Date post: | 15-Jan-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | rominagumanita |
View: | 41 times |
Download: | 0 times |
Directia Generala Educatie Tineret si Sport
Conferinta Stiintifica : "Munca,Talent,cutezanta"
Disciplina:Istoria romanilor
Tema:Stefan cel Mare si Sfint
Liceul Teoretic"Onisifor Gibu"
Eleva clasei a-XI-a"A":
Gumanita Romina
Profesoara: Moraru Natalia
Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,
considerată cea mai exactă reprezentare a domnului.
Domnie 1457 - 2 iulie 1504
Născut 1433
Borzești (azi în județul Bacău)
Decedat 2 iulie 1504 (~70-71 de ani)
Suceava
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)
Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)
Tată Bogdan al II-lea
Mamă Doamna Oltea
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare fiul lui Bogdan al II-lea, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, În timpul
său, a dus lupte împotriva Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul
Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi
pelista locurilor din patrimoniul mondial..
Cuprins [
1 Prezentare generală 2 Începutul domniei 3 Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel Mare 4 Relațiile cu Ungaria 5 Relațiile cu Țara Românească 6 Conflictul cu Imperiul Otoman 7 Sfârșitul domniei 8 Viața privată 9 Figura și epoca lui Ștefan cel Mare în literatură
Prezentare generală
Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea integrității țării și inițiativele pentru
dezvoltarea culturii au determinat admirația contemporanilor, acesta devenind un erou popular în
tradiție.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (Luptător pentru Hristos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât
numai mândrul soare.
Grigore Ureche îl descrie astfel în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și
lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se
vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu
pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său,
Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.
Începutul domniei
După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș,
domnul Țării Românești. După înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14
aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă
pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri,
târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei.
Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare (1483)
Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel Mare
În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea de
la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de
pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în
schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl
jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor,
și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge
mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci
o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari
sau soldneri). Țara era apărată de cetăți
ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la
Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre
Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a
Romanului.
Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților
la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a
drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să
treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și
invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și
pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de
la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică
mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să
construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl
reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după
cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed
al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre centrul Europei.
Relațiile cu Ungaria |
Regatul Ungariei împotriva steagului moldovean în bătălie
După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu regele Cazimir,
restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei,Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea
ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvăli în Ardeal pe
urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării
Relațiile cu Țara Românească
Primul conflict cu Tara Romaneasca a avut loc in 1462 cand, profitand de faptul ca Vlad Tepes se afla in razboi
cu turcii, Stefan ataca cetatea Chilia dinspre uscat si beneficiaza de ajutor turcilor care bombardeaza cetatea de pe corabii aflate pe Dunare. Asediul cetatii esueaza si
Stefan este ranit de o sageata in picior, rana care ii va provoca o cangrena in preajma mortii. Stefan cucereste
Chilia si Cetatea Alba in 1465.
Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan dorea să aibă un domn prieten în Țara Românească, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și arzând
orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"). Turcii au trimis drept răspuns pe tătari în Moldova dar Ștefan i-a
învins în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci. In
noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la București, și pune în scaunul Țării Românești pe aliatul
său, Laiotă Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.
Conflictul cu Imperiul Otoman[
Din cei 47 de ani de domnie Stefan a purtat razboaie cu turcii intr-
un interval de 10 ani (1474 - 1484), iar dupa 1484 a pierdut
definitiv cetatile Chilia si Cetatea Alba si a revenit la plata
tributului.
Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui
Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în
iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm
Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni,
cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își
organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și
în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu
atacul pe neașteptate. Oștirea turcilor se destrămă în
învălmășeală. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului,
mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor,
Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini
din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru
încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și
a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri.
Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre
Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră
cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii
covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476.
Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le
putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii
și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat,
văzând că hrana se împuținează și că se ivesc boli în rândul
oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El
părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan.
Sfârșitul domniei
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în
actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării
Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după
fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a
amputat un picior la care aparuse o cangrena de pe urma ranii
capatate la asediul Chiliei din 1462. Exista opinii ca decizia luata
de doctori adusi din Italia i-a grabit moartea cu cateva luni. După
o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele
vremuri - a decedat la 2 iulie 1504.
Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere
în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că
plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără
precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mai puternici,
Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi
aproape egale. Dar odată cu modificarea tehnologiei războiului
(introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de
fabricat) Moldova, cu o populație și resurse limitate, nu a mai
putut ține pasul cu acești vecinii. În conflictele cu turcii, Ștefan a
beneficiat și de faptul că, în cursul domniei lui, Imperiul Otoman a
avut de luptat cu adversari puternici și pe alte fronturi:
Skanderbeg în Albania, Uzun Hasan în Asia Centrală, cetățile
genoveze Caffa și Mangop în nordul Mării Negre etc.
[
Viața privată
S-a căsătorit prima oară la 5 iulie 1463 cu Evdochia „de la Chiev, sora lui Semen țarul”, fiica lui Alexandru Olelka, marele cneaz de Kiev. Au avut împreună doi copii: pe Alexandru și pe Elena (Olena). Evdochia s-a stins din
viață la 25 noiembrie 1467 și a fost înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava – vechea Mitropolie a
Moldovei.
La 14 septembrie 1472, Ștefan cel Mare s-a căsătorit a doua oară, cu Maria din familia dinaștilor de la Theodoro-
Mangop. Copiii născuți din această căsătorie (Ilie și Bogdan) au murit la vârste fragede. Maria a murit la 19
decembrie 1477 și a fost înmormântată în biserica Mănăstirii Putna.
Ștefan cel Mare s-a căsătorit pentru a treia și ultima oară, cu Maria, fiica lui Radu cel Frumos, Domnul Țării
Românești, pe care o luase ostatică, împreună cu mama ei, încă din 1473. Din această căsătorie au rezultat
Bogdan-Vlad, viitorul Domn Bogdan al III-lea al Moldovei, și „două fiice frumoase”,[1] Ana și Maria.