Descentralizare-ModelulFrancez

7/26/2019 Descentralizare-ModelulFrancez

1/42

1

Despre descentralizare modelul francez

Descentralizarea reprezinta un sistem de organizare administrativacare permite colectivitatilor umane sau serviciilor publice sa se administreze

intre ele insele, sub controlul statului, care le confera personalitate juridica,le permite constituirea unor autoritati proprii si le doteaza cu resurselenecesare.

Esenta descentralizarii administrative consta in transferarea unoratributii ale diverselor autoritati centrale unor autoritati care functioneaza inunitatile administrativ-teritoriale si chiar autoritatilor colectivitatilor locale.Prin descentralizare, administratia publica devine mai eficienta si maioperativa, problemele care intereseaza populatia nu se mai indosariaza inbirourile ministeriale, ci ele se solutioneaza la nivele inferioare, in conditiide oportunitate si de operativitate sporita.

Descentralizarea cunoaste doua forme: descentralizarea administrativateritoriala si descentralizarea tehnica.

Descentralizarea care priveste colectivitatile locale poarta denumireade descentralizare administrativa teritoriala, iar cea care are in vedereserviciile administratiei publice de stat se numeste descentralizare tehnica.Descentralizarea administrativa teritoriala este legata de recunoastereacolectivitatilor locale si a dreptului acestora de a se administra ele insele.

Pentru ca o colectivitate locala sa fie considerata descentralizata estenecesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

- colectivitatea locala sa beneficiaze de personalitate juridica;- colectivitatea locala sa dispuna de autoritati administrative proprii;- supravegherea colectivitatii locale de catre autoritati numai prinintermediul unor forme de control stabilite de lege.

In Franta o administratie centrala efectiva a fost introdusa la inceputul secolului al XVII-lea de catre cardinaliiRichelieu si Mazarin. Acestia au introdus o serie de reprezentanti permanenti numiti intendenti si care pe masuracresterii prerogativelor cu care au fost inzestrati au devenit adevarati administratori. Astfel la mijlocul secolului alXVII-lea acesti administratori vizau, supuneau si colectau taxele, organele politiei locale, pastrarea ordinii siconducerea sistemului judiciar.

ronda!revolta no"ililor


2/42

2

#udovic al XIV-lea si ministrul sau $ol"erte au intuit faptul ca acesti administratori pot sa acumuleze o putere caresa-I faca greu controla"ili si a incercat sa le limiteze contri"utiile. $ol"erte a introdus o cerinta de rapoarte privindactivitatea lor ducand astfel la crearea unei intregi retele de functionari su"ordonati la aparitia unor "irouriadministrative teritoriale si la nivel central.#udovic al XIV-lea a creat o serie de ministere pe care le-a conectat la

reteaua administrativa teritoriala. %rocesul de centralizare a statului nu a reusit sa elimine toate vechile centre deputere feudale. Mai mult, monarhia din nevoia continua de "ani a trecut la vanzarea unor functii si privilegii. Aufost create o serie de categorii favorizate care in timp au acumulat putere si influenta. &istemul administrativ ascapat de su" control in timpul lui #udovic al XV-lea si al XVI-lea. 'oar o data cu revolutia franceza s-a schim"atperceptia generala privind administratia. (uvernele revolutionare franceze au incercat sa descentralizezeadministratia prin instituirea guvernamintelor locale.

'upa preluarea puterii, )apoleon a restructurat din temelii sistemul administrativ fractionalizandu-le.'epartamentele create de regimul revolutionar le-a pus su" administrarea unor prefecti care se aflau su" un strictcontrol centralizat la care detineau si o considera"ila putere. &istemul a functionat atat de "ine incat duparestauratie monarhia l-a pastrat.

Istoria regionalizarii in Franta

1919De-a lungul secolului XIX ideea regionalizarii a facut obiectul multor

dezbateri si propuneri, dar in 1919 ideea regionala se realizeaza.Clmentel, pe atunci ministru al comertului, propune constituirea a 15

regrupari economice regionalepentru reconstituirea tarii dupa primulrazboi mondial. Astfel, la origine, regiunea era vazuta esential ca o institutiecu vocatie economica destinata reconstructiei Frantei.

1954La sfarsitul celei de-a patra Republici, ideile regionale capata forta

datorita necesitatii amenajarii teritoriului si planificarii urbane. Asistam,atunci, la dezvoltarea unei regionalizari functionale, releu necesar pentruadministratia economica situata intre stat si departament.

Incepand din 1954, asociatiile se formeaza avand ca obiectivdezvoltarea economica a unei regiuni. Ele au fost definite, la sfarsitul anului1954, sub forma de comitete de expansiune economica. Stabilireaprogramelor de actiune regionala a fost prevazuta in decretul de lege din 30iunie 1955, urmat de o hotarare din 28 octombrie 1956 care delimita 23 de

regiuni de programe. Aceasta evolutie continua si in 1958 cu creareaplanurilor regionale de dezvoltare economica si sociala si amenajareateritoriului.

1964In fine, doua decrete din 7 ianuarie 1959 si 2 iunie 1960, vor defini

cadrul celor 21 de circumscriptii de actiune regionala (CAR): circumscriptiiinstitutionalizate prin decretul din 14 martie 1964, avand in fruntea lor


3/42

3

prefecti de regiune, asistati de Comisii de dezvoltare economica regionalacare reuneau alesi si responsabili economici si profesionali.

1972La 2 aprilie 1969, Generalul de Gaulle declara: aparitia regiunii: iata

marea reforma pe care trebuie sa o aducem Frantei. Refuzul, lareferendumul din 27 aprilie 1969, a proiectului Generalului de Gaulle careviza deopotriva crearea de veritabile colectivitati teritoriale regionale sireforma Senatului, marcheaza o etapa foarte importanta. Adunarea generalatrebuia sa cuprinda, conform acestui proiect, pe de o parte alesi (deputati airegiunii si reprezentanti ai colectivitatilor locale) si pe de alta parte consilieriregionali, reprezentand interesele economice si sociale. Refuzul acestuiproiect a cantarit greu asupra viitorului ideii regionale. El explica de cecrearea unei institutii regionale descentralizate nu s-a facut, prin legea din 5iulie 1972, decat sub forma unei institutii publice cu competente foartelimitate si despre care legea prevedea ca nu va dispune de servicii proprii.

Totusi, la initiativa presedintelui Pompidou, miscarea dedeconcentrare va continua cu legea din 5 iulie 1972 care creaza institutiipublice regionale cu o structura deliberativa, Consiliul regional, asistate de ostructura consultativa, Comitetul economic si social. Structura regionala, asacum o cunoastem noi acum, incepea atunci sa se defineasca, dar executivul

regional era in continuare reprezentat de prefect, numit de catre stat,insarcinat sa pregateasca si sa execute concluziile deliberarii din Consiliulregional.

In regiunea Nord-Pas de Calais, Consiliul regional, instalat in ianuarie1974, cuprindea 108 membri (parlamentari, reprezentanti ai consiliilorregionale din nord si din Nord-Pas de Calais, reprezentanti ai oraselor cu maimult de 30.000 de locuitori si ai comunelor urbane din Lille si Dunkerque) siera prezidat de Pierre Mauroy.

1982Deceniul 1970 1980 marcheaza convertirea stangii la optiunea

regionalista. O propunere de lege socialista asupra descentralizarii statuluieste depusa in Parlament la inceputul anilor 80. Dupa alternanta din anul1981, noul guvern elaboreaza un proiect de lege pe tema drepturilor silibertatilor comune departamentelor si regiunilor, care a devenit legea din 2martie 1982. Aceasta, initiatoare a procesului de descentralizare acolectivitatilor teritoriale franceze, da regiunii statutul sau de colectivitateteritoriala cu acelasi nivel cu comunele si departamentele. I se acordacompetente proprii in domeniul formarii profesionale si liceelor. Din acel


4/42

4

moment, presedintele Consiliului regional pregateste si executa concluziiledeliberarilor adunarii regionale. Tutela prefecturala este suprimata.

1986Concretizarea noii autonomii a institutiei regionale in gestionareaafacerilor sale se va realiza cu alegerea Consiliului regional, prin sufragiuuniversal direct, in 1986. Daca ideea de pornire era de a facilitaadministrarea tarii, mai ales in domeniul economic prin aplicarea planificariinationale, interesul regiunilor este, astazi, mult mai larg. Institutia regionalaeste un nivel de coordonare esential pentru reusita unei amenajariarmonioase si echilibrate a teritoriului. Este vorba de determinarea alegerilorstrategice si a obiectivelor dezvoltarii regionale in domenii foarte variateprecum invatamantul, transporturile, cultura sau turismul, precum simijloacele necesare pentru atingerea acestora.

2003Regiunea are acum un fundament constitutional. Astfel, prin legea

constitutionala Nr. 2003-276 din 28 martie 2003, ea figureaza in listacolectivitatilor teritoriale pe acelasi plan cu comunele si departamentele.

Art.72 Colectivitatile teritoriale ale Republicii sunt comunele,departamentele, regiunile, colectivitatile cu statut particular si colectivitatilede peste mari, reglementate prin articolul 74. Orice alta colectivitate

teritoriala este creata prin lege, in acest caz, in locul uneia sau mai multorcolectivitati mentionate la prezentul aliniat.Dupa 1 ianuarie 2005 regiunea a devenit competenta pentru

organizarea primirii, alimentarii, cazarii si intretinerii generale si tehnice inlicee pentru finantarea formarii si pentru sprijinul acordat studentilor indomenii sociale si sanitare si pentru organizarea inventarului general alpatrimoniului cultural regional.

Descentralizarea a dat nastere colectivitatilor teritoriale cu organizarioriginale in care repartitia de putere, distributia competentelor, modurile decoordonare se alatura intr-o forma de coordonare noua. Putine lucrari au fostrealizate asupra specificitatii majore a functionarii organizatiei locale unapolitica compusa din alesi, alta administrativa, compusa din functionari (sicontractuali) teritoriali, care au fiecare legitimitatea si universul lor propriu democratic pentru unii, tehnocratic pentru altii.

Cum functioneaza sistemele de decizie in acest context? Sunt eleeficace? Cum se adapteaza prerogativele alesilor si functionarilor in aceasta


5/42

5

apropiere si modurile de organizare noi sau inedite in raport cu ideile clasicede exercitare a puterii centrale in Franta?

Plecand de la cazul cel mai specific al regiunii putem demonstra cauna din cheile de intelegere al institutiei rezida in interfata dintre aceste douagrupuri de actori si ca modul de repartizare al puterii, al functiilor si alresponsabilitatilor, ca si coordonarea intre cele doua universuri, depind, cusiguranta, de rolul pe care legea a dorit sa o dea unora si altora dar, deasemenea, si de natura competentelor exercitate. Putem spune ca exista oslabiciune institutionala a executivelor regionale din cauza ambiguitatilorrolului de administratie teritoriala.

Descentralizarea in FrantaScurt istoric

La 20 octombrie 1970, la Lyon, preedintele de atunci al Franei,Georges Pompidou, prezenta viziunea sa asupra regiunii: Regiunea trebuie

consideratnu ca un ealon administrativ ce se suprapune celor existente

ci, nainte de toate, ca fiind o unire a tuturor departamentelor, permind

realizarea i gestionarea raional a marilor proiecte colective. Ele

(regiunile) sunt pentru departamente ceea ce sunt organizaiile

intercomunale pentru comune. Ele (regiunile) permit statului s delege

responsabilit

i, evitnd crearea unui ecran suplimentar, iar, n acelaitimp, regiunile permit departamentelor s delege o parte din atribuii,

atunci cnd problemele aprute depesc simplul cadru departamental.Pentru a rezuma, am spune c regiunea este expresia concentrat adepartamentelor care o compun i un organ ce tuteleazaceste departamente.O asemenea construcie trebuie s fie nu n spiritul sistemului, ci adecvatrealitilor1.

n Frana, regionalizarea a fost mai nti administrativ. Structurat iniialpe doupaliere (comunal i departamental), sistemul administrativ francez s-

a caracterizat, timp de aproape dousecole, pe lngcentralizarea excesivi printr-o mare fragmentare, att la nivel departamental (96 de departamentesubordonate direct puterii centrale), ct mai ales la nivel local (36 700comune). Este motivul pentru care n anii 50 a fost instituit un niveladministrativ superior, regional. Delimitarea regiunilor a devenit efectivabia n noiembrie 1956, pe baza agregrii unitilor administrative de rang

1 Ilie Bdescu, Dan Dungaciu, Sociologia i geopolitica frontierei,vol. II, Editura Floarea Albastr,Bucureti, 1995, p.8


6/42

6

inferior (departamente)2. Astfel, au fost create 21 de circumscripii deaciune regional pentru a servi planificrii economice i amenajrii

teritoriului. Cele 4 regiuni de peste mare prezint particularitatea de a fimono-departamentale3. Legea din 05.07.1972 instituie 22 de regiuni dotatefiecare cu un consiliu regional numit i un comitet economic i social.Prefectul regiunii deinea puterea executiv.

Transformarea regiunii n colectivitate teritorialdeplin, n 1982 a fostmodificarea legislativcea mai important. Legea din 02.03.1982 punea peacelai plan comunele, departamentele i regiunile, consacrnd, astfel, treiniveluri de colectivitate teritorial4. Dispoziiile acestei legi nu vor deveniefective dect n 1986, cu ocazia primei alegeri a consilierilor regionali prinsufragiu universal.

Descentralizarea regionalnseamncrearea sau substituirea unei noicolectiviti teritoriale la un nivel superior celui al colectivitilor localeexistente i care este calificatca regiune. Regiunea capt, astfel, o expresieinstituional specific, care se caracterizeaz prin aplicarea unui regimgeneral al colectivitilor teritoriale. Ea formeaz, deci, o noucategorie decolectiviti teritoriale, ce au aceeai naturjuridiccu cea a colectivitilorteritoriale existente, dar care se distinge printr-un teritoriu mai larg iincluzndu-le pe acestea din urmi prin competenele lor, care au o vocaie

esenial economic sau orientate ctre dezvoltare. Chair dac ea modificorganizarea teritorial, ea se nscrie n ordinea constituional a statuluiunitar.

Printre statele Uniuni Europene, Frana este singurul stat care ambriat pe deplin aceastconcepie. Frana numrastzi 25 de regiuni i4 departamente de peste mare, fcndu-se aplicarea legii din 02.03.1982 ilund n considerare alegerile regionale din 1986. Aceste regiuni beneficiazde principiul liberei administrri a colectivitilor teritoriale, care fuseseconsacrat mai nti pentru comune prin Constituie, departamente iteritoriile de peste mare. Principiul liberei administrri nu este prin el nsuio surs de putere reglementar, cu excepia cazului cnd exist prevederilegislative exprese n acest sens. Acest principiu exerciiul nici unuei pterilegislative. Puterea normativ a regiuii este ntr-adevr, avnd n vederecompetenele sale, mai redusdect a comunelor sau a departamentelor i n

2DnuRadu Sgeat, Modele de regionare politico-administrativ, Editura Top Form, Bucureti, pp.22-233Alain Delcamp, John Loughlin, La dcentralisation dans les tats de l'Union europenne, p.1584Pierre Bodineau, Michel Verpeaux, Histoire de la dcentralisation, PUF, 1993, p.109


7/42

7

particular a primarului. Regiunile nu pot sexercite nici s i aroge nici otutelasupra altor colectiviti locale de pe teritoriul lor.

Pe 16.09.2002, Frana, pe de o parte i Belgia, Comunitatea flamand,Regiunea flamand, Comunitatea francez i Regiunea walon, pe de altparte au semnat la Bruxelles un acord cu privire la cooperareatransfrontalierntre colectivitile teritoriale i organismele publice locale.Acest tratat mixt s-a inspirat din Acordurile de la Karlsruhe, din 23 ianuarie1996, ncheiat ntre Germania, Frana, Luxembourg i Consiliul Federal alElveiei acionnd n numele cantoanelor Soleure, Ble-Ville, Ble-Campagne, Argovie i Jura.

Cu civa ani mai nainte, mai exact pe 10 martie 1995, Fran a iSpania semnau la Bayonne un tratat referitor la cooperarea transfrontalier

ntre colectivitile teritoriale ale celor doustate.Acest trei convenii internaionale vin n completarea cadrului juridic

al Conveniei-cadru europene cu privire la cooperarea transfrontalier acolectivitilor sau autoritilor teritoriale.

REGIONALIZAREATermenul regionalizarea este, n general, neles drept crearea unui

nivel nou n organizarea teritorial a unui stat; instituiile noi pot varia pe

larg n ce privesc organele, responsabilitile i autoritile, dar acestea suntntotdeauna supraimpuse asupra instituiilor locale existente. Regionalizareaeste un proces de termen lung, unde statul introduce un al doilea nivel deguvern. Aceasta reflecto tendincrescndde identificare a unor instituiicu o regiune, dar aceast idee i acele instituii rmn extrem de eterogenede la o ar la alta. De aceea termenul regionalizare a devenit mai larg i

nseamn un proces ce creeaz o capacitate pentru aciuni de dezvoltare aunei zone geografice specifice (subnaional dar supra-local) prin intermediulmodelelor economice i poteniale. Acest proces se poate baza pe sistemulexistent politic-administrativ sau poate da natere unei organizaii teritorialenoi care ar putea susine mai bine scopul creterii socio-economice i adezvoltrii echilibrate.

Exist5 tipuri de cadre instituionale n procesul de regionalizare:1. regionalizarea administrativ2. regionalizarea prin intermediul guvernelor locale existente3. descentralizarea regional4. autonomia regional5. regionalizarea prin intermediul entitilor federale (statele membre

ale unui stat federal)


8/42

8

Nivele de guverne n membrii iniiali ai UE

STATUL GUVERNULREGIONAL

GUVERN LOCALINTERMEDIAR

GUVERN LOCAL

Austria 9 lander 2.347 municipalitatiBelgia 3 regiuni 10 provincii 589 municipalitatiDanemarca 14 amter 275 municipalitatiFinlanda 1 regiune autonoma 19 regiuni 455 municipalitatiFranta 26 regiuni 100 departamente 36.433 municipalitatiGermania 16 lander 426 Kreise 16.068 municipalitati

117 orase din Kreise

Grecia 359 demoi5.562 koinotikeItalia 20 regiuni 95 provincii 8.066 municipalitatiIrlanda 29 judete 83 municipalitati

5 orase corporaiiLuxemburg 118 municipalitatiOlanda 12 provincii 633 municipalitatiPortugalia 2 regiuni autonome 305 municipalitati

4.220 freguesiaSpania 17 regiuni 50 provincii 8098Suedia 23 landsting 288 municipalitati

Marea Britanie 56 judete 482 districte

n prezent, regionalizarea este o tendingenerala conducerii localei modele teritoriale n statele europene. n statele ECE problemaregionalizrii a devenit actual la nceputul anilor 90 sub influena a 3factori:

- restaurarea democraiei a determinat o voinputernicde a adoptastandardele instituionale ale rilor Europene de Vest (reformele regionaleau schimbat sistemul de guvernare n multe ri ale Europei de Vest)

- importana crescnd a politicii regionale a UE a determinatiniiativa de a stabili sau a consolida instituiile regionale drept modalitate dea mbunti nivelul de conformare cu cerinelor UE, cu perspectiva unuieventual parteneriat

- tranziia la economia de pia i restabilirea economic recent acauzat discrepane ntre oraele-capital i regiunile economice mai puinavantajate i ntre orae i sate.

Acest fapt cere dezvoltarea activa politicii de dezvoltare regionalisprijin instutuional la nivel regional.


9/42

9

Cum s-a desfurat procesul de regionalizare n ECE

n special n anii 60 i 70 unele politici n economiile planificatecentralizat aveau ca scop o distribuie mai larga dezvoltrii industriale i,astfel, nivelurile intermediare de guvernare au fost afectate de schimbrilesurvenite n management-ul economiei. i totui, aceste orientri au fostimplementate ca parte a sistemului central de management, fr spaiupentru idei de interes specific local sau pentru conducerea local iregional. Aceasta este marea deosebire fa de abrogarea actual aregionalizrii n Europa de Vest.

Cu toate c, fundamental, este un proces socio-economic,regionalizarea este consideratdrept sprijin al schimbrilor funcionale careafecteaz nivelurile intermediare de guvernare, fapt care s-a nceput nperioada timpurie a liberalismului. n plan istoric, n toate rile ECEnivelurile intermediare ale guvernului au fost dezvoltate drept conduite aleautoritilor pentru puterea central; mai trziu, au fost introduse instituii denivel intermediar bazate pe ideea de autoguvernare. Cu toate astea, n unelestate ECE, spre deosebire de statele membre ale UE, regionalizarea a fostpreluatprin schimbrile instituionale, dimensiunea socio-economic fiind

nc n faza incipient. Aceste schimbri instituionale anticipeaz politici

considerate drept perspective de parteneriat cu UE i care obin fonduristructurale pentru dezvoltarea regional, dar crora le lipseau fonduri pnnmomentul n care au nceput a fi implementate n 1999 programele de pnla aderare. Astfel, n rile ECE, pnla moment, regionalizarea a fost una ainstituiilor.

Din cauza nivelului sczut de regionalizare socio-economic,guvernarea regional este nc slab. La fel ca n statele membre ale UE,regionalizarea instituiilor nu indic o orientare spre adoptarea unui modelcomun stabilind un nivel regional de guvernare; din contra, instituiileexistente, separarea politic i dimensiunea rii vor determina procesul deregionalizare.

a) Regionalizarea ca parte component a reformei politico-administrative guvernamentale

ntr-o oarecare msur, regionalizarea este o parte a programului dedescentralizare preluat de toate rile ECE dup cderea regimurilorcomuniste. Descentralizarea era necesar att pentru democraie, ct ipentru perfecionarea sistemului public de management. Primul pas era de arestabili autoguvernarea la nivel municipal. Regionalizarea nu a fost oproblemla fel de mare n toate rile, dar perspectiva Integrrii Europene a


10/42

10

fost mereu prezent n opiunile politicii privind regionalizarea. Totui,punctul slab al reformelor nu este att acel instituional, ct absena

dinamicii socio-economice pentru un proces de regionalizare.Existdoar 3 sau 5 tipuri de cadru instituional n procesul de regionalizaren rile ECE:

1. Regionalizarea administrativ: Lituania (n Lituania nu existautoguvernare la nivel de unitilor teritoriale superioare (apskritis).Aceste uniti, stabilite n 1995, execut sarcinile guvernrii centrale subsupravegherea unui guvernator numit de conducerea central, dar efiioficiilor teritoriale a departamentelor centrale de guvernmnt nu sesubordoneazguvernatorului.)

2. Regionalizarea prin intermediul guvernelor locale existente:Ungaria (n Ungaria, regionalizarea se bazeazpe guvernele locale existentei pe instituiile responsabile de politica de dezvoltare regional. Dup1990,dezvoltarea regional era n minile prefecilor regionali comisionari aiguvernului, o funcie abrogatmpreuncu cele 8 regiuni n 1994. n 1999,prin modificri ale Actului privind Dezvoltarea Regional, s-a hotrt ca, nfiecare regiune statistic mare (Corespunztor NUTS II - NomenclatorulUnitilor Statistice Teritoriale), s fie format un consiliu alreprezentanilor municipalitilor (prin asociaiile lor de dezvoltareregional), a oraelor cu rang de jude i a minitrilor n cauz. De facto,

componentul administrativ a fost restabilit.3. Descentralizarea regional: Polonia, Slovacia i Ucraina (Polonia iSlovacia au optat pentru descentralizare regional mai recent, fapt caresemnificcau stabilit un nivel de guvernare local imediat sub guvernareacentral. n Polonia, problema regionalizrii s-a proeminat prinimplementarea reformei municipale n 1990, drept un pas spredescentralizare. S-a hotrt mprirea rii n 16 regiuni (wojewodztwo) foarte aproape de cele 17 existente pn n 1975. n Slovacia, n 1996, aufost stabilite 8 regiuni administrative, cu un oficiu al guvernului regionalinvestit cu drepturile unei entiti federale i conduse de un reprezentant alguvernului central. n ambele ri, primele alegeri regionale au avut loc n2001. Situaia Ucrainei e diferit. n mare msur, modelul teritorial nu afost schimbat i instituia regional (oblast) a existat pnn 1990. PotrivitConstituiei, puterea executiv regional este exercitat de ctreadministraiile statale locale, conductorii crora sunt numii de ctrePreedintele Ucrainei i se subordoneaz lui. Pe de alt parte, consiliileregionale sunt alese direct i sunt entiti federale i, ca rezultat al reformeibugetare din 2001, se bucur de autonomie financiar mai mare datoritalocaiei clare a resurselor).


11/42

11

Nivelele de guvernare NUTS II i Intermediar n rile ECE

Tara NUTS II Nivelul intermediar sausuperior de guvernare

Tipul regionalizarii

Bulgaria 6 28 Regionalizarea adminstrativaRepublicaCeha

8 14 Descentralizarea regionala

Estonia 1 15 Regionalizarea adminstrativaUngaria 7 19 judete+22 orase cu

statut de judet+BudapestaRegionalizareaadministrativa+regionalizarea prinintermediul guvernelor locale

existenteLetonia 1 26 districte cu drepturi deautoguvernare+7 orase cu

drepturi de district

Regionalizarea prin intermediulguvernelor locale existente

Lituania 1 10 Regionalizarea adminstrativaPolonia 16 16 Descentralizarea regionalaRomania 8 41+Bucuresti Regionalizarea prin intermediul

guvernelor locale existenteSlovenia 1 58 Regionalizarea adminstrativaSlovacia 4 8 Descentralizarea regionala

Organizarea guvernamental n rile semnatare ale Pactului deStabilitate

Statul StateleUnionale

Guverne denivel mediu

Guverne de nivelulde jos

Municipalitatiautoguvernate

Albania 12 regiuni (12prefecti)

Tirana+11 boroughs 65 municipalitati

BiH FBiH (10cantoane)

80 municipalitati

RS 63 municipalitatiRaionul Brcko

Bulgaria 28 oblast(guvernator)

264 municipalitati

Croatia 21 judete (20prefecti)

123 orase si 427municipalitati

Moldova Gaguazia (statutspecial);

Transnistria(autonomie)

35raioane+Chisinau,Balti8 Oficii teritorialeale Cancelariei de


12/42

12

StatRomania 41

judete+Bucuresti(42 prefecti)

2.957municipalitati

Serbia siMN

25raioane+Belgrad

160 municipalitati

FYRoM 123 municipalitati

Deoarece regionalizarea ca termen al activitii statale de introducerea nivelului regional de guvernare, nu este aplicabil la cazul Moldovei, aici vafi folosit termenul: abordarea regionala dezvoltrii i gruparea raioanelorcu scopul de a reduce deosebirile dintre oraul-capital, Chiinu i regiunile

de dezvoltare ce rmn n urm.

PROCESUL DE REGIONALIZARE DIN FRANTA

Frana, cu o suprafa de 544.000 kmp i 58.027.000 locuitori, esterepublic parlamentar, cu un Parlament bicameral i este stat unitardescentralizat Ea are 26 de regiuni, 100 de departamente i 36.763 comune.

Descentralizarea administraiei publice a demarat n urm cu 20 de

ani. n martie 1982, legile prezentate de c

tre Gaston Deferre, Ministrul deInterne i al Descentralizrii, la vremea respectiv, au marcat o adevrat"rupere" a organizrii politice i administrative franceze.

Regiunile i departamentele care "s-au nscut" datoritacestor legi aupropria lor entitate sociali politic. De altfel, n motivaia ce nsoea legile,Deferre spunea cele urmresc sfacdin "comune, departamente i regiuniinstituii majore, adiclibere i responsabile". Totodat, legile respective aumodificat relaiile ntre stat i colectivitile locale i au modernizat"arhitectura" instituiilor locale ale Franei.

A. STRUCTURA SI DESCENTRALITZAREA INSTITUTIONALAStructurile statuluiIn Frana, statul nu este dect unul dintre depozitarii puterii publice,

alturi de el gsindu-se colectivitile locale (comune, departamente, regiuni,structuri intere om unale, stabilimente publice locale, spitale, etc) istabilimentele publice ale statului. Toate acestea au datoria s respecteinteresele generale i spunpoliticile publice n serviciul cetenilor.

NIVELUL NATIONAL


13/42

13

"Puterile" statului sunt:Puterea executiv sau Executivul - reprezentat de Preedintele

Republicii, Guvernul, ministerele. Ea propune, adeseori decide i pune naplicare orientrile politicii publice i regulile ce trebuie respectate de ctreceteni.

Presedintele Republicii, ales pe cinci ani prin sufragiu universaldirect, numeste Primul Ministru si membrii Guvernului propusi de PrimulMinistru.

La nivelul puterii executivedistingem:- Preedintele Republicii desemneazpe Primul Ministru i membrii

cabinetului i este garantul bunei funcionrii a instituiilor, estecomandantul suprem al forelor armate i numete persoanele n funciile

nalte n stat,- Guvernul, care determini conduce politica Naiunii i rs punde n

faa Adunrii Naionale. El este condus de primul ministru care dispune deadministraia central - ministerele. Acestea au n structura lor minitrii,minitrii delegai i secretari de stat care coordoneazun numr de serviciicorespunztoare atribuiilor lor. Numrul actual al direciilor administraieicentrale (inclusiv cele asimilate) este de 209, iar efectivul totalal direciilorcentrale i al serviciilor naionale este de circa75.000 de persoane.

- Administraiile centrale sunt compuse din direcii generale i direcii,

alte servicii care pot purta diferite nume - delegaii, servicii, misiuni, etc.Ele asigur misiuni precum: evaluare (a evoluiilor nevoilor societii,amisiunilor statului), n domeniul legislaiei i reglementrilor (e-mite normenaionale sau pregtete proiecte de legi), coordonare a serviciilordescentralizate ale statului (fixeaz obiectivele, rezultatele ateptate istabilete alocarea fondurilor financiare, materiale i a personalului), controli tutel.

- Serviciile de competen naional asigur, n diferite ministere, lanivel naional, activiti de producere de bunuri i prestri servicii, degestiune sau de studiere, precum i diversealte misiuni cu caracter operaional. Ele pot dispune de o anumitautonomiefinanciar.

- Serviciile descentralizate ale statului - aflate n subordineaprefecilor, care sunt reprezen tanii guvernului n teritoriu, grupeaz circa95 la sutdin efectivele funciilor publice ale statului. Ele au ca sarcinspun n aplicare, la nivelul unei circumscripii teritoriale bine determinate,politicile naionale, sa-plice diverse reglementri. Serviciile descentralizateale principalelor administraii civile ale statului i ale jandarmeriei sunt, ncea mai mare parte, organizate la nivel departamental (100 departamente) i


14/42

14

regional (26 de regiuni). In plus, statul este reprezentat la nivelinterdepartamental prin subprefecturi (240 subprefecturi de arondisment),

subdivizii /1.339/, trezorerii i percepii (3.849), circumscripii de poliie ibrigzi de jandarmerie (6.185).- Stabilimentele publice ale statului sunt clasificate n diferite

categorii: stabilimente publice cu caracter administrativ, cu caracterindustrial i comercial, cu caracter tiinific i tehnologic sau cu caractertiinific, cultural i profesional. Ele intervin n diverse domenii precum:formare -coli naionale, universiti, coli de formare a funcionarilor;cercetare i inovare - institute de cercetare din diferite domenii; cultur -muzee, biblioteci, casele naionale ale monumentelor istorice, teatre, centrulnaional de cinematografie; protecie social i solidaritate, munc isntate, construcii i amenajarea teritorial, transporturi, parcuri naionale,etc.

Fiecare dintre cele 26 de regiuni (22 metropolitane i 4 "peste mri"- d'outre-mer - Guyane, Guadeloupe, Martinique i la Reunion) suntadministrate de un consiliu regional, prezidat de un preedinte - executivulregiunii - mpreuncu 4 pnla 15 vice-preedini. Consiliul este a sistat deun comitet economic i social, format din reprezentani ai sindicatelor,patronatelor i independeni.

Cele 100 de departamente, ntre care i cel care cuprinde Parisul,

plus cele din afara Franei, sunt administrate de un consiliu general, ales pe operioadde 6 ani, prin sufragiu universal, iar jumtate din consilieri pot firea-lei pe o perioadde trei ani.

n ceea ce privete comunele ele sunt n numr de peste 36.000,circa 90 la sutau sub 2.000 de locuitori, Frana fiind singura ara uniuniicare nu a unit aceste comune n structuri mai mari. Cooperarea interco-munaleste ncurajatprin acte normative, (legile din 1992 i 1999) i exist756 comuniti ale comunelor, 4 ale oraelor, 9 comuniti urbane i 17.896sindicate intercomunale diverse.

Oraele Paris, Lyon i Marsilia au un statut aparte, ele avnd unconsiliu format din 163 de membri, 73 i respectiv 101 consilieri.

Consiliile municipale trebuie s se reuneascde cel puin patru oripe an.

Conform Constituiei, reprezentarea intereselor colectivitilorteritoriale este realizat, la nivel naional, de ctre Senat, ai crui membriisunt alei de ctre reprezentanii comunelor, regiunilor i departamentelor.

Puterea jurisdicional format din tribunalele judiciare,jurisdiciile administrative i financiare sau cele asimilate-au-toritile


15/42

15

administrative independente. Ele supravegheaz buna aplicare a regulilor,traneazlitigiile i decid ce reparaii se acord.

Puterea legislativsauLegislativul:Reprezentata de Parlament care are doua camere: "Adunarea Nationala" (Camera Comunelor n Anglia) este compusa dindeputati alesi prin vot universal direct din cinci n cinci ani; "Senatul" (Camera Senatului) este compusa din senatori alesi prin votuniversal direct o data la 8 ani si raspunde de reprezentarea comunitatilorteritoriale.

Consiliul Constitutional are 9 membrii desemnati pentru 9 ani: 3 desemnati de catre Presedintele Republicii; 3 desemnati de catre Presedintele "Adunarii Nationale" (CameraComunelor); 3 desemnati de catre Presedintele "Senatului" (Camera Senatului).

Este raspunzator de controlul constitutionalitatii legilor.Structura administrativa franceza este formata din 3 nivele de comunitatiteritoriale descentralizate: "regiunile", "departamentele" si "comunele"(municipalitatile). Aceste 3 nivele sunt conduse de catre autoritati teritorialealese.

NIVELUL REGIONAL

Istoric de ansambluCele 22 "de domenii ale actiunii regionale", care reprezinta azi cadrulcomunitatilor teritoriale regionale, au fost create n 1955 mai ales din motiveeconomice si de planificare, autoriznd "regionalizarea" planului economicde dezvoltare si a bugetului statului. Au fost redenumite "Regiuni deprogram" n 1962. Pe 5 Iulie 1972, regiunile au devenit organizatii regionalepublice, nzestrate cu abilitati de alocare si administrate de doua adunari carenu sunt alese: un Consiliu Regional (General), ai carui membrii sunt alesi deconsilierii de judet si oras si Consiliul Regional Economic si Social (CRES).Prin legea nr. 85-692, 10 iulie 1985, regiunile au devenit organizatiiteritoriale cu autoritate deplina, cu transferul puterii executive PresedinteluiConsiliului Regional. Regiunea si-a pastrat din originea sa economica


16/42

16

CRES-ul.Acest Consiliu este o agentie consultativa ai carui membrii sunt desemnati

dintre organizatiile economice, sociale, profesionale, familiale, educationale,stiintifice, culturale si sportive ale Regiunii5.

Franta are 22 de Regiuni: 21 de regiuni metropolitane + un statut particularpentru Corsica, care este o regiune prevazuta cu o Adunare si cu propriul saucorp executiv6.Fiecare regiune (suprafata medie: 24 700 km 2 /populatia medie: 2 470 000locuitori) este compusa din mai multe "Departamente" (Judete /clasificate

NUTS 2).Cele patru "teritorii" de dincolo de mare (Runion, Martinique, Guadeloupe,Guyane) beneficiaza de pe urma unor privilegii specifice regiunilor.Anumiti autori considera ca sunt 25 de regiuni (21 n "tara mama" + 4teritorii peste mare, Corsica nefiind inclusa).

NIVELUL REGIONAL DESCENTRALIZATFiecare regiune este condusa de un Consiliu Regional. Membrii sai sunt alesiprin sufragiu universal direct la fiecare 6 ani printr -o lista mixta de vot(majoritate pentru jumatate dintre locuri, proportionalitate pentru cealalta

jumatate).Presedintele sau, ales desi dintre membrii Consiliului, este mediul executival regiunii si conducatorul echipei administrative regionale.O comisie permanenta, aleasa proportional de catre Consiliu si care esteautorizata sa delege raspunderi, executa lucrarile Consiliului Regional.Directorul general al serviciilor (SGR), care tine de birourile teritorialepublice, raspunde de administratia teritoriala.n cadrul fiecarei administratii regionale exista un secretariat general alproblemelor regionale (SGPR). Acesta se ocupa mai ales de proiectele co-

finantate de fondurile structurale europene.

Principalele domenii de competenta la nivel regional sunt: Educatia (constructia, echipamentul si ntretinerea Liceelor); Antrenamentul si ucenicia profesionala permanenta;

5Franta, cu mai mult de 59 milioane de locuitori, are 22 de regiuni NUTS II, un numar pe care anumiti lideripolitici (fostul Presedinte francez, V. Giscard dEstaing, care conduce Conventia pentru Viitorul Europei.) lconsidera astazi a fi prea important, n comparatie cu alte entitati regionale europene.6Cf. decizia Consiliului Constitutional din data de 9 mai 1991 si legea din13 mai 1991.


17/42

17

Dezvoltare si planificare; Planificarea, mediul si patrimoniul oraselor (de exemplu, parcurile

nationale regionale); Transporturile (organizare, finantare, drumuri-cai ferate).

NIVELUL REGIONAL TRANSFERAT (DECONCENTRAT)Fiecare regiune are, ncepnd cu 1964, un Prefect al Regiunii numit deGuvern. Ca reprezentant al statului, autoritatea sa se extinde asupra tuturorserviciilor externe ale diferitelor departamente guvernamentale prezente nregiune. In acelasi timp, el este si prefectul judetean al capitalei regiunii. Areautoritate peste prefectii judetelor regiunii. El supravegheaza a posteriorideciziile Consiliului Regional.

NIVELUL JUDETEANDistrictul de judet dateaza nca din 1789. Franta este mpartita n 96"departamente" metropolitane si 4 teritorii peste mare.Media suprafetei regiunilor "departamentelor" este de 5725 km2, mediapopulatiei este de 595 000 locuitori (aceasta entitate este clasificata NUTS3).Orasul Paris are n acelasi timp statutul de "comuna" si de "departament".

NIVELUL JUDETEAN DESCENTRALIZATFiecare "departament" este condus de un Consiliu Judetean (propriul sauConsiliu local).Membrii sai sunt alesi pe jumatate prin sufragiu universal direct, la fiecare 3ani (majorita tea voteaza pentru 2 buletine de vot n circumscriptia electorala cunoscuta sub denumirea de "canton").Presedintele sau, ales de catre membrii Consiliului Judetean, reprezintaexecutivul departamentului si seful echipei administrative judetene.Lucrarile Consiliului Judetean sunt desfasurate n Comisia permanentaaleasa prin reprezentare proportionala de catre Consiliul care i determinaresponsabilitatile.Conducatorul general al serviciilor judetene care tine de serviciile civileteritoriale se ocupa de administratia judetului.Principalele domenii de competenta la nivel judetean:

Educatia (constructia, echipamentul si ntretinerea scolilorsecundare)

Transporturile scolare (finantare, organizare n afara regiunii urbane) Actiune si sanatate sociala (asistenta sociala pentru copii, familii,

batrni si persoane cu handicap)


18/42

18

Dezvoltare economica si planificare (programe de asistenta pentruutilajul rural)

Planificarea, mediul si patrimoniul oraselor (de exemplu: trasareaitinerariilor de plimbare)

NIVELUL JUDETEAN TRANSFERATPrefectul departamentului, numit de Guvern, este reprezentantul statului; ncadrul departamentului este asistat de un subprefect. El supravegheaza aposteriori deciziile Consiliului Judetean

NIVELUL LOCALFranta are 36 774 comune cu o populatie medie de 1500 de locuitori la ocomuna, ceea ce nseamna de 4 ori mai putin dect media Uniunii Europene.La conducerea fiecarei comune se afla un Consiliu Local ales prin sufragiuuniversal direct, la fiecare 6 ani (alegere pe principiul majoritatii pentrucomunele cu mai putin de 3500 locuitori, sufragiu mixt, pentru comunele cuo populatie de peste 3500 locuitori pentru jumatate dintre locuri siproportional, pentru cealalta jumatate, conform legii din 19 noiembrie 1982).Primarul, ales de membrii Consiliului local, prezideaza Consiliul Local. Elare puterea executiva si este conducatorul administratiei comunale.Are puteri specifice:

Ca executiv al comunei (de exemplu: distribuirea permisurilor deproiectare).Ca reprezentant al statu lui n cadrul comunei, este raspunzator deimplementarea legilor si regulamentelor.Administrarea comunei este ndeplinita de un Secretariat General alConsiliului orasului (corporatie municipala) care apartine serviciilorteritoriale civile.Principalele domenii de competenta la nivel de comuna:

Educatia (constructia, echipamentul si ntretinerea scolilor primaresi gradinitelor)

Transporturile scolare (finantare, organizare n cadrul regiuniiurbane)

Actiune si sanatate sociala (contributia financiara la cheltuieliledepartamentului)

Dezvoltare economica si planificare (de exemplu: realizareaplanurilor de dezvoltare intercomunala)

Planificarea, mediul si patrimoniul oraselor (de exemplu: distribuireapermiselor de proiectare).


19/42

19

Prefectul departamentului supravegheaza a posteriori deciziileConsiliului Local al fiecarei comune din departamentul sau.

Figura nr. 1: Organizarea teritoriala a administratiei franceze

B. PROCESUL DE DESCENTRALIZAREIn anii 70, dupa mai multe ncercari de a reduce numarul comunelor,

s-a ales sa se respecte autonomia comunala si, n acelasi timp, sa sencurajeze proliferarea structurilor de cooperare ntre comune pentru acompensa dimensiunea insuficienta a acestora.

Exista mai multe sisteme de cooperare reglementate de lege: asociatiimonoprofesionale (1890), asociatii multi-profesionale (1959), asociatiipentru studiu si programare (1971), acorduri inter-municipale (1983),comunitati ale comunelor (1992), etc.

GOVERNEMENT

General CouncilREGION

Reginal Council

REGIONALPREFECT

PREFECT OFDEPARMENT

SUB-PREFECT

PLANNIN

COMMUNEMunicipal Council

Inter-communality

Sub-ordination

Control


20/42

20

Au fost create alte sisteme administrative pentru comunele urbane sisuburbiile lor, comunitatile non-teritoriale fiind incluse: districtul (1959),

comunitatile urbane, asocieri de orase (1970), comunitati orasenesti (1992).Legea din 6 Februarie 1992, cunoscuta ca avnd tendinte teritoriale, ancurajat aceasta cooperare prin introducerea n fiecare judet a "comisieipentru cooperarea inter-municipala".

Legea din 12 iulie 1999 (cunoscuta ca legea lui Chevenement)simplifica, ntarindule, numarul acestor structuri inter-municipale care aupropriul lor sistem de taxe.

Exista 3 tipuri principale de structuri inter-municipale: comunitatile sicomunele, comunele si orasele (si suburbiile lor), comunitatile urbane.

Numai curtile administrative (tribunalele care se ocupa de disputeledin serviciul civil francez) au puterea de a invalida deciziile administrativeadoptate de catre Consiliile Judetene ale "departamentelor" si de catreConsiliile municipale (conseils municipaux) ale comunelor.

Legile descentralizarii din anii 80 ar putea fi rezumate n 5 puncte: Dispare supravegherea administrativa ndeplinita de stat prinintermediul prefectului si executivul Consiliului Regional estetransferat Consiliului Judetean (departament). De acum ncolo,prefectul supervizeaza a posteriori actiunile comunitatilor locale (si nua priori), prin intermediul curtilor administrative si Camerelor

Regionale de Conturi (Chambres rgionales des comptes). In ceea cepriveste tezaurul public, descentralizarea a fost reusita prin creareaCamerelor Regionale de Conturi, curti ale legii create n 1982 pentru atransfera supravegherea realizata pna atunci de catre Curtea deConturi. Asistate de catre oficialii locali ai trezoreriei, acestea joaca 3roluri diferite: supervizarea bugetului, rationamentul de calcul,observarea conducerii. Din 1982, nu exista nici o oportunitate sauaprobare de control. Deciziile autoritatilor teritoriale sunt n ntregimeacoperite de executiv (cu cteva exceptii sau conditii de timp).Acest control a posteriori este realizat prin exercitiul dreptului la apelpentru reprezentantii statului, care este foarte rar pus n practica. Fiecare Consiliu Judetean si alege presedintele, care este autoritateaexecutiva a deciziilor sale. Nu mai este Prefectul cel careimplementeaza politicile judetului, ci Consiliul Judetean. In acestsens, Consiliul Judetean este mputernicit sa-si recruteze proprii saifunctionari administrativi si tehnici (serviciul civil teritorial).Personalul administratiei teritoriale reprezinta 25% din numarul totalal functionarilor publici.


21/42

21

i. Ca si comuna sau judetul, regiunea devine o comunitate pe deplin siintegral teritoriala, administrata de un Consiliu Regional ai carui membrii

sunt alesi prin sufragiu universal. Statul transfera comunelor (n specialimplementarea dreptului la pamnt), departamentelor (n special ajutorulsocial) si regiunilor (antrenament profesional printre altele), pachete decompetente (responsabilitati si resurse), care pna acum erau nresponsabilitatea sa. Dupa aceea, reforma descentralizarii a fost caracterizataprintr-o ncercare de definire a competentelor, care sunt probabil sa fie

ndeplinite de fiecare nivel al comunitatii. In 1987 si n 1988 au fost luatedecizii pentru a garanta comunitatilor teritoriale "atributiunile efective" sipentru a preveni fiecare dintre atacurile substantiale la adresa acestoratributii.

Statul trebuie, n concordanta cu principiul subsidiaritatii, sa delegecomunitatilor toate puterile pe care sunt capabile sa le gestioneze. Inpractica, nici o competenta nu poate fi delegata exclusiv, legislatorii reusindsa specifice o profesiune dominanta; majoritatea competentelor poate cuexceptia asistentei sociale sunt, de fapt, mpartite.

Comuna se ocupa de controlul pamntului, cu aceleasi competenteprincipale ca n cazul proiectarii orasenesti si responsabilitateaechipamentelor locale. Judetului (dpartement) i este delegata o

misiune de solidaritate si adaptare, prin managementul serviciilor deasistenta sociala si prin redistribuirea ntre comune. Regiunea experimenteaza o ntarire a rolului sau n reflectarea,coordonarea (pentru proiectarea oraseneasca sau judeteana) si maigeneral, implementarea activitatilor economice si de dezvoltare.Regiunii i este delegata o competenta comuna a legii n ceea ce priveste training-ul profesional. Statul pastreaza functiile de suveranitate:afacerile externe, apararea si responsabilitatea echilibrelor economicemajore; justitia si politia. Multiplele ajutoare financiare pe care statul le-a folosit pentrucomunitatile locale, adesea pe baze ntmplatoare, sunt astazi integrateca "granturi", ceea ce-i permite statului sa gaseasca un remediu pentruinegalitatea provenita din mpartirea taxelor. Cel mai important este grantul global de operare, format n 1979 sicare reprezinta 25% din veniturile comunelor si 10% din veniturile

judetelor.ii. Comunitatile locale franceze au avut mereu un sistem de taxe propriu sidiferit de cel al statului. Se ntmpla n anul n care a fost creata taxa pevenit, alocata n ntregime statu lui. nca de la Revolutie, comunitatile locale


22/42

22

colectau cele 4 taxe principale: taxa pe pamnt (pentru constructii sau non-constructii), taxa consiliului (taxa locala platita de rezidenti), taxa locala pe

afaceri (rata de afaceri) partial pe cladiri, partial pe venit. Au fost ncercarilegislative de a mparti ntre nivelurile comunitatii, una sau mai multe taxediferite. Cea de a treia sursa de venituri este mprumutul, care reprezinta12% din suma totala. Chiar daca, cel putin la nceput, descentralizarea ar fifost prezentata ca trebuind sa beneficieze n primul rnd regiunea, n cele dinurma, judetul este cel care a primit cele mai noi competente, cel putin nceea ce priveste capacitatile de management financiar. Judetul este cel carebeneficiaza cel mai mult de pe urma compensatiei financiare platite de statca transfer al competentelor.

Atribuiile i finanarea colectivitilor teritoriale

Autoritile locale din comune au ca atribuii administrarea comunelori amenajarea teritorialla nivelul respectivei comuniti, sunt responsabilede sistemul de distribuie al apei, gazelor i electricitii, de construcia i

ntreinerea cldirilor colilor primare i a grdinielor i sunt din ce n cemai implicate n problemele de tratarea deeurilor i calitatea apei potabile.

Departamentele exercitdiverse competene n materie de dezvoltare

rural, sunt responsabile de construc

ia

i ntre

inerea cl

dirilor colegiilor

ide protejarea siturilor arheologice. Cele mai importante sarcini ale

departamentelor sunt ns acordarea ajutoarelor sociale, serviciile de gardpentru copii, cele destinate persoanelor n vrstsau cu handicap, precum iserviciile medicale i de ajutor pentru reintegrare.

Sarcina organizrii transportului public regional i local este mpritntre regiuni - exist convenii ncheiate cu Societatea Naional de CiFerate (SCNF), i departamente i comune.

Cele trei entiti ale administraiei publice din Frana pot sia msurin favoarea dezvoltrii economice, una dintre acestea fiind crearea de

societi comerciale mixte, iar regiunile pot sparticipe la investiii.La capitolul educaie, liceele intr n atribuiile regiunilor, ele fiind

rspunztoare i de formarea profesional a tinerilor ntre 16 i 26 de ani.Universitile sunt n atribuia statului, precum i programele colare igestionarea personalului din nv mnt. n ceea ce privete proteciamediului, ea este una dintre competenele statului, regiunile gestionndparcurile naturale regionale

Finanarea


23/42

23

Comunele, departamentele i regiunile ncaseaz, fiecare pentrupropriile venituri, diferite impozite locale. De exemplu, regiunile ncaseaz

taxele pentru permisul de conducere sau cele pentru certificatele denmatricu lare a autovehiculelor, taxa pentru orice fel de autovehicul(vigneta) fiind ncasatde ctre departamente.

Actuala organizare administrativ-teritorial din Frana (comune,departamente, regiuni) s-a cristalizat treptat dup cel de-al doilea rzboimondial, ca un rspuns la necesitatea structurrii cadrului geografic peuniti ale cror dimensiuni s permit punerea n practic a unei realeplanificri i politici de amenajare a teritoriului i de dezvoltare economic.

Conturarea cu adevrat a spaiilor regionale a nceput cu Legea din 5iulie 1972, pe baza creia au luat fiinregiunile, ca instituii publice. S-auconstituit astfel 22 de regiuni n Frana metropolitan, fiecare cuprinznd

ntre 2 i 8 departamente, i 4 regiuni n teritoriile de peste mri. Zece animai trziu, prin adoptarea Legii descentralizrii din 2 martie 1982, regiunileau devenit colectiviti teritoriale n plin exerciiu, cu aceeai for n plan

juridic ca i departamentele i comunele.Din punct de vedere organizatoric regiunea este singura colectivitate

teritorial compus din dou adunri: o adunare deliberativ, consiliulregional, i, consiliul economic i social al regiunii. Consilierii regionali suntalei prin sufragiu universal direct, durata mandatului lor fiind de ase ani, n

timp ce membrii consiliului economic i social sunt desemnai de ctreorganizaiile profesionale cele mai reprezentative din regiune (tot pe operioadde ase ani).

Consiliul regional este condus de un preedinte, ales de adunareagenerala a consiliului. Aceastadunare se convoacde cel puin patru ori peun an pentru a lua principalele decizii privind viitorul regiunii, n special nplan financiar (voteaz bugetul i modificrile acestuia n timpul anului,reporteazcreditele neutilizate, afecteaznoi resurse, aprobcontractele custatul i cu Uniunea European).

Adunarea general desemneaz comisia permanent, prezidat depreedintele consiliului regional. Comisia permanent este compus dinreprezentani ai tuturor tendinelor politice i delibereaz n chestiunilelegate de nfptuirea deciziilor consiliului regional.

- Consiliul economic i social i desfoar activitatea n cadrulcomisiilor consultative, organizate n funcie de principalele domenii deintervenie a regiunii (finane, agricultur, industrie, amenajarea teritoriului,energie, sectorul social i cultural etc.). Ele au sarcina de a aviza dosareleinstrumentate de serviciile specializate ale administraiei regionale. Dosarele


24/42

24

sunt transmise comisiei permanente sau adunrii reunite n edinplenar,pentru a decide asupra fiecrui dosar n parte.

Administraia regional este condus de preedintele consiliuluiregional, fiind structuratpe direcii (ex.: amenajarea teritoriului, dezvoltaredurabili turism, industrie, cercetare i transfer tehnologic .a.), iar acesteape servicii (de exemplu, direcia de amenajarea teritoriului, dezvoltaredurabili turism este compusdin serviciul de politici teritoriale, serviciulde economia turismului, serviciul solidaritate - habitat i cadru de via,serviciul de mediu i energie, centrul de resurse teritoriale, serviciul degestiune financiar).

PROBLEME CU CARE NCA SE CONFRUNTADESCENTRALIZAREA

Problema cooperarii pe orizontala (astfel nct ndeplinirea fiecareicompetente sa corespunda unei regiuni teritoriale specifice). Problema articularii competentelor ntre 3 nivele descentralizate,care ar trebui sa ramna independente fara a se oferi posibilitateatehnica de a atribui fiecaruia o competenta exclusiva. Scopul este

acum de a dezvolta forme de cooperare pe baze contractuale siconceptul de "comunitate experimentala" pe baza proiectului.(Contractele de Plan, formula Regiunile Statului CPER). Problema angajarii n actiuni care necesita coordonare siredistribuire a masurilor.

Legea orientarii privind adaptarea si dezvoltarea teritoriului (din 6 Februarie1992) se bazeaza pe principiul conform caruia toate resursele pe locuitor alcomunitatilor teritoriale din regiune nu pot reprezenta mai putin de 80%, saumai mult de 120% din media nationala.


25/42

25

Terittorialstructures

22REGIONS

96DEPARTMENTS

36621COMMUNNES

4OverseasDepartments

Executive powerreprezentatives

Regionalprefect

Prefect ofdepartment Sub - Prefect

RegionalCouncil

RegionalAdministration

Council ofDepartment

DepartmentAdministration

CommunalAdministration

Municipal Council andExecutive Council

headed by the MayorDeliberative

power

Executive power

NATIONAL REGIONAL INTERMEDIATE COMMUNAL

GOVERNMENT

PARLIAMENT

Figura nr. 2: Structura politica si administrativa descentralizatadin Franta

Contracte de dezvoltare teritorial

Administraia regional pregtete, instrumenteaz dosarele pentruproiectele propuse i asiguraplicarea n practica msurilor preconizate. Obun parte din proiecte se deruleaz sub forma contractelor de dezvoltareteritorial (aa-numitele "contrate de terroir"), stabilite ntre regiune -departament(e) -comune participante pe de o parte i stat (administraiacentral) pe de alt parte. In cazul n care ele se bazeaz i pe fonduri


26/42

26

comunitare este necesar i avizul Uniunii Europene, n acest cadru, consiliulregional conlucreaz n regim de parteneriat i complementaritate cu

colectiviti pre cum comunele, structurile intercomunale, departamentele,organizaiile profesionale, diversele asociaii etc. Proiectele promovate princontractele de dezvoltare teritorial se concentreaz pe cte un domeniu-cheie pentru teritoriu respectiv ("terroir"), teritoriu caracaterizat ca un spaiucu o coeziune puternic dat de potenialul natural, uman i economic,cultura i identitatea local. Astfel, conceperea proiectelor se bazeazpe oviziune transversal(global), cu o ax(domeniu) dominantnsoitde aa-numitele "msuri de acompaniament", care asigurdifuziunea efectelor dindomeniul ales n sectoarele de care acesta este legat direct i indirect.

Ageniile, Fundamentarea i implementarea proiectelor de dezvoltareregional se bazeaz i pe serviciile ageniilor de dezvoltare regional.Acestea sunt reprezentantele DATAR (Delegation de l'Amenagement duTerritoire et I'Action Regionale) n teritoriu, activitatea lor fiind coordonatde consiliile regionale. Ageniile de dezvoltare regionalau n componenalor alei locali, industriai, reprezentani ai sectorului f in ane iar-banc ar .a.,obiectivul principal urmrit fiind susinerea dezvoltrii endogene prin

ncurajarea crerii de noi ntreprinderi, sprijinirea proiectelor de dezvoltare antreprinderilor mici i mijlocii, favorizarea cooperrii ntre ntreprinderi nvederea consolidrii polilor de cretere ai regiunii i ntririi competitivitii

lor pe piaa internaional.n Frana se poate meniona c, n prezent, exist, potrivit Legii 82-

213 din 2 martie 1982, trei tipuri de colectiviti teritoriale: comunele(urbane i rurale); departamentele (96 ca numr i similare judeelor dinRomnia) i regiunile (sunt alctuite din dousau mai multe departamente nfuncie de anumite interese economice comune). Colectivitile teritorialedin Frana sunt persoane juridice de drept public, care sunt organizate ifuncioneaz n temeiul principiului liberei administrri. Potrivit acestuiprincipiu, colectivitile teritoriale sunt gestionate de ctre organe

reprezentative desemnate de ctre locuitorii acestora (consilii municipale iprimari n cazul comunelor, consilii generale n cazul departamentelor,consilii regionale n cazul regiunilor).

In Romania, strategia de descentralizare trebuie proiectata pecoordonatele trecerii de la tranzitie la dezvoltare, prin schimbariinstitutionale convergente si prin actiuni sinergice ale intreprinzatorilor, caresa fie stimulate si provocate de decizii politice.


27/42

27

O alta particularitate a descentralizarii o reprezinta specificitateamediului rural, care se confrunta cu decalaje si asimetrii fata de mediul

urban. Desi nu intruneste consensul general al populatiei, totusidescentralizarea beneficiaza de suportul latent al principalilor actori, dartransformarea acestuia in sustinere explicita este un proces anevoios, care nuse realizeaza in mod spontan. In aceste conditii, implicarea nu inregistreazaunanimitati, nici macar la nivelul parintilor elevilor si, de aceea,sensibilizarea comunitatilor locale reprezinta cheia succesuluidescentralizarii in rural.

Intrucat exista destule similitudini si suficiente convergente, incontinuare vom prezenta sintetic experienta franceza, evocand momentul 16

iulie 1981, cand, in expunerea de motive la proiectul de lege relativ ladrepturile si libertatile comunelor, departamentelor si regiunilor, se apreciaca tara a trait sub un regim centralizat, care a facut ca in teritoriucomunitatile sa fie mereu sub tutela. Guvernul, sustinea proiectul, intelegesa curme aceasta situatie si ,,sa puna capat unui fel de organizare sigestiune, intemeiat pe mefienta puterii centrale in raport cu cetatenii, dorindsa angajeze tara pe o cale ireversibila, aceea a descentralizarii.

Proiectul din 1981, adoptat in cadrul pregatirilor de integrare

europeana a Frantei, nu era o noutate, ci reitera o problema care, de laNapoleon incoace, a fost mereu actuala. Singura diferenta consta in faptul capana atunci descentralizarea fusese un deziderat al opozitiei, iar noul proiectera promovat de guvernanti, dispusi sa admita, acum, principiul autonomieilocale. De fapt, acest aspect a fost recunoscut si de Paul Deschanel, caresustinea, inca din 1938, urmatoarele: Centralizarea administrativa esteatacata de cei care se afla in opozitie, dar ei se simt insa prea fericiti ca sa sefoloseasca de ea, odata ajunsi la carmuire. De data aceasta miza eraconsiderabila, deoarece tentativele descentralizatoare de pana atunci au fostanihilate de argumentul unitatii nationale. Constiinta nationala si

constiinta regionala erau opuse mereu, iar descentralizarea era echivalata,abuziv, cu federalismul. Unele reactii ostile au fost generate de faptul cacentralismul statal a tins in genere la diminuarea specificului local, pentru aasigura unitatea natiunii. Desi a reusit sa prezerve interesul national,totusi a facut sa dispara multe din produsele istoriei, insusiri de pret,irepetabile, a caror identificare, azi, necesita o laborioasa arheologie.

Franta este unul dintre statele care nu utilizeaz n mod expres o terminologiepentru autonomia locala, dar care dispune de o legislaie internce conine conceptul deautonomie local.


28/42

28

Exist, n principiu, doumodaliti de recunoatere a autonomiei locale:- ca regim juridic unic i general;- ca regim juridic excepional i particular.

Constitutia Franei din 1958 nu utilizeazn mod expres termenul de autonomielocal, colectivitile teritoriale (comunele, departamentele i comunitile de peste mri)se administreazliber prin consilii alese n condiiile prevzute de lege (art.72 aln.2).

Exemplul Frantei este cu atat mai elocvent cu cat Revolutia Francezaa fost cea care a promovat centralismul statal, adaptandu-l la noileimprejurari pentru a stimula procesul unificator, care debutase, anterior, decateva secole. La France plurielle se inclina in fata republiciiindivizibile, care s-a folosit din plin de achizitiile monarhiei absolute sprea-si perpetua suprematia.

Modelul francez, in competitie cu alte modele (britanic, german etc.),s-a impus in unele state din Europa, printre care si in Principate si apoi inRomania.

Transformrile succesive aduse Uniunii Europene n ultimul deceniu(Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam i Tratatul de la Nisa)nu au reuit srealizeze o similitudine de naturjuridicntre UE i un statfederal, Uniunea nefiind astzi nici un stat, dar nici o federaie, n sensuldreptului public sau internaional. n centrul actualei dezbateri asupraviitorului statul al UE i, implicit, al Europei, se afln continuare, disputafranco-german. Astfel, modelului german, respectiv un model federal

european, descentralizat pn la nivelul regiunii europene, n care rilemembre UE au rmas sjoace rolul landurilor germane, i se opune modelulfrancez, al unei Europe interguvernamentale, bazat pe formula federaiei destate naiuni. n contextul acestei dispute, Romnia, ca viitor membru UE,trebuie s susin aplicarea modelului pentru care va exista un consens,sustinut de Parlamentul de la Bucureti.

DESCENTRALIZAREA TRANSFERUL: PRINCIPALELE LEGILegea din 5 Aprilie 1884

Comunele devin comunitati teritoriale descentralizate.

Constitutia din 4 Octombrie 1958 contine 2 serii de dispozitii privindcomunitatile teritoriale:

Articolul nr. 72 declara diferitele categorii (comunele,departamentele, teritoriile de peste mare).


29/42

29

Articolul nr. 34 considera ca facnd parte din numarul de principiifundamentale definite de catre lege, "administrarea libera a

comunitatilor locale, a competentelor si resurselor lor".

1969: Referendumul tintind la crearea comunitatilor si regiunilor alese aesuat

Legea din 16 Iulie 1971: ncercare esuata de fuzionare a comunelor.

Legea din 10 Ianuarie 1980 Sunt autorizate comunitatile teritoriale sa voteze ratele fiecareitaxe pe care o primesc si sa decida asupra unui anumit numar de

abrogari permise de lege.

Legea din 2 Martie 1982 denumita "Legea Deferre" Stabileste drepturile si libertatile comunelor, departamentelor siregiunilor. Stabilirea descentralizarii care autorizeaza transferulputerilor statului catre entitatile teritoriale alese conform principiuluisubsidiaritatii.

Legea din 15 Aprilie 1982 Presedintele Consiliului Judetean devine executivul comunitatiidepartamentale.

Legea din 7 Ianuarie 1983 Stabileste faptul ca "regiunile, departamentele si comuneleconcureaza cu statul n ceea ce priveste administrarea teritoriului".

Legea din 22 Iulie1983 Distribuirea com petentelor ntre comunitati, departamente, regiunisi Stat.

Legea nr. 84-53 din 26 Ianuarie 1984 Confera personalului administrativ al comunitatilor teritorialestatutul de "functionari teritoriali", care ofera garantii echivalente cucele ale functionarilor statului.

Concentrndu-se asupra drepturilor si obligatiilor functionarilor, legea 83-634 din 13 Iulie 1983 se aplica n cazul ambelor categorii de functionari.


30/42

30

Legea din 10 Iulie 1985 Instituie alegerea consiliilor regionale pe baza votului universal

direct.

Prima alegere a consilierilor regionali bazata pe vot universal direct a avut

loc pe 16 Aprilie 1986; ultimele alegeri regionale si cantonale au avut loc

pe 15 Martie 1998.

Legea orientarii teritoriale din 6 Februarie 1992 Afirma ca administratia teritoriala a Republicii Franceze esteasigurata de comunitatile teritoriale descentralizate si de catreserviciile transferate ale statului. Vegheaza asupra institutiilor de cooperare inter-municipala si le

ncurajeaza. Face astfel nct descentralizarea sa fie principiul general alorganizarii si functionarii serviciilor statului.

Legea din 12 Iulie 1999, denumita "Legea Chevnement"ntarirea si simplificarea cooperarii inter-municipale, care conduce la unnumar de trei structuri inter-municipale cu propriile lor sisteme de taxe;

Comunitatile si comunele (care trebuie sa depinda de acelasisprijin); Comunitatile de conglomerate (cu mai mult de 50 000 locuitori); Comunitatile urbane (cu mai mult de 500.000 locuitor).

C. PLANIFICAREA ORASULUI SI TARII SI FONDURILESTRUCTURALE EUROPENEPRINCIPALUL ROL AL REGIUNII

Regiunile au devenit parteneri privilegiati ai statului n ceea ce privestedefinirea strategiilor teritoriale.

Principalele legi si date:

1963: crearea Comisiei pentru Planificarea Orasului si Tarii si ActiuneaRegionala (DATAR).

Sub dubla supraveghere a serviciilor Primului Ministru si aMinisterului Mediului si al Planificarii Orasului si Tarii.


31/42

31

Desfasoara activitatea si monitorizarea programelor finantate dinfondurile Uniunii Europene, la nivel national.

Intermediaza ntre Comisia Europeana, serviciile statului,comunitatile locale si toti ceilalti care sunt implicati n FS (FondurileStructurale).

Legea din 5 Iulie 1972 Regiunile au printre ndatoririle lor principale, pe aceea de a lucra

mpreuna cu structurile statului n ceea ce priveste PlanificareaOrasului si Tarii.

Legea nr 82-653 din 29 Iulie 1982 (referitoare la reforma de planificare) Prevede ca Statul poate decide n privinta comunitatilor teritoriale,

regiunilor, companiilor private sau de stat si poate a altor entitati legale,contracte de planificare, care implica angajari reciproce pentru ambele parti,cu examinarea executarii planului national.

Actul de nastere al Contractului de Planificare Stat-Regiune(CPER), care devine principalul suport pentru masurilor de Planificare aOrasului si Tarii (si decretul din 21 Ianuarie 1983).

Planul din10 (1989-1993): ultima cerere a planificarii nationale,cea din11, pregatita n 1992, nu va fi adoptata.

Legea orientarii privind dezvoltarea si Planificarea Orasului si Tarii(LOADT) din 4 Februarie 1995, nca denumita "Legea lui Pasqua

nceputul rennoirii masurilor pentru Planificarea Orasului si Tarii;legea prevede mai presus de orice aranjarea Planului National pentruPlanificarea Orasului si Tarii (SNADT), care nu va deveni niciodataparte din seriile de directii regionale privind Planificarea Orasului siTarii (SRADT), elaborat la fiecare 5 ani de catre Consiliile Regionale. Prevede stabilirea unei balante reale ntre comunitatile sarace sicele bogate.

Legea orientarii privind dezvoltarea de durata si Planificarea Orasului siTarii (LOADDT) din 25 Iunie 1999, nca denumita " Legea lui Voynet ".

Stabileste notiunea de dezvoltare de durata, prin transformareaPlanificarii Orasului si Tarii n instrumentul privilegiat politicii dedezvoltare locala, organizate n jurul punerii n ordine a legaturilorcontractuale si constructiei inter-municipale care va fi detaliata deLegea lui Chevenement, pe 12 Iulie 1999.


32/42

32

Legea lui Voynet anuleaza SNADT-ul, care este nlocuit de planurileserviciilor colective.

Legea reafirma faptul ca coordonarea politicilor publice este decompetenta statului conform alegerilor strategice ale regiuniiEuropene privind Planificarea Orasului si Tarii si dezvoltarea dedurata. Conform principiului descentralizarii, comunitatile teritoriale suntcerute numai pentru implementare. Legea prevede crearea a 2 entitati noi de cooperare teritoriala: "lepays" si "l'agglomration".

PRINCIPALELE STRUCTURI SI AUTORITATI DE ELABORARE

Comitete interministeriale de dezvoltare si pentru Planificarea Orasului siTarii (CIADT)

Prezidat de catre Primul Ministru, acest comitet decide principaleledirectii ale politicilor guvernamentale n domeniul Planificarii Orasului siTarii. Cel mai recent CIADT (Limoges: July 2002).

Conferinta regionala pentru dezvoltare si pentru Planificarea Orasului siTarii (CRADT)

Fondata n 1995 n fiecare regiune, co-prezidata de presedinteleconsiliului regional si prefectul regiunii, aceasta conferinta aduce mpreunaprefectii judetelor, comisia permanenta si consiliul regional, presedinteleconsiliilor Judetene si reprezentantii societatii civile.

Joaca un rol major n stabilirea: Directiilor regionale pentru Planificarea Orasului si Tarii (SRADT),care devine un document de reflectie asupra prevederilor regionale;preliminar punerii n ordine a legaturilor contractuale cu statul. CPER-ului

Conferinta nationala pentru dezvoltare si pentru Planificarea Orasului siTarii (CNADT)

Aceasta autoritate cuprinde, pe baza reprezentarii egale, pe de oparte membrii Parlamentului si consilierii locali si, pe de alta, manageriieconomici, personalitati calificate.

Conferinta este prezidata de catre Primul Ministru.


33/42

33

Sunt formulate opinii despre conditiile si directiile implementariiPlanificarea Orasului si Tarii si despre politica dezvoltarii

permanente.

PRINCIPALELE INSTRUMENTE SI PROCEDURI

Planul serviciilor colective (SSC) Elaborat ntre 1999 si 2000, n conformitate cu legea lui Voynet siaprobat de CIADT, la Limoges, pe 9 Iulie 2001, SSC stabilesteprincipalele orientari ale politicilor teritoriale ale statului pentruurmatorii 20 de ani. Exprima alegerile strategice ale statului pentru anul 2020 n 9domenii : nvatamnt superior si cercetare, cultura, infrastructura sicomunicatii, sanatate, transportul public al pasagerilor si bunurilor,serviciile colective pentru energie, sporturi, regiuni naturale si rurale.

Masurile pentru Planificarea Orasului si Tarii si dezvoltare (SRADT) Stabileste tendintele de baza ale dezvoltarii de durata a teritoriuluiregional si specifica obiectivele pentru marile echipamente,infrastructuri si servicii de interes general.

Masurile pentru dezvoltarea regiunii Uniunii Europene (SDEC) Prima sa versiune a fost prezentata n Iunie 1997 de ministriipentru Planificarea Orasului si Tarii ai Uniunii Europene. Din 1989, acestia s-au ntlnit neoficial pentru a defini directiilestrategice care ar trebui sa guverneze organizatia spatiala a celor 15tari ale Uniunii Europene. Documentul a fost adoptat n 1999, dupa o consultare larga. SDEC este un instrument menit sa directioneze si sa reglezepoliticile spatiale, pentru a sustine cresterea economica si dezvoltareapermanenta si sa creeze locuri de munca n ntrega Uniune.

Planul Contractual Stat-Regiune (CPER) Acest document, adoptat prin legea din 29 iulie 1982,recapituleaza angajamentele financiare asigurate de stat si de fiecareregiune. CPER reprezinta cadrul pentru stabilirea coerentei executarii

echipamentului prioritar definit de SSC (legea din 25 iunie 1999).


34/42

34

CPER, initial conceput ca un instrument menit sa concretizezePlanurile nationale si regionale, a supravietuit unui plan national care

nu mai este n folosinta. Ca o formula originala de planificare c oncentrata sidescentralizata, CPER este considerat a fi principalul instrumentstrategic pentru Planificarea franceza a Orasului si Tarii si areavantajul de a fi flexibil, adaptabil si diferit pentru fiecare regiune. Marcheaza substituirea planificarii legislative cu planificareacontractata.

Celelalte forme contractuale folosite: Contractele de "aglomerare" (partea teritoriala a planului

contractual pentru o zona urbana cu mai mult de 50.000 de locuitori) Contractele pentru "pays" (partea teritoriala a CPER pentru unteritoriu inter-municipal) Contractele orasenesti ("coeziunea sociala" ca parte a contractelorde "aglomerare" sau contractelor pentru "pays")

Angajamentul financiar al statului n CPER s-a diminuat proportional dincauza angajamentului n crestere a celorlalti parteneri (regiunile,"departamentele", comunele, institutiile publice locale, fondurile europene).

Statul este acum doar nca unul dintre finantatori, chiar daca detine ncaconducerea sistemului experimental (sunt trei departamente echipament,educatie nationala, agricultura care furnizeaza doua treimi din ntregulbuget).Contributia regiunilor n cadrul ntregii finantari este, n medie, de 42% (cuexceptia regiunii "Isle-de-France", unde aceasta contributie este de doua orimai mare dect a statului).

Evolutia angajamentelor Consiliilor de Stat si Regionale (n miliarde deeuro)7

Angajamente de stat Angajamente ale Consiliilor Regionale1984-1988 6,38 4,271989-1993 8,63 6,941994-1999 11,79 10,842000-2006 16,65 16,95

DIFICULTATI ALE CPER (RAPORTUL CHRQUE, 1998)

7Aceasta nu include angajamentele comunitatilor locale, ale fondurilor europene si ale altor eventuali cofinantatori.


35/42

35

Co-finantarea, principiu de baza al CPER, contravine "blocurilor

de competente" definite n 1982, care doreau o mai buna distribuire acompetentelor si a surselor de venituri pe diferitele nivele alecomunitatilorlocale. Tehnica finantarilor ncrucisate folosita de CPER poate prejudiciacalitatea competentelor si responsabilitatilor fiecarui nivel local deautoritate. Statul este criticat pentru faptul ca abordeaza negocierea CPER-ului cu finantari deja stabilite, care lasa putin spatiu de manevra n

cadrul regiunilor. Numarul proiectelor este prea semnificativ si genereaza o anumita"raspndire". Caracterul pe termen lung, interdepartamental si teritorial alproiectelor nregistrate n CPER, contravine principiului bugetar, careramne anual si sectionat.

CTEVA SOLUTII (RAPORTUL CHRQUE, 1998) Pentru reafirmarea rolului conducator al regiunii n Planificarea

Orasului si Tarii. Pentru privilegierea unei abordari "obiective bazate pe contract". Pentru instituirea unei logici a proiectului si nu a unei logicicontrare. CPER trebuie sa reprezinte declinul SSC la nivel local si peste operioada precisa. Durata CPER trebuie adusa la nivelul celei a programelorregionale europene (7 ani), cu o reexaminare dupa 3 ani si jumatate.

CPER si programele Europene trebuie sa reprezinte "instrumentul uneia si

aceleiasi strategii" (circulara Primului Ministru din 31 iulie 1998) Fondurilestructurale europene co-finanteaza anumite masuri ale CPER, n special ndomeniul transporturilor, care este prima cheltuiala n cadrul CPER. Aceastasinergie permite, mai ales n acest domeniu, luarea n considerare aorganizarii teritoriului european ca ntreg.Fondurile europene co-finantate merg pna la 10,21 bilioane de euro pentru2000-2006, pentru programele Obiective 1 si 2.

D. FONDURILE STRUCTURALE EUROPENE SI


36/42

36

IMPLEMENTAREA NATIONALA

MANAGEMENTUL OBIECTIVELOR 1 SI 2Din 1982 (decretul nr. 82-390 din 10 mai 1982), managementul crediteloreuropeneprovenite din fondurile structurale este ncredintat prefectilor regiunii.

Managementul comun al fondurilor structurale a esuat printr-o miscare nu dedescentralizare, ci de transfer. Statul aparea mai bine nzestrat, pentru caavea expertiza nationala europeana cu DATAR.

Era fundamentat pe serviciile descentralizate adunate n jurul prefectilor deregiune, care pastrau secretariatele Regionale pentru afacerile regionale(SGAR), tratnd uneori cam superficial acest parteneriat. Acest managementdoreste sa evite o prea mare "politicisation" a fondurilor si sa decida ntreregiune si departament.

Prin urmare (legile din 1992 si 1995), nivelurile regionale, dar si celedepartamentale au fost desemnate sa implementeze politicile structurale alecomunitatii.

Critica generatiei din 1994-1999 adusa Fondurilor Structurale (raportulTrousset, 1998)

Credite europene ramase nefolosite Timpul limita pentru elaborarea DOCUP este prea scurt Insuficienta implicare a functionarilor alesi si a reprezentantilormediilor economice si sociale Practici politice arbitrare Termene de plata oscilnd ntre 12 si 18 luni

n cadrul procedurii documentelor simple de programare (DOCUP),prefectul regiunii reprezinta:

Autoritate de management: inspector de proiect al dialogului, careprecede elaborarea lor, persoana responsabila cu implementareasistemului de management si cu supravegherea programelor sicontroalelor. Autoritate de plati: nainteaza cererile de plati Comisiei, platestesubventiile comunitatii beneficiarilor.


37/42

37

La nivel regional, implementarea se bazeaza pe regula parteneriatului, cuconstituirea a doua comitete: comitetul de monitorizare, comitetul de

programareal carui secretariat este ndeplinit de catre SGAR.

Comitetul de monitorizare este: Condus n paralel de catre Prefectul regiunii si Presedinteleconsiliului regional Alcatuit din membrii cu drepturi depline: prefectii departamentelor,consiliile generale si presedintii lor, reprezentantii consiliului regionaleconomic si social si Camerele Consulare, Treasurer-payer-General(TPG).

Alcatuit din membrii consultativi asociati: Comisia Europeana,DATAR, ministerele Functioneaza conform regulii consensului, numai cei doi co-presedinti au putere decizionala Implementarea evaluarii si planului de comunicare; prezinta unraport asupra progresului si a felului cum avanseaza programul; areresponsabilitatea pentru aprobarea completarii programarii. Se ntruneste, n medie, de 2 ori pe an.

Comitetul de programare : Condus n paralel de catre Prefectul regiunii si Presedinteleconsiliului regional Aduce mpreuna prefectii departamentelor, consiliile generale siprincipalii cofinantatori, TPG-ul. Selecteaza operatiunile co-finantate din fondurile structurale, deciziaformala fiind adoptata de catre prefectul regiunii, (ca autoritate demanagement). Deciziile de programare sunt adoptate de prefectul regiunii. Comitete Consultative Locale pot fi nfiintate ca sprijin pentru

comitet.

n cadrul obiectivului 2, anumite responsabilitati particulare (programare,plata) pot fi ncredintate unei organizatii intermediare, care, prin urmare,profita de pe urma unei delegari de management cu subventie totala. PrecumAgentia Nationala pentru Dezvoltarea Cercetarii (ANVAR) si agentiamediului si a controlului energiei (ADEME).


38/42

38

Figura nr. 11: Firul rosu al cererii pentru obiectivele 1 sau 2 n Franta

MANAGEMENTUL N CAZUL OBIECTIVULUI 3

O treime din creditele FSE, care co-finanteaza obiectivul 3, este administratade mai multe ministere (ministerul Fortei de Munca si Solidaritatii) si agentiispecializate (Agentia nationala a Fortei de Munca). Doua treimi sunt

SUBMISSION OFTHE APPLICATION

UNIQUE BUREAU

PROGRAMMINGCOMMITTEE

PREFECT OF THEREGION

Notification of thebeneficiary

Request for approval

RESPONSIBLE SERVICIES(DECONCENTRATED

SERVICES OF THE STATE,

THE TPGAND THE GC)

Decision

Approval

Approval


39/42

39

transferate n serviciile ministeriale ale regiunii si ale departamentului pentruadministrarea proiectelor locale.

Structuri de monitorizare: Un comitet national de monitorizare, condus de Ministrul Fortei deMunca, care daca este necesar adapteaza completarea pentruprogramare. Comitete regionale experimentale coprezidate de prefectul regiunii side presedintele consiliului regional; asociaza autoritati transferate,comunitati locale, parteneri sociali, actori economici, reprezentanti aiComisiei Europene. Comisii tehnice specializate, conduse de prefectul regiunii, careselectaza operatiile pentru partea din creditele transferate.

Romania

Descentralizarea - un nou inceput

Politicile de descentralizare si de marketizare a invatamantului

preuniversitar au cunoscut, in cultura occidentala, un nou moment deexpansiune, incepand cu deceniul opt al secolului XX, pe fondul crizei delegitimitate a statului, determinata de esecul sistemelor publice de a inlaturainegalitatile de acces si de ascensiunea teoriei alegerii publice, cu implicatiiasupra optiunii parintilor privind educatia copiilor. Atunci s-a incercataplicarea si in domeniul educatiei a autonomiei locale fie sub influentaengleza (selfgovernment), fie pe filiera germana (selbstverwaltung). Cu toatediferentele dintre spatiile etnoculturale, totusi, prezentarea diverselortendinte descentralizatoare nu poate fi tratata intr-un spatiu restrans decat inaspectele generale si secvential. De fapt, dupa 1989, dihotomia natiunepolitica-autonomie etnoculturala s-a reactivat in Europa Centrala si de Est,iar abolirea sistemului comunist centralist si integrarea europeana auresuscitat dezbaterile despre descentralizare, valorile polare ale noii perioadedevenind identitatea si schimbarea. In concluzie, perioadele cu tendinteautonomiste au alternat cu pusee nationaliste, aspect regasibil si astazi inunele masuri centraliste din Marea Britanie sau in strategiile dedescentralizare ale diriguitorilor invatamantului din Franta. Necunoastereaacestor procese genereaza la unii dintre politicienii romani ideea ca teoria si


40/42

40

practica descentralizarii sunt produse indigene si ca au aparut in ultimuldeceniu al secolului XX.

Recent, autoarea unui articol din Tribuna invatamantului(Descentralizarea, intre vis romanesc si realitate internationala) sustineaca: In ultima vreme, auzim tot mai mult vorbindu-se despre descentralizare. Conceptul, aproape necunoscut pana la revolutie, a inceputincet, incet sa castige teren.

Pentru a inlatura confuziile care persista inca in privinta evolutieidescentralizarii in Romania, vom prezenta, in continuare, cateva dintrepreocuparile care au precedat momentul actual in administratia publica si ininvatamant. Evocarea unor experiente autohtone nu vadeste porniri paseistesi nici nu poate fi interpretata ca o tentativa de minimalizare a preocupariloractuale de administrare si gestiune a scolii intr-un mediu descentralizat.Dimpotriva, studierea experientei romanesti in domeniu evidentiazaexistenta indelungata si acceptiile diferite, in functie de conotatiilegeopolitice si arealul cultural, respectiv, de mentalitatile si habitudinile unorcomunitati lingvistice, etnice, religioase etc.

La noi, la romani, exista dovezi indubitabile ale intentiilor dedescentralizare inca de la 1848, in contextul reformei administrative. InMoldova, Mihail Kogalniceanu si unele memorii muntene pledeaza pentruacordarea de drepturi mai largi provinciei, pentru a degreva centrul de

sarcini nesemnificative. Atitudini ostile fata de centralizarea excesivamanifesta si Alexandru Odobescu (1851), N. Sutu (1855), C. Eraclide (1856)si, indeosebi, V. Boerescu (1856), care aprecia ca, in Principate, centralismula fost impus de Rusia, prin Regulamentele Organice.

Unul dintre cei mai inversunati oponenti ai centralizarii a fost IonHeliade Radulescu, care, in lucrarile Unirea si unitatea (1864) si Nicicentrarea, nici descentrarea. Concentrarea (1866), dezvolta o intreaga teoriea concentralizarii, opusa atat centralismului, care este, dupa opinia sa,anticamera tiraniei, dar si descentralizarii, care ar fi sursa pentru anarhie.Concentralizarea, in schimb, ar conserva si ar impinge inainte traditia,interesul national si de obste, pe care centralizarea le anuleaza, iardescentralizarea le dizolva.

In Transilvania, ideea descentralizarii, integrata miscarii nationale siautonomiei, este regasibila in lucrarile mai multor ganditori, dintre care seremarca Al. Mocioni.

Constitutia de la 1866 a inclus, in articolele 106 si 107,descentralizarea administratiunii mai completa si independenta comunala,fapt ce echivaleaza cu consacrarea principiului autonomiei locale. Din acest


41/42

41

moment, legitimitatea descentralizarii este recunoscuta si incepe epopeeapunerii sale in practica.

In perioada interbelica, D.M. Cadere, in articolul DescentralizareaMinisterului Scoalelor, publicat in nr. 1, din ianuarie 1920, al revisteiConvorbiri literare, afirma urmatoarele: Cat priveste directiile siserviciile din Minister, acestea nu au putut da pana acum ce se astepta de ladansele, datorita centralizarii peste masura, care absorbia, aproape tottimpul, in lucrari absolut mecanice. In adevar, 5% din ocupatiunile birourilorministerului sunt direct sau indirect legate de mandatarea salariilor si acheltuielilor diferite; o alta buna parte este reclamata de corespondenta sirezolviri de cestiuni marunte si numai o mica parte se refera la lucrariprivitoare la bunul mers al invatamantului.

In Romania intregita, descentralizarea a fost sustinuta de personalitatimarcante ale justitiei si culturii precum: Paul Negulescu, Anibal Teodorescu,M. Djuvara, Istrate Micescu, D. Gusti, Dr. C. Angelescu, MirceaVulcanescu, I.V. Gruia, Jean Al. Vermeulen etc. Promovarea principiului s-aconcretizat in domeniul educatiei in veritabile doctrine si teorii:regionalismul educativ (I.C. Petrescu), localismul creator (Al. Dima, StanciuStoian), regionalismul cultural (I. Clopotel) etc.

O serie de ganditori (Z. Boila, C. Argetoianu, Ion V. Gruia) s-audedicat fundamentarii regionalismului si dezvoltarii regionale, iar constitutia

din 1938 a introdus ca unitate administrativa tinutul (similar cu actualeleregiuni de dezvoltare).Cu toate acestea, nu s-a renuntat la statul-natiune, de altfel activ peste

tot in Europa, totusi, ortodoxismul si trairismul (Nichifor Crainic, NaeIonescu, Petre Marcu-Bals, O. Goga) au promovat statul etnocratic, ca unraspuns la presiunile geopoliticii, dar si ca o anchilozare in traditie.

Randurile anterioare nu sunt rodul unor pusee protocroniste si nici nusunt generate de orgolii nationaliste, ci incearca sa rememoreze meandreledescentralizarii din Romania, evolutie care a fost intrerupta de centralismulcomunist.

In Europa postcomunista, desi puseele centralisteinterguvernamentalismul, confederalismul, consociationalismul) sunt incadestul de puternice, iar supranationalul (federalismul, functionalismul,neofunctionalismul, tranzactionalismul) starneste mari aprehensiuni, o nouaformula, aceea a regionalismului (R.D. Putman, Charles Ricq, Jean Labasse,Maria Vineze,

Date post:	01-Mar-2018
Category:	Documents
Upload:	remus-calina
View:	217 times
Download:	0 times

Descentralizare-ModelulFrancez

Documents