CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

§ 1. Scurt istoric

§ 2. Importanţa stabilirii si respectării termenelor rezonabili

§ 3. Modul de stabilire si clasificarea termenelor rezonabili

CAPITOLUL II

§ 1. Criteriile de apreciere a termenelor rezonabili:

1.1. Complexitatea cazului

1.2. Comportamentul participanţilor la proces

1.3. Conduita organului de urmărire penală si a instanţei de judecată

1.4. Importanţa procesului pentru cel interesat

1.5.Vîrsta de pînă la 18 ani a victimei

§ 2.Stabilirea termenului de urgenta si in mod preferential:

2.1. În cazurile arestatilor preventiv

2.2. În cazul minorilor

§ 3. Controlul judiciar asupra repectării termenului rezonabil

CAPITOLUL III

§ 1. Conceptul de “termen rezonabil” în viziunea altor state

§ 2. Practica judiciară naţională şi internaţională privind incalcarea termenului rezonabil

§ 3. Concluzii şi propuneri

ÎNCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

 

Continua modificare a relaţiilor sociale, în permanenţă impune dezvoltarea unui

cadru legislativ eficient şi corespunzător, care ar asigura buna dezvoltare a

societăţii. Un rol important în acest domeniu îl joacă normele de drept, în special

cele ce vizează materia procesual penală, aplicarea corectă a cărora este menită să

stopeze creşterea criminalităţii si sa asigure o buna desfasurare a procesului penal.

Dinamica fenomenului infracţional din ultimii ani şi eforturile instituţiilor

statului şi ale societăţii civile de a-i face faţă intr-o manieră coerentă şi eficace,

impune realizarea unei strategii naţionale de prevenire a criminalităţii si de

rezolvare a conflictelor pe cale judiciara. Acest lucru este deplin posibil deoarece

există o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative,

programe şi recomandări ale Consiliului Europei şi ale O.N.U., strategii elaborate

recent în alte ţări.

O contribuţie importantă pentru apărarea valorilor şi relaţiilor sociale din stat

o are Codul de procedura penala care stabileste principii si norme ce se aplica in

cadrul desfasurarii procesului penal. În acest sens legiuitorul nostru a instituit un

principiu aparte ce reglementeaza unul din aspectele ce tin de desfasurarea

procesului penal, si anume desfasurarea procesului penal in termeni rezonabili (art.

20 CPP).

Având în vedere că prin esenţa sa procesul penal este este o activitate

complexa ce este compusa din mai multe faze si are scopul de a elucida adevarul si

de a pedepsi sau elibera persoana in functie de vinovatia sau nevinovatia persoanei

- se poate aprecia că aparitia acestui principiu a avut drept cauză principală evitarea

tergiversarii procesului penal.

Obiectul de studiu al acestei lucrări îl constituie analiza sub toate aspectele a

prevederilor art.20 CPP si anume desfasurarea procesului penal in termeni

rezonabili. Totodată, studierea unui fenomen cu caracter procesual se face

imposibilă fără abordarea unor aspecte cu caracter general. Astfel, prezenta lucrare

pe lângă elementele cheie, adică studiul prevederilor art. 20 CPP din perspectiva

dreptului procesual penal mai cuprinde şi unele aspecte definitorii şi de esenţă

precum ar fi: importanta stabilirii si respectarii termenelor rezonabili, modul de

stabilire si clasificarea termenelor rezonabili, practica judiciara privind incalcarea

termenului rezonabil precum si conceptul de “termen rezonabil” in viziunea altor

state.

Scopul şi obiectivele tezei.

Scopul prezentei cercetări rezidă în aprofundarea studiului privind esenţa

respectarii termenelor de desfasurare a procesului penal si aprecierea corespunderii

stipulărilor normei naţionale a Republicii Moldova cu prevederile internationale la

care RM face parte.

Pentru atingerea scopurilor menţionate au fost formulate următoarele obiective:

-         analiza generala a timpului din perspectiva jurisprudentei;

-         examinarea importantei prevederilor art. 20 CPP în sistemul

dreptului procesual penal;

-         studierea legislaţiilor penale ale altor state in acest domeniu ;

-         elucidarea naturii criteriilor de apreciere a termenului rezonabil de

solutionare a cauzei penale ;

-         analiza detaliată a cauzelor in care urmarirea penala si procesul

penal se defasoara de urgenta si in mod preferential;

-         analiza practicii judiciare nationale ;

-         analiza conceptului de termen rezonabil in viziunea altor state;

CAPITOLUL I

§ 1. Scurt istoric

Dintotdeauna timpul a fost un subiect important al filozofiei, artei, poeziei și

științei. Există multe divergențe în legatură cu însemnătatea lui, din acest motiv

este dificil de oferit o definiție a timpului care să nu ducă la controvese. Multe

domenii folosesc o definiție operativă în care unitățile timpului sunt definite.

Academicienii au o opinie diferită în ceea ce privește posibilitatea timpului de a fi

măsurat sau incadrat într-un sistem de măsurare.

Dicționarul Oxford definește timpul ca fiind „procesul indefinit și continuu al

existenței evenimentelor în trecut, prezent și viitor, privit ca o unitate”. O altă

definiție de dicționar standard este „Un continuum nonspațial linear în care

evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă”.

Măsurarea timpului a ocupat de asemenea savanți și tehnicieni, și a fost o primă

motivație in astronomie. Timpul este de asemenea o problemă de o mare

importanță socială, având valoare economică („timpul înseamna bani”), precum și

o valoare personală datorită timpului limitat din fiecare zi și din viețile noastre.

Unitățile timpului au fost făcute prin acord pentru a cuantifica durata

evenimentelor și intervalele dintre ele. Evenimentele care se produc regulat și

obiectele cu mișcare aparent periodică au servit dintotdeauna ca standard pentru

unitățile timpului. Exemple sunt aparenta mișcare a soarelui pe cer si fazele lunii.

Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei. Este o măsură

a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este

definit. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a

schimbării. În accepția fizicii clasice, timpul este un continuu. Fizica modernă (mai

precis, teoria mecanicii cuantice) dispută însă această calitate, sugerând că ar exista

doar continuu spațiu-timp. În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt,

ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. Este deci un continuu

în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor și în cadrul

căruia se desfășoară toate procesele din natură. Definirea cu exactitate a timpului

este o sarcină dificilă, atât în filozofie cât și în știință. Timpul este o noțiune

primară (care nu se definește, ci este percepută prin simțuri; v. mai jos) și corelată

cu cea de eveniment. Percepția umană sesizează ordinea în timp a evenimentelor.

Termenul (în domeniul juridic) este perioada în care trebuie să se facă sau să se

întâmple ceva, ori dimpotrivă, în care nu e voie să se îndeplinească sau să se

producă ceva. Din perspectivă juridică timpul se exprimă în termene, iar înăuntrul

duratei de timp sau la o anumită dată trebuie să se săvârșească fapte determinate,

având semnificație juridică, sau dimpotrivă, este interzisă săvârșirea acestor fapte.

Raporturile juridice, ca și normele care le reglementează, sunt create, modificate

sau stinse sub imperiul timpului; se supun și ele (la fel ca totalitatea relațiilor

sociale din care fac parte) timpului, care le guvernează. Acea fațetă a timpului care

se aplică raporturilor juridice reprezintă timpul juridic. Acesta se exprimă în durate

mărginite de date care poartă denumirea de termene, iar normele le atribuie

semnificații juridice.

§ 2. Importanta stabilirii si respectarii termenelor

rezonabili

La studiere acestei teme apare întrebare: dar oare care este importanţa termenelor

în jurisprudenţă. Ca noţiune de timp, deja am descris mai sus şi pot să confirm că

vremea este cel mai important element din viaţa fiecărui om. Însă, din punct de

vedere juridic, care este importanţa termenelor desfasurarii urmaririi penale. Adică,

de ce legiuitorul nu a lăsat la alegerea ofiţerului de urmărire penală sau altor

organe să efectueze acţiunile în termenul în care ei consideră de cuviinţă, pornind

de la faptul că ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul sunt persoane cu

funcţii publice, ce îşi pot asuma responsabilitatea pentru acţiunile ce le efectuează,

mai ales cele cu caracter de raspundere.

Termenul, ca noțiune juridică, reprezintă o instituție cu caracter interdisciplinar. El

se regăsește atât în ramura dreptului public, cât și în cea a dreptului privat. Astfel,

termenele sunt prevăzute de normele Codului civil, Codului comercial, Codului

familiei, Codului de procedură civilă, dar și de reglementările Codului penal si ale

Codului de procedură penală. Termene sunt prevăzute de nenumărate acte

normative ale dreptului intern, dar și în nenumărate tratate si convenții

internaționale.

Termenele cu semnificație juridică nu au aceeași natură și aceeași finalitate. Ele

sunt extrem de diverse și, uneori, ele sunt fie excesiv de scurte, fie excesiv de

lungi. Pentru a oferi un exemplu al acestei diversități, amintim termenul de apel de

15 zile stabilit de art. 284 C. proc. civ. și termenul de prescripție extinctivă de 30

de ani prevăzut de art. 1890 C. civ.

În dreptul privat roman pot fi reținute mai multe categorii de termene, independent

de caracterul lor legal, judiciar sau convențional. Aceste categorii, având în vedere

criteriul instituției în care se încadrează, sunt: termenul - modalitate a actului

juridic, termenele de prescripție extinctivă, termenele de prescripție achizitivă,

termenele procedurale (de decădere, de perimare), termenele de decădere

substanțială, termenele de garanție etc.

Deși demonstrează o mare diversitate, atât în privința duratei lor, cât și referitor la

natura lor juridică (legale, judiciare, convenționale), termenele reunesc și

numeroase trăsături comune, între care ar putea fi înscrise si următoarele:

termenele reprezintă cadrul temporal al actelor și faptelor juridice, vizând

conduita în timp a subiectelor de drept;

privesc drepturi, obligații, facultăți și interese recunoscute și garantate juridic;

asigură ordinea, stabilitatea, certitudinea, claritatea și eficacitatea raporturilor

juridice;

constituie mijloace de corelare a intereselor personale cu cele generale;

reprezintă dimensiunea esențială a dinamismului vieții juridice; asigură

existența subiectelor de drept, stimulând sau sancționând conduita acestora.

Utilitatea termenelor de drept procesual poate fi evidențiată sub două aspecte:

a) Ele ritmează timpul raporturilor juridice; “stimulează zelul părților”, solicitându-

le să-și exercite drepturile, prerogativele, facultățile. Cu alte cuvinte, termenele

combat inerția sau pasivitatea părților și le pun la adăpost de sancțiunile prevăzute

de lege.

De exemplu, termenele impuse de procuror determină pe ofiterul de urmarire

penala să finalizeze urmarirea penala in termenul impus, iar dacă se lovește de

refuzul sau pasivitatea ofiterului de urmarire penala, să-l sanctioneze , știind că

dacă nu o face în termenul stabilit de lege, va pierde posibilitatea de a antrena

justiția în realizarea dreptatii.

b) Uneori termenele de drept procesual oferă părților o amânare, lăsându-le timpul

necesar pentru a reflecta și a decide, constituind astfel, în sens larg, un mijloc de

protecție a dreptului la apărare.

Timpul a fost perceput diferit din punct de vedere juridic în diferite perioade

istorice, fapt ce s-a reflectat și în reglementarea termenelor procesuale.

În Țările Române, principalele codificări, Codul Calimah (Moldova) Și Codul

Caragea (Țara Românească) au prevăzut termene cu caracter procesual:

Codul Calimah, care s-a aplicat în Moldova începând cu data de 1 octombrie 1817,

reglementa în același titlu termenele de acumulare a probelor in privinta acuzarilor

penal. Acest cod nu stabilea un termen general de efectuare a urmaririi penale, ci

doar termene pentru fiecare categorie de acuzati în parte.

Codul Caragea (1818) conține si el mai multe dispoziții asupra termenelor de

efectuare a urmaririi penale. Termenele date prevăzute de această legiuire, în art.

7, partea a VI-a, capitolul I, se caracterizează printr-o mare varietate în privința

duratei lor.

În calitate de termen care se consideră a fi necesar de explicat este noţiunea de

„termen rezonabil”. Cu toate acestea, explicaţia acesteia este oferită prin normele

procesuale, cît şi prin prevederi ale proiectelor supuse avizării, care stabilesc

modul de determinare a acestor termeni rezonabili. Oferirea unei noţiuni exacte

pentru „termeni rezonabili” este dificilă, întrucît, în temeiul criteriilor care

determină aceşti termeni, pentru diferite situaţii, noţiunea de „rezonabil” trebuie

apreciată în mod independent. De asemenea, noua redacţie a art. 1 al proiectului

Legii repararea de către stat a prejudiciului cauzat în urma încălcării termenului

rezonabil în procesul de judecare a cauzelor sau de executare a hotărîrilor

instanţelor judecătoreşti statuează aplicarea şi interpretarea termenilor prezentei

legi se face prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene

pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei

Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen

rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de

chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea

prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi

de legislaţia procesuală civilă.

    Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu

pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului.

    Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se

repară indiferent de vinovăţia instanţei de judecată, a organului de urmărire penală,

a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătoreşti sau a instituţiei de

stat debitoare.

    Prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o autoritate căreia statul i-a

delegat atribuţii de autoritate publică prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărîrii judecătoreşti se repară de către stat. Reparaţia prejudiciului se face de la

bugetul de stat.

    După repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărîrii judecătoreşti, statul are drept de regres faţă de persoana vinovată.

    Mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărîrii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în

funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum

şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de

comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a

instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de

importanţa procesului pentru reclamant.

    Оrganul care reprezintă statul în instanţă de judecată pe această categorie de

cauze este Ministerul Justiţiei.

§ 3. Modul de stabilire si clasificarea termenelor rezonabili

Termen procedural este intervalul de timp inauntrul caruia trebuie indeplinite

anumite acte de procedura sau, dimpotriva, este oprita indeplinirea altor acte de

procedura.

Termen de procedură poate fi o zi fixă ( ex: termen de judecată; înfăţişare a

martorului; depunere a raportului de expertiză;) sau un anumit stadiu de procedură

( o zi de înfăţişare; închiderea dezbaterii în faţa instanţei, etc…)

Clasificare

a. În functie de caracterul lor:

- imperative (peremptorii) – acelea înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act

de procedură

Ex: termenul pentru exercitarea căii de atac

- prohibitive (dilatorii) – acelea înăuntrul cărora legea interzice efectuarea

vreunui act de procedură

b. Dupa modul in care sunt stabilite:

- legale – stabilite de lege în mod expres;

- judecătoreşti – fixate de instanţa în cursul soluţionării procesului;

Exemplu poate fi pentru înfăţişarea părţilor sau pentru prezentarea martorilor.

- convenţionale – stabilite de părţi , ele sunt încuviinţate de judecător şi devin

termene judecătoreşti.

c. După sancţiunea nerespectării lor:

- absolute

• obligatorii pt instanta si parti

• de respectarea lor depinde validitatea actului procedural

• in caz contrar intervine nulitatea, decăderea, prescripţia, perimarea.

- relative

• nu afecteaza validitatea actului procedural

• in caz de nerespectare, atrag doar sanctiuni disciplinare sau pecuniare.

Exemplu poate fi 7 zile pentru pronunţarea hotărîrii; 30 zile pentru redactarea

hotărîrii; etc…

d. Dupa durata lor:

- pe ore,

- zile,

- saptamani,

- luni

- ani;

Modul de calcul

- termenele statornicite pe ore - sunt acelea care încep să curgă de la miezul

nopţii zilei următoare

- termenele stabilite pe zile - sunt acelea ce se calculează după sistemul

exclusiv pe zile libere, adică nu intră în socoteală nici ziua cînd a început nici ziua

cînd s-a sfîrşit. Exemplu poate fi termenul de procedură de 5 zile care a început să

curgă pe 01.03.2010 şi s-a împlinit pe 07.03.2010.

- termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani – sunt acelea care se

sfîrşesc în ziua anului, lunii sau săptămînii corespunzătoare zilei de plecare. Adică

termenul care începe la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfîrşeşte într-o lună care nu are o

asemenea zi, şi termenul care se sfîrşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau cînd

serviciul este suspendat se va prelungi pînă la sfîrşitul primei zi de lucru

următoare.

Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc

îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de

împlinirea lui.

Capitolul III

§ 1. Conceptul de “termen rezonabil” în viziunea altor state

Unul din principiile fundamentale de drept, prevăzut în cadrul art.20 din

Constituţie este accesul liber la justiţie. Astfel, potrivit articolului susmenţionat,

orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti

competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale

legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

Potrivit prevederilor art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale,

de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.

Codul de procedură civilă al RM de asemenea, operează cu noţiunea de

„termen rezonabil”. Aşa, conform prevederilor art.192, alin.(1) CPC, pricinile

civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil.

Potrivit pct.(2) din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Nr.17, din

19.06.2000, „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti

a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor

Fundamentale”, criteriile de apreciere a termenului rezonabil de judecare a cauzei

sînt: - complexitatea cazului;

- comportamentul părţilor la proces;

- comportamentul organelor extrajudiciare şi al instanţelor de judecată, care

urmau să participe la soluţionarea cazului.

Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei concrete se asigură de

către instanţă şi, poate fi verificată la solicitarea părţilor de către instanţa ierarhic

superioară în procesul examinării cazului respectiv pe căile de atac şi, în caz de

constatare, aceasta urmînd a fi argumentat în hotărîrea respectivă.

Reţinem că, dicţionarul explicativ tratează noţiunea de rezonabil ca ceva

obişnuit, care se menţine în limitele normale, nu are nimic ieşit din comun, fără

exagerări, potrivit, accesibil, acceptabil, cumpătat. Reiese că, termenul rezonabil

poate fi definit drept interval de timp convenabil şi judicios, stabilit de lege, în

limitele căruia are loc judecarea pricinii.

Respectarea termenelor procedurale rezonabile de judecare a cauzelor

constituie una din sarcinile de bază în activitatea instanţelor judecătoreşti, deoarece

de aceasta depinde posibilitatea cetăţenilor de a-şi realiza dreptul constituţional

privind satisfacţia efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente

împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

În cele ce urmează ne vom strădui să deducem acele motive, întîlnite în

practica judiciară, care duc la încălcarea de către instanţele de judecată a

termenelor rezonabile de soluţionare a pricinilor.

2. Analiza practicii judiciare europene sub aspectul respectării termenelor

rezonabile de soluţionare a pricinilor:

Art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor fundamentale, care generează un fond de drept procedural comun

pentru diferite state europene, determină instituirea unor principii generale menite

să asigure accesul la justiţie, dreptul de a obţine hotărîri într-un termen rezonabil la

finalul unei proceduri corecte şi echitabile, precum şi dreptul de a obţine punerea

în aplicare a oricărei hotărîri pronunţate.

Potrivit Avizului nr.6 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni

asupra procesului echitabil într-un termen rezonabil şi rolul judecătorilor în acest

proces, luînd în consideraţie mijloacele alternative de soluţionare a disputelor

(Strasbourg, 22-24 noiembrie 2004), dreptul la un proces echitabil tinde să devină

cu adevărat un drept fundamental pentru cetăţenii Europei, a cărei punere în

aplicare este asigurată de Curte şi, în subsidiar, de către instanţele interne, de

exemplu prin acordarea de compensaţii părţilor dintr-o dispută, ale căror cazuri nu

sînt judecate într-un termen rezonabil.

În cadrul Avizului susmenţionat, au fost formulate unele recomandări menite

să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei civile. În opinia Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni aplicarea în practică a recomandărilor date ar oferi o

garanţie reală a respectării îndatoririi statelor prevăzute de art.6 din CEDO, de a

asigura „un proces echitabil şi public, într-un termen rezonabil” în cadrul

procedurilor civile.

Recomandările date prevăd 9 principii de procedură, menite să

îmbunătăţească funcţionarea justiţiei civile, şi anume:

Principiul 1 din Recomandare sugerează o limită în cadrul procedurilor de „nu mai

mul de 2 înfăţişări”, una preliminară şi a 2-a pentru probe, argumente şi, dacă este

posibil, judecată, nefiind permise amînări „cu excepţia cazului în care apar noi

fapte, precum şi în alte circumstanţe excepţionale şi importante” şi sancţiuni

impuse părţilor, martorilor şi experţilor care nu respectă termenele instanţei sau nu

se înfăţişează.

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni priveşte acest principiu ca pe un

model general. Unele sisteme ţin evidenţa numărului de înfăţişări. Altele abordează

litigii complexe, care nu ar fi posibil să se desfăşoare în limitele unei audieri

preliminare şi unei finale. Cel mai important punct este acela că judecătorii ar

trebui să controleze de la început programarea şi durata procedurilor, stabilind

termene ferme şi avînd competenţa de a respinge amînările, chiar şi împotriva

dorinţelor ambelor părţi.

În baza Principiului 2, judecătorii trebuie să aibă competenţa de a controla abuzul

de proceduri, prin sancţiuni impuse părţilor sau avocaţilor.

Principiul 3 reflectă esenţa gestionării moderne a cazurilor.

Principiul 4 completează acest lucru, stipulînd că instanţa trebuie să aibă putere de

a decide, în funcţie de natura cazului, dacă se vor utiliza proceduri scrise sau orale,

cu excepţia cazurilor expres menţionate în lege.

Principiul 5 abordează ceea ce în opinia Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni constituie un aspect vital al gestionării eficiente a cazurilor: necesitatea

de a prezenta revendicările părţilor şi natura probelor pe cît este de posibil în

primele faze ale procesului şi de a exclude admiterea de noi fapte la recurs, cu

excepţia cazului în care acestea nu au fost cunoscute anterior.

Principiul 6 reprezintă o dispoziţie importantă ca „hotărîrea să fie luată la

încheierea dezbaterilor sau cît mai repede după aceea”. „Hotărîrea trebuie să fie cît

mai concisă, fondată pe lege şi să rezolve într-o manieră certă, explicit sau implicit,

toate cererile invocate de părţi”.

Principiul 7 prevede că, „trebuie luate măsuri pentru a descuraja utilizarea abuzivă

a căilor de atac”.

Principiul 8 identifică anumite aspecte ale gestionării cazurilor, inclusiv

procedurilor speciale pentru (a) cazuri urgente, (b) cazuri fără dezbatere,

revendicări certe şi revendicări de valoare redusă, (c) tipuri specifice de cazuri.

Principiul 9 subliniază necesitatea ca „cele mai moderne mijloace tehnice să fie

puse la dispoziţia autorităţilor judiciare”

Analiza practicii judiciare europene denotă faptul că, „termenul rezonabil” de

soluţionare a cauzelor este frecvent încălcat în practica judiciară a diferitor state. În

unele cazuri încălcările date fiind vădit excesive.

§ 2. Practica judiciară naţională şi internaţională privind incalcarea termenului

rezonabil

În vederea argumentării celor expuse mai sus aducem următoarele exemple din

practica europeană:

Cauza Comingersoll S.A. versus Portugalia

Comingersoll S.A. s-a adresat cu cerere Curţii Europene pentru Drepturile Omului,

invocînd durata excesivă a procedurilor judiciare şi încălcarea articolului 6,

paragraful 1 din Convenţie. Reclamantul a concretizat că este o societate publică

înfiinţată pe baza legislaţiei portugheze. Societatea a avut în posesie 8 cambii pe

care le procurase de la societatea A.Lda. Dat fiind faptul că cambiile nu au fost

onorate la scadenţă Comingersoll S.A. a iniţiat proceduri de executare împotriva

societăţii A.Lda. la instanţele de drept naţionale. Examinarea cauzei a început la 11

octombrie 1982, a trecut toate verigile sistemului judiciar din Portugalia şi a durat

17 ani şi aproximativ 6 luni, fără pronunţarea unei soluţii definitive, cauza fiind

suspendată în legătură cu înaintarea unei contestaţii la executare împotriva

societăţii A.Lda.

În urma examinării cererii date, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a

constatat încălcarea articolului 6, paragraful 1 din Convenţie, reţinînd că, reieşind

din circumstanţele cauzei o perioadă de 17 ani şi aproximativ 6 luni pentru o

decizie care încă nu a fost pronunţată, în cadrul unor proceduri iniţiate pe baza unui

titlu executoriu – care prin chiar natura lor trebuie tratate cu celeritate – nu poate fi

considerată rezonabilă.

Curtea a mai reiterat că este sarcina Statelor Contractante să-şi organizeze sistemul

judiciar în aşa fel încît instanţele să fie în măsură să garanteze oricărei persoane

dreptul de a obţine într-un termen rezonabil o hotărîre definitivă referitoare la

încălcarea drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. (Comingersoll S.A.

versus Portugalia, „Hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului”, vol.III,

2003, p.45)

Orlova vs. Federaţia Rusă

În cauza la acţiunea Orlova vs. Federaţia Rusă, Curtea Europeană i-a dat

cîştig de cauză reclamantei, atrăgînd atenţia instanţelor de drept din Fedreaţia Rusă

asupra necesităţii respectării cerinţelor privind judecarea cauzei într-un termen

rezonabil.

În fapt, în luna februarie 1998 reclamanta s-a adresat cu acţiune în instanţa de

judecată indicînd că, fratele său ilegal a procurat lotul de teren aferent casei sale şi

i-a distrus livda. Cauza a fost primită spre examinare la data de 20.07.1998. După

expirarea a 7 ani, la 01.06.2005, Judecătoria de sector a or.St.Petersburg a dispus

încetarea procedurii pe cazul dat pe motiv că litigiul în cauză nu poate fi examinat

în ordinea procedurii civile. Este de remarcat acel fapt că, toţi aceşti ani cauza s-a

aflat în procedura unei şi aceleiaşi instanţe de judecată. De asemenea, în perioada

de timp cît a durat „examinarea” cauzei instanţa de nenumărate ori a dispus

amînarea şedinţelor de judecată, drept motiv servind fie boala judecătorului, fie

antrenarea acestuia în alt proces.

Încheierea din 01.06.2005 a fost casată prin decizia Judecătoriei

or.St.Petersburg din 31.08.2005 cu transmiterea cauzei la rejudecare.

În urma examinării repetate a pricinii Judecătoria de sector a or.St.Petersburg

la data de 10.11.2005 a respins acţiunea, hotărîrea dată fiind menţinută prin decizia

Judecătoriei or.St.Petersburg din 03.03.2006.

Astfel, procedurile judiciare pe cazul dat au durat mai mult de 7 ani.

(Hotărîrea din 09.10.2008, Buletinul CEDO nr.8 din 2009, pag.68)

Curbatov vs. Federaţia Rusă

În cauza Curbatov vs. Federaţia Rusă procedura în instanţa de judecată a

început la 17.12.2001, cînd reclamantul s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată şi a finisat la 04.04.2006, o dată cu pronunţarea hotărîrii definitive pe

cauza dată. În aşa mod, examinarea pricinii date a durat aproximativ 4 ani şi 3

luni. Remarcabil fiind acel fapt că, pe parcursul perioadei date cauza s-a aflat în

procedura doar a 2 instanţe.

În procesul examinării cauzei respective CEDO a remarcat că, tergiversările

în soluţionarea pricinii se datorau organizării insuficiente a lucrului instanţelor de

drept din Federaţia Rusă. În special, instanţei de judecată în procedura căreia se

afla cauza i-au fost necesare 3 luni pentru a transmite materialele necesare în

vederea efectuării expertizei; de asemenea 3 luni de zile a durat procedura de

redactare a hotărîrii în volum de 2 pagini şi încă 3 luni – redactarea unei noi

hotărîri în volum de 4 pagini. De asemenea, 4 luni de zile au expirat din data

casării hotărîrii în cadrul examinării cererii de recurs şi pînă la numirea cauzei spre

o nouă examinare. În fine, 6 luni de zile au trecut de la data depunerii cererii de

recurs şi pînă la examinarea acesteia. Astfel, termenul sumar al tergiversărilor în

examinarea cauzei date a constituit mai mult de 3 ani.

Luînd în consideraţie cele relatate mai sus, Curtea Europeană a concluzionat

precum că, termenul de soluţionare a pricinii în cazul specificat era excesiv şi

nejustificat, fapt ce nu poate fi încadrat în „termenul rezonabil” de soluţionare.

Respectiv, CEDO a constatat în unanimitate încălcarea în cazul dat a prevederilor

art.6, paragraful 1 din Convenţie. (Hotărîrea CEDO din 02.10.2008 „Buletinul

CEDO”, nr.9, 2009, pag.105)

Vorbind despre hotărîrile CEDO pronunţate versus Republicii Moldova, reţinem

acel fapt că, încălcarea „termenului rezonabil” de soluţionare a cauzei, este

frecvent invocat drept temei de adresare către instanţa europeană şi, totodată,

deseori aceasta constituie temei pentru care statul nostru este condamnat la CEDO.

Spre exemplu, în cauza N.Strechie vs. Moldova temei pentru care reclamanta s-a

adtresat la CEDO a constituit violarea art.6, paragraful 1 din Convenţie (dreptul la

un proces echitabil).

În fapt, procedurile judiciare în cazul dat au început la 02.12.1993 şi au durat

aproximativ 10 ani, finisînd la 03.12.2003. Tergiversarea în examinarea pricinii

date poate fi explicată prin faptul că, după ce Curtea Supremă de Justiţie a

menţinut hotărîrile pronunţate în cauza dată, hotărîrule devinind irevocabile,

Procurorul General, la solicitarea pîrîtei, a cerut redeschiderea procedurilor şi

modificarea hotărîrilor. Astfel, procedura pe cazul dat a fost redeschisă la

07.12.1999 şi a durat pînă la 03.12.2003. (Decizia din 02.10.2007, ”Hotărîrile şi

deciziile CEDO în cauzele moldoveneşti”, 2009, Volumul VI, pag.543)

Durata excesivă a procedurilor judiciare a constituit motiv pentru

condamnarea Republicii Moldova la CEDO şi în cauza Boboc vs. Moldova.

Procedurile judiciare în cazul dat au durat 9 ani.

În fapt, în anul 1983 reclamantul a cumpărat o casă, ulterior Consiliul local

Cahul i-a alocat terenul pe care se afla casa. În anul 1995 E., vecinul reclamantului,

a mutat gardul care despărţea loturile lor şi a micşorat astfel suprafaţa lotului

reclamantului. În vederea înlăturării piedicilor create de către E. în folosirea

terenului, reclamantul s-a adresat cu cerere în instanţa de judecată.

La 29.05.1995, Judecătoria raionului Cahul a hotărât în favoarea

reclamantului. Hotărârea nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă. Ca urmare a

cererii Procuraturii Generale, la 13.10.1995, Judecătoria Supremă a casat hotărârea

din 29.05.1995 şi a dispus rejudecarea cauzei. Prin hotărîrea din 24.05.1996,

Judecătoria raionului Cahul a respins acţiunea.

Paralel cu această acţiune, reclamantul a cerut autorităţilor locale să

stabilească hotarul dintre lotul său şi cel aparţinând lui E. Acest lucru a fost făcut la

o dată necunoscută în anul 1996. E. a contestat acţiunile autorităţilor locale, însă

acţiunea sa a fost respinsă de către Judecătoria raionului Cahul la 04.05.1996.

Hotărârea nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă.

La 26.02.1997, la cererea reclamantului, autoritatea locală i-a eliberat titlul de

deţinător al terenului, stabilind suprafaţa lotului care aparţine lui E. şi, respectiv,

reclamantului. E. a contestat în instanţa de judecată această decizie. Cererea lui a

fost însă respinsă de Judecătoria sectorului Cahul la 08.08.1997. Această hotărâre a

fost menţinută de Tribunalul Cahul, la 13.11.1997, şi de Curtea de Apel a

Republicii Moldova, la 17.03.1998. Astfel, hotărârea judecătorească a devenit

irevocabilă.

La 04.02.1999, autoritatea locală şi-a anulat propria decizie din 26.02.1997 şi

a acordat reclamantului un lot de teren cu o suprafaţă mai mică. Reclamantul a

contestat în instanţa de judecată decizia din 1999, solicitând înlăturarea tuturor

impedimentelor în folosirea terenului său. La 20.09.1999, Judecătoria sectorului

Cahul a anulat decizia contestată. Această hotărâre a fost menţinută de Tribunalul

Comrat, la 02.05.2000, şi Curtea de Apel a Republicii Moldova, la 07.09.2000,

devenind irevocabilă.

Ulterior, reclamantul a solicitat Judecătoriei sectorului Cahul să-i elibereze un

titlu executoriu, care, aparent, a fost refuzat. El s-a plâns în această privinţă

diferitor autorităţi de stat, cum ar fi Parlamentul, Curtea Supremă de Justiţie,

autorităţile locale (spre exemplu, în noiembrie 2000, septembrie 2001, aprilie şi

iunie 2002, ianuarie şi martie 2003), dar a fost informat că, în perioada 1995-2000,

nici un titlu executoriu eliberat pe numele său nu a fost transmis spre executare. La

19.12.2001, el a fost informat de către Ministerul Justiţiei că nu era necesar de a

elibera un titlu executoriu pe numele său, deoarece, prin hotărârea din 08.08.1997,

instanţa judecătorească a respins pretenţiile lui E. şi, astfel, decizia autorităţilor

locale din 26.02.1997 a rămas în vigoare.

La 08.10.2001, reprezentantul lui E., C.M., a depus o cerere de apel separată

împotriva hotărârii judecătoreşti din 20.09.1999. La 05.12. 2001, Curtea Supremă

de Justiţie a decis că apelul reprezentantului lui E. trebuie să fie examinat de către

Tribunalul Chişinău, deoarece majoritatea judecătorilor din Tribunalul Cahul au

examinat deja această cauză. La 18.04.2002, Tribunalul Chişinău a respins apelul

lui E. pe motiv de res judicata. Această hotărâre judecătorească nu a fost contestată

şi a devenit irevocabilă.

La 06.08.2002, E. a iniţiat noi proceduri judiciare, solicitînd instanţei

judecătoreşti stabilirea drepturilor asupra terenului (personale şi ale reclamantului).

Reclamantul a argumentat că nu era nevoie de o nouă examinare, deoarece toate

chestiunile invocate au fost deja soluţionate prin mai multe decizii adoptate

anterior de către diferite autorităţi locale şi instanţe judecătoreşti. La 30.05.2003, el

a solicitat efectuarea unei expertize privind posibilitatea folosirii terenului în orice

alt mod decît cel în care a fost distribuit de către autorităţile locale în 1997.

La 11.07.2003, Judecătoria Cahul a respins acţiunea lui E. şi a constatat că

împărţirea lotului trebuie să aibă loc în modul stabilit prin decizia autorităţii locale

din 26.02.1997. Această hotărâre a fost menţinută de Curtea de Apel Cahul, la

09.04.2004, şi de Curtea Supremă de Justiţie, la 26.05.2004, dată cînd

reclamantului i-a fost eliberat un titlu executoriu în care era indicat hotarul dintre

lotul său şi cel al lui E.

Astfel, procedurile judiciare în această cauză au început la 29.05.1995 şi au

finisat abia la 26.05.2004, adică peste 9 ani.

Fiind nemulţămit de rezultatul examinării cauzei sale în instanţele de drept

naţionale, reclamantul s-a adresat la CEDO, invocînd violarea articolelor 6 şi 13

din Convenţie.

Examinînd cauza menţionată, CEDO a notat că, Republica Moldova a ratificat

Convenţia la 12 septembrie 1997, prin urmare Curtea a luat în calcul perioada de la

12.09.1997 şi pînă la 26.05.2004, ceea ce constituie 6 ani, 8 luni şi 14 zile.

Totodată, Curtea a reiterat că rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie

evaluată în lumina circumstanţelor cauzei, ţinînd cont de următoarele criterii:

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor relevante şi

importanţa cauzei pentru reclamant.

În ceea ce priveşte complexitatea cauzei, Curtea a menţionat că, la cererea

reclamantului din 30.05.2003 instanţa de judecată naţională, în procedura căreia se

afla cauza la acea dată a dispus efectuarea unei expertize. Instanţa judecătorească

care a dispus efectuarea expertizei a pronunţat hotărîrea la 11.07.2003, fapt din

care rezultă că raportul de expertiză a fost efectuat fără vreo întîrziere şi nu a

influenţat într-o măsură semnificativă durata procedurilor.

Privitor la comportamentul reclamantului, Curtea a notat că acesta a solicitat

amînarea şedinţelor de judecată de 4 ori, inclusiv o dată pentru prezentarea

probelor cerute de instanţă. În viziunea Curţii, întîrzierea cauzată de aceste amînări

nu poate fi considerată ca afectînd serios întreaga durată a procedurilor.

Curtea a considerat că, întîrzierile în proceduri au rezultat din „dorinţa”

instanţelor judecătoreşti naţionale de a examina repetat pretenţii, în esenţă, similare

dintre aceleaşi părţi în proces.

Accentuind importanţa cauzei pentru reclamant, Curtea a reţinut că,

procedurile vizau lotul de teren aferent casei reclamantului. Imposibilitatea de a se

folosi nestengherit de terenul dat în întregime a afectat dreptul lui de proprietate şi,

astfel, a avut o anumită importanţă pentru el şi familia sa. Acest lucru cerea ca

cauza dată să fie examinată prompt.

Luînd în consideraţie cele expuse mai sus, inclusiv examinarea repetată, în

esenţă, a aceleiaşi cauze şi în absenţa unei complexităţi deosebite, luînd în

consideraţie durata totală a procedurilor şi avînd în vedere miza pentru reclamant,

CEDO a concluzionat că, cerinţa privind „termenul rezonabil”, prevăzută de art.6,

paragraful 1 al Convenţiei, nu a fost respectată în această cauză. Prin urmare, a

avut loc o violare a acestei prevederi.

De asemenea, Curtea a reţinut că, în cazul dat a avut loc violarea art.13 al

Convenţiei. În vederea argumentării acestui fapt ea a menţionat că, în pofida

competenţei instanţelor judecătoreşti superioare de a verifica respectarea

termenului rezonabil, niciuna din ele nu a exercitat această competenţă.

Luînd drept bază cele expuse mai sus, CEDO a declarat în unanimitate că în

cazul dat a avut loc o violare a articolului 6, paragraful 1 şi articolului 13 din

Convenţie. ( Hotărîrea CEDO din 04.11.2008, „Hotărîrile şi deciziile CEDO în

cauzele moldoveneşti”, M.O. nr.62-64 din 27.03.09, pag.95)

Reţinem că, cauzele specificate mai sus au fost examinate în anii 2007 şi,

respectiv – 2008.

Pe parcursul anului 2009, potrivit datelor statistice, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a admis în privinţa Republicii Moldova 3 cereri pe motiv de

durată excesivă a procedurilor judiciare, şi anume:

- cauza Pînzari versus Moldova (hotărîrea din 29.09.2009);

- cauza „Deservire” SRL versus Moldova (hotărîrea din 06.10.2009);

- cauza Matei şi Tutunaru versus Moldova (hotărîrea din 27.10.2009).

Referindu-ne asupra motivelor ce au dus la încălcarea termenului rezonabil

de soluţionare a cauzei SRL „Deservire” versus Republica Moldova, reţinem acel

fapt, că în cadrul examinării pricinii date de către instanţele de judecată naţionale,

de 3 ori a fost dispusă rejudecarea cauzei, perioada totală de înfăptuire a

procedurilor judiciare constituind circa 9 ani.

În fapt, reclamantul – SRL „Deservire” a fost constituită în anul 1992, în

urma divizării unei întreprinderi de stat, fiindu-i alocate o parte din bunurile care

aparţineau întreprinderii de stat. În decembrie 1993 autorităţile locale au pus

sechestru pe bunurile SRL „Deservire” în vederea recuperării proprietăţii de stat

care se pretindea a fi deţinută de către aceasta. Reclamantul a solicitat restituirea

proprietăţii sale şi a indicat că el a plătit pentru bunurile sale în 1992, iar în urma

refuzului autorităţilor locale, el a iniţiat proceduri judiciare. Procedurile de

judecată au finalizat la 23.03.1998, cînd Judecătoria Economică a admis parţial

pretenţiile companiei reclamante. Hotărîrea dată nu a fost contestată şi a devenit

irevocabilă.

În mai 1998, Procuratura Generală a înaintat un recurs în anulare a hotărîrii

din 23.03.1998 şi a solicitat Curţii Supreme de Justiţie să redeschidă procedurile.

La 03.06.1998 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare. Procedurile

fiind finisate cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23.10.2003, prin care toate

pretenţiile companiei reclamante au fost respinse ca nefondate.

La 28.03.2008 Curtea de Apel Economică a decis să intenteze procesul de

insolvabilitate împotriva companiei reclamante pentru neplata datoriilor.

Nefiind de acord cu soluţiile date de către instanţele de drept naţionale,

reclamantul s-a adresat la Curtea Europeană. În faţa Curţii compania reclamantă a

invocat violarea art.6, paragraful 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv

de durată excesivă a procedurilor şi din cauza motivării insuficiente a deciziei

Curţii Supreme de Justiţie din 23.10.2003; a art.1 al Protocolului nr.1 la CEDO

(protecţia proprietăţii), deoarece reclamantul şi-a pierdut proprietatea sa în urma

hotărîrilor judecătoreşti naţionale, precum şi a art.13 CEDO (dreptul la un recurs

efectiv), pe motiv de lipsă a recursurilor efective privind durata excesivă a

procedurilor de judecată.

Examinînd cererea respectivă, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea

art.6, paragraful 1 CEDO. Curtea a notat că perioada totală a procedurilor a

constituit circa 9 ani, însă perioada care a fost luată în consideraţie prin prisma

ratione temporis a început la 12 septembrie 1997 şi, prin urmare, a constituit 6 ani

şi 41 de zile. Curtea a notat că această cauză nu a fost foarte complexă şi că

compania reclamantă a fost responsabilă doar de un număr relativ mic de amînări.

Unele tergiversări în examinarea cauzei dispuse de instanţele de judecată rămîn a fi

inexplicate. Mai mult ca atît, după ce cauza a fost soluţionată printr-o hotărîre

judecătorească irevocabilă, redeschiderea sa ar fi trebuit să fie operată mai degrabă

pentru o determinare rapidă a unor chestiuni excepţionale decît în vederea unei noi

examinări de lungă durată. Prin urmare, Curtea a conchis că a existat încălcarea

„termenului rezonabil” în această cauză.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art.13 CEDO, combinat cu

art.6, paragraful 1 CEDO pe motiv de lipsă a recursurilor efective privind durata

excesivă a procedurilor de judecată. Curtea a respins argumentul Guvernului

precum că art.192 CPC prevede expres că respectarea termenului rezonabil este

verificată de instanţa ierarhic superioară în procesul judecării cauzei. Curtea a notat

că ea a respins deja argumentele similare în hotărîrea Boboc c. Moldovei (hotărîre

din 4.11.2008). Curtea a notat că compania reclamantă s-a plîns diferitor autorităţi,

inclusiv Consiliului Superior al Magistraturii şi că o instanţă de judecată a notat

expres faptul duratei excesive a procedurilor, fără a accelera procedurile sau a

acorda vre-o compensaţie pentru aceasta. („Deservire” SRL versus Moldova)

Din analiza cumulativă a cauzelor expuse mai sus, deducem că, tergiversările în

soluţionarea pricinilor constituie una din problemele primordiale ale jurisprudenţei

tuturor statelor. Momentul de bază ce duce la aceste tergiversări fiind

imperfecţiunea şi insuficienţa organizării lucrului în cadrul instanţelor de judecată.

În special urmează a fi evidenţiate: durata excesivă şi, nu în toate cazurile

jusitficată a amînărilor şedinţelor de judecată; depăşirea termenelor fixate de lege

pentru redactarea actelor judecătoreşti; examinarea în mod repetat a pricinilor ş.a.

3. Analiza practicii judiciare naţionale sub aspectul respectării termenului

rezonabil de soluţionare a pricinilor:

Potrivit prevederilor art.192, alin.(1) CPC, pricinile civile se judecă în primă

instanţă în termen rezonabil. Respectarea termenului rezonabil de judecare a

pricinii se asigură de către instanţă şi, poate fi verificat, la judecarea unei cauze

concrete de instanţa ierarhic superioară în procesul judecării pricinii pe calea de

atac respectivă.

Ţine să menţionăm că, tergiversarea examinării cauzelor, care s-a accentuat în

ultimii ani în sistemul judecătoresc, formează o atitudine negativă faţă de sistemul

judecătoresc în general. Problema tergiversării examinării cauzelor rămînînd a fi

una actuală.

Luînd drept bază esenţa temeiurilor ce duc la tergiversarea examinării

cauzelor şi, ca consecinţă, contribuie la încălcarea termenului rezonabil de

examinare a cauzelor, putem să le divizăm, formal, în două grupe:

1). Acelea ce rezultă din organizarea şi planificarea neefectivă a lucrului în cadrul

instanţelor de judecată. Aici este cazul să vorbim despre amînarea nejustificată a

şedinţelor de judecată, încălcarea termenului stabilit de lege pentru întocmirea

actelor de procedură, transmiterea cu întîrziere a dosarelor în cancelarie, precum şi

în instanţele ierarhic superioare;

2). Acelea ce nu depind direct de organizarea lucrului în cadrul instanţelor de

judecată – neprezentarea părţilor şi a reprezentanţilor acestora în proces, efectuarea

actelor de expertiză pe perioade îndelungate ş.a.

După cum am mai menţionat, unul din temeiurile ce duce la tergiversarea

examinării pricinilor, frecvent întîlnit în practica judiciară este amînarea abuzivă a

şedinţelor de judecată:

Pentru a specifica cele expuse aducem următoarele exemple din practica

judiciară:

Examinînd cauza economică la acţiunea IFS mun.Chişinău către SRL „Lum

Grup Maş” ş.a. privind anularea tranzacţiilor şi facturilor fiscale, instanţa de 4 ori a

dispus amînarea examinării pricinii pe motiv de neprezentare a copîrîţilor.

Astfel, acţiunea a fost înaintată la 26.10.2009, iar hotărîrea a fost pronunţată

la data de 22.03.2010 (aproape peste 5 luni). (Dosarul nr.2e-148/10)

Într-un alt caz (cauza economică la acţiunea Primăriei mun.Bălţi către ÎPA

„Abatorcoop” privind încasarea datoriei pentru arendă şi folosirea terenului)

instanţa de judecată a dispus de 7 ori amînarea examinării cauzei. Ţine să

menţionăm că, motiv pentru amînare a servit neprezentarea reclamantului sau,

după caz, a pîrîtului. Ca consecinţă cererea de chemare în judecată a fost depusă la

data de 06.07.2009, iar hotărîrea pe marginea acţiunii înaintate a fost pronunţată la

data de 22.12.2009. (Dosarul nr.2e-1391/09)

Într-un alt exemplu, în procesul examinării în fond a cauzei economice la

acţiunea Procuraturii în interesele Primăriei Gangura către GŢ „P.Bugor” privind

încasarea plăţii de arendă a terenurilor agricole instanţa de judecată de 11 ori a

dispus amînarea şedinţei de judecată. Drept motive de amînare fiind invocate –

lipsa pîrîtului, acordarea termenului suplimentar pentru studierea materialelor

cauzei sau acordarea termenului necesar pentru concretizarea cerinţelor înaintate.

În asemenea circumstanţe, acţiunea a fost înaintată la data de 16.07.2009, iar

hotărîrea s-a pronunţat la 03.05.2010. (Dosarul nr.2e-269/10)

În aceiaşi ordine de idei aducem şi următorul caz din practica judiciară:

În fapt, la data de 20.11.2007, SA „Moldpresa” s-a adresat în instanţa de

judecată cu acţiune către SA „Claritate” şi SRL „Guliden-Lux” privind

recunoaşterea nulităţii tranzacţiei. La data de 03.12.2007 Judecătoria Economică

de Circumscripţie a pronunţat încheierea de primire a cererii de chemare în

judecată, fixînd examinarea cauzei pentru data de 16.01.2008. Cauza s-a aflat în

procedura instanţei de fond un an şi 6 luni, pînă la data de 19.06.2009, cînd a fost

pronunţată hotărîrea. Este de remarcat acel fapt că, în decursul timpului cît cauza

s-a aflat pe rol în instanţa de fond aceasta de 12 ori a dispus amînarea şedinţelor de

judecată, drept motiv servind, ca regulă, demersurile părţilor. Ţinem să remarcăm

şi acel fapt că, potrivit studiului materialelor cauzei, în procesul soluţionării pricinii

date, instanţa de judecată dispunea amînarea şedinţelor pentru o anumită dată

concretă, iar procesul-verbal al următoarei şedinţe de judecată relua la o altă dată,

mai avansată. Spre exemplu, în cadrul şedinţei de judecată din data de 16.01.2008,

instanţa a dispus amînarea şedinţei pentru data de 31.01.2008, însă următorul

proces-verbal al şedinţei de judecată datează cu 20.02.2008. Sau, în cadrul şedinţei

de judecată din 02.07.2008, instanţa a dispus amînarea şedinţei de judecată pentru

data de 29.09.2008, iar urmîtorul proces-verbal al şedinţei de judecată datează cu

11.11.2008. (Dosarul nr.2e-135/09)

Într-o altă speţă (cauza economică la acţiunea Inspectoratul de Stat pentru

Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii de pe lîngă

Ministerul Finanţelor al RM către Compania Independentă de Asigurări „EDICT”

SRL privind lichidarea silită a asigurătorului) instanţa de judecată a primit cererea

spre examinare şi a stabilit data şedinţei de judecată pentru 18.09.2007. În cadrul

şedinţei reprezentantul pîrîtului a solicitat suspendarea examinării cauzei pe motiv

de examinare a unei cauze conexe în contencios administrativ. Prin încheierea din

18.09.2007 instanţa de judecată a admis cererea dată şi a dispus suspendarea

examinării pricinii, procedura în cauza dată fiind reluată la 06.11.2008 (peste un an

şi 2 luni), cu stabilirea şedinţei de judecată pentru data de 02.12.2008.

În procesul soluţionării cauzei, după reluarea procesului, instanţa de judecată

de 5 ori a dispus amînarea şedinţelor de judecată, în unele cazuri durata amînării

fiind excesivă (astfel, la şedinţa de judecată din 08.12.2008 cauza a fost amînată

pentru 23.01.2009; iar la şedinţa din 30.01.2009 s-a dispus amîmarea examinării

pricinii pentru data de 05.03.2009, temei de amînare în ambele cazuri a servit

demersul reclamantului).

În asemenea circumstanţe, cererea de chemare în judecată a fost depusă la

data de 17.08.2007, iar hotărîrea pe marginea cererii date a fost pronunţată la data

de 16.03.2009 (adică aproape peste 2 ani). Este remarcabil acel fapt că, cauza s-a

aflat doar în procedura instanţei de fond.

Un alt moment ce duce la examinarea tardivă a pricinilor, este încălcarea de

către instanţele de judecată a termenului de 5 zile pentru primirea şi pregătirea

pricinii pentru dezbaterile judiciare, prevăzut de art.184 CPC.

Spre exemplu: în cauza economică la acţiunea IFS mun.Chişinău către SRL

„Lum Grup Maş” ş.a. privind anularea tranzacţiilor şi facturilor fiscale, cererea a

fost depusă la data de 26.10.2009, iar încheierea de primire a cererii de chemare în

judecată a fost pronunţată la 11.11.2009 (peste 11 zile lucrătoare).

(Dosarul nr.2e-148/10)

În alt caz similar, la data de 06.07.2009 Primăria mun.Bălţi s-a adresat cu

acţiune către ÎPA „Abatorcoop” privind încasarea datoriei pentru arendă şi

folosirea terenului. Prin încheierea din 13.07.2009 Judecătoria Economică de

Circumscripţie a transmis acţiunea dată după competenţă la Curtea de Apel

Economică. La data de 18.08.2009 caza dată a fost repartizată spre examinare

judecătorului. Iar încheierea despre primirea cererii de chemare în judecată a fost

pronunţată la 02.09.2009, peste 8 zile lucrătoare.

În aceiaşi ordine de idei, în cauza economică la acţiunea SA „Moldpresa”

către SA „Claritate” şi SRL „Guliden-Lux” privind recunoaşterea nulităţii

tranzacţiei, cererea a fost depusă la data de 20.11.2007, evident, încheierea de

primire a cererii de chemare în judectă urma a fi pronunţată de către instanţă pînă

la data de 27.11.2007 (la expirarea a 5 zile lucrătoare). Însă, instanţa s-a pronunţat

în privinţa primirii cererii spre examinare doar la 03.12.2007, ceea ce constituie

expirarea a 8 zile lucrătoare. (Dosarul nr.2e-135/09)

 Examinarea îndelungată a cauzei se poate datora, de asemenea, caracterului

complex al litigiului ce constituie obiectul acţiunii. Precum, şi uneori, abuzului în

utilizarea căilor de atac de către părţile în proces.

Astfel, în cauza economică la acţiunea BC „Banca Socială” SA către ÎI

„Victor” privind transmiterea silită a bunului gajat, cererea de chemare în judecată

a fost depusă la data de 09.10.2002, iar hotărîrea definitivă pe cauza dată a fost

pronunţată la data de 08.12.2009, adică aproape peste 7 ani.

Studiul materialelor cauzei date denotă faptul că, durata excesivă a

procedurilor judiciare pe cazul dat se poate explica prin aceea că, paralel cu

acţiunea de bază, de către instanţele de judecată se examina şi o altă cerere – la

acţiunea ÎI „Victor” către BC „Banca Socială” SA cu privire la recunoaşterea

nulităţii contractului de gaj nr.08/2000 din 27.07.2000. De asemenea, este

remarcabil acel fapt că, în procesul soluţionării cauzei date, părţile în litigiu de 3

ori au înaintat cereri de revizuire. La fel, aproape ficare din actele judecătoreşti

pronunţate pe cauza dată au fost contestate de către una sau cealaltă din părţile în

litigiu prin apel sau, după caz, recurs. De asemenea, în practica judiciară sînt

frecvente cazurile cînd durata excesivă a examinării pricinilor se justifică prin

comportamentul părţilor.

Spre exemplu, în cauza economică la acţiunea Consiliul mun.Chişinău,

Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare către SC „Renacom”

SRL privind rezilierea contractului de arendă funciară, acţiunea a fost înaintată la

data de 19.06.2009. La data de 16.10.2009 Curtea de Apel Economică a pronunţat

hotărîrea prin care a admis acţiunea. Nefiind de acord cu soluţia instanţei de fond

SC Renacom” SRL la data de 13.11.2009 a declarat recurs.

Colegiul economic al CSJ prin încheierea din 30.11.2009 a dispus de a nu da

curs cererii de recurs pe motivul neachitării taxei de stat, acordîndu-i recurentului

termen pentru înlăturarea neajunsului respectiv pînă la 14.12.2009. Dat fiind faptul

că, recurentul nu a achitat taxa de stat în termenul stabilit cererea de recurs a fost

restituită fără examinare.

Ulterior s-a constatat că, încheierea din 30.11.2009 a fost expediată

recurentului prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie pe adresa indicată în

cererea de chemare în judecată însă, la data de 04.12.2009 scrisoarea menţionată a

fost returnată în adresa instanţei de judecată cu menţiunea serviciului poştal „au

trecut pe altă adresă”.

În asemenea circumstanţe, întru evitarea încălcării drepturilor participanţilor

la proces, Colegiul economic la data de 02.03.2010 a pronunţat o nouă încheiere

prin care nu a dat curs cererii de recurs, stabilind termenul pentru achitarea taxei de

stat pînă la 15.03.2010.

La data de 13.03.2010 recurentul a prezentat instanţei chitanţa privind

achitarea taxei de stat.

Colegiul economic prin încheierea din 19.03.2010 a primit pricina spre

examinare în instanţa de recurs, fixînd data examinării pentru 15.04.2010, dată

cînd a fost pronunţată decizia prin care recursul a fost respins cu menţinerea

hotărîrii date de către instanţa de fond. (Dosarul nr.2e-1270/09)

Revenind asupra exemplului adus, reţinem că, pricina putea fi examinată mult

mai rapid dacă părţile în proces (în special recurentul) ar avea o atitudine

conştientă şi ar comunica instanţei toate modificările ce ţin de adresa sa, precum şi

dacă recurentul ar fi plătit la timp taxa de stat.

În cazul ce urmează, (cauza economică la acţiunea SRL „Proconactiv” către

Şcoala Profesională Polivalentă Nr.6 privind încasarea sumei) instanţa de judecată,

la cererea reclamantului de 6 ori a dispus efectuarea experizei în construcţie. Ca

urmare acţiunea a fost depusă pentru examinare la data de 08.07.2005, iar actul

judecătoresc definitiv în privinţa ei a fost pronunţat abea peste 5 ani, la data de

02.07.2010, cînd instanţa de judecată a dispus scoaterea cererii de pe rol pe motiv

de neprezentare a reclamantului în şedinţa de judecată.

În fapt, prin încheierea din 22.11.2005 instanţa de judecată, la cererea

reprezentatnului SRL „Proconactiv” a ordonat efectuarea expertizei în construcţie,

iar procedura pe cazul dat a fost suspendată. Prin încheierea din 20.09.2006

procesul pe cazul dat a fost reluat pe motiv că, prin scrisoarea Centrului Naţional

de Expertize Judiciare, nr.1721/15 din 14.09.06 materialele dosarului au fost

remise fără executare din motivul neachitării serviciilor.

La data de 17.06.07 instanţa, la cererea reclamantului, iarăşi a dispus

efectuarea expertizei în construcţie, care de asemenea nu a fost efectuată în

legătură cu depăşirea termenului limită acordat pentru achitarea serviciilor de

efectuare a expertizei, procesul fiind reluat.

Prin încheierea din 17.01.08 instanţa mai dispune încă o dată efectuarea

expertizei în construcţie, la cererea reclamantului.

La 16.09.08 Centrul Naţional de Expertize Judiciare a expediat în adresa

instanţei de judecată raportul de expertiză.

Procesul pe cazul dat a reluat la 14.11.08 şi la data de 22.12.08 instanţa, la

cererea reclamantului pronunţă încheiere de efectuare a unei expertize

suplimentare în construcţie, procesul fiind suspendat pînă la data de 12.05.09, cînd

el a fost reluat în baza răspunsului Centrului Naţional de Expertize Judiciare din

15.04.09 privind restituirea materialelor fără executare pe motiv de neachitare a

serviciilor de efectuare a expertizei.

Instanţa de judecată a mai dispus efectuarea experizelor repetate în

construcţie, la cererea reclamantului la data de 15.06.09, cu reluarea procesului la

16.11.09 (în legătură cu restituirea materialelor fără executare din considerentul de

neachitare a serviciilor), şi la 26.01.2010, procesul fiind reluat prin încheierea din

06.04.2010 în baza scrisorii centrului Naţional de Expertize Judiciare nr.920/15 din

09.03.2010 potrivit căreia CNEJ are angajat numai un expert care nu a participat la

efectuarea expertizei pe cazul dat, respectiv CNEJ nu poate forma comisia pentru

efectuarea expertizei suplimentare repetate.

La data de 02.06.2010 instanţa de judecată a reluat procesul şi prin încheierea

din 02.07.2010 a scos cererea de pe rol din motiv că reclamantul nu s-a prezentat la

şedinţă. Printre temeiurile ce duc la tergiversare în examinarea pricinilor şi care nu

depind la direct de organizarea lucrului în cadrul instanţelor de judecată, urmează a

fi menţionată efectuarea actelor de expertiză pe perioade îndelungate.

În cazul ce urmează, (cauza economică la acţiunea „TUTUN-CTC” SA către

ÎCS „Electro Nova” SRL privind încasarea sumei) în procesul soluţionării cauzei

reclamantul a intervenit cu cerere privind ordonarea expertizei tehnice.

Instanţa de judecată, prin încheierea din 28.11.2007 a dispus suspendarea

examinării cauzei în fond şi numirea expertizei tehnice cu punerea întrebărilor

corespunzătoare.

La expirarea a unui an după aceasta, la data de 02.12.2008 Centrul Naţional

de Expertize Judiciare a înaintat instanţei o scrisoare prin care şi-a exprimat

regretul privind imposibilitatea de a efectua investigaţiile de expertiză necesare

pentru soluţionarea întrebărilor puse. Astfel, examinarea cauzei a fost suspendată

pentru un an de zile, fără a oferi careva răspuns, pentru o soluţionare mai eficace a

pricinii în continuare.

În asemenea circumstanţe, în privinţa cererii de chemare în judecată ce a fost

depusă la data 31.07.2007, instanţa de judecată s-a pronunţat doar la 16.02.2009

(adică aproape peste 2 ani de zile), pronunţînd încheiere de confirmare a tranzacţiei

de împăcare între părţi. (Dosarul nr.2e-103/09)

În aceiaşi ordine de idei aducem următorul exemplu din practica judiciară:

În fapt, la data de 28.04.2007 SRL „Neofarm Avicenna” a depus cerere în

instanţa de judecată către SRL „Farma-Sandra”, solicitînd încasarea datoriei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 05.10.2007

acţiunea a fost parţial admisă.

Prin decizia Curţii de Apel Economice din 15.01.2008 a fost admis apelul

declarat de SRL „Farma-Sandra” iar, hotărîrea instanţei de fond casată cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceiaşi instanţă în alt complet de judecată.

La 18.03.2008 Judecătoria Economică de Circumscripţie a pronunţat

încheiere de primire a cererii pe rol şi a fixat şedinţa de judecată pentru data de

17.04.2008. În procesul soluţionării cauzei, reclamantul a înaintat demers privind

numirea unei expertize contabile. Prin încheierea din 26.09.2008 instanţa a admis

demersul şi a dispus suspendarea examinării pricinii pe perioada efectuării

expertizei.

Centrul Naţional de Expertize Judiciare a reţinut dosarul în cauză jumătate de

an, expediind la data de 04.03.2009 în adresa instanţei de judecată un răspuns

privind imposibilitatea efectuării raportului de expertiză din cauza neprezentării

documentelor solicitate.

La 12.05.2009 instanţa de judecată a reluat procesul pe cauza dată şi, prin

hotărîrea din 27.01.2010 a admis parţial acţiunea.

Astfel, cererea de chemare în judecată a fost înaintată la 28.04.2007, iar

hotărîrea definitivă pe marginea ei s-a pronunţat la expirarea aproape a 3 ani de

zile – la 27.01.2010. Reţinem că, jumătate de an dosarul în cauză s-a aflat la

Centrul de Expertiză, fără întocmirea în fapt a raportului de expertiză.

(Dosarul nr.2e-95/10)

Revenind asupra celor două exemple specificate mai sus, reţinem că, necătînd

la faptul că, potrivit prevederilor art.260, alin.(2) CPC, suspendarea procesului

invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, considerăm că

aceasta a dus la încălcarea termenului rezonabil de soluţionare. Astfel, în

exemplele aduse, Centrul Naţional de Expertize Judiciare a reţinut în decurs de un

an, şi respectiv jumătate de an materialele dosarelor, fără a efectua de fapt

expertiza. În asemenea circumstanţe, examinarea cauzelor a fost tergiversată, fără a

oferi careva răspuns la întrebările puse de către instanţa de judecată.

Concluzionînd cele expuse, reţinem că, nu în toate cazurile încălcarea

„termenului rezonabil” de soluţionare a cauzei ţine în exclusivitate de organizarea

neeficientă a lucrului în cadrul instanţelor de judecată. Urmează a fi evidenţiată şi

organizarea neeficientă a lucrului altor organe, cum ar fi acelea de efectuare a

expertizerlor judiciare care, în mod indirect influenţează asupra respectării

termenelor de soluţionare a cauzelor de către instanţele de judecată.

§ 3. Concluzii şi propuneri

Sintetizînd cele relatate mai sus, reţinem că, legislatorul nu a stabilit un termen

concret pentru soluţionarea pricinilor în cadrul instanţelor de judecată, fixînd doar

criteriile pentru determinarea „termenului rezonabil”. Totodată, analiza practicii

judiciare denotă faptul că, nu în toate cazurile termenul în care se examinează

pricinile este unul „rezonabil”. În marea lor majoritate, tergiversările ce apar în

lucrul instanţelor de judecată au la bază amînările nejustificate ale şedinţelor de

judecată. Se întîlnesc cazuri cînd, temei pentru tergiversare serveşte transmiterea

de mai multe ori a cauzei la rejudecare. În acelaşi timp, urmează a fi evidenţiată şi

atitudinea neconştiincioasă, în unele cazuri, a participanţilor la proces, în special

este vorba despre indicarea greşită a informaţiei privind adresa lor juridică,

neprezentarea la şedinţele de judecată, nepregătirea pentru şedinţele de judecată

ş.a. În fine, toate aceste momente, la prima vedere neînsemnate, duc la examinarea

într-un termen mult mai îndelungat a pricinilor, şi constituie temei pentru adresare

la CEDO cu cereri privind violarea articolului 6, paragraful 1din Convenţie.

Luînd în consideraţie cele expuse, ţinem să atenţionăm instanţele economice

asupra organizării mai eficiente a lucrului, în vederea excluderii posibililor

tergiversări în procesul soluţionării pricinilor.

Respectarea „termenului rezonabil” la judecarea cauzelor economice concrete în

prima instanţă urmînd a fi verificat, de asemenea, şi de către instanţa ierarhic

superioară în procesul judecării pricinii pe calea de atac respectivă.

Prnind de la definiţia termenului rezonabil dat în literatura juridică de specialitate ca fiind durata de timp necesară

organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată, în cauzele civile sau penale, pentru soluţionarea pricinii şi

executării deciziei.