Descătuşări – Fărâme de azimă - versuri vechi şi noi -€¦ · · 2011-12-06Consilier...

Georgeta Minodora Resteman Descătuşări – Fărâme de azimă

- versuri vechi şi noi -

Consilier editorial: prof. dr. Monica Grosu

Lector de carte: prof. drd. Adina Voica Sorohan

Corectură: prof. Andreea Dănilă

Coperta: Voicu Todoran

Editor: Gheorghe A. Stroia

Datele de contact ale autoarei :

Georgeta Resteman

Cluj-Napoca, tel: 0733-208.008

e-mail: [email protected]

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:

RESTEMAN, GEORGETA MINODORA Descătuşări - Fărâme de azimă (versuri vechi şi noi) / Georgeta

Minodora Resteman ; - Adjud : Editura Armonii Culturale, 2011

Index

ISBN 978-606-8388-01-4

821.135.1-1

Copyright © 2011. Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autoarei

Editura ARMONII CULTURALE

Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea

Tel.: 0741-078.627, 0733-636.116, 0768-510.578

e-mail: [email protected]

Tel: 0756/504.229

0769/616.564

E-mail: [email protected]

mailto:[email protected]



Georgeta Minodora Resteman Descătuşări – Fărîme de azimă

- versuri vechi şi noi -

Cu nemărginită dragoste, fetiţei mele Mădălina Andreea, bucuria sufletului meu, şi măicuţei

care m-a dăruit cu viaţă şi simţire…

Armonii Culturale

Adjud - 2011

5

O preoteasă a cuvântului şi odiseea ei sufletească

Georgeta Resteman, „Descătuşări - Fărâme de azimă”,

versuri vechi şi noi

Nu e puţin lucru să străbaţi odiseea sufletească a

unui poet, cu atât mai puţin a unei poete, fiindcă acolo s-a

strâns noian de simţăminte şi trăiri înveşmântate în haină

metaforică, trecute prin turnesolul iubirii care desparte

albastrul de roşu, stările meditative de cele nevoit cotidiene

în care se află natura umană pe parcursul existenţei sale. Nu

întâmplător, cei care au iscusinţa de a şti să plămădească

aluatul cuvintelor în chip fericit, sunt binecuvântaţi, poate

mai mult decât ceilalţi trăitori tereştri, cu viziuni lirice

menite să-i înscrie în marele catalog al creatorilor de opere

nemuritoare.

Păstrând proporţiile, Georgeta Resteman – cu o

cuminţenie brâncuşiană, îşi decantează prin propriul filtru

fărâmele cunoaşterii universale, într-o albie prin care curg

aluviuni, când limpezi, când învolburate, dar toate având

acelaşi sens, spre marea revărsare cosmică.

Poemele din volumul de faţă, adunate cu migală pe

parcursul a doi ani şi mai bine (primul ei poem datând din 13

martie 2009), sunt firişoarele de aur din muşuroaiele de nisip

pe care mâna şi ochiul culegătorului, cu răbdare şi iscusinţă

le-a descoperit şi depozitat în tezaurul de suflet iar acum

doreşte să ni le împărtăşească. Pentru că nu se cuvine, dacă

posezi o comoară, s-o îngropi adânc în pământ, să n-o afle

nimeni, ci dimpotrivă, s-o înmulţeşti şi să dărui din

monadele ei tuturor celor care vor să primească.

Descătuşări – Fărâme de azimă

6

Vom descoperi, noi înşine, în acest tezaur: dorinţe,

îmbrăţişări, cuvinte-mpreună, „picuri scurşi dintr-o lumină”

care au darul să ne servească drept candele, flori de suflet, un

„izvor imens de apă vie”, flăcări roditoare, „scântei de floare

dalbe”, „muguri de magnolii” care se desfac în „floarea

sufletului viu”, dar şi suficiente motive de răvăşire

sufletească, născătoare de vers menit să dăinuie. Peste toate

acestea, “tandru, versul” – prelins din călimară, picurând în

“calde, mirifice unde” (Renaştere). El are darul de a o face

pe autoare să plutească “înspre nouri şi-n eternitate /

Cuprind infinitul şi-n taină-mi ţin dorul...” (Renaştere).

Răvăşirea e ascunsă în tăceri ancestrale, după mărturisirea

poetei, căutându-şi sfios, “drum de Lumină-n destin”

(Răvăşire). Sentimentul cosmic este omniprezent în lirica acestei

autoare, împletit armonios cu cel terestru: “Universul mi-e

leagăn de dor şi visare”, dar, fără să uite de acesta, ea se

întoarce cu picioarele pe pământ: “Răvăşită mă-ntorc dintr-a

astrelor lume, / Pământul îl simt sub picioare şi sper / Să

birui furtuni iar tristeţea din mine / S-o mistui în flăcări de

suflet ...mister” (Răvăşire).

Ea şi-a ales drept crez sacru Iubirea, dorind să-i fie

un festin continuu: “iubirea / Să-mi fie de-a pururi al vieţii

festin”(Răvăşire). În aşteptarea ei, sufletul se înfioară de un

dor fără saţiu şi sub pleoape se nasc bobiţe de cristal.

Radiografia sufletească pe care o operează Georgeta

Resteman asupra ei însăşi e un motiv şi un prilej bun de a ne-

o aduce aproape, şi de cunoaştere profundă, aşa cum numai

visul şi marile prietenii apropie şi fac să empatizeze. Ea ne

permite să-i privim direct în “cavitatea umorală a sufletului”

ca în fântâna din ogradă şi să luăm aminte că ne-a considerat

demni de această cinste, de a-i descifra fiecare freamăt şi

fiecare geamăt al acelei plămade de inefabil care nu poate fi

atinsă decât cu razele altei inimi aidoma.

Georgeta Minodora Resteman

7

Poeta îşi socoteşte destinul înscris “într-un templu

sacru / Al viselor şi-n al speranţelor altar” (Trifoi cu patru

foi), iar reprezentarea exterioară poate lua forma unei flori

norocoase, aşa cum e trifoiul cu patru foi aducător de noroc

şi fericire – reflex al ritualurilor magice şi datinilor păstrate

din străbuni. Credinţă şi mit, tradiţie şi dogmă religioasă,

educaţie morală, păstrate cu aceeaşi sfinţenie, scot la iveală

un suflet sensibil, generos, doritor de bine, edificat pe

virtuţile teologale şi cardinale existente şi preluate din

părinţi.

Respectul şi iubirea vecină cu adoraţia, faţă de icoana

părinţilor constituie semnul distinctiv al unui caracter demn

şi luminos care împrăştie în jur bunătate şi pace. O anume

tristeţe şi nostalgie se degajă din unele versuri, reflex al

amintirilor care nu-i dau pace: Gândul meu dus spre nicăieri

/ mi-apasă greu tâmplele ude / iar boabele ochilor umbriţi /

îşi caută-n freamătul timpului, / amintirile / (...) // Tremurul

de ieri, / rămas aninat de-un colţişor / al sufletului trist, /

unde mugurii abia plesniţi / acoperă goliciunea / tristei

primăveri / desenate-n contur de şotron / dă acum

anotimpului / nesfârşitul ecou / al eternităţii scufundate / în

teluricul „iubesc” (Un gând spre nicăieri).

De la epitetizările de început, cu iz de pastel şi elegie,

nu rareori impregnate de locuri comune de genul: freamătul

frunzelor, verdele codrului, tristeţea norilor, fereastra

sufletului meu, freamătul codrului, strunele dorului, pe-a

timpului aripă, mirajul fericirii, tandre şoapte, balsam pe

răni, castel de vise, cântec lin pe strune de vioară, miresmele

florilor, linişte vrăjită, lacrimi – bobi de rouă de pe flori,

muguri de lumină, mirific decor, minunat dor, dimineţi

senine, soarele iubirii, floarea tainică-a iubirii, glasul tăcerii,

mantii de culori, roua dimineţii, mirajul fericirii, cristalul

râurilor, raze de lună, punţi de suflet, geana zorilor, a stelelor

cunună, mirific cântec etc., poeta face un salt către


8

esenţializarea trăirilor, către adâncirea în propria cunoaştere

şi explorarea tainiţelor necunoscute ale sufletului smerit în

adorarea Supremului Cântec al Luminii Necreate. Astfel

lirica sa devine: “Un câmp de flori de suflet nesfârşit”(Aş

vrea…) Acest demers liric grăbeşte cristalizarea Crezului

poezic, care este subsumat în versurile următoare: Sunt

umbră şi suflet născut din esenţa / Cuvântului lin ce se

scurge din suflet... (Sunt)

Poeta nu se sfieşte, cu acest prilej să-şi manifeste

dragostea de meleag, fără a fi suspectată de patriotism vetust,

retrograd, fără acoperire. Ba, s-ar putea afirma că aceste

valori perene ale sufletului românesc, cum sunt: dragostea de

neam, de meleag, limba, religia, cultura, datinile, sunt

reînviate, aşezate într-o lumină favorabilă, împrospătate. De

pretutindeni răzbate o dorinţă vie de bine, de frumos şi de

pace, categorii pentru care omul trebuie să lupte fiecare întru

fericirea comună.

Până şi natura îndeamnă omul la bine şi la respect

faţă de creaţie, în poeme care par rugăciuni-psalmi,

îndeosebi cele care au ca motiv central casa părintească,

Ardealul iubit. E aici un soi de mândrie ardelenească pentru

faptul că autoarea a trăit pe acest sfânt meleag, atât de

încercat în istorie, dar cumplit de frumos, mai ales în

amintirile celor plecaţi. În Ardeal dorul e mai intens, iubirea

e mai aprigă, toate lucrurile sunt aşezate parcă altfel, cu alte

rânduieli şi pe alte temeiuri: Sub streaşina casei ce straniu

rosteşte tăceri / Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi

furtuni /

Zăresc lâng-o frunză uscată, ca-n dulci primăveri, / Pe-un

petec de verde, păpădia şoptind: "să fim buni". // E-o linişte

care-aduce frumosul în suflet, dorinţa-n priviri, / Doar un

dangăt de clopot se-aude departe pe deal, / Din coşuri ies

pale de fum, la geamuri răsar amintiri / Aşa e toamna târzie

acolo, acasă la mine-n Ardeal. (Acasă)


9

Poezia de simţire religioasă este poate, cea mai

reuşită din creaţia acestei poete. Ea picură fiori mistici în

suflet şi trezeşte sufletele la smerenie şi pietate. Ea e legată,

de asemenea, de ţinutul Ardelenesc, de credinţa străbună, de

casă şi de tradiţie: Îmi ninge în plete cu lacrimi de Cer / În

suflet credinţa şi dragostea-nvinge / Prin rugăciune chiar şi

ura se stinge // Vă colind cu Iubire linu-i lin, leru-i ler...(Îmi

ninge) Arderea lăuntrică pe rugul iubirii este atât de intensă

încât cu ea se pot aprinde munţii: “În clipele sublime am ars

în vâlvătaie / Mărgăritare-n tihnă cules-am de sub gene / Am

stins cu ele focul, a inimii văpaie / Şi-am exilat trăirea într-

un ocean de stele. // Din zborul de albine şi-a dorului

credinţă / Am împletit speranţe, descătuşări de vise, /

Cortine ridicat-am purtând cu stăruinţă / Cununi de

gânduri pure spre verile promise” (Nostalgie).

De notat faptul că prozodia este perfectă, simţul

ritmului şi al măsurii fiind înscris în firea poetei, nu există

asonanţe, versurile curg liber precum un şuvoi limpede de

munte, în şopote şi eufonii fără cusur.

Există bogăţii neasemuite în sipetul sufletesc şi poeta

e gata să le dezvăluie, să le împartă, fără teama că va fi

dezamăgită şi înşelată pentru că aceasta este menirea ei pe

lume: să împartă daruri.

Surprinzător de matură, această lirică, eminamente

pozitivă, stenică şi binecuvântată de har, este oglinda unei

femei împlinite care a iubit, iubeşte şi până la sfârşit, va iubi

oamenii, viaţa, natura, lucrurile din jur. Nimic nu pare să

împieteze peisajul natural şi livresc al poemelor din care

parcă izvorăsc lumini solare şi stelare ce se revarsă din

belşug asupra semenilor.

Începând cu a doua secvenţă lirică, cerul poetic se

deschide într-o revărsare de picuri de mir, lacrimi de cer,

binecuvântări de la Dumnezeu îmbrăţişări de copil,


10

mângâieri de mamă, toate dorurile strânse în cununi de

mărgăritare, amintiri dragi rămase intacte pe retină, care

ţâşnesc în cascade şi răcoresc pământul sufletesc al

cititorului. Pentru că nu se poate să nu faci conexiuni

spirituale între versurile Georgetei Resteman şi propriile tale

amintiri. Şi într-aceasta constă adevărata valoare a liricii

sale, pentru că este universal valabilă şi-n ea se regăseşte

oricine. Cuvântul de ordine este: încântare faţă de tot ce

înseamnă creaţie divină şi umană la care şi noi suntem

părtaşi direcţi. Şi în acest peisaj paradisiac apare

beneficiarul iubirii: “tu, ţesător de vise / cântând la harpă

imnuri divine / îţi limpezeşti / privirile-n boabe de rouă /

intonând imnuri de slavă / şi dăruind pace.../ ce minunaţi

sunt îngerii!” (Iubire). Toate acestea, bineînţeles, poartă un

singur nume: Iubire!

Revelaţii, încântare, amintiri, visări, aşteptare… un

buchet de simţăminte devenite poeme. Se spune că poezia se

naşte din rană. Ba mai mult, Jose Marti spusese odinioară că:

“Dintr-o rană mai cumplită / iese versul mai frumos”.

La Georgeta Resteman – poezia se naşte din iubire,

din împlinire, din senin, dor care compun împreună cântecul

inimii. Astrul tutelar – soarele iubirii îi protejează pe cei

care-şi dăruiesc inima unul celuilalt. Ca într-un fel de magie.

Iubirea este pentru poetă – talismanul pur pe care şi-l atârnă

la gât şi care o protejează de tot răul.

Crâmpeie de linişte, seninătate şi bucurie, iubire lină – apă

vie a sufletului, degajă aproape toate poemele Georgetei

Resteman, aşa cum am spus, fiind o poezie stenică,

luminoasă, solară, benefică spiritului. În retortele sufleteşti

poeta păstrează şi prepară elixiruri, precum marii alchimişti,

din: visări, mângâieri, doruri ascunse, lacrimi calde, speranţe

de bine, împletite-n tăceri, toate frământate cu lumină

blândă. Ceea ce rezultă e un balsam de cuvinte bun de


11

tămăduit răni vechi şi noi, de trezit la viaţă şi la creaţie de

orice fel.

Un oarecare fior de revoltă socială răzbate din

poemul „Sufletul nostru nu-i de răstignit” dar totul e de un

bun simţ proverbial, chiar atunci când mustră, poeta o face

cu glas rugător şi ponderat, cu delicateţea ce o

caracterizează. Chiar şi în vremuri aprige, sufletul găseşte

puterea de a se redresa, prin rugăciune, de a-şi regăsi pacea şi

speranţa, iar un firicel de iarbă îi poate din nou aduce surâsul

pe buze: Printre noian de gânduri ce m-apasă / Caut în

mine liniştea râvnită / Şi-n moliciunea ierbii de mătasă / Mi-

afund truditul gând, sunt ostenită... (Caut în mine liniştea

râvnită) Lirica Georgetei Resteman respiră iubire prin toţi

porii. Şi chiar dacă, după spusa poetei, „se-nghesuie în juru-

mi atâtea discrepanţe” – ea biruieşte pentru că: “sufletul mi-

e floare, plin de-al iubirii har// Şi-i harăzit să dărui iubire

tot mereu / Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc / Tu

supărare pleacă şi de-o vrea Dumnezeu / În linişte şi pace

de-acum o să trăiesc. Săcuieu, 22 august 2010” (Azi nu mai

vreau să ştiu de supărare!) S-ar zice că autoarea, prin

plinătatea iubirii răscumpără răul lumii. Ea nu cunoaşte

înfrângere, dezastru, tristeţe, nelinişte, îndoială, gelozie,

disperare, singurătate, teamă, minciună, întreaga gamă de

sentimente amestecate cu stropul de fericire. Este una din

acele preafericite persoane care-şi fac din dragoste crez şi au

şansa de a primi după cum dăruie. Şi dăruieşte din plin. Dar

câte persoane nu dăruiesc totul şi primesc în schimb, reversul

darului?

Epopeea iubirii sau odiseea iubirii s-ar putea intitula

întreaga lirică a autoarei.

O trăsătură remarcabilă a acestei lirici este lipsa

totală de vulgaritate şi de frivol, autoarea alegând din paleta

cuvintelor erosului, doar pe acelea care inspiră candoare,


12

gingăşie, puritate, frumuseţe interioară şi exterioară, reflexe

ale unui suflet primenit în apă lustrală, înălţat şi edificat,

ajuns la un catharsis desăvârşit. Şi e de mirare cum dragostea

a rămas la fel de proaspătă şi intensă în pofida anilor care au

trecut peste ea.

Georgeta Resteman şi-a ales o deviză pe care o

urmează şi-i îndeamnă şi pe alţii s-o facă: “Visează, trăieşte,

iubeşte!” – nu neapărat în această ordine, dar sunt trei

coordonate fundamentale ale drumului omului în viaţă.

Faptul că ea aşează visul pe primul loc se datorează firii sale

visătoare, romantice, nostalgice, înclinate spre mister şi

taină, dar calată pe prezentul acerb, plin de surprize

neaşteptate. Ea mărturiseşte că ridică altar iubirii din lacrimi

curgânde din cer. Şi mai deţine o reţetă a fericirii:

“Speranţa-mpletind cu iubire / Culeg praf de stele şi şoapte /

Din doruri îmi ţes fericire” (Visează, trăieşte, iubeşte!) Şi

cu asemenea ingrediente, cum să nu rezulte o poţiune magică

în stare să vrăjească orice fiinţă?

Există o aşteptare permanentă, omniprezentă, un dor

nesfârşit, o neîmplinire în toi de-mplinire, un jind fără saţiu,

aproape de obsesie, o dorinţă de dăruire şi de iubire care

acoperă lucrurile şi persoanele în jur. În virtutea acestei

aşteptări a împlinirii dorului, versurile strigă, cheamă,

ademenesc, atrag cu putere magnetică. Poeta a scris şi un

“Imn al iubirii” în care orice cuvânt e împletit cu fir de

lumină.

Cu un mănunchi de “vise-atârnate în colţuri de

stea”, Georgeta Resteman şi-a propus să vină în

întâmpinarea noastră şi să ne ofere din preaplinul iubirii sale,

cu o sinceritate dezarmantă. Este de fapt, radiografia

sufletului său, pe parcursul multor ani, în care trăirile se

amestecă aproape de neseparat, cu amintirile, în care

imaginarul se suprapune realului şi planurile se

întrepătrrund. Un experiment care merita aşternut pe hârtie


13

pentru ca dragostea să capete şi mai mare constitenţă, pentru

a nu se uita nimic din această feerie trăită frumos şi demn,

dar mai ales, creştineşte.

Două trăsături esenţiale îi animă autoarei toate

manifestările: floarea din suflet şi albul din gând. Câţi

oameni se pot învrednici de asemenea daruri? Dar şi pentru

acestea, a fost necesară o luptă continuă pentru a putea

beneficia de ele în plenitudine. Vrând să le înmulţească,

poeta le dăruieşte, după principiul steinhardt-ian şi după

regula de aur a creştinismului.

Aspiraţia către sublim, năzuinţa de alb,de armonie, de

curat, de frumos, de adevăr, de bine – coordonate sufleteşti şi

totodată virtuţi care se oglindesc în lirica Georgetei

Resteman. „Setos de alb, avid de curăţime / Flămândul

suflet pacea îşi primeşte / Din al ninsorii dans, din Înălţime /

Îşi soarbe fericirea şi trăieşte. (Flămând de alb)

Cam acestea ar fi şi coordonatele Poeziei şi rolul ei

de a aduce bucurie, pace, senin, armonie şi dragoste între

oameni şi nu să-i incite la rău. Pentru că răul doare şi răneşte

mai mult decât orice având un rol esenţial în pierderea

sufletului. În acest sens, Georgeta Resteman poate fi

asemuită cu o Preoteasă a Cuvântului bun şi ziditor.

“Departe de mine disperarea” – spune poeta. De remarcat

sentimentul profund religios ce se degajă din versuri şi

modul de adresabilitate direct lui Dumnezeu. Tablouri

feerice hibernale de sărbătorile Naşterii Domnului, îi aduc

chipul sfânt al Pruncuşorului, alături de Măicuţa Domnului şi

de toţi ai casei, ascultând colinde. Totul e învăluit în aer de

poveste în corul de îngeri care cântă la ieslea sfântă. Tabloul

este completat cu imaginea perfectă a unei familii creştine

care sărbătoreşte în jurul bradului Naşterea Domnului. În

asemenea momente festive, “Şi dorul de viaţă renaşte, /

bucuria învinge în sufletul bun / cu pace şi dragoste, linişti


14

sub brad / şi nădejde deplină-n Ajun de Crăciun” (Doruri

sub zăpadă).

Ultimele poeme sunt scrise în ţară străină, din

Limassol - Cipru, cu pana înmuiată în dor de meleag şi de

casă.

Faptul că poeta ne face părtaşi la odiseea ei

sufletească reflectată în adieri de flăcări poematice, că ne

dezvăluie poezia Ardealului cuibărită în sine, constituie

pentru noi, cititorii, o sărbătoare aleasă şi un bun prilej de a o

cunoaşte, îndrăgi şi preţui în aceeaşi măsură.

CEZARINA ADAMESCU

Redactor “Agero” Stuttgart

Membră a Uniunii Scriitorilor din România


15


16


17

Debut

Tu ştii s-aduni cuvintele-mpreună

Şi să le dăruieşti cu suflet ştii

Le împleteşti apoi ca pe-o cunună

Şi le descînţi frumos, ca pe copii.

Eu sunt doar o novice călătoare

Prin lanul poeziei înverzit,

De dragoste de semeni născătoare

Prin nefirescul lumii - infinit.

Şi m-am trezit vibrând de armonia

Din suflet izvorâtă şi senină

Îmbrăţişând cu doruri poezia

Scăldată prin scoruşii de lumină.

Lumina ce prea mult a stat timidă

Şi-a dogorât lăuntric, sacadat

S-a revărsat apoi într-o grădină

Şi flori de suflet multe-a adunat.

Am fost prin rouă poleită--n taină

De un izvor imens de apă vie,

Crescută-n munţi şi îmbrăcată-n haină

De fericiri ... ascunse-n poezie.

Oradea, 13 martie 2009


18

Dorinţa

Când unduirea lină a nopţilor ne-atinge

Şi blândul ochi al Lunii Pământul luminează,

O dulce adiere spre lume se prelinge

Rodesc din mine flăcări iar sufletu-mi vibrează

Purtat pe valuri calde, de bunătate pline

Primeşte şi-apoi toarce fuiorul de Lumină,

Trimite spre cei care îşi au speranţa-n sine

Scântei de floare, dalbe, crescute-ntr-o grădină

În care nasc speranţe spre-aceia care sufăr‟

Şi tainele durerii le ţin timid, sub cheie,

Cu sufletele pure ca florile de nufăr

Trăind cu demnitate a vieţii odisee.

Le mângâi tandru, tâmpla, de dragoste flămândă,

Dorinţa de-a învinge mă strădui să le-o dărui

Şi ţes din fire pânza speranţei de izbândă

Rămân cu ei alături, ca tot ce-i rău să birui.

Ce minunat e, Doamne, când vezi un bob de rouă

Sorbit din cupe albe, sculptate într-o floare

Şi poţi să dai din tine crâmpei de viaţă nouă

În care-i doar Lumină, iar sufletul, nu doare…



19

Îmbrăţişări

Din gardul viu de suflete stropite

Cu verde de smarald în ceas de noapte,

Un mic vlăstar cu vise neîmplinite

Şi-a plăsmuit un univers aparte.

Şi-n inima-i ce nu mai vrea durerea

Şi-a aşezat o floare din grădină

Învăluindu-şi dulce, mângâierea,

Cu dragoste-mbrăcată în Lumină.

Iar paradisul strâns în cercul roşu

Al sufletelor ce sfios vibrează,

Necunoscut rămâne-n jurul nostru

Şi în tăcere îşi îmbrăţişează

Trăiri, ce-i stăpânesc pe toţi aceia

Care îşi văd în flori eliberarea

Şi îşi adună-n suflet odiseea

Dintre ruine izgonind uitarea.

Sărutul dat văzduhului trudeşte

S-alunge cu blândeţe un pustiu

Care-a domnit în sufletul ce creşte

Verde smarald născut din gardul viu...



20

Muguri de magnolii

Muguri de magnolii se deschid uşor

Lasă-n urmă-arome de suflet pustiu,

Sângerii ei fost-au, dar arzând de dor

Se prefac în floarea sufletului viu.

Sute de miresme adunate-n mine

Risipesc tristeţea şi-o transformă-n fum

Renăscând dorinţa, clocotind de bine,

Bucuria dulce-a timpului de-acum!

Luminată-i floarea ce din mugur naşte

Timpul rătăcirii fost-a spulberat

Lăsând loc Iubirii şi-n suspin de Paşte

Va aprinde-n suflet dor înaripat.

Şi purtat cu-ardoare către feeria

Nopţilor cu Lună, strălucind pe Cer,

Dorul ce topeşte creşte-n temelia

Lacrimilor scurse pe obraz, stingher.

Muguri de magnolii ce-au plesnit în noapte,

Tandru-mbrăţişarea o strecoară-n vis

Dăruind frumosul tăinuit de şoapte

Şi zidesc în suflet colţ de paradis.



21

Renaştere

Sublime miresme înoată-n albastru,

Cireşi înfloriţi, sălcii verzi, alb de nufăr

Privesc cu sfială spre-al zilelor astru,

Încet mă strecor înspre vis … nu mai sufăr.

Văd firul de iarbă cum creşte-n tăcere

Şi muguru-i gata plesnit - ce splendoare!

Narcisa-mi zâmbeşte vibrînd de plăcere

Cernând bucuria-n petale de floare.

Un zumzet sălbatic e tot-universul

Cu zgomot de-aripă, uşor, mă pătrunde...

Deschid călimara surată cu, versul

Să picure-n calde, mirifice unde.

Apoi, las deoparte tristeţi adunate

Mă umplu fiori de o dulce dorinţă

Şi toate acele ce-n viaţă mi-s date

Cu linişti îmi scaldă întreaga fiinţă.

Renasc idealuri, adun bunătate

Cu flori presărate pe file-mi iau zborul

Plutesc înspre nouri şi-n eternitate

Cuprind infinitul şi-mare mi-i…dorul.

Oradea, 5 aprilie 2009


22

Răvăşire

Rătăcită în noapte mă plimb printre stele

Mă-mbrac în mantia ce-mi este-acum scut

Cu-o palmă-ating Cerul, iar buzele mele

Rostesc nemurirea-ntr-un tainic sărut.

Împart cu sfială picături de iubire

Adunată de vremuri, păstrată-n cămări…

În marea de astre presar fericire

Născută din doruri pierdute în zări.

Tăceri ancestrale mi-ascund răvăşirea

Şi sfios caut drum de Lumină-n destin

Preamăresc legământul făcut, ca iubirea

Să-mi fie de-a pururi al vieţii festin.

Universul mi-e leagăn de dor şi visare,

Licăriri de speranţe apar printre nori,

Dansul lor îl privesc, respirând alinare

Şi crâmpeie de viaţă-n miraj de culori.

Zbuciumări adunate-n unghere de suflet

Clocotesc iar dorinţa-mi se naşte-n priviri

Mă-nfior şi-mi ascult al trăirilor plânset

În lacrimi ce curg şi trezesc amintiri…

Şi iarăşi mă-ntorc dintr-a astrelor lume,

Pământul îl simt sub picioare şi sper

Să birui vântoase şi marea în spume

S-o mistui în flăcări de suflet - mister.



23

De ce?

De ce gându-mi zboară şi nu-l stăpânesc

Şi-mi tremură tâmpla sub triste rafale?

Se poate să fie eternul "iubesc"

Şi nu ştiu să-i drămui nectaru-n pocale?

Privesc tristă-n juru-mi şi plâng în tăcere

Ascult cu mirare un cântec ce vine

De-acolo de unde, mereu, cu durere

Am strâns doar iubire, speranţa de bine.

Rămân cu a florii de crin mângâiere

Şi-i sorb cu nesaţ gingăşia - iar dorul

De-a fi răsfăţata grădinii îmi cere

Să ţin cu putere în mine izvorul.

Îmi cerne dorinţa în suflet tăcere

Şi boabe de rouă ascund des sub pleoape

De ce mă frământă atâta durere

Ducându-mi iubirea departe...de-aproape?

Săcuieu, 11 iunie 2009


24

Trifoi cu patru foi

Sub picuri calzi, timizi, de rouă

Caut ades să-mi spăl privirea

Cu un trifoi cu patru foi

Şi-n suflet plouă...

În flori de dor aştept iubirea

S-alunge depărtarea dintre noi.

Nu cer nimic, dar sper în taină

Purtând pe frunte triste gânduri

Ca în destinul meu să scrie

Măcar câteva rânduri

Şi-apoi să port o nouă haină

Când totu-n jur la dragoste îmbie…

Număr încet firave frunzuliţe

Şi-ajung timid la trei, căci patru

Nu mi se-arată decât rar

Iar cinci, ale trifoiului mlădiţe

Sunt într-un templu sacru

Al viselor… şi-n al speranţelor altar.

Îmi scaldă lacrima obrazul supt

De aşteptare-mbătrânit, de dor

În liniştea râvnită de-amândoi

Simt cum ceva în suflet mi s-a rupt

Din mine, trist răzbate un fior:

E tainicul trifoi cu patru foi...



25

Tatălui meu

E ziua Sfântului tău nume

Şi-n zori ţi-am sărutat icoana, TATĂ!

Mă simt stingheră-acum în astă lume

Când nu-ţi mai simt privirea-ngândurată.

Pe creştet, tu ades mă mângâiai

Şi ochii-ţi plini de lacrimi de iubire

Mă-mbărbătau în serile de mai

Când număram trifoii...ce dulce amăgire.

Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale

Cu drag, în poarta casei de sub munţi

Mă aşteptai c-un zâmbet şi-mi aşterneai în cale

Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.

Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori

Veghezi spre noi şoptind cu glasu-ţi drag

Aceleaşi vorbe calde, iar eu te văd în zori,

Ca-n dimineţi de basm - trecând al casei prag...



26

Un gând spre nicăieri

Gândul meu dus spre nicăieri

mi-apasă greu tâmplele ude

iar boabele ochilor umbriţi

caută-n freamătul timpului,

amintirile...

Tremurul de ieri,

rămas aninat de-un colţişor

al sufletului trist,

unde mugurii abia plesniţi

acoperă goliciunea

tristei primăveri

desenate-n contur de şotron

dă acum anotimpului

nesfârşitul ecou

al eternităţii scufundate

în teluricul iubesc.

Oradea, 30 iunie 2009


27

Povaţă

Trup plămădit din aluat de vise,

Din firave mlădiţe de speranţe

Nu te-ntrista când uşile închise

Zornăitor, emană discrepanţe.

Iar sufletul ce-l porţi nu-i de vânzare

Pe-un sac de vorbe dulci, e-nşelător

Cel ce mimeaz-a vieţii disperare,

Prin lan de amăgiri e călător…

Nu-ţi împleti în păr cununi de stele

Lasă-ţi durerea-n taină să clădească

Credinţa că-n acele clipe grele

Destinul ţi-a jucat, abil, o farsă.

Tu dăruieşte dragostea-ţi mereu

Aşterne pe cărări de vis iubirea

Stăpânul tău e numai Dumnezeu

Şi-ţi vei găsi în tine fericirea....

Oradea, 5 iulie 2009


28

Mereu şi niciodată

Am învăţat să te iubesc

Mereu… şi niciodată.

Din fir de dor, mereu eu ţes

Cu lacrimi picurată

O pânză ce-o aşez ades

În suflet, nepătată.

Şi mâine te-oi iubi, mereu,

Voi birui durerea

Fii tu şi nu uita, că eu

Găsi-voi mângâierea

În totul sufletului meu

Odată cu tăcerea.

Şi niciodată-n al tău vis

Nu alunga fiorul

Cuvântului ce ţi-am promis,

Aşează-mi tandru, dorul

Într-un frumos sipet deschis

Şi nu-i trage zăvorul...

Săcuieu, 10 iulie 2009


29

În linişte

Mi-am cules sufletul

Risipit în freamătul frunzelor

L-am scăldat în verdele codrului

Am alungat tristeţea norilor

Şi-ascultându-i cântecul,

Pe strunele dorului

L-am dăruit privighetorilor.

Miresmele florilor

Le-am adunat în palma-mi udă

Ştergându-mi fruntea obosită…

Mi-am scăldat inima

În balsamul dulce-al depărtărilor

Şi-apoi, de linişte vrăjită

Am picurat în tihnă, lacrima.

Din cristalul râurilor

Mi-am spălat ochii-nceţoşaţi

Şi-am adunat raze de lună

Împletind în tihnă punţi de suflet

Până când, geana zorilor

A spulberat a stelelor cunună

Dăruindu-mi dragoste-n mirific cântec...



30

Aş vrea

Aş vrea neîncetat să-ţi dăruiesc

Ceea ce am cules numai din stele.

Nici aur, nici arginţi nu năzuiesc

A pune-n palma visurilor mele.

Doar adieri de vânt în fapt de seară

Ce-aduc miresme crude-n fân cosit,

În ochi lumină, 'n suflet primăvară

Un câmp de flori de suflet nesfârşit.

Din cântec lin, pe strune de vioară

Să torc spre tine-n taină tandre şoapte

De Sus să curgă dintr-o călimară

Praful iubirii peste noi în noapte.

Şi lacrimi - bobi de rouă de pe flori -

S-adun pe buze-n dimineţi senine

Să mă îmbrac în mantii de culori

Să uit de mine, tu să uiţi de tine...



31

Solitudine

Doar tremurul de frunze şi foşnetul pădurii

îmi sunt acum aproape, iar licărul din stele

şi-albastrul infinit al zilelor de vară

în liniştea naturii îmi mângâie surâsul

stins pe buze...

Când sufletu-şi deschide petalele spre viaţă

şi roua dimineţii îi spală-n tihnă cupa,

vârtejuri de lumină pătrund ca să dezlege

vraja ce-l stăpâneşte în clipele pribege,

speranţele timide...

Străbate de departe la ceas târziu de seară

un murmur lin de ape din tâmple scurs, spre lume,

învăluie-n mister imagini răvăşite

şi clipe vagi de viaţă cu suflet dăruite,

înşelătoare şoapte...

Doruri se sting în taină, se scutură petale

ce umezite-adesea din bobul de sub gene

au sfredelit adâncuri adăpostind în ele

mirajul fericirii şi legământul sacru,

eu sunt doar tristă haină...



32

Sfidând iubirea

Rătăcită-n câmp cu maci

Şi trăind în tain-un vis

Mi-am pierdut o clipă firea

Acum ştiu cât de săraci

Sunt acei ce n-au deschis

Inima, sfidând Iubirea.

Când doreşti numai averi,

Fără să-ţi hrăneşti simţirea

Cu nectar din flori de suflet,

Te scufunzi doar în plăceri

Şi-ţi ascunzi timid privirea

Fredonând acelaşi cântec.

Nu simţi tremurul din frunză,

Nici pe floare bob de rouă

Te-amăgeşti, zâmbeşti agale,

Iar pe biata buburuză,

Chiar dacă afară plouă

O striveşti de-ţi iese-n cale.

Nu te linişteşte vântul

Şi nici soare nu-ncălzeşte

Sufletul-zălog măririi,

Simţi c-al tău e tot pământul

Dar nu ştii că se-ofileşte

Floarea tainică-a Iubirii.


33

Rătăcită-n câmp cu maci

Şi trăind în taină-un vis

Mi-am pierdut o clipă firea

Şi-acum ştiu cât de săraci

Sunt acei ce n-au deschis

Inima, sfidând Iubirea...

Săcuieu, 5 august 2009


34

Gânduri

Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită

Cuprinzând orizontul cu palma mea udă

Sub cerul de vise, în liniştea serii

Un munte de piatră-s, de rouă sfinţită

Pe care-a rămas umbra verii, zăludă

Şi tainic în noapte-ascult glasul tăcerii...

Parcă simt un fior ce-mi străbate fiinţa

În raze de Lună mistere dansează

Maestru tangou, reci umbre de ceară

Se mistuie-n gânduri... recheamă dorinţa

Iar undele-albastre, de suflet, vibrează

Când dorul din mine începe să doară.

Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită...

Oradea, 4 septembrie 2009


35

Sunt

Sunt umbră şi vis născut din esenţa

Cuvântului lin ce se scurge din suflet

Sub lava încinsă ascund chintesenţa

Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

Stindardul ce flutur mereu printre semeni

E alb şi el poartă sub falduri Lumina!

Fraţi suntem cu toţii în toate, şi-asemeni

Copacului-ţară, sfinţim rădăcina

Cu picuri de rouă ce lin se-nfiltrează

Spre secile-adâncuri uscate de vreme,

Lumina şi Pacea mereu ne veghează

Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.

Din limpezi izvoare îmi iau apa vie

Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul

Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie

Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul.

Sub raze de Lună o pânză de vise

Aşterne-se tandru-n pridvorul Iubirii

Desfac legătura de chei, uşi închise

Deschid - lasănd loc cuvenit împlinirii.

Sunt umbră şi suflet născut din esenţa

Cuvântului lin ce se scurge din suflet

Sub lava încinsă ascund chintesenţa

Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

Oradea, 7 octombrie 2009


36

Vocile străbune - cetatea Bologa

Sus, în deal, lângă Cetate

Se-aud vocile străbune

Plânge iedera-n ruine

Căutând din nou dreptate.

Răvăşită-i astăzi ţara

De orgolii şi de ură

De prin colţuri - sare zgură

Şi ne-aduce iar ocara.

Ei au reuşit s-oprească

Doar cu piepturi dezgolite

Hoardele turceşti, pripite

Spre Apus să năvălească.

Astăzi noi privim cu teamă

Înspre cei care se luptă

Între ei şi se înfruptă

Fără ca să deie seamă.

De s-ar ridica străbunii

Şi-ar vedea cum mai dărâmă

Tot ce s-a clădit fărâmă

Prin orgolii-n faţa lumii...

Au uitat cum bunii noştri

Şi-au dat viaţa şi-au luptat,

Cu zapisul la-mpărat

Şi-au putut să-nfrunte monştri.


37

Glorie acelor care

Ne-au făcut neam de eroi

Oare nu putem şi noi

Să fim OAMENI fiecare?

Bologa, 28 septembrie 2009


38

Speranţa

Speranţa se naşte în fiece clipă

Iar visu-mpleteşte cu fire de-azur,

Din taina ascunsă-n trăiri se-nfiripă

Şi-o mare de raze zâmbeşte mai pur.

Din sacru picior de semeţ curcubeu

Răzbate lumina-n culorile-i blânde

Un biet muritor care speră sunt eu

Sărut de văzduh pentru buze flămânde.

Pe-aripa de înger mi-aplec tandru gândul

Aş vrea ca Iubirea mereu să învingă

Prin mama-durere şi tatăl-Pământul

Un licăr de bine-aş dori să pătrundă.

Oradea, 11 octombrie 2009


39

Tristeţe de toamnă

Răsar din rug de suflet triste gânduri

Ce-aştern culori de toamnă în petale

Se scutur‟ frunzele pe-alei… rafale

De vânt pribeag alungă flori şi fluturi.

Distinsa toamnă în amurg se-adapă

Din lacrimi crude ce roiesc sub gene

Se-mbată-n linişti pătrunzând alene

În rostuiri de gând, se unduie şi pleacă...

Prin ramuri dezgolite plâng regrete

Strivite-s surd în tâmple triste doruri

Romanţele târzii din dulci fioruri

Cu dansul ploii ce se-sparge-n plete.

Trăiri pierdute-n ceţuri, marmorate

De plânsetul şi zbuciumul ce doare

În toamna tristă ruginesc ponoare

Suflete scrise-n file de vise spulberate…

Săcuieu, 17 noiembrie 2009


40

Toamna, acasă, la mine-n Ardeal

Mi-am sărutat azi pământul cu lacrima dorului

I-am simţit sarea pe buzele-mi arse de vânt,

Mi-am aşezat sufletul într-un colţ al pridvorului

Aşteptând ca din Cer să picure mir pe Pământ.

Lin, din zarea albastră un tainic acord străbătea

Mângâind ramuri goale şi triste cu cântec de jale,

Pe vârfuri de munte-am zărit rămăşiţe de stea,

Frunze uscate şi ierburi jilave-aşternute pe cale.

Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri

Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni

Zăresc lâng-o frunză uscată, ca în dulci primăveri

Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: "să fim buni".

E-o linişte-adâncă, frumosul e-n suflet, dorinţa-n priviri,

Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal,

Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri

Aşa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.



41

Îmi ninge

Îmi ninge şi sufletu-şi cerne dorinţa

Iar fulgii de nea îmi alungă tristeţi

Surâs de copil ce în dragi dimineţi

Renaşte pe-aripă de înger credinţa.

Troiene de vise ce acoperă drumuri

Aştern curăţimi şi croiesc idealuri

E atâta linişte-n jur, iar pe dealuri,

Departe, se văd unduind albe fumuri.

Se-aud cânturi line şi-alămuri răsună

Întinderea albă de-argint străluceşte

O rază de Sus către suflet ţinteşte

Şi licăr de stele-mpletesc în cunună.

Vine Crăciunul şi-n cânt de colinde

Ne umplem cu har şi Iubire divină

Suntem mai buni, însetaţi de Lumină

Şi-n suflete flacăra sacră se-aprinde.

Îmi ninge în plete cu lacrimi de Cer

În suflet credinţa şi dragostea-nvinge

Prin rugăciune chiar şi ura se stinge

Vă colind cu Iubire linu-i lin, leru-i ler...

Oradea, 13 decembrie 2009


42

Nostalgie

Eu ţi-am simţit prezenţa în fiecare clipă

Am mângâiat cu gândul întreaga ta fiinţă

În adâncimi de suflet, pe-a timpului aripă

Am adunat iubire şi-am presărat dorinţă.

Pe Piatra care fost-a tărâm de-mbrăţişare

Privit-am tandru ochii atât de plini de mine

Mi-ai dăruit speranţa şi-n suflet alinare

Rodit-am mângâiere şi dor de noi, de tine.

În clipele sublime am ars în vâlvătaie

Mărgăritare-n tihnă cules-am de sub gene

Am stins cu ele focul, a inimii văpaie

Şi-am exilat trăirea într-un ocean de stele.

Din zborul de albine şi-a dorului credinţă

Am împletit speranţe, descătuşări de vise,

Cortine ridicat-am purtând cu stăruinţă

Cununi de gânduri pure spre visele promise.

Pe pat de frunze moarte îmi odihnesc privirea

Şi vuietul din suflet e amorţit de vreme

Aştept tăcută-n noapte şi dărui nemurirea

Iubirii ce-i născută pe Piatra... cu blesteme.

Săcuieu, 5 decembrie 2009


43

În arc de curcubeu

Te-am aşezat în colţul meu de suflet

Sub arc de curcubeu te-am alintat

Şi fir de vers am plăsmuit, şi cântec

Speranţe, lacrimi, vise-am încrustat.

Ce-aproape eşti de gândurile mele

Şi cum îţi simt pe tâmplă abur cald

Cu sufletul arzând de doruri grele

Mi-ai dăruit nuanţe de smarald.

Tăceri ascunzi în tristele-ţi priviri

Şi-un curcubeu de vise te mângâie

Un pod de suflet printre amintiri

Între Pământ şi Cer ...minune vie.

E-ntipărit în lacrimi de iubiri

E semnul încrustat spre veşnicie

Nu poate fi născut din amăgiri

E-a sufletului nostru măreţie!

Mă ning acum steluţe de iubire

Mă ninge doru-n arc de curcubeu

El a rămas simbol de fericire

Al tău, al meu şi al lui Dumnezeu.



44

Dorul

Mă arde-un tainic dor, mă viscoleşte

Cu fulgi de foc şi străluciri de stele

Şi cu smarald privirea-mi dăruieşte

Mireasma dulce-a lacrimilor mele.

Un gând spre tine, o speranţă vie

Cu dor de-albine mă cuprinde-n vis

Şi-apoi, de oameni... dorul mă mângâie

Imbrăţişez văzduhul, un colţ de paradis.

Răsare-n mine mândră lună plină

Şi îmi revarsă raze reci pe tâmplă

Pe-un colţ de suflet ce sfios suspină

Se împleteşte dorul şi inima-l ascultă.

Un cântec de vioară pe strune de iubire

Alungă întristarea iar sufletul vibrează

E-o dulce năzuinţă, nu este-o rătăcire

Răzbate visu-n taină şi îngerii-l veghează.

Mi-e dor nebun de tine, ce dor îmi e de noi!

Şi-acum te caut zilnic, în filele de carte

Roiesc printre albine trifoi cu patru foi

Acopăr cu iubire un timp ce nu-i departe.

Săcuieu, 2 ianuarie 2010


45

Aştept, am răbdare…

Deschid călimara cu doruri şi scriu

Cu sevă din vise pe coli de iubire

Îmi tremură tocul şi-i plin de pustiu

Mi-e frig şi-mi pătrunde Austru-n privire.

Caut căldură prin vreascuri de suflet

Uscate de vreme şi arse de vânturi

Încerc să ascund tristeţea în zâmbet

Şi ace de gheaţă topesc în adâncuri.

În serile iernii mi-ascult viscolirea

Prin scorburi zăpadă, gheţuşuri pe-alei

Cu lacrimi din doruri îmi umplu privirea

Din flacăra-mi vie se nasc azi scântei.

Aştept... am răbdare, topească-se ura,

Lumină şi cântec să-mi mângâie dorul,

Şi-apoi, în retorte de suflet, măsura

Iubirii să uit, cum se uită-n fântână izvorul...

Oradea, 20 ianuarie 2010


46

Enigma

Îţi simt des prezenţa în liniştea nopţii

Iar gându-ţi răzleţ îmi aduce visarea

Alung din peisaj hibernal întristarea

Şi-ascut în zăpezi iataganele sorţii.

N-am gânduri ascunse, pe cerul senin

În stele stau prinse dorinţe-arzătoare

Te caut în mine şi-n lacrimi de floare

În proaspete-arome de vin... şi pelin.

Un zbucium lăuntric scântei viscoleşte

Iar porţii de suflet ce stau neatinse

Hrănite-s cu doruri, cu lacrimi nestinse

Şi-al iernii tezaur de gând dogoreşte.

Mi-eşti dulce enigmă ce n-o pot pătrunde

Cu gândul, cu vorba şi-apoi cu privirea

Te caut în taină şi-ţi caut iubirea

Ce-n ochi tăi reci şi adânci se ascunde.



47

Casa viselor

Mi-am primenit casa viselor în noapte

Şi-am presărat din flori de măr petale,

Din roua munţilor şi din duioase şoapte

Am dăltuit în lacrimi mirifice cristale.

Le-am aşezat cu grijă-n sipetul sufletului

Stropindu-le cu nectarul sublim al iubirii

Mângâindu-le-ncet cu puterea gândului

Şi sfinţindu-le tainic cu-agheasma fericirii.

Le ţin închise -acolo cu lacătele grele

Nu slăbesc din strânsoare feciorelnicul vis

Ce se-ascunde-n cristale...cristalele mele

Şi-mi arată lin calea spre-un alt paradis.

Din praful de stele pe-o floare de nufăr

Ţesut-am speranţe cu fire-arzătoare

M-ascund între ele, visez, nu mai sufăr

Păstrându-le-n suflet... nemuritoare.



48

Dincolo de nori

Un prieten bun m-a întrebat odată:

Ce-i dincolo de nori? Tu, oare, ştii?

I-am spus senină: hai să fim copii

Şi să zburăm deasupra lor îndată!

M-a privit lung, cu ochi ne'ncrezători

Şi mi-a şoptit în taină un cuvânt...

M-a luat în braţe şi pe-aripi de vânt

Ne-am ridicat spre ceruri, printre nori.

Visam sub falduri roşii-albăstrui

Şi-n albul pur pluteam înmărmuriţi,

Cu-atâta frumuseţe eram împrejmuiţi

Urcam încet, spre 'naltul Cerului.

Am poposit năuci pe-un norişor

Mi-a prins în păr buchet de iasomie

Şi mi-a promis numai al meu să fie

Cu dragostea-i din sufletul-izvor.

În ochii lui, cei plini de bunătate

Leagăn sublim de bucurii şi stele

Zăream lumini, iar dorurile mele

Erau pe-un nor de gânduri răsfirate.

Miraju-acestei lumi ne ameţise

Cu gânduri împletite-n fir de aur

Comori de suflet, nesfârşit tezaur

Am aşternut pe un tăpşan de vise.


49

Şi-atunci când seara a venit, tiptil,

Am coborât agale printre astre

Şi-n nesfârşirea zărilor albastre

Iubitu-ne-am cu suflet de copil...



50

Singurătăţii mele

Seara şi-a-ntins aripile-i albastre

Peste ocean de gânduri viscolite

Şi-n umbre reci tăcerile sihastre

Curg lin pe coli de viaţă 'nămeţite.

Îmi iau în tihnă sufletul de mână

Împreunat cu dorul... şi-n visare,

Singurătăţii, veşnica-mi stăpână,

Mă strădui să-i aprind o lumânare.

Îmi tremur lacrima sub triste pleoape

Când mantia-i de gheaţă îmi întinde

Nu vrea să plece şi mă ţine-aproape

Mă împresoară, viaţa mi-o cuprinde.

S-a cuibărit demult la mine-n casă

Şi-a răsfirat prin colţuri trena-i veche

Printre zăbrele-o văd, e colţuroasă

Şi-o egoistă-i... fără de pereche.

Singurătate, pleacă-n depărtare

Şi lasă-mi liber sufletul să zburde

Slăbeşte-mă din veşnica strânsoare

Tu dăruie-mă dragostei flămânde!

Mă năpustesc spre-a inimii fereastră

Cu gândul bun deschid acum cărare

Şi-n dragoste sădesc o floare-albastră

Precum singurătăţii-i aprind o lumânare...



51

Mă-ntreb

Mă-ntreb dac-ai iubit vreodată

Sau de-a trecut pe Cerul tău

Vreo dragoste adevărată

Ori poate vagi păreri de rău...

Dac-ai sfinţit în alb de nuferi

Mărgăritare de sub gene

De-ai adormit printre luceferi

Sau te-ai trezit scriind poeme,

De-ai numărat petale-n zori

Şi-ai sorbit roua din gradină

Mă-ntreb dac-ai simţit fiori

Când prins-a dragul rădăcină...

Stând sub picior de curcubeu

Cu punţi de suflet te-am cuprins

Mă-ntreb, oare-ai crezut că eu

Zidesc la tâmpla-ţi... doar un vis ?

De-ai adunat nectar din flori

Mă-ntreb, de ce rămâi stingher

Cu sufletu-ţi plin de ninsori

Ce viscolesc şi scriu pe Cer:

În viaţă totu-i efemer...



52

Nectarul din suflet

Din lacrimi cristaline, durute sub zăpezi

Un giuvaer de floare şi-ascunde în petale

Întreaga-i prospeţime, iubirea din amiezi

Şi bucurie-ascunde lumina din pocale.

Vesteşte primăvara minunea cea suavă

Şi ochii ni-i încântă cu straiul alb şi pur

Ridică gingaş capul şi parcă zice-n slavă:

Nu-i vreme de tristeţe, e bucurie-n jur!

Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag

Şi-i sorb duios lumina ce-mprăştie în cale

Nectar din suflet, tandru, aştern tăcut în prag

Şi-aştept din depărtare... chemarea vocii tale.

De-ai ştii câtă iubire am adunat în suflet

Şi câtă primăvară am strâns la pieptul meu

Câţi ghiocei sădit-am şi-al ramurilor scâncet

L-am ascultat cu jale ori l-am trăit mereu

Ai alerga prin valuri, prin nori ţi-ai face cale

Şi lumea ai străbate, mi-ai căuta privirea

Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale

De ghiocei, şi-n şoapte ţi-ar revărsa iubirea.

Te-mbracă-n primăvară, iubito, vino-n grabă

Adu-mi iubirea-n dar şi liniştea-mi veghează

Un colier de vise ne-aşteaptă, tu te-ntreabă

De-s eu sau de nu-s eu, ce mai contează...


53

Şi printre ramuri crude, priveşte-mi neputinţa

Eu voi pătrunde tainic pământul ce musteşte

În juru-mi totu-nvie se-mbracă-n flori dorinţa

Dar astă primăvară ..."Mălinul nu-nfloreşte..."

Oradea, 22 februarie 2010


54

Nimic nu se schimbă, e totul la fel

Chiar dacă-n mine se zbat doruri multe

Şi-n tainic amurg te aştept, ştii doar tu...

Nu-i vreme de vise, mi-e umbră pe frunte

Şi-n loc să spun "da", eu spun totuşi "nu"!

Sunt capăt de suflet pierdut în abisuri

Cu gânduri răzleţe pe colţuri de stea

Din fire de lună-ncropesc paradisuri

Şi-n loc să spun "nu", eu spun, simplu, "da"!

Şi timpul, prin nouri trecând nărăvaş

Ne reazimă gândul pe umeri de nea

Zâmbind ne-umileşte lăsând un răvaş

De vrei să-i spui "nu", îţi spune el "da".

"Nimic nu se schimbă, e totul la fel"

De-i "da" sau de-i "nu", ce contează?

Sunt doar amintiri... şi-n al vieţii tunel

E noaptea trecutei iubiri ce-ntristează.

Crâmpeie de suflet durute-n tăceri

Mocnesc, pe când timpul trufaş nu ne iartă

Ghioceii la tâmple, mistuind primăveri

Ascund "nu" şi "da" într-un cântec de harpă

Şi unduie lin, spre ce-am fost până ieri...

"Nimic nu se schimbă, e totul la fel..."

Oradea, 25 februarie 2010


55

Murmurul sevelor

În muguri plesniţi sub zăpezi înroşite

se-aude glasul sevelor murmurând

partitura aceea, ce-n clipe tihnite

o ascultam... câteodată plângând

cuprinzându-mă de mijloc uşor

vântul dansând cu norii deasupra noastră

îmi sfârtecă mantia ţesută din fire de dor

şi-mi descoperă umerii încărcaţi

de miresmele florilor din fereastră...

ascult încă murmurul tainic al sevelor

culegându-mi faţa sfâşiată din pulberi de stele

oglindindu-mi murele coapte-ale ochilor

în lacul inimii flămânde de tine...

iar visele mele

cu muguri plesnind a magnolii rozii

scăldate-n izvor de iubire primăvăratecă

mă-ntreabă unde-s caii albi şi feţi-frumoşii

sau cenuşăresele nopţilor târzii

Doamne, inima mea-i rătăcită, sălbatecă-i

printre seve şi muguri plesnind sub zăpezile roşii...



56

Lujeri

Doamne, cum împarte luna

săruturi de raze peste crengi

rostogolindu-şi umbrele

şi ucigând amintirile reci

din ne-odihna fiecărui ram

ascuns în dosul clipei

uitate de fericire...

născând miresme de primăveri

rostuite în cupe de magnolii

şi strecurate prin pânzele albe

ale tăcerii

sufletul zdrenţuit se-adună

la rădăcinile dorului

şi murmură tainic

simfonia vântului primăvăratec

scurm pământul reavăn

cu unghiile înnegrite de aşteptare

răsădind

lujeri de speranţe

când zorii dimineţii rescrise

mijind a trandafiriu

mă prind îngenuncheată

lângă mormântul trecutelor primăveri

atunci când plesnesc mugurii...

Săcuieu, 21 martie 2010


57

Cu primăvara-n palme vin


Pe buze cu nectar de flori,

În ochi cu vesele culori

Iar sufletul de dor mi-e plin.

Am alungat neagră tristeţe

În plete prins-am busuioc

Să-mi fie gândul cu noroc

Şi să mă-mbăt cu tinereţe!

Prin geamul aburit, în zori

Răzbat miresme de platan

Iar flori de zarzăr şi castan

Mă ameţesc şi-mi dau fiori.

Pe lacul liniştit, un nufăr

Deschide minunata-i floare

Şi admirând a sa splendoare

Ascund iubirea într-un cufăr

Cu lacăte de floare-nchis

Şi cu petale de speranţă

Privind eterna discrepanţă

Dintre Pământ şi Paradis.

Flori de cireş, cărări de vis

Pe care-mi râde blând o stea

Purtând în colţuri taina mea

Căuşul palmei, jar nestins.


58


Şi drag de ea-mi va fi mereu

Din Rai cu flori şi Dumnezeu

Îmi iau nectar, nu-mi iau pelin.

Săcuieu, 27 martie, 2010


59

Satul cu dor

La poalele Carpaţilor de-Apus

Luminile au străluciri de-argint

Acolo tot ce-i rău a fost răpus

Miroase codru-a floare şi absint.

Sub munte plin de doruri, răsfirat

Pe firul apei ce oglizi împarte,

Râtul Romanilor a fost odat'

Sătucul ce mi-a fost întâia carte

Din care am citit despre-omenie

Despre onoare, despre bunătate,

Nimeni nu-ţi cere-acolo o simbrie

Şi nici vreo taxă pentru libertate.

Căsuţe-mpodobite cu ştergare

Grădini de vis şi mândre curcubeie

Se-aştern covoare de mărgăritare

Ce rupte-s parcă din Calea Lactee.

Doar freamătul pădurilor ţi-ajunge

Să-ţi umpli sufletul de armonie,

De roua care fruntea îţi atinge

Şi tril de păsări într-o simfonie

Te 'nalţă şi te poartă-n zări senine

Pluteşti, iubeşti şi speri şi dăruieşti

Precum dulceaţa-n stupul de-albine

Cu dragostea din oameni te-nsoţeşti.


60

Mi-e dor de-un petec de copilărie

Mi-e dor de-o oază de sinceritate

Mi-e dor de lelea şi de-al ei bădie

De-un aer pur şi de seninătate...

Cu fir de dor ţesut-am pânze fine

Înfăşurându-mi sufletul în tihnă

Eu am plecat, dar n-am uitat de tine

Sat de visări, tu eşti a mea odihnă!

De câte ori revin şi-ţi sărut glia,

Măicuţii mele, mâna, în pridvor

Purtând în suflet cald, melancolia,

Te voi numi mereu - SATUL CU DOR...

Săcuieu, 7 aprilie 2010


61

Gândind la albine şi oameni

Străini şi trişti

biciuiţi de-atâta vreme

am încrustat Piatra

cu lacrimi tainice de timp

picurând liniştea

în serile albastre

cu lumini şi umbre...

dimineţi senine

cu flori de măr

adunate-n cununi

ce-nmiresmează crâmpeie de viaţă

tăceri ţesute-n fire de dor

mărgăritare şi fluturi

irizaţii multicolore

peste pământul reavăn

se-nlănţuie în dans sălbatic

şi ninge cu petale de floare...

alerg desculţă

prin grădini înflorite

şi-ating uşor cu gândul

cerul speranţei

sărutându-i curcubeiele

când

pe cerul meu dansează

acelaşi dans ameţitor

Albine şi Oameni...



62

Trăiesc din nou!

Aripi de înger

fâllfâind albastru

aştern linişti

alină doruri

în dans de inimi...

covor de iarbă crudă

şi flori de lămâiţă

alintate de fluturi

înmiresmează sufletul însingurat

Picuri de mir

lacrimi de cer

binecuvântări de Dumnezeu

îmbrăţişări de copil drag

mângâieri de mamă

toate dorurile

strânse în cununi de mărgăritare

Vise adolescentine

amintiri de dulce copilărie

bucheţele de suflet

căutând linişti dispărute demult

dans de muză

acorduri de pian

şi-o bucurie imensă:

trăiesc din nou!



63

Încântare

Cântecul ierbii

foşnetul frunzelor

şi unduirea florilor

în adieri de vânt

ce spulberă tristeţi

zumzet de albine

tril de păsărele

susur de izvoare

toate – adunate-n corul iubirii

aşternând pace

şi dăruind

nemărginită dragoste

sufletelor însingurate

până mai ieri...



64

Iubire

Muguri de lumină

şi cer senin

flori de iasomie

cu petale de linişte

cântec de greieri

şi-un râu de iubire

revărsat tainic

în grădina sufletului meu...

tu,

ţesător de vise

cântând la harpă imnuri divine

îţi limpezeşti privirile

în boabe de rouă

intonând imnuri de slavă

şi dăruind pace...

ce minunaţi sunt îngerii!



65

Revelaţie

Mi-e sufletul

câmp înflorit

de tine…

cu tine

mă ‟nalţ deasupra norilor

adunând miresme de cer

şi-aşternând tainic

luceferi

pe cărări de iubire

obosisem

aşteptându-te

pribeagule!



66

Amintire

Îmi amintesc...

te-am cunoscut acolo

în grădina fermecată

plină de bunătate

şi dragoste

când împleteam amândoi

cununi de stele

aşezându-le tăcuţi

pe frunţile îngerilor

şi sărutându-le aura

iar ei, în taină

ne-au dăruit binecuvântarea

am plecat înlănţuiţi

pe cărări de flori

sorbind nectar din cupele lor

şi jurându-ne veşnicia iubirii

trăind în credinţă

sub arc de curcubeu

pe drum de lumină

şi alungând pe veci

singurătatea...



67

Visare

Miresmele de fân cosit

Şi dulce susur de izvor

Mi-aduc în suflet, plin de dor

În chip de înger, om iubit.

E-atâta linişte în jur

Şi-atâta frumuseţe-n cale

Te-aştept aici, să vii, agale,

Oblăduit de gându-mi pur.

Să împletim cununi de flori

În dimineţile de rouă

Îmbrăţişaţi sub lună nouă

Să toarcem vise până-n zori.

Nu ştiu ce crezi... eu sunt aşa:

Trăiesc prin ce-i frumos şi bun

Iar sufletul zălog mi-l pun,

Pribeag sosit pe-un colţ de stea.



68

Aşteptare

Lacrimi de stele

se scurg către inimi

şi-n ele adună

bucuria de-a fi

de-a simţi

de-a iubi...

te-am aşteptat în taină

o seară, două, trei

în grădina curcubeului...

ţi-am simţit răsuflarea caldă

mângâindu-mi lin umerii

şi-mbrăţişarea ta

pe pat de flori înrourate

mi-a dăruit linişte

regina nopţii, luna,

răsfirându-şi blând razele

peste trupu-mi obosit

mi-a şoptit tandru

cuvinte numai de noi ştiute

aducându-mi solia de departe

rămân cu braţele deschise

aşteptându-te....



69

Salcâmii-au înflorit târziu

Salcâmii-au înflorit aici târziu

Şi răspândesc miresme-alese-n jur

În sufletu-mi până mai ieri pustiu

Aduc lumină, talismanul pur.

O port cu drag şi simt că urc spre cer

Ating în treacăt norii prin albastru

Iar drumul lin ce duce spre mister

Îl desluşeşte-ncet măreţul astru.

Lumina vie-n suflet dă putere

Să birui orice urmă de-ntristare

Cu floarea de salcâm uit de durere

Parfumul ei sublim e alinare.

Visez, te aştept să-ţi mângâi fruntea

Ochii să-ţi spăl în lacrima fântânii

Speranţa nesfârşită-mi va fi puntea

Spre dragoste, când înfloresc salcâmii.

În pace şi-armonie iubindu-ne o viaţă

Flori de salcâm topite-n calde ploi

Cu soarele iubirii în orice dimineaţă

Să ne trezim în tihnă tu, eu, noi amândoi.



70

Miroase-a flori de tei...

(lui Eminescu)

Miroase-a flori de tei, a Eminescu...

Pe-alei te-mbie adieri de vers

Fântâni de lacrimi, timpul ce n-a şters

Nici chipul şi nici stihul ilustrului maestru.

Doar plopii fără soţ şi-un mal de lac

Cu nuferi albi în armonii divine

O lebădă, sublime sclipiri diamantine

Şi flacăra arzăndă a florilor de mac,

O Veronică… mândră floare-albastră

Purtându-şi sufletu-n iubiri măiastre

Priviri ascunse-n taina tăcerilor sihastre

Fiori de dor în trupu-mpietrit de la fereastră.

……………………………………………

Mi-atât de dor de el… de veşnicia

Cuvântului ce l-a-ntrupat Luceafăr

Doar ploi de flori de tei acum l-acopăr

Măria Ta, ce vie ţi-e veşnic poezia!

Cluj, 14 iunie 2010


71

Tăcută-n noapte

Aştept tăcută-n noapte

ca luna să răsară

culeg pulberi de stele

le prăvălesc în şoapte

şi-apoi le răspândesc

prin gândurile mele

în tainica-ţi grădină

şi-n lumină

privesc strălucirea florilor

sub dulcea povară

a boabelor de rouă

împletind vise din petale

şi gândind cu drag la tine…

eşti acolo, departe

unde valurile mării

se sparg de stânci

şi limpezimea privirilor

ţi se afundă-n amurgul încins

furtuni de gânduri

mă răscolesc în nesfârşita noapte

zbateri de suflet

îmbrăţişări de vânt

nelinişti scurse din adâncuri

năzuinţe ţesute cu fire de lună…

ea, doamna Lună

încă stă ascunsă

şi-mi spulberă toate aşteptările

înmănunchiate-n flori de sânziene-

muzele noptilor de iunie...


72

picături de mir

scurse din lacrima timpului

sunt aşteptările tăcute

din grădina curcubeului meu...



73

De dragoste

Ţi-am simţit

căldura sufletului dogorind

şi buzele-ţi arzânde

căutându-mă

apăsarea mâinilor tale înlănţuindu-mă

şi răsuflarea ţi-am simţit aproape

răspândind aroma iubirii

peste pleoapele-mi grele

ce-ascund boabe de rouă,

puterea dragostei

mângâindu-mi veşnicia

şi setea buzelor

cufundate-n nesecatul izvor

al sufletului-floare...

am simţit rodiile-mi

atingând marea

sorbindu-i sarea

unindu-se cu vuietul ei năprasnic

şi spulberând albastrul…

lacrima iubirii

prelingându-se tainic

şi dragostea-nflorind

precum petalele de nufăr

în freamătul apelor

cuprinse de fierbinţeală


74

te-am simţit atât de aproape

şi-atingând fiecare părticică din tine

cu lumina caldă a sufletului meu

ţi-am dăruit, tăcută... dragoste.

Oradea, 30 iunie 2010


75

Visând

Cu flori de tei, miresme de iubire

Şi lacrimi tremurând timid sub gene

Mi se-mpletesc cuvintele-n catrene

Iar de alerg spre tine, vibrez de fericire.

Croiesc din stele visele-n cununi

Le-aşez cu drag pe fruntea-ţi obosită

Cu tine-alături fi-voi împlinită

Voi face scut din mine, vom birui furtuni.

Te vreau aproape-n fiecare o clipă

Să-ţi dăruiesc ce-am adunat de-o viaţă

Iubirea-n noapte şi în dimineaţă

În dulce colţ de rai, când zorii se-nfiripă.

Tu vei veni şi-mi vei aduce pace

Iar dragostea se va-mplini-n credinţă

Un singur dor şi-o singură fiinţă

Tu precum apa vie, eu-grâul ce se coace

Eu-frunza verde tu-semeţ copac

Cu flori de tei înmănunchiate-n taină

Tu-mantia speranţei, eu-a iubirii haină

Din nuferi albi ivită la margine de lac.



76


77


78


79

Pământul, locul meu de-nchinăciune

Boabe de rouă tremurând pe flori

Culeg cu buzele-mi de dor arzând

Iar ochii-mi plâng şi mă cuprind fiori

În noaptea lină mă trezesc… scriind.

Îmbrobonate, frunzele-mi şoptesc

Un cânt mirific coborât din cer

Mlădiţe de iubire ce-n linişte-nfloresc

Îmi dăruiesc credinţă, putere să mai sper.

Păşesc printre petunii şi salvii-mbujorate

Begonii rozalii, domniţe albe

Ce-adună-n ele vise-nmănuncheate

Corole împletite în minunate salbe.

Pământul reavăn, cu mantii divine

E sacră legătură şi loc de-nchinăciune

Trifoi cu patru foi zâmbeşte către mine

Şi mă îndeamnă tainic la dulce rugăciune.

Doamne, sfinţeşte-mi viaţa şi dăruie-o cu pace

Dă-mi bunătate-n suflet şi-o mare de iubire

Mai dă-mi înţelepciune din grâul ce se coace

Pâinea credinţei dă-mi-o şi-un dram de fericire!



80

Mi-e sete de tine

Mi-e-o sete nebună, nebună de tine

Iubite, răsai dinspre mare pe-un val

Întinde-ţi-voi mâna s-ajungi lin pe mal

Să-ţi dărui apoi tot ce am bun în mine.

Cuprinde-ţi-voi fruntea-ncărcată de gânduri

Cu dulci mângâieri alunga-voi furtuni

Şi suflete floare-mpletite-n cununi

Noi ruguri vom fi, înroşite în crânguri.

Cu buzele-arzând şi cu trupu-mi de lavă

Izvorul din tine l-aştept să inunde

Cu val de iubire ce totul pătrunde

Să-nvăluie-n taină fiinţa-mi întreagă.

Pluti-vom agale pe culmi neştiute

Şi vise-mplini-vom în leagăn de stele

Cu inimi flămânde şi dulci menestrele

Lăsa-vom în urmă destine durute.



81

Femeia-ndrăgostită

În dimineaţa lină, pe mal de lac cu nuferi

E sufletul o barcă ce-n linişte pluteşte

Visând cu ochi deschişi, femeia ce iubeşte

Privirile-şi afundă în minunaţii lujeri

Ce năzuiesc speranţa unei iubiri sublime

Şi risipesc nelinişti ivite dintre umbre,

O sete de lumină şi dragoste pătrunde

În universu-i tainic şi-a inimii unime...

Se-apleacă peste ape şi-şi oglindeşte faţa,

Petalele de nufăr în gânduri le adună

Şi-şi făureşte-n linişti, ţesut cu fir de lună

Un vis frumos, cu pace să-i dăruiască viaţa.

Departe, peste ape, tu, călător prin astre

Zadarnic căutându-ţi în zilele toride

Muguri de suflet viu prin spaţii insipide

Eşti prins încă în mreaja tăcerilor sihastre.

Te scalzi în bobi de rouă şi stai încă-mpietrit

Ţi-e teamă de iubire şi cauţi un nou scut?

Gândeşti la o fantasmă care nu s-a născut

Ca să-ţi aducă linişti în suflet răvăşit...

Nu simţi că-n dimineaţă şi-n nopţile târzii

Cum sufletu-mi se zbate şi tainic dăruieşte

Lumina şi iubirea ce din izvor ţâşneşte

Şi-aşteaptă în tăcere, iubite, ca să vii?



82

Pentru tine

Ţi-am auzit gândul

bătând puternic

la fereastra sufletului meu

ţi-am simţit răsuflarea

plină de emoţie

şi inima pulsând

în frumuseţea cuvântului…

în freamătul codrilor mei

ţi-am auzit cântecul inimii

mângâierea ţi-am simţit

din depărtări

ce mă apropie de tine

cu fiecare ceas,

cu fiecare clipă

dăruindu-mi mereu

crâmpeie de linişte...

te-aştept

în fiecare dimineaţă

în fiecare seară

iar rugile-mi curg

cu seninătate şi bucurie

precum curge

nisipul în clepsidră...

număr bob cu bob

clipă cu clipă

şi mă rog...


83

mă rog cerului

să te ocrotească

şi muntelui

să-ţi răcorească sufletul

şi mării mă rog

să-ţi dea puterea valului lovind stânca

mă rog să fii ....aşa cum te simt



84

Dăruire Motto:

„Poţi avea doar acele lucruri la care eşti pregătit

sa renunţi. Cu cât dai drumul mai mult darului,

cu atât mai uşor poate să-ţi fie oferit” - Paul Ferrini

Îţi dăruiesc în fiecare clipă

crâmpei de gând frumos

ce-n linişte doresc să te-mpresoare

din roua de pe frunze şi de pe flori

din apa vie-a sufletului meu

îţi dăruiesc iubire lină...

eternitate mi-ar plăcea să-ţi dăruiesc

sub maiestuoasa Cerului aripă

apoi, să dăm iubirii noastre frâu

şi-n puritatea arcului de curcubeu

să punem temelia unei vieţi tihnite

drum de lumină să croim tăcuţi

uitând de ale lumii nesfârşite zbateri

să ne iubim mereu

lăsându-ne în voia sublimelor virtuţi...

atât de mult te-aştept, iubitul meu,

pentru că-n calea mea ai apărut

ca un balsam pe răni demult închise

piatră cu piatră, un castel de vise

am construit în lutul meu durut

cu dragoste stropit şi lacrimi calde

şi rugi de mulţumire către Dumnezeu.



85

Întrebări

Culeg din flori de suflet nectar sublime şi plâng

Te port cu drag în fiece crâmpei de gând

Îţi simt prezenţa vie în orice fac...dar tac!

Sunt doar o frunză-n vânt sau nufăr alb pe lac?

Gândesc prea mult, iubesc frumos şi poate sper

În visele frumoase sau limpezimi de cer

Sunt lan aprins de maci sau foşnetul de frunze,

Am flori de tei în plete şi-al lor nectar pe buze?

Sunt barca în derivă sau vasul împânzit

Plutind în albăstrimea oceanului dorit

În care îşi dau mâna în prospeţimi de alge

Lumina şi iubirea ‟nălţate pe catarge?

Sunt întrebări o mie ce-mi macină fiinţa

Simt cum se-aprinde-n mine o flacără, dorinţa

De-a desluşi mistere ce tainic mă-mpresoară:

Sunt pentru tine pace sau doar dulce povară?



86

De iubire

Sunt singură... şi-n seara liniştită,

Sub cer senin şi-atât de plin de stele

Te-nvălui lin cu gândurile mele

Mă simt cu tine-alături atât de împlinită.

Tu eşti departe, dar te-aduc aici

Imaginea-ţi învălui în sufletul deschis

Trifoi cu patru foi îţi împletesc în vis

Când mă săruţi pe frunte zâmbeşte-un licurici

Ce luminează tandru dintr-un răzor cu flori

Privind înmărmurit spectacolul iubirii

Născută dintr-o joacă... mirajul fericirii

Va ţine oare veşnic sau s-o sfârşi în zori?

Mă-ncolăceşti cu braţul puternic, mă săruţi

Sub gene port în taină a bucuriei rouă

Pe trupurile noastre cu praf de stele plouă

Îmbrăţişaţi rămânem la nesfârşit, tăcuţi.

Când luna, doamna nopţii, timidă se arată

Iar sufletele noastre la unison vibrează

Aripi de înger sfinte iubirea ne veghează

Tristeţile alungă, dureri ce-au fost odată...

Mirific dans de inimi sub străluciri sublime

Din lacrimi plămădite în arc de curcubeu

Dumnezeieşti trăiri, ce dăinuie mereu

Tu, eu, iubirea noastră în veşnică treime.



87

Sentimente

E linişte în jur şi ziua minunată

Îmi dăruie cu razele de soare

Un colţ de rai, unde nimic nu doare

Şi-n care am simţit întâia dată

Că-n viaţă rostul de-a trăi frumos

Şi de-a iubi la fel, cu toată fiinţa,

E ca o dulce vrajă ce stăruie-n dorinţa

De-a fi mereu deschisă, cu suflet luminos.

Adie dinspre codri un vânt călduţ şi lin

Un cântecel de greier şi-un fluture pribeag

Mi te aduc aproape, iubite, suflet drag,

Miresme-n fân cosit ne-nvăluie sublim.

Grădina-i înflorită şi plină de culori

Mă plimb printre răzoare, mi-e umedă privirea

Sunt plină de speranţă şi-ţi dărui fericirea

De-a vieţui-n iubire şi în alint de flori

Ce-mbată cu miresme-n decor dumnezeiesc

Iar tu, zidind altare din dalii - îmi surâzi

Ai ochi plini de lumină şi-n pace te cufunzi

Iar eu te iau de mână şoptindu-ţi...te iubesc!



88

Frământări

Îmi tremură trupul şi mâna când scriu

Mă simt ca o frunză purtată de vânt

Întrebări, căutări în imensul pustiu

Amestecă lutul đin mine... pământ

Frământat în retorte de suflet, visări,

Speranţe de bine-mpletite-n tăceri

Sunt barca-n balans înfuntând încercări

Şi-n plină furtună râvnesc mângâieri.

Privesc întristarea din juru-mi şi plâng

Fac loc bunătăţii, iubirii şi-aştept

Furtuna să treacă iar gându-mi flămând

Îl dărui cu doruri ascunse în piept.

Mai caut în mine puterea de-a-nvinge

Trăiesc cu credinţa că-i clipa aproape

O lacrimă caldă pe-obraz se prelinge

Pe drum de lumină ieşi-voi din noapte.

Oradea, 4 august 2010


89

Sunt doar o fărâmiţă de iubire

Mi-e dor să-ţi mângâi fiece cuvânt

Rostit în taina nopţilor senine

Mirajul lor în adieri de vânt

Care mă poart-adesea către tine.

Lacrimi de rouă picură timid

Eu le culeg cu buzele flămânde

Îmi pare totul serbăd, insipid

Când nu îţi sorb cuvintele fecunde.

Dar tac şi-aştept cuminte clipa

Când vei veni, de ne-o fi dat vreodat‟

Să ne privim în ochi şi sub aripa

De timp purtat de-un dor însingurat

Să sorb acel nectar cules din linişti

Ascunse-n limpezimi de irişi dragi

Ce-mi dăruiesc mirifice privelişti

Şi-mbălsămează cu miros de fragi.

Sunt doar o fărâmiţă de iubire

Din lacrimi zămislită şi durere

Dar năzuiesc mereu la fericire

Te simt aproape, dulce mângâiere.

Nu ştiu de vei veni, iar visul meu

Se va-mplini sau se va stinge lin

Mă rog arzând de dor lui Dumnezeu

Să-mi dăruie un petec de senin

În viaţa-n care plâng şi sper mereu

Să sorb nectar, să nu mai beau pelin.



90

Furtuna

Un vuiet năpraznic răzbate din zare

Se-ntunecă cerul cu nori duşi de vânt

Iar fulgere stranii ţintesc spre pământ

Lovind nemiloase şi munte şi mare.

Plânge pădurea sub ploaie şi geme

Şi ramuri se rup şi se scutură flori

Neputinţa-mi aduce în suflet fiori

Privesc năruirea-n decor de blesteme.

Se scurg ape repezi şi pline de lut

Şi totu-i cuprins sub furii de şuvoaie

Pământul musteşte sub lacrimi de ploaie

Speranţe-ngropând în destinu-i durut.

Grădina-i răpusă de ape şi vânt

Dalii semeţe se frâng sub furtună

Petale rănite pe alei se adună

În plânset de frunze tristeţi fremătând.

Săgeţi de lumină din ceruri de sus

Ţintesc şi străpung întristatul meleag

Ce leagăn de vise mi-a fost şi mi-e drag

Se scutură norii venind din apus.

O rugă fierbinte-mi cuprinde fiinţa

Doamne, ne lasă speranţa de-a fi

Mai buni, dă-ne dreptul mereu a iubi


91

Potoleşte futuna, ‟ntăreşte credinţa

Ne dă bunătate şi-n noapte şi-n zi

Căci suntem fărâme „ntrupând neputinţa.



92

Ploaia

Plouă şi cerul se scurge spre noi

Mă biciuie aprig rafale de vânt

Alunec pe iarbă-n sărut de pământ

Mi-e sufletul searbăd şi ochii-mi sunt goi.

Rămân neclintită şi-mi las fruntea lin

Să-şi spele tristeţea în lacrimi de flori

Culeg cu iubire şi-aşez subsiori

Petale rănite din cupe de crin...

Mă-nvăluie apele tulburi ce curg

Şuvoaie m-acopăr dar eu le ignor

Mi-e gândul durut de tristeţe şi dor

Îmi tremură trupul în tristul amurg.

Deodată potopul din jur se opreşte

Dar stau nemişcată timid-aşteptând

O rază de soare s-apară râzând

Căci ploaia din mine căldură-şi doreşte.

Speranţe de bine-mpletesc în cununi

Şi doruri aştern în tăceri ferecate

Cărări de lumină râvnesc, din păcate,

În linişti se-ascund blestemate furtuni...



93

De tine mi-e sufletul plin

Iubite, cuprinde-mi cu sufletul gândul

Şi du-mă departe de lume-ntre stele,

Din ruguri de fragi de pe buzele mele

Îţi dărui iubirea ce-mi frământă lutul.

Cuprinde cu irişii ochilor tăi

Noianul de dor adunat în tăceri

Cu braţul puternic şi dulci mângâieri

Alungă-mi tristeţea şi stinge văpăi.

Acoperă-mi trupul cu dragostea ta

Şi lasă-mi speranţa să-noate spre mal

Opreşte furtuna, goneşte-n aval

Durerea ascunsă din inima mea.

Iubirea ce-ţi dărui mi-e sfetnic divin

Aştept în tăcere să vii şi mereu,

În roua din ochi primenesc visul meu

Iubite, de tine mi-e sufletul plin.



94

Dor de tine

Adorm cu tine-n gând şi mă trezesc cu tine...

În dimineaţa lină privesc spre depărtări

Sub soarele iubirii mă primenesc cu zări

Ce liniştea-mi veghează în lacrime senine.

Mi-e sufletul o floare iar tu-i culegi nectarul

Dar poate, ochii tăi ascund timid, sub gene

Mistere-ntortocheate sau dragostea-n blesteme

Care se sting în mine… îmi făuresc altarul

Din muguri de lumină şi din trăiri sublime

Îngrămădite-n taina mirificului dor

De-a-ţi mângâia privirea în minunat decor

Credinţa întărindu-mi, a mea şi-a ta unime…



95

Sufletul nostru nu-i de răstignit!

Împovăraţi de griji şi de nevoi

Cu sufletul fărâme, trist şi gol

Găsim puterea de-a răzbi în noi,

Nu facem parte din vreun protocol

Al celor care vor să ne zdrobească

Şi să ucidă ce ne-a mai rămas

Din moştenirea dulce, strămoşească,

Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas...

Ne-au pus impozite şi pe simţire

Metafora din ei a dispărut

Noi tot vom scrie ce ne stă în fire

Suntem plămadă din destin durut.

Lor nu le pasă că păşim tăcuţi

Ori că strigăm spre Cer cu disperare,

Cuvântul care-ncunună pe frunţi

Speranţele, ne-aduce alinare.

Nu au măsură în nimic ce fac

Ţintesc, lovesc şi spulberă în cale

Conduc cum vor şi după bunul plac

Distrug valori în ritmuri infernale.

Dar n-o să fure ce ne aparţine

Căci le ajunge cât au prăduit

Pământu-acesta geme de suspine

Sufletul nostru nu-i de răstignit!



96

Caut în mine liniştea râvnită

Cu ce ne-a mai rămas fecund în noi

Visăm mereu şi năzuim, speranţe...

Nu ne vor speria nici vânt, nici ploi

În universul plin de discrepanţe.

Îmi limpezesc plină de dor, privirea

În nesfârşirea cerului albastru

Cu ruga sfântă de-a-mi păstra iubirea

Îmi dărui pace-n sufletul sihastru.

Printre noian de gânduri ce m-apasă

Caut în mine liniştea râvnită

Şi-n moliciunea ierbii de mătasă

Mi-afund truditul gând, sunt ostenită

De-atâta zbucium şi de umilinţă...

Sărut cu-ardoare firicel de floare

Şi mă hrănesc cu muguri de credinţă

Lăsând departe orice-ncrâncenare.

Din cânt de frunze plăsmuiesc iubire

Din nuferi - gingăşie, puritate,

Nimic din mine nu e amăgire

Mi-e dor de-o oază de sinceritate…



97

Năzuinţe

Gândurile mele toate,

despletite pe umerii sufletului plin de dor

poartă-n ele miresme de vis tainic

şi-adună-n tăcere

linişti şi nelinişti deopotrivă...

din cupe de cleştar,

nectarul iubirii curge nestăvilit

făcându-şi loc prin hăţişuri de viaţă

spre depărtarea în care tu,

domn al inimii mele mereu,

trudeşti măiestrind cuvântul

în retortele sufletului

şi dăruindu-le spre lume

pentru mai frumos şi mai bine…

ca un copil răbdător

aştept mirajul dimineţilor senine

ca să-ţi aduc în căuşul buzelor mele

roua florilor

aroma fragilor din munte

şi-nfăşurată în pânze diafane

ţesute cu fir de iubire pură

să te dăruiesc cu dragoste

în albăstrimea nopţilor line

dându-ne mâna, în armonii divine

să deschidem drum de lumină

spre veşnicia iubirii...



98

Limpezime de suflet

Îmi limpezesc privirile-n boabe de rouă

cu buzele arse de doruri

le sorb liniştită răcoarea

din ierburi ucise ieri de arşiţă,

primenite azi noapte

în strigăt de lună nouă

se ‟nalţă perdele de aburi

dansând graţios înspre nouri

iar eu, răstignită-ntre vise

le-admir năucită splendoarea

şi leneşe flori

trezite de coruri de greieri

îşi ridică-amorţite petalele fine

despletindu-şi corole

pe fragezii lujeri

dăruind tot nectarul

spre harnice, neîntrecute albine.

Din linişti se naşte un murmur

sub umăr de deal

preludiu de viaţă

ce prinde alene contur

prin frunza de-alun

răzbate un cânt de caval

scăldându-mi întreaga fiinţă

în aerul proaspăt şi pur.


99

Gândul mă poartă spre tine,

te mângâi, te-ador

te-aş strânge în braţe,

săruturi ţi-aş da şi iubire...

sunt suflet de floare

născută din lacrimi şi dor

şi-n dulce visare

te-aştept năzuind fericire...



100

Dorinţe

Cuvinte de dor

primenite-n izvoarele sufletului

fecunde speranţe

aninate de aripa timpului

mă umplu de tine

şi-mi străjuie

toate gândurile

alungă tristeţi despletite

ostoind frământările

te caut, te chem

şi ştiu, eşti aproape...

un pod de iubire înalţ

şi te-aduc peste ape

în sufletu-mi cald

amândoi să plutim înspre nori

dăruindu-ne pace

şi-n noapte şi-n zori

mereu iubind

frumosul din noi

să trăim liniştiţi,

cufundaţi în iubire

aşa cum ne place

la amândoi…



101

Descântecul ploii

Se scutură norii, furtună şi ropot

Lovesc picuri mari în ferestre

Săgeţi de lumină şi dangăt de clopot

Străpung întinderi ecvestre.

E timpul de-acuma în ritmuri de suflet

Cu zbateri, nelinişti, durere

Iar ruga-mi se ‟nalţă-n al ploii descântec

Şi rupe a nopţii tăcere.

Doamne, te-ndură opreşte furtuna

Şi linişti aşterne în noi

Tu lasă-ne clipa şi-ntinde-ne mâna

Suntem copleşiti de nevoi.

Iar sufletul geme de răni şi tristeţi

Tu spală-i cu dragoste faţa

Aşterne în inimi mereu frumuseţi

Cu pace ne mângâie viaţa.



102

Tristeţe

Seara tristă,

goală pe dinăuntru

vuiet de vânt

săgeţi de lumină

şi-un suflet

rezemat de un vers

îşi caută liniştea

pierdută-n pământ

umezit de ploi

năpădit de nevoi

sau rătăcită

pe un colţ de stea

în univers...



103

Nu te vreau, toamnă!

Mi-e frică de tine, toamnă!

ştiu că spulberi corole

şi alungi speranţe

rătăcindu-mi gândurile

bruma ta arde iarba crudă

şi-ofileşte

una câte una

petalele

adâncindu-mi ridurile...

Nu te vreau, doamnă de aramă!

vreau verde şi flori

şi vise-mplinite,

curcubeie-n culori

zămislite din abur de suflete

şi mai vreau să admir

poala grădinii mele

udă de-atâtea lacrimi de rouă

străluciri de stele vreau

şi picuri de mir...

Nu te vreau, toamnă

când bate vântul puternic

plângând printre ramuri dezgolite

şi-ntr-una plouă...plouă...



104

Căutări

Scurm

cu mâinile goale şi reci

în pământul speranţei

şi caut poteci

prin haos - cărări de lumină

îmi iau sufletu-agale de mână

şi-n umbra nesiguranţei

număr clipe

înşir mărgăritare de gând

din timp smulg aripe

şi mă înalţ înspre ceruri

departe de tot ce e rău pe pământ...



105

Zbateri

Frământări de suflet

neîmplinit

şi gânduri răzleţe

se-nvârt ameţitor

speranţe risipite

într-un câmp înflorit

cu dalii încinse

de văpăi de dor

zbateri ascunse

în linişti perfide

şi dureri înnăbuşite

în lacrimi de rouă

amăgiri, supoziţii

răspunsuri insipide

tristeţi infinite

în clipiri de lună nouă

săgeţi de lumină

ţâşnite din nouri

şi doruri

legate cu fir de mătase

sentimente profunde

sau strânse în sloiuri

contradicţii şi doruri

gemând în carcase

de suflet rănit

dar plin de iubire

aşteaptă tăcute

se-adună în valuri

curcubeie visând


106

şi râvnind fericire

cu visele-diguri

lovite de apă pe maluri…



107

De dragoste, iar

Noapte albastră

roua-n fereastră

şi aripi de catifea

întinse peste inima mea

zidiri de credinţă

şi pură dorinţă

trăiri zbuciumate

în singurătate

îmi dăruie line

gânduri senine

şi pline de tine

te aştept liniştită

ca pe-o stea hărăzită

să dăruie sorţii noroc

lepădându-şi straiul de foc

în lină lumină

de lume străină

cu dorinţa de a-nvinge

şi a te atinge

unită cu dorul

ce-mi umple izvorul

cu lacrimi de floare

crescută-n răzoare...



108

Aşteptându-te

Ascult unduirea vântului

şi încerc

să-i desluşesc taina ascunsă

verdele copacilor

îl culeg în priviri

şi liniştea pământului

nepătrunsă

aşternând

mătase peste-amintiri

zbuciumări topite de-arşiţă

şi lacrimi uscate de doruri

sublimări sărate şi reci

căutând mereu o portiţă

şi privind înspre nouri

apoi mă-ndrept

pe neştiute poteci...

sunt plină de tine

te-aştept ca să vii

dimineaţa devreme

şi-n nopţile târzii

să te-nvălui mereu

cu nesfârşita-mi iubire,

domn al sufletului meu

eşti oare a mea împlinire?



109

Flămândă de tine

Mă sprijin în tihnă pe umărul serii

Fiori dau năvală în trupu-mi arzând

M-afund în visare şi-n taina tăcerii

Iubite, de tine mi-e gândul flămând.

Privesc spre amurgul roşit ce-mi zâmbeşte

Sfios mă dezmiardă zefirul pribeag

Şi sufletu-mi floare de dor dogoreşte

Presar nestemate pe chipul tau drag.

Imaginea-ţi caldă mereu mi-e aproape

Te-nvălui cu dragoste vie, te chem

Dar tu, călătorul hoinar peste ape

Atingi depărtări ca un dulce blestem.

Rămâi doar năluca din vise nocturne

Ţi-e teamă s-atingi vâlvătaia iubirii

Sub scutul plămadă din frici taciturne

Răni vechi ţi se-ascund în adâncul privirii.

Când luna se-arată şi blând luminează

În raze timide uşor mă-nfăşoară

Tu, du-te, fetiţo, îmi spune, visează

Iubirea-i frumoasă dar dulce povară.



110

Exerciţiu de singurătate

Mi-e dat în fiecare zi

un exerciţiu de singurătate

cu sufletu-aşezat după „egal”

mereu necunoscute-n ecuaţii

cu „a” şi „b”

şi multe complicaţii

dar unde-i rezultatul ideal?

sunt răbdătoare...

ştiu că va veni

un timp al meu...

şi-aştept o rezolvare

cu „minus” frică

şi cu „plus” iubire

după „egal”

din nou va fi

linişte şi-mplinire.



111

Azi nu mai vreau să ştiu de supărare!

Azi nu mai vreau să ştiu de tine, supărare!

Te-alung şi te condamn pe veci la penitenţă

Departe de tumultul din sufletul ce doare

De-atâta apăsare şi cruda-ţi insistenţă.

Nu te mai vreau, rămâi în temniţa uitării

Destul mi-ai stat aproape, vreau pace şi credinţă

M-ai asuprit atâta şi-ai vrut ca disperării

Să mă încredinţezi, nu fac a ta voinţă!

M-au întărit necazuri, am plăsmuit speranţe

Nu las să mă atingă sărutul tău bizar

Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepanţe

Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.

Şi-i harăzit să dărui iubire tot mereu

Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc

Tu, supărare, pleacă şi de-o vrea Dumnezeu

În linişte şi pace de-acum o să trăiesc.



112

Îţi mulţumesc!

Ai pătruns în sufletul meu

cu toate frământările tale

inundându-i cămările cu nectar

din florile gândului hoinar

şi-ai cules

în tainice pocale

roua ochilor însetaţi de lumină

iar trupul mi-ai încins

într-o mare de jar

arzând de la rădăcină

tot ce s-a-nvechit de aşteptări

m-ai readus la viaţă

dăruindu-mi din nou

clipa de tandreţe

din depărtări

mi-ai trimis dorul

precum o tinereţe

fără batrâneţe

ce-şi ţine viu izvorul

îti mulţumesc!



113

Un dar din iubire

E ziua mea

şi mi-am făcut

un dar din iubire

cu sufletul plin de ea

cuprind albăstrimea zărilor

şi-alung tristeţea depărtărilor

lăsând soarelui putinţa

să-mi mângâie privirea

şi florilor

le dau dezlegare

să-mi umple cu miresme

fiecare zi, fiecare clipă

şi visătoare

îmi prind la cingătoare

flori de nufăr

şi busuioc în păr

în sân petale de crin

şi-mi promit: voi uita să sufăr

iar din noaptea-ntunecată

mereu îmi voi face senin

în dans de muze

unduindu-şi faldurile,

alese mătăsuri de gând

şi adieri de brize

ce-mi trezesc toate simţurile

refugiate într-un suflet flămând

unde zbuciumul mării

se sfârşeşte de stânci

şi zâmbetul nopţii

în ecouri adânci,


114

eu ţes liniştită

borangicul iubirii

đin fire de dor,

simţind cum încet

se-apropie clipa în care

voi putea aşeza împlinită

mâna mea în mâna ta

şi-n semn de mulţumire

voi cânta, voi striga:

Doamne, cât de frumoasă eşti, iubire!



115

De vorbă cu stelele

Stele-mi vorbesc astă seară

doar despre tine

şi-mi dăruiesc,

ca o dulce povară

în ochi licărul lor

mi-este bine...

în unduiri feline

frunzele

dau ultimul sărut vântului

şi se-aştern

ca o mătase încă vie

peste iarba verii ce trece,

în odihna pământului

un greier ratăcit sub fereastră

fredonează sprinţar

un cântec de dor

în noaptea cu lună albastră

rămân nestingherită-n visare

cu suflet de jar

dogoritor

te caut în mine

şi-ţi ocrotesc cu gânduri alese

fiecare zvâcnire

timid, de sub gene

boabe de rouă culese

în albii de suflet

mângâie tainic

fărâme de viaţă

fărâme de fericire...



116

Semne de-ntrebare

Se zbat să mă-mpresoare

mari semne de-ntrebare

ce-mi dau mereu târcoale

dar le-ocolesc

căci sufletul mi-e floare

în tine-ncrezătoare

iar fricile banale

eu le gonesc

ştiu că-n crâmpei de gând

cu sufletul flămând

de-o dragoste curată

am locul meu

tu vei veni curând

cu inima râzând

şi în fiinţa-mi toată

vei fi mereu

tăcerea-ţi m-asupreşte

dar nu mă îngrozeşte

căci simt cum eşti,

te ştiu

iubirea mea stârneşte

în taină oblojeşte

răni vechi, fireşti

zbucium viu


117

te-aştept tăcută-n poartă

nu voi fugi de soartă

presimt că eşti aproape

şi îmi doresc

să-ţi dăruiesc iubire

cununi de fericire

căci te iubesc!



118

Dragoste de tine

Aş vrea să fiu un firicel de floare

Pe perna ta să-mi odihnesc petale

Şi răspândind miresme-mbătătoare

Iubirea mea să-ţi dărui din pocale.

În nopţile în care nori ţi-adună

Pe frunte gânduri şi în suflet frig

Să împletesc cununi din flori de lună

Ferestre să deschid şi-apoi să strig

Că port în suflet dragoste de tine

Şi că mi-eşti dulcea lacrimă din zori

Eşti dorul meu din serile senine

Focul aprins ce spulberă fiori

Ce-atâţia ani mi-au cotropit fiinţa

Ţinându-mă departe-n sihăstrie

Arde pe vatra mea de-acum dorinţa

Singurătăţii nu-i plătesc simbrie.

Te ocrotesc cu gândul meu şi sper

Să-ţi fie viaţa-n liniştea dorită

Într-un tărâm de vis şi-un colţ de cer

Te port în suflet şi sunt fericită.



119

Trifoiul cu noroc

Trifoi cu patru foi am aşezat cu grijă

În file-ngălbenite ce poartă-n ele vers

Trăiri sublime, doruri şi vise ce n-au şters

Nici verdele-i smarald, nici lacrima din tijă.

Şi tot ce-n el adună, trifoiul fermecat

Speranţe vii şi linişti, în suflete lumină

Dă strălucire-n ochi şi ţese un brocart

Din fire de iubire şi dor la rădăcină.

În suflete-adunate doar frumuseţi de flori

Şi gândurile toate-mpletite în cununi

Speranţe aninate de lacrima din zori

Ne fac acum mai tandri, mai sinceri şi mai buni.

Privindu-i gingăşia ne făurim un vis

Cu boabele de rouă pe fir de busuioc

Spălăm priviri cuminţi şi-n viitor promis

Aşternem lin dorinţe-n trifoiul cu noroc…



120

De ziua ta, fetiţa mea!

Fetiţă dragă, fir de floare rară

Trecut-au ani de când ai răsărit

În prag de toamnă, la sfârşit de vară

Din lutul meu cu dragoste sfinţit.

Te-am îngrijit cu lacrima de rouă

Şi te-am crescut în dragoste, frumos

Rugându-mă în nopţi cu lună nouă

Să-ţi fie drumul vieţii luminos.

În ochii-ţi dragi am presărat iubire

Sclipiri de frumuseţe sufletească

Cu bunătate, linişte-n privire

Te-am dăruit, minunea mea cerească!

Ai învăţat apoi că demnitatea

Este virtutea omului cinstit

Şi-ai dovedit cu sârg că libertatea

De-a fi tu însăţi, mult te-a întărit.

Copilă dragă, Domnul te păzească

De tot ce-i rău şi mârşav şi murdar

În tine bucuria să-nflorească

Să ai în sânge-al curăţimii har.

Cu dragoste de oameni, în iubire

Să fii mereu cu sufletul deschis

Să nu ajungi nicicând în rătăcire

Lumina te-mpresoare, fetiţa mea de vis.


121

Te port în suflet ca pe o comoară

Şi dorurile împletesc mereu

În rugi de dimineaţă şi-n fiecare seară

Copila mea, să te-ocrotească Dumnezeu!

Oradea, 1 septembrie 2010


122

Adoraţie

Mi-ai şoptit tandru

„te ador”

şi-n tremurul vocii tale

prelingându-se lin

spre trupu-mi fremătând de dragoste

am simţit emoţie firească

şi bucurie...

toate dorurile mele

adunate-n tăceri şi zbucium,

linişti aninate

de mănunchiuri de gânduri

pline de tine

mă-nvăluie-n lumini

cu irizaţii curcubeice

şi-mi pătrund fiinţa întreagă

cu fiori de iubire feciorelnică

mi-e sufletul senin

şi-n limpezimea lui

am primenit gândul tău

dăruindu-l iar şi iar

cu dragostea mea...

Săcuieu, 6 septembrie 2010


123

Gândind la tine

Seară de toamnă... picături de ploaie

Lovesc ferestrele în ritm alert

Şi curg din mine doruri în şuvoaie

Gândind la clipa ce atât aştept.

Stând liniştită număr în tăcere

Lacrimi de nori ce nu mai contenesc

În suflet simt doar dulce adiere

Totul mi-e vis iar ceea ce nutresc

Este iubirea care-mi umple viaţa

Şi-n taina nopţii doru-mi înfăşoară

Cu lacrimi calde-mi este dimineaţa

Iar toamna mi se pare-acuma vară.

Aştept în linişte să-ţi mângâi fruntea

Cu limpezimi de gânduri să te-alint

Îmbrăţişaţi să trecem liberi puntea

Ce-am construit; cu ramuri de absint

Să umplem vidul ce-a creat în noi

Atât de multe semne de-ntrebare

În liniştea râvnită de-amândoi

Cu flori de munte şi c-un val de mare.



124

Împlinire

„De azi suntem o singură fiinţă”

Mi-ai spus şi străluceam de bucurie

Simţeam cum năvăleşte iubirea şi-mi învie

Tot ce-am păstrat în taină cu lacrimi şi credinţă.

De-atâta vreme-am aşteptat tăcută

Cu flori de suflet tremurând sub rouă

Îmbobocite-n crâng sub lună nouă

Să-mi mângâi tandru viaţa până mai ieri durută.

Eşti dragul meu din visele-ndrăzneţe

Te-ai arătat uşor, plin de mister

Învăluit în doruri şi-n albăstrimi de cer

Râvnind iubirea pură din prima tinereţe.

Când mi-ai pătruns privirea cu scântei

Simţeam cum focul ce mocnea se-aprinde

Şi lava-ncinsă de-aşteptări cuprinde

Fiinţa-mi rătăcită pe-alei sub flori de tei.

Îmbrăţişarea-ţi tandră, sărutul nesfârşit

Cutremurându-mi trupul şi alungând tristeţi

Reînviind speranţe-n izvor de frumuseţi

Mi-au fost lumină vie, iubitul meu dorit.

Te-ador... tu mi-ai şoptit şi aş dori mereu

În dragoste sublimă să ne-afundăm o viaţă

Cu limpezimi de suflet în orice dimineaţă

Să primenim speranţe în arc de curcubeu.

Bucureşti, 12 septembrie 2010


125

Dar pentru tine

Aş vrea s-ating cu buzele mele

cerul sufletului tău

din limpezimea ochilor

să-ţi culeg lacrimi de fericire

mâinile mele

încolăcindu-ţi trupul

să mi te apropie

iar răsuflarea-ţi fierbinte

să încălzească

tremuru-mi adolescentin

frământările tale,

frământările mele

contopite în trăiri sublime

departe de zbuciumul lumii

să ne dăruie cu liniştea dorită

astăzi te-ai născut doar pentru mine

ca o dulce mângâiere de suflet

ivindu-te ca o lumină

din valuri înspumate de mare

în liniştea dimineţii de vară

desăvârşind linia destinului

în frumuseţea iubirii...

primenită în curăţimea munţilor mei,

trezită de foşnetul frunzelor

şi simfonia matinală a florilor vii

sub adieri tandre de vânt

gândesc cu toata puterea sufletului

la împliniri de vise

înconjurându-te cu grijă


126

în trăiri sincere şi pure

şi-n adoraţie fără sfârşit

rugându-mă cerului să te-ocrotească

şi soarelui să te iubească

sănătatea-n tine să-nflorească

bucuria vieţii frumos trăite

mereu să te-nsoţească

iar nesfârşirea dragostei mele

să-ţi mângâie liniştea fiecărei clipe

în fericiri nebănuite

ani mulţi în bucuria împlinirii

şi-o viaţă-n pace şi iubire

iar eu, uitată-n tăcere

să-ţi dăruiesc

tot ce gândesc

tot ce trăiesc

tot ce iubesc

viaţa mea...



127

Dezamăgire

Am aşteptat un semn dar nu mi-e dat

Să-mi bucur sufletul însingurat de vreme

Ce-i ferecat de nu ştiu ce blesteme

Iar tot ce mă-nconjoară e trist şi-nnegurat.

Demult, când totu-n jur se năruise

M-am cufundat într-un ocean de-amar

Şi chiar de-aş vrea să scap e în zadar

Rămân neputincioasă şi mă hrănesc cu vise.

Viaţa dură, tristă şi plină de blesteme

Mi-a călit trupul, mintea şi destinul

Ce nu se schimbă şi rămân cu chinul

Speranţelor deşarte din vis, sub clar de lună.

Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare

Răspunsuri lapidare roiesc în jurul meu

Încertitudini, temeri ce-au stăpânit mereu

Fiinţa-mi răvăşită de-un straniu val de mare.

Se răzvrăteşte-n mine-o mulţime de cuvinte:

De azi noi suntem unul...fiinţă adorată...

Trăieşte nebunia căci clipa-i minunată...

Şi altele atâtea ce-mi bântuie prin minte...



128

Zbucium

O ploaie măruntă de toamnă e-n mine

Şi-mi biciue trupul şi gândul pribeag

Sub frunze-arămii rătăcind în suspine

Îmi sprijin speranţe de-un firav toiag.

Se zbat întrebări iar răspunsuri bizare

Încearcă să-mi spună: aşteaptă-n tăcere

Căci lacrimi de toamnă şi raze de soare

Şi versul curgând îţi vor fi mângâiere.

Sub picuri ce cad potolind fierbinţeala

Din doruri născută sub soare de vară

Refuz disperarea, ignor amorţeala

Iubirea-mi alin într-un cânt de chitară.

Ascult liniştită-n decor de-ntristare

Refrenul ce unduie lin şi-mi şopteşte

Alungă tristeţea ‟ntrupează-te-n floare

Urmează-ţi destinul, fetiţo, iubeşte!



129

Îndemn

Când umbra înserării aripile-şi întinde

Peste cuprinsul zării noian de neguri dese

Din călimări de suflet, cu mare grijă-alese

Îmi curg cuvinte tandre de dragoste-aburinde.

Îţi simt căldura toată şi răsuflarea-ţi lină

Sclipirea din privire în mângâieri divine

Tot ce-am visat în taină în nopţile senine

Fiinţa-mi răvăşeşte şi inima mi-e plină

De dragoste de tine şi de un dor nestins.

Cu buzele-mi arzânde din depărtări te chem

Alungă-mi întristarea, dezleagă de blestem

Ce-ai ferecat de vremuri şi lasă focu-aprins

Să ardă pe altarul iubirii nesfârşite

Iar temerile-alungă, te voi iubi mereu

Cu linişti dăruite-n lumini de Dumnezeu

Sărutul lunii-n taină îl vom primi, iubite!



130

Visează, trăieşte, iubeşte!

În noaptea sublimă de toamnă

Cu luna zâmbind ştrengăreşte

E-o linişte care te-ndeamnă:

Visează, trăieşte, iubeşte!

Vrăjită mă plimb printre dalii

Le-admir gingăşia-n tăcere

Grădina mi-e toată vitralii

De flori ce-mi aduc mângâiere.

Privirea-mi se scaldă în rouă

Cu buzele-adun picuri reci

În suflet cu doruri mă plouă

Te caut pe-aceleaşi poteci.

Plutesc printre stele-n eter

Te-apropiu cu gându-mi de jar

Din lacrimi curgânde din cer

Iubirii-i înalţ un altar.

Te-aştept rătăcită în noapte

Speranţa-mpletind cu iubire

Culeg praf de stele şi şoapte

Din doruri îmi ţes fericire.



131

Mărturisire

Gândind la tine-nşir mărgăritare

Eşti un mister şi-aş vrea să desluşesc

Privind îngândurată Carul Mare

De ce sunt tristă...ştiu doar că iubesc!

Trăiesc intens de la-nceput de vară

Un sentiment sublim ca în poveşti

Iubesc cu-adevărat întâia oară

Mi-e drag ca să te am aşa cum eşti.

De ce ţi-e teamă de a mea privire?

Sunt sufletul demult însingurat

Ce-a aşteptat râvnind la fericire

Suflet pereche, omul minunat

Plin de speranţă şi de dor de bine

Zbătându-se-n tăcere, solitar,

De ce nu vii ca să păşeşti cu mine

Pe un meleag curat şi plin de har?

Te-aştept şi sper că rugile-mi fierbinţi

Rodi-vor muguri noi de fericire

Cu lacrimi calde, pline de dorinţi

Mereu te va scălda a mea iubire.



132

Rătăcită-n iubire

Ploaia măruntă şi rece de toamnă mă biciuie

Trupul mă doare zvâcnind de un dor nesfârşit

În cetini de munte-adâncit capu-mi vâjâie

M-apasă-n tăceri aşteptarea de omul iubit.

Cu gânduri sublime-l învălui chemându-l aproape

Şi dragostea-mi toată o dărui în chip minunat

Vântul dansează sălbatic iar frunzele moarte

Tristeţii-i înalţă în taină şăgalnic palat.

Şi sufletu-mi plin de speranţă tresaltă de doruri

Cu ruga-mi fierbinte privesc rătăcită-n iubire

Spre ceruri pustiul din mine alung înspre nouri

Blesteme voi sparge şi-apoi vom trăi-n fericire.



133

Singură-n toamnă

Mi-e sufletul gol şi cu paşi tremurânzi

Mă zbuciumă toamna în vise pierdute

Cu mâinile-mi reci peste ochii flămânzi

Împrăştiu speranţe spre lumi neştiute.

Frunze-ofilite pe-alei mă-nfioară

Şi vântul prin codri sălbatec vuieşte

Bruma pe flori şi pe ierburi coboară

Iar sufletu-mi singur în toamnă trăieşte.

Caut în mine puterea de-a-nvinge

În lupta cu gândul rebel şi-ntristarea

O lacrimă caldă obrazu-mi atinge

Mi-e muntele frate şi soră mi-e marea.

Îţi simt depărtarea... te-afunzi în tăcere

Eu ştiu că ţi-e teamă iubirea să-mi dărui

În tine musteşte o veche durere

De ce fugi, iubite şi-n ceaţă te-nvălui?



134

Visez şi sper

Te caut însetată cu buzele-mi flămânde

privirea-mi rătăceşte-n infinit

în taina serii, tresăriri fecunde

îmi stăpânesc fiinţa cu dorul nesfârşit

şi-n fiecare clipă te doresc aproape

în universu-mi plin de aşteptare

e toamnă şi e frig şi peste pleoape

se-aşterne rece bruma...

eu nici măcar nu pot să hoinăresc

privind tăcută către Carul Mare

căci s-a ascuns până şi luna....

stau singură

visez şi sper şi te iubesc!

Sibiu, 9 octombrie 2010


135

Promisiuni

Topi-voi zăpada ce te-nconjoară

Cu sufletul plin de căldură mereu

Şi gheaţa voi sparge cu dorul de tine

Mă crede iubite, căci asta sunt eu.

Te simt în eter şi inspir bucurie

Culeasă din ochii tăi calzi şi senini

Nu-mi pasă de lume, nu-mi pasă de mine

Şi trec liniştită de piedici şi spini.

Veni-vei odată şi-n braţe te-oi strânge

Din suflet va curge iubirea în veci

Mi-e Cerul durut şi tăcerea m-apasă

În linişti străbat neştiute poteci.

Te chem lângă mine să-ţi dărui în taină

Doar floarea de nufăr din inima mea

Atât de departe şi totuşi aproape

Eşti visul curat răsărit dintr-o stea

Ce-mi străjuie calea şi-mi dă alinare

În lumea ostilă, mizeră şi rea.



136


137


138


139

Chemare

Te chem în vis şi-n astă noapte

Şi te culeg din ploi de stele

Plutesc agale printre şoapte

Eşti alinarea vieţii mele.

Tu vino, lasă-mi mir pe buze

Şi sărutarea ta mi-o lasă

Ca roua pură de pe frunze

Nu mai pleca, rămâi acasă.

În dragoste scălda-ţi-voi trupul

Şi în balsam din flori de tei

Suav ţi-oi limpezi sărutul

Priveşte-acum în ochii mei

Şi-ai să citeşti ca într-o carte

Câtă iubire poartă-n ei

Hai, vino, nu mai sta departe!



140

Visând iubire

În dimineţi brumate cu iubire

Mă-ncearcă nesfârşite nostalgii

Aş vrea să sorb nectar de fericire

Din vise dragi, senine, de copii...

Trăiesc a vieţii mele odisee

Printre străini ce-mi calcă peste suflet

Ce vină am că sunt un om, femeie,

Şi vreau să-mi fie clipa veşnic cântec?

Căci inima din flori mi-e făurită

Nu din ranchiuni şi nici din răutate

Plecată-n rugăciune, fericită,

Visez iubire spre eternitate.

Luminii-i cer smerită să-mi arate

Un drum cu linişti, fără frici ascunse

Doamne, te rog, în marea-ţi bunătate

Deschide-mi căi de dragoste pătrunse!



141

Te caut...toamna

Frunzele-ngălbenite cad alene

Şi plouă, vântu-mi biciuie privirea.

Se sting încet şi florile perene

Rămâne-n mine vie doar iubirea.

În seara sumbră rătăcesc pe-alei

Mă zbat în veşnica-mi singurătate

Mi-e dor să m-oglindesc în ochii tăi

Mi-e dor de viaţă, de seninătate.

Te caut printre junii din poveşti

Sub plopii goi ce-au fost odinioară

De frunze-mpodobiţi... dar tu, nu eşti

E frig şi ploaia deasă mă-nfioară.

Când înlăuntrul meu un foc nestins

Îmi dă speranţă, vei veni curând

Cu dragoste curată, de ne‟nvins

Te chem şi mi te-aşez mereu în gând.

Sibiu, 16 0ctombrie 2010


142

Unde eşti, iubite?

Îţi scriu tăcută-n fiecare seară

Cuvinte care curg neprihănite

Dintr-un altar sfinţit întâia oară

Cu mir de suflet, unde eşti, iubite?

Te caut în a stelelor sclipire

Şi-n strălucirea lunii rătăcite

În şoapte line, pline de iubire,

Dar tu nu eşti, de ce nu vii, iubite?

Eşti solitar… în tainica-ţi tăcere

Şi, poate, plin de gânduri răvăşite

Te-afunzi în ceaţa toamnei efemere

Arată-te aşa cum eşti, iubite!

Bucureşti, 22 octombrie 2010


143

În drumul meu spre tine

Culori de toamnă şi-adieri divine

De vânt, în unduiri de tufănele

Îmi sunt aproape-n drumul către tine

Şi mă trezesc din clipele rebele.

Doresc în ochii-ţi să-mi alin privirea

Şi-n mâna ta să-mi poposească mâna

Sărutu-mi drag, pecetluind iubirea

Să-ţi dărui, aşteptând s-apară luna...

Ca pomii dezgoliţi acum de frunze

Mi-e sufletul, în faţa ta, deschis

Ţi-aduc în dar nectar de flori pe buze

Te voi răpi purtându-te spre-un vis

În care-i bunătate şi iubire,

Şi noi, râvnind mereu la fericire…

Breaza, 23 octombrie 2010


144

Imnul iubirii

Refrenul ce mă poartă spre-amintiri

Îmi dă speranţă şi mă-mbărbătează

Trăiesc mirajul splendidei iubiri

Visez la tine, trupul îmi vibrează.

Te caut printre gânduri şi te chem

Să-mi fi alături, să te am aproape.

Iubirea mi-este dulcele blestem

Plutesc vrăjită-n limpezile-i ape.

În micul nostru imn m-afund tăcută

Ascult... şi-ţi simt alături răsuflarea

Roiesc chemări din inima-mi durută

Eşti pescăruşul ce-mi străpunge marea.

Vreau să-ţi adorm în braţe, fericită,

Sfinţindu-te cu lacrima-mi de dor

Să te iubesc mereu sunt hărăzită

Să nu-ţi aşez pe frunte nici un nor.

Şi dăruindu-ţi veşnicu-mi sărut

Să nu-ţi mai fie sete niciodată

Hrănindu-ne din al iubirii lut

Sub o lumină binecuvântată.



145

Să sperăm, să iubim

Suntem hărăziţi să luptăm ne‟ncetat

Şi răul cu dragostea noastră stârpim

Adevărul triumfă al lumii păcat

Iar noi învaţăm să sperăm, să iubim.

E-atâta durere în jur şi minciună

Loviţi deseori de necazuri răzbim

Iubire culegem din raze de lună

Călcăm printre spini dar sperăm şi iubim.

Şi orice cuvânt ce-mpletim fericiţi

Cu fir de lumină în linişti scăldat

Ne dă bucuria că suntem meniţi

Să iubim, să sperăm cu un cuget curat.

În lumea nebună în care trăim

Cu-atâtea sincope şi-atâtea furtuni

Ne rămâne speranţa, iubim şi gândim

Cu suflet deschis ce ne face mai buni.



146

Luptându-ne zâmbind

Păşim îngânduraţi pe frunze moarte

Speranţele-mpletind la orice pas

Cu sufletul deschis, precum o carte

Dorinţa de-a învinge, atât ne-a mai rămas.

Printre ciulini şi spini trudesc să crească

Gingaşe flori de nufăr, nepătate

Dorind iubirea veşnic să-nflorească

Şi să ne-aducă pace, speranţă, bunătate.

Trăim nesiguranţa dar plăsmuim iubire

Pândesc adesea frici ce tainic ne cuprind,

Nu le lăsăm s-atingă seninul din privire

Căci suntem făuriţi să ne luptăm zâmbind.

Sibiu, 01 noiembrie 2010


147

De „noapte bună”

Doar un sărut de „noapte bună”

Şi-un simplu gând

Dar cald, profund

Te-aduc în sufletu-mi

De mână mă ţine-un dor

Mereu flămând de linişte

Ce-am tot visat

În nesfârşita-mi aşteptare

Căci ştiu ce vreau cu-adevărat:

O dragoste ce-n veci nu moare

Cât te doresc...

Şi nu-i păcat

Te port în suflet ca pe-o floare.



148

Cu tine-alături

Mă-mbăt cu dor de tine-n astă seară

Cu dragoste din gând senin şi pur

Un cânt pribeag, pe strune de chitară

Se risipeşte-n liniştea din jur.

Şi răzvrăteşte-n veşnica-mi tăcere

Difuză, ratăcită printre aştri,

Mirajul unei clipe efemere

Ascunsă-n taina ochilor albaştri.

Legată sunt cu fire nevăzute

De tot ce-nsemni, iubindu-te mereu

N-am teamă de tărâmuri neştiute

De-mi eşti alături, tu, iubitul meu.



149

Enigme

Umbrele nopţii, reci şi pustii

tremură sub şoaptele norilor

şi-mi alătură clipa

necuprinsului...

Tu, vis atârnat

de tălpile stelelor

împarţi necunoaştere

în rădăcinile speranţelor...

Eu, mugur verde

prefăcut în vulcan de iubire

mă strecor tandru

în tainiţele sufletului tău,

încercând să le desluşesc

trăirile…

însă, veşnic,

lava prăvălită

peste pietrele reci

cuprinde necuprinsul...



150

Cu litere de foc

Cu litere de foc eu scriu ades

Tot ce adun în suflet cu migală

Mi-e gândul răvăşit, dar e ales

Şi nu dau lumii nicio socoteală.

Că port în mine-o dragoste imensă

Nu voi ascunde, falsul mi-e străin.

Te chem să vii, ignoră ceaţa densă

Ce-nvăluie barbar, un biet destin.

Nu-ţi dărui aur, nu promit palate

Sunt limpede izvor ce curge lin

Spre sufletul bolnav de libertate

Pierdut de lume-n nesfârşitu-i chin.

Cu litere de foc îţi scriu şi plâng

Destinul blestemat îmi iau de mână

Tribut plătesc iar sufletul flămând

Îşi scurge seva-n limpede fântână

Şi se-oglindeşte-n prospeţimi de cer

Dorindu-te mereu să-mi fii aproape

Trăim al lumii-ntortocheat mister

Iar bruma ni se-aşterne lin pe pleoape.

Cu litere de foc o să-ncrustez

În cartea vieţii mele: eşti în veci

Un dor imens, stăpânul ce visez

Să-mi mângâie tristeţea serii reci.



151

O crizantemă şi-o toamnă târzie

Umede lacrimi de toamnă târzie

Aşează tăcere pe frunzele moarte

Un colţ de grădină, o floare pustie

Şi-adună petale în file de carte.

Cu lăstarii lucind de verdele pur

Şi galbene straie-n pistilu-i semeţ

Rămâne simbol scăpătat în azur

De umblet pribeag, de suflet drumeţ.

Crizantema fecundă cu muguri fierbând

Se-adapă din poale mustinde de lut

Din care iubirea de oameni, arzând

Răzbeşte spre noi, ca un nou început.

Din freamătul ei limbi de soare zâmbesc

Şi-un murmur de stele pierdute în zări

Miresmele-alese ce-apoi se topesc

Ca şi toamna târzie din lumânări…

Ne picură viaţa-n privelişti pustii

Cu vânturi de vise purtate de nori

Ea, floarea sublimă-n petalele-i vii

Ascunde tristeţi, răspândeşte fiori.



152

Vine Crăciunul!

Coboară din ceruri o linişte-adâncă

Iar seara-şi aşterne albastrele-i umbre

Pe dealuri pleşuve şi colţuri de stâncă

Zăpezi înroşite de gânduri fecunde

Stăpâne pe ierburi uscate de vânt

Ce-acoperă triste privelişti, durute

Cu vise sublime curgând spre pământ

Şi-n inimi cu pace, speranţe pierdute.

Privesc înspre munte, mă rog în tăcere

Neliniştea-i simt în duminica ternă

Cu iernile lungi rătăcite-n durere

Râvneşte lumină-n tristeţea eternă.

Curând va-mbrăca haina albă de nea

Şi tristul decor va preface-n luciri,

În cânt de colinde şi-n licăr de stea

Tristeţi convertite-n sublime iubiri.

Vine Crăciunul, speranţe-mpleteşte

În cetini de brad strălucind sub beteală

Din Ceruri, de Sus, o lumină luceşte

Trezind omenirea din trist-amorţeală.

Cu coruri de îngeri şi gânduri curate

Cu mese-ncărcate şi daruri sub brad

Cu suflete-aproape uita-vom de toate,

Minunea cerească primi-vom cu drag.



153

Focul dragostei

Mi-e inima plină de tine...

aştern covor de linişti

coborâte parcă din cer

privesc înmărmurită

dansul flăcărilor

şi-ascult plânsetul lemnelor

prefăcându-se-n cenuşă

dor de tine...dor de noi

în seara picurată cu aromă de cetină

şi miresme de iubire...

Săcuieu, 28 noiembrie, 2010


154

Retorică

Cu dorul de tine

deschid geana fiecărei zile

cu dragoste pentru tine

presar fiece clipă trăită frumos

cu speranţa de bine

rugăciunea de seară-mi închei

şi-apoi, prăvălită-n visare

străbat cu gând luminos

platoşa groasă

ce-acoperă nemilos

frumuseţea iubirii…

oare ţi-e bine?

Sibiu, 1 decembrie 2010


155

Flori sub zăpadă

Plăpânde mlădiţe sub mantii de nea

Îşi mistuie dorul de viaţă şi plâng

Zvâcniri îngheţate de geruri în crâng

Şi vise-atârnate în colţuri de stea.

Cu lacrimi pribege-n petale topite

Se sting picurând seve fragede-n lut

Tăceri ce-şi aştern în destinul durut

Tristeţi şi visări de pe-acum răvăşite

Dar ştiu că iubirea rămasă-n tulpini

Va ţine viu focul ce pâlpâie lin

În frunzele stoarse de verde-pelin

Şi muguri născând primăveri din lumini.

Nici gerul, nici neaua căzând pe pământ

Nu pot să ucidă, nici flori, nici iubirea

Ce vine de Sus, primenind omenirea

Cu pace şi linişti în Sfânt legământ.



156

Cuvinte

Din pletele nopţii

îmi culeg cuvintele

şi cu dragoste le-aştern

în bucheţele de suflet

dăruindu-le mereu

lacrima dorului de tine

le simt unduirea

liniştea gândului frumos

în care mă cufund

visând nestingherită

şi veghindu-ţi somnul

te-mbrăţişează sufletul meu

cu toate trăirile lui

alungându-ţi tristeţi

şi chemându-te tainic

în feeria dragostei eterne

sunt vie, iar vinul din mine

se revarsă-n cupa plâsetului tău

inundându-l cu puritate

tu vei rămâne-acelaşi

eternul pribeag

şi-atât de însetat… de libertate.



157

Închisoarea florilor

Sunt triste, cu petalele-amorţite

De-atâta nea se-apleacă spre pământ

Când gerul le va doborî, strivite

Vor strânge dorurile-n legământ.

Încarcerate sub zăpezi şi gheţuri

Se sting încet, topindu-se tăcute

Şi pier apoi ca aburul din ceţuri

Sau lacrima destinelor durute.

În închisoarea rece, sub zăpezi

Aşteaptă-n taină sevele să-nvie

Cu razele de soare din amiezi

Să-mbrace Universu-n armonie.

Sunt suflete-ngheţate de tristeţi

Printre zăbrele emanând iubire

Perdele de lumină-n dimineţi

Stindarde vestitoare de-mplinire.

Din puritatea fulgilor se-adapă

Îşi umplu cu speranţe călimara

Vor înflori şi vor cânta la harpă

Când o să vină, iarăşi, primăvara.



158

Flămând de alb

Suflet flămând, pierdut în fulgi de nea

Ce–n dans mirific dăruiesc cu pace

Şi-aşteaptă-n taina nopţii liniştea

Precum căldura - grâul ce se coace.

Cu pomii încărcaţi de dalbe stele

Şi câmpul strălucind de puritate

Îmi pare totul strecurat de rele

Şi eu în veşnica-mi singurătate

Mustesc sub plăpumi albe, de omăt

Cenuşi de suflet trist, însingurat,

Cu-aromele de pur din jur mă-mbăt

În noaptea albă ceru-i minunat.

De Sus ne cerne bulgări de speranţe

Şi-aripi de înger fâlfâie uşor

Lumeşti şi-apăsătoare discrepanţe

Se sting într-un colind nemuritor.

Setos de alb, avid de curăţime

Flămândul suflet pacea îşi primeşte

Din al ninsorii dans, din Înălţime

Îşi soarbe fericirea şi trăieşte.

Braşov, 4 decembrie 2010


159

Vis

Tremurul mâinilor tale

roua palmelor dăruind

spre mlădiţe-obosite de suflet

reînvie simţuri

vindecă neîmpliniri

alungă tristeţi

radiind în mirifice unde

viaţă

peste cenuşi amorţite

nisipuri picurând în clepsidre...



160

Pasiune

Rătăcesc printre-alese cuvinte şi plâng, căutându-te

Mângâindu-ţi tandru tâmplele ninse cu doruri

Din căuşul palmelor mele cu linişti hrănindu-te

Lava încinsă curgându-mi sub streşini de nouri...

Cărări pietruite cu muguri şi flori de iubire

Strivite sub ceţuri în nopţile reci şi pustii

Te-aşteaptă, din lacrimi de stea picurând fericire,

În sufletul trist şi lovit de furtuni să revii.

Sărutul cu-aromă de fragă de munte să-mi dai

Şi roua sub gene-aburind de iubire senină,

Răpeşte-mă, ia-mă şi du-mă-ntr-un drag colţ de Rai

Mereu să trăim fericiţi, ocrotiţi de Divina Lumină.

Cu rodii ce-s coapte, crescute în spuză de doruri

Răsfrânte alene, curgânde în palmele-ţi moi

Retrăiesc tinereţea, visez în sublime acorduri

De harpă... şi-n coruri de îngeri plutim amândoi.

Vârtejuri de viaţă în focuri arzânde-n tăcere

Şi sânge fierbând în retortele-ascunse din noi

Dăltuiesc în destine dorinţi, frumuseţi efemere

Suntem hărăziţi să iubim, să sperăm amândoi.



161

Patimi

Sub rădăcinile speranţelor

bulbi putreziţi în lacrimi

mai râvnesc nemurirea

muguri calzi de lumină

zâmbind discrepanţelor

se-adapă din seve iubirea

furtuni de gânduri

din zăpezi de suflet

nemilos lovesc avatare

pribeagă

plutesc printre vise

caut linişti adormite

şi-aştern curăţime

peste cenuşi spulberate

înecându-le-alene

în lava sufletului

torţă ce arde

luciri curcubeice

alungă întunericul

departe de mine disperarea.



162

Speranţă şi viscol

Cu fulgi viscolind prin zăpezi înroşite

În noaptea de iarnă, departe de lume

Mi-ascund faţa-n palme, tăceri ‟năbuşite

Sub neaua clădită-n sălbatice dune

Se zbat să răsară-n cuvinte plăpânde

Îşi caută rostul în stihuri pribege

De viscol rănite şi doruri flămânde

Ne‟nţelesul voind din zăpezi să dezlege.

Mă biciuie fulgi îngheţaţi între stele

Din albul lor pur mă inund cu iubire

Cu dragoste-adun năzuinţele mele

În coruri de îngeri, râvnind fericire.

Când vine Crăciunul şi bradul străluce

Colindu-mi răsare din ‟nalte troiene

Se sting ne‟mpliniri şi eşecuri caduce

Se nasc nestemate de suflet, perene.

Se-aprind lumânări din cenuşi răvăşite

Lumina-mi inundă cu dragoste pură

O viaţă pierdută-n visări ne‟mplinite

Şi-i dă strălucire, topind orice zgură

Rămasă-ntre muguri de cetină verde

Şi pruncul din mine zâmbeşte vibrând

Cu inima plină de Tine mai crede

În floarea din suflet şi-n albul din gând.

Bacău, 9 decembrie 2010


163

Colindă-mi astă seară

Colindă-mi astă seară, vântule

ce năprasnic îmi şuieri printre lacrimi

potoleşte-ţi vuietul lovindu-mi speranţele

dar lasă-mi iubirea curată

şi-alungă vremelnice patimi.

Colindă-mi astă seară, fulg de nea

rătăcit prin grădini şi prin cetini de brad

dă-mi puritatea şi-apoi, mai dă-mi strălucirea ta

când umbrele nopţii din mine se-nfruptă

şi stelele cad.

Colindă-mi astă seară, iubite

croind cărări de lumină prin albe troiene

aşează-mi cu grijă, pe frunte, mâna-ţi fierbinte

şi dăruie-mi inocenţa ascunsă

în florile de sânziene.

Colindă-mi astă seară, suflete-al meu

mă ninge cu fulgi şi cu gingaşi vlăstari din răzoare

îmbracă-mă-n pace şi nemărginită iubire de Dumnezeu

lăsându-mi speranţa mereu

să rodească-n petale de floare.

Bacău, 11 decembrie 2010


164

Fuioare de nea

Îmi toarce văzduhul fuioare de fulgi

Şi vântul i-alintă deasupra-mi dansând

Cu-a lor gingăşie din ceruri cernând

Limpezime de gând, curăţime în rugi.

Privesc feeria ce-n linişti se-aşterne

Spălând răutăţi şi minciuni în zăpezi

Redând drept deplin bucuriei eterne

Luminii stăpâne pe magice-amiezi.

Mi-e mâna-ngheţată pe cumpăna vieţii

Îmi sângeră trupul lovit de furtuni

Cu sufletul nins - prizonier frumuseţii

Implor fulgii moi să ne facă mai buni.

Când toarce văzduhul fuioare de nea

Mănunchiuri de stele aruncă spre zări

E-un cânt de colinde în inima mea

Privirea-mi se scaldă în depărtări.

Vă dărui cu doruri de bine-mplinite

Şi bulgări de jar ce spre inimi ţintesc

Cu pace vă umplu, destine sortite

De-a pururi ferice să fiţi, vă zâmbesc!

Târgu Mureş, 13 decembrie 2010


165

Noapte de iarnă-n Ajun de Crăciun

Alb cufundat în cupe de crini îngheţate

Aromă de cetini de brad răsfrânte pe masă

Speranţe-nnodate în aripi de îngeri drapate

Beteala lucind şi-o steluţă măiastru aleasă,

Căldura din casă şi focul ce pâlpâie-n mine

Colindul ce tandru m-alintă în noaptea sublimă

Izvorul de dragoste pură ce curge spre Tine

Mirific decor şi un dor ‟nămeţit în lumină

Mă ninge cu pace şi-atâtea cuvinte nescrise

Ce-adună speranţe-n recolte sublime de vers

În suflet se naşte colindul Iubirii promise

Cu gândul sfielnic ales înspre ceruri plutesc.

Sub bradul din mine noianul de vise se-aşterne

În magica noapte cu stele plângând în tăcere

Zidind frumuseţi şi palate din gheţuri eterne

Uitând pentru-o clipă furtuni şi nevoi şi durere.

Cu şoapte de fulgi rătăciţi pe un colţ de fereastră

Şi magii ce-şi caută steaua şi drumul cel bun

Iubirea din oameni să facem mereu să-nflorească

Feerică-i noaptea de iarnă-n Ajun de Crăciun!



166

Şi floare şi stâncă, destinul

Din pietre muşcate de vânturi, bătute de ploi

Răsar şi se ‟nalţă spre zări mlădiţe firave

Cu seve mustind din tulpini, cu petalele moi

Fulguite de vise - par note-aşezate-n octave.

Fărâmate destine ce zac sub stâncile arse

Îşi dăruie-n taină crâmpeie de viaţă zâmbind

Iar nurii de flori se răsfrâng peste triste carcase

În petale ce mor sau se nasc pe pământ rătăcind.

Sublimul din floare învinge dureri ‟năbuşite

Ce sapă adânc în tulpina de suflet pribeag

Se năruie stânca sub doruri, tăceri izvorâte

Din muguri arzând şi-mpletind fericiri în şirag.

Şi stâncă şi floare-i destinul, timona vieţii

În ocean de contrarii trăim şi plutim răvăşiţi

Învăţăm să iubim şi apoi dăruim frumuseţii

Şi floare şi stâncă, prinosul iubirii, smeriţi.



167

Rugăciune

Doamne, sufletul meu ţi se-aşterne-n cuvinte

Şi dăruie slova curgând neştirbită spre Tine

Mai ninge afară...dar dorul din mine, fierbinte

Râmâne mereu ancorat de credinţă, mi-e bine...

Trăim vremuri triste şi lupii se-nfruptă din noi

Ne sfâşie crezul iar sufletul vor să ni-l smulgă

Dar colţii îşi frâng în Iubirea de Tine şi-apoi

Rămâne-adevărul ce legea Ta Sfântă promulgă.

Doamne-n lumină şi pace ne mângâie viaţa

În albul din nea şi-n credinţă trăind te slăvim

Alungă furtuni, ne trezeşte zâmbind dimineaţa

De-a pururi Stăpâne, Ne-ajută aproape să-Ţi fim.



168

Hibernală

Sărut de fulgi albaştri

pe umerii obrajilor îmbujoraţi

mă înfioară

precum atingerea de îngeri

şi-mi dăruie tremurul lor

umplându-mă de har.

Un clinchet de stele

ce-şi răsucesc tălpile-n Univers

mă poartă-n dor de bine

spre depărtări

sfredelindu-mi sufletul

îngheţat de-atâta aşteptare…

Parfum de cetini ninse

şi lacrimi de cer

în murmur de colinde

chemarea munţilor mei

surâsul trist al mamei

şi-o picătură de speranţă:

cred în MÂINE!



169

O altfel de iarnă

Flori de gheaţă pe geamuri

şi lacrimi de stele pe cer

năprasnicul ger

cu ţurţuri la streşini

destine durute

pierdute-n eter

suflete-aproape-mpietrite

sporadice gemete surde

şi focuri mocnind, amorţite

în inimi de linişti flămânde

ierni răvăşite de viscol

tristeţi stând la cozi de iubire

speranţe-aninate

temutul oracol

pribege cete de fulgi

izvodind fericire

Imagini tăcute

ce dorm sub zăpezi

şi ascund nespuse dureri

dezgolite de vânturi,

trecute amiezi

mai scutură clipe în crunte tăceri...

Inundă-te-n alb suflete-al meu

lasă tristeţea şi lupii alungă

credinţa-ntăreşte-ţi, deschis fii mereu

cu fulgii dansează-n lumina fecundă

te roagă în taină,

spre Ceruri priveşte

îmbracă-ţi în pace


170

iubirea flămândă

şi fii liniştit,

Dumnezeu te iubeşte!



171

De Crăciun cu tine, mamă!

De Crăciun

vreau să fiu cu tine, MAMĂ,

din părul tău nins

să mă-mbăt cu arome de fulgi

ca-ntr-un vis de copil

de tăceri amuţit

care-ncet se destramă,

vreau să fiu legănată

de braţu-ţi puternic

precum vara făceai,

când prin flori rătăceam

şi-adormeam

ameţită de doruri

în iarba din lunci.

De Crăciun

vreau să fiu cu tine, MAMĂ,

în sătucul din munţi

unde cetini de ger amorţite

îmi cântă colindul sublim

şi cete de îngeri

cu surle de-argint

şi trompete de-alamă

coboară-n căsuţa-ţi modestă

aducând bucurie…

vreau să-ţi mângâi privirea

iar zâmbetul drag

să-mi deschidă ferestre

ce fost-au deunăzi cernite

vreau să-mi scald răvăşirea

în ochii tăi tandri, adânci.


172

De Crăciun

vreau să-ţi simt mângâierea, MAMĂ,

din doruri să facem cununi

împletite cu lacrimi din stele...

aburind de miresme alese

să gustăm cozonacu-amândouă

numărând fulgi de nea

să ne spunem poveşti

iar când lemnul în sobă trosneşte

scânteind în amurgu-ngheţat

să îmi ţii capu-n poală

cum ştii doar dumneata

şi-n noaptea Crăciunului lină

sub bradu-mbrăcat cu beteală

s-aşternem dorinţe şi vise

să ne cernem în suflet lumină

şi să fim mai curaţi şi mai buni

în speranţa iubirii promise.

De Crăciun, vreau să fiu cu tine, MAMĂ!



173

Doruri sub zăpadă

Totul e alb şi copacii golaşi

neaua pe ramuri aştern

Seve-ngheţate de viscol

îşi dorm muguraşii în somnul etern.

Plapuma albă şi rece

pe câmpuri răsfiră miresme de pur

Sub ea, crâmpeie de viaţă

sclipiri radiază în jur.

Zăpezi bătucite de sănii

lucesc în razele pale de lună

Iar caii albaştri din vise,

herghelii de speranţe în taină adună.

Lacrimi de cer pironite-n priviri

pe străzi amorţite de ger.

În suflete calde se-nfig iatagane

şi suliţi de gheaţă străpung în eter.

Focuri ce ard liniştite

în inimi păstrează nestinsă Iubirea

Prăvălite în jaruri,minute toride

zăpada topesc, limpezind omenirea

În pure zvâcniri fulguite

şi doruri lăsate la porţi ferecate

Se sting nebune porniri,

răutăţi şi sminteli ce sucombă-nnecate.


174

Colinde se ‟nalţă spre Ceruri,

în case deodată lumina pătrunde

Îngeraşii plutind printre geruri

Iubire aduc pe eterice unde.



175

Ajun de Crăciun

Liniştea nopţii de iarnă şi gerul de-afară

Cupole ‟nălbite şi turle cu ţurturi de gheaţă

Ceruri din care sublime colinde coboară

Spre inimi s-aducă lumina pierdută în ceaţă.

Focuri arzânde, jăratec pe vetre-mpietrite

Surâsuri de prunci fericiţi lângă bradu-nstelat

Bucate alese, vin roşu-n pocale-aurite

Şi lutul din mine de-a pururi de vers fermecat

Toate vestesc bucuria că-i seara de-Ajun

Iar sufletul, lin se topeşte-n fuioare de nea

Alungă tristeţea şi-n dulce decor de Crăciun

Îşi cerne speranţa de bine sub lacrimi de stea.

Buchete de raze spre lume-n sclipiri de poveste

Cu cete de îngeri ce cântă în coruri colindul

Şi pruncul Isus ce se naşte în aburi de iesle

Vestind prin Lumină că vine degrabă Crăciunul!



176

Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun

Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun

Sub brad te-aşteaptă o inimă curată

Sufletul meu, iubirea marmorată

Cu fulgi de nea, în dar de Moş Ajun.

Căsuţa-mi caldă, cetina pe masă

Ferestrele ce le-am gătit cu doruri

Mărgăritare-având în loc de storuri

Toate dorindu-te să vii acasă.

Te simt în pâinea coaptă de pe vatră

În spiritul de Sfântă Sărbătoare

În străluciri de-omăt de prin ponoare

Şi-n murmur de colindă preacurată.

Îţi scriu iubite, căci te simt aproape

Chiar dacă depărtările mă dor

Cu gând scăldat în lacrimi de izvor

Aşez pe fruntea-ţi lină bunătate.

Veni-va vremea, domnul meu cel bun

Când te voi colinda cu mângâiere

Cu dragostea-mi ascunsă în tăcere

Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun....



177

Tăcere şi dragoste

Tăcerea din mine adâncă

şi liniştea tainică ce-mi fulguie

steluţe de dragoste pură,

şoapte răzbind

pe sub şteiuri de stâncă

şi-un dor ce sălbatec mă-nlănţuie

cu speranţe născute din resturi de zgură...

Focul ce arde-n străfunduri

şi jarul ce-mi mistuie gândul

dragostea ce mă umple de tine

gheţuri plutind, sălbatice grinduri

inundă cu doruri pământul

şi-apoi se topesc în dorinţa de tine...

Te visez lângă mine, aproape

să-ţi mângâi cu lacrimi de ceruri privirea

dăruindu-ţi mereu veşnicie,

străluciri de luceferi născute sub pleoape

din care răsare nestinsă iubirea

în crude miresme de iasomie...



178

În căsuţa din munţi

Cerne văzduhul zăpezi care-mi fulguie lin

În noaptea de iarnă ce naşte tăceri marmorate

Mă-nvăluie-n pace colindul acela sublim

Cu cete de îngeri şi lacrimi de vise-ngheţate.

În casa din munţi cu perdele de dor la ferestre

Şi focul din vatră arzând precum inima mea

Condeiu-mi aleargă pe coli de iubire măiestre

Sălbatice umbre ascunse-s în colţuri de stea.

Pierdută-n tăcere privesc cum dansează văpăi

Iar lemnele-n jaruri se-ncing, cenuşi răvăşite

O sanie trece pe drum... şi se-aud zurgălăi

Şi-o mulţime de tinere voci care râd fericite.

Mă inundă-amintiri, copilul din mine visează

La iernile lungi şi frumoase cu lacrimi de stele

Aşezate-n tăceri ferecate când trupu-mi vibrează

Iar gândul străpunge nămeţi cu trăirile mele...



179

Ruguri de doruri

Amintirea ta

dulce zăbavă de gând răvăşit

fulgi de nea

ce se topesc pe obrazu-nroşit

Siluete de vise

pe pagini sclipind de iubire

uşi adesea închise

şi tristeţi adumbrind fericire

Gânduri pribege

printre lacrimi uscate de vreme

încercând să dezlege

înfocate şi-atât de cumplite blesteme

Dorinţe de bine

sentimente curate şi pace

şi dorul de tine

fuioare de vise în dragoste toarce

Versuri şi fraze

icnete surde, durute

buchete de raze

din ruguri aprinse de doruri tăcute...



180

Ferestre de vise

Cern vise din pulberi de stele pribege

În satul pierdut sub zăpezi înroşite

De-atâtea speranţe, voind să dezlege

Taine ascunse-n dorinţi ne‟mplinite.

Se sting printre dealuri albite de dor

Lumini, mângâierile blânde-şi răsfrâng

Peste brazi promoroacă purtând şi în cor

Refrenul iubirii îl cântă... eu plâng.

Căi obturate , tristeţi dezgolite

Destine-nvrăjbite şi crude-nrobiri

Blesteme de soartă, priviri răvăşite

Apasă-n tăcerea nestinsei iubiri.

Sunt sănii de-argint care-alunecă lin

Pe drumu-ngheţat dezmierdat de ninsori

Trosnesc lemne-n vatră în veşnic suspin

Din suflet curg versuri şi-aştept ca în zori

Să-mi bucure viaţa un alt gând, senin,

Ferestre de vise cu doruri şi flori...



181

La pragul dintre ani

În noaptea de iarnă sub cer plin de stele

Torc doruri flămânde-n fuioare de vise

Troiene de gânduri se-aştern peste ele

Speranţe ce-au fost de tăcere ucise.

Cuvinte-amuţite-n ninsori îngheţate

Îmi tremură mâna scriindu-ţi, iubite

Sunt muguri de suflet, dorinţe curate

Sfidând ne‟mpliniri, surâzând liniştite...

Ţesute-s cu fir de iubire măiastră

Şi calde, precum focu-n vatră arzând

Tu-acolo, departe, eu-aicea, sihastră

Dar plină de tine cu suflet vibrând.

Alung şi tristeţe şi gânduri cernite

Şi-aduc bucuria în suflet mereu

Sentimente curate şi vise-mplinite

La prag dintre ani, să-mi trăieşti, visul meu!



182

Iubite, te-aştept

Sufletul meu dăruit cu credinţă

Deschis ca o carte spre tine mereu

Se-nvăluie-n linişti întreaga fiinţă

Ce-i plină de tine, te-ador, eşti al meu.

Sunt piatră de munte din doruri clădită

Şi-ţi tes cu sfială covoare din stele

Cu dulci mângâieri te aştept, fericită

Eşti totul, plămadă din visele mele.

Departe ţi-e gândul dar ştiu că-ntr-o zi

Din neguri ieşi-vei şi-n crudă lumină

Cu zâmbet pe buze, în prag vei veni

Te-aştept ca pe-un înger, iubire divină.

Rămân credincioasă sorbindu-ţi privirea

Din arc curcubeic albastre chemări

Mă unduie tainic, în pace, iubirea

Şi-mi dăruie linişti pierdute în zări...

Iubesc o enigmă dar sunt răbdătoare

Căci ştiu că din mare-i născută-n apus

Sunt lacrimă caldă şi suflet de floare

Iubite, te-aştept ne‟ncetat, cum ţi-am spus...



183

Mă dăruiesc

Mă dăruiesc cu tot ce am mai bun

Renasc iubite, căci trăiesc prin tine

Templul iubirii reclădit din scrum

Mi-e dulce alinare-n dor de bine.

Te-mbrac în gând curat de fericiri

Şi te-ocrotesc mereu în rugi fierbinţi

Linişte-ascund smaraldele-ţi priviri

Lumini de suflet reflectând dorinţi.

Te-ador, stăpân îmi eşti pe veci

Legată sunt prin fire nevăzute

Destinu-mi se răsfiră-n clipe reci

Pe rug de suflet, rătăciri durute

Ce nu te vor lăsa nicicând să pleci

Ard în cuvinte… suferinţi trecute.



184

De-ar fi

De-ar fi să te am aproape

ţi-aş aduna cu migală

lacrimi de stele

din adâncimea ochilor

în călimări de suflet

aş strânge dragoste

şi îmbătându-mă cu miresme

ţi-aş dărui-o în cupe de mărgăritare

cu nectarul buzelor mele pecete...

peste pleoapele tale - petale de trandafir

aş sufla

cu linişte ruptă din Rai

ascultând tremurul florilor de nufăr

pe limpezimea lacului

plin de doruri...

copilul din mine

te-ar lua tandru, de mână,

şi te-ar conduce

pe tărâmul iubirii veşnice...

De-ar fi să te am aproape

aş uni muntele cu marea

şi cerul l-aş uni cu pământul

prin punţi de nesfârşită iubire.

De-ar fi să mă cunoşti cu-adevărat....



185

Noaptea de argint

Luminiţe rupte din Rai

străluciri de stele

răsfirate-n şiraguri

linişte răsădită-n noaptea de argint

pe răzoare de sfielnice gânduri

nimburi de lumină

curcubeie de vise-nmănuncheate

aureole de suflete flămânde de dragoste

picuri de mir

peste trupuri înroşite de doruri

plutiri de fee

izgonite din gădinile Semiramidei

şi tremurul pleoapelor

brumate de-atâta aşteptare

privesc înmărmurită către Ceruri

numărând stelele care se zbuciumă

şi-apoi cad, una câte una în neant...

te caut şi te-aştept în fiecare seară

sub tălpile bătătorite ale astrelor

împletind firave speranţe

vino, suflete drag,

dezleagă tainele nopţii de argint

şi din cununi de stele

culege-mi iubirea...

s-a înserat din nou

peste gândurile mele...



186

Ruguri de suflet

Ruguri de suflet încinse de doruri

Focuri arzând în tăcere, mocnite

Fulgi răzleţiţi, hibernale decoruri

Sau gemete surde de ger amorţite.

Lemne trosnind de durere-n cămine

Cenuşi înroşite de jar, scânteieri

Amintiri ‟nămeţite, imagini sublime

Feerice clipe, dorinţi, mângăieri

Mănunchiuri de vise, suspin de iubire

Mângâie tainic trăirea-mi sihastră

Tu, bobul de rouă ce-l sorb în neştire

Eu, înnecată-n privirea-ţi albastră.

Iubite, mi-e dor să-ţi sorb răsuflarea

Şi braţul puternic să-l simt cum mă frânge

Te-aştept răbdătoare, ascultă-mi chemarea

Iubirea mi-e pură, nicicând nu se stinge.



187

Dragoste în lumină

Te dăltuiesc în raze de lumină

aşezând pe fruntea ta

cununi de linişte

şi luceferi pe umeri, iubite

izvoare de dor curgând din mine

te primenesc în roua ochilor limpezi

dăruindu-te cu frumuseţe de suflet

cu chingi de flori rupte din Rai

îţi leg trupul flămând de iubire

sechestrându-l în temniţa gândului

curcubeie însetate

ce se-adapă nestingherite

din râuri de mărgăritare şi lacrimi de cer

poduri de iubire ridică între suflete

înger cu chip de lumină

străjuind puritate de gând

mă ia tandru de mână

spre dragoste veşnică

drum deschizând...



188

Iubeşte-mă!

Suflete călător în tunelul fricilor

descoperă-te aşa cum eşti

şi dăruieşte dragoste

lasă prospeţimea fulgilor de nea

să-ţi mângâie trupul obosit de gânduri

şi ţurţurii picurând lacrimi de gheaţă

topeşte-i cu bunătate

focul din mine, arzând ca o torţă

ostoieşte-l cu sărutul tău

şi mângâierea curgă-ţi tandru

pe umerii mei

grei de-atâta aşteptare.

înlănţuieşte-mă cu flori de suflet

nelăsând amurgul să nască tristeţe

fii tu răsăritul meu de soare

şi cu lumină vie

inundă-mi fiinţa rătăcită-n visare

iubeşte-mă!

simţi oare briza adiind înspre tine?

e dragostea mea

dăruindu-te cu linişte mereu...



189

Sunt vie

Aşteptarea

topeşte zăpezile

musteşte pământul de dragoste

iar zorii-nroşiţi vestesc noua zi

păduri goale de vise

cu tristeţi împânzite

nasc muguri de speranţe

din seve păstrate-n taine...

căsuţa din munţi

înţesată de doruri arzânde

linişte dăruieşte-n tăceri amorţite

sunt vie...

ţes năzuinţe-n lacrimi de nouri

şi în streşini ce plâng de dor

comori am ascunse

sub pleoape

dogorind de iubire

desenate pe pânze

chip drag întrupează

primăverile mele mute

închisorile albe izbăvire aşteaptă...



190

Tăcerea Motto:

„Tăcerea- câmpie acoperită de nea pe care laşi

să zboare săniile închipuirii şi unde clopoţelul

râde cu lacrimi” - Daniel Drăgan - „Caravana”

Răspunsuri fără cuvinte

răzbat spre noi din tăcere

câmpia ninsă cu gânduri line

unde săniile imaginaţiei

zboară nestingherite

şi clopoţelul râde cu lacrimi...

deşertul insolit ce-mi încinge fiinţa

cu nisipuri fierbinţi

curgând dintr-o clepsidră

ca dintr-un trup ce se goleşte de viaţă

tăcerea, dulcele vis în care tu şi eu

cântăm pe trupurile noastre sonata dragostei

într-un duet căpătând amplitudine simfonică

în fiecare nerv - instrument din orchestră

şi fiecare celulă cu propria-i rezonanţă

în iubirea nestinsă prin vene – strune… curgând

tăcerea ne-nvăluie gândul în simţuri răvăşite

de-o febră dulce ce ne cuprinde tainic lutul

şi-apoi ne cunună cu adâncul din noi....



191

Clipa ce curge prin mine

De sub neguri ucise de gânduri

luna răsare-amorţită

şi cercuri de raze-ngheţate

din stele se-adapă cu doruri

iar clipa curge nebună prin mine…

se-mbracă-n mantie de linişte cerul

unghere de suflet

mistere ascund

iar noaptea îşi naşte-n arcade

simboluri

visez şi mă rog

ca visul să nu se sfârşească

să ţină mai mult

în genunchii bătătoriţi ai gândului

mă rog iar şi iar

ca nebunia clipei

să curgă prin mine

şi să mă risipesc în văzduhul tău

printre pulberi de irişi

bătuţi în argint de razele lunii

parfum de paradis lăuntric

aromă de mosc tămâind fiorduri

şi maluri uscate de gânduri

inundă cu dragoste

amuţită de frumuseţe

clipa ce curge nebună

prin mine,

prin tine,

prin noi...



192


193


194


195

Dimineţile mele

Dimineţile mele brumate de gând

Şi soare râzând peste dealuri golaşe

Cu dulci mângâieri de lumini buclucaşe

În sufletu-mi treaz şi de tine flămând.

Freamătă-n taine şi doruri sublime

Un trup ce vibrează sub ruguri încinse

Mi-e sete de bine, de zări necuprinse

Şi clipele-mi curg nebunia din mine.

Dimineţile mele, privirile-mi ude

Păduri nesfârşite de gânduri pribege

Cu seve mustind încercând să dezlege

Sălbatice vise de vânt, ierburi crude...

Din cerul ce-ascunde lacrimi de stele

Când zorii se-arată din taine de şoapte

Comori de lumină născute din noapte

Aduc pe pământ dimineţile mele.



196

Înrobiţi de vise

Trăim sub zăpezi ce-s de doruri ucise

Şi stânci care tânguie doine în noapte

Cu suflete triste ce murmură şoapte

Suntem înrobiţii aceloraşi vise.

Aşteptăm primăveri să renască în noi

Iar viaţa să zburde-n crâmpeie de gând

Ghiocei să ne scalde în albul flămând

Şi linişti adânci să coboare din ploi...

Râvnim bucurie şi cernem tristeţi

În lacrimi de-argint să se stingă-n uitări

Speranţe-minciuni, dorinţi, dezmierdări

Albastre lumini conturând dimineţi.

Sunt tainice vise ce-n munte se-adună

Se strâng printre pietre nespuse dureri

În izvoare-aşteptări, în păduri mângâieri

Şi iubiri îngheţate sub raze de lună...



197

La poale de munte

Sub pietre – izvoare

în codri răcoare

în inimi Lumină

şi flori în grădină

în râuri de munte

speranţe pierdute...

toate adună

sub raze de lună

gânduri alese

din ierburi culese

şi suflete calde

lutul nostru să scalde

în versuri sublime

cu vorbe de bine

şi-aromă de tine...



198

Blestem

În aceeaşi limbă sfântă

Plângem...nimeni nu mai cântă

Cum făceam odinioară

În această ţărişoară

Bătută de vânt şi ploi

Şi cu câini ce rup din noi

Ne rămâne azi cuvântul

Cu care sfinţim pământul

Sfâşiat şi pângărit

De cei ce ne-au osândit

Să trăim încrâncenaţi

Despărţiţi de-atâţia fraţi

Fie-le pământu‟ rug

Celor ce ne ţin în jug

Şi ne-alungă pruncii-n lume

Dunărea-i înece-n spume

Să se zvârcolească-n tină

Că au smuls din rădăcină

Un popor, l-au decimat

Slugi la Occident au dat

Iar cei mari ...s-au îmbuibat

Fie-le viaţa amară

Ducă-se de-aici, să piară!



199

Rădăcini

Zări nesfârşite scăldate-n albastru

Cu raze de gheaţă de vremuri rănite

Muşcând nemilos din trupuri golite

Învăluie-n taină un suflet sihastru.

Mă-mbăt de privelişti arse de dor

Şi coruri de cetini bătute de vânt

Privirile-mi scald în bătrânul pamânt

Lutul lui m-a născut, tot în el o să mor.

Sunt ruptă din munţii acestui meleag

Din piatră mi-e ţara şi piatră sunt eu

Am cerul pe umeri şi sus Dumnezeu

Pe frunte îmi plânge răşina de brad.

Curg sloiuri pe râuri şi-n inimi dureri

Bătrânii se sting... tineri sunt izgoniţi

Departe-şi iau zborul - străini, pribegiţi

Speranţe-mpletind în dulci primăveri.

Mi-e drag să privesc albăstrimea din zări

Cetăţii de suflet să-i dărui Iubire

Pe locul acesta să scriu”nemurire”

Roabă veşnic să fiu sublimei chemări.



200

În seara de iarnă

În seara de iarnă cu ceru-nstelat

Îmi tremură mâna scriind poezii

Iar sufletul cântă pe strune pustii

Liedul tăcerii, de nea marmorat.

Chiciura-mbracă pădurea de brad

Cu raze de gheaţă ne străjuie luna

Adâncul din noi răscoleşte, nebuna

De-atâta îngheţ chiar şi stelele cad...

Stau lângă vatră, scântei luminează

Din lemne trosnind se înalţă văpăi

Departe, pe drum se aud zurgălăi

Pe obraz răvăşit două lacrimi valsează.

Într-un colţ al odăii, pe vechiul cămin

Noiane de gânduri uscate de vreme,

Pline de doruri, pierdute-n blesteme

Setea-şi alină-ntr-o cană cu vin.

În seara de iarnă te-aştept ca să vii

Şi jarul sălbatic să-l stingem cu ploi

De iubire ce curge în valuri, din noi,

Tu, cântănd la chitară, eu… scriind poezii.



201

Dor de primăvară

Musteşte-n mine dor de primăvară

Şi muguri de speranţă stau să ‟nvie

Vreau să renasc cu ei... a câta oară?

Iar versul lin să-mi curgă-n poezie.

Mi-aşez dorinţe-n palma Ta divină

Când ţurţurii la streaşină vor plânge

Şi ghioceii vor striga-n grădină

Şi primăvara, tot ce-i trist s-alunge.

Continui să visez, mi-e dor de bine

Când codri dezgoliţi vor înfrunzi

Din pietre reci se vor trezi destine

Şi seve crude-n noi vor răbufni.

Sunt roaba gândului mereu frumos

Şi-a florilor de suflet mesageră

Tânjesc de dor, pe drumul sinuos

Al vieţii-n care sunt doar… pasageră.



202

Gânduri

Suspine pierdute ‟ntre pietrele reci

Răsfirate pe creste golaşe de munte

Năzuinţe crescute pe-albastre poteci

Contrarii se luptă destine să-nfrunte.

În scorburi de suflete triste se-ascund

Dureri neştiute, de minţi prigonite

Ce-acum văd pământul pătrat, nu rotund

Şi se zbat să învie dorinţe-mpietrite.

Noian de speranţe se sting în tăceri

Cu focuri aprinse în nopţi liniştite

Potire de suflet visând primăveri

Limpezime de cer şi iubiri împlinite.

Deschid larg fereastra, spre lume privesc

Ce mulţi stau la coadă de vise, în drum

În vremuri atât de perfide zâmbesc

Căci visele-s vise, dispar… ca un fum.

Săcuieu, 20 ianuarie, 2011


203

Tămăduire

E-o linişte ruptă din ceruri în sat

Săruturi de stele pe creste de deal

Răzbate arar din ogradă-un lătrat

Iar luna revarsă luciri de opal.

Îngheţuri şi viscol lovit-au destine

Storcând lacrimi calde, dureri amorţite

Speranţe trecute prin furci caudine

Şe-aşează cuminţi aşteptând liniştite

Lumina să-nfrunte ‟ntunericul tern

Cu zori să dezmierde tumultu-n delir

S-alunge şi frici şi dureri în infern

Cu cerul pe umeri, pe frunte cu mir.

Mi-e sufletul viu şi voinţa mi-e trează

Crâmpeie de gânduri uitate-n pridvor

Mă-ndeamnă într-una: fetiţo, visează!

Şi inima-ţi umple din dulce izvor.



204

Când scriu

Am răsfoit albumul meu cu gânduri

Cutreierându-mi cugetu-n tăcere

Le-am aşezat apoi, în rânduri, rânduri

Scăldându-le în dulce mângăiere.

Mi-e sufletul mereu dorinţă vie

Plin de speranţă şi de bunătate

Adun în vers curat, de poezie,

Iubirea-mi toată şi seninătate.

În nebunia unei vieţi furate

De-o lume-n nesfârşită hărţuire

Încerc să-mi iau tain de libertate

Mă-nfrupt din stih scriindu-l cu iubire.

Îl dăltuiesc în stânca demnităţii

Şi nu m-abat din drumul meu nicicând

L-aşez cu grijă-n leagănul dreptăţii

Atât de multe ori îl scriu plângând...

Când scriu, mă umplu de frumos şi pace

În lumi mirifice m-afund visând

Mă simt un mac în lanul ce se coace

Ce-mi dă senin şi linişte în gând.

În mine curge râul de iubire

Ce se revarsă peste focul viu

Mi-e sufletul flămând de nemurire

Şi tare-s fericit-atunci când scriu.



205

Nostalgie

E ger şi în soba-nvechită de timp... lemne ard

Trosneşte de doruri grădina, zăpezile-o-ngroapă

Din lacrimi de cer îngheţate privirea-mi se-adapă

Şi-un lujer de floare uscată zăcând sub un gard

La fel ca şi mine aşteaptă... din neguri te-arată!

Te caut mereu şi mă pierd în fiordul din mine

Miroase-a tine în juru-mi şi a muguri de brad

Văpăi ce se scaldă-n lumini înroşite, de jad

Mintea-mi învăluie-n umbre, uşor, voaluri fine

Îmi unduie trupul în noapte când stelele cad.

Veni-vei curând şi purta-vei doar straie de doruri

Cu braţul vânjos şi puternic cuprinde-mi-vei trupul

Din noi se vor naşte miresme ce-amestecă lutul

Cu picuri de mir şi iubire - şi-n mantii de nouri

Ne-om face din suflete scut explorând nesfârşitul...



206

Sătui de minciună

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună

Nu mai ştim să zâmbim şi în noi dorinţa se zbate

Vrem linişte-n suflet, visând la o viaţă mai bună.

Copiii ne pleacă, batrânii ne mor de durere

Pe străzi felinare murdare şi gemete surde

Săraci urgisiţi de tristeţi, aşteptând mângâiere.

Cei ”mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.

Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi

Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri

Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi

Noi n-avem nici azi, şi nici mâine şi n-avem nici ieri.

Mi-e o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare

Sătui de minciună, ai mei sunt mereu oropsiţi

Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare

De-a pururi să zaceţi în temniţi, spurcaţi ipocriţi!

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună

Poate ştim să zâmbim... de scăpăm de potăi însetate

De averi şi de glorii, înghiţi-i-ar ţărâna străbună!



207

Timp fără timp

Stăm amândoi sub aripi de gând

numărând cupe de fericire

nu ştim deloc să ne-ascundem

şi din adâncuri, focuri arzând

ne dezgolesc trăirile-n geruri

picurâdu-le cu scântei de iubire

iar noi refuzăm să mai credem în timp

nu mai există ani şi nici luni

nici zile, nici ore, nici clipe

nu mai există petale de timp

s-au topit în văpaia din noi

şi ne curg în sudoare fierbinte

pe trupuri cântând simfonii

cu note de doruri şuvoi...

doar tu şi eu într-un ocean de stele

plămădiţi din tăcerea adâncă

împletim vise pe frunţile îngerilor

luturi frământate

cu seve din suflet

sunt trupurile noastre

pierdute departe de lume

în timp fără timp...



208

Speranţe în iarnă

Ferestre pictate cu ace de gheaţă

Şi turţuri semeţi la streşini de clipe

Suflete mute în brâuri de ceaţă

Speranţe-mpietrite în tremur de-aripe.

E totul tăcut şi albit de-aşteptare

Nici vânt nu adie sub razele reci

Plăpumi de nea, nesfârşita chemare

Tristeţi marmorate şi-aceleaşi poteci.

Căminul se zbate-n văpăi de iubire

Scântei se dezlănţuie-n focul arzând

Departe-n adâncuri, tânjind fericire

‟I-ascult răvăşirea pe strune, cântând.

Renaşte-n sublimul acord de chitară

Surâsul demult ponosit de-apăsări

Privirea-mi se scaldă-n minunea de-afară

Iar golul se umple de-albastru din zări.

Îmi biciuie fruntea o boare-ngheţată

Suflul ei îl topesc cu doruri flămânde

Sunt fiică de moţi, de munţi răsfăţată

Mă hrănesc cu speranţe şi vise fecunde.



209

Minunea din vis

Nestemate de gând picurate cu doruri

Crâmpeie de suflet în sănii de-argint

Scântei şi lumini, hibernale decoruri

Ce-mi murmură tainic un dulce alint...

Când corul de cetini îmi unduie lin

Şi focul din vatră cu umbre valsează

Chemări nesfârşite se sting în suspin

Iar cete de îngeri iubirea-mi veghează.

Te-aştept răbdătoare-n căsuţa din munţi

Mi-e strigătul mut sub zăpezi îngheţate

Din muguri de dor împletesc astăzi punţi

Cu braţe din flori, numai gânduri curate.

Doar ceru-i stăpân pe minunea din vis

Şi luna-i crăiasa ce-mi mângâie fruntea

Sub salbe de stele-n destin stă încris:

De mână mă ia, apoi trece-vom puntea.



210

Eu te iubeam... demult

Eu te iubeam încă de-atunci

când cerul sufletului meu

înroşit de furtuni

se revărsa-n picuri de gând

spre tine, îmbrăţişându-te

şi dăruindu-te cu linişte...

şi-atunci când durerile mele

se contopeau cu răvăşirile tale

şi ne presărau serile

cu muguri de sinceritate

calzi, moi, dătători de speranţe,

plini de seve îmbătate de doruri

şi uscate-n fuioare de timp...

te iubeam în taină, tăcută

ascultându-ţi murmurul gândului

desenat pe aripi de înger

iar în acorduri de liră

torceam vise înmănuncheate

aşternând pânze albite-n lumină

pe trupurile noastre

obosite de-atâta aşteptare...

te iubeam seara

când ploile de stele

ropoteau pe tălpile cerului

şi-n răsărit te iubeam

culegând cu buzele mele

roua de pe irişii catifelaţi

şi umplându-mă de tine

apuneam împreună

în amurguri violete...


211

în cupe de cleştar

adun mereu iubire, cu migală,

păstrând-o cu sfinţenie

în sanctuarul sufletului meu

sub lumini de Dumnezeu

şi mângâieri de raze

priveşte-mi liniştea

şi pacea ancestrală

sunt exilată în tumult...

tu, meditezi

şi poate, nici nu ştii

că te iubesc,

că te iubeam demult....

Săcuieu, 3 februarie 2011


212

Te-aştept să vii

„Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor

zeilor par adormite în armonia raiului”

W.Shakespeare

În amurgu-ngheţat torc linişti, fuioare de gând,

Arce de cer înroşite se sting suspinând

Soarele-apune timid şi-mi mângâie trupul

Iubite, te-aştept, amândoi să privim asfinţitul.

Ochii-mi sunt grei de-atâta alean şi-visare

Din munţi mai răzbate agale o dulce chemare

De doruri vibrând şi cu roşii muşcate-n fereastră

Te-aştept în tăceri să plutim, cu dragostea noastră

Sunt torţă ce arde pe-altarul iubirii sublime

Mi-e sufletul viu şi viaţa mi-e plină de tine

Îmi murmură luna ce-acum se înalţă-n tării

Iubite, te-arată din zări, te aştept ca să vii.

Săcuieu, 4 februarie, 2011


213

Te caut

Îmi despletesc azi gândurile toate

Pe umeri de speranţe-n dor de bine

Mi-s ochii goi iar buzele-mi uscate

Se răcoresc mereu cu dor de tine.

Rostesc adesea vorbe-nvălmăşite

Şi parcă totu-n juru-mi e străin

Te caut printre visele-mplinite

Dar mă trezeşte iar, acelaşi chin...

Privirile-mi te iscodesc, flămânde

Te caută-n ungherele-ngheţate

Nu eşti aici acum, dar oare unde?

Rătăcitor pribeag în libertate...

De vei veni te-oi contempla-n tăcere

În dimineţi sau nopţi cu lună plină

Se-ascunde-n tine atâta mângâiere

Căci eşti făcut din muguri de lumină.

Cu sufletu-mi de doruri ostenit

Te chem în liniştea din fapt de seară

De-mi eşti aproape sau te-ai rătăcit

Iubirea mea de-a pururi te-nconjoară!



214

Destine

Destine-mpletite în lacrimi de stele

Cu brâuri de doruri ucise în noapte

Şi gânduri pribege pierdute în şoapte

Acorduri suave de dulci menestrele.

Marame de vise–n văzduh de iubire

Pe frunţi se-aştern în tăceri ancestrale

Corole de flori din grădini abisale

Îşi curg din petale-n şuvoi nemurire.

Ţesute din fir de mătase de lună

Cu hainele lor primenite-n lumină

Destine ce-au prins în eter rădăcină

Sunt suflete triste-ntr-o viaţă nebună.



215

Se ivesc zorii

Dăruindu-te cu dragoste

şi vise înmănuncheate-n salbe

aninate de tălpile stelelor

ţi-aştern cărări de suflet

pe care să poţi păşi

în universul meu

plin de dragoste

să îţi speli faţa

în roua ochilor mei

gura să-ţi răcoreşti

gustând din fraga buzelor

şi să îţi scalzi gândul ostenit

în marea de iubire ce te-nconjoară

mângâierea mâinii tale

peste nelinişti şi speranţe

amurgite de timp fără timp

vibraţia sufletului tău

asemeni unui psalm

cântat la harpă

aduce linişte

picuri de mir

ne sfinţesc sufletele

cu nestemate din lacrimi de cer

ce curg peste noi

ţesând pânze primenite-n lumină

se ivesc zorii...



216

Mărgăritare de gând

Mă năpustesc spre slovă

culeg cuvinte măiestrite

de trăirea sufletului

şi adun în salbe

mărgăritare de gând

pe care ţi le dăruiesc

cununi, cununi

sub aripi de îngeri

atingându-te,

dragoste...

în cupe de cleştar,

pline cu flori de nufăr

care şi-au limpezit petalele

în lacrimile mele nebune de alb

adun mereu picuri de dor

de pe fruntea-ţi dragă

cu care tainic atingi

cerul înroşit al vieţii mele

şlefuiesc mărgăritare

şi cu nesfârşită dragoste

le aşez pe-altare de suflet:

pe-altarul sufletului meu

pe-al sufletului tău

când voalurile nopţii albastre

se-aştern peste lume

şi-n jurul meu, din nou,

adie cu miresme de linişti

parcă rupte din Rai...



217

Plecaţi ni-s copiii...

Mi-s munţii albiţi de zăpezi de poveste

Cu brâuri de cetini ce străjuie ‟naltul

Şi doruri ascunse-n semeţele creste

Căci poartă iubire în el, chiar bazaltul.

Născută-n credinţă la poale de munte

În satul meu drag, care-i leagăn de vise

Mă-ntorc cu mândrie şi tâmple cărunte

Speranţe-mpletesc peste gânduri ucise.

Pe drumul din sat doar bătrâni întâlnesc

Când zâmbetul trist le observ mă-nfior

„Copiii-s plecaţi, peste graniţi, muncesc”...

Îmi spun năcăjiţi – „ şi de noi le e dor...”

Văd frunţile lor brăzdate de gânduri

Şi ochii lucind plini de lacrimi-lumini

Sfârşiţi de durere acum ei sunt singuri

Cei tineri s-au dus să muncească-n străini.

Sub streşini de gânduri tresaltă-n tăceri

Zvăcniri răsădite în suflete calde

În ierni pribegite-aşteptând primăveri

Ca lumea să-nvie-n sclipiri de smaralde...



218

Destin

De pe fruntea-ţi înaltă

culeg smerită

broboane de gânduri

le-aşez cu migală-n retorte de suflet

şi le dau ne‟ncetat strălucire...

presar printre rânduri

iubire născută-n tăceri ancestrale

şi-ascut în tăişul durerilor mele

săbii de foc

cu care tai pânze de neguri

ce se-aştern uneori peste noi

rătăciri abisale...

cuprind cu speranţe văzduhul

pe care stă scris

cu seve-nroşite „destin”

pierdute sunt clipele-n taine

menirii de-a fi lângă tine

mă închin

şi genunchii-mi sunt grei

mă aplec peste timp

şi privesc înainte

te doresc liniştit

fericit te doresc

şi-n miresme de tei

te-oi iubi

nesfârşit...



219

Linişte şi iubire

Pulberi de stele revărsate din ceruri

pe umerii gândurilor mele

împletesc linişti;

şoaptele lor,

răsădite-n tălpi de vise

mă dăruie cu iubire

iar din fuiorul timpului

ţes pânze de nemurire

cu ele ‟nvăluind

dragostea noastră

se risipesc neguri

şi luna străluce lin

îmbrăţişându-mi dorul

cu razele-i blânde

iar din scorburi de suflete triste

mijesc zorii speranţelor

şi înroşiţi de purpura macilor

în sfere de lumină limpeziţi

revarsă iubire peste noi

ne-au atins aripile îngerilor

Cluj Napoca, 11 februarie 2011


220

Te iubesc!

Dragostea mea

peste ochii tăi ninşi cu doruri

aşterne linişte

şi împleteşte speranţe de bine

răpesc timpului

fiicele clipe

şi răsfirându-le tainic

peste necuprinsul din mine

m-adâncesc în visare

dăruindu-ţi

în mărgăritare de gând

lacrimile sufletului meu

te iubesc!



221

De dragoste

La ceas târziu în noapte

când de pe umerii stelelor

cad linişti

şi din sufletele noastre

curge dragoste,

la marginea timpului

veghează îngerul iubirii.

Se-amestecă seve de gând

şi frământările tale

se contopesc cu frământările mele

te privesc cu ochiul lăcrimat

de fericirea de-a te avea

şi-ţi ascult respiraţia...

pe fruntea gândului

îţi mângâi trupul

cu seve de dor

şi-ţi dăruiesc

dragostea mea.

Săcuieu,13 februarie 2011


222

Mi-e dor

Mi-e dor de privirea-ţi albastră ca marea

Şi ochii-mi de-alună în pârg strălucesc

Lumina ce-o poartă reflectă chemarea

Oare simţi tu, străine, ce mult te iubesc?

Mi-e dor să-mi dezmierzi părul nins de-aşteptări

La pieptu-ţi puternic să-mi tremur fiorul

Ce-adânc mă pătrunde, seninul din zări

În veci să ne fie-n iubire izvorul.

Mi-e dor să-ţi simt braţul în juru-mi vibrând

Şi buzele-mi fragi cu nesaţ să-mi striveşti

Văpăi să ne-alinte în noapte dansând

Să nu uiţi că trăieşti şi să simţi că iubeşti!



223

În primăvara ce-nfloreşte-n noi

Zvâcnesc în noi fiorii primăverii

Lujeri de gând senin înmuguresc

La porţile-ngheţate stau străjerii

Zăpezilor ce ne mai stăpânesc...

În nopţi cu năluciri de lună plină

Şi-n dimineţi cu străluciri divine

Ne alintăm cu muguri de lumină

În primăveri născute din suspine.

Dorinţe renăscând, văpăi de dor

Şi aişori zâmbind de sub zăpezi

Pe-altare de trăiri care nu mor

‟Nălţăm mereu speranţe în amiezi.

Visele curg din streşini geruite

În picuri moi şi-n limpezimi de ploi

Culegem flori de gânduri primenite

În primavara ce-nfloreşte-n noi.



224

Fii trubadurul

Îţi dăruiesc

şi-n astă seară

cântecul lin

al inimii mele

în unduiri de vânt

de primăvară

pe strune line

de veche chitară...

Ascultă-i octavele

suspinul de dor

şi mângăie-i aşteptarea

cu murmur de suflet- izvor

Fii trubadurul

însetat de iubire

şi haide, răpeşte-mă-n noapte

du-mă apoi

în săruturi de şoapte

departe de lume

să-mpletim fericire

doar noi amândoi

şi-un lujer de gând

de tine

de mine

sălbatec-flămând!



225

Visare

Cu fir de dor

dintr-un fuior de vise

torc nesfârşite fire de iubire

şi ţes pânze ‟nălbite

în lacrime de cer

sau primenite-n şoaptele promise

în gânduri fremătând de fericire

ce-mi dau mereu

puterea să mai sper

să te iubesc, să te ador...



226

Frământări de lună plină

În noapte, frământări de lună plină

Îmi tremură sub pleoapele-obosite

Gându-mi scăldat în muguri de lumină

Se zbate printre vise ne‟mplinite.

Cu tâmplele albite de-aşteptare

Speranţele le-am adunat tăcută

Albastrul cerului le-a dat culoare

Chiar de-am sorbit amarul de cucută.

Dar sufletul mi l-am păstrat curat

Lumina i-a fost pavăză şi scut

În murmurul de frunze dezmierdat

Din locul drag în care m-am născut.

Aş vrea ca lutul meu să se-ntrupeze

În tot ce-i mai frumos şi-n tot ce-i bun

Şi-n dragoste de Tine să vibreze

Nicicând nu vreau să se prefacă-n scrum.



227

Profesorul de fericire

Mi-e sufletul senin şi-n arca vieţii

Te simt alături presărând iubire

Plutim, iubim ca-n anii tinereţii

Şi-mi eşti profesor drag de fericire.

În alfabetul dragostei pătrundem

Pe calea dreaptă, fără ocolire

Şi frici şi temeri, toate le învingem

Căci eşti profesor drag de fericire.

Nimic nu este-n viaţă-ntâmplător!

Plin de fiori de dragoste-n privire

Zâmbind, tu mă mângâi ocrotitor

Şi-mi eşti profesor drag de fericire.

Cred cu tărie în iubirea noastră

Abili, o vom ‟nălţa spre nemurire

Speranţă adunată-n floare-albastră

Iar tu, profesor drag de fericire...



228

Dorinţă

Miresme de flori pe umeri de gând

Şi doruri ascunse în lacrimi de seară

Cu sufletul-mugur de tine flămând

Mă-nvăluie tainic un cânt de vioară.

Pe strunele-i calde un murmur de dor

În plânset de cetini şi clinchet de stele

Mă mângâie luna zâmbind în pridvor

Sfioasă se-nfruptă din visele mele.

Ţi-aştern pat de floare de nufăr pe cale

Sub aripi de îngeri îţi mângâi simţirea

Nectarul iubirii să-l bem din pocale

Din care-amândoi vom gusta fericirea.

Te-aştept lângă mine să-ţi dărui iubire

Cu braţul puternic mereu mă-nconjoară

Din tainice gânduri ce-ascund nemurire

Iubeşte-mă veşnic, iubeşti o Fecioară!



229

Recunoştinţă

Dragostea ta,

balsam peste răni

şi mir picurat

din suflet

pe frunte

e floarea albastră

din inima mea

fuior de lumină

sub lacrimi de stea

izvorul ce curge

din munte.



230

Foame de tine

Mi-e foame de tine

în fiecare clipă

şi-ţi dărui în tăcere

miresme de iubire

te simt venind spre mine

şi-un fâlfâit de-aripă

de înger

ne mângăie...

sunt fericită

că te am

ca te iubesc

şi sunt iubită



231

Dragoste şi Dragobete

Cad zăpezi în Făurar

Fulgii-mi mângâie privirea

De-mi simţi sufletul de jar

Poţi să ştii, l-a prins iubirea!

M-a cuprins pe îndelete

Furişându-se-n pridvor

Şi acum, de Dragobete

Iată, mă usuc de dor.

Şi topesc în jurul meu

Gheţuri şi zăpezi, troiene,

Ape limpezi pe părău

Curg din dorurile mele.

Şi pe la fereşti am pus

Floare mândră-busuioc

Toate fricile s-au dus

Căci iubesc şi am noroc!



232

Dăruire

Îţi dăruiesc mereu

iubitul meu

gânduri ţesute-n pânze de iubire

când lacrimi calde

prinse în şirag

pe obraz îmi curg

şi-mi eşti atât de drag

mă umpli de seninul din privire

Tu rătăceşti pribeag

mă laşi s-aştept

în noaptea rece-n care geruieşte

mi-e gândul răvăşit

şi-mi bate-n piept

o inimă ce-atâta te iubeşte

trăiesc momente

ce n-am mai trăit

şi te iubesc

cum n-ai mai fost iubit



233

Incertitudini

Încerc să mă adun...

şi să-mi răspund

tot eu la întrebări

mi-e capul plin de gânduri

de-atâtea căutări

ce-mi dau târcoale-n şoapte

pierdutele visări

sunt triste orologii

ce sună goale-n noapte...

încerc timid să merg

precum o fac ologii

dar drumuri ce converg

în puncte de lumină

dispar înceţoşate…

în sufletul-grădină

de flori înrourate

te caut cu privirea

iar peoapele-mi plecate

regretă rătăcirea

rămân înlăcrimate

căci asta mi-e menirea

Limassol, Cipru, 14 martie 2011


234

Ghiocei şi dragoste

În primăvara ce-nfloreşte-n noi

Din revănul pădurilor pământ,

Bătuţi de vânturi şi loviţi de ploi

Gingaşii ghiocei, sub jurământ

Ne leagănă-n visare pe-amândoi.

Privesc înmărmurită haina lor

Imaculată şi atât de fină

Ce poartă-n ea neasemuitul dor

De frumuseţea vieţii în lumină

Şi dragoste-n dumnezeiesc decor.

Mă iei de mână tandru şi-mi surâzi

Şi-n ochi îmi ard luceferi de smarald

Căci tu nu vrei să-i vezi de lacrimi uzi

Iar mângâierea gândului tău cald

Adie lin peste-aişorii cruzi…

Ne înfruptăm nebuni de alb din ei

Şi prospeţimea le-o sorbim flămânzi

Iubindu-ne-n parfum de ghiocei

Aripi ne cresc din umerii rotunzi

Unindu-ne-n puterea dragostei.



235

De primăvară

Adie-n noapte-un vânticel călduţ

Şi-n şoaptele ascunse-n raza lunii

Copiii-adorm în linişte-n pătuţ

Iar mugurii plesnind abundă prunii...

Şi din pământul reavăn ce musteşte

De ape şi zăpezi fiind pătruns

Un firicel de floare se sfieşte

Să-şi spună păsul, dorul cel ascuns...

Şopteşte tainice cuvinte, pure

Acelor care-n suflete mai speră

Se zbate crudă seva din pădure

În tinere vlăstare cu viaţă efemeră.

Săcuieu, 17/18 martie 2011


236

E primăvară!

Trecuta iarnă cu tristeţi pictată

Se risipeşte ca un nor de fum

La viaţă se trezeşte lumea toată

E zumzet şi e forfotă pe drum.

Raze de soare vesele dansează

Albinele se-ntrec în hărnicie

Iar sufletele noastre lin vibrează

Îmbrăţişate-n dulce armonie.

Revarsă tainic floarea de cireş

Pe creştetele noastre amorţite

Miresme proaspete şi din măceş

Plouă petale-n ierburi despletite.

Cu sevele fierbând şopteşte nucul

Că-n primăvară totu-n noi renaşte

În ramuri crude cântă iarăşi cucul

Smeriţi vom aştepta în zori de Paşte

Să fim scăldaţi în raze de Lumină

Şi flori de suflet să-mpletim cuminţi

Să presărăm Iubire sfioşi, la rădăcină

Altare să ‟nălţăm din rugi fierbinţi.



237

Suspinul ierbii

Sub cerul meu brăzdat de curcubeie

Vrăjită sunt şi-ascult suspinul ierbii

Speranţele-mi renasc, căci sunt femeie...

Spre râu privesc unde se-adapă cerbii

Şi port în mine-a fericirii cheie.

În râul tainelor îmi scald privirea

Spălând tristeţi în albăstrimea-i lină

Din toporaşi firavi culeg iubirea

În ochi cu lacrimi calde de lumină

Straină mi-e de-a pururi rătăcirea!

Suspină iarba când îmi simte paşii

Şi firele se frâng sub bobi de rouă

Mă mângâie în treacăt fluturaşii

Pe-aripi stropiţi cu praf de lună nouă

Când cântă-n coruri sfinte îngeraşii.

Suspinul ierbii-l mai aud în mine

Când vălurile nopţii de mătase

Aştern iluzii...iar în zări senine

Stelele-şi făuresc din vise case

Şi gândul meu e-atât de plin de tine.



238

Nebunia dragostei

Când în braţele-ţi liane

Trupul meu se-adăposteşte

Şi sărutul tău fierbinte

Buzele-mi pecetluieşte

Mă înalţi spre nemurire

Unde-s frumuseţi divine

Străbătând cărări de munte

Dragoste-nfloreşte-n mine.

Te aşterni ca o minune

Peste sufletu-mi flămând

Şi-n cuvinte de iubire

Ţeşi fiori sublimi de gând

Dăruindu-mă cu pace

Sub lumina blând-a lunii

Focul inimii se-aprinde

Transformând în jar tăciunii...

Alergând peste tăpşane

Cu iubire-mprejmuite

Împletim cununi de doruri

Şi trăiri neprihănite

Ne-avântăm unul spre altul

În parfum de flori de tei

Lăsând lin spre noi să curgă

Nebunia dragostei...

Iar pământul nemuririi

Reavăn, mirosind a pâine

Seminţia-şi plăsmuieşte

Din speranţa către mâine.



239

Flori

Flori dragi,

născute din lacrimile curcubeului

picurate gingaş

pe-obraji de grădini

pe întinse câmpii

sau pe umeri de deal

dăruiţi frumuseţe pământului

bucurie ne daţi

şi în suflet ne-aduceţi lumini.



240

Feerie nocturnă

Seară pictată cu sclipiri de rouă

Şi adieri sublime-n flori de măr

Sărut de stele, nuri de lună nouă

Petale de lumină prinse-n păr

O dragoste scăldată-n raze line

Speranţe-mbobocite-n primăveri

Cu amăgiri ascunse în destine

Şi doruri nesfârşite-n mângâieri.

Suspin de floare-n tufe de mălin

Izvoare limpezi murmurând iubire

Liniştea nopţii scursă din preaplin

De suflet… şi-un noian de fericire.

Aripi de îngeri mângâind tristeţi

Tainice-atingeri dăruind şi şoapte

Revarsă-n suflet pace-n dimineţi

Singurătatea o alungă-n noapte…

Săcuieu, 29 aprile 2011


241

În dimineţi de Paşte

Covor de păpădii şi flori de Paşte

Linişte-aştern în suflete pustii

În dor de bine viaţa-n noi renaşte

Singurătăţi se sting în nopţi târzii...

Speranţe împletim, cununi de vise

Lumina Sfântă-n zi de sărbătoare

Credinţă, dragoste şi porţi deschise

Ne dăruieşte în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieşte

În adieri sublime de iubire

Pământul reavăn, mărul ce-nfloreşte

Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plămadă vie din Lumină

Purtăm comori nepreţuite-n noi

Lut din iubire-avem la rădăcină

Speranţele din suflet curg şuvoi.

Ne înălţăm credinţa-n gând senin

Sobor de floare-n dimineţi de Paşte

Ne însoţeşte-n drumul vieţii lin

Tot ce-i frumos şi bun în noi renaşte.



242

Femeie

Femeie născută din muguri de floare

Cu zâmbetul candid şi ochi strălucind

Ivită din stâncă sau spumă de mare

Eşti pâinea iubirii de dor aburind.

Tu dărui iubirea-ţi nestinsă în veci

Şi poduri de suflet zideşti ne‟ncetat

Alese miresme presari pe poteci

Pe care ţi-e pasul mereu frământat.

Tu mângâi cu dragoste totul în jur

Iertarea o porţi smerită pe umeri

Ţi-e sufletul tandru şi-atâta de pur

Încât dăruind tu n-arăţi când şi suferi.

Femeie eşti astăzi când zorii mijesc

Şi mâine vei fi tot aceeaşi, femeie

Tot ce ai dăruieşti şi-i atât de firesc

Să fii-ntotdeauna a dragostei cheie!

Limassol, Cipru, 8 martie 2011


243

Revoltă

Noapte de mai cu stele reci pe boltă

Şi flori de măr pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retortă

În care disperate, durerile-nfrăţite

De-atâta chin în mine se revoltă.

Părinţi plângând neputincioşi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grăuntele de dor de bine

Atunci când bat timid la uşi închise

Şi-s nevoiţi s-apuce căi străine.

O ţară-n care-i rege-acum minciuna

Bătrâni cerşind cu lacrimi ruginite

Un colţ de pâine... şi doar mătrăguna

Cu-amar le umple cupele-alămite

Din care sorb când îi mângâie luna...

Indiferenţi, în jilţuri aurite

Sfidează un popor şi vând iluzii

N-au teamă de nimic, căci sunt elite

Ce nu mai văd şi care fac pe surzii

La disperarea ţării de puteri sleite...

Frici răzleţite-n suflet, disperare

Cozi la speranţe spulberate-n vânt

Biserici înţesate şi strigăte-n altare

Cât mai răbda-vom pe acest pământ

Atâta umilinţă şi-a lor neruşinare?

Săcuieu, 7 mai 2011


244

Am aşteptat de-a înflorit mălinul

Am aşteptat de-a înflorit mălinul

Parfumul lui mi-e dulce alinare

În noaptea tristă când degust pelinul

Din cupe ce-o să-nchin în depărtare...

Grădina-mi plânge-n picături de rouă

Iar gândul meu, în dalbe lăcrimioare

Irişi tânjind de dor sub luna nouă

Şi verde crud în frunza din ponoare,

Dureri înnăbuşite-n prag de vară

Când, Doamne cât aş vrea să pot să fiu

Pe plaiul strămoşesc, la mine-n ţară

Nu pribegind străină în pustiu...

Mi-e sufletul grăunte de lumină

Crescut cu grijă-n Munţii Apuseni

Acolo m-am născut, din rădăcină

De neam cinstit şi sânge de-ardeleni.

Mi-e drag pământul, codrul şi izvorul

În limpezimea lui îmi scald destinul

Şi satul meu şi-atât de drag pridvorul

În care-n ochii mamei citesc chinul

Singurătăţii crunte ce-o apasă...

Copiii-i pleacă-n lume pentr-o pâine

Când poate că ne-ar vrea cu ea, acasă,

Făr‟ să purtăm grija zilei de mâine.


245

Doamne, te rog să faci Tu o minune

Păzeşte glia noastră românească

Adună-i fii-acasă-n vremuri bune

S-aştepte ca mălinul să-nflorească!

Săcuieu, 13 mai 2011


246

Pe diguri de suflet, credinţa

Senin peste insula gândului meu

Cu brize-adiind liniştit dinspre mare

Miraje-nfrăţite din raze de soare

Valsează-n Lumină de Dumnezeu.

Ieri munţii-mi şopteau în tăceri înverzite

Că floarea de colţ va-nflori în curând

Priveam spre izvoare de dor suspinând

Iar frunzele-n codru doineau răvăşite ...

Azi valul de mare loveşte în stânci

Destin răsfirat printre vise de ceară

Cu pietre sub tălpi într-o lume bizară

Păstrez năzuinţe-n potire adânci.

Pe diguri de suflet rămâne credinţa

Se sparg în tăcere iluzii pierdute

Înalţe-se limpezi dorinţi pe redute

Căci viaţa-i o luptă, sfidând neputinţa!

Limassol, Cipru, 16 mai 2011


247

De ce mă doare astăzi gândul?

De ce mă doare astăzi gândul

Şi ochii, Doamne, de ce-mi plâng?

Mi-e-atâta de uscat pământul

Şi lacrimi calde-n suflet strâng?

Da, lutul meu e-arid, se sfarmă

Fără de Tine-mi seacă-ades‟

Fântânile, fiori de spaimă

Mă înconjoară şi-şi dau ghes!

Nu vreau să-i iau în custodie!

Alung cu-nverşunare fiara

Tu-n adieri de iasomie

Îmbracă-mă cu primăvara!

Miresmele-i să curgă-n mine

Ca un izvor de apă vie

Flori de iubire, cu stamine

De vers curat, în poezie…

Cum sufletul smerită-Ţi dărui

Tu, Doamne, binecuvântează!

Din calea mea ziduri să nărui

Şi liniştea-mi în veci veghează!

Nu mă lăsa Doamne-n abis!

Ridică-mi Tu mai Sus fiinţa

Căci pe pământ e-un paradis

Ce clatină, viclean credinţa.


248

Mă dăruie cu-nţelepciune

Când frica tainic mă-mpresoară

Dă-mi harul Tău în rugăciune

Fă gândul meu să nu mai doară!

Limassol, Cipru, 25 mai 2011


249

Tristeţi la malul mării

Valuri, zbucium, stânci izbite

Pietre reci, umbra-nserării

Suflete desţelenite

Şi tristeţi la malul mării

Gânduri tainice, căinţe

Sparte-oglinzi în largul zării

Cioburi de fagăduinţe

Din tristeţi la malul mării

Încercări nereuşite

Peste lacrima uitării

Amintiri neprihănite

Şi tristeţi la malul mării

Toate-mi flutură zadarnic

Steagurile depărtării

Eu rămân ascunsă tainic

În tristeţi la malul mării...

Limassol, Cipru, 2 iunie 2011


250

Singurătăţi albastre

Un rest de suflet trist

Şi-un petec de pământ

O cruce grea pe umeri

Şi năluciri de vânt

O inimă pustie

Şi un fuior de gânduri

O dragoste sublimă

Şi doar...câteva rânduri

O lacrimă pe frunze

De portocali târzii

Nisip pe mal de mare

Şi scoici în cochilii

Un pescăruş ce ţipă

Sărutul dând spre astre

Îmi tulbură tăcerea

Singuratăţii-albastre

Coline cu măslini

Şi stânci, şi Afrodite

Situri de-antice veacuri

Destine ne‟mplinite

Dorinţi-statui de ceară

Şi zeităţi sihastre

Ce-mi cântă simfonia

Singurătăţii-albastre


251

Versul ce curge-agale

Din mine ca un râu

Şi vântul în rafale

Pribeag prin lan de grâu

Sunt martorii tăcerii

Căci ştiu iubirea noastră

Iar eu rămân aceeaşi

Singurătate-albastră...



252

Punţi de flori

De dor de mine te-o cuprinde

Iubite, cată-mă prin flori

Căci mi-au şoptit azi vers de taină

Şi-au izbucnit în vii culori.

Când ţi-am zâmbit de dimineaţă

Timid, cu lacrima din zori

În părul meu purtam camelii

Sublime fee printre flori.

Acum în arşiţa amiezii

Când pescăruşii călători

Pe-albastrul mării se răsfaţă,

Eu îţi aşez pe umeri flori.

În sân mi-am pus crini albi

Şi nuferi am adunat la subţiori

Doar iasomie strâng în linişti

Când împletesc cununi de flori.

De dorul tău amurgul arde

Cu maci zâmbind ocrotitori

Îmi simt iubirea ce-mpleteşte

Pentru iubire punţi din flori.

Mă mângâie cu ele stihul

Şi mă străfulgeră fiori

Iubite, de mă vrei aproape,

Tu caută-mă printre flori.



253

Se frâng în mine doruri nesfârşite

Se frâng în mine doruri nesfârşite,

Mi-e lacrima izvorul din fântână.

În ochiuri de lumină, răvăşite

Văd cumpăna cu ciutura-i bătrână

Cum dintre pietre dăruieşte viaţă

Şi limpezimi aşterne peste gânduri...

Desculţă-n zori aprinşi, de dimineaţă

Păşesc îngândurată printre grinduri.

Lumini adun cu braţele-mi liane

Şi împletesc din flori de portocal

Cununi de vis, speranţe diafane,

Tăceri ascunse-n creasta unui val.

Pe ţărmul depărtării număr clipe,

Corolele de dragoste strivite,

Când fâlfâie seraficele-aripe

Şi frâng în mine doruri nesfârşite...

Limassol, Cipru, 2 iulie 2011


254

Efemeride

Clipe adunate-n petale de gând

Şi doruri din crini înroşiţi de iubire

Falduri de vise tăceri adunând

Altare de suflet şi-atâta simţire...

.....................................................

Sălbatice iele cu trupuri de fum

Se-nlănţuie-n hore, naive-nurlii

Aleargă nebune prin holde - şi scrum

Rămâne-le-n urmă, regrete târzii...

Iluzii şi taine în stele ascunse

Pribege prin spaţii mereu insipide

Molitve de gânduri şi vise pătrunse

De-aceleaşi simţiri, ce efemeride!

Caline, pândind în zadar în eter

S-apară din nouri seninul râvnit

Se sting ca steluţele-n zori şi pe cer

Văd dâre din sufletul lor răvăşit.

Privesc uluită scenariul trist

În viţa de vie zăresc aguride

În colţ, la o masă, acelaşi artist

Se miră zâmbind: ce efemeride!



255

Cenuşă de gânduri

În arşiţa zilei mi-e gândul uscat

Secat de putere e-n mine izvorul

Sub pale lumini de amurg blestemat

Îmi caut fărâme de suflet...şi dorul.

Pe malul scăldat de albastre iluzii

Nisip viu arzând sub păşirea-mi aridă

Clepsidrele umple şi-atâtea confuzii

În trecerea clipei, de-acum insipidă.

Cioburi de vise sub lacrimi de raze

Răsfrânte pe ape şi-n sfere de foc

Ascund menestrelul vrăjit de Zaraze

Şi creste de valuri spre lume-şi fac loc

Lovind fără milă-ntr-un vuiet sălbatic

De mare nebună şi gemete surde

Alungă speranţe pe-un mal singuratic

Cu gânduri-cenuşă în linişti absurde...

Limassol, Cipru, 21 iulie 2011


256

În file îngălbenite dintr-o carte

Ani grei, în temniţa singurătăţii

Iubire strânsă-n cupele de crini

Triumfătoare 'n haina libertăţii

Azi se revarsă tainic, printre spini.

Genunchi plecaţi pe-altarul neuitării

Sub falduri de tăcere mormântală...

De-mi dă târcoale gheara disperării

Mă năpustesc spre ea, ca o vestală

Nu-i dau răgaz să-mi tulbure iubirea

Duc sufletu-mi cu dorul lui departe

Gându-mi aştern, sortindu-i nemurirea

În file îngălbenite dintr-o carte....

Păşesc pe câmpul plin de uscăciune

Deşert încins de dragoste mi-e trupul

Viaţa-mi se scurge parcă-ntr-o genune

Când dorul tău frământă-n mine lutul.

Clipele-acestea toate mă-nfioară

Potop de lacrimi nu-mi pot stăvili

Nu ştiu...oare iubesc întâia oară?

Ce greu e-n viaţă, totuşi... a iubi.

Limassol, Cipru, 12 august 2011


257

Georgeta Minodora Resteman - Fişă de autor -

Data şi locul naşterii: 24 august 1960 - Săcuieu, jud. Cluj.

Familie: un copil - Mădălina Andreea Resteman – 24 de ani

– Iron Forex – Limassol, Cipru – Head of Back Office.

Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Utilaje şi

Ingineria Proceselor Chimice – 1979-1984; cursuri

postuniversitare Relaţii Economice Internaţionale – Import –

Export - Marketing – 1991-1992; brevet de turism – 2005.

Activitate profesională: 1984 – 1995 – Bucureşti – IITPIC,

ICECHIM, SC Chimopar SA ( proiectare, cercetare,

maketing în industria chimică); 1995 – 1999 – Zalău –

Comat Sălaj SA, Comat Det – marketing şi management

comercial; 1999 – 2010– Oradea – Atlassib Asigurări,

Gerroma, ASTOP – management în asigurări şi turism.

Activitate publicistică şi culturală: Debut – în martie 2009

pe reţeaua Ning „Esenţe”; antologie de poezie „55 de poeţi

contemporani” (pagini alese) – coordonare Valentina Becart

– Editura Arhip, 2010.

Colaborare permanentă cu reviste şi ziare din ţară şi din

diaspora: Phoenix Mission Magazine (SUA), Gândacul de

Colorado (SUA), Curentul Internaţional (SUA),

RomanianVip (SUA), Agero (Germania), Bruxelles Mission

(Belgia), Conexiuni (SUA), Observatorul (Canada),

Universul românesc (Spania), Revista Singur, În umbra

flăcării, Confluenţe româneşti, Casa gândului - Cleopatra,

Slova creştină, Agonia literară, Cititor de proză, Reţeaua

literară, Cetatea lui Bucur, Oglinda literară, Ecoul, Noi


258

Dacii, Noi NU, Armonii culturale, Totpal’s Daily News,

Cărticica românească de copii, Cronici literare,

Prodiaspora, Regatul Cuvântului.

Aprecieri critice: Ziarul „Făclia de Cluj” –26 august 2009–

„Tabăra de creaţie de la Săcuieu - 22-29 august 2009” – un

articol semnat Demostene Şofron; ziarul „Adevărul de

seară” din 21 septembrie 2009 – „Portret – Georgeta

Resteman – Un inginer chimist îndrăgostit de poezie” –

articol semnat Daniela Stoica; ziarul „Curentul

Internaţional” – SUA, 31 martie - noiembrie 2011 –

Trezirea la o viaţă nouă sub sensibilitatea unei poete –

Georgeta Resteman – articol semnat Gabriela Petcu; ziarul

“Gândacul de Colorado” – SUA – iunie - noiembrie 2011;

ziarul “Universul românesc” – Madrid, Spania – martie

2011; ziarul “Observatorul” – Toronto, Canada – iulie -

octombrie 2011.

Organizatoare de evenimente culturale: mai 2009 – Tabăra

de creaţie literară „Esenţe şi nuferi” – Băile Felix, unde au

fost prezenţi scriitorul Daniel Drăgan, poeta Viorela

Codreanu Tiron, Marian Malciu, Marioara Vişan, Elena

Păduraru, alţi creatori şi iubitori de literatură; august 2009 -

Tabăra de creaţie literar-artistică „Apuseni, legendă, tradiţie

şi spiritualitate” – Săcuieu, judeţul Cluj – cu participarea

scriitorului şi publicistului australian de origine română

George Roca, a Viorelei Codreanu Tiron, Nicolae Nicoară

Horia, a pictorului şi poetului Ioan Nicoară.

http://curentul.net/2011/03/31/trezirea-la-o-viata-noua-sub-sensibilitatea-unei-poete-%e2%80%93-georgeta-resteman/

http://curentul.net/2011/03/31/trezirea-la-o-viata-noua-sub-sensibilitatea-unei-poete-%e2%80%93-georgeta-resteman/


259

DESPRE…

„E un privilegiu să deschizi, cu puterea minţii şi căldura

sufletului, o carte de versuri care adună în ea trăiri şi cuminţenii

binecuvântate de taine – ”Descătuşări – Fărâme de azimă”.

Minodora Georgeta Resteman vine şi întregeşte fluidul versului

croit cu măiestrie şi neprihană ducându-l de la poalele Vlădesei

pretutindeni pe unde destinul i-a hărăzit să întâmpine lumea şi să

îmbrăţişeze frumosul cu sinceritatea tainică, de multe ori, numai

de ea ştiută.

Fiecare vers, fiecare strofă şi toate la un loc dau poeziei linia

sentimentală în care educaţia şi sensibilitatea se petrec cu puterea

chemată să mângâie lacrima interioară, pe alocuri crudă şi

nemărginită. Gândurile poetei par descătuşate din însăşi

maturitatea existenţei peste care timpul a tot clădit în ireversibila-

i trecere. Fără să abordez şi fără să-i laud strădania, vreau,

totuşi, să-i critic bunătatea inimii în nişte vremuri în care lumea

pare rătăcită, încăpăţânată dar încătuşată, poate, de destine. O

felicit pentru sinceritatea debordantă în care a ştiut să aştearnă

cuvântul ca pe o cuminecătură, spre a mângâia inimi de

pretutindeni.”

Ilie Cornoiu

Cluj Napoca - noiembrie 2011

„La o primă citire, poemele Georgetei Resteman creează senzaţia

lecturării unui jurnal de epocă, strict personal, în care iubirea

gravează, pe fiecare filă întoarsă, stări contradictorii - efuziuni

lirice, tristeţe, bucurie, exaltare ori amărăciune - dar şi

vehemenţă, maturitate, înţelepciune, linişte. La baza liricii

prezentului volum stă iubirea, o iubire profund resimţită, îndelung

analizată şi tranşată cu persuasiune, care se divide în părţi infinit

mici: pentru fiinţa iubită (iubirea clar-obscură: împărtăşită -

neîmpărtăşită), persoanele dragi sufletului său (iubirea

ancestralităţii sale), satul românesc (iubirea pentru însemnătatea

satului într-o ordine firească a lucrurilor), precum şi pentru


260

pământul sacru al gliei străbune (iubirea ca certitudine, umbrită

de regretul neîmplinirilor prezentului).

Pentru Georgeta Resteman, funcţiile poeziei sunt prin excelenţă

curative, tămăduitoare, filantropice. Ea iubeşte şi atât, fără a

avea, în schimb, ca unică certitudine, decât dăruirea de sine. O

dăruire care poate fi balsam miraculos, turnat peste răni vechi şi

profunde. Ca efect al acestei funcţii, exclusiv curative, transpare

bucuria împlinirii prin fiecare vers, explozia de sentimente

generând renaştere spirituală.”

Gheorghe A. Stroia

Adjud – noiembrie 2011


261

CUPRINS

Pag.

Prefaţă de Cezarina Adamescu …………………………...………. 5

Partea I – Picuri de Mir ………………………………...………. 15

Debut ……………………………………………………...……… 17

Dorinţa …………………………………………………,,,………. 18

Îmbrăţişări ………………………………………………………… 19

Muguri de magnolii …………………………………...………….. 20

Renaştere ………………………………………………...……….. 21

Răvăşire …………………………………………………...……… 22

De ce? ……………………………………………………...……... 23

Trifoi cu patru foi …………………………………………...……. 24

Tatălui meu …………………………………………………...…... 25

Un gând spre nicăieri ……………………………………...……… 26

Povaţă ………………………………………………...…...……… 27

Mereu şi niciodată ………………………………………...……… 28

În linişte …………………………………………………...……… 29

Aş vrea ……………………………………………………….…… 30

Solitudine …………………………………………………………. 31

Sfidând iubirea ……………………………………………………. 32

Gânduri ………………………………………………………...…. 34

Sunt …………………………………………………………...…... 35

Vocile străbune - cetatea Bologa ………………………...………. 36

Speranţa ………………………………………………...………… 38

Tristeţe de toamnă ………………………………………...……… 39

Toamna, acasă, la mine-n Ardeal ………………………...………. 40

Îmi ninge ……………..…………………………………………… 41

Nostalgie ……………..…………………………………………… 42

În arc de curcubeu ………………………………...……………… 43

Dorul ……………..………………………………………..……… 44

Aştept, am răbdare ………………………………………………... 45

Enigma……………..……………………………………………… 46

Casa viselor……………..………………………………………… 47

Dincolo de nori……………..………………………………...…… 48

Singurătăţii mele……………..…………………………………… 50

Mă-ntreb……………..……………………….…………………… 51

Nectarul din suflet……………..………………..………………… 52


262

Nimic nu se schimbă, e totul la fel…………….………………….. 54

Murmurul sevelor……………..…………...……………………… 55

Lujeri……………..………………………..……………………… 56

Cu primăvara-n palme vin ……………………………………....... 57

Satul cu dor……………..…….…………………………………… 59

Gândind la albine şi oameni……….……………………………… 61

Trăiesc din nou! ……………..…………….……………………… 62

Încântare……………..…………….……………………………… 63

Iubire ……………..……………………..………………………… 64

Revelaţie……………..…………….……………………………… 65

Amintire……………..…………..………………………………… 66

Visare……………..………………..……………………………… 67

Aşteptare……………..………….………………………………… 68

Salcâmii-au înflorit târziu………….……………………………… 69

Miroase-a flori de tei……………..……………………………… 70

Tăcută-n noapte……………..…………………………………… 71

De dragoste……………..………………………………………… 73

Visând ……………..…………………….……………………… 75

Partea a II-a: Simfonia vântului primăvăratec……………..…. 77

Pământul, locul meu de-nchinăciune……………..…….....……… 79

Mi-e sete de tine……………..…………………………………… 80

Femeia-ndrăgostită……………..………………………………… 81

Pentru tine……………..…………………………...……………… 82

Dăruire……………..……………………………………………… 84

Întrebări ……………..…………………………………………… 85

De iubire……………..……………………….…………………… 86

Sentimente……………..……………………..…………………… 87

Frământări……………..…………………….…………………… 88

Sunt doar o fărâmiţă de iubire ……………………………………. 89

Furtuna……………..……………………………………………… 90

Ploaia……………..…………………………………..…………… 92

De tine mi-e sufletul plin …………………………………………. 93

Dor de tine……………..………………………………………… 94

Sufletul nostru nu-i de răstignit! ……………..…………………… 95

Caut în mine liniştea râvnită ……………………………………… 96

Năzuinţe ……………..………………………….………………… 97

Limpezime de suflet ……………………………………………… 98

Dorinţe ……………..………………………………………...…… 100

Descântecul ploii …………………………………………………. 101

Tristeţe ……………..………………………………………… 102

Nu te vreau, toamnă! ……………………...……………………… 103


263

Căutări ……………..…………………...………………………… 104

Zbateri ……………..……………………………………………… 105

De dragoste, iar …………………………………………………… 107

Aşteptându-te……………………………………………………… 108

Flămândă de tine……………..…………………………………… 109

Exerciţiu de singurătate……………..……...………..…………… 110

Azi nu mai vreau să ştiu de supărare! ……………..……………… 111

Îţi mulţumesc! ……………..……………………………………… 112

Un dar din iubire……………..………………….………………… 113

De vorbă cu stelele……………..………….……………………… 115

Semne de-ntrebare……………..………..………………………… 116

Dragoste de tine……………..………………..…………………… 118

Trifoiul cu noroc……………..…………….……………………… 119

De ziua ta, fetiţa mea! ……………..……………………………… 120

Adoraţie ……………..……………………….…………………… 122

Gândind la tine……………..………………………...…………… 123

Împlinire……………..…………………….……………………… 124

Dar pentru tine……………..……………………………………… 125

Dezamăgire……………..…………….…………………………… 127

Zbucium……………..…………………..………………………… 128

Îndemn……………..……………………………………………… 129

Visează, trăieşte, iubeşte! ……………..………..………………… 130

Mărturisire……………..……………..…………………………… 131

Rătăcită-n iubire……………..………….………………………… 132

Singură-n toamnă……………..…………………………………… 133

Visez şi sper……………..………………………………………… 134

Promisiuni……………..…………………………...……………… 135

Partea a III-a: Fereastra de vise ………………………………... 137

Chemare……………..………………………….………………… 139

Visând iubire……………..……...…………...…………………… 140

Te caut...toamna……………...…………………………………… 141

Unde eşti, iubite? ……………..………...………………………… 142

În drumul meu spre tine…………………………………………… 143

Imnul iubirii……………..………………………………………… 144

Să sperăm, să iubim……………..………………………………… 145

Luptându-ne zâmbind………...…………………………………… 146

De „noapte bună” ……………..……..…………………………… 147

Cu tine-alături……………..….…………………………………… 148

Enigme……………..……………………………………………… 149

Cu litere de foc……………..……………...……………………… 150

O crizantemă şi-o toamnă târzie ………………………………….. 151


264

Vine Crăciunul! ……………..………………….………………… 152

Focul dragostei……………..…...………………………………… 153

Retorică……………..………...…………………………………… 154

Flori sub zăpadă……………..…..………………………………… 155

Cuvinte……………..…………...………………………………… 156

Închisoarea florilor……………..……….………………………… 157

Flămând de alb……………..…………...………………………… 158

Vis……………..……………………...…………………………… 159

Pasiune……………..……………………………………………… 160

Patimi……………..………………..……………………………… 161

Speranţă şi viscol……………..…………………………………… 162

Colindă-mi astă seară……………..…….………………………… 163

Fuioare de nea……………..……………….……………………… 164

Noapte de iarnă-n Ajun de Crăciun……..………………………… 165

Şi floare şi stâncă, destinul……………...………………………… 166

Rugăciune……………..……………..…………………………… 167

Hibernală……………..…………………………………………… 168

O altfel de iarnă……………..…………..………………………… 169

De Crăciun cu tine, mamă! ……………..………………………… 170

Doruri sub zăpadă……………..……...…………………………… 171

Ajun de Crăciun……………..………..…………………………… 173

Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun……………………………… 175

Tăcere şi dragoste………………….……………………………… 177

În căsuţa din munţi……………..……….………………………… 178

Ruguri de doruri……………..……….…………………………… 179

Ferestre de vise……………..……………...……………………… 180

La pragul dintre ani……………..………………………………… 181

Iubite, te-aştept……………..……...……………………………… 182

Mă dăruiesc……………..………………………………………… 183

De-ar fi……………..……………………………………………… 184

Noaptea de argint……………..…………………………………… 185

Ruguri de suflet……………..………..…………………………… 186

Dragoste în lumină……………..….……………………………… 187

Iubeşte-mă! ……………..………………………………………… 189

Sunt vie……………..…………………...………………………… 190

Tăcerea……………..……………………………………...……… 191

Clipa ce curge prin mine ………………………………………….. 192

Partea a IV-a: Flori sub zăpadă ………………………………... 193

Dimineţile mele …………………………………………………... 195

Înrobiţi de vise……………..………………..…………………… 196

La poale de munte …………...…………………………………… 197


265

Blestem ………………....………………………………………… 198

Rădăcini……………..…….……………………………………… 199

În seara de iarnă ……………..…….……………………………… 200

Dor de primăvară ………………………………………………..... 201

Gânduri……………..………………...…………………………… 202

Tămăduire……………..…………...……………………………… 203

Când scriu……………..…………...……………………………… 204

Nostalgie……………..…………….……………………………… 205

Sătui de minciună ………………………………………………… 206

Timp fără timp……………..……………………………………… 207

Speranţe în iarnă ………………………………………………….. 208

Minunea din vis……………..…………………..………………… 209

Eu te iubeam... demult ……………………………………………. 210

Te-aştept să vii……………..……………………………………… 211

Te caut……………..……………………………………………… 212

Destine……………..……………………………………………… 213

Se ivesc zorii……………..………...……………………………… 214

Mărgăritare de gând……………..………………………………… 216

Plecaţi ni-s copiii……………..…………………………………… 217

Destin……………..…………..……………...…………………… 218

Linişte şi iubire …………………………………………………… 219

Te iubesc! ……………..………..………………………………… 220

De dragoste……………..………………………………………… 221

Mi-e dor……………..…………………..………………………… 222

În primăvara ce-nfloreşte-n noi……………..…..………………… 223

Fii trubadurul……………..…………………..…………………… 224

Visare……………..……………………..………………………… 225

Frământări de lună plină……………..…………….……………… 226

Profesorul de fericire……………..…..…………………………… 227

Dorinţă……………..……………………………………………… 228

Recunoştinţă……………..…………...…………………………… 229

Foame de tine……………..………………….…………………… 230

Dragoste şi Dragobete……………..……………………………… 231

Dăruire……………..……………………………………………… 232

Incertitudini……………..………………………………………… 233

Ghiocei şi dragoste……………..………………………………… 234

De primăvară……………..…………………………………..…… 235

E primăvară! ……………..……………………..………………… 236

Suspinul ierbii……………..……………………………………… 237

Nebunia dragostei……………..…………………...……………… 238

Flori……………..………………………………………………… 239


266

Feerie nocturnă……………..………………...…………………… 240

În dimineţi de Paşte……………..………………………………… 241

Femeie……………..……………………………………………… 242

Revoltă……………..……………………………………………… 243

Am aşteptat de-a înflorit mălinul……………..…………………… 244

Pe diguri de suflet, credinţa……………..………………………… 246

De ce mă doare astăzi gândul? ……………..………………..…… 247

Tristeţi la malul mării……………..………………….…………… 249

Singurătăţi albastre……………..………………………………… 250

Punţi de flori……………..…………………………..…………… 252

Se frâng în mine doruri nesfârşite………………………………… 253

Efemeride……………..……………………………...…………… 254

Cenuşă de gânduri……………..……………………..…………… 255

În file îngălbenite dintr-o carte……………..…………...………… 256

Fişă de autor Georgeta Minodora Resteman……………………… 257

Despre……………..…………………………………….………… 259

Date post:	17-May-2018
Category:	Documents
Upload:	lyphuc
View:	214 times
Download:	0 times

Descătuşări – Fărâme de azimă - versuri vechi şi noi -€¦ · · 2011-12-06Consilier...

Documents