ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

LUCRARE DE LICENŢĂ

RĂZBOIUL BIOLOGIC

Coordonator ştiinţific: lect. univ. drd. Marius Cristian Neacşu

Absolvent: Delcaru Mihaela Cornelia

BUCUREŞTI 2008

Cuprins

INTRODUCERE..............................................................................................................3

I. Armele biologice............................................................................................................4

1. Istoricul armelor biologice.....................................................................................4

2. Clasificarea armelor biologice...............................................................................7

II. Războiul biologic.........................................................................................................12

1. Folosirea armelor biologice in cursul Războaielor Mondiale..............................13

2. Programe de cercetare şi testare a armelor biologice...........................................15

III. Bioterorismul...............................................................................................................20

1. Definiţie; caracteristici,

consecinţe......................................................................20

2. Atacuri

bioteroriste..............................................................................................23

IV. Combaterea folosirii armelor biologice....................................................................28

1. Combaterea Războiului Biologic.........................................................................28

2. Combaterea Bioterorismului................................................................................30

V. Studiu de caz: Unitatea 731........................................................................................32

1. Înfiinţare..............................................................................................................33

2. Acţiuni si experimente.........................................................................................34

3. Războiul biologic.................................................................................................40

4. Desfiinţare...........................................................................................................42

CONCLUZII...................................................................................................................44

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ....................................................................................45

ANEXE............................................................................................................................46

BIBLIOGRAFIE EXTINSĂ.........................................................................................48

2

Introducere

Epoca actuală constituie unul dintre momentele critice, în care gândirea umanităţii este

pe cale de a se transforma.

Doi factori fundamentali stau la baza acestei transformări. Primul e distrugerea

credinţelor religioase, politice şi sociale din care derivă toate elementele civilizaţiei noastre.

Cel de-al doilea este crearea unor condiţii de existenţa şi de gandire complet noi, generate de

cuceririle moderne ale ştiiţei şi tehnologiei.1

Tot acest haos mondial este datorat acestor transformări majore ce au un impact

puternic asupra maselor, în combinatie cu liderii ce conduc aceste mulţimi şi acţiunile lor în

momentul deţinerii unui statut cu greutate, mai exact ,,oamenii cu putere”.

Profilul psihologic al conducătorului, al liderului, evidenţiază navoia de ,,a avea” în

general, dar şi de a avea ce are celalalt. Această nevoie a generat şi numerose conflicte.

Forma acută a conflictului este războiul, fenomen social complex, care constă in lupta

armată organizată între anumite grupuri, clase sociale, în special între diferite state, pentru

realizarea unor interese social – economice şi politice.2

În prezent, descoperirile tehnico-ştiinţifice din domeniul biotehnologiei şi ale geneticii

pot realiza adevărate arme biologice, de aceea există teama ca aceste arme (mai ieftine şi mai

uşor de produs), să devină arma preferată aţărilor mai puţin dezvoltate sau a grupărilor

teroriste.

În ciuda preferinţelor demonstrate ale teroriştilor pentru explozibilii convenţionali,

analiştii militari consideră că cea mai mare ameninţare din partea grupărilor teroriste constă în

abilitatea acestora de a obţine şi folosi arme de distrugere în masă, proliferarea acestui tip de

arsenal în comiterea atentatelor teroriste fiind strâns corelată cu creşterea numărului de

victime.3

În noul mileniu, probabilitatea unui atac terorist cu arme de distrugere în masă –

chimice, radiologice, biologice sau nucleare – rămâne pertinentă. Majoritatea teroriştilor

utilizează încă tactici convenţionale, precum atacuri cu bombă şi luări de ostateci, dar încearcă

să obţină şi armament chimic, biologic, radiologic şi nuclear.

Războiul biologic este războiul de orice natură în care sunt folosite ca arme de luptă

armele biologice, fie de organizaţiile teroriste pe de o parte pentru atingerea ţelurilor propuse

1 Gustave Le Bon, Psihologia mulţimilor, Editura Antet XX Press, Bucureşti, 2003, pag. 3.2 Silviu Neguţ, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005, pag. 136.3 Cristian Barna, Terorismul. Ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005, pag. 2.

3

şi obţinerea victoriei cauzei pentru care luptă, fie în razboaiele dintre state pentru atingerea

finalităţii dorite de fiecare. Cert este că majoritatea victimelor sale sunt fiinţele vii.

I. Armele biologice

Arma biologică poate fi considerată şi arma nucleară a săracilor, întrucât răspândirea

substanţelor biologice nu necesită mijloace moderne şi nici nu presupune vreun efort de

ingeniozitate. Această armă, constituie mijlocul de nimicire în masă care, prin efectul

vătămător al agenţilor patogeni, poate să producă pierderi mari în rândul trupelor, populaţiei şi

animalelor, precum şi distrugerea sau contaminarea culturilor.4

Armele biologice sunt încadrate în arsenalul armelor de distrugere în masă, alături de

armele chimice şi cele nucleare.

1. Istoricul armelor biologice

Retrospectiva istorică a oricărui fenomen social-economic, militar, biologic este

generatoare de informaţii privind succesiunea în timp a detaliilor care caracterizează domeniul

abordat; de la această apreciere nu face excepţie Războiul biologic şi bioterorismul.

Utilizarea deliberată a microorganismelor şi a toxinelor ca arme a fost implementată

repetat de-a lungul istoriei. În mod regretabil oamenii au folosit tehnologii de care dispuneau,

atât in scopuri benefice, dar şi pentru a transforma în arme agenţii biologici şi toxinele

biologice.

De-a lungul istoriei au existat numeroase războaie biologice naturale (a se vedea

Anexa 1.) ce au făcut numeroase victime, dar încă din Antichitate agenţii biologici au fost

folosiţi şi ca arme biologice în mod deliberat.

Dacă este să facem o selecţie a evenimentelor semnificative din istoria armelor

biologice vom observa că acestea au fost utilizate din cele mai vechi timpuri:

• Secolul 6 î.e.n. – Asirienii otrăvesc puţurile duşmanilor lor cu corn de secară (claviceps

purpurea), o ciupercă a cărei toxină produce violente halucinaţii.

• Anul 184 î.e.n. – Cartaginezul Hannibal catapultează strachine umplute cu şerpi asupra

punţii navelor regatului Pergamului. Această tactică, prin care a obligat duşmanii să se bată în

4 ***Documentar Apărare N.B.C., Şcoala de Aplicaţie Interforţe pentru apărare N.B.C., Câmpulung, 2002, pag. 7.

4

acelaşi timp cu oamenii şi cu şerpii, i-a asigurat victoria ( Hannibal ar putea fi considerat,

deci, pionier al armelor biologice).

• Anul 1346 – În timpul asediului cetăţii Caffa (Crimeea), tătarii au aruncat cadavre

contaminate cu ciumă peste zidurile oraşului, obligând pe genovezi să se retragă, cu preţul,

poate, al extinderii bolii de-a lungul Europei.

• Secolul XV – Conchistadorul spaniol Pizarro a răspândit variola printre indienii din America

de Sud, oferindu-le haine contaminate cu variolă.

• Anul 1710 – Trupele ruseşti utilizează procedeul Pizarro contra suedezilor asediaţi în oraşul

Reval.

• Anul 1767 – Englezii au contaminat mai multe triburi de indieni din Ohio şi din

Pensylvannia, oferindu-le pături infestate cu variolă.

• Anii 1914-1918 – Germania este acuzată de a fi expediat în SUA vite contaminate cu antrax

şi morva (rapciuga), de asemenea, că au încercat să provoace holera în Italia şi pesta în Rusia.

Bănuielile, niciodată dovedite, au fost suficient de neliniştitoare pentru ca la Convenţia de la

Geneva, semnată la 17 iunie 1925, să se interzică utilizarea armelor biologice (şi chimice).

• Anul 1936 – Japonia lansează un vast program de cercetare asupra armelor biologice. În

faimosul "Unite 731", în Manciuria, medicul militar Shiro Ishii a testat asupra prizonierilor

efectele infecţiei cu holeră, pestă, antrax etc.

• Anul 1940 – Japonezii împrăştie suspensii de pestă asupra oraşelor chineze prin bombe cu

fragmentaţie. Sunt utilizaţi de asemenea purici infestaţi.

• Anul 1941 – Britanicii experimentează antraxul în insula Grunard, în largul Scoţiei. Accesul

la insulă, contaminată încă, este şi azi interzis.

• Anul 1943 – SUA lansează un program de cercetare la Camp Detrick, în Maryland. Scopul

cercetării asupra armelor biologice este declarat a fi unul defensiv.

• Anul 1952 – Un grup de experţi internaţionali acuză SUA că au utilizat arme biologice în

Coreea de Nord.

• Anul 1955 – Arsenalul american de la Pine Bluff, din Arkansas, începe producţia de masă a

germenilor tularemiei. Zece ani mai târziu, zona devine un loc de stocare a tuturor tipurilor de

germeni "militarizaţi" (oficial distruşi în anul 1972).

• Anul 1956 – Mareşalul sovietic Zhukov anunţă că URSS are intenţia să dezvolte, la rândul

ei, un program de arme chimice şi biologice.

• Anul 1960 – SUA sunt bănuite că utilizează arme biologice în Vietnam. La rândul său,

Vietcongul utilizează diferite metode pentru a contamina trupele americane.

5

• Anul 1972 – Convenţia asupra interzicerii, dezvoltării, producţiei şi stocării de arme

biologice şi chimice şi asupra distrugerii lor este ratificată de 103 state. SUA nu au semnat-o

decât în anul 1975.

• Anii 1975-1983 – Prin utilizarea de mycotoxines tricohecnes, vietnamezii au făcut să cadă

"ploaia galbenă" în Laos şi în Cambodgia.

• Anul 1979 – O explozie în complexul militar Sverdlovsk (Rusia) a provocat moartea mai

multor zeci de persoane şi câteva sute au fost contaminate cu antrax. Boris Elţîn a declarat în

anul 1992, în calitate de preşedinte al Rusiei, că accidentul s-a produs într-un centru de studiu

a armelor biologice.

• Anul 1984 – În Oregon, membrii sectei Shree Rajneesh au contaminat restaurantele cu

salmonella. Patruzeci de persoane au fost spitalizate.

• Anul 1989 – Conform directorului CIA, cel puţin zece ţări fabrică arme biologice.

• Anul 1991 – Irakul anunţa că face cercetări asupra armelor biologice.

• Anul 1992 – Secta japoneză Aum încearca să procure virusul Ebola din Zair. În anul

următor, membrii sectei ajung să disemineze antraxul în interiorul unui imobil.

• Anul 1995 – Anul mai multor pericole – se presupune că Irakul dispune de proiectile

teleghidate cu încărcătură biologică; 17 ţări sunt susceptibile de a dispune de astfel de arme;

în Japonia, secta Aum procedează la mai multe tentative de contaminare; un extremist

american a livrat în mod legal fiole cu bacili ai pestei.

• Anul 1999 – Ossama Ben Laden este suspectat că deţine arme biologice; a făcut caz de mai

multe ameninţări cu atentate de SIDA în lume; cecenii trecuţi în Daghestan au avut asupra lor

planuri de atac biologic.

• Anul 2001 – Scrisorile cu antrax au semănat panică în SUA şi au cauzat primii morţi ai

terorismului biologic.5

În utilizarea armelor biologice din secolul XX şi XXI, s-au observat patru tendinţe

pe lângă cea de distrugere în masă:

1. Apariţia de noi boli infecţioase: în ultimii douăzeci de ani au apărut HIV/SIDA şi alte tipuri

de boli şi epidemii, cum ar fi ebola şi hantavirus1 în Statele Unite.

2. Bioterorismul.

3. Încălcarea Convenţiei pentru Arme Toxice şi Biologice (BWC – 1972): încălcarea gravă a

convenţiei a fost observată după Războiul Rece şi primul conflict din Golf. Irakul (stat

semnatar ce a rectificat convenţia după 1991) a condus un program de fabricare a antraxului.

5 Costel Guşturiţean, Riscuri CRBN în teatrele de operaţii: ameninţarea biologică, în ,,Revista Forţelor terestre”, nr.4, 2007, pag. 129-130.

6

4. Dezvoltarea biotehnologiei: descoperirea structurii ADN şi punerea la punct a tehnologiei

de recombinare a acestuia au permis, pentru prima dată, manipularea directă a genomilor din

organism – grupuri de cromozomi, diferiţi genetic, dar care formează o unitate.

2. Clasificarea armelor biologice

Nomenclatorul armelor biologice, definite şi clasificate ca atare, cuprinde:

- agenţi etiologici ai unor boli infecţioase (bacterii, virusuri, paraziţi, fungi)

- bioregulatorii (citokyne, eicosanoide, neurotransmiţători)

- toxinele

Bolile infecţioase au însoţit de-a lungul istoriei existenţa umană; selecţia agenţilor

biologici în vederea realizării armelor biologice se efectuează în baza unor criterii care au

fundamentat clasificarea agenţilor biologici în trei grupe distincte în funcţie de potenţialul pe

care-l deţin ca agenţi etiologici ai armelor biologice ( vezi Anexa 2).

Atacul cu arme biologice reprezintă evoluţia agenţilor etiologici ai bolilor infecţioase

răspândiţi în mediul înconjurător prin tehnici adecvate scopului urmărit. Atacul cu arme

biologice are în vedere două obiective: producerea efectului catastrofic şi inducerea în sânul

populaţiei a fricii şi terorii.

Antraxul este o boală infecţioasă acută, provocată de bacilul carbunos, ce se transmite

prin diferite căi: cutanată, digestivă, respiratorie, prin contactul cu produsele animalelor

infectate, înţepături de insecte, caracterizându-se prin intoxicaţie, febră, afectarea

tegumentelor, mai frecvent a celor descoperite şi a organelor interne.

La om antraxul evoluează sub formă generalizată (septicemică) şi cutanată. Ultima se

întâlneşte cel mai frecvent (95-98%). Ea se caracetrizează, de regulă, prin afectarea

tegumentelor descoperite. Boala decurge mai grav, dacă procesul se localizează în regiunea

pielii capului, feţei, gâtului şi a orbitelor. Maladia are un debut acut cu cefalee, frison, febră

ridicată, care creşte brusc după perioada de incubaţie ce durează în medie 8-9 zile.

În locul infectării apare la început o mică pată roşie, care rapid se transformă în

papulă, apoi veziculă, de regulă, cu conţinut hemoragic Ultima se sparge datorită gratajului,

formând o suprafaţă ulceroasă, ce la rândul său se acoperă cu o crustă de culoare neagră

(carbunculul) asemănătoare cu cărbunele, de unde e şi denumirea bolii. Crusta are o

depresiune în centru şi este înconjurată de o mulţime vezicule-fiice aranjate în formă de

coroniţă, care ulterior se sparg şi duc la creşterea în dimensiuni a carbunculului, ce poate varia

7

de la 1 -2 mm până la 8-10 cm, uneori şi mai mare. Acest carbuncul este amplasat pe fundalul

unui edem nedureros cu o consistenţă gelatinoasă.(vezi figura 1.)

Prevenirea antraxului la oameni, de asemenea se efectuează prin vaccinul

anticarbunos. Vaccinarea contra antraxului se face în mod planificat persoanelor, care au o

mare posibilitate de a se îmbolnăvi: zootehnicieni, personalul veterinar, lucrători de la

abatoare, persoanele care se ocupă cu colectarea materiei prime animaliere şi cele ce servesc

animalele în localităţile, unde se depistează în sol bacilul carbunos.6

Figura 1: Antrax la nivel cutanat

Sursa: http://www.noti.hebreos.net/enlinea/2007/05/20/1651/

Cercetările asupra antraxului ca armă biologică au început cu peste 80 de ani în urmă.

Prin ratificarea şi semnarea Convenţiei de renunţare la programele naţionale ofensive de

producere a armelor biologice (Geneva, 1970), multe programe naţionale ofensive au fost

întrerupte. ,,Antrax Attacks of 2001” a întărit temerile privind posibilitatea de a se produce, pe

scară largă, atacuri cu arme biologice sub formă de aerosoli. Există, de asemenea, temeri ca

gruparile teroriste bine susţinute financiar, ar putea achiziţiona o armă biologică deja fabricată

sau să obţină tehnologia şi resursele pentru a procura materialul necesar pregătirii unui atac cu

arme biologice.7

Botulismul este o boala cauzata de bacteria Clostridium botulinum. Poate duce la

paralizie, la pierderea senzatiilor sau a functiei muschilor, in cazul in care nu este tratata. De

asemenea, mai poate cauza dificultati in respiratie. Este o boala rara, dar care poate fi fatala.

Daca nu este tratata la timp, boala poate evolua si duce la paralizia bratelor, a picioarelor, a

6 http://www.sanatatea.com/baza/2008/04/14/antrax.html7 Ludovic Păun, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003, pag. 159.

8

trunchiului si a muschilor respiratori. Toxina se instaleaza in corp prin intermediul alimentelor

puse la pastrat necorespunzator, alimente care contin bacteria, sau prin patrunderea bacteriilor

in rani. Infectia nu se extinde de la o persoana la alta.

Simptomele care apar la persoanele care sufera de botulism sint: lipsa puterii, gura

uscata, dificultati la inghitire si/sau la vorbire, vedere dubla sau incetosata, paralizie. La

sugari, semnele sint greu de observat, deoarece includ constipatie, lipsa poftei de mincare,

plins slab, lipsa puterii.8

Un singur gram de toxină cristalină dispersată în aerosoli şi inhalată uniform poate să

omoare peste un milion de persoane; din punct de vedere teoretic, dispersia şi inhalarea

uniformă sunt greu de realizat.

Pesta este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor transmisibile şi extrem de

contagioasă, provocată de Yersenia Pestis, care se transmite de la animale (mai frecvent

rozătoare) la om prin intermediul înţepăturii de purice şi se caracterizează clinic prin

simptome de intoxicaţie pronunţată, febră, afectarea ganglionilor limfatici, a pulmonilor, a

altor organe şi sisteme, deseori fiind însoţite de septicemii şi sfârşit letal.

Pesta este cunoscută omenirii din timpul străvechi, bântuind sub formă de epidemii şi

pandemii, aducând mari necazuri populaţiei. Una din cele mai grave epidemii de pestă a fost

înregistrată în sec.XIV, când maladia a fost adusă de tătari pe ţărmul Mării Negre, cuprinzând

ulterior toată Europa, luând cu ea 25 milioane de vieţi omeneşti. În România şi în Ţara

Moldovei epidemii de pestă s-au înregistrat în 1770, 1813 şi ultima - în 1830.

La unii bolnavi se observă o depresie, moleşeală, la alţii dimpotrivă - o excitaţie

pronunţată, un delir infecţios cu halucinaţii vizuale sau auditive, dereglări de coordonare. La

bolnavii gravi mai este afectat sistemul cardiovascular, care decurge cu cianoză sau

acrocianoză, "aritmii", hipotonie pronunţată. Se mai determină o vomă repetată cu zaţ de

cafea, scaun lichid cu mucozităţi şi sânge, ficatul şi splina - mărite în volum. Afară de

simptomele generale la bolnavi se mai dezvoltă şi leziuni caracteristice pentru diferite forme

de pestă.9

Variola (sau vărsatul) este o boală contagioasă, de natură virotică. Variola a fost una

dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând şi desfigurând un număr imens de

oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 şi 500

de milioane de oameni. Numai în 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de

oameni şi au căzut victime acestei boli două milioane. În acelaşi an Organizaţia Mondială a

Sănătaţii a desfăşurat o campanie intensă de vaccinare şi de informare a opiniei publice cu 8 http://arhiva.alb.ro/tratamente-3/Botulism.html9 http://www.sanatatea.com/baza/2008/05/12/pesta-boala-infectioasa.html

9

privire la această boală. În 1977, variola a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat

nici un caz. Variola este singura afecţiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminaţi

din mediul natural.

Variola a fost utilizată ca armă biologică în războiul franco-indian, în America de

Nord; au murit mai mult de 50% din populaţia din triburile afectate. Există informaţii şi

temeri că virusul variolic ar putea fi, în continuare, utilizat pentru preparare ca armă

biologică.10

Tularemia este o zoonoză care afectează oameni de toate vârstele. Este în primul rând

o boală a animalelor sălbatice, persistentă în mediul înconjurător la ectoparaziţi şi animale

purtătoare. Infecţia umană este incidentală şi este transmisă de insecte prin înţepături; nu se

transmite interuman.

Potenţialul tularemiei ca armă biologică este susţinut de existenţa particularităţilor

biologice ale agentului etiologic Francisella tularensis. Preocupările privind infecţia cu

Francisella tularensis au continuat şi după epidemiile din 1940 din Europa, URSS şi Statele

Unite. Sunt citate studii de inginerie genetică pentru realizarea unor suşe rezistente la

antibiotice.

Ebola este una dintre cele mai puternice boli virale cunoscute de omenire, cauzând

moartea a 50-90% dintre cei infectaţi. Boala îşi are originile in junglele din Africa si Asia.

Câteva forme diferite ale virusului au fost identificate si sunt analizate in continuare.

 Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, secreţiile sau organele persoanelor

infectate.Virusul se mai poate transmite prin contactul cu cimpanzeii morţi sau bolnavi.

Lucrătorii din domeniul sanitar au fost des infectaţi de la pacienţi. In epidemia din 1976 din

Zair, toate persoanele infectate de Ebola prin siringi si ace au murit.

Ebola se caracterizează printr-o apariţie brusca a unei febre puternice, oboseala, dureri

musculare, dureri de cap si de gat. Acestea sunt urmate de stări de voma, diaree, urticare,

insuficienta renala si hepatica, hemoragii interne si externe.

Ebola a fost prima data identificata intr-o provincie din vestul Sudanului si in regiunile

apropiate din Zair in 1976.  Intre iunie si noiembrie 1976 Ebola a infectat 284 de persoane in

Sudan, dintre care au murit 117 persoane. In Zair au fost 318 cazuri cu 280 de morţi in

septembrie si octombrie 1976. In 1989 si 1990 o mutaţie a virusului numita Ebola-Reston a

fost izolata in nişte maimuţe in laboratoarele  Reston din Virginia si Texas. O epidemie de

proporţii a avut loc in Zair in 1995 cu 315 cazuri si 244 de morţi. In toamna lui 2000 a fost

raportata o epidemie in nordul Ugandei.

10 Ludovic Păun (2003), op. cit., pag. 192.

10

Toxinele ocupă un loc unic, în unele privinţe greu de precizat, printre aremele de

distrugere în masă, fapt care determină implicaţii serioase în recunoaşterea şi tratamentul

cazurilor clinice de intoxicaţie pe fronturile de luptă sau în cazurile individuale produse de

terorişti.

Toxinele sunt substanţe de origine biologică (otrăvuri produse de organismele vii);

unle toxine, cele mai simple, au fost sintetizate în laborator sau produse prin inserţia la alte

specii.

Toxicitatea defineşte capacitatea unei toxine de a produce, intr-o anumită doză, un

efect toxic asupra unui organism viu, în funcţie de forma fizică a toxinei şi calea de

expunere.11

Din grupul toxinelor ca arme de distrugere în masă fac parte toxinele acute, cele mai

puternice dintre cele cunoscute în prezent: Toxina Botulinică, Enterotoxina stafilococică B,

Ricinul şi Micotoxinele.

Toxina botulinică este o neurotoxină de natură proteică, fiind o exotoxină de origine

bacteriană, care acţionează la nivel neuronal, prin blocarea impulsurilor transmise prin nervi

de la creier la muşchi. Toxina este produsă de Clostridium botulinum care în trecut era

deosebit de periculoasă prin intoxicaţii alimentare. In prezent este folosit bineînţeles în diluţii

mari în medicină ca medicament relaxant muscular. Doza letală LD50 la om fiind de 30

picograme/kg sau ca injecţie subcutană de 3 nanograme/kg greutate corporală. Toxina

botulinică este în prezent cea mai toxică substanţă cunoscută.12

Bioregulatorii sau regulatorii de creştere sunt substanţe organice, naturale sau de

sinteză, care se aplică culturilor horticole în diferite fenofaze ale ciclului biologic şi au o

acţiune inhibitorie, retardantă sau stimulatorie. Ei pot modifica creşterea, nutriţia şi rezistenţa

plantelor sau a unor organe, ceea ce conduce la o sporire a recoltei. Se folosesc în concentraţii

foarte scăzute, de ordinul ppm-urilor, o singură dată în perioada de vegetaţie.

Aceste substanţe iau parte la procesele vitale din muguri, lăstari, vârful de creştere ,

boboci florali, flori. Ele întârzie sau stimulează creşterea lăstarilor, diviziunea şi elogaţia

celulelor supapicale, creşterea numărului de flori şi fructe.

Toxicologic, bioregulatorii sunt substanţe considerate nocive, ca şi pesticidele, desigur

în doze mărite. Pericolul este cu atât mai mare cu cât unii bioregulatori se aplică pentru

stimularea creşterii fructelor (Ethrel, de exemplu), înainte de recoltă. Hidrazida maleică

utilizată ca inhibator al încolţirii cartofului şi a usturoiului are acţiune cancerigenă. Acizii

naftilacetici se remarcă printr-o toxicitate ridicată.13

11 Idem, pag. 31.12 http://www.sanatatea.com/baza/2008/05/12/toxina-botulinica.html13 Bujor Manescu; Marcela Ştefan, Sisteme horticole comparate, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 118.

11

II. Războiul biologic

Mai multe state aparţinând principalelor zone de tensiune din lume ( Golful Persic sau

Asia Orientală) sunt deţinătoare de potenţial militar biologic. Putem menţiona Irakul, Iranul,

Israelul, Libia, Siria, Coreea de Nord, China şi Taiwan.

În timpul celor două conflagraţii, principalele puteri participante (Germania, Uniunea

Sovietică, Statele Unite ale Americii, Japonia, Anglia) au dezvoltat, testat şi folosit atacul cu

arme biologice.

Cele două superputeri ale Războiului Rece au fabricat de asemenea arsenale

considerabile de arme biologice în cursul anilor '50, '60, înainte de a semna, în 1972,

Convenţia Internaţională asupra Armelor Biologice şi a Toxinelor şi de a declara că au distrus

în întregime stocurile.

De-a lungul istoriei, în zonele conflictuale de importanţă maximă au existat epidemii

de diverse feluri care au afectat prin curmarea de vieţi şi au influenţat finalitatea respectivului

conflict. Tabelul de mai jos evidenţiază mai clar influenţa bolilor asupra unor războaie de

importanţă însemnată în paginile istoriei:

Tabelul nr. 1

Influenţa bolilor asupra războaielor

Perioada Consecinţe

Războiul peloponez Sparta, ajutată de ciumă învinge Atena

Cruciaţii Decimaţi de ,,cauze necunoscute” la intervale variate

Războiul de 100 de ani Pesta, în secolul 15, face numerose victime

Războiul de 30 de ani Morţile prin boală au fost mai numeroase decât prin bătălii

Războaiele napoliene Sute de mii de decese prin diferite boli

Războiul Crimeii 200.000 decese: holeră, febră tifoidă, dizenterie, tifos, malarie

Războiul burilor 14.000 morti prin boală

Primul Război Mondial 50.000 morţi prin îmbolnăviri diferite

Al doilea Război Mondial 61.000 morţi prin îmbolnăviri diferite

Războiul Corean Cazuri de boală dar cu fatalitate minimă

Războiul Vietnamez Număr relativ redus de boli cu fatalitate minimă

Războiul din Golf Număr relativ redus de boli cu fatalitate minimă

12

Sursa: Ludovic Păun, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003, pag. 71.

1. Folosirea armelor biologice în cursul Războaielor Mondiale

Germania

Anton Dilger medic de origine germană a infiinţat în 1915 în America un laborator de

bacteriologie în Washington şi a produs mari cantităţi de bacterii utilizând materiale asigurate

de Guvernul Imperial German.14 La docurile de încărcare, agentii germani au inoculat

culturile de bacterii la 3.000 de exemplare de cai, catâri şi cornute destinate forţelor aliate din

Europa.

În România a fost identificat B. Antracis de către Institutul de Bacteriologie în

culturile confiscate de la Legaţia Germană din Bucureşti, culturi care erau destinate infectării

oilor care trebuiau exportate în Rusia.15

Agenţii germani au acţionat şi în Mesopotamia unde au inoculat 4500 catâri, precum şi

în Franţa unde au inoculat caii utilizaţi de cavaleria Franceză.

Şeptelul argentinian destinat exportului către forţele aliate a fost infectat cu B.

anthracis şi B. mallei, determinând 200 de morţi printre catâri între anii 1917 – 1918.

În operaţiile efectuate de aceeaşi agenţi pe teritoriul Statelor Unite s-a intenţionat

contaminarea hranei cailor destinaţi exportului în cursul primului război mondial către forţele

aliate.

Prizonierii din lagărele naziste de concentrare au fost infectaţi cu Rickettsia

prowazekii, Rickettsia moseri, hepatitis Avirus şi Plasmodia spp., în scopul descifrării

patogeniei şi preparării unor remedii: vaccinuri şi medicamente.

În Germania sunt bine cunoscute experienţele dr. Joseph Mengele, urmărit dupa 1945

în calitate de criminal de război, în realitate pentru că toate marile puteri încercau să-şi

apropie atunci savanţii germani, ale căror cercetări le blamau în public dar le desfăşurau în

secret, in condiţiile războiului rece.

U.R.S.S.

În anul 1942 cu puţin timp înainte de bătălia de la Stalingrad pe frontul germano-

sovietic, a apărut o importantă epidemie de Tularemie cu mii de cazuri la soldaţii sovietici dar

14 *** History of Biowarefare and Bioterrorism, Bureau of Emergency Preparedness and Response, http://www.azdhs.gov/phs/edc/edrp/es/bthistor2.htm 15 Ludovic Păun (2003), op. cit., pag. 73.

13

şi germani; 79% prezentau simptome de tularemie pulmonară dovadă a atacului biologic.

Ulterior s-a dovedit ca sovieticii au dezvoltat un program biologic de Tularemie umană.

Japonia

În anul 1918 a fost înfiinţată în armata japoneză o secţie (Unitatea 731) pentru

dezvoltarea armelor biologice; în anul 1931 Japonia şi-a extins teritoriul său peste Manciuria.

Unitatea 731 a funcţionat sub conducerea lui Shiro Ishii (1932 - 1942) şi a lui Kitano Mijuhi

(1942 - 1945). Localizată lângă oraşul Pingfan, unitatea 731 a funcţionat ca Centru Japonez

pentru dezvoltarea armelor biologice.

Alte unităţi funcţionau la Munkden, Changehun şi Nanking. Prizonierii au fost

infectaţi cu agenţi patogeni: B. antracis, Neisseria meningitidis, Shigella Species, Vibrio

Cholarae şi Yersinia Pestis. Cel puţin 10.000 prizonieri au murit ca rezultat al experimentării

infectiilor la om între anii 1932 – 1945.

Unsprezece oraşe chineze au fost atacate cu agenţi biologici care au infectat

rezervoarele de apă şi hrană răspândiţi direct în case sau prin spray din avion.

Investigarea după al doilea război mondial a scos în evidenţă faptul că în multe cazuri

victimele au fost expuse la antrax transmis pe cale respiratorie.

În anul 1939 militarii japonezi au infectat sursele de apă sovietice cu Salmonella

Tiphy. În cursul atacului din 1941, militarii japonezi au răspândit din aeroplane 15 milioane

de purici infectaţi cu Y. Pestis peste satele din China şi Manciuria, declanşând mai multe

epidemii de pestă. În anul 1945 japonezii aveau stocate 400kg de antrax pregătite pentru

diseminare cu bombe.16

În urma unui atac asupra localităţii Changtech în anul 1941 rapoartele estimează

aproximativ 10.000 de cazuri de îmbolnăviri şi 1700 de decese, în cea mai mare parte datorate

holerei.

Experimentele au încetat sub comanda lui Misaji în anul 1942 deşi cercetările de bază

au continuat pâna la sfârşitul războiului în 1945.

Există unele îndoieli asupra fundamentării ştiinţifice a unor date vehiculate cu privire

la experimentele desfăşurate de japonezi, dar se pare că nu sunt şanse să se infirme

informaţiile care au servit la întocmirea rapoartelor organismelor internaţionale după Al

doilea Război Mondial. Pe de altă parte nici japonezii nu şi-au protejat în mod corespunzător,

în toate cazurile, trupele proprii.

Marea Britanie

16 Idem, pag. 74.

14

În timpul celui de-al doilea Război mondial, oamenii de ştiinţă britanici au efectuat

experimente cu bombe care conţineau spori de B. antracis pe insula Grinard lângă coasta

Scoţiei inducând o contaminare masivă. Deşi s-a apreciat că distanţa faţă de coasta Scoţiei era

suficientă pentru a proteja zona împotriva unei contaminări, s-a dovedit ulterior că aprecierea

nu a fost corectă întrucât a apărut o epidemie de antrax la oi şi cornute pe coasta Scoţiei vis-à-

vis de grinard în anul 1943, fapt care a condus la decizia englezilor de a întrerupe testările şi

desfăşurarea unui program complex de eliminare a agentului biologic.17

Zona a fost contaminată timp de aproape cincizeci de ani, pâna când în 1990 a avut loc

un program de eradicare completă a sporilor de antrax.

Statele Unite ale Americii

În anul 1942 in SUA a fost organizat un program de cercetare în domeniul armelor

biologice, sub conducerea Agenţiei civile ,,The War Reserve Service”. Programul a desfăşurat

cercetărie la Camp Detrick. După război cercetările au fost întrerupte, iar dotările au fost

utilizate pentru industria farmaceutică. Cercetările fundamentale au fost continuate la Forst

Detrick pentru a se obţine medicamente, vaccinuri şi reactivi pentru diagnostic.

US Army Medical Research Institute of Infectious Diseases (USAMRIID) a fost

nominalizat pentru a continua dezvoltarea apărării medicale pentru militarii Statelor Unite

împotriva unui atac biologic, în colaborare cu Universităţile de medicină şi alte institute de

cercetare.

Susţinerea tehnică a măsurilor de apărare după ,,Antrax attack 2001” s-au sprijinit pe

rezultatele acestor programe de cercetare.

2. Programe de cercetare şi testare a armelor biologice

Statele Unite:

Fort Detrick este situat în Frederick, Maryland, în inima districtului Frederick, al

treilea district ca creştere economică din Maryland, la o oră distanţă de mers cu maşina faţă de

Washington DC, uşor de ajuns şi accesibil datorită autostrăzilor interstatale din apropiere.

Fort Detrick este un centru de cercetare biologică şi biotehnologică al Armatei americane.

Aici îşi au sediul cele mai importante instituţii de cercetare dezvoltare din domeniul medical

cum ar fi ,, United States Army Medical Research and Materiel Command” (MRMC) sau

Institutul Naţional de Cercetare a Cancerului, plus alte 36 organizaţii foarte importante.

17 Idem, pag. 75.

15

Principala misiune a complexului este cercetarea şi dezvoltarea în domeniul biomedical, dar

pe lângă asta şi managementul materialelor medicale precum şi telecomunicaţiile globale.18

Institutul Armatei Statelor Unite de Cercetare Medicală a Bolilor Infecţioase

(USAMRIID) este un institut ce cercetare medicală a armetei situat la Fort Detrick ce

realizează cercetări cu privire la bolili infecţioase, cercetări ce ar putea avea aplicativitate

impotriva războiului de natură biologică şi ar proteja populaţia Statelor Unite în eventualitatea

unui atac.

USAMRIID este o resursă critică pentru Armată şi pentru Departamentul de Apărare

al Statelor Unite. Aici lucrează cadre militare decorate şi oameni de ştiinţă civili pregătiţi la

cel mai înalt grad care contribuie la avansrea în cunoşterea ştiinţifică a domeniului, şi

colaborează cu Centrele de Prevenire şi Control al Bolilor, cu Organizaţia Mondială a

Sănătăţii, dar şi cu centrele academice de excelenţă din întreaga lume.19

Laboratoarele medicale ale Statelor Unite responsabile pentru primele cercetări cu

privire la decontaminare, sterilizare gazoasă sau purificarea agenţilor biologici, au fost situate

la Detrick Field (1931 - 1943), denumire ce a fost schimbata în Camp Detrick şi păstrată pâna

în 1956. În timpul celui de-Al Doilea Război mondial aici era locul unor cercetări intense in

ceea ce priveşte războiul biologic ce implică diferiţi agenţi patogeni. În această baza exista o

clădire – Clădirea 470, deseori făcandu-se referiri la ea cu numele de Turnul Antrax.

În anul 1956, Camp Detrick devine Fort Detrick, continuând misiunea de cercetare

biomedicală şi rolul său de lider mondial printre campusurile de cercetare a agenţilor biologici

cu regim special.

La 11 noiembrie 1969, preşedintele Richard Nixon a cerut Senatului să ratifice

Protocolul Geneva din 1925 prin care se interzicea folosirea armelor biologice şi chimice.

Preşedintele Nixon a asigurat Fort Detrick că cercetările nu vor fi întrerupte, astfel la 25

noiembrie 1969 a semnat un ordin executiv prin care sublinia cercetările ofensive din

domeniul biologic ale Statelor Unite.

Proiectul Bachus a fost un proiect de cercetare şi investigare a Departamentului de

Apărare al Statelor Unite pentru a determina dacă este posibil să se obţina facil arme biologice

fără echipament foarte avansat tehnologic. Au avut loc simulări timp de doi ani în care

producerea bacteriei de antrax a fost îndeplinită cu succes. Oamenii de ştiinţă care au

participat au reuşit să produca în jur de un kilogram de particule ale bacteriei.20

18 http://www.globalsecurity.org/military/facility/fort-detrick.htm19 http://www.usamriid.army.mil/20 Deborah MacKenzie, Antrax in Florida and New York ’’the same strain’’, 18 octombrie 2001, http://www.newscientist.com/article.ns?id=dn1449

16

Numele proiectului a fost dat după Bachus, zeul grec al vinului deoarece acesta este

produs prin fermentaţie, iar bacteria de asemenea.

Operaţiunea Whitecoat a fost o operaţiune secretă a armatei Statelor Unite în

perioada 1954 – 1973 care sa desfăşurat la Fort Detrick şi care a dezvoltat experimente asupra

voluntarilor, cei mai mulţi venind din rândurile Adventiştilor din Ziua a Şaptea. Principalul

scop al experimentelor era apărarea trupelor dar şi a civililor în eventualitatea unui atac cu

arme biologice, şi se credea că şi Uniunea Sovietică dezvoltă programe asemănătoare. 21

Marea Britanie:

Porton Down este un parc stiinţific militar al Guvernului Marii Britanii situat la nord-

est de Porton lângă Salisbury în Wiltshire. Pe hărţi, Porton Down, apare ca zonă periculoasă

ce înconjoară întregul complex. Aici sunt dituate Laboratoarele de Apărare Ştiinţifică şi

tehnologică şi locul este considerat a fi unul dintre cele mai sensibile şi mai secrete locuri de

cercetare militară din Marea Britanie.

În momentul deschiderii, în martie 1916, scopul său era de a furniza o bază ştiinţifică

solidă cu privire la războiul chimic; acest lucru a fost răspuns la acţiunea germanilor din 1915.

Cercetările din domeniul armelor biologice au început în timpil celui de-Al Doilea Război

Mondial, concentrându-se pe antrax şi toxina botulinică. În 1942 s-au făcut teste cu antrax ca

armă biologică, susţinute de Porton Down in insula Gruinard.

Un subiect foarte controversat în ceea ce priveşte Port Down este testarea anumitor

substanţe cum ar fi gazul sarin sau gazul nervos, asupra subiecţilor umani.

Cea mai mare parte a lucrurilor desfăşurate la Port Down trebuie să rămână secretă,

astfel ca Guvernul marii Britanii a fost criticat vehement pentru că nu dezvăluie adevăratele

progrese obtinute. Se ştie că în momentul de faţă se fac cercetări asupra antraxului şi că s-a

obţinut deja un vaccin eficace impotriva acestei bacterii. În orice caz, oficialităţi din Guvern

au declarat ca nici ei nu au date exacte asupra a ceea ce se cercetează la Port Down.

Port Down este implicat în experimentele pe oameni dar şi în testarea pe animale,

tendinţă observată a fi în creştere în ultimii ani.

Rusia:

Biopreparat a fost stabilit în 1973. Cei 30.000 de angajaţi ai săi au ajutat la

dezvoltarea cercetării cu privire la producerea de arme biologice pentru a fi folosite într-un

război major. Proiectul a fost initiat de către academicianul Yuri Ovchinnikov, care l-a

convins pe Leonid Brezhnev că dezvoltarea armelor biologice este necesară. Cercetările de la

21 http://www.gulfweb.org/bigdoc/rockrep.cfm

17

Biopreparat au constituit o violare gravă a Convenţiei asupra Armelor Biologice din 1972, de

către Uniunea Sovietică. Biopreparat a avut de suferit f mult odată cu prăbuşirea Uniunii

Sovietice. De atunci, destul de multe linii de producere de arme biologice au fost oficial

închise. Cu toate acestea este foarte probabil ca Biopreparat şi entităţile sale succesoare să fi

continuat cercetările şi dezvoltarea armelor biologice cel târziu pana în anii '90.

Biopreparat a fost cel mai mare centru de producere a antraxului ca armă biologică din

Uniunea Sovietică şi totodată lider în dezvoltarea de noi biotehnologii.

Scurgerea de antrax de la Sverdlovsk este un incident în care, spori de antrax au fost

accidental eliberaţi dintr-un centru militar în oraşul Sverdlovsk, aflat la 1500km est de

Moscova la data de 2 aprilie 1979. În urma apariţiei bolii 94 de oameni erau infectaţi şi alţi 64

murind într-o perioadă de şase săptămâni. A fost estimată o rată de fatalitate de 67%. Mulţi

ani acest incident a fost negat de Uniunea Sovietică, vina fiind aruncată asupra expunerii

intestinale la consumul de carne infestată din zonă. Toate înregistrările victimelor au fost

muşamalizate pentru a ascunde faptul că majoritatea afectiunilor erau datorate expunerii

respiratorii, dar şi pentru a evita faptul că au încălcat serios prevederile Convenţiei asupra

Armelor Biologice. 22

Centrul de Cercetare de Virusologie şi Biotehnologie VECTOR , cunoscut şi ca

Institutul Vector este un centru de cercetare biologică foarte sofisticat din Koltsovo,

Novosibirsk Oblast, Rusia. Interesele ştiinţifice ale complexului de la Vector sunt îndreptate

către studierea patogenilor infecţioşi pentru a lupta contra bolilor infecţioase şi pentru a oferi

securitate biologică fiecărui cetăţean din Rusia.

Insula Vozrozhdeniya, cunoscută şi sub numele de Insula renaşterii, este o fostă

insulă din marea Aral, devenită peninsulă în urma acţiunii de restrângere a Mării Aral. Acum

este împărţită de Kazakhstan şi Uzbekistan.

Situată în centrul Mării Aral, insula Vozrozhdeniya era unul dintre principalele

laboratoare de cercetare şi testare microbiologică a fostei Uniuni Sovietice. În 1948 a fost

stabilit aici un laborator sovietic secret de arme biologice. Aici au fost cercetaţi şi depozitati

spori de antrax şi de bacil bubonic. Principalul oraş era Kantubek, care astăzi zace în ruine, şi

avea în trecut în jur de 1500 de locuitori.

Membrii ai personalului de laborator au părăsit insula în 1991.Multe dintre

containerele care deţineau spori nu au fost corect depozitate sau distruse, iar în ultima decadă

cele mai multe dintre ele au dezvoltat scurgeri. În timp ce marea Aral continuă să se retragă,

zona se va conecta tot mai mult la terenurile din jur. Mulţi oameni de ştiinţă se tem că

22 Al J. Venter, Sverdlovsk Outbreak:A Portent of Disaster, mai 1998, http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/plague/sverdlovsk/

18

animalele se vor mişca spre zonele înconjurătoare şi vor purta cu ele agenţi biologici

mortali.23

Japonia:

Unitatea 731 era un complex de cercetare şi dezvoltare a Armatei Imperiului Japonez

unde au avut loc experimente umane letale înainte dar şi în timpul celui de-Al Doilea Război

Mondial. Este responsabilă pentru cele mai de notorietate crime de război efectuate de

personalul japonez. Mai mult de 10.000 de oameni au fost subiecţi ai experimentelor purtate

la Unitatea 731.24

Fortăreaţa Zhongma era o zonă de cercetare biologică a Armatei Japoneze

Kwantung. Aici au avut loc o serie de experimente medicale bizare asupra prizonierilor săi.

Aceştia erau de obicei foarte bine hrăniţi în ideea de a se face experimentele pe subiecţi

sănătoşi. În multe cazuri prizonierii erau secati de sânge mai multe zile la rând, înregistrându-

se cu atenţie deteriorarea fizică a stării lor de sănătate. Alţii erau subiecte pentru înfometare

sau însetare până la moarte. Cei care supravieţuiau testelor, dar erau într-o stare precară erau

executaţi.

Unitatea 100 de sub comanda veterinarului Wakamatsu Yujiro era destinat studierii

vaccinurilor animale pentru protejarea şeptelului japonez şi dezvoltarea tehnicilor războiului

biologic veterinar. Mai multe boli au fost testate pe animale de provenienţă sovietică şi

chineză. În afară de aceasta, în Unitatea 100 funcţiona o fabrică de bacterii care producea

materialul necesar altor unităţi. Aici s-au făcut teste pentru sabotajul biologic.

Irak:

Salman Pak este un complex militar lângă Bagdad, centru cheie a programelor

biologice şi chimice irakiene. Este situat la aproximativ 24 de kilometrii la sud de Bagdad pe

o peninsulă. În anii 1989 şi 1990, laboratoarele din complex au făcut cercetări asupra

antraxului, toxinei botulinice, micotoxinelor şi ricinului.

În timpul invaziei Irakului din 2003 s-a discutat problema cum ca Salman Pak ar fi

fost tabără de antrenare a teroriştilor dar, Comitetul de Inteligenţă al Senatului a declarat

c[ atât CIA cât şi DIA au ajuns la concluzia că nu există nici o dovadă care să susţină aceste

acuzaţii.

Natiunile unite au localizat şi distrus mari cantităţi de arme de distrugere în masă în

anii 1990, dar mai târziu în 2003 credeau că Saddam Hussein încă deţine arsenal şi era

23 Nick Middleton, Welcome to anthrax island, The Guardian, 21 aprilie 2005, http://www.guardian.co.uk/science/2005/apr/21/russia.internationalnews24 http://www.chinadaily.com.cn/en/doc/2003-10/17/content_273165.htm

19

necesară prevenirea de a mai produce. Marea controversă a fost în momentul în care nu au

fost găsite stocuri în ciuda acuzatiilor aduse de catre Statele Unite şi George W. Bush în

special, deoarece aceasta fusese justificarea adusă asupra acţiunii de invadare a Irakului.

III. Bioterorismul

1. Definiţie, caracteristici, consecinţe

Bioterorismul, o formă de manifestare a terorismului, este delimitat astfel: folosirea

deliberată sau ameninţarea cu folosirea agenţilor biologici pentru a induce şi răspândi

neliniştea, teama, frica, teroarea sau a intimida o persoană, un grup specific de persoane sau

populaţia unei ţări în scopuri religioase, politice, ideologice, financiare sau interese

personale.25

Terorismul biologic sau bioterorismul: terorismul are diferite forme de evoluţie; cea

mai îngrijorătoare, şi nu neapărat cea mai improbabilă, este reprezentată de recurgerea la

armele de distrugere în masă – chimice, biologice sau nucleare. Dacă utilizarea unor astfel de

arme devine o normă, cum este deja deturnarea de avioane, atunci se pun diferite întrebări:

care sunt precedentele? Pentru ce scopuri ar fi folosite? Există limite în utilizarea lor? Cum se

fabrică? Cum se folosesc?26

Agenţii biologici sunt organisme sau toxine derivate din organisme vii care pot fi

utilizate împotriva oamenilor, animalelor sau a culturilor agricole. Spre deosebire,agenţii

chimici, substanţe otrăvitoare care pot ucide sau afecta grav, sunt materiale create de om.

Agenţii utilizaţi pentru războiul biologic sunt produşi din agenţi patogeni şi toxine care există

în natură.

Există motive majore de îngrijorare pe plan internaţional în ceea ce priveşte folosirea

substanţelor chimice şi biologice.

Cu toate că au fost identificate şi catalogate peste 1400 de microorganisme, multe sunt

inofensive, multe acţionează benefic pentru om şi numai un număr relativ mic (cca. 200) pot

produce îmbolnăviri severe la persoanele imunocompetente. Din cele 200 de microorganisme

numai în jur de 20 pot îndeplini condiţiile pentru un potenţial agent biologic. Unele din aceste

condiţii ar fi:

- infectivitate şi virulenţă

25 Ludovic Păun (2003), op. cit., pag. 55.26 Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, Bucureşti, 2002, pag. 37.

20

- capacitate de menţinere a infectivităţii şi virulenţei pe perioade de timp îndelungate şi

în condiţii de mediu ostile

- uşor de produs şi convenabil din punct de vedere financiar

- uşor şi eficient de răspândit

- păstrare a viabilităţii, infectivităţii şi virulenţei după diseminare.

Teroriştii ar putea utiliza agenti sau tehnici de răspândire diferite de cele adoptate de

programele militare. Astfel, în timp ce programele militare de luptă cu agenţi biologici s-au

concentrat asupra dispersării pe cale aeriană a agenţilor biologici, teroriştii au mai fost

interesaţi de contaminarea apei şi a hranei.

Răspândirea din aer; programele de luptă finanţate de state s-au concentrat asupra

agenţilor care pot fi răspândiţi pe calea aerului, fie în urma exploziei unei muniţii, fie sub

forma unui nor produs de un spray. Ameninţarea potenţială a acestor nori este surprinstimare

a Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii conform căreia 50kg de antrax uscat utilizate împotriva

unui oraş cu 1.000.000 de locuitori ar ucide 36.000 şi i-ar afecta grav pe alţi 54.000. Deşi

tehnologia de acest tip poate fi cumpărată de pe piaţă, până în momentul de faţă foarte puţine

grupări teroriste au avut acces la ea.

Apa; sistemele de distribuţie a apei au constituit ţinte ale grupărilor teroriste, dar

acestea sunt mai puţin vulnerabiledecât se imaginează de obicei. Sistemele de distribuţie a

apei în oraunt create pentru eliminarea impurităţilor, în special a agenţilor patogeni, în scopul

protejării sănătăţii publice. Ca parte a acestui proces, apa este filtrată pentru ca organismele

dăunătoare să fie îndepărtate şi i se adaugă clor pentru a le ucide pe cele care rămân. Deşi este

extrem de dificil, au existat câteva încercări de a contamina în mod deliberat sursele de apă cu

agenţi biologici.

Hrana; teroriştii au încercat să contamineze şi sursele de hrană, dar în general doar

hrana nepreparată sau păstrată în locuri improprii este vulnerabilă la agenţii biologici,

deoarece, în timpul preparării, caldura ucide aproape toţi agenţii patogeni şi toxinele.

Culturile agricole şi animalele; agenţii biologici pot fi utilizaţi şi împotriva unor ţinte

din agricultură. În timpul primului război mondial, spionii germani au utilizat agenţi biologici

pentru a infecta animalele care fuseseră cumpărate pentru forţele militare aliate. Irakul admite

că în anii ’80 a dezvoltat cel puţin un agent biologic care putea fi utilizat împotriva culturilor,

inclusiv rugina grâului, în urma căruia grânele infectate devin inutilizabile pentru consum.27

Consecinţele unui atac cu arme biologice au foat studiate prima dată în 1970 de către

Grupul de consultanţi al Organizaţiei Mondiale de sănătate. Aceştia şi-au publiact estimările

27 Ferchedău-Munten, Magda; Careja, Romana; Balazs, Luana; Mohan, E. Diana; Constandache, Cristina;,

Terorismul: istoric, forme, combatere, culegere de studii, Editura Omega, Bucureşti, 2001, pag. 142.

21

asupra consecinţelor unui atac biologic cu 50kg. de agent biologic răspândit din avion asupra

unui oraş cu o populaţie de 500.000 de locuitori.28

Figura 2.: Decese în urma unui eventual atac biologic

Sursa: Ludovic Păun, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003.

În cazul agenţilor biologici ce nu produc un număr de decese semnificativ, se poate

observa în schimb că reuşesc să producă un număr foarte mare de îmbolnăviri ce au grave

consecinţe datorate în mare parte şi panicii instaurate.

Figura 3: Îmbolnăviri în urma unui eventual atac biologic

28 Ludovic Păun (2003), op. cit., pag. 57.

22

Sursa: Ludovic Păun, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003.În anul 1997 s-au publicat date în legătură cu costurile estimate în cazul unui atac

asupra unui oraş de 100.000 de locuitori, cu aerosoli de Bruceloză (447 milioane dolari SUA)

şi de Antrax (20 miliarde de dolari SUA).

3. Atacuri bioteroriste

Puţini terorişti au demonstrat un interes real faţă de posibilităţile bioterorismului şi

chiar şi mai puţini au încercat să dobândească agenti biologici. Într-adevăr, este posibil să

identificăm in jur o duzină de cazuri în care un grup terorist a posedat, a încercat să

dobândească sau a ameninţat cu utilizarea unui agent biologic.

În tabelul de mai jos sunt prezentate cele mai cunoscute tentative de atac sau chiar

atacuri bioteroriste, ordonate cronologic ale secolului XX:

Tabelul nr. 2

Incidente bioteroriste cunoscute

Nr.crt.

D a t a G r u p u l I n c i d e n t

1. Aprilie 1997 Counter Holocaust Lobbyists of Zion

Au trimis un pachet şi au susţinut în mod fals că ar conţine antrax.

2. Februarie 1997 James Dalton Bell A susţinut asasinarea oficialităţilor guvernamentale şi se presupune că a cercetat diferite toxine.

3. Martie 1992 Minnesota Council Patriots A plănuit asasinarea unor responsabili cu aplicarea legii, cu ajutorul ricinei.

23

4. Aprilie 1990 – Martie 1995

Aum Shinrikyo A încercat, fără succes, să utilizeze toxina bacilului botulinic şi antraxul.

5. Mijlocul anilor ’80 Gruparea secesionistă tamilă din Sri Lanka

A ameninţat cu răspândirea unor agenţi patogeni pentru a infecta oameni şi culturi agricole.

6. August – Sept. 1984 Rajneeshee A contaminat hrana, infectând 751 de persoane.

7. Octombrie 1981 Dark Harvest A răspândit gunoi contaminat cu antrax.

8. Noiembrie 1980 Facţiunea Armata Roşie S-a raportat că a încercat să producă toxina bacilului botulinic.

9. Iunie 1976 “B.A. Fox” A ameninţat cu trimiterea de căpuşe care transportau agenţi patogeni.

10. Ianuarie 1974 S.L.A Şi-a manifestat interesul în războiul biologic.

11. Ianuarie 1972 R.I.S.E. A încercat să dobândească agenţi biologici pentru a contamina sistemele de apă potabilă.

12. Noiembrie 1970 Weathermen A încercat să dobândească agenţi biologici pentru a contamina sistemele de apă potabilă.

13. Anii ’50 Mau Mau Au utilizat toxine vegetale pentru a ucide animale.

Sursa: Ferchedău-Munten, Magda; Careja, Romana; Balazs, Luana; Mohan, E. Diana; Constandache,

Cristina;, Terorismul: istoric, forme, combatere, culegere de studii, Editura Omega, Bucureşti, 2001, pag. 147.

FBI raportează că în Statele Unite există doar un singur caz în care un grup terorist a

utilizat efectiv agenţi biologici. O trecere în revistă a tuturor surselor publice identifică numai

trei cazuri în care agenţii biologici au fost folosiţi în scopuri teroriste în întreaga lume, deşi

există mult mai multe care nu au fost clasificate.

Singurul incident clasificat de bioterorism petrecut în Statele Unite a avut loc în

septembrie 1984 şi a implicat gruparea Rajneeshee, un cult religios care se aşezase în Wasco

County, o zonă rurală la est de Portland, Oregon. Relaţiile dintre locuitorii din ţinut şi

membrii cultului erau antagonice, ceea ce i-a determinat pe acestia din urmă să adopte un plan

de cucerire a întregii zone prin manipularea rezultatelor din noiembrie 1984. Ei plănuiau să îi

transporte pe cei făra adăpost în interiorul comunitţii lor şi să-i înregistreze ca alegători, în

acelaşi timp cu provocarea îmbolnăvirii votanţilor din opoziţie pentru ca aceştia din urmă să

nu se poată prezenta la vot.

Pentru a-i îmbolnăvi pe locuitorii din Wasco County, membrii cultului au provocat o

boală diareică cu bacteria Salmonella typhimurium, dintr-o cultură pe care au cumpărat-o de

la un depozit de produse medicamentoase. Pentru a testa noua armă, membrii cultului au

încercat să răspândească boala în august 1984 în reşedinţa ţinutului, orăselul The Dalles.

Aceste atacuri iniţiale au fost în mare parte ineficiente. În data de 29 august ei au oferit apă

contaminată cu bacteria Salmonella typhimurium la doi comisari din ţinut pe care membrii

cultului îi considerau duşmani. Ambii s-au îmbolnăvit, unul necesitând spitalizare. Deşii

membrii grupării Rajneeshee au fost suspectaţi de infectarea intenţionată a celor doi comisari,

24

nu a existat nici o dovadă pentru a sprijinii o astfel de afirmaţie şi nu a avut loc nici o

investigaţie.

În septembrie 1984, membrii cultului Rajneeshee şi-au dublat eforturile prin

contaminarea salatelor în zece restaurante din The Dalles. Ei au răspândit boala turnând

sticluţe cu medii care conţineau organismul, peste mâncare. Rezultatul a fost că s-au produs

751 cazuri de îmbolnăvire. Numărul real ar fi putut fi mai mare, datorită faptului că această

comunitate se află pe o rută interstatală şi mulţi dintre călătorii infectaţi nu şi-au raportat boala

în acel ţinut.

În ciuda reuşitei acestui efort, nici un alt atac nu s-a mai produs. Rajneeshee şi-a

abandonat eforturile de cucerire a ţinutului Wasco la începutul lui octombrie, când

publicitatea şi presiunea legala le-a demonstrat că ar eşua. Doi dintre membrii cultului au fost

în cele din urmă condamnaţi pentru implicarea în acest complot.29

Un alt incident a implicat grupul care a fost responsabil pentru împrăştierea în 1998 de

gaz sarin, un agent chimic, în sistemul metroului din Tokyo. Aum Shinrikyo, un cult religios

din Japonia, a produs agenţi biologici şi a încercat să îi utilizeze, conform rapoartelor din

presa japoneză, reluate în lucrarea ,,The cult at the End of the World”, scrisă de David e.

Kaplan şi Andrew Marshall, poliţia japoneză a descoperit că Aum Shinrikyo a inclus printre

membrii săi oameni de ştiinţă talentaţi şi tehnicieni, chiar unii cu pregătire în microbiologie,

care au încercat să producă arme ce provocau antraxul, botulismul, febra Q şi chiar ebola.

Rapoartele sugerează, de asemenea, că au existat patru încercări distincte de a utiliza agenţi

biologici, antrax odată şi toxina botulismului de trei ori.

În aprilie 1990, secta Aum Shinrikyo a modificat un automobil pentru a răspândi

toxina bacilului botulinic prin ţeava de eşapament. Maşina a fost condusă în jurul cladirii

Parlamentului japonez. La începutul lui iunie 1993, secta a încercat să întrerupă căsătoria

prinţului Narihito, prinţul moştenitor japonez, răspândind tocina botulinum în centrul oraşului

Tokyo cu un automobil special echipat. La finele lui iunie 1993, Aum Shinrikyo a încercat să

răspândeasca bacterii de antrax în Tokyo, utilizând un sistem de tip spray de pe acoperişul

unei clădiri proprii din zona de est a ora. Bacteriile au fost împrăştiate timp de patru zile.

La 15 martie 1995, secta Aum Shinrikyo a instalat în metroul din Tokyo trei valize

care urmau să împrstie toxina bacilului botulinic. Se pare că individul responsabil cu

umplerea containerelor cu toxină a avut mustrări de conştiinţa în legătură cu atacul plănuit şi a

substituit agentul biologic cu o substanţă netoxică. Eşecul acestui atac a determinat secta să

utilizeze sarinul în atacul din metrou din 10 martie 1995. Din fericire, oamenii de ştiinţă ai

29 Ferchedău-Munten, Magda; Careja, Romana; Balazs, Luana; Mohan, E. Diana; Constandache, Cristina;, (2001), op. cit., pag.144.

25

sectei au făcut unele greşeli fie în modul în care au produs, fie în modul în care au răspândit

agentul şi, din câte se ştie până în prezent, nimeni nu a murit în urma atacurilor.30

În afara sectelor Rajneeshee şi Aum Shinrikyo, singura încercare confirmată a unui

grup terorist de a utiliza agenţi biologici a implicat gruparea Mau Mau, care a întrebuinţat o

toxină vegetală pentru a otrăvi vitele.

Pe lângă aceste atentate teroriste clasificate shi revendicate, mai există şi altele ale

căror autori ori nu sunt cunoscuţi ori nu pot fi acuzaţi cu certitudine. Trei alte evenimente

contemporane mai pot fi menţionate: tot în 1995, americani de extremă dreapta au fost arestaţi

pentru că ar fi organizat un atentat biologic pe teritoriu american. În cursul aceluiaşi an,

pregătirile în vederea unui atac cu neurotoxic la Disneyland au fost întrerupte de poliţie.

Poliţia britanică a arestat în mai 1997 cinci islamişti aflaţi în posesia formulei gazului sarin şi

a produselor necesare fabricării lui. Mai de curând, în 1998, au existat ameninţări de

contaminare prin spori de carbon a produselor cumpărate în Marea Britanie.

Aproape 25 de tentative de utilizare a agenţilor biologici sunt citate în literatura de

specialitate accesibilă tuturor, mergând de la simpla ameninţare până la tentative serioase.

Această cifra reprezintă un minim care nu ia în calcul acţiuni asemănătoare dar care nu au fost

divulgate. Printre cazurile cunoscute cele mai neliniştitoare, neprezentate mai sus sau în

tabelul nr.1 se numără şi următoarele:

o În 1972, la Chicago, un extremist de dreapta a fost arestat pentru posesia a 35 – 40

kilograme de culturi cu virus de tifoidă. El intenţiona să le deverseze în rezervoarele

de apă ale oraşului cu scopul de ,,a crea o nouă rasă de stăpâni”.

o În 1976, nişte scrisori au fost trimise în mod misterios primarilor unor oraşe

americane. Lipiciul plicurilor conţinea germeni mortali.

o În 1983, poliţia americană aresta doi fraţi aflaţi în posesia câtorva duzini de grame de

agenţi biologici mortali.

o În septembrie 1984, o fiolă conţinând o cultură de tetanos a fost decongelată şi trimisă

prin poştă în suburbiile New York-ului. Rutina laboratoarelor poate face câteodată

uşoară deturnarea culturilor microbiene în scopuri criminale.

o O echipă ştiinţifică americană demonstra în 1989 că o muscă de origine mediteraneană

a cărei larvă se dezvoltă în fructele de livadă fusese introdusă în mod voluntar în

diferite locuri din California. Primarul din Los Angeles şi câteva ziare au primit o

scrisoare prin care un grup revendica actul pentru a-şi exprima opoziţia faţă de

practicile agricole californiene.

30 Idem, pag. 145.

26

o În ianuarie 1994, Frontul pentru eliberarea animalelor britanice transmitea prin poştă

diferite plicuri conţinând rămaşiţele unei seringi infestate cu virusul HIV.

o În februarie 1995, Douglas Baker a fost primul condamnat pe baza legii americane

antiteroriste din 1989 asupra armelor biologice; puţine informaţii există despre această

situaţie.31

Secolul XXI a fost zguduit de terifiantul atac de la World Trade Center

şi de la Pentagon, în 2001, urmat dupa câteva săptămâni de scrisori

conţinând spori de antrax ce au fost trimise membrilor guvernului

american, dar şi unor reporteri de televiziune sau unor companii publice.

Din fericire, ceea ce ar fi putut fi un dezastru major a putut fi evitat

datorită unui fizician din Florida care a descoperit o metodă rapidă de

detectare a virusului de antrax.

În toamna anului 2000 a fost înregistrată în Uganda o gravă epidemie de febră Ebola

izbucnită în mod misterios. Primul caz a fost diagnosticat în 8 octombrie iar confirmarea

virusologică a fost posibilă numai după o săptămână. Ultimul bolnav a fost diagnosticat în 15

ianuarie 2001, carantina fiind ridicată după alte 42 zile în care nici un caz nou nu a mai

apărut. Au fost înregistrate 16 decese în rândurile personalului medical incluzându-l şi pe

medicul care a identificat primul bolnav. La un an după epidemie, 60 dintre cei 257

supravietuitori care au avut infecţii confirmate prezentau încă astenie, dureri abdominale,

pierderi ale vederii sau auzului etc.32

După cumplitele evenimente de la 11 septembrie, în Statele Unite au avut loc

nenumărate atacuri cu antrax. FBI a restrâns cercul suspecţilor în cazul atacurilor cu antrax

comise în 2001 la circa patru suspecţi, în urma unei anchete care durează de şapte ani şi

jumătate, trei dintre aceştia având conexiuni cu un centru de cercetare în domeniul armelor

bilogice al armatei. Printre suspecţi se numără trei oameni de ştiinţă, un fost comandant

adjunct, un expert în atrax şi un microbiolog, care au legături cu centrul de cercetare din Fort

Detrick, statul Maryland, cunoscut sub denumirea de USAMRIID.

Atacurile cu atrax au început imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001 şi s-au

soldat cu cinci morţi şi peste 12 persoane infectate, după ce au deschis scrisorile care

conţineau praful toxic. FBI a strâns probe care cuprind texte scrise de mână de cei trei

suspecţi pentru a le confrunta cu mesajul adresat celor doi senatori americani şi unor instituţii

31 Jean-Luc Marret (2002), op. cit., pag. 39.32 *** Bioterorismul, o ameninţarepotenţială la nive lmondial, Departamentul INTER-MEDIU, Centrul European de Excelenta pe Probleme de Mediu, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, , 2004

27

media în toamna anului 2001, potrivit unei surse implicate în anchetă. Unul dintre suspecţi

este un om de ştiinţă de la Fort Detrick, Steven Hatfill, care a dat în judecată FBI după ce a

fost inclus pe lista persoanelor suspecte. FBI verifică în prezent şi alţi angajaţi ai USAMRIID.

IV. Combaterea folosirii armelor biologice

1. Combaterea Războiului Biologic:

Prima încercare de reglementare a utilizării armelor biologice a fost în Protocolul de la

Geneva din 1925, primul tratat prin care se interzicea folosirea armelor chimice şi biologice.

A fost semnat la Geneva la 17 iunie 1925 şi intrat în vigoare la 8 februarie 1928. Interzice

folosirea armelor chimice şi armelor biologice, dar nu reglementează nimic cu privire la

producerea, depozitarea şi transferul acestor arme. Tratate ulterioare au reglementat şi aceste

aspecte.

Convenţia asupra Armelor Biologice:

Conventia asupra Interzicerii Dezvoltării, Producerii şi Stocării de Arme Biologice şi

Toxice, sau pe scurt Convenţia asupra Armelor Biologice, a fost primul tratat multilateral de

dezarmare cu privire la o întreagă categorie de arme (excepţie făcând cele pentru uz medical

sau în cantităţi mai mici cele cu scop defensiv). A fost rezultatul unor indelungi eforturi ale

28

comunităţii internaţionale de a stabili un nou instrument care avea să suplinească protocolul

de la Geneva din 1925.

Convenţia asupra Armelor Biologice a fost deschisă semnării la 10 aprilie 1972 şi a

intrat în vigoare la 26 martie 1975 când douăzeci şi două de guverne şi-au depus documentele

de ratificare. În momentul de faţă sunt părţi ale contractului semnat, 158 de state plus alte 16

care l-au semnat, dar care urmează să- l ratifice (vezi figura 2.).

Scopul Convenţiei este definit în Articolul 1: ,,Fiecare Stat Parte a acestei Convenţii

se angajează ca niciodată şi sub nici o circumstanţă să dezvolte, producă şi stocheze sau să

obţină şi să reţină pe alte căi:

(1) Agenţi microbiologici sau biologici indiferent de originea lor sau modul de obţinere, de

tipul sau în cantităţi care nu sunt justificate pentru profilaxie, pentru protejare sau pentru alte

scopuri paşnice.

(2) Arme, echipament sau moduri de transport destinate folosirii agenţilor sau toxinelor în

scopuri ostile sau in conflicte armate.”33

Figura 4:

Ţările care au semnat Convenţia asupra Armelor Biologice

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Biological_Weapons_Convention_2007.png

33http://www.unog.ch/80256EE600585943/(httpPages)/04FBBDD6315AC720C1257180004B1B2F?OpenDocument

29

Recunoscând nevoia consolidării Convenţiei asupra Armelor Biologice, un grup de

experţi guvernamentali (VEREX) au fost stabiliţi la cea de-A Treia Conferinţă de Examinare

a Convenţiei asupra Armelor Biologice din 1991 pentru a examina şi identifica potenţiale

măsuri de verificare ale unui punct de vedere tehnic şi ştiinţific.

La o Conferinţă Specială ţinută în septembrie 1994 la Geneva, Statele Părţi au căzut de

acord să stabilească un Grup Ad Hoc al Statelor Părţi pentru a negocia şi dezvolta un regim

legal de verificare al Convenţiei. Grupul Ad Hoc a fost însărcinat să numească patru zone de

interes: definirea termenilor şi criteriile de obiectivitate; încorporarea transparentă a măsurilor

deja existente dar şi a celor viitoare şi implementarea lor în regim; un sistem de măsuri pentru

a promova respectarea Convenţiei; măsuri specifice destinate să asigure implementarea totală

şi efectivă a articolelor în cooperarea internaţională şi schimburi în câmpul activităţilor

biologice paşnice.34

La cea de-A Patra Conferinţă de Examinare a Statelor părţi la Convenţie în 1996, a

fost discutată activitatea Grupului Ad Hoc, iar progresele făcute până în acel moment au fost

apreciate. De asemenea Grupul a fost mandatat să încheie lucrările privind viitorul protocol,

cel târziu până la cea de-A Cincea Conferinţă de Examinare care va avea loc în 2001.

În conformitate cu decizia luată la cea de-A Cincea Conferinţă de Examinare din

2001, a fost restabilită pentru 11- 15 noiembrie 2002 la Geneva. Statele Părţi au adoptat un

Raport Final ce includea decizia de a ţine întâlniri anuale ale Statelor Părţi şi ale experţilor,

pentru următorii trei ani până la cea de-A Şasea Conferinţă de Examinare din 2006.

Cea de-A Şasea Conferinţă de Examinare a Convenţiei Armelor Biologice din 2006,

s-a ţinut în Geneva între 20 noiembrie şi 8 decembrie. S-a decis asupra unor măsuri specifice

şi concrete de implementare a Convenţiei. Statele Părţi au adoptat un plan detaliat de

promovare a aderării universale plus un program de desfaşurare pe sesiuni între 2007 – 2010.

2. Combaterea Bioterorismului:

Rolul mass media în combaterea folosirii armelor biologice de către terorişti este

extrem de important mai eles in ceea ce priveşte atacurile teroriste deoarece principalul lor

scop este de instaurare a panicii şi de atragere a atenţiei asupra opiniei publice internaţionale

cu privire la solicitările lor. Atâta timp cât există mass media, teroriştii vor viza ,,oxigenul

publicităţii”, descriere plastică a scopurilor mediatice ale grupărilor teroriste, aparţinând

fostului prim ministru al Marii Britanii, Margaret Teacher. Atâta timp cât teroriştii vor

34 http://disarmament.un.org/WMD/bwc/index.html

30

săvârşii atentate, mass media va fi interesată să le mediatizeze, în scopul satisfacerii simţului

dramatic al audienţei, care implică curiozitatea pentru infractori şi pentru victime.35

Posibilităţi de ripostă împotriva pericolului bioterorist:

Există mai multe căi de combatere a atacurilor bioteroriste:

- diminuarea populaţiei receptive pentru bolile care beneficiază de imunizare (vaccinare,

chimioprofilaxie specifică);

- controlul surselor de infecţie (greu de realizat în practica în actualul contex geopolitic);

- informarea şi educarea populaţiei în vederea diminuării componenţei psihoteroriste a

bioterorismului.

În acţiunile destinate contracarării bioterorismului se impune combinarea mai multor

elemente de protecţie, începând cu prevenirea actului terorist. Pentru aceasta, serviciile de

informaţii trebuie să elaboreze planuri şi programe, pe baza cărora să fie cunoscute şi

supravegheate strict grupările teroriste potenţial periculoase. Totodată, în acest domeniu se

impune o cooperare permanentă, concomitent cu intensificarea schimbului de informaţii în

cadrul unui sistem internaţional eficient de contracarare a oricărei încercări de a folosi armele

biologice.

În această direcţie, o atenţie deosebită se impune a fi acordată monitorizării traficului

cu potenţialii agenţi biologici, chiar dacă cei mai mulţi dintre aceştia sunt produşi cu dublă

întrebuinţare, şi controlului exigent al importurilor, exporturilor sau al oricărui schimb de

materii prime, în scopul diminuării posibilităţilor de obţinere a acestora de către grupările

extremistteroriste. În prezent, principalul instrument destinat armonizării legislaţiei referitoare

la controlul mărfurilor şi al echipamentelor cu dublă întrebuinţare este Grupul “Australia”,

înfiinţat în anul 1984, la care au aderat peste 30 de state.

O importanţă deosebită trebuie acordată împiedicării răspândirii knowhow- lui rus în

acest domeniu. Pentru a se stopa scurgerea de inteligenţă şi în vederea trecerii institutelor şi

laboratoarelor ruseşti implicate la producţia civilă, Statele Unite au dezvoltat o serie de

schimburi de experienţă între cercetătorii americani şi ruşi şi au iniţiat proiecte comune de

cercetare şi de sponsorizare a acestora. Totodată, pentru contracararea pericolului terorist, s-a

ajuns la concluzia că toate statele democratice trebuie să-şi întărească legislaţia în domeniu,

incluzând producţia, dezvoltarea şi deţinerea ilegală de agenţi biologici pe lista crimelor

majore împotriva siguranţei naţionale.36

Convenţia BWC din anul 1972 menţionează că statele semnatare trebuie să întreprindă

măsurile necesare ca prevederile prohibite din tratat să devină obligatorii pentru toţi cetăţenii.

35 Cristian Barna (2005), op. cit., pag. 119.36 Ion Preda; Maricel Antipa;, Terorismul internaţional şi armele de distrugere în masă, în ,,Buletinul Universităţii naţionale de apărare Carol I”, nr. 4, 2005, pag., 44.

31

Până în anul 1989, când SUA au introdus Legea împotriva terorismului cu arme biologice,

orice cetăţean american putea să producă sau să deţină agenţi biologici, atât timp cât nu erau

destinaţi unor scopuri criminale.

Alte state, precum Suedia, Elveţia, Israelul, consideră prioritară întărirea apărării

civile, în cadrul căreia o atenţie sporită să fie acordată tratamentul medical necesar după

expunerea la agenţi biologici. Prin urmare, supravegherea atentă a bolii în vederea

identificării rapide a unei eventuale epidemii, instruirea personalului medical pentru cazuri de

urgenţă, mărirea şi diversificarea stocurilor de vaccinuri şi medicamente necesare constituie

măsuri indispensabile pentru limitarea efectelor atacului cu arme biologice.

Descurajarea oricăror intenţii de folosire a WMD se va realiza printr-o reacţie fermă

pe plan naţional şi internaţional împotriva ţărilor care nu respectă prevederile Convenţiei

BWC din anul 1972, precum şi prin înţelegerea naturii reale a ameninţării cu arme biologice,

intensificarea eforturilor de stopare a proliferării printr-un control strict, armonizarea

legislaţiei şi schimburile de informaţii referitoare la achiziţionarea de agenţi biologici.

V. Studiu de caz: Unitatea 731

Angajată într-un complot criminal împreună cu Germania hitleristă şi Italia fascistă,

clica diriguitoare a Japoniei imperialiste a proiectat, dezlănţuit şi purtat războaie de agresiune

contra popoarelor pacifiste, pentru a-si impune împreună cu Germania hitleristă dominatia

asupra lumii.

Statul major general şi Ministerul Japonez de război, la puţin timp după ocuparea

Manciuriei, pe teritoriul acesteia, a organizat şi a ataşat armatei japoneze de la Kouangtoung

un laborator bacteriologic condus de Shiro Ishii, ideolog al războiului bacteriologic

binecunoscut în Japonia, ulterior general locotenent al serviciului de sănătate. În acest

laborator s-au întreprins cercetări asupra utilizării microbilor bolilor infecţioase grave pentru

războiul bacteriologic ofensiv.

Între 25 şi 30 decembrie 1949 s-a desfăşurat la Khabarovsk procesul celor 12 vechi

militari ai armatei japoneze acuzaţi că au fabricat şi utilizat arma biologică: Otozoo Yamada,

Ryuji Kajitsuka, Takaatsu Takahashi, Kiyoshi Kawashima, Tomio Karasawa, Toshihide

Nishi, Mosao onoue, Shunji Sato, Zensaku Hirazakura, Kazuo Mitomo, Norimitsu Kikuchi si

Yuji Kurushima.

După declaraţiile acuzatului Kiyoshi Kawashima, ex-general-maior al serviciului de

sănătate al armatei japoneze, Statul major general şi Ministerul de Război al Japoniei,

32

comformându-se ordonanţelor secrete ale Împăratului Hirohito, au instalat în 1935 – 1936, pe

teritoriul Manciuriei, două formaţiuni absolut secrete, destinate să pregătească şi să ducă

războiul bacteriologic.

În scop de camuflaj, unul din aceste stabilimente, organizat la baza laboratorului lui

Ishii, a fost numit ,,direcţia pentru aprovizionare cu apă şi profilaxia unităţilor armate de la

Kouangtoung”. În 1941, după agresiunea Germaniei hitleriste contra URSS, aceste două

unităţi au primit o cifră şi au fost numite respectiv : ,,detaşamentul nr. 731” şi ,,detaşamentul

nr. 100”. Shiro Ishii a fost numit în fruntea unităţii 731.

Specialişti ai bacteriologiei s-au au experimentat în aceste detasamente care

cuprindeau un mare număr de colaboratori ştiinţifici şi tehnici, conduşi de cei mai reputaţi

bacteriologi japonezi. Faptul că detaşamentul nr. 731 cuprindea el singur cam trei mii de

colaboratori, dovedeşte amploarea lucrărilor desfăşurate de detaşamentele bacteriologice.37

Unitatea731 a fost o unitate sub acoperire de cercetare şi dezvoltare pentru arme

biologice din cadrul Armatei Imperiale Japoneze. În cadrul acestei unităţi au fost puse în

practică experimente pe oameni, (în principal chinezi), în timpul celui de-al doilea război

chino-japonez şi celui de-Al Doilea Război Mondial. În cadrul acestei unităţi de cercetare

militară au avut loc unele dintre cele mai cunoscute crime de război japoneze.

Aproximativ zece mii de oameni, atât civili cât şi militari, chinezi, coreeni, mongoli şi

ruşi, au fost cobai pentru experimentele efectuate în cadrul Unităţii 731. De asemenea, a

existat un număr de prizonieri de război. Aliaţi care au fost folosiţi la experimentele pe

oameni în Unitatea 731. În plus, folosirea armelor biologice dezvoltate de Unitatea 731 a dus

la moartea a zeci de mii de locuitori ai Chinei – există estimări care afirmă că au existat până

la 200.000 de victime.

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetările din cadrul Unităţii 731 au avut

după încheierea războiului cariere strălucite în politică, învăţământul superior, afaceri sau

medicină. O mică parte dintre ei a fost arestată de forţele sovietice şi şi au fost judecaţi în

cadrul proceselor pentru crime de război de la Habarovsk. Cei mai mulţi însă, care s-au predat

americanilor, au fost graţiaţi în schimbul dezvăluirii rezultatelor cercetărilor lor secrete.

Activităţile Unităţii 731 au fost declarate crime de război de către ONU.

1. Înfiinţare

37 Tihan Eusebiu; Tihan Laura; (trad.), Documente referitoare la procesul foştilor militari ai armatei japoneze acuzaţi că au fabricat şi folosit arma bacteriologică, Editura Opinfo, Bucureşti, 2006, pag. 9

33

În 1932, generalul Shiro Ishii a fost numit la comanda Laboratorul armatei pentru

cercetările de prevenire a epidemiilor. Oamenii de sub comanda lui au construit lagărul de

prizonieri Zhong Ma (ale cărui clădiri principale erau numite Fortăreaţa Zhongma), un lagăr

de prizonieri şi centru de experimentare la Beiyinhe, (un sat la 100 km de Harbin). Liniile de

cale ferată au fost folosite pentru transportul materialelor şi echipamentului necesar lagărelor.

Ishii a organizat unitatea secretă de cercetare "Togo" pentru efectuarea de cercetări în

domeniul armelor chimice şi biologice. În 1935, după o serie de incidente – o evadare, mai

apoi o explozie – Ishii a fost nevoit să închidă lagărul Zhong Ma. El a mutat toate instalaţiile

la 24 km sud de Harbin, la Pingfang, într-un lagăr mult mai mare.

Mai târziu, unitatea a fost integrată în Armata din Kwantung ca „Departamentul de

prevenire epidemică”, dar a fost divizată în „Unitatea Ishii” şi „Unitatea Wakamatsu”. După

anul 1941, aceste unităţi erau cunoscute cun numele generic de „Departamentul de prevenire

epidemică şi purificare a apei a Armatei din Kwantung”, sau mai simplu, „Unitatea 731”.

Unitatea era sprijinită direct de corpurile paramilitare ale Feraţiei Imperiale a Tineretului, de

secţiile de cercetare ale universităţilor nipone şi de Kempeitai.

Unitatea 731 a fost doar una dintre mai multele centre de cercetare în domeniul

armelor biologice, ( Unitatea 516 – Qiqihar, Unitatea 543 – Hailar, Unitatea 773 – Unitatea

Songo, Unitatea 100 – Changchun, Unitatea 1644 – Nanjing, Unitatea 1855 – Beijing,

Unitatea 8604 – Guangzhou, Unitatea 200 – Manciuria and Unitatea 9420 – Singapore).

Complexul de clădiri al Unităţii 731 ocupa şase km2 şi avea mai mult de 150 de

construcţii. Construcţia trainică a clădirilor le făcea foarte rezistente la atacuri. Mai multe

clădiri care au aparţinut Unităţii 731 sunt transformate în muzee şi pot fi vizitate. Complexul

conţinea mai multe fabrici. Aici existau cam 4.500 de containere pentru creşterea şi stocarea

puricilor, şase rezervoare pentru stocarea diferitelor produse chimice şi peste 1.800 de

containere pentru producerea agenţilor biologici. În câteva zile, aici puteau fi produse ca 30

kg de bacterii ale ciumei.

2. Acţiune şi experimente

A fost iniţial un proiect secret cu numele de cod „Maruta” pentru folosirea fiinţelor

umane în experimentele cu armele biologice şi chimice. Au fost adunaţi mai mulţi subiecţi din

cadrul populaţiei înconjurătoare, aceştia fiind numiţi uneori eufemistic ca „buşteni”

(maruta).Această denumire a fost considerată la început de către membrii unităţii o „glumă”,

de vreme ce autorităţile locale ştiau că în cadrul unităţii funcţiona un gater. Printre persoanele

34

folosite pe post de cobai umani s-au numărat copii, femei gravide sau femei în vârstă.

Numeroase experimente şi vivisecţii au fost efectuate fără utilizarea niciunui anestezic,

deoarece se presupunea că folosirea lor ar fi denaturat rezultatele sau pentru că nu era necesar,

dat fiind faptul că victimele erau legate.38

Plecând de la date referitoare la puterea principalelor instalaţii destinate producţiei

bacteriilor, în unitatea 731, expertiza a stabilit că în cursul unui ciclu de fabricare care nu dura

decât câteva zile, numai detaşamentul 731 putea, singur, să producă cel puţin 30 miliarde de

microbi. Expertiza subliniază că, ţinând cont de detaliile de fabricare, o asemenea cantitate de

microbi trebuie să fie considerată ca exagerat de mare.

Această intensitate de producţie i-a făcut pe colaboratorii detaşamentelor 731 şi 100 să

cifreze în kilograme masa microbiană obţinută. Astfel se explică faptul că în declaraţiile

acuzaţilor cantităţile de bacili se numărau în kilograme şi este vorba de greutatea masei

microbiene cremoasă şi groasă, direct prelevată la suprafaţa supei de cultură.

În acest fel, definind capacitatea de producţie a detaşamentului 731, acuzatul

Kawashima a declarat: ,,...Legat de instalaţii şi de puterea lor...serviciul de producţie putea

fabrica până la 300 kg bacili ai ciumei pe lună”. Un alt acuzat, Karasawa, a făcut declaraţii

asemănătoare: ,,...Dacă se utiliza totalitatea instalatiilor, capacitatea de producţie a serviciului

însărcinat cu fabricarea microbilor putea ajunge la 300 kg de bacili ai ciumei pe lună”.39

Membrii cei mai importanţi ai unităţii 731 au fost: Generalul locotenent Shiro Ishii

(vezi figura 3.), Locotenentul colonel Ryoichi Naito, Doctorul Masaji Kitano şi Yoshio

Shinozuka.

Figura 5: Shiro Ishii

38 *** The Asian Auschwitz of unit 731, 29 august 2002, http://www.theage.com.au/articles/2002/08/28/1030508070534.html39 Tihan Eusebiu; Tihan Laura; (trad), (2006), op. cit., pag. 13-14.

35

Sursa: listverse.com/history/top-10-evil-scientists/

Experimente aplicate oamenilor:

Principalul mijloc de verificare a armei biologice consta In experienţe atroce şi

criminale aplicate sistematic şi la scară mare fiinţelor umane. Experiente inumane pe fiinţe vii

erau făcute, în condiţii de campanie, în apropierea zonelor de război, pe poligoane amenajate

în acest scop. Prizonierilor li se puneau lanţuri şi cătuşe de fier, după care se încerca asupra

lor acţiunea diferitelor produse bacteriologice pe diferite căi.

Vivisecţiile au fost efectuate asupra unor prizonieri infectaţi cu diferite boli.

Cercetătorii au efectuat operaţii asupra prizonierilor, îndepărtându-le diferite organe pentru

studiul bolilor. Aceste operaţii erau efectuate asupra victimelor aflate încă în viaţă, deoarece

se credea că procesul de descompunere ar fi afectat rezultatele „cercetărilor” (vezi figura 4.).

Prizonierii supuşi vivisecţiilor erau persoane adulte, tineri sau sugari:

o Au fost efectuate vivisecţii asupra femeilor însărcinate, cărora li s-au extras fetuşii

o Unui număr de prizonieri li s-au amputat membrelele pentru studierea pierderii de

sânge

o Uneori, membrele amputate dintr-o parte a corpului au fost ataşate pe partea opusă a

corpului.

o În alte cazuri, membrele prizonierilor au fost îngheţate şi amputate, în vreme ce altora,

după îngheţare, li s-au dezgheţat respectivele membre pentru studierea efectelor

cangrenelor netratate şi a procesului de putrezire.

o Mai multor prizonieri li s-a eliminat stomacul, iar esofagul le-a fost ataşat chirurgical

direct la intestine.

o S-au efectuat experimente de îndepărtare a unor porţiuni din creier, plămâni, ficat, etc

asupra mai multor prizonieri.

Figura 6: vivisecţie

36

Sursa: http://www.aiipowmia.com/731/vivisectionimg.html

În anul 2007, doctorul Ken Yuasa a mărturisit în ziarul Japan Times că „Mi-a fost

frică în timpul primei mele vivisecţie, dar în cazul celei de-a doua mi-a fost mult mai uşor.

Începând cu a treia oară eram dispus să o fac”. El a apreciat că cel puţin 1.000 de persoane,

inculusiv chirurgi, au fost implicaţi în vivisecţii în cadrul lagărelor din China continentală.

Experimentele cu arme: ţintele umane au fost folosite pentru testarea grenadelor

poziţionate la diferite distanţe şi în diferite poziţii. Ţintele umane au fost folosite pentru

testarea efectelor aruncătoarelor de flăcări. Prizonieri aflaţi în viaţă au fost legaţi de stâlpi şi

au fost folosiţi ca ţinte pentru studierea efectelor bombelor biologice, chimice sau a celor

explozive.

Experimentele cu microbi: prizonierilor le-au fost inoculate microbi diferitelor boli.

Bărbaţi sau femei prizonieri au fost infectaţi în mod voit cu sifilis sau cu blenoragie şi nu au

fost trataţi, fiind folosiţi pentru studierea efectelor bolilor.

Prizonierii au fost infectaţi cu purici pentru a obţine o cantitate suficient de mare de

insecte purtătoare de boli, necesare la studierea vectorilor de transmitere a bolilor.

Purici purtători de boli, haine sau alimente infectate încapsulate în bombe au fost

lansate asupra diferitelelor ţinte din China. După estimările chinezilor, epidemiile de holeră,

antrax sau ciumă pe care le-au provocat aceste lansări de arme biologice au dus la moartea a

aproximativ 400.000 de persoane.40

40 Cristopher Hudson, Doctors of depravity, http://www.dailymail.co.uk/news/article-439776/Doctors-Depravity.html

37

Tularemia a fost testată pe civili chinezi mai înainte de izbucnirea celui de-al doilea

război mondial.

Unitatea 731 şi subunităţile sale afiliate (Unitatea 1644, Unitatea 100, etc) au produs

arme biologice folosite împotriva armatei şi populaţie civile chineze de-a lungul întregului

război mondial. Avioane zburând la înălţime mică au împrăştiat deasupra oraşelor de costă

din China purici infestaţi cu ciumă. Aceste acţiuni au dus la moartea a mii de oameni după

infecrarea lor cu ciumă bubonică.

Cercetătorii japonezi au efectuat teste asupra prizonierilor infectându-i cu ciumă,

holeră, variolă, botulism şi altele. Aceste cercetări au dus la producerea bomba cu bacili de

defoliere şi bombei cu purici, amândouă folosite la răspândirea ciumei. Unele dintre aceste

bombe au fost proiectate sub forma de proiectile din ceramică. Aceste bombe au fost

concepute pentru infectarea terenurilor agricole, a rezervoarelor şi fântânilor de apă, a

stocurilor de alimente cu antrax, purici purtători de ciumă, febră tifoidă, dizenterie, holeră şi

alte boli mortale. În afară de aceste bombe, avioanele japoneze au lansat asupra diverselor

zone din China haine şi alimente infectate cu diferite boli.

Cadavrele victimelor au fost incinerate în crematoriu detaşamentului 731, construit în

mos special în imediata apropiere a închisorii (vezi figura 5.).

Figura 7: Eliminarea cadavrelor în unitatea 731

Sursa: http://www.aiipowmia.com/731/bodiesimg.html

Prizonierii ajunşi la detaşamentul 731 erau supuşi unor experienţe inumane până când

survenea moartea. Acuzatul Kawashima a declarat că ,,...dacă deţinutul, căruia i se inoculaser[

38

microbi ucigaşi, se vindeca, aceasta nu-l ferea de noi experienţe. Acestea durau până în

momentul în care el murea ca urmare a unor infectări. Erau îngrijite persoanele contaminate,

experimentându-se asupra lor diferite metode de tratament; erau hrănite normal şi atunci când

ele erau complet restabilite, erau refolosite pentru noi experienţe inoculându-li-se alte bacterii.

În orice caz, nimeni nu ieşea viu din această fabrică a morţii.”41

Acuzatul Kiyoshi Kawashima a făcut declaraţii referitoare la exterminarea masivă a

prizonierilor: ,, De-a lungul celor cinci ani în care detaşamentul s-a aflat la staţia Pingfan, din

1940 până în 1945, cel puţin 3000 de persoane au trecut prin această fabrică a morţii; ele au

sucombat ca urmare a inoculării microbilor ucigaşi. Ignor numărul celor care au murit înainte

de 1940”.42

În afara experienţelor criminale care vizau infectarea prizonierilor cu ciumă sau alte

maladii infecţioase grave, detaşamentul 731 se ocupa şi cu alte experimente inumane, cum ar

fi congelarea extremităţilor. Prizonierii erau forţaţi să ţină braţele şi picioarele în vase speciale

umplute cu gheţă, până la producerea degerăturilor.

În majoritatea cazurilor, aceste experienţe criminale provocau cangrena, amputarea

membrelor sau moartea acestor oameni supuşi unor experienţe ce aveau drept scop găsirea de

mijloace de combatere a degerării membrelor în timpul operatiunilor militare contra Chinei

sau Uniunii Sovietice.

Alte unităţi care erau în afara complexului Unităţii 731, dar care desfăşurau activităţi

coordonate de aceasta erau:43

- poligonul de testare pentru antrax se afla la aproximativ 120 de kilometri distantă de

complexul de la Pingfang.

- complexul de la Hsinking (Changchung) sau Unitatea 100 de sub conducerea

veterinarului Wakamatsu Yujiro, era destinat studierii vaccinurilor animale pentru studierea

şeptelului japonez şi dezvoltarea tehnicilor războiului biologic veterinar.

- complexul de la Peiping unde funcţiona cartierul general al Unităţii 1855. Avea mai

multe filiale în diferite localităţi din China ce erau destinate studierii holerei şi ciumei.

- complexul de la Nanking unde funcţiona Unitatea Tama (Ei - 1644)

- complexul de la Kwantung unde funcţiona Unitatea Nami (Unitatea 8604). Aici se

făceau experimente de înfometare şi lipsire de apă a prizonierilor dar şi testări de transmitere a

tifosului prin intermediul apei.În plus, aici funcţiona principala crescătorie de şobolani,

folosiţi ca vectori de transmitere a ciumei bubonice.

41 Tihan Eusebiu; Tihan Laura; (trad), (2006), op. cit., pag. 18.42 Idem, pag. 19.43 *** Biological weapons program, http://www.fas.org/nuke/guide/japan/bw/

39

- complexul de la Syonan unde funcţiona din 1942 Unitatea 9420 cu aproximativ

1.000 de oameni. Avea două subunităţi: „Unitatea Kono” specializată în studierea malariei şi

„Unitatea Umeoka”, specializată în studierea ciumei. Aici era pricipalul centru pentru

prinderea şi procesarea şobolanilor

- complexul de la Hiroşima: aici funcţiona o fabrică secretă care producea arme

chimice petru armată şi unităţile medicale. Începând din 1928, aici a fost produs gazul muştar.

Mai apoi a continuat cu producerea de iperită, levizită şi cianogen. În decursul deceniului al

patrulea, penstru asigurarea secretului operaţiunilor, insula pe care se afla fabrica a fost pur şi

simplu ştearsă de pe hartă.

- complexul din Manchuria (Unitatea 200 şi 571): aceste unităţi se ocupau de

cercetarea ciumei.

3. Războiul Biologic

Războiul Biologic contra Chinei:

Pregătindu-se pentru un război bacteriologic la scară mare, din 1940, imperialiştii

japonezi au făcut partial uz de arma biologică în războiul de agresiune pe care l-au declanşat

contra Chinei.

În cursul verii 1940, o expediţie bacteriologică specială, condusă de generalul Ishii, şef

al detaşamentului 731, a fost trimisă în China Centrală, în zona operatiunilor lor militare.

Aproape de Nimpo, avioanele detaşamentului 731, au infectat teritoriul duşmanilor cu purici

purtători de ciumă, fapt în urma căruia a izbucnit în această zonă o epidemie de ciumă.

Acuzatul Toshidide nishi care a văzut el însuşi, la detaşamentul nr. 731, un film

documentar secret ilustrând operaţiunile de război ale unui grup bacteriologic japonez contra

trupelor chineze, a declarat: ,,...Cadrele filmului au fost proiectate pe ecran: recipiente

speciale au fost fixate pe avioane. O inscripţie spunea că ele conţin purici infestaţi cu ciumă...

Avionul a fost filmat în plin zbor deasupra liniilor adverse. La sol se zărea o mişcare de trupe

chineze şi de asemenea o localitate.”

Nishii declara în continuare că s-a prezentat pe ecran şi atacul bacteriologic şi sfârşitul

acestei operaţiuni: ,,Avionul se întoarce la aerodrom. Urmează un text scris :,,operaţiunea s-a

terminat”. Ishi şi Ikari coboară din avion. Urmează textul ,,Rezultatele”. Pe ecran apare un

ziar chinez şi traducerea în japoneză. Jurnalul chinez relatează că în regiunea Nimpo a fost

declarată o violentă epidemie de ciumă”.44

44 Tihan Eusebiu; Tihan Laura; (trad), (2006), op. cit., pag . 23.

40

În afară de declaraţiile sus menţionate ale acuzaţilor Karasawa şi Nishi, trimiterea unei

expediţii militare pe teatrul de operaţiuni militare din China Centrală este confirmată prin

documentele descoperite în arhivele armatei japoneze din Kouangtoung. S-a găsit un ordin al

generalului Umezu, ex-comandant şef al armatei japoneze din Kouangtoung, datat 25 iulie

1940, nr.659-Hei, care ordona şefului căii ferate de campanie a armatei din kouangtoung să

transporte în China Centrală un grup de colaboratori ai detaşamentului nr. 731 şi o încărcătură

specială de natură absolut secretă. S-a mai găsit şi ordinul nr.178 din 26 iulie 1940, dat de

generalul-locotenent Kusaba, sef al căii ferate de campanie al armatei din Kouangtoung, care

executa defapt ordinul generalului Umezu. Kusaba sublinia şi el aici natura secretă a

încărcăturii. Se spunea că din acest motiv expediţia specială nu trebuia să figureze în orar.

Ordinul fixa itinerariul pe care această încărcătură trebuia să-l urmeze: Pingfang – Moukden –

Changhaikouan – Tientsin.

În 1941 a avut loc o expediţie a detaşamentului nr. 731 în China Centrală, în

împrejurimile oraşului Tchangte. În cursul acestei expediţii, avioane japoneze au infectat

localitatea cu purici purtători de ciumă.

În 1942 când trupele japoneze se repliau într-unul din sectoarele operaţiuni lor militare

din China Centrală, detaşamentul 731 a organizat o nouă expediţie.

Războiul Biologic contra URSS:

În 1941, după agresiunea perfidă a germaniei hitleriste contra URSS, militarii japonezi

care aşteptau un moment propice pentru a intra în război contra Uniunii Sovietice, au activat

cu putere formarea şi pregătirea în Manciuria a detaşamentelor şi filialelor pentru războiul

biologic.

În conformitate cu planul ,,Kan-Toku-En” (adică, planul de desfăşurare al armatei

japoneze din Kouangtoung pentru agresiunea contra URSS adoptat În cursul verii 1941),

detaşamentele 731 şi 100 organizaseră un sistem de antrenament special, cu intenţia ca ofiţerii

şi subofiţerii să înveţe mânuirea şi folosirea armei bacteriologice.

Vorbind despre intensificarea pregătirilor Japoniei pentru războiul bacteriologic, în

1941, acuzatul Kawashima a declarat: ,,...În vara anului 1941, de la începutul războiului

Germaniei contra Uniunii Sovietice, în cursul unei vizite pe care am făcut-o generalului Ishii

în prezenţa şefilor de servici, locotenent-colonelul Murakami şi colonelul Akira Oota,

generalul Ishii, vorbind despre necesitatea intensificării acţiunii detaşamentului ne-a citit

ordinul şefului Statului major general al Japoniei, care evidenţ şefului Statului major general

al Japoniei, care evidenţia că trebuie amplificate cercetările asupra microbilor ciumei, folosiţi

41

ca mijloace pentru războiul bacteriologic. Documentul insista în special asupra necesităţii de a

se trece la creşterea unor mari cantităţi de purici, agenţi purtători ai ciumei.”

Apreciind starea de pregătire a japoniei pentru războiul bacteriologic în momentul

agresiunii Germaniei hitleriste contra URSS, acuzatul Nishi, ex-şef al serviciului de

antrenament şi instrucţie al detaşamentului 731, a declarat: ,,...În momentul agresiunii

germaniei contra Uniunii Sovietice în 1941 şi a concentrării armetei din Kouangtoung în

Manciuria la frontierele URSS, munca de cercetare realizată de detaşamentul 731, în vederea

creării de mijloace eficace de atac bacteriologic, era în mare terminată. Din acel moment

detaşamentul a lucrat pentru perfecţionarea procedeelor de crştere masivă a microbilor şi

mijloacelor de ai răspândi. S-a constatat că, bacilii de ciumă constituiau mijlocul de agresiune

cel mai eficace”.45

În 1942, detasamentele 731 şi 100, au efectuat recunoasteri în regiunile frontierelor

Uniunii Sovietice în vederea pregătirii războiului bacteriologic. Cu mult înainte detaşamentul

100, la ordinele Statului major al armatei japoneze din Koungtoung, expediase sistematic

grupe bacteriologice la frontierele Uniunii Sovietice. În scop de sabotaj, aceste grupe au

infectat, timp de mai mulţi ani, rezervoarele de apă situate la frontieră, în special în regiunea

unde râurile Soungari şi Oussouri se varsă în fluviul Amour (regiunea Celor Trei Râuri).

A doua perioadă de activitate foarte intensă, desfăşurată de detaşamentul 731 şi 100 şi

filialelor lor, în vederea pregătirii războiului bacteriologic contra URSS, se afla în 1945.

Referitor la aceasta, acuzatul Nishi a declarat ca în mai 1945, generalul Ishii a subliniat

necesitatea intensificării producţiei de material bacteriologic . Ca urmare a acestor

instrucţiuni, toate filialele detaşamentului 731 şi-au accentuat eforturile pentru a captura şi a

creşte un număr mare de rozătoare, necesare multiplicării puricilor, cărora trebuia apoi să li se

inoculeze ciuma.

Uniunea Sovietică şi forţele sale armate, au anihilat ploanurile criminale ale Japoniei

imperialiste, care vizau declanşarea războiului biologic.

Pătrunzând în teritoriul manciurian, trupele sovietice au dat o teribilă lovitură care a

paralizat adversarul; în foarte puţin timp, ele au înfrânt armata din Kouangtoung, principala

forţă militară a Japoniei şi a obligat Japonia imperialistă să capituleze necondiţionat.

Puţin înainte de capitulare, comandantul japonez, pentru a şterge urmele, a distrus

clădirile, instalaţiile şi documentele detaşamentelor bacteriologice şi ale filialelor lor.

4. Desfiinţare

45 Idem, pag. 25-26.

42

Experimentele au continuat până la sfârşitul războiului. Shiro Ishii a dorit să

folosească armele biologice în războiul din Pacific începând cu mai 1944, dar încercările sale

au fost zădărnicite de proasta organizare şi de atacurile Aliaţilor. Odată cu invazia sovietică

din Manciuria din august 1945, unitatea a trebuit să abandoneze în grabă experimentele şi

locaţiile, iar personalul japonez a fost nevoit să fugă în încercarea de a se repatria.

Ishii a ordonat tuturor oamenilor din subordine „să ia secretul în mormânt”,

ameninţându-i pe cei care ar fi trădat că îi va găsi şi îi va pedepsi. Ishii a ordonat tuturor

subordonaţilor săi ca, la întoarcerea în patrie să nu se angajeze în domeniul public. Tuturor li

s-au dat fiole de cinaură de potasiu, pentru ca cei care ar fi căzut prizonieri să se poată

sinucidă.

Mici subunităţi japoneze au rămas în urma celor care se refugiau în grabă pentru a

distruge orice dovadă a activităţilor Unităţii 731, dar cele mai multe construcţii au fost atât de

trainic construite, încât nu au putut fi demolate în timpul scurt pe care l-au avut la dispoziţie.

După ce Japonia a capitulat, Douglas MacArthur a devenit Comandant Suprem al

Puterilor Aliate, iniţiînd un amplu program de reforme şi de reconstruire în timpul ocupaţiei.

La sfârşitul războiului, MacArthur a oferit în secret imunitate cercetătorilor Unităţii

731 în schimbul informaţiilor cu privire la realizările lor în domeniul armelor biologice.

Liderii americani considerau că aceste cercetări erau preţioase, deoarece, cel puţin din punct

de vedere oficial, Aliaţii nu făcuseră experimente pe fiinţe umane, datorită limitărilor morale

şi politice. De asemenea, americanii nu doreau ca alte puteri, în special URSS-ul, să pună

mâna pe datele despre armele biologice nipone.

În timpul procesului criminalilor de război de la Tokyo s-a făcut doar o singură dată o

referire la experimentele japoneze efectuate pe civili chinezi.

Deşi nu a reacţionat în mod public în timpul procesului de la Tokyo, autorităţile

sovietice au urmărit cu atenţie problema şi au reuşit să aresteze, acuze şi judece 12 lideri

militari şi oameni de ştiinţă din cadrul Unităţilor 731, 100 şi 1644 în cadrul proceselor pentru

crime de război de la Habarovsk.

Numeroşi prizonieri de război şi civili sovietici, dar şi chinezi, coreeni sau mongoli, au

fost victime ale experimentelor chimice şi bilogice din Unitatea 731. Procesul japonezilor

capturaţi acuzaţi de crime de război a fost organizat la Habarovsk în decmebrie 1949. O

transcripţie parţială a şedinţelor tribunalului au fost publicate în mai multe limbi de presa de

limbă străină de la Moscova, aşa cum a fost ,,Materials on the Trial of Former Servicemen of

the Japanese Army Charged with Manufacturing and Employing Bacteriological Weapons"

(Moscow: Foreign Languages Publishing House, 1950). Această carte rămâne una dintre cele

mai importante surse de informaţii pentru istoricii care cercetează fenomenul „fabricilor

43

morţii” din lagărele de prizonieri organizate de japonezi. Procurorul şef al procesului de la

Habarovsk a fost Lev Smirnov, unul dintre procurorii sovietici de la Nüremberg.

Tribunalul de la Habarovsk a emis sentinţe cu închisoarea de la 2 la 25 de ani pentru

diferiţii doctori şi comandanţi militari aflaţi în custodia sovieticilor.

Numeroşi foşti cercetători ai Unităţii 731 au devenit importanţi membrii ai comunităţii

medicale nipone. Doctorul Masaji Kitano a condus cea mai mare comapanie farmaceutică

niponă. Alţi medici au condus instituţii medicale importante sau au lucrat pentru ministerul

nipon al sănătăţii. Shiro Ishii a emigrat în SUA, unde a participat la cercetările americane în

domeniul armelor biologice.

Concluzii

Obţinerea de arme biologice în zilele noastre este facilitată de noile descoperiri în

domeniul biotehnologic; tendinţa de folosire a acestora în conflicte a dus la cercetări elaborate

în domeniu, cercetări care pe lânga rezultatele pozitive, cum ar fi înţelegerea mai în amănunt a

tot ceea ce ţine de domeniul biologic, au avut şi numerose rezultate negative. Printre aceste

rezultate se numără şi apariţia de noi boli infecţioase mortale, ori creşterea gradului de

rezistenţă la tratamente a celor vechi. Această urmare este una cu impact foarte important,

devastator la nivel de individ şi foarte costisitor la nivel macroeconomic din cauza costurilor

foarte ridicate ce implică stoparea extinderii şi combaterea acestor boli.

Folosirea de arme biologice a putut fi observata de-alungul istoriei atât în conflictele

armate dintre state cât şi în atacurile teroriste.

Folosirea agenţilor biologici ca arme de război a ridicat interes sporit din cauza

uşurinţei cu care sunt fabricate, dar şi a numărului mare de victime pe care acestea îl fac;

astfel scopul lor era de nimicire în masă a adversarului.

Folosirea agenţilor biologici de către terorişti este foarte la îndemâna deoarece urmele

fabricării şi folosirii lor pot fi şterse foarte uşor, făcând astfel prinderea făptaşilor aproape

imposibilă. Scopul lor este de a induce şi răspândi neliniştea, teama şi teroarea în vederea

obţinerii cerinţelor lor ideologice, financiare sau chiar personale.

Combaterea folosirii armelor biologice se încearcă a se realiza prin reglementări legale

şi convenţii la nivel internaţional, în care sunt interzise ca anumite categorii de agenţi

biologici să fie pe lângă folosite sau stocate, şi cercetate în alte scopuri decât cele paşnice.

44

În ceea ce priveşte atacul bioterorist măsurile de prevenire a acestuia sunt foarte

importante, dar cu un grad şi mai ridicat de importanţă şi necesitate sunt măsurile imediate de

intervenire în cazul producerii unui atac de această natură.

Educarea oamenilor în direcţia protejării a ceea ce îi înconjoară ar fi primul şi cel mai

mic pas pentru oprirea sau diminuarea conflictelor la scară mică dar şi a celor globale, astfel

oameni mai buni vor face o lume mai bună unde să convieţuim paşnic fără războaie de orice

natură ar fi ele.

Bibliografie selectivă

1. Aubrey, Stefan M., The new dimension of international terrorism, Hochschulverlag AG,

Zürich, 2004.

2. Barna, Cristian, Terorismul. Ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005.

3. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului, Editura Albastră, Bucureşti, 2004.

4. Ferchedău-Munten, Magda; Careja, Romana; Balazs, Luana; Mohan, E. Diana;

Constandache, Cristina;, Terorismul: istoric, forme, combatere, culegere de studii,

Editura Omega, Bucureşti, 2001.

5. Guşturiţean, Costel, Riscuri CRBN în teatrele de operaţii: ameninţarea biologică,

în ,,Revista Forţelor terestre”, nr.4, 2007.

6. Haselkorn, Avigdor, The continuing storm Iraq, Poisonous Weapons, and Deterrence,

Yale University Press, London, 1999.

7. Le Bon, Gustave, Psihologia mulţimilor, Editura Antet XX Press, Bucureşti, 2003.

8. Manescu, Bujor; Ştefan, Marcela, Sisteme horticole comparate, Editura ASE, Bucureşti,

2005.

9. Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, editura Corint, Bucureşti, 2002.

10. Neguţ, Silviu, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005.

11. Păun, Ludovic, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003.

12. Preda, Ion; Maricel Antipa;, Terorismul internaţional şi armele de distrugere în masă,

în ,,Buletinul Universităţii naţionale de apărare Carol I”, nr. 4, 2005.

13. Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Editura Top Form, Bucureşti, 2004.

45

14. Thackrah, John Richard, Dictionary of terrorism, Routledge,2004.

15. *** Bioterorismul, o ameninţarepotenţială la nivelmondial,Departamentul INTER-

MEDIU, Centrul European de Excelenta pe Probleme de Mediu, Universitatea „Dunărea

de Jos” Galaţi, 2004.

16. *** Documentar Apărare N.B.C., Şcoala de Aplicaţie Interforţe pentru apărare N.B.C.,

Câmpulung, 2002.

17. *** Proliferation in all its aspects post – 1995: the verification challenge and response”,

centre for international and strategic studies, York University, Toronto, Canada, 1995.

Anexe

Anexa 1.

Războaie biologice naturale:

Perioada Agentul biologic Consecinţe

524 – 602 Pestă bubonică Pandemie cu durata de 60 de ani; 100 milioane

morţi

1347 – 1352 Pestă bubonică 25 milioane morţi

1665 – 1666 Pestă bubonică 1,2 milioane morţi

1918 – 1919 Gripă spaniolă 21 milioane morţi

1957 Gripă asiatică 5 mii morţi

‘60 Gripă asiatică Mortalitate minimă

1970 – 1980 Gripă Îmbolnăviri semnificative; fatalitate minimă

‘90 Antrax

Holeră

Febră hemoragică

Pestă

Virusul Ebola

Febră galbenă

Febră Lassa

Boală medie severă

Boală veche

Boală nouă

Rezistenţă nouă

46

HIV

Hantavirus

Febra văii Rift

Anexa 2.

Lista bolilor, a agenţilor biologici; caracteristicile categoriilor:

Categoria A Caracteristici cat. A

1. Antrax (Bacilus Anthracis)

2. Botulism (Clostridium botulinum toxin)

3. Pestă (Yersinia Pestis)

4. Variolă (Variola Major)

5. Tularemia (Francisella tularensis)

6. Febre hemoragice, virale

(Filovirusuri: Ebola, Marburg

Arenavirusuri: Lassa, Machupo)

Sistemul de Sănătate Publică şi medicii trebuie

să fie pregătiţi să răspundă provocării diferiţilor

agenţi biologici, chiar acelora care apar foarte

rar. Agenţii cu cea mai mare prioritate sunt cei

care includ germeni care induc risc naţional:

- pot fi răspândiţi uşor sau transmişi interuman

- produc mortalitate mare

- produc panică publică şi dezorganizare socială

- necesită programe de pregătire din partea

organelor de Sănătate Publică

Categoria B Caracteristici cat. B

1. Bruceloza (Brucella Species)

2. Epsilotoxina (Clostridium perfringens)

3. Salmonella

4. Morva (Burkholderia mallei)

5. Melioidoza (Burkholderia

pseudomallei)

6. Psitacoza (Chlamidia psittaci)

A doua categorie de prioritate include agenţii

biologici care:

- sunt moderat uşor de răspândit

- produc morbiditate moderată şi mortalitate

scăzută

- necesită sporirea capacităţii de diagnostic şi

intensificarea supravegherii

47

7. Febra Q (Coxiella burnetti)

8. Ricin{ (toxină din Ricinus communis)

9. Enterotoxină Stafilococică B

10. Tifos exantematic (Rickettsia

prowazekii)

11. Encefalită virală

12. Ameninţări la siguranţa apei (Vibrio

cholerae, Criptosporidium parvum)

Categoria C Caracteristici cat. C

1. Ameninţări cu boli infecţioase

emergente: virusurile Nipah şi Hantana

A treia mare prioritate cuprinde agenţi care ar

putea fi manipulaţi prin inginerie genetică

Bibliografie extinsă

1. Aubrey, Stefan M., The new dimension of international terrorism, Hochschulverlag AG,

Zürich, 2004.

2. Barna, Cristian, Terorismul. Ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005.

3. Manescu, Bujor; Ştefan, Marcela, Sisteme horticole comparate, Editura ASE, Bucureşti,

2005.

4. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului, Editura Albastră, Bucureşti, 2004.

5. Ferchedău-Munten, Magda; Careja, Romana; Balazs, Luana; Mohan, E. Diana;

Constandache, Cristina;, Terorismul: istoric, forme, combatere, culegere de studii,

Editura Omega, Bucureşti, 2001.

6. Guşturiţean, Costel, Riscuri CRBN în teatrele de operaţii: ameninţarea biologică,

în ,,Revista Forţelor terestre”, nr.4, 2007.

7. Haselkorn, Avigdor, The continuing storm Iraq, Poisonous Weapons, and Deterrence,

Yale University Press, London, 1999.

8. Le Bon, Gustave, Psihologia mulţimilor, Editura Antet XX Press, Bucureşti, 2003.

9. Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, editura Corint, Bucureşti, 2002.

10. Neguţ, Silviu, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005.

11. Păun, Ludovic, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003.

12. Preda, Ion; Maricel Antipa;, Terorismul internaţional şi armele de distrugere în masă,

în ,,Buletinul Universităţii naţionale de apărare Carol I”, nr. 4, 2005.

13. Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Editura Top Form, Bucureşti, 2004.

48

14. Thackrah, John Richard, Dictionary of terrorism, Routledge,2004.

15. *** Bioterorismul, o ameninţarepotenţială la nivelmondial,Departamentul INTER-

MEDIU, Centrul European de Excelenta pe Probleme de Mediu, Universitatea „Dunărea

de Jos” Galaţi, 2004.

16. *** Documentar Apărare N.B.C., Şcoala de Aplicaţie Interforţe pentru apărare N.B.C.,

Câmpulung, februarie 2002.

17. *** Proliferation in all its aspects post – 1995: the verification challenge and response”,

centre for international and strategic studies, York University, Toronto, Canada, 1995.

Articole

18. Hudson, Cristopher, Doctors of depravity, http://www.dailymail.co.uk/news/article-

439776/Doctors-Depravity.html

19. MacKenzie, Deborah, Antrax in Florida and New York ’’the same strain’’, 18 octombrie

2001, http://www.newscientist.com/article.ns?id=dn1449

20. Middleton, Nick, Welcome to anthrax island, The Guardian, 21 aprilie 2005,

http://www.guardian.co.uk/science/2005/apr/21/russia.internationalnews

21. Venter, Al J., Sverdlovsk Outbreak:A Portent of Disaster, mai 1998,

http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/plague/sverdlovsk/

22. *** History of Biowarefare and Bioterrorism, Bureau of Emergency Preparedness and

Response, http://www.azdhs.gov/phs/edc/edrp/es/bthistor2.htm

23. *** The Asian Auschwitz of unit 731, 29 august 2002,

http://www.theage.com.au/articles/2002/08/28/1030508070534.html

24. *** Biological weapons program, http://www.fas.org/nuke/guide/japan/bw/

Publicaţii şi reviste

25. Buletinul Universităţii naţionale de apărare Carol I

26. Documentar Apărare N.B.C

27. Revista Forţelor terestre

Siteuri

28. www.arhiva-alb.ro

29. www.azdhz.gov

30. www.chinadaily.com.cn

31. www.dailymail.co.uk

32. www.disarmament.un.org

49

33. www.fas.org

34. www.globalsecurity.org

35. www.guardian.co.uk

36. www.gulfweb.org

37. www.listverse.org

38. www.nati.hebreos.net

39. www.newschientist.com

40. www.pbs.org

41. www.sanatatea.com

42. www.theage.com

43. www.usamriid.army.mil

44. www.wnog.ch

50