Despre originea acestei cetăţi ne-au ramas diferite legende care înfrumuseţează istoria timpurilor străvechi. Ele povestesc despre stramoşul latinilor ce a fondat Roma, Enea, ginerele lui Periam, regele troienilor. Acesta a reuşit să-şi salveze părintele şi fiul in timp ce Troia cădea sub asaltul furios al grecilor şi , împreună cu alţi câţiva troieni, au plecat pe mare. Dupa o lungă călătorie au ajuns în Latium. Acolo Enea a întemeiat cetatea Lavinium, iar mai târziu, fiul său, Ascanius, a întemeiat, la poalele Munţilor Albani, cetatea Alba-Longa , cetate în care a domnit. Viaţa şi faptele lui Enea sunt povestite minunat în nemuritoarele versuri ale poemului lui Vergiliu , Eneida.

Dupa moartea lui Ascanius, un şir intreg de regi au domnit în cetatea cladită de el. Unul dintre aceştia a fost Numitor. Fratele său mai mic, Amulius l-a alungat de pe tron, iar pe fiica acestuia, Rhea-Silvia, a facut-o preoteasă a zeiţei Vesta, obligând-o astfel să nu se mai căsătorească. Prin aceasta, niciun urmaş al regelui alungat nu se mai putea naşte pentru a răzbuna nelegiuirea făcuta de el. Dar preoteasa Rhea-Silvia a fost iubită de Marte , zeul războiului şi a născut doi gemeni: pe Romulus şi pe Remus. Aflând vestea, Amulius a poruncit ca cei doi copii să fie aruncaţi în râul Tibru.Coşul în care se aflau cei doi micuţi a fost intâi scos la mal de curenţi şi adăpostit sub un smochin. Se spune că zeul Marte a trimis o lupoaica să alăpteze copiii. Un păstor al regelui , Faustulus , i-a gasit pe copii şi i-a dus acasa soţiei sale, care le-a devenit doică şi i-a crescut. Când baieţii s-au făcut mari şi au aflat povestea lor , cunoscându-şi acum originile regale, au hotărât să întemeieze o nouă cetate in ţinutul în care crescusera, acolo unde Tibrul, ieşit din munţi, se îndrepta spre mare.

Între cei doi fraţi a izbucnit însă un conflict : cine să dea numele cetaţii şi cine să cârmuiască .Nu s-au înţeles nici asupra locului unde trebuia cladită cetatea : pe dealul Palatin sau pe cel Aventin. Din această cauză s-a iscat vrajba mare, în urma careia Remus a fost ucis de către fratele său. Astfel a ajuns Romulus singurul stapân, iar cetatea întemeiată de el pe dealul Palatin a luat numele fondatorului ei : Roma. Oraşul , loc de refugiu pentru sclavii fugari şi pentru oamenii liberi dornici să-şi schimbe viaţa , ducea lipsă de femei. În zadar a cerut Romulus cetaţilor vecine ca fetele lor să se marite cu noii locuitori ai cetăţii: nimeni nu a vrut să intre in legături de familie cu oamenii fără căpătâi din Roma. Atunci Romulus, a recurs la un vicleşug, i-a invitat pe locuitorii celorlalte cetăţi latine şi s-au distrat, uitându-se liniştiţi la jocurile desfăşurate în cinstea zeilor. La un semn al lui Romulus, bărbaţii din Roma s-au repezit şi fiecare a răpit câte o femeie. Barbaţii străini, neînarmaţi, n-au putut să le apere şi au fugit, blestemându-i pe romanii care călcau in picioare legile ospitalităţii.

Aşa a început războiul. Cetăţile latine au fost învinse uşor, dar sabinii, in frunte cu regele lor Titus Tatius, mai puternici, au pornit contra Romei. Cele două armate s-au ciocnit în valea mlăştinoasă dintre Capitoliu si Palatin. Lupta a durat mult. La un moment dat, soldaţii romani, temându-se pentru viaţa lor, au inceput să fugă, dar Romulus a reuşit să-i imbărbăteze, readucându-i în lupta. Sabinele, legate acum de ambele cetăţi, au intervenit între cele două tabere, împăcându-i pe barbaţii si pe fraţii lor. Cele doua cetăţi s-au unit, formând un singur popor. Romulus şi Titus Tatius au domnit împreună peste poporul unit.

Acesta este mitul despre întemeierea cetăţii Roma. El atribuie unor eroi şi semizei o operă care a aparţinut, în realitate mai multor generaţii. Cele mai sigure date cu privire la istoria veche a Romei ni le furnizează materialele arheologice. Din datele arheologice reiese limpede că întemeierea oraşului nu a fost opera unui “ctitor”, după cum pretinde tradiţia literară. Oraşul s-a format treptat , prin unirea şi contopirea diferitelor comunităţi .

Legenda întemeierii Romei este un izvor important , deoarece ofera informaţii cu privire la spaţiul şi timpul formării oraşului . Deşi mare parte din aceasta legendă ţine de literatură , exista şi multe elemente adevărate . 

Regatul Roman a fost guvernul monarhal al oraşului Roma şi al teritoriilor sale de la Fondarea Romei, în 753 I.Hr. de către Romulus şi Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. şi formarea Republicii Romane. După legendă, oraşul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus şi Remus, care au fost crescuţi de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva oraşului Troia, prinţul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia şi a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând oraşul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus şi Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .

Legenda întemeierii Romei îi face pe troieni de origine latină, de vreme ce Aeneas a venit din Troia, a fondat Lavinium, un ţinut de limbă latină şi un oraş cu nume latinesc, Alba, cuvânt care a şi dispărut la alţii, în afară de românii-daco-geti, care vorbeau limba latina inainte de intemeierea Romei.

Republica Romană a însemnat guvernarea republicană a oraşului Roma şi a teritoriilor sale din 510 î.Hr.până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Oraşul Roma stă pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei (în care era vorbită limba latină} şi graniţa de sud a Etruriei,unde trăiau etruscii şi care erau din neamul tracilor, teritoriu în care se vorbea limba etruscă, adică limba latină vulgară.

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convenţional, pentru a descrie statul roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deşi Roma deţinea un imperiu cu mult înainte de autocraţia lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convenţional, ca Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum şi regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deşi îşi micşora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc şi de Naţiune Germană) şi din est (ţaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar şi în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferenţe, de toate statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept şi organizarea justiţiei, tipul de arhitectură şi în multe alte aspecte ale vieţii.

Ceea ce numim cu termenul Anul celor patru împărați este perioada cuprinsă între iunie 68 - decembrie 69, când s-au succedat la conducerea Imperiului Roman nu mai puțin de 3 împărați înainte ca puterea să fie preluată de Vespasian. Este primul război civil roman de la domnia lui Caesar Augustus și a urmat după domnia împăratului Nero.

Anul celor şase împăraţi este o perioadă din istoria Imperiului Roman, referindu-se la anul 238. În acest an s-a evidenţiat criza din Imperiul Roman, cunoscută drept Criza secolului III.

În acest an de criză, s-a evidenţiat puterea Senatului, care a numit patru împăraţi, numai pentru a-l detrona pe Maximin Tracul, un barbar care era împotriva nobilimii. Când situaţia s-a stabilizat, la venirea pe tron a lui Gordian al III-lea, nobilii şi senatorii au condus de facto Imperiul. Anul 238 nu a rezolvat nimic pentru Roma, ci dimpotrivă, a adâncit criza secolului III.

Bibliografie

softografie