http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia
Reeditare electronică cu acceptul direct al autorilor şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean
Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt
autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.
antologie de poezie
cuvinte sculptate
antologie de poezie
2
Redactor: Lenuş Lungu
Coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto-web după Brian Dettmer)
Corectură: Gabriela Mimi Boroianu
Tehnoredactare: Ioan Muntean
Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (colecţie foto web, foto Brian Demetter)
Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia
(http://lenusa.ning.com)
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorilor şi reţelei Cronopedia.
Tipărit la Editura Editgraph - Buzău
Editor S.C. Editgraph S.R.L.
fdt. Filantropiei nr. 37
Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
*** Cuvinte sculpate/*** - Buzău: Editgraph, 2014 ISBN
821.135.1-1
cuvinte sculptate
3
antologie de poezie
CCuuvviinnttee ssccuullppttaattee
Editura Editgraph
~ Buzău, 2014 ~
antologie de poezie
4
cuvinte sculptate
5
Gabriela Mimi BOROIANU
antologie de poezie
6
PPiieerrdduutt îînn uuiittaarree
Își cerne noaptea întunericul pe pleoape
Iar frigul toamnei sufletu-l-mbracă-n brumă.
Ai vrea să râzi dar nu știi cum se face,
Uitarea ţi-e pe gânduri, de-acum deplin stăpână.
Amintirile se estompează, una câte una,
În ceaţa densă ridicată de uitare
Și nu-nţelegi ce rost au toate astea,
Ce se ridică, să-ngreuneze a ta cărare.
Pierdut în tine, ca într-o noapte întunecată,
În care nici o stea nu vrea să-ţi fie călăuză,
Te-agăţi de orice șoaptă neînsemnată,
Știind că n-are rost să inventezi vreo scuză.
Tu te-ai pierdut pe tine când ţi-ai pierdut credinţa
Și rătăcești fără să-ţi găsești calea.
O frunză ești în toamna vieţi, ce-n vânt și-a dat voinţa.
Deplină ţi-e stapână pe gânduri azi uitarea.
cuvinte sculptate
7
ÎÎmmppoottrriivvaa ssoorrţţiiii
Bat dorurile tale la poarta sufletului meu,
La fel ca niște clopote ce au uitat să tacă,
Trezind nemărginirile cu al lor ecou. Dar eu,
Ar trebui să știi, c-am lăsat poarta descuiată.
Iubire-n suflet mi-ai pătruns prin desfăcuta poartă
Muzica ta divină încet cuprinde universul,
O lume-ntreagă e-ntre noi cătând să ne despartă,
Un suflet împărţim la doi și ne vorbim cu versul.
Destinul ne privește tăcut fierbând de enervare
Ridică munţi de stele blocând a noastră cale.
Tu glas de tunet împrumuţi și vuiet de la mare
Dar eu, nu știu cum să-ţi ajut și plâng ascunsă-n jale.
Te-aud de supărare în pumni cum stelele distrugi,
Certându-te cu demiurgul pe soarta ce ţi-a dat.
Mă doare gândul știind că niciodată n-ai s-ajungi,
Să strângi în braţe visul, pe care noi doi l-am visat.
antologie de poezie
8
EEuu ssuunntt uunn pprriinnţţ ccee nn--aarree vvâârrssttăă
Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.
Iubirea este singura mea greşeală.
Povestea mea e veche şi e tristă
Ca multe.. dar nu-i cer vieţii socoteală.
Poate-am greșit că am iubit atât de mult
Și sufletul mi-am dat pe-o gură dulce,
Dar sincer eu vă spun că n-am știut,
Că dragostea atâta suferinţă poate aduce.
Captiv mă simt într-o iubire fară de sfârșit,
Ce trece veacurile rând pe rând.
Eu am uitat, sincer îţi spun, cum a-nceput,
Dar știu că nu se va sfârși nicicând!
Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.
Povestea mea poate să fie și a ta!
Frumoasă este dar și atât de tristă.
Că am iubit, te rog, tu nu mă judeca.
Ascultă cum iubirea în versuri eu o cânt.
Din fericire mi-am făcut o năzuinţă.
Nu pune întrebări la care n-am răspuns.
E sunt un prinţ ce doar iubirii i-a jurat credinţă!
cuvinte sculptate
9
MMaarreeaa aallbbaassttrrăă
Eu vin la tine mare albastră și inima ţi-o las pe mal
S-o speli cu lacrima-ţi ascunsă în coama de talaz.
Eu vin la tine marea mea, să-mi curăţ sufletul de dor,
Cu valul tău alintă-mă, în cântul tău liniștitor.
Ajută-mă să uit durerea ascunsă adânc în inimă,
Ce nu mă lasă să trăiesc și sufletul mi-l macină.
Oh! mare albastră, marea mea, tu sora sufletului meu,
Doar tu ai înţeles inima mea și ieri și astăzi și mereu.
UUnn ssttrriiggăătt ddee ddoorr
Îmi rătăcește sufletul în lume,
Tot căutând o cale să te întâlnească,
Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine,
Iar lui îi e, din ce în ce mai greu să te găsească.
Poate-ai uitat cât mi-e de drag să te privesc,
Cu câtă dragoste mă pierd în ochii tăi
O! Doamne cât aș vrea să-ţi amintesc
Și să întorc spre mine a tale căi.
Mi-e sufletul o mare de durere
Ce-ntre-ale lumii maluri se frământă,
Chemându-te-n furtuni, să te întorci iubire,
La fel că altă dată, să fim iarăși împreună.
antologie de poezie
10
Să împărţim din nou aceleași vise
Și-aceeași inimă s-o împărţim la doi.
M-am săturat s-alerg pe drumuri ce-s închise,
Îmi vreau bucata mea de suflet înapoi!
Te vreau pe tine jumătatea mea pierdută,
Nu înţeleg, cu ce-am greșit de fugi de mine?
Te-am căutat în lumea asta toată,
Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine.
Îmi rătăcește sufletul sperând mereu
Că poate într-o zi am să te reîntâlnesc.
Tu ești jumatea sufletului meu,
Eu fără tine nu știu cum să trăiesc.
SSccrriissoorrii ddee ddoorr
N-aș fi crezut nicicând că fericirea
Poate să cânte mai suav ca marea
Ori că zâmbind c-o lacrimă iubirea
Poate doini mult mai amar ca jalea.
Mi-am scris durerea pe frunze-nmugurite,
Scrisori de dor din nopţi făr-de odihnă,
Când sufletu-mi plutea spre zări necunoscute,
Sperând lângă jumatea lui s-ajungă.
Râzând vântul toamnei le-a împrăștiat,
Și arătându-mi stelele șoptind a zis:
Doar scriind pe ele cu sufletul curat,
Iubirea poate fi cât cerul necuprins.
cuvinte sculptate
11
Cornel BALABAN
antologie de poezie
12
MMaaddrriiggaall
Iubirea ta ca o scânteie
A ars o clipă şi s-a stins,
Nu a sclipit în curcubeie,
În suflet nu ţi s-a aprins.
Dar a rămas pe o cărare
Pe unde a trecut încet,
Un fluture din floare-n floare
Şi a ajuns anahoret.
A fost un vis, poate o floare,
Adolescentă scuturând
Pe-a dragostei dintâi cărare,
Petale semănate-n vânt.
PPâânnzzaa ddee ppăăiiaannjjeenn
N-o poți duce cine știe cât
Chiar de e ușoară, chiar de-i grea,
Piatra dacă ți-ai legat de gât,
E acolo numai dragostea.
Pânză de păianjen a țesut,
Te va prinde-n plasa ei ușor.
Dragostea așa-i la început,
O mireasmă-n luna florilor.
Te așteaptă să străbați un drum,
Care te adună și desparte,
Tânăr ai pornit, ajungi bătrân,
Ca un meteor - te pierzi în noapte.
cuvinte sculptate
13
SSoonneett
Aprind castanii lumânări de floare
Şi liliacul înfloreşte iar
A câta primăvară oare
Eu scormonesc al visurilor jar?
Să uit de-al bătrâneţii avatar
M-am săturat de-a anilor ninsoare
Mă rog de Sfinţi să-mi facă o favoare
O primăvară să mai am măcar
Să preţuiesc secundă de secundă
Cu inima ce-o bate şi-o scufundă
Într-un ocean al timpului cărunt
Că nu se mai întoarce niciodată
O floare a tinereţii - scuturată
De anotimpul care i-a trecut
antologie de poezie
14
RRoommaannţţăă
Îţi aminteşti de primăvară?
Al timpului mister e într-un ghem
Tot bate inima şi-l desfăşoară,
Romanţele sunt pentru requiem.
Oraşul vechi e ca o mânăstire
Sub patrafirul Tâmpei alb de nea,
M-aşteaptă parcă singura iubire
Şi fiecare stradă e a mea
Salcâmii noştrii nu mai sunt în floare,
Iar dragostea se stinge ca un zvon,
Şi într-un fel sunt un soldat ce moare
Şi încă n-a ajuns la Maraton
TTee vviissaamm îînnttrr--oo ccaarrttee ddee vviissee
Te visam într-o carte de vise,
Erai într-un fir de trifoi
Cu trei foi, că a patra murise
În speranţa cu mugurii goi.
Floarea florii apoi se desprinse,
Lăsa vântul uşor un suspin,
O iubire ce-abia înflorise
A fost ninsă pe cerul senin.
Te visam într-o carte de vise
O copilă cu pletele ninse.
cuvinte sculptate
15
AAnnoottiimmppuurrii
E târzie - această toamnă
Șoapta frunzelor s-a stins
Mă gândesc la tine doamnă -
Nici o toamnă nu te-a nins
Te privesc și-acum în poze -
Ale timpului rostiri
Au parfum de tuberoze
Risipit în amintiri
Eu rămân sub anotimpuri
Și sub vremi, neînțeles
Doar cu muza - tot mai singuri
Și tristețea unui vers
FFaarr WWeesstt
În bahice plăceri nerodul
Când a rămas făr-o leţcaie,
Îndrugă laie şi bălaie
Emfatic cât e de fudul.
Şi sare-ndată la bătaie
Când încă n-a băut destul,
E ca un câine nesătul,
Şi latră, muşcă - ce potaie!
De-ar fi trăit c-un veac în urmă
Lângă cowboy pistolari,
Îl priponeau între măgari,
Ca cel mai prost măgar din turmă.
antologie de poezie
16
Monica BERCEANU
cuvinte sculptate
17
MM--aamm îîmmppăăccaatt ccuu ttiinnee
dinspre tine se aud fluturi clipind sub ghetele tale murdare
îți colindă o iarnă făcută țigară
se fumează femeia ta veche, pe sine
- îi e teamă să nu o fumezi tu la micul dejun -
De ce taci când strigă de jale limbile pantofilor curați
și-ți dau acatiste firele de grâu făcute femei
ninge peste altarul din potcoava calului virgin
și dinspre mine se aude mâine desenându-l pe ieri.
m-am împăcat cu tine în anul acesta vechi
ni s-au logodit vârfurile degetelor
și din toate unghiile zilelor noastre am făcut
o colindă.
AA îîmmbbăăttrrâânniitt vviinnuull
Ne-am născut din struguri copți pe rugul inimii
În urletele viilor moarte de frică
și astăzi, Doamne, numărăm ridurile
căci a îmbătrânit vinul
PPooeezziiaa mmeeaa nnuu ss--aarr ffii nnăăssccuutt
Dacă n-ar fi avut o mamă și-un tată
Dacă n-ai fi fost tatăl bețiv
și n-aș fi fost mama denaturată
a cuvântului NOI.
antologie de poezie
18
SSiinngguurrăăttaatteeaa mmeeaa
Am pus morfină în singurătatea mea canceroasă
Numai doare ceasul din stânga lacrimii
Număr tic-tac-urile și durerile se îmbată
Cu tocurile rămasului.
Golul din suflet gonește dependența de tine
Mușcă bărbații din sânii femeilor lor
Sug lacom morfină pentru singurătatea lor
și se spală pe picioare
în laptele muls din frica de tine.
TTee ppllâânngg
Te plâng cu ochii toamnei mele dragi
Fără de lacrimi ochii-mi tânguiesc
Ai fost un anotimp fără de timp
Şi-n frunze moarte azi te regăsesc.
Mă dor de dor 3 toamne fără toace
Din vremea când eram copil din flori
Mă-mpiedicam de toate ale casei
Azi tac şi plâng şi tu repetat mori.
Te plâng, iubite, fără plâns domnesc
Boier din neam sărman şi fără haine
Azi plouă pe la noi şi e de rău
Te-ngroapă şi pe tine, Doamne
Doamne, cum e să nu ai toamna ta nicicând
Ce rău e să-mprumuţi de la vecini
O, Doamne, care eşti şi dacă eşti,
Dă de pomană Tu la 3 lumini!
cuvinte sculptate
19
AAșș ffii ppuuttuutt aavveeaa oo iinniimmăă mmaarree
Aș fi putut cântări sufletul cu viața mea
Convinsă fiind că gramele nu se vând din mine
Ci din tine.
Aș fi putut să-i pun inimii zăvor
La prima poartă ucisă nu de mine
Ci de tine.
Aș fi putut avea o inimă mare
Dacă aș fi avut cu ce s-o hrănesc nu din mine
Ci din tine.
CCooppaacciiii nnuu îînnttrreeaabbăă
Copacii vorbesc numai în limba copăcească
Se salută copăceşte şi aleargă cu paşi de copac.
În lumea lor Tomna nu are nume
Are doar un toc ascuţit pe care îl înfige în pământ
Să facă minuni.
Copacii nu sug la sânul mamei când sunt mici
Nu plâng şi nu îşi schimbă pamperşii
Nu miros a tutun ieftin şi nu se fumează decât unul pe altul.
Răşina cântă pe drumul tăcerii
Copacii dansează pe muzica lui David
Doamne, mai bate la uşa lui Iov,
Avem nevoie de frunze!
antologie de poezie
20
AAşştteeaappttăă--ţţii rrâânndduull
Aşteaptă-ţi rândul, Iarnă!
Ruginiul încă nu ţi-a ucis aşteptarea
Toamna mea râde în ochiul lui Dumnezeu
Dansează cu îngerii şi pe tine
Te salută de pe ultima treaptă!
Stai acolo, în albul tău, aici e culoare de suflet
Strângem toţi frunzele să le facem nor
Să zburăm cu el până la Rai.
Aşteaptă-ţi rândul, Primăvară!
Copacilor le este încă frig
Le e frică să-şi schimbe hainele
Te privesc cum tremuri de ciudă
Însă te iubesc fără ghiocei.
Aşteaptă-ţi rândul, Vară!
Tomna probează sufletele
Promoţia e încă în floare şi tu
O priveşti din oglindă, la etajul 3
Şi-i spui cât e de frumoasă!
Aşteaptă-ţi rândul, anotimpuri, inima mea e un an secetos
Ah, s-a transformat în deşert şi
Cămilele i-au furat proviziile!
cuvinte sculptate
21
IIuubbiirree mmuurraallăă
Dacă nu ajung la tine e pentru că
Picioarele nu mi-ajung să scriu cu ele urletele orgasmelor netrăite.
Îmi desfac degetele și printre ele găsesc castități tăvălite
în noroi
și când le strâng la loc mă dor neputințele tale.
Iubitul meu, iubirea ta îmi atârnă grobian de gleznă
îmi penetrează fără falus tăcerea își plânge pașii excitați din 2 în 2
urcă pe tavanele Afroditei din mine
tu stai în genunchi într-un tablou votiv.
Iubitul meu, hai să facem dragoste
Dintr-o iubire murală
Fără voluptate la naștere
și cu abstinență la moarte!
antologie de poezie
22
Victor Lucian BOTA
cuvinte sculptate
23
ZZbboorruurrii aaddâânnccii
demult timpul își roade oasele
pierdut pe alte meleaguri
caut tihna în zboruri adânci
la colțul unghiului geometric
al lumii
dorul meu nu are ideal
paradoxal se pierde undeva
prin mine
și lumina are fereastra îngustă
dincolo de pătrundere
nu se aude marea
dar se aude zborul
ÎÎnnttrr--uunn mmoommeenntt aall îînnvviieerriiii
Sunt omul care zideşte
gânduri efemere
şi pe umerii căruia
noaptea naşte vise întruchipate
sunt omul care şi-a zidit
iubirea pe cea mai înaltă
culme a mântuirii
Sunt doar un om
ce-şi duce crucea vieţii
pe drumul Golgotei
într-un moment al învierii
antologie de poezie
24
RRuuggiinnăă
sufletul de lemn
nu respiră de carii
dar nici viață nu are
dacă scoți cuiul
din rugină
AAnnoottiimmpp îînn ttăăcceerree
un pescăruș mângâie cerul
în adâncul zborului
anotimpul zace-n
rugina trupului
ŢŢiippăătt îînn ggoolliicciiuunneeaa aarriippiiii
în goliciunea aripii
îngerul tace
zidindu-și trupul în trepte
și-n ochii mei
zborul rămâne
țipătul neputinței
IIaa--mmăă DDooaammnnee
Ia-mă Doamne și du-mă
departe de lumea asta oarbă și surdă
și pune-mă Doamne,unde-i
pământul mai roditor
ca să-mi fie sufletul
pom înfloritor
cuvinte sculptate
25
UUmmbbrree îînn ttăăcceerree
lumânarea s-a stins
în vuietul nopții
umbre de nisip
în ochii unui
înger
CCăăddeerree
oglinda cerului în ochii umbrei
amortizând căderea
sufletului
în tăcere
ÎÎnn pprriivviirreeaa ttaa
ascult ciripitul păsărilor
la apusul soarelui
și foșnetul primăverii, iubito
când mă scald adânc
în privirea ta
antologie de poezie
26
AAmm ssăă rreevviinn
Am să-mi beau cuvintele
Împreună cu ale tale
Şi-am să sting lumina
Ochilor, acoperindu-mă
Cu o pleoapă cenuşie
A inimii tale
Am să visez ochii tăi
Scăldaţi în roua dimineţii
Ca o petală de trandafir
Am să plutesc spre tine
La începutul timpului
Am să mă înec în mare
Şi-atunci când mă vei striga
Am să revin
cuvinte sculptate
27
Maria CĂLINESCU
antologie de poezie
28
ZZbboorruull sspprree iinnffiinniitt
Zborul,
mereu spre infinit,
despică aerul în doua lumini,
compune nemărginirea
ce arde în trupul minţii
(viaţa, iubirea, moartea),
presară pulbere de stele
pe aripi de dor.
Cerul,
potir de argint,
destramă menirea
peste amurgul sângeriu,
aprinde făclii nemuritoare
în întuneric,
îmbrăţişează căutările
(uneori în van),
ia arvună zilelor,
luminii,
prin dureri prinse în răsăritul
cu aripi mute.
Zborul parcurge viaţa
(secunde, ore, zile, ani),
dantele de aur şi crunte înfrângeri,
măreşte sau micşorează senzaţia de infinit,
asociază naşterea cu moartea,
zâmbetul cu lacrima,
bucuria cu deznădejdea,
liniştea cu furtuna.
Zborul
cuvinte sculptate
29
te integrează în timp
pentru a-ţi descoperi propria fiinţă,
hrănindu-te cu propria-ţi cunoaştere,
cu posibilităţile sufletului,
cu visele,
picături de nemurire,
hrana supremă a fericirii.
VViiss nneeccuunnoossccuutt
În murmurul de cer ca mustul la dospit,
A răsărit un zâmbet pe chipul meu umbrit.
E zâmbetul speranței, cel fără de cuvinte,
Ce înfloreşte-aevea pe căi de luare-aminte.
În visul mult prea tânăr, ce azi pare vrăjit,
S-aprinde Carul Mare pe cerul ce-i cernit.
Aștept în zori s-apară Luceafărul grăbit,
S-aducă luminarea spre-apusul zămislit.
Din univers de stele să-mi facă giuvaiere,
Să-nvăluie simțirea cu caldul de la ele,
Din vis necunoscut să țeasă noul început,
Drumul spre apus, aşa, cum eu l-am vrut.
Împotrivirea sorţii rămâne-o amintire,
Cerul să dea lumină pe-a viselor gradină,
Să-mi coloreze drumul, ce uneori e greu,
În dulcele poeme să scriu frumos mereu.
Să înfloresc cuvinte cu străluciri astrale,
Cum înflorește macul sub razele de soare,
Să cânte împlinirea, cum tril de ciocârlie,
Cernite nopți în ziuă, nicicând, să nu mai fie.
antologie de poezie
30
PPoovveesstteeaa ttrriissttăă aa uunneeii ppăăssăărrii
Ascult o tânguire pe-o ramură de prun,
Singurătatea doare când norii se adun',
E-o pasăre ce plânge privind acum spre cer,
Furia care-anunţă zi lungă, viscol, ger.
Atât de întristată vrea ramul s-o astupe,
De frigul care vine şi visu-n două-i rupe.
Vrea mângâierea frunzei, un alint de ape,
Cerul s-o 'ncălzească cu ale nopții șoapte.
Privește ultim zbor în zarea ce-o desparte,
O lacrimă-o sugrumă, suratele-s departe
Şi vor străbate țărmuri cu valul înecat
În cântec de sirene, pe care, l-a uitat.
E trista ei, poveste ce soart-a hărăzit,
Să nu-și mai vadă țărmul pe care l-a iubit,
Din răutatea lumii cu-atât ea s-a ales,
C-o aripă zdrobită, sub ramul gol din șes.
Vin nopțile geroase, unde, şi visul moare.
Cât încă are timp, își pune o-ntrebare:
– Norocul e făcut după a sorţii toană?
Lacrima-i răspunde, prelinsă pe o rană.
cuvinte sculptate
31
CCâânndd îînnttrriissttaarreeaa nnuu mmaaii aarree ggllaass
Când întristarea nu mai are glas,
Când, numai ramul gol în urm-a mai rămas,
Când, nu mai cânta nimeni, doar salcia mai plânge,
Eu caut în sortirea cu file-nsângerânde,
Răspunsuri la-ntrebarea
Rostită-n necuvinte:
– De ce îmi pare mare distanta dintre noi?
Cum, să pot aduce totul înapoi?
Să zidim lumină în vise ce-am țesut,
Să alungăm din ploi, ce rană au făcut.
Să risipesc din lacrimi, ca roua pe vâlcea
Unde uscat e totul, chiar şi sortirea mea.
Închisă ca într-un glob, uitată la răscruci,
Unde nu-ntreabă nimeni
Şi nimănui nu-i pasă pe care drum apuci,
Pe cel uscat de vreme, cu zile reci de-a rândul,
Sau pe un drum cu flori
Unde-nfloreşte gândul?
Vântul spre apus, face lung popas...
El se strecoară-n mine, în visul ce-a rămas.
Suflă caldul-rece pe cerul plin de nori,
Presară-n nopţi uitare
Pe rana care doare,
Îi mai rămâne urma
În semn de... Bun rămas!
Când întristarea nu mai are glas.
......................................................
Simt iarăși vântul rece, cum face lung popas.
antologie de poezie
32
Maria BRATU
cuvinte sculptate
33
AAccuumm şşttiiii??
trăiri încurcate în teanc de cuvinte leagă dezleagă
emoţii alt teanc
nu ştiu ce mi se întâmplă
linii bizare semne şi litere
fără niciun sens
le-ai lăsat aşa
suspendate între puncte puncte
prea multe
silabe disparate îşi caută înţelesul alături de altele
nu se potrivesc
început fără final
de ce a rămas?
nedesluşit îmi desenezi ceva
eu privesc
tu taci scrii retuşezi
iar ştergi
cum nu înţeleg mai nimic
te opreşti şi îmi spui scurt: sărută-mă!
antologie de poezie
34
IInneexxiisstteenntt
fâşii de lumină frumoase mai sunt
cum le privesc printre scânduri de gard
admir şi lumea
nu ştiu de ce
când spun ceva întoarce spatele
probabil inexistenţei mele
lângă o groapă de gunoi
cum sunt
lipită de gard
încerc să înţeleg dacă exist
umbră nu fac deşi lumina nu are cum trece prin mine
iar din cap până-n picioare pic de reflexii
nu-s
tot cu fumurile mele am noroc
la prounerea lor
îmi leg nişte tinichele să ştie lumea
cum şi unde sunt
să nu murdăresc
nici măcar tălpile oamenilor atunci când
merg cu gândurile lor de mână sau când sunt fericiţi
cuvinte sculptate
35
DDee aattââttaa ddiimmiinneeaaţţăă
ochii larg deschişi ceaţa şi fluviu miros de alb
odată cu trecerea ta
prin mine
vânt rece furtuni se opresc
respiraţia luminii în clipă
e atâta dimineaţă
mănunchi de raze nerăsărite încă
îmi prinzi pe sub val
încet
să nu se tulbure
atunci când ne suntem
sau când
de atăta dimineaţă
ne-am fi pierdut demult
antologie de poezie
36
SS ăă şş tt ii ii şş ii tt uu
prefer albul şi nu numai
cum îţi spuneam
reciclez vise
multe sunt ca nişte avertismente de cod portocaliu
parcă ar mai conta
e viscol prin mine
demult
ca-n iarna asta
şi totuşi îmi doresc
să-ţi arat
cum ţin în căuşul palmei clipa
între fulgul de nea şi picătură liniştea
iubirea
o imensitate
în micile sfere
de stări
un univers
despre care nu ţi-am vorbit niciodată
ce simt privind şi zăpada
topindu-se
de ce
îmi place
să fi ştiut şi tu
cuvinte sculptate
37
CCuu ttooaattee ffeerreessttrreellee llaarrgg ddeesscchhiissee îînn ttiimmppuull mmeeuu
înghesuită de fumul clipelor
stinse pe lumânări
aprinse
când paşii mei nu îndrăzneau să pătrundă
într-o noapte virgină
de teamă că feminitatea urmelor mele nedumerite
strică echilibrul unui poem
codificat de mesaje
continuu
prin sânge
cu tine
decodificându-l
curgeam fluviu albastru
nu mai ştiu de când
timpul scuipă din el tot fum
peste scrum
şi nu mă mai miră de ce gândurile mele
rămân condens de nesomn
răsărit irespirabil de secunde saturate
zile în şir
gata sa plouă
şi dacă mă mai scutur de mine
mă înec sufocată dis de dimineaţă
cu toate ferestrele larg deschise
în timpul meu
antologie de poezie
38
Lenuş LUNGU
cuvinte sculptate
39
GGâânndduurrii ddee ssuufflleett
te aşezi curcubeu în palme
speranţă plină de dor
aripa o înmoi în creste de nori
în tine în roua din munţi fiori
în zbor să trec printre ale mele nunţi
tu mă vroiai dezgolită de gânduri
de oase de trecut de iubiţi
îţi înfloream nerăbdătoare sub tâmplă
şi-mi sărutai pe buze sufletul ud
ţine-mă aproape sub pleoapă
soarbe-mă picătură fierbinte
mai lasă-mă să mă şi pierd în tine un pic
SSuufflleett ppiieerrdduutt
Atingeri de şoapte în miez de noapte
suflet sfărâmat
de braţele vântului
bucăţi de vise
rupte din tăcere
transformate-n pasteluri
frânturi de gânduri
îmi străpung trupul
ţipetele iernii din mine
dincolo de neguri
antologie de poezie
40
OO ccaaffeeaa ccuu iilluuzziiii
Izvor de gânduri
iluzii
într-o ceaşcă de cafea
unde aburii sunt mov
ţesute în buchet
şoapte
culese din vise nedormite
un ticăit
îmi străbate carnea
degetele-mi joacă suav
pete de culoare
se pierd pe sub vânt
florile-şi lasă amintiri
pe obraz de pământ pământiu
LLuummiinnaa
gânduri
în veşmânt
de umbre
unde timpul toarce stele
umbra mi se scurge
printre degete
lumina moare împrăştiată în culori
sub pleoape
curg clipe
firimituri şi cioburi
trupuri uscate
cuvinte sculptate
41
NNuuaannţţee
Paşii pierduţi
cărări
fâşii de suflet
ţâşnesc cuvintele în noapte ca nălucile
înşurubându-se în lumină
degete de vin
d e fo c
se înfig în ochiul ceacâr
miop
sticlă vopsită
în curcubeu
r.o.g.v.a.i.v.
chip stropit chip cioplit
aripă albastră
vis de îngeri blonzi
la gât
mărgele de gheaţă
multicoloră
nuanţe amestecate
gânduri hai-hui
antologie de poezie
42
SSttrroopp ddee eeccoouu
Inima s-a oprit
o rază picură
frântă
pe un cadran
ochii strălucesc
cleştar
picături de foc
pe fundul mării
din caierul - timp
torc ierburi
cu fruntea în cer
oglindă prismă
strop de ecou.
DDuurreerreeaa
Mi-aş vinde durerea
să fac bani de ţigări
mă aşez pe-o bancă
într-o gară tuşesc
împrăştii în aer
toţi viruşii din mine
îi presar în natura moartă se aud chitare-n vânt
îmi pun pălăria şi strig
dă-mi sufletul înapoi
să mai pot privi răsăritul
pe alei de castani
există viaţă
dincolo de moarte
să atingi o speranţă
la flacăra lumânării
cuvinte sculptate
43
Petre Ioan CREŢU
antologie de poezie
44
SSiissiiff şşii mmuunncciillee ccââmmppuulluuii
toată durerea mi se scurgea în pământul mamă
prin picioare ca prin nişte ţevi prin care se scurgea noroiul
din cer în canalizare
se scurgea genul acela de durere care mă făcea mai
puternic până când în mine rămânea o durere inutilă surdă
apoi eram tras pe dreapta şi agăţat în aşteptare
de moarte ca de un cui
durerea crează dependenţă iar orice bucurie sau zâmbet
provoacă migrene sevraj sau nevroze
în jurul meu un zgomot alb ca şi cum bobul de grâu se umfla
a pâine în cuptoare de piatră
am văzut odată cum morile îşi ridicau fustele şi plecau în
câmpie şi se transformau în sperietori pentru păsări
şi cumva nu mă miram dimpotrivă mă aşezam lângă ele şi
fluieram după ciori
când îmi amorţeau buzele de atâta fluierat mă spălam cu
ţărână pe faţă până prindeam rădăcini poate aş fi înmugurit
şi mi-ar fi crescut frunze subraţ
iar ochii mi-ar fi strălucit ca două boabe de rouă
cuvinte sculptate
45
MMii--ee ddoorr ddee nnooii
îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul foaie cu foaie îţi dădeam la o parte
toate iubirile trădate frustrările până
te-am găsit într-un colţ speriată
nu ştiu de ce m-ai luat de mână să mergem mi-ai zis iar
eu nu ştiam unde
şi deodată cumva am murit
moartea aceea ce nu ni se întâmplă niciodată
şi unde cuvintele nu se rostesc se înfig adânc în oase
mi-e dor de acel tu și de vechiul eu
prea multă tăcere desparte
tu eşti tot mai singură
eu tot mai bătrân mai bolnav
prins între pereţi ca între scânduri
mi-e dor de tine şi asta mă doare
antologie de poezie
46
MM--aaii lluuaatt ddee mmâânnăă şşii mm--aaii ttrreeccuutt vviiaaţţaa
Până unde vrei să mă cunoşti, te-am întrebat?
Copilăria, să ştii, este
Tabu, îmi place să o retrăiesc de unul singur,
Cu ochii închişi şi cu perna în braţe, ţinută strâns
- Am acolo, lângă o pereche de aripi topite pe geam, o amintire
Unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac când voi creşte mare.
Nimic, răspundeam, sau dacă tot nu pot să mă fac soare,
Mă voi face umbră.
Între copilărie şi moarte doar pe ultimii ani îi mai ştiu,
Aici te chem şi te caut, bătrâneţea e singurătate grea,
O pipăi şi mă doare, mai mult mă preling
Iar oasele se frâng, aşa, rarefiate de zare
şi mă fac totuna cu pietrele, cu uitarea.
Habar nu aveam că ţi-ai propus să mă iei de mână şi să mă treci viaţa.
ŢŢiinnee--mmăă ddee mmâânnăă
ţine-mă de mână până la sfârşitul iernii
nu - mi da drumul mă pierd
trece-mă strada când lumina îmi străpunge tâmpla
şi sărută-mi lacrimile prelinse pe obrazul stâng
sunt doar bărbatul ce îţi sărută paşii
ce îţi iubeşte urma trecerii sufletului prin ochi
toată viaţa mea a fost o agoniseală de şovăieli
sunt doar un fluture născut din curcubeu
pierdut în cer
- e strâmt şi rece la mine în suflet
ţine-mă de mână şi trece-mă strada sprijiniţi
cuvinte sculptate
47
PPeennttrruu pprriimmaa ooaarrăă mmuurriittoorr
Dumnezeu m-a chemat să-i dau lumina înapoi.
Care lumină, Doamne, i-am zis, în mine e doar întuneric.
NNeeaa NNiiccuu
- din ciclul Spital 2 -
dintre perne şi plapumă din Nea Nicu se vedea doar fesul
negru şi lunguieţ ca un coif de luptă ziceai că e un vodă călare pe
pat paznic la marginile nopţilor
stavilă în calea nălucilor ce bântuiau de-o vreme spitalul
de-a lungul coridoarelor reci străbătute de paşi şi umbre diforme
deşi vorbele lui Nea Nicu erau mai tot timpul neinteligibile
ceva între na-na na-na şi na-na-naaa ţipate gutural de-a lungul zilei
când ne adunam în jurul lui şi ne povestea despre arătările nopţii
înţelegeam tot
cumva vedeam în juru-i eroii lumii morţi cu oasele lor albite de
vreme armata de cărucioare plecată în bejenie cu steaguri poeme
cântate de cuci
şi el din vârful patului tronând peste toţi eroul minune din salonul
cinci Nea Nicu cu fesul coif şi ochii plini de lumină
de mai bine de cinci ani îşi doarme Nea Nicu nopţile în fund
iar noi adormeam liniştiţi ştiindu-l de veghe
pe culoarul salonului cinci chiar lângă mine
antologie de poezie
48
CCuu ooaasseellee ssuufflleeccaattee ppâânnăă llaa ccooaattee
în noaptea când luna era ascunsă sub zăpadă
dragostea îţi ţâşnea din ochii căprui pe sub pleoape din unghii
ca o armată de îngeri cu oasele suflecate până la coate
tu femeie plăsmuită din suflet bălai şi din spumă
mă curăţeai de tristeţe încet încet
cu un pieptăn de os şi des
şi ea tristeţea îmi cădea la picioare
o adunai cumva în zilele pare
şi o purtai pe umărul drept
umăr din fier strunjit plin de candoare
în tainicul apus
mă insinuam pe sub pielea ta albastră până la oase
UUnn aalltt ppooeemm ddee mmiieerrccuurrii
La moartea mea de azi nu a venit nimeni să mă vadă,
obişnuiesc să mai mor câteodată sub privirea
femeii răstignită în zilele de miercuri, în staţia tramvaiului şapte,
pe pielea ei solzoasă, iubirile cicatrizate se întind ca nişte pecingini.
Niciodată nu mi-am dorit ca acum, ca ziua să se facă repede
noapte, deşi
toate dimineţile sunt încremenite în mine şi râd şi deodată am poftă
de viaţă,
iar fluturii, fluturii nu au uitat să zboare în spiralele, timid desenate
pe pereţii de sticlă,
ai saloanelor de-aici, de puştiul cu ciuf bălai şi ochii vii albaştri,
cumva întins pe-o aripă de înger, în salonul trei.
- Cât de frumoasă şi vie e marea dimineaţa la ora şapte, stau în căruţ,
privesc şi învăţ gândul să zboare departe.
cuvinte sculptate
49
Nicu DOFTOREANU
antologie de poezie
50
TTaannggoouu ddeesspprree...... îînnvveelliișșuull ppăămmâânntteesscc
Motto:
Contemplând viaţa lui Iisus aproape, fără voie, îţi vine în minte caracterizarea lui J.J Rousseau: „Dacă viaţa şi moartea lui Socrate sunt acelea ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Iisus sunt acelea ale unui Dumnezeu” Sterie Diamandi din volumul Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului reeditat la Editura Albatros în 2008
Când învelişul pământesc dispare
Şi gândurile-ţi redevin precare,
Se pare că şi dragostea-i pe ducă,
Iar dorurile redevin... nălucă!
Şi strică regula de bază
Ce ţine lumea asta încă trează!
Cât învelişul pământesc te lasă
Să te mai rogi cu mintea încă trează,
Re ispitit de DUHUL TINEREŢII,
Ce-abia mai poate ţine piept tristeţii,
Vrând să eviţi asaltul bătrâneţii,
Treci intersecţia ridurilor vieţii,
Purtând doar masca trecătoare-a Frumuseţii.
Doar că...
Nereuşind recuperarea
Eşecul naşte îndoiala
Că... poate nu e asta calea:
De a ieşi la drumul mare
Să furi din amintiri culoare!
Aşa că nu-i mai tot da zor...
Că timpul încă ţi-e dator!
Când învelişul pământesc se duce
Şi sufletul se află la răscruce,
Nimic din ce ţi-a fost promis...nu vine!
cuvinte sculptate
51
Rămâi în întuneric:
TU CU TINE!
Simţind regretul că în mod frecvent
Te-ai tot ferit de... sentiment!
TTaannggoouu ddeesspprree iiuubbiirreeaa ddee ţţaarrăă
Motto:
Lanţurile au redactat definiţia libertăţii Filosofie glumeaţă de cafenea
Considerând că-i de la sine înţeles,
Nu mai insist să-i dau istoriei eu alt sens,
Să vă vorbească cel ales de soartă, altădată,
Când se strigau perechile la poartă dintrodată!
Sunt amintiri străvechi pe cale să dispară,
Când ne desparte ca Popor de Ţară,
Sunt amintiri străvechi „de stat”,
Diminuate-n mod constant
de.... nepăsări mai vechi,
Descurajate-acum tot mai intens
De falsul interes
Al celor care ne doresc, cu disperare, doar pe-ales!
Noi nu putem să existăm fără trecut,
Deoarece din el cu toţii ne-am născut,
Dar nici să-ncremenim în el la nesfârşit
Nu e posibil să ne fi dorit!
Aşa că, Hai!,
făr-a uita nimic,
Să facem iar un pas spre viitor
Şi să rămânem Ţară şi Popor!
Chiar dacă schimbul ritmului rapid,
Din sentimentul românesc se vede,
Românu-i încă verde!
Să arătăm acelora ce ne momesc perfid spre vid
Că nu degeaba în trecut pe zid
antologie de poezie
52
De-atâta ori noi cu dârzenie ne-am bătut!
Că nu-i posibil totul să dispară
Chiar dacă unii zic că ţara-i şi afară.
TTaannggoouull îînnsseerrăărriiii
Motto:
Sunt unii-n viaţa noastră mare Ce au nevoie rând pe rând De o anume programare În gând, în faptă şi-n cuvânt Programare -Maria-Irina Roşca Din Vol. Raze pentru Suflet Ed. Destine 2012
Când am văzut un mărţişor,
Legat cu şnurul plin de dor
Ce la cuprins avea înscris
Numele tău preluat din vis:
Am prevăzut ceva anume:
Noi, doi copii CREÂND O LUME!
Şi ochii lumii,
Ochi fără nume-n ochii noştrii,
Surprind şi văd,
VĂD, Lumina, veşnica aliată a întunericului,
Poleind nemărginirea
Şi-ncet descoperindu-i stelele,
Ca palide copii de soare,
VĂD, Speranţe lor în faşă,
VĂD, În haina ei semi albastră,
Înserarea însăşi
Îngenuncheată-n faţa noastră..
Privindu-ne!
PRIVINDU-NE,
Înserarea ne ia în mână..
În aceiaşi mână,
Şi nu ne doare,
cuvinte sculptate
53
Pentru că înserarea e-n ochii tăi,
E-n tine,
E-n mine
E-n IUBIREA NOASTRÃ!
TTaannggoouull pprriimmuulluuii bbaall
Motto:
Nu ştiu dacă sufletul unui filozof doreşte mai mult decât să fie un dansator bun. Friedrich Nietzsche 1844 - 1900
La Primul Bal,
Când obosim,
Oprim pe loc să lenevim
Şi suflul să ni-l potrivim!
Devine atuncea evident
Că dansul nu-i prea...eficient
Chiar dac-atunci ne regăsim
Într-un sărut care-i...sublim,
Dar nu putem la nesfârşit
Să aşteptăm alt ritm şcolit,
Chiar dacă ştim, sau presimţim,
Că va vine un alt regim
Mult mai grăbit, nepotolit
... de neoprit,
Ce ne va lua la rost cam tare,...
De-om tropăi toţi din picioare!
Nu regretăm o aşteptare,
Din care-am învățat uimit:
Cu dansul nu e de glumit!!
De fapt el ţine totu-n loc,
... luând sentimentul la noroc
Aşa că-ntreb: De ce iubim
Când ştim că o să suferim!
Dar hai să tac... E primul Bal
Şi totu-i încă ireal!
antologie de poezie
54
Constantin Nicolae GAVRILESCU
cuvinte sculptate
55
AAccuumm ccâânndd ttooaammnnaa ffăăuurriitt--aa PPaarraaddiiss
Din norii grei,
când cenuşiu e cerul,
vor curge lacrimi mici
pe pomii desfrunziţi de vreme,
iar pe alei e-ntins în strat covorul
de frunze colorate-n fel și chip.
Tabloul
răvășit de vântul toamnei,
cu adieri caline, surde, reci,
deschide-n lume o minune,
ce doar cu sufletul să o petreci.
Mirosul reavăn îți îmbată simțul,
iar mici bobițe de mărgăritar,
sclipesc în dimineaţă
făurind misterul,
zâmbind stângaci
la cerul cel închis.
În zori, pe frunza arămie,
rămasă-nici și colo-n pom răsleț,
îngheață și dezgheață toamna,
lacrimi de cer în dansu-i desuet.
Mă poartă pașii înainte,
acum, când toamna făurit-a Paradis,
cu sufletul încins de bucurie,
cuprins de doruri și de vis.
Din norii grei
doar apa cea mai pură
se varsă-n lacrimă din cer,
și scaldă cu nesaț tot în natură,
să curețe tristețea semenilor mei
antologie de poezie
56
PPeerriipplluu
Unde noaptea se ascunde
când firav zorii sosesc,
numai ziua poate vede
cu ochiu-i neomenesc.
Ziua vine după noapte
și se duce lin curgând
tot în noapte-n zări departe,
lângă îngeri străjuind.
Şi uite aşa noaptea divină
zilei îi încheie apusul,
pe boltă când Luna plină
se arată la crepuscul.
Soarele pictează cerul
cu penelu-i sângeriu,
decriptând Lumii misterul
nopților, în ceas târziu.
Unde ziua se ascunde
când sorocul i-a sosit,
numai noapte poate vede
când totul e adormit.
cuvinte sculptate
57
TTooaammnnăă ttâârrzziiee
Te-am văzut întâi pe culme,
timid, sub adieri de vânt,
și am întins a mele palme
rostindu-ți vorbe jurământ.
Iar sus, spre cer rugi am făcut
să vii mereu pe înserat,
să mă întâmpini c-un sărut,
să-l sorb contiuu însetat.
Să vii tiptil frumoasă Toamnă
în mantia-ți ta ruginie,
să mă surprinzi distinsă doamnă,
natura toată-ți să mă îmbie.
Toamnă gingașe te-am văzut
atunci când berzele-au plecat,
sub streașina de cer căzut
și te-am iubit făr' de păcat.
Venit-ai iar din lumi de îngeri,
lin, pe cărarea cunoscută,
trecând prin tufele de sângeri
lăsându-mi firea abătută.
Te rog să stai mai mult cu mine,
să-mi bucur sufletul pe-alei,
țesând covor de frunze fine,
când trec agale pașii mei.
antologie de poezie
58
DDaaccăă llaaccrriimmaa aarr ccuurrggee
Dacă
lacrima ar curge
pe obrazul înăsprit,
ar spăla poate durerea
sufletului chinuit.
El ar plânge cu suspine
țara ce-i în agonie,
vlăguită în robie
de urât,
în a sa nimicnicie.
Lasă lacrima să curgă
pe pământul neîntinat,
ca să spele pe vecie
pași murdari
ce ne-au călcat.
Și-n șuvoaie să se-adune
lacrimile colective
ca să spele,
de rușine,
fețe dure, necăjite.
Lasă lacrima să curgă
peste pieptul de bărbaţi,
inima s-adune ura,
și dorința arzătoare
de-a lupta spre a fi salvaţi.
cuvinte sculptate
59
SSppeerraannţţaa nnuu aappuunnee
Merg înainte
pentru că totul e-n mișcare
iar energia-i în derivă
dar se transformă,
merg iute
spre scopul care
se conservă
înconjurat de karmă,
merg pentru că
gândul nu mă lasă
iar inima îmi spune:
– Să nu te lași
chiar dacă
eșecurile te apasă
speranța nu apune și vei reuși.
Merg înainte
pentru că totul e-n mișcare
mă așteaptă cuminte o dragoste mare.
antologie de poezie
60
Mihaela IONESCU
cuvinte sculptate
61
PPrrăăppăăddiittaa bbiibbiilliiccăă
Într-o luni de dimineaţă
Un amic al mamei mele,
I-a tăiat găina albă
Ce avea doar patru pene
A adus-o apoi la mine
Fără scalp şi fără pene,
Ca să văd cât e de mică
Prăpădita bibilică
Cu cuţitul şi toporul
A ameninţat-o apoi,
Că de nu va sta în oală
O aruncă la gunoi
Dar perfida bibilică,
Fără să ne pună-n gardă
A-nceput să ne atace
Cu vulcani de apă fiartă
Am ţinut apoi şedinţă
Cum sa îi venim de hac,
Şi-am căzut la învoială
S-o bombardăm cu-n capac
Pentru tactica avansată
Găina ne-a decorat,
Aplicându-ne pe umeri
Câte-o stea de găinaţ
antologie de poezie
62
DDoolliiuu
Ce-i inimă? Mi-i dor.
De cin-ţi-e dor? De ochii lui.
De ochii cui?
De ochii lui, ai mortului, De ochii îngropatului.
De-ar fi să te gândeşti la cineva
Când ţi-o fi dor,
Să te gândeşti la mine,
Nebunul meu papa
SSeepptteemmbbrriiee
Mă învălui în adierea lui septembrie
Fără să vreau fără sa neg,
Mă confund cu frunza ruginie
Pe care mă aplec s-o culeg
Vibrez la foşnetul pădurii, spre seară
Când vântul începe să adie,
Şi îl ador când pe câmpie iară,
Cuceritor mai scutură o păpădie
Mă fac copac, ca vântul sa mă bată,
Să-mi rupă frunzele ofilite
Să-mi smulgă dragostea uitată,
Să lase loc o alteia pornite
cuvinte sculptate
63
ÎÎnn şşii iiaarr
În nopţi trăim iubirea,
În zile amăgirea.
În nopţi visăm la stele,
În zori pornim spre ele.
În nopţi suntem romantici
Iar ziua suntem antici.
În nopţi miroase-a busuioc,
Şi ziua salutam „Noroc!”
În nopţi iubirile rodesc
Şi zi de zi copiii cresc.
În nopţi se lasă rece,
Şi ziua calda trece.
În noapte-ţi auzi glasul,
În zori te scoală ceasul.
SSppeerraannţţaa
Am crezut că mă iubeşti şi tu,
Am sperat într-o deşertăciune,
Te-am iubit, te mai iubesc şi-acum,
Sunt conştientă de rebeliune.
Un suflet slobod şi curat
Nu se supune conştiinţei,
El luptă când e înfruntat,
În scopul biruinţei
Dar biruinţa e hazard
În dragoste şi în viaţă,
Caci viaţa se numeşte fard,
Dar fardul nu te-nalţă
antologie de poezie
64
Şi ce-mi rămâne-atunci să sper
Când de la cap la coadă,
E tot o sticlă cu eter
Ce stă mereu să cadă
CCiinnee ssuunntt eeuu
Singurătate sau tristeţe
Sau poate chiar visare,
Melancolie, nepăsare
Sau poate nostalgie,
Şi viata-şi face mersul ei
Şi azi, şi mâine, tot mereu,
Şi mă întreb dintotdeauna
Cine sunt eu, cine sunt eu?
O boare dac-aş fi de vânt,
M-aş strecura pe străzi hoinar,
Un porumbel, să zbor spre cer
Şi să înving înaltul,
O mare, zbuciumat-aş fi
De-a lungul şi de-a latul,
Şi chiar şi-un strigat dac-aş fi,
Şi tot m-aş recunoaşte,
Şi tot m-aş auzii.
Cine sunt eu, mă-ntreb din nou,
Şi-mi pare că plutesc,
Sau că vorbind cu mine
Pe mine mă găsesc.
Cu ochii căprioarei ce se adapă-n lacrimi,
Văd viaţa scufundată
Departe, în neanturi,
Suprem mâna se-ntinde
La ea să o cuprindă,
cuvinte sculptate
65
Căci inimii e teamă,
E frica s-o atingă.
Ş-atunci mă-ntorc din nou
În inima-mi plăpândă,
Şi o hrănesc cu visuri
Deşarte şi supreme,
Zicându-mi cu tristeţe,
Ce poate ea să spere?
antologie de poezie
66
Boris Marian MEHR
cuvinte sculptate
67
GGaarrddiiaannccaa șșii uummbbrraa
O văd și acum, în uniformă, râdea și plângea,
Cameleonic, din ce bolgii venea?
Lângă ea, Platon din Texas,
Grecește vorbea, tot grecește,
Unul bolund, gras, rotund, din Vangheliada
Istorică, tot turuia versuri spumând,
Ca o cascadă folclorică.
Eu mă suiam pe un nour să văd
Jungla din neguri pe albe,
Cum leoparzii vânați de bursuci
Se-mperecheau cu vânatul.
Ostro-mamuții mai mititei
Sluj îi făceau gardiencei,
Ea fluiera, ei jucau, bieți căței,
Cât e de stranie-i historia.
Mulți înțelepți ascultă de-un prost
Cu picioare de masă, totuși leoaica
E mai de preț, pare un gușter gardianca.
Iată cocorii, tremură-n bălți
Mulți brotăcei fără carte,
Unii ucid în vis, alții treji,
Visul și scrisul se caută.
Unii își riscă viața scriind,
Alții o riscă la rișcă,
Unul te pișcă, altul gândind,
Poate urca Chomolungma.
Fluture mare de diamant,
Pare-o petală tăiată,
Se reașează pe un genunchi
Al gardiencei culcate.
antologie de poezie
68
IInniimmaa rreeccee
Inimă rece, Michel Olandezul, cinematograful TIMPURI NOI,
unde intram printr-o fereastră spartă, pe întuneric și vedeam filme pe gratis
numai de dragul lui Michel Olandezul,
care-i scotea unui flăcău inima din piept
și îi punea o piatră. Bietul flăcău,
nenorocitul de Michel, bastard, „Das kalte Herz”
„Într-un regat frumos și îndepărtat,
despre care și legenda spune,
în care soarele nicicând nu apunea
deasupra veșnicelor, verzi grădine,
domnea de la-nceputurile lumii și până azi regina Fantezie”
„Vreau să zbori, i-a spus stăpânul casei,
iar casa și-a luat zborul... Cineva a spus - arde zăpada!
Iar luminile s-au stins”.
Fortăreața Machu Pichu domină lumea,
dar nu pe cea de aici, pe cea de dincolo de munții munților.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut a înflorit,
a dat fructe de aur, secolul din trupul meu a rupt, dar sunt veșnic cum este
și valul.
Nume port, morminte - cenușar,
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar,
cuvinte sculptate
69
când m-apropii tot mai mult de Tine.
... Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paște timpul, iarna o face fulg de nea
și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,
dar în adâncul firii trăiește-o lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
„De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.
Ai ochi de fecioară frumoasă,
iubito, cu părul șaten,
lăsat pe umerii netezi
ca zarea-n ținutul Goshen.
Zâmbești ca un prunc înaintea
descătușării din vis,
zadarnic aș vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis
în mine, în inima care,
bătând nebunește, cerșind,
îți caută cu viclenie dorințele, șarpele - jind..
E totul rău, nimic nu-i bine,
nici binele, nici răul nu-s buline,
profundă silă, sete de adânc,
aș vrea să urlu, nici să pot să plâng,
ah, ciripitul păsării-n copac,
ah, norul, pentru mine un colac,
mă duc încet spre un înalt neant,
prietenii-mi aduc energizant.
Polen, lăptic de matcă, roș nectar,
chiar Dumnezeu mi-oferă un pahar,
e totul bine și nimic nu-i rău,
cum să polemizez cu Dumnezeu?
antologie de poezie
70
PPiicciioorruull mmeeuu
Piciorul meu nemișcat ca un obiect, gândește,
Nu vă mirați, la atâta gol - atâta minte,
Nu există generație care să nu aibă patru oameni drepți,
Unii nu sunt nici drepți, nici strâmbi, drâmbe adică,
Îngăduiți unui corp străin să ia locul Pământului,
Personal fac parte din Salonul Aurit al Aiuriților,
Cu cât violezi mai multe legi, cu atât ești mai liber,
Nicio crimă nu se face dinadins, ci din ins în ins,
Omorât fu cel ce vorbi de rău pe Puchinete,
Mai bine mort, decât cort pentru golanii lumii?
I-a rămas în gât Ziua de Apoi. Să fie sănătos.
Oricui i se poate întâmpla să fie frizer.
Decât mizer, fii dulgher, nu Dulgheru,
Nici ministerul. Fii Finisterul.
După ce a mestecat zahărul în ceai, a fost împușcat.
Cum, de ce? În alt poem.
Adieu, mes amis charmants.
MMoonnoolloogg ccuu//ffăărrăă CCeell ddee SSuuss
Cel de Sus nu răspunde oricând, poate niciodată,
Întreb, pune moartea capăt vieții?
Este o realitatea ea? Este o realitatea rea?
Poți lupta cu ea? Dar ea luptă cu tine?
Capătul vieții nu există! Corect. Dar ce este?
Nu este somn, eu am insomnie.
Dar ce a făcut Domnul când au fost uciși oameni?
Era absent sau lucra?
Când reînvii un leu mort, el te ucide.
La intrare scrie - înainte de ai intra aici, te aflai printre noi,
Vei rămâne aici pe veci, mai vrei să intri?
Știu, ai suferit o mare pierdere,
Înainte de a-l pierde pe Domnul, ai pierdut dragostea.
Dar asta e o altă discuție. Deschidem ciclul.
cuvinte sculptate
71
Mihaela OANCEA
antologie de poezie
72
RRuuggăă îînn aall cciinncciilleeaa aannoottiimmpp
În al cincilea anotimp,
Stelele, descălţate de sentimente,
Coboară-n rapel
Prin sinapsele târziului.
Rezervoarele de speranţă
Sunt gâtuite.
Luna, placidă, şi-a rulat
Ciorapul sidefiu
De balerină,
Iar sateliţii freamătă
În clocotitoarea tăcere,
Purtând în plisc Păsări de foc.
În templul nopţii,
Se roagă în strană
O fărâmă de simţire
Rătăcită
Între petale de cireş
Şi-n grâne coapte...
cuvinte sculptate
73
SSeerrttaarruull ccuu vvoorrbbee nneeggâânnddiittee
Te doare vorba negândită,
Ce o resimţi reverberând
Ascuţit, până-n creieri,
Ca un cuţit împlântat adânc,
Până-n plăsele, în rărunchi.
Ai învăţat să mimezi fericirea,
S-o lustruieşti zilnic, umil,
Cu speranţa că poate, într-o zi,
Celălalt va renunţa la ochelarii de cal
Şi va-nţelege că el, cuvântul,
Te clădeşte, dar te şi distruge.
Vorbele scrijelesc uneori în carne,
Dor până-n unghii, până-n pupile,
Excavează-n timpane, asurzitoare,
Până asudă şi, secătuite,
Se cuibăresc într-un sertar al amintirii,
De unde te-aşteaptă răbdătoare,
Să le-nţelegi menirea, În scurtă viaţa ta.
RReeggeellee mmeettaammoorrffoozzeelloorr eeşşuuaattee
Eşti uluit de cum se-nclină
Braţul balanţei?
Oricum ar fi, rămâi tributar
Grafemelor conştiinţei
Ce şi azi dislocă vertebrele ideilor
Pe care le cercetezi atent,
Pe probe de laborator,
Cu migală de ceasornicar.
Clipelor multifaţetate
Le netezeşti muchiile aspre
antologie de poezie
74
Şi-ncerci să animi
Mănunchiuri de stări anemice
Străpunse de aşchiile tăcerii.
Reconstitui precum Cuvier
Specia dispărută
Încercând să-i pipăi desăvârşirea,
Textura pulsatorie a infinitului.
Themis a rămas tot legată la ochi,
Însă ai descifrat în ce sens?
Nu observi cum devii
Într-o lume discontinuă
Un Gregor Samsa surghiunit,
Un rege al metamorfozelor eşuate?
Realitatea e o metaforă plastică
A unui metabolism incoerent.
Unde cauţi dreptatea? S-a decis!
Zeiţa ridică implacabil sabia...
cuvinte sculptate
75
Agafia DRĂGAN
antologie de poezie
76
EE aattââtt ddee ttâârrzziiuu ttaattăă,,
sap să te adun din mine cu amânările mele.
Niciodată nu te-am văzut color,
doar umbrele tale aşteptau
la poarta deschisă prea târziu.
Mi te cuveneai până nu ai mai fost,
eram doar eu pentru amândoi.
Te privesc un corp înţepenit
într-un răsărit inutil,
pleoapa ta, aripă frântă
pulsează în clipa suspendată
de care îmi agăţ frica.
Nu ştiu ce mă doare mai mult,
plecarea ta sau străinul rămas
blocat în neputinţa de a-l afla.
În zbaterea acuzării mele
pluteşte dragostea ta pentru mine.
Nu vreau lacrima mea să cadă
în ochii tăi întoarcere,
ţipăt doar de mine tradus.
Să nu mă uiţi!
Cum să te uit tată?
Cum să nu te uit străine?
Deschide ochii şi priveşte-mă,
care din noi a murit mai mult.
Scrâşnetul lopeţii sapă
în timpul definitiv în care trăieşti de acum.
cuvinte sculptate
77
DDaaccăă aaşş mmaaii ffii
Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce
Să împart cu tine nopţile pârguite
De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce
Tras din coama dimineţilor albite
Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor
Cioplind vise în tinereţea trupurilor.
Dacă aşa mai fi eu cea de ieri te-aş respira
Mireasmă câmpenească de mac şi cicoare
Iarbă coaptă sub coasă călcată de soare,
Discretă cum e luna-n pătrar aş contura
Trupul tău adormit în fânul proaspăt cosit
Ispită, revendicându-mi dreptul la iubit.
Dacă aş mai fi eu cea de ieri te-aş aştepta
Sub ramul inimii aplecat către seara
Amintirilor noastre pure, aş căuta
Lâncezeala şi foşnetul verde din vara
Crescută în trupuri crude, spice necoapte
Înrourate de nopţi cu semne şi şoapte.
ÎÎnn nnoorruull mmeeuu
Oglinda asta minte nu pot să o ascult
Străin îmi este chipul cu cât privesc mai mult
Îşi cerne iarna noaptea, încet devin trecut
Prin viaţă-am curs stingheră, nu m-am recunoscut.
În furnicarul lumii într-un cocon am stat,
Pândind din visul searbăd, să fiu eu am uitat,
N-am ascultat cum timpul îmi bate limitat,
În lumea mea opacă, risipei m-am dedat.
antologie de poezie
78
Oglinzile le sparg, nu-nvăţ să îmbătrânesc,
Pe margini de abis, speranţele-mi clădesc,
Cu mine-n mine lupt, spre el să nu păşesc,
Dau ceasul înapoi, iubirea să-mi găsesc.
Nimic încet mă strigă, nimic n-am înţeles,
În norul meu închisă, nimic eu am cules.
DDeedduubbllaarree
La margine de cer se leagănă norii
vibrând între lumină şi întuneric
cu cenuşiul bat la porţile infinitului
picurându-şi neputinţă în cleştii pământului
în moartea amurgului tăcut sângerând
nimeni cu nimeni în lumini se adună
să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri
tăcerile cu tăcerea se înţeleg
cu pas furiş intru în curtea stelată
şi-mi reazăm fruntea de căpătâiul nopţii
o nelumină fulgeră nuditatea eternă
cocoşii dimineţii că nişte amanţi părăsiţi
lovesc cu ciocul deşteptările mele carnala-mi formă
mă trage înapoi
răvăşindu-mi tristeţile întoarcerii
stelaru-mi suflet coboară inundând
strâmta odaie a iubirii pământeşti
cuvinte sculptate
79
LLaa ccaapp ddee ppoodd oo aaşştteeppttaarree
le văd la poartă-n aşteptare
două cruci încrustate în laviţă
câteva amintiri încă stau agăţate
de drum estompându-se încet în cimitirul
coborât de mult în rădăcini
cu podurile peste apa Gurguiului
adulmec lupoaică flămândă mirosurile
de lapte abia muls cânepă uscată la soare
visând frumuseţea ţesutelor anotimpuri
de iarbă cosită de fân proaspăt urcat în şură
aşteptând odihna amiezilor arse de praf
cu pere coapte prune strivite în livadă
ascult tocând ţapinele cum toacă spărgând păduri
scârţăit albastru sculptat în poartă...
dudul în faţa casei negre dulci erau ispitele lui
mărul bătrân gemea împovărat
sub chiotele pruncilor agăţaţi de ramuri
nu am văzut atunci dar acum le simt
au rămas au crescut odată cu mine
îţi sunt străină azi nu-s poduri să mai trec
eraţi voi... acum sunt eu
la cap de pod o aşteptare
antologie de poezie
80
AAccuumm
Urlă oglinzi
zdrobite sub chipuri,
femeie,
ce-ţi cauţi prin riduri trecutele frumuseţi!
Sub orice floare,
viermi rădăcină rod
atârnă cărnuri fleşcăite pe cântarul oaselor,
răscoleşte-ţi timpul,
zdrobeşte-l în munţi de nesimţire.
Corbi bat clopote
se leagănă ceasuri sub moarte clipe.
nebune gânduri se zdrobesc
în roase amintiri
prohod cântând stinselor lumini.
prin tine
strigă resemnarea.
cu mâini uscate
aduni zbateri de vis,
de ele te agăţi
firave paie
acum, acum, acum urlă vântul.
trecutul e mort
viitorul prefix nu are
atât a mai rămas, acum.
cuvinte sculptate
81
Nicolae VASILE
antologie de poezie
82
TTee ccaauutt
Sala, în care te-am văzut întâia oară,
are ceva ce încă mă-nfioară,
te zăresc aevea, undeva,...
mai întreba de tine şi altcineva....
Căndva erai acolo,...
te priveam şi nu mă săturam!
Casa ta de la ţară,...
ca o prinţesă printre flori,... atunci,
acum, răzbate un pustiu adânc,
îl simt de-afară, chiar şi printre uluci!...
Erai pe terasă cu mine,...
eu nu sorbeam cafeaua, ci pe tine!...
În parcul de lângă crâng,
ciudată ideie a unui politician nătâng,
legat cu o alee luminată de satul întunecos,
ne distram teribil, căutându-i vreun folos!...
Eram în maşină, şi ne veseleam,...
acum, fără tine, doar treceam!...
Am trecut pe la tine, pe-acasă,
ca să-ţi dau un cadou de suflet, aparte,
abia apărută, o carte, cu poeziile-ţi dedicate.
Te aşteptam la scară să cobori,...
dar n-ai venit, nici chiar de sărbători!...
Altădată mă invitai, şi-mi vorbeai,... acum, nu erai!...
Te caut, te caut, te caut,...
oare, ne vom mai regăsi vreodată?...
Mă sperie cuvântul „niciodată”!...
cuvinte sculptate
83
VViissuull
Am avut noroc
să te cunosc,
putea să nu se-ntâmple,
îmi trăiam viaţa fără rost,...
chiar fără niciun rost!...
Am avut soarta,
neşansa mea, să te-ntâlneasc
când viaţa greu te apăsa,
am încercat să te ajut,
cât am putut,... cât am putut!...
Am avut speranţa
că te conving să-ţi reiei viaţa,
imposibil, nu te-am convins,...
am fost învins,... am fost învins!...
Am avut curajul să îndrăznesc,
să-ncerc să nu te mai iubesc,
m-am chinuit destul de mult,...
dar n-am putut,... dar n-am putut!...
Am avut un dor,
am încercat să-l sting,
nu am putut, şi îmi venea să mor,
el a rămas aprins,
şi nu s-a stins,... şi nu s-a stins!...
Am avut un vis,
după atâta dor nestins,
ne întâlneam în stradă, undeva,
păreai mai înaltă de cât eşti,
eu păream şi mai scund,
antologie de poezie
84
m-ai sărutat uşor pe creştet şi mi-ai spus,
strângemă-n braţe, cât poţi de strâns!...
Îî,... dacă ne vede cineva?
Nu mai contează,... sunt a ta,...
chiar sunt a ta!...
BBuuccuurriiee ppeessiimmiissttăă
Copiii
sunt bine, în străinătate,
la casele lor,
nepoţii,
la fel, amintirile-mi mai sunt de ajutor,
foştii
elevi, subalterni, sau studenţi,
nu mai încap pe ecrane,
de cunoscuţi şi deştepţi,
colegii,
de şcoli şi servici, la fel ca mine şi ei,
parcă devenim tot mai mici!
Pentru binele tuturor
sunt bucuros,
mai puţin pentru mine,
din păcate, sunt şi sănătos!
cuvinte sculptate
85
SSiinngguurrăăttaattee
Femeie, femeie, femeie,
cea mai frumoasă dintre toate,
mulţi te curtează, şi toţi speră,
tu stai în singurătate!
Ce vrei tu cu a ta viaţă,
tot începe şi tot piere,
şi rămâi mereu aceeaşi,
singură, cu a ta durere!
Pentru doar această clipă,
ce este-o viaţă în eter,
lasă a iubirii undă,
de trăire, de mister!
TTrriisstteeţţee ooppttiimmiissttăă
Oasele trosnesc, urechile-mi ţiuie,
şi adesea pocnesc,
picioarele au cărări diferite
şi nu mai vor să m' asculte,
gândurile,
mereu în trecut,
care deşi plin,
este amestecat şi confuz,
prezent fără rost,
viitor făr' orizont,
trup bolnav,
şi suflet mort,
dar,... din feicire, încă mai pot.
antologie de poezie
86
FFlloorrii ddee mmoorrmmâânntt
Azi noapte,
mi-ai venit în minte, iar,
şi am visat
mormântul meu imaginar
erau acolo mulţi,
cu flori în număr par!...
Iubirea noastră
n-a fost în zadar!
SSiinngguurr
Vorbesc singur, singur cu pereţii,
ceea ce am vorbit o viaţă,
cu fraţii, cu părinţii,
cu colegii, cu studenţii.
Simt că nici ei n-au priceput,
mâine o s-o iau de la-nceput!
cuvinte sculptate
87
Albiana HINCIANU
antologie de poezie
88
CCeell ccee mmooaarree
Te văd abstras, cu-o inimă de boală.
Tu creşti cumva diform într-o rutină?
Nu-mi spune mie de iubiri de gală -
Eu nu mai sunt a ta felină,
Căci crudă lupt în dragoste cu ură,
Pe veci răzbunătoare de erori.
În gheare prind şi mişc apoi cultură
Să-ţi spun că nu tu mă omori!
Eu suflet n-am avut decât o dată,
Ne-mprumutând la margine de lună
O-ncredere perfidă şi pătată,
Ca viaţa ta prea goală şi nebună.
Vânezi mereu, şi n-ai o remuşcare
Cât de curate inimi, vinovate,
Iubesc pe chipul tău neclare
Minciuni nedrept ne-ndoliate.
La uşa ta doar nimeni va mai bate,
Doar mici strigoi cu feţele bizare,
Prin meritata-ţi grea singurătate,
Îţi vor şopti: „eşti cel ce moare”...
cuvinte sculptate
89
NNuu ttee uurrăăsscc,, ddaarr......
De azi iubire nu-ţi mai port.
Nu mai încapi la mine-n gând
Şi n-o să-mi fii votiv nicicând,
Căci te privesc ca pe un mort.
Preget bărbatul care nu mai eşti.
Mă minţi frumos să mă găseşti
La fel de tandră ca pe vremuri,
Dar n-o să fiu aici de tremuri
După falsul dolce farniente -
Eu nu am timp de sentimente.
Şi nu exist în van să te creez,
Precum credeam că pot să te iubesc.
Nu te urăsc, nu e firesc,
De azi, iubire, nu te mai clamez!
AAbbaannddoonnuull vveenniiaall
Câtă povară, câtă boală e să te iert pe veci, iubite,
Dar nu mai pun la îndoială trădări din râsete dorite.
De-acum, surâsul meu nu te mai ia cu dânsul.
Nu, nu încerca să vindeci ce-a fost plânsul,
Iar dac-ar fi tu pe aicea să mai vii,
Desculţă-n iarba caldă a orelor târzii,
Eu voi fugi spre alte braţe-n dangătul mai lin,
Te voi lăsa aici, căci simplu eşti cu sufletul puţin.
antologie de poezie
90
Ioan Mihai TUDORAN
cuvinte sculptate
91
UUllttiimmuull rrăăzzbbooii
Mă îmbăt cu gustul otrăvit al zilei
De pâine învelită în ziar.
Reptile trec călare prin altar
Și umplu cu venin cutia milei.
Cultura noastră grasă și prosperă
Se mângâie pe ţâţe în oglindă.
La știri cu gura largă, aburindă
Vorbesc de crizele de frontieră.
Soldații stau desculți pe malul apei,
Trec ielele îmbrăcate în satin,
Plângând de dor războiul submarin
Și-al Romei sfinte cruci pe tronul Papei.
Recruții iar așteaptă pe peroane,
Aceleași trenuri ce i-au dus de-acasă.
Și cântă Beatels iar la megafoane,
Miroase a bombă pâinea de pe masă
Și locul de la geam din avioane.
Trec vânturi nisipoase peste mare
Și telegraful bate disperat,
Cu vinuri dulci și imnuri proletare.
Armata de insecte s-a înecat.
Și baletăm cu gesturi culturale,
Prin catedrale râd turiști bronzați,
Sorbind cu decoltate osanale,
Pierduta libertate din sufletele goale
Și pâinea neagră dată la soldați.
antologie de poezie
92
CCeeii ddee llaa bblloocc
Noi suntem cei de la bloc,
Semnul minimalist al supraviețuirii planificate
și avangardă ofilită, post realismului socialist.
Noi suntem cei de la bloc.
Cultură suspendată fără de țară,
cu rădăcinile ofilite pe internet
Noi suntem cei de la bloc.
Cu galoșii îngrămădiți la uşă, în casa scării,
Cu cărți de poezie decorativă pe milieuri de vinilin
și mobilă de bucătărie cu picioare de coloană infinită.
Noi suntem cei de la bloc.
Viitorul revoluției lente, în uniformă de pijama.
Înscăunați în apartamente unicelulare, jilave,
multiplicate amoebic, ca o groapă comună săpată în sus.
cu vecinii impregnați în pereți,
Zdruncinate aleatoriu de cutremurele insolente, de Vrancea,
Manelizate urban în modele prefabricate,
de unde ne extragem zilnic,
În cămăși digitale, apretate mimetic,
Cu gesturi imperiale de Bill Gates de cartier,
Călare pe motorete de hârtie creponată,
gata să cucerim
Autostrada culturii universale
Și piața de muncă catalană.
Noi suntem cei de la bloc.
cuvinte sculptate
93
AAmmiinnttiirrii ttâârrzziiii
Ieri am urcat la mal, pe lângă vie,
Ningea cu fulgi pufoși, rotund și harnic,
Dormeau butucii grași de razachie
Și-un tren urca la deal către Comarnic.
Din munți simțeam cum iarna o să vie,
Cu păr bogat de nea învolburată.
Ca o amantă rece și bogată,
Țipind la cei plecați în pribegie.
Mă aștepta să mă întorc călare,
Cu lupi goniți de foame și de vânt.
Chircit de dor ca vita urcătoare
Cu sete de popas și de pământ.
Dar n-am fost eu.
Doar amintiri târzii,
Cu-ai mei cântând atâta de departe;
O Brad Frumos, prin blocuri cenușii,
Cu vinul fiert și dor de poezii,
Uitați de timpul care ne desparte.
antologie de poezie
94
ZZăăppeezziillee ddee ppee llaa nnooii
Zăpezile de pe la noi
M-au însoțit până departe,
Și s-au topit plângând în ploi,
Când răsăritul înapoi,
L-am fost uitat cum arde.
Și zâne goale prin ferestre,
Din gări s-au furișat în mine,
Cu aripi reci și solzi de pește,
Cu mări de frig curgând în vine.
Ca doi sori vechi, ce nu apun,
Văd ochii mamei pâlpâind
Deșertul lumii îl adun,
Pe răni din sarea lui să pun,
Să simt că nu mai pot să simt.
Cu dinți de stronțiu străveziu
Adie-n gări sfârșit de veac.
Icoană iernii mele scriu,
O semnătură de pribeag.
Pe mâna caldă fulgii reci
Aduc în sânge amintire,
De primăveri cu lilieci,
De iarnă ninsă de iubire.
Și cînd zăpezi vor învelii
Pământul dus, care mă doare
În sânul lui va încolții,
Sămânță blândă de uitare
A amintirilor târzii.
cuvinte sculptate
95
Oana PICEREA
antologie de poezie
96
BBoollnnaavv ddee ooaammeennii
Prin geam murdar de vânt şi ploaie,
Dintr-o clădire de beton,
Văd oamenii ce curg şiroaie,
În haine triste de molton.
Oraşu-i îmbibat de boală
Bolnav e parcul de copii,
Iar mantia ce înconjoară
Oraşul tot este tot gri.
Un turn maro se-nalţă-n zare,
Tuşeşte fum, calde reziduuri,
Şi pomii care-i stau în cale
Mor gălbejiţi şi plini de riduri.
Suflul e greu, praful îneacă
Tot ce respiră în oraş,
Am cana plină, gura seacă,
Privesc un „sat” sinucigaş.
TTiimmppuull
Pleoapa grea a timpului clipeşte apăsat,
Și veacuri de istorie în urmă a lăsat,
Cu fiecare geană pictează o secundă
Și fiecare clipă în veșnic se afundă
Și fiecare lacrimă marchează această lume,
Căci omu-i trecător în ființă și în nume,
Căci totu-i efemer, e parcă închipuire,
Dar ochiul timpului stă întru nemurire.
cuvinte sculptate
97
PPee ddrruumm
Ce fel de vis te-nalță către cer?
Ce fel de umbră te umple de mister?
Ce fel de sfat socoți că e mai bun?
Oricare-ar fi, tu vei urma un drum
Un drum ce-i scris în stele cu fire de argint,
Un drum pavat cu vise și vorbe care mint,
Un drum al tău pe care apuci inconștient
Și care nu-ți dă aripi, de cazi pentru moment,
Și orice fel de veste și orice fel de scop,
Te-aduc pe drumul vieții schimbat după noroc,
Și chiar de ai iluzii și vise de urmat
Tot timpul îți va spune: „Drumul s-a terminat!”
OO ssttiiccllăă ggooaallăă
Viața pare o sticlă goală
Rece, udă și pustie
Nici măcar lumina caldă
Să o umple nu mai știe
Prăfuită și uzată, chiar ciobită într-o parte,
Își privește conținutul, dureros vărsat pe-o carte
Pagini umezi și uscate, se lipesc de celelalte
Și sub al timpului glas, rămân reci și nemișcate
Multe se petrec în jur, lume trece, lume vine,
Însă peste sticlă trec ani și luni și nopți și zile
antologie de poezie
98
AAmmiinnttiirrii-- ssiimmţţiirrii bbllooccaattee
Cinci cuvinte dintr-o sută,
şase simţuri pe secundă,
trei zâmbete pe minut,
O privire şi un gând.
Ochelari de soare sparţi,
Blugi tociţi, dar prea mulaţi,
Cărţi deschise, aruncate,
Amintiri- simţiri blocate.
Soare, vânt, ninsoare, ploaie,
O ţigară, o văpaie,
praf, stilou, note uitate,
Amintiri- simţiri blocate.
Ţipete, urări de bine,
Dor nebun, mătăsuri fine,
Anii ce-au plecat departe,
Amintiri- simţiri blocate.
BBuuccuurreeşşttii
Bucureşti, dulce tezaur,
Împietrit cu foi de aur,
Mare-ntindere urbană,
Cu istorie de seamă.
Bucureşti, tu, veche vatră,
Cine vine, nu mai pleacă,
Cin' te gustă, te doreşte,
Şi aici se stabileşte.
Bucureşti, aduni în spate,
Oameni din plaiurile toate
Şi din ţară, şi de-afară,
Bucureşti - mândră fanfară.
cuvinte sculptate
99
Cristian ŢÎRLEA
antologie de poezie
100
II aa rr nn aa
E noapte de veghe și ger
Și-o zână cu aripi de sticlă
Se urcă prin ramuri și strigă,
Amanții cu plete de fier.
Și vânturi cu voci ascuțite,
Azmut înghețate organe,
Zăpezile cresc dolofane,
Și gârlele dorm împietrite.
Atât de departe e cerul
Cu sufletul lui de granit.
Soprane cu glas oțelit
Pictează cu stele eterul.
Te caut mereu dispărută.
Lumina prin cărți se închină.
Cu pletele ninse-n grădină
Zăpada mireasă tăcută,
Mă chiamă cu ochi de felină.
Și caut în cărțile grele,
Un sens nesfârșitelor spații
Și mă scufund în glaciații,
De infinituri paralele.
Și înghețate constelații.
cuvinte sculptate
101
CCooppiill mmaarree
Credeam plaja, doar, a mea, ieșisem să usuc ceva plâns...
– Tati, mi-a fost dor de tine!
Mi se cățără în brațe, greu de lacrimi.
O copilă „ninsă”
se-apropie,
ochi sărutând tristeți:
– Tatăl lui
se așeza în „Lotus”, ca Dumneavoastră.
Să nu-i spuneți,
e prea fericit!
A doua zi, pe plajă,
la vânturat amar:
– Ştiu că nu ești tati,
dar să nu-i spui,
e prea supărată!
– Ia-o de mână!
Recită-i „Floare albastră”,
fără ultimul vers!
Am revăzut-o, după ani, cu un om la braț.
Acesta s-a întors:
– Tati?
– Nu, fiule,
totul e speranță-n lume
antologie de poezie
102
SSiittuuaațțiiee ccoonnffuuzzăă
M-am aplecat, destul de brusc,
spre-un fir de nufăr
și-am ajuns, caraghios de vremelnic,
neînțeles să sufăr.
Ți-ai dat imacularea
pe-un strop de alb murdar,
inoculându-mi disperarea
și-n visuri, doar, calvar.
Speranța mea, credința mea, dintr-u-nceput,
spulberatu-s-au încet, nevăzut.
Noi ne-am cunoscut?
Orgoliul și mândria, ce-n suflet le așterni,
nărui-vor tinerețea iubiților eterni?
DDeeccllaarraaţţiiee
Ne scăldăm în noroi de incertitudini,
cu „poate”, cu „cred” și cu „oare”.
Amănuntele-absolute creează stupoare.
Firesc cred că este ca nimeni, nici tu,
dragostea s-o pună sub semn de-ntrebare.
Dovezi se cer, dovezi încontinuu,
când totul e-atât de clar și de cert:
jurăminte pentr-un sentiment inert.
Îmi spui de Soare, de Lună, de stele,
că toate-s prea pline, prin mine, de ele,
cuvinte sculptate
103
că vântul și ploaia, deschizându-ți odaia,
îți bat în plete și ești ciuciulete,
dar toate acestea tu ferm le suporți
și-n gândurile tale pe mine mă porți.
La ce bun, drăguță, dacă nu ai tact
și-mi spui „te iubesc!” ca pe-un simplu pact?
Cine poate schimba, după voia sa,
intensitatea,
utilitatea,
imensitatea vieții?
FFrriiccaa
Mie
Motto:
„La mort de la vie? Pourquoi pas la naissance d'une mort?” Moartea vieţii? De ce nu naşterea unei morţi?
Mi-e frică de zi: dorm visări.
Mi-e frică de noapte:
veghez
pentru ca ziua,
de care mi-e frică, vină.
Mi-e frică de femeie:
mă culc, cu ea,
pentru a sa plăcere.
Mi-e frică de bărbat:
îl salut, ca prieten,
într-o bună zi îmi va fi frate.
antologie de poezie
104
Mi-e frică de mine:
mă deghizez, pentru totdeauna,
doritor și inutil,
obositor și indispensabil,
seducător și frivol,
glumeț și ridicol și, toate acestea,
prea mult sau nu destul.
Totul depinde de oglindă,
de care îmi este, evident, frică.
Oglinda sunteți voi:
mă ascund și
este mult timp
de când nu mă regăsesc,
și-mi este atât de frică.
cuvinte sculptate
105
Olga VĂDUVA
antologie de poezie
106
TTee--aamm aaşştteeppttaatt pprreeaa mmuulltt
ne-am regăsit după un timp latent,
ai vrut să vii, ai vrut să fii prezent,
prin câte labirinturi te-ai pierdut,
oricum, tu nu mai ești ca la-nceput.
ai colindat mulți ani, ai fost plecat,
habar nu ai în suflet ce-am păstrat,
vorbe în vânt... să tac?... sau să le spun,
acum tu mă implori și-mi spui c-ai fost nebun.
mă ții de mână, vrei ca să te iert,
eu te privesc în ochi și nu te cert,
te juri că mi-ai trimis multe scrisori
și mai visat din noapte până-n zori?
te-am așteptat prea mult, acum mi-e greu
să te mai strâng la piept iubitul meu,
nu te mai cred, s-a stins tot ce a fost,
plângi în zadar, nimic nu are rost.
cuvinte sculptate
107
CCâânndd mmaaii lliippsseesscc
Când mai lipsesc, mă pierd în anotimpuri,
în vară secetoasă și fierbinte,
o fugă dau prin roua de pe câmpuri,
zăpadă cern pe versuri şi cuvinte.
Când mai lipsesc, mă rătăcesc de mine,
colind pământul... caut fericire,
mă regăsesc în lumea care vine,
adun frânturi de clipe-n nemurire.
Când mai lipsesc alin marea când plânge
însingurată-n iarna nemiloasă,
durerea ei în mine se răsfrânge,
cu glas șoptit îi spun: Rămâi frumoasă!
PPrriivviirreeaa ttaa
Privirea ta în valuri s-a ascuns,
în ceasuri răstignite pe minute,
e obosită de-așteptări fără răspuns,
de freamătul iluziilor pierdute.
Privirea ta colindă printre vise,
străbate-adâncul cristalin al mării
prin amintiri cu porțile deschise,
și spre apusul nesfârșit al zării.
Privirea ta s-a rătăcit în ceață,
potir de gânduri, răsărit din aștri,
neliniștită lacrimă de gheață
și-a revărsat în ochii tăi albastri.
antologie de poezie
108
Privirea ta e rugă-n jurăminte,
banalitate-n clipa de trăire,
un argument în marea de cuvinte,
neregăsită-n ceas de amăgire.
Privirea ta mi-a dăruit iubirea
pe care am pierdut-o în trecut,
un fulg de nea îmi pare fericirea,
iertare-ți dau, și-o iau de la-nceput.
PPee ssccaarraa iieerrttăărriiii
Pe scara iertării urc treaptă cu treaptă.
Credinţa e sprijin. Puterea Ta dreaptă
dă-mi Doamne! Trăire cu clipe divine,
o stea de lumină şi vise senine.
Dă-mi Doamne poruncă şi lacrimi amare,
să ies din păcate, să scap din vâltoare.
Sădeşte în mine dorinţă de rugă,
mândria şi fala departe să fugă.
Aprinde făclia iubirii frăţească,
iar mila Ta, Doamne... în ei să renască.
Arată-le drumul pavat cu speranţă,
mânia să piară, s-avem toleranţă.
În har să-mă-mbraci, şi-n dulce visare
să mă-ntăreşti, să-mi fii alinare!
Trimite-mi izbânda din slava cerească,
puterea Ta, Doamne, să mă întărească.
cuvinte sculptate
109
DDoommuull ddiinn MMiillaannoo
Dantelă-n piatră rece, fără viaţă,
Priviri mirate vor să te cuprindă,
Te regăsesc învăluită-n ceaţă,
Ninsorii i-a fost greu să te atingă.
Podoabă gotică-n absida roză,
Ai strâns în tine frumuseţi divine,
Altar nestins cu iz de tuberoză,
Un recviem se-nalţă către tine.
Aripi de îngeri printre vechi arcade,
Trec raze de lumină spre vitralii,
Statui eterne prinse în rocade
Sunt martorii iubirilor de dalii.
Un cânt sublim aduce bucuria
Ascetă rugă-n slava înălţării
Răsună pân'la cer...AVE MARIA
Vibrant ecou, în ceasul închinării.
antologie de poezie
110
AAmmiinnttiirrii ttrreeccuuttee
Pregătesc brăduţul pentru sărbători
Cetini argintate, din cristale...flori
Clopoţei din sticlă, globuri cu sclipici
Poate că va trece, Moşul pe aici.
Lumânări de ceară, panglici colorate
Cele ce sunt vechi, le pun deoparte,
Fulgii de zăpadă...ornament din vată
Amintiri trecute, vremuri de-altă dată.
Se aud colinde...e Sfântul Ajun,
Magii fac cărări pentru Moş Crăciun,
Stele strălucesc pe cerul senin
Lerui Ler răsună în decor divin.
cuvinte sculptate
111
Cuprins
Gabriela Mimi BOROIANU 5 Pierdut în uitare 6 Împotriva sorţii 7 Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă 8 Marea albastră 9 Un strigăt de dor 9 Scrisori de dor 10
Cornel BALABAN 11 Madrigal 12 Pânza de păianjen 12 Sonet 13 Romanţă 14 Te visam într-o carte de vise 14 Anotimpuri 15 Far West 15
Monica BERCEANU 16 M-am împăcat cu tine 17 A îmbătrânit vinul 17 Poezia mea nu s-ar fi născut 17 Singurătatea mea 18 Te plâng 18 Aș fi putut avea o inimă mare 19 Copacii nu întreabă 19 Aşteaptă-ţi rândul 20 Iubire murală 21
antologie de poezie
112
Victor Lucian BOTA 22 Zboruri adânci 23 Într-un moment al învierii 23 Rugină 24 Anotimp în tăcere 24 Ţipăt în goliciunea aripii 24 Ia-mă Doamne 24 Umbre în tăcere 25 Cădere 25 În privirea ta 25 Am să revin 26
Maria CĂLINESCU 27 Zborul spre infinit 28 Vis necunoscut 29 Povestea tristă a unei păsări 30 Când întristarea nu mai are glas 31
Maria BRATU 32 Acum ştii? 33 Inexistent 34 De atâta dimineaţă 35 S ă ş t i i ş i t u 36 Cu toate ferestrele larg deschise în timpul meu 37
Lenuş LUNGU 38 Gânduri de suflet 39 Suflet pierdut 39 O cafea cu iluzii 40 Lumina 40 Nuanţe 41 Strop de ecou 42 Durerea 42
Petre Ioan CREŢU 43 Sisif şi muncile câmpului 44 Mi-e dor de noi 45 M-ai luat de mână şi m-ai trecut viaţa 46 Ţine-mă de mână 46 Pentru prima oară muritor 47 Nea Nicu 47 Cu oasele suflecate până la coate 48 Un alt poem de miercuri 48
cuvinte sculptate
113
Nicolae DOFTOREANU 49 Tangou despre... învelișul pământesc 50 Tangou despre iubirea de ţară 51 Tangoul înserării 52 Tangoul primului bal 53
Constantin Nicolae GAVRILESCU 54 Acum când toamna făurit-a Paradis 55 Periplu 56 Toamnă târzie 57 Dacă lacrima ar curge 58 Speranţa nu apune 59
Mihaela IONESCU 60 Prăpădita bibilică 61 Doliu 62 Septembrie 62 În şi iar 63 Speranţa 63 Cine sunt eu 64
Boris Marian MEHR 66 Gardianca și umbra 67 Inima rece 68 Piciorul meu 70 Monolog cu/fără Cel de Sus 70
Mihaela OANCEA 71 Rugă în al cincilea anotimp 72 Sertarul cu vorbe negândite 73 Regele metamorfozelor eşuate 73
Agafia DRĂGAN 75 E atât de târziu tată, 76 Dacă aş mai fi 77 În norul meu 77 Dedublare 78 La cap de pod o aşteptare 79 Acum 80
antologie de poezie
114
Nicolae VASILE 81 Te caut 82 Visul 83 Bucurie pesimistă 84 Singurătate 85 Tristeţe optimistă 85 Flori de mormânt 86 Singur 86
Albiana HINCIANU 87 Cel ce moare 88 Nu te urăsc, dar... 89 Abandonul venial 89
Ioan Mihai TUDORAN 90 Ultimul război 91 Cei de la bloc 92 Amintiri târzii 93 Zăpezile de pe la noi 94
Oana PICEREA 95 Bolnav de oameni 96 Timpul 96 Pe drum 97 O sticlă goală 97 Amintiri- simţiri blocate 98 Bucureşti 98
Cristian ŢÎRLEA 99 I a r n a 100 Copil mare 101 Situație confuză 102 Declaraţie 102 Frica 103
Olga VĂDUVA 105 Te-am aşteptat prea mult 106 Când mai lipsesc 107 Privirea ta 107 Pe scara iertării 108 Domul din Milano 109 Amintiri trecute 110
Cuprins 111
cuvinte sculptate
115
http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia
În Biblioteca Cronopedia au apărut:
Chronos – Peniţa de Aur, anul II, nr. 13-14-15, mar-apr-mai, 2014 Nicu Doftoreanu – Tangouri altfel Antologie de versuri – Zborul frunzelor în ceruri Aurel Chiorean – Să ne jucăm de-a anotimpul Agafia Drăgan – Nevoia de fericire Lenuş Lungu – Să ne iubim în toamnă *** – Viaţa Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obște
În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:
Almanahul Cafeneaua Taifas literar 2015 Antologia bilingvă româno-franceză „Cuvinte pe aripi de gând” Marin Voican Ghioroiu – Maria Tănase spune
Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Chronos – peniţa de aur – izvor de cultură”
Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: [email protected], [email protected] tel: 0771647750, 0763450054