Cursuri Si Lucrari Practice

8/17/2019 Cursuri Si Lucrari Practice

1/351

Curs Masterat An I, Fac. Fizica Iasi

,,Mijloace moderne in tratamentul durerri,,.

CUPRINS total 356

Cap. 1- INTRODUCERE I - SISTEME BIOLOGICE DISIPATIVE - 14 pag

Cap.2 -INTRODUCERE II - DUREREA - 16 pag

CAPITOLUL -3 ȘTIINȚA METODELOR TERAPEUTICE - 14 pag

CAPITOLUL -4 PROCESUL DE VINDECARE ȘI ÎNDRUMARI PENTRU FOLOSIREA METODELOR TERAPEUTICE

- 21 pag

CAPITOLUL- 5 MODALITĂŢI TERAPEUTICE ÎN MANAGEMENTUL DURERII - 32 pag

CAPITOLUL -6 PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE ELECTRICITĂŢII - 32 pag

CAPITOLUL -7 ELECTROSTIMULAREA - 85 pag

CAPITOLUL -8 IONOFOREZA - 28 pag

CAPITOLUL -9 BIOFEEDBACK - 22 pag

CAPITOLUL -10 LASERUL DE PUTERE JOASĂ - 31 pag

CAPITOLUL -11 TERAPIA CU ULTRAVIOLETE - 24 pag

CAPITOLUL -12 OZONOTERAPIA - 10 pag

CAPITOLUL -13 EFECTELE FIZIOLOGICE ALE APLICĂRII MODALITĂȚILOR TERAPEUTICE ASUPRA

SISTEMELOR CORPULUI UMAN - 27 pag


2/351

Sisteme biologice disipative

OBIECTIVE:

După parcurgerea acestui capitol, studentul/as.terapeut/masterandul va ficapabil să:

Mecanismelede acţiune ale mijloacelor terapeutice uti l izate în

reabilitarea medicală.

Sistemele biologice disipative.

Fundamentarea ştiinţifică a terapiei balneofizioterapice şi

reabilitării medicale.

Mecanismele feed back .

Condiţii de stres cronic /activitatea organismului .


3/351

Sisteme biologice disipative

Mecanismelede acţiune al e mi j loacelor terapeuti ce uti l izate în

reabilitarea medicală

Factorii metodologici din domeniul reabilitării medicale acţioneazăasupra unui câmp vast de extero- proprio şi interoceptori, situaţi la nivelultegumentului, structurilor articulare şi organelor interne, determinândmodificări specifice şi nespecifice în funcţie de metodologia de aplicare.

Toate acestea se fac prin intermediul procesărilor informatice

biologice, astfel încât pentru ştiinţele naturii din zilele noastre se vor asociaştiinţele integrative ale viitorului, ce sunt prezentate în Figura 2.1:

Figura II.1: Integrarea domeniilor ştiinţifice la zi

Toate acestea vor face ca trecerea de la spaţiul cu 6 dimensiuni să seajungă la spaţiul cu 12 dimensiuni, iar informaţia implicită va fi ceadeterminantă în evoluţia vieţii – Figura II.2.

Din aceste motive informaţia implicită de la nivelul genomului suferăacţiuni definite prin interferenţele materie-spirit, particular la om prin

integrare la nivelul sistemului nervos central şi exprimată prin trăiricaracteristice (ex.: – ur ă, dragoste).


4/351

Figura II.2: Oameniiîn spaţiul cu 12 dimensiuni

La nivel local sunt incluse influenţe asupra circulaţiei, a receptivităţiişi conductibilităţii nervoase (vasodilataţie sau vasoconstricţie, creşterea pragului de excitabilitate a receptorilor, scăderea vitezei de conducere a

fibrelor nervoase, medierea potenţialelor de acţiune, etc.).

La nivel general se realizează reacţii reflexe şi umorale la distanţă.Pe baza acestor mecanisme neuro-reflexe şi neuro-umorale se interpreteazăacţiunea unor proceduri fizio-terapeutice asupra proceselor patologice de ladistanţă (de exemplu: realizarea unei crize de angină pectorală prin aplicareade comprese fierbinţi pe regiunea precardiacă sau prin băi parţialeascendente la membrele superioare).

Fiecare agent (factor) balneofizioterapeutic are o componentăspecifică şi una nespecifică de acţiune. Componenta specifică esteevidenţiabilă îndeosebi la intensităţi mici ale stimulilor, pe când la intensităţimari, reacţiile din partea organismului devin din ce în ce mai nespecifice,depinzând în primul rând de particularităţile sale individuale de reacţie şi deunele caracteristici ale agentului terapeutic.

Sistemele biologice disipative reacţionează cu factorii fizici prin

particularităţile biologice ale interrelațiilor extrinseci organism-mediu şiintrinseci, morfo-functionale.


5/351

Aceste sisteme sunt reprezentate de:

1. Sistemul receptor r eprezentat de celula cu membrană celularăcare integrează totalitatea schimburilor intra şi extracelulare;

2. Sistemele de legătură – nervos şi umoral reprezentat prinmediatorii chimici reprezentaţi de acetilcolină, catecolamină, histamină, bradikinină, prostaglandinele, endorfinele şi totalitatea sistemelor biologicece vehiculează informaţia, etc.;

3. Sistemele de integrare:

A. nervos - al vieţii de relaţie ;

B. vegetativ (autonom) şi endocrin în care rolul principal revineglandelor epifizo-hipofizare, tiroidei şi glandelor suprarenale;

4. Sistemele efectoare – diversele aparate ale organismului a cărorfuncţie este influenţată concomitent sau secvenţial, în funcţie de multipleleinformaţii receptate din mediul extern şi intern corespunzător unor valoridezvoltate în timp.

Răspunsul optim este dat de integritatea membranei celulare, iarvariabilele de la acest nivel membranar definesc disfuncţiile organismului(Figura II.3).


6/351

Figura II.3: Acţiunea factorilor perturbatori

la nivelul membranei celulare

Între aceste sisteme se stabilesc relaţii de supra şi subordonare prin procesele fundamentale de reglare, care sunt mecanismele de feedback (+),(-) şi mai evoluat, cel de feed before (de prevenire a erorilor), permiţândsistemelor biologice disipative să se integreze în contextul mediuluiînconjurător.

Fundamentarea ştiinţifică a terapiei balneofizioterapice şi reabilitării

a fost posibilă datorită introducerii în medicină a teoriei generale asistemelor (LV.BERTALANFFY) care extinde aplicarea ciberneticii(WIENER) şi teoriei informaţiei, reglării, autoreglării, a jocului, ladescrierea proceselor de mare complexitate care se petrec în organismuluman. Un rol deosebit de important l-a avut şi fizicianul austriac E. Mester(1981) prin studiile din biologia aplicaţiilor de laser cu nivel jos energetic.Conform acestei teorii toate sistemele biologice intră în categoria sistemelorcibernetice deschise cu autoreglare. Pe baza proceselor fizio-chimice

integrate, procesele biologice se desfăşoară la un nivel superior. Astfel,


7/351

fiecare structură a sistemului este legată de o anumită funcţie sistemică,servind întregul şi având un rol particular în interacţiunea cu mediul.

Conceptul cibernetic a introdus în biologie în locul noţiunii de

stimuli primari externi sau interni, noţiunea de semnale (stimuliinformaţionali). Factorii fizici şi balneoclimatici sunt de fapt stimuliinformaţionali, receptorii sunt tranductorii specifici ai energieiinformaţionale, iar mecanismele nervoase, endocrine, umorale şi metabolicesunt acţiuni cibernetice care prin conexiuni directe şi inverse se autoregleazăîn permanenţă, realizând în final echilibrul între aportul de informaţii,cheltuielile energetice şi funcţionarea optimă a întregului organism şi în particular funcţionalitatea celulei.

Merită consemnată importanţa adecvaţiei semnalului la receptor ca şifaptul că din marea cantitate de stimuli informaţionali (1011 bits/sec) la careeste supus organismul, sistemul nervos central înregistrează, în condiţii deconştiinţă, doar 16 bits/sec în medie (15-30 bits/sec). Rezultă de aiciexistenţa mecanismelor de selecţie şi filtrare în vederea păstrăriihomeostaziei informaţionale, care şi ea, se perfecţionează prin adaptare.

Oboseala este considerată ca o dereglare a homeostaziei

informaţionale generând sindromul de agresiune informaţională. El semanifestă prin insomnie, iritabilitate, anxietate şi poate apare şi în polipragmazia cu factori fizici şi balneoclimatici.

În organismul uman, considerat ca sistem cibernetic deschis cuautoreglare, „ieşirea” semnalului este determinată atât de „intrare” cât şi de„ieşire” printr-un circuit de retroacţiune (feed back), astfel că fiecarecomponentă de „intrare” şi „ieşire” este în acelaşi timp cauza şi efectul

celeilalte.

Mecanismele feed back sunt pozitive şi negative, ele acţionândconform programului genetic pentru corectarea erorilor determinate desemnale; sunt controlate de mecanismele feed before care au rolul importantde prevenire a erorilor, în principiu, mecanismele feed back acţionează „înconstantă” şi „în tendinţa”, astfel:

1.„în constantă” (prin feed back negativ): reprezintă oscilaţii de o

anumită amplitudine în jurul unei medii abstracte, cantitative şi temporare, a parametrului reglat. Stabilitatea unui sistem poate fi compromisă prin:


8/351

A) solicitări (stimuli) de scurtă durată şi relativ moderate, în careintervenţia mecanismelor de feed back negativ contracarează deviaţiile şi, printr-o serie de oscilaţii mai mult sau mai puţin amortizate, sistemul revinela faza iniţială.

B) solicitări (stimuli) persistente şi intense care pot induceurmătoarele alternative:

- Sistemul se adaptează la solicitările persistente şi intense printr-o restructurare a echilibrului iniţial în sensul stabilirii unui nouechilibru, superior din punct de vedere calitativ, un rol important având aicimecanismele de feed before.

- Sistemul nu se poate adapta la aceste solicitări şi aparedegradarea sau distrugerea sa. Toate acestea se realizează pe baza

principiului al II-lea al termodinamicii, cu un consum energetic suportat decătre sistem şi care este subunitar, necesitând alimentare continuă.

2.„în tendinţă” (prin feed back pozitiv): aceasta înseamnă de fapttendinţa de îndepărtare a sistemului de starea iniţială, având efecte de„facilitare”, prin care se favorizează dezvoltarea şi evoluţia.

Aceste procese se pot realiza prin:

A) mişcare ciclică sau aproape ciclică în care sistemul seconservă ca atare; B) trecerea dintr-o stare de echilibru într-o altă stare de echilibru

relativ, cu schimbarea sau nu a structurii sistemului (faza de adaptarefuncţională sau structurală).

Feed back-ul pozitiv este implicat în închiderea regulată a unei buclede procese, reacţii care se desfăşoară în limitele unor parametri fixaţi,realizând un fel de echilibru dinamic, deoarece fiecare sistem tinde să-latingă periodic (ex. ciclul veghe-somn, activitatea ritmică a inimii,respiraţia), Figura II.4.


9/351

Figura II.4: Feed back-ul pozitiv

Se cunoaşte astăzi că sistemul vegetativ simpatic care funcţionează„în tendinţă” (feed back pozitiv), este în permanenţă sub controlul sistemuluivegetativ parasimpatic care funcţionează „în constantă” (feed back negativ)(Figura II.4).

Conform fizicii cuantice factorii fizici şi balneoclimatici vor induce

în organism două procese fundamentale: stabilizarea şi/sau optimizareahomeostatică.

Aceste două fenomene depind, pe de o parte de intensitatea şi duratasemnalelor, iar pe de altă parte de rezervele funcţionale, mobilizabile aleorganismului în condiţii patologice, care reprezintă de fapt o tendinţă decreştere a entropiei într-un subsistem al organismului.Toate acestea vordetermina modificări tranzitorii, prin mecanisme de feed back, în altesubsisteme cu entropie minimă, în vederea stabilizării, normalizăriisubsistemului afectat. În cazul în care mecanismele feed before suntinsuficiente, se apelează pentru stabilizarea homeostazica în trepte, alestimulilor balneofizioterapici aplicaţi pe o perioadă suficient de lungă. Astfel se poate obţine trecerea de la situaţia tranzitorie la una staţionară, calitativsuperioară celei iniţiale, adică la aşa numita optimizare homeostazica.

Adeseori între faza de dezorganizare (tranzitorie) şi cea deoptimizare se interpune o fază de suprareglare de scurtă durată, care

completează evoluţia ciclică periodică a procesului.


10/351

Mecanismele feed back, însă sunt mari consumatoare de energie(Figura II.5).

Figura II.5: Mecanismul de feed back ca şi consumator

de energie

Optimizarea homeostaziei are ca finalitate punerea în acord aorganismului cu mediul ambiant în continuă modificare (Tabelul II.1).

Tabelul II.1: Optimizarea homeostaziei şi schimbări caracteristice ale

ţesutului


11/351

La solicitările factorilor fizici şi balneoclimatici, de data aceasta deintensitate crescută şi durată de aplicare mai mare, prin medierea aceloraşimecanisme de reglare, în vederea atenuării tendinţei de creştere a entropieiîn diversele subsisteme, se realizează treptat o nouă homeostazie, diferită de

cea iniţială. Este vorba de o acordare a organismului la solicitările mezologice, caracterizată printr -o tendinţă de creştere a entropiei(dezorganizării). Acest echilibru nou, diferit de normal, care reprezintă osituaţie „tranzitorie” a fost denumit de SELYE „heterostazie”.

Ţesuturile sunt caracterizate astfel din punct de vedere energetic cumodificări care pot fi cuantificate şi evaluate clinic şi paraclinic (Tabel II.1).

Prin dozări progresiv ascendente, rezultatul final al procesului deoptimizare este creşterea fiabilităţii care apare la toate nivelele deorganizare, de la cel metabolic la cel psihobiosocial, în funcţie de obiectiveleurmărite şi mijloacele utilizate.

Din informaţiile succint prezentate se desprinde importanţa

mare pe care trebuie să o acordăm dozării înreabilitarea medicală.

Când urmărim să obţinem un proces de stabilizare, în principiu,

dozarea stimulilor trebuie să fie mică sau moderată, pe când pentruatingerea optimizării, intensitatea stimulilor trebuie să atingă un prag

de solicitare maximă, în funcţie de rezervele psihobiologice potenţial

mobilizabile ale pacientului.

Cu cât aceste rezerve sunt mai mari şi solicitările mai adecvate caintensitate şi durată, cu atât se ating performanţe biologice mai mari şi maieficiente prin ameliorarea instructivă antientropică a mecanismelor de

reglare.Trebuie, însă, să consemnăm dinamismul neliniar al proceselor

biologice, care nu ne permite să facem relaţii de proporţionalitate între cauzăşi efect; în consecinţă stimuli de intensitate crescută pot avea efecte minimeşi invers, fenomene ce sunt condiţionate de un mare număr de factori(fereastra Adlley – Figura II.6).


12/351

Figura II.6: Fereastra Adlley

Ca principiu general, menţionăm de asemenea că stimulii în dozămică normalizează funcţiile structurilor biologice pe care acţionează, în doză

mai mare amplifică funcţiile, în doze şi mai mari le inhibă, iar în dozeexagerate determină alterări morfologice ireversibile. Aceasta va duce lacreşterea calităţii sănătăţii sau vieţii (profilaxie), dar şi la posibilitatea deinfluenţare eficientă a unui mare număr de îmbolnăviri.

Expresia clinico-funcţională a acestor complexe procese ciberneticeo constituie în final reacţiile de adaptare, apărare, compensare şi deregenerare morfologică şi funcţională, traduse prin efecte antialgice,decontracturante, elasticizante, trofic-metabolice şi resorbitive,vasodilatatorii şi tonizante musculare.

Aceasta se realizează prin balanţa regulatoare energetică aorganismului, care are un echilibru punctiform reprezentat de punctul de la baza bilei albastre (Figura II.7).


13/351

Figura II.7: Balan ța regulatoare energetică

a organismului

Ordinea dinamică înseamnă că funcţiile urmează periodiccomponentelor neschimbătoare ale timpului aceasta însemnând menţinereastructurilor dar şi creşterea adaptabilităţii. Un indicator al acesteiadaptabilităţi după efectuarea tratamentului balneofizioterapic este realizat prin controlul în infraroşu a activităţii locale metabolice deosebit de

sugestivă. Tratamentul prin factori fizici şi balneari se axează pe verigilefiziopatologice ale bolii, în consecinţă va acţiona patogenetic şi uneorisimptomatic, apelând aşa cum am văzut la solicitarea progresivă aorganismului pe baza rezervelor sale morfofuncţionale.

Entropia (etimologic = tendinţa intimă) este un termen creat deMaxwell (1968) în cadrul principiului al II-lea al termodinamicii, conformcăruia există două forme de energie: energie liberă sau utilă şi energie

degradată sau entropie, în sens cibernetic ea reprezintă tendinţa ladezechilibrare a oricărui proces, exprimând gradul de dezorganizare a unui


14/351

sistem, după cum cantitatea de informaţie dintr -un sistem este măsuragradului său de organizare. Variaţiile, în sensul scăderii sau creşteriientropiei, ca şi intensitatea acestora, în diferitele subsisteme aleorganismului, depind direct de amploarea solicitărilor (stimulilor).

Structurile vii vizează o complexitate ridicată care are la bază şi ofolosesc o reţea de sisteme de comunicare cu funcţii dinamice proprii in-vivo şi care se comportă diametral opus in-vitro. Prin toate acestea se poateintegra tratamentul prin factorii fizici şi balneoclimatici în funcţie deurmătorii factori:

1. Funcţional – observarea funcţiilor în complexitatea lor dinamică;

2. Regulativ – observarea regulilor cibernetice;

3. Energetic – observarea supraordonării forţelor de interacţiune;

4. Individual – observarea omului ca neschimbător şi unic;

5. Elementar – observarea legilor universale în macro şi microcosmos.

Pentru a reduce stresul continuu, organismul se adaptează ladiferitele cantităţi de toxine. Semnalul de avertizare poate stimula sistemulimunitar către o nouă activitate îndreptată împotriva toxinelor acumulate înorganism.

A trăi înseamnă autoorganizare cu transformarea continuă prin prelucrarea permanentă a informaţiei, în încercarea de a atinge cea mai înaltăordine şi armonie dinamică, astfel încât chiar şi în condiţii de stres cronic

activitatea organismului să fie adaptată la noi nivele şi situaţii (Figura II.8).


15/351

Figura II.8: Rezultatele stresului cronic

Profilaxia se obţine prin creşterea rezistenţei organismului sauinterferarea unor factori de risc. Exemple: curele heliomarine, aerosoliimarini sau cu ape minerale cloruro-sodice completate cu gimnasticărespiratorie, stimulează mecanismele locale de apărare la nivelul aparatuluirespirator la persoanele care lucrează în medii poluate cu gaze sau pulberitoxice, tratând alergiile de diverse cauze.

De asemenea, profilaxia afecţiunilor faringo-amigdaliene la copileste foarte eficientă prin curele heliomarine sau proceduri dehidrotermoterapie dozate progresiv şi repetate în decursul anilor.

Terapia: în acest scop tratamentul are un rol principal, secundar saucomplementar tratamentului medicamentos, chirurgical, dietetic, etc.

Administrarea apelor minerale de la Călimăneşti-Căciulata în curăinternă, fluidifică bila şi înlătura spasmul vezicii biliare, verigi

fiziopatologice importante în colecistopatia cronică, fiind un adjuvant preţiosal tratamentului medicamentos şi dietetic. Utilizarea de aplicaţii locale


16/351

oftalmologice a unor tipuri de ape minerale Neguleşti-Neamţ, modifică proprietăţile locale favorizând vindecarea conjunctivitelor de diverseetiologii.

Un rol secundar ocupă mijloacele BFT astăzi în domeniulafecţiunilor endocrine şi a rahitismului, de exemplu, unde tratamentelesubstitutive, preparatele de calciu şi vitamina D3au rezultate benefice,deasemenea în combaterea obezităţii, afecţiunilor cardio-vasculare,osteoporozei.

Medicina secolului viitor este reprezentată de medicina membranelorşi a proceselor biologice evaluate prin nanobiotehnologie şi monitorizarenano a efectelor terapeutice.


17/351

Capitolul 3

Durerea

OBIECTIVE:

La finalizarea acestui capitol, studentul/ as. terapeutar/masterandul trebui săfie capabilsă:

Compare diferitele tipuri de durere şi să evalueze efectele lor

pozitive şi negative. Aleagă o metodăde evaluare a durerii. Analizeze caracteristicile receptorilor senzoriali. Examineze modul în care sistemul nervos transmite informaţii despre

stimuli dureroşi. Facă deosebirea diferitelor mecanisme neurofiziologice pentru

controlul durerii, în cazul modalitaţilor de tratament folosite deterapeuţi.

Anticipeze cum poate fi modificată percepţia durererii de factorii

cognitivi.


18/351

Durerea

Mecanismele Sindromulu i Algic Cranio-facial

Conceptul de durere

Un model operant al comportamentului la durere care încorporează 4clase fundamentale de variabile este schematizat astfel:

o nocicepția – ce cuprinde răspunsurile sistemului nervos laimpulsurile neplăcute, agresive;

o durerea – percepția conștientă a aferențelor dureroase;o suferința – reflectă răspunsuri emoționale negative la nocicepție

și durere;o comportamentul la (de) durere – comunicările verbale, gestuale,

expresionale, evocând trăirea unei experiențe.

Un model nou bazat pe teoria sistemelor pentru înțelegereacomportamentului la durere, în care variabilele comportamentului șicontrolul durerii sunt schematizate ca în Figura III.16 (Neamțu C., NeamțuA. Bazele neurofiziologice ale durerii):

Figura III.16: Model pentru în ț elegerea comportamentului

la durere

Conceptele actuale privind fenomenul biologic al durerii trebuie să respecte prezența unor principii care-și dovedesc continuitatea și utilitatea înrealizarea unui sistem din domeniul neuroștiințelor. Acestea sunt după WallP. (1994) următoarele:

Principiul cauză-efect (Figura III.17) Acest principiu cartezian nu poate lipsi din nici un sistem fiind un adevăr axiomatic. Multe structuri


19/351

nervoase, de recepție, de conducere, de analiză și de integrare sunt suportulsenzațiilor exteroceptive dar și al senzațiilor nociceptive. Aplicarea asuprategumentelor a unei presiuni ușoare determină senzația de atingere dar, înalte circumstanțe, poate fi sursa unei dureri foarte intense. Deci, este

demonstrată capacitatea dinamică a neuronilor prin răspunsuri paradoxale laacelași excitant.

Figura III.17: Principiul cauză-efect

Ierarhizarea structurilor nervoase (Figura III.18) Structurile suntinterconectate între ele prin bucle de legătură la diferite nivele, dintre caretrei sunt principale: măduva, trunchiul cerebral și cortexul cerebral.

Sistemul cibernetic de funcționare este valabil și în studiul durerii.Aplicarea unui stimul determină un răspuns de intensitate variabilă în funcțiede comparația stării actuale și a stării ideale a comparatorului intern. Cândaceste sisteme fiziologice nu-și îndeplinesc rolul intervine rolul medicinii de

a le potența sau de a le înlocui.Tehnicile RMN (rezonanță magnetică nucleară) pot evalua spațio-

temporal modificările de volum sanguin, concentrația de hemoglobinăoxigenată, debitul sanguin, indicatori care însoțesc activitatea neuronală, locală sau regională, în funcție de excitantul aplicat.


20/351

Figura III.18a: Mecanismul durerii

(MELZACK, R.; WALL. P. D. – Pain Mechanism 1994 (OMS)

Figura III.18b: Mecanismul durerii(MELZACK, R.; WALL. P. D. – Pain Mechanism 1994 (OMS)


21/351

Stimulii alogeni

Aceștia pot fi clasificați în stimuli:

a) fizici:1)

mecanici – sunt cei determinați de atingere, presiune,vibrație, tracțiune, distensie, înțepare. Pragul mecanic pentru stimularea nociceptorilor este de 6 ± 0,6 bari(receptorii de la terminațiile fibrelor C) și 3,5 ± 0,3 bari pentru fibrele A-delta. Pentru tegumentele lipsite de păr,la om, durerea apare la un prag mecanic de 12 ± 1,1 bari.

2) termici – sunt cei reprezentați fie de temperaturascăzută (sub + 150C) fie de temperatura crescută (peste450 C)și determină o senzație dureroasă când aparvariabile ale acestei temperaturi.

b) chimici – sunt cei mai importanți pentru că induc durereachimică în cele mai multe cazuri. Substanțele implicate sunt:

A. Amine : histamina, serotonina, acetilcolina. Histamina este o amină biogenă formată prin decarboxilarea histidinei și eliberată în

principal de mastocitul, agresat fizic sau chimic, de la nivelul țesuturilor.Fixarea histaminei se face pe receptorii specifici H1și H2, cuplarea cureceptorii producând dilatația vaselor mici și creșterea permeabilitățiimembranelor celulare pentru ionii din Na+și Ca+. Serotonina este consideratăatât un factor biochimic alogen tisular cât și un neuromodulator cu rol deinhibarea durerii. Sunt șapte tipuri de receptori pentru serotonină, iar îninflamația neurogenă sunt implicați receptorii HT1Bși HT1D.

Vasoconstricția inițială dată de stimulii alogeni determină agregarea plachetară cu eliberarea de serotonină. Vasodilatația locală și creșterea permeabilității peretelui vascular determină migrarea serotoninei în spațiile perivasculare unde își sumează efectele cu cele produse de alte substanțealogene – substanța P, histamina, bradikinina, prostaglandinele, monoxidulde azot și ionul de potasiu. Serotonina contribuie astfel împreună cusubstanțele menționate la producerea inflamației neurogene șihipersensibilizarea receptorilor zonali ce constituie suportul biochimic al

durerii secundare.


22/351

Monoxidul de azot (NO) este un radical liber sub formă de moleculăgazoasă implicată în întreținerea tonusului vascular vasodilatator cât și înmedierea algo-conductoare. Sinteza lui crește prin pătrunderea produșilor bacterieni cât și a endotoxinelor în circulația periferică la bolnavii cu funcții

hepatice compromise. Este activată NO-sintetaza.

B. Peptide :a) bradikininele – apar prin acțiunea kalicreinei asupra unei alfa-

globuline plasmatice. Sunt rapid inactivate de kininaza plasmatică dar persistă un timp variabil în regiunile traumatizate sau inflamate. În zonarespectivă scade fluxul sanguin și scade pragul de durere atât pentruchemoreceptori cât și pentru mecanoreceptori făcând astfel ca stimulii care

în mod obișnuit nu sunt alogeni să devină alogeni.

b) substanța P determină în cadrul fenomenului nociceptivurmătoarele: induce vasodilatația, induce edemul inflamator, stimulează îndoze mici receptorii periferici determinând hiperalgie cutanată, scade pragulde excitație a nociceptorilor silențioși.

c) derivați metabolici de acid arahidonic – prostaglandinele (PG) și prostaciclinele (PC) sunt cei mai cunoscuți. Sunt derivați prin oxidare ai

acidului arahidonic producând fenomene hiperalgice de lungă durată.

Ionii de H+si K + determină, prin creșterea pH-ului local spreaciditate, accentuarea fenomenelor algogenice.

Figura III.19: Mecanismul durerii

(MELZACK, R.; WALL. P. D. – Pain Mechanism 1994 (OMS)


23/351

Pragul la durere

Pragul la durere reprezintă senzația dureroasă ce apare și este perceptibilă după aplicarea unui stimul minim și pe care un subiect uman

prevenit o poate semnaliza verbal.Stimulii care ating această intensitate trebuie să îndeplinească

următoarele condiții:

a) să reprezinte cea mai joasă energie la care se face trecerea(inducerea) la un alt tip de sensibilitate (de exemplu de la ceatactilă la cea dureroasă);

b) stimuli presupuși a excita selectiv sistemul nociceptiv.

Stimulul termic satisface condiția „a” trecând prin senzațiile cald-fierbinte-arsură dureroasă, iar stimulul „b” este reprezentat de stimulareaelectrică a pulpei dentare.

Receptorii pentru durere au fost clasificați în două categorii:

o monomodali (specifici), activați de stimuli mecanici;o polimodali (nespecifici) activați de stimuli mecanici, termici și

chimici.

Receptorii monomodali prezintă dependența pragului în funcție decalitatea stimulului mecanic. Excitațiile nenociceptive alemecanoreceptorilor și termoreceptorilor sunt recepționate la un prag maicoborât decât cele nociceptive.

Nociceptorii polimodali încep să sesizeze caracterul nociceptiv al

temperaturii începând cu un prag de 45º C. De la acest nivel este activat unmozaic de receptori ce evocă senzația de durere.

Un alt parametru important pentru valoarea pragului dureros îlreprezintă durata de stimulare.


24/351

Tipuri de durere

Din punct de vedere anatomo-fiziologic există următoarele tipuri dedurere:

A. Durerea primară:

Acest tip de durere prezintă următoarele caracteristici:are ca prototipsenzația de înțepătură bine localizată;este resimțită rapid;este fugace;dureazăatâta timp cât durează stimulul;se aseamănă cu durerea indusă experimental;este frecvent tegumentară; determină un reflex de apărare; este interceptatăde receptorii monomodali; este dependentă de fibrele A-delta.

B. Durerea secundară

Spre deosebire de durerea primară, cea secundară include leziunitisulare care afectează integritatea anatomică sau funcțională a receptorilorsau căilor de transmitere a durerii, din aceste motive unii o consideră odurere neuropatică.

În condițiile afectării structurilor nociceptive sus menționate, apar oserie de reacții locale și anume:

o eliberarea extracelulară a ionilor de potasiuo eliberarea prostaglandinei E, bradikinine, substanță P,

histamină și serotonină o formarea de monoxid de azot.

Urmarea acestor procese biochimice este apariția „inflamațieineurogene” care constă în vasodilatație, edem și creșterea temperaturii și,mai departe, apariția unei hipersensibilizări a algoreceptorilor din zona de

inflamație și zonele vecine, generatoare de durere.

Caracterele durerii secundare sunt următoarele: o are localizare imprecisă;o are conducerea lentă;o durează mai mult decât durează stimulul;o declanșează reacții musculare tonice (spasm, rigiditate, contractură

analgică);

o este generată de efectul nociceptorilor asupra tegumentelor, dar șiasupra țesuturilor profunde (Deligné – Budoniere, 1990).


25/351

C. Durerea experimentală

În durerea experimentală umană intervin într -o măsură variabilăfactorii afectivi-emoționali, educaționali sau culturali; cei motivaționali

lipsesc complet. În aceste condiții acest tip de durere este mai ușorcuantificabil și obiectivizat. Se pare că singurul tip de durere provocatăexperimental și păstrând caractere mai apropiate de durerea patologică estecea care rezultă din stimulări repetate de suprasolicitare kinetică a unuimembru sau segment de membru în condiții de ischemie.

Din punct de vedere al factorilor cauzatori se descriu numeroaseforme ale durerii:

o durere prin hipoxie-anoxie, datorată suprimării circulațieiîntr-un teritoriu prin comprimarea unei zone, spasme musculare prelungite,tromboză, embolie, vasoconstricție intensă, compresiune vasculară; suntstimulați nociceptorii algogeni de către produșii de metabolism ce nu pot fiinactivați sau preluați de fluxul circulator;

o durerea prin inflamație, mai ales acută, apare datorităsubstanțelor chimice algogene naturale prezente în mod obișnuit într-o zonăinflamată (acumulări de plasmakinine, K +, substanțe acide etc.);

o

durerea prin substanțe chimice toxice (ulei de muștar,formalină, metanol) care frânează reacțiile celulare de oxido-reducere și auefect iritant, caustic;

o durere prin agenți mecanici sau prin contracție exagerată,cazuri în care apar agenți algogeni favorizați de traumatizarea țesuturilor,hipoxie, substanțe metabolice intermediare neoxidate, etc.

Din punct de vedere clinic există de asemenea un polimorfismextrem de variabil al tipurilor de durere dintre care le particularizăm peurmătoarele: durerea acută și cronică.

Mecanismele periferice comune sunt: stimularea receptorilor prinleziuni variate, modificări ale aprovizionării tisulare cu sânge, creștereaactivității simpatice, modificări ionice (H+, K +), creșterea limfokinelor,kininelor, serotoninei, substanței P, prostaglandinelor; mecanismele centralecomune sunt marcate în ambele forme clinice de sensibilizarea sistemuluinervos periferic și central dată de scăderea pragului de excitabilitate a

nociceptorilor și respectiv de creșterea excitabilității neuronilor spinali.


26/351

Urmarea este hiperalgezia de moment sau respectiv de durată(creșterea anor mală a răspunsului la stimulii nociceptivi), extinderea dureriiși hipersensibilitatea țesuturilor nelezate (hiperalgezie secundară).

D. Durerea viscerală

La nivelul viscerelor unde se găsesc receptorii polimodali (terminațiilibere ale fibrelor C) se produce o durere secundară, lentă, prelungită șidifuză printr -o hipersensibilizare a receptorilor determinată de următoriistimuli algogeni (Stamatoiu, 1997):

Dureri prin leziuni ale nervilor periferici - În cea mai mare parteaceste dureri sunt de natură traumatică, inflamatorie (polinevrite) sau

metabolice (diabetice, amiloide, etc.).

Durerile prin leziuni traumatice ale nervilor periferici se prezintă subformă de arsură sau hiperpatie, existente separat sau asociate.

Durerile din membrul fantomă post-amputație pot fi continui sauintermitente, apariția și intensitatea lor putând fi influențate de poziție,micțiune, defecație, mișcări involuntare, stresuri emoționale (Arseni-

Oprescu, 1982).Cauzalgia este o durere foarte puternică, cu caracter constant, apărută

după leziuni ale nervilor periferici având caracter de arsură, agravată destimuli emoționali sau fizici periferici și de multe ori asociată cu modificărivasomotorii, secretorii și trofice.

E. Dureri radiculare și medulare

Foarte mulți factori iritativ-nociceptivi (mecanici, inflamatori,trofici) pot genera dureri radiculare, discontinui dar cu exacerbări, declanșatede creșterea brusca a presiunii lichidului cefalorahidian (tuse, strănut,defecație).

Durerea nevralgică poate interesa fibrele mediatoare ale sensibilitățiisuperficiale sau pe cele ale sensibilității profunde.

Durerea mialgică apare prin compresiunea rădăcinilor ventrale, are

caracter lancinant, este continuă, intensă și profundă.


27/351

Durerile bulbo-pontine, talamice și cortico-subcorticale sunt rare,dificil de recunoscut, localizate de regulă facial ceea ce constituie și motivulmenționării lor în categoria durerilor oro-faciale.

Cel mai frecvent este întâlnit sindromul Wallenberg datorat unuiramolisment retro-olivar în teritoriul arterei cerebeloase postero-inferioare șimanifestat prin cefalalgii, vertije, vărsături, tulburări de deglutiție și fonație punând probleme de diagnostic diferențial cu nevralgia trigeminală.

Durerile talamice (componentă a sindromului talamic a lui Dejerine)se prezintă ca dureri cu caracter difuz, greu de definit, asociate cu ocomponentă afectivă importantă mergând până la anxietate. Unele cazurievoluează cu hipoestezie, altele cu hiperestezie.

F . H iperalgezia și hiperpatia

Reprezintă două forme de fenomene dureroase considerate anormale.

Hiperalgezia apare ca o modalitate de percepție dureroasă indusă deun stimul care în mod fiziologic nu produce durere. Atunci când survine, pragul de durere nu este modificat ceea ce par e surprinzător. Hiperalgezia

poate apărea în leziuni cutanate mecanice sau inflamatorii, în leziuniviscerale (durere cutanată „referită”) sau în leziuni de nervi periferici peteritoriul cutanat al nervului lezat.

Hiperpatia se caracterizează de asemenea printr-o reacție excesivădureroasă, dar cu un caracter mult mai dezagreabil și o importantăcomponentă afectiv-emoțională.

Spre deosebire de hiperalgezie, în hiperpatie există un prag de

hipoestezie în special în funcție de tipul de stimul declanșator.

G. Durer il e in tratabil e și durer il e maligne

Prin dureri intratabile se înțelege sindromul dureros localizat saudifuz, chinuitor, persistent și imposibil de controlat medical sau chirurgical(durerile de origine neoplazică, durerile fantomă, cauzalgiile, herpes zoster,nevralgia trigeminală, durerile talamice).

Durerea malignă, care are și caracter intratabil, reprezintă un sindromdureros cu etiopatogenie neo plazică. Cauza o constituie fie invadarea


28/351

tumorală primară sau/și compresiunea rădăcinilor, trunchiurilor sau plexurilor nervoase, fie sindroamele dureroase post-terapie chirurgicală,radioterapie sau chimioterapie.

H . Durerea oro- facială

Durerea oro-facială (DOF) este vehiculată ca sensibilitatenociceptivă pe căi mielinice și amielinice (în special ale nervului V) grupatefuncțional astfel:

o Fibre mecano-receptive (tip A) activate numai la stimulimecanici intenși;

o Fibre aferente termoalgezice (tip A) ce răspund la stimuli termiciintenși;

o Fibre aferente (tip C) ce conduc impulsuri generate de stimulimecanici puternici și polimodali dureroși sensibili la stimuli puternici mecanici, termici și chimici.

O parte din fibre se îndreaptă spre ganglionul trigeminal Gasser undese găsesc corpii neuronali senzitivi I. Axonii acestora vor intra în trunchiulcerebral prin tractul trigeminal spinal în Nucleus caudalis (prin rădăcinaspinală a nervului V).

Nucleus caudalis pare a fi principalul nucleu (conține neuronul II) al proiecției sensibilității dureroase oro-faciale.

O altă parte din axonii nervului V ajung în nucleul interpolaris bulbar, ei purtând informațiile termice.

Aria senzitivă cea mai întinsă din regiunea oro-facială este asiguratăde nervul trigemen la care se adaugă componenta senzitivă a nervului facial. Nervul trigemen (N.V cranian) se găsește pe partea laterală a punții la joncțiunea dintre punte și pedunculul cerebelos mijlociu. Componentasenzitivă conține nervul oftalmic (cu ramurile nazociliară, frontală și nervullacrimal), nervul maxilar (cu ramurile meningeală, ganglionară, nervul postero-superior alveolar, nervul alveolar superior mijlociu, nervul alveolarsuperior anterior) și nervul mandibular (ramura senzitivă formată din ramurameningeală, nervul auriculo-temporal, nervul lingual și nervul alveolarinferior) (Moore, 1992).


29/351

Fibrele senzitive ale nervului trigemen se grupează anatomo-funcțional în trei rădăcini și anume:

o rădăcina mezencefalică prin care fibrele senzitive care aduc(par țial) informații de la mecanoreceptorii periodontali și

articulari ajung la nucleul mezencefalic al N.V;o rădăcina pontină formată din fibre ale sensibilității tactile și

presionale (mucoasa orală + mecanoreceptori periodontali) careajung la ganglionul Gasser iar de aici prin axonii acestuia lanucleul pontin al N. V și în subnucleul oralis bulbar;

o rădăcina bulbară conține fibre aferente primare care conducsensibilitatea termică și dureroasă de la mucoasa orală, dinți șiarticulația temporo-mandibulară prin ganglionul Gasser la

subnucleul interpolaris bulbar (fibre termice) și la nucleulcaudalis medular cervical (fibrele durerii).

Fibrele menționate în această enumerare, altele decât celealgoconductoare, pot, în condițiile scăderii pragului de excitabilitate, săconducă și sensibilitate nociceptivă. Având în vedere că nervul trigemen are patru nuclei senzitivi în trunchi (mezencefalic, pontin, bulbar, medular), întimp ce toți ceilalți nervi cranieni senzitivi au câte unul, reprezintă o altă

motivație a durerii trigeminale extrem de intense și persistente care în unelecazuri rebele la orice tratament (inclusiv rezecția fibrelor senzitive) poateduce la suicid.

În nucleul caudalis există trei tipuri de neuroni nociceptivi: - neuroni nociceptivi-specifici care răspund exclusiv la stimuli

mecanici și termici nociceptivi- neuroni cu o dinamică largă ce răspund atât la stimuli

nociceptivi cât și non-nociceptivi (neuroni polimodali)- neuroni mecano-senzitivi cu prag scăzut ce răspund la atingere

ușoară, presiune sau mișcare a părului facial mai degrabă decâtla stimulii mecanici sau termici nociceptivi.

Unii din neuroni proiectează spre talamus prin o cale conținând fibrece se încrucișează în trunchiul cer ebral trecând de partea controlaterală;altele traversează spre formația reticulară, nucleii motori cranieni (de ex.

subnucleul oralis și nucleul senzitiv principal trigeminal sau alți subnuclei).


30/351

Cortexul somatosenzorial cerebral este implicat atât în percepția sensibilitățiigenerale cât și a percepției dureroase.

Efectele secundare ale durerii oro-faciale sunt:

o efecte senzoriale ce rezidă în durerea referită și hiperalgeziasecundară (de ex. durerea iradiată din angina pectorală). Durerea referită ar

depinde de convergența inputurilor aferențiale pe neuronii senzitivi centrali(trunchiul cerebral și măduvă), afer ențe sosite în aria lezată și ariile referite,ambele supuse fenomenului de sumație. De ex. impulsurile aferente dinzonele facială, pulpa dentară, zonele faringeală și laringeală pot converge pecomplexul trigeminal al trunchiului central (Lavelle, 1988);

o efecte vegetative autonome evidențiate în simptome

vasomotoare și glandulare (înroșirea facială, abcesele dentare etc.); o efecte motorii prezente în punctele motorii și în activitatea

miospastică ale mușchilor scheletici, de exemplu, durerea mușchiuluimaseter cu tulburări funcționale ale articulației temporo-mandibulare (estecazul unor interferențe ocluzale locale ce pot declanșa creșterea activitățiimusculare, modificări în poziția mandibulei, funcționare defectuoasă aarticulației temporo-mandibulare) fenomene care determină compensărivicioase pe un fond de oboseală musculară și durere aproape permanente.

Cauzele durerii oro-faciale sunt multifactoriale și complexe.

Inflama ț ia: agresiunile tisulare inițiază răspunsurile inflamatorii, încare un semn caracteristic este durerea.

Durerea generată de inflamație reprezintă o reacție la mediatorii bradikininici și prostaglandinici ai inflamației. Acești mediatori au carezultat vasodilatația, creșterea permeabilității vasculare și alterarea

sensibilității și receptivității receptorilor locali. Pragul durerii este scăzut carezultat al unor astfel de mediatori, rezultatul net incluzând creștereasensibilității nociceptorilor la stimulare.

Mecanoreceptorii cu prag înalt pot, de asemenea, prin scăderea pragului la durere deveni sensibili la o largă varietate de stimuli. Ca rezultat poate avea loc o durere spontană primară sau o hiperalgezie primară evocată.

Substanțele prostaglandine-like pot, de asemenea, să fie eliberate însistemul nervos central care sensibilizează interneuronii senzitivi la stimuli


31/351

mecanici și chimici. Rezultatul net este creșterea sensibilității creșteriinervoase ale durerii inflamatorii care devin mai sensibile la acțiuneaopiaceelor.

Durerea de origine inflamatorie poate implica mai multe tipuri dețesuturi inervate de receptori cu răspunsuri reactive diferite.

Durerea superficială poate fi superficială ca origine (de ex.gingivita), în timp ce durerea inflamatorie viscerală (profundă) poate rezultadin modificări inflamatorii în țesuturile vecine (de ex. arteritele saulimfadenitele) (Lavelle, 1998).

Durerea musculară – cea mai frecventă durere musculară este

neinflamatorie ca origine. Ea se datorează spasmului muscular, alteori estereactivă sau uneori protectivă (ca de ex. în ruperea fi brelor musculare);

Durerea vasculară – bolnavii cu o astfel de cauză a durerii (de ex.migrena) sunt frecvent instabili emoțional, cu o personalitate ce resimtenesiguranță și tensiune. Cel puțin patru condiții stau la baza acestuidisconfort vascular:

o vasodilatația sau creșterea permeabilității vasculare

o edemul tisular la locul dureriio edemul peretelui vascular și țesutului perivascularo durere musculară asociată.

În același timp spasmul vascular și ischemia însoțitoare contribuie laetiologia durerii vasculare.

Durerea neurogenă – secționarea sau zdrobirea nervului perifericinduce anestezia dată de întreruperea conducerii impulsurilor. Alte simptome pot însoți aceste fenomene: parestezia, hiperestezia, hiperalgezia ori durereaspontană. Aceste simptome pot caracteriza aria locală inervată determinațiilenervoase respective.

Compresia nervului, chiar de scurtă durată, determină scădereadurerii până la anestezie. Mai mult, compresia cronică poate duce ladegenerarea straturilor mielinice ceea ce favorizează trecerea descărcărilorîn fibrele vecine de manieră randomizată adesea reflectată ca durere (de ex.

nevralgia de trigemen).


32/351

Traumatismul, infecția bacteriană și inflamația pot duce la modificăriale înseși fibrelor nervoase. Ca rezultat, pragul fibrelor C scade, eledevenind mai sensibile la stimulii nociceptivi și pot aboli par țial sau totalreactivarea fibrelor A-delta. Astfel, mecanismele periferice inhibitorii

(modulatorii) pot fi reduse conducând la o hiperactivitate favorizanta asenzației de durere.

Alte cauze ale durerii oro-faciale pot fi: creșterea temperaturii (de ex.febra) sau răspunsul general la condiții de reactivitate exagerată alergică,emoțională, endocrină, metabolică, toxică, precum și noxe chimice directe,mecanice și termice.

Spre deosebire de durerea trigeminală care are drept cauză majorătulburări ale funcțiilor nervilor senzitivi, durerea cronică facială apare caurmare a dezordinilor apărute la vasele de sânge, mușchi și capsulaarticulară.

Deseori DOF apare pe un fond psihologic (emoțional) perturbant,fapt care are importanță pentru tratamentul acestei dureri.

Durerea cranio- facială nu cedează la fel de ușor ca durerea din

alte regiuni ale corpului , deoarece mecanismele durer ii cranio-facialesunt difer ite. De aceea, și răspunsul durerii cranio-faciale la analgezicele

obi șnu ite este mai slab.

Tipurile speciale de țesut din zona cranio-facială, care cuprind dinții,ligamentul parodontal, articulația temporo-mandibulară sau dura mater , prezintă fenotipuri particulare ale nociceptorilor, precum și o distribuțiediferită a receptorilor stimulilor dureroși.

În combaterea durerii cranio-faciale, medicația cel mai frecventutilizată o reprezintă antidepresivele (amitriptilina), utilizate în special înterapia durerilor de articulație temporo-mandibulară, cafeina, utilizată cu precădere în tratarea migrenelor,anticonvulsivele (gabapentinul,carbamazepina, lamotrigina), utilizate mai ales în managementul nevralgieitrigeminale și analgezicele locale.

Durerea de cap poate fi îndepărtată utilizând injecțiile cu toxină

botulinică sau cu lidocaină la nivelul punctelor trigger. Din considerente


33/351

economice, lidocaina, mult mai ieftină,este de preferat însă toxinei botulinice.

Dat fiind faptul că una din principalele cauze ale durerii cranio-

faciale o reprezintă depresia, factorul psihologic devine extrem de importantîn managementul durerii cranio-faciale, iar efectul placebo poate fi folosit curezultate extrem de bune în tratamentul acestor sindroame dureroase.Astfel,diazepamul are același efect analgezic ca tratamentul placebo.

În managementul durerii articulației temporo-mandibulare cauzate deosteoartrită se pot folosi și injecții intra articulare cu hialuronat de sodiu saucu preparate cu corticosteroizi, precum și diclofenacul de sodiu,glucozamina sau ibuprofenul.

Întrucât fluctuațiile hormonale, prin variația la femei a nivelului deestrogen și în special a estradiolului, joacă un rol important în durerea dearticulație temporo-mandibulară și în durerea facială, o altă modalitateterapeutică o poate reprezenta administrarea continuă de contraceptive orale.

Anestezicele locale acționează în imediata apropiere a formațiunilornervoase prin pierderea reversibilă a sensibilităț ii dureroase dintr-o anumită

zonă , prin blocarea procesului de excitație-conducere, dar fără a afectafibrele nervoase.


34/351

ȘTIINȚA METODELOR TERAPEUTICE

1

CAPITOLUL 4


OBIECTIVE:

La finalul acestui capitol, studentul/as. terapeut/masterandul artrebui să fie capabil să:

Definească ce este energia radiantă, explice care sunt proprietățile sale fizice și să indice cum este produsă.

Analizeze relația dintre lungimea de undă și frecvență.

Aplice legile care guvernează radiațiile electromagnetice ladiversele metode terapeutice. Argumenteze modul în care terapeutul poate utiliza cel mai

bine radiațiile electromagnetice pentru a produce un răspunsfiziologic specific în diversele țesuturi din corp.

Compare efectele fiziologice produse de fiecare metodăterapeutică.

Diferențieze spectrul electromagnetic de cel acustic.

Există un grad marcat de confuzie chiar și printre cei maiexperimentați terapeuți cu privire la relația dintre diversele metodeterapeutice și spectrul electromagnetic sau acustic. Curenții destimulare electrică, diaterimia cu unde scurte sau microunde,terapia cu ultraviolete și laserul de mică putere sunt toate agențiterapeutici care emit un anumit tip de energie cu lungimi de undă șifrecvențe care pot fi clasificate ca și radiații electromagnetice.3 Ultrasunetul este o formă de radiație a cărui lungime de undă șifrecvență de vibrație sunt clasificabile mai degrabă în spectrul

ascustic decât cel electromagnetic. Fiecare dintre metodele carefolosesc aceste diferite tipuri de energie vor fi discutate înurmătoarele capitole.

ENERGIA RADIANTĂ

Radiația este un proces prin care energia de diferite formetraversează spațiul.10 Cei mai mulți dintre noi suntem

familiarizați cu efectele radiațiilor de la soare. Lumina solară

spectrul acustic Intervalul defrecvențe și lungimi de undăale undelor sonore.

spectrul electromagnetic

Intervalul de frecvențe șilungimi de undă asociateenergiei radiante.


35/351


este un tip de energie radiantă, și știm cu toții că nu face doar caobiectele să fie vizibile, ci produce și căldură. Soarele emite energie radiantă ca rezultat al reacțiilor chimice de mare intensitate.Această energie radiantă sub formă de lumină solară călătorește prin spațiu cu aproximativ 300 milioane m/s și ajunge într -un final

pe pământ, unde efectele sale pot fi văzute sau simțite. Totuși,soarele nu este singurul obiect capabil să producă această energieradiantă.

Figura 1-1 Când o rază de lumină traversează o prismă, diverseleradiații electromagnetice din lumina vizibilă sunt refractate și aparca benzi distincte de culoare numite spectru.

Toată materia produce energie care radiază sub formă decăldură. Soarele produce radiație prin reacții chimice. Totuși,atunci când asupra unui obiect se aplică forță chimică sau electricăsuficient de intensă, mișcările de electroni pot produce diverseforme de energie radiantă. Multe dintre metodele terapeuticediscutate în această carte produc energie radiantă (i.e. metodeleinfraroșii, diatermia, ultravioletele, laserul și metodele de stimulareelectrică).1,8

Dacă o rază de soare trece printr-o prismă, se va separa îndiverse regiuni de culoare (Fig. 1-1). Fiecare dintre aceste culorireprezintă o formă diferită de energie radiantă. Ele apar pentru cădiversele forme de energie radiantă sunt refractate sau își schimbădirecția ca rezultat al diferitelor lungimi de undă și frecvență afiecărei culori, rezultând astfel benzi distincte de culoare numitespectru. Aceste variații de culoare pe care noi le detectăm cu ochiulliber sunt numite lumină vizibilă sau radiații luminoase. Devineevident atunci când ne uitam la această imagine colorată că există oregiune de roșu la un capăt și una de violet, la capătul celălalt al

spectrului. Atunci când străbate o prismă, tipul de energie radiantărefractată cel mai puțin apare ca fiind culoarea roșu, pe când cea

infraroșu Porțiune aspectrului electromagneticasociată modificărilor termice,localizată alături de porțiunearoșie a spectrului de luminăvizibilă.

ultraviolet Porțiune aspectrului electromagneticasociată modificărilorchimice, localizată adiacent porțiunii violete a spectruluide lumină vizibilă.


36/351


regiune de radiație infraroșie. Forma de energie radiantă care produce modifocări chimice și care este localizată dincolo de violeteste numită regiune de radiație ultravioletă (Fig. 1-2).Ultravioletele, infraroșiile și rezele de lumină vizibilă sunt produsede căldură. Pe măsură ce temperatura crește într -o anumită

substanță, vibrația moleculelor tinde să crească activitateaelectronilor. Mișcarea electronilor produce unde electromagnetice.Cu cât este mai mare temperatura, cu atât este mai mare frecvențaundelor electromagnetice produse. Aceste unde electromagnetice produse de căldură sunt de obicei absorbite de multe obiecte și au o putere de penetrație mică.7

Este cunoscut faptul că pot fi produse și alte forme deradiație dincolo de porțiunile infraroșii și ultraviolete ale s pectruluiatunci când este aplicată energie electrică.8 Dincolo de porțiunea

infraroșie a spectrului sunt localizate mai multe regiuni mari deenergie numite diatermice; acestea includ undele radio, TV șicurenți stimulatori ai nervilor și mușchilor. Dincolo de capătulultraviolet al spectrului se află regiunea ionizantă de înaltăfrecvență și penetrabilitate (i.e. raze x, alpha, beta, gamma).

RADIAȚIILE ELECTROMAGNETICE

Toate aceste diferite clasificări ale radiațiilor constituie împreună spectrul electromagnetic (Fig. 1-2). Toate aceste radiații

electromagnetice aflate în spectru au mai multe caracteristiciteoretice în comun2:

Regiune Lungime

de undăfolosităclinic

Frecvență folosităclinic*

Penetrațieeficientă

Efecte fiziologice

Curenți de stimulareelectrică

3 x 10s Km 1-4000 Hz Efectele potapărea oriundeîntre electrozi

Modularea durerii,contracțiemuscular ă, relaxare,mobilizarea ionilor

la75,000 Km

Unde comerciale

radio și TV Diatermie cu unde

scurte

22 m 13.56 MHz 3 cm Creșterea temperaturiitisulare, vasodilatație,creșterea vascularizației

11 m 27.12 MHz

Diatermie cu

microunde

69 cm 433.9 MHz Creșterea temperaturiitisulare, vasodilatație,

creșterea vascularizației 33 cm 915 MHz 5 cm12 cm 2450 MHz

Infraroșii

Comprese reci (13° C) 111,000 A 2.7 x 1012

HzTemperatura superficială

scade

diatermia Aplicația energieielectrice de înaltă frecvențăcare este folosită pentru a

genera căldură în țesuturilecutanate ca rezultat alrezistenței țesuturilor latrecerea energiei.


37/351


IR neluminoase(1727°C)

14,430 A 2.08 x 1013

HzVasodilataţie – crestereafluxului sangvin

Rosu Laser Lumină vizibila GaAs 9100 A 3.3 x 1013

Hz

5 cm Modularea durerii și

vindecare

HeNe 6328 A 4.74 x 1013

Hz10-15 mm

Violet

Ultraviolet Modificări chimicesuperficialeUV-A 3200-4000

A9.38 x 1013-7.5 x

1013HzUV-B 2900-3200

A1.03 x 1014-9.38 x1013

2 mm Bronzare

UV-C 2000-2900A 1.50 x 1014

-1.03 x1014Hz Bactericid

* Calculata utilizand: C=λ ×F, C= velocitate (3×108 m/s), λ= lungime de unda, F= frecvența.

Figura 1-2 Spectrul electromagnetic

1. Pot fi produse atunci când sunt aplicate forțe electrice sauchimice suficient de intense asupra oricărui material. 2. Toate traversează spațiul cu ușurință cu o viteză egală.

3. Direcția de traversare este întotdeauna în linie dreaptă. 4. Pot fi reflectate, refractate, absorbite sau transmise, în funcție demediul specific de care se lovesc.

Razele luminoase, infraroșii și ultraviolete ale soareluicălătoresc sub formă de unde printr -un vacuum sau spațiu cu oviteză de aproximativ 300 milioane de metri pe secundă și ajungtoate pe pământ în aproape același timp. Aceste raze sunt emise prin reacții chimice ce au loc pe soare, și fiecare tip de radiație

posedă propriile caracteristici fizice. Baza prin care se facediferențierea dintre diferitele regiuni ale spectrului electromagnetic este analizarea lungimilor de undă și frecvențelor ale radiațiilor dinspectru.

Radiațiile electromagnetice produse prin diferitele metodeau toate aceleași caracteristici fizice ca oricare alte radiațiielectromagnetice. Totuși, când aceste radiații intră în contact cudiferitele țesuturi biologice, viteza și direcția de deplasare vor fialterate în țesuturi.

LUNGIMEA DE UNDĂ ȘI FRECVENȚA


38/351


Fiecare dintre diferitele tipuri de radiații ale spectruluielectromagnetic are o lungime de undă și o frecvență specifică avibrațiilor. Având în vedere că este acceptat teoretic faptul că toateformele de radiație electromagnetică sunt produse simultan, sedeplasează cu o viteză constantă prin spațiu, și ajung pe pământ în

același timp, înseamnă că undele mai lungi trebuie să aibefrecvențe mai mici și undele mai scurte frecvențe mai mari.

Viteza = Lungime de undă X Frecvență

C = λ X F

Astfel, există o relație inversă sau reciprocă între lungimeade undă și frecvență. Viteza este constantă cu 3 X 108 m/sec.9 Astfel, cunoscând lungimea de undă, putem calcula frecvența.

LEGILE CARE GUVERNEAZĂ EFECTELE RADIAȚIILORELECTROMAGNETICE

Atunci când radiațiile electromagnetice lovesc sau intră în contactcu diferite obiecte, mai multe lucruri se pot întâmpla. Unele raze pot fi reflectate, pe când altele sunt transmise prin țesuturi, unde pot fi refractate. Totuși, altele pătrund până în țesuturile profundeunde pot fi absorbite (Fig. 1-3). În general, acele radiații care au

lungimile de undă cele mai lungi tind să aibe penetrația cea maimare indiferent de frecvența lor. Trebuie adăugat, totuși, că unnumăr de alți factori, care vor fi discutați mai târziu, pot contribuiși ei la profunzimea de penetrație.

Principiul Arndt-Schutz

Scopul folosirii metodelor terapeutice este acela de a stimulaanumite țesuturi ale corpului pentru a-și îndeplini funcția normală.

Stimularea va apărea doar dacă energia produsă de un aparatelectroterapeutic este absorbită de un țesut. Principiul Arndt-Schultz spune că nici o reacție sau schimbare nu se poate produceîn țesuturile corpului dacă energia absorbită este insuficientă pentrua stimula țesuturile absorbante. Scopul tera peutului ar trebui să fieacela de a produce suficientă energie într -o formă sau alta pentru astimula țesuturile să-și îndeplinească funcția, dar să șiconștientizeze faptul că prea multă energie absorbită într -o perioadăde timp poate să afecteze serios funcția normală și că, dacă estefoarte mare, poate produce daune iremediabile.2 Un exemplu ar putea fi folosirea curentului electric stimulant pentru a creeacontracție musculară. Pentru a reuși depolarizarea unui nerv motor,

Principiul Arndt-Schultz

Nici o reacție sau modificarenu poate avea loc în țesuturilecorpului dacă energiaabsorbită este insuficientă pentru a stimula țesuturileabsorbante.


39/351


Figura 1-3 Când radiațiile electromagnetice intră în contact

cu țesuturile umane, ele pot fi referactate, reflectate sau absorbite.

Energia transmisă prin țesuturi trebuie să fie absorbită înainte săaibe loc orice modificare fiziologică.

Legea lui Grotthus-Draper

Relația inversă dintre energia absorbită de țesut și penetrațiaenergiei în țesuturile mai profunde este descrisă de către Legea luiGrotthus-Draper. Atunci când energia electromagnetică lovește

suprafața pielii, mai multe lucruri i se pot întâmpla. O parte dinenergie poate fi reflectată (respinsă) de pe suprafață, fără să producă vreun răspuns fiziologic. Partea de energieelectromagnetică ce nu este reflectată va penetra țesuturile și o parte va fi absorbită superficial. Din nou, atâta vreme cât cantitateade energie absorbită este suficientă pentru a stimula țesutul țintă, vaapărea un răspuns fiziologic (ex. vasodilatația unui vas).

Energia care nu este absorbită superficial va continua să penetreze prin straturile mai profunde de țesut (grăsime și mușchi).La interfața dintre țesuturi (unde pielea întâlnește grăsimea sau

grăsimea întâlnește mușchiul), diferențele de densitate dintre celedouă țesuturi pot face ca energie electromagnetică penetrantă să fierefractată, alterând direcția sa de transmisie. Dacă țesutul țintă esteun nerv motor, atunci, din nou, e necesar ca nervul să absoarbăsuficientă energie pentru a fi depolarizat. Un exemplu ilustrativ deaplicare a Legii lui Grotthus-Draper ar putea fi atunci când sefolosesc ultrasunetele pentru a crește temperatura tisulară înmușchiul mare gluteu. Folosirea ultrasunetelor la o frecvență de 3MHz ar fi mai eficientă decât de 1 MHz, având în vedere că mai

puțin de 3 MHz ar fi absorbiți superficial și, astfel, mai multăenergie ar penetra țesuturile musculare mai profunde.

Legea lui Grotthus-Draper Daca energia nu esteabsorbita de tesuturile

superficiale, atunci ea va penetra tesuturile mai profunde.


40/351


radiație reflectată și cu atât este mai mare absorbția. Acest principiu, cunoscut și ca legea cosinusului, este extrem deimportantă în capitolele care tratează diatermia, lumina ultravioletăși încălzirea cu infraroșii, întucât eficiența acestor modalități este bazată în mare măsură pe modul în care sunt amplasate față de

pacient (Fig. 1-4). Un exemplu ce ilustrează aplicarea legiicosinusului ar putea fi atunci când se face un tratament cuultrasunete, suprafața sondei ar trebui să fie menținută cât mai lipităde piele posibil. Aceasta permite energiei acustice ce vine de laaplicator să atingă suprafața cu un unghi cât mai apropiat de 900,minimizând astfel cantitatea de energie reflectată.

Fig. 1-4. Legea cosinusului – cu cât este mai mic unghiul

dintre raza propagată și perpendiculară, cu atât este mai puținăradiație reflectată și mai multă absorbită. Astfel, energia absorbităîn cazul A este mai mare decât în cazul B.

Fig. 1-5. Legea pătratului invers afirmă că intensitatearadiației care atinge o anumită suprafață variază invers


41/351


pentru a încălzi zona lombară, intensitatea energiei călduroase lasuprafața pielii dacă lampa este poziționată la o distanță de 25 cmva fi de patru ori mai mare decât dacă lampa este poziționată la 50cm. Acest principiu, numit și legea pătratului invers, are evidentmari consecințe atunci când se instalează o anumită modalitate

terapeutică pentru a se obține efectul fiziologic dorit (Fig. 1-5).Indiferent de calea pe care o ia această energie transmisă, efectelefiziologice sunt vizibile doar atunci când energia este absorbită deun țesut anume. Toate metodele fizice care emit radiațiielectromagnetice sunt influențate de relația dintre absorbția șitransmiterea energiei. Metodele care emit radiații cu lungimi deundă relativ mai mari au abilitatea să transmită energie prinstraturile superficiale, penetrând astfel țesuturile mai profunde undeeste absorbită.

APLICAȚIA SPECTRULUI ELECTROMAGNETIC LAMETODELE TERAPEUTICE

Metodele terapeutice discutate în detaliu în ultimele capitole (cuexcepția ultrasunetelor, masajului, tracțiunilor, compresiilorintermitente, mobilizărilor și reabilitării neuromusculare proprioceptive), toate emit radiații cu caracteristici fizice care pot ficlasificate ca fiind electromagnetice.

Figura 1-2 reprezintă spectrul electromagnetic șiamplasează toate metodele în ordinea bazată pe lungimile de undă

și frecvențele corespunzătoare. Curenții electrici stimulanți au celemai mari lungimi de undă și cele mai mici frecvențe și ar trebui,astfel, să aibă cea mai mare permeabilitate. Pe măsură ce coborâm pe planșă, lungimile de undă din fiecare regiune devin tot mai miciși frecvențele tot mai mari. Diatermia cu unde scurte și microunde,diversele surse de încălzire cu infraroșii și regiunile cu ultravioleteau o capacitate de pătrundere tot mai redusă.

Ar trebui menționat faptul că regiunile etichetate ca fiind

frecvențe radio și TV, lumină vizibilă și radiații ionizante de înaltă

frecvență și permeabilitate fac parte cu siguranță din clasificarearadiațiilor electromagnetice. Totuși, ele nu au aplicabilitate ca și

metode terapeutice și, deși foarte importante în viața noastră de zi

cu zi, nu vor mai fi luate în considerare în contextul acestei

discuții.

Curenți electrici stimulanți

Curenții electrici stimulanți care afectează țesutul nervos șimuscular au cele mai mari lungimi de undă și cele mai micifrecvențe dintre toate metodele. Lungimile de undă ale curenților

electrici stimulanți sunt extrem de mari, în jurul a 15.000 km.Frecvențele utilizate clinic variază între 1 și 4000 Hz. Cele mai

Metode electromagnetice:

• Curenți electrici stimulanți • Biofeedback • Iontoforeză • Diatermie cu unde scurte • Diatermie cu microunde • Metode cu infraroșii

• Terapie cu ultraviolete • Laser de mică putere


42/351


țesuturilor moi și osului prin folosirea microcurenților subsenzoriali (LIS); și (4) producerea unei mobilizări nete a ionilor prinfolosirea curentului continuu provocând astfel o modificarechimică în țesuturi (iontoforeza, Capitolul 6).9 Curenții electricistimulanți și diferitele lor efecte fiziologice sunt discutate în detaliu

în Capitolul 5.

Biofeedback electromiografic

Biofeedback-ul electromiografic este o procedură terapeutică carefolosește instrumente electronice sau electromecanice pentru amăsura, procesa și returna informații prin semnale auditive sauvizuale. Clinic, este folosit pentru a ajuta pacientul să obțină un mai bun control voluntar în termeni fie de relaxare neuromusculară, fiede reeducare muscular ă după un traumatism. Biofeedback -ul este

discutat în Capitolul 7.

Diatermie cu unde scurte și microunde

Curenții diatermici sunt considerați curenți de înaltă frecvență pentru că au mai mult de 1 milion de cicli pe secundă. Cândim pulsuri de așa de mică durată intră în contact cu țesutul uman, nuexistă suficient timp pentru ca ionii să se miște. În consecință, nu se produce nici o stimulare a nervilor senzitivi sau motori. Energiaacestor curenți electrici cu vibrație rapidă produc încălzire pemăsură ce traversează țesuturile, ducând la o creștere a temperaturiilocale. Diatermia cu unde scurte poate fi continuă sau pulsatilă.Atât undele scurte continue, cât și microundele sunt folosite în principal pentru efectele termice, pe când undele scurte pulsatilesunt folosite pentre efectele nontermice.

Aparatele de electroterapie cu unde scurte și microunde aufrecvențe și lungimi de undă prestabilite, care nu pot fi modificate.Unitățile de diatermie sunt setate fie la (1) 13,56 MHz (1 MHz = 10milioane Hz) cu o lungime de undă corespunzătoare de 22 m; sau

(2) 27,12 MHz cu o lungime de undă de 11 m.2

Unitățile cu microunde au lungimi de undă mai scurte decât

unitățile de diatermie cu unde scurte și sunt setate la lungimi deundă de 33 sau 12 cm cu frecvențe de 915 sau 2450 MHz.Adâncimea de penetrare cu microunde este puțin mai mare decât cuunde scurte întrucât cantitatea de energie folosită este concentratăîntr-un singur punct, și nu împrăștiată pe o suprafață maimare.2Acestea sunt discutate mai în detaliu în Capitolul 8.

Metodele cu infraroșii

Sugestie terapeutică

Atunci când se tratează

durerea lombară joasa,terapeutul poate alege săfolosească metode deîncălzire cu infraroșii,diatermie cu unde scurte saumicrounde, sau ultrasunete,toate având capacitatea de a produce căldură în țesuturi.Ultrasunetele au o putere de

penetrare mai mare decâtoricare altă metodăelectromagnetică întrucâtenergia acustică este maieficient transmisă prințesuturi dense decât energiaelectromagnetică.


43/351


Mai devreme s-a afirmat că orice obiect încălzit (sau răcit)la o temperatură diferită de cea a mediului înconjurător va disipacăldura prin iradiere la materialele cu care intră în contact. Metodele cu infraroșii sunt folosite pentru a încălzi sau răci local, și ocazional, generalizat țesuturile superficiale. Este în general

acceptat ca metodele cu infraroșii să aibă o adâncime de penetrarede 1 cm sau mai puțin. Metodele cu infraroșii pot produce creștereasau descreșterea circulației în funcție de temperatura folosită. Elesunt de asemenea cunoscute pentru efectele anagezice ca rezultat alstimulării terminațiilor nervoase senzitive cutanate.

Regiunea infraroșie a spectrului este localizată adiacentcapătului roșu al luminii vizibile. Lungimile de undă ale metodelorcu infraroșii sunt evident mai scurte decât cele ale curenților electrici stimulanți și ale diatermiilor și sunt exprimate în unități

Angstrom (A); 1 A este egal cu 10

-10

m (metri).Lungimile de undă ale undelor infraroșii, cât și ultravioletelor suntdependente de temperatură. Acele metode cu cea mai micătemperatură au cele mai mari lungimi de undă. Asta înseamnă că ocompresă cu gheață are lungimi de undă mai mari și astfel o puterede penetrare mai mare decât o compresă caldă. Temperaturilefolosite în metodele infraroșii variază de la 00C la gheață, la30000C ale lămpilor cu infraroșii. Lungimile de undă corespunzătoare acestui interval se află între 10.000 și 105.000 Acu frecvențe corespunzătoare între 2 X 1012 și 4 X 1013Hz.

Ar trebui subliniat faptul că o unitate Angstrom este ounitate de măsură extrem de mică, astfel încât diferențele deadâncime de penetrare nu sunt mari între metodele cu infraroșii.Factorul esențial este creșterea sau descreșterea temperaturiitisulare care induc același răspuns fiziologic, indiferent delungimea de undă.

Laser

Dintre metodele discutate în această carte, laserul de mică putere

este cu siguranță cel mai nou utilizat în terapie. Cuvântul laser esteun acronim pentru l umină amplificată prin stimularea emisiei deradiaţii (light amplification by stimulated emission of radiation).Laserul este o formă de radiație electromagnetică care esteclasificată atât în porțiunea infraroșie, dar și de lumină vizibilă alespectrului.

Laserele sunt fie de mare, fie de mică putere. Laserele demare putere sunt folosite în chirurgie pentru incizii, coagulareavaselor și tromboliză, ca urmare a efectelor sale. Aparatele de laserreci sau de mică putere nu produc deloc sau puțin efect termic, darse pare că are un efect clinic semnificativ pe țesutul moale și peconsolidarea fracturilor, dar și pe controlul durerii prin stimularea


Atunci când este pregătit un pacient pentru tratament fiecu diatermie cu microunde,fie cu ultraviolete, esteesențial ca terapeutul să ia înconsiderare unghiul la careenergia electromagneticălovește suprafața corpului pentru a se asigura că ceamai multă energie seabsoarbe și nu se reflectă.Este de asemenea esențial să

se cunoască distanța la careaceste metode trebuieamplasate de suprafață pentru a obține cantitateadorită de energie în țesuturilețintă.


44/351


Lumina ultravioletă

Porțiunea ultravioletă a spectrului electromagnetic este adicentăcapătului violet al luminii vizibile. Așa cum am menționat anterior,radiațiile din regiunea ultravioletă sunt nedetectabile de ochiul

uman. Totuși, dacă o hârtie fotografică este amplasată la capătulultraviolet, vor apărea modificări chimice. Deși este nevoie de osursă foarte fierbinte (700-90000C) pentru a produce lungimi deunde ultraviolete, efectele fiziologice ale ultravioletelor sunt în principal chimice și apar exclusiv la nivelul pielii. Adâncimeamaximă de penetrare a ultravioletelor este de aproximativ 1 mm.Lungimile de undă cu ultraviolete variază între 2000 și 4000 A.Regiunea ultravioletă este subdivizată în trei arii diferite: UV-A(3200-4000A), UV-B (2900-3200 A) și UV-C (2000-2900 A).Frecvențele de UV folosite clinic variază între 7 X 1013 și 7 X 1014

Hz.2,6,9 Deși rareori utilizată de terapeut, aplicatia terapiei cuultraviolete este discutată în Capitolul 12.

SPECTRUL ACUSTIC ȘI ULTRASUNETELE

O altă metodă terapeutică utilizată frecvent de terapeuți suntultrasunetele. Aparatele de ultrasunete produc un tip de energiecare trebuie clasificată ca și acustică, mai degrabă decâtelectromagnetică. Ultrasunetele sunt clasificate frecvent alături de

diatermia cu unde scurte sau microunde ca și metodă gen„conversie”, de încălzire profundă, și este cu siguranță adevărat cătoate sunt capabile să inducă o creștere a temperaturii în țesutuluman la o adâncime considerabilă. Totuși, ultrasunetele sunt ovibrație mecanică, o undă sonoră, produsă și transformată dinenergie electrică de mare frecvență.2 Ultrasunetele trebuieconsiderate un tip de vibrație acustică mai degrabă decât o formăde radiație electromagnetică.

Radiațiile acustice și electromagnetice au caracteristicifizice foarte diferite. Atunci când vibrațiile acustice sunt produse,

ele se deplasează cu o viteză care este semnificativ mai mică decâta radiațiilor electromagnetice. Undele electromagnetice sedeplasează cu o viteza aproximativă de 300 milioane m/sec, pecând undele sonore se deplasează cu viteze între sute și câteva miide metri pe secundă.

Legătura dintre viteză, lungime de undă și frecvență este puțin diferită decât în cazul energiei electromagnetice, deși relațiainversă dintre lungime de undă și frecvență se păstrează. Diferențaconstă în faptul că viteza de deplasare este mult mai mare în cazul

energiei electromagnetice decât în al energiei acustice. Astfel,lungimile de undă sunt considerabil mai mici în vibrația acusticădecât la radiațiile electromagnetice la orice frecvență 2 De


Terapeutul poate folosiultravioletele pentru a trataleziuni cutanate. Întrucâtlungimea de undă aultravioletelor este mică,

adâncimea de penetrare esteminimă, și astfel, efecteleterapeutice sunt în principalsuperficiale. De asemenea,regiunea ultraviolet aspectrului electromagenticeste recunoscută pentu

producerea unor efectechimice în țesutul biologic,care ar putea fi utile în

procesul de vindecare.

Energia acustica este produsa de aparatele deultrasunete.


45/351


ca rezultat al refracției, reflexiei sau absorbției de către moleculeledin mediu. Vibrațiile acustice nu se vor transmite deloc prinvacuum, întrucât depind de conducția prin coliziuni moleculare. Cucât este mai dens mediul, cu atât este mai mare viteza de deplasare.În țesutul uman ultrasunetele au o viteză de deplasare mult mai

mare de transmitere prin țesutul osos (3500m/s), de exemplu, decât prin țesutul grăsos (1500 m/s).

Frecvențele undelor de ultrasunete sunt între 700.000 și 1milion de cicli/secundă. Frecvențele în jur de 20.000 Hz suntdetectabile de urechea umană. Astfel, porțiunea de ultrasunete aspectrului auditiv nu poate fi auzită. Generatoarele de ultrasunetesunt în general setate la o frecvență standard de 1 și 3 megahertz(1000KHz). Adâncimea de penetrare cu ultrasunete este mult maimare decât în cazul oricărei alte radiații electromagnetice. La o

frecvență de 1 MHz, 50% din energia produsă va pătrunde la oadâncime de aproximtiv 5 cm. Motivul acestei mari penetrabilitățieste faptul că ultrasunetele se deplasează foarte bine prin țesutomogen (ex. țesut adipos), pe când radiațiile electromagnetice suntabsorbite aproape în totalitate. Astfel, când se dorește penetrareterapeutică la țesuturi mai profunde, ultrasunetele sunt metoda deelecție.5,7

Ultrasunetele terapeutice au fost folosite tradițional pentru a produce o creștere a temperaturii tisulare prin efect termicfiziologic. Totuși, sunt capabile să accelereze și vindecarea la nivel

celular ca rezultat al efectelor sale fiziologice non-termale.Utilitatea clinică a ultrasunetelor este discutată în detaliu înCapitolul 10.

REZUMAT

1. Eenergia radiantă poate fi produsă atunci când o forțăelectrică sau chimică suficient de puternică este aplicatăunui obiect.

2.

Curenții electrici stimulanți, diatermia cu unde scurte șimicrounde, metodele cu infraroșii, terapia cu ultravioletesunt toate clasificate ca și porțiuni ale spectruluielectromagnetic corespunzătoare lungimilor de undă șifrecvențelor asociate fiecărei regiuni.

3. Toate radiațiile electromagnetice se deplasează cu aceeșiviteză, așa încât lungimea de undă și frecvența sunt invers proporționale.

4.

Radiațiile pot fi reflectate, refractate, absorbite sautransmise în diferite țesuturi.


46/351


7. Ultrasunetele sunt o parte a spectrului acustic și sunt cel mai bine propagate prin țesut dens (ex biologic); astfel, estefoarte eficient în a ajunge la țesuturi profunde.

Întrebări recapitulative

1.Ce este energia radiantă și cum este produsă? 2.Care este relația dintre lungimea de undă și frecvență? 3.Care sunt caracteristicile energiei electromagnetice?4.Care dintre metodele terapeutice produc energieelectromagnetică?5.Care este scopul folosirii unei metode terapeutice?6.Conform Legii lui Grotthus-Draper, ce se întâmplă cu energiaelectromagnetică atunci când intră în contact cu și/sau penetreazățesutul biologic uman? 7.Explică legile cosinusului și inversului pătratului cu privire la permeabilitatea țesuturilor de către energia electromagnetică. 8.Care dintre metodele terapeutice produce energie acustică? 9.Care sunt diferențele dintre energie electromagnetică și energieacustică?

GLOSAR

absorbtie Energie care stimuleaza un tesut particular sa isi indeplineasca fuctiile normale.

spectrul acustic Intervalul de frecvențe și lungimi de undă ale undelor sonore.

principiul Arndt-Schultz Nicio reacție sau modificare nu poate avea loc în țesuturile corpului dacă energia absorbită este insuficientă pentru a stimula țesuturile absorbante

legea cosinusului Radiatiile optime apar

atunci cand sursa de radiație este poziționată înunghiul potrivit, in centrul zonei care urmeazăsă fie iradiată

diatermia Aplicația energiei electrice deînaltă frecvență care este folosită pentru agenera căldură în țesuturile cutanate ca rezultatal rezistenței țesuturilor la trecerea energiei.

spectrul electromagnetic Intervalul defrecvențe și lungimi de undă asociate energieiradiante.

frecventa Numarul de cicli sau pulsuri pesecunda.

legea lui Grotthus-Draper Energia care nueste absorbita de tesuturi trebuie transmisa.

radiatie 1. Procesul prin care seemiteenergie de catre anumite surse, subforma de unde. 2. O metoda de transfer acaldurii prin care caldura poate fi oricastigata ori cedata.

reflexie Reintoarcerea partiala a undelor de

lumina sau de sunet atunci cand inatlnesc osuprafata.

refractie Schimbarea directiei unei unde desunet sau de reflexie la trecerea dintr-un tesutin altul.

transmisie Propagarea energiei printr-untesut biologic particular spre tesuturi maiadanci.

ultrasunete O portiune din spectrul acusticlocalizata deasupra sunetelor audibile


47/351


14


48/351

PROCESUL DE VINDECARE ȘI ÎNDRUMARI PENTRU FOLOSIREAMETODELOR TERAPEUTICE

CAPITOLUL 5

PROCESUL DE VINDECARE ȘI ÎNDRUMARI PENTRUFOLOSIREA METODELOR TERAPEUTICE

OBIECTIVE

La finalul acestui capitol, studentul/as. terapeut/masterandul artrebui să fie capabil să :

Definescă inflamaţia şi semnele şi simptomele asociateacesteia.

Clarifice modul în care metodele terapeutice ar trebuiutilizate în reabilitarea diverselor afecţiuni. Compare efectele fiziologice asociate celor trei faze ale

procesului de vindecare . Formuleze un plan despre cum pot fi utilizate eficient înfiecare fază a vindecării şi să poată oferi o argumentare

pentru utilizarea lor. Clasifice indicaţiile şi contraindicaţiile diverselormetode discutate în această carte.

Metodele terapeutice, atunci când sunt utilizate corespunzător , pot fi unelte extrem de utile în reabilitarea pacientului lezat. Caorice altă unealtă, eficacitatea lor este limitată de cunoştinţele,abilitatea şi experienţa persoanei care o foloseşte. Pentruterapeut, deciziile cu privire la modul şi momentul în care ometoda este mai potrivită, ar trebui să fie bazate pe ocombinaţie între cunoştinţe teoretice şi experienţă practică.Metodele nu ar trebui utilizate la întâmplare, şi utilizarea lor

nici nu ar trebui bazata pe ceea ce s-a făcut înainte. Mai bine s-ar lua în considerare ce ar funcţiona cel mai bine într -o situaţieclinică anume.

În orice program de reabilitare, metodele ar trebuiutilizate, în principal, ca adjuvantal exerciţiilor terapeutice, şinu excluzând exerciţiile de tonifiere şi de creştere a mobilităţii. Protocoalele de reabilitare, de mobilizare şi de tonifiere trebuiesă se bazeze în primul rând pe răspunsul fiziologic al ţesutuluila traumatism şi peînţelegerea modului în carese vindecă

diferitele ţesuturi.


49/351

PROCESUL DE VINDECARE ȘI ÎNDRUMARI PENTRU FOLOSIREAMETODELOR TERAPEUTICE

Astfel, terapeutul trebuie să înţeleagă procesul de vindecare pentru a încorpora cu eficienţă metodele terapeutice în procesulde reabilitare.

Există multe abordări şi idei diferite cu privire la

folosirea metodelor în reabilitarea traumatismelor. Astfel, nuexistă « cărţi de reţete » pentru această metodologie. Terapeuţiitrebuie să ia propriile decizii în ceea ce priveşte abordarea uneianumite situaţii clinice, în funcţie de opţiunile existente.

ÎNŢELEGEREA PROCESULUI DE VINDECARE

Deciziile clinice despre utilizarea ideală a metodelor terapeutice ar trebui bazate pe recunoaşterea semnelor şi simptomelor,

precum şi o recunoaştere a timpilor asociaţi cu diversele fazeale procesului de vindecare.1,12Terapeutul trebuie să aibă oînţelegere temeinică a acestui proces în ceea ce priveştesecvenţialitatea diverselor faze ale vindecării.

În esenţă, procesul de vindecare presupune faza derăspuns inflmator, faza reparaţiei fibroblastice şi faza dematurare-remodelare. Trebuie subliniat faptul că, deşi fazelesunt prezentate ca şi entităţi diferite, procesul de vindecare esteunul continuu. Fazele se suprapun unele peste altele şi nu au

puncte clare de î

Date post:	06-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	ana-maria
View:	244 times
Download:	0 times

Cursuri Si Lucrari Practice

Documents