Depresii in jurnal

„Fericiţi cei săraci cu duhul” Pe ei, sper că nu i-a atins depresia!

Joc

Mă mângâi...Iți înfășori privirile ca pe un fusMă învălui tiptil...ca un motan în căutarea prăziiDansezi un dans nebun pe margine de buză…

Adulmecată de un animal flămândprovoc, înghesui, fug...Cu o mișcare tandră mă-mpresoriși pofticios îți sorbi prea cuvenita pradăEu...Mii de sori par să-mi zâmbeascăAcum când dăruită-ți suntîn abandon...

1 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Septembrie 1988

Poruncă

Fereşte trupul de mireasma cărnii

E un lichid

mai volatil ca sensul

Durerea

vine-n urmă

precum miezul

Ia formele buzei

şi-şi smulge cu dinţii

simbolul

Satisfacţia ţi-o dă negrăitul

Mai nimic nu e sfânt

decât trupul

Rupt în bucăţi

sfărâmat

de poverile cărnii

Saliva e un adaos

murdar

la plăcerile foamei

2 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Iluzii

Nu avem nevoie de vise

Sunt ca o boală

Se lipeşte de sânge

spintecând carnivor

orificiul lung al pupilei

Ne macină frunza

Scuipă cotorul

Iluzionându-ne trupul

în mii de fărâme

S-au aprins ruguri

Cenuşa are acelaşi gust

Mormanele

au chipuri sfinte

În aer merele

Sunt acre

3 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Preludiu

Ploaia pătrunde

Pe pielea mea

Sunt dâre lungi

mirosuri tari

Beţia stă în fulger

Dă-mi buzele tale

să le strecor licoarea

amarul unui dinte

înfipt adânc în carne

Putrefacţie

Am uitat un cuvânt

între buze

Avea gustul amar

al unei secete

Dezlipirea de formă

n-a avut umbră

Somnul a fost o vindecare

de trup

4 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fără pete

Greul se rupe de mine

alunecă linguşitor şi hidos

Are chipul de lut

Se sfărâma cu sângele meu

Şi negru îi e cerul gurii

Voi muşca trupul lung

al nisipului

Cristale vor eroda dinţii mei

Voi curge liber

fără pete

August Valea Vinului 1988

Supunerea trupului faţa de trup

trece prin carne

Forma se supune mirosului

Foamea curge prin mine

Singură

Liberă

5 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nicăieri

Nicăieri ca în sufletul meu

n-am găsit

răcoarea de mâine

De oriunde poate veni

Mahmureala

În gură

S-au scrijelit pereţii

Nicăieri ca într-o piesă de şah

n-am găsit atâţia viermi

despletiţi de minciuni

Se pocăiau

smulgându-şi ce le-a mai rămas

Calul alb

Acesta-i calul alb

pe care l-am văzut eu

Umbla liber

patruped în copite

şi în viziuni

Şi de aceea pe balega lui

nu scuipa nimeni

6 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Să mai muşc

Să mai muşc

aş dori dorul vândut

de pomană

Erau ţigani cu dinţii

de aur

Dinţii mei mai păstrau

între ei realitatea

De verde

Mestec gunoiul amar

al propriei fiinţe

E o sfidare din fălci

un scrâşnet de cuţite

Conştiinţa devine un ciur

Primprejur

Se asortează la verde

o vacă

7 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Vis

Am împărţit un vis în două

Seminţele rodeau amurgul

iar setea fructului era amară

Am înţeles tristeţea

ca pe un fruct

în ruginirea toamnei

Departe de mine iubirea

melancolia deşartă a bălţilor stătute

Rugăciunea fecioarei

e ca un vânt crestat de păcate

Biciul n-ajunge umilinţa

Iubirea e un spin din coastele noastre

Am înţeles dar prea târziu

Lumea îşi ajunsese cotorul

Am rămas doar gustul dorinţelor noastre

Şi am nutrit păcatul

Doar cu gândul

8 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Lup

Am sângele rece

pe buze port

dezvelite semne de trup

Mă vând în fiece iarnă

la dinte

şi muşc blestemul din fruct

Ghicesc şi în palmă

De frunte

lipesc sorocul de toamnă

Iubire

în cotoare cu seminţe de vii

Şi ochiul mă cheamă salivând

pentru încă o zi

Am sângele rece

Fierbintele trup

Se dezminte de oase

pe buze de lup

9 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Rugăciune

Am dansat cu tălpile în flăcări

adulmecând

pielea mea sfârâind

Sângele meu

astfel

era mai roşu

mai timid

Pietrele aveau rost

în drama aceasta de sfânt

Ne sfidau cu cântecul lor

Mi-am depus urma în palmă

şi am strâns cat am putut

Am rămas un praf

pe buzele altora

scuipat cu veneraţie

în orice oglindă

Pe stradă

se adunau apele

Şi încă o dată

Rugăciunea de seară

10 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Contemplu

Am înfipt sângele în băţul

de după pleoapă

Şi mi-am biciuit coapsele

cu priviri sătule de colţuri

paralele inundate

de simţuri

Am respirat

cu plămânii umbriţi

zgâriaţi de ultimele ştiri

drogul rămas în pahare

11 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Eros?

Ghici cine s-ar putea desprinde

de ochiul meu rotund

fără ca palma

sau dinţii

să-i poată da formă

Mi-e sete acum

de semnul întrebării

rămas pe urechea internă

a buzelor tale

Mereu ne adăpăm din urma

sărutată lung

Avem intre clipirea buzei

şi scrijelirea pleoapelor pe roţi

o ură

cultivată adânc

Şi sfântă-i încruntarea

sânilor când plâng

12 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pe nisip

O casă pe care marea se ridică

își construieşte metaforele albe

izbind în gândurile noastre

Va reuşi să ne transforme carapacea?

Mai arşi de focul

dintre palme

nemângâiaţi

ne vom întinde

cerşind o nouă îndurare

13 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Amiază

Am uneori senzaţia ca plouă

numai în mine

Aud picăturile lunecând

in timpanele mele excitate de groază

Vad soarele

ironic şi galben

biciuind trupuri plăpânde

şi totuşi pentru mine…

Plouă

E ca-ntr-o poveste

14 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Evadare

Merg cu drumul

alături

De tălpi mi s-au lipit

gândurile

încercând evadării

să-i dau orizont

Merg gol, întins

nerăbdător să ating

ultimul stâlp

ce-mi sprijină lumea

Merg sau poate stau

pe loc

așteptând gravitaţia

să se spulbere

15 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Lumânări

Venisem să aprind lumânări

Cerşetori cu feţe gri

îşi sugeau rănile

Am înţeles de ce există

viermii-n pământ

Şi am lăsat sa mă picure ceara

Aşa apropierea de ei

avea un obstacol

Fără zestre

Un măr care să-ti umple gura

Şi atât

Înnebunit nebunul tace

rozându-şi mai departe unghia

Un zgomot sec

sinucigaş alunecă pe vârful limbii

Şi viermele măsoară timpul

cotorului ce l-a răpus

În urmă se zăresc seminţe

Sărmane umbre fără zestre

16 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Migrena

Voi aştepta până când

întunericul

îşi va răsuci rădăcinile în pământul privirilor

sorbite de vânt

Ca o mângâiere mă voi întinde

între suprafeţele pupilei uscate

de vise

Îmi voi stoarce un urlet

Coridoare in fugă

se vor deschide în arterele

nebuniei

Şi sângele va răbufnii

înfuriat

S-ar putea

S-ar putea undeva să existe o rană

În centrul de unde iese izvorul

S-ar putea ca sufletul să se coaguleze

pana la măduvă

Şi dincolo de ferestrele mângâiate de soare

întâmplarea să se desfăşoare lent

Disperarea ivită în cioburi

să-nţepe apusul

Atunci el va curge

17 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ciob

Acum este un cuvânt rotund

în aşteptarea unui colt

care să-i spargă începutul

Rostogolind vocala ca pe condamnare

noi victime ne facem

de prea plin

În dezolare ne retragem

singuri

Capcane întinse pentru cei puţini

18 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Privesc zi de zi cerul

Privesc zi de zi cerul

aşteptând să-mi vorbească

Şi tace picurându-mi în ochii

otrăvuri albastre

Simt cum mă prefac într-un şarpe

incapabil să zboare

Doar să târască cu el minunea cerească

Sunt rece blestemat să mă pierd

printre colţuri

nostalgice cercuri

19 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Îndemn 21.12.1989

Trăim mai orbi ca cerşetorii

din biserici

Cei ce cerşesc a zilei firmituri

Mai orbi şi mărginiţi de propria zăbala

decât o vită in grajdul ei

Trăim târşind un stârv lipsit de vlagă

al cărui puls se stinge otrăvit

Găsiţi-mi antidotul

acestui fel de moarte

Inoculaţi în vine

curajul şi revolta

Loviţi în putregaiul

ce sângele ni-l soarbe

Şi sfărâmaţi şi zidul

ce-mprejmuieşte ochiul

Luptaţi cu carnea voastră

Căci sângele-şi va face drum

20 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Mucegaiuri cotidiene

Putred şi putrezi

ne trezim cu încă o dimineaţă

Şi ne-ntrebăm

cum s-o fărâmiţăm

Mai putrezi spre prânz

cu burdihane otrăvite

cu râgâitul între nări

ne-ntoarcem pletoşi

înspre seară

Şi inspectăm căminul conjugal

al cărui putred e între scânduri

Şi astfel cuprinşi de evlavie

ne punem la cale meniul de mâine

ianuarie 1990

21 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fluturi

Eram între noi linguşitorii

Ne lingeam feţele

într-un cerc compact al minciunii

Răsăritul ne găsea osteniţi

cu fumul ţigării în oglindă

așteptând lichidul incendiat să se spargă

Eram nişte stârvuri cu limba uscată

timpane-nfundate de vorbe

Năzuiam la albastru cu pleoapele arse

Se scurgea de pe noi sufletul

irosindu-se în crăpături de parchet

Eram praf nobil cu iz cochet

22 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nu lătraţi

Nu ne vedem prelungirile

de dincolo de cer

Dar le simţim când plouă

Acolo stelele îşi spun povestea

Mereu aceeaşi cu gura lipită de spatele meu

fără coloana caii lactee

am fi pierduţi cu oxigenul

în laţ

Protejaţi căţelandrii cei tineri

Priviţi cum stelele se sugrumă

Oare de ce nu lătraţi

23 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Geografie

Sunt obosită

Şi nu sunt copaci să mă ridice

Prăpastia asfaltului mă-nghite

Anemic opun rezistenţă

enormului întuneric de ochi

Mă las strivită de pupile

orbite şi mânjite de impertinenţă

Murdar construit apusul

lipsit de sângele vieţii

Îmi biciuieşte simţul

Obişnuit cu verdele frunzei

Fără şansă, aruncată pe mare

mai respir o dată

24 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Bat Iam

O ţeapă îndreptată spre sufletul meu

E doar o frunză de palmier

ce acoperă chipul acesta botos

ce-şi mestecă creierul cu aerul

ca buricul pământului s-a oprit undeva

în zona lui dorsală

scoţându-şi pălăria şi întrebând

Pot să intru

Mi-e scârbă

Dar oare la ce te poţi aştepta

de la o mare fără crepuscul

un răsărit steril

îmbibat cu mirosuri fetide

Aici nici alcoolul nu purifică

Limba omului putrezit

25 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

In pragul sincerităţii 1993

Turbare in fiecare clipă

Fur aer

Fur

Oare vreau să trăiesc

Oare vreau să respir

Viermuiesc

Rod secunde mestec priviri

Adulmec

Am conştiinţa propriei inutilităţi

Parazit

sug sângele existenţei celorlalţi

Îmi plâng de milă

iar ei se îmbată cu setea lor de viață

Mă urăsc

pentru că nu mai pot visa

Îmi imaginez moartea

Mireasma

Nectarul pe care ţi-l toarnă prin vine

E liniştea pacea unui vierme alunecând

Moartea acea dizolvare a firescului

Aripi pentru cei neterminaţi

Ne rezumăm la speranţă

Un fel de borş pentru ciorba maţelor noastre

Aşteptaţi cu viaţa între sex si felul întâi

Încă nu auziţi torsul molcom al viermilor

Ce fac loc celor ce vin

26 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Mă urăsc

tot ce am învăţat de la voi

se rezumă în vinovăţia pe care o simt când respir

Aerul plămânilor mei atârnă greu in pupilele voastre

Fiţi liniştiţi

Când mă vor sufoca crizele voastre de conştiinţă

voi pune capăt acestui joc

Penaltiuri nu se acceptă

27 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Intrusul

Să mă gonească ar vrea

Le stau de a curmezişul în gâtlejuri

Nu au curajul încă

să mă privească cu ochiul lor

ca un colţ

Îşi ţin pumnalele ascunse

şi-le şlefuiesc în fiece zi

Ar vrea ca sângele meu

să le spele picioarele

iar ochii mei să-i strivească

în pumni

Eu le ignor existenţa

suferinţa, ura…

Degeaba aruncă cu biciul în mine

Nu-mi vor sfărâma citadela

Pot să şi râd de apriga lor viermuială

Mă sapă, mă îngroapă

Eu însă vie

respir şi îi sfidez

Sus, de deasupra

pare o nesfârşită comedie

28 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

19 octombrie 1995

De vreme ce aerul

ne mai mângâie

Şi frunza ne gâdilă ochiul

Şi mărul îşi sticleşte mireasma

Propun să uităm

Să uităm că în fiece gură de aer

se lăfăie letala otravă

Să uitam cum că frunza

ar putea în spin pentru

ochi să apară

Să uităm deci că viermele

şi-a săpat drum spre comoară

în carnea mărului tău

Devreme ce moartea

nu are miros, gust, culoare

nu ne rămâne

decât s-o gătim noi

cum vrem

29 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Întoarcere

Vino acasă mamă

Aici soarele străluceşte

altfel

Lacrima în vin se preface

Vino acasă

Mai fericită, mai plină de lumină

Adu-ne surâsul tău

în globuri pentru pom

să se oglindească

Şi iar vino acasă

Şi noi să-ţi dăruim

fiinţa noastră întru totul

Te aşteptăm, dară

cuminţi

30 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Oxigen 01 Martie 2003

Acum că am socotit

fiecare picătură de oxigen

pe care plămânul meu drept

o va împărţi cu cel stâng

Somnul îmi va fi mai liniştit

Mă desfac în organe

ca un puzzle

de care m-am plictisit

Şi încerc să alcătuiesc

altă lume

În visul acesta chinuit

le voi găsi loc

şi lor

rinichilor mei nisipoşi

Voi număra piatră cu piatră

construind baraje în calea durerii

Iată un organ care le cuprinde pe toate

Se topeşte în fiecare din ele

şi transformă totul în coşmar

Chinul un cuvânt pe care durerea l-a inventat

e mai mult decât un organ

E zeama în care plutim

în care ne înecăm

Da, în mod cert

oxigenul îmi va ajunge

pentru un somn liniştit cu durerea la pândă

pregătindu-mi un nou chin

31 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Recunosc

Nu reuşesc să mă despart

de vechile răni

Am dezvoltat o dependenţă

de vechile furii

Aproape îmi provoacă plăcere

căldura ce-mi inundă prin vene

O poţi confunda cu

nostalgia unei prime iubiri

bântuindu-mi singurătatea

Trebuie să mă-mpac cu neputinţele mele

să-mi accept limitările

Recunosc am ales prost

Şi, în orbirea mea aş fi mers pan' la capăt

probabil disoluţia completă

m-ar fi lăsat o legumă

Abisul vegetal încă îmi face cu ochiul

Timpul însă promite o depărtare

o uitare alunecând pe răni

Lumina nu va mai fi atât de crudă

Poate vântul îmi va scormoni prin hormoni

Şi iar voi alege sa fim doi

32 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Musafirii mei

Am în faţa ochilor

un scaun

în aşteptarea unui musafir

Rând pe rând îmi aşez surorile pe el

Port dialoguri imaginare cu ele

Cel mai trist e

când acesta redevine un simplu scaun

Dar pereţii...

sunt plini de vorbele noastre

Şi ecoul se loveşte de sufletul meu

Îl umplu

Astfel la căldura lui

mai fac un pas pe drumul reîntâlnirii

cu ele, surorile mele

gălăgioasele mele surori

Prietenele mele

6 decembrie 1998

33 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Scrisoare către mama mea, singurul locuitor al Paradisului

Mamă,

Lăsa-mă să-ţi construiesc

Paradisul

Ai fi un fluture

mângâiat de soare

Iar şarpele împietrit

la a ta vedere

si-ar pierde veninul

Întreaga privelişte şi-ar împrumuta culoarea

din curcubeul aripilor tale

Odihna ţi-ai găsi-o în căuşul palmelor mele

Acolo unde

te-ai înveli cu sufletul meu

Somnul ţi l-aş veghea

împreună cu creaţa cea gri

căţeluşa

Drept hrana ţi-aş da ochii mei

Lacrimile mele ţi-ar ostoi setea

Da, mamă, cu voia ta

o să-ti construiesc

paradisul

34 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De Paşte

Lumina eşti tu

În tine Dumnezeu

sălaş şi-a aflat

Pentru mine

pentru tot ce-mi e drag

Mă rog

Ruga mea sa fie ascultată

Şi tu din Lumină

în Lumină

să ne călăuzeşti mereu paşii!

35 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Rai nepopulat

Eu cred că oamenii au inventat moartea

să se răzbune pe Dumnezeu

Stau şi mă uit ce eforturi uriaşe a făcut

sacrificii

să desfiinţeze urâta graniţă

Şi-a pus chiar sângele pe cruce

Ce-am învăţat noi din asta?

Am pus la catastif

o noua metode de savurat moartea

Suntem maeştrii în a crea şi produce

durere cu o fineţe de artizan

Şi răzbunare după răzbunare

distrugem orice şansă

de a ne-ntoarce acolo

unde

ustensilele durerii

sunt doar colţii şarpelui

36 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre un părinte beteag sufleteşte

Mi s-a golit sufletul de amintirea lui

Îmi tot spun că n-a lăsat urme

Poa' sa şi moară acum

Nici ca îmi pasă

S-a dizolvat, evaporat

Praf pe o lamelă

uitată în soare

sângele

cel care cică uneşte

Nu, vă spun eu

e o iluzie

Între noi au rămas

doar micile vârfuri de suliţă

cu otrava lor mereu activată de saliva

celui ce aruncă mănuşa

Vine şi palma

care distruge compromisul

Parcă ascult acelaşi disc al urii

Doar că acum cu o voce sâsâită

pe măsură ce şarpele pune stăpânire pe omul acela

ce cândva îmi era tată

Cu fiecare zi îmi e clar

iertare nu poate să existe

acolo unde s-a sfărâmat

umilit şi scuipat

sângele

Revoltat A. D.N.-ul

şi-a cocârjat serpentinele

şi astfel m-am eliberat

37 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre ura omului alungat

Ura omului alungat din cetatea inimii mele

îmi va fi umbră

mai fidelă decât umbra mea

Va creste în întuneric

cu fiecare impas în care mă voi afla

Şi se va tupila vestejită

de cate ori în zâmbet mă voi îmbăia

Ura omului alungat din cetatea inimii mele

este palpabilă

Survolează porţile cetăţii

mânjind tot împrejurul

cu graffitti-ul neruşinării

Insuportabilele miasme

Însă

nu au cum să-mi mai otrăvească

izvoarele

Ura omului alungat din cetate

Va fi un vector cu vârful

întors

Şi va zdrobi,

nimicii

generatorul mâlos al neiubirii

38 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În aer

Se simte în aer

în vântul acesta ce gâdilă

mângâie, alină

degeratul suflet

Se simte în aer

Nările adulmecă

Se dezgheaţă pustiitul

Ochi

Şi totul prinde culoare

Se simte în aer

norocul de primăvară

E verde in gust

E verde-n miros

Auzul de verde răsună

Foşnesc frunze noi

Petale se-nfioară

Azi avem noroc de primăvară

39 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Autobiografie

Pe lumea asta, Doamne

am avut parte de toate

De-un tată ce m-a părăsit

De-o mamă ce a adormit

şi m-a uitat când în vis s-a scufundat

Abandonat

am fost un prunc ce a uitat să vorbească

Ignorat

celulele roşii nu au mai vrut să se înmulţească

Anemic

Vezi tu ,Doamne

atunci, ai hotărât să-mi fi Tată

şi Mamă mi-ai dăruit

şi o nouă viaţă

Renăscut

acum iţi cânt

Doamne

Pe lumea asta mi-ai dăruit de toate

Şi gust de moarte

Şi apă de iubire

Şi aştept la înviere

Iertare

Căci plină de păcate

mă întorc

40 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Baba rea

Vreau s-o alung pe Baba rea şi orice urmă de furieamară şi greacare-mi accelerează pulsulşi-mi transformă vocea în mugetşi vorba în blestemşi numai sunt eu…M-am pierdut în nopţileacestea ce prevestescdimineţi fără somn

41 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

postdivorce

Durere, DezgustGreaţă, Furie, Fiere,IzbucnireLacrimă, TeamaUrlet, UrăBoli de care trebuiesă mă vindecSă zicem ca am depistat cauzaŞi chiar am înlăturat-oDar din când în cândse adună în capul pieptuluitoate

Să sfâşii aş vreade pe oasesă smulg bucată cu bucatăsă macin fiecare molecula de otravădoar să disparăVreau sa respirun senin de albastrufără să-mi roadă viermele în urecheŞi amarul să-mi ponegrească răsăritulUn nor să pot să-l degustsă-mi ia din gurăgustul de vată îmbibatăîn moarte

Degeaba vreau Aceasta tinichea îmi este adânc tatuatăîn acizii sucului gastricS-au vorbit să roadă din mineLe-am permis să vină la festin mai devremePentru ei toaca a bătutLe aud clănţănitul dinţilorMişcarea mecanică a fălcilorÎmi răneşte dimineţileŞi aşa mă găsescsau mă pierdîn acelaşi oranjCum să respir?

42 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Jocul de-a mortul viu 2

Jurnal

Am vrut să mor

Sfârşitul să mi-l văd venind

Aproape că mă sufocau cu speranţa

cu dorinţa lor de-a mă face bine

Dar eu ştiam

Condamnarea sunase la uşă

Chirurgul strigase verdictul

Morfina daţi-i morfina

Mai târziu

când orice speranţă plecase

când eram eu doar undeva

unde nimeni nu pătrundea

când le-am simţit abandonul

aproape nerăbdarea

cu care aşteptau

să mă lepăd de infernul durerii

Mai târziu

mi-am dorit cu fiecare strop de fiinţă

să trăiesc

să trăiesc

Nu renunţaţi la mine

Sunt aici

Gem, plâng

Mă auziţi

Ştiu pisica a venit

Urlă odată cu mine

Vom pleca împreună

Şi vă iert nerăbdarea

Ştiu că iubirea v-a împins

La această nobilă renunţare

43 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

A fost

Aş vrea să vă povestescdespre un destin luminosDa aşa ar fi trebuit sa fieDar la eachiar naşterea a fost un hoptrecut doar cu forcepsulDe fapt viața eia fost o înşiruire de renaşteriMoartea mereu îi dădea ocolŞi neînfricatăcu vântul iubirii de viaţă în nărilupta să-şi recapete zâmbetulbatjocorind zdreanţa morţii

A fost o luptăŞi a fost o victorie

Însuşi Dumnezeutrebuie să recunoascăa pus într-un singur destinatâta durere şi chincât pentr-un MesiaŞi încă puţin

44 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Jocul De-a Mortu’ Viu-jurnal-

Mai întâi n-am mai avut picioareDoar o imensa AmorţealăŞi NeputinţaMă sufocaMă enervaToţi îşi puneau miere în vociCondamnarea li se prelingeape geneSperanţa era prinsă în copciŞi moartea eraLa o bereSalteaua îşi scosesecolţii la bâlciSfârtecau oasele meleAcum nu mai eramDecât un sac plin de viermicu o oarecare rânduialăLa intervale egale de timpMă răsuceauîmbăiaupăstrau aparenţa unui trup

Să vă mai povestescdespre miasme si zemuri...Cum mă priveam din tavanAş fi băut şampanie cu sticlaŞi caviar aş fi înghiţitÎmi udau doar buzele cu apăCei buni si cei rai laolaltă

De ce n-aveam un buton pe care sa scrie OpritSingura mea alinareîn moarte duceamtot ce era în mine de neopritŞi pana la urmărăzboiul celulelor mele l-am câştigatAtunci în ianuariecând pentru mine"Tânăr şi Neliniştit" s-a sfârşit!

45 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În ultimul timp

În ultimul timpmereumă trezesc cu aceeaşi întrebare pe buzeDe ce mie nu mi se cuvineIar ceilalţimereumă acuză de nemulţumireRecunoscNimeni nu-mi convineNimic nu-mi place

Să-mi pun capul pe pernăSă dormSă mă trezesc odihnităSă nu-mi fie fricăE oare prea multMie nu mi se cuvine

Eu trebuie să alergSă gâfâiSă stau jos doar în autobuzul care mă duce la serviciuSă dorm doar când semaforule roşuOdihnită doar cândzâmbeşte copilul alunecând pe tobogan

Faci pipi, mamă?!Vrei la desene?E ora de masă,Doamnă?!Hai să ne jucăm!

Mie nu mi se cuvineun timpsă fiu om Sunt mamă

46 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Stare de infinită dumnezeire

Oare noi l-am iertat

Izgoniţi cu mânia cerească asupră-ne

Uimiţi şi ruşinaţi de goliciunea hâdă ce ne invadase

Oare ne-am făcut timp să iertăm

sa observăm că peisajul era neschimbat?

Lipsa era în noi

Din noi Dumnezeu a plecat

Da, am primit mântuirea

am primit calea întoarcerii la starea de infinită dumnezeire

dar i-am primit sacrificiul?

Oare?

Am înţeles că s-a supus aceluiaşi supliciu

doar fiindcă icoana lui este în noi

şi noi suntem El

Durerea noastră nu-i e străină

Dar am înţeles noi transferul acesta de energii

Aceste iubiri primordiale

ce traversează şi timpul şi sângele

Acest du-te vino ameţitor pe care uneori îl blocăm

şi instalatorul ceresc in marea lui nevoie de tine

vine şi-l eliberează?!

Minune

Oara noi l-am iertat

Oare l-am iubit suficient încât să suferim

atunci când a plecat?!

47 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Indigestie

Sunt sătulă

Mă simt vinovată

Toţi înfometaţii lumii ar trebui să mă arate cu degetul

Nu , să nu arunce cu piatra

Ruşinea îmi va fi destulă pedeapsă

Am întrecut limita decenţei

Şi oglinda mă va scuipa înapoi cu cruzime

Nu ştiu când să mă opresc

Nici din mâncat

Nici din băut

Nici din iubit

Şi ura îmi este la fel

Fără margini

Pe încheieturi broboane mi se adună

Stomacul ghem, blestem, gem

Promit o penitenţa crudă

Şi torn în mine ceai

Iar greaţa se amână

Mărturisesc aici, acest păcat de lăcomie

De ciocolata însă n-o să mă despart

Mă întreb dacă în rai o fi destulă…

Da, mă puteţi ucide cu pietre

voi înfometaţii lumii…

48 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Exerciţiu de primăvară

Aş putea fi veselă

Au înflorit copacii

Peste oraş plutesc miresme

De vesele flori albe şi galbene

Aş putea fi tristă

Mergând pe trotuarele cetăţii

Urâţite de emisia noastră de gaze

Aş putea fi veselă

Copiii au un apetit infinit pentru joc

E pace

Aş putea fi tristă

Cancerul îşi vede de treabă

Prin oraş oamenii îşi ascund scalpul gol

Cu cele mai penibile eşarfe

Aş putea fi şi sunt

Oraşul mă calcă pe nervi

Azi mi-am aruncat din troace

Sunt mai uşoară cu un grăunte de praf

pe care aştept să-l respir la primul colţ de stradă

E primăvară

49 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De ce?

De ce nu m-au iubit?

De ce nu au iubit-o

Încât să vină să-o vadă în moarte

Băltind în cancerul ce înciupercea în ea?

Nu! Ei au dorit să-o păstreze intactă

Aşa cum n-au iubit-o in viaţă

Aşa se pregăteau s-o uite

Chiar se grăbeau să şteargă orice urmă

Să mă simt trădată?!

Doar un pic de amar în colţul buzei

M-am minţit şi acum minciuna îmi sare-n faţă

Iubirea lor, fuga mea de realitate!

Toate acum sunt fum

Dacă or să vină la mormânt să mi-l stropească

cu lacrimile lor pângărite de frică

atât am ale spune: nu

Nu vă mai obosiţi! eu vă aştept în alte locuri

Voi fi acolo aşa cum mă ştiaţi,

Aştept încă iubirea voastră

50 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Câinelui meu, Toto

O priveam

În ultimul timp dormea un somn frumos

Ceva minune se înfiripa în pântecul ei

Eu, căţelul credincios, fidel până la ultimul fir de păr

veneam la canapea şi o amuşinam pe ea

Prietena mea

Mult timp am petrecut împreună

Multe frustrări blana mea a vindecat

De multe ori aici aerul era de nerespirat

Dar acum se înfiripă minunea

În ochii ei se va oglindi fericirea

Chiar daca eu o să plec spre alţi prieteni

Altora să le fiu fidel

Mereu o să-mi amintesc de ghemotocul mirosind a lapte

Pe care l-am vegheat

Când ea dormea pe canapea

Un vis frumos

51 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Intenţie

Să plec spre văzduhuri spre ceruri mai bune

Să zbor lin planat prin puf de nori

Să mă rostogolesc prin fulgii penelor de înger

Să beau apa pură a izvoarelor din tainicul eden

Să respir aerul rece de pe muntele munţilor

Să miros florile începutului de lume

Să mă fărâmiţez în mii de oglinzi

până când adevărul se va iţi de deasupra simţurilor

Voi avea mii de ochii şi milioane de guri

cu care să văd şi să gust

Să mestec praful stelar din care s-a înjghebat prima lume

Voi fi mai uşoară deşi voi concentra în inima mea tot copacul cunoaşterii

Voi fi un fluture polenizând noul rai.

Se vor naşte lumi noi mai drepte mai fără pată

Şi distilând astfel esenţa primară

ne vom întâlni în gând cu Dumnezeu

52 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Inocenţa

Doamne, cât de mare îţi e iubirea?!

Sincer, îmi e lehamite de tot ce mă înconjoară

Dar, de fiecare dată, îmi aduc aminte cu uimire de marea ta dragoste de oameni

Încerc, nu reuşesc întotdeauna

să-i vad cu ochii tăi, să-i simt cu simţurile tale cosmice

Să pun între mine şi ei prăpăstii şi înălţimi ameţitoare

Poate aşa, de acolo de sus părem mai buni, mai generoşi

Bubele şi mâlul invidiei se ascund sub un val de tăcere

Şi strigatele noastre de ură nu mai ajung până la tine

Învaţă-mă Doamne să-i iubesc, să-i iert pe oameni

Să întorc obrazul

Să nu mai păstrez în mine frustrarea

Dăruieşte-mi uitarea!

Inocenţa fetiţei care întreabă prin parc:

Vrei să fi prietena mea?

Iar mie îmi tremură sufletul aşteptând palma

pe care după un timp o va primii

de la noi oamenii

53 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pe deasupra stelelor

Data viitoare când trecem pe deasupra stelelor să luăm una în palmă

Aşa m-a rugat copila într-o dimineaţă

Am rămas mută

Fusese probabil în vis într-o călătorie stelară

Şi i se părea firesc ca data viitoare să mergem împreună

Stelele sunt precum florile

Le poţi culege buchet

în căpşorul ei scump

Înţeleg şi mă cutremur

Acum, ea îşi construieşte lumea

Noţiune cu noţiune

Dimensiune cu dimensiune

Şi n-aş vrea

să fie un castel de nisip

pe care orice maree sa-l poată nărui

54 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fir-ar

Fir-ar....

Se supără copila

Păpuşii nu-i vine pantoful

Rochiţa roz nu merge la poşeta verde

Supărare mare

Zâmbesc

Sunt liniştită se joacă

acolo în camera ei

Şi-a construit basmul

Vine şi prinţul pe calul său alb

Peste tot zâne bune

Mamă mi-e foame

Şi iată am şi eu rolul meu

Hrănesc o prinţesă

O mică teroristă de 1m si 10

căreia mereu trebuie să-i amintesc

că propoziţiile nu încep cu

Vreau

Te rog, mamă,

dă-mi la desene

Îţi dau ciocolată dacă mănânci măr

Nu mergem afară dacă nu dormi

Ce vine după 3 dacă vrei să joci „Piticot”

Şi uite aşa negociem

Eu balaurul-mamă

Cu mica bestie-prinţesă

împreună dornice de „Piua”

Ziua când începe Grădiniţa

55 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În cireş

Cireşe în care să-mi înfig dinţiiPârâie carnea lor roşieBuzele mele se desfată cu mângâiereaperfectului sărutÎn sângele lor îmi înecmuşchiul neprihănit al rostiriiE un act de iubiresă frămânţi trupul firav de cireaşăprins în capcana furiei noastre solareE un act de dezmăţdezlipirea de sâmbureViitoarea cireaşa îşi începe povesteaCândva se va întoarcesă-şi strivească făptura de cerul gurii melePromit să aştept o livadăCenuşa să mi-o lasodihnindu-sela umbra lor

a cireşilor

56 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Praf de stea

Viitorul conţine o literă care se repetăPană la următotul e o repetiţie infernalăoglindită în miliarde de stropiBuclă după buclăconstruim spirala unui A.D.N.din praf de steadar tot prafDin supernovă în supernovăne regăsim rădăcinaextrasă din pătratul perfectPerfect a fost doar începutulAcum repetămAproximămLimita a prins vântul infinituluiPosibilităţile nu mai au numărDumnezeu a obosit să aşteptetoboganul stelarpe care i l-am promis

57 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De jale

Mi-a înțepenit sufletulVertijul îmi este a doua naturaMestec, vorbesc, amețesc...într-o râna sfârșescCând o sa-ți dai jos „gâtiera”e întrebarea ce-mi răsuna întruna-n urechiDe parcă le pasăcă pe gat duc acum precum Atlaspământul Brusc am îmbătrânit cu juma de secolPână si mama pare mai viein orice caz poate să care o pâinețiuie, țiuie urechea mea stângăpe nări fiori reci se strecoarăvine... vine pentru a doua oarădurerea nătângăexplodezAm ajuns intr-un punctunde durerea mă înfurieSimt cum mi se încinge ceafapulsează in ritmul deznădejdiiPlângțiuie, țiuie urechea mea stângăcurg ochii meimă-ndop cu pastileAștept migrena de mâine

58 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ea știe

Trec în drumurile melePe lângă un trist felinarNu ştiu de ce e tristO fi oarePentru că aproape ca într-o îmbrăţişareStă de el rezemat un omCe i-a împrumutat culoareaE ziuă afarăSi ochii-i sunt stinşiSimt însă cum vibrează in el o tensiuneCeva sub pământu-i se mişcăFreamătă umbraAr vrea să-mi zâmbeascăMă cuprinde o mila pufoasăPentru omul înţepenit în felinareNeputinţăTrec mai departeşi las în urmă parfumuri amareE tot ce pot face

59 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Anonim, iubitul transmite de la fata locului

Încă o zi să o privesccum buclele-i alintă vântulsă sorb tot aerul prin care a trecutşi să-l păstrez în mine pentru o secundăSunt ţintuit pe această bucată de trotuaruna cu stâlpul ce face luminăÎncă o ziirumpe în mine căldura secundeicând o privesc cum vineşi veselă îi e făpturade promisiuni e plină ziuaUmil, mă las absorbit de adâncul ochilor eişi aruncat în ceruri…Caci sunt doar un străin…Dar, da, am fost acolo in câmpul ei vizualşi asta-i o victorieSămânța a mii de viseAici sub felinar

60 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Meteosensibila

Iarna asta îmi leagă cărămizi de sufletMă scufund în pătura norilorGri, umed, receVată de sticlă-n plămâniScârţâie geru' în genunchiArticulaţiile fericirii şi-au aflat obştescul sfârşit!Mă târăscMă agăţ de orice rază de soareUrlă instinctul în mineO să trăiesc!Pe drum trec alte umbre...bete,îngenunchiate în propriile depresiiE un război surd şi mutSuntem o armată amorfă în care musteşte speranţaNebuni care aşteaptă...primul fir de iarba Antisepticul acestei gripe sta să înmugureascăNu disperaţi!

61 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre bunătate

Pâinea e caldă,Pâinea e bunăAburul ți se lipește de năriŞi nu știi de ce ești fericitun picE bună, e caldă,e aproape dulce ca o mamăŞi e o însorită toamnăUn pic e frigdar la piept duci pâinea caldăŞi e bună că te afundăin copilărie lângă mamăcând maidanu-ți era tatăși beai lapte din sticlacu capac de poleialăŞi e caldăși aburul ți se lipește de nări și-ți ești aproapePrieten în toamna goală

62 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nerozie, Anestezie,Artroză

Erau vremuri când jinduiam după marile pasiuni și anticipam suferințaÎmi permiteam să dau definiții dureriiNerozieAcum când fiecare dimineața e inundată de icnetecând paralizată ca un gândac dat cu roțile în susmă agăț cu privirea de lustrăcând îmi strig copilul sa mă tragă de mânăca să mă pot da jos din patul-capcanăIeriam îmbrățișat durereași o noua pasiune îmi străbate viațacolecționez dimineți în care accidental ea lipseșteRăsuflu ușurată s-a întorsDurereaAzi îmi voi lega șalele cu șalul albastru și-mi voi aminti că trăiescAșteptDe mult iubitul nu mai vine AșteptVine însa pumnalul ce mă despică în douăO parte vie și una moartăAceeași povesteAceeași suferințăCumplită măcinare de cartilagiiCriza osului pe osAzi iubirea are artrozăIeri gândacul m-a ros

63 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Vino, prietene!

Vino, prietene! în templul meuAprinde lumânări pe rănile-mi deschise către lume

Vino! Am o poveste pentru tineStai liniştit la umbra zidurilor meleÎţi voi turna-n urechi doar vorbe de iubireDeşertul luminos ţi-l uităVino!În întunericul picurat din oglindă

Vino!În poveste mai e loc d-un destinÎn înalt bolta templului meufie-ne oază şi susurul lacrimilor lorfie izvorulde unde a pornit povestitorulVino aici în umbra densăRăstoarnă-ţi sufletul în palmele meleţi-l voi înapoia îmbogăţit cu fumul cenuşii mele

Vino!De nimic nu ai teamăTemplul meuDoar pe tine te cheamă!

64 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Astăzi in parc

Astăzi am fost în parcgalbene flori mi-au zâmbit timidErau tinere...precum copilul meucare a simţit impetuos nevoia să-şi reverse dragostea asupră-mismulgându-le din pământM-am trezit într-un duş galbenmirosind a iarbăEa rădea, era fericităM-a durut ca şi cum raiul ar fi fost pângărit

Draguţe, galbene flori mi-au zâmbitun instantaneu paradis

65 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ziua florii de cactus

Azi am făcut un cactusSângele a ţâşnitşi i s-a aşezat în ţepi precum florileM-am înălţat la cer şi de suspata aceea în imensul deşertatingea perfecţiuneaSunt un artist, mi-am spusCe-aş mai putea face din sângele meupe acest bulgare de pământ?În ce mi-aş putea oglindi desăvârşireaşi am simţit un cumplit dor de albastruI-am spus apaApa, pământ, cactus...

Voi lăsa pe mâine lutul care va lua formaprădătoruluiVoi lăsa pe ultima zinaşterea monstrului care îmi va pângărigradinaÎncă o vreau doar pentru mineDoar ochii mei cereştisă se înţepe în flori de cactusşi din rana lor să se nască îngeriSă zburăm împreunăSă respiram beţia acestei ultime ziZiua florii de cactus

66 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Noaptea

Te rog, vino în noapte cu mineVino să călărim întunericul,să atingem lumina stelelor moarte…Trăim o nesfârşită minciună,o hologramă pusă în scenă de sori deja stinşiDeci, cum ai defini tu realitatea,cum ai defini visul?Este realitatea ceea ce rămâne dintr-un vis distrus?De curând, am aflat că cenuşa stelelor moarte formează o noua stea...Asta explică de ce visarea nu se termină niciodatăAșa că, vino în noaptesă visăm următoarea galaxie!

67 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

A glimpse of heaven

Floare de april atât de pură, atât de curată îți e răsuflarea...Într-o secundă mă transporți înapoi în vremea tinerețiiAripile mi se deschid din nou

Zbor, parcă, când îți simt mirosul de iarba când stropii albi, galbeni si roz îmi îneacă privireaParcă sunt în tornada perfectăParcă o ploaie țâșnită din ochii Domnului mă inundă ...Lacrimi din rai...Si atunci ce-mi mai trebuie?!!

68 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pastila

Pastila, ia pastila - spuse elpastila care te tine în înăuntrul sistemuluite calmează, îţi adoarme curiozitateaDe fapt, ce este adevărul?!O convenție, un lucru reciproc acceptatMâine un alt târg, un alt adevăr ,dar acum, ca să rămâi în joctrebuie să-ţi înghiți pastilaaceasta mică minciună împreună cu aceea mică minciunăînghiţite zi după zipână când numai ai nevoie de adevăr- Daţi-mi pastila, striga el- Nu pot ţine piept realităţii...

Totul se rezumă cu ce pastilăte decizi să-ţi începi ziua…Adevărul îi va împrumuta culoarea

69 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Niciodată îndeajuns

Niciodată îndeajunsNiciodată îndeajunsîntotdeauna nesătul, vreau mai multSunt un colecționar al dorințelor împlinitegrăbindu-mă să ating următoarea bucată lucitoarede nimicMă simt mort numai când buzunarele îmi sunt goalede pasiunePosesia e al meu drog"Sunt a ta", "e a mea"este cântecul care-mi toarnă miere în vineastfel, intoxicat mă întorc în pământașteptând ca țărâna să mă înece

70 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Gaura neagră

Am nevoie să-mi explic lumea astasă mă aşez la locul meuîn punctul care mi se cuvine în acest universVreau să cred că există o ordineun algoritm

pentru care atomii fuzionează cu alţi atomipentru care albina pluteşte deasupra florii ei doarpentru care respir aerul cu ambele nări pentru care încă mai sper că iubirea este centruloricărei galaxiichiar dacă am ales s-o numim

Gaura neagră

71 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nimicul

Nimicul s-a repezit la mineEra moale,era umed şi caldM-am lăsat copleşită denimicGolul defineşte volumulDeci, nimicul a venit precum vidulM-a sărutat, m-a abandonat într-o ceaţă binecuvântatăEu însămi mi-am rupt orice legătură cu tărâmurile asteaNimicul este pretendentul perfectCel pe care îl aştepţi cu plăcere,mai mult sau mai puţin, o vară întreagă

72 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Galaxii noi

E târziu în noapte,ceruri întunecate de nori ascund stele indiferente,îmi acoperă ochii uscațiuscați de speranță, de visuriuscați de atâta suferința nesfârșită" mi se relaxează gâtul"" mi se relaxează gâtul"Repet întruna ca să scap de chinFrica de moarte, frica de suferință...toată viața îmi este un dans pe marginea hăuluiUnde e promisa fericire?Ce e aceasta iluzie după care alerg de nebună?E târziu în noaptejocul de "snooker" s-a terminatstelele se ciocnesc noi galaxii se nascașa se explică artificiile din ochii mei...

73 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei