168
1 Petre LĂZĂROIU Agata Mihaela POPESCU DREPT BANCAR-VALUTAR - Manual de studiu individual -
1
Petre LĂZĂROIU Agata Mihaela POPESCU
DREPT BANCAR-VALUTAR
- Manual de studiu individual -
2
3
Petre LĂZĂROIU Agata Mihaela POPESCU
DREPT BANCAR-VALUTAR
- Manual de studiu individual -
4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria
ISBN 978-606-647-389-7
5
CUPRINS
PARTEA I – REGLEMENTAREA LEGALĂ A ACTIVITĂŢII BANCARE ÎN ROMÂNIA
INTRODUCERE ...................................................................................................................................... 7
Unitatea de învăţare 1
BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – BANCA CENTRALĂ A ROMÂNIEI
1.1. Introducere ................................................................................................................... 13 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ......................................................... 15 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................ 16 1.3.1. Statutul legal al Băncii Naţionale a României – Legea nr.312/2004..................... 16 1.3.2. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României. Colaborarea cu autorităţile Statului
18
1.3.3. Cooperarea internaţională. Competenţe legale 21 1.4. Îndrumător pentru autoverificare ................................................................................. 22
Unitatea de învăţare 2
PRINCIPALELE FUNCŢII ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI
2.1. Introducere 24 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 24 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 25 2.3.1.Principalele functii ale bancii 25 2.3.1.1 Funcţia de realizare a politicii monetare 26 2.3.1.2 Funcţia de emisiune monetară 36 2.3.1.3 Funcţia de realizare a politicii valutare 39 2.3.1.4 Funcţia de instrument al statului 41 2.3.1.5 Funcţia de bancă a băncilor 43 2.4. Îndrumător pentru autoverificare 45
Unitatea de învăţare 3
SUPRAVEGHEREA BANCARĂ –ATRIBUT EXCLUSIV AL BĂNCII CENTRALE
3.1. Introducere 47 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învă 48 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 49 3.3.1. Autorizarea funcţionării instituţiilor de credit 49 3.3.2. Retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit..................................... 53 3.3.3. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit................................. 55 3.3.4. Măsuri de supraveghere şi sancţiuni 74 3.3.5 Supravegherea specială 81 3.3.6. Administrarea specială 83 3.4. Îndrumător pentru autoverificare 97
Unitatea de învăţare 4
ADMINISTRAREA REZERVELOR INTERNAŢIONALE
4.1. Introducere 98 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 98
6
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 99 4.4. Îndrumător pentru autoverificare 101
Unitatea de învăţare 5
OPERAŢIUNI CU BĂNCILE
5.1. Introducere 103 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 104 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 105 5.3.1 Creditarea băncilor 105 5.3.2. Servicii de compensare, depozitare, decontare şi plată........................................... 106 5.33. Prevenirea şi limitarea riscuril.......................... 106 5.4. Îndrumător pentru autoverificare 106
Unitatea de învăţare 6
REGLEMENTĂRILE BĂNCII CENTRALE – RAPORTURILE JURIDICE BANCARE
6.1. Introducere 108 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 108 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 109 6.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................... 112
Unitatea de învăţare 7
REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT
7.1. Introducere 114 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 115 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 117 7.3.1. Cerinţe operaţionale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de credit 117 7.3.2. Cerinţe de capital pentru înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor de credit 120 7.3.3. Categorii de instituţii de credit............................................ 122 7.3.4. Activităţi permise instituţiilor de credit 126 7.3.5. Tranzacţii interzise instituţiilor de credit 128 7.3.6. Interdicţii legale 129 7.3.7. Regimul instituţiilor de credit şi al instituţiilor financiare din alte state membre 130 7.3.8 Regimul instituţiilor de credit din state terţe 132 7.4. Îndrumător pentru autoverificare 135
Unitatea de învăţare 8
PROCEDURA FALIMENTULUI INSTITUŢIILOR DE CREDIT
8.1. Introducere 137 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 138 8.3. Conţinutul unităţii de învăţare 139 8.3.1. Reglementarea legală şi domeniul de aplicare 139 8.3.2. Procedura de sesizare a Tribunalului 142 8.3.3. Atribuţiile organelor care aplică procedura falimentului 147 8.3.4. Efectele declanşării procedurii falimentului 154 8.3.5. Etapele procedurii falimentului instituţiilor de credit 156 8.3.6. Închiderea procedurii 163 8.3.7. Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă
164
8.3.8. Faptele care atrag răspunderea 165 8.4. Îndrumător pentru autoverificare 167
7
INTRODUCERE
Cea mai veche formă de organizaţie bancară în cadrul vieţii şi activităţii economice se
rezuma la mijlocirea schimbului de monedă.
Cu timpul, organizaţiile bancare au început să se ocupe şi de deplasarea monedelor de
pe o piaţă pe alta, mijlocind tranzacţiile comerciale, oferindu-le astfel siguranţa şi rapiditatea
necesare.
După organizarea sistemelor monetare sub autoritatea statelor, organizaţiile bancare au
început să primească depuneri în monedă, la început spre păstrare şi, mai apoi, spre
fructificare (operaţiuni cu caracter pasiv) şi să acorde credite (operaţiuni cu caracter activ).
Cu timpul, băncile au început să mijlocească schimbul de monede şi plăţile pe pieţe
diferite fără deplasarea numerarului prin aşa numitele operaţiuni de virament sau de
compensaţie sporind, astfel, tot mai mult însemnătatea lor economică şi financiară.
Pasul decisiv a fost făcut atunci când băncile şi-au asumat răspunderea asigurării şi
regularizării circulaţiei însemnelor monetare.
Operaţiunea de emisiune de semne monetare poate fi considerată ca una din principalele
funcţiuni îndeplinite de o bancă, în cadrul unei economii naţionale date, alături de cea a
creditului şi a mijlocirii de tot felul de tranzacţii băneşti.
În cadrul vieţii economice moderne, prin bancă se înţelege acea organizare al cărui
obiect este: mijlocirea plăţilor, acordarea de credite şi administrarea de capitaluri, în afară de
crearea de mijloace legale de plată, prin operaţiuni de emisiune de semne monetare, ce se fac
numai în condiţii speciale şi sub controlul statului.
Ca organizaţie economică, banca mijloceşte, prin intermediul circulaţiei băneşti şi a
creditului, producţia, circulaţia şi consumul de bunuri şi servicii într-o economie dată.
Banca întruchipează noţiunea de credit în cea mai largă şi generală accepţiune a
cuvântului.
Primind capitaluri băneşti spre administrare sau spre fructificare, banca mijloceşte tot
felul de tranzacţii şi operaţiuni financiare.
Cu toate acestea, principalele operaţiuni ce caracterizează o bancă sunt operaţiunile de
creditare în nume şi cont propriu, sub toate aspectele ce derivă din acestea (garanţii, asumarea
de angajamente etc.).
8
La înfiinţare, o bancă foloseşte capitalul său propriu, dar, pe măsură ce activitatea
acesteia se derulează, începe a folosi şi capitalurile altora (în speţă agenţi economici şi
populaţie). Nu degeaba, Ricardo remarca, pe drept cuvânt, că „adevărata funcţiune a unei
bănci sau bancher începe din momentul când lucrează cu banii altora”.
Operaţiunile de credit realizate de o bancă se împart în două mari categorii: operaţiuni
active şi operaţiuni pasive.
Când banca primeşte de pe piaţă capitalurile băneşti ale agenţilor economici şi ale
populaţiei, în scop de administrare sau în scop de fructificare, nu realizează altceva decât
operaţiuni pasive de credit; în schimb, atunci când acordă credite agenţilor economici,
instituţiilor publice sau populaţiei ea nu face decât să distribuie capitalurile, astfel primite, în
scop productiv.
Din diferenţa de dobândă, între ceea ce plăteşte creditorilor săi (operaţiuni pasive) şi
ceea ce percepe debitorilor săi (operaţiuni active), rezultă profitul său ca întreprindere
economică.
Operaţiunile active şi pasive de credit realizate de o bancă prilejuiesc la rândul lor toate
celelalte operaţiuni de mijlocire de plăţi în numerar sau de tranzacţii de valori ce alcătuiesc
împreună grupa operaţiunilor indiferente. Tot în grupa operaţiunilor indiferente pot fi
încadrate şi operaţiunile în legătură cu administrarea de capitaluri sub formă de valori
mobiliare, precum şi acele operaţiuni ce se pot efectua pe temeiul acestora (bursă, emisiuni de
valori mobiliare etc.)
Banca de emisiune are un rol esenţial atât în cadrul sistemului monetar, cât, mai ales, în
cadrul sistemului bancar.
Emisiunea de semne monetare (bancnote şi monede metalice) cu putere legală de plată,
înăuntrul unei economii naţionale, nu este lăsată la libera voinţă şi alegere a oricărei
întreprinderi bancare.
Baterea monedelor este considerată, pe drept cuvânt, un drept regalian, care aparţine
capului statului şi care, în epoca modernă, a fost concesionat unei instituţii speciale de bancă,
numită şi Bancă de emisiune.
Banca de emisiune capătă, astfel, un privilegiu exclusiv de emisiune, fapt ce îi permite
să stea în centrul întregului sistem monetar.
Însemnele monetare puse în circulaţie de Banca de emisiune reprezintă mijloace legale
de plată pe teritoriul unei ţări şi au putere liberatorie nelimitată.
Dacă i se acordă Băncii de emisiune şi alte prerogative, cum ar fi acelea de creditare a
celorlalte bănci (prin scontarea efectelor de comerţ sau prin lombardarea unor valori mobiliare
9
emise sau garantate de stat) sau de a efectua operaţiuni de vânzare-cumpărare de metale
preţioase, operaţiuni de schimb valutar şi de plăţi interne şi externe etc., capătă atribuţiile unei
Bănci Centrale aşezată în centrul întregului sistem bancar. De obicei, Banca Centrală a unei
ţări este şi Bancă de emisiune; în România, aceste prerogative aparţinând Băncii Naţionale a
României.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind
institutia Băncii Naţionale a României privind stataul, obiectul fundamental functiile acesteia,
de a se familiariza pe studenţi şi cursanţi cu aspectele privind supravegherea bancara cat si in
legatura cu operatiunile cu bancile avand in vedere creditarea bancilor, protejarea contra
riscului de sisitem bancar, serviciile de compensare, depozitare si plata prevenirea si limitarea
riscului.
Prezentarea are în vedere şi unele aspecte legate de reglementarea activitatii bancii
centrale privind in special activitatile permise bancilor cat si la indicarea tranzactiilor interzise
pe de o parte, iar pe de alta parte evidentiindu-se si o analiză substanţială a procedurii
falimentului institutiilor de credit.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi
specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
familiarizarea studentilor cu aspecte privind BNR;
cunosterea, evolutia, rolului si pozitiei BNR in sistemul institutiilor statului;
participarea Bancii Naţionale a României la organizaţii internaţionale cu caracter
financiar, bancar, monetar sau de plăţi
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,
precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
intelegerea naturii si caracteristicilor dreptului bancar valutar;
intelegerea si interpretarea proceduri falimentare a institutiilor de credit;
10
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
analiza operatiunilor bancilor cat si cele pe piata valutara;
corelarea cunostiintelor teoretice cu abilitateaa aplicarii in practica;
analiza pozitiei BNR fata de organizaţii internaţionale cu caracter financiar,
bancar, monetar sau de plăţi
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă
a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în
promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane /
instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
intelegerea importantei dreptului bancar si valutarsi a importantei acestuiaa;
insemnatatea operatiunilor cu bancile, a activitatii institutiilor de credit;
semnificatia operatiunilor pe piata valutara cat si importanta declansarii procedurii
falimentului a institutiilor de credit ;
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de alte manuale, supuse studiului individual al studenţilor, precum şi de
notele de curs publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare
întregirii cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul administraţiei publice. În timpul
convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode
interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea
practică a noţiunilor predate.
Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului
fiecărei grupe:
1. Concepte de baza si principiile dreptului parlamentar (1 ora)
2. Mandatul parlamentar si protectia acestuia. Incompatibilitati. Imunitate parlamerntara
(1 ora)
3. Procedura parlamentara. Competenta si actele Parlamentului.Proceduri parlamentare
generale si speciale.(1 ora)
4. Parlamentul European si paralemnetel nationale (1 ora)
11
Structura cursului
Cursul este compus din 9 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – BANCA CENTRALĂ
A ROMÂNIEI. (3 ore)
Unitatea de învăţare 2. PRINCIPALELE FUNCŢII ALE BĂNCII NAŢIONALE A
ROMÂNIEI (3 ore)
Unitatea de învăţare 3. SUPRAVEGHEREA BANCARĂ –ATRIBUT EXCLUSIV AL
BĂNCII CENTRALE (3 ore)
Unitatea de învăţare 4. ADMINISTRAREA REZERVELOR INTERNAŢIONALE
(3 ore)
Unitatea de învăţare 5. OPERAŢIUNI CU BĂNCILE (3 ore)
Unitatea de învăţare 6. REGLEMENTĂRILE BĂNCII CENTRALE – RAPORTURILE
JURIDICE BANCARE (3 ore)
Unitatea de învăţare 7 REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE
CREDIT ( 3 ore)
Unitatea de învăţare 8 PROCEDURA FALIMENTULUI INSTITUŢIILOR DE
CREDIT (3 ore)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:
1. Rezolvarea unor teme invocate pentru fiecare unitate (2 ore)
2. Rezolvarea de teste grilă (2 ore)
Bibliografie obligatorie:
Petre Lăzăroiu, Drept bancar – Curs, Edidura BREN, Bucureşti, 2006
Victor Stoica şi Petre Deaconu, Bani şi Credit, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
Nicolae Dardac - Teodora Barbu, Moneda, Bănci si Politici Monetare, Ed. Didactica si
Pedagogica. Bucureşti, 2005
12
Prof univ. Dr. Gh. Manolescu - Moneda şi ipostazele ei, p.91, apăruta sub egida
Academiei Române - Institutul de Cercetări Finaciare şi Monetare "Victor Slăvescu", Ed.
Economică Bucureşti, 1997.
Ion Turcu, Drept bancar, Vol.I, p.255, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de in extenso, ţinându-se cont de
participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
13
Unitatea de învăţare 1
BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – BANCA CENTRALĂ A
ROMÂNIEI
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
1.3.1. Statutul legal al Băncii Naţionale a României – Legea nr.312/2004
1.3.2. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României. Colaborarea cu autorităţile
Statului
1.3.3. Cooperarea internaţională. Competenţe legale
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Banca Naţională a României a fost înfiinţată prin legea
organică din 23 aprilie 1880, având privilegiul de a emite monedă,
de a resconta titlurile comerciale şi biletele de trezorerie, de a
lombarda bonurile de tezaur şi de a participa la constituirea
capitalului unor societăţi financiar-bancare, împreună cu statul.
Forma juridică de organizare a Băncii Naţionale a României a
fost societatea comercială pe acţiuni, având ca acţionari statul
român (1/3 din acţiuni) şi persoane juridice private (2/3 din
acţiuni) cu un capital total subscris de 30 milioane lei, din care,
vărsat la constituire într-o primă emisiune, 12 milioane lei,
rămânând ca celelalte două emisiuni de câte 9 milioane lei să fie
făcute „la trebuinţă”
Din cele 12 milioane de lei vărsate, 4 erau vărsate de stat şi
14
numai 8 de particulari.
La constituire, i-a fost acordat Băncii Naţionale a României
privilegiul de emisiune pentru 20 de ani, adică până în anul 1900,
însă după 6 ani de la înfiinţare – 1886 i-a fost prelungit acest
privilegiu cu încă 12 ani, adică până în anul 1912. O a doua
prelungire de privilegiu i-a fost acordată Băncii în anul 1900 cu
încă 8 ani, respectiv până în anul 1920.
Bancnotele emise de Banca Naţională a României erau
garantate atât cu titluri şi efecte comerciale cu cauză reală,
(rezultate din tranzacţii reale), cât şi cu rezerve de aur şi argint care
nu puteau reprezenta mai puţin de o treime din valoarea emisiunii
monetare.
Primele bancnote care au circulat sub formă de titluri de stat,
emise în timpul Războiului de independenţă, au fost transformate
după anul 1880 în bancnote, prin aplicarea ştampilei Băncii
Naţionale a României.
În timpul primului război mondial, guvernul a solicitat Băncii
Naţionale a României un împrumut pentru a face faţă cheltuielilor
militare, situaţie în care bancnotele emise, neconvertibile în aur, au
reprezentat monedă hârtie cu valoare nominală.
În anul 1929 a fost adoptată moneda naţională cu denumirea
leu, având o definiţie legală în aur de 10 miligrame aur fin (titlu
900‰).
În anul 1946, Banca Naţională a României a devenit bancă,
având ca unic acţionar statul român. A urmat reforma monetară din
anul 1947, când a fost denominată moneda naţională leul,
reducându-se valoarea nominală a acesteia, astfel încât un leu nou
se putea preschimba contra a 20.000 lei vechi, fiind stabilit un nou
conţinut în aur al monedei, respectiv 6,6 miligrame aur fin (titlu
900‰).
În acelaşi timp au fost fixate plafoane pentru sumele admise
la preschimbare, astfel încât din totalul de 48.451 miliarde de lei a
fost admisă la preschimbare suma de 27.550 miliarde lei, iar ca
rezultat al acţiunii de denominare, pe piaţa monetară a rămas suma
de 1.377.600.000 lei stabilizaţi.
A urmat apoi reforma monetară din anul 1952, echivalentul
15
în aur al leului fiind fixat la 0,0079346 gr aur fin (titlul de 900‰).
În perioada economiei centralizate, Banca Naţională a
României a exercitat următoarele prerogative:
- monopolul exclusiv asupra emisiunii monetare;
- monopolul asupra încasării veniturilor statului şi a
plăţilor de la buget;
- monopolul asupra operaţiunilor cu aur şi valute;
- acordarea de împrumuturi pe termen scurt, stabilirea
balanţei de plăţi şi cheltuieli pentru populaţie;
- rolul de casier general al statului;
stabilirea planului de credite pentru economia naţională.
După decembrie 1989, Banca Naţională a României a
funcţionat ca Bancă centrală de emisiune, în baza Legii nr.34/1991,
modificată prin Legea nr.101/1998 privind statutul Băncii
Naţionale a României.
În prezent, Banca Naţională a României este organizată şi
funcţionează în baza Legii nr.312/2004 privind statutul Băncii
Naţionale a României.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
– cunoaşterea istoricul si evolutia Banca Naţională a României
ca instituţie publică independentă sistemului parlamentar cat si
pozitia Parlamentului in cadrul
– cunoaşterea aspectelor privind obiectivul fundamental al
Băncii Naţionale a României de asigurarea şi menţinere a stabilităţii
preţurilor.
– cunoaşterea evolutiei Bancii Naţională a României care poate negocia şi încheia acorduri, convenţii sau alte înţelegeri
privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-
bancare, cu condiţia rambursării acestora în termen de un an, precum
16
şi acorduri de decontare şi de plăţi, cu instituţii publice sau private
care îşi au sediul în străinătate, în numele propriu sau în numele
statului
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să delimiteze natura juridica a BNP
BNR de celelalte organe ale statului cat si de alte banci
comerciale ;
– studenţii vor putea să aprecieze evolutiei Bancii Naţională a României care poate negocia şi încheia acorduri,
convenţii sau alte înţelegeri privind împrumuturi pe termen
scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare,
– studenţii vor putea să descrie participa BNR la organizaţii
internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de
plăţi şi poate deveni membru al acestora
– studenţii vor putea să cunosca în ce consta cooperarea
internaţională a BNR si care sunt competenţele legale ale
acesteia .
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare BANCA NAŢIONALĂ A
ROMÂNIEI – BANCA CENTRALĂ A ROMÂNIEI timpul alocat este de 2 ore.
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1.Statutul legal al Băncii Naţionale a României –
Legea nr.312/2004
Din redactarea art.1 al Legii - statutul legal - rezultă clar
17
intenţia legiuitorului de a reglementa organizarea şi funcţionarea
Băncii Naţionale într-un fel aparte de organizarea si funcţionarea
oricărei alte bănci.
Potrivit art.1 alin.1, Banca Naţională României este Banat
Centrală a României, având personalitate juridică, iar potrivit art.1
alin.2, Banca Naţională a României este o instituţie publică
independentă, cu sediul central în Municipiul Bucureşti şi poate
avea sucursale şi agenţii atât în Municipiul Bucureşti cât şi în alte
localităţi din tară.
Iată deci că, în sfârşit, legiuitorul a înţeles să definească
precis statutul legal al Băncii Naţionale a României – instituţie
publică independentă - suplinind astfel lacuna vechiului text (art. 1
din Legea nr.101/1998) care, deşi se intitula Statutul Legal, nu
definea în mod expres acest statut şi care, în practică, echivalează
cu natura juridica a Băncii Naţionale a României.
Desigur că, în abordarea doctrinară a acestei probleme, cei ce
au cercetat mai îndeaproape normele ce reglementează activitatea
bancară în România nu puteau să facă abstracţie de legătura expresă
din enunţul art.1 din Lege
- Banca Centrală a Statului şi atribuţiile pe care legea i le
conferă în realizarea obiectivului fundamental
- asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a contribui
la menţinerea stabilităţii preţurilor - pentru a ajunge la concluzia că
Banca Naţională a României este o instituţie publică.
Chiar şi în absenţa unui enunţ precis şi neechivoc al legii,
doctrina şi practica judiciară trebuiau să se pronunţe asupra naturii
juridice a Băncii Naţionale a României spre a o delimita atât faţă de
celelalte organe ale statului cât şi fata de celelalte bănci comerciale.
Reglementarea se impune şi mai ales pentru ca, in funcţie de
încadrarea Băncii Naţionale a României într-o categoric sau alta de
instituţii, vom putea încadra şi raporturile juridice în care aceasta
intră în relaţia cu alte instituţii ale statului, cu celelalte persoane
juridice de drept privat etc. şi vom putea stabili si efectele in plan
juridic ale acestor raporturi.
Banca Naţională a României este aşadar o instituţie publică
independentă, în subordinea Parlamentului, legea conferindu-i
18
atribuţii exclusive în ce priveşte politica monetară, valutară şi de
credit şi puteri depline în ce priveşte organizarea, funcţionarea şi
controlul sistemului de credit în România, neputându-se confunda
cu o banca propriu-zisă.
1.3.2. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a
României. Colaborarea cu autorităţile Statului
Aşa cum este enunţat în art.2 alin.1 din Legea nr.312/2004,
obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este
asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Se poate aşadar observa diferenţa de fond între obiectivul
fundamental stabilit prin noua lege şi obiectivul fundamental al
Băncii Naţionale a României, stabilit prin legislaţia anterioară (art.2
alin.1 din Legea nr.101/1998) - asigurarea monedei naţionale
pentru a contribui la stabilitatea preţurilor.
Diferenţa, apreciem noi, se datorează transformărilor
structurale intervenite în economia naţională care au permis
atingerea unui echilibru la nivel macroeconomic al acesteia şi au
influenţat decisiv şi consolidarea şi stabilitatea monedei naţionale.
O altă explicaţie ar putea fi aceea că apar dificultăţi în
menţinerea unor obiective multiple, motiv pentru care s-a recurs la
un singur obiectiv - menţinerea stabilităţii preţurilor (în limbajul
doctrinar – ţintirea inflaţiei) – care oferă avantajul ca prin
controlarea inflaţiei se poate controla simultan şi producţia.
Cum stabilirea preţurilor este un obiectiv de lungă durată,
stabilizarea producţiei trebuie să urmărească şi să se bazeze pe
preţuri stabilite pe o perioadă medie de timp.
Pentru ca acest obiectiv să fie posibil de îndeplinit este
necesar ca economia unei ţări să fie aşezată pe baze reale şi să aibă
un trend ascendent, în timp ce Banca Centrală trebuie sa fie
îndeplinită faţă de nevoile Guvernului de a finanţa deficitul fiscal.
În realizarea obiectivului fundamental, legea, prin art.2 alin.1,
acorda atribuţii Băncii Naţionale a României în ce priveşte:
elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi politicii cursului de
schimb; stabilirea regimului valutar şi supravegherea prudenţială a
19
instituţiilor de credit şi administrarea rezervelor internaţionale ale
României, atribuţii ce constituie în acelaşi timp expresia funcţiilor
Băncii Centrale.
Desigur că aceste atribuţii importante nu ar putea fi realizate
de Banca Naţională a României fără sprijinul şi implicarea
celorlalte instituţii ale statului, motiv pentru care legiuitorul a
prevăzut în cuprinsul legii (art.3) şi domeniile de colaborare cu
celelalte autorităţi, astfel:
a) Banca Naţională a României şi membrii organelor sale de
conducere nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile
publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate, ceea ce
reprezintă garanţia independenţei sale absolute faţă de celelalte
organe ale statului;
b) Toate autorităţile publice centrale, iniţiatoare de proiecte
de acte normative care privesc domeniile în care Banca Naţională a
României are atribuţii, vor trebui să solicite avizul acesteia, fără de
care respectivele acte normative nu se vor putea adopta;
c) Banca Naţională a României va colabora cu Ministerul
Finanţelor Publice în vederea stabilirii indicatorilor
macroeconomici în baza cărora va fi elaborat proiectul anual al
bugetului de stat;
d) Banca Naţională a României va elabora studii şi analize
privind moneda, cursul de schimb, creditul şi operaţiunile
sistemelor de plăţi şi ale instituţiilor de credit, dar numai pentru
necesităţi proprii;
e) Banca Naţională a României, va putea furniza informaţii
autorităţilor din tară şi străinătate pentru îndeplinirea
angajamentelor rezultate din acordurile, tratatele sau convenţiile la
care România este parte, putând de asemenea adopta orice alte
masuri corespunzătoare, inclusiv încheierea de acorduri de
colaborarea referitoare la schimbul de informaţii, şi cu autorităţile
competente din alte ţări decât cele ale Uniunii Europene, sau cu alte
autorităţi sau organisme din terţe ţări, în condiţiile în care
informaţiile furnizate sunt supuse unor cerinţe referitoare la
păstrarea secretului de informaţii. Schimbul de informaţii trebuie sa
fie circumscris exclusiv scopului îndeplinirii sarcinilor care revin
20
autorităţilor şi organismelor respective în domeniul supravegherii;
f) în ce priveşte colaborarea cu statele membre ale Uniunii
Europene în scopul aplicării prevederilor din legislaţia bancară,
Banca Naţională a României va asigura condiţiile necesare pentru
realizarea schimbului de informaţii cu aceste autorităţi, sub condiţia
respectării secretului profesional;
g) în exercitarea funcţiei de supraveghere, Banca Naţională a
României va asigura schimbul de informaţii cu autorităţile
responsabile cu supravegherea altor instituţii financiare şi a
societăţilor de asigurări si cu autorităţile responsabile cu
supravegherea pieţelor financiare din România şi din statele
membre (UE); organismele şi instituţiile din România şi din statele
membre implicate în falimentul şi lichidarea instituţiilor de credit;
persoanele din România şi din statele membre responsabile cu
realizarea auditului financiar al instituţiilor de credit şi al altor
instituţii financiare; organismele care administrează scheme de
garantare a depozitelor din România şi statele membre, inclusiv cu
autorităţile responsabile în supravegherea instituţiilor de mai sus,
cu condiţia că informaţiile furnizate să fie utilizate de către aceste
autorităţi exclusiv în scopul îndeplinirii sarcinilor de supraveghere,
să fie supuse cerinţelor referitoare la păstrarea secretului
profesional şi să fie furnizate mai departe numai cu acordul expres
al autorităţilor competente de la care au fost obţinute şi numai
pentru scopul pentru care acordul a fost obţinut;
h) în scopul întăririi activităţii financiare şi păstrării
integrităţii sistemului financiar, Banca Naţională a României poate
să colaboreze inclusiv prin realizarea schimbului de informaţii cu
autorităţile sau organismele cu competenţe legale în domeniul
depistării şi investigării încălcărilor legislaţiei privind societăţile
comerciale, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea
secretului profesional, iar informaţiile să fie utilizate de către
autorităţile care le primesc exclusiv în scopul îndeplinirii
atribuţiilor ce le revin;
i) în scopul asigurării funcţionării corespunzătoare a
sistemului de plăţi, Banca Naţională a României poate transmite
informaţii de natura secretului profesional caselor de compensare
21
sau altor structuri similare constituite în conformitate cu prevederile
legii, în vederea asigurării serviciilor de compensare şi decontare
pentru orice piaţă din România sau dintr-un stat membru;
informaţiile primite la rândul său de Banca Naţională a României
de la autorităţile competente din statele membre pot fi furnizate
caselor de compensare sau altor structuri similare numai cu acordul
expres al autorităţilor competente de la care au fost obţinute;
j) instituţiile şi autorităţile publice din România vor furniza
Băncii Naţionale a României toate informaţiile pe care le consideră
necesare, precum şi toate informaţiile solicitate de aceasta, în
scopul realizării unei supravegheri eficiente şi al îndeplinirii
obiectivului fundamental şi a atribuţiilor Băncii Naţionale a
României.
1.3.3. Cooperarea internaţională. Competenţe legale
Până la data aderării României la Uniunea Europeană,
schimburile de informaţii se realizau numai în condiţii de
reciprocitate.
Din împuternicirea Parlamentului, Banca Naţională a
României poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter
financiar, bancar, monetar sau de plăţi şi poate deveni membru al
acestora – art.4 alin.1 din Lege. După cum se poate observa,
participarea Băncii Naţionale a României la astfel de organizaţii
internaţionale este supusă cerinţei împuternicirii (aprobării) de către
Parlamentul României.
Această cerinţă nu mai este necesară începând cu data
aderării României la Eurosistem, cu condiţia însă de a nu
contraveni prevederilor art.6 alin.2 din Statutul Sistemului
European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene.
Banca Naţională a României poate participa în nume propriu
sau în numele statului la tratative şi negocieri externe în probleme
financiare, monetare, de curs de schimb si de plăţi, precum şi în
domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a
instituţiilor de credit.
Totodată, Banca Naţională a României exercită drepturi şi
22
îndeplineşte obligaţii care revin României, în calitate de membru
fondator al Fondului Monetar Internaţional, inclusiv utilizarea
facilităţilor acestei instituţii, pentru nevoile balanţei de plăţi şi
consolidarea rezervelor internaţionale ale tării.
Banca Naţională a României poate de asemenea negocia şi
încheia acorduri, convenţii sau alte înţelegeri privind împrumuturi
pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare, cu condiţia
rambursării acestora în termen de un an, precum şi acorduri de
decontare şi de plăţi, cu instituţii publice sau private care îşi au
sediul în străinătate, în numele propriu sau în numele statului.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Concepte şi termeni de reţinut
Banca Naţională a României;
organiuzare si functionarea BNR;
statutul legal al BRR;
institutie publica
regim valutar;
institutie de credit
cooperare internationala
acorduri
conventii
operatiuni financiar bancare
sistem financiar
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Delimitati din pun ct de vedere juridic BNR de celelalte organe ale statului
2. Prezentaţi pe scurt cu argumente ce fel de instituie etse BNR si cui ii este subordonata
3. Indicati care este obiectivul fundamental al BNR
23
4. Analizati in ce masura Banca Naţională a României poate negocia şi încheia acorduri,
convenţii sau alte înţelegeri privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-
bancare
5. Cine împuternicieste Banca Naţională a României sa participe la organizaţii internaţionale cu
caracter financiar, bancar, monetar sau de plăţi şi indicat daca poate deveni membru al
acestora ?
6. Precizati daca Banca Naţională a României poate participa în nume propriu sau în numele
statului la tratative şi negocieri externe în probleme financiare, monetare, de curs de schimb
si de plăţi
7. Considerati ca Banca Naţională a României poate participa în nume propriu sau în numele
statului şi în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de
credit ?
8. în exercitarea funcţiei de supraveghere, Banca Naţională a României poate va asigura
schimbul de informaţii cu autorităţile responsabile cu supravegherea altor instituţii financiare
şi a societăţilor de asigurări si cu autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor
financiare din România şi din statele membre UE
9. în scopul asigurării funcţionării corespunzătoare a sistemului de plăţi, credeti ca Banca
Naţională a României poate transmite informaţii de natura secretului profesional caselor de
compensare sau altor structuri similare constituite în conformitate cu prevederile legii, în
vederea asigurării serviciilor de compensare şi decontare pentru orice piaţă din România sau
dintr-un stat membru
10. analizati daca Banca Naţională a României poate negocia şi încheia acorduri, convenţii sau
alte înţelegeri privind împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare, iar in
caz afirmativ indicati si termenul de rambursare
24
Unitatea de învăţare 2
PRINCIPALELE FUNCŢII ALE
BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
2.3.1.Principalele functii ale bancii
2.3.1.1 Funcţia de realizare a politicii monetare
2.3.1.2 Funcţia de emisiune monetară
2.3.1.3 Funcţia de realizare a politicii valutare
2.3.1.4 Funcţia de instrument al statului
2.3.1.5 Funcţia de bancă a băncilor
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
2.1. Introducere
Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii
economice care urmăreşte strict cererea şi oferta de monedă din
economie.
In cadrul politicii monetare pe care o promovează, Banca
Naţională a României utilizează proceduri şi instrumente specifice
pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de
credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii toate
acestea realizandu-se avand in vedere principalele functii ale bancii
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
25
– cunoaşterea principalelor functii ale Băncii Naţionale a
României
– cunoaşterea aspectelor privind cursul valutarsi regimul
valutar.
– cunoaşterea obiectivelor generale si speciale ale politicii
monetare
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să delimiteze fiecare functie te si
importanta acesteia;
– studenţii vor putea să aprecieze anumite operatiunii cum ar
fi de open market si swap valutar, rezervele minime etc
– studenţii vor putea să descrie in ce consta functia de banca
a bancilor
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare PRINCIPALELE FUNCŢII ALE
BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI timpul alocat este de 2 ore.
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Principalele functii ale Banca Naţională a României
Privite atât prin prisma dispoziţiilor legale, cât şi a concluziilor
desprinse de doctrină, principalele funcţii ale Băncii Naţionale a
României - ca Bancă Centrală sau de emisiune - sunt:
1) Funcţia de realizare a politicii monetare;
2) Funcţia de emisiune monetară;
3) Funcţia de realizare a politicii valutare;
4) Funcţia de agent al statului;
26
5) Funcţia de bancă a băncilor.
2.3.1.1. Funcţia de realizare a politicii monetare
Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii
economice care urmăreşte strict cererea şi oferta de monedă din
economie.
In cadrul politicii monetare pe care o promovează, Banca
Naţională a României utilizează proceduri şi instrumente specifice
pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de
credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii (art.5
din lege).
După unii autori, obiectivele generale ale politicii monetare
care alcătuiesc pătratul magic sunt următoarele:
a) stabilitatea preţurilor sau stăpânirea inflaţiei;
Stabilitatea preţurilor, care constituie obiectivul
fundamental al Băncii Naţionale a României, constituie şi
obiectivul fundamental al politicii monetare şi, în acelaşi timp, şi
obiectivul central al politicii economice, alături de creşterea
economică durabilă şi sustenabilitatea balanţei de plăţi;
b) rata înaltă a ocupării forţei de muncă;
c) creşterea economică durabilă şi
d) echilibrul balanţei de plăţi şi creşterea rezervelor mijloacelor
de plată internaţionale.
Obiectivele specifice ale politicii monetare sunt în general:
a) creşterea masei monetare până la un nivel optim (obiectiv
cantitativ), ceea ce presupune ca autoritatea monetară trebuie să
stabilească un nivel de creştere a masei monetare cat mai apropiat
de rata de creştere reală a economiei;
b) menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător care să
permită echilibrarea pieţei monetare. Prin practicarea unei rate
constante a dobânzii se poate, menţine un anumit nivel al cursului
de schimb care poate stimula dezvoltarea investiţiilor;
c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb; menţinerea unui
anumit nivel al cursului de schimb antrenează la rândul său
27
echilibre sau dezechilibre ale balanţei de plăţi, în funcţie de
aprecierea sau deprecierea monedei naţionale.
Menţinerea unui curs supraevaluat pentru moneda naţională
determină un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs
subevaluat (depreciat) antrenează creşterea exporturilor ieftine,
ceea ce conduce la concluzia că este de preferat menţinerea unui
nivel al cursului de schimb cât mai aproape de realitate, nivel pe
care numai piaţa îl poate determina corespunzător;
d) alocarea optimă a resurselor financiare (creditarea economiei
naţionale), care trebuie făcută în strictă concordanţă cu cerinţele
pieţei, pentru a nu crea distorsiuni concurenţiale între agenţii
economici.
În realizarea politicii monetare, Banca Naţională a României
foloseşte instrumente şi proceduri specifice prin care controlează în
permanenţă cererea şi oferta de monedă din economie. În acest
sens, legea dă posibilitatea Băncii Naţionale a României să
intervină direct pe piaţa monetară reglând volumul masei monetare
prin operaţiuni de piaţă monetară, cât şi indirect, la solicitarea
băncilor comerciale atunci când acestea au nevoie de lichidităţi
pentru creditarea economiei naţionale, prin operaţiuni de creditare a
băncilor. Pentru un control eficient, însă, al masei monetare Banca
Naţională a României este împuternicită de lege să intervină cu
reglementări restrictive (cantitative şi calitative) prin mecanismul
Rezervelor Minime Obligatorii.
Operaţiuni de piaţă monetară
Pentru acordarea de credite colateralizate, Banca Naţională
a României este autorizată să efectueze cumpărări/vânzări directe
sau luarea în gaj, de creanţe sau titluri ale statului sau asupra
statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome,
societăţilor naţionale sau companiilor naţionale, instituţiilor de
credit sau altor persoane juridice, dar numai de pe piaţa secundară
şi cu condiţia ca aceste operaţiuni să fie reversibile - adică sa fie
vândute ulterior. De altfel şi formularea legii este în acest sens:
operaţiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe.
28
Legea interzice Băncii Naţionale a României să
achiziţioneze de pe piaţa primară creanţe asupra statului,
autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome,
societăţilor naţionale, companiilor naţionale etc., interdicţie care,
începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, se
extinde şi la creanţele asupra altor organisme şi companii de drept
public din statele membre.
Această interdicţie este introdusă în actuala reglementare
(Legea nr.312/2004), neregăsindu-se în reglementarea anterioară
(Legea nr.101/1998), explicaţia constând în faptul că în timp ce
cumpărările/vânzările de pe piaţa secundară (piaţa pe termen scurt)
tind spre o echilibrare a bugetului de stat, cantitatea de monedă
reîntorcându-se la banca de emisiune odată cu răscumpărarea
creanţelor (titlurilor), simpla achiziţie de pe piaţa primară a
creanţelor asupra statului, autorităţilor publice, regiilor autonome,
companiilor naţionale etc., nu face decât să sporească masa
monetară aflată în circulaţie pe termen lung ceea ce ar crea presiuni
inflaţioniste asupra monedei.
Banca Naţională a României poate efectua de asemenea
swapuri valutare, poate emite certificate de depozit si atrage
depozite de la instituţiile de credit, în condiţiile pe care le consideră
necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.
In ţările dezvoltate, principalul instrument de control monetar
îl constituie operaţiunile de piaţă monetară – aşa - numitele
operaţiuni de open-market, care constau în operaţiuni de vânzare
şi cumpărare a titlurilor publice de către Banca Centrală pe piaţa
liberă, respectiv de la sau către băncile comerciale şi populaţie.
Atunci când Banca Centrala cumpără titluri de la băncile
comerciale, rezervele acestora deţinute la Banca Centrală sporesc
cu suma care reprezintă contravaloarea titlurilor cumpărate, fără ca
oferta de moneda să înregistreze o creştere, în timp ce atunci când
Banca Centrala cumpără titluri guvernamentale se înregistrează o
creştere a ofertei de moneda.
Efectul este invers când Banca Centrala procedează la
vânzarea titlurilor către băncile comerciale, agenţii economici şi
populaţie, retrăgând astfel din circulaţie cantitatea de moneda
29
echivalenta cu suma acestor titluri.
Operaţiunile de open-market prezintă anumite avantaje, cum
ar fi: o flexibilitate sporită din punct de vedere al volumului
operaţiilor de politică monetară iniţiate de Banca Centrală;
stabilirea unor relaţii impersonale între participanţii la piaţa şi
evitarea ineficienţei pieţei şi a economiei, ca urmare a controlului
direct.
Politica de open-market urmăreşte în principal două obiective:
- stabilirea cantităţii de monedă (obiectiv activ);
- ţintirea ratei de dobândă pe piaţa monetara (obiectiv pasiv).
Când există un exces de lichiditate în sistemul bancar, Banca
Centrală procedează la emisiunea de titluri proprii sau titluri
guvernamentale, pe care le răscumpără la maturitate, antrenând
astfel efectele de care am făcut vorbire anterior.
In procesul de tranziţie către operaţiunile de open-market, ca
instrument major al politicii monetare, acordurile de răscumpărare
a titlurilor guvernamentale au constituit cea mai frecventa
operaţiune, preferându-se operaţiuni cu maturităţi pe termen scurt şi
mai puţin pe termen lung.
Alături de operaţiuni de open-market, Banca Naţională a
României este împuternicita de lege sa efectueze şi operaţiuni de
swap valutar.
Acestea constituie tranzacţii financiare în care două părţi (în
cazul nostru una din părţi fiind Banca Centrală) schimbă sume
exprimate în două monede diferite, la o anumită data şi le
răscumpără la o dată ulterioară stabilită anterior, de comun acord.
Banca Naţională a României utilizează aceste operaţiuni în scopul
declarat de a influenţa lichiditatea internă şi de a gestiona rezervele
valutare, fiind stimulată astfel şi dezvoltarea pieţei financiare
interne.
Operaţiunile de swap valutar sunt uşor reversibile (părţile
stabilind de altfel încă de la iniţierea operaţiunii data răscumpărării)
şi au avantajul ca nu au efecte directe asupra cursului valutar la
vedere, deşi pot influenţa nivelul cursului de schimb după derularea
lor.
Prezintă şi dezavantajul că necesită o perioadă minimă de
30
două zile, iar băncile vor fi atrase de operaţiunile de vânzare -
cumpărare de titluri de stat pe termen scurt de pe piaţa secundară, o
astfel de plata fiind mult mai deschisă către economia reală.
Operaţiuni de creditare
Potrivit art.7 din Legea nr.312/2004, Banca Naţională a
României poate acorda credite instituţiilor de credit eligibile, în
condiţii care vor fi stabilite prin reglementări proprii ale Băncii
Naţionale a României.
In relaţiile cu băncile comerciale, Banca Centrală practică
operaţiuni de rescontare a titlurilor de credit, pe care aceste bănci le
deţin şi care reprezintă în ultima instanţă efecte de comerţ cu cauză
reală (titluri provenind din vânzările pe credit ale mărfurilor).
Totodată, Banca Centrală poate acorda credite şi numai pe gaj
de efecte comerciale, ceea ce presupune că titlurile de credit rămân
în proprietatea băncilor comerciale, servind, însă, băncii de
emisiune drept garanţie pentru rambursarea creditului.
Rescontarea este şi o metodă tradiţională de finanţare directă
a băncilor comerciale şi, implicit, a economiei naţionale, fiind însă
eficientă în cadrul unui plafon de rescontare, dincolo de care
refinanţarea Băncii Centrale devine scumpă.
O altă formă de creditare pa care o practica Banca Centrală
este creditul pe gaj de efecte publice, numit şi credit de lombardare,
unde titlurile care constituie garanţia unui astfel de credit nu mai
sunt efectele comerciale cu cauză reală, ci obligaţiuni şi bonuri de
tezaur cumpărate de băncile comerciale cu ocazia emisiunilor
lansate de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare.
Practic, Banca Centrală cumpără sau preia în pensiune aceste
titluri, în schimbul cărora acorda avansuri denumite şi credite de
lombard însă rata dobânzii este mai mare decât rata de la rescont.
Dat fiind că prin lombardare se furnizează fonduri pentru a face
faţă penuriei de rezerve, este normal ca rata de dobânda aplicată să
se situeze în acest caz peste nivelul ratei de piaţă.
Creditul lombard (owerdraft) este în realitate o finanţare de
urgenţă acordată băncilor pentru a face faţă plaţilor zilnice.
In activitatea de creditare, Banca Naţională a României mai
31
practică şi creditul structural, alimentând un cont pentru o anumită
perioadă de timp, din care băncile folosesc sume de bani până la
nivelul plafonului stabilit de Banca Naţională a României, pentru
anumite operaţiuni, credit garantat cu titluri comerciale sau alte
titluri acceptate de Banca Naţională a României.
Un alt tip de credit practicat de Banca Naţională a României
este şi creditul de licitaţie în cadrul căruia Banca Centrală pune la
dispoziţia întregului sistem bancar un plafon maxim pe care băncile
îl licitează în cadrul şedinţelor de licitaţie, rata de dobândă fiind
astfel stabilită pe baze competitive.
Creditul se acorda pentru o anumita perioadă fixată de
conducerea Băncii Centrale (de regula 15 zile) şi este garantat cu
titluri de stat şi/sau alte titluri acceptate de Banca Naţională a
României.
Acest instrument de finanţare tinde să înlocuiască operaţiunile
de open- market.
In sfârşit, un alt tip de credit practicat de Banca Naţională a
României este creditul special - care constituie o refinanţare
extraordinară acordată de Banca Centrală instituţiilor de credit
aflate în criză de lichidităţi, condiţionată de prezentarea unui
program de restructurare al respectivei bănci, acceptat de
conducerea Băncii Centrale, termenul maxim al finanţării fiind de
30 zile.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.312/2004, se interzice Băncii
Naţionale a României creditarea pe descoperit de cont sau orice alt
tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale,
regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a
altor societăţi cu capital majoritar de stat, cu excepţia instituţiilor de
credit cu capital majoritar de stat, interdicţie care s-a extins, odată
cu intrarea României în Uniunea Europeana, şi asupra altor
organisme guvernate de legea publică şi companiilor publice din
statele membre.
Rezervele minime obligatorii
Aşa cum prevede art.8 alin.1 din Legea nr.312/2004, Banca
Naţională a României stabileşte regimul rezervelor minime
32
obligatorii pe care instituţiile de credit trebuie să le menţină în
conturi deschise la aceasta, ceea ce presupune că în abordarea
acestei probleme şi în analiza pe care o întreprindem să ne raportăm
la norma specială în materie, respectiv la Regulamentul nr.6/2002
privind regimul rezervelor minime obligatorii emis de Banca
Naţională a României, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.566 din 1 august 2002, modificat succesiv prin alte acte.
Potrivit art.1 din acest Regulament, instituţiile de credit - persoane
juridice române, sucursalele din România ale instituţiilor de credit
din alte state membre şi sucursalele din România ale instituţiilor de
credit din state terţe, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului, denumite în continuare instituţii de credit,
trebuie să menţină rezerve minime obligatorii în lei şi în valută, în
condiţiile prezentului Regulament, în conturi deschise la Banca
Naţională a României, iar potrivit art.6 alin.1 din acelaşi
Regulament, băncile/casele centrale ale cooperativelor de credit
sunt obligate să menţină în conturile deschise la Banca Naţională a
României nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii, ca
medie zilnică pe durata perioadei de aplicare, perioada de aplicare
fiind stabilită ca intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente şi
data de 23 a lunii următoare.
Rezervele minime obligatorii îndeplinesc cel puţin două
obiective:
- un obiectiv de politică monetară;
- un obiectiv de ordin prudenţial.
Legat de obiectivul esenţial al politicii monetare, acela de a
menţine masa monetară la un nivel cât mai apropiat de cantitatea de
bunuri şi servicii de pe piaţă (obiectiv cantitativ), trebuiesc făcute
câteva observaţii.
Este îndeobşte cunoscut că în cadrul sistemului bancar se
admite o insolvabilitate temporară mai mare decât în alte sectoare,
insolvabilitate datorată posibilităţii de multiplicare a creditului.
Băncile nu acordă credite doar din capitalurile proprii ci, mai ales,
din fondurile atrase, creditele astfel acordate fiind de departe mai
mari decât nivelul acestor fonduri, aşa încât scopul principal constă
33
în limitarea potenţialului de multiplicare a creditului.
Rezervele minime obligatorii depuse astfel în conturi deschise la
Banca Centrală nu pot servi drept bază pentru acordarea de credite
economiei şi orice variaţie în nivelul cantitativ al acestora nu face
decât să crească sau să scadă oferta de monedă, care este astfel
controlată de Banca Centrală.
In ce priveşte obiectivul de ordin prudenţial, acesta este
realizat în măsura în care publicul are încredere că băncile dispun
de lichidităţi suficiente pentru a face faţă solicitărilor de retragere a
depunerilor.
In măsura în care, la un moment dat, o bancă nu poate face
faţă solicitărilor de retragere a depunerilor, Banca Centrală permite
utilizarea acestor rezerve minime obligatorii pentru restituirea
depunerilor, ceea ce conferă siguranţă publicului.
Rezervele minime obligatorii pot constitui în acelaşi timp şi o sursă
de venituri pentru Banca Centrală, motiv pentru care, prin lege se
prevede că, la rezervele minime obligatorii, Banca Naţională a
României va bonifica dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii
medii la depunerile la vedere practicate de instituţiile de credit.
Tot astfel, pe baza rezervelor minime obligatorii, se poate
determina baza monetară în funcţie de care ne putem forma o
imagine despre lichiditatea băncilor.
Potrivit art.3 alin.1 din Regulamentul nr.6/2002, baza de
calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace
băneşti în monedă naţională şi în valută, reprezentând obligaţii ale
băncii/casei centrale a cooperativelor de credit (la nivelul reţelei
cooperatiste de credit) rezultate din acceptarea depozitelor şi a altor
fonduri şi se determină ca nivel mediu, pe perioada de observare, al
elementelor de pasiv din bilanţul băncilor.
Sunt exceptate din baza de calcul:
- mijloacele băneşti atrase de la Banca Naţională a României;
- mijloacele băneşti atrase de la alte bănci, case centrale ale
cooperativelor de credit, cooperative de credit, care, la rândul lor,
sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la Banca
Naţională a României;
- capitalurile proprii ale băncii/casei centrale a cooperativelor de
34
credit – la nivelul reţelei cooperatiste de credit - calculate în
conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României,
precum şi fondul social depus de către membrii cooperatori.
Din analiza textului se pot trage două concluzii:
a) prima evidenţiază faptul că baza de calcul a rezervelor minime
obligatorii este constituită din exigibilităţile (resursele) atrase şi se
determină ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv
prevăzute la art.3 din Regulament, în perioada de observare;
b) reglementările au în vedere ca asupra acestor resurse să nu se
constituie rezerve minime obligatorii de mai multe ori.
Este firesc ca din moment ce asupra resurselor atrase de la
unele bănci au fost deja constituite rezerve minime obligatorii, de
către aceste bănci, respectivele resurse să nu mai constituie baza de
calcul pentru alte rezerve minime obligatorii, multiplicatorul de
credit fiind deja limitat.
Tot astfel, în situaţia în care resursele băneşti au fost
procurate de la Banca Centrală, acestea nu mai pot constitui baza de
calcul pentru rezervele minime obligatorii, deoarece s-ar ajunge, pe
de o parte, ca împrumuturile de la Banca Centrală să fie diminuate
cu rata acestor rezerve, iar, pe de alta parte, ca Banca Centrală să
perceapă dobânzi asupra unei părţi din împrumut care, în fapt,
rămâne la dispoziţia sa sub formă de rezerve minime obligatorii.
Pe de altă parte, creditele acordate de Banca Centrală
celorlalte bănci sunt purtătoare de dobândă şi o eventuală
diminuare a acestora cu suma rezervelor minime obligatorii nu ar
face decât să îi fie acordată Băncii Centrale o dobândă la un credit
neutilizat (rezervele minime obligatorii), în condiţiile în care
dobânda bonificată de Banca Naţională a României la aceste
rezerve este nesemnificativă (la nivelul ratei dobânzii medii la
depunerile la vedere practicate de instituţiile de credit).
Încadrarea în cerinţele privind rezervele minime obligatorii
se realizează atunci când nivelul efectiv al acestora, astfel cum este
definit la art.2 lit.f) din Regulament, (ca sold mediu zilnic
înregistrat de bancă în contul în care se menţin rezervele minime
obligatorii în perioada de aplicare), este egal cu nivelul prevăzut al
35
acestora definit la art.2 lit.e) din Regulament (produsul dintre baza
de calcul şi rata rezervelor minime obligatorii).
Ratele rezervelor minime obligatorii se stabilesc de Banca
Naţională a României, în funcţie de obiectivele sale de politică
monetară şi se comunică prin circulară.
Modificarea acestora se comunică tot prin circulară cu cel puţin 7
zile înainte de începerea perioadei de aplicare (art.13 alin.1 şi 2 din
Regulament).
Pentru deficitul de rezerve minim obligatorii, astfel cum
acesta este definit la art.2 lit.h) din Regulament (diferenţa negativă
dintre nivelul efectiv şi nivelul prevăzut al acestora) se calculează şi
se percepe o dobândă penalizatoare pe durata perioadei de aplicare
aferente (art.12 alin.1 din Regulament).
Rata dobânzii penalizatoare, precum şi modificarea acesteia,
se comunică, de asemenea, prin circulară cu cel puţin o zi înainte de
începerea perioadei de aplicare (art.12 alin.2 şi 3 din Regulament).
In general, se admite că, din punct de vedere structural,
rezervele minime obligatorii constituie o „taxă" asupra sistemului
bancar, în scopul de a determina băncile să plătească serviciile pe
care Banca Centrală le oferă şi de a compensa privilegiile de care
beneficiază: accesul la resursele centrale şi, mai ales, dreptul de
colectare a depozitelor de la public.
Rămânem, însă, la convingerea că necesitatea constituirii
acestor rezerve minime obligatorii este dictată în primul rând de
obiective de politică monetară - prin aceste rezerve putându-se
controla şi menţine un echilibru necesar al masei monetare aflate în
circulaţie – şi, nu în ultimul rând, de obiective de ordin prudenţial.
In concluzie, politica monetară se realizează prin operaţiuni de
piaţă monetară, operaţiuni de creditare a instituţiilor de credit
precum şi prin mecanismul rezervelor minime obligatorii.
Banca Naţională a României concentrează astfel la
îndemâna sa instrumente de comandă vitale pentru economie,
având posibilitatea de a influenţa, de a orienta într-un sens sau altul
evoluţia economiei naţionale.
36
2.3.1.2. Funcţia de emisiune monetară
Banca Centrală sau Banca de Emisiune emite bancnote şi
monede metalice al căror curs este legal şi care au putere liberatorie
nelimitată.
Sub acest aspect, prevederile art.12 din lege, intitulat si
„dreptul exclusiv de emisiune", stabilesc prerogativa exclusivă a
Băncii Naţionale a României ca „unică instituţie autorizată să emită
însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace
legale de plată pe teritoriul României".
Sub aspectul cursului legal si al puterii liberatorii nelimitate,
este de observat ca dispoziţiile art.16 din lege - Mijloace legale de
plată - prevăd expres că: „bancnotele şi monedele emise şi neretrase
din circulaţie de către Banca Naţională a României reprezintă
însemne monetare care trebuiesc acceptate la valoarea nominală
pentru plata tuturor obligaţiilor publice sau private".
Moneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia este
banul (art.13 din lege).
Volumul emisiunii trebuie să fie proporţional nevoilor
economice, în caz contrar riscându-se, fie efecte inflaţioniste, fie
efecte deflaţioniste.
Tocmai de aceea, art.15 alin.1 din lege prevede că
programul de emisiune (bancnote, monede metalice) elaborat de
Banca Naţională a României, trebuie să asigure necesarul de
numerar în strictă concordanţă cu nevoile reale ale circulaţiei
băneşti.
Este de remarcat că noile reglementări nu mai prevăd
posibilitatea ca tranşa de numerar în circulaţie emisă de Banca
Naţională a României să exceadă nivelul rezervelor internaţionale,
ceea ce demonstrează, pe de o parte, că din punct de vedere
macroeconomic, economia naţională a realizat acele echilibre
minime necesare creşterii economice durabile şi, pe de altă parte, că
în cadrul obiectivului de politică monetară s-a ajuns la un nivel
apropiat nevoilor circulaţiei băneşti.
Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în
circulaţie (excluzând rezerva de numerar) se evidenţiază ca pasiv în
contabilitatea Băncii Naţionale a României.
37
Banca Naţională a României este abilitată prin lege să
asigure tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor şi, în acelaşi
timp, este obligată să ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor
care nu sunt puse în circulaţie, precum şi pentru custodia şi
distrugerea - când aceasta este necesară - a matriţelor, cernelurilor
şi a bancnotelor şi monedelor retrase din circulaţie.
Banca Naţională a României este singura în drept să
stabilească valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi
alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor.
Bancnotele poartă semnătura guvernatorului şi a casierului central.
Grafica bancnotelor şi monedelor este protejată prin
înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România
şi orice reproducere integrală sau parţială la scara de 1/1 efectuată
în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se
poate face numai cu acordul prealabil, scris, al Băncii Naţionale a
României (art.14 alin.5 din lege) - falsificarea sau contrafacerea
însemnelor monetare fiind pedepsită conform legii (infracţiunea de
falsificare de monedă).
Trebuie reţinut că pierderea sau furtul însemnelor monetare
nu cade sub protecţia legii, cum este cazul anumitor titluri la
purtător.
Emisiunea monetară odată realizată este distribuită tot de
Banca Naţională a României (art.17 alin.2 din lege), care
administrează, de asemenea, şi rezerva de numerar.
Bancnotele şi monedele uzate sau necorespunzătoare vor fi
retrase din circulaţie şi distruse de către Banca Naţională a
României, care este obligată să le înlocuiască, fără taxe, cu altele
noi, cu excepţia celor ilizibile, cu deformări, sau cărora le lipseşte
mai mult de 40% din suprafaţa lor.
Banca Naţională a României nu este însă obligată să acorde
compensaţii pentru bancnotele care au fost pierdute, furate,
distruse, contrafăcute sau falsificate (art.17 alin.6 din lege).
Banca Naţională a României fiind unica instituţie autorizată
să emită însemne monetare, poate hotărî anularea sau retragerea din
circulaţie a oricăror bancnote sau monede care au fost emise şi, în
locul acestora, punerea în circulaţie a altor tipuri de însemne
38
monetare (art.18 alin.1 din lege.)
În acest sens, un exemplu elocvent îl constituie Legea nr.348
din 14 iulie 2004 privind denominarea monedei naţionale Publicată
în Monitorul Oficial al României, nr.664 din 23 iulie 2004.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.348/2004 „la data de 1 iulie 2005,
moneda naţională a României – leul – va fi denominată astfel încât
10.000 lei vechi, aflaţi în circulaţie la această dată, vor fi
preschimbaţi pentru 1 leu nou”.
Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii
nominale a monedei naţionale (art.1 alin.2 din lege).
Pentru realizarea acestei operaţiuni, Banca Naţională a
României a pus în circulaţie noile bancnote şi monede, începând cu
aceeaşi dată – 1 iulie 2005.
Vechile însemne monetare au avut putere circulatorie până
la data de 31 decembrie 2006 şi au fost acceptate la plată la
valoarea de 10 mii lei vechi pentru un leu nou.
În paralel, începând cu aceeaşi dată – 1 iulie 2005 – pe piaţă
au circulat şi noile însemne monetare, acceptate la valoarea
nominală, în aşa fel încât până la data de 31 decembrie 2006
vechile însemne monetare să poată fi treptat înlocuite cu noile
însemne monetare.
După data de 31 decembrie 2006 vechile însemne monetare nu
au mai putut circula şi, prin urmare, nu au mai fost acceptate la
plată pentru stingerea obligaţiilor publice sau private.
De principiu, preschimbarea însemnelor monetare se
desfăşoară întru-un interval limită de timp în care să fie posibilă
retragerea din circulaţie a vechilor însemne monetare şi se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în cel puţin două
cotidiene de circulaţie naţională. Prin art.2 alin.4 din Lege,
intervalul de timp în care vechile însemne monetare urmau a fi
preschimbate a fost stabilit între 1 iulie 2005 - 31 decembrie 2009,
însă, prin art.1 pct.2 din Legea nr.101/2005, prin care a fost
modificată Legea nr.348/2004, legiuitorul a instituit posibilitatea
preschimbării pe o perioadă nelimitată de timp. Preschimbarea
urma să se facă în continuare la sucursalele Băncii Naţionale a
României, care desfăşurau activităţi de casierie, precum şi la
39
unităţile instituţiilor de credit, autorizate prin ordin al
guvernatorului Băncii Naţionale a României, să efectueze această
operaţiune.
Consecinţa operaţiunii de denominare a fost aceea că
preţurile bunurilor şi serviciilor au necesitat exprimarea în monedă
nouă, însă, pentru a obişnui populaţia, agenţii economici şi
instituţiile publice cu noile preţuri, acestea au fost afişate până la
data de 30 iunie 2006 şi în moneda veche.
O altă consecinţă a acestei operaţiuni a reprezentat-o
denominarea acţiunilor societăţilor comerciale pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni, în aşa fel încât noua valoare să fie multiplu
de 100 şi, corespunzător denominării acţiunilor, majorarea sau
reducerea corespunzătoare a capitalului social cu păstrarea
numărului de acţiuni şi a cotei de participare la capitalul social.
De remarcat că, potrivit prevederilor art.18 alin.4 din Legea
nr.312/2004, nemodificate prin Legea nr.348/2004, suma totală a
bancnotelor şi monedelor retrase din circulaţie dar nepreschimbate
în termenul stabilit se scade din totalul numerarului în circulaţie
înregistrat în evidenţele contabile ale Băncii Naţionale a României
şi se înregistrează ca venit al acesteia.
Prevederea sus-citată pare a intra în contradicţie cu
dispoziţiile art.2 alin.4 din Legea nr.348/2004, astfel cum acestea
au fost modificate prin art.1 pct.2 din Legea nr.101/2005, din
moment ce nu se mai limitează termenul de preschimbare a
vechilor semne monetare. Apreciem, însă, că aceasta este doar o
chestiune de ordin contabil, ale cărei consecinţe pot fi reglate de la
un exerciţiu financiar la altul.
Bancnotele emise, precum şi depozitele la banca de emisiune,
denumite şi deţineri de monedă centrală reprezintă baza circulaţiei
monetare.
In legătură cu exercitarea privilegiului de emisiune, Banca
Naţională a României devine, patrimonial, deţinătoarea stocului de
aur monetar şi titulara rezervelor valutare ale ţării.
2.3.1.3 Funcţia de realizare a politicii valutare
Politica valutară se realizează prin cursul de schimb şi prin regimul
40
valutar.
Potrivit art.9 alin.1 din legea nr.312/2004, Banca Naţională a
României elaborează şi aplică politica de curs de schimb, fiind
abilitată în acest sens:
a) să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia
investiţională internaţională a ţării;
b) să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe
piaţa valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru
evidenţa statistică;
c) să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale
statului.
Cursul de schimb, ca parte componentă a politicii valutare,
reprezintă raportul între moneda naţională şi o altă monedă de
referinţă, mai exact raportul între valorile paritare ale celor două
monede.
Cursul de schimb este un instrument aflat la îndemâna Băncii
Centrale, care se utilizează pentru un control eficient al
schimburilor valutare, şi asupra căruia Banca Centrală poate
interveni - de exemplu, prin cumpărarea sau vânzarea de valută,
influenţându-se în acest mod raportul cerere-ofertă, care atrage
automat cursul de schimb în sistemul conectat de fluctuări. Sub
acest aspect, cursul de schimb nu mai fluctuează independent, el
urmărind modificarea raportului nou creat al cererii şi ofertei.
Cursul de schimb este însă influenţat şi de alţi factori cum ar fi: rata
inflaţiei, nivelul dobânzilor şi soldul balanţei de plăţi al unei ţări.
Bazat pe teoria parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb al
monedei, pe termen mediu şi lung, este determinat de rata inflaţiei
din ţara respectivă; variaţiile de curs dintre două devize fiind
influenţate de diferenţa existentă între ratele inflaţiei în economiile
ţărilor respective.
Variaţiile ratelor dobânzii îşi pun şi ele amprenta imediat asupra
cursului monedelor, îndeosebi asupra cursurilor de schimb la
vedere care, pe termen scurt, vor creşte, iar, pe termen lung,vor
scădea.
In sfârşit, este de remarcat că orice sold excedentar al balanţei
41
comerciale va genera o tendinţă de creştere a valorii cursului de
schimb, iar soldul deficitar, o tendinţă de scădere.
. Regimul valutar - reprezintă cea de a doua componentă a politicii
valutare a Băncii Naţionale a României.
Potrivit art.10 alin.1 din lege, Banca Naţională a României poate
elabora reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor
valutare pe teritoriul ţării şi emite autorizaţii pentru operaţiuni
valutare de capital, tranzacţii pe pieţele valutare şi alte operaţiuni
specifice.
Reglementările Băncii Naţionale a României se referă, în
principal, la:
a) autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea
persoanelor care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii
valutare;
b) stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţineri de active
externe şi operaţiuni cu acestea, pentru persoane juridice şi fizice;
c) stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a
persoanelor juridice şi fizice, care intră sub incidenţa regimului
valutar.
Pentru monitorizarea tranzacţiilor valutare, persoanele juridice
autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare raportează Băncii
Naţionale a României asupra tranzacţiilor efectuate, prin
documente ale căror formă şi conţinut se stabilesc de către aceasta
(art.11 din lege).
2.3.1.4. Funcţia de instrument al statului
Banca Naţională a României nu este contabilul statului, aşa
încât nu îşi asumă gestionarea directă a veniturilor şi cheltuielilor
publice.
Aceasta funcţie aparţine Trezoreriei Statului (statul în
funcţia sa financiară) şi care, pe lângă atribuţiile de încasare şi
evidenţiere în conturile sale a veniturilor publice şi de cheltuire a
banului public, are şi responsabilitatea de a bate monedă.
Cu toate acestea, Banca Naţională a României ţine în
evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis
42
pe numele statului.
Funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului
şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii
încheiate între Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor
Publice.
Operaţiunile pe care Banca Naţională a României le
realizează prin ţinerea contului curent general al Trezoreriei
Statului sunt, potrivit art.28 alin.1 din lege, încasările pentru contul
curent general al Trezoreriei Statului şi efectuarea de plăţi în limita
disponibilităţilor existente în acest cont.
Pentru decontarea operaţiunilor (efectuarea de plăţi) prin
contul curent general al Trezoreriei Statului, Banca Naţională a
României percepe comisioane şi, în acelaşi timp, plăteşte dobânzi
la disponibilităţile din acest cont.
Banca Naţională a României poate acţiona ca agent al
statului şi prin acordarea de împrumuturi din contul curent general
al Trezoreriei Statului.
Astfel, potrivit art.28 alin.3 din lege, Banca Naţională a
României stabileşte instituţiile de credit eligibile a primi depozite
ale Trezoreriei Statului, în condiţii ce vor fi stabilite de comun
acord cu Ministerul Finanţelor Publice.
Deşi potrivit art.6 alin.1 din lege, Băncii Naţionale a
României i se interzice achiziţionarea de titluri de stat de pe piaţa
primară, totuşi, aceasta poate acţiona în baza convenţiilor încheiate
în prealabil cu Ministerul Finanţelor Publice şi în conformitate cu
reglementările proprii (art.29 alin.2 din lege), cu perceperea unui
comision, ca agent al statului în ce priveşte:
a) plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat şi a altor
instrumente negociabile de îndatorare ale statului român;
b) exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitare şi
transfer al titlurilor de stat;
c) plata capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi a spezelor
aferente;
d) executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei
Statului;
e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi
43
atribuţiile Băncii Centrale;
f) efectuarea de plăţi aferente celor de mai sus, prin conturi
deschise în evidenţele sale, inclusiv a celor aferente serviciului
datoriei emitenţilor şi altor costuri de tranzacţionare şi operare.
Prin urmare, deşi Banca Naţională a României nu poate cumpăra
titluri de stat de pe piaţa primară, are, totuşi, posibilitatea de a
intermedia operaţiunile cu astfel de titluri.
Potrivit art.29 alin.3 din lege, împrumuturile statului pe
bază de titluri de stat se efectuează conform convenţiilor între
Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice, prin
care se stabilesc cel puţin următoarele elemente:
- data scadenţei;
- rata dobânzii şi modul de calcul al dobânzii pe toată durata
creditului;
- costurile serviciului datoriei;
- date privind titlurile de stat negociabile, emise pentru fiecare
împrumut.
2.3.1. 5. Funcţia de bancă a băncilor
Banca Naţională a României autorizează, potrivit legii,
funcţionarea celorlalte bănci pe teritoriul României, le
supraveghează activitatea, le impune restricţii în anumite situaţii, le
retrage autorizaţia, etc.
In acelaşi timp, Banca Naţională a României joaca rolul de
bancă pentru celelalte bănci privind depozitele şi acordarea de
credite.
Banca Naţională a României este împuternicită de lege să
emită reglementări proprii cu valabilitate pentru întreg sistemul
bancar.
Un exemplu în acest sens îl constituie Regulamentul
nr.6/2002 al Băncii Naţionale a României privind regimul
rezervelor minime obligatorii, potrivit căruia instituţiile de credit,
persoane juridice române, sucursalele din România ale instituţiilor
de credit din alte state membre şi sucursalele din România ale
instituţiilor de credit din state terţe, astfel cum acestea sunt definite
44
în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, trebuie să menţină
rezerve minime obligatorii, în monedă naţională şi în valută, în
conturi deschise la Banca Naţională a României.
Pentru nivelul efectiv al acestor rezerve, Banca Naţională a
României plăteşte dobândă până la nivelul prevăzut al rezervelor
minime obligatorii, ceea ce conduce la concluzia că rezervele
minime obligatorii deţinute în conturi deschise la Banca Naţională
a României nu sunt putătoare de dobândă pentru nivelul prevăzut,
ci doar pentru excedentul calculat ca diferenţă pozitivă între nivelul
prevăzut şi nivelul efectiv.
Pentru deficitul de rezerve minime obligatorii, calculat ca
sold negativ între nivelul efectiv al acestora şi nivelul prevăzut prin
