Naşterea lui Hristos reprezintă momentul binecuvântat al is-

toriei umanităţii şi sărbătoarea pe care omenirea o aştepta, întrucât ,,robia păcatului încetează, răul este risipit, iar raiul este deschis”, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Naşterea Domnu-lui este minunea petrecută acum mai bine de două milenii în peş-tera sărăcăcioasă a Betleemului, care aduce bucuria în sufetul fi -ecărui creştin, îndemnându-l să cugete la „taina cea din veac as-cunsă şi de îngeri neştiută” (Ro-mani 16, 25) ce şi vede împlinirea în această zi.

Taina coborârii şi venirii Fiului lui Dumnezeu ne cheamă să ne înălțăm şi noi spre El, să-L în-tâmpinăm în viața noastră, după cum ne îndeamnă una din cân-tările Naşterii Domnului: ,,Ve-niți, credincioşilor, să ne înălțăm dumnezeieşte şi să vedem cu ade-vărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi, curățindu-ne mintea prin viață curată, să adu-cem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credință intrarea sărbătorii Naşterii şi din adâncul sufl etului să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu Celui în Treime, prin care S-a arătat între oameni bunăvoire, mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni” (Stihira la Ceasul al VI-lea).

Minunea care s-a săvârşit în acea noapte de taină în peştera de lângă Betleemul Iudeii. Fecioara preacurată ține în brațe şi culcă

în ieslea umilă un Prunc dumne-zeiesc, ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (Crezul). Întruparea lui Hristos are un ca-racter bipolar; luând trup de om, Fiul Îşi ascunde natura, dar în acelaşi timp descoperă oameni-lor ceva din slava dumnezeiască.

Ce a găsit Mântuitorul când a coborât pe pământ? A afl at pustiu şi tristețe, pentru că aici stăpânea întunericul şi moartea. Aceasta reiese şi din faptul că Fecioara Maria nu găseşte loc să nască în casa niciunui om. Sfi nții Evan-ghelişti spun că, negăsind loc, au culcat pruncul în iesle. Origen este cel care menționează prima dată cuvântul ,,peştera”, sprijinin-du-se, desigur, pe o veche tradi-ție. Putem spune că Dumnezeu a coborât la oameni şi nu a afl at acoperământ în nici o locuință zidită de mâini omeneşti, El, care a zidit lumea. Naşterea în peşteră poate fi o dovadă de smerenie, dar în acelaşi timp un lucru de taină. Pare că pământul se străduia să-L ascundă pe Ziditorul său, în timp ce înaltul cerului, prin stea, Îl va descoperi înțelepților. Hristos nu Se va naşte în casă zidită şi par-dosită, ci aproape de pământul pe care a venit să-l răscumpere. El va fi culcat în iesle şi încălzit, aşa cum ni-l înfățişează iconografi a medievală, de răsufl area caldă a vitelor adăpostite peste noapte în peşteră, după cum spune co-lindul ,,Cum S-a născut Hristos în frig, în ieslea cea săracă, cum boul peste El sufl ă, căldură ca să-I facă”. Este important să precizăm

că toate evenimentele importante din viața Mântuitorului vor avea loc în mijlocul naturii. La Ghetsi-mani, unde se va da lupta supre-mă împotriva ispitei; pe Golgota, acolo unde Îşi va da duhul. După moarte, Trupul Domnului Hris-tos va odihni trei zile în pântecele pământului.

În apropierea peşterii unde dormea Pruncul sfânt se afl au păstorii stând de veghe lângă tur-mele lor. Pe aceştia i-a ales Dum-nezeu să primească vestea cea mare a naşterii lui Hristos. Aceş-tia se îngrijeau de oi şi de miei, făpturi nevinovate, care viețuiau în mijlocul naturii, departe de aşezările omeneşti, trebuiau să afl e primii despre naşterea Mie-lului, care avea să fi e înjunghiat pentru păcatele lumii.

Păstorii de pe câmp, nefi ind robiți de grijile şi de petreceri-le lumeşti din cetate, înțelegeau mai bine legătura dintre cer şi pământ, dintre darurile cerului şi viața pământenilor (ziarullumi-na.ro).

Sfânta Scriptură a arătat că ter-menul de ,,păstor” înseamnă cel ce conduce turma pe calea mân-tuirii. De aceea, Mântuitorul se va înfățişa sub chipul Păstorului celui bun care Îşi pune viața pen-tru oile sale (Ioan 10, 11); dar în acelaşi timp, El este model de ,,păstor și păzitor al su� etelor” ( I Petru 2,25). Acestor păstori sim-pli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare ca

Nașterea Domnului

1

,,Creștinilor noi astăzi un praznic mare-avem/ ca să-l putem cunoaște veniți la Vi� aem!”

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 23

/ 20

dece

mbr

ie 2

015

DIALOG DE DUMINICĂ

2

să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar sin-gurătatea lor o preface în bucurii.

Dacă cei de aproape nu-I oferă nimic Pruncului Iisus, Dumne-zeu aduce magii din țări depărta-te ca să-I ofere daruri: aur, smirnă şi tămâie. De la Sfi nții Evanghe-lişti afl ăm că magii au sosit la Bet-leem, călăuziți de o stea, să se în-chine noului născut. Cine puteau fi aceşti magi? Atât istoricii vechi, Herodot, Xenofon şi Strabon, cât şi cei mai vechi Părinți ai Bisericii, ca şi Sfântul Iustin, vorbesc des-pre existența lor. Ei erau înțelepți persani, babilonieni, care se ocu-pau cu studierea cerului, a mişcă-rii astrelor, ei simbolizând vârful cel mai înalt al ştiinței omeneşti.

Prezența lor arată faptul că Bi-serica primeşte şi sfi nțeşte ştiin-ța omenească în măsura în care aceasta se îndreaptă către adevă-rul de credință, către cunoaşterea lui Dumnezeu. Smerenia şi bună-tatea inimii lor i-au făcut misio-nari, binevestitori ai tainei Naşte-rii lui Hristos.

În privința stelei care i-a călăuzit pe magi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „n-a fost una din stelele cele multe, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mersul ei; noi vedem că şi soare-le şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la mia-zănoapte la miazăzi, că aşa se afl a Palestina față de Persia” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia 6 la Evanghelia după Matei). Spre de-osebire de celelalte stele, ea putea fi observată ziua în amiaza mare, iar razele ei erau mai puternice decât razele soarelui. Avea aceas-tă putere pentru că această stea vestea pe Soarele dreptății, după cum glăsuieşte profetul Maleahi : ,,Și va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în

razele lui…”.Steaua care călăuzea pe magi

,,nu avea un drum propriu”, zice Sfântul Ioan Gură de

Aur, ci mergea când magii trebuiau să meargă; când

stăteau ei, stătea şi ea, iar după ce steaua

a arătat locul Naşterii lui Hristos, li se arăta din nou ca să părăseas-că locul şi să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă în țara lor pe altă cale. Apariția în vis magilor nu a fost trecută cu vederea de că-tre Sfi nții Părinți, mulți dintre ei au văzut în acest detaliu, conver-tirea magilor, schimbare care s-a produs în sufl etele lor odată ce au cunoscut Adevărul. Chiar dacă în Biserica Ortodoxă nu există o săr-bătoare, sau un cult închinat ma-gilor, aceştia se regăsesc în două creații ale Sfi ntei Tradiții: tropa-rul Crăciunului (pe care îl auzim când preotul ne vesteşte Naşterea lui Hristos, venind în casele noas-tre cu icoana) şi icoana praznicu-lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur i-a numit pe aceşti magi, strămoși ai Bisericii pentru că ei L-au pro-povăduit pe Hristos şi nu I s-au închinat ca unui simplu om, fapt arătat din darurile atât de bogate aduse lui Hristos, ci au venit ca la un Dumnezeu, şi nu au adus daruri după cum era obiceiul în legea iudaică, jertfe de animale (viței sau miei), ci au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie - adică credință, ascultare şi dragoste.

,,Noi cântăm și colindăm”De la aceste daruri, noi creşti-

nii am primit, dar am şi păstrat tradiția să oferim daruri mai ales pruncilor, dar şi celor ce sunt ase-menea pruncilor, lipsiți de apăra-

re şi neajutorați. Cântările îngeri-lor sunt, de fapt, primele colinde pe care le aud oamenii şi de aceea, noi păstrăm tradiția colindatului, adică a vestirii Naşterii lui Hris-tos.

,,Lăudați şi cântați şi vă bucu-rați” reprezintă cuvintele aduse lui Dumnezeu prin varietatea co-lindelor care circulă în spațiul or-todox. Colindele nu sunt altceva decât rugăciuni cântate, muzica de taină fi ind adâncul cuvintelor Dumnezeieştilor Scripturi, legă-tura dintre sufl etul lumii şi Duhul lui Dumnezeu, punte dintre om şi Dumnezeu. Colindele sunt Sfân-ta Scriptură cântată, poartă pro-fețiile prorocilor celor de demult despre Iisus venind în lume ,,ca să se nască şi să crească, să ne mân-tuiască”.

Colindele se cântă în cor, în sta-re de comuniune, pentru că per-soanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Naşterea lui Hristos (Lc 2,14). Însă colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci şi în cor cu strămoşii, cu generați-ile trecute ,,azi cu strămoșii cânt în cor/ colindul sfânt și bun”.

Colindele ne arată pe Dumne-zeu ca fi ind călător, pelerin. El ne caută şi ne cere să-L primim. Iată de ce colindătorii merg din casă în casă, vin spre noi şi ne întreabă dacă îi primim cu colin-dul. Această întrebare înseamnă de fapt: Primiți taina iubirii lui Dumnezeu pentru voi? Putem spune că trăim atât de intens cât iubim pe Dumnezeu şi pe seme-nii noştri.

Colindul sfânt şi bun reprezin-tă întărire în credință, sporire a iubirii față de Hristos şi față de oameni, înmulțire a bucuriei şi a speranței. (Comori ale Ortodoxi-ei, Daniel, Patriarhul Bisericii Or-todoxe Române, p. 436- 437.)

Colindul este sfânt pentru că este glasul sfânt al Sfi ntei Evan-ghelii şi al Sfi ntei Biserici adus în casele şi în sufl etele oamenilor, auzit în familii, în şcoli, în cămine de bătrâni, în spitale, la posturile de radio şi de televiziune.

Preot Dan Petre

3

Despre tainele gândurilor

Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împli-

nesc şi gândurile noastre. Şi as-tăzi vedem cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cos-mos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a pri-mit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţele-gem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depin-de de gândurile şi de dorinţele noastre.

Prin gândurile noastre virtu-oase, paşnice, liniştite şi desă-vârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în fa-milii, şi în societate, şi oriunde.

Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers.

Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptu-im armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni. Dacă ne preocupă gânduri nega-tive, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în fami-lie, în mediul în care ne aflăm. Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare. Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule! Căci gândurile nimici-toare, rele, ne nimicesc pacea, şi atunci numai avem pace şi nici linişte.

Noi întotdeauna începem gre-şit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă. Când fiecare va începe cu sine, atunci

va fi pace pretutindeni! Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul”. Vedeţi, noi sun-tem cei care ne croim viitorul.

Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor). Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gân-durile şi dorinţele sale rele. Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune, trebuie deci să ne schimbăm. De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Du-hul Sfânt, Ed. Predania, 2010

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întîm-

plă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi im-portant nu mă atinge. Oamenii îşi comunică de regulă lucruri neimportante şi care îi caracteri-zează prea puțin sau deloc. Oa-menii îşi comunică ştiri, pentru că ştirile sînt considerate impor-tante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să conside-re important acel lucru.

Cum arată un lucru impor-tant? Nicicum. Pentru cineva

e important că plouă, pentru altcineva – că nu plouă. Pentru cineva e important că se căsă-toreşte, pentru altcineva – că se desparte. Dar ce este cu adevărat important şi ce face ca ceva să fie important?

Cred că ceea ce face ca un lu-cru să fie important este bucu-ria. Dacă ceva îți aduce bucurie – este important.

Cînd sufletul este apăsat sau amărît, nimic nu i se mai pare important. Dar bucuria poate atribui importanță şi lucrurilor celor mai mărunte.

Am văzut oameni care se bu-cură de bomboane, de o pereche de pantaloni, de o călătorie, de o bătaie în uşă. Pentru că, în-tr-adevăr, ce poate fi mai impor-tant decît o bătaie în uşă, decît o pereche de pantaloni sau decît nişte bomboane? Poate doar un cuțitaş, un pix, o portocală, un zîmbet, o pasăre care se izbeşte în geam…

Păziți-vă bucuria – e ceea ce face viața importantă.

Ieromonah Savatie Baştovoi

Despre lucrurile importante și neimportante

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Sus, boieri, nu mai dormiți,Vremea e să vă gătiți,Casa să v-o măturați,Masa să v-o încărcați.

Nu dormiți în astă seară,Ci şedeți la privegheală;

S’aşteptăm pre Domnul Sfânt,Ca să vie pe pământ.

Tuturor ce sunt în casă Şi se veselesc la masă,

Să le dea Hristos de toate,Bucurie, sănătate.

Sus, boieri!

Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596, fi ind al pa-

trulea fi u al voievodului Moldo-vei - Simion Movilă. Tatăl său a murit la 1607 şi sub domnia lui

Ştefan Tomşa (1611), familia lui Petru Movilă s-a retras în Polonia, unde avea multe rude. Şi-a con-tinuat studiile la Colegiul Frăției Ortodoxe din Liov. Petru Movilă a vizitat în 1622 vestita mănăstire Pecerska, unde s-a împrietenit cu starețul Zaharia Kopastenski şi cu mitropolitul Iov Borețki al Kievu-lui. A fost tuns în monahism la La-vra Pecerska, după anul 1625, iar în toamna anului 1627, la vârsta de 31 de ani, a fost ales egumen al mănăstirii. În anul 1632, la moar-tea mitropolitului Iov, a fost ales în unanimitate Mitropolit al Kie-vului, Galiției şi a toată Rusia. În această calitate a alcătuit o „Măr-turisire Ortodoxă“ în limba latină, care a fost aprobată de Sinodul de la Iaşi din 1642 şi confi rmată de toți patriarhii ortodocşi.

Mitropolitul Petru Movilă a pus pe colaboratorii săi să facă cunos-cută viața duhovnicească a călu-gărilor şi ieromonahilor din Lavra

Pecerska. Astfel au apărut cărțile: Patericul Sfi nților din Pecerska (Kiev 1634) şi Minunile Peşterilor Kievului (Kiev 1638). De aseme-nea, s-a scris şi despre icoanele făcătoare de minuni din Pecerska. El însuşi a tradus şi publicat tra-tate ale Sfi nților Părinți pentru în-drumare în viața duhovnicească şi ascetică a preoțimii şi a conducă-torilor săi. A trecut la cele veşnice pe 22 decembrie 1646.

Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârşită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrai-nene la 6 decembrie 1996 şi pro-clamată la 15 decembrie a acelu-iaşi an, dar înscrisă în calendarul acestei Biserici la 31 decembrie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodo-xe Române a aprobat, în şedința sa de lucru din 12-13 martie 2002, prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, la 22 decembrie.

Sursa: crestinortodox.ro

Sfântul Ierarh Petru Movilă (22 decembrie)

Colind tradițional românescCuvânt

„Bucuraţi-vă mai mult unul de altul, grăbiţi-vă, rugân-

du-l pe Dumnezeu să vă bine-cuvânteze cu naştere de prun-ci, daţi vieţii ce este al ei, şi lui Dumnezeu ce este al Lui.Încercaţi să fiţi fericiţi împre-ună, căci viaţa este un strigoi, ceea ce este real ţine numai de Dumnezeu şi de prezenţa Lui în lume. Anii trec repede, veţi îmbătrâni curând, dar măcar sufleteşte încercaţi să fiţi tineri.Vă spun un cuvânt de folos care vi se potriveşte: viaţa în comun (în mănăstire sau în familie) este dură. Trebuie să ştii să te

faci iertat. Auziţi: să te faci ier-tat! Nu a ierta este greu, ci a obţine iertarea. Şi nu printr-o frază stearpă şi erodată de uzu-ră convenţională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului şi printr-o umilinţă nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai facut să te ră-nească, printr-un joc perfid al inteligenţei tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufle-tul spre o iertare adevărată.”

Pr. Gheorghe Calciu-Dumi-treasa (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006)