GEOGRAFIA ROMÂNIEIFIZICA POMTICA -•- ADMINISTRATIVA.

România pvcxinttt, din eniv/„a wşe'/.ftrii oi la întreitarăspântie a marilor ţinuturi geografice europene, treifaţade: faţada care priveşte spre lîtn'opa centrala;faţada meridională; faţada continentală, Prinse însătustrele de lanţul Carpnţilor, unde KG întâlnesc şicomunică între ele prin numeroase păsuri, cefe treifaţade se contopesc în unitatea armonica a pauifuvlului românesc. Kxpresia «unitate armonică », uu-iînsii o simplă vorbă ei o realitate pe caro o demon-strca/.ii modul cum se îmbină relieful, cliniii, apele,vegetaţia, zonele de populaţie, felurile- do traiu, udicăelementele geografice care alcîituc-sc o unitate natu-rală şi politică, Dar mai ales relieful comandă aceastătmitate complexă,

A) hitr'adevăr, îu mijlocul ţării, o depresiune; largăşi înaltă de 500—-800 111 (THANtfFLVANJA), e în-conjurată de munţi din trei părţi: Munţii Apuseni,între Mureş şi Someş; CarpaţU Sudici, între Mureşşi Olt; CarpaţU limăritcui, între Olt şi Someşul-Mtire. Numai către NW, rama muntoasă e redusăla valoarea unor dealuri relativ joase şi frag-mentare. (Nu-i o întâmplare astfel că tocmai prinaceastă, parte, fostul voievodat ttl Transilvaniei, s'arevărsat îu afară către câmpia Tisei), In bazinulintramuntos al Transilvaniei, Mureşul desparte două.regiuni cu caractere deosebite: &Câmpia», mai joasăşi cîcspixdurită, la Nor o şi podişul Tâmavclor, maiînalt şi încă bine împădurit, la S,

li) OAHi'AŢii înconjoară, după cum am văzut,prima regiune şi formează a doua marc unitatenaturalii a ţarii. După caracterele lor (înălţime, masi-vitate, vegetaţie, grad de umanizare, etc), se despartîn trei numiri principale:

3. Carpaţii RAumlmi, între izvoarele Tisei şi Pra-hova. Ivi cuprind puţine masive de peste 2000 111(CiUivumii, Rodită), au înălţimile cele mai frecventeîntre :i,3oo—T.;JOO iu, multe păsuri, însă toate pesteeumpene de ape la 800 1400 ni, şi sunt străbătuţi,în lung, de numeroase depresiuni înlănţuite, aproape!fără întrerupere, dela N la H, Acestea din urinădespart ramura răsăriteană a Carpaţilor în trei şiruriprincipale cure, dela W la V, sunt: Munţii Vulcanici,Cariaţii (adică munţii propriu zişi) şi Submfpaţiî(euri prin straturile lor puternic*; încreţite, suntintuiţi, iar prin înălţime, dealuri).

2. Curfaţii Sudici (sau McriUitmuli) s-:e întind întrevalea Prahovei, Dunăre şi doua depresiuni în formăde culoar (Timiş-Cemu şi Bislm), sunt cei mai înalţi(frecvente vârfuri de peste 2000 şi câteva, peste2500 iu din care cawz,a gheţarii, de pe vremuri aulăsat urme importante înlăuutral lor) şi cei niui ma-sivi. Vatra văi transversale i-au desfăcut în tot atâteat»aiitioaiHj îtiiuilonse: Hiwf^ii, între I'raliova şi Diini-hoviţa; l'ngfmişii. Intre Dâtnboviţu şi OH; Vurânj!,ii},între Olt: şi J i u ; (riuieunul, între j i u şi Dunăre.

;}, ('arpnjii Apuseni (sau Vninlul Carfulie Apusean)ţin deln Dunăre la Siiiiieş şî eosistitue jMirU'u ti>iLluai jnusă şi nmi frajîiiicntîttil din întregul lanţ alCurpaţilor Româneşti. Tutr'adevăr, depresiuni, careînaintează dinspre câni])i<.: în chip de golfuri, pătrundpânu în inima lor iar prăbuşirea Hcoarţei în W (undeeste iv/Â inareli; şes pfuionie), a avui: rejitircusiuiuşi asupra munţilor curi au fost rupţi în ii'opto ilince în ce mai joase, dela răsărit spre apus.

Mureşul desparte două «urli de masive în FrontulCarpatic apusean: la N, Munţii Afimem formaţidintr'uii hustiou centra!, îtuxtfc de peste iHod iu (1H-liorul) şi o serie de culmi joftsc (de obied» stih 1000 ni),dispuse radiftr în N {Munju de Amină şi Moseşisau hnesen), in W (Văduvea Craiului, Codrul şi '/,a-rnndul) şi în W (Munţii Metalici şi ui Trămhihti);Ia Buci, gmfia Banalului, formată din doini masivedespărţite între ele prin golful iarjţ de cftmpie alTimişului (Poiana Ruscăi şi Munţii Banutvtvi).

C) mţAIfX7«iI,K iM.ţHlCATtl'AT.tcK. )>e jur îm-prejurul munţilor urmează, în afară, 7.011a donIuri lorpericarpnttee. După înălţime!, lrtţinio şi prudul deîncreţire a păturilor alcătuitoare şi după formeledominante, aceasta ac împarte în:

1. SnhcarfaţH, dealuri înalte (70(1 --îuno iu ulii-tudine maximă), strâmte şi despărţite de munţi prindenivelări caro depăşesc ano 111 şi prin ulucul de-presiunilor subcarpatice, 11111 i clar în Moldova. KIese întind dela Cerenmş, unde sunt rod usc la câţivakm lăţime:, până la Dâmboviţu nude trec do 30 Icni.Increţirwi violentă a păturilor diu cato suut cuni-puse, a provocat venirea la suprafaţa 11 wiiriî şip«tnilului, .Ue. uicî lioy;aţia Iov în nctrttt dtnu"v sni-ncretin,

a, l'inljor-imlit stui -fmttiifvrilc deluroase prcv-arpufhe,Cutele subcarpatici! se continuu şî îu

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

boviţei, până dincolo de Olt, însă ele sunt mascateîn cea mai mare parte a lor, de materialele (pietri-şuri şi nisipuri) cu care apele an clădit, sub munte,o vastă platformă înclinată domol spre Sud, pe olărgime care depăşeşte, către mijlocul ei, ioo km.(Platforma Getică sau Olteană),

Scufundările şi deformările suferite în timpul ridi-cărilor recente ale Carpaţilor şi apele curgătoare,au provocat mari schimbări în acest podiş, altădatăperi'ect neted .şi neîntrerupt. Iu apropierea munţilor,au luat astfel naştere o serie de depresiuni, despăr-ţite între ele prin pinteni înalţi coborîţi clin munţi.(Cele mai tipice sunt: depresiunea Câmpulungului în Ivşi depresiunea Olteană, în W Oltului). I,a Sudul ace-stor depresiuni şi între de, apele au sculptat nume-roase văi consecvente (de direcţie N-S), care audescompus platforma într'o .serie de culmi de peste400 m, E zona muscelelor. In sfârşit mai la Sud,se păstrează mai bine netezimea de podiş a spină-rilor de dealuri, de obiceiu strâmte şi dispuse cânddivergent, când convergent, între afluenţii Dâm-boviţei, Argeşului, Oltului şi Jiului. E regiuneadealurilor joase, în care, din cauza acestei dispoziţiia culmilor, circulaţia dela W către E e foarteanevoioasă, iar pe văi şi pe culmi, considerabilînlesnită.

In apusul ţării se întâlnesc, despărţite de golfu-rile Câmpiei Tisei şi de văi, aceleaşi amfiteatre depietrişuri şi uisipiri, când rnai slab, când mai binepăstrate. Intre Timiş şi Mureş, podişul Lipovei re-prezintă astfel un fragment mai întins din aceastăplatformă apuseană de sub munte. In N Mureşuluiînsă, ea este redusă — când nu-i complet inexistentă,ca de pilda în faţa muuţilor Zaraud, —la câtevapetice neînsemnate, alcătuind ceea ce s'ar putea

îj. numi dealurile Crişene. Din linia munţilor de Aramă,situaţia se schimbă din nou căci, între capătul de Nal munţilor Apuseni şi latura interioară a Carpaţilor,se interpune o vastă zonă deluroasă. Străpunsă decâteva resturi de munţi cristalini, ea are o dublăînclinare: către NW, adică spre câmpia Tisei (dea-lurile Sălajului) şi către SE, adică spre bazinulTransilvaniei, (dealurile Clujului şi ale Brezei sauLăftuşului). întreagă această regiune deluroasă dinNW Ardealului, e cunoscută sub numele de Plat-forma Someşană.

D) PODIŞURILE EXTERIOARE. X. In răsăritulSubcarpaţilor, se întinde, până în Nistru, Ceremuş,Marea Neagră şi Dunăre, o singură unitate de relief:•podişul Moldovei. El a fost clădit, din pături suc-cesive slabe (nisipuri, argile, marne) şi tari (calca-re, gresii, conglomerate), pe temelia scufundată aplatformei Podolice de peste Nistru, şi cuprinde treimari regiuni naturale:

a) I4& N, în axa Prutului, o regiune de dealurijoase {de obiceiu sub 200 in), despădurite şi slabpopulate: depresiunea Prutului de mijloc.

b) In jurul acesteia, o ramă de dealuri înalte,formată din masive mai răsărite (300—600 m), îm-pădurite şi din locuri mai joase, despădurite, culti-vate şi cu sate numeroase: podişul înalt din N Mol-dovei, Intre masivele împădurite ale acestuia sunt

două (masivul Bârladului superior şi masivul Bacu-lui), care despart Podişul Moldovei de Sus.

c) Podişul Moldovei de Jos. Acesta este o plat-formă asemănătoare cu cea Olteană, adică o supra-faţă plană care coboară domol spre SW şi pe careapele au fragmeutat-o în numeroase culmi, din ceîn ce mar largi către Mare şi Dunăre, unde podişulcapătă aspect de câmpie {câmpia Basarabiei pro-priu zisă).

2. Podişul Dobrogei. Se întinde ca o masă ridi-cată, între zone joase şi umede (Balta şi Della Du-nării, la W şi N; Marea Neagră, la E; depresiuneaLom-Provadia, la Sud, dincolo de graniţă, în Bul-garia). Podişul Dobrogei este format din d.ouă părţidistincte:

a) Un podiş calcar os prehalcanic (podişul Dobro-gean propriu zis), până la o linie, Mamaia {la Marc),Hârşova (la Dunăre). Aceasta e o platformă încli-nată dela S (unde trece de 500 m) spre N şi rămaşiimasă netedă numai între afluenţii Dunării şi MăriiNegre.

b) M-unţii Dobrogei nordice. Aceştia sunt. munţistrăvechi (mar vechi decât Carpatii), tociţi de apepână la aspectul actual de podiş. Alcătuiţi din rocifoarte variate (graniţe, porfire, şisturi verzi, quar-ţite, calcare, etc), ei ari fost mai biire sculptaţi deapele actuale numai în NW, spre Balta Brăilti,singura parte unde ei au din această cauză, aspectulmunţilor adevăraţi.

E) CÂMPIILE} sunt regiunile cele mai joase nleţării şi înconjoară la exterior zona dealurilor peri-carpatice şi de podiş.

1. Câmpia Tisei se întinde îu apus şi e formatădin câmpuri mai înalte şi avântate şi altele, foarte :

întinse, joase şi mlăştinoase. In N Mureşului, IU>-mâuiei i-au revenit aproape numai petecele de câmpiide sub munte şi o parte din şesul mlăştinos al So-meşului, In Sudul Mureşului însă, cea mai mart;parte rămasă dincoace de graniţă, este joasă ştcuprinde văile Timişului şi Begăi.

2. Câmpia Dunării de jos (sau Câmpia Româna).E cea mai întinsă şi mai bine încadrată (la S şi l'î,marginea înaltă a podişului Prebalcauic şi Dobro-gean; la N, platforma Getică, Subcarpaţii şi mar-ginea podişului Moldovei). Spre deosebire de şesulTisei, câmpia Dunării de Jos a fost despărţită (te .ape, în câmpuri îiialte mai strâmte şi mai nume-roase în mijlocul ei (Găvanul-Burdea, Vlăsia), mailargi şi mai uscate îu E (Bărăganul) şi în W (Bur-nasul, câmpia Olteniei).

3. Balta Dunării (largă de aproape şi peste 10 km,dela Giurgiu în jos şi Delta (peste 80% apa), suntîn fine părţile cele mai recente şi cele mai umedeale ţării.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ. Gruparea marilor uni-tăţi de relief în jurul Carpaţilor şi în chip de amfi-teatru cu treptele cele mai joase în afară, precumşi împrejurarea naturală că ploile cele mai abundentecad în munţi, au făcut ca reţeaua hidrografică si •României să prezinte o dispoziţie radiară, Acest fapta înlesnit şi înlesneşte legătura între marile grupede relief şi deci răspândirea formelor de vieaţă (plante,

ENGfCLOPEDIA ROMANEI

RONANiA

CLASIFICAREA JUDEŢELOR

DUPĂ CARACTERELE LOR GEOGRAFICE

DOMINANTE

PROF. VINTILA MIKAILESCU

V.

o

/ r--m

L E G E N D A

Judeţe de depresiune-

" bazine fluvistile (văi)

» pădure

» stepă

munte şi câmpie sfepică

pădure şi stepă

Limita psdurei

Voi. I Politic-Administrativ Reproducerea interzisă

GEOGRAFIA ROMANŢEI 47

animale, populaţie) din interior către periferia în-chisă de ape mari (Nistru, Marea, Dunărea, Tisa),Grupate pe bazine în. interiorul munţilor, râurile seîmpuţinează şi distanţează în câmpiile exterioare;Someşul, Crişul, Mureşul, Bega şi Timişul, în W;Jiul, Oltul, Argeşul, Ialomiţa, în S; Buzăul, Şiretul,Prutul, Nistrul, în E. Intre aceste ape mari, râurilemai scurte izvorîte din dealuri sau câmpie, scadextrem de niult sau seacă în timpul secetei de pestevară. De aceea foarte multe (afară de cele maiimportante. ca Desnăţuiul, Vedea şi Teleormanul,Călinăţuiul, Cogdlnicul, Bârladul, Jijia şi Răutul),au fost transformate prin diguri, în salbe deiazuri.

împuţinarea şi distanţarea apelor în câmpiile ex-terioare stă în legătură şi cu puternica insolaţie şiscăderea predpitaţiunilor (300—600 mm anual, faţăde 800—1300, în munte) în aceste părţi ale ţării.De aici şi prezenţa celor două forme de vegetaţiedela noi: stepa, în regiunile cu mai puţin de 500 mmprecipitaţiuni anuale şi -pădurea, îu cele cu mai multde 500.

Pentru popularea ţărilor carpatice româneşti şi decipentru orgauizarea lor politică şi administrativă,aceste două mari formaţiuni vegetale au avut,fireşte indirect, un rol botârîtor. Pădurea, care acoborît şi în stepă pe văile mari, e ţara cea veche şia fost totdeauna bine populată spre deosebire destepă, folosită temporar şi mult mai puţin intensîn câmpurile ei înalte acoperite de ierburi (păsto-rie, negoţ, războiri) şi mai regulat pe văile ei umedecu adăposturi de pădure şi stuh. Nu-i de mirareastfel că locuitorii au deosebit prin nume specialeregiunile stepice şi pe cele împădurite clin imediatavecinătate a acestora. De pildă Bugeacul, limitat laN de codrii Bacului şi de cei ai Tiglieciulm, e stepadintre Mare şi Nistru; Dobrogea este stepa dintredouă păduri (Tulcea, în N şi Deliormamtl, în S);Bărăganul este stepa din răsăritul codrului Vlăsiei;Burnasul în fine e stepa djn Vestul Vlăsiei şi SudulTeleormanului (nume poate de origine cumană, alunor hăţişuri de pădure din actualul judeţ Teleorman).Există însă şi alte regiuni de stepă sau ţinuturi dejj-pădurite cari deşi n'au totdeauna numiri populare,nu constitue mai puţin, unităţi naturale aparte. Aşasunt, în N Moldovei, stepa Jijiei şi a Bălţilor; ŢaraScpcniţului (regiune despădurită la N Cernăuţilor);Câmpia Transilvaniei (ţinut despădurit între Mureşşi cele două Someşe); stepa Tisei (parte din întinsaPustă I'anouică).

Relieful, clima, apele, vegetaţia, etc, îngăduedeci deosebirea mai multor mari regiuni naturaleîu cuprinsul României. Ele se alătură însă unelede altele şi se leagă, prin dmrmu văiloi şi alculmilor radiare, în acea armonică imitate complexă,care constitue «personalitatea geografică a ţării noa-stre ».

Conştiinţa acestei unităţi complexe, corespunză-toare unităţii naţionale, a venit însă târziu (nu nu-mai la noi de altfel), odată cu sporirea neamuluiromânesc şi a puterii lui politice; iar până1 la intrarea

în funcţiune permanentă a acestei conştiinţe, cefetrei faţade geografice au trăit vieaţa lor politică strânsăîntre graniţele imitaţilor naturale corespunzătoare,Nu-i de mirare astfel că au existat aici, în Carpaţiinoştri, socotiţi cu anexele lor externe, trei principatedeosebite: al Ţării Româneşti, către Europa meri-dională; al Moldovei, către Europa continentală;al Transilvaniei, (cu adausele ei de dincolo de FrontulCarpatic Apusean), către Europa Centrală.

A) ŢARA ROMÂNEASCA începe din crestele Car-paţilor (socotiţi pe distanţa Porţile de Fer —•cotuldintre Bazinele Buzăului şi Putiiei) şi ţine până laDunăre; este deci cuprinsă de pretutindeni între gra-niţe naturale, singura parte cu hotar variabil în de-cursul veacurilor fiind cea din câmpia Şiretului, undemai târziu s'a fixat graniţa la Milcov.

Apele care coboară spre Sud apoi din ce în cemai către răsărit, pe măsură ce ne apropiem deŞiret, arată drumurile de coborîre a vegetaţiei, ani-malelor, populaţiei şi bogăţiilor, spre şesuiile cu pa-şune şi mai apoi cu cereale; clar mai arată ceva:drumul Mării, la care nu se poate ajunge decâtpeste pământul Dobrogei. Şi astfel, această provincieşi-a descoperit o funcţiune de anexă a Ţării Româ-neşti, ori de câte ori im popor carpatic {acelaşi, decând avem date), s'a găsit în expansiune liberă cătreMare. Aşa a fost pe vremea lui Boerebista, care stă-pânea clin munţi şi până la Vama; aşa, în vremealui Mircea cel Bătrân; şi tot astfel îu vremurilenoastre.

Din Carpaţi, în Dunăre şi până la ţărmul MăriiNegre, se întinde aşa dar Ţara Românească,unitatea geografică a Sudului României de azi. Eacuprinde trei mari regiuni naturale mai restrânse şicu caractere, într'o măsură oarecare, deosebite:

1. Oltenia. E un amfiteatru de munţi, dealuri şicâmpie, orientat dela N catve S şi încadrat întregraniţe naturale (Carpaţii, Dunărea şi Oltul). Inlegătură strânsă, peste defileul Dunării, cu Crainalocuită şi azi de Români şi prin şanţul Tiniiş-Cenia,cu Banatul, ea s'a individualizat mai lămurit, ră-mânând ca « Bănie » între hotarele actuale, abia după.întemeierea principatului Ţării Româneşti.

2. Muntenia, Asemănătoare, în partea "eî apuseanăcu pământul Olteniei, cuprinde, 111 răsărit, mai multacâmpie (Bărăganul) decât dealuri (Subcarpaţi). Şihotarele ei sunt lămurite: Oltul, în W; la S şi E,Dunărea, care curge aici în lungul malului abruptal podişului Prebalcanic şi Dobrogean; la N, îusfârşit, marginea înaltă a podişului Moldovenesc şiMilcovul, apă neînsemnată rătăcind prin şesul fărăpantă al Şiretului de Jos,

3. Dobrogea. E una dintre cele mai clare unităţinaturale din cuprinsul ţării, penttucă este încadratădin toate părţile de depresiuni {Balta şi Delta Du-nării, Marea Neagra şi şanţul Iyom-Proyadia, la Sud,în Bulgaria). Nu toată această regiune intră însăîntre graniţele statului nostru, căci hotarul sudic alacestuia trece, între Ecrene şi Turcşmil, pe povâr-nişul nordic al masivului Deliormanului, adică lasăînălţimile cele mai mari de deasupra văilor I^om şiProvadia, statului vecin.

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

Prin aşezarea ei în drumul către Marea Neagrăşi în acel de invazie, dinspre stepa rusească cătreBalcani şi viceversa, Dobrogea a fost totdeauna unţinut de trecere deci o răspântie şi o zonă de amestec.(Climă pontică dar şi cu caractere meridionale; ve-getaţie de stepă şi de pădure mărginaşe dar şi cumulte elemente mediteranee; populaţie carpatică daramestecată cu neamuri balcanice şi cu altele dinmarea stepă rusă (Tătari, Ruşi). Tocmai acest ca-racter constitue însă originalitatea ei.

Bj MOLDOVA, Ca mare unitate geografică veri-ficată de un lung trecut istoric se întinde din^ Car-paţii râsfiriteni (socotiţi dela Ceremuş, pe linia dedespărţire a afluenţilor Bistriţei, Trotuşului şi Putnei)până in apa Nistrului, Marea Ner.gră, Dunăre, Şiretşi Milcov. Numai între aceste graniţe se poate vorbido adevărata Moldovă aşa cum ea a fost stăpânităde voievozii întemeietori şi de urmaşii lor până înHpoca Fanariotă. Vicisitudinile istorice i-au despărţit,temporar, stepa din S (Bugeactil) numit, în parteaIui de câmpie din lungul Mării Negre şi al Dunării,Basarabia; şi, mult mai târziu, colţul din NW po-reclit Bucovina după codrii de fagi cari şi azi semai cunosc acolo sub numele de bucovine; în fine,întinsul teritoriu dintre Prut şi Nistru botezat Ba-sarabia prin extinderea calculată a vechiului numedin Sud. Aceste bxtcâţi, rupte cu silnicie dintr'unţinut natural, nu corespund însă întru nimic unorrealităţi geografice: relieful, clima, vegetaţia, popu-laţia dominantă (Moldovenii), sunt aceleaşi de am-bele maluri ale Prutului. Acesta nu poate fi deciun hotar cum nu era hotar nici măcar pentru ju-deţele de altă dată, reînviate azi, parţial, tocmaidupă modelul vechei împărţiri administrative. (V. depildă harta lui Dimitrie Cantemir).

Cu atât mai puţin este justificată geografi ceste,deosebirea unei provincii a Bucovinei, ale cărei ho-tare SE taie în curmeziş văile Prutului, Şiretului,Sucevei şi Moldovei, adică drumurile cele mai um-blate ale Moldovei Vechi.

Singura subîmparţire firească a Moldovei, înţeleasăîntre graniţele menţionate, rămâne astfel — cu oare-care modificări cerute azi, de evoluţia popularii —tot cele admise de voievozii descălecători dinspreintuite: Ţara de Sus adică în susul apelor (pânăla Trotuş şi la N masivelor înalte din mijlocul po-dişului moldovenesc), Ţara de Jos adică din josulacestora şi Basarabia (sau, în înţeles mai larg, Bu-geacul) adică regiunea de stepă din S-E. Intre acestea,individualitatea geografică cea mai răspicată o areBugeacul (stăpânit câteva secole de Tătari şi orga-nizat ca unitate teritorială aparte).

C) TRANSILVANIA, In înţelesul larg dar forţat,întrebuinţat şi de administraţie, însemnează ţărileromâneşti de peste Carpaţi. Ele nu constituesc însăo unitate decât ca direcţie de îndrumare a apelor(şi încă nu a tuturor), a drumurilor (şi nu a tuturor)şi a relaţiilor economice şi politice (dar nu exclusive.şi nici singurele naturale), dominante — din voia îm-prejurărilor istorice — în trecut. Coexistenţa elemen-telor de vieaţâ (plante, animale, populaţie)' carpatice(dominante) şi central-europene (secundare) deşi con-

stitue o caracteristică a ţinuturilor de peste munţi,nu însemnează însă—cum am văzut şi în cazulŢării Româneşti sau al Moldovei — o rupere a ace-stora de marea unitate armonică a ţărilor carpaticeromâneşti. Orientare relativă spre Europa Centrală,da; desfacere de axa Carpaţilor însă, nu.

înăuntrul acestui teritoriu, unitar ca orientarerelativă, se deosebesc însă câteva regiuni geograficecu trecut istoric şi administrativ adesea separat.Acestea sunt:

1. Transilvania propriu zisă sau Ardealul formal;dintr'o depresiune deluroasă (cttveta Transilvaniei}şi o serie de mici «ţări » cuprinse între munţii măr-ginaşi sau la contactul dintre ei şi podiş (exempietipice: Ţara Moţilor, Ţara Haţegului, Ţara Oltuluisau a Făgăraşului, Ţara Bârsci, etc). V. şi partea I.

2. Ţara Maramureşului. Fost voievedat desvoltatca într'un cuib de munte într'o depresiune delu-roasă închisă între lanţul Carpaţilor Păduroşi şi MunţiiVulcanici, Ba comunică cu exteriorul numai prinporţi (poarta Tisei dela Husl apărată pe vremuride o cetate) sau păsuri de înălţime (Frăsinet, Prislop),Graniţa politică dintre Cehoslovacia şi România EItăiat — în chip nefiresc—în curmeziş acest ţinutnatural odată în întregimea lui românesc iar astăzilocuit, în partea lui nordică, de Ruteni.

3. Ţara Cricurilor. E cuprinsă între crestele ma~ -sivului Bihorului, Mureş, Tisa şi o linie care des-parte neperfect, peste creste de dealuri, bazinul Tran-silvaniei de dealurile Sălajului şi de judeţul Sătmsir.Ea este formată dintr'o câmpie — în mare partemlăştinoasa — (Nordul câmpiei Tisei} şi o serie dedepresiuni bine populate cuprinse înăuntrul margiueimuntoase şi deluroase din răsărit. (Ex. tipice: 'ţaraCăpuşului şi a Chioarului în N ; golfurile de câturAtale celor trei Crişuri, în S). Numirea îi vine delaaceste trei Crişuri,

Şi Ţara Crişurilor cu anexele ei (Sălajul şi Săt-marul) a fost tăiată — în chip nefiresc — de graniţaspre Ungaria. In felul acesta cea mai mare parte acâmpiei a rămas statului vecin.

4. Banatul. Ca unitate naturală e încadrată întremunţi (la E), Dunăre (la S), Tisa (la W) şi Mureş(la N). Ca şi Ţara Crişurilor, el este format diutr'oparte a Câmpiei Tisei (şi aici, tot mlăştinoasă în ceamai mare parte a ei) şi un număr ele «ţări» sau de-presiuni cuprinse înăuntrul munţilor din răsărit (Ex.-tipice: Ţara Almajtiltii; depresiunea alungită Timiş-'1

Cerna, etc). Având în trecut, un rol de pază a gra-niţelor, Banatul s'a bucurat de o organizaţie mili-tară aparte şi, implicit, de oarecare autonomie. Azieste şi el împărţit între România şi Jugoslavia.

Vieaţa locală, care interesează de aproape şi ad-ministraţia unei ţări este, azi, legată mai puţin decuprinsul unei provincii ca Transilvania, Ţara Ro-mânească sau Moldova şi mai mult de condiţiunilestrict locale mărginite la o vale, un câmp acoperitde ierburi sau cereale, la o baltă, la «ţară » de munte,etc. Aceste mici unităţi naturale stau astfel la bazaorganizării muncii zilnice a locuitorilor unui ţinut.Cu cât populaţia — mai ales cea rurală — e , scoasă •

ENCICLOPEDIA RQRÂNtEI

L E G E N D Ă

•"lafgînste provinciilorgeografice si istorice

naturale

Marginele subdiviziunilorprincipale

Margineie naturale

Masivele înalte din mijlocu!Moldovei

PROVINCIILE ISTORICEŞf GEOGRAFICE

D E

BROR. VINTiLĂ M1KĂILESCU

Nargineîe marilor regiuni dereiief (munţi, dealuri, câmpii)

Vol.I Polstic-AdministrativReproducerea interzisă

GEOGRAFIA ROMÂNIEI 49

mai des din cadrele acestor unităţi şi este silită săle depăşească trecând peste piedici grele şi străbă-tând distanţe disproporţionate, cu atât paguba pentruindivid şi pentru colectivitate este mai mare, De aiciorganizaţia primitivă, mai pretutindeni în limiteleregiunilor naturale.

I,a noi nu s'au petrecut lucrurile altfel. Se poatevorbi de aceea — pentru trecut cu mai multă drep-tate chir, în bună parte, şi pentru prezent — de te-meiul geografic al împărţirii administrative.

Pentru a urmări acest lucru, e suficient sa intrămîn oarecare detalii referitoare în special la reliefulşi la marile formaţi uni vegetale ale ţării.

A) ŢINim/RILlî im MUNTE Şl' DE DJCAI,CJRÎ.Munţii noştri şi chiar bună parte din dealuri cu-prind —• datorită mişcărilor scoarţei şi eroziunii —numeroase miei regiuni mai coborîte (plane sau de-luroase) mărginite de înălţimi. Acestea sunt — dupăterminologia ştiinţifică — depresiunile iar după ceapopulară, dar nu pretutindeni şi nici totdeauna,«ţările» intra şi subcarpatice şi cele intracolinare.

Populaţia a căutat totdeauna aceste locuri maiuşor de folosit pentruca oferiau adăpost, un climatmai puţin aspru faţă de înălţimile vecine, posibili-tăţi de exploatare multiple (şi în depresiune şi încadrul înconjurător), o circulaţie mai lesnicioasă, etc.îi! faza organizării patriarhale (cnezate, vowodate),aceste nuclee de populaţie, au format tot atâtea, uni-tăţi locale care alipindu-se, cele mai mici — unelede altele, au dat judeţele sau ţinuturile de mai târziu.

Iată deci o primă categorie de judeţe cu bazăgeografic».' i. Judeţele de depresiune. Ele se ţin lanţîn apusul ţării din Nord (Ţara Maramureşului) prinSat mar (cu Ţara Lăpuşuhii şi a Chioandui), Sălaj(cu depresiunea Şimleidui), Bihor (cu golfurile docâmpie ale Crişuhii Repede şi Negru), Arad (cu ŢaraZamndnhii), Severin (cu culoarul Titniş-Cema) şiCaras (cu golful Oraviţei şi Ţara Almajuhii), panala Dunăre. Urinează apoi seria din periferia lăuntricăa Transilvaniei propriu zise: judeţul Hunedoara (cuŢara Haţegului), Sibiu (cu depresiunea Sibiului şiŢara Amlapikti), Făgăraş (cu Ţara Oltului sau aFăgăraşului), Braşov (cu Ţara Banei), Trei Scaune(cu Ţara Secuilor), Ciuc (cu depresiunile Ciitculnişi a Giurgerdui) şi Năsăud (cu depresiunea sau ŢaraNâstiudului şi cu Bârgaele). Dincoace de munţi, ace-laşi lucru, dela Ceremuş 3a Ttirnu Severin fiecarejudeţ cuprinzând, la contactul dintre munte şi dea-luri, cel puţin o depresiune. Astfel judeţul Câmpu-lung cuprinde Ţara Domelor şi «câmpulungunle t>Moldovei şi Moldovifei; jud. Neamţ, depresiunileNeiufişor şt Cracau; jud. Bacău, depresiunea foarteramificată a Trotttşulni; jud. Putna, Ţara Vrancei.In Muntenia şi Oltenia, depresiunile din cuprinsuljudeţelor de num te, sunt mai puţin desvoltate (ex-cepţie, depresiunea Câmpulungului din judeţul Muscelşi depresiunea Olteană din judeţul Gorj}; în schimbocupă mai mult loc culmile deluroase şi văile largi,cu terase dintre ele. De aici a doua grupă de ju-deţe pe temei geografic:

2. Judeţele de bazine flnviatile. Numele multora dinele trădează de altfel, această origine (Gorj adică

Jiul de munte; Argeşul, Dâmboviţa, Prahova, Bu-zânlj Râmnicul Sărat, Putna, Târnava Mare şi ceaMică, Someşul, Suceava, etc). Nu sunt însă numaiacestea, judeţe de bazine, ci majoritatea. Astfel Mus-celul are forma de triunghiu cu vârful îndreptat spreS, datorită afluenţilor de pe stânga Argeşului, afluenţicare se strâng toţi în apropierea Piteştilor; judeţulCluj cuprinde bazinul Someşului Mic; judeţul Turda,pe cei al Arieşultii; judeţul Bacău s'ar putea numifoarte bine, judeţul Trotaşitlui şi tot astfel judeţulNeamţ e un ţinut al Bistriţei, Rădăuţii, al Sucevei,Storojineţ, al Şiretului de Sus şi în fine, la fel, cenmai mare parte a judeţelor din podişul Moldoveitinde acestea şi-au împărţit bazinele apelor mari în-tinzându-se pe ambele lor maluri. Judeţele Cernăuţi,Dorohoi, Botoşani, Iaşi, Fălciu şi-au împărţit închipul acesta valea Prutului; iar judeţele Storojineţ,Rădăuţi (o mică parte), Dorohoiul (partea vestică),Baia, Roman, Bacău (pattea estică), pe a Şiretului.In Sud însă, unde valea Şiretului are cădere bruscaspre Şiret iar valea Prutului e largă şi băltoasă,judeţele au rămas pe un singur mal (Tecuci cu formalor lungăreaţă copiata după afluenţii de pe dreaptaai Bârladului, Covurluiul, Calutiul).

li) JUDEŢKI..E DIN CÂMPIE s'au desvoltat, separe, mai întâiu în cuprinsul pădurilor dinspre stepa.Astfel, Fălciul a fost ţinut de marginâ care, celpuţin în parte, a corespuns faimosului codru al Ti-gheciitlui; apoi Lăpuşua e judeţul codrilor Bacului,Tulcea, al pădurii din N Dobrogei precum Duro-storul se întinde, în S aceleiaşi provincii, pe o partea Delionnanulm. In Ţara Românească, Doljul (Jiuldin câmpie), Romanaţii, Teleormanul, Vlaşca şi Il-fovul au reprezentat posturile cele mai înaintate alepopulaţiei româneşti către stepă. In apus în finese pare că judeţul Sălaj dacă nu şi celelalte ţinuturide margtnă spre pustă, au găsit un sprijin similarhi « Silvania» adică pădttrea care desparte Transil-vania propriu zisă de Ţara Crişurilor,

In stepă, judeţele au folosit ca axă tot văile, aicifoarte depărtate unele de altele; organizare terito-rială s'a facitt însă în jurul vadurilor şi a cetăţilorrespective dela Dunăre, Nistru şi ilare. In hinter-landul acestor cetăţi-porturi spre care şi azi convergdrumurile-stepei, au fost stăpâniri teritoriale multăvreme (raielele turceşti, etc), aşa că abia tâtziu, însecolul XIX, s'au conturat mai bine judeţele noa-stre de stepă fie închizând între graniţele lor celenoui, câmpuri înalte sau spinări de dealuri stepice(Brăila, Ialomiţa, Constanţa, Caliacra, Isinail, Ce-tatea Albă, Cahul), fie adăugând ţinuturi de stepămai restrânse ca suprafaţă şt slab populate, vechilorţinuturi de pădure vecine (Tighina, Covurhii, Tecuci,Râmnicul Sărat, Buzău, Ilfov, Vlaşca, Teleorman,Dolj, Mehedinţi, Arad, Bihor, Sălaj, Sătmar),

Ţinând deci seama de caracterul geografic domi-nant, am putut deosebi în România patru tipuride judeţe: judeţele de depresiune, judeţele de bazinefluviatile, judeţele de pădure şi judeţele de stepă. Arfi însă să exageram şi chiar să falsificăm într'o mă-sură realitatea, dacă am rămâne riguros la aceastăclasificare: chiar dacă, la începutul lor, mutte din

5° ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

judeţele noastre au putut porni dela o bază teri-torială anumita (depresiune, vale, pădure sau stepă),cu timpul, întinzându-se odată cu sporirea popula-ţiei, a mijloacelor de transport şi a siguranţei, eleau depăşit cadrele regiunii naturale primitive şi s'auîntins peste ţinuturi geograficeste deosebite. De niciobligaţia de a deosebi şi grupe de judeţe care fac

legătura între două sau mai multe regiuni: judeţecare se întind peste pădure şt stepă (ex. Ilfov); ju-deţe care se întind -peste munte (cu dealurile anexe)şi câmpia stepică (ex. judeţul Buzău sau Arad), etc.Harta noastră îngâdue o mai lesnicioasă mm ari rea acestor gmpe de judeţe în cuprinsul întregii ţări.

v. m.

Cea mai veche hartă a României, xilografie originală de Hontcius clin Itndimenta Cosmographica, 15,(3

ISTORIA ROMANILOR

Istoria poporului nostru s'a desfăşurat pe un teri-toriu foarte întins, care merge dela izvoarele Vistuleişi până la Marea Egee, şi dela Biig până Ia Adriaticăşi la cadrilaterul boem. Mai cu seamă însă, ani fostlegaţi de miezul acestui teritoriu şi anume depământul cuprins între Dunăre, Tisa, Nistru şiMarea Neagră. Aci au stăpânit Buerebista şi De-cebal, aci a fost capitala Daciei Traiane, aci s'auînchegat voevodatele şi cnezatele cele mai impor-tante, din care au ieşit apoi Ţările Româneşti, aciau trăit şi au luptat Basarabii, Muşatinii şi Corvi-neştii, aci, în sfârşit, poporul nostru a ajuns să rea-lizeze Statul naţional unitar. Pe acest pământ, deo rară armonie şi simetrie şi înzestrat cu cele maimari bogăţii, au locuit, din cele mai vechi timpuri,strămoşii noştri Dacii sau Geţii, Lor li se atribuefrumoasa civilizaţie a bronzului, descoperită în ace-ste regiuni; unii învăţaţi cred chiar că tot ei suntautorii civilizaţiei eneolUice a ceramicei pictate. Inorişice caz, un fapt e sigur: atunci când încep pri-mele mărturii scrise, Dacii sau Geţii erau de multaşezaţi pe pământul unde locuim noi astăzi. Aceştiîndepărtaţi strămoşi făceau parte din marele neamal Tracilor, despre care Herodot spune că, dupăIndieni, e cel mai numeros de pe faţa pământului.'Dacii erau agricultori, crescători de vite şi pescari;cultivau şi preţuiau — uneori mai mult decât tre-buia chiar —viţa de vie; ştiau să scoată din pământaur şi sare, erau viteji Ia războiu, mergând bucuroşila moarte, Credeau în nemurirea sufletului şi seînchinau unui zeu suprem, numit Zalmoxis sauGebeleisds. Au fost unul din popoarele însemnateale lumii vechi: o mărturisesc toţi cei cari i-au cunos-cut şi, în primul râud, Grecii.

Dacii au avut să sufere dominaţia Sciţilor, cari auvenit dinspre răsărit, cu vreo 8 secole înainte deChristos. In anul 512 au îndrăznit—singurii dintoate neamurile tracice — să se opună uriaşei armatea regelui persan Darius; mai târziu, în anul 335înainte de Christos, au văzut în ţara lor şi pe vesti-tul viteaz al lumii vechi, pe Alexandru Machedon.Primul rege însemnat al Dacilor a fost Drotnihetes,învingătorul lui I^isimah, regele Traciei (pe la 300—290 în. Chr.), Al doilea mare rege—cel mai marechiar — a fost Buerebista (pe la 60—44 &• Chr,), întimpul căruia1 armata strămoşilor noştri ajunsese la200.000 de oameni, iar hotarele Statului întreceau

cu mult pe acelea ale României de astăzi. Ultimulmare rege al Dacilor a fost Deccbal (pe la 80—106d. Chr.), Acesta a refăcut unitatea politică a popo-rului său, sfărâmată după moartea lui Buerebistaşi a atacat imperiul roman, al cărui hotar eraDunărea. IU bate în două rânduri armatele luiDomiţian şi izbuteşte să încheie o pace avantajoasă,obţinând dela Romani 1111 subsidiu anual, arme şimeşteri pentru construcţiile sale militare. Situaţiadurează până în vremea.lui Traian care, în douărăzboaie crâncene (101—102 şi 105—106 d. Chr.),sfărâmă puterea Dacilor şi transformă ţara lor înprovincie romană. Decebal, după ce încercase întoate chipurile să-şi apere pământul şi neamul, vă-zând că totul e pierdut, îşi ia singur viaţa.

.Sub stăpânirea romană, Dacia a ajuns la o deo-sebită înflorire. S'au făcut drumuri bune, s'au con-struit monumente şi clădiri publice, numărul ora-şelor şi satelor a sporit, populaţia s'a îndesit. în-cetul cu încetul, Dacii au, învăţat limba cuceritorilor—limba latină, — şi s'au amestecat cu aceştia, for-mând im nou popor din care ne tragem noi Românii,Capitala Daciei Traiane a fost Sarmizegetusa; oraşemai însemnate Apulum (Alba-Iulia), Napoca (Cluj),Porolissum (Moigrad), Potaissa (Turda), Drobeta(Turuu-Severin), etc. In Dacia Pontică (Dobrogeade astăzi) şi-au continuat o prosperă existenţa ora-şele întemeiate de Greci în secolul VII şi VI înaintede Christos, anume Histria, Torni (Constanţa), Cal-latis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic). Această starede înflorire, de o parte şi de alta a Dunării, a duratpână pe la jumătatea veacului III, câud năvăli-rile barbare se înteţesc şi obligă, în cele dinurină, în anul 271, pe Romani să părăsească parteanordică şi centrală a Daciei, iar în 275 şi ultimaparte, de miazăzi. In locul lor, vin neamurile ger-mauice, adică Goţii, Vandalii, TaifaUi. Urmeazănăvălirea Hunilor (anuf 375), de neam altaic, veniţidin mijlocul Asiei; aceştia ajung, la un moment dat,,sub Attila, să' domine întregul bazin al Dunării.După moartea lui Attila (anul 453), se ridică Gc-fizii germanici, a căror putere va fi sfărâmată, unsecol mai târziu, de Avari, un alt neam venit din.Asia, ca şi Hunii, In timpul acestor năvăliri barbare,,are loc un fapt de mare însemnătate pentru strămoşii,noştri, anume creştinarea lor, Ea s'a făcut, pe deto parte, prin Daco-romauii cari îmbrăţişaseră maii

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

dinainte noua credinţă şi la care se adăugau cap-tivii creştini pe cari-i aduceau în nordul Dunăriibarbarii ce năvăleau în imperiu, iar pe de altă parte,prin misionarii cari ne veneau din centrele de pemalul drept şi din Dobrogea (Torni, Durostorum,Abrittus. etc), unde erau episcopi creştini, cuin^ afost de pildă vestitul Niceta din Remesiana. Meritasil fie relevat faptul că suntem cei mai vechi creştinidin aceste părţi; toate popoarele vecine (Bulgarii,Sârbii, Ungurii. Slovacii, Polonii, Ruşii), s'au creşti- 'nat mult în urma noastră.

Cam in aceeaşi vreme cu Avarii, cari se aşează încâmpia panonică, năvălesc în ţinuturile noastre şiSlavii. Ki sunt neamul care a. avut mai multă influenţăasupra Dacoromânilor, prin faptul că s'au ame-stecat cu aceştia, dându-le un număr însemnat decuvinte. înrâurirea lor se vădeşte insa şi în topo-nimie, in onomastică, în organizarea politică şisocială. Slavii au fo.st asimilaţi de către stră-moşii noştri, în mijlocul cărora au dispărut. Lamiazăzi de Dunăre însă, procesul etnic s'a desfă-şurat invers: acolo, Slavii au fost aceia cari au asi-milat populaţia romanică. Procesul, şi întT'o parteşi într'alta, a durat câteva secole; pe vremea cândnăvălesc Ungurii (896), asimilarea la nordul Du-nării nu era încă isprăvită; ea se încheiase de multînsă când apar Tătarii (1241).

După Slavi, în ordine cronologică, au năvălitBulgarii, întemeind în Moesia, un Stat care în vremeaIui Simeon (893—927), a atins puterea lui cea maimare, pentru ca scurtă vreme după aceea (1018), săfie desfiinţat de Bizantini. Mai norocoşi au fost Un-gurii, cari au izbutit să-si întindă stăpânirea, ple-când din câmpia panonicâ, asupra Ardealului, undedomnea un voevod. român. Prin această ocupare aArdealului, jumătate din poporul nostru a ajunssub o dominaţie străină, care ne-a pricinuit şi subraportul politic şi sub cel sodal-economic, mari pre-judicii. In timp ce la Apus de Carpaţi se întindeauUngurii, la răsăritul lor se exercita stăpânirea unorneamuri turceşti vechi: Pecenegii mai întâi, apoiCumanii. V,a a durat până la năvălirea Tătarilor{U41) şi n'a împiedecat desvoltarea formaţiilor noa-stre politice, a cnezatelor şi voevodatelor dintreCarpaţi şi Dunăre. Astfel constatăm, în 1247, treiformaţiuni de acestea în Oltenia, şi anume cnezatuliui Ioan, al lui Farcaş şi acela al voevodului Lilovoi,şi o formaţiune în Muntenia, voevodatul lui Se-•nestau. Din reunirea acestor formaţiuni — după oprimă încercare neizbutita, a lui Litovoi—ia naş-stere, pe ]a 1300, Ţara Româneasca, sub conducereavoevo/.ilor din stâuga Oltului, a lui Tihomir, şi maiales a fiului său, Baswab întemeietorul. Acesta,prin marea biruinţă dela Posada (1330), unde armataungurească a lui Carol Robert a fost cu totul sfă-râmată, asigură independenţa ţării sale; îi măreşteapoi hotarele, întinzându-Ie spre răsărit, spre «părţiletătăreşti» şi îşi încheie, în 1352, o glorioasă domnie,după ce întemeiase un stat şi o dinastie. Şapte anidupă aceea, în 1359, Moldova care sub Dragoş şisub fiul său Sas, păstrase legăturile cu Ungaria,devine, la rândul ei, independentă, prin puterea lui

Bogdan, descălecătorul din Maramureş. Existau aşddar, în acest moment, două State româneşti, careputeau asigura o desvoltare liberă unei bune \VA\\\a poporului nostru.

Cel de al treilea Stat, la sudul Dunării, înte-meiat, în 1185, de dinastia românească a Astinc~ştilor, şi-a pierdut repede caracterul mixt, rouiutiu-bulgar, pe care-1 avea la început,—Ioniţfi. e îneci.ronat în 1204 ca «rege al Bulgarilor şi al Valahilor»devenind, încă din vremea lui Ioan Asan al 11-lea{1218—1241) 1111 Stat exclusiv bulgar.

Ţara Românească a avut parte, în veacul al XI V-letide un şir de domni destoinici. După Basarab, a iiniml.fiul său, Nicolae Alexandru, care a organizat Insorica munteană, înfiinţând Mitropolia Ungrovluliici,cu Iachint de Vicina, ca prim titular (1359).

A venit apoi Vlaicii Vodă, care a adăugat wtupfi-nirii sale ţara Făgăraşului, peste munţi, şi a făcutpe Unguri să simtă din nou puterea armelor num-tene. Urmaşul său, Radu, e ctitorul marilor îrinuă-stiri ale ţării, Tismana, Cozia, Cotmeana. Fiul luiRadu, Dan, a purtat lupte cu Ungurii şi cu Bulgarii,căzând în lupta cu Şişmau, ţarul acestora din urmă.Iar celălalt fiu al lui Radu, Mircca, este voevodulcare ridică sus de tot prestigiul Statului muntean,VA domneşte timp de 32 de ani (1386—1418), lup-tând necontenit împotriva puterii turceşti, în pliculexpansiune. Repurtează biruinţe strălucite; <levini;,la un moment dat, chiar arbitru în luptele invU-ndenţilor la tronul Sultanilor. U ctitor de lăcaşurisfinte; e bun gospodar, îngrijind de negoţ şi de gos-podăria ţării. Duşmanii înşişi îl admiră; un crouicnral Turcilor îl numeşte «principe, între creştini, ce/mai viteaz şi cel mai ager».

Şi Moldova a avut norocul câtorva cânmutoridestoinici. După Laţco, fiul lui Bogdan descălecătorul,urinează domnii din familia Muşatei; mai îiitiiPetru Voevod, care primeşte zălog Pocuţia dela re-gele Poloniei, apoi fratele său Roman, întemeietoruloraşului cu acelaşi nume şi în timpul căruia Mol-dova se întinde v dela munţi până la ţărmul mării».Şi mai însemnată e figura lui Alexandru cel Bun,contemporanul lui Mircea (1400—1432). In timpulacestuia, ţara progresează, comerţul ia o deosebiţiidesvoltare, lăcaşuri dumnezeieşti se ridica în niiiUiipărţi.

Urmează, în amândouă ţările, o perioada tur-bure, de scădere, Urmaşii lui Alexandru şi acei» ailui Mircea, se luptă între ei pentru tron, clienmiulîn ajutor armate străine şi nedându-se îndărnt nicidela cele mai sălbatice crime. Ţările trebue să plă-tească tribut Turcilor, prestigiul lor este mult acnxul:.După douăzeci şi cinci de ani de asemenea frăinAli-tări, Moldova are norocul să va,dâ pe tronul ei <>excepţională personalitate, cea mai puternică pecare a dat-o neamul nostru, Ştefan cel Mare (14571504), IU reintroduce ordinea, întocmeşte oastea şi .arată tuturor vecinilor că s'a încheiat vremea slă-biciunii şi a umilinţei. Ungurii, în frunte eu craiulMatia, Tătarii, Muntenii lui Radu cel Frumos,I^eşii lui Ioan Albert şi chiar Turcii lui Mohamcd alIl-lea, cuceritorul Coustantinopolului, cunosc ascuţişul

i ST01UA ROMANILOR

Colinului lui Tniiim; Rplsoiulc din rjixiioiiil «Ijii'ic

54ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

IANCU DE HUNISDOAUAXilografie în ediţia din 1488 a Cronicei lui Iohanues de Thuroca

(DupăC. I. ICaradja, Despre ediţiile din 1488 ale Cronicei lui lohautiea de Tlutrocz).

ISTORIA ROMANILOR 55

săbiei moldoveneşti. Faima eroului creşte pretutin-deni; Papa îl numeşte «atletul lui Christos»; cro-nicarii străini îl slăvesc, Dar nu numai pe câmpulde luptă străluceşte Ştefan; el e neîntrecut şi caorganizator şi ca ctitor de lăcaşuri sfinte. Bo-găţia ţării sporeşte; în acelaşi timp, zeci de mă-năstiri şi biserici se înalţă, spre slava celui de sus.Nu mai fusese şi nu va mai fi în istoria Moldovei ovreme la fel. Patruzeci şi şapte de ani a cârmuitţara cu dreptate Ştefan, iar când, în 1504, a fostdus la locul de veşnică odihnă, au simţit toţi cădispăruse nu numai stăpânul Moldovei, dar şi apă-ră to ni I creşti rin taţi i.

In Muntenia, din şirul de domni cari se perindăîn veacul XV, merită o menţiune specială VladDracul (1435—1446), care ia parte la luptele dusede creştini împotriva Turcilor şi fiul său Vlad Ţepeş{1456—1462), care urmează pilda părintelui. T.,asfârşitul veacului se ridică figura lui Radu celMare {1495—1508), reorganizatorul, cit ajutorul pa-triarhului Nifon, al bisericei muntetie şi ctitorulfrumoasei mănăstiri dela Dealul, unul din monumen-tele reprezentative ale arhitecturii religioase muutene.

In veacul XVI, până aproape de sfârşitul lui,Moldova este superioară sub raportul politic. Pildalui Ştefan ce Mare nu rămâne fără urmări. Fiulsău, Bogdan (1504—1517)1 nepotul său Şto/âniţâ{1517—1527), un alt fiu nelegitim, Petru Rareş(1527—1538 şi 1541—1546), mai târziu un Ioan Vodă«cel Cumplit » (1572—1574}, asigură ţării de pesteMilcov, un loc mai înalt din punct de vedere politic,

In Muntenia, mai înseninaţi în vremea aceasta,sunt: Neagoe Basarah (1512—1521), ctitorul bise-ricii minunate dela Curtea de Argeş şi protectorulîntregei ortodoxii şi Radu dela Afumaţi (1521—1529), care a trebuit să se războiască necontenit cucetele prădalnice de Turci dela Dunăre. Sub RaduPaisic (1535—-1545), Brăila este transformată îuraia, aşa cum se întâmplase, mai bine de o sutăde ani înainte, cu Giurgiu şi cu Tur nu. Din acestecuiburi de pe ţărmul stâng al Dunării, Turcii potoricând ameninţa capitala Munteniei; se înţelegeuşor de ce domnii acestei ţari trebuie sâ renunţela iniţiative politice proprii.

Cu atât mai mare apare personalitatea iui MihaiViteazul (1593—1601) care, la sfârşitul veacului,rupe cu această tradiţie şi reînvie vremurile luiMircea şi Ştefan. înconjurat de o boierime puternicăşi vitează, Mihai bate în mai multe rânduri pe Turci(Călugăreni 1595) şi face incursiuni sângeroase peţărmul drept al Dunării; văzând apoi că noul prin-cipe al Ardealului, Andrei Bathory, intră în legă-turi cu Sultanul — ceea ce însemna ca Muntenia săfie prinsă din două părţi de duşmani —, trece cuoastea lui peste munţi şi în marginea Sibiului, laŞelimbâr, sfărâmă oastea lui Bathory. Alba Iuliaprimeşte la 1 Noemvrie 1599 pe biruitor, care iaîn stăpânire Ardealul, ca locţiitor al împăratuluigerman. In primăvara ariuhu următor, Mihai ocupăşi Moldova, gonind pe domnul pus de Poloni, IeremiaMovilă, care-i era de asemenea duşman. In acteledate în vara lui 1600, biruitorul poartă titlul impu-

nător de «voevod şi doimi al Ţării Ungrovlahiei, alArdealului şi al Moldovei». Reunirea celor trei ţăriromâneşti sub aceeaşi stăpânire, n'a ţinut însă decâto clipă; în toamna aceluiaşi an, Mihai lua calea pri-begiei, pentru ca după o ultimă biruinţă asupracelor cari îl trădaseră (Gorăsîău), să cadă în 1601,răpus mişeleşte.

Dar alături de fapta lui Mihai — de ordin politic —,veacul XVI este însemnat şi prin fapte de altordin. I<a începutul acestui veac se introduce ti-parul în Ţara Românească şi apar primele cărţ.i. Iţlesunt scrise îu limba slavă, limba oficială a bisericeişi cancelariei îu vremea aceea. Curând însă, aparşi primele traduceri româneşti ale textelor religioase;ele s'au făcut, după toate probabilităţile, în parteade nord a Ardealului. I,a 1544 apare, la Sibiu, primatipăritură românească; ea va fi urmată, în curând,de seria de tipărituri în aceeaşi limbă, a lui Coresi,diaconul muntean, stabilit la Braşov, Şi în alteoraşe ardelene apar tipărituri româneşti sau slavo-neşti; în schimb, în Moldova, tiparul nu se va in-troduce decât târziu de tot, sub Vasile I,upu. Totîn veacul XVI se cristalizează stilul arhitectonicreligios muntean şi se continuă desvoltarea celuimoldovean, care ajunsese la o deosebită străluciresub Ştefan cel Mare. Istoriografia urmează parcă olinie paralelă cu aceea a acţiunii politice1; bogată înMoldova, sub Ştefan cel Mare, ale cărui fapte uis'au păstrat în mai multe redacţii, ea ia o formămai puţin reuşită îu veacul XVI şi este ca şt inexi-stentă în Muntenia, până îu vremea lui Mihai Vi-teazul, când asistăm la o adevărată eflorescentă,

In Ardeal, unde neamul nostru n'a putut avea oformaţie politică proprie, trebue semnalate douăfapte: mai întâiu încercările ţărănimii, îu 1437 şi1514, de a-şi asigura o viaţă mai oiiienoasă, încer-cări care au dus însă la rezultate tocmai contrariişi apoi, ridicarea unei familii româneşti din părţileHuniedoarei, familie care a dat Statului ungar pe celmai mare general al lui, Ioan de Huniedoara, pe cel maimare rege, Matia Corvimd şi pe umtt dintre ceimai vestiţi arhiepiscopi şi cărturari: pe NicolacOlahul, al cărui nume însuşi îi arată originea.

Veacul XVII are însemnătate în istoria poporuluinostru, mai aîes sub raportul cultural. Din punct devedere politic, nu apare nicio personalitate compa-rabilă cu marii luptători pentru creştinătate, pecari-i dăduserăm în veacurile trecute. Dependenţade Turci este strânsă; domnii noştri însoţesc maiîntotdeauna armatele sultanilor în expediţii, deşiadeseori, cu sufletul, sunt de partea creştinilor,cum s'a întâmplat de pildă, la asediul Vienei (1683).Spre sfârşitul secolului, legăturile cu imperialii cate,îndată după Mihai, fuseseră strânse, pentru a slăbiapoi, sporesc iarăşi, determinate şi de biruinţelepe care aceştia le câştigă asupra Turcilor.

In ordinea culturală, aspectul e mult mai bogatşi original, Are loc, în acest veac, o adevărată înflo-rire a spiritului românesc. I n istoriografie, Moldovae pe primul plan, cu operele lui Grigore UrecJie şiMiron Coslin; în Ţara Românească apar, de aseme-nea, cronicele lui Stoica Liidescii şi Radu Po-pescit.

56 lîNCICI.OPEDIA KO1IANIEI

Se ivesc personalităţi culturale de talia Jiu NicvlaeMiUscu, Dimitrie Canlcmir şi Constantin Cantacu-zino Stolnicul. Se fac, cu grije aleasă, traduceri; setipăresc texte du o însemnătate deosebită, care serăspândesc în câte şi trele ţările româneşti. Se fi-xează limba literară; cităm Biblia lui Şerban Can-taeu/.ino şi cronicele; se arată cu argumente şidovezi istorice, originea noastră romană şi iiuitateaneamului nostru. Se formează uu al doilea stil mun-tean, în ce priveşte arhitectura bisericească, de odeosebită armonie şi eleganţă: stilul brâucovenesc.Vn deosebit murit şi-au câştigat ca protectori şiîndrumători—uneori ca iniţiatori—ai acestei va-riate şi intense activităţi culturale, voevozii MateiJiiisitrt'ii- (rf•• 33—16541, Vtisile Litpu. (1634—165^),Şt-rban CanUicuzino (167S—10SS), şi Constantin Brân-Ct'Vi'llHH ( i b ^ — r / I - f ) .

Tendinţa din ce în ce mai accentuată de a nealătura 5-iiR-rilo; creştine, tendinţă a cărei victimă,nevinovată tntuşi. a fost Brâncoveanu (1714), precumr̂ i justul do răzvrătire făţişă a lui Dimitrie Cautemir,cari-ţi pierdu din această pricină numai tronul, nuîii<s şi viaţa, făcu pe Turci sa încredinţeze domniileŢarilor Româneşti, pentru mai bine de o sută deani. unor oameni pe cari-i considerau complet de-votaţi lor şi cari simt cunoscuţi în istorie sub nu-mele generic (nu întotdeauna justificat însă, deoa-rece unii erau de origine curat românească) de Fa-narioţi, (dela Fanar, o mahala a Constanţinopohilui).Kpoea acestor Fanarioţi durează dela 1711 (în 'faraRomânească 1716), pană la 1821 şi se caracterizează,în ordii'.t'ti politică, prin pierderea a părţi importantedin teritoriul ţărilor noastre: Moldova de sus (im-propriu numită Bucovina), răpită de Austriaci înJ 775 i Mohioi'it dintre Prut şi Nistru (impropriu nu-mită Basarabia), răpită de Ruşi în 1812; Oltenia,răpită temporar de Austriaci (intre 1718—1739).Aceste pierderi teritoriale încheie războaiele purtateîntre Turci, Ruşi şi Austriaci pe pământul nostru>i pe spatele nostru.

ITI ordinea social-eaiiwmică, epoca fanariotă secaracterizează printr'u fiscalitate apăsătoare, dar şiprin desfiinţarea rumâuiei adică a serbiei; în ordineacitlluralâ, prin accentuarea influenţei occidentale,in primul rând a celei franceze şi printr'o serie delucrări istoriografice, de mai mică valoare — ex-cepţie face Neculce — decât cele ale veacului ante-rior, dar adăugând, faţă de acelea, şi unele elementegengrafico-statistice.

Jn Ardeal, in veacul al XYJII-lea, trebuesc relevatedouă fapte: mai întâi, consecinţele de ordin cul-tural ale udului Unirei, prin întemeierea de şcolişi trimiterea de tineri ta studii la Roma; apoi miş-carea Ini Haria, Cloşca şi Crişan (17S4) pentru îm-bunătăţirea soartei ţăranilor, mişcare reprimată sân-geros, ca şi celelalte mai vechi.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, în 1821, punecapăt epocei fanariote. Această revoluţie are, înprimul rând, 1111 caracter social: e mişcarea ţărănimiiexploatate de pătura conducătoare şi strivite subpovara impozitelor; ea are însă, mai ales în parteaei finală, şi un caracter naţional, fiind o reacţiune a

elementului autohton, împotriva Grecilor favorizaţide domnii fanarioţi. Tudor cade victimă credin-ţelor sale: această jertfa are însă drept unnare_ re-stabilirea, după mai bine de o sută de ani, a domniilorpământene, în persoana lui loniţă Sandu Stimteti înMoldova şi a lui Grigore Ghica în Ţara Romanească. Kînceputul renaşterii româneşti, care în latura politică,va duce la Statul naţional unitar de astăzi.

Această renaştere politică are un însemnat sprijinîn renaşterea culturală, determinată, în mare măsură,de contactul nostru din ce în ce mai strâns cu apusulluminat. Fiindcă e bine s'o spunem apăsat, mai ulc.i1*11 vremurile turburi de azi, pentru noi, lumina. 11venit întotdeauna, în toate epocele istoriei noasLiv,dela Apus, nu dela Răsărit. Tinerii ardeleni trimişiîn şcolile dela Roma, feciorii de boieri din Principatecari încep să-şi facă studiile în Apus, în Franţa, hiItalia, în Germania, aduc în ţară, odată cu o pre-gătire tehnică, de specialitate, şi ideile noi, gene-roase ale vremii. începe în ţările noastre o efer-vescenţă politică şi literară, ale cărei rezultate suntcristalizarea şi afirmarea clin ce în ce mai putei'iiicsia ideilor de libertate şi de imitate naţională. Con-ştiinţa de sine, alimentată de sentimentul vechimeinoastre în Dacia şi a originei noastre, este în plinitcreştere; ea dă o îndreptăţire în plus, revendicărilornoastre legitime.

Intre timp, se produce războiul ruso-turc din 1828iBzq, încheiat prin tratatul dela Adrianopol. Dacăprin acest tratat, influenţa rusească devine prepon-derentă în Principate, în schimb însă, sub raporlulteritorial, recăpătăm cele trei raiele (lela Dunăre şisub raportul economic, incepe o nouă e-rîi ck- p r o s t i , ,ritate, de neîntreruptă desvoltare a africii lUu4f.""fnacelaşi timp, Regulamentul Organic, apărând dreptu-rile boierimii în ordinea politică şi socială, asigurătotuşi un început de administraţie modernii şi dfiputinţa creării unui sâmbure de oaste naţională,

In timpul domniilor regulamentare [Mihail Slttrdmîn Moldova 1834—1849 Ş* Alexandru Ghica 1H34-1842 ţi Gheorghe Bibescu 1S43 —1848 în 'paraRomânească), se fac o serie de îmbunătăţiri în or-dinea materială, tehnică şi au loc unele manifestăriculturale importante şi semnificative [Academia Mi-hâileană şi revistele Dacia Literară şi Propăşirea laIaşi, Magazinul istoric pentru Dacia al lui BălceKCuşi Lauriau, la Bucureşti). Acestea clin urmă aratăprogresul ideilor de libertate şi unitate naţională şiîn acelaşi timp, creşterea spiritului de opoziţie îm-potriva tutelei ruseşti, tot mai apăsătoare şi aro-gante. Terenul era aşa dar pregătit, pentru ca atuncicând la 1848 izbucnesc în apusul Europei mişcărilerevoluţionare, ele să găsească imediat imitatori şi înŢările noastre. Insurecţia izbucneşte în câte şi treleţările, în Muntenia, în Moldova şi în Ardeal, avândpretutindeni un caracter politic-social, iar în Ardeal,în plus, şi un caracter naţional. Mişcarea din Mol-dova este înăbuşită dela început; cea din Munteniadupă câteva luni, fără să fi putut realiza vreo re-formă esenţială şi durabilă; mişcarea din Ardeal,după câteva ciocniri cu Ungurii, în care se distingeAvram lancu, este şi ea lichidată. Deşi rezultatele

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

Xl^AfîOH BASAKAH CT! l 'II. 'l, sAlI'J'KC)llOrt]i:îI'ri'siKă ilulii Mâtiustli'i'ii Dioiiisiu, Jhmlclt 1 Allins

ISTORIA ROMANILOR 57

imediate, îu nichtna din ţări, n'au corespuns nicipe departe speranţelor pe care şi le făuriseră revo-luţionarii, nu e mai puţin adevărat totuşi că miş-carea n'a rămas iară urmări. In Ardeal, Româniiau obţinut drepturi; li s'nu acordat o mitropoliepentru uniţi şi, ceva mai târziu, una pentru ortodocşi,Pe de altă parte, conducătorii mişcării clin Princi-pate, mai ales cei din Muntenia, făcură cunoscuteîn Apus, dorinţele poporului românesc, lupta sapentru libertate. Această propaganda aven să deacele mai bune rezultate peste câţiva ani, atuncicând se va încheia, la Paris, tratatul care punecapăt, războiului Crhueii (185O). Se va prevedeaanume, prin acest tratat, că viitoarea organizare aPrincipatelor se va face pe temeiul dorinţelor liberexprimate de delegaţii populaţiei respective, dele-gaţi întruni ţi m două Divanuri ad-hoc, unul la Bu-cureşti, altul la Iaşi. In acelaşi timp, pentru o ra-ţiune de ordin european, îndepărtarea Rusiei delagurile Dunării, spre a asigura libertatea comerţului,tratatul dela Paris înapoia Moldovei trei din judeţelede miazăzi, anume Cahul, Ismail şi Bolgrad.Procesului de desagregare teritorială din epoca fa-nariotă, îi urmează aşa dar, începând din 1829, unproces invers, de integrare teritorială,

Dorinţele Divanurilor ad-hoc, a căror liberă ex-primare se încercase mai întâi a se zădărnici, cu-prindeau între altele, Unirea Principatelor şi Domndinlr'o familie străină, spre a se pune capăt luptelorpentru tron. Convenţia dela Paris {1858), nu admisedecât îhtr'o mică măsură aceste dorinţe, acordândtitlul de Priucipatele-Unite, cu o Comisie Centralăla Focşani, care să pregătească legile şi măsurile co-mune şi cu putinţa de a întruni într'un singur corpostile celor două ţări, dar specificând în acelaşi timpcă vor fi domni deosebiţi, aleşi dintre băştinaşi.Totdeodată, convenţia stabilea egalitatea tuturorcetăţenilor în faţa legilor, desfiinţând astfel privi-legiile şi titlurile de nobleţe. Pe temeiul hotărîrilovluate la Paris, se procedă la alegerea domnilor;patriotismul înaintaşilor noştri, dorinţa lor fierbintede \uiire, găsi modalitatea ea, respectându-se literaconvenţiei, să se împlinească totuşi gândul unuiîntreg popor. Şi astfel, colonelul Alexandru IonCuza, a cărui atitudine în timpul operaţiunilor pre-gătitoare ale Divanurilor ad-hoc, impusese tuturor,fu ales cu unanimitate, domn în amândouă Princi-patele ; mai întâi la Iaşi (5 Ianuarie 1859) apoi laBucureşti (2>| Ianuarie, acelaşi an).

Domnia lui Cuza a ţinut puţin: numai 7 nni; esteînsă una din cele mai rodnice ale întregei noastreistorii. Mai întâi, el a desăvârşit unirea, obţinândrecunoaşterea acestui fapt! precum şi a noului numede România, din partea Turciei şi a marilor puteri;apoi, ajutat de Mihail Kogâlnkeanu, unul din ceimai însemnaţi oameni de Stat ai noştri, seeularixăbunurile mănăstireşti făcând să intre în patrimo-niul Statului, t) parte însemnată din suprafaţa ţariişi împroprietări pe ţărani, prin lovitura de Statdela 2 Mai 1864. Aceste fapte îi creaseră o marepopularitate, mai ales în pătura rurală. Avea însă,din cauza unor defecte personale, şi mai ales

din cauza anturajului său, si duşmani, Cu/.a decla-rase singur, după ce făcuse reformele, că egata să părăsească domnia, pentru a da putinţăsă se îndeplinească şi cenlaltîi dorinţa a dîvanuviUn-ad-hoc: domn dinlr'o familie străină, ^i cu siguranţăcă ar fi făcut-o, dacă nu i-ar fi huit înainte grupulde nemulţumiţi cavi, atrăgând de pmtea tor gardapalatului, ce-ţ>i calcă astfel jiirfuiiftutiil de credinţăşi-şi pată onoarea, .sili pe Cuşca, în noaptea de 11 I'e-vruarie 1866, să abdice. In locul sun hi ales, cu imensamajoritate a voturilor plebiscitului instituit în acest;scop şi cu aprobarea putorilor apusene, tânărulprincipe Ctirol de Hoheimilierii-ftignuiringen. Ajunsîn ţara, după o călătorie nu Lipsita de riscuri, înte-meietorul actualei dinastii intră în Bucureşti înziua de 10 Mai şi, în faţa Parlamentului, junimicredinţă legilor ţării, declam că din momentul ce apus piciorul pe pământul românesc, a devenit românşi că-şi va face ca atare întreaga datorie.

I,unga şi rodnica lui domnie, peste 48 de ani, ceamai lungă domnie din câte cunoaşte istoria noastră,a dovedit-o cu prisosinţă, Primii ani, până în1871, au fost cei mai grei, cu o continuă uestabili-tate ministerială, cu greutăţi financiare şi cu urişi intrigi de partid, care nu se sfiau aă atacechiar pe principe, Odată cu guvernarea lui LascârCalargin (1M71—1876}, situaţia se îmbunătăţeşteînsă, finanţele se îndreaptă,• se cnnstruesc căi fe-rate şi se reorganizează armata. încă dela început,gândul lui Carol 1 fusese să facă ţara indepen-dentă, să înlăture suzeranitatea turcească, Pri-lejul se iveşte în 1877, când Rusia, spre a veniîn ajutorul creştinilor din Peninsula Balcanică, de-clară razboiu Turciei. Deşi o marc parte clin oameniinoştri politici erau de părere să păstrăm neutrali-tatea, totuşi Principele Carol, de acord cu primulsău ministru Ion Brătianu, hotărăşte participareala războiu şi ajutorarea armatei ruseşti care, după orapidă înaintare iniţială, suferise două înfrângeriserioase la Plevna. In jurul acestui oraş din Bulgaria,armata română a câştigat, cu preţul sângelui, in-dependenţa ţării. Ea ne-a fost recunoscuta apoiprin tralalul dela Berlin (1878), care ne-a impus însă,retrocedarea celor trei judeţe basiuaheuc, dâudu-neîn schimb Dobrogea. Urmarea îircască a. războiuluia fost proclamarea regatului (if>8r). A urmat apoi operioadă de continuă înzestrare tehnică a ţării, deorganizare economică, de progres cultural. Ştiinţele,arta, literatura iau o remarcabilă desvoltare. Şisub acest raport, domnia • lui Carol 1 a fostbinecuvântată. E deajuns să pomenim numele luiIîminescu, Creangă şi Caragiale îu domeniul literar,al lui GHgorescn, Andreescu şi Luchian în cel ar-tistic, al lui Maiorcsat şi Htisde-u în cel ştiinţific, casă ne dăm seama de marele progres înfăptuit, Mo-mentul culminant al domniei înţeleptului rege, afost fără îndoială în .1913, când în urina ctltnpanicidin Bulgaria, prim-ministru fiind Tiln Maîorescu,am hotărît, la jiucureşti, pacea hi snd-estttleuropean şi am sporit teritoriul ţării cu Dobrogeanouă, asigurând astfel un hotar strategic faţă deBulgari.

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

Peste un an numai, în Iulie 1914, izbucnea răz-boiul mondial. In Septemvrie acelaşi an, RegeleCarol I închidea ochii, după ce prezidase Consiliulde Coroană, care hotărîse neutralitatea armată. I,asape tron, într'im ceas de grea cumpănă, pe regeleFerdinand, căruia contemporanii, printr'o dreaptăcaracterizare, i-au spus «cel leal». Istoria, ratificândacest titlu, va trebui să adauge suveranului întregitorde neam şi ţară şi pe acela de «cel bun». După doiani de neutralitate şi după ce — prim-ministru fiindIon I. C. Brâtianu—se încheiase cu puterile qua-druplei înţelegeri un tratat, care ne asigura teri-toriile din monarhia austro-ungară locuite de fraţiinoştri, am intrat în râzboiu, în ziua de 15/28 August1916. Iu câteva săptămâni, aproape o treime a Ar-dealului era în mâinile noastre. Atacaţi însă, pe urmă,de forţe superioare şi mai ales superior înzestratecu mijloace de luptă moderne, a trebuit să ne re-tragem şi retragerea n'a putut fi oprita decât pentrucâtva timp, pe crestele Carpaţilor. I,a începutuliernei, frontul s'a stabilizat pe linia Şiretului inferiorşi în munţii Moldovei. Aci, au avut loc apoi, în 1917,luptele eroice dela Mărâşti şi Mârăşeşti, Trădaţi deRuşi, cari în prima fază a campaniei primiseră in-strucţiuni să se retragă, iar în cea de a doua, subinfluenţa ideilor revoluţionare, nu mai voiau sălupte, izolaţi de marii aliaţi din Apus, am fost ne-voiţi să încheiem mai întâi un armistiţiu şi apoipacea dela Bucureşti (1918), care prevedea dure-roase pierderi teritoriale şi o adevărată robie eco-nomică. Această pace n'a fost însă ratificata, • aşaîncât n'a avut valoare din punct de vedere legal.De altfel, la câteva luni numai după aceea, prinînfrângerile suferite pe frontul din Apus şi în Bal-cani, războiul era pierdut de Germani şi aliaţii lor.Anahronicul Stat austro-ungar se desmembră, La28 Noemvrie igiS, Moldova de sus (Bucovina),- prinsfatul ei naţional, proclama unirea necondiţionatăcu România; la 1 Dechemvrie, adunarea dela Alba-lulia hotăra, la rândul ei, alipirea Ardealului şi Ba-natului, a Crişanei şi a Maramureşului, la ţara mumă.Mai înainte încă, în vremurile grele din primăvaralui 1918, avusese loc unirea cu Moldova dintre Prutşi Nistru (27 Martie). Printr'o cumplită jertfa desânge, dar şi printr'o minunată potrivire dumne-zeiască, toate ţinuturile locuite de neamul nostruse întruneau laolaltă, alcătuiau un singur Stat,România Mare. Până să ajungem însă a iscăli tra-tatele dela Trianon şi Saint-Germain eu I,aye, carecuprindeau recunoaşterea internaţională a alipiriiteritoriilor de dincolo de Carpaţi, a trebuit să mai

respingem un atac al Ungurilor bolşevizaţi, carieiînchipuiau că pot opri astfel desfăşurarea unuiproces fatai. Trupele noastre din Ardeal svârlirfipeste Tisa pe duşman şi urmărindu-1 cu repeziciune,intrară în Budapesta, care rămase câteva luni (4 Au-gust—16 Noemvrie 1919), sub ocupaţie românetiHoii,A fost singura capitală a puterilor centrale ocupaţiiprin luptă în timpul războiului. Iîra nu tuinmi nsatisfacţie pentru îndelungatele suferinţe ale ţăni-nilor valahi de peste munţi, dar şi un serviciu pecare l-ani adus Europei, stârpind acest post înainta I.al comunismului.

După semnarea tratatelor de pace, după ce pu-terile aliate recunoscură şi unirea Moldovei dintivPrut şi Nistru, atenţia conducătorilor se îndreptaasupra marilor probleme interne, asupra vindecăriirănilor pe care le lăsase în gospodăria ţării războiul,ca şi asupra consolidării statului naţional. Se votareforma agrară, aducându-se astfel la îndeplinii^făgăduiala regelui Ferdinand dată ţăranilor soldaţiîn 1917, câ vor fi împroprietăriţi. Se repară şi sucompletă utilajul tehnic, se ridicară scoale. Votuluniversal fusese acordat încă mai înainte.

Refacerea, date fiind posibilităţile pământuluinostru, nu se produse însă aşa de repede cum «'tirfi cuvenit, între altele şi din cauza lipsei unei puter-nice concepţii etice a elementelor politice conducă-toare. Intre timp, regele întregitor de ţara mini(Iulie 1927). Tronul ramase, nu principelui moşte-nitor Carol, ci fiului acestuia Mihai, care nevârstnio.fiind, se institui o regenţă. Ea dură până în lunii!1930, când, răspunzând unei dorinţe instinctive 11poporului—o conducere unitară e întotdeauna di!preferat uneia tricefale, — principele Carol se în-toarse din exilul în care rămăsese mai bine de patruani şi în, mijlocul unei mari însufleţiri, se sui pe trouulpărintelui şi bunicului său.

In cei şase ani de domnie ai regelui Carol al II-Ieafie ei urmaţi de mulţi alţii, —trei probleme au stalpe primul plan: problema înarmării, cu aspecte a tulde diverse şi care constitue chezăşia unei vieţi naţio-nale independente, problema financiară, anii aceştiacorespunzând tocmai cu anii de criză mondială, şiproblema culturii care, pe drept cuvânt, e încoro-narea şi justificarea vieţii unui popor. In uccluştimp se observă o accentuare tot mai puternică aconştiinţei şi a sentimentului naţional, menite niicreeze — aşa cum s'a întâmplat sub ochii noştri şicu alte popoare, un nou ideal neamului românesc.

C. C. g.

ENCICLOPEDIA ROMÂNEI

DACIA PREISTORICA( Din paleolitic pln§la 512înainfe de Cri&

LegendaLocalităţi mai importante unde s'audescoperiri 31 sapâftirf p?eiafaricB

ŢĂRILE ROMÂNEŞTI SUB MlHAl VITEAZUL(1600)

ŢĂRILE ROMÂNEŞTI IN( T r a t a t u l dolB Paria.)

A . Cele Ireijudelo Cshullsmailşi Bolgrad dale pnin (rstalul dela Paris (1856).

B , RaiHlele Turnului .Giurgiului şi' Brăilei ne-au fos)retrocedare prin tratatul dela Aifr-ianopol (1829).

LACIA TRAIANA

&litfjji maiimpOrJanteDrumuri

ŢĂRILE ROMÂNEŞTI IN 171fl( P a c e s d e l a Pojanevao.)

0. Raiaua Holtnulut

10

ROMÂNIA LA187Q(Trnlalul dela Berlin.)

ŢĂRILE ROMÂNEŞTI IN TIMPUL NĂVĂLIRILOR BARBARE ŢĂRILE ROMÂNEŞTI INVRKMEAUJ1 MJUCEA CEL BĂTRÂN

Ţ Ă R I L E R O M Â N E Ş T I LA i775 ŢĂRILE, ROMÂNEŞTI I A iH\Z

ROMÂNIA IN 1913( T r a f ă t u l d e l a B u c u r e ş t i }

ROMÂNIA DE ASTÂZJ

litptodiieerea intertwti