+ All Categories
Home > Documents > Curs Ctb Bancara Fb Modif

Curs Ctb Bancara Fb Modif

Date post: 24-Dec-2015
Category:
Upload: adrian-alexandru-rosu
View: 255 times
Download: 2 times
Share this document with a friend
Description:
Curs Ctb Bancara Fb Modif
96
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: FINANTE- BANCI ANUL UNIVERSITAR: 2014– 2015 NOTE DE CURS CONTABILITATE BANCARĂ Titular curs: Prof. univ. dr. RUSE ELENA
Transcript

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: FINANTE- BANCI

ANUL UNIVERSITAR: 2014– 2015

NOTE DE CURS

CONTABILITATE BANCARĂ

Titular curs:

Prof. univ. dr. RUSE ELENA

CONSTANTA, 2014

3

CAPITOLUL I-II. ORGANIZAREA CONTABILITATII BANCARE----------------------4

I.1. Organizarea evidentei bancare-------------------------------------------------------------4

I.2. Organizarea contabilitatii bancare--------------------------------------------------------4

I.3. Planul de conturi------------------------------------------------------------------------------6

I.4. Registrele de contabilitate-------------------------------------------------------------------7

I.4.1. Registrele de contabilitate obligatorii-------------------------------------------------7

I.4.2. Modelele si normele de intocmire si utilizare a registrelor de contabilitate obligatorii--------------------------------------------------------------------------------------------8

CAPITOLUL III-IV CONTABILITATEA DECONTARILOR INTRABANCARE SI INTERBANCARE-------------------------------------------------------------------------------------16

III.1. Decontarile intrabancare--------------------------------------------------------------------16

III.1.1. Circuitul ordinului de plata si a cecului--------------------------------------------16

III.1.2. Contabilizarea decontarilor intrabancare------------------------------------------18

III.2. Decontarile interbancare--------------------------------------------------------------------20

III.2.1. Decontari prin sistemul conturilor de corespondent------------------------------21

III.2.2. Decontari intre bancile comerciale care nu au legaturi directe-----------------22

III.2.3. Decontari prin compensare multilaterala-------------------------------------------22

III.3. Sistemul electronic de plati----------------------------------------------------------------24

CAPITOLUL V CONTABILITATEA ALTOR OPERATIUNI INTERBANCARE----26

V.1. Depozite interbancare-------------------------------------------------------------------------26

V.2. Credite/imprumuturi interbancare--------------------------------------------------------27

V.3. Imprumuturi de refinantare-----------------------------------------------------------------28

CAPITOLUL VI-VII CREDITAREA CLIENTELEI PARTEA I--------------------------30

VI.1. Clasificarea creditelor-----------------------------------------------------------------------30

VI.2. Acordarea creditelor-------------------------------------------------------------------------31

VI.3. Contabilitatea creditelor--------------------------------------------------------------------33

VI.3.1. Conturi utilizate-------------------------------------------------------------------------33

VI.3.2. Dobanda----------------------------------------------------------------------------------35

VI.3.3. Modalitati de rambursare--------------------------------------------------------------35

VI.3.4. Garantii bancare------------------------------------------------------------------------35

VI.3.5. Comisioane bancare--------------------------------------------------------------------36

VI.3.6. Provizioane specifice de risc----------------------------------------------------------36

CAPITOLUL VIII CREDITAREA CLIENTELEI - NEFINANCIARE-------------------39

VIII.1. Creditarea clientelei nefinanciare-------------------------------------------------------39

VIII.1.1.Creditarea creantelor comerciale----------------------------------------------------39

3

VIII.1.2.Creditele de trezorerie------------------------------------------------------------------41

VIII.1.3.Creditele pentru export-----------------------------------------------------------------42

VIII.1.4.Credite consortiale----------------------------------------------------------------------42

CAPITOLUL IX DEPOZITELE BANCARE---------------------------------------------------46

IX.1. Clasificarea depozitelor----------------------------------------------------------------------46

IX.2. Dobanda la conturile de depozit-----------------------------------------------------------46

IX.3. Contabilitatea depozitelor bancare-------------------------------------------------------47

CAPITOLUL X CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII, ASIMILATE SI PROVIZIOANE----------------------------------------------------------------------------------------49

CAPITOLUL XI CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR SI REZULTATELOR-------------------------------------------------------------------------------------52

CAPITOLUL XII SITUATIILE FINANCIARE ANUALE----------------------------------54

XII.1. Bilantul contabil-----------------------------------------------------------------------------54

XII.2. Contul de profit si pierdere----------------------------------------------------------------56

XII.3. Situatia fluxurilor de trezorerie----------------------------------------------------------58

XII.4. Situatia modificarilor capitalurilor proprii--------------------------------------------58

XII.5. Notele explicative----------------------------------------------------------------------------59

CAPITOLUL XIII SINTETIZAREA CONCLUZIILOR------------------------------------61

BIBLIOGRAFIE----------------------------------------------------------------------------------------64

CAPITOLUL I-II ORGANIZAREA CONTABILITATII BANCARE

3

I.1 Organizarea evidentei bancare

Evidenţa bancară este organizată la nivel ierarhic, respectiv centrală, sucursală, filială şi agenţie, ţinându-se seama de principiile şi criteriile unitare în concordanţă cu Legea Contabilităţii şi Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii, precum şi a Regulamentului de activitate a sistemului bancar din ţara noastră.

Evidenţa bancară operativă are drept scop urmărirea operaţiunilor financiar-monetare, asigurarea decontărilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, asigurarea controlului financiar-operativ şi constituirea bazei de date a agenţilor economici deserviţi, în vederea prelucrării automatizate a datelor. Astfel, ca urmare a recepţiei documentelor la ghişeul băncii şi prelucrării datelor, se obţine jurnalul operativ zilnic (document care atestă balanţa operaţiilor bancare în fiecare zi).

Plasamentele bancare sunt evidenţiate cu ajutorul evidenţei statistice, pe grupe:- active interne (numerar existent în casierie, credite bancare interne);- active externe;- alte active.

Resursele băncii sunt reflectate tot prin evidenţa statistică, pe grupe de resurse:- pasive interne (depozite ale clienţilor în lei, depozitele populaţiei, pasive

interbancare);- pasive externe;- alte pasive.

Lunar, sucursalele şi filialele bancare raportează situaţia statistică.Structura evidenţei contabilităţii bancare cuprinde următoarele două componente:

- contabilitatea băncii – prin intermediul căreia se reflectă totalitatea modificărilor de patrimoniu dintr-o anumită perioadă (exerciţiu financiar), precum şi rezultatul modificărilor din perioada respectivă (rezultatul exerciţiului). Această contabilitate are la bază principiul dublei reprezentări şi egalitatea bilanţieră a celor trei procedee proprii ale metodologiei contabilităţii, dublei înregistrări, a corespondenţei conturilor, a mişcărilor patrimoniale.

- evidenţa şi tehnica bancară – care urmăresc atât fluxurile economice şi monetare a agentilor economici şi persoanelor fizice cu bugetul, cât şi cele interbancare.

Natura operaţiilor determină reflectarea în evidenţa bancară a înregistrărilor după principiile contabilităţii în partidă simplă sau dublă.

Contabilitatea în partidă simplă are la bază sistemul conturilor de ordine şi evidenţă (în afara bilanţului).

Contabilitatea în partidă dublă se foloseşte pentru reflectarea în contabilitate a mijloacelor şi resurselor financiare ale băncii.

Evidenţa contabilă bancară este organizată atât cu ajutorul contabilităţii sintetice, cât şi cu ajutorul contabilităţii analitice.

Contabilitatea sintetică reflectă fluxurile financiar-monetare ca urmare a activităţilor cu clienţii băncii şi fluxurile generate de mişcările patrimoniale în cadrul băncii.

Contabilitatea analitică înregistrează toate operaţiunile bancare cu posibilitatea unei verificări ulterioare.

I.2 Organizarea contabilitatii bancare

Sistemul informaţional - bancar cuprinde mijloacele şi metodele prin intermediul cărora se realizează colectarea, prelucrarea şi transmiterea datelor şi a informaţiilor. Sursele de date pentru sistemul informaţional-bancar sunt reprezentate de evidenţa operativă, statistică şi contabilă a băncilor, precum şi de evidenţele titularilor de conturi.

3

Contabilitatea unei instituţii bancare este destinată atât pentru administrare fiscală, conturi anuale, dar permite şi exercitarea controlului, furnizarea unor informaţii statistice (permiţând autorităţii bancare să supravegheze atât prin rata lichiditătii, cât şi a solvabilităţii). Informatiile bancare se constituie într-un flux informational.

Realizarea sistemului informational - bancar presupune definirea obiectului, ariei de cuprindere şi a modalităţilor de lucru.

Subsistemul informaţional - bancar, ca parte componentă a sistemului informaţional-economic, se bazează pe sursele constituite din evidenţa operatiunilor, contabilitatea bancară şi statistica bancară.

Băncile ca unităţi patrimonialeCa toti agentii economici, si societatile bancare au obligatia sa organizeze evidenta

contabila. Obligatia se refera la societatile bancare care au sediul în România, la sucursalele si alte subunitati din strainatate ale bancilor românesti, dar si la subunitatile cu sediul în România apartinând unor banci straine.

Bancile, în calitate de unitati patrimoniale, au obligatia sa asigure:- întocmirea documentelor justificative pentru orice operatiune care afecteaza

patrimoniul bancii;- înregistrarea în contabilitate a operatiunilor patrimoniale;- inventarierea patrimoniului;- întocmirea bilantului contabil;- controlul asupra operatiunilor patrimoniale efectuate;- furnizarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniului si

rezultatele obtinute.Controlul asupra operatiunilor patrimoniale înregistrate în contabilitate se efectueaza

de catre:- persoanele care conduc contabilitatea (care efectueaza controlul financiar preventiv si

controlul financiar de gestiune);- cenzori sau alte persoane împuternicite de banca, dupa caz;- organele de control financiar si fiscal ale statului;- alte organe cu atributii de control.

Contabilitatea se tine în moneda nationala, dar operatiunile privind investitiile de capital strain, operatiunile cu valuta (operatiuni curente de schimb), disponibilitatile în devize se înregistreaza în contabilitate atât în devize cât si în lei la cursul valutar de schimb în vigoare la data efectuarii lor.

Operatiunile efectuate de subunitatile proprii în strainatate pot fi înregistrate pe parcursul perioadei de gestiune si numai în devize urmând ca la sfârsitul exercitiului sau la alte perioade sa se converteasca în lei soldurile si rulajele conturilor.

Pentru bunurile importate convertirea în lei a preturilor externe se face potrivit cursului valutar de schimb la care se înregistreaza declaratia vamala.

Planul de conturi pentru institutiile financiar-bancare contine 9 clase simbolizate cu o cifra care cuprind mai multe grupe de conturi simbolizate cu 2 cifre, grupe care contin conturi sintetice de gradul I simbolizate cu 3 cifre, conturi de grad II simbolizate cu 4 cifre si chiar conturi de grad III simbolizate cu 5 cifre.

Cele 9 clase sunt : Clasa 1 - Operatiuni de trezorerie si operatiuni interbancare Clasa 2 - Operatiuni cu clientela Clasa 3 - Operatiuni cu titluri si operatiuni diverse Clasa 4 - Valori imobilizate Clasa 5 - Capitaluri proprii, asimilate si provizioane Clasa 6 – Cheltuieli

3

Clasa 7 – Venituri Clasa 9 - Operatiuni în afara bilantului

Aceste conturi se dezvolta în analitic în functie de competenta fiecarei banci, tinându-se cont de criterii generale, dar si de necesitatile proprii.

Ordonarea conturilor în planul de conturi s-a facut pe criteriul lichiditatii activelor, respectiv exigibilitatii pasivelor.

Pentru contabilizarea operatiunilor de mandat în contul trezoreriei statului bancile utilizeaza conturi în cadrul clasei a 8-a.

Sarcinile (obiectivele) contabilitatii constau în:a) contabilitatea se tine în partida dubla si trebuie sa asigure înregistrarea cronologica si

sistematica în contabilitate a tuturor operatiunilor patrimoniale în functie de natura lor, în mod simultan în debitul unor conturi si creditul altor conturi denumite conturi corespondente;

b) stabilirea totalului sumelor debitoare si creditoare, precum si a soldului final al fiecarui cont;

c) întocmirea lunara a balantei de verificare care reflecta egalitatea între totalul sumelor debitoare si totalul sumelor creditoare si egalitatea între totalul soldurilor debitoare si totalul soldurilor creditoare ale conturilor;

d) prezentarea situatiei patrimoniului si a rezultatelor obtinute, respectiv a activelor si pasivelor prin bilant, precum si a veniturilor, cheltuielilor, beneficiilor sau pierderilor prin contul de profit si pierdere.

I.3 Planul de conturi

Planul de conturi în vigoare pentru instituţiile de credit cuprinde următoarele conturi:Clasa 1 - Operatiuni de trezorerie şi operatiuni interbancare grupează conturi care reflectă tranzacţiile efectuate de bănci în lei şi valute prin trezoreria proprie, în nume propriu şi în relaţii cu alte bănci partenere, inclusiv cu banca centrală;Clasa 2 - Operatiuni cu clientela regrupează conturi care ţin evidenţa relaţiilor băncii cu clienţii, persoane fizice şi persoane juridice, atât sub aspectul gamei de tranzacţii solicitate de clienţi, cât şi sub aspectul naturii clientelei;Clasa 3 - Operatiuni cu titluri şi operatiuni diverse cuprinde conturi în care sunt înregistrate operaţiunile cu titluri de valoare, efectuate în nume propriu, dar şi în numele clienţilor. O componentă importantă a acestei clase de conturi o reprezintă structura contabilă specifică relaţiilor între sediile aceleiaşi bănci, denumite în practica bancară, decontări interbancare;Clasa 4 - Valori imobilizate este alcătuită din conturi care evidenţiază aspecte legate de imobilizările băncilor, dar şi conturi care sunt specifice activităţilor de leasing şi creditare subordonată;Clasa 5 - Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane este clasa conturilor de surse proprii ale băncilor unde sunt reflectate rezultatul exerciţiului şi rezultatul reportat;Clasa 6 – Cheltuieli reuneşte conturi care evidenţiază cheltuielile după natură;Clasa 7 – Venituri reuneşte conturi care evidenţiază veniturile după provenienţă;Clasa 9 – Operaţiuni în afara bilanţului cuprinde conturi care înregistrează angajamente bancare ce nu afectează patrimoniul bancar.

Clasele de conturi sunt simbolizate cu o cifră şi nu au funcţie contabilă. Ele conţin grupe de conturi, care de asemenea nu au funcţii contabile şi care sunt simbolizate cu două cifre. Grupele sunt formate din conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul al doilea, simbolizate cu patru cifre şi conturi sintetice de gradul al treilea, simbolizate cu cinci cifre.

Conturile de provizioane îşi găsesc locul în fiecare dintre primele patru clase. În toate cazurile ele sunt cuprinse în grupe care au pe poziţia a doua în simbol, cifra 9. provizioanele

3

create pentru evenimentele consemnate în conturile acestor clase sunt deprecierile potenţiale ale valorilor rezultate din tranzacţii ce fac obiectul activităţii principale a unei bănci, adică: relaţii interbancare, relaţii cu clienţii, tranzacţii cu titluri şi alte operaţii specifice.

O altă caracteristică a primelor patru clase este aceea că în toate se regăseşte o grupă de conturi care are pe poziţia a doua în simbol, cifra 8. Aceste grupe reunesc conturi de creanţe restante şi îndoielnice pentru relaţiile între bănci, operaţiunile cu clienţii, cele cu titluri şi respectiv credite subordonate şi leasing. Toate acestea trag după ele dobânzi penalizatoare, comisioane suplimentare etc.

Conturile de cheltuieli şi venituri au simboluri construite în aşa fel încât să putem identifica din simpla citire evenimentul care le-a generat. De exemplu: pentru înregistrarea unui depozit interbancare la banca deponentă (titulară) se foloseşte contul 131 “Depozite la bănci”, iar dobânda aferentă acestui depozit, care este venit al băncii, se contabilizează în contul 7013 “Dobânzi de la conturile de depozit la bănci”. Dacă menţinem genul de operaţiune, constituire de depozit de către o persoană fizică, atunci conturile afectate vor fi: 253 “Conturi de depozite” şi 6025 “Dobânzi la conturile de depozite”.

I.4 Registrele de contabilitate

I.4.1 Registrele de contabilitate obligatorii

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-inventar (cod 14-1-2) şi Cartea mare (cod 14- 1-3).

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate. Registrele de contabilitate obligatorii se întocmesc şi se utilizează, conform modelelor şi normelor prevăzute în Anexa 1 a ordinului 27/2011. Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registre, foi volante sau listări informatice, după caz.

1. Registrul-jurnal (cod 14-1-1) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează, în mod cronologic, toate operaţiunile economico-financiare. Registrul-jurnal este prezentat sub forma unui registru-jurnal general şi a unor registre-jurnal auxiliare. Principalele registre-jurnal auxiliare utilizate sunt “Jurnalul operaţiunilor” şi “Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor”. Înregistrările operaţiunilor economico-financiare în registrele-jurnal au la bază elemente cu privire la: felul, numărul şi data documentului justificativ, explicaţiile privind operaţiunile respective şi conturile debitoare şi creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate.

2. Registrul “Cartea mare” (cod 14-1-3) este un registru contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct, pentru fiecare cont, înregistrările efectuate în registruljurnal auxiliar (“Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor”), stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldurile finale. Registrul „Cartea mare” stă la baza întocmirii balanţei de verificare. Registrul-jurnal şi registrul “Cartea mare” trebuie să reflecte toate operaţiunile efectuate de instituţie, la nivelul centralei acesteia, precum şi la nivelul fiecărei subunităţi a instituţiei şi se întocmesc de centrala instituţiei, pentru operaţiunile proprii, şi de subunităţile instituţiei (sucursale, agenţii etc.) care au fost împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei. În situaţiile în care una sau mai multe subunităţi ale instituţiei nu au fost împuternicite de către conducerea acestora să întocmească Registrul-jurnal şi registrul “Cartea mare”, operaţiunile efectuate de către subunităţile în

3

cauză trebuie să se reflecte în registrele întocmite de o altă subunitate a instituţiei sau de către centrala instituţiei.

3. Registrul-inventar (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii grupate în funcţie de natura lor, inventariate de instituţie potrivit legii. În acest registru se înscriu, într-o formă recapitulativă, elementele inventariate după natura lor, suficient de detaliate pentru a putea justifica conţinutul fiecărui post al bilanţului. Registrul inventar se întocmeşte la nivelul fiecărei subunităţi a instituţiei, precum şi, centralizat, la nivelul de instituţie pe baza registrelor întocmite la nivelul fiecărei subunităţi. Elementele înscrise în Registrul-inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică continuţul acestora la sfârşitul exerciţiului financiar.

4. Balanţa de verificare (cod 14-6-30/A) serveşte la:a) verificarea exactităţii înregistrărilor;b) controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică;c) întocmirea situaţiilor financiare.Balanţa de verificare se întocmeşte obligatoriu lunar şi ori de câte ori se consideră

necesar. Balanţa de verificare are 4 serii de egalităţi şi cuprinde pentru toate conturile instituţiei următoarele elemente: simbolul şi denumirea conturilor (în ordinea din planul de conturi), soldurile iniţiale debitoare şi creditoare, rulajele lunare curente debitoare şi creditoare, rulajele cumulate debitoare şi creditoare, soldurile finale debitoare şi creditoare.

Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre egalităţile generate de dubla înregistrare a operaţiunilor economico-financiare în contabilitate, respectiv concordanţa dintre totalul înregistrărilor din Registrul-jurnal şi totalul rulajelor debitoare şi totalul rulajelor creditoare din balanţă, precum şi concordanţa dintre totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din Registrul Cartea mare şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă. Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice, cât şi pentru cele analitice. Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile bilanţiere cât şi,separat, pentru conturile în afara bilanţului.

I.4.2 Modelele si normele de intocmire si utilizare a registrelor de contabilitate obligatorii

1. REGISTRUL - JURNAL (general) – (cod 14-1-1)

Serveşte ca document contabil obligatoriu pentru înregistrarea cronologică şi sistematică a modificării elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii ale instituţiei. Se întocmeşte de către instituţie într-un singur exemplar.

Înregistrările în Registrul jurnal (general) se fac în tot cursul lunii (perioadei) sau la sfârşitul lunii (perioadei), fie direct pe baza documentelor justificative, fie pe baza documentelor centralizatoare întocmite pentru operaţiunile aferente lunii (perioadei) respective, care sunt consemnate cronologic în acestea. Registrul jurnal (general) se întocmeşte sub formă centralizată, în lei, pentru operaţiunile efectuate atât în lei cât şi în valută, precum şi pentru fiecare valută în parte. În cazul Registrului jurnal (general) sub formă centralizată, în lei, rulajele totale debitoare şi creditoare se preiau din coloanele 8 şi, respectiv, 9 prevăzute în Jurnalul operaţiunilor.

În Registrul jurnal (general) pe fiecare valută se preiau rulajele totale debitoare şi creditoare pe valuta respectivă, înscrise în coloanele 10 şi, respectiv, 11 din Jurnalul operaţiunilor.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al înregistrării începând de la 1 ianuarie, respectiv începutul activităţii, până la 31 decembrie, respectiv încetarea activităţii.

În coloana 2 se trece numărul jurnalului operaţiunilor.În coloana 3 se înscrie data (an, lună, zi) jurnalului operaţiunilor.

3

În coloanele 4 şi 5 se trec rulajele totale, debitoare şi creditoare, ale jurnalelor operaţiunilor.

Se întocmeşte la nivelul instituţiei şi de către subunităţile acesteia împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Se arhivează împreună cu Jurnalele operaţiunilor care au stat la baza întocmirii lui.

Modelul de registru jurnal conform reglementărilor ordinului 27/2011 este prezentat in figura urmatoare.

Figura 1.Registrul jurnal (general)

3

2. JURNALUL OPERAŢIUNILOR

Serveşte ca:a) document de înregistrare cronologică şi sistematică a modificării elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii;b) document pentru întocmirea Registrului-jurnal general şi a Recapitulaţiei pe conturi a jurnalelor operaţiunilor.

Se întocmeşte într-un singur exemplar, pentru operaţiunile efectuate, prin înregistrare cronologică, fără ştersături şi spaţii libere, a documentelor în care se reflectă mişcarea elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate începând de la 1 ianuarie, respectiv începutul activităţii, până la 31 decembrie, respectiv încetarea activităţii.

În coloanele 2, 3 şi 4 se înscriu felul documentului justificativ (factură, bon fiscal, situaţie privind operaţiunile de casă şi prin instituţii de credit, situaţie privind decontările cu furnizorii, creditorii etc.), numărul documentului şi, respectiv, data documentului (anul, luna, ziua).

În coloana 5 se trece felul operaţiunii (codul operaţiunii) sau alte elemente similare de identificare a acesteia.

În coloanele 6 şi 7 se trece simbolul contului, debitor şi creditor.În coloanele 8 şi 9 se înscriu sumele totale, debitoare şi creditoare, în lei, sau, după

caz, în echivalent lei pentru operaţiunile în valută, din documentul justificativ. Se menţionează că sumele în echivalent lei înscrise în coloanele 8 şi 9, aferente operaţiunilor efectuate în valută, se stabilesc în funcţie de cursurile de schimb specificate în documentul justificativ sau, în cazurile în care nu se specifică utilizarea unui anumit curs de schimb, în funcţie de cursul de schimb utilizat pentru înregistrarea în contabilitate a elementelor în valută.

În coloanele 10 şi 11 se înscriu sumele în valută, debitoare şi creditoare, din documentul justificativ.

În coloana 12 se înscrie felul valutei în care este efectuată operaţiunea respectivă în valută.

În Jurnalul operaţiunilor se trec toate operaţiunile economico-financiare efectuate de instituţie, indiferent dacă acestea au loc în numerar sau prin conturile de decontare cu alte instituţii şi clientela, neţinându-se seama dacă a avut loc plata sau încasarea efectivă etc.

Se întocmeşte la nivelul instituţiei şi de către subunităţile acesteia (sucursale, agenţii etc.) împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Se numerotează şi se arhivează împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

3

3. RECAPITULAŢIA PE CONTURI A JURNALELOR OPERAŢIUNILOR

Serveşte la:a) stabilirea rulajelor conturilor;b) furnizarea de date pentru efectuarea analizei activităţii economicofinanciare;c) întocmirea registrului Cartea mare.

Se întocmeşte într-un singur exemplar, de regulă, lunar (pentru operaţiunile efectuate în perioada respectivă), prin înscrierea, pentru fiecare cont în parte, a rulajelor debitoare şi creditoare preluate din Jurnalul operaţiunilor. Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor se întocmeşte, în lei pentru operaţiunile efectuate în lei, în fiecare valută pentru operaţiunile efectuate în valută, precum şi sub formă centralizată, în lei, pentru operaţiunile efectuate atât în lei cât şi în valută.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate.În coloana 2 se înscrie simbolul contului, iar în coloanele 3 şi 4 se trec rulajele

debitoare şi creditoare ale contului respectiv. În Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor în lei, întocmită pentru operaţiunile în lei, se înscriu, pentru fiecare cont în parte, rulajele debitoare şi creditoare în lei, preluate din Jurnalul operaţiunilor. În Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor, întocmită pe fiecare valută, se înscriu, pentru fiecare cont în parte, rulajele debitoare şi creditoare în valuta respectivă, preluate din Jurnalul operaţiunilor.

În cazul Recapitulaţiei pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei sub formă centralizată, în lei, se mentionează că, echivalentul în lei al rulajelor debitoare şi creditoare în valută, preluate din Jurnalul operaţiunilor, se stabileşte în funcţie de cursurile pieţei valutare, comunicate de Banca Naţională a României, din data întocmirii Recapitulaţiei pe conturi a jurnalelor operaţiunilor, fără a se ţine seama de echivalentul în lei, al rulajelor debitoare şi creditoare aferente operaţiunilor în valută, înscris în coloana “Sume în lei/echivalent lei” din Jurnalul operaţiunilor.

Se întocmeşte la nivelul instituţiei şi de către subunităţile acesteia (sucursale, agenţii etc.) împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei şi nu circulă, fiind document de

3

înregistrare contabilă. Se numerotează şi se arhivează împreună cu Jurnalele operaţiunilor carau stat la baza întocmirii lui.

4. CARTEA MARE (cod 14-1-3)

Serveşte la:a) stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice;b) verificarea înregistrărilor contabile efectuate;c) întocmirea balanţei de verificare.

3

Se întocmeşte într-un singur exemplar la sfârşitul lunii, pe baza datelor din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor şi a soldurilor finale aferente lunii anterioare. Registrul “Cartea mare” se întocmeşte în lei, pentru operaţiunile efectuate în lei, în fiecare valută, pentru operaţiunile efectuate în valută, precum şi sub formă centralizată, în lei, pentru operaţiunile efectuate atât în lei cât şi în valută.

Registrul “Cartea mare” în lei, pentru operaţiunile efectuate în lei, se întocmeşte pe baza rulajelor totale debitoare şi creditoare, preluate din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor (întocmită pentru operaţiunile în lei) şi a soldurilor finale aferente lunii anterioare, înscrise în registrul “Cartea mare” (întocmită pentru operaţiunile în lei).

Registrul “Cartea mare” pe fiecare valută se întocmeşte pe baza rulajelor totale debitoare şi creditoare pe valuta respectivă, preluate din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor (întocmită pe valuta respectivă) şi a soldurilor finale aferente lunii anterioare, înscrise în registrul “Cartea mare” (întocmită pe valuta respectivă).

În cazul registrului “Cartea mare” sub formă centralizată, în lei, rulajele totale debitoare şi creditoare se preiau din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor, întocmită sub formă centralizată, în lei, iar echivalentul în lei al soldurilor finale în valută, aferente lunii anterioare, înscrise în registrul “Cartea mare” pe fiecare valută, se stabileşte în funcţie de cursurile pieţei valutare, comunicate de Banca Naţională a României, din data întocmirii registrului “Cartea mare”.

Se întocmeşte la nivelul instituţiei şi de către subunităţile acesteia (sucursale, agenţii etc.) împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei, nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Registrul „Cartea mare” se numerotează şi se arhivează la compartimentul financiar-contabil împreună cu „Recapitulaţiile pe conturi ale jurnalelor operaţiunilor”, care au stat la baza întocmirii acestuia.

3

5. REGISTRUL-INVENTAR (cod 14-1-2)

Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii. Se întocmeşte într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa instituţiei.

Se completează la începutul activităţii, la sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi respectiv procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii, grupate pe conturi sau grupe de conturi, după caz.

Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţ. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data

3

încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală a elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii. În cazul încetării activităţii, registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii inventariate faptic la acea dată.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în registru, cronologic, de la deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii.

În coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ, datorii şi capitaluri proprii, conturile de valori materiale putând fi defalcate pe gestiuni.

În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor inventariate.În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ, datorii şi capitaluri

proprii, stabilită de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere).

În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare (de înregistrat), calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi valoarea de inventar.

În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezmembrări, dezasortări, calamităţi, terţi neidentificaţi etc.).

Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă a rezultatelor inventarierii şi se arhivează împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

3

CAPITOLUL III-IV CONTABILITATEA DECONTARILOR INTRABANCARE SI INTERBANCARE

În sistemul bancar au loc multe operaţii de plăţi între bănci, ca urmare a relaţiilor financiare care se stabilesc între clienţi, care se referă la:

- operaţii în nume propriu;- încasări şi plăţi ordonate de clienţii băncilor;- constituirea de depozite între componentele sistemului bancar;- acordarea/primirea de credite de către/de la băncile componente ale sistemului bancar.

Decontările se împart în două mari categorii:1. decontări intrabancare – în situaţia în care relaţia se stabileşte între două componente

ale aceleiaşi bănci;2. decontări interbancare – în situaţia în care relaţia se tabileşte între două bănci diferite;

aceste decontări se clasifică astfel:- decontări prin BNR:- decontări interbancare prin sistemul de compensare multilaterală;- decontări interbancare prin sistemul plăţilor de mare valoare;- decontări prin reţeaua BNR;- decontări prin sistemul conturilor de corespondent.

III.1 Decontarile intrabancare

Decontările intrabancare sunt operaţiuni care au loc între unităţi aparţinând aceleiaşi societăţi bancare. Aceste relaţii se pot dezvolta în plan vertical, între filiale, sucursale şi centrală sau în plan orizontal între subunităţi diferite. Ele se mai numesc decontări în cadrul reţelei sau decontări între sedii.

Aceste operaţiuni se desfăşoară fie în interesul băncii, fie în interesul clienţilor ei. Când se desfăşoară în numele clienţilor ele sunt generatoare de încasări şi plăţi în numele acestora consemnate, de regulă pe instrumente de decontare cum ar fi ordinul de plată şi cecul.

III.1.1 Circuitul ordinului de plata si a cecului

Decontările prin aceste intrumente sunt iniţiate din ordinul plătitorului (prin depunerea unui ordin de plată la bancă) sau din ordinul beneficiarului (prin depunerea spre încasare a unui cec). În ambele cazuri, unitatea bancară la care se depune instrumentul spre decontare se numeşte bancă iniţiatoare, iar cealaltă unitate bancară care finalizează decontarea se numeşte bancă destinatară.

Ordinul de platăOrdinul de plată este un instrument de plată care cuprinde o dispoziţie necondiţionată

pe care emitentul o transmite băncii sale, de a pune la dispoziţia unei terţe persoane, denumită beneficiar, o anumită sumă la o anumită dată.

Un client plătitor se va prezenta la bancă cu un ordin de plată completat în trei exemplare care vor avea următoarea destinaţie:

- exemplarul numărul 1 alb va servi la debitarea contului emitentului şi va fi arhivat de către unitatea bancară iniţiatoare la actele zilei;

- exemplarul numărul 2 roz va fi folosit pentru creditarea contului beneficiarului şi va fi anexat la extrasul de cont al acestuia;

- exemplarul numărul 3 vernil va fi restituit plătitorului, după efectuarea operaţiunilor de plată, ca anexă la extrasul său de cont.

3

După ce ordinul de plată a fost autentificat şi verificat să corespundă atât prin completarea corectă, cât şi din punct de vedere al existenţei sumei respective în contul clientului plătitor, acesta va fi acceptat de referentul de la ghişeu prin aplicarea ştampilei, datei şi semnăturii.

Ordinele de plată se execută în ziua bancară în care au fost acceptate sau cel mai târziu în ziua bancară următoare.

Executarea ordinelor de plată se efectuează prin debitarea contului plătitorului şi prin emiterea unui aviz OIS (operaţiuni iniţiate între sedii) de creditare către unitatea bancară ce gestionează contul beneficiarului. Unitatea bancară destinatară va finaliza operaţiunea de decontare prin creditarea contului curent al beneficiarului.

În cazul în care atât plătitorul cât şi beneficiarul sunt clienţii aceleiaşi unităţi bancare, nu se va întocmi avizul de creditare.În situaţia în care decontările se efectuează între unităţi ale băncii amplasate în localităţi diferite, ordinele de plată se primesc cu aviz OIS letric, telex sau modem.

În cazul în care ordinul de plată a fost transmis unităţii bancare destinatare, iar aceasta nu poate efectua creditarea contului unităţii beneficiarului, se va proceda astfel: ordinul de plată neacceptat se restituie referentului de ghişeu ce administrează contul plătitorului, pentru a fi înapoiate emitentului, operaţiunea de debitare a contului anulându-se.

Dacă un transfer nu este finalizat, unitatea bancară iniţiatoare este obligată să returneze plătitorului suma primită de la acesta în baza ordinului de plată, prin creditarea contului acestuia.

Cecul Cecul este un instrument de plată de debit prin care o persoană, numită trăgător, dă

ordin băncii sale, în calitate de tras, să achite o sumă de bani unei terţe persoane, numită beneficiar.

Deci, cecul pune în legătură trei persoane:- Trăgătorul – este cel care emite cecul. Trăgătorul este pe poziţie de plătitor faţă de o

terţă societate comercială cu care are o relaţie comercială;- Trasul – execută ordinul de plată. Trasul este întotdeauna o bancă.- Beneficiarul – este posesorul de drept al filei de cec şi va intra în posesia sumei prin

prezentarea spre achitare a cecului remis de către emitent.În practică se întâlneşte şi situaţia în care beneficiarul cecului să fie chiar trăgătorul,

când doreşte de exemplu, să obţină o sumă în numerar de la bancă.Cecurile se pot clasifica după două criterii:

- după beneficiar:a) cec nominativ – când beneficiarul plăţii este o persoană clar stabilită. Transmiterea

cecului se face prin girare (cecul circulă de la o persoană la alte, girantul transferând unei alte persoane numită giratar toate drepturile beneficiarului);

b) cec la purtător – când lipseşte numele beneficiarului, iar transmiterea cecului se face prin simpla remitere de la o persoană la alta.

- după modul de încasare:a) cec nebarat – se plăteşte în numerar sau în cont fără nici un fel de restricţii, la dorinţa

beneficiarului;b) cec barat – este un cec care prezintă două linii paralele, verticale sau oblice pe

suprafaţa sa; nu poate fi încasat decât dacă se apelează la serviciile unei bănci;c) cec de virament – este cecul care nu se poate plăti decât într-un cont al beneficiarului; d) cec certificat – este cecul pentru care banca plătitoare a blocat suma necesară plăţii

până la prezentarea legală la plată. Certtificarea se poate face din iniţiativa emitentului sau la cererea posesorului cecului;

3

e) cec circular – este un cec emis de bancă în relaţiile cu subunităţile sale sau cu alte bănci. Este la vedere, dar pentru o durată de cel mult 30 zile de la data emiterii. De cele mai multe ori, trăgătorul şi trasul reprezintă una şi aceeaşi persoană, adică o unitate bancară.

f) cec de călătorie – reprezintă un cec având caracteristici asemănătoare bancnotei. Este emis în sume fixe, în moneda naţională sau în valute. Poate avea o scadenţă determinată sau poate circula pe o perioadă nedeterminată.

Posesorul cecului se prezintă la unitatea bancară trasă în vederea încasării sumei înscrise în acest instrument de plată. Încasarea se poate face în numerar sau în cont.

În cazul în care posesorul optează pentru încasarea sumei în numerar, acesta prezintă cecul referentului de la ghişeu care, după efectuarea verificărilor de formă şi de fond (existenţa disponibilului în contul trăgătorului), semnează pe faţa cecului şi aplică ştampila triunghiulară, ceea ce atestă că cecul poate fi plătit. Cecul se înregistrează de referent în jurnalul de casă şi apoi se remite casieriei pentru efectuarea plăţii. Pe fila de cec casierul aplică ştampila cu menţiunea “achitat” şi achită suma în numerar posesorului, care semnează de primire a banilor pe verso-ul cecului.

În cazul în care posesorul solicită încasarea cecului prin cont acesta va introduce filele de cec în bancă însoţite de un borderou de încasare întocmit în trei exemplare. Destinaţia celor trei exemplare ale borderoului este următoarea:

- exemplarul numărul 1 şi cecul (cecurile) se reţin la banca trasă pentru evidenţă;- exemplarul numărul 2 se remite la banca beneficiarului ca act de credit;- exemplarul numărul 3 se restituie deponentului ca dovadă de prezentare spre încasare.

Termenele de prezentare la plată a cecurilor emise şi plătibile în România sunt:- 8 zile, dacă cecul este plătibil chiar în localitatea în care au fost emise;- 15 zile, dacă cecul este plătibil între localităţi diferite.

Termenele de prezentare la plată a cecurilor se calculează începând cu ziua următoare datei emiterii cecului de către trăgător. Cecurile pot fi plătite de banca trasă şi după expirarea termenelor de prezentare, cu condiţia ca trăgătorul să nu fi revocat ordinul de plată.

III.1.2 Contabilizarea decontarilor intrabancare

Decontările intrabancare se soluţionează în contabilitate diferit, în funcţie de locul unde există conturile curente ale partenerilor de decontare astfel:

1. Dacă conturile curente se află la nivelul aceleiaşi unităţi operative a unei bănci, înregistrarea contabilă generică este:

Cont plătitor = Cont beneficiar2. Dacă conturile curente se află la unităţi operative diferite, dar aparţinând aceleiaşi

reţele bancare, trebuie identificate unitatea operativă iniţiatoare şi unitatea operativă destinatară. Potrivit circularei BNR, unităţile operative participante la decontări între sedii sunt denumite convenţional astfel:

- unitatea operativă care are iniţiativa decontării este sediul A- unitatea operativă care confirmă şi finalizează decontarea este sediul B

Dacă decontarea are loc pe bază de ordin de plată, înregistrările contabile sunt:Sediul A Sediul B

Cont plătitor = OIS OCS = Cont beneficiarOIS = operaţiuni iniţiate între sediiOCS = operaţiuni confirmate între sediiDacă decontarea are loc pe bază de cec, înregistrările contabile sunt:

Sediul A Sediul BOIS = Cont beneficiar OCS = Cont plătitor

3

Între unităţile operative ale unei bănci circulă documente interne, denumite ordine între sedii. Ele sunt emise întotdeauna de unitatea operativă iniţiatoare a decontării (Sediile A).

În funcţie de poziţia sediului A, ordinele între sedii pot fi:a) ordine de creditare – au la bază ordine de plată; ele presupun creditarea contului de

decontări intrabancare (OIS); sediile A sunt întotdeauna unităţile operative ale clienţilor plătitori;

b) ordine de debitare – au la bază cecuri; presupun în contabilitatea unităţii iniţiatoare debitarea contului de decontări intrabancare. În această situaţie sediile A sunt întotdeauna unităţile bancare ale clienţilor beneficiari.

Evidenţa contabilă a decontărilor intrabancare se realizează cu ajutorul conturilor 341 “Decontări intrabancare” şi 2511 “Conturi curente”. Aceste conturi sunt dezvoltate de către fiecare bancă cât mai semnificativ, în funcţie de nevoile informaţionale.

Contul 341 “Decontări intrabancare” este un cont de legătură între unităţile aceleiaşi societăţi bancare. Este un cont bifuncţional care operează în contabilitatea tuturor unităţilor operative, inclusiv sediile controlate implicate în decontările între sedii.

În funcţie de poziţia unităţilor operative în decontare, contul 341 înregistrează în debit sau credit următoarele:

- sume virate din contul clienţilor către/de la alte unităţi operative din aceeaşi reţea;- alimentări cu numerar de la alte unităţi operative;- sume încasate/primite în nume propriu în cadrul decontărilor intrabancare;- avansuri spre decontare acordate personalului din alte unităţi operative;- transferul soldurilor conturilor de venituri şi cheltuieli.

Soldul poate fi debitor sau creditor şi reprezintă sume aflate în tranzit între sedii. Dezvoltarea analitică se face pentru fiecare sediu operativ în parte.

La sfârşitul lunii, contul 341 se închide la nivelul centralei bancare prin transfer de solduri între analiticele sale, care reprezintă unităţile operative intrate în decontări între sedii.

Contul 2511 “Conturi curente” este un cont bifuncţional, care începe să funcţioneze prin creditare. În credit se înregistrează sumele încasate de la bancă în numele titularilor de cont. În debit se înregistrează sumele plătite de bancă din ordinul clienţilor titulari de cont.

Soldul creditor reprezintă disponibilul în bancă pe numele titularilor de cont, pentru care aceştia încasează dobândă la vedere.

Soldul debitor reprezintă descoperire de cont pentru care banca, în baza unei convenţii încheiate cu titularul de cont, poate deschide o linie de credit.

Decontările intrabancare se desfăşoară în trei direcţii:1. în numele clienţilor cu conturi deschise la aceeaşi unitate operativă

În cazul în care plătitorul şi beneficiarul au conturi deschise la aceeşi unitate bancară, nu se mai întocmeşte aviz OIS, decontarea făcându-se imediat de către referentul de la ghişeu debitându-se contul clientului plătitor şi creditându-se contul beneficiarului.

Înregistrarea contabilă pentru acest tip de decontare este:2511/plătitor = 2511/beneficiar

2. în numele clienţilor cu conturi deschise la unităţi operative diferiteUnitatea bancară a clientului, care are iniţiativa decontării devine banca iniţiatoare,

deci sediul A. Unitatea bancară unde există contul curent al clientului destinatar al instrumentului de plată devine unitatea destinatară, deci sediul B.

Înregistrarea contabilă a acestiu tip de decontare se face diferit în funcţie de instrumentul de plată aflat la baza decontării:

a) pentru ordine de plată (pe baza cărora se emite aviz de creditare)Sediul A Sediul B2511/plătitor = 341/B 341/A = 2511/beneficiar

3

b) pentru cecuri (pe baza cărora se emite aviz de debitare)Sediul A Sediul B341/B = 2511/beneficiar 2511/plătitor = 341/AAceste decontări între sedii sunt verificate periodic de Centrala bancară. Verificarea

datelor tranzacţionate în reţea, reprezentate de soldurile din balanţele zilnice, se face de către Centrală printr-un program special.

3. în nume propriu se referă în principal la:a) Transferul de stocuri între unităţile aceleiaşi bănci – operaţiune frecventă,

determinată de faptul că aprovizionarea de stocuri de orice natură se efectuează, în majoritatea cazurilor, de către unităţi operative cu personalitate juridică, acestea transferând ulterior o parte a stocurilor, reprezentanţelor şi agenţiilor bancare din subordine.

Transferul de stocuri între sedii presupune utilizarea conturilor sintetice de gradul I, din grupa 36 “Stocuri”, care sunt conturi de activ. Ele înregistrează în debit costul de achiziţie sau valoarea de utilitate a stocurilor intrate, în credit valoarea aferentă ieşirilor din stoc, iar soldul debitor reprezintă valoarea materialelor existente în stoc.

De exemplu: Sucursala A transferă stocuri la Agenţia nr.1Sucursala A Agenţia nr.1341/ Agenţie = grupa 36 grupa 36 = 341/ Sucursala

b) Alimentări/retrageri de numerar – presupun utilizarea contului 101 “Casa”. Acest cont este un cont de activ: în debitul său se înregistrează intrările de numerar din casierie sub toate formele, în debitul contului se înregistrează ieşirile de numerar din casierie, iar soldul său debitor reprezintă numerarul existent în casieria unităţii operative.

De exemplu: Sucursala A alimentează cu numerar casieria Agenţiei nr.1Sucursala A Agenţia nr.1341/Agenţie = 101 101 = 341/Sucursala

c) Transferul soldurilor conturilor de cheltuieli şi venituri de la sucursale şi agenţii bancare la centrală – presupune intervenţia conturilor din clasa 6 “Cheltuieli” şi din clasa 7 “Venituri”.

Reprezentanţe (Sediul A) Sucursale (Sediul B)341/B = ct. Clasa 6 ct. Clasa 6 = 341/Act. Clasa 7 = 341/B 341/A = ct. Clasa 7

d) Avansuri spre decontare acordate prin alte unităţi operative decât cea la care este angajată persoana respectivă – avansurile acordate pentru deplasare se evidenţiază cu sinteticul de gradul II 3552 “Debitori din avansuri spre decontare”, cont de activ. În debit se înregistrează sumele acordate în avans şi eventualele suplimentări acordate, în credit se înregistrează decontul ce justifică sumele drept avans, iar soldul debitor reprezintă avansuri date şi nejustificate.

Cheltuielile de transport, cazare, masă şi diurnă sunt cheltuieli de deplasare ce se înregistrează pe baza documentelor specifice anexate la decont, în contul 6345 “Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul personalului şi bunurilor”.

III.2 Decontarile interbancare

Decontările interbancare sunt generate de operaţii desfăşurate între bănci diferite. Aceste decontări îmbracă două forme:

a) Decontări prin sistemul conturilor de corespondentb) Decontări prin reţeaua BNR:- decontări între băncile comerciale ce nu au legături directe;- decontări între băncile comerciale prin compensare multilateral.

3

III.2.1 Decontari prin sistemul conturilor de corespondent

Conturile de corespondent au natura unor conturi curente deschise de către o bancă la alte bănci comerciale din ţară sau străinătate. De aici reiese că:

- la banca proprietară, contul are natura unui plasament, deci funcţia de cont de activ;- la banca gestionară a contului, contul are natura de sursă atrasă, deci cont de pasiv.

În practica bancară, contul care funcţionează la banca proprietară se numeşte “NOSTRO”, iar contul care funcţionează la banca gestionară “LORO”.

Contabilitatea decontărilor prin cont de corespondent implică identificarea foarte clară a:

- băncii titulare de cont care va fi denumită Bancă proprietară;- băncii gestionare a contului care se va numi Bancă rezidentă.

Contabilitatea se realizează astfel:a) la banca proprietară funcţionează conturile:

121 “Conturi de corespondent la bănci” – “nostro” este un cont de activ, care înregistrează ăn debit sumele încasate prin orice modalitate, în numele băncii titulare; în credit se înregistrează sumele plătite din ordinul băncii proprietare. Soldul este debitor şi reprezintă disponibilul în cont al băncii proprietare la banca rezidentă.

1271 “Creanţe ataşate” este un cont de activ, care ţine evidenţa dobânzilor aferente conturilor de corespondent şi înregistrează în debit creanţele din dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente conturilor de corespondent, iar în credit înregistrează dobânzile încasate aferente conturilor de corespondent şi sume reprezentând dobânzi restante sau devenite îndoielnice. Soldul este debitor şi reprezintă creanţe reprezentând dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă.

b) la banca rezidentă funcţionează conturile:122 “Conturi de corespondent ale băncilor” - “loro” este un cont de pasiv, care

înregistrează în credit sumele încasate de la banca rezidentă în numele băncii proprietare; în debit se înregistrează sumele plătite de către banca rezidentă din ordinul băncii proprietare. Soldul este creditor şi reprezintă disponibilităţile aflate banca rezidentă pe numele băncii proprietare.

1272 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv, care ţine evidenţa datoriilor privind dobânzile calculate de către banca rezidentă şi cuvenite băncii proprietare şi înregistrează în credit datoriile din dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente conturilor de corespondent, iar în debit dobânzile virate aferente conturilor de corespondent. Soldul este creditor şi reprezintă datoria din dobânzile calculate de către banca rezidentă, dar neajunse la scadenţă.

Dobânzile aferente conturilor de corespondent sunt calculate întotdeauna de căte băncile rezidente; conturile de corespondent fiind conturi curente, dobânzile se calculează în funcţie de felul ratei dobânzii, după metoda directă sau în scară.

Pentru băncile rezidente, dobânda aferentă conturilor de corespondent reprezintă o cheltuielă care se înregistrează în contul 6012 “Dobânzi la conturile de corespondent”.

Pentru băncile proprietare, dobânda reprezintă un venit şi se înregistrează în contul 7012 “Dobânzi de la conturile de corespondent”.

Exemple de contabilizare:a) banca efectuează o încasare pentru un client prin conturi de corespondent:

Banca proprietară (BP) Banca rezidentă (BR)121/BR = 2511/benef. 2511/plătitor = 122/BP

b) banca efectuează o plată pentru un client prin conturi de corespondent:Banca proprietară Banca rezidentă2511/plătitor = 121/BR 122/BP = 2511/benef.

3

c) banca primeşte un împrumut prin conturi de corespondent: Banca proprietară Banca rezidentă121/BR = 142 141 = 122/BP

d) banca rambursează împrumutul primit de la alte bănci folosind conturi de corespondent:

Banca proprietară Banca rezidentă142 = 121/BR 122/BP = 141

III.2.2 Decontari intre bancile comerciale care nu au legaturi directe

Această variantă se utilizează pentru toate decontările pe bază de ordin de plată cu valoare mai mare de 100.000 RON (1 miliard de lei) şi pentru toate celelalte decontări ordonate de clienţi sau efectuate în nume propriu de către o bancă cu alte bănci cu care nu are relaţie de corespondenţă sau care nu îndeplinesc condiţiile pentru compensare.

În funcţie de locul unde se realizează compensarea, există:1. decontare locală efectuată între băncile comerciale din aceeaşi localitate;2. decontare intrajudeţeană efectuată între băncile comerciale care au sediu în localităţi

diferite, dar care aparţin aceluiaşi judeţ;3. decontare interjudeţeană are loc atunci când decontarea se face între bănci cu sediul

în localităţi din judeţe diferite.Această ultimă formă de decontare îmbracă următoarele variante:

a) decontare în judeţul beneficiarului – este posibilă atunci când banca plătitorului are unităţi operative în judeţul băncii beneficiarului sumei.

Băncile care intră în această relaţie de decontare sunt:BPx → BPy → BNRy → BByx – judeţul plătitory – judeţul beneficiar

b) decontare în judeţul plătitorului – are loc atunci când banca beneficiarului are unităţi operative în judeţul plătitorului.

Băncile care intră în această relaţie de decontare sunt:BPx → BNRx → BBx → BBy

c) decontare între bănci care nu dispun de unităţi operative una în judeţul celeilalte – implică unităţi operative ale BNR atât în judeţul plăţitorului, cât şi în judeţul beneficiarului.

Băncile care intră în această relaţie de decontare sunt:BPx → BNRx → BNRy → BByEvidenţa contabilă a decontărilor între băncile comerciale fără legături directe se

realizează cu ajutorul contului 111 “Cont curent la Banca Natională a României”.Contul 111 funcţionează numai la băncile comerciale şi este un cont de activ. În debit

se înregistrează depunerile şi intrările de numerar pe numele băncii titulare; în credit se înregistrează retragerile şi plăţile de orice fel ordonate de către băncile titulare. Soldul final al contului este debitor şi reprezintă disponibilul aflat în cont la BNR.

Soldul final al contului 111 trebuie să fie întotdeauna debitor, deoarece băncile comerciale sunt obligate să-şi păstreze la BNR rezerva minimă obligatorie, constituită conform legii.

III.2.3 Decontari prin compensare multilaterala

În România, până în anul 1995, decontările interbancare se realizau fie prin conturi de corespondent (nostro / lorro), fie prin reţeaua Băncii Naţionale a României. Începând cu luna aprilie a anului 1995, s-a introdus o a treia modalitate de realizare a decontărilor –

3

compensarea multilaterală: compensare, deoarece compară creanţele cu datoriile băncilor participante şi multilaterală, deoarece procesul se realizează între toate instituţiile bancare înscrise.

Obiectul compensării multilaterale îl constituie decontările interbancare fără numerar pe suport de hârtie. Această operaţiune se realizează prin intermediul Casei de compensaţie, care funcţionează sub tutela băncii centrale. Pentru realizarea procesului de compensare, fiecare bancă îşi deschide un cont curent la banca centrală.

Schema teoretică a conpensării multilaterale se prezintă astfel:

Bănci B1 B2 ..........................................................................Total datorii Datorii nete

B1B2............Total creanţeCreanţe nete

Unităţile bancare ce pot participa la compensare, în funcţie de rolul lor în această operaţiune, sunt:

a) unitate bancară iniţiatoare , care ordonă o decontare fără numerar, pentru contul unui client al său, ori în numele şi pe contul său propriu, având astfel iniţiativa începerii operaţiunii de decontare fără numerar;

b) unitate bancară prezentatoare , care introduce documentele în compensare. Ea poate îndeplini simultan rolurile de bancă iniţiatoare şi prezentatoare, dacă decontarea are loc la ordinul unui client al său, ori în numele ei propriu.

Unităţile bancare iniţiatoare şi prezentatoare sunt componente ale aceleiaşi reţele bancare, transmiterea documentelor între ele făcându-se prin operaţiune interbancară.

c) unitate bancară primitoare , care primeşte documentele compensate şi care pot fi destinate ei înseşi, sau destinate altei unităţi bancare aparţinând aceleiaşi reţele bancare. În cel de-al doilea caz, transmiterea documentelor compensate are loc prin operaţiune interbancară.

d) unitate bancară destinatară (beneficiară), care primeşte din partea unei unităţi bancare iniţiatoare o plată fără numerar sau care primeşte ordinul de a efectua o plată fără numerar. Ea este cea care finalizeză o decontare fără numerar, prin compensare.

Instrumentele de decontare compensabile se împart în:1. Instrumente de plată de debit – sunt cele care circulă de la unitatea bancară a

plătitorului către unitatea bancară a beneficiarului şi care au drept efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului beneficiarului. Principalul instrument de plată de debit este ordinul de plată.

2. Instrumente de plată de credit - circulă de la unitatea bancară a beneficiarului către unitatea bancară a plătitorului. Ele au drept efect creditarea contului beneficiarului şi debitarea contului plătitorului. În această categorie intră: cecul, cambia şi biletul la ordin.

Evidenţa contabilă a decontărilor prin compensare multilaterală se realizează cu ajutorul contului 111 “Cont curent la Banca Natională a României”, la care se deschide un analitic distinct “Compensare multilaterală (CM)”.

Înregistrările contabile respectă întocmai circuitul documentelor e plată compensabile. Pentru cecuri, care se compensează după acceptarea lor de către plătitor, se utilizează

conturi de aşteptare astfel:a) la banca iniţiatoare, se utilizează conturile:

3

3712 “Valori primite la încasare” este un cont de activ: se debitează cu valoarea cecurilor primite de la banca prezentatoare spre compensare şi încasare, se creditează cu valoarea cecurilor transmise băncii primitoare spre acceptare şi compensare ulterioară. Soldul său este debitor şi reprezintă valoarea cecurilor primite spre încasare şi netransmise spre acceptare şi compensare.

3716 “Conturi disponibile privind valorile la încasare” este un cont de pasiv: se creditează cu valoarea cecurilor primite spre încasare, se debitează cu valoarea cecurilor acceptate şi compensate, prin creditarea contului curent al clientului beneficiar. Soldul creditor reprezintă valoarea cecurilor primite spre încasare pentru care procedura de acceptare şi compensare nu s-a încheiat.

b) la banca primitoare, se utilizează contul 1621 “Alte sume datorate” care este un cont de pasiv: se creditează cu valoarea cecurilor primite de la banca prezentatoare şi supuse spre acceptare clientului plătitor, se debitează cu valoarea cecurilor acceptate de către plătitor şi transmise băncii prezentatoare scriptic, pentru a fi introduse în compensare. Soldul final creditor reprezintă valoarea cecurilor primite de la banca prezentatoare, neacceptate încă sau transmise spre compensare băncii prezentatoare.

Exemplu de contabilizare B1 – jud.X primeşte ordine de plată şi cecuri destinate B2 – jud.Y (valoarea ordinelor de plată este mai mică decât valoarea cecurilor

Înregistrarea ordinului de plată1. la banca iniţiatoare B1 - jud.X

2511/ plătitor = 341/ B1 - SMB2. la banca prezentatoare B1 – SMB

341/ B1- jud.X = 111/ CM3. la banca primitoare B2 – SMB

111/CM = 341/ B2 – jud.Y4. la banca destinatară B2 - jud.Y

341/ B2 – SMB = 2511/ beneficiar Înregistrarea cecului1. la banca iniţiatoare B1 - jud.X- primire cec spre încasare

3712 = 3716- trimitere mai departe spre acceptare şi compensare

341/ B1 – SMB = 37122. la banca prezentatoare B1 – SMB

111/CM = 341/ B1 – jud.X3. la banca primitoare B2 – SMB- evidenţierea datoriei faţă de B1 şi iniţierea unei operaţii de încasare către B2 – jud.Y

341/ B2 – jud.Y = 111/CM4. la banca destinatară B2 - jud.Y

2511/ plătitor = 341/ B2 - SMB La Casa de compensaţie BNR – SMB

Cont curent/ B2 = Cont curent/ B1 val. cecuri – val. ordine de plată Înregistrarea încasării de către beneficiar a sumei înscrise pe cec- la banca iniţiatoare B1 – jud. X după compensare se înregistrează

3716 = 2511/ beneficiar

III.3 Sistemul electronic de plati

Procesul de modernizare a sistemului naţional de plăţi are ca principale obiective:

3

- facilitarea dezvoltării economiei prin sporirea securităţii şi a eficienţei sistemului de plăţi interbancare;

- trecerea la o societate predominant fără numerar;- stabilirea unei baze legale bine fundamentate pentru sistemele de plăţi de importanţă

sistemică şi pentru sistemele de decontarea tranzacţiilor cu valori mobiliare.Pentru atingerea acestor obiective se impune implementarea Sistemului Electronic de

Plăţi (SEP). Acest sistem contribuie la dezvoltarea sectorului bancar prin fluidizarea sporită a plăţilor în sistem şi prin reducerea perioadei de decontare şi a costului de procesare a plăţilor interbancare. Componentele sale sunt:

1. RTGS – Real Time Gross Settlement system – sistemul de decontare pe bază brută în timp real;

2. ACH – Automated Clearing House – casa de compensare automată;3. GSRS – Government Securities Registration and Settlement – sistemul de înregistrare

şi decontare a titlurilor de stat;4. Sistemul de Back-up şi recuperare în caz de dezastre.

3

CAPITOLUL V CONTABILITATEA ALTOR OPERATIUNI INTERBANCARE

Băncile interacţionează frecvent în derularea activităţii curente. Ele se susţin financiar creditându-se reciproc sau constituind depozite unele la nivelul celorlalte.

Din punct de vedere al riscurilor la care se expun, acest gen de operaţii sunt mai puţin riscante decât cele derulate cu clientela nefinanciară.

V.1 Depozite interbancare

Băncile comerciale desfăşoară între ele operaţiuni de constituiri de depozite, care pot fi:

a) la vedere: constituite pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;b) la termen: constituite pe pentru un termen fix, pe o perioadă mai mare de zi lucrătoare:- termen scurt: 1 – 365 zile- termen lung: peste un anc) colaterale: sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor operaţiuni

ulterioare.Cele două bănci care intră în contact abordează de pe poziţii diferite acest gen de

operaţii. Astfel pentru banca care îşi constituie un depozit (banca proprietară) acesta reprezintă un plasament, scopul fiind, fie de fructificare a sumelor temporar disponibile prin încasarea dobânzii, fie de respectare a unor clauze contractuale sau respectarea unor prevederi legale. În această a doua situaţie este vorba despre depozitele colaterale. Banca la care se constituie depozitul (banca depozitară) îl tratează ca pe o sursă atrasă.

Evidenţa contabilă a depozitelor interbancare se ţine cu ajutorul conturilor: la banca proprietară contul 131 “Depozite la bănci”. Contul se dezvoltă pe sintetice

de gradul II, pe cele trei tipuri de depozite:- 1311 “Depozite la vedere la bănci”- 1312 “Depozite la termen la bănci”- 1313 “Depozite colaterale la bănci”

Contul 131 este un cont de activ. Se debitează cu ocazia constituirii depozitului şi a eventualelor depuneri în depozitul constituit; se creditează cu ocazia lichidării depozitului sau a transferului într-o altă categorie de depozit. Soldul debitor reprezintă valoarea depozitelor unei bănci constituite la alte bănci. Acest cont funcţionează la banca titulară a depozitului.

Ataşat acestui cont funcţionează contul 1317 “Creanţe ataşate” este un cont de activ, în care se evidenţiază dobânda aferentă depozitului, calculată la băncile gestionare şi neajunsă la scadenţă.

Pentru băncile proprietare, dobânda aferentă depozitelor interbancare reprezintă un venit şi se înregistrează în contul 7013 “Dobânzi de la conturile de depozite de la bănci”.

la banca depozitară contul 132 “Depozite ale băncilor”. Contul este un cont de pasiv, care funcţionează la banca gestionară a depozitelor altor bănci. Se creditează cu valoarea depozitelor constituite şi se debitează cu valoarea depozitelor retrase la scadenţă sau înnoite de această dată (situaţie în care dobânda se recalculează).

Contul se dezvoltă pe sintetice de gradul II, pe categorii de depozite:- 1321 “Depozite la vedere ale băncilor”- 1322 “Depozite la termen ale băncilor”- 1323 “Depozite colaterale ale băncilor”

El are ataşat contul 1327 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv, în care se evidenţiază dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă.

3

Această dobândă reprezintă pentru bancă o cheltuială şi se înregistrează cu ajutorul contului 6013 “Dobânzi la depozitele băncilor”.

Exemple de contabilizare:1. decontări prin sistemul conturilor de corespondenta) banca constituie depozitul:

Banca proprietară (BP) Banca depozitară (BD)1312/BD = 121/BD 122/BP = 1322/BP

b) evidenţierea dobânzii:Banca proprietară Banca depozitară 1317 = 7013 6013 = 1327

c) dobânda ajunsă la scadenţă se virează în contul prin care s-a evidenţiat decontarea privind depozitul interbancar prin conturi de corespondent:

Banca proprietară Banca depozitară121/BD = 1317 1327 = 122/BP

2. decontări prin reţeaua BNR (băncile nu au legături directe, dar au sedii în aceeaşi localitate)

a) banca constituie depozitul:Banca proprietară Banca depozitară 1312/BD = 111 111 = 1322/BP

b) evidenţierea dobânzii:Banca proprietară Banca depozitară 1317 = 7013 6013 = 1327

c) se virează dobânda ajunsă la scadenţă:Banca proprietară Banca depozitară111 = 1317 1327 = 111

V.2 Credite/imprumuturi interbancare

În derularea activităţii curente o formă de plasare de resurse/atragere de surse o reprezintă creditele/împrumuturile bancare.

În funcţie de durata şi scopul pentru care au fost încheiate contractele, împrumuturile sunt grupate astfel:

a) împrumuturi de pe o zi pe alta – sunt împrumuturi fără garanţie, acordate sau primite în baza unei convenţii sau a unui contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;

b) împrumuturi la termen - sunt împrumuturi fără garanţie, acordate sau primite pe un termen fix, în baza unei convenţii sau a unui contract, pentru o durată mai mare de o zi lucrătoare;

c) împrumuturi financiare - sunt împrumuturi acordate sau primite de către bănci nerezidente, având drept beneficiari agenţii economici nefinanciari.Pentru împrumuturile acordate reciproc între băncile comerciale se utilizează conturile:

a) la banca care acordă creditul (creditoare) contul 141 “Credite acordate băncilor”. În planul de conturi acest cont se dezvoltă pe sintetice de gradul II, pe tipuri de credite:

- 1411 “Credite de pe o zi pe alta acordate băncilor”- 1412 “Credite la termen acordate băncilor”- 1413 “Credite financiare acordate băncilor”

Contul 141 este un cont de activ, care funcţionează la băncile creditoare. Se debitează cu ocazia acordării creditelor; se creditează cu ocazia rambursării creditelor. Soldul debitor reprezintă valoarea creditelor acordate altor bănci.

Acest cont are ataşat contul 1417 “Creanţe ataşate” este un cont de activ, în care se evidenţiază dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă.

3

Cu ajutorul contului 7014 “Dobânzi de la credite la bănci” se evidenţiază dobânda înregistrată pentru aceste plasamente.

b) la banca debitoare contul 142 “Împrumuturi primite de la bănci”. Contul este un cont de pasiv. Se creditează cu valoarea împrumutului obţinut şi se debitează cu valoarea ratelor rambursate băncii proprietare. Contul 142 funcţionează la banca debitoare.

Contul se va dezvolta pe sintetice de gradul II, pe categorii de împrumuturi:- 1421 “Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la bănci”- 1422 “Împrumuturi la termen primite de la bănci”- 1423 “Împrumuturi financiare primite de la bănci”

Contului îi este ataşat contul 1427 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv, în care se evidenţiază dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente împrumuturilor primite.

Dobânda reprezintă pentru bancă o cheltuială care se va înregistra cu ajutorul contului 6014 “Dobânzi la împrumuturi de la bănci”.

Exemple de contabilizare:1. decontări prin sistemul conturilor de corespondenta) banca acordă creditul:

Banca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)141 = 121/BD 122/BC = 142

b) evidenţierea dobânzii:Banca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)1417 = 7014 6014 = 1427

c) rambursarea creditului scadend şi a dobânziiBanca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)121/BD = % % = 122/BC

141 1421417 1427

2. decontări prin reţeaua BNR (băncile nu au legături directe, dar au sedii în aceeaşi localitate)

a) banca acordă creditul:Banca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)141 = 111 111 = 142

b) evidenţierea dobânzii:Banca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)1417 = 7014 6014 = 1427

c) rambursarea creditului scadend şi a dobânziiBanca creditoare (BC) Banca debitoare (BD)111 = % % = 111

142 1421417 1427

V.3 Imprumuturi de refinantare

O categorie aparte a împrumuturilor o constituie împrumuturile de refinanţare acordate de către BNR băncilor comerciale, în scopul susţinerii activităţii acestora.

Împrumuturile de refinanţare îmbracă următoarele forme:a) împrumuturi structurale (împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru

garantare): sunt împrumuturi acordate în limita unui plafon şi garantate cu active (efecte de comerţ sau cu alte titluri acceptate de către BNR). Costul împrumutului este stabilit de BNR la nivelul taxei oficiale a scontului;

3

b) împrumuturi lombard (overdraft): sunt împrumuturi pentru descoperire de cont, acordate de către BNR peste noapte pentru asigurarea plăţilor zilnice ale băncilor, atunci când au de efectuat plăţi mai mari decât disponibilul din contul curent la banca centrală. Prin aceasta se asigură, în cadrul anumitor limite, siguranţă şi cursivitate în efectuarea decontărilor interbancare. Rata dobânzii este stabilită de către BNR, iar suma de care poate beneficia o bancă nu depăşeşte 75% din fondurile proprii ale băncii;

c) alte împrumuturi.Contabilitatea împrumuturilor de refinanţare se ţine cu ajutorul sinteticelor de gradul II

ale contului 112 “Împrumuturi de refinanţare de la Banca Naţională a României”:- 1121 “Împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare”- 1122 “Împrumuturi lombard”- 1123 “Alte împrumuturi”

Dobânda aferentă acestor împrumuturi calculată, dar neajunsă la scadenţă este înregistrată cu ajutorul contului 1172 “Datorii ataşate”, ea reprezentând pentru banca comercială o cheltuială care se va înregistra în contul 6011 “Dobânzi la împrumuturi de refinanţare”.

3

CAPITOLUL VI-VII CREDITAREA CLIENTELEI –PARTEA I

VI.1 Clasificarea creditelor

Creditele reprezintă creanţe deţinute de bancă asupra clientelei, creanţe ce au apărut din necesitatea satisfacerii nevoilor de finanţare ale persoanelor fizice şi juridice.

Originea cuvântului credit este limba latină. “Credere”, tradus prin a crede, înseamnă a avea încredere că în viitor se vor respecta toţi termenii contractului de credit stabiliţi în prezent de comun acord. Împrumutatul are încredere în faptul că suma obţinută va fi astfel utilizată încât să-i dea posibilitatea rambursării şi plăţii unei dobânzi, iar împrumutătorul are încredere în faptul că va recupera suma avansată la termenul stabilit şi va obţine un câştig conform înţelegeii încheiate.

În economiile moderne, creditul joacă un rol important: Creditul facilitează schimburile – acesta a reprezentat primul rol jucat de credit, care a

stat la baza apariţiei băncilor. Recurgerea la credit, materializată într-o anticipare de venituri, permite un surplus de putere de cumpărare cu influenţă directă asupra volumului mărfurilor tranzacţionate.

Creditul stimulează producţia – dezvoltarea activităţii productive depinde de măsura în care capacităţile de producţie pot fi modernizate, înlocuite sau extinse. Creditul permite întreprinderilor să achiziţioneze capacităţi de producţie în strânsă legătură cu cantitatea şi calitatea producţiei de realizat. Pe de altă parte, el oferă cumpărătorilor resurse financiare, stimulând consumul. Astfel se crează cerere pentru producţia oferită. Efectele creditului asupra producţie nu se manifestă doar la agentul economic beneficiar, ci se extind indirect şi la alte întreprinderi.

Creditul joacă un rol în creaţia monetară – în condiţiile în care o bancă acordă un credit, ea creează fluxuri monetare. Sunt astfel folosite resurse din depozite pentru acordarea de credite, fără ca deponenţii să fie privaţi de utilizarea depozitelor. Prin creditare băncile comerciale creează moneda în economie.

Creditul bancar prezintă următoarele caracteristici:- subiecţii creditului bancar sunt bănile pe de o parte şi agenţii economici sau persoanele

fizice pe de altă parte;- obiectul creditului bancar îl constituie transmiterea de capital de împrumut sub formă

bănească;- poate servi la redistribuirea capitalurilor de împrumut în orice direcţie, în orice sector

al economiei;- poate îndeplini două roluri:

→ poate duce la sporirea capitalului real (dacă este investit);→ serveşte mişcării de capitaluri (dacă reprezintă doar simple împrumuturi de sume băneşti).

Putem clasifica creditele acordate după mai multe criterii:1. după durata acordării întâlnim următoarele credite:- credite pe termen scurt (când perioada nu depăşeşte un an);- credite pe termen lung2. după modalitatea de rambursare:- credit amortizabil , cân rambursarea se face în rate, egale su neegale, care pot sau nu să

cuprindă şi anuităţi;- credit neamortizabil , când rambursarea se face integral la scadenţă.3. după tipul clienţilor beneficiari (a debitorilor):- credit acordat persoanelor fizice , care poate îmbrăca mai multe forme:

3

credite de trezorerie sau pentru facilitarea de casă, în cazul în care contul curent este descoperit, prezentând sold debitor, volumul plăţilor efectuate prin acest cont fiind mai mari decât disponibilităţile existente în cont;

creditul pentru consum, în vederea procurării unor bunuri fungibile care vor fi plătite în rate;

creditul personal, vizând un obiectiv neprecizat de către debitor, cu folosinţă liberă; credit pentru locuinţă, etc.- credit acordat persoanelor juridice , poate fi: credit de exploatare, cu scopul acoperirii cheltuielilor ce ţin de activitatea curentă de

producţie şi de circulaţie a mărfurilor; credit de mobilizare, obţinut în urma scontării cambiilor; credit de prefinanţare, care acoperă necesităţile pentru produsele care se fabrică într-o

perioadă şi se valorifică într-o perioadă viitoare; credite pentru finanţare de echipament (de investiţii) credit tip leasing; credit tip factoring, etc.4. după scopul acordării creditului:- credit de producţie , care poate fi: de exploatare, de investiţii şi de speculaţie;- credit de circulaţie , care este utilizat pentru acoperirea unor cheltuieli de stocare şi de

transport a unor mărfuri, având caracter de avans pentru mărfurile vândute şi încă neîncasate;- credit de consum , care vizează procurarea unor bunuri de folosinţă personală. 5. din punct de vedere al tehnicii de acordare:- credit acordat prin conturi separate de împrumut , când debitorul dispune de suma

împrumutată în întregime şi pe întreaga perioadă pe care s-a acordat creditul;- credit acordat prin cont curent , caz în care debitorul foloseşte împrumutul în regim de

cont curent (folosirea parţială a limitei de credit aprobate, pe măsură ce apar necesităţi, iar plata dobânzii se face numai pentru sumele efectiv folosite);

- credit de accepţiune , când persoana juridică (de regulă o bancă) preia obligaţia debitorului iniţial de a rambursa împrumutul la scadenţă.

6. în fucţie de modalitatea de garantare a creditelor întâlnim:- credit real are o acoperire materială sub forma unei: garanţii imobiliare, respectiv un contract de ipotecă asupra pământurilor, imobilelor,

garanţii care de regulă trebuie să fie de o valoare superioară mărimii creditului, iar în cazul nerambursării sumei, creditorul va intra în posesia garanţiei, valorificând-o şi recuperând astfel suma împrumutată;

garanţii mobiliare (metale preţioase, mărfuri, titluri de credit), care se vor afla în posesia creditorului până la scadenţă, în eventualitatea nerambursării împrumutului.

- credit personal are la bază garanţii morale. Acesta poate fi: credit personal individual, acordat discret unei persoane fizice fără nici o formalitate; credit personal cu gaj individual, când o terţă persoană garantează rambursarea

împrumutului cu propria ei răspundere morală; credit personal cu gaj colectiv, când mai multe persoane garantează pentru

rambursarea împrumutului, dar tot cu răspunderea lor morală. În cazul în care gajul se dă prin semnarea unei cambii trase asupra debitorului, răspunderea morală devine răspundere materială civilă.

VI.2 Acordarea creditelor

3

În condiţiile în care un agent economic solicită un credit de la bancă, trebuie să furnizeze acesteia o serie de documente care să stea la baza deciziei de creditare. Astfel, agenţii economici prezintă următoarea documentaţie:

- cerere de acordare de credit;- situaţiile financiare din ultimul an sau din ultimii trei ani;- bugetul de venituri şi cheltuieli din anul curent; - situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea. Dacă este cazul, un

plan de fezabilitate;- lista bunurilor constituite în garanţie;- alte documente.

Băncile comerciale acordă clientelei finanaciare şi nefinanciare credite în urma unei analize care se concretizează în CREDITUL SCORING.

Creditul scoring presupune udentificarea unor criterii care să evalueze solvabilitatea şi capacitatea de plată a fiecărui potenţial împrumutat. Din acest punct de vedere, pentru persoanele juridice, criteriile creditului scoring pot fi:

- forma de organizare;- felul proprietăţii;- situaţia patrimonială;- lichiditatea patrimonială;- indicatorul de solvabilitate;- gradul de îndatorare;- garanţii posibile;- dependenţa de pieţele de aprovizionare şi de desfacere;- ramura de activitate;- forma şi natura conducerii;- perspectiva unităţii.

Pentru fiecare criteriu, în fucţie de răspunsul potenţialului creditat, se acordă un număr de puncte, care se ponderează cu coeficientul de importanţă stabilit pentru fiecare criteriu. Suma produselor rezultate pentru fiecare criteriu conduce la obţinerea unui anumit număr de puncte, în funcţie de care persoana juridică respectivă este încadrată în categoria de risc corespunzătoare.

Categoriile de risc sunt:► Categoria A – clienţi cu situaţii economico-financiare performante, care nu prezintă riscul de nerambursare a creditului;► Categoria B - clienţi cu situaţie economico-financiară performantă, dar ai căror indicatori au fluctuaţie;► Categoria C - clienţi cu situaţii economico-financiare performante, ai căror indicatori de bonitate prezintă tendinţe de scădere;► Categoria D - clienţi cu situaţii economico-financiare la limita rentabilităţii;► Categoria E - clienţi cu situaţie financiară neperformantă.

Fiecărei categorii de risc se asociază un tip de credite. Astfel:1. Categoria A – credite standard;2. Categoria B – credite în observaţie;3. Categoria C – credite sub standard;4. Categoria D – credite incerte;5. Categoria E – credite pierdere.

Indiferent de categoria de credit acordată, activitatea de creditare este caracterizată de un serviciu al datoriei, concretizat în respectarea sau nerespectarea termenelor de rambursare.

Serviciul datoriei este caracterizat astfel:

3

1. Bun – când creditele sunt rambursate conform graficului de eşalonare (credite curente);

2. Slab – când una sau mai multe scadenţe sunt depăşite cu maximum 30 de zile (credite cu scadenţa întârziată);

3. Nesatisfăcător – când una sau mai multe scadenţe sunt depăşite cu mai mult de 30 de zile (credite restante).

În funcţie de categoria de credit acordată şi de serviciul datoriei, BNR a stabilit o matrice a creditelor care ajută băncile să stabilească riscul şi dobânda, în funcţie de modul de rambursare a creditelor. Matricea are la bază următoarele principii:

- la acordare: creditul corespunzător categoriei de risc a clientului;- pe parcursul rambursării, în funcţie de serviciul datoriei, creditul se transformă –

coboară într-o categorie imediat inferioară.Matricea este următoarea:

Serviciul datorieiCategoria de client şi creditulcorespunzător.

Bun Slab Nesatisfăcător

Categoria A – credit standard → 1 1 2 3Categoria B – credit în observaţie → 2 2 3 4Categoria C – credit sub standard → 3 3 4 5Categoria D – credit incert → 4 4 5 5Categoria E – credit pierdere → 5 5 5 5

Dobânzile variază în funcţie de categoriile de credite, crescând odată cu creşterea riscului creditului. Mai jos prezentăm o propunere a BNR cu privire la nivelul ratelor dobânzilor.

Cotele de provizioane sunt stabilite de BNR şi sunt obligatorii tuturor instituţiilor de credit:

Tip credit Rata dobândă Cota de provizionCredit standard → 1 Dobânda normală -Credit în observaţie → 2 Dobânda normală + 3% 5%Credit sub standard → 3 Dobânda normală + 5% 20%Credit incerte → 4 Dobânda normală + 10% 50%Credit pierdere → 5 - 100%

Băncile trebuie să constituie provizioane pentru valoarea creditului şi a dobânzii neacoperite cu garanţii.

VI.3 Contabilitatea creditelor

VI.3.1 Conturi utilizate

Evidenţa contabilă a creditelor acordate clientelei se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 20 “Credite acordate clientelei”. Această grupă este structurată pe conturi sintetice de gradul I, în funcţie de categoria de credite prezentate, astfel:

201 “Creanţe comerciale” 202 “Credite de trezorerie” 203 “Credite pentru export” 204 “Credite pentru echipament” 205 “Credite pentru bunuri imobiliare” 206 “Alte credite acordate clientelei”

3

Fiecare dintre sinteticele de gradul I se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul II sau III, în funcţie de formele pe care le pot îmbrăca creditele respective. Fiecărui sintetic de gradul I i s-a ataşat un sintetic de gradul II denumit “Creanţe ataşate”, cu care se evidenţiază, pe categorii de credite acordate dobânda de încasat aferentă.

Toate conturile grupei 20 sunt conturi de plasament şi deci au fucţia contabilă de activ. Ele se debitează cu valoarea creditelor acordate şi se creditează pe măsura încasării ratelor, eventual în caz de nerecuperare a debitelor cu sumele trecute în categoria creanţelor restante.

În cazul tuturor categoriilor de credite, există un decalaj între momentul aprobării acordării creditului şi momentul acordării lui efective. În acest interval de timp, banca se consideră angajată faţă de clientul ei şi îşi evidenţiază angajamentul utilizând un cont în afara bilanţului 903 “Angajamente în favoarea clienţilor”, care este un cont de activ. Se debitează cu angajamentele de finanţare acordate de către bancă clienţilor lor; se creditează cu ocazia utilizării sau stingerii angajamentelor de finanţare. Prezintă sold final debitor şi acesta reprezintă angajamentele de finanţare existente.

Evidenţierea angajementelor de finanţare se face utilizând contul 999 “Contrapartida”, cont bifuncţional, fără conţinut economic, utilizat pentru debitarea sau creditarea conturilor în afara bilanţului.

Orice operaţiune de creditare prezintă pentru bănci un anumit risc, care se măsoară cu ajutorul provizioanelor specifice de risc, ale căror cote de constituire sunt date în normele BNR şi se aplică la valoarea nominală a creditului minus garanţia.

O operaţiune de creditare presupune din punct de vedere contabil următoarele etape:- Evidenţierea angajamentului faţă de client;- Acordarea creditului – etapă care presupune la rândul ei: stingerea angajamentului faţă de client; acordarea creditului prin evidenţierea în contul de creditare specific şi în contul în care

se arată modalitatea de creditare;- Evidenţierea creanţei privind dobânda;- Constituirea provizionului specific în funcţie de categoria de client şi de creditul

acordat;- Rambursarea şi plata dobânzii care presupune: rambusarea; diminuarea creanţei privind dobânda diminuarea provizionului în funcţie de creditul rămas nerambursat.

Dacă ultimele trei operaţiuni nu au avut loc, avem de-a face cu nerambursarea la termen, ceea ce implică evidenţierea creditului restant sau îndoielnic. Un credit restant presupune calcularea şi perceperea unei dobânzi penalizatoare care corespunde categoriei de credite în care ajunge creditul.

În cazul în care creditele nu sunt recuperate în totalitate de la clienţi, ele urmează o procedură contabilă de înregistrare la contul 281 “Creanţe restante” dacă sumele nu au fost recuperate în maxim 30 de zile de la scadenţă şi respectiv la contul 282 “Creanţe îndoielnice” în momentul în care s-a declanşat procedura de recuperare/executare. Veniturile din dobânzi aferente creditelor restante şi îndoielnice se înregistrează în contul 7028 “Dobânzi la credite restante şi îndoielnice”.

După termenele legale, băncile acţionează în justiţie clientul rău platnic, această procedură având drept rezultat fie o hotărâre judecătorească prin care clientul execută silit obligaţia faţă de bancă, fie, în cazul în care clientul este găsit insolvabil, banca suportă direct pe cheltuieli sau din rezerva generală acoperirea riscului creditului (partea nerecuperată de la client).

3

VI.3.2 Dobanda

Dobânda încasată de bancă depinde în mod direct de mărimea capitalului dat cu împrumut, de nivelul ratei dobânzii şi de perioada creditării. Ea poate să fie simplă sau compusă.

În ceea ce priveşte rata dobânzii întâlnim următoarele variante:a) se aplică o rată proporţională: aceasta nu ţine cont de capitalizare. Avem o rată a

dobânzii proporţionale atunci când, dorind să obţinem o rată lunară sau trimestrială, trebuie să împărţim rata anuală la 12, respectiv 4;

b) se aplică o rată actuarială: aceasta ţine cont de capitalizare pe o anumită perioadă. Avem o rată a dobânzii actuariale atunci când, de exemplu, rata lunară este rădăcină de ordinul 12 din rata anuală, iar rata trimestrială este rădăcină de ordinul 4 din rata anuală;

De exemplu, în cazul unei rate a dobânzii anuale de 24% obţinem pentru trimestru următoarele rate:

- rata proporţională: 22% : 4 = 5,5%- rata actuarială: 100(1+22/100)1/4 = 5,52%

Evidenţierea dobânzii se face cu ajutorul contului 702 “Venituri din operaţiuni cu clientela”, cont ce se dezvoltă pe sintetice de gradul II şi III în fucţie de categoria de credite care s-au acordat şi deci sunt producătoare de dobândă.

VI.3.3 Modalitati de rambursare

Rambursarea creditelor se poate face prin trei modalităţi:a) Rambursare în rate egale – presupune ca mărimea ratelor să fie constantă pe toată

perioada de derulare a creditului. Pe măsura rambursării, dobânda plătită va fi din ce în ce mai mică.

b) Rambursare prin anuităţi constante – face ca suma plătită băncii (rata +dobânda) să nu se modifice pe toată perioada de rambursare. Anuitatea se poate stabili cu ajutorul relaţiei:

Anuitate = Credit x d / [ 1 – 1/(1+d)n] sau Credit x d / [ 1 – (1+d)-n]c) Rambursare totală la scadenţă sau “în fine” – când creditul se rambursează la final,

iar dobânda se plăteşte periodic.

VI.3.4 Garantii bancare

Garanţiile utilizate la creditare pot fi de bază sau complementare, reale sau personale. La garantare se are în vedere denumirea clară a garanţiei, anul de fabricaţie sau de construcţie, valoarea contabilă, valoarea estimată de bancă, valoarea asigurată şi data la care expiră.

Pot constitui garanţie pentru credit:a) depozitul bancar – reprezintă o sumă în lei sau valută, depusă de client în favoarea

creditorului. Suma poate fi depusă la banca creditoare sau la altă bancă şi trebuie să constituie un depozit distinct având destinaţia de garanţie. În cazul depozitelor în valută, sunt acceptate numai acele valute cotate de BNR;

b) garanţia bancară – reprezintă un înscris prin care o bancă garantă se angajează să plătescă în locul debitorului, dacă acesta nu plăteşte la scadenţă;

c) gajul fără deposedare – reprezint un contract, în cadrul căruia se desemnează un bun drept garanţie, bun ce rămâne la debitor. Creditorul are în vedere ca acest gaj să fie proprietatea debitorului, să acopere nivelul creditului şi al dobânzii şi să fie uşor valorificat pe piaţă. De cele mai multe ori întâlnim în rol de gaj materii prime, materiale, semifabricate, produse finite sau imobilizări corporale din patrimoniu;

3

d) gajul cu deposedare – numit şi amanet, apare în cazul unor bunuri mobile cu volum mic şi valoare mare: metale preţioase, pietre preţioase, bijuterii, tablouri, sculpturi etc;

e) ipoteca – reprezintă o garanţie imobiliară, realizată fără deposedare. Ea este indivizibilă, menţinându-se pe întreg imobilul chiar dacă debitorul a rambursat o parte din datorie, şi se realizează numai cu bunuri prezente şi nu viitoare;

f) cesiunea de creanţe – reprezintă un înscris prin care un creditor, numit cedent, transferă o creanţă către o altă persoană numită cesionar.

În urma analizei debitorului, dacă se consideră că acesta îndeplineşte condiţiile de creditare, se negociază caracteristicile creditării referitoare la volumul creditului, termenul şi modalitatea de rambursare, mărimea ratelor, dobânda, garanţiile, după care urmează să se aprobe creditul. În acest caz, convenţia de credit reprezintă actul prin care părţile se angajează să respecte condiţiile negociate.

VI.3.5 Comisioane bancare

Pentru fiecare operaţiuni efectuate de bancă în contul clientului se percepe un comision. Ori de câte ori are loc o operaţiune, clientul este informat asupra mărimii comisionului, care se va reţine de bancă direct din cont. Tipurile şi nivelurile comisioanelor variază de la bancă la bancă fiind diferenţiate în funcţie de serviciile şi produsele bancare oferite prin operaţiunile efectuate în cont.

În activitatea de creditare, în funcţie de serviciile oferite clienţilor săi, banca stabileşte şi încasează următoarele comisioane:

a) comision pentru analiza documentaţiei şi instrumentarea creditului, care se stabileşte în sumă fixă şi se aplică la valoarea creditului aprobat; se încasează în momentul acordării acestuia;

b) comision pentru gestionarea creditului, stabilit în procent ce se aplică la valoarea creditului în momentul acordării; se încasează în momentul acordării acestuia;

c) comision pentru neutilizarea creditelor aprobate, care se stabileşte în procente ce se aplică asupra soldului zilnic neutilizat, calcularea şi încasarea acestuia făcându-se lunar, odată cu dobânda;

d) comision pentru rescadenţarea ratelor de credit, care se stabileşte în procente ce se aplică la valoarea ratei rescadenţate, calcularea şi încasarea acestuia făcându-se odată cu încheierea actului adiţional de rescadenţare;

e) comision pentru reînnoirea liniei de credit, stabilit în procente, ce se aplică la valoarea plafonului care face obiectul reînnoirii şi se încasează în momentul reînnoirii;

f) comision pentru scrisori de garanţie bancară, care se stabileşte în procente ce se aplică asupra valorii scrisorii de garanţie bancară şi încasează în momentul eliberării;

g) comision pentru rambursare în avans, stabilit în procente, ce se aplică la suma creditului rambursat în avans;

Nivelele comisioanelor se stabilesc în Consiliul de Administraţie şi se comunică în scris unităţilor teritoriale ale băncii pentru a putea fi prevăzute în contractele de credite încheiate cu beneficiarii.

Evidenţa comisioanelor din operaţiuni cu clientela se realizează cu ajutorul contului 7029 “Comisioane” care se dezvoltă pe analitice în funcţie de natura comisionului.

Înregistrarea comisioanelor:2511 = 7029

VI.3.6 Provizioane specifice de risc

Constituirea şi utilizarea provizioanelor este o cerinţă a aplicării principiului prudenţei.

3

Provizioanele specifice de risc sunt provizioane pentru deprecierea creditelor curente sau restante acordate clienţilor (inclusiv dobânzile care nu au fost încasate încă, dar care s-au înregistrat în activul bilanţier prin conturile de “Creanţe ataşate” (dobânzi de încasat)), pentru cazul când neîncasarea este în conformitate cu contractul de credit, sau prin conturile de dobânzi restante. Înregistrarea acestor dobânzi se efectuează prin creditul conturilor de venituri.

Ele se constituie atât pentru creditele şi dobânzile aferente existente în sold dar restante, cât şi pentru creditele şi dobânzile aferente, existente în sold care nu sunt restante dar care în urma unor analize (efectuate în urma unor reglementări) au o probabilitate mare de a deveni restante şi apoi neîncasabile total sau parţial.

Determinarea provizioanelor specifice de risc se realizează în trei etape:1. clasificarea creditelor şi dobânzilor aferente, în sold, la data determinării

provizionului, în una din următoarele cinci categorii: standard, în observaţie, substandard, îndoielnic, pierdere;

2. analiza garanţiilor creditelor şi dobânzilor aferente, existente în sold la data determinării provizionului;

3. constituirea provizioanelor specifice de risc pentru creditele şi dobânzile aferente în sold.

Constituirea provizioanelor de risc de credit se referă la crearea acestora şi se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Regularizarea acestor provizioane se referă la modificarea nivelului existent al acestora, în vederea restabilirii egalităţii între nivelul existent şi cel al necesarului, şi se va realiza prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând diferenţa dintre nivelul existent în sold al acestor provizioane şi nivelul necesarului.

Utilizarea lor se referă la anularea acestora în cazul realizării riscului de credit şi se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor şi/sau plasamentelor care se scot în afara bilanţului.

Băncile vor constitui şi/sau vor regulariza lunar provizioanele specifice de risc aferente creditelor şi plasamentelor evidenţiate în sold la finele lunii respective şi vor utiliza aceste provizioane folosind moneda de utilizare a creditelor pe care le corectează.

Provizioanele se evidenţiază în contabilitatea bancară cu ajutorul contului 291 “Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela”, cont cu funcţie de pasiv. Se creditează cu ocazia constituirii/majorării provizioanelor pe seama cheltuielilor, prin debitul contului 662 “Cheltuieli cu provizioanele din operaţiuni cu clientela”; se debitează cu ocazia anulării/diminuării provizioanelor prin creditul contului 762 “Venituri din provizioanele pentru creanţe din operaţiuni cu clientela”.

În conformitate cu regulamentul BNR băncile comerciale trebuie să-şi constituie provizioane atât pentru credit cât şi pentru dobânda aferentă, neacoperite cu garanţii. Această condiţie a impus dezvoltarea celor trei conturi menţionate mai sus pe sintetice de gradul II prin adăugarea cifrei 1 pentru credit şi 2 pentru dobândă:

- 2911 provizioane specifice de risc de credit- 2912 provizioane specifice de risc de dobândă

Indiferent de categoria de provizioane care se constituie şi utilizează, înregistrările contabile sunt aceleaşi:

- constituirea/majorarea provizionului pentru credit:6621 = 2911

- constituirea/majorarea provizioanelor pentru dobânzi:6622 = 2912

3

- anularea/diminuarea provizioanelor pentru credit:2911 = 7621

- anularea/diminuarea provizioanelor pentru dobânzi:2912 = 7622

CAPITOLUL VIII CREDITAREA CLIENTELEI - NEFINANCIARE

3

VIII.1 Creditarea clientelei nefinanciare

VIII.1.1 Creditarea creantelor comerciale

Creditarea creanţelor comerciale se realizează prin cesiunea de creanţe întâlnită la operaţiunile de scontare şi la factoring.

Scontarea reprezintă operaţiunea prin care posesorul unui efect comercial obţine de la bancă prin cesiune înainte de scadenţă (ziua înscrisă pe efect), contravaloarea acestuia diminuată cu un agio.

Agio = Scont + ComisionScontul, care poate fi asimilat unei dobânzi, depinde de nivelul taxei scontului, de

valoarea nominală a efectului comercial şi de perioada în zile de la scontare până la scadenţă.Scont = (Vn x ts x t)/( 360 x 100)

Evidenţa contabilă a operaţiunilor privind scontarea se realizează cu ajutorul contului 20111 “Scont şi operaţiuni asimilate”, este un cont de activ, deoarece evidenţiază un plasament al resurselor băncii. Se debitează cu valoarea nominală a efectelor scontate băncii; se creditează cu recuperarea valorii efectelor de la emitenţi, cu trecerea la credite restante sau îndoielnice a creanţelor prevăzute în efecte comerciale nerecuperate şi cu suma din rezerva generală pentru riscul de credit, utilizată pentru acoperirea unei părţi din valoarea efectelor nerecuperate. Soldul final este debitor şi reprezintă efectele comerciale aflate în portofoliul băncii şi neajunse la scadenţă.

Înregistrarea scontului se face cu ajutorul contului 70211 “Dobânzi de la operaţiuni de scont şi asimilate şi alte creanţe comerciale”.

Comisioanele se evidenţiază în contul 7029 “Comisioane”.Pentru evidenţierea creanţei privind dobânda se utilizează contul 2017 “Creanţe

ataşate”, cont de activ. Se debitează cu creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă, se creditează cu ocazia încasării dobânzii, cu trecerea la dobânzi restante sau îndoielnice, dacă nu se recuperează şi cu suma utilizată din rezerva generală pentru riscul de credit în cazul acoperirii unei părţi din dobânzile neâncasate în cazul creanţelor comerciale.

Înregistrări contabile:a) scontarea efectelor

20111 = % valoarea efectelor comerciale2511 suma plătită posesorului efectelor70211 valoarea scontului7029 valoarea comisionului

b) la scadenţă se încasează c/valoarea efectelor de la băncile unde se află conturile emitenţilor

decontări intrabancare:341 = 20111decontări interbancare prin sistemul conturilor de corespondent:121/Banca emitentă = 20111decontări interbancare prin reţeaua BNR:111 = 20111Încasarea de la emitenţi înseamnă de fapt rambursarea împrumutului. În cazul operaţiunilor de scontare, băncile cer clienţilor constituirea unei garanţii ce se

stabileşte ca un număr de procente din valoarea nominală a efectelor scontate. Evidenţa garanţiilor se realizează cu ajutorul contului 25336 “Alte depozite

colaterale”. Depozitul colateral înseamnă disponibilizarea unei sume fie cu destinaţia expresă de garanţie, fie în scopul rezervării unor sume pentru efectuarea anumitor operaţiuni.

3

Contul 25336 este un cont de pasiv. Se creditează în momentul constituirii garanţiei; se debitează la recuperarea acesteia, dacă garanţia a rămas fără obiect, sau prin acoperirea unor creanţe nerecuperate din garanţia constituită. La scadenţă se poate întâmpla ca unul din efecte să nu se încaseze sau să nu se încaseze integral, ci numai o parte; din acest motiv se constituie garanţia.

a) constituirea garanţiei de x% din valoarea efectelor:2511 = 25336 valoarea garanţiei (valoarea efectelor x X%)

b) dacă o parte din efectele scontate nu se recuperează, ea poate fi acoperită din garanţie, până la limita depozitului constituit:

25336 = 20111 valoarea garanţiei (valoarea efectelor x X%)Factoringul reprezintă operaţiunea prin care clientul, numit aderent, cedează

proprietatea asupra creanţelor sale către un factor, primind în schimb, imediat sau la scadenţă, valoarea lor nominală diminuată cu un agio. Factorul se însărcinează să încaseze contravaloarea creanţelor şi îşi asumă riscul în caz de neplată.

Această operaţiune are la bază un contract încheiat între bancă în calitate de factor şi client în calitate de aderent, contract prin care banca se obligă să pună la dispoziţia aderentului o anumită sumă în schimbul unui comision de factoring.

Contractul de factoring cuprinde:a) documentele care fac obiectul factoringului; b) suma pe care factorul o pune la dispoziţia aderentului în momentul cedării facturilor;

suma poartă denumirea de fianţare imediată sau de factoring disponibil;c) garanţia pe care aderentul o constituie pe seama finanţării imediate;d) suma pe care factorul se obligă să o achite la data încasării facturilor; suma poartă

denumirea de fianţare la încasare sau de factoring indisponibil;e) dobânda percepută de factor pentru suma ce reprezintă finanţare imediată;f) comisionul de factoring.

Evidenţa operaţiunii de factoring (a creditului acordat pe baza cedării facturilor) se realizează cu ajutorul contului 20112 “Factoring”, este un cont de activ. Se debitează cu creditul acordat în baza facturilor cedate de către aderent; se creditează cu stingerea creanţelor prin recuperare de la plătitorii înscrişi pe facturi, cu trecerea la restanţe îndoielnice sau la creanţe nerecuperate şi cu suma din rezerva generală pentru riscul de credit în cazul nerecuperării creanţelor de la plătitorii adevăraţi.

Evidenţierea sumei reprezentând finanţarea imediată se realizează cu ajutorul contului 25211 “Conturi de factoring disponibile”, este un cont de pasiv. Se creditează cu suma reprezentând finanţarea imediată acordată în momentul cedării facturilor de către aderent factorului; se debitează cu utilizarea acestei sume pe următoarele destinaţii:

a) constituirea garanţiei prevăzute în contractul de factoring, prin creditul contului 25336 “Alte depozite colaterale”;

b) achitarea dobânzii aferentă finanţării imediate prin creditul contului 70212 “Dobânzi de la operaţiuni de factoring”;

c) achitarea comisionului de factoring prevăzut în contract prin creditul contului 7029 “Comisioane”;

d) suma ce alimentează contul curent al clientului aderent după efectuarea operaţiunilor de mai sus prin creditul contului 2511 “Conturi curente”.

Evidenţierea finanţării la încasare se ţine cu ajutorul contului 25212 “Conturi de factoring indisponibile”, este un cont de pasiv. Se creditează cu suma ce urmează a se achita de către factor în momentul cedării facturilor; se debitează cu ocazia achitării sumei de către factor la data recuperării facturilor de la băncile unde îşi au conturile clienţii înscrişi pe facturi la rubrica “cumpărător” .

Înregistrări contabile:

3

a) cedarea facturilor către aderent şi evidenţierea finanţării imediate şi la încasare20112 = % valoarea facturilor

25211 suma - finanţare imediată 25212 suma – finanţare la încasare

b) utilizarea sumei reprezentând finanţare imediată:25211 = % suma – finanţare imediată

25336 valoarea garanţiei (valoarea facturilor x X%)70212 valoarea dobânzii7029 valoarea comisionului2511 suma plătită

c) încasarea facturilor de la plătitorii adevăraţi:decontări intrabancare:

341 = 20112 valoarea facturilordecontări interbancare prin sistemul conturilor de corespondent: 121/Banca emitentă = 20112 valoarea facturilordecontări interbancare prin reţeaua BNR:

111 = 20112 valoarea facturilorachitarea sumei reprezentând finanţarea la încasare:

25212 = 2511 suma – finanţare la încasareşi, concomitent se returnează clientului garanţia rămasă fără obiect:

25336 = 2511 valoarea garanţiei

VIII.1.2 Creditele de trezorerie

Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt acordate de bancă în contul curent al clientului. Ele se determină ca diferenţă între activele curente şi datoriile curente ale întreprinderii. Pentru a stabili necesarul de credite de trezorerie, clientul băncii trebuie să întocmească un plan de trezorerie pe baza situaţiilor financiare şi a planului de activitate.

Dacă rezultă un deficit de trezorerie, acesta se poate acoperi prin credit.Evidenţa creditelor de trezorerie se realizează cu ajutorul contului 202 “Credite de

trezorerie”, este un cont de activ. Acesta prezintă analitice după natura creditului: vânzări în rate, credite acordate persoanelor fizice, credite pentru finanţarea stocurilor, credite acordate importatorilor etc. Se debitează cu creditul acordat; se creditează cu stingerea creanţelor prin rambursarea creditului.

Pentru evidenţierea creanţei privind dobânda se utilizează contul 2027 “Creanţe ataşate”, cont de activ. Se debitează cu creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă, se creditează cu ocazia încasării dobânzii, cu trecerea la dobânzi restante sau îndoielnice, dacă nu se recuperează.

Înregistrarea dobânzii se face cu ajutorul contului 70213 “Dobânzi de la credite de trezorerie”.

Înregistrări contabile:a) acordarea creditului:

2021 = % valoarea creditului de trezorerie2511 suma plătită clientului7029 valoarea comisionului

b) înregistrarea periodică a dobânzilor:2027 = 70213 valoarea dobânzii

c) încasarea dobânzilor:2511 = 2027 valoarea dobânzii încasate

3

d) dobânzi neplătite:2812/ dob.restante = 2027 valoarea dobânzii restante

e) rambursarea creditului la scadenţă:2511 = 2021 valoarea creditului de trezorerie rambursat

f) credite nerambursate la scadenţă:2811/ credite rest. = 2021 valoarea creditului restant

g) dobânzi restante încasate:2511 = 2812 valoarea dobânzii restante

h) credite restante rambursate:2511 = 2811 valoarea creditului restant

VIII.1.3 Creditele pentru export

Creditele pentru export, evidenţiate în contul 203 “Credite pentru export”, finanţează nevoile întreprinderii legate de activitatea de export de bunuri şi servicii. Aceste credite sunt acordate sub următoarele forme:

1. pentru mobilizarea creanţelor pe termen scurt (efecte comerciale) asupra străinătăţii. Sunt evidenţiate în contul 20311 “Credite garantate cu creanţe asupra străinătăţii”;

2. credite furnizor – constau în finanţări acordate exportatorilor rezidenţi prin scontarea cambiilor deţinute de aceştia asupra clienţilor importatori. Se utilizează contul 20312 “Credite furnizori”;

3. credite cumpărător – se acordă cumpărătorilor nerezidenţi pentru a plăti exportatorilor români, clienţi ai băncii. Evidenţierea lor se face în contul 20313 “Credite comerciale acordate nerezidenţilor”.

Aceste conturi sunt de activ. Se debitează cu creditul acordat; se creditează cu stingerea creanţelor prin rambursarea creditului.

Pentru evidenţierea creanţei privind dobânda se utilizează contul 2037 “Creanţe ataşate”, cont de activ. Se debitează cu creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă, se creditează cu ocazia încasării dobânzii, cu trecerea la dobânzi restante sau îndoielnice, dacă nu se recuperează.

Înregistrarea dobânzii se face cu ajutorul contului 70214 “Dobânzi de la credite pentru export”.

Înregistrări contabile:a) acordarea creditului:

2031 = % valoarea creditului2511 suma plătită clientului7029 valoarea comisionului

b) înregistrarea periodică a dobânzilor:2037 = 70214 valoarea dobânzii

c) încasarea dobânzilor:2511 = 2037 valoarea dobânzii încasate

d) rambursarea creditului la scadenţă:2511 = 2031 valoarea creditului rambursat

VIII.1.4 Credite consortiale

Creditele consorţiale apar în situaţia în care mai multe bănci se asociază pentru a finanţa un client. Din această asociere rezultă un “pool bancar”, care reprezintă ansamblul băncilor unei singure întreprinderi mari, ansamblul structurat şi organizat de o manieră precisă. Această soluţie are dezavantajul că diluează responsabilitatea băncilor participante,

3

dar şi avantajul divizării riscurilor. Pool-ul permite şi participarea băncilor mici la finanţarea marilor întreprinderi (operaţiune mai puţin riscantă şi mai puţin costisitoare) şi are şi autoritate mai mare în impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultate.

Într-o relaţie consorţială (pool bancar) băncile care participă se diferenţiază astfel:a) banca şef de filă – banca unde se află contul solicitantului de credit; este banca care

gestionează creditul şi are relaţii directe cu clientul debitor şi cu celelalte bănci din consorţiu;b) băncile participante – celelalte bănci care participă la creditarea clientului respectiv.

Obiectul acestor credite îl constituie creditele pe termen lung:,1. credite pentru export;2. credite pentru echipament;3. credite pentru bunuri imobiliare.

Pentru înregistrarea angajamentului de finanţare se utilizează contul 90319 “Alte deschideri de credite confirmate” care funcţionează în corespondenţă cu contul 999 “Contrapartida”.

Pentru evidenţierea garanţiei la banca şef de filă, unde se depune garanţia, se utilizează contul 912 “Cauţiuni şi alte garanţii primite de la bănci”, este un cont de pasiv care funcţionează în corespondenţă cu contul 999 “Contrapartida”.

La banca ce oferă garanţia în numele clientului se utilizează contul 9119 “Alte garanţii date băncilor”, cont de activ.

Evidenţa acestor credite se realizează cu ajutorul contului 2052 “Credite promotorii”, este un cont de activ. Se debitează cu creditul acordat; se creditează cu stingerea creanţelor prin rambursarea creditului.

Pentru evidenţierea creanţei privind dobânda se utilizează contul 2057 “Creanţe ataşate”, cont de activ. Se debitează cu creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă, se creditează cu ocazia încasării dobânzii, cu trecerea la dobânzi restante sau îndoielnice, dacă nu se recuperează.

Înregistrări contabile vor fi prezentate în paralel în contabilitatea şefului de filă şi în contabilitatea unei bănci participante la consorţiu:

a) banca şef de filă înregistrează angajamentul de finanţare:90319 = 999 valoarea angajamentului de finanţare

b) primirea garanţiei de către şeful de filă:999 = 912 valoarea garanţiei

c) acordarea garanţiei în contabilitatea băncii participante la consorţiu:9119 = 999 valoarea garanţiei

d) acordarea creditului total în contabilitatea şefului de filă:% = 2511 valoarea totală a creditului2052 valoarea creditului acordat de şef de filă122/ 111 valoarea creditului acordat de băncileparticipante

e) acordarea creditului (cota sa) în contabilitatea unei bănci participante la consorţiu:2052 = 121 / 111 valoarea creditului acordat de băncileparticipante

f) încasarea comisionului de la debitor de către şeful de filă şi virarea cotei-părţi către banca participantă:

2511 = % total comision7029 comision – şef de filă122 / 111 comision – bancă participantă

g) banca participantă încasează comisionul de la şeful de filă:121 / 111 = 7029 comision – bancă participantă

h) înregistrarea stingerii angajamentului de finanţare la banca şef de filă:

3

999 = 90319 valoarea angajamentului de finanţarei) încasarea ratelor scadente la banca şef de filă:

2511 = % valoare rată scadentă2052 cota parte şef de filă122/ 111 cota parte bancă participantă

j) înregistrarea periodică a dobânzii la şeful de filă: 2511 = % valoare dobândă rată scadentă

7021 cota parte şef de filă122/ 111 cota parte bancă participantă

k) banca participantă înregistrează încasarea tranşei scadente şi a dobânzii aferente acesteia:

121 / 111 = % valoare rată +dobândă2052 valoare rată – cota parte7021 valoare dobândă – cota parte

l) la rambursarea integrală a creditului, garanţia a rămas fără obiect, astfel la banca şef de filă garanţia este degrevată de sarcină:

912 = 999 valoarea garanţiei

m) în contabilitatea băncii participante se scade garanţia:999 = 9119 valoarea garanţiei

Creditarea clientelei financiareO clientelă aparte a băncilor este reprezentată de societăţile financiare nebancare:

cooperativele de credit, societăţile de valori mobiliare, societăţile de investiţii financiare. În raport cu acestea băncile pot acorda credite, dar se pot şi împrumuta. Aceste operaţiuni pot fi derulate prin contul curent al clientului, printr-un cont de corespondent nostro sau loro sau prin BNR.

Evidenţa contabilă se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 23 “Credite şi împrumuturi privind clientela financiară”. Această grupă este structurată pe conturi sintetice de gradul I, astfel:

231 Credite acordate clientelei financiare 232 Împrumuturi de la clientela financiară

Contul 231 este dezvoltat în conturile sintetice de gradul II 2311 “Credite de pe o zi pe alta acordate clientelei financiare” şi 2312 “Credite la termen acordate clientelei financiare” care sunt conturi de activ. Se debitează cu ocazia acordării creditelor; se creditează cu ocazia stingerii creanţelor prin rambursarea creditelor. Soldul debitor reprezintă valoarea creditelor acordate clientelei financiare.

Acest conturi au ataşate contul 2317 “Creanţe ataşate” este un cont de activ, care se debitează cu creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă şi se creditează cu ocazia încasării dobânzii, cu trecerea la dobânzi restante sau îndoielnice, dacă nu se recuperează.

Înregistrarea dobânzii se face cu ajutorul contului 7022 “Dobânzi de la credite acordate cientelei financiare”.

Contul 232 este dezvoltat în conturile sintetice de gradul II 2321 “Împrumuturi de pe o zi pe alta de la clientela financiară” şi 2322 “Împrumuturi la termen de la clientela financiară” care sunt conturi de pasiv. Se creditează cu valoarea împrumutului obţinut şi se debitează cu valoarea ratelor rambursate clientelei financiare. Soldul creditor reprezintă valoarea împrumuturilor primite şi nerambursate. Conturilor le este ataşat contul 2327 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv, care se crediteză cu dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente împrumuturilor primite şi se debiteză cu ocazia plăţii dobânzii.

3

Dobânda reprezintă pentru bancă o cheltuială care se va înregistra cu ajutorul contului 6022 “Dobânzi la împrumuturi primite de la cientela financiară”.

Înregistrări contabile:a) acordarea creditului:

231 = 2511/ 121 / 111 valoarea credituluib) înregistrarea periodică a dobânzilor de încasat:

2317 = 7022 valoarea dobânziic) încasarea dobânzilor:2511/ 121/ 111 = 2317 valoarea dobânzii încasated) rambursarea creditului la scadenţă:2511/ 121/ 111 = 231 valoarea creditului rambursate) primirea împrumutului de la clientela financiară:2511/ 121 / 111 = 232 valoarea împrumutuluif) înregistrarea periodică a dobânzilor de plătit:

6022 = 2327 valoarea dobânziig) plata dobânzilor:

2327 = 2511/ 121/ 111 valoarea dobânzii plătiteh) rambursarea împrumutului la scadenţă:

232 = 2511/ 121/ 111 valoarea împrumutului rambursat

CAPITOLUL IX DEPOZITELE BANCARE

IX.1 Clasificarea depozitelor

3

Clientela poate depune sume de bani în vederea fructificării acestora sau în scopuri de garantare a unor obligaţii contractuale. Aceste depuneri au la bază contractul de depozit care reprezintă convenţia dintre bancă şi clientul acesteia pentru constituirea depozitului bancar şi efectuarea operaţiunilor cu disponibilul acestui cont, în sensul diminuării depozitului iniţial, banca având dreptul de a dispune de aceste fonduri în propriul său interes, dar şi obligaţia de a le restitui la cererea deponentului.

În funcţie de durata pentru care au fost constituite depozitele bancare se clasifică în:a) depozite la vedere – constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi lucrătoare.

Soldul contului este creditor şi poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În lipsa unei scadenţe definitive, durata constituirii depozitului la vedere depinde de nevoile şi bunul plac al titularului. Aceste depozite sunt purtătoare de dobândă la vedere.

b) depozite la termen – constituite pentru un termen fix pentru care durata iniţială este mai mare decât o zi lucrătoare. Depozitul la termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobânzii se stabileşte prin negociere în funcţie de mărimea sumei depuse şi de scadenţă. De regulă nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piaţa monetară, pentru o perioadă asemănătoare. Aceste depozit îi dă băncii posibilitatea de a dispune liber de suma depusă până la scadenţă, când va trebui să ramburseze această sumă, majorată cu dobânda. Retragerea excepţională înainte de scadenţă se sancţionează printr-o pierdere de dobândă, depozitul fiind remunerat în acest caz cu dobândă la vedere.

O categorie aparte o constituie depozitele colaterale care se constituie drept garanţii în vederea obţinerii unor împrumuturi sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate.

IX.2 Dobanda la conturile de depozit

Dobânda poate fi privită ca un preţ plătit de debitor creditorului său pentru permisiunea acestuia de a-i utiliza resursele. Utilizarea este temporară şi este însoţită de promisiunea de rambursare.

Pentru depozitele constituite pe perioade de cel puţin o lună, băncile acordă o dobândă mai mare datorilă perioadei îndelungate în care pot dispune de bani.

Modalitatea de reînnoire este prevăzută în contractul de depozit prin formula “depozit cu/fără capitalizare”.

În cazul unui depozit fără capitalizare, băncile reînnoiesc la expirarea termenului depozitul, pentru suma iniţial depusă spre fructificare. Acest tip de depozit este însoţit de deschiderea unui cont curent în care, la scadenţă se înscrie dobânda calculată funcţie de rata dobânzii stabilită în contract, potrivit formulei dobânzii simple (vezi seminar).

Depozitul cu capitalizare, presupune din partea depozitarului la expirarea termenului, reînnoirea depozitului pentru suma iniţială plus dobânda produsă în perioada expirată. Pentru acest tip de depozit dobânda se calculează funcţie de de rata dobânzii stabilită în contract, potrivit formulei dobânzii compuse (vezi seminar).

În cazul unui cont curent, determinarea dobânzii întâmpină anumite greutăţi. Principala dificultate este legată de faptul că un astfel de cont poate înregistra zilnic intrări sau ieşiri de sume, ceea ce implică un nivel al soldului fluctuant. În plus, având în vedere caracterul său bifuncţional, este posibil ca titularul să aibă în aceeaşi perioadă de plătit şi de încasat o dobândă.

Pentru a putea calcula şi urmări dobânda la contul curent se pot folosi următoarele metode:

a) Metoda directă

3

Această metodă înregistrează operaţiunile în partidă dublă, în ordine cronologică. Fiecare operaţiune va genera un număr (N) determinat ca produs între suma operaţiunii şi numărul de zile de la data operaţiunii şi până la data când se închide contul (epoca). La scadenţă se determină totalul numerelor debitoare şi totalul numerelor creditoare, totaluri ce vor fi utilizate la calculul separat al dobânzilor debitoare şi creditoare:

N total x rata dobânziiD = -------------------------------

360 X 100În final, se stabileşte soldul dobânzii:

D = D creditoare - D debitoareb) Metoda în scări

Se deosebeşte de metoda directă prin faptul că înregistrarea operaţiumilor se face în partidă simplă, în ordine cronologică. După fiecare operaţiune se calculează numerele la soldul contului pentru perioada în care acest sold nu s-a modificat.

IX.3 Contabilitatea depozitelor bancare

Din punct de vedere al gestionării resurselor atrase de la clientelă sub formă de depozite la nivelul evidenţei contabile s-a impus o delimitare între depozitele clasice (care au la bază numai contractul de depozit) şi variantele mai noi concretizate în înscrisuri la purtător care atestă proprietatea asupra sumelor depuse (certificatele de depozit, libretele de economii, etc)

Evidenţa contabilă a depozitelor se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul I 253 “Conturi de depozit”, care se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul II, astfel:

- 2531 “Depozite la vedere”- 2532 “Depozite la termen”- 2533 “Depozite colaterale”- 2537 “Datorii ataşate”

Primele trei conturi sintetice de gradul al II-lea au fucţia contabilă de pasiv, care reflectă resursele atrase de la clientela nefinanciară sub forma depozitelor bancare. Ele se creditează cu valoarea depozitelor constituite de clientelă, cu dobânzile capitalizate constituite pentru depozitele respective şi eventual cu sumele încasate în contul clienţilor. Se debitează cu diminuările sau lichidările acestor depozite. Soldurile reprezintă sumele deţinute de bancă sub formă de depozite la vedere, la termen sau colaterale constituite de clientelă.

Contul 2537 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv care reflectă dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente depozitelor constituite de clientelă. Contul se creditează cu datoriile din dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă, se debitează cu dobânzile plătite la depozitele constituite de clientelă. Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă aferente depozitelor clientelei.

Înregistrări contabile:a) constituirea depozitului la termen:

2511 sau 101 = 2532 valoare depozitb) înregistrarea dobânzii:

6025 = 2537 valoare dobândăc) plata dobânzii lunare, prin virament bancar:

2537 = 2511 valoare dobândăd) plata dobânzii lunare, în numerar:

2537 = % valoare dobândă101 diferenţa

3

7029 valoare comisione) lichidarea depozitului:

2532 = % valoare depozit101 diferenţa7029 valoare comision

CAPITOLUL X CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII, ASIMILATE SI PROVIZIOANE

3

Potrivit Reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor de credit

Primele de capital

Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane cuprind: conturile de capital, prime de capital şi rezerve, alte conturi de capitaluri proprii, datorii subordonate, conturile de rezultat reportat şi rezultatul exerciţiului financiar, precum şi provizioane.

Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a instituţiei de credit şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital cu ocazia constituirii şi majorării de capital social. Evidenţa analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate.

Primele de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport şi de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, precum şi alte prime.

Prima de emisiune se determină ca diferenţă între valoarea de emisiune a noilor acţiuni sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora.

Prima de fuziune se determină de instituţia de credit absorbantă, în cadrul unei combinări de întreprinderi sub forma fuziunii prin absorbţie, ca diferenţă între valoarea justă (de la data achiziţiei entităţii absorbite) şi valoarea nominală a acţiunilor emise.

Prima de aport se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor aportate şi valoarea nominală a capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi.

Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni se calculează ca diferenţă între valoarea contabilă a obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare şi valoarea nominală a acţiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor depăşeşte valoarea acţiunilor corespunzătoare.

Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni cu decontare în acţiuni se înregistrează în conturile de active corespunzătoare în contrapartida contului 503 “Error: Reference source not found“.

Diferenţa dintre valoarea justă a activelor achiziţionate în cazul unei tranzacţii cu plata pe baza de acţiuni cu decontare în acţiuni şi valoarea contabilă a acţiunilor proprii se înregistrează în contul 529 “Error: Reference source not found“.

Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni cu decontare în numerar se înregistrează în conturile de active corespunzătoare în contrapartida contului 30129 “Error: Reference source not found“.

Valoarea ajustărilor aferente capitalului social/capitalui de dotare se înregistrează distinct, în contul 504 “Error: Reference source not found“, şi se referă, în principal, la:a) diferenţe din ajustarea la inflaţie, aferente capitalului social/capitalului de dotare;b) ajustări ale capitalului social cu sumele reprezentând diferenţe din reevaluări, care au fost incluse în perioadele anterioare în capitalul social şi care trebuie să fie înregistrate ca diferenţe din reevaluare.

Contabilitatea rezervelor

Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale, rezerve pentru riscuri bancare, rezerve din reevaluarea imobilizărilor, rezerva de întrajutorare, rezerva mutuală de garantare şi alte rezerve.

Rezervele legale se constituie anual din profitul instituţiei de credit, în cotele şi limitele stabilite şi din alte surse prevăzute de lege. Rezervele legale pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege.

3

Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit (profitul net) al instituţiei de credit, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.

Rezervele pentru riscuri bancare includ rezerva generală pentru riscul de credit şi rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale.

Rezervele din reevaluare se constituie din diferenţe rezultate din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale. Evidenţierea rezervelor din reevaluare trebuie efectuată pe fiecare imobilizare în parte şi pe fiecare operaţiune de reevaluare care a avut loc.

Rezerva de întrajutorare se constituie anual de către cooperativele de credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit (profitul net), în cotele şi limitele prevăzute de lege.

Rezerva mutuală de garantare se constituie la nivelul casei centrale din sumele plătite de cooperativele de credit afiliate reprezentând cotizaţii pentru constituirea acestor rezerve, precum şi din sumele repartizate din profitul contabil al casei centrale determinat înainte de deducerea impozitului pe profit (profitul brut), în cotele şi limitele prevăzute de lege.

Alte rezerve se constituite potrivit prevederilor legale sau hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.

În cadrul altor conturi de capitaluri proprii se includ:c) diferenţele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor disponibile în vederea vânzării;d) diferenţele din modificarea valorii juste a activelor financiare disponibile în vederea vânzării;e) diferenţele din evaluarea instrumentelor de acoperire, în cadrul operaţiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie (partea eficientă);f) valoarea impozitului pe profit curent şi a impozitului pe profit amânat care trebuie recunoscută în conturile de capitaluri proprii;g) valoarea beneficiilor acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri proprii;h) valoarea diferenţelor aferente activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării;i) valoarea componentei de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse;j) alte sume care trebuie înregistrate în conturile de capitaluri proprii.

Conturile privind datoriile subordonate asigură evidenţa distinctă a datoriilor subordonate la termen, respectiv a celor pe durată nedeterminată.

În categoria datoriilor subordonate la termen se includ împrumuturile subordonate la termen, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate la termen, nereprezentate printr-un titlu.

În categoria datoriilor subordonate pe durată nedeterminată se includ împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, nereprezentate printr-un titlu.

Provizioanele se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 55 „Provizioane” şi se constituie periodic pe seama cheltuielilor, cu excepţia celor aferente dezafectării imobilizărilor corporale şi altor acţiuni similare legate de acestea .

Provizioanele sunt grupate în contabilitate pe categorii şi se constituie pentru: angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date; beneficiile angajaţilor; litigii; restructurare; dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea; alte provizioane.Periodic, provizioanele constituite anterior se analizează şi se regularizează astfel:

3

prin debitul conturilor de cheltuieli cu provizioanele, analitice distincte, în cazul majorării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune estimări curente;

prin debitul contului 6657 “Error: Reference source not found“, în cazul majorării provizioanelor datorate trecerii timpului sau costurilor cu dobânda aferente planurilor de beneficii determinate;

prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în cazul diminuării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune estimări curente;

prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în situaţia utilizării provizioanelor; concomitent, pierderile aferente se înregistrează în conturile corespunzătoare, în raport de natura lor;

prin conturile de cheltuieli cu provizioanele sau venituri din provizioane, analitice distincte, în situaţia modificării valorii provizioanelor datorate modificării ratei de actualizare.

CAPITOLUL XI CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR SI REZULTATELOR

3

Cheltuielile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din Clasa 6 „Cheltuieli”.

Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, care se grupează astfel:A. Cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare; cheltuieli cu operaţiunile cu clientela; cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare; cheltuieli cu operaţiunile de leasing; cheltuieli privind datoriile subordonate; cheltuieli privind operaţiunile de schimb; cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate; cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare; alte cheltuieli de exploatare);B. Cheltuieli cu angajaţii (cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor; cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli privind angajaţii);C. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (cheltuieli cu impozite - altele decât impozitul pe profit, taxe şi vărsăminte asimilate);D. Cheltuieli cu stocurile, lucrările şi serviciile executate de terţi (cheltuieli cu activele deţinute în vederea vânzării; cheltuieli cu materialele şi alte consumabile; cheltuieli cu active imobilizate deţinute în vederea vânzării, cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate);E. Cheltuieli diverse de exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; cheltuieli din investiţii imobiliare; cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor; cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor şi alte cheltuieli diverse din exploatare);F. Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale (amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale);G. Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi din creanţe (cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare; cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; cheltuieli cu ajustări pentru depreciere privind operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse; cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate; cheltuieli cu provizioane; pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru depreciere);H. Cheltuieli din ajustarea la inflaţie;I. Cheltuieli cu impozitul pe profit (cheltuieli cu impozitul pe profit curent, cheltuieli cu impozitul pe profit amânat).

Veniturile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din Clasa 7 „Venituri”.

Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, care se grupează astfel:A. Venituri din activitatea de exploatare (venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare; venituri din operaţiunile cu clientela; venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare; venituri din operaţiunile de leasing; venituri din credite subordonate; venituri din operaţiunile de schimb; venituri din operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate; venituri din prestaţiile de servicii financiare; alte venituri din activitatea de exploatare);B. Venituri diverse din exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; câştiguri din reevaluarea bunurilor evaluate la valoarea justă; venituri din investiţii imobiliare; venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor; venituri din reevaluarea imobilizărilor; venituri accesorii; alte venituri diverse din exploatare);C. Venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de creanţe (venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare; venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; venituri din ajustări pentru depreciere privind operaţiunile cu titluri şi operaţiuni diverse; venituri din

3

ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate; venituri din provizioane şi venituri din recuperări de creanţe);D. Venituri din ajustarea la inflaţie;E. Venituri din impozitul pe profit amânat.

Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţie se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor contractului de asociere.

Ulterior, cheltuielile şi veniturile înregistrate, în funcţie de natura lor, se transmit pe baza de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.

Profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar.Rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între

veniturile şi cheltuielile exerciţiului.Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi

reprezintă soldul final al contului de profit sau pierdere.Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea

situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Sumele reprezentând rezerve constituite din profitul exerciţiului financiar curent, în

baza unor prevederi legale, se înregistrează în conturile de rezerve corespunzătoare în contrapartidă cu contul 592 “Error: Reference source not found“. Profitul contabil rămas după această repartizare se preia la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale în contul 581 “Error: Reference source not found“, de unde urmează a fi repartizat pe celelalte destinaţii hotărâte de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale. Evidenţierea în contabilitate a destinaţiilor profitului contabil se efectuează după adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor, rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii.

Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale. În lipsa unor prevederi legale exprese, stabilirea ordinii surselor din care se acoperă pierderea contabilă este de competenţa adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv a consiliului de administraţie.

Închiderea conturilor 591 “Error: Reference source not found“ şi 592 “Error:Reference source not found“ se efectuează la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare în balanţa de verificare a conturilor sintetice, întocmită pentru exerciţiul financiar la care se referă situaţiile financiare anuale.

CAPITOLUL XII-XIII SITUATIILE FINANCIARE ANUALE

3

Situaţiile financiare anuale reprezintă acele documente contabile de sinteză prin care se prezintă poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a instituţiei de credit pentru respectivului exerciţiu financiar.

Conform prevederilor Legii contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare instituţie de credit are obligaţia să întocmescă situaţiile financiare anuale, care trebuie să cuprindă:

Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Situaţia modificărilor capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie, Politici contabile şi note explicative.

XII.1 Bilantul contabil

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv ale instituţiei de credit la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. În conformitate cu cerinţele Ministerului Finanţelor Publice şi cele ale Băncii Naţionale a României, formatul cerut pentru bilanţ este următorul:

ACTIV1. Casa şi disponibilităţi la bănci centrale2. Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale- Efecte publice şi valori asimilate- Alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale3. Creanţe asupra instituţiilor de credit- la vedere- alte creanţe4. Creanţe asupra clientelei5. Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fixa) emise de organisme publiceb) emise de alţi emitenţi, din care:- obligaţiuni proprii6. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil7. Participaţii, din care:- participaţii la instituţii de credit8. Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, din care:- părţi în cadrul instituţiilor de credit9. Imobilizări necorporale, din care:- cheltuieli de constituire- fond comercial, în măsura în care a fost achiziţionat cu titlu oneros10. Imobilizări corporale, din care:- terenuri şi clădiri utilizate în scopul desfăşurării activităţilor proprii11. Capital subscris nevărsat12. Acţiuni şi părţi proprii13. Alte active14. Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate

PASIV1. Datorii privind instituţiile de credit- la vedere- la termen2. Datorii privind clientela

3

a) depozite, din care:- la vedere- la termen b) alte datorii, din care:- la vedere- la termen 3. Datorii constituite prin titluri- titluri de piaţă interbancară, obligaţiuni, titluri de creanţă negociabile în circulaţie- alte titluri4. Alte pasive5. Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate6. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, din care:- provizioane pentru pensii şi obligaţii similare- alte provizioane7. Datorii subordonate8. Capital social subscris9. Prime legate de capital10. Rezerve11. Rezerve din reevaluare12. Rezultat reportat13. Rezultatul exerciţiului financiar

ACTIV (1) Casa şi disponibilităţi la bănci centrale Acest element cuprinde:

- numerarul aflat în casieria băncii, bancnote şi monede româneşti şi străine care au curs legal;

- cecuri de călătorie cumpărate şi neremise spre încasare emitenţilor;- soldurile conturilor de disponibilităţi la băncile centrale şi instituţiile de emisiune din

România şi/sau din ţările unde instituţia de credit este implantată. Aceste solduri trebuie să fie disponibile cu promptitudine în orice moment.

(2) Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centralea) Efecte publice şi valori asimilate , cuprind: certificatele de trezorerie şi titlurile de

creanţă asupra organismelor publice, emise în România, precum şi instrumentele de aceeaşi natură emise în străinătate, în situaţiile în care sunt acceptate pentru refinanţare la banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit; titlurile de creanţă care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus trebuie prezentate la subelementul 5 (a) de activ “Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix emise de organisme publice”.

b) Alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale , cuprind: titluri acceptate pentru refinanţare de banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit (de exemplu: titlurile deţinute în portofoliu, care au fost achiziţionate de la instituţii de credit sau de la clientelă, în cazul în care sunt acceptate, conform legislaţiei naţionale, pentru refinanţare de banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit)

(3) Creanţe asupra instituţiilor de credit cuprind ansamblul creanţelor, inclusiv creanţele subordonate generate de operaţiunile bancare cu instituţiile de credit naţionale şi străine ale instituţiei de credit care întocmeşte situaţiile financiar-contabile anuale, indiferent de destinaţiile lor actuale, cu excepţia creanţelor materializate printr-un titlu care trebuie prezentat la elementul 5 din activ “Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix”.

(4) Creanţe asupra clientelei cuprind ansamblul creanţelor, inclusiv creanţele subordonate şi creanţele aferente operaţiunilor de factoring, pentru instituţiile de credit care efectuează acest gen de operaţiuni cu caracter accesoriu, deţinute asupra clienţilor naţionali şi

3

străini, alţii decât instituţiile de credit, indiferent de destinaţiile lor actuale. Singura excepţie o reprezintă creanţele materializate printr-un titlu care trebuie prezentate la elementul 5 din activ “Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix”.

(5) Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix cuprind obligaţiunile şi alte titluri cu venit fix, inclusiv titlurile subordonate, emise de instituţiile de credit, de alte societăţi sau de organisme publice. Sunt asimilate acestora titlurile cu dobândă care variază în funcţie de anumiţi factori specifici, ca de exemplu rata dobânzii pe piaţa interbancară sau pe piaţa europeană.

PASIV(1) Datorii privind instituţiile de credit Acest element cuprinde ansamblul datoriilor,

cu titlu de operaţiuni bancare, faţă de alte instituţii de credit naţionale sau străine, ale instituţiei de credit care întocmeşte situaţiile financiare anuale, indiferent de destinaţiile lor actuale, cu excepţia datoriilor subordonate care trebuie prezentate la elementul 7 din pasiv “Datorii subordonate” şi a datoriilor constituite prin titluri care trebuie prezentate la elementul 3 “Datorii constituite prin titluri” sau la elementul 7 din pasiv “Datorii subordonate”.

(2) Datorii privind clientela cuprind ansamblul datoriilor faţă de clientelă, alta decât instituţiile de credit, cu excepţia datoriilor subordonate, care trebuie prezentate la elementul 7 din pasiv “Datorii subordonate” şi a datoriilor materializate prin titluri care trebuie prezentate la elementul 3 “Datorii constituite prin titluri” sau la elementul 7 din pasiv “Datorii subordonate”. În acest element nu se includ certificatele de depozit care sunt titluri negociabile.

(3) Datorii constituite prin titluri Acest element cuprinde datoriile constituite din titluri cesionabile, emise de instituţia de credit în România şi în străinătate, cu excepţia titlurilor subordonate care sunt înscrise la elementul 7 din pasiv “Datorii subordonate”. De asemenea, se înscriu certificatele de depozit, titlurile de piaţă interbancară şi titlurile de creanţe negociabile emise în România şi în străinătate, precum şi obligaţiunile şi alte titluri cu venit fix.

(7) Datorii subordonate În cadrul acestui element se înregistrează fondurile provenind din emisiunea de titluri sau din împrumuturi subordonate, a căror rambursare, în caz de lichidare a băncii, nu este posibilă, decât după plata celorlalţi creanţieri.

(8) Capital social subscris Acest element cuprinde toate sumele, indiferent de destinaţia lor actuală, care, în funcţie de natura juridică a instituţiei respective, sunt privite, în conformitate cu legislaţia naţională, ca fiind părţi subscrise de către acţionari sau alţi investitori.

(10) Rezerve Acest element cuprinde rezervele legale, rezerva generală pentru riscul de credit, rezervele statutare sau contractuale, rezervele pentru acţiuni şi părţi proprii şi alte rezerve.

XII.2 Contul de profit si pierdere

Contul de profit şi pierdere al unei instituţii de credit cuprinde: veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului financiar (profit sau pierdere). Rezultatul pe acţiune se prezintă atât pentru exerciţiul curent, cât şi pentru cel precedent, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, în conformitate cu IAS 33.

Formatul cerut de reglementările în vigoare pentru contul de profit şi pierdere este următorul:

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE1. Dobânzi de primit şi venituri asimilate, din care:- aferente obligaţiunilor şi altor titluri cu venit fix2. Dobânzi de plătit şi cheltuieli asimilate

3

3. Venituri privind titlurilea) Venituri din acţiuni şi alte titluri cu venit variabilb) Venituri din participaţiic) Venituri din părţi în cadrul societăţilor comerciale legate

4. Venituri din comisioane5. Cheltuieli cu comisioane6. Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare7. Alte venituri din exploatare8. Cheltuieli administrative generalea) Cheltuieli cu personalul, din care:- Salarii- Cheltuieli cu asigurările socialeb) Alte cheltuieli administrative9. Corecţii asupra valorii imobilizărilor corporale şi necorporale10. Alte cheltuieli de exploatare11. Corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi

angajamente12. Reluări din corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii

contingente şi angajamente13. Corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare,

a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate14. Reluări din corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări

financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate15. Impozitul pe rezultatul activităţii curente16. Rezultatul activităţii curente după impozitare17. Venituri extraordinare18. Cheltuieli extraordinare19. Rezultatul activităţii extraordinare20. Impozitul pe rezultatul activităţii extraordinare21. Rezultatul activităţii extraordinare după impozitare22. Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus23. Rezultatul exerciţiului financiar24. Rezultatul pe acţiune- de bază- diluat

(1) Dobânzi de primit şi venituri asimilate Acest element cuprinde veniturile generate de activitatea bancară, incluzând:

a) venituri realizate provenind din elementele înscrise la poz. 1 – 5 şi 13 din Activul bilanţului;

b) veniturile rezultate din operaţiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eşalonate pe durata efectivă a operaţiunii şi care au caracter de dobândă;

c) taxe şi comisioane de primit, cu caracter de dobândă şi calculate în funcţie de durată sau la valoarea creanţei sau a angajamentului dat.

(2) Dobânzi de plătit şi cheltuieli asimilate Acest element cuprinde cheltuielile generate de activitatea bancară, incluzând:

a) cheltuieli provenind din elementele înscrise la poz. 1 – 4 şi 7 din Pasivul bilanţului;b) cheltuielile rezultate din operaţiunile de schimb la termen încheiate cu scop de

acoperire, eşalonate pe durata efectivă a operaţiunii şi care au caracter de dobândă;c) taxe şi comisioane de plătit, cu caracter de dobândă şi calculate în funcţie de durată

sau la valoarea datoriei sau a angajamentului primit.

3

(3) Venituri privind titlurile Acest element cuprinde dividendele sau alte venituri aferente acţiunilor şi altor titluri cu venit variabil (tilturi de participare, titluri ale activităţii de portofoliu şi părţi în cadrul societăţilor comerciale legate). De asemenea trebuie incluse şi veniturile din acţiuni în societăţi de investiţii.

(4) Venituri din comisioane şi (5) Cheltuieli cu comisioane Veniturile din comisioane includ veniturile aferente serviciilor acordate terţelor părţi,

iar cheltuielile cu comisioanele includ cheltuielile aferente serviciilor primite de la terţe părţi, în special:

- comisioane pentru garanţii, administrarea creditelor în contul altor creditori şi pentru tranzacţiile cu titluri în contul unor terţe părţi;

- comisioane pentru plata operaţiunilor comerciale şi alte cehltuieli sau venituri aferente acestora, cheltuieli de administrare a conturilor şi comisioane pentru păstrarea în custodie şi administrarea titlurilor;

- comisioane percepute pentru operaţiunile de schimb şi pentru vânzarea şi cumpărarea de monede sau metale preţioase în contul unor terţe părţi;

- comisioane percepute în calitate de intermediar pentru operaţiuni de credit sau de plasament a contractelor de economii sau a celor de asigurări.

(6)Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiareAcest element cuprinde:

a) rezultatul net din tranzacţii cu titluri care nu au caracter de imobilizări financiare şi corecţiile şi reluările din corecţii asupra valorilor acestor titluri;

b) rezultatul net din operaţiunile de schimb;c) rezultatul net din alte operaţiuni de vânzare cumpărare care implică instrumente

financiare, inclusiv metale preţioase.(11) Corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi

angajamente şi (12) Reluări din corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi angajamente cuprind:

- cheltuieli pentru corecţii asupra valorii creanţelor prezentate la elementele 3 şi 4 din Activul bilanţului şi venituri din recuperări de creanţe trecute anterior pe pierderi;

- cheltuieli pentru corecţii asupra elementelor în afara bilanţului şi reluări din corecţii asupra valorii provizioanelor constituite anterior.

(13) Corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate şi (14) Reluări din corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate cuprind:

- cheltuieli pentru corecţii asupra valorilor elementelor de Activ de la 5 – 8;- reluări din corecţii efectuate anteriorasupra elementelor respective, în măsura în care

cheltuielile şi veniturile se referă la titluri înregistrate ca imobilizări financiare.

XII.3 Situatia fluxurilor de trezorerie

Situatia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit prevederilor IAS 7, folosind metoda directă şi metoda indirectă.

XII.4 Situatia modificarilor capitalurilor proprii

Situatia modificarilor capitalului propriu este prezentata ca o componenta a situatiilor financiare anuale, care sa evidentieze:

a) profitul net sau pierderea neta a perioadei;

3

b) fiecare element de venit şi cheltuiala, castig sau pierdere care, asa cum este cerut de un Standard, este recunoscut direct în capitalul propriu, şi totalul acestor elemente; şi

c) efectul cumulativ al modificarilor politicilor contabile şi corectia erorilor fundamentale.

XII.5 Notele explicative

Pentru creanţele şi datoriile către anumite societăţi sunt necesare în notele explicative, următoarele informaţii:

Valorile următoarelor elemente trebuie să fie prezentate pentru fiecare din elementele de Activ de la 2 la 5:

a) creanţele (reprezentate sau nu prin titluri) asupra societăţilor legate;b) creanţele (reprezentate sau nu prin titluri) asupra societăţilor în care instituţia de credit

are un interes de participare.Valorile următoarelor elemente trebuie să fie prezentate pentru fiecare din elementele

de Pasiv 1, 2, 3 şi 7:c) datoriile (reprezentate sau nu prin titluri) faţă de societăţile legate;d) datoriile (reprezentate sau nu prin titluri) faţă de societăţile în care instituţia de credit

are un interes de participare.Informaţii care vin în completarea bilantului:Nota 1 Principii, politici şi metode contabileNota 2 Informaţii privind unele posturi din bilantNota 3 Situatia creantelor şi datoriilorNota 4 Informaţii privind portofoliul de titluriNota 5 Active imobilizateNota 6 Actiuni proprii şi obligatiuni emiseNota 7 Repartizarea profituluiNota 8 Provizioane pentru riscuri şi cheltuieliNota 9 Informaţii privind unele posturi din contul de profit şi pierdereNota 10 Informaţii privind salariatii, administratorii şi directoriiNota 11 Tranzactii cu parti aflate în relatii speciale cu institutia de creditNota 12 Informaţii privind pietele geograficeNota 13 Datorii contingente şi angajamenteNota 14 Alte informaţii

Active subordonate Activele subordonate trebuie prezentate cu detalierea celor semnificative în notele

explicative. În acest scop, activele (reprezentate sau nu prin titluri) sunt subordonate dacă, în cazul lichidării sau al falimentului, vor fi rambursate numai după satisfacerea celorlalţi creditori.

Active gajate Activele gajate sau date în garanţie, cu excepţia numerarului, sunt menţinute în toate

cazurile în bilanţul instituţiei de credit, iar activele primite în gaj sau garanţie, cu excepţia numerarului, nu figurează în bilanţul instituţiei de credit, chiar dacă se referă la angajamente proprii sau în contul terţilor.

Credite consorţiale de finanţare În cazul acestor credite, fiecare instituţie de credit care face parte din consorţiu sau

sindicat prezintă doar acea parte din credit pe care aceasta a finanţat-o. Fonduri administrate

Fonduri pe care o instituţie de credit le administrează în nume propriu, dar în contul unei terţe părţi trebuie prezentate în bilanţ dacă înstituţia de credit achiziţionează titlul legal

3

pentru activele respective. Valoarea totală a unor asemenea active şi datorii trebuie să fie prezentată separat, sau în notele explicative, detaliate conform diferitelor elemente de Activ şi Pasiv. Activele achiziţionate în numele şi în contul unei terţe părţi nu trebuie să fie prezentate în bilanţ.

CAPITOLUL XIII CURS DE SINTEZA

3

Evidenţa bancară este organizată la nivel ierarhic, respectiv centrală, sucursală, filială şi agenţie, ţinându-se seama de principiile şi criteriile unitare în concordanţă cu Legea Contabilităţii şi Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii, precum şi a Regulamentului de activitate a sistemului bancar din ţara noastră.

Contabilitatea unei instituţii bancare este destinată atât pentru administrare fiscală, conturi anuale, dar permite şi exercitarea controlului, furnizarea unor informaţii statistice (permiţând autorităţii bancare să supravegheze atât prin rata lichiditătii, cât şi a solvabilităţii). Informatiile bancare se constituie într-un flux informational.

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-inventar (cod 14-1-2) şi Cartea mare (cod 14- 1-3).

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate. Registrele de contabilitate obligatorii se întocmesc şi se utilizează, conform modelelor şi normelor prevăzute în Anexa 1 a ordinului 27/2011. Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registre, foi volante sau listări informatice, după caz.

În sistemul bancar au loc multe operaţii de plăţi între bănci, ca urmare a relaţiilor financiare care se stabilesc între clienţi, care se referă la:

- operaţii în nume propriu;- încasări şi plăţi ordonate de clienţii băncilor;- constituirea de depozite între componentele sistemului bancar;- acordarea/primirea de credite de către/de la băncile componente ale sistemului bancar.

Decontările se împart în două mari categorii: decontări intrabancare – în situaţia în care relaţia se stabileşte între două componente

ale aceleiaşi bănci; decontări interbancare – în situaţia în care relaţia se tabileşte între două bănci diferite.

Decontările intrabancare sunt operaţiuni care au loc între unităţi aparţinând aceleiaşi societăţi bancare. Aceste relaţii se pot dezvolta în plan vertical, între filiale, sucursale şi centrală sau în plan orizontal între subunităţi diferite. Ele se mai numesc decontări în cadrul reţelei sau decontări între sedii.

Decontările intrabancare se soluţionează în contabilitate diferit, în funcţie de locul unde există conturile curente ale partenerilor de decontare.

Băncile interacţionează frecvent în derularea activităţii curente. Ele se susţin financiar creditându-se reciproc sau constituind depozite unele la nivelul celorlalte.

În derularea activităţii curente o formă de plasare de resurse/atragere de surse o reprezintă creditele/împrumuturile bancare.

În funcţie de durata şi scopul pentru care au fost încheiate contractele, împrumuturile sunt grupate astfel:

d) împrumuturi de pe o zi pe alta – sunt împrumuturi fără garanţie, acordate sau primite în baza unei convenţii sau a unui contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;

e) împrumuturi la termen - sunt împrumuturi fără garanţie, acordate sau primite pe un termen fix, în baza unei convenţii sau a unui contract, pentru o durată mai mare de o zi lucrătoare;

f) împrumuturi financiare - sunt împrumuturi acordate sau primite de către bănci nerezidente, având drept beneficiari agenţii economici nefinanciari.

O categorie aparte a împrumuturilor o constituie împrumuturile de refinanţare acordate de către BNR băncilor comerciale, în scopul susţinerii activităţii acestora.

Creditele reprezintă creanţe deţinute de bancă asupra clientelei, creanţe ce au apărut din necesitatea satisfacerii nevoilor de finanţare ale persoanelor fizice şi juridice.

3

În economiile moderne, creditul joacă un rol important: Creditul facilitează schimburile – acesta a reprezentat primul rol jucat de credit, care a

stat la baza apariţiei băncilor. Recurgerea la credit, materializată într-o anticipare de venituri, permite un surplus de putere de cumpărare cu influenţă directă asupra volumului mărfurilor tranzacţionate.

Creditul stimulează producţia – dezvoltarea activităţii productive depinde de măsura în care capacităţile de producţie pot fi modernizate, înlocuite sau extinse. Creditul permite întreprinderilor să achiziţioneze capacităţi de producţie în strânsă legătură cu cantitatea şi calitatea producţiei de realizat. Pe de altă parte, el oferă cumpărătorilor resurse financiare, stimulând consumul. Astfel se crează cerere pentru producţia oferită. Efectele creditului asupra producţie nu se manifestă doar la agentul economic beneficiar, ci se extind indirect şi la alte întreprinderi.

Creditul joacă un rol în creaţia monetară – în condiţiile în care o bancă acordă un credit, ea creează fluxuri monetare. Sunt astfel folosite resurse din depozite pentru acordarea de credite, fără ca deponenţii să fie privaţi de utilizarea depozitelor. Prin creditare băncile comerciale creează moneda în economie.

Creditul bancar prezintă următoarele caracteristici:- subiecţii creditului bancar sunt bănile pe de o parte şi agenţii economici sau persoanele

fizice pe de altă parte;- obiectul creditului bancar îl constituie transmiterea de capital de împrumut sub formă

bănească;- poate servi la redistribuirea capitalurilor de împrumut în orice direcţie, în orice sector

al economiei;- poate îndeplini două roluri:

→ poate duce la sporirea capitalului real (dacă este investit);→ serveşte mişcării de capitaluri (dacă reprezintă doar simple împrumuturi de sume băneşti).

În condiţiile în care un agent economic solicită un credit de la bancă, trebuie să furnizeze acesteia o serie de documente care să stea la baza deciziei de creditare. Astfel, agenţii economici prezintă următoarea documentaţie:

- cerere de acordare de credit;- situaţiile financiare din ultimul an sau din ultimii trei ani;- bugetul de venituri şi cheltuieli din anul curent; - situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea. Dacă este cazul, un

plan de fezabilitate;- lista bunurilor constituite în garanţie;- alte documente.

Evidenţa contabilă a creditelor acordate clientelei se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 20 “Credite acordate clientelei”.

În cazul tuturor categoriilor de credite, există un decalaj între momentul aprobării acordării creditului şi momentul acordării lui efective. În acest interval de timp, banca se consideră angajată faţă de clientul ei şi îşi evidenţiază angajamentul utilizând un cont în afara bilanţului 903 “Angajamente în favoarea clienţilor”, care este un cont de activ. Se debitează cu angajamentele de finanţare acordate de către bancă clienţilor lor; se creditează cu ocazia utilizării sau stingerii angajamentelor de finanţare. Prezintă sold final debitor şi acesta reprezintă angajamentele de finanţare existente.

Dobânda încasată de bancă depinde în mod direct de mărimea capitalului dat cu împrumut, de nivelul ratei dobânzii şi de perioada creditării. Ea poate să fie simplă sau compusă.

Rambursarea creditelor se poate face prin trei modalităţi:

3

a) Rambursare în rate egale – presupune ca mărimea ratelor să fie constantă pe toată perioada de derulare a creditului. Pe măsura rambursării, dobânda plătită va fi din ce în ce mai mică.

b) Rambursare prin anuităţi constante – face ca suma plătită băncii (rata +dobânda) să nu se modifice pe toată perioada de rambursare. Anuitatea se poate stabili cu ajutorul relaţiei:

Anuitate = Credit x d / [ 1 – 1/(1+d)n] sau Credit x d / [ 1 – (1+d)-n]c) Rambursare totală la scadenţă sau “în fine” – când creditul se rambursează la final, iar

dobânda se plăteşte periodic.Creditarea creanţelor comerciale se realizează prin cesiunea de creanţe întâlnită la

operaţiunile de scontare şi la factoring.Scontarea reprezintă operaţiunea prin care posesorul unui efect comercial obţine de

la bancă prin cesiune înainte de scadenţă (ziua înscrisă pe efect), contravaloarea acestuia diminuată cu un agio.

Agio = Scont + ComisionScontul, care poate fi asimilat unei dobânzi, depinde de nivelul taxei scontului, de

valoarea nominală a efectului comercial şi de perioada în zile de la scontare până la scadenţă.Scont = (Vn x ts x t)/( 360 x 100)

Factoringul reprezintă operaţiunea prin care clientul, numit aderent, cedează proprietatea asupra creanţelor sale către un factor, primind în schimb, imediat sau la scadenţă, valoarea lor nominală diminuată cu un agio. Factorul se însărcinează să încaseze contravaloarea creanţelor şi îşi asumă riscul în caz de neplată.

Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt acordate de bancă în contul curent al clientului. Ele se determină ca diferenţă între activele curente şi datoriile curente ale întreprinderii. Pentru a stabili necesarul de credite de trezorerie, clientul băncii trebuie să întocmească un plan de trezorerie pe baza situaţiilor financiare şi a planului de activitate.

Dacă rezultă un deficit de trezorerie, acesta se poate acoperi prin credit.Creditele pentru export, evidenţiate în contul 203 “Credite pentru export”,

finanţează nevoile întreprinderii legate de activitatea de export de bunuri şi servicii.Creditele consorţiale apar în situaţia în care mai multe bănci se asociază pentru a

finanţa un client. Din această asociere rezultă un “pool bancar”, care reprezintă ansamblul băncilor unei singure întreprinderi mari, ansamblul structurat şi organizat de o manieră precisă. Această soluţie are dezavantajul că diluează responsabilitatea băncilor participante, dar şi avantajul divizării riscurilor. Pool-ul permite şi participarea băncilor mici la finanţarea marilor întreprinderi (operaţiune mai puţin riscantă şi mai puţin costisitoare) şi are şi autoritate mai mare în impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultate.

O clientelă aparte a băncilor este reprezentată de societăţile financiare nebancare: cooperativele de credit, societăţile de valori mobiliare, societăţile de investiţii financiare. În raport cu acestea băncile pot acorda credite, dar se pot şi împrumuta. Aceste operaţiuni pot fi derulate prin contul curent al clientului, printr-un cont de corespondent nostro sau loro sau prin BNR.

Clientela poate depune sume de bani în vederea fructificării acestora sau în scopuri de garantare a unor obligaţii contractuale. Aceste depuneri au la bază contractul de depozit care reprezintă convenţia dintre bancă şi clientul acesteia pentru constituirea depozitului bancar şi efectuarea operaţiunilor cu disponibilul acestui cont, în sensul diminuării depozitului iniţial, banca având dreptul de a dispune de aceste fonduri în propriul său interes, dar şi obligaţia de a le restitui la cererea deponentului.

În funcţie de durata pentru care au fost constituite depozitele bancare se clasifică în:a) depozite la vedere;b) depozite la termen.

3

O categorie aparte o constituie depozitele colaterale care se constituie drept garanţii în vederea obţinerii unor împrumuturi sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate.

Situaţiile financiare anuale reprezintă acele documente contabile de sinteză prin care se prezintă poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a instituţiei de credit pentru respectivului exerciţiu financiar.

Conform prevederilor Legii contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare instituţie de credit are obligaţia să întocmescă situaţiile financiare anuale, care trebuie să cuprindă:

Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Situaţia modificărilor capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie, Politici contabile şi note explicative.

BIBLIOGRAFIE

- Bibliografie minimală obligatorie

2.. DEDU, V.; ENCIU, A. – Contabilitate bancară, editia a II-a Editura Economică, Bucureşti, 2009;

3. Ordin BNR 27/2010 – Reglementari contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara aplicabile institutiilor de

*** OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;

*** Legea Contabilităţii nr.82/91 modificată şi republicată;


Recommended