9
1 DĂNILĂ PREPELEAC Propunerea lui Creangă pare simplă în profunzimea ei. Dacă citim cu atenție, observăm o inversarea termenilor în ecuaţia axiologică propusă de poveste: când Dănilă – în lume fiind - era trândav, neîndemânatec (fără practică), nesincer, necinstit şi incapabil de a-şi asuma vreo răspundere familială sau socială, atunci era nimbat de o curăţenie fără margini, de o naivitate sfântă, de o înţelegere a lumii care-l situa deasupra semenilor. Retragerea în pustnicie, trecerea sa în rândul oamenilor lui Dumnezeu, coincide cu o transformare drăcească a lui Dănilă. El devine mai şmecher decât încornoraţii, dar când? atunci când competiţia e pe bani. Îndrăcirea, împieliţarea lui Prepeleac, maturizarea sa, e un soi de adaptare la mediu. Simplificând, putem distinge două etape: trocul dezavantajos (gândirea fără aderenţă la realitate) şi concursul cu nefârtaţii (gândirea ajustată de „ispitire”, ca să folosesc un sens mai vechi, drag lui Noica). Ei, bine, lupta cu Michiduţă îi redă judecata sănătoasă, din smintitul satului, ajunge şi el în toate minţile. În fond, fiecare troc în parte, luând în calcul doar termenii raţionamentului enunţat de Dănilă, chiar era o „afacere”. Lipsa de experienţă, neputinţa de a anticipa, de a compara, sunt deficienţele care-l făceau să pară prost. Schimburile în natură erau defavorabile doar în privinţa valorii materiale, pentru că, în ordinea spirituală a lucrurilor, aceste schimburi se soldau cu un câştig care avea să-şi arate eficienţa mai târziu. După izolare, după lupta cu Nichipercea, situaţia e cu totul alta. Până şi acesta din urmă e nevoit să-i recunoască isteţimea: „Tu, cu şmichiriile tale, ai tulburat toată drăcimea”. Spectacolul respectă structura creanghiană, plasând acțiunea în cadrul unei lecții de teatru-sport și folosindu-se de jocul de rol. În felul acesta, copiii concurează pentru „ocuparea rolurilor” și joacă alături de „profesori”. Interactiv, dinamic, antrenant, spectacolul nu-i lasă indiferenți nici pe însoțitorii adulți.
