TULBURRILE (DEFICIENELE) DE LIMBAJ

Deficienele de limbaj reprezint rezultatul interveniei unor afeciuni de natura organica, functionala, psihologica sau educationala care actioneaza asupra copilului mic in perioada aparitiei i dezvoltarii limbajului cu consecine n receptionarea, nelegerea, elaborarea i realizarea comunicrii scrise i orale. Datorit importantei limbajului n structurarea i desfasurarea proceselor cognitive, orice afectare a acestuia ar putea avea efecte i asupra calitii operatiilor gandirii, relatiilor cu ceilalti i structurarii personalitatii copilului. Din acest motiv, cunoasterea i identificarea tulburrilor de limbaj reprezinta o prioritate a specialistilor in probleme de psihopedagogie, precizia i precocitatea diagnosticului acestor tulburri garantand reuita programului terapeutic i recuperator al copilului cu tulburri de limbaj.

Tulburrile de limbaj pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a). E. Verza face o clasificare a tulburrilor de limbaj prin raportare simultana la criteriile anatomo-fiziologice, etiologice lingvistice i psihologice. Astfel sunt identificate urmatoarele categorii de tulburri :1. Tulburri de pronuntie: dislalia; rinolalia; dizartria .2. Tulburri de ritm i fluenta a vorbirii : balbaiala; tahilalia; bradilalia; logonevroza; aftongia; tulburri pe baza de coree.3. Tulburri de voce : afonia; disfonia; fonostenia.4. Tulburri ale limbajuluui citit-scris: dislexia, alexia; disgrafia, agrafia.5. Tulburri polimorfe : afazia; alalia.6. Tulburri de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar; ntarziere in dezvolatarea generala a vorbirii.

b).C. Paunescu identifica trei categorii de sindroame raspunzatoare de tulburri ale limbajului : sindromul dismaturativ conditionat fie de un ritm propriu de dezvoltare, fie de o incetinire a ritmului obisnuit de dezvoltare a vorbirii cauzata de factorii somatici, afectivi sau sociali, manisfestat prin intarzierea simpla in aparitia i dezvoltarea vorbirii, dislalia de evoluie, balbaiala fiziologica, dislexia disgrafia de evoluie. sindroame extrinseci limbajului (malformatii periferice structurale, leziuni periferice motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale). Formele de manifestare sunt dislalia, disartria (balbaiala, tahilalia, bradilalia). sindroame intrinseci limbajului i vorbirii caracterizate printr-o simptomatologie de tip afazic, din cauza unor leziuni la nivelul structurilor cortico-subcorticale ale elaborarii ideationale ale limbajului. In aceste condiii, limbajul i vorbirea sunt de tip disfazic (sindromul disintegrativ) sau afazic (sindromul dezintegrativ).Cunoasterea specificului de manifestare clinic a principalelor tulburri de limbaj este o condiie fundamentala in stabilirea unui diagnostic diferenial, absolut necesar conturarii programului terapeutic precum i in prognosticul tulburrii fiecarui copil in parte etiologia tulburrilor de limbaj la randul ei este o mare diversitate i cunoasterea cauzelor care determina tulburarea este o alta conditie de baza in stabilirea programului terapeutic i a strategiei de lucru cu copilul deficient. Analiza cauzelor a putut stabili urmatoarele categorii etiologice:1. Cauze care actioneaza in perioada prenatala : boli infectioase ; incompatibilitatea RH dintre mam i ft; intoxicatii ; traume mecanice (care lezeaza fizic organismul fatului) sau psihice (stress spaima, emotii intense resimtite de mama) ; carente nutritive; etc.2. Cauze care actioneaza in timpul nasterii : traumatisme obstetricale; nasteri prelungite care duc la asfixii i leziuni ale sistemului nervos central.3. Cauze care actioneaza in perioada postanatala : 3.1. Cauze de natura centrala sau periferica: leziuni ale sistemului nervos central provocate de unele traumatisme mecanice afectiuni ale aparatului auditiv i fonoarticular care impiedica receptia i emiterea sunetelor (perforarea timpanului, anomalii ale buzelor, limbii, valului palatin, maxilarelor); boli infectioase ale copilariei (encefalita, meningita, scarlatina, tuberculoza, rujeola, pojar, etc); intoxicatii cu substante chimice, medicamente, alcool care pot afecta organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale libajului.3.2. Cauze functionale privesc sfera senzoriala (receptoare) i motorie (efectoare) tulburarea proceselor de excitatie i inhibitie la nivelul cortexului; insuficiente functionale ale sistemului nervos central; insuficiente motorii la nivelul aparatului fonoarticulator (spasticitate sau tonus scazut al musculaturii, afectiuni pe traiectul nervului motor, etc.); deficiene ale auzului fonematic (hipoacuzii, discriminare senzoriala redusa etc)3.3. Cauze psihopedagogice determina in special tulburri de ritm i fluenta a vorbirii: deficienele mintale; tulburri ale memoriei, atentiei, reprezentarilor vizuale i acustice ; tulburri in sfera personalitatii (neincredere in sine, timiditate, supraaprecierea imaginii de sine, etc.).3.4. Cauze psihosociopedagogice : slaba stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie ; carentele pedagogice (stimulare deformata a vorbirii, imitarea unor modele cu vorbire deficitara, necorectarea la timp a tulburrilor de vorbire) ; suprasolicitare, stari conflictuare, oboseala, fenomenul de bilingvism (obligarea copilului de a nva o limba straina inainte de a-i forma deprinderile necesare in limba materna, etc.).Pornind de la tipologia i aspectele etiologice ale tulburrilor de limbaj, pot fi facute urmatoarele consideratii psihopedagogice cu privire la persoana i personalitatea unui subiect logopat : fragilitate i instabilitate la nivelul unor trasaturi ale personalitatii datorita interveniei unor factori perturbatori in relatiile cu stimulii externi care determina inertie in comunicare, teama de a pronunta cuvinte, manifestari comportamentale anormale rigiditate, izolare, etc.; in funcie de particularitatile temperamentale, varsta, educaia i dezvoltarea mintal a logopatului, tulburrile de limbaj pot provoca i stari de excitatie psihomotorie, manifestate prin agitatii permanente; in alte situaii, putem ntlni tulburri afectiv-emotionale i volitive care pot culmina cu stari de depresie prelungite. la persoanele cu tulburri de vorbire se pot constata contradictii in rezolvarea problemelor i in studierea modalitilor de actiune mintal i practica, cnd aceste stari se prelungesc i devin cronice, apar stari conflictuale interne care influeneaza negativ formarea caracterului i dezvoltarea normala a proceselor psihice. tulburrile de limbaj pot constitui un factor stressant atunci cnd deficientul nu gaseste nelegerea necesara fa de situatia sa la cei din jur sau cnd nu intrevede perspectiva corectarii i recuperarii acestor tulburri; in asemenea situaii, subiectul traieste stari de disconfort, nesiguranta in vorbire sau alte activiti, surmenaj fizic i intelectual, pe fondul carora se pot instala complexe de inferioritate, anxietate, izolare de cei din jur, reactii nevrotice ; in cazul deficientilor de intelect, tulburrile de limbaj pot determina accentuarea tulburrilor psihice i de comportament ca urmare a deficitului funciilor de cunoastere i de exprimare, a imaturitatii afective, a cresterii sugestibilitatii, impulsivitatii i rigiditatii psihomotorii, impiedicnd semnificativ aprecierea corecta i adecvata a situaiilor de viaa, cu efecte imediate in comportamentele adaptative la stimulii din ambianta; atunci cnd tulburrile de limbaj apar pe fondul altor deficiene, precum cele senzoriale sau fizice, tulburrile personalitatii, deja existente, se accentueaza in mai toate cazurile; la deficientii de auz i de vedere, tulburrile de vorbire creeaza probleme suplimentare in procesul de integrare sociala, datorita absentei sau slabei nelegeri a vorbirii (in cazul deficientilor de auz) sau rolul compensator al cuvntului in structura reprezentarilor (la deficiene de vedere), in ambele situaii existand riscul reducerii relatiilor sociale datorita dificultilor de comunicare i nelegere a mesajului intre interlocutori ; in situaiile obinuite de viaa, fiecare persoana foloseste un stil propriu de exprimare orala i scrisa, cu anumite particularitati strans legate de nivelul i gradul sau de cultura; la persoanele cu tulburri de limbaj, chiar i atunci cnd poseda un nivel de cultura avansat, se observa o anumita reinere in a-i prezenta ideile, gandurile in raport cu posibilitatile pe care le au, un argument in plus pentru prevenirea i corectarea acestor tipuri de tulburri.

A. Tulburrile de pronunie

A1.Dislalia. Dintre tulburrile de pronuntie dislalia are frecventa cea mai mare. Ea poate exista atat la normali din punct de vedere psihic, cat i la cei cu deficiene de intelect i senzoriale. Dislalia, ca tulburare de articulatie sau pronuntie, se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea, inlocuirea i inversarea sunetelor. Exista i o dislalie a silabelor care denota agravarea tulburrii de pronunie.Dislalia este provocata de o serie de factori: imitarea unei persoane cu o pronuntie deficitara, existenta mediului educativ nfavorabil care nu faciliteaza stimularea vorbirii, incurajarea copilului precolar de catre adult in pronuntarea peltica, ceea ce duce la stabilizarea deprinderii greite, diferitele anomalii ale aparatului bucal, deficiene cerebrale, insuficiente ale dezvoltarii psihice. Dislaliile grave se considera simptoame pentru leziuni corticale.Corectarea limbajului se face rareori inainte de 3-4 ani i trebuie precedata de un psihodiagnostic complet ca i de o examinare medicala (otorinolaringologica). In multe cazuri de dislalie sunt afectate doar anumite sunete: r = rotacism; s = sigmatism; b = betacism; etc. Cele mai frecvente dislalii : stigmatismul i parasigmatismul deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare: sz, sj, t, ceci , geci; rotacismul i pararotacismul deformarea, omisiunea, inversiunea i inlocuirea sunetului r, uneori se inlocuieste cu l, mai rar cu d, h, v (lou, hou, vou). Dar majoritatea sunetelor sunt inlocuite cu sunetul t (telism). Uneori se pronunta corect sunetul separat dar nu se reuseste in combinatii de sunete sau in propozitii. In aceste cazuri se vorbeste de dislalie simpla sau monomorfa. In cazul in care este afectata pronuntia mai multor sunete se vorbeste de dislalie polimorfa. Exista i o dislalie totala, in cazul in care intrega vorbire este afectata. Este necesar s amintim c de problemele dislaliei i terapia lor s-au ocupat: E. Verza, M. Gutu, E. Boscaiu.Cu frecventa mai mica ntlnim : lambdacism i paralambdacism ( este afectat sunetul l ); betacism i parabetacism ( sunetul b ) ; capacism i paracapacism ( sunetul c ); gamacism i paragamacism ( sunetul g ) ; deltacism i paradeltacism ( sunetul s ) ; fitacism i parafitacism( sunetul f ) ; nutacism i paranutacism ( sunetul n ) .

Dupa modul de afectare a aparatului verbo-motor distingem : dislalia organica datorata anomaliilor periferice ale vorbirii in cazul surzeniei periferice, al anomaliilor de maxilare (dinti, limba i bolta palatina) ; dislalie functionala datorate functionarii defectuoase a aparatului verbo-articular (in cazul atrofiei sau neexersarii muschilor limbii, buzelor, valului palatin, al traseului greit pe care-l ia curentului de aer expirat i al neindemanarii sau insuficientei in dezvoltarea atentiei auditive).

Terapia dislaliilor. Pentru ca vorbirea sa fie corecta, trebuie sa existe o serie de condiii: sistemul nervos central (SNC) sa fie sanatos organic i functional ; organele periferice ale vorbirii, neuromusculare i osoase cartilaginoase sa fie sanatoase; vorbirea celor din jur sa fie corecta; legaturile i relatiile cu cei din jur sa fie normale .Acolo unde vorbirea copilului se mentine dislalica dupa vrsta de 4,5 - 5 ani se vor incepe primele exercitii logopedice. La inceput, prin observatii facute colectiv sau individual, se va urmari constientizarea pronuntiei deficitare i se vor da indicatii pentru o pronuntie corecta spontana, aratandu-li-se cum sa ii organizeze miscarile organelor vorbirii pentru a pronunta corect sunetul respectiv: poziia limbii, buzelor, obrajilor, deschiderea gurii, actul respirator, intensitatea vocii. Daca e colar, sunetul respectiv se va lega de litera. Cu cei care nu ii pot corecta astfel vorbirea se vor face exercitii speciale : exercitii de gimnastica i miscrogimnastica a corpului in scopul imbunatatirii motricitatii ritmicitatii generale, exercitii de gimnastica a organelor care participa la realizarea pronuntiei, pentru educarea miscarii articulatorii; exercitii de gimnastica respiratorie pentru dezvoltarea capacitilor pulmonare a echilibrului dintre inspiratie i expiratie i a unei bune sincronizari intre actul respirator i vorbire; exercitii pentru educarea auzului fonematic, a atentiei auditive pentru a putea identifica i diferenia sunetele pentru a cunoaste locul i rolul sunetelor in cuvnt; educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fa de vorbire i a unei eventuale tulburri de comportament.Se va urmari redarea increderii in propriile posibilitati, crearea convingerii ca e o tulburare pasagera i a increderii in logopedie, un rol deosebit revenind psihoterapiei.Psihoterapia se va face in funcie de etiologie i simptomatologie, de varsta, de particularitatile personalitatii, de nivelul de dezvoltare intelectuala i va trebui extinsa i la persoanele care se ocupa de educaia dislalicului pentru ca acestea, sa aiba atitudine corecta, sa fie receptive sa contribuie la activitatea de corectare a lor.Dupa ce aceste exercitii cu caracter general selectate i adaptate specificului fiecarei tulburri au fost efectuate, se trece la a doua categorie de procedee i metode pentru formarea deprinderilor de a articula corect. Daca e nevoie, unele exercitii vor fi reluate. Se va incerca emiterea corecta a sunetelor pe baza de onomatopee sau coarticulare. Daca nu se reuseste, se fac exercitii specifice in fa oglinzii. Logopedul demonstreaza poziia corecta a fiecarui organ implicat, i prin imitatie, copilul va incerca sa realizeze articularea corecta a sunetelor. Dupa ce acestea s-au realizat se trece la pronuntia lui incepand cu cele surde i apoi cu cele sonore. Sunetul corect pronuntat se introduce apoi in silabe directe, apoi indirecte, intre vocale apoi in cuvinte, propozitii urmarindu-se consolidarea i automatizarea lor in vorbire. Se vor memora versuri, se vor folosi povestiri.Urmeaza etapa de verificare a sunetelor i a gradului de automatizare in vorbirea curenta. Ultima etapa este introducerea (impostarea) sunetelor in texte obisnuite in vorbirea curenta. La nevoie se revine.

A2.Dizartria. Este cea mai mai grava dintre tulburrile de pronuntie i este cauzata de afectiunea cailor centrale i ale nucleilor nervilor care participa la articulare. Ea se caracterizeaza printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, rezonante nazala i pronuntie neclara. Dizartria se mai numeste i dislalie centrala i este foarte frecventa la cei cu handicap de intelect. Majoritatea dizartricilor sunt constienti de dificultile prin care trec, dar incercarile de a le evita fac i mai dificila vorbirea. La dizartrici mai pot aparea i alte tulburri in acest context: tulburri de motricitate, de afectivitate, senzoriale, de gandire i psihosociale.

Forme i tipuri de dizartrie dupa sistemul motric afectat:1. Dizartria corticala determinata de deficiene ale scoartei cerebrale care participa la motricitatea vorbirii. Este relativ mai usoara, cu o reversibilitate mai rapida care are simptome: tulburri articulatorii manifestate in special prin imprecizii, tulburri de ritm i funcie, un ritm prea accelerat sau prea incetinit.2. Dizartria subcorticala determinata de lezari ale sistemelor extrapiramidale care determina tulburri grave ale funciei musculare prin modificari ale tonusului musculaturii. La acestia, tulburrile fonetice sunt foarte variate: intarzieri in dezvoltarea vorbirii (dupa 4-5 ani apare vorbirea, articulare incorecta, repeta parti din cuvnt, vorbire foarte accelerata, sau foarte incetinita, adinamica, monotona, tulburri de voce, fonaie scurta, trebuind sa inspire foarte des. Mimica i gestica saraca, neexpresiva la cei cu hipoacuzie a sistemului extrapiramidal sau, o dinamizare a miscarilor, organelor de vorbire, cu neconcordante in miscari, vorbire foarte accelerata la cei cu hiperfuncie a sistemelor extrapiramidale.3. Dizartria cerebeloasa este determinata de leziuni ale cerebelului. La acestia pronuntia este sacadata, vorbesc prea incet sau prea tare, neclar, adeseori cu strigate la sfaritul cuvintelor, greutati in pronuntia silabelor sialoree.4. Dizartria bulbara este determinata de leziuni ale unor nervi cranieni: facialul, glosa, faringianul, ripoglosul.Paralizia neuronilor motorii inferiori le tulbura vorbirea fie in mod direct (prin scoaterea din funcie a muschilor care participa la producerea sunetelor), fie indirect (prin modificari fizionomatice), vorbirea fiind insotita de gesturi dezagreabile, aceastea provocnd deseori inhibitii psihice.Diagnosticul disartriei este uneori greu de pus, disartria putand sa apara sub forma unor dislalii care cedeaza greu la corectare

Indicatii terapeutice: dezvoltarea motricitatii generale i a aparatului feno-articular ; educarea miscarilor motrico-articulatorii pentru ca organele vorbirii sa devina capabile de o funcie normala ; formarea respiratiei verbale care este superficiala la disartrici ; exercitii pentru educarea auzului fonematic i pentru dezvoltarea motricitatii generale a aparatului fonoarticular i a pronuntiei; pentru corectarea tulburrilor articulatorii se folosesc, in general aceleai metode ca i la dislalie.

A3.Rinolalia. Se produce ca urmare a unor malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau insuficientele dezvoltarii ale acesteia, determinate de unele boli infectioase, de vegetatiile adenoide, de polipi, de atonia sau paralizia valului palatin, de despicaturile labio-maxilo-palatine, de hipoacuzie.Rinolalia se clasifica in: aperta (deschisa), clausa ( inchisa) i mixta.1. Rinolalia deschisa cnd suflul aerului necesar articularii sunetelor se scurge pe cale nazala.2. Rinolalia inchisa cnd unda respiratorie necesara pronuntarii sunetelor nazale se scurge pe traiectul bucal.3. Rionolalia mixta cnd unda respiratorie se scurge alternativ pe cale bucala nazala fara sa aiba in vedere caracteristicile articularii sunetelor.Indicatii terapeutice: terapia este complexa i necesita colaborarea chirurgiilor, psihologilor, logopedului i a familiei. in rinolalia organica terapia va incepe dupa interventia chirurgicala care va inlatura cauza tulburrilor de vorbire. terapia va incepe cu observarea functionalitatii buzelor, a muschilor fetei, a obrajilor, a muscaturii i asezarii dintilor pe arcade, a limbii, a functionalitatii valului, a suflului bucal i a puterii de emersie vocalica, a respiratiei. se trece la examinarea vorbirii sub toate aspectele, stabilindu-se forma i felul rinolaliei, gradul ei, daca sunt prezente i alte tulburri. in terapia rinolaliei aperta se va urmari formarea expirului bucal, dezvlotarea auzului fonematic, corectarea pronuntiei sunetelor i inlaturarea nazalizarii, realizarea fortei necesare in articularea sunetelor. pentru formarea expirului bucal vor trebui antrenati toti muschii palatului i faringelui pentru ca acestia sa poata nchide sfincterul palato-faringian. Trebuie reglata poziia limbii, dezvoltarea mobilitatii valului palatin. Sunt indicate exercitii de suflat, fluierat, sforait, bazait, supt, cascat. daca relaxeaza sfincterul inainte de a relaxa buzele (aerul luind calea nazala), se va urmarii formarea unei coordonari corecte intre muschii valului palatin i cei folositi pentru articulare i sincronizarea miscarii acestora in timpul pronuntiei sunetelor. corectarea sunetelor se face prin procedee speciale: la inceput cu nasul inchis, apoi deschis, prin imitatii in fa oglinzii antrenandu-se toti analizatorii. Paralel se va urmari i cresterea vocabularului, exprimarea corecta in propozitii i fraze cu un debit normal, eliminandu-se sentimentul de inferioritate i jena. durata i rezultatul terapiei depind de rezultatul anatomic al operatiei, acuitatea auditiva, dezvoltarea mentala, varsta la care incepe terapia, gradul de stabilizare a defectului, personalitatea copilului i de mediu. in rinolalia inchisa se recomanda interventia chirurgicala (chiar de mai multe ori) pentru rezolvarea problemei, apoi se nva pronuntia corecta a lui m i n i a altor sunete daca e nevoie.

B. Tulburri lexicografice

B1.Disgrafia repreprezinta o tulburare a scrisului in care apar omisiuni de sunete, silabe ori cuvinte, sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme sau deformari, adaosuri sau inlocuiri, distorsiuni, disfonografii, nesiguranta a scrierii. Constituie o incapacitate paradoxala in forma deprinderilor de scris, n nvarea scrisului, in mod independent de nivelul mintal i de colaritatea anterioara a subiectului. Copilul cu disgrafie are dificulti in ceea ce priveste scrierea dupa dictare, compunere i chiar copierea unui text.Disgrafia se datoreaza adeseori doar unei contractii musculare exagerate, legate de tulburri de origine emotionala. Scrisul devine necitet i incoerent.De cele mai multe ori se asociaza cu dislexia (incapacitatea de diferentiere a unor sunete apropiate ca pronuntie m,n,c,g. In incercarile de dictare, elevul scrie literele fara vreun raport cu sunetele auzite. Disgrafia este frecvent i mai grav la deficientii de intelect i senzoriali.

Forme de disgrafie:1. Disgrafie specifica sau disgrafie propiu-zisa - se caracterizeaza prin faptul ca subiectul nu poate sa se exprime prin scris, deoarece nu se realizeaza legatura intre sistemul simbolic i grafemele care reprezinta sunete sau cuvinte, din care motiv textele devin lipsite de logica si sens ( disgramotaxia ).2. Disgrafie motrica, motricitatea este in mod particular lezata fara ca ca sistemul simbolic sa fie afectat (scrisul este ilizibil).3. Disgrafie de evoluie, de dezvoltare sau structurala in care exista o paleta larga si extinsa a tulburrilor.4. Disgrafie spaio-temporala in care este afectata mai ales componenta spaiala.Disgrafia se difereniaza de disortografie care este un ansamblu de dificulti in nvarea ortografiei si care reprezinta un simptom al tulburrii de scris.

Cauze ale disgrafiei : Factori care tin de procesul instructiv educativ neadecvat ; Stangacia si lateralizarea incrucisata ; Tulburri ale limbajului oral ce se transpun in scris; Leziuni ale creierului ; Tulburri spaio-temporale ; Tulburri de motricitate .

Disgrafia se amelioreaz i chiar poate dispare complet prin utilizarea unor metode logopedice specifice prin grafoterapie i terapie de sustinere care stimuleaza copilul organizandu-I miscarile, fapt ce reda acestuia increderea in sine.

B2.Dislexia este o tulburare a nelegerii simbolurilor grafice caracterizata prin incapacitatea formarii abilitatilor de citit i in genere ca un deficit special cu aspect intermitent al nelegerii verbale (dislexicul nelege primele cuvinte ale frazei dupa care celelalte componente ii pierd sensul). La copii dislexia se manifesta prin dificulti de simbolistica a orientarii spaiale verbale.De cele mai multe ori sunt evidente urmatoarele caracteristici: Inversiuni de silabe ( ra in loc de ar ) ; Confuzii de litere simetrice ( d i b sau p i q, etc.) ; Confuzii de foneme apropiate ( v i f, c i g, etc.) ; Omisiuni de sunete i litere.

Frecvena dislexiei este de 10% la subiectii sanatoi, fr deficien senzorial (miopie, surditate, etc.) sau motorie i intelect normal.

Opinii referitoare la cauze: organizarea cerebrala (o predominanta a emisferei drepte) ; lipsa motivatiei de a nva citirea ; absenta curiozitatii intelectuale ; o slaba stimulare educativa ; leziuni ale creierului.n realitate este un fenomen al carui cauze sunt complexe in parte ereditare, in parte afective i chiar pedagogice.

Terapie: Unele cazuri se amelioreaz spontan spre 8/9 ani, altele lasa seriosa sechele. Reeducarea se poate face indiferent de varsta.Scopul: modificarea sistemului de gandire a colarului (nu o noua nvare a cititului). Trebuie nvat sa ii organizeze spaiul i timpul prin exercitii adecvate, in plus e esentiala participarea afectiva a celor din jur, (parinti, educatori), redusa teama de anxietate, reabilitat, incurajat.De preferat, este evitarea punerii copilului sa citeasca prematur (inainte de 6 ani), daca apar tulburri se intervine reeducativ din primul moment.

B3.Alexia. Este pierderea capacitii de a nelege limbajul citit, deoarece a evitat sensul cuvintelor scrise. Nu trebuie confundata cu dislexia.n funcie de gradul tulburrii gnozice, alexia vizeaza nelegerea frazelor sau a propozitiilor, cuvintelor, silabelor sau literelor, traducndu-se in plan clinic prin: alexia frazelor care consta in nerecunoasterea legaturilor dintre cuvinte i a semnificatiei acestora in contextul frazei, subiectii avand posibilitatea lecturii cuvintelor luate izolat ; alexia verbala, ce exprima imposibilitatea nelegerii cuvintelor ; alexia silabica, ilustrata prin imposibilitatea nelegerii silabelor ; alexia literala, tradusa prin dificultatea sau imposibilitatea recunoasterii literelor alexia cifrelor ce consta in discriminarea cifrelor .Aceast afeciune se datoreaz leziunii cerebrale situata la nivelul ariilor parastriate care inconjoara scizura calcarina.

B4.Agrafia reprezint pierderea capacitii de a scrie, independenta de orice tulburare motorie, pierdere care survine la o persoana care inainte a scris normal.Grafismul se pstreaz, subiectul poate in general s copieze cuvinte, litera cu litera. Agrafia, ca incapacitate de a se exprima in scris, corespunde unei amnezii specifice, i este datorata unor leziuni cerebrale situata la nivelului pliului curburii al lobului parietal stang.

C. Tulburrile de ritm i fluen

C1.Blbiala este o tulburare de vorbire ce se manifest ca o incapacitate de a vorbi cursiv prin repetarea unor sunete sau silabe la inceputul i mijlocul cuvntului, cu prezentarea unor pauze intre acestea sau prin repetarea cuvintelor intregi ori prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticular care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice i cursive. In primul caz, se numeste clonica, iar in cel de-al doilea tonica, uneori manifestandu-se combinat, i se numeste mixta, sau clonotonica i tonoclonica in funcie de aspectul care predomina.Tulburrile principale ale balbaielii apar in respiratie, miscarile palatului, laringelui, valului palatin, buzelor, in tonalitate, fiind insotite de sinkinezii i modificari psihice. Mai evidente sunt tulburrile respiratorii spastice, care tulbura ritmul respiratiei. Adeseori pierd mult inainte sa inceapa sa vorbeasca, ramanandu-le foarte putin aer in plaman care sa fie utilizat in vorbire. De aceea simt nevoia de a respira foarte des.

Etiologia blbieliiOriginea acestei tulburri nu este pe deplin cunoscuta; de obicei cauzele ei sunt multiple i sunt conditionate de diveri factori ai mediului extern. Au fost mai multe incercari de grupare a diferitelor cauze, unii autori atribuind factorului somato-fiziologic rolul predominant, altii factorilor psiho-sociali. Primii iau in consideratie criteriile anatomice, observatiile clinice i anumite consideratii asupra ereditatii, dominanta cerebrala, actiunile neuroendocrine, intarzierea psiho-fizica generala i intarzierile in dezvoltarea vorbirii.In privinta factorilor ereditari, specialistii sustin ca, dei balbaiala in sine nu are caracter ereditar, se pot transmite anumite caractere care predispun copilul spre balbaiala. Alte cauze posibile ar fi: dominanta cerebrala, microleziunile cerebrale, epilepsia, afectiunile endocrine, intarzierile in maturizarea sistemelor functionale neuromotorii, retardarile in dezvoltarea funciilor psihice.Autorii care atribuie factorilor psihosociali rolul predominant in etiologia balbaielii, se opresc asupra starilor de nevroza considerand ca balbaiala este un simptom al perturbarilor emotive, care impiedica adaptarea normala, fara sa existe un substrat organic, sau considera ca este simptomul unui sindrom nevrotic in care personalitatea e perturbata de existenta unor conflicte interne.Alti specialisti considera ca s-ar datora greselilor de educaie (aprecieri asupra vorbirii copilului, pedepsele pentru ezitarile din vorbirea acestora, supraprotectia si atitudinea hiperdominanta a parintilor, pretentiile exagerate, etc.) care duc la aparitia unor stari de anxietate.

Indicatii terapeutice: exerciii pentru consolidarea deprinderilor noi de vorbire; reducerea intensitatii factorilor conflictuali care intretin balbaiala ; ntrirea (clirea) psihofiziologica a copilului pentru a-i creste pragul de rezistenta la afectiunea factorilor stressanti i exersarea vorbirii fluente ; obiectivele trebuie urmarite atat in familie cat i in gradinite, logopedulu revenindu-I obligatia de a da indrumarile necesare i de a supraveghea evolutia lor ( i respectarea lor) ; schimbarea atitudinii prinilor fa de blbial, asanarea conflictelor i starilor de incordare nervoasa, evitarea oricaror i starii de incordare nervoas, evitarea oricaror observatii demobilizatoare, creearea unui climat relaxant, plin de afectivitate.Exist o serie de exerciii specifice : exercitii de antrenare a laturii motrice i auditive a limbajului (daca blbitul prezinta i o dislalie sau nedezvoltare a vorbirii) ; exercitii de gimnastica respiratorie, pentru realizarea unei respiratii toracice, echilibrate, o inspiratie profunda, o expiratie cat mai inceat; exercitii pentru realizarea unor miscari corecte ale fetei sau ale maxilarelor, pentru relaxarea musculaturii buzelor i a buccinatorilor i pentru relaxarea musculara a gtului; exercitii de antrenare a discernamantului auditiv .Daca blbaiala persista se vor face exercitii speciale, de 3-4 ori pe saptamana. Se incepe cu vorbirea asociata, apoi reflectata i in cele din urma libera, spontana. Se vor pronunta cuvinte, propozitii simple, dezvoltate, se va povesti i in final se va conversa.

C2.Logonevroza este strns legata de balbaiala; blbiala se transforma n logonevroza atunci cnd exista sau apare un fond nevrotic, ca urmare a contientizrii handicapului, i a tririi acestuia ca o dram, ca un moment de frustare a posibilitilor pe care le are individul. Logonevroza presupune i modificarea atitudiinii fa de vorbire i de mediul inconjurator in general, prezenta spasmelor, a grimaselor, a incordarii i anxietii, determinate de teama ca va grei in timpul vorbirii.

C3.Tahilalia se caracterizeaza prin debit verbal foarte rapid cu sau fr modificri acustice ale sunetelor i ale propozitiilor. Vorbirea accelerata apare in special la copii nervoi, excitati, fiind insoit de micri ale minilor, picioarelor, ntregului corp. La unele persoane, pe langa ritmul accelerat, apar i alte defecte: deformarea sunetelor, omiterea sau inlocuirea consoanelor, eliminarea prepozitiilor, vorbire agramaticala. Au o atentie foarte instabila, nu pot urmari vorbirea altora i nici a lor.Cauze: Se presupune ca vorbirea accelerata s-ar datora unor dizarmonii intre activitatea scoartei cerebrale, care organizeaza gandirea i capacitatea organelor fonatoare de a o transmite prin vorbire, fiind un conflict permanent intre expresia gandita i cea vorbit.Indicatii terapeutice: Metodele folosite in corectarea tahilaliei sunt in linii mari aceleai cu cele folosite in corectarea blbielii. Pentru ca tahilalicii au un sistem nervos mai fragil, se va actiona la inceput asupra sistemului nervos, prin tratament medicamentos. Se va educa puterea de stapanire i control, nlturndu-se neastmprul. Paralel va trebui sa se lucreze asupra formarii unei vorbiri calme, linistite, fluente. Tahilalicii trebuie permanent urmariti i prin exemplu i exercitii sa fie obisnuiti sa-i regleze ritmul. Sunt indicate pentru inceput, introducerea ritmului marcat de bataia metronomului, minii sau a piciorului, micrile ritmice, cntul, in general tot ce cultiva i ordoneaza miscarile. Se vor foloi de asemenea citirea, recitarea, povestirea, in ritm moderat i accelerat, urmarind pronuntarea corecta a sunetelor. Vocea va fi variata in intensitate, terminand cu voce puternica. Mult timp se va folosi vorbirea reflectat. Deoarece la majoritatea tahilalicilor este tulburat i ritmul gandirii, se va urmari i dezvoltarea gandirii logice. Vorbirea accelerata este foarte persistenta i trebuie determinat copilul sa se implice el insui puternic in corectarea propriului defect.

C4.Bradilalia - opus tahilaliei, se manifesta prin vorbire rar, ncetinit, cu exagerari maxime a acestor caracteristici in handicapurile accentuate de intelect. Bradilalia apare, in special la copii extenuati din cauza unor boli, a tulburrii glandelor de secretie interna, sau subnutritie. In general, bradilalia este insoit i de bradipsihie procesele gandirii fiind i ele foarte incetinite.Indicatii terapeutice: Pentru inceput este nevoie de un tratament medicamentos, care sa intareasca i sa stimuleze sistemul nervos. Se va explica bradilalicului in ce consta tulburarea vorbirii lui i, prin diferite exercitii, se va urmari accelerarea ritmului i realizarea unei articularii clare, precise cu forta i durata necesara. E necesara educarea vointei, atentiei, gandirii, memoriei.Zilnic vor trebui efectuate urmatoarele tipuri de exercitii : exercitii de gimnastica respiratorie pentru fortificarea musculaturii aparatului fono respirator, exercitii specifice fiecarui sunet defect; exercitii de impartire a cuvintelor in silabe, cu pronuntarea clara, corecta a fiecarei silabe; exercitii de citire cu ritm variat; exercitii de antrenare a efortului aparatului fenoarticular prin citirea cuvintelor cu grad ridicat de dificultate, pentru tonifierea aparatului fonoarticular.

C5.Aftongia. In timpul vorbirii sau a incercarilor de a vorbi, in muschiul limbii apare un spasm de lunga durata, limba incordata sprijnindu-se pe o parte sau alta a cavitatii bucale, sau in afara gurii, vorbirea devenind astfel imposibila. C4.Pentru ca a fost observata in special odat cu blbiala, e considerat ca fiind un simptom al balbaielii dar poate aparea i in afara acesteia.Se recomanda exercitii de gimnastica a limbii i de educare a vorbirii, dar, in general, cedeaza foarte greu.

C6.Tulburrile coreice. La persoanele care prezinta astfel de tulburri se produc opriri in vorbire, analoage cu ale blbielii. Vorbirea este adeseori insotita de ticuri nervoase sau coreice ale muschilor mimici i articulatorii.

D. Tulburrile polimorfe

D1.Afazia const n perturbarea capacitii de utilizare a regulilor prin care se produc i se neleg mesajele verbale (nu pierderea vorbirii). Poate survenii in urma unor leziuni cerebrale (localizate in emisfera stanga la dreptaci) i la subiecti cu o inteligena normala i care nu prezinta nici tulburri de afectivitate nici deficiene ale funciilor perceptive i motorii.n literatura de specialitate sunt descrise numeroase forme de afazie, dar clasificarea acestora este nc incerta din cauza dificultilor de stabilire a cauzelor i leziunilor corticale ce stau la baza. Dintre formele cele mai cunoscute de afazie fac parte:1. Afazia Wernicke (senzoriala) este o tulburare acustico-gnostica a vorbirii, provocata de leziuni ale zonelor verbale in segmentul posterior al regiunii temporale. Exista doua forme de afazie senzoriala i anume: in prima predomina tulburrile de nelegere auditiva i este denumita surditate verbala, iar in cea de a doua predomina tulburrile de nelegere a scrisului i este denumita cecitate verbala;In general simptomele sunt in funcie de localizare, dar in toate cazurile este tulburat auzul fonematic ceea ce duce la tulburarea diferentierilor fonetice, nesesizand fonemele i sensul cuvintelor. Nu neleg vorbirea celor din jur, vorbirea lor expresiva este foarte limitata, deformata dar nu sunt constienti de acest lucru i n-o controleaza. La inceputul bolii se observa denaturari ale cuvintelor datorita confundarii sunetelor asemanatoare din punct de vedere acustic, intercalari sau omisiuni ale acestora. Sensurile cuvintelor lipsesc sau sunt instabile, tulburand rdcina cuvntului, raportarea la obiect, intelesul lui, de aceea de multe ori, raspunsurile la intrebari nu au nici o legatura cu intrebarea ce i se adreseaza. Acest inteles neclar al cuvintelor se manifesta in ambele forme ale vorbirii (impresive si expresive). Vorbirea interioara nu dispare, afazicii sesizeaza sensul general al cuvintelor, dar apare o contradictie intre vorbirea orala i cea interioara. Spun cu totul altceva decat ceea ce gandesc i ce fac, sunt constienti de acest lucru i se enerveaza.

Caracteristici generale: In funcie de gradul i localizarea leziunii, tulburrile vorbirii sunt extrem de variate : nu reactioneaza deloc la vorbire, percepand-o ca pe un zgomot ; nu deosebesc vorbirea de alte sunete ; percep vorbirea ca ca vorbire dar n-o neleg ; neleg cuvntul daca de fa este i obiectul ; neleg un cuvnt auzit daca este in legatura cu un cuvnt apropiat ca sens.La unii nceteaz i receptivitatea pentru excitantii auditivi puternici, nerecunoscnd nici macar sunetele nelegate de vorbire. Uneori nu recunosc nici limbajul gesturilor. Citirea i scrierea este tulburata dar se pot mentine unele aptitudini matematice. Memoria este tulburata in toate formele de afazie, in special in stadiile initiale. Deseori nu-i pot aminti un sunet, un cuvnt, o propozitie intreaga, nume proprii, substantive, verbe, adjective, recurgnd la descrieri pentru a se face ntelei. Sunt constienti de acest lucru i-i deranjeaz, au stri de deprimare, plng.Deci, i in faza senzoriala se tulbura intreg psihicul.

2. Afazia lui Broca (motorie) reprezinta o tulburare a aparatului motor sau kinestezic in care vorbirea impresiva este normala, dar vorbirea expresiva articulata este imposibila sau foarte limitata. De asemenea persoana nu reuseste sa se exprime spontan prin scris.Dei aude, stpnete functia motoare elementara a organelor vorbirii si nelege vorbirea, subiectul nu poate vorbi pentru c nu mai are posibilitatea de a articula (nu apar imaginile motoare corespunzatoare ale sunetelor, cuvintelor - nu i le poate aminti). Chiar daca reuseste sa spuna cateva cuvinte, vorbirea este dizartrica, parafazica (inlocuieste o silaba, un cuvnt, cu altele), agramata. Apar cuvinte impotmolite, care se repeta in mod stereotip. Se mentin cele mai familiare cuvinte i propozitii scurte. Unii ii exprima necesitatile, starile prin aceleai cuvinte absurde, raspund la toate intrebarile cu aceleai cuvinte i nu sunt constienti de aceasta. La afazicii motori este foarte frecventa embolofrazia (folosirea unor cuvinte fara nelegerea lor suficienta). Se pastreaza mai bine cuvintele de provenienta afectiva i in special cuvintele de ocara, seriile verbale (zilele sptmnii), vorbirea in procesul cntului, numratul.Ritmul este incetinit, cu pauze intre cuvinte sau in interiorul lor. Pronuntarea este incordata, datorita desfasurarii reflexe, automate a miscarilor verbale sau inhibarii impulsului.Caracteristici generale: Datorita acestor dificulti i imprecizii ale sunetelor i cuvintelor, vorbirea afazicului motor este nesigura, oscilanta, dizartrica, confunda sunetele, in special cele cu articulatie apropiata (parafazie literara), confunda cuvintele (parafazie verbala), apar frecvente deplasari i repetari ale sunetelor i silabelor), tendina de a nlocui mbinrile grele i necunoscute, prin cunoscute.In afazia motoare eferenta dispar stereotipurile dinamice ale seriilor de miscari succesive, afazicul nu mai poate executa o serie de miscari (nu mai poate scoate sau indoi varful limbii, nu poate rotunji buzele) ajutandu-se cu limba. Fiind tulburate stereotipurile generalizate ale articulatiilor, pierde forma de articulatie i e nevoit sa o caute, sprijinindu-se pe pipait, vedere. Deoarece gaseste cu greutate articulatia, micrile nu sunt corelate, pronuntia este dificila, incetinita, confunda sunete ( l, n, d, t ), are mari greutati in pronuntare imbinarilor noi de sunete. Datorita acestora, face in scris multe greseli literale, iar fara o rostire cu voce tare, de cele mai multe ori, nici nu poate scrie, citirea e tulburata, chiar cea cu voce tare, aparand paralexii. nelege de obicei cuvintele cu coninut legat de viaa cotidiana, dar nu i propozitiile mai complicate din punct de vedere structural i semantic. Spre deosebire de afazicii senzoriali, mentin forma substantivala a vorbirii i partile exprimate prin substantive. La afazicul motor se slabeste intreaga funcie superioara a encefalului i de aceea se adapteaza foarte greu la condiiile vietii, indeplineste greu i actiunile obisnuite. Apare o emotivitate crescuta, explozii afective, emotii puternice, ideea chinuitoare a neputintei, care duc la fatigabilitate crescuta, irascibilitate permanenta, dificulti in concentrare i alte fenomene neurastenice. 3. Afazia expresiva consta in tulburri ale expresiei orale i grafice, ale vocii, debit verbal diminuat, stil telegrafic in vorbire.4. Afazia receptiva in care predomina tulburrile de nelegere a cuvntului oral i scris, afectarea decodarii limbajului i amnezia verbala;5. Afazia amnestica ce se manifesta prin tulburri de evocare a cuvintelor, uitarea vocabularului i prin prezenta fenomenelor dizartrice in pronuntare.

Cauze ale afaziilor: Afaziile sunt consecutive unor : accidente vasculare cerebrale; traumatisme craniene; encefalite; tumori cerebrale; apar tranzitoriu pe parcursul anumitor maladii (diabet) sau intoxicatii .Tentativele terapeutice ale afaziei sunt deceptionante. Pot fi ajutati printr-o reeducare bine condusa.

Indicaii terapeutice Munca de restabilire a vorbirii, se incepe dupa ce fenome nele acute ale bolii care au provocat afazia au incetat i bolnavul este linistit.Se recomanda: exercitii pentru evitarea oboselii i a eventualelor complicatii ale creierului ; exercitii de vocabular i de structura gramaticala ; psihoterapie educarea atitudinii calme fa de vorbire, incredere in inlaturarea tulburrii; logopedie - corectarea sunetelor, insuirea cuvintelori pronuntarea lor corecta, deprinderea alcatuirii propozitiilor cu folosirea predicatelor, inlaturarea agrama tismelor, inceperea scrisului (copiere, dictare i citit), dezvoltarea vorbirii generale (povestiri, compuneri, dialoguri), exercitii de citire-scriere cu voce tare i in gand.

D2.Alalia provine din grecescul alales = fr vorbire, muenie. Const n incapacitatea subiectului de ai insui i folosi vorbirea ca mijloc de comunicare, iar in cazurile uoare pot fi emise unele sunete i cuvinte simple.Este afectat nu numai latura expresivs a vorbirii ci i cea impresiv. Ca urmare a nefolosirii limbajului, se produce o intarziere i in plan mental dar fr s fie vorba de o deficiena de tip oligofrenic.Diagnosticul diferenial se realizeaz cu dificultate deorece, exista posibilitatea confundarii alalicilor cu cei ce au dificulti majore in comunicarea verbala ca urmare a deficitului grav de intelect sau de auz.Este conditionata de deficiene ce tin de slaba dezvoltare, sau de intarziere in dezvoltare cum ar fi: un deficit in auzul fonematic (din cauza cruia nu se sesizeaz i nu se difereniaz bine sunetele vorbirii); un deficit n perceptia vizuala.Caracteristici: nu pot imita miscarile articulatorii ale buzelor; nu recunosc obiectele i imaginile; nu deosebesc culorile, formele; au un deficit in functia de generalizare i abstractizare ; au un deficit emotional; prezinta inertie; orientare emotiva lenta; atentie i vointa slaba; tulburri neuromotorii - ntarziere i neindemnare motorie in general tradata prin: mers tardiv, greoi i defectuos; nvare tardiv a alergrii; repulsie pentru mobilizarea segmentelor corpului i organelor fonatorii; etc.Cazurile de alalie sunt relativ rare. E. Verza clasifica alaliiile n: alalii motorii - nu se pot pronunta de cele mai multe ori nici cuvinte, nici sunete simple, dei se nelege vorbirea . alalii senzoriale - se pot repeta-pronunta cuvinte dar nu se nelege sensul lor. alalii mixte - forma cea mai grava, este destructurata i afectata att latura expresiv ct i cea impresiv a limbajului.De altfel, alalia, poate fi confundata cu mutitatea. Prognosticul n reeducarea i recuperarea alalicilor este pozitiv.Terapia depinde de : gradul deficitului neurologic; varsta la care se incepe terapia logopedica; interesul i cooperarea pacientului; aspectele incipiente in dezvoltarea i nelegerea vorbirii; gradul de intarziere al vorbirii; colaborarea cu ceilalti factori implicati in educarea copilului competenta logopedului.De acesti factori depinde obtinerea posibilitatilor de comunicare.Terapia logopedica se incepe la varsta de 4-5 ani i urmareste elaborarea, organi zarea i dezvoltarea limbajului; restructurarea pe aceasta baza a intregii personalitati. Terapia este de lunga durata i foarte complexa (urmareste intreaga dezvoltare psihica). nvarea limbajului se realizaza treptat, in timp (parcurge mai multe etape in funcie de posibilitatile fiecarui copil), i depindede cooperarea i interesul copilului, varsta, gradul deficitului, etc. Se actioneaza in paralel: nvarea limbajului oral fr de care nu se dezvolta limbajul scris.

E. Tulburrile de voceE1.Afonia.E2.Disfonia.E3.Fonastenia.

F. Tulburri de dezvoltare a limbajului- mutism psihogen, electiv sau voluntar- retard sau ntrziere n dezvoltarea general a vorbiriiAcestea exista ca fenomene secundare in mai toate handicapurile: srcia vocabularului, neputinta de a se exprima coerent, logic,in propozitii i fraze.Se poate descrie un mutism acut (dupa momente de groaza sau panica, socuri emotive sau traumatisme fizice,etc) i unul cronic, general sau selectiv, fa de anumite persoane (cadre didactice, straini, etc.). A fost considerat, alaturi de blbial, o tulburare psihogena de vorbire, adica o nevroz pur funcional, trecndu-se din nou peste faptul ca nevroza apare pe un organ, aparat sau sistem care au compensat un deficit functional-consecutive unei leziuni sau dupa o suprasolicitare, afectand functia, in anumite condiii, ca o leziune.Dupa C. Punescu electroencefalograma unui astfel de subiect semnaleaz un aspect de sechele de encefalopatie infantila cu leziuni predominante pe hemisferul stng. Hiperpneea pune in evidenta descarcari de tip comiial cu focar temporo-central stang cu mare interesare subcorticala, ceea ce atest organicitatea sindromului; exista o relatie intre focarele temporo-centrale stangi i tulburrile de limbaj. In acest studiu de caz, copilul prezenta o srcie verbal evident i un oarecare grad de disabilitate, tinnd ai ales de o precar orientare in spaiu i de o mediocr posibilitate combinatorie (manifestat mai ales la incercarile de reconstituire a basmului din bucatele). Aceste elemente de afazie i apractonozie pun mutismul psihogen intr-o lumina deosebit. Apraxia ideo-motorie corespunde cel mai frecvent leziunilor creierului stng, sindromul afazic net pe care l-ar conditiona asemena leziuni este aproape in intregime compensat prin plasticitate i compensare.

G. Tulburri ale limbajului bazat pe disfunciile psihice : dislalii, ecolalii, jargonofazii, bradipsihiiAceasta categorie are in componenta o serie de tulburri relativ asemanatoare prin forma de manifestare i prin efectele negative in exprimarea coninutului ideativ. Caracteristic pentru toate sunt dereglarile generale in formulare, expresie verbala deficitara i reducerea cantitativa a nelegerii comunicarii. Fenomenele de logoree i de exprimare incoerenta sunt foarte frecvente la aceste categorii de tulburri.In concluzie, terapia tulburrilor de limbaj se realizeaza cu ajutorul a doua metode:1. Metode i procedee cu caracter general:-educarea respiratiei i a echilibrului dintre expiratie i inspiratie;-dezvoltarea auzului fonematic;-dezvoltarea motricitatii generale i a miscarilor fonoarticulatorii;-educarea personalitatii i inlaturarea negativismului;2. Metode i procedee cu caracter specific fiecrei grupe de tulburri:

STRUCTURA I DINAMICA ACTULUI FONO-ARTICULATOR[footnoteRef:2]* [2: * capitol facultativ]

A.AnatomieOrganele care participa la fonaie sunt integrate in aparatul fonorespirator, avand o structura anatomica deosebit de complexa alcatuita din:Caile respiratorii superioare:Nasul- este constituit din doua cavitati paralele, fosele nazale, separate prin septul nazal, comunica cu exteriorul prin narine i cu epifaringele prin orificiile coanale.In vecinatatea foselor nazale i in stransa legatura anatomica i functionala cu ele se afla sinusurile paranazale anexe: maxilare, etmoidale interioare i posterioare, frontale i sfenoidal.Patologia acestora este strans legata de cea a foselor nazale reactionand solidar la procesele inflamatorii, alergige etc.In modificarile de permeabilitate a foselor nazale gasim deseori explicatiile rinofoniillor (inchise, deschise, mixte). De asemena, patologia foselor nazale poate influenta direct permebilitatea trompei lui Eustache( al carui orificiu faringian se afla situat in vecinatatea cozii cornetului interior ) i in acest mod poate determina hipoacuzii temporare sau definitive, uneori greu de influentat terapeutic . Cavitatea bucala este alcatuita din arcadele dentare, regiunea palatina i limba; este limitata anterior de buze i posterior de istmul faringian prin care stabileste legatura cu buco-faringele. Vom discuta pe pe scurt elementele anatomice care au importanta in fonaie, incepand cu buzele, care sunt alcatuite dintr-un strat interior -mucoasa-, un strat muscular ( orbicular al buzelor), tesut grasos i piele. Integritatea acestora -anatomica i functionala- are o mare importanta in actul fonator.Limba este formata din numeroi muschi,cu functiuni complexe, care permit o mare diversitate de miscari, in toate sensurile, de o importanta majora in funciile masticatiei, deglutitiei i, indeosebi, articulatiei fonetice.Regiunea palatinala ( alcatuita din : palatul dur, fix i palatul moale sau valul palatului, mobil) constituie peretele superior al cavitatii bucale i planseul foselor nazale in acelai timp, despartind in acest fel doua cavitati cu o importanta deosebita in actul fonaiei. Starea anatomo - histologica i functionala a regiunii palatinale are o importanta deosebita in emisiunea vocala i in miscarea palatului moale- care prin ridicarea sa in anumite momente separa naso-faringele de buco-faringe; este indispensabila pentru emiterea unor anumite foneme. Parezele sau paraliziile acestu explica ( de asemenea) frecvente rinofonii deschise ca i solutiile de continuitate din palatul osos,.Arcadele dentare despart ( in condiiile gurii inchise) vestibulul bucal de de cavitatea bucala propriu-zisa. Primul este delimitat anterior de mucoasa regiunii labiale i posterior de mucoasa gingivala i coroanele dentare.Cavitatea bucala (virtuala in repaus, ca i vestibul bucal) este delimitata, superior, de regiunea palatinala, inferior de catre limba, anterior de mucoasa regiunii labiale i posterior de mucoasa gingivala i coroanele dentare.; Posterior , cavitatea bucala se continua cu buco-faringele, de care este virtual delimitat prin istmul faringian (regiunea palatoamigdaliana). Este inutil sa reamintim rolul deosebit al acestor formatiuni in articulatia fonetica; integritatea anatomica a aparatului dento-bucal este determinata i indispensabila in modelarea articulatiei unor fenomene.Faringele-conduct fibro-muscular- constituie continuarea caii aero-digestive i este situat anatomo-topografic posterior fa de fosele nazale, cavitatea bucala i coroana laringiana i este constituit din laringo-faringe (hipofaringe).Planurile de separare orizontala , intre aceste segmente, sunt virtuale in stare de repaus. In fonaie i deglutitie insa, valul palatului delimiteaza in mod real primele doua etaje, i aceasta separare este indispensabila, atat in fonaie , cat i in deglutitie.Contractia muschilor tensori i ridicatori ai valului determina o miscare ascensionala a acestuia , in sinergie cu peristafilinii interni i externi, care ii asigura tensiunea necesara. In acelai timp, constrictorul superior asigura o inaintare a peretelui posterior al faringelui, care tinde sa se atinga cu valul palatului, devenit orizontal, i relativ rigid. In acest moment calea digestiva este deschisa numai inferior , iar cea aeriana este inchisa , prin planul orizontal astfel creat.Dereglarea acestui mecanism (inflamatii acute sau cronice, tumori , malformatii, pareze , paralizii) produce modificari uneori grave in deglutitie, respiratie i, mai ales , in fonaie. Planul anterior de separare al celor trei etaje faringiene este, de asemenea, virtual (peretele cavitar al faringelui) i priveste pe la spate fosele nazale, cavitatea gurii, baza limbii i laringele (D. Berceanu). Un plan orizontal, care trece prin vertrebra a sasea cervicala, i altul inferior, situat la nivelul bazei gatului, delimiteaza in continuare o noua regiune a tubului serodigestiv cu doua coloane separate:laringo-traheala i faringo-esofagiana. Prima , cuprinzand laringele ( element complex i difereniat pentru fonaie i , partial, traheea va constitui obiectul preocuparii noastre principale.Laringele este constituit dintr-un schelet cartilaginos,muschi, ligamente i membrane, vase i nervi. Dei este fixat, superior de osul hioid i baza limbii, inferior, de primul inel traheal i posterior de farigele cervical, prin structuri anatomo-histologice foarte complexe, laringele are totui posibilitatea unei mobilitati proprii, activa in sens vertical i anter-posterior (in deglutitie i fonaie), pasiva in sens lateral.scheletul cartilaginos este constituit de epiglota, cartilajul tiroid, cartilajul cricoid i doua cartilaje artenoide (cartilaje corniarticulate Santorini i Wrisberg sunt inconstante i putin importante). Fiecare dintre aceste cartilaje sunt unite intre ele prin articulatii , deosebit de importante in fiziologia organului i membrane (cricotiroidiana, tirohioidiana). Ligamentele, extrem de complexe i numeroase ii asigura stabilitatea functionala. Musculatura intrinseca a laringelui, constituita din patru muschi perechi i unul impar, contributie la fonaie i respiratie. Miscarile laringelui , ca organ sunt asigurate de musculatura extrinseca, cu un punct de insertie pe laringe i altul pe un organ vecin.Din prima categorie, muschii cricotiroidieni aproape cartilajul tiroid i producnd tensiunea corzii vocale. Muschii crico-aritenoidieni:cel posterior este dilatatorul glotei , iar cel lateral este constrictor al glotei. Muschiul interaritenoidian apropie , spre linia mediana , cei doi aritenoizi, iar muschii tiroaritenoidieni interiori (sau muschiul coardei vocale) au o funcie importanta, capitala, in emisiunea vocala. Structura sa anatomica i histologica a constituit obiectul unor importante studii in ultimii ani, cu repercursiuni majore asupra cunostintelor fiziologiei fonaiei.Traheea Este constituita dintr-un schelet fibrocartilaginos, se bifurca in bronhiile principale (cate una pentru fiecare plaman) la nivelul unui plan orizontal care trece prin vertebra a IV-a dorsala. Dupa bifurcare, bronhiile mari se divid in numeroase ramuri, pana la broanhiole care asigura legatura cu alveolele pulmonare. Unitatea anatomica a plamanului , lobul pulmonar, este centrata de bronhia lobulara care se divide progresiv, pana la bronhiolele acinoase. Arborele bronhic asigura ventilatia pulmonara pana la canalele alveolare i alveole pumonare, raspunzatoare de schimbarile respiratorii; datorita complexitatii anatomo-histologice, suprafata respiratoire a plamanului uman este considerabila, dei volumul ocupat de ea este relativ restrans

Curs nr. 8

LIMBAJ, PERSONALITATE, COMPORTAMENT

n analiza relaiei limbaj personalitate comportament este necesar s lum in consideratie, pe de o parte, elementele ce tin de normalitatea sau disarmonia celor trei structuri, iar pe de alta parte, cele ce privesc manifestarea i evoluia lor in diferite perioade de dezvoltare maturizare a subiectului. Pentru aceasta vom face referiri la contribuia psihologiei genetice, psihologiei vrstelor, psihologiei limbajului i personalitii ce organizeaz i se materializeaza in comportamentele individului.

I.Rolul i funciile limbajuluiDe obicei in abordarea relaiei limbaj-personalitate-comportament se porneste de la faptul incontestabil ca datorit limbajului devine posibila cooperarea in activitatea oamenilor : ii pot comunica experiena de viaa, ii pot insui achizitiile social-istorice, ii formeaza i dezvolta contiina individuala i sociala. Ca forma superioara de exprimare a individualitatii, limbajul faciliteaza in acelai timp: afirmarea personalitii in plan social, ii permite indeplinirea unui anumit rol i i creeaza un anumit statut prin care ii valorifica capacitile sale psiho-fizice. Importana limbajului pentru om i pentru activitatea sa rezulta i din funcia pe care o indeplineste acesta in reglarea proceselor psihice i a comportamentelor umane.Att comunicarea (limbajul expresiv) ct i recepionarea (limbajul impresiv) fac parte din manifestarile comportamentului specific uman i se consttituie ca fiind formele cele mai inalte ale acestuia. De aici conceperea limbajului ca o conduita cu multiple implicatii in personalitatea individului.

II.Relaia limbaj comportament Conduita verbala (orala sau scris) este strans legata de comportamentul general pe care il influeneaza i este influentata de acesta. La adolescent rolul decisiv il are conduita verbala care subordoneaza, organizeaz, ierarhizeaza i directioneaza toate celelalte comportamente umane. Comportamentele generale pot fi socotite i ele ca modaliti de comunicare, deoarece prin intermediul lor transpar atitudini fa de cei din jur, fa de activitate i fa de propria persoana, se exprima trairile emotional-afective, o anumita stare motivaionala i voliional. Dar oricat de complexa ar fi aceasta exprimare prin comportamentele generale ea nu este atat de variata, de nuanat i de bogat ca in conduita verbala. Unii autori, printre care Arthur Staats ( nvare, limbaj i cognitie), explic comportamentele umane prin comportamentul lingvistic ce este centrat pe latura semantica a comunicarii. Din toate modalitile de manifestare a limbajului vorbirea ne apare ca fiind cea mai intima i mai frecventa forma prin care se exprima comporta mentul uman (realizarea verbala a procesului de comunicare). Conduita verbala realizata prin vorbire este dependenta, la randul su, de calitile psihoindividuale ale celui ce comunica, caliti ce pot fi cunoscute i apreciate de auditor. G.A. Miller noteaza ca pentru producerea conduitei verbale, in plan ideativ au loc combinri i sistematizri de stereotipuri elaborate in raport de activitile omului care pun in valoare structurile sale psihice.Prin experimentele efectuate pe subiecti normali i cu nevoi speciale s-au constatatmodificri calitative i cantitative ale conduitei verbale in funcie de: dezvoltarea psihica, achizitiile cultural-educative, particularitatile de varsta, sex, motivatia starea emotional-afectiva implicata in procesul de insuire a limbajului.Dintre aceste caracteristici, relatia cea mai pertinent s-a evidentiat intre conduita verbala i dezvoltarea psihica, pe de o parte, intre conduita verbala i nivelul de normalitate ori de deteriorare a limbajului pe de alta parte. Astfel, deficiena de intelect nu numai ca nfrneaz achizitia limbajului prin autocontrol deficitar, dar i manifestarea conduitei verbale este afectata prin simplificarea mijloacelor lingvistice i schematizarea - uneori pana la reductie a operarii cu idei in plan mintal. La randul lor tulburrile de limbaj nu permit subiectului logopat s se manifeste la posibilitatile sale i adopta de cele mai multe ori o atitudine negativa fa de comunicare. Nici mijloacele auxiliare (mimica, pantomimica, gest) la care apeleaza frecvent persoanele cu tulburri de limbaj nu reusesc s suplineasca i s completeze suficient latura semantica pe care incearca s o vehiculeze subiectul.n acelasi timp, exprimarea prin intermediul conduitei verbale este la adolescenti dependenta i de acuitatea senzoriala, de starea de vigilitate momentana, de tensiunea asteptarii i de educaia observatiei care fac posibila o participare mai intensa la actul comunicarii i nelegerii. Perceperea comunicarii nu prezinta aceeai sensibilitate la ambele urechi i la toate frecventele. Sunetele grave i foarte ascutite au un prag de audibilitate foarte ridicat i un prag la durere coborat. In schimb, sunetele medii sunt cel mai usor percepute.Referitor la sensibilitatea diferita a celor doua urechi s-a realizat i un experiment edificator. S-au fost transmis dou fragmente diferite, fiecare la cte o ureche solicitand subiectului s fie atent numai la una. Astfel s-a constatat ca ceea ce s-a transmis la urechea neatent nu a fost stocat, dect fragmentar, atunci cnd se pronunta numele persoanei care asculta. Este acesta i un argument ca memoria de scurta durata reine informaii i mesaje foarte diferite.

III.Relaia limbaj personalitaten general, prin limbaj se pun in evidenta structurile de personalitate ale unei persoane. n copilrie asemenea manifestari nu sunt deosebit de edificatoare pentru a emite aprecieri ferme asupra personalitii subiectului, dei au valoare de diagnoza. Transpar mai cu seama aspectele legate de educaie, de instructie, de cultura verbala i dezvoltare psihica. Adoptarea unui stil propriu cu o anumita coloratur in desfaurarea conduitei verbale ce evidentiaza structura personalitii devine evidenta spre sfaritul perioadei pubertare i mai cu seama in adolescenta. Desigur, perioada adolescentei coincide i cu stabilizarea structurilor de personalitate i incheierea principalelor caracteristici, iar evoluia limbajului atinge un asemenea stadiu incat permite redarea in mod organizat, original i creator. Odata cu evoluia comportamentelor are loc o permanenta mbogire i diversificare a exprimarii prin conduita verbala. Semnificaia celor exprimate prin conduita verbala poarta amprenta trasturilor de personalitate. Paralel cu dezvoltarea psihica i sub intermediul mass-mediei se produce fenomenul de culturalizare a conduitei verbale ce pune in evidenta manifestarea subtila, rafinata a trairilor interioare i organizarea planurilor intelectuale.Dificulti apar atunci cnd exista tulburri de limbaj care estompeaza posibilitatile psihice ale tanarului i deregleaza unitatea comportamentelor in exprimare, fapt de care devine constient la varsta adolescentei accentuandu-i caracterul de disarmonie a personalitii.

1.Limbaj contiin. Spre deosebire de alte forme ale comportamentului uman, comportamentul lingvistic se desfasoara sub influenta unui control riguros al constiintei. n raport cu calitile acesteia, de claritatea i puterea de concentrare, de stabilitatea i mobilitatea ei, conduita verbala devine mai subtila i mai variata in cuprinderea evenimentelor la care se refera, in exprimarea intentiilor, a atitudinilor fa de mediul inconjurator. Odata exprimate aceste raporturi, efectul este circular, conduita verbala determina reorientari i restructurari in planul constiintei.

2.Limbaj mediu inconjurator. n acest raport de mare subtilitate activitatea omului i mediul social in care traieste exercita fie o influenta stimulatorie, fie una inhibitorie. Acestea actioneaza pe fondul predispozitiilor individuale, al aptitudinilor pentru limbaj care nuanteaza i difereniaza de la tanar la tanar efectele activitii i ale procesului educativ. Adolescenta este perioada cnd sunt exprimate maximal influenele acumulate inca din copilaria timpurie i cnd se structureaza identitati variate in relatia constiintei-conduita verbala ce vor circumscrie specificul comportamentelor i a personalitii.

3.Limbaj operaii mintale. Valoarea reglatorie a conduitei verbale este dependenta i de calitatea informatiei in care se includ aspectele semantice i pragmatice. Datorit acumularilor unei cantitati semantice i pragmatice de informaii semnificative, capacitatea rezolutiv reglatorie a conduitei verbale capata in adolescenta valoare instrumentala ce faciliteaza operatii mintale tot mai ridicate.Indiferent de varsta subiectului, in condiiile de perturbare a funciilor de receptie i expresie a limbajului are loc o influenta negativa asupra celor automatizate ca urmare a dificultilor ce intervin in desfasurarea operatiilor de analiza i sinteza. O asemenea situatie deregleaza efectul de control al constiintei asupra comportamentelor, iar personalitatea se realizeaza la un nivel redus in activitate. De aici necesitatea de a corecta orice dereglare a limbajului pentru a crea condiii favorabile in manifestarea comportamentelor i afirmarea personalitii.

4.Limbajul scris i personalitatea. Legatura strans dintre personalitate i limbaj se manifesta in toate formele acestuia, dar cea mai evidenta se realizeaza in limbajul scris. Dovada acestei afirmatii o constituie faptul ca progresul su regresul de la nivelul personalitii determina efecte corespunzatoare in manifestarea scrisului i invers, deteriorarea actelor grafice, influeneaza negativ structurile interioare ale subiectului.n mod deosebit in scris se evidentiaza structurile temperamentale i caracteriale. Aa de pilda, pentru cunoasterea insuirilor temperamentale trebuie luate in conside raie o serie aspecte ce in de : viteza scrisului, legatura dintre grafeme i cuvinte, nclinarea grafemelor, ordonarea lor in spaiul paginii,Pentru surprinderea trasturilor caracteriale devin dominante elemente ce tin de : forma grafemelor, directia i ordinea in spaiul paginii, marimea grafemelor, pastrarea distantei dintre grafeme, grija pentru acuratetea paginii, fermitatea in trasarea grafemelor, felul cum sunt trasate contururile i ngroarea anumitor pri.De la aceste temeiuri s-a constituit grafologia ca disciplina de granita in cadrul stiintelor pihologice i care trebuie s se implice mai mult in situatia experimentala pentru a putea deveni veridica in studiul proieciei personalitii n scris.Aprecierea personalitii in raport de actele grafice i in special de scris trebuie s se faca tinand seama i de varsta subiectului, de nivelul sau de instructie i formarea deprinderilor respective, de diferentele posibile in evoluia abilitatilor grafice ce le imprima sexul subiectului i asa-numitul efect Pygmalion (influenta atitudinii pozitive sau negative a profesorului asupra evoluiei rezultatelor colare ale elevului) efect deosebit de activ in perioada micii colaritati, dar care ii mentine caracteristicile i in etapele ulterioare de varsta. Pe aceste considerente se pot evidentia, pe de o parte, implicatiile psihopedagogice i semnificatiile defectologice rezultate din nvarea scrisului (i cititului) iar pe de alta parte, relatia dintre particularitatile scrisului i cele de personalitate in care componentele motivationale, afective, voliionale, temperamentale determina directia comportamentelor elaborate. ntr-un studiu de cercetare psihologic s-a urmarit rolul jucat de atitudinile cadrului didactic in modelarea comportamentului grafic al subiectului i in ce masura efectul Pygmalion stimuleaz sau frneaza elaborarea unor astfel de comportamente i evoluia personalitii. S-a confirmat, in acest fel, rolul factorilor de personalitate in dezvoltarea abilitatilor grafice care ii pun amprenta pe elaborarea unui stil propriu, specific i individual al actului grafic.n aceeai masura reuita comportamentelor grafo-lexice este dependenta de relatia dintre aptitudini i atitudini, de exisistenta sau neexistenta unei motivatii conturate pentru activitate i pentru afirmarea personalitii in plan social. Atitudinea pozitiva a cadrelor didactice i exprimarea ncrederii in posibilitatile subiectilor mobilizeaza eforturile acestora pe linia personalitii i determina o motivatie cu mare incarcatura afectiva pentru intrega activitate. La varsta micii colariti, n efectul Pygmalion expectatia pozitiv a cadrelor didactice modific fundamental comportamentul grafic al elevului. n pubertate fenomenul se mentine, iar in adolescenta acest fenomen capt o extincie in sensul ca subiectul devine sensibil nu numai la aprecierile adultilor, dar i la cele ale colegilor. Exprimarea unor astfel de atitudini pozitive creeaza un confort psihic in raport cu activitatea desfasurata i il determina pe individ s-i mobilizeze toate fortele pentru reuita ei.

5.Limbaj i interrelaionare. n ceea ce priveste comunicarea (proces ce presupune doua realitati, un emitator i un receptor), aceasta se realizeaza ca o relationare i un schimb didactic intre lumea prin fortele ei (intre care educaia) i persoana cu fortele sinelui sau. Cele doua realitati ii schimba mereu poziia de replica. Lumea schimba poziia de replica a omului, iar acesta schimba lumea, exercitandu-i fortele care se inmagazineaza in timpul istoriei- al societatii i al su - constituind ceea ce se numeste progres. Generaii dup generatii participa la acest proces.Nu exista conduita umana care s nu fie comunicare. Exista o mare acoperire de sens intre ceea ce ce se nelege prin comunicare i ceea ce se nelege prin interrelationare.Din optica psihologica societatea se exprima, comunica, prin cerine i solicitari i prin intregul ei sistem de organizare. Se solicita gesturi, cutume, ceremoniale i replici verbale. Ele se intuiesc i se formeaza prin adaptare, educaie i instruire (instituionalizata prin coala mai ales). La aceasta se adauga interrelationarea dimensionata prin statute i roluri sociale. Replicile ca i comunicarile persoanei concrete se adeseaza unor interlocutori individualizati, dar i societatii, grupurilor de apartenenta i au un coeficient de subiectivizare dependent de caracteristicile particulare ale personalitii.

IV.Clasificarea formelor comunicrii Comunicarea poate fi clasificata in : - comunicare gestica (primara) ; comunicare verbala ; - comunicare actionala i comportamental.

1. Gestica este replica spontana mereu controlata de nivelurile rationale ale contiinei. Gestica poate fi ins uneori greu stpnit - in cazuri de situaii extreme i de catre persoanele cu temperamente colerice. La tineri gestica este mai dens decat la persoanele adulte (exceptand prezenta acesteia in anumite profesii). Gestica poate fi atenuata in funcie de situatie, dispozitie sau poate fi simulata in funcie de conformisme accentuate.2. Comunicarea prin limbaj contine un text, un context i un subtext i se incadreaza situational in caracterul interrelatiilor concrete, in care reglementator esential este : statutul celor doi interlocutori; distantele psihologice dintre ei; forta personalitii fiecaruia in parte ; angajarea afectiva i atitudinala; desigur inteligena celor doi interlocutori; structurile motivaionale.i comunicarea verbala cuprinde relatri, reproduceripovestiri, conversatii, discutii de adeziune sau nu la o opinie, decizie sau proiect. Discursul verbal poate contine i compasiuni, infatuari, dar i indignare, teama, strategii de eludare a raspunsurilor, precautiuni, afectiune, respect, admiratie.3. Comunicarea acional se exprima n situaiile de munca i creatie i este alimentata de:- competenta, - talent, - aptitudini, - harnicie, - spirit de raspundere, - temperament, - grad de socializare, care creeaza comunicatie intre om i societate. Comunicarea comportamentala este un produs al socializarii i educaiei (culturii). Se manifesta in politete i reactii comportamentale adecvate in situaii cat mai variate. Ea se formeaza mai ales sub presiunea incarcaturii emotionale a mediului i se exprima prin deprinderi i obiceiuri (condensri de conduite ce creeaza un confort energetic i psihic, precum i o organizare rationala a calitii vietii).Comunicarea este proiectiva sub toate formele ei, adica exprima caracteristici ale personalitii i ale dezvoltarii aptitudinilor i idealurilor.Adolescentul este extrem de receptiv la influenele pozitive i are o tendinta continua spre perfectionare i autoperfecionare. Profitnd de aceste caracteristici i de marile posibilitati ale copiilor i adolescentilor de a asimila cunostinte, informaii din domenii largi, cultivarea limbajului trebuie s devina modalitatea fundamental pentru reglarea actelor comportamentale, dezvoltarea personalitii i integrarea in activitate i viaa.