CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Trimestrul I - 2016

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Pagină 2 din 34

Cuprins

§. Drept comercial................................................................................................................................. 3

1. Rezoluţie emisă de oficiul registrului comerțului. Anularea rezoluţiei pentru

inopozabilitatea modului de evaluare a majorării de capital social de către instituţia publică

implicată. Apel. Anularea sentinţei civile şi rejudecarea în fond a cauzei. Controlul judiciar

al instanţei asupra rezoluţiei – control de legalitate. Limitarea competenţei funcţionale a

oficiului registrului comerţului la verificarea cerinţelor legale privind înscrierea menţiunilor

în registrul comerţului. Constatarea obligaţiei societăţii şi a dreptului acţionarului, rezultând

din lege, de a solicita înscrierea menţiunii majorării capitalului social. Admiterea cererii ..... 3

2. Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a administratorului

societăţii. Prezumţia relativă a culpei şi legăturii de cauzalitate. Necesitatea probării

celorlalte condiţii ale răspunderii reglementate de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

85/2014. Limitarea titularului acţiunii la prezumția legală. Respingerea acţiunii .................. 25

3. Insolvenţă. Respingerea ca tardivă, a cererii creditorului de înscriere a creanţei fiscale

în tabelul definitiv. Interpretarea restrictivă şi neadecvată situaţiei de fapt a prevederilor art.

102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Nelegalitate. Admiterea apelului cu consecinţa

admiterii contestaţiei creditorului. ................................................................................................. 28

Pagină 3 din 34

§. Drept comercial

1. Rezoluţie emisă de oficiul registrului comerțului. Anularea rezoluţiei

pentru inopozabilitatea modului de evaluare a majorării de capital social

de către instituţia publică implicată. Apel. Anularea sentinţei civile şi

rejudecarea în fond a cauzei. Controlul judiciar al instanţei asupra

rezoluţiei – control de legalitate. Limitarea competenţei funcţionale a

oficiului registrului comerţului la verificarea cerinţelor legale privind

înscrierea menţiunilor în registrul comerţului. Constatarea obligaţiei

societăţii şi a dreptului acţionarului, rezultând din lege, de a solicita

înscrierea menţiunii majorării capitalului social. Admiterea cererii

- Legea nr. 26/1990: art. 21

- Legea nr. 31/1990: art. 204

- Legea nr. 137/2002: art. 12

- Hotărârea Guvernului nr. 577/2002: art. 142, art. 143

Conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, administratorii societăţii

comerciale cu privire la care s-a emis Certificatul de Atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu la data reorganizării din

întreprinderi economice de stat în societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 15/1990,

sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social al societăţii respective

la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii

certificatului.

Alineatul (4) al aceluiaşi articol statuează că în cazul în care administratorii nu

solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut mai sus, Oficiul

Registrului Comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.

În fine, alineatul (5) al articolului 12, precizează că în cazul în care eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are loc după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi

considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după

caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept

instituţiei publice implicate.

În absenţa unui astfel de demers aflat în sarcina administratorilor societăţii,

este pe deplin îndreptăţită cererea instituţiei implicate, pârâta AAAS Bucureşti, de a

solicita, efectuarea înregistrării majorării de capital la ORC de pe lângă Tribunalul

Timiş, majorare reprezentată de valoarea terenurilor, obiect al certificatului de

atestare al dreptului de proprietate pentru SC U. SA. Această îndreptăţire este una

care decurge direct din lege, şi anume din art. 12 alin. (4) al Legii nr. 137/2002.

Plângerea sau cererea în anularea rezoluţiei emise de directorul Oficiului

Registrului Comerţului se poate întemeia doar pe motive de nelegalitate iar nu pe

Pagină 4 din 34

motive care privesc fondul raporturilor obligaţionale între părţile actului constitutiv.

Pentru acest motiv, directorul sau persoana desemnată în cadrul Oficiul Registrului

Comerţului în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, cu

atribuţiile rezultate din Legea nr. 26/1990 şi Normele Metodologice privind modul de

ţinere a registrului comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, veghează doar la

respectarea cerinţelor de legalitate pentru ca un act sau un fapt juridic dintre cele

prevăzute de lege, să fie admis la înregistrare sau înscriere în registrul comerţului, ori

neîndeplinind cerinţele legale, să fie respins de la o asemenea menţiune în registrul

comerţului. Directorul sau persoana desemnată nu are competenţa de a verifica

valoarea aporturilor aduse în natură prin intermediul altor instrumente sau

documentaţii decât raportul de evaluare a unor asemenea aporturi, depuse de

persoana asociatului/acţionarului sau de către societate prin administratorii săi. În

condiţiile în care documentaţia prevăzută de lege şi de normele metodologice este

completă, are caracter actual şi, necesitatea înscrierii/înregistrării menţiunii în

registrul comerţului este o obligație rezultată din lege, neexistând temeiuri de îndoială

justificată asupra veridicităţii documentaţiei depuse, directorul sau persoana

desemnată din cadrul registrului comerțului are obligativitatea admiterii cererii şi

dispunerii înscrierii/înregistrării menţiunilor solicitate în evidenţele registrului

comerţului, astfel încât să se asigure atât protecţia persoanei profesionistului

înmatriculat în registrul comerţului cât şi opozabilitatea acestor înscrieri şi înregistrări

faţă de terţi, cele două componente asigurând împreună scopul publicităţii actelor şi

faptelor care privesc persoana profesionistă şi fondul său de comerţ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 44 din 27 ianuarie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013,

reclamanta SC G. SA, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă

Tribunalul Timiş (denumită în continuare ORC Timiş), şi Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului (denumita în continuare AAAS) Bucureşti solicită

anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar nr.

49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei

rezoluţii.

De asemenea, P.M., în contradictoriu cu pârâţii AAAS Bucureşti şi ORC Timiş,

solicită anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar

nr. 49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei

rezoluţii. Motivele de fapt şi de drept ale cererii sunt identice cu cele ale cererii

formulate de SC G. SA, iar această cerere de chemare în judecată a făcut obiectul

dosarului nr. 8474/30/2013 care a fost conexat la prezentul dosar prin încheierea de

şedinţă din data de 24.03.2014.

Prima instanţă a apreciat ca întemeiată acţiunea, reţinând că la data de 23

iulie 2013, AAAS Bucureşti a formulat o cerere către ORC Timiş prin care solicită

înregistrarea menţiunilor cu privire la majorarea capitalului social, adăugare asociaţi,

Pagină 5 din 34

conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate teren şi anexelor la

acesta, seria MO3 nr 10944 din 11.08.2008 emis de MEF.

Prima instanţă a apreciat că pârâta AAAS Bucureşti ar fi solicitat conducerii

SC U. SA. să efectueze operaţiunea de mărire capital social, iar aceasta a refuzat,

trebuia să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere, iar nu să treacă în mod

discreţionar la efectuarea acestei operaţiuni juridice de înregistrare. Nu poate fi

acceptată apărarea conform cu care înregistrarea în registrul comerţului nu se va

putea radia, decât dacă există o sentinţă civilă definitivă de anulare a actului care a

stat la baza înregistrării, deoarece actul este certificatul de atestare, acesta este actul

juridic prin care, ex lege, se măreşte capitalul social, cu contravaloarea terenului.

Problema în litigiu se referă la modalitatea prin care AAAS Bucureşti a înţeles

să apeleze la dispoziţiile legale de înregistrare a acestei măriri de capital social la

ORC.

Operaţiunea juridică de mărire a capitalului social este legală, izvorând din

lege, însă modalitatea de înregistrare a acesteia, pentru a se asigura opozabilitatea

faţă de terţi trebuie să fie la rândul său temeinică şi legală, evaluarea capitalului

social, precum şi numărul a noilor acţiuni trebuie efectuată fie prin acordul de voinţă

al asociaţilor cu evaluarea exprimată printr-o Hotărâre a Adunării Generale, fie pe

calea unei sentinţe judecătoreşti definitive, în caz de neînţelegeri între asociaţi, iar nu

discreţionar de unul dintre acţionari.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând sentinţa pentru

nelegalitate şi solicitând instanţei să procedeze la o nouă judecată asupra fondului,

ca urmare a admiterii apelului, a modificării sentinţei şi a respingerii acţiunii.

În esenţă, se susţine că hotărârea se întemeiază pe considerente

contradictorii, reţinând că deşi majorarea de capital operează de drept, ea nu se

poate realiza decât prin acordul asociaţilor, apoi că faţă de dispoziţiile redate atât de

parte cât şi de instanţă, nu se poate reţine că pârâta a acţionat discreţionar stabilind

valoarea terenurilor, că societatea nu a convocat o AGA în scopul reglementării

acestei situaţii juridice, deşi acesta a fost solicitat conducerii societăţii, dovadă fiind

corespondenţa dintre pârâtă şi societate, depusă la dosar, că instanţa de fond nu

putea stabili decât în acord cu cele cuprinse în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, că înstrăinările de teren din patrimoniul societăţii au avut loc anterior

emiterii acestui act, şi că, în fine, valoarea stabilită este întemeiată pe dispoziţiile

legale enunţate şi nu în mod discreţionar cum concluzionează instanţa, prin raportare

la evaluarea efectuată de societate, apreciind că, astfel, s-a adus atingere dreptului

de proprietate al Statului Român.

Prin întâmpinare, ONRC prin ORC Timiş a solicitat admiterea apelului,

modificarea sentinţei, respingerea acţiunii şi menţinerea rezoluţiei atacate, reiterând

motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la fond, arătând în plus că persoana

desemnată cu soluţionarea cererii, conform dispoziţiilor art. 7, alin. (2) din O.U.G. nr.

116/2009 doar dacă se consideră necesar, se cer lămuriri asupra unor împrejurări de

fapt, ceea ce nu s-a apreciat a fi oportun, faţă de documentele depuse odată cu

cererea.

Pagină 6 din 34

Analizând apelul declarat, în limita investirii, conform dispoziţiilor art. 477 din

noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile art. 480

alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, apreciindu-se că instanţa de fond a

soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, astfel că a admis apelul declarat

de pârâta AAAS Bucureşti împotriva s.c. nr. 131/2015, pronunţată în dos. nr.

8424/30/2013 al Tribunalului TIMIŞ şi a anulat sentinţa atacată, în vederea

rejudecării fondului pentru a se lămuri toate aspectele, cu privire la care instanţa de

fond, deşi investită, nu a făcut o analiză completă.

Rejudecând în fond, Curtea, constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013 în dosar nr. 8424/30/2013, reclamanta SC

G. SA, în contradictoriu cu ORC Timiş, şi AAAS Bucureşti solicită anularea Rezoluţiei

nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar nr. 49679/23.07.2013 şi

radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei rezoluţii.

În fapt, recurenta societate deţine 49,207 % din capitalul social al SC U. SA.

Prin cererea înregistrata sub nr. 49679/23.07.2013, AAAS Bucureşti, a solicitat

înregistrarea în registrul comerţului a unor modificări referitoare la capitalul social; tip

capital; termen vărsare capital; număr acţiuni; modificare date asociaţi 0 persoane

fizice ; modificare date, adăugare asociaţi persoane juridice, asociaţi lista, potrivit

datelor din Adresa nr. 28888/18.07.2013.

Prin adresa nr. 28888/18.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat ORC Timiş sa

dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului social al SC U. SA. în favoarea

AAAS Bucureşti, cu valoarea terenurilor pentru care societatea a obţinut certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M03/10.944/11.08.2008, respectiv cu valoarea de 2.625.410 lei corespunzătoare

unui număr de 1.050.164 acţiuni.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a solicita

dobândirea de acţiuni prin majorarea capitalului social, arată că, ca orice drept de

creanţă, şi dreptul la acţiuni nominative este supus prescripţiei extinctive de 3 ani de

la momentul naşterii sale.

Potrivit Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării -

art.12:

(3)Administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea

majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la

data emiterii certificatului.

(4)în cazul în care administratorii nu solicită înregistrarea majorării capitalului

social în termenul prevăzut la alin. (3), oficiul registrului comerţului va înregistra

majorarea, la cererea instituţiei publice implicate.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M03/10.944 a fost emis la data de 11.08.2008. Administratorul social al societăţii nu

a solicitat înregistrarea majorării capitalului social în termen de 30 zile de la data

11.08.2008 a emiterii certificatului, astfel ca în acest caz, AAAS Bucureşti, în calitate

de instituţie implicata, era obligata sa adreseze ORC Timiş o cerere privind

Pagină 7 din 34

majorarea capitalului social, însă aceasta cerere trebuia formulata şi depusa în

termenul general de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data

11.09.2008 a expirării celor 30 de zile de emiterea certificatului şi s-a sfârşit în data

de 11.09.2011.

În aceste condiţii, cererea de majorare a capitalului social formulata de AAAS

Bucureşti şi înregistrata sub nr. 49679/23.07.2013 a fost formulata cu depăşirea de

aproape doi ani a termenului general de prescripţie, prin urmare dreptul AAAS

Bucureşti de a formula şi înregistra o astfel de cerere era de mult prescris - fapt care

în mod greşit şi nelegal nu a fost constatat de către ORC Timiş.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost încă de la emitere şi

este şi în prezent, unul litigios, în acest sens au existat şi exista mai multe procese

având ca obiect anularea acestui certificat si/sau de restituire a mai multor terenuri ce

compun imobilul în litigiu - fiind chiar anulat în prima instanţa de către Curtea de Apel

Timişoara, iar mai apoi a fost admis recursul respectiv menţinut ca temeinic şi valabil

în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, dar în prezent suntem din nou

paraţi pe rolul primei instanţe pentru anularea Certificatului - astfel ca în mod obiectiv

societatea nu putea proceda la înregistrarea majorării capitalului social pe numele

statului reprezentând valoarea imobilului în litigiu pentru care a fost emis certificatul

de atestare a dreptului de proprietate, întrucât în orice moment acest certificat poate

fi anulat iar societatea deposedată de terenurile ce alcătuiesc imobilul în litigiu - prin

anulare, nemaipunându-se problema unei majorări de capital.

Pentru dovedirea acestui aspect, s-a depus Sentinţa civila nr. 226/26.04.2010

a Curţii de Apel Timişoara, pronunţata în dosarul nr. 605/59/2009, prin care a fost

anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03,

nr. 10944/11.08.2008 emis de MEF.

Această soluţie a fost infirmata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin

Decizia civila nr. 3282/07.06.2011 pronunţata în acelaşi dosar.

Anterior privatizării, respectiv vânzării către reclamantă a acţiunilor statului, au

fost înstrăinate mai multe suprafeţe de teren fără ca statul sa procedeze la

diminuarea capitalului social - aşa cum a obligat şi obliga şi în continuare legislaţia în

materie - astfel ca au fost incluse în contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr.

83/22.09.2000 contravaloarea mai multor suprafeţe de teren care fuseseră demult

înstrăinate fără a se proceda la diminuarea capitalului social al societăţii.

Reclamanta consideră că nu poate fi luată drept corectă valoarea de

2.625.410 lei - pentru care AAAS Bucureşti a obţinut un număr de 1.050.164 acţiuni -

a terenului pentru care reclamanta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M03/10.944/11.08.2008.

Astfel, AAAS Bucureşti a indicat faptul ca la data de 24.06.2008 valoarea

terenului ar fi fost de 593.850 euro adică 2.178.800 lei - fără a fi menţiona cursul

valutar leu euro - stabilită prin Raportul de evaluare întocmit de SC A. SRL

Timişoara, iar considerând că majorarea s-ar realiza cu întârziere, a apreciat

unilateral că valoarea terenului la data de 15.07.2013 a întocmirii adresei nr.28888

Pagină 8 din 34

(înregistrată însă la data de 18.07.2013), ar fi de 2.625.410,85 lei, rezultând o

creştere de 446.610,85 lei, lăsând să se înţeleagă că această diferenţă de valoare ar

fi reprezentată de diferenţa de curs valutar leu euro - cu toate că este notorie

scăderea prețurilor terenurilor cu până la 60% faţă de perioada de referinţă.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind

activitatea de înregistrare în registrul comerţului: (2) când pentru lămurirea unor

împrejurări de fapt, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal

şi/sau persoana sau persoanele desemnată/desemnate consideră necesar să

cunoască părerea unor specialişti, poate/pot să dispună efectuarea unei expertize, în

contul părţilor, precum şi prezentarea oricăror alte dovezi. În acelaşi scop, părţile pot

fi invitate să se prezinte la oficiul registrului comerţului.”

Pentru lămurirea împrejurării de fapt potrivit căreia la data privatizării, valoarea

terenului a fost de 593.850 euro adică 2.178.800 lei, stabilită prin raport de evaluare -

valoare oricum exagerată şi la acea dată, neacceptată de SC U. SA. şi nici de

acţionarii săi care nu au dorit majorarea capitalului social cu această valoare mult

prea ridicata - iar la data de 15.07.2013, valoarea terenului a fost apreciată doar de

AAAS Bucureşti la 2.625.410,85 lei - fără acordul sau opinia noastră sau a altei părţi,

ori a specialiştilor în domeniu - rezultând aşadar o creştere semnificativa de

446.610,85 lei - în condiţiile în care în prezent criza economică globală a diminuat

substanţial şi valoarea imobilelor - consideră că se impune efectuarea unui nou

raport de evaluare pentru a se determina valoarea corecta, actuala a imobilului.

De asemenea, potrivit art. 7 ind.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

116/2009 :

„ (1) Daca la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie,

directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori

persoanele desemnata/desemnate transmite/transmit instanţei întregul dosar, care

cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerţului şi cererea de intervenţie,

precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora. Prevederile art. 6 alin. (4) se

aplica în mod corespunzător.

(2)Soluţionarea cererilor de înregistrare şi a cererilor de intervenţie se face cu

citarea pârtii şi a intervenienţilor. Instanţa se pronunţă de urgentă, în condiţiile art.

49—56 din Codul de procedură civilă.

(3)Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (2) este executorie şi este supusa

numai recursului."

Respectarea legislaţiei în materie presupune ca - potrivit art. 142 din

Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea

societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.

137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării - toate societăţile

comerciale, indiferent de structura capitalului social, să procedeze, după primirea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, la aprobarea în

adunarea generală a acţionarilor a: majorării capitalului social cu valoarea terenului;

numărului de acţiuni emise suplimentar; modificării corespunzătoare a actului de

Pagină 9 din 34

înfiinţare, astfel că doar în urma unei hotărâri a AGEA a reclamantei societăţi, AAAS

Bucureşti avea posibilitatea legală de a solicita înregistrarea majorării capitalului

social.

Aşadar, după primirea certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, trebuia sa se aprobe în adunarea generala a acţionarilor majorarea

capitalului social cu valoarea terenului; numărul de acţiuni emise suplimentar ;

modificarea corespunzătoare a actului de înfiinţare - din motivele obiective / legale

antemenţionate nu s-a putut proceda la adoptarea unei astfel de hotărâri A.G.E.A. -

astfel ca AAAS Bucureşti nu putea sa solicite înregistrarea la ORC Timiş a majorării

de capital social - şi în acest sens, să stabilească unilateral valoarea majorării de

capital social, numărul de acţiuni suplimentare care practic modifică unilateral actul

de înfiinţare - în lipsa unei hotărâri A.G.E.A.

În acest fel, au fost nesocotite atât prevederile art.142 din Hotărârea nr.

577/2002 cât şi prevederile imperative ale Legii nr. 31/1990, drept pentru care se

impune anularea rezoluţiei atacate.

ONRC prin ORC Timiş, în calitate de pârât în dosarul mai sus menţionat,

formulează întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca netemeinică, iar pe

fond menţinerea Rezoluţiei directorului/persoanei desemnate nr. 18209/25.07.2013

ca fiind temeinică şi legală.

În fapt, prin cererea nr. 49679/23.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat

înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de majorare capital social la SC U.

SA. (având număr de ordine în registrul comerţului J35/1866/1991, CUI 1834500), în

temeiul art.12 alin.(4) din Legea nr. 137/2002 modificată şi completată, în calitate de

instituţie publică implicată.

În susţinerea cererii de înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013 s-au depus:

Adresa AAAS Bucureşti nr. 28888/18.07.2013, Raportul de evaluare din data de

24.06.2008, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.

10944/11.08.2008 şi adresa Ministerului Economiei nr. 123042/23.05.2013.

Conform dispoziţiilor art.12 alin.(3) din Legea nr. 137/2002 şi art.142 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002 modificate şi completate,

societăţile comerciale vor proceda la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, vor aproba în Adunarea Generală a Acţionarilor majorarea capitalului

social cu valoarea terenului, iar administratorii societăţilor vor solicita înregistrarea în

registrul comerţului a menţiunii de majorare. Prin urmare, în situaţia în care

societatea, prin administrator, solicită înregistrarea menţiunii de majorare capital

social în temeiul art.12 alin.(3) din Legea nr.137/2002, în susţinerea cererii de

înregistrare se depune Hotărârea AGA de majorare a capitalului social.

Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.(4) din Legea nr.137/2002 modificată şi

completată, în cazul în care administratorii societăţilor nu solicită înregistrarea

majorării capitalului social în termen de 30 de zile de la emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, oficiul registrului comerţului va înregistra

majorarea la cererea instituţiei publice implicate. în speţă, AAAS Bucureşti, în calitate

Pagină 10 din 34

de instituţie publică implicată, a solicitat înregistrarea menţiunii de majorare capital

social aşa cum reiese din cererea de înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013.

Dispoziţiile Capitolului XXXII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

137/2002 modificate şi completate, statuează la art.145: „La cererea instituţiei publice

implicate oficiul registrului comerţului şi/sau registrul independent privat va înregistra

majorarea capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acţionarilor."

În considerarea dispoziţiilor legale citate, oficiul registrului comerţului nu avea

temei legal pentru a solicita prezentarea în susţinerea cererii de menţiuni nr.

49679/23.07.2013 a hotărârii adunării generale a acţionarilor privind aprobarea

majorării capitalului social.

În ceea ce priveşte celelalte motive invocate în cererea de chemare în

judecată (nerealizarea majorării capitalului social, compensarea acţiunilor cu

valoarea terenurilor, valoarea stabilită prin raportul de evaluare) precum şi excepţia

prescripţiei extinctive, învederează instanţei următoarele:

Dispoziţiilor art.12 din Legea nr.137/2002 modificată şi completată, instituie în

sarcina administratorilor obligativitatea de a înregistra în registrul comerţului

majorarea capitalului social în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, în termen de 30 de zile de la data emiterii acestuia. în caz contrar, oficiul

registrului comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.

Iar în situaţia în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează

după privatizarea societăţii, capitalul social se majorează de drept cu valoarea

terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului, iar acţiunile emise în

schimbul aportului vor reveni de drept instituţiei publice implicate.

În speţă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data

de 11.08.2008, după privatizarea societăţii, iar administratorul nu şi-a îndeplinit

obligaţia legală de a înregistra majorarea capitalului social. Ca atare, consideră că

operează majorarea de drept a capitalului social în temeiul dispoziţiilor art.12 alin.(5)

din Legea nr.137/2002 modificată şi completată, iar excepţia prescripţiei extinctive

invocată fiind nefondată.

Referitor la existenţa unor litigii pe rolul instanţei de judecată privind certificatul

de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia s-a majorat capitalul social,

învederează instanţei că potrivit dispoziţiilor art.10 alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr.116/2009 modificată şi completată, solicitantul răspunde pentru

legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în

documentele depuse în susţinerea acestora.

Iar, pentru a dispune efectuarea unei expertize sau solicitarea unor

documente în temeiul art. 7 alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.116/2009

modificată, aşa cum susţine reclamanta, directorul/persoana desemnată trebuia să

aibă cunoştinţă de situaţia litigioasă. Or, în lipsa unor documente din care să reiese

starea litigioasă a terenului pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, persoana desemnată nu avea temei legal pentru solicitarea unei

expertize, citarea părţilor sau prezentarea altor dovezi.

Pagină 11 din 34

Conform dispoziţiilor legale invocate - art. 7 alin.(2) - directorul/persoana

desemnată poate să dispună efectuarea unei expertize, administrarea de noi dovezi

sau citarea părţilor, în cazul în care consideră necesar în vederea lămuririi unor

împrejurări de fapt.

Prin urmare, persoana desemnată în mod corect a admis cererea de

înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013 având în vedere documentele depuse în

susţinere, raportat la dispoziţiile legale în vigoare.

Referitor la radierea menţiunii nr. 49679/23.07.2013 din registrul comerţului,

potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, modificată şi completată, orice

persoană prejudiciată ca urmare a înregistrării în registrul comerţului a unei menţiuni

are dreptul să solicite radierea înregistrării, în tot sau în parte, dacă printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă au fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la

baza înregistrării a cărei radiere se solicită.

În speţă, documentul care a stat la baza înregistrării în registrul comerţului a

menţiunii nr. 49679/23.07.2013 respectiv, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate seria M03 nr.10944/11.08.2008 nu a fost desfiinţat, motiv pentru care

considerăm capătul de cerere privind radierea menţiunii ca nefondat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă

a Guvernului nr. 116/2009 modificată şi completată, împotriva rezoluţiei

directorului/persoanei desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de

la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării în Monitorul Oficial al României

pentru orice persoane interesate. Plângerea se depune şi se menţionează în registrul

comerţului unde s-a făcut înregistrarea.

Or, reclamanta nu a procedat conform dispoziţiilor legale în vigoare, plângerea

nefiind menţionată în registrul comerţului.

În drept, în baza dispoziţiilor Legii nr. 137/2002 modificată şi completată, a

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.137/2002, a dispoziţiilor Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 modificată şi completată, art. 25 din Legea nr.

26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi dispoziţiile noului Cod

de procedură Civilă.

AAAS București, în conformitate cu prevederile art. 205 şi urm din Cod de

procedură civilă, formulează întâmpinare la cererea formulata de reclamantă, prin

care solicită respingerea acesteia ca nefondată.

Excepţia prematurităţii acţiunii în instanţa formulate de reclamanta prin care a

solicitat anularea rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş prin care s-a admis

cererea AAAS Bucureşti aşa cum a fost formulata şi s-a dispus înregistrarea în

registrul comerţului a menţiunilor cu privire la: tip capital, număr acţiuni, adăugare

persoane juridice. Prin adresa nr. P/28888/18.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat

către ORC Timiş sa dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului social al SC

U. SA., în favoarea AAAS Bucureşti, cu valoarea terenurilor pentru care s-a obţinut

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.

10944, respectiv cu valoarea de 2.625.410 lei corespunzătoare unui număr de

Pagină 12 din 34

1.050.164 acţiuni, în temeiul Legii nr. 137/2002, Normele metodologice de aplicare a

Ordonanţei Guvernului nr. 88/1997 şi a Legii nr. 137/2002 aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr. 577/2002.

Totodată, rezoluţia nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş a fost publicata în

Monitorul Oficial al României, partea a IV a, nr. 4636/09.09.2013 (pag. 32).

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, ce prevede la

alin.(3) - împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate

se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la

data publicării rezoluţiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul

Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate", arătă că, în

speţa de faţă, SC G. SA, în calitate de persoana interesata a promovat acţiunea

împotriva rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş, cu încălcarea dispoziţiilor sus

menţionate întrucât acţiunea a fost înregistrata la instanţa anterior (12.08.2013)

publicării rezoluţiei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a (09.09.2013).

Faţă de cele prezentate solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca

prematur formulată.

Excepţia nulităţii acţiunii formulate de reclamanta împotriva rezoluţiei nr.

18209/25.07.2013 a ORC Timiş, conform dispoziţiilor art. 193 alin. (1) şi (2) coroborat

cu art. 185 alin.(2) C.pr.civ.

Potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 116/2009 ,,Plângerea se depune şi se

menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. în termen de 3 zile

de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează instanţei plângerea”.

Din actele de la dosarului cauzei, rezultă ca cererea a fost înregistrata pe rolul

Tribunalului Timiş înainte de termen şi nu la Oficiul Registrului Comerţului după cum

în mod procedural impuneau dispoziţiile art. 6 alin.(4) din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 116/2009.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (2) C.pr.civ. „in cazul în care legea opreşte

îndeplinirea unui act de procedura...., actul făcut înaintea îndeplinirii termenului poate

fi anulat la cererea celui interesat", ca o consecinţa, cererea de chemare în instanţa

promovata de reclamanta poate fi anulată.

Totodată, în conformitate cu art. 200 C.pr.civ., solicită anularea cererii

reclamantei având în vedere ca cererea de chemare în judecata formulata de

aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 194 şi art. 148 alin.(1) C.pr.civ.

întrucât cererea nu cuprinde reşedinţa pentru reprezentantul SC G. SA, respectiv

pentru SCPA P.&M.

Excepţia lipsei taxei de timbru judiciar şi anularea ca netimbrată a cererii de

chemare în judecată.

În condiţiile art. 197 C.pr.civ. - netimbrarea atrage anularea cererii de chemare

în judecata.

Pe fond, solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Pagină 13 din 34

În legătură cu excepţia prescripţiei extinctive invocata de reclamanta, arată

instanţei că aceasta se afla în confuzie având în vedere următoarele:

Pe de o parte, AAAS Bucureşti prin cererea adresata către ORC Timiş, în

temeiul art. 12 alin.(4) din Legea nr. 137/2002 în cazul în care administratorii nu

solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut la alin. (3), oficiul

registrului comerţului va înregistra majorarea, la cererea instituţiei publice implicate",

a solicitat sa se dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului social al SC U.

SA., cu valoarea terenurilor, iar pentru aceasta cerere, nu se prevede un termen de

prescripţie întrucât AAAS Bucureşti nu a promovat o acţiune în instanţa prin care sa

solicite valorificarea unui drept în favoarea sa.

Solicitarea AAAS Bucureşti către ORC Timiş a fost pentru a asigura

opozabilitatea operaţiunii având în vedere ca majorarea capitalului social cu valoarea

terenurilor a operat de drept, conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) din Ordonanţa

Guvernului nr. 88/1997 „Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de

drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat” şi art. 12 alin.(5) din Legea nr.

137/2002 „în cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea

corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi

considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după

caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept

instituţiei publice implicate”.

Referitor la motivul invocat de reclamanta cu privire la faptul ca nu s-a

procedat la majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenului pentru care

a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în anul 2008 întrucât în

orice moment acest certificat putea fi anulat, acest motiv este neîntemeiat.

Reclamanta a prezentat în motivare ca sunt mai multe litigii pentru anularea

certificatului, dar prezintă un singur litigiu ce a fost soluţionat numai pentru o

suprafaţa de teren de 992 mp faţă de 20.076 mp din certificat. Menţionam ca, din

consultarea instanţelor de judecata, AAAS Bucureşti a mai identificat un alt dosar,

respectiv dosarul nr. 4973/30/2010* aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara ce are

termen de judecata în recurs în data de 14.10.2013, iar acest litigiu este înregistrat

pe rolul instanţelor mult după data emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului. învederam ca, promovarea unor litigii după data obţinerii

de către societate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului, nu justifica atitudinea administratorului SC U. SA. să nu procedeze la

convocarea, respectiv majorarea capitalului social cu valoarea terenului aşa cum

prevăd următoarele acte normative.

În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea

corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi

Pagină 14 din 34

considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după

caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept

instituţiei publice implicate."

Cu privire la diminuarea capitalului social al SC U. SA. cu valoarea terenurilor

ce au fost vândute de societate înainte de încheierea contractului de vânzare -

cumpărare de acţiuni nr. TM 83/22.09.2000, acest motiv nu este întemeiat având în

vedere următoarele considerente:

Reglementările contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009 arata la

punctul 243 alin(5) ca:

Scoaterea din evidenta contabila a unui bun care a constituit aport la capitalul

social nu modifica capitalul social, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia în

vigoare. Odată vândut un bun care a constituit aport la capitalul social nu înseamnă o

reducere a acestuia, deci nu este obligatoriu efectuarea modificării la registrul

comerţului în sensul reducerii sau restrângerii capitalului social. Explicaţia este

următoarea: după cum sumele de bani depuse de acţionari pentru constituirea

capitalului social al societăţii nu stau blocate intr-un cont, ci intra în circuitul economic

al societăţii fiind utilizate de aceasta. Astfel ca, în cazul vânzării unui bun din

patrimoniul societăţii comerciale ce a constituit aport la capitalul social devine

proprietatea acesteia, iar societatea poate dispune de el după cum doreşte (vânzare,

casare, etc.). Mai mult, prin vânzarea unui bun, suma de bani încasata intra în contul

de activ al societăţii comerciale putând sa fie utilizata pentru achitarea unei datorii

istorice fie pentru angajarea de noi investiţii.

Fata de cele prezentate mai sus, arată că vânzarea unui bun din proprietatea

unei societăţii comerciale nu presupune modificarea capitalului social în sensul

reducerii.

Cu privire la motivul invocat de reclamanta referitor la faptul ca valoarea

terenului nu este reala şi nelegala, învederam ca aceasta susţinere nu este fondata

având în vedere următoarele:

Potrivit art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, ce prevede ca „Valoarea

cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul

de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare”, astfel ca, valoarea terenului, (pentru

care s-a solicitat de AAAS Bucureşti către ORC Timiş sa înregistreze majorarea

capitalului social al SC U. SA.) este cea rezultata din documentele prezentate anexat

la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv cea

din raportul de evaluare efectuat la comanda societăţii comerciale la care s-au aplicat

coeficienţii de reevaluare prin raportare la cursul leu/euro existent la data efectuării

evaluării (1 euro=3,6688 lei - 2.178.800 lei: 593.850 euro) şi cel existent la data

solicitării înregistrării majorării capitalului social (1 euro=4,421 lei - 15.07.2013).

Din raportul de evaluare, ce reprezintă anexa la certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 10944 din 11.08.2008,

rezulta ca evaluatorul în stabilirea valorii terenului a opinat pentru valoarea rezultata

Pagină 15 din 34

prin metoda reziduala (bazata pe fluxurile financiare actualizate ţinând cont de

dezvoltarea actuala şi viitoare a locaţiei) şi nu pentru valoarea de piaţa a terenurilor

în zona. în aceasta situaţie, nu se justifica cele invocate de reclamanta mai ales ca,

în calitatea sa de acţionar, a aprobat raportul de evaluare şi are cunoştinţa ca

evaluatorul nu a opinat pe valoarea de piaţa a terenurilor în zona aşa ca nu este

relevanta fluctuaţia preturilor terenurilor de la data întocmirii raportului sau de la data

înregistrării majorării capitalului social, ci actualizarea fluxurilor financiare.

Cu privire la motivul invocat de reclamanta referitor anularea rezoluţiei atacate

prin „nesocotirea art. 142 din Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 cat şi prevedere

imperativa ale Legii nr. 31/1990, va solicitam sa-l respingeţi ca neîntemeiat din

următoarele considerente:

Din cele invocate de reclamanta în toata acţiunea, se constata ca aceasta se

contrazice în susţineri arătând ca deşi, prevederile legale sunt imperative, aceasta, în

calitatea sa de acţionar, nu a dorit sa majoreze capitalul social cu valoarea terenului

deoarece este mare valoarea terenului din raportul de evaluare - raport ce a fost

aprobat în adunarea generala a acţionarilor.

Totodată, reclamanta omite sa invoce prevederile art. 145 din Hotărârea

Guvernului nr. 577/2002 care prevăd „la cererea instituţiei publice implicate oficiul

registrului comerţului şi/sau registrul independent privat va înregistra majorarea

capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acționarilor”.

Reclamanta P.M. formulează note de şedinţa prin care solicită conexarea

dosarului nr. 8474 la dosarul nr. 8424, deoarece au acelaşi obiect şi cauză.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013 în

dosar nr. 8474/30/2013, reclamanta P.M., în contradictoriu cu ORC Timiş, şi AAAS

Bucureşti solicită anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata

în dosar nr. 49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul

acestei rezoluţii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul ONRC prin ORC Timiş, a solicitat

respingerea plângerii formulată de reclamanta P.M. ca netemeinică şi menţinerea

Rezoluţiei pronunţate de director/persoana desemnată nr. 18209/25.07.2013 ca fiind

temeinică şi legală.

Invocă excepţia conexităţii, având în vedere că în data de 05.09.2013 i-a fost

comunicată adresa emisă de Tribunalul Timiş la 03.09.2013 în dosarul nr.

8424/30/2013, Complet 5NLP/PI având ca obiect soluţionarea cererii formulate de

SC G. SA împotriva aceleiaşi rezoluţii. Precizează că, atât reclamanta P.M. - cât şi

SC G. SA au calitate de acţionari ai intimatei SC U. SA. iar cererile de chemare în

judecată au acelaşi obiect respectiv, anularea Rezoluţiei directorului/persoanei

desemnate nr. 18209/25.07.2013 şi radierea menţiunii nr. 49679/23.07.2013.

Pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti a depus întâmpinare şi cerere

reconvenţională la cererea reclamantei P.M., solicitând respingerea ca nefondată a

acţiunii şi obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat pârâtei pe o perioadă de

aproximativ 5 ani, prin neconvocarea adunării generale a acţionarilor pentru

Pagină 16 din 34

majorarea capitalului social cu valoarea terenului pentru care SC U. SA. a obţinut

certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi neînregistrarea la ORC Timiş a

majorării de drept a capitalului social.

Cu privire la cererea reconvențională privind pretenţiile avute urmare

prejudicierii în exercitarea drepturilor reglementate prin lege, consideră ca acest

aspect să facă obiectivul unui raport de expertiză tehnică contabilă ce solicită a fi

efectuat având în vedere încălcarea de către administratorul SC U. SA. a dispoziţiilor

legale. Pentru dovedirea calităţii de administrator a reclamantei-parate, va depunem

alăturat certificatul constatator eliberat de ONRC.

Reclamanta P.M. a depus întâmpinarea la cererea reconvenţională depusă de

pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, invocând în principal excepţia tardivităţii

depunerii cererii reconvenționale, solicitând admiterea acestei excepţii şi disjungerea

acestei cereri, în condiţiile în care întâmpinarea a fost depusă tardiv pe cale de

consecinţă rezultă că şi cererea reconvențională a fost depusă tardiv ; excepţia

inadmisibilității cererii reconvenționale - având în vedere că administratorul unei

societăţi comerciale, în speţă reclamanta P.M., nu poate fi acţionată în nume propriu

în justiţie de către terţi, dat fiind faptul că Legea nr. 31/1990 privind societăţile (art. 73

alineat ultim) limitează acţiunea în răspundere directă a administratorului social

numai la ipoteza falimentului societăţii; în subsidiar, solicită respingerea cererii

reconvenționale ca nefondată, nelegală şi nedovedită.

Prin cererea reconvenționala formulata, parata AAAS Bucureşti a solicitat

pretenţii pe care aceasta instituţie le-ar avea fata de reclamantă, urmare a unui

pretins prejudiciu cauzat pentru o perioada de 5 ani prin neconvocarea adunării

generale a acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor

pentru care SC U. SA. a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Ipotetic vorbind, reclamanta nu poate fi obligată la plata unor sume solicitate

pentru cei 5 ani anteriori depunerii cererii reconvenționale care în atare condiţii este

prescrisă pentru perioada care depăşeşte termenul general de prescripţie de trei ani,

înțelegând să invoce excepţia prescripţiei extinctive a cererii reconvenționale şi să o

dezvolte de îndată ce parata AAAS Bucureşti va preciza cuantumul pretenţiilor

solicitate şi desigur va timbra cererea la valoare.

Prin încheierea de şedinţă din 24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în

dosar nr. 8424/30/2013, s-a constatat conexarea la prezenta cauză a dosarului nr.

8474/30/2013 al Tribunalului Timiş, având în vedere că obiectul celor două cereri de

chemare în judecată este anularea rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 în dosarul ORC

Timiş nr. 49679/23.07.2013.

Reclamantele P.M. şi SC G. SA, formulează cerere de precizare/completare a

acţiunii introductive prin care înţeleg sa completeze cererea formulata iniţial, cu

următoarele petite prin care solicită: anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a

menţiunilor de majorare a capitalului social, efectuata de SC D.C. SA la data de

08.12.2014; chemarea în judecată a SC D.C. SA, având în vedere petitul

modificator/completator privind anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a

Pagină 17 din 34

menţiunilor de majorare a capitalului social; de asemenea, înţelege să completeze

cererea iniţială cu noi motive de fapt şi de drept ce privesc abuzul de majoritate al

pârâtei AAAS Bucureşti ca urmare a adresei nr. 14/27269/17.12.2014 emisă de

pârâta AAAS Bucureşti.

În fapt, prin adresa nr. 48849 din data de 28.11.2014 (anexa 1), SC D.C. SA a

transmis faptul ca va înregistra majorarea de capital social solicitată de pârâta AAAS

Bucureşti, prin intermediul Autorităţii de Supraveghere Financiara, pe baza

documentelor puse la dispoziţie de AAAS Bucureşti.

Pentru a se dispune anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a majorării de

capital, se impune chemarea în judecata şi a SC D.C. SA care a efectuat la data de

08.12.2014 înscrierea / înregistrarea menţiunii de majorare a capitalului social în

favoarea pârâtei AAAS Bucureşti.

Depozitarul Central nu trebuia sa procedeze la înregistrarea majorării de

capital social, în condiţiile în care exclusiv societatea SC U. SA. este îndreptățită sa

solicite înregistrarea majorării de capital social, în baza legii speciale derogatorii, şi

chiar în baza contractului de prestări servicii de registru încheiat între SC U. SA. şi

SC D.C. SA, pe baza unei cereri care nu a fost adresata SC D.C. SA de către SC U.

SA.

Înregistrarea majorării de capital la SC D.C. SA a avut loc cu nerespectarea

legislaţiei respectiv contractului de prestări servicii încheiat intre SC U. SA. şi SC

D.C. SA (daca ar fi valid), precum şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale cuprinse la

art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, consolidate, Legea

pieţei de capital.

În aceste condiţii, pârâta AAAS Bucureşti a devenit acţionarul majoritar al SC

U. SA., cu largul concurs al tuturor instituţiilor de stat respectiv al SC D.C. SA -

controlat exclusiv de stat - care pana la acest moment au favorizat în mod evident

AAAS Bucureşti în detrimentul acţionarilor societăţii SC U. SA., acţionari care si-au

exercitat dreptul de preferinţa la cumpărarea acţiunilor dobândite de către AAAS

Bucureşti.

Acest drept legal imperativ a fost nesocotit de către pârâta AAAS Bucureşti,

care nu doreşte să respecte art. 12 alin. (10) din Legea nr. 137/2002 „Pană la

expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferinţă drepturile de vot conferite

de acţiunile emise în conformitate cu prevederile alin. (5) sunt suspendate”, ci îşi

continua demersurile nelegale şi abuzive prin care încearcă să priveze acţionarii (SC

G. SA şi P.M.) de drepturile acestora.

AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, instituţie publica în subordinea Guvernului şi în

coordonarea Ministrului Economiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 205 din noul

Cod de procedură civilă formulează întâmpinare faţă de precizarea la acţiune depusa

la termenul din 10.02.2015 de SC G. SA, prin care solicită respingerea acesteia în

principal ca inadmisibila fiind tardiv formulata şi în subsidiar ca neîntemeiata şi

nefondată.

Pagină 18 din 34

A fost administrată proba cu înscrisuri şi expertize în evaluarea proprietăţii

imobiliare.

În vederea examinării cererilor formulate în cauză cu titlu principal, Curtea

constată că cererea de chemare în judecată formulată de SC G. SA şi cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta P.M. cuprind aceleaşi petite şi aceeași

motivare în vederea obţinerii anulării rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 emisă de ORC

Timiş şi radierea înregistrării menţiunii din registrul comerţului în baza acestei

rezoluţii.

Prin urmare, Curtea va examina concomitent cele două cereri de chemare în

judecată principale, urmând a se pronunţa în final şi asupra precizării /completării de

acţiune formulată de reclamanta P.M.

Curtea relevă mai întâi că cele două cereri de chemare în judecată sunt

formulate în baza dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul

comerţului.

Conform art. 6 alin.(3) din această ordonanţă, împotriva rezoluţiei directorului

şi/sau persoanei desemnate să soluţioneze cererea de înregistrare a menţiunii în

registrul comerţului, se poate formula plângere care se depune la Oficiul Registrului

Comerţului şi se soluţionează de tribunal după înaintarea acestei plângeri de către

Oficiul Registrului Comerţului.

Prin Rezoluţia atacată cu prezenta plângere, s-a dispus înregistrarea în

evidenţele ORC Timiş a menţiunii referitoare la majorarea de capital social la SC U.

SA., majorare reprezentată de aportul în natură adus de către pârâta AAAS

Bucureşti, ca urmare a emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului identificat în acest document şi în raportul de evaluare depus la

dosarul ORC Timiş, teren care a fost evaluat iar în raport de această evaluare,

aceeaşi pârâtă a fost înscrisă cu acţiunile ce reprezintă acest aport în natură (filele

50-60 dosar 8424/30/2013).

Această înscriere de menţiuni s-a efectuat la cererea pârâtei AAAS Bucureşti,

aşa cum rezultă din scriptul aflat la fila 51 din acelaşi dosar.

Pe calea excepţiilor, reclamanţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a

solicita înscrierea de menţiuni în evidenţele ORC Timiş cu privire la această majorare

de capital, învederându-se termenul de prescripţie de o lună prevăzut de Legea nr.

137/2002.

Curtea, referitor la această excepție, consideră că este neîntemeiată, întrucât

termenul de prescripţie la care face referire reclamanţii este prevăzut de art. 39 din

Legea mai sus menţionată, însă nu este incident cererii de înregistrare menţiuni

formulată de pârâta AAAS Bucureşti, în special în condiţiile în care această cerere a

fost depusă şi valorificată în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin.(4) din Legea nr.

137/2002. Mai mult, înscrierea sau înregistrarea majorării de capital este o obligaţie

ce rezultă ex lege din prevederile art. 12 alin. (3)-(5) din Legea nr. 137/2002,

dispoziţii având aplicaţie specială, dar şi din prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerţului, dispoziţii având caracter de norme comune. Scopul

Pagină 19 din 34

acestor prevederi legale este acela de a asigura opozabilitatea modificărilor

intervenite cu privire la atributele de capital ale societăţii, aşa cum se instituie

această cerinţă de opozabilitate prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Curtea, va examina de asemenea excepţiile ridicate de pârâta AAAS

Bucureşti prin întâmpinare, astfel: excepţia prematurităţii cererilor prin care se solicită

anularea Rezoluţiei emisă de ORC Timiş este neîntemeiată deoarece termenul de

depunere a plângerii împotriva acestei rezoluţii este unul cu caracter limitativ, ceea

ce nu împiedică persoana interesată să introducă această plângere înainte de

expirarea termenului prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009;

excepţia nulităţii cererilor reclamantelor este de asemenea nefondată, întrucât

depunerea acestor cereri direct la tribunal, în calitate de instanţă competentă să

soluţioneze cererile, nu este sancţionată cu nulitatea, chiar dacă art. 6 din Ordonanţa

de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 prevede că plângerea împotriva rezoluţiei se

depune la Oficiul Registrului Comerţului şi se înaintează tribunalului; în fine, excepţia

nulităţii pentru motivul neplăţii taxei judiciare de timbru, urmează a fi respinsă ca fiind

lipsită de obiect; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în a

introduce cererea sau plângerea împotriva rezoluţiei ORC este, de asemenea,

neîntemeiată, întrucât îndreptăţirea de a ataca o astfel de rezoluţie nu este limitată la

anumite persoane, şi nu exclude ca din rândul titularilor unor asemenea cereri,

asociaţii/acţionarii societăţii cu privire la care s-a efectuat menţiunea în registrul

comerţului. Condiţia solicitată prin textul articolului 6 din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 116/2009 în vederea exercitării dreptului la plângere împotriva

rezoluţiei fiind înlăturarea din evidenţele registrului comerţului a menţiunilor

prejudiciabile pentru persoana titularului.

Examinând în fond cererile principale de chemare în judecată conexate,

formulate de reclamantele principale SC G. SA şi P.M., Curtea constată că ambele

cereri sunt nefondate pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea relevă mai întâi că pretinsele motive de nelegalitate a rezoluţiei atacate

nu se înscriu în cerinţele prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului

cu referire la art. 21 din această lege, după cum nu se înscriu nici în dispoziţiile art.

204 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, respectiv că nu există premise de

nelegalitate a aceleiaşi rezoluţii în raport de Normele Metodologice nr.

773/21.04.1998 emise de Ministerul Justiţiei cu privire la modul de ţinere a registrelor

comerţului şi de efectuare a înregistrărilor în acest registru de publicitate.

În cauză se aplică normele speciale conţinute succesiv în art. 12 alin. (3)-(5)

din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi de art.

142 şi art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de

aplicare a Legii nr. 137/2002.

Conform art. 12 alin. (3) din Legea 137/2002, administratorii societăţii

comerciale cu privire la care s-a emis Certificatul de Atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu la data reorganizării din

întreprinderi economice de stat în societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 15/1990,

sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social al societăţii respective

Pagină 20 din 34

la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii

certificatului.

Alineatul (4) al aceluiaşi articol statuează că în cazul în care administratorii nu

solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut mai sus, Oficiul

Registrului Comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.

În fine, alineatul (5) al articolului 12, precizează că în cazul în care eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are loc după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi

considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după

caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept

instituţiei publice implicate.

Este de necontestat că pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti are rolul de

instituţie publică implicată, deţinând în contul statului, anterior privatizării, toate

acţiunile emise după reorganizarea în societate pe acţiuni a SC U. SA.

De asemenea, este de netăgăduit faptul că s-a emis Certificatul de Atestare al

dreptului de proprietate al SC U. SA. asupra terenurilor deţinute, după privatizarea

acestei societăţi, prin vânzarea tuturor acţiunilor către acţionarii cumpărător, inclusiv

SC G. SA şi P.M.

În fine, de necontestat este şi faptul că, deşi certificatul de atestare al dreptului

de proprietate a fost emis la data de 11.08.2008 sub seria M03 nr. 10944 de către

Ministerul Economiei şi Finanţelor, administratorii SC U. SA. nu au făcut demersurile

necesare pentru a solicita majorarea capitalului social al acestei societăţi cu valoarea

terenurilor pentru care s-a emis certificatul de atestare al dreptului de proprietate,

aspect recunoscut de altfel de reclamanţi.

În conformitate cu art. 12 alin.(3) din Legea nr. 137/2002, aceşti administratori

aveau obligația legală de a solicita înregistrarea majorării de capital social în 30 de

zile de la data emiterii certificatului de atestare.

În absenţa unui astfel de demers aflat în sarcina administratorilor societăţii,

este pe deplin îndreptăţită cererea instituţiei implicate, pârâta AAAS (fosta AVAS)

Bucureşti, de a solicita prin cererea înregistrată sub nr. 49679/20.07.2013,

efectuarea înregistrării majorării de capital la ORC Timiş, majorare reprezentată de

valoarea terenurilor, obiect al certificatului de atestare al dreptului de proprietate

pentru SC U. SA. Această îndreptăţire este una care decurge direct din lege, şi

anume din art. 12 alin. (4) al Legii nr. 137/2002.

În ceea ce priveşte valoarea cu care se majorează capitalul social al SC U.

SA., Curtea relevă două aspecte: în primul rând operează o majorare de drept a

capitalului social, aspect prevăzut de art. 12 alin. (5) din Legea 137/2002; valoarea

cu care se majorează capitalul social este valoarea terenurilor descrise în certificatul

de atestare al dreptului de proprietate asupra acestora, aspect prevăzut de acelaşi

art. 12 alin. (5) din aceeaşi lege. Prin urmare, nici instituţia implicată, nici Oficiul

Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş nu are căderea de a opera cu

alte valori pentru majorarea capitalului social, după cum nici instituţia implicată, nici

Pagină 21 din 34

ORC Timiş nu poate refuza majorarea capitalului social, câtă vreme această

majorare este una de drept, impusă prin lege.

Prin cererile de chemare în judecată principale, s-a contestat valoarea

terenurilor, obiect al majorării capitalului social al SC U. SA. Curtea relevă că sub

acest aspect, sunt incidente prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 de aprobare a

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002, care arată că valoarea cu

care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de

atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, reactualizată cu coeficientul de

reevaluare, stabilit de legislaţia în vigoare. Aceeaşi hotărâre a guvernului, prin art.

145, relevă că la cererea instituţiei publice implicate, Oficiul Registrului Comerţului va

înregistra majorarea capitalului social fără a impune cerinţa hotărârii adunării

generale a acţionarilor.

Prin urmare, în obiect, cererea formulată de pârâta AAAS (fosta AVAS)

Bucureşti în calitate de instituţie publică implicată, de înregistrare la ORC Timiş a

majorării capitalului social al SC U. SA., trebuia să fie însoţită de certificatul de

atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, de raportul de reevaluare al

valorii terenurilor prevăzute în certificatul de atestare şi de anexele care au stat la

baza certificatului de atestare, pentru a se determina valoarea cu care se majorează

capitalul social.

Din documentaţia depusă la dosarele conexate, în special ca anexă la

întâmpinarea formulată de pârâta ONRC - ORC Timiş, rezultă că această

documentaţie a fost ataşată cererii de înregistrare. Raportul de evaluare efectuat

anterior emiterii certificatului de atestare, la solicitarea SC U. SA., datat iunie 2008 şi

întocmit de SC A. SRL Timişoara, indică o suprafaţă totală a terenului de 20.076 mp

şi o valoare de 593.850 Euro, respectiv echivalentul a 2.178.800 lei.

Examinând certificatul de atestare al dreptului de proprietate, se constată că

acest document atestă aceeaşi suprafaţă de teren de 20.076 mp şi că se întemeiază

pe documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor depusă de solicitanta SC U.

SA., în speţă raportul de evaluare mai sus citat.

Pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, a solicitat ORC Timiş, înregistrarea

majorării de capital social al SC U. SA., în favoarea AAAS (fosta AVAS) Bucureşti cu

valoarea terenurilor pentru care societatea a obţinut certificatul de atestare al

dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03/10/944/11.08.2008, cu valoarea

de 2.623.410 lei corespunzătoare unui număr de 1.050.164 acţiuni, prin

transformarea în lei a sumei de 593.850 euro, aceasta din urmă reprezentând

valoarea terenului stabilită în anexa certificatului de atestare al dreptului de

proprietate (Raportul de evaluare din iunie 2008).

ORC Timiş a admis cererea astfel cum a fost formulată şi a dispus înscrierea

majorării de capital social, astfel cum a fost solicitată, inclusiv a numărului de acţiuni

rezultat din această majorare.

Reclamantele principale critică cuantumul valorii de majorare, arătând că dacă

se ia ca reper al valorii terenurilor stabilit prin raportul de evaluare din 2008, această

valoare nu poate fi mai mare decât cea echivalată la suma de 2.178.800 lei. Pe de

Pagină 22 din 34

altă parte, aceleaşi reclamante arată că s-a folosit un curs de schimb valutar din anul

2013 asupra unei valori în euro, obţinându-se o majorare nejustificată a valorii

terenurilor în lei, fără a se avea în vedere că în raport de luna iunie 2008, cursul de

schimb leu/euro a crescut în luna iulie 2013 când s-a depus cererea la registrul

comerţului, respectiv că valoarea de circulaţie a aceloraşi terenuri a scăzut,

nemaifiind corespunzătoare cu valoarea de înstrăinare stabilită prin raportul de

evaluare din iunie 2008.

Aceste susţineri ale reclamantelor sunt neîntemeiate, întrucât raportul de

evaluare din iunie 2008 se referă la o valoare în euro, cu reprezentare în lei, iar nu la

o valoare în moneda naţională. Ceea ce se menţine la data solicitării înscrierii

majorării de capital social este valoarea stabilită pe baza calculului acceptat chiar de

către societatea beneficiară SC U. SA., prin raportul de evaluare din iunie 2008 şi

care are în vedere un preţ unitar pe metru pătrat în moneda euro, iar nu în lei.

Faptul că la data depunerii cererii la registrul comerţului în iulie 2013, moneda

euro înregistrează un curs de schimb valutar superior raportat la moneda naţională,

nu este un temei pentru a reduce valoarea terenurilor atestate şi nu poate profita

acţionarilor care au rămas în pasivitate 5 ani de la emiterea certificatului de atestare

a dreptului, expunându-se astfel la creşterea parităţii de schimb a monedei euro faţă

de moneda naţională. Mai mult, Curtea relevă că pârâta AAAS (fosta AVAS)

Bucureşti a solicitat înscrierea majorării capitalului social exclusiv din documentaţia

anexă pentru care s-a emis certificatul de atestare al dreptului de proprietate, deşi

putea să obţină o valoare mai mare, uzitând de prevederea articolului 143 teza finală

din H.G. nr. 577/2002 care statuează că valoarea cu care se majorează capitalul

social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare, însă reactualizată

cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare. Această reactualizare nu

a mai avut loc, pârâta mulţumindu-se cu valoarea stabilită şi însuşită de altfel de

societate în iunie 2008.

În cauză a fost contestată modalitatea de evaluare a valorii terenului cu care

s-a majorat capitalul social, reclamantele tinzând la a obţine administrarea unor noi

rapoarte de expertiză care să conducă la stabilirea unei valori inferioare.

Curtea nu poate reţine o asemenea susţinere, întrucât pe calea plângerii sau

cererii prin care se tinde la anularea unei rezoluţii emise de Oficiul Registrului

Comerţului, nu se poate antama fondul pretenţiilor reciproce dintre acţionari

deoarece acestea ţin de procedura contencioasă a stabilirii aporturilor la capitalul

social, a întinderii acestora şi a naturii lor, inclusiv a numărului de titluri societare

(acţiuni în cazul de faţă) care se emit către persoanele societare în baza acestor

raporturi. Plângerea sau cererea în anularea rezoluţiei emise de directorul Oficiului

Registrului Comerţului se poate întemeia doar pe motive de nelegalitate iar nu pe

motive care privesc fondul raporturilor obligaţionale între părţile actului constitutiv.

Pentru acest motiv, directorul sau persoana desemnată în cadrul Oficiului Registrului

Comerţului în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, cu

atribuţiile rezultate din Legea nr. 26/1990 şi Normele Metodologice privind modul de

ţinere a registrului comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, veghează doar la

Pagină 23 din 34

respectarea cerinţelor de legalitate pentru ca un act sau un fapt juridic dintre cele

prevăzute de lege, să fie admis la înregistrare sau înscriere în registrul comerţului, ori

neîndeplinind cerinţele legale, să fie respins de la o asemenea menţiune în registrul

comerţului. Directorul sau persoana desemnată nu are competenţa de a verifica

valoarea aporturilor aduse în natură prin intermediul altor instrumente sau

documentaţii decât raportul de evaluare a unor asemenea aporturi, depuse de

persoana asociatului/acţionarului sau de către societate prin administratorii săi. În

condiţiile în care instrumentarul sau documentaţia prevăzute de lege şi de normele

metodologice este completă, are caracter actual şi, mai mult, necesitatea

înscrierii/înregistrării menţiunii în registrul comerţului este o obligație rezultată din

lege, neexistând temeiuri de îndoială justificată asupra veridicităţii documentaţiei

depuse, directorul sau persoana desemnată din cadrul registrului comerțului are

obligativitatea admiterii cererii şi dispunerii înscrierii/înregistrării menţiunilor solicitate

în evidenţele registrului comerţului, astfel încât să se asigure atât protecţia persoanei

profesionistului înmatriculat în registrul comerţului cât şi opozabilitatea acestor

înscrieri şi înregistrări faţă de terţi, cele două componente asigurând împreună scopul

publicităţii actelor şi faptelor care privesc persoana profesionistă şi fondul său de

comerţ.

Reclamanta principală P.M. a formulat şi o precizare/completare asupra cererii

introductive de primă instanţă prin care solicită şi anularea înscrierii pârâtei AAAS

(fosta AVAS) Bucureşti cu majorarea de capital social la registrul acţionarilor.

Această precizare de acţiune este neîntemeiată întrucât odată admis că este

legală rezoluţia ORC prin care s-a dispus înregistrarea majorării de capital social, a

aportului adus de către AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, precum şi a numărului de

acţiuni rezultând din valoarea acestui aport în natură, înscrierea aceleiaşi pârâte în

Registrul acţionarilor ţinut de către pârâta SC D.C. SA, este o consecinţă legală

deoarece această din urmă pârâtă are în obiectul de activitate, special creat prin

Legea pieţei de capital nr. 294/2007, această atribuţie, neexistând nici un

impediment ca pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta

AVAS) Bucureşti să nu obţină o astfel de înregistrare în registrul mai sus arătat.

Asupra cererii reconvenţionale formulată de pârâta AAAS (fosta AVAS)

Bucureşti, Curtea constată că, în obiect, reclamanta reconvenţională solicită

obligarea reclamantelor la plata prejudiciului cauzat ca urmare a neconvocării

adunării generale a acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu valoarea

terenului pentru care s-a obţinut certificatul de atestare al dreptului de proprietate şi

neînregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului a majorării de capital. Ulterior,

aceeaşi reclamantă reconvenţională a indicat că acest prejudiciu se referă la

dividendele pe care ar fi fost în drept să le obţină ca o consecinţă a profitului realizat

de SC U. SA. în perioada situată între data emiterii certificatului de atestare,

noiembrie 2008, şi data introducerii cererii de înregistrare a majorării de capital, iulie

2013.

Curtea constată că această cerere este total nefondată, întrucât susţinerea

reclamantei reconvenţională nu se întemeiază pe nici un mijloc de dovadă. Mai mult,

Pagină 24 din 34

această reclamantă nu indică profitul pe care l-ar fi realizat SC U. SA. în această

perioadă, din care să identifice profitul net posibil a fi supus distribuirii cu titlu de

dividend către acţionari şi, în cele din urmă, cota parte ce i-ar fi revenit din suma

eventualelor dividende. Reclamanta reconvenţională a recurs în mod automat la

cererea de probaţiune cu expertiza financiară, însă nu a oferit nici un început de

dovadă scrisă din care instanţa să tragă o concluzie preliminară că societatea SC U.

SA. ar fi obţinut asemenea profituri, deşi avea posibilitatea de a obţine de la organul

fiscal şi de la registrul comerţului, datele bilanţiere ale activităţii economico-financiare

a acestei societăţi în intervalul 2008 – 2013.

Prin urmare, în lipsa oricăror probe privind pretenţiile solicitate, Curtea

respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

În fine, în cauză s-au formulat cereri de intervenţie, atât în interesul

reclamantelor principale cât şi în interes propriu de către SC U. SA., asupra cărora

instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii în principiu.

Având în vedere deznodământul pronunţat cu privire la cererile principale de

chemare în judecată formulate de reclamantele SC G. SA şi P.M., Curtea respinge

cererea de intervenţie accesorie în interesul acestor reclamante, pentru aceleaşi

motive pentru care au fost respinse cererile principale, având în vedere că cererea

de intervenţie astfel formulată urmează soarta juridică a cererilor pentru care a

intervenit.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de aceeaşi

intervenientă, Curtea se pronunţă, de asemenea, în sensul respingerii şi acestei

cereri ca nefondată, cu motivarea, în plus, că societatea în privinţa căreia s-a produs

o majorare de capital social prin aportul în natură reprezentat de terenurile descrise

de certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra acestor terenuri

aparţinând însăşi societăţii respective intervenientă, nu are nici un interes în a obţine

de la registrul comerţului anularea înregistrării unei asemenea majorări de capital,

pentru că această majorare îi profită. În ceea ce priveşte acţiunile eliberate în contul

valorii cu care s-a majorat capitalul social, aceste acţiuni aparţin unui acţionar iar nu

societăţii interveniente, astfel că această societate nu are îndreptăţirea de a interveni

în portofoliul de acţiuni al propriului acţionar.

Astfel fiind, s-au respins excepţiile privind prescripţia extinctivă a dreptului de a

cere înscrierea de menţiuni în registrul comerţului formulate de reclamantele SC G.

SA şi P.M.; s-au respins excepţiile privind prematuritatea introducerii cererilor de

chemare în judecată, nulitatea cererilor introductive de primă instanţă ale

reclamantelor, anulării ca netimbrate a cererilor de chemare în judecată şi excepţia

lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor formulate de pârâta AAAS Bucureşti;

s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC G. SA şi

cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta P.M., împotriva

ORC Timiş, AAAS Bucureşti,respectiv SC D.C. SA. şi s-au respins cererile de

intervenţie principală şi accesorie formulate de intervenienta SC U. SA.

Pagină 25 din 34

2. Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a

administratorului societăţii. Prezumţia relativă a culpei şi legăturii de

cauzalitate. Necesitatea probării celorlalte condiţii ale răspunderii

reglementate de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. Limitarea

titularului acţiunii la prezumția legală. Respingerea acţiunii

- Legea nr. 85/2014: art. 169 alin. (1) lit. d)

- Legea nr. 82/1991

Invocarea de către creditoarea apelantă a dispoziţiilor legii contabilităţii nr.

82/1991, poate fi reţinută însă numai în strictă legătură cu variantele de săvârşire a

faptei ilicite, prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, şi anume de

ţinere a contabilităţii fictive, a acţiunii de dispariţie a unor documente contabile,

respectiv a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea. Faptul că acelaşi text de

lege conferă o prezumţie relativă (juris tantum) asupra culpei şi legăturii de

cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în cazul nepredării documentelor contabile, către

administratorul judiciar, nu exclude obligaţia titularului cererii în angajarea răspunderii

patrimoniale de a demonstra premisele şi celelalte condiţii ale acestui tip de

răspundere civilă. Pe de altă parte, nu orice neregularitate privind evidenţa contabilă

poate constitui un temei suficient şi cuprinzător pentru angajarea răspunderii

reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece însăşi Legea contabilităţii

reglementează propriile sancţiuni împotriva actelor de încălcare a normelor de

evidenţă contabilă. Creditoarea apelantă nu a indicat nici aceste nereguli de ţinere a

contabilităţii, astfel încât instanţa să poată trage concluzii obiective şi coerente

asupra faptelor care se înscriu în conţinutul alternativelor de săvârşirea a faptelor

prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra documentelor contabile

neregulat ţinute sau, după caz, care relevă contabilitatea fictivă sau dispariţia unor

documente iniţial întocmite, dar nepredate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 156 din 24 februarie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 1836/19.11.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în

dosar nr. 4514/30/2014/a1 s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale

a pârâtei C.C., fost administrator social al debitoarei SC A & C T.S. SRL, formulată

de reclamantul lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa T.G .

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că administratorul judiciar şi-a

îndeplinit toate obligaţiile ce-i revin în cadrul procedurii, notificând pârâta la adresa

pe care acesta a indicat-o în evidenţele registrului comerţului şi care corespunde cu

cea la care a fost citată aceasta în acţiunea de faţă. În consecinţă, pârâta a depus

documentele solicitate la sediul cabinetului de insolvenţă desemnat să administreze

procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 faţă de debitoarea a cărei activitate a

condus-o.

Pagină 26 din 34

Răspunderea persoanelor cu funcţii de conducere - care au administrat

societatea comercială - are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile

reglementate de art. 1357 C.civ: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitatea şi

culpa.

Astfel, trebuie să se probeze că administratorii, prin săvârşirea culpabilă a

uneia sau mai multora dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 169 din

Legea nr. 85/2014, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.

În plus, ca particularitate a răspunderii delictuale reglementate de dispoziţiile

legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârşit în interes personal sau cu

intenţia de a obţine rezultatele prevăzute de textul de lege ce le enumeră.

În cauza de faţă nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea

cerinţelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.

Reclamantul nu a relevat, prin rapoartele sale, şi nu a probat în faţa

judecătorului sindic că pârâta s-a folosit de bunurile societăţii în interes propriu, că a

făcut fapte de comerţ în interese personal sub acoperirea persoanei juridice, că a

deturnat sau ascuns o parte din activul societăţii sau a mărit în mod fictiv pasivul

acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii fonduri, în

scopul întârzierii încetării plăţilor sau că a dispus să se plătească cu preferinţă unii

creditori în dauna celorlalţi.

Dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu instituie prezumţia de culpă a

persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este

necesară stabilirea existenţei faptelor prevăzute de textul de lege arătat şi a măsurii

în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a debitoarei, care nu

poate avea la bază decât un probatoriu complet şi pertinent.

Lichidatorul judiciar invocă drept temei al cererii sale faptul că administratorul

debitoarei nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, dar nu

dovedeşte în ce mod şi dacă această omisiune a condus sau a contribuit la

insolvenţa societăţii pe care o administra. Aşadar, între faptă şi starea de insolvenţă

trebuie să existe o relaţie de la cauză la efect, acţiunea administratorului trebuind să

fie o cauză directă a stării de insolvenţă a societăţii supuse procedurii şi nu doar o

condiţie favorabilă.

Simpla existenţă a debitului, a insolvenţei, a faptei ilicite sau a legăturii de

cauzalitate sau slaba administrare a debitoarei nu justifică în mod automat atragerea

răspunderii, trebuind să fie probată şi analizată şi existenţa vinovăţiei pârâtului. Este

deci necesară obţinerea în mod vinovat, cu intenţie şi în interes personal a pierderii

înregistrată în activitatea societăţii.

Fapta reţinută de către lichidatorul judiciar în motivarea cererii de atragere a

răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societăţii a fost aceea că acesta

nu a condus evidenţa contabilă a societăţii, aspect însă doar prezumat din

împrejurarea că documentele depuse la dosar sunt incomplete.

Aceste susţineri nu au fost reţinute întrucât simpla împrejurare că

administratorul societăţii nu a depus toate actele contabile nu poate fi interpretată ca

indicând neconducerea evidenţei contabile, faptul că pârâta a depus o serie de acte

Pagină 27 din 34

contabile întocmite în perioada în care societatea al cărei administrator a fost avea

activitate, conducând la răsturnarea prezumţiei invocate de reclamant.

Pentru aceste considerente judecătorul sindic a constat că în cauză nu s-a

dovedit întrunirea condiţiilor cumulative obligatorii ale răspunderii civile delictuale

speciale prevăzute de legea insolvenţei, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, astfel că a

respins ca neîntemeiată cererea administratorului judiciar de aplicare faţă de aceasta

a disp. art. 169 lit. d din actul normativ indicat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea Administraţia Finanţelor

Publice Timiş solicitând - admiterea apelului formulat de AJFP Timiş, modificarea

sentinţei civile nr. 1836/2015 pronunţata de Tribunalul Timiş în dosarul nr.

4514/30/2014/a1 in sensul admiterii acţiunii formulate de lichidatorul judiciar Cabinet

Individual de Insolventa T.G. şi pe cale de consecinţă atragerea răspunderii materiale

a pârâtei C.C., fost administrator la SC A & C T.S. SRL.

În motivare se arată că prin încălcarea normelor exprese ale Legii insolvenţei

de a depune actele financiar-contabile consideră nu numai că exista prezumţia dar s-

a şi dovedit reaua credinţă a administratorului societăţii. Potrivit Legii contabilităţii nr.

82/1991, republicată persoana răspunzătoare de conducerea evidentelor contabile

este conducătorul societăţii. Astfel nedepunerea actelor contabile duce la următoarea

prezumţie: ori contabilitatea nu a fost ţinută conform legii, lucru sancţionat de art.

169, lit. d), ori, administratorul societăţii a făcut ca actele contabile să dispară, lucru

de asemenea sancţionat de aceiaşi literă a art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Examinând apelul astfel formulat, prin prisma motivelor invocate în fapt şi în

drept, precum şi potrivit art. 476 – 482 C.pr.civ., Curtea constată că apelul este

nefondat, urmând a fi respins , pentru motivele ce succed.

Astfel, aşa cum se reţine din cererea introductivă de primă instanţă,

lichidatorul judiciar al debitoarei SC A & C T.S. SRL a solicitat angajarea răspunderii

patrimoniale, personale a administratorului debitoarei, pârâta C.C., invocând art. 169

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în sensul că pârâta nu ar fi predat actele

contabile lichidatorului judiciar.

Prin sentinţa atacată cu prezentul apel se reţine în mod temeinic că, pe de o

parte, au fost depuse unele categorii de acte contabile, conform procesului verbal de

predare primire, încheiat între persoana împuternicită, de societatea debitoare, şi

lichidatorul judiciar, iar pe de altă parte că prin acţiune nu se demonstrează neţinerea

contabilităţii, ci se prezumă faptul că documentele depuse sunt incomplete. Prima

instanţă concluzionează că în aceste condiţii nu a fost dovedită neţinerea

contabilităţii sau neregularităţi ale acestei evidenţe, astfel că nu există premisa

angajării răspunderii patrimoniale şi nici legătura de cauzalitate cu ajungerea

debitoarei în stare de insolvenţă.

Curtea în acelaşi sens constată că răspunderea fondată pe art. 169 din Legea

nr. 85/2014, este o răspundere obiectivă şi decurge din obligaţia persoanelor

prevăzute la alin. (1) din acest text de lege, de a asigura o corectă evidenţă

contabilă, în raport de fapta descrisă la lit. d) a aceluiaşi articol. Răspunderea

obiectivă impune celui care invocă angajarea răspunderii patrimoniale dovada atât a

Pagină 28 din 34

existenţei premiselor privind angajarea acestui tip de răspundere delictuală, şi

anume, cauzarea stării de insolvenţă a debitoarei de către anumiţi subiecţi care au

lucrat în numele debitoarei, cât şi a faptelor ilicite săvârşite dintre cele limitativ

prevăzute de acest text de lege. Alăturat acestor condiţii este imperios să se

demonstreze condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de dreptul comun, şi

anume, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi cauzarea stării de

insolvenţă, precum şi vinovăţia cu care s-a săvârşit fapta reţinută.

Nici una dintre aceste premise şi condiţii nu au fost demonstrate de către

creditoarea apelantă, nici în faţa primei instanţe şi nici în apel. Angajarea răspunderii

patrimoniale sub regimul art. 169 din Legea nr. 85/2004 nu se prezumă, în sensul că

singurele demonstraţii asupra premiselor şi condiţiilor acestei răspunderi să se refere

doar la prezumţiile trase de creditor, sau de titularul cererii de chemare în judecată.

Invocarea de către creditoarea apelantă a dispoziţiilor legii contabilităţii nr.

82/1991, poate fi reţinută însă numai în strictă legătură cu variantele de săvârşire a

faptei ilicite, prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, şi anume de

ţinere a contabilităţii fictive, a acţiunii de dispariţie a unor documente contabile,

respectiv a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea. Faptul că acelaşi text de

lege conferă o prezumţie relativă (juris tantum) asupra culpei şi legăturii de

cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în cazul nepredării documentelor contabile, către

administratorul judiciar, nu exclude obligaţia titularului cererii în angajarea răspunderii

patrimoniale de a demonstra premisele şi celelalte condiţii ale acestui tip de

răspundere civilă. Pe de altă parte, nu orice neregularitate privind evidenţa contabilă

poate constitui un temei suficient şi cuprinzător pentru angajarea răspunderii

reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece însăşi Legea contabilităţii

reglementează propriile sancţiuni împotriva actelor de încălcare a normelor de

evidenţă contabilă. Creditoarea apelantă nu a indicat nici aceste nereguli de ţinere a

contabilităţii, astfel încât instanţa să poată trage concluzii obiective şi coerente

asupra faptelor care se înscriu în conţinutul alternativelor de săvârşirea a faptelor

prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra documentelor contabile

neregulat ţinute sau, după caz, care relevă contabilitatea fictivă sau dispariţia unor

documente iniţial întocmite, dar nepredate.

Astfel fiind, se respinge apelul creditoarei ca nefondat.

3. Insolvenţă. Respingerea ca tardivă, a cererii creditorului de înscriere a

creanţei fiscale în tabelul definitiv. Interpretarea restrictivă şi neadecvată

situaţiei de fapt a prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Nelegalitate. Admiterea apelului cu consecinţa admiterii contestaţiei

creditorului.

- Legea nr. 85/2014 : art. 102 alin. (1), art. 100 alin. (1) lit. b)

- Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat: art. 181 alin.

(3)

Pagină 29 din 34

Potrivit art. 102 alin. (1) …”Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a

creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de

la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un

supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul., ceea ce înseamnă că,

creditorii bugetari vor înregistra declaraţia de creanţă în termenul prevăzut de art. 100 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, urmând ca în termen de 60 de zile de la data publicării în

BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei, să se desfăşoare inspecţia fiscală

potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 92/2013 şi să se înregistreze un supliment al cererii de

admitere a creanţei iniţiale.

Curtea constată că textului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014,

trebuie să i se asigure o interpretare care este conformă cu scopul şi finalitatea prevăzute de

legiuitor la data adoptării acestui text normativ, şi anume de a permite creditorului bugetar să

declare întreaga sa creanţă în termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării

privind deschiderea procedurii, în condiţiile în care debitorul, fie omite înregistrarea şi

declararea creanţelor fiscale, fie le face cunoscute într-un mod restrâns sau neconform legii.

În acord cu această interpretare, dacă legiuitorul permite completarea unei declaraţii iniţiale

de creanţă depusă de creditorul bugetar pe baza propriilor evidenţe, cu atât mai mult, (a

fortiori) se impune interpretarea că creditorul bugetar, respectând condiţiile şi termenele

prevăzute de art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, are îndreptăţirea de a depune o

declaraţie de creanţă integrală în aceleaşi termene şi condiţii ale acestui text normativ, în

considerarea scopului avut în vedere de legiuitor.

Acceptarea interpretării potrivit căreia creanţele bugetare nedeclarate, neînregistrate

şi omise în orice mod de la evidenţa proprie a debitorului şi a creditorului bugetar, pot

beneficia de plasarea lor în afara procedurii insolvenţei, deşi culpa sau omisiunea evidenţei

lor aparţine în totalitate debitorului este lipsită de protecţie juridică, în considerarea scopului

pre văzut de art. 102 alin. (1) din Legea insolvenţei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 195 din 9 martie 2016, Conf.univ.dr.M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 1292/17.12.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.

1624/108/2018/a1, s-a respins contestaţia formulată de Direcţia Generală Regională a

Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva

tabelului definitiv al creanţelor întocmit de E. SPRL Arad în calitate de administrator judiciar

al debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că apelanta creditoare a solicitat

înscrierea la masa credală a debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin cu suma totală de 1.696.970

lei reprezentând creanţă stabilită urmare a controlului ulterior finalizat prin emiterea Deciziei

de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr.

341/20.08.2015 de AJFP Arad - Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii, încălcându-se astfel

prevederile art. 102, alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Judecătorul sindic a constatat că Tabelul preliminar de creanţe a fost depus de

administratorul judiciar la data de 02.09.2015, fiind publicat în BPI nr. 14747/ 04.09.2015.

Prin încheierea nr. 186/25.06.2015, pronunţată de judecătorul sindic a fost deschisă

procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin, fiind desemnat ca şi

administrator judiciar E. SPRL Arad.

Prin această hotărâre a fost stabilit de către judecătorul sindic termenul limită de

Pagină 30 din 34

depunere de către creditori la dosar a declaraţiilor de creanţă la data de 13.08.2015.

Judecătorul sindic a constatat că, notificarea privind deschiderea procedurii s-a făcut

potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 85/2014 în sensul că pe lângă publicarea în BPI nr.

12453 din 09.07.2015 a notificării, fila 25 dosar aceasta a fost comunicată cu AJFP Arad,

chiar dacă acesta nu figura în lista creditorilor depusă de debitoare odată cu cererea de

deschidere.

S-a mai constatat că AJFP Arad a semnat de primire la data de 14.07.2015, astfel

cum rezultă din înscrisul fila 24 dosar contestaţie, dar deşi a cunoscut că termenul limită de

înregistrare a declaraţiilor de creanţă a fost stabilit de judecătorul sindic prin încheierea de

deschidere a procedurii la data de 13.08.2015, nu a înregistrat în termen declaraţia de

creanţă, înregistrând la filele 236-238 dosar volumul 2, declaraţie de creanţă la data de

01.09.2015, când la această dată potrivit prevederilor legale se putea înregistra doar un

supliment al declaraţiei de creanţe.

Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) …” Creditorii bugetari vor înregistra cererea de

admitere a creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de

60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să

înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul., ceea ce

înseamnă că, creditorii bugetari vor înregistra declaraţia de creanţă în termenul prevăzut de

art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, urmând ca în termen de 60 de zile de la data

publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei, să se desfăşoare

inspecţia fiscală potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 92/2013 şi să se înregistreze un

supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale.

Acest creditor nu a înregistrat declaraţie de creanţă în termenul prevăzut de art. 100

alin. (1) lit. b), ignorând termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă stabilit de

judecătorul sindic prin încheierea de deschidere a procedurii la data de 13.08.2015,

neînregistrând în termen declaraţia de creanţă, ci mult mai târziu, înregistrând la filele 236-

238 dosar volumul 2, declaraţie de creanţă la data de 01.09.2015, când la această dată

potrivit prevederilor legale se putea înregistra doar un supliment al declaraţiei de creanţe.

Astfel, având în vedere nedepunerea cererii de admitere a creanţei în termenul

prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b), împrejurarea că notificarea privind deschiderea

procedurii s-a făcut cu respectarea art. 42 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a

apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 114 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a

Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, solicitând

admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei formulate

conform prevederilor art. 113 din Legea nr. 85/2014 şi obligarea administratorului judiciar la

înscrierea creditoarei apelante în tabelul definitiv cu creanţe în sumă totală de 1.696.970 lei

reprezentând debite totale la data deschiderii procedurii insolvenţei, stabilite în urma unui

control efectuat în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 85/2014, finalizat prin

emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. 341/20.08.2015, aşa cum rezultă

din cererea de înscriere a creanţei înregistrată la grefa Tribunalului Arad la data de

01.09.2015.

În motivare, arată că prima instanţă nu a analizat nici unul din motivele contestaţiei

invocate de creditoarea apelantă. În acest sens judecătorul sindic în mod eronat a considerat

că în speţă apelanta este decăzută din dreptul de a înregistra Declaraţia de creanţă care viza

debitul stabilit urmare controlului finalizat prin emiterea Deciziei de impunere privind

Pagină 31 din 34

obligaţiile fiscale stabilite de inspecţia fiscală nr. 341/20.08.2015, soluţia pronunţată fiind

fundamentată pe o greşită aplicare a legii, deoarece instanţa a avut în vedere numai un

singur text de lege pe care l-a aplicat unilateral şi greşit, fără a-l corobora cu nici un alt text

de lege care reglementează materia acestui tip de creanţă şi fără a avea în vedere situaţia

de fapt în ansamblu.

În aceste condiţii, apelanta consideră că se impune admiterea apelului şi implicit a

contestaţiei formulată, instanţa de apel urmând să aibă în vedere faptul că în tabelul definitiv

al creanţelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă în data de 30.09.2015, apelanta

nu a fost înscrisă cu suma de 1.696.970 lei reprezentând creanţa stabilită urmare a

controlului ulterior finalizat prin emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale

suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 341/20.08.2015 de AJFP Arad - Inspecţie

Fiscală Contribuabili Mijlocii, încălcându-se astfel prevederile art. 110 din Legea nr. 85/2014.

Arată că la data deschiderii procedurii, respectiv 25.07.2015 societatea debitoare nu

figura cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, că la data de

25.07.2015 data deschiderii procedurii, controlul fiscal nu era nici măcar început, în speţă

nefiind vorba de o creanţă a cărei valoare este supusă modificării dintre cele la care se

referă prevederile art. 102. alin. (1) din Legea nr. 85/2014. cum nelegal a reţinut instanţa de

fond.

Prin urmare, având în vedere că la data deschiderii procedurii, respectiv 25.07.2015,

societatea debitoare nu figura cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al

statului, debitul fiind stabilit în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 din Legea nr.

85/2014 finalizat prin emiterea Deciziei de impunere nr. 341/20.08.2015, învederează că

Declaraţia depusă în 01.09.2015 pentru suma de 1.696.970 lei este în termen.

Apreciază că necunoaşterea, la data deschiderii procedurii insolvenţei, a debitelor

constatate prin Decizia de impunere nr. 341/20.08.2015 nu îi este imputabilă, deoarece la

data deschiderii procedurii creditoarea apelantă nu deţinea un drept de creanţă asupra averii

debitoarei, creanța fiind constatată prin controlul fiscal finalizat prin întocmirea raportului de

inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 din

Legea nr. 85/2014.

Învederează că suma de 1.696.970 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată, precum

şi dobânzi şi penalităţi şi este o creanţă născută până la data deschiderii procedurii

insolventei stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale nr. 341/20.08.2015

emisă de AJFP Arad - Contribuabili Mijlocii.

Prin urmare, consideră că administratorul judiciar avea obligaţia să înscrie

creditoarea apelantă pentru suma de 1.696.970 lei reprezentând creanţa totală datorată

bugetului general consolidat al statului la data deschiderii procedurii insolventei, în tabelul

creditorilor având în vedere şi prevederile art. 116, alin. (5), lit. d) din Codul de procedură

fiscală.

În acest sens arată că suma de 1.080.065 lei este certă, lichidă si exigibilă, iar potrivit

art. 85 coroborat cu art. 110 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 decizia de impunere

este titlu de creanţă, devenind exigibilă în septembrie 2015 potrivit art. 111 alin. (1) şi (2) lit.

a) din acelaşi act normativ.

Examinând apelul creditoarei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a

apărărilor ridicate prin întâmpinare, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 476 – 482 C.pr.civ.,

Curtea constată că apelul este fondat urmând a fi admis, pentru motivele ce vor fi expuse în

continuare.

Pagină 32 din 34

Curtea, constată că tribunalul a aplicat greşit legea, recurgând în mod strict la

dispoziţiile art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, precum şi la o stare de fapt care îşi

găseşte premisa în această reglementare, însă, finalitatea nu poate fi restrânsă doar la

această interpretare, deoarece în raport de datele dosarului, o asemenea aplicare strictă

este lipsită de finalitate, cu consecinţa înfrângerii scopului avut în vedere de legiuitor.

Astfel, prima instanţă a interpretat articolul 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, în

sensul potrivit căruia creditoarea apelantă a pierdut termenul de depunere a declarației de

creanţă fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, prin aceea că

nu s-a conformat dispoziţiei legiuitorului de a depune un început de declaraţie de creanţă în

acest termen, şi ulterior, pe baza inspecţiei fiscale efectuate, completarea declaraţiei de

creanţă cu creanţele fiscale constatate prin raportul inspecţiei fiscale.

În sens contrar, Curtea reţine că potrivit stării de fapt necontestate, la data deschiderii

procedurii insolvenţei şi anume 25.06.2015, creditoarea apelantă nu a înregistrat în

evidenţele proprii nici un fel de creanţe bugetare în sarcina debitoarei. Această

neînregistrare nu se datorează culpei sau omisiunii creditoarei apelante, ci nedeclarării taxei

pe valoarea adăugată datorată de către debitoare.

În consecinţă, creditoarea apelantă nu a fost în măsură să depună o declaraţie de

creanţă iniţială, incompletă, cu privire la eventualele creanţe pe care le-ar avea asupra

debitoarei, deoarece asemenea creanţe nu au fost declarate de debitoare şi nu au fost

cunoscute de creditoare.

Prin urmare, cerinţa impusă de articolul 102 alin. (1) din Legea insolvenţei potrivit

căruia creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut

de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, adică în termenul de 45 de zile de la

deschiderea procedurii, nu este aplicabil în speţă, câtă vreme creditoarea bugetară a

înregistrat zero datorii fiscale din partea debitoarei.

În aceste condiţii, este inadmisibilă impunerea în sarcina creditoarei bugetare, să

formuleze o cerere de admitere a unei declaraţii de creanţă necorespunzătoare propriilor

evidenţe şi existenţei vreunei creanţe fiscale pe seama debitoarei.

Curtea relevă că nu i se poate imputa în nici un mod creditorului bugetar

neînregistrarea unei declaraţii de creanţă în termenul prevăzut de art. 100 alin.(1) lit. b) din

Legea nr. 85/2014.

Starea de fapt rezultată din dosar, de asemenea necontestată, relevă că creditorul

bugetar a declanşat procedura inspecţiei fiscale după data deschiderii procedurii insolvenţei

debitoarei, iar în urma finalizării acestei inspecţii, s-a constatat că debitoarea datorează o

creanţă fiscală în sumă de 1.245.653 lei cu titlu de TVA, creanţă născută şi nedeclarată până

la data deschiderii procedurii insolvenţei, precum şi dobânzi şi penalităţi asupra acestei

sume, de 451.317 lei, rezultând un total al creanţei fiscale în sumă de 1.696.870 lei.

Raportul fiscal s-a finalizat cu emiterea Deciziei de impunere nr. 341 din 20.08.2015,

decizie care a constituit temeiul cererii creditorului bugetar de înregistrare a declaraţiei sale

de creanţă, având ca obiect creanţa totală mai sus arătată.

Hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei a fost publicată în BPI la

data de 01.07.2015, iar raportul de inspecţie fiscală a fost finalizat cu decizia de impunere în

data de 20.08.2015, în condiţiile în care termenul de înregistrare a declaraţiilor de creanţă s-

a încheiat la data de 13.08.2015.

Pagină 33 din 34

Din compararea celor două date, rezultă că creditorul bugetar a început şi a finalizat

inspecţia fiscală în termen de 60 de zile de la data publicării prin BPI a notificării privind

deschiderea procedurii.

În consecinţă, Curtea reţine că creditoarea apelantă a respectat termenul de 60 de

zile prevăzut de art. 102 alin. (1) teza finală din Legea insolvenţei, potrivit căruia creditorul

bugetar are obligaţia de a înregistra o cerere suplimentară de admitere a creanţei în acest

termen, ceea ce rezultă, din nou, din constatarea că termenul de 60 de zile de la data

publicării notificării în BPI a început la data de 01.07.2015 şi se sfârşeşte la data de

31.08.2015.

Cererea de înregistrare a declaraţiei de creanţă a fost depusă de către creditoarea

apelantă la data de 01.09.2015, aspect de asemenea necontestat de către părţi. Cererea a

fost depusă în cadrul termenului de 60 de zile deoarece, acest termen este unul procedural,

şi se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin.(1) pct. 3 C.pr.civ.

Atât administratorul judiciar cât şi judecătorul sindic au considerat că cererea de

înregistrare a declaraţiei de creanţă este tardivă, pentru motivul că a fost depusă după

expirarea termenului prevăzut în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, şi anume

13.08.2015, iar prin aceasta, în afara termenului prevăzut de art. 100 alin.(1) lit. b) din Legea

nr. 85/2014, în condiţiile în care creditoarea bugetară nu a depus iniţial o cerere de

înregistrare a unei declaraţii de creanţă şi, mai apoi, în termen de 60 de zile de la notificarea

deschiderii procedurii prin BPI, o declaraţie suplimentară de creanţă.

Curtea relevă că această interpretare a articolului 102 alin. (1) şi 100 alin. (1) lit. b)

din Legea insolvenţei, nu este conformă cu finalitatea acestor dispoziţii astfel cum a fost

reglementată de legiuitor.

Prin articolul 102 alin. (1) legiuitorul a avut în vedere protejarea creditorilor bugetari

sub aspectul opunerii tardivităţii înregistrării declaraţiei de creanţă, în situaţiile de excepţie în

care debitorul nu declară iar creditorul bugetar nu are cunoştinţă de creanţele fiscale pe care

un asemenea debitor le datorează, creanţe faţă de care acelaşi debitor şi-a încălcat obligaţia

de înregistrare în propriile evidenţe contabile, de declarare la organele fiscale competente

după natura impozitului sau taxei, şi de plată a acestor creanţe fiscale potrivit legii.

Premisa avută în vedere de legiuitor se referă la situaţia standard în care debitorul,

respectând normele fiscale, înregistrează şi declară totuşi cel puţin o parte din asemenea

creanţe, premisă care oferă posibilitatea administratorului judiciar să notifice creditorul

bugetar asupra unor asemenea creanţe după deschiderea procedurii, respectiv creează

posibilitatea creditorului bugetar de a cunoaşte deschiderea procedurii insolvenţei şi de a se

conforma termenului procedural de depunere, cel puţin, a unei declaraţii iniţiale de creanţă,

urmând ca, după caz, acelaşi creditor bugetar să efectueze sau să dispună efectuarea unei

inspecţii fiscale şi, în raport de rezultatul verificărilor, să constate existenţa unor noi creanţe

fiscale şi depunerea unei declaraţii suplimentare conţinând aceste creanţe, în termen de 60

de zile de la data notificării deschiderii procedurii insolvenţei debitorului în BPI. O atare

premisă nu reglementează însă şi o situaţie apropiată dar nu similară, şi anume aceea care

dezvăluie comportamentul neconform legii a debitorului în cadrul căruia acesta nu

înregistrează, nu declară şi nu face cunoscut faptul că datorează obligaţii fiscale în raport cu

activitatea desfăşurată.

Curtea reţine că legiuitorul a intenţionat să nu ofere o posibilitate de plasare a

obligaţiilor fiscale neînregistrate sau nedeclarate de debitor, în afara procedurii insolvenţei.

Conform acestui scop, a fost instituită posibilitatea legală a creditorului bugetar, în mod diferit

Pagină 34 din 34

faţă de oricare altă categorie de creditori, de a înregistra o declaraţie de creanţă în cadrul

altui termen decât cel prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea insolvenţei, termen

transpus de judecătorul sindic sub date concrete în conţinutul hotărârii de deschidere a

procedurii insolvenţei.

Curtea constată că textului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014,

trebuie să i se asigure o interpretare care este conformă cu scopul şi finalitatea prevăzute de

legiuitor la data adoptării acestui text normativ, şi anume de a permite creditorului bugetar să

declare întreaga sa creanţă în termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării

privind deschiderea procedurii, în condiţiile în care debitorul, fie omite înregistrarea şi

declararea creanţelor fiscale, fie le face cunoscute într-un mod restrâns sau neconform legii.

În acord cu această interpretare, dacă legiuitorul permite completarea unei declaraţii iniţiale

de creanţă depusă de creditorul bugetar pe baza propriilor evidenţe, cu atât mai mult, a

fortiori, se impune interpretarea că creditorul bugetar, respectând condiţiile şi termenele

prevăzute de art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, are îndreptăţirea de a depune o

declaraţie de creanţă integrală în aceleaşi termene şi condiţii ale acestui text normativ, în

considerarea scopului avut în vedere de legiuitor.

Acceptarea interpretării potrivit căreia creanţele bugetare nedeclarate, neînregistrate

şi omise în orice mod de la evidenţa proprie a debitorului şi a creditorului bugetar, pot

beneficia de plasarea lor în afara procedurii insolvenţei, deşi culpa sau omisiunea evidenţei

lor aparţine în totalitate debitorului este lipsită de protecţie juridică, în considerarea scopului

pre văzut de art. 102 alin.(1) din Legea insolvenţei.

Această normă procedurală este prevăzută în scopul de a oferi creditorilor bugetari o

ultimă posibilitate de a proceda la verificarea evidenţelor fiscale proprii şi ale debitorului

pentru a constata existenţa unor eventuale creanţe fiscale care, cu intenţie sau din culpă, au

fost omise de către debitor, şi astfel să aibă îndreptăţirea de a înregistra o declaraţie de

creanţă într-un ultim termen de 60 de zile de la data notificării deschiderii procedurii

insolvenţei prin BPI. Pentru a atinge această finalitate, nu este dirimantă condiţia depunerii

unei declaraţii iniţiale de creanţă, în condiţiile certe potrivit cărora la data deschiderii

procedurii şi pe toată durata termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă, termen

prevăzut în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, creditorul bugetar efectuând

inspecţia fiscală, nu a cunoscut obiectul şi întinderea drepturilor sale de creanţă. Aceeaşi

normă procedurală nu este destinată de legiuitor să protejeze nici debitorii nedeclaranţi ai

obligaţiilor fiscale, nici creditorii participanţi în procedură, după cum nu-i oferă

administratorului judiciar îndreptăţirea de a respinge cererea de înregistrare a creanţei fiscale

pe temeiul tardivităţii depunerii acesteia.

Astfel fiind s-a admis apelul creditoarei, s-a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul

că s-a admis contestaţia creditoarei la tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC I.R.R.T.

SRL Seitin şi s-a dispus înscrierea creditoarei în tabel, cu creanţa în sumă de 1.696.970 lei.