multe ori să-i vorbească, dar ea ştiuse întotdeauna să 1 se ferească dm cale

Duca se ridică, privi o clipă spre Victoria, apoi se îndreptă spre şeful de pilotaj. Acesta îi dete tema de sbor: un „S“ alungit, cu trei spirale la m ijloc Se urcă în planor. Calm, ca în zilele când era singur în han­gar şi se pregătea pentru un sbor închipuit, nu ,pe aeroport, sub ochii întregii şcoli, pregătmdu-se pentru sborul de brevetare Se legă, în­cercă dacă funcţionează comenzile, apoi întoarse capul spre şef şi-i spuse scurt-

. — Gata'Văzu dm nou pe Victoria îi zâmbea şi-i făcea semne Vasăzică

nu e supărată pe elCablul se legă de planor, fanionul instructorului se ridică în aer

La celălalt capăt al aeroportului, mosorul îşi mări turaţiile Telefonistul se aplecă peste aparat — Intms a plecaţiPlanorul porni cu viteză, în sbor Dela plecare se vedea că e con­

dus de o mână sigură Şeful de pilotaj lăsă fanioanele cu vârful în pământ Prevedea că nu mai are nevoie de ele pentru a corecta sborul acesta Instructorul Mănulescu îşi freca mâinile mulţumit Pe Luca îl crescuse el El îi dăduse aripi Şi era mulţumit de elevul lui

Luca se declanşase de cablu. Sbura acum lin. cu viteză normală, executându-şi tema Era fericit' Planorul asculta nu numai de comanda dată, dar parcă-i ghicea, cu eâteva clipe înainte, gândul Parcă, odată ce-şi pusese mâna şi picioarele pe comeţizi, se făcuse o legătură între nervii lui şi cablurile comenzilor, ducând direct ordinul dela creer la eleroane Simţea că planorul face parte integrantă dm el, că nu este altceva decât o prelungire a lui

II înscrise în spirală Când se întoarse cu partea înclinată spre _ start şi văzu toată şcoala urmărmdu-i sborul, o întrezări printre cei de jos şi pe V ictoria Ii zâmbea Ii zâmbea aşa cum îi zâmbise la deco­lare Deci nu-i supărată pe el' Poate că nici n’a fost supărată . Privi aparatele de bord: viteza normală, trei sute cincizeci metri înălţime şi doi metri pe secundă, urcare

Urca' Ce păcat că are numai trei spirale de făcut! E ra în termică şi urca, urca mereu N’avea ce face! Trebuia să execute întocmai tema de sbor După a treia spirală, scoase planorul şi-1 îndreptă spre han­gar Hangarul era locul unde-şi propusese să facă ultimul v ira j al - S “-ului. Dar n’ajunse bme deasupra hangarului, că fanionul şefului de pilotaj îi mai ordonă trei spirale înscrise imediat planorul în spirală Ce proastă temă! Să spiraleze aproape de pantă, şi încă în co- borîre Ieşise dm curentul termic şi acum cobora Trebuia să fie atent Putea să intre în pantă Ce ghinion ar fi avut la brevetare să mtre

77

cu planorul în pantă Uite cum se a p ro p ii Lasă, să se apropie, că eî tot trei .spirale va facei Şi tot în careu o să aterizeze!. . . A doua a treia spirală , 1

Ieşi dm spirală şi înscrise planorul în virajul pregătitor ateri­zăm . II făcu larg, pentrucă avea şi acum o înălţime prea mare Când ajunse cu faţa în dreptul careului, ieşi din viraj, împinse manşa mult înainte şi scoase frânele Aripile începură să vâjâie Planorul cobora, îndreptându-sie spre careu. Trecu peste o porumbişte — Porumbul lui Badea Dănilă, îşi zise şi 'zâmbi De multe ori trecuse el peste locul acesta fără să-şi aducă aminte de Badea Dănilă Mai trase put.in frânele, ca să nu atingă cu patina marginea porumbului, apoi ateriză Im; atingând deodată pământul şi cu bechia şi cu patina şi se opri în mijlocul careului

Când ieşi dm carlingă, elevii izbucniră în urale Se opri lângă şeful de pilotaj şi dete raportul

— Tovarăşe şef de pilotaj, am executat tema de sbor— Iţi mulţumesc tovarăşe pilot, îi spuse şeful de pilotaj şi-i strânse

cu putere mâna. Instructorul era să-i sdrobeascâ mâna, atât de tare 1-0 strânse Era mulţumit

— Urmează la sbor, eleva-pilot Grigore VictoriaLuca deabia auzi vocea şefului de pilotaj, deşi era lângă el, V ic­

toria se ridicase şi se îndrepta spre planor Când trecu pe lângă el, Luca îi ură.

— Succes, VictoriaE a se opri ş i-i întinse mâna— Mulţumesc ş i . " felicitări Apoi se urcă în planorSpre seară se îm părţiră insignele şi carnetele de sbor în care era

trecută brevetarea Toată după masa, Luca a căutat să se întâi*nească cu Victoria însă n’a reuşit *• s.

x Mulţi dintre pi plecau a doua zi în zori, cu camionul Erau cei cevoiau să înveţe şi arta de a conduce un avion cu motor Mulţi voiau să-şi facă dm aviaţie o meserie 'A lţii rămâneau în şcoală să continue sborul fără motor . . Luca pleca, Victoria rămânea în şcoală

Mâine dimineaţă va pleca şi nu se putea întâlni cu ea De supă­rare, nici la masă nu se duse Pe urmă-i păru rău, când află că V ic­toria fusese la masă Intră în dormitor, îşi pregăti geamantanul şi se culcă Adormi târziu şi neîmpăcat

La cinci dimineaţa toaca sună Se îmbrăcară, luară dejunul apoi so‘ alintară în faţa şcolii

Veni şeful de pilotaj şi comandantul şi le urară drum bun Toată şcoala se adunase Numai Victoria lip sea .. Se urcară în maşină. Instructorul mergea cu ei Câţiva începură un cân tec. , Numai de cântat nu-u ardea lui Luca Când însă şoferul porni motorul apăru şi Victoria Se duse deadreptul la Luca şi-i întinse mâna

— La revedere, Luc— La revedere, Victoria Iţi voi scrie, dar nu ştiu dacă-mi vei

răspunde

78

— Mă voi gândi mereu la tine, Luc _ •Maşina porni/ la început încet, apoi' tot mai repede, ducând cu ea

piloţii dornici de sbor . Lăsau în urmă şcoala care le dăduse aripi şt locurile unde învăţaseră să sboare cu ele

EPILOG

A treia boldă a gospodăriei agricole colective din Valea Someşu­lui era de o palmă când pacostea se năpusti asupra ei sub forma unor mici gângănii lucitoare care îi măcinau frunzele Paiul se îngălbenea, murind încet Holda se rărea văzând cu ochii Colectiviştii trecuseră din bună vreme ,1a ofensivă împotriva acestui duşman şi începuseră să pulverizeze insecticid peste holdă. Dar munca mergea greu şi era destul de periculoasă Oamenii nu pridideau cu lucrul Erau multe- jugăre semănate cu grâu 'P e dealuri, pe şesuri, prin văi — numai ,gTâu Şi toate tarlalele erau ameninţate de aceşti gândaci blestemaţi.

Inginerul agronom ceruse să, şe trim ită un,avion, cu ajutorul că­ruia să răspândească mai repede şi mai cu spor insecticidu l»

In dimineaţa aceasta colectiviştii se adunaseră pe aeroport Aştep­tau avionul Depozitaseră cantităţi mari de insecticid pe aeroport, ca munca să meargă mai repede

Era o dimineaţă răcoroasă de Aprilie Cerul, fără nori, şi vântul care deabia unduia holda, dădeau de bănuit că va fi o zi frumoasă.

. încă nu răsărise bme soarele, când, de după dealuri, apăru avionul, i — Uite-11 Asta e> exclamară ţăranii în cor, strângându-se în grup.

; Avionul se roti pe deasupra aeroportului, apoi se îndreptă spre pământ şi ateriză aproape de grup ,

Din carlingă coborî un vlăjgan Părea că n’are mai mult de nouă­sprezece' ani Se îndreptă spre cei adunaţi

— Bună dimineaţa, tovarăşi— Să trăeşti, îi răspunseră oamenii '— Am fost trim is la dumneavoastră să vă ajut, la .— Dan, îl întrerupse Dănilă, ieşind din grup1 şi îndreptându-se

spre pilot— Dan, dumneata eşti9 Mă mai cunoşti9 Eu sunt Dăhilă, cel

căruia î-a ţi săpat cucuruzu acum trei am.— Te cunosc, bade Dănilă, te cunosc, îi răspunse Dan şi-i strânse

mâna Ce mai faci? Ce inai e nou pe a ic i9 Cum stai cu colectiva9— Cum să stau, bme, mulţumesc lui dumnezeu, răspunse Dănilă.

Anul trecut am luat o mie de kilograme grâu, numai bob şi bob Anul ăsta cred că iau mâi mult. Am făcut mai multe zile-muncă, eu, muie­rea, şi cu Gheorghe al meu. Şi recolta-i mai bogată anul acesta, că cea mai mare par;e din ogoare le-am semănat cruciş. Numai -de-am scăpa de gândacii ăştia, u sca-i-ar dracu’ să-i uşte!

— Lasă că vă scăpăm noi de gângănii Imediat pun avionul îii miş­care şi praf s’alege de ele. '

— D e-ar da dumnezeu, îngână Dănilă

79

— Lasă, moşule, nu te ’mbătrâm, că peste două-trei zile n’ai să mai vezi picioruş de gândac prin holdă. '

Intre timp, agronomii începuseră să încarce insecticidul în avion Dan privi spre ei, apoi se întoarse spre Dămlă

— Până una-alta spune-mi, moşule, ce noutăţi mai sunt pe a ic i9 Ce face Ilie? Unde e 9

Faţa lui Dănilă se lumină Răspunse cu mândrie în glas:— Ficiorul meu e la şcoala de ofiţeri Se face ofiţer-pilot— Da? Să ştii că ai făcut bine că Lai lăsat la şcoală E un băiat

Lun şi pe acplo poate că se mai întâlneşte, din când în când, cu foştii mei colegi Nu ţi-a scris n im ic9

— Nu, dar cine mai e acolo9— Au fost numai, bade Dănilă Acum sunt ofiţeri Luca şi Abru­

dan, îi ţii m inte9 "— Da, cum să nu Dom au fost de multe ori în casa mea Ştii,

rând mă sfădeam cu muierea pentru băiat.— E i bine, bătrâne. E i sunt locotenenţi Sboară amândoi pe

avioane din cele mai repezi Avioane dm alea care sboară ca vântul Şi mai am o noutate pentru dumneata. Luca s’a căsătorit.

— D a9 Cu cine9 ţ— G h i c i 9'— Apoi ştiu eu9 Că fete sunt multe în lumea" asta— Cu Victoria— Cu fata aia mică negricioasă, care sbura mândru9— Da>— Dar ea unde e 9— Ea e studentă la Chimie— La Chimie9 Şi nu mai sboară9— B a dai Vara face antrenamentDănilă se scărpina în barbă îşi aprinse o ţigară, apoi îl întrebă

dm nou. t— Dar ceilalţi, ce-i cu e i9— Ceilalţi9 Nu ştiu de toţi Unu nu m i-au m ai.sens, altora le-am '

pierdut adresa" Gârlici, ăla înalt, îl ş t i i9— Ăla care a căzut odată cu planorul9— Ăla, ăla, şi cu Vesa, ştii cel cu care vorbeai mereu despre una-

alta, sunt instructori de sbor. Unul e la Timişoara, altul la BucureştiCionca, cel care v’a reparat odată nişte unelte, e pilot la T A R S . Sboară pe linia Bucureşti—Cluj Pătraşcu, la fel, instructor de sbor fără motor, la Oraşul Stalin

O. bată-vă să vă bată norocul Cum v’aţi împrăştiat, că pun de potârniche Şi numai trei ani au trecut.

— Ce să faci, bade Dănilă, m esena-i meserie— Hmi Şi zici că Luca s’a însurat9— Da, bade Dămlă, s’a însuratŢăranii se strânseseră în jurul lor FeAieile-şi dădeau ghiontun

şi-şi şopteau.

SO

— Auzi tu! Asta-i tancul cela care se sfădea cu toţi. Ce mândru-i!— Taci, tu, şi nu te mai uita la el, că h -i deochiaîncărcarea insecticidului se terminase. Dan se urcă în carlingă,

motorul începu să huruie şi avionul porni legănat, stârnind in urma lui nori de praf. Făcu un cerc m are deasupra aeroportului, ca şi când pilotul ar fi căutat cu privirea locuri dragi, apoi se îndreptă spre holde, lăsând deasupra lor o negură de colb argintiu

A lm anahul lite rar 6 — 1952

81

CAMlicfr

Dumitru Drumaru

IN PLINĂ A CTU A LITA TE — Despre romanul Pâine albâ“ al lui Dumitru Mircea —

Socializarea agriculturii este una dmtre temele^ importante ale pro­zei noastre noi Romane ca T em elia de Eusebiu Canular, Ogoare n ou i de Aurel Miliale, ori B razdă p este hatu ri de Horvdth Istvân le sunt bme cunoscute cititorilor noştri Operele de mai sus, — să nu le amintim decât pe acestea —, înfăţişează realităţi din regiuni diferite ale Patriei noastre Nu e mai puţin adevărat însă că, alături de acest fapt toţi aceşti scriitori se străduiesc, în acelaş timp, să surprindă aspectele cele m ai-caractenstice ivite în viaţa satului în actuala etapă a socializării agriculturii P âine a lb ă i) romanul lui Dumitru Mircea, trebue pretuit tocmai dm acest punct de vedere

Scriitorul ne înfăţişează un sat dm Transilvania Plopşor, sat în care s’a înfiinţat o gospodărie agricolă colectivă Gospodăria e departe însă de a merge bme Nu există în ea şi în sat o viaţă de partid puter­nică, colectiviştii muncesc fără tragere de mimă, pretutindeni se simte delăsarea Să adăugăm, la toate acestea, faptul că nu s’a ţinut o evi­denţă strictă a zilelor de muncă, ceea ce a dus la mari nemulţumiri în sânul colectiviştilor Gospodăria trece prin momente deosebit de grele şi a ajuns în pragul desfacem ei Tocmai în această perioadă se întoarce dela armată Toma Gavnlaş, om energic, cu o orientare politică sigură Colectiviştii îl, primesc bme Toma ajunge, foarte repede, un om cu mare trecere în faţa plopşorenilor Acţiunile Iui îndrăzneţe au darul de a-i urni pe colectivişti dm inerţia în care se scufundaseră Sunt atraşi în gospodărie şi alţi ţărani şi în primul rând membru de partid rămaşi în afara colectivei Gospodăria se întăreşte şi ajunge. în tr’un timp foarte scurt, fruntaşă în întreg raionul.

In Pâine albă, Dumitru Mircea îşi propune să zugrăvească, aşa cum uşor se poate vedea, procesul complex de întărire a unei gospodării agricole colective. Gospodăria dm Plopşor, ajunsă în pragul desfacerii, se va întări -prmtr’o muncă susţinută şi, dm codaşă, ea va deveni frun­taşă Tema romanului este importantă dmtr’un îndoit punct de vedere. Eat, mai întâi, se referă la fapte de o covârşitoare însemnătate politica.

>) Viaţa Românească, nr 2, 3, 1952

82

E clar, acum, că nu toate gospodăriile' agncole colective au mers bme Unele dintre ele, prm felui desorganizat în care s’a dus munca, prm roadele slabe pe care le-au obţinut, n’au constituit în mciun iei un exemplu vrednic de urmat Cauzele care au dus aici n’au fost întâm­plătoare Ele trebuesc căutate, aşa cum arată documentele de partid, în înjghebarea de gospodării agricole colective fără o muncă de lămu­rire temeinică, în insuficienta lor sprijin ire dm partea statului, în apa­renta îngrădire a chiaburimn, — ca să nu amintim decât câteva dmtre cauzele care au dus Ia starea de lucruri amintită

Scriitorul are meritul incontestabil de a fi pus curajos în centrul romanului tocmai problema muncii de întărire a gospodăriilor agricole colective E limpede dece Dumitru Mir cea nu arată pe larg cum s’a ajuns la alcătuirea Gospodăriei dm Plopşor Obiectivele romanului nu implicau zugrăvirea unor astfel de fapte Avem aici un punct de vedere nou, care ii fixează romanului un loc aparte în ansamblul operelor cu aceeaşi temă: socializarea agriculturii. Dată fund această situaţie, cititorul simte nevoia ca să fie pe deplm edificat asupra cauzelor care au dus la desorganizarea gospodăriei Dm acest punct de vedere, luarea de contact cu satul, dealungul a peste cincizeci de pagini, este însă mai degrabă un ocoliş lung. decât o intrare directă în miezul proble­melor Sunt însă unele lapte în măsură să aducă o oarecare lumina asupra drumului pe care l-a străbătut Gospodăria până ce a ajuns la stadiul de desorgamzare Aşa, trebue pusă pe primul plan lipsa unei vieţi puternice în sânul organizaţiei .de partid In Plopşor simt, de fapt, două organizaţii de partid una în Gospodărie şi alta în sat. deoarece nu toţi comuniştii au intrat în colectiv S’ar părea, având în vedere situaţia amintită, că această Gospodărie s’a form at în urma unei insu­ficiente munci de lămurire, de vreme ce n’au intrat, nici măcar toti comuniştii, deşi ei trebuiau să fie în fruntea acestei acţiuni 'Mai mult, cluar secretarul organizaţiei de partid, Nicolae Boroş, a rămas pe d inafară) Dm păcate, o asemenea concluzie nu se degajă însă cu toată limpezimea din roman Descriind aceste îm prejurări, Dumitru Mircea a pus o problemă nouă, deosebit de importantă Scriitorul arată că munca slabă a organizaţiei de partid a avut drept urmare o cădere a colectiviştilor în inerţie, un dezinteres total pentru muncă Se în ti­păresc puternic în minte paginile în care se arată felul cum înţeleg să muncească colectiviştii, ori acelea care se referă la desinteresul mereu sporit faţă de-bununle Gospodăriei Colectiviştii invidiază situa­ţia celor rămaşi pe dinafară şi care re u şe a să aibă recolte mai bune O gospodărie agricolă colectivă care, m ergi rău constitue în perma­nenţă o bucurie a ţărănim ii înapoiate, un argument de a nu se înscrie în colectiv (Să adăugăm la acestea şi faptul că nici Ia cooperativă nu se lucrează cinstit.) întreg satul are ochii aţintiţi asupra Gospodăriei, care nu ştie să iasă dm impas Acestea sunt şi argumentele cu care este întâmpinat Toma la întoarcerea sa dm armată, de către fratele său, Gherasim Dar nu numai Gherasim, ci şi alţii se servesc de ase­menea argumente

O lacună a romanului P ăm e albă, care-1 izbeşte neplăcut pe cititor încă dela început, rezultă dm faptul că scriitorul n’a fost preocupat să zugrăvească viaţa în toată complexitatea ei, ci a ales doar unele fapte, prm procedeul „izolării” Astfel, dealungul celor peste două sute de

'pagmi ale romanului, nu ni se dau scene dm viaţa ţăranilor care n’au mtrat în Gospodărie, nu ştim nimic de frăm ântările lor, etc Mai mult, clnar în zugrăvirea vieţii colectiviştilor, scriitorul a mers pe calea

83

unei izolări a faptelor. E l stărue pe larg asupra acţiunilor întreprinse de colectivişti în cadrul Gospodăriei sau în legătură cu ea, dar nu pomeneşte nimic despre cele ce fac ei în timpul cât nu sunt la Gospo­dărie E vorba, aşadar, de o sărăcire a vieţii.

Izolarea faptelor dm complexul vieţii şi aranjarea lor nu aşa cum se desfăşoară de fapt, ci după un plan imaginat de scriitor, va avea urmări multiple Să amintim, în primul rând, pă scriitorul nu va putea cuprinde unele aspecte importante din viaţă, deoarece ele l-ar abate dela schema imaginată. , '

> In P âine albă, de pildă, nu întâlnim niciun în v ă ţă to r E i s’au afirm at însă şi se afirmă nu numai în munca de lăm urire dusă în vederea alcă­tu im de gospodării agricole colective; ci şi pe lirua întăririi lor; depun activitate bogată în cadrul căminelor culturale, etc. In roman se vor­beşte, ce-i drept, de cămin, dar învăţătorii nu se arată pe acolo, ca de altfel în întreg Plopşorul

Alteori, unele aspecte sunt prezentate la un moment dat, dar după un număr de pagini, scriitorul le uită cu desăvârşire. Astfel, cooperativa îl preocupă pe scriitor la începutul romanului, pentru ca apoi să fie părăsită. Dumitru Mircea aduce, în legătură cu ea unele fapte noi E le nu sunt însă urm ărite atent şi în toată înlănţuirea lor. Scriitorul putea desvolta cu acest prile j conflicte puternice, cu o mare capacitate de a convinge Ne gândim la acţiunile duşmanului de clasă strecurat în cooperative, la influenţa lui asupra unor elemente descompuse dm conducerea lor. etc. Se pare însă — cum am mai amintit — că nu a îndrăznit să iasă din cadrul unui anumit plan prestabilit.

Lucruri asemănătoare se pot spune şi despre erou romanului. Mulţi apar şi dispar fără a se impune atenţiei cititorului. Mai mult, lucrul acesta se întâmplă şi cu unii eroi care au sarcini de m are răs- - pundere în cadrul Gospodăriei Amintim, în primul rând, pe Nicolae Boroş, secretara' organizaţiei de nartid şi pe Grigore Voivod preşe­dintele gospodăriei.- .

Nicolae Boroş a fosit cândva un activist destoinic, dar în urma unei bătăi primile- dm partea chiaburilor, s’a lăsat pe tânjală. Pe deasupra, secretarul s’a însurat, iar nevasta a pus stăpânire asupra lui. In momentul începem acţiunii romanului, Nicolae,Boroş se lim i­tează, în ceea ce priveşte viaţa organizaţiei, la strângerea cotizaţiei, la împărţirea presei, etc

Eroul este zugrăvit unilateral Viaţa lui de fam ilie e trecută sub tăcere. Conflictul cu soţia fi putut aduce fapte puternice în măsură să-l convingă mai bine pe' cititor asupra piedicilor care i-au frânat elanul de altădată, dar scriitorul trece repede pe lângă conflicte, mul­ţumi rj du-se doar să le schiţeze. Odată cu venirea lui Toma, Boroş este aruncat în umbră In partea a doua a romanului el devine mai activ, dar transformarea aceasta bruscă iarăşi nu e destul de motivată Faptul că Boroş a fost chemat la raton ’şi criticat sever pentru felul lui ae a munci, nu poate constitui o motivare îndestulătoare a transform ăm lui neaşteptate Secretarul mai fusese pe la raion — şi nu odată — dar critica ce 1 s’a făcut nu l-a tulburat prea mult. Bătaia prim ită dm partea chiaburilor, presiunea morală a soţiei, continuau să-i frâneze elanul Toma însă îl influenţează curând, determmându-1 să intre chiar în Gospodărie. Faptele însă nu conving. Motivele sunt simple: nu Boroş a fost acela care s’a 1 împotrivit intrării în colectiv, ci soţia lui. Tot ea., aşa cum spune scriitorul, i-a paralizat'acţiunile liotărîte în munca dusă pe linie de partid Ne putem întreba foarte bine: s’a şters

84

conflictul dm sânul fam iliei aşa de repede şi oarecum dela sune? I s’a luminat conştiinţa aşa de repede9 Cititorul asistă în orice caz foarte puţin' la procesul transform ării lui lăuntrice Se vădeşte că numai zu­grăvirea eroilor în întregul complex al vieţii, urm ărirea atentă nu nu­mai a> faptelor ci şi a v ieţii lor interioare îi poate face vii, convingători

Se pot da şi alte exemple. Să ne întrebăm'dece este nerealizat G ri- gore Voivod, preşedintele Gospodăriei, deşi în cuprinsul romanului e pomenit de foarte multe ori? Prin locul pe care îl ocupă în cadrul Gospodăriei, Grigore Voivod trebuia să fie un om activ, cu iniţiative bogate Viaţa lui este urm ărită însă mai mult în legătură cu ceasurile petrecute în birou Scriitorul are o reală dragoste pentru preşedinte şi încearcă prin toate m ijloacele să o comunice şi cititorului. Limitându-i însă câmpul de activitate şi zugrăvmdu-1 unilateral Grigore Voivod va fi acelaş dela un capăt la altul al romanului Nu există, cu alte cu­vinte,^ evoluţie a eroului, indiferent care a r 'fi ea.

Nu întâmplător, Toader Covrig va fi mult, mai realizat decât secre­tarul organizaţiei de partid, ori preşedintele Gospodăriei Scriitorul a surprins în legătură cu acest erou fapte importante şi culese dm toate sectoarele vieţii lui Dm aceste pricim el ne apare mai com­plex, în plină evoluţie Om masiv, cu porniri de mânie dar pe care şi le stăpâneşte, Toader Covrig este prezent pretutindeni V iaţa lui este din cele mai frământate. Cu'puţm înainte do a se înfiinţa colectivul, şi-a vândut vitele. Greşala l-a costat mult, deoarece n’a putut m tra în Gospodărie odată cu ceilalţi Adună însă bani şi mtră Avem, aşa dar, fapte bogate, convingătoare In Gospodărie, el duce muncă do lămurire cu ceilalţi ţărani şi are mai ales convingerea că numai dând el însuşi exemplu îi poate convinge pe alţii..Nu e de m irare că el lucrează fără să-şi precupeţească eforturile. Toader aj'unge colectivist fruntaş şi până la urmă chiar conducătorul unei brigăzi Dragostea lui pentru Gospodărie se manifestă puternic E I îşi arată convingerea ferm ă că munca depusă de colectivişti are o deosebită importanţă' „Fraţilor; buruiana nu prieşte grânelor. a s ta 'se ştie dm gospodăriile noastre Eu zic însă. că buruiana e o ruşme într’un grâu de-al colectivului, pen- trucă asta dovedeşte că oamenii aceia sunt leneşi şi fără .obraz Eu vă amintesc legământul făcut faţă de partid să îngrijim cum nu se poate mai bme culturile. Vă poftesc, aşa dar mâine dimineaţă la plivit.11 Toader Covrig este vigilent şi manifestă o ură neîmpăcată faţă de duşmanul de clasă E vie şi 'deosebit de puternică scena in care Toader Covrig descopere magazia tăinuită dm, grajdul chiaburului Corlea Scriitorul a surprins şi alte laturi 'ale vieţii lui Toader Covrig. Ne gândim, de pildă, la viaţa lui dm sânul fam iliei şi mar ales la raporturile cu fecio­rul plecat în armata. Toader Covrig îi trim ite veşti în legătură cu viaţa satului şi a 'colectivului, comentând faptele Se desprinde, dm cele scrise de Covrig, dragostea lui pentru colectiv şi mâi ales mândria de a fi colectivist Iată cum îşi încheie scrisorile: „Te sărută tatăl tău comunistul Toader Covrig, colectivist în „Drumul Socialism ului” dm comună Plopşor.”

întâlnim în P âine a lbă şi eroi, ale căror vieţi se desfăşoară paralel, dar fără o legătură organică între ele Aşa se întâmplă cu Toma şi Mel- chior. Amândoi sunt introduşi de scriitor dm afara satului şi cititorul face cunoştinţă cu realităţile dm Plopşor, însoţmdu-1 pe Toma şi foarte puţin pe cel din urmă

Melchior vine în calitate de organizator de partid în cadrul Gospo­dăriei Scriitorul nu a avut fapte de viaţă cu ajutorul cărora să-l carac­

85

terizeze convingător Ce trăsătură revoluţionară deosebită prezintă Melchior9 Niciuna Tovarăşul Suciu dela raion vine să-l ia dela o altă Gospodărie ca să-l aducă în Plopşor, Melcluor, în această îm prejurare neaşteptată îşi şterge ochelarii şi oftează- „Vezi, dumneata, tovarăşe Su ciu . rămâne aici o parte din mine . Am pus suflet, am clădit un început de viaţă nouă Şi plec, aşa, ca un ca Eh, hai să mergem.* Ajuns în Plopşor, Melchior nu şe va impune prm nimic, un motiv temei­nic să ne îndoim că acolo pe unde a trecut înainte „a pus suflet* Acţiunile îndrăzneţe, realizările, îi revin lui Toma şi nu lui Melchior Cuvintele organizatorului de partid spuse la cea dintâi consfătuire a lui cu colectiviştii nu-1 conving pe cititor, deoarece ele nu sunt bazate pe fapte şi de aceea rămân simple argumentări abstracte. In zadar se va lăuda că e „comunist cam de mult“; faptele care să ne convingă de acest lucru, de m aturitatea sa, de capacitatea de a-i mobiliza şi a-i duce pe oameni înaante, lipsesc In generâl privit, Melchior pare mai degrabă un funcţionar, destul de corect, care se interesează de toate problemele şi e bucuros că are alături un om ca Toma Acesta îi dina­mizează pe cei dm ju r, le răscoleşte energiile şi-i determină la acţiuni hotărîte Melchior vme în urmă, aprobând sau desaprobând faptele, în funcţie de reuşita sau nereuşita lor Scriitorul a încercat să-l uma­nizeze într’un chip cu totul artificial prm acea dragoste pentru Vale- ria. Felul de a acţiona, lipsa de entuziasm, scot în evidenţă şi mai puternic preocupările mărginite, fără orizont ale lui Melchior

E' necesar să se sublinieze că plopşorenu manifestă o indiferenţă totală faţă de Melchior Explicaţia e simplă nu s’a rem arcat prin ni­mic Mai mult, el n’a stânj'emt nici acţiunile duşmanului de clasă De aceea chiaburul Corlea pune la cale pe Gristea să-l ucidă pe Toma şi nu pe Melchior. Organizatorul de partid, aşa cum m-1 zugrăveşte scriitorul, era „un om cumsecade**, şi n’a produs supărări nimănui E locul să ne punem întrebar.ea. Melchior e reprezentantul tipic al activistului de partid la sate9 F ără îndoială că nu

Scriitorul ne-a prezentat prm Nicolae Boroş, intenţionat, un acti­vist de partid care trece prm momente de mare slăbiciune Nu acelaş lucru se poate spune despre Melchior. Scriitorul a năzuit să ne redea prm organizatorul de partid un adevărat comunist, un om viu şi cu o personalitate puternică Nu întâmplător Melchior este adus dela o altă Gospodărie unde, aşa cum spune scriitorul, se dovedise om destoinic Străduinţa de a "face dm Melchior un adevărat activist de partid nu este încununată de succes Partidul însă trăeşte prm oameni, prm faptele săvârşite de 'ei Ce fapte săvârşeşte Melchior, organizatorul9 E mult mai bogată în acest sens>, viaţa colectivistului Toader Covrig. Cititorul vede în el un comunist, mai puternic reliefat decât activistul de partid Insuficienta conturare a organizatorului de partid face ca rolul ce.i revme în cadrul Gospodăriei să fie şters, aşa cum nu se petrec faptele în realitate

Scriitorul arată că Gospodăria, în momentul începem acţiunii romanului, n’are viaţă de partid. Se iau măsuri organizatorice şi în curând toate se îndreaptă. Ba în partea a doua a romanului se ajunge la o viaţă de partid puternică Se arată, de pildă, că în Plopşor func­ţionează foarte bme cursurile serale, etc Cum se poate să se ajungă la un asemenea rezultat cu oameni de partid ca Boroş şi Melchior9 Cititorul nu poate fi convins de veridicitatea faptelor povestite, atâta vreme cât nu vede că stadiul superior la care s’a ajuns, este rezultatul unor transformări profunde şi în conştiinţa 'oam enilor S’au cucerit

86

toate foarte uşor. fără o luptă aspră cu obstacolele, fără schimbarea oamenilor. Realitatea ne arată însă că activiştii de partid întâmpină greutăţi imense în munca pe care o desfăşoară în satele noastre. Oamenii se desprind cu greu dm m rejile lumii vechi şi privesc, de foarte multe, ori, cu neîncredere viaţa nouă Cauzele trebuesc căutate în deprinderile vechi, de care nu se pot desbăra cu una cu două, şi mai ales în acţiunile duşmanului de clasă In P âine a lbă tocmai aceste greutăţi nu sunt zugrăvite într’un mod corespunzător. A trece însă peste ele şi a înfăţişa o realizare aşa de importantă: consolidarea unei gospodării agricole colective în condiţiile de azi, fără eforturi şi într’un timp foarte scurt, înseamnă o alunecare vădită spre id ilism

In centrul romanului P âine a lbă stă figura lui Toma Gavrilaş, sau, aşa cum îi spun oamenii: Toma Bumbului. Scriitorul pune, în legătură cu acest erou, chiar dm primele pagmi ale romanului, o problemă toarte importantă şi anume aceea a rolului pe care-I are armata în formarea oamenilor noi Toma îşi isprăveşte stagiul şi ar putea să rămână în armată Ea „îi devenise nespus de dragă, totuşi aţa m im n îl trăgea puternic spre sat“. In această dorinţă de reîntoarcere în sat nu întâlnim semnele unei nostalgii semănătoriste. ori, presupusa, nevoie de reîn­toarcere într’o lume arhaică Ea are cu totul alte rădăcini „La mine în sat, spune el, s’a făcut colectiv. Eu ştiu că-s slabi, că-i greu Mă duc la ei “ Cuvintele pe care le spune Toma, locţiitorului politic sunt semnificative E adevărat că Dumitru Mircea nu arată mai adânc prm fapte de viaţă cum de a ajuns Toma să vadă că va fi de folos colecti­vului Se zugrăvea, în felul acesta, măcar in mare, creşterea lui Toma In actuala formă a romanului, Toma se întoarce în sat ca un om atot­ştiutor, care birue toate dificultăţile fără mcio greutate Ţăranii aşteaptă întoarcerea lui parcă anume pregătiţi. Mai mult, ei primesc critica ce li se aduce în faţa întregului colectiv al Gospodăriei şi sunt convinşi de adevărul celor spuse de Toma Faptele nu sunt veridice Critici asemănătoare li se maL aduseseră şi altădată şi totuşi colectiviştii nu şi-au schimbat atitudinea Dimpotrivă, s’au supărat A venit însă Toma şi, dmtr’odată, ei văd lucrurile cu alţi ochi Să nu uităm că acesta a lipsit dm sat multă vreme şi că, pe deasupra, este destul de tânăr, motive temeinice ca ţăranii să pună la îndoială cuvintele lui, să murmure, să se agite. Scriitorul însă trece uşor peste conflictele ce se ivesc în viaţa eroilor, încercând să-i zugrăvească în funcţie de o anumită schemă, pregătită dinainte

Atunci însă, când scriitorul părăseşte lim a pe care şi-a propus să o urmeze, ne dă pagini deosebit de puternice. Eroul este zugrăvit, în asemenea cazuri, prm iniţiativele îndrăzneţe în muncă (oprirea zăpezii cu ajutorul leselor), ori interesul deosebit manifestat pentru bunul obştesc (scenele în legătură cu risipirea fânului) Alteori tră­săturile eroului se conturează din unele atitudini, aparent neînsem­nate. Aşa, la prima şedinţă dela U T M., Toma, spre deosebire de Boroş, n’a strigat şi nu s’a agitat A ştiut să le vorbească prieteneşte, câşti7 gându-i definitiv Că lucrurile s’au petrecut aşa, stau m ărturie cuvin­tele spuse de un tânăr, după terminarea şedinţei ■ „Eu, acum, dacă-mi spune să săr după el în foc, sar şi gata-s“

Veridice şi pline de interes, sunt şi discuţiile lui Toma cu fratele său Gherasim Sunt la m ijloc aici, desigur, multiple interese. Ghera- sim îl primeşte pe Toma la întoarcerea acestuia dm armată duşmă­nos Şi nu dm întâmplare Fratele mai mare ar fi vrut ca Toma să se facă ofiţer Ar fi putut, în asemenea îm prejurări, să stăpânească

87

şi de-acum încolo averea întreagă rămasă după moartea bătrânului întoarcerea lui Toma îi clatină poziţiile. Deosebit de realizat este capitolul 12, în care scriitorul urmăreşte atent felul cum se înfruntă cei doi fraţi, pornind tocmai dela îm părţirea avem . Supărarea lui Gherasim e cu atât mai mare, cu cât partea luată dela fratele mai mic va fi dusă Ia colectiv. Gherasim se foloseşte de argumente puternice — în acel moment — împotrivindu-se dm răsputeri hotărirn lui t Toma. Argumentele sunt acelea asupra cărora am mai stăruit: felul în cară se ducea munca în Gospodărie, desorganizarea vieţii de acolo, roadele proaste dobândite de colectivişti, etc. Toma răspunde calm, hotărît. Gherasim cedează pas cu pas, iar până la urmă recurge la singurul argument care îi rămâne: ieşirile violente. E le trădează însă, odată mai mult, şubrezenia poziţiei lui Gherasim şi în acelaş timp şi interesele pe care el le apăra „ F i-ţi-a r colectivul al dracului' Al dra­cului să-ţi fie ! Ia-1 şi du-te să nu te mai văd1 — strigă Gherasim, izbind atât de puternic cu pumnul în masă încât Toma cel mic sări dm somn ca ars şi izbucni în plâns.“

Toma este prezentat chiar dm primele pagini ale romanului un om cu o orientare politică sigură. E adevărat că scriitorul nu ne arată concret, în scene puternice de viaţă, în ce îm prejurări şi-a dobândii această orientare. El, deabia întors în Plopşor, critică sever pe secre­tarul organizaţiei de partid. Curajul cu care desvălue lipsurile, critica deschisă, toate acestea fac ca ceilalţi membri de partid să vadă în Toma un om nou, tocmai acela care va urm pe plopşorem din inerţia în care se scufundaseră. i

Pentru a putea fi anihilată această stare de apatie, trebuiau înlă­turate înseşi cauzele ei. Scriitorul a identificat una dintre cauze în abaterea stângistă dela linia partidului de care s’au făcut vinovate forurile conducătoare ale satului, în frunte cu organizaţia de partid Arătând cum ţăranul m ijlocaş Văsieş, datorită uneltirilor duşmanului de clasă, a fost trecut în rândul chiaburilor, Dumitru Mircea a desvă- luit un aspect al devierii dela linia partidului şi faptul acesta constitue un m erit Devierea dela lima' partidului a avut însă în ultimii ani şi un alt aspect, mai tipic: transform area chiaburilor în m ijlocaşi ş i 'in ­troducerea lor în gospodării, lucru de care scriitorul mei nu pomeneşte în romanul său E şi aceasta om ărtu rie că Dumitru Mircea nu a văzut realitatea în toată complexitatea ei. Mai mult, a ignorat chiar unele din­tre aspectele ei cele mai esenţiale, ceea ce constitue o scădere serioasă

Scriitorul a arătat cum Văsieş a fost făcut chiabur şi ţinut departe de gospodărie Duşmanul de clasă urmărea mai multe obiective: trans­formarea lui Văsieş în chiabur viza pe m ijlocaşi care, de aici înainte se vor ţine foarte departe de gospodărie Orice muncă de lăm urire cu ei nu va duce la rezultate. Duşmanul de clasă,, poate, în asemenea îm prejurări' să câştige un câmp vast de acţiune, folosind exemple con­crete Văsieş era om harnic, aplica în munca lui cuceririle înaintatei

' agrotehnici sovietice şi dobândea roade bogate Ţinerea lui departe de viaţa colectivului a însemnat o pierdere pentru gospodărie Este toc­mai ceea ce doreau chiaburii.

' Toma pune problema lui Văsieş în faţa organizaţiei de partid, dovedind concret că s’a aplicat o politică greşită faţă de el Membrii organizaţiei, stăpâniţi parcă de un fel de teamă, se feresc să se pro­nunţe hotărît. A trebuit ca Toma să prezinte situaţia la raion şi numai după o cercetare atentă să se revizuiască hotărîrea. îndreptarea gre­şelii amintite a avut darul de a apropia pe mijlocaş de colectiv, a sporit

88

şi mai mult încrederea oamenilor în Toma, a constituit pentru comu­nişti un îndemn puternic Ia vigilenţă Văsieş se va însene în colectiv ş i ’ va ajunge chiar conducătorul unei brigăzi Gospodăria s’a întărit în chip simţitor

Parcurgând paginile romanului cititorul este cucerit de figura lui Toma Acţiunile lui îndrăzneţe, felul prompt de a rezolva proble­mele, oricât de diverse ar fi ele şi dm oricare domeniu, orientarea politică sigură, iată faptele care stârnesc entuziasmul Dar ca să ne putem convinge că într’adevăr figura lui Toma este întru totul veri­dică, e necesar să fie confruntată atent cu realitatea şi aici se nasc o sene întreagă de întrebări la care cititorul nu află dm roman un răspuns convingător

In P âine a lbă scriitorul porneşte la drum cu Toma Găvnlaş, acela care va deveni eroul central al cărţii, ca şi cu un om pe deplm format Dumitru Mircea a ocolit să ne înfăţişeze greutăţile prm care a trecut Toma până ce a devenit un om nou A ocoli însă greutăţile ivite în viaţă, felul cum ele au fost biruite, înseamnă a ascunde cititorului calea spre dobândirea succeselor Iată dece scriitorul, chiar dacă a avut un număr mare de fapte desprinse dm viaţă, n’a reuşit să imprime romanului dela început un pronunţat caracter educativ

Dar nici în cuprinsul romanului Toma nu are de înfrânt greutăţi nu întâlneşte piedici deosebite E l se dovedeşte un cunoscător al tutu­ror problemelor şi nu-1 vedem frământându-se îndelung, sbuciumân- du-se în căutarea unor soluţii Lui îi sunt-toate limpezi, are în orice îm prejurare şi pentru orice problemă, răspunsul gata pregătit E, aici, mult idilism, în zugrăvirea vieţii

Toma, în sfârşit, tocmai dm pucinile amintite mai sus, se des­prinde dm pagmile romanului ca un erou static, care nu s’a desvoltat, nu are o evoluţie E limpede însă că .oamenii care participă intens la munca de fiecare zi îşi îmbogăţesc necontenit viaţa, cresc. Este lim­pede -că înlăturând lipsuri cum sunt cele amintite Toma va deveni o figură şi mai puternică de om nou

O discuţie adâncită m erită să fie dusă şi în legătură cu felul în care a fost zugrăvit duşmanul de clasă în roman Izbeşte dm capul locului, o mărturie a scriitorului făcută în tr’un capitol (17), asupra căreia vom mai stărui Scriitorul notează- „Toată lumea ştie că în ţara asta a noastră fiecare sat îşi are chiaburii lui, unul, doi sau mai m ulţi" In P âine albă, Dumitru Mircea arată că şi Plopşorul are chiaburi Nu prea mulţi Se desprinde dmtre ei unul ceva mai conturat, Corlea Acesta are aparat de radio, răspândeşte diferite svonuri, îi momeşte pe ţărani să muncească şi apoi nu le plăteşte (scenele cu desfăcatul porumbu­lui), pune pe alţu să-l omoare pe Toma Romancierul a adus şi alte câteva fapte care sunt în măsură să arate cum acţionează duşmanul de clasă Aşa, trim iterea de scrisori anonime la organele superioare ale partidului, cu scopuri bme definite In urma unei astfel de scrisori, Văsieş a fost făcut chiabur Alteori, duşmanul de clasă caută să com­promită Gospodăria' Corlea stărue pe lângă Ciunlă, -cel mai leneş om dm sat. să m tre în colectiv.

Sunt, aşadar, în P âine a lbă unele fapte de viaţă în măsură să pună în lumină acţiunile duşmanului de clasă Şi cu toate acestea, el ne apare destul de şters

A existat în litera tu ra noastră o tendinţă de a înfăţişa chiaburi graşi, plmi de osânză Dumitru Mircea încearcă,' o altă cale Corlea este

89'

un om uscal şi subţire ca o trestie ', vorbeşte „gângăvit, rupând cuvintele în silabe, şi mai ales la începutul cuvintelor aşteaptă înde­lung, cu buzele rotunjite, ca să-i vmă silaba pe lim bă" E un portret fizic puternic, fără îndoială, dar prm faptul că l-a prezentat pe chia­bur caricatural, scriitorul şi-a tăiat posibilităţile de a-1 urmări pe pla­nuri diverse, l-a izolat, cu alte cuvinte Realitatea e însă cu totul alta

Chiaburul nu e periculos prm aceea că e gras sau slab, ci prin poziţiile economice pe care le deţine, prm influenţa asupra ţărănim ii, prin legăturile cu chiaburii dm satele vecine şi cu elementele capita- hste^dela oraş Chiaburul se mai bucură/în faţa.ţăranilor de oarecare respect. Cauzele sunt multiple E un lucru pe deplm verificat azi, că împotriva lui s’a dus numai ap aren tj) politică de îngrădire, pe când în realitate, poziţiile economice nu î-au fost sdruncmate Iată-1 deci pe chiabur, om cu avere care, mai dă ceva cotă, dar îi rămâne destul E l e dm această pricină, mai degrabă un om înfipt, ţanţoş, cu destulă trecere în faţa satului O imagine puternică a unui astfel de chiabur, a găzdacului, ne-a dat-o Horvâth Istvân prm Keszeg, un personagiu al romanului B razdă p este Haturi.

In Bârne a lbă duşmanul de clasă este zugrăvit desprins dm com­plexitatea vieţii E l nu trezeşte o ură puternică în sufletul cititorului, oricât se strădueşte scriitorul să ni-1 prezinte caricatural

Se desprinde dm P âine a lbă o impresie generală că chiaburul n fost izolat definitiv de massele ţărănimii, că acţiunile lui sunt mai

•degrabă disperate, decât premeditate îndelung Corlea nu este un repre­zentant tipic al duşmanului de clasă, deoarece el nu întruneşte trăsă­turile esenţiale, caracteristice, ale chiaburului, împotriva căruia se duce în satele noastre o luptă înverşunată

P âine a lbă aduce, în afară de faptele am intite ceva mai sus, şi unele aspecte noi care trebuesc subliniate cu toată tăria, ca un câştig

■preţios al romanului E vorba de lupta dintre elementul nou şi menta­litatea retrogradă, învechită Să ne amintim, de pildă, de stadiul de dezorganizare în care se afla Gospodăria Ia întoarcerea Iui Toma dm armată In afară de faptul acesta, Boroş. secretarul organizaţiei de partid, credea că Ia oraş nu mai există luptă de clasă de vreme ce , ei n’au chiaburi" Boroş se întreabă. „ n’au rămas chiaburii singura clasă exploatatoare’ 1 E meritul scriitorului de a fi stăruit asupra unor astfel de probleme Oamenii desluşesc sensurile noi ale vieţii cu destulă greutate Romanul aduce, în acest sens, aspecte interesante, cu atât mai semnificative cu cât lupta dintre elementul nou şi menta­litatea învechită, retrogradă, are loc chiar în sânul gospodăriei Se pot desprinde, dm paginile romanului, numeroase asemenea exemple Amintim unul singur. Toma face propunerea ca oile să fie hrănite raţional, nu la voia întâmplării, risipm du-se foarte mult nutreţ Pro­punerea este primită la început cu destulă neîncredere chiar de pre­şedintele Gospodăriei, Gngore Voivod. Faptele de mai sus - dovedesc

-concret cât de puternice sunt rămăşiţele deprinderilor vechi în con­ştiinţa oamenilor şi cu câtă greutate pot fi ele biruite

P âine a lbă este o operă importantă tocmai prm faptul că zugră- \oşte lupta nu numai cu duşmanul de clasă, ci cu m entalitatea înve-

• chită, retrogradă, care mai stăpâneşte pe unii oameni intraţi în gos­podăriile agricole colective.

Probleme deosebit de importante ridică procedeele artistice folo­site de scriitor Romanul se înfăţişează, în ansamblu, ca o operă sufi-

-cient de închegată Există, cu toate acestea, unele capitole care nu

90

conlnbue nici la adâncirea conflictului şi nici la reliefarea eroilor Am putea da drept exemplu începutul capitolului 23, în care scriitorul face o descriere ce nu are alt dar decât de a frânge acţiunea Alteori, unele capitole nu numai că nu aduc o contribuţie la luminarea problemelor, ci abat atenţia cititorului dela ele M entă să fie discutat,'sub acest ra ­port. capitolul 17.

Scriitorul vorbeşte despre o discuţie teologală în legătură cu tre­cerea funiei prm urechea acului. E limpede că Dumitru Mircea. a oco­lit redarea unor scene reale, desprinse dm viaţă Discuţia abstractă nu are alt rol decât acela de a abate atenţia cititorului dela problemele esenţiale spre altele secundare şi de minimă importanţă E locul să subliniem că asemenea scene nu pot fi salvate nici prin umor, oricât s’ar strădui scriitorul Faptele povestite rămân tot abstracte, desprinse de viaţă

Nu trebue să se uite însă că în alte îm prejurări umorul este una dintre calităţile de seamă ale scrisului lui Dumitru Mircea E l se des- , prinde mai ales dm scenele în care sunt prezentate conflictele dintre femei Unele dintre aceste scene se întipăresc puternic în mintea citi­torului E suficient să ne amintim de a doua parte a capitolului 8 E vorba, acolo, de felul cum se înfruntă Cruciţa lui Fodor cu Mana Cre­ţului Cititorul este cucerit de replicile scăpărătoare, presărate cu nu­meroase aluzii la viaţa celor două femei

înainte de a discuta unele probleme legate de limba în care e scris romanul, ni se pare nim erit să subliniem un alt fapt şi anume, felul cum şi-a conceput scriitorul cea mai mare parte dintre eroi dm punct de vedere artistic

Cititorul observă, cu destulă uşurinţă, că ei sunt creaţi pe bază de antiteză Să dăm exemple Fodor brigadierul, este om paşnic, nehotărît, în schimb soţia lui, Cruciţa, — o femee arţăgoasă, încrezută, şi mai înfiptă şi rea de gură, dar şi harnică, este M ana Creţului. Soţul ei, Mihai este domol, potolit Procedeul e împins şi mai departe Valeria, tânără energică, este pusă faţă în faţă cu tatăl ei, om încăpăţînat, cu mare dragoste pentru ceea ce este al său, dar pe care, până la urmă, îl face să-şi aducă stupii la colectiv. Toma, este un om deschis, energic, participant activ la lupta colectivului Gherasim, în schimb, este înfă­ţişat ca un ţăran greoi, închis Se lasă, în cele din urmă şi el convins şi intră în colectiv S’ar putea da şi alte exemple Conflictele care izvorăsc dm asemenea situaţii au în ele ceva artificial Procedeul îl obligă apoi pe scriitor să-l menţină pe erou pe o singură linie Viaţa oamenilor şi mai ales a celor noi este deosebit de variată şi complexă şi nu poate fi redusă doar la faptele culese dmtr’o singură zonă, indi­ferent care ar fi ea

P âine a lb ă înseamnă. în ceea ce priveşte limba, un progres incon­testabil Se mai întâlnesc câteva expresii sau cuvinte strict regionale ca avam eş, potracăn u l, duLun-dulun , etc E le însă nu mai sunt folosite de dragul lor, aşa cum se întâmpla în unele dm lucrările publicate anterior de Dumitru Mircea Scriitorul foloseşte limba populară vor­bită de oamenn dm Transilvania, dar ea nu-i caracterizează pe eroi prm cuvinte rare, tari, alese anume pentru a sgudui pe cititor, ci prin întorsătura frazei, prm construcţia ei „Toată vara ne-am trudit, ne-am rupt mamitele şi spmăruţele, toată vara a curs leoarcă su­

doarea pe noi Hai, hai, daţi-i că’n asta stă puterea colectivului Cu ce m’am ales? Cu nimica nu m’am ales Şi ea, secretăriţa uite cum

.se ’ncontrează, cum bate dm limbă Da. da.' îşi poate îmbrăca şi zor-

91

zom copilul cât de domneşte' Proşti ce-am fost şi măgari ce-am fost . . Da’ nici nu mai calc eu pe uşa colectivului să lucru ca boul şi altul să umble lela, şi să râdă de m in e . .

— Trăzm -o-ar, că ageră gură are! Auzi, cum o spală pe secretăriţă. Ca o sabie' O taie şi o spintecă “ Cititorul simte clocotind viaţa. Repli­cile sunt energice, dialogul viu, cu mare forţă de sugestie, atât prin conţinutul lor cât şi prm întorsăturile frazei, specifice locului de unde au fost recrutaţi eroii Scriitorul s’a apropiat de limba poporului, re­dând cu pricepere unele nuanţe ale ei

Atunci însă, când el vorbeşte de probleme care îi sunt mai puţin familiare, limba devine fără relief, uneori o înşiram de fapte „Cultu­rile n’au fost îngrijite după toate regulele ştim fei, s’a pierdut pe câmp atâta cantitate de orz, evidenţa muncii ’neţmută bme a dus la nemul­ţumiri profunde în rândul colectiviştilor" Citmd fragmentul de mai sus s’ar părea că este vorba de o descriere, pe când în realitate el con- stitue o parte dmtr’o replică Ea este însă lipsită de energie, de viaţă

întâlnim, deci, în P âine a lbă unele pagini scrise fără vigoare, ală­turi de altele strălucite aşa cum se afla puţine în operele prozatorilor tineri Sunt realizate, în mod deosebit, tocmai acelea care se referă la viaţa de toate zilele a oamenilor dm Plopşor, ceea ce dovedeşte, odată mai mult, că Dumitru Mircea este un bun cunoscător al satului dm Transilvania

Pâine a lbă înseamnă un serios pas înainte în scrisul lui Dumitru Mircea Scriitorul a trecut dela înfăţişarea lim itată a unor probleme dm sat, aşa cum făcea în nuvele, la zugrăvirea gospodăriei agricole colective, în jurul căreia se concentrează întreaga viaţă a satului E l a atacat cu curaj una dintre cele mai importante probleme ale vieţii satului nostru în etapa actuală a socializăm agriculturii întărirea, şi consolidarea gospodăriilor agricole colective Dar scriitorul n’a urmă­rit problemele în toată complexitatea lor. Unele aspecte importante ca legătura dintre Plopşor şi celelalte sate, ori viaţa ţăranilor rămaşi în afara colectivului, nu şi-au găsit locul în roman. Oamenii ne apar, de multe ori, sărăciţi de viaţă pentru faptul că scriitorul a urmărit doar unele laturi ale personalităţii lor Iată dece mulţi dmtre eroi nu cresc, nu au o evoluţie, acţiunile sunt adesea nemotivate, iar succesele dobândite vin parcă dela sine,, fără o luptă îndârjită cu duşmanul de clasă şi greutăţile de tot felul' ivite în cale.

Faptul că scriitorul a prezentat un caz de abatere de stânga dela linia partidului constitue un merit al romanului Dumitru Mircea trebue să7şi revadă însă lucrarea, îmbogăţmdu-o cu aspectele tipice sub care s’a manifestat în ultim ii am devieiea de dreapta Aceasta 1-0 cere în-

' suşi adevărul vieţii Pe această cale, romanul va reprezenta un şi mai puternic îndemn la vigilenţă, arătându-ne convingător că devierile dela linia partidului servesc interesele duşmanului de clasă Meritele scrii­torului în ce priveşte preţuirea şi valorificarea limbii poporului şi a zugrăvim unor aspecte caracteristice dm viaţa ţărănim ii vor fi în felul acesta cu mult sporit'e Romanul va deveni o imagine şi mai realistă a vieţii

P âine a lbă e un roman de mare actualitate Cititorul aşteaptă apa­riţia lui în volum dar îmbunătăţit în aşa fel, încât din paginile lui să poată dobândi o imagine complexă a satului dm Transilvania şi a oamenilor care contribue dm răsputeri la întărirea şi consolidarea gospodăriilor agricole colective

92

datenet umetic

A c ., H o ra v a

MONOLOG DESPRE MONOLOG

Am m ontat o p iesă contem poranii In e a acţion ează oam eni cu un caracter pu tern ic, cu pasiu n i adânci, cu id e i noi.

In această p iesă este un m a re m onolog. E l survine atunci când erou l prin cipa l ajunge la o răscru ce a ex isten ţe i sa le. In e l se desvăluc esen ţa r ea lă a om ului, atunci când con flictu l p ie s e i a ajuns la culm e

A ştept _acest m onolog ş i m ă pregătesc pentru el. S pectatoru l a u r­m ărit în că d e la începutu l sp ectacolu lu i ev en im en tele im portante la care p artic ip ă erou l m eu, a văzut şi a ju d eca t fa p te le lu i . . Acum, r ă ­m ânând pe scen ă singur, fa ţă în fa ţă cu sala, trebu e să exprim cele m ai p ro fu n de trăim in terioa re ale erou lu i, căci xen su l socia l a l lu ptei lui, im portan ţa adevărulu i istor ic p e care e l îl p oartă în s in e sunt ex ­prim ate de dram aturg ch ia r în a cest m onolog. A ici soarta in div idu ală a erou lu i dev in e tip ică, a ic i se m an ifestă din p lin f i lo s o fia activă, con firm ată d e v iaţă, a p iese i. Ş i de a c eea m ie, actoru lu i, a cest m onolog îmi p erm ite — ba m ai m u lt îm i p re t in d e ' — să -m i adun toată ex p e­rien ţa şi toată m ă iestr ia

Am spus că aştep t acest m onolog Ar f i fo st m ai bine să spun că visez la un a s tfe l de m onolog, v isez p en tru că e l în că n ’a fo s t scris. Şi, în loc să spun p e scen ă m onologu l erou lu i contem poran , spun un m onolog despre m onolog adresat con fraţilo r m ei în tru ar ta scen ică — dram atu r­g ilor

B ece vă lip s iţi p e voi ş i d ece ne lip s iţi ş i p e n oi de această m inu­nată a rm ă ? D m cele m ai v ech i t im p u n m onologu l a fo s t unul din cele m ai pu tern ice m ijloace de in flu en ţă a teatru lu i asu pra spectatoru lu i In arta m onologu lu i se desvălu e cu o d eo seb ită fo r ţă talen tu l dram a­turgulu i şi a l actoru lu i Să ne am intim ce com oară de id e i şi s im ţă­

93

m inte au fo s t p en tru specta tor m onologu rile lu i S h akesp eare , S ch ille rT G n boedov . Puşchin , Gogol, G orch i! S ă ne am intim cum s’au m a n ifes­tat în m onolog gem ul, tem peram en tu l artistic , con cep ţia lu i M ocin- lov, a E rm olovei, a lu i H m elev'

Arriintindu-ne în să de p ie s e le n oastre contem poran e, ce le în care am avut p r ile ju l să ju căm sau cele pe care le -am văzut, găsim oare în e le m o n o log u n ? In ce l m ai bun coz găsim doar o în cercare palidă şi n edesvoltată de m onolog S e va spune că m onologul exprim at în fo rm a cea m a i desvoltată, când erou l răm ân e singur p e scen ă şi p arcă vorbeşte cu sine în su şi; este convenţional. Dar, sperim du -n e de con­ven ţion alism ; ne lip sim de m ulte din p o s ib ilită ţ ile p e care Ic o feră teatru l

S pectatoru l'în ţelege ş i accep tă convenţionalism ul in ev itab il a l tim ­pului scen ic, când un ceas pe scen ă este ega l cu zile, poate cu an i, o r i ch ia r cu o v iaţă în treagă E l în ţe leg e şi accep tă in ev itab ilu l con ven ţio­nalism a l d ecoru lu i scen ic Atunci d ece să ne tem em de m on olog? D ară conţinutul lu i va exprim a un adevăr, fă r ă în doia lă că a cest lucru îl va sili p e sp ecta tor să u ite de conven ţion alism u l fo rm ei

In cazu rile ra re când dram atu rg ii n oştri le p erm it ero ilo r lor să spună un m onolog, e i caută in m od in ev itab il să - i g ăsească acestu ia o ju st ifica re ex ter io a ră Cazurile cele m ai fr e cv en te sunt — în această priv in ţă ■— d iscu rsu n le ero ilo r la şed in ţe Uneori un asem en ea m on o­log are o m are forţă , rep rezin tă o m are pasiun e S ă ne am intim d is ­cursu l academ ician u lu i Y ere isch i din p iesa „ Ju decata on oare i“ Dar ad esea con d iţiile date de au tor şed in ţei in flu en ţează stilu l m onologu ­lui ş i stilu l ex ecu ţie i lui

Nu, pen tru ca scen a să dev in ă o tribună, nu este ob lig a tor să pu i pe scen ă o tribună' Se p oate ju s t if ic a ex tem or un m onolog or icâ t de •mult, fă r ă a se u ita clppotelu l şi paharu l cu apă, şi totuşi sa la -se va p lic tis i

Pentru ca m onologu l să în fierbân te şi să atragă sala, nu trebu e să f ie ju s tifica t p rin îm p reju răr ile ex ter io a re în care are loc, ci p rin dina­m ism ul v ie ţ ii şi lu p te i erou lu i, p e care sp ecta toru l le s im te ap rop ia te .

Oare u ltim ul m onolog a l lu i O thello este ad resa t acelu i so l v en e- ţian lipsit de person a lita te , care este p rezen t p e scen ă? E l p u tea să nici nu ex iste . M onologul lu i O thello se ad resează v iitoru lu i In u ltim a clipă de lu cid itate e l vede cele săvârşite, în ţelege trag ica sa g reşa lă si, înainte de a se p ed ep si pen tru ea, pronunţă — ca p e Sin ju răm ân t — acele cuvinte în care v ib rează cred inţa recâştig ată în cu răţen ia D es- dem onei, în triu m fu l drep tăţii, — în care răsun ă o chem are la luptă îm potriva a tot ce în carnează un Jag o In acest m onolog se exprim ă baza op tim istă a con cepţie i lu i S h akesp eare şi, sp re a - l fa c e să sune ca atare, actoru l trebu e să caute în O thello p ărţile ce le m ai lu m in oase ale ep o c ii R en aşterii

- In răspunsul la scr isoarea către tatăl său ; p rin care-i cere a ju tor ş i ier ta re , K arl Moor, p r im eşte un re fu z scris de F ran z S gudm t de

94

asprim ea rece a refu zu lu i, rosteşte m onologu l său ..O, o a m en i' Oa­m eni !“ V

P rm ce se ju s t ific ă acest m onolog care durează p e scen ă m inute lungi? Oare num ai prin fap tu l că M oor v rea să p ov estească despre cele ce i s ’au în tâm plat tovarăşu lu i să u ? Nu' Mai în tâ i de toate prin fap tu l că, în ciuda n ed rep tă ţii care i s ’a făcu t, K arl arată în a cest m o­nolog o m arc d rep ta te soc ia lă L im ite le soartei p erson a le a erou lu i apar a ic i lărg ite — şi în traged ia lu i K arl se m an ifestă traged ia în treg ii g e­n era ţii de tineri contem poran i cu el

G eneralizarea este caracteru l prin cipa l a l m onologulu i In dram a lu i S S an şiaşv ih „Arsen“, bunicul î i pov esteşte n epotu lu i d esp re oi o - n le lo b ă g ie i; ş i de astă dată p o v estirea u m ilin ţelor şi a lip su rilor în ­durate de erou sună ca o p ov estire d espre traged ia in treg a gen eraţii D oar tocm ai pen tru a exprim a acest lucru ex istă m onologul, prin aceasta se ju s t ific ă el

D ar m onologu l nu trebu e num ai ju s t ific a i E l trebu e să f i e făcu t activ P entru a căpăta însă această ca litate n ecesară , nu e de ajuns co actoru l să în soţească m onologul cu acţiun i ex ter io a re obişnu ite , cu m işcarea pe scenă, ci e n ecesar ca e l să d escop ere ac tiv ita tea id e ii cu­prin se în m onolog, să arate m işcarea caracteru lu i ş i nu m işcarea co r­pului, m işcarea pasiu n ii m an ifestate în m onolog

. Visez s ă jo c cândva pe B oris Godunov al lu i P u şchm Cât timp- a cest vis e d eparte de rea lizare , m ă gândesc ad esea la n atura in ter ioa ră a m onologu lu i dm această in com parabilă traged ie Şi. d eşi încă n’am avut fe r ic ir e a să v er ific acest lucru p e scenă, m i se p are că or icâ te gesturi fu rtu n oase şi ie ş ir i n eaştep tate a r însoţi m onologul .,Am atins p u terea cea m a i m are dom nesc lin iştit de şase am D ar su fletu l m eu nu ş i-a găsit fe r ic ir e a “ — e l am en inţă să răm ân ă static şi m ono­ton dacă se va m ărgin i la constatare, dacă va com unica doar id eea gân­d ită pân ă la capăt de B oris

D ar dacă în e l va răsuna ch in u itoarea în trebare „dece, pentru .ceP“ . dacă va ap are în e l id eea p lin ă d e frăm ân tare şi tu lbu rare, p o ţi să n ici nu te m işti p e scen ă şi totuşi m onologu l va deven i activ şi plin de p a­siune

S pectatoru l dm sa lă se p lic tiseşte atunci când asistă la ex p r im area u nei id e i term in ate In sch im b, p rocesu l activ de n aştere a id e i i î l m o ­lip seşte ş i- l atrage

O bservăm ad esea în teatru că sp ecta toru l răm ân e rece ch ia r şi atunci când se spune p e scen ă un cât de scu rt m onolog /mi am intesc cât de greu le -a ven it tovarăşilor m ei din d ife r ite teatre să jo a c e aşa num itele „scene de stat m a jo r“ cuprinse în unele p ies e dm an ii răz ­boiu lu i

Com andantul expune planu l unei lupte d ecisiv e ia r sp ectatoru l r ă ­m âne in d iferen t D ece? E p rea p u ţm ca să ascu lţi de p e scen ă doar p ar tea log ică a acestu i p lan In fa ţa sp ectatoru lu i trebue să tră ieşti acest m onolog nu ca p e o p ov estire , ci ca pe o luptă. P rin voce, prin gestu l pu tern ic şi tăios, trebu e să se tran sm ită tensiun ea fu r io asă a

95

iu p te i p e care com andantul, vorbind d espre ea, o ş i conduce T rebue ca m âna lui nu num ai să arate p e h artă c i să ta ie duşm anul, să r id ice in ­fa n ter ia la atac, să arunce tan cu n le în fo c .

Insă, pen tru a p u tea f i ju cat as tfe l, un asem en ea m onolog trebue să f i e scr is în m od activ • A ceastă cerin ţă aproape că este sa tis făcu tă de mon-ologul lu i M uraviev din p iesa „în v in gătorii“ de B. C irscov El

p o a te f i spus a s tfe l în cât să trezească fan tez ia spectatoru lu i, în gădu m - d u -i să vadă tab lou l luptei, care va f i m ult m ai c lar d ecâ t tablou l creat

cu aju toru l m aşin ilor si p iro te h m ei teatrale.Oare nu de acest lucru este legat secretu l in flu en ţei pe care o arc

-asu pra au ditoriu lu i, v o rb irea care ab ia se naşte, fă r ă a se f i conturat •deabvnelea, v orb irea or icâ t de co lţuroasă , în com paraţie cu d iscursu l scris din tim p şi c itit d e pe h â r tie? P e acest contrast este constru it m i­nunatul m onolog din film u l „M embrul guvernulu i".

A m intirile d esp re acest film m ’au s ilit să m ă gândesc cu cin em a­tog ra fia n oastră este m ai darn ică şi a recu rs m ai des d ecâ t teatru l la. m onolog pentru a desvă lu i p erson a lita tea om ulu i contem poran Să ne am intim m onologu rile lu i Ş ahov d m „M arele cetăţean " sau a le lu i P o- le ja ev dm ..D eputatul de B altica“

Odată cu un a s tfe l de m onolog apare cât se p oate d e f ir ea sc ă şi suc­cesiu n ea de im agin i am ănunţite c e - l însoţesc. V edem fa ţa erou lu i, v e­dem n aşterea gândului în o ch ii lui, n im ic nu ne d istrage d e la v ia ţa în ­cordată a fe ţ e i sa le

Dar dece i se re fu z ă teatru lu i ş i actoru lu i de teatru dreptu l la, o a s tfe l d e d es fă şu ra re?

M i-am am intit d e m onologu rile lu i Ş ahov ş i P o le jaev . E le n ’au apăru t în tâm plător în film e le a i căror e r o i sunt oam en i m ari, a căror tem ă sunt even im en tele im portan te din v iaţa poporu lu i

Nu se p oa te v orb i de m onolog ru păn du -l d e restu l p ies e i. D acă în p iesă se arată o con trad icţie p articu la ră în tre ero i, m onologul este n e­potriv it Int>'’adevăr, d ece sa spu i v orbe m ari p en tru a exp lica o m ică n edu m erire, pen tru a rezolva o d ispu tă m ăru n tă?

De ac eea se în tâm plă atât d e des ca sa la să dev in ă in d iferen tă fa ţă d e lungile tirade a le ero ilo r , care se conving pe e i înşişi, unul p e altul

( ş i p e sp ecta tor despre un lucru care şi a şa e clar Nu ex istă o sarcin ă m ai in grată d ecâ t să te lu pţi cu ro s tirea unui m onolog în cam era cu uşile vra işte a u nei p ies e fă r ă con flict.

G ândindu-te la m onolog p e scenă, n ’o p o ţi fa c e fă r ă să te gândeşti la caracteru l p ie s e i şi a l spectacolu lu i N epotriv it în tr’o dram ă natura­listă , m onologu l este n ecesar ş i ob ligatoriu în tr’o p ie să ep ică , care dă ■sens unor m ari even im en te din v ia ţa poporu lu i

Şi m onologu l nu se aude p e scen ele tea tre lo r n oastre, în rep er to riu l actual, înain te de toate p en tru că dram atu rg ii n oştri ap roap e că nu mai crează op ere ep ice

D ispariţia m onologu lu i este legată fă r ă în doia lă de să răc irea lit e ­ra tu rii n oastre dram atice. Ne p la ce p itorescu l acelu i gen de teatru bo­gat în am ănunte atrăgătoare ş i d etalii captivante, avân du -şi a ten ţia în -

clreptală spre v iaţa de toate z ile le a con tem poran ilor n oştn . Dar, bu- curându-ne de su ccesele acestu i gen, p reţu m d u -i şi lu b in du -i pe m aeştri săi, nu ne pu tem lip si de m onum ental P en tn ice în teatru n e-am sărăcit a tâ t de m ult paleta , d ece n e-am în depărta t de traged ie, de drama, rom an tică, d e com ed ia înaltă9

C onvorbirea d espre m onolog este , în fin e , nu num ai o co n v o rb ire - despi'e genul teatra l ci, ş i d esp re stilu l r e a liz ă m scen ice. O p ie să iden ­tică în priv in ţa id e ilo r ş i p asiu n ilor cu traged ia c lasică nu se poate rea liza cu m ijloace reg isora le ş i a c to riceşti destin ate unui sp ectacol de cam eră D acă actoru l va spune un m onolog a l căru i în ţe les este ,.Ah, cât te urăsc'" ş i ac est „te“ înseam nă pen tru e l tot rău l lu m ii vechi' încarnate în p ersoan a adversaru lu i, atunci şi gestu l care în soţeşte aceste cuvinte trebu e să f i e gen eralizat. T rebu e ca e l nu n um ai să în lă-

, ture cu m âna a c e s t rău , aşa cum dă d m m ână un om care nu ştie să arunce o p ia tră (ş i n oi vedem dm tr’odată că p ia tra va cădea la p ic ioa ­re le l u i . . ) , c i trebu e ca într,egul~corp să i s e .p r e fa c ă în tr’un arc gata să se deslăn ţu e pentru lov itură

A rta nu su fe ră ju m ătăţi de m ăsu ră A ceasta este con vin gerea mea- Dar pen tru a se rea liza m ăsu ra com pletă a artei, personagiu l trebu e să f ie tipizat, gen eralizat, trebu e să se arate în >trăsătu ri, b in eîn ţeles in ­d iv idu alizate, c e ea ce e obştesc, s o c ia l . •

Numai atunci sp ectatoru l va sim ţi, erou l a întins m âna — un m i­lion de oam en i au întins m â n a1 E rou l se frăm ân tă — s e fră m â n tă ■ în ­suşi poporu l' ' ' '

D ar să nu fiu în ţe les greşit Eu nu cer să se recu rgă la p lacarde pe scenă ş i nu sunt, desigur, pentru schem atism de fa c tu ră expresion istă , îm preju rare care fa c e să d ispară din personagiu om ul, lăsând în loc d oar o id ee abstractă . , , -

Dar, în văţân du-n e să exprim ăm în personagiu in dividualu l ş i con­cretu l, nu trebu e să u ităm în m ciu n .caz tip icu l şi g en eralu l din e l

In terp retaţi u ltim ul m onolog a l lu i C eaţchi d rep t gândurile unui om despre soarta sa n e fe r ic ită (ş i doar aşa se in terp retează uneori acest m onolog p e scen ă) şi nu se p oate să nu în ţelege fi- d ece s’au găsit în h ârtiile d ecem br iştilo r cop ii du pă com ed ia lu i G n boedov

M onologul tiu e legat num ai de gen id p ie s e i ş i ăe stilu l ex ecu ţie i actoriceşti, c i şi d e caracteru l m o n tă m Şi, în legătu ră cu aceasta , vreau să m ă în torc din nou la în ţelegerea' in corectă a term enulu i „convenţionalism "

Nim ănui n u .i v a 'trece p rm cap să gon ească m eta fo ra şi h ip erbo la din lim baju l p o e t ic ’ N im eni nu va scoate dm tr’un p oem im vers în care se va spune că steagu l roşu ş i-a întins am pa p e toa tă bolta ceru lu i

Dar când in scen a fin a lă a „Omului cu arm ă" teatru l n ostru a in ­trodus o m eta fo ră de acest fe l, cu singura d eo seb ire că a ex p rim at-o p n n

•limba sim bolu lu i scenic, am auzit. „Un convenţionalism inadm isibil" F ă r ă p ies e de p ro p o rţii ep ice , rea lizate în im agin i scen ice co res­

punzătoare, m onologul •— ca lea de m a n ifestare a id e ilo r m ari, a in d i­v idu alităţilor pu tern ice — nu se va în toarce pe scena n oastrăAlm anahul lile ra i 7 — 1952

97

D ece nu se aud p e scen ele n oastre asem en ea m onologări pro fu n de fi pline de pasiun e, ca a c e lea care tim p de v eacu ri au fo st un m ijloc de edu caţie id eo log ică 'a spectatoru lu i, o pu tern ică arm ă de a g ita ţie i D ece nu ex istă e le în p ies e le sov ietice, d ece nu i se dă actorului d rep ­tul şi J e r ic i r e a de a exprim a prin m onolog ni id ee m are, o im en să p a­siune, de a -ş i a ră ta prin e l m ă iestria şi pro fu n zim ea ar te i s a le ?

Viaţa n oastră se d es fă şo ară p e o -sca ră uriaşă. E a dă n aştere la ca ­ractere om en eşti şi la destine m ari E a e m inunată, bogată şi variată . N umai adunând în tr’un tot toate m ijloace le de care d ispune teatru l, vom pu tea să prezentăm în fa ţa spectatoru lu i sov ietic p ies e şt sp ec ta ­cole bune Şi, in arsenalu l acestor m ijloace, nu ultim ul ro l ii, aparţin e m onologului, spre care deocam dată ne mult urnim, să râvnim

(Literaturnaia Gazeta nr 74. din IO lu m e 1932).

98

Andrei Malâşco în mijlocul scriitorilor clujeni

Din delegaţia care a vizitat nu demult tara noastră, cu prilejul orga­nizării Decadei R S S Ucrainene, a făcut parte şi poetul Andrei M alâşco, laureat al premiului Stalin pentru poemul Prometeu şi pentru volumele de versuri Lirica şi Dincolo de Marea Albastră Cu prilejul vizitei pe care membru delegaţiei R S S Ucrainene au făcut-o la Cluj, tovarăşul M alâşco a avut o consfătuire cu scriitorii din localitate, mformându-se asupra muncii şi a problemelor creaţiei lor, împărtăşindu-le dm experienţa litera­turii sovietice multinaţionale, al cărei strălucit repiezentant este

Adresând celor care au participat la consfătuire un salut călduros din partea poporului ucrainean, din partea intelectualităţii uciam ene, tova­răşul M alâşco a arătat că această vizită a unor reprezentanţi ai Ucrainei socialiste în ţara noastră este o mărturie a pnetemei de nedesfăcut care leagă cele două popoare Poporul român şi cel ucrainean — a spus tova­răşul M alâşco — sunt unite prmtr’o prietenie de multe veacuri Niciodată n’a existat vreo duşmănie între cele două popoare Dimpotrivă, istoria a înregistrat multe cazuri de ajutor reciproc, mai ales în vremea războaielor diepte purtate împotriva imperiului otoman Este adevărat, boierii şi capi­taliştii au încercat de multe 011 să distrugă aceste relaţii fireşti de prietenie Cele două popoare au scuturat însă pentru totdeauna jugul lor şi — aşa cum se cântă în poezia populară „Dunăre, Dunăre / Drum fără pulbere"— drumul curăţit de pulberea duşmăniilor le este larg deschis ~în faţă Doi esc — a spus tovarăşul M alâşco, în încheerea salutului său — ca pe acest drum sâ meargă înainte cu ferm itate toţi cei ce luptă pentru pace, * pentru socialism, pentru cultură

*

Ştim că, deşi este toarte ocupat şi cu munca obştească, tovarăşul M a­lâşco are o activitate poetică bogată, tipărind până acum peste patruzeci de culegeri de versuri Cum işi poate împărţi un scriitor timpul, astfel ca munca obştească sd nu i-o stânjenească pe cea de cieaţie? — a fost una

99

dintre primele întrebări care i s ’au pus tovarăşului M alâşco, după ce, îri prealabil, i s'au dat lămuriri asupra muncit scriitorilor clujeni şi a organi­zării Filialei.

La noi, în Uniunea Sovietică, problema se pune, astfel Cu cât scriito­rul izbuteşte să realizeze mai mult, cu atât poporul îi dă mai multe sardini,— a spus tovarăşul M alâşco. Este şi firesc să fie aşa, deoarece cu cât un om este mai activ, cu atât 1 se cer mai multe. Numai de pomul fără roade nu se- apropie nimeni. Aşa că, acei scriitori care au multe sarcini obşteşti trebue să se simtă mulţumiţi şi mândri de faptul că-s în stare să dea ajutor poporului în cât mai numeroase şi mai variate privinţe

Există anumite teorii după care scriitorul este un ins de o structură deose­bită, care ştie sâ scrie dar nu se pricepe să vorbească in faţa oamenilor, să lucreze cu oamenii Este, bineînţeles, o teorie greşită, contrazisă de p iactica socială. Cred că şi la dumneavoastră, ca şi la noi — a continuat tovarăşul M alâşco — scriitorii mai puţin activi pe tărâm obştesc au şi în domeniul creaţiei o activitate mai săracă E ste drept că există şi scriitorica ie vorbesc mult şi în faţa oricui, dar scriu mai puţin

Retragerea scriitorului dm societate poate avea două cauze (care merg uneori mână în mână) lenea sau nepăsarea Astfel, s ’a întâm plat la noi că un scriitor din CiTiev care a primit pentru o lucrare a sa premiul Stalin, nu a mai voit să ştie după aceea de munca obştească şi, cum era de aştep tat, nici în creaţia sa nu a mai înregistrat vreun succes rem arcabil. ,,

Noi trebue să creştem scriitori care să fie în stare a realiza o armonieîntre munca loi obştească şi cea de creaţie M arii scriitori ai popoarelornoastre nu au răm as mcio clipă indiferenţi faţă de problemele obşteşti Ei nici nu au avut „de îm păcat’1 problemele obşteşti cu cele de creaţie, pentrucă între ele nici nu ex is tă 1 vreo''contradicţie reală P e de altă parte, este adevărat că "trebue să se împartă în mod concret şi ju st sarcinile obşteşti între tovarăşii scriitori La noi, de pildă, preşedintele Uniunii Scriitorilor din U craina, tovarăşul Corneiciuc, se ocupă două zile pe săptă­mână cu munca obştească şi cinci zile cu munca literară' Secretarul general adjunct al Uniunii Scriitorilor Sovietici, tovarăşul Sirnonov, are trei zile de muncă obştească şi patru zile de muncă literară S e asigură astfel un timp echitabil pentru rezolvarea rodnică a problemelor obşteşti şi a celor de creaţie.

Menţionând că unele specii lirice, meditaţia, fabula, elegia, pastelul', e l e , nu mai sunt astăzi cultivate decât rar şi în mod -întâmplător, un tânăr scriitor l-a întrebat pe tovarăşul Malâşco dacă ele pot şi trebue să fie reabilitate.

Problema care s’a pus aici este de fapt problema speciilor mari şi mici— a spus tovarăşul M alâşco Fabula, elegia, pastelul şi celelalte specu lm ce presupun îndeobşte lucrări mai puţin ample Eu cred că toate speciile

0 au dreptul la existenţă şi se cuvine să fie cultivate. Numai poezia proasta nu are acest drept Cât priveşte specule amintite, depinde cum sunt slu jite ele de poeţi- Problema e dacă scriitorii ştiu să folosească întreaga lor com­plexitate pentru a reda frăm ântările sufletului omenesc La noi, în perioada proletculturn existau —• înafară de maeştrii unanim Jfecunoscuţi, care au pus temeliile literaturii sovietice m ultinaţionale — două categorii (curioase de scriitori. Unii scriau exclusiv despre beton armat,, nu despre sufletul omenesc, pentrucă nu-1 cunoşteau Ceilalţi scriau numai .despre „mura de pe buzele copi­lei” şi nimic despre viaţa de luptă pentru socialism a milioanelor şi zecilor de

100

milioane de oameni simpli, pentrucă de asemenea nu o cunoşteau Se scriau de pildă', astfel de poezii „O, maşină mea iubită,/Te iau cu mine acasă . “ (Scriind asemenea versuri, ei minţeau, pentrucă niciodată nu se întorceau seara dela lucru cu o maşină la braţ) Sau „Frum oasa mea, / Ai mure pe buze, i Ş i vreau să ţi le fur “ etc Bineînţeles, literatura sovietică nu a recunoscut asemenea clişee, deoarece se vedea cât de colo că cei ce cântau în'tr’o asemenea manieră lamentabilă gura fetei şi hornul fabricii îşi dădeau prea puţin seama de diferenţa dintre ele

Asemenea fenomene s’au iv.it —• fireşte, din ce în ce mai rar — şi mai târziu Intr’o vară colindam sovhozurile dm Ucraina cu un cunoscut de-al meu, scriitor şi el Străbateam într'un amurg un câmp pe care se zăiea în stânga noastră silueta, atât de fam iliară peisajului actual al U ’R S S , a ccmbinei Tovarăşul meu de d rum 'm ’a întrebat pe neaşteptate ce este acel obiect care seam ănă cu o căsuţă Când l-am răspuns, ascun- zându-mi cu greu mirarea, că este o combină, n’a voit să mă creada Şi totuşi acest om scrisese destul de des despre combine

Un alt cunoscut de-al meu, artist plastic, n’a pictat în toată viaţa lui decât peisagii. Abătându-mă pe la el acum câţiva am — într’o dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui — l-am găsit desenând un grup de copaci Când a răsărit soarele, el a închis caietul, spunându-mi nu fără oarecare necaz „Acest soare mă împiedecă să lucrez “ De ce l-a făcut soarele să-şi strângă atât de grăbit schiţele? Pentrucă lumina soarelui modifica pe de-a ’ntiegul forma şi culoarea copaciloi, iar pictorul voia să-i picteze numai asa cum se obişnuise să-i vadă el '

Scriitorul care nu are curajul să vadă toate aspectele vieţii, e mai bine să lase condeiul dm mână O perele1 care nu oglindesc viaţa în toata complexitatea ei, nu trebuesc nimănui

Refenndu-se nu demult la o carte despre viaţa oamenilor muncii dm Donbas, tovarăşul Stalin a spus că din ea poţi cunoaşte numai omul care munceşte opt o re ,, dar nu şi omul dm celelalte ore ale zilei, omul adevărat, întreg

Am făcur. dinadins acest ocol, înainte de a lăspunde direct la între­barea ce mi-a fost pusă, pentiu a sublima m ăcar în treacăt faptul că făra cunoaşterea vieţii, fără a cunoaşte omul în toate m am festănle lui, e de prisos sâ te apuci de scris Când cunoşti adânc omul, viata lui sufletească, te poţi apuca de lucru cu şanse de succes în domeniul oricărui gen, a oricărei specu, dat fund faptul că sufletul omenesc nu poate fi desvăluit neapărat numai într'un mare roman ori într'un poem amplu, ci şi într’o schiţă ori într’o poezie lirica de mici dimensiuni Aşa că, după părerea mea, specule mici ale liricii meditaţia, pastelul, poezia de dragoste, e tc 1, au dreptul la viaţă Cu o singură condiţie poetul nu trebue să procedeze ca acel pielei pe care soarele-1 împ'edeca să picteze, ci să se străduiască a vedea şi a reda — indiferent de specia pe care o cultivă — toată lumina vieţii. '

Construirea socialismului în ţara noastră împinge la noi pe primul plan poemul epic — a spus un tânăr poet, reluând dintr’un alt unghi de vedere problema desbătută anterior Poeţilor noştri li se impune acum sarcina de a zugiăvi cât mai cuprinzător eroismul în muncă al muncitorilor şi ţăranilor muncitori, precum şi lupta neîmpăcată pe care ei o duc împotriva numeroşilor duşmani de clasă pe care-i mai avem, iar poemul epic este o specie creată parcă anume pentru aceasta Cum rămâne totus. atunci cu celelalte specu ale poeziei"> — a întrebat el

Cred că în arsenalul unui bun poet — a răspuns tovarăşul M alâşco

101

— trebue sâ existe totdeauna o serie de arme revolver, tun şi chiar tanc Cât priveşte problema dm care armă trebue să tragă, depinde de împre- lurări Când şi cum trebuesc întrebuinţate aceste arme este un secret profesional, în sensul că nimeni nu te poate învăţa acest lucru dinainte Mi-e mai la îndemână un alt mod de a pune problema dacă aceste arme trebue să fie încărcate şi dacă cel care le posedă trebue să ştie cum să le mânuiască La aceste întrebări nu se poate răspunde decât afirmativ Trebue sâ spun totuşi, în legătură cu întrebarea ce mi-a fost adresată, că — după părerea mea — formele mari trebue să aibă precădere în con­diţiile actuale, deoarece creaţiile ample sunt în stare să arate mai bine ceea ce se întâmplă în afara sufletului poetului, să oglindească cu maximum de veridicitate uriaşele prefaceri prin care trece azi lumea, să ducă la înti uchiparea unor tipuri cu o uriaşă sem nificaţie socială Maru creato/i s ai trecutului Shakespeare, Goethe, Puşchin, Byron, Şevcenco, etc., au c iea t o serie de tipuri omeneşti care au intrat iu istorie ca m ăreţe exemplare de oameni, de nobili luptători ai vremii lor D acă noi, cei de astăzi, vom fi capabili să creăm caractere omeneşu care să nu fie mai prejos de cele mai frumoase personalităţi care se ivesc dm sânul poporului, ne vom ri îndeplinit marea noastră misiune D acă vom crea chiar poeme lirice, buna- , oară despre Dunarea albastră fără a uita de oamenii care construesc Canalul Dunăre—M area Neagră şi vom vorbi despre grâu fără a uita de cei care-1 seam ănă, făurind imagini în care aceşti minunaţi oameni vor putea să se recunoască, asemenea creaţii vor mtra în istorie ca cele mai mari poeme

Rejerindu-se ta faptul că In Vet ama, ca şi în Rusia întieagă, a înflorit de.a-lungul veacurilor o bogată poezia orală şt specificând că la noi mai există poeţi care îşi însuşesc în chip formal experienţa poeziei populare, un scriitor i-a cerut tovarăşului Malâşco lămuriri în legătură cu felul In care valorifică scriitorii sovietici tezaurul hteratui u populare

La noi, la Chiev — a spus tovarăşul M alâşco —• trăieşte un poet care scrie de multă vreme poeme pseudo-populare Mai anul trecut aspira Ia piemiul Stalin, însă — cum era şi de aşteptat — nu l-a primit Acest lucru l-a supărat foarte mult şi l-a făcut să afirme că prm aceasta şi-a pierdut definitiv reputaţia Dece era aşa de sensibil acest om în legătură cu repu­taţia sa? Pentrucă această aşa zisă reputaţie nu reprezenta ceva real, ci exista numai în închipuirea lui El nu crea, ci plagia, era un simplu copist a! poeziei poporului

La noi se cunosc însă în această privinţă, în toată Uniunea Sovietică ,şi alte exemple Tvardovschi, Isacovschi, e tc , care se reazimă pe poeziapopulară, dar nu o copiază E i crează poezii care sunt de provenienţă populară, oglindesc viaţa poporului, dar sunt în acelaş timp şi creaţii individuale, exprimând revolta ori bucuria lor Trebue să ne însuşim spiritulpoeziei populare, nu litera ei Apoi, dat fund faptul că şi această poezienu e întru totul unitară ca tendinţe şi orientare, trebue să ne însuşim ceea ce e mai înălţător întrânsa Un proverb ucrainean spune- „Să nu mă cunoşti în crâşmă, să mă cunoşti în muncă“ Nu trebue deci studiată nici poezia poporului atunci când poporul bea, ci atunci când poporul munceşte

Un scriitor dm redacţia „Almanahului literar11 a arătat că revista se stiăduieşte să prezinte în fiecare număr nou al ei poezii care să oglin­dească atât viaţa şi activitatea constructorilor socialismului din patria noastră, cât şi lupta oamenilor muncii dm toată lumea pentru pace * El a specificat că se ivesc uneori greutăţi în această privinţă, dat fiind faptul că plănui île tematice ale revistei nu se potrivesc totdeauna cu ceea ce

102

lucrează sau vor să lucreze colaboratorii In legătură cu aceasta, el i-a adresat tovarăşului M alâşco următoarea întrebare Cum va putea ajunge revista la rezultate cât mai bune pe linia planificăm , fără să alunece pe o linie birocratică?

Din câte înţeleg — a spus tovarăşul M alaşco — este vorba de o revistă înaintată, care urmăreşte cu perseverenţă şi în mod conştient să educe poporul In aceste condiţii este normal să se ivească o asemenea problemă Cunoaşteţi cu toţii revistele sovietice şi vedeţi că şi la noi, în afară de lucrări beletristice diferite care oglindesc viaţa poporului nostru, aproape jum ătate din pagini sunt destinate chestiunilor internaţionale. Având în vedere actualele condiţii istorice şi sarcinile scriitorilor, trebue să repet că — după părerea mea — e foarte bme că redacţia revistei dumneavoastră este preocupata de această problemă Este bme să îndrumăm în mod con­ştient procesul literar La noi, în Ucraina, s’a văzut atunci când am strâns recolta poetică dm ultimii ani că aproape toate poeziile publicate în acest răstimp se ocupau de situaţia internaţională Intre ann 1945— 1947 se scri­seseră însă aproape numai poezii despre patrie Literatura nu este conta­bilitate şi nu poate fi planificată cu precizia obişnuită în acest domeniu, dar o situaţie ca aceea pe care v’am schi.ţat-o mai sus trebue să le dea de gândit forurilor conducătoare ale vieţii literare Ca qnce proces natural, şi procesul creaţiei poate ft îndi uniat într’o anumită măsură şi noi realizăm acest lucru în U R S S , fermdu-ne bineînţeles de orice rigiditate şi uni­lateralitate La noi, Uniunea s’a interesat de proiectele literare pe care şi le -a întocmit fiecare scriitor pentru perioada 1950— 1952 şi după aceea a dat unui mare rrumâr de scriitori sfaturi şi sugestii în legătură cu preocupările lor Aşa s’a ajuns că astăzi vreo 15—20 de scriitori participă Ia viaţa oamenilor de pe şantierul Cahovca, alţii şi-au statornicit câmpul lor de studiu şi de creaţie în Donbas, iar alţii lucrează la romane ori la poeme despre viaţa colhoznicilor

Printre întrebările care t s ’au pus tovarăşului Malâşco, a fost si una referitoare la impresiile pe care i ~ le-a prilejuit călătoria sa In S U A şi Canada, în urma căreia a scris culegerea de versuri „Dincolo de Marea Albastră"

Am întreprins această călătorie — a povestit tovarăşul M alâşco — la iniţiativa Uniunii Scriitorilor Sovietici, cu prilejul organizării Săptămânii Prieteniei Canado-Ucramene Am lăm as în Statele Unite şi în Canada trei luni şi zece zile

Pot spune — a continuat tovarăşul M alâşco — că experienţa mea poetică a început să se limpezească nu chiar în momentul în care avionul a trecut hotarele Uniunii Sovietice, ci atunci când trebuia să decolăm, pentru a străbate Atlanticul pe aeioportul de lângă Paris Am fost reţinut acolo cinci ore, vreme în care mi s ’a examinat minuţios nu numai bagaj'uJ sumar, nu numai îmbrăcăm intea, ci şi nasturii, pentru a se constata dacă nu am -adus cumva cu mine vreo bombă dm U R S S Chiar şi cele cinci m eie pe care le cumpărasem la P aris au fost tăiate, exam mându-li-se până şi sâmburii

Cele văzute de mine atunci când am păşit pe pământul America nu m ai pot fi povestite pe un ton glumeţ on ironic La New-York, la numai 5 km de Broadway, am văzut o imagine pe care nu o voi uita niciodată cartierul Harlem Acolo îşi trăiesc negrii viaţa lor am ară şi se sting pe capete dm pricina sifilisului şi a tuberculozei La Chicago şi la Detroit am văzut cum mu de veterani ai războiului antihitlerist îşi creşesc pe străzi bucata de pâine zilnică Ştiţi că în Statele Unite medicamentele şi băuturile

103

spirtoase se vând în acelaş loc Am văzut pe Broadway băieţi şi fete de 14— 15 ani curo intrau în aceste farmacn-bodegi, căţărându-se pe scaunele înalte dm faţa tejghelei şi bând whisky pe la orele 3—4 de noapte în tr’un rând am fost invitat la masa de către un fermier din localitatea Windsor, situată lângă Chicago Am rămas toată după amiaza la el, vorbind de unele şi de altele Nici nu ajunsesem bine seara la Chicago şi un localnic care ne însoţise în timpul vizitei ne informă că i s’a comunicat telefonic atestarea fermierului, pe motivul că a intrat în legătură cu com isarii" din U R S S

Dacă aş voi să povestesc cu de-amănuntul toate câte le-am văzut în America — a spus în încheere tovarăşul M alâşco — ar trebui ori să scriu o carte voluminoasă, ori să stau de vorbă cu dumneavoastră o noapte întieagă Faptul că am văzut mizeria celor săraci — pe deoparte, şi luxul celor bogaţi — pe de altă parte, că le-am povestit unor oameni simpli cu care m'am întâlnit despre viaţa din Uniunea Sovietică, despre viaţa noastra din Ucraina, a avut ca rezultat că am fost invitat să părăsesc America ’ Se pare că Departamentul de Stat s’a speriat de mine mai ales dm urmă- toaiea pricină — Intr’o d iscu te publică, un american m’a întrerupt, spunând Că eu nu pot face ceea ce poate face el şi anume- el se poate duce oricând Ia Casa Albă spre a-i spune lui Truman că e un prost şi nu i se va înmtâpla nimic I-am răspuns că aşa ceva pot face şi eu Odată întors în R S S Ucraina mă pot duce oricând acasă 'a Preşedintele Republicii noastre pentru a-i spune că Truman e un prost şi nu mi se va întâmpla nimic

Care sunt începuturile dumneavoastră poetice, sau mai piecis spus, cum aţi învăţat să scrieţi? — a fost una dintre ultimele întrebări care i s ’au pus tovarăşului M alâşco

Este o întrebare la care îmi vine greu să răspund — a spus tovarăşul M alâşco — şi de aceea încerc totdeauna s ’o trec sub tăcere

M’am născut într’o fam ilie ,de ţărani săraci dm regiunea Chiev După ce am sfârşit şcoala de 7 ani în satul natal, am vrut să mă fac medic dar m’am răsgândit între timp şi am urmat cursurile Facultăţii de filologie din Chiev Am lucrat vreo doi am ca învăţător sătesc, apoi am fo s t ch em at la arm ată, în cadrele căreia am răm as până la sfârşitul războiului

Am început să scriu dela vârsta de 7—8 ani De fapt, n ’am scris chiar, dar făceam ceva asem ănător Când mama începea să-mi povestească vreun, basm şi, prinsă de cine ştie ce treburi, nu-1 mai sfârşea, îi închipuiam eu un sfârşit La fel procedam şi cu cântecele pe care se întâm pla să le aud Mama zicea că voi fi un pierde-vară, pentrucă vorbearm pe semne, mult P lin anii 1929— 1933 am început să scriu mai cu dinadinsul versuri, dar nu le trimeteam la reviste, ştiind bine că redactorii sunt oameni Toarte severi In 1930, colegii mei dm Chiev m’au dus aproape cu cţe-a-sila într’o redacţie Poeziile mele au fost găsite bune şi au apărut în „Molodoi’ R e­publican” In urma publicării lor, am primit drept onorar suma enormă de 10 ruble şi 14 copeici cu care am organizat o serată împreună c u Tcolegti mei Aşa a început cariera mea literară

M i-e greu să vorbesc despre procedeele mele de creaţie Pot să spun doar că fac parte din generaţia m ijlocie a poeţilor'd in R S S U craina, scriu versuri lir ice şi -mă străduesc să scriu şi poeme epice ,

Mulţumesc pentru primirea călduroasă pe care mi-aţi făcut-o şi pentru pnetem a pe care m i-aţi arătat-o, — a spus tovarăşul M alâşco în încheere- Vă doresc dumneavoastră, ca şi tuturor celor ce muncesc din Republica Popu­lară Română cel mai deplin succes în marea gperă pe care aţi întreprins-o. Doresc ca muncitorii români să lucreze în aşa fel la marile construcţii ale Ca-

104

naiului Dunăre— M area Neagră, ale Hidrocentralei „V. I Lem n“ şi oriunde pe întinsurile, patriei dumneavoastră, ,încât să se spună şi după ani îndelun­gaţi „Aici au lucrat eroii socialismului “ Dumneavoastră, scriitorilor, vă doresc să scrieţi astfel de poezii, romane şi lucrări dramatice, încât — după am — când părinţii vă vor vedea trecând, să le spună copiilor lo r cu admiraţie şi cu dragoste „Acesta este unul dintre oamenii carc au lucrat la, cărţile prin care aţi fost educaţi în spiritul socialism ului."

Participanţii la consfătuire au salutat cuvintele tovarăşului Andrei M alâşco cu o caldă manifestare a (dragostei faţă de Uniunea Sovietică, faţă de cultura ei, călăuză sigură a scriitorilor noştri pe drumul spre realismul socialist ’ i , , •

G eorge M unteanu

In drum spre comunism*

In literatura Ucrainei Sovietice, ajunsă la o mare înflorire în anu care î-au urmat Marelui Război pentru Apărarea Patriei, lucrările lui Oles Gonciar ocupă un loc de seamă Scriitorul s’a afirm at tocmai în această perioadă ca o forţă literară puternică prin publicarea unor povestiri despre anii de front şi mai ales prin trilogia S teg arii (volu­mele A lpn, D unărea A lbastră şi P rag a de Aur), care avea drept temă v ite jia , şr m ăreţia morală a Armatei Roşu, ehberatoarea popoarelor de fascism Pentru înaltele calităţi- literare ale trilogiei S tegarii, pri­mele ei două volume au fost distinse cu Premiul Stalin în 1947, iar cel de al treilea volum a prim it Premiul Stalm în 1948. ;

.Activitatea creatoare a lui Oles Gonciar a intrat în tr’o nouă fază de desvoltare odată cu lucrările sale dm ultima vreme, dedicate muncii de reconstrucţie a ţării dm anii de după război Povestirile şi nuvelele despre viaţa colhoznică, publicate între timp, l-au consacrat pe Oles Gonciar drept unul dintre scriitorii care au dus la desăvârşire genul scurt. Nuvela M ichita Bratus, una dintre ultimele sale lucrări, dove­deşte o mare m ăiestrie în ce priveşte folosirea posibilităţilor acestui" gen

Ga şi comedia Crângul de că lin i a lui Alexandr Corneiciuc, cu care se înrudeşte prin viziunea pe care o oferă asupra vieţii colhoznice, nuve­la M ichita B ratus surprinde şi redă în imagini de o mare sugestivitate unele dintre acele fenomene survenite'în viaţa de după război a oame­nilor sovietici care dovedesc că în U R S S . comunismul nu mai este un vis de viitor ci o problemă a practicii sociaJe cotidiene. Nuvela prezintă o zi dm viaţa unuia dmtre membru cei mai de vază ai colho7 zului fruntaş ,;Gervonâi Zaporojeţ" („Zaporojeanul roşu") Este vorbă de ponhcultorul Michita Bratus — un m iciurinist m ilitant, cum îşi spune singur şi cum îl numesc toţi acei care-1 cunosc —• pentru care această zi de primăvară are o deosebită însemnătate: acum descoperă pentru primă oară sera în care au fost adăpostiţi lămâii plantaţi cu un an înainte şi constată că arbuştii au rezistat cu bme la frigul dm tim ­pul iernii Deţe este aceasta o zi de seamă pentru erou9 Fiindcă ea nu

' Oles Gonciar, Michita Bratus, Editura „Cartea Rusă“„ 1952.

1105

Înseamnă numai realizarea unei năzuinţe scumpe, ci şi o mare victo- 'rie teoretică pentru acest om simplu, confirmarea strălucită a justeţei' învăţăturii m iciuriniste după ale cărei principii s’a călăuzit în activi­tatea sa de o viaţă întreagă Acest lucru devine evident în schimbul -de cuvinte pe care Michita Bratus îl are — după ce a ridicat prima ramă de pe sera de lămâi — cu brigada lui de comsomoliste:

Vedeţi, fetelor Strădaniile noastre sunt încununate cu succes Ţineţi minte când vă spuneam că pe locurile noastre şi în condiţiile de aici, totul o să crească şi o să zâmbească9 Un singur fel de copac nu -se poate prinde la noi .

— Care, Michita Ivanovici9—- Acela pe care nu-1 sădim Numai el nu poate să crească aici “Cuvintele din urmă ale acestui om sovietic sunt demne de un disci­

pol al lui Miciurm, a cărui învăţătură se rezema pe principiul- „Noi nu trebue să aşteptăm daruri dela rfatură, sarcina noastră e să 1 le smulgem “

Avea de ce să se bucure Michita Bratus şi să considere ziua aceasta ■drept cea mai de seamă zi din viaţa lui Colhozul său era cel mai nordic punct de pe suprafaţa pământului până la care se ridicaseră plantele subtropicale Aceasta însemna că şi în Ucraina era pe deplin posibilă crearea unei zone cu culturi subtropicale In felul ei, realizarea lui Michita Bratus echivala cu o mare victorie obţinută în cadrul ofensi-' vei generale a oamenilor sovietici pentru comunism şi de acest lucru este conştient miciurinistul, când spune: ,Deschid solemn rama da parc’aş deschide uşa spre viitorul meu“.

Dacă scriitorul s’ar fi m ărginit la descrierea izolată a acestui mo­ment, nuvela sa ar fi fost sărăcită de marea ei valoare artistică şi 9oeial-educativă .Măiestria scriitorului rezultă însă tocmai dm faptul că a sesizat în adâncime sem nificaţia umană a evenimentului pătrun­zând dincolo de aspectul lui de ,succes obişnuit" pe frontul produc­ţiei In realizarea lui Michita Bratus se concentrau şi dădeau rod cele mai alese însuşiri pe care societatea sovietică le sădeşte în personali­tatea milioanelor de oameni simpli Ea reprezenta o verigă însemnată în lanţul succeselor înregistrate până atunci — vreme de o viaţă întreagă — de pomicultor Aceste succese nu au fost obţinute uşor fără luptă cu natura şi cu mentalitatea rutinieră a unora dintre cadrele de conducere ale colhozului Tocmai o asemenea luptă încununată în mod constant de victorii dă însă conţinut şi farm ec vieţii Iui Michita Bratus Fiecare nouă varietate de plante create de el, în ciuda prezice­rilor sumbre ale palavragiilor şi scepticilor, reprezenta în felul ei o victorie a noului împotriva a tot ce e învechit şi, prin aceasta; avea o mare înrâurire educativă asupra colhoznicilor Pe de altă parte, extinderea şi îmbunătăţirea livezilor înfrumuseţa colhozul şi-i mărea bunăstarea In sfârşit livada şi pepiniera — adevărat centru miciu­rin ist al colhozului — reprezentau imul dintre inelele de legătură între „Gernovâi Zaporojeţ" şi mina învecinată ori celelalte colhozuri d m ju r Acest centru reprezenta una dintre pârghiile care vor duce la apro­piata comasare a colhozurilor. Iată pentru câte motive Michita Bratus era un om cu vază în colhoz, unul dm cadrele' lui de seamă, un om înaintat

De aceste laturi multiple şi complexe ale temei s’a slu jit cu mă- , iestrie Oles Gonciar, atunci când şi-a creat nuvela Ea este concepută ca o povestire la persoana întâia, în cadrul căreia apar — evocate de Michita Bratus, care în aedastă zi însemnată pentru el îşi rememorează

106

Iară voie întreaga viată — ca pe banda unui film, întâmplări, oameni îu care pomicultorul şi.a îm pletit viaţa. Se realizează pe această cale nu îumai o surprinzător de vie şi de cuprinzătoare imagine a vieţii lui Michita Bratus şi a vieţii de astăzi a satelor colhoznice dm R .SS Ucraina, ci şi o adevărată istorie în imagini a creştem satului so­vietic.

Drumul spre comunism nu este uşor şi Oles Gonciar sugerează acest lucru prin prezentarea luptei pe care elementele înaintate dm colhoz trebue s’o poarte împotriva celor înapoiate pentru fiecare lucru nou Figuri ca ale lui Haralamp Davâţiovici Ziuz, contabilul colhozului. iare a orgajuzat o adevărată opoziţie în problema introducerii cultu­rilor de lămâi, sunt ridiculizate într’un fel care-1 aminteşte pe acela dm Crângul de că lin i Alături de acesta merge uneori chiar preşedin­tele colhozului, Logvm Potapovioi Meleşco, altfel gospodar foarte pri­ceput, omul pe care Michita Bratus, ca şi alte cadre de conducere ale colhozului, are grijă „să-l scuture” dm când în când, spre „a nu prinde mucegai” De multe ori trebue să se războiască îndelung chiar cu pro­pria lui nevastă, Orişca, despre care spune singur. „Ştiţi dumneavoas­tră că, de fapt. asta nu este numai o Orişcă oarecare^ ci o problemă întreagă Totul înn place la ea, numai de n’ar fi atât de arţăgoasă şi de geloasă pe,toate femeile tinere la rând, chiar şi pe fetele din brigada mea Şi vă rog să luaţi în consideraţie că acest lucru se întâmplă după ce şi eu şi ea avem peste cincizeci de am bătuţi pe muchie Şi cu c â t , trece timpul, cu atât i se suie gărgăunii la cap.”

Dm continua ciocnire a elementelor înaintate dm colhoz, cu cele , înapoidte rezultă acel humor nestăvilit care străbate povestirea

Din nuvelă se desprinde luminoasă, înainte de toate, imaginea lui Micluta Bratus, ca o întruchipare a tipului colhoznicului înaintat Pentru el,, munca a şi devenit o necesitate vitală, bucuria cea mai de seamă a vieţii Faptul că nu lucrează dm silă, ci dmtr’o adâncă necesi­tate lăuntrică, îl fac să pară un adevărat artist care în fiecare zi, în fiecare clipă lucrează la desăvârşirea unei mari opere „— Dumneata Micluta Ivanoviei, parc’ai fi un artist al poporului”, — îi spun adesea fetele cu admiraţie înţelegând munca drept o creaţie, Michita Bratus este totdeauna vesel şi răspândeşte bucuria în ju r

Aşa a fost dintotdeauna Cum spune singur, veselia şi gluma l-au scos dm încurcătură nu odată Există o scenă sem nificativă dm acest punct de vedere, dm amil în fiin ţăm colhozului, pe care şi-o aminteşte el In cadrul unei adunări în care se strecuraseră mai mulţi chiaburi îmbrăcaţi femeîeşte, tsoţia sa Orişca se înverşuna mai tare decât cele­lalte femei împotriva colectivizăm Când a încercat să ia cuvântul Michita. ea a început să strige: „Daţi în el Şi el este pentru comună

Numai gluma l-a scăpat şi acum de cotonogeală:„Dar ce-i cu voi. — zic. — aţi înnebunit sau poate aţi tu rb a t? . .

La cme. mă rog, — zic. — plecaţi urechea9 La limbuta de Orişca? Şi arăt deadreptul spre nevasta-mea Oameni bum, parcă dumneavoastră nu ştiţi ce muiere stă în faţa noastră “

Oamenii tăceau, mai aşteptând parcă ceva Şi atunci Michita adăugă

— „Măi tovarăşi, e un soi de muiere, cară dacă stucheşte în Nipru, apoi toate broaştele crapă până a doua zi>“

Michita şi-a încheiat povestirea arătând cum toată adunarea a slobozit un hohot prelung de râs Frunţile oamenilor s’au descreţit şi acest lucru era foarte important pentru stările de spirit de atunci.

107

' Generozitatea caracterului lui Miclnta Bratus se desvăluie în dăr­nicia sa, care nu ascunde o simplă galantomie de risipitor, ci vomla liicidă de a extinde cuceririle miciurinismului E l le împarte celor dela mina apropiată şi dm colhozurile megieşe nu numai sfaturi ci şi puipti de soi, deoarece doreşte să vadă transformată regiunea întreagă în lr’c imensă grădină.

Michita tine cursuri cu tinerii şi le urmăreşte şi după aceea desvol- tarea cu grijă,' în dorinţa de a -i vedea ajunşi mai repede pomieultori destoinici E l este unul dmtre acei oameni înaintaţi pentru care nn mai există deosebiri' între munca fizică şi cea intelectuală E prieten cu cei mai de seamă învăţaţi dm ramura lui de activitate In tinereţea iui a făcut un drum până la Miciunn, spre a-i cere poveţe şi ajutor După ultimul său succes este invitat la consfătuirea ştiinţifică a sta­ţiunii' experimentale pentru a comunica rezultatele primei iernări a lămâilor în condiţiile zonei îii care e situat colhozul.

încrederea sa în ştiinţă este nemărginită In tr’o dispută cu un gră­dinar bătrân, moş Iaroma. care apăra practicismul lipsit de orizont, Michita Bratus îi spune- „Deşi eşti un om'bătrân şi ai în spate o groază de învăţătură culeasă dm viaţă," cu toate astea, nu trebue să jigneşti ştiinţa E a-i mai bătrână decât cel mai bătrân om :‘

Care este imaginea finală cu care rămânem despre Michita Bratus după ce am citit nuvela9 Parcă vedem aievea în faţa ochilor un omu­leţ vioi, fără astâmpăr — un om în carne şi oase, 'nu o ficţiune — în veşnică fierbere creatoare (El spune într’un rând, glumind, despre sine. „Nenorocirea mea este energia care clocoteşte în mme şi mă face atât de harnic şi'de roşu în obraji Deaceea multora li se pare că Bratus este întotdeauna cu vinul în nas, întotdeauna cu chef dar, în realitate, aşa sunt eu, dm fire “) E vesel-şi pornit pe glume totdeauna dar poate fi şi muşcător, ştie să-i şi critice zdravăn pe cei care rămân în urma colectivului, după cum tot el se ridică împotriva „cnticiştilor de m eserie" de teapa contabilului Ziuz („Avem şi .morişti d’astea stricate are sau n’are ce spune, el se sue ia tribună numai ca să fie puţm aplaudat Eu unul — m ărturiseşte Michita — nu pot suferi pe criticii de soiu^ăsta şi le zic păduchii păru lu i") Realizarea lui ca tip literar poate servi ca model acelora care' îşi reprezintă şi transpun în lucrările lor numai ideea abstractă a omului nou, nu o individuali­tate care să fie aidoma oamenilor vn Secretul succesului lui Oles Gonciar constă nu numai în faptul că l-a prezentat acţionând pe Mi­chita, atribuindu-i fapte semnificative, ci şi — mai ales — că a desvăluit ce se .ascunde îndărătul fiecăreia dmtre acţiunile sale, bogata lui viaţă sufletească, înaltele lui calităţi morale, gândul său avântat necontenit spre viitor >

Este de neuitat scena finală â nuvelei, în care-1 vedem pe Michita Bratus petrecându-i pe pionern ce pleacă cu braţele încărcate de pu- îeţi şi spunându-le > ' .

— „Răsădiţi-i, creşteţi-i, în g rijiţi-i cu dragoste; p rie ten i'. Şi ţineţi m inte- pomul sădit astăzi, va da roade în plin comunism1"

Din exemplul vieţii acestui om, dm exemplul vieţii sovietice, pe care nuvela lui Oles Gonciar o oglindeşte cu măiestrie, învăţăm un adevăr simplu dar de o covârşitoare însem nătate- că socialismul nu se crează prm decrete, prm pălăvrăgeală, ci printr’o .muncă perseverentă, în care trebue să depunem dragoste şi însufleţire creatoare, neuitând mcio clipă măreţia scopului pentru care luptăm

G eorge Barbu

108

Lumina vine dela Răsărit*

Aşa se intitulează unul dintre cele mai frumoase foiletoane ile lui Iaroslav Galan. în care scriitorul < făcea bilanţul luptelor de nulte secole pe care populaţia Ucrainei apusene le-a purtat împotriva laronilor austrieci ca şi a panilor polonezi, până la eliberarea ei de ;ătre armatele sovietice In aceste cuvinte: „Lumina vine dela R ăsărit' îste concentrat programul de-luptă şi sensul activităţii literare şi po- itice a scriitorului luptător Iaroslav Galan şi ele pot sluji drept epi­graf pentru întreaga sa viaţă, asemănătoare în multe privinţe ,cu a unui scriitor luptător al nostru: Alexandru Sahia

Alături de' A^exandr Gavriliuc şi de Stepan Tudor. O lexiuc,'Iaro- blav Galan este unul dintre cei mai reprezenţativi scriitori care s’au ridicat din mijlocul masselor muncitoare ale Ucrainei apusene îm ­preună cu aceştia, a luptat pentru eliberarea poporului său de sub jugul m oşierilor şi capitaliştilor polonezi, pentru realipired. locurilor sale natale la Ucraina Sovietică

Iaroslav Galan s’a afirm at ca un scriitor m ilitant în cadrul orga­nizaţiei literare proletare ucrainene., „Gorno", care a luat fiin ţă la congresul scriitorilor proletari ucraineni ţinut în luna Mai 1930 la Lvov. Lucrările literare scrise în perioada dinaintea eliberării Ucrai­nei apusene şi le-a publicat în paginile revistei • progresiste „Vicna" din Lvov, care lupta sub lozinca: ,.Să deschidem ferestrele spre Răsă­rit". lozincă pe care Iaroslav Galan şi-a însuşit-o dintru început Scriitorii dm jurul revistei „Vicna" îi dădeau cuvântului „răsărit1 o sem nificaţie polioică Pentru ei, ca şi pentru întregul popor muncitor al Ucrainei apusene, „a deschide ferestre" spre răsărit însemna, înainte de toate, a păstra nealterată tradiţia de .luptă împotriva asupritorilor a unui Taras Şevcenco şi Ivan Franco, a ridica această luptă pe o treaptă nouă, având necontenit sub ochi exemplul poporului sovietic liber care construia socialismului. In condiţiile extrem de grele ale dublei apăsări: a burgheziei naţionale ucrainene şi a ocupanţilor polo­nezi, exemplul poporului sovietic şi nădejdea apropiatei eliberări îi dădeau lui Iaroslav Galan tăria necesară pentru a continua lupta, în ciuda prigonirilor de tot fe lu l'p e care le avea de, îndurat din partea duşmanilor poporului. In aceste condiţii, viaţa şi opera acestui scriitor care a căzut nu demult la postul său, ucis de o mană vrăjmaşă, poate sluji drept exemplu de curaj civic, de ferm itate revoluţionară

Creaţia lui Iaroslav Galan întruneşte caracteristicile a două pe­rioade istorice distincte: cea de până la eliberarea Ucrainei apusene de către armatele sovietice, în 1939, şi perioada trecerii la construc­ţia noii societăţi In prima perioadă, scriitorul a zugrăvit trezirea la o viaţă activă de luptă a masselor muncitoare din Ucraina apuseană demascând samavolnicia şi cruzimea asupritorilor, creind figuri admi­rabile de luptători revoluţionari. Piesele, povestirile, foiletoanele sale din acea vreme demascau diversiunea naţionalistă şi şovină, ori cea religioasă a agenţilor Vaticanului Cea de a doua perioadă a acti­vităţii lui Iaroslav Galan a fost determinată de evenimentele dm vre-

■*) Iaroslav Galan' M ăreţia om ului e liberat, Editura ,Cartea Rusă",1952

109

mea celui de al doilea război mondial, ca şi de sarcinile pe care 1 le impunea construirea socialismului în Ucraina apuseană. Dm primaperioadă a activităţii sale datează povestirile Execu ţia , D esţelen ireşi.Pe pod, iar dm ultima parte a vieţii sale foiletoanele A dou a tin ereţe , L um ina vine d ela R ă săn t şi M ăreţia om ulu i e liberat, lucrări pe care Editura „Cartea Rusă“ le.a reunit recent în tr’o culegere editată cuprilejul organizării Decadei R .SS Ucrainene

Trăsăturile dominante ale creaţiei lui Iaroslav Galan sunt comba­tivitatea şi optimismul revoluţionar întâm plările dm povestirileExecuţia, D esţelen ire şi P e pod sunt — toate — tragice. Un ţăran, GnatOrestiiie, împreună cu alţi nouă săteni s’au ridicat împotriva chia­burului sângeros al satului; Micolaicic Au încercat să se răfuiască cu el, dar acesta a scăpat cu fuga şi s’a întors repede dela oraş cu un detaşament de poliţie Cei nouă au reuşit să treacă în U.R.S S , numai Gnat a fost prins, învinuit de spionaj şi activitate teroristă şi con­damnat la moarte prm spânzurătoare Moartea nu l-a încovoiat însă şi până în ultima clipă ş i-a privit călău în faţă cu ura întregii lui clase. Acesta este subiectul povestirii E xecu ţia In dramatica povestire, intitulată D esţelen ire, Galan descrie viata propriei surori, învăţătoare de ţară, care a m urit la postul ei de luminător al poporului, sădind în sufletele copiilor dragostea faţă de adevărata şi marea lor patrie Ucraina Sovietică Povestirea Pe pod descrie momentul năprazmo. neaşteptat, în care se limpezeşte un proces latent de conştiinţă Un medic ucrainean de ţară, Ostapciuc, este oprit in drum, pe când mer­gea în vizită la un bolnav, de un caporal dm armata poloneză şi silit să-l salute Mândria naţională şi revolta care se strânseseră pe încetul şi dormitau undeva în adâncurile sufletului său se trezesc pe neaştep­tate în faţa provocăm brutale şi a m altratării la care-1 supune acest soldăţoi obtuz dm armata panilor „Ai să scoţi căciula9 — întrebă în şoaptă Seida, vârându-şi obrazul în chipul doclorului — Nu' — răs­punse răguşit Ostapciuc După a doua Jovitură, cu gura plină de sânge, se aplecă şi scuipă P e zăpadă se aşternu o pată roşie — Ai s’o «coţi ' — şuieră dm nou printre dinţi caporalul — Nu! Nu' Nu' — strigă Ostapciuc ca ieşit dm mmţi. Se întâmplă cu el ceva care într’o clipăprefăcu toate fibrele fiin ţei lui, parcă fiecare dm ele se transformăîntr’o fiinţă vie, plmă de o ură nepotolită” Doctorul îl doborî pe capo­ral dmtr’o lovitură, dar fu omorît cu pietre dm urmă, pe când .încerca să scape cu fuga, de către ceilalţi soldaţi

Toate trei povestirile redau astfel crâmpee dm viaţa tragică pe care o ducea poporul ucrainean sub dominaţia poloneză Şi totuşi, în ciuda acestui fapt, dm fiecare povestire simţi cum se desprinde în­crederea neclintită într’o eră de libertate care nu se 'p o ate să nu vină întâmplări ca cele povestite de scriitor îi ajutau poporului să-şi înţeleagă mai bme soarta şi să-şi înteţească împotrivirea. In locul unui luptător căzut răsăreau alţii, cu sutele şi cu miile închisorile se umpleau cu patrioţi, spânzurătonle împânzeau oraşele şi satele, şi totuşi poporul „deschidea noi ferestre” spre Răsărit, de unde-şi aştepta eliberarea

Arta cleosebită a lui Iaroslav Galan se reliefa deopotrivă în aceste scurte povestiri, ca şi în piesele ori în foiletoanele sale E a se carac­terizează prm tr’o mare economie de mijloace, printr'o extremă con- ciziune Nu-i trebuiau scriitorului comentam lungi, construcţie sa­vantă, atunci când faptele rupte de-a-dreptul dm viaţă vorbeau dela sme, minţii şi mimii cititorului O întâmplare ca cele dm povestirile

110

amintite mai sus strângea într’un singur nod conflicte, destine diferite, sensuri sociale grăitoare Astfel, judecata şi execuţia lui Gnat Orestiuc îi dădea prile j scriitorului să ne prezinte dm câteva trăsături o Varie­tate de tipuri odioase dm Polonia lui Pjlsudschi moşieri, chiaburi, judecători, jandarmi, coalizaţi împotriva acestui ţăran care simbo­liza pentru ei ameninţarea mâniei populare pe cale de a se descătuşa

Aceleaşi trăsături specifice ale-- artei lui Iaroslav ,Galan se regă­sesc şi în foiletoanele sale, atât în cele dinainte cât şi în cele de după eliberare Foiletoane ca A doua tinereţe. L u m in a vine dela. R ăsărit şi M ăreţia om ulu i e liberat, scrise în perioada în care Ucraina apuseană păşise la construirea socialismului, păstrează acelaşi stil combativ tăios, dmtotdeauna. al scriitorului şi această particularitate se ex­plică prin particularităţile lor de conţinut Foiletoanele lui Galan sunt uneori adevărate cântece de bucurie ale omului liber '„V ă salut,. Carp aţi lor, şi pe voi râuri argintii' De aci înainte apele voastre nu se vor mai vărsa zadarnic în îndepărtata Mare Neagră ele vor fi zăgăzuite de baraje şi mulţumită vouă pământul dmtre Prut şi Stri va străluci de milioane de lumini electrice. Rodiţi ogoare nemărginite, din belşug stropite cu lacrimile celor vn şi celor morţi! Va veni primă­vara, va veni vara şi ţarm a necrestată de haturi va hăui de sgomote ca marea. Iar când deasupra întinderilor voastre cosite vor ţipa jalnic cocorii, ţipetele lor vor fi înnăbuşite de cântecul vesel al poporului, cântec al tinereţii eterne Tu Caterma, până mai ieri argat, nu te vei mai duce plângând la seceriş Tu ştii acum că fiul tău nu va mai fi un bastard, el va construi mâine, pentru muncitoare ca tme, palatele despre care îi povesteai în basmele tale ‘

Această buGurie are cu atât m ai'm ult preţ cu cât a fost cucerită cu multe suferinţe şi je rtfe Foiletoanele lui Iaroslav Galan vorbesc mereu despre acest trecut al jertfe lo r şi al luptelor, demascân— du-i pe cei vinovaţi, ţmând trează în mmtea poporului amintirea unoi vremuri împotriva reîntoarcem cărora are datoria să lupte necon­tenit şi sub toate formele Vorbind despre oamenii noi ridicaţi dm mijlocul poporului Ucramei apusene, despre muncitorii şi ţăranii care în trecut au îndurat torturi şi închisoare, iar azi conduc poporul spre comunism, Iaroslav Galan arată că: „ Soarta luptei dm regiunile Ucrainei apusene a fost hotărîtă “, menţionând totodată că „lupta continuă11 Această conştiinţă a luptei care nu se^stinge, ci^se desvoltă în forme noi, dă foiletoanelor lui Iaroslav Galan acea combativitate înflăcărată care-i electrizează pe cititori

In această artă a foiletonului, Iaroslav Galan nu are prea mulţi egali Conştient de faptul că foiletonul este prm excelenţă o armă de- luptă, scriitorul nu alunecă niciodată în abstracţiuni publicistice, ci prezintă fapte semnificative, imposibil de tăgăduit, prin care-i de­mască pe duşmani Alteori schiţează în ele portretul lum iniş a! 'mor fruntaşi ai v ieţii obşteşti din Ucraina apuseană: un Cuzma Pelehatâi, o muncitoare ca Maria Chih, ori o eromă a muncii socialiste cum e colhoznica Ubana Baştâc, oameni a căror faimă s’a răspândit în toată Uniunea Sovietică Ştie că e necesar să-i prezinte masselor muncitoare pe cei mai înaintaţi, mai demni de urmat oameni De aceea sunt lucrările lui atât de convingătoare, iar autorul lor se ijucura de multă popularitate în rândurile oamenilor muncii dm U R S S

Referindu-se la anii grei dinainte de eliberare, Iaroslav Galan explica rezistenţa eroică a poporului la încercările de a-1 desnaţio- nalizn şi îngenunclna, prin aceea că „numai faptul că dincolo de g ra -

111

•niţele răsăritene ale Poloniei exista un Stat Sovietic Ucrainean, dădea -curaj celor slabi, iar din cei tari făcea eroi". Exemplul poporului sovietic, al artei sovietice, a determinat încă dela început caracterul înaintat al artei lui- Iaroslav Galan, iar după eliberare l-a ajutat să

-devină unul dintre - luptătorii celui mai înaintat front al literaturii sovietice

G . B.

Minunata înflorire a artei populare ucrainene

Decada R S S Ucrainene, organizată de A R L. U S în întreaga ţară, a fost un bun p rile j pentru cunoaşterea mai adâncă a vieţ.n şi cul­turii poporului ucrainean care, alături de celelalte popoare ale Marii Uniuni Sovietice participă cu însufleţire la construirea comunismului D iferitele m anifestări din cadrul decadei, printre care şi spectacolele Corului Popular Ucrainean de Stat, au fost 'un preţios izvor de învă­ţăminte pentru oamenii artei dm ţara noastră

în fiin ţat în anul 1943, sub îndrumarea şi conducerea artistică a cunoscutului folclorist şi compozitor Gngorn Veriovca,' Corul Popu­lar Ucrainean de Stat are drept principală misiune culegerea, studierea

■ şi popularizarea creaţiei muzicale şi coreografice a- poporului ucrai­nean. In decursul celor nouă am de activitate, Corul Popular'U crai­nean a reuşit să-şi creeze un bogat repertoriu de cântece şi dansuri vechi sau contemporane, care înfăţişează în imagini plastice şi pitoreşti aspecte multilaterale din viaţa poporului ucrainean. Ansamblul cu­prinde trei colective puternice ansamblul coral, grupul de dansatori, laureat al concursului internaţional dela al treilea Festival al Tineretu­lui şi Studenţilor dela Berlin şi orchestra de instrumente populare -

Bogatul repertoriu de cântece şi dansuri este prezentat într’o in­terpretare de un înalt nivel artistic, care redă cu un m^re respect al autenticităţii felul în care această minunată artă trăeşte şi se desvoltă în popor. Interpretarea se distinge prm viguroasele sale trăsături rea­liste, valorificând într’o formă complexă — care reuneşte m ijloacele cântecului şi dansului, cu complexul expresiv al m işcării, al mimicei, al gestului şi al costumelor — conţinutul cântecelor şi dansurilor care vorbesc despre viaţa bogată şi fericită a poporului în zilele noastre,

despre trecutul său de luptă şi de năzuinţă spre libertate Un exemplu minunat al acestei interpretări complexe, d'e o excepţională p lastici­tate, a constituit-o pitoreasca .horă a recoItei:„H ai, fetelor, sprâncena­te lo r" ,— interpretată de dansatori şi de ansamblul coral acompaniat de orchestra de instrumente populare Această horă ne traspune în m ij­locul tinerilor şi tinerelor colhoznice care, după o recoltă bogată, cântă

şi dansează slăvind viaţa lor fericită şi trimiţând un salut fierbinte lui Stalin, îmbinând cele mai minunate aspecte ale coreografiei populare, strălucind prm simplitatea plmâ de poezie şi varietatea formelor de dans — când viguroase, când plme de graţie — prm plastici­tatea jocului expresiv şi pitorescul costumelor armonios încadrate în

112

plastica mişcării de ansamblu Cântăreţii dansează, dansatorii şi instru-> mentiştn cântă, şi jastfel totul dă impresia, unui moment viu-de ade­vărată şi minunată artă populară, rupt parcă din viaţa însăşi Aceeaşi desăvârşită înmărîunchere a cântecului, a plasticei' dansului şi costu­melor şi a trăirii vii a conţinutului, am putut-o urmări în cântecele despre recoltă (,.Noi n’am dormit în timpul iernu” şi „Strigături col­hoznice”) şi în ;,Ah, viişoara mea‘\ pline de vioiciune şi umor, de spiritul sănătos satiric al poporului In aceste' cântece cupletele au fost atât de viu-cântate, jucate de,-soliste şi comentate de refrenele şi de jocul ansamblului, încât publicul care nu cunoştea limba, ucraineană a putut totuşi înţelege în mare parte conţinutul şi, intenţiile textului Această interpretare complexă nu aparţine exclusiv artiştilor ansamb­lului, ci este forma sub care arta trăeşte chiar în mijlocul poporului, şi pe care ansamblul o redă cu multă autenticitate .şi măestrie

. Dansul popular ucramian a stârnit o vie admiraţie în mijlocul spectatorilor Dansurile populare sunt prezentate în minunate tablouri * coreografice, ca „Hopacul”, „Cazacioc”, „Hutulca” sau hora fetelor col­hoznice am intită mai sus, în care varietatea de sentimente, dela liris­mul unor situaţii, până la ilustrarea poetică a muncii şi-a vieţii colhoz­nice, îşi găseşte expresia într’o mare varietate de mişcare, de figuri de strălucitoare virtuozitate, de salturi, de graţie şi de poetică plasti­citate a gestului şi a m işcăm Coreografn noştri vor avea mult de în­văţat pentru marea muncă de valorificare a dansului nostru popular, studiind felul în care coreograful ansamblului, Leomd Calinin, a reuşit să aranjeze pentru scenă dansurile populare ucrainene, fără a le umbri autenticitatea' prin stilizare şi valorificând conţinutul lor de viaţă în forme şi succesiuni atât de expresive * ,

O atenţie deosebită, trebue acordată interpretăm ansamblului coral care, cu toate că într’o serie de cântece ca., de pildă, imnurile, cântecul „Despre părintele poporului, despre Stalm cel drag”, etc, execută în felul obişnuit ansamblurilor corale jirofesiom ste, în cântecele populare cu un pronunţat caracter ucrainean, — ca în cele două cântece despre recoltă. — ştie să păstreze nealterat stilul de interpretare'autentic po­pular, bazat pe o altă emisie a vocii, caracteristică Faptul se datoreşte unei serioase tehnici vocale pe care ansambluPo posedă In repertoriul corului 'există numeroase cântece populare, vechi sau contemporane, ca minunatul şi cunoscutul „Aş. lua bandura mea”, interpretat într’un mod emoţionant de excepţionalul bas Ju rii Gravcenco, „Pe ’nserate un cazac se ducea la iubita sa”, „Ah, tu câmpie colhoznică”, etc Printre acestea, un loc aparte îl'ocupă cântecele populare-pe versurile lui Taras

t Şevcenco. „Şi-a făcut o cărărue” sau „Munceşte şi suspină marele Nipru”, m ărturie vie a popularităţii 'marelui poet ucrainean în mijlocul masselor care î-au îndrăgit şi i-au cântat minunata poezie Dar alături de aceste cântece create de popor, ansamblul are în repertoriul său' o sene de cântece scrise de' cei mai de seamă compozitori ucrai­neni. A Ştogarenco, P Maiboroda, L. Revuţchi, P. Coziţchi, etc. Inspi- rându-se din viaţa bogată a poporului, aceşti compozitori scriu în stil popular o muzică bogată în idei şi sentimente legate de actualitate Cântecele lor sunt difuzate de ansamblu şi poporul le îndrăgeşte şi le însuşeşte ca pe însăşi creaţia şa Acest fapt face dm Corul Popular Ucrainean de Stat un minunat m ijloc de legătură între arta 'cultă şi arta creată de popor (între care nu mai există prăpastia adâncă dmAlm anahul lite rar 3 — 1952

113

trecut), asigurând îmbogăţirea .reciprocă şi desvoltarea unei minunate şi unice arte, cu o mare varietate de genuri şi forme, care vorbeşte despre epoca de mare înflorire a culturii, epoca stahnistă

Corul Popular Ucrainean de Stat reprezintă un adevărat laborator creator. Culegând, studiind şi răspândind creaţia muzicală a poporului, el o duce mai departe — în spiritul poporului, desăvârşind neconte­nit m ijloacele de execuţie care servesc cea mai autentică interpretare. Acest proces apare mai clar în felul în care se desvoltă orchestra popu­lară, la baza căreia se găsesc bandurile, completate cu baiane, ţambale, fluere, etc. Bandura, străvechi instrument popular ucrainean cu corzi, asemănător lăutei, a fost desăvârşită şi perfecţionată din punct de ve­dere tehnic, păstrându-i-se pe deplm specificul, dar am plificându-i-se posibilităţile de a răspunde unor cerinţe de execuţie tot mai înalte mai virtuoase şi complexe, corespunzătoare desvoltărn cerinţelor şi gustului artistic al poporului în condiţiile înaintatei vieţi sovietice Paralel însă cu aceasta, are loc o mare creştere a calificării profe­sionale a instrumentiştilor populari care, păstrând caracteristicile de bază ale vechilor baiam (cântăreţi populari dm evul mediu care cântau cu vocea acompanundu.se dm bandură, amănunt pe care îl păstrează şi banduriştii ansamblului, cântând cu vocea alături de cor în timp ce acompaniază), şi-au îmbogăţit posibilităţile lor de interpretare şi tehnica de execuţie, prm cuceririle ştiinţei şi tehnicii muzicale înaintate Actualii bandurişti deţm o ştnntă muzicală corespunzătoare cerinţelor complexe ale acestui instrument, cum s’a putut constata dm felul în care un duo de bandure a putut satisface cerinţele acompa­niamentului unui fragment dmtr’o operă Acest proces este caracte­ristic revoluţiei culturale care face ca diferenţa dintre - nivelul tehnic al muzicii culte şi al muzicii populare să se şteargă treptat prm ridi- oarea acesteia dm urmă la un înalt stadiu de desvoltare, corespunză­toare m arilor progrese pe care le face poporul, a cărui viaţă culturală este tot mai bogată pe măsură ce societatea. înaintează spre comunism. Astfel aceste ansambluri m tră în circuitul viu al creaţiei populare, îi asigură o largă difuzare şi totodată o continuă desvoltare şi îm bo­găţire.

Spectacolele Corului Popular Ucrainean de Stat ne-au dat prileju l să cunoaştem mai bme şi să preţuim mai mult minunata artă sovietică, ajutându-ne efectiv prm învăţămintele ei, să cucerim noi succese în ~ construirea unei culturi socialiste valorificând propriul nostru tezam do artă populară

A . I . Ş togaren co d esp re p ro b lem e le m uzicii

In ziua de 9 Iunie a avut loc la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima" dm Cluj o consfătuire a compozitorilor, muzicologilor, criticilor şi interpreţilor muzicali dm Cluj cu compozitorul ucrainean Andrei lacovlevici Ştogarenco, maestru emerit al artei al R S .S Ucrainene, de două ori laureat al premiului Stalin, şeful delegaţiei sovietice care ne.a vizitat ţara cu prileju l organizăm Decadei R S S Ucrainene

In cadrul consfătuirii, compozitorii şi muzicologii l.au rugat pe A. Ştogarenco să lămurească unele probleme care frământă pe oamenii muzicii dm Cluj

114

„Cum priv esc com pozitorii sov ietic i p ro b lem a u tiliz ă m d isonanţe­lor in m u z i c ă — a fost una din primele întrebări.

Se pune problema disonantelor, cu sau fără ele. Muzica nu poate exista fără ele — a răspuns A. Ştogarenco Toată chestiunea e dacă se face abuz de ele; în acest caz ele nu ne sur|t necesare Trebue să ’ preţuiţn conţinutul muzical în măsura în care el exprimă sufletul omenesc prm m ijlocirea unei forme clare. Form aliştii, care urmă­resc în esenţă numai forma, rupând-o de conţinut, se’ folosesc în chip abuziv de disonanţe E i se tem de structura melodică, crezând că dacă vor scrie 4—5 măsuri de melodie expresivă prestigiul lor va avea de suferit; va scădea. De aceea form aliştii se adresează unor surse cie ..construcţii melodice11 bizare, „îşi sug de sub unghie11 — cum se spune în popor — lumea lor. de intonaţii muzicale Aşa au ajuns la deplina destrămare a funcţiunilor tonale. Iată de ce form aliştii consideră arta cu atât mai valoroasă,’ cu cât ea cuprinde mai multe disonanţe Lor li se potriveşte proverbul ucrainean care spune’ „S’a săturat de borş şi vrea ridiche, spunând că e mai bună11.

Putem, în trebu in ţa elem en tele arm on ice a le m u zicii im presion iste fă r ă a f i ju d eca ţi d rep t vm presiom şp/i ■— a 1 întrebat un alt compozitor \

La timpul lor — a spus A. Ştogarenco — Debussy şi Ravel au cunoscut foarte bme muzica m arilor noştri clasici, Musorgscbi, Rim schi- Corsacov, şi au preluat din aceasta culori armonice izolate pe care şi-au construit muzica lor. Dar impresionismul este o categorie este­tică a burgheziei Cu toate că Debussy şi Ravel dovedeau talent în lucrările lor, ei reproduceau fenomenele vieţii în mod fotografic, ne- adâncmdu-le. Iată dece încercarea de a prelua dela impresionişti anu­mite procedee tehnice şi a le aplică în mod abstract la reflectarea vieţii actuale, condamnă la moarte orice compoziţie. Asemenea -fenomene, cbiar/recidivante, s’au ivit şi în muzica sovietică, dar n’au avut viaţă şi au fost înlăturate ca dăunătoare desvoltării muzicii noastre Mijloa­cele muzicale prm ele înşile nu reprezintă nimic. Mijloacele de'expre­sie ale arfei muzicale contemporane trebue, înainte de toate, să fie active şi să cuprindă massele, iar acest lucru este mai complicat decât complacerea într’o lume muzicală restrânsă şi intimă Lim bajul nostru muzical se construeşte pe bazele bogatului tezaur al muzicii populare, pe bazele moştenirii clasicilor noştri şi a tot ceea ce e mai valoros în moştenirea muzicii clasice universale Iată calea pe care compozitorul contemporan va găsi m ijloacele.potrivite pentru a vorbi poporului său

S’a mai pus întrebarea- „Care este drum ul m uzicii de cam eră în noua artă sov ietică şi ce p ersp ectiv e are acest gen?“

Răspunzând, A Ştogarenco a lăm urit câteva dintre cele mai .arză­toare aspecte ale luptei pentru democratizarea acestui gen Acaparată în trecutul apropiat 'de cei mai îndârjiţi exponenţi ai âtonahsmului şi transformară într’o citadelă a’ formalismului şi a decadentismului, muzica de cameră are astăzi toate condiţiile pentru a deveni un gen de largă popularitate

In practica muzicală sovietică — a spus A Ştogarenco — noi alegem principalul De aceea orientarea esenţială pentru noi o constitue cul­tivarea, genurilor democratice, a formelor mari cele mai iubite de popor’ opera şi apoi-cântecul de masse, care reprezintă şi un" sprijin activ în luptă şi muncă pentru oamenii sovietici In domeniul muzicii

.de cameră mai este încă mult de făcut, dar poporul nostru iubeşte

115

foarte mult şi muzica de cameră, mai ales muzica de cameră vocală — cântecul şi romanţa La început, în cântece şi romanţe, cu toate că textul exprima în parte realitatea noastră, compozitorii foloseau into­naţii false, sentimentaliste Gu timpul — lucrând asupra cântecului de masse, care prefă tot ceea ce este mai bun ş ixmai activ în muzica noastră populară — compozitorii au 'câştigat o bază intonaţionalâ nouă. pe care air putut-o apoi întrebuinţa şi în muzica de cameră, în cântec şi romanţă In domeniul muzicii instrumentale de cameră se dă marea luptă pentru crearea compoziţiilor cu program şi până în prezent avem succese însemnate ca, de pildă, quartetul .,Legenda despre partizanul erou" de Fihpenco, în care cu toate că nu are subtexte literare, com­pozitorul reuşeşte să redea într’un mod sugestiv aspecte dm viaţa şi lupta partizanilor In domeniul muzicii de cameră, pentru democrati­zarea acestui gen, mai rămân însă multe de făcut

Un critic m uzical a ceru t lăm urim în legătu ră cu s itu aţia 'cr itic ii şi m uzicolog iei în urm a P len are i a IV -a a Uniunii C om pozitorilor S o­vietici. E l a m ai voit să a f le cum se îm b in ă an aliza ideo log ico-este iică . cu analiza tehn ică a u nei lu crări în p ra ctica cr itic ii şi m uzicologiei sov ietice şi d acă ex is tă tendinţa de a i se cere criticului- de către com ­pozitor m ai a les o critică tehn icistă

Răspunzând acestor întrebări, A Ştogarenco a arătat că problemele , criticii şi muzicologiei se pun deosebit de acut astăzi în Uniunea Sovie­tică şi că în acest an va avea loc în cadrul Uniunii Compozitorilor Sovietici o mare consfătuire a criticilor şi muzicologilor din întreaga Uniune Sovietică în legătură cu phestiunea poporaneităţu în muzică.-

Muzicologii şi criticii noştri — a spus A Ştogarenco — se ocupă, în practica, lor de problemele cele mai largi ale muzicii, începând cu cea mai mică însemnare crom cală şi terminând cu ample monografii - asupra problemelor creaţiei muzicale sovietice Astfel, numărul 6 din revista „Muzica Sovietică" cuprinde o serie de importante lucrări în legătură cu analiza noii creaţii de operă şi cu muzica programatică Criticii şi muzicologii sovietici se ocupă şi cu munca vastă de lectori In Uniunea Sovietică, pe lângă Filarm onici şi instituţii muzicale, se duce o mare muncă de propagare a culturii muzicale prm lectori, muncă pe care o fac muzicologii. In special, în unele din republicile noastre era răspândită convingerea că un muzicolog trebue să se pre­ocupe şi să elaboreze numai problemele mari ale muzicii, considerând munca lor de lector şi publicist ca o latură neînsemnată şi netrebuin- cioasă Cercpil de activitate âl unui muzicolog este însă foarte mare Republicile noastre au un însemnat număr de cadre de critici şi muzi­cologi. Am în vedere în special republicile dm Transcaucazia, unde aceste cadre sunt mobilizate acum pentru a da un .ajutor efectiv crea­ţiei muzicale, generalizând tendinţele creatoare cele mai tipice, mai sănâtoase care se manifestă în colectivitatea noastră Muzicologia so­vietică se găseşte astăzi în plin avânt si are foarte multe obligaţii faţă de societate şi faţă de creaţia muzicală, pe care va trebui să le îndrume necontenit ,

Sunt însă la noi şi muzicologi care uneori spun ,.Ge suntem noi9 Nici Stasov, nici Serov Dar de fapt, programul estetic al G G al P.C (b) al U R S S , hotărîrile sale în legătură cu problemele creaţiei muzicale, dela istorica Hotărîre dm 10 Februarie 1048, până la recentele docu­mente în legătură cu operele ,Din toată mima", Bogdan Hmejniţchi1,

116

etc. nu sunt oare tot atâţia Stasovi şi Serovi ai zilelor noastre? Noi îi respectăm mult pe aceşti .mari reprezentanţi ai gândirii muzicaleNa' trecutului, dar C C al P C (b) este pentru noi de o sută de ori mai mult ca un Stasov Muzicologii înclină să uite uneori de aceasta

Gât priveşte problema analizei muzicale ideologico-estetice şi a analizei tebniee, făcute separat, am trecut, şi noi printr’o perioadă vulgară, în trecut — a spus A Ştogarenco Astăzi însă noi mergem pe linia analizei globale a unei lucrări, din punctul de vedere al conţinu­tului \de idei şi al formei. Lemn a arătat într’un mod clar strânsa legătură dintre fond şi formă în creaţia artistică Există însă com­pozitori care provoacă uneori un dezacord între conţinut şi formă Ei iau uneori o temă actuală, dar nu reuşesc să-i găsească forma potrivită care să o comunice De aceea, pentru critic este im­portant în primul rând conţinutul nou, care pretinde o formă artistică supărioară. lucru ce depinde de m ăestria compozitorului. L a noi s’a întâmplat odată că un profesor a alcătuit o lucrare muzicală, a armo- nizat-o, a orchestrat-o după toate legile formei Se părea că totul este în ordine, deşi numai de muzică nu putea fi vorba în acea lucrare Măiestria nu poate fi concepută în, afară de conţinut Dacă criticul găseşte că forma muzicală exprimă în mod real o, idee, trebue să vor­bească despre acest lucţu în aşa fel încât să-i ajute compozitorului să-şi desvolte din ce în ce mai bine gândul creator în lucrările viitoare El trebue să vorbească-despre neajunsurile tehnice, despre limbajul muzical, despre anumite exagerări de procedee,-dar toate acestea nu pot fi separate de conţinut Căutaţi de pe această poziţie cauzele reu­şitei sau ale nereuşitei1 Dacă criticul îşi înţelege în acest fel menirea, este un adevărat ajutor al compozitorilor

Ultim a p rob lem ă lăm u rită de A Ştogarenco a fo st a c e ea a co la ­b o r ă m creatoare d intre com pozitori şi in terp reţi, adusă în discuţie de un interpret muzical - .

Compozitorul fără interpret e ca o maşină fără motor, — a spus A Ştogarenco. Interpretul este instrumentul care uneşte compozitorul cu poporul. De aceea, la noi, Uniunea'Compozitorilor are strânse legă-

\turi cu interpreţii şi adeseori compozitorii crează anumite opere in strânsă colaborare cu aceştia, 'cum este cazul concertului pentru vioară şi orchestră de Haciaturian, scris în colaborare cu violonistul David Oistrah Cu cât legăturile cu interpretul — mai ales cu cel care e interesat în propagarea muzicii contemporane nu dm obligaţie, ci dm conştiinţă, vor fi mai strânse _ cu atât va fi mai bine pentru compo­zitor Aş vrea să amintesc aici o expresie a marelui revoluţionar- democrat rus, Behnschi, care poate fi adresată deopotrivă interpretu­lui, compozitorului, criticului sau muzicologului- „Numai acela este un adevărat artist, căruia îi place contemporaneitatea “ Adevăratul artist trebue să sumtă, să sufere, să-lupte pentru cultura muzicală contemporană, — a încheiat A. Ştogarenco

Precizările aduse de A Ştogarenco au contribuit în chip deosebit la lămurirea numeroaselor probleme care frământă astăzi pe oamenii

^muzicii dm ţara noastră Pentru compozitorii clujeni, care se găsesc în preajma unei discuţii largi â problemelor creaţiei muzicale, con­sfătuirea cu compozitorul Andrei Ştogarenco a reprezentat un nou şi însemnat ajutor prim it dm partea celei mai înaintate arte muzicale din lume, arta muzicală sovietică

I. V ă le a n u

117

T ar as Ş ev cen co , p oet al p op oru lu i

Cobzar, opera principală a lui Taras Şevcenco, apărută de curând şi în româneşte, într’o minunată ediţie, pune la îndemâna cititorului câteva dmtre poemele cele mai importante ale marelui poet ucrai­nean Alături de ele, ediţia mai oferă şi o seamă de date cu caracter biografic, în măsură să contribue la o cunoaştere adâncită a diverselor aspecte ale vieţii şi operei lui Taras Şevcenco

Copil de iobagi, Taras Şevcenco s’a născut în 9 Martie 1814, în satul Monnţî dm guvernământul Cin ev A trudit dm greu, alături de părinţii săi, pe păm ânturile nesfârşite ale moşiqrului Engelhardt După moartea părinţilor, Şevcenco a avut parte de o viaţă şi mai chi­nuită A ajuns cioban la un popă şi apoi, dela cincisprezece ani, ajutor de bucătar şi fecior de casă la boier. Slujba dm urmă consta în a pândi dm anticameră m işcările trândavului moşier şi a-i aduce luleaua ori paharul cu apă pe care şi le-ar fi putut lua singur, de-ar fi vrut să-şi întindă mâna Singurele lui bucurir se reduceau la ceasurile când putea să deseneze, ori să se întâlnească cu vestiţii cobzari, aceia care preamăreau în cântecele lor faptele de v ite jie ale poporului ucrainean

Răscumpărat dm iobăgie în 1.838, Şevcenco se înscrie la Academia de Arte din Petersburg, Poetul nu pierde însă legătura cu poporul Se întoarce de numeroase ori în Ucraina Scrie poeme puternice de revoltă împotriva claselor dominante. Versurile lui se răspândesc tot mai mult Slugile ţarului sunt însă pe urmele lui şi, la cel dintâi p ri­lej, îl trim it în exil la Orenburg şi apoi în fortăreaţa Orsc Anii petre­cuţi aici î-au sdruncmat sănătatea Dar nici la întoarcerea din exil n’a fost mai fericit A trebuit, până la sfârşitul vieţii (10 Martie 1861), să ducă o luptă grea cu boala, dar şi cu opreliştile de tot felul Poetul era spionat la fiecare pas şi, ca să nu aibă legături cu poporul ucrai­nean, a fost obligat să stea la Petersburg, cenzura îi mutila poemele în curs de apariţie.

Sforţările stăpânilor au fost zadarnice Poemele lui Şevcenco s’au răspândit cu toate măsurile luate de oamenii ţarului în vederea îm­piedecăm acestui lucru Zadarnice au fost şi calomniile cu care s’au năpustit asupra lor criticii reacţionari. La apariţia culegem intitu­late Cobzar, în 1840, ei afirm au că opera lui Şevcenco „poceşte limba şi cugetarea ruşă, introducând elemente populare ucrainene'1 Intrade- văr, opera Im Taras Şevcenco are un puternic caracter popular, dar faptul acesta, în loc de a fi o scădere, constitue meritul principal al ei

Poemele lui Taras Şevcenco porneau ca nişte cântece de revoltă împotriva celor care asupreau milioanele de iobaga. Poezia, aşa cum dorea el, trebuia să fie un îndemn puternic la luptă. Nu degeaba, în poemul De a ţi ?D, poetul îi atacă fără cruţare pe „cântăreţii11 ridicaţi dm rândurile claselor dominante, aceia care aveau timp sa verse la­crimi în elegii

Feciori bogaţi, de aţi şti voi,Unde stau oameni plânşi şi goi,N’aţi scrie elegn

Iată-1 deci pe Taras Şevcenco ndicându-se împotriva poeziilor’ care nu constituiau un îndemn la luptă E limpede că el acordă un rol

118

social important poetului şi creaţiei sale Şi face lucrul acesta nu întâmplător, ci în mod conştien t Importantă din acest punct de ve­dere, este poezia: Şi c e -a r f i un răvaş să-mi urzesc. ■

M’apiec pe hârtie şi scriu Şi-rm pare adesea că văd,Gândind la Ucraina,m ea,Caiacul cu tâmple de.omăt,Săltând libertatea în şea

Imaginea cazacului care saltă libertatea în şea, este deosebit de puternică Dragostea poetului pentru Ucraina lui se desprinde ca o forţă de nestăvilit Şevcenco este legat de oamenii care au apărat li­bertatea Ucrainei şi ar vrea, în frăm ântarea-i nesfârşită, să ştie. ., dacă imme sunt / Gântarea-mi de foc s’o ’nţeleagă11 Au existat, fără îndoială, multe inimi care să-l înţeleagă Numai aşa ne putem explica dece, într’un timp foarte scurt, cele mai multe dintre poeziile lui au devenit populare

Oara eterul popular al operei lui Tar as Şevcenco nu se reduce, — aşa cum credeau criticii reacţionari, — la unele expresii populare ucrai­nene Poetul, departe de a fi un simplu culegător de expresii, a oglindit în poemele sale traiul amar al poporului Şevcenco a pornit dela rea­litate şi nu s’a chinuit niciodată să inventeze fapte. V iaţa grea pe care o ducea lobăgimea, viaţă care era şi a lui. îi oferea destule întâmplări, vrednice să fie cântate Nu putem uita, de pildă, poemul C aten n a Scrisă în cea mai mare parte în versuri de factură populară, poezia zugră­veşte fapte reale Drama fetei, amăgită în iubirea ei, este sguduitoare Nu e numai drama unei fete, a Gaterinei, ci chinul întregii lobăgimi um ilite şi călcate în picioare fără cruţare de stăpâmtori In cuprinsul poemului întâlnim versuri puternice de revoltă- „Am să’nec în lacrimi / Soarta rea, stihia — / Şi cu tălpi desculţe / Voi călca robia / Mi-o li traiul vesel, / Zilele bogate, / Doar când libertatea’n / Inimă va b a te 1

Gândurile şi sentimentele fetei sunt redate fără ,înfrum useţări11 Şevcenco ştie să aleagă faptele importante şi să facă dm poezia sa o armă a poporului şi nu un mnloc pentru exprimarea unor amănunte strict personale .Acesta e, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care Gorchi îl preţuia aşa de mult pe Şevcenco „ marea sa valoare, spunea Gorchi.' constă tocmai în faptul că a fost cel dintâi poet cu adevărat popular, care n’a denaturat, gândurile şi sentimentele poporului prin adăugiri subiective11

Poporul ucrainean gemea sub asuprirea moşierilor, a ţarului şi a oamenilor lui, a panilor polonezi In asemenea îm prejurări, Şevcenco a înţeles să cânte lupta masselor muncitoare contra asupritorilor, ori­care ar fi ei Marele poet ucrainean dovedeşte şi prm aceasta că este un poet al celor mulţi In poezia Caucaz, Şevcenco ne dă o imagine puternică a poporului înlănţuit

Noi ştim să plângem în tăcere Şi pâm ean cliin s’o frământăm Şi plămădim această pâine Gu sânge, lacrimi şi sudon E viaţa noastră plâns de câine

119

Poetul nu se opreşte aici In alte versuri tot aşă de puternice eParată că poporul, înlănţuit pentru un timp, se va ridica, eâştigându-şi hbei- tatea '

Cântăreţ al libertăţii şi al luptei poporului, Taras Şevcenco î-a cunoscut bme pe duşmanii - acestuia, lovmd, fără cruţare, în ei In Cobzar întâlnim 'numeroase versuri în' care el arată viaţa de lux şi desfrâu a boierimii Iată câteva, dm poemul De a h şti, în care poetul îşi aminteşte de anii petrecuţi în iobăgie: „Sub a" boierului poruncă / Se frânge omul dm grumaz / Şi blânda mamă în necaz / Şi în robie ’mbătrâmtă, / De tânără fu probodită; / Iar tata T ata-a plâns cu noi, / Şi a m urit în iobăgie — / Se săturase de robie “

Alături de asuprirea moşierilor, cea a bisericii nu era mai puţin uşoară Numeroase poeme dm Cobzar ne arată făţărnicia oamenilor bisericii, goana lor după aven Ei jefuiesc poporul cum le place, căci fiimem n-i le poate sta împotrivă , 3

In poemul Caucaz întâlnim versuri deosebit de puternice prm care sunt denunţate ja fu rile oamenilor bisericii „Voi 'jupuiţi în lege şi işteţi. / Nu vă opreşte nimenea, ştim bme / -Nu sufletul, ci pielea-i mai de preţ / Deci jupuiţi-o aşa cum se cm ine I Jupoaie fa ta pentru cojocel, / Nevasta pentru rochii şi mei “ Ş’ar putea desprinde asemenea versuri şi diil alte poeme 1 1

Cu aceeaşi vehemenţă se ridică Taras Şevcenco şi împotriva ţaru­lui, unul dintre principalii duşmani'ai poporului Poetul demască re­gimul poliţist, de teroare, al stăpânim ţariste, în versuri puternice: „Slăvite fiţi Voi mări de sânge, / Şi voi hăitaşi şi voi ogari' ■ Când jugul ţarilor ne strânge, / Slavă tătucilor de ţa n .“ Versurile de'm ai sus atacă şi pe aceia care îl linguşeau pe ţar Asemenea poeme erau menite să înflăcăreze poporul, să-l răscoale împotriva stăpânim sân­geroase Versurile amintite nu sunt singurele de acest fel în Gobzar In poezia Nu sunt bolmav, Şevcenco arată comportarea, tarului faţă de popor şi în acelaş timp a celorlalţi’ slujitori faţă de ţar Poetul arată că- „A libertăţii vâlvătaie / A stins.o ţarul Nicolae“, iar „Boierimea va.zidi. palate, / Pe tarii credincioşi slăvind, / Pe majestăţ.ile-auto- crate“. Poporul însă se va mai răscula şi, aşa cum arată Şevcenco în altă poezie (D eşi nu dăm în cel ce zace)\ va continua lupta până ce va reuşi să-l ducă „la călău pe ţa r“ '

■ Caracterul popular al poeziei lui Taras Şevcenco se relevă şi prin faptul că poetul glorifică lupta poporului împotriva Invadatorilor ţării E l loveşte fără cruţare în panii polonezi, duşmanii de moarte ai poporului ucrainean Impresionează puternic poemul N oaptea lui T aras Scris în versuri/de factură populară, poemul preamăreşte fap­tele de vitejie ale lui Taras ,-Fedorovici în lupta dusă contra panilor polonezi pela 1630 Ura poetului faţă de-invadatorii polonezi o întâlnim şi în alte poeme ca Al tre ilea cântat de cocoşi, Cuţitul am să m i- l ascut, etc

Taras Şevcenco, şi acesta este un m erit deosebit al poeziei lui, nu confundă poporul polonez cu panii, cu magnaţii, e tc , împotriva cărora îndreaptă ascuţişul versului său Putem desprinde, în acest sens, câteva precizări dm poemul P e v rem ea când eram cazaci, care pun în plină lumină concepţia înaintată a poetului: „Am fi trăit şi azi ca fraţii / Prieten polonez iubit, / Dar cruzii preoţi şi magnaţii / Ne-au desbinat, ne-au învrăjbit. / Hai, mâinile să le unim 1 / In caldul inimii curate / Dreptatea iarăşi să se-arate “

120

Versurile de mai sus ne îndreptăţesc, odată mai mult, să-l socotim pe /J'aras Şevcenco un poet al poporului Cântăreţ al lui, poetul ştie. că libertatea nu poate fi câştigată decât prin sdrobirea tuturor stăvilirilor- ivite ’n cale:

Cu sânge de tirani mişei Stropiţi a voastră libertate’Loviţi cu ură-adâncă ’n ei

- Şi rupeţi lanţurile toate

Poporul ucrainean a rupt lanţurile toate şi, „In libera şi noua Iume“ pe care o vestea poetul, opera lui Taras Şevcenco se bucură de o pre-, ţuire deosebită Mai mult Ea a trecut şi dincolo de graniţele patriei poetului, devenind azi scumpă tuturor popoarelor care luptă pentru pace şi libertate

D. V.

Ostrovschi pe scena Teatrului de Stat din Turda

• Este lăudabilă iniţiativa conducem Teatrului de Stat din Turda de a .lărgi repertoriul Teatrului cu o piesă -a marelui dramaturg rus A N. Ostrovschi pe care-1 face astfel cunoscut şi gustat de oamenii muncii dm oraş şi raion , ’

Dramaturgia lui A N Ostrovschi este o enciclopedie a vieţii ruseşti din a doua jum ătate a secolului al XXX-lea Iţnportanţa ei deosebită constă în faptul că Ostrovschi, în urma unui studiu adânc al vieţii, a dat pieselor sale un puternic conţinut social, desvălumd monstruozi­tatea relaţiilor sociale ale mediului rus dm vremea sa. Baza conflicte­lor dm piesele Iui Ostrovschi.este nedreptatea socială, lipsa de drepturi şi sărăcia omului simplu în societatea ţaristă, situaţie împotriva căreia s‘a ridicat cu pasiune dramaturgul. „Conflictele dramatice şi catastro­fele, în piesele lui Ostrovschi se petrec totdeauna în urma ciocnim a două grupe — a celor bogaţi şi a celor săraci ‘ scrie Dobrohubov Această concepţie adânc progresistă a dramaturgului a imprimat operei sale un caracter m ilitant şi adânc’ popular Punând problema copiilor nelegitimi, o problemă dureroasă a societăţii burgheze din Rusia ţa­ristă,.piesa „Vinovaţi fără vma“ este o pledoarie înflăcărată în favoa­rea tuturor celor desmoşteniţi şi obidiţi şi împotriva puterii economice, a privilegiilor de castă şi a normelor sistemului capitalist

Reprezentanţilor păturii avute'. Selavma, Murov, Duduchm, — oameni lipsiţi de adâncimea sentimentelor omeneşti trântori desfrânaţi şi fără de scrupule, — dramaturgul le opune pe Otradina-Crucimna, femeie simplă, cinstită şi demnă, purtătoarea calităţilor morale ale poporului. Tragedia vieţii ei n’a putut s’o înfrângă ,pe Otradina-Crucimna, ci dim­potrivă î-a dat forţe morale noi şi a adâncit înţelegerea şi'dragostea ei de oameni In acelaş timp Ostrovschi a zugrăvit în Crucinma chipul unei artiste/înaintate, cu idei clare asupra rolului pe care-1 are de îndeplinit

121.

în viaţa obştească, personificând în figura ei cele mai bune tradiţii ale teatrului rus.

Suferinţele sguduitoare şi revolta nestăpânită o lui Neznamov, fiul nelegitim al lui Murov şi al artistei Otradina-Grucmina, pe care pozi­ţia sa socială îl lipseşte de drepturi şi-1 expune tuturor umilinţelor luminează ca un reflector mocirla morală a burgheziei Astfel, înfăţi­şând oameni cu atitudini clare şi precise, izvorîte dm raporturile lor ■cu realitatea, piesa desvăluie pe plan moral puternicul antagonism dc clasă trăsătură fundamentală a societăţii burgheze D irecţia de scenă CVintilă Rădulescu) a lucrat pe baza unei viziuni realiste, evitând peri­colul melodramei, care pândeşte pe cei ce privesc superficial problema­tica piesei. Dincolo de subiectul interesant şi de scenele emoţionante, directorul de scenă a văzut limpede bogăţia şi orientarea ideilor şi sentimentelor dramaturgului Insă, în prezentarea! celor două tabere antagoniste, — a celor bogaţi, şi a celor «araci — cu trăsăturile lor

_ morale specifice, direcţia de scenă n’a lucrat cu- aceeaşi tendinţă de desvăluire adâncă şi veridică a caracterelor Dacă spectacolul a eviden­ţiat cu tărie calităţile sufleteşti si morale ale oamenilor cinstiţi, deşi săraci, prezentând astfel cu claritate programul pozitiv al iu i Oslrovschi, critica acestuia faţă de aspectele întunecate ale vieţn este mult mai slabă în spectacol

Aceasta a făcut ca spectacolul să reliefeze puternic înaltele cali­tăţi morale ale Otradmei-Crucimna care reprezintă însuşi sufletul poporului şi care sunt izvorul atitudinii optimiste a dramaturgului f'-Jâ de problemele vieţii

In rolul Otradma-Crucinma, tovarăşa Mana Maximilian a întru­chipat cu multă fm eţe şi nuanţare nobleţea sufletească, demnitatea, forţa morală, inteligenţa, cinstea, iubirea de oameni şi puter­nica conştiinţă umană a personagiului Tovarăşa M ana Maxi­milian a reuşit cu o adevărată m ăestne să ne înfăţişeze întreaga complexitate a caracterului personagiului. Un mare merit, al interpretei este că ne-a făcut să înţelegem personagiul prm prisma utitudinn sale negative faţă de morala proprietarilor, prm prisma lup­tei ei pentru demnitatea umană Succesul spectacolului „Vinovaţi fără vmă“ se datoreşte în primul rând tovarăşei Maria Maximilian şi, pentru realizarea ei valoroasă, spectatorii o răsplătesc cu aplauze entuziaste Dorul şi suferinţele mamei care nu ştie unde îi este copilul, ating cele mai sensibile corzi ale sufletului omenesc

Alături de Otradma-Crucinma, în piesă evoluiază şi alte personagii dm lumea celor nedreptăţiţi de orânduirea ţaristă Ele, toate, s’au bucu­rat de o interpretare valabilă

Tânărul actor Neznamov. — fiu l neligitim al Otradmei-Grucmma şi al lui Murov, — om cinstit, inteligent şi drept, duce o viaţă mizeră, având •o poziţie socială lipsită de drepturi. îngrădirea drepturilor şi demnită­ţii sale de om îl fac pe Neznamov îndârjit împotriva oamenilor şi vieţii In dosul revoltei lui se ascunde o natură simţitoare şi modesta. Tova­răşul Ionel Banu a sublimat în interpretarea sa sbuciumul interior, conştiinţa demnităţii rănite, setea de dreptate şi atitudinea revoltată a lui Neznamov faţă de societate. Desigur aceste trăsături sunt pri­mordiale, însă ele nu trebuesc să ne ascundă cu totul gingăşia sufle­tească şi modestia firească a personagiului O realizare mai variată, desvălumd toate faţetele caracterului lui Neznamov, ar fi făcut per­sonagiul şi mai viu, şi mai apropiat de sufletul spectatorului In piesă mai sunt şi alte victime ale societăţii burgheze Actorul Şmaga, prie­

122

tenul lui Neznamov, este un om înzestrat cu talent şi inteligenţă, dar pe care nedreptăţile vieţii l-au făcut să decadă, pierzând deosebirea dintre moral şi imoral Mintea sa independentă îl face să privească oamenii şi viata cu sarcasm Tovarăşul Gheorghe Radu a dat prm jocul său colorat şi viu un Smaga autentic şi convingător. Mimica, intonaţia, gestul, atitudinea au fost armonios şi cu pricepere îmbinate de actor, scoţând cu claritate în relief inteligenţa vie a personagiului, atitudi­nea sa sarcastică faţă de oameni, decadenţa sa morală. Problema grea actoricească pe care o pune rolul „Şmaga“ a fost rezolvată cu m ij­loace vii şi 'realiste Prm realizarea sa valoroasă, tovarăşul Radu a adus în spectaeol o nota puternică de adevăr al vieţii.

Deşi cu unele exagerări, tovarăşa Rodica Ghimuş a realizat cu multă veridicitate o Galcihă bună, sentimentală şi naivă, pe care lupta pentru existentă a transformat-o într’o fiinţă lacomă Tovarăşa’Ghimuş a reuşit ca în Galei ha nebună şi cerşetoare dm partea a doua a piesei să ne facă să întrevedem fondul sufletesc bun al acestei femei sumple Galciha va deveni şi mai impresionantă, dacă tovarăşa Ghimuş va re­nunţa ia gesturile şi m işcările stereotipe. folosite de dragul specta­culozităţii exterioare şi nu pentru transmiterea clară a conţinutului sufletesc al personagiului

De suferinţele Otradinei-Crucimna şi ale lui Neznamov, de de­gradarea lui Şmaga şi a Galcihăi este vinovată burghezia, reprezen­tată în piesă prm Murov, Duduchm şi Selavma Murov, aceat egoist rece, capabil s i-ş i lase copilul şi femeia iubită de dragul unei căsătorii din interes, acest om calculat şi meschin, prefăcut şi crud, n’a primi! o interpretare corespunzătoare Tovarăşul Ion Lungu a căutat să re­zolve exterior problemele rolului, ceea ce l-a dus la o interpretare superficială Lipsa de adâncire şi trăire a rolului La făcut pe tova­răşul Lungu să aibă o comportare scenică monotonă şi ştearsă, ceea ce îl face pe Murov să fie mai mult slab, decât necinstit, nesmcer, calculat Nedesvălumd întreaga josnicie a lui Murov, tovarăşul Lungu 11 a reuşit să trezească într’o măsură necesară ura spectatorilor faţă de personagiul pe care-1 reprezenta

In acelaş timp, Duduchm a fost greşit conceput şi realizat ca un geniu bun Tovarăşul Ion Lorentz şi-a idilizat în mod nejustificat personagiul Nu avem mciun motiv să-l în făţişăm .ca pe un unchi cumsecade pe acest trântor, care trăeşte număr pentru satisfacerea plăcerilor sale Liberalismul şi cultura lui Duduchm „sunt o poleială care ascunde porniri josnice Fund amantul Cormchmei, el este Un element de descompunere morală a mediului artistic Micile pomeni pe care Ie face actorilor săraci nu înseamnă pentru el nimic Separarea esenţei de clasă a personagiului de caracterul lui, care de­curge din înţelegerea exterioară a conţinutului social al personagiului, l-a împms pe tovarăşul Lorentz pe lima unei interpretări false

Nici tovarăşa Puica Sterian n’a reuşit să arunce prm interpretare o lummă justă asupra Selavmei, care a ieşit mai mult răsfăţată şi cochetă şi mai puţin imorală şi lacomă, mai puţm unul dm acei para­ziţi care au transform at demnitatea umană în valoare de schimb.

Şi aici, ca şi la Duduchm şi Murov, nesublm jerea trăsăturilor odioase specifice acestor personagii este rezultatul lipsei unei atitudini cri­tice hotărîte a actorilor faţă de personagiile lor

Legaţi pnn interesele lor de cei avuţi sunt actorii Cormchma şi Milovzorov, lipsaţi de talent, îngâmfaţi, imorali, intriganţi, bârfitori, plini de invidie, ambiţii nemăsurate şi răutate Schematizându-şi per-

123

sonagiuJ, tovarăşa Lia Cărbuneseu a lipsit pe Corinclinid de îm idie veninoasă, de răutate fără scrupule, trăsături de bază ale caracterului p'epsonagiului. Iar tovarăşul Traian Dragoş, deşi pornit pe o lm ie justă în interpretarea rolului lui Milovzorov, n’a ajuns până la capă. tul ei, prezentând un personagiu nefinit, schiţat Prezentarea, insufi­cientă şi uneori, greşita a personagiilor .negative ale piesei a aruncat adeseori o lumină ştearsă asupra relaţiilor, dintre personagii şi a dat scenei finale un caracter idilic tocmdu-i ascuţişul critic

Cu toate lipsurile pe care le are, spectacolul „Vinovaţi fără vină“ este un succeş al teatrului dm Turda, reuşind să impresioneze puter­nic pe spectatori şi să-i mobilizeze, în jurul problemelor ridicate de piesa. El este rezultatul introducem în munca teatrului a unor metode ştiinţifice de lucru. Realizarea spectacolului „Vinovaţi fără vină“ mar­chează o etapă nouă a progresului în 'care se găseşte teatrul turdean, teatru cu un colectiv entuziast şi înzestrat cu forţe artistice serioase

Desvoltarea teatrului dm Turda trebue urm ărită şi aj'utată E a este mult stânjenită de utilajul prim itiv al unei scene cu dimensiuni inult prea reduse Comitetul pentru Artă ar trebui să acorde mai multă atenţie problemei localului teatrului dm Turda şi să obţmă schimbul de săli cu cinematograful, vecm, care oferă condiţii mai bune de muncă Pe această cale li s’ar asigura actorilor condiţii de'lucru mai prielnice.

E. Naum

C ehov, nuvelist

Cele două volume de „Nuvele” ale lui A. P. Cehov, apărute recent la „Cartea Rusă” aduc cititorului român o completare a imaginii despre personalitatea maielui scriitor rus

Opera lui Cehov, aparţinând ultimelor două decenii ale secolului trecut, , îşi păstrează o tonalitate diferită de aceea din jurul lui 1860, epoca marilor

gânditori democraţi revoluţionari. Epoca lui Cehov este "epoca brutala a reactiunn când, în urma asasinării lui Alexandru II de către narodnici, se mstitue în toată {ara un regim de teroare „Revoluţionam se epuizaseră prin gestul dela 1 Martie, —• scria Lemn despre această epocă, — în clasa muncitorească 'nu exista mcio mişcare de anvergură, nicio organizaţie fermă, societatea liberală se dovedise şi de data aceasta atât de'nedes- voltată din punct de vedere politic “

In aceste împrejurări,. când cenzura era mai acerbă ca oricând, nu pot apare decât reviste humoristice, la care îşi va publica Cehov primele schiţe In acest gen de poveştile miniaturală, însă; autorul nu se opreşte la humor, şi nici nu viZeazâ în primul rând humorul Influenţat desigur de evenimentele epocii sale când apare primul grup marxist „Eliberarea muncii”, iar Plehanov îşi scrie lucrările sale filosofice, când lucrează Men- deleiev ţi Timiriazev, iar Repin şi Ceaicovschi îşi crează capodoperele, — Cehov îşi va concentra atenţia asupra celor' mai serioase probleme ale societăţii ruse şi asupra straturilor de jos ale societăţii Lumea lui Cehov este lumea măruntă a oamenilor obişnuiţi, temele sale sunt realităţile

124

, \ vieţii de toate zilele, îai 'privirile lui sunt îndreptate spre viitor, pe care- nu-1 poale vedea clar, dar îl presimte Tipurile sale nu sunt tipuri excep­ţionale, nici :ragicul situaţiilor nu izbeşte prin' caracterul său excepţional In locul catastrofelor de conştiinţă şi a prăbuşirilor morale definitive, — Cehov preferă să prezinte automatismul banalei existenţe a oamenilor obişnuiţi „Nimeni n’a înţeles atât de clar şi de pătrunzător ca Anton Cehov, tragismul nimicurilor vieţii, nimeni înaintea lui n’a ştiut să zugră­vească oamenilor imaginea ruşinoasă şi'dezolantă a vieţii, trăită în haosul întunecos al mediului mărginit burghez", — - iată caracterizarea oferită de Maxim Gorchi, încă dela primele schiţe ale scriitorului

Cehov este creatorul schiţei în literatura rusă Schiţele sale — humo- ristice — nu sunt însă simpje momente hazlii, dimpotrivă, dispoziţia spre haz dispare numaidecât şi în locul ei se înstăpâneşte o atmosferă de tris­teţe ţesută în jurul tragi-comicei aventuri a „omului mărunt". Un tată nenorocit că nu-şi poate mărita fiica povesteşte unui prieten eşecurile în serie ale liDerei candidate (La baia de aburi); o generăleasă practică cu mult răsunet medicina homeopatică, .pentru a constata în cele dm urmă că pacienţii îi exploatează naivitatea (Şarlatanii), o biată bătrânică se încurcă mereu înşirându-i dascălului'numele celor pe care vrea să-i pome­nească la biserica (Când n'ai vreme de pierdut), un copil înfometat visează ca mănâncă stridii la restaurant, spre marele haz al boierilor (Stridiile). Materialul epic brut este foarte simplu, — dar Cehov umple această schiţă- mimatură cu un conţinut poetic şi uman extrem de bogat, prin procedeul unei maxime condensări „Conciziunea este sora talentului", notează scrii­torul, iar într’o altă scrisoare „Arta de a scrie este arta de a prescurta “ Această capacitate de expresie este obţinută de scriitor prmtr’o 'genială -

-selecţiune a trăsăturii caracteristice, a gestului şi replicii semnificativeUn alt caracter fundamental însoţeşte — în schiţele sale — simpatia ,

cehoviana pentru, oamenii simpli naufragiaţi în mizerie sau în umilinţă şi obidă, şi anume, aspra satiră a viciilor' şi nedreptăţilor sociale Un beţiv, depravat şi scandalagiu ordinar, după ce terorizează pe toţi intelectualii ce participa la un bal mascat, îşi scoate masca i.este marele industriaş, milionarul Piatigorov, — şi acum, se prosternează cu toţii, cu un servilism desgustâtor în faţa beţivului adormit (M asca), poliţaiul Ociumielov este gata să ia măsuri drastice împotriva stăpânului unui căţel vagabond care muşcase pe un cetăţean, dar aflând că javra este a „fratelui lui don ghe- neial’,' se grăbeşte să meargă să i se ploconească, după ce-1 ameninţă tocmai pe nevinovatul cetăţean ce fusese muşfcat (Cameleonul) Schiţe ca cele de mai sus sunt adevărate capodopere ale genului, satirizând fin dar incisiv laşitatea, servilismul,, instabilitatea, caracteristice epocii, totul pre­zentat în forma extrem de vie, dinamică şi spontană a dialogului

Spre deoseb.re de alţi-satirici ruşi, satira lui Cehov are un, anumit caractei de fmeţe, simplitate, naturaleţe şi acel a er, de ..tristeţe ce îi caracterizează întreaga sa operă In timp ce Gogol satirizează viciile so-' cietăţn sale amplificându-le până la simbol, (Manilov), iar, la Saltâcov ' Scedrin procedeul hiperbolei ajunge la dimensiuni monstruoase (Iuduşca), — Cehov zugrăveşte viaţa de toate zilele — ' şi 'prm urmare şi viciile sociale; — fără mciun artificiu stilistic, cu multă simplitate şi calm Dar tocmai această simplitate şi acest ton calm cu care prezintă viciile ca un lucru obişnuit es:e ceea ce dă' gravitate satirei sale, ceea ce invită pe cititoi la o îndelungată meditaţie asupra „obişnuitului" situaţiei, stârmndu-i un puternic sentiment de revoltă

125

In fine, un all caracter al literaturii cehoviene în genere, şi al schiţelor sale în special, — este humorul său, un humor care provoacă zâmbetul amar şi meditativ, lipsit de orice veselie, — un humor care derutează, într'atâta este pătruns de o permanentă notă tragică Humorul acesta poate predispune laf veselie doar atâta timp cât cititorul rămâne la suprafaţa anecdoticului şi la dialogul superficial, dar el capătă rezonanţe tragice, în momentul când aprofundezi sensul uman şi social al unui personaj sau al unei situaţii

In literatura lui Cehov întâlnim o viaţă obişnuită şi oameni’ obişnuiţi In genere, viaţa cenuşie a'personajelor precum şi însuşi caracterul lor sunt rezultante ale relaţiilor capitaliste, ale căror vicii străbat şi alterează toate stiatuule societăţii ţăranii sunt abrutizaţi de mizerie şi de ignoranţă, slugile, lacheu şi vechilii n'au decât ambiţii de' parvenire, nobilimea este în declin, subminată fund de noile forţe economice, intelectualitatea este dezaxată — în schimb negustorii şi afaceriştii prosperează, necinstea străbate peste tot

Evident că acest cancer social se întinde şi pe plan moral „Suntem cu to­ţii o generaţie de neurastenici şi de boCitori, nu ştim să vorbim decât de obo­seală şi surmenaj" — recunoaşte Orlov (Povestea unui necunoscut). Starea morală generală este cu atât mai dezolantă, cu cât înseşi calităţile morale sunt paralizate. In epoca lui Cehov, nobilimea se situiază fie pe o poziţie de aroganţă ridicolă şi dispreţ profund faţă de tot ce nu este „os boeresc', declarând prm exponentul ei, boerui' Raşevici1 „ceea ce omenirea are mai bun datorăm tocmai naturii care în decursul veacurilor selecţionează cu giijâ osul boeresc de cel de rând Literatura, arta, ştiinţa, dreptul,sentimentul datoriei şi al onoarei nu ne-au fost date de nespălaţi sau de feciori de slugi Toate acestea, omenirea le datorează exclusiv osului boci esc ' ‘ (La conac) — fie pe falsa poziţie filantropică, de „milostenie"

Cehov denunţă aspru mania filantropică a unora dintre nobili, prezen­tând-o'fie ca un paleativ absolut inoperant, fie ca o condamnabilă încer­care ipocrită de diversiune Ceea ce este mai detestabil în această îngustă manie filantropică este tocmai faptul că, în ciuda ipocritelor acte filantro­pice, nobilimea dispieţueşte pe om „Vreau să spun că la dumneavoastră a existat o lipsă de dragoste, o silă de oameni, care se simţea limpede la fiecare pas La dumneavoastră, tot sistemul^ de viaţă era întemeiat pe această silă, — silă . de tot ce-i om“, — vorbeşte unul din personaje, şi continuă „oamenu simpli, din popor, nu sunt. consideraţi de dumneavoastră ca oameni Chiar şi pe prinţii, pe conţii şi pe arhiereu care vin la dumnea voastră nu-i consideraţi decât ca un decor, şi nu ca pe nişte fiinţe vii“ (Principesa) ' "

Dar în epoca lui Cehov, asuprirea directă trece tot mai mult în mâna burgheziei capitaliste în formare „Tare mai năpăstuim noi poporul, — recunoaşte soţia unui negustor. Fie că schimbăm un cal, fîe că cumpărăm - ceva, fie că angajăm un muncitor, mereu înşelăm pe cineva. înşelăciune şi înşelăciune'"" (In- râpă) Noua .clasă este complet lipsită de simţ moral, ' negustorul este foarte bisericos,' dar când cineva îi reaminteşte evanghelica poruncă a iertării semenilor noştn, el răspunde rece — „In meseria, noastră nu se poate ierta Dacai sta să ierţi tuturoia'aî da faliment în trei am“ (Trei ani) Iar acestei noi clase de vampiri, vocea unei bătrâne din popor, îi strigă — „Ne-aţi supt sângele, nemernicilor. Cum de vă mai rabdă pământul

Cu simţul său moral profund şi cu sensibilitatea-i caracteristică, Ceho\ sesizează în acelaş timp deplorabilele efecte de ordin moral ale noului sistem de relaţii sociale, care dispreţueşte omul, care îl umileşte, care anihi-

126

lează sensul personalităţii/ condamnându-1 definitiv la o iremediabilă mciţie — „Dacă n’aş face parte dm „însemnata noastră familie'1, daca aş avea măcar de cinci parale voinţă şi îndrăzneală, aş fi renunţat demult la aceste venituri şi aş fi încercat să-mi câştig singur pâinea, — exclamă* disperat fiul unui mare negustor. Dar în depozitul vostru aţi izbutit să-mi smulgeţi de copil orice personalitate Acum sunt de-ai voştri “ (Trei ani). Această consecinţă morală este incalculabil de dezastruoasă nu numai sub raport individual ci în primul rând social, iar eroul unei alte nuvele o exprimă în termeni patetici — „oraşul nostru există de mai multe veacurişi în tot acest răstimp nu a dat patriei un singur om folositor, dar absolutniciunul Aţi sugrumat în germene tot ce era viu sau avea cea mai mică strălucire oraş de negustori, de cârciuman, de conţopişti şi de bigoţi, oraş inutil, stupid, — nimeni nu ar avea dece să te regrete dacă te-ai înghiţi dintr’odată pământul1" ( Viaţă mea).

. . Cât de reconfortantă, în schimb, după lunga serie de deformări morale suferite de lumea nobilimii şi burgheziei este replica plină de mândrie proletară pe care o dă una dm eroine fiului marelui negustor Laptiev —„Clasa muncitoare dm care fac parte, are şi ea un privilegiu conştiinţacă nu poate fi cumpărată, dreptul de a nu se împrumuta dela speculanţi şi de a-i dispreţul'"^ (Trei am)

Ultimele rânduri citate demonstrează limpede că Cehov n’a fost un cnticist sceptic Fondul ideologic al,nuvelelor sale nu naufragiază în con­cluzii pesimiste şi nici nu se epuizează într'o critică socială lipsită de perspectiva unor soluţii cât de cât pozitive.

„Cei puternici nu trebue să asuprească pe cei slabi şi minoritatea sa trăiască parazită pe spinarea majorităţii şi să-i sugă ca o pompă toată seva“ — îaiă un ţel spre care trebue să tindă societatea

In această problemă de primordială importanţă a relaţiilor sociale, lucrul cel mai primejdios sunt minciunile „Păduchele mănâncă iarba, rugina mănâncă fierul, iar minciuna —• sufletul", spune vopsitorul dm Viaţa mea „Cel mai însemnat lucru pe pământ este adevărul, iar mântuirea întregului popor stă numai în adevăr ‘ — Dar care este adevărul, care este soluţia care sunt mijloacele de a schimba viciata ordine socială existentă’ — Lupta.

- Intr’un timp când bătrânul Lev Tolstoi ajunsese să propovăduiască doctrina non-violenţei, crezând în atotputernicia „educaţiei" caje va suprima efectele exploatăm, —• un personaj al lui Cehov îşi exprimă neîncrederea în această atotputernicie a „educaţiei" — „Nu trebue să aşteptăm, ci să luptăm" „Aşa nu se mai poate trăi" — exclamă adeseori personajele luî Cehov — „Viaţa trebue organizată altfel “ Şi anume, — nu prm diversiuni sau compromisuri, nici prm speculaţii sterile sau prin acţiuni' individuale „Sunt necesaie alte mijloace de luptă, mult mai energice, îndrăzneţe, rapide. Dacă vrei să fu într’adevăr folositor, trebue să ieşi din cercul îngust al activităţii obişnuite, să încerci să acţionezi direct asupra maselor" — se exprimă eroul principal al nuvelei Viaţa mea, nuvelă al cărei sens este tocmai denunţarea greşelilor individualiste ale narodnicilor, desavuareu unei mişcări ce nu acţionase „direct asupra maselor"

Pornind dela un patriotism cald, dela o perfectă onestitate morală şi dela principiul respectării omului, constatând limpede viciile vieţii şi ale societăţii aristocratice şi capitaliste, — şi considerând lupta ca singura soluţie socială eficace, — scriitorul Cehov îşi îndreaptă privirile spre viitor, plin de încredere, deşi înaintea lui 1905 nu putea vedea clar, forţele salvatoare „Ps zi ce trece sunt tot mai adânc încredinţat că trăim în

127

preziua celui mai măreţ triumf cu putinţă şi aş vrea să pot trăi să cunosc şi eu clipa aceea, să iau şi eu parte la ea*“ — exclamă unul dm personajelesale (Trei ani) dintr’o nuvelă scrisă în 1895. Cu acelaş luminos optimismva exclama, în 1892, eroul Sălii ,nr. 6 — „va fi sărbătoare şi pe uliţa noastră", — iar ultima sa operă, piesa Livada ca vişini, ce este altceva' dacă nu o patetică presimţire a unui apropiat viitor luminos?

• Cehov vede aşadar ieşirea ,din, situaţia > deplorabilă prm, luptă, pringasirea .adevărului şi instaurarea dreptăţii, prin respectul persoanei umane, prin aflarea unei concepţii generale pozitive despre viaţă, prin muncă „N’am văzut un om care să simtă semnificaţia muncii ca bază a culturii, atât de profund şi de multilateral cum a simţit-o Cehov" — scrie Gorchi, pentru care, întocmai ca şi pentru Cehov, munca era lucrul cel mai important, cel mai omenesc, cel mai frumos şi mai nobil, pentru om şi pentru, omenire

Modalitatea artistică a' lui Cehov este întru totul adecvată naturii teme­lor şi conţinutului sufletesc al peisonajelor '

Care este procedeul caracteristic cehovian de a-şi crea personagnle^ Un , Turgheniev, de pildă (sau chiar Lev Tolstoi) utilizează procedeul larg> descriptiv de caracterizare şi de narare a unei serii întregi de antecedente

Dacă procedeul descriptiv şi narativ de caracterizare a personajelor îl numim epic, — atunci procedeul lui Cehov esţe dramatic, personajele sunt redate prin mişcarea acţiunilor caracteristice, a gesturilor spontane, a replicilorcondensate ce închid trăsături psihologice fine, vii, intime, exprimând sau sugerând complexitatea unui caracter

Peisajul cehovian este el însuşi o realizare cu iotul personală, — şt' în acest sens, nuvela Stepa este o adevărată capodoperă

In general, la Cehov poezia naturii e asociată cu sentimentul dragostei de viaţă

Alteori, peisajul se asociază unei drame (ca în nuvela Gusev), îndescrierea mării furioase, a mugetului talazurilor şi a vaporului asemenea unui monstru nemilos Nimeni până la Cehov n’a redat atât de puternic' înterisitatea nopţii de stepă (Stepa) ' 1,

Despre această puternică creaţie poetică impregnată de patriotism şi luminos' simţ de libertate, scria criticul Ermilov „Stepa" e un imn puternic şi triumfător al bucuriei vieţii, al naturii, al măreţiei patriei. In-faţa citi­tor ului a apărut un nou Cehov, poetul fericim Uimitor este peisajul stepei la Cehov Se poate spune că Cehov a descoperit poezia stepei, el fiind primul artist care, sub aparenta monotonie, a peisajului de stepă, a deseo-- perit o lume întreagă de culori şi de sunete “

■ , * ■

Nuvelele, lui Cehov completează adevărata fizionomie-; spirituală a unuia din cei mai înaintaţi reprezentanţi ai realismului critic rus. „O operă de artă, — spune un peisonaj, exprimând clar însăşi poziţia scriito­rului, — nu are sens şi nu este folositoare decât dacă conţine o idee şi dacă pune grav o problemă socială Dacă lupţi împotriva lobăgiei, sau dacă autorul ei se ridică împotriva nimicniciei înaltei societăţi, opera este ~ folositoare, are un sefis “ (Trei am ) In opera sa, Cehov pune această problemă socială, concentrându-şi atenţia şi simpatia asupra oameniilor simpli, obişnuiţi, ai acelora care au trecut mai târziu prin focul a trei revoluţii, învăţând dela clasa muncitoare şi dela gloriosul ei Partid Bolşevic cum poate fi construită o lume în care să nu mai fie loc pentru exploatare

Aurel Popa

128