INTRODUCERE

Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii,

calităţii vieţii sau funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea

mediului este un rezultat al acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte

este cauzată de activitatea omului.

In cadrul interrelaţiilor intre om şi mediul său ambiant, acesta din urmă exercită asupra

omului influenţe multiple, dintre care una din cele mai importante este acţiunea asupra

sănătăţii. Din acest punct de vedere se ştie că mediul conţine factori care au o acţiune

favorabilă asupra sănătăţii, cunoscuţi sub numele de factori sanogeni. Mediul conţine insă

şi factori care au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii, determinând inrăutăţirea sau pierderea

acesteia, denumiţi factori patogeni.

Acţiunea mediului poluant asupra organismului este foarte variată si complexă. Ea

poate merge de la simple incomodităţi in activitatea omului, aşa-zisul disconfort, până la

perturbări puternice ale stării de sănătate.

Efectele acute au fost primele asupra cărora s-au făcut observaţii ăi cercetări privind

influenţa poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei. Ele se datoresc unor concentraţii

deosebit de mari ale poluanţilor din mediu care au repercursiuni puternice si brutale asupra

organismului uman: marile epidemii de la Hamburg şi Petersburg, de la sfârşitul secoluluil

trecut, datorate poluării apei cu vibrionul holerei, iar mai recent, Londra, 1952, când, datorită

poluării cu pulberi şi dioxid de sulf s-au inregistrat peste 4000 decese. Deşi rare, aceste

episoade acute au avut meritul de a fi atras atentia specialistilor asupra sănătăţii populaţiei

expuse, declanşând primele cercetări sistematice in domeniul relaţiei sănătate – poluare.

Efectele cronice reprezinta formele de manifestare cele mai frecvente ale actiunii

poluarii mediului asupra sanatatii umane. In mod obisnuit, diversii poluanti existenti in mediu

nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezenta lor continua, chiar in

concentratii mai scazute nu este lipsita de efecte

O definiţie atotcuprinzătoare a poluarii nu putem afirma că există încă, deşi în decursul

timpului, s-au mai dat multe, cea mai completă dintre toate fiind considerată cea formulată de

CONFERINŢA MONDIALĂ a O.N.U. asupra mediului şi anume: mod. componenţilor

naturali sau prezenţa unor componente străine, ca urmare a acţiunii omului şi care în lumina

cunoştinţelor noastre actuale provoacă prin natura lor , prin concentraţia în care se găsesc şi

prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii , creează disconfort sau impietează

asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi în forma sa anterioară

(STOCKHOLM-1972).

Din cuprinsul definiţiei se poate constata, deci, că cea mai mare responsabilitate

pentru poluarea mediului o poartă omul , poluarea fiind consecinţa activităţii fiziologice dar

mai ales social-economice a acestuia. Nu se poate neglija totuşi faptul că în mediul

înconjurător are loc şi o auto-poluare, datorită prezenţei unor elemente naturale, care îl

degradează ca, de exemplu ridicarea în atmosferă a prafului de sol sau distrugerea în masă a

unor plante acvatice, care urmează unei perioade propice de dezvoltare, aşa-numita ”înflorire”

a apelor. Exemple de acest gen mai pot fi date, dar ele sunt relativ puţine faţă de frecvenţa

celor care rezultă în urma activităţii omului .

NOTIUNI GENERALE DESPRE DIOXINE

Una dintre cele mai toxice substante chimice eliberate in mediu atat din activitatile

naturale cat si cele antropice in cea mai mare parte este dioxina, care a ridicat mari probleme

in toate tarile si in multe domenii de activitate. Dioxinele fac parte din "Dirty Dozen" grup de

substanţe chimice periculoase cunoscut sub numele de poluanţi organici persistenţi, si sunt de

îngrijorare din cauza potenţialului lor toxic ridicat. Termenul de “dioxine” se refera la un grup

de cateva sute de substante cu structura chimica si proprietati biologice asemanatoare. Toate

aceste substante au potential toxic si cancerigen. Cea mai toxica si cea mai studiata este 2,3,7,8

tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD). O singura substanta din grup poate fi sintetizata artificial,

difenil policlorinat (PCBs). Din cauza riscului toxic si cancerigen mare pe care-l presupune

manipularea sa, in prezent aceasta substanta nu mai este produsa industrial.

Majoritatea dioxinelor sunt obtinute prin procese naturale, in cele mai multe cazuri aparand ca

o consecinta a activitatilor umane obisnuite. Aceste substante rezulta din procese de combustie,

cum ar fi arderea deseurilor menajere sau a combustibililor (lemn, carbune, petrol), ca si din

incendierea naturala a padurilor. Fumul de tigara contine si el dioxine. Toxicul poate rezulta si

din procesul de innalbire prin clorinare a hartiei simple sau a celei de ziar, ca si din alte procese

industriale. Cercetarile realizate pana acum arata ca dioxina provenita din surse antropologice o

depaseste mult cantitativ pe cea din surse naturale.

Dioxina, formula chimica C4H4O2, este o molecula organica cu zece atomi, in forma

de hexagon: 2 atomi de carbon, unul de oxigen, inca 2 de carbon inca 1 de oxigen completeaza

hexagonul, iar fiecare din cei 4 atomi de carbon mai are cite 1 atom de hidrogen in afara

hexagonului. Acest compus are 2 izomeri: 1,2-dioxina şi 1,4-dioxina.

1,2-Dioxina sau orto-dioxina este instabilă datorită caracterului de peroxid

Numele de dioxina este adesea folosit pentru o familie de structuri chimice legate de

dibenzo-p-dioxine (PCDD) şi dibenzofurani policloruraţi (PCDF). Compusii bifenili

policloruraţi (PCB), cu proprietăţi similare toxice sunt, de asemenea, incluse în termenul de

"dioxine". S-a identificat un numar de 419 compuşi cu dioxină, dar numai 30 dintre ei au

toxicitate semnificativă, cel mai toxic fiind TCDD. Dioxina este un lichid transparent extrem

de toxic si carcinogenic.

Dioxinele sunt prezente în mediul din jurul lumii şi se acumulează în lanţul alimentar,

în special în ţesuturile grase ale animalelor. Peste 90% din expunerea umană la dioxine este

prin alimente, în primul rând prin produse din carne şi lactate, peşte şi crustacee. Multe ţări au

programe să pună în aplicare monitorizarea aprovizionării cu produse alimentare. Dioxinele

sunt extrem de toxice si pot provoca probleme în domeniul sănătăţii reproductive şi de

dezvoltare a leziunilor în sistemul imunitar, tulburări hormonale şi cancer. Datorită faptului că

dioxinele sunt prezente peste tot, toate persoanele sunt expuse la expunerea de fond, care este

considerata a nu avea nici un efect asupra sănătăţii umane. Dioxinele sunt puţin solubile în

apă, fiind foarte stabile şi persistente în mediul înconjurător. Aceşti compuşi au fost detectaţi în

sol după 10-12 ani de la prima expunere. Proprietăţile fizice (solubilitatea slabă în apă,

stabilitate ridicată şi semivolatilitate) favorizează transportul acestora pe distanţe lungi, aceşti

compuşi fiind detectaţi în organismele din Arctica.

Datorita potentialului toxic ridicat din această clasă de compuşi, ar trebui depuse

eforturi pentru a reduce nivelul actual de expunere la fundal. Odată ajunsa în organismul

uman, dioxina persistă într-o lungă perioadă de timp, din cauza stabilităţii lor chimice şi

capacitatea de a fi absorbită de ţesutul adipos iar perioada lor de înjumătăţire în organism este

estimata la 7-11 ani.

EFECTELE DIOXINEI ASUPRA MEDIULUI

Rezultatele diverselor studii au evidentiat efectele adverse ale dozelor mari de

dioxina asupra sanatatii omului. Toate fiintele de pe planeta, inclusiv omul, sunt expuse la

dioxina, deoarece aceasta, prin activitatile specific umane, este larg raspandita in mediul

inconjurator.

De aceea efectele nocive asupra organismului depind de mai multi factori,

printre care nivelul expunerii, adica doza de toxic, durata si frecventa contactelor organismului

cu substanta. Efectul caracteristic este cloracneea. In afara acesteia, dioxinele mai pot produce

asupra pielii - rush (inrosirea pielii pe zone limitate), decolorare zonală si cresterea excesivă a

părului in special pe faţă şi in partea superioară a corpului. Un alt organ afectat de aceste

substante este ficatul, dar intensitatea reactiilor la acest nivel este moderata.

Principalul pericol al expunerii la acest toxic il reprezinta riscul cancerigen la

adulti.Studiile au aratat ca expunerea la doze mari de dioxina sau la doze mici, dar pe perioade

indelungate creste considerabil riscul de cancer. De asemenea, cercetarile efectuate pe animale

de laborator au evidentiat efecte nedorite pe crestere si dezvoltare.

Un raport făcut public în 1994, realizat de Agenţia de

Protecţie a Mediului a Statelor Unite descrie dioxina ca fiind o ameninţare

serioasă pentru sănătatea publică. Conform acestui raport, nu pare să

existe un nivel nacceptabil de expunere la dioxina, o doză foarte scăzută

cauzând probleme de sănătate.

În 1997, o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat faptul că

dioxinele şi furanii sunt considerate carcinogene de clasa I, ceea ce înseamnă carcinogen uman

recunoscut, iar un studiu din 2002 arată faptul că dioxinele sunt direct legate de creşterea in-

cidenţei cancerului la sân. În afară de cancer, expunerea la dioxine poate determina probleme

grave ale sistemului de reproducere şi deficite în dezvoltarea fătului. Dioxina este recunoscută

pentru efectele sale negative asupra sistemului imunitar si perturbarea sistemelor hormonale. A

fost demonstrată o legătură directă între expunerea la dioxină şi malformaţii ale fătului,

fertilitate scăzută, reducerea numărului de spermatozoizi, endometrioză, diabet, dificultăţi de

învăţare, afecţiuni ale plămânului şi ale pielii, sindromul oboselii cronice, afectiuni

hematologice, perturbari ale sistemului nervos şi altele.

Cele mai importante studii asupra efectului dioxinei asupra organismului uman au fost

facute pe participantii la razboiul din Vietnam, unde substantele defoliatoare ale copacilor

utilizate de armata americana contineau si doxina, si cu ocazia intoxicatiei cu dioxina produsa

in urma accidentului chimic al fabricii de la Soveso din Italia in anul 1976. Nu toate aceste

efecte secundare sunt la fel de frecvente. Urmarirea de-a lungul anilor a populatiei intoxicate

din zona Soveso, a aratat o crestere a numarului de cancere cu cca. 10%, dar celelalte efecte

posibile nu au fost confirmate in totalitate.

Tabel: prezentare succinta a afectiunilor produse de dioxina asupra corpului uman

in urma intoxicatiei cronice

Piele Hiperpigmentare, cloracnee

Endocrine Diabet zaharat tip II, hipotiroidie

ReproducereEndometrioza, scaderea fertilitatii, avorturi spontane, atrofia testiculelor,

hipospermie, scaderea nivelului de testesteron

Aparat

digestiv

Dureri abdominale, greata, varsaturi, scadere in greutate, modificarea testelor

hepatice, afectarea splinei

Nervoase Funicaturi la nivelul membrelor

Imunologice Depresia apararii immune cu cresterea riscului de infectie

Metabolice Cresterea concentratiei lipidelor sanguine, ateroscleroza

CopiiIntarziere in crestere, dificultati la invatatura, probleme de adaptare, dezvoltare

deficitara a dintilor

Teratogene Diferite malformatii ale nou-nascutilor

Carcinogene Diferite tipuri de cancere – san, uter, testicul, prostata, piele

Generale Atrofierea muschilor, oboseala cronica

Cercetari efectuate pe animale au comfirmat efectele dure pe care aceasta substanta ,la

care suntem expusi zilnic, le are asupra tuturor vietuitoarelor. Un studiu facut de unul din

cercetatorii care a studiat imunologia la Universitatea de medicina din Tampa, Florida, Sherry

Rier , si care ea insasi a suferit de o boala numita endometrioza, ca si maimutele care au fost

supuse cercetarilor. Colonia de maimute a fost dusa intr-un laborator al Universitatii din

Wisconsin. In 1977 s-a format un grup de 20 de femele pe care s-au studiat efectele dioxinei,

(poluantul care a provocat dezastre ecologice in Lova Canal, New York, Missouri) asupra

ciclurilor reproductive si asupra puilor.

Animalele au fost capturate din salabaticie si in alimentatia lor s-a introdus dioxina,

timp de patru ani, incepand din perioada pubertatii. Dar cum nu au mai existat fonduri, studiul

a fost abandonat, puii vanduti, iar colonia initiala a fost uitata, pana cand, 10 ani mai tarziu,

chiar cand trebuiau sa fie vandute si ele, maimutele au inceput sa moara intr-un mod ciudat:

endometrioza la plamani si intestine. S-a descoperit ca 70% din maimute sufereau de

endometrioza. Cu cat le fusese introdusa mai multa dioxina in alimentatie, cu atat mai grava

era boala. Cercetatorii au fost uimiti sa descopere unul din factorii cauzatori ai endometriozei –

dioxina. Raportul lui Rier, despre maimutele bolnave, publicat in 1993, a atras atentia

specialistilor din intreaga lume. In urmatorii 10 ani, ei au ajuns la concluzia ca exista o legatura

stransa intre dioxina si endometrioza, spune dr. Linda Birnbaum, care lucreaza pentru agentia

Americana pentru protectia mediului si este expert in probleme legate de dioxina. Dr.

Birnbaum si colegii ei au descoperit ca tesuturile endometriale implantate in abdomenul

soarecilor de laborator isi mareau dimensiunile daca animalele primeau doze de dioxina.

Diverse studii au aratat ca femeile care sufereau de endometrioza au niveluri crescute de

dioxina in sange.

Cel mai cunoscut caz de otravire cu dioxină este cel al presedintelui Ucrainei, Viktor

Iuscenko, pe vremea când era numai candidat al opoziţiei, în septembrie 2004. Atunci, el a fost

transportat de urgenţă la Clinica Rudolphinerhaus, din capitala Austriacă, Viena, unde a fost

diagnosticat cu pancreatită acută, însoţită de modificări edematoase interstiţiale, din cauza unei

infecţii virale serioase şi a unei substanţe chimice care nu se găseşte în mod normal în produse

alimentare. Otrăvirea cu dioxina, (cel mai probabil administrată oral), a fost confirmată de

toate analizele făcute ulterior, Iuscenko prezentând şi cel mai vizibil dintre efectele cunoscute

ale unei astfel de intoxicaţii, respectiv cloracneea - chisturi sebacee şi erupţii veziculare faciale,

însoţite de hiperpigmentarea feţei.

In prezent sunt identificate foarte multe substante chimice cu efect cancerigen, la care

suntem expusi zi de zi. Cancerogeneza chimica se defineste ca fiind modificarea chimica  la

nivelul genomului celular sau la nivel  epigenetic,  avand  drept  consecinta  multiplicarea

celulara permanenta si anarchica a celulelor, proces ce este puternic influentat de prezenta

substantelor chimice toxice. Astfel s-a facut o clasificare a substantelor cancerigene la om dupa

International Agentcy for Researche of Cancer ( I.A.R.C. ):

Grupa  1

.  substante  sigur  carcinogene  (sunt  suficiente  dateexperimentale, dar si epidemiologice,

privind efectul la om).Ex. Arsen, aflatoxine, benzen, estrogeni, clorura de vinil s.a.

Grupa  2.A

.  Substante  probabil  carcinogene  (date  suficienteexperimentale, dar limitate la om),Ex.

Benz-antracen, dietil-nitrozamine, bifenil-policlorati  (PCB).

Grupa  2.B

.  Compusi  posibil  carcinogeni  (date  limitate  atatexperimentale, cat si privind efectul la

om)Ex. Dioxina (T.C.D.D.), uretan.

Grupa 3

. Substante care nu sunt clasificabile la carcinogeni in momentulde fata.

Grupa 4

. Substante care probabil nu sunt carcinogene.

S-au cercetat si implementat numeroase teste de identificare si monitorizare a

substantelor toxice atat din organism cat si din organismele vii. Unul din biomarkerii de

identificare a dioxinei este enzima CYP1A1 care se gaseste in multe tesuturi si mai ales in

limfocite Această enzimă este implicată în activarea metabolică de hidrocarburi aromatice

policiclice (HAP) ,expresia CYP1A1 fiind reglementată prin intermediul receptorului de

hidrocarburi aril (AHR). Mai multi poluanti din mediu cum ar fi HAP sau policloruratii pot si

aonisti AHR si pot afecta astfel expresia de CYP1A1. Substanţiale diferenţe de susceptibilitate

faţă de expunerea la dioxină există, la nivel de specii, tulpina şi chiar organ. Oamenii sunt

considerati a fi relativ insensibili faţă de dioxină. Expresia CYP1A1 poate fi uşor determinată

în limfocitele din sângele periferic (PBLs), ceea ce îl face un potenţial candidat pentru utilizare

ca biomarker a expunerii la compuşii de mediu cu proprietăţi asemănătoare cu dioxina. Dupa

mai multe studii s-a determinat faptul ca expunerea la TCDD a limfocitelor murinelor şi

limfocitelor umane au arătat o creştere dependentă de timp a expresiei CYP1A1. În limfocite

murine, expresia CYP1A1 a fost cea mai mare după o oră de expunere 2-10 nM TCDD cu o

inducţie de 30 de ori peste control. În limfocite umane pe de altă parte, inducerea de CYP1A1

exprimata a fost observată până la 100 de ori, acesta valoare maximă nu a fost atinsă până la

48-72 de ore de expunere la TCDD.

Un alt studiu efectuat asupra contaminarii cu dioxina, pentru monitorizare,s-a facut in

Fiordurile Grenland, sudul Norvegiei, care au fost puternic contaminate de dibenzoparadioxine

şi dibenzofurani (dioxine) de mai multe decenii, prin infiltrari de la o topitorie de magneziu. .

În ciuda faptului ca au scazut infiltrarile din 1990, există în continuare niveluri ridicate de

dioxină în ambele componente biotice şi abiotice ale fiordurilor. Scopul studiului a fost de a

stabili dacă răspunsurile biomarkerilor "în trei specii de peşti, Atlantic cod (Gadus morhua L.),

păstrăv de mare (păstrăv anadrome maro, Salmo trutta L.) şi cambulă (Platichthys flesus L.), ar

putea fi folositi pentru a discerne efectele contaminarii în ecosistemele mai poluate cum ar fi

Frierfjord, in comparatie cu ecosisteme mai putin afectate -Eidangerfjord. Răspunsurile

biomarkerilor au indicat clar faptul că cele trei specii de peşti au fost afectate de expunerea la

dioxină. Răspunsurile din Etapa I în cod şi păstrăv ar putea fi folosite pentru a diferenţia

expunerea diferita la poluant a celor doua ecosisteme,faza II-raspunsul (glutation S-transferaza)

din cod şi păstrăv a indicat în mod similar o expunere la dioxină mai mare a ecosistemului din

Frierfjord. Rezultatele pentru glutation S-transferaza şi glutation reductazei au indicat diferite

niveluri de expunere în cele două fiorduri, dar au arătat, de asemenea, variabilitatea sezonieră,

iar rezultatele au subliniat nevoia de date de bază pentru acesti doi biomarkeri.

Cu abordări similare, markeri de efect biologic pot fi dezvoltati şi aplicati în studii

epidemiologice pentru a monitoriza, şi a prezice, efectele adverse ale substantelor toxice la

oameni.

În literatura de specialitate sunt tratate diverse probleme care apar ca urmare a efectelor

nocive pe care le au dioxinele şi furanii asupra mediului şi sãnãtãþii umane. Aceste probleme

vizeazã, de exemplu, schimbãri ale metabolismului de steroizi în ficatul de şobolan, în urma

administrãrii de 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã (TCDD), efecte toxice ale dioxinei

2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã, modificãri genotoxice si citogenetice la iepuri, pisici,

ºoareci, ºobolani ºi cellule umane expuse experimental la dioxine, distribuţia ºI

embriotoxicitatea diferitã a dioxinelor ºi furanilor studiate pe ºoareci ºi maimuþe , intoxicaþia

cu dioxine ºi influenþa lor asupra perpetuãrii speciei. Multe studii fac cunoscut faptul cã

dioxinele au consecinþe clinice asupra sãnãtãþii umane în urma expunerii în timpul

tratamentelor stomatologice sau utilizãrii substanþelor chimice aºa cum a fost “agentul

orange” utilizat de armata americanã în rãzboiul din Vietnam. Dioxina, prin natura sa,

exacerbeazã multe probleme.

Dioxina nu este un produs ca atare, ci este un contaminant în urme, în alþi produºi

de sintezã. Cel mai important din aceºti produºi în care întâlnim dioxina, ca poluant, care apare

ca produs secundar de reacþie în urme, este acidul 2,4,5 triclorofenoxiacetic. Acesta este un

erbicid folosit ca defoliant în SUA ºi deasemenea un component al agentului orange. Pentru

diminuarea ºi îndepãrtarea acestor poluanþi organici persistenþi de tip dibenzodioxine

policlorurate ºI dibenzofurani policloruraþi (PCDD ºi PCDF) s-au fãcut experimente pe diverse

probe contaminate, determinându-se nivelul de dioxinã, furani ºi compuºi policloruraþiai

bifenililor (PCB) în sângele ºi laptele uman,înregistrându-se diferenþe semnificative, în funcþie

de sex ºi vârstã în Grecia . În unele cazuri s-au utilizat, ca marker biologic, broaºte mascul

pentru contaminarea cu 2,3,7,8-tetraclorodibenzop-dioxina a mediului. S-au studiat, de

asemenea, posibilitãþi privind eliminarea dioxinei 2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxina din

laptele de caprã .

Un aspect foarte important îl constituie identificarea ºI cuantificarea dioxinei în

factorii de mediu. Pentru realizarea acestui aspect sunt utilizate diverse metode ºi tehnici care

constau în studiul dispersiei particulelor de gaz înainte ºI dupã purificarea fluxului de gaz

(provenit de la incinerarea deºeurilor) printr-un filtru de cãrbune activ .S-a studiat de asemenea

dehalogenarea produºilor de pirolizã , s-au realizat sinteze de dioxinã ºi analizat proprietãþile

lor electrochimice , precum ºi mecanisme de formare ºi distrugere a PCDD/PCDF. Se mai pot

menþiona reacþii unimoleculare a dioxinelor clorurate ºi a compuºilor derivaþi , formarea

tetraclorodibenzo-pdioxinelor în producþia de cloranil .

SURSE DE POLUARE CU DIOXINA

Dioxina se poate gasi in mediul inconjurator oriunde, cea mai mare concentratie

fiind in sol, si mai putin in aer, apa sau plante. Raspandirea sa larga se datoreaza atat poluarii

cronice, cat si stabilitatii sale deosebite in mediu, degradarea sa biologica sau la agentii fizico-

chimici (caldura, frig, lumina, etc) este extrem de lenta, stabilitatea sa chimica fiind deosebita.

Sursele de dioxina pot fi naturale (eruptii vulcanice, incendii forestiere) sau pot

proveni din activitatea umana : arderi in prezenta clorului, utilizarea clorului pentru albirea

hartiei, arderile din incineratoare sau cele casnice, industria productiei de mase plastice tip

policlorura de vinil (PVC), ierbicide, pesticide, etc. Odata ajunsa in organismul animalelor sau

al pestilor, se depune in tesutul adipos (pentru care are afinitate deosebita) si in ficat. La

contactul indelungat al animalelor cu dioxina, acumularea sa in tesutul adipos creste progresiv,

cu atat mai mult cu cat eliminarea sa este foarte lenta.

Se considera ca intoxicatia la om apare in peste 95% din cazuri pe cale

alimentara, prin consumul de carne cu dioxina, dar mai ales de grasime animala, dar si oua,

lapte sau alte alimente uzuale. S-a constatat o relatie directa intre cantitatea de dioxina din

organismul oamenilor dintr-o comunitate, si nivelul de contaminare al alimentelor si mediului

in care traiesc. In SUA, se considera ca dioxina se gaseste in concentratiile cele mai mari in

carnea de vita, apoi lapte, carnea de pui, porc, peste, oua, inhalare, sol si in cea mai mica

concentratie in apa.

La persoanele vegetariene, continutul de dioxina din corp este mult mai mic decat la

restul populatiei, dar nici la acestea cantitatea de dioxina din organism nu este zero. In afara de

alimente, contaminarea umana se poate face prin apa, sol, inhalare de praf contaminat, fumul

de tigara, sau chiar absorbtie prin piele, iar la sugar prin intermediul laptelui de mama.

Dioxina este cea mai periculoasa substanta organica creata de om, a doua ca

toxicitate dupa deseurile radioactive. Ea face parte dintr-o categorie de substante, cunoscute ca

perturbatori ai sistemului endocrin, care afecteaza in proportie mare hormonii umani, blocand

sau mimand functiile hormonilor si perturband totul de la tiroida, la sistemul reproducator.

Dioxina este un produs secundar in cadrul fabricarii si arderii de materiale plastice si

materiale organice care contin clorina. Poate aparea si in continutul unor ierbicide. Astazi, cele

mai mari surse de dioxina sunt arderile necontrolate de deseuri, anumite procedee de obtinere a

metalelor si sedimentele contaminate cu dioxina din rauri si rezervoare, care sunt aduse la

suprafata.

În general, dioxinele nu există în materiale înainte ca acestea să fie incinerate, ci

sunt produse în timpul arderii. Atunci când deşeurile sunt arse în butoi se produc cantităţi mult

mai mari de dioxină decât în cazul în care ele sunt arse într-un incinerator. Arderea are loc la

temperaturi destul de scăzute din cauza cantităţii mici de oxigen, generând nu numai dioxină,

ci şi mult fum şi alţi factori poluatori.

În România, sursele de poluare cu dioxina sunt extrem de numeroase. Potrivit

reprezentantilor Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare (ANSV), Institutul de Igiena si Sanatate

Publica Veterinara si sectiile zonale de control reziduuri (Iasi, Galati, Timis, Dolj, Suceava,

Constanta) efectueaza analize pentru determinarea dioxinelor din alimente si furaje. Exista un

ordin privind normele minime si maxime, însa oficialii ANSV nu au oferit date concrete

privind depasirea nivelului de dioxine din mediu. Tinînd cont de numeroasele surse de poluare,

directorul Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti, dr. Gheorghe Mencinicopschi,

afirma ca nivelul de dioxina este, în foarte multe zone din tara cu probleme grave de poluare,

peste normele admise de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

Expertii OMS recomanda ca doza zilnica tolerabila pentru organism 10 pg

(picograme)/kilocorp/zi, ceea ce înseamna ca, la o persoana de 70 kg, doza tolerabila este de

700 pg/zi. De curînd însa, pentru cea mai periculoasa dioxina din mediu (2,3,7,8 TCDD), doza

a fost reevaluata, din cauza toxicitatii, si s-a ajuns de la 10 la 1-4 picograme /kilocorp/zi.

. "Dioxinele pot proveni din procese chimice, de la combinate chimice, de la procesele de

combustie - crematorii, incineratoare, din arderea cauciucurilor uzate sau a maselor plastice -

mai ales în mediul rural, unde sînt folosite pentru încalzire. Fumul de tigara si statiile

energetice care folosesc combustibil fosil (carbune, petrol) sau derivati (motorina), dar si

gazele de esapament ale masinilor sînt alte surse de contaminare pentru mediu", mai declara

directorul Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti, Gheorghe Mencinicopschi. Surse

de dioxine sînt si fabricile de hîrtie. România este printre ultimele tari europene care nu are un

sistem public de reciclare a deseurilor. Se folosesc metode clasice de distrugere a gunoaielor

(cu foarte putine exceptii, în toata tara sînt doar cîteva gropi ecologice). Cantitati mari de

deseuri, care produc emisii de dioxine, continua sa fie arse si îngropate.

Substantele toxice ,dioxinele, se depun în sol si polueaza apa si plantele, dupa care

intra în lantul alimentar. Plantele devin furaje pentru animalele domestice si salbatice. Cum

dioxina este solubila în grasime, se gaseste mai ales în carne si produse lactate. Potrivit US

Enviromental Protection Agency, cea mai mare cantitate de dioxine o întîlnim în carnea de

vaca. Urmeaza laptele si derivatele sale (iaurt, smîntîna, unt etc.), carnea de pui, porc, peste,

ouale. Cu cît animalul traieste mai mult, cu atît acumuleaza mai multe dioxine (este cazul

carnii de vaca).

Recent, autorităţile maghiare au semnalat prezenţa dioxinelor în aditivul E-412

(gumă-guan), importat de o firmă elveţiană din India. Acest aditiv se foloseşte în numeroase

alimente, de exemplu, în lactate, iaurt, chefir şi în smântână, pentru îngroşarea compoziţiei,

precum şi la îngheţate, în panificaţie, în industria cărnii, la sosuri şi dressing-uri pentru salate

etc. Autorităţile din Germania şi din Franţa au retras din comerţ iaurturile şi brânzeturile în

producerea cărora a fost folositâă guma-guan. Este posibil ca şi produsele româneşti să conţină

aditivul E-412 din aceeaşi provenienţă.

Un alt produs in care aceasta toxina se regaseste este vascoza. Vascoza este o fibra

sintetica fabricata din pulpa de lemn. La fabricarea vascozei apare un sub-produs numit

dioxina. Cantitati mici de dioxina se gasesc in fibrele de vascoza.

Prea multe solutii sa scapam de dioxine nu avem, cu exceptia eliminarii surselor

poluante. Nici macar cu o dieta vegetariana nu scapati de riscul de a va intoxica cu

periculoasele substante, fiindca acestea ajung si în vegetale. Ca o solutie,nu tocmai eficienta

100%, dar care poate da rezultate bune la multe din cazuri, este Chlorella o microalgă ce se

găsește de cumpărat la orice comerciant de produse bio. Mucopolisaharida aflată în membrana

celulei de Chlorella are o proprietate ciudată: se leagă de toxinele și de substanțele de balast

ajunse în organismul și în sistemul nostru sanguin, și le poate elimina. Cercetătorii japonezi

studiază această proprietate ciudată a chlorellei și au obținut chiar rezultate revoluționare în

urma experimentărilor pe animale. Ei consideră că în cazul oamenilor, cu ajutorul acestei

microalge s-ar putea elimina nu numai dioxina, dar și multe alte toxine ca, de exemplu se poate

scădea semnificativ cantitatea de metale grele din corp.

Cea mai buna aparare impotriva intoxicatiei cu dioxina, si nu numai, este inlaturarea

in cea mai mare parte a surselor de poluare prezentate, aceasta fiind si o masura pe termen lung

si de protectie a generatiilor viitoare.

CONCLUZII

Avand in vedere efectele marcante ale acestor substante asupra sanatatii noastre ,

omenirea ar trebui sa privesca mai serios spre viitorul “urat “care ne este prezentat si pe care cu

forte proprii l-am putea schimba. Cu putin efort si multa constiinta, am putea respecta parerile

oamenilor de stiinta, in special cei care se ecupa cu ecotoxicologia, si care au atat de multe

metode pentru inlaturarea acestor efecte nocive ale toxinelor din mediu.

Ecotoxicologia este o disciplina stiintifica al carei domeniu de studiu a fost impus de

amploarea evolutiei impactului poluantilor asupra tuturor sistemelor biologice, precum si de

necesitatea elaborarii si aplicarii unei metodologii eficiente de testare si evaluare a

ecotoxicitatii acestor agenti poluanti. Rolul ecotoxicologiei, in aceasta directie, este acela de a

analiza, prin metode stiintifice, atat efectele, cat, mai ales, cauzele care determina, cu o

frecventa alarmata, fenomenele de poluare ambientala, care induc o stare permanenta de

dezechilibru ecologic, cu consecinte imprevizibile asupra evolutiei vietii pe aceasta planeta.

Aici intervine,intr-o mare masura , constiinta de mediu, un concept care are la baza

atat o educatie cat si o mentalitate ce cu adevarat ar trebui sa-si aiba locul intr-o democratie

curata. .Este un fenomen social ce ar trebui sa existe la nivelul fiecarei persoane pentru a putea

porni intr-un razboi impotriva poluarii ,intr-o batalie cu propriile noastre necesitati pentru a

putea schimba pozitiv influentarea mediului inconjurator .Este usor sa traim si sa exploatam tot

ce ne iese in cale pentru a ne fi noua bine si chiar foarte bine din anumite puncte de vedere ,

este foarte usor sa taiem padurile pentru a face bani , este foarte usor sa poluam apele  , care

sunt principalul factor al vietii , doar din comoditate si din interese, la fel ,sociale , economice ,

este foarte usor sa aruncam in atmosfera tot felul de substante nocive doar din motive pur

cotidiene , este foarte usor sa aruncam hartii , gunoaie pe strada fara a avea o constiinta

umana , o constiinta de mediu ..

Noi putem schimba ceva , dar pentru asta avem nevoie de o atitudine de mediu si de o

constiinta de mediu  si nu in ultimul rand de unitate .