CURS INTRODUCTIV

DIDACTICA GENERALA

Teoria şi metodologia instruirii

q Didactica - teoria procesului de învăţământ

q Principiile didactice

q Metode şi mijloace de învăţământ

q Moduri şi forme de organizare ale procesului

de învăţământ

q Proiectarea didactică

q Relaţionare şi comunicare didactică

Didactica -

teoria procesului de învăţământ

q Conceptul de didactică şi evoluţia sa istorică

q Procesul de învăţământ - încadrare

conceptuală

q Dimensiuni şi caracteristici generale ale procesului de învăţământ

q Specificul abordării sistemice a procesului de învăţământ

q Relaţia predare - învăţare - evaluare în procesul de învăţământ

Conceptul de didactică şi evoluţia sa istorică

q Etimologie - termenul didactica îşi are originea în limba greacă, în familia de cuvinte:

didaskein = a învăţa didaktikos = instrucţie

didasko = învăţare, învăţământ didaktike = arta învăţării

q Istoria didacticii reflectă evoluţia concepţiilor despre învăţământ şi învăţare, proiectate pe fondul dezvoltării doctrinelor pedagogice şi a instituţiilor şcolare. Ca parte a pedagogiei generale, didactica reprezintă “arta de a învăţa pe toţi toate" (J.A. Comenius, Didactica Magna, 1657).

Jan Amos Comenius (1592-1670)

pedagog ceh

Didactica Magna - 1657

Este creatorul primului mare sistem de educaţie, realizează o deschidere pentru noi concepţii educative şi conferă secolului al XVII- lea denumirea de „secolul didacticii”.

Johann Friedrich Herbart (1776-1841)

considera că educaţia nu este posibilă fără instrucţie şi a studiat procesul de asimilare a cunoştinţelor, atât din perspectivă didactică (predarea), cât şi din perspectivă psihologică (învăţarea).

delimitează didactica de pedagogie şi o consideră ca o parte a acesteia din urmă, poziţie recunoscută şi acceptată şi în zilele noastre.

Ce este astăzi didactica?

q Ştiinţa sau teoria procesului de învăţământ.

q Ştiinţa sau teoria predării şi învăţării în toate formele şi pe toate treptele învăţământului.

q Teoria conducerii procesului de predare- învăţare sau teoria instruirii.

Didactica este teorie deoarece:

q elaborează bazele teoretice ale organizării şi conducerii procesului de învăţământ;

q participă la construirea de cunoştinţe,

formarea de deprinderi, de conduite şi

competenţe;

q asigură fundamentele metodicilor.

Didactica este ştiinţă deoarece:

q emite reguli privind modul de atingere a unui anumit nivel de cunoştinţe şi deprinderi - ştiinţă prescriptivă;

q stabileşte criterii generale şi condiţii necesare pentru funcţionarea procesului de învăţământ - ştiinţă normativă.

Raportul dintre didactică şi metodică

q Didactica studiază procesul de învăţământ în ansamblul său, pe toate treptele de şcolaritate şi pentru toate tipurile de şcoli.

q Metodica se ocupă cu problemele circumscrise de logica internă a unui obiect de învăţământ.

q Didactica nu este o sumă de metodici, după cum nici metodicile nu sunt doar părţi constitutive ale didacticii - relaţia este de complementaritate.

Exerciţiu de reflecţie

@ Reformulaţi definiţia

didacticii, pe baza informaţiilor dobândite, ţinând cont de cuvintele-cheie.

Procesul de învăţământ - încadrare conceptuală

Definiţie: principalul subsistem al sistemului

de învăţământ în cadrul căruia se realizează

instruirea şi educarea elevilor şi studenţilor

prin intermediul activităţilor proiectate,

organizate şi dirijate de către cadrele

didactice.

Dimensiuni ale procesului de învăţământ

qDimensiunea funcţională vizează finalităţile procesului de învăţământ .

qDimensiunea structurală se referă la organizarea sistemului de instruire, prin utilizarea resurselor.

qDimensiunea operaţională face trimitere la desfăşurarea activităţii, la strategii didactice, modalităţi de evaluare etc.

Caracteristicile generale ale procesului de învăţământ

1. Caracterul bilateral şi interactiv al procesului de

învăţământ

2. Caracterul de subiect şi obiect al elevului în cadrul

procesului de învăţământ

3. Caracterul informativ şi formativ al procesului de

învăţământ

4. Procesul de învăţământ - proces al cunoaşterii

5. Caracterul cibernetic al procesului de învăţământ

6. Caracterul educativ al procesului de învăţământ

1. Caracterul bilateral şi interactiv al procesului de

învăţământ

• Caracterul bilateral al procesului de

învăţământ indică faptul că procesul de

învăţământ este expresia interacţiunii dintre

cei doi poli - agentul (educatoare, învăţător,

profesor) şi receptorul (copii, elevi), fiecare

având atribuţii şi roluri specifice.

• Caracterul interactiv rezidă din faptul că, în

procesul de învăţământ, cei doi factori care

participă se află într-o relaţie de

interdependenţă, de interacţiune, de

condiţionare reciprocă, procesul de

învăţământ fiind expresia interacţiunii şi

conlucrării dintre profesor şi elev, fiecare

având atribuţii şi roluri specifice.

PROFESOR ELEV

dirijează partener activ

coordonează libertate de acţiune

conduce exprimare liberă

2. Caracterul de subiect şi obiect al elevului în cadrul

procesului de învăţământ

• Elevul - obiect al educaţiei:

Elevului i se oferă toate informaţiile selectate şi prelucrate de către

profesor, iar acesta participă doar la înţelegerea şi aplicarea

cunoştinţelor.

• Elevul - subiect al educaţiei:

Elevului i se oferă posibilitatea de a afla

şi singur cunoştinţele, de a le înţelege,

asimila şi aplica în mod independent.

3. Caracterul informativ şi formativ al procesului de

învăţământ

• Caracterul informativ - reiese din faptul că în procesul învăţământ

se transmite un volum mare de informaţii,

utile pentru fundamentarea teoriilor şi acţiunilor,

a căror selecţie, pe criteriul valorilor, importanţei şi

fiabilităţii fiind imperios necesară.

• Caracterul formativ - se referă la dezvoltarea bio-psihosocială a

personalităţii celui educat, concretizată în formarea şi dezvoltarea unor

capacităţi şi deprinderi intelectuale, morale şi sociale.

1.4. Procesul de învăţământ - proces al cunoaşterii

• Procesul de învăţământ este cadrul în care elevii sau studenţii

asimilează informaţia, construindu-şi astfel un repertoriu cognitiv :

→ cunoştinţe →operaţii

→ capacităţi →priceperi

→ deprinderi →atitudini etc.

• Din punctul de vedere al celor educaţi, elementele de „cunoaştere“

converg în tipuri diferite de „cultură“:

- cultura generală,

- cultura generală profesională,

- cultura de specialitate,

- concepţia generală despre „lume şi viaţă“.

• Cultura generală este „un ansamblu structurat al cunoştinţelor, atitudinilor şi convingerilor din principalele domenii ale cunoaşterii şi activităţii practice; este procesul şi rezultatul de asimilare a valorilor ştiinţifice, tehnice, artistice“.

• Cultura generală profesională cuprinde ansamblul cunoştinţelor fundamentale necesare însuşirii unei profesii, informaţia de bază dintr-un domeniu profesional. Ea este indispensabilă profesionalizării stricte, specializării.

• Cultura de specialitate include cunoştinţe, deprinderi, priceperi dintr-un domeniu profesional strict specializat, relativ bine delimitat. O specializare strictă „are avantajul obţinerii şi recunoaşterii performanţelor în domeniul respectiv şi dezavantajul dificultăţilor de a face faţă dinamicii socio-profesionale, readaptării profesionale“.

• Ceea ce numim în mod generic „concepţia despre lume şi viaţă“ acoperă cunoştinţele, convingerile, atitudinile generale ale individului cu privire la realitate. Ea se formează şi se consolidează de-a lungul existenţei personale şi, în fond, este destul de greu de definit. Cultura generală şi de specialitate sunt asimilate la nivelurile medii şi superioare ale învăţământului.

5. Caracterul cibernetic al procesului de învăţământ

• Procesul de învăţământ poate fi considerat un act cibernetic,

adică de comandă (comunicare) şi control (evaluare), în cadrul

căruia acţionează principiul conexiunii inverse (feedback),

caracteristică ce oferă posibilitatea reglajului pentru profesor, şi

cea a autoreglajului pentru elev.

6. Caracterul educativ al procesului de învăţământ

• Caracterul educativ indică modelarea calităţilor umane ale

elevului, în vederea realizării unui comportament demn şi

civilizat.

Specificul abordării sistemice a procesului de învăţământ

Flux de intrare Flux de ieşire

Resurse: Serii de - umane absolvenţi, pe - materiale diferite paliere evaluare iniţială - pedagogice ale sistemului de - contextuale învăţământ/ predare învăţare - de timp piaţa muncii.

evaluare

Conexiunea inversă

Exerciţiu reflexiv

Analizaţi abordarea sistemică a procesului de

învăţământ şi prezentaţi, din perspectiva

specializării dvs., fiecare componentă.

@

Relaţia predare - învăţare - evaluare

qPredarea şi învăţarea şcolară sunt două procese corelative şi coevolutive, care se află în raport de interdependenţă.

qAmbele procese sunt precedate de evaluarea iniţială, se desfăşoară concomitent cu evaluarea formativă (continuă) şi sunt urmate de evaluarea finală sau de bilanţ.

Predarea

q Activitate specifică profesorului, logică, de transmitere a cunoştinţelor, de organizare şi conducere a învăţării.

q Angajează un tip de comunicare pedagogică specială care implică:

- definirea conceptelor fundamentale şi operaţionale

incluse în programele (pre) şcolare/universitare;

- expunerea conţinutului (cunoştinţe, deprinderi,

strategii) în mod articulat şi coerent, în cadrul unei teorii

ştiinţifice;

- explicarea conţinutului prin diferite corelaţii şi aplicaţii.

Predarea eficientă

Presupune următoarele operaţii complementare:

q operaţia de definire - asigură introducerea conceptelor în actul predării, concretizarea acestora prin descrierea unor obiecte, persoane, situaţii şi simbolizarea lor prin cuvinte, semne, mişcări;

q operaţia de expunere - susţine actul predării prin enunţarea noţiunilor, compararea şi clasificarea acestora, prin demonstraţii, compuneri, substituiri, care angajează (şi) opiniile celor educaţi (elevi, studenţi); q operaţia de explicare - orientează actul predării prin ordonarea cauzală consecutivă, procedurală, normativă, teleologică a cunoştinţelor transmise la nivel de comunicare pedagogică.

Noi roluri ale profesorului q MODEL - oferă elevului reperele necesare pentru

atingerea obiectivelor propuse.

q PRIETEN - elevul poate apela atunci când are nevoie de sprijin, ascultare şi ajutor.

q CĂLĂUZĂ - prezintă elevului alternative şi soluţii optime pentru atingerea unui obiectiv.

q CONSILIER - ascultă, parafrazează, empatizează,

îndrumă elevul.

q EXPERT - oferă imaginea standardelor de cunoaştere şi acţiune.

q SUSŢINĂTOR - sprijin pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare.

q FACILITATOR - mediază accesul copilului la

cunoaştere.

după modalitatea de conducere Stiluri de

stilul democratic - predare încurajarea libertăţii de

după atitudine faţă de nou gândire, relaţii de

colaborare cu elevii; stiluri creative -

stilul autoritar - flexibilitate, autoritate impusă, disponibilitate pentru a atitudine distantă faţă de

încerca noi practici sau idei; elevi;

stiluri rutiniere - înclinaţie stilul laissez-faire - spre convenţional, atitudini

permisivitate totală, refractare în raport cu relaţii neutre cu elevii, schimbarea. fără implicare afectivă.

Exerciţii reflexive

@ Pe ce anume ar trebui să pună accentul un profesor care predă materia dvs pentru a realiza o predare eficientă?- raportaţi-vă la operaţiile prezentate anterior

Dacă aţi fi profesor ce stil de predare @ aţi aborda? Argumentaţi răspunsul.

Învăţarea

q Modificare în comportamentul unui individ, care are loc prin experienţe repetate, în interacţiunea cu mediul (Bower, Hilgard, 1974).

q Proces care determină o schimbare de durată a comportamentului celui care învaţă, a modului de a gândi, simţi şi acţiona al acestuia.

q Procesele de învăţare nu se observă nemijlocit, ci rezultă din compararea manifestărilor succesive ale celui care învaţă.

Teorii ale învăţării

qTeorii de tip asociaţionist-behaviorist (stimul- răspuns) - învăţare comportamentală (externă).

qTeorii cognitiviste - interiorizarea acţiunilor externe şi formarea operaţiilor intelectuale; procesarea informaţiilor.

qTeorii constructiviste - construcţia operaţiilor mintale în interacţiune cu mediul; accentul este pus pe activitatea elevului, profesorul are rol de mediator şi facilitator în învăţare.

Din perspectivă didactică învăţarea este studiată într-o triplă ipostază:

q Proces - succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi

evenimente interne, transformări ce intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mintale, în modul de reflectare a realităţii şi de comportare a elevului.

q Produs - efecte materializate ale schimbărilor

cantitative şi calitative, relativ permanente şi stabile, exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni, deprinderi, priceperi, comportamente.

q Condiţionare - internă, prin factori biologici şi psihici,

şi externă, prin factori de mediu, proximali şi distali.

Exerciţiu reflexiv Factori interni

biologici psihici

- - @ - -

Exemplificaţi - - factorii interni - - şi externi care

Factori externi influenţează

învăţarea: proximali distali

- -

- -

- -

- -

Stilul de învăţare

q Reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare şi reactualizare a informaţiei şi se formează prin educaţie.

q Diferenţiem stiluri de învăţare,

q După componenta genetică implicată există patru stiluri de învăţare principale: auditiv, vizual, tactil şi kinestezic.

q După emisfera cerebrală activată predominant în învăţare se diferenţiază două stiluri cognitive: stilul global (dominanţă dreaptă) şi stilul analitic sau secvenţial (dominanţă stângă).

Stilul de Caracteristici ale învăţare comportamentului de învăţare

n învaţă din explicaţiile profesorului; Stilul

n verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a învăţa; auditiv

n este eficient în discuţiile de grup.

n este important să vadă textul scris;

Stilul n învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini, diagrame;

vizual n recitirea/rescrierea materialului sunt metodele de

fixare.

n are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare; Stilul

n se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea tactil

nonverbală.

n învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze; Stilul

n lipsa de activitate determină agitaţie, fiind etichetat kinestezic drept copil cu tulburări de comportament.

Stilul Strategia de învăţare utilizată

cognitiv

n viziune de ansamblu asupra textului; Stilul

n identificarea ideilor principale, a

global cuvintelor-cheie şi a rezumatului care

oferă perspectiva de ansamblu.

n împărţirea textului în părţi componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică;

Stilul n utilizarea sublinierii şi a fragmentării textului;

analitic n fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi refacerea la urmă a întregii structuri.

Acceptă în mod pasiv ideile transmise

Argumentează, pune şi îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege

Încearcă să reţină şi să reproducă ideile auzite

Realizează un schimb de idei

cu ceilalţi

Lucrează izolat

Cooperează în rezolvarea sarcinilor de lucru

Expune, ţine prelegeri

Facilitează şi moderează învăţarea

Impune puncte de vedere

Ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere

Se consideră şi se manifestă “ca un părinte”.

Este partener în învăţare

Pune accent pe aspectul cantitativ (cât de multă

informaţie deţine elevul)

Pune accent pe elemen-

tele de ordin calitativ (valori, atitudini).

Vizează clasificarea

elevilor

Vizează progresul în învăţare la fiecare elev

Vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor

(ce ştie elevul)

Vizează măsurarea şi

aprecierea competenţelor (ce ştie să facă elevul cu

ceea ce ştie)

Învăţarea conduce la competiţie între elevi, cu

scopul de ierarhizare

Învăţarea se realizează prin cooperare

Învăţarea are loc predo-minant prin memorare şi

reproducere de cunoştinţe

Învăţarea are loc predominant prin

formare de competenţe şi deprinderi practice

CARACTERISTICI ALE PROCESULUI DE PREDARE- ÎNVĂŢARE

ÎN DIDACTICA TRADIŢIONALĂ ŞI ÎN DIDACTICA MODERNĂ

Rolul

elevului

Rolul

profesorului

Ev

alu

are

a

Rea

liza

rea

învăţării

Urmăreşte prelegerea, expunerea, explicaţia profesorului

Exprimă puncte de vedere proprii

Evaluarea

qComponentă esenţială a procesului de învăţământ, poziţionată de obicei final într-o succesiune de activităţi didactice.

qVizează predominant produse ale învăţării, dar tinde tot mai mult să se extindă şi asupra proceselor, a condiţiilor de desfăşurare a activităţii didactice.

qReprezintă o înlănţuire de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie privind progresele elevilor în învăţare.

EVALUAREA

Strategii didactice

centrate pe predare Strategii didactice

centrate pe învăţare

Vizează măsurarea şi

aprecierea cunoştinţelor

(ce ştie elevul).

Vizează măsurarea şi

aprecierea competenţelor

(ce ştie să facă elevul cu

ceea ce ştie).

Pune accent pe aspectul

cantitativ (cât de multă

informaţie deţine elevul).

Pune accent pe

elementele de ordin

calitativ (valori, atitudini).

Vizează clasificarea

elevilor.

Vizează progresul în

învăţare la fiecare elev.

Exercitiu

Comentati urmatoarele citate apartinand pedagogului ceh Jan

Amos Comenius:

• “Toată viaţa este o şcoală”.

• “Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”.

• “Un om cu cunoştinţe, dacă nu este educat, este precum un

inel de aur pus în botul unui porc”.

• “A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârî în

cap mulţime de cuvinte, fraze, expresii şi opinii din diferiţi

autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile”.

Aplicaţie

q Elaboraţi un eseu cu tema: Stilul de predare al profesorului contemporan.

Criterii de redactare a eseului

q Documentarea şi organizarea materialului (pagina de titlu şi autorul, subtitluri, referinţe bibliografice etc.)

q Organizare şi dezvoltare a ideilor (idei principale şi idei secundare, opinii personale)

q Relevanţa exemplelor şi a detaliilor prezentate în sprijinul ideilor expuse

q Calitatea exprimării din punct de vedere gramatical şi lexical

Bibliografie q Bower, G.H., Hilgard, E.R., (1974), Teorii ale

învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

q Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

q Ionescu, M., (2003), Instrucţie şi educaţie - paradigme, strategii, orientări, modele, Cluj- Napoca.

q Stefanovič, J., (1979), Psihologia tactului pedagogic al profesorului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

q Linksman, R., (1999), Învăţare rapidă, Editura Teora, Bucureşti.