Destin Rominesc Represiunoi Ale Biserici

Ml)2011

destini ywlarrr

* Misiunea nemijlocită a secţiei respective era lupta cu antisovietismul şi naţionalismul. Vezi: ropneBa, T. M-, nonumLNeoiaa iţeHsypa e CCCP. 1917-19912?., M., POCCflBH, 2002, c. 306.

77 AOSPRM, fond 51, inv.17, dosar 297, filele 18-20- ! bkfem, fond 3584, inv.i, dosar 13, filele 43-44'"r Vladimir Beşleagă, Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar

(RSSM1956-1963), Chişinâu, Cartier, 2008, p. 70-72AOSPRM, fond 51, inv.42, dosar 64, fila 49-51,55

r Ibidem, fila 5122 Ibidem, fond 51, inv.42, dosar 64, fila 52.13 Ibidem, fond 51, inv.42, dosar 64, fila 53.-- Vezi: Procese-verbale privind documentele distruse din anii

1944,1945,1947, din 1948 şi până în 1968, provenite de la KGB şi MAI, în: AOSPRM, fond 51, inv. 34, dosar 132, filele 1- 25,32,51,55,65.

25 BapceHKOB, A.C, BAOBMH, AM., Op.cit., p.494* Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate a Republicii Moldova

(ASISRM), fond 1, inv. 69, dosar 1, filele 215-21677 noSeneecKcm npeMun Bopuca nacmepmm (BocnoMunaHu# cbma), HMT,

2001; http://n-t.ru/nl/lt/ bp.htm* Ma/ibiţee, »OpHM, Bo/ibHcm pyccnan /îumepamypa, 1955-1975, wucmb 1-

2,0paHK<j)ypT-Ha-MaMHe: http:// antology.igrunov.ru/authors/maltsev/vilna_lit_i.htmlMHHseHOK, /ţMMTpuM, HOK HCM 6buio cmpauiHO, în :http/www. ogoniok.com /archive 2002/4734/08- 08-11//

30 AOSPRM, fond 51, inv.23,dosar 188, filele 128,131,134,-135,139,141# 143» 148

31 Ibidem, filele 87,89,90,14432 Ibidem, fila 9133 “Ce fel de tablou este “Oţelarii”? se lamenta I. Bodiul. Pentru a te clarifica

ce conţine acest tablou trebuie să te întrebi dacă acesta reprezită un om, unde şi care părţi ale corpului omenesc sunt re prezentate, dar daca reprezintă un măgar, trebuie să cauţi unde este coada şi capul.... De aceea noi am dori, tov. Crecu, să nu vă încăpăţânaţi şi să nu mergeţi împotriva curentului, împotriva opiniei publice. Dacă poporul ar fi receptat bine tabloul dvs, el cu siguranţă ar fi fost susţinut de partid, dar daca tabloul nu este susţinut de popor, atunci ce doriţi să demonstraţi ? Ibidem, filele 148-149

34 AOSPRM, fond 51, inv.23,dosar 186, filele 64, 34735 nw>KMKOB, A/ienca/ţp, XpyuţeecKan «Orrene/ib», MocKBa, «O/iMa-

llpecc», 2002, B: rusinka.mylivepa- ge.ru/file/?fileid=762036 AOSPRM, fond 51, inv.23,dosar 6, fila 59

http://www.ogoniok.com/

http://n-t.ru/nl/lt/

8. Represiuni împotriva religiei şi a bisericii

Primul an de ocupaţie sovietică, iunie 1940-iunie 1941, atestă şi primele măsuri de constrângere religioasă în Basarabia. Paraclisul Palatului Mitropolitan din Chişinău a fost transformat în Palatul pionierilor, Capela Seminarului Teologic, Facultatea de Teologie, alte capele au fost transformate în şcoli sau spitale. Multe biserici din teritoriile ocupate au devenit magazii, săli de spectacole sau au fost închise, iar cele aflate în construcţie au fost demolate. Ho-tărârea din 28 noiembrie 1940, semnată de preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului al RSSM, viza transformarea bisericii Seminarului Teologic® Arhiva de Istorie a NKVD-ului. La 21 noiembrie 1940, Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM adoptă hotărârea nr. 471 privind transformarea mănăstirii Frumoasa din judeţul Orhei în Casă de odihnă, iar prin hotărârea nr. 516-A, din 30 noiembrie 1940, a decis transmiterea a trei mănăstiri din Basarabia Ministerului Ocrotirii Sănătăţii. în Consecinţă, mănăstirea Suruceni din judeţul Chişinău a fost transformată în spital, mănăstirea Hârjăuca din judeţul Chişinău - în spital republican, mănăstirea Curchi - în sanatoriu pentru bolnavi de tuberculoză, iar biserica de vară a acestei mănăstiri - în cămin cultural. Mănăstirea Hărbovăţ a fost desfiinţată şi transformată în azil pentru copii orfani Totodată, regimul comunist a declanşat ofensiva împotriva clerului. Peste 100 de preoţi, din cei aproximativ 526 rămaşi în Basarabia, au căzut victime ale regimului comunist. O parte a fost executată pe loc. în satul Volintir, judeţul Cetatea Albă, agenţii NKVD-ului au executat 16 preoţi. Slujitorii Bisericii erau urmăriţi şi suspectaţi la orice pas. Constantin Popovici, ex-rector, profesor titular la Seminarul Teologic din

64

Chişinău, a fost lipsit de propria casă de către âutorităţile bolşevice. Mai mult de jumătate din preoţii rămaşi în Basarabia

Moldovenii sub teroarea bolşevici

65

O biserică transformată de sovietici în club, Cernăuţi, 1940

au devenit „fugari” sau „clerici ambulanţi”, schimbându-şi reşedinţa pentru a sustrage atenţia agenţilor sovietici.

Mulţi preoţi au fost deportaţi în regiunile îndepărtate ale imperiului sovietic, printre care părintele profesor Vasile Doncilă, preoţii Emilian Cucuietu din Mihăileni, judeţul Bălţi, Vladimir Zorilă din Hârtop, judeţul Soroca, Nicolae Ciobanu din Steţcani, judeţul Soroca, Teodor Zubcu din Geamăna, judeţul Lăpuşna, Ion Spinei din Sălcuţa, judeţul Tighina, Anatolie Spinei din Doina, judeţul Lăpuşna, şi mulţi alţii. Un destin tragic a avut şi preotul Alexandru Balta- ga, deputat în Sfatul Ţării, care a votat unirea Basarabiei cu România. La sfârşitul lunii august 1940, Al. Baltaga a fost arestat, anchetat şi întemniţat. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, deţinuţii politici din Basarabia, printre care şi AL Baltaga, au fost evacuaţi în adâncul URSS. Preotul Alexandru Baltaga moare în spitalul închisorii din Kazan. Regimul bolşevic a deportat în Siberia şi a executat 52 de preoţi şi 45 de cântăreţi bisericeşti.

în vara anului 1941, când Sovietele se retrăgeau, comandouri bolşevice devastau, incendiau, distrugeau în calea lor tot ce era mai de preţ. Starea în care a fost găsită Biserica din Basarabia, în momentul eliberării provinciei dintre Prut

Teroarea comunistă

Moldovenii sub teroarea bolşevica

ito

Preotul Alexandru Baltaga, deputatîn Sfatul Ţării, supus represiunilor

politice. Dispărut în gulag.

şi Nistru, arăta ca după un cataclism:

peste tot parohii lipsite de preoţi. Unii se

refugiaseră în România, alţii au fost omorâţi

sau deportaţi. Multe biserici erau distruse

total sau parţial. Au fost incendiate sau

distruse Mitropolia Veche, Sala Eparhială

etc. Multe biserici au rămas fără odoare,

cărţi bisericeşti şi icoane. înainte de a se

retrage, trupele sovietice au distrus şi

devastat bisericile din Bălţi şi din alte loca-

lităţi, au confiscat arhive şi sigilii de mare

valoare. La eliberarea Basarabiei de către

trupele germano-române în vara anului

1941, au fost găsite 27 de biserici

transformate în săli de spectacole sau cu o

altă destinaţie.

Reocupând Basarabia, în 1944,

regimul bolşevic se preocupă mai ales de

eliminarea „elementelor antisovietice” din

rândurile clerului şi ale credincioşilor. Acest

obiectiv era în centrul activităţii Consiliului

pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, organelor Securităţii de stat şi de | interne, a structurilor de partid.

împuternicitul Patriarhiei Ruse la Chişinău, Romenski, raporta periodic | superiorilor săi despre evidenţa clerului şi a bisericilor, despre starea religiei în j RSS Moldovenească. în raportul din anul 1949 se relata că: din totalul de 931 de ! biserici, activau 558, iar 373 nu mai funcţionau. în 1949, din numărul bisericilor considerate funcţionale, 48 nu mai efectuau serviciul divin, deoarece fuseseră lipsite de parohi. în acelaşi timp, 25 de preoţi au fost lipsiţi de cinul preoţesc, trei dintre aceştia fiind arestaţi de către organele de Securitate. în anul 1953, anul morţii lui Stalin, în RSSM funcţionau aproximativ 500 de biserici.

„Dezgheţul hruşciovist” nu a adus modificări în politica statului sovietic privind religia şi biserica.

Teroarea comunistă 67

în pofida prevederilor din Constituţia URSS


referitoare la libertatea conştiinţei şi a convingerilor, libera alegere a religiei, ofensiva comunistă împotriva religiei a continuat cu o nouă forţă. Anul 1959 constituie un an fatal pentru biserică şi religie. Printr-o serie de hotărâri panunionale şi republicane au fost închise mai multe biserici şi mănăstiri. Acestea puteau fi utilizate ca magazii şi depozite. în 1958 a fost decisă închiderea bisericii din satul Peresecina, raionul Orhei, care activase mai mult de 400 de ani, fiind o adevărată operă de artă, cu icoane şi obiecte de cult de o mare valoare.

Mecanismul de închidere a bisericilor prevedea şi măsuri de constrângere împotriva clerului, care era acuzat de clevetire împotriva puterii sovietice, de colectarea de mijloace pentru repararea bisericilor, de prestarea serviciului divin enoriaşilor din localităţile unde bisericile erau închise etc. în baza acestor şi altor învinuiri, unii preoţi au fost destituiţi şi lipsiţi de gradele bisericeşti, iar bisericile în care slujeau au fost închise. Biserica din satul Văsieni, construită în 1900, reprezenta o capodoperă de artă, impresionând prin pictura icoanelor şi stilul său arhitectural modern. Dar, pentru arhiepiscopul Nectarie, toate acestea n-au constituit un obstacol în a-1 lipsi de grad pe preotul Cociubinschi, parohul acestei biserici, după care a urmat şi închiderea bisericii. La protestul enoriaşilor, răspunsul arhiepiscopului a fost simplu, însă categoric: „La doar 2 kilometri distanţă se află o altă biserică, deci nu este rezonabil să mai fie numit un preot pentru biserica din satul Văsieni”.

în 1960, printr-o dispoziţie secretă a organelor de partid, a fost intensificată activitatea agenţilor secreţi împotriva bisericii şi a clerului. Şaisprezece persoane formau un grup de agentură, dintre care două - Kazanţev şi Iuriev -


ocupau posturi de conducere în eparhii. Agenţii secreţi au colectat materiale compromiţătoare la adresa celor mai activi slujitori ai cultului, care puteau servi drept pretext pentru excluderea lor din rândurile clerului. Numai în anul 1960 au avut de pătimit cinci preoţi. Agenţii, în funcţii înalte bisericeşti, le interziceau preoţilor să slujească în mai multe parohii. în consecinţă, conform unui raport, întocmit la cerinţa Moscovei de către împuternicitul pentru problemele Bisericii Ortodoxe în RSSM, în 1962 mai oficiau serviciul divin 255 de preoţi, 8 dascăli, un arhiereu şi 1 400 de cântăreţi bisericeşti. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri din februarie 1963, s-a decis demolarea Clopotniţei Catedralei din centrul Chişinăului. Motivul pentru această decizie a servit o scrisoare din partea organizaţiei de partid din cadrul Institutului Agricol din

Chişinău, în care se cerea demolarea Clopotniţei care, chipurile, nu corespundea stilului arhitectural al Chişinăului. Noaptea, prin explozie, Clopotniţa a fost demolată, iar locul a fot acoperit cu iarbă verde.

Bisericile sunt închise şi în următorii ani. Până la sfârşitul anului 1963, au mai fost închise încă 26 de biserici ortodoxe, iar până în 1965 altele opt. Enoriaşii erau speriaţi, dar şi revoltaţi, încât regimul comunist a fost nevoit să ia o pauză în procesul de închidere a locaşurilor sfinte. îşi modifică tactica. Accentul este pus pe propagandă şi educaţie. Timp de trei ani, din 1964 şi până în 1966, numărul de biserici rămâne acelaşi - 223, în anul următor însă vor fi închise încă 4 biserici.

în raportul din anul 1969 privind religiozitatea în RSSM, întocmit de S. Tanasevski, împuternicitul pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSSM, sunt aduse învinuiri grave Arhiepiscopului Moldovei şi al Chişinăului Bartolomeu (Varfolomeu) pentru faptul că acesta a învăţat textele ritualurilor religioase în „limba moldove-nească” şi oficia serviciul

70 Moldovenii suţUfjgl

divin în limba localnicilor. în raportul din anul 1973, împuternicitul constata un grad înalt de religiozitate în rândurile populaţiei, fiind alarmat că, în ciuda intensificării educaţiei ateiste, biseri-cile erau frecventate şi se respectau ritualurile religioase.

în anul 1985, la indicaţia Kremlinului, sunt luate o serie de decizii contradictorii. La Moscova începeau pregătirile pentru a marca


1 000 de ani de la adoptarea creştinismului în Rusia. Era o dată ce se cerea marcată, dar natura ateistă a regimului îl împingea să sporească propaganda antireligioasă. La 19 noiembrie este adoptată hotărârea „Despre activitatea cu privire la intensificarea educaţiei ştiinţifico-ateiste în legătură cu pregătirea organizaţiilor religioase şi a centrelor burghezo-clericale pentru marcarea a 1 000 de ani de la adoptarea creştinismului în Rusia” CC al PCM obligă organizaţiile de partid orăşeneşti şi raionale, toate ministerele, organizaţiile corn- somoliste şi sindicale, organele de drept să întocmească programe de activitate antireligioasă, pentru o perioadă de trei ani, „în scopul prevenirii propagandei antisovietice şi stăvilirii credinţei în Dumnezeu”

De respectarea legislaţiei cu privire la culte şi depistarea încălcărilor se preocupau Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Procuratura. Constituţia URSS proclama libertatea conştiinţei. în pofida acestui fapt, în perioada dintre anii 1977 şi 1982, în RSS Moldovenească, în baza articolului 142 al Codului penal, pentru nerespectarea legislaţiei cu privire la culte, au fost condamnaţi 169 de credincioşi. în anul 1980, credincioşii din satul Mihăileni, raionul Râşcani, intenţionează să redeschidă biserica ortodoxă, închisă de autorităţile comuniste încă în anul 1962. Comitetul raional de partid Râşcani şi organele de drept reacţionează promt, iniţiatorii sunt identificaţi, trei persoane fiind pedepsite administrativ. Cetăţenii Iaz I., Ursu S., Cazac V., Iarmoliuc V., Pricop V. sunt amendaţi cu câte 50 de ruble, iar Pârgaru G. şi Scutari P. - cu câte 30 de ruble. Cinci protestatari au fost privaţi de libertate.

Anul 1986 marchează o nouă fază a activităţii enoriaşilor pentru redeschiderea locaşurilor de cult, închise de regimul totalitar comunist. Datorită procesului de restructurare, iniţiat de M. Gorbaciov, în această perioadă se înteţesc demersurile privind redeschiderea bisericilor, unele fiind deschise de comunităţile locale fără decizia autorităţilor. Prin decizia proprie a comunităţilor locale şi-au reluat activitatea bisericile din satele Iliceuca, Izvoare, Frumuşica din raionul Floreşti, Chirileni, Todireşti din raionul Ungheni, Colicăuţi, Briceni, Popovca, Făleşti, Rădoaia, Copăceni


din raionul Lazo.Şi mănăstirile ortodoxe de pe teritoriul RSSM erau

supravegheate strict. Această atitudine era motivată de autorităţile sovietice prin faptul că mănăstirile reprezentau focare puternice de rezistenţă a limbii şi conştiinţei naţionale româneşti împotriva politicii de deznaţionalizare şi rusificare. Programul ateist al Partidului Comunist prevedea lichidarea treptată a mănăstirilor.


Conform unei note informative privind activitatea Bisericii Ortodoxe Ru în RSS Moldovenească pentru a doua jumătate a anului 1945, funcţionau 24 de mănăstiri, dintre care 15 de călugări şi 9 de măicuţe.

Structurile de stat, implicate în realizarea programului ateist, căutau jn. sistent motive care să justifice închiderea mănăstirilor. Ministrul Securităţii de Stat a RSS Moldoveneşti, I. L. Mordoveţ, în informaţia secretă din iunie 1946, expediată superiorului său la Moscova, menţiona că printre „elementele antisovietice” din perioada celui de-al Doilea Război Mondial se numără şi călugării de la mănăstiri, care „au colaborat cu regimul de ocupaţie”. Călugării erau acuzaţi, în totalitatea lor, de denunţarea grupurilor de partizani sovietici, de alte „acte antisovietice”.

în 1949, Romenski, împuternicitul Consiliului pentru Biserica Ortodoxă de pe lângă Guvernul URSS pentru RSSM, a elaborat un plan secret de lichidare a mănăstirilor de pe teritoriul republicii, conform căruia urmau să fie lichidate cinci centre monahale: mănăstirile Căpriana şi Hâncu din raionul Străşeni, mănăstirea Hârjăuca din raionul Călăraşi, mănăstirea Suruceni din municipiul Chişinău, mănăstirea Zloţi din raionul Cimişlia. Pentru lichidarea mănăstirilor, autorităţile sovietice au inventat diverse acuzaţii: că în posesiunea acestora se află cele mai fertile pământuri, că aici se exploatează munca cetăţenilor sovietici, că mănăstirile reprezintă un obstacol în calea colectivizării, că printre călugări există multe „elemente reacţionare”, iar centrele monahale sunt focare de boli contagioase. într-o informaţie din 5 octombrie 1949, privind mănăstirea Căpriana, se afirma că aceasta se prezenta ca „o casă a desfrâului şi ca o pepinieră de diverse boli contagioase”. Imediat, organele de ocrotire a sănătăţii au „depistat şi au înregistrat oficial cincisprezece cazuri de boli venerice, printre cei contaminaţi numărându-se fostul stareţ al mănăstirii, egumenul Ioachim Pleşca, şi ieromonahul Efrem Bârcă.

f ec

l1'.

cf^de*1

raşi.rezi!3f*

car.fosiMclai

coP*I *I 3


Drept pretext pentru împuternicitul cu problemele Bisericii Ortodoxe de închidere, în 1952, a mănăstirii de călugări din Hârjăuca a servit numărul redus de călugări de aici şi necesitatea păstrării mănăstirii ca monument de arhitectură. La 24 aprilie 1952, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, G. Rudi, şi prim-secretarul CC al PC(b) din Moldova, L. I. Brejnev, au cerut organelor superioare de la Moscova acordul privind lichidarea acestei mănăstiri. O corespondenţă în aceeaşi chestiune a avut loc între episcopul Chişinău- lui şi al Moldovei, Nectarie, şi Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Aleksei.

V

\

stx

sN%

SSissăfi

e Si

ti 4

darea esiu-IM

G

rizâ-ma-

ţft

¡1teteii

tî

In urma cooperării dintre structurile bisericeşti şi cele de stat, la 2 iulie 1952, mănăstirea Hârjăuca a fost închisă şi transformată în sanatoriu. Arhiva mă-năstirii a fost confiscată şi înstrăinată, aflându-se la Sankt-Petersburg, Rusia. Toţi călugării au fost transferaţi la mănăstirea Hârbovăţ, care peste câţiva ani a fost şi ea închisă. Argumentele care s-au invocat la desfiinţarea mănăstirilor Hâncu, Suruceni, Zloţi erau condiţiile economice precare, de aici şi depistarea unor boli contagioase.

Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSSM din 5 iunie 1959 prin care se preconiza închiderea a nouă centre monastice a provocat nemulţumirea per-sonalului monahal şi a mirenilor. în comunităţile monahale s-au făcut mai multe încercări de rezistenţă, dar acestea erau descoperite şi anihilate uşor, inclusiv prin intermediul arhiepiscopului Nectarie.

Urma să fie închisă şi mănăstirea Răciula. Secretarul doi al CC al PCM,I. I. Bodiul avertiza: „în caz de eşec, toţi responsabilii de operaţiune vor fi destituiţi din funcţii”. Bodiul a fost omul din umbră care a lovit crâncen în credinţă şi intelectualitate. Autorităţile au trimis la Răciula un efectiv de 500 de miliţieni, în frunte cu un general sosit de la Moscova.

Nouă zile şi nouă nopţi şi-au apărat locuitorii din Răciula, raionul Călăraşi, mănăstirea şi biserica din localitate. La 1 iulie 1959, în cea de-a noua zi de rezistenţă, autorităţile au aplicat arme de foc. David Simion a fost omorât, alte 3 persoane au fost rănite: Ilarion Mocreac, Dionisie Daniţă şi Gheorghe Porcar. Au fost arestaţi stareţa mănăstirii, egumena Sephora, şi 8 bărbaţi, care au fost condamnaţi la diferite termene de privaţiune de libertate: I. Mocreac şi S. Mocanu la câte 15 ani, V. Pricinoc - la 10 ani, V. Poiana - la 8 ani, D. Mladan - la 6 ani, M. Tcaci - la 4 ani, R. Benderschi - la 4 ani.

Deşi a purtat un caracter spontan, rebeliunea de

72 Moldovenii sub teroarea bolşevică

la mănăstirea Răciula a constituit o manifestare de rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai profundă amploare, la care au participat aproximativ patru mii de persoane. Aceasta este un simbol al demnităţii şi rezistenţei creştinilor în faţa opresiunii comuniste pe teritoriul Basarabiei.

La 8 ianuarie 1960 în RSSM activau doar şapte centre monastice.

Arhimandritul Varlaam Chiriţa, exclus din rândurile clerului de către arhiepiscopul Nectarie, şi-a manifestat revolta faţă de acţiunile arhiepisco-pului de închidere a mănăstirilor printr-o telegramă-protest, al cărei text îl expunem: „Vă felicit pentru lichidarea istoricei mănăstiri Hârbovăţ. Vă doresc

din toată inima aceeaşi soartă. Insistenţa dumneavoastră în faţa Patriarhie^ pentru lichidarea mănăstirilor moldoveneşti, s-a încununat de succes. Tem. porar puteţi jubila”.

La 15 mai 1961 în RSS Moldovenească funcţionau patru mănăstiri - două de călugări şi două de maici - cu un număr total de 384 de persoane.

închiderea mănăstirilor a continuat şi în anii următori. în 1962 a fost închisă mănăstirea de călugări Noul Neamţ sau Chiţcani. în clădirile cu chilii a fost deschis un spital de psihiatrie. Biblioteca a fost distrusă, iar în clopotniţă a fost organizat un muzeu istoric. La 1 ianuarie 1965 în RSSM mai funcţiona doar mănăstirea de maici Japca, care şi-a continuat activitatea în toată perioa-da sovietică. în anul 1978 la mănăstire erau 54 de maici, în 1981 - 52. In total, au fost închise peste 600 de biserici şi 24 de mănăstiri ortodoxe.

Drept „elemente ostile regimului sovietic” au fost consideraţi şi membrii altor confesiuni, „sectanţii”. O lovitură iniţială, dată „sectelor”, a fost naţionalizarea caselor de rugăciuni ale acestora.

în perioada aprilie 1944-mai 1946, MGB-ul lichidase 17 organizaţii şi grupuri religioase, arestând 71 de persoane, precum şi câteva grupuri de sectanţi clandestini (inochentişti), arestând 44 de persoane. „Sectanţii” erau acuzaţi de „convocarea unor adunări cu caracter antisovietic, refuzul de a face serviciul militar, organizarea unor acţiuni antisovietice de protest etc” Conform informaţiilor deţinute de structurile statului,


la 16 aprilie 1947, în RSSM acţionau 18 grupuri ale sectei „Martorii lui Iehova”, cu un număr total de 2 500 de persoane. Majoritatea acestor^ locuiau în judeţele Bălţi şi Soroca.

în 1947, autorităţile au lichidat centrul de conducere al inochentiştilor şi trei grupuri ale sectei „Martorii lui Iehova” din judeţele Bălţi şi Soroca. Au fost arestate 11 persoane, membri ai centrelor de conducere ale sectei adven- tiştilor-reformişti, care au fost condamnaţi pe un termen de la 8 la 25 de ani privaţiune de libertate. în mai 1949, a fost lichidat centrul de conducere al adventiştilor-reformişti, fiind arestate patru autorităţi ale acestei secte. în anii 1947-1950 au fost arestaţi 1 048 de conducători ai sectei „Martorii lui Iehova”, şi au fost confiscate 5 tipografii clandestine şi peste 35 de mii de exemplare de foi volante, broşuri, altă literatură.

în 1949, situaţia cultelor din RSSM se caracteriza astfel: cea mai numeroasă confesiune o constituiau credincioşii de rit vechi, care aveau 22 de comunităţi ce întruneau 20 000 de persoane, după care urmau evangheliştii creş- tini-baptişti, în număr de 5 065 de credincioşi, organizaţi în 83 de comunităţi.

losif Mordoveţ, unul dintre executorii terorii roşii din Basarabia

p

Qfgfflef

y ieva

grupurij

.Sectanţi

i’® ic, reiuzuldei 'e

protes

t®.1 6 aprilie

M m

număr lot Iţi şi

Soroci îochentiş

ăi şi

Soroci^:

sectei^

k#ţ0,[

ooW* ?l

e&WSm

:y

¿sg\w kArtf i

fibl

Urmau reprezentanţii confesiunii mozaice, romano-catolicii, adventiştii de ziua a şaptea, molocanii.

Numărul comunităţilor înregis-trate scade simţitor, drept consecinţă a politicii represive promovate de regimul sovietic. în perioada 1945-1948,28 de comunităţi confesionale au soli-citat recunoaşterea lor legală de către stat, toate cererile fiind respinse. în şedinţa din 23 septembrie 1950, Consiliul de Miniştri al RSSM a luat decizia de a cere Moscovei permisiunea de a lichida comunitatea evangheliştilor creştini-baptişti din satul Tătăreşti, raionul Cahul, cu confiscarea casei de rugăciuni a acestora.

în decembrie 1950, organele de Securitate au depistat pe teritoriul republicii treizeci de grupuri de credincioşi de diferite confesiuni (subotnici-reformişti, inochentişti, cincizecişti), acuzate de „activitate antisovietică”. Toate aceste grupuri au fost dizolvate.

în urma operaţiunii „Sever” („Nord”) au fost arestate şi deportate în Siberia 732 de familii, cu un număr total de 2 617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 de femei şi 842 de copii.

Operaţiunea „Nord” nu a fost însă ultima acţiune punitivă a regimului bolşevic în domeniul cultelor. în 1952, Ministrul Securităţii de Stat al RSSM,


I. Mordoveţ, informa despre o întrunire a reprezentanţilor sectei „Martorii lui Iehova” din 10 raioane ale republicii. în acest an a fost lichidat centrul clandestin al sectei „Martorii lui Iehova”, fiind arestate 670 de persoane. Dar, în pofida diverselor restricţii şi măsuri de contracarare a acestei comunităţi religioase, ea şi-a continuat activitatea. în 1953 au mai fost arestate 67 de persoane.

La 5 noiembrie 1959, Comitetul Securităţii de Stat din URSS a emis ordinul nr. 00458, în conformitate cu care, Comitetul Securităţii de Stat din RSSM a elaborat un plan detaliat de sistare a activităţii sectei clandestine „Martorii lui Iehova”. O componentă a planului elaborat prevedea şi folosirea serviciului

agenturii pentru distrugerea sectelor din interior, prin organizarea unor situa, ţii de conflict, crearea unor contradicţii, prin provocarea neîncrederii, pentru ca, în consecinţă, acestea să se autodizolve.

împotriva confesiunii mozaice au fost folosite serviciile a 22 de agenţi secreţi. în consecinţă, au fost arestate 4 persoane.

La 8 ianuarie 1960 în RSSM existau şase organizaţii religioase, tolerate de către statul sovietic. Acestea erau organizate în 120 de comunităţi. Secta „Martorii lui Iehova” şi cea a inochentiştilor activau în ilegalitate.

în pofida restricţiilor impuse de regimul comunist, au fost înregistrate acţiuni de rezistenţă ale clerului şi credincioşilor, manifestate prin demersuri în faţa diverselor instanţe privind redeschiderea sau repararea bisericilor. Oficierea serviciilor divine, atunci când acestea erau interzise, scrisorile de protest, încălcarea legislaţiei sovietice cu privire la culte şi chiar recurgerea la rezistenţa armată au fost alte manifestări de nesupunere religioasă.

Un rol aparte în efortul de rezistenţă îi revine clerului. Un şir de preoţi, deşi excluşi din sânul clerului, au continuat oficierea ritualurilor religioase solicitate de către enoriaşi, au colectat mijloace pentru redeschiderea şi restaurarea locaşurilor sfinte.

Una dintre victimele regimului comunist a fost şi preotul Gheorghe Păduraru, care, în semn de protest, se decide să emigreze. El a expediat în acest sens o cerere ministrului de externe al URSS, A. Gromâko, în care scria: „...Deoarece şase ani stau fără serviciu, am familie, copii... solicit permisiunea de a emigra în Canada. Limba rusă nu o posed bine. Toată familia mea posedă limba română. Soţia posedă şi limba franceză. 1 ianuarie 1958”. Pentru îndrăzneala sa, preotul Păduraru a

(k

K

cV*1

xxtti

ecific

$*** mul**r< , şi în i

i&c

Uter

S?

vietic. 1

„burgh

înglobi

periuh

mesiai

»jugul

poran

°narelui so

»rcStatu

ticâ,

iov,

fost declarat bolnav psihic şi fanatic religios, de el ocupându-se în continuare organele de Securitate.

în pofida tuturor restricţiilor aplicate de regimul comunist, enoriaşii continuau să-şi restaureze locaşurile sfinte cu forţele poprii, fapt care a pus în gardă autorităţile sovietice. Asemenea cazuri s-au înregistrat în Orhei, Floreşti, Olăneşti etc. în 1959, autorităţile din raionul Soroca au constatat că locuitorii din Slobozia-Cremene colectau mijloace pentru restabilirea bisericii din localitate, acţiune care a fost considerată „antisovietică” şi a fost interzisă.

în pofida unei politici ateiste promovate decenii la rând în RSS Moldovenească, religia a supravieţuit şi odată cu iniţierea procesului de democratizare a societăţii se revine la normal.

ţ|^^?4 Moldovenii sub teroarea bolşevică

(k

eNXX

heor

glie

îdiatin re

scria:

isiunea posedă ndraz-Uff

i con- I 1 fW IP |

ţ

$

9. Impunerea alfabetului rusesc şi a „limbii moldoveneşti”

Primele încercări de elaborare a conceptului de „limbă moldovenească”, cu sensul de limbă literară aparte de limba română, au avut loc în anii 20 ai secolului XX în RASSM. Ele au reprezentat o reacţie a URSS la actul Unirii Basarabiei cu România, constituind expresia cultural-lingvistică a pretenţiilor teritoriale sovietice faţă de România. Scopul proiectului etnocultural din RASSM era să demonstreze atât legitimitatea creării acestei formaţiuni, cât şi a pretenţiilor sovietice asupra Basarabiei, efectuarea, într-un eventual context internaţional favorabil, a „transplantului” de „statalitate” sovietică de pe malul stâng al Nistrului pe malul său drept.

Ocupând Basarabia, la 28 iunie 1940, în urma Pactului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1940 şi a Protocolului adiţional secret, care a divizat Europa în sferele de influenţă respective, ostaşii sovietici au adus pe tancurile lor nu numai un nou regim totalitar-comunist, ci şi o nouă limbă literară şi un nou alfabet: limba literară „moldovenească” cu grafie chirilică. Specificul politicii naţionale a URSS în acest teritoriu a constat în respingerea categorică a identităţii româneşti moderne, inclusiv şi a moldovenismului regional premodern - una dintre componentele identităţii româneşti - şi în impunerea unui nou fel de „moldovenism” - a moldovenismului sovietic. Este vorba de o construcţie identitară care mistifică trecutul istoric „burghez”, care neglijează sau distorsionează moştenirea literară clasică, înglobând în structura sa ideatică miturile istorice şi etnoculturale ale Imperiului Rus şi ale celui

sovietic referitoare la români şi la România, la rolul mesianic al acestor imperii în „salvarea” popoarelor balcanice şi europene de „jugul” otoman, în perioada modernă, şi de cel fascist, în perioada

(k contemporană etc. Prin impunerea moldovenismului

sovietic s-a încercat redirecţi- onarea luptei politice dintre moldoveni şi autorităţile ocupante ale imperiului sovietic şi transformarea ei într-un conflict identitar dintre „moldoveni” şi „români”. Privite prin optica autorităţilor sovietice, Unirea Basarabiei cu Statul Român în 1918 trebuia să pară „ocupaţie română”, iar ocupaţia sovietică din 1940 şi 1944 - „eliberare”.

După ocuparea Basarabiei de către URSS, „constructorii” „limbii moldoveneşti” s-au mutat de la Tiraspol la Chişinău. Deja la 23 septembrie 1940,


Biroul CC al PC(b)M, discutând chestiunea „Cu privire la trecerea scris^. moldovenesc de la grafia latină la cea rusească”, a hotărât următoarele: „1. De cizia Comitetului Regional Moldovenesc a PC(b) din Ucraina de la 13 augUst

1940 «Referitor la păstrarea grafiei latine la editarea manualelor şi a altor ma, teriale în limba moldovenească pentru şcolile din Basarabia în anul de învăţă, mânt 1940-1941» se anulează. 2. A trece scrierea moldovenească la alfabetul rusesc. 3. A obliga Comisariatul Poporului pentru învăţământ din RSS Moldo* venească, pe tov. Forş, şi Editura de Stat a Moldovei, pe tov. Cernat, să asigure în timpul apropiat editarea manualelor şi a materialelor didactice moldove*

__________ neşti cu alfabet rusesc. 4. A

PiAfaceri

In-

oM]

Cqeesy %trpeu a Pacayfigaaffiţcase saiae

.

*p6i#T. «

» #v üt.aa .t»

Legea Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti

privind înlocuirea alfabetului latin cu cel

rusesc, 12 februarie 1941

ruga CC a PC(b) din toată Uniunea să aprobe această hotărâre. Secretarul CC al PC(b) din Moldova Boro- din”.

La 11 noiembrie 1940, Consiliul Comisarilor Popo - rului din URSS adoptă hotă - rârea nr. 2286 „Cu privire la trecerea scrisului moldove - nesc şi a alfabetului latin din noile regiuni ale RSS Mol - doveneşti (Basarabia) la cel rusesc” în care se stipulează: „1. A satisface rugămintea organizaţiilor sovietice şi de partid din RSS Moldo - venească privind trecerea scrisului moldovenesc şi a alfabetului latin din noile ra - ioane ale RSS Moldoveneşti (Basarabia) la cel rusesc. 2. A însărcina Consiliul Co - misarilor Poporului din RSS Moldovenească cu organiza-

.Onea »moldo' nenţă <

popon zare şi dinRS Cernai Cercel Cornii Tpulaţi a dis] tiraju să fie de 15 alfab tor. I faptv tul

r »edi I P

H


v\\\\\

II %\\

¡k\L0]

Mvira

M'Mi ASXiX

UrS

:jllaJf%y

i (Basarabia) bţ

isl'ace

rf® lor

i««aRSnd*H

CMV?a

rea Comisiei Guvernamentale pentru a conduce şi a realiza acţiunile preconizate

referitoare la trecerea scrisului moldovenesc din noile raioane ale republicii la alfabetul

rusesc. 3. A permite ca din ianuarie 1941 să se înceapă trecerea lucrărilor de secretariat

din instituţiile de stat, a organizaţiilor obşteşti şi a presei periodice la alfabetul nou. 4. A

însărcina Consiliul Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească să propună sesiunii

curente a Consiliului Suprem din RSS Moldovenească spre aprobare proiectul Legii

privind trecerea scrisului moldovenesc din noile raioane ale republicii de la alfabetul latin

la cel rusesc. Preşedinte adjunct al Consiliului Comisarilor Poporului din URSS,

Administrator al Afacerilor Consiliului Comisarilor Poporului din URSS, M. Hlomov”.

în şedinţa din 2 decembrie 1940, Biroul CC al PC(b)M a discutat chestiunea „Cu

privire la crearea Comisiei guvernamentale privind trecerea scrisului moldovenesc de la

alfabetul latin la cel rusesc”, aprobând următoarea componenţă a acestei comisii: Rudi,

preşedinte adjunct al Consiliului Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească, D. E.

Otean, şef adjunct al Secţiei Organizare şi Instructaj a CC(b)M, V. Forş, comisar al

poporului pentru învăţământ din RSS Moldovenească, Tereşcenko, redactor al ziarului

„Moldova Socialistă”, Cernat, redactor al Editurii de Stat, I. D. Ceban, colaborator al

Institutului de Cercetări Ştiinţifice, S. S. Zelenciuc, secretar al CC al PC(b)M. Preşedinte

al Comisiei guvernamentale a fost numit S. S. Zelenciuc.

Totuşi, pentru a nu bloca comunicarea şi munca propagandistică cu populaţia din

„teritoriul eliberat al RSS Moldoveneşti”, Biroul CC al PC(b)M a dispus, la 21 mai 1944

(decizii similare au fost luate şi în 1940) ca din tirajul total de 34 500 de exemplare al

ziarului „Moldova Socialistă” 15 000 să fie tipărite în grafie rusă, iar 19 500 - în grafie

latină, iar din tirajul total de 15 000 exemplare al ziarului „Tineretul Moldovei” 5 000 să fie

tipărite cu alfabet rusesc şi 10 000 cu alfabet latin. Situaţia se repetă şi în anul următor. în

hotărârea din 29 ianuarie 1945, Biroul CC al PC(b)M, referindu-se la faptul că „o parte

importantă a populaţiei republicii încă nu a însuşit alfabetul rusesc”, roagă CC al PC(b) din

toată Uniunea ca să permită, şi în 1945, „editarea ziarului «Moldova Socialistă» în grafie

rusească şi în grafie latină” Se preconiza ca 25 000 de exemplare să fie publicate în grafie

rusească, iar 25 000 - în grafie latină.

Discutând, la 28 aprilie 1941, „schimbările în ortografia limbii moldoveneşti”, Biroul CC al

PC(b)M decide ca „proiectul prezentat de Comisariatul

Teroarea comunis t ă 77

âÂId

i(0

s\

a|sjpV

er

1

Poporului pentru învăţământ din RSS Moldovenească «Regulile ortografice de bază ale limbii moldoveneşti», elaborat de Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice şi aprobat de Institutul de Limbă şi Alfabet al Academiei de Ştiinţe din URSS, să fie aprobat, ţinând cont de observaţiile institutului”. La 16 mai 1941, Consiliul Comisarilor Poporului din RSSM adoptă

Ce era nou în această ortografie, elaborată la Tiraspol, sub îndrumarea lui I. D. Ceban? Principiul fonetic de scriere le dăduse autorilor „noii limbi” destulă bătaie de cap, ajungându-se la situaţia când „nu numai dialectele, dar şi unele sate aparte pretindeau la rolul principal în crearea limbii literare generale moldoveneşti”. De aceea s-a decis ca „noua ortografie” „să se bazeze pe principiul etimologic”, pentru a pune capăt „neînţelegerilor, diferitor interpretări în limba moldovenească”. „Noua ortografie” ţinea cont, într-o oarecare măsură, de noua realitate

Reaprobată cu mici schimbări în martie 1945, „noua ortografie”, bazată pe alfabetul chirilic, a lichidat „nedreptatea istorică”, comisă de „elementele reacţionare româneşti”, care nu-i considerau pe moldoveni drept „popor de sine stătător”. Pentru autorii „noii ortografii”, alfabetul nu era o simplă „reflec-tare în scris a sunetelor limbii”. Alfabetul, ortografia mai însemna pentru ei „şi orientare politică”.

La 9 septembrie 1945,1. D. Ceban publică în ziarul „Sovetskaia Moldaviia” articolul „Să curăţim limba moldovenească de influenţele străine”, în care se constată că în Basarabia mai „rămaseră încă mulţi naţionalişti moldo-români”. Chemând populaţia „să lupte fără cruţare şi să nimicească tendinţele burghezo-naţionaliste în limba moldovenească”, să o „ocrotească de influenţele dăunătoare româno-franţuzeşti” („limba română nu are nimic comun cu limba literară moldovenească”), autorul citează exemple de „rămăşiţe ale influenţei româneşti asupra lexicului, expresiilor şi sintaxei limbii moldoveneşti”: pe afişe şi în anunţuri scrise în limba moldovenească puteau fi întâlnite cuvinte ca „stradă, sucursală, mărfuri comerciale (în loc de băcănie), banca comercianţilor (în

loc de bancă de târguială)” I. D. Ceban nu putea accepta cuvintele utilizate în ziare, manuale, la teatru şi la radio: „succes” (în loc de „spor”), „cauză” („lucru”), „forţă” („putere”), „mireasmă” („miroznă”), „calapod” („calup”).

Hyv;:

ÎLl

M

ii

„oxU'rnă" („străinătate”) şl multe altele care, In opinia sa, „puteau fi foarte uşor înlocuite cu cuvinte moldoveneşti” 'Totodată, I. D. Ceban îndemna cititorii să utilizeze cuvinte ruseşti, deoarece „ştiinţa marxist-leninistâ consiliera influenţa culturii ruse asupra culturii moldoveneşti drept un fenomen progresist”.

în referatul său, ţinut la sesiunea ştiinţifică a Institutului de istorie, Limba şi Literatură al filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a UKSS din 28-29 mai 1948, A. Borşci, abia sosit de la Kiev, a pus în faţa lexicografilor moldoveni sarcina „să evite serioasa şi periculoasa boală a poclonirii faţă de lingvistica burgheză”. „In ziarele şi cărţile care se publică aici pot fi găsite o mulţime de cuvinte care nu trebuie să existe în limba moldovenească, care uşor pot fi schimbate cu cuvinte ruseşti. E obligator oare să se folosească cuvântul «complot», «complotist»? ş.a.m.d. Oare nu poate fi folosit cuvântul rusesc

«zago- vor»? Limba moldovenească trebuie făcută moldovenească”, a declarat tânărul şi „ilustrul” lingvist. El s-a pronunţat, de asemenea, împotriva cuvintelor, a expresiilor, locuţiunilor verbale „care exprimă o ideologie duşmănoasă popo-rului sovietic - feudală, burghezo-capitalistă, chiabureascâ etc”

Politica creării noii limbi moldoveneşti a fost consfinţită la Congresul al II-lea al PC(b)M din februarie 1949. în faţa lingviştilor s-a pus sarcina urgentă de „purificare a limbii de diferite trăsături şi influenţe burgheze străine ei”.

Deşi nu avea acces la presă, curentul intelectual care se opunea procesului de „vulgarizare a limbii moldoveneşti” îşi expunea poziţia în cadrul adunărilor, conferinţelor, inclusiv a acelor organizate de Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură.

Printre oponenţii lui I. D. Ceban şi a adepţilor lui figurau şi persoane influente, cu merite faţă de puterea sovietică (Em. Bu- cov, locţiitor al preşedintelui Consiliului de Miniştri, fost ilegalist; A. Lupan, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, fost ilegalist; V. Coroban, Gh. Bogaci, V. Comarniţchi, participanţi la război în rândurile armatei sovietice ş. a.). Ca- I litatea de ilegalişti sau participanţi la război le permitea să evite eticheta de „duşmani ai puterii sovietice”.

Fără a se nega termenul „limbă moldovenească”, „moldovenismul sovietic” era combătut pe următoarele planuri:

- lexicul, ortografia, fonetica şi stilistica;- originea limbii şi relaţiile ei cu limba română;

- editarea clasicilor şi valorificarea moştenirii literare.

«v

4eiVjc

in£

ia$l

&

,ldoveduce^

Ceban-A.’

istorie,

concep veneas vo-latî şi laţii cuek

(

La 1 februarie 1949, Em. Bucov, aflat pe atunci în postul de vicepreşedinte I al Consiliului de Miniştri al RSSM, expediază lui V. A. Ivanov, preşedinte al I Biroului CC al PCUS (b) în RSSM, raportul „Despre înlocuirea limbii literare I moldoveneşti constituite de-a lungul istoriei cu o limbă artificială, creată în ' cabinete, fapt care reprezintă o piedică serioasă pentru înfăptuirea cu succes a lucrului ideologic de educaţie comunistă a poporului moldovenesc”. Problema „limbii moldoveneşti” nu se ridică pentru prima oară, scrie Bucov, dar în afară de discuţii nu se ia nicio măsură concretă. Esenţa ei e în atitudinea greşită faţă de moştenirea culturală a „poporului moldovenesc* şi în special faţă de „limba moldovenească” literară constituită istoriceşte. E ca şi cum poporului rus i-ai închide accesul la limba lui Puşkin şi Gogol, Turghenev şi Tolstoi, opina Em. Bucov.

Dicţionarul „rus-moldovenesc”, care la acea oră înlocuia dicţionarul ex- 1 plicativ al „limbii moldoveneşti” (dicţionar elaborat sub conducerea lui I. D. \ Ceban), pe lângă toate defectele ortografice, mai era şi sărac în cuvinte, lucră- 1 torii ziarelor, ai editurilor neputând exprima multe din noţiunile politice şi i filozofice. Gramatica „limbii moldoveneşti” fusese alcătuită după gramatica \ limbii ruse, creând confuzii, inoculând elevilor modele nefireşti, străine limbii 1 române („Asta e totuna cum ai lua gramatica limbii chineze şi ai aplica-o lim- | bii ruse” - astfel apreciase, în decembrie 1950, ziaristul L. Riaboşapka aceste ■ „inovaţii” lingvistice).

Cea mai controversată problemă însă era originea limbii. Alfabetul latin mai funcţiona încă în RASSM, când românistul M. V. Serghievski a publicat, în 1936, la Moscova, lucrarea „Moldavskie etiudî” („Schiţe moldoveneşti”), în care anunţă ideea dezvoltării de sine stătătoare a „limbii moldoveneşti” în raport cu limba română, pornind de la teza unei „deosebiri iniţiale în destinul istoric şi lingvistic al moldovenilor şi valahilor” (moldovenii au fost influenţaţi de slavii de est, iar valahii n-au cunoscut o asemenea influenţă). Fără a nega că pe teritoriul Moldovei, Munteniei şi al Transilvaniei s-a format o limbă literară unică, la care şi-au adus contribuţia şi autorii moldoveni (în opinia sa, Moldova era atunci cultural mai avansată), M. V. Serghievski consideră că faptul acesta „nicidecum nu diminuează importanţa dezvoltării de sine stătătoare a limbii moldoveneşti”, care a continuat să fie întrebuinţată în grai viu; pronunţia sa

necorespunzătoare standardului literar fiind considerată ca dialectală, neelevată.

Teoria lui M. V. Serghievski avea însă şi meritul de a nu nega caracterul latin al „limbii moldoveneşti”, cum a facut-o academicianul N. S. Derjavin (specialist în etnogeneza slavilor). Acesta, într-un articol intitulat „Proishoj- denie moldavskogo naroda” („Originea poporului moldovenesc”), publicat în 1940, declară că moldovenii sunt din punct de vedere etnografic „descendenţi direcţi ai populaţiei locale slave străvechi”, iar limba moldovenească este limbă de provenienţă slavă.

Cea mai largă răspândire a căpătat conceptul lansat, în august 1945, de membrul-corespondent al Academiei de Ştiinţe a URSS, A. D. Udalţov, la sesiunea ştiinţifică a Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice din Chi- şinău. în viziunea sa, „poporul moldovenesc” (şi deci limba sa) s-a format în urma „încrucişării” elementelor vestice latine cu elementele estice slave.

Deşi la 21 septembrie 1945, M. Serghievski îşi expune şi el în cadrul aceluiaşi Institut teoria sa despre caracterul romanic şi despre „independenţa limbii moldoveneşti”, conceptul „încrucişării” este cel simpatizat şi acceptat de conducerea Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, în frunte cu I. D. Ceban.

A. T. Borşci, care va prelua mai apoi funcţia de director al Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură de la I. D. Ceban, împărtăşeşte în deplină măsură concepţiile lingvistice ale predecesorului său, considerând că „limba moldovenească” s-a născut în procesul de încrucişare a elementelor traco-daco-sla- vo-latine ş. a., în condiţiile unei „preponderenţe absolute a elementelor slave şi latine...”. Procesul „de încrucişare” va continua, potrivit lui Borşci, în special, cu elementele lingvistice ucrainene.

O situaţie ciudată se crease în jurul clasicilor literaturii române. în general, moştenirea literară din trecut nu se mai nega ca înainte în RASSM, permiţân- du-se publicarea articolelor şi studiilor pe această temă, ca, de exemplu, articolele despre L Creangă, I. Neculce, Gh. Ureche, apărute în revista „Octombrie” pe parcursul anilor 1945-1947. în afară de aceasta, după cum aflăm din Nota explicativă către CC al PC(b) din toată Uniunea „Cu privire la cercetarea moştenirii clasice a poporului moldovenesc”, semnată de directorul Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură, I. D. Ceban, în „Crestomaţia de literatură moldovenească veche” (publicată sub redacţia aceluiaşi L D. Ceban) au fost incluşi, pe lângă cronicari, D. Cantemir, N. Milescu-Spătarul, Varlaam, Dosoftei, iar în „Crestomaţia de literatură moldovenească din sec. XIX” - scriitorii basarabeni

Al. Hâjdeu, C. Stamati, I. Sârbu, T. Vârnav, Al. Donici şi o seamă de scriitor; de dincolo de Prut, „care au reflectat în lucrările lor realitatea moldoveneasca de pe ambele maluri ale Prutului, iar unii au locuit în Basarabia şi s-au aflat în legături strânse cu literatura rusă avansată şi, în primul rând, cu A. S. Puşkin - C. Negruzzi, A. Russo, Gh. Asachi, A. Beldiman”.

Cu toate acestea, Editura de Stat nu va publica lucrările clasicilor sus-nu- miţi, motivând că nu are permisiunea respectivă din partea CC al PC(b)M. Scriitorii M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Creangă nu au fost incluşi nici în crestomaţii, deoarece erau consideraţi ca scriitori „români şi moldoveni”, ceea ce nu permitea administraţiei Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură să-i declare „numai moldoveni”. în opinia lui I. D. Ceban, „pentru rezolvarea acestei probleme va trebui poate să se ducă tratative între URSS şi România”.

Eşecul (de facto, nu şi de jure) al „moldovenismului sovietic” în RSSM începe după publicarea, în 1950, a lucrării lui I. Stalin, „Marksizm i voprosî iazâkoznaniia” („Marxismul şi chestiunile lingvisticii”). I. Stalin critică „noua doctrină lingvistică” a lui N. Marr (decedat de 15 ani la momentul respectiv), dominantă la acea vreme, care afirma că limba, ca şi arta, filozofia, dreptul, este o parte a suprastructurii, dependentă de baza economică, schimbându-se dialectic în funcţie de transformările pe care le suferă baza.

Respingând această concepţie, Stalin spune că „în structura sa gramaticală şi fondul lexical de bază, limba rămâne stabilă la trecerea de la o formaţiune social-politică la alta. La încrucişarea a două limbi nu rezultă o a treia; una din limbi iese învingătoare, păstrându-şi structura gramaticală şi fondul lexical de bază, continuând să se dezvolte după legile sale interne, iar cealaltă îşi pierde treptat calitatea sa şi moare”.

Prin această teză enunţată de Stalin, concepţia „încrucişării” primea o lovitură distrugătoare. „Limba moldovenească” nu mai putea fi latină şi slavă, lingvistica oficială trebuia să răspundă dacă e latină sau slavă, bazându-se nu pe indicatori secundari sau superficiali, ci studiind în plan comparativ fondul lexical de bază şi structura sa gramaticală.

în decembrie 1950, a fost organizată o şedinţă a Consiliului ştiinţific al Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură, având ca temă de discuţie „învăţătura lui I. V. Stalin despre limbă şi sarcinile studierii limbii moldoveneşti”. Dar nici atunci I. D. Ceban nu era sigur de caracterul latin al „limbii moldoveneşti”. Unicul „compromis” pe care l-a făcut lingvistica oficială moldovenească a fost admi-

ín¡n¡Efií3

terca faptului că plimba moldovenească” şi limba română sunt foarte apropiate, ¿vând toarte mult în comun - cuvinte comune, forme gramaticale identice.

La 3-7 decembrie 1951, se organizează la Chişinău o conferinţă comună a institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a URSS şi a Institutului de Istorie. Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS, la care s-au pus în discuţie problemele „lingvisticii moldoveneşti” Printre participanţi au fost lingviştii V. Vinogradov, S. Bemştein, R. Budagov, R. Piotrowski (n-au sosit din motive de sănătate romaniştii V. Şişmariov şi D, Mihald, care însă au trimis textele lor ca să fie citite în cadrul conferinţei).

Oaspeţii au demonstrat (V. Serebrennikov, S. Bemştein) că „limba moldovenească” este o limbă romanică, iar specificul ei nu sunt elementele slave, ci structura gramaticală şi fondul lexical de bază. S-a vorbit şi despre necesitatea studierii limbii române (o limbă „înrudită”) la facultăţile de filologie din RSSM şi valorificarea moştenirii literare, nu fără a se plăti tribut „puternicei şi binefăcătoarei influenţe a limbii ruse” Fiecare

dintre ei, începând cu V. Vinogradov, a sublimat „independenţa” „ limbii moldoveneşti”.

Numele,prenumele

Perioada în care s-a aflat la conducere

Loculnaşterii

R G. Borodin 1941-1942 Ucraina

N, L. Salogor 1942-1946 Ucraina

N.G.Coval 1946-1950 Transnistria

L L Brejnev 1950-1952 Rusia

D. S. Giadki 1952-1954 Ucraina

Z. X Serdsuk 1954-1961 Ucraina

L LLBodiul V.1961-XII.1980 Ucraina

S. C Grofu XII.1980-XI. 1989 Transnistria

L R C, Ludmchi X1.1989-II.1991 Basarabia

Gr. L Eremei II. 1991-VIII. 1991 Basarabia----------------------i

Originea etnică a prim-secretarilor Comitetului Central Partidului Comunist al Moldovei în perioada dintre anii 1941 şi 1991

83

■a comunittâ

Schimbând^

ucturasagra

it» a de la o

|tâ o a

tom (aptului că „limba moldovenească" ţi limba romană «unt foarte

apropiate, având foarte mult tn comun - cuvinte comune, forme gramaticale

identice.

ba 3-7 decembrie 1951, se organizează la Chişinău o conferinţă comună a

Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a URSS ţi a Institutului de

Istorie, Limbă ţi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a

URSS, la care s-au pus în discuţie problemele „lingvisticii moldoveneşti !

Printre participanţi au fost lingviştii V. Vinogradov, S. Bernştein, K. Bucla

gov, R. Piotrowski (n-au sosit din motive de sănătate romaniştii V.

Şişmariov şi D. Mihalci, care însă au trimis textele lor ca să fie citite în

cadrul conferinţei).

Oaspeţii au demonstrat (V. Serebrennikov, S. Bernştein) că „limba

moldovenească" este o limbă romanică, iar specificul ei nu sunt

elementele slave, ci structura gramaticală şi fondul lexical de bază. S-a

vorbit şi despre necesitatea studierii limbii române (o limbă „înrudită”)

la facultăţile de filologie din RSSM şi valorificarea moştenirii literare,

nu fără a se plăti tribut „puternicei şi binefăcătoarei influenţe a limbii

ruse". Fiecare dintre ei, începând cu V. Vinogradov, a subliniat

„independenţa" „ limbii moldoveneşti".

Numele, Perioada tn care s-a aflat Loculprenumele la conducere naşterii

g—TP. G, Borodin

1941-1942 Ucraina

N. L, Salogor 1942-1946 Ucraina

N. G. Coval 1946-1950 Transnistria

L. L Brejnev 1950-1952 Rusia

D, S. Gladki 1952-1954 Ucraina

Z, T. Serdiuk 1954-1961 Ucraina

1.1. Bodiul V.1961-XII.1980 Ucraina

S. C, Grosu XII. 1980-XI. 1989 TransnistriaP. C. Lucinschi XI.1989-11.1991 Basarabia

Gr. I. Eremei II.1991-V1II.1991 Basarabia

Originea etnică a prlm-secretarllor Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei în perioada dintre anii 1941 şi

1991

I «4

I. D. Ceban, pe de o parte, şi-a recunoscut, în sfârşit, greşeala privind ori ginea şi romanitatea „limbii moldoveneşti”, dar, pe de altă parte, s-a pronunţ din nou pentru scrierea palatalizată (chişor, vraghie, jin, nic), ca „limba literar^ să nu coincidă cu dialectul muntean, adică cu limba română”, să nu se ignore „cuvintele norodnice moldoveneşti” (aist, amu, aiasta, aiştea, iamuş, oi aduce or face, cuşmă, a chiti, a jurui, a se inji, mâneştergură ş.a.), iar cuvintele străine să fie ortografiate după maniera rusească (Kitai, Varşava, Dania, Krâm, Ispa- nia, Parij, Litva, Rim, Şveţia, Franţia) „ce corespunde pe deplin necesităţilor practice ale poporului moldovenesc”. „Care dintre aceste principii (de scriere - n. n.) sunt mai aproape de limba moldovenească - se întreba I. D. Ceban - franţuzesc sau rusesc, cu care limba moldovenească a întreţinut o legătură străveche („iskonnuiu sveaz”), de la care s-a îmbogăţit tot timpul şi continuă să se îmbogăţească mai ales acum? Mai trebuie să demonstrăm că unicul principiu lingvistic just va fi cel rusesc?”

Oponenţii lui I. D. Ceban s-au arătat mai bine pregătiţi din punct de vedere lingvistic, demonstrând că reformele acestuia lovesc „în forma gramaticală cristalizată deja a limbii moldoveneşti” (A. Lupan), o vulgarizează şi produc încurcătură şi haos. Nu numai Gh. Bogaci (care a spus că I. D. Ceban „nu este deloc pregătit în domeniul lingvisticii”), dar şi oaspeţii, I. C. Varticean, A. T. Borşci ş.a., au menţionat carenţele

profesionale ale lui I.

astaPlui m<

lingviintent

soviet

intreazenta

i)

turii i

n-a d

istori

rii lit

ale sc

I. Cre

A. Ri

ratur;

tandi

verb»

unel

spec

tee»una

alRsa$

aCl

c»

D. Ceban („încurcă limba cu ortografia, limba literară cu limba vorbită”).

Merită să fie menţionat faptul că nu cu mult timp înainte de conferinţă, la 23 noiembrie 1951, în ziarul „Moldova Socialistă” a fost publicat articolul „Sarcinile de neamânat ale lingviştilor din Moldova”, în care a fost expus referatul lui A. Lazarev, devenit deja secretar al CC al PCM, ţinut la o adunare orăşenească a lingviştilor, scriitorilor, învăţătorilor de limbă şi literatură. Lazarev a criticat vehement pe acei „lucrători ştiinţifici care în părerile lor s-au rostogolit până la negarea completă a sinestătorniciei limbii moldoveneşti, afirmând că nu-i nicio deosebire între limba moldovenească şi cea română”. Asemenea păreri exprimau „îndeosebi tovarăşii Coroban şi Bogaci”. în opinia referentului, „rădăcinile şi tendinţele politice ale părerilor iestea absurde din punct de vedere ştiinţific” trebuiau căutate în „politica nerecunoaşterii sinestătorniciei limbii moldoveneşti” de către „cercurile imperialiste din fosta Românie boierească, care au gospodărit păn nu demult în Basarabia”, cât şi a „elementelor burghezo-naţionaliste moldoveneşti”, cărora „le trebuia «teoria»

Moldovenii sub teroarea bolşevica

I ^ : . ■ :

*st£ pentru a întări legal cotropirea Moldovei ţi a lichida sinestâtomicia statului moldovenesc^.

Tot A. Lazaiev a rostit un cuvânt de încheiere şi la conferinţa comună a lingviştilor chişinâtiieni şi moscoviţi din 3—7 decembrie 1951. El a reconfirmat intenţia conducerii RSSM de a nu se abate de la doctrina „moldovenismului sovietic*. Cât priveşte moştenirea literară, el a subliniat că ar fi „eronat să luăm întreaga moştenire a clasicilor noştri din sec. XIX in forma in care ea era prezentă in România burgheză din 1920-1944*

„Cu toate aceste inconsecvenţe şi contradicţii, se spune in «Istoria literaturii moldoveneşti», critica şcolii lui Marr şi a adepţilor ei in Moldova, deşi n-a dus la o dezrădăcinare deplină a sociologismului vulgar din lingvistica şi istoria literaturii, a creat condiţii mai prielnice pentru valorificarea moştenirii literare clasice”. Din 1952 începe publicarea unor culegeri de opere alese ale scriitorilor moldoveni: 1950 - Al. Donici; 1953 - C. Negruzzi, C. Stamati,I. Creangă; 1954 - I. Sârbu, A. Mateevici, V. Alecsandri, M. Eminescu; 1955 - A. Russo; 1956 - N. Milescu-Spătarul, I. Neculce, Al. Hâjdeu, B.-P. Hasdeu.

De menţionat insă că la intervenţia Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură, editarea clasicilor s-a făcut „cu schimonosiri de limbă”, adică împrumu- tându-li-se un pretins specific moldovenesc. De exemplu, la C. Negruzzi toate verbele în - ea au fost corectate în - e,a fost exclus cuvântul „român” şi înlocuite unele neologisme. După cum s-a exprimat Gh. Bogaci, în cadrul unei sesiuni speciale a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură din 29 mai 1953, dedicate editării clasicilor: „Clasicii noştri ne subminează ortografia, trebuie să cerem una din două: ori să modificăm formele noastre, ori să

I ^ : . ■ :

renunţăm la clasici”.Faptul că savanţii de la Institutul de Lingvistică al

Academiei de Ştiinţe a URSS n-au susţinut în deplină măsură nicio teză a lingvisticii oficiale din RSSM (chiar şi în problema împrumuturilor din limba rusă, recomandându-se a se ţine cont de legităţile „limbii moldoveneşti”) a fost interpretat ca o victorie a scrisului tradiţional, iar conferinţa din 1951 a fost numită „crucială” pentru cultura autohtonă.

în afară de editarea clasicilor într-o manieră „critică”, după sesiunea „crucială” din 1951, nu s-au înregistrat schimbări serioase în limba publicaţiilor din RSSM. Ca şi mai înainte, funcţiona cenzura care interzicea cuvintele şi expresiile „nemoldoveneşti” deşi acestea erau de mult cunoscute „limbii mol-doveneşti literare”.

liAceasta s-a menţionat în cadrul unei noi sesiuni ştiinţifice a Institutul * *

de Istorie, Limbă şi Literatură, consacrate problemelor „limbii literare mo|. ^ i

doveneşti”, ţinute la Chişinău intre 17-19 octombrie 1955, cu participare* cc^ unor

romanişti din Moscova, Kiev, Leningrad (R. Budagov, D. Mihalci, R *

Piotrowski etc.)‘ ^

„Există unii tovarăşi care se uită de sus la sesiunea ştiinţifică a Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS..., ei nu aud duhul timpului" * spus Em. Bucov în cuvântarea sa. De aceeaşi părere a fost şi Gh. Bogaci: „în realitate, această «crucială» sesiune (din 1951 - n. n.) n-a dat nimic real. Numiţi Wmăcar o schimbare ce s-a produs în domeniul politicii şi practicii lingvistice, Aoê

cu excepţia unor permutări administrative ale unor persoane şi ostracizarea altora” „Duhul timpului” despre care vorbea Bucov, s-a făcut simţit în mai multe luări de cuvânt la sus-numita sesiune din 1955. Până şi I. Varticean i-a ¿oi*uimit pe toţi cu declaraţia, calificată de unii drept „trădare”, iar de alţii „neaş- gOv

teptată”, că „între limbile moldovenească şi română nu există nicio diferenţa*, ¿o*1

specificând, ce-i drept, la urmă că „originea comună, tradiţiile comune, uni- ¿hc

tatea structurii gramaticale şi a fondului lexical ale limbilor moldoveneşti şi yof

române nu exclude deloc dreptul fiecărei limbi la existenţă separată”

Această idee s-a conţinut şi în cuvântările lui D. Mihalci, R. Budagov, ¿ir R. Udler,

Lisiţki (ultimii doi - de la Cernăuţi), menţionându-se însă că proble- n

ma unităţii lingvistice moldo-române nu poate fi rezolvată „dintr-odată”. Deo- ¿e sebit de

curajos a vorbit I. E. Tofan (colaborator al Arhivei de Stat): „Tovarăşi, ¿e să ne gândim serios

şi să încetăm a mai susţine părerea despre existenţa a două limbi în sânul uneia şi aceleiaşi

limbi, că ne facem de râs în faţa purtătorului \şi făuritorului limbii - în faţa norodului” La sfârşitul cuvântării sale, L Tofan ^

a criticat tendinţa de a exclude din limba literară unele forme gramaticale (de v

exemplu, perfectul simplu) şi orientarea spre limba vorbită.

Intenţia lingviştilor de a spune adevărul şi, totodată, neputinţa de a face r aceasta, în

virtutea circumstanţelor politice de atunci, a fost exprimată plastic ţ de romanistul Lisiţki, de

la Universitatea de Stat din Cernăuţi: „Trebuie de spus (

că întrebarea aceasta (relaţia dintre „limba moldovenească" şi limba romană - <n.n.) este clară pentru fiecare moldavist, pentru fiecare student, însă, după părerea

mea, încercăm a o rezolva nu întotdeauna aşa cum ar trebui sa o facă un savant..'

CC al PCM în persoana lui Ch. Iliaşenko a găsit că este „legitimă” întrebarea dacă

există „două limbi sau numai una", însă „intenţia unor tovarăşi^

’bWu v ' i

w

a răspunde din mers la această întrebare este greşită, neştiinţifică şi poate să ducă la rezultate şi concluzii dăunătoare”.

în general, sesiunea din 1955 a însemnat, în plan ştiinţific (şi psihologic), eşecul teoretic al ideii creării unei noi limbi romanice literare,

chiar dacă în plan practic rezultatele ei nu au fost atât de evidente, din motivul că adepţii acestei idei deţineau în continuare puterea politică.

La 19-21 iunie 1961, în Chişinău a avut loc conferinţa ştiinţifică a romaniştilor din URSS. R. Budagov, moderatorul conferinţei, găsea „neconvingătoare” argumentele lui R. Piotrowski, care spunea că savanţii „nu posedă modele lexicale, fonetice ş. a. în baza cărora ar putea fi deosebite limbile mol-dovenească şi română. înseamnă că nici nu se poate vorbi despre caracterul de sine stătător al limbii moldoveneşti”.

La propunerea criticului literar Ion Vasilenco de a se introduce în rezoluţia conferinţei chestiunea „unităţii limbii moldoveneşti şi a celei române”, R. Budagov a răspuns că „această chestiune doar a fost atinsă, dar nu s-a discutat. Nu e în competenţa noastră să rezolvăm o problemă atât de acută («ostrâi vopros»). E o chestiune prea responsabilă şi ar fi neserios s-o rezolvăm acum”. Evident, nu era vorba de greutăţi cu caracter lingvistic, ci de presiuni de ordin politic.

La întrebarea filologului A. Iuraş dacă se poate vorbi despre limba română din RSS Moldovenească, un alt romanist din Rusia, E. Golubova, a răspuns că „nu intră în competenţa ei rezolvarea unor asemenea probleme”. Ea însă consideră că între aceste limbi „nu există o

diferenţă principială”, de aceea „vorbeşte despre ele împreună ca să arate apropierea lor”.

Pentru prima dată la conferinţa din 1961 s-a pus şi problema alfabetului latin (Ion Vasilenco şi A. Iuraş). Grafia slavă, menţiona A. Iuraş, „camuflează dezvoltarea istorică” a limbii române; s-a cerut concursul romaniştilor din URSS în discutarea acestei probleme, interzise în RSSM.

Se părea că mitul „limbii moldoveneşti” nu mai poate rezista şi adevărul va fi spus în faţa lumii întregi, însă, după înlăturarea, în 1964, a lui N. S. Hruşciov de la putere, se reinstaurează cu încetul un regim asemănător cu cel de până la „dezgheţul” din anii 50, condamnându-i pe savanţi la tăcere. După ce la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSSM din 14-15 octom-brie 1965 s-a vorbit despre necesitatea revenirii la alfabetul latin (problema a fost abordată de... matematicianul Osmotescu, în calitate de „cititor” fiind apoi susţinut de M. Cimpoi şi I. Druţă), autorităţile au luat un şir de măsuri drastice împotriva manifestărilor cu caracter naţional.

Tero a rea comun i s t ă

II

La 13 decembrie 1965, a fost convocată o şedinţă a Biroului CC al a care au fost dezaprobate „tendinţele (manifestate la congres în luările de cuvânt ale scriitorilor Busuioc, Malarciuc,

Druţă, Cimpoi) şi „alte stări de spirit nesănătoase” S-au adoptat măsuri educative în spiritul „internaţionalismului”, ceea ce a însemnat intensificarea campaniei antiromâneşti. Starea de lucruri evoluează spre tot mai rău, aşa încât lingviştii mai permiteau să repete nici ceea ce au afirmat în 1955. Orice aluzie sau îndoială privind caracterul „de sine stătător” al „limbii m” era pedepsit cu severitate de autorităţi ca o manifestare „ naţionalistă” periculoasă. Mai mult decât atât, în atribuţiile secţiei locale a KGB-ului intra şi vegherea asupra „independenţei limbii moldoveneşti”, adică urmărirea persoanelor care puteau să aducă „ judicii” în acest sens, prin contestarea politicii oficiale lingvistice.

Formal, „limba moldovenească” literară de sine stătătoare a existat până la 31 octombrie 1988, ziua în care a fost convocată, la u, o consfătuire de lucru a romaniştilor din URSS. în rezoluţia adoptată cu acest prilej se conţineau, în punctele 2 şi 3, următoarele recomandări: „Recunoaşterea unităţii limbilor care funcţionează în RSSM şi în Republica Socialistă România” şi „Revenirea la sistemul grafic latin” Semnificativ este faptul că împotrivă a votat numai un singur lingvist - acelaşi I. D. rămas credincios invenţiilorsale pseudolingvistice. S-a observat, de asemenea, că în rezoluţie a fost evitat până şi glotonimul „limba moldovenească”

Recunoaşterea identităţii lingvistice moldo-române a fost o consecinţă directă a mişcării pentru drepturile naţionale, mişcare impulsionată de Uniunea Scriitorilor, odată cu amplificarea procesului de restructurare, iniţiat, în 1985, de M. Gorbaciov la scara URSS.

121

eJ||

iertate în

f exil în Siberia. în acelaşi Bndamnat şi patriotul Alexandru Şoltoianu lagăr cu regim sever şi la 5 ani de exil.

la 6 ani privaţiune

3. Rezistenţa in fata deznaţionalizării

Până la „restructurare”, rezistenţa în faţa rusificării şi deznaţionalizării, lupta pentru drepturile etnice ale moldovenilor români din RSSM a fost posibilă doar utilizând terminologia oficială: „moldoveni”, „limbă moldovenească”. Orice manifestare a identităţii româneşti era urmărită de KGB şi sancţionată sever. Simpla identificare a „limbii moldoveneşti” cu cea română constituia un motiv de îngrijorare pentru autorităţi. De exemplu, în 1951, directorul Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură, L D. Ceban, trimite la CC al PCM un raport în care se relatau afirmaţiile „reprobabile” ale cercetătorilor Institutului,

Rezistenţa antisovietică şi anticomunistă

124

Imagine de la Marea Adunare Naţională, 27 august

creaţie, ca parte componentă a Uniunii Scriitorilor din URSS, subordonată în plan administrativ conducerii din Moscova, o făcea mai puţin vulnerabilă în faţa autorităţilor locale. Publicaţiile, cenaclurile literare organizate de scriitori, desele întâlniri cu cititorii, le dădeau posibilitatea să-şi expună punctul de vedere asupra realităţii, să iniţieze discuţii în problema limbii, a patriotismului. Bineînţeles, lucrul acesta putea fi făcut numai de pe poziţia oficială a „moldovenismului”. Totuşi, folosindu-se un limbaj „esopic”, se reuşea a transmite ascultătorilor şi cititorilor esenţa mesajului: dragostea faţă de limba maternă şi de neamul căruia îi aparţii, chemarea la demnitate şi rezistenţă. Nu există poet în Republica Moldova care să nu fi dedicat la acea vreme măcar un poem „graiului mamei” sau „graiului strămoşesc”, „graiului moldovenesc” „limbii noastre”, „limbii moldoveneşti” etc. în 1986 apare la Chişinău o antologie alcătuită de Grigore Vieru, cu titlul „Mama, graiul”, în care au fost incluse poezii ale 75 de autori basarabeni, începând cu „Limba noastră” a lui A. Mateevici.

E o carte propagandistică în sensul frumos al cuvântului, care, editată în tiraj de 20 de mii de exemplare, a contribuit, cu siguranţă, la explozia de sentiment naţional în anii 1988-1989.

Moldovenii sub teijBÎL ţşevică

Schimbările pe care le aduce restructurarea lui Gorbaciov în viaţa politică URSS au determinat conducerea RSSM să ţină cont de nemulţumirile ce le exprimau scriitorii la adunările lor în problema limbii. Drept urmare, au fost adoptate hotărârile CC al PCM şi ale Consiliului de Miniştri din 26 mai 1987 Cu privire la îmbunătăţirea învăţării limbii moldoveneşti în republică”, „Cu privire la îmbunătăţirea învăţării limbii ruse în RSS Moldovenească”, hotărâri ce au rămas mai mult pe hârtie, după cum se poate constata chiar din aprecierile Secretariatului CC al PCM făcute aproape peste un an.

Revolta scriitorilor împotriva conducerii obediente Moscovei şi alegerea la 19 mai 1987 a unui nou Consiliu al Uniunii Scriitorilor din RSSM şi a unui nou redactor-şef al revistei „Nistru” (scriitorul D. Matcovschi), subordonat Uniunii Scriitorilor, face posibilă publicarea, în aprilie 1988, a eseului „Veşmântul fiinţei noastre” de V. Mândâcanu.

Aceasta este prima lucrare tipărită în RSSM, în care dogma „limbii moldoveneşti de sine stătătoare” a fost supusă unui examen public minuţios şi critic şi s-a spus deschis că „înflorirea limbii moldoveneşti”, trâmbiţată de la toate tribunele, nu este decât o „batjocorire”, însoţită de „osanale şi tămâieri la adresa limbii ruse”. Autorul propune ca limba maternă să fie utilizată „în toate sferele activităţii umane”. La insistenţa CC al PCM, unele părţi ale articolului au fost omise, iar altele au fost „atenuate”, mai ales acelea unde se vorbea despre necesitatea revenirii la alfabetul latin. Cu toate acestea, încă înainte de a fi publicat, nenumărate copii ale acestui eseu au circulat prin toată republica, antrenând întreaga populaţie în discuţii despre limbă şi alfabet.

PCM răspunde prin intermediul raportului lui N. Bondarciuc, secretar al CC al PCM, responsabil cu

problemele ideologiei, prezentat la plenara Co-mitetului orăşenesc de partid Chişinău, din 26 martie 1988. înaltul demnitar de partid a subliniat „importanţa deosebită” a bilingvismului în RSSM şi a infirmat „zvonurile” privind posibilitatea trecerii „scrisului moldovenesc” la alfabetul latin, conform propunerilor parvenite de la o parte din intelectuali. „Schimbarea alfabetului slavon, menţiona N. Bondarciuc, poate să lipsească de ştiinţa de carte o bună parte din populaţie, să aducă o pagubă ireparabilă culturii sovietice moldoveneşti. E judicios, oare, să ne dezicem de tradiţiile strămoşilor noştri pentru a le fi pe plac unor persoane ce au interese îndoielnice? Oare avem dreptul să ignorăm tradiţiile culturale de secole ale poporului nostru? Răspunsul poate fi unul singur: nu şi nu!” („net i net!”).


L-a ld şi Simion Grosu, prim-secnetar al CC al PCM, in raportul la Plenar* 'U CC al PCM din 27 aprilie 1988, a insistat asupra necesităţii dezvoltării bili^. pismuhii naţional - rus. ceea ce, in condiţiile când limba română din RSSM fusese strâmtoratâ practic din toate sferele vieţii statului, favoriza net limba rus*.

La şedinţa secretariatului Comitetului de conducere al Uniunii Scriitori, lor din URSS din 15 iunie 1988, care a avut loc in or. Moscova, scriitorii din RSSM, in prezenţa lui X. Bondarciuc, au menţionat necesitatea revenirii h alfabetul latin.

După Conferinţa a XDC-a a PCUS din 28 iunie-1 iulie 1988 (la care S. Grosu şi-a arătat din nou preocuparea pentru dezvoltarea bilingvismului „naţional-rus"), CC al PCM formează o comisie interdepartamentală a Pre-zidiului: Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru studierea istoriei şi a problemelor dezvoltării „limbii moldoveneşti*

Un alt important moment de referinţă in lupta pentru limbă şi alfabet este Scrisoarea deschisă publicată de ziarul „învăţământul public* din 17 septembrie 1988. în care un grup de 66 de intelectuali cer „Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti* să se „pună capăt unui capitol ruşinos al lingvisticii conj uncturiste din republica* — teoria cdor „două limbi* romanice din nordul Dunării* să se „revină la alfabetul clasicilor literaturii noastre* fapt care „ar ridica substanţial nivelul de cultură generala al vorbitorilor moldoveni, ar înlesni enorm învăţarea Umbri republicii de către nemoldoveni (datorită deplinei potriviri a alfabetului latin pentru limba moldovenească, spre deosebire de alfabetul actual şi ortografia actuală)* Al treilea deziderat al acestei scrisori era să se confere „limbii moldoveneşti* statutul de „limbă de stat*


Acest apel public a declanşat un torent de scrisori cu semnături de susţinere din localităţile RSSM şi chiar de peste hotarele eL Doar la redacţia săptă-mânalului „Literatura şi arta* pană la 9 februarie 1989, sosiseră, conform unui „bilanţ nedefinitiv* 177 de mii 594 de semnături

De o rezonanţă deosebită, de rând cu alte publicaţii importante care au marcat începutul luptei pentru limbă şi revenirea ei la alfabetul latin, s-a bucurai „ materialul-ecou* al profesorului universitar, istoricului Ion Buga „O limbă maternă - un alfabet* Autorul cere „Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti* să repudieze concepţia „doua limbi materne ~ două alfabete* şi să „recunoască realitatea

V obiectivă de azi: „O naţiune socialistă - o limbă maternă - un alfabet”. „...Lim- I ba maternă, orală şi literară, pe care o vorbeşte populaţia autohtonă din RSSM ' şi RSR este o singură limbă, scria Ion Buga. Clasicii noştri au numit aceastălimbă de origine latină limba română şi au folosit alfabetul latin. Această limbă unică se numeşte în RSR limba română şi se scrie cu alfabet latin, iar în RSSM este numită limbă moldovenească şi se scrie cu alfabet chirilic. A venit timpul de a unifica denumirea limbii noastre materne, dându-i denumirea precum o numeau clasicii - limbă română”.

Un rol tot mai important începe să-l joace în mişcarea naţională din RSSM Cenaclul „A. Mateevici” şi Mişcarea democratică în sprijinul restructurării, care au apărut în vara lui 1988, urmându-se modelul Republicilor Baltice.

Conducerea Uniunii Scriitorilor de la Chişinău a adresat, la 5 octombrie 1988, un Apel către Biroul CC al PCM, Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti şi Consiliului de Miniştri al republicii, cerând „consfinţirea în


f i

y7/

/

$

\ f

u

I m ULjCCiMIM I itlimlliJ I

w

Iw

¡‘dIM

h\Kj\

IPh

Constituţia RSSM a limbii materne a moldovenilor ca limbă de stat pe t toriul republicii”, cum se procedase deja în alte republici (Armenia, Gruzia Azerbaidjan, Lituania, Letonia, Estonia) şi, „concomitent”, „revenirea 1^-. noastre, care este de provenienţă romanică, la grafia latină”. S-a considerat, de asemenea, „necesară confirmarea rolului limbii ruse ca limbă de comunicar, între popoarele URSS şi asigurarea dezvoltării libere şi funcţionării limbilor tuturor popoarelor conlocuitoare din Moldova Sovietică”.

într-o „Adresare către toţi oamenii de bună credinţă din republică”, adop. tată la 25 octombrie 1988, semnată de majoritatea membrilor Uniunii Scriitorilor, se afirmă, printre altele, următoarele: „Există o singură limbă literară, vorbită şi scrisă atât pe teritoriul RSR, cât şi pe cel al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Cazul nostru nu este singular... Există un singur alfabet propriu acestei limbi: alfabetul latin...”

Ca răspuns la rezoluţia consfătuirii de lucru a colaboratorilor Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a lingviştilor de frunte din Moscova, Leningrad, Kiev din 1 noiembrie 1988 cu tema „Teoria variabilităţii şi aplicarea ei la situaţia lingvistică din RSSM” (rezoluţie în care se recomandă: 1. Decretarea limbii naţionale din RSSM drept limbă de stat în republică; 2. Recunoaşterea unităţii limbilor care funcţionează în RSSM şi în Republica Socialistă România; 3. Revenirea la sistemul grafic latin”), la 11 noiembrie 1988 au fost


I m ULjCCiMIM I itlimlliJ I

w

Iw

¡‘dIM

h\Kj\

IPh

publicate tezele CC al PCM, Prezidiului Sovietului Suprem, Consiliului de Miniştri „Să afirmăm restructurarea prin fapte concrete”.

Decizia lingviştilor de a spune adevărul despre „limba moldovenească” era întâmpinată de autorităţile supreme de partid şi de stat de pe aceleaşi poziţii de pe care le-au apărat consecvent până atunci: „în ceea ce priveşte problema identităţii celor două limbi est-romanice (s. n.) nu există îndoială că limbile moldovenească şi română sunt limbi al aceluiaşi grup romanic, între ele, într-adevăr, nu există o mare deosebire. Dar recunoaşterea comunităţii, identităţii cu alte limbi din grupul romanic nu poate servi drept temei pentru a renunţa la ea în favoarea altei limbi. în materialele publicate peste hotare se savurează intens problema limbii moldoveneşti, este pusă la îndoială însăşi existenţa ei. în ultimul timp a început să fie împărtăşită şi la noi această idee”.

Nu mai puţin categoric era respins şi alfabetul latin: „Istoriceşte s-a stabi-

* stat pe teri- enia, Gruzia, enirea limbii onsiderat, de comunicare ării limbilor

blică” adop-liunii Scrii-ibă literară,^vietice So-îgur alfabet

r Institutu-ingviştilortema „Te-(rezoluţierept limbăonează îngrafic la-rezidiuluiarea prin

menească” aceleaşi priveşte îndoială omaniC' cotiiu- yt terneite peste a îndoia

i*oi

st#*' nac s-

■ |it tradiţia naţională a folosirii grafiei slave (chirilice) în scris. Alfabetul chirilic I deserveşte de veacuri cultura poporului moldovenesc, este obişnuit pentru el!I corespunde în ansamblu naturii fonetice a limbii moldoveneşti. în afară de■ aceasta, de scrisul slav se folosesc şi alte naţiuni şi naţionalităţi care trăiesc în I

republică. Trecerea la alfabetul latin va necesita cheltuieli de miliarde, o enormă I asigurare materială, ceea ce va duce inevitabil la zădărnicirea programelor so- I dale trasate pentru următoarele decenii, va aduce daune bunăstării populaţiei,

I se va răsfrânge negativ asupra dezvoltării ei spirituale, o va face să rămână pe I mulţi ani analfabetă (s. n.f\

Cu alte cuvinte, se încerca a provoca reacţia negativă faţă de alfabetul latin I din partea populaţiei, speriind-o cu „viitoarele lipsuri” ce aveau să vină peste I ea în cazul schimbării alfabetului.

Până şi soluţionarea problemei statutului de limbă de stat era amânată pe I altă dată ca una „extrem de complicată şi delicată”.

Reacţia opiniei publice fu atât de energică şi negativă (articole în ziare, mii de scrisori, ieşirea studenţilor în stradă), încât, nu peste mult timp, prim-secretarul CC al PCM, S. Grosu, încearcă să tempereze spiritele. într-un articol numit »Timpul acţiunilor concrete”, apărut la 29 decembrie 1988 în „Moldova Socialistă”, liderul PCM bate în retragere, pronunţându-se pentru „o lege specială în care limba majorităţii populaţiei să fie decretată în calitate de limbă de stat în RSSM. Cât priveşte trecerea la alfabetul latin, el consideră că problema în cauză „vizează nu numai intelectualitatea, dar şi întregul popor, şi ea trebuie să fie rezolvată..., ţinându-se seama şi de părerea lui, şi pe etape. Pentru început, S. Grosu recomandă trecerea la grafia latină „a unei gazete şi a unei reviste, publicarea unor lucrări ale „clasicilor literaturii moldoveneşti”, a unor dicţionare.

Este de presupus însă că secretul acestei cedări parţiale din partea CC al PCM rezidă în faptul că o zi înainte, pe 28 decembrie 1988, Comisia interdepartamentală hotărăşte să ia în considerare recomandările savanţilor şi să facă demersurile necesare pe lângă Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti ca „limba moldovenească”

să fie decretată drept limbă de stat pe teritoriul RSSM” şi să se „aprobe trecerea la grafia latină”. în acelaşi timp, s-a decis de „a renunţa la concepţia

cu privire la existenţa a două limbi est-romanice diferite, recunos- cându-se identitatea lingvistică moldo-română”.

■istă

Raportul întocmit pentru Comisie de A. Dârul I n s-a numit „Legătura dintre caracterul roman’ * i umeniuc şi Gh. Rus-

mca> limbii moldoveneşti ş

RezisteJiifclAljS0Vietică şi ani

grafia latină” şi a vădit aceeaşi preocupare de a nu provoca spiritele antiromâ- neşti. Au fost prezentate argumente de ordin istoric, lingvistic, pedagogic şi chiar economic:

„1. Existenţa unei tradiţii latine originare vechi şi de lungă durată, fapt demonstrat de vocabularul moştenit din latină al limbii noastre şi de alte probe.

2. în veşmântul grafic latin s-au stabilizat normele limbii literare moderne, au fost scrise operele scriitorilor noştri clasici, ale celor mai de seamă reprezentanţi ai literaturii basarabene de până la «40» precum şi scrierile pionierilor literaturii sovietice moldoveneşti din RASSM.

3. Alfabetul latin, care reflectă mai adecvat structurile fonematică şi gramaticală ale limbii noastre, înlesneşte asimilarea conştientă a limbii, inclusiv însuşirea temeinică a normelor ortografice şi ortoepice, ar contribui la restabilirea bazei de articulaţie corectă a limbii moldoveneşti”.

Din punct de vedere economic, revenirea la grafia latină era convenabilă, deoarece avea avantajul de a fi mai puţin costisitoare, datorită spaţiului mai mic pe care îl ocupă unul şi acelaşi text în alfabetul latin faţă de alfabetul rusesc. Se obţinea economie de hârtie, vopsea tipografică, matriţe, salarii ş.a.

Erau respinse şi afirmaţiile precum că alfabetul latin va fi o barieră în calea prieteniei dintre popoarele moldovenesc şi rus: „Scrierea latină din Republicile Baltice nu-i izolează pe lituanieni, letoni şi estonieni de popoarele de pe acelaşi teritoriu”

RSS Gruzine. Faptul acesta nu prezenta un pericol pentru limba rusă care domina nu atât prin statutul său juridic, cât prin cel social. Era „periculoasă”, din

acţiunilor URSS în această zonă, la subminarea dreptului ei asupra Basarabiei. O asemenea decizie punea la îndoială însăşi raţiunea formării RASSM şi RSSM. Conform teoriei dezvoltate de clasicii „marxism-leninismului”, limba comună era una din trăsăturile definitorii ale naţiunii. Pornind de la aceasta, recunoaşterea faptului că limba română este limba populaţiei din RSSM, însemna o recunoaştere automată a identităţii ei etnice cu românii de dincolo

Astfel Comisia interdepartamentală dezminţea ştirile privind viitoarele

„chel mieii enorme” pe care le răspândeau adversarii grafiei latine.

Rămasă fără acoperire ştiinţifică, „limba moldovenească” apărea în esenţa ei naturală: ca produs ideologico-politic al imperiului sovietic. Cel puţin formal, PCUS s-a declarat totdeauna ataşat ideii de egalitate a

tuturor popoarelor şi poporaţiilor de pe teritoriul URSS. Limba georgiană, de exemplu, a fost declarată mult înainte de perestroika lui M. Gorbaciov drept limbă oficială apunctul de vedere al autorităţilor, revenirea la alfabetul latin şi recunoaşterea identităţii lingvistice moldo-romane, deoarece astfel se

ajungea la reevaluarea

de Prut. Dispariţia „limbii moldoveneşti” însemna dispariţia „poporului mol-

dovenesc” cu o geneză şi o istorie aparte, cu literatura sa, datinile şi folclorul deosebite de cele ale poporului român. Or, lucrurile acestea erau fixate în do-cumentele PCM, în Constituţia RSSM, în manualele şcolare, se difuzau zilnic prin toate mijloacele de informare în masă, se afirmau de la toate tribunele, pentru fundamentarea lor lucrau o serie de instituţii academice, universitare şi de partid, încât o bună parte a populaţiei începuse să le creadă. Identitatea lingvistică moldo-română spulbera, la rândul său, mitul „eliberării” Basarabiei de sub ocupaţia română, al rolului „progresist” al ţarismului, al „trădării inte-reselor naţionale” de către Sfatul Ţării, al „asupririi naţionale” şi „romanizării” din perioada interbelică ş.a.m.d. Un fals era chemat să sprijine un alt fals şi mai mare, care, la rândul său, servea drept fundament pentru falsa „înflorire a limbii şi culturii moldoveneşti” în perioada sovietică. Orice picătură de adevăr

iezistenţa antisovietică şi anticomunistă

de a fi a unui imens aparat represiv, propagandistic, ideologic, antiromânesc submina întreaga piramidă a falsurilor construite de ideologii sovietici pentru i a i deznaţionaliza şi a-i ţine in supunere pe românii basarabeiu.

La acea oră insă, CC al PCM Încetase a mai fi unicul factor de decizie fa republică. Pe zi ce trecea, lua amploare Mişcarea democratică in sprijinul res- ] tructurării, o organizaţie „neformală” transformată, la 20 mai 1989, in Fron- tul Popular din Moldova. Mitingurile Mişcării democratice, apoi ale Frontului Popular din Moldova, şedinţele Cenaclului „A. Mateevici”, adunau zed de mii de oameni. Cenacluri şi grupuri de sprijin ale Mişcării democratice activau in majoritatea centrelor raionale.

în iarna şi primăvara anului 1989, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile Chişinăului, scandând „Limbă!”, „Alfabet!” La alegerile din martie 1989, aproximativ jumătate din deputaţii aleşi în Sovietul Suprem al URSS din partea RSSM erau simpatizanţi ai Mişcării democratice, iar printre ei se numărau mulţi scriitori şi oameni de cultură. CC al PCM a încetat a mai fi unicul exponent al „poporului moldovenesc” la Moscova, opoziţia obţinând acces la cea mai înaltă tribună, posibilitatea de a contacta conducerea URSS, ocolind-o pe cea de la Chişinău.

Publicarea, pe 31 martie şi 21 mai 1989, a proiectelor de legi cu privire la limba de stat şi alfabetul latin a marcat o nouă mare activizare a populaţiei şi o şi mai mare aderenţă la idealurile Mişcării democratice. Până la 11 iunie 1989 redacţia ziarului „Moldova Socialistă” a primit 32 671 de scrisori semnate de 251 de mii de oameni, majoritatea absolută a lor pledând pentru revenirea la grafia latină.

în cadrul sesiunii a treisprezecea a Sovietului Suprem al RSSM din 29 august-1 septembrie 1989 nu s-a insistat asupra includerii în lege a glotonimului „limba română”. în acea componenţă, formată din deputaţi nomendaturiştişi „fruntaşi în producţie”, aleşi în majoritatea lor după criteriul obedienţei şi loialităţii faţă de regim, Sovietul Suprem nu ar fi votat altceva, decât ceea ce i-ar fi indicat Biroul Politic al CC al PCM.

Problema prioritară a fost nu denumirea limbii, ci sfera de funcţionai care i se atribuia. Prin desemnarea limbii ruse drept „limbă de comunicai interetnică” se reducea, de fapt, la zero valoarea de limbă de stat a limbii „moldoveneşti”. Aici s-a dat lupta principală la sesiune. în contextul grevelor lingvistice, care au fost dedanşate de o serie de întreprinderi de subordonare p*'

ff■Vr/#,,

fw¿w-JfA

Afjr\f (110r’J

,r#>r

m

; sista dea-«

%

132

Moldovenii sub teroarea bolşrvi'

133

nunională din republică, mai ales din partea stângă a Nistrului, pentru a obţine declararea limbii ruse drept limbă oficială a RSSM (ceea ce ea era de facto), alături de limba „moldovenească”, punerea problemei de- Imagine de la protestele studenţeşti în susţinerea numirii corecte a limbii Istoriei românilor

comporta riscul blocăriilucrărilor Sovietului Suprem. Bineînţeles că astăzi, după destrămarea URSS, lucrurile par altfel decât se vedeau ele atunci, când prăbuşirea imperiului n-o putea întrezări nimeni.

Faptul unităţii lingvistice moldo-române a figurat în textul Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM din 31 august 1989: „RSS Moldovenească sprijină aspiraţiile moldovenilor care locuiesc peste hotarele republicii, iar ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă, şi a românilor care locuiesc pe teritoriul URSS de a-şi face studiile şi de a-şi satisface necesităţile culturale în limba maternă”.

Paşi importanţi în direcţia revenirii la valorile istorice şi culturale româneşti s-au făcut în RSSM după alegerile din februarie 1990, prin adoptarea de către Parlament, la 27 aprilie 1990, a Tricolorului, a Declaraţiei de suveranitate la 23 iunie 1990, a Avizului Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova pentru aprecierea politico-juridică a Pactului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939 şi a Protocolului adiţional secret, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de Nord la 23 iunie 1990 (în care se spune că „notele ultimative ale guvernului sovietic trimise României la 26 şi 27 iunie 1940 contravin normelor fundamentale ale dreptului internaţional şi sunt o mostră a politicii de dictat imperial”), a Stemei de stat la 3 noiembrie 1990.

La 27 august 1991, în contextul autoproclamării în august-septembrie 1990 a unor formaţiuni secesioniste ilegale - a

134

enclavei găgăuze şi a celei transnistrene, a urmărilor puciului de la Moscova din 19 august, interzicerii, la 23 august, în urma eşuării „loviturii de stat” de la Moscova, a PCM etc. - a fost convocată la Chişinău o Mare Adunare Naţională, care a întrunit peste

Rezistenţa antisovietică şi a n t i c o m u n i s t ă

600 000 de reprezentanţi din toate raioanele şi oraşele republicii. Aceştia au cerut Parlamentului să proclame şi să voteze independenţa Republicii Moldova, întrunit într-o şedinţă extraordinară, tot la 27 august 1991, Parlamentul proclamă Republica Moldova „stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără niciun amestec din afară”. în Declaraţia de independenţă, semnată de absoluta majoritate a deputaţilor, se menţionează că dezmembrarea teritoriului naţional în 1775 şi 1812 a fost în contradicţie cu dreptul istoric al poporului şi cu statutul juridic al Principatului Moldova, că la 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost ocupate cu forţa, că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM din 31 august 1989 a consfinţit limba română ca limbă de stat.

Se părea că odată cu dezintegrarea URSS, „moldovenismul sovietic”, inventat de ideologii comunişti, ar fi trebuit să dispară. N-a fost însă aşa. Eşuând ca proiect etnolingvistic, acest concept ideologic contrafăcut nu-şi va pierde ulterior calitatea de instrument politic de manipulare a maselor.

117

Gheorghe Ghimpu în arestul KGB-ului, 1972

*n că, monumentul lui V. I Lemnunii adeverinţe din dosar, eliberată de Comitetul Executiv Floreşti, costa - de ruble vechi şi nu se afla la balanţa vreunei instituţii din or. Floreşti, aşa <

nici nu putea fi considerat monument de istorie sau cultură.

Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur. Caz acestor trei patrioţi este cel mai remarcabil din istoria mişcării de eliberare n< ţională şi de rezistenţă antisovietică a românilor moldoveni din RSSAt de dup 1953-1956 - ani care au marcat atât dispariţia fizică a lui I. Sta lin, cât şi con damnarea crimelor odioase comise de acest tiran şi de conducerea de atunc a URSS. După cum rezultă din materialele anchetei penale, în 1967, la iniţiativa lui Alexandru Usatiuc (n. în 1915, corn. Ivancea, jud. Orhei) a fost fondat Frontul Naţional-Patriotic - o organizaţie clandestină „naţionalistă”, care avea drept scop contracararea rusificării românilor din RSSM, eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică şi reunirea acestor teritorii cu România. Pe de altă parte, conform mărturiilor lui AL Usatiuc-Bulgăr în eseul „Testament pentru urmaşi” (1997), Frontul Naţional-Patriotic - „organizaţie de rezistenţă şi educaţie ro-mânească” - a fost constituit, de fapt, în 1949 de către foşti zece elevi ai Liceului „Vasile Lupu” din Orhei. în afară de Al. Usatiuc-Bulgăr, printre fondatori se numărau Nicolae Anestiade, Vsevolod Anghel ş. a. în anii 60 ai secolului XX, organizaţia, completată

Rezistenţa antisovietică şi anticomunistă

cu noi membri, şi-a „intensificat activitatea” într-o scrisoare din 1968, pe Comitetul Executiv al Frontului Naţional-Patriotic intenţiona s-o râspândej*! printre românii conştienţi din RSSM, se spuneau următoarele: „Poporul rom? în ziua de azi e dezbinat în două părţi. Pe de o parte, românii (circa 20 de jw lioane) din România, independenţi din punct de vedere politic şi econoi^ ! care înfloresc ca naţiune şi-şi construiesc o viaţă cu adevărat frumoasă şjt pe \ de altă parte, românii din Basarabia şi Bucovina (circa 6 milioane), cotropiţi şj subjugaţi de ruşi (se află sub cizma rusească) şi deci sunt ameninţaţi să dispar I ca popor român prin rusificare şi asimilare. Pentru a duce lupta contra colonj. î alismului rusesc, pentru a scăpa românii din Basarabia şi Bucovina de deznatj. j onalizare, care, pentru a fi mai uşor rusificaţi şi asimilaţi, sunt împărţiţi de ruşi în românii din RSSM, în cei din Bucovina şi cei din regiunea Ismail; pentru a înfăptui marea dorinţă de secole a tuturor românilor de a se uni într-un sin-gur popor şi de a forma o singură ţară românească - România, în Basarabia şi Bucovina îşi reia activitatea Frontul Naţional-Patriotic de Eliberare, care s-a 1 întrunit la primul său Congres”.

Comitetul Executiv al Frontului Naţional-Patriotic a încercat să se asigure de susţinerea României, însă solicitările grupului de patrioţi din Chişinău au fost interpretate drept o provocare a KGB-uliii sovietic. După o perioadă de filare de un an şi jumătate, în decembrie 1971, Al. Usatiuc este arestat. Au urmat, în

ianuarie şi în martie 1972, arestările lui Gheorghe Ghimpu (n. în 1937, corn. Coloniţa, jud. Lăpuşna) şi, respectiv, Valeriu Graur (n. în

118 M o l d o v e n i i knlsevid

1940, or. Reni, jud. Ismail). într-un document secret adresat CC al PCUS din 1972 (nr. 210 s), 1.1. Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, semnalând pericolul activităţii organizaţiilor „naţionaliste” şi „sioniste” din România şi argumentând, în acest context, necesitatea creşterii statelor de personal al KGB-ului republican, aduce drept exemplu activitatea „organizaţiilor clandestine naţionaliste ce se intitulează „Frontul Naţional-Patriotic de Eliberare a Basarabiei, Bucovinei, Tiraspolului, a raioanelor Dubăsari şi Râbniţa de sub jugul ruso-sovietic” şi „Renaşterea Naţională a Moldovei”.

Informând conducerea de la Moscova că „în timpul apropiat” se va începe procesul de judecată asupra membrilor acestor „organizaţii”, 1.1. Bodiul descrie o serie de documente elaborate şi de acţiuni întreprinse de „naţionalişti”. „La cei arestaţi, relatează Bodiul, au fost găsite şi confiscate două maşini de dactilografiat, 9 exemplare, în limba română, ale raportului de la primul congres al Frontului Naţional-Patriotic, 8 exemplare ale «hotărârii»

Krs-eccpKOMHTET rOCyjUPCTBEHHOfl

BE30HACB0CTHnpH CoBere MmnctpoB MOWBCKOÎ

CCP

yraflOBHOE AEflO K SS4S

ITo odBimemno ycanoKa A&eKcaB#pa BacHAţeBfftV ^THMIia redpraH TeoôpoBHâ B irpecTyirAemnor, îtp& 4ycMOTpeHHKx CT. CT. 67 tr. 1 a 69 YK -MCCP 1̂ .4 Tpaypa Baţepos BacHAbesHâ B npecTyiueHHH, npe* JfyCMQTp&HROM CT. 67 vl YK MCCP. - ' y &

- - ■" *" ■ - - Hanaro 10

'¿ApistikWM

Dosarul penal al lui Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghimpu şi

Valeriu Graur

& tff

(ftIr /I/>

f/

/ J% y.mli

1/

MP

Lvai<

congresului, 9 exemplare ale programului organizaţiei, proiectul unei seri sori către guvernul RSR, lista locuitorilor Moldovei persecutate, chipurile de către autorităţile sovietice, 5 mii de foi cu însemnări reprezentând lucrări şi studii, scrisori cu un conţinut vădit duşmănos. Conducătorii acestor orga- nizaţii naţionaliste clandestine au vizitat ambasada RSR la Moscova, au fost în România şi au transmis Consiliului de Stat scrisori de la numele, chipurile, al organizaţiilor clandestine care cer «retrocedarea» Basarabiei României, s-au întâlnit cu fostul vicepreşedinte al organului contrarevoluţionar «Sfatul Ţării» din Basarabia, Halippa, şi cu fostul ministru de război al acestei instituţii, primarul oraşului Odesa în timpul

ocupaţiei germano-române din 1941-1944, Pântea, -

înveteraţi antisovietici”.Conform mărturiilor

documentare, membrii grupului „Usatiuc-Ghim- pu” nu s-au dezis la proces de convingerile şi acţiunile lor româneşti. Ghe- orghe Ghimpu, de exemplu, a mărturisit anchetatorului următoarele: „în timpul când am făcut cunoştinţă cu Alexandru Usatiuc, eu, în baza condiţiilor obiective, dar şi în baza studieriimultor izvoare istorice, am ajuns la concluzia că moldovenii din teritoriile fostei Basarabii şi Bucovinei de Nord sunt în

realitate români şi că aceste teritorii nu trebuie să

aparţină Uniunii Sovietice, ci trebuie să aparţină Patriei lor - România. Român mă consider şi eu”. Gheorghe Ghimpu a recunoscut şi faptul că a contribuit, împreună cu Al. Usatiuc, la organizarea luptei clandestine pentru „ruperea de la Uniunea Sovietică a unei părţi a RSSM, anume a Basarabiei, precum şi a Bucovinei de Nord, şi reunirii lor ulterioare cu România”. Astfel Alexandru Usatiuc- Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur au avut îndrăzneala să contra- pună deschis abordărilor impuse de regimul comunist o tratare istorică

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul pe clădirea Parlament 27 aprilie 1990

românească. Având drept reper identitatea românească a moldovenilor din RSS Moldovenească, ei au condamnat politica sovietică de rusificare, miturile cu privire la „eliberarea Basarabiei” în 1940 şi 1944 de către URSS, au dezavuat cu curaj proiectul antinaţional al edificării unei „limbi moldoveneşti” şi a „naţiunii moldoveneşti” la est de Prut, au fundamentat necesitatea unirii Basarabiei cu România.

în consecinţă, după un proces de judecată care a durat de la 10 decembrie 1971 până la 13 iulie 1972, Curtea Supremă de Justiţie din RSSM i-a condamnat pe Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghim- pu şi Valeriu Graur la 7, 6 şi, respectiv,4 ani privaţiune de libertate în lagăre de „corecţie prin muncă” cu regim sever. în plus, Alexandru Usatiuc a fost condamnat şi la 5 ani de exil in Siberia. în acelaşi proces, a fost condamnat şi patriotul Alexandru Şoltoianu - la 6 ani privaţ de libertate în lagăr cu regim sever şi la 5 ani de exil.

3. Rezistenţa în faţa deznaţionalizării

i

JS m i.|| r. 1

CONŞTIINŢA NATIONAUA

ROMÂNILOR MOLDOVENI

ărnm3U 1- #

y . iV\ Ji _Ai.

\S

Gheorghe Ghimpu arborândTricolorul pe clădirea

Parlamentului,27 aprilie 1990

românească. Având drept reper identitatea românească a moldovenilor din RSS Moldovenească, ei au condamnat politica sovietică de rusificare, miturile cu privire la „eliberarea Basarabiei” în 1940 şi 1944 de către URSS, au dezavuat cu curaj proiectul antinaţional al edificării unei „limbi moldoveneşti” şi a „naţiunii moldoveneşti” la est de Prut, au fundamentat necesitatea unirii Basarabiei cu România.

In consecinţă, după un proces de judecată care a durat de la 10 decembrie 1971 până la 13 iulie 1972, Curtea Supremă de Justiţie din RSSM i-a condamnat pe Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghim- pu şi Valeriu Graur la 7, 6 şi, respectiv,4 ani privaţiune de libertate în lagăre de „corecţie prin muncă” cu regim sever. în plus, Alexandru Usatiuc a fost condamnat şi la 5 ani de exil în Siberia. In acelaşi proces, a fost condamnat şi patriotul Alexandru Şoltoianu - la 6 ani privaţiune de libertate in lagăr cu regim sever şi la 5 ani de exil.

3. Rezistenţa în faţa deznaţionalizării

Date post:	15-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	alina-manzuc
View:	251 times
Download:	0 times

Destin Rominesc Represiunoi Ale Biserici

Documents