www.mioarasoldan.ro

Dacă nu sunt călător, nu sunt...Interviu cu Daniel Zărnescu

realizat de Mioara Șoldan

www.mioarasoldan.ro

Dacă nu sunt călător, nu sunt

,,...nu există finalitate. Dacă poți să te obișnuiești cu lucrul ăsta, dacă poți să

te obișnuiești că nu există un rezultat pe care să îl obții și că toată viața este

de fapt o mișcare, că tu toată viața construiești ceva, atunci s-ar putea să

lași ceva în urmă. Dacă tu consideri că există un punct în care ajungi și s-a

terminat, atunci s-a dus tot...” Daniel Zărnescu

Oricât de mult m-aș duce înapoi în timp, nu îmi amintesc ca în viața mea să fi avut mentori din alt

domeniu decât literatura. Ce înseamnă pentru mine mentor? Înseamnă acel om din care, dacă aș

reuși să fiu și eu măcar un sfert, m-aș simți împlinită. Acel om pentru care simt o admirație atât de

profundă încât sunt capabilă să caut ore în șir scrieri despre el, ale lui și ale altora, scrieri care să mă

ducă în viața lui interioară, să pot înțelege ce s-a petrecut în el atât de diferit de restul lumii, acea

scânteie care a făcut posbil să creeze astfel încât opera lui să atingă sufletul a mii de oameni.

M-am dus cu lupa în viața lui Mircea Eliade. Am făcut la fel cu viața lui Marquez. Îmi amintesc cât de

fericită am fost în ziua în care mi-am comandat cartea ,,Gabriel García Márquez – O viață” scrisă de

Gerald Martin, o carte de 600 de pagini care, doar la gândul că urma să o am, înainte de a o citi, mă

făcea fericită.

De la ei, de la scriitorii pe care i-am admirat de-a lungul vieții, mi-am dat silința să preiau

comportamente, către ei m-am îndreptat în ceas de bucurie, ca și în ceas de tristețe.

Biografii, autobiografii, critică la operele lor, le-am devorat de mică. Cred că aveam 16 ani când mi-

am propus să îmi scurtez programul de somn, tinzând spre 4-5 ore pe noapte, asemeni lui Eliade.

Ce căutam de fapt?

Căutam să înțeleg ce l-a făcut capabil pe omul ăsta să scrie Maitreyi. Ce din viața și din credințele lui

l-a condus spre Nuntă în cer, dar și spre La Țigănci.

Nu am căutat ce a spus Antony Robbins despre cum să îți duci viața la nivelul următor, nici ce a scris

Napoleon Hill despre cum să devii bogat, în schimb știu exact ce a spus Hemingway despre cum să

scrii o carte.

Viețile lui Steve Jobs sau Bill Gates nu au reprezentat puncte de interes pentru mine, deși, accept, la

nivel rațional, că oamenii aceștia, prin ceea ce au adus nou în lume, sunt niște coloși, au influențat

omenirea în mod semnificativ. Pur și simplu nu am rezonat, nu m-am simțit atrasă de lumile lor, deși

știu că sunt demni de admirație.

Așa că mare mi-a fost surpriza când am simțit admirație pentru un om dintr-o cu totul altă sferă

decât literatura. Un om din secolul nostru, un contemporan, un bucureștean tânăr și...tangibil.

Marketer și antreprenor sunt poate cele mai cunoscute etichete ale lui Daniel Zărnescu.

www.mioarasoldan.ro

M-am întrebat singură ,,Ce treabă am eu cu chestia asta? Da, e bun, sunt multe lucruri pe care le pot

învăța de la el”. Dar, totuși, simțeam că e mai mult. ,,Prin ce anume a ajuns el să atingă acele corzi

din mine care răspund doar la ...literatură?”

Și mi-am dat seama că, la mine, Daniel Zărnescu a ajuns prin scris. Am primit pur și simplu într-o zi un

email semnat Daniel Zărnescu. Habar nu am ce scria, dar știu că mi-am spus atunci ,,uite un om care

știe să scrie, chiar dacă ce scrie nu e literatură”.

În zecile de emailuri care îmi umpleau inbox-ul, a fost singurul la care am simțit acest wow.

Pe Eliade, pe Camil Petrescu sau pe Márquez nu mi-a fost tocmai la îndemână să îi cunosc și să le

adresez acea întrebare care stătea la baza căutărilor mele: ,,cum devine un copil obișnuit un om

extraordinar?”.

Dar, mi-am spus eu atunci, pe Daniel Zărnescu am cel puțin o șansă să îl cunosc și să înțeleg ce se află

dincolo de ceea ce e vizibil, dincolo de ceea ce face și vedem că face.

Așa că mi-am propus să îl cunosc și l-am cunoscut. În mediul lui, adică training pe marketing și

antreprenoriat inițial, apoi coaching. Daniel Zărnescu a avut deja un mare impact asupra vieții mele,

dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Am petrecut ceva timp în preajma lui, dar nu reușeam să trec dincolo de coach, antreprenor,

marketer. Aproape că uitasem de ce am vrut să îl cunosc, până într-o zi când a distribuit pe Facebook

o piesă muzicală cu niște versuri superbe: Nebun de Alb.

Vedeam din nou la el întoarcerea la...poezie, la frumosul exprimat în alt fel de cuvinte decât

,,rezultate, obiective, acțiune”.

Și atunci mi-a revenit dorința de a trece dincolo de bariera profesiilor: am vrut să știu cine e el fără

roluri, am vrut să înțeleg viața lui interioară, așa cum am făcut-o cu scriitorii, de-a lungul vieții mele.

,,Îmi dai un interviu?” ,,Care e tema?” ,,Nu va fi despre viața ta profesională.” ”Ok.”

Și ne-am întâlnit, într-o după-amiază cu iz de Bacovia, de ploaie și de ceai. Am vorbit despre artă.

,,Ce e arta? Artă înseamnă ceea ce faci.

Viață fără artă înseamnă viața fără

mișcare. Suntem toți artiști, atâta timp cât

ne mișcăm. Ce înseamnă artă? Înseamnă

creație. Ce înseamnă creație? Înseamnă că

în spatele creației există un creator. Ce

înseamnă un creator? Înseamnă o

persoană care are puțină esență divină în

ea.” Daniel Zărnescu

Am vorbit despre viață și moarte, despre finalitate și lipsa finalității. Despre călătorie și drum.

www.mioarasoldan.ro

Nu știu cine e Daniel Zărnescu pentru tine, dar pentru mine Daniel Zărnescu este, înainte de orice,

scriitor. Dacă aș desena portretul lui Daniel Zărnescu, în centrul vieții lui ar fi arta, iar de acolo ar

porni toate celelalte. În lipsa acestui nucleu, nu ar mai exista Daniel Zărnescu.

L-am întrebat și pe el care e acea parte din el fără de care nu ar mai fi el. ,,fără scris nu aș mai fi eu...

mi-ai lua forma de exprimare pe care o stăpânesc cel mai bine în momentul acesta.”

În cele ce urmează este felul în care am văzut eu, pe sertărașe, viața lui Daniel Zărnescu de dincolo

de scenă.

Sunt curioasă, după ce vei citi transcrierea discuției pe care am avut-o cu Daniel, cine e el pentru

tine.

Mentor și mentorat

,,Se spune că, atunci când ești pe un drum, dacă ești singur, dacă ești primul, mergi cu pași foarte

mici. De aceea, e un sfat pe care îl dau multor oameni: să găsească oameni care au rezultate și pe

care să îi admire”

M.Ș.: Daniel, tu ești mentor pentru mulți

oameni. Cine au fost, în timp, mentorii tăi?

D.Z.: Unul dintre primii mei mentori a fost un

fost angajator de-ai mei.

Am luat de la el foamea de rezultate, dar am

luat și defecte, pentru că atunci am făcut ceva

greșit. Greșeala mea a fost că, alegându-mi

inconștient mentorul, am luat cu totul

persoana respectivă: i-am luat și defectele,

odată cu calitățile. Admirația deschide un

canal în care, dacă nu ești atent, iei cu totul

persoana respectivă.

Ideal este să vezi mentoratul ca un canal de a lua valori, roluri, comportamente pe care le joacă

omul respectiv, în momentul în care îl admiri.

Eu am luat de la el foamea de rezultate - faptul că a plecat de foarte jos m-a motivat o dată în plus.

Dar am luat și impulsivitatea. M-am trezit brusc cu foamea, dar și cu impulsivitatea lui. Eram atât de

impulsiv, încât urlam efectiv la ceilalți angajați, mă certam cu oamenii, aveam așteptări foarte mari

de la ceilalți. Și atunci când deveneam impulsiv din lipsă de rezultate, ajungeam inclusiv să dau cu

pumnul în masă, să urlu, să fac amenințări.

Îmi aduc aminte că la unul dintre primele mele proiecte pe antreprenoriat, în ședința cu ceilalți

parteneri, eram într-o cafenea și nu îmi convenea ce zicea unul dintre ei. Aveam stiloul în mână. Am

dat cu el în masă, i-am zis să iasă din cafenea de parcă era cafeneaua mea. Am dat atât de tare cu

www.mioarasoldan.ro

stiloul în masă că au zburat bucățele până la mesele vecine și până în bar. Toata lumea rămăsese

șocată, nu se mai mișca nimeni în toată cafeneaua, cam genul ăsta de panică produceam în ceilalți.

Acum, când mă uit în urmă, e un pic amuzant. E

bine că am trecut peste perioada asta și că acum

pot să îmi controlez nervii.

Asta e partea negativă pe care o iei de la un

mentor, dacă nu știi că poți să iei doar lucrurile

care aduc rezultate, nu și părțile mai puțin bune.

La un moment dat mi-am dat seama că am

devenit o copie a lui.

Pe parcurs mi-am rezolvat impulsivitatea. Ce mi-a rămas în urma impulsivității este exact foamea asta

de rezultate pe care o am și acum și pentru care sunt recunoscător. M-a ajutat? Da. Acum știu să aleg

mult mai bine ce iau de la un om pe care îl admir. Acesta este unul dintre primii mei mentori.

Al doilea a fost un prieten. A fost o vreme când nici unul dintre noi nu aveam bani. Vorbeam în

parcuri despre afacerile pe care o să le avem, mâncam fornetti că doar asta ne permiteam și

povesteam despre lucrurile faine care or să ni se întâmple în viață. A devenit mentor pe parcurs, pe

măsură ce mi-am dat seama că este o biblioteca umană, efectiv, la nivel de marketing, antreprenoriat

și mi-am dat seama că el are un răspuns la absolut orice.

Începusem deja să admir oamenii de genul acesta, de care m-am și înconjurat, în timp. Ce voiam era

ca atunci când pun o întrebare, să primesc un răspuns. Faptul că răspunsul este din cărți, e ok, pentru

că eu am capacitatea de a aplica și atunci genul acesta de oameni mă ajută foarte mult.

A rămas în continuare mentorul meu, vorbesc regulat cu el, încerc să păstrez o relație cât de cât de

mentor-elev, la modul că, deși suntem prieteni, încerc să nu intervină între noi părțile personale. Cu

alte cuvinte, mi-am pierdut jumătate de prieten pentru un mentor cu normă întreagă. Mi-a fost frică

efectiv că, dacă sunt prea aproape de el, o să văd niște defecte și îl voi coborî de acolo de unde l-am

ridicat, ori pentru mine e foarte important să am întotdeauna pe cineva care visează mai mult decât

mine, poate mai bine, care face lucrurile mai bine decât mine.

Se spune că, atunci când ești pe un drum, dacă

ești singur, dacă ești primul, mergi cu pași

foarte mici. Și am trăit asta, să fiu lider pe

domeniul meu, să îmi dau sema că merg în zig-

zig și brusc să realizez că există oameni care au

reușit mult mai mult în viață. Și în momentul

în care când mi-am dat seama de acest lucru,

să fac pași mult mai mari în evoluția mea.

De aceea, e un sfat pe care îl dau multor

oameni, să găsească oameni care au rezultate

și pe care să îi admire...

www.mioarasoldan.ro

,,Dacă nu aș fi călător, nu aș fi...”

M.Ș.: Vorbești adesea despre ,,foamea de rezultate”. Ce înseamnă să ai foame de rezultate?

D.Z.: Ce înseamnă să ai foame de rezultate? La mine, cred că a plecat de când eram copil, pentru că

nu am avut bani și a trebuit sa mă descurc tot timpul, să câștig bani. Am câștigat bani printr-o mie și

una de metode, însă tot timpul voiam mai mult. Țin minte că faceam pariuri cu frate-miu, când eram

copil, că în două luni, de exemplu, o să am suma X. Și nu reușeam aproape niciodată să ajung la suma

respectivă, frate-miu câștiga mereu pariurile și treaba asta mă motiva, mă făcea să caut soluții noi.

Foamea de rezultate vine dintr-o nevoie de a

ajunge mai departe decât sunt. Cumva, toată

viața mi-a fost frică de plafonare...frică e mult

spus. Pur și simplu, în momentul în care simt

că stagnez, caut forme noi de exprimare, caut

să mă mișc în alte direcții.

Îmi place să fiu tot timpul în mișcare și îmi

place să visez, iar în momentul în care viața

devine anostă, devine liniară, practic, foamea

asta de rezultate mă împinge spre a ieși din

zona de confort pe cât posibil.

Și atunci încep să iau decizii, decizii care mă scot un pic din această zonă de confort, decizii care

multor oameni li se par extreme. Primul meu job a fost în timpul facultății, ceea ce mi-a adus multe

critici, mai ales în familie. Apoi, demisia, la nici un an de la angajare, ceea ce mi-a adus și mai multe

critici din partea familiei, pe urmă a doua demisie, când am decis să îmi fac firmele - și mai multe

critici, chiar și prietenii mi-au sărit în cap în momentul acela.

Pur si simplu, în momentul în care simțeam că am atins maximul pe care puteam să îl ating acolo și că

mai departe nu mai este evoluție, profesională sau personală, pur și simplu luam decizia să mă duc

într-o zonă pe care nu o cunosc.

Așa a fost schimbarea de la programe de finanțare la antreprenoriat, apoi, din momentul în care am

avut firma, am zis am zis ok, blog, pe urmă scriu o carte și tot așa.

Tot timpul m-am mișcat și cred că asta m-a adus în punctul în care sunt acum.

M.Ș.: Și când crezi că se oprește foamea asta?

D.Z.: Nu se oprește niciodată și sper să nu se oprească niciodată. Este practic ceea ce mă mână pe

mine zi de zi. Dimineața, îmi place să mă gândesc, să dau formă la ceea ce o să fac în ziua respectivă

și încotro mă îndrept. Practic, e un joc constant. Îmi amintesc niște vorbe ale lui Patriciu: îi punea

cineva o întrebare și m-am regăsit în răspunsul lui ,,când crezi că or să se termine toate lucrurile

astea?”, iar el a zis ,,sper să nu se termine niciodată, este un drăcușor acolo care ține jocul viu” sau

ceva de genul asta. Cam asta se întâmplă și la mine, pur si simplu e ca o călătorie în care nu ai o

destinație finală.

www.mioarasoldan.ro

Consider că măreția unui om este dată de

faptul că, deși își dă seama că nimic nu este

etern pe lumea asta, că nimic nu contează

într-un final, cu toate astea acționeză și caută

să avanseze.

Sunt două feluri de oameni: oamenii care spun

că oricum nu contează într-un final și oamenii

care spun că oricum nu contează într-un final

și, cu toate astea, se mișcă. Și e datoria

noastră să ne mișcăm, este datoria noastră să

creștem cât de mult putem și să ajungem la o

destinație la care oricum ajungem cu toții.

Important este să vezi CÂT DE SUS E SUS.

M.Ș.: Dacă ar fi să desprind eu singură filosofia ta de viață e foamea, pe de o parte, pe de altă

parte, cât de sus e sus. Și dacă nu ar fi astea două, ce te-ar face să te ridici din pat, într-o dimineață

în care nu simți foamea?

D.Z.: Nu cred ca a fost vreo dimineață în care să nu simt foamea.

La un moment dat, într-o ședință de modelare pe care mi-a făcut-o Grațian într-o tabără, vorbeam

despre această credință a mea: că suntem într-o continuă călătorie, că noi suntem călători. Grațian

m-a întrebat atunci: ,,și dacă nu ai fi călător, ce-ai fi?”

Răspunsul meu a fost: ,,dacă n-aș fi călător, n-aș fi.”

Nu știu ce înseamnă exact, însă asta am simțit în momentul acela: ,,dacă n-aș fi călător, n-aș fi”. Asta

sunt, un om în mișcare, care probabil își va găsi liniștea la un moment dat, însă și liniștea asta o să fie

tot o formă de exprimare, într-un anume fel. Exprimare prin scris, poate. Chiar mi-am spus să mă

retrag pe la 40 de ani, pentru unul-doi ani. Sunt curios ce o să fac în aștia unul-doi ani, probabil că o

să experimentez altceva și o să văd cât de sus e sus în cei 1-2 ani.

Cred că asta e filosofia mea de viață: dacă nu aș fi călător, nu aș fi.

INADAPTATUL

,,Mă simt inadaptat cred că...tot timpul...adică, nu imi aduc aminte o dată în care să fi zis ,,da, uite,

eu aparțin lumii ăsteia”. Dar această inadaptare o văd ca pe un mare dar ce mi s-a dat și pe care eu îl

iau cu mine mai departe.”

M.Ș.: Vorbești adesea despre oameni inadaptați, începând cu tine și continuând cu viziunea ta

despre antreprenor. Povestești în cărțile tale despre copilul inadaptat și ulterior adolescentul

inadaptat care ai fost. Ce s-a schimbat de atunci, de la Daniel la maxim 20 de ani la Daniel de azi?

D.Z.: Ca și inadaptat? Nu s-a schimbat nimic. În continuare mă simt inadaptat, în continuare incerc să

îmi construiesc o proprie realitate, în care lumea să mă accepte. Această inadaptare eu o văd ca pe

www.mioarasoldan.ro

un mare dar ce mi s-a dat și pe care eu îl iau cu mine mai departe. Mă simt inadaptat cred că... tot

timpul, adică, nu îmi aduc aminte o dată în care să fi zis ,,da, uite, eu aparțin lumii ăsteia”.

Nu îmi aduc aminte. În momentul în care simt

că încep să aparțin lumii respective, intervine

dorința de a merge mai departe. Sunt un

inadaptat în continuare.

Și e amuzant faptul că toți oamenii pe care i-

am întâlnit și care au rezultate sunt oarecum

ca mine: ei construiesc ceva din cauza a ceva

ce îi respinge.

Nu am văzut om de succes care să fie mulțumit cu ceea ce se întâmplă în jurul lui. Chit că par oameni

care și-au descoperit vocația, oameni cu adevărat fericiți. Cu toate astea, în spate, se află o dorință

de mai bine și o dorință de a schimba ceva în realitatea din jur, ca să îi accepte și cumva să se apropie

de viziunea pe care o au ei.

CĂLĂTORIE /vs/ FINALITATE

,,Orice finalitate înseamnă involuție și involuția sau pasivitatea sau nemișcarea înseamnă moarte.

Există doar călătorie și nimic altceva.”

M.Ș.: Ce îți dorești tu, de fapt: să rămâi un inadaptat pentru că asta te face să evoluezi sau să

schimbi lumea, astfel încât să se adapteze la tine?

D.Z.: Ambele variante sunt destul de corecte. Pentru că vorbim până la urmă de o destinație care nu

poate fi atinsă, vorbim de perfecțiune.

Exact despre asta e vorba: nu există finalitate. Dacă poți să te obișnuiești cu lucrul ăsta, dacă poți să

te obișnuiești cu ideea că nu exista un rezultat pe care să îl obții și că toată viața este de fapt o

mișcare, că tu toată viața construiești ceva, atunci s-ar putea să lași ceva în urmă. Dacă tu consideri

că există un punct în care ajungi și s-a terminat, atunci s-a dus tot...

Din păcate, majoritatea oamenilor caută finalități. Caută o diplomă, un loc de muncă, caută ceva,

dupa care, dacă ajung acolo, viața lor să se schimbe și totul să fie extrem de roz și viața fericită și el să

fie împlinit. Nu există așa ceva pentru că împlinirea, fericirea efectivă, vine exact din procesul ăsta de

explorare. În momentul în care îți asumi acest drum, abia atunci îți asumi și faptul că poți fi fericit.

Gândește-te la un om care care zice că, dacă ajunge undeva, este fericit. E un moment în care

trăiește fericirea la nivel intens și pe urmă urmează căderea, pentru că el a uitat să mai meargă.

Există doar călătorie și nimic altceva. Orice finalitate înseamnă involuție și involuția sau pasivitatea

sau nemișcarea înseamnă moarte.

M.Ș.: Asta înseamnă că dacă te întreb pe tine care e viața ta ideala...?

D.Z.: O trăiesc. Care e viața mea ideală? O trăiesc!

www.mioarasoldan.ro

Cu toată dorința de a crea un mediu

înconjurător care nu o să fie niciodată exact

așa cum vreau, cu toată mișcarea, cu toate

eforturile și rezultatele pe care le am, exact

așa e viața pe care o vreau. Pot să zic că o să

am un grad mai mare de satisfacție dacă obțin

anumite beneficii, însă sunt convins că atunci

o să vreau și mai mult sau alte lucruri.

Asta e viața pe care o vreau acum.

Dacă mă întrebai la 20 de ani, nu îți răspundeam la fel, pentru că filosofia asta a venit în urma

experienței de viață. Atunci au fost multe finalități pe care le voiam și pe care le vor oamenii, în

general. Voiam o firmă, voiam bani, voiam mașină, voiam casă și uite că le obții, ușor ușor, și îți dai

seama că nu te mulțumește nicio finalitate pe care o obții în viața ta, niciun rezultat nu te

mulțumește, nu are cum să te mulțumească, pentru că apoi urmează căderea.

M.Ș.: Faptul că ești permanent nemulțumit nu poate să genereze frustrare?

D.Z.: Nu. Nemulțumire poate că e mult spus. E vorba de ceea ce rămâne în urmă în ceea ce fac, e

vorba de creație. Mă uit la omenii care au fost alături de mine, mă uit la cărțile pe care le-am scris, la

rândurile care probabil or să rămână, aș vrea să scriu mult mai multe cărți, aș vrea să văd oameni

care să trăiască mult mai bine, aș vrea eu să trăiesc mai bine, nu știu unde o să ajung, dar tocmai asta

e partea frumoasă: că mereu e un alt loc în care vreau să ajung.

M.Ș.: A existat un anumit moment în viața ta în care ai zis că o să cucerești lumea, că o să lași ceva

în urma ta?

D.Z.: Nu a fost un moment în care să spun ,,O să am succes”.

Ce înseamnă succes? Dacă e să definești succesul, înseamnă finalitate. Or finalitate nu există.

Am văzut atâția copii/tineri care caută titulaturi ,,cel mai tânăr de succes...”. Succesul nu este dat de

anumite rezultate pe care le ai, ci este dat de întregul parcurs pe care îl ai, în întreaga ta viață. La

final, poate, s-ar putea spune despre o persoană că a fost de succes, că a ținut direcția destul de mult

și că a lăsat ceva în urmă. Însă succesul, eu nu îl văd ca pe o medalie pe care o iei, ai pus-o de gât și

de atunci ești de succes.

Nu știu ce o să fac în continuare.

Pot să îți spun direcțiile....nu știu dacă o să

ajung acolo, nu știu dacă nu o să vreau altceva

pe parcurs, nu știu domeniul, habar nu am.

Știu doar că o să vreau să scriu cărți în

continuare. Știu că exact asta aș vrea să știu:

că întotdeauna există mai sus de atât.

www.mioarasoldan.ro

Da, întotdeauna am vrut să cuceresc lumea prin ceea ce fac. Însă există o mie și una de forme prin

care vrei să cucerești lumea.

Când eram copil, visam că o să scriu cărți și că o să stea sute, mii de oameni la coadă, ca să le dau

autografe. Ceea ce s-a întâmplat, mult mai târziu.

Am vrut să cuceresc lumea prin scris, prin oamenii care mă urmează. Într-un final, dacă stai să te

gândești, ce înseamnă să cucerești lumea? Dacă întorci direcția, dacă întorci săgeata, a cuceri lumea

înseamnă să te cucerești pe tine, să vezi exact unde poți să ajungi.

ARTISTUL

,,Consider că un artist este artist cu adevărat în momentul în care oferă arta celorlalți și se pune în

slujba celui care este amator de arta respectivă, nu o face pentru el.”

M.Ș.: Sunt două tipuri de artă pe care le abordezi tu, deschis, în mod frecvent: scrisul și filmul. Ce

loc are arta în viața ta?

D.Z.: E ciudat că toată lumea mă consideră un om pragmatic și se întreabă unde e arta la mine.

Părerea mea este că există două feluri de a

scrie: sunt oamenii care scriu pentru ei și nu

obțin nimc cu chestia asta și sunt oamenii

care direcționează arta către ceilalți. Asta e

marea diferență.

Eu, când eram mic, scriam pentru mine,

aveam jurnale, diverse prostioare. Însă mi-am

dat seama că nu aveam pe cineva care să mă

citească. Eu mă citeam pe mine și nu era de

ajuns.

M.Ș.: Ce inseamna că scrii pentru tine – că nu faci public ce scrii?

D.Z.: Nu, ci că nu te poți transpune în persoana care citește și să simți emoțiile celeilalte persoane

care urmărește, trăiește, vede - depinde de forma de artă pe care o transpui.

Consider că un artist este artist cu adevărat în momentul în care oferă arta celorlalți și se pune în

slujba celui care este amator de arta respectivă, nu o face pentru el. Cumva, eu aveam nevoie, când

eram copil, de o doză de pragmatism ca să pot da formă artei. Și asta s-a legat foarte bine cu

programele de finanțare.

La programele de finanțare a fost prima dată când am simțit că scriu pentru altcineva. A fost

incredibil. Lucram într-un stil draconic, predam proiecte unul după altul: eu când scriam proiectul, nu

îl scriam pentru mine, nu îl scriam pentru cel care m-a angajat pe mine și trebuia să primească

finanțare, ci îl scriam pentru cel care corectează. Știam că este un omuleț acolo care corectează

proiectul respectiv și eu am căutat să înțeleg cât mai bine cine e persoana care corectează proiectul.

Am ajuns până în punctul în care aveam proiecte pe care le depuneam și pe urmă mă duceam acasă

sau la birou și spuneam ,,Doamne, sper sa nu câștigăm proiectul ăsta”. Pentru că eu scrisesem

proiectul doar ca să îl câștig, iar implementarea era cu totul altceva.

www.mioarasoldan.ro

A fost prima dată când mi-am dat seama că

există cineva care citește și care are propriile

lui trăiri, propria lui înțelegere.

Ăsta a fost primul moment de aha și a avut

foarte mare relevanță pe activitatea mea de

marketing de mai târziu, pentru că am început

să simt cu adevarat că scrisul, de fapt cam

orice formă de artă posibilă, se adresează

unor persoane. Asta e marea recadrare pe

care o fac.

Cei mai mulți autori de carte începători scriu o carte pentru ei, apoi se chinuie să o vândă. Însă

procesul este în alt fel: trebuie să înțelegi cât mai bine cine îți citește cartea și pe urmă nu mai ai nicio

problemă să vinzi.

Eu consider ca tocmai asta este arta: acel lucru care ajunge la cât mai multă lume și mișcă cât mai

mulți oameni.

Asta este arta: să înțelegi cum trăieste omul

respectiv și cum trăiește opera ta: că e pictură,

că e poezie, că este film, este vorba de omul la

care ajunge. Arta este în orice, și în

matematică, dacă vrei, poezie există și in

matematică, sunt o mie și una de forme de

exprimare.

Când creează, artistul trebuie să fie persoana

care este consumator de arta sa.

M.Ș.: Am auzit la tine, cândva, o afirmație care m-a marcat: cititorul tău are exact aceleași emoții

pe care le ai tu atunci când scrii. Cum știi asta?

D.Z.: Trăiesc asta. Când scriu, dacă eu mă entuziasmez în timp ce scriu și trăiesc povestea în timp ce

scriu, atunci se va entuziasma și cel care mă citește.

Trăiesc toată paleta de emoții pe care o trăiește un cititor, în momentul în care scriu acel text. Mă

transpun complet în imaginea celui care mă citește. Pe Construim Imperii, mă transpun în imaginea

celui care vrea mai mult. Fiecare carte pe care am scris-o până acum și probabil și următoarele au în

spate un personaj.

M.Ș.: Pentru cine ai scris Esența Eficienței?

D.Z.: Esența Eficienței am scris-o pentru persoana care avea nevoie de puțină claritate și de speranță

că poate să obțină mai mult și atunci am vrut să dau cât mai mult entuziasm acelei persoane, astfel

încât să transpună în acțiuni.

Văd o persoană care e ușor blocată și ar vrea să știe că există niște metode care să îi dea liniștea

necesară ca să acționeze. Esența Eficienței este cea mai citită carte a mea. Am emailuri de la oameni

www.mioarasoldan.ro

care îmi spun că păstrează cartea în rucsac, o țin cu ei și că au citit-o de 2, 3, 4, 5 ori. Și că de fiecare

dată când se simt blocați pe anumite aspecte, pur și simplu recitesc anumite fragmente.

Din punctul meu de vedere, este o biblie a

omului care vrea să se miște. Sunt conștient

că, dintre toate tehnicile pe care le-am scris

acolo, sunt foarte puține care sunt și aplicate.

Pentru că este o parte logică și o parte

emoțională, le-am atins pe amândouă, ca să

pot duce omul exact în starea de facere. De

multe ori ai nevoie de o tehnică doar ca să te

pui în mișcare și pe urmă o faci oricum.

Omul are nevoie de o scuză ca să se pună în mișcare. Partea emoțională pe care am construit-o în

jurul cărții Esența Eficienței este, de fapt, ceea ce a dus la această tevatură din jurul ei. Modul în care

am reușit să inoculez entuziasmul în rândurile respective. Modul cum am făcut un om normal să

viseze că poate să aibă independență financiară, o casă așa cum o visează el, o mașină poate mai

bună decât ceea ce conduce acum, l-am făcut să conștientizeze cum visurile pe care le are sunt

demontate de cei apropiați, de obicei, și că dacă rămâne destul de mult pe poziții și dacă reușește să

dea formă visului lui exact așa cum visează el, fără să îl ciuntească, atunci va obține o relație foarte

bună cu ceea ce vrea să obțină, cu obiectivele lui. Și devine o mașină de obținut obiective.

Acesta a fost gândul pe care l-am avut: un om plafonat, care nu trăiește viața lui, care își duce viața

după vorbele altora și care are nevoie de puțin ghidaj ca să se pună pe direcție și pe urmă nimic nu îi

mai stă în cale.

Iar Treptele Schimbării a fost pentru copilul inadaptat din fiecare persoană.

M.Ș.: Cum ar fi viața ta fără artă?

D.Z.: Ce înseamnă artă? Artă înseamnă ceea ce faci. Deci viață fără artă înseamnă viață fără mișcare.

M.Ș.: Suntem toți artiști în definiția ta.

D.Z.: Da. Atâta timp cât ne mișcăm. Ce înseamnă artă? Înseamnă creație. Ce înseamnă creație?

Înseamnă că în spatele creației există un creator. Ce înseamnă un creator? Înseamnă o persoană care

are puțină esență divină în ea. Un mini-zeu, un mic Dumnezeu. Nu vreau să intru în religie, vorbesc

despre faptul că, dacă noi ne conectăm la ceea ce s-ar vrea a fi divinitate, obținem niște lucruri foarte

faine.

M.Ș.: Ce te entuziasmează pe tine în film și nu e în muzică sau în sculptură sau în pictură?

D.Z.: Absolut orice formă de artă spune o poveste. Cu cât e mai transparentă povestea respectivă, cu

atât e mai bună arta. Cu cât e mai emoționantă povestea respectivă, cu atât e mai bună arta

respectivă. Chit că vorbești de o sculptură, de o pictură. Absolut tot din jurul nostru spune o poveste.

www.mioarasoldan.ro

Și o cărămidă dintr-o clădire, dacă te uiți la ea

și vezi o poveste, te entuziasmează. Ochii

minții la asta se uită: caută povești. Din

punctul meu de vedere, filmul, împreună cu

cartea, este modalitatea cea mai ușoară de a

intra în poveste. De a trăi emoțiile pe care le

vezi în povestea respectivă. Pe mine mă ajută

foarte mult filmul în sine pentru că văd și cu

ochii de marketer și de consumator: trăiesc

emoțiile respective și, în același timp, îmi dau

seama care au fost ,,cârligele” care au creat

emoțiile.

Dacă nu ar fi filmul, ar trebui acum, în viața destul de agitată pe care o am, să citesc beletristică în

același stil în care citeam când eram mic și nu mai am același timp. Practic, cele două ore de film

condensate mă fac să trăiesc din nou povești și să vreau să ofer povești mai departe celor care mă

citesc.

VIAȚĂ PROFESIONALĂ – VIAȚĂ PERSONALĂ

,,Nu cred că timpul este măsura calității în relația cu propriul tău copil sau chiar cu partenerul de

cuplu. Ci este nivelul de calitate pe care îl oferi. Poți într-o oră-două sau o zi dintr-o săptămână, să dai

mult mai mult decât ai da dacă ai sta cu acea persoană toată săptămâna.”

M.Ș.: O foarte mare parte din timpul tău înveți pe alții, ești trainer, dai mai departe din știința și

experiența ta. Ești PROFESOR – nu profesor de școală, ci acel profesor scris cu majuscule. Cum

reușești să nu pleci acasă cu rolul de profesor? Să nu ajungi acasă cu același rol de profesor?

D.Z.: Vine din tema călătorului. Soț sau părinte este o altă călătorie.

Țin minte un moment, abia se născuse Toma. Plângea noaptea, eram chiauni (ca majoritatea

părinților, la început). Nu mă mai puteam concentra atât de mult pe partea profesională. Și socrul

meu a venit cu propunerea ca, pentru 2-3 săptămâni, soția și copilul meu să se ducă la Târgoviște, de

unde e ea, ca să pot să îmi revin. Copilul abia se născuse.

L-am refuzat. I-am zis că nu vreau să văd cum copilul meu crește în prima fază departe de mine, să nu

știu cum au fost etapele, efectiv. Vreau să fie aproape de mine și să mă descurc ca și părinte, care are

într-adevăr și o viață profesională.

Este o altă călătorie, un alt rol pe care îl accept, l-am îmbrățișat 100%. Sunt foarte ocupat, sunt zile în

care ajung foarte târziu acasă și găsesc copilul dormind. Dar îl găsesc treaz dimineața.

www.mioarasoldan.ro

Știu doar atât: că atunci când sunt cu copilul

meu, sunt 100% acolo, cu el. Nu cred că

timpul este măsura calității în relația cu

propriul tău copil sau chiar cu partenerul de

cuplu. Ci este nivelul de calitate pe care îl

oferi. Poți, într-o oră-două sau o zi dintr-o

săptămână, să dai mult mai mult decât ai da

dacă ai sta cu acea persoană toată săptămâna.

Și nu, nu sunt profesor acasă, pentru că am reușit la un moment dat să îmi dau seama de diferențe.

Părintele trebuie să aibă un copil și atunci eu sunt copilul părinților mei. Fratele trebuie să aibă un

frate și atunci sunt frate, copilul trebuie să aibă un părinte și atunci sunt părinte.

M.Ș.: Ce sfat le-ai da oamenilor care se plâng de dezechilibrul de timp între viața profesională și

viața personală, oamenii care lucrează 10-12 ore și simt un dezechilibru major între timpul liber și

cel alocat muncii?

D.Z.: Sunt 2 sfaturi:

- Unul e că de multe ori un pas înapoi îți

aduce productivitate de două ori mai

multă, însemnând că, dacă îți iei o zi și o

petreci cu cei apropiați, eficiența ta este

crescută, nu scăzută;

- Al doilea este legat de viziune: dacă știi

cum vrei tu să fii, atunci o să poți să le

împaci pe toate. Viziunea mea în materie

de familie ține de o imagine idilică pe care

o aveam cu bunicul meu, care a a avut opt

copii și care a reușit să facă nuntă pentru

fiecare, deși era un simplu țăran.

De multe ori îmi aduc aminte de bunicul meu, îmi aduc aminte de copilăria idilică pe care am avut-o

pe lângă el și mă gândesc exact așa: dacă pot fi măcar un sfert din ce a fost el pentru copiii și pentru

nepoții lui, atunci sunt un om împlinit.

Deci are legătură foarte mare cu viziunea pe care o ai: viziunea mea se reflectă în copiii mei, nepoții

mei, pe care o să pot să îi am la o masă, să îi adun pe toți și să vorbim, să ne simțim bine împreună și

să le ofer, repet, măcar un sfert din ce am trăit eu atunci când am fost copil.

www.mioarasoldan.ro

Care e cea mai mare frică a ta?

Să nu am oameni. Să nu mai am pentru cine

face ceea ce fac.

În același timp, sunt mult mai introvertit decât

vede lumea. Una dintre fricile mele mari este

frica de lume, pe care totuși o caut.

Lumea spune că, dacă sunt trainer, dacă am vorbit în fața a sute-mii de oameni, ar trebui să am ceva

abilități în spate. Abilitățile nu au temperat firea introvertită pe care o am și de fiecare dată când

vorbesc în fața unui public întâmpin aceleași emoții pe care le-am întâmpinat prima dată, doar că am

un pic mai multă experiență. Pe măsură ce oamenii mă cunosc, ce îi cunosc eu pe ei, pe măsură ce ne

împrietenim, emoțiile scad destul de mult. Vine probabil tot din copilul inadaptat care este respins...

Care e cel mai mare defect al tău peste care a trebuit să treci, în timp?

Impulsivitatea. Stau și mai râd din când în când,

că mă mai apucă câte o criză de nervi o dată la

câțiva ani și ajung să mă bucur, când îmi aduc

aminte ce pățeam înainte și îmi dau seama că

este un pas înainte. Ca să trec peste, m-a ajutat

foarte mult educația prin expunere: cursurile

de NLP m-au ajutat foarte mult, școala de

coaching pe care am urmat-o și apoi faptul că

mi-am făcut propria școală, că am proprii

cursanți, că lucrez foarte mult cu oamenii și,

ușor-ușor, am ajuns la un nivel de înțelegere a

emoțiilor, de acceptare a acestora.

Dintre toate cărțile citite, există una în care ți-ai regăsit tu viața și ar fi putut să fie biografia ta?

Parțial. M-am regăsit foarte mult în cărțile autobiografice ale lui Ben Carson, un celebru chirurg afro-

american, primul care a reușit operație pe gemeni siamezi. Aveau capetele și creierele lipite. Da, a

avut un impact foarte mare. E scrisă la începutul anilor '90 și, când am citit-o, mă regăseam în

anumite pasaje. Nu am ajuns neurochirurg, dar copilăria am regăsit-o acolo.

M.Ș.: A fost ceva ce te-a influențat, care și-a pus amprenta asupra ta din cartea aceea?

D.Z.: Da. Două lucruri m-au influențat.

www.mioarasoldan.ro

Unu: că și el a fost impulsiv când era copil și că

a reușit să treacă peste – el a trecut ajutându-

se de religie și spiritualitate, eu mai puțin. Și

doi: puternicul mesaj pe educație pe care l-a

avut în carte. Practic, el a pus toată evoluția

pe care a avut-o în mâinile educației. Și atunci

am început să acord și eu educației proprii

importanța pe care o merită în evoluția mea.

Nu vorbim de educație la școală, vorbim de

educație non-formală aici.

Din tot ce ai făcut până acum, care consideri că e cea mai mare victorie a ta?

Sunt două victorii.

Una a fost un proiect pe program de finanțare care, în mod normal, ar fi fost scris în 2 luni – 2 luni

jumătate cu o echipă întreagă, iar eu l-am scris singur în 2 săptămâni. Cred că 6 nopți nu am dormit

mai mult de o oră-două pe noapte. Eram plin de cafea. A fost o chestie asumată - am zis da, o duc la

capăt și am dus-o, am ajuns în ultima clipă să depunem proiectul.

A fost o victorie personală care pur și simplu

mi-a dat încredere că pot să obțin absolut

orice îmi pun în minte. A fost acel punct în

care am zis ,,da, dacă îmi pun în minte ceva,

pot să ating acel lucru”.

A doua victorie a fost momentul în care am dus prima mea firmă la profit. Pentru că am avut o

periodă de 6 luni în care nu am avut niciun ban și a trebuit să mă lupt cu oprobriul familiei și al

prietenilor apropiați care îmi spuneau să renunț. Auzeam de peste tot ,,bă, renunță că nu mai ai

niciun ban. Du-te și angajează-te, fă ceva!”

Am luat atunci inclusiv decizia de a mă întoarce din chirie la mine acasă, pentru că nu mai îmi

permiteam chiria și am înfruntat zilnic cuvintele părinților mei, în special ale tatălui meu, care îmi

reproșa: de ce mi-am dat demisia de la Camera de Comerț, de ce mi-am dat demisia de pe programe

de finanțare, că nu o să ajung nicăieri...

Cea mai mare victorie personală a fost acea primă mie de euro pe care am câștigat-o pe firmă și

momentul în care l-am angajat pe tatăl meu în firmă, iar el mi-a spus, într-un moment de sinceritate,

că, din toata familia, există șansa ca eu să ajung cel mai departe. Pentru mine acele cuvinte au șters

absolut tot ce se întâmplase. A fost cel mai mare compliment pe care l-am primit în viața mea.

Mi-am spus atunci: În sfârșit, sunt antreprenor. Absolut fiecare proiect pe care l-am făcut înainte de

astea 6 luni a picat înainte să aducă bani, a murit efectiv. Și aveam o îndârjire extraordinară în a

www.mioarasoldan.ro

atinge până la urmă obiectvul ăsta, ca să îmi dovedesc mie că sunt într-adevăr antreprenor și că pot

să îmi construiesc o companie care să îmi aducă bani, să îmi aducă independența.

Atunci mi-am zis ,,da, acuma sunt antreprenor”. Așa cum, la prima carte pe care am scris-o, am zis

,,da, acum sunt autor”. La primul articol, de fapt.

Care sunt acele trei cuvinte cu care te caracterizezi tu pe tine la nivel total,

de personalitate a ta, de cine ești tu?

Strateg - îmi place să văd cât mai departe în fața mea; om de acțiune și autor. Pentru că toată viața

mea este pusă cumva în slujba scrisului, într-o formă sau alta, indiferent că s-a numit carte de

business sau s-a numit carte de specialitate, de how to.

M.Ș.: Fără de care dintre astea trei nu ai mai fi tu?

...cred că fără scris...fără scris nu aș mai fi

eu...mi-ai lua forma de exprimare pe care o

stăpânesc cel mai bine în momentul ăsta.

Care ar fi epitaful tău, dacă ți l-ai scrie tu însuți, acum?

Am o semnătură în email, pe care o tot văd. Mi-am pus-o cu bună știință. Care spune în felul

următor:

Perfection isn't the highest standard of

achievement, doing is - Perfecțiunea nu este

cea mai înaltă formă de exprimare, ci acțiunea

este.

Și ar mai fi cuvintele lui Khalil Gibran:

,,Corăbiile se simt cel mai bine în porturi, dar

nu pentru asta au fost construite.”