Curs Procesual Penal

7/23/2019 Curs Procesual Penal

http://slidepdf.com/reader/full/curs-procesual-penal 1/32

CURS DE DREPT PROCESUAL PENAL

I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PROCESUAL PENAL

Dreptul procesual penal constă în totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea organelor judiciare şi a părţilor, precum şiraporturile dintre acestea, în vederea constatării tuturor faptelor ce constituie infracţiuni şi pentru aplicarea măsurilor prevăzute de legea penală.

Obiectul de reglementare al dreptului procesual penal este procesul penal .Dreptul procesual penal nu trebuie confundat cu procesul penal, deoarece, în timp ce procesul penal este o activitate concretă, dreptul procesual

penal este îndrumătorul legal al acestei activităţi.Cele mai multe norme juridice procesuale penale sunt concentrate în Codul de procedură penală. Actualul cod este în vigoare de la ianuarie

!"! şi este împărţit într#o parte generală şi una specială. Partea generală cuprinde titlurile$

. regulile de bază şi acţiunile în procesul penal%&. competenţa%

'. probele şi mijloacele de probă%(. măsurile preventive şi alte măsuri procesuale. Partea specială cuprinde titlurile$

. urmărirea penală%&. judecata%'. e)ecutarea *otăr+rii penale%(. proceduri speciale.

Sarcinile dreptului procesual penal

Dreptului procesual penal îi revin următoarele sarcini$. stabilirea organelor competente să participe în procesul penal şi sfera atribuţiilor acestor organe%&. stabilirea persoanelor participante şi drepturile şi obligaţiile acestora%'. reglementarea efectuării probaţiunii în procesul penal%(. stabilirea măsurilor procesuale şi efectuarea oricăror acte de procedură%. reglementarea desfăşurării procesului penal în fazele sale$ urmărirea penală, judecata şi e)ecutarea *otăr+rilor judecătoreşti.

Noiuni !enerale pri"ind procesul penal

Procesul penal este activitatea reglementată prin lege şi desfăşurată de organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopulconstatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni şi al justei pedepsiri a infracţiunilor, astfel înc+t orice persoană care a comis oinfracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, urmărindu#se prin acestea apărarea ordiniide drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, prevenirea comiterii infracţiunilor şi educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.

Trăsăturile procesului penal sunt$. însuşi termenul -proces /cf. lat. processus0înaintare, progres1 indică o activitate, mişcare, acţiune, în cazul de faţă, desfăşurată pentru aplicarea dreptului

penal% fiecare act /activitate1 are menirea să propage procesul penal pentru atingerea scopului său% în limbaj curent, -proces are şi semnificaţia de -cauză penală /sau civilă1%&. procesul penal este o activitate reglementată de lege% mai mult dec+t în alte ramuri de activitate judiciară, în procesul penal legiuitorul precizează în detaliu

procedura penală şi această reglementare amănunţită se impune datorită e)istenţei unor instituţii procesuale cu caracter de constr+ngere /măsuri de prevenţie,asigurare etc.1, care, folosite în afara legii, ar vătăma drepturile şi libertăţile persoanei% în cazul încălcării legii, în procesul penal se pot aplica subiecţilor sancţiuni materiale, administrative, penale% actele procesuale neconforme legii sunt invalidate prin sancţiuni procedurale /v. nulitatea1%'. procesul penal se desfăşoară de către organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane% organele competente sunt cele judiciare 2 organe destat care, prin prepuşii lor, acţionează ca subiecţi oficiali în anumite faze ale procesului penal% aceste organe sunt$ organele de cercetare penală, procurorii şi

instanţele judecătoreşti /organele de cercetare penală şi procurorii îşi desfăşoară activitatea în faza de urmărire penală, procurorii av+nd rolul de a supraveg*eaîntreaga activitate de urmărire penală şi competenţa e)clusivă de a dispune o soluţie prevăzută de lege la terminarea urmăririi penale% instanţele judecătoreşti îşidesfăşoară activitatea în faza judecăţii în prezenţa procurorului% părţile participante la procesul penal sunt persoane fizice sau juridice ce au drepturi şi obligaţii

penale sau civile, care se nasc în activitatea procesuală penală 2 sunt părţi$ inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente 2, a lte persoane participante la procesul penal sunt$ martorii, e)perţii, interpreţii, grefierii%(. procesul penal are un scop specific, imediat, şi un scop general, mediat% scopul imediat este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor şi justa pedepsirea infracţiunilor /justa pedepsire a infractorilor trebuie făcută astfel înc+t orice persoană care a săv+rşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală şi nici o

persoană nevinovată să nu fie pedepsită1% scopul general al procesului penal este acela de a contribui la apărarea persoanelor, a drepturilor şi libertăţilor sale , la prevenirea infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.

#a$ele procesului penal

3rocesul penal este divizat în faze în care activează anumite categorii de organe specifice procesului penal 2 spre deosebire de procesul civil, careare un caracter unitar, pentru că de la început şi p+nă la sf+rşit acesta se desfăşoară în faţa instanţei de judecată.

4n procesul penal se disting trei faze$. urmărirea penală 2 activitatea de identificare a autorului unei infracţiuni, prinderea acestuia şi administrarea probelor pentru stabilirea faptei şi a vinovatului%&. judecata 2 începe cu sesizarea instanţei prin rec*izitoriul procurorului şi înaintarea întregului dosar cu probele administrate şi care continuă cu soluţionarea

cauzei penale în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, astfel înc+t *otăr+rea instanţei să e)prime adevărul privind fapta şi vinovăţia autorului%'. punerea în e)ecutare a *otăr+rii judecătoreşti 2 scopul acesteia este aplicarea *ot+r+rii penale, realizarea practică a scopului legii penale şi procesuale penale.

4n prima fază îşi desfăşoară activitatea organele de cercetare penală şi procurorii /şi, e)cepţional, instanţa1. 4n a doua fază îşi desfăşoarăactivitatea instanţa, cu participarea procurorului. 4n cea de#a treia fază activează instanţa, procurorii, organele ministerului de interne şi cele ale ministerului

justiţiei.5recerea procesului penal prin cele trei faze este sc*ema tipică, însă e posibil ca procesul penal să nu parcurgă aceste faze, încetarea urmăririi

penale sau scoaterea de sub urmărire penală put+nd întrerupe continuarea celorlalte faze. De asemenea, pronunţarea unei ac*itări de către instanţă înlătură fazade punere în e)ecutare a *otăr+rii. 4n unele cazuri, procesul penal poate începe direct cu judecata 2 cazul procedurii pl+ngerii prealabile 2, c+nd pl+ngerea părţiivătămate se adresează direct instanţei.

II. #APTELE %I RAPORTURILE PROCESUALE PENALE

Noiunea &i clasi'icarea 'aptelor (uridice procesuale penale

4ntre subiecţii care participă la realizarea procesului penal se nasc raporturi sociale care devin raporturi juridice, în măsura în care suntreglementate de norme juridice.

1



6aporturile procesuale penale sunt determinate de pree)istenţa unor fapte procesuale care se definesc ca fiind împrejurări de fapt care, potrivitlegii, dau naştere, modifică, sting raporturi procesuale penale sau împiedică naşterea acestor raporturi.

3rin raportare la voinţa oamenilor, faptele procesuale se clasifică în$ acţiuni şi evenimente. Acţiunile sunt fapte dependente de voinţa oamenilor /şi majoritatea faptelor procesuale sunt acţiuni licite sau ilicite, cum ar fi constituirea ca parte civilă sau săv+rşirea unei infracţiuni. Evenimentele sunt fapteindependente de voinţa oamenilor, cum ar fi decesul făptuitorului, care duce la stingerea raportului procesual penal, sau boala gravă a inculpatului, constatată

prin e)pertiză medico#legală, care duce la suspendarea urmăririi penale sau a judecăţii.4n raport cu efectele pe care le produc, faptele procesuale penale pot fi$ constitutive, modificatoare, extinctive sau impeditive. Faptele constitutive

sunt acele împrejurări care dau naştere unor raporturi procesuale penale /e). săv+rşirea unei infracţiuni, adresarea pl+ngerii prealabile organului competent,constituirea ca parte civilă etc.1. Faptele modificatoare sunt cele care duc la modificări în conţinutul raportului procesual penal /e). în timpul procesului penalinculpatul minor devine major astfel că organele judiciare nu mai au obligaţia să c*eme pentru ascultare părinţii.1. Faptele extinctive sunt împrejurări care ducla stingerea raporturilor procesuale penale /e). împăcarea părţilor, retragerea pl+ngerii prealabile, decesul făptuitorului etc.1. Faptele impeditive intervin înaintede declanşarea procesului penal şi împiedică naşterea raporturilor procesuale /e). amnistia1. 7n fapt e)tinctiv poate fi şi impeditiv, dacă intervine înainteadeclanşării procesului penal.

Noiunea) ele*entele &i tr+s+turile raporturilor procesuale penale

6aporturile procesuale penale sunt acele raporturi juridice care apar în cadrul procesului penal şi sunt reglementate de norme procesuale penale.6aporturile procesuale penale au trei elemente$ subiecţi, obiect şi conţinut .Subiecţii sunt participanţii la activitatea procesuală, adică statul, prin organele competente, părţile şi alte persoane.Conţinutul constă în drepturile şi obligaţiile pe care le au în baza legii subiecţii procesului penal.Obiectul stabileşte e)istenţa sau ine)istenţa raportului juridic penal.5răsăturile raporturilor procesuale penale sunt$

a1 sunt raporturi de putere sau de autoritate, tragerea la răspundere penală reprezent+nd o manifestare a puterii, autoritatea pe care statul o are în acest domeniu% b1 raporturile procesuale penale iau naştere de regulă în afara acordului de voinţă al părţilor% în majoritatea cazurilor manifestarea de voinţă este unilaterală şivine din iniţiativa organelor competente să realizeze procedura penală% în unele situaţii raporturile procesual penale iau naştere cu acordul de voinţă alsubiecţilor 2 în cazul procedurii pl+ngerii prealabile%c1 în majoritatea raporturilor procesual penale unul dintre subiecţi este organ al statului%d1 drepturile organelor judiciare au valoare de obligaţii pentru aceste organisme% astfel, drepturile organelor judiciare de a porni procesul penal sau de a luaanumite măsuri apar ca obligaţii ale acestora.

5eoria generală a dreptului împarte izvoarele în$ ivoare materiale şi ivoare formale.8zvorul material reprezintă condiţiile materiale de e)istenţă a societaţii, baza sa determin+nd conţinutul voinţei populare, voinţă care se e)primă,

prin intermediul 3arlamentului, în norme juridice.9ormele specifice ale normelor procesuale penale constituie izvoare formale ale dreptului% normele procesuale penale sunt edictate prin lege

/rezultă că pentru dreptul procesual penal legea este singurul izvor de drept1.Constituţia este izvor al dreptului procesual penal pentru că stabileşte numeroase reguli cu caracter general şi care îşi găsesc aplicarea directă în

procesul penal, astfel$ art. " din Constituţie precizează că cetăţenii sunt egali în faţa legii fără privilegii şi discriminări% art. &' din Constituţie menţionează călibertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile /cuprinde reglementări amănunţite privind reţinerea, arestarea, ca măsuri procesuale% art. &: dinConstituţie consacră inviolabilitatea domiciliului, nimeni nu poate pătrunde în locuinţa unei persoane fără învoirea acesteia, afară doar c+nd se poate deroga dela această dispoziţie.

Codul de procedură penală este principalul izvor al dreptului procesual penal. 3rimul cod modern a intrat în vigoare în decembrie ;"( şi s#aaplicat în 3rincipatele 7nite p+nă în martie !'" c+nd a intrat în vigoare un nou cod aplicat pe întreg teritoriul 6om+niei. Acest cod a suferit modificări /între!(! şi !"<1, iar în ianuarie !"! a intrat în vigoare actualul Cod de procedură penală.

Codul penal este izvor al dreptului procesual penal pentru că numeroase dispoziţii din acest cod fac referire directă la desfăşurarea procesului penal /e). dispoziţiile art. '<( C3 arată ce mijloace de probă pot fi folosite în cazul adulterului% dispoziţiile din Codul penal se referă la stingerea acţiunii penale1.

Codul de procedură civilă este izvor al dreptului procesual penal prin normele ce reglementează ce bunuri nu pot fi sec*estrate şi prin normeledin materia punerii în e)ecutare a dispoziţiilor civile dintr#o *otăr+re penală.

Codul civil conţine numeroase dispoziţii cu aplicare în rezolvarea cauzelor penale. Astfel, potrivit art. ( C33, repararea pagubei în cazule)ercitării acţiunii civile în procesul penal se face potrivit legii civile. !egile de organiare a organelor "udiciare sunt, de asemenea, izvoare ale dreptului procesual penal.Tratatele #i convenţiile internaţionale conţin norme de drept procesual penal prin care statele îşi acordă asistenţă juridică. 3entru ca dispoziţiile

din tratate sau convenţii să devină obligatorii este nevoie ca acestea să fie ratificate de 3arlament, din momentul ratificării ele căpăt+nd putere de lege.Dreptul rom+n nu recunoaşte ca izvor de drept practica "udiciară pentru că nu se poate invoca într#o cauză ca fiind obligatoriu modul în care s#a

procedat într#o cauză similară.4n dreptul procesual penal cutuma nu constituie izvor de drept, activitatea organizatorică şi realizarea procesului penal nu poate fi lăsată la

latitudinea unor reguli de conduită, altele dec+t cele prescrise de lege.

Interpretarea nor*elor dreptului procesual penal

4n interpretarea normelor dreptului procesual penal se aplică toate regulile generale şi se pot folosi toate metodele recunoscute de teoria generalăa dreptului. 3rin interpretarea legii procesuale penale întelegem lămurirea e)actă a ideilor pe care legiuitorul a voit să le e)prime în conţinutul normei juridice.

Felurile interpretării$a1 După subiectul care face interpretarea, aceasta poate fi$ legală, "udiciară sau doctrinară%

%nterpretarea legală este aceea făcută c*iar de organele ce au edictat legea% poate fi concomitentă şi conte)tuală, făcută în corpul legii interpretate

sau posterioară% este obligatorie şi normele juridice de interpretare au aceeaşi forţă obligatorie ca şi norma interpretată. Aplicarea normelor de interpretare seface retroactiv din momentul apariţiei normei interpretate.

%nterpretarea "udiciară &cauală' este aceea facută de organele judiciare c*emate să aplice legea% nu are un caracter general şi obligatoriu pentrucă organele judiciare au obligaţia să aplice legea şi nu s#o eleboreze. 3otrivit art. (( /&1 C33, astfel cum a fost modificat prin =egea &;>&<<', deciziile 4nalteiCurţi de Casaţie şi ?ustiţie date în rezolvarea recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele de judecată.

%nterpretarea doctrinară &#tiinţifică' este aceea făcută de cercetători, manuale, cursuri, tratate% nu este obligatorie, dar se poate impune prin forţaargumentelor ştiinţifice şi poate influenţa at+t practica c+t şi reglementările legale.

b1 După metodele folosite, interpretarea este$ gramaticală, sistematică sau logică$ %nterpretarea gramaticală constă în lămurirea conţinutului normei prin cercetarea înţelesului termenilor folosiţi, a regulilor gramaticale, a

elementelor de morfologie, ortografie, topică etc. C+nd cuvintele au un sens comun şi unul ştiinţific trebuie reţinut cel ştiintific. %nterpretarea sistematică constă în lămurirea înţelesului unei norme prin corelarea ei cu alte dispoziţii din aceeaşi ramură de drept sau din alte

ramuri ale dreptului. Astfel, în art. (" C33 sunt prevăzute condiţiile necesare pentru arestarea învinuitului, printre condiţii nu este prevăzută şi aceea că în prealabil să fie începută urmărirea penală, dar necesitatea acestei condiţii rezultă din corelarea art. (" cu art. &&! C33 în care se arată că învinuitul este persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală.

2



%nterpretarea logică constă în lămurirea înţelesului unor norme cu ajutorul raţionamentelor logice$ potrivit argumentului a fortiori, unde legea permite mai mult, permite şi mai puţin% potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, procurorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea,deşi nici o dispoziţie nu prevede că procurorul poate dispune reţinerea.

3otrivit argumentului per a contrario o dispoziţie cu aplicare limitată nu se poate e)tinde la cazurile neprevăzute de lege. Astfel, art. '' C33obligă instanţa să trimită inculpatului copia rec*izitoriului, iar potrivit raţionamentului per a contrario rezultă că dacă inculpatul nu este arestat instanţa nu maiare această obligaţie.

III. APLICAREA LEGII PROCESUALE PENALE ,N SPAŢIU %I ,N TI-P

3rin aplicarera legii procesuale penale se înţelege îndeplinirea, e)ecutarea dispoziţiilor legii. Aplicarea legii procesuale penale se raportează ladouă elemente principale$ spaţiul şi timpul.

,n spaiu, legea procesuală penală se aplică pe întreg teritoriul ţării noastre% ea nu se aplică pe un teritoriu străin, după cum nici o lege străină nuse aplică în 6om+nia. Aplicarea legii procesuale penale este guvernată de principiul teritorialităţii$a1 normele de drept procesual penal rom+nesc se aplică numai activităţilor procesuale desfăşurate pe teritoriul statului rom+n şi nu are aplicare în afară, c*iar

dacă activitatea procesuală se răsfr+nge asupra unui cetăţean rom+n% b1 activitatea judecătorească desfăşurată pe teritoriul statului rom+n este valabilă doar dacă se efectuează în temeiul normelor procesuale rom+ne, iar normelestrăine nu se aplică pe teritoriul rom+n c*iar dacă activitatea procesuală se răsfr+nge asupra unui străin.

@oţiunea de teritoriu nu trebuie înţeleasă geografic, ci juridic /art. (& C31, teritoriu însemn+nd întinderea de păm+nt şi ape cu subsolul şi spaţiulaerian şi marea teritorială cu solul şi subsolul ei. e are în vedere şi completarea făcută în art. (' C3, unde în noţiunea de teritoriu sunt introduse şi navele şiaeronavele sub pavilion rom+nesc.

@u se pune problema personalităţii şi universalităţii legii procesuale penale.4n timp ce la aplicarea în spaţiu a legii penale se are în vedere locul săv+rşirii infracţiunii, la aplicarea legii procesuale penale se are în vedere

locul unde se desfăşoară activitatea procesuală.De la principiul teritorialităţii e)istă următoarele e)cepţii$

a1 recunoaşterea *otăr+rii penale pronunţate în străinătate de către organele judiciare străine conform unor norme străine şi pe un teritoriu străin şi care#şi produc efectele pe teritoriul rom+n% pentru a fi recunoscute aceste *otăr+ri trebuie întrunite următoarele condiţii$ să fie pronunţate de organele competente, săaibă caracter definitiv, să nu contravină ordinii noastre de drept%

b1 în cazul imunităţii de jurisdicţie a reprezentanţilor diplomatici, c+nd legea procesuală penală rom+nă nu se aplică persoanelor ce săv+rşesc infracţiuni înstatul de reşedinţă.

,n ti*p, aplicarea legii procesuale penale este cuprinsă între două momente$ intrarea în vigoare a legii şi ieşirea din vigoare a legii, oper+nd principiul activităţii legii procesuale penale /sau al imediatei aplicări1. 3otrivit sistemului constituţional rom+nesc, momentul intrării în vigoare este la trei zile

de la publicarea în Bonitorul Oficial, legile de mare întindere sau care aduc modificări numeroase intr+nd în vigoare ulterior, la un moment stabilit în te)tullegii.

=egea procesuală penală iese din vigoare în aceleaşi condiţii ca şi celelalte legi$ prin abrogarea parţială sau totală ori prin ajungerea la termen.pre deosebire de legea penală, legea procesuală penală nu poate fi retroactivă şi nici ultraactivă, adică o anumită procedură reglementată de

legea în vigoare nu se aplică actelor procedurale anterior îndeplinite şi nici situaţia inversă, ca o lege ieşită din vigoare să#şi producă efectele în continuare.=a aplicarea în timp a normei procesuale penale nu se ia în consideraţie data săv+rşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează un anumit act sau

lucrare procesuală. 4n unele cazuri, prin e)cepţie, legea procesuală penală poate fi retroactivă, iar în altele, ultraactivă. @orma procesuală penală retroactivează c+nd nu mai conţine condiţiile de formalitate prevăzute de legea vec*e şi nerespectate cu ocazia

efectuării unui act procedural% astfel, deşi actul era nul sub legea vec*e, el devine valabil sub legea nouă care, aplicată unui act deja efectuat, retroactivează.=egea procesuală penală are caracter retroactiv şi în cazul unei legi de intrepretare, dar în acest caz retroactivitatea nu decurge din caracterul legii

de procedură, ci din faptul că orice lege de interpretare se consideră corp comun cu legea interpretată şi se aplică din momentul intrării în vigoare a legiiinterpretate.

=egea procesuală penală ultraactivează în trei cazuri$. c+nd se referă la căi de atac şi termen%&. c+nd s#a dat o *otăr+re de către instanţa competentă să judece în primă instanţă şi apoi intervine, p+nă la judecarea apelului, o nouă normă ce prevede o altăinstanţă să judece în primă instanţă, noua normă nu se aplică în cauză şi astfel competenţa se va determina după vec*ea lege scoasă din vigoare şi care

ultractivează%'. *otăr+rile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor şi astfel se aplică norma abrogată care ultractivează, cu precizarea călegea vec*e ultraactivează doar pentru a asigura dreptul la calea de atac c+nd noua lege îl desfiinţează sau îl restr+nge şi nu ultraactivează în privinţa condiţiilor de desfăşurare a judecăţii şi de soluţionare a cauzei.

3entru aceleaşi motive, termenele sunt cele *otăr+te de legea în vigoare la data c+nd au început să curgă. @u au caracter retroactiv şi niciultraactiv legile înt+lnite doar în situaţii tranzitorii /acele momente c+nd se trece de la aplicarea unei legi la aplicarea altei legi şi c+nd pe rolul organelor

judiciare se găsesc spre soluţionare numeroase cauze1.4n materie procesuală penală nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, totuşi implicaţiile procesuale pot duce într#o cauză penală

la aplicarea legii penale mai favorabile.7n caz deosebit privind aplicarea în timp a legii se înt+lneşte în situaţia concursului de legi procesuale, ce intervin c+nd raporturile procesuale cad

sub incidenţa simultană a unei legi generale şi a unei legi speciale. 3entru a rezolva problema privind aplicarea uneia sau alteia dintre legi se aplică următoarelereguli$. legea specială derogă de la legea generală şi se aplică cu prioritate%&. legea specială se completează cu legea generală în toate cazurile pe care nu le reglementează.

IV. PRINCIPIILE #UNDA-ENTALE ALE PROCESULUI PENAL RO-N

3rin principiu fundamental înţelegem regula cu caracter general în temeiul căreia este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal. @oţiunea de -principiu fundamental se reţine numai în sensul de regulă ce stă la baza întregii activităţi procesuale şi de aceea nu putem considera principiiacele reguli ce privesc numai una din fazele procesului penal.

Codul de procedură penală prevede un capitol special consacrat regulilor de bază, în primul capitol 2 -copul şi regulile de bază ale procesului penal 2, sunt definite următoarele principii$. principiul legalităţii procesului penal%&. principiul oficialităţii procesului penal%'. principiul aflării adevărului%(. principiul rolului activ al organelor judiciare%. principiul garantării libertăţii persoanei în procesul penal%". principiul respectării demnităţii umane%:. principiul prezumţiei de nevinovăţie%;. principiul garantării dreptului la apărare%!. principiul limbii în care se desfăşoară procesul penal.

4n Constituţie sunt prevăzute şi alte principii$. principiul egalităţii persoanelor în procesul penal%

3



&. principiul operativităţii.

Enu*erarea &i descrierea principiilor

/. Principiul le!alit+ii este o transpunere pe plan practic a principiului general al legalităţii înscris în art. al Constituţiei revizuite, potrivitcăruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Acest principiu este consacrat în Codul de procedură penală în art. &, unde se arată că procesul penal se desfăşoară, at+t în cursul urmării penale,c+t şi al judecăţii, potrivit dispoziţiilor legii. Acest principiu e)primă următoarele cerinţe$a1 activitatea procesuală penală nu se poate fi desfăşurată dec+t de organele judiciare prevăzute de lege, în compunerea şi limitele indicate de lege% normele carereglementează organizarea, funcţionarea organelor judecătoreşti, precum şi competenţa lor, sunt norme imperative şi nu se poate îngădui nici o abatere de ele%

b1 procedura de urmărire şi judecată trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile şi formele prevăzute de lege%c1 organele judecătoreşti trebuie să respecte drepturile procesuale ale părţilor şi să le asigure e)ercitarea lor.

3entru a se asigura legalitatea procesului penal, Codul de procedură penală a instuit anumite garanţii juridice. De e)emplu, ori de c+te ori legea nua fost respectată c+nd s#a dispus un act procesual sau procedural, e)istă posibilitatea anulării acelui act. 3ersoanele care au încălcat legea cu ocazia activităţii

procesuale pot fi sancţionate administrativ, civil sau penal.8nstituirea unor sancţiuni nu este o garanţie suficientă pentru legalitatea procesului. De aceea, Codul de procedură penală a organizat un controlîntre organele judecătoreşti care să asigure înlăturarea oricăror ilegalităţi. Astfel, a fost organizată supraveg*erea activităţii organelor de cercetare penală decătre procuror, a acestuia de către prima instanţă şi a instanţei de către instanţa de control judiciar.

0. Principiul o'icialit+ii procesului penal este consacrat în art. & C33 în care se arată că actele necesare desfăşurării activităţii procesului penalse îndeplinesc din oficiu, afară de cazul c+nd prin lege se dispune altfel.

3rincipiul oficialităţii a determinat dispoziţiile ce prevăd obligarea organelor de cercetare penală de a se sesiza din oficiu privind săv+rşirea uneiinfracţiuni, obligaţia organelor judiciare de a începe urmărirea penală şi de a efectua cercetările penale, obligaţia procurorului de a dispune trimiterea în

judecată, dacă se îndeplinesc condiţiile legii, obligaţia instanţei de a soluţiona cauza şi obligaţia e)ecutării din oficiu a *otăr+rii penale definitive. aranţia juridică a respectării acestui principiu o constituie instituirea unor sancţiuni disciplinare penale faţă de cei care nu#şi îndeplinesc obligaţia legală de a desfăşura procesul penal.

4nscriind acest principiu, Codul de procedură penală face şi o rezervă, arăt+nd că actele necesare procesului penal se îndeplinesc din oficiu, dacă prin lege nu se dispune altfel, adică în anumite cazuri legea împiedică organelor judecătoreşti să acţioneze din oficiu şi supune activităţii organelor judiciareiniţiativa peroanelor prevăzute de lege, iar această persoană capătă un drept de a dispune asupra începerii şi desfăşurării procesului penal.

3entru infracţiuni cum ar fi violarea de domiciliu, violul, lovirea, vătămarea, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare dec+t la pl+ngerea prealabilă a persoanei vătămate% fără o asemenea pl+gere nu poate începe urmărirea penală. 4n aceeaşi situaţie se află organul de urmărire penală, dacă pentru

unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe cale ferată şi contra capacităţii de apărare a ţării nu a fost sesizat de organul competent al căilor ferate,respectiv, de organul militar.

3e baza aceleiaşi derogări de la oficialitate, urmărirea sau judecata nu mai pot continua c+nd persoana vătămată îşi retrage pl+gerea prealabilă sause împacă cu inculpatul, dacă legea permite. 4n unele situaţii, procesul penal se porneşte din oficiu, dar desfăşurarea sa ulterioară este lăsată la dispoziţia

persoanei vătămate, în sensul că aceasta şi făptuitorul se pot împăca /e). la infracţiuni de lovire, vătămare corporală, seducţie1.

1. Principiul a'l+rii ade"+rului. Art. ' C33 prevede că$ -desfăşurarea procesului penal trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului.

Aplicarea acestui principiu duce la realizarea obiectului procesului penal, acela ca orice persoană vinovată de comiterea unei infracţiuni să fie pedepsită conform cu vinovăţia sa şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunderea penală.

4n procesul penal trebuie constatat adevărul obiectiv, pentru că e)istă riscul de a se stabili de către organele judiciare un adevăr judiciar, care să nufie conform cu realitatea din cauza unor probe insuficiente. Adevărul judiciar este o aparenţă de adevăr, el concur+nd cu faptele rezultate din probe, dar nuîntotdeuna cu realitatea obiectivă.

Aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei înseamnă constatarea e)istenţei sau a ine)istenţei faptei, iar aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului înseamnă deplina certitudine asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului. Ca o garanţie a aplicării acestui principiu, legea prevede obligarea fiecărui organ judiciar în faţa căruia se desfăşoară cauza, de a verifica concordanţa cu realitatea a concluziilor emise de organele judiciare ce

au instrumentat anterior cauza, după care trebuie să formuleze concluziile proprii.2. Principiul rolului acti" al or!anelor (udiciare penale . Art. ( C33 prevede că$ -organele judiciare ce participă la desfăşurarea procesului

penal trebuie să desfăşoare rolul activ at+t în iniţierea procesului penal, c+t şi în realizarea activităţii de judecată şi a punerii în e)ecutare a *otăr+rii penale.3rincipiul rolului activ impune următoarele obligaţii organelor judiciare$

1 de a e)plica învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi în proces, drepturile lor procesuale şi să le ajute în cursul judecăţii pentru a lămuri cauzasub toate aspectele%&1 de a pune în discuţia părţilor, din oficiu, orice c*estiuni de a căror lămurire depinde corecta rezolvare a cauzei, cer+ndu#le să#şi e)prime punctul de vedereasupra acesteia%'1 de a dispune din oficiu administrarea probelor necesare lămuririi cauzei%(1 de a e)amina cauza sub toate aspectele, independent de poziţia pe care o au părţile în proces.

aranţia respectării acestui principiu constă în obligarea organelor judiciare ce e)ercită controlul de a sancţiona lipsa de rol activ prin retrimitereacauzei la organul judecătoresc ce nu şi#a manifestat rolul activ.

3. Principiul !arant+rii li4ert+ii persoanei 5n procesul penal. 8nviolabilitatea persoanei este consacrată ca principiu fundamental şi constă îndreptul fiecărui om de a fi şi de a se comporta liber, iar atingerea adusă acestor atribute poate fi făcută doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

4n art. &' din Constituţie s#a consacrat libertatea individului arăt+ndu#se că libertatea individului şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Codul de

procedură penală înscrie acest principiu în art. modificat prin legea &;>&<<' cu următorul conţinut$-1 4n tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.&1 @ici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restr+gere a libertăţii dec+t încazurile şi condiţile prevăzute de lege.'1 Dacă cel împotriva căruia s#a luat măsura arestării preventive sau s#a dispus internarea sau o măsură de restr+ngere a a libertăţii consideră că aceasta esteilegală are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.(1 Orice persoană care a fost în cursul procesului penal privată de libertate sau căreia i s#a restr+ns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea

pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.1 4n tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul aflat în stare de arestare preventivă poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau

pe cauţiune..aranţiile privind liberatea persoanei se regăsesc în reglementările ce privesc cazurile în care se pot dispune măsurile de prevenţie, organele

competente să dispună aceste măsuri, durata lor şi verificarea legalităţii acestor măsuri.

6. Principiul respect+rii de*nit+ii u*ane a fost introdus în Codul de procedură penală prin legea '&>!!< în art. , cu următorul conţinut$-Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. upunerea acesteia la tortură sau latratamente cu cruzime, inumane ori degradante, este pedepsită de lege.

4



Adoptarea acestui principiu este urmarea aderării 6om+niei la Convenţia (mpotriva torturii #i a altor pedepse ori tratamente inumane saudegradante, adoptată la @e EorF în !;(, la care 6om+nia a aderat în octombrie !!<. Ca urmare a acestei aderări, prin legea &<>!!< s#a introdus în Codul

penal art. &":, care sancţionează infracţiunile de tortură ca o infracţiune împotriva înfăptuirii justiţiei.aranţiile se regăsesc în dispoziţii ale Codul de procedură penală, dar şi în dispoziţii ale Codului penal. Astfel, în art. "; C33 se arată că este

interzis a se întrebuinţa violenţe sau alte mijloace de constr+ngere, promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obţine probe% de asemenea, art. &&!#&' C33reglementează suspendarea urmăririi penale în caz de boală gravă a inculpatului, iar art. (' C33, am+narea e)ecutării pedepsei sau întreruperea e)ecutării, pemotive de sănătate. 4n Codul penal sunt prevăzute infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei /cercetarea abuzivă, tortura1, ce urmăresc sancţionarea subiecţilor oficiali care desfăşoară procesul penal, în cazul în care încalcă acest principiu.

7. Principiul pre$u*iei de ne"ino"+ie. Art. & C33, astfel cum a fost modificat prin legea &;>&<<', are următorul conţinut$ -Orice persoanăeste considerată nevinovată p+nă c+nd vinovăţia sa este stabilită printr#o *otăr+re penală definitivă. 3rezumţia de nevinovăţie a fost proclamată de 6evoluţia9ranceză, ca un principu al drepturilor omului şi ca o reacţie la procesul inc*iziţional /simpla învinuire ec*ivala cu o vinovăţie şi îl obliga pe învinuit să#şidovedească nevinovăţia1. 3rezumţia de nevinovăţie a fost consacrată şi de art. Declaraţia )niversală a Drepturilor Omului, adoptată de [email protected]. îndecembrie !(;, potrivit căreia orice persoană învinuită de săv+rşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată at+t timp c+t vinovăţia sa nu a fost stabilită

într#un proces public cu asigurarea garanţiilor apărării.4n Codul de procedură penală prezumţia de nevinovăţie este reglementată amănunţit în capitolul al 888#lea, capitol privitor la probă şi la mijloacelede probă. 3otrivit dispoziţiior art."" C33, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa, aceasta fiind prezumată. 3rezumţia de nevinovăţie

poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăţiei şi ca urmare, pentru a#l trimite în judecată pe inculpat, organul de urmărire penală trebuie să dovedească căinfracţiunea e)istă şi a fost săv+rşită de acesta, iar, pentru a#l condamna, instanţa trebuie să fie în posesia probelor din care reiese vinovăţia.

4nvinuitul sau inculpatul profit+nd de prezumţia de nevinovăţie nu e obligat să producă nici o probă de nevinovăţie, însă atunci c+nd organul judiciar a str+ns probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie pentru că, înlătur+nd probele de vinovăţie, opereazădin nou prezumţia de nevinovăţie.

Aceasta nu poate fi răsturnată dec+t prin probe certe de vinovăţie pentru că, atunci c+nd din probele administrate se ajunge la îndoială împotrivanevinovăţiei prezumate, nu e înlăturată regula, îndoiala profit+nd inculpatului.

8. Principiul !arant+rii dreptului la ap+rare. Codul de procedură penală înscrie printre regulile de bază ale procesului penal garantareadreptului la apărare şi, în acest sens, în art. ", astfel cum a fost modificat prin legea &;>&<<', prevede că$-1 Dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlate părţi în tot cursul procesului penal.&1 4n cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina e)ercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi săadministreze probele necesare în apărare.'1 Organele judiciare au obligaţia să#l încunoştiinţeze de îndată şi mai înainte de a#l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat,

încadrarea juridică a acesteia şi să#i asigure posibilitatea pregătirii şi e)ercitării apărării.(1 Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.1 Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător consemn+ndu#se aceasta în procesul verbal de ascultare. 4n condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentruasigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

aranţiile respectării acestui principiu sunt$1 însăşi instituţia asistenţei juridice, reglementată prin legea >!! /e)ercitarea profesiei de avocat1%&1 prezentarea materialului de urmărire penală, prin intermediul căreia inculpatul are dreptul să ia la cunoştiinţă de acesta pentru a#şi organiza mai bineapărarea%'1 ascultarea învinuitului sau a inculpatului în diferite etape ale procesului penal% în unele situaţii, ascultarea inculpatului este obligatorie cum ar fi cazularestării, al prelungirii arestării preventive sau în momentul înc*eierii dezbaterii judiciare c+nd inculpatului i se acordă ultimul cuv+nt%(1 c+nd apărarea este obligatorie potrivit legii, încălcarea dispoziţiilor legale şi efectuarea unei acţiuni în lipsa apărătorului este sancţionată cu nulitatea absolutăa actului conform dispoziţiilor art. &<: /&1 C331.

9. Principiul li*4ii 5n care se des'+&oar+ procesul penal. Codul de procedură penală prevede, în art. :, că$ -1 4n procesul penal, procedura judiciară se desfăşoară în limba rom+nă.

&1 4n faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane c*emate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu#se în limbarom+nă.4n art. ; C33, astfel cum a fost modificat prin legea &;>&<<', se arată că$ -3ărţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba rom+nă ori nu se pot

e)prima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştiinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.

/:. Principiul e!alit+ii persoanelor 5n procesul penal. Art. " din Constituţie prevede că$-1 Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.&1 @imeni nu este mai presus de lege. De asemenea, potrivit art. & din Constituţie 2 Accesul liber la "ustiţie *, -Orice persoană se poate adresa justiţiei pentruapărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime şi nici o lege nu poate îngrădi e)ercitarea liberă a acestui drept.

Deşi nu are o consacrare e)presă ca principiu fundamental al procedurii penale, egalitatea persoanelor în procesul penal se manifestă în mod real prin felul cum este reglementată administrarea justiţiei în ţara noastră şi anume$ tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleaşi reguli procesuale, aceleaşi organe judiciare desfăşoară procesul penal fără ca anumite persoane să fie privilegiate şi fără discriminări.

arantarea acestui principiu este asigurată şi prin dispoziţii ale Codului penal, care incriminează faptele prin care este încălcat acest principiu /art.&(: C3 arată că îngrădirea de către un funcţionar a folosinţei sau e)erciţiului dreptului vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate

pe temei de naţionalitate, rasă, se) sau religie se pedepseşte cu înc*isoare de la " luni la ani1.

//. Principiul operati"it+ii ;celerit+ii< 5n procesul penal presupune rezolvarea rapidă a cauzelor penale precum şi simplificarea pe c+t posibila activităţii procesului penal. Acest principiu nu are o reglementare e)presă în actuala legislaţie, dar se impune înscrierea sa principiu fundamental pentru a seasigura scopul procesului penal, acela de constatare la timp şi în mod concret a faptelor ce constituie infracţiuni.

3rin operativitate se asigură şi calitatea probelor, întruc+t odată cu trecerea timpului se şterg urme, dispar oameni şi obiecte şi astfel calitatea probelor scade.

3rin înscrierea acestui principiu ca principiu fundamental s#ar crea şi garanţia că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea anumitor activităţiar fi respectate de organele judiciare.

Operativitatea procesului penal este impusă prin numeroase dispoziţii ale Codului de procedură penală /e). art. ;#;; C33 reglementeazătermenele în procesul penal, art. '(: prevede disjungerea acţinii civile şi am+narea judecării ei într#o altă şedinţă, c+nd rezolvarea pretenţiilor civile ar provocaînt+rzierea acţiunii penale1.

V. ACŢIUNEA PENAL= %I ACŢIUNEA CIVIL= ,N PROCESUL PENAL

Aciunea 5n (ustiie

5



Orice încălcare a normei juridice prin comiterea unui fapt ilicit produce un conflict de drepturi, iar rezolvarea conflictului de drepturi nu se facede cel al cărui inters a fost lezat, ci de organele competente să aplice legea.

3entru a aduce conflictul de drept înaintea justiţiei trebuie să e)iste un mijloc legal care să fie e)ercitat conform legii. 7n asemenea mijloc esteacţiunea în justiţie 2 instrumentul juridic prin care o persoană este trasă la răspundere în faţa instanţei de judecată pentru a fi obligată să suporte constr+ngereade stat corespunzătoare normei încălcate. După felul răspunderii penale, civile, administrative şi acţiunea în justiţie poartă denumirea de acţiune penală, civilăsau contravenţională.

4n societatea modernă statul este singurul distribuitor al justiţiei, iar acţiunea în justiţie este mijlocul prin care se cere să se facă justiţie. 3rinurmare, pentru înfăptuirea justiţiei trebuie să e)iste un subiect care să sesizeze şi un mijloc prin care să se definească scopul acţiunii. 4n principiu, instanţaav+nd cunoştinţă despre comiterea unei infracţiuni nu#l poate judeca pe făptuitor pentru infracţiune fără o sesizare de judecare a cauzei.

Codul de procedură penală dă în competenţa instanţei numai constatarea infracţiunilor de audienţă, dar şi în acest caz, procesul#verbal deconstatare este trimis procurorului care, pe baza cercetărilor, porneşte acţiunea şi sesizează instanţa.

G)ercitarea acţiunii penale de către instanţă se admite în mod e)cepţional în cazul în care potrivit art. '' instanţa poate e)tinde acţiunea penală pornită anterior de procuror, c+nd în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului a lte acte materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii pentru care s#afăcut trimiterea în judecată.

Glementele acţiunii în justiţie sunt$ temeiul , obiectul şi subiecţii acţiunii.Temeiul de fapt al acţiunii îl constituie fapta ilicită, iar temeiul de drept îl constituie norma juridică ce conţine o anumită prevedere, în cazul încare este încălcată. De aceea promovarea acţiunii penale sau civile în cazul unei persoane este posibilă c+nd s#a comis o infracţiune sau s#a provocat o pagubă.

Obiectul acţiunii îl constituie tragerea la răspundere a persoanei ce a săv+rşit fapta ilicită. 3rin urmare e)istă obiect at+ta timp c+t e)istărăspundere. C+nd răspunderea este înlăturată printr#o cauză legală acţiunea răm+ne fără obiect /e)$ amnistie, împăcarea părţilor 2 acţiunea se stinge1. Acţiuneacivilă se poate stinge prin repararea voluntară a pagubei.

Subiecţii acţiunii sunt subiecţii raportului juridic de conflict şi primesc în procedura judecăţii calităţile judecătoreşti ce le conferă drepturile şiobligaţiile în raport de care subiecţii pot fi activi sau pasivi.

ubiecţii activi ai acţiunii sunt subiecţii care pot e)ercita acţiunea în justiţie. Astfel Codul de procedură penală prevede că acţiunea penală se promovează şi se susţine de către procuror şi, în cazuri restr+nse, de partea vătămată.

ubiecţii pasivi sunt persoanele împotriva cărora se e)ercită acţiunea în justiţie şi care răspund pentru faptele ilicite comise.

Aciunea penal+

Acţiunea penală este mijlocul procesual prin care infractorul este adus în faţa instanţei pentru a fi pedepsit conform legilor penale.3rivind natura juridică a acţiunii penale, în doctrină e)istă păreri distincte$ dreptul la acţiune este un drept inerent şi încorporat în dreptul

substanţial pe care îl realizează% dreptul la acţiune este un drept autonom. 3ractica a admis cea de#a doua părere 2 acţiunea penală nu se naşte din săv+rşirea

infracţiunii, ci din norma juridică prin care o anumită faptă este considerată infracţiune. Acţiunea penală este o acţiune autonomă, distinctă de dreptul invocat şiocrotit.

Obiectul acţiunii penale îl constituie tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săv+rşit infracţiuni. Obiectul acţiunii penale nu trebuieconfundat cu scopul acţiunii penale /aplicarea unei sancţiuni penale1.

ubiecţii acţiunii penale sunt subiecţi activi şi pasivi. 5itular al acţiunilor penale este statul, care e)ercită acţiunile prin intermediul procurorilor.4n cazurile limitativ prevăzute de lege, titular al acţiunilor penale poate fi şi partea vătămată. ubiecţii pasivi sunt persoanele împotriva cărora se e)ercităacţiunea penală$ învinuitul, inculpatul, partea responsabilă civilmente.

5răsăturile acţiunii penale sunt$a1 acţiunea penală aparţine statului, acesta fiind singurul care, prin organele sale specializate, are dreptul să tragă la răspundere pe acele persoane ce au comisinfracţiuni% statul determină care din organele sale pot e)ercita acţiunea penală şi deleagă acest drept şi părţii vătămate%

b1 acţiunea penală este obligatorie, ea trebuie pusă în mişcare ori de c+te ori s#a produs o infracţiune% de la caracterul obligatoriu al acţiunii penale fac e)cepţiecazurile în care declanşarea procesului penal se face la pl+ngerea prealabilă a persoanei vătămate%c1 acţiunea penală este indisponibilă% odată pusă în mişcare nu mai poate fi retrasă, trebuind a fi continuată p+nă la epuizarea ei, care înseamnă răm+nereadefinitivă a soluţiei% odată declanşată, acţiunea penală nu se poate stinge dec+t în cazurile prevăzute de lege% disponibilitatea acţiunii penale este o e)cepţie şi semanifestă doar c+nd se permite părţii vătămate să#şi retragă pl+ngerea prealabilă sau să se împace cu făptuitorul% statul, ca subiect activ al acţiunii penale, poateoric+nd să dispună prin lege asupra e)ercitării acţiunii penale, manifest+nd dreptul său de clemenţă prin amnistie%

d1 acţiunea penală este indiviibilă% e)ercitarea acţiunii penale nu se poate restr+nge numai asupra unora dintre participanţii la infracţiune, ci ea se e)tindeasupra tuturor celor ce au participat la săv+rşirea ei, c*iar dacă unii sunt descoperiţi mai t+rziu% în cazul participaţiei penale nu vom avea at+tea acţiuni c+ţiinfractori sunt, ci o singură acţiune îndreptată împotriva tuturor infractorilor%e1 acţiunea penală este individuală% ea nu se poate e)ercita dec+t împotriva persoanei vinovate de săv+rşirea unei infacţiuni% prin urmare, nimeni nu poate săceară să fie subiect pasiv alături de inculpat sau în locul acestuia% caracterul individual al acţiunii penale are o serie de consecinţe$ 1 succesorii inculpatului nu pot fi subiecţii pasivi ai acţiunii penale în locul celui decedat% &1 dacă inculpatul este un incapabil, nu este necesar pentru e)ercitarea acţiunii penale ca reprezentantul său legal să participe alături de acesta% '1 nimeni nu poate pretinde să intervină în cauză alături de inculpat pentru a#i asigura apărarea sau pentru a fi judecat în locul lui.

-o*entele aciunii penale

3entru realizarea obiectivelor acţiunii penale se desfăşoară o multiudine de activităţi procesuale ce gravitează în jurul a trei momente principale$ punerea (n mi#care, exercitarea #i stingerea acţiunii penale.

Punerea în mişcare a acţiunii penale înseamnă a efectua actul procesual prevăzut de lege prin care se formulează învinuirea împotriva unei persoane determinate şi se desfăşoară astfel activitatea de tragere la răspunderea penală. 3unerea în mişcare a acţiunilor penale se face, potrivit art. ! C33, prinactul de inculpare. 3ot pune în mişcare acţiunea penală$ procurorul, partea vătămată /în cazuri restr+nse1 şi instanţa /în cazuri e)cepţionale1.

a1 Procurorul , ca principal titular al acţiunii penale, are dreptul să pună în mişcare acţiunea penală în toate cazurile c+nd o persoană a comis o

infracţiune, cu e)cepţia acelora prevăzute de art. &:! lit. a. C33. +n faa de urmărire penală, procurorul poate pune în mişcare acţiunea penală prin două modalităţi$

1 ordonanţa de punere (n mi#care a acţiunii penale, c+nd în cursul urmăririi penale se stabileşte că învinuitul a comis infacţiunea pentru care este cercetat%&1 rec-iitoriul, c+nd o asemenea concluzie rezultă la terminarea urmăririi penale.

+n cursul "udecăţii, procurorul poate pune în mişcare acţiunea penală numai în cazul în care se descoperă în sarcina inculpatului şi alte infracţiunidec+t cele cuprinse în rec*izitoriu sau se descoperă şi participarea altor persoane la comiterea infracţiunilor ori se descoperă săv+rşirea de alte persoane a uneiinfracţiuni în legătură cu infracţiunea care se judecă. 4n aceste cazuri, acţiunea penală se pune în mişcare printr#o acţiune orală făcută de procuror în şedinţa de

judecată. b1 Partea vătămată poate pune în mişcare acţiunea penală numai în cazurile prevăzute de art. &:! lit. a C33, prin introducerea pl+ngerii prealabile

la instanţa de judecată.c1 %nstanţa de "udecată are dreptul să pună în mişcare acţiunea penală în cazul în care, în cursul judecăţii, se descoperă şi alte fapte comise de

inculpat, în legătură cu fapta judecată, dacă procurorul nu participă la judecată. Actul prin care instanţa pune în mişcare acţiunea penală este (nc-eierea deextindere a procesului penal .

Bomentul punerii în mişcare al acţiunii nu trebuie confundat cu momentul începerii urmăririi penale, între aceste două momente e)ist+nddeosebiri esenţiale$

6



1 începerea urmăririi penale se face in rem ori de c+te ori organele competente au date în legătură cu săv+rşirea unei infracţiuni% punerea în mişcare a acţiunii penale se face in personam, fiind necesar să se cunoască persoana ce urmează a fi trasă la răspundere penală%&1 începutul urmăririi penale poate avea loc în momentul în care e)istă date că s#a comis o infracţiune% pentru punerea în mişcare a acţiunii penale trebuie săe)iste probe temeinice a celui suspectat de comiterea infracţiunii% în unele situaţii este posibil ca datorită probelor e)istente, punerea în mişcare a acţiunii penalesă aibă loc în aceelaşi moment cu începutul urmăririi penale.

Exercitarea acţiunii penale presupune susţinerea ei în vederea realizării tragerii la răspundere a inculpatului. arcina e)ercitării acţiunii penalerevine, în principiu, subiecţilor activi care pot să administreze probe, pot formula cereri instanţei, pot susţine învinuirea şi pot pune concluzii, cer+ndcondamnarea inculpatului, pot folosi căile de atac.

4n cursul urmăririi penale, procurorul e)ercită acţiunea penală prin trimiterea în judecată a inculpatului, sesiz+nd instanţa cu judecarea acestuia.4n cursul judecăţii, procurorul e)ercită acţiunea penală prin susţinerea învinuirii, dovedirea vinovăţiei inculpatului, cererea de condamnare şi

folosirea căilor de atac.ubiecţii îndreptăţiţi să e)ercite acţiunea pot, în unele situaţii, să renunţe la acest drept$

# procurorul poate pune concluziile de ac*itare c+nd constată că învinuirea nu este confirmată1%# partea vătămată, în situaţia în care are drept să dispună de acţiunea penală, poate să şi renunţe la e)ercitare prin retragerea pl+ngerii prealabile sau prin

împăcarea cu făptuitorul. Stingerea acţiunii penale nu se realizează prin simpla ei nee)ercitare, ci este nevoie de o manifestare formală şi e)presă de voinţă, care să ducă laîncetarea ei. Asupra stingerii acţiunii penale trebuie să se pronunţe organul judecătoresc ce conduce procesul în faza respectivă$# în faza de urmărire penală, procurorul poate dispune încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală%# în faza de judecată, instanţa e obligată să judece şi să soluţioneze cauza, iar acţiunea se stinge numai prin pronunţarea unei *otăr+ri definitive.

C+nd legea permite, partea vătămată poate stinge acţiunea prin retragerea pl+ngerii prealabile sau prin împăcarea părţilor, iar organul judiciar trebuie să ia cunostinţă de această manifestare de voinţă şi să dispună soluţia în cauză.

Cau$ele care 5nl+tur+ punerea 5n *i&care sau e>ercitarea aciunii penale

Acţiunea penală se e)ercită în tot cursul procesului penal. 3ot apărea, însă, situaţii c+nd promovarea acţiunii penale este împiedicată. Dacă acesteimpedimente apar înainte de declanşarea acţiunii, ele au ca efect împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale, iar dacă apar în cursul e)ercitării acţiunii,duc la stingerea acesteia. Aceste cauze sunt prevăzute în art. < din C33$a) fapta nu există 2 infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, iar e)istenţa infracţiunii implică săv+rşirea unei fapte şi, prin urmare, ine)istenţafaptei presupune ine)istenţa infractorului şi astfel apare imposibilitatea tragerii la răspundere penală% fapta nu e)istă atunci c+nd nu e)ista în materialitatea sa,adică nu s#a săv+rşit nici o faptă care să fi produs modificări în lumea înconjurătoare% constatarea e)istenţei faptei produce efecte şi asupra posibilităţilor dee)ercitare a acţiunii civile, pentru că fapta ine)istentă nu poate fi izvor de prejudiciere a unei persoane şi, prin urmare, c+nd inculpatul este ac*itat pentru

ine)istenţa faptei, instanţa trebuie să respingă şi cererea pentru despăgubirile cerute%b) fapta nu este prevazută de legea penală 2 în acest caz, fapta e)istă în mod obiectiv, însă nu este prevazută între faptele incriminate de legea penală% dacăfapta nu este prevazută de legea penală, nu este nici infracţiune şi prin urmare nu e)istă temeiul tragerii la răspundere penală, astfel că nu poate fi e)ercitatăacţiunea penală% faptele neprevăzute de legea penală sau care au fost dezincriminate pot fi considerate fapte de natură disciplinară, de natură civilă, de naturăcontravenţională%b1 ) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni 2 o faptă este infracţiune numai dacă este prevazută de legea penală, este comisă cu vinovăţieşi prezintă pericol social% dacă se constată că fapta comisă aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală şi, prin urmare, nu prezintă gradulde pericol social al unei infracţiuni, atunci ea nu va atrage aplicarea unei sancţiuni penale, lipsindu#i o trăsătură esenţială$ pericolul social% concluzia în legaturăcu e)istenţa sau ine)istenţa pericolului poate fi trasă de procuror sau instanţă, după analiza tuturor împrejurărilor cauzei%c) fapta nu a fost săvârşită de invinuit sau inculpat 2 în această situaţie, fapta e)istă, este prevazută de legea penală, prezintă pericol social, însă nu a fostsăv+rşită de persoana împotriva căreia se îndreaptă acţiunea penală% răspunderea penală fiind personală, acţiunea penală nu se poate e)ercita dec+t împotriva

persoanei aceluia care a comis infracţiunea%HAceste cauze împiedică e)ercitarea acţiunii penale faţă de o anumită persoană, faţă de adevăratul autor al infracţiunii, dacă este descoperit, şi faţă de celelalte

persoane care au participat la comiterea faptei.Id) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii 2 o faptă este infracţiune numai în cazul în care este săv+rşită în împrejurări e)pres

prevăzute de lege şi care formează elementele ei constituive% absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii atrage împiedicarea e)ercitării acţiunii penale,

astfel$ în lipsa intenţiei, în cazul unei infracţiuni ce se poate comite doar intenţionat, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală, de asemenea c+nd lipseştecaracterul repetat al faptei, dacă repetarea este elementul constitutiv al infracţiunii, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală%e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei 2 în art. ((# C3 sunt prevăzute cauzele generale care înlătură caracterul penal al faptei$legitima aparare, starea de necesitate, constr+ngerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, minoritatea, beţia şi eroarea de fapt% în toate acestecazuri lipseşte vinovăţia, fără de care nu poate e)ista infracţiune, ceea ce împiedică e)ercitarea acţiunii penale% în afara cauzelor generale ce înlătură caracterul

penal al faptei sunt şi cazuri speciale cu aceleaşi efecte, cum ar fi efectuarea probei verităţii, în caz de insultă şi calomnie, c+nd mituitorul a fost constr+ns sădea mită de cel care a luat mita sau c+nd adulterul este comis după îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ%

f) lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale 2 acest caz cuprinde mai multe situaţii cu reglementări diferite, însă cu efect comun$ de a se paraliza punerea în mişcare aacţiunii penale% lipsa pl+ngerii prealabile a persoanei vătămate constituie, potrivit art. ' C3, o cauză care înlătură răspunderea penală, atunci c+nd legea

prevede e)pres aceasta% se asimilează cu lipsa pl+ngerii prealabile şi introducerea ei de o alta persoană dec+t persoana vătămată, precum şi introducerea ei pestetermenul prevăzut de lege% atunci c+nd legea cere, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, autorizarea organelor competente, punerea în mişcare şie)ercitarea acţiunii este împiedicată dacă nu e)istă o asemenea autorizare% acelaşi efect îl are şi lipsa sesizării organelor competente, cum ar fi lipsa sesizăriicomandantului, în cazul infracţiunii militare, sau lipsa sesizării organului competent al căilor ferate, în cazul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe caleaferată%

g) a intervenit amnistia prescripţia ori decesul făptuitorului 2 amnistia este prevăzută în art. ! C3 şi este o cauză care înlătură răspunderea penală şi, prinurmare, lipseşte de obiect acţiunea penală, care nu mai poate fi pusă în mişcare sau e)ercitată% amnistia nu produce efecte asupra acţiunii civile şi nici asupra

c*eltuielilor judiciare% prescripţia este o altă cauză de înlăturare a răspunderii penale, care operează în privinţa tuturor infracţiunilor, cu e)cepţia infracţiunilor contra păcii şi omenirii, care sunt imprescriptibile% decesul făptuitorului atrage, de regulă, împiedicarea punerii în mişcare sau e)ercitării acţiunii penale, osituaţie de e)cepţie fiind cazul infracţiunii de adulter, c+nd acţiunea penală se stinge în caz de moarte a soţului care a facut pl+ngerea prealabilă%!) a fost retrasă plângerea prealabilă sau părţile s"au împăcat 2 retragerea pl+ngerii prealabile operează doar la infracţiunile pentru care legea penală a

prevăzut e)pres necesitatea pl+ngerii prealabile% în partea specială a Codului penal nu se prevede, în nici un caz, că retragerea pl+ngerii prealabile are ca efectînlăturarea răspunderii penale, şi aceasta pentru că, potrivit dispoziţiilor generale din art. ', retragerea este posibilă în toate cazurile c+nd s#a introdus

pl+ngerea prealabilă% pentru a fi de natură să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, retragerea pl+ngerii prealabile trebuie să se refere la toţi participanţii la infracţiune sau să provină de la toate persoanele vătămate% împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazurile prevăzute e)pres de lege şinumai cu privire la acel inculpat cu care partea vătămată s#a împăcat% at+t retragerea pl+ngerii prealabile, c+t şi împăcarea, pentru a fi cauze ce înlăturărăspunderea penală, trebuie să fie totale şi necondiţionate% împăcarea trebuie să aibă loc în faţa organului judiciar, întruc+t nu poate lua act de declaraţiaunilaterală a părţii vătămate că s#a împăcat cu inculpatul, dacă aceasta nu este confirmată% împăcarea produce efect numai dacă intervine p+nă la răm+nereadefinitivă a *otăr+rii şi poate să intervină în orice fază a procesului penal%i) s"a dispus înlocuirea răspunderii penale 2 instituţia înlocuirii răspunderii penale este reglementată de dispoziţiile art. !< şi urm. din C3 şi constituie o cauzăcare împiedică punerea în mişcare sau e)ercitarea acţiunii penale, întruc+t, fiind înlocuită răspunderea penală, nu mai e)istă temei pentru declanşarea saucontinuarea acţiunii penale% înlocuirea răspunderii penale se face cu răspunderea administrativă şi se poate dispune numai de către instanţă în faza de judecată%

7



i 1 ) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege 2 acest caz a fost introdus în art. < prin legea &;> &<<'% sunt cazuri în care Codul penal prevedenepedepsirea sau apărarea de pedeapsă a făptuitorului$ desistarea sau împiedicarea rezultatului în caz de tentativă, împiedicarea consumării infracţiunii în caz decomplicitate, denunţarea faptei mai înainte de a fi descoperită, retragerea în termen util a mărturiei mincinoase, tăinuirea, favorizarea comise de soţ sau rudeapropiate, precum şi anularea uneia dintre căsătorii, în caz de bigamie%H5oate acestea sunt cauze speciale de înlăturare a răspunderii penale pentru fapte care e)istă şi care au fost comise.I

#) există autoritate de lucru #udecat 2 *otăr+rile judecătoreşti rămase definitive capătă autoritatea lucrului judecat şi, prin urmare, acţiunea penală nu mai poatefi e)ercitată împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceeaşi faptă, c*iar sub o încadrare juridică diferită% în materie penală, pentru a e)ista autoritate delucru judecat, se cere să e)iste două elemente identice între cauze şi anume$ identitatea de persoane şi identitatea de obiect% în materie civilă, se cere o triplăidentitate$ de persoane, de obiect şi de cauză.

Cazurile de la art. < pot fi împărţite în două mari categorii$1 cazuri în care acţiunea penală este lipsită de temei, ca urmare a ine)istenţei faptei /art. <, a#e1%&1 cazuri în care nu poate fi e)ercitată acţiunea penală pentru că este înlăturată răspunderea penală /art.<, f#j1.

Cazurile prevăzute la art. < C33, de la lit. a la j, au în vedere situaţii legate fie de faptă, fie de autor, astfel$ operează in rem cazurile de la lit. a, b,d, e, f, g, j şi in personam, cazurile de la lit. b, c, *, i, i.

Soluiile procesuale c?nd aciunea penal+ nu poate 'i pus+ 5n *i&care sau e>ercitat+ ;art. // CPP<

Cazurile prevăzute în art. < C33 atrag soluţii procesuale diferite, în raport de momentul în care se face constatarea unora din aceste cazuri/înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii1.

A1 oluţia procesuală în situaţia în care se constată un caz de la art. <, înainte de începerea urmăririi penale, este de a se dispune ne(ncepereaurmăririi penale. 9ac e)cepţie cazurile prevăzute în art. < lit. b şi i pentru că în aceste cazuri organul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea

penală şi apoi să dea soluţia corespunzătoare.J1 4n cazul în care constatarea impedimentului de punere în mişcare a acţiunii penale are loc în cursul urmăririi penale în art. /'1 se prevăd

următoarele soluţii$ clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau (ncetarea urmăririi penale..' Clasarea se dispune de către procuror c+nd e)istă un caz prevăzut de art. < şi nu e)istă învinuit în cauză$

# urmarea rezultată nu este imputabilă vreunei persoane /e)$ moartea naturală 1%# nu se cunoaşte făptuitorul, cauza răm+n+nd cu autor necunoscut% dacă se cunoaşte făptuitorul ca persoană fizică, dar nu se cunoaşte identitatea sa va e)istaînvinuit şi nu operează clasarea.

/' Scoaterea de sub urmărire penală se dispune de procuror c+nd e)istă învinuit şi se constată e)istenţa unui caz de la art. < lit. a#e. 3rin această soluţiese constată nevinovăţia inculpatului sau a învinuitului.

0' +ncetarea urmăririi penale se dispune de procuror c+nd e)istă învinuit sau inculpat şi se constată e)istenţa unui caz prevăzut de art. < lit. f#j. 3rin

adoptarea acestei soluţii se constată că începerea urmăririi penale era justificată, dar continuarea ei nu mai are temei pentru că a fost înlăturată răspunderea penală.

C1 oluţiile procesuale în cazul constatării unui impediment prevăzut de art. < în cursul #udecăţii sunt$ ac-itarea şi (ncetarea procesului penal$.' Ac-itarea se pronunţă de către instanţă, c+nd se constată că e)istă unul din cazurile din art. < lit. a#e./' +ncetarea procesului penal se pronunţă de către instanţă, c+nd se constată e)istenţa unui caz din art.< lit. f#j.

oluţiile adoptate de instanţă corespund soluţiilor date de procuror, cu e)cepţia clasării, pentru că în timpul judecăţii e)istă inculpat, şi cue)cepţia neînceperii urmăririi penale, pentru că în faţa instanţei ajung cauzele în care a început urmărirea penală.

Atunci c+nd procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală, iar instanţa dispune ac*itarea pentru un caz de la art. < pentru lit. b sau itrebuie aplicată şi sancţiunea cu caracter administrativ, pentru că fapta, c*iar dacă nu constituie infracţiune, este ilicită şi trebuie sancţionată.

4n cazurile prevăzute în art. < lit. b, d, e, procurorul care pronunţă scoaterea de sub urmărire penală sau instanţa ce pronunţă ac*itarea pot săsesizeze organul competent, dacă fapta ar atrage alte sancţiuni dec+t cele prevăzute de legea penală.

Atunci c+nd într#o cauză se constată e)istenţa mai multor cazuri prevăzute de art. <, operează mai înt+i cazurile de la lit. a#e, în ordinea prevăzută de lege, şi apoi cele de la lit. f#j, în ordinea cronologică în care s#au ivit 2 odată stinsă acţiunea printr#o cauză legală, celelalte cauze ulterioare nu mai pot opera.

Continuarea procesului penal 5n ca$ de a*nistie) prescripie) retra!ere a pl?n!erii preala4ile) e>isten+ a unei cau$e de nepedepsire ;art. /1 CPP<

coaterea de sub urmărire penală şi ac*itarea sunt soluţiile prin care se recunoaşte nevinovăţia inculpatului. 4n cazurile în care a intervenitamnistia, prescripţia, retragerea pl+ngerii prealabile sau o cauză de nepedepsire, procurorul sau instanţa pronunţă încetarea urmăririi penale /a procesului penal1,soluţii prin care se constată înlăturarea răspunderii penale nu şi nevinovăţia.

4n aceste situaţii, învinuitul sau inculpatul poate fi interesat să se continue procesul penal pentru a se stabili nevinovăţia sa.3rin art. ', legea permite învinuitului sau inculpatului /nu şi părţii vătămate1 să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii pentru a se

constata un caz de la art. < ce conduce la recunoaşterea nevinovăţiei.=a o asemenea solicitare, procurorul sau instanţa desfăşoară în continuare activitatea procesuală şi, dacă se constată că e)istă un caz de la art. <

lit. a#e, se v#a dispune de către procuror încetarea urmăririi penale, cu e)cepţia cazurilor de la lit. i#i şi încetarea procesului penal de către instanţă pentruamnistie, prescripţie, retragere a pl+ngerii prealabile sau pentru e)istenţa unui caz de nepedepsire.

Aciunea ci"il+ 5n procesul penal

6epararea pagubei produsă printr#o faptă ilicită civilă se obţine printr#o acţiune în faţa instanţei civile. 3aguba poate fi produsă şi printr#oinfracţiune, fiind posibil ca săv+rşirea unei infracţiuni să producă şi un prejudiciu material sau moral, în dauna unei persoane fizice sau juridice şi în acest cazinfracţiunea este şi sursa unor obligaţii civile.

Bijlocul legal prin care o persoană păgubită cere să#i fie reparat prejudiciul este acţiunea civilă, care este o instituţie a dreptului civil, ea devenind

instituţie a dreptului procesual penal dacă persoana prejudiciată o pune în mişcare şi o e)ercită în faţa organelor penale.Acţiunea civilă în procesul penal are acelaşi izvor ca şi acţiunea penală 2 infracţiunea 2 şi, prin urmare, nu poate avea ca obiectiv dec+t repararea

unui prejudiciu cauzat prin infracţiune.4n procesul penal acţiunea civilă are un caracter accesoriu acţiunii penale şi se desfăşoară potrivit normelor procesuale penale, păstr+ndu#şi

propiile trăsături /este divizibilă şi disponibilă1. Ga poate fi e)ercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală şi se poate e)ercita doar împotriva învinuitului sau inculpatului, părţii responsabile civilmente şi faţă de succesorii acestora.

Condiiile e>ercit+rii aciunii ci"ile 5n procesul penal

3entru a putea fi e)ercitată acţiunea civilă în cadrul procesului penal se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii$1 infracţiunea trebuie să fi cauat un pre"udiciu material sau o daună morală 2 face ca nu în toate procesele penale să poată fi e)ercitată acţiunea civilă pentrucă unele infracţiuni, prin natura lor, nu pot genera prejudicii /e)$ infracţiunile de pericol ce nu pot genera direct prejudicii morale sau materiale% în cazulconducerii unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere nu e permisă acţiunea civilă şi eventualele prejudicii se pot recupera pe calea uneiacţiuni civile la instanţa civilă1%

8



&1 (ntre infracţiunea comisă #i pre"udiciul ce se cere a fi acoperit trebuie să existe legătură de caualitate 2 instanţa nu poate obliga la despăgubiri civile dec+tdacă se constată săv+rşirea unui prejudiciu comis de acea persoană%'1 pre"udiciul să fie cert 2 această condiţie impune ca e)ercitarea acţiunii civile să se facă pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, at+t sub aspectul e)istenţei,c+t şi al posibilităţilor de evaluare% prejudiciul este cert c+nd este constatat şi este actual% poate fi cert şi un prejudiciu viitor, c+nd este susceptibil de evaluare/e). c+nd partea civilă a suferit o vătămare corporală cu pierderea capacităţii de muncă p+nă la o anumită dată% c+nd cererea de despăgubire se întemeiază pe unfapt viitor şi nesigur acţiunea civilă trebuie respinsă1%(1 pre"udiciul să nu fi fost reparat 2 e)istă posibilitatea ca, înainte de e)ercitarea acţiunii civile, prejudiciul să fi fost acoperit total sau parţial de către alte

persoane dec+t inculpatul% repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune nu e)clude posibilitatea e)ercitării acţiunii c ivile, ci trebuie avut în vedere dacă a fostacoperit integral sau parţial şi cu ce titlu /e). în cazul în care terţe persoane au contribuit la acoperirea prejudiciului, din dorinţa de a ajuta victima infracţiunii şinu pentru a#l degreva pe inculpat, partea civilă poate intenta acţiune civilă în procesul penal şi poate cere obligarea p+r+tului la despăgubiri% c+nd terţii auacoperit prejudiciul produs prin infracţiune din dorinţa de a#l ajuta pe inculpat, atunci acţiunea civilă nu mai poate fi e)ercitată dec+t pentru partea din

prejudiciu neacoperită1%1 să existe o manifestare de voinţă din partea persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu de a fi despăgubită 2 această condiţie se realizează prin constituireade parte civilă.

Ele*entele aciunii ci"ile

O4iectul aciunii ci"ile. ub aspect substanţial, obiectul acţiunii civile constă în e)ercitarea dreptului de a reclama prin intermediul organelor judiciare. ub aspect procesual, potrivit art. ( C33, acţiunea civilă are drept obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabilecivilmente, pentru obligarea lor la repararea integrală, justă a pagubei. 4n art. ( /'1 se arată că repararea prejudiciului se face, potrivit legii civile, în natură şi

prin despăgubiri băneşti.4n natură repararea se obţine prin$

1 restituirea lucrurilor%&1 desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris%'1 restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii%(1 prin orice alt mod de reparare în natură.

1 6estituirea lucrurilor se face prin ridicarea de la învinuit sau de la inculpat sau de la o altă persoană a bunurilor ce aparţin părţii civile şirestituirea lor către aceasta. 6estituirea lucrurilor poate fi dispusă at+t de organe de urmărire penală, prin ordonanţa procurorului cu ocazia scoaterii de suburmărire penală sau a încetării urmăririi penale, situaţie în care restituirea are caracter definitiv, c+t şi de instanţă, prin *otăr+rea pronunţată. Dacă lucrurileaparţin+nd părţii civile nu au fost ridicate, atunci instanţa obligă la restituirea lor, iar dacă nu se mai găsesc, obligă la repararea pagubei prin ec*ivalent. Dacărestituirea nu acoperă integral paguba, inculpatul va fi obligat la plata unor despăgubiri băneşti, care să asigure o reparaţie integrală a pagubei.

unt cazuri în care comiterea infracţiunii atrage o sc*imbare a situaţiei autorului, sc*imbare de natură să producă un prejudiciu părţii civile.3entru această situaţie repararea pagubei se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii. Organul de urmărire penală ia aceastămăsură cu caracter provizoriu, iar instanţa o definitivează prin *otăr+rea sa /e). în cazul condamnării inculpatului pentru infracţiunea de nerespectare a *otăr+rii

judecătoreşti, const+nd în împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă deţinută în baza unei *otăr+rii juecătoreşti, în rezolvarea acţiunii civile, instanţatrebuie să restabilească situaţia anterioară prin evacuarea inculpatului din imobilul ocupat abuziv1.

&1 unt cazuri c+nd repararea pagubei se obţine doar prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. Doar instanţa, prin *otăr+rea sa, poate sădesfiinţeze înscrisul falsificat /e). în cazul falsificării unui testament, moştenitorul poate fi repus în drepturile din care a fost decăzut ca urmare a falsului, prindesfiinţarea testamentului falsificat1.

6epararea în natură a pagubei are prioritate faţă de repararea prin despăgubiri băneşti. 3rin daună produsă prin infracţiune se înţelege at+t pagubareală suferită de partea civilă, c+t şi folosul sau c+ştigul de care a fost lipsită partea civilă prin infracţiune /e). în cazul sustrageii unei sume de bani, făptuitorulva fi obligat să acopere at+t prejudiciul cauzat, c+t şi dob+nda aferentă plătibilă pe toată durata de timp de la data săv+rşirii infracţiunii p+nă la ac*itarea sumeidatorate1. C+ştigul nerealizat trebuie să fie urmarea directă a comiterii infracţiunii şi să nu se datoreze unor cauze neimputabile inculpatului.

Despăgubirea constă într#o sumă de ani care reprezintă valoarea pagubei cauzate, adică at+t a pierderii, c+t şi a folosului de care a fost lipsită partea civilă.

Despăgubirea bănească poate să fie stabilită într#o sumă globală sau în sume plătibile periodic. =a calcularea despăgubirii se ţine seama în cauzăde culpa comună a autorului şi a victimei, de gravitatea celor două culpe. De asemenea, despăgubirea bănească trebuie calculată în raport de valoarea integrală

a pagubei şi nu pot fi luate în considerare criterii subiective cum ar fi$ situaţia materială a inculpatului sau a victimei. 4n cazul pagubelor aduse avutului particular, valoarea pagubei trebuie dovedită şi, în acest sens, partea vătămată poate să folosescă orice mijloc de probă. 4n cazul avutului public, evaluarea pagubelor se face potrivit actelor normative.

Autorii, instigatorii şi complicii răspund solidar pentru paguba comisă prin fapta lor. 5ăinuitorul răspunde solidar doar p+nă la valoarea bunurilor pe care le#a tăinuit, iar favorizatorul va răspunde solidar cu autorul numai în cazul în care a dat ajutor pentru asigurarea folosului infracţiunii. De asemenea,răspunde solidar cu infractorul pentru întraga pagubă cauzată şi partea responsabilă civilmente.

Su4iecii aciunii ci"ile sunt făptuitorul, în calitate de învinuit sau de inculpat, şi partea responsabilă civilmente, ca subiecţi pasivi ai acţiuniicivile, şi persoana vătămată ca subiect activ al acţiunii civile, categorie în care e denumită parte civilă.

At+t persoana păgubită, c+t şi făptuitorul sunt subiecţi primari ai acţiunii civile. 4n caz de deces al oricăruia dintre ei devin subiecţi ai acţiuniicivile moştenitorii respectivi. După decesul părţii civile, acţiunea civilă răm+ne mai departe alăturată celei penale şi sunt introduşi în cauză moştenitorii. Dacă

partea civilă este o persoană juridică în privinţa căreia a intervenit o reorganizare, se introduce în cauză persoana juridică succesoare în drepturi, iar în caz dedesfiinţare, sau dizolvare se introduc în cauză lic*idatorii.

Atunci c+nd victima unei infracţiuni a decedat din cauza săv+rşirii infracţiunii, moştenitorii care au suferit o pagubă vor fi subiecţi primari aiacţiunii civile şi vor cerceta acţinea în nume propriu, iar c+nd moartea părţii civile s#a datorat altor cauze dec+t infracţiunea, moştenitorii vor e)ercita acţiuneacivilă ca subiecţi, prin succesiune.

4n cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fără capacitate de e)erciţiu sau cu capacitate restr+nsă apar ca subiecţi procesuali reprezentanţii

legali care sunt subiecţi ai acţiunii civile doar sub aspect procesual, adică al e)ercitării acţiunii civile în interesul persoanelor pe care le reprezintă şi, înconsecinţă, aceşti reprezentanţi nu capătă calitatea de parte civilă. Ca şi succesorii părţii civile, cei ai învinuitului sau ai inculpatului pot să apară ca subiecţi înlatura civilă a procesului penal.

Boştenitorii unei persoane învinuite de comiterea unei infracţiuni pot să fie subiecţi pasivi ai acţiunii civile din procesul penal doar în cazul încare decesul s#a produs după sesizarea instanţei ce judecă acţiunea penală. Dacă persoana învinuită a decedat înainte ca instanţa să fi fost sesizată, atunciintroducerea în cauză a moştenitorilor nu mai este posibilă.

Dreptul de opiune 5n e>ercitarea aciunii ci"ile

3ersoana vătămată prin comiterea infracţiunii are dreptul de a alege, pentru valorificarea pretenţiilor civile, fie calea penală, fie calea civilă.3entru ca persoana vătămată să poată să#şi e)ercite dreptul la acţiune este necesar să fie desc*ise în acelaşi timp ambele căi% prin urmare, trebuie să e)iste at+tun proces penal declanşat, c+t şi să e)iste posiblitatea e)ercitării acţiuni civile la instanţa civilă. C+t timp acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, nu se poatediscuta despre e)ercitarea acţiunii civile la instanţa penală. C*iar în situaţia în care sunt desc*ise ambele căi, dreptul de opţiune are unele îngrădiri. Astfel, c+nd

paguba este produsă unei persoane fără capacitate de e)erciţiu, dreptul de acţiune este îngrădit pentru că acţiunea civilă se e)ercită din oficiu în procesul penal.

9



Dreptul de opţiune este irevocabil, adică persoana vătămată prejudiciată material sau moral, odată ce a e)ercitat dreptul de opţiune şi a ales unadintre căi nu mai poate părăsi calea aleasă spre a se îndrepta spre cealaltă. Consecinţele sunt foarte importante pentru că partea civilă care renunţă la acţiuneacivilă pe care o e)ercită la instanţa penală pierde dreptul de a se adresa instanţei civile, adică pierde dreptul de a#şi valorifica pretenţiile pe cale judiciară.

8revocabilitatea dreptului de opţiune are şi unele e)cepţii ce sunt determinate fie de ivirea unor piedici în continuarea valorificării unei căi, fie deînlăturarea unor astfel de piedici pe parcurs. 3artea civilă poate părăsi calea penală şi se poate adresa instanţei civile în următoarele cazuri$1 c+nd urmărirea sau judecata penală a fost supendată /e). pentru boala gravă a celui acuzat1 e)ercitarea acţiunii civile ar fi ţinută în loc şi, în aceste cazuri,

partea civilă nu poate fi obligată să aştepte reluarea procesului penal, ea put+nd să se adreseze instanţei civile%&1 c+nd s#a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale 2 prin adoptarea acestor soluţii, acţiunea penală se stinge şi cauza penală numai poate fi promovată în faţa instanţei şi pentru că instanţa este singurul organ judiciar ce poate să acorde despăgubiri civile, partea civilă se va adresainstanţei civile%'1 c+nd instanţa penală lasă nerezolvată acţiunea civilă 2 potrivit art. '(" C33, instanţa penală nu rezolvă acţiunea civilă c+nd pronunţă ac*itarea pentru cazulde la art. < lit. b şi c+nd pronunţă încetarea procesului penal /art. < lit. f, j1% în situaţiile în care acţiunea civilă e)ercitată în procesul penal cuprinde mai multecapete de cerere şi dacă unele au fost rezolvate de instanţa penală, acţiunea civilă e)ercitată ulterior în faţa instanţei civile va avea drept obiect numai pretenţiilenerezolvate de instanţa penală%

(1 c+nd, după pronunţarea *otăr+rii definitive de către instanţa penală asupra acţiunii civile, s#au produs ori au fost descoperite alte pagube pricinuite prin aceafaptă penală% în acest caz, partea civilă se poate adresa instanţei civile pentru a obţine reparaţii suplimentare.3ersoana vătămată ce a pornit o acţiune în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi se poate adresa organelor judiciare penale în

următoarele cazuri$1 c+nd punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc după ce fusese pornită acţiunea civilă%&1 c+nd procesul penal a fost reluat după suspendare, scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale părăsirea instanţei c ivile nu poate avea loc,c*iar dacă instanţa civilă a pronunţat o *otăr+re c*iar nedefinitivă% revenirea persoanei vătămate la instanţa penală nu este obligatorie, persoana vătămată

put+nd e)ercita acţiunea civilă în faţa instanţei civile, cu precizarea că aceasta se suspendă p+nă la rezolvarea cauzei penale.

Punerea 5n *i&care &i e>ercitarea aciunii ci"ile 5n procesul penal

3otrivit art. C33, acţiunea civilă se pune în mişcare în procesul penal de către persoanele vătămate prin constituirea de parte civilă în contraînvinuitului sau a inculpatului şi a părţii resposabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul procesului penal fie în faţa organelor de urmărire penală, fie în faţa instanţei de judecată, dar p+nă la citirea actului de sesizare la prima instanţă.

Constituirea de parte civilă se face printr#o declaraţie scrisă sau orală, în declaraţia de constituire nefiind necesar să se precizeze şi cunatumul pretenţiilor, acestea put+nd fi precizate şi mai t+rziu, dar înainte de începerea judecării la prima instanţă.

Constituirea ca parte civilă în faţa instanţei penale nu poate fi primită în următoarele cazuri$1 c+nd paguba a cărei reparare se cere nu fost cauzată prin infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul%&1 c+nd acţiunea civilă se îndreaptă împotriva unei persoane ce nu fost trimisă în judecată% persoana faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire

penală nu poate fi obligată la despăgubiri în cadrul procesului penal, ci doar pe calea unei acţiuni civile la instanţa civilă%'1 c+nd acţiunea civilă este stinsă printr#o cauză legală /e). tranzacţia între părţi are puterea unei *otăr+ri definitive şi instanţa e obligată să ţină seama detranzacţia intervenită1.

După punerea în mişcare a acţiunii civile, partea civilă o e)ercită în faţa organelor judecătoreşti prin dovedirea pagubelor suferite şi adespăgubirilor cerute, precum şi prin cererea de a fi obligat inculpatul şi partea reponsabilă civilmente la repararea pagubelor.

O bună înfaptuire a justiţiei impune e)ercitarea concomitentă a celor două acţiuni, iar organele judiciare au obligaţia să administreze probelenecesare în acelaşi timp.

E>ercitarea aciunii ci"ile din o'iciu

G)istă cazuri c+nd, potrivit legii, acţiunea civilă se e)ercită din oficiu alături de acţiunea penală, situaţie în care nu mai funcţionează dreptul deopţiune. 3otrivit art. : C33, acţiunea civilă se porneşte şi se e)ercită din oficiu c+nd persoana vătămată este lipsită de capacitatea de e)erciţiu sau arecapacitate restr+nsă. 4n acest caz, instanţa sau organul de urmărire penală va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, să prezinte situaţia cu

privire la întinderea pagubelor materiale şi a daunelor morale şi a altor date privitoare la felul în care acestea au fost pricinuite. 8nstanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubelor, c*iar dacă persoana vătămată nu este constituită ca parte civilă.Acţiunea civilă se e)ercită din oficiu şi în situaţia prevăzută de art. '(; C33 2 c+nd acţiunea civilă are drept obiect restituirea lucrurilor,

desfiinţarea parţială sau totală a unui înscris sau restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii.Acţiunea civilă fiind doar alăturată acţiunii penale, în situaţia în care rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca înt+rzierea acţiunii penale, instanţa

poate disjunge cele două cele două acţiuni. 4n această situaţie, acţiunea civilă urmează a fi judecată după soluţionarea acţiunii penale, dar tot în cadrul procesului penal şi după regulile Codului de procedură penală.

E>ercitarea aciunii ci"ile la instana ci"il+

C+t timp nu a început urmărirea penală şi partea vătămată a introdus acţiunea civilă la instanţa civilă procesul civil se desfăşoară după normeleCodului de procedură civilă. Din momentul în care e)istă şi proces penal cu privire la aceeaşi faptă, judecarea acţiunii civile în faţa instanţei civile se suspendă

p+nă la rezolvarea definitivă a acţiunii penale. 6aţiunea acestei reguli 2 -penalul ţine în loc civilul 2 se e)plică prin necesitatea de a lua în prealabil o *otăr+reîn penal căreia să i se confomeze şi *otăr+rea instanţei civile.

Kotăr+rea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, dar legea limitează autoritatea de lucru judecat numaicu privire la trei aspecte$ e)istenţa faptei, persoana ce a săv+rşit fapta şi vinovăţia acesteia. 3rin urmare, nu se admite autoritatea *otăr+rii penale cu privire laorice împrejurare stabilită de instanţa penală, instanţa civilă urm+nd să se ocupe de e)istenţa pagubei, de întinderea acesteia şi de modalităţile de despăgubire.

Dacă instanţa penală a *otăr+t că fapta nu e)istă sau nu a fost comisă de inculpat, instanţa civilă nu poate admite acţiunea civilă.Kotăr+rea definitivă a instanţei civile, prin care s#a soluţionat acţiunea civilă, nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului judiciar penal cu

privire la cele trei aspecte, dar respectiva *otăr+re poate să aibă autoritate de lucru judecat cu privire la cuantumul pagubei. Dacă, însă, aplicarea pedepsei esteîn funcţie de întinderea prejudiciului, atunci *otăr+rea instanţei penale are autoritate de lucru judecat şi cu privire la întinderea daunei.

Soluionarea aciunii ci"ile 5n procesul penal

Acţiunea civilă se rezolvă în procesul penal potrivit art. '(" C33 prin patru posibilităţi şi anume$1 instanţa admite acţiunea civilă total sau parţial%&1 instanţa respinge acţiunea civilă%'1 instanţa nu acordă despăgubiri civile%(1 instanţa nu soluţionează acţiunea civilă.

oluţionarea acţiunii civile este influenţată de modul în care a fost soluţionată acţiunea penală, astfel că acţiunea civilă este admisă în toatecazurile în care se pronunţă condamnarea inculpatului şi se constată că infractorul a comis un prejudiciu.

10



Dacă în acţiunea penală s#a pronunţat ac*itarea, pe temei că fapta nu e)istă sau nu a fost comisă de inculpat, atunci instanţa penală respingeacţiunea civilă, pentru că fără faptă şi vinovăţie este e)clusă răspunderea civilă. 4n cazul în care pronunţă ac*itarea în baza art. < lit. b , d, e şi dacă infracţiuneaa produs prejudicii instanţa va admite acţiunea civilă şi va acorda despăgubiri.

4n cazul în care se pronunţă încetarea procesului penal, conform art. < lit. g, dacă infractorul cauzează un prejudiciu, instanţa admite acţiunea şiacordă despăgubiri, amnistia înlătură doar răspunderea penală, dar îl obligă pe inculpat să repare paguba. 4n cazul amnistiei acţiunea nu se prescrie şi eaurmează regulile Codului de procedură civilă. 4n cazul în care se dispune încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor sau prin retragerea pl+ngerii

prealabile, instanţa nu acordă despăgubiri pentru că at+t retragerea pl+ngerii prealabile, c+t şi împăcarea sting total procesul, sub aspect penal şi civil.Atunci c+nd în acţiunea penală se prevede ac*itarea, conform art. < lit. b, ori încetarea pentru temeiul prevăzut la art. < lit. f, j, acţiunea civilă

este lăsată nerezolvată de instanţa penală, pentru că, în primul caz, prejudiciul nu este urmarea unei fapte prevăzute de legea penală, iar în celelalte cazuriacţiunea penală a fost nelegal e)ercitată. 3ronunţ+nd aceste soluţii, instanţa penală se dezînvesteşte, urm+nd ca instanţa civilă să fie sesizată şi să procedeze la

judecarea acţiunii civile.

VI. PARTICIPANŢII ,N PROCESUL PENAL

Activitatea procesuală penală este comple)ă, av+nd loc prin intervenţia unor organe şi persoane ce sunt interesate să asigure desfăşurarea acesteiactivităţi. 3articipanţii /subiecţii procesului penal1 se caracterizează prin faptul că au capacitatea juridică de a acţiona pentru realizarea scopului procesului penal. =a activitatea procesuală participă ca organe de stat instanţele şi procurorii şi organele de cercetare ale poliţiei judiciare. =a ea iau parte şi anumite persoane care fie răspund pentru faptele lor, fie urmăresc realizarea unor interese născute din comiterea infracţiunii. Aceste persoane, părţile din proces ce îşie)ercită drepturile procesuale fie pesonal, fie prin substituenţi procesuali. 8au parte şi alte persoane ce sunt interesate în cauză şi duc o activitate ce duce laînfăptuirea justiţiei$ martori, e)perţi, interpreţi etc. Apărătorul are o situaţie aparte pentru că acţionează de pe poziţia părţii căreia îi oferă asistenţă juridică.

@oţiunea de participant în dreptul procesual penal este diferită de cea de participant din dreptul penal. 4n dreptul penal, această noţiune îidenumeşte pe cei ce au conlucrat la comiterea infracţiunii, pe c+nd, în dreptul procesual penal, pe cei ce îşi desfăşoară activitatea împreună pentru realizarea

procesului penal.

P+rile 5n procesul penal

Conform art. &'#&( C33, sunt părţi în procesul penal$ inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.8nculpatul şi partea vătămată sunt implicaţi în latura penală, în latura civilă fiind implicaţi$ inculpatul, partea civilă, partea responsabilă

civilmente. $nculpatul este figura centrală, subiectul indispensabil al procesului penal, întreaga activitate procesuală desfăşur+ndu#se în jurul faptei produse

de această persoană.

3otrivit art. &', se numeşte inculpat persoana împotriva căreia s#a pus în mişcare acţiunea penală. 6ezultă că persoana faţă de care nu s#a pus înmişcare acţiunea penală nu are calitatea de inculpat şi această interpretare este întărită de art. &! C33, potrivit căruia persoana faţă de care nu se efectueazăurmărirea penală se numeşte (nvinuit, c+t timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. 4nvinuitul nu este parte în proces, ci subiect procesual/subiect de drepturi şi obligaţii procesuale1. 4nainte de începerea urmăririi penale, cel ce a comis infracţiunea are calitatea de făptuitor .

8nculpatul păstrează calitatea de parte în proces p+nă la pronunţarea *otăr+rii definitive, moment c+nd devine condamnat /nu mai este parte în proces, ci subiect al e)ecutării1.

Dacă este rejudecată cauza, ca urmare a e)ercitării unei căi e)traordinare de atac, atunci redob+ndeşte calitatea de inculpat pentru a#şi asiguraapărarea intereselor. Bomentul în care este pusă în mişcare acţiunea penală şi învinuitul devine inculpat este ales de către organul de urmărire penală şicoincide cu e)istenţa unor probe temeinice de vinovăţie. Actele procesuale prin care se conferă unei persoane calitatea de inculpat sunt$ ordonanţa de punere (nmi#care a acţiunii penale, rec-iitoriul , declaraţia orală a procurorului, (nc-eierea instanţei, pl1ngerea prealabilă a persoanei vătămate, adresată directinstanţei, în condiţiile legii.

8nculpatul are drepturi şi obligaţii at+t în cursul urmăririi penale, c+t şi în faza de judecată.

4n cursul urmăririi penale, inculpatul$# poate formula cereri pentru administrarea de probe sau revocarea unor măsuri procedurale îndreptate împotriva sa.%

# poate prezenta memorii prin care să#şi e)plice acţiunile făcute%# poate să participe la unele acte de urmărire penală%# poate să atace orice act sau măsură netemeinice, cer+nd desfiinţarea lor.

4n faza de judecată, inculpatul are dreptul$# să ia la cunoştiinţă dosarul cauzei%# să i se comunice copia rec*izitoriului, dacă este deţinut%# să pună întrebări coinculpaţilor, martorilor sau e)perţilor%# să propună probe noi%# să formuleze cereri%# să ridice e)cepţii%# să pună concluzii%# să i se acorde ultimul cuv+nt%# să iniţieze căile de atac.

8nculpatul îşi poate e)ercita drepturile personal sau printr#un apărător. @esocotirea drepturilor inculpatului poate atrage nulitatea , în condiţiilelegii.

Obligaţii inculpatului sunt$# să se prezinte personal în faţa organelor de urmărire penală la toate c*emările%

# să suporte măsurile de constr+ngere procedurale dispuse contra sa%# să se prezinte la termenele fi)ate de instanţă%# să respecte ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată.

4n general, inculpatul sau învinuitul trebuie să fie prezent la desfăşurarea procesului penal, iar în unele situaţii prezenţa este obligatorie. Dacăinculpatul se sustrage, iar procedura e completă, atunci judecata poate avea loc în contumacie.

Partea vătămată este persoana care suportă direct o vătămare prin infracţiunea comisă. @oţiunea parte vătămată este diferită de noţiunea victimă, pentru că parte vătămată poate fi orice persoană fizică sau juridică, ca subiect pasiv al infracţiunii, în timp ce victima infracţiunii poate fi doar o persoană fizicăce a suferit o vătămare de natură fizică.

3otrivit art. &( C33, persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală, materială, dacă participă la procesul penal, se numeşte parte vătămată. 3entru a dob+ndi această calitate, nu are relevanţă felul vătămării suferite, ci este suficient să se constate o vătămare cauzată de infracţiune şi persoana vătămată să#şi manifeste voinţa de a participa în procesul penal.

Declaraţia de participare în proces ca parte vătămată se face scris sau oral, în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei, p+nă la citirea actuluide sesizare pentru a#i lăsa timp inculpatului să#şi pregătească apărarea. După acest moment constituirea de parte vătămată poate avea loc numai dacă inculpatulacceptă.

3otrivit art. :" C33, organele judiciare sunt obligate să întrebe persoana vătămată dacă se constituie parte vătămată, iar încălcarea acestei obligaţiiec*ivalează cu lipsa de rol activ a organelor judiciare şi poate duce la casarea *otăr+rii pronunţate în aceste condiţii. 3artea vătămată îşi desfăşoară activitatea în

11



legătură cu latura penală% ea nu poate ridica pretenţii materiale. 3artea vătămată are dreptul de a fi ascultată, de a i se da cuv+ntul în cadrul dezbaterilor şi poatefolosi căile de atac, dar numai c+nd punerea în mişcare a acţiunii se face la pl+ngerea prealabilă şi numai privind latura penală a cauzei.

4n caz de deces, partea vătămată nu poate fi înlocuită, pentru că e)ercită unui drept personal, dar nu înseamnă că ar fi împiedicată e)ercitarea încontinuare a acţiunii penale, ci aceasta va fi e)ercitată de către organele judiciare.

Partea civilă. 4n art. &( /&1 se arată că persoana vătămată ce e)ercită acţiunea civilă în procesul penal se numeşte parte civilă . Constituirea de parte civilă se face numai în cazul în care partea vătămată 2 persoană fizică sau juridică 2 cere acoperirea unui prejudiciu material sau moral care a rezultat dinsăv+rşirea infracţiunii. 3entru dob+ndirea calităţii de parte civilă se cere, sub aspect formal, ca persoana vătămată să declare că pune în mişcare acţiunea civilă

pe care o alătură acţiunii penale, iar sub aspect substanţial, calitatea de parte civilă se justifică printr#o pagubă produsă prin infracţiune /e). c*eltuielileocazionate cu tratamentul1. 3ot fi părţi civile şi alte persoane ce au suferit un prejudiciu prin infracţiunea comisă împotriva victimei /e). persoanele dinîntreţinerea victimei, persoanele ce au suportat c*eltuielile de înmorm+ntare etc.1.

Constituirea de parte civilă se face oric+nd, în cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei de judecată, numai p+nă la citirea actului de sesizare în primă instanţă, iar după acest moment, numai dacă inculpatul acceptă. 3artea civilă poate renunţa oric+nd la acţiunea civilă, fără a pierde cali tatea de partevătămată. 6enunţarea la procesul civil se face prin împăcare cu inculpatul, dacă legea permite, sau printr#o declaraţie e)presă şi neec*ivocă de renunţare, ce se

poate face personal sau printr#o procură specială la organul judiciar în faţa căruia se află cauza, în condiţiile legii civile .

Partea resposabilă civilmente. 4n art. &( se arată că persoana c*emată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente.3otrivit Codului civil, răspund pentru pagbele cauzate prin infracţiunile comise de alţii$ părinţii pentru copii lor minori, institutorii pentru elevii

din supraveg*ere şi comitenţii pentru prepuşii lor, dacă fapta a fost comisă în e)ercitarea funcţiei încredinţate.3artea responsabilă civilmente poate răspunde pentru inculpat c+nd acesta nu este solvabil /e). copilul minor1 sau poate răspunde alături de

acesta, c+nd este parţial solvabil. 3artea responsabilă civilmente devine parte în proces prin două căi$ fie prin introducerea sa în cauză, la cererea celor interesaţisau din oficiu /organele judecătoreşti au obligaţia să introducă din oficiu partea resposabilă civilmente pentru a asigura despăgubirea unei persoane fărăcapacitate de e)erciţiu sau cu capacitate de e)erciţiu restr+nsă1, fie din proprie iniţiativă.

3artea civilă este interesată de introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente pentru a#şi asigura posibilitatea de a#şi repara prejudiciul,mai ales în situaţia în care persoana responsabilă civilmente prezintă o solvabilitate mai mare dec+t învinuitul sau inculpatul. @umai partea civilă poate cereintroducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, nu şi inculpatul. 8ntroducerea în cauză a părţii responsabile civilmente este limitată în timp, ea put+ndu#se face oric+nd, în cursul urmăririi penale, iar în faza de judecată, numai în primă instanţă şi numai p+nă la citirea actului de sesizare.

4n sc*imb, dacă partea responsabilă civilmente intervine din proprie iniţiativă în proces ea poate face această intervenţie p+nă la terminareacercetării judiciare în primă instanţă.

3artea responsabilă civilmente se bucură de toate drepturile pe care le au părţile în procesul penal$ poate face cereri sau memorii, poate solicita şi participa la administrarea probelor, poate pune concluzii sau folosi căile de atac. 4ntre partea responsabilă civilmente şi învinuit sau inculpat se creează osolidaritate procesuală, în sensul că actele procesuale favorabile sau defavorabile le sunt deopotrivă opozabile. 5otuşi, partea responsabilă civilmente poate avea

şi apărări proprii$ lipsa de răspundere civilă pentru paguba produsă prin fapta inculpatului etc.

VII. TEORIA GENERAL= A PRO@ELOR %I A -ILOACELOR DE PRO@=

Noiunea) i*portana &i aprecierea pro4elor 5n procesul penal

3rocesul penal constă într#un proces de cunoaştere, în care organele judiciare trebuie să ajungă la aflarea adevărului şi în acest scop desfăşoarăactivitatea de probaţiune, în vederea constatării e)istenţei infracţiunilor, servindu#se de probele obţinute prin mijloacele de probă. Conform dispoziţiilor art. "&C33, organele de urmărire penală şi instanţele sunt obligate, în vederea aflării adevărului, să lămurească sub toate aspectele cauza pe bază de probe.

Definiţia probei este cuprinsă în art. "( C33, unde se arată că reprezintă probă orice element de fapt care serveşte la constatarea e)istenţei sauine)istenţei unei fapte, la identificarea persoanei care a săv+şit#o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

3robele ajung la cunoştiinţa organelor de probă prin anumite mijloace numite mi"loace de probă, care sunt precizate e)pres şi limitativ de legea penală şi prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probe. 4ntre probe şi mijloacele de probă e)istă o legatură foarte str+nsă, proba judiciară put+ndfi obţinută numai prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

ub aspect funcţional, proba are un dublu aspect$1 este un instrument de cunoa#tere prin care organele judecătoreşti află adevărul%

&1 este un instrument de dovedire, acest caracter manifest+ndu#se pregnant prin condiţia contradictorialităţii procesului penal, c+nd părţile folosesc şiadministrează probele în vederea dovedirii argumentelor formulate. %mportanţa probelor în procesul penal constă în faptul că înfăptuirea justiţiei depinde de sistemul probelor, deoarece din momentul în care a fost

declanşat procesul penal şi p+nă la soluţionarea lui definitivă problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor. Astfel, legea de procedură penalănu admite trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane pe baza cunoştiinţelor personale ale organelor de urmărire penală sau ale instanţei de judecată,în *otăr+rile lor, organele de judecată trebuind să se întemeieze pe probele obţinute prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

=egea de procedură penală prevede în art. &<< că urmărirea penală are ca obiect străngerea de probe necesare cu privire la e)istenţa infracţiunii,la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia fără de care procurorul nu poate dispune trimiterea în judecată, prima instanţă îşi formeazăconvingerea pe baza probelor administrate în cauză şi nu poate condamna pe inculpat dacă nu e)istă probe suficiente din care să rezulte vinovăţia sa. 8nstanţade control judiciar /de apel sau de recurs1 are obligaţia de a e)amina dacă în cauză au fost administrate probele necesare aflării adevărului şi dacă faptelecorespund probelor administrate şi respectă adevărul.

Aprecierea probelor este elementul esenţial al întregii activităţi probatorii, deoarece întregul volum de muncă depus de organele de urmărire penală, de instanţa de judecată şi de părţi le din proces se concretizează în soluţia finală, care are la bază aprecierea corespunzătoare a probelor administrate încauză. 4n procesul penal modern, în general, legea nu tarifează probele, nu le dă o anumită putere probatorie sau grad de credibilitate in abstracto, aşa cum eratipic sistemului inc*izitorial, prin teoria probelor formale. Dreptul modern a introdus teoria liberei aprecieri a probelor.

4n dreptul nostru nu se admite sub nici o formă aprecierea prealabilă de către lege a unei probe, Codul de procedură penală consacr+nd e)presacest principiu în art. "' /&1, unde se prevede că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aşadar, în sistemul nostru de drept funcţionează principiul liberei

aprecieri a probelor , principiu reflectat şi în dispoziţiile art. "' /&1, unde se arată că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau deinstanţa de judecată. 4n conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, dacă organele

judiciare şi#au format convingerea că au aflat adevărul în cauza respectivă.Clasificarea probelor . 3robele în procesul penal se clasifică după trei criterii$

1 după caracterul sau natura lor, e)istă$ probe (n acuare sau probe (n apărare% probele în acuzare sunt cele care servesc la dovedirea vinovăţiei inculpatului şila stabilirea circumstanţelor agravante% probele în apărare sunt cele care au ca obiect înlăturarea învinuirii, dovedirea nevinovăţiei inculpatului şi stabilireacircumstanţelor atenuante%&1 după sursă, e)istă$ probe imediate sau probe mediate% probele imediate sunt cele care provin din sursa lor originală, adică acelea care au ajuns la cunoştiinţaorganelor judecătoreşti printr#un izvor direct cum ar fi, de e)emplu, conţinutul declaraţiei unui martor ocular sau conţinutul unui înscris original% probelemediate sunt cele obţinute dintr#o altă sursă dec+t cea originală, cum ar fi conţinutul declaraţiei unui martor care relatează ce a auzit de la un martor ocular sauconţinutul unei copii a înscrisului original% în cazul probelor mediate, este posibil să se strecoare greşeli sau neconcordanţe, de aceea probele mediate trebuieverificate cu mai multă atenţie şi pot fi acceptate numai în absenţa probelor imediate sau alături de acestea%'1 după legătura lor cu obiectul probaţiunii, e)istă$ probe directe sau probe indirecte2 probele directe sunt cele care dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia saunevinovăţia inculpatului, ele conţin+nd informaţii care, fără ajutorul altor probe, conduc la rezolvarea problemelor e)istente într#o cauză penală, cum ar fi

prinderea făptuitorului în flagrant sau conţinutul declaraţiei învinuitului sau inculpatului care recunoaşte fapta% probele indirecte nu pot furniza informaţii caresă dovedească în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, aceste probe pot conduce la anumite concluzii în cauza penală numai în măsura în care se

12



coroborează cu alte probe directe sau indirecte% sunt probe indirecte$ găsirea unui obiect asupra unei persoane, imposibilitatea acestuia de a dovedi provenienţasau prezenţa sa în apropierea locului de unde s#a furat obiectul etc.% probaţiunea cu probe indirecte este mai comple)ă, deoarece o singură probă indirectă nueste suficientă pentru dovedirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului, în probaţiunea indirectă fiind necesară str+ngerea unui ansamblu de probe indirectelegate între ele, astfel înc+t versiunea pe care o confirmă să e)cludă orice altă versiune cu privire la faptă.

Obiectul probaţiunii constă în ansamblul faptelor şi împrejurărilor de fapt care trebuie dovedite într#o cauză penală pentru a fi soluţionată. 4nobiectul probaţiunii intră numai faptele şi împrejurările de fapt% dispoziţile legii rom+ne nu trebuie dovedite, prezum+ndu#se a fi cunoscute% dispoziţiile legiistrăine, atunci c+nd sunt necesare, devin o c*estiune de fapt şi trebuie dovedite.

9aptele şi împrejurările de fapt care interesează într#o cauză penală sunt$ e)istenţa sau ine)istenţa infracţiunii, identitatea persoanei care a comis#oşi împrejurările care dovedesc răspunderea acesteia.

5eoria procesuală distinge, în cadrul obiectului probaţiunii, două categorii de fapte şi împrejurări de fapt$1 fapte şi împrejurări de fapt care se referă la fondul cauzei, adică cele cu ajutorul cărora se soluţionează fondul cauzei şi care se referă la infracţiune, lafăptuitor sau la răspunderea acestuia%&1 fapte şi împrejurări de fapt care privesc normala desfăşurare a procesului penal şi care nu au influenţă asupra fondului cauzei, dar este necesară dovedirea lor

pentru a constata dacă sunt sau nu incidente anumite dispoziţii privind cursul procesului penal /e). starea de sănătate în care se află bolnavul care cere

suspendarea procesului penal1.Cele mai importante pentru probaţiune sunt faptele şi împrejurările care se referă la fondul cauzei, iar în cadrul acestora distingem$ faptul principal al probaţiunii şi faptele probatorii.

9aptul principal al probaţiunii este c*iar obiectul procesului penal% faptele probatorii sunt acelea care, prin e)istenţa sau prin ine)istenţa lor,asigură constatarea e)istenţei sau a ine)istenţei faptului principal. Dacă nu se poate dovedi faptul principal, cum ar fi sustragerea la o anumită dată şi de oanumită persoană a unor bunuri dintr#o locuinţă, atunci se vor putea dovedi doar faptele probatorii precum lipsa acelor bunuri, v+nzarea la terţi de o persoanăcare nu le poate justifica, prezenţa acelei persoane în locuinţa păgubitului, cu o anumită ocazie etc.

9aptele probatorii se mai numesc şi indicii, adică fapte şi împrejurări care permit formularea unor deducţii logice privind aspecte ale cauzei. At+tfaptul principal, c+t şi faptele probatorii se pot prezenta sub forma e)istenţei sau a ine)istenţei lor /e). alibiul înseamnă absenţa unei persoane de la locul faptei,în momentul comiterii ei, prin dovedirea prezenţei acelei persoane, în acel moment, în alt loc1.

#apte &i 5*pre(ur+ri care tre4uie do"edite 5ntrBo cau$+ penal+

Obiectul probaţiunii (n latura penală . Din momentul în care s#a formulat o învinuire împotriva unei persoane, trebuie dovedite toate faptele şiîmprejurările de fapt care o confirmă şi elementele constitutive ale infracţiunii, intr+nd aici faptele şi împrejurările de fapt care alcătuiesc latura obiectivă ainfracţiunii /acţiunea sau inacţiunea făptuitorului1, urmările socialmente periculoase şi legăturile de cauzalitate dintre faptă şi urmare% de asemenea, trebuiedovedite împrejurările de loc, de timp, de mod, de mjloace în care a fost săv+rşită fapta, aceasta av+nd implicaţii în cea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.

Bai trebuie dovedită identitatea autorului faptei şi a tuturor persoanelor care au participat la săv+rşirea ei, precum şi forma de vinovăţie cu care a fost comisăfapta, scopul sau mobilul urmărit de făptuitor.

4nvinuirea formulată împotriva unei persoane poate fi neîntemeiată şi atunci, la cererea învinuitului sau a inculpatului ori din oficiu, trebuiedovedite faptele care duc la constatarea e)istenţei unei cauze prevăzute de art. < lit. a#e C33, care constat+nd ine)istenţa infracţiunii, infirmă învinuirea% c+nd aintervenit un caz de la art. < lit. f#g, acestea trebuie dovedite pentru că ele înlătură răspunderea penală. Dacă învinuirea este întemeiată, este necesar a fidovedite împrejurările care asigură o justă individualizare a faptei penale$ starea de recidivă, circumstanţele atenuante sau agravante etc.

4ntotdeauna trebuie dovedite împrejurările care ţin de persoana făptuitorului, împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. 5rebuiedovedite şi împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săv+rşirea infracţiunii.

Obiectul probaţiunii (n latura civilă a cauei penale$ 3entru dovedirea pretenţiilor civile este necesar să se stabilească împrejurările din carerezultă că paguba a fost produsă prin infracţiunea pentru care este judecat inculpatul, natura şi întinderea pagubei, valoarea sa, precum şi modalitaţile adecvatede reparare. 4n cazul în care repararea pagubei se poate face în natură, trebuie dovedit care dintre lucrurile găsite la inculpat aparţin persoanei vătămate pentru ai se restitui sau care a fost situaţia de fapt anterioară comiterii infracţiunii pentru a fi restabilită. De asemenea, trebuie dovedite şi c*eltuielile judiciare efectuate.

#aptele &i 5*pre(ur+rile au>iliare) si*ilare sau ne!ati"e

Acestea sunt categorii de fapte care, deşi nu sunt legate în mod direct de faptul principal, pot să furnizeze informaţii care să ajute la aflarea

adevărului într#o cauză penală. Faptele auxiliare sunt cele care pot furniza informaţii privind rezolvarea cauzei /e). afirmaţia unui martor cu privire la sinceritatea altui martor audiat în cauză1.

Faptele similare sunt cele care se aseamănă cu faptul principal, fără a se afla în legătură de cauzalitate cu acesta /e). împrejurarea că infracţiuneaa fost comisă după acelaşi modus operandi în care presupusul făptuitor a comis anterior o infracţiune identică1.

At+t faptele au)iliare, c+t şi cele similare pot să intre în conţinutul obiectului probaţiunii, în măsura în care aduc informaţii lămuritoare asupracauzei.

Faptele negative nu intră, de regulă, în obiectul probaţiunii, pentru că nu se pot proba. Astfel, este imposibil de dovedit că o persoană nu a fostniciodată într#o anumită localitate sau că nu a condus niciodată un autove*icul. 9aptele negative se pot proba prin fapte pozitive, dacă sunt limitate şideterminate /e). se poate dovedi că o persoană nu a fost într#o anumită zi şi la o anumită oră într#o localitate, dacă se face dovada că la acea oră şi în acea zi seafla într#o altă localitate1.

#aptele &i 5*pre(ur+rile care nu pot 'or*a o4iectul pro4aiunii

4n materie penală este consacrată regula admisibilităţii dovedirii oricăror împrejurări necesare lămuriri cauzei. unt, însă, şi fapte inadmisibil dedovedit, dacă ele contrazic dispoziţiile legii sau dacă sunt contrare concepţiei noastre despre lume sau societate$1 c+nd legea prevede o preumţie absolută, este interzis a se dovedi faptul contrar /e). e)istenţa discernăm+ntului unui minor de ' ani, pe care legea îl

prezumă ine)istent1%&1 nu pot intra în obiectul probaţiunii faptele contrare concepţiei noastre despre lume sau societate /e). nu se poate admite să se facă dovada că moartea unei

persoane a fost provocată de fantome ori farmece, pentru că un asemenea fapt nu poate fi conceput ca real1.

#apte &i 5*pre(ur+ri care nu tre4uie do"edite

4n procesul penal putem înt+lni împrejurări a căror dovedire nu mai e necesară pentru că legea sau cunoştiinţele noastre despre lume sau societatele consideră e)istente sau ine)istente$1 în caul preumţiilor legale relative, c+nd cel care invocă prezumţia nu are obligaţia să dovedească faptul prezumat, însă partea adversă are dreptul să facăaceastă dovadă /este cazul prezumţiilor relative privind discernăm+ntul minorului între (#" ani1%&1 faptele evidente #i cele notorii nu mai trebuie dovedite, e)ist+nd dispensă de probă% faptele evidente sunt cunoştiinţe despre lumea înconjurătoare, suntdob+ndite prin e)perienţa vieţii şi nu trebuie dovedite% faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc larg de persoane şi, fiind de notorietate publică, nu maitrebuie dovedite% notorietatea poate fi generală sau locală, de aceea gradul de notorietate şi, prin urmare, dispensa de probă se apreciează de la caz la caz, înmod concret, de organul de judecată care soluţionează cauza%'1 faptele necontestate% este posibil ca părţile în cauză să accepte e)istenţa unor fapte sau împrejurări de care depinde rezolvarea cauzei şi atunci, de regulă, numai trebuie dovedite% totuşi, în cazul faptelor sau împrejurărilor necontestate care sunt esenţiale în rezolvarea cauzei, organele de judecată trebuie să facă

13



dovada lor. #a pus problema dacă împrejurările pe care le#a cunoscut în mod direct organul de judecată mai trebuie dovedite$ răspunsul este afirmativ, pentrucă altfel s#ar ajunge la arbitrariu% de aceea, judecătorul care a cunoscut în afara dezbaterilor anumite fapte va fi ascultat în calitate de martor şi se va abţine de la

judecarea acelei cauze.

Pertinena) concludena &i utilitatea pro4elor

4n raport de contribuţia pe care o are la rezolvarea justă a cauzei penale, proba poate fi pertinentă, concludentă sau utilă.unt probe pertinente toate probele care au legătură cu faptele sau împrejurările ce trebuie dovedite într#o cauză penală, iar cele ce nu se află într#

o astfel de legătură sunt probe nepertinente.3entru soluţionarea cauzei nu e suficient ca proba să fie pertinentă, ci ea trebuie să fie edificatoare, adică să fie concludentă.3rin urmare, probele concludente sunt cele care, fiind esenţiale în cauză, au influenţă asupra rezolvării cauzei penale. 3robele care nu sunt

edificatoare sunt neconcludente. Orice probă concludentă este şi pertinentă, pentru că o probă n#ar putea fi esenţială în rezolvarea cauzei dacă n#ar avea legăturăcu ea, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă /e). relaţiile dintre autor şi victimă sunt o probă pertinentă, dar nu şi o probă concludentă, pentru că nuaduce informaţii edificatoare în rezolvarea cauzei1.

@u orice probă concludentă este şi utilă. Proba utilă este proba care nu a fost administrată încă, în aşa fel înc+t să formeze o convingere organului judiciar. 3oate să devină inutilă o probăcare, deşi concludentă, a fost deja administrată /este cazul unei infracţiuni flagrante constatate de un număr foarte mare de martori oculari şi în care celedeclarate de ultimii martori care s#ar audia, deşi au toată concludenţa, devin inutile1.

3entru activitatea procesuală prezintă o deosebită importanţă dispoziţiile art. ": şi "; C33. 3otrivit art. ":, părţile pot propune probe şi pot săceară administrarea lor, iar aceste cereri nu pot fi respinse, dacă probele sunt concludente şi utile. Administrarea sau respingerea unei asemenea cereri se facedoar motivat. 4n scopul obţinerii de probe, legea, prin art. ";, interzice întrebuinţarea violenţei, a ameninţării sau a altor mijloace de constr+ngere, precum şifolosirea promisiunilor sau a îndemnurilor. De asemenea, este interzis a determina o persoană să comită sau să continue comiterea unei fapte penale, în scopulobţinerii unei probe. Dacă o probă este obţinută legal, însă a fost administrată cu încălcarea dispoziţiilor art. ";, atunci o asemenea probă nu mai poate fivalorificată în procesul penal.

Dacă instanţa nu a admis o probă, însă ulterior constată că este utilă, acea probă nu trebuie respinsă, ci trebuie admisă c*iar din oficiu.4n dreptul nostru procesual nu sunt admise mijloace de obţinere a probelor cum ar fi *ipnoza, narcoza etc., pentru că se încadrează între alte

mijloace de constr+ngere, pe care legea le interzice.

Sarcina pro4aiunii

Obligaţia administrării probelor în procesul penal rom+n revine, conform Codului de procedură penală, organelor judiciare, adică organului de

urmărire penală şi instanţei de judecată. Această sarcină nu este, de fapt, o obligaţie, pentru că organele judiciare sunt obligate, conform art. "&, &<& şi &;: C33,să str+ngă probele necesare aflării adevărului în cauză. Organele judiciare adună probe at+t în favoarea, c+t şi în defavoarea învinuitului sau a inculpatului.Codul de procedură penală prevede sancţiuni pentru neîndeplinirea sarcinilor probaţiunii de către organele de judecată, una dintre sancţiuni const+nd în reluareacauzei din acea etapă procesuală în care nu s#au descoperit sau administrat probele necesare.

4n realizarea acestei sarcini, organele judiciare trebuie să fie ajutate de cei care cunosc probe sau deţin mijloace de probă. 4n acest sens, art. "C33 prevede că, la cererea organelor de urmărire penală sau a instanţei, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligatăsă le aducă la cunoştiinţă sau să le înfăţişeze. 3ărţile din proces, inclusiv inclupatul, nu au obligaţia de a proba faptele pe care le invocă, prin urmare părţile nuau obligaţia de a administra probele, ci ele au dreptul de a propune probe şi de a cere administrarea lor de către organele judiciare.

4n favoarea învinuitului sau a inculpatului operează preumţia de nevinovăţie şi, prin urmare, nu este obligat să probeze nevinovăţia sa, aceastafiind prezumată.

4n privinţa modului de administrare a probelor trebuie făcută diferenţa între faza de urmărire penală şi faza de judecată. 4n faza de urmărire penală, organele judiciare trebuie să lămurească prin probe cauza, sub toate aspectele ei. Caracteristica acestei faze a procesului este absenţa, cu unele e)cepţii,a părţilor în administrarea probelor. 4n cursul judecăţii, administrarea probelor se face de către instanţă, în prezenţa procurorului, a părţilor şi a apărătorilor

părţilor.3otrivit regulii generale că, în justiţie, obligaţia de a dovedi împrejurările care probează obiectul acţiunii revine celui care susţine o cerere sau un

punct de vedere, în procesul penal obligaţia de a dovedi vinovăţia revine acuzării, adică procurorului, respectiv părţii vătămate. 3entru instanţa de judecată,

probele care se administrează în prima etapă sunt cunoscute, li se verifică doar e)actitatea lor. 3entru probele noi, legea prevede că ele sunt propuse de procuror, de părţi, iar dacă instanţa le consideră concludente şi utile, trece la administrarea lor. 8nstanţa este obligată să dispună administrarea de probe şi dinoficiu, atunci c+nd din lucrările dosarului rezultă necesitatea lor. 3robaţiunea se consideră înc*eiată în momentul în care organul judecătoresc şi părţile socotesccă nu mai au de administrat alte probe.

-i(loacele de pro4+ 5n procesul penal

4n literatura de specialitate, mijloacele de probă sunt definite ca fiind căile legale prin care se administrază probele. Art. "( C33 prevede cămijloacele de probă sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probe. 8mportanţa mijloacelor de probă rezidă în rolul pe care îlau în aflarea adevărului şi, în final, în soluţionarea cauzei.

Bijloacele de probă admise în legislaţia procesuală penală rom+nă /art. "( C331 sunt$ . declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului% &. declaraţiile părţii vătamate% '. declaraţiile părţii civile% (. declaraţiile părţii responsabile civilmente% . declaraţiile martorilor%

". înregistrările audio#video%

:. fotografiile% ;. înscrisurile% !. mijoacele materiale de probă%<. constatările te*nico#ştiinţifice%. constatările medico#legale%&. e)pertizele.

Gnumerarea mijloacelor de probă este limitativă şi de aceea este e)clusă reţinerea altor mijloace de probă. 9iecare mijloc de probă, în funcţie despecificul lui, îşi are propriul procedeu de administrare, iar respectarea legii cu ocazia administrării probelor se asigură prin garanţii procesuale, care suntinstituţii cu caracter de constr+ngere aplicabile celor ce încalcă legea în admnistrarea probelor.

Clasi'icarea *i(loacelor de pro4+

4n doctrină, nu s#a manifestat o preocupare deosebită pentru clasificarea mijloacelor de probă, cercetările av+nd ca obiect clasificarea probelor,mijloacele de probă fiind analizate în ordinea reglementării lor în legea procesuală penală. 5otuşi, potrivit formei de e)presie, mijloacele de probă pot ficlasificate astfel$

14



# mijloace de probă orale /declaraţiile părţilor şi ale martorilor1% deşi legea prevede obligaţia consemnării lor în scris pentru a putea fi folosite în procesul penal,ele răm+n mijloace de probă orale, întruc+t ajung la cunoştinţa organului judiciar pe cale verbală%# mijloace de probă scrise /înscrisurile1%# mijloace materiale de probă%# mijloace te*nice de probă /constatările te*nico#ştiinţifice şi cele medico#legale, e)pertizele, înregistrările audio#video, fotografiile1.

4n literatura de specialitate se face deosebire între mijloacele de probă şi procedeele probatorii. @oţiunile nu trebuie confundate, deoarece procedeele probatorii nu intră în categoria mijloace de probă, ci sunt moduri de a proceda în folosirea mijloacelor de probă. Aşadar, procedurile probatorii suntmoduri de a evidenţia probele conţinute de mijloacele de probă.

3rocedeele probatorii sunt multiple şi variate, fiind reglementate fie de aceleaşi dispoziţii legale care reglementează mijloacele de probă /e). procedeul probator al ascultării învinuitului sau a inculpatului, reglementat de aceleaşi dispoziţii legale ce privesc şi declaraţiile învinuitului sau aleinculpatului1, fie sunt reglementate distinct, în cadrul unor dispoziţii autonome /e). dispoziţiile privind reconstituirea cercetarea la faţa locului, perc*eziţia etc.1.

pre deosebire de sistemul nostru de drept, care a adoptat enumerarea strictă a mijloacelor de probă, în alte sisteme de drept s#a adoptat enunţareae)emplificativă a mijloacelor de probă, care presupune că normele care reglementează mijloacele de probă au un caracter enunţiativ, organele judiciare put+ndadăuga mijloacelor de probă prevăzute de lege şi altele neprevăzute e)pres. Considerăm că enunţarea limitativă a mijloacelor de probă este cea mai indicată,

deoarece, în materie penală, trebuie adoptat un sistem riguros, av+nd în vedere importanţa mijloacelor de probă prin care se obţin probele, de a căror corectitudine şi valoare depinde temeinicia soluţiilor pronunţate de organele judiciare. A lăsa organele judiciare libere să aprecieze, în ceea ce priveşte şifolosirea unor alte mijloace de probă dec+t necesare prezintă riscul de a permite greşeli sau c*iar abuzuri ce pot fi motivate formal, prin aceea că organele

judiciare au găsit necesară folosirea respectivelor mijloace de probă.

/. Declaraiile 5n"inuitului sau ale inculpatului ;art. 69B72 CPP<

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului sunt un mijloc de probă dintre cele mai importante pentru că învinuitul sau inculpatul cunoaşte celmai bine împrejurările faptei. Acest mijloc are o dublă funcţionalitate$ pe de#o parte, de a furniza informaţiile necesare aflării adevărului, iar pe de altă parte,este prima modalitate prin intermediul căreia cel ce urmează a fi tras la răspunderea penală îşi e)ercită dreptul la apărare. Cu toată această importanţă,mărturisirea nu mai constituie -regina probelor, ci o simplă recunoaştere, care nu este un temei suficient pentru condamnare.

4nvinuitul sau inculpatul nu este obligat să dea declaraţie, pentru că este un drept al său, nu o obligaţie.Declaraţiile învinuitului pot fi "udiciare sau extra"udiciare.Declaraţiile sunt "udiciare c+nd sunt date în faţa organelor judiciare în cursul procesului penal, potrivit procedurii legale.Declaraţiile sunt extra"udiciare c+nd au fost date în afara procesului penal şi conţinutul lor ajunge la cunoştinţa organului judiciar prin alte

mijloace /declaraţiile unui martor, scrisorile1.Codul de procedură penală instituie, pentru organele judiciare, obligaţia de a obţine declaraţiile de la învinuit sau de la inculpat, această obligaţie

încet+nd c+nd învinuitul sau inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetări sau se prezintă la proces, deşi a fost legal citat, nu locuieşte în ţară etc.4ncălcările dispoziţiilor legale privind ascultarea învinuitului sau a inculpatului atrag sancţiunea nulităţii, pentru că prin acestea este violat dreptul

său la apărare. Procedura de ascultare a învinuitului sau a inculpatului /art. :<#:( C331 se desfăşoară, de regulă, la sediul organului judiciar. =a început,

învinuitul sau inculpatul este întrebat cu privire la locul de muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale, studii, stare civilă, situaţie materială şi la alte datenecesare pentru a stabili situaţia sa personală.

4nvinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştiinţă fapta ce formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător şi, potrivit art. :< /&1modificat prin legea &;>&<<', i se aduce la cunoştiinţă că are dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăg+ndu#i#se atenţia că acea declaraţie ar putea fi folosităîmpotriva sa. 4nvinuitului sau inculpatului i se atrage atenţia să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă.

4nvinuitul sau inculpatul nu poate fi supus jurăm+ntului şi nici nu poate fi obligat să spună adevărul.5rec+nd la ascultarea propiu#zisă, organul de urmărire penală îi cere învinuitului sau inculpatului să dea o declaraţie scrisă personal, cu privire la

învinuirea ce i se aduce. Dacă învinuitul sau inculpatul refuză să scrie personal o declaraţie sau nu poate, se va întocmi un proces verbal în care se va consemnamotivul pentru care nu scris declaraţia personal.

4nvinuitul sau inculpatul este lăsat să e)pună liber tot ceea ce ştie în cauză şi este interzis ca în timpul ascultării să prezinte o declaraţie scrisă maiînainte /dar se poate folosi de însemnări1. După ce face e)punerea liberă, i se pot pune întrebări /de precizare, de control, de completare, ajutătoare1 pentru a seobţine completări sau pentru a se verifica e)actitatea relatării. 9iind şi un mijloc de apărare, cu ocazia ascultării învinuitului sau a inculpatului, acesta este

întrebat şi asupra probelor pe care înţelege să le propună.Ca reguli specifice, învinuitul sau inculpatul este ascultat de organele de urmărire penală sau de procuror fără a fi de faţă ceilalţi învinuiţi sauinculpaţi din aceeaşi cauză. 8nstanţa de judecată îi ascultă pe inculpaţi în prezenţa celorlalţi şi doar prin e)cepţie în lipsa lor.

pre deosebire de urmărirea penală, unde numai organul de urmărire pune întrebări, la judecată întrebările se pot pune, prin intermediul preşedintelui completului, de oricare judecător, de procuror, de părţi, de ceilalţi inculpaţi şi de apărători.

3entru a putea fi folosite în procesul penal, legea prevede în art. :' C33 obligativitatea consemnării în scris a acestor declaraţii în mod complet şie)act. 4n fiecare declaraţie se va consemna ora începerii şi ora ascultării, iar declaraţia scrisă se citeşte învinuitului sau inculpatului şi, dacă el cere, i se dă să ocitească. C+nd e de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sf+rşit. C+nd nu poate sau refuză să o semneze, se va face o menţiune scrisă, înacest sens, în declaraţie. C+nd învinuitul sau inculpatul revine asupra uneia dintre declaraţiile sale sau doreşte să facă completări, acestea se vor semna ca şideclaraţia dată iniţial.

3entru a i se oferi caracter oficial declaraţia învinuitului sau a inculpatului se semnează at+t de cel care a dat#o, c+t şi de organul de urmărire penală în faţa căruia a fost ascultat. Declaraţiile date la instanţă se semnează de către preşedintele completului şi de grefier, iar dacă declaraţia a fost dată prininterpret, acesta o va semna şi el la r+ndul său.

Ori de c+te ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitatea de a se prezenta spre a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa procedează la ascultarea acestuia în locul unde se află, cu e)cepţia cazurilor c+nd legea prevede altfel.

%aloarea probantă a declaraţiei . 3otrivit art. "! C33, declaraţiile învinuitului ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi laaflarea adevărului, c+nd sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. De aici se trage concluzia că legea nu acordă o forţă

probantă deosebită acestui mijloc de probă şi că organul judiciar are obligaţia să admită probe care susţin învinuirea c*iar dacă învinuitul sau inculpatulrecunoaşte fapta. =uată izolat, declaraţia învinuitului sau a inculpatului nu are forţă probantă. 4n acelaşi fel se apreciează declaraţia învinuitului sau ainculpatului care tăgăduieşte comiterea faptei. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului sunt divizibile, în sensul că faptele relatate pot fi acceptate total sau

parţial, după cum pot fi confirmate sau nu. Astfel, organul judiciar poate considera acea parte din declaraţie prin care se recunoaşte fapta şi poate să înlăture canecorespunzătoare din declaraţie partea ce se referă la legitima apărare şi care nu a fost confirmată de celelalte probe.

4n cazul în care învinuitul sau inculpatul, după ce a făcut o declaraţie într#un anumit sens, o retractează şi face relatări contrare, se pune problemacare din aceste relatări este adevărată. =egea nu prevede nici o ordine în privinţa declaraţiilor. Organul judiciar poate să pună temei pe oricare dintre declaraţii,cu condiţia de a arăta motivat faptele ce rezultă din ansamblul probelor şi care o confirmă. 4n aceelaşi mod se apreciează declaraţia unui învinuit sau a unuiinculpat ce relatează fapte de natură a#l învinui pe altul, fiind necesară, pentru a se ajunge la condamnarea inculpatului, să fie confirmată coînvinuirea deansamblul probelor administrate.

0. Declaraia p+rii "+t+*ate) a p+rii ci"ile) a p+rii responsa4ile ci"il*ente ;art. 73B77 CPP<

=egea, prin art. :", obligă organul de urmărire penală şi instanţa să c*eme în faţa lor pentru a fi ascultate partea vătămată, care poate deveni partecivilă, precum şi partea responsabilă civilmente.

15



4nainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa ca parte vătămată, iar dacă a suferit o daună materială sau morală, ise atrage atenţia că declaraţia de participare în proces ca parte vătămată sau declaraţiile de constituire ca parte civilă se pot face în tot cursul urmăririi penale,iar în faţa instanţei, p+nă la citirea actului de sesizare.

&scultarea părţii vătămate a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se desfăşoară după procedura de ascultare a învinuitului sau ainculpatului şi se referă la identitatea lor, la faptele cauzei, la vătămarea sau la paguba suferită, la persoana făptuitorului şi la legătura cu făptuitorul.

%aloarea probantă. 3entru că partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt interesate direct în rezolvarea cauzei legea prevede, în art. 'C33, că declaraţiile celeilalte părţi pot servi la aflarea adevărului, c+nd se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.

1. Declaraiile *artorilor ;art. 78B86 CPP<

'alitatea de martor . Declaraţiile martorilor sunt unul din mijloacele de probă dintre cele mai vec*i şi mai frecvente. 9recvenţa acestor mijloacede probă nu e dată de încrederea deosebită acordată martorilor, ci datorită faptului că prin declaraţiile martorilor se pot acoperi în întregime cele mai diversefapte sau împrejurări care formează obiectul probaţiunii.

3roba cu martori este regula în procesul penal şi e)cepţia în procesul civil.4n art. :; C33 se defineşte martorul ca fiind persoana ce are cunoştiinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflareaadevărului. 3entru a deveni martor este necesar ca acea persoană să fie c*emată, în calitate de martor, de un organ judiciar penal.

3rezentarea în faţa organelor judiciare a persoanelor c*emate în calitate de martori este o datorie civică de a ajuta justiţia, dar şi o obligaţie legalăa cărei neîndeplinire atrage o constr+ngere juridică.

4ndatorirea de a fi martor are un caracter general, în sensul că orice persoană, indiferent de v+rstă, se), religie etc., poate fi c*emată ca martor în procesul penal. 3oate fi ascultată ca martor şi persoana care, din cauza stării fizice sau psi*ice, nu poate să perceapă fenomenele prin anumite simţuri, organele judiciare trebuind să aprecieze de la caz la caz dacă ascultarea acestor persoane serveşte la aflarea adevărului.

3ot fi audiaţi şi minorii, iar dacă nu au împlinit ( ani, ascultarea lor se face în prezenţa părintelui sau a tutorelui.(bligaţiile şi drepturile procesuale ale martorilor Obligaţiile procesuale ale martorului sunt$

1 obligaţia de a se înfăţişa la locul şi data îndicată în c*emare% lipsa sa nejustificată se sancţionează cu amendă judiciară potrivit art. !; C33, iar în caz derepetare a neprezentării va fi constr+ns prin aducere silită%&1 obligaţia să facă declaraţie şi să răspundă la întrebările care i se pun% dacă refuză să facă declaraţiile, sub motiv că nu ştie nimic, deşi în realitate cunoaşteîmprejurări esenţiale, va comite infracţiunea de mărturie mincinoasă% c+nd martorul refuză să facă declaraţii pur şi simplu, deşi are cunoştinţe în cauză, vacomite infracţiunea de omisiune de a încunoştiinţa organele judiciare, fie infracţiunea de favorizare a infractorului%'1 obligaţia să declare tot ce ştie şi numai adevărul, sub sancţiunea condamnării pentru mărturie mincinoasă.

Drepturile procesuale ale martorului sunt$1 dreptul la protecţie contra violenţei care s#ar putea e)ercita asupra sa, în vederea obţinerii de declaraţii%&1 dreptul de a refuza să răspundă la întrebările ce nu au legătură cu cauza%'1 dreptul de a cere să se consemneze declaraţia în modul în care consideră că e reală%(1 dreptul de a i se restitui c*eltuielile efectuate pe durata ascultării sale şi dreptul la venitul de care a fost lipsit din cauza îndeplinirii obligaţiei de martor.

Persoanele ce nu pot fi ascultate ca martor . G)istă două categorii de persoane care, în anumite cauze penale concrete, nu pot fi c*emate camartor$1 potrivit art. :! C33, persoanele ce sunt obligate să păstreze secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştiinţă în e)ercitarea profesiei/medicul, personalul au)iliar, farmacistul, notarul, preotul, avocatul1, profesii pentru care legile lor organice prevăd obligarea păstrării secretului profesional%aceste interdicţii încetează în două situaţii$

a1 c+nd însăşi legea obligă la informare /medicul pentru boala contagioasă, avocatul pentru date privind pregătirea, comiterea unei infracţiuni contrastatului1%

b1 c+nd însăşi persoana fizică sau juridică faţă de care e)istă obligaţia păstrării secretului profesional a dat încuviinţarea divulgării lui%&1 nu pot fi ascultate ca martori$ persoana vătămată, partea civilă, pentru că părţile din proces sunt interesate în cauză şi nu pot cumula şi calitatea de martor%această interdicţie încetează c+nd partea renunţă sau pierde calitatea de parte în procesul penal.

Persoane care nu sunt obligate să depună mărturie ca martori . G)istă o categorie de persoane ce pot fi ascultate ca martori numai dacă ele

consimt aceasta. 4n art. ;< C33 se prevede că soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau ale inculpatului pot accepta să depună mărturie, dar pot şi refuza.C+nd au acceptat, au obligaţia să spună adevărul, pentru că altfel comit infracţiunea de mărturie mincinoasă. Procedura de ascultare. Ascultarea martorului se desfăşoară în două etape$

1 organul judiciar stabileşte identitatea martorului, întreb+nd despre nume, prenume, adresă, ocupaţie% martorul este întrebat dacă este soţ sau rudă apropiată şi,în caz afirmativ, i se pune în vedere că nu este obligat să depună mărturie% este întrebat dacă se află în relaţii de duşmănie cu inculpatul şi aceste aspecte se au învedere la aprecierea declaraţiei% martorul este supus jurăm+ntului /art. ; C331$ -?ur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să#miajute Dumnezeu% în timpul depunerii jurăm+ntului, martorul ţine m+na pe cruce sau pe Jiblie% referirea la divinitate se sc*imbă potrivit credinţei religioase amartorului% martorul fără confesiune depune următorul jurăm+nt$ -?ur pe onoare şi pe conştiinţăL% de asemenea, martorul care, din motive de conştiinţă sau deconfesiune, nu depune jurăm+nt, rosteşte următoarea formulă$ -Bă oblig că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiuL% după depunerea

jurăm+ntului martorului i se atrage atenţia că dacă nu spune adevărul comite infracţiunea de mărturie mincinoasă% minorul nu depune jurăm+nt şi este ascultatîn prezenţa unuia dintre părinţi sau a tutorelui%&1 a doua etapă constă în ascultarea martorului asupra faptelor pe care le cunoaşte în legătură cu cauza% i se aduce la cunoştiinţă obiectul cauzei şi i se arată caresunt împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor% martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă şi la făptuitor% după ce aterminat relatarea, martorului i se pun întrebări de clarificare sau de verificare a sincerităţii declaraţiei.

Bartorului nu i se pot pune întrebări tendenţios sugestive şi nici întrebări ce se referă la fapte a căror dovedire este interzisă de lege sau care ar vătăma onoarea martorului sau a altei persoane. 9iecare martor se ascultă separat fără a fi de faţă ceilalţi martori care nu au fost încă ascultaţi. Această regulă seaplică at+t la urmărirea penală, c+t şi la judecată. Ascultarea martorilor nu poate începe cu citirea sau cu reamintirea declaraţiilor pe care aceştia le#au dat

anterior în aceeaşi cauză.Bartorului nu i se permite să prezinte o declaraţie scrisă mai înainte, dar se poate folosi de însemnări asupra unor elemente mai greu de reţinut.Dispoziţiile privind consemnarea declaraţiilor învinuitului ale inculpatului se aplică şi în procedura de ascultare a martorilor. C+nd martorul se

află în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi audiat, organul de urmărire penală sau instanţa procedează la ascultarea sa în locul unde se află.%aloarea probantă. Codul de procedură penală acordă declaraţiior martorilor o valoarea probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă.Aprecierea declaraţiior martorilor se face în funcţie de numeroase elemente$ împrejurări referitoare la persoana martorului, starea sa psi*ico#

fizică, starea morală, sursa din care provine mărturia, modul în care a avut loc perceperea faptelor etc.3rin legea &;>&<<' au fost introduse în Codul de procedură penală art. ;" #;". 3rin dispoziţiile acestor articole se reglementează protecţia unor

date de identificare a martorilor şi modalităţi specifice de ascultare a martorilor. Astfel, potrivit art. ;" , dacă e)istă probe sau indicii temeinice că prindeclararea identităţii reale a martorului sau a localităţii de domiciliu sau de reşedinţă s#ar pune în pericol viaţa, integritatea corporală a lui sau a altei persoane,martorului i se poate încuviinţa să nu i se atribuie aceste date şi i se atribuie o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organelor judiciare. Aceasta sedispune de procuror sau de judecător. Datele privind identitatea reală se consemnează într#un proces#verbal ce se păstrează la sediul instanţei sau la sediul

parc*etului într#un plic sigilat şi în condiţii de ma)imă siguranţă. Documentele care privesc identitata reală a martorului se prezintă procurorului saucompletului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.

Documentele privind identitatea reală a martorului se vor introduce în dosarul în cauză după ce procurorul, prin ordonanţă, sau instanţa constatăcă au dispărut împrejurările ce au necesitat luarea măsurii.

16



Dacă e)istă mijloace te*nice corespunzătoare, procurorul sau instanţa pot admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent la locul unde se aflăorganul judiciar, prin intermediul mijloacelor te*nice. Bartorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele 5M, imaginea şi sunetul fiind distorsionate, astfelînc+t să nu poată fi recunoscute. Declaraţiile martorilor astfel obţinute se înregistrează prin mijloace audio#video şi se redau integral în formă scrisă.

Casetele video şi audio se păstrează în original, sigilate cu sigiliul parc*etului sau al instanţei, în condiţii de ma)imă siguranţă. 8nstanţa poate săadmită fie la cererea procurorului sau a părţilor, fie din oficiu, efectuarea unei e)pertize te*nice cu privire la mijloacele prin care au fost audiaţi martorii.

3otrivit art. ;"(, în cauzele privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii instanţa poate să dispună ca martorul sub " ani să nufie audiat şi i se permite prezentarea unei audieri realizată în prealabil prin mijloace audio#video.

3rocurorul sau instanţa pot dispune ca organele de poliţie să supraveg*eze reşedinţa martorului sau să#i asigure o reşedinţă temporară, precum şisă#l însoţească la sediul parc*etului şi apoi la domiciliu. Aceste măsuri vor fi ridicate de procuror sau instanţă c+nd se constată că a dispărut pericolul ce adeterminat luarea măsurii.

Procedee speci'ice de o4inere a declaraiilor p+rilor &i ale *artorilor

Con'runtarea /art. ;:#;; C331. După ascultarea părţilor şi a martorilor se poate determina e)istenţa unor neconcordanţe între declaraţiile

părţilor, între declaraţiile martorilor% în acest caz, se procedează la confruntare pentru a se lămuri contradicţiile. 3otrivit art. ;:, confruntarea se face între persoanele ale căror declaraţii se contrazic şi numai dacă este necesară pentru lămurirea cauzei. @u automat e)istenţa unor contradicţii duce la efectuareaconfruntării, ci organele judiciare pot recurge şi la alte probe. @u trebuie abuzat de procedura confruntării, pentru că prezintă şi dezavantaje, întruc+t ceiconfruntaţi pot specula contradicţiile, punctele slabe ale probatoriului şi pot să se pună de acord cu ce vor declara în etapele următoare.

3rocedura confruntării este menţionată de art. ;;, ce prevede că persoanele confruntate vor răspunde la întrebările adresate de organele judiciare,iar organele judiciare pot încuviinţa ca persoanele confruntate să#şi pună reciproc întrebări pe care să le adreseze prin intermediul organului judiciar ce conduceconfruntarea.

4ntrebările formulate se consemnează într#un proces#verbal de confruntare semnat de persoanele confruntate şi de organul judiciar ce a efectuatconfruntarea, iar la instanţă procesul#verbal va fi semnat şi de grefier.

#olosirea interpreilor /art. &; C331. C+nd una dintre părţi sau o altă persoană ce urmează a fi ascultată nu cunoaşte limba rom+nă sau nu se poate e)prima, organul de urmărire penală sau instanţa îi asigură, în mod gratuit, folosirea unui interpret. 8nterpretul autorizat, potrivit legii, poate fi desemnatde instanţă sau poate fi ales de părţi. 8nterpreţii pot fi folosiţi şi în cazul în care unele înscrisuri ane)ate la dosar sunt într#o altă limbă. 8nterpretului i se aplicădispoziţiile referitoare la martor şi la jurăm+nt, iar declaraţiile sale se consemnează în scris în limba rom+nă. 3rin semnătura sa interpretul garanteazăe)actitatea traducerii.

2. ,nscrisurile ;art. 89B9/ CPP<

7nele acte scrise relatează fapte sau împrejurări ce confirmă sau infirmă învinuirea stabilind circumstanţele agravante sau atenuante ori caracterul persoanei parte în proces. 9aptele sau împrejurările cuprinse în actele scrise sunt mijloace de probă. pre deosebire de procesul civil, unde înscrisurile suntuneori singurul mijloc de probă admis de lege, în procesul penal, ele constituie un mijloc de probă obişnuit, pentru că este permisă înlocuirea lor.

3otrivit art. ;! C33, înscrisurile pot servi ca mijloc de probă, dacă în conţinut se arată fapte de natură să contribuie la aflarea adevărului.4nscrisurile pot să conţină probe privind fapte anterioare, concomitente sau ulterioare. 4nscrisurile pot să provină de la părţi /scrisori, acte juridice1 ori pot

proveni de la organele şi instituţiile de stat /acte de stare civilă, diplome, *otăr+ri judecătoreşti1.7nele înscrisuri se pot folosi în original, altele în copii. 4nscrisurile necesare cauzei pot fi prezentate de părţi sau pot fi descoperite şi ridicate prin

perc*eziţii sau cercetări la faţa locului.Organele judiciare pot cere de la orice organ sau instituţie înscrisurile necesare rezolvării cauzei.3otrivit art. ;!, introdus în Codul de procedură penală prin legea &;>&<<', formularele în care se consemnează orice declaraţie vor fi în

prealabil înregistrate şi înseriate ca formulare cu regim special.O reglementare aparte în cadrul înscrisurilor o au procesele#verbale. 4n general, prin proces#verbal se înţelege acel însris în care organele

prevăzute de lege consemnează constatările pe care le#au făcut personal. pre deosebire de celelalte înscrisuri, care sunt de regulă e)trajudiciare, procesele#verbale se înc*eie în cadrul procesului penal cu scopul de a consemna probe.

3ocesele#verbale se pot împărţi în două categorii$a1 procese#verbale cu funcţie probatorie pe fondul cauzei /de constatare a infracţiunii1% b1 procese#verbale prin care se dovedeşte efectuarea unor acte procedurale /de perc*eziţie, de reconstituire etc.1.

3ot să înc*eie procese#verbale privind faptele ce constituie infracţiuni$ organele de cercetare penală, procurorul, instanţa de judecată, lucrătoriioperativi din Binisterul de 8nterne anume desemnaţi şi organele de constatare prevăzute de art. &(#& C33.

4n procesle#verbale pot fi consemnate, pe l+ngă consemnările făcute de organele judiciare, şi declaraţiile sau observaţiile unor persoane, făcute cuocazia constatării.

Art. !< C33 reglementează condiţiile de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească procesele#verbale. Astfel, procesele#verbale trebuiesă cuprindă data, locul înc*eierii, numele şi prenumele celui care#l înc*eie, numele, prenumele şi adresa martorilor asistenţi, descrierea amănunţită a celor constatate şi a măsurilor luate, identitatea persoanelor la care se referă procesul#verbal, obiecţiile acestora şi alte menţiuni pe care legea le prevede pentru cazurispeciale. 3rocesul#verbal se semnează pe fiecare pagină şi la sf+rşit de cel care îl înc*eie şi de persoanele care au luat parte la constatare. 4n lipsa semnăturii,

procesul#verbal poate fi declarat nul, ca mijloc de probă, dar cele consemnate pot fi dovedite prin alte mijloace de probă.3rocesul#verbal este oficial şi orice consemnare ine)actă constituie fals în înscrisuri oficiale.%aloarea probantă. 4nscrisurile nu au o valoare probantă deosebită de celelalte mijloace de probă, cele consemnate în procesul#verbal put+nd fi

înlăturate prin alte mijloace de probă. Organul judiciar poate acorda încredere conţinutului înscrisului, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă.

3. -i(loacele *ateriale de pro4+ ;art. 92B93 CPP<

Orice obiecte care servesc la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzei poartă denumirea de mijloace materiale de probă. 8mportanţa mijloacelor materiale de probă rezidă şi în faptul că pot să dea informaţii mai e)acte, mai complete dec+t martorii şi, de regulă, nu ridică suspiciunea relei credinţe. Dincuprinsul art. !(#! C33 rezultă următoarele grupe principale de obiecte ce pot fi folosite ca mijloace de probă$a1 obiecte care conţin o urmă a infracţiunii /e). cadavrul sau corpul persoanei, av+nd rănile provenite din lovire, actele care au fost falsificate etc.1%

b1 obiecte care poartă o urmă a infracţiunii /e). obiecte pe care au rămas imprimate urme de m+ini, de picioare, de instrumente de spargere, pete de s+nge etc.1%c1 obiecte care au fost folosite sau au fost destinate să fie folosite la săv+rşire unei infracţiuni /e). arme de foc, instrumente de tăiere, lovire, c*ei false, obiectesau sume de bani date drept mită1%d1 obiecte care sunt produsul infracţiunii at+t ca rezultat material al faptei /e). acte falsificate, alimente denaturate1, c+t şi ca beneficiu al infracţiunii /e). sumede bani sustrase, obiecte a căror deţinere e interzisă1%e1 orice alte obiecte care servesc la aflarea adevărului /e). fotografiile din care rezultă că victima şi infractorul se cunoşteau, cărţi cu dedicaţie etc.1.

Art. ! C33 denumeşte obiectele din categoriile c1 şi d1 -corpuri delicte, datorită legăturii str+nse pe care o au aceste obiecte cu săv+rşireainfracţiunii. Corpurile delicte sunt foarte importante pentru că prin ele se dovedeşte uneori, în mod direct, comiterea infracţiunii. Obiectele care pot constituimijloace materiale de probă sunt căutate de organele judiciare şi, în cazul în care sunt dovedite, sunt ridicate, sunt conservate şi sunt fi)ate din punct de vedere

procesual. Căutarea mijloacelor materiale de probă se efectuează, de regulă, prin cercetarea la faţa locului sau prin perc*eziţie. După găsirea lor, se fi)ează

17



procesual, prin înc*eierea unui proces#verbal în care sunt descrise amănunţit cu indicarea locului, datei şi a împrejurărilor în care au fost găsite şi se întocmescfotografii, mulaje etc.

După fi)area procesuală, mijloacele materiale de probă sunt conservate de organul judecătoresc care instrumentează cauza şi care le poate prezenta e)perţilor sau martorilor, spre recunoaştere, sau le poate e)amina, ori le supune unei constatări te*nico#ştiinţifice ori unei e)pertize criminalistice.7nele obiecte, cum ar fi lucrurile sustrase sau valorile deţinute ilegal, nu sunt păstrate la organele judiciare, ci fie sunt restituite persoanei vătămate, fie suntdepozitate la organele în drept.

%aloarea probantă a mijloacelor materiale de probă este egală cu a celorlalte mijloace de probă şi organele judiciare pot să le accepte sau pot săle înlăture, după cum formează sau nu convingerea că e)primă adevărul.

O atenţie deosebită este dată încercărilor de inducere în eroare a organelor judiciare, atunci c+nd făptuitorul lasă la locul faptei obiecte careaparţin altor persoane sau contraface urmele.

Procedee de descoperire &i de ridicare a 5nscrisurilor sau a *i(locelor *ateriale de pro4+

Ridicarea de o4iecte &i 5nscrisuri /art. !"#!! C331. C+nd se cunoaşte locul unde se găsesc obiectele necesare rezolvării cauzei, organele de

urmărire penală sau instanţa au obligaţia de a le ridica, dispun+nd această măsură prin rezoluţie /procurorul1 sau prin înc*eiere /instanţa1, după caz. Obligaţieiorganelor judiciare de a ridica obiecte şi înscrisuri îi corespunde obligaţia persoanei ce le deţine de a le înfăţişa, potrivit art. !" C33. Orice persoană fizică sau juridică în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă este obligată să#l prezinte sau să#l predea sub luare de dovadăorganului judiciar care îl cere. Dacă se refuză predarea legea, în art. !!, prevede posibilitatea de a se dispune ridicarea silită. 3otrivit art. !: C33, cu ocaziaridicării înscrisurilor, organele judiciare trebuie să asigure păstrarea secretului actului ce are un asemenea caracter /secret sau confidenţial1.

O ridicare specială de obiecte şi de înscrisuri se referă la cele ce se află la unităţile poştale sau de transport. 4n această situaţie, secretulcorespondenţei, pe care îl garantează Constituţia, poate fi restr+ns în ceea ce#l priveşte pe învinuit sau inculpat, în cursul procesului penal. Astfel, potrivit art. !;C33, aşa cum a fost modificat prin legea &;>&<<', instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul

judecăţii, poate să dispună ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi orice altă corespondenţă sau obiectele trimisede învinuit sau inculpat ori adresate acestuia direct sau individual. Corespondenţa sau obiectele ridicate şi care nu au legătură cu cauza se restituiedestinatarului.

Perce$iia /art. <<#<" C331. Constituţia consacră inviolabilitatea domiciliului, dar prevede şi e)cepţiile de la acest principiu, printre care şi perc*eziţa oficială, în condiţiile legii. 3erc*eziţa este procedeul prin care se caută, în anumite locuri, obiecte sau înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă şicare, în caz de descoperire, se ridică, potrivit art. << modificat prin O.7.. <!>&<<'.

Atunci c+nd persoana căreia i s#a cerut să predea un obiect sau un înscris tăgăduieşte e)istenţa acestuia sau deţinerea, precum şi ori de c+te orie)istă indicii temeinice că efectuarea unei perc*eziţii este necesară, descoperirea şi str+ngerea probelor poate fi dispusă de organele de cercetare penală, de

procuror sau de judecător. Ga constă în căutarea unor obiecte, înscrisuri care se presupune a fi ascunse în îmbrăcămintea sau asupra corpului unei persoane,inclusiv în bagajele acesteia sau în autove*iculul ei.

e procedează la perc*eziţionarea corpului atunci c+nd o persoană este prinsă în momentul săv+rşirii infracţiunii sau imediat după acest moment, pentru a se găsi asupra sa corpul delict. 3erc*eziţia corporală se efectuează numai de persoane de aceelaşi se) cu cel perc*eziţionat. 4înainte de a efectua perc*eziţia corporală, organele judiciare trebuie să se legitimeze. 3ot să procedeze la perc*eziţia corporală şi unele organe de constatare$ organul vamal,căpitanul de navă sau de aeronavă şi subofiţerii din trupele de grăniceri.

3erc*eziţia domiciliară se efectuează acolo unde locuiesc persoanele pec*eziţionate, atunci c+nd se consideră că acolo pot fi găsite obiecte sauînscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă. 3erc*eziţia domiciliară se poate dispune numai de către judecător prin înc*eiere motivată în cursul urmăririi penale,la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii, din oficiu.

3ec*eziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu fără citarea părţilor dar cu prezenţa obligatorie a procurorului.3erc*eziţia domiciliară nu poate fi dispusă inainte de începerea urmăririi penale.

3rocedura de efectuare a perc*eziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri4n art. <' C33 se prevede că perc*eziţia se poate efectua numai între orele "#&<, în afară de următoarele cazuri, c+nd se poate efectua şi noaptea$

1 în caz de infracţinue flagrantă%&1 c+nd perc*eziţia se efectuează într#un local public%'1 c+nd perc*eziţia a început înainte de ora &< şi e necesară continuarea ei după această oră.

Organul judiciar care urmează să efectueze perc*eziţia e obligat, în prealabil, să se legitimeze şi să prezinte autorizaţia dată de judecător. Actul perc*eziţional şi ridicarea de obiecte sau de înscrisuri se desfăşoară, de regulă, în prezenţa persoanelor perc*eziţionate şi a martorilor asistenţi. Dacă persoana perc*eziţionată este arestată sau reţinută, va fi adusă la perc*eziţie. 4n cazul în care nu poate fi adusă la perc*eziţie sau nu se află la domiciliu, perc*eziţia se poate face şi în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin. =a efectuarea acestui act procedural, cel perc*eziţionat poate să fieasistat sau reprezentat de un apărător.

Organul judiciar trebuie să se limiteze numai la ridicarea acelor obiecte şi înscrisuri ce au legătură cu cauza, însă potrivit art. <, se ridicăîntotdeauna şi obiectele şi înscrisurile a căror deţinere este interzisă. De asemenea, organul judiciar are obligaţia de a nu face publice faptele sau împrejurăriledin viaţa personală a celui perc*eziţionat.

Obiectele şi înscrisurile care urmează a fi ridicate se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă pentru a fi recunoscute şi pentrua fi însemnate de acea persoană spre nesc*imbare, după care se etic*etează şi se sigilează. Dacă sunt obiecte care nu se pot ridica, se sec*estrează şi se lasă în

păstrare celui la care se află ori unui custode. 3otrivit art. <: C33, probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează, iar una dintre probe se lasăaceluia de la care se ridică.

Despre efectuarea perc*eziţiei şi ridicarea obiectelor şi a înscrisurilor se întocmeşte un proces#verbal care trebuie să cuprindă, pe l+ngă menţiunile prevăzute de art. !<#! C33, şi menţiuni speciale$ locul, timpul, condiţiile în care obiectele înscrisurile au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierealor amănunţită. Copia procesului#verbal de perc*eziţie se lasă persoanei la care s#a efectuat perc*eziţia ori reprezentantului acesteia sau unui membru alfamiliei, iar în lipsă, unui vecin sau custodelui.

Cercetarea la 'aa locului /art. &! C331 este un procedeu probatoriu care constă în deplasarea organelor judiciare la locul unde s#a săv+rşitinfracţiunea, la locul unde s#a produs rezultatul sau în orice alt loc legat de infracţiune.

3rin cercetarea la faţa locului se urmăreşte a se face constatări privind situaţia locului săv+rşirii infracţiunii, pentru a se descoperi şi fi)a urmeleinfracţiunii, pentru a se stabili împrejurările în care infracţiunea a fost comisă. Organele de cercetare penală efectează personal cercetarea la faţa locului, în

prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul în care aceasta nu e posibilă.Atunci c+nd învinuitul sau inculpatul este reţinut sau arestat şi nu poate fi adus la cercetarea la faţa locului organul judiciar îi pune în vedere

faptul că are drept să fie reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea. 8nstanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului şi a apărătorului c+nd prezenţa acestuia este obligatorie. Cu ocazia cercetării la faţa locului se pot efectua şi alte acte procedurale, cum ar fi$ ascultarea părţilor, a unor martori, un e)periment judiciar, o constatare te*nico#ştiinţifică sau medico#legală. 3entru efectuarea în bune condiţi a cercetării lafaţa locului, legea autorizează organul judiciar să interzică persoanelor care se află sau vin cercetarea la faţa locului să comunice între ele sau să plece înainte deînc*eirea cercetării.

9i)area rezultatelor cercetării la faţa locului se face într#un proces#verbal la care se pot ane)a sc*iţe, desene sau fotografii. 3rocesul#verbal decercetare la faţa locului trebuie să conţină, în afara menţiunilor din art. !<#!, şi descrierea amănunţită a situaţiei locului a urmelor găsite şi a obiectelor ridicate.

18



Reconstituirea /art. '< C331. Dacă este necesară verificarea şi prezentarea unor date de la locul faptei se poate proceda la reconstituirea/reproducerea în întregime sau în parte a modului sau a condiţiilor în care s#a produs fapta1. e poate verifica veridicitatea declaraţiilor inculpatului privindmodul de acţiune la comiterea faptei sau posibilitatea de a se fi procedat într#un anumit fel, într#o anumită durată de timp.

6econstituirea se face în aceleaşi condiţii de timp şi de loc. 5rebuie evitată orice acţiune ce ar constitui infracţiune sau ce ar vătăma intereselelegitime ale părţilor, av+nd în vedere că se imită modul de săv+rşire al acţiunii, nu se poate reconstitui dacă s#ar aduce atingere moralităţii publice sau dacă s#ar crea o stare de pericol pentru persoane sau pentru bunuri.

3rin reconstituire este posibilă obţinerea de probe noi. 6econstituirea se poate face at+t în faza de urmărire penală, c+t şi în faza de judecată. predeosebire de reconstituirea la faţa locului, reconstituirea se face doar în prezenţa învinuitului sau a inculpatului, iar absenţa sa este de neconceput, el fiind cel

pus să repete modul de acţiune.=a reconstituire trebuie să fie prezenţi martori asistenţi, afară de cazul c+nd nu e posibil. 3ot participa şi părţile, dar neprezentarea lor, deşi au fost

înştiinţate, nu împiedică efectuarea acesteia.Despre efectele şi rezultatele reconstituirii se întocmeşte un proces#verbal care trebuie să cuprindă aceleaşi date ca procesul#verbal de la faţa

locului şi descrierea amănunţită a desfăşurării reconstituirii /se fac sc*iţe, desene, fotografii1.6econstituirea nu trebuie confundată cu e)perimentul judiciar 2 metodă ştiinţifică de cercetare folosită at+t în cadrul reconstituirii, c+t şi în alte

domenii.

-artorii asisteni /art. !&#!' C331. Gfectuarea anumitor activităţi procesuale trebuie făcută potrivit legii în prezenţa unor persoane care să atesteconstatările făcute şi modul în care s#a desfăşurat activitatea respectivă. Aceste persoane au calitate de martori asistenţi şi, de regulă, ei nu au cunoştiinţă deîmprejurările cauzei /garanţii ce atestă că rezultatul ori modul de desfăşurare a activităţii sunt cele din actele întocmite1.

@umărul martorilor asistenţi este de cel puţin doi% nu pot fi martori asistenţi$ minorii sub ( ani, cei interesaţi în cauză şi cei ce fac parte dinaceeaşi organizaţie judiciară ce efectuează actul procedural.

6. Constat+rile tenicoB&tiini'ice ;art. //0B//1 CPP<

Codul de procedură penală instituie regula potrivit căreia atunci c+nd sunt necesare cunoştinţe te*nice pentru lămurirea faptelor sau aîmprejurărilor cauzei organul judiciar recurge la efectuarea unei e)pertize.

4n situaţiile de urgenţă, c+nd sunt necesare asemenea cunoştinţe, se poate recurge la serviciile unui specialist şi se efectuează în cauză, în loc dee)pertiză, o constatare te*nico#ştiinţifică.

Cazurile în care se poate recurge la efectuarea unei constatări sunt delimitate de lege printr#o formulă largă 2 c+nd e)istă pericolul dispariţiei unor mijloace de probă /situaţie de fapt1.

Constatările te*nico#ştiinţifice pot fi înt+lnite mai frecvent în cazul accidentelor de circulaţie /pentru a se stabili poziţia autove*iculului, aderenţa

părţii carosabile, condiţiile de vizibilitate1 sau al accidentelor de muncă. Ca urmare a cazului de urgenţă care determină constatarea, aceasta se poate dispune şiefectua doar în cursul urmăririi penale şi după o procedură mult simplificată faţă de e)pertiză. 4n faza de judecată se poate dispune constatarea printr#o rezoluţiece stabileşte obiectul acesteia /împrejurările acesteia1, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul şi termenul de efectuare.

După ce s#a dispus efectuarea constatării de organul de urmărire penală, acesta trebuie să pună la dispoziţia specialistului materialele şi datelenecesare pentru efectuarea constatării.

pecialistul nu#şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control şi nu poate efectua acte de urmărire penală /precumcercetarea la faţa locului, ascultarea unor persoane etc.1, ci trebuie să se limiteze la a rezolva, prin cunoştiinţele sale de specialitate, c*estiunea care a fost

propusă spre cercetare.

7. Constat+rile *edicoBle!ale ;art. //2 CPP<

4n cazuri urgente, c+nd este necesară lămurirea unor probleme care cer cunoştinţe medicale, organul de urmărire penală recurge la efectuarea unor constatări medico#legale.

Constatările te*nico#ştiinţifice sunt întotdeauna faculative, iar constatările medico#legale sunt, de regulă, facultative, fiind obligatorii înurmătoarele situaţii$ în caz de moarte violentă, în caz de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte, c+nd e necesară o e)aminare corporală asupra învinuitului sau a

părţii vătămate pentru a se constata pe corpul acestora urmele infracţiunii.

3entru efectuarea constatării medico#legale organul judiciar se adresează organului medico#legal competent, potrivit normelor de organizare ainstituţiilor şi serviciilor medico#legale.Dispoziţiile de efectuare a constatării medico#legale se e)ecută după aceleaşi reguli ca şi constatările te*nico#ştiinţifice.G)*umarea în vederea constatării cauzelor morţii se face doar cu încuviinţarea procurorului. Despre operaţiunile efectuate şi concluziile rezultate

în urma constatării se întocmeşte un raport scris care constituie mijloc de probă, iar concluziile specialistului, cuprinse în raport, sunt probe.%aloarea probantă =egislaţia noastră nu acordă o valoare probantă deosebită acestui mijloc de probă, ce face dovada în măsura coroborării cu

ansamblul probelor.C+nd apreciază că nu a primit un răspuns complet, organul judiciar dispune refacerea constatării de către acelaşi specialist sau de altul. C+nd are

îndoieli asupra e)actităţii concluziilor, organul de urmărire penală sau instanţa dispun efectuarea în cauză a unei e)pertize.

8. E>perti$a ;art. //6B/07 CPP<

3otrivit art. " C33, în cazurile în care, pentru lămurirea unei împrejurări, sunt necesare concluziile unui e)pert, organul de urmărire penală sauinstanţa pot dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei e)pertize.

G)pertul este o persoană fizică ce are cunoştiinţe de specialitate într#un anumit domeniu şi care este abilitat oficial în calitatea de e)pert.Asemănarea dintre constatare şi e)pertiză constă în faptul că ambele sunt efectuate de specialişti, obiectul lor e fi)at de organul judiciar, iar

concluziile specialiştilor sunt cuprinse într#un raport.

Deosebirile dintre cele două mijloace de probă sunt$a1 constatarea se face de urgenţă într#un moment foarte apropiat de momentul comiterii faptei, cerinţă pe care nu o mai înt+lnim la e)pertiză%

b1 constatările pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală, pe c+nd e)pertizele se pot face şi în faza de judcată%c1 în cazul constatărilor, specialiştii se rezumă la o cercetare mai puţin aprofundată a situaţiei de lămurit, pe c+nd în cazul e)pertizelor are loc o investigare încele mai mici detalii a elementelor ce fac obiectul e)pertizei.

'lasificarea expertizelor 4n raport de natura problemelor, organele judiciare pot dispune efectuarea următoarelor e)pertize$1 expertia criminalistică, care poate fi dactiloscopică, traseologică, balistică, grafică sau biocriminalistică%&1 expertia medico*legală, ce se foloseşte pentru lămurirea problemelor privind moartea suspectă, violul, e)aminarea leziunilor şi stabilirea numărului de zilede îngrijiri medicale necesare pentru vindecare%'1 expertia psi-iatrică, prin care se pot lămuri problemele privind tulburările psi*ice, discernăm+ntul etc.%(1 expertia contabilă, care lămureşte aspecte privind controlul şi revizia contabilă%1 expertia te-nică, utilizată în cazul accidentelor de circulaţie şi a infracţiunilor referitoare la protecţia muncii.

G)pertizele pot fi facultative sau obligatorii. G)pertizele facultative sunt cele mai frecvente şi sunt dispuse la cererea părţilor sau din oficiu, c+ndorganul judiciar apreciază că sunt necesare cunoştinţele unui e)pert, pentru a lămuri aspecte ale cauzei.

3otrivit art. : C33, e)pertizele sunt obligatorii în următoarele cazuri$1 în cazul omorului deosebit de grav şi a tentativei la această infracţiune este obligatorie e)aminarea psi*iatrică a incupatului%

19



&1 în cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa au îndoieli asupra stării psi*ice a inculpatului este obligatorie e)aminarea psi*iatrică, cu condiţia săe)iste elemente care să determine această îndoială%'1 pentru stabilirea cauzelor morţii, dacă nu s#a întocmit un raport de constatare medico#legală%(1 în cazul suspendării procesului penal, al întreruperii, al am+nării e)ecutării pedepsei.

După criteriul modului de desfăşurare e)pertizele se clasifică în$1 expertia simplă /oficială1, în care organul judiciar îl numeşte pe e)pert şi controlează activitatea de e)pertiză a acestuia%&1 expertia contradictorie, în care e)perţii sunt numiţi de organul judiciar şi de părţi%'1 expertia supraveg-eată, în care părţile pot desemna un specialist cu atribuţii de control asupra modului de desfăşurarea a e)pertizei.

După modul de organizare e)pertizele pot fi$1 expertia simplă, efectuată de un special ist într#un anumit domeniu%&1 expertia complexă /mi)ă1, în care sunt necesare cunoştinţe din mai multe ramuri ale te*nicii.

Procedura expertizei G)perţii sunt numiţi de organele de urmărire penală sau de instanţă. 4n situaţia în care e)pertiza urmează a fi efectuată deun serviciu medico#legal ori de un laborator de e)pertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, organul judiciar trebuie să se adreseze serviciului despecialitate care desemnează e)pertul.

G)perţii sunt numiţi de organul judiciar prin rezoluţie, înc*eiere sau ordonanţă.At+t e)perţilor, c+t şi părţilor li se aduc la cunoştinţă întrebările la care trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii privind aceste întrebări şi pot cere modificarea sau completarea lor.

Concluziile în urma efectuării e)pertizei sunt e)puse într#un raport scris. C+nd sunt mai multe e)pertize, se întocmeşte un singur raport, iar dacăsunt opinii diferite, opiniile separate se consemnează în raport sau într#o ane)ă. 6aportul se depune la organul judiciar ce a dispus e)pertiza şi trebuie săcuprindă$1 o parte introductivă, care cuprinde date privind organul judiciar ce a dispus e)pertiza, data, locul efectuării e)pertizei şi întrebările la care trebuie să serăspundă%&1 o parte cuprinz+nd descrierea amănunţită a operaţiilor de efectuare a e)pertizei'1 o parte finală, cuprinz+nd concluziile e)pertizei care conţine şi răspunsurile la întrebările formulate.

Dacă organul judiciar constată că e)pertiza nu e completă, legea dă posibilitatea efectuării unui supliment de e)pertiză, de acelaşi e)pert sau dealtul. C+nd organul judiciar are îndoieli asupra e)actităţii concluziilor, dispune efectuarea unei noi e)pertize, care se efectuează de o comisie de e)perţi, alţiidec+t cei ce au efectuat e)pertiza iniţială şi care sunt desemnaţi ca şi primii.

%aloarea probantă Ca mijloc de probă, e)pertiza, deşi conţine opiniile unor specialişti, nu are o forţă probantă deosebită, iar apreciereae)pertizei se face prin prisma e)aminării şi aprecierii tuturor probelor. Dacă s#au efectuat mai multe e)pertize, cu concluzii diferite, organele judecătoreştitrebuie să se oprească asupra aceleia care se coroborează cu probele din dosar.

Pre$entarea scriptelor 5n co*paraie

4n cazul infracţiunilor de fals, în art. &: C33 se arată că organul de urmărire penală sau instanţa pot ordona să fie prezentate scripte decomparaţie pentru efectuarea e)pertizei criminalistice a scrisului. Organul de urmărire penală şi instanţa pot ordona prezentarea scriptelor aflate în depozite

publice şi organele în drept sunt obligate să le prezinte. C+nd scriptele se găsesc la un particular ce nu e soţ sau rudă apropiată cu inculpatul, organul judiciar îi pune în vedere să le prezinte. Organul de urmărire penală sau instanţa pot dispune ca inculpatul să prezinte o piesă scrisă cu m+na sa sau să scrie după dictareacare i se face, iar dacă refuză se face menţiune în procesul#verbal.

9. ,nre!istr+rile &i intercept+rile audioB"ideo ;art. 9/ /B9/6 CPP<

'ondiţiile şi cazurile de interceptare 3otrivit art. ! C33, înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri seefectuează doar cu autorizarea motivată a instanţei la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile legii, dacă sunt date că se pregăteşte sau s#a comis oinfracţiune pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar înregistrarea se impune pentru aflarea adevărului în cauză.

Autorizarea se dă de către preşedintele instanţei căreia i#ar reveni competenţa să judece în primă instanţă.4nregistrarea convorbirilor se poate autoriza în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, prevăzute în Codul penal şi în alte legii speciale, şi în

cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, de persoane, acte de terorism, spălare de bani, falsificare de monedă şi de alte valori, precum şi în cazul

infracţiunilor pe care le prevede legea :;>&<<< privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori în cazul altor infracţiuni grave ce nu potfi descoperite sau al căror făptuitor nu poate fi identificat prin alte mijloace de probă.Autorizarea se dă pe durata necesară înregistrării, dar nu mai mult de '< de zile. 3entru motive temeinic justificate, aceasta poate fi prelungită,

dar fiecare prelungire nu poate depăşi '< de zile. Durata ma)imă a înregistrărilor autorizate este de ( luni.4nregistrările pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanelor vătămate privind comunicările ce sunt adresate cu autorizarea instanţei.Autorizarea înregistrărilor se face prin înc*eiere motivată, înc*eiere ce cuprinde indiciile concrete şi faptice care justifică măsura, motivele pentru

care măsura e necesară aflării adevărului, persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supraveg*erii şi perioada pentru care este autorizată înregistrarea.(rganele ce efectuează înregistrarea sau interceptarea 3rocurorul poate proceda personal la înregistrare sau poate să dispună ca aceasta să fie

efectuată de organele de cercetare penală. 3ersoanele ce sunt c*emate să dea concurs te*nic la înregistrare sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii, iar încălcarea acestei obligaţii este pedepsită conform Codului penal.

4n caz de urgenţă, c+nd înt+rzierea obţinerii autorizaţiei ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul poate dispune cu titlu provizoriu prin ordonanţă înregistrarea sau intercepterea convorbirilor sau a comunicărilor, av+nd obligaţia să comunice aceasta imediat instanţei, dar nu mait+rziu de &( de ore. Asupra ordonanţei procurorului instanţa trebuie să se pronunţe în cel mult &( de ore şi dacă o va admite sau confirma, va dispuneautorizarea în continuare a înregistrării. Dacă instanţa nu confirmă autorizaţia procurorului, atunci ea trebuie să dispună încetarea de îndată a înregistrărilor şidistrugerea lor.

'ertificarea înregistrării Despre efectuarea înregistrării procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces#verbal în caremenţionează autorizaţia dată de instanţă, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s#a purtat convorbirea, numele persoanelor care au purtat#o, data

şi locul fiecărei convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice pe care se face imprimarea.Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă, se ataşează la procesul#verbal cu certificarea lor dată de organele de cercetare

penală, verificarea şi contrasemnarea de procurorul ce procedează la efectuarea sau supraveg*erea urmăririi penale.Dacă procurorul e cel care procedează la înregistrare, atunci certificarea se va face de el, iar verificarea şi contrasemnarea de către procurorul

ierar*ic superior.Corespondenţa în altă limbă dec+t cea rom+nă sunt transcrise în l imba rom+nă prin intermediul unui interpret. 8nstanţa poate să aprobe, la cererea

inculpatului, a părţii civile sau a avocatului acestuia, consultarea acelor părţi din înregistrare depuse la instanţă şi care nu sunt consemnate în procesul#verbal.Gste vorba de convorbirile care conţin secrete de stat sau profesionale şi care nu sunt menţionate în procesul#verbal.

4nregistrările ce nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză se distrug, iar instanţa dispune prin înc*eiere. 4nregistrările dintre avocat şi justiţiabil nu pot fi folosite ca mijloc de probă. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul înregistrărilor de convorbiri efectuate prin alte mijloace detelecomunicaţie, precum şi în cazul înregistrărilor de imagini.

Aceste mijloace de probă pot fi supuse e)pertizei te*nice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

Ad*inistrarea pro4elor prin co*isie ro!atorie &i prin dele!are ;art. /10B/13 CPP<

20



C+nd un organ judiciar nu are posibilitatea să efecteze în act procedural de competenţa sa, se poate adresa unui alt organ judiciar care are această posibilitate. 4n acest caz, se procedează la efectuarea actului prin comisie rogatorie sau delegare. e pot efectua numai acte procedurale precum$ ascultarea unuimartor, cercetarea la faţa locului, perc*eziţia. @u pot face obiectul comisiei rogatorii actele procesuale precum$ punerea în mişcare a acţiunii penale, luareamăsurilor de prevenţie ş.a.

Comisia rogatorie şi delegarea se dispun prin rezoluţie sau prin înc*eiere. Comisia rogatorie este actul procedural prin care organul judiciar competent cere unui organ judiciar corespunzător şi egal în grad efectuarea unui act procedural necesar cauzei. 3rin urmare, prin comisia rogatorie se face otransmisiune a dreptului de a efectua un act procedural unui organ cu aceeaşi competenţă materială şi personală, dar cu o altă competenţă teritorială.

Delegarea, spre deosebire de comisia rogatorie, constă în transmiterea dreptului de a efectua un act procedural unui organ ierar*ic inferior, c*iar dacă nu este corespunzător ca funcţie procesuală. Astfel, 3arc*etul eneral poate delega unui organ de urmărire să efectueze un act procedural. 3rin urmare, încazul delegării se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent teritorial, dar necompetent funcţional.

VIII. -=SURILE PREVENTIVE %I ALTE -=SURI PROCESUALE

Noiunea &i clasi'icarea *+surilor procesuale penale

Băsurile procesuale sunt mijloace de privaţiune ori de constr+ngere pe care legea le pune la dispoziţia organelor judiciare şi prin care se asigurănormala desfăşurare a procesului penal. Băsurile procesuale au caracter de activităţi adiacente faţă de activităţile principale şi de aceea aceste măsuri apar ca

posibile, aplicarea lor este eventuală şi nu sunt caracteristice oricărei cauze penale, organele judiciare dispun+nd luarea acestor măsuri în raport de condiţiile sauîmprejurările concrete ale fiecărei cauze.

Băsurile procesuale au un caracter provizoriu, adică pot fi revocate c+nd au dispărut împrejurările ce au determinat luarea acestora.6egimul juridic al măsurilor procesuale este reglementat amănunţit în dispoziţiile titlului 8M din partea generală a Codului de procedură penală,

unde sunt prevăzute trei categorii de măsuri procesuale$ de prevenţie, de ocrotire #i de siguranţă sau asiguratorii$4n raport de valoarea socială contra căreia se îndreaptă constr+ngerea, măsurile procesuale pot fi personale sau reale. Băsurile procesuale

personale sunt acelea care duc la limitarea, privarea de libertate a învinuitului sau a inculpatului, cum ar fi reţinerea, arestarea preventivă, internarea medicală,obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara. Băsurile procesuale reale atrag restr+ngerea dreptului învinuitului sau al inculpatului de a dispune de bunurile sale,cum ar fi sec*estrul sau poprirea.

4n raport de faza procesuală, măsurile procesuale se clasifică în$# măsuri procesuale ce pot fi luate numai în cursul urmăriri penale /reţinerea preventivă1%# măsuri procesuale ce pot fi luate doar în cursul judecăţii /îndepărtarea unor persoane din sala de şedinţă1%# măsuri procesuale ce pot fi luate în tot cursul procesului penal /arestarea, sec*estrul, internarea medicală1.

-+surile pre"enti"e

Scopul &i natura *+surilor pre"enti"e

Băsurile preventive sunt o categorie a măsurilor procesuale care au at+t caracter de constr+ngere, c+t şi preventiv, ele urmează să prevină oriceîncercare a învinuitului sau a inculpatului de a împiedica desfăşurarea firească a procesului penal. 4n art. '" C33 se arată că măsurile preventive se iau pentru aasigura buna defăşurare a procesului penal sau pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de lae)ecutarea pedepsei.

Codul de procedură penală prevede cinci măsuri de prevenţie, dintre care două privative de libertate şi trei neprivative de libertate.Băsurile privative de libertate sunt reţinerea preventivă şi arestarea preventivă, iar cele neprivative de libertate, dar restricţionatoare de libertate

sunt$ obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara şi liberarea proviorie.Băsurile preventive au o natură procesuală şi se deosebesc de pedeapsa privativă de libertate, care foloseşte această constr+ngere în scopul

prevenirii comiterii de noi infracţiuni, deosebirile const+nd în faptul că măsurile preventive se iau doar în cursul procesului penal, au caracter facultativ, sedispun pe o perioadă scurtă de timp şi e)istă posibilitatea revocării lor oric+nd.

Luarea) 5nlocuirea) re"ocarea &i 5ncetarea de drept a *+surilor de pre"enie

O condiţie generală pentru luarea oricărei măsuri de prevenţie este ca infracţiunea ce costituie obiectul procesului penal să fie sancţionată de legecu pedeapsa înc*isorii. e cere să e)iste probe sau indicii temeinice că învinuitul a comis o faptă prevăzută de legea penală. 5ermenul -probă are înţelesul

prevăzut de art. "' C33. 3rin e)istenţa unor -indicii temeinice se înţelege e)istenţa unor date din care rezultă presupunerea că persoana faţă de care seefectuează urmărirea penală a comis fapta. De asemenea, pentru luarea măsurii reţinerii sau a arestării preventive, se mai cere să e)iste unul dintre cazurile

prevăzute de art. (; C33, aşa cum a fost modificat de legea &;>&<<'$a1 c+nd învinuitului sau inculpatului nu i se poate stabili identitatea sau domiciliul din lipsa datelor necesare%

b1 c+nd infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa înc*isorii, prevăzută de lege, este mai mare de un an%c1 c+nd învinuitul sau inculpatul a fugit sau s#a ascuns, cu scopul de a se sustrage de la urmărire, judecată sau de la e)ecutarea pedepsei sau a făcut pregătiri

pentru asemenea acte%d1 c+nd e)istă date suficiente că învinuitul sau inculpatul a încercat să împiedice aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, e)perţi etc., prin distrugereade mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte%e1 c+nd învinuitul sau inculpatul a comis din nou o infracţiune sau e)istă date care justifică temeinic că va comite o altă infracţiune%f1 c+nd învinuitul sau inculpatul este recidivist%*1 c+nd lăsarea în libertate a învinuitului sau a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar pentru infracţiunea comisă, legea prevede

pedeapsa detenţiei pe viaţă alternativ cu pedeapsa înc*isorii mai mare de ( ani%i1 c+nd e)istă date sau indicii temeinice care justifică temerea că învinuitul sau inculpatul a e)ercitat presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o

înţelegere frauduloasă cu aceasta.4n cazurile prevăzute la literele c1#f1 şi i1, măsura preventivă a arestării se poate lua numai dacă pedeapsa înc*isorii, prevăzută de lege, este

detenţia pe viaţă sau pedeapsa înc*isorii mai mare de & ani.4n art. '" se prevede şi criteriul după care trebuie aleasă măsura de prevenţie cea mai potrivită$ scopul urmărit, prin care se înţelege pericolul

care trebuie prevenit sau înlăturat, gradul de pericol social al infracţiunii, privit prin prisma unor circumstanţe concrete ale cauzei, situaţia personală a aînvinuitului sau a inculpatului, starea sa de sănătate, v+rsta, antecedentele etc.

Or!anele (udiciare care pot lua *+suri de pre"enie

4n scopul garantării libertăţii persoanei, legea penală prevede că măsurile de prevenţie se iau, de regulă, de procuror sau de instanţă şi singuramăsură pe care o poate lua organul de cercetare penală este reţinerea de cel mult &( de ore. Băsurile de prevenţie se pot lua prin ordonanţă, de organul decercetare penală, prin ordonanţă sau rec*izitoriu, de procuror, şi prin *otăr+rea instanţei, de judecător.

8ndiferent de măsura preventivă luată şi indiferent de organul care ia măsura, potrivit art. ': C33, actul prin care se ia măsura preventivă trebuiesă arate fapta care face obiectul învinuirii sau al inculpării, te)tul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săv+rşităşi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive.

21



,nlocuirea &i re"ocarea *+surii pre"enti"e

4n situaţia în care temeiul ce a impus luarea măsurii de prevenţie se sc*imbă, măsura poate fi înlocuită cu o altă măsură de prevenţie mai maiuşoară sau mai gravă, dacă înlocuirea este necesară şi posibilă. Dacă nu mai e)istă nici o justificare pentru menţinerea sau înlocuirea măsurii, atunci aceastatrebuie revocată fie din oficiu, fie la cerere.

+ncetarea de drept a măsurii de prevenţie /art. (< C331. Dacă înlocuirea de drept a măsurii de prevenţie este obligatorie, organul judiciar trebuiesă se conformeze şi să pună imediat în libertate persoana împotriva căreia s#a luat măsura de prevenţie.

Băsura de prevenţie încetează de drept în următoarele cazuri$a1 la e)pirarea termenului prevăzut de lege sau stabilit de organul judiciar%

b1 atunci c+nd instanţa pronunţă o pedeapsă egală cu durata arestării preventive sau c+nd inculpatul este condamnat la o pedeapsă cu suspendarea e)ecutării saucu obligarea la muncă ori la o perioadă în întregime graţiată%c1 înainte de pronunţarea unei *otăr+ri de condamnare în primă instanţă, durata arestării preventive a atins jumătatea ma)imului pedepsei pe care legea o

prevede pentru infracţiunea ce face obiectul cauzei, dar nu mai mult de ;< de zile%d1 măsura de prevenţie încetează şi atunci c+nd a fost dată o soluţie care absolvă de răspundere pe învinuit sau pe inculpat, adică o soluţie de scoatere de sub

urmărirea penală, de încetare a urmăririi penale, de ac*itare sau de încetare a procesului penal.Atunci c+nd măsura preventivă încetează de drept procurorul sau instanţa au obligaţia să ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a persoanei arestate şi, în acest scop, să trimită la administraţia locului de deţinere o copie a ordonanţei, a dispozitivului *otăr+rii de punere în libertate caretrebuie să conţină următoarele menţiuni$ date pentru indentificarea învinuitului sau a inculpatului, numărul mandatului de arestare şi temeiul legal al liberării.

/. Reinerea ;art. /21 CPP<

6eţinerea este cea mai uşoară măsură de prevenţie privativă de libertate, datorită duratei mai scurte. Această măsură se dispune în faza iniţială a procesului penal, se utilizează numai în faza de urmărire penală şi numai faţă de învinuit. Ga constă în restricţia persoanei reţinute de a pleca din locul unde areloc cercetarea% măsura nu trebuie confundată cu prinderea infractorului, cu reţinerea în sala de şedinţă a martorului ori cu reţinerea persoanei de către organul de

poliţie pentru verificarea identităţii.6eţinerea poate fi dispusă numai în cazurile anume prevăzute de lege, c+nd e)istă probe sau indicii temeinice că învinuitul a săv+rşit o faptă

prevăzută de legea penală, pentru fapta comisă legea prevăz+nd pedeapsa înc*isorii, şi e)istă unul dintre cazurile prevăzute la art. (; lit. a#i. =uarea măsuriieste facultativă şi devine obligatorie în cazul infracţiunilor flagrante, supuse măsurilor procedurale speciale.

Băsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală şi faţă de învinuit, organul de cercetare fiind obligat să încunoştiinţeze pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii. Organul de cercetare penală trebuie să aducă la cunoştinţa învinuitului că are dreptul la un apărător şi dreptul de a nu facenici o declaraţie /ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa1.

Băsura reţinerii poate fi dispusă şi de procuror, care este obligat să încunoştiinţeze conducerea parc*etului despre luarea măsurii reţinerii.Băsura reţinerii poate dura cel mult &( de ore% din durată se reduce timpul c+t persoana a fost privată de libertate, ca urmare a măsurii

administrative a conducerii la sediul poliţiei /art. ' din legea &;>&<<& privind organizarea şi funcţionarea 3oliţiei 6om+ne1.C+nd organul de cercetare penală consideră că e necesar să se ia măsura reţinerii preventive, trebuie să înainteze procurorului în primele două ore

un referat motivat, iar procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile legale pentru luarea măsurii reţinerii preventive, la r+ndul său, formulează o cerereinstanţei.

C+nd organul de cercetare penală dispune măsura reţinerii, trebuie să încunoştiinţeze de îndată un membru al familiei învinuitului sau una din persoanele indicate de el.

0. O4li!area de a nu p+r+si localitatea ;art. /23 CPP<

Această măsură nu este privativă de libertate, ci restrictivă de libertate şi constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsilocalitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului ce a dispus această măsură.

Băsura poate fi dispusă de procuror sau de instanţă. 4n cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune fie din oficiu, fie la propunerea motivatăa organului de cercetare penală, în acest ultim caz procurorul pronunţ+ndu#se în &( de ore.

4n cursul urmăririi penale, durata măsurii nu poate depăşi '< de zile, afară de cazul în care este prelungită, în condiţiile legii.

Băsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi motivat. 3relungirea măsurii sedispune de instanţa căreia i#ar reveni obligaţia să judece cauza în fond, iar fiecare prelungire nu poate depăşi '< de zile. Durata ma)imă a măsurii în cursulurmării penale este de un an. 4n mod e)cepţional, c+nd pedeapsa pe care o prevede legea este de detenţie pe viaţă sau de înc*isoare de < ani sau mai mare,durata ma)imă a obligării de a nu părăsi localitatea este de & ani.

1. O4li!area de a nu p+r+si ara ;art. /23/ CPP<

Băsura constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror, în cursul urmăririi penale, sau de instanţă, în cursul judecăţii, de anu părăsi ţara, fără încuviinţarea organului ce a luat această măsură.

Dispoziţiile privitoare la măsura obligaţiei de a nu părăsi localitatea se aplică în mod corespuzător şi în cazul măsurii obligării de a nu părăsi ţara.Copia ordonanţei procurorului sau a înc*eierii instanţei trebuie comunicată învinuitului sau inculpatului şi secţiei de poliţie în a cărei rază

teritorială locuieşte acesta, precum şi organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră. Organele în drept trebuie să refuze eliberarea paşaportului sau să ridice paşaportul provizoriu pe durata măsurii preventive.

2. Arestarea pre"enti"+ ;art. /26B/6:d CPP<

Gste o măsură preventivă privativă de libertate ce constă în reţinerea persoanei în anumite locuri destinate special persoanelor private de libertate

în procesul penal /arestul poliţiei judeţene şi penitenciarul1. Arestarea preventivă prezintă două modalităţi, în funcţie de poziţia pe care o are făptuitorul încursul procesului$ arestarea învinuitului şi arestarea inculpatului. Cele două modalităţi au un tratament juridic diferit.

Arestarea (nvinuitului. Art. (" C33 prevede că dacă sunt întrunite condiţiile legii pentru luarea măsurii, adică e)istă date sau indicii temeinice căînvinuitul a comis o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa prevăzută de lege este înc*isoarea şi e)istă unul din cazurile prevăzute de art. (; lit. a#i, atunci

procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, c+nd consideră că, în interesul procesului, este necesară arestarea învinuitului şi numaidupă ascultarea lui în prezenţa apărătorului, prezintă dosarul cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive preşedintelui instanţei sau

judecătorului delegat de acesta.Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i#ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau preşedintelui instanţei în a cărei

circumscripţie se află locul de detenţie. 3reşedintele sau judecătorul delegat fi)ează locul şi ora de soluţionare a *otăr+rii p+nă la e)pirarea a &( de ore dereţinere, dacă învinuitul este reţinut. Niua şi ora se comunică at+t apărătorului, c+t şi procurorului, care este obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului aînvinuitului reţinut.

3ropunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii. 3articiparea procurorului este obligatorie. După ascultarea învinuitului, judecătorul admite sau respinge imediat propunerea. Dacă o admite, trebuie să arate în înc*eieretemeiurile concrete ce justifică luarea măsurii şi trebuie să fi)eze durata ei, ce nu poate depăşi < de zile.

?udecătorul emite de urgenţă mandat de arestare a învinuitului, mandat ce trebuie să conţină menţiunile prevăzute la art. .

22



4mpotriva înc*eierii prin care se dispune arestarea preventivă se poate face recurs în &( de ore de la pronunţare, pentru cei pezenţi, şi de lacomunicare, pentru cei lipsă.

Arestarea inculpatului. 3otrivit art. (! C33, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, c+nd consideră că în interesul procesului este necesară arestarea inculpatului, prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată preşedintelui instanţei sau judecătorului desemnat de acesta.3reşedintele fi)ează ziua şi ora de soluţionare a propunerii p+nă la e)pirarea mandatului de arestare preventivă a inculpatului sau p+nă la e)pirarea a &( de orede la reţinere. Niua şi ora se comunică neapărat şi procurorului, care trebuie să asigure prezenţa inculpatului arestat sau reţinut în faţa judecătorului. Dacăinculpatul reţinut sau arestat, din cauza stării de sănătate sau din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunereade arestare va fi e)aminată în lipsa lui, dar în prezenţa obligatorie a apărătorului.

3ropunerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. ?udecătorul admite sau respinge propunerea prinînc*iere motivată. Dacă o admite, trebuie să fi)eze durata, ce nu poate depăşi '< de zile.

Arestarea inculpatului nu se poate dispune dec+t pentru zilele ce au rămas după scăderea din '< de zile a perioadei în care a fost anterior reţinutsau arestat. Arestarea inculpatului se dispune înainte de a e)pira durata arestării învinuitului.

5ermenul de arestare preventivă a inculpatului curge de la data emiterii mandatului, c+nd arestarea s#a dispus după ascultarea inculpatului, iar c+nd arestarea s#a dispus în lipsa inculpatului termenul curge de la data punerii în e)ecutare a mandatului de arestare.

4mpotriva înc*ierii prin care s#a dispus arestarea se poate face recurs în &( de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentrucei lipsă. Bandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.După întocmirea *otăr+rii prin care s#a dispus arestarea inculpatului, judecătorul emite imediat mandat de arestare. Dacă prin aceeaşi *otăr+re s#a

dispus arestarea mai multor inculpaţi, se va emite mandat de arestare separat, pentru fiecare dintre ei.3otrivit art. C33, în mandatul de arestare trebuie să se arate$

a1 instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului% b1 data şi locul emiterii%c1 numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul%d1 date cu privire la persoana inculpatului prevăzute de art. :< C33%e1 fapta ce formează obiectul şi denumirea infracţiunii%f1 încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege%g1 temeiurile concrete ce au determinat arestarea%*1 ordinul de arestare a inculpatului%i1 indicarea locului unde urmează să fie deţinut cel arestat%

j1 semnătura judecătorului%

E>ecutarea *andatului

C+nd mandatul se emite după ascultarea inculpatului, judecătorul înm+nează un e)emplar persoanei arestate şi trimite un alt e)emplar organuluide poliţie, pentru a fi predat la locul de reţinere odată cu arestatul.

C+nd măsura se dispune în lipsă, mandatul se înaintează în dublu e)emplar organului de poliţie. Acesta procedează la arestarea persoanei arătatăîn mandat, îi predă acesteia un e)emplar al mandatului şi conduce persoana la judecătoria ce a emis mandatul.

?udecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii ce necesită o rezolvare urgentă, fi)ează imediat termenele de judecată. Dacă cel arestat ridică obiecţii împotriva mandatului numai cu privire la identitatea sa, va fi condus la instanţa locului unde a fost găsit. Dacă instanţaconstată că persoana adusă nu e cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă se constată că obiecţiile sunt nefondate dispune e)ecutareamandatului.

Prelun!irea arest+rii pre"enti"e a inculpatului 5n cursul ur*+ririi penale

Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale poate fi prelungită motivat în caz de necesitate şi numai dacă intervin elemente noi, care să justifice privarea de libertate sau dacă elementele e)istente ce au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate. 3relungirea se dispune pe baza propunerii motivate a organului ce efectuează urmărirea penală. 3ropunerea organului de cercetare penală este avizată de procuror şi trebuie să fieînaintată de organul de cercetare instanţei competente, cu cel puţin zile înainte de e)pirarea arestării. 3ropunerea de arestare se ane)ează la adresa iniţială de

sesizare a instanţei. C+nd într#o cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata e)piră la date diferite, procurorul ce sesizează instanţa pentruunul dintre inculpaţi, o va sesiza şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.Dosarul cauzei trebuie depus de procuror odată cu sesizarea instanţei, cu minim zile înainte de e)pirarea arestării preventive, pentru a putea fi

consultat de apărător. 3ropunerea de prelungire a arestării preventive se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător indiferent de naturainfracţiunii.

8nculpatul trebuie să fie adus în faţa instanţei, asistat de apărător, iar prezenţa procurorului este obligatorie.4n cazul în care judecătorul va prelungi arestarea, aceasta nu va putea depăşi '< de zile. 8nstanţa trebuie să soluţioneze propunerea de prelungire

în &( de ore de la primirea dosarului. 4mpotriva înc*eierii prin care care judecătorul a prelungit arestarea se poate face recurs în &( de ore, iar acesta sesoluţionează înainte de a e)pira durata arestării preventive. 6ecursul nu suspendă e)ecutarea mandatului de arest. ?udecătorul poate acorda şi alte prelungiri alearestării, însă fiecare prelungire nu poate depăşi '< de zile. Durata totală a arestării preventive, în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi un termen rezonabilşi nu mai mult de ;< de zile.

Arestarea inculpatului 5n cursul (udec+ii

3otrivit art. "< C33, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii prin înc*eiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiilelegii pentru luarea măsurii.

4nc*eierea prin care s#a dispus măsura poate fi atacată cu recurs în &( de ore, iar recursul se va judeca în ' zile.

9aţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în această cauză în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou aceeaşimăsură, dacă au intervenit elemente noi ce fac necesară privarea de libertate.

4n cursul judecăţii instanţa trebuie să verifice periodic, dar nu mai t+rziu de "< de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţaconstată că motivele ce au determinat arestarea au încetat, va dispune prin înc*eiere revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului.Dacă, însă, instanţa constată că temeiurile arestării impun în continuare privarea de libertate, dispune prin înc*iere menţinerea arestării preventive.

Dispo$iii speciale pri"ind reinerea &i arestarea *inorilor

3otrivit art. "<f C33, minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv au asigurate, pe l+ngă drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii majori, şi drepturi proprii$ un regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile v+rstei, în aşa fel înc+t măsurile luate să nu le prejudicieze dezvoltarea fizică, psi*ică sau morală.

4nvinuiţilor sau inculpaţilor minori reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigură în toate cazurile asistenţă juridică obligatorie.C+nd se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui învinuit sau a unui inculpat minor, trebuie să fie încunoştinţate imediat, în cazul

reţinerii, şi în &( de ore, în cazul arestării preventive, părinţii, tutorele, persoanele în îngrijirea cărora se află minorul sau alte persoane desemnate de minor.4n cazul arestării preventive, trebuie încunoştinţat şi serviciul se reintegrare socială a infractorilor de pe l+ngă instituţia căreia i#a revenit

competenţa să judece cauza în primă instanţă.

23



4n timpul reţinerii sau al arestării preventive minorii se ţin separat de majori, în locurile anume destinate lor.4n mod e)cepţional, minorul între ( şi " ani, care răspunde penal, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală

pentru o durată ce nu poate depăşi < ore, dacă e)istă date concrete că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu detenţie pe viaţă sau cu înc*isoare de< ani sau mai mult.

6eţinerea poate fi prelungită numai dacă se impune prin ordonanţa motivată a procurorului, pentru cel mult < ore. Binorul între ( şi " ani nu poate fi arestat preventiv, dec+t dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă e detenţia pe viaţă sau înc*isoarea de < ani sau mai mult şi dacă o altămăsură preventivă nu e suficientă.

Durata arestării preventive a învinuitului minor este de cel mult trei zile. Durata arestării inculpatului minor între ( şi " ani e, în cursul urmăririi penale, de cel mult zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei se efectuează, în cursul judecăţii periodic, dar nu mai t+rziu de '< de zile.

3relungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale poate fi dispusă numai în mod e)cepţional. 4n total, arestarea peventivă a minorului în cursulurmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult de "< de zile, iar fiecare prelungire nu poate depăşi mai mult de zile.

C+nd pedeapsa prevăzută de lege e detenţia pe viaţă sau înc*isoarea de &< de ani sau mai mult, arestarea inculpatului minor între ( şi " ani, încursul urmăririi penale, poate fi prelungită p+nă la ;< de zile.

8nculpatul minor mai mare de " ani poate fi arestat, în cursul urmăririi penale, pentru cel mult &< de zile. Durata măsurii poate fi prelungită de

fiecare dată cu c+te &< de zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor mai mare de " ani în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi în total un termenrezonabil şi nu mai mult de !< de zile. Dacă pedeapsa e detenţia pe viaţă sau înc*isoarea de < ani sau mai mult, arestarea inculpatului minor mai mare de "ani, în cursul urmăririi penale poate fi prelungită p+nă la ;< de zile.

Merificarea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării inculpatului minor mai mare de " ani, în cursul judecăţii, trebuie efectuată periodic, dar numai t+rziu de (< de zile.

3. Li4erarea pro"i$orie su4 control (udiciar &i li4erarea pro"i$orie pe cauiune

Aceste măsuri preventive au fost introduse în Codul de procedură penală prin legea '&>!!<, modificată prin legea &;>&<<'. unt măsuri de prevenţie neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de învinuit sau de inculpat at+t în cursul urmăririi penale, c+t şi în faza de judecată, cu aprecierea condiţiilor legii faţă de gravitatea faptei şi de comportarea învinuitului sau a inculpatului, dacă lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

3otrivit art. "< C33, în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pecauţiune.

!ibertatea proviorie sub control "udiciar se poate dispune dacă se întrunesc condiţiile ce rezultă din art. "< şi "<& C33$a1 infracţiunea să fi fost comisă din culpă, iar în cazul infracţiunii intenţionate pedeapsa înc*isorii prevăzută de lege să nu fie mai mare de & ani%

b1 învinuitul sau inculpatul să nu fie recidivist sau să nu e)iste date care justifică temerea că va mai săv+rşi o altă infracţiune ori că va încerca să zădărniceascăaflarea adevărului, alterarea mijloacelor de probă etc.

=iberarea provizorie se dispune at+t în cursul urmăririi penale, c+t şi în faza de judecată, de instanţă.3e perioada liberării provizorii instanţa impune învinuitului sau inculpatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii$

a1 să nu depăşească limita teritorială fi)ată, dec+t în condiţiile stabilite de instanţă% b1 să comunice organelor judiciare orice sc*imbare de domiciliu%c1 să nu meargă în locuri anume stabilite%d1 să se prezinte la organul de urmărire sau la instanţă ori de c+te ori este c*emat%e1 să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate%f1 să nu conducă nici un autove*icul sau anumite autove*icule%g1 să nu e)ercite acea profesie de natura căreia s#a folosit la săv+rşirea faptei.

Conform art. "<', controlul judiciar dispus de instanţă poate fi modificat oric+nd în total sau în parte, pentru motive temeinice. !iberarea proviorie pe cauţiune, potrivit art. "<(, se poate acorda de instanţă at+t în cursul urmăririi penale, c+t şi în faza de judecată, atunci

c+nd s#a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile liberării sub control judiciar.Cauţiunea este suma de bani depusă de învinuit sau de inculpat, cu scopul de a garanta respectarea obligaţiilor ce#i revin în timpul liberării

provizorii. Cuantumul cauţiunii este de cel puţin < milioane de lei. uma reprezent+nd cauţiunea se consemnează pe numele învinuitului sau al inculpatului şila dispoziţia organului ce a stabilit#o.

Cauţiunea se restituie în următoarele situaţii$

a1 c+nd se revocă libertatea provizorie pentru că se descoperă fapte ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii şi care justifică arestarea învinuitului sau ainculpatului% b1 c+nd se constată de instanţă, prin înc*eiere, că nu mai e)istă temeiurile ce au justificat măsura arestării preventive%c1 c+nd se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, ac*itarea sau încetarea procesului penal%d1 c+nd se pronunţă pedeapsa amenzii sau a înc*isorii cu suspendare condiţionată a e)ecutării, cu suspendarea e)ecutării sub supraveg*ere sau cu e)ecutare lalocul de muncă%e1 c+nd se dispune condamnarea la pedeapsa înc*isorii%f1 c+nd se constată de instanţă, prin înc*eiere, că cererea de liberare provizorie a fost respinsă ca neîntemeiată sau c+nd cererea a fost făcută de o altă persoanăşi nu a fost însuşită de învinuit sau de inculpat.

Cauţiunea nu se restituie în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa înc*isorii, atunci c+nd libertatea provizorie s#a revocat pentru căînvinuitul sau inculpatul nu şi#a îndeplinit, cu rea#credinţă, obligaţiile ce#i reveneau, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori a comis din nou oinfracţiune. 4n acest caz, cauţiunea se face venit la bugetul statului din momentul răm+nerii definitive a *otăr+rii de condamnare.

Procedura de li4erare pro"i$orie pe cauiune

Cererea de liberare provizorie poate fi făcută at+t în cursul urmăririi penale, c+t şi în faza de judecată, de inculpat, de soţul acestuia sau de rudeleapropiate ale acestuia.

Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul, calitatea persoanei ce o face, menţiunea cunoaşterii legii cu privire la cazurile derevocare a eliberării provizorii şi a cazurilor c+nd nu se restituie cauţiunea.

6ezolvarea cererii, în cursul urmăririi penale, revine instanţei competente să judece în fond cauza, iar în cursul judecăţii, soluţionarea revineinstanţei sesizate cu rezolvarea cauzei. Dacă cererea e depusă la organul de cercetare penală, la procuror sau la administraţia locului de deţinere, ea trebuieînaintată în &( de ore instanţei competente. 8nstanţa verifică dacă ea cuprinde toate menţiunile din lege şi, dacă e cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia.

C+nd cererea este făcută de o persoană diferită de învinuit sau de inculpat, atunci instanţa îl întreabă dacă îşi însuşeşte cererea, iar cele declaratede acesta se consemnează pe cerere.

8nstanţa e)aminează de urgenţă cererea, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile legii pentru admiterea cererii, soluţionarea cererii făc+ndu#sedupă ascultarea învinuitului sau a inculpatului şi a concluziilor apărătorului şi ale procurorului.

Dacă sunt întrunite condiţiile legii şi cererea este întemeiată, instanţa va admite cererea şi va dispune punerea în libertate provizorie a învinuituluisau a inculpatului. 4n cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legii /cererea nu este întemeiată sau nu este însuşită de învinuit sau de inculpat1, instanţa varespinge cererea.

4mpotriva înc*eierii prin care instanţa a admis sau a respins cererea se poate face recurs de învinuit sau de inculpat ori de procuror. 5ermenul derecurs este de &( de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. 6ecursul se judecă în două zile şi se soluţionează însala de consiliu. 8nstanţa trebuie să pronunţe în aceeaşi zi admiterea sau respingerea recursului.

=iberarea provizorie poate fi revocată în următoarele cazuri$

24



a1 se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data liberării provizorii şi care justifică arestarea% b1 învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea#credinţă, obligaţiile ce#i revin, zădărniceşte aflarea adevărului sau comite cu intenţie o infracţiune%

4n caz de revocare a liberării, instanţa dispune arestarea preventivă a învinuitului sau a inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.4mpotriva înc*eierii prin care s#a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs în &( de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau

de la comunicare, pentru cei lipsă. 6ecursul se judecă în camera de consiliu, în termen de două zile, cu participarea învinuitului sau a inculpatului şi a procurorului. Acest recurs nu este suspensiv de e)ecutare. Dosarul se restituie în termen de &( de ore de la soluţionarea recursului.

Alte *+suri procesuale

/. -+surile de ocrotire ;art. /6/ CPP<

=uarea măsurilor de ocrotire urmăreşte să apere persoanele ce ar avea de suferit în urma luării unor măsuri de prevenţie privative de libertate saua unor măsuri de siguranţă sau de restr+ngere a libertăţilor persoanei. Astfel, potrivit art. ", c+nd reţinerea sau arestarea preventivă a fost luată faţă deînvinuitul sau de inculpatul în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană asupra căreia s#a instituit curatela sau care, din cauza

v+rstei sau a bolii, are nevoie să încunoştinţeze autoritatea competentă pentru a lua măsurile de ocrotire necesare, măsuri const+nd în desemnarea unui tutore,încredinţarea celui bolnav unei persoane, internarea în cămin etc.e cer următoarele condiţii$

a1 în grija învinuitului sau a inculpatului să se afle persoanele ce au nevoie de ocrotire% b1 în lipsa învinuitului sau a inculpatului privat de libertate aceste persoane să răm+nă fără nici o ocrotire.

0. -+surile de si!uran+ ;art. /60 CPP<

!uarea măsurii obligării la tratament medical #i a internării (ntr*un institut de specialitate. Dacă procurorul, în cursul urmăririi penale, constatăcă învinuitul sau inculpatul se află în vreuna din situaţiile de la art. '#( C3, sesizează instanţa, iar instanţa, dacă e cazul, dispune luarea în mod provizoriu amăsurilor de siguranţă corespunzătoare. 4n cursul judecăţii, măsura de siguranţă este dispusă tot în mod provizoriu de instanţă.

ituaţiile prevăzute de '#( C3 sunt acelea în care făptuiorul din cauza unei boli, a unei into)icaţii cronice cu alcool sau cu stupefiante, prezintă pericol pentru societate şi dacă făptuitorul este bolnav mintal, to)icoman şi se află într#o stare ce prezintă pericol pentru societate.

3entru luarea măsurilor de siguranţă se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii$# starea de boală%# e)istenţa pericolului pentru societate.

Băsurile de siguranţă nu pot fi luate dacă s#a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru că, potrivit art. "& C33, aceste măsuri se pot lua numai

în cursul procesului penal, după începerea urmăririi penale. De asemenea, măsura internării nu se aplică minorilor, pentru că faţă de făptuitorul minor care, dincauza stării fizico#psi*ice, are nevoie de tratament medical, trebuie luată măsura preventivă de la art. < /d1 C3 2 internarea într#un institut medical educativ.

8nstanţa ia măsuri pentru a duce la îndeplinire internarea medicală şi sesizează comisia medicală competentă pentru a viza internarea bolnavilor mintal şi a to)icomanilor periculoşi.

1. -+surile asi!ur+torii ;art. /60B/68 CPP<

Acestea sunt măsuri procesuale cu caracter real şi care constau în indisponibilizările bunurilor mobile sau imobile ale învinuitului sau aleinculpatului ori ale părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sec*estru cu scopul de asigura repararea pagubei produse sau pentru a garanta e)ecutarea

pedepsei amenzii.Junurile supuse măsurilor asigurătorii nu pot fi înstrăinate sau grevate cu sarcini, iar Codul penal incriminează faptele de sustragere de sub

sec*estru sau de rupere de sigilii. Băsurile asigurătorii au funcţionalitate numai asiguratorie nu şi reparatorie, ele nu reprezintă acoperirea pagubei, iar instanţatrebuie să oblige prin *otăr+rea sa pe inculpat sau pe partea responsabilă civilmente să acopere prejudiciul produs prin infracţiune.

Băsurile asigurătorii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau ale inculpatului, pentru că răspunderea penală este personală% în vedereae)ecutării pedepsei amenzii nu pot fi indisponibilizate dec+t bunurile celui ce urmează a fi tras la răspundere penală. 4n cazul în care măsurile asigurătorii sedispun pentru garantarea recuperării pagubei, o asemenea măsură se poate lua şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.

=uarea măsurilor asigurătorii este facultativă şi devine obligatorie c+nd persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitatea de e)erciţiu sauare capacitate de e)erciţiu restr+nsă.Băsurile asigurătorii se dispun prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, şi prin înc*eiere, de instanţă. Art. "#": C33 prevede măsuri

distincte pentru sec*estrul propiu#zis, proprire, inscripţie ipotecară. 3oprirea şi inscripţia ipotecară sunt forme speciale ale sec*estrului.Sec-estrul penal este măsura asigurătorie cea mai frecvent înt+lnită. Organul judiciar ce aplică această măsură trebuie să efectueze trei operaţii

asupra bunurilor sec*estrate$ identificarea bunurilor, evaluarea lor, declararea ca sec*estrate a bunurilor.De regulă, bunurile sec*estrate se lasă în posesia celui căruia îi aparţin, iar dacă e)istă pericolul înstrăinării, sunt sigilate sau sunt ridicate şi

încredinţate unui custode. Anumite categorii de bunuri, dacă sunt sec*estrate, trebuie ridicate /art. ; 2 e). bunurile perisabile, obiectele din metal preţios, pietrele preţioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare, obiectele de artă, precum şi sumele de bani ce fac obiectul sec*estrului se ridică în modobligatoriu1. Junurile perisabile se predau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ce sunt obligate să le primească şi să le valorifice. Betalele sau

pietrele preţioase se depun la cea mai apropiată unitate bancară competentă. Obiectele de artă de colecţie se predau spre păstrare instituţiilor de special itate.Obiectele se predau în termen de ma)im (; de ore de la ridicare. umele de bani se comsemnează pe numele învinuitului sau al inculpatului şi la dispoziţiaorganului judiciar ce a instituit sec*estrul.

Organul judiciar ce aplică sec*estrul înc*eie un proces#verbal în care trebuie să descrie amănunţit bunurile, cu indicarea valorii acestora. Poprirea este o formă specială de indisponibilizare ce se aplică asupra sumelor de bani datorate persoanei contra căreia s#a luat măsura

sec*estrului. 3otrivit art. ":, sumele de bani datorate sub orice titlu învinuitului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente de o a treia persoană sau de persoana păgubită sunt poprite în m+inile acestora.

%nscripţia ipotecară este o formă a sec*estrului ce se aplică în cazul bunurilor imobile şi care are ca efect indisponibilizarea bunurilor imobile cu privire la care s#a luat măsura.

'ontestarea măsurii asigurătorii 3ersoanele ale căror bunuri au fost indisponibilizate prin luarea unei măsuri asigurătorii, precum şi alte persoane interesate, pot face contestaţie împotriva acestor măsuri.

Kotăr+rea instanţei, prin care se soluţionează pl+ngerea împotriva măsurilor asigurătorii, poate fi atacată cu recurs. După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s#a făcut pl+ngere împotriva măsurii asigurătorii se face contestaţie pe calea unei acţiuni civile împotriva modului de ducere laîndeplinire a măsurii.

*estituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare sunt măsuri de reparaţie imediată în natură a pagubei produse părţii vătămate.6estituirea lucrurilor are prioritate faţă de celelalte modalităţi de reparare a pagubelor. 3entru a proceda la restituirea lucrurilor trebuie realizate două condiţii$1 obiectele ridicate de la învinuit sau de la inculpat ori de la orice persoană care le#a primit pentru a le păstra să fie proprietatea părţii vătămate%&1 restituirea să fie necesară şi posibilă şi să nu st+njeneasă aflarea adevărului şi justa rezolvare a cauzei.

6estituirea lucrurilor se dispune prin rezoluţiune, de procuror, şi prin înc*eiere, de instanţă.4n ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, art. "< C33 prevede că procurorul sau instanţa pot lua aceleaşi măsuri, c+nd sc*imbarea situaţiei a

rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii şi restituirea este posibilă.

I. ACTE PROCESUALE %I PROCEDURALE CO-UNE

25



Actele procesuale sau procedurale sunt mijloace juridice prin care se realizează activitatea procesuală penală. Codul de procedură penală nu ledefineşte, dar foloseşte frecvent aceste noţiuni în numeroase te)te.

4n literatura de specialitate, actele procesuale sunt definite ca fiind manifestări de voinţă ale participanţilor la proces, prin care se e)ercitădrepturile şi obligaţiile şi se îndeplinesc dispoziţiile legii. unt acte procesuale$ punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, trimiterea în

judecată, *otăr+rile prin care instanţa soluţionează cauza, *otăr+rile instanţei de recurs etc. Actele procedurale sunt mijloace prin intermediul cărora se aduc la îndeplinire actele şi mijloacele procesuale. 4n procesul penal, fiecărui act

procesual îi corespunde un act procedural /e). actul prin care se dispune arestarea este pus în e)ecutare prin actul procedural numit mandat de arestare1.Dispunerea actelor procesuale şi efectuarea actelor procedurale se consemnează prin anumite acte scrise, acte de documentare procedurală

/rezoluţia, ordonanţa, rec*izitoriul, procesul#verbal1.

Actele procedurale co*une

'ererea este actul prin care orice persoană interesată poate să solicite sprijin organelor judiciare, pentru recunoaşterea unor drepturi, pentru

satisfacerea unor pretenţii sau pentru intervenţia organului judiciar /e). în cursul procesului penal, părţile pot cere administrarea de probe, aplicarea de măsuriasigurătorii, recuzarea unei personae incompatibile etc.1.=egea nu prevede dispoziţii referitoare la conţinutul şi la forma unei cereri în general, dar reglementează amănunţit cuprinsul anumitor cereri în

situaţii speciale, cum ar fi cererea în cadrul procedurii pl+ngerii prealabile sau cererea de revizuire a liberării provizorii. Cuprinsul unei cereri trebuie să aibăurmătoarele menţiuni$ numele, prenumele şi adresa petiţionarului, identificarea organului ce a solicitat detenţia, motivele pe care se întemeiază cererea,semnătura şi data.

'itarea /art. :#; C331 este actul procedural prin care o persoană este c*emată să se prezinte în faţa organului judiciar la o anumită dată şioră, cu indicarea calităţii sale procesuale şi a sancţiunii în caz de neprezentare. Dispoziţiile de citare se consemnează într#un act scris /citaţie1.

3entru valabilitatea citării, trebuie îndeplinite următoarele condiţii$ procesul penal să fi început, c*emarea să fie obligatorie şi dispoziţia dec*emare să fie luată prin rezoluţie, în cursul urmăririi penale, şi prin înc*eiere, în cursul judecăţii.

3otrivit art. :", citaţia trebuie să cuprindă$ denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei ce emite citaţia, sediul acestora, data emiterii,numărul dosarului, numele şi prenumele celui citat, calitatea acestuia, indicarea obiectului cauzei, adresa celui citat /localitatea, strada, numărul, ori, după caz,în comune, judeţul, comuna, satul1, ora, ziua, locul şi anul, arătarea consecinţelor neprezentării.

=ocul de citare este reglementat de art. :", în raport de diferitele situaţii posibile. De regulă, învinuitul sau inculpatul se citează la adresa undelocuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului de muncă prin oficiul de personal al unităţii. Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte şi nicilocul de muncă, atunci citaţia se afişează la consiliul local în a cărui rază teritorială s#a comis infracţiunea. Dacă infracţiunea s#a comis în mai multe locuri,

atunci se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul ce desfăşoară urmărirea penală. @u este legală citarea prin afişarea la sediulunităţii unde lucrează persoana citată. Citarea nu se face la domiciliul legal, nici la adresa indicată de partea vătămată, ci unde cel citat locuieşte efectiv.

Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate şi nu se cunoaşte adresa, va fi citat cu scrisoare recomandată, cu e)cepţia cazului c+nd prinlege se prevede altfel, iar avizul de primire a scrisorii, semnat de destinatar, va servi de dovadă că procedura de citare a fost legal întocmită. Dacă scrisoarearecomandată nu poate fi înm+nată din cauza refuzului de primire sau din orice alt motiv ori în cazul în care statul destinatar nu permite citarea prin poştă acetăţenilor săi, citarea se va afişa la sediul parc*etului.

Jolnavii internaţi se citează prin administraţia instituţiei de internare% deţinuţii se citează la locul de deţinere prin administraţia acestuia% militariiîncazarmaţi se citează la unitatea militară% unităţile economice de stat /art. (1 se citează la sediul acestora, iar dacă sediul nu se cunoaşte, citaţia se afişează lasediul consiliului local în a cărei rază teritorială s#a comis infracţiunea.

Procedura de (nm1nare a citaţiei /art. :;#:! C331. 4nm+narea citaţiei se face, de regulă, persoanei citate, care trebuie să semneze la primire.Dacă nu vrea să primească citaţia sau nu poate să semneze dovada, atunci agentul însărcinat cu înm+narea citaţiei trebuie să realizeze un proces#verbal şi săafişeze citaţia pe uşa locuinţei. 4n lipsa celui citat, ea poate fi înm+nată soţului, rudelor apropiate, persoanelor de locuiesc cu el. Citaţia nu poate fi înm+natăminorilor sub ( ani şi nici persoanelor puse sub interdicţie.

Dovada de primire a citaţiei se depune la organul judiciar ce a dispus citarea şi va face proba că citarea s#a îndeplinit în condiţiile legii.

+andatul de aducere /art. ''#'( C331. Dacă persoana invitată prin citaţie nu s#a prezentat în faţa organelor judiciare şi dacă este necesară

prezenţa ei, se poate recurge la aducerea cu mandat a persoanei anterior citate.Aducerea cu mandat este o măsură de constr+ngere care constă în obligarea persoanei de a se lăsa condusă în faţa organului judiciar care a emismandatul de către persoana care a emis ordinul de e)ecutare a mandatului. Dispoziţia de aducere cu mandat este un act procedural care poate fi efectuat în totcursul procesului penal. Bandatul de aducere se e)ecută prin organul de poliţie sau prin comandantul unităţii militare, atunci c+nd mandatul îi priveşte pemilitari. 3ot să fie aduşi cu mandat de aducere învinuitul sau inculpatul şi martorii.

Condiţiile necesare emiterii unui mandat sunt$1 neprezentarea nejustificată a persoanei la c*emarea prin citaţie%&1 prezenţa persoanei c*emate să fie necesară%

O e)cepţie de la condiţia citării anterioare o constituie cazul infracţiunii flagrante, precum şi situaţia c+nd invinutul sau inculpatul poate să fieadus cu mandat înainte de a fi citat, dacă aducerea silită este în interesul cauzei. 3ersoanele aduse cu mandat nu pot răm+ne la dispoziţia organelor judiciaredec+t timpul strict necesar pentru audiere, în care se dispune reţinerea sau arestarea preventivă. Dacă persoana arătată în mandatul de arestare nu poate fi adusădin motive de boală, atunci cel însărcinat cu e)ecutarea mandatului constată aceste împrejurări într#un proces#verbal pe care îl înaintează organului judiciar carea emis mandatul. Dacă învinuitul sau inculpatul refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă, va fi constr+ns la aducerea silită.

Ter*enele ;art. /83B/88 CPP<

O condiţie de valabilitate a actelor procedurale şi procesuale priveşte timpul în care trebuie efectuat actul.

5ermenele sunt intervalele de timp înăuntrul cărora sau după epuizarea cărora se pot efectua acte şi măsuri pentru folosirea căilor de atac, pentruîndeplinirea procedurii de citare, pentru luarea măsurilor preventive etc.

9i)area unor termene în cadrul procesului penal are ca scop, pe de#o parte, să limiteze în timp măsurile preventive, iar pe de altă parte, săîmpiedice tergiversarea procesului penal. 4n unele cazuri, deşi legea nu prevede o unitate de timp, impune totuşi o obligaţie care se referă la timp, atunci c+ndutilizează e)presiile -de îndată sau -de urgenţă. Dacă în privinţa unor acte legea nu prevede nici un termen, aceste acte se pot efectua oric+nd.

'lasificarea termenelor. 4n raport de natura drepturilor şi intereselor pe care le ocrotesc, termenele pot fi$

a1 termene procedurale 3 intervale de timp fi)ate pentru a ocroti drepturi şi interese conferite persoanelor în cadrul procesului penal /e). termenul de apel, derecurs, de rezolvare a pl+ngerilor formulate împotriva actelor de urmărire penală etc.1%

b1 termene substanţiale 2 intervale de timp determinate de lege pentru ocrotirea unor drepturi, interese e)traprocesuale /e). cele ce privesc durata măsurilor de prevenţie, cele aplicabile în domeniul liberării condiţionate, cele de prescripţie a răspunderii penale etc.1%

&. 4n raport de organele care le stabilesc, termenele pot fi$a1 termene legale 2 cele prevăzute de lege /e). de apel, de recurs1%

b1 termene "udiciare 2 fi)ate de organul judiciar în faţa căruia se află cauza.5ermenele legale nu se pot modifica, spre deosebire de cele judiciare, care se pot modifica, fără însă a aduce atingere intereselor părţilor.'. 4n raport de efectele pe care le produc, termenele pot fi$

26



a1 termene dilatorii / pro-ibitive1 2 nu permit efectuarea unor acte dec+t după ce a e)pirat durata termenului, sancţiunea în cazul nerespectării termenului fiindnulitatea actului /e). intervalul de timp care desparte momentul pronunţării *otăr+rii judecătoreşti de momentul răm+nerii definitive a *otăr+rii, numai dupătrecerea acestui termen *otăr+rea poate fi pusă în e)ecutare1%

b1 termene peremtorii /imperative1 2 termenele înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act, cum ar fi termenul de declarare a unei căi de atac% nerespectarea unuitermen imperativ atrage sancţiunea decăderii din e)ercitarea dreptului procesual şi nulitatea actului tardiv%c1 termene or1nduitoare /de recomandare1 2 cele ce prevăd o durată de timp în interiorul căreia este recomandabil să fie îndeplinit actul procedural sau

procesual% nerespectarea acestui termen nu atrage sancţiuni procedurale.(. 4n raport de factorul timp, termenele pot fi$

a1 termene fixe 2 c+nd prevăd o durată de timp invariabilă pentru efectuarea actului% b1 termene maxime 2 termenul de apel este ma)im atunci c+nd indică durata ma)imă de timp în care trebuie efectuat actul%c1 termene minime 2 c+nd au o durată determinată minimă care, după ce a fost atinsă permite efectuarea valabilă a actului.

. 4n funcţie de modul de calcul, termenele pot fi$a1 termene de succesiune 2 se calculează în sensul curgerii normale a timpului%

b1 termene de regresiune 2 se calculează în sensul invers curgerii timpului, de la un anumit moment înapoi.

". 4n raport de durata lor, termenele pot fi$a1 pe ore 2 e). &( de ore pentru reţinere% b1 pe zile 2 e). < zile de declararea apelului%c1 pe luni 2 e). & luni pentru intentarea pl+ngerii prealabile%d1 pe ani 2 e). termenul pentru introducerea recursului în anulare în defavoarea condamnatului.

+odul de calcul este diferit după cum termenele sunt substanţiale sau procedurale.Calculul termenelor substanţiale pe ore sau pe zile se face, potrivit art. '; C33, pe unităţi pline de timp, în sensul că ora şi ziua la care începe şi

se sf+rşeşte termenul intră în durata termenului. Acest mod de calcul se utilizează în cazul măsurilor preventive /e). în cazul reţinerii, termenul de &( de ore ce aînceput pe &: aprilie, la ora ;, va e)pira pe &; aprilie, la ora :% de asemenea, un termen de < zile pentru arestarea învinuitului, care începe pe &: aprilie, vae)pira pe mai.

4n ce priveşte modul de calcul al temenelor substanţiale pe luni sau pe ani, termenele se calculează potrivit art. ( C33, şi anume, luna şi anul sesocotesc împlinite cu o zi înaintea zilei corespunzătoare datei la care au început să curgă /e). un termen ce va începe pe &: aprilie &<<( e)piră pe &" mai &<<1.

Calculul termenelor procedurale pe ore sau pe zile se face, potrivit art. ;" C33, pe unităţi libere de timp, în sensul că ora şi ziua la care începe săcurgă termenul şi ora şi ziua c+nd se împlinesc nu intră în durata termenului /e). un termen de apel de ' zile, care începe să curgă luni, e)piră vineri1.

4n cazul termenelor procedurale pe ore sau pe zile, durata timpului material este cu două unităţi mai mare dec+t termenul procedural în sine.Astfel, un termen procedural ce începe pe &: aprilie, la ora , va e)pira pe &; aprilie, la ora '. 5ermenele pe luni sau pe ani se calculează calendarisitic şi,conform art. ;", e)piră la sf+rşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni sau la sf+rşitul zilei corespunzătoare a ultimului an. 3rin urmare, în durata termenelor pe

luni sau pe ani intră ziua c+nd durata începe să curgă, dar nu şi ziua c+nd se împlineşte. Astfel, un termen de o lună e)piră ca în e)emplul$ &: aprilie 2 &: mai.4n cazul termenelor socotite pe luni sau pe ani, dacă ultima zi cade într#o dată pe care nu o are luna respectivă, atunci termenul va e)pira în ultima

zi a acelei luni /e). ' martie 2 '< aprilie1.3otrivit art. ;", în cazul în care ultima zi a unui termen procedural cade într#o zi nelucrătoare, termenul va e)pira la începutul primelor zile

lucrătoare. Aceasta vizează calculul termenelor pe luni sau pe ani astfel$ un termen de apel de ' zile, ce începe să curgă miercuri, va e)pira luni.Orice act depus la organul judiciar la sf+rşitul zilei în care e)piră termenul prevăzut de lege este considerat ca fiind în termen. =egea a prevăzut şi

reguli speciale ce se aplică în caz de împiedicare obiectivă. Astfel, este considerat ca depus în termen actul depus la unitatea locului de deţinere, la unitateamilitară, la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, c*iar dacă a ajuns la organul judiciar după e)pirarea termenului. Dovada că actul a fost depus în termenrezultă din înregistrarea făcută la locul de deţinere, la unitatea militară sau la oficiul poştal.

Actele făcute de procuror se consideră făcute în termen, dacă data trecută în registrul parc*etului este cuprinsă înăuntrul termenului prevăzut delege. O e)cepţie o constituie folosirea căilor de atac ce trebuie introduse în termen la organul competent.

4n dreptul procesual nu e)istă împrejurări care să atragă suspendarea sau întreruperea termenului. 5otuşi, în cazul unor evenimente e)cepţionale/război, calamitate, stare de asediu1 se poate dispune suspendarea termenelor procedurale.

Sanciunile procedurale ;art. /97 CPP<

3rincipiul legalităţii impune ca at+t actele procesuale, c+t şi cele procedurale să se îndeplinească cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.3ersoanele ce nesocotesc legalitatea în cursul procesului penal pot fi trase la răspundere administrativă, civilă sau penală. 4n privinţa actelor viciate, o garanţie arespectării legalităţii o reprezintă sancţiunile procedurale /mijloace prin intermediul cărora actele devin lipsite de valabilitate1. Orice act viciat va fi lovit denulitate 2 sancţiunea procedurală cu caracter general. =egea prevede şi alte sancţiuni$ decăderea, inadmisibilitatea, iar doctrina recunoaşte ca sancţiune şiinexistenţa.

Decăderea este sancţiunea specifică ce constă în pierderea e)erciţiului unui drept subiectiv, ca urmare a nerespectării termenelor imperative% înacest caz, actul efectuat peste termen este nul. Decăderea operează c+nd persoana prejudiciată prin infracţiune nu s#a constituit ca parte civilă p+nă la citireaactului de sesizare în primă instanţă, astfel că partea vătămată pierde dreptul de a deveni parte civilă. 3rin urmare, decăderea, spre deosebire de nulitate, sereferă la drepturile procedurale şi are în vedere un act ce nu poate lua fiinţă pentru că nu a fost efectuat în termenul legal.

%nadmisibilitatea, spre deosebire de decădere, atrage nulitatea actului efectuat cu încălcarea legii. Dacă actul a fost declarat inadmisibil, nu mai poate fi refăcut. Astfel, este lovit de inadmisibilitate apelul pe care îl declară partea civilă privind latura penală a cauzei.

%nexistenţa se referă la faptul că actul ine)istent, spre deosebire de actul nul, ce este o realitate juridică, este o realitate de fapt şi priveşte aceleacte ce au doar aparenţa e)istenţei juridice. Astfel, este considerată ca ine)istentă o *otăr+re judecătorească întocmită de un procuror sau de un student în

practică. 4ulităţile sunt considerate cele mai importante sancţiuni, prin nulitate fiind desfiinţate actele înc*eiate cu nesocotirea legii, iar anularea are drept

urmare considerarea actului fără valoare juridică. 3otrivit art. !: C33, încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atragnulitatea actului, numai c+nd s#a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată dec+t prin anularea acestui act. 3rin urmare, nu orice încălcare formală a legii

conduce la nulitatea actului. Astfel, nu e lovită de nulitate citaţia unde nu s#a scris numărul casei, dacă agentul procedural a identificat casa şi a realizat procedura de citare.

@ulitatea, ca sancţiune procedurală, poate fi îndreptată at+t împotriva actelor procesuale, c+t şi a celor procedurale. Din dispoziţiile art. !:rezultă următoarele condiţii necesare pentru anularea unui act procesual sau procedural$a1 să se constate o încălcare a legii, încălcare ce poate consta fie în întocmirea unui act contrar legii, fie în omisiunea de a întocmi actul în condiţiile legii%

b1 prin încălcare să se producă vătămare care să fie de natură procesuală% vătămarea trebuie să constea într#o încălcare a drepturilor părţilor sau a modului deadministrare a justiţiei penale%c1 vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată dec+t prin anularea actului făcut cu încălcarea legii.

'lasificarea nulităţior. După modul de reprezentare, nulităţile pot fi$

a1 nulităţi exprese 3 prevăzute de lege, în art. !: /&1% b1 nulităţi virtuale 2 prevăzute de lege, în art. !& şi art !: /1, /(1.

&. 4n funcţie de întinderea lor, nulităţile pot fi$a1 nulităţi totale 2 atrag nulitatea întregului act viciat%

b1 nulităţi parţiale 2 se aplică numai la o parte a actului viciat.'. 4n funcţie de felul în care legea permite acoperirea lor prin voinţa părţilor sau prin trecerea unui anumit timp, nulităţile pot fi$

27



a1 nulităţi acoperibile 2 îşi pierd efectul prin voinţa părţilor sau trecerea unui anumit interval de timp% b1 nulităţi neacoperibile 2 pot fi invocate oric+nd.

(. 4n raport de natura sau de modul de aplicare sau de efectele pe care le produc, nulităţile pot fi$a1 nulităţi absolute 2 prevăzute e)pres de lege şi pot fi invocate oric+nd%

b1 nulităţi relative 2 sunt virtuale şi pot fi acoperite. ,ulităţile relative /art. !& şi art. !: /1, /(1 C331. 3e l+ngă condiţiile generale comune nulităţilor, în cazul nulităţilor relative e)istă şi condiţii

speciale$a1 nulităţile relative pot fi acoperite prin voinţa părţilor, ceea ce atrage valabilitatea actului făcut cu încălcarea legii% este cazul situaţiei c+nd inculpatului nu i seacordă ultimul cuv+nt şi el acceptă această omisiune%

b1 nulităţile relative trebuie invocate pentru că nu operează din oficiu dec+t în mod e)cepţional, iar invocarea se face de partea interesată, cu condiţia să nu fi provocat c*iar ea nulitatea% cel e invocă nulitatea este obligat să dovedească e)istenţa vătămării /atingerea unui drept sau a unui interes personal, vătămări deordin material1%c1 nulităţile relative trebuie invocate într#un anumit timp /în timpul efectuării actului, dacă cel vătămat e prezent, sau p+nă la primul termen de judecată cu

procedură completă, dacă cel interesat a lipsit la efectuarea actului% în asemenea caz, nulitatea se consideră acoperită şi nu mai poate fi invocată într#o altă etapă

a procesului1%d1 invocarea din oficiu a nulităţii relative este posibilă doar în mod e)cepţional, dacă se ajunge la constatarea că anularea actului făcut cu încălcarea legii estenecesară pentru aflarea adevărului sau pentru soluţionarea justă a cauzei.

,ulităţile absolute /art. !: /&1, /'1 C331 intervin în cazul celor mai importante dispoziţii şi se caracterizează prin trăsături opuse nulităţilor relative$a1 în cazul nulităţilor absolute, vătămarea produsă prin încălcarea legii se prezumă de lege, fără să poată fi contradovedită, iar cel ce o invocă nu trebuie să facădovada vătămării suferite%

b1 nulităţile absolute nu pot fi înlăturate în nici un mod şi pot fi invocate în orice fază a procesului penal, c*iar şi prin folosirea căilor e)traordinare de atac%c1 nulităţile absolute pot fi invocate de oricare dintre părţi ori de procuror şi se iau în considerare şi din oficiu.

'azurile de nulitate absolută sunt e)pres prevăzute în art . !: /&1$a1 încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie şi după calitatea persoanelor at+t a instanţei, c+t şi a organelor de urmărire penală% nulitatea absolutănu operează în cazul încălcării dispoziţiilor care relementează competenţa teritorială% o excepţie de la regula privind nulitatea absolută în materie de competenţămaterială este constatarea încălcării normelor de competenţă materială de instanţă, după începerea dezbaterilor judiciare, precum şi situaţia în care instanţa,după efectuarea cercetării judecătoreşti sc*imbă încadrarea juridică a faptei într#o altă infracţiune pentru care competenţa materială a organului de urmărire

penală ar reveni altui organ% b1 încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei%c1 încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată /v. legea !&>!!&1%

d1 încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată%e1 încălcarea dispoziţiilor referitoare la prezenţa procurorului, c+nd participarea e obligatorie, precum şi la prezenţa inculpatului şi la asistarea acestuia deapărător, c+nd sunt obligatorii potrivit legii%f1 încălcarea dispoziţiior privind desfăşurarea anc*etei sociale în cauzele cu infractori minori.

-eclararea nulităţii Efectele ei @ulitatea se invocă pe cale de e)cepţie de nulitate. Gfectul direct al nulităţii este ineficienţa actului, lipsirea luide valoare juridică din momentul efectuării lui şi nu din momentul constatării nulităţii. Acest efect se produce at+t în cazul nulităţii absolute, c+t şi în cazulnulităţii relative.

@ulitatea produce şi un efect indirect$ anularea actelor anterioare, concomitente sau posterioare, care se află în legătură cu actul anulat. Organul judiciar ce constată nulitatea trebuie să dispună refacerea actului, dacă este posibilă şi necesară. 6efacerea actului se face de acelaşi organ judiciar ce a întocmitactul cu încălcarea legii. 4n unele situaţii, actul nul nu mai trebuie refăcut.

Asistena (udiciar+ ;art. /7/B/71 CPP &i le!ea 3//993 pri"ind e>ercitarea pro'esiei de a"ocat<

Asistenţa "udiciară constă în acordarea de consultaţii şi întocmirea de alte acte cu caracter juridic, apărarea persoanei fizice sau juridice în toatefazele procesului penal, precum şi în susţinerea cu mijloace juridice a drepturilor şi a intereselor legitime alte acestora, în raporturile lor cu organele puterii, aleadministraţiei de stat sau cu alte persoane rom+ne sau străine.

Apărătorul în procesul penal nu este parte, însă, datorită contribuţiei pe care o are la aflarea adevărului şi datorită funcţiei procesuale pe care oe)ercită, se înscrie printre principalii participanţi la rezolvarea cauzei penale.

4n principiu, asistenţa juridică a părţilor din proces este facultativă, adică cei interesaţi sunt lăsaţi să decidă dacă îşi aleg sau nu un avocat care săle asigure asistenţa juridică. De la acestă regulă e)istă derogări, e)ist+nd unele situaţii /reglementate e)pres1 c+nd asistenţa juridică este obligatorie. Asistenţa

juridică facultativă este regula în materia asistenţei juridice. =egea a prevăzut e)pres şi în mod amănunţit aspecte privind acordarea asistenţei juridiceînvinuitului sau inculpatului.

4n art. : C33 se arată că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să#i aducă la cunoştinţă acest drept.

Anumite categorii de persoane beneficiază în mod gratuit de asistenţă juridică$a1 la aprecierea decanului baroului, cei care nu au posibilităţi materiale să plătească onorariul%

b1 militarii în termen%c1 persoanele care solicită consultaţii referitoare la drepturile sau la interesele lor, vătămate în timpul evenimentelr din Decembrie !;!.

Asistenţa "uridică obligatorie$ 4n anumite situaţii, legea impune asistenţa juridică şi aceasta este o consecinţă a faptului că apărarea este oinstituţie de interes social, care funcţionează nu doar în interesul învinuitului sau al inculpatului, ci şi în interesul unei bune desfăşurări a procesului penal.

Asistenţa obligatorie este reglementată în art. :& C33 astfel$ -asistenţa este obligatorie c+nd învinuitul sau inculpatul este minor, militar întermen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţăm+nt, internat într#un centru de reeducare sau într#uninstitut medical educativ, c+nd este arestat c*iar în altă cauză ori c+nd organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul sau inculpatul nu şi#ar

putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.4n privinţa asistenţei învinuitului sau a inculpatului minor, aceasta este obligatorie în cursul urmăririi penale, c+t timp învinuitul sau inculpatul nu

a devenit major, iar în cursul judecăţii, dacă învinuitul sau inculpatul este minor în momentul sesizării instanţei, asistenţa răm+ne obligatorie, c*iar dacă, încursul judecăţii, acesta devine major. 4n privinţa asistenţei obligatorii a învinuitului sau a inculpatului arestat, aceasta se referă numai la cel arestat şi nu see)tinde şi la cel reţinut preventiv. Această obligaţie e)istă numai în intervalul de timp c+t durează arestarea, iar dacă învinuitul sau inculpatul este pus înlibertate, nu mai e)istă obligaţia asistării.

=a situaţiile de asistenţă obligatorie prevăzute pentru tot cursul procesului penal se mai adaugă, pentru faza de judecată, cazul c+nd legea prevede pentru infracţiunea comisă pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa înc*isorii mai mari de ani.

Asistenţa juridică obligatorie priveşte pe învinuit sau pe inculpat, dar, în mod e)cepţional, legea prevede asistenţa obligatorie şi a celorlate părţi.Astfel, în art. :' C33 se arată că, în situaţia în care instanţa apreciază că din anumite motive partea nu şi#ar putea face singură apărarea, va dispune asistareade un apărător din oficiu.

At+t în cazul asistenţei facultative, c+t şi în cazul celei obligatorii, legea a lăsat posibilitatea celor interesaţi să aleagă apărătorul pe care#l preferă.C+nd asistenţa este obligatorie şi învinuitul sau inculpatul nu şi#a ales apărător, se desemnează unul din oficiu.

28



3osibilitatea alegerii apărătorului primează faţă de numirea din oficiu şi, de aceea, delegarea apărătorului din oficiu încetează la prezentareaapărătorului ales.

4n cazul în care inculpatul are apărător ales şi dacă acesta lipseşte de la judecarea cauzei, acesta nu poate fi înlocuit cu unul din oficiu, iar instanţatrebuie să dispună am+narea cauzei. Apărătorul ales poate fi înlocuit cu unul din oficiu, atunci c+nd apărătorul ales lipseşte nejustificat la două termeneconsecutive cu scopul de a îngreuna rezolvarea cauzei.

Drepturile apărătorului$ 4n art. :& C33 sunt reglementate următoarele$# dreptul apărătorului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală% lipsa acestuia nu împiedică efectuarea oricărui act de urmărire penală, dacă e)istădovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi de ora efectuării actului%# c+nd asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală trebuie să asigure prezenţa apărătorului la ascultarea inculpatului%# c+nd apărătorul este prezent la efectuarea unui act, se va face menţiunea despre acest fapt şi actul va fi semnat şi de apărător%# în cursul urmăririi penale, apărătorul poate să ia contact cu învinuitul sau inculpatul arestat sau reţinut şi va fi asigurată confidenţialitatea convorbirilor.# în cazurile în care consideră că cererile pe care le#a făcut organului de urmărire penală au fost respinse nemotivat, apărătorul poate formula pl+ngere /art. &:C331%# în faza de judecată, apărătorul are dreptul să#l asiste pe inculpat, să e)ercite drepturile procesuale ale acestuia, să ia la cunoştinţă de dosarul cauzei, să

formuleze cereri, să ridice e)cepţii, să pună concluzii, să utilizeze căile de atac.Apărătorii părţii vătămate, ai părţii civile şi ai părţii responsabile civilmente au aceleaşi drepturi ca şi apărătorul învinuitului sau ai inculpatului.

Repre$entarea ;art. /72 CPP<

=egislaţia noastră permite alături de asistenţa juridică şi reprezentarea, ce constă în împuterniciera dată unei persoane /reprezentant1 de aîndeplini, pe seama unei părţii care nu se poate prezenta sau nu doreşte să se prezinte, acte procesuale în faţa organului judiciar.

Ceea ce deosebeşte reprezentarea de asistenţa juridice este faptul că, în cazul asistenţei juridice, apărătorul pune concluzii în prezenţa părţii, iar încazul reprezentării, persoana reprezentată este înlocuită de reprezentant.

5ipul obişnuit de reprezentare este reprezentarea convenţională, care se întemeiază pe e)istenţa unui contract de mandat, ce intervine întrereprezentat şi reprezentant. 4n cursul urmăririi penale, legea permite reprezentarea, spre e)emplu, în cazul unei perc*eziţii, al cercetării la faţa locului etc.

6eprezentarea învinuitului sau a inculpatului nu poate avea loc în cazul actelor cu caracter personal /e). ascultarea1.4n faza de judecată e)istă obligaţia inculpatului de a fi reprezentat la judecată în primă instanţă. 3otrivit art. :( C33, în cursul judecăţii at+t

învinuitul sau inculpatul, c+t şi celelalte părţii pot fi reprezentate, cu e)cepţia cazurilor c+nd prezenţa învinuitului sau a inculpatului este obligatorie.6eprezentarea poate fi şi legală, pentru ocrotirea persoanelor fără capacitate de e)erciţiu sau cu capacitate restr+nsă. Acest tip de reprezentare este

specific procesului civil, în procesul penal nepun+ndu#se problema reprezentării legale.

. CO-PETENŢA ,N -ATERIE PENAL=

Noiune &i 'or*e

Cauzele penale nu pot fi urmărite şi judecate de oricare organ de urmărire penală sau instanţă, ele fiind variate prin natura lor, prin gravitatea lor, prin locul comiterii faptelor şi prin calitatea făptuitorilor.

=egea procesuală penală prevede at+t norme generale, c+t şi norme speciale de competenţă.Competenţa este sfera atribuţiilor pe care le au de îndeplinit, conform legii, organele judiciare, în cadrul procesului penal.3otrivit criteriilor de diferenţiere arătate, e)istă c+teva forme fundamentale de competenţă$ competenţa materială, competenţa personală şi

competenţa teritorială. De asemenea, mai e)istă şi două forme subsidiare de competenţă$ competenţa specială şi competenţa extraordinară.

'ompetenţa materială se stabileşte între organe judiciare de grade diferite. 3rin competenţa materială se stabileşte sfera atribuţiilor unui organ, înraport cu organele superioare sau inferioare în grad. Competenţa materială este determinată de natura şi gravitatea faptelor comise. Gnumerarea tuturor infracţiunilor care sunt în competenţa materială a fiecărui organ judiciar nu este o soluţie practică, datorită numărului mare de infracţiuni prevăzute de legea

penală. 3entru a simplifica reglementarea competenţei materiale se folosesc două sisteme de determinare$ determinarea abstractă şi determinarea concretă.3rin determinarea abstractă se stabilesc ce categorii de infracţiuni sunt în competenţa de soluţionare a unui organ judiciar. Astfel, organele de

cercetare penală ale poliţiei au o competenţă generală% judecătoriile au, de asemenea, o competenţă generală, fiind în măsură să soluţioneze cauzele penale carele revin potrivit competenţei teritoriale, neintr+nd în competenţa judecătoriilor cauzele date în competenţa altor instituţii.3rin determinarea concretă se stabilesc infracţiunile ce fac obiectul cauzelor penale, pentru fiecare organ judiciar în parte /e). art. &<! /'1 C33

enumeră infracţiunile pentru care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror1. @ormele competenţei materiale sunt imperative şi nu pot fi sc*imbate prin voinţa sau prin înţelegerea părţilor, iar în cazul în care sunt încălcate,

actele înc*eiate sunt nule absolut.

'ompetenţa personală este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul, în momentul săv+rşirii infracţiunii, şi constituie o derogare de lacompetenţa materială. 4n principiu, competenţa personală interesează numai calitatea făptuitorului, iar calitatea celorlalte părţi nu are nici o relevanţă pe acest

plan.=egea dă în competenţa instanţelor militare infracţiunile comise de militari, iar gradul ierar*ic al inculpatului militar determină şi competenţa

instanţelor militare pe verticală. 4n unele situaţii, calitatea făptuitorului atrage trecerea cauzei în competenţa unei instituţii superioare celei ordinare /e). dacăfapta a fost comisă de un procuror sau de un judecător, acesta va fi judecat de instanţa superioară celei din care fac parte aceste persoane1.

@u orice calitate pe care o are subiectul activ al infracţiunii atrage competenţa personală. 7neori, calitatea de subiect activ poate determina doar încadrarea juridică a faptei, nu şi rezolvarea cauzei respective de un anume organ judiciar /e). calitatea de funcţionar este o condiţie pentru a se reţine o anumităinfracţiune legată de serviciu, însă nu este atrasă competenţa personală a unui anume organ judiciar1.

Conform art. &;#&! C33, atrage competenţa personală a organelor judiciare numai calitatea de militar, procuror, judecător, lucrător în cadrul

parc*etului, 3reşedinte al 6om+niei, senator, deputat, membru al uvernului, precum şi calitatea de judecător sau de magistrat asistent la 4nalta Curte deCasaţie şi ?ustiţie, la Curtea Constituţională, general, mareşal, amiral sau c*estor ori de şef al unui cult religios sau de membru al 4naltului Cler.

3otrivit art. (< C33, c+nd competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa răm+ne competentă să judece, c*iar dacăinculpatul, după săv+rşirea infracţiunii, nu mai are această calitate, în următoarele cazuri$a1 c+nd fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului%

b1 c+nd s#a dat o *otăr+re în primă instanţă.

'ompetenţa teritorială diferenţiază din punct de vedere teritorial organel judiciare cu o egală competenţă materială. 3entru unele organe, razateritorială corespunde întregului teritoriu al ţării /e). organele centrale pot efectua urmărirea penală în orice cauză penală, indiferent unde a fost săv+rşităinfracţiunea sau unde a fost prins făptuitorul 2 cazul 4naltei Curţi de Casaţie şi ?ustiţie1.

3entru infracţiunile comise în ţară, competenţa teritorială se determină, conform art. '< C33, după următoarele criterii$a1 locul unde a fost săv+rşită infracţiunea%

b1 locul unde a fost prins făptuitorul%c1 locul unde locuieşte făptuitorul%d1 locul unde locuieşte persoana vătămată.

29



3entru a preînt+mpina conflictele de competenţă între organele judiciare, legea a stabilit anumite reguli. Art. ( C33 precizează că regulile decompetenţă teritorială se aplică în acelaşi fel şi în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, stabilind şi modul cum operează criteriile de la art. '<$1 în cazul în care a fost sesizat un singur organ judiciar din cele prevăzute la art. '<, acesta va fi competent să rezolve cauza%&1 dacă au fost sesizate cel puţin două organe judiciare dintre cele menţionate la art. '<, competenţa se stabileşte astfel$

a1 în caz de sesizare simultană, prioritatea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. '< şi operează -preferinţa legală% b1 dacă organele judiciare prevăzute la art. '< au fost sesizate în momente diferite, competenţa revine organului mai înt+i sesizat şi va opera o -preferinţă

cronologică% potrivit art. '< /&1, judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţe competentă conform art. '< /1, în a cărei rază teritorială s#a efectuat urmărirea penală%'1 dacă nici unul dintre locurile prevăzute de art. '< nu este cunoscut, competenţa revine instanţei în a cărei rază teritorială s#a efectuat mai înt+i sesizarea /e).

poate fi competent teritorial organul judiciar la care s#a depus pl+ngerea, deşi este posibil ca acest organ să nu facă parte din organele arătate e)pres la art. '<1.8nfracţiunile săv+rşite în afara ţării se judecă potrivit art. ' C33, după caz, de instanţa civilă sau militară în a căror circumscripţie îşi are

domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă făptuitorul nu are domiciliul sau nu locuieşte în 6om+nia, iar fapta este de competenţa judecătoriei, cauza se va judeca la ?udecătoria ectorului & din Jucureşti, cu e)cepţia cazurilor c+nd legea stabileşte altfel.

8nfracţiunile comise pe o navă sunt de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port rom+nesc în care ancorează nava.

8nfracţiunile comise pe o aeronavă sunt de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul 6om+niei.Dacă nava nu ancorează sau nu aterizează pe teritoriul rom+nesc, atunci competenţa revine instanţei în a cărei rază teritorială locuieşte făptuitorul,iar dacă nu locuieşte sau nu#şi are domiciliul în ţară, competenţa revine ?udecătoriei ectorului & din Jucureşti.

'ompetenţa specială este competenţa materială dată e)clusiv în sarcina unui anumit organ judiciar.Au competenţă specială unele organe speciale de urmărire penală /v. art. &<; C331$

# ofiţerii de grăniceri%# ofiţerii anume desemnaţi de Binisterul de 8nterne pentru cercetarea infracţiunilor la frontieră%# căpitanii porturilor%# comandanţii aeroporturilor.

'ompetenţa extraordinară poate fi determinată de unele împrejurări e)cepţionale$ starea de asediu, de război etc., împrejurări care impun luareaunor cauze din competenţa ordinară a unui organ judiciar şi trecerea acestora, pe perioada stării e)cepţionale, altui organ judiciar.

Conform art. & din Constituţia 6om+niei, este interzisă înfiinţarea de instanţe e)traordinare.

Co*petena 5n ca$ de indi"i$i4ilitate &i de cone>itate

G)tinderea competenţei unei instanţe judecătoreşti asupra altor infracţiuni cu aspecte comple)e se numeşte prorogare de competenţă. 3rin aceastase înţelege împuternicirea dată de lege unei instanţe pentru a judeca o cauză, prin e)tinderea competenţei sale normale.

4n procesul penal se admite numai prorogarea legală, e)dinderea competenţei av+nd loc numai în baza legii.3rorogarea se justifică prin aceea că între două sau mai multe infracţiuni sau aspecte ale unei cauze pot apărea unele legături substanţiale, astfel

înc+t aflarea adevărului şi corecta rezolvare a cauzei nu sunt posibile fără reunirea cauzelor într#una singură, în faţa aceluiaşi organ judiciar.3rorogarea este posibilă numai c+nd faptele între care e)istă legături pot fi reunite în faţa aceleiaşi instanţe. Aceasta presupune că faptele au fost

cunoscute şi s#a pus în mişcare acţiunea penală în acest timp.

'ompetenţa în caz de indivizibilitate /art. '' C331. 8ndivizibilitatea este o situaţie juridică ce impune reunirea într#o cauză a unor aspecte diferite,între care e)istă legătură str+nsă şi sunt caracterizate prin e)istenţa unei singure fapte penale.

Cazurile de indivizibilitate sunt e)pres şi limitativ prevăzute de lege$a1 c+nd la săv+rşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane /coautori, instigatori, complici1% toţi participanţii trebuie judecaţi împreună pentru corectaindividualizare a pedepselor%

b1 c+nd două sau mai multe infracţiuni au fost săv+rşite prin acelaşi act /e). încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice poate atrage distrugerea,degradarea autove*iculului aparţin+nd avutului public, precum şi o vătămare corporală din culpă sau o ucidere din culpă1%c1 în cazul infracţiunilor continuate sau în orice alte cazuri c+nd două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune /e). infracţiunea comple)ă,

de obicei1.'azurile de conexitate /art. '( C331 sunt$

a1 c+nd două sau mai multe infracţiuni sunt comise prin acte diferite de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc$ cazul infracţiunilor simultane /e). părţile se reclamă reciproc pentru infracţiunea de vătămare ori de insultă, comise cu aceeaşi ocazie1% condiţia pentru e)istenţa cone)ităţii în acestcaz este să e)iste fapte penale intenţionate şi distincte, care să fie comise în acelaşi loc şi în acelaşi timp%

b1 c+nd două sau mai multe infracţiuni sunt comise în loc sau în timp diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori% legătura constă în înţelegerea prealabilă a făptuitorilor şi nu interesează dacă infracţiunile comise sunt de acelaşi fel sau sunt diferite şi nici intervalul de timp care le desparte%c1 c+nd o infracţiune este săv+rşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea unei alte infracţiuni sau este săv+rşită pentru a asigura sustragerea de larăspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni /e). infracţiunea de delapidare comisă prin fals sau infracţiunea de înşelătorie comisă prin fals ori cazul c+ndautorul, pentru a sustrage pe altul de la răspunderea penală, comite o tăinuire sau o favorizare a infractorului1%d1 c+nd între două sau mai multe infracţiuni e)istă legături care impun reunirea lor într#o singură cauză, pentru o bună înfăptuire a justiţiei% o apropiereînt+mplătoare care are faptic o anume relevanţă procesuală /e). cazul concursului de infracţiuni1.

Prorogarea competenţei în caz de indivizibilitate şi de conexitate /art. ' C331. Determinarea instanţei competente să judece cauzele reunite înurma prorogării competenţei se face în funcţie de gradul instituţiei şi de natura instituţiei în faţa căreia se află cauzele penale$a1 dacă competenţa, în raport de diferitele fapte sau de diferiţii făptuitori, revine, conform legii, la două sau mai multe instanţe de grad egal şi de aceeaşi

categorie /e). două judecătorii1, atunci prorogarea competenţei se face în favoarea instanţei mai înt+i sesizate% b1 dacă competenţa după natura faptelor şi dipă cal itatea făptuitorilor revine unor instanţe de grad diferit /e). o judecătorie şi un tribunal, atunci prorogarea areloc în favoarea instanţei superioare în grad1%c1 dacă dintre instanţele la care se găsesc cauzele, una este militară, iar alta civilă, prorogarea se face în favoarea instanţei militare.

4n caz de indivizibilitate sau de cone)itate, reunirea poate fi cerută de părţi sau poate fi propusă de procuror înaintea instanţei la care ar urma săfie reunite cauzele. 6eunirea poate fi iniţiată şi de instanţă, din oficiu.

4n situaţia în care cauzele nu se află în aceeaşi fază de judecată, reunirea lor nu poate avea loc. G)cepţia este dată de infracţiunea continuată şi decazul în care două sau mai multe acte alcătuiesc o singură infracţiune.

-is#ungerea /art. '; C331. Considerentele care impun în anumite situaţii reunirea cauzelor, pot justifica alteori efectuarea operaţiei inverse$separarea cauzelor aflate la aceeaşi instanţă, în interesul unei bune judecăţi.

Disjungerea are un caracter facultativ şi se dispune la cerere sau din oficiu de instanţa învestită cu judecarea unei cauze indivizibile sau cone)e/e). în situaţia în care într#o cauză sunt mai multe persoane care au participat la săv+rşirea unei infracţiuni se poate dispune disjungerea pentru motiv de boalăgravă a unui participant, astfel că judecarea cauzei se suspendă numai pentru acel participant urm+nd să fie reluată după trecerea stării de boală1.

Disjungerea este admisibilă în cazul indivizibilităţii numai pentru cazul prevăzut la art. '' lit. a C33, iar, în caz de cone)itate, în toate situaţiile.

30



-eclinarea de competenţă /art. (& C331. 8nstanţa învestită cu judecarea unei cauze, dacă ulterior constată că nu este competentă, trebuie să#şidecline competenţa pentru a asigura respectarea legalităţii în privinţa competenţei.

4nainte de a#şi declina competenţa, instanţa trebuie să pună în discuţia părţilor problemele referitoare la competenţă şi apoi să se pronunţe prin*otăr+re. 4n aceasta trebuie să se indice motivul declinării de competenţă şi instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei respective. Kotăr+rea dedeclarare nu este supusă apelului sau recursului, iar partea nemulţumită de declinarea de competenţă poate să ridice e)cepţia de necompetenţă la instanţasesizată prin *otăr+rea instanţei iniţiale.

8nstanţa căreia i s#a trimis cauza după declinarea competenţei îşi verifică propria competenţă şi, dacă observă că este competentă după materie saudupă calitatea persoanei, poate folosi actele deja îndeplinite şi poate să menţină măsurile deja dispuse. 4n cazul declinării de competenţă pentru necompetenţateritorială, răm+n vaşabile toate actele efectuate şi toate măsurile dispuse de instanţa care şi#a declinat competenţa.

'onflictul de competenţă /art. (' C331 este situaţia în care minim două instanţe se consideră competente să judece aceeaşi cauză sau se recunoscnecompetente şi îşi declină reciproc competenţa.

Conflictele de competenţă sunt, aşadar, de două tipuri$ conflicte poitive şi conflicte negative. @u poate avea loc un conflict de competenţă între un organ de urmărire penală şi o instanţă de judecată. oluţionarea conflictelor de competenţă

se face de organul ierar*ic superior şi comun instanţelor aflate în conflict de competenţă, printr#un regulator de competenţă /e). un conflict de competenţă întredouă judecătorii, aflate în raza aceluiaşi tribunal, va fi soluţionat de acel tribunal1.C+nd conflictul apare între două instanţe egale în grad, dar care nu sunt pe raza teritorială a aceleiaşi instanţe superioare sau c+nd conflictul apare

între două instanţe de grade diferite ori între o instanţă civilă şi una militară, soluţia va fi dată de 4nalta Curte de Casaţie şi ?ustiţie.4n caz de conflict pozitiv de competenţă, instanţa competentă să#l rezolve va fi sesizată de instanţa care s#a declarat cea din urmă competentă, iar

în caz de conflict negativ, sesizarea va fi făcută de instanţa care şi#a declinat cea din urmă competenţa.8nstanţa care trebuie să rezolve conflictul citează părţile şi, după ascultarea procurorului şi a părţilor, dă o *otăr+re prin care dispune trimiterea

cauzei la una dintre instanţele aflate în conflict şi considerată ca fiind cea competentă.

Co*petena 5n ca$ de sci*4are a calit+ii '+ptuitorului) a 5ncadr+rii (uridice a 'aptei sau a cali'ic+rii 'aptei

După sesizarea instanţei pentru judecarea cauzei penale pot apărea modificări privind calitatea făptuitorului, în sensul că acesta pierde saudob+ndeşte respectiva calitate.

3ierderea calităţii iniţiale, după comiterea infracţiunii, nu influenţează competenţa, dacă fapta comisă are legătură cu serviciul sau dacă s#a dat o*otăr+re în primă instanţă.

4n caz de dob+ndire a calităţii determinante pentru stabilirea competenţei personale, nu este implicată sc*imbarea competenţei. 8nstanţa sesizatăcu judecarea cauzei răm+ne competentă, c*iar dacă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, constată că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.

Competenţa instanţei se păstrează şi în cazul în care, în cursul judecăţii, printr#o lege nouă se sc*imbă calificarea faptei, cu e)cepţia cazului c+ndc*iar legea nouă prevede altfel.

Co*petena or!anelor de ur*+rire penal+ ;art. 23 CPP<

Dispoziţiile Codului de procedură penală privitoare la competenţa teritorială, cea în caz de indivizibilitate, cone)itate, disjungere sau privitoare ladeclinarea de competenţă se aplică, în mod corespunzător, şi în cursul urmăririi penale.

Conflictul de competenţă care apare între doi procurori se rezolvă de procurorul ierar*ic superior, iar conflictul de competenţă apărut între douăorgane de cercetare penală se rezolvă de procurorul ce supraveg*ează activitatea de cercetare penală.

Str+*utarea (udec+rii cau$ei penale ;art. 33B6/ CPP<

Strămutarea "udecării cauei penale este un remediu procesual prin care se urmăreşte evitarea situaţiilor care pot împiedica normala desfăşurare a procesului penal la locul unde trebuia soluţionat, datorită unui climat nefavorabil judecăţii.

trămutarea implică o deplasare a competenţei teritoriale între instanţe egale în grad, adică o prorogare de competenţă% se aplică numai în faza judecăţii şi se apreciază dacă sunt motive temeinice că desfăşurarea procesului penal impune o asemenea măsură. Cererea se adresează instanţei supreme de

procuror, de partea interesată sau de ministrul justiţiei.3ărţile pot cere suspendarea judecăţii cauzei p+nă la rezolvarea cererii. Dacă cererea este introdusă de procurorul general al 3arc*etului eneralsau de ministrul justiţiei, atunci suspendarea cauzei se face de drept, din oficiu.

6ezolvarea cererii este precedată de obţinerea de informaţii de la preşedintele instanţei ierar*ic superioare celei la care se află cauza.8nstanţa supremă e)aminează cererea în şedinţă secretă, pe baza materialelor din dosar, şi se pronunţă printr#o înc*eiere ce nu trebuie motivată.

Dacă se admite cererea, trebuie să se indice instanţa căreia trebuie să i se trimită cauza pentru rezolvare şi în ce măsură actele efectuate se menţin. 4n caz derespingere a cererii, o nouă cerere se poate introduce numai dacă se bazează pe împrejurări necunoscute instanţei supreme la e)aminarea cererii anterioare.

Inco*pati4ilitatea ;art. 26B32 CPP<

%ncompatibilitatea este o instituţie procesuală prin care o persoană ce face parte dintr#un organ judiciar este oprită să ia parte la activitatea procesuală într#o cauză concretă, care intră în competenţa organului judiciar din care face parte acea persoană.

Bijloacele de rezolvare a incompatibilităţii sunt$ abţinerea şi recuarea.unt incompatibili judecătorii care se află în următoarele situaţii prevăzute e)pres de art. ("#(: C33$

a1 nu pot face parte din acelaşi complet de judecată soţii sau rudele apropiate% b1 judecătorii care au luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai pot participa la soluţionarea aceleiaşi cauze într#o instanţă superioară% acest caz nu esteaplicabil căilor e)traordinare de atac%c1 nu pot participa la judecarea unei cauze judecătorii care şi#au e)primat anterior părerea cu privire la soluţia ce urmează a fi dată în cauză, e)primarea părerii

put+nd avea loc fie în afara procesului penal, fie în cadrul procesului penal, p+nă la pronunţarea *otăr+rii%d1 este incompatibil judecătorul care, fiind anterior procuror, în cursul urmăririi penale a pus în mişcare acţiunea penală în cauza respectivă, a dispus trimitereaîn judecată sau a pus concluzii la instanţă, ca procuror de şedinţă%e1 este incompatibil judecătorul care, anterior, a fost apărătorul uneia dintre părţi sau a efectuat o e)pertiză în cauză sau a fost ascultat ca martor%f1 dacă e)istă împrejurări din care rezultă că este interesat în rezolvarea cauzei, sub orice formă, el, soţul său sau o rudă apropiată% interesul poate fi material saumoral, iar cel care l#a invocat trebuie să#l dovedească prin orice mijloc de probă.

4n art. (; C33 este reglementată incompatibilitatea procurorului, a organelor de cercetare penală, a magistraţilor asistenţi şi a grefierului, prevăz+ndu#se că dispoziţiile privind incompatibilitatea judecătorilor se aplică, în mod corespunzător, şi acestora.

Abţinerea constă în comunicare pe care o face persoana aflată într#un caz de incompatibilitate că se abţine să ia parte la judecarea cauzei, indic+ndşi cazul de incompatibilitate în baza căruia se abţine.

5ecuarea este un mod subsidiar de invocare a e)cepţiei de incompatibilitate şi se utilizează dacă nu a fost cerută anterior abţinerea de persoanaincompatibilă.

31



Cererea de recuzare poate fi făcută de oricare dintre părţi sau de procuror, at+t în timpul urmăririi penale, c+t şi la judecată. Cererea poate fi făcutăoral sau scris. 4n cursul urmăririi penale, cererea se adresează procurorului care supraveg*ează cercetarea penală sau procurorului ierar*ic superior. 4n faza de

judecată, cererea se adresează şi se rezolvă de instanţa în faţa căreia se află cauza, care se constituie într#un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea persoanelor la care se referă cazul de incompatibilitate.

Abţinerea sau recuzarea ce privesc întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, iar o atare cerere se soluţionează de instanţa ierar*ic superioară.

8nstanţa ce rezolvă cererea, dacă o consideră întemeiată, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa recuzată. Dacăadmite cererea, instanţa dispune care dintre persoanele incompatibile nu poate lua parte la judecarea cauzei. 4nc*eierea prin care s#a respins recuzarea poate fiatacată numai cu recurs, în (; de ore de la pronunţare, iar recursul se va judeca în termen de (; de ore de la primirea dosarului.

Celtuielile (udiciare ;/89B/91 CPP<

C*eltuielile judiciare sunt alcătuite din toate c*eltuielile prilejuite de desfăşurarea procesului penal şi efectuate fie de organele judiciare, fie de părţi, fie de alte persoane participante la procesul penal.

C*eltuielile efectuate de stat se fac pentru îndeplinirea actelor dispuse de organele judiciare /e). c*eltuielile necesare administrării probelor,efectuării reconstituirii sau a cercetării la faţa locului, înm+nării citaţiilor, conservării obiectelor ridicate etc.1.C*eltuielile făcute de părţi pot privi angajarea unui apărător, deplasarea în timpul procesului, întocmirea de cereri, de memorii etc.=egea instituie regula conform căreia obligaţia de plată a c*eltuielilor revine părţii în defavoarea căreia a fost rezolvată cauza. De aceea,

suportarea c*eltuielilor este reglementată de diferit, în raport de soluţia dată în cauză.a1 %nculpatul , în caz de condamnare, e obligat să restituie integral c*eltuielile efectuate din momentul începerii urmăririi penale şi p+nă în

momentul punerii în e)ecutare a *otăr+rii de condamnare% temeiul juridic al acestei obligaţii este culpa infractorului.Dacă inculpatul sau o altă parte în proces formulează recurs, apel sau orice altă cerere care provoacă c*eltuieli, va suporta c*eltuielile judiciare, în

temeiul culpei procesuale, dacă recursul sau apelul au fost respinse sau retrase.Dacă în cauză sunt mai mulţi inculpaţi, instanţa *otărăşte partea din c*eltuielile judiciare care îi revine fiecărui inculpat, av+nd în vedere măsura

în care fiecare a provocat c*eltuielile. =a stabilirea obligaţiei de plată nu are nici o relevanţă starea materială a inculpatului.4n caz de ac*itare, inculpatul va plăti c*eltuielile judiciare, dacă a fost obligat la repararea pagubei /art. < b , d, e C331. 8nculpatul este obligat la

plata c*eltuielilor judiciare şi în caz de încetare a procesului penal pe temeiul împăcării părţilor /art. < * C331. b1 Partea responsabilă civilmente suportă c*eltuielile judiciare în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului%

temeiul juridic este culpa procesuală, pentru că aceste c*eltuieli puteau fi evitate dacă prejudiciul era reparat de bună voie, fără intervenţia organelor judiciare.c1 Partea vătămată suportă c*eltuielile judiciare în caz de ac*itare a inculpatului şi dacă aceste c*eltuieli au fost determinate de ea% obligaţia de

plată apare şi în cazul încetării procesului penal prin retragerea pl+ngerii prealabile sau prin împăcarea cu inculpatul /art. < * C331.

d1 Partea civilă suportă c*eltuielile judiciare dacă i#au fost respinse total pretenţiile civile şi dacă acele c*eltuieli au fost determinate de ea.e1 4n toate situaţiile în care plata c*eltuielilor judiciare nu se poate reţine în sarcina unei părţi din proces, c*eltuielile vor fi suportate de stat , în

cadrul c*eltuielilor de administrare a justiţiei /e). cazul ac*itării inculpatului într#o cauză unde nu e)istă parte civilă sau în cazul încetării procesului penal prinamnistie, prescripţie sau decesul făptuitorului1.

A*enda (udiciar+ ;art. /98B/99 CPP<

Amenda judiciară este o instituţie procesuală care constă într#o sancţiune pecuniară care se aplică organului judiciar sau părţilor din proces carenu şi#au îndeplinit obligaţiile procesuale, astfel$a1 neîndeplinirea sau îndeplinirea greşită a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procesuale%

b1 lipsa nejustificată a apărătorului ales sau din oficiu, c+nd asistenţa judiciară este obligatorie%c1 lipsa nejustificată a martorilor, a e)perţilor sau a interpreţilor legal citaţi%d1 tergiversarea de e)pert sau de interpret a însărcinărilor primite%e1 neîndeplinirea obligaţiei de a prezenta obiecta sau înscrisuri la cererea organelor judiciare%f1 neîndeplinirea nejustificată a dispoziţiilor procurorului de organele de cercetare penală%g1 nerespectarea de părţi a măsurilor luate de preşedintele completului de judecată.

Aplicarea amenzii judiciare se poate cumula cu o sancţiune disciplinară şi nu e)clude răspunderea penală, dacă fapta este infracţiune.3ersoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amendei, în termen de < zile de la comunicarea dispoziţiei de amendă. Asupraacestei cereri se pronunţă tot organul care a aplicat amenda judiciară, admiţ+nd#o sau resping+nd#o.

Date post:	18-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	petre-deaconu
View:	239 times
Download:	0 times

Curs Procesual Penal

Documents