Date post: | 31-Oct-2014 |
Category: |
Documents |
Upload: | vlaicu-dan-marius |
View: | 476 times |
Download: | 10 times |
CURSUL NR. 3
Profilul factorului motric angajat
în realizarea conţinutului motric specific în G.R.
Acompaniamentul muzical. Orientări metodice privind compoziţia
exerciţiilor complexe (de concurs) şi indicaţii metodice
1. Calităţi motrice în G.R.
Nominalizarea diferitelor forme de manifestare a unor capacităţi se va
raporta direct la statutul lor specific din gimnastica ritmică şi la contribuţia
adusă în realizarea comportamentului motor pentru oricare nivel de pregătire
sportivă.
Schema profilului factorului motric specific G.R.
I. CAPACITĂŢI CONDIŢIONALE
VITEZA
- de reacţie (complexă)
- de execuţie:
- corporală
- la nivel de obiect
- de deplasare (pe distanţe
scurte)
- de repetiţie
FORŢA
- de susţinere (la nivel
segmentar)
- explozivă (forţa în regim
de viteză)
REZISTENŢA
- locală (pe zone
musculare)
- funcţională
SUPLEŢEA
II. CAPACITĂŢI COORDINATIVE
a) - coordonare generală şi segmentară
b) - coordonare statică şi dinamică
c) - echilibru static şi dinamic
d) - diferenţiere chinestezică
e) - orientare spaţială şi temporală
f) - capacitatea de control în acţionarea obiectelor -dexteritate
- manuală
- la nivelul altor părţi corporale
g) - capacitatea de direcţionare (control şi corecţie spontană)
h) - ritmicitate motrică (adaptarea la ritmul exterior oferit de
A.M. şi modificarea adecvată a mişcării în raport cu acesta).
III. CAPACITĂŢI INTERMEDIARE
AMPLITUDINE PLASTICITATE FLUIDITATE AGILITATE
articulară mare a formelor a mişcărilor în execuţie
2
I. Capacităţile condiţionale:
1) Viteza : se manifesta cu preponderenta in regimul celorlalte capacitati
si are ca principala caracteristica relatia de coordonare intre miscarea
corporala si cea a obiectului .
Dintre formele clasice de manifestare a vitezei precizam:
- Viteza de reactie
Datorita conditiilor standard in care se desfasoara efortul competitional
in gimnastica ritmica se poate vorbi doar de viteza de reactie complexa , care se
manifesta in situatiile imprevizibile din concurs (de exemplu pierderea
obiectului sau lansarea lui pe o traiectorie incorecta).
- Viteza de executie - dependenta de tempoul pieselor muzicale.
Cerintele tehnicii solicita viteza de executie in regim de mare amplitudine
- Viteza de deplasare - (pe distante mici) necesita o buna capacitate de
accelerare;
2) Forta
- forta de sustinere la nivel segmentar;
- forta exploziva (forta in regim de viteza) -necesara
nivelului - trenului inferior;
- membrelor superioare;
- trunchiului.
3) Rezistenta - evidentiaza corect câteva aspecte:
- rezistenta musculara buna la nivel local care angajeaza formele
anaerobe si aerobe in regim de lucru: static si dinamic.
- capacitatea functionala buna cu refacere rapida manifestata în regim
aerob si anaerob lactacid;
II. Capacitatile coordinative:
Coordonarea reprezinta componenta motrica cea mai solicitata.
Componentele coordinative cele mai studiate de specialisti sunt:
3
a) coordonarea: - generala;
- segmentara;
- plurisegmentara.
Complexitatea structurilor de gimnastica ritmica este data de
participarea simultana a mai multor segmente in efectuarea unei miscari.
Aceasta presupune o foarte bună coordonare a segmentelor corpului si
capacitatea de a conferi miscarilor armonie si cursivitate.
b) coordonarea statica, dinamica şi simtul echilibrului
Simtul echilibrului este deosebit de mult solicitat prin exercitiile
proprioceptive foarte variate cu privire la pozitiile corpului:
- in finalizarile pe vârf ale tuturor miscarilor;
- in realizarea pozitiilor variate ale segmentelor corpului in echilibru;
- in opririle precise ale corpului din invartire, la aterizare, etc.
c) capacitatea de diferentiere kinestezica (de finete)
d) capacitatea de control in actionarea obiectelor .
Nominalizam aici si notiunea de “dexteritate” manuala, dar care se poate
extinde si la nivelul altor parti corporale. Se face aceasta mentiune deoarece la
nivel de performanta actionarea obiectelor cu alte segmente decat mana, a
devenit o obisnuinta .
e) capacitatea de directionare- control si corectie spontana , respectiv
finetea coordonarilor: - mana - picior; toate in relatie cu
- mana - corp; muzica.
- corp - obiect, etc.
f) capacitatea de orientare spatiala si temporala:
- in pozitii si deplasari pe spatiul de lucru codificat (covor de 13/13 m);
- in miscarile obiectului cu referiri la spatiul apropiat sau departat
raportat la inaltimea salii si la dimensiunea covorului;
4
- in legatura cu miscarile obiectelor si ale partenerelor in proba de
ansamblu.
Simtul orientarii in spatiu si timp este solicitat in efectuarea tuturor
probelor de gimnastica ritmica, acestea cuprinzand deplasari mari si variate ca
forma (pe o suprafata de 13/13 m), simultan cu actiuni complexe de invartiri ale
corpului in jurul axului longitudinal si orizontal, proiectari ale corpului in
spatiu, actiuni complexe si simultane ale segmentelor, manuiri deosebit de
variate ale obiectelor portative, toate fiind incadrate intr-un timp limitat (durata
exercitiilor individuale este de 1’- 1’30”, iar a ansamblurilor de 2’- 2’30”).
g) capacitatea de percepere si redare motrica a particularitatilor de ritm
si tempou ale A.M. (ritmicitate motrica).
Ritmicitatea (componenta de baza a indemanarii), constituie o capacitate
definitorie pentru gimnastica ritmica, a carei trasatura esentiala este folosirea
permanenta a muzicii şi realizarea unei legaturi cu miscarea, din punctul de
vedere al tuturor componentelor de baza ale acesteia:
- amplitudine;
- directie;
- grad de contractie musculara in scopul perfectionarii lor.
- viteza;
- ritm.
- ţinută corectă
In concluzie, daca studiem COORDONAREA prin referiri la
componentele ei de baza, se considera ca preponderent implicate urmatoarele
doua aspecte:
- capacitatea de invatare motrica
- capacitatea de control motor
5
III. CAPACITĂŢILE INTERMEDIARE - SUPLEŢEA
SUPLEŢEA = o capacitate motrică complexă şi fundamentală pentru
gimnastica ritmică, dar care nu se bucură de o bază de date teoretico-metodice
corespunzătoare.
Supleţea este trasătura de bază a mişcărilor de gimnastică ritmică. Este o
calitate complexă, condiţionată de indici superiori de dezvoltare ai :
- mobilităţii articulare
- elasticităţii musculare
- coordonării fine neuro-musculare
Se poate spune că supleţea reprezintă capacitatea motrică reprezentativă a
întregului comportament motor, iar toate celelalte componente ale capacităţii
motrice se manifestă în prezenţa ei.
Specificul gimnasticii ritmice unde marea amplitudine a miscarilor
constituie una din componentele de baza ale miscarii estetice, impune folosirea
cu precadere a exercitiilor de mobilitate dinamica. Aceste mijloace actioneaza
nu numai asupra dezvoltarii elasticitatii musculaturii care se opune miscarii
(antagonista), ci au un efect considerabil si asupra dezvoltarii formatiei
musculaturii care efectueaza miscarea (agonista).
Relatia forma- amplitudine si derularea ei in spatiu si timp primeste o
interpretare cu totul speciala in gimnastica ritmica. In gimnastica ritmica
relatia FORMA - AMPLITUDINE are aprecieri obiective si este evaluata prin
dificultate si virtuozitate.
Totodata, componenta artistica a coregrafiei, solicita specific aspectele
de:
- plasticitate;
- fluiditate; ale intregului comportament motor.
- agilitate.
6
Potrivit Codului de Punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, in
gimnastica ritmică, “virtuozitatea constă in posibilitatea gimnastei de a-si
domina simultan si perfect tehnica corporala si cu obiectul”.
Gimnasta virtoasa este capabila sa realizeze elemente si combinatii de
inalt nivel tehnic.
Exercitiul in totalitatea sa este executat perfect, cu mare usurinta si cu o
amplitudine exceptionala. Dificultatea efortului nu se vede, iar executia ofera
impresia de usurinta, lejeritate si placere.
Supleţea trebuie discutată din perspectiva a trei implicaţii:
a) supleţea = condiţie de realizare a tehnicii
b) supleţea = grupă fundamentală de elemente tehnice corporale
c) supleţea = criteriu de apreciere a performanţei
a) Supletea - conditie de realizare a tehnicii
Implicatiile supletii in realizarea tehnicii se adreseaza ambelor grupe
tehnice, dar in mod deosebit miscarilor corporale.
Amplitudinea intereseaza forma miscarii si depinde de nivelul mobilitatii
care trebuie sa fie maxima, la toate articulatiile.
Plasticitatea depinde direct de amplitudinea miscarilor si deci implicit de
forma miscarii.
Respectarea cerintelor privind unitatea, cursivitatea si precizia executiei
solicita:
- o buna functionare a elasticitatii musculare;
- folosirea eficienta a potentialului de elasticitate musculara manifestata
in regimul de coordonare complexa.
Aceste cerinte angajeaza specific fluiditatea si agilitatea motrica.
7
b) Supleţea – grupă fundamentală de elemente tehnice corporale este o relatie
care se bazeaza pe un sistem de evaluare repartizat ierarhic pe mai multe nivele
valorice.
c) Supletea -criteriu de apreciere a performantei.
In aprecierea performantei se au in vedere toate atributele pe care
supletea le confera miscarilor si anume:
- plasticitatea miscarii;
- fluiditatea miscarii; realizate in conditii de amplitudine deosebita.
- agilitatea miscarii
Se iau în considerare următoarele relaţii ale supleţei:
a) supleţe - expresivitate motrică
b) supleţe - dificultate tehnică
c)- supleţe – virtuozitate
Dintre aceste relaţii, cea mai importantă este cea care pune în evidenţă
expresivitatea motrică.
Supleţe - expresivitate motrică este o relaţie care se concretizează
prin aprecierea nivelului tehnic al execuţiei şi ia în considerare alături de
standardul tehnic şi atitudinea sportivei în mişcare (cursivitatea motrică a
acesteia).
Def.: Expresivitatea motrică este o particularitate a execuţiei anumitor
acte motorii, prin care se nuanţează momentele esenţiale ale exerciţiului şi se
comunică totodată un anumit conţinut de idei şi sentimente.
În gimnastică, expresivitatea motrică reprezintă un criteriu de apreciere a
impresiei artistice.
Există sportive care din punctul de vedere al amplitudinii articulare se
încadrează în cerinţele tehnice, însă atitudinea lor în mişcare nu excelează prin
celelalte aspecte.
8
În aceste cazuri este posibilă respectarea standardului tehnic, dar nu şi a
cerinţelor artistice de comunicare.
Pe de altă parte, pentru sportiva care nu prezintă suficientă amplitudine de
mişcare, este dificilă obţinerea unor forme artistice la cerinţele înaltei
performanţe din gimnastica ritmică, chiar daca ele au uşurinţă şi fluiditate
motrică.
Supleţea, prin statutul ei actual, poate reprezenta un criteriu esenţial în
diferenţierea gimnastelor.
În prezent, nu se cunoaşte încă o altă disciplină sportivă care prin însăşi
sistemul de evaluare al rezultatului competiţional, să angajeze atât de complex
această capacitate motrică cum este supleţea.
2. Acompaniamentul muzical (A.M.) în G.R.
Def.: fondul muzical ce însoţeşte execuţia mişcărilor sportivilor,
imprimându-le o anumită ritmicitate, armonie, expresivitate şi
amplificându-le totodată, puterea de sugestie, starea emoţională.
Consideraţii generale
Acompaniamentul muzical (A.M.) reprezintă o componentă cu implicaţii
majore în conţinutul G.R. (în latura artistică, cât şi în cea performanţială).
Se iau în considerare două aspecte ale acompaniamentului muzical.
1) A.M. reprezintă componentă ce intervine în dirijarea şi organizarea
mişcării şi în alcătuirea coregrafică a exerciţiilor.
2) A.M. reprezintă şi un procedeu metodic specific G.R. care contribuie la
însuşirea comportamentului motor şi dezvoltă o serie de aptitudini de ordin
psihomotric, afectiv si intelectual.
Rolul A.M. se manifestă în:
- educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice
- stimularea imaginaţiei creatoare
- instalarea unei stări emoţionale favorabile efortului
9
- acumularea unor cunoştiinţe muzicale de bază
- educarea capacităţii de comunicare (de exprimare) motrică
Reguli metodice cu caracter general
1. Sarcinile de lucru trebuie sa fie precise, clare si concise si sa serveasca
obiectivele.
2. Continutul A.M. selectionat si miscarile introduse in exercitii trebuie sa
corespunda particularitatilor de varsta si pregatirii motrice a elevelor.
3. Repertoriul muzical trebuie sa fie variat.
4. A.M. sa corespunda caracteristicilor fiecarei verigi a lectiei de
educatie fizica in care este folosit.
Mijloacele expresivităţii muzicale sunt:
I. AGOGICA II. DINAMICA
- particularităţi ale sunetului muzical
(S.Mz.)
- ritmul muzical (R.Mz.)
- tempo-ul muzical (T.Mz)
- măsura muzicală (M.Mz.)
- forma şi frazarea muzicală
- melodia şi armonia
- corelarea intensităţii S.Mz.;
Pentru studiul mişcării şi al concordanţei cu particularităţile pieselor
muzicale, o discuţie aparte o reprezintă noţiunea de caracter muzical.
I. AGOGICA
A. Particularităţi ale sunetului muzical (S.Mz.)
Sunetul muzical (S.Mz.) are 4 proprietăţi: înălţimea, culoarea, intensitatea
şi durata.
1) Înălţimea S.Mz. se referă la tonalitatea acestuia şi este transpusă în
mişcare prin nivele de lucru: înalt, mediu, jos (la sol), etc.
2) Culoarea S.Mz. se referă la deosebirile existente între modul de
producere a S.Mz. de către diferite obiecte.
1
Componenta de culoare a unei mişcări depinde esenţial de individualitatea
gimnastei, de personalitatea acesteia, de nivelul de dezvoltare şi manifestare al
calităţilor motrice şi tehnicii de execuţie, structura somatică, etc.
3) Intensitatea S.Mz. - reprezintă componenta de tărie şi gradarea de forţă
cu care sunt executate mişcările în raport cu S.Mz.
Intensitatea S.Mz. se transforma in miscare prin:
a) modul de manifestare al contractiilor musculare in raport cu
relaxarile;
b) selectia miscarilor: miscarile dinamice, de forta, miscari lente,
relaxari, etc.
4) Durata S.Mz. - componenta temporală care condiţionează evoluţia în
timp a mişcărilor.
Pentru fiecare mişcare există o durată optimă în care execuţia este corectă.
Durata S.Mz. presupune o anumită valoare temporală, reprezentată grafic
prin NOTA MUZICALĂ. Durata fiecărei valori de note muzicale, s-a stabilit
convenţional cu noţiunea de TIMP MUZICAL (T.Mz.).
Un timp muzical reprezintă o durată convenţională care presupune
scurgerea unei secunde, efectuarea unui gest, pas, ridicare de braţ, etc.
Mişcările specifice gimnasticii ritmice presupun o mare varietate de
durate, care prin raportare la muzică implică concordanţa cu durata variabilă a
notelor muzicale:
- nota întreagă = 4 timpi;
- doime = 2 timpi
- pătrime = 1 timp
- optime = 1/2 timpi
1
Astfel, în funcţie de durata acordată, mişcarea poate fi realizată în 4, 2, 1
sau 1/2 timpi.
Metodica actionarii.
Se incepe cu perceperea si redarea motrica a notiunii de TIMP, adica
patrimea. Se insuseste numaratoarea timpilor in gruparea de 1-4
corespunzatoare notei intregi, apoi caracteristicile doimii si optimii.
Modalitatile de redare motrica se realizeaza prin:
1) Percutie: realizata prin batai din palme sau utilizarea unor obiecte de
percutie.
2) Actiunile simple realizate la nivelul trenului inferior si/sau superior.
3) Actiunile combinate de la punctul 1 si 2.
B. Ritmul muzical (R.Mz.)
În muzică, ritmul reprezintă succesiunea repetată şi periodică a unor
durate.
Din punct de vedere estetic, ritmul este cel care dă vigoare şi energie
piesei muzicale.
În G.R. redarea ritmului muzical presupune:
- perceperea si redarea prin diferite modalitati a succesiunii caderii
accentelor, in varianta binara (din 2 in 2 timpi sau ternara din 3 in 3 timpi);
- perceperea si redarea duratei valorilor de note din succesiunea
masurilor muzicale.
Metodica actionarii:
Predarea incepe cu perceperea si redarea succesiunii de cadere a
accentelor, urmarindu-se diferentierea intre ritmul binar si cel ternar, precum si
insusirea numaratorii timpilor (in grupajul 1-8).
In urmatoarea faza se trece la redarea succesiunii unor valori de note.
Redarea acestora va folosi ca mijloace metodice asa numite “teme ritmice”
1
adica desene grafice cuprinzand succesiuni de valori de note incadrate in
diferite masuri muzicale.
Ca modalitati de actionare se folosesc tipurile de exercitii mentionate la
durata sunetelor.
C. Tempo-ul (Tp.)
Noţiunea de tempo se referă la viteza de succesiune a sunetului muzical în
cadrul piesei muzicale.
În relaţie cu mişcarea, tempoul dirijează viteza de execuţie a diferitelor
acte motrice.
Între ritm şi tempo există o strânsă relaţie.
Clasificarea tempo-urilor:
Tp.lente : - largo(larga)
- adaggio (f. lent)
- gravo (grava)
- lento (lent)
Tp.mijlocii: - andante (fara graba)
- larghetto
- moderato (moderat)
Tp.rapide: - allegretto (repejor)
- allegro (rapid)
- vivace (animata)
- presto (f.repede)
Tp.cu actiune gradata:- accelerando
- relantando
Metodica actionarii:
Componenta de tempou este foarte importanta in executia actelor
motrice, datorita implicatiilor ei asupra unor forme de manifestare a vitezei:
- de executie;
- de repetitie;
1
- de accelerare.
Rolul tempo-ului este esential in procesul de invatare, cat si in cel
de perfectionare a miscarilor.
In invatare se vor folosi tempouri lente si mijlocii. De exemplu, se
utilizeaza jocuri muzicale care pot fi plasate in mai multe momente ale lectiei si
anume:
- in veriga pregatirii organismului pentru efort;
-in veriga pentru dezvoltarea capacitatilor motrice: viteza si
coordonarea;
-in veriga destinata pregatirii tehnice.
D. Măsura muzicală (M.Mz.)
Măsura muzicală reprezintă totalitatea valorilor de note grupate pe
portativul muzical între 2 bare paralele şi verticale.
Dimensiunea acesteia este dată de fracţia de la începutul fiecărei piese
muzicale : 2/4, 4/4, 3/4, 6/8, etc.
În cadrul fracţiei, numărătorul (2, 4, 3, 6) indică numărul timpilor, iar
numitorul reprezintă durata sau valoarea fiecărui timp.
De exemplu, măsura 2/4 (măsură simplă) este compusă din 2 timpi cu
valoare de pătrime, fiecare timp. Piesele muzicale scrise în măsura muzicală 2/4
sunt: polca, galopul şi unele dansuri româneşti.
Măsura 4/4 este o măsură compusă (2/4 +2/4).
Piesele muzicale scrise în măsura 4/4 sunt marşurile.
Măsura muzicală 3/4 este compusă din 3 timpi cu valoare muzicală de
pătrime, având primul timp accentuat (la vals) sau al 3-lea timp accentuat (la
mazurcă), iar ceilalţi timpi sunt neaccentuaţi.
Pentru practicienii care nu sunt şi muzicieni recunoaşterea măsurii este
uşurată de perceperea tipului de ritm: binar sau ternar. Măsura 2/4 si 4/4 sunt
măsuri binare, iar cele 3/4 si 6/8 sunt ternare.
1
Metodica acţionării (predării):
Este recomandabil ca învăţarea să înceapă cu măsura 2/4 care este
specifică mersului normal.
II. DINAMICA MUZICALĂ
A. Forma şi frazarea muzicală
Compoziţiile muzicale sunt alcătuite dintr-un ansamblu de idei.
Fraza muzicala este expresia unitatii muzicale de dezvoltare si incheiere
a unei idei muzicale.
Fraza muzicala (Fr.Mz.) - reprezintă o succesiune de M.Mz. organizate pe
o durată bine determinată.
In interiorul frazei muzicale S.Mz. au o derulare care exprima un anumit
mesaj auditiv asemanator unei fraze din vorbire.
O frază muzicală este compusă din mai multe măsuri. Frazele muzicale
recomandabile pentru acompaniamentul mişcărilor sunt cele alcătuite din 8
măsuri muzicale şi multiplul lui 8, adică 16 si 32 de măsuri.
În interiorul fiecărei fraze muzicale, numărul de M.Mz. diferă în raport cu
structura compoziţiei muzicale. Există Fr.Mz. cu număr par (4, 6, 8) sau impar
(5, 7, 9, etc.) de M.Mz. aşa cum există piese muzicale cu Fr.Mz. egale sau
inegale ca durată şi succesiune.
În succesiunea lor, mai multe Fr.Mz. alcătuiesc părţi (perioade) muzicale
(în teoria muzicii), iar în domeniul nostru se numesc FRAZE DE MIŞCARE
(succesiuni de mişcări).
Miscarea debuteaza cu începutul Fr.Mz., are pe parcurs o evoluţie logică,
cursivă şi se încheie o dată cu finalul Fr.Mz. într-o anumită poziţie. Această
poziţie finală, va deveni poziţia iniţială a următoarei fraze de mişcare, ceea ce
înseamnă că se realizează coordonarea mişcărilor cu particularităţile Fr.Mz. şi se
obţine armonia şi coeziunea compoziţiei.
1
Metodica acţionării:
Succesiunea metodică a predării presupune:
1) Perceperea şi redarea numărului de timpi şi de M.Mz. din componenţa
Fr.Mz.
Se recomandă ca la începători să se folosească Fr.Mz. egale cuprinzând un
număr par de M.Mz., respectiv grupe de câte 8.
2) Perceperea şi redarea prin mişcări simple a fazelor componente din
construcţia Fr.Mz.
3) Perceperea şi redarea unor succesiuni de Fr.Mz. prin derularea unor
fraze de mişcare corespunzătoare.
Mijloace: - jocuri muzicale
- înlănţuiri de mişcări, combinaţii de dans
B. Melodia constituie baza expresiei muzicale şi este rezultatul
modificării sunetelor ca înălţime, de la cele mai înalte, la cele mai joase.
Melodia este unul din cele 3 elemente esenţiale ale muzicii (ritmul, melodia şi
armonia).
În raport cu sunetele înalte se vor executa mişcări în poziţii înalte, iar
pentru sunetele în registru grav, mişcări şi poziţii joase.
Aceste modificari ale inaltimii sunetelor se desfasoara uneori in mod
treptat, ascendent si descendent. In acest caz, miscarea va creste sau va
descreste treptat, ca inaltime, fie prin folosirea trecerii din pozitii intermediare
in pozitii inalte si respectiv joase, fie printr-o insurubare progresiva pana la
inaltimile dictate de melodie.
- Caracterul muzical (C.Mz.) – (,,Coloratura emoţională”)
Reprezintă ansamblul ideilor şi sentimentelor transmise prin intermediul
mijloacelor de expresie a muzicii.
1
Caracterul muzical are un rol important în interpretarea structurilor
motrice.
El poate fi: - vioi, săltareţ, jucăuş, vesel
- trist, grav
- eroic, solemn, liric, romantic, etc.
Metodica acţionării
Redarea C.Mz. se realizează prin înlănţuiri de mişcări şi/sau combinaţii de
dans.
Concordanţa C.Mz. cu structura de miscare impune:
- selectionarea anumitor miscari (care sunt cele mai potrivite);
- executia acestor miscari intr-o maniera interpretativa adecvata situatiei.
In finalul acestui curs (capitol), se poate concluziona ca A.Mz. reprezinta
o parte componenta a conceptului de gimnastica ritmica, iar orice indepartare
de la concordanta miscare-muzica (sau interpretarea gresita a acestei relatii)
atrage dupa sine indepartarea de la insasi specificul de manifestare al
gimnasticii ritmice.
3. Orientări metodice privind compoziţia exerciţiilor complexe (de concurs)
Exerciţiile în gimnastica ritmică sunt de două feluri:
- exerciţii pentru concurs
- exerciţii de lucru (de antrenament)
Exerciţiile de concurs se caracterizează prin coregrafia lor.
Coregrafia reprezinta arta de a organiza mişcările în cadrul unei
compoziţii, care poate fi:
- exerciţiul pentru concurs
- spectacol de balet
- dans, etc.
Alcătuirea unei compoziţii coregrafice este o muncă dificilă şi laborioasă
ce presupune:
1
- cunoştinţe de specialitate
- imaginaţie
- capacitate de creaţie
Reguli generale ale unei compoziţii:
- indivizibilitatea compoziţiei: construcţia mişcărilor trebuie să prezinte
unitate din punct de vedere coregrafic, să se ghideze şi să dezvolte o idee
compoziţională exprimată prin utilizarea tuturor mişcărilor posibile;
- coordonarea şi înlănţuirea logică şi cursivă a elementelor;
- originalitatea construcţie coregrafice;
- transmiterea unei stări emoţionale;
- corespondenţa conţinutului cu cerinţele regulamentului;
- corespondenţa între mesajul emoţional al muzicii, conţinutul motric ,
nivelul de pregătire al gimnastei şi personalitatea ei;
- încadrarea mişcărilor în legea contrastelor.
Consolidarea şi/sau perfecţionarea deprinderilor tehnice din gimnastica
ritmică se realizează prin asocierea şi combinarea diferitelor mişcări în cadrul
unor structuri motrice mai simple sau mai complexe.
Conţinutul acestor înlănţuiri de mişcări poate cuprinde:
- numai elemente corporale;
- numai elemente cu obiectul;
- acţiuni combinate la nivel corporal şi cu obiectul.
În practica educaţiei fizice se recomandă trei tipuri de înlănţuiri:
1) Legările - sunt înlănţuiri simple ce conţin un grad redus de mişcări
selecţionate din aceeaşi grupă de elemente sau din grupe diferite.
Durata lor este de 8 sau 16 M.Mz., ceea ce reprezintă una sau două
Fr.Mz. Raportarea acestor durate la numărul de timpi motrici depinde
de M.Mz.
1
Exemplu de legare în M.Mz. 2/4 (8 măs = 16 timpi) cu mişcări la nivel
corporal: P.i.: stând pe piciorul drept, stângul înapoi sprijin pe vârf braţele
lateral-sus, în partea dreaptă.
M.Mz.1.
T.1-2: demi-plie şi îndoirea piciorului stâng la passe înainte, urmat de
ridicare în echilibru passe, simultan cu balans frontal de braţe pe jos-sus;
M.Mz.2.
T.3-4: pas înainte cu stângul în stând şi preparaţie pentru val, simultan cu
balans sagital de braţe prin înapoi-înainte-sus.
M.Mz.3
T.5-6 : val de corp înainte cu circumducţia braţelor pe jos-înapoi-sus.
M.Mz.4.
T.7-8: pas cu piciorul drept lateral în stând depărtat simultan cu balans
frontal de trunchi spre stânga şi întoarcere 90 grade dreapta, în stând cu braţele
coroană sus.
M.Mz.5.
T.1-2 : elan cu un pas de galop înainte cu dreptul şi pas cu dreptul, săritură
passe; braţele pe elan coboară prin arcuire lateral şi execută un balans circular în
plan frontal cu încrucişare de jos-sus;
M.Mz.6.
T.3-4: pas înainte cu stângul în preparaţie de piruetă (fandare);
M.Mz.7.
T.5-6: piruetă passe pe stângul cu braţele coroană înainte;
M.Mz.8.
T. 7-8: doi paşi înainte, dreptul-stângul în stând pe stângul, dreptul
sprijinit înapoi pe vârf, braţele lateral sus la stânga.
Legarea se efectuează identic pe partea opusă.
1
2) Combinaţiile - sunt înlănţuiri de legări cuprinzând mişcări variate din
grupe diferite de elemente. Durata lor este mai mare şi prezintă o succesiune de
Fr.Mz. încadrate în 32 sau 64 M.Mz.
Combinaţiile pot fi alcătuite din mişcări corporale sau din mişcări
combinate la nivel corporal şi cu obiectul. Ele pot avea caracter de dans sau
tehnic.
3) Exerciţiile pentru (şi de) concurs
Sunt înlănţuiri foarte complexe de mişcări unite într-o compoziţie
coregrafică, care îmbină în mod armonios şi artistic repertoriul motric însuşit, cu
particularităţile de formă si conţinut ale A.M.
Exerciţiul are o structură complexă, prezintă mai multe părţi compuse din
mai multe fraze de mişcare, care corespund Fr.Mz.
În practica educaţiei fizice, durata unui exerciţiu variază după necesităţi.
A.M. poate fi o piesă unitară sau un aranjament. Concordanţa între
duratele înlănţuirilor de mişcări şi cele ale muzicii, se pot organiza după
următoarea paralelă:
- piesa muzicală---------------------- exerciţiu integral pentru concurs
- părţi muzicale----------------------- părţi de exerciţiu pentru concurs
- fraze muzicale ---------------------- fraze de mişcare
- măsuri muzicale --------------------legări de mişcări simple sau elemente
tehnice
- valori de note-------------------------mişcări simple, gesturi, etc.
După conţinutul lor, exerciţiile pot fi:
- libere = fără obiect (doar cu mişcări corporale);
- cu obiectul = structura motrică implică concordanţa între mişcarea
corporală şi acţionarea obiectului cu muzica.
După modalităţile de execuţie, exerciţiile pot fi:
- individuale;
- de grup = ansamblu.
2
Indicaţii metodice:
Compoziţia unui exerciţiu de gimnastică ritmică necesită o pregătire
temeinică şi o pregătire prealabilă a profesorului. Până în momentul creaţiei
efective (asocierea înlănţuirilor de mişcări), se parcurg mai multe etape,
necesare atât organizării materialului didactic, cât şi a învăţării.
1 Alegerea piesei muzicale - etapă foarte importantă, deoarece muzica
este suportul artistic ce stă la baza compoziţiei.
Condiţii care trebuie respectate:
a) muzica sa corespunda capacitatilor perceptive ale elevilor sub raport
tehnic si emotional;
b) sa se tina seama de particularitatile de varsta, educatie sportiva si
pregatire motrica a elevilor;
c) muzica sa fie adecvata scopului: exercitiu de concurs, ansamblu pentru
serbare scolara, etc.
A.M. se alege fie numai de către profesor, fie în colaborare cu elevii. Este
important ca el să fie înţeles de către elevi. Profesorul nu trebuie să-şi impună
propriile preferinţe muzicale, ci să ţină seama de părerile elevilor. Totuşi, se
impune din punct de vedere didactic o orientare a preferinţelor elevilor spre
acele piese muzicale care corespund cel mai bine scopului.
2. Alcătuirea structurii exerciţiului - se realizează prin organizarea
particularităţilor de conţinut ale piesei muzicale prin delimitarea:
- numărului de Fr.Mz. şi gruparea lor pe motive melodice;
- numărul total de timpi, repartizaţi pe grupe de câte 8 timpi muzicali;
- caracteristicile de ritm şi tempo;
- particularităţile de intensitate şi înălţime ale sunetelor, etc.
3. Stabilirea repertoriului motric care va intra în conţinutul exerciţiului. Se
ţine seama de cerinţele categoriei de clasificare sportivă.
4. Stabilirea principalelor forme de deplasare şi formaţii (în cazul
exerciţiilor de ansamblu).
2
5. Crearea efectivă a compoziţiei coregrafice înseamnă organizarea şi
asocierea mişcărilor în raport cu muzica.
Profesorul poate realiza compoziţia separat şi apoi o predă eşalonat
elevilor sau poate să desfăşoare procesul de creaţie împreună cu elevii, care vor
participa activ şi conştient la activitate.
După finalizarea unei părţi din compoziţie sau a exerciţiului în totalitate,
se trece la repetarea lui.
Mai întâi se urmăreşte memorarea corectă a derulării mişcărilor şi a
tuturor particularităţilor acestora (ritm, tempo, amplitudine, accente, orientări ale
corpului, ale obiectului, etc.). Repetarea se face pe părţi mici de exerciţiu, care
ulterior se unesc.
După învăţarea generală a întregului exerciţiu, se trece la consolidarea şi
perfecţionarea lui, urmărindu-se finisarea execuţiei tehnice şi a expresivităţii
motrice.
2