TIPURI DE DROGURI

Haşişul şi marihuna

Droguri din această categorie de substanţe: Haşişul (engl. "pot", "shit") este răşina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepă (Cannabis). Haşişul se comercializează în "bulgări" solizi sau plăci presate şi se prezină - în funcţie de ţara de origine - în nuanţe de culoare roşie, maron, verde sau negru. Marihuana (engl. "grass", "kif", "Heu", rom. "iarbă") este un amestec din frunze, tulpini şi inflorescenţe mărunţite ale aceleaşi plante, ce are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin.

Forme de consum: Haşişul şi marihuana se fumează în formă pură sau în amestec cu tutun. Inhalate profund cu fumul, substanţele active sunt absorbite de Organism prin capilarele pulmonare. Efectul se instalează după circa 10-20 de minute după începerea fumatului. În cazul consumului de fursecuri cu haşiş, ceai sau produse de confetărie cu conţinut de haşis, efectul se instalează mai târziu (după 1 - 2 ore).

Substanţe active: Tetrahidrocannabinoidele (THC) sunt substanţele psihoactive ale acestor produse vegetale. Substanţele active din cannabis au o istorie îndelungată şi plină de tradiţie, ca medicamente. În ţările Orientului şi Americii latine, aceste substanţe sunt puternic răspândite şi au indicaţii de consum medicale şi mai ales sociale.

Efecte şi pericole în caz de abuz: Efectele biologice actuale ale cannabisului sunt reduse şi aproape nesemnificative. Au fost constatate următoarele efecte: creşterea frecvenţei pulsului, o umplere mai puternică a vaselor conjunctivale (vasele sanguine de la nivelul conjunctivei ochiului), modificarea fluxului sanguin cerebral corespunzătoare stărilor de meditaţie şi concentrare. De asemenea, pot apărea simptome ca: scăderea tensiunsii arteriale, uscarea mucoasei nazale şi faringiene, vomă, diaree şi senzaţie imperioasă de foame. Efectele psihice ale substanţelor active din cannabis depind în mod decisiv de personalitatea şi mediul social al consumatorului. Se descriu diferite faze ale stării tipice de euforie (engl. "cannabis high", "social high"). Printre efectele iniţiale se numără adesea o stare

de agitaţie, însoţită ocazional de stare de tensiune şi anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzaţie plăcută de siguranţă şi ocrotire (germ. Geborgenheit). Urmează stări introspective şi echilibrate, de un calm deosebit. Alteori pot apărea oscilaţii ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică intensificarea percepţiei mediului extern şi intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relaţiilor de grup. Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare ("Rauschzustand") poate duce la perceperea defectuoasă a realităţii obiective. Consumatorul nu face faţă întotdeauna intensităţii trăirilor noi, ceea ce poate avea ca şi consecinţă apariţia unor stări de anxietate severă. Ameţeala după cannabis nu are aceeaşi evoluţie în toate cazurile, există şi stări euforice atipice. Uneori, consumul de cannabis poate simula, agrava sau declanşa psihoze schizofreniforme.

Potenţialul de a crea dependenţă: Dependenţa fizică de substanţele active din cannabis nu a putut fi demonstrată până în prezent. Aparent, nu există simptome de sevraj fizic pur după oprirea consumului. Chestiunea dependenţei psihice este dificil de apreciat şi depinde de definiţia termenului. Tiparele comportamentale ce apar în prezent în urma consumului de cannabis corespund definiţiei de "drug dependence" (dependenţă de droguri) formulată de OMS: "Dependenţa psihică şi/sau fizică a unui individ de un drog, consumat periodic sau continuu." Majoritatea consumatorilor iau haşiş sau marihuana aproximativ o data � de două ori pe săptămână, de regulă într-un "peisaj social" în care, în trecut, ar fi fost obişnuit consumul de alcool. De regulă, această categorie de consumatori poate abandona consumul de cannabis fără a suferi de simptome de sevraj psihic, timp de mai multe săptămâni/luni. Creşte însă numărul consumatorilor care fumează zilnic şi a căror ritm de viaţă, sentiment de siguranţă şi stare generală este sensibil tulburată fără droguri. La astfel de consumatori, renunţarea după o lungă perioadă de abuz poate duce la nelinişte, alterarea stării psihice şi tulburări de somn. Timpul de înjumătăţire al THC la persoanele neobişnuite cu haşişul este de 50 până la 60 de ore, în timp ce la persoanele obişnuite scade la aproximativ jumătate. Această observaţie sugerează o toleranţă semnificativă în cazul consumului cronic al substanţei.

Consecinţe pe termen lung: Până acum, nu au putut fi demonstrate modificări organice majore. Riscurile pentru sănătate sunt apreciate, în ansamblu, a fi mai mari decât care apar în cazul tabagismului. Cercetările au evidenţiat modificări hepatice, pulmonare (conţinutul de gudron al substanţei inhalate prin fum este mult mai mare ca la tutun) şi mai ale ales psihotice. Comunicările despre modificări ale echilibrului hormonal, sistemului enzimatic, sistemului imunitar şi la nivelul materialului genetic uman nu au putut fi demonstrate experimental până în prezent.

Opiacee

Opiacee - Opiumul şi substanţe înrudite: Cultivarea macului (din care se extrage opiumul) se face pe suprafeţe întinse, cu precădere în Orientul apropiat, mijlociu şi îndepărtat. După perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară ce conţine seminţele acesteia. După o maturare de circa 10 zile, capsulele se incizează şi se recoltează un latex alb, lăptos. Prin uscare, acesta se colorează spre maron şi se întăreşte, dobândind o consistenţă asemănătoare cauciucului. Această formă brută a opiumului se modelează în bulgări, sau aşa-numite "pâini". Culoarea oscilează între maron şi negru. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiumul conţine aproximativ 40 de substanţe active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina. Morfina se extrage direct din macul alb (germ. Opiummohn) sau din produsul intermediar.

Heroina se extrage prin transformarea morfinei obţinute din opiumul brut, adăugându-se diferite substanţe chimice într-un proces chimic simplu, în mai multe etape. Pentru acest procedeu sunt necesare, în general, doar cunoştinţe de bază în chimie. Gradul de puritate al heroinei însă este în relaţie directă cu priceperea şi experienţa chimistului care o prepară. În ciuda unor procedee de bază şi a substanţelor chimice obligatorii pentru obţinerea heroinei, chimistul are o marjă de libertate suficientă în aplicarea unor metode de producţie individuale. În consecinţă, formularea heroinei oferite pe piaţa consumatorilor de droguri poate fi diferită, în funcţie de:

• formularea în timpul procesului de producţie (bulgăre, granule, pulbere)

• substanţele chimice şi adjuvanţii adăugaţi, ce determină variaţii ale culorii, precum şi

• variaţiile în compoziţia chimică.

Heroina pură, "neîntinsă" ajunge foarte rar pe piaţă. De multe ori, laboratoarele de preparare adaugă încă din producţie anumite substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte. Astfel, s-a constatat adaosul de stricnină. Această substanţă, utilizată printre altele ca rodenticid, are efect stimulator, administrată în cantităţi mici. Consumatorul ar putea, astfel, conştientiza mai bine trăirile din timpul stării de euforie (germ. Rausch). Acelaşi efect stimulator îl are şi cafeina, frecvent adăugată heroinei. Făcând abstracţie de aceste amestecuri preparate în laborator, traficantul "întinde" adesea marfa cu glucoză, lactoză, acid citric sau substanţe farmaceutice (de ex. paracetamol - subst. activă: acetaminophen, n.tr.). Dacă traficantul însă nu are la dispoziţie nici unul din aceşti excipienţi, nu ezită să utilizeze alte substanţe, deosebit de periculoase. Astfel, au fost determinaţi chiar şi detergenţi, insectidice, var ş.a.

Forme: - pulbere albă - beige-brună (sau granule, ca de ceai solubil, la heroina din Hongkong) Heroina nr.1: heroină Heroina nr.2: amestec de morfină şi heroină Heroina nr.3: heroină cristalizată cu puritate de 30-60% (Hongkong Rocks) Heroina nr.4: heroină deosebit de concentrată din Turcia, de puritate de până la 90% ("miere turcească")

Toxice utilizate: Dolantina: un antialgic sintetic care acţionează similar cu morfina şi dă, de asemenea, dependenţă Codeina. monometileter al morfinei, componentă principală a multor sucuri expectorante Metadona: opiaceu sintetic cu structură similară heroinei (mijloc de substituţie) Tilidina: morfină sintetică, substanţa activă din Valoron N Fentanil: Grup de substanţe cu efecte puternice, care sunt utilizate, de exemplu, ca narcotice (în medicină - n.tr.), dar şi ca droguri sintetice (heroină sintetică).

Forme de consum: Opiaceele pot fi înghiţite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau administrate ca supozitoare. Heroina fie se prizează, se inhalează (metodă numită "hailing" sau "blowing"), ori se injectează intramuscular, subcutan (în ţesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai frecvent. Pentru injecţia intravenoasă, se plasează într-o lingură o cantitate de 50 - 150 mg heroină în apă; amestecul se încălzeşte până când cea mai mare parte a substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de heroină filtrează apoi soluţia obţinută printr-un tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o aspiră într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un dependent de heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentraţie medie. Injecţiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.

Efecte şi pericole apărute prin abuz: Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în schimb are un efect analgetic de cinci până la 10 ori mai puternic. În acelaşi timp, heroina este şi puternic euforizantă. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în sensul eliminării fricii şi proastei dispoziţii. Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea, consumatorii relatează un episod de "flash" (engl. trăsnet), un flux dinamic, de plăcere ce cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia sanguină. Totalitatea efectelor resimţite de către cei care consumă aceste droguri se mai numeşte "kick" (energie, avânt, putere mobilizatoare). Termenii sugerează funcţia puternică de amplificare a senzaţiilor prin care aceste opiacee pot domina comportamentul persoanei dependente, mai ales dacă sunt administrate injectabil. Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac, indiferent de drogul administrat. Este apreciată senzaţia ce o dă acul înţepător, "simţi oţelul". Se injectează orice: de la comprimate dizolvate, metadonă, coniac până la apa de baltă. Cantitatea zilnică necesară de opiacee depinde de tipul substanţei şi gradul de obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic. Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive. Efectul dozei unice dispare mai repede ca la morfină. Durata efectului este de două-trei ore, spre

deosebire de morfină: cinci-şase ore. Corespunzător, fenomenul de sevraj se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor respectiv a cantităţii injectate per doză trebuie crescută mai repede, decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite "infracţiuni de procurare". Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe. Având în vedere marja de siguranţă îngustă a heroinei, adică a diferenţei mici între doza suportabilă şi cea toxică, se constată frecvent intoxicaţia cu heroină, caracterizată prin pierderea cunoştinţei şi depresia respitarorie, precum şi prin colapsul circulator şi frecvenţa cardiacă extrem de joasă. Depresia respiratorie este principala cauză de deces prin supradozare.

Potenţialul de dependenţă: Administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate determina, în împrejurări favorizante, dependenţa, cu toate consecinţele ulterioare. Capacitatea de a da dependenţă a heroinei este extrem de mare, mai mare decat la orice altă substanţă. Inhalarea şi prizarea de heorină duc, de asemenea, la dependenţă.

Consecinţe pe termen lung: Dependenţii de heroină prezintă, conform experienţei clinice, o stare generală puternic alterată.

Spectrul îmbolnăvirilor asociate cu consumul de droguri este larg: - abcese ale extremităţilor - carii dentare şi leziuni asociate - reducerea masei musculare - modificări trofice şi leziuni la nivelul picioarelor - scabie - ulceraţii şi flebite (inflamaţii ale venelor) la nivelul membrelor inferioare - bronşite purulente - pneumonii - boli cu transmitere sexuală - crize psihiatrice/comportament suicidar - infecţia HIV

- tuberculoza - hepatita virală A/B/C Infecţia cu virusul hepatitic C şi B constituie o problemă deosebită la dependenţii de droguri. La Frankfurt, de exemplu, infecţia cu virusul C apare la 95% din pacienţi, iar permeabilitatea infecţiei cu virusul B este de 82%. Deoarece aceste boli se cronicizează foarte des - hepatita B în circa 20% din cazuri, iar hepatita C in 70% din cazuri, se poate presupune că aproximativ 75% din dependenţii de heorină suferă de hepatită cronică. Evoluţia este adesea nefavorabilă, având în vedere că sistemul imunitar este slăbit la cei mai mulţi dintre consumatori, printre altele printr-o infecţie concomitentă cu HIV, sau prin suprasolicitarea ficatului în urma consumului de alcool sau consumului abuziv de alte substanţe. Astfel, tot mai mulţi pacienţi suferă de afecţiuni dintre cele mai severe. La femei, de regulă apare o amenoree secundară (absenţa ciclului mentrual) care este reversibilă după mai multe luni de abstinenţă forţată. Libidoul şi potenţa sunt reduse semnificativ. Legat de amenoreea frecventă la femei, aceasta lasă adesea să treacă, neobservată, o sarcină. Sarcina se observă doar într-un stadiu avansat. Nou-născuţii din mame dependente prezintă un sindrom de abstinenţă neonatal care apare, de regulă, la 12 - 48 de ore, ocazional la 96 de ore după naştere. Tabloul clinic al acestui sindrom include în primul rând insomnia, exagerarea reflexelor, tremoorul (tremurătura involuntară), vărsături, hiperactivitatea, tonus muscular crescut, dispnee, febră şi diaree. Mai rar pot apărea: strănutul, transpiraţiile şi crizele convulsive. Sindromul periclitează în mod serios viaţa nou-născutului.

Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără un domiciliu stabil sunt coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi de heroină. Majoritatea consumatorilor prezintă, pe lângă boala de dependenţă, şi o afecţiune psihică. Dependenţa ca boală poate fi considerată, în acest caz, o încercare de autovindecare prin automedicaţie (de exemplu, în cazul unor tulburări posttraumatice cronice după repetate abuzuri sexuale şi fizice grave trăite în copilărie).

Halucinogene

1. LSD (LSD=dietil-amina lisergic, LSD 25) Substanţa activă se dizolvă în lichide, într-o anumită concentraţie, şi se aplică apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă, bucăţi de pâslă, bucăţele de hârtie, tablete sau capsule) în vederea consumului. Cele mai cunoscute variante de LSD: Happy Faces: Nume de fantezie a unui produs "underground" (din lumea interlopă) Mini-Trips: Substraturi de dimeniuni minuscule (de ex. gelatine), impregnate cu LSD şi care, datorită dimensiunii lor reduse, se pretează foarte bine la traficul ilegal. Purple Haze: Variantă de LSD, denumită astfel după o piesă de muzică rock a muzicianului de culoare Jimi Hendrix, la râdnul său mare consumator şi victimă a drogurilor Sunshine Explosion: Nume de fantezie a unui produs deosebit de puternic. Comic-Trips

Efecte chimice şi fiziologice: Dacă e să privim efectul farmacologic al LSD la om, ne impresionează doza minimă suficientă pentru a modifica profund trăirile timp de 8 - 12 ore. În medie, sunt necesare numai 100 micrograme. Un gram de LSD ar fi de ajuns pentru a oferi senzaţii tari cu LSD tuturor locuitorilor unui oraş cu 10.000 de locuitori. Marja de siguranţă a LSD este foarte mare; cantităţi de până la 3000 de micrograme pot fi suportate de organism, în majoritatea cazurilor, fără consecinţe negative. Pe de altă parte, cantităţile de LSD produse azi în laboratoare improvizate în bucătării nu sunt întotdeauna pure. Administrat oral, efectul LSD începe să se instaleze după circa 45 de minute. Injectat intravenos, efectul apare la doar câteva minute. Efectele evidente ale LSD sunt mai ales asupra trunchiului cerebral şi diencefalului, în primul rând asupra sistemului limbic şi sistemului reticular (activator ascendent - n. tr.). Aceşti centri cerebrali coordonează reacţiile emoţionale la stimuli externi şi influenţează selectarea informaţiilor provenite din mediul nostru înconjurător, ce sunt transmise către creier prin organele senzitive. Efectul LSD asupra centrilor vegetativi nu este puternic, dar sesizabil. Pupilele se dilată (ceea ce poate duce la fotofobie în cazul luminii puternice), iar ocazional se constată greţuri şi vărsături, ceea ce indică faptul că LSD irită centrul vomei din trunchiul cerebral. Interesantă, din punct de vedere farmacologic, este toleranţa ce se instalează destul de rapid. Cine ia LSD în doze constante, timp de mai

multe zile, nu mai simte efectul din a treia zi. Fie că se creşte doza, fie se face o pauză de câteva zile, până la refacerea sensibilităţii faţă de substanţă. Aproape toţi oamenii care au încercat măcar odată substanţe halucinogene, descriu, ca primă modificare psihică, strălucirea crescută a culorilor. Halucinaţiile declanşate de LSD nu sunt, defapt, decât pseudohalucinaţii, consumatorii fiind aproape întotdeauna conştienţi de faptul că impresiile trăite nu sunt reale. Numitorul comun al efectului psihogen al tuturor halucinogenelor cunoscute până acum poate fi considerat abolirea stabilităţii lumii noastre interioare, tulburând percepţiile noastre, strict constante în mod normal. Într-un fel, LSD permite revenirea la o stare infantilă a organizării percepţiilor ce definesc starea de conştienţă. La fel ca şi pentru copil, consumatorului aflat sub influenţa LSD toate lucrurile îi sunt noi şi unice - va constata, poate, că ciocolata îi place acum mai mult ca niciodată. Asemenea copilului însă, consumatorul va fi puternic dependent de mediul său. Un mediu social prietenos şi suportiv este, de aceea, cel mai bun mijloc împotriva unui bad trip (engl. călătorie nereuşită - experienţă negativă, episod disforic - n .tr.). Trăirile din timpul expunerii la LSD depind foarte mult de aşteptările individuale ale consumatorului faţă de consum, cât şi de sugestiile pe care le primeşte din mediul său social. Cine se aşteaptă ca LSD-ul să acţioneze ca un afrodisiac, nu va fi dezamăgit.

Dependenţa: Pericolul toleranţei (obişnuinţei) psihice

Pericole: a) Pericole fizice/biologice: Au fost descrise rupturi cromosomiale la nivel celular, precum şi malformaţii congenitale, la copiii mamelor care au consumat LSD în timpul sarcinii.

b) Pericole/riscuri psihogene imediate: Deoarece în episodul de stupoare dată de LSD se amplifică starea psihică preexistentă, o stare depresivă înainte de consum poate degenera într-o experienţă "horror" ("horror-trip"). Astfel, pot apărea stări de anxietate masivă a căror durată se întinde pe mai multe ore. Experienţa "bad trip" se poate încheia fie spontan, fie cu ajutor din partea medicului (clorpromazina - un neuroleptic comercializat sub numele de Megaphen - este un antidot eficient). Dacă reacţia negativă nu remite în timp util, poate fi urmată de o fază psihotică mai lungă.

Persoana afectată se comportă ca un bolnav psihic (de regulă ca în cazul schizofreniei paranoic-halucinatorii). Astfel de reacţii psihotice apar aproape numai la persoane predispuse la astfel de tulburări, persoane la care predispoziţia este determinată de tare din timpul copilăriei, eventual combinate cu existenţa unor factori genetici. Riscul cel mai mare îl prezintă tentativele de suicid - de exemplu săritura din geam, persoana drogată având convingerea că poate zbura. În trecut au existat cazuri în care traficanţii au distribuit substanţe ce nu au nici o legătură cu LSD, ci aveau o cu totul altă compoziţie. Consecinţa au fost intoxicaţii dintre cele mai severe.

c) Psihoza de reevocare (flashback): În acest caz este vorba de o stare de stupoare asociată cel mai adesea cu trăiri intense de frică şi dezorientare, ce poate apărea la săptămâni sau luni după consumul propriu-zis al LSD-ului şi care are, asupra consumatorului, un real efect de acces psihotic. Pot apărea stări anxioase, de paranoia şi halucinaţii. Deoarece "flash-back"-ul apare fără prodrom, el poate debuta în momente cu totul neprielnice pentru persoana în cauză (conducerea unui automobil), ceea ce poate crea situaţii dintre cele mai periculoase.

d) Pericole ce apar la consumul cronic: LSD nu este un toxic ce dă dependenţă. Nu apare dependenţa fizică, de asemenea lipsesc fenomenele de sevraj. Consecinţele unor experienţe repetate cu LSD nu pot fi apreciate satisfăcător, deoarece trăirile de genul "bad trip" nu sunt suficiente, singure, pentru formularea unor concluzii obiective.

2. Dom (STP): Substanţa numită Dom (STP) a fost elaborată de către firma americană DOW-Chemical - acceaşi companie care produce Napalm-ul. Dom sau STP este o amfetamină modificată chimic. În doză redusă produce efecte de genul "Speed"ului, în timp în ce doze mai mari, efectul este mai degrabă de "speed-trip". "Speed-trip"ul oferă tocmai contrariul experienţei căutate în cazul abuzului de LSD. Se caracterizează printr-o neliniştite chinuitoare, însoţită de agitaţie fizică, stări intense de anxietate şi o durată lungă (72 de ore!).

3. PCP sau Angel Dust a fost elaborat în anii 50 de către firma Parke, Davis & Company din Statele Unite ca antialgic. În 1965 a fost însă retras de pe piaţă, din cauza efectelor adverse deosebit de grave. Imediat după aceea, în iunie 1967, a apărut brusc pe scena narcoticelor.

Caracteristici ale acestui drog: - drogul este mai ieftin decât heroina sau LSD - efectul se instalează la fel de rapid ca la heroină şi mai rapid ca la LSD - acţiunea este mult mai intensivă decât la marihuana, haşiş sau alcool - durata efectului este mai lungă decât la heroină (până la 48 de ore) - vine în întâmpinarea celor care sunt, în mod evident, dornici de trăiri terifiante (horror) şi autolitice

Forma de administrare: Se prizează, dacă se prezintă sub formă de pulbere (Crystal). Formulat în comprimate (tic-tac) se înghite. Aplicat dintr-un tub spray pe marihuana sau chiar pătrunjel simplu, PCP-ul poate fi fumat (Hof, Sherman`s). Administrarea rectală se face prin supozitoare. În fine, efectul dorit se instalează cel mai repede, dacă se diluează şi se administrează injectabil.

Spectru de acţiune:

1. Dozele mici produc o stare de ebrietate, uneori stări de excitaţie nervoasă/agitaţie

2. În doze medii, are efect analgetic şi anestezic 3. Produce ecranarea stimulilor externi şi reduce capacitatea de

percepere a mediului înconjurător 4. Hiperexcitaţie/Iritabilitate 5. Dozele mari pot provoca crize convulsive 6. Nu sunt rare disforiile de tip depresiv 7. Creşterea frecvenţei pulsului, creşterea tensiunii arteriale

Stările de intoxicaţie seamănă celor din intoxicaţia cu cocaină (v. cocaina) PCP duce la evoluţii atipice ale stuporii ("horror-trips") ce seamănă cu cele din consumul de LSD Psihozele PCP sunt tulburări frecvent descrise în literatură.

Sechele pe termen lung: Consumatorii cronici sunt practic zguduiţi în cele aproape două zile ale "călătoriei" lor (engl. trip) de depresii şi anxietate. Aud voci bizare sau muzică stranie. În timpul celei mai intensive faze, unii se cred a fi dracul în persoană. Suferinţa psihică autoindusă se descarcă, în aceste stări de tensiune prelungi, în accese de autoagresiune neinhibată ce pot merge până la automutilare.

Dependenţa: Toleranţa se instalează rapid. Cine doreşte să mai simtă ceva după o săptămână de consum continuu al "prafului îngerilor", trebuie să-şi mărească considerabil doza zilnică. Fiecare episod de stupoare aduce cu sine o puternică componentă autolitică şi de automutilare. "Dacă o iei şi totuşi supravieţuieşti, eşti un tip adevărat", aşa sună un moto din scena consumatorilor de PCP.

4. Ciuperci cu substanţe stupefiante (de ex. Psilocibina ) Efectul psilocibinei este asemănător cu cel al LSD-ului. Se caracterizează în special prin halucinaţii vizuale, modificări ale perceperii culorilor, dar şi prin modificări ale stării psihice şi emoţionale. Cei aflaţi sub efectul ei au impresia că-şi reamintesc şi conştientizează trăiri uitate din vremuri trecute. Se observă o schimbare profundă a perceperii timpului şi spaţiului, iar uneori subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în mod bizar. Atenţia este extrem de focalizată. Modificările stării de conştienţă sunt doar uşor schiţate. Doze de câteva miligrame luate per os - ca. 4 mg - vor determina, după 20 - 30 minute o relaxare spirituală şi fizică percepută subiectiv ca fiind plăcută. La doze mai mari, tulburările de percepţie a timpului sunt mai pronunţate, perceperea dimeniunii spaţiului este modificată şi mai mult. Din punct de vedere farmacologic, psilocibina are ca efect, asemănător LSD-ului, dilatarea pupilelor, creşterea temperaturii ş.a.m.d.

Amfetamine

Amfetaminele: Aceste substanţe simpatomimetice sunt derivaţi ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite şi "amine de trezire" sau "amine tonifiante"

Acţiune şi pericole în caz de abuz: Creşterea performanţelor şi a capacităţii de efort se face pe seama rezervelor energetice; dacă acestea nu se refac în cantitate suficientă, cu timpul se ajunge la epuizarea generală a organismului. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât prin efectul lor central, amfetaminele şi derivaţii lor suprimă senzaţia de foame, determinând reducerea aportului alimentar. Nevoia de somn dispare, iar senzaţia de oboseală este suprimată (ceea

ce face ca oamenii surmenaţi să resimtă mult mai mult efectul amfetaminelor decât cei odihniţi). Capacitatea de gândire este accelerată până la fuga de idei, iniţiativa crescută. Sub influenţa amfetaminelor oamenii vorbesc mai uşor şi sunt mai convinşi de valabilitatea şi originalitatea celor spuse decât în mod normal. Munca de rutină face mai multă plăcere, contradicţiile sunt ignorate mai uşor, iar relaţiile sociale sunt mai bune. Doze crescute de peste 20 miligrame pot determina la persoane, care nu sunt obişnuite cu efectul substanţelor, fenomene adverse deosebit de neplăcute ce umbresc acţiunea stimulatoare: palpitaţii, uscăciunea gurii, dureri de cap, greaţă cu vărsături, nelinişte şi insomnie chinuitoare. Supradozarea duce la nelinişte maximă şi gândire necontrolată; este posibilă colabarea sistemului circulator, la fel ca instalarea unei stări profunde de inconştienţă (comă). Fără tratament, o intoxicaţie de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regulă la deces; medicina de azi cunoaşte însă antidoturi eficiente (barbiturice, neuroleptice, ergotamina).

Preparate înregistrate de amfetamine sunt: Fenetyllin (Captagon), Pemolin (Tradon), Piracetam (Nootrop, Normabrain), precum şi substanţele cu acţiune mai slabă: Meclofenoxat (Helfergin) şi Pyritinol (Encephabol). Aceste substanţe sunt larg răspândite, mai ales ca inhibitori ai apetitului alimentar în cure slăbire, respectiv indicate pentru creşterea performanţelor înainte de examen sau în viaţa profesională (de ex. la şoferii de camion). Expresia americană "speed" a devenit uzuală pentru distribuţia pe piaţa neagră a acestor substanţe.

Forme de consum: "Speed" este de găsit sub formă de pulbere, ambalat în capsule sau comprimate. În consecinţă, speed poate fi prizat, înghiţit, injectat sau fumat (ice).

Abuz şi dependenţă: Pentru amfetamine, ca şi pentru majoritatea restului de droguri este valabilă axioma: dependent devine doar, cine este predispus. Predispuse sunt, de regulă, acele persoane pentru care efectul stupefiantului respectiv reprezintă un sprijin psihic ("o cârjă pentru un suflet bolnav") ce le ajută iniţial să facă faţă mai uşor unor tensiunni interioare. Amfetaminele sunt substanţe tipice dădătoare de dependenţă, în sensul că doza poate fi crescută rapid şi foarte mult - până la cantităţi care, pentru persoane neobişnuite, sunt letale (200-

300 mg Pervitin). Toleranţa farmacologică este deci mare, dar nu este egală în toate cazurile. Dependentul trebuie să-şi crească din ce în ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorită, în acelaşi timp însă doarme din ce în ce mai prost. Dependenţii de amfetamină dorm doar câteva ore pe noapte, timp de luni de zile. Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea într-o stare ce se deosebeşte foarte puţin de psihoza acută. El se simte ameninţat şi urmărit de orice persoană necunoscută, are halucinaţii auditive şi este complet derutat. În cazurile mai puţin grave, dispoziţia persoanei este constant negativă şi tensionată. Euforia iniţială dispare aproape total; chiar şi dozele crescute asigură doar o dispoziţie lamentabilă. Dimineaţa este cea mai neplăcută. Toate mişcările par a necesita un efort uriaş - o reacţie a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Poltoxicomania: Amfetaminele sunt frecvent implicate în aşa-numita politoxicomanie, consumul concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt utilizate de exemplu de alcoolici, dar şi de dependenţii de opiacee care vor să se euforizeze dimineaţa (în mod evident, pot suprima fenomenele de abstinenţă, fiind chiar mai eficiente, în această privinţă, decât cocaina). Combinaţia de amfetamine şi alcool poate provoca în multe situaţii un comportament agresiv nefondat.

Dezintoxicare: În abstinenţă, este tipică nevoia enormă de somn. Adesea, bolnavul doarme timp de mai multe zile şi, mai târziu, câte 12 - 14 ore pe noapte, timp de mai multe luni. Somnul se normalizează foarte încet; chiar şi în timpul zilei, bolnavul devine repede somnoros şi este mai tot timpul abătut.

Alcoolul

Alcoolul: Cel mai bine "merge" alcoolul. Este stupefiantul nr. 1 în Germania şi are o istorie multimilenară. Denumirea de "alcool" provine din limba arabă şi înseamnă "cel mai nobil". Efectele sale nu sunt însă tocmai nobile: 2,5 milioane de dependenţi în Republica Federală Germania, 40.000 de morţi anual, din care aproape 1.500 decedaţi în traficul rutier. Băuturile alcoolice sunt considerate "mijloace ce oferă plăcere" (germ. Genussmittel): Fiecare cetăţean german bea anual cel puţin 13 litri de alcool pur. Fiecare! Pentru că statistica include şi copiii şi persoanele adulte care nu consumă alcool. Daunele materiale

provocate anual se ridică la 30 de miliarde de mărci germane (15 miliarde �). Asta, fără a atribui valoare în bani vieţilor omeneşti pierdute�

Reprezentanţi din clasa alcoolilor: Metanol, furfurol, alcool izobutilic, alcool izoamilic, acetaldehida, formiatul de etil. Toate aceste substanţe sunt extrem de toxice. Etanolul este denumirea chimică pentru alcool (corect: Etanolul, sau alcoolul etilic, este cel mai cunoscut dintre alcooli). Äthanol ist die chemische Bezeichnung für Alkohol. Berea are un conţinut alcoolic de două până la patru procente. Vinul conţine de regulă opt până la zece, vinurile roşii "grele" (de ex. soiul Burgunder) douăsprezece până la paisprezece procente. Vinurilor dulci (vin de Porto, vin de Xeres/Sherry) li se adaugă alcool, astfel încât ajung la un conţinut de 18 - 20%. Whisky-ul, romul, ginul şi coniacul au, de regulă, un conţinut de etanol (alcool etilic) de 35 - 45 procente.

Acţiune: Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de concentraţia de alcool din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la litrul de sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii etanolice au evidenţiat o alcoolemie cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste valori decedează.

Unele simptome ale intoxicaţiei alcoolice acute seamănă mult cu cele din intoxicaţia cu opiacee. Naloxona, un antagonist al opiaceelor care anihilează efectele morfinei şi heroinei, poate fi eficientă şi în cazul intoxicaţiei cu alcool. De regulă, nu este însă necesar tratamentul medicamentos; de cele mai multe ori fiind suficientă spălătura gastrică urmată de perfuzii. Organismul metabolizează în fiecare oră o parte a alcoolului ingerat. La combustia alcoolului, ca şi la metabolizarea altor alimente, se eliberează o anumită cantitate de energie. Un pahar de ţuică are valoarea nutritivă a unui ou. Astfel, la consumatorul (potatorul) cronic apare, mai devreme sau mai târziu, o stare de avitaminoză, deoarece alcoolicii îşi asigură mare parte din aportul nutritiv sub formă de alcool, care nu conţine vitamine, dar pentru a cărui metabolizare sunt necesare respectivele vitamine.

Mahmureala Consecinţele unei nopţi lungi de petrecere sunt cu siguranţă cunoscute de toată lumea: o mahmureală puternică. Aceasta se caracterizează prin senzaţia de presiune la nivelul creierului, cefalee intensă, nervozitate şi iritabilitate crescută, sensibilitate la stimuli externi, oboseală precoce în cazul efortului fizic, precum şi transpiraţia profuză şi o stare generală de epuizare, ca după o răceală zdravănă.

Efecte: Alcoolul are un efect narcotic care se instalează - ca în cazul altor substanţe narcotice, precum eterul, cloroformul sau gazul ilariant (oxid de azot, N2O - n. tr.) - după un stadiu iniţial de iritaţie/excitaţie. Această stare de excitaţie se defineşte însă mai degrabă negativ - prin dispariţia inhibiţiilor - decât pozitiv. Forţa musculară grosieră creşte după ingestia de alcool în cantităţi mici, fiind redusă senzaţia de oboseală în timpul stării de excitaţie. În acelaşi timp, performanţa în ceea ce priveşte rezolvarea de sarcini complicate, cum ar fi conducerea unui autovehicol, este vizibil afectată, chiar la ingestia de cantităţi reduse. Se reduce nu doar performanţa generală, ci şi capacitatea de a aprecia propria performanţă. Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una dintre consecinţele tipice ale consumului de alcool. Cantităţi mici pot deja slăbi controlul, scad inhibiţia, iar "supra-eul", aşa cum a denumit Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare individ şi le însuşeşte în cursul vieţii, pierde din semnificaţia sa. Dezinhibarea însă este rareori completă. Din fericire, concentraţiile de alcool care produc dezinhibarea totală şi care ar permite trăirea necontrolată a unor impulsuri agresive, produc un efect narcotic atât de puternic, încât persoana în cauză nu mai este în stare să comită gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba. De asemenea, se spune că efectul stimulator al alcoolului asupra stării de spirit şi a emoţiilor se explică prin aceeaşi dezinhibare, asociată cu sugestia socială. Ca multe alte droguri, alcoolul creşte şi el sugestibilitatea individului. Pentru că reduce autocritica, consumatorul se vede satisfăcut în aşteptările sale: dacă doreşte să se înveselească, se va înveseli, dacă aşteaptă ca alcoolul să-l liniştească, el se va calma. La persoana aflată în stare de ebrietate, se evidenţiază mai ales labilitatea dispoziţiei şi sugestibilitatea crescută: poate face gălăgie veselă într-un moment, iar apoi să izbucnească în lacrimi şi să-şi plângă viaţa nereuşită. În acest sens, alcoolul nu-l înveseleşte şi nici nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele reglatoare care în mod normal echilibrează oscilaţiile vieţii psihice. Întâi dispar inhibiţiile; apoi lipseşte capacitatea de a efectua muncă de precizie, intelectuală sau fizică; în final, este influenţată şi activitatea musculară grosieră, şi

conştienţa individului este tot mai tulburată. În doze foarte mari, alcoolul determină o stare de narcoză - ce se deosebeşte clar de somnul normal - din care cel ebriat abia poate fi trezit. În doze şi mai mari, alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul intervine prin tulburări ale sistemului nervos central: Centrul respirator al creierului este paralizat, inima şi circulaţia sanguină se prăbuşesc. Un efect evident al alcoolului se observă la nivelul vaselor sanguine care se dilată. Concomitent, se produce o contracţie a vaselor din interiorul organismului, pentru a păstra constantă tensiunea arterială. Pentru că sângele se răceşte mai repede la suprafaţa corpului, alcoolul accelerează pierderea de căldură. În acelaşi timp, el paralizează centrul termogenezei în creier care reglează temperatura corpului. Mulţi alcoolici au îngheţat în aer liber, devenind victime ale acestui mecanism complex.

Alcoolismul: Fazele alcoolismului, după Jellinek:

1. Faza prealcoolică: obiceiul de a se relaxa cu băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea ingerată;

2. Faza prodromală: consumul, în secret, de alcool, gândire orientetată mereu spre consum, apariţia sentimentelor de vinovăţie, "rupturi ale filmului";

3. Consumul prin constrângere: pierderea controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale, accese de furie, gelozie, milă faţă de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;

4. Faza cronică: decăderea personalităţii, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranţei la alcool, tremurături, stări de anxietate, stări de colaps.

Consecinţe fizice/biologice:

• gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a vitaminei B12 • ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene • impotenţă, polineuropatie (afectarea tuturor nervilor periferici) • leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea

performanţelor intelectuale)

Psihoze determinate de consumul de alcool 1. Beţia patologică Este o stare de excitaţie, respectiv sedare declanşată prin consumul de alcool, cu reunoaşterea defectuoasă a realităţii, iluzii şi halucinaţii.

Frica excesivă sau furia, agresivitatea puternică, starea de afect şi atitudinea violentă pot apărea, în unele cazuri, deja la ingerarea de cantităţi minime de alcool (probabil în urma unei predispoziţii individuale, de ex. date de leziuni la nivel cerebral). Durata acestor manifestări este limitată în timp (5-15 min.). Urmează somnul terminal şi amnezia evenimentului. Aceste faze sunt greu de apreciat în expertizele medico-legale.

2. Delirium tremens Reprezintă o stare gravă în care apar halucinaţii vizuale majore, aprecierea greşită a realităţii, agitaţie psihomotorie severă, transpiraţii profuze, tremurături, dereglări periculoase ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale. În trecut, starea de delirium tremens era adesea letală, mortalitatea a scăzut semnificativ în ultimii ani mulţumită unor medicamente noi.

3. Halucinoza alcoolică Se aud voci vorbind între ele, precum şi voci comentatoare care judecă persoana consumatorului. Halucinaţiile complexe de situaţii includ scene de urmărire şi asediu şi se asociază cu anxietate maximă!

4. Gelozia obsesivă a alcoolicului Este obsesia adesea incorigibilă, că partenera "merge" cu altul. Se manifestă de regulă zgomotos şi cu un vocabular ordinar. Originea se găseşte în relaţia tensionată a cuplului, datorată tocmai consumului de alcool, precum şi în atitudinea evidentă de refuz din partea partenerei. Se adaugă problema impotenţei, sentimentele de vinovăţie din cauza abuzului de alcool, sentimentul de umilire şi, nu în ultimul rând, frica de a-şi pierde partenerul de viaţă.

5. Encefalopatia Wernicke Este o inflamaţie acută a creierului ce poate pune viaţa în pericol (include somnolenţa, paralizia globilor oculari şi ataxia=tulburarea coordonării mişcărilor).

6. Sindromul Korsakov Tulbuări grave ale memoriei, pacientul confabulează mult.

Fenomene de sevraj: Hipertensiunea arterială, transpiraţia profuză, tremurături, dureri la nivelul întregului corp (la nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn. Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeuana o indicaţie pentru internarea în spital. Aici, se urmează un tratament cu medicamente

psihotrope anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru corectarea pierderii de lichide.

Sedative şi somnifere

1. Tranchilizante Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent comerializate pe piaţa germană, locul întâi a fost ţinut mult timp de Valium (diazepam), urmat de Adumbran şi Praxiten (oxazepam). Între timp, diazepamul a fost înlocuit de alte benzodiazepine care i-au luat locul de frunte. În Republica Federală Germania, pe piaţa mdicamentului se găsesc, în principal, următoarele tranchilizante:

Denumire comercială Lexotanil Librium Valium Tranxilium Dalmadorm Tavor Nobrium Mogadan Adumbran Praxiten Demetrin Rohypnol

Tranchilizantele cel mai frecvent utilizate fac parte din categoria benzodiazepinelor.

Acţiune: Tranchilizantele din categoria benzodiazepinelor nu se deosebesc între ele în mod esenţial, în ceea ce priveşte acţiunea lor. Industria farmaceutică oferă mereu produse noi. Tranchilizantele au în primul rând o acţiune calmantă, antiagresivă, anxiolitică şi un oarecare efect tonic-antidepresiv. În plus, majoritatea tranchilizantelor are şi o acţiune de relaxare a musculaturii voluntare. Diazepamul poate fi utilizat, în afară de aceste indicaţii, şi la tratamentul imediat al crizelor epileptice. Apoi, tranchilizantele au un efect de distanţare faţă de durere şi de inducere a somnului, fără a suprima însă fazele de vis (somnul paradoxal - n.tr.), aşa cum o fac barbituricele.

Tranchilizantele au devenit - după alcool - drogul naţiunii nr. 2, probabil, pentru că "ajută" la depăşirea situaţiilor de stres neplăcute de la locul de muncă sau din mediul familial, pentru că ameliorează senzaţiile de frică, neliniştea şi frustrarea şi permit relaxarea fizică şi psihică. Mediul înconjurător este văzut ca prin nişte "ochelari roz", sunt "diluate" contradicţiile, conflictele chinuitoare din trecut îşi pierd semnificaţia, totul devine mult mai plăcut şi prietenos, iar viaţa este mai uşor de trăit.

Abuz şi dependenţă Fără îndoială, consumul cronic de benzodiazepine în doze mari poate duce, în cazuri individuale, la euforie, instalarea toleranţei şi, în final, la dependenţă. Tipul de dependenţă corespunde celui faţă de alcool şi barbiturice. Deoarece benzodiazepinele nu se metabolizează prin ficat, potenţialul de dependenţă priveşte în special domeniul psihic.

În cazul supradozării tranchilizantelor până la 1 g este posibilă instalarea unui somn de 48 de ore.

Riscurile abuzului: Psihice - plafonare în plan afectiv, apatie, lipsa trăirilor emoţionale - slăbirea creativităţii - incapacitatea rezolvării conflictelor - pierderea simţului răspunderii - comportament social neavenit - mai rar: manii, accese de furie, halucinaţii, psihoze - cimentarea unor relaţii sociale nesatisfăcătoare - posibil, amplificarea stărilor depresive

Consecinţe pe termen lung: Deoarece benzodiazepinele acţionează doar simptomatic şi nu rezolvă cauza problemelor, acestea nu se rezolvă, conflictele nu se pot soluţiona, iar frica - cu rol de semnal de alarmă - nu mai este percepută ca atare. Se ajunge la aşa-numitul efect rebound (de recădere - n.tr.), manifestat prin insomnie în primele ore ale dimineţii, creşterea în greutate, pierderea libidoului, stare generală de slăbiciune, buimăceală, dezinteres şi mahmureală.

Abstinenţa şi fenomene de sevraj: Abstinenţa de la benzodiazepine este extrem de dificilă şi se realizează printr-o reducere lentă a medicamentului până la eliminare totală.

Fenomene de sevraj: Anxietate, insomnie, tulburări circulatorii şi tulburări gastro-intestinale, crize convulsive.

O problemă specială este politoxicomania: Mulţi dependenţi de medicamente consumă concomitent mai mult preparate. Ei iau, de exemplu, un barbituric puternic contra tulburărilor de somn, dimineaţa un produs stimulant, iar între acestea un tranchilizant. Multe medicamente prezintă interacţiuni nefaste, mai ales în combinaţie cu alcoolul. Bunăoară, pot prelungi sau întreţine timp îndelungat starea de ebrietate indusă de alcool. Alteori, pot ameliora fenomenele de sevraj. Dependenţii de opiacee abuzează şi ei de tranchilizante, atât pe cale orală, cât şi pe cale intravenoasă, de exemplu atunci când îşi injectează "Rohypnol ".

2. Somnifere

Sumar al principalelor clase de somnifere: a) Barbiturice, de ex.: Luminal (Fenobarbital) b) Bromuri, de ex. Adalin (bromuree) c) Cloralhidrat/Paraldehyd, de ex. Chloraldurat d) Alte categorii de substanţe, de ex. Distraneurin (clometiazol), utilizat în terapia de dezalcoolizare (produsul i.v. a fost retras de pe piaţa franceză, producătorul Astra Zeneca a retras întreaga producţie din cauza gravelor efecte adverse. Nu se mai găseşte forma pentru administrare i.v. - n. tr.) e) Perparate combinate periculoase, de ex. Mandrax (metaqualona)

Barbiturice: Barbituricele induc un somn asemănător narcozei (suprimă fazele de vis/somn paradoxal).

Efecte secundare: Efectele nedorite sunt rare, la doze normale, şi de regulă nu sunt sesizate din cauza acţiunii principale a medicamentului, ele apărând în somn. Pot însă să apară: somnolenţă în timpul zilei, tulburări de echilibru, "stare de beţie", mersul ebrios şi tulburarea capacităţii de discernământ. Rareori, apar: depresia respiratorie, stare de excitaţie nervoasă, dezorientare (frecvent la persoane mai în vârstă), hipotermie, tulburări de dinamică sexuală, dureri musculare şi articulare. Barbituricele interferează cu capacitatea de a conduce un autovehicol şi reduc, în general, atenţia. Consumul concomitent de alcool este cel care evidenţiază sau

potenţează în mod periculos aceste efecte adverse, deorece ambele substanţe trebuie prelucrate (metabolizate) de ficat.

Riscul de dependenţă: Consumul de barbiturice poartă cu sine un mare risc de dependenţă, deoarece doza trebuie mărită deja la câteva zile, pentru a atinge efectul iniţial. De asemenea, primele fenomene de sevraj - nelinişte, iritabilitate şi insomnie - apar deja după primele două săptămâni de consum. Barbituricele induc o tulburare severă a caracterului somnului normal, prin faptul că suprimă fazele de vis (somnul paradoxal) necesare păstrării echilibrului psihic.

Consumul pe o perioadă îndelungată induce modificări insidioase de personalitate. În baza caracterului aproape identic al dependenţei de alcool şi al celei de barbiturice, ambele sunt incluse de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în aceeaşi categorie de dependenţă. Spre deosebire de tranchilizante, marja de siguranţă dintre doza terapeutică şi cea toxică este foarte redusă, fapt recunoscut şi exploatat de mulţi oameni. Intoxicaţia severă rămâne şi azi o metodă răspândită de suicid. O intoxicaţie acută cu barbiturice va provoca paralizarea progresivă a centrului respirator şi prăbuşirea funcţiilor circulatorii.

Compuşi cu brom ai ureei: Aceste substanţe sunt legături chimice între uree şi brom care, în ansamblu, au un efect mai slab decât barbituricele. În momentul întrării în circuitul metabolic al organismului, ele se depozitează la diferite nivele, deoarece bromul se elimină doar lent din organism. Rezultă, în final, o intoxicaţie cronică insidioasă cu brom, aşa-numitul bromism, cu: stări de confuzie, pierderea memoriei, delirii în cazurile grave, dermatite, strănut, conjunctivită; sunt posibile hemoragii punctiforme la nivelul tegumentului şi al mucoasei. Legăturile brom-uree prezintă şi ele un risc mare de toleranţă şi dependenţă.

Paraldehida şi cloralhidratul: Din cauza gustului lor execrabil, aceste substanţe nu sunt folosite mai niciodată ca stupefiante.

Scena consumatorilor de droguri: Au existat şi există mereu preparate populare în rândul consumatorilor, precum Luminalul (fenobarbital), Nembutal (pentobarbital), Rosimon şi Mandrax (metaqualona). Acestea, alături de altele, sunt adesea combinate cu droguri cu efect stimulator. Când

scade efectul unui drog "speed" sau atunci când acesta devine insuportabil - în urma consumului cronic - somniferele ajută la surmontarea insomniei de origine chimică.

Cocaina

Provenienţă: Cocaina este extrasă chimic din frunzele tufei de coca. Planta, înaltă de mai mulţi metri, creşte în zonele tropicale din America de Sud şi pe arhipelagul indonezian (Malaizia).

Formă: pulbere albă, floconoasă, cristalină

Consum: Cocaina se prizează sau se injectează

Acţiune: Dacă se administrează pe cale orală, cocaina produce stări de stupoare (euforie), în doze mici şi fenomene de intoxicaţii, în doze mai mari.

Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la nivelul mucoaselor şi plăgilor. În trecut, cocaina a fost folosită ca anestezic local, azi în acest scopt sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai ei.

Mecanismul de acţiune al cocainei constă în inhibarea resorbţiei neuromediatorilor adrenergici în structurile de depozitare de la nivelul terminaţiilor nervoase simpatice. Astfel, sub acţiunea cocainei creşte concentraţia mediatorilor adrenergici de tipul noradrenalinei. Aceştia vor determina o excitare adrenergică crescută, deci vor creşte tonusul simpatic general. Acest efect explică de ce cocaina poate fi utilizată, pe o perioadă limitată, ca substanţă ce creşte performanţele individului.

[Simpaticotonie = excitabilitate crescută a simpaticului. Determină accelerarea pulsului, dilatarea pupilelor (midriază), amplificarea transpiraţiilor, inhibarea peristaltismului intestinal, excitabilitate crescută]

Astfel, cocaina oferă senzaţia subiectivă a creşterii performanţelor şi forţei fizice, precum şi creşterea obiectivă a anduranţei şi a nivelului maxim de solicitare, până la epuizarea totală a rezervelor psihice ale individului. Sub acţiunea continuă a cocainei, nevoia de somn este neglijată, asemenea senzaţiei de foame, astfel încât individul poate renunţa mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de

oboseală şi epuizare, dispoziţia se ameliorează iar mobilizarea creşte. Desigur, toate acestea pot fi susţinute doar un timp limitat. Slăbirea, oboseala, epuizarea, degradarea fizică şi, în ultimă instanţă, insuficienţa funcţională sunt consecinţele utilizării pe timp îndelungat a substanţei, pe lângă care apare dependenţa psihică severă care la nici o substanţă nu se instalează atât de puternic, în timp atât de scurt ca la cocaină.

Starea de euforie: Stupoarea din timpul consumului de cocaină e caracterizată de o stare generală de euforie, de senzaţia de fericire supraomenească şi de o stare de mulţumire supranaturală, de un avânt al tuturor sentimentelor, precum şi de un covârşitor sentiment de uniune cu lumea - concomitent cu pierderea memoriei trăirilor generatoare de conflicte şi probleme. Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a stabili noi contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală fac şi ele parte din stupoarea dată de cocaină.

Stupoarea dată de cocaină poate fi împărţită în trei stadii: Stadiul euforic Stadiul de stupoare Stadiul depresiv

Stadiul euforic: În cazul prizării substanţei, primele modificări euforice apar deja la scurt timp după administrare. Consumatorii sunt foarte bine dispuşi şi se simt fericiţi. Starea lor de spirit se îmbunătăţeşte din ce în ce mai mult, astfel încât vor simţi o nevoie crescută de comunicare (logoree), urmată de o accelerare a proceselor cognitive (tahipsihie).

În paralel, se manifestă o scădere progresivă a discernământului critic, precum şi pierderea sentimentului de distanţare. Inhibiţiile sunt înlăturate, dispare teama, contactele devin mai facile. Stadiul euforic, al trăirilor pozitive, caracterizat de statisfacţie şi fericire, este descris de către consumatori ca scopul propriu-zis, ca efectul dorit al consumului.

Stadiul de stupoare: În cel de-al doilea stadiu, al stuporii, pe lângă modificăriile descrise anterior, apar frecvente aprecieri greşite ale realităţii, pseudohalucinaţii, dar şi halucinaţii optice şi auditive adevărate. În multe cazuri se descrie un tablou clinic paranoid-halucinant, cu idei de relaţionare faţă de propriile trăiri. Drogaţii cu cocaină aud voci

ameninţătoare şi dojenitoare. De multe ori afirmă că s-ar vorbi despre ei, că s-ar şti totul despre ei. În plus, la unii dintre ei se instalează şi halucinaţii tactile sau mixte în care, de exemplu, cei în cauză simt prezenţa unor animale mici sau a unor obiecte minuscule pe pielea lor; uneori, ei le şi "văd". Tulburarea conştienţei nu este semnificativă în timpul stadiului de stupoare.

Stadiul depresiv: Stadiul al treilea, depresiv, se manifestă în principal prin oboseală, indiferenţă şi pasivitate, adesea infiltrate de gânduri şi idei suicidare. Acest stadiu este un episod periculos al consumului de cocaină, deoarece apare riscul latent, necontrolabil al suicidului, ce se poate actualiza în mod iminent.

Intoxicaţia: Există, pe de o parte, şocul de cocaină, iar, pe de altă parte, intoxicaţia acută cu cocaină.

Şocul de cocaină se manifestă prin insuficienţă circulatorie gravă şi dispnee severă ce apar deja la cele mai mici cantităţi. Este vorba de un fel de reacţie de hipersensibilitate.

Intoxicaţia acută cu cocaină este, în schimb, consecinţa supradozării substanţei. Caracteristica intoxicaţiei acute cu cocaină este tonusul simpatic foarte crescut, manifestat prin dilatarea pupilelor, ochii strălucitori (sticloşi), tahicardie (puls accelerat), roşirea feţei, transpiraţii, hiperventilaţie (accelerarea respiraţiei), creşterea temperaturii şi creşterea tensiunii arteriale. Excitaţia nervoasă centrală poate duce la la apariţia unor crize convulsive şi a unor mişcări primitive, dar şi a unor halucinaţii. În final, tabloul clinic prezentat degenerează în pierderea cunoştinţei care, împreună cu depresia respiratorie şi prăbuşirea circulaţie sanguine va duce la deces, dacă nu se aplică măsuri medicale de terapie intensivă.

Dependenţa: În timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea administrată de fiecare dată. Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este

comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de opiacee.

Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de puternice, încât pot duce la tentative de suicid, având în vedere că capacitatea de intervenţie a individului în timpul abstinenţei este păstrată - spre deosebire de cea din sindromul de abstinenţă a opioidomanului.

Riscuri speciale: Cocaina, de regulă, se prizează. În consecinţă, mucoasa nazală va prezenta inflamaţii, ulceraţii şi - în cazurile grave - chiar perforaţii ale septului nazal, ceea ce va determina o înfundare a nasului şi o modificare corespunzătoare a fizionomiei.

Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consumă, de regulă, în cadrul unor procese de politoxicomanie. Evident, ea nu a fost disponiblă multă vreme în cantităţi suficiente pentru a face o reală concurenţă heroinei. În ultimii ani însă, se pare că îşi găseşte locul pe scena drogurilor. Persoane dependente numai de cocaină sunt azi o raritate în practica clinică psihiatrică curentă, de cele mai multe ori substanţa este consumată tranzitoriu sau ocazional în cadrul unei depdendenţe generale avansate de droguri. Unii consumatori îşi injectează în mod conştient amestecuri de cocaină şi heroină - aşa-numitul "speed-ball". Au fost însă înregistrate şi cazuri în care consumatorilor li s-a vândut "spped-ball" în loc de cocaină pură. Astfel se induce, în cel mai scurt timp, dependenţa de heroină a consumatorului de cocaină, fără cunoştinţa şi voinţa acestuia.

Psihoza: Un efect caracteristic al cocainei îl reprezintă aşa-numitele halucinaţii tactile. Bolnavii psihotici au senzaţia prezenţei unor vieţuitori minuscule, a unor particule fine de praf sau a unor obiecte de dimensiuni mici pe pielea lor, pe care pretind, uneori, că le şi văd. În consecinţă, se vor scărpina puternic (prezintă urme de grataj).

Sechele pe termen lung: Dependenţii de cocaină prezintă alterări ale caracterului tipice dependenţei. Pot apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia ("înmuierea substanţei cerebrale", n. tr.), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizică totală. (vezi Dependenţa)

Crack-ul

Istoric: La mijlocul anilor 80 a apărut în SUA şi mai târziu în Europa un drog care seamănă, din punct de vedere al procesului de producţie, cu drogurile sintetice (engl. designer drugs) şi care poartă numele de Crack (Rock). Numele este derivat de la sunetul specific de foşnitură (engl. to crackle - a foşni) produs de substanţă în timpul fumatului. Producţia ieftină a făcut să se constituie o veritabilă scenă a consumului de crack, mai ales la New York. Narcomania crack a ajuns curând şi în Republica Federală Germania. În toamna anului 1986, poliţia a deconspirat primul laborator ilegal de crack la Köln.

Forma: Firimituri solide, alb-gălbui. Substanţa seamănă cu bucăţi mici de sare gemă, de culoare beige.

Forme de consum: De cele mai multe ori, crack se fumează. Poate fi însă şi ingerat sau injectat.

Producţie: Materia primă este cocaina. Mai exact, este vorba de o cocaină "întinsă", amestecată cu adaosuri. Baza de cocaină se fierbe cu praf de copt şi apă; procesul durează circa opt minute. În mod interesant, prin această întindere şi multiplicare - care ar trebui să slăbească eficienţa drogului - are loc tocmai amplificarea efectelor tipice ale cocainei. Astfel, în doar câţiva ani, crack a devenit poate cel mai devastator drog al prezentului.

Acţiune şi dependenţă: Dependenţa de crack poate apărea rapid, uneori chiar după prima doză. Cauza presupusă ar fi o sensibilizarea enormă a unor arii cerebrale. Primele molecule de cocaină ajung la creier după doar zece secunde. Astfel, fumatul de crack seamănă mult cu fumatul de "freebase" - o narco-modă (germ. Drogenmode - val nou, variantă "la modă" a narcomaniei, n. tr.) cam la fel de recentă, dar mult mai scumpă: pasta de cocaină se concentrează, cu eter, în forma cea mai pură, după care se uscă şi se fumează.

Firimiturile de drog, de dimensiunea unei gămălii, care acţionează cam o jumătate de oră, reprezintă adesea primul pas spre dependenţa de crack. Stimularea iniţială şi senzaţia creşterii capacităţii de concentrare

sunt urmate de o stare de prăbuşire care afectează tocmai aceste însuşiri.

Pericole ale abuzului: - pneumonii - hipertensiune arterială - lipsa apetitului (anorexie) - usturimea pielii (prurit) - stare de nelinişte şi confuzie ce ajunge, uneori, până la manifestări paranoide şi schizofrenoide

Riscuri deosebite: - stare de epuizare totală, după consum continuu - vasoconstricţie. Consecinţa: afecţiuni cardiace - hipertensiune arterială. Consecinţa: accidentul vascular cerebral - leziuni pulmonare

Droguri sintetice (designer drugs) - Ecstasy

Ce este Ecstasy? Datorită acţiunilor şi efectelor lor diferite, drogurile sintetige sunt greu clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este atribuit frecvent grupei entactogenelor (droguri care permit contactul, "atingerea interiorului", de ex. prin producerea sentimentului de fericire). Grupul ecstasy are însă şi acţiuni din grupa drogurilor stimulatoare şi halucinogene. Iniţial, numele de Ecstasy a fost atribuit drogului MDMA (3,4-metilen-dioxid-metilamfetamina), o substanţă sintetică pură.

Azi, Ecstasy este un termen generic pentru diverse substanţe cu spectru de acţiune similar. Grupul include MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamina) şi MDE/MDEA (metilen-dioxi-etilamfetamina), precum şi alte substanţe din clasa fenoletilaminelor. Sunt comercializate, sub acelaşi nume de "Ecstasy", şi amestecuri ce conţin adaosuri de cafeină, amfetamină sau LSD.

Consum: La începutul anilor 90, Ecstasy a apărut pe piaţă în diverse formulări: fie în capsule de diferite mărimi, fie - în cele mai multe cazuri - sub forma unor tablete (comprimate) rotunde şi plate, cu variate semne ştanţate. Tabletele de Ecstasy purtau (şi mai poartă) nume precum trifoi, proumbel, dolar, iepuraş, cămilă, delfin, Road Runner, Smiley, ciupercă, Olympics, coroana etc. (denumiri de stradă care reflectă, de regulă, simboluri întipărite în suprafaţa tabletelor. Numele sunt

preluate din lb. germ. şi nu corespund neapărat denumirilor de stradă din România - n. tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub numele de Ecstasy conţin o substanţă activă derivată din MDMA în concentraţie de 20 - 120 mg care costă în jur de 20 DM (10 �). Între timp este evident că variatele motive şi simboluri ştanţate - la fel ca şi dimensiunea şi forma - nu spun nimic, sau numai puţin despre provenienţa şi calitatea produsului. În multe cazuri sunt comercializate substanţe înrudite sau chiar plagiate (amestecuri greu identificabile ce conţin ketamină, benzodiazepine şi barbiturice). De mai multă vreme se observă o tendinţă de renunţare la semnele distincive (simboluri ştanţate ş. a.). Chiar şi frecvenţa şantului median e în prezent în scădere. Astfel, devine din ce în ce mai dificilă diferenţierea tabletelor şi efectelor lor, ceea ce produce un risc suplimentar pentru consumatori.

Cum acţionează Ecstasy? Din punct de vedere biochimic, XTC acţionează asupra eliberării aşa-numiţilor neurotransmiţători. MDMA pură are efect mai ales asupra neurotransmiţătorului serotonină. Acesta influenţează emoţiile, activitatea noastră, impresiile senzoriale, activităţile motorii, asocierile (de la nivel cerebral - n.tr.), precum şi senzaţiile acustice şi optice. "Cu cât mai înviorat este omul, cu atât mai activ este sistemul său serotoninergic. Cu cât mai activat e sistemul serotoninergic, cu atât mai activ este omul."

Alţi neurotransmiţători influenţaţi de Ecstasy sunt: dopamina (emoţii, motricitate, funcţii cognitive) şi noradrenalina (stres, stimulează circulaţia sanguină şi respiraţia omului).

Reacţii biologice ce pot fi observate după administrarea de Ecstasy: - dilatarea pupilelor - creşterea frecvenţei cardicae/tensiunii arteriale - bronhodilataţia - încordarea muşchilor mandibulari (trismus) / tremurături - greaţă - uscăciunea gurii - transpiraţii - creşterea temepraturii corpului - nevoia de a urina - bruxism (scrâşnirea dinţilor) - dureri de cap

Pericol în caz de consum susţinut: - Sistemul natural de alarmă al omului este abolit. - Deces prin hipertermie şi deshidratarea organismului, modificări evidente neînregistrate de către persoanele în cauză.

Manifestări ce apar după trecerea efectului: - epuizare - oboseală - greaţă - înţepenire

Reacţii toxice acute: - hipertermie - slăbiciune musculară - trombembolie - insuficienţă renală acută - insuficienţă hepatică toxică - tulburări de respiraţie - tulburări cardiace până la colaps

Reacţii toxice cronice în urma consumului susţinut în doze mari: - posibila afectare a sistemului serotoninergic - posibile leziuni cerebrale ireversibile

Reacţii psihice: Acestea nu pot fi descrise în mod unitar, deoarece mare parte din efecte sunt dependente de atitudine şi de mediul înconjurător.

"set" = atitudine individuală ce priveşte intenţia de consum, aşteptările faţă de efectul dorit, starea de spirit şi personalitatea consumatorului. O stare de fond negativă poate fi amplificată de MDMA, iar sentimentele pozitive pot fi trăite cu intensitate mai mare.

"setting" = Complex ce cuprinde mediul înconjurător, suma contactelor sociale, a influenţelor externe. Efectul se resimte cu totul diferit la petreceri Rave ca acasă, într-o atmosferă calmă.

Efectele principale pozitive descrise în condiţii de set şi setting optime, sunt:

• capacitate de comunicare sporită • empatie crescută • stare de beatitudine/euforie • percepţii senzoriale mai intense

• disponibilitate crescută de a stabili contacte • recunoaştere, înţelegere clară a sentimentelor proprii • modificarea perceperii timpului • dezinhibare relativă • stimulare/sentiment de "prospeţime"

În caz de set şi setting necorespunzător pot apărea efecte descrise ca profund negative:

• tulburări de concentrare • putere de discernământ limitată • pierderea apetitului • halucinaţii • anxietate • nelinişte/nervozitate • stare depresivă/stări confuzionale • lipsă de motivaţie • libido redus • întârzierea orgasmului

Consumul de durată a unor doze mari (toxice) poate duce la psihoză.

În combinaţie cu alte substanţe de abuz, pot apărea complicaţii. În combinaţie cu alcoolul:

• risc crescut, deoarece alcoolul stimulează deshidratarea = pericol de hipertermie şi deshidratare

• determină rapid un curaj exagerat (germ. Übermut) şi supraaprecierea proprilor capacităţi = reprezintă pericol mai ales în traficul rutier

• amplifică efectele biologice negative şi urmările acestora = mahmureala

În combinaţie cu cannabis: Tensiunea psihică poate fi redusă, dar şi amplificată, după caz = nelinişte/nervozitate În combinaţie cu cafeina: - stimulează în plus = nervozitate În combinaţie cu amfetamina: - toxicitate mai mare - efect cumulativ = risc de supradozare În combinaţie cu LSD: - amplifică efectul halucinogen

- prelungeşte starea de stupoare În combinaţie cu cocaina: - în acest caz sunt relatate reacţii de panică

Consumatorii trebuie avertizaţi, de principiu, asupra riscurilor administrării concomitente de MDMA şi alte substanţe! Caracterul ilegal al drogului şi amestecurile necontrolate în care se comercializează sporesc în mod apreciabil riscul efectelor adverse!

Durata de acţiune: La o doză medie de 100 mg efectul se instalează după ca. 20 min. - 1 oră. Efectul durează 4 - 6 ore după care dispare treptat. Circa 2/3 din MDMA ingerată se digeră în stomac şi se elimină, nemodificat, pe cale renală. Aproximativ 7% se metabolizează la MDA la nivelul ficatului, iar restul ajunge, prin circulaţia sanguină, la creier.

Timpul de înjumătăţire este de 6 ore. Dacă aportul depăşeşte capacitate de epurare a organismului, apar efecte cumulative ce duc la supradozare.

Alţi factori de risc ai consumului de XTC: Diabet, epilespie, glaucom, boli cardiace, hipertiroidism, hipertensiune, hipoglicemie, anemie, astm, hepatita C.

Droguri de petrecere (party drugs)

1. "Poppers" Substanţa: Amilnitrit, butilnitrit, aditivi, de ex. solvenţi organici

Formă de consum: Poppers se inhalează şi în nici un caz nu se ingerează (beau). Efectul stupefiant se instalează după 3 - 5 minute.

Acţiune: dezinhibare puternică creşterea apetitului sexual sentiment sporit de intimitate percepere redusă a durerii relaxare musculară creşterea sensibilităţii tactile

Efecte adverse de scurtă durată: - tuse, tahicardie, senzaţie de căldură a pielii, hipoxie, posibil colaps - în funcţie de dozare = inconştienţă - iritarea pielii şi a mucoaselor

Efecte de lungă durată: - iritarea (combustionarea) mucoasei nasale - aritmii cardiace - impotenţă

Pericole:

• uşor inflamabile • pericole de intoxicaţie, a nu se păstra în apropierea alimentelor.

Potenţialul de dependenţă: dependenţă psihică

2. "GHB, Fantasy, Liquid E, Liquid X (multe denumiri şi variante ortografice)"

Substanţa: GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanţă naturală, produsă şi de organismul uman. Concentraţia maximă este la nivelul creierului, motiv pentru care se presupune că ar avea rol de neurotransmiţător la acest nivel. GHB a fost prima dată produs prin sinteză acum circa 30 de ani. La scurt timp după aceea, a fost utilizat în medicină, în domeniul anesteziei, ca narcotic, precum şi ca adjuvant în tratamentului delirului din sevrajul alcoolic. Din cauza efectelor secundare nedorite a pierdut însă din ce în ce mai mult din însemnătatea sa şi azi abia se mai utilizează în Germania. Concomitent cu reducerea utilizării sale în scop medical, GHB a devenit foarte popular în rândul culturiştilor (stimulează hormonul somatotrop - de creştere) şi sportivilor de performanţă (Ben Johnson!) din spaţiul anglo-american. A fost interzis ca substanţă de dopaj, iar vânzarea sa în SUA - iniţial fără prescripţie medicală - a fost restricţionată de la sfârşitul anului 1990 încoace.

Pericole în caz de abuz: Au fost relatate primele cazuri de intoxicaţie, mai ales prin supradozarea şi combinarea cu alte substanţe sinergice. De asemenea, sunt cunoscute unele cazuri de deces. Riscul este deosebit de mare în cazul consumului concomitent de alcool, ecstasy sau heroină.

Odată cu afirmarea "scenei Techno" şi a interesului acesteia pentru stimulante speciale - vezi Ecstasy, băuturi cu conţinut de cafeină şi alte stimulante (RED BULL ş. a.) - această comunitate a descoperit şi GHB. Având în vedere ilegalitatea redusă a drogului - care nici azi nu cade sub incidenţa legii substanţelor stupefiante şi psihotrope - este de aşteptat ca acest drog să capete o însemnătate din ce în ce mai mare.

GBH se produce în tot felul de laboratoare improvizate în beciuri sau bucătării. Nimeni nu cunoaşte puritatea şi concentraţia produselor, astfel încât riscul unei intoxicaţii acute nu poate fi apreciat.

Acţiune: GHB începe să acţioneze la circa 15 minute după administrarea orală şi efectul durează - în funcţie de doză - până la 3 ore. Prin administrarea unei doze noi, durata acţiunii se poate prelungi. Efectul seamănă cu cel al Ecstasy, dar este mult mai slab. De asemenea, nu apar efectele adverse şi sechelele de durată ale consumului de Ecstasy.

Riscuri: Riscul principal legat de acest drog este necunoaşterea concentraţiei şi purităţii, respectiv a amestecului cu alte substanţe, în primul rând alcool. În stare pură, GHB este practic lipsit de efecte adverse periculoase, chiar şi în doze mai mari. În doze mari intervine o sedare puternică, până la comă, a persoanei. Supradozarea poate duce la convulsii şi confuzie marcată.

METADONA

Metadona este un opioid produs pe cale sintetica, cu efect similar morfinei, elaborata in anul 1942 de fabrica de vopsele Hoechster. A fost patentata in anul 1953 si lansata pe piata ca analgezic forte sub denumirea de POLAMIDONR. Din anii 1960, metadona a fost utilizata (mai intai in SUA) ca substanta impotriva sindromului de abstinenta fizica in cadrul dezintoxicarii de heroina.

Ca substituent, metadona este adecvata din mai multe motive:

• Poate fi produsa pe cale sintetica. Astfel, se combate cultivarea opiului si traficul de produse opiacee.

• Poate fi administrata, fara afectarea semnificativa a eficientei, si sub forma de comprimate sau picaturi. Picaturile se dizolva de cele mai multe ori in suc de portocale.

• Are efect mai indelungat decat heroina, deci nu trebuie administrata decat o data pe zi.

• Datoria instalarii insidioase a efectului in cazul administrarii orale nu se produce asa-numitul kick (senzatie puternica de euforie, instalata brusc, la scurt timp dupa administrare). Astfel, lipseste sentimentul euforic care duce la agravarea addictiei. Daca insa metadona se administreaza intravenos, efectul este similar unei doze de heroina injectata. Pentru pacientii care nu suporta metadona pe cale orala, in Elvetia exista posibilitatea de a obtine metadona ca solutie injectabila.

Compozitie Metadona este un racemic format din doua molecule gemene (enantiomeri), continute in proportie egala (50%): levometadona ((R)-metadona) si dextrometadona ((S)-metadona). In Germania, metadona se elibereaza numai in farmacii si numai prin prezentarea unei retete cu regim special (reteta cu timbru sec).

Efecte adverse Efect sedativ, transpiratii profuze, euforie, mioza, rar tahicardie, hipotensiune, constipatie (ca toate opiaceele, are actiune paralitica asupra peristaltismului intestinal), depresie respiratorie (inhibarea automatismului respirator).

Intoxicatia Semne ale unei supradoze sunt: depresia respiratorie severa, hipotensiune marcata, tahicardie, hipertermie, tulburari de constienta pana la coma.

Mod de administrare Levometadona poate fi administrata sub forma de comprimate, intravenos (i.v.) si intramuscular (i.m.), precum si ca solutie neinjectabila de picaturi.

In medicina, se administreaza si ca analgezic forte, sarac in efecte adverse, de exemplu in cazul infarctului miocardic si al durerilor tumorale.

Solvenţi

Istoric: În anii 50, inhalarea de cleiuri a fost larg răspândită în rândul

adolescenţilor americani şi suedezi. Adezivii care conţin toluol şi solvenţi volatili erau picuraţi pe batiste (care apoi au fost ţinute în faţa gurii şi nazului), sau turnaţi în pungi, pentru inhalarea vaporilor acestora.

Alte substanţe: Substanţele care se pretează la inhalare (adulmecare) sunt solvenţii chimici din industrie, bricolaj şi domeniul casnic, precum: cleiuri, diluanţi pentru adezivi, vopsele şi lacuri, benzina, acetona, butilacetatul, diclormetanul, hexanul, xilolul, tetraclorura de carbon ("Tetra") şi hidrocarburile fluorurate alifatice. Diluantul utilizat de pictori pentru culorile lor conţine, de exemplu, toluol. Cloroformul, sau triclormetanul, este un solvent cu proprietăţi narcotizante care produce vapori neinflamabili.

Forma de consum: Inhalarea (adulmecarea, germ. schnüffeln) Periculoasă este mai ales varianta ce utilizează pungi de plastic, deoarece - trase prea mult peste cap - pot duce la moarte, în cazul instalării rapide a efectului stupefiant şi a intoxicaţiei necontrolabile de către consumator.

Mod de acţiune a solvenţilor cu efect narcotic: Cele patru stadii ale narcozei (pentru înţelegerea mdical-farmacologică):

1. Analgezia: Este inhibată perceperea durerii, dar şi capacitatea de autocritică şi orientarea temporo-spaţială.

2. Excitaţia: Prin inhibarea aproape totală a impulsurilor "frenatoare" superioare, de la nivel cortical, se produce dezinhibarea centrilor motori inferiori. În cazul abolirii sau tulburării stării de conştienţă se observă o hiperreactivitate motorică. Acest stadiu de excitatţie nervoasă se combate, în anesteziologia modernă, prin medicamente miorelaxante.

3. Toleranţa: Pe lângă scoarţa cerebrală, sunt inhibate şi diencefalul şi măduva spinării. Tonusul muscular se reduce, starea de conştienţă este abolită, dar inima mai bate şi respiraţia încă funcţionează.

4. Paralizie: În acest stadiu sunt afectaţi şi centrii vegetativi ai trunchiului cerebral, respiraţia şi circulaţia fiind tulburate.

Când narcoticele sunt utilizate ca droguri stupefiante, consumatorul încearcă să atingă doar primele două stadii. Tinde să atingă acea stare

de buimăceală cu tentă euforică, cu o uşoară tulburare a conştienţei, în care nu mai percepe problemele personale ce-l chinuie atunci când e treaz şi în care tensiunile emoţionale şi spirituale sunt aplanate. În această stare, autosugestiile pot deveni "realitate" prin lipsa conştienţei ancorate în realitatea obiectivă, astfel încât aurolacul adolescent se transformă în Tarzan sau puternicul Superman al benzilor sale desenate.

Se deosebesc patru stadii ale acţiunii substanţelor inhalate (adulmecate): În primul dintre acestea apar: greaţa, dureri la nivelul gambelor, sau senzaţia de creier sub presiune. În cel de-al doilea se descrie receptivitatea crescută la stimuli externi, asociată cu o stare de bine şi sentimentul imponderabilităţii, similar cu starea de ebrietate alcoolică. Al treilea stadiu este comparabil cu un somn superficial, în care aurolacii cu experienţă îşi "croiesc" anumite vise în timpul zilei. Al patrulea stadiu este starea de inconştienţă.

Sechele şi riscuri: Aproape toţi solvenţii au efect toxic în cazul abuzului regulat. Cloroformul produce leziuni hepatice şi poate determina - în doze prea mari - paralizia respiraţiei, sau cel puţin tulburări central nervoase grave, datorate hipoxiei cerebrale. Abuzul de tricloretilenă produce inflamaţii ale nervilor, nevralgii ale feţei şi suferinţe cardiace, de asemenea condiţionate nervos (prin tulburarea conducerii impulsurilor). La adolescenţii care au inhalat în mod regulat, timp de mai mulţi ani, vapori de toluol, au fost observate delirii (vezi delirium tremens, la cap. Alcoolul) de mai multe zile. Pe lângă stopul respirator, colapsul cardio-circulator reprezintă o importantă cauză de deces. Pot apărea stări confuzionale, cu reacţii de hiperexcitaţie, anxietate şi panică. În plus, se pot produce arsuri şi combustii (arsuri chimice) ale căilor respiratorii.

Cerc de persoane afectate: Se remarcă mai ales adolescenţii tineri (10 - 15 ani) din păturile sociale inferioare. Consumatorii solitari sunt puţini, dar cu atât mai periclitaţi, deoarece nu acţionează într-un anumit context, îşi păstrează acest obicei multă vreme şi au suferit, de regulă, un traumatism psihic anterior consumului.

Sechele de lungă durată: Leziuni hepatice, renale, nervoase şi cerebrale.

Ustensile

Cine consumă droguri, are nevoie de anumite ustensile.

În funcţie de stupefiantul utilizat şi de calea de administrare, persoana dependentă de droguri se află în posesia unor accesorii dintre cele mai diverse.

Haşiş Instrumente pentru fumat: Pipe, narghilele (şişa), shillum (aparat special pentru fumatul de haşiş), precum şi instalaţii de producţie proprie Ţigarete de haşiş (engl. joint) Rezervoare pentru păstrare (cutii de filme fotografice, cutii de medicamente) Cântar de scrisori (pentru greutăţi mici - n. tr.) pentru cântărirea dozelor de consum Folie de aluminiu în care se ambalează porţiile de haşiş

Pentru droguri sintetice Rezervoare cu pulberi necunoscute Plicuri mici, pliate (pentru ambalarea pulberii) (engl. hits - fiecare porţie corespunde unui hit = lovitură, n. tr.) Capsule Rezervoare pentru păstrare Seringi

Pentru LSD Cutiuţe mici Materiale de ambalaj, de ex. bucăţi mici de folie de aluminiu; bandă de lipit

Pentru cocaină Plicuri mici, pliate, din hârtie şi folie de aluminiu, în care este ambalată cocaina Rezervoare pentru păstrarea cocainei Trusa cocainomanului, ce conţine: Oglindă, lamă de ras, tubuleţ pentru prizare, cutiuţă pentru păstrare, seringă Tubuleţ pentru prizare (din metal, sticlă, sau plastic) Linguriţa cocainomanului

Pentru crack Cutiuţe mici de plastic pentru păstrare Pipe speciale

Pentru heroină Plicuri mici, pliate, din hârtie, celofan sau folie de aluminiu, în care se ambalează heroina (hits) De regulă, seringi de unică folosinţă Linguri acoperite de funingine în care se dizolvă heroina; o brichetă pentru încălzirea soluţiei şi tamponaşe de vată sau filtre de ţigaretă rupte, prin care heroina se filtrează în timpul aspirării în seringă Şiret de pantofi, curea, sau furtun de cauciuc, pe post de garou, pentru comprimarea venei în vederea administrării injecţiei

Bibliografie

Walter de Gruyter: Pschyrembel - Klinisches Wörterbuch (Dicţionar clinic), Ed. 255., Berlin, New York 1986

Wolfgang Schmidbauer, Jürgen vom Scheidt: Handbuch der Rauschdrogen (Manual al drogurilor stupefiante), Frankfurt am Main 1989

Klaus Wanke, Karl-Ludwig Täschner: Rauschmittel (Substanţe stupefiante), Ed. 5, Stuttgart 1985

Josef Zehentbauer, Wolfgang Steck: Chemie für die Seele (Chimie pentru suflet), Königstein/Ts. 1986

Hans Lösch: Drogenfibel (Abecedar de droguri), Ed. 2, München 1971

Landeskriminalamt (Hrsg.): Rauschgift ohne mich (Drogurile - fără mine), Ed. 11, Stuttgart 1999

Cafe` Fix (Hrsg.): Jahresbericht 1998 (Raport anual 1998), Frankfurt 1998

Landesinstitut für Erziehung und Unterricht: XTC. Eine Handreichung für Multiplikatorinnen und Multiplikatoren (XTC. Material la îndemâna multiplicatorilor), Stuttgart 1997

Harfst, Gerold: Rauschgift -Szene -Jargon von A-Z (Droguri - Scena - Jargonul de la A-Z), Würzburg 1991