Sibianu I. : „Liga culturală" şi fundaţiunile prof. iN. Iorga — — — — — — — — 5 ; 347—353
Din activitatea „Astrei" culturale.
Agârbiceanu I.: Secţiunile literare-ştiinţifice ale „Astrei" 2; 80 — 84 Agârbiceanu I.: Raportul secţiunilor literar-ştiinţifice pe
anul 1934/35 — — — — — — 3 ; 129 -144 Băilă N. şi ( _ Moldovan Dr. Ivliu: (Convocare 4 ; 1 6 1 - 1 6 3 Băilă N. şi ( . Moga Dr Gh • \ Activitatea comitetului central — — 4 ; 172—186 D. Al. : Despărţământul Cetatea-Albă. Din activi
tatea Comitetului central. Manifestări culturale în desp. Făgăraş. Noul despărţământ al Gheorghenilor — — —• — 1 ; 36—42
D. Ăl: Noile noastre scoale ţărăneşti — — — 3 ; 144—149 D. Al.: Noile noastre scoale ţărăneşti— — — 2; 85—93 D. Al: Noile scoale ţărăneşti — — — — 6; 382—385 Jarda M-: Experienţe cu teatru pentru copii în des
părţământul Braşov — — — — — 2 ; 98—103 Manciulea Şi.: Românii şi minorităţile etnice la Nord-
Vestul ţării — — — — — _ _ 6 ; 3 5 4 — 3 8 2 Moldovan Dr. luliu: Raportul general — — — — — 4; 165—171 Moga Dr. Gh. şi ( Activitatea regionalelor şi despărţămin-H. P. Petrescu: \ mintelor — — — — — — — 4 ; 187—230 Nicoară Dr. E.: Şcoala ţărănească pentru femei — — 2 ; 93—97 Petrescu P. Dr. H.: Adunarea generală dela Satul-Mare — 5 ; 331—343 Precup Dr. E.; Cum s'a organizat şi cum a decurs şcoala
pentru ţărance din Gherla — — — 3 ; 149—154 , * , Bilanţul general al „Asociaţiunii" pe 1935 4 ; 231—245 . * , • Bilanţul general al Internatului de fete 4 ; 246 —250 , * . Proiect de buget pe anul 1936 — — 4 ; 251—267 , * » Tabloul bursierilor „Asociaţiunii" pe a.
1934—35 — — — — — — — 4 ; 268 , * , Tabloul sumar al conferinţelor şi prele
gerilor poporale, al Bibliotecilor poporale şi al despărţămintelor central, judeţene şi de plasă cu preşedinţii lor — — — 4 ; 269—272
» * » Tabloul sumar al conferinţelor poporale după categoria materiilor tratate — — 4 ; 272
se părea, legat eu toate fibrele fiinţei de glia pe eare o iubea şl un sfânt a fost pe pământ, înfrăţit eu ueşnieia, mult iimp înainte de a părăsi ui aţa.
lată contraste, de a eăror armonică îmbinare în aceiaşi) personalitate nu se poate mira deeât acela, eare confundă cultura eu elullizaţla, în formele acesteia uede măsură-
f Mitropolitul Vasile Sueiu. toarea ualorilor creatoare şi nu înţelege, că modestia poate fi haina eelet mai sublime nobleţe, mărginirea uoită expresia eelei mai înalte înţelepciuni, tiu înţelege, că abia această fericită îmbinare a ceea ce este limitat şi ueşnle, omenesc şi dumnezeese, în sufletul propriu, ori cât de umilă ar fi haina în eare acesta e îmbrăcat, înseamnă^eehllibru,. înălţare, desăvârşirea adevărată.
Modest este aspectul Blajului şl totuşi când intri în el, smerit şi umil te simţeşti, copleşit de amintirea grandioaselor euenimente şt personalităţi, pe cari le-a găzduit. Stmplă era înfăţişarea Mitropolitului Uastle şi totuşi, când stăteai înaintea lui, mirarea, admiraţia şi smerita închinare erau reaeţiunile suceesiue, cari te copleşeau în faţa sufler tului de uriaşe proporţii pe care l-a întruchipat.
„Astra", al cărei membru de onoare şl uieepreşedinte a fost şi la a cărei conducere a participat cu atâta deuo-tament şt înţelepciune, se închină eu eulauie şl adâncă recunoştinţă în faţa memoriei unei uteţl omeneşti şl creştineşti, pline de atâtea suferinţe dar şl de atâtea creaţiunt culturale nepieritoare.
f Protopopul N. Togan de D r . G. P reda
Uieepreşedinte al „Astrei".
In ziua de 6 Ianuarie a. c , a încetat din uiaţă la locuinţa sa din Sibiu, protopopul N. Togan.
Prin moartea sa, „Asociaţia pentru literatura română şi cultura poporului român" pierde nu numai pe unul din cel mal acttui şl deuotaţt membrii al săi, dar pe cel mat uechiu membru din comitetul central, pe unul din înaintaşii şt ploneril, care a continuat şl pe care s'a sprijinit creaţia culturală a marilor Arhierei: Andrei Şaguna şi Alexandru Şuluţiu.
Prin actele sale, Protopopul N. Togan aduce pe lângă altele şi o largă contribuţie la desuoltarea şi întărirea sufletului nostru cultural şl naţional.
încă din anul 1886 se înscrie ca membru fondator al „Astrei". La 15 Septemurie 1886 adică dela înfiinţarea şcoalet eiutle de fete a „Asoetaţlunli", defunctul funcţionează ca profesor catihet, funcţie ce o păstrează până la 1918, când prin înfiinţarea liceului de Stat „Domniţa Ileana", şcoala tiuilă se desfiinţează.
In adunarea generală din 1889, ţinută la Făgăraş a fost ales membru supleant în comitetul central, îneredln-
ţj}ngn rf'Ş,e totodată .şl funcţia de bibliotecar. Această din Wmi 1W?\\mp a păşfraţro anul ţfflLţ.
ţn adunarea generală d|n 189Ş, ţinută Ja Şetuş, a fga» alga membru or4ţnar ol e9mlţejtulul epnţraj, în care calitate
In şedinţa plenară a şpeţle| Iştpriee din anul ţ9QŞţ a fost ales membru corespondent al şppţlpl, jar în şedinţa gjenară din 1906 g fgşţ trecut în şirul membrilor ordinari.
Jn pnjţ de după răzbqtu fiind ppl mai ueehlu memj?ru dfn ppmlţetul eenţrgl, a condus în lipsa preşedintelui şi. a uieepreşpdinţilpr, şedinţele comitetului central.
La 3 Qcţomurţe 1931 a fost ales uleepreşedlnie adml-nistratiu al „Asociaţiunii", rămânând în această funcţiune până la 8 Octomurie 1932, când din motiue familiare a fost neuoit să demisioneze.
In calitate de tybltojeeap, defunctul a compus în anul 1893 regulamentul pentru fofoslrea bibliotecii centrale a „Asociaţiunii" şl un „Indice alfabetic" al publicaţiilor re -uistei „TransilDanta" anul l—XXV, al actelor şl analelor „Asociaţiunii Ţransţjpane".
In 1895 a tipărţţ primul eatalpo; al cărţilor din blbllo-ţpea centrală.
DÎn încredinţarea „Asqciqţţunl}" şl în colaborare eu Şilueşjru Mqldooan a înţpcrajţ jp 1909,: „Dicţionarul numi-rilgr de localităţi cu populaţlune română 4 ? n Ungaria". Aceşţ dteţţonar a adus şerpiei! din pele mai bune p^bli-eujui românesc, aţit înatntp, cât mai ales după răzbpiu, deoarece autorităţile Statului român au putut găsi în el, date preţioase eu priuirp la numlppa localităţilor, numărul locuitorilor după confesiuni, parohii, oficiile poştale, eţe.
In „Enciclopedia Romană" încă găsim sub rubrica „Bibliografii", iniţialele lui N. Ţqgan.
Prin lucrările şalp şp faep cunpşpuţ nu numai în ţară (în special la Aeadpmia Rpmână) dap şl peşte hptare. A ^ p î în „ManueJ de blbljqgraphip generale" tlpărji în l?ariş la yjffl de Henri Ştein, găsim printrp numple attqj? bibliografi români şl pe acela aj Jul M. Togan.
g a membru al secfiei istorice, defunptul a fost încredinţat eu cenzurarea FnuJJgr ţu^fiărj. eu eargpjpr istorie şau
religios, e&'rt hierări aueau să fie publicare îri edtmra „Aso-elattunii". Iar ea membru al comitetului centrat â făcut parte din diferite cbmisiuni, studiind âHiăriuriţti p'foblefHi importante şl făcând comitetului propuneri concrete.
f Protopopul N. Togan
Această scurtă enumerare de atribuţii şi lucrări pol indica încă ualoarea defunctului. Dar eeed ce a însemnat cei om Protopopul N. Togan o ştim eu tbţti.
Distins ea suflet, cult, just în judecata sa, curat tn conştiinţa sa, sincer în eonuingerile şi credinţele sale, patriot luminat şi gata de sacrificiu, tolerant şi indulgent în prieteniile sale, bineobltor în acţiunile sale, demn în uiâţa' sa, Prdiopopul N. Togan lasă în mintea tuturor imaginea unui om nobil, unui om de elită.
Un om cu un astfel de suflet nu putea săvârşi decât fapte vrednice de lauda.
Noi dela „Astra" ne obişnuisem să vedem în el colegul aetlu, optimist, conştiincios, colegul care nu lipsea nici odată dela îndatoririle sale, care ueghta totdeauna şi la "toate, nelăsând nimic la întâmplare; colegul care la Dârsta mai înaintată ca şi la tinereţe punea acelaşi entuziasm, căl dură şl râvnă în atribuţiile şt lucrările s a l e ; colegul care prin blândeţea caracterului ştiuse să-şi câştige şi să-şi apropie pe toţi acei ce l-au cunoscut.
Colegii dela „Astra", nu pot uita regularitatea. Interesul şt dragostea cu care lua parte la şedinţele şl la discuţiile noastre, nu pot uita graba cu care căuta să armonizeze şt să cimenteze colegialitatea noastră, nu pot uita generozitatea, sinceritatea şl spontaneitatea eu care apăra cauzele juste.
Experienţa uieţii şt aeea câştigată 46 ani în seruiciul depus la „Astra", îi permiteau să soluţioneze uşor problemele ce se aduceau în discuţie, iar cuvântul său era de eel6 mat multe ort hotărîtor în desbaterlle prin ce re s e căutau realizările bune şl folositoare scopurilor „Astrei".
Ca un om modest, Protopopul N. Togah nu a căutat niciodată onoruri. Pot alee că se ferea de ele. Dacă t-au uentt fără să le ceară, este fiindcă colegii doreau să-t onoreze munca cu convingerea că el era dintre acel c e ştiau să onoreze postul c e l se încredinţa.
Faptul că noi am lucrat atât timp cu defunctul, şi c ă am învăţat atâtea dela el, ne-a făcut să simţim şi mat mult — atunci când boala nu i-a mal permis să asiste la şe dinţele noastre, — lipsa sa şl să uedem cât de folositoare şl cât de valoroasă era colaborarea sa.
Cultul activităţii sale trecute, lasă deci afecţiunii noastre îndoliate, un nobil exemplu de viaţă şl de rodnică activitate la „Astra".
De astă dată noi nu vom mat avea sfaturile sale înţelepte, tar acei năcăjiţi şl nedreptăţiţi nu se vor mai bucura de blândele sale consolări, de ajutorul său moral şl material.
Cu mâna pe conştiinţă — aşa precum se exprima el tn numeroase discuţlunt — şt noi putem spune c ă : Protopopul N. Togan şi-a împlinit datoria în uiaţă lucrând constant şl în conformitate cu conştiinţa sa, şl că opera sa plină de deuotament şl de abnegaţie, aduce astăzi în faţa mormântului de curând închis, nu numai uta gratitudine a celor ajutaţi de el, dar regretul tuturor a celor ce l-au •cunoscut şt în special al acelor c e au colaborat eu el şl -deci au putut ualorifiea şl mat bine această operă.
Regretând deci sincer şl din adâncul inimii moartea -sa, membrii „Astrel" şl colegii săi din Comitetul Central <uor păstra şl onora etern amintirea apostolatului său cultural şi a colegialităţii sale.
t Victor Lasăr 1 Ea 30 lan. am petrecut la groapă, în Sibiu, pe profe
sorul în pensiune, scriitorul, publicistul, fostul director al şeoalei eomerelale sup. române din Salonic (Macedonia), fostul bibliotecar al Academiei Române şi al „Astrel" noastre — Victor Lazăr.
Propagandistul model, dascălul entuziast a murit în vârsta de 66 de ani.
La mormânt a rostit, în numele „Astrei" centrale şl al despărţământului Sibiu aV „Astrei", dl reetor al Acad. teolog, ort. rom. dl Nicolae Colan.
lată cuuântarea ţinută: Adormirea întru Domnul a profesorului Victor Lazăr
ne îmbie încă un sgudnitor prilej de a ueriflea adeuărul adânc cuprins în cuulntele Scripturii: „Omul ea iarba, zilele
!lui ea floarea câmpului..." Ne obişnuisem să-l uedem zilnic trecând agale prin
parcul cel mic al Sibiului şl mulţumind senin blneţelor respectuoase ale atâtor prietini şl cunoscuţi, sau oprindu-se la chioşcul de ziare de pe Bretter, unde 'n picioare frunzărea, cu Interes ueşnic uiu şt cu râună neîmpuţinată gal e t e l e şt reuistele nouă, pentru a-şt împrospăta necurmat
bogata Sa cultura, enciclopedicele sa l e . cunoştinţe. S a u apoi, ne obişnuisem să-l întâlnim tot atât de des îrt sala de r | ectură a „Astrei", care-l devenise un al doilea cămin.
' eăc t pentruharnicul dascăl,iscusitul gazetar şl dtstfnstrt profesor care a fast Victor Lazăr nici binemeritata pensionare n'â însemnat o retragere din ntaţS şl-o adormire în Inactivitate, et o eontitiuafe spontană şt entuziastă a apo stolatului cultural pe care l-a săvârşit denotai în întreaga lui vtaţăif
Ilustrul adormit întru Domnul a fost şl un credincios şi însufleţtt ostaş al „Astrei" — ea bibliotecar al et sau ea membru în comitetul judeţean (Sibiu) al acestei instituţii culturale, pe care a slujit-o cu sfatul său înţelept şl eu scrisul său luminat.
Discreţia eu care-şi îmbla sfatul şi bunăvoinţa eu care era gata totdeauna să-şl trimită lumina minţii sale în mijlocul poporului îl aşează pe Victor Lazăr în rândul apostolilor de cea mal aleasă distincţie sufletească. Pentru care pricină „Astra" îl aduce, îrt momentul dureroasei despărţiri, omagiile întregei sale recunoştlnţi şt admiraţii, rugând pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în împărăţia celor ce „luptă bună au luptat", iar neamului nostru să-l rânduiască, tot mai mulţi apostoli cu viaţa pilduitoare ca a Iul Victor-Lazăr. Nicdfae Colan.
Sărbătorirea — trt ântîl tfeetit — a cettte'Sâriirat n'â1-steril Ivii Al. Oddbesca ă fâamttrttt ednlempdirântldr una din cele mat distinse şl nobile figuri ale culturii rtaftohale din a îl-at fflmătdte' a ueâeulut al XlX-led. A fdst d rară ţtt pttră apariţtune artistică, uri suflet îmbăiat îh apele oii ale asplraţiunilor estetice, o personalitate dominată de riraja fpumo&ului plasticizat după rtdrmele Idealului clasic.
fetf tht sptrtt p^rtriâtieht îndreptat c&ire tiitfteTe reglaţii ale Artei, adSbââeu ifo fbâi îndemna1* totiişH £fl se dăruiască* integral (ttffif esfetfstfi distant faţă de problemele ud ale rteamulirf. 61 dlhipofriiVă chiar. O constante preocupare a bieţii sale a jtiâi mălţâfea poporului la" nioelul apittsfeeih al culturii şl cfuifîzdţiel. Îşi concepea rnlstutieâ îh spiritul romantismului social al uremii, socbftnd că ţăranului român căruia îi datora hrana materială, U e obligat cil tm gest al recunoştinţei: opera de eoleettoă â Nil, edueare.
întors în ţară după 'studiile ce ikctike la' P'tff'ls, Odobeseu uă închina neamului bffatitia'' spirltiialtta'iii sale aducând remarcabile contribuţii pe doţfterifut arlieolbglel, tstd-rtel aftetof, literaturii, filologiei, fottildrUÎUl, educaţiei şi îtt-uăţîmâ'rttulul. îhjrâţittd — în toate a'ce'Ste sfere - preocuparea creaţiei cii munca generoasă' a cutttiralizâfii.
Intre idealurile de totdeauna ale „AsociatiuiUi" şi propriile ţeluri ale uleţiî sale o perfectă" idendit'âte frebueşte constatată.
Dar, legăturile eu „Âstpâ" ale lui Odobeseu depăşesc cu mult această coincidenţă de obiectiue. Ele s e întăresc şl şe orientează mat ales, în raport cu acei sentiment de înaltă iubire şi preţuire a Ardealului, despre care o'do-bescu pomeneşte adesea şl eafe-l îndemna să ia — eu atâta drag — drumul pfobineieî de peste munţi. Încă din primele sate călătorit arheologice, scriitorul se abătea pe la Sibiu* şt admira frumoasa stare a satelor noastre ardelene din acest judeţ, iar mult mal târziii — în — ae oa duce la Bistriţa-Năsâ'ud despre care ua însemna urniă*-
-toarele rânduri de eald patriotism: „Şi mai întâiu de toate, ţinutul acesta e atât de esenţial românesc, atât de. lipsit de străini şi Unguri, încât îmi pare că nu poate să nu fie al nostru. Patriotismul meu se desvoltă mai mult când mă găs e s c în localităţile ce nu ne aparţin încă*.
In cadrul acestui Diu Interes pentru Ardeal, era firesc -ea Odobescu să urmărească realizările „Asociatlunii" încă dela primele ei manifestări. Ş l iată-l astfel pe scriitorul nostru asistând în 1862, la cea de-a doua Adunare a „Astrei", la Braşou, la 28, 29 şt 30 Iulie.
O. amplă dare de seamă asupra lucrărilor şi serbărilor „Asociatlunii" ua publica el în „Reuista Română", Informând pe larg şl amănunţit pe fraţii de dincolo asupra năzuinţelor culturale şi naţionale ale celor de dincoace. Articolul lui Odobescu este scr is cu o desăvârşită sinceritate alăturând elogiului celui mal entuziast pentru „Asociaţie", privirea critică cea mai scrutătoare. De-asupra tuturor atitudinilor sale pluteşte de fapt numat porunca Istorică a conştiinţei naţionale.
Darea de seamă a lui Odobescu începe cu o descriere a Seheilor Braşovului unde se ţinea Adunarea, eu relevarea elementelor de pitoresc ce înflorlau mulţimea românească dlstingând-o de populaţia străină, cu accentuarea semnificativă a celor 12 căluşari din Mureş ce desfăşurau acel „joc cu bâte" ce l-am admirat de curând — punte de aramă peste veac — la ultima noastră Adunare. Apoi abia, Odobescu intră — cum serie el eu atât respect — în „sane-tuarul Adunării", în „Areopagul literar al Românilor Arde' ten/". Urmează o atentă înfăţişare a lucrărilor congresului schiţând la flecare pas portretele vajnicilor luptători al „Asociatlunii". lată-l de pildă pe păr. /. Popasu, protopop la biserica Sf. Nicolae din Schei , rostind cuvântarea de bun sosit în faţa unei săli fremătând de viaţă şi entuziasm naţional, lată-l în fruntea Comitetului pe Andrei Şaguna, Mitropolit al Românilor ortodocşi, pe Mitropolitul Alexandru StereaŞuluţ al Blajului, pe canonicul Tim. Cipariu, vicepreşedinte al „Asociatlunii", pe Gh. Bariţiu, prlm-seeretar, pe llie Măeelariu, pe Axente Sever şl atâtea alte strălucite figuri ce au ctitorit puternicul organism al „Astrei".
Urmărim mal departe eu Odobeseu, fazele Adunării. Mitropolitul Andrei Şaguna euuântă prudent şl conciliant; auântat, mai răscolit de uraja patriotismului păr. Tlm. Ci-parlu. Gh. Bartţlu, prezintă expoziţia industrială, agricolă şl artistică pe care „Asoelaţlunea" o organizase pentru prima oară. Descriind amănunţit obiectele expuse, Odobeseu înseamnă o constatare preţioasă: el „nu simte că trecuse graniţa". Unitatea şi originalitatea neamului se Dădeau astfel pretutindeni scriitorului nostru.
Sunt luate apoi în discuţlune problemele filologice: concepţia puristă a limbii şt ortografia propusă de Tim. Clparlu al cărui cald elogiu şl portret, Odobeseu îl ua făuri 4?i într'un alt articol mai târziu. In acest punct — fireşte — scriitorul nu mal este de părerea Adunării care adopta ortografia etpariană. Urmează eâteua rânduri de aspră critteă ce desuălutesc pe ulitorul luptător împotriva şeoalel latiniste. La sfârşitul articolului, Odobeseu înseamnă eâteua Importante concluzii şl o seamă de mulţumiri tuturor celor ce au contribuit la sărbătoreasca manifestare a Adunării. Printre altele, el pledează mat ales — eu multă căldură — întru răspândirea ideilor „Asociaţiunii" la Românii de pretutindeni, preconizând realizarea unui areopag spiritual al în-Iregulul neam.
Reamintind eu prilejul comemorării lui Al. Odobeseu bunele sale păreri asupra primelor manifestări ale „Asociaţiunii'', am socotit că ele pot constitui încă un înalt îndemn pe care trecutul societăţii noastre e chemat să-l dea prezentului ei.
Ppin uigoape, conştiinţă, disciplină la rena$fere& najibnalâ
de D r . lul iu Haţlegan.
Trăim vremuri decisive, cari ne provoacă pe toţi săr ne înrolam sub drapelul uriel credinţe şi al unei acţiuni. Aceasta Da hotâfî dacă Românii surit meniţi să devîriă b naţiune mare său s piară. Numai prin concentrarea tuturor energiilor creatoare pe acelaşi plan de muncă pentru /ara şi Rege vom reuşi sa evităm 6 catastrofă. S ă aetiuăni toate ebnşiiinţele cu convingerea, că* noi, uri Stat şl naţiune, riu putem exista, decât prin friurieă, luptă şl sacrificiu; prestarea acestora e problema de existenţă.
Prin solidaritate* naţională arii câştigat libertatea ş i unitatea naţională. Această libertate şi unitate riu se poate îfisâ menţine, decât prtri aceeaşi solidaritate dinamizată prin muncă şl prin sacrificiu în slujba unul ribii Ideal.
koiil ideai nu poate fi altul, decât perpetuarea în vecii-vecilbr a Rdmăiiiei Mari.
Acesi Icieai riu poate realiza altfel, decâi numai prin concursul unor forţe creatoare, fizice şi spirituale, cari să domine ulaţa naţiunii în toate manifestările sale. Polarizate spre o Idee conducătoare, care nu poate fi alta decât o Românie puternică şi eternă, aceste forţe uor crea unitatea spirituală indispensabilă unei vieţi naţionale.
Aceste forţe creatoare sunt vigoarea, conştiinţa şl disciplina naţională. Ele deuln creatoare prin o trăire intensivă a individului în mijlocul naţiunii, participând la munca naţiunii prin sudoarea feţii, luptând în armata naţională prin vărsare de sânge, activând în ştiinţă, nu numai pentru ştiinţă, ci şi pentru răspândirea luminei în massele mari ale neamului.
0 naţiune se perpetuează în prima linie prin vigoarea Integrală â trupului şl a sufletului. Această vigoare se eon-
serva şi sporeşte prin educaţie fizică. Educaţia fizică, această scoală a sănătăţii, pa da rgade eu degseplre dacă ua fi înţpl^asg |n şpnş eoleeţiu. Întreaga naţiune trebue şă fie înpacjraiă în adevărata educaţie ţizieă, pape se şţrădupşţe şă-i dpa înafarŞ de forţa fizică, de câştigarea uneţ papa-cfţăţi maşime c/e muncă, în acplaşl timp şj o vigoare a su-jletiiluţ. O educaţie fişipă. ca re urmăppşţp şi un antrenament iţigral, creând u n spirit de echipă, de camaraderie, dp fraternitate, de so^daritatp, într'o atmosferă de optimism şi entuziasm, ne înzestrează eu p uoinţă spre pine, eu prezenţa de spirit şl cura), cu o stăpânire de sine şi mai alpş eu p djşppzlţip spre faRţp şi spre rpeunoaşţprpa unpi ordini, turnai prin acest şnţpenament integral, fizic şi pşlhţe şp crpază caractere şi pprsonalltăţl. la cari gânefirea, vqppa •şţ fapta sunt într'p interdependenţă logică §ţ irnutabilă.
Astfel concepută edupaţla fizică în sens eoleetlu şl biologie, fizic şi psihic, ea duce spre adevăratul record, care este asigurarea eternităţii unei colectivităţi, a unei naţiuni.
O colectivitate viguroasa se ridică la gradul de na-ţiune, prin conştiinţa naţionala. Prima condiţie a existenţei unui popor ca entitate diferenţiată este conştiinţa naţională, Ea este sângele, care circulând prin întreg organismul po-pprului, îl d,ă piaţa. E a este materialul necesar zldlrel edificiului naţfpnal. E a eşţe forţa cea mai puternică aeţlua-tgarp de ce le mat înalte uirtuţi.
epndiţipnată pentru fiecare cetăţean în parte de puritatea pţpţil şale familiare şl grija permanentă faţă de urmaşi, pa se eălpştp pr}n o trăire intensă în ml] Locul neamului, printr'o parţjpipare la toate suferinţele şi bucuriile Iul.
Gonşţilnţa naţipnală nu trebue să fie numai o haină dp paradă, nici de reqlamă; ei o haină a uieţil creatoare dp toate zilele ea nu este un uerbqlişm steril. Pqnştiinţa naţională este q eqmpar§, care conţine cele mai mapi «/r-tuţţ pefă/PRPS// şi omeneşti. Tocmai de apeea trebue să afjăppsftm Sff s f t n f P n J e aeeaştă ppmpară în InimUp noasfre. Conştiinţa naţipnală însemnează mai îptâi recunoştinţa şi respect Jiişimaşilqr, apgţ rfâpuiţdepe şi grif§ uţmgşilor. Bepunqştinja pşip nu numai admiraţia fapţşlqp marţ şţ gă-şţparqa npştţrbită a bunelor ipş^iţipni, el şi rpeunoaşipppa
greşelilor din trecut, menite să servească drept învăţătură? pentru prezent şt viitor. Răspunderea este nu numai eon-seroarea, et şl transmiterea tuturor energiilor câştigate şi sporite generaţiilor viitoare. Ş l aceasta nu se poate decât prin exemplul viu dat de clasele conducătoare. Conştiinţa naţională mal înseamnă iubire de fraie, iubire de neam, eăet eu toţlt auem aceeaşi soarte, aceleaşi bucurii şl ace leaşi suferinţe. Conştiinţa naţională însemnează iubire de glie, iubire de ţară, iar aceste Iubiri de frate şl de glie — numai atunci sunt adevărate, dacă vizează un neam-etern şl o ţară eternă. Tocmai această veşnicie a iubirii ridică dragostea de patrie şi neam mai presus de alte sen-timente. E a trebue să fie eternă fiindcă se contopeşte eu iubirea veşnică faţă de Dumnezeu, Cel fără de sfârşit, lată de ce iubirea de neam nu e posibilă fară iubire faţă de Biserică şi Dumneseu. Eternitatea acestui sentiment dă calitatea eternităţii Iubirii de neam şl de patrie. Numai atunct ne putem într'adevăr Iubi ţara, când suntem pătrunşi de convingerea că ea este eternă, căci o patrie trecătoare nu ne-ar putea da acest sentiment divin al Iubirii de neam şi de patrie, care se sfinţeşte prin iubirea de lege strămoşească.
Conştiinţa naţională însemnează apoi unitate în voinţă, în gândire, în atitudine, solidaritate în misiune, fidelitate limbii, legii, gliei şi sângelui, pe care vrea să le păstreze neatinse şl veşnic înfloritoare. Numai acele neamuri supra' vieţuiesc, cari iubesc limba, legea şi glia strămoşească. Conştiinţa naţională mai înseamnă demnitate, până la mândrie şt încredere, în puterile neamulut şt în viitorul Iul.. Ort c e diminuare a demnităţii, ori c e Idei pesimiste eon-trlbue în măsură largă la eoborîrea prestigiului naţional.
Conştiinţa naţională însemnează apoi înainte de toate datorie şl răspundere. Ni el un drept fără datorie, datorie înălţată până la sacrificiu şl până la sacrificiul suprem, oferirea vieţii tale când moartea individului înseamnă viaţa neamului său, prin care el trăieşte mai departe.
Conştiinfa naţională devine dinamică, creatoare, Dum-neseeaseă toemai prin acest suprem sacrificiu al vieţii. Moartea 1 ndlutduală pentru neam asigură viaţă eternă naţlunei..
Cea mal preţioasă energie a unei naţiuni este însă; disciplina naţională. Disciplina este elementul de punere în ualoare a tuturor forţelor ftzlee, morala şl Intelectuale. Numai disciplina dă tărie unui popor, ea face naţiunea puternică şl respectată. Rtdleă o eoleettultate la rangul de popor, la rangul de naţiune. Cel mat mare defect al vieţii noastre individuale şl colective este lipsa disciplinei. Zilnic asistăm la manifestaţii, cari trădează Inexistenţa acestei forţe, fără de care vigoarea şl conştiinţa naţională nu se pot valorifica.
S ă recunoaştem deci, că cea mai mare energie a unei naţiuni este disciplina. E a este elementul determinant în punerea în ualoare a tuturor ulrtuţtlor omeneşti şl cetăţeneşti.
Disciplina nu cere abzicerea de independenţă, ci încadrarea prin ascultare şt executare, ort prin comandare şl control în serviciul unei idei, nepunând în balanţă interesul personal faţă de Interesul suprem al naţiune!.
A asculta şt a executa, a comanda şl a controla, este egal. A serul nu este ruşine, ntet slăbiciune. A conduce nu este nici glorie, nlet putere. Ambele atitudini sunt împliniri de datorie şt sunt egale dacă sunt sfinţite prin sentimentul răspunderii, care dă ualoarea morală a muncii prestate. Capacitatea de comandă presupune capacitatea de subordonare. Cine nu ştie asculta, nu ştie conduce. Capacitatea de subordonare conferă cealaltă capacitate, — capacitatea de conducere. Subordonarea, executarea ordinului la un comandament creşte în merit, dacă comandamentul extern se transformă într'un comandament intern,, într'o poruncă a sufletului. Atunci disciplina dictată dinafară, eu o ualoare relativă, se transformă într'o virtute de o ualoare relativă, se transformă într'o virtute de o ualoare absolută, Incomensurabilă, în acea disciplină spirituală, care singură e capabilă să facă minuni.
Cine aspiră la comandă mai întâiu să facă şcoala ascultării, obedienţei, a faptelor, a sacrificiului. Numai astfel va fi pregătit să devină dtn soldat credincios al unet idei un general înarmat eu cel mat puternic armament al disciplinei spirituale.
Disciplina spirituală însemnează păstrarea qrdinei, respectarea autorităţii şi a ierarhiei valorilor şl astfel este elementul cel mai util, cel mat constructiv al oricărei societăţi. Astfel înţeleasă şt trăită disciplina, cu menţinerea ordinet stabilite, eu respectul autorităţii consfinţite şl eu recunoaşterea Ierarhiei valorilor reale, ea devine cea mat considerabilă forţă de rezistenţă şl înaintare a unul stat, a unei colectivităţi. Unde nu e ascultare şt nlel conducere, în clipe mart, deelşiue, se instalează panica, căreia îl urmează catastrofa.
Disciplina spirituală trebue să existe şt jos şi sus, dar mal ales sus. Cei de sus să-şi însuşească disciplina obedienţei, a muncii, a faptelor, a suferinţelor, a moralei şi a sacrificiulut la posturi inferioare şi numai după ce printr'o practică reală a disciplinei de subordonare în mijlocul colectivităţii au făcut examenul de admitere, să se prezinte la postul de comandă.
Disciplina spirituală să fie constantă. Disciplina să sfinţeşte tocmai prin statornicie. Această disciplină constantă nu se poate câştiga decât prin tralning, prin participarea permanentă eu fapte, cu jertfe la toate manifestaţiile uleţti colecttue.
Disciplina nu se moşteneşte. E a se câştigă prin „sudoarea fe ţ e f şi prin „stropii de sânge", ea fiind o flacără, care arzând şl prin durerile arsurii ne luminează.
Intrarea precoce într'o disciplină reală este posibilă mal ales în cadrul unei educaţii fizice, democratice. In acest cadru, Indluldul poate să se iniţieze treptat şt în mod agreabil în marea şi sfânta disciplină. Disciplina nu se poate însnşi, decât prin trăire, prin educaţie, prin o obişnuinţă zilnică de a munci şi a jertfi; pentru aceasta mai potrlultă este azi din toate metodele — educaţia fizică, democratică, naţională. Adevărata educaţie naţională tinde mai întâi ta realizarea unei discipline individuale, ceea ce trebue să însemneze stăpânire de sine şl subordonare unei comande supreme. Această disciplină Individuală să fie dublată de o disciplină biologică caracterizată de o răspundere adâncă pentru păstrarea unei sănătăţi Integrale c e trebue transmisă neatinsă generaţiilor viitoare.
Dispunând astfel fiecare cetăţean de-o disciplină Individuală, el se Da putea încadra într'o disciplină naţională care este motorul vieţii naţionale şi garanţia în ori ce vremuri grele a victoriei unei naţiuni.
Numai prin stăpânire de sine se poate înrola indluidul în seruleiul unei Idei — pentru care este gata ori când a aduce sacrificii.
Numai o disciplină naţională înaltă sfinţeşte o naţiune şl face ea naţiunea să fie considerată şi respectată. Numai disciplina naţională face, ea naţiunea să fie puternică, căci puterea stoarce considerare şi respect. Disciplina naţională însemnează obedienţă şi serviciu marilor comandamente ale naţiunii, supunerea intereselor particulare marilor interese ale naţiunii.
Dlseiplina naţională însemnează alipire şi fidelitate neamului cărui aparţinem preferând sacrificiul suprem al vieţii, moartea ori când ne-o cere ţara şi naţiunea. Disciplina naţională este deci renunţare, servire, suferinţă şl moarte. A trăi muncind, suferind, murind pentru neamul tău, înseamnă a fi soldatul credincios al adevăratei discipline naţionale. Disciplina naţională însemnează jertfe şl tar jertfe pe altarul neamului.
Dlseiplina naţională adevărată mai realizează şi altceva. B a reuşeşte să armonizeze eontrartetăţlle de spirit şi de conduită a deosebitelor grupări. Disciplina naţională uerltabllă duce la o ntnelare a tuturor curentelor spirituale, la o armonizare a Intereselor tuturor straturilor sociale, muncitoare, îneopellndu-le în corpul unitar al naţiunii, în serDlelul naţiunii. Disciplina naţională înfăptueşte solidaritatea tuturor Dârstelor şl claselor. Ea asigură rezistenţa, progresul, victoria finală a ori cărui neam prin utilizarea tuturor energiilor naţionale, dar mal ales a uigoarei şt conştiinţei naţionale puse în slujba aeeluiaş Ideal.
Vigoarea şl conştiinţa naţională ne-au dat libertatea şt unitatea; acestea însă nu se pot păstra decât printr'o disciplină naţională. Disciplina naţională este primul şi cel mai euldent semn al aprecierii libertăţii. Libertatea pentru ea să denuiă o forţă are neapărată neDoe de disciplină, eăet libertatea numai prin putere se poate menţine. Libertatea prin disciplină deuine putere, iar libertatea devenită
putere nu se poate menţine, decât tot prin disciplină. Disciplina face ea uigoarea şl conştiinţa să devină forţe in -franglbile. Numai prin uigoare, conştiinţă şl disciplină naţională se parulne la acea stare dinamică colectivă ce s e poate caracteriza prin lozinca „gata ori când".
Numai înarmată eu aceste forţe creatoare, oştirea noastră va putea grava ori eând în stilul gloriosului Mărăşeşti şl pe cea mai mică piatră de hotar „pe aici nu se trece" 1
Această credinţă, prin uigoare, conştiinţă, disciplină, naţională la renaşterea naţională, o propagă şi o practică organizaţiile tineretului Iniţiate şl conduse de Maiestatea S a Regele Garol al 11-lea, căruia întreagă naţiunea Să-i fie recunoscătoare, că eu o oră mal curând i-a arătat drumul pe eare trebue să înainteze.
Gereetaşll eu deviza: „Gata ori când". Străjerii ţării cu deviza: „Credinţă şi muncă pentru
ţară şi Rege". Şoimii eu deviza: „Totul pentru binele neamului". Educaţia preregimentară eu deviza: „Pentru neam,
ţară şi Rege". Toate aceste organizaţii trebue să cuprindă întreg ti
neretul dela 6 ani până la 21 ani şi apoi dela 21 ani în sus, toată naţiunea, oferlndu-l oeaziunea de a se iniţia în practica, exercitarea tuturor virtuţilor cetăţeneşti, creând astfel acea unitate de credinţă şl de acţiune eare să asigure eternitatea României Mari. Pentru ea aceste organizaţii să fie adevărate şcoli ale întregii naţiuni unde să se prepare tineretul sub conducerea bătrânilor pentru o viaţă constructivă, armonică, flecare din noi şl în prima linie dascălii, preoţii, medicii, — apoi funcţionarii, militarii, să se înroleze voluntar în serviciul naţiunii. Jertfind fiecare din noi numai o oră pe săptămână pentru naţiune, întâlntndu-ne toţi o oră pe săptămână pe aceeaşi arenă curăţită de miasmele vieţii noastre publice, vom aduce o contribuţie considerabilă la asigurarea eternităţii neamului, din care facem parte. România nouă va deveni într'adevăr mare numai prin vigoarea, conştiinţa şi disciplina naţională a Românilor. S ă ne înrolăm eu toţtt în munca de regenerare naţională. Răsplata noastră va fl: o Românie Mare, eternă şi puternică..
Să păstrăm moştenirea (Rezumat de conferinţă poporală)
de I. Agârb iceanu .
1. Nlel un om nu este aşa de despreţult ea risipitorul moştenirii părinteşti. Cine nu ştie ee să facă, eum să folosească auerea moştenită, s e aseamănă cu nebunul care în faţa unei clădiri nouă şl frumoasă, nu are eeua mat bun de făcut decât să ia târnăcopul şi s'o dărâme până la pământ. Risipitorul e baljoeorit şl scos din rândul oamenilor pentrueă nu-şl dă seama câtă muncă, cât gând şt suflet, au pus părinţii ori strămoşii pentru a aduna o auere. EI nu înţelege preţul ee zace în bogăţia moştenită şi nu ştie să-l folosească şl pentru aeeea îşi bate joc de ceea ee auem mai de preţ în lume: câştigul prin munca noastră trupească sau spirituală.
2. După eum într'o familie rânduri întregi de generaţii lucrează şt adună pentru ca cel ce o formează azi s ă fie în bunăstare materială, s ă aibă o moştenire dela înaintaşi, tot aşa popoarele nu se trezesc, nu se nasc dlntr'o dată bogate trupeşte sau sufleteşte, ci ajung aşa numat prin muncă şi luptă îndelungată.
Dacă tu te-al născut român cu frumoase podoabe sufleteşti : etnstit, drept, curat, bun, uiteaz, iertător, trebue s ă ştii că în mare parte nu e meritul tău că te-at născut eu aceste moşteniri frumoase, el că le datoreştl în mare măsură părinţilor, moşilor şt strămoşilor. Ei au câştigat aceasta înzestrare sufletească prin muncă şl luptă de ueacurt. Pentrueă nici un lucru bun nu se câştigă în lume fără mare luptă, mu/ieă şl suferinţă. Datoria ta e nu să risipeşti aces te comori moştenite, el să le creşti, întocmai ea şi datoria aceluia care a moştenit o auere în pământ sau bani.
3. Noi românit, ea şl toate popoarele, ne-am câştigat însuşirile sufleteşti din felul cum au trăit înaintaşii noştri — în btne ea şi în rău, — iar aceste însuşiri s'au aşezat eu timpul nu numai în sufletul neamului, ei şl în lucrările, în zidirile sau creaţiile sufletului naţional. Acestea formează moştenirea sufleteasca pe care o auem dela strămoşii noştri.
4. Poueştlle, colinzile, poezia poporală, legendele, eu un euuânt tot ceea ce se cuprinde sub numele de literatură poporală ne desuălue o parte din aceasta moştenire sufletească. Tot asemenea cântecul, musica, dansul naţional, cum au ajuns până la noi, ca şi portul naţional şi datinile deosebite.
Cine urea să cunoască sufletul poporului românesc, trebue să se apropie de aceste comori rămase din bătrâni şi să le cerceteze mai de-aproape.
Ştim eu toţii c ă popoarele se deosebesc unul de altul prin limbă, prin literatura poporală, cântec şl muzică, dans şl prin datinile dela anumite praznice ori ocazluni, cum sunt: naşterea, nunta, moartea.
Dar puţini îşi uor fi pus întrebarea: pentru ce aceste deosebiri între neamuri? De unde au izuorît e l e ? Deosebirea uine din sufletul naţional deosebit pe care şl l-a format flecare popor în scurgerea sutelor ort miilor de ani.
Toată apa bună de băut e preţuită, dar nu toate izvoarele bune dau aceeaşi apă. Din unele ţlşneşte apă rece ca ghiaţa, din altele mat stâmparată; un tzuor e limpede ea lacrima, altul e mal tulbure. Atârnă prin ce straturi de pământ sau de piatră trece, până să se uerse la lumina soarelui.
Apa e sufletul unui neam; însuşirile apei sunt calităţile Izuoarelor: rece, limpede, răcoritoare.
Ga şi apa bună de băut, sufletul unul popor a trecut prin multe straturi de simţiri, de suferinţe, de bucurii, de lupte, de nădejdi sau desnădejde, până eând a teşit la lumină eu proprietăţile lui. Şi fiecare suflet de popor a trecut prin alte şl alte împrejurări în uiaţă, de aceea şl calităţile lui, lămurite în moştenirea sufletească, sunt deosebite.
Românii, de-o pildă, au trecut Deaeurl întregi prin cumplite lupte şl suferinţe: aceasta se uede, se simte, din doina
lor plină de durere, de dor. S e uede în mişcarea domoală din atâtea joeurt bătrâneşti. Am auut tnsă şi aile fericite* de biruinţă şl de belşug şt acestea şl-au lăsat urma în cântecele de lume, în chiuiturile dela horă, în joeul repezit al înuârtltelor şl ţarinelor.
Popor de plugari şl de păstori, fără oraşe mari, fără fabrici, noi ne-am lucrat îmbrăcămintea din cânepa şl Inul semănat şl lucrat de noi, în războaiele noastre de ţesut, auând de croitori pe ţăranii şl ţărancele din flecare casă , din flecare familie.
Aşa s'a născut portul alb al românilor chiar înainte de a şti cum să uopsim lâna, dacă ua fl fost aşa ureme» înainte de a ueni stofele colorate ale fabricilor până la noi.
Traiul nostru în mijlocul naturii, în munţi şl uăl, între frumseţlle negrăite ale naturii au deşteptat simţul frumosului în neamul nostru şi femeile noastre şl-au împodobit costumul lor şi al bărbaţilor în chip minunat de frumos.
In traiul risipit prin munţi şl uăi, cu satele răsfirate, prilejul de a se aduna mat mulţi români laolaltă, il dădeau praznicele mal mari, nunţile, înmormântările, când strămoşii rămâneau mal multe zile împreună. Aşa s'au născut datinile dela diferite sărbători, pentru petrecerea oamenilor, pentru a se răzbuna de multele aile petrecute în singurătate.
5. Poate eă din toată moştenirea sufletească a trecutului nimic nu e mai de preţ pentru noi, cel de azi, decât bunele morauuri ee ne-au rămas dela părinţi. Lipsa de lăcomie la auutul altuia, faptul eă românii nu au năoălit în ţara altora, ea şl tăria noastră în a ne apăra moşia strămoşească, se datorează împrejurării eă noi am trătl dela început într'o ţară mare şl bogată, pe care ne-am mărginit să o apărăm de năuala altora. Şt toate celelalte moşteniri sufleteşti le datorăm împrejurărilor prin earl au trecut înaintaşii noştri.
6. Dar dacă sufletul naţional al unut popor se eu-noaşte din literatura poporală, din cântec, dans, îmbrăcăminte, fiindcă în aceste lucruri dinafară s'a arătat el, e uşor de 4nţeles pentru ee ne sosesc mereu îndemnurile să ne păstrăm aceste comori. Trebue să le păstrăm pentrueă în ele e pusă o bună parte din sufletul nostru naţional din
noi înşine. Ş i când ne lepădăm de ele, ne lepădăm şl de părţi întregitoare ale sufletului nostru.
Ajungem să ne înstrăinăm de noi înşine, să nu ne mai cunoaştem şi să nu ne mai cunoască nici alţii. Lepădând cântecul, portul, dansul românesc, ne lepădăm de noi înşine şt de sufletul nostru cel bun şi sănătos din trecut. Pentru a lua o pildă. Ultaţl-uă flecare ee ajunge un ţăran tinăr eu soţia lui, care se duce la oraş, se face portar la o casă mare, ori factor poştal, ori aprod la judecătorie sau la tribunal. In locul boereştei haine albe, eu pieptar sau cojoc frumos, eu iţarl de lână, se îmbracă în haine negre de-un prost gust. In loc de doină din fluer, cântă din armonică. In loc de horă, joacă cine ştie ee drăeouenle nouă. In loc de colindă de Crăciun, ascultă un patefon. In loc de irozi merge la cinematograf.
Ce se alege de e l ? S e schimbă numai pe dinafară? Numai la înfăţişare
nu mai seamănă eu ţăranul mândru de ie r i? B a se schimbă mai tare încă în cele sufleteşti. B un
fel de zăpăcit care nu ştie pe ee să se razlme. Nlel tu domn, nlel tu ţăran. Ci un fel de liliac nenorocit, între şoarece şi pasăre.
Ş i t se clatină toate credinţele de mai înainte. Nu mal e cinstea, cuuiinţa de mai înainte, ci un fel de ploconeală pe la toţi şl aplicare spre necinste pentru a face bani.
lată care e urmarea părăsirii moştenirii sufleteşti lăsată de strămoşi.
Ş i e firesc să fte aşa. De eâteori omul de mal sus a lepădat câte eeua din datlnele Iul dela sat, a pierdut şt în suflet câte-o calitate care era crescută eu datina dela ţară. Până când t-a rămas sufletul gol.
lată pentru ee ne uln îndemnuri mereu să ne păstrăm moştenirea părintească, să nu o risipim, nici să o schimbăm eu alta.
7. E adeuărat eă îndemnurile de aeest fel nu ajută ntmie atunci eând se pune la mijloc un interes economie. Zadarnic sunt toate îndemnurile să ne păstrăm — de-o pildă — portul strămoşesc, dacă fabricile uarsă până în fundul munţilor mărfuri ieftine şl omul se poate îmbrăca
mai eu puţin cumpărând, decât luerându-şl singur îmbrăcămintea. Nici nu am putea să spunem eeua împotriua îm-brăcării în port strein a sătenilor cari se aşează pentru totdeauna la oraş. Din ei se ua forma eu timpul clasa mijlocie şi apoi la oraş, în slujbe, în fabriei portul nostru alb s'ar putea ţinea numai eu multă cheltuială.
Decât e de gândit la un lucru: Materialul de haine cumpărat în fabrică e mai ieftin ea cel pregătit a c a s ă ? Dacă cumpărăm o pătură ţărănească, albă sau neagră, cu ori ee postau, uom eonstata că pătura e neasemănat mal durabilă. Asemenea şl pânza de tn sau cânepă decât juljlul de bumbac. Dacă mat adăugăm că ţăranul nostru încă nu are, ea şi ţăranca, o ocupaţie în timpul iernii şi că ceea ee lese din mâna ţăraneli e mai frumos decât înfloritura cumpărată, — auem toată îndreptăţtrea să spunem c ă marfa ţărănească şl acum e mai bună, mai durabilă, mai frumoasă şi deci mai ieftină decât cea dela târg. Suntem în drept să cerem ea la sate să se rămână la portul naţional.
Unde mat pui puterile sufleteşti, hărnicia, ee naşte prin facerea acestor lucruri de către flecare gospodină?
Ş i acesta e cel mai mare bun: îi creşte mintea şi inima lucrând frumos şi rămâne în uatra moştenirii din trecut, adăugând la sufletul rămas dela strămoşi.
Ce să mai spunem de literatura poporală, de dans şl cântec? Cele dela oraş au rămas şi rămân mereu în urma celor dela sate.
Ce e de crezut? Un ţăran eare ştie zeci de busme, legende, poezii poporale, strigături, nu ua rămânea mal deştept decât fratele său care treeând la oraş ceteşte din gazete cum a omorît cutare, cum a jefuit cutare, ee s'a mal ales de cutare bandă de tâlhari? Sau eare eeteşte proaste poueşti străine eu poliţişti şl hoft din America ori Anglia? Ce suflet îşi ua forma unul şl ee suflet celalalt din citirile lor?
E uşor de răspuns. Sau eu c e uor putea fi înlocuite minunatele, frumoasele
şl cuviincioasele noastre jocuri naţionale? Cu tropăell nemţeşti ? Cu jocuri spurcate uenite dela negrit din Africa şl pe cari o parte a lumii dela oraş le-a împământenit?
Dansul îl putem păstra cât mal pur naţional, pentrueăr e de o frumseţă eum rar se mal află.
Tot asemenea eânteeile noastre bătrâneşti, doinele, eu ee uor putea fi înlocuite ? Cu melodii dela patefon, străine toate de sufletul românese? Cu romanţe stropşite ea melodie şl neeuullneloase în cuprins?
8. Moştenirea bună, frumoasă, bogată sufletească pe care ne-au lăsat-o strămoşii să ne-o păstrăm în tot ee are înălţător şl folositor. Ne uom păstra aşa chiar sufletul nostru.
Binefacerile Soarelui Conferinţă la Uniu. pop. a despart. Sibiu
de Dr . Liviu lonaş iu .
Dorinţa de a uă da prin această conferinţă medicală cât mai multe cunoştinţe practice, folositoare uieţii, m'a făcut să-mi aleg subiectul „Binefacerile Soarelui", adică binefacerile acestui astru ce resc , care e la îndemâna tuturor şl de care trebue să ştim să ne folosim cât mai mult şi mai bine..
Puterea de ulndeeare a naturii, care — la rândul ei — îşi primeşte această putere dela soare, a fost cunoscută din cele mai ueehi timpuri.
Dela începutul lumii oamenii au priuit soarele ea pe tzuorul întregel lor fiinţe, îl priDeau ca o putere uizibilă a naturti, îl preţuiau şi-l adorau. Popoarele ueehi, ea Egiptenii şl Perşii, ea şi popoarele prlmitlue de azi, îl îndumne-zetese şt adoră, se închină Iul. Toate popoarele au cunoscut puterea binefăcătoare a soarelui şl au folosit-o în diferite moduri la tratamentul boalelor.
Sunt douezi eă Babilonenll şi Asirienii şi-au auut grădinile lor speciale pentru eura de soare, iar strămoşii noştri, Romanii, aueau „solarii" (acoperlşele easelor amenajate pentru eura de soare) unde îşi eurariseau reumatismele sau îşi expuneau corpul, ea să li-1 întărească soarele. Herodot ne spune că la Greci se folosea puterea soarelui pentru întărirea muşchilor şi a nerDilor.
Doctorii lor îi sfătuiau să-şl expună la soare mai des spatele, deoarece presupuneau că neruli uoinţei sunt în această regiune.
Tot la Romani (ne Istoriseşte Celius Aurelianus), s e făceau băl de soare contra serofulozei şi a raehitismulut,
Euul mediu, cu asupritoarele lui legi eontra oricărei inuenţll (inuenţiuni ee erau considerate drept urăjltorll), a contribuit să se dea uitării puterea curatluă a soareluL Abea la sfârşitul secolului al 19-lea t-a fost dat unui el-ueţtan (Arnold Rlkeli) să scoată din nou la iueală uechea şl uitata putere de uindeeare a soarelui, înfiinţând, la 1865, un sanatoriu climateric. Acestui medie elueţlan i se dato-reşte tratamentul ştiinţific prin rasele solare. Dela el se foloseşte tot mat mult cura de soare, făeându-se câte-odată chiar abuzuri, cart mat mult strică decât folosesc.
Soarele este compus dintr'un număr mare de raze. Prin prisma lupei, ele se descompun în 7 culori şi
anume: roşu, roz, portocaliu, galben, uerde, albastru ş l utolet.
Culorile prouenlte prin descompunerea razelor de soare se obţin şl în curcubeu. Alei lumina soarelui este descompusă prin stropi de apă. Afară de acestea mal sunt în soare o serie întreagă de alte raze, pe eari nu le putem uedea, dar ne mulţumim să constatăm efectele lor. Aceste raze poartă numele de ultra-utolete şl ultra-roşll sau Infra-roşii, prin faptul că sunt aşezate lângă ulolet sau lângă roşu. Aceste raze Inuizibile sunt de mare importanţă în cura de soare.
Ştiinţa ne-a douedit că razele ultra-ulolete sunt raze chimice, Iar cele infra-roşil sunt raze ealde. Astfel şt întrebuinţarea lor diferă după efectul ee uoim să-l obţinem.
Puterea razelor ultra-ulolete, ea şl a celor infra-roşil diferă după anotimp, astfel puterea razelor ultra-ulolete începe prlmăuara şl creşte ajungând la maximum în toamnă. Iarna puterea lor e cea mal mică. Tocmai contrarul s e întâmplă* eu razele infra-roşli, cari sunt puternice prlmăuara şi slabe uara.
Dacă examinăm puţin ulaţa noastră de toate silele Dom uedea că nici noi şl nici c e este ulu în jurul nostru (om, animal sau plantă) nu poate exista fără de soare.
Influenţa soarelui este în legătură cu anotimpul, cu atua, eu poalţia geografică, eu compoziţia calitatluă şi cantitativă a razelor, cu starea psiho-fizică a omului, etc.
Unele celule din ţesuturile omeneşti resping o parte din razele solare (reflexie), altele lasă să pătrunde numai unele din ele (penetraţie), iar altele absorb aceste raze (absorbţiune).
Puterea de absorbţiune, reflexă şl penetraţie a dlfe-telor ţesuturi este, deci, diferită, atât faţă de o lumină, cât şl faţă de diferitele raze ale luminii.
O serie întreagă de exemple ne pot dovedi acest fapt. Prin ele uedem eă razele violete şi ultra-ulolete sunt mult absorbite şl reflectate de piele, până când cele roşii sunt penetrante. Dacă ne uităm cu ochii închişi în soare vom uedea culoarea roşie, Iar daeă prlutm eu ochii închişi în lampa de quarţ, care produce raze ultra-uiolete uedem o culoare neagră, pentrueă lipsesc razele roşii, cari străbat prin organism.
Efectul bun al unei cure de soare se obţine prin ab-sorbţtunea razelor.
Soarele acţionează în primul rând asupra pielei. E x pusă timp îndelungat razelor solare, pielea îşi schimbă culoarea în negru (se pigmentează).
Influenţa soarelui însă nu se produce numai la locul expus, el şt asupra organelor mai îndepărtate, în primul loc asupra aparatului respirator. Respiraţia devine mai rară şl mat profundă. Acest fapt aduce o ventilare mal tmnă a plămânilor. Globulele roşit se înmulţesc şl îşi sporesc rezistenţa. Musculatura se întăreşte (se fortifică). Pe-rleolul de Infeeţle e mai mie la persoanele cari fac eură -de soare.
Lipsa ultamlnelor din alimente se poate înlocui cu băile -de soare şl nu vom găsi raehltlsm la copttt expuşi soarelui.
Soarele are tnfluinţă şt asupra stării sufleteşti ale omului. Dovada eă popoarele dela sud sunt mat uesele, mai bine
dispuse şl eu temperament mal ulolu, — pe eând cele dela Nord sunt mat molatice, posace, închise. O putem de altfel obserua aceasta şl asupra noastră. O zi cu soare de prl-măuară ne înulorează, o zl de toamnă nouroasă sau cu ceaţă ne întristează.
Am arătat bunul efect al soarelui asupra omului sănătos, sunt însă o serie întreagă de cazuri de boală când soarele este un foarte bun sau chiar cel mal bun medicament.
Bunul efect al soarelui asupra uariolei (al uărsatului) s'a obseruat încă în Euul Mediu, eând astfel de bolnaul se ţineau în corturi, făcute din pânză roşie. Azi auem vaccinarea contra acestei boli, care este mult mai ducătoare la scop.
Deosebit de bun efect are soarele în unele cazuri de lubereuloză. Câţi bolnaui cari sufere de această boală nu s e uindeeă în sanatoriile de munte şl dela mare, trataţi fiind numai eu raze so la re? In sanatoriile de munte, pe lângă soarele bogat în raze ultra-uiolete, mai găsim o atmosferă liniştită Cu aier curat, uscat, lipsit de praf. In sanatoriile dela mare auem un aier mai bogat în sare şi temperatură egală. Nu toate cazurile de tubercrloză însă pot fi expuse soarelui. In cazurile graue febrile, eu hemoptizie (scuipat de sânge) nu se poate folosi cura de soare . De aceea tuberculoza se poate trata cu raze solare numai după prescripţia medicului specialist.
Diferite stări neruoase se pot trata eu raze solare. Astfel se întrebuinţează culoarea albastră ea un calmant la bolnaull agitaţi, iar euloarea roşie ca un excitant (ea să-i înuloreze) pentru cel depreslut. Obseruăm de altfel cum la muncitorii, cari lucrează în fabrici, în cari se foloseşte lumina roşie, că după un timp oarecare se agită, sunt neruoşi şi trebue să stea câtua timp la lumina normală, ea să se calmeze.
Rănile expuse soarelui se usucă, nu mal purolază şi se uindeeă, deei, mal repede. Soarele are asupra lor şt un efeet anestezie, amorţind durerile.
Unele boli de sânge, eum e anemia, leuchemla, s e artndeeă foarte bine prin cura de soare.
In stările de raehittsm în eare fosforul şi ealeiul l ip-sese din organism (din care cauză oasele nu se pot întări), soarele înlesneşte asimilarea acestor săruri din alimente.
fîura de soare, făcută de mamă în timpul graDldiiăţlU are o bună influentă asupra desuoltărli copilului, iar în timpul laetaţiei măreşte producţia laptelui.
La podagră, artrttism şi reumatism înlesneşte eliminarea sărurilor şi, deci, uindecarea.
La obezitate (îngrăşare prea mare, atunci când inima este bună) soarele, asociat cu munca şl eu masajul, produce o considerabilă slăbire. In cazurile de diabet măreşte toleranta zahărului.
Diferitele erupţii şl acnee (coşuri) ale pielei sunt uln-decate prin razele soarelui.
Conualeseentii, după diferitele boli, se întăresc uşor şi repede prlntr'o cură de soare.
Am expus eâteua din bolile, cari se pot uindeea prin eura de soare, la nlel una din ele însă nu ne putem hazarda să aplicăm această cură fără a consulta în prealabil un medie specialist, pentru că aici se potriueşte mal bine prouerbul: „Unde e multă lumină e şl multă umbră". Şt omul, ea şl fluturele, îşi poate uşor arde aripile când intră prea tare în lumină.
Numai medicul poate decide dacă inima, plămânii şi rinichii pot suporta eura de soare şi ee doze să se întrebuinţeze. Nu este bine să exagerăm cura de soare numai de dragul pigmentaţiei (care aeuma e la modă) si să facem ea ţăranul, eare a băut de-odată întreaga sticlă cu picături, crezând că „mult foloseşte mult".
Excesul de cură de soare ne poate aduce uneori boli mai graue şi mal perteuloase decât acele pe cari căutăm să le uindecăm.
Un astfel de exces ne poate aduce în primul loc arsuri de piele, stări neruoase eu iritabiiitate, agitaţie şl insomnii graue. Poate apoi să ne atace inima şi rinichii, dând afecţiuni cronice ale acestor organe. Stând prea mult la soare mai putem auea dureri mari de cap, uărsături, febră (deci toate simptomele unei lnsolaţll), hemoptizie (scuipat de sânge) şl chiar apoplexle.
O întrebare, eare se pune dela sine, ar fl eum trebue să se faeă eura de soare şt eum să ne păzim de efectele ei rele.
O regulă generală se poate stabili numai pentru omul sănătos. Gel bolnau n'are uoie să facă cură de soare fără a consulta în prealabil un medie specialist şl se ua ţine strict de prescripţiile primite.
Pentru omul sănătos cura de soare este bine să fie pregătită printr'o cură de aer. începem deci încă din prl ' măuară a ne expune corpul gol în cameră eu fereastra deschisă 5—10 minute aerului, îngrijind să nu fie curent şl făcând uşoară gimnastică, pentru a ne feri de răceală.
După ce am obişnuit astfel organismul şi urmează zile mai calde, începem şl noi cura de soare. Ea început e bine să nu expunem întreg corpul soarelui, dar întâia zi numai picioarele, stând de trei ori câte 5 minute şl făcând între ele câte o pauză de 10 minute, apoi a doua zi de trei ori 10 minute, picioarele, iar până la brâu câte 5 minune. A treia zi uom expune şi partea superioară a corpului, de trei ori câte 5 minute, iar picioarele 15 minute. Astfel, mărind zilnic timpul eu câte 5 minute uom ajunge să stăm un ceas în soare, dar nu uom sta niciodată mal mult de IV2—2 ore şt nu uom face cura de soare între orele 11—3 p. m. In timpul curei de soare ne înuârtlm ea soarele să ne ajungă pe toate părţile. Mat bine e să facem eura de soare plimbându-ne.
Cel mai mare pericol e să dormim eând faeem eura. Capul trebue totdeauna să fie apărat eu o pălărie de pânză albă sau eu o pălărie uşoară de paie. Ochii îi apărăm eu ochelari galbeni-nerzi şi niciodată eu ochelari albaştri sau uloleţl. In timpul eurei de soare e bine să faeem jocuri sau gimnastică, iar după cură duş sau baie rece. Intre baia de soare şi baia de apă rece uom sta 1/t de ceas la umbră. Nu uom face baie de soare eu stomacul încărcat.
Este bine să ne obişnuim de copil miei eu această cură de soare. Chiar şi sugaeii pot face această eură. Pe ei însă îi uom ţine la început numail—2 minute la soare şi numai în zile calde.
Cine ţine aceste prescripţii găseşte în eura de soa re : re facere, întărire, bună dispoziţie şl dragoste de uiaţă şl pe drept euuânt poate zice „Unde intră soarele, nu intră doctorul
Mai mulţi ţărani uor pouestl liber lecţia în felul următor:
Albina, în desuoltarea ei, trece prin următoarele trei faze: ou, laruă, nimfă.
Oul are forma lunguiaţă foarte mică, aşezată în fundul unei celule, de către matcă. Acolo în condiţluni prielnice, după trei zile, uom uedea în locul oului un ulerme foarte mie, într'un lichid cleios, eare-i serueşte ea hrană. Din acest ulerme se ua forma albina lucrătoare ulltoare. Oul trecut în această fază poartă numele de laruă.
Această laruă, hrănindu-se eu sucul pe care-1 are în jur, depus fiind de albinele lucrătoare, creşte repede, aşa că după nouă zile ea umple fundul celulei. Ajunsă la această fază, larua se acopere cu un fel de mătasă rezultată din o substanţă pe eare o elimină din gură eare solidlfleându-se, formând o gogoaşă, în care larua trece în faza numită nimfă. In acest timp albinele acopere celula eu un înuellş asemănător hârtiei străbătut de o mulţime de găurele (microscopice) cari permit t recerea aerului, pentru respiraţia uiitoarel albine.
înainte de acoperire, albinele înmagazinează hrana trebuincioasă laruet care ua trece în faza a treta adică î a
nimfă. In această stare rămâne timp de 11—12 aile, după» care timp roaând eapaeul, iese din celulă ea albină complectă.
Astfel se desuoltă din ou, albina lucrătoare. — Fraţilor, ştim eu toţii eă albinele trăiesc mai multe
la un loe, formând familii pe care noi le-am numit stup. Mai ştim eă într'un stup nu toate albinele sunt la fel. Ş l aceasta o obseruăm noi uara în timpul recoltei celei .mart când în miezul zilei ies din stup deodată eu albinele şt trântorii.
— Dar fraţilor, ee credeţi eă albinele trăiesc fără să aibă în fruntea lor pe eineua mai mare. Dar ştiţt Du. pe etne au ele mat mare? — Pe regina, matca.
Anunţarea: Astăzi uom înuăţa despre Regina albinelor. Predarea: Pouestese despre regină, clar, interesant,
desuoltând astfel Interesul şl curiozitatea lor. In timpul po-uestlrel le arăt pe tablou părţile, organele reginei despre care uorbese.
Reproducerea: Ţăranii uor reproduee cele ee le-am pouesttt, în mod liber.
Aprofundarea: Discut eu ţăranii despre Importanţa şl rolul pe care îl are regina, între celelalte albine.
Rezumarea: Prtn eâteua întrebări se rezumă lecţia cea nouă şl cele anterioare despre albină.
Aplicarea: S e citeşte lecţia din carte. S e desemnează — dacă se poate — de către ţărani
Să-ml pouesteaseă lecţia . . N. (uezl pregătirea din planul schiţat).
Anunţarea: Astăzi uom înuăţa despre regina albinelor. Predarea: Regina, numită mamă sau matca stupului
este mal mare, mat lungă deeât albinele lucrătoare, aripile s a l e par a fi ceua mal scurte, capul el este ouai (toate acestea se uor arăta pe tablou). Abdomenul mat lung şt mal desuoltat. Dar mama albinelor nu este la fel ea şl orice
mamă, deoarece ea nu face alteeua decât depune ouăle în celule şl altă grijă nu mat are. Îngrijirea şl hrănirea puilor este lăsată pe seama lucrătoarelor. Dar cu toate acestea rolul reginei este foarte însemnat în ulaţa albinelor, pentrueă dacă ea trăieşte, ele se înmulţesc şi astfel depun din ee în ee mai mult lucru, însă în caz când regina moare şi nu este înlocuită, toată colonia piere în scurt timp. Acest lueru este recunoscut şi de ele doareee în caz de pericol, o apără toate chiar dându-şi uiaţa pentru scăparea ei dela pericol.
Regina se nutreşte eu sucul adus de albinele lucrătoare, precum şl eu miere, însă cu polen niciodată. Din această eauză, limba el este cu mult mal scurtă decât a albinelor lucrătoare. Pentrueă ea nu lese la eâmp ea să strângă polen, ei îl l ipsesc eoşuleţele şl perişoarele dela picioarele dinapoi, pe cari lucrătoarele le au. Tot corpul el este acoperit eu perişori fini. Tot din această eauză l s'au redus, punga în eare albinele strâng nectarul, preeum şl organele în eare albina lucrătoare secretă eeara. In schimb ouarele îi sunt foarte desuoltate.
Ouarele sunt două corpuri legate la un capăt, care se prelungesc în partea din jos a abdomenului, de-a-lungul acestuia, flecare este format din o mulţime de tubuleţe fine, cari sunt pline de ouă, toate aceste se unesc formând două canale, numite oulduete, cari la rândul lor se unesc formând un singur canal, uaglna. O parte a acestui canal, prlntr'un canal mal mie, comunică eu uezicula spermatieă.
Această Dezleulă după feeundaţle, conţine numeroşi spermatozoizi, cari se eonseruă acolo, într'un lichid pentru mai mulţi ani.
Regina se naşte dintr'un ou asemănător aceluia din care prouln albinele lucrătoare, dar depus într'o celulă regală, care are forma unei ghinde eu uârful în jos. Oul este depus aici înainte ea celula să fie complectă.
După trei zile din aeel ou lese un ulermuşor, alb care pluteşte într'un lichid nutrltio special numit: papă regală. După cinei zile, celula este acoperită, iar după acoperire peste 4—5 zile se transformă în regină. După depunerea oului în celula regală, în a şasesprezecea zi, ulltoarea regină roade eapaeul celulei şi iese afară ea inseet complect.
După 8—10 zile dela naştere» regina, lese din stup ^pentru împăreeherea eu un trântore. După aceasta nu maţ iese din stup decât atunci .când colonia roeşte, sau când. este ameninţată de un mare pericol.
Intre a treia zi şt a opta zl dela naştere» în zile frumoase, regina lese făcând câte un sbor de recunoaştere în jurul stupului său, căc i daeă la reîntoarcere după fecundare — ar încerca să între într'alt stup, ar fl imediat ucisă de păzitoarele acelui stup. Numai după ee a făcut mal multe sborurt de recunoaştere, ua ieşi pentru feeundaţie.
Reîntoarsă la stup, din sborul de plăcere, după eâteua zile ea ua depune ouă, începând din centrul fagurelui, în toate celulele cari sunt deja gata şi perfect edificate. La început depune mal puţine ouă, dar numărul lor creşte mereu ajungând dela 1500 până la trei-patru mii zilnic.
Viaţa reginei, fiind la adăpost, auând hrană din abundenţă, neflind supusă muncii este mal lungă, ca a lucrătoarelor. Poate trăi 4—5 ani, ba chiar până la şapte ani.
Reproducerea: Să-ml povestească, cele ee u'am spus eu . . N. (un ţăran ua începe să-mi pouestească cele spuse de mine, ftind ajutat din când în când, după neuoe. Uor continua şi alţii până ee se ua pouesli totul. Ţăranii uor-b e s c liber, nu sunt întrebaţi).
Aprofundarea: Fraţilor, u'am spus că regina nu lucrează nlmtc, nu strânge nectar, nu aleargă după polen, ea şi albinele lucrătoare şl eu toate acestea, lucrătoarele nu o alungă din stup, nu o ucid, el din contra îl prepară o mâncare specială numită papă regală. Ce credeţi pentru ee fac lucrătoarele toate acestea ? — Pentrueă lucrătoarele îşi dau seama de importanţa reginei într'un stup. Dar pentruee este ea importantă daeă nu lucrează nimic ? — Pentrueă de ea depinde uiaţa tuturor albinelor din stup, daeă ea moare şi nu este înloeultă, toată colonia ua pieri. Dar ee face regina ea să susţină uiaţa stupului ? — B a depune ouăle în celulele făcute de lucrătoare din cari uor ieşi albinele uiitoare.
Dar» am mal spus, eă regina face zboruri în jurul stupului, prima dată fără să sboare departe de stup. De ce nu zboară departe de stup? — ea să ştie din care stup
a ieşit. De ee trebue să ştie din care stup a ieşi t? — Gas la reîntoarcere să ştie ca tot în acel stup să intre. Dar într'alt stup nu poate să intre ? — Nu poate pentrueă ar ft omorîtă de păzitoarele acelut stup. Deci dacă ea nu zboară în alt stup, cum e s t e ? — Preoăzătoare şi condusă de instinctul de conseruare. Regina este iubită de către ce le lalte albine ? — Este mult iubită. De unde se uede această ' iubire ? — Daeă ea este în pericol — ele o apără chiar eu utaţa lor.
Rezumarea: Despre ce-am înuăţat noi acuma? —Not am înuăţat astăzi despre regina sau matca abinelor. C e deosebire este între regină şl albinele lucrătoare ? — Es te mal lungă şi mat mare, cu aripile, la aparenţă, mai scurte, capul ouai, abdomenul mai lung şl mai desuoltat. Cine es te ea în stup? — Este mama stupului. Ce face ea în s tup? ' — Depune ouă în celulele făcute de albinele lucrătoare. Ce uor eşl din aceste o u ă ? — Viitoarele albine. Cu ee se hrăneşte e a ? — Cu sucul adus de albine: papă regală.
Din cauza că ea nu strânge nectar, cum îi este l imba? — Este mai seurtă ea la celelalte albine. Tot din această cauză, ee îi mal l ipseşte? — îl mal lipseşte coşuleţul şl periuţele cari îl seruesc albinei pentru strângerea polenului şt punga care serueşte la înmagazlnarea nectarului. In schimb ee are regina foarte desuoltat ? — Ouarele. Din c e se naşte regina ? - Dintr'un ou obişnuit dar depus într'o ce lulă regală. In cât timp se desuoltă dlntr'aeest ou o noua regină? — După două săptămâni şi două zile. Pentruee se desuoltă aşa de r epede? — Pentrueă are hrană mat multă şl mai bună decât albinele lucrătoare.
După câteua zile dela naştere ee face e a ? — Face sboruri în jurul stupului pentru orientare. După fecundaţte ee face ea ? — Depune ouă în celulele pregătite înainte de albinele lucrătoare. Câţi ani poate trăi o regină ? — Până/ la şapte ani.
In orele trecute ee am mal înuăţat despre a lb ine? — Despre morfologia albinei. Din câte părţi este compus corpul albinei? — Din trei părţi. Cari sunt acele părţ i? — Este capul, pieptul şl abdomenul. Ce se află pe capul
albinei ? — Aflăm două antene, etnei oeht. Oehli sunt toţt la fel? — Sunt doi mal mart şl tret mai miei. Aparatul bucal din ee este compus ? — Este compus din două buse şl o limbă, eu ajutorul căreia suge sucul florilor. Din e e este compus to race le? — Din trei inele, ee se găsesc pe flecare inel? — eâte două pieioare. A treta pereche de picioare eu ce sunt preuăzute? — Un eoşuleţ şi o perie» Ce se mat găsesc pe to raee? — Aripile, eâte perechi de arlpt au albinele ? — Două perechi. Cum sunt ele ? — Una tare deasupra şl alta moale dedesupt. Din ce este compus abdomenul? — Din şase segmente, Din ce este compus tubul dlgesttu? — Din gură care se continuă cu esofagul, cu saeul de miere, stomacul, intestinul subţire şi anusul. Din ce este compus sistemul circular ? — Din uasul dorsal împărţit în opt camere separate, eum se întâmplă eircu-laţlunea sângelui? — Pulsaţiunile dorsale împing sângele în spre cap, de unde se împrăştie în tot corpul, Dine în eon-
' tact eu sacii aerieni şi intră în uasul dorsal, eum este sângele l o r ? — Alb. ee formează aparatul lor respira tor? — Saci i aerieni. Din ee este format sistemul neruos? — Dtntr'un lanţ de ganglioni din cart se resfiră o mulţime de firişoare.
Prin eâte faze trece albtna în desuoltarea e l ? — Tret faze: ou, laruă, nimfă, eum este ou l? — ea şi o mică linie aşesată în fundul celulei. După cât timp dela depunerea lui, oul se transformă în laruă? — După tret zile. După eâte zile începe să treacă în nimfă? — După nouă zile. Cât timp treee larua în faza aceas t a? — 11—12 zile. Dela depunerea oulut de albină luerătoare, la câte zile ua ieşt albtna? — După 21 de zile.
Aplicarea: S e uor face însemnări în caete. S e ua desemna o regină în caete şi se ua faee tot posibilul ea s ă ll s e Imprime în mintea ţăranilor regina albinelor pentru a o putea deosebi, la timpul său, din celelalte albine. S e ua insista şt asupra culorii et care se schimbă după etate
Lecţie din apicultură ţinută la cursurile superioare ţărăneşti din anul 1933 şi 1934.
Aetiuitatea „Astrei '-Basarabene a preocupat într'un mod intens conducerea centrală a „Asoelaţiunll" şt pe redactorii acestui buletin. Cunoscute fiind condiftunile deosebit de grele ale Basarabiei după o stăpânire apăsătoare printre ale eărel metode obscurantismul se bucura de o excepţională aplicaţie, în cadrul căruia sistemul de continuă adormire a conştiinţei moldoueneşti se exercita cu o stăruinţă într'adeuăr rusească, opera de reeducare şl îndreptare către românism auea să întâmpine greutăţi şl pledeei uşor de bănuit. Hotărîrea de a începe totuşi o acţiune a deşteptării naţionale sub auspiciile „Astrei", creând primul despărţământ al acesteia în afara Ardealului, în 1924 la Getatea-Albă, — închide de aceea în sine un act de curaj şl de autentle eroism cultural a cărui importanţă nu poate fi subliniată îndeajuns. Dacă adăugăm apoi faptul c ă opera odată întreprinsă nu şi-a diminuat elanul iniţial, perpetuându-şl rodnicia în desp. Cetăţil-Albe timp de zece ani încheiaţi dincolo de cari utltorul îi deschide noui per-şpectiue — auem atunci posibilitatea înţelegerii şl preţuirii acestei excepţionale munci culturale.
O mână de oameni întemetau la 12 Iulie 1924 — sub preşedinţia dlui T. laeobescu, înoăţător şi auând ea secretar pe inimosul eăp. Mih. Dumitraşcu — despărţământul „Asrel" din Getatea-Albă. lneunjuraţi de fireasca neîncredere a în-qeputurllor, mănunchiul de luptători şi-a concentrat totuşi puterile şi înuingând piedeel însemnate, au oferit Basarabiei o cuvântătoare pildă a unei ull aeţlunl culturale. Sfioasa sămânţă de acum zece ani a rodit mulţiplicându-se uimitor îh realizările ce răsar astăzi eu strălucire în desp. Getăţll-Albe. 36 de cercuri culturale auând căminele lor mărturl-
s e s c rezultate la cari poate, ntct Iniţiatorii nu s'au aşteptat. O recentă şl sistematică expoziţie a cărţii — în detonuirte 1934 — vădeşte de asemeni o putere de înfăptuire ee a depăşit eu mult imboldul Iniţial. >
S e datoreşte această înflorire sprijinului pe care — dintru început — societăţile culturale surori l-au daţ despărţământului basarabean Societatea „Teatrul" din T. Ş e -nerin şt „Casa Şeoalelor" din Bucureşti au contribuit prin dania bibliotecilor la înfăptuirea cercurilor culturale.
Un concurs eu totul remarcabil şi de o lăudabilă eficacitate a oferit armata eare nu s'a mărginit numai la ml-stunea el de apărătoare a ţării, ei a înţeles prin conducătorii et pricepuţi — nevoia înălţării culturale a poporului moldovenesc. Ofiţerii superiori, cei inferiori, plutonierii chiar, au fost cuprinşi de o nobilă emulaţie aducând nepreţuite servicii românismului basorabean. însemnăm aci Câteva din aceste nume eâ o recunoaştere a contribuţiei lor culturale şt ea o pildă pentru alţii: General P. Cân-e/u/eseu, comandantul Corpului 111 de armată, autorul unei circulari prin care îndeamnă garnizoanele să constltutască echipe volante în înţelegere cu „Astra" şi să înceapă opera de culturalizare a Basarabiei, colonelul Petrovicescu, Loeot. Şerbu, al cărui nume a fost dat căminului cultural din comuna Eoloeari,.— spre a nu cita decât pe aceştia.
Desp. Cetatea-Albă a lucrat de asemeni în perfectă înţelegere eu Fundaţia „Principele Garol" eare posedă aci 11 cămlnurl ale el. :»
eu concursul tuturor acestor factori, dar mai ales din generozitatea membrilor comitetului, s'a putut desfăşura o activitate pe care eu bucurie şi cu frumoasă modestie în acelaşi timp, desp. basarabean o detailează în volumul său comemorativ „După zece an/" (1924—1934) în 102 pagini.
Răsfoim eu emoţie euprinsul volumului, poposind eu drog în marginea izbânzilor desp. Cetatea-Alba,
i Comitetul central judeţean a distribuit cărţi de şcoală ele* «Hor, a «Instituit premii pentru copiii cel mal sănătoşi, a oferit recompense învăţătorilor pentru cursurile de adulţi, « tipărit sau a sprijinit publicarea unor lucrări precum: 1. „Mo-nografia satului Plătăreşti" (332 pag.), 2. „Comorile satelor"
{62 pag.), 3. „Almanahul învăţătorilor din Cetatea-Albă* (200 pag.) şl 4. acest din urmă volum „După sece ani* (102 pag.) Remarcăm în publicaţiile desp. basarabean cultiuarea eu eulaute a notei locale pe care o uădesc de asemeni acele minunate expoziţii ale cărţii c e au cinstit într'adeuăr sloua românească la Cetatea-Albă. Subliniem în deosebi expoziţia din 20 Oct.—1 Noemurie 1934, sistematic organl-aată, eu o secţie a Fundaţiei «Principele Garol", eu alta a Fundaţiei „Regele Garol al ll-lea", eu secţii de reulste şl alare, eu o galerie de onoare „M. Emtneseu", eu un pitoresc „Colţ al Cetăţii-Albe" şt „Cărţii Basarabiei", eu o secţ ie a „eârţll ueehl", a „Gărţtt Ţărtt*, a „Cărţii artistice", eu standuri ale editurilor ş. a. — o superioară înfăptuire ee a însemnat desigur o sărbătoare a gândului şl sufletului românesc.
Comitetul judeţean a mal organizat apoi mart mani-jestaţtuni antireutzlonlste la Getatea-Albă, la 1 Decemurte 1932 şi un meeting la 28 Mat 1933 cu delegaţluni din satele din jur.
Actiuitatea despărţământului trăieşte însă ulu şi In celulele sale periferice, în cele 35 de eereurl culturale al căror freamăt de entuziasm e sumar înfăţişat în volumul comemoratiu pentru fiecare cămin în parte. Ca un model de acţiune culturală cităm înfăptuirile căminului din Plată' reşti, sat uhrainean eu 8449 locuitori, unde conduce dl Mireea Ispir, învăţător. Găsim ael un început de muzeu etnografie eu 160 obiecte, un Radio, tar în eel 7 ani de existenţă căminul a organizat 59 serbări populare eu mare succes , a tipărit o broşură comemorativă a 5 ani de a c tivitate şt a înfăptuit a frumoasă expoziţie a cărţii în Mai 1934.
Sunt fără îndoială — puternice realizări ee dau despărţământului Cetăţii Albe şi conducătorilor săi, tot dreptul la recunoştinţa noastră, a tuturor celor ee uedem în astfel de manifestări zorile unet noui patrii, înflorate de conştiinţa misiunii el culturale. Al . D.
Din aetiuitatea Comitetului central. Preocuparea principală din ultima ureme a Comitetului
«central a fost acţiunea de stimulare a aettultăţli „ Asoctaţlunlt". Dl Preşedinte — Dr. luliu Moldouan — a comunicat
^Comitetului rezultatele Interuenţlel D-sale întru Intensificarea propagandei culturale. Deplasându-se în secuime, D-sa socoteşte satisfăcătoare frumoasa muncă ce-o depun preşedinţii de8părţămintelor de acolo. S e la aet de entuziasta înfiinţare a desp. din Ocland şt Qheorghent. Spre a stimula şt aetiuitatea din alte părţi, se deleagă — pentru înlăturarea piedicilor c e se uor fl iuit pe alocuri — d-nlt S . Teposu, Dr. At. Popa, Dr. loslf Stolchlţla, Dlr. Al. Lupeanu-Melln.
I se comunică apoi Comitetului — în diferite şedinţe — reorganizarea desp. din Cincu şi Arpaşul de jos — Făgăraş. Sân Martin — d u c , — desp. central judeţean Bistriţa, cercurilor din Telieul'inferior şi CineiŞ'Cerna — Hunedoara.
Dl Preşedinte anunţă — eu un alt prilej — locurile în cart Dor funcţiona în acest an scoale ţărăneşti şl anume: în desp. Brasou, Făgăraş , Sibiu, Alba-lulla, Deua, Oraulţa, /Lugoj, Arad, Oradea, Zalău, Satu-Mare, Slghet, du j , Gherla, Dej, Năsăud, Tg.-Mureş, Blaj. Sighişoara, Odorhelu, Gheor-ghenl. Miercurea-duc, Sf. Gheorghe, Salonta, Beiuş, Zlatna, Petroşani, Gura Honţ (Arad), Ocland, 1. G. Duca (Crlstur), Hălmaglu, Alud, Dumbrăuenl, Cărei, Iar în Gherla, Oradea, Miercurea-duc, Braşou se uor înfiinţa şt şcoli pentru fete. Es te — indiscutabil — o energică ofensiuă culturală ce animă astăzi mal toate colţurile Banatului şl Ardealului.
Comitetul mal hotărăşte apoi mal departe sprijinirea „Gândului Românesc', reuistă editată de „Astra" ee dă
astfel tinerel generaţii posibilitatea unei mal ull ereaţlunl literare ea şt aprobarea unul ajutor din sumele „Societăţii
,pen/ru fond de teatru11 eu scopul de a se tipări colecţia de folhlor muzical inedit a d-lui Q. Preşmereanu, preşedintele desp. Codlea — Braşou.
Ca de obicelu. Comitetul a fost reprezentat de dl Preşedinte luliu Moldouan sau de dl Vice-preşedinte Dr.
Qh„ Preda la diferitele serbări, comemorări, sau la tristul prilej al trecerii din ulaţă al unor membri fruntaşi ai „Aso-eiaţlunii". .
Dl Preşedinte a participat astfel la Î S Dec. tr. la comemorarea Druki Augu8tin Bunea la Blaj, iar de curând a rostit euuântul „Astrel" la înmormântarea LP. S . Mitropolit V. Sueiu. -, ,
Dl Utee-Preşedinte Dr. Qh. Preda a reprezentat „Aso-Ciaţiunea" la congresul F . O. R-ului şl al „Asociaţiei clerului Andrei Saguna" la Sibiu 28 Oct. tr.; de asemeni la 2 Dec. tr. la Mediaş la desuelirea bustului lui Axente Sever, iar la 6 Ianuarie la înmormântarea protop, Togan.
Dl Dr, Vast/e Bologa a reprezentat „Astra" la c o m e morarea lui Septimiu Albirii. A l . D.
Manifestări culturale în despărţământul Făgăraşului
Acţiunea de culturalizare în atât de românescul ţinut al Făgăraşului e — de mult — condusă de oameni pricepuţi ee lucrează fără sgomot, cu o stăruinţă însă şl eu un simţ al organizării ee se eulndenţlază dela prima lectură a Raportului general, sobru — dar substanţial conceput.
O grijă de seamă a comitetului nostru din Făgăraş a fost o sistematică împărţire a judeţului în despărţăminte de plasă care să faeă pasibilă o rodnică acţiune de culturalizare prlotr'o dlulzlune raţională a muneii. S*a propus, şl Comitetul central a admis, o nouă „arondare" a comunelor despărţământului judeţean ee s'au grupat astfel: 34 comune la deSp. Făgăraş, 19 la desp. Şereaia, 10 la Oineul, 11 la Viştea, 13 la Arpaş. E dela sine înţeles că în acest fel s'au pregătit optime condlţlunl ulltoarei actluităţt.
In ee priueşte acţiunea lui efeetibă, despărţământul a patronat şl organizat unitar serbările naţionale ale şcoalelor secundare din Făgăraş, la eart s'au ţinut conferinţe oca-
zlonale în Cadrul obişnuitului program de cântări şl decla-mărl patriotice. Cu prilejul întemeierii secţiei Făgăraş a Ligii Antlreutzlonlste,.Dl Qh. Godrea — uleepreşedinte al despărţământului — a comemorat răscoala lut Horta, Iar la 15 Aprilie a. t. Dl V. Cornea — diplomat al UrilDersltăţll din Oxford — a conferenţiat despre: „Există o chestiune a Transilvaniei?" (Mişcarea revizionistă dtn Anglia).
Intre realizările de seamă ale despărţământului se impune însă citarea a două fapte: întemeierea unei scoale ţărăneşti şi începuturile de organizare în comunele Făgăraşului, ale „Şoimilor".'
Despre activitatea şcoalel ţărăneşti am mai pomenit întrun alt număr al buletinului nostru (Nr. 2), publicând atunci şt numele profesorilor şcoalel, care a funcţionat dela 18 Februarie la 18 Martie cu 18 ţărani.
In ce priveşte întemeierea secţiunilor de „Şoimi 1 ', s'au făcut primii paşi înainte. începutul de organizare s'a întreprins datorită entuziasmului şl ebmpetinţel d-lut Ermit Roşală, profesor de educaţie flaleă la Iteeul „Radu Negru", prin iniţiativa căruia au fost chemaţi la demonstraţiile gimnastice din 10 şl 15 Iunie un număr de ?0 învăţători şl 3 revizori şcolari ee urmează să devină iniţiatorii genera-llzărit instituţiei „Şoimilor" în comunele Făgăraşului.
Activitatea dtn ultimul timp a despărţământului mai 'cuprinde constituirea a două despărţăminte de plasă, ee concretizează noul plan de „arondare" de care pomeniam mal sus.
E uorba anume de constituirea despărţământului Cincul la îndemnul şl în prezenţa d-lul V. Literat, Inimosul şl priceputul preşedinte al Comitetului central judeţean, când s'a ales un comitet în frunte eu dl loan Brumbea şt de constituirea eespărţământulul Arpaşul de jos unde de ase meni s'a ales comitetul prezidat de dl Dr. Olimpiu Boeriu.
Dela conducătorii despărţământului din Fâgăraş, „Aso-eiaţtunefa" aşteaptă — eu neclintită încredere — noul şt importante înfăptuiri. A l . D.
Un fapt deosebit de îmbucurător s'a produs în Noem-vrle trecut în cadrul desp. judeţean Giue, la Gheorgheni.
Importanţa acţiunii de reorganizare din Secuime, operă întreprinsă de „Asociaţtune", a găsit un ulu ecou în sufletele intelectualilor localnici ce au hotărît înfiinţarea unui nou despărţământ la Qheorgheni. Şedinţa de constituire a auut loc la 4 Noemurte tr. sub preşedinţia dlul P. Paşnicii, luând euuântul din partea comitetului judeţean dl prof. Anastasiu care a înfăţişat idealurile şt strălucitul trecut al „Astrel*. S e purcede apoi la alegerea comitetului noului despărţământ în persoana dlor: T. Chindea, preşedinte, 1. Nedelca, uieepreşedinte, Qh. Passat, secretar, Qh. Ciuchi, casier, losif Duma şi T. Angheluţă, censorl, cărora 11 se «nai adaugă încă nouă membrii.
Dl Preşedinte T. Chindea mulţumind pentru alegerea «a , spune printre altele: „Noi toţi avem un ţel, acela de a ne regăsi fraţii pierduţi prin secuizare".
Noul despărţământ îşi propune ca prlm-obieetiu al actiuităţil sale lăudabila lntţtattuă a înfiinţării unei scoale ţărăneşti şi organisarea de coruri ale „Astrel".
Cu astfel de energii şl planuri, ulltorul despărţământului Qheorgheni făgădueşte strălucit seceriş . A l . D .
Cum îşi pregăteau conferinţele doi mari conferenţiari francezi
(Sfaturi pentru conferenţiarii dela o r a ş )
Gele ee urmează credem să prindă bine şl eonferen--ţlartlor noştri, deoarece uor aoea putinţa să Intre în atelierul unor conferenţiari de seamă şl să le asculte sfatur i le de specialişti. Ne gândim la profesorii, la medicii, la preoţit noştri, e t c , cari au să ţină conferinţe în faţa unul public orăşenesc.
Cu toate eă publteul de după răsboiu este mal greu de satisfăcut şi cu toate că publicul ascultător de prin oraşe le şt orăşelele noastre nu este cel de pe la „Odeon" -sau alte localuri, unde se ţin conferinţe, în Paris — cetitorul atent ua băga de seamă că multe din sfaturile date -se potriuese de minune şl pentru publicul nostru.
Am ales două dări de seamă, în eare au euuântul trei eonferen-iiari consacraţi ai literelor Jraneeze: /u/es Lemaître, Franeise Sarcey -şl Ferdtnand Brunetiere.
/u/es Lemaitre a tipărit articolul său „Moda conferinţelor" (Siluete .şi portrete), în reuista franceză „Les Annales" (13 Febv. 1898), c a r a c terizând pe eellalf doi critici şi conferenţiari. Pasagii caracterist ice dintr'o conferinţă, despre „folosul eonferenţei", de Ferd. Brunetiere*) «unt citate în articolul lui Lemaitre. Al doilea articol, folosit aici, este aee la tipărit în a c e e a ş reuistă, în numărul dedteat - - aproape în în-regime — critieul-eonferentlar Sareejj din prilejul morjii sale, în 1899 :
„Conferenţiarul" 1. „Teoria conferinţei" şi 2. „Fragmentul unei conferinţe finute la (teatrul) Odeon". (Am utilizat numai punctul !.)
I. Lemaître caracterizează mal întâi de toate pe Fran'
<?ise Sarcey (1828—1899), pe „Inuentatorul" sau pe „întâiul promotor (cu Emile Deschanel împreună) al eonferenţei",
') Atragem deosebita aten|le asupra conferinţelor aeestul crltle literar, pu-illeale şl în româneşte: „Arta şt morala*. (Bibi. .Dimineaţa* Nr. 129.)
pe „unchtaşul" conferinţei — Sareey era numit în lumea literelor-franceze ~~„'Efoncfeu (unehiaşul). L. susţine că „Unehiaşul" este singurul din conferenţiarii de pe atunci, care improvizează întreaga conferinţă. „Alb. ros, rotund, copios, cordial, de o bonomie puternică, îl găsesc delicios de ascultat şl te înuiorezl uăzându-1. Comunicând mereu cu pu~ blieul său, practicând conferinţa ea „om de teatru", astfel că toate euulntele „trec rampa", Sareey are, eum se spune, „sala în mănă". Burghezii Parisului şl din. proolnele, eând uorbeşte el, sunt încântaţi, cum pricep aşa de uşor lucrurile şl sunt satisfăcuţi de judecata lor cea bună, pe care /e-o relevă lor înşile acest orator. Este Interpretul loial al eternului Bun-simţ şi marele clarificator naţional'".
Dar mal bine să ascultăm pe Sareey în persoană cum îşi analizează maniera de a ţine o conferinţă.
Mai întâi de toate cere Sareey, fireşte, ea eel ce eon1» ferenţlază să aiba „darul" de a vorbi. Nu trebue să fit „născut pentru marea eloeinţâ", anume aptitudini însă trebue să fie înnăscute — altfel nu merge. Sunt scriitori foarte buni, cari sunt grei la uorbă, sunt alţti, „eauseur"-l exce lenţi, cari nu sunt de conferenţiari, deoarece uorbind de pe podiu au o uoee cauernoasă şi moale. Ca în toate celelalte arte — şt alei trebue să al talentul necesar, un „întreg de calităţi naturale", fără de cari nu poţi conferenţia.
„Conferinţa nu este o artă de lux", declară Sareey, deoarece ea „are un scop instructiv" şi este de „utilitate practica".
Nu urea să descurajeze pe cineua de are ştiinţa şi uoinţa de a presta eeua, de aceea arată „procedeele" sale, ea cineua să „înuingă rezistenţele naturii".
Mal întâi: să ai ceva de spus. Ga să pregăteşti o mâncare de Iepure, trebue să al tepurele şl nu o eoadă de Iepure de casă. „Să ne înţelegem: ea să al eeua de spus, nu trebue să al idei nouă sau uederi deosebite; nu e vorba să aduci paradoxe, fie aceste paradoxe chiar cele mai ingenioase şl, poate, cele mai adeuărate de pe lume". Lui Sareey nu-l plac sporouăiellle şi paradoxele, menite să aducă în şperleţl publicul ascultător.
Conferenţiarul, eare are eeua de spus, să aibă idei găsite de el însuş, oricât de „ueehi ea lumea" să fie ideile acestea şl oricât de simple locuri-comune ar fl ele. Inl-ţiattua Indiulduală să fl contribuit ea aceste idei să fie însuşite şi digerate din partea conferenţiarului. „Originalitatea nu constă în aceea de a te gândi la lucruri nouă, ei în a gândi tu însuţi lucruri pe cari mii de generaţii le-au gândit înainte de tine".
Bine ua fl ca eeeaee conferenţiarul a răsgândtt să aibă totdeauna o „m/eă peeetie de originalitate".
Scrupulele de cari poate fl cuprins conferenţiarul, obiectând: „dar toată lumea a spus lucrul acesta" 1 trebue să dispară — deoarece faptul acesta aduce cu sine ca publicul să fie încântat, constatând că cel ee ţine conferinţe spune lucruri adevărate. E uorba să le rosteşti eu p notă personală, ea să se uadă că eşti stăpân pe materie.
lin „mare adeuăr este — după Sareeu — eă „locul *eomun este materia şl Inima „eloeinţel", după cum a spus-o oarecine. „Locul comun" trebue gândit din nou şl conformat spiritului propriu.
Profesorilor timpului său le găseşte Sareeu un „defect", asupra căruia atrage deosebita atenţie a conferenţiarilor — deoarece din cauza acestui „defect" publicul primeşte- eu răceală „leeţiuntle pline de erudiţie, de bun-simţ şl de spirit" ale multora. Profesorii trec în reulstă generală, când uorbese despre o operă oarecare, opiniile exprimate de criticii precedenţi, dlseută opiniile aeestea, arată ee este şubred în ele şt trag mal apoi concluzia, citând, discutând, epilogând. „La Harpe a spus a ş a ; Uillemaln l-a contrazis; Saint Beuue s'a dat de partea celui dintâi".
Lut Sareeu nu-i plaee într'o conferinţă un astfel de sauantlâe. „Asta este o metodă excelentă într'o clasă de retorică sau în faţa unul auditoriu dela Sorbonă (uniuer-sltatea din Paris)", susţine Sareeu, „într'o conferinţă însă, e altceua. Nu e, nu trebue să fie adevăr decât cel rostit de conferenţiar; restul nu există. Eu, cel care ascultă, nu cunosc nici pe Salnte-Beuue, nici pe Villemaln, nici pe La Harpe, uăd numai pe conferenţiar şl el are să-ml spună eeeaee trebue să cred. Cu cât eeeaee-ml ua comunica ua
| i conform cu ceeace cred deja eu efi este adeuărat, eu atât o să găsesc eu pe conferenţiar ca pe un om de bun-stmţ şt de talent". Gere, deci, o „tabula rasa" cu părerile şl eonulngerile altora de dinaintea conferenţiarilor prhri-toare la subiectul tratat. Chiar şl când părerile şl eonulngerile acestea sunt împrumutate — conştient — deoarece astfel sunt asimilate, prefăcute în carne şi'n oase şl Impuse publicului ascultător. Clasarea, ordonarea subiectului e foarte Importantă şi foarte grea.
Ga model de schelet pentru o conferinţă recomandă pred/ee/e vestitului orator b iser icesc Masslllon, predici, cart erau înuăţate pe dtn afară, în coptlărla sa, încă de pe băncile de şcoală. Remarcă în ele „diutzlunlle geometrice, de o seuerttate de neîmpăcat": punctul întâi, al doilea, al treilea.
Masslllon nu utta să sublinieze în faţa auditorului, când tsprăuea tratarea unul punct: băgaţi de seamă, trec la punctul următori şt aşa mai departe — ea să eutden-ţleze structura predicii sale.
Oricât ai „surâde", găsind „plictisitor" acest procedeu — declară Sareeu : „trebue să-ţi construeştt şl ordonezi o conferinţă ea o predică de Massillon". Poate eă e mai bine să ascunşi ochilor liniile, cart tale aceste cadre şl cart marchează în mod deosebit părţile (constitutiue ale conferinţei)", eu toate acestea, liniile acestea să le ai totdeauna înaintea spiritului tău şl publicul să le simtă.
„ O conferinţă nu are şansa de a se Impune publicului,, şl de a-l fi pe plac", declară Sarcey , „decât atunci eând, întoreându-se acasă, flecare din ascultători poate spune neuesttl sale, care îl întreabă: lată care t-a fost teza — şi„ pentru ca să şi-o susţină, a spus mai întâi cutare, mai apoi cutare şi — însfârşit — cutare, ea să încheie".
„Aş stabili aproape ca o lege a genului c ă n'al uole într'o conferinţă să al decât o Idele principală „tdele-mamă", (serie Sareeu), eare se lămureşte şi se confirmă prin trei sau patru grupurt de desuoltărt sueeeslue".
Prea bine — dar cum să-ţi ordonezi desvoltarea conferinţei? Ordinea eea mal „luminoasă" şl cea mal convingătoare uor afla-o mulţi, repede — daeă uor prlui lucrarea.
mai întâi ea întreg, apoi în marile ei diulsluni — fericiţi cel ee au darul acesta de a-şl aduce ideile în ordine. Sareea mărturiseşte că la prepararea unei conferinţe ceeace a găsit mat pe urmă a fost ordonarea aceasta generală a subiectului şi dispoziţia desfăşurării.
„Ştiind ee ureau să spun, îmi aueam ideile mele asupra subiectului. Simţind neputinţa mea de a le ordona, nu mă nelinişteau deloc din cauza compoziţiei, luam — la întâmplare — una din temele de desuoltat şl mă gândeam şl răsgândeam la ea, fără ea să mă 'ntreb în cape loc ar trebui să o aşez. Aşa făceam şi eu altele" — şi Jneet pe încetul, fără ca să ştim cum. se desfăceau marile linii şi mi se evidenţiau". Desuoltarea se ordona, ea de ea, şt îşi lua flecare idele locul potrlult. „De eele mal multe ori n'ajungeam să stabilesc şl să opresc întregul (ansamblul) compoziţiei decât târziu, după ce pregătisem din greu fie' care din părţi. Cutare conferinţă am refăcut-o de trei sau de patru ori, înaintea unui şi a altui public, înainte de a fi descoperit şi fixat cea mai bună ordine, cea care era cea mai logică şi cea mai clară. E drept că după ee eram stăpân — însfârşlt — pe adeuăratul cadru, consideram conferinţa cea terminată: restul nu mai era pentru mine decât accesoriul".
II.
Al doilea conferenţiar caracterizat de Lemaître este Ferdinand Brunetiere (1849—1906). Ea dânsul găsea mat puţină „joulalltate" decât la Sareeg. Era un „orator energie şi Imperios", convingător. Nu se „insinua", ci se „impunea" şl „impunea".
S ă „te temi" de ordinea argumentaţiilor se lei „Fraza sa uorbită are amploarea şl toată greutatea frazei scr ise . Pronunţarea sa este insistentă şi gestul său este ameninţător. Ş i la dânsul este ulaţa intensă, ehiar febrilă". „Ghiceşti" într'ânsul o nemărginită şl foarte nobilă „dorinţă de a domina şi — mai presus de toate — tristeţea de a înţelege, e $ atunci, eând ar auea chiar totul — iotuş n'ar fi satisfăcut. Un mare (spirit) neliniştit. Are „uaste construcţii de uirtuos al dialecticei".
Nu se mal Interesează de faimoasa sa teorie a ^ e n o -tlel genurilor". „Interesul social" auea întâietate în epoca aceea la conferenţiarul Brunetief e.
Eemaître aduce citate caracteristice dintr'o „conferinţă magistrală" a lui Brunetiere, despre „folosul conferinţei", in această conferinţă despre conferinţă să fl „consfinţit o modă şl a înregistrat intrarea în literatura franceză a unul nou „gen" literar.
A fost directorul reuistel „Reuue des Deux Mondes" şl a scris despre „Buoluţla genurilor în istoria literaturii".
lată citatele: „Conferinţa este, mal întâi de toate, utilă conferenţia-
rului însuş, deoarece euuintele Iul Numa Roumestan (eroul unul roman al lui Alphonse Daudet): „Când nu uorbese, nu cuget", nu este aşa de ridicol, precum s'ar crede. Cugetarea este un discurs interior şi de aceea mulţi oameni gândesc mal bine eu glas tare.
„Punet doi: cuvântul are o virtute. E l are, fiziceşte, ceua ee te câştigă, eeua contagios. Conferenţiarul oferă din persoana sa mult mai mult, decât scriitorul.
„Punet trei: publicul pretinde claritatea şl — deoarece o pretinde — o şi obţine. Geeaee nu este clar nu este oratorie. Consimţi să-ţi dat osteneala puţintel, ea să pricepi pe un scriitor, dar oratorul trebue să se faeă înţeles imediat. Cuuântul rostit în public îl obligă, deci, să îşi lămurească ideile, eeeaee nu este un mic auantaj în aces te uremuri de literatură tenebroasă. (Era la modă poezia simbolistă.)
Punet patru: conferinţa întregeşte şi precizează la as-Gultătorii mijlocii desluşirile ce au presupus că le poseda.
„In sfârşit; punet cinei: conferinţa (şi aceasta este ee o deosebeşte de lecţia profesorală şl de expunerea specialiştilor) întreţine circulaţia şi gustul pentru ideile gene-rale, — pe cari, uă rog, să nu le confundaţi eu Ideile banale sau uagi. Oricare i-ar fl subiectul: filologie greacă, chimie, mecanică cerească , conferenţiarul trebue să îi dovedească raportul statornic eu interesele generale şi per* manente ale umanităţii.
„Xeeasta n'a fost nici odatâ mai necesar deeât în aluă de astăzi. De o jumătate de secol ni s'a prea Inoculat neîncrederea sau dispreţul faţă de ideile generale. Ea douăzeci de ani tinerii de prin şcolile noastre sunt aduşi într'un ţâre de programe, într'o specialitate, din care nu uor mal ieşi. Misiunea conferinţei este de a lupta împotriua acestor morauurt uredniee de plâns, deoarece Ideile generale au sprijinit adeseori chiar progresul ştiinţelor particulare şl — pe de altă parte — Ideile generale sunt aproape toate Idei sociale, Idei, cari unesc pe oameni.
„Afară de aceasta conferinţa este, deja prin natura ei, un agent de sociabilitate. Conferenţiarul se adresează, cel puţin în Ipoteză, unui auditoriu foarte numeros. E obligat, întocmai ca autorul dramatic, să-şi amintească cumcă nu este singur pe lume şi să intre — printr'o încordare de simpatie — în inima altor oameni. Astfel pare conferinţa un rezultat natural al literaturii franceze, care e — după eum o ştiţi — aproape în întregime socială şl oratorică''.
111.
Să rezumăm desideratele conferenţiarului Sareey: 1. Conferenţiarul să aibă darul uorbiril. 2. Conferinţa să fie de utilitate practică, să albă un
scop instructiv, să nu fie „artă de lux". 3. Conferinţa să nu alerge după noutăţi şi paradoxe,
et să conţină adevăruri răspândite, aDând maniera în care sunt împărtăşite adeuărurile o „mică peeetle de originalitate".
4. Conferinţa să nu fie îngreunată cu citate, eu trimiteri la erltiel şt autori, deoarece o astfel de desDoltare a conferinţei e prea sauantă şi îşi are locul la uniuersitate sau la un eurs special de retorică. „Tabula rasa" eu părerile şl eonulngerlle altora deet — şt numai părerile şl eonuingerlle personale.
5. Cenferinţa să aibă „dtuiaiuni geometrice", ea structura el să se euldenţteze eât se poate de bine celui ee ascultă. Dacă şt nu accentuezi prea tare: partea întâi, a
doua, a treia, ete. — totuş —' publicul ascultător să simtă, inatlnctiu, această clasificare.
6. Fericit conferenţiarul, care poate prici conferinţa sa, îneă tnalnte de a o fi început, în întregul ei, prelucrând-o mai apoi. Dacă n'ai darul aeesta — îneepe o parte, prelueră-o, lucrează a doua parte, ete. Încet-încet se uor îmbina toate, dela sine. Ca să ajungi la conferinţa visată ai — câteodată — neuoie de a ţine conferinţa şi să o refaci, în tret-patru localităţi chiar.
Ce cere Brunetiere dela o conferinţă bună? 1. Conferinţa să fie de folos chiar şi conferenţiarului,
filndu-1 o şcoală. 2. Conferinţa să aibă puterea cuvântului, care câştigă
şl care e contagios în opinia publică. 3. Conferinţa să fie model de claritate, mai eu seamă
într"o epocă de literatură „tenebroasă". 4. S ă euoee în ascultători satisfacţia că în urma el
au desluşit probleme, cari dormitau în ei. 5. Conferinţa să întreţină circulaţia şi gustul pentru
ideile generale, — dând putinţa ascultătorilor, cari — în cea mal mare parte s'au specializat, în meseriile, în carierele lor de intelectuali — să îşi lărgească orizonturile cunoştinţelor lor.
6. Confertnţa să fie un „agent de sociabilitate". * *
După eum ne-am conuins — amândoi conferenţiarii formulează dorinţele lor clar, eu claritatea reuendteată de spiritul francez.
La cari puncte am putea să aducem obieeţlunile noastre, gândtndu-ne la conferenţiarii de pe la noi?
Ni se pare că cererea Iul Sareeg, dela pt. 4, ea eel ce conferenţiază să nu se referă la alţii şi să nu îi folosească spre o eventuală antiteză, ajungând astfel la o eul-denţare a tezei dorite — este dusă prea departe. Nu e greşit daeă cutare profesor în cutare oraş al nostru, ţinând o conferinţă d. e., despre „Emineseu", arată eum era apreciat poetul de Maioreseu şl ce părere auea Qherea,
oricât de magistral ar putea să decreteze: „părerea mea, personală, este aceasta*. Ar fi o mică doaă de nemodestle, dacă ar uorbl numai în presoana întâi.
Sareeyj putea să o facă — fiindcă era... Sarcey . „Diviziunile geometrice" (dela pt. 5), daeă sunt prea evidenţiate — pot să evoce şl la publicul nostru, eum a fost la cel din Paris, când uorbea Sarcey — impresia eă e prea multă dăscăleală. Pe urma aeestut epitet a avut să sufere şt Sareey. dar declara eă nu-1 supără de loc, deoarece constata eă are un mare teren de resonanţă la ascultătorii săi.
Celelalte puncte pot fi acceptate de toţi conferenţiarii noştri eu Inima liniştită, eu atât mai mult eu cât şttu acuma eă procedeele şi punctele de vedere acestea au fost consfinţite de două autorităţi în arta de a conferenţia.
„Căminul cultural" şi „Cartea Satului" Abia a trecut un an dela înfiinţarea „Uniunii Fuda-
ţiilop Culturale Regale", de sub înalta conducere a M. Sale Regelui şl publicaţiile apărute până acum ne împuternic e s c să constatăm eă „Uniunea" a călcat eu dreptul.
1. „Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol 11", condusă de dl prof. A. Rosetti, a publicat o serie remarcabilă de lucrări, — originale şl traduceri — şi editează „Reuista Fundaţiilor Regale"; 11. „Fundaţia culturală Regală Principele Carol\ de sub direcţia dlui prof. D. Guşti, a pornit la drum, tipărind o minunată şi extrem de Ieftină foaie pentru popor: „Albina", (100 lei pe an), de sub îngrijirea pricepută a dlui D. Ciurezu; dând la iveală din Noemurie 1934, lunar, „reuista de cultură a poporului": „Căminul cultural" şi întâiele şase numere din „Cartea Satului" ; \\\, „ Fundaţia Regele Ferdinand" din laşi îşi aşteaptă inaugurarea localului şi deschiderea bibliotecii uniuersi-tare, publicând lucrări istorice şi îngrijindu-se de o secţie
medicală; IV. „Institutul de Cercetări Eperimentale Regele Carol II din Cluj" îşi aşteaptă înfăptuirile proiectate de dl prof. V. Vâlcovici; V. „Fundaţia Unioersitauă Carol 1" din Bucureşti, mal ueehe, de sub conducerea dlul prof. Tzi-gara-Samurcaş, caută posibilitatea de a-şl mări localul, prea strâmt astăzi pentru numeroşlt iubitori de literatură şi de ştiinţe.
Un „consiliu", format de conducătorii Fundaţiilor şi din personalităţi marcante ale uteţli noastre sociale : dnlt /. AJ, Brătescu-Voineşti, Oct. Goga, E. Raeoviţă, C. Rădu-leseu-Motru şi /. Simioneseu — se îngrijeşte ea întreagă această întreprindere culturală să corespundă chemărilor uremii de astăzi.
De astă dată uoim să remarcăm numai cele două publicaţii indicate în titlul acestei dări de seamă, fiindcă cetitorii „Transiluanlel" uor lua astfel la cunoştinţă existenţa unei reuiste, condusă priceput şi a unei biblioteci popo-rale, urednieă de-a fl răspândită în cercuri cât mai largi în mijlocul poporului nostru dela ţară.
După atâtea, reuiste pline de balluerne şl înţepături ueninoase, Ui uine să exclami, frunzărind „Căminul cultural" : „Slauă Ţie, Doamne, eă a mai sporit numărul re-uistelof serioase!" 0 mână de entuziaşti, în frunte eu dl D. Guşti, domnii: Emanoil Bueuţa, Ap. D. Culea, Al. Las-carov-Moldovanu, Victor Ion Popa, H. H. Stahl, Tr. Her-seni ş. a., şi-a propus să dea „căminelor culturale", po-ueţe pe cărarea binelui şi frumosului, cum o facem noi, la „Astra", pentru casele naţionale ale despărţămlntelor noastre şi pentru „Şcolile ţărăneşti".
Dările de seamă şi planurile elaborate eu multă pătrundere şi simţ de realitate — ne îndeamnă să constatăm că rnuista, deşi are numai trei luni de uiaţă, este o aliată preţioasă în lupta ee o poartă împotriua întunereeului, marele duşman al omului. O emulaţie nobilă pe terenul cultural este totdeauna de dorit — ogoarele de lucrat sunt atât de uaste, încât — dacă uom întrebuinţa ea ehiag al activităţii noastre dragostea pentru ce e bun şi folositor — auspiciile sunt din eele mat fauorablle.
Chiar din Nr. 1 ne-a dat „Căminul cultural" atenţia eunenltă, publicând, din peana dlui Bm. Bueuţa, euutnte de apreciere, prlDltor la organul nostru de „teehnleă culturală" şl la aetiuitatea despart, judeţean Sibiu.
Interesante sunt dările de seamă despre experienţele echipelor culturale regale, studenţeşti, din a. trecut. Spicuirile din aetiuitatea „Căminelor culturale" sunt — iarăşi — pline de înuăţămlnte preţioase, întouărăşlte cu numeroase fotografii. Uredntee de reţinut şi „datele şl obseruaţtlle asupra eetitulut într'un sat eu cămin cultural" comuna (Eli-sabeta, jud. Teleorman), unde un entuziast bibliotecar a însemnat cu constienţiosttate pe cetitori, după profesii şl — în decurs de 4 ani — cărţile cele mal eetlte.
Ş l în „Transtluanta" noastră şl în „Căminul cultural" ua trebui să ne îngrijim să ne dăm seama de astfel de liste de eărţl eetlte (eu mai multă sau mai puţină plăcere) ea — în urma unui triaj serios — să ajungem la o listă de cărţi model pentru eămtnele şi casele culturale, eum o cere şi dl Adrian Maniu, pentru o „/ădz/ă" ambulantă a „cărţilor", proteetaiă de dl N. lorga. Ea selecţionarea aceasta ar fi bine să aibă cuuântul cei mat de seamă reprezentanţi ai diferitelor categorii de eărţl (igienă, eco nomie, beletristică, ete.) — secţiile noastre şl cei ee au compus şi lista din Nr. 3 al „Găm. cultural".
însemnăm eu satisfacţie că „Fundaţia" recomandă (în Nr. 3), în „programul ei de aetiuitate culturală" — „lista bibliografică" — următoarele publicaţii mai nouă ale societăţii noastre: 1) Ea „eărţl de Igienă şi medicină populară": broşurile dlui Dr. losif Stoichiţia: „Ge trebue să ştim despre boalele molipsitoare" şl „îngrijirea mamei şl copilului mie"; 2) Ea „Viaţa religioasă": broşura dlui Sep-timiu Popa: „Flori din grădina Raiului"; 3) Ea „Istorie"; „Treeutul nostru românesc" de dl Dr. I. Lupaş şi „Auram laneu" şi „Tudor Vladimireseu" de dl /. Qeorgescu; 4) Ea „Cultura cerealelor": „Valorificarea muncii şl raţionalizarea gospodăriei ţărăneşti" de dl Qh. Brânduş; „Nutreţul artificial" de* dl /. F. Hegruţiu.
In nr. 2, la „eărţl apărute în a. 1934 şl potriuite pentru bibliotecile satului", sunt însemnate ş i : „Dragostea-pârdal-
nieă", comedia lui /. Gregor-Tajovshy. „Noroc şi ueseliel" de Dr. Nic. Lupu şi broşura dlui Gh. Brânduş de sub 5), toate, din „Biblioteca poporală a „Asoeiaţiunll".
Reulsta eostă 100 de lei anual (Bucureşti 111. Str. Latină 8). Cele şase numere din „Cartea Satului" se prezintă în
condiţii mai mult deeât mulţumitoare. Numai „Fundaţia" poate da pentru preţul de 30 de lei astfel de cărţii Este o plăcere să le citeşti, lată titlul şi autorul fiecărui uolum: „Cei teei regi11 de Cezar Petreseu; „Inima noastră" de Mihail Sadoveanu; „Viaţa creştină în pilde" de Al. Dascarov-Moldo-vanu; „Intre gospodine", sfaturi pentru gătitul mâncărilor, de Lucia Filimon-Ciulei; „Culegere decoruri" de N. Oancea, „Vicleimul", joc sfânt, popular, eu note de G. Breazul, eu lămuriri de punere în scenă de Victor Ion Popa. Cu Ilustraţii frumoase, unele în colori, în format plăcut, eu literă eiteaţă, hârtie excelentă (nu sunt uolumaşele acestea chiar prea elegante pentru casa ţărănească?) — biblioteca „Cartea S a tului" merită, pe drept cuuânt, să străbată în pături eât mai largi şi să fie cetită din scoarţă 'n scoarţă.
Uniuersitatea populară a desp. Sibiu al „Astrel". Urmăndu-şi eu tenacitate planul de aetiune culturală, desp. nostru din Sibiu a organizat — şi în acest an •— cursurile Uni~ uersităfii populare. Instituţia uizează răspândirea în publicul „mijloeiu" al oraşului, în pătura de negustori şl miei funcţionari, a unor cunoştinţe elementare şi de imediată utilitate practică. Obieetiuul părând până acum atins, s'a impus o continuare — şi in acest an — a cursurilor.
Întrucât aetiuitatea Universităţii populare din Sibiu s'ar putea generaliza şi în alte centre orăşeneşti ale despărtămintelor, comunicăm aei chipul organizării ei.
Cursurile se Jin de două ori pe săptămână — Lunea şi Mereurea — între orele 8—9 seara , când publi
cul eliberat de grijile zilei, simte ne-uoia unei mai înalte recreăr i intelectuale. Se desuoltă prelegeri ee se grupează în cicluri fie de cunoştinţe practice, fie din cultură generală.
Cursurile încep în fiecare an — eu un ciclu religios-moral ee tratează relele sociale ale uremii din punet de uedere creştin. Citez de exemplu titlul unei conferinţe din acest cadru: „Defecţiuni morale şi sociale de azi" (Protopop I. Dăneilă.)
Urmează cursul de igienă ee oferă eunoştinfe de imediată utilitate. Exemplu: „Binefacerile soare-luiu (Dr. L. lonaşiu).
Gursul de economie urmăreşte limpezirea celor mai actuale fenomene economice în lanjul cărora suntem eu toţii prinşii: Bx. „Des-
echilibrul dintre preţurile agricole şi cele industriale" (N. Martin).
Un curs de educaţie se oeupă eu subiecte sugestlue precum : „Puterea exemplului în viaţă" (Inspeet. P. R. Petrescu.)
Cursul de psihotechnică, tratând de pildă despre vlndrumăripentru a/e-gerea profesiunilor" (Dr. Gh Preda) se douedeşte a ji deasemeni util ea şi cursul juridic eu pt-elegeri: precum „îndrumări pentru împricinaţi" (Dr. 1. Fruma).
Cursurile de cultură generală alcătuite dintr'un ciclu istoric şi altul litera?, uin să agrementeze şi să în
cânte sufletul ascultătorilor. Cursul de istorie naţională din acest an are de obiect: „Revoluţiile ardeleneşti" şi în special cinstirea amintirii lui Horia, iar cursul literar: „Podoabe ale literaturii româneşti" desuoltă dări de seamă despre „Romanele lui Rebreanu" („Crăişorul", „Răscoala" dl P. Drâghici) şi „Vlaicu Vodă" (Al. Dima).
Comitetul desp. Sibiu de sub preşedinţia dlui S. Ţeposu şi eu efee-tiuul şi uiul sprijin al tineretului, r ea lizează şi eu aeesle Cursuri ale Uni' uersifăţii Dopulare o faptă ee merită a fi urmată. Al. D.
Bibliografie.
Reviste, ziare:
Hlingsor, 1935; Ianuarie, Nr. 1, Februarie, Nr. 2.
Revue de Transylvanie, Tome 1, Nr. 3, Noemurie—Deeemurie 1934
Viaţa Basarabiei, 1935; lanuarie j
Nr. 1, Februarie Nr. 2. Societatea de mâine, 1935, Deeem
urie, Nr. 12. Qazeta cărţilor, 1934; 15 şi 30 De
eemurie, Nr. 9—10, 15 şi 31 Ianuarie, Nr. 11—12.
Arhivele Olteniei. 1934: Iulie—Deeemurie, Nr. 74—76.
„Curentul Prahovei", 1935 Ianuarie 2 9 ; Nr. 129—)30.
„Satul", 1935 Ianuarie, Nr. 50, F e bruarie, Nr. 51.
L'Europa orientale, Roma, an. XV., fase. 1—11. *
Universitatea die Cernăuţi: „Codrul Gosininului"; Buletinul „Institu
tului de istorie şi limbă"; VIU, 1933— 1934, pag. 631.
junimea literară, 1934, Nr. 7—12
1935, Nr 1.
Arhiva, laşi, 1934, Nr. 3—4.
Răsăritul, 1934, Nr. 11—12. Sălajul nou, gazetă, 1934, Nr. 17—
18, 19.
Atheneum, reuista liceelor militare, 1935. an. 1, 1.
Făt-Frumos, 1934, Nr. 5—6.
Graiul Românesc, 1934, Nr. 7—12. Hotarul, 1935, Nr. 4. Viaţa literară, 1935, Nr. 167. Spiritul vremii, 1935, Nr. 2.
Cărţi:
Vasile Netea: „îndreptar pentru cercurile culturale", edit. „Astra", desp. Reghin; 1934, pag. 46.
Butnarul buletinului de tehnică a culturii „Transiluania"
Anul 1935*)
Articole de fond: Dr. IulUt Moldovan: Cuvânt la deschiderea adunării generale
din Satu-Mare — — — — — — 5 ; 2 7 9 - 2 8 9
Figuri şi fapte pilduitoare din trecut. Colan Nicolae: 7—8 Dima AL: Al. Odobescu şi „Asociaţiunea" — — 1 9 - 1 1 Moldovan Dr. luliu: t Mitropolitul Vasile Suciu — — — 1 1—3 Petretcu-P.-H. : Ioan Pop-Reteganul — — — — — 2 5 7 - 6 5 Peirescu P. R.: Spiru-Haret -— — — — — — — 3 1 0 9 - 1 1 6 Preda Dr. Gh.: Gheorghe-Pop de Băseşti — — — — 5 290—292 Preda Dr. Gh. : t Protopopul N Togan — — — — 1 3 - 7
îndrumări culturale. Agârbtctanu I.: Festivalurile culturale şi programul lor 3 ; 1 1 7 - 121 Daniello Dr. L.: Propaganda igienică, valoarea şi tehnica ei 5 : 3 ^ 3 - 312 Dima AL: Cursul de literatură română la şcoalele
ţărăneşti — - — — —• — — 2; 66 - 7 0 Hapeganu Dr. Iuliu: Prin vigeare, conştiinţă, disciplină la rena
Material pentru conferinţe, şezători, e tc . Să păstrăm moştenirea — — — — 1 ; 19—24 Cum se alcătuieşte o conferinţă religioasă 5 ; 321—330 Cartea şi foloasele ei — — — — 2; 71—74 Binefacerile soarelui — — — — — 1 I 24—29 Nepotrivirea între preţurile produselor ţărăneşti şi cele industriale — — — 3 ; 122—128 Plan de lecţie — — — — — — 1 • 30—35 Piese teatrale, vrednice de jucat — — 6 ; 386—393
) Prima cifră indică numărul revistei, a doua numărul paginilor.
Agărbiceanu I. : Colan Nicolae: Dima Al.: Ionaşiu Dr. I. : Martin :
A. 'Cotruş: Horîa. Versuri. 1935. (31 pag.) tipărită în Warszatua (Uar-şouia).
Biblioteca poporală a Asoeiaţiunii „Astra", c a r e intră într'al 25-lea an de existentă în anul 1935, a tipărit în timpul din urmă următoarele broşuri ieftine şi bune pentru cei ee ureau propăşirea
culturală:
Nr. 208. Poezii poporale din graniţa Nâsâudului, culese de Emil Al. Boşca.
Nr. 209--212. Trecutul nostru românesc. Scurt manual de istorie naţională, de Prof. loan Lupaş.
Nr. 213. „Tot omenia-i mai tare", comedie ţărănească , în 3 acte, de Petrea Dascălul.
Nr. 214. Valorificarea muncii, raţionalizarea gospodăriei ţărăneşti. Inuâjături agrteole-eeonomiee, scrise în grai poporal de Qheorghe Brânduş.
Nr. 215—216. Dragostea-pârdalnica! (Nărauuri muiereşti.) Comedie poporală în 4,aele de losif Qregor Tajovshy. Tradusă din limba slouaeă de Libuşa Monasterianu.
Nr. 217. Noroc şi veselie 1 (Măriuja Sabie" şi alte schije umoristice din uiaja poporului.) De Nicolae Lupu.
Nr. 218. Calendarul pentru popor al Asoeiaţiunii pe a. 1935, întocmit de Hop/a Petra-Pefrescu.
Fiecare număr 5 Lei, afară de Nr. 208—212, eare costă 15 Lei şi Calendarul, eu 15 Lei.
