D e S t r a j a Revista „STRĂJII Ţ A R I I " pentru tineret

A N U L III ~ N-rul T M A I 1940

S U M A R U L :

G E N E R A L I O N M A N O L E S C U ; Zece M a i

I. U . S O R I C U : Limba românească (versuri)

D R . V . I. M U S T A C E S C U t Apărarea conrra atacurilor aeriene

G . V . B O T E Z : Grija de animale

I O N Ş T , L U S C O V : îndeletniciri pe lângă gospodărie.

D R . I O N A . T O M E S C U t Accidentele şi îngrijirea lor

A U R E L C H I R E S C U : Ce să citim

L R. I O N E S C U t Munca

N . B O C Ş A : Sunt străjer (versuri)

E L E N A L . R A D U t Creşterea viermilor de mătase

I O N Ş T L U S C O V s îndeletniciri pe lângă gospodărie

O T T O C U Z M A N I : Pagina fotografică

S T R A J E R A S A C H E L A R I E V I O R I C A ; Mântuitorul, bogăţia sufletului nostru

; C U R I O Z I T Ă Ţ I - J O C U R I D E D E S L E G A T - G L U M E

B I B L I O G R A F I E

D E S E N E ; M . M a v r o d n şi M . Ştefânescu

R E D A C Ţ I A $1 A D M I N I S T R A Ţ I A S T R A J A Ţ Ă R M — D i r e c t a P r o p a g a n d e i , Bucureşti — Str. Roma 34

PREJUL. U N U I E X E M P L A R 1 0 LEI A B O N A M E N T U L A N U A L 100 LEI

e c e La 1876 când se împlineau zece ani de fericita domnie a

domnitorului Caroi I, Jara deşi liniştită înăuntru, era ameninţată de evenimente din afară, în special de politica Rusiei în Peninsula Balcanică şi politica altor mari puteri care nu vedeau cu ochi buni această tendinţă politică a Rusiei.

Astăzi, după zece ani de domnie creatoare a Regelui Carol II, tara liniştită înăuntru şi aşezată la muncă în toate ramurile de activitate socială, economică, culturală şi naţională, se găseşte tot aşa de ameninţată din afară, din cauza actualului război cari îi împiedică oarecum munca ei creatoare şi liniştea necesară.

Când domnitorul Carol I, la punerea piciorului pe pământul românesc s'a legat să se considere român, din acea clipă s'a

1

hotărît să realizeze independenta tării româneşti prin muncă, cu ajutorul bisericii, al şcoalei şi armatei, apoi, să o ridice la rangul de Regat; angaja prin acest legământ nu numai conştiinţa că s'a urcat pe tronul lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, cari luptase cu 300-400 ani înainte pentru aceste idealuri mântuitoare, — dar şi onoarea şi conştiinţa datoriei moştenite ereditar de acest Prinf coborîtor din peste zece generaţii de prinfi şi domni din familia Hohenzolem.

Domnitorul Carol I, un perfect cunoscător al elementelor et­nice şi al credinţei cari ridică sau coboară un popor, s'a reze­mat pe o puternică percepfiune născută şi cultivată apoi, asupra situaţiei politice şi geografice a poporului român pe harta Europei şi Şi-a dat seama de rolul pe care îl poate juca acest popor în partea de N. E. a Dunării de jos, unde l'a aşezat istoria încă de acum două mii de ani, odată cu ivirea creştinis­mului. Aceste considerafiuni L-au făcut să vadă că acest viitor

al neamului românesc depinde în primul rând de valoarea dom­nitorilor pe care îi va avea de aci înainte.

Acest mare domnitor a înţeles că realizările pe cari le va face El, vor constitui pentru viitorul poporului românesc, numai soclul pe care va urma să se clădească viitorul de către urmaşii Lui, cari vor trebui să fie români şi ortodocşi, ceeace s'a înfăp­tuit grafie înaltei Lui prevederi de a pune bazele dinastiei ro­mâneşti.

Intre pilonii puternici, aşezaji la soclul pe care urma să se clădească viitorul, au fost:

Ziua de 10 Mai 1866, când a făcut legământul de a se con­sidera român din momentul punerii piciorului pe pământul ro­mânesc, ziua de 10 Mai 1877 când a declarat Independenta Ro­mâniei prin sacrificiul de sânge din războiul de Independentă şi ziua de 10 Mai 1881 când a ridicat tara la rangul de regat, făcând în acelaş timp progrese în toate ramurile de activitate pentru cari a lucrat 48 de ani şi a terminat constituirea acestui soclu prin războiul din 1913, lăsând domnilor lui urmaşi sarcina să construiască pe el viitorul României.

Regele Ferdinand I, primul urmaş al Regelui Carol, crescut de tânăr în tară, începuse încă de atunci să se simtă la El acasă, pe pământul acestei tăriAşa se explică faptul că atunci când solicitatorii din afară şi dinăuntru, ti cereau să urmeze alto cah decât aceea a chemării etnice a neamului, El a spus răspicat „dela acest popor am căpătat obiceiul de a sta alături de po­porul meu".

Astfel, Acest Mare şi înţelept Rege stând alături de poporul Lui i-a dat întregirea cu sacrificiul sănătăţii Lui. Acest sacrificiu s'a încheiat cu actul cel mai dureros pentru un părinte, fiind lipsit la moartea Lui, de prezenta fiului pe care îl crescuse, vlăs­tar al dinastiei româneşti, menit să desăvârşească opera înce­pută de unchiul lui, Carol I, prin cele trei fapte istorice sărbăto­rite astăzi şi continuate de Tatăl Lui prin întregirea neamului ro­mânesc, în hotarele lui fireşti.

Dar providenţa care a scos pe acest popor din cele mai grele cumpene, conducându-l întotdeauna spre liman luminos, ni L-a redat. Şi L-am văzut venind ca un Arhanghel, în ceasul greu al Ţării şi ca şi Arhanghelul care a ucis balaurul, El a lo­vit cu toporul drept în cangrena politicianismului nostru când s'a convins că metodele de prevenire nu mai aveau efect.

Şi a răsuflat poporul acesta, ca după o apăsare grea df> care a scăpat. In jurul Regelui s'a aprins lumina divină care a crescut şi s'a revărsat până în cele mai umile cătune ale tării şi astăzi vorbesc despre El, tofî, ţărani şi orăşeni, ca de un Domn pe care ni L-a trimis Dumnezeu.

Aceasta este icoana care trăeşte în sufletul acestui neam şi-i puterea de rezistentă şi de luptă pentru câştigarea vieţii mai bune la care are dreptul : El este geniul din creerul căruia s'au născut toate instituţiile pregătitoare de oameni noui, necesari re­naşterii neamului. El este alegătorul de colaboratori încercaţi, entuziaşti, meritoşi şi gata de jertfă pentru Ţară şi Rege.

Astfel, sărbătoarea naţională de 10 Mai, pe lângă însemnă­tatea cronologică a celor trei mari fapte istorice, — mai sus ară­tate — readuce în sufletul şi în mintea poporului românesc pe de o parte, stările de emoţie, de îngrijorare, de speranţe şi de

bucurii din care au născut acele fapte istorice, iar pe de altă parte deschide pentru generaţiile prezente, isvoare noui de în­credere, de opiimism, de bărbăţie şi de speranţe, atât de nece­sare fata de greutăţile vremurilor prezente. Cum aceste vre­muri par grele, mai mult din cauza necunoaşterii greutăţilor tre­cute, deci din cauza lipsei de elemente comparative, sărbătorile naţionale au dărui de a tace să se vadă în lumini mai puternice câ aceste greutăţi se pot învinge.

Trecutul nu s'ar putea reîmprospăta în sufletul popoarelor, nici chiar în sufletui specialiştilor istorici, dacă n'ar interveni evo­carea şi sărbătorirea faptelor mari pe cari se reazimă istoria unuj neam.

Cuvântare ţinută la ora de radio a străjerilor din ziua de 11 Mai 1940.

LIMBA RO Vestmânt urzit în foc de soare Pe trup de marmoră ţi-ai pus, Când doamna turmei de mioare In câmpul vieţei m-a adus. Ai tins în ochii ei, senină Albastrul cer de Cireşar Şi-asupra-mi ai chemat să vină Curatul bărbăţiei har.

Cu dorul inimei de mamă Maestrul vers ţi-ai împletit, Credinţă, [armec, vis şi teamă In cântec nou ai tălmăcit. Cu ruga, ce 'ndurare cerer

In tremurări te-ai înnălţat, Şi'n fagure de mângâere Nădejdea tu ai picurat.

In tunet ai chemat tăria, Cu flamură de curcubeu. Ca să vestească bucuria Întâiul gungurit al meu. Şi când a cunoştinţei rază In drum spre mine a purces. In grai cu îngerul de pază Tu singură te-ai înţeles.

S'alinţi copilăria sfântă, In ritmuri ai săltat uşor, Mi-ai spus cum năzdrăvanii cântă Să iasă Soamle din nor. Ca vraja armoniei tale In taină m-ai furat de jos Şi mi-ai deschis privitei cale Spre tot cei bine şi frumos.

In stropi cu roua năzuinţei Te-ai revărsat asupra mea, Un scut mi-ai făurit credinţei Şi mi-ai aprins pe cer o stea. M-ai pus pe drum cu feţi — frumoşii, Mi-ai cumpănit adânci virtuţi. In cânt mi-ai prea-mărit strămoşii Şi mi-ai jelit pp cai căzuţi

Reîmprospătarea aceasta istorica, prin sărbători le naţionale face în mintea adulţi lor şi a bătrânilor prin amintirile respec­

tive ale faptelor istorice, iar în mintea tineretului şi c copiilor prin mărefia şi splendoarea serbări lor.

Serbarea actuală a zilei de 1.0 Mai constituie un isvor pu­ternic în care neamul îşi vede trecutul ca într 'o icoană,, din care trage puteri noui pentru munca, pentru înţelepciunea şi eroismul necesare prezentului şi de unde pornesc raze de speranţe şi îndrumări călăuzitoare pentru un viitor şi mai fericit, către care ne duce M. S . Regele Carol II şi pentru care creşte şi pregăteşte cu atâta îngri j ire, pe Fiul Lui , Moştenitorul Tronulu i , Marele Voe-vod Mihai de Alba lulia.

G E N E R A L I O N M A N O L E S C U

MANEASC A Mi-ai împletit în desmierdare întâiul dragostei fior, Şi salbă de mărgăritare Ai înşirat pe fir de dor. M-ai învăţat chematei sfinte Să dau în suflet adăpost. Ai plâns cu mine la motmintt Care cuptind al jertfei rost.

O, dulce limbă strămoşască. Avânturilor dat-ai foc Şi glas de bucium, să vestească Al biruinţelor noroc. Deşiră imnul bărbăţiei Pe harfa ta de Cheruvim, Prin tine 'n calea veşniciei Ca soarele să strălucim.

Dă gândului, ce 'ndemn aşteaptă Măreţul vulturului zbor. Vesteşte întruparea n faptă A visului biruitor. Cu freamăt de cununi de laur Mângâie fruntea celor buni. Cu nimb de flacără şi aur Cuvântul tău să-l împreuni.

Tresară n noua-ţi liturghi». La noul patriei altar, A muncei sfinte bucurie Şi-al păcei îngeresc tropar. Fii razim tare libertăţeî. Luminei fii bogat prinos. Să cănite cântecul dreptăţei In viersul tău armonios.

Tu fii chimvalul înnoirei, Apropie-i pe oameni fraţi, Cu sufletu 'nchinat iubirei. Cu adevăr cuminecaţi. Aşa te-au măestrit: Timpană Aducătoare de avânt. Şi legei Domnului icoană Nemuritoare pe pământ 1...

I U. S O R I C U

* *** # * * # **#

Ml „Cred în muncă şi jertfă, închinându-mi

întreaga mea fiinţă pentru ridicarea şi pro­păşirea Patriei".

Crezu] Străjerului

Straja Ţârii pune mare pret pe muncă şi întotdeauna şi pre­tutindeni o propovădueşte prin pilde şi îndemnuri în toate stra­turile societăţii româneşti, deoa rece ea v e d e în muncă factorul principal al transformării şi înobilării individului, neamului şi fârii.

Povestea celor două fiare de plug se verifica oriunde şi în orice timp. Fierul plugului care răstoarnă brazde pe ogor este pururi lucitor, în vreme ce fierul plugului ce nu este folosit, este mâncat de rugină. Cei care nu muncesc sunt străvezii la fată, firavi la trup „de- i bate vântul", îmbătrâniţi înainte de vreme, mereu bolnăvicioşi şi fără nici un dor de viată; iar cei munci­tori — în genere — sunt cu fafa rumenă, cu privirea vioaie, cu trupul plin de v igoare , sunt sănătoşi, rezistenţi şi manifestă încre­dere în viată.

Şi tot astfel stau lucrurile cu popoare le . Ce le cari nu mun­cesc sunt lipsite de v lagă şi de rezistentă, moleşeala trupească se răsfrânge şi asupra vieţii sufleteşti şi astfel ele se înfăţişează ca popoare dormitânde, condamnate să facă d e g e a b a umbră pământului, până pier nelăsând nici o urmă care să le amin­tească existenta. Acesta este cazul popoare lor cu mentalitate primitivă care de mii de ani vege t ează , fără a creia ceva de seamă.

In vreme ce popoare le cu mentalitate cultă, în frunte cu cele mai muncitoare şi harnice — ne gândim în primul rând la poporul englez şi cel american {Statele Unite), la poporul fran­cez , italian şi la ce german — sunt sănătoase, pline de viată şi cu încredere în rostul şi puterea lor de rodnică afirmare pe toate domeniile.

Pentru a trăi o viată compatibilă cu gradul culturii şi civi­lizaţiei umane din timpul nostru, trebue să dispunem de multe bunuri materiale şi spirituale. Nu există însă o altă cale demnă prin care să putem câştiga asemenea bunuri în afară de calea muncîî. Religia creştină consideră că este nedrept şi deci nedemr ca cineva să consume fără a munci. Sfântul Apostol Pavel spune categoric: „ C e l ce nu lucrează să nu mănâce" (Tesabnicieni).

In marea lor majoritate, în statele în care raporturile dintre indivizi sunt reglementate juridic, oamenii muncitori sunt mai în­stăriţi şi pot să aibă un trai îndestulat, iar cei care nu muncesc sunt lipsifi şi de ce ' e strict necesare vieţii. In linii mari aceste afVmatii se pot verifica şi la noi, în orice sat sau oraş. Cu deo­sebire, adevărul că oamenii muncitori sunt mai înstăriţi este va­labil în cazul în care spiritul de economie este preţuit. Faptul acesta iese şi mai mult în evidentă când luăm în considerare popoare le . Exemplul cel mai luminos ni-l dau popoare le occi­dentale — şi cu deosebire poporul francez şi cel englez — care, fiind şi muncitoare şi econoame, dispun de bogăţii imense.

Scriitorul Tolstoi dovedeşte că cheia înavuţirii stă în muncă, printr'o istorioară morală pe care o dăm în rezumat. Un om boga t avea doi copii. Deoarece el iubea numai pe cel mare s'a hotărît ca după moarte să-i lase acestuia întreaga avere. Comunicându-i sofiei sale hotărîrea cu privire la avere, aceasta, iubind deopotrivă p e amândoi copiii, îşi bătea capul sâ cjâ-

C €1 sească o solufie prin care să vină în ajutorul copilului mai mic, căruia tată! său nu-i va lăsa nimic. Până la găsirea soluţiei, 1-a rugat pe sot.să nu comunice copiilor hotărîrea iuată. Un dru­meţ bătrân a sfătuit-o să spună de îndată copiilor săi, că cel mare va moşteni toată averea părintească, iar cel mic nu va moşteni nimic şi totuşi amândoi vor putea fi bogaţi .

Spusele bătrânului drumeţ sau adeverit. Feciorul cel mic, ştiind că dela pârinfi nu va primi avere, a pornit în lume, a îndrăgit munca, a deprins meşteşuguri şi prin ele s'a făcut bo­gat ; iar cel mare, ştiind că va primi totul de-a gata, nu s'a fră-mânat cu mintea, şi nici cu munca nu s'a deprins.

După moartea părinţilor, feciorul cel mare moşteni averea părintească, dar neproducând, o micşoră trăind din ea, iar cel mic, prin muncă îşi spori averea câştigată prin proprie strădanie.

Prin muncă se desăvârşeşte omul, plin muncă se desăvâr­şesc popoare le , prin muncă se transformă natura, înfrumuse-tându-se şi înobilându-se necontenit.

Edison spunea că „geniul este 99% transpiraţie şi 1% ins­piraţie". Buffon declară că „geniul este o lungă răbdare", iar a'fii l-au denumit pur şi simplu „puterea de a munci cu stă­ruinţă". Să ne gândim că Demostene, care în tinereţe se bâl­bâia în vorbă, prin exerciţiu continuu, prin neobosită stăruinţă, a ajuns cel mai mare orator al Grecilor. Prin muncă stăruitoare, Bernhard Palissy a descoperit smalţul. La baza marilor desco­periri şi invenţii, prin care lumea a fost împinsă pe calea pro­gresului, stă munca.

Desăvârşirea socială este rodul muncii. Se desăvârşeşte numai societatea care crede în progres. Şi nu crede în progres decât societatea care crează necontenit bunuri economice şi spirituale. Dar bunurile nu se pot crea decât prin muncă. Munca deslănfue şi întreţine optimismul, iar optimismul este pârghia cu care se înving greutăţile vieţii. Mai mult, prin muncă se încheagă temeinic societatea. Pentrucă, la muncă oamenii co laborează şi se înfrăţesc, respectându-se reciproc. Nu există mijloc care sc solidarizeze mai strâns pe membrii unei societăţi ca munca pe care o depun în comun pentru binele general.

Prin muncă Olandezi i au învins şi stăpânesc furiile mării, făcând din pământul „tării lor, care este în bună parte sub nivelul mării, un adevărat rai. Prin muncă s'au străpuns munţii, tăindu-se în stâncă zeci de kilometri de tuneluri, prin muncă s'au brăzdat deserturile cu linii ferate, prin muncă s'au unit mări şi oceane prin canaluri, prin muncă s'au desfiinţat distantele prin avioane, telegraf, telefon şi radio, prin muncă atâtea terenuri degradate au fost date agriculturii, ori s'au transformat în imense şi încântătoare parcuri de odihnă şi recreare.

Fiecare om trebue să muncească nu numai din datorie ci şi din dragostea de a munci.

Numai din această atitudine fafă de muncă — atitudine pe care trebue s'o ilustraţi zilnic prin fapte — vefi fi vrednici de încrederea pe care M . S. Regele Carol II o are în voi, stră­jerii, când vă spune: ,.Muncind fărâ preget, muncind cu dragoste, ve}i fi acei care veti clădi o jară nouă ,o tară puternică, o tară co-'e nu va putea fi biruită pe nici un teren".

L R. I O N E S C U

Mântuitorul, bogăţia sufletului nostru Era o zi frumoasă 'de Maiu. Soarele îşi trimetea razele sale bi­

nefăcătoare, asupra intregei naturi. Micile gâze forfoteau prin iarba verde şi mătăsoasă, iar fluturaşii in toate culorile, sburau depe o floare pe alta.

In curtea şcolii, era mare sgomot. Centuria IV mergea cu D-na Comandantă in pădurea dela Băneasa. Fiecare străjeră avep câte un pacheţel cu mâncare, care era atârnat de cârligul curelei. Toate râdeau şi vorbeau, gesticulând.

Sunetul iargintiu al unui clopoţel făcu linişte printre ele. D-na Comandantă veni în mijlocul lor şi le zise:

•— Ei. copii, sunteţi gata ? V'aţi adus bani pentru maşină ? <— Da ! răspunseră fetele în cor.

— Foarte bine! Şi acum... la druml Râsul şi vorba îşi făcu iar loc printre fete. Acum se înghesuiau

şi se îmbrânceau, care mai de care să ocupe loc în maşina care aş-tepta la poartă. Numai Strunea Măria nu se înghesuia, ci le lăsa să treacă, rămânând ea mai în urmă.

In îmbrâncitura lor, Strunea era lovită cu coatele şi dată într'o parte şi într alta.

— Ei, mototoalo, mişcă-te odată 1 Ce, nu mă vezi că vreau să trec, îi zise Mărculescu Ioana, pe un ton supărat. Strunea, speriată de tonul cu care-i vorbise colega ei, se dete la o parte.

Mărculescu Ioana era nepoata D~nei Comandante şi era cea mai bogată din clasă. Era sgârcită şi mândră, nebăgând în seamă pe fetele mai sărace. Strunea, dimpotrivă, era o fată săracă şi or­fană de tată, de când era încă mică. Era sfioasă şi miloasă cu cele din jurul ei. Când trecea pe stradă şi vedea vreun cerşetor, îi dă­dea ultimul ei ban. De aceea Strunea s'a dat speriată într'o parte, când Mărculescu i-a vorbit atât de urât.

Ştia că dacă i se împotriveşte, ar fi fost in zadar, căci tot ei i s'ar fi dat dreptate.

Strunea a fost cea din urmă care s'a urcat. Maşina a pornit. D~na Comandantă, spuse fetelor să cânte

„Straja Ţării". Glasurile lor se uniră intr'un cor, cântând imnul străjeresc. Strunea vru şi ea să cânte, dar o colegă răutăcioasă, îi spuse:

— Strunea, taci din gură căci distonezi şi mă încurci şi pe mine. Strunea închise gura şi nu mai zise nimic. Maşina s'a oprit. Toate fetele s'au dat jos din ea, îndreptându-

Se cu D-na Comandantă spre pădurea Băneasa. O, cât era de frumos l Ciripitul duios al păsărerelor, copacii în­

verziţi şi aerul răcoros al pădurii te făceau mai vioaie şi mai veselă. Fluturaşii sburau de colo, colo, iar gărgăriţele mici şi roşii, se

căzneau să se urce pe câte un fir de iarbă verde, aplecându-l sub greutatea lor, până la pământ. Foşnetul frunzelor de arbori te fă­cea să tresari.

Sunetul unei viori, se înălţa spre cer, dulce şi melancolic, ca un glas dumnezeiesc.

O, Doamne, mare e puterea Ta şi cât de păcătoşi suntem noi faţă de tine 1

Toate fetele erau fermecate de acest dar al naturii. Strunea Măria, cu ochii mari, privea tot ce-i în jurul ei. Îşi aducea aminte de când era mai mică. cur-t ;̂»>" 've odată cu tăticul ei într'o pădure, unde sub umbra unui pom. ii spusese cât e de mare puterea lui

Dumnezeu şi căi de mult ne iubeşte El pe noi. Atunci ea, cu glasul schimbat, spuse:

— O, Doamne, cât de de bogată sunt l Şi lacrimile, ca nişte boabe de mărgăritare, se prelingeau pe faţă-i încadrată de un zâm-, bet trist. <

— Mi se pare că visează că-i împărăteasă, zise Mărculescu, care se plimba cu mai multe colege şi care-i auzise cuvintele. Strunea trezită c a prin farmec, tresări. Mărculescu împreună cu colegele ei, dădu drumul unui hohot de râs, care fu auzit de D-na Comandantă şi le întrebă:

— Ei, ce e cu voi de faceţi atâta haz ? —- Tanti, răspunse Mărculescu, Strunea visează că-i împără­

teasă. — Cum, aşa e Strunea Măria ? o întrebă D-na Comandantă.

Strunea, privind sfioasă în jurul ei, răspunse: — Nu, D-nă Comandantă. Nu este adevărat l Am spus cât mă simt eu de bo.... Dar hohotul de râs al fetelor,

o întrerupse. — Ei, linişte I Spune Strunea mai departe. — Am spus cât mă simt eu de bogată iubind pe Domnul Nos*

tru Iisus Hristos, ştiind că-l am in suflet. Da, D-nă Comandantă, sunt bogată, spuse Strunea cu o nouă însufleţire in glas, căci eu cred în Mântuitorul nostru, ajutătorul şi mângâietorul celor săraci.

Toate fetele erau amuţite. Niciuna nu se aşteptase ca Strunea să dea un astfel de răspuns. Atunci, D-na Comandantă, venind, lângă ea şi luându-i mâna într a ei îi zise:

— Bravo, Strunea 1 Acum văd că pildele şi cuvintele din biblie, citite de părinte la străjerie, rodesc in sufletul tău.

Apoi, adresându-se camaradelor ei, care rămăseseră ruşinate şi mai ales Mărculescu care-i vorbise atât de urât, le zise:

— Fetelor, luaţi exemplu dela camarada voastră. Cuvintele pă­rintelui să nu credeţi că nu vă sunt de folos. Ele trebue să rodească in sufletul vostru, aşa cum a rodit in sufletul colegei voastre.

Din ziua aceea, colegele Măriei Strunea se purtară cu ea aşa cum trebue să se poarte orice străjeră cu camaradele ei.

O, dragi străjeri, credeţi oare că in sufletul vostru, cuvintele părintelui spuse la străjerie, nu vor rodi ? Da l Ele rodesc dacă vor fi ascultate cu luare aminte şi dacă sunt puse în aplicare. Deci şi noi să ne simţim bogaţi, ştiind că în sufletul nostru trăeşte Mântui­torul. Oare, nu este aceasta cea mai mare bogăţie de pe pământ ?

Străjeră S A C H E L A R I E I. V I O R I C A Centuria I V - a

Stolul liceului de fete „Domniţa Ileana" Buc.

CERCETAŞA CĂTĂLINA TEODOROIU Veniţi, viteji apărători ai ţării. Veniţi, căci sfânta zi a răsărit1.

Şi în adevăr, peste câteva zile se svoni printre cercetaşi că momentul cel mare se apropie. Comandantul îi chemă pe toţi la co­hortă şi după ce le repetă îndatoririle pe care fiecare le avea de împlinit, închee:

— Dragi cercetaşi, e clipa când fiecare dintre noi trebue să ne cercetăm sufletul şi să ne întrebăm : suntem vrednici să răspundem încrederii ce ni s'a dat ?

— Suntem, domnule comandant! răspunse o cercetaşă pentru toţi. Camarazii îi răspunseră printr'o privire plină de mulţumire.

— Atunci să ne facem datoria, hotărî comandantul. — N e vom împlini îndatoririle, cu preţul vieţii noastre ! răs­

punseră toţi deodată, săvârşind astfel un legământ sfânt. La despărţire, fiecare păstra în sufletul său împărtăşania

sfântă a făgăduinţii făcută pentru mântuirea patriei sale şi pentru sine însuşi. Ştiau ei jertfele ce îi aştepta ! Trebuia să se cutre­mure de urgia lor ? Dar, oare, cuminicătura nu este semnul jertfei Mântuitorului ? Şi prin jertfa Sa, nu a izbăvit neamul omenesc ?

Tot astfel cercetaşii noştri se simţeau acum ridicaţi sufleteşte, curaţi şi buni, păstrând în sufletele lor sfânta împărtăşanie a nă­zuinţelor patriei.

Cătălina fremăta din toată făptura ei năvalnică, simţindu-se tot nuti aproape altarul de jertfă.

In noaptea Sfintei Fecioare Măria, când poporul nostru săr­bătoreşte pe aceea care a zămislit pe Mântuitorul tuturor noroade-' or, glas de clopot şi sunete de trompete, izbucniră în noapte. Ţara chema la luptă pe fiii săi pentru împlinirea sfântului nostru ideal.

Noaptea aceasta Cătălina a petrecut-o acasă unde se dusese ca să-i vestească şi pe ai săi de plinirea chemării şi să aducă bă­trânilor săi părinţi mângâere şi nădejde,

In mica lor căsuţă ţărănească a ars lumina toata noapfea. Bă­trânii erau îngrijoraţi, căci pe lângă Neculai, mai avea încă doi feciori în oştire.

Apoi firea aprinsă a Cătălinei le dădea griji noi, simţeau că nu o vor putea avea mult printre ei, că e frământată de gânduri prea mari, care-i puneau în primejdie fiinţa ei firavă.

Când clopotul satului dădu glas de aramă în noapte, femeile, bătrânii şi copiii ieşiră la porţi. Se auzeau ca un sunet surd dinspre oraş, iar dinspre albia Jiului ca un cântec de vitejie. In fund, de­parte, se ghiceau munţii.

— Ai noştri trec peste graniţă acum ! spuse cu bucurie Cătă­lina. Neculai e în fruntea lor, mamă ! şi o prinse de gât pe bătrână, sărutând-o.

Să le ajute Dumnezeu, voinicii mamei 1 La poarta lor se adunară toate vecinele ; unele lăcrămau. — Nu vă fie teamă, ai noştri nu vor fi atinşi de vrăjmaşi! îi

îmbărbăta cercetaşă.

^ Vorbise cu atâta putere că toate o credeau. Dinspre biserică, venea părintele Ghiţă, întovărăşit de clopotar. Mergea domol, prin razele lunii, stăpânit încă de mireazma rugăciunilor pe care le înăl^ ţase în miez de noapte spre altarul celui veşnic. Femeile îi ieşiră înainte, de-i sărutară mâna.

— Voia lui Dumnezeu se va împlini! rosti el cu bunătate. — Da, părinte, ne vom uni toţi Românii într'o singură ţară! îl

întregi în gânduri Cătălina. începură să treacă coloane, care, soldaţi. O geană de lumină

încunună munţii, apoi răsări soarele. — Vedeţi, e soarele eliberării fraţilor noştri! spuse celor din

jur viteaza copilă. Convoaele erau tot mai numeroase ; în soarele dimineţii, oş­

tenii căliţi în greutăţi, duceau peste munţi libertatea, fraţilor asu­priţi de veacuri.

Cătălina se duse în casă de-şi adună lucrurile ; era cea din urmă zestre pe care-o lua şi poate cea din urmă noapte petrecută cu părinţii ei ! Noapte de veghe, de încordare şi de nădejde ! Să­rută mâinile bătrânilor, apoi porni spre Tg . Jiu pe jos, cu raniţa cercetăşească în spate, după ce mai aruncă o privire asupra munţi­lor peste care zburaseră vultureşte fraţii ei.

Pe drum mulţime de care şi chesoane, pe marginile şoselelor coloane de soldaţi! Toţi priveau cu mirare pe cercetaşă care-şi purta voiniceşte raniţa în spate şi care le striga din suflet :

— Cu Dumnezeu înainte! Dumnezeu să vă ajute! Mergeţi sănătoşi, victoria e a noastră !

Această copilă care le ieşea în cale şi le împărţea din sufletu! ei florile curate ale împlinirii nădejdii, îi fermeca ; privind-o se simţeau învioraţi şi răsboiul spre care se avântau acum, le părea uşor ca o floare de câmp spre care n'ai decât să întinzi mâna ca s'a culegi.

La spital erau toţi adunaţi. U n cercetaş citea cu glas tare, or­dinul de zi către armată al Regelui Ferdinand pe care şi ei şi-l însuşeau:

„Ostaşi! V'am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele

unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde.

Umbrele marilor Voevozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, a căror rămăşiţe zac în- pământul ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războeni, Călugăreni şi la Plevna.

Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm, însă, greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră.

Arătaţi-vă, deci, demni de gloria străbună 1

Dealungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă

va slăvi".

In inimile cercetaşilor svâcnea avântul tineresc şi pentru ei erau alte îndatoriri, mai mici, mai lipsite de măreţie, dar tot atât de în­semnate pentru cauza cea mare. Oftară şi apoi au mers să-şi revi­zuiască paturile ce le fuseseră date în sarcină; au aşteptat toată ziua dar nu a venit nici un rănit. Voinicii noştri păşiseră hotarul nevă­tămaţi de glonţ duşman !

Peste zi, Cătălina străbătu oraşul pe bicicletă ca să culeagă ştiri dela celelalte spitale şi dela poştă.

Erau acelaşi veşti înălţătoare, care însufleţeau tot tineretul. La poştă lucrau câţiva cercetaşi, care, cum o văzură, îi strigară :

— Am trecut munţii! — Ardealul e al nostru ! — Trăiască armata română ! le răspunse Cătălina. Toţi o cunoşteau pe camarada Teodoroiu şi-i preţuiau sufletu]

sau ales. Din tot judeţul, era singura cercetaşă!

I O N M A N O L I U

A venit primăvara !

Odată cu ea străjerii încep activitatea pe teren, părăsesc cât mai des sediul şi lucrea­ză în permanenţă în aer liber.

Ocazia nimerită de a trece dela vorbă la faptă şi de a pune în practică în lucrul de toate zilele, tot ceeace am învăţat în şedin­ţele de iarnă.

De aceea e bine să fim pregătiţi şi să ne împrospătăm cunoştinţele ce ne sunt nece­sare pentru a şti ce să facem în diferite ac­cidente ce se pot întâmpla în cursul acestei activităţi şi a preîntâmpina astfel evenua-lele complicaţii.

Iată de ce în cadrul acestui articol vreau să trec în revistă câteva accidente şi prima lor îngrijire.

Contuziunile sau loviturile, sunt leziuni provocate, prin căzături, strivituri sau lo­vire cu un corp neted, care însă nu produc răni pe piele.

La locul unde s'a întâmplat lovitura se simte o durere uşoară, surdă însă persis­tentă, regiunea se umflă şi ia 6 coloraţie vânătă. Această „vânătae" este produsă atunci când au fost sdrofoite vase mici san­guine, prin revărsări de sânge sub piele, mai mult sau mai puţin intense şi care sunt nu­mite „echimoze". Dacă dela lovire trece un timp mai mare şi neglijăm această contu-ziune, survine o jenă funcţională destul de supărătoare pentru bolnav.

Sunt mai periculoase când se produc pe locuri mai delicate : cap, torace, coate, ge­nunchi, etc. Cele dela cap, sau piept sunt însoţite câteodată di pierderea cunoştinţei.

La astfel de lovituri, punem rănitul în re-paos, aplicăm comprese reci cu apă, apă de plumb, apă şi alcool camforat, chiar pungă de ghiaţă atunci când contuziunea este intensă. Peste compresă punem guta-percă, facem ceeace se numeşte un prişniţ şi apoi legăm cu o faşă.

Schimbăm pansamentul de câteva ori pe zi, având grijă să udăm mereu compresele, pentru a menţine răceala şi în scurtă vreme totul trece ca şi cum nimic nu s'ar fi în­tâmplat.

Dacă revărsarea de sânge 'este mare şi formează o umflătură, facem un pansament cu vată, compresiv, adică strângând atâta ca să nu împiedicăm circulaţia sângelui în partea regiunei rănite.

Muşcături şi înţepături: sunt leziuni pro­duse prin dinţii oamenilor sau animalelor şi diferiţi spini sau Jep_£

Uneori sunt reduse numai la o strivire a regiunii muşcate, dar deseori sunt însoţite de deşirări ale tegumentelor sau ale ţesuturi­lor de dedesubt.

Cele mai periculoase sunt muşcăturile de cal, care smulg pielea sdrobesc carnea, rup oasele şi produc hemoragii destul de grave.

La fel de periculoase sunt muşcăturile de câini, deoarece trebue să bănuim tot­deauna de turbare câinele care ne-a muşcat. Ca precauţie faceţi tratamentul antirabic. cât mai curând după ce v'a muşcat un câine

Aceste muşcături, de câine turbat, sunt periculoase cu cât sunt mai aproape de cap, N u le neglijaţi niciodată. O muşcătură este întotdeauna o rană gravă, ce este expusă inflamaţiei şi supuraţiei mai mult ca orice altă rană. Ele pot fi poartă de intrare pen­tru alte boli extrem de virulente: turbarea, tetanosul, etc. Când sunt produse de un om sau animal sănătos sunt considerate plăgi contuze ce se vor vindeca normal dacă pen­tru a le feri de infecţie le ştergem cu alcool, sau benzină, le tamponăm cu tinctură de iod sau pansterină şi le legăm pentru a le feri să vină în contact cu murdăriile din afară. In general luăm următoarele măsuri:

Spălăm rana cu apă fiartă şi apoi răcită, o desinfectăm cu alcool sau benzină şi o cau­terizăm (o ardem) cu tinctură de iod, per-manganat de potasiu 1 gr. la 100 gr. apă, pentru a distruge astfel microbul ce s'ar găsi eventual în rană, înainte de a pătrunde în organism.

La cei bănuiţi că au fost muşcaţi de un animal turbat, rana trebue arsă cu fierul roşu şi apoi trimis bolnavul la medic.

Pentru înţepăturile veninoase de insecte şi şerpi, procedaţi aşa : legaţi membrul dea­supra plăgii (îi opriţi astfel circulaţia sân­gelui şi îi împiedecaţi răspândirea veninului), puneţi pe cineva care nu are nici o sgârieturâ în gură sau pe limbă, după ce-şi va cltăi gura cu zeamă de lămâie, să sugă puternic rana şi apoi o ardeţi cu o compresă înmuiată în al­cool sau pansterină, care vor asigura şi cură­ţenia regiunii dar vor uşura bolnavul, mic-şorându-i durerile cari în cele mai multe ca­zuri sunt foarte mari.

Duceţi bolnavul muşcat de un şarpe, la medic, cât mai neîntârziat.

In ultima vreme se întrebuinţează contra muşcăturilor veninoase diferite seruri anti-veninoase sau chiar înţepăturile albinelor, in­jecţii cu venin extras dela albine.

N u neglijaţi nici înţepăturile provocate de ţepi sau spini. Exţrageti-i imediat cu o £ea»

setă sau cu vârful unui ac trecut prin fla­cără. După aceea puneţi tinctură de iod de­oarece odată cu ţeapă, sau spinul a intrat şi murdăria depe ei şi se poate produce un flegmon.

Dacă la o zi sau două apare la locul înţe­păturii o roşeaţă, locul e dureros şi înăuntru se simt svâcnituri, se vor face băi locale căl­duţe, în care s'a pus un antiseptic (creolină, lisol etc) . Baia se face cel puţin o jumătate oră, şi în soluţie nu prea concentrată.

Plăgi sau răni : sunt leziuni produse de un agent extern. Le împărţim în plăgi propriu zise, provocate de un instrument tăios şi plăgi contuze făcute de instrumente netăioase.

Gravitatea unei plăgi depinde de pute­rea (forţa) cu care s'a exercitat acţiunea instrumentului, pe regiunea lovită şi de complicaţiile al căror sediu poate fi. Toate plăgile, chiar cele mai neînsemnate pot să fie infectate de chiar instrumentul care pro­duce rănirea, însă în general rănirile sunt infectate de mediul învecinat, de tot ce le înconjoară : pământ, apă murdară, vest­minte, rufărie, etc.

Dacă o rană nu este pansată corect, poate duce la turburări grave: la supura-ţiuni localizate sau la infecţiune generală.

Când intervenim noi, trebue să avem mâinele curate, spălate cu săpun şi apoi cu alcool sau altă substanţă antiseptică. Cu­răţim apoi rana cu comprese sterilizate sau fierte. N e folosim de pense, nu luăm com­presele cu mâna. Regiunile învecinate vor fi curăţate cu apă şi săpun sau cu benzină. Dacă plaga este adâncă şi cu multe rami­ficaţii (anfractuoasă) o spălăm cu apă oxi­genată şi punem un prişniţ, care să tragă eventualele murdării.

O plagă normală, după ce am curăţat-o, o desinfectăm cu un antiseptic, o acoperim cu comprese sterilizate, punem puţină vată şi le­găm cu o faşă nu prea strâns pentru a nu jena circulaţia sângelui.

Dr. I O N A . T O M E S C U

GRIJA DE A l l i m A L E intre multele lucruri, care atrag şi rejin atenţia călătorului, în

Germania de azi, la loc de seamă se află vestitele autostrade, care sânt cel mai iscusit mijloc pus la îndemâna celor ce călăto­resc cu automobilul — dar absolut numai cu automobilul.

Pe ele se merge, numai in „senz unic", cu iuţeala mult peste o sută ue kilometri pe oră.

nică sau între două păduri apropiate. înainte de acest loc de trecere, la un punct cam 'a 600 metri, în susul şi în josul auto-

' î

h r \ :

( Mi

O autostrada

Accidente nu se pot întâmpla, căci aceste minunate şosele nu sînt traversate de cale ferată sau alte drumuri. Ele nu trec prin sate sau oraşe, care rămân departe la dreapta sau stânga. A-nimalele nu sînt lăsate să rătăcească la voia întâmplării, ca ast­fel să iasă şi în fata maşinii, care, aflându-se în prea mare fugă, n'ar putea opri la timp şi s'ar putea să dea peste ele.

%4 î >1m

4

41

,J,V\ m %4

1 * i s i A

r' i >

•> fi •• V-*

Şi totuşi, cu toată grija şi măsurile aşa de chibzuite, s'ar putea întâmpla unele accidente: acelea prilejuite de trecerea neaşteptată a animalelor sălbatice. Dar grija omului civilizat şi mila pentru nvinovatele făpturi ale Domnului, se arată aici. E vorba mai ales de căprioare, care, pe acolo nu sînt aşa de spe-rioase, şi care pot fi lesne lovite pe neaşteptate de maşina care se află în alergare nebună.

Ce au făcut atun-ci oamenii buni, pentru a crufa viafa acestui gingaş animal, sau „vânat nobil" cum se spune în graiu vână-toresc?

Au cercetat cu deamănuntul, prin oameni ai locului şi prin vânători, şi au aflat care sînt locurile obişnuite pe unde 1rec că­prioarele peste autostradă — de obiceiu pe o vâlcea mai dos-

stradei, au aşezat nişte plăci pentru a atrage atenţia conducă­torilor de maşini, să încetineze mersul şi să fie cu toată băga­rea de seamă pe la locul ştiut. Pe aceste plăci de lemn vopsit, destul de mari, se vede zugrăvit chipul unei căprioare, iar de­desubt, explicaţia cuvenită.

Aceasta pentru timpul zilei. Dar oamenii buni nu s'au mulţumit cu atâta, deoarece că­

prioarele umblă şi noaptea, mai ales noaptea. Şi atunci iată ce-au făcut.

Chipul căprioarei l-au presărat cu mici becuri electrice, care, în timpul nopţii sînt luminate printr'un fir electric ce merge pe marginea şoselei, sute de kilometri. La fel sînt luminate şi cu­vintele lămuritoare, ca la noi firmele luminoase.

Datorită acestor foarte simple măsuri, până acum — dupc cum ne asigurau tovarăşii de drum. aermani — nu s'a auzit de

niciun accident pe autostradele Germaniei, în care să fi căzut victimă vreun puiu de căprioară.

Şi-atunci ne-am gândit cu multă strângere de inimă la cele ce se întâmplă pe la noi, unde cânii nepăziti aleargă toată ziua pe câmp şi sfâşie iepuraşii care nu au nici o putere să se apere, când ei deabia învafă să alerge.

G , V , B O T E Z

ffla.lf.gll UnJICRU Creşterea viermilor de mătase

Primăvara, când natura reînvie, ochiul e încântat de verdele proaspăt al frunzelor, cari alcătuesc podoaba diferiţilor arbori.

In afară de multiplele lor întrebuinţări, frunzele servesc şi 3rept hrană unor vietăţi mici, dat cari din punct de vedere econo­mic au o valoare foarte mare. Acestea sunt viermii de mătase, cari se hrănesc cu franzele dudului.

Patria viermelui de mătase este China şi Japonia, unde se cultivă în câmpul liber, pe duzi, stejari etc.

In Europa a fost introdus de 2 călugări misionari, cari au pus sămânţă în bastoanele lor de trestie (bambus), cam pe la 552 d. Hr. In ţara noastră, creşterea viermilor de mătase a început pe la 1852, iar în anul 1860 era în plină desvoltare.

Viermele de mătase nu este un vierme propriu zis, ci e larva unui fluture.

înmulţirea viermelui de mătase se face prin ou, cu metamor­foză. Oul are formă lenticulară, mărimea unui bob de meiu, iar cu­loarea după câteva zile dela depunere e cenuşie-vânătă.

In mod obişnuit oul se numeşte sămânţă. Peste iarnă sămânţa se păstrează la

temperatura de 0° C , în camere reci sau în coşul sobelor, în care nu se face foc. Cei care doresc să crească viermi de mătase, se vor adresa, cât mai repede Staţiunii Serici­cole Băneasa, pentru a le reţine cantitatea de sămânţă necesară. Creşterea viermilor de mătase este strâns legată de apariţia frunzei de dud.

Deaceea nu vom pune sămânţa la înviat, decât numai atunci când a dat frunza dudului.

Clocirea seminţei (oului) se face la căldură, fie în aparate şi camere speciale, fie în camerele de locuit.

In camere şi aparate speciale (clocitori) temperatura se ridică în mod treptat, până la 22°— 23° C , iar aerul să r.u fie nici prea umed, nici prea uscat. Clocirea durează în mod natural 3 săptă­mâni, iar în mod artificial 4 săptămâni. Sămânţa se pune pentru clocit la sfârşitul lui Martie sau Aprilie, după cum vremea e mai caldă sau mai rece.

La apariţia sa, viermele are lungimea de 3 mm. şi cântăreşte 1 /2 mgr. După ieşirea din ou se dă viermilor frunză de dud proas­pătă, tăiată bucăţele.

Durata vieţii e de 33—38 zile, în care timp viermii năpârlesc sau leapădă pielea de 4 ori şi cad în patru somnuri. Somnurile se­pară aşa numitele vârste sau epoci, cari sunt în număr de 5

In vârsta V-a, viermele atinge dimensiunea de 8—9 cm. şi greutatea de 4—5 gr.

Corpul viermelui e de formă aproape cilindrică, format din 12 inele, iar pe partea ventrală se găsesc 8 perechi de picioare, pre­văzute cu unghii, ce servesc la apucatul frunzei.

In timpul cât trăeşte, viermele consumă o cantitate mare de frunză, proporţională cu vârsta.

Creşterea viermilor se face în camere anume construite, în cari se aşează paturi simple sau în etaje, după cantitatea de viermi ce voim să o creştem. Atât camera cât şi paturile, trebuesc cură­

ţate şi desinfectate cu multă grijă. In caz de au existat viermi bol­navi în creşterea din anul trecut, desinfectăm cu pucioasă (fum) şi formalină.

Pe paturi se aşează hârtie groasă pe care se pun viermi şi li se dă frunză. In fiecare zi, paturile trebuesc primenite pentru îni depărtarea resturilor de frunză şi a oricărei murdării.

Schimbarea paturilor se face cu hârtie perforată, ce se aşează peste viermi, iar pe ea frunză proaspătă, viermii se ridică prin perforaţii la frunză şi apoi sunt puşi pe paturi curate.

In fiecare zi se dă viermelui de 3—4 ori frunză proaspătă afară de perioadele în care doarme.

Frunza trebue să fie curată, proaspătă şi fără pic de rouă sau de ploaie. Camera să nu fie nici prea caldă, nici prea rece şi lipsită de curenţi.

Formarea gogoşii. Viermele matur nu mai mănâncă şi elimină tot ce nu poate digera. Este neliniştit, căutându-şi un loc unde să-şi ţese gogoaşa. In acest scop, pe marginea paturilor se pun; maturele, crengi de stejar, umbra epurelui, etc.

Pentru aceasta, viermele execută cu capul mişcări pendulare, depunând firul în formă de opturi, iar pachetele de astfel de op-, turi aşezate unul lângă altul formează un înveliş oval sau sferic, care nu e altceva decât gogoaşa.

Creşterea se face pentru obţinerea seminţei şi obţinerea firu­lui, în cazul I se lasă gogoşile să înflutureze ; apariţia fluturelui are loc după 12 zile.

Fluturele nici nu zboară, nici nu mănâncă, îşi depune ouaîe, pe hârtie sau frunze de boz. Sămânţa se păstrează numai dacă flu­turii au fost sănătoşi. Când creşterea s'a făcut pentru obţinerea firului, atunci după cel mult o săptămână se procedează la înăbu-. şirea crisalidelor.

Filarea sau tragerea [irului. In acest scop, gogoşile se pun într'un vas cu apă caldă, cu scopul de a topi materia cleioasă, ce leagă firele unul de altul şi a desface firele de pe gogoşi. Pentru aceasta ele se învârtesc în apă până ce capătul firului se elibe­rează, se prinde şi se deapănă pe vârtelniţă.

Operaţia se poate executa cu mâna sau cu maşini speciale. Astfel se obţine firul de borangic, care e format din două sub­stanţe : fibronia şi sericinia. De aci vin numele de Sericicultură, dat îndeletnicirei de a creşte viermi de mătase. Prim îndepărtarea sarcinei obţinem mătasea naturală.

Din 5 gr. sămânţă de viermi se pot obţine 10—12 kgr. go­goşi, iar din acestea 1—1,2 kgr. borangic. Preţul borangicului pe piaţă este foarte ridicat, ajungând până la 1600 lei kgr. Este bine să se ştie, că în timpul creşterii, viermii pot căpăta nume­roase boale, cari produc pagube f. serioase industriei sericicole.

Din cele de mai sus, reiese destul de clar că, creşterea vier­milor de mătase, nu este o operaţiune aşa de uşoară, însă cu puţină veinţă şi răbdare se pot obţine rezultate minunate.

Idemnăm străjerele să îmbrăţişeze cu toată râvna această fru­moasă îndeletnicire.

Prof. ELENA LAETIŢIA RADU

SÎRAJERUL LD LUCRU îndeletniciri pe lângă gospodărie

Odată cu sosirea primăverii străjerul se ocupă şi de anumite lucrări de utilitate şi în­frumuseţare, de pe lângă casa părintească. IE scrisorile ce am primit dela străjeri, unii

tăiem patru trapeze la dimensiunile nemerite cu care vom face pereţii cutiuţei, apoi dintr'o altă bucată de scândură d& formă pătrată vom face fundul cutii. Le încheiem bătându-le în cuie. Odată cutia formată, o ardem în interior sau îi dăm cu carbonileum ori catran

mă roagă să dau câteva îndrumări şi modele pentru construirea cutiilor de flori, obişnuite sau suspendate, gărduleţe, măsuţe şi ban­chete de aranjat în grădiniţă.

Aci dau câteva îndrumări necesare, înso» pentru a feri lemnul de o stricare prea re­pede. In această cutie punem floarea cu ră­dăcină cu tot, de dorit flori agăţătoare sau atârnătoare, ca: asparagus, muşcate etc. Cu­tia se prinde în cele patru colţuri ale <ei cu

ţite de schiţele respective. Pentru construirea cutiilor de flori, pe care le agăţăm de grinda casei, din distanţă în distanţă, dând un as­

pect de caldă prietenie şi bun gust, — vom folosi ca material scândura de brad.

Dintr'o scândură iată cam de 20—25 cm.

câte o sârmuliţă sau sfoară, cu care apoi se prinde de cuiul fixat în grindă. In schiţa a-lăturată găsiţi detaliul de construire al aces­tei cutii.

U n alt model mai poate fi următorul, pe care-1 facem tot din scândură de brad, dar din trei părţi şi acestea de formă trunghiu-lară, căpătând astfel o cutiuţă de formă pi­ramidală. Acestui model nu-i mai facem fund deoarece prin încheerea acestor trei pereţi triunghiulari am închis cu vârful lor cutia. Şi pentru acest model aveţi alăturat detaliile de

construcţie. încă un model mai încăpător pentru acelaş

scop şi din acelaş material este cutia de for­mă dreptunghiulară folosită la aşezarea fio* rilor p£ marginea ferestrelor, galeriilor, pris­pelor etc. sau fixate pe ţăruşi de mesteacăni, în faţa casei sau în grădiniţă.

Cine vrea, poate să înfrumuseţez*,! aceste cutii, îmbrăcându-le în lemn de mesteacăn crăpat pe din două şi aplicat pe pereţii cutii, prin ajutorul ţintelor. Este o notă plăcută şi

se pot realiza lucrări foarte felurite şi fru­moase în acelaş timp.

Terminând cutiile pentru înfrumuseţarea grădiniţei, mai putem face din lemn de mes­teacăn şi alte lucrări decorative şi de utili­tate, ca: banchete, măsuţe, jadiniere etc.

Pentru toate acestea aveţi aci îndrumările necesare, însoţite de schiţele respective şi munca nu este grea dacă veţi ţine seama de regulile cunoscute vouă şi din alte articole din revistă, pentru lucrarea lemnului.

Cum facem o banchetă. Din câteva bucăţi de lemn croim picioarele, apoi partea pe care se stă şi în urmă rezemătoarea. Ţinem seama de dimensiunile acesteia, precum şi de încheieturile necesare construirii ei; aceasta din punct de vedere al executării tehnice. Pentru a prezenta lucrarea şi frumos vom re­curge şi la unele ornamentaţii, pe care Ie fa­cem tot din lemn de mesteacăn, astfel ca lu­crarea să fie cât mai plăcută. O masă de grădiniţă o facem după acelaş sistem, variind numai dimensiunile necesare unei asemeni lucrări. Schiţele alăturate vă dau câteva idei. după care vă puteţi orienta.

I O N ŞT. L U S C O V

Apărarea contra atacyrîlor aeriene A 1 W F M « A , P O R T U L ŞI M Â N U I R E A

M Ă Ş T I I 1. Psjuatazee (pv.rivirea măştii pe figură)

este o operaţi.* de cea m\ai mare însemnătate, căci o mască atunci când nu e bine ajustată nu poate folosi la nimic. Fabrica a construit 3 tipuri de măşti, oare se potrivesc după fi­gura fieeărwa ca mărime, nu insă şi ca for­mă, deoarece, urmi are o faţă mai colţuroasă la umerii obrajilor altul are fălcile mai ieşite, akttsl ftuntea. mai bombată deasupra ochilor, sau mai ieşită; oaşul de&semenea poate fi med mare sa& mai mic şi cu o mulţime deva-riaţiuni in forma lui. De aceea fiecare trebue să-şi ajwsteze masca proprie după forma fe­ţii işS a capului astfel ca să nu strângă de loc (căci Iar împiedeca circulaţia sângelui în cap, producând dureri de cap şi imposibilitatea de a mai ţine masca) şi să nu las<e să intre aerul din afară pe lângă mască.

Pentru a obţine acest lucru, înşurubăm în­tâi cartuşul filtrant la mască, (având grija de H scoate dopul de cauciuc dela cartuş) şi pu-ntem masca pe figură; potrivim apoi prin ca­taramele lor lungimea cordelei ce far şi a cor­delei occipitale, astfel cia masca să stea bine lipită pe figură şi 'n acelaş timp să nu strân-

_ gă la frunte (să nu fie însă nici prea largă) controlăm pipăind cu degetele de jur împre­jurul măştii, ca să ne convingem că masca e aplh&tă perfect pe piele. Se astupă cu podul palmei orificiul de jos al cartuşului filtrant şi se trage cu putere aerul in plămâni.

Dacă faţa măştii se strânge şi se apropie de figură, atunci masca e bine potrivită, dacă lasă să treacă aer prin vreo parte (la frunte sau la obraji sau sub bărbie), atunci trebue să o scoatem şi să punem sub rama de etan­şeitate, (acolo unde pătrunde aerul pe sub ea), o bucăţică de flaneluţă sau de vată, fă-când-o să se lipească perfect de obraz. Re­petăm operaţiunea, până ce nu mai pătrunde aer deloc.

Unele persoane au nasul mai proeminent şi simt o apăsare produsă de masca interi­oară. In acest caz se desprinde masca interi­oară din copca ce o fixează la faţa măştii şi se îndoaie marginea de sus (care e metalică), astfel ca dkndu-i formarea nasului să se a-şeze pe nas fără să-l apese, înconjurând na­sul şi lipindu-sc apoi de obraz pe toată la-turea (masca interioară fiind fixată din nou la copca sa).

2. Portul măştii. Masca se poartă închisă în cutia ei, înapoia şoldului drept, atârnat cu cordeaua trecută peste umărul stâng (se po­triveşte lungimea cordelei cutiei, după talia fiecăruia).

.3. Mânuirea măştii. Când nevoia cere ca masca să fie gusă ge [igpfă, se ţac o serie d*

mişcări, & căror totalitatea constitue mânui­rea măştii.

Punerea măştii. Când punem masca ? A-tnnci când simţim un miros particular, iritaţie la ochi sau nas, vedem o ceaţă sau orice alt semn care ar trăda prezenţa vreunui gaz; atunci ne reţinem respiraţia şi punem imediat masca.

Iată cum se procedează. a) Apucăm cutia cu mâna dreaptă, o adu­

cem în faţă, ridicăm cârligul de fixare a ca­pacului, pe care-l deschidem, Ţinând cutia cu stânga, apucăm cu dreapta masca de lân­gă apărătoarea metalică a supapei de expira­ţie şi scoatem masca; trecând masca în mâna stângă, trecem cu dreapta pe după gât cor­deaua de suspensie, lăsând masca să atârne.

b) Cu dreapta scoatem cartuşul filtrant din cutia măştii şi-l trecem în stânga; de-şurubăm cu dreapta capacul şi-l punem în cutie, apoi scoatem dopul de cauciuc (sau rondela de pânză cauciucată), trecem cartu­şul în dreapta şi ţinând cu stânga masca, se înşurubează bine cartuşul la mască, pe care o lăsăm apoi să atârne.

c) Capul fiind descoperit, apucăm cu a-mândouă mâinile cordelele de fixare (de o-parte şi de alta), având degetele arătătoare între cordeaua parietală şi cea occipitală, cu degetele mijlocii prindem cordeaua parietală şi degetele mari sub cordeaua occipitală, prinzând cefarul cu degetul mare dela mâna stângă, îndoind apoi sub podul palmei, cele­lalte degete rămân libere ale mâinii stângi, întindem cordelele de fixare, aplecăm capul pe spate, introducem bărbia măştii şi trăgând apoi sistemul de fixare înapoi, (ca şi cum am netezi părul peste cap), introducem capul bine în mască, până ce vizorii măştii au ajuns în dreptul ochilor. Cu mâna dreaptă (după ce am dat drumul cordelelor), se în-chee cefarul. După ce verificăm dacă masca s'a aşezat bine pe figură (ca la verificarea a-justării măştii), se fac câteva respiraţii pro­funde şi regulate. Se acoperă apoi capul, se închide cutia metalică şi se readuce la lo­cul ei (înapoia şoldului drept), putându-se continua activitatea, sau adăpostirea, având grija de a evita eforturile violente.

N O T A : Faceţi exerciţii cât mai dese de mânuirea măştii. Citiţi sau mai bine zis în­văţaţi acesr capitol având masca în faţă şi executaţi mişcările descrise mai sus, până ce le învăţaţi pe dinafară. Faceţi cât mai des (de 2-3 ori pe zi), exerciţii gradate pentru reţinerea respiraţiei, începând cu 10" şi a-jungând treptat până la 1' fiind foarte impor­tant să vă puteţi reţine respiraţia până ce guteti £une mască, Exercitafi-vă agpi să

puneţi masca în cel mai scurt timp posibil (maximum inlr'un minut).

Mânuirea măştii aşa cum s'a descris mai sus, dă posibilitatea să fie pusă în timpul cel mai scurt. Nu căutaţi să modificaţi nimic, căci veţi complica sistemul de mânuire, vă veţi încurca şi când veţi avea nevoie să pu­neţi masca, vă veţi pierde calmul.

Scoaterea măştii. Se face atunci când, s'a dat semnalul că pericolul a trecut.

Pentru scoaterea măştii, se descoperă ca­pul, se deschide butonul cefaruhti, cu mâna dreaptă apucăm apoi masca de bărbie, (sub supapa de expiraţie şi deasupra locului de fixare a cartuşului filtrant), se întinde masca înainte şi se împinge în sus. până ce am ridi­cat-o de pe faţă.

Cu o batistă curată se şterge masca; nu se ating vizorii, nici supapele. Sc lasă câteva minute pentru ca să se usuce, in acest timp aducem futia în faţă şi deschidem capacul, deşurubăm cartuşul filtrant, astupăm orifi­ciul de jos cu dopul de cauciuc, înşurubăm capacul la orificiul superior şi aşezăm cartu­şul în cutia măştii. Ridicăm apoi masca (care atârnă încă de cordeaua de suspensie) şi ţi­nând masca în palma stângă, strângem toate cordelele în interiorul măştii; apucăm margi­nile măştii cu mâna dreaptă şi o introducem în cutie, supapa de expiraţie fiind îndreptată în sus. După ce închidem capacul, împingem cutia iarăşi înapoia şoldului drept, în poziţia de repaos.

Păstrarea măştii.

a) In timp de pace. întotdeauna masca trebue să fie bine us­

cată, înainte de a o introduce în cutie, (în care stă aşa cum s'a arătat mai sus) ţinând-o într'o cameră uscată, cu temperatura cât se poate mai constantă (poate oscila între + 40 şi + 20", fără salturi bruşte). Masca trebue ferită de umezeală, lumină directă dela soare, igrasie, mucegai, substanţe chimice, mai ales volatile. Fiecare trebue să-şi scrie numele (sau iniţiala) pe cutie şi cordeaua de suspen­sie. Masca se scoate numai la exerciţiile de antrenament, se fereşte de a sta la îndemâna oamenilor nepricepuţi sau a copiilor, care ar putea-o strica. Cartuşul filtrant, trebue să ţie în permanenţă închis cu capacul şi dopul lui.

b) In timp de război. Masca se ţine cât mai la îndemână, noap­

tea mai ales, ziua purtându-se atârnată (în poziţia de repaos) în tot timpul.

Reguli generale. — Manipulaţi masca cu atenţie, fără a O

trânti sau lovi, căci ea trebue sâ fie intactă. — Nu uscaţi masca nici la foc, nici Za

soare, căci se arde cauciucul.,

— Vizoni prăfuiţi se şterg cu o cârpă moale şi uscată.

— Feriţi supapele de murdărie. — Dacă supapa de expiraţie s'a lipit, su­

flaţi de câteva ori cu petere, după ce aţi apli­cat masca pe figură.

— Dacă masca a îngheţat, nu o îndoiţi, căci se rupe, ci lăsaţi-o să se desgheţe încet in cameră, apoi uscaţi-o cum s'a arătat mai sus.

— Nu vă aşezaţi sau culcaţi pe mască, căci se deformează.

Nu vă exercitaţi talentele technice, de­montând piesele măştii oricât de pricepuţi aţi fi.

c u In general, ne nchipuim ţinuturile dela poh

ca nişte imense pustietăţi de ghiaţă, unde domneşte o tăcere mormântală.

In realitate însă, acolo nu e nici totdeauna tăcere, nu e nici lipsă de viaţă şi, — oricât s'ar părea de ciudat, — nu e nici totdeauna frig.

Vara, văzduhul vibrează de zbârnâitul musculiţelor şi al ţânţarilor, cari sunt cel pu­ţin tot atât dc nesuferiţi ca şi la tropice. Nici păsările nu lipsesc.

Iarna chiar tăcerea relativă e întreruptă dz zgomotul pe care-1 fac imensele masse de ghiaţă lovindu-se unele de altele. Iar, în ce priveşte frigul, trebu.c ,"ă relevăm că aşa nu­mitul pol al frigului nu se găseşte în zona Polului Nord ci într'un anumit punct din Si­beria. De altminteri atât în Siberia cât şi în America de Nord sunt multe locuri unde e mult mai frig decât în regiunile polare.

Au fost veri în regiunea arctică în care timp de 6 săptămâni a domnit o căldură de 25 până la 30 grade ; dar bieţii eschimoşi, cari ar fi putut să se bucure de această tem­peratură excepţională, au avut mult de îndu­rat de pe urma ţânţarilor, al căror număr se înmulţeşte înspăimântător.

Dar furtunile polare ?... Fără îndoială că ele există. Dar furtuni sunt în toate regiu­nile globului şi un uragan sau un taifun din regiunile calde nu e cu nimic mai puţin în­spăimântător.

Cât pentru zăpadă, oricât de abundentă ar fi ea la pol, putem afirma că în unele re­giuni nord-americane, cum e Pennsylvania, de pildă, ea cade în cantităţi mult mai mari.

„Natura Moartă" a regiunii arctice e în­sufleţită de peste 700 specii de plante, care cresc, înfloresc şi fac seminţe întocmai ca şi cele din alte gărji ale globului. N i s'a spus

— Masca se numeşte individuală şi indi~ viduală trebue să rămână: nu o împrumutaţi, căci v'o poate înapoia plină de microbi (a-tenţie la tuberculoză şi boli epidemice) sau stricată. Dacă aţi făcut lucrul acesta, daţi-o la desinfectat (se desinţectează cu vapori trioximetilen, de o persoana special instruită şi care dispune de instalaţia specială).

— Învăţaţi instrucţiunile măştii, exercita-ţi-vă cât mai des la punerea măştii şi nu ui­taţi că dacă le citiţi numai şi le înţelegeţi nu e deajuns, căci a înţelege nu înseamnă a şti.

DR. V , î. M U S T A C E S C U

R I O Z I T apoi, că la poli domneşte timp de 5 luni în­tunericul... E drept că, în acea epocă, acel care ar vrea, de plidă, să-şi citească ziarul în ,,acr liber", ar fi cam stânjenit, mai ales dacă literele ar fi mici, dar pentru orice alte ocu­paţii e destulă lumină şi aceasta chiar ţi la Crăciun.

Insfârşit, viaţa pe care o duc în imperiul gheţurilor eschimoşii nu e, poate, atât de grea, pe cât ne-o închipuim. Aceşti oa­meni au, în definitiv, ceeace le trebuie : hrana pe care o apreciază ei şi-o pot câştiga cu puţină îndemânare şi, spre deose­bire de ceeace se petrece in regiunile civili­zate, nimeni nu-i opreşte de a vâna cât mai mult şi cum le place... Afară de aceasta, de când s'au găsit în regiunea arctică aur şi alte minerale, situaţia eschimoşilor, cu ajutorul cărora albii exploatează aceste bogăţii, s'a îmbunătăţit şi mai mult. Creşterea renilor e iarăşi o sursă de câştig, care cu timpul va lua mai mare amploare. Dar cele mai fru­moase perspective se deschid acestei re­giuni ca loc de transit pentru traficul ae­rian. In realitate arctica constitue cel mai scurt drum de legătură între multe din ma­rile centre de pe glob. Dela New-York la Peking, dela Chicago la Kalcutta, calea cea mai scurtă cu avionul trece pe la Polul Nord.

In rezumat, regiunea polară nu e aşa cum ne-am închipuit-o şi va veni, cine ştie, o zi în care nu ni se va părea deloc curios, auzind pe cineva din jurul nostru spunând : „ M ă duc să mă stabilesc la Polul N o r d ! "

Acum câtva timp, o comisie de arhitecţi din Peru a examinat mai deaproape marele zid dela Cuzse, spre a cerceta cu deamănuntul modul cum se lucra piatra în secolele trecute. Cu acest prilej, s'a afirmat, că în construcţia

SUNT STRĂJER Sunt străjer al Maiestăţii Şi străjer al Ţării mele, Şi~i cinstesc în timp de pace Şi-t slujes.c în timpuri grele.

Viaţa mea-'i fir de lumină Tors din dragostea de 7'ară Şi puterea mea de muncă Ei i-o dăruiesc comoară.

Sună goarna ?!.. vin duşmanii ?l Voi sta stâncă neclintită Să păstrez în vechi hotare România întregită.

Sunt străjer şi port în suflet Dorul jertfei ca pe-o lege: Am credinţă şi muncesc. Pentru Neam şi pentru Rege.

N . B O C Ş A

A T I 9

acestui zid ar fi intrat cele mai mari blocuri de piatră ce s'au lucrat vreodată, deoarece ele aveau un diametru de 6 metri.

Această afirmaţie pare azi exagerată, căci blocurile întrebuinţate la construirea marei piramide de lângă Cairo, s'au dovedit ajivea o greutate de 800 de tone şi o lungime de latură până la 9 metri. Dar, ceeace a uimit mai ales pe arhitecţi e că aceste pietre sunt atât de bine lucrate, încât suprafeţele lor, deşi atât de mari, se lipesc una de alta, ne-lăsând între ele nici spaţiul în care s'ar pu­tea introduce lama unui briceag.

U n fabricant de piane din America s'a amuzat să construiască un astfel de instru­ment din hârtie, şi anume din hârtie de ziare, afară bineînţeles, de coarde şi de clape care sunt de metal şi de ivoriu. Se afirmă că so­noritatea acestui pian atât de straniu e totuş perfectă.

Pustiul Sahariei e atât de întins, încât în el s'ar putea cuprinde toată Europa, fără ls-curi şi fluvii, adică numai uscatul.

P A G I N A F O T O G R A FI C A înainte de a vă vorbi, dragi străjeri, despre cele mai impor­

tante modele de aparate fotografice, vă vom arăta mărimile între-buinţate mai cu seamă de amatorul fotograf.

Până la anul 1924, aparatul cel mm des folosit de amatori, a avut mărimea de 9/12 cm. Din cauză că aparatul acesta era greu de manevrat, iar materialul prea scump pentru amatori, fabricele au căutat să micşoreze formatul fără a princinui prin aceasta o de­gradare în calitatea fotogrpfiei.

Fig. 1 ' Fig. 2 Primul aparat cu film de format foarte redus (24x36 mm.)

era scos de Firma Leitz din Germania, şi anume, aparatul fotogra­fic „Leica". După acest aparat diferite fabrici au încercat să con­struiască aparate în fel de fel de mărimi, aşa că azi desvoltarea lor este foarte avansată, cel mai mare format folosit de amatori fiind de 6/9 cm.

După cum vedeţi, din fotografiile de mai jos, dela formatul •fVă x 6 cm. în sus se poate întrebuinţa şi fără mărire, adică în mă-

• fimea originală; formatele mai mici trebuiesc numaidecât mărite, fiindcă numai în felul acesta vor căpăta înfăţişarea frumoasă şi plăcută.

Acum vă dăm şi câteva modele de aparate întrebuinţate de amatori.

Fig. 3 Fig. 3 La formatul 6/6 găsim o nouă specie de aparate t 1. Aparate cu oglindă reflectoare şi anume: Aparate care lucrează cu două obiective, din care unul este fo­

losit pentru fotografiere, iar celălalt pentru arătarea imaginei prin oglinda reflectoare, pe geamul mat.

Pentru formatul de 24x36 mm., cele mai importante aparate sunt şi azi „Leica" şi 'Contax, dar sunt o mulţime de aparate mult mai eftine ca ; Retina, Dollina etc, care dau rezultate foarte bune (vezi aparatul Dollina, fig. Nr. 1).

Pentru formatul 4ihx6 cm. există o mulţime de aparate, şi a-

nume aparate care lucrează cu filmul 6/9, care are opt poze şi le împarte în 16 imagini.

Pentru acest format precum şi pentru 6/9 (fig. 3) noi găsim aparate scumpe şi aparate ieftine în formă de cutie, cum este „Box", ,Jigfa-Box", „Eho-Box", (vezi figura Nr. 2) etc, care pot fi pro­curate cu un preţ foarte redus.

Avem aparate: „Rcleiflex", ,Roleicard"« mVoiglănder-Bril-* lant" etc. (vezi fig. 4).

2. A doua specie de aparate lucrează cu un singur obiectiv pe

Mărimi de fotografii. De sus : 6/9 cm.; 6/6 cm.; 4V2/6 cm.; 24/36 mm.

oglinda reflectoare, cu un mecanism mai complicat, care, in mo­mentul expunerei închide geamul mat cu oglindă, exponând filmul; acestor aparate li s'a dat denumirea de „Reflex-Korelle", .JEx^cta" etc. etc.

Orice lămuriri doriţi în privinţa aparatelor de fotografiat, a-dresaţi-vă nouă la „Straja Ţării, Biroul Fotografic şi vi le dăm cu plăcere.

O T T O C U Z M A N I

C 4 R Ţ 1

I. A N E S I E A ŞI C P T . A . P A S C A L I : „Pe .Căile Renaşterii"..

(ed. autorilor)

Cartea nou apărută, „Pe Căile Renaşterii", a 'd-lor Cpt. Atanasie Pascali şi Ilie Anesiea se alătură ca o preţioasă contribuţie la literatura străjerească de până acum, care — deşi tână­ră — se poate mândri cu opere de o certă va­loare, atât în domeniul educativ cât şi în cel li-terar.

Autorii au avut buna inspiraţie de a scoate cartei In colaborare, poeziile fiind de o factură apropiată, ceeace a contribuit a-i da un carac­ter omogen.

Motivele principale de inspiraţie, aşa cum se cglindesc chiar din titlr\ cărţii, sunt: glorificarea fiouei străluciri a Ţârii, slăvirea înaltului nos­tru cârmuitor. Marele Străjer, şi a Măriei Sale Marelui Voevod Minai precum şi încrustarea în vers a simţămintelor ce se desprind din deviza noastră: „Credinţă şi Muncă pentru Ţară şi Be^e".

Poezia „Străjerii", spre exemplu, răsfrânge în chip lămurit, puterea de exteriorizare a nobilelor gânduri care străbat întreaga carte :

Pe drumuri de lumină, de muncă şi creaţii, Cu doinele în suflet şi Regele în minte, In renăscute stoluri de brave generaţii, Pe calea biruinţei noi mergem înainte.

Purtăm în loc de sale a Crezului tărie, In loc de săbii grele a gândului sclipire, In loc de plumbi, cuvântul sculvtat în armonie Şi zâmbetul voinţa descătuşat din Fire.

Purtăm pe noi armura de glorii şi nădejdii 'Nălţăm stindard de pace ca braţele'nfrăţirii. Splendoarea seculară în spadă şi odăjdii. Ne luminează cerul şi-altarele Unirii.

Ca mugurii'noirii oe-şi cată'n timp intrarea, Svâcnind în Primăvara RENAŞTERII române, Călăuziţi de gândul Străjerului cel Mare, Săntem nădejdea Ţării şi-a zilelor de mâine.

întreg volumul cuprinzând versuri tot atât de avântate ca şt cele reproduse aci, îl recoman­dăm cu căldură străjerelor şi străierilor noştri.

Ca pe o chezăşie în plus, cartea poartă pe prima pagină o scurta dar cuprinzătoare prefaţă, scrisă de Domnul Comandant al Străjii Ţarii şi al cărei îndemn are valoare de maximă pentru noi toţls

„Căutaţi şl preamăriţi laptele bune şl oamenii mari, însufleţind generaţiile ce viu In urma naa. strâ, ca eâ urmeze exemplele Inimoase".

M A R K T W A I N : „Aventurile lui Tom Sawyer.

(Trad. d« V. Pascutti — ed. Cugetarea) Literatura pentru tineret, atât de bogată In

opere valoroase şi perfect adecvate gustului şi predispoziţiilor adolescenţei îşi măreşte tot mai mult patrimoniul prin scrieri de largă cir­culaţie, prin traduceri din marii scriitori cari au înfăţişat cu toată căldura cea mai fru­moasă etapă a vieţii copilăria. Marele scriitor american Mark Twain, care, pe lângă un. neîntre­cut umorist a fost şi un sincer iubitor al copiilor a scris pentru ei minunate povestiri, într'un stil de o remarcabilă cursivitate, cari contribue să reţină atenţia încordată până la ultima filă. In cartea recent apărută într'o corectă traducere ro'mânească, Mark Twain povesteşte peripeţiile unui băieţandru caie, cu o inteligenţă sclipitoa­re, isbuteşte să iasă cu faţă curată din tot felul de năzbâtii pline de haz şi de învăţăminte pen­tru mintea lui ageră, pentru inima lui sensibilă.

înfăţişate cu multă căldură, întâmplările mi­cului Tom Sawyer îşi găsesc ecou în inima ori­căruia dintre noi, cuprinzând în ele mult ome­nesc şi o duioşie care caracterizează marile scrieri ce se adresează tineretului. Toate aceste calităţi o fac recomandabilă fiind o lectură nu numai plăcută ci şi instructivă.

I U L I A N D R A G U : Rege (versuri).

Volumul de versuri pe care d-1 Iulian Dragu 1-a scos recent, înmănuchiază simţăminte de adânc devotament faţă de Acel care veghiază cu atâta neobosită grijă destinele Neamului : Majestatea Sa Regele.

Se vădesc în acelaş timp, din paginile pline de avânt şi patriotism ale cărţii, semnele unui talent autentic care, dacă va renunţa la unele imagini şi expresii prea riscate şi va adopta strofa cu ritm şi rimă perfectă, elemente impe­rios necesare în poezia patriotică, suntem siguri că va da realizări din cele mai frumoase.

Iată, spre exemplu, un fragment din poezia ,,Eege", în care autorul a reuşit să închege ima­gini din cele mai izbutite :

De-aîunci ai crescut în inima mea Strălucitor ca a destinului Tău stea Si ne'nfricat, precum ţi-au fost străbunii, Crescuşi cum cresc înfipţi în lut gorunii.

Crescuşi uriaş pesta Basarabi şi Muşatini In regescul Tău tron de aur şi lumini,

Crescuşi, Rege, Regele meu Sub umbra spadei lui Dumnezeu,

Tot atât de edificatoare este poezia închinată Măriei Sale Marelui Voevod de Alba Iulia, „Cu­vinte pentru Marele Voevod", din care desprin­dem :

Creşti, Măria Ta, flăcău de piatră, zdravăn, In duhul celor morţi pentru ţară, Lipeşte urechea pe pământul reavăn Al brazdei răsturnate sub plug de primăvară.

Sunt versuri a căror citire însufleţeşte inimile. Sperăm că, pentru viitor, autorul va ţine seamă de obiecţiile noastre privitoare la formă.

AUEEL CHIRESCTJ

R E V I S T E

„ŢARA VISURILOR NOASTRE"

(Anul IV., Februarie — Martie 1940, Nr. 23—24 Oradea)

Revista apare lunar, sub îngrijirea unui comi­tet format din elevi şi sub conducerea d-lui prof, Augustin Cosma.

Redactată în bune condi'iuni technice şi pre­zentată într'o frumoasă formă literară, cu pagini de un colorit atrăgător şi viu, din care se simte prospeţime şi tinereţe, revista aceasta este (ie o reală valoare pentru tineret.

In unele poezii se zugrăveşte în imagini, far­mecul unei înserări, frumuseţea iernii, graiul săl­batec al mării, neliniştea sufletească etc, iar ":n proză sunt povestiri plăcute şi cu descrieri atră­gătoare.

Menţionăm; articolele ; „La moartea lui Ionei Nadiş", „Centenarul lui Titu Maiorescu", „Cră-ciun ostăşesc", „lama" etc.

M. POPOV1C1

CATEDRA. (Anul XIII, Nr. 128-29, Aprilie-Mai 1940',

Cu aceeaş statornică însufleţire, apare la Ga­laţi vechia şi interesanta revistă „Caiedra" de sub direcţia d-lui D. T. Faur. Literatura cu ca­racter străjeresc ocupă un loc de frunte în cu­prinsul revistei. Menţionăm din bogatul sumar : Legenda eroilor, de Volbură Poiană; 10 Mai străjeresc, de D. T. Faur; Zece Mai, ds Mircea Râdulescu; îmnul Muncii, de I. Voiculescu etc.

A. Cil.

CAilTI PENTRU STMAJEMI Sidorovlcl Teofil Gh. Sidorovici Teoiil Gh. Sidorovici Teoiil Gh. Sidorovici Teoiil Gh. şi C. Enescu-

Bughea Sidorovici Teofil Gh. şi Maior Marin

Georgescu

Caiol II Din vieaţa unui fiu de Rege Brazdă noua

O credinţă şi un avânt

Sub poală de codru verde

Sidorovici Teofil Gh. şi Sâmbotearm Ulisse

Sidorovici Teofil Gh. şi Sâmboteai 1 Ulisse

Sidorovici Teofil Gh. şi A. S. Goia Manolescn Ion, General Şoimescu Ştelaa

Carnetul străjerului

Carnetul Comandantului Carnetul muncii străjoreşti Omul de nădejde Pe drumul reînoiiii

Şoimescu Ştefan Cu Marole ?irăjer Ispir Eugen Zdroboleanca Ane?î<r Hio şl M. Postulcsche CLemarea cea sfântă Ispir Mircea In satul străjerlt Anesia I. şi Cpl. A. Pascali Pe caile Renaşterii Manoliu loan Camarazi Blvolatu Sevei Cartea jocurilor Nicolau Xenia Crâmpeie din vieaţa errSîsi'easca Catlaru Giig. Mita. Teatrul străjeresc Paschia Gh. Preot Hristos în Strajă Enesca-BugUea C'*. *«raUn Sânt străjer Peirescu I. C. Lucrul manual cu străjerii Străjeta Enescu n «.ura Ia mijlocul pădurii Popov Ecaterina Teatru sîrâjeresc Epureanu "E. şi Vlad V. La poiana cu cireşi Savin Petre G. O clacă cu viteji (piesă) Faur D. T. Străjerii şi 24 Ianuarie Savin Petre G. Ne cheamă străjeria Goia S. Aurei Răbojul cu comori 1939 şi 1940 Slacovschl Ed. Din problemele străjariei

Goia S. Aurel Prin credinţă, muncă şl economie Smântânescu Dan Lozinci Regale eidim o puternică Românie Smântânescu Dan Cronica faptelor Regale, Voi. I şi Q

Gola S. Aurel Mijloace de activitate în cuib Stelian Constantin Descoperitori de drumuri (Anto­

Goia S. Aurel Fapta bună zilnică Strelicovschi Toma

logie) Goia S. Aurel Fapta bună zilnică Strelicovschi Toma Gc*nduri străjereşti

Gola S. Aurel Tabăra străjerească Strelicovschi Toma Duioşie de adolescent Nelu lonescu Trei Marşuri Străjereşti Strelicovschi Toma Cuibul străjeresc Ionescu Nelu şi Cuclin Cântece străjereşti Ververî Nicolae Cpt însemnări din călătoria şi jambo-Iordâchescu Florin Moş Ajun (piesă) reea dela Bloemendal-Olanda.

Ispir Eugen Străjerul din cuibul doi Vicol loan D. Focul (piesă străjerească).

J o c u r i d e d e s l e g a t

WVMNTB MNCmiCiSATE ORIZONTAL =

1) Carte bisericească ce conţine slujba de 50 zile, dela Paşti pană la Rusalii: 2) Câte odată..., prea... (Em.) — Lipsit de vi­goare (f ig); 3) Prăpastie; — Foarte dulce; 4) Carte ce cuprinde ştiinţa moralei; — Privighere înaintea Sfintelor Paşti; 5) Posesiv; — Miros particular; — Fluviu în Franţa; — Articol; 7) Literă gre­cească; — Notă; — Conjucţie; — Interjecţie; 8) Are o singură carte sfântă, Coranul; — Văpsiai; 9) Fluid; — Familie fanariotă; 10) Aparat modern de hârâituri; — Oraş în Turcia; 11) Cărţi ce conţin învăţăturile lui Isus Hristos. VERTCAL :

I ) Cărţi bisericeşti ce conţin slujbele din postul Paştelui; II) Se găseşte la orice carte! — Regule bisericeşti; III) Plante; — Mama celor doi fraţi, Castor şi Pollux ; I V ) Popor • antic ; — Nume masculin; V ) Cămaşe ; — Literă slavonă ; — Noroiu ; — Uriaş biblic; V I I ) Fiinţă; — Afirmaţie; — Fluviu în Siberia; — Articol; I X ) Insectă; — Vânzătorul lui Iisus Hristos, pentru 30 de arginţi; X ) Convoiu ; — Om foarte desfrânat (fam) ; X I ) Act prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor.

G l u m e L E C Ţ I E D E I S T O R I E

P R O F E S O R U L : Da, dragi străjer-, este mai mult ca sigur că Merovius nu a existat cu adevărat; existenţa fiului său Cliperic, însă, este incontestabilă.

C U R A J — Astăzi, unchiule, n'am plâns deloc la

dentist. — Bravo ! iată cinci lei pentru curajul tău.

Şi spui că n'ai simţit nicio durere? — N'am simţit, unchiule. Dentistul nu

era acasă. I N T R E S T R Ă J E R E

— Ce zoreşti atâta la împletit, Sanda ? — Vreau să dau gata ciorapii mai înainte

'de a se termina lâna 1

a i;

1 ii

DESLEGAREA JOCULUI DE CUVINTE ÎNCRUCIŞATE DIN Nr. 3

AL REVISTEI

Vi trie, vi a e P r

TIP. VREMEA, CAROLi 10, BUCUREŞTI