DIZABILITATEA INTELECTUALĂ : DEFINIŢIE, CLASIFICARE ŞI SISTEME DE SUPORT

Definirea dizabilităţii intelectuale

Dizabilitatea intelectuală se caracterizează prin deficite semnificative atât în funcţionarea cognitivă cât şi la nivelul comportamentului adaptativ, exprimat prin abilităţile conceptuale, sociale şi pragmatice .

Debutează înainte de vârsta de 18 ani.

5 asumţii privind definiţia DI

1. Deficitele în funcţionarea prezentă trebuie să fie luate în considerare în contextul mediului comunitar specific vârstei individului, grupului de prieteni şi culturii din care face parte.

2. O evaluare validă are în considerare diversitatea lingvistică şi culturală , precum şi diferenţele la nivelul comunicării, la nivel senzorial, motor şi comportamental.

3. De cele mai multe ori, la nivelul individului, deficitele coexistă cu punctele tari.

4. Scopul principal al identificării acestor deficite este alcătuirea unui profil al tipurilor de suport şi asistenţă necesare.

5. Oferirea unui suport corespunzător pe o perioadă determinată de timp va conduce la o imbunătăţire vizibilă a funcţionării de zi cu zi a persoanei cu DI.

Cadrul de evaluare

Funcţia evaluării

DIAGNOSTIC

Scopul specific

a. Stabilirea prezenţei sau absenţei DI

b. Stabilirea eligibilităţii pentru servicii de suport

c. Stabilirea eligibilităţii pentru beneficii

d. Stabilirea eligibilităţii pentru protecţie legală

Exemple de măsurători, instrumentar şi metode de evaluare

a. Teste de inteligenţă

b. Scale pentru evaluarea comportamentului adaptativ

c. Anamnezăd. Măsurarea

nivelului de dezvoltare

e. Abilităţi sociale şi rezultate şcolare

Diagnosticare: scorurile cutoff

Scorurile care determină limitele deficitelor semnificative în funcţionarea cognitivă şi la nivelul comportamentului adaptativ care se constituie criteriu pentru diagnosticul de DI

Pentru ambele criterii, scorul cutoff este aproximativ cu două abateri standard inferioar mediei instrumentului de evaluare utilizat, luând în considerare eroarea standard de măsurare , precum şi punctele tari şi limitele acestuia.

Eroarea standard de măsurare

Eroarea standard de măsurare se referă la variaţia unui scor real ipotetic obţinut de un anumit individ.

ESM se aplică doar la scorurile obţinute în urma unui intrumentar standardizat şi care pot fi estimate cu ajutorul abaterii standard a testului utilizat şi a fidelităţii acestuia.

ESM, care variază în funcţie de test, sub-grup şi grupă de vârstă , ar trebui să fie utilizată pentru a se stabili un interval statistic de încredere în cadrul căruia intră scorul real obţinut de o persoană.

O astfel de raportare a scorului la un interval de încredere,face ca acesta să fie nu doar un scor ci să semnifice în acelaşi timp o utilizare adecvată a instrumentelor de evaluare a nivelului intelectual şi a comportamentelor adaptive, precum şi a practicilor corecte de diagnosticare în domeniul DI.

Intervalul de încredere

Intervalul statistic (bazat pe eroarea standard de măsurare a intrumentului de evaluare utilizat şi pe proprietăţile distribuţiei normale) în cadrul căruia se înscrie scorul obţinut de persoană.

Cunoscând proprietăţile distribuţiei normale, se poate stabili un interval statistic de încredere prin intermediul parametrilor al cel puţin unei erori standard de măsurare (probabilitate de 66%) sau parametrilor a două erori standard de măsurare (probabilitate de 95%).

Selectarea intervalului de încredere (66% sau 95%) se face pe baza chestionarului utilizat, proprietăţile intrumentului de măsurare utilizat şi scopul ultim al scorului obţinut.

Diagnosticarea retrospectivă Diagnosticarea retrospectivă poate fi

necesară în situaţiile în care un individ nu a fost diagnosticat cu DI în timpul perioadei de dezvoltare.

Cadrul de evaluare

Funcţia evaluării

CLASIFICARE

Scopul specific

a. Clasificarea intensităţii nevoii de asistenţă şi suport

b. Clasificarea scopului cercetării

c. Clasificarea în funcţie de caracteristicile selectate

d. Clasificarea suporturilor educaţionale specifice

e. Clasificarea fondurilor materiale necesare

Exemple de măsurători, intrumentar şi metode de evaluarea. Scale de

evaluare a intensităţii nevoii de asistenţă şi suport

b. Nivelurile comportamentelor adaptative

c. Nivelul IQd. Evaluarea

ecologicăe. Evaluarea

factorilor etiologici de risc

f. Evaluarea sănătăţii mentale

Clasificarea DI:

Principalele scopuri ale clasificării în domeniul DI sunt:

a. Finanţareb. Cercetarec. Oferirea de servicii şi asistenţă d. Evaluarea caracteristicilor persoanelor

şi a mediului lor de provenienţă.

Clasificarea DI:

În manualul din 2010 al AAIDD se propune un sistem de clasificare multidimensional al DI: clasificare bazată pe abilităţile intelectuale ale persoanei, comportamentele adaptative, sănătate, context şi intensitatea nevoii de suport şi asistenţă.

Cadrul de evaluare

Funcţia evaluării

PALINIFICAREA ŞI DEZVOLTAREA SISTEMELOR DE SUPORT ŞI ASISTENŢĂ

Scopurile specifice

a. Suport pentru optimizarea funcţionării persoanei

b. Suport pentru îmbunătăţirea rezultatelor obţinute

c. Suport pentru implemtearea alegerilor personale

d. Suport pentru asigurarea respectării drepturilor persoanei

Exemple de măsurători, instrumentar şi metode de evaluare

a. Planificarea centrată pe persoană

Auto –evaluareb. Teste de dezvoltare Evaluarea abilităţilor de comunicare, motorii şi senzorialec. Teste de

evaluare a achiziţiilor

Scale de evaluare a intensităţii nevoii de suport şi asistenţă.

Evaluarea funcţionării comportamentale

d. Plan de suport comportamental

plan de suport centrat pe familie

Tendinţe şi schimbare

Termenul de retard mental (1959) este înlocuit cu cel de dizabilitate intelectuală (2010).

Termenul de dizabilitate intelectuală acoperă acea populaţie de indivizi care au fost diagnosticaţi anterior cu retard mental în număr, tip, nivel şi durată, precum şi nevoia acestor persoane pentru servicii de suport personalizate.

Orice individ care este sau a fost eligibil pentru diagnosticarea cu retard mental este eligibil pentru diagnosticarea cu DI.

1961 (Heber): retardul mental se referă la o funcţionare cognitivă generală sub medie, care debutează în perioada de dezvoltare şi care este asociată cu deficite în sfera comportamentelor adaptative.

1973_1983 (Grossman): retardul mental se referă la o funcţioanare cognitivă generală sub medie asociată cu deficite în sfera comportamentelor adaptative , manifestate în perioada de dezvoltare.

Luckasson et al.(1992) : retardul mental se referă la deficite semnificative în funcţionarea prezentă a persoanei. Se caracterizează printr-o funcţionare cognitivă generală sub medie, asociată cu deficite în două sau mai multe arii ale abilităţilor adaptative. Debutează înainte de vârsta de 18 ani.

Luckasson et al. ,Schalock et al. (2002_2010): retardul mental (DI în 2010) se caracterizează prin deficite semnificative atât în funcţionarea cognitivă, cât şi în sfera comportamentelor adaptative, exprimate în abilităţile conceptuale, sociale şi pragmatice. Debutează înainte de vârsta de 18 ani.

Clasificarea definiţiilor DI:

Înainte de manualul apărut în 1992 al AAIDD : clasificarea bazată pe nivelul IQ (uşoară, moderată, severă şi profundă).

Manualele din 1992_2002_2010 : sistem de clasificare bazat pe scopurile avute în vedere ( finanţare, cercetare, oferirea de servicii de suport şi evaluarea caracteristicilor personale şi de mediu).

Manualul din 2010 : sistemul de clasificare multidimensional ( abilităţi cognitive, comportamente adaptative, sănătate).

Planificarea sistemelor de suport şi asistenţă

Conceptul de suport a fost introdus pentru prima dată în manualul AAIDD din 1992:

Manualul din 2002 : conceptul de suport s-a extins de la conceptul de cadru de evaluare, planificare şi implementare.

Manualul din 2010 : prezentarea unui sistem de suport care cuprinde sisteme organizaţionale , INCENTIVES, suport cognitiv, instrumente de evaluare, abilităţi-cunoştinţe şi abilităţi ereditare.

Planificarea sistemelor de suport

Componenta1: identificarea

experienţelor de viaţă şi a scopurilor

Componenta 2: determinarea

intensităţii nevoii de suport şi asistenţă

Componenta 3: alcătuirea planului individualizat de

suport şi asistenţă

Componenta 4: monitorizarea progreselor

Componenta 5: evaluarea

globală

Alte arii de activitate cuprinse în manualul AAIDD

1. Etiologie : abordare multifactorială2. Evaluare clinică : componentă a

responsibilităţii profesionale , strategii de evaluare clinică, evaluarea clinică în diagnosticarea retrospectivă.

3. Prevenţia ca formă de suport şi etiologia relaţionată cu prevenţia şi sistemele de suport.

4. Sistemele de suport relaţionate cu sănătatea fizică şi mentală

5. Sisteme de suport pentru persoanele cu DI cu scoruri IQ ridicate.