“O căsnicie bună nu necesită un bărbat perfect sau o femeie perfectă. Necesită doar un bărbat şi o femeie care şi-au luat angajamentul să se străduiască împreună să atingă perfecţiunea.”

(Dallin H. Oaks)

Divorţul. Situaţia post-divorţ

Planul lecţiei:

• Factorii generatori şi cauzele divorţului;

• Fazele destrămării relaţiilor de familie;

• Tipurile de divort;

• Consecinţele divorţului;

• Situaţia post divorţ

Bibliografie:

• Mitrofan I., Mitrofan N., Elemente de psihologie a cuplului, Bucureşti 1994.

• Ionescu A., psihologia familiei. Normalitate şi psihopatologia familială, Bucureşti 1985

• Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Bucureşti 1996.

• Parkinson L., Separarea, divorţul şi familia, Bucureşti, 1993.

Statistici privind divorţul:

• Una din trei casatorii in zilele noastre se sfârşeşte prin divorţ sau separare;

• multe familii divorţate au copii. • Rolul copiilor în decizia de a divorţa rezultă şi din

faptul că frecvenţa cea mai mare a divorţurilor s-a înregistrat după un an de la căsătorie în cazul cuplurilor fără copii şi după 7 ani de la căsătorie la cuplurile cu copil;

• de asemenea, cu cât numărul copiilor creşte, scade şi opţiunea pentru divorţ.

Divorţialitatea în Republica Moldova şi România

• ca fenomen demografic care influenţează natalitatea, a avut oscilaţii în intervalul 1990–2000; spre exemplu, a înregistrat o creştere bruscă în 1994 după simplificarea formalităţilor de desfacere a căsătoriei.

• Aproximativ 24500 de cupluri s-au casatorit in luna August (2007) dar, intre timp alte 3300 au divortat. Simple calcule ne arata ca exista sanse de 13.5% de divort pentru cuplurile din Romania.

• Comparativ cu alte ţări europene, nivelul divorţialităţii în Moldova este relativ scăzut (); în explicarea acestui nivel se invocă de obicei stabilitatea familiei în societatea românească. Nu se poate nega că în societatea românească se menţin încă valorile tradiţionale, inclusiv cele ale familiei; totuşi, problemele economice existente la cea mai mare parte a populaţiei nu dau suficientă independenţă economică indivizilor pentru a putea lua în considerare, în situaţii limită, ideea divorţului. Rata mare a şomajului în rândul femeilor, dificultatea procurării unei locuinţe necesare ca urmare a divorţului, dificultăţile economice şi non-economice pentru creşterea copiilor împiedică luarea hotărârii de a divorţa.

Divorţialitatea în Uniunea Europeană

• în Uniunea Europeană astăzi aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc în divorţ, iar unul din trei copii se naşte în afara căsătoriei, arată ultimele date statistice. În Belgia doar, 71% dintre cuplurile căsătorite au divorţat. Procentul este mai mare în partea mai puţin religioasă, vorbitoare de franceză, a ţării, şi mai mic în partea flamandă.

• În Polonia, 33% dintre căsătorii se sfârşesc cu divorţ. Doar 18% dintre italienii căsătoriţi şi 17% dintre irlandezii căsătoriţi divorţează. În Germania procentul căsătoriilor care se încheie cu un divorţ este mai mare în regiunile ce formau cândva Germania de Est. În 1980 în Uniunea Europeană existau 670.000 de cupluri divorţate. În 2005 numărul a crescut la peste un milion. În Suedia, 55% dintre copii se nasc în afara căsătoriei; în Franţa procentul este de 45%; în Marea Britanie de 42%, în timp ce în Polonia este de doar 15%.

Factorii generatori şi cauzele divorţului

Cauzele cele mai frecvente ale divortului în familiile contemporane sunt:

• Separarea pe termen îndelungat a soţilor• Emanciparea economica a femeii, • Infidelitatea, • Consumul exagerat de alcool, • Violenţa în familie, conflictul • Amestecul rudelor, prietenilor• Nepotrivirile de caracter etc.

Factorii generatori ai divorţului:

• Alegerea neserioasă a partenerului• Sărăcia, şomajul, alcoolismul• Modelele familiale diferite• Divorţul ca patern transmis din familiile părinteşti• Schimbarea mentalitatii despre divort,• Industrializarea, modernizarea, liberalizarea• Steriotipuria şi rigiditatea privind dragostea,

căsătoria, căsnicia, conflictul, divorţul

Fazele destrămării relaţiilor de familie

Fazele divorţului

• Divorţul emoţional – îndepărtarea afectivă a soţilor; apariţia indiferenţei, neîncrederii, nesincerităţii; dezvoltarea irascibilităţii reciproce.

• Divorţul fizic – limitarea relaţiei fizice, intimităţii, sporirea respingerii reciproce.

• Divorţul de probă – separarea fizică a soţilor; separarea economică; pregătirea psihologică a copiilor, rudelor, prietenilor pentru separarea familiei;

• Divorţul juridic – desfacerea legală a căsătoriei.

In plan juridic etapele pentru deschiderea

unei acţiuni de divorţ sunt:

•  redactarea de catre reclamanta a cererii de divort; •  plata unei taxe de timbru; •  se depune actiunea la instanta ultimului domiciliu comun al sotilor; •  reclamantul trebuie sa fie prezent, avand asupra sa buletinul de identitate, certificat de nastere in original, precum si certificatul de casatorie in original.

Tipuri de divorţ (aspectul juridic)

• I. Divort prin acordEste varianta cea mai simpla, ieftina, eleganta si care dureaza cel mai putin.

Legea impune 3 conditii care trebuie intrunite cumulativ pentru ca aceasta cerere sa fie admisibila:- ambii soti sa fie de acord cu divortul si sa semneze impreuna cererea de divort;- a trecut mai mult de 1 an de casatorie (conform certificatului de casatorie)- nu sunt copii minori rezultati din aceasta casatorie (fie sotii nu au copii, fie acestia sunt majori)Caracteristici: se face o cerere comuna, nu se audiaza martori, nu se cerceteaza motivele divortului, casatoria se desface fara a se priciza cui apartine culpa, deci hotararea de divort nu se motiveaza.

II. Divortul din motive temeinice

• Daca nu intruniti vreuna dintre cele 3 conditii pentru a obtine divortul prin acord, atunci unul dintre soti (reclamant) se va adresa cu cerere instantei competente in contradictoriu cu celalalt sot (parat). Acesta din urma poate face intampinare sau chiar formula si el o cerere de divort.Pentru pronuntarea divortului din motive temeinice, instanta trebuie sa constate indeplinirea a 3 conditii:- existenta motivelor temeinice de divort;- faptul ca motivele temeinice au afectat grav si iremediabil raporturilor dintre soti;- imposibilitatea continuarii casatoriei din aceste motive, cel putin pentru reclamant.

Motivele temeinice pot fi:- parasirea nejustificata a domiciliului comun de catre unul dintre soti;- infidelitatea unuia dintre soti;- acte de violenta morala sau fizica care duc la destramarea vietii de familie;- existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic- sotul pârât manifesta dezinteres pentru viata de familie- consumul in exces de bauturi alcoolice- daca au existat despartiri- nepotriviri de caracter, etc.

II.a. Divortul din culpa comuna

• In practica, este posibil ca desi nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru divortul prin acord, sotii sa fie de acord asupra tuturor capetelor de cerere: divort, numele dupa divort, incredintare copii…In aceasta situatie, de cele mai multe ori, sotii cer desfacerea casatoriei prin divort din culpa comuna, si vor solicita ca probe inscrisuri si un martor comun.In situatia in care partile nu se inteleg, dar din probele administrate rezulta culpa ambilor soti in desfacerea casatoriei prin divort din culpa comuna a sotilor.

II.b. Divortul din culpa exclusiva a unuia dintre soti

In cazul in care nu se poate realiza divortul prin acord sau divortul din culpa comuna, reclamantul va trebui sa convinga instanta cu probe nu doar de culpa paratului, ci si ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila. In acest sens se va apela la prezentarea inscrisurilor, la audierea martorilor, si la alte mijloace de probare a prejudicierii iremediabile a relatiilor de casatorie si la culpa celeilalte parti. Este cazul unor procese ce implica incarcatura emotionala traumatizanta pentru ambii soti si, eventual, pentru copiii din casatorie.

Desfacerea casatoriei poate fi ceruta din culpa unuia dintre soti sau din culpa comuna, iar daca ambele parti cer, instanta nu va mai motiva hotararea de divort.

Probe: acte, martori (pot si rudele si afinii, mai putin descendentii directi: copii, nepoti de copii), ancheta sociala (in cazul in care exista copii minori)

Tipuri de divorţ(aspecte psihologice)

• Divorţul copilului – in acest divort avem in vedere cupluri care se constituie ca mod de siguranta al celuilalt, de obicei unul joaca rolul “copilului” si celalalt al “parintelui”. Cand copilul ajunge sa creasca, isi reorienteaza interesul spre alte persoane. Ca urmare el nu mai este interesat de a fi ocrotit, ci de a stabili un alt tip de relatie de cuplu. De cele mai multe ori aceste divorturi sunt calme si sunt efecte ale cresterii “copilului” si continuarii drumului lui in afara cuplului. Este frecvent intalnit si de obicei se asociaza cu momente de trecere din casa parintilor in cea a sotului / sotiei. Ca si cand un copil nu este inca pregatit sa ramana acasa si nici sa plece de acasa si atunci stabileste o relatie cu alta persoana care este “parinte ocrotitor”

• Divorţul “tertei persoane” – in acesta forma divortul devine vizibil abia in momentul in care in viata unuia dintre soti intervine o a treia persoana. De regula, acest lucru se intampla in cuplurile care ajung sa aiba probleme si sa nu le cunoasca, sa le evite. Practic cei doi nu mai sunt demult timp impreuna dar, in virtutea obisnuintei, continua sa se comporte ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. In plan simbolic, cea de-a treia persoana raspunde mult mai bine nevoilor inconstiente ale unei persoane si reuseste sa se integreze mai bine in lumea sa spirituala ceea ce face ca aceasta persoana sa devina mult mai importanta decat precedenta.

• Divorţul corectarii – este un tip de divort care se produce la maturitate de cele mai multe ori. In acest divort, nu a existat practic niciodata o relatie intre cei doi. Se asociaza cu ideea de schimbare, iar discursul: “nu l-am iubit niciodata insa imi este drag si ma simt bine cand sunt cu el” este frecvent. In acest divort, se corecteaza ceea ce nu trebuia sa se produca si anume casatoria intrucat nu era o baza pentru o relatie intre cei doi. Este un divort dificil, asociat cu multe suferinte, indoieli, ambivalente din partea amandurora.

• Divorţul neconsumat – este un tip de cuplu cu probleme majore de comunicare, de relationare. In fapt, desi in acte sunt casatoriti, ei nici nu participa la aceleasi activitati impreuna si chiar cand o fac sunt in lumi paralele. Nu au capacitatea de a divorta si nici de a fi impreuna. Este un cuplu blazat. Din punct de vedere psihologic ei traiesc separate, cu toate acestea pastreaza aparentele unei familii impreuna. Daca intra in terapie intra individual.

• Divorţul real – faptul ca doua persoane sunt la mare distanta geografica una fata de alta este deseori un context care asigura o motivatie pentru un divort. Totusi acest tip de divort nu se intampla decat daca exista si alte tipuri de dificultati psihologice in cadrul acestei familii. De cele mai multe ori divortul real utilizeaza ca pretext distanta geografica.

• Divorţul compulsiv – este un tip de divort multiplu urma, evident, de casatorii. Acest tip de divort este caracterizat de multa ambivalenta, de incapacitatea de fuziune din partea celui care il practica. Este un tip de divort in care latura psihologica este decisiva. Devine amuzant pentru persoanele din jur atunci cand multiplele divorturi se produc cu una si aceiasi persoana. Cuplul de acest tip pare a nu suporta sa traiasca unul fara celalalt si nici nu suporta sa fie unul cu altul.

• In majoritatea acestor cazuri in cadrul terapiei de cuplu, interventia este centrata pe depasirea starii psihologice create de contextul de separare, analiza motivelor si luarea unei decizii atunci cand exista indecizie.

Consecinţele divorţului pentru copii

divortul induce o serie de consecinte psihologice, morale, materiale asupra partenerilor, copiilor si asupra familiei implicate in divort.

Consecinţele divorţului pentru copii

• Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive, insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit, copiii, in special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.

Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat in aceasta situatie este: "Eu cui apartin?". El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.

Consecinţele divorţului pentru copii

• O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.

Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta poate fi terifianta.

Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: "Cu ce sacrificii?".

Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si sentimentele.

Consecinţele divorţului pentru copii

• Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.

Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.

Consecinţele divorţului pentru copii

• In timp ce parinti pot fi ravasiti sau dimpotriva usurati ca urmare a divortului, copiii sunt invariabil speriati si confuzi datorita amenintarii securitatii lor.

• Unii parinti sunt atat de raniti sau coplesiti de divort incat pot cauta alinarea la copilul propriu.

• Divortul poate fi interpretat gresit de catre copil daca parintii nu ii spun ce se intampla, cum este si cum nu este implicat copilul si ce se va intampla cu el.

• Copilul poate crede destul de des ca el este cauza conflictului intre mama si tata.

• Multi copii isi asuma responsabilitatea de a-si impaca parintii, uneori prin propriul sacrificiu.

• Vulnerabilitatea la bolile fizice si mentale la copil poate apare datorita pierderii unuia sau ambilor parinti ca urmare a divortului.

• Oricum, cu grija si atentie, forta familiei poate fi mobilizata in cursul divortului, si copiii pot fi ajutati sa se adapteze constructiv la conflictul parental.

Consecinţele divorţului pentru însăşi divorţaţii

• Se stie ca barbatii se „recupereaza” mai repede dupa divort, in sensul ca devin rapid jumatatea unui alt cuplu. Acest lucru se intampla, spun psihologii, tocmai pentru ca ei se tem mai tare decat femeile de singuratate (cifrele arata chiar ca mult mai multi barbati decat femei ajung in pragul unei sinucideri sau chiar il trec, dupa un divort). Majoritatea femeilor spun ca si-au revenit dupa o astfel de experienta cu ajutorul psihoterapiei.

• ranile divortului se inchid greu. Datele stranse de cercetatori arata ca persoanele care trec printr-o astfel de experienta, indiferent ca vorbim de barbati sau de femei, nu intalnesc mai mult de un posibil nou partener in urmatorul an dupa ruptura.  

Concluzii ale persoanelor divorţate despre divorţ

• Dureaza mai mult timp decat credeti sa treceti peste urmarile divortului

• A trece prin divort este si o experienta fizica • Niciodata divortul nu lucreaza conform cu planul dvs • Timpul de custodie si impartirea responsabilitatii financiare

(cheltuelile copilului) NU sunt legate • Dvs. nu va debarasati niciodata de dorinta de a fi parintele favorit. • Divortul nu "repara" pe fostul (fosta) dvs • Divortul, spre deosebire de casatorie, este pentru totdeauna cand

exista copii.

• Daca nu o urati pe sotia dvs, cand va separati pentru prima data, o veti uri in timp de la trei luni la trei ani.

• Ziua cand fosta/fostul se recasatoreste este cu adevarat dureroasa. • Dupa toate acestea, sa stiti ca inca exista un lucru ca un divort bun.

Situaţia post-divorţ

• Despărţirea este urmată adeseori de tulburări profunde ale psihicului şi de violente reacţii afective. Majoritatea celor abandonaţi traversează o perioadă de mânie, de furie neputincioasă, în timp ce acei care au plecat resimt un neliniştitor sentiment de vinovăţie.

Fazele şi sarcinile familiei după divorţ

1. Divorţul / separarea • depăşirea consecinţelor pierderii prietenelor• reabilitarea, dezvoltarea sentimentului demnităţii

proprii şi a independenţei• acceptarea dreptului la tristeţe pentru relaţia

pierdută• adaptarea la reacţiile membrilor familiei lărgite la

divorţ

Fazele şi sarcinile familiei după divorţ

2. Familia incompletă

• reorganizarea funcţiilor familiale, în special în ceea ce priveşte funcţiile copiilor

• învingerea, depăşirea sentimentului vinei şi a furiei

• formarea noilor relaţii

Fazele şi sarcinile familiei după divorţ

3. Curtarea • apariţia necesităţii, dorinţei de a dezvolta o

relaţie afectivă• acceptarea conflictului în relaţia nouă• pregătirea rolurilor pentru noii membri ai familiei

Fazele şi sarcinile familiei după divorţ

4. Căsătoria repetată• depăşirea miturilor despre căsătoria repetată• dezvoltarea tradiţiilor noi• elaborarea noilor reţele de relaţii• apropierea hotarelor despre noua şi vechea

familie